Zile și Nopți Sibiu, 15-30 Aprilie 2023

Salut, Sibiu

Ceoraș frumos!

În spiritul pozitiv în care m-am hotărât să privesc orașul trebuie să mărturisesc că am petrecut o sâmbătă formidabilă în Sibiu. Aproape că am simțit atmosfera unui oraș mare, divers și palpitant. După un mic dejun în Orașul de Jos am plecat cu bicicleta în explorarea noii alei ale orașulului. În Orașul de Jos se întâmplă în fiecare week-end evenimente foarte drăguțe: cafele, eclere și alte patiserii la AM PM și un brunch caritabil delicios la Restaurant Pasaj. Am plecat așadar la drum către Cibin. Oh oraș frumos. Ce minunată îți va fi aleea de pe malul Cibinului!

Eram curioasă cum e noua înfățișare a râului ce traversează orașul. Și plăcută mi-a fost surpriza să descopăr un Cibin minunat, pe care nu-l văzusem până atunci de atât de aproape. Aleea de pe Malul Cibinului va fi una dintre cele mai frumoase plimbări din oraș, cu locuri de belvedere, sălcii și zone verzi, și răcoarea râului alături. Un loc ideal pentru plimbări cu bebelușii, cu cățeii, cu copiii și

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit

nr. 06 (407) | 15 - 30 aprilie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu

 /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro.

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

bunicii. O alee superfrumoasă, pe care ne vom plimba toți cu drag, foarte curând.

În a doua parte a zilei, am plecat spre stadion.

Și din nou am fost impresionată de atmosfera de oraș mare pe care îl dă Sibiului acestă nouă construcție. Lume entuziasmată, părinți și copii, fani gălăgioși, mergeau toți către meciul echipei lor preferate. Iar stadionul oferă o alternativă foarte mișto pentru petrecerea unei după amiezi palpitante în familie. Și ce bine că e așa aproape de oraș, că poți ajunge ușor pe jos, cu bicicleta sau cu autobuzul fără să rămâi blocat în trafic. Și mulți chiar veniseră în plimbare la meci, ceea ce m-a bucurat. V-am povestit toate astea pentru a celebra împreună cu voi orașul în care locuim. Pentru a vă îndemna să petreceți o zi explorând locuri și activități noi, lăsându-vă cuceriți de atmosfera acestuia. Sperând că vom deveni mai deschiși la minte și la suflet și că vom aprecia mai mult proiectele care ne fac experiența orașului mai frumoasă.

Publisher:

Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Viața orașului...

Ce evenimente îți înveselesc viața în aprilie? Pentru că e primăvară și florile sunt vedetele în această perioadă, te poți bucura de culoare și verde viu la Flori pe scări. Primăvara e și despre mișcare, așa că noua premieră de dans contemporan de la Teatrul de Balet Sibiu e un ”must see”. Dacă vrei să-ți testezi vocea hai la Open Mic Night. Dacă preferi să-i asculți pe alții, e plin de concerte la Oldies Pub și la filarmonică. Află ce poți face în perioada 16-30 aprilie, din revistă sau de pe zilesinopti.ro/sibiu.

FlOri p e SCĂri

Pornind de la deviza că Sibiul istoric nu înseamnă doar Piața Mică și Piața Mare, festivalul va aduce în lumina reflectoarelor Piața și Pasajul Aurarilor. Flori pe scări va anima această zonă cu mult potențial prin expoziții impresionante de flori și plante verzi, standuri de vânzare - bulbi, răsaduri, plante la ghiveci și pomi fructiferi, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, standuri cu vânzare de produse artizanale, tur ghidat, discuții cu specialiști, evenimente cu şi pentru copii, zonă de relaxare, picnic urban, muzică live și stare de bine cât cuprinde. Ediția de primăvară, care va avea loc între 29 aprilie și 1 mai, va aduce în prim-plan viziunea artistei florale Ioana Nechifor despre cum poate fi revitalizat un spațiu urban neglijat.

Cei trei comedianți vin la Sibiu cu un show fresh de stand up comedy vineri, 28 aprilie, de la ora 19, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”. Se va vorbi și se va râde despre carieră, viață de familie, bani și faimă, adică exact de acele subiecte a căror presiune o simțim zi de zi.

CelelalTe CUViNTe

Cu o istorie de peste patru decenii, Celelalte Cuvinte aduce la Sibiu un show complet nou și piesele de pe cel mai recent album lansat ”Lumea Asta”. Din concertul programat vineri, 21 aprilie, ora 19:30, la Oldies Pub, nu vor lipsi nici hiturile care au consacrat trupa.

Până la sfârșitul lunii aprilie, în Piața Mare poate fi vizitată o expoziție dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu. Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Porumbescu, de la copilărie și primii ani de școală la Ilișești până la sfârșitul tragic al unui artist nemuritor. Anul 2023 a fost decretat prin lege anul Porumbescu, celebrând 170 de ani de la nașterea sa.

TeO, ViO Și COSTel eXp OZiȚie CipriaN p OrUM BeSCU

Războiul, în cuvinte și imagini: portretizarea naturii umane prin artă

În cadrul Premiilor

Oscar de anul acesta, alături de filmele serii, precum Everything

Everywhere All at Once sau

The Whale, adaptarea din 2022 a romanului lui Erich Maria

Remarque, „Nimic nou pe frontul de vest”, în regia

lui Edward Berger, a câștigat patru premii, printre care și

Best International Feature

Film. Urmărind experiențele unui soldat german în timpul

Primului Război Mondial

și procesul prin care acesta trece (diferența dintre ceea ce i se spune în discursurile

naționaliste și realitatea brutală și deloc înfrumusețată

a frontului), povestea a devenit una dintre cele mai cunoscute reprezentări literare și cinematografice ale războiului, vorbind (deși este bazată pe o lucrare publicată în 1929) despre teme încă prezente și resimțite în societatea contemporană, precum condiția umană, natura conflictului și costurile violenței.

Alături de „Nimic nou pe frontul de vest”, în universul Pop culture, tema războiului a existat întotdeauna, fiind folosită nu doar pentru a prezenta bestialitatea și distrugerile caracteristice conflictelor, dar și pentru a

ilustra, într-un mod complex și nuanțat, diferite perspective asupra trăirilor umane, alături de impactul durabil pe care războiul îl are asupra indivizilor și societății în ansamblu.

În contextul începutului de secol XX, când glorificarea Primului Război Mondial ocupa, din dorința liderilor de a-și menține capacitatea militară, o mare parte din discursul public, după ce au trăit în mod direct ororile perioadei, mulți dintre ei din prima linie, scriitorii Generației Pierdute, precum Ernest Hemingway, John Dos Passos, F. Scott Fitzgerald,

Gertrude Stein sau T. S. Eliot, au surprins realitatea războiului folosindu-se de teme precum trauma, conflictul, doliul, înstrăinarea, sacrificiul și deziluziile pentru a contrazice propaganda vremii. În lucrările lor, războiul este descris ca fiind o forță distructivă, care ucide libertatea individuală, identitatea și relațiile umane, având ca efect final pierderea inocenței.

De exemplu, în „Adio, arme” și „Fiesta”, Hemingway prezintă viața de după

Primul Război Mondial prin ochii celor care încercau să refacă lumea devenită străină pentru ei. Cu ajutorul personajelor precum Frederic Henry (șoferul american de ambulanță, îndrăgostit de o asistentă britanică) sau Jake Barnes (jurnalistul impotent și rănit în timpul războiului), care încearcă să regăsească lucrurile care oferă sens vieții lor (fie că este vorba despre dragoste sau aventură), nereușind, în final, să atingă împlinirea, scriitorul a ilustrat perfect dezamăgirile oamenilor de atunci.

Mai departe, în „Cântecul păsărilor”, Sebastian Faulks vorbește, prin intermediul unui ofițer englez, numit Stephen Wraysford, care conduce soldații în tranșeele din Somme, despre înclinația pe care oamenii o au atât pentru cruzime, cât și pentru compasiune, în timp ce în „Regeneration”, Pat Barker arată efectele psihologice ale războiului (fiind un roman inspirat din experiențele reale

ale soldaților), plimbând cititorii printr-un spital din Scoția, unde protagoniștii se luptă cu șocul post-traumatic și cu depresia.

În ceea ce privește cinematografia dedicată Primului Război Mondial, putem începe cu o producție din anul 1925: The Big Parade. Considerat unul dintre primele și cele mai importante filme de război din istoria cinematografiei, el spune povestea a trei americani (fiul unui om de afaceri, un lucrător în fabrică și un fermier din Sud) care se înscriu, din cauza propagandei, voluntar în armată, ajungând pe front, unde se confruntă cu realitatea și suferințele războiului.

Apoi, din 1957, Paths of Glory, în regia lui Stanley

Kubrick, urmărește povestea unor soldați francezi care sunt judecați și condamnați la moarte pentru „lașitate”, după ce nu îndeplinesc ordinele superiorilor lor (care se folosesc de eveniment pentru a-și ascunde propriile greșeli), filmul discutând brutalitatea războiului și a celor care, aflați în poziții de putere, profită de viețile oamenilor din jur pentru propriul câștig.

Mai departe, nu putem uita nici de Joyeux Noel (2005), dedicat încetării ostilităților de Crăciun din 1914, Grand Illusion (1937), care vorbește despre experiențele prizonierilor de război francezi, See You Up There (2017), în care doi soldați încearcă să își recupereze demnitatea pierdută în timpul conflictului, Gallipoli (1981), unde un grup de tineri se înscriu în armata australiană și sunt trimiși în Turcia, sau de 1917 (2019), călătoria a doi soldați care au de livrat, pe frontul de luptă, un mesaj ce poate salva foarte multe vieți.

„Paths of Glory”, foto: imdb.com

„Hoțul de cărți”/The New York Times Foto Jules Heath/20th Century Fox

În ceea ce privește cel de-Al Doilea Război Mondial, în literatură, una dintre cele mai importante mărturii scrise rămâne „Jurnalul Annei Frank”, în care este povestită istoria unei fetițe germane de origine evreiască, la persoana I, care și-a pierdut viața într-un lagăr de concentrare nazist cu câteva luni înainte de terminarea războiului. Pentru că discriminarea (care poate căpăta întotdeauna forme mult mai violente) își are originea în ideile impuse de familie, profesori sau lideri religioși, sociali, politici și economici, care formează exemple de gândire pentru mulțime, jurnalul, început pe 12 iunie 1942, sub forma unor scrisori adresate unei prietene imaginare, Kitty, reprezintă o fereastră către lumea de atunci, arătând, atât din punct de vedere istoric, cât și personal, ce efecte au avut evenimentele asupra oamenilor care trăiau în realitatea vremii și modul în care ei procesau ce se întâmplă („Într-o bună zi, acest război groaznic se va termina totuși, într-o bună zi vom fi totuși din nou oameni”).

O altă lucrare importantă, în care apar campaniile de cenzură și propagandă culturală organizate de regimul nazist, realizate prin ceremonii publice de ardere a cărților, este și „Hoțul de Cărți”, lucrarea scriitorului australian Markus Zusak, ecranizată în anul 2013. Nu putem uita nici de „Mai este oare acesta un om?”, în care autorul Primo Levi a vorbit despre experiența sa ca supraviețuitor al lagărului

de concentrare de la Auschwitz, „Ziua cea mai lungă”, în care jurnalistul Cornelius Ryan a prezentat, cu ajutorul mărturiilor reale, planificarea și desfășurarea invaziei din Normandia (începută pe 6 iunie 1944) sau „Toată lumina pe care nu o putem vedea” (Anthony Doerr), câștigătoare a Premiului Pulitzer.

Atunci când vorbim despre cinematografia care are la bază cel de-Al Doilea Război Mondial, putem începe din anul 1993, cu Schindler’s List, în regia lui Steven Spielberg, unde este spusă povestea adevărată a omului de afaceri german Oskar Schindler, care a salvat peste 1.100 de evrei, angajându-i în fabricile sale. Apoi, putem continua cu The Pianist (2002), dedicat

pianistului polonez Władysław Szpilman, care a supraviețuit ocupației naziste din Polonia, Dunkirk (2017), regizat de Christopher Nolan, care urmărește povestea evacuării din Dunkerque, Franța, având în centrul său trei planuri narative diferite, The Imitation Game, biopic-ul despre legendara echipă a lui Alan Turing, care a descifrat sistemul de criptare german Enigma, sau Grave of Fireflies (1988), o producție a casei de animație Studio Ghibli, în care se vorbește despre impactul războiului asupra copiilor și viitorului lor.

Privind lista de mai sus, realizăm că produsele culturale aparținând acestui gen ne ilustrează efectele devastatoare ale conflictelor asupra oamenilor și lumii în care trăim și analizează modelele de gândire care stau la baza lor, inspirând, cu un mesaj clar, schimbări în societate: este foarte important să privim în trecut pentru a ști ce greșeli să nu repetăm niciodată.

