FESTIVAL

La ce festivaluri mergem vara asta

concert

concert

Electro, jazz, rock și blues sunt doar câteva dintre genurile muzicale pe care le putem gusta vara aceasta, așa că n-ar fi rău să începem să ne facem deja planurile, căci lunile următoare sunt pline de festivaluri, cu line-up-uri cât se poate de diverse, gata să ne satisfacă dorința de distracție, socializare și muzică bună.

Bullet For My Valentine (Rockstadt Extreme Fest)

Începem, așadar, cu zona rock-ului, unde Vest Fest (10-12 iunie, Timișoara) propune un line-up exclusiv românesc, de unde nu lipsesc numele de referință ale alternativului, precum Alternosfera, Luna Amară sau Coma. Pe de altă parte, fanii heavy metal-ului și ai thrash-ului pot asculta trupe precum Bullet For My Valentine, Death Angel, Kreator sau Lamb of God la Rockstadt Extreme Fest (3-7 august, Râșnov), în timp ce Within Temptation, Gotthard și Evergrey vor urca pe scena Way Too Rock Festival, organizat în perioada 26-28 august, la Bistrița. În aceeași zonă stilistică îi vom putea vedea și pe The Haunted și Paradise Lost, de data aceasta la Posada Rock Festival (2-4 septembrie, Câmpulung Muscel). Din seria goodbye-urilor concertistice, KISS și Whitesnake își vor lua la revedere definitiv de la publicul bucureștean, la Rock The City, organizat în parcarea Romexpo, în data de 16 iulie și, nu în ultimul rând, cei care gustă rock-ul progresiv american vor avea parte de o premieră, căci legendarii Transatlantic vor ajunge la Sibiu, alături de Messhugah, Pineapple Thief, My Dying Bride, Pain of Salvation și Leprous, la ARTmania (2224 iulie), într-un regal concertistic prog-rock cât se poate de rarisim în zona Europei de Est.

Schimbăm genul și ajungem în zona electro dance-ului, unde se pare că România și-a făcut deja o tradiție din organizarea festivalurilor masive, de interes atât pentru publicul local, cât și pentru cel internațional. Putem, așadar, să ajungem la SAGA (3-5 iunie, București), unde vor performa Fedde Le Grand, DJ Snake, Black Coffee sau Afrojack, la Neversea (7-10 iulie, Constanța), unde pe scenă vor urca Black Eyed Peas, B Jones, Nervo, Steve Aoki, Ummet Ozcan, Don Diablo și Alan Walker, sau la Electric Castle (13-17 iulie, Bonțida), eveniment ce îi va aduce în fața publicului pe Gorillaz, Deftones, Twenty One Pilots, Sofi Tukker, Molchat Doma, dar și pe senzația artpop a momentului, Aurora. De altfel, Untold, aflat în 2022 la cea de-a șasea ediție, îi prezintă în line-up pe David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Kygo sau Lost Frequencies (4-7 august, Cluj Napoca), în timp ce Summer Well (12-14 august, Buftea) oferă publicului șansa de a-i vedea live pe Jungle, Nothing but Thieves, Alice Merton, Roosevelt și Future Islands, dar și pe rockerii britanici Arctic Monkeys.

Gorillaz (Electric Castle)

Liv Warfield Band (Gărâna Jazz Festival)

Jazz-ul, blues-ul și folk-ul nu se lasă nici ele mai prejos, dovadă fiind multitudinea de festivaluri dedicate amatorilor genului, de la Baricada Folk (17-19 iunie, Vâlcea) până la

Jazz In The Cave (1-3 iulie, Parcul Național

Bucegi) și Gărâna Jazz Festival (7-10 iulie, Gârâna), ce îi are în line-up pe Liv Warfield Band, Arne Jansen Trio și Svante Henryson Quartet, dar și pe finlandezii Verneri Pojhola Quartet, Kari Ikonen Trio și Alexi Tuomarila Trio. În plus, cantautoarea americană de blues-rock, Beth Hart, va vizita din nou România, în cadrul Open Air Blues Festival de la Brezoi (19-24 iulie), alături de Eric Gales, Samantha Fish, Poppa Chubby și Dana Fuchs, în timp ce Saraimanic World Festival propune o uniune între muzica balcanică și cea a Africii și a Americii Latine, tot la Brezoi, în perioada 29 iulie-31 iulie. În luna august, ne putem delecta cu Brașov Jazz & Blues Festival (11-15 august), Smida Jazz Festival (19-22 august, Smida, județul Cluj), dar și cu Blues In The Garden (26-28 august, Dărmănești, județul Bacău). De asemenea, începutul lui septembrie ne oferă festivalurile Dichis’n’Blues (1-3 septembrie, Tulcea), unde îi vom putea vedea pe Albert Castiglia, Mike Zito Big Band și Curtis Salgado, Jazz In The Park (1-4 septembrie, Cluj-Napoca), dar și Sighișoara Blues Festival (9-10 septembrie).

