Pop Culture Magazine
INTERVIU
SANDRA MAVHIMA TBS
zilesinopti.ro
facebook.com/zilesinoptiSibiu
INTERVIU
IOANA CIUBAN
ȘI ROXANA TURDEANU
COVER: DESPRE SCENA ARTISTICĂ DIN SIBIU, METRI PĂTRAȚI ȘI BUGET ZERO
FESTIVAL: FESTIVAL LAKE: TRĂIEȘTE CELE MAI FRUMOASE EXPERIENȚE!
ECOTURISM: NEW TRANSYLVANIAN CUISINE
TURĂ ÎN NATURĂ: PESTE 350 DE ALERGĂTORI AU LĂSAT URME PE PLAY, LA EDIȚIA 2023
Într-o după-masă nici călduroasă, nici friguroasă de aprilie, într-o vilă din centrul orașului care îți stârnește imaginația cu potențialul uriaș pe care îl are, am văzut Sibiul așa cum nu l-am mai văzut de multă vreme. Am redescoperit locuitorii, orașul și forța sa, cultura! Ce sentiment minunat, mai ales atunci când simți că patina rutinei s-a infiltrat adânc în modul în care percepi și absorbi viața culturală a orașului. Dacă vrei să vezi un spectacol, mergi la unul dintre teatrele Sibiului. Dacă vrei să vezi un film, mergi la cinema, acum avem chiar de ales între mai multe. Dacă vrei să asculți un concert, te îndrepți spre filarmonică.
Dacă vrei să răsfoiești câteva pagini, avem librării și o bibliotecă pe măsură. Ele sunt tot timpul acolo și e greu să le mai percepi aura și dimensiunea magică. Ne-am obișnuit atât de mult cu ceea ce ne oferă orașul încât e greu să ne mai surprindă ceva. Și totuși, reîntorcându-mă la acea zi de aprilie, magia s-a produs!
O expoziție de artă contemporană a trezit burgul din amorțeală, din frenezia imaginilor frumoase și l-a pus în fața unor dileme: chiar și-a
Ediţia de Sibiu
Apare bilunar - gratuit nr. 07 (408) | 01 - 15 mai
Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu /zilesinoptiSibiu
zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro.
Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60
atins oare Sibiul potențialul cultural pe deplin, nu cumva îi lipsesc formulele de expresie artistică care decriptează realitatea și altfel decât prin imagini frumoase, și dacă imaginile nu sunt frumoase de ce oare stârnesc în noi atâta indignare. Cultural, Sibiul e asimilat unui oraș conservator, în care oamenii privesc mai degrabă înspre trecut și pun sub semnul întrebării orice iese din sfera imaginilor frumoase. Am auzit de prea multe ori din gura oamenilor: ăsta nu este teatru, asta nu este artă, asta nu este muzică. Cum putem să depășim astfel de idei bătătorite și să ne ancorăm mai mult în formulele moderne?
Expoziția ”buget zero și câțiva metri pătrați” a fost o astfel de încercare de a detensiona relația încordată dintre publicul sibian și arta contemporană printrun eveniment de înaltă ținută artistică, în spiritul vremurilor actuale, așa cum ne place să vedem atunci când ne facem vacanțele în Viena, Paris, Londra sau New York. E evident că Sibiul are nevoie de mult mai multe manifestări artistice relevante, racordate la timpul pe care îl trăim, la realitățile prezente, pe care să le tratăm cu respect, seriozitate și mai ales, relaxare.
Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10
Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60
Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39
Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro
Redactor colaborator: Monika Tompos
Layout & DTP: Gabriela Hogea
DIALOGURI FĂRĂ NOTE
Samantha Fish ANIVERSARE
Hip Hopu-ul și arta contemporană
Nesperata revenire a celor patru călăreți ai heavy metal-ului
Tărâm de poveste Haita Land
„În primul rând, natura a furnizat materialele pentru motive arhitecturale... bogăția ei de sugestie este inepuizabilă, bogățiile ei, mai mari decât dorința oricărui om.”
Frank Lloyd Wright
În luna mai ia start maratonul festivalurilor, evenimentelor sportive și spectacolelor. Cea de-a VII-a ediție a festivalului ESTE FILM va avea loc între 10 și 14 mai. Cele mai așteptate spectacole, ”Faust” și ”Povestea prințesei deocheate”, revin la Fabrica de Cultură. Teatrul de Balet Sibiu lansează premieră după premieră. De Ziua Europei, Filarmonica de Stat Sibiu prezintă Summitul Muzical European 2023. Află ce poți face în perioada 1-15 mai, din paginile revistei sau de pe zilesinopti.ro/sibiu.
Teatrul Național ”Radu Stanca” reia din luna mai reprezentațiile cu spectacolele ”Faust” și ”Povestea prințesei deocheate”, ambele în regia lui Silviu Purcărete, două dintre cele mai apreciate spectacole românești din ultimele decenii. ”Faust” este cel mai longeviv spectacol din repertoriul TNRS, a avut premiera în 2007, iar de atunci și până în prezent s-a jucat de fiecare dată cu casa închisă. Primele reprezentații din anul 2023 vor avea loc în 12 și 13 mai, 2 și 3 iunie, 14, 15, 28 și 30 iulie. ”Povestea prințesei deocheate” a cucerit la Premiile UNITER 2018 trei trofee: pentru regie, scenografie și pentru cea mai bună actriță în rol principal. Spectacolul e programat în 7, 26 și 27 mai, 8 și 22 iulie. TNRS a pus deja în vânzare biletele pentru toate reprezentațiile.
Intimate Tango e un spectacol electrizant în care tangoul, dansul și teatrul se întâlnesc într-un vârtej al pasiunii. Pianista Irina Indrei, bandoneonistul Robert Indrei și actrița Elena Ivanca vor înlănțui patru povești amețitoare duminică, 7 mai, ora 19, la Biblioteca ASTRA.
La o distanță de 10 ani de când au debutat live pe scenă la Viena, trupa sibiană Domino lansează
în data de 5 mai, ora 20, la Oldies Pub, noul single: ”Muzica vindecă răul din noi”. Datorită combinației de instrumente folosite, muzica trupei e unică și greu de definit.
Jazz de Ziua Europei! Formația italiană Paolo Profeti European Collective deschide Summitul Muzical European 2023, pe 7 mai, ora 19, la Filarmonica de Stat Sibiu. Cvintetul s-a născut din ideea lui Paolo Profeti, saxofonist și compozitor născut la Milano și transferat la București, unde locuiește deja de 10 ani. Cel de-al doilea concert va avea loc în 11 mai, ora 19, când maestrul Cristian Mandeal și Corul Radio vor interpreta Simfonia a IX-a în re minor, op. 125 de Beethoven.
Născut lângă Sibiu, la Rășinari, în 1842, Ilarie Mitrea a studiat pe rând la Sibiu, Cluj și Viena. În 1864 și-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema “De cloroformio”, în care susținea, în premieră pentru acele vremuri, folosirea narcozei în chirurgie. În același an s-a întors în Transilvania, unde i s-a propus să rămână ca asistent universitar în capitala imperiului, însă, în schimb, a ales să călătorească. A fost medic în garnizoana militară din portul adriatic Pola și pe vasul ”Peter Godefroy” care făcea cursa Hamburg - Brisbane, fiind considerat primul român care a călcat în Australia.
Peste doar câteva luni se îmbarcă ca medic militar în corpul expediționar ce-l însoțea pe împăratul
Maximilian de Habsburg în Mexic. După executarea împăratului, a mai rămas un scurt timp ca medic în serviciul Republicii mexicane. Cu toate că se afla de cele mai multe ori pe linia frontului, lupta de eliberare națională a mexicanilor conduși de Benito Juarez fiind în plină desfășurare, acest lucru nu l-a împiedicat pe Mitrea să exploreze limba, cultura, arta poporului, aducând cu el colecții etnografice
diverse și foarte valoroase. Pentru decizia de a rămâne în Mexic după împușcarea lui Maximilian, Mitrea a fost primit cu ostilitate în Transilvania, așa că își continuă aventura, iar timp de peste două decenii a stat în insulele arhipeleagului indonezian, ca medic în armata olandeză. E perioada în care prinde contur activitatea sa de colecţionar. La întoarcere, Mitrea a donat Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” o colecţie impresionantă de insecte, moluşte, crustacee, peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere și piese etnografice. Gestul său de mare donator a fost răsplătit de Regele Carol I cu două medalii Coroana României. În semn de recunoştinţă o sală de la Muzeul Antipa îi poartă numele. Casa în care s-a născut Ilarie Mitrea există și astăzi în Rășinari, pe strada care îi poartă numele, la numărul 734.
Ilarie Mitrea primul globetrotter sibian, călător pe trei continente
În ultimele zile ale lunii aprilie, în câțiva metri pătrați din superba vilă de pe strada Dr. Ion Rațiu 2 din Sibiu, 11 artiști vizuali locali împreună cu Liviana Dan - curator, au organizat, cu buget zero, o expoziție - manifest intitulată sugestiv: ”buget zero și câțiva metri pătrați”. Într-un spațiu alternativ deschis întâlnirii și interacțiunii, expoziția a surprins realitatea tristă a orașului: zero buget pentru artele vizuale și aproape zero metri pătrați dedicați artei contemporane.
Lipsa de deschidere față de arta contemporană aduce peste Sibiu - ”orașul imaginilor frumoase”, cum îl numește Liviana Dan în textul curatorial ce însoțește expoziția, o tristețe greu până și de imaginat. Arta este despre artiști, iar în Sibiu artiștii sunt membrii unei comunități nomade. Când și când au la dispoziție pentru expunere câțiva metri pătrați, întotdeauna într-un loc temporar. În perioada 20 - 30 aprilie, acești metri pătrați s-au regăsit într-o vilă din centrul Sibiului, într-un timp suspendat de menirea ei reală, între finalizarea lucrărilor de renovare și darea spre închiriere. Pentru câteva zile, lucrările celor 11
artiști au ocupat spațiul, fără să-l agreseze, dar lăsând loc deplasării publicului și circulației de idei, expoziția devenind astfel o formă de nomadism artistic și filosofic. Despre metri pătrați, buget zero și mai ales cât se poate perpetua acest fenomen al dezinteresului administrației culturale sibiene față de arta contemporană, am aflat mai multe chiar de la câțiva dintre actanți.