“The Imitation Game”, Foto imdb.com

“The Pianist”, Foto: imdb.com

RĂZVAN POP

Care mai e rolul unei biblioteci în zilele noastre? Mai e biblioteca doar un spațiu în care oamenii vin strict pentru cărți? De ce e important ca biblioteca să devină și un pol cultural pentru comunitatea pe care o deservește? Aflăm toate răspunsurile din interviul de față cu Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene Astra.

Pe 1 aprilie, în urmă cu un an, ai devenit noul manager al Bibliotecii Județene Astra și încă de atunci ți-ai propus reîmprospătarea instituției. Dacă ar fi să conturezi o imagine, în linii mari, a primului an de mandat, cum ar arăta aceasta? A fost un an alert, a fost un an complex. O instituție culturală este în permanentă mișcare și inovare. Mediul cultural este poate cel mai dinamic, la nivel european chiar. Bibliotecile sunt în prima linie, iar astăzi sunt într-o perioadă în care trebuie să se redefinească atât prin relația cu cititorii, cât și prin produsele culturale pe care le oferă. Biblioteca nu mai este demult un simplu spațiu de depozitare a cărții. O bibliotecă este un mediu în care cartea este valorificată, este pusă în lumina reflectoarelor și oferă elemente esențiale culturale. Acesta este sensul pe care am încercat să îl imprimăm bibliotecii. A fost ușor, pentru că exista deja o echipă foarte bună care m-a adoptat rapid. Astăzi cred că primul pas a fost realizat. Lumea vine tot mai mult la Bibliotecă, iar aspectul acesta a fost și este esențial.

„O bibliotecă este primul pas al unui om sprecultură”

În ultimii ani, o prioritate a bibliotecii a fost digitizarea cărților. Ce preferă mai mult sibienii: cărțile tipărite sau cele în format electronic, mai ales acum când nu mai vorbim de restricții impuse de pandemie? Este evident că lumea virtuală ne acaparează tot mai mult. Nu este vorba despre preferințe. Este vorba despre utilitate. Este mult mai simplu să citești ziarul din fotoliul de acasă, să vezi filmul preferat de acasă, deci și să citești cartea pe care o dorești, tot de acasă. Dacă instituțiile noastre nu înțelegeau acest aspect era foarte posibil să ne fi închis porțile. Biblioteca ASTRA are digitizarea cărții în strategia sa de ani buni. Astăzi avem cei mai mulți cititori, vizitatori online, dar și cel mai mare fond digitizat. Continuăm acest efort pentru că ne dorim finalizarea digitizării imensului fond de carte veche, fondul periodicelor, dar și a altor cărți pe diferite teme.

Biblioteca Astra are trei linii de atac, care au în prim plan cartea, munca de cercetare și activitățile culturale. De ce e important ca biblioteca să devină și un centru cultural pentru comunitate? Pentru că o bibliotecă este primul pas al unui om spre cultură. Când ești copil, adolescent, student, cel mai mult timp îl petreci la bibliotecă. Biblioteca îți oferă un tărâm de descoperit care te formează ca om. Apoi îți deschide porțile spre teatru, spre muzeu, spre muzică etc., de aceea sibienii trebuie să ne perceapă ca un loc al vieții lor de zi cu zi. Sibianul trebuie să își creeze o stare de normalitate în a veni la bibliotecă.

În acest proces de a transforma biblioteca

într-un spațiu în care oamenii vin nu doar pentru cărți, ci și pentru diverse activități culturale, ce rol au filialele din cartierele orașului sau din alte localități ale județului?

Sunt esențiale. Pentru că sunt scările spre porțile bibliotecii. Avem cinci filiale, una în Cisnădie și patru în Sibiu coordonate de cinci bibliotecare extraordinare. Copiii le adoră. Sunt copii care merg la bibliotecă doar ca să le vadă. Sunt prieteni deja. De acolo, mai ales în cazul copiilor, pornește minunata lor călătorie spre parcul ASTRA și spre biblioteca mamă.

Sediul bibliotecii din Parcul Astra e o bijuterie în sine și merită vizitat și din alte perspective. Ce ne poți spune despre istoria celor două clădiri și micile comori pe care le dețin?

Nu avem timp și spațiu în acest interviu să vă povestesc tot ce se poate povesti despre Biblioteca ASTRA, despre povestea ASTRA. Pe foarte scurt nu pot decât să vă tentez cu cărți tipărite acum 500 de ani, cu documente semnate de marile personalități ale istoriei, cu memoria cotidiană a Sibiului, cu amintirea vechilor momente culturale ale Sibiului. Palatul ASTRA este în sine o poveste minunată. Modul în care Asociațiunea a strâns banii necesari acestei construcții, proiectul arhitecților maghiari și modul în care aceștia au gândit funcționalitatea sa, povestea lui Gustav Maetz, iar apoi urmele lăsate de toate momentele istorice care s-au întâmplat în acest loc, ne oferă povestea unei comunități. Este povestea Sibiului într-un monument.

Pe final, ce rol crezi că ar trebui să joace în zilele noastre o bibliotecă în comunitatea pe care o deservește? Biblioteca trebuie să devină un hub al comunității. Tinerii să poată să își descopere orașul, actorii culturali să își găsească o casă, iar oamenii să vină la bibliotecă pentru a se îmbogăți. Pentru a-și îmbogăți mintea si sufletul.

Dragonul din Piața Huet

Pe un colț de clădire din mijlocul Sibiului, ne privește din vârful unui par de lemn, un dragon. Este vorba de o mică statuie sculptată în piatră de către una dintre calfele călătoare care au poposit în orașul nostru în ultimii ani. Stâlpul de lemn este primul indiciu că pe la Sibiu au trecut calfe călătoare din toată Europa. Tradiția spune că atunci când o calfă pleacă din orașul unde s-a așezat, bate un cui într-un stâlp de lemn așezat pe fațada casei în care a locuit. Casa Calfelor a luat naștere ca o amintire a unei tradiții a orașului Sibiu. Și în orașul nostru ca în orice oraș medieval european, meșteșugarii s-au organizat în bresle. Ei erau împărțiți în trei categorii. Cei mai tineri care învățau meseria, erau ucenici. Apoi ei deveneau calfe, adică momentul în care se pregăteau a fi ei în sine meșteșugari, adică maeștrii ai breslei. Pentru a deveni maestru, calfa trebuia, câțiva ani, să călătorească. Adică mergea departe de orașul său, în alte localități unde existau bresle ca cea din care făcea și el parte. Acolo

lucra alături de oamenii locului, gratuit dar asigurându-li-se un pat și hrană. Aproape toți se întorceau acasă. Iar când veneau înapoi la Sibiu ei nu veneau doar cu experiența lor care îi transforma în maeștri, dar veneau cu știri despre ce se mai întâmpla în lume. Veneau cu tehnici noi, veneau cu documente și cărți, veneau cu alte produse, veneau cu un nou suflu. Un suflu esențial pentru cetate.

Breslele s-au stins odată cu modernizarea lumii, cu industralizarea mondială. Cu ele și cei care le formau. La mijlocul secolului al XIX-lea breslele din Transilvania și din Sibiu, evident, erau desființate iar calfele deveneau simplii muncitori ai orașului. Rămânea doar povestea lor și povestea medievală a Sibiului.

La mai bine de 150 de ani de la momentul desființării breslelor la Sibiu s-a născut ideea de revitalizare a acestei frumoase tradiții a orașului: revenirea calfelor călătoare. Li s-a găsit și reabilitat o casă. Nu orice casă, cea mai veche clădire din Sibiu, casa pe care noi o cunoaștem sub numele de Turnul Scărilor. O fostă poartă de intrare în cetate, de la mijlocul secolului al XIII-lea, ea se transformă

în locuință, odată cu construirea celei de-a patra centuri de fortificație a Sibiului, la finele secolului al XVI-lea. De atunci în ea au trăit sute de sibieni.

La începutul acestui secol a fost restaurată și dată în folosință calfelor călătoare. Pe sub ea coborâți spre Orașul de Jos și spre ulița Călugărilor, iar dacă treceți vara pe lângă ea, puteți vedea băieți și fete în costum, cravată și joben bucurându-se de minunatul nostru Sibiu. Ele sunt calfele călătoare.

colecționează memorii urbane IULIA

„Sibiul în ‘82 era trist. Dacă veneai cu trenul, ieșeai automat în Piața Gării. Sinistru. Apoi dădeai de clubul CFR și de niște clădiri dărăpănate la intrarea pe 9 Mai, de-ți era și frică să treci pe acolo. Erau foarte multe cartiere în construcție: Vasile Aaron, Hipodromul. Pe Milea, blocurile cu arcadă atunci se construiau. Erau zile când străzile, bulevardul erau pustii, nu vedeai nici țipenie de om. Dar dincolo de acest prim impact vizual, interacțiunea mea de suflet cu orașul a fost prin limba germană și prin oameni. Erau încă foarte mulți sași. În jurul meu și în magazine se vorbea săsește. Auzeai mai mult de 50 la sută germană

într-o plimbare. Pe lângă asta, eu venind de la țară, câte

oportunități mi s-au deschis! Mergeam la toate filmele de la cinematograf. Era bătălie pe biletele de film. Pentru că existau și abonamente, întotdeauna stăteam în fața cinematografului când nu mai prindeam bilete, că poate vine cineva să își vândă seara respectivă. La casa de cultură, nu ratam niciun eveniment, la teatru, vedeam toate spectacolele din stagiune. Prima dată l-am văzut pe Constantin Chiriac în rolul unui junior într-o piesă de Carlo Goldoni. El era copilul care tot zicea ‘du-te, du-te, domnule Pantalone’.

Cum am ajuns aici? E o poveste destul de lungă și încâlcită. Provin dintr-o familie de dascăli de la țară. Bunica și bunicul patern au fost toată

viața lor dascăli, la fel și mama, iar tata o perioadă mai scurtă. Normal că în mediul ăsta, sub influența lor, am învățat foarte bine la școală și speram cu toții la un viitor în aceeași direcție. Dar în clasa a șasea ne-am confruntat cu o mare provocare: din cauza reglementărilor epocii de aur, eram obligată să continui studiile până la treapta a doua la liceul agricol proaspăt înființat în localitatea noastră. Pentru a nu-mi fi tăiate aripile așa devreme, ai mei au încercat să găsească o soluție salutară. Și au găsit-o prin bunica paternă, care locuia la Sibiu, recăsătorită după pensionare tot cu un dascăl (sic!). Fiindcă Sibiul era un oraș închis, ca să obții buletin, cea mai bună variantă ar fi fost ca bunica să mă adopte, și așa aș fi putut ajunge la liceul sanitar unde îmi doream, dar care era, ca și orașul, un liceu închis, unde intrau exclusiv elevi din județ. Cum bunica nu mai îndeplinea vârsta standard pentru această procedură, m-a luat doar în locație și mi-am făcut ‘buletin de flotant’ și în clasa a 7-a am început la școala 21, iar pe urmă am optat pentru Liceul Goga. Una peste alta, colegii, vecinii, toți m-au primit foarte călduros. Ei m-au adoptat, eu m-am adaptat și așa am devenit sibiancă.”

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania (

Foto © Gabriela Cuzepan

ICon Arts, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice şi artelor contemporane, se întoarce în inima Transilvaniei!

Rezervă-ţi un loc până pe 15 iunie şi participă la master-class-urile de la ACADEMIA ICon Arts Transilvania.

Ai șansa să înveți de la muzicieni de renume din Coreea de Sud, Germania, Grecia, Marea Britanie, România, Serbia.

– 2 iulie 2023 FITS

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) este primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România. Anual, festivalul este un prilej de sărbătoare, cu spectacole excepționale invitate din țări precum: Franta, Germania, Marea Britanie, Spania, SUA, Israel, Japonia, Austria, Elveția, Italia, China, Republica

Moldova ș.a. FITS este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu

sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Institutului Cultural Român. Acest eveniment reunește mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află anul acesta la a 30-a ediție și se va desfășura în perioada 23 iunie-2

iulie 2023, cu tema Miracol / Wonder. În această perioadă dificilă, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu și toate structurile asociate, au reușit să identifice cele mai bune soluții, în așa fel încât dialogul creat împreună cu publicul să stea sub semnul calității și al emoției. După doi ani de pandemie, boală, suferință, război, migrație și disperare, frumusețea rămâne motorul speranței, iar miracolul frumuseții poate salva lumea, după cum spunea un mare scriitor. În vremuri ca acestea, greutăților financiare, amenințării conflictelor, izolării și tuturor vicisitudinilor, trebuie să ne opunem prin zâmbet, armonie, încredere în frumos, prin creație și bucurii lăuntrice.

Festivalul are trei componente majore, care împart evenimentele prezentate în format fizic, online și hibrid în: spectacole indoor, spectacole outdoor și evenimente speciale. Dialogul, diversitatea și multiculturalitatea sunt pilonii pe care s-a construit festivalul și acest lucru rămâne de la an la an în filosofia după care organizatorii se ghidează. Dezvoltarea pe principiul vaselor comunicante face ca FITS să fie un eveniment complet, format în funcție de nevoile comunității și publicului.

