INTERVIU
ANDREI DINU
AIR SENSATION FESTIVAL
facebook.com/zilesinoptiSibiu
INTERVIU
SORIN ITU
TRANSYLVANIA CLASSIC
ARTĂ: EXPLOREAZĂ SIBIUL PRIN ARTA STRADALĂ
SIBIENI CELEBRI: SAMUEL VON BRUKENTHAL
SB: BUSINESS-UL DE INTERMEDIERE ARE NEVOIE DE ÎNCREDERE PENTRU A FUNCȚIONA
FESTIVAL: ASTRA FILM FESTIVAL, LA 30 DE ANI (II): EDUCAȚIE PRIN FILM
”Noi muncim, nu gândim” era un refren în trendingul vremurilor de tristă amintire. Vremurile s-au schimbat, dar ceva din spiritul lor a supraviețuit și nu vrea nici în ruptul capului să ne părăsească. Și chiar dacă refrenul în discuție nu mai este rostit ca atare, uneori poate fi auzit în surdină în proiectele debitate de autoritățile locale și nu numai. De exemplu, la începutul lunii august, sibienii au rămas, din nou, fără curse directe între Sibiu și București. De ce? Interes mic, costuri mari și un consum inutil de resurse. Cu toate acestea aflăm, cu mare tam-tam, că 15 consilii județene, printre care și cel din Sibiu, vor să înființeze o companie aeriană care să ofere curse rapide între aeroporturile din România. Adică fix în momentul în care europenii ăia din vest, la care mai aruncăm un ochi atunci când ne lovește câte o ”românească”, renunță la zborurile interne de scurtă durată și le înlocuiesc cu trenul, aleșii noștri jubilează la ideea că românii vor zbura dintr-un județ în altul. Și cu toate că interes pentru zborurile spre capitală nu prea a existat, mai mult ca sigur, sibienii vor lua cu
Ediţia de Sibiu
Apare bilunar - gratuit
nr. 13 (414) | 01 - 15 august
Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu
/zilesinoptiSibiu
zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro.
Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60
asalt aeroportul pentru a zbura la Arad, Suceava, Bacău, Satu Mare sau Craiova. În altă ordine de idei, e aproape imposibil să nu te întrebi de ce aleșii locali lucrează în detrimentrul nostru, de ce caută să reinventeze roata, când roata e bine mersi. Mai ales atunci când vorbim despre mobilitate, un subiect fierbinte în zilele noastre. Atât de fierbinte încât începe să ne afecteze tot mai mult viața de zi cu zi. Pe lângă banii, aruncați practic pe fereastră, care ar urma să fie investiți în acest proiect, se amână rezolvarea unei probleme mai vechi: modernizarea și construirea de noi segmente de cale ferată astfel încât o călătorie cu trenul către orașele din vecinătate (Cluj-Napoca sau Târgu-Mureș sunt doar câteva exemple) să nu mai fie o loterie pe timpul și banii noștri. Cel mai probabil, compania aeriană a consiliilor județene nu va prinde aripi niciodată, dar proiectul care a făcut înconjurul presei românești stă mărturie că în instituțiile publice românești se muncește și atât. Mintea zboară (sîc!) în altă parte. Unde? Ne lămurește un alt refren care făcea furori tot în anii cenușii: ”Timpul trece, leafa merge”.
Publisher:
Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10
Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60
Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39
Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro
Redactor colaborator: Monika Tompos
Layout & DTP: Gabriela Hogea
Sibiul
de la sol mută planurile de mobilitate în cer
În ultima lună de vară ne dorim să ne bucurăm de cât mai mult soare și de cât mai multă distracție. Iar la Sibiu le avem din plin! Dacă în privința vremii nu putem veni cu date exacte, în ceea ce privește agenda de evenimente culturale și sportive avem informații la marele fix. În toate colțurile Sibiului avem concerte, competiții sportive, prezentări de modă și câte și mai câte. Găsiți informații pe larg despre evenimentele din perioada 1-15 august în paginile revistei și pe www.zilesinopti.ro/sibiu.
Până în 6 august, cea de-a XXI-a ediție a festivalului ICon Arts aduce muzica clasică mai aproape de oameni. În această perioadă sunt programate concerte la Sibiu, Dealu Frumos, Copșa Mare, Daneș, Moșna, Richiș și Avrig. Miercuri, 2 august, ora 18, la Filarmonica sibiană publicul meloman are ocazia să asculte Ansamblul ICon Arts, iar de la ora 21, pe Andrei Petrache &TRi. Joi, 3 august, în același loc, de la ora 18 e programat ”Opera Sunset”, un recital de canto cu soprana Cellia Costea și baritonul Cristian Hodrea, însoțiți la pian de Adina Alupei, Nazrin Gulamova, Nigar Hasanli. Vineri, 4 august, tot la Filarmonică, de la ora 18, pe scenă va urca Orchestra Giovane din Elveția, iar de la ora 21, va avea loc un concert de jazz cu A.C Leonte - voce, Ciprian Pop - chitară și Alex Arcuș - saxofon.
Sâmbătă, 5 august, de la ora 21, pe acoperișul Filarmonicii sibiene va concerta formația Partizan, un produs 100% românesc care reprezintă suflul natural al străzii bucureştene. Artan și vocea sa unică îi va încânta pe sibieni pe ritmuri de electronic-rock.
Sâmbătă, 5 august, ora 15, profesorul Cătălin Precup vă invită să vă conectați cu natura într-o nouă sesiune de pictură în aer liber, în care învățăceii vor picta împrejurimile, pădurile și panorama satului Rășinari. Întâlnirea are loc în fața primăriei Rășinari.