Sintagmele ”buget zero” și ”câțiva metri pătrați” sunt de fapt simptomele întregii scene de artă independentă din România, precizează Liviana Dan, curatorul expoziției. Referindu-se la Sibiu, ”Chiar nu avem decât câțiva metri pătrați pentru
Despre
artistică
spațiile curate dedicate artei vizuale” și amintește de spații precum Mă gândesc la ea, Atelierul de Rame, Mielul Alb, Cer deschis, Dragoste. ”Arta vizuală în Sibiu este Cenușăreasa artelor. Sibiul care e considerat orașul imaginilor frumoase, iubește teatrul, muzica, filmul, uneori și literatura, dar nu are absolut nicio înțelegere pentru artele vizuale. Administrația culturală a orașului trebuie să înțeleagă că și artiștii au nevoie de un spațiu cu identitate”, adaugă Liviana Dan. Conservatorismul sibienilor în privința artei contemporane este pus tocmai pe seama faptului că artiștii nu au un loc al lor și atunci orice abordare radicală, cum e și expoziția ”buget zero și câțiva metri pătrați” este greu de digerat de un public obișnuit cu formele conservatoare pe care încă mizează Muzeul și UAP-ul. Despre lipsa spațiilor de exprimare artistică din Sibiu s-a pronunțat și artista Casandra Vidrighin, care în 2016 a aderat la manifestarea artistică ”Grupul Nostru”, o platformă critică de artă contemporană care atrăgea atenția tocmai asupra acestei stări de fapt problematice. Lucrurile nu s-au schimbat de atunci, însă lipsa spațiilor dedicate artei au stârnit creativitatea artiștilor, făcându-i să caute oameni și locuri cu care să stabilească o legătură: ”Prin această poziție
nomadă, cu care mă identific, analizez spații, obiecte, imagini, dimensiuni emoționale prin care stabilesc o legătură cu locul”, spune artista. Un alt aspect suprins în discuția artiștilor i-a avut în vizor pe cei care administrează instituțiile de cultură sibiene. În acest sens, artistul Alex Mirutziu atrage atenția asupra unui fenomen care se petrece nu de azi, de ieri, ci de ani de zile: ”Nu pot să nu observ o a nu știu câta garnitură de directori, manageri, așa zișii purtători ai `sfaturilor bune`, șoptitori de serviciu, care continuă ceea ce se poate numi schilodirea instituțiilor de cultură din Sibiu și deci și a apetitului pentru relevanță. În buna tradiție comunistă, funcțiile sunt vânate și ocupate de privilegiați ale căror proiecte se vor șterge odată cu scoaterea lor în afara parapeților. Asta în timp ce artiști cu program își cârpesc viața, într-un oraș în care timpul trece ca o vită împiedicată.” Ca să avem o platformă de expresie a artelor vizuale în Sibiu, artista Roxana Ionescu consideră
că e nevoie de o colaborare între artiști și administrația locală: ”Sibiul și-a dorit foarte mult să fie frumos, să ai aibă imagini frumoase și a reușit. Doar că în drumul acesta spre frumos a fost uitată partea cu adevărat frumoasă, și anume artele frumoase. Arta vizuală are o expresie proprie și are nevoie de o platformă de expresie. Platforma nu se face singură, ci e o structură la care colaborează atât artiștii, cât și mediul local.”
Expoziția ”buget zero și câțiva metri pătrați” a inclus lucrări ale artiștilor Casandra Vidrighin, Stefan Jammer, Adriana Chiruță, Anca Stătică, Sebastian Moldovan, Roxana Ionescu, Chris Balthes, Constantin Fîntînă, Iulian Bisericaru, Robert Șimon și Alex Mirutziu.
De 24 de ani, în ziua de 24 mai se sărbătorește Ziua Europeană a Parcurilor, o ocazie numai bună de a analiza cum stă Sibiul la capitolul parcuri. Chiar dacă avem unul dintre puținele parcuri din țară care leagă fără întrerupere zona urbană centrală de zona de pădure de la marginea orașului, în rest realitatea e cam tristă. Am luat parcurile Sibiului, atâtea câte sunt, la pas și iată ce-a ieșit!
Ne place că în Sibiu există unul dintre cele mai vechi parcuri din țară amenajat între anii 1856 și 1865. Chiar dacă aspectul idilic inițial s-a mai pierdut, Sub Arini e și astăzi o oază verde în care poți evada.
Ne place că în centru avem nu unul, nu două, ci trei parcuri. Sunt perfecte pentru o plimbare în orice anotimp. În plus, cine n-a stat vara pe marginea fântânii arteziene din Parcul Astra pentru a se răcori?
Ne place că parcurile din centru adăpostesc câteva dintre comorile orașului: vechea bibliotecă în Parcul Astra, Aleea Celebrităților, Filarmonica de Stat, zidul de apărare și turnurile în Parcul Cetății.
Ne place că lucrările de amenajare la al doilea cel mai mare parc din Sibiu și primul construit de la zero din 1856 până în prezent sunt aproape finalizate. E vorba despre Parcul Belvedere din Tilișca.
Nu ne place că nu se găsește nicio soluție la problema ciorilor din parcuri. Oricine a trecut pe lângă Parcul Sub Arini pe partea cealaltă de Spitalul Militar a sesizat câtă gălăgie și mizerie fac păsările.
Nu ne place că în Parcul Sub Arini regăsești adesea pietoni la plimbare pe pista de biciclete și biciclete gonind pe aleile pietonale. Sentimentul de siguranță dispare mai ales vara, când parcul e aglomerat.
Nu ne place că nu avem parcuri în adevăratul sens al cuvântului în niciunul dintre cartierele orașului. Nu orice mic spațiu verde dintre blocuri poate fi numit parc și oricum cele mai multe arată jalnic.
Nu ne place că în acțiunile recente de toaletare au fost distruse o colonie de peste 100 de lilieci și un stup de albine sălbatice. Știrea a făcut înconjurul presei naționale, responsabilii au ridicat din umeri.
În comunitatea românească de business a pătruns de ceva vreme un concept care ilustrează eficiența și buna organizare din interiorul unei organizații. Agile [ajəl] este denumirea generală pentru cultura bazată pe importanța schimbării în momentelecheie, precum și metodele prin care aceasta se întreține. Pe scurt, este vorba despre o nouă abordare de management care a luat naștere în industria IT, de unde s-a extins treptat și spre alte domenii, care au adoptat-o și au adaptat-o.
Istoria Agile are câteva borne foarte importante și, pentru o înțelegere mai clară, ar fi indicat să le amintim. După cum spuneam, această nevoie a unei abordări agile a fost inițial identificată de către cei care lucrau în software development. Pentru a soluție corectă, dar și rapidă în același timp, aceștia au ajuns la concluzia că problema trebuie divizată în subprobleme mici care, la rândul lor, trebuie planificate pe durate scurte de timp.
Tot ei au fost cei care au implementat „întâlnirea de dimineață” pentru a facilita comunicarea între membrii echipei și a clarifica aspectele pe care fiecare le are în vizor pentru prezent. Cu alte cuvinte, s-a pus în aplicare ideea de a strânge oamenii în cadrul unei scurte ședințe zilnice, în care fiecare avea la dispoziție aproximativ 5 minute pentru a prezenta progresul său și problemele punctuale cu care s-a confruntat. Printre altele, această reuniune avea și scopul de a găsi ajutor, coechipierii având prilejul de a se sfătui, sau chiar de a prelua munca unul altuia pentru o soluționare mai rapidă și eficientă.
Instrumentele și procesele au rolul lor primordial, însă esențial este ca oamenii competenți să poată lucra împreună eficient. De pildă, un contract este important, dar ceea ce prevalează este strânsa colaborare cu clientul, pentru a înțelege pe deplin așteptările sale. De asemenea, un plan de proiect este important, dar acesta nu trebuie să fie într-atât de rigid încât să nu poată fi schimbată ordinea priorităților sau să nu poată fi inserate modificări de ordin tehnologic ori de altă natură. În general, în timpul procesului de creare a unui produs sau livrare a unui serviciu trebuie acceptate noi idei și percepții asupra problemei și, implicit, asupra potențialelor soluții. Iar acestea sunt doar câteva elemente din spectrul Agile…
Ce înseamnă să fii Agile în business (I)
Ladislau Csendes VIOARĂ
Dragan Djordjevic VIOLONCEL
Cellia Costea
CANTO
30 iulie - 7 august 2023
Biertan | Richiș | Moşna | Rusești
ICon Arts, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice şi artelor contemporane, se întoarce în inima Transilvaniei!
Sung Jin Kim CHITARĂ
Rezervă-ţi un loc până pe 15 iunie şi participă la master-class-urile de la ACADEMIA ICon Arts Transilvania.
Ai șansa să înveți de la muzicieni de renume din Coreea de Sud, Germania, Grecia, Marea Britanie, România, Serbia.
www.iconarts.ro
Mădălina Pașol
CANTO
Costin Soare CHITARĂ
Celebrarea Regelui
Această poveste este despre un Miracol care s-a construit în decursul ultimilor 30 de ani și pe care îl vom celebra în această vară. Zilele trecute răsfoiam caietele-program ale edițiilor precedente din FITS. În toate prefețele vorbesc despre frumusețe și creație, despre mari producții și nume de artiști pe care i-am putut aduce la Sibiu. Tot în aceste pagini vorbesc despre miracolele de zi cu zi, despre zâmbetul celor care au umplut până la refuz sălile de spectacol în fiecare an. Îmi aduc aminte cu emoție de prima ediție a festivalului, dar mai ales de seara zilei de 28 martie 1994, când s-a jucat Regele moare , în regia lui Petru Vutcărău. Era un spectacol surprinzător, plin de umor și de dramatism, o descătușare de energie incredibilă. La pauza dintre acte, am fost căutat de echipa festivalului, care mi-a spus că la Radio România Actualități tocmai s-a anunțat că Eugen Ionescu a încetat din viață... Înaintea începerii celei de-a doua părți, am urcat pe scenă
și am anunțat că Marele Dramaturg a plecat dintre noi. Sala s-a umplut de strigăte de surprindere, de uimire, dar și de negare. „Nu e adevărat”, s-au auzit câteva voci din public. - Dragii mei, am continuat eu, întreaga lui viață Eugen Ionescu s-a jucat cu moartea. Acum, El, Regele, a murit, dar va trăi veșnic prin Opera sa.
Iată, așadar, cum 30 de ani mai târziu, ne amintim de acest miracol de început. Nu întâmplător, în ediția aniversară FITS 2023, Marie-France Ionesco va veni la Sibiu, pentru a participa la evenimentul propus de Emmanuel Demarcy-Mota, care, împreună cu artiștii de la Théâtre de la Ville Paris, Teatro della Pergola Florența și Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, vor prezenta Ionesco Suite , bazat pe o selecție de texte realizată de George Banu din opera Marelui Dramaturg. Ce miracol și câtă emoție ne așteaptă!
Deși îmi plac perioadele de sărbători, cu tradițiile lor specifice și cu atmosfera de familie, recunosc că, uneori, agitația pe care o provoacă mi se pare copleșitoare. Din acest motiv, de multă vreme mi-am dorit să plec într-o vacanță într-o astfel de perioadă.
Pentru că Sărbătorile pascale din acest an s-au suprapus cu vacanța școlară, am profitat de ocazie pentru a revizita o destinație care mi-a rămas în suflet de dinainte de pandemie, adică Bali. Dincolo de jungla luxuriantă și de tradițiile spectaculoase, insula are multe plaje tropicale la Oceanul Indian. Pe o astfel de plajă am petrecut și ziua de Paște, într-o stațiune numită Nusa Dua.
Sentimentul că eram cam singurii de acolo care celebrau ceva nu mi s-a părut că a știrbit
ceva din bucuria sărbătorii. Nu am simțit nici nevoia de a gusta neapărat din mâncărurile tradiționale (pe de altă parte, știam că ele mă așteaptă când revin acasă). Dimpotrivă, după cum mă așteptam, mi s-a părut cumva eliberator faptul că nu trebuia să fac acea mulțime de lucruri pe care le făceam de obicei de sărbători. Vremea tropicală caldă și atmosfera calmă de pe plajă au oferit un superb fundal liniștit în care am putut să reflectez asupra semnificației Paștelui. Chiar dacă eram departe de obiceiurile tradiționale pascale românești, permanența tradiției și-a spus cuvântul. În definitiv, Sărbătorile pascale sunt un moment de celebrare a bucuriei. Și ce loc e mai potrivit decât o plajă tropicală pentru a simți cu adevărat bucuria?
Cred că mi-aș dori să petrec și alte sărbători în astfel de locuri.
Ai un proiect sau o afacere frumoasă, care poate aduce plus valoare orașului și comunității? Organizezi activități recreaționale, educaționale, sportive, muzicale, culturale, pentru cei mari și cei mici? Se pot desfășura în aer liber sau în interior? Atunci, Festival Lake este locul potrivit. Tu aduci ideea, noi îți dăm ocazia!