Aducem în fața publicului un veritabil regal al artelor spectacolului, cu producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă.

23 iunie

Sărbătoarea Sfintelor Paști este o celebrare a miracolului vieții. În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, vă doresc ca Învierea Domnului Iisus Hristos să vă găsească în

armonie, sănătoși și deschiși în fața micilor și marilor bucurii de zi cu zi.

Cu toată recunoștința pe care v-o purtăm, mulțumindu-vă pentru entuziasmul cu care vă bucurați alături de noi de frumusețea artelor spectacolului, vă doresc ca Sfintele

sărbători pascale să vă semene în suflet lumină și speranță!

La mulți ani!

Constantin CHIRIAC, Director general Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Președinte Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

„Fie ca lumina/ sărbătorile/iepurașul să ne aducă"

....așa vor începe o bună parte din mesajele care în curând ne vor intra pe whatsapp sau în inbox, umplând spațiul de stocare al dispozitivelor cu imagini la care nu ne vom mai întoarce niciodată. De ce? Pentru că au devenit prea comune, dezgolite de sens, dar mai ales, lipsite de orice creativitate sau emoție.

Pledoaria mea de anul acesta atinge și acest nivel subtil al Învierii: dacă totul în jurul nostru se transformă, se primenește, se recalibrează

în raport cu noile coordonate spirituale ale

Sărbătorii, atunci poate ar trebui să ne gândim și la un upgrade de autenticitate al felului în care transmitem urările de Paști și să spunem "nu" redirecționărilor frecvente, mesajelor în masă, pe scurt, culturii kitsch-ului festivist de smartphone .

Poate că tocmai după o pandemie și în plin război la graniță avem nevoie să ne bazăm emoțional

mai mult pe trăire decât pe mimetism și să contribuim fiecare, și cei cu vorbele la ei, si cei cu mai puțină inspirație, la desăvârșirea sărbătorii prin cuvinte rostite sau scrise cu discernământ și asumare.

Așa cum operațiunea copy/paste nu ne va activa niciodată efortul creativ și la fel cum plagiatele nu ne vor transforma în doctoiri, ci în impostori, nici festivalul memelor de Paști nu va face conexiunea unică între expeditor și destinatar, fiindcă din ecuația gestului va lipsi exact personalitatea noastră. Fie ca...lumina ( fiindcă la ea ne întoarcem, ca la o materie de bază) să nu ne mai aducă, ci să trezească în noi dorința originalității, ca modalitate de a depăși pasivitatea și de a contribui personal la compunerea unor mesaje care să ne definească, care să ne aparțină, care să arate că iată, miracolul s-a produs și în noi, că suntem vii și ne exprimăm starea de înviere cu toți cei dragi ai noștri, spre care apăsăm "trimitere".

OVIDIU DRAGOMAN

Anul acesta se împlinesc 15 ani de când ați înființat Teatrul de Balet Sibiu. Cu ce gânduri priviți retrospectiv spre toată această perioadă? Acești 15 ani par să fi trecut în doar câteva clipe.

Știu că pare un clișeu, dar au fost 15 ani plini, efervescenți, bogați în evenimente, în care am pus în scenă la Sibiu toate titlurile importante din baletul clasic: Lacul Lebedelor, Spărgătorul de Nuci, Don Quijote, Bayadera, Giselle, Frumoasa din Pădurea Adormită, Alba ca Zăpada etc, dar în care am produs și multe spectacole de balet neoclasic, dans contemporan sau teatru-dans, 15 ani în care compania de balet a crescut mult și a devenit cu fiecare an tot mai apreciată de publicul din Sibiu și nu numai. Am început în 2008 cu doar 10 dansatori și am ajuns astăzi să avem o trupă formată din 38 de dansatori de pe tot mapamondul. Suntem prima companie internațională de dans din România și cred, fără lipsă de modestie, că suntem cea mai activă și apreciată companie de dans din țară, atât în ce privește numărul de premiere prezentate publicului în fiecare an, cât și în ce privește turneele și deplasările în țară și străinătate sau proiectele și programele derulate. Pentru o companie atât de tânără de dans, numărul mare de turnee internaționale pe care le-am avut, în țări precum Coreea de Sud, Belgia, Olanda, Turcia, Franța, Germania, SUA, Japonia, dar și toate spectacolele de la Sibiu pe care le dansăm de cele mai multe ori cu

casa închisă, sunt cea mai bună confirmare a calității tehnice și artistice a trupei de la Sibiu.

Care sunt planurile baletului din Sibiu pentru anul 2023? Ce titluri noi veți aduce publicului? Am început anul în Belgia, unde am prezentat publicului în cadrul unui amplu turneu încept în decembrie 2022, spectacolele ”Spărgătorul de nuci” și ”Alba ca Zăpada”. La Sibiu, am continuat cu o serie de spectacole pentru publicul tânăr, prezentate la matineu, în ianuarie ”Spărgătorul de nuci” și în aprilie ”În numele bucuriei”, iar acum trupa repetă pentru primele două premiere ale acestui an ”One way ticket / Un bilet dus”, realizat de Sandra Mavhima, spectacol de dans contemporan inspirat de tema migrației și ”Tango”, realizat de Amalia Mîndruțiu și Beatrice Rancea, un spectacol omagiu adus tango-ului argentinian, cu o emoție absolut unică, în care îi vom avea alături și pe muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și artiști de operă din țară. Anul acesta va fi și primul an, după pandemie, când vom reveni în Piața Mare, cu un spectacol de balet în aer liber, în închiderea stagiunii. Pentru anul acesta pregătim publicului pentru Piața Mare, premiera ”Rigoletto”, în coregrafia lui Valentin Barteș, spectacol care va aduce peste o sută de artiști pe scena Pieței Mari.

Repertoriul TBS s-a schimbat mult în ultimii ani. Produceți și foarte multe spectacole de dans contemporan în prezent, față de acum 15 ani. În ce fel s-a schimbat publicul TBS în tot acest timp? Un efort constant, încă de la începuturile TBS, acum 15 ani, a fost acela de formare a publicului. Dacă în primii ani de activitate repertoriul nostru era aproape integral format din spectacole de balet clasic, astăzi prezentăm cu același succes și producții de balet neoclasic, dans contemporan și teatru-dans. Publicul nostru s-a format și a crescut o dată cu noi. Rezultatul demersurilor noastre de a atrage un nou public, se vede în fiecare seară când dansăm. Avem astăzi nu doar un public foarte tânăr, față de momentul de început al activității, dar dansăm de cele mai multe ori cu casa închisă.

ONE WAY TICKET/UN BILET DUS

coregrafia: Marcello Algeri 31 mai, ora 19:00

laU r eN T COU lON Dre

Pianul, orga Hammond și umbra lui Michel Petrucciani, acestea sunt elementele

care l-au condus pe Laurent Coulondre către jazz și revelațiile pe care avea să le ofere ca artist. Muzicianul de jazz al anului, declarat de Jazz Magazine în 2020, a venit

cu unul dintre cele mai bune albume ale anului trecut. Pentru mine este, fără îndoială, unul dintre primele cinci, după gradul de mirare și bucurie pe care mi l-a provocat. Atâta plăcere, acuratețe, sofisticare instrumentală, adresare agreabilă, atâta pasiune altruist adresată întrun limbaj modern și accesibil întâlnim destul de rar. Ascultăm multe producții respectabile, muzicieni impresionanți prin măiestrie

și greutate, dar când se adaugă generozitatea, expresia sinceră a artistului care nu cântă doar pentru

27aprilie,ora18:00

nachMarkusPfister

vonAnaCrăciun-Lambru

Übersetzung:CiprianMarinescuundFrankWeigand

el și despre el, avem deja un alt nivel de calitate, distingem mai ușor adevăratul motiv al legăturii noastre cu muzica. În 2022, Laurent Coulondre a lansat „Meva Festa”, o explozie de sunet virtuoz articulat, care celebrează frumusețea printr-o combinație de groove și aranjament instrumental cu influențe catalane și braziliene. Un proiect solar, în care toți împart o viziune muzicală și o reală bucurie de a trăi și de a cânta. Coulondre este înconjurat de prieteni și de muzicieni preferați și ne invită la un spectacol total, cald și festiv, motivat de o pasiune pe care o simțim cu toată ființa.

Bileteonlinepewww.teatrulgong.ro

„ Meva Festa”

Ce ascultăm în luna aprilie

Primim cu brațele deschise luna aceasta noi lansări discografice din zona pop-ului produs (aproape) independent, a rock-ului progresiv updatat pentru 2023, dar și a rap-ului american. Muzica este proaspătă (chiar dacă unele lansări ne trimit către esteticile trecutului) și gata să fie consumată așa cum vrem noi: acasă, pe pick-up, în fața laptop-ului sau on the go.

Love & Money

,,Să scriu Golden Record a fost ca și cum am făcut pace cu totul, fiind mulțumită cu viața mea de acasă, gata să îmi înfrunt teama de a renunța la distracția constantă a industriei muzicale”, declara recent cantautoarea britanică despre procesul de creație al noului single, extras de pe cel mai recent material discografic. ,,All your friends are gonna leave you / Busy making little creatures”, cântă Katie, o meditație asupra caracterului efemer al succesului în industria muzicală și a inevitabilei înaintări în vârstă. Prezență discretă în peisajul muzical autohton, Katie Melua pare că ne încântă din nou cu livrări vocale melancolice, cântate din perspectiva unei artiste care a părăsit rollercoasterul mainstream, în favoarea liniștii creațiilor originale.

Jethro Tull RökFlöte

La 56 de ani de la debut, influenții corifei ai rock-ului progresiv revin cu cel de-al 23-lea album de studio, sub îndrumarea liderului Ian Anderson. De altfel, nu este de neglijat faptul că Jethro Tull reprezintă astăzi un vârf de lance în panteonul trupelor șaptezeciste care supraviețuiesc fie fără niciun membru original, fie cu un singur membru al formulei inițiale, înconjurat de muzicieni care nici nu erau născuți la momentul înființării trupei. Astfel, deși Anderson cântă într-un Jethro Tull în care cei mai longevivi membri s-au alăturat grupului în 2007, compozițiile și direcția rămân aceleași, oferind ascultătorilor o porție de prog-rock cu influențe ’70,, proaspătă și plină de surprize vocale și instrumentale.

Ben Inspirat de momentele petrecute în clinicile de dezintoxicare și lansat după o pauză de șapte ani, noul album al rapper-ului american este puternic autobiografic: ,,Cred că durerea este un catalizator pentru artă; nu vreau să îmi mai provoc durere pentru a face artă, dar cred că asta a creat câteva momente mai întunecate, mai sincere și mai vulnerabile pe album’’, declara recent artistul.

Deși aflat abia la cel de-al treilea material discografic, Macklemore reprezintă unul dintre puternicii compozitori și interpreți ai rap-ului autohton, iar noul LP ne demonstrează predilecția sa către ritmuri catchy și piese optimiste, continuând trendul pe care l-a lansat odată cu megahitThrift Shop, în 2014.

Macklemore

Katie Melua

Ian Anderson

foto © Sam Brown official website & FB

SAM BROWN,

artista care

Fiecare decadă ne-a dăruit muzici și artiști de neuitat, care și-au demonstrat rezistența în timp. Pe unii dintre ei încă-i auzim la radio, alegem să le studiem muzica sau, pur și simplu, ne regăsim în ceea ce au creat. Este și cazul lui Sam Brown, care a cucerit generații cu hit-ul Stop!, lansat în anii ‘80, atunci când muzica luase o altă formă. Vocea extrem de puternică și plină de personalitate a cântăreței Sam Brown a fost unul dintre sound-urile memorabile ale anilor ‘80-‘90. Fiică a iconului rock britanic al anilor ‘60, Joe Brown, dar și a celei mai cunoscute backing vocaliste din acea perioadă, Vicki Brown, SAM BROWN a copilărit și s-a dezvoltat muzical într-un mod cât se poate de armonios, fiind înconjurată (la propriu!) de nume precum George Harrison, Stevie Wonder sau Steve Marriott. Și cum nimic nu e întâmplător, Sam a ajuns mai târziu să împartă scena cu Spandau Ballet, Elton John, Pink Floyd sau Jon Lord. Ba chiar a fost o parte cheie a emisiunilor TV și turneelor lui Jools Holland.

Revenirea ei este, fără doar și poate, unul dintre highlighturile acestui an. Number 8, primul material după 15 ani de la pierderea vocii, a fost lansat la începutul acestui an și ne aduce în atenție o altă latură a artistei Sam Brown.

Sam, mi se pare fantastic cum ai reușit să îți regăsești vocea cu ajutorul tehnologiei!

