ANIVERSARE THE BIG BOSS� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

THE BIG BOSS

Pur şi simplu... BRUCE LEE

Luna septembrie începe în cinematografe cu Shang-Chi şi legenda celor zece inele, al cărui (super)erou, care a debutat cu aproape jumătate de secol în urmă în paginile comicsurilor Marvel, este cunoscut ca “Master of Kung Fu”. Doar că, tot cam pe-atunci, întreaga lume avea să facă cunoştinţă prin intermediul marilor ecrane cu un maestru al artelor marţiale real şi nu desenat, antrenat de Yip Man şi antrenor al lui Steve McQueen, James Garner şi Roman Polanski, creator al Jeet Kune Do, forma hibridă ale artelor marţiale ce a precedat cu mult MMA. A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti... Bruce Lee! Cu 50 de ani în urmă, în toamna lui 1971, filmul The Big Boss, care încă de la lansare a surclasat în Hong Kong Sunetul muzicii în topul “all time” al încasărilor, metamorfoza un instructor de arte marţiale necunoscut publicului occidental într-o supervedetă planetară care, prin doar cinci filme (The Big Boss, Fist of Fury, Way of the Dragon, Enter the Dragon şi The Game of Death), a devenit cel mai influent martial artist din toate timpurile şi un icon al culturii pop(ulare) a secolului XX... primul “Asian-American male hero” din istoria cinematografiei.

Ca film, The Big Boss nu are nimic special în afara prezenţei magnetice a lui Bruce Lee, dar fie şi doar pentru aceasta merită revizitat întrucât a marcat o turnură în modul în care erau concepute Kung-Fu Movies în anii ‘70. Personajul lui Bruce Lee nu mai era un călugăr Shaolin ce lupta cu asasini învăluiţi de o aură supranaturală în crossovere wuxia produse de fraţii Shaw, ci un chinez de rând, vulnerabil la tentaţiile lumeşti, care se mută în Tailanda cu familia lui adoptivă şi lucrează într-o fabrică de gheaţă. Mai mult, circa o jumătate din film el nu face nicio mişcare “marţială” impresionantă fiindcă i-a jurat mamei sale că nu se va mai lăsa antrenat în conflicte. Abia când amuleta de jad îi este smulsă de la gât de către mardeiaşii traficantului de droguri şi cadrul se strânge pe ochii ce privesc ucigător spre agresori - imagine devenită un trade-mark personal de mulţi copiat mai apoi - realizăm că pe ecran este “acel” Bruce Lee. O personalitate a cărui moarte prematură în 1973 nu ne lasă decât cu întrebări legate de cum ar fi putut arăta cinematografia centrată pe artele marţiale dacă şi-ar fi continuat cariera pe parcursul acestor ultimi 50 de ani. Cum s-ar fi schimbat coregrafia luptelor din The Matrix? Am fi văzut şi o a doua înfruntare între Bruce Lee şi Chuck Norris, regizată, poate, de Tarantino? Crouching Tiger, Hidden Dragon al lui Ang Lee ar mai fi avut atâta priză la spectatorii din Vest? Ce sfaturi i-ar fi dat Bruce Lee lui Simu Liu, interpretul lui Shang-Chi? Nu putem decât să ne imaginăm răspunsurile revăzând la semicentenar... The Big Boss.