DIALOGURIFĂRĂ NOTE

MÉLANIE PAIN (Nouvelle Vague)

„Am devenit dependentă de show-urile noastre live”

Numele Nouvelle Vague trimite la genul muzical optzecist New Wave sau la stilul de samba Bossa Nova („noul val” în portugheză), sau la curentul din cinematografia franceză ai anilor ’50, La Nouvelle Vague, sau, mai simplu, la toate acestea... la un loc, înglobate fiind în ID-ul artistic singular al popularei formaţii fondate de Marc Collin şi Olivier Libaux la începutul anilor 2000. Ideea de început a fost una totalmente ieşită din comun... să reinterpreteze cântece New Wave/Punk în manieră Bossa Nova, deconstruind astfel implicit noţiunea de trupă de coveruri prin transformarea unor compoziţii deja notorii într-un alt tip de produse Pop culture. Riscul rejectării de către melomani a unui asemenea concept ciudat era major însă, din fericire, încă de la primul album, temerile s-au dovedit nefondate (Nouvelle Vague s-a vândut în peste 200,000 de exemplare), iar la asta a contribuit inclusiv faptul că în 2004, printr-o întâmplare, o fostă studentă la ştiinţe politice, fără aspiraţii de cântăreaţă, dar cu o voce minunată, MÉLANIE PAIN, abandonându-şi job-ul de la o agenţie de design, s-a alăturat definitiv tandemului. După cinci albume şi multe turnee mondiale de succes, Nouvelle Vague continuă să rămână un brand artistic unic prin originalitate, sinonim cu bucuria trăirii experienţei live, deopotrivă de către public şi muzicieni, iar concertul de pe 25 iunie, din cadrul Festivalului Rocanotherworld (Iaşi), reprezintă, fără îndoială, unul dintre must-seeurile acestei luni. Ţinând cont de hiatusul produs de pandemie în relaţia trupei cu fanii, cu nostalgii de ambele părţi, dialogul cu Mélanie Pain a fost încântător, datorită entuziasmului tonic şi molipsitor cu care aceasta aşteaptă reîntâlnirea pe viu cu publicul din România.

foto © Rod Maurice

Turneul vostru aniversar de 15 ani de existenţă a Nouvelle Vague a fost abrupt întrerupt de pandemie şi de-abia acum, în 2022, l-aţi putut relua. Cu ce stare de spirit aţi plecat ‘on the road’?

Cu una foarte, foarte bună. Am început în februarie cu un tur amplu în Anglia şi, mai mult decât faptul că eram fericiţi că se întâmplă, simţeam cu toţii că suntem într-un vis. E ca şi cum ne redescopeream job-ul, ştii ce vreau să zic? Am realizat dintr-odată cât de mult ne-au lipsit turneele şi întâlnirile pe viu cu oamenii. Şi e atât de bine când toate astea ţi se pot întâmpla din nou. Deci nu mai e vorba doar de celebrarea unei aniversări, ci de bucuria de a ne fi reîntors în turneu, ceea ce este extraordinar! Mai ales că am aşteptat asta timp aproape trei ani!

Spune-mi cum v-aţi conceput repertoriul de turneu. Să ştie inclusiv cei care vor fi în public la concertul vostru din festivalul Rocanotherworld la ce să se aştepte...

În principiu va fi un ‘Best of’, însă vom cânta şi unele piese pe care nu le-am mai interpretat până acum în concerte. A fost greu să le identificăm, dar avem şi cântece pe care nu le-am mai performat live. Este deci un mix din ce avem noi mai bun, dintre piesele Nouvelle Vague pe care oamenii le apreciază atât de mult şi unele pe care le cântăm în premieră, ceea ce ne entuziasmează foarte tare. Fiindcă, de exemplu, cântăm o piesă care se numeşte Heaven, după care, de obicei, oamenii ne întreabă: ‘Wow, de ce n-aţi mai cântat asta până acum?’... iar noi ridicăm din umeri, neştiind ce să le răspundem. Deci show-urile sunt extrem de intense şi de emoţionale pentru noi, întrucât interpretăm toate aceste cântece care au fondat succesul iniţial al lui Nouvelle Vague - fiindcă multe sunt extrase de pe primele albume -, constituind un fel de retrospectivă, dar... asezonată cu mici surprize. Totul se petrece cu o foarte mare şi bună dispoziţie, pentru că nu mai e vorba despre cel mai recent album, ci despre tot ce am făcut mai bun de-a lungul timpului. Şi suntem aici de mai bine de 15 ani! E foarte frumos, e bine. Şi ne păstrăm libertatea de a adăuga oricând piese mai vechi sau mai noi, după inspiraţie, deci totul e realmente nemaipomenit! [...]