Cea de-a treia ediție a Festivalului de modă Finest Fashion Fest va avea loc în perioada 11 - 12 august în două dintre cele mai emblematice locații istorice din județul Sibiu: Palatul Brukenthal de la Avrig și Parcul Cetății din Sibiu. În 11 august, începând cu ora 17, vor avea loc prezentări de modă în grădina Palatului, iar de la ora 21, un after party la Corabia Piraților. În 12 august, ora 19, designerul Cătălin Botezatu prezintă colecția ”White” pe Aleea Celebrităților din Sibiu.
Baronul de legendă al Sibiului s-a născut în 1721, la Nocrich, actualmente în județul Sibiu, iar pe când avea doar trei ani, tatăl său a fost înnobilat pentru loialitate, primind numele nobiliar von Brukenthal. A fost școlit la Sibiu, la colegiul care astăzi îi poartă numele, la universitățile din Halle și Jena, la Berlin și Viena. În perioada petrecută la Viena începe să colecționeze primele lucrări de artă prin achiziții de pe piața de artă, direct din atelierele artiștilor epocii sau din colecții mai vechi.
Colecția sa, care a prins contur în timpul șederii baronului la Viena, a fost menționată în anul 1774 în Almanahul Kurzböck, pe locul al doilea după Cabinetul Hagen din Viena.
Școala austriacă și germană are o pondere importantă în colecție prin prezența a peste 400 de tablouri. În anul 1775, colecția sa, care cuprindea 1200 de tablouri și 900 de gravuri, e evaluată la 30.000 de florini. După numirea lui Brukenthal în funcția de Guvernator al Transilvaniei, în 1777, tablourile au fost aduse cu vapoarele până la Alba Iulia, după care au fost transportate cu căruțe până la Sibiu. Odată cu ascensiunea sa profesională și creșterea considerabilă a
veniturilor, colecțiile lui se extind în diverse direcții: bijuterii, cărți, monede, minerale, porțelanuri sau piese de mobilier. În 1778 decide să construiască la Sibiu un palat în stilul barocului târziu, de dimensiuni impresionante, acesta fiind inaugurat în anul 1779. În anul 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre din Paris, colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel von Brukenthal au fost deschise publicului.
Deschiderea oficială a muzeului are loc în 1817, fiind cel mai vechi muzeu de pe teritoriul României. Contribuția baronului Brukenthal la Sibiul cultural de astăzi e definitorie, pentru că a promovat la Sibiu arta, bunele moravuri și o educație de tip iluminist. Moștenirea unică a baronului Brukenthal continuă să fascineze și în zilele noastre vizitatori de pe tot globul.
Samuel von Brukenthal unul din primii colecționari de artă din lumea modernă
REGIA: SILVIU PURCĂRETE REGIA: SILVIU PURCĂRETE
16 septembrie, ora 19:00
Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala „Eugenio Barba”
ÎN DISTRIBUȚIE: CONSTANTIN CHIRIAC,
ADRIAN NEACŞU, ALI DEAC, CĂTĂLIN NEGHINĂ, CENDANA TRIFAN, CODRUŢA VASIU, CRISTIAN STANCA, CRISTINA RAGOS, CRISTINA STOLERIU, DIANA VĂCARU-LAZĂR, EDUARD PĂTRAȘCU, EMŐKE BOLDIZSÁR, FABIOLA PETRI, IOANA BLAGA FRUNZESCU, IOANA COSMA, LIVIU VLAD, PALI VECSEI, VIOREL RAȚĂ
SCENOGRAFIA: DRAGOŞ BUHAGIAR MUZICĂ ORIGINALĂ: VASILE ŞIRLI COREGRAFIA: ADRIANA BÂRZĂ-CÂRSTEA
De mai bine de 20 de ani, pe data de 8 august celebrăm Ziua Internațională a Pisicii. Micile feline s-au inserat în ultimii ani și în circuitul turistic al Sibiului. Cele mai celebre blănoase sunt Antonello și Donatello de la Muzeul Brukenthal și Denisa de la Librăria Humanitas. Dar pisicile și-au găsit casă și-n Parcul Sub Arini sau Muzeul în aer liber ASTRA. Iată de ce merită toată dragostea noastră!
Ne place că rând pe rând, pisicile au devenit imaginea celui mai vechi muzeu din țară, primei librării particulare din Sibiu și celui mai mare muzeu în aer liber din Europa. Turiștii pur și simplu le adoră!
Ne place că angajații muzeelor și librăriilor din Sibiu îngrijesc și adăpostesc pisici. Acest gest e cu atât mai mult de apreciat cu cât a schimbat mentalitatea multor angajați și vizitatori cu privire la animale.
Ne place că Parcul Sub Arini a devenit un veritabil paradis pentru atât de multe animale. La o simplă plimbare poți vedea pisici, veverițe sau arici. E minunat că în inima orașului, animalele au o casă a lor.
Ne place că în Sibiu există mai multe asociații de protecția animalelor implicate trup și suflet pentru binele patrupedelor. Puteți adopta oricând o pisică de la Animal Life sau Asociația PAN.
Nu ne place că în Sibiul anului 2023, mai sunt încă oameni care aruncă pui de pisică la gunoi sau în câmp, cu toate că asociațiile de protecția animalelor organizează des campanii gratuite de sterilizare.
Nu ne place că unii nu respectă spațiul și dispoziția micilor feline. De câte ori nu ați văzut oameni pe Bălcescu lovind în geamul Librăriei Humanitas pentru a atrage atenția pisicii care lenevea în vitrină?