Avem la dispoziție 27 000 mp de teren, din care îți poți alege. Oferim spre folosință limitată, în mod gratuit, spații indoor și outdoor pe malul lacului Binder. Fie că ai nevoie să îți desfășori activitatea o zi, un weekend, o lună sau chiar 2-3 ani, te invităm alături de noi. Aici e locul tău.
Cunoști povestea Cartierului cu bune maniere? Ei bine, nu demult, un om așa ca tine, cu visuri și dorințe, a început să transforme în realitate ceea
ce și-a imaginat. A crezut în visul lui, a atras oameni care să creadă la fel și a trecut la fapte. Cum ar fi să construim cel mai frumos cartier, un loc cu suflet și cu oameni manierați? Oare ar fi posibilă o comunitate de oameni care să creadă în binele comun și să trăiască în acest spirit, într-un loc care să le asigure multe avantaje?
Raul Țărnaru, fondatorul NOVARION și al proiectului The Lake Home a zis „Da!” și, iată, povestea merge mai departe.
Vrem să trăim împreună cu tine cele mai frumoase momente, care să devină amintiri dragi, de suflet.
Proiectele pe care le vom găzdui pot fi de 2 tipuri: temporare și permanente, după cum îți dorești tu.
Activitate tip eveniment
Îți oferim spațiul necesar pentru activitatea ta temporară. Chiar dacă vorbim
despre o perioadă scurtă, efectul va fi, cu siguranță, apreciat.
Orice proiect are nevoie de oameni, dar și de spațiu. Hai să vedem ce putem face în acest sens. Te invităm să vorbim despre dorința ta arzătoare, despre contribuția la comunitate. Credem în visul tău!
Activitate permanentă
Fie că îți deschizi prima dată porțile sau te afli în căutarea unei locații mai bune, ne-am bucura să te cunoaștem. Vino în comunitatea The Lake Home și hai să consolidăm împreună visul tău.
Tu ne ajuți să oferim oamenilor momente și experiențe de neuitat, iar noi te ajutăm să te dezvolți în cele mai bune condiții.
Trimite-ne ideea ta frumoasă, abia așteptăm să trecem la treabă. Scrie-ne la festival@thelake.ro!
trăiește
Adela Dinu e profesor de lb. și literatura română la Colegiul Național Pedagogic “Andrei Șaguna”, coordonează cercul de lectură ”Peda citește”, care are și o dimensiune de activism comunitar prin proiectul ”Peda Creativ” pentru care se aleargă la Maraton, iar anul acesta a lansat un volum de eseuri. Despre importanța cărților în viața noastră, am stat de vorbă cu Adela Dinu.
La începutul anului ai lansat volumul de eseuri ”Al treilea gen. Când utopia întâlnește apocalipsa”. Parcurgând paginile cărții, cititorii pot descoperi genul distopic prin mai multe ocheane. Cum ajută lectura distopiilor la înțelegerea societății prezentului și viitorului?
Cred că oamenii înțeleg cel mai bine lumea în care trăiesc prin intermediul poveștilor. Nu învățăm lecțiile istoriei dacă apelăm doar la manuale, documente, statistici. Povestea e esențială pentru că e personală, ne atinge, ne face conștienți. Despre Holocaust afli mai multe, la nivel uman, din jurnalul Annei Frank decât din toate cărțile de istorie. În mod similar, distopiile spun povești inteligibile despre prezentul și viitorul lumii occidentale. Ele sunt simulatoare de experiențe, ne fac să înțelegem consecințele acțiunilor noastre colective. Prima mea întâlnire cu Orwell, spre exemplu, a fost epifanică.
Am învățat de la el ce înseamnă frica și cum arată o societate condusă prin teroare. La polul opus, Huxley ne conduce într-o minunată lume nouă. La capătul acestei incursiuni suntem forțați să medităm asupra dorințelor noastre. Concluzia: o societate a bogăției și plăcerilor incontinente poate fi aproape la fel de inumană ca o dictatură veritabilă.
Am regăsit în volum și multe dintre lecturile mele de suflet: Zamiatin, Ishiguro, Tokarczuck, McEwan, și eram curios dacă s-a împlinit speranța ta ”îndrăzneață”, așa cum o numeai, ca această carte să-și găsească o mână de cititori?
Acestea sunt și lecturile mele de suflet, cărți din biblioteca mea interioară, pe care le recitesc de câte ori am ocazia. Cartea mea pornește de la realitatea de grad secund a acestor cărți iubite. Am scris-o în singurătate, iar drumul ei nu ar fi complet dacă nu și-ar găsi cititorii. Nu mă iluzionez: nu am scris un bestseller, ci o carte de nișă, cu cel puțin doi cititori. Radu Vancu a citit-o în manuscris și mi-a dat sugestii prețioase, iar primul cititor al cărții publicate a fost mama mea. Eu simt că am făcut ce ținea de mine: am scris-o, am lansat-o, am trimis-o în lume. De aici încolo simt că misiunea mea s-a încheiat.
Făcând switch-ul de la distopie la utopie, care crezi că e superputerea pe care ne-o oferă cărțile?
Îți poți imagina cum ar arăta o lume în care cărțile s-ar regăsi în activitățile de zi cu zi ale fiecăruia?
Între utopii și distopii există mai multe elemente
comune decât diferențe, prin urmare nu sunt ușor de entuziasmat și nu cred în soluții miraculoase pentru problemele oamenilor. Cărțile nu ne oferă superputeri, ele potențează ceea ce se află deja în noi, în stare latentă. Există cărți în numele cărora s-au declanșat războaie sfinte, la fel cum au existat criminali culți, criminali cititori. Cred că trăim deja într-o lume în care lectura se regăsește în activitățile de zi cu zi ale oamenilor, doar că nu e lectura atentă, lentă, transformatoare, ci un soi de lectură superficială, febrilă, deformatoare - a postărilor de pe rețelele de socializare, a reclamelor, a burtierelor ș.a. Contează ce citim, cum citim, când citim și ce reverberații trezesc în noi cărțile.
Ai înființat cercul de lectură ”Peda citește”. De ce e importantă lectura de la vârste cât mai fragede?
"Peda citește" e un cerc de lectură pentru adolescenți, adică pentru cei mai creativi și mai sensibili dintre noi. L-am numit cerc de lectură și scriere creativă, dar pentru noi înseamnă mai mult decât atât. Anul trecut am alergat împreună, elevi și profesori, ca să ne amenajăm un sediu într-o sală neutilizată din școală. Am citit cărți din literatura contemporană, am avut întâlniri cu scriitori moderate de eleve care apoi au prelucrat și publicat interviurile. Importanța lecturii e deja un loc comun și s-au scris volume întregi pe tema aceasta. Pentru mine e important să-i motivez să citească, să fie interesați și implicați în societate, să gândească, să-și pună probleme, să țină un discurs, să scrie un proiect sau să modereze un interviu. Sunt antrenoare de cititori. Nu sunt singură în această aventură: o am alături de mine pe Mihaela Filip, directoarea Colegiului Național Pedagogic din Sibiu și cofondatoare a cercului de lectură, precum și pe Cristina Ivan, consilier școlar.
”Peda citește” are și o dimensiune de activism comunitar prin ”Peda Creativ”, unul dintre proiectele pentru care se aleargă în acest an la Maraton. Care sunt obiectivele proiectului?
Cu banii pe care îi vom strânge la maraton vom organiza activități extracurriculare pentru elevii noștri: cursuri de public speaking organizate în școală, ateliere de dezvoltare personală prin teatru, terapie prin jocuri de autocunoaștere ș.a. Vom picta împreună un perete al școlii. Avem nevoie de bani pentru cărți - în fiecare lună optăm pentru o
carte pe care o discutăm în cadrul cercului, iar nu toți elevii au posibilitatea să-și cumpere volumul respectiv. Cel mai important obiectiv nu e însă unul material, e cel uman: acela de a ne coaliza în jurul unui proiect comun în care să credem cu adevărat. Cititorii alergători de astăzi vor fi cetățenii implicați de mâine - am această convingere.
Printre proiectele Maratonului se regăsesc mai multe care pun accentul pe dezvoltarea personală a elevilor sibieni prin artă, lectură, teatru etc. Cât de necesare sunt aceste activități pentru ca școala să poată explora întregul potențial al elevilor?
A fost o surpriză și pentru mine să văd că există, în acest an, atâtea proiecte dedicate educației. Îmi crește inima când văd atâția oameni implicați și sper să fie acesta unul din pașii necesari transformării din temelii a învățământului românesc. Cred că printre soluțiile pentru problemele noastre sistemice se numără și aceste proiecte propuse de profesori sau părinți și spriinite de microcomunități construite în jurul școlii. De când am citit cartea lui Ken Robinson despre școlile creative am început să cred că acesta e viitorul. Nu e o utopie, e o speranță întemeiată.
”Cărțile nu ne oferă superputeri, ele potențează ceea ce se află deja în noi”
Cel mai nou spectacol de dans contemporan produs de Teatrul de Balet Sibiu și creat de coregrafa Sandra Mavhima e inspirat de condiția est europenilor care-și părăsesc țările natale în căutarea unei vieți mai bune în Occident. Despre migrație și dans contemporan, am stat de vorbă cu Sandra Mavhima, imediat după premiera spectacolului ”Un bilet dus”.
Care este relația ta cu subiectul migrației și ce te-a motivat și inspirat să operezi cu el pe scena Teatrului de Balet Sibiu?
Toți ne-am gândit la un moment să plecăm din țară. Am în jurul meu prieteni foarte buni care au plecat și pe care nu i-am văzut de ani de zile. Eu la rândul meu m-am gândit de multe ori să plec din țară, dar am deja o familie aici și mi-ar fi mai greu să fac asta. Cred că sunt foarte puțini cei care nu au avut cel puțin o dată gândul de a pleca din țară, pentru o scurtă perioadă sau pentru un timp mai lung. Trăim niște vremuri foarte dificile, e un subiect foarte prezent mai ales în contextul evenimentelor socio-politice din ultimii ani. Noțiunile de identitate și de apartenență devin din ce în ce mai fluide, iar ideea de globalizare capătă tot mai multă forță. Iar în acest context e tot mai dificil să păstrezi în echilibru tradițiile, obiceiurile, datinile cu care ai fost crescut. Cred că face parte din obligațiile artiștilor de a pune realitatea sub reflector, de a oferi spectatorilor și alte puncte de vedere sau orizonturi noi de reflexie.
În ce feluri e exprimată artistic problema migrației în spectacolul ”Un bilet dus”?
Spectacolul e construit în registrul unui paralelism între est și vest. Prima parte a spectacolului explorează spiritualitatea, atmosfera și visceralitatea specifică Orientului, iar cea de-a doua parte plasează spectatorul întrun univers aproape mecanic, în care individul se dezbracă de propria-i identitate și e așezat într-un loc anume în care trebuie să stea, fără să poată oscila prea mult între rigorile societății și propriile așteptări.
Cât de ofertant e să lucrezi la un astfel de spectacol cu o trupă de balet al cărei specific e dat tocmai de diversitatea culturală?
Subiectul spectacolului a fost o provocare inclusiv pentru dansatorii din distribuție atât la nivel tehnic, cât și interpretativ. Specificul cultural al fiecăruia dintre ei e unul cu totul diferit. Vin fiecare din spații geografice și culturale diametral opuse, care poate nu se ”ciocnesc” deloc cu cultura noastră, dar tușa personală a fiecăruia dintre ei a adus noi perspective asupra felului în care am construit coregrafia spectacolului. Privind înapoi spre toată perioada de lucru cu ei, mi se pare interesant că tot ce am avut inițial ca propunere s-a modelat și adaptat pe tot parcursul procesului de lucru, fără a ne îndepărta însă de la subiectul spectacolului. Cei 14 dansatori din distribuție au reușit să redea sentimentele, stările și senzațiile pe care le-am exploatat în cadrul etapei de creație.