Ai fost implicată în Nouvelle Vague încă de la început. Nu te întreb cum i-ai cunoscut pe Olivier şi pe Marc - e ştiută povestea demo-ului tău care le-a atras atenţia - ci altceva. Era un proiect straniu, care putea să nu prindă la public, deci sunt curios... ce te-a motivat să continui aventura?

Pentru că era viu. Iar eu am devenit dependentă de show-urile noastre live, de concerte... de acel moment unic în care cânt o piesă pe care, altfel, o cânt deja de zece ani, dar o fac acum în faţa unui public nou, din România, să zicem, care s-a adunat doar pentru a trăi acest moment... înţelegi la ce mă refer? Ador aceste momente şi sunt pentru mine super-preţioase şi super-unice, şi chiar dacă susţin câte o cântare în fiecare seară, acestea niciodată nu sunt identice şi niciodată nu voi obţine aceleaşi zâmbete sau aceleaşi reacţii din partea oamenilor care s-au adunat cu toţii acolo, iar asta mă face cu adevărat să mă simt vie şi, într-un fel, folositoare. [...]

Citiţi interviul complet cu MÉLANIE PAIN pe www.zilesinopti.ro

Elvis

Istoria Regelui Rock’n’Roll

După succesul Moulin Rouge din 2001, urmat de Marele Gatsby (2013), regizorul Baz Luhrmann ne aduce pe marele ecran, luna aceasta (24 iunie), povestea Regelui Rock’n’Roll în Biopic-ul Elvis, unde Austin Butler (Once Upon a Time in Hollywood) și Tom Hanks ne vor purta prin istoria starului și a managerului său, Colonelul Tom Parker.

Fiind un proiect care a obținut deja aprobarea familiei Presley (Priscilla, Lisa Marie, fiica lui, și Riley Keough, nepoata), toți declarând că îl prezintă pe superstar într-un mod care i-a emoționat fără măsură, și descris de Luhrmann ca „un tablou prin care putem explora America”, filmul va reprezenta o adevărată călătorie prin lumea în care Elvis a trăit: copilăria petrecută în Tupelo, Mississippi, unde primele influențe muzicale au venit în ritmuri de Gospel și Blues, adolescența din Tennessee, alături de sunetul posturilor de radio din Memphis, momentul în care a devenit faimos, unde ne vom aminti de primul hit, That’s All Right (1954), de întâlnirea cu Colonelul din 1955 și de faimosul Comeback Special din ’68, și ultimele zile din viața lui, care s-a sfârșit în mod tragic, când avea 42 de ani.

Pregătindu-se pentru rol, Austin Butler, căruia îi vom auzi vocea pe întreg parcursul filmului (și care a învățat să cânte la pian și chitară de unul singur, în copilărie, repetând 8 ore pe zi, precum Elvis), a declarat că s-a antrenat timp de un an pentru a reuși să-i imite stilul muzical și mișcările de dans, vocea sa fiind combinată cu înregistrările artistului doar atunci când îl joacă pe acesta la finalul carierei: „Am urmărit cât de multe

concerte am putut, din nou și din nou. Am o responsabilitate foarte mare față de el și de familia lui.”

Pe lângă Butler, în film vor apărea și Olivia DeJonge (care o joacă pe Priscilla Presley) și Richard Roxburgh (pe care fanii Moulin Rouge îl vor recunoaște ca Ducele de Monroth), alături de o nouă variantă a piesei Can’t Help Falling in Love, înregistrată de cântăreața americană Kacey Musgraves. Mai mult, în atenția publicului vor fi readuse și personalități muzicale din lumea artistului, precum Sister Rosetta Tharpe, B.B. King și Little Richard, care vor completa perfect întregul tablou.

Chiar dacă Elvis Presley ne-a părăsit pe 16 august 1977, moștenirea lui încă este amintită în toate colțurile lumii, inspirând nenumărate generații de muzicieni, în timp ce vocea îi este auzită, chiar și astăzi, în inimile celor pentru care va rămâne, întotdeauna, Regele: ‘Til we

meet again, may God bless you! Adios.