Nu ne place că deși avem o lege care spune că în parcurile publice câinii trebuie ținuți în lesă, în Sub Arini am văzut adesea câini alergând după pisici sau veverițe și proprietari amuzați de situație.
Nu ne place că nepăsarea autorităților în ceea ce privește menținerea numărului de pisici comunitare sub control se traduce prin multe pisici care sfârșesc sub roțile mașinilor sau mușcate de câini.
coregrafia Aleisha Gardner
19 octombrie, ora 19:00
spectacol de balet neoclasic | PREMIERĂ ABSOLUTĂ
coregrafia ALEISHA GARDNER
25, 26 octombrie, ora 19:00
spectacol de balet clasic
coregrafia VALENTIN BARTEȘ
20, 21, 22 noiembrie, ora 19:00
spectacol de balet clasic | PREMIERĂ
Programul pe larg și bilete: www.sibiuballet.ro
Simte ritmul.
Rămâi tânăr.
La Teatrul de Balet Sibiu.
Nu mai este o noutate pentru nimeni că noi, românii, suntem sceptici din fire, însă acest lucru nu este neapărat ceva rău. De fapt, suspicioși fiind, am reușit să evităm multe neplăceri în viață, capcane, escrocherii și tot felul de piste false. Cu toate acestea, viața - în general - este centrată pe comunicare și relații interumane, iar abordările noastre în ceea ce îi privește pe cei din jur se bazează pe o doză, mai mică sau mai mare, de încredere. Încrederea este, probabil, cel mai rar sentiment care se poate găsi în societate. Aproape că mai rar decât iubirea, știut fiind faptul că dragostea e adesea oarbă, iar oamenii iubesc fără a avea încredere. În ceea ce privește viața profesională, lucrurile nu stau deloc diferit. Șefii nu au încredere în angajați, oamenii nu au încredere în conducători, colegii nu au încredere unii în alții. Bineînțeles că (aproape) nimeni nu va recunoaște acest lucru, iar asta se datorează fix lipsei de... încredere.
Afacerile se construiesc greu, clienții se câștigă greu, nimeni nu își dorește să o ia mereu de la capăt, din lipsă de încredere.
Privind însă la mersul lucrurilor, în ansamblu, vom observa că totul se petrece cumva anapoda. Clienții sunt pierduți, lăsați să plece, pe principiul că vor fi alții mereu. În zona de business, seriozitatea este un pilon de bază, iar renumele unei firme e dat de modul în care aceasta înțelege să își trateze clienții. Business-ul de intermediere reprezintă un studiu de caz foarte potrivit, datorită mecanismului său, al modului de funcționare. Fie că este vorba de asigurări, bursă, turism, imobiliare, acte auto, comerț, logistică sau orice altceva, intermediarii se lovesc, în marea majoritate a cazurilor, de acea îndoială pe care oamenii o simt. Pentru mulți dintre noi, intermedierea nu sună bine. Ne duce cu gândul, poate, la o muncă simplă, unde câștigi niște bani (comision) pentru a mijloci unele servicii. Ni se pare chiar că plătim pentru ceva ce am putea rezolva singuri. Ok, atunci de ce nu facem noi?! Răspunsul este simplu: există specialiști pe fiecare domeniu, iar unii desfășoară activități de intermediere. Oricât de greu ne-ar fi, trebuie să recunoaștem că nu suntem experți în tranzacții bursiere, nu cunoaștem piața de real estate, nu știm ce cazare e mai bună, nici planuri de economii.
Au trecut deja trei săptămâni de când ediția cu numărul 30 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat, dar evenimentele de excepție pe care le-a găzduit rămân încă vii în sufletul nostru. Bucuria de a fi împreună parte din Miracol, la ceas aniversar FITS, ne-a dovedit că forța de neoprit a artelor spectacolului ne poate deschide calea înspre o lume mai bună.
Iar faptul că pentru zece zile Sibiu și-a reafirmat statutul de capitală mondială a teatrului ne-a certificat din nou dorința publicului de a se alătura acestei comunități care celebrează frumusețea de pretutindeni.
Anul trecut, am primit cu încântare și încredere propunerea generoasă a coregrafei de la Vertigo Dance Company, Noa Wertheim, de a celebra împreună cele trei decenii de existență a FITS și a companiei pe care o conduce. Astfel s-a născut „Makom 30. Sărbătoarea dansului”,
unul dintre primele spectacole sold-out din festivalul sibian al acestui an, o exemplară dovadă a expresivității și forței poetice care a consacrat Vertigo printre cele mai importante companii de dans ale lumii. Succesul aparte al celor două reprezentații susținute în Centrul Cultural „Ion Besoiu” au fost consfințite de aplauze, urale, multe zâmbete și lacrimi. Toate acestea nu sunt decât o confirmare a talentului excepțional al Noei Wertheim care, după cea de-a șaptea prezență a sa la FITS de-a lungul timpului, a primit o Stea pe Aleea Celebrităților.
În semn de prețuire și de respect pentru Sibiu, pentru Festival și pentru România, Noa a ales să petreacă încă zece zile în împrejurimile Sibiului și în diferite părți ale României. Sperăm ca această vacanță, în compania ospitalității românești, să-i producă noi surse de inspirație pentru spectacolele sale viitoare. Succesul construiește succes!
N-am fost niciodată o persoană matinală, în special în concedii. Tocmai din acest motiv, fascinația mea pentru sunetele junglei la răsărit a venit drept o surpriză pentru toți cunoscuții. Sunetele intense ce marcau trezirea viețuitoarelor la răsărit erau cam singurul motiv pentru care acceptam o trezire la 5.30.