Din păcate, vocea nu mi-a revenit în totalitate, dar cred că am găsit o modalitate de a o folosi într-un scop creativ și e minunat! În 2006 am început să întâmpin probleme cu corzile vocale, ajungând să nu mai fiu capabilă să cânt. Bineînțeles că am început o căutare riguroasă a răspunsurilor: am lucrat cu traineri de voce, am consultat numeroși medici de top din Regatul Unit și din America, am făcut terapie, hipnoterapie, am încercat orice! Dar nimeni nu a găsit cauza. Încă nu știu ce se întâmplă cu vocea mea, dar pot spune că antrenamentul vocal ajută. Pentru mine, cel puțin, a fost o revelație. Am început să-mi cunosc și să-mi prețuiesc vocea mai mult. Însă, vocea mea nu mai e la fel. Odată cu apariția acestor probleme, m-am oprit din scris muzică. Obișnuiam să compun folosindu-mă de pian sau ukulele, dar în acel moment simțeam că nu mai are sens. Așa că am încercat alte lucruri, pentru a mă

putea întreține. Între timp am devenit profesor... de ukulele! Apoi, în pandemie, cu ajutorul unui bun prieten, mi-am regăsit dorința de a compune...

Îmi imaginez cu greu prin ce poate trece un artist atunci când își pierde superputerea, însă vocea ta mi-a inspirat mereu siguranță, dar mai ales forță. Am simțit aceleași lucruri ascultând Number 8. Care este povestea acestui album?

Ei bine, îți spuneam că în pandemie mi-am regăsit puterea de a scrie muzică. Un vechi prieten, Danny Schogger, m-a întrebat într-o zi dacă am putea scrie ceva. Aveam câteva idei, așa că m-am apucat să compun muzică electronică. Nu am fost mulțumită de la bun început, dar treptat, piesele au prins contur. Și m-am gândit: ce ar fi dacă mi-aș folosi vocea gravă pe care o am acum în Autotune?

Am încercat asta, iar totul a prins viață. Și uite așa s-a născut Number 8: din sesiuni și întâlniri pe Zoom sau Skype, alături de Danny și vechea mea pasiune de a scrie, de a experimenta tot felul de sound-uri. Sunt extrem de încântată de ce a ieșit, ador să lucrez cu Danny! Da, a fost și supărător, pentru că nu mai pot cânta ca înainte, dar a fost distractiv! Am gândit totul foarte pragmatic, de la bun început. Știu ce pot și ce nu mai pot...

La 14 ani făceai cunoștință cu industria muzicală, vocea ta fiind cooptată pentru ultimul album Small Faces. Atunci ai realizat că asta vrei să faci pentru tot restul vieții?

Nu mi-am propus niciodată să ajung un muzician „cu acte în regulă”. Viața mea a fost una extrem de agitată, încă din momentul în care am început să cânt alături de părinții mei. Mi-am urmat calea, iar la început, totul părea atât de ușor... greul a venit atunci când business-ul a luat locul muzicii. Odată intrată în industria muzicală, lucrurile n-au mai fost la fel de roz. Dar învățăm din orice experiență.

Ai cucerit mapamondul cu hit-ul Stop!, cel mai mare succes comercial al tău, care a trecut cu brio testul timpului. Cum a luat naștere albumul cu același titlu?

Mai întâi, trebuie să-i mulțumesc Cerului că Stop! a rezistat atâta timp!

Imaginează-ți că era 1985, aveam 20 de ani și m-am trezit singură în LA, scriind alături de muzicieni profesioniști pentru primul meu album. Înainte de asta, semnasem cu Rondor Music, surata casei de discuri A&M Records. Șeful companiei, Stuart Hornall, mi-a spus atunci: „Vreau să te trimit în Los Angeles, pentru a compune muzică alături de alți artiști!”. Am acceptat, ce puteam să fac?! Nu știam nimic despre show business, dar acolo s-a întâmplat magia. Am lucrat alături de muzicieni autentici, am învățat să compun cu adevărat și l-am cunoscut pe Greg Sutton. Ideea piesei Stop! mi-a venit chiar conducând mașina prin LA, alături de Greg. Clar, a fost ceva foarte diferit de ceea ce făcusem până atunci. În plus, erau anii ‘80, și nimeni nu mai cânta blues! [...]

Citiţi interviul complet cu SAM BROWN pe www.zilesinopti.ro

Open Mic Night o nouă oportunitate pentru sibieni să-și facă auzită vocea

Dacă ești artist la început de drum, cu siguranță visezi la momentul în care cineva să-ți spună ”Scena e a ta”. Iar acest moment se apropie pentru că în 22 aprilie, Feel

Dare Sing și 5F - Concerts & More lansează ediția pilot a evenimentului Open Mic Night. Dacă te încadrezi în una sau mai multe dintre cele șase categorii: voce creație / interpretare, instrument creație / interpretare, vocal instrumental creație sau trupă cu compoziții proprii, te poți înscrie până pe 17 aprilie la Open Mic Night. Detalii complete și formularul de înscriere se regăsesc pe pagina de facebook Feel Dare Sing. Am întrebat-o pe Mira Boțocan, vocal coach Feel Dare Sing, Vocea României și solista trupei Alpha Q

de ce consideră că un astfel de concept lipsea din peisajul muzical sibian: ”De ceva vreme vizualizam un astfel de eveniment care să aducă în lumina reflectoarelor și în atenția publicului artiști mici și mari care își doresc să fie pe scenă, care au nevoie de experiență de scenă, care caută să fie auziți și văzuți cântând și creând. Antrenez vocaliști și muzicieni de peste 14 ani în Feel Dare Sing, am selectat și antrenat la Vocea României timp de cinci sezoane și am văzut cât de intens își caută acești tineri drumul în muzică dar nu au ocazia prea des să urce pe o scenă din diverse motive. De aceea consider că e nevoie să li se deschidă această oportunitate mult mai des. Nu e de ajuns să participăm la tot felul de concursuri gen

talent shows care selectează și critică ceea ce vinde, ci trebuie să ne implicăm direct și să construim o comunitate, un networking pentru acești artiști în devenire, care au nevoie de noi și de susținerea noastră. Putem încerca să fim pentru ei ceea ce poate alții nu au reușit să fie pentru noi atunci când am avut nevoie. Mă bucur să împart această inițiativă și misiune cu profesioniști și prietenii mei de la 5F - Concerts & More și Imperium Pub și vă așteptăm cu mare drag să participați sau să veniți să susțineți artiștii.”

Open Mic Night oferă șansa tinerilor artiști să performeze pe o scenă în fața publicului sibian, dar și în fața unui public avizat: oameni din industria muzicală, specialiști vocali, profesori de instrument, instrumentiști artiști din scena muzicală națională, oameni din media, promoteri și organizatori de evenimente și festivaluri din țară.

Mira Boțocan

5FConcerts & More

Ieşirea din pandemie pare să fi fost de bun augur pentru cinematografia românească, fie şi dacă judecăm doar din perspectiva numărului record de înscrieri, 117!, în competiţia pentru premiile Gopo din acest an, cu nu mai puţin de 37 de lungmetraje lansate în cinematografe, festivaluri sau pe platforme VoD în 2022, care au constituit lista propusă pentru nominalizările categoriei „Cel mai bun film de lungmetraj”, de la producţii cu priză la publicul larg - Teambuilding, Capra

Cu Trei Iezi - până la filme Arthouse ca premisă, narativ sau abordare estetică, precum Pentru mine tu ești Ceaușescu sau Imaculat.

Dintre acestea, şase au intrat în final în cursa pentru trofeul Gopo la această categorie: Metronom (r. Alexandru Belc), de treabă (r. Paul Negoescu), (r. Bogdan George Apetri), Alina Grigore), Imaculat George Chiper-Lillemark) și mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu), ultimele trei regăsindu-se și pe lista titlurilor care concurează la categoria

„Cel mai bun film de debut”, alături de #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Balaur (r. Octav Chelaru).

Cele mai pasionante şi imprevizibile sunt însă, fără îndoială, competiţiile pentru categoriile „Cea mai bună actriţă” şi

„Cel mai bun actor” din 2022, unde au fost nominalizaţi autorii unor interpretări memorabile, indiferent că ne gândim la rolurile principale, unde concurează

Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl),

Mălina Manovici (Balaur), Ana Dumitrașcu (Imaculat), Mara Bugarin (Metronom) și

Ioana Bugarin (Miracol), şi, respectiv, Mircea Postelnicu (Crai Nou), Șerban Lazarovici (Metronom), Emanuel Pârvu (Miracol), Iulian Postelnicu (Oameni de treabă) şi Bogdan Dumitrache (Om câine), sau la rolurile secundare, cu nominalizatele Ofelia ), Simona Popescu (Om ), Ilona Brezoianu (Imaculat), Oameni de treabă), Emilia Popescu (Marocco) şi, respectiv, Cezar Antal (Miracol), Tudor CucuDumitrescu (Marocco), Oameni de treabă), Sergiu ) şi Vasile Pavel (Imaculat). Cea mai bună regie” sunt nominalizați Alina Grigore (Crai ), Monica Stan și George Chiper), Alexandru Belc ), Bogdan George Apetri (Miracol) și Paul Negoescu (Oameni de treabă). Lungmetrajele Apropierea (r. Botond Püsök), Spioni de ocazie (r. Oana Bujgoi Giurgiu) și Pentru mine tu ești Ceaușescu vor concura pentru titlul de „Cel mai bun film documentar”, iar opt filme scurte au rămas în cursa pentru „Cel mai bun film de scurtmetraj” și „Cel mai bun scurtmetraj de animație”. Peste 700 de profesionişti din toate domeniile industriei de film româneşti sunt invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor, iar rezultatele le vom afla pe 25 aprilie, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2023.

Premiile GOPO 2023, scurtă trecere în revistă

Când Abel află că mama lui sexagenară este pe cale să se căsătorească cu un puşcăriaş se sperie şi apelează la cea mai bună prietenă a lui pentru a-l ajuta să o protejeze. Doar că întâlnirea cu tatăl său vitreg, devenit comerciant de flori după ieşirea din închisoare, îi nuanţează perspectiva... asupra legii. Aceasta e premisa noii comedii regizate de Louis Garrel, nominalizată în 2023 la nu mai puţin de 11 premii César, dintre care a primit două, ce va avea premiera pe 21 aprilie . L’Innocent reprezintă al patrulea lungmetraj pe care apreciatul actor Louis Garrel - în film, interpretul lui Abel - îl semnează ca regizor, el fiind, totodată, şi co-autor al scenariului, alături de scriitorul de romane poliţiste Tanguy Viel şi de Naïla Guiguet, câștigătoare, anul trecut, la Cannes a premiului SACD. Un răsfăţat al marelui ecran, intrat în atenţia publicului ca parte a trioului făcut cu Eva Green şi Michael Pitt, în The Dreamers , al lui Bernardo Bertolucci, din 2003, şi pe care îl vom putea vedea într-un viitor nu foarte îndepărtat ca Antoine de SaintExupéry, în Saint-Ex, şi ca Ludovic al XIII-lea, în noua versiune a Celor trei muşchetari , LOUIS GARREL ne oferă în L’Innocent un melanj plăcut de comedie, dramă, romance și thriller, distractiv, dar, în acelaşi timp, meditativ în privinţa raporturilor dintre oameni. Prin amabilitatea Independenţa Film, distribuitorul peliculei în România, am obţinut mai multe detalii despre film de la cineastul francez, pentru care a fost un proiect realmente personal.

Filmul pare inspirat de povestea mamei tale, Brigitte Sy, care a organizat ateliere de teatru în închisoare şi care a realizat un lungmetraj pe tema asta, Les mains libres [2010], unde personajul principal, interpretat de Ronit Elkabetz, se îndrăgosteşte de un deţinut şi îl ia de soţ încă din prima scenă a filmului. Da, L’Innocent este descrierea acelui mariaj, dar spusă din perspectiva fiului. Este deci un punct de vedere cu totul diferit. Pe de altă parte, când maică-mea s-a măritat în închisoare, eu aveam 18 ani şi nu am participat. Într-adevăr, însă, premisa e născută din povestea mamei mele şi din faptul că m-am înţeles bine cu tatăl meu vitreg, care mi-a deschis ochii asupra unei lumi pe care nu o cunoşteam... şi e întotdeauna amuzant să vezi două lumi între care sunt fricţiuni.

foto © Emmanuelle Firman

Deci ai cunoscut şi în realitate această a doua lume despre care vorbeşti în film, înainte de a face cunoştinţă cu ea prin intermediul cinematografiei?

Exact! Mama mea a lucrat 20 de ani în penitenciare. Încă de la 11 ani am frecventat persoane care ieşeau din puşcărie şi, uneori, se întorceau acolo... asta se vedea după lipsa veştilor despre ele. Chiar şi în casa noastră am cunoscut tipi foarte amuzanţi, inclusiv femei, pentru că mama a organizat, de asemenea, ateliere în închisori de femei, şi unele au devenit în timp scriitoare. Am ajuns să cunosc în felul ăsta o lume de intelectuali implicaţi, atraşi de aceste persoane aflate la marginea societăţii.