De ce e important ca astfel de subiecte dezbătute intens de presă să fie aduse pe scenă? Ce perspective noi poate descoperi publicul despre migrație prin dans contemporan?
Arta neconectată la evenimentele de actualitate cu care societatea se confruntă, devine poate uneori sterilă și lipsită de sens. Cred că dansul nu trebuie să facă excepție și să fie în relație directă cu realitatea socială. Construcția mea sondează foarte mult în interiorul sufletului: stări, sentimente, emoții, trăiri, gânduri despre condiția esticului. Sunt însă convinsă că fiecare spectator din sală va avea propria decriptare a imaginilor propuse de mine.
Timp de 20 de ani, frecvența cu care METALLICA au scos albume a fost una cât se poate de prolifică, mai ales dacă ne gândim la LP-urile Kill ‘Em All (1983), Master of Puppets (1986) sau Metallica (1991), album blockbuster care ne-a oferit piese precum Enter Sandman sau Nothing Else Matters, împachetate în ambalaje mainstream și difuzate non-stop pe MTV. Desigur, la începutul anilor ’90, a deschide televizorul și a fi bombardat cu chitare electrice și pantaloni mulați nu era un lucru deloc straniu, fie că vorbim despre Metallica, Guns N’ Roses sau Aerosmith, influente trupe ale rock-ului deceniilor precedente, dar care și-au lărgit publicul prin îmbrățișarea unor estetici cvasi-pop, fără însă a scăpa de criticile fanilor de modă veche.
Cu toate acestea, odată cu trecerea în noul mileniu, aparenta lipsă de inspirație a celor patru a rămas un constant motiv de îngrijorare pentru fani: atât de mult timp trece între lansările discografice, încât mulți ne-am întrebat dacă nu cumva cel mai recent album al trupei va fi și ultimul. În plus, nu doar blocajul creativ al ultimelor două decenii a fost aspru ironizat de public, ci și lipsa de tact în ceea ce privește producția LP-urilor: setul de tobe de pe St. Anger (2003) sună ca un ,,coș de gunoi”, mixul audio al albumului Death Magnetic
(2008) face ca toate piesele să ,,trosnească”, iar Hardwired… to Self-Destruct (2016) nu este altceva decât o încercare neinspirată de a relua esteticile anilor ’80. Din zei venerați, Metallica par că au devenit surse de meme-uri pentru internauții plictisiți, care nu scapă nicio ocazie de a ironiza ,,ritmurile împiedicate” ale lui Lars (adesea caricaturizat în interiorul unui coș de gunoi metalic – aluzie la sonoritatea setului de tobe de pe St. Anger) sau obsesia lui Kirk Hammett pentru pedala de efect wah-wah.
Lăsând meme-urile deoparte, iată că Metallica se întorc luna aceasta cu 72 Seasons, un material discografic proaspăt, cu o copertă atipică și cât se poate de sugestivă. Probabil că albumul nu va surprinde fanii prin vreo estetică aparte, dar acesta ne demonstrează încă o dată abilitatea trupei de a compune imnuri hard & heavy, care însă nu își pierd caracterul memorabil. James Hetfield cântă asumat și plin de maturitate, Kirk Hammett și Robert Trujilo sunt în formă maximă, iar spre deliciul audiofililor, setul de tobe al lui Lars nu are nici cea mai mică legătură cu producția de pe St. Anger. Astfel, nu ne rămâne decât să ascultăm cap-coadă nesperatul nou album al trupei care, cu bune și cu rele, a schimbat masiv direcția muzicii din cea de-a doua jumătate a secolului XX, transformând heavy metal-ul în muzica arenelor și a stadioanelor.
Una dintre surprizele realmente plăcute oferite de ediţia din 2022 a Open Air Blues Festival Brezoi, care se va întâmpla anul acesta între 18 şi 23 iulie, cu Walter Trout, Sugar Blue, Eric Gales
şi nelipsita Beth Hart capete de afiş, a constituit-o revenirea după un deceniu în faţa publicului român amator de Blues, cu un look radical schimbat, a tinerei cantautoare din Kansas City, SAMANTHA FISH, doar o debutantă promiţătoare
- lansată de Ruf Records în Girls with Guitars, alături de Cassie Taylor şi Dani Wilde - atunci când a performat cu trupa ei pe scena festivalului de la Sighişoara, în 2012. Cu trecerea timpului, Samantha Fish s-a impus ca una dintre figurile emblematice din spaţiul Indie, cu şapte albume de Blues-Rock în discografie şi numeroase trofee (Blues Music Awards, Independent Blues Awards) care i-au certificat maturizarea artistică, deopotrivă ca interpretă, compozitoare şi producătoare, prin label-ul său, Wild Heart Records. În particular, Fish rămâne o mare admiratoare a lui David Bowie şi Iggy Pop, a Punk-Rock-ului în general, iar această influenţă s-a simţit inclusiv în colaborarea pentru cel mai recent album al ei, Faster, cu producătorul Martin Kierszenbaum (Lady Gaga, Sting, Madonna), ce a adus un plus de intensitate stilului ei deja electrizant de storytelling muzical... în studio şi pe scenele lumii.
Samantha, pe parcursul evoluţiei tale, cum s-a întărit credinţa ta că ai putea crea o muzică apreciată de public? În prima fază, n-am crezut despre mine că pot compune sau că aş putea fi bună la treaba asta. Am început să scriu cântece în perioada în care dobândisem o anume popularitate interpretând aproape numai -uri... mi-am dat însă repede seama că, dacă vreau să am propria mea voce, sound-ul meu inconfundabil, dacă îmi propun să ies în evidenţă ca artistă, atunci trebuie să încep să compun. Sau dacă, eventual, nu mă voi dovedi capabilă să compun chiar eu, măcar să lucrez cu producători şi compozitori care să mă ajute să-mi
“Povestesc prin cântece, iar look-ul meu e parte din poveste”
cultiv un stil şi un sound unice. Eu eram, încă de pe-atunci, fană Tom Waits şi Tom Petty, mari compozitori amandoi, deci am început să ascult şi să îi studiez, alături de mulţi alţi autori de Americana, încă de la sfârşitul adolescenţei. Mă refer la compozitori contemporani precum John Prine sau Jason Isbell, de a căror abilitate de a spune poveşti prin muzică am fost copleşită. Sau John Hiatt, un alt mare storyteller. Asta îmi doream şi eu de fapt, să pot spune poveşti, să comunic mai uşor cu oamenii prin muzică. Una dintre marile calităţi ale lui Tom Petty, după părerea mea, e aceea că el comunică extraordinar de multe lucruri către foarte mulţi oameni printr-un singur cântec. Are un fel fantastic de a se conecta cu publicul lui, iar asta vreau şi eu să reuşesc, să îi încânt pe oameni cu muzica mea.
Cum apar însă embrioanele de idei melodice? Ai un anume alogoritm creativ sau te laşi călăuzită exclusiv de inspiraţie?
Dacă vorbim de procesul meu creativ, cred că am reuşit întrun final să îmi găsesc rutina pe care-o urmez de obicei, de care mă simt ataşată, un parcurs preferat şi pe care îl consider de succes. Altfel, sunt extraordinar de multe căi pe care poţi escalada muntele proverbial şi oricare din ele poate fi potrivită... altcuiva. Dacă rezultatul este un cântec frumos, oricare dintre metodele pe care le alegi e cea bună, trebuie doar să nu te abaţi de la drum, atâta tot. În ce mă priveşte, am
constatat că sunt metode pe care le prefer şi cel mai uşor îmi este atunci când încep de la o frază muzicală sau de la un refren, astea fiind cele mai importante elemente ale unei melodii, după părerea mea. Aşa îţi cucereşti publicul, dacă ai o nadă bună poţi spune o poveste pornind de la ea. Sunt şi perioade când am adunate pagini întregi de versuri scrise, dar niciun ‘cârlig’, niciun refren de care să le agăţ şi, în situaţiile astea, ştiu că, deşi am o poveste grozavă, n-am găsit încă forma potrivită pentru a o spune şi-atunci aştept să îmi vină inspiraţia. Aş vrea eu să existe o metodă precisă, dar n-am găsit-o până acum. Uneori îmi vine în minte ideea unei melodii, dar nu am cum să ştiu de la bun început dacă e o frază pentru chitară, sau pentru voce, sau poate pentru bas… sunt foarte multe feluri de a compune. [...]
Se ştie că Mike Zito ţi-a fost mentor la start de carieră. Cât de important a fost, în realitate, aportul său la
L-am cunoscut pe Mike când aveam vreo 17 ani. Venea în Kansas City cu trupa lui, iar eu mergeam să-l ascult aproape de fiecare dată. Era foarte de treabă, ne dădea voie să stăm în preajma formaţiei, noi fiind, practic, nişte copii pe atunci. Avea multe conexiuni, era deja în industria muzicală de mulţi ani, şi, la un moment dat, aflând că Thomas Ruf, de la Ruf Records, căuta un al treilea membru pentru Blues Caravan, mi-a propus mie să merg. El era conştient de anvergura proiectului, însă eu, deşi aveam deja cam 20 de ani, eram destul de speriată de perspectiva de a semna cu un label, pentru că toată lumea din jurul meu îmi spunea să nu-mi vând sufletul către casa de discuri ”cea rea”, ştii ce zic. Mi-era teamă că o să cresc prea repede şi că o să pierd controlul asupra carierei mele. [...]
Poate părea greu de crezut, mai ales pentru tinerele generaţii, dar, în 2023, Hip-Hop-ul împlineşte 50 de ani... adică s-a născut pe vremea când încă se purta Hippie şi când zeii scenei erau David Bowie, Rolling Stones, The Who şi Pink Floyd. În anul în care abia apăruse primul telefon mobil, iar un război, cel din Vietnam, a fost aproape imediat urmat de un altul, în Orientul Mijlociu, scena artistică newyorkeză era una efervescentă, fie şi dacă ne gândim doar la avangardista Laurie Anderson, la artiştii Keith Haring şi Gordon Matta-Clark sau la coregrafa Trisha Brown. În acest context, pe 11 august 1973, la o petrecere dintr-un bloc din Bronx, fratele sărbătoritei din acea seară, Clive Campbellrămas în istorie ca DJ Kool Herc -, jamaican de origine, a semnat actul de naştere al Hip-Hop-ului, folosind două pick-up-uri, nu pentru a trece uşor de la o piesă la alta, precum DJ-ii tradiţionali, ci pentru un du-te-vino repetat între două copii ale aceluiaşi disc. Aşa s-a născut “break beat”-ul, şi de atunci, până la Doja Cat, Post Malone, Lil Nas X, Drake sau Iggy Azalea a
În an aniversar, Hip Hopul este celebrat printr-o mare varietate de evenimente, tonul fiind dat chiar la gala premiilor Grammy, cu apariţiile live ale unor repere din povestea acestui gen muzical, precum Grandmaster Flash, Salt-N-Pepa sau Missy Elliot, însă cele mai interesante pentru neofiţi rămân expoziţiile dedicate imensei influenţe pe care Hip-Hop-ul a exercitat-o, mai mult sau mai puţin vizibil, asupra celorlalte arte, iar The Culture: Hip Hop and Contemporary Art in the 21st Century, deschisă din aprilie până pe 16 iulie, la Baltimore Museum of Arts, şi apoi din august până la finele anului, la Saint Louis Art Museum, este un must see... dacă ajungeţi, cumva, să traversaţi Atlanticul. Aproape 100 de opere de artă şi fashion, structurate tematic în șase secţiuni - Ascension, Brand, Language, Pose, Adornement
şi Tribute - reflectă nu doar raportarea Hip Hop-ului la industria muzicală, la artele performative si vizuale, dar şi legăturile complexe cu identitatea rasială şi sexuală, feminismul şi misonginia, consumerismul şi aproprierea, susţinute de o selecţie impresionantă de exponate, de la colecţiile lui Virgil Abloh pentru Louis Vuitton sau sneakerşii creaţi de Aaron Fowler la picturi ale lui Jean-Michel Basquiat ori Kehinde Wiley. Dincolo însă de The Culture, în SUA sunt programate destule alte experienţe potenţial memorabile care celebrează 50 de ani de Hip-Hop... asupra unora ne vom opri în lunile ce urmează, dar o parte trebuie descoperite pe cont propriu, în funcţie de interesul pentru acest segment esenţial al Pop culture.