Evident, n-am stat în junglă mai mult de două săptămâni. Dar, după ce m-am întors acasă, am avut surpriza de a mă trezi, în toiul nopții, din cauza unor sunete cumva similare. E drept, era cald, dormeam cu geamul deschis, dar, totuși, era ceva cum nu mai auzisem. După vreo câteva zile de cercetat și uitat intens pe geam, am înțeles cauza: undeva, în blocurile din jurul meu, era un cuib de șoim.
Am locuit toată viața în Sibiu și știu că orașul a găzduit tot timpul tot felul de ființe, de la câini, pisici și arici, la găini, porci, oi, sau vaci. Locuința
mea actuală mi-a arătat și o altă parte a faunei, cu oi, măgăruși, câini de stână, broscuțe sau pescăruși. De pe geamul camerei de unde scriu văd, cel mai des, porumbei, ciori, pescăruși și, mai nou, șoimi. Nu o dată am văzut în parcarea blocului câte o găină sau o văcuță ce reușise să treacă de gardul fermei alăturate. Lucrurile s-au diversificat și mai tare când am aflat din presă că un urs a dat târcoale zonei într-o noapte și că pe câmp, la mică distanță, au apărut căprioare. Privind acum această lungă enumerație de ființe ce trăiesc în jurul meu în Sibiu, îmi dau seama că e o varietate similară junglei. Măcar aici știu despre ce ființe e vorba și pot identifica sunetele. Pe tărâmuri exotice, nu prea puteam. Poate, cu ocazia aceasta, îmi voi schimba și atitudinea față de trezirea la ore matinale datorită sunetelor naturii. Nu îmi rămâne altceva de făcut decât să mă bucur că am șansa de fi înconjurată de o natură vie, în continuă efervescență și schimbare. Dintotdeauna am iubit necuvântătoarele, iar acum constat că, dacă ești atent, le poți regăsi peste tot în jur, chiar și în mijlocul (sau marginea) orașului.
În iulie 1973, melomanii britanici puneau acul pe disc și auzeau pentru prima oară acordurile de chitară ale lui Brian May. În vara
în care curajul muzical wagnerian al celor de la Queen umplea casele rockerilor englezi, muzica se metamorfoza sub bagheta creativă a artiștilor care sfidau regulile industriei: era momentul desfrânărilor creatoare, de la conceptualitatea albumelor The Dark Side of the Moon și Aladdin Sane, până la privirea nostalgică înspre anii ’50 a LP-urilor precum Don’t Shoot Me I’m Only The Piano Player sau Goodbye Yellow Brick Road, ambele lansate de un tânăr și neînfricat Elton John.
În tumultul artistic al lui ’73, Queen scot capul sfios, fără ca nimeni să prezică influența masivă pe care trupa o va avea asupra întregului peisaj pop culture al secolului XX. Desigur, semnele erau acolo: orchestrații colosale, puternic influențate de abordarea orchestrală a lui Richard Wagner, măsuri compuse alternate rapid, versuri de factură mitologică, toate însoțite de un entuziasm interpretativ molipsitor. Cu toate acestea, ne-ar putea surprinde faptul că un tânăr Freddie Mercury, abia renăscut din cenușa fostului Farrokh Bulsara, nu livra decât performance-uri sfioase, la ani lumină distanță de siguranța pe care o va avea la foarte scurt timp după lansarea albumului.
LP-ul Queen (cunoscut ulterior și sub numele de Queen I, după lansarea albumului Queen II, în 1974) deschide ușa către noile posibilități ale rock-ului, un gen muzical ce
primește influențe din partea literaturii și muzicii culte. Great King Rat și My Fairy King ne oferă o privire către viitor, fiind compoziții progresive epice, care prevăd genialitatea piesei Bohe-
Queen debutează, așadar, în zona rockului progresiv, cei patru renunțând la această abordare începând cu 1976. De altfel, Queen-ul anilor ’80 este o entitate complet diferită, construită pe influențe pop și disco, de mare succes comercial, dar dezamăgitoare în ochii fanilor pasionați de abordări muzicale complexe. Revenind însă în 1973, observăm paradoxul
LP-ului Queen, căci curajul celor patru este întrecut doar de o timiditate omniprezentă
în intepretare și orchestrație, care însă se va disipa odată cu lansarea discului Queen II, material discografic în care Brian May, Freddie Mercury, John Deacon și Roger Taylor
își vor face de cap în ritmuri de hard rock și rock progresiv. Așadar, la 50 de ani de
„QUEEN I”
Pășind timid pe drumul succesului
Air Sensation Festival e o fiesta a baloanelor cu aer cald. Câte vor ajunge la Sibiu cu această ocazie și de ce zborul cu balonul e o experiență care merită încercată?
Pentru acest an ne-au confirmat participarea un număr de 12 echipe de baloniști, pregătite să-i ducă pe vizitatorii fiestei în înaltul cerului, acolo unde pot da frâu liber imaginației și unde sentimentul de libertate este la el acasă.
Experiența zborului cu balonul e clar una minunată. Dar pentru mulți există acolo undeva ascunsă o teamă. Cât de sigur e zborul cu balonul cu aer cald?