În Cruciada copiilor [comedia regizată de Louis Garrel, din 2021 - n.r.], împreună cu Laetitia Casta, jucaţi un cuplu de părinţi depășiți de comportamentul copilului lor. Aici, eşti un fiu depăşit de comportamentul mamei tale.

Raportul se inversează. Sigur, totul depinde de părinţii pe care i-ai avut, însă istoric, după mai 1968 [ protestele din Franţa ce au dus la stagnare economică - n.r. ], anii ’70 şi ’80 au fost, la nivel global, cei ai rebeliunilor şi transgresiunilor şi poate asta a dat copiilor din această generaţie, din care fac şi eu parte, senzaţia că ar trebui să îşi ţină, cumva, părinţii sub control. Se vede un pic din asta în film: un fiu care se ocupă de mama lui ca şi cum ar fi, de fapt, tatăl său, cel care încearcă să impună o anume autoritate în viaţa ei. E povestea unui fiu ce-şi închipuie că are misiunea de a-şi proteja mama, dar nu de nebunia ei, ci de bucuria ei. O mamă căreia nu-i merge rău, ba dimpotrivă, dar care are un fiu pesimist, ce prezice că totul se va sfârşi nasol pentru ea, când, de fapt, ei îi este bine. Pentru că ceea ce trăieşte mama este acea bucurie nemăsurată, de tip adolescentin, care se alimentează singură. De altfel, băiatul e dat pe spate când o aude pe maică-sa făcând dragoste cu noul soţ. E acolo o bucurie neascunsă, pură, iar el nu poate face nimic împotriva plăcerii, nu poate să o contreze.

Pe de altă parte, scena jafului, de la repetiţii la execuţie, trimite la “şcoala veche”, aşa cum e descrisă în filme precum Du rififi chez les hommes al lui Jules Dassin sau Bob le flambeur al lui Melville, ambele adaptate de Auguste Le Breton. M-am uitat la mult mai multe filme, în special la Violent Saturday al lui Richard Fleischer, formidabil, şi la The Killing , al lui Stanley Kubrick, în care jaful e periclitat de acea micuţă poveste de dragoste. E foarte agreabil să asişti la o paradă a masculinităţii, a virilităţii şi violenţei şi să vezi apoi că toate astea se pervertesc datorită unei istorioare sentimentale.

foto © Emmanuelle Firman

foto © Les Films des Tournelles

foto © Les Films des Tournelles

şi alți producători au încercat să-l convingă pe Amorth să profite de șansa de a-și transforma amintirile într-un film, însă fără succes.

Exorcistul Papei, un film despre secretele întunecate ale Vaticanului

Cu filme precum Evil Dead Rise, Renfield sau The Black Demon, aprilie se anunță a fi o lună plină pentru fanii genului Horror, iar începutul este... înspăimântător, prin Exorcistul Papei (The Pope’s Exorcist), o producţie cu efecte speciale impresionante, răsturnări de situație și o intrigă autentică, fiind inspirat din dosarele reale ale părintelui Gabriele Amorth, Exorcistul Șef al Vaticanului. O producție marca 2.0 Entertainment / Loyola Productions, ce poartă semnătura regizorală a lui Julius Avery (Samaritan, Overlord, Son of a Gun), The Pope’s Exorcist reunește în distribuție actori de excepție, precum Russell Crowe, Daniel Zovatto, Alex Essoe și Franco Nero.

The Pope’s Exorcist urmărește povestea lui Amorth (Russell Crowe), care ajunge să descopere secretele pe care Vaticanul încerca să le ascundă de secole, în timp ce investighează cazul terifiant al unui băiat posedat.

Părintele Gabriele Amorth a reprezentat pentru mii de oameni o rază de lumină în întuneric, un om adevărat, aliat al binelui înscris în prima linie în lupta cu răul. Acesta a efectuat mii de exorcizări pentru Biserica Catolică, devenind o figură

cunoscută și controversată, prin prisma meseriei sale. A lucrat cam în aceeași perioadă cu celebrii demonologi Ed și Lorraine Warren, care erau bine cunoscuți pentru propriul lor set de metode și teorii extravagante.

Asemenea familiei Warren, părintele Amorth și-a documentat cazurile în două volume de memorii, An Exorcist Tells His Story și An Exorcist: More Stories, care acum se află la prima ecranizare, chiar dacă

„Cred că am reușit să reușesc acolo unde alți producători au eșuat, în sensul că am reușit să-l conving pe părintele Amorth de sinceritatea mea religioasă, de un devotament sincer. Aceste memorii sunt o comoară de sute de povești, anecdote, cazuri reale, în care părintele Amorth exorciza demoni. Cerul era limita în ceea ce privește numărul de povești pe care le puteam spune. L-am prezentat întotdeauna ca fiind James Bond al exorciștilor”, explică Michael Kaczmarek, producător.

Oamenii au manifestat întotdeauna un interes crescut pentru societățile închise, iar acest orașstat atât de puternic nu face decât să abunde de suspiciuni și mistere. O poveste cu un exorcist șef, un rebel din interiorul unuia dintre cele mai puternice sisteme de control, spusă din perspectiva Vaticanului va aduce cu siguranță un aer de autenticitate și prospețime în materie de filme supranaturale.

Nu știu voi, dar eu abia aștept să ajung, pe 7 aprilie, la cinema!

Stejarul și locuitorii săi

Un documentar de César

Nominalizat anul acesta la premiul César la categoria „Cel mai bun documentar”, Stejarul și locuitorii săi (Le chêne), regizat de Laurent Charbonnier și Michel Seydoux, vine cu o perspectivă vizuală autentică și creează cadrul propice pentru o raportare personală de tip imersiv. În Le chêne, stejarul devine un axis-mundi, un refugiu în lupta permanentă cu schimbările climatice: furtuni devastatoare, condiții meteorologice nefavorabile, care amenință să transforme definitiv mediul înconjurător. Zona în care s-a filmat documentarul este Sologne, Franța, iar filmările au avut loc pe o durată de șase ani.

Copacul face parte dintr-un ecosistem terestru. Granițele sale nu par a fi foarte bine definite. Există animale care înconjoară stejarul, ei sunt așa numiții „trecători”. Aceștia se află în căutarea hranei, pe care și-o procură chiar prin intermediul contactului direct cu copacul, dar mai există și o parte dintre viețuitoarele care și-au construit cu tenacitate „căminul”, în interiorul unor scorburi lemnoase, atât pentru ele, cât și pentru familile lor. Ele înfruntă fiecare schimbare și nu lasă în urmă pivotul, acest element esențial în desfășurarea nealterată a ciclului de existență pe Pământ.

Ritmicitatea sunetelor din mediul înconjurător, dar mai ales specificitatea acestora, alcătuită dintr-un sistem complex de combinații de sunete posibile, este explorată în cadrul documentarului. Muzica vine ca o completare în construcția unei „pledoarii vizuale” asupra menținerii intacte și a protejării eco-sistemului și se construiește în paralel cu desfășurarea de forțe a cadrelor documentarului. Tema centrală este, în cele din urmă, „Supraviețuirea”, stejarul fiind considerat un simbol al puterii, cu o durată de viață de 500-1000 de ani. Coroana acestui copac asigură tranziția dintre cer și pământ. El este o Gazdă, iar rădăcinile, frunzele, ramurile, fructele și chiar semințele lui servesc drept verigi într-un lanț trofic mult mai complex.

Particularitățile documentarului despre mediul natural se constituie tocmai din filmarea secvențelor din sălbăticie, acolo unde nu te poți întoarce să repeți. Comportamentul animalelor trebuie surprins cu acuratețe, chiar cu spontaneitate. Procesul de editare aduce la suprafață potențialul enorm pe care acest tip de documentar, cum este Stejarul și locuitorii săi, care conține „o doză de antropomorfism”, îl are în crearea unei conexiuni unice și irepetabile cu publicul. Apelul la antropomorfism facilitează nu doar interesul privitorului asupra materialului vizionat, ci atrage și atenția „emoțională” a lui. Rămâne să vedem în ce fel, începând cu 14 aprilie, numai în cinematografe!

Dacă ar fi să vorbim despre thrillere românești, e destul de greu să identifici unele care nu sunt semnate de Bogdan Mirică („Câini”, 2016) sau de Corneliu Porumboiu („La Gomera”, 2019).

Cei doi și-au unit acum forțele pentru un nou thriller, de această dată inspirat din fapte reale:

„BOSS”. Mirică a scris și regizat filmul, iar Porumboiu l-a produso combinație care cu siguranță va stârni curiozitatea juriilor de pe la marile festivaluri de film.

Bogdan (Laurențiu Bănescu), un șofer de ambulanță metodic și inteligent, participă la un jaf armat alături de alți trei bărbați, pe care abia îi cunoaște. Deși inițial pare că cei patru vor scăpa neprinși, lumea lui Bogdan se răstoarnă dramatic când începe să suspecteze că unul dintre ei manipulează ancheta poliției.

Pornește într-o investigație proprie obsesivă, în încercarea de a dezgropa identitățile complicilor săi. Pe măsură ce descoperă noi detalii, se adâncește tot mai mult într-o spirală a fricii și a paranoiei.

Cu un astfel de sinopsis, „BOSS” pare să se înscrie perfect în sfera serialului „Umbre” (2014), pe care Mirică l-a scris și regizat pentru HBO și care s-a bucurat de succes nu doar în România, dar în majoritatea celor 19 țări europene în care a fost difuzat. De altfel, actorul care joacă rolul principal în „BOSS” a interpretat un personaj memorabil și într-unul dintre sezoanele din serialul „Umbre”, iar trailerul ne arată că lungmetrajul va avea și multe scene de acțiune, întocmai ca serialul HBO.

Pentru a-și aduce pe marele ecran noul proiect cinematografic, Mirică a avut nevoie de un buget de aproape

1,5 milioane de euro, enorm pentru un film românesc. Așa că e de așteptat ca acest thriller de acțiune să surprindă și să concureze la capitolul cascadorii și scene de acțiune cu producțiile occidentale de gen, mai ales că este o co-producție România-Luxemburg-Suedia.

Deloc de neglijat este restul distribuției, din care mai fac parte actorii Ioana Bugarin, Sergiu Costache, Teodor Corban, Cosmina Stratan, Cuzin Toma, Mimi Brănescu și Diana Cavallioti.

„BOSS” va avea premiera pe 21 aprilie și este distribuit în cinematografe de Bad Unicorn.

Un thriller românesc inspirat din fapte reale

„BOSS”,

BOGDAN MIRICĂ, regizorul și scenaristul „BOSS”:

„Ideea a apărut de la un vis”

Cu filmul tău de debut, Câini, ai fost premiat la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Bineînțeles, au urmat și alte premii. A reprezentat asta o presiune pentru tine sau dimpotrivă, un impuls pentru realizarea acestui al doilea lungmetraj?

Încă mi-e greu să normalizez obținerea de premii în ceea ce numim „artă”. Când Nick Cave a fost nominalizat la premiile MTV, le-a trimis o scrisoare organizatorilor, în care refuza propunerea și în care spune minunat: „My relationship with my muse is a delicate one at the best of times and I feel that it is my duty to protect her from influences that may offend her fragile nature.” Bineînțeles, nu trăim în pădure și recunoașterea semenilor poate fi benefică (psihologic și pragmatic), dar găsesc că procesul prin care realizezi un film, o carte, o poezie, e până la urmă treaba ta cu universul, așa cum îl metabolizezi tu. Pe scurt, premiile sunt bune, dar nu cred că sunt o unealtă în procesul de creație. Deci, premiile luate de Câini nu m-au complexat, nici nu m-au motivat.

Cum a apărut ideea de la baza filmului BOSS?

Din 21 aprilie, în cinematografele noastre va rula cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică: BOSS. Debutul pe marele ecran și l-a făcut cu filmul Câini (2016), premiat la Cannes, dar și la alte competiții și festivaluri. De asemenea, Bogdan Mirică este și scenaristul, și regizorul serialului Umbre, o producție foarte apreciată de publicul din România. Iată ce ne-a povestit despre noul său proiect cinematografic, un heist movie românesc:

Ideea a apărut de la un vis, din care am rămas cu o senzație acută de frică față de răul absolut. Răul cu „R” mare – pe care-l percepeam ca pe o entitate amorfă și implacabilă. Pe emoția asta am grefat o poveste inspirată dintr-un jaf celebru, care a avut loc în 2009, în Munții Gutâi, când mai mulți bărbați înarmați cu arme automate s-au dat drept trupe speciale și au jefuit o mașină blindată. Nu m-a interesat partea procedurală, desfășurarea exactă a evenimentelor, cât mai degrabă zvonurile apărute după jaf: deși au existat arestări, s-a vehiculat ideea că adevăratul creier al operațiunii n-ar fi fost niciodată prins, pentru că era bine camuflat în interiorul sistemului. Partea asta mi s-a părut mult mai interesantă, din punct de vedere dramaturgic. La nivel formal, pe măsură ce scriam și mă raportam la heist-movieuri văzute, mi-am dat seama că vreau să mă joc

și cu tropii genului și întrucâtva să fac și un film despre genul ăsta de filme.