În ultimii ani, fascinația oamenilor pentru poveștile cu și despre dezastre aviatice a crescut considerabil, asta pentru că am început să călătorim frecvent cu acest mijloc de transport, dar și pentru că industria cinematografică recentă a explorat mult subiectul. Vorbim astăzi, așadar, despre câteva cazuri uimitoare de dispariții sau prăbușiri aviatice, ajunse şi pe ecrane, mici sau mari.
Zborul 370 al Malaysia Airlines
Probabil cel mai mare mister aviatic va rămâne dispariția avionului Boeing 777, ce a decolat pe 8 martie de pe Aeroportul Internațional din Kuala Lumpur, dar care nu a ajuns niciodată la destinație, care ar fi trebuit să fie Beijing. Nu a fost găsit corpul niciunuia dintre cei 239 de oameni care se aflau la bordul aeronavei și nici rămășițe din acesta, ceea ce a adâncit misterul. În serialul lansat relativ recent pe Netflix, intitulat MH370 Avionul care a dispărut, puteți afla mai în detaliu întreaga poveste a acestui zbor nefinalizat.
Zborul 571 al Forțelor Aeriene Uruguayene
Ne întoarcem cu câteva zeci de ani în urmă, în 1972, mai exact, când acest avion, cunoscut și ca „Miracolul din Anzi”, cu 40 de pasageri la bord, inclusiv membri ai echipei de rugby din Uruguay și cinci membri ai echipajului, a dispărut în timp ce traversa munții Anzi. Trecuseră 72 de zile de la incident, timp în care toți cei aflați la bord erau considerați decedați, când miracolul se întâmplă: apar 16 supraviețuitori ai zborului, care au povestit la ce lucruri terifiante au recurs pentru a supraviețui. În filmul Alive, din 1993, puteți viziona transpunerea poveștii într-un material prin care să înțelegeți mai bine cum au stat lucrurile.
Zborul Ameliei Earhart
Fiind prima femeie care a pilotat un avion, pentru aceasta, ultimul zbor a fost pe 2 iulie 1937, când ea și navigatorul Fred Noonan au decolat din Lae, Noua Guinee, cu un Lockheed Electra 10E, într-una dintre ultimele etape ale zborului lor în jurul lumii, cu destinația Insula Howland, Oceanul Pacific. Aceștia nu au ajuns însă acolo și nici nu s-a mai auzit de ei, nefiind găsite nici rămășițele lor, nici ale avionului, în ciuda căutărilor intense care avuseseră loc. S-a realizat un film și după acest caz, intitulat Amelia Earhart: Ultimul Zbor (1994).
Zborul
În 2009, zborul Air France 447 de la Rio de Janeiro către Paris s-a prăbușit în Oceanul Atlantic, ucigând toți cei 216 pasageri și cei 12 membri ai echipajului de la bord. Motivul prăbușirii a fost un mister până când datele de zbor din cutia neagră, recuperată de pe fundul oceanului, au arătat că aparatele de înregistrare a vitezei ale aeronavei au înghețat în timpul unei furtuni. Căutarea a costat 31 de milioane de euro și a durat aproape doi ani. Pentru a afla mai multe, puteți viziona filmul din 2010, Pierdut: Misterul zborului 447.
Continuarea comediei celebre din 2020, 10 jours sans maman, regizată tot de Ludovic Bernard, ajunge în luna aprilie pe marile noastre ecrane şi, de data aceasta, personajul său, Antoine (interpretat tot de Franck Dubosc), a ales să rămână acasă pentru a avea grijă de copiii săi, după ce a fost concediat. Rolurile s-au inversat de doi ani încoace, iar energia lui Antoine începe să scadă în fața solicitărilor familiei sale. Când întreaga familie se grăbește să prindă trenul pentru a pleca la ski, soția sa e chemată de urgență la cabinetul de avocatură, așa că Antoine se vede nevoit să se descurce singur cu cei patru copii ai lor dezlănțuiți pe pârtie...
Co-scenarist al filmului, Ludovic Bernard a declarat că a ales ca acțiunea să aibă loc într-un peisaj de munte fiindcă are multe amintiri cu familia lui în acest plan, fiind „un loc care ne reunește pe toți. În Franța, munții, schiatul, zarva, frigul; totul ține de comedie – «Tata, m-am săturat, tată, mă duc acasă tată, mi-e foame» sau «Unde sunt copiii mei?» . Sunt mult mai multe situații comice la munte decât pe plajă. Fără a uita că face parte din obiceiurile francezilor de a merge la munte în vacanță, este un loc care ne reunește pe toți”, spune regizorul.
Îl regăsim din nou pe simpaticul actor Franck Dubosc, pierdut în rolul de creștere a copiilor săi, în timp ce aceștia pleacă în vacanță... încă o dată fără mama lor. Filmul 10 zile fără mama vorbește mult despre a fi un singur părinte acasă, un statut încă destul de descurajat în societate, pe care Antoine nu și-l asumă pe deplin. Pe de altă parte, Isabelle, mama copiilor, interpretată de Aure Atika, are rolul de a prezenta viața de zi cu zi a unei femei puternice în societate, un reper actual solid al familiei. Unul complet diferit de cel de mamă. Este un pilon nu numai pentru copii, ci și pentru partener.
10 zile fără mama 2 (premiera: 28 aprilie) este un film extrem de realist, cu un mesaj clar, care subliniază că într-o societate atât de rapid în continuă schimbare, definiția cuvântului „familie” se schimbă foarte repede. Ce mai este o familie în 2023? Un tată poate câștiga mai puțini bani decât mama, fără a avea rușine sau a se simți stigmatizat, o mamă poate lucra foarte bine, în timp ce tata are grijă de copii, dar mai presus de toate, filmul arată că avem nevoie de fiecare, pentru că la final, ei sunt un cuplu. Când rolurile dintre tată și mamă sunt inversate, acțiunea devine din ce în ce mai amuzantă. Pentru că, în final, cel mai important lucru pentru familia lor este ca aceasta să fie reunită.
„10 zile fără mama 2”, o comedie deconectantă
ESTE FILM Festival revine în 2023: cea de-a VII-a ediție va avea loc în perioada 10 - 14 mai. Am stat de vorbă cu Ioana Ciuban - director festival, și Roxana Turdeanu - specialist comunicare și PR, despre relația publicului sibian cu filmul european, scurtmetrajele românești selectate în competiție, filmele și invitații de neratat în cele 5 zile de festival, dar și despre ce aduce nou ediția din acest an.
Dacă ar fi să privim din 2016, când a avut loc prima ediție, până în prezent, cum apreciați că a evoluat relația publicului sibian cu filmul european pe care îl promovați nu doar în contextul festivalului, ci și în seria de proiecții săptămânale?
Ioana: Relația publicului sibian cu filmul european de autor e una timidă și oscilantă. Dacă până în 2019 s-a simțit o creștere și un real interes al publicului pentru acest gen de film, în 2021 și 2022, după un an de lockdown, nu mai putem spune același lucru. Momentan,
ne confruntăm cu o prezență relativ scăzută la proiecțiile săptămânale din cadrul ESTE Filmul de Miercuri și facem eforturi să readucem publicul sibian în sala de cinema. Avem totuși speranța că 2023 va fi un an mai bun, iar cea de-a VII-a ediție ESTE FILM Festival va fi de bun augur.
Prin ce au convins cele opt scurtmetraje românești selectate pentru competiția din acest an?
Roxana: Cea care selecționează filmele este criticul și jurnalistul de film Iulia Blaga, noi de la începutul competiției mergem pe experiența și flerul ei, iar
MIERCURI, 10 MAI, ORA 20.00
Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu, Sala Mare
https://eventbook.ro/festival/este-film-festival-sibiu
Proiecție specială în prezența echipei
ediția de anul acesta nu a fost neapărat diferită în ce privește procesul de selecționare. Pe scurt
și din cât pot spune eu, au fost alese cele mai bune dintre filmele înscrise. În plus, ce știu că a urmărit Iulia a fost și ca selecția să fie cât mai diversă, cu filme diferite ca gen.
Pentru că vorbim despre a patra ediție a competiției, din experiența primelor trei, cât de mult ajută un astfel de premiu un cineast în devenire?
Roxana: Cred că și premiul ajută, așa cum și doar participarea ajută. Bine, ai și 2.000 de euro în plus când câștigi. E o sumă nici foarte mare, nici foarte mică, în comparație cu premiile altor competiții asemănătoare. Nu zic că banii n-ar conta, dar cel mai probabil un cineast în devenire ar vrea să profite de orice ocazie pentru ca filmul să fie văzut de un public cât mai larg. Importantă ar mai fi și partea de networking, de întâlnire a realizatorilor de filme din competiție cu alți cineaști. Pe lângă asta, ce vrem noi să facem e să păstrăm aproape de câștigători, chiar să-i mai invităm la festival în juriul competiției, deci e o inițiativă cu bătaie mai lungă cred.
Festivalul are începând din acest an o componentă nouă, o platformă de networking și masterclass. Ce oportunități le creați celor care activează sau aspiră la o carieră în industria festivalurilor prin acest program?
Ioana: Așa e, caracterul inovator al festivalului de anul acesta e dat de organizarea primei ediții LINE-UP: International Academy & Networking for Festival Managers, primul proiect de acest gen din România, realizat în coproducție cu alte două țări partenere, Serbia și Republica Moldova. Proiectul e conceput ca o întâlnire anuală între manageri de festivaluri de film și teatru, profesori universitari și studenți dornici să se lanseze în acest domeniu, cu scopul de a schimba experiențe, de a discuta noi tendințe manageriale, de a naște idei inovatoare și posibile colaborări. Prin LINE-UP, dorim să creștem noi generații de manageri de festival, să perfecționăm skill-uri, să construim un viitor pentru noi evenimente artistice și festivaluri de lungă durată. Anul acesta, la eveniment vor fi
prezenți 12 participanți din trei țări și cinci profesioniști din domeniu care vor ține workshop-uri și masterclass-uri pe durata a două zile, 11-12 mai.
Dați-ne din casă câteva titluri de filme pe care să nu le ratăm sub nicio formă și invitați care vor fi prezenți la proiecții.
Ioana: Aș începe cu filmul din deschiderea festivalului, ”TIGRU”, inspirat din fapte reale petrecute la Sibiu, proiecție ce va avea loc în premieră națională pe data de 10 mai, ora 20:00, la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, la care vor fi prezenți regizorul Andrei Tănase, actorul Alex Velea și producătoarea Irena Isbășescu. Apoi, aș recomanda cele trei proiecții din cadrul secțiunii ”In Frame” cu focus pe film norvegian, precum și câteva titluri must see din secțiunea ”Best of Europe” și ”Outside Europe”: ”SAINT OMER” ce va rula în avanpremieră în cadrul festivalului, câștigător al Leului de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Veneția de anul trecut; ”LE OTTO MONTAGNE”, bazat pe romanul omonim al scriitorului italian Paolo Cognetti și câștigător al Premiului Juriului la Cannes 2022; ”OLDBOY”, versiunea restaurată a celebrului film coreean semnat de maestrul Park Chan-wook, un film recompensat cu peste 40 de premii, printre care Marele Premiu al Juriului la Cannes în 2004. Și bine-nțeles, nu ratați scurtmetrajele înscrise în competiția pentru trofeul ESTE FILM 2023, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de Q&A cu o parte din regizorii, producătorii și actorii acestora.