Interviu cu JEFF GOLDBLUM

Teoreticianul haosului revine în Jurassic Park

Jeff Goldblum este inconfundabil. Are un nume perfect pentru un actor, un chip ideal pentru a șaptea artă și o energie debordantă, care se simte atât pe ecran, cât și în afara lui. În mare măsură, notorietatea generată de talentul său aparte pleacă de la interpretarea din SF-ul lui David Cronenberg, The Fly, prin care a deschis un nou capitol din manualul actorului de film horror/ sci-fi. A apărut însă după aceea franciza Jurassic Park, care l-a plantat pe Jeff Goldblum în grădina artiștilor nebuni și frumoși, lucru care nu s-a schimbat deloc din 1993 încoace, datorită rolului recurent al Dr. Ian Malcolm, teoretician al haosului, ce avea încă din primul film replica profetică: „Nature finds its way”. Despre revenirea sa în Jurassic Park: Dominion, Jeff Goldblum a dat detalii într-un interviu la care am avut acces în exclusivitate pentru România, obţinut prin amabilitatea Ro Image 2000, distribuitorul filmului, a cărui premieră este programată pe 10 iunie.

După Jurassic World: Fallen Kingdom, ați așteptat cu nerăbdare să reveniți în filmul final al acestei saga?

Bineînțeles că am fost nerăbdător! A fi parte din toate Jurassic-urile a fost minunat, de la început până la sfârșit! Nimic nu m-ar fi putut ține deoparte! Ian Malcolm este un personaj fascinant. Cât de norocos am putut să fiu ca să port încălţările astea... inteligente/înțelepte/ eroice/ amuzante/ cool/ haotice?

Unde a ajuns el în viața lui, când îl vom revedea pe ecran?

Privind moartea în față de mai multe ori, să zicem că el s-a transformat într-un fel, iar citatul lui preferat îi aparţine acum lui George Bernard Shaw, care spune așa: „Aceasta este adevărata bucurie a vieții, să fii folosit pentru un scop recunoscut de tine ca unul puternic. Să fii o forță a naturii, în loc de un mic bulgăre febril și egoist, împănat de boli și nemulțumiri, plângându-te în permanenţă că lumea nu se va dedica să te facă fericit. Sunt de părere că viața mea aparține întregii comunități și, atâta timp cât voi trăi, este privilegiul meu să fac pentru ea tot ce pot. Vreau să fiu epuizat când mor, pentru că, cu cât muncesc mai mult, cu atât trăiesc mai mult. Viața nu este o lumânare scurtă

pentru mine, ci este un fel de torță splendidă pe care am pus mâna pentru moment și vreau să o fac să ardă cât mai puternic înainte de a o preda generațiilor viitoare.” Astfel, el aspiră să fie cel mai bun tată cu putinţă - are mai mulţi copii, pe care îi adoră nemărginit -, are în prezent o relație de dragoste cu o femeie strălucitoare, a colaborat la lucrări de pionierat în știința și matematica de ultimă oră, a scris o serie de cărți foarte respectate și premiate (deși, oarecum ezoterice), cântă, ca hobby, la saxofon, jazz progresiv/ funky și este profund implicat în măreața luptă de a rezista utilizării greșite, neinteligente sau orientate spre profit a unor tehnologii puternice. Așa îl găsim, de fapt, în povestea noastră, infiltrat într-un centru volatil de corupție, cu un plan subversiv, care o implică pe vechea lui prietenă Ellie Sattler.

În cuvintele lui Malcolm: „Nu numai că nu dominăm natura, dar îi suntem subordonați”, este un mesaj puternic despre respectarea naturii, ce pare foarte relevant astăzi.

Foarte bine spus! Când s-a simțit vreodată mai urgent nevoia de îmbunătățire a modului în care gestionăm această planetă glorioasă și abundentă și de a contribui cât de mult putem la o lume care funcționează pentru fiecare creatură vie?! PACE, ACUM!

Aceste filme sunt foarte distractive de vizionat, dar și provocatoare de făcut, datorită anvergurii. Cum a fost această experiență?