Minuțiozitatea cu care se pregătesc zborurile cu balonul se poate compara cu cea a pregătirii unui zbor cu avionul. Astfel, toate elementele de siguranță sunt pregătite și verificate de către pilot, care e suveran în luarea deciziei de a zbura sau nu. Condițiile meteo sunt, evident, factorul determinant în decizia de a ridica balonul de la sol. Pentru un zbor liber sau ridicare la ancoră în condiții de siguranță, vântul nu trebuie să bată cu mai mult de 2-3 m/sec, iar ploaia sau alte fenomene meteorologice sunt din start condiții neprielnice. Teama este în fiecare din noi, depinde cum o gestionăm.
Lămuriți în ceea ce privește condițiile de siguranță, acum ne putem aventura la singura petrecere din lume în balon, la peste 1.000 m altitudine. Ce DJ vor mixa și câți oameni vor putea participa?
Pentru al treilea an consecutiv, în zona industrială Zios - Ocna Sibiului, va avea loc unicul eveniment SKY
PARTY cu baloane cu aer cald din România: Air Sensation Festival. Între 18 și 20 august, sibienii pot experimenta zborul cu balonul cu aer cald deasupra Sibiului, unde nu doar priveliștea îi va încânta, ci și muzica mixată la înălțime. Și la sol sunt amenajate mai multe zone de relaxare și food & drinks. Am aflat toate detaliile de la Andrei Dinu, organizator.
Conceptul de Sky Party este o idee inedită și încearcă să aducă o altă variantă de a consuma timpul liber alături de un DJ. Anul acesta i-am invitat pe Ander Rizo, Gojira & Planet H, dj
”În înaltul cerului sentimentul de libertate e la el acasă”
Jonnessey & Aner, Christian Lepah, Slot și Rhem pentru a întreține atmosfera în cadrul festivalului. Unul dintre acești artiști o să urce cu noi într-unul dintre baloane, atât vineri, cât și sâmbătă seara, din care o să întrețină atmosfera în înaltul cerului pentru toți participanții la Sky Party, prezenți în restul baloanelor aflate la fiesta.
Festivalul propune senzații atât în aer, cât și la sol. Ce alte activități, zone de distracție vor avea la dispoziție participanții în perimetrul festivalului?
Participanții la fiesta beneficiază de mai multe activități la sol, precum un kids zone amenajat pe o suprafață de 3.000 mp, unde copiii pot găsi jocuri gonflabile, ateliere de pictat, tir cu arcul sau biking prin labirint. În cadrul fiestei avem amenajat un teren de beach volleyball, unde o să organizăm un turneu dedicat amatorilor, cât și celor care doresc să participe spontan. La fel ca și anul trecut, o să amenajăm o zonă de food & drinks în apropierea scenei unde ”zburătorii” pot savura momente de neuitat, privind baloanele cum aterizează pe fundalul ritmurilor artiștilor mai sus menționați.
Care e prețul biletelor pentru cea de-a treia ediție a festivalului și de unde pot fi achiziționate?
Prețul unui zbor cu balonul în cadrul festivalului este de 750 ron pentru zborurile de dimineață de la răsărit și 850 ron pentru Sky
Partyurile de vineri și sâmbătă seara. Aceste bilete pot fi vizualizate și achiziționate de pe www.kompostor.ro/evenimente/12520-airsensation-hot-air-balloon-festival, unde se regăsesc și biletele de acces la sol în festival.
Pentru cei care nu vor reuși să ajungă la festival, zborurile cu balonul sunt disponibile și în restul sezonului? Unde și când pot practica zborul cu balonul și care sunt condițiile și tarifele? Desigur, noi organizăm zboruri cu balonul peste tot în țară, acolo unde suntem solicitați. Atunci când ne permite vremea zburăm în timpul anului în apropriere de Sibiu, mai exact în zona de desfășurare a fiestei, zona industrială Zios - Ocna Sibiului. Pentru rezervări la zbor, site-ul nostru www. airsensation.ro le stă tuturor la dispoziție pentru rezervări sau detalii legate de acest aspect. Îi așteptăm cu drag la fiesta, sky is the limit.
În ultimele trei decenii, Astra Film Festival a contribuit la construirea unei noi identități a orașului, la poziționarea Sibiului pe harta culturală a țării și a lumii. Dar în momentul în care acest deziderat a fost realizat, Astra Film Festival și-a conturat noi și noi misiuni, printre care și aceea de a educa și forma tinerele generații prin film documentar și nu numai.
Așa se face că toamna, în Sibiu, avem acele dimineți de septembrie când orașul e plin de copii care se întorc la școală și acele dimineți de octombrie, când zeci de mii de copii traversează în grupuri uriașe centrul orașului pentru a participa la programul Astra Film Junior, un festival-în-festival care le este dedicat în întregime. Înființat în 2009, Astra Film Junior a inițiat și stimulat experiența de vizionare a filmelor
în săli de cinema, activități de inițiere în tainele filmului după vizionare, pregătirea cadrelor didactice care să ghideze elevii
în aceste activități și, nu în ultimul rând, a dezvoltat un atelier dedicat pregătirii și susținerii elevilor în producția propriilor filme. Un aspect deosebit de important este că filmele din program sunt atent selectate pentru categorii diferite de
vârstă, astfel încât să satisfacă preocupările și abilitățile de înțelegere ale tuturor copiilor. An de an, micii spectatori din categoriile 6+ și 11+ descoperă povești de viață ale unor copii cu vârste apropiate de ale lor din diferite colțuri ale lumii, iar liceenii vizionează filme care ating subiecte de interes specifice vârstei lor 15+, precum cyberbullying, AI, capcanele mediului online etc. Așadar, un festival trebuie văzut și ca o investiție pe termen mediu și lung în educația oamenilor, nu doar ca o formă de entertainment. Prin programele sale, un festival trebuie să producă schimbare, să atingă spiritul critic al spectatorilor, indiferent de vârstă, să ridice întrebări, să stârnească imaginația, să cultive curiozitatea și empatia, să încurajeze dialogul liber, să creeze punți de legătură între culturi diferite. Și exact asta face Astra Film Festival prin programul Astra Film Junior de mai bine de un deceniu pentru zecii de mii de elevi și generații la rând. Se spune că un adult are nevoie de cei șapte ani de acasă, de vreo două ori mai mulți de școală și, ar mai trebui adăugat, de cât mai mulți ani de festivaluri. De Astra Film Junior, iar mai apoi, de Astra Film Festival, de pildă.