Ricchi e Poveri (We Love Music Festival)

Cât despre revival-ul retro, adică ascultarea din pură nostalgie a pieselor anilor ’80-’90, se pare că nici acesta nu trece neobservat, așa că n-ar fi rău să dăm o tură la diMansions Fun Garden, festival organizat la Brașov în perioada 24-26 iunie, sau la We Love Music Festival de la Râmnicu Valcea-Feţeni (18-21 august), unde sunt aşteptaţi Ronan Keating, Ricchi e Poveri, Blue şi încă mulţi alţii.

Iată, așadar, evenimentele dintre care putem alege vara asta, fie că iubim rock-ul, pop-ul, electro dance-ul, jazz-ul sau blues-ul. N-ar fi rău să începem deja să ne punem la punct planurile de călătorie, căci de la trupe ce își iau la revedere de la publicul din România până la proiecte ce ne vizitează țara pentru întâia oară, vara se anunță plină de surprize concertistice și de festivaluri cât se poate de diverse.

Noi adaptări cinematografice după STEPHEN KING ... în curând

Stephen King, supranumit „The King of Horror”, este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai zilelor noastre, motiv pentru care producătorii hollywoodieni s-au îndrăgostit irevocabil de romanele sale, ecranizate aproape în totalitate. Există peste 40 de adaptări cinematografice care au fost lansate de-a lungul anilor, fără a include emisiunile TV sau mini-serialele, și în continuare, nu este deloc surprinzător să aflăm că sunt multe altele care urmează să apară. Am încercat să alcătuim o listă cu cele mai interesante ecranizări care urmează să fie lansate.

Salem’s Lot (film)

Bazat pe romanul din 1975, viitorul Horror se va concentra pe povestea scriitorului întors în orașul natal pentru a se inspira din istoria unui conac abandonat, însă odată cu apariția noului proprietar, ies la iveală o mulțime de detalii bizare. Gary Dauberman (It) a scris scenariul, iar Lewis Pullman (Top Gun: Maverick) este interpretul principal.

Telefonul domnului Harrigan (film)

Povestea impresionantă despre legătura dintre un băiat și un miliardar mai în vârstă, a căror prietenie merge dincolo de mormânt, va constitui subiectul principal al filmului produs de echipa lui Ryan Murphy și Jason Blum. John Lee Hancock scrie și regizează, iar din distribuție vor face parte Jaden Martell și Donald Sutherland, din It.

Children of the Corn (film)

Adaptarea din 1984 nu a reușit să impresioneze criticii, dar a dat naștere unei francize horror. Ca atare, era inevitabil ca povestea lui King despre un oraș în care copiii și-au ucis părinții să beneficieze de un remake. Filmul lui Kurt Wimmer este încheiat, dar nu a ajuns încă pe marile ecrane.

Fata care l-a iubit pe Tom Gordon (film)

Romanul lui Stephen King din 1999 a fost adaptat în vederea realizării unui film încă din 2020, moment în care a fost confirmat că Lynne Ramsay va regiza proiectul.

The Boogeyman (film)

Regizorul Rob Savage a anunțat că lucrează la cel mai mare proiect cinematografic al său de până acum, The Boogeyman. Mark Heyman (Black Swan) se ocupă de cea mai recentă schiță a scenariului, iar Sophie Thatcher (Yellowjackets) și Chris Messina (Argo) vor face parte din distribuție.

Carrie (miniserie TV)

Romanul apărut în ’74 are parte de încă o ecranizare, sub forma unei miniserii TV. Potrivit producătorilor, această versiune va fi cu mult diferită de adaptările anterioare. Personajul adolescentei cu probleme se dorește a fi interpretat de o actriță trans sau o actriță de culoare, ceea ce îndepărtează destul de mult această abordare de textul-sursă.