De neuitat! Transmogrificator fantasmagoric! Adică, ce echipă... spectaculoasă, de sus în jos! În primul rând, ‘Nașul’ lui Jurassic din aceste trei decenii, uimitorul domn Steven Spielberg, și, desigur, legendarul producător Frank Marshall... şi am spus doar două nume!

Cum a decurs reîntâlnirea cu Sam Neill și Laura Dern, după toți acești ani?

A fost uluitor și total din altă lume, pentru că sunt, cu certitudine, doi dintre cei mai mari artiști ai marele ecran pe care îi avem și cele mai bune ființe umane pe care ați spera vreodată să le întâlniți. Am râs, am plâns, am improvizat!

Ce puteți spune despre Colin Trevorrow, care a produs, co-scris și regizat Jurassic World Dominion?

Ei bine, după cum spui, el poartă multe pălării frumoase, se pricepe de minune la mai multe lucruri... eu îi spun Bartholomew Cubbins! Apropo, cealaltă scenaristă a fost strălucitoarea și puternica Emily Carmichael. Iar Colin Trevorrow este atât de amabil - atât de generos - atât de cooperant! Întotdeauna a salutat toate ideile actorilor - este dulce și de neclintit - o inspirație de concentrare și gust - nu și-a luat niciodată o zi liberă! Are puterea herculeană a 10 regizori de blockbustere!

Ați filmat acest film în perioada de vârf a pandemiei de Covid-19. Cum a fost?

Mă bucur că ai întrebat! Producătorul executiv Alexandra Derbyshire și producătorul Pat Crowley au condus toate protocoalele de protecție împotriva Covid-19 care ne-au permis să încercăm să facem acest film și mai apoi să-l ducem la linia de sosire. Le acord 10 ‘Goldblumi’ dintr-un număr posibil de 10 ‘Goldblumi’... acesta este cel mai mare rating al meu!

Ce ați simțit atunci când ați văzut că Jurassic World Dominion este finalizat?

M-am îndrăgostit mai profund de viață decât oricând! Este suficient să spun că mă poți colora cu strălucirea zilei, într-atât sunt de recunoscător!

Under the Banner of Heaven:

- credința înainte de toate? -

Între Spider-Man: No Way Home și tick, tick… BOOM!, Andrew Garfield a avut timp să mai filmeze și mini-seria Under the Banner of Heaven, bazată pe cartea de non-ficțiune cu același nume, scrisă de Jon Krakauer în 2003. Dar textul acesta nu este despre Garfield (oricât aș fi vrut), ci despre unul dintre cele mai ambițioase și originale producții TV din ultimii ani. Serialul creat de laureatul cu Oscar Dustin Lance Black debutează cu protagonistul acestuia, detectivul Jeb Pyre (Andrew Garfield), care primește un telefon într-o după-amiază, în timp ce petrecea timp cu cele 2 fetițe ale sale, și este chemat la scena unei crime. Odată ajuns acolo, constată că cele două victime sunt o femeie de 24 de ani, Brenda Lafferty (Daisy Edgar-Jones), și fiica sa, de doar 15 luni. În ceea ce poate fi considerată una dintre cele mai agonizante și puternice secvențe din tot serialul, spectatorul este purtat prin casa unde a avut loc crima aproape cu încetinitorul, împreună cu Pyre, care se stăpânește cu greu să nu o ia la goană. Montajul, muzica și interpretarea lui Garfield se îmbină perfect și oferă o cheie clară în care se va desfășura serialul de acum încolo. Under the Banner of Heaven abordează tema credinței, a prezervării fundamentalismului religios, a secretelor instituțiilor religioase, care aleg mândria, în detrimentul adevărului și oferă publicului o frântură din istoria violentă a Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele de pe Urmă sau, cum sunt mai bine cunoscuți, mormoni. Allen Lafferty (Billy Howle), soțul Brendei, este cel care este primul luat la interogatoriu de către Pyre și colegul său, Bill Taba (Gil Birmingham). Cu hainele acoperite de sânge și vizibil tulburat, ar fi foarte ușor pentru oricine să îl acuze direct de o crimă pasională a unui soț gelos. Dar, odată cu interogatoriul, aflăm că lucrurile sunt mult mai nuanțate de atât și sunt de fapt în strânsă legătură cu familia de mormoni din care acesta face parte. Serialul se folosește de flashback-uri pentru a prezenta spectatorului cum el și Brenda s-au întâlnit și cum aceasta a intrat în familie. O familie numeroasă, cu reguli stricte și niște principii de la care aceștia nu erau dispuși să se abată, indiferent de ce ar presupune asta. Relația cu religia este cu atât mai specială cu cât și Pyre este, la rândul lui, un mormon care urmează îndeaproape aceleași legi și se ghidează după aceleași ideologii ca și presupusul agresor. Dar ce faci atunci când ceea ce ai crezut cu atât de multă siguranță este pus la îndoială și metodele prin care se aplică cuvântul Domnului anulează cu atât de multă brutalitate și verticalitate codul moral pe care ai jurat să îl respecți, atunci când ai intrat în sistemul de justiție? Ne răspunde Andrew Garfield, în cele 8 episoade din Under the Banner of Heaven..