Acum că am reușit să ne formăm o părere de ansamblu asupra celei de-a VII-a ediții, de unde putem cumpăra biletele pentru proiecții și la ce preț?
Roxana : Programul festivalului se regăsește pe estefilm.ro, iar biletele online se găsesc pe Eventbook (https://eventbook.ro/festival/ este-film-festival-sibiu). Prețul unui bilet e de 20 de lei, doar cele din secțiunea CinExplorez sunt 12 lei, iar la câteva evenimente speciale intrarea va fi de 30 de lei.
Chiar dacă Moebius este extrem de cunoscut la nivel internațional, în România, el nu există. Nu s-a tradus nimic din opera lui și nu i-au apărut decât desene împrăștiate prin ziare și reviste.
Cu atât mai mult, prezența lui fizică în România a fost de-a dreptul uluitoare, ca un OZN zburând la oră de vârf deasupra Pieței Operei din Timișoara, într-un eveniment care s-a dovedit a fi, la rândul său, un alt OZN cultural (Euroconul din 1994, festival dedicat artei și literaturii SF, ale cărui efervescență și anvergură nu s-au mai reprodus niciodată).
Moebius este Jean Giraud, un artist francez care s-a impus ca desenator de BD cu o serie western , „Blueberry” (inventată și scenarizată de JeanMichel Charlier, unul dintre stâlpii uneia dintre revistele BD „cult” ale epocii, și anume „Pilote”). Giraud decide să folosească două pseudonime distincte pentru cele două mari pasiuni ale sale: poveștile western (Gir) și poveștile science fiction (Moebius, nume inspirat de matematicianul german August Ferdinand Möbius).
Ilustrațiile sale SF și copertele de carte semnate începând cu anii ‘60, urmate de contribuțiile consistente la o altă revistă „cult” a anilor ‘70, „Métal Hurlant” (Arzach, Le Garage Hermetique), îl transformă într-o adevărată vedetă. Îl întâlnește pe Alejandro Jodorowsky în timpul încercării ratate de a ecraniza „Dune”, iar din colaborarea lor se naște faimoasa serie „Incal”, o
saga BD SF esențială. A contribuit direct la costumele și scenografia unor filme SF precum „Alien”, „Tron” sau „Al cincilea element”.
În acest volum semnat de Marian Mirescu, autorul este deopotrivă fan, arhivar, cercetător științific, scriitor, organizator și editor, tratând cu mult respect un subiect care îl pasionează, reușind să transmită pasiunea sa și altora (pe mine m-a trezit din somn de câteva ori, ca să se asigure că-mi predau contribuția la timp… sper că au mai pățit-o și alții). Rezultatul e o carte frumoasă, și la propriu, și la figurat, un portret fragmentat al unui creator BD și al unei anume epoci, epoca României postrevoluționare care trecuse de inflație și mineriade și care spera la mai bine în toate domeniile, inclusiv în… BD. Iar prezența unui asemenea monstru sacru în România era un uriaș pas spre normalitatea pe care ne-o doream cu toții.
Suntem în aprilie și, odată cu venirea primăverii, toate piețele sunt pline de legumele verzi specifice perioadei. Deși le putem mânca și în alte anotimpuri, ceapa verde, spanacul, urzicile, ștevia, loboda, leurda, rucola etc, au în acest anotimp cel mai bun gust și cea mai mare valoare nutritivă. Acestea sunt bogate în vitamine (A, B, C, K) minerale (Fe, K, Mg, Zn etc) fitonutrienți (betacaroten, luteină, xantină, clorofilă etc.) și fibre alimentare. Au un rol important în echilibrarea microflorei intestinale, în absorbție și reglarea tranzitului. De aceea verdețurile sunt alegerea perfectă pentru vitaminizarea naturală a organismului la ieșirea din iarnă. Pentru a consuma verdețuri de sezon putem face nenumărate tipuri de salate pe care să le savurăm alături de friptura la grătar sau le putem găti sub formă de piureuri. Multitudinea de combinații ține doar de imaginație și gust.
cu adeărat gustul, vă recomand să le gătiți cât mai puțin sau, mai bine, să le mâncați crude. Ceapa verde și usturoiul nu au nevoie de recomandări speciale. Ele sunt bine cunoscute și integrate deja în meniuri. Însă, leurda, stevia, loboda, năsturelul cred că au nevoie de o revitalizare. Ciorbele de salată sau lobodă sunt un deliciu, servite reci sau calde, îmbogățite cu orez și bucăți generoase de omletă.
Toată copilăria am evitat să mănânc urzici sau spanac. Dar, la un moment dat, am mâncat o plăcintă cu brânză și spanac și mi s-a părut cea mai bună plăcintă sărată gustată vreodată. M-am gândit ce anume îi dă gustul acela și am început să redescopăr spanacul. Acum îl gătesc destul de des alături de pește, cu ouă la cuptor sau cu chifteluțe de pui. Baby spanacul și rucola sunt nelipsite în salatele de legume sau devin chiar ele vedeta farfuriei în combinație cu semințe și un pic de lămâie.Recunosc, urzicile le mănânc doar primăvara gătite sub formă de piure, neapărat cu mămăligă. :)
Dacă urzicile și spanacul sunt mai gustoase preparate, fierte sau coapte, cu celelalte legume verzi lucrurile sunt diferite. Pentru a le simți
Dacă sunteți nesiguri în ceea ce privește gustul verdețurilor, dar totuși doriți să beneficiați de vitaminele din acestea, o soluție sigură este să le adăugați din belșug în compoziția de chiftele (făcute la cuptor), în ghiveciul de legume (fără ulei) sau în diverse tipuri de rizoto. Probabil că ați văzut frunze de spanac sau rucola pe blatul de pizza sau în lasagna. Le puteți adăuga în plăcinte, checuri sărate, tarte, omlete, drob, ciorbe. Și, pentru că urmează masa de Paște, asigurați-vă că aveți ceapă și usturoi verde din belșug crud sau în preparate (stufat, friptură de miel, ciuperci umplute) dar și multă salată verde.
Dacă vă doriți o experiență culinară autentică în inima Sibiului, nu trebuie să căutați mai departe, o puteți face la Lyra. Aici puteți descoperi savoarea unei bucătării tradiționale românești, alături de note inovatoare și distincte care vă vor impresiona papilele gustative. Cu o atmosferă primitoare și un decor elegant, inclusiv o terasă cu privire panoramică, Lyra e locul perfect pentru a savura preparatele deosebite pregătite de bucătari profesioniști. Chiar dacă vorbim de un brand nou, echipa din spate are o experiență vastă în domeniu și își propune să propulseze Lyra în topul celor mai bune restaurante din oraș. Acest lucru se reflectă în atenția acordată meniurilor delicioase, în recomandările făcute cu grijă pentru a alege băutura perfectă în funcție de fiecare fel de mâncare și nu în ultimul rând, în pasiunea pe care echipa restaurantului o pune pentru a vedea
clienți cu zâmbetul pe buze. Într-o zonă plină de restaurante, Lyra se remarcă prin preparatele pe bază de carne de vânat: pulpă de căprioară la cuptor cu sos de ciuperci și lămâie, gulaș de vânat cu carne de căprioară sau cerb și mămăligă, pulpă de iepure împănată cu garnitură. De asemenea, meniul cuprinde o varietate de preparate, de la cele pentru micul dejun, cum ar fi: ochiuri cu cârnați, pâine cu pastă de jumeri sau zacuscă țărănească, la antreuri, ciorbe, preparate la grătar, garnituri, salate, paste și băuturi, care pot fi servite în orice moment al zilei. Pentru a savura o experiență culinară completă, nu trebuie să ratați deserturile, care includ preparate delicioase precum griș cu lapte, găluște cu prune, macaroane cu pesmet sau cu brânză și diverse sortimente de înghețată de casă.
Acum că primăvara și-a făcut simțită prezența, iar orașul prinde viață, Lyra e locul perfect unde puteți savura preparate culinare duse la rang de artă, pregătite cu iscusință de bucătari talentați și unde puteți simți atmosfera unică a Sibiului. Piața
Mare e zona zero pentru principalele festivaluri care animă orașul pe tot parcursul anului, iar restaurantul Lyra e cea mai nouă atracție culinară
și locul în care puteți experimenta gastronomia și orașul la potențial maxim. Lyra e cea mai bună alegere dacă doriți să îmbrățișați o experiență culinară și culturală de neuitat!
gusturile autentice ale Sibiului la Lyra, cel mai nou și promițător restaurant din centru
Am început deja unul dintre cele mai ambițioase proiecte gastronomice gândite de mine până în prezent. O să petrec, timp de un an+, cel puțin zece zile în fiecare țară balcanică încercând să realizez un studiu de gastronomie comparată. O să fie frumos, obositor și costisitor (totul e momentan din bugetul propriu). Probabil o să fie și folositor. Până în prezent nu s-a înhămat nimeni la un astfel de demers prin care o să reușim să definim mai bine gastronomia românească și să identificăm nu doar mâncărurile care ne unesc, dar mai ales detaliile (a se citi rețete, condimente, obișnuințe) care ne despart de bucătăriile vecine.
E posibil ca multe dintre concluzii să nu ne convină. Întrevăd deja câteva, dar nu mă hazardez, nu plec cu ele de acasă. Ba, din contră, identific multe teme surprinzătoare la locul faptei. Teme pe care nu avem cum să le dibuim din interiorul granițelor noastre. Spre exemplu, revelația de după două ore de bănănăit prin Slaninijada, un ditamai târgul dedicat produselor din porc, în special, de lângă Belgrad. Un fel de SlanăFest de la noi, dar mai mare și mai temeinic. Ei bine, pe acorduri balcanice, ghiftuit cu jumări și șonc, amețit de cele două pahare cu rakija sârbească băute (aproape forțat de către localnici) la micul dejun
și cu hainele afumate la rece (deh... februarie) îl întreb pe Vuki, mult prea simpaticul soț sârb al amicei Laura Laurențiu, dacă ei nu mănâncă șorici. Nici
lipsa preparatului de pe tarabe, nici răspunsul lui nu m-au mulțumit, așa că în Belgrad, în discuțiile cu vreo trei chefi am repetat întrebarea. Nu înțelegeau la ce mă refer. Le-am arătat fotografii, le-am arătat filmulețe cu șorici proaspăt, abia smuls de pe leșul suinei încă nerăcit, pârlit și tranșat în bătătură. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” sau ca ultimii iubitori de șorici ai Europei. De fapt, în sine, aici vorbim doar de diferențe culturale, care – precum se vede – pot fi discrepante și la kilometri de graniță.
În titlu mă refer la altceva. La faptul că, prin comparație, zacusca românească este necunoscută, pe când ajvarul e brand internațional. La faptul că, prin comparație, țuica noastră are mult mai puțină căutare decât rakija, care este preferată chiar și de către tineri. La faptul că leitmotivul celei mai recente vizite în Belgrad a fost număratul librăriilor. La faptul că e mai bine la Nisipurile de Aur sau în Thasos decât la Mamaia ori Costinești. La faptul că pe Dunăre, ciorbele de pește sunt și mai ieftine și mai consistente pe celălalt mal. Nu caut comparațiile din care ieșim prost, doar mă lovesc de ele. Sper ca la final să ieșim bine sau măcar să învățăm câte ceva de la ceilalți.