Frumoasele adormite (miniserie TV)

Este unul dintre cele mai recente romane ale lui Stephen King, pe care l-a scris împreună cu fiul său, Owen King. AMC a comandat un scenariu pilot bazat pe romanul despre o lume fantastică în care femeile dispar în coconi misterioşi.

TOP GUN: MAVERICK

Un sequel aşteptat de peste 30 de ani

Primul „Top Gun”, semnat de Tony Scott în 1986, a însemnat un succes nu numai la public, strângând din box-office 152 de milioane de dolari, ci și la Oscar, câștigând premiul pentru cel mai bun cântec, având și alte trei nominalizări tehnice. În 2010, Tony Scott era din nou desemnat drept regizor, declarând atunci că noul film „Top Gun” nu va fi creat ca o continuare de tip clasic. Din păcate, „Top Gun: Maverick” nu a putut fi regizat de același Tony Scott, deoarece acesta s-a sinucis în 2012. Astfel, misiunea de realizare a acestui film a fost una deosebit de grea. În cele din urmă, regia a ajuns pe mâinile lui Joseph Kosinski, cel care mai colaborase cu Tom Cruise la „Oblivion”, în 2013.

Filmările au început la finalul lui 2018 și s-au terminat undeva în prima jumătate a anului următor. Planul inițial era ca „Top Gun: Maverick” să fie lansat pe 12 iulie 2019, însă producătorii au decis să mai lucreze puțin la montajul care se anunța a fi unul spectaculos, mai ales că producția fusese filmată în formatul IMAX, folosind camere IMAX-Certified Sony Venice 6K Full Screen. Apoi, a venit pandemia și totul a rămas în aer, nu doar la figurat. Data de lansare a tot fost modificată și multă vreme a rămas în picioare ziua de 28 aprilie, 2022. Apoi, producătorii au decis ca „Top Gun: Maverick” să fie disponibil din ultimul week-end al lunii mai 2022.

Noul film pleacă de la premisa următoare: pilotul de teste căpitanul Pete „Maverick” Mitchell a ocolit în mod intenționat o avansare în grad, după treizeci de ani de serviciu. Într-o zi, Maverick este chemat să fie pus responsabil cu antrenarea unui grup de absolvenți Top Gun pentru o misiune specializată, sub ordinele colegului său aviator și fost rival, amiralul Tom „Iceman” Kazansky, care este comandantul US Pacific Fleet. Printre ei se numără locotenentul Bradley „Rooster” Bradshaw, fiul celui mai bun prieten al lui Maverick, Nick „Goose” Bradshaw.

Interesant este faptul că pe lângă Tom Cruise, în „Maverick” apare și Val Kilmer, care-și reia rolul datorită căruia a devenit și el celebru. Se zvonește faptul că pe Kelly McGillis nu a contactat-o nimeni pentru a apărea în sequel. Un lucru pe care îl știm foarte bine de ceva timp este că Tom Cruise pare că nu a îmbătrânit prea mult, ceea ce mă face să mă gândesc la faptul că, în stilul ăsta, ar putea fi pregătit și pentru „Top Gun 3”. Trebuie să mai știți faptul că premiera filmului va fi pe 27 mai în cinematografe. Netflix și Apple TV+ au încercat să cumpere drepturile, dar Paramount a refuzat categoric.

Tom Cruise, un teen-idol al anilor '80

În anii '80, Tom Cruise a devenit un teen-idol

peste tot în lume. Spre deosebire de alți actori care au fost confundați cu rezultatul unei singure francize, Cruise a reușit să-și facă simțită prezența ceva mai vizibil datorită prezenței sale în filmele unor coloși. Primul rol în care el a fost distribuit, la 19 ani, era în filmul lui Franco Zeffirelli, Endless Love, acolo unde are doar câteva replici. A urmat rolul din The Outsiders, unul dintre ultimele filme importante ale lui Francis Ford Coppola.

Cruise a rămas celebru, chiar și până acum, pentru un dans în filmul Risky Business, în care joacă rolul principal. Doar într-o cămașă și chiloți, personajul interpretat de Cruise dansează pe piesa lui Bob Seger, Old Time Rock & Roll. Lucrul acesta i-a adus actorului prima nominalizare majoră din carieră, la Globurile de Aur din 1984.