„L'événement”, un film de epocă realist despre avort, un must see al acestei veri!

„L’événement” („Evenimentul”) este o dramă despre avorturile ilegale din anii ’60, în regia lui Audrey Diwan, o producție franceză premiată cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, care ajunge în luna iunie și pe marile ecrane românești.

Filmul este o adaptare după povestea autobiografică omonimă a romancierei Annie Ernaux, publicată în 2000, de editura pariziană Gallimard. Acțiunea are loc în Franța anilor 1960, înainte ca avortul să fie legalizat, și prezintă călătoria unei tinere care rămâne însărcinată, interpretată de actrița franco-română Anamaria Vartolomei, considerată „o revelație” de către criticii de film. „L’événement” spune povestea unei studente din clasa de mijloc a Franței, pe nume Anne (Anamaria Vartolomei), care își dă seama că este însărcinată în timpul numărătoarei inverse până la examenele sale finale. Anul este 1963 și Anne încearcă să-și proiecteze detașat viața. Examenul va determina dacă poate merge la universitate, lăsând în urmă colegiul din provincie și barul din cartier pe care îl conduc părinții ei. Dar avortul este ilegal. Oricine merge la spital după ce a făcut un avort poate fi judecat și închis – dacă supraviețuiește, desigur! Oricine o ajută este, de asemenea, pasibil de arestare și închisoare, inclusiv medicii.

Virtutea filmului „L’événement” al lui Audrey Diwan este că scenariul construiește o imagine, o piatră de hotar, despre ceea ce a însemnat o

sarcină nedorită pentru viața unei tinere femei

în anii ’60. În acele vremuri nu era dificil doar să faci avort. Acesta nu putea fi menționat, așa cum îi subliniază Annei un medic prietenos, dar precaut. Nici sexul nu putea fi discutat. Dacă ai făcut-o, nu recunoșteai. Dacă ți-a plăcut, același lucru. Anne nu cedează nicio secundă, nici măcar nu varsă o lacrimă, pentru că nu renunță la determinarea ei. Ea va rezolva această problemă, chiar dacă trebuie să moară în proces.

Faptul că o femeie ar trebui să-și riște viața este cu adevărat monstruos. Anne nu spune asta, ci lasă faptele problemei să vorbească de la sine. Lucrurile nu erau atât de simple atunci și, în multe țări din prezent, lucrurile nu sunt atât de simple nici acum. Nu pentru femei. Această rememorare agonizantă a trecutului ar putea fi o fereastră obiectivă către lupta continuă a drepturilor femeilor și autonomia propriilor decizii. „L’événement” se alătură unui domeniu puternic de filme militante pe tema avortului, inclusiv drama din 2007 a lui Cristian Mungiu, 4 Months, 3 Weeks and 2 Days, și mai recentul Never Rarely Sometimes Always, al Elizei Hittman, și are premiera în România pe 24 iunie 2022.

MIRCEA MODREANU

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește?

Din punctul meu de vedere, nu am un „stil” anume. Lucrez cu diferite medii și materiale, în funcție de temă: de la acuarelă, spray, lemn, la ipsos, acizi etc. În schimb, pot spune că sunt câteva indicii după care lucrările mele, cel puțin în zona de street art, pot fi recunoscute. Dacă mă gândesc la murale, de pildă, în pictura pe care o vezi la Izvor, la gura de metrou dinspre parc, pot fi recunoscute cromatica stridentă și formele geometrice care înconjoară un „personaj” pictografic. Joncțiunea dintre abstract și figurativ.

Povestește-ne despre procesul tău creativ.