Mai demult, spuneai că una dintre obsesiile tale din serialul Umbre a fost manifestarea masculinității. Cum e masculinitatea reprezentată în BOSS?

Am vrut să reprezint individul în starea lui primară, de animal care încearcă să supraviețuiască contextului în care se află. Am aplicat o lentilă darwinistă, în care ucizi ce e în proximitatea ta, nu din sadism, ci din necesitate biologică. Mi se pare că Răul reprezentat astfel nu poate fi contracarat – social, moral etc. –, fix cum simțisem răul din visul meu. Din punctul ăsta de vedere, în BOSS, masculinitatea ca identitate de gen devine secundară.

Bugetul e impresionant pentru un film românesc: 1,5 milioane de euro. Cât de greu a fost să strângi finanțarea?

A fost destul de complicat și a durat niște ani. Există tot felul de criterii care scorează atunci când cauți finanțări, dincolo de calitatea scenariului, și nu știu dacă un film despre Răul absolut e printre aceste criterii. Dar până la urmă ne-am descurcat și am găsit parteneri în Luxemburg și Suedia.

Cum ai ales actorii? Ai scris vreun rol pentru un actor anume?

Da, rolul principal l-am scris cu Laur [actorul Laurențiu Bănescu - n.r.] în minte și n-a mai fost nevoie de casting. Când am lucrat cu el la Umbre, am descoperit o calitate a lui – un fel de vulnerabilitate agresivă -, care mi s-a părut că era fix ce-i trebuia protagonistului din BOSS. Bineînțeles,

înainte am trecut amândoi printr-un proces de „curățare” de personajul Emilian din Umbre și am încercat ceva nou.

Pe Cineuropa spuneai că BOSS n-a fost ușor de filmat și chiar au fost scene periculoase. Care a fost cea mai dificilă scenă de filmat? De obicei, scenele riscante, concret vorbind, sunt cascadoriile. Diferit de filmele americane, unde cascadoriile sunt filmate de un second unit specializat pe acțiune, mie îmi place să-mi filmez singur cascadoriile. Și asta pentru că, mai mult decât spectaculozitatea secvenței, mă interesează ca atunci când integrez o cascadorie în poveste să se simtă viscerală și imprevizibilă, aproape stângace – așa cum se întâmplă în viață. N-aș vrea să stric plăcerea spectatorului și să spun: cutare secvență a fost dificilă. O să vedeți!

Filmele tale de până acum sunt centrate pe personaje masculine. Te-ar interesa ca, pe viitor, să faci și un lungmetraj în care personajul central să fie o femeie?

De curând am câștigat la concursul CNC cu un proiect în care sunt multe personaje feminine, care au semnificativ mai mult screen time decât cele masculine. În mare parte scriu intuitiv și, dacă dau de un filon emoțional care mă duce într-o direcție, mă las purtat într-acolo.

Nu în ultimul rând, ce așteptări ai tu de la BOSS?

Să fie o extensie onestă a ceea ce eram atunci când l-am făcut. Și cred că este. Ce o să se întâmple mai departe cu filmul, asta nu mai pot controla și cred că nici nu trebuie.

eat&Drink

Noua lume a vinurilor

Acam trecut pandemia și după ce-am degustat pe canapele, prin curțile prietenilor, pe la party-urile ce renasc acasă, ne-am întors la viața normală. Ce s-a întamplat concret ca loc de consum? A crescut consumul în horeca (să recunoaștem, ne-a fost dor de cârciumă, acest loc al timpului social), dar a scăzut retailul.

Ce înseamnă asta în limbaj simplu? Bem mai puțin pe la (a)case și mai mult afară din casă. Există însă un dar. Un dar destul de însemnat: deși suntem o țară mare producătoare de vin, cu un consum decent pe cap de băutor, totuși, în realitate, piața nu crește atât de mult pe cât și-ar dori producătorii locali sau importatorii.

Sunt multe explicații aici, dar una care stă să se coacă și să ne lovească cam prea tare este o realitate: consumul de vin încetinește peste tot în lume. Predicțiile din 2019 au arătat o creștere exagerată, pandemia a demonstrat că de fapt nu a fost chiar așa, iar 2022 e mai degrabă un an de menținere a consumului de vin, decât unul de creștere.

Ce urmează sau ce ar trebui să urmeze pentru piața vinului? Prowein - unul dintre cele importante târguri de vin din Europa, ne-a arătat trei zone importante care deja se întâmplă de ceva timp.

1

Vinul fără alcool nu mai este doar o curiozitate, ci un micro-trend care va deveni o nișă importantă de consum. Mai repede decât ne așteptam.

2 Vinurile endorsate de vedete/ produse sub licența unor vedete sunt din ce în ce mai prezente. Este noua zonă de facut bani pentru aceste staruri. Vinuri mediocre, în cel mai bun caz decente, ca produs, capătă un imaginar glam prin aceste asocieri.

3

Vinurile cu conținut scăzut de alcool, cu ambalaje și etichete care seamănă mai degrabă cu universul berilor craft, atrag din ce în ce mai mult atenția.

Ce se întamplă, de fapt?

Lumea vinului care trăiește dintr-un imaginar elitist (știți, desigur genul plicticos care simte în pahar arome, de multe ori, inventate și care strică cheful de la masă) trece printr-un proces de dezvrăjire.

Și asta e cea mai mare șansă a unei categorii care scade: să-și aducă în „casă” oameni care doar vor să se simtă bine și să nu se simtă vinovați că beau un un pahar în plus. Viitorul vinului stă în variantele light de alcool și cu acest imaginar care te scoate din lumea alcoolului.

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII

Cred că e momentul să recunoaștem: de Paște cumpărăm mult prea multe ouă. O parte le fierbem, o parte le mâncăm la micul dejun, dar tot rămânem prin frigider cu un număr destul de mare. Și ca să nu le aruncăm, pentru că au expirat, urmează să vedem cum se mai mănâncă ouăle prin alte părți.

preparare, și el la fel de simplu: tăiem totul mărunt, combinăm cu maioneza și muștarul și gata salata! În general, se mănâncă cu pâine prăjită și se ornează cu pătrunjel.

Încep cu o „reciclare” a ouălor fierte rămase după masa tradițională și pe care nu ne încumetăm să le aruncăm: salată cu ou. Ingredientele, cel mai probabil, le avem toți prin casă: ouă fierte, maioneză, muștar, ceapă verde și castraveți murați. Modul de

Printr-un salt la 180 de grade, atât în materie de preparate, cât și în materie de zona

de proveniență a acestora, propun să ne imaginăm că suntem în Japonia și mâncăm tamagoiaki sau omletă rulată. Aceasta se gătește într-o tigaie dreptunghiulară și elementul interesant este faptul că se realizează prin rularea mai multor straturi de ouă bătute. Tamagoiaki poate fi servită simplă sau, la fel ca la o omletă clasică, cu fel de fel de topinguri. Printre cele mai populare sunt: cașcavalul, șunca, ceapa verde și piureul de creveți. E de menționat faptul că, pentru a avea gustul autentic, la amestecul de ou se adaugă sos de soia și zahăr, nu clasica combinația clasică de sare și piper.

Mai rămânem puțin în Japonia pentru a încerca omurice. După cum numele sugerează, în esență, mâncăm omletă cu

Dilema ouălor: de ce trebuie să fie doar fierte de Paște?

orez, dar contează foarte tare felul de preparare al acesteia. Astfel, omleta rămâne la gătit doar cât să se formeze un strat subțire. Apoi este așezată pe un pat de orez și tăiată cu un cuțit pentru ca interiorul cremos să iasă la iveală. Se servește adesea cu ketchup și e unul dintre preparatele preferate ale celor mici.

Ne mutăm în Filipine pentru a încerca tokneneng sau ouă fierte prăjite. Sună puțin contradictoriu, sunt fierte sau sunt prăjite? Răspunsul este: ambele. Astfel că mai întâi fierbem ouăle (sau le avem deja fierte pe cele de la masa de Paște), apoi facem aluatul în care urmează să prăjim ouăle. Avem nevoie de: amidon de porumb, apă, semințe de annato, făină, sare, piper și ulei de floarea soarelui sau de palmier.

Tokneneng sunt adesea servite cu un sos de oțet, zahăr și semințe de susan.

Poposim și în Coreea pentru a încerca gyeran-jjim sau, mai simplu, ouă făcute la abur. Pentru acest preparat, ouăle sunt amestecate cu apă sau bază pentru supă, ceapă verde, sare, piper și ulei de susan. Secretul este să amestecăm constant în oala în care fierbem ouăle, din momentul în care le punem pe foc și până la final.

făină și pesmet. Modul de preparare e simplu. Fierbem ouăle, le îmbrăcăm în mixul de carne, șuncă și ierburi, le dăm prin combinația clasică făină-ou-pesmet și le prăjim. Rezultatul se servește alături de picalili - un fel de murături în muștar sau orice alt sos, la alegere.

Știți că în foarte multe ciorbe românești se adaugă „zdrențe” de ou? În China există o supă care are în centru aceste „rămășițe”. Astfel, pentru preparare avem nevoie de bază pentru supă, în care adăugam amidon de porumb diluat în apă. În timp ce combinația de supă si amidon fierbe, adăugăm treptat ouăle amestecate. Supa de zdrențe se servește alături de ceapă verde tăiată mărunt și de tăiței wonton prăjiți.

Dacă tot ne rămân ouă fierte, putem încerca și faimoasele ouă scoțiene. Pentru a le prepara avem nevoie de: ouă, carne tocată de porc, șuncă, salvie, cimbru, pătrunjel,

Nu putem încheia fără desert, așa că data viitoare când avem prea multe ouă prin frigider, putem testa clasicul sufleu franțuzesc. Pentru preparare avem nevoie de ouă, lapte, unt, făină și cremă tartar. Topim untul în lapte, separăm ouăle și le amestecăm cu mixerul, amestecăm totul și băgăm rezultatul la cuptor timp de 30 de minute.

Acum, că avem atâtea alternative pentru ouăle rămase în frigider, nu ne mai rămâne decât să ne punem pe gătit. Putem chiar să încercăm să încorporăm câteva dintre aceste preparate printre drobul și mielul de la masa de Paște, pentru a ne impresiona invitații și pentru a încerca ceva nou.

În locul cafelei de dimineață

Cafeaua de dimineață e un ritual aproape obligatoriu al lumii contemporane, având în vedere faptul că milioane de oameni din întreaga lume se bazează pe ea pentru a-și începe ziua. Indiferent de marca preferată

și de modul în care alegi să o bei (filtru, espresso, cu sau fără lapte și zahăr, cu arome) pentru mulți dintre noi, cafeaua e un ritual ce se repetă de-a lungul unei zile.

Dar cum ar fi să încerci o altă băutură la începutul zilei, ceva care să îți dea energie, dar să reprezinte o variație a gustului și texturii? Deși poate să pară că e de neînlocuit, există, totuși, multe alte băuturi care să îți asigure energia de dimineață.

În cazul în care nu poți renunța la gustul cafelei, dar vrei să reduci conținutul de cofeină, cele mai bune variante sunt bine-cunoscuta cicoare și cafeaua de orz (foarte populară în Italia). Acestea se prepară asemenea cafelei obișnuite și au un gust asemănător, fiind obținute prin prăjirea plantei. Pe de altă parte, nu au cofeină și au un aport de vitamine specific plantei din care sunt obținute.

Dacă efectul energizant e mai important decât gustul, poți apela la alte variante. De exemplu, poți prepara pudra de cacao neîndulcită întrun mod similar cu cafeaua, obținând o băutură cu gust de ciocolată, dar foarte energizantă. Dacă ești fan al

ceaiului, ai la dispoziție nenumărate variante cu un conținut ridicat de cofeină, căreia i se adaugă alți compuși ce au rolul de a face substanța să fie mai blândă cu organismul. Ceaiul negru, verde și alb sunt obținute din aceeași plantă, arborele de ceai, ale cărei frunze sunt lăsate să oxideze perioade diferite. Nivelul de cofeină din aceste ceaiuri e similar, spre deosebire de aromă, care se intensifică pe măsură ce frunzele sunt lăsate să oxideze mai mult timp.

Alte tipuri de ceai ce pot înlocui cu succes cafeaua de dimineață sunt rooibos sau ceaiul roșu, originar din Africa de Sud și matcha,

originar din Japonia, care e, de fapt, o varietate specială de ceai verde.

Am lăsat pentru final cea mai aromată opțiune, care înlocuiește cel mai bine cafeaua pe care o bei dupămasa, pentru relaxare, nu atât pentru energizare. E vorba de o băutură de origine indiană, numită „lapte auriu”. Se prepară cu lapte (poate fi folosit și laptele vegetal), care se încălzește și în care se adaugă ulei de cocos, turmeric, scorțișoară, boabe de piper și miere.