Kalush Orchestra (UA) • SUBCARPAȚI • ALTERNOSFERA (MD)
COMA • THE MONO JACKS + ORCHESTRA FILARMONICII SIBIU • DIRTY SHIRt • OCS
DELIRIC X SILENT STRIKE & MUSE QUARTET • ROBIN AND THE BACKSTABBERS
SNAILS (MD) • MĂDĂLINA PAVĂL ORCHESTRA • PIQUED JACKS (IT) • HVNDS
BOGDAN SIMION ȘI LĂUTARII DE MĂTASE • IOANA MILCULESCU
ONENIGHTSTAND • REVOLTER • WILDCHILD
Dj SET
ANDI
UFE / FUNKYDROP & CHARLIE / SIXTEE SECONDS / DISCONNECTED / STF / LOWELT
MATE / IOANa & CRISTINA / FU & MLADIN / DJ IUSTEE / ALECS ROȘU / PABLO S
LOS VAGABONDOS / MOGA / CORALIE DE GONZAGA / THE ECLECTORS / TUTZI
Cu peste 20 de nominalizări, atât la Blues Music Awards, cât şi la Blues Blast Awards - cele mai recente fiind chiar în 2023, pentru Soul Blues Male Artist şi, respectiv, Soul Blues Album - şi mai mult de 100 de compoziţii proprii înregistrate în carieră, legendarul cantautor american Johnny Rawls (n. 1951), cel pentru care, de fapt, s-a inventat termenul de Soul Blues, nu mai are, de mult timp, ceva de demonstrat... doar că, ajuns la o vârstă la care şi-ar putea savura în tihnă succesul, continuă să susţină sute de concerte în fiecare an, iar fanii, inclusiv cei tineri, care l-au descoperit prin intermediul platformelor de streaming sau download, îl adoră pentru această vitalitate, dansând antrenaţi de el pe parcursul întregii cântări, indiferent că aceasta se consumă într-un club cu doar câteva mese ori în faţa unui public de mii de oameni. La fel cum se va întâmpla la Braşov Jazz & Blues Festival, în cadrul căruia Johnny Rawls va performa în premieră în România, pe 12 august.
“Iubesc ceea ce fac. Trăiesc pentru ceea ce fac. Este un mod de viaţă”, a spus Johnny Rawls, care, spre deosebire de mulți alți muzicieni din generaţia lui, nu s-a format cântând în biserică, ci a copilărit în Mississippi înconjurat de muzici foarte diverse, ce l-au încurajat să cocheteze cu saxofonul, trompeta şi, mai apoi, cu chitara. Încă din clasa a IX-a a fost cooptat într-o formaţie de muzică de dans şi astfel a ajuns să acompanieze mari artişti de Southern Soul, Jazz şi Blues, precum Jimmy Hughes, O.V. Wright, Z. Z. Hill sau Willie Hightower. Pasul a fost scurt după această serie de experienţe spre a deveni dirijor de trupă de acompaniament pentru B.B. King, Blues Boy Willie sau Bobby Bland, în ’70, pentru ca intrarea pe o traiectorie solo să se facă natural la finele anilor ’80, când numele său inspira deja un respect deosebit în rândul breslei.
În aceste condiţii, faptul că albumul solo de debut al lui Johnny Rawls, Here We Go, a apărut abia în 1996, nu mai are o mare relevanţă, pentru că, de atunci, fiecare lansare de disc ce i-a conţinut muzica a avut caracter de eveniment, inclusiv recentul Going Back to Mississippi, nominalizat la Blues Blast Music Awards 2023 pentru cel mai bun album de Soul Blues al anului. Nu degeaba Johnny Rawls are nu unul, ci două markere ce au înscrise numele său pe faimoasa Mississippi Trail! “Life is good. I’m going to keep the good soul music coming!” Nu rataţi deci concertul său din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival (10-15 august), întrucât va întregi un triptic entertaining de showuri de Blues, memorabile prin particularităţile unice ale fiecăruia dintre frontlineri: TOMMY
CASTRO – JOHNNY RAWLS –ALABAMA MIKE.
După succesul fulminant confirmat de cei peste 7.000 de spectatori ai primei ediții organizate în 2022, ASTRA Rock Festival merge mai departe la Sibiu și anul acesta.
Cea de-a doua ediție va avea loc între 11
și 13
august, în Muzeul în Aer Liber ASTRA și se adresează atât fanilor muzicii de calitate, cât și amatorilor de activități distractive și
educative în aer liber împreună cu familia. O noutate a ediției 2023 e faptul că festivalul va avea două scene. Pe lângă scena mare de pe lac, va mai fi amplasată încă una, situată în zona Târgului de Țară, pentru ca participanții să se bucure de și mai multă muzică live și de un program artistic mai variat, pentru toate vârstele.
Pe scenă vor urca nume consacrate ale scenei naționale și internaționale de rock. Ugly Kid Joe cântă de peste 30 de ani pe marile scene ale lumii.