Unii ar spune că pare foarte haotic, dar pentru mine există multă ordine în dezordine. Inspirația apare intermitent, de cele mai multe ori o găsesc în tot ce mă înconjoară, de la societate, activități cotidiene, la trecutul meu și prezentul.

„Pentru mine există multă ordine în dezordine”

Mircea Modreanu este artist vizual, manager de proiecte culturale și galerist. A terminat liceul în Petroșani, în 2009, apoi s-a mutat în Cluj, unde a urmat cursurile Universității de Arte și Design, din cadrul Facultății de Arte Plastice, secția Pedagogia artei. La 23 de ani, imediat după finalizarea licenței, și-a reconfigurat traseul către București. În 2014 a terminat masterul la departamentul de grafică al UNArte și, un an mai târziu, a înființat o asociație de tip ONG, reprezentând debutul său ca manager de proiecte culturale. Din 2018, de când a luat naștere proiectul E T A J artist-run space (George Enescu 43), a organizat expoziții în acest „nou” tip de spațiu, unde a avut ca invitați, până în prezent, peste 200 de artiști. În lockdown, ca formă de documentare și arhivare, a început să filmeze interviuri cu expozanții, urcate pe ETAJ TV; a lansat și Revista E T A J, tot din dorința de a promova arta contemporană și artiștii.

Mă gândesc uneori „ce bine ar fi să fac chestia asta”, apoi mă gândesc: „cum ar fi, cum ar arăta, dacă aș face-o?”; și atunci m-apuc de treabă. Pe parcurs îmi dau seama cum să jonglez cu tehnica/ tehnicile, materialul etc., astfel încât lucrarea să capete o formă cât mai apropiată de esența ideii. Îmi place ca unele proiecte să le fac „din joacă”, apoi devin din ce în ce mai serioase. Nu există ceva ce zace în mine așteptând momentul potrivit să încep ceva, adică nu este ceva căutat îndelung, să creez ceva de la zero - doar mă apuc și fac. De fapt, depind de un lucru, dar nu mă plâng, căci uneori încerc să-l fentez - timpul.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Sunt conștient că o parte din reputația pe care o are proiectul E T A J se datorează și mediilor sociale. În acest sens, poate ar fi trebuit să adaug și Social Media Specialist în rândul aptitudinilor, ha, ha!. Este esențial sau - ca să nu fiu prea autoritar - este în beneficiul tău, ca artist, manager sau persoană care lucrează în domeniul cultural-artistic, să te folosești de toate instrumentele pe care tehnologia ți le oferă. În România, contextul artistic este promovat (încă) rudimentar, comparativ cu susținerea aceleiași zone în străinătate, așa că rămâne întrucâtva tot în mâinile noastre să pompăm, să ajutăm și să facem vizibilă arta contemporană națională, dincolo de graniță.

Ești unul dintre artiștii urbani care au făcut unele dintre cele

Pictură stația Izvor metrou

mai mari picturi murale din țară (e vorba despre blocul de la intersecția Budapesta și blocurile colorate din sectorul 4). Povestește-mi un pic cum ai ajuns să faci asta și care au fost reacțiile pe care le-ai primit de la trecători.

Am fost contactat în vederea unei colaborări pentru o pictură murală, situată pe fațada unui bloc din sector 4. Amuzant mi s-a părut că, la fața locului, când am fost să documentăm suprafața pentru ca, ulterior, să transmitem simularea, blocul depășea ecranul aparatului, și în înălțime, și în lățime, iar noi ne aflam deja pe partea cealaltă a bulevardelor Mărășești și Dimitrie Cantemir. Fast forward, cinci luni mai târziu, reacțiile trecătorilor au fost la fel de diverse precum culorile folosite pe bloc - motiv care a fost, apropos, rodul unor comentarii virtuale care mai de care mai pestrițe. Înclin să cred, totuși, că oamenilor le-a înveselit pentru o clipă drumul spre casă sau job, chiar dacă că erau doar în trecere.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Cred că blocurile. Au fost tot felul de probleme tehnice, logistice, inclusiv termice, dacă pot să le numesc așa. Am lucrat de la 1 grad, până la 40 de grade Celsius. A fost, dincolo de un proiect artistic, unul de anduranță. Pot spune că ce a ținut de partea vizuală, de la desen, alegerea culorilor, la propunerea finală, nu a fost decât o zecime din întreg ansamblu, iar acest lucru a fost cauzat de anvergura proiectului. Una este să ai o experiență acumulată în pictura pereților de pe punctele trafo, a pereților exteriori de dimensiuni, zic eu, rezonabile și altfel când suprafața lor este aproape… înmiită.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Nu aspir ca trecătorii să rămână cu o emoție sau un gând anume. Dacă nu rămân, bine, dacă își amintesc doar un detaliu sau imaginea per ansamblu, ușor încețoșată - la fel de bine -, dacă mâine sau peste zece ani își aduce cineva aminte de lucrare și îi trezește o amintire plăcută, fie ea și secundară - că mergea la film cu cineva și s-a împiedicat fix în fața locului unde era „blocul ăla pictat” -, perfect, în regulă, just!