Am mai vorbit despre
New Transylvanian Cuisine sau Noua Bucătărie Transilvăneană, în fapt nimic mai mult decât o gastronomie locală îmbunătățită sau modernizată. Perspectiva mea personală e astăzi una nouă și am impresia că în fiecare an, definiția acestei noi bucătării, se schimbă în ochii mei.
Implicarea mea în domeniul ospitalității a început în anul 2000, iar după câteva sezoane turistice, ca ghid și organizator de circuite, am înțeles că ceea ce îi atrage cu adevărat pe oaspeții pe care ni-i dorim, ține mai degrabă de patrimoniul imaterial - fie că vorbim de mâncarea specifică unui loc,
de muzică, meșteșuguri sau obiceiuri legate de ocupațiile tradiționale. Așa am început să ne dorim, la asociația My Transylvania, unde activez, să contribuim la valorificarea culturii gastronomice, la crearea unei legături mai puternice dintre produsele alimentare și cultura locală. Ne-am propus, așadar, să dezvoltăm o nouă bucătărie transilvăneană, care, primind un aer actual, să devină mult mai atractivă, dar ale cărei rădăcini solide să rămână produsele, poveștile și rețetele locale.
Odată țelul clar stabilit, pentru a putea începe a trebuit mai întâi să găsim, să păstrăm și să conservăm
valoroase tradiții și obiceiuri legate de mâncare, de producerea alimentelor, de păstrarea și consumarea lor, dar și de modul de organizare a mesei ca activitate socială. Nu ne-a luat foarte mult timp, însă, să ne dăm seama că sunt anumite tradiții sau obiceiuri de consum care nu pot fi preluate în totalitate, lucru firesc, de altfel, având în vedere diferențele dintre modul nostru de trai și cel al perioadelor trecute în care aceste obiceiuri au luat naștere.
De aici a apărut și dorința de a încerca un redesign al bucătăriei locale, să încercăm o schimbare de perspectivă orice ar fi însemnat aceast lucru: să schimbăm modul de servire, să recontextualizăm mesele, să venim cu noi idei privind locul de servire al preparatelor, să înnoim sau să modernizăm anumite rețete, să legăm meniul de diverse elemente din cultura locală, să aducem un know-how proaspăt din ceea ce am experimentat în alte locuri.
Pentru încă mulți ani avem așadar de lucrat la noua bucătărie transilvăneană, dar merită ;).
În primul weekend din septembrie celebrăm din nou cultura gastronomică locală împreună cu tinerii bucătari din toată țara și producătorii locali din jurul Sibiului la festivalul Transilvania Gastronomică unde îi așteptăm pe toți cei pasionați de gastronomie.
Pentru că e o lună cu mese festive în familie, iată cum au apărut niște delicii care ne-au încântat copilăria, mai ales la ocazii:
Odinioară, bucuria de a descoperi că iese un pic de cremă din cele două jumătăți de nuci cu caramel era egalată doar de faptul că, invariabil, în momentul în care erau gata toate, nu mai erau chiar toate pe platou! Se făceau mai ales de sărbători, iar prezența lor pe tipsii aducea în casă entuziasm și guri pline.
Și nu se făceau doar la noi, ci cam în toate țările din jur. Apariția nucilor cu caramel e o poveste despre creativitate culinară născută din penurie. Un documentar realizat de NPR, postul public de radio din SUA, ne confirmă că acest desert delicios e caracteristic spațiului est-european, pomenind chiar că în România li se spune „nuci”. Concret, acest
deliciu a ajuns pe platourile de pe masa festivă pe fondul lipsei de mai multe alimente din fosta Uniune Sovietică. Li s-a spus „oreshki” și s-au răspândit cu repeziciune. În Georgia, nu lipseau din nicio patiserie. În Ucraina erau cunoscute drept „horishki”. La cehi se chemau „plněné ořechy”, la polonezi, „ciasteczka orzeszki”.
După cum își amintește Alina Selyukh, o tânără din Samara ajunsă în America și care lucrează la NPR, nucile cu caramel reprezentau piesa de rezistență la aniversări, mai ales că îți puteai „ajuta” mama în timpul preparării. „Multe lucruri nu se găseau, așa că oamenii au devenit creativi utilizând ingrediente simple, precum făină, ouă, zahăr, margarină”, observă Alina. Fenomenul „fă Rai din ce ai” în bucătărie s-a făcut simțit și-n alte țări atinse de lipsuri. În Cuba, când orezul, untura și carnea de porc nu s-au mai găsit, Nitza Villapol, o Sanda Marin locală, și-a învățat semenii să gătească după rețete inedite, bazate doar pe ingredientele locale disponibile.
E straniu cum această poveste, care îmi deșteaptă vechi resentimente față de regimurile incapabile să administreze bunul mers al lucrurilor, mă și înduioșează, pentru că îmi provoacă nostalgii față de perioada în care eram de-o șchioapă.
Vreau să vă mai spun că am descoperit nucile cu caramel de la Cuptorul Moldovencei anul trecut, la prima vizită făcută la Iași, după mai bine de 25 de ani. Așa am aflat de această sursă de bunătăți, deschisă de o femeie inimoasă provenită din Soroca, de peste Prut, care i-a cucerit pe ieșeni cu plăcinte, copturi, prăjituri și torturi, după rețete originare din întreaga zonă a Moldovei. Luna trecută, m-am înfruptat din nou dintr-o cutie plină de bunătăți. Sățioasele nuci cu caramel „s-au topit” primele! Ingredientele nu sunt un secret: unt, nucă măcinată fin, zahăr pudră, făină, cacao, sare, kaimak, nucă prăjită, barot de aluat. Secretul e grija cu care sunt făcute pentru a fi cel puțin la fel de bune precum cele din copilăria noastră. Le socot cele mai bune din țară.
Frank Lloyd Wright
Tipurile de locuințe care se construiesc în zilele noastre pot fi categorisite în multe feluri, în funcție de stilul arhitectural, dimensiune, specific local geografic și cultural sau alte criterii de formă sau funcționale. Pentru locuințele individuale, în România încă predomină casele cu un nivel, cu suprafețe generoase și anexe care să răspundă la nevoile gospodăriei. În acest peisaj apar și altfel de proiecte atipice, din punct de vedere funcțional și structural. Din rațiuni economice, dar și de rapiditate a execuției s-au căutat soluții diverse. Unul dintre răspunsurile la această frământare a proprietarilor de teren care își doreau o locuință ieftină, funcțională și rapid de executat este fenomenul tiny house.
„În primul rând, natura a furnizat materialele pentru motive arhitecturale... bogăția ei de sugestie este inepuizabilă, bogățiile ei, mai mari decât dorința oricărui om.”
Apărut în SUA pe fondul crizei financiare, din nevoia de a realiza locuințe cu minimul de funcțiuni, conceptul de tiny house s-a transformat în unul dintre cele mai atractive curente actuale. Inițial, acestea au fost concepute pentru a fi construite pe roți, cu dimensiuni restricționate de gabaritele șasiurilor ce servesc de bază, în așa fel încât să nu necesite autorizații de construire. Variantele așezate pe fundații păstrează dimensiunile extrem de reduse și, în general, un singur nivel. Cu toate că aceste construcții necesită autorizație de construire, rămân totuși căutate, datorită structurii funcționale inedite. Locuințele se apropie de multe ori de designul de produs, punând la încercare creativitatea arhitecților și designerilor în a valorifica fiecare centimetru din spațiul interior.
Succesul acestor mici bijuterii amplasate în mijlocul naturii a inspirat și investitorii în turism, preluând conceptul și oferind experiențe unice de cazare. O
soluție salvatoare în perioada de pandemie a fost această tipologie de locuire temporară independentă, potrivită atât pentru concedii în cuplu sau familie restrânsă, cât și pentru soluții de lucru remote.
Un loc perfect pentru a experimenta o astfel de locuință se găsește în inima munților Călimani, pe hotarul cu Rezervația, într-un ansamblu inedit de opțiuni de cazare. Țara Dornelor concentrează tot ce e mai de preț și recunoscut din Bucovina: peisaje montane memorabile, natură sălbatică, univers rural autentic, tradiție, istorie și, nu în ultimul rând, adevărate surse de bunăstare - mâncare naturală, ape minerale, aer curat. Aici este amplasat Haita Land, un proiect care își propune să umple un gol din turismul local, completând oferta din zonă cu un complex turistic cu locații inedite și exclusivitate.
Pridvor și Sihastru sunt primele 2 căbănuțe de la Haita Land, construite în stil nordic și au intrat pe piața turismului românesc într-un moment în care nu existau foarte multe astfel de opțiuni de cazare la noi – probabil de aici și succesul lor.
Conceptul Pridvorului pornește de la ideea de conexiune cu natura, prin ferestrele mari, care îți stârnește confuzie în prima jumătate de secundă, după ce intri: „oare sunt înăuntru sau afară?”. Prima cabană construită pe proprietatea generoasă reflectă dorințele beneficiarilor de a avea vedere și acces nestăvilit spre munți, linii moderne trasate din lemn și interior minimalist, care să asigure confortul căutat în mijlocul oricărei metropole. Cu o capacitate de până la șase oaspeți cabana este structurată pe două niveluri funcționale, cu spații de dormit la mezanin și în zona de parter. Terasa generoasă este amplasată suspendat față de terenul în pantă. În interior predomină lemnul, folosit atât ca material de placare a elementelor structurale: pereți, tavan, pardoseală, cât și ca material principal de mobilier. Elementele de contrast metalice, vopsite gri sau negru, și texturile moi ale elementelor textile pun în valoare și mai mult nuanța plăcută a acestuia.
Cabana Sihastru a fost gândită de designerul Ana Hodan, într-o idee asemănătoare de unire cu natura, dar în același timp, de intimitate și singurătate. Sihastru este un tiny house, perfect pentru oamenii care își doresc să petreacă timp de calitate cu muntele și sinele. Plecând de la concepul tiny house, Sihastru este așezată subtil și cuminte între brazi și are scopul de a pune în valoare cadrul natural, concentrând atenția utilizatorului spre munte printr-o imagine „scenografică” bine punctată, care se schimbă cu fiecare anotimp, decupată cu ajutorul unei vitrine generoase. Construcția, minimală și firească, definită printr-un volum compact din lemn așezat pe o platformă ușor ridicată de la cota terenului natural, tot din lemn, propune experimentarea unei senzații de plutire, punctată prin exluderea voită a balustradelor perimetrale, așa cum ne explică arhitecții Larisa-Georgină și Sergiu Popa, autorii ansamblului.
Căsuța este structurată pe un nivel și supanta, folosind fiecare spațiu pentru elemente funcționale. Zona de dormit beneficiază de o priveliște spectaculoasă și lumină zenitală și este accesată din spațiul de zi pe o scară rustică. Structura acesteia este detașată de peretele vitrat pentru a amplifica percepția volumului interior. Cromatica specifică arhitecturii nordice, cu contrastul între nuanța caldă a lemnului și gamele de gri și negru ale tapetului și detaliilor de mobilier, se regăsește în amenajarea interioară.
În anul 2003, bazându-se pe legătura dintre A Real, Unreal și Age (și pe modul în care cei trei termeni se completează unul pe celălalt în era contemporană, prin intermediul tehnologiei), creatorul japonez Kunihiko Morinaga a înființat casa de modă Anrealage, cunoscută, astăzi, pentru abordarea sa inovatoare și experimentală în ceea ce privește designul, materialele și experiența consumatorului cu produsele.
Introducând țesăturile cu proprietăți fotocromatice (care se schimbă în funcție de lumină), cu aproape un deceniu în urmă, în anul 2021, Anrealage a colaborat cu Fendi pentru a folosi tehnica într-o colecție ce a inclus, alături de o linie de sportswear, și o reinterpretare a faimoasei genți Peekaboo.
