
2 minute read
ANICERSARE
65 de ani de FENDER STRATOCASTER
Muzicienii şi chitarele lor
Advertisement

Dacă publicul autohton este greu de șocat, industria muzicală obișnuindune cu sonorități din ce în ce mai îndrăznețe, iată că cel mai mare scandal muzical al anului 1965 a fost apariția lui Bob Dylan pe scena Newport Folk Festival purtând în brațe recentul model de chitară electrică Fender Stratocaster. Abandonând genul acustic în favoarea sunetului electric, Dylan a născut un întreg război între conservatorii adepți ai muzicii folk și mult mai libertinii fani ai rock-ului. Cu doar nouă ani în urmă, în mijlocul “febrei” rock’n’roll, Stratocaster-ul era patentat de către inventatorul Leo Fender, drumul către sonoritățile violente ale următoarelor decenii fiind, în mod oficial, deschis. Mânuită cu tact de interpreți precum Hendrix sau Clapton, Stratocaster-ul devine chitara arhetipală a muzicii rock, o distincție ce mai poate fi acordată doar instrumentului cu patru ani mai tânăr, faimosul Gibson Les Paul.
De altfel, aceste chitare și-au însoțit muzicienii timp de decenii întregi, transformându-se în adevărate partenere de creație, obiecte râvnite și deseori imitate. Astfel, de la Gibson-ul SG al lui Angus Young, până la Lucille al lui lui B.B. King, chitarele electrice au schimbat felul în care muzica este compusă, interpretată şi trăită. Cu toate acestea, nu doar marii fabricanți de instrumente au reușit să influențeze muzica secolului XX ci și muzicienii cu puternice dorințe de reușită, în ciuda lipsurilor materiale. Aflându-se în imposibilitatea de a-și permite un Stratocaster, adolescentul Brian May decide în 1963 să își construiască propria chitară, iar Red Special, deși ar fi trebuit să reprezinte o soluție de compromis, va rămâne alături de acesta pe tot parcursul carierei sale alături de Queen. Totodată, în timp ce Red Special încă se afla în stadiul de proiect, Paul McCartney deja populariza modelul 500/1 Violin Bass al celor de la Höfner. Folosit la înregistrările celor 12 albume Beatles, bass-ul ar trebui mai degrabă să locuiască într-un muzeu, deci nu putem decât să apreciem curajul lui McCartney de a-l folosi în continuare în concertele sale. Iată, așadar, cum relația dintre un muzician și chitara sa rămâne una de neclintit, chiar și când aceasta ajunge să fie “răpită” sau pierdută... McCartney încă își caută basul cu care a debutat alături de Beatles. Într-o lună în care aniversăm 65 de ani de la invenția Stratocaster-ului, omagiem chitarele electrice ce și-au însoțit muzicienii în drumul către noi tărâmuri muzicale, amintindu-ne de momentele în care acestea reprezentau nu doar simple instrumente, ci adevărate simboluri ale libertății artistice.
Leo Fender

