Vinurile și bandul de țarăi

Vinurile și brandul de țară

Tot mai mulți cunoscuți mă întreabă din ce în ce mai des: „noi de ce nu vindem în străinătate că uite câți struguri avem?” Este o întrebare mai mult decât legitimă în măsura în care România este al 6-lea producător european și doar 5-10% din vinul produs în România merge la export, mai ales în zona de marcă privată al unor lanțuri internaționale sau în țările cu o diasporă românească consistentă (ceea ce presupune un consum emoțional al vinului de acasă). Ca să complicăm și mai mult discuția, din cei 27 de litri anuali degustați/băuți în medie de români, 2 litri de vin sunt din import (Moldova de dincolo fiind în topul țărilor din care importăm). Ce ne spun aceste cifre, dincolo de statistici? Ne spun că vinul nostru este degustat/ băut/ vândut în țară și facem puțin efort să-l vindem afară. Și aici începe discuția adevărată care pendulează între o logică de marketing și una comercială.

Logica comercială spune simplu și clar: vinde bine ce poți vinde ușor ceea ce înseamnă un produs pe care piața îl cere, iar piața cere vinuri din soiuri internaționale: Merlot, Carbernet, Chardonnay, Sauvignon Blanc. E bine pentru comerț, dar e rău pentru valoarea pe termen lung a unei categorii de lifestyle cum este vinul. În logica comercială, soiurile românești sunt în penumbră: Busuioaca, Băbeasca, Frâncușa, Zghihara, Plăvaia şi multe minunății locale sunt încă lăsate de o parte. Și aici intervine logica de marketing care spune „produce și vinde valoare”, valoare care vine din cel puțin 3 dimensiuni: un produs valoros tehnic, o experiență emoțională atașată și acel se duce „se duce vorba că e bun”. Și așa ajungem la brand, căci asta face un brand: pune valoare pe o experiență.

Din păcate, o parte importantă a vinurilor premium românești care visează succes internațional încearcă să vândă un produs din soiurile internaționale în țările în care aceste soiuri s-au născut. Aș zice că e amuzant să-i vindem francezului un Merlot superb din România cu 20 de euro, când pe raftul lui sunt câteva zeci de oferte la 7 euro. Și uite așa vinul românesc cu pretenții de premium ajunge să coste 2-3 euro într-un Aldi. Știu că acum ar urma să spun cum se rezolvă această ecuație, dar din păcate nu am un răspuns magic. Logica de marketing arată însă că ai nevoie de diferențiere care vine din produs diferit și din experiență diferită.

Avem potențialul care vine din soiurile locale, avem oameni tineri care încep să facă vinuri din ce în ce mai bune, avem o zonă culturală, gastronomică cel puțin interesantă ca să facem din România o țară importantă în vin. Iar vinul și experiența gastronomică asociată pot fi vectorul principal de imagine al unui brand de țară. Înainte să vindem vin afară, ar fi mai logic să invităm oamenii să vină la noi ca să-l cunoască. Ne mai trebuie răbdare, voință și constanță să construim acest drum. Și mai ales, să începem să facem asta.