Anul acesta, Kunihiko Morinaga s-a folosit din nou de tehnologie pentru Paris Fashion Week, când, în show-ul din Théâtre de la Madeleine, a integrat tehnologia folosind, pentru prima dată, blană sintetică, dantelă, catifea, tricotaje și satin, care au căpătat, odată cu luminile UV, nuanțe de galben, roșu, albastru și mov. Întregul spectacol a avut în centrul său și un concept filosofic, provenit din teoria germană Umwelt: percepția asupra mediului înconjurător este definită de capacitatea noastră de a înțelege, iar lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi la prima vedere.
Alături de țesăturile speciale, casa de modă a
dezvoltat o tehnologie de imprimare
3D, prin care hainele capătă modele tridimensionale, și o aplicație mobilă, ce permite utilizatorilor să descopere detaliile ascunse ale pieselor prin intermediul unui filtru de realitate augmentată. În anul 2022, Anrealage a lucrat împreună cu animatorul japonez Mamoru Hosoda, construind o colecție dedicată anime-ului Belle (rochia multicoloră purtată de eroină este creația lui Morinaga), în care s-a folosit de tehnologia 3D (spectacolul a fost ținut în metaverse) și de materiale reflectorizante. Produsele au fost comercializate, mai târziu, sub formă de NFT-uri și cumpărate de NFT Naruto Museum pentru aproximativ 350.000 de euro.
Colecțiile sale au fost prezentate în multiple expoziții din întreaga lume, inclusiv la Metropolitan Museum of Art, din New York, și la Musée des Arts Décoratifs, din Paris, proiectul Anrealage fiind descris de designer în felul următor: „Simt că libertatea de a crea haine într-o formă digitală a extins gama de expresie mai mult decât aș fi crezut vreodată. Totuși, chiar dacă amprenta mea în modă este una tehnologizată, poate ca o reacție, viața mea privată este foarte clasică. Pentru mine, comunicarea față în față este și va rămâne, întotdeauna, foarte importantă.”
a vizibilității potențialului ecoturistic al zonei.
Sâmbătă, 22 aprilie, a avut loc cea de-a patra ediție a evenimentului Urme pe Play, un concurs de alergare montană organizat de Asociația Tură în Natură, ce se desfășoară în Munții Lotru și Cindrel. Peste 300 de adulți și 50 de copii au luat startul în cadrul competiției organizate la Rășinari. Aceștia s-au putut bucura de o zi superbă de primăvară, într-un cadru cu peisaje deosebite și au fost așteptați la finiș cu bucate tradiționale.
Probele de maraton, masculin și feminin, și cea de ultra au fost anunțate ca și curse de selecție pentru Campionatul Mondial de alergare montană, ce va avea loc în Austria, la începutul lunii iunie. Componența podiumurilor acestor categorii sau, cu alte cuvinte, cei mai rapizi alergători dintre cei legitimați au fost: 1. Valentin Toma 2. Alexandru Blejdea 3. Andrei Gabriel Preda - la categoria Maraton Elite Masculin, 1. Andreea Pîșcu 2. Raluca Burtea 3. Ionela Dobrița - la categoria Maraton Elite Feminin, 1. Slovak Ianco 2. Alexandro Stroia 3. Dan-Alexandru Hriscu - la categoria Ultramaraton Elite Masculin.
În probele destinate publicului general câștigătorii au fost: Iulian Pop și Andra Anghel - cros, Adrian Brănescu și Ingrid Mutter - semimaraton, Alexandru Focșa și Valentina Cruciat - maraton, Andrei-Gabriel Drăgan și Adriana Ploșnițăultramaraton.
Proiectul Urme pe Play e un eveniment finanțat de primăria Rășinari cu scopul promovării turismului ecoturistic și
”Pe lângă performanțele sportive, Urme pe Play își propune să angreneze toată comunitatea în jurul valorilor ecologice, sportive și a turismului blând. Pentru alergătorii care participă la acest concurs experiența e pe primul loc. Acest lucru e posibil doar prin colaborarea cu furnizorii locali, voluntarii implicați și dedicați acestui tip de activitate, cu autoritățile locale și cu partenerii. Ca organizatori dorim să le mulțumim tuturor acestor persoane care au fost alături de noi, cu sprijin material, cu sprijin logistic, cu timpul și energia lor. Ecourile evenimentului sunt pozitive, în momentul de față se discută la superlativ despre traseu, despre implicarea locală, despre energia pozitivă cu care au fost primiți oaspeții sosiți din întreaga țară, dar și din afară”, declară organizatorii evenimentului.
Printre noutățile care au marcat ediția din acest an și care au contribuit la îmbunătățirea experienței, dar și la facilitarea organizării, se numără aplicația Urme Pe Play care se găsește gratis pe Android sau IoS. E utilă atât celor care doresc să alerge, cât și celor care doresc să viziteze trasee sau bucăți din traseele propuse de Asociația Tură în Natură. O altă noutate e filmarea și transmiterea live a evenimentului. Rezumate ale evenimentului pot fi urmărite pe pagina de facebook EuroSport. Filmările au fost făcute atât din zona de start - finiș, cât și de pe traseu cu ajutorul unor camere montante pe cameramanii echipați cu biciclete electrice, respective drone.
Ce îi leagă pe sibieni și pentru ce aleargă la m aratonul din acest an
În ultimul weekend din luna mai, întreaga comunitate sibiană își dă întâlnire la cea de-a XII-a ediție a Maratonului Internațional Sibiu. În zilele de 27 și 28 mai se aleargă pentru nu mai puțin de 47 de cauze. Tema ediției din acest an e ”Ce ne leagă” și gravitează în jurul numeroaselor întrebări pe care cu toții ni le-am tot pus în ultimii ani: ”Provocarea din acest an
este să alergăm toate întrebările care ne apasă sau la care am încercat să nu ne mai uităm. Și inclusiv, să despicăm firul în patru și să vedem ce ne leagă, în ciuda tuturor lucrurilor”, e mesajul transmis de organizatori. În prima zi a Maratonului sunt programate cursele: Cros - 5 km, Maratonul Continental - 42,195 km, SemiMaraton - 21,09 km, Marquart TeamRun - 4x5,3 km, wenglor - 10 km și Squad Race (13-17 ani) - 3 km. Duminică, 28 mai sunt programate Cursele Copiilor Decathlon pentru micii alergători. Înscrierile pentru alergători se fac până la data de 5 mai, inclusiv. Pentru cei care nu reușesc să ajungă la evenimentul public din Piața Mare există varianta să lase urme acolo unde vor, între 27 mai și 1 iulie, la ”Aleargă peste tot” cu GLS. La sfârșit de mai, întreg Sibiul se pune în mișcare și pune umărul la dezvoltarea comunității.
Berbecii ar putea simți nevoia să-și dedice mai mult timp și efort în dezvoltarea abilităților lor personale. Ar putea fi o perioadă bună pentru a învăța lucruri noi, pentru a-și extinde cunoștințele și pentru a-și îmbunătăți abilitățile într-un domeniu care îi interesează.
În relațiile personale, este posibil să apară unele tensiuni sau probleme de comunicare. Taurii ar trebui să fie atenți la modul în care comunică cu cei din jur și să încerce să evite conflictele. Este important să fii deschis la dialog și să fii dispus să asculți.
Gemenii ar putea simți o nevoie mai mare de libertate și de independență în viața lor personală. Ar putea fi o perioadă bună pentru a călători, a explora locuri noi și pentru a-și extinde orizonturile. Este important ca Gemenii să fie deschiși la experiențe noi și să-și urmeze pasiunile.
Racii ar putea simți nevoia de mai multă comunicare și de mai multă conexiune cu partenerul lor. Este important să fii sincer și deschis în comunicare și să acorzi timp și atenție relației tale. Este posibil să apară oportunități de a întâlni oameni noi.
Balanțele se simt din ce în ce mai bine. Au parte de evenimente care le schimbă viața. Aceștia plănuiesc în luna mai o călătorie spirituală, care îi va ajuta să se cunoască mai bine. Pe plan financiar, aceștia vor dispune de o sumă de bani pe care o vor folosi într-o afacere.
Capricornii ar putea să se simtă neînțeleși de către colegii lor sau de către șefii lor. Cu toate acestea, este important să încercați să comunicați și să explicați clar ceea ce vă deranjează, astfel încât să puteți evita conflictele.
Este posibil să apară oportunități de a-ți extinde rețeaua profesională și de a-ți îmbunătăți poziția în companie. Leii ar trebui să fie deschiși la schimbare și să profite de oportunitățile care apar în calea lor. Este important să-și urmărească obiectivele și să rămână motivați.
Scorpionii se vor bucura de o perioadă favorabilă pentru planificarea și organizarea viitorului lor. Vor fi capabili să-și pună în ordine prioritățile și să stabilească obiective realiste pentru ei înșiși. Vor să evolueze ca persoane și să se îmbunătățească.
Vărsătorii ar putea avea parte de o perioadă destul de agitată în relațiile lor. Este important să comunicați deschis cu partenerul vostru și să acordați atenție nevoilor sale. De asemenea, este important să vă dedicați timp pentru propria dezvoltare.
Fecioarele ar putea simți nevoia să-și dedice mai mult timp și atenție sănătății lor și să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți starea fizică și mentală. Este important să-și facă un program de exerciții fizice regulate și să acorde atenție dietei lor. Este posibil să apară și oportunități de a învăța despre nutriție.
Săgetătorii ar putea fi atrași de persoane cu personalități puternice și încrezătoare. În ceea ce privește cariera și finanțele, aceștia ar trebui să fie atenți la cheltuieli. Este important să-și păstreze planurile și strategiile clare și bine stabilite, astfel încât să poată atinge obiectivele.
Peștii ar putea avea parte de oportunități noi și interesante, dar este important să fie atenți la detalii și să evite să ia decizii precipitate. Este posibil să se confrunte cu dificultăți financiare sau cu probleme legate de gestionarea banilor. Este important să aveți grijă la cheltuielile pe care le faceți.
Andrei are 29 de ani și este actor la Teatrul Național ”Radu Stanca” din 2020. A venit în Sibiu în 2015 pentru a studia actoria în cadrul Universității “Lucian Blaga”. Odată ajuns aici, nu a durat mult până să fie fermecat de oraș. Încă din timpul facultății, Sibiul a devenit “acasă” pentru Andrei. La teatru poate fi văzut în spectacole precum ”Romeo și Julieta”, regia Andriy Zholdak, ”Livada de vișini”, regia Dumitru Acriș, ”Trei surori”, regia Andreea și Andrei Grosu sau ”Faust” și ”Povestea prințesei deocheate”, regia Silviu Purcărete.
frumusețea centrului istoric, pentru liniște, pentru gama largă de evenimente culturale, pentru frânturile de istorie care te așteaptă pretutindeni să le descoperi, pentru că e mic și cochet.
TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI
SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Orașul de Jos, Mărginimea Sibiului și Muzeul ASTRA.
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI
SIBIUL FITS și ASTRA FILM. Dar asociez Sibiul și cu Focus in the Park, festival la care merg cu drag încă din primul an de facultate.
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Diversitatea oamenilor..
UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE
SIBIULUI Bulz rumenit la grătar cu smântână grasă.
CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La Cuptor, Old Lisbon și La Dobrun.
CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE
SIBIULUI Turiștii pe care-i întâlnesc în orice perioadă a anului. Îmi transmit și mie senzația de vacanță și mă obligă să redescopăr Sibiul iar și iar.
UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Turnul Bisericii Evanghelice.
SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE
REVITALIZATE În centrul istoric încă sunt multe case care au nevoie de reabilitare.
FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Vacanță fără sfârșit!
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Poate viața de noapte atunci când te saturi de liniște.