Americanii sunt cunoscuți pentru energia debordantă și pentru interacțiunea cu publicul. Vara aceasta, americanii sunt în Europa în turneu de promovare al celui
mai recent album, ”Rad Wings of Destiny”. Turneul include recitaluri în Spania, Marea Britanie, Franța și Germania, iar show-ul de la Sibiu pune
ASTRA Rock pe lista marilor festivaluri europene. Un alt headliner al festivalul e trupa THERAPY?, una dintre cele mai iubite și prolifice trupe de rock alternativ din Regatul Unit, cu o carieră de succes de peste 30 de ani. Recent, THERAPY? a lansat cel de-al 16-lea album din carieră, ”Hard Cold Fire”. Au mai fost confirmate formațiile Vița de Vie, Niște Băieți, om la lună, Fără Zahăr, Țapinarii și Doomsday Astronaut.
În timpul festivalului vor avea loc și Târgul Creatorilor Populari, care anul acesta aniversează 40 de ani de existență, și ASTRA Poetic, care prezintă recitaluri susținute de nouă poeți (Claudiu Komartin, Dan Coman, Anastasia Gavrilovici, Teodora Coman, Radu Vancu, Rita Chirian, Marin MălaicuHondrari, Simona Sigartău și Andrei Zbîrnea) și o expoziție cu ilustrații realizate de Andrea Bernath și instalații textile de Anamaria Șut și Iulia Teodorescu.
de poezie și ateliere meșteșugărești,
În 2023 se împlinesc 20 de ani de când Forms & Shapes, piesa ce a apărut pe albumul de debut al lui Sascha Funke, Bravo, a devenit un hit şi l-a lansat pe Fritz Kalkbrenner ca artist cu o identitate aparte, diferenţiindu-l de plutonul de DJ germani emergenţi pe scena techno după căderea Zidului Berlinului. Prin 1990, când fratele său mai mare, Paul Kalkbrenner - care va performa la Neversea, pe 7 iulie -, prinsese deja gustul pentru beat-urile techno/house, adolescentul Fritz era mai degrabă atras de rap şi hip-hop şi învăţase zeci de texte din repertoriul Wu-Tang Clan sau Eric B. & Rakim. Când a decis să se dedice muzicii, fascinat de evoluţia explozivă a clubbing-ului, berlinezul ştia cu certitudine un singur lucru, că vocea lui se va auzi în ceea ce compune, iar asta s-a şi întâmplat, cel puţin în prima fază, chiar înainte de ieşirea lui “oficială” din umbra mai celebrului său frate, prin lansarea albumului de debut Here Today Gone Tomorrow, în 2010. De atunci, FRITZ KALKBRENNER s-a impus ca una dintre cele mai apreciate personalităţi de pe scena muzicii electronice europene, iar prezenţa sa pentru show-ul de la Timişoara, în deschiderea programului Capitală Europeană a Culturii, a fost un bun prilej pentru a înţelege cum se raportează creativ faimosul DJ şi producător berlinez la un peisaj muzical volatil, hipersensibil la schimbările aduse de tehnologie, crize sau trenduri sociale.
Identitatea ta artistică e realmente una extrem de personală prin mixul de electronica, instrumente live şi voce, la care se adaugă, bineînţeles, temele alese pentru versurile pieselor. Cum ţi-ai defini tu propria muzică?
E o întrebare dificilă la care devine tot mai greu de răspuns, pe măsură ce trece timpul. Când aveam 20 şi ceva de ani, îmi era mai uşor să împart totul în cutiuţe şi să le etichetez, să spun că am fost influenţat masiv de una sau de alta, pentru că multe din ceea ce făceam erau evidente şi nu necesitau mari explicaţii. Cu avansarea în timp, lucrurile se complică însă, pentru că acele cutii devin tot mai numeroase şi mai mici, sfârşind prin a defini individualitatea în ansamblu, şi nu luate bucată cu bucată. A mă judeca singur raportându-mă la o singură cutie în care îmi găsesc locul într-un anume moment ar fi o
„Încadrarea
mele depinde de perspectiva ascultătorului”
prostie, un nonsens, dar asta nu înseamnă că nu există şi artişti care îşi au o cutie doar a lor, în care ei se simt confortabil. Eu nu sunt însă deloc sigur că îmi doresc să mă plasez într-una, pentru că întotdeauna îmi place să mă mişc între măcar trei sau patru zone diferite. Dacă ar fi, totuşi, să dau un nume, aş spune că fac muzică electronică destinată scenei de dans, influenţată puternic de varii alte muzici, care nu au neapărat legătură cu dansul, cum este partea legată de voce, inedită pentru public în perioada în care am debutat, însă acum frecvent întâlnită, cu bune şi rele, la destui artişti care aplică o tehnică similară. La prima vedere, zici că e 125 ppm şi e muzică electronică, dar chitara şi vocea ar putea să îi schimbe încadrarea la muzică pop, deci totul depinde de perspectiva ascultătorului.
Ai ales oricum o cale riscantă prin introducerea vocii într-un gen muzical atunci abia în prag de afirmare. Care au fost circumstanţele în care ai dobândit convingerea că ai putea deveni un compozitor de succes?