Toate se amestecă bine, iar rezultatul e o băutură caldă, dulce, cremoasă și aromată, numai bună pentru dupăamiezele ploioase sau serile liniștite.

Madlena lui Proust este acum și a noastră

Marcel Proust spunea că fiecare dintre noi are propria „madlenă”, al cărei gust declanșează o serie de amintiri frumoase din copilărie. Această madlenă delicată a devenit, în esență, un exponent al tuturor deserturilor din gama nostalgică, lucru ce i se datorează romancierului care i-a atribuit un sens mult mai profund în romanul „În căutarea timpului pierdut”. Cine și-ar fi imaginat că o gustare atât de simplă și delicată va da naștere unui adevărat fenomen global?

Dar până să pătrundă în mintea și în romanul lui Proust, haideți să vedem cine este responsabil de crearea madlenei.

Madeleine Paulmier din Commercy

Istoricii culinari specializați în cofetăria franțuzească de altădată sunt de părere

că madlenele ar fi apărut pe la 1700. După ce a fost forțat să abdice, Stanislav I, regele Poloniei, s-a retras în castelul său din Commercy din regiunea Lorena a Franței, unde obișnuia să organizeze numeroase petreceri.

Povestea spune că, într-o seară, când regele îl invitase la o astfel de petrecere chiar pe

ginerele său (regele Ludovic al XV-lea), Chef Cofetarul palatului decide să demisioneze după câteva dispute aprinse în bucătărie, creând un adevărat haos și lăsându-i pe oaspeți fără desert. În nebunia momentului, singura persoană care a avut curajul de a-și asuma rolul disponibil a fost tânăra Madeleine Paulmier. Pentru a

nu bulversa și mai mult serata, Madeleine a decis să facă produsul pe care îl cunoștea cel mai bine, bazându-se pe o rețetă învățată de la bunica ei: un desert mititel, cu o textură precum cea de chec, în formă de scoică, cu o parte netedă și cealaltă bombată. Un desert care i-a cucerit literalmente pe oaspeți, care au cerut să o felicite personal pe Madeleine.

Cum micul răsfăț dulce nu avea un nume și nimeni nu știa ce este, Stanislav I a decis să-i atribuie chiar numele creatoarei. Povestea madlenelor nu se oprește aici, căci au devenit gustări de lux la Palatul Versailles. În seara cu pricina, regele Ludovic al XV-lea și regina Maria, soția lui și fiica lui Stanislav I, s-au îndrăgostit iremediabil de aceste madlene și le-au luat cu ei acasă, la Versailles, pentru a fi recreate de Chefi în bucătăria palatului lor. Nu puțini știu că Regele Soarelui era un adevărat „influencer” în materie de gastronomie și tot ce ajungea în bucătăria palatului său devenea rapid o delicatesă apreciată de înalta societate pariziană.

De la Versailles-ul de altădată, în vitrinele Parisului de astăzi

Cei care vor să afle mai multe despre ce este madlena astăzi nu trebuie să rateze o vizită la Ritz Paris Le Comptoir, o cofetărie aflată în celebrul Hotelul Ritz Paris, unde Marcel Proust și-a petrecut o bună perioadă de timp atunci când scria romanul „În căutarea timpului pierdut”. Veți intra într-o lume fascinantă, a cărei emblemă este chiar madlena, desertul copilăriei francezilor.

Inspirat de Proust, Chef Cofetarul François Perret creează deserturi care surprind și te trimit într-o călătorie în universul colorat al copilăriei. În lumea noastră, a cofetarilor, el este cunoscut ca fiind un maestru nu doar în revizitarea madlenelor, ci și în reinterpretarea lor.

Pentru François Perret, acest desert reprezintă chintesența eleganței și a delicateții. Ceea ce a făcut el a fost să scoată aceste lucruri în evidență, ducând desertul clasic pe noi

Madlena ajunge în Micul Paris

Pentru că iubim tot ce ține de amintiri, gust și manufactură, am decis să aducem madlenele și în Micul Paris, în vitrina noastră de pe Aviatorilor 65. Ne-am propus să depășim filosofia lui Proust și să tratăm madlenele nu doar ca un produs care ne face să retrăim bucuria vremurilor de altădată, ci care ne ajută să creăm noi amintiri. Un prilej bun să le aveți și pe masa de Paște, mai ales că madlenele cu citrice fac parte din colecția noastră dedicată sărbătorilor.

Fiecare madlenă este creată cu multă grijă, artizanal, de cofetarii noștri talentați și răbdători, astfel încât să fie moi, gustoase, catifelate la interior și ușor crocante și delicate la exterior. Madlenele sunt perfecte pentru a fi dăruite sau consumate împreună cu cei dragi, alături de o cafea aromată sau de un ceai aburind.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard.

În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

foto © Ritz Paris Le Comptoir Instagram

foto © Ritz Paris Le Comptoir Instagram

Festivaluri de flori din lume: călătorind printre culori

În fiecare primăvară, pentru a celebra frumusețea și revenirea la viață a naturii, în întreaga lume se organizează o serie de festivaluri dedicate florilor și simbolurilor pe care acestea le poartă, în funcție de cultura de referință. Având o istorie care începe încă din Antichitate și atrăgând, anual, milioane de turiști, evenimentele au devenit extrem de importante în promovarea valorilor culturale și istorice ale regiunilor pe care le reprezintă, vorbind atât despre viețile oamenilor și despre legătura lor strânsă cu natura, cât și despre tradițiile și fenomenele în care cred.

Pentru început, una dintre cele mai populare celebrări de acest tip este Festivalul Lalelelor, care aanul acesta a debutat în 23 martie și se va încheia în 14 mai. Cunoscut și sub numele de Keukenhof, el se organizează într-un parc de 32 de hectare, situat la aproximativ 30 de minute de Amsterdam, și aduce în fața vizitatorilor peste 7 milioane de lalele, narcise, crini, zambile, iriși, lăcrămioare și trandafiri. Chiar dacă festivalul adoptă, în fiecare an, o temă diferită (regăsită în instalațiile și decorurile construite), în 2023, organizatorii au decis să ofere creatorilor libertatea de a vorbi, prin arta lor, despre lucrurile care reprezintă cu adevărat ceva pentru ei, renunțând la temele impuse.

Odată cu Festivalul Lalelelor, pe 22 aprilie, spectatorii vor putea participa și la Parada Bloemencorso, unde, prin intermediul grădinarilor, floriștilor și artiștilor, se vor putea bucura de aranjamentele ce vor lua forma animalelor, personajelor din desene animate

sau construcțiilor arhitecturale, plasate în jurul Grădinii Keukenhof, alături de muzică live și dansuri tradiționale.

Un alt festival cu o puternică amprentă culturală este și Ueno Cherry Blossom Festival, din Tokyo, care anul acesta poate fi vizitat până pe 11 aprilie. Cunoscut în special pentru frumoasele flori de cireș japonez (sakura), care acoperă parcul Ueno prin intermediul a

Foto: Seeker

sute de mii de cireși, și pentru evenimentele organizate în jurul lor, precum picnicurile ce au loc sub copacii înfloriți, paradele tradiționale, concertele de muzică și dans, expozițiile de artă, nenumăratele localuri tematice (care servesc mâncare japoneză) și focurile de artificii, festivalul este un moment dedicat fragilității, unicității și efemerității vieții, florile de cireș înflorind o singură dată pe an, pentru aproximativ 14 zile.

Mai departe, în Marea Britanie, Chelsea Flower Show are o istorie care începe în anul 1862, cu dorința Royal Horticultural Society de a promova arta grădinăritului. După ce în anul 1913, festivalul a fost mutat în locația Chelsea Royal Hospital (unde are loc și în prezent, între 22 și 27 mai), începând să fie vizitat și de Familia Regală (tradiție menținută și astăzi), el a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente ale primăverii. Anul acesta, vizitatorii se vor putea plimba prin locații realizate de designeri (concept denumit „gardening theatre”), în care vor exista mii de flori diferite, folosite pentru discuțiile despre importanța naturii în locuințele noastre, și vor fi primiți în spațiul Discovery Zone (unde se va vorbi și despre cum este lumea afectată de schimbările climatice), dedicat importantului rol pe care știința îl are în horticultură.

Dacă ne mutăm în Italia, în orașul Noto, Infiorata di Noto este un festival organizat anual, în weekendul dinaintea sărbătorii Corpus Christi (19-23 mai). Având și o componentă religioasă, evenimentul are

rolul de a pregăti, din punct de vedere vizual, orașul pentru obiceiurile practicate în timpul celebrărilor, strada Via Corrado Nicolaci reprezentând punctul central, acoperită în întregime de mozaicuri formate din flori multicolore, petale, frunze și alte materiale vegetale. În timpul festivalului, străzile orașului sunt aduse la viață de muzică, dansuri și activități tradiționale, în timp ce seara sunt luminate cu ajutorul lumânărilor. În 2023, tema festivalului va fi orașul Noto în cinematografie, amintind de producții precum Malèna, Tony Arzenta sau The White Lotus.

Alături de evenimentele menționate mai sus, nu putem uita nici de Virginia’s Historic Garden Week, care plimbă spectatorii prin casele și grădinile tradiționale din statul american, Biltmore Blooms, ținut într-o locație istorică din Carolina de Nord, construită de George Vanderbilt și decorată cu peste 1000 de orhidee, sau de Flower Carpet of Brussels, cu care ne vom revedea în 2024, fiecare spațiu cultural având astfel parte de propria sa celebrare a simbolurilor primăverii.

Foto: Forbes

Foto: Riserva Vendicari

Foto: Biltmore Company

Destinații de vacanță cu zbor direct din Sibiu

Suntem în plin sezon de făcut planuri de vacanță pentru sezonul de vară care se apropie! Iar în vara anului 2023 nu doar gândul ne zboară la vacanță, ci și avionul. Cinci destinații de vacanță vor fi disponibile de pe aeroportul sibian: unele de tradiție deja, precum Antalya în Turcia, Hurghada în Egipt și Skiathos în Grecia, iar altele noi, Creta Heraklion în Grecia și Monastir în Tunisia. Îți spunem de ce merită să experimentezi măcar una dintre ele.

Vara este prin excelență anotimpul concediilor, când toată lumea visează la câteva zile de relaxare pe o plajă, de ce nu, de pe un alt continent. În sezonul estival 2023, sibienii și nu numai vor putea zbura direct către cinci destinații populare de vacanță de pe trei continente. În Europa vor fi zboruri directe către Skiathos și Creta Heraklion, două dintre cele mai atractive insule din Grecia. Cursele charter din Sibiu îi poartă pe exploratorii și iubitorii de

vacanțe exotice deopotrivă și către două dintre cele mai frumoase stațiuni din nordul Africii, Hurghada în Egipt și Monastir în Tunisia. Un alt zbor direct ajunge în Asia, mai exact în Antalya, cea mai îndrăgită stațiune a Turciei, aspect care se reflectă și în numărul mare de zboruri operate pe săptămână.

În perioada verii, în oricare zi a săptămânii există cel puțin o șansă de a zbura spre o destinație de vacanță: duminica și lunea se poate

zbura spre Antalya, marțea spre Monastir, miercurea și joia spre Hurghada, vinerea spre Creta, iar sâmbătă spre Skiathos. Pachetele pentru destinațiile de vacanță cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu sunt disponibile pentru rezervare la agențiile de turism.

Zborurile spre Skiathos, Creta și Monastir vor fi operate până în luna septembrie, cele spre Antalya până în octombrie, în timp ce avioanele spre Hurghada vor decola de pe aeroportul sbian inclusiv în luna noiembrie. Zborul către Monastir, cea mai nouă destinație de vacanță de pe aeroportul sibian, reprezintă o șansă de a explora coasta mediteraneană a Tunisiei. Tunisia este parte a lumii africane şi arabe, dar și una dintre cele mai moderne naţiuni islamice şi pod de legătură către civilizaţia europeană. Monastir este recunoscută pentru peisajele și plajele cu nisip fin, hotelurile extravagante, cafenelele, restaurantele și barurile aflate la tot pasul, dar și pentru cetatea medievală, bazarul și centrul vechi. Prețurile pentru un sejur de 7 zile pentru

o persoană încep de la 1.000 euro. Grecia deține supremația când vine vorba de insule, iar către două dintre ele se va putea zbura direct din Sibiu: Skiathos și Creta Heraklion. Dacă Skiathos este o insulă mică din arhipelagul Sporade, care cucerește prin frumusețea și unicitatea numeroaselor plaje cu nisip fin și apă cristalină, Creta este în schimb cea mai mare insulă a Greciei și poate cea mai spectaculoasă din punct de vedere geografic, pentru că se află la intersecția a patru mări: Ionică, Mediterană, Egee și Marea Libiei, e îmbrăcată în păduri de conifere foioase și e traversată de chei și canioane de o frumusețe aparte. Prețurile către cele două destinații europene sunt mai accesibile, pornind de la 400 euro pentru o persoană.

