Septembrie 2021
Asta înseamnă că, având această afecţiune şi nostalgie legată de natură, subiectul României Sălbatice v-a fost unul apropiat. Cât de cât. Adică nu pot să mă erijez în cunoscător al României profunde dar a fost un subiect pe o temă prietenoasă. Chiar mai mult decât prietenoasă și mi-a stimulat... la această vârstă, încă o dată, curiozitatea, o calitate pe care mi-aș fi dorit să o păstrez. Toată viața m-am străduit și am încercat să o cultiv și copiilor mei, studenților cu care intru în relație, pentru că e ultraimportantă. Trăim într-o lume necunoscută, misterioasă, și dacă nu ești curios în permanență, dacă ajungi în zona lui ”Ştiu!”, se închide o poartă, se închide o ușă. Am fost curios, plăcut surprins și impresionat, să descopăr în România Sălbatică anumite lucruri pe care, probabil, dacă nu îmi oferea viața această întâlnire, nu le-aș fi descoperit niciodată. [...] Lăsăm natura și ajungem la oameni, la Otto Barbarul. Pe ecran și în afara lui sunteți în postura de părinte și atunci întrebarea mea este: de ce credeți că ar trebui să vadă părinții acest film? Dintotdeauna mi-am spus că atunci când o să am copii voi încerca să fac următorul exercițiu: să înțeleg perspectiva din care privesc ei lumea, viața. Exercițiu pe care chiar dacă intenționezi să-l faci, nu www.zilesinopti.ro
POP CULTURE MAGAZINE
Otto Barbarul
îți reușește. Sau cel puțin mie nu mi-a reușit pentru că sunt abordări nuanțat diferite și n-am mai reușit să găsesc acea modalitate proprie și eficientă de a mă pune în condiția lor. Sigur, generic vorbind, da, dar nuanțat, nu. Și cred că ar fi extraordinar să acordăm puțin mai multă atenție, pentru că o clipă de neatenție poate crea o disfuncție majoră în viața lor intimă, în relație cu societatea, și odată te trezești că lucrurile nu mai pot fi întoarse de pe făgașul pe care au luat-o. Acum ei sunt asaltați cu un tip de informație pe care noi nu o înțelegem pentru că noi nu am trăit-o, o procesează altfel, se raportează la lume altfel. Dacă stau bine să mă gândesc mintea mea era, într-un fel, copleșită de o barieră cvasiculturală, cvasilingvistică, și una cât se poate de realist frontalieră. Adică am trăit o izolare ori ei nu trăiesc asta. Sunt cetățeni ai universului, ai planetei și, implicit, ai universului. Comunică altfel,
trăiesc înainte de vreme experiențe psihologice pe care normele sociale sau chiar viața de zi cu zi nu ți le putea oferi decât cu caracter de întâmplare fericită sau nefericită... și e greu să ajungi în această condiție. Ori toate lucrurile astea, care nu sunt puse într-o matrice formală de către un sistem de învățământ și educațional coerent, necesită o mai mare grijă a părintelui. Prea ușor ne împăcăm psihologic că am făcut tot ce trebuia, că le-am asigurat cât de cât o condiție materială, culturală, și, în rest, se descurcă. Fără îndoială că nu îi facem pentru noi, ei vin de la univers pentru ei înșiși, dar cât de cât trebuie să le ghidăm drumul, în măsura în care ei înșiși se lasă ghidați. Și ar trebui văzut filmul ăsta pentru ca asemenea drame să nu se mai repete, pentru ca asemenea întâmplări nefericite să poată suferi intervenție justă, coerentă, și eficientă la momentul oportun. [...] Citiţi interviul complet cu ADRIAN TITIENI pe www.zilesinopti.ro PAGINA
63