Cred că asta s-a clădit treptat, plecând de la feedback-urile primite în urma show-urilor de club pe care începusem să le susţin în mod regulat. Ca artist, ai mare nevoie de acest feedback nemijlocit, fiindcă altfel, doar să te limitezi, în bula ta, la a compune şi a produce piese, asta te poate împinge într-o fundătură. Din care nu beneficiezi de mare lucru şi e greu să mergi mai departe, se întâmplă multor artişti... de sute de ani se întâmplă asta şi unii au suferit mult mai mult decât mine, deci eu eram împăcat din
start cu ideea că aş putea să nu am succes. Abia când au apărut semne concrete că aş putea sămi asigur existenţa din muzică, mi-a trecut prin minte că sunt şanse ca lucrurile să funcţioneze, că sunt oameni care apreciază ceea ce fac şi că, poate, mă aflu pe calea cea bună. Că am în mine ce trebuie. O bună bucată de vreme am avut o slujbă obişnuită în timpul zilei, la care am renunţat doar când am dobândit un venit stabil şi sigur ca muzician.
Dă-mi câteva detalii despre procesul creativ, întrucât ai albume, Drown, de pildă, în care nu foloseşti componenta vocală, deci nu pleci în compoziţie de la versuri...
În cazul meu, muzica vine întotdeauna prima, iar asta e, într-adevăr, un pic neobişnuit pentru maniera clasică de a compune, când îţi imaginezi muzica plecând de la un text. La mine se întâmplă invers, caut versurile care se potrivesc muzicii după ce am compus-o şi, încă din primle momente, îmi dau seama dacă acea muzică se va preta sau va avea nevoie inclusiv de cuvinte. Deci, de foarte devreme, drumul se bifurcă şi n-am nicio problemă dacă o piesă se dovedeşte reuşită fără vreun insert vocal. Dacă însă dă semne că s-ar califica în direcţia asta şi ar putea avea mai mult panaş prin adăugarea de versuri, rafinez compoziţia, în sensul integrării acestora. [...]
Citiţi interviul complet cu
FRITZ KALKBRENNER pe www.zilesinopti.ro
Afost odată ca niciodată... un primar al unei micuţe comune toscane, Montsummano Terme, în care, prin anii ’60, se întâmpla Festival Internazionale del Disco. Şi acest primar, contemporan cu noi, având memorie bună, şi-a amintit că, pe 1 august 1969, acolo a cântat un june englez a cărui şedere era sponsorizată de o fabrică de papuci din zonă, băiat talentat şi frumuşel, cu mare priză la tinerele din Terme, chiar dacă nu vorbea o boabă italiană, David Robert Jones pe numele său. Britanicul, deşi tocmai terminase de înregistrat un album, Space Oddity, n-a ales să cânte o piesă de pe acesta, ci una compusă cu doi ani în urmă, When I Live My Dream, şi a pierdut în faţa unei interprete din Spania, Cristina. Cu alte cuvinte... David Bowie a ieşit pe locul 2!, căci să nu uităm că artistul la început de carieră adoptase deja acest pseudonim încă din 1965.
în Italia avea să rămână singulară pentru câţiva ani buni, dar localnicilor nu le-a dispărut din memorie şi, în semn de omagiu, la 50 de ani după aceea, au dat numele David Bowie parcului
Vilei Renatico Martino, ce
găzduieşte Muzeul de Artă
Contemporană din micuţa localitate. Mai mult, tot în
2019, primarul l-a abordat pe PAOLO FRESU, unul dintre cei mai valoroşi compozitori, aranjori şi trompetişti din Jazz-ul european, cu o idee îndrăzneaţă: un album de celebrare a muzicii lui Bowie, conceput şi realizat într-o manieră absolut personală, care să difere radical de abordările atât de comune, de tip „culegere de cover-uri”.
Având ca motto cuvintele lui David Bowie, „If you come from art, you’ll always be art.”, Paolo Fresu a alcătuit pentru acest proiect o trupă din muzicieni eclectici, cu care a prelucrat aproximativ 30 de piese, inclusiv Life on Mars, This Is Not America, Warszawa, When I Live My Dreams. Fiecare membru al grupului a contribuit la aranjamente, conferind varietate și dinamism demersului, deci excepţionalul album HEROES – A Tribute to David Bowie, înregistrat la finele lui 2020, după îndelungi repetiţii şi ajustări, reprezintă realmente un proiect colectiv. Din păcate, pandemia a împiedicat promovarea sa live, însă odată circuitele de cântări şi festivaluri redevenite funcţionale, proiectul HEROES s-a relevat ca unul dintre cele mai apreciate act-uri de Jazz italian, melomanii români putând să îl descopere în cadrul concertului susţinut în iunie, la Sala Auditorium a Palatului Regal (MNAR) din Bucureşti, în formula Paolo Fresu (trompetă, fligorn), Petra Magoni (voce), Filippo Vignato (trombon), Francesco Diodati (chitară), Francesco Ponticelli (contrabas, bas electric) şi Christian Meyer (baterie).
Incontestabil, proiectul de Jazz italian HEROES – A Tribute to David Bowie îşi datorează originalitatea contribuţiei creative colective a unor muzicieni diferiţi
între ei ca generaţie, background artistic şi preferinţe muzicale, de la absolventul de Conservator parizian Fillippo Vignato sau chitaristul cu expertiză inclusiv în muzica de dans şi teatru
Francesco Diodati, până la veterani precum premiatul baterist Christian Meyer (Elio e le Storie Tese) ori vocalista Petra Magoni, ce a cântat chiar şi cu Bobby McFerrin, dar rămâne îndeobşte cunoscută pentru Musica Nuda. Drept urmare, pentru a desluşi modul în care a funcţionat atât de bine acest mix inedit, am invitat la un dialog informal întreaga trupă şi am început, natural, cu iniţiatorul proiectului, legendarul trompetist Paolo Fresu.
Ai