Hurghada a devenit o destinație de vacanță tot mai apreciată și de către sibieni, mai ales pentru că oferă posibilități variate de relaxare

și distracție: safari spre satele beduinilor, croazieră pe Nil - cel mai lung fluviu din lume sau o plimbare la piramide. Prețurile pentru o persoană pornesc de la 500 euro.

Cele mai multe oferte aduc în atenția sibienilor tot ceea ce are mai bun Turcia, concentrat într-o singură regiune: Antalya, denumită și capitala turismului din Turcia. Orașul a fost transformat într-un centru cultural și turistic datorită celor peste 100 de plaje diferite, hotelurilor tematice din zonă care oferă servicii și condiții de calitate la prețuri accesibile, bulevardelor pline de palmieri, numeroaselor obiective turistice, vieții de noapte foarte activă și restaurantelor turcești care oferă experiențe culinare autentice. Prețurile pentru o persoană pornesc de la 400 euro.

Un sibian s-a alăturat celor mai buni 100 tenismeni din lume

Victor Cornea a devenit primul jucător de tenis sibian din istorie care reușește să ocupe unul dintre primele 100 de locuri în clasamentul ATP la dublu. Cornea ocupă locul 95 după ce a câștigat turneul de la San Remo, alături de partenerul său, croatul Franko Skugor. Punctele obținute în turneul din Italia l-au propulsat pe tenismenul sibian 20 de locuri în clasament,

de pe 115 până pe 95, fiind, astfel, primul jucător de tenis din Sibiu ce reușește să se alăture celor mai buni 100 de jucători din lume. Poziția pe care o ocupă în clasament în acest moment îi permite lui Cornea participarea în turnee mai puternice, cu premii considerabil mai mari. ”Ce bucurie am trăit caştigând finala de la San Remo! Această victorie, jucată alături de Franko Skugor, m-a dus pe locul 95 în clasamentul mondial ATP la dublu. Este al 4-lea titlu din acest an şi al 9-lea titlu ATP Challenger din cariera mea”, a declarat jucătorul în vârstă de 29 de ani. Performanța lui Victor Cornea este reprezentativă pentru sportul sibian mai ales pentru că el este născut, crescut, școlit și antrenat în Sibiu. Tenismanul sibian a primit încă de la începutul carierei sale sprijinul lui Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.

Pe unde se mai plimbă milenialii?

Cei care decid care sunt trendurile în materie de destinații turistice la momentul actual sunt milenialii şi pentru că acestora le place să își planifice vacanțele în avans, mai jos sunt câteva locații potrivite gusturilor lor și nu numai.

Primul pe listă este clasicul, dar șicul Paris. Deși este unul dintre cele mai scumpe orașe din Europa, Parisul reușește să atragă un număr impresionant de turiști anual. Printre cele mai populare atracții se numără: Montmartre, Moulin Rouge, Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou și Muzeul Luvru. De pe lista de obiective nu poate lipsi Disneyland-ul, pentru a explora nostalgia desenelor animate preferate, sau trenul către Versailles, pentru a descoperi o parte esențială a culturii franceze. Parisul este cel mai des frecventat de cupluri, pentru atmosfera romantică binecunoscută. O altă destinație populară din Franța este Luberon, o regiune a Provenței celebră pentru peisajele pe care le oferă turiștilor cele trei lanțuri muntoase: Luberonul Mic, Luberonul Mare și Luberonul de Est. Pe lângă oportunitatea de a posta acea fotografie care să atragă doar laude, Luberon este destinația perfectă pentru cei care caută o vacanță liniștită, relaxantă.

Mergem foarte puțin înspre est și ajungem în Puglia, Italia. Pentru cei care vor atât o vacanță la munte, cât și la mare, Puglia reprezintă o destinație perfectă întrucât, reușește să le îmbine pe ambele. Pe lângă plajele suberbe și peșterile misterioase, regiunea oferă turiştilor și câteva coline demne de escaladat. Nu vă închipuiți că se fac drumeții în această regiune, dar veți avea parte de destule momente în care vă puteți cățăra pe diverse roci. Puglia găzduiește, de asemenea, câteva orașe fermecătoare, cum ar fi orașul alb Ostuni, numai bun de a fi instagramat. Tot în Italia, milenialii preferă să meargă în Positano, un oraș la fel de instagramabil precum Puglia.

Puglia

Puțin mai la nord-vest ajungem în Amsterdam, locație preferată de acei mileniali cărora le place viața de noapte. Pe lângă celebrul Red Light District, orașul este renumit și pentru Muzeul Van Gogh sau celebrele canale pe care te poți plimba cu barca. Poate cel mai important aspect în alegerea Amsterdamului de către mileniali ca destinație turistică este gradul de toleranță a locuitorilor față de comunitatea LGBTQ+. Ceva mai la est dăm de un oraș cu o puternică încărcătură Berlin. Celebru pentru zidul său, Berlin atrage anual un număr impresionant de consumatori de bere. Orașul reprezintă o alegere bună și pentru cei ce călătoresc singuri, acesta având numeroase cluburi de noapte underground sau pentru faimosul muzeu de sub pământ: Berliner Unterwelten.

Malta este o altă destinație populară a milenialilor. Pe lângă frumusețea pe care o oferă Valetta, fostă capitală a culturii, în Malta, turiștii se pot bucura de sesiuni extraordinare de scufundări, în care pot observa, pe lângă corali și vietăți acvatice, diverse corăbii scufundate sau celebra epavă feniciană. Pe de altă parte, pentru acei turiști care își doresc o vacanță tropicală și au și un buget ceva mai piperat, Bora Bora este alegerea perfectă. Peisajele pe care insula vulcanică le oferă sunt exact cele pe care le putem vedea pe Instagram când căutăm vacanțe pe insule. Doar ideea de a petrece o vacanță pe o insulă ar trebui să fie un motiv destul de întemeiat pentru oricine de a alege Bora Bora, dar lăsând locația deoparte, insula pune la dispoziția vizitatorilor ei o serie de activități parcă scoase din filme: de la plimbări cu ski jet-ul la mic dejunuri servite pe tăvi gigantice ce plutesc în piscină sau la întâmpinarea turiștilor cu cocktailuri tradiționale și ghirlande de flori. Dacă o călătorie care va aduce niște poze numai bune de pus pe rețelele sociale este ceea ce vă doriți, nici nu mai trebuie stat pe gânduri... Bora Bora este alegerea. Cum numai mâine nu-i poimâine și vara stă să bată la ușă, n-ar strica să aruncați un ochi cât mai curând pe la agențiile de turism

că, poate cine știe, prindeți o ofertă last-minute către Malta sau Paris.

Malta

Amsterdam

Este momentul sa renunți la ceea ce nu funcționează sau sa te dedici și mai mult unei relații care iți aduce fericire și împlinire. Comunici liber dorințele și nevoile, adesea apelând la simțul umorului pentru a evita tensiunile.

Dacă tot ceea ce faci luna aceasta este să te odihnești, să meditezi și să te relaxezi, atunci ești pe calea cea bună. Echilibrul este cheia succesului. În urmatoarele șase luni sunt șanse mari să obții un succes profesional important.

Luna aceasta este despre celebrarea evoluției tale. Emoțiile te vor îndemna să iei decizii pe care nu le-ai lua în mod obișnuit. Simți nevoia să faci schimbari radicale in plan sentimental.

Este posibil să descoperi acum că banii nu mai au aceeași semnificație pentru tine. Este posibil să initiezi un inceput indrăzneț în privința muncii tale. Orice nou proiect pe care vrei să îl lansezi trebuie analizat cu atenție pentru a evita erorile și neințelegerile.

Misiunea ta în această luna este să încetinești ritmul și să acorzi atenție subconștientului tău. Descoperi că ai mai puțina răbdare sau că ești mai spontan ca de obicei. Este posibil să-ți dorești mai mult timp pe care să îl petreci singur.

Simți nevoia să spui ceea ce gîndești la locul de muncă. Este mai înțelept să urmezi o cale a diplomației și a flexibilității. Evită să rezervi zboruri sau să planifici operațiuni importante la sfârșitul lui aprilie.

Luna aceasta vei căpăta mai multă incredere în destin. Capacitatea ta de a te detașa emoțional va crește în această perioada. Din punct de vedere sentimental, vei oscila între ceea ce crezi că vrei și ceea ce ai nevoie cu adevarat.

Trebuie să iți explorezi abilitațile de manifestare. Multe din experiențele pe care le ai în această perioada iți vor aminti de expresia „cere și ți se va da”. Găsești un grup de persoane care gândesc exact ca tine și pentru prima data te simți înțeles și acceptat cu adevarat.

Vei fi dispus să iți schimbi stilul de viață astfel încât să faci mai mult din ceea ce iți dorești, chiar dacă este complet diferit față de ce asteaptă ceilalți de la tine. Sunt șanse mari să iți găsești jumătatea dacă ești singur.

Alege să iți petreci timpul cu oameni care iți oferă o stare de calm.

Poți descoperi că odată ce renunți la dorința de a controla întotdeauna finanțele, mai multe oportunităti financiare vor aparea în viața ta. Urmatoarele șase luni pot fi un adevarat roller coaster sentimental pentru tine.

Ai tendința de a accepta schimbarea în loc să fugi de ea. Fii mai curioas în privința schimbărilor la nivel intern si la modul in care poti deveni mai conștient de emoțiile și sentimentele tale. Este o perioadă foarte bună să ieși la cat mai multe întalniri romantice.

Luna aprilie te îndeamnă să găsești moduri eficiente de a comunica ceea ce simți și a cere ceea ce ai nevoie. Ai oportunitatea de a vindeca răni mai vechi și de a discuta deschis secrete de familie care în trecut păreau inabordabile.

Berbec Capricorn

Vărsător

Pești

Balanță

Scorpion

Săgetător

Rac

Taur Leu

Fecioară Gemeni

Ioana e președinta Asociației PAN din Sibiu din anul 2019. Crescând de mică înconjurată de animale de tot felul și-a dorit să facă parte din acei puțini oameni care să facă o diferență, oricât ar fi ea de mică.

Povestea Asociației PAN a început în anul 2013 odată ce ”am conștientizat situația dramatică în care se aflau animăluțele din Sibiu”, ne spune Ioana și continuă: ”Trei doamne au pus bazele organizației, iar de atunci am încercat să contribuim la scăderea ratei de abandon, la creșterea ratei de sterilizare, dar și la crearea tuturor condițiilor de confort și trecere cât mai facilă a animăluțelor din adăpost către adoptator. Doar în 2022 am sterilizat 161 de pisici, am preluat 148, dintre care 88 au fost adoptate. Ne confruntăm zi de zi cu situații grave, însă reușim să ținem pasul de fiecare dată cu ajutorul voluntarilor noștri, adevărați eroi care își rup din timpul lor pentru a ajuta animalele în nevoie”.

Întrebată cum arată o zi de lucru în cadrul organizației, Ioana răspunde imediat:

”Ziua de lucru are constant 24/7. Reușim să ne organizăm foarte bine pentru că fiecare

știe exact ce are de făcut. Cea mai antrenantă activitate e cea din adăpost, unde voluntarii se ocupă de atenta curățare a spațiului, hrănirea pisicilor și socializare. Și departamentul de marketing și social media funcționează continuu, preluăm toate solicitările venite din partea sibienilor”.

Unul dintre proiectele pentru care se aleargă la Maratonul Internațional Sibiu 2023 e ”Prima casă pentru pisici fără stăpân”. Am aflat de la Ioana care sunt obiectivele proiectului: ”Modernizarea și compartimentarea spațiului din adăpost pentru a suplimenta capacitatea acestuia, dar și pentru a interveni în probleme de ordin sanitar. Ne dorim să achiziționăm un aparat pentru dezinfectarea aerului, un dezumidificator, mobilier modular pentru a putea suplimenta numărul de locuri pentru dormit și să realizăm un

ansamblu de joacă”.

Am vrut să aflăm cum a evoluat relația sibienilor cu animalele abandonate în ultimii ani. ”Cel mai mult ne bucură că sibienii realizează importanța sterilizării deoarece poate reduce simțitor rata animalelor fără stăpân. Și numărul formularelor de adopție a crescut simțitor în ultimii ani”, spune Ioana.

Pe final, am întrebat-o pe Ioana ce pot face concret sibienii pentru a susține activitatea asociației PAN: ”Ni se pot alătura ca și voluntari, pot face donații în conturile noastre sau pot ajuta prin achiziționarea de mâncare sau consumabile, precum mănuși, saci de gunoi, detergenți sau botoșei. Toate informațiile sunt la un click distanță pe pagina de Facebook Asociația PAN. Nu în ultimul rând ne pot ajuta adoptând. Sunt foarte multe animale care au nevoie de familie, de un cămin cald și iubitor în care să crească”.

președinta unei asociații de protecția animalelor, cu

Ioana-Lorena Negulescu

Lucruri pe care le știi doar dacă ești