Ce ne place și ce nu ne place la Sibiu în sezonul festivalurilor

Festivalurile și cultura fac parte din brand-ul Sibiului. Așa se face că înainte de pandemie nu trecea weekend în care să nu dăm fuga dintr-un colț în altul al orașului, de la un eveniment la altul. În vara asta, după doi ani în care cultura a stat mai mult sub semnul restricțiilor, sezonul festivalurilor s-a întors, la fel ca-n vremurile bune. Iată cu ce gânduri deschidem sezonul 2022!

Ne place

 Ne place că orașul a revenit la viață și avem agenda ticsită ca-n vremurile bune. Am primit asigurări chiar de la primarul Sibiului că anul acesta în fiecare zi va avea loc cel puțin un eveniment.

 Ne place că străzile și piațetele Sibiului sunt din nou arenă pentru marile festivaluri și competiții ale orașului, iar oamenii se pot bucura nemijlocit de toate aceste experiențe.

 Ne place că la Sibiu unele metehne învechite se mai și schimbă. La FITS, artificiile au fost înlocuite cu roiuri de drone. Animalele nu trebuie să sufere de dragul spectacolului.

 Ne place că avem de toate pentru toți: teatru, film, muzică, arte vizuale, gastronomie, târguri. Nu ai cum să te plictisești în plin sezon de festivaluri, decât dacă ții cu tot dinadinsul.

Nu ne place

 Nu ne place că în continuare se simte lipsa unor săli de spectacole adecvate. Infrastructura culturală a Sibiului bate pasul pe loc de prea mulți ani deja.

 Nu ne place că majoritatea evenimentelor au loc în buricul târgului. Avem nevoie de mai multe inițiative care să deplaseze cultura și spre cartierele și periferiile orașului.

 Nu ne place că de când cu pandemia mulți organizatori de evenimente oferă informații pe ultima sută de metri, chiar și acum când restricțiile au dispărut.

 Nu ne place că multe dintre festivaluri nu s-au desprins încă de formula clișeu ”cel mai”. Avem nevoie de programe de calitate care să vorbească de la sine, nu de formule de PR goale de conținut.

Liliana Tempean

Ediția 2022 propune să aducă ”eleganța supremă” pe podiumul Sibiu Fashion Days. Ce designeri au acceptat provocarea lansată de voi?

Ediția a 11-a Sibiu Fashion Days reunește între 15-16 iulie 2022 nu mai puțin de 15 designeri români, care își vor prezenta pe podiumul evenimentului cele mai recente colecții vestimentare. În prima seară ne vom bucura, rând pe rând, de prezența designerilor Minelli, Curly Boutique, Yipee Boutique, Anca Mărgineanu, Fofy by Euphoria Fashion, Dahlia Couture, Dom Perri și Iselin Dimitri. În cea de-a doua seară au confirmat prezența: Zetta, Mihaela Cirlugea, Nagun, Lena Criveanu, Kinga Varga, Flofy by Euphoria Fashion, Dahlia Couture și George Hojbotă.

La ce să se aștepte sibienii de la colecțiile care vor fi prezentate pe podiumul

Sibiu Fashion Days? Vom vedea viziuni noi, tendințe, reinterpretări, dar și piese clasice care au reușit să dăinuie în timp. Fiecare colecție va fi puternic impregnată cu personalitatea creatorului și va reuși să transmită, cu siguranță, emoția, pasiunea și mesajele pe care designerul și-a dorit să ni Cu ediția din acest an, Sibiu Fashion Days pășește în cel de-al doilea deceniu de existență, dorind să-și continue misiunea, aceea de a înfrumuseța Sibiul. Provocarea ediției 2022, care va avea loc în zilele de 15 și 16 iulie, la Sibiu, e ”eleganța supremă”. Ce designeri au răspuns provocării, dar și care sunt aspirațiile pentru viitor, aflăm de la Liliana Tempean, organizator Sibiu Fashion Days.