În 1985, Tom Cruise este distribuit în producția uriașului Ridley Scott, Legend. Un film fantasy în care a jucat alături de Mia Sara și Tim Curry, după care prinde rolul vieții în pelicula regizată de fratele regizorului de mai sus, Tony Scott, în Top Gun. Despre Top Gun se pot spune multe. A fost filmul unei generații, producția care s-a întins ca reverberații pe mai bine de două decenii, transformându-l pe Cruise într-un star de talie mondială. Charisma sa, jocul actoricesc foarte bun și chimia fabuloasă pe care a avut-o cu Val Kilmer şi Kelly McGillis i-au făcut pe toți tinerii să-și dorească să fie ca el. Lucrurile se puteau opri aici.

În același an, Martin Scorsese îi dă lui Tom Cruise un rol principal în The Color of Money, alături de Paul Newman. Interpretarea sa nu i-a adus nicio nominalizare pentru acest film, însă cred cu tărie că dacă DiCaprio nu ar fi existat, Tom Cruise ar fi fost omul de bază al lui Scorsese pentru peliculele din a doua parte a carierei cineastului.

În Rain Man, singurul film câștigător de mare premiu la Oscar din carieră, Tom Cruise și-a depășit statutul de băiat chipeș și cu priză la public, afișând o interpretare bună și, deși nu a putut întrece performanța actoricească a colegului de platou, Dustin Hoffman, a fost un bun suport cinematografic, semn că regizorul Barry Levinson a știut să-l folosească la capacitate maximă.

Anul 1989 îi aduce lui Cruise prima nominalizare la Oscar (dintre cele trei de până acum în primul rol cu adevărat dramatic din carieră. Born on the Fourth of July, în regia lui Oliver Stone, îl transformă pe acesta dintr-un teen-idol întrun actor de primă mână, luat în seamă de orice regizor de la Hollywood. Totuși... rolul lui Maverick din Top Gun este cel pentru care publicul cinefil îl ține minte cel mai bine pe Tom Cruise din tinereţe.

Nightmare Alley...

del Toro Cinematic Universe

În fiecare an există un film care nu reușește să-și atingă potențialul maxim. Fie nu-l vede destulă lume, fie nu se discută atât de mult despre el, sau pur și simplu nu este atât de luat în seamă de către critici. Exemplul de anul acesta care, după mine, bifează toate categoriile este ultimul film din universul cinematic al lui Guillermo del Toro, Nightmare Alley. Predestinat să ducă o luptă grea în materie de încasări în box office, având ca adversar direct Spider-Man: No Way Home și fiind lansat într-o perioadă în care lumea încă nu mergea la cinema, filmul bazat pe romanul omonim al lui William Lindsay Gresham a trecut aproape neobservat de către publicul larg, câștigând doar 39 de milioane de dolari în toată lumea, raportat la un buget ce se vehicula a fi în jur de 60. Cu toate astea, cred că este printre cele mai reușite filme ale regizorului de origine mexicană, care a adus o poveste cu totul și cu totul specială pe marele ecran.

Într-o cheie bizară, acompaniată de o imagine superbă, îl avem în prim plan pe Stanton Carlisle (Bradley Cooper), un bărbat al clasei de jos care învață la circ un număr prin care păcălește publicul că poate vorbi cu morții. În scurt timp, alături de partenera sa, Molly Cahill (Rooney Mara), reușesc să își facă un renume și urcă pe scara socială, fiind invitați să performeze la tot mai multe evenimente. Doar că numărul este riscant prin joaca cu sentimentele celor implicați și, de cele mai multe ori, se termină cu regrete. Prima regulă pe care Stanton și Molly au stabilit-o a fost că nu au voie să vorbească cu nimeni, evitând astfel să trebuiască să admită că numărul este unul fals și nu e implicată nicio putere divină în ceea ce fac ei doi.

Problema apare când lui Stanton i se propune să lucreze pentru un domn extrem de înstărit și periculos, Ezra Grindle, ce vrea să intre în contact cu soția sa decedată. Ignorând sfaturile lui Molly, acesta intră în joc și reușește să-l convingă pe Ezra că el este un medium veritabil și are puteri speciale. Informațiile legate de cazul soției le obține de la doctorița Lilith Ritter, una dintre cele mai reputate psihoterapeute din oraș, singura căreia cei mai bogați și puternici oameni îi făceau confidențe. Curând, o poveste se leagă între Stanton și Lilith, iar puterea și banii îi încețoșează privirea clară de până atunci a protagonistului, o cădere fiind inevitabilă.

Guillermo del Toro se joacă aici cu același tip de thriller psihologic cu care ne-a obișnuit până acum, aducând însă în discuție una dintre cele mai vechi teme din literatură: natura vs. creșterea. Abordată cu cel mai mare succes și în cel mai detaliat amănunt în Marile Speranțe de către Charles Dickens, tema are ca fundament faptul că natura umană va influența tot timpul mult mai pregnant destinul individului decât creșterea sa. Exact ca și în cazul lui Stanton, care și-a dorit tot timpul să își depășească condiția, dar la final se întoarce la ceea ce este de fapt.

Ce mâncăruri ar trebui să dispară? Dar de ce?

Am văzut că, în ultimul timp, „se poartă” această întrebare. A devenit, brusc, la modă, un soi de cancel (food) culture într-o variantă inflexbilă și, pentru mine, deloc ingurgitabilă.

Unde și când a dispărut inocenta întrebare: ce mâncăruri nu îți plac? Sau, măcar, chestionarea, mult mai nuanțată, ce mâncăruri detești? Nu e niciun capăt de chiolhan și nici rețetarul internațional nu sărăcește dacă „x” nu suportă mărarul. Nu falimentează locantele cu specific tradițional în lipsa adicției tale la ciorba de burtă și nici fermele de claponi nu or să elibereze în natură milioane de zburătoare emasculate, încât să strice echilibrul ecosistemulului, dacă nu comanzi specialitatea casei din cocoș gras.

Să șicanezi industria foiegras-ului din cauza metodei chinuitoare pentru animale de obținere a ficatului gras sau să boicotezi consumul de ortolani tot din același motiv, ori să refuzi să cumperi un anumit tip de pește din cauza pescuitului excesiv sau a riscului de extincție a speciei e una (de fapt, vreo patru), dar să îți dorești să dispară un fel de mâncare sau un ingredient e, totuși, dovada unui egocentrism desuet, întrun prezent în care toleranța a devenit o atitudine cheie. Cu scuzele de rigoare pentru toți prietenii care au picat în capcana întrebării.

Tot lor le propun și următorul studiu utopic de caz: cumva, plictisit și cătrănit, pământul vă ia în serios doleanța și nu mai rodește leuștean. Dar, echidistant, îndeplinește toate rugămințile de pe glob, că nu e limitat, ca peștișorul de aur, doar la trei minuni. Iar undeva prin Patagonia cuiva i s-a cășunat pe zmeură, iar din Asia se strigă la unison să dispară lactatele. Francezii nu vor bere, iranienii porc, iar rușii borș ucrainean. Celiacii cer să dispară pâinea cu gluten, veganii, carnea (aici, militantismul lor depășește de multe ori bunul simț), și raw-veganii, focul. Și uite așa, cutia unei Pandore gurmande este secată de bunătățile lumii.

De aplaudat faptul că dorești să schimbi lumea, dar nu repara ceva ce funcționează. Nu e Dacie și nu o să funcționeze cu sârmă și curea din dresuri Den 40, culoarea piciorului. Nu te obligă nimeni să consumi coriandru, dar nu îl interzice, că lași jumătate de mapamond fără aroma favorită. Poți să conviețuiești fără bătăi de cap alături de ahtiați după borșul de pește, îți poți comanda dishuri vegetariene și poți evita preparatele din carne de oaie, dacă astea îți sunt opreliștile culinare. Poți întreba ospătarul dacă se pot face mici modificări la preparate, dar acceptă că dintr-o tocană făcută de dimineață nu se poate elimina ceapa călită, că dintr-o ciorbă nu poți scoate morcovul, poți ruga să nu se pună mărar pe deasupra, dar nu o stea nimeni să ți-l pigulească dintr-o ciulama în care e integrat. Ai avea dreptate doar dacă ai fi victima unei oculte culinare care hrănește oameni cu forța. Altfel, nu!