Destinul tragic al unei statui

Pe la fnalul secolului XIV, de pe podul principal din Praga, un înalt prelat este aruncat și înecat în valurile Vltavei. Era vorba de Jan Nepomuk, episcopul mărețului oraș. Peste secole, fgura sa va f recuperată de Contrareforma Habsburgilor. Canonizat, sfântul Nepomuk devine patronul podurilor, iar dacă vizităm orice țară central europeană, o să îi regăsim statuia din loc în loc, la capătul unui pod. Dar în Transilvania, imaginea sa preia și o altă simbolistică, find imaginea revenirii în forță a catolicilor. La Sibiu, administrația militară și birocrații habsburgi comandă o statuie a sfântului pe care o așează la intrarea în cetate, la poarta Ocnei spre podul din fața acesteia. Nu cel din piatră pe care îl cunoaștem, un alt pod de mai mici dimensiuni și probabil construit din lemn. Amplasarea statuilor acestui sfânt în Transilvania poate f pusă în legătură şi cu epidemia de ciumă care a afectat provincia în acei ani.

Statuia ajunge la inițiativa contelui Paul de Wallis, în 1734, în partea de vest a pieții Mari. Eleganța ei, patetismul festurilor, faldurile hainelor episcopale, mișcarea corpului, dimensunile asale și ale soclui dar și forma sa încântă prin calitatea sa, prin stilul baroc deosebit pe care ni-l descoperă. Autorul probabil boemian și-a lăsat amprenta, prin realizarea sa asupra întregii piețe centrale a Sibiului.

Dar această statuie nu a fost iubită și nici dorită de sibienii acelor vremuri. Poate tocmai de aceea garda din piața Mare era poziționată lângă statuie și un gard elegand din fer forjat o înconjura. Se cunosc tentativele de demolare a bisericii romano – catolice, seară pe nevăzute, practicate de sibienii reformați care și-au aruncat furiile și asupra acestei statui.

Cei care au dărâmat-o, în cele din urmă, au fost comuniștii. La mai bine de 200 de ani de când trăia în piața Mare devenită a Republicii, statuia creștină nu putea f acceptată de autoritățile comuniste care decid demolarea sa. Astfel în 1948 este prăbușită și spartă în bucăți. Acestea sunt totuși salvate de muzeografi de la Brukenthal care cer sp le păstreze, având valoare istorică. Astfel bucățile de piatră ajung să stea ascunse și aruncate în curtea a doua a muzeului, uitate de sibienii vremurilor comuniste.

Dar nu de toți...

...iar după 40 de ani de la spargerea statuii, noul paroh al bisericii din piața Mare preia de la muzeu, pe o sumă simbolică, bucățile uitate, le duce în curtea interioară a casei parohiale, fosta mânăstire iezuită. După Revoluție statuia este reconstruită și restaurată iar astăzi poate f admirată în aceeași curte interioară. Uitândute la ea, admirându-i frumusețea barocă, îi poți sesiza si rănile zdrobirii din perioada comunistă. O statuie cu un destin tragic dar o poveste a Sibiului.