încă) un gust bun

Udătură optzecistă

Dacă nu curgea, pica: de la berea în borcan de compot și albitura „Ochii lui Dobrin” la spumosul Vinifruct.

În comunism s-a băut tot. Le mulțumesc colegilor și amicilor mei de la această revistă că mi-au oferit prilejul de a-mi aminti ce se consuma în zile și nopți din veacul trecut. Poetul Ion Mureșan, Muri al nost’, a sintetizat mai bine decât oricine ce s-a turnat pe gâtlej în această țară: „S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia, s-au dizolvat/ Şi lemnul şi fierul şi rugina s-au băut / Acoperişuri şi fundaţii / şi casele călăilor şi casele regale / Şi comuna primitivă şi comunismul...” Și pentru că veni vorba despre optzecism, să-l menționez pe cel mai de seamă poet al acelei generații: Mircea Cărtărescu. La un Revelion de dinainte de 1989, profitând de faptul că mama se dusese la o vecină să se uite la televizor (renunțaserăm la abonament, chipurile, ca mamă singură, nu se putea ocupa de educația noastră, dacă ne uitam la TV!), m-am îmbrăcat strașnic singur, cu o sticlă de vin spumant, Vinifruct, o oripilitate de 21 de lei, luată de la Alimentara, și am pastișat versuri de Mircea Cărtărescu, dacă nu mă-nșală memoria, poate chiar „în cişmigiu, pe alei, se-mpleticesc amanţii, trei cîte trei: un ofiţer, o metresă şi dalmaţiana în lesă”.

Fanta nu gustasem – văzusem doar o minunată reclamă, în care apăreau oameni uluitor de fericiți, decupată de o colegă de școală generală care fusese în Australia și lipită în Oracolul de clasa a VII-a. Beam siropul natural de Legume-Fructe „Bem-Bem”, „CI-CO”, Pepsi – în 1982, când a venit fratele meu din permisie, cu un tren internațional, sau oribilul acronim Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc, adică BRIFCOR.

Beam bere, acompaniată cu etapa de fotbal ascultată la radio, pe balcon. Era bere pândită când venea camionul la localul Rucăr, luată acasă în celebrele sticle de lapte de un litru (probată și la fața locului, în borcane de compot de 800, care țineau loc de halbe). Vinul era grețos de dulce și se bea la baterie, cu apă minerală care făcea șpriț din Muscatul Otonel, din Galbena de Odobești sau din Busuioaca de Bohotin. În general, erau vinuri de regiune superioare, cum superior era și romul cubanez „Havana”. La fel de leșinător era vermutul Mamaia. Îmi amintesc și de un produs care făcea furori „Vermut perlant – întrunește deopotrivă însușirile unui vermut de calitate – gust specific, aromă, dulceață – ca și ale unei admirabile băuturi răcoritoare – datorită acidului citric și bioxidului de carbon ce intră în compoziția sa”. Aveam și „coniacuri” – spirtoase „obținute după metoda din Cognac”, „Ovidiu”, „Moldova”, „Dunărea”, ba chiar și brandy-uri – „Murfatlar”.

Drojdierii aveau partea lor de răsfăț: beau cu gingașa (cinzeaca) și dolofana (100 ml), dintr-o rașpincă oribilă, rachiu de vin. Și se matrafoxau cu „mastică specială” sau cu țuică, foarte populară sub numele de „Ochii lui Dobrin”, datorită celor două prune de pe etichetă. Atât s-a putut înainte să fim invadați de sucuri prea viu colorate la dozator și de „barack palinka”.