„Sibiu Fashion Days e pentru sibieni vitrina cu cele mai frumoase haine”

le insufle. De la forme sau volume și până la culori sau concepte, totul va fi fără cusur, grație atenției cu care fiecare piesă este lucrată.

Muzica e o componentă care a însoțit evenimentul Sibiu Fashion Days încă de la primele ediții. Cine va acompania

sonor ediția 2022? Anul acesta vom avea o interpretare susținută de JayRaa, Dj cunoscut atât pentru muzica sa electronică, cât și pentru pasiunea ei pentru fashion. JayRaa a acceptat cu mult entuziastm invitația noastră de a încheia cea de 11-a ediție Sibiu Fashion Days.

Sibiu Fashion Days e un eveniment care în primul rând dorește să atragă atenția comunității locale asupra designerilor români. Dar după 10 ediții încheiate cu succes, începe să aibă și reverberații

internaționale? De mulți ani primim zeci de mesaje de la designeri internaționali care doresc să-și prezinte colecțiile la Sibiu Fashion Days. Am pornit ca un eveniment care promovează creațiile românești 100% și așa ne dorim să rămână, fiind aspectul care ne diferențiază major. Am avut și avem designeri străini, precum Tookzik by Mahomed Al-Dleme, Iselin

Demitri, ca și invitați speciali, dar vrem să credem că evenimentul nostru a devenit o platformă de exprimare a designerilor români și un context în care noi, iubitorii de haine, ne inspirăm din propunerile de ținute pe care le vedem la doar câțiva metri distanță. Multe dintre piese sunt la îndemâna publicului larg, astfel că Sibiu Fashion Days nu e doar un show aspirațional, cât mai ales accesibil.

Că am pomenit de 10 ediții încheiate până în prezent, Sibiu Fashion Days păsește cu această ediție în cel de-al doilea deceniu de existență.

Care sunt așteptările pentru anii următori? Ne dorim ca industria modei românești să crească, iar noi, ca eveniment, să ne dezvoltăm alături de ea. Totodată, vrem să găzduim în continuare atât designeri cunoscuți, care să ne inspire prin creațiile lor de nivel internațional, cât și un val nou de designeri și branduri care vin puternic din spate cu noi viziuni. Pentru public, în schimb, suntem siguri că Sibiu Fashion Days va fi pentru mult timp ”vitrina” cu cele mai frumoase haine, la care nu doar să râvnească, ci pe care să le și achiziționeze.

În clădirea unor evenimente durabile e nevoie nu doar de multă muncă, ci și de susținere. Primește Sibiu Fashion Days susținere din partea comunității și administrației locale?

Comunitatea sibiană a fost încă de la prima ediție alături de noi, fie ploaie, fie soare. Evenimentul a devenit unul durabil, iar acest fapt se datorează în mod clar și finanțării pe care Primăria Municipiului Sibiu ne-o acordă în fiecare an. În egală măsură, avem alături ”o mână” de parteneri pentru care frumosul primează în continuare, astfel că ne sunt alături pentru a organiza un eveniment sclipitor. Nu pot să nu menționez aici aportul considerabil al partenerul nostru principal Parsa Beauty, căruia îi mulțumim că ne susține de 5 ani în a ”înfrumuseța orașul nostru”.

În încheiere, în ce feluri își dorește Sibiu Fashion Days să-i inspire pe cei care vor fi prezenți în zilele de 15 și 16 iulie

la eveniment? Cel mai mult ne dorim ca publicul nostru să simtă că toate colecțiile prezentate sunt pentru ei și că orice articol vestimentar își poate găsi, într-un fel sau altul, locul în garderoba lor. Sperăm că dincolo de spectacol să deschidem noi orizonturi și, de ce nu, să-i inspirăm pe oameni să-și facă viața mai frumoasă, acordând atenție felului în care se îmbracă. În primii 10 ani sigur am reușit deja acest lucru, iar din al 11-lea an sperăm să consolidăm aceste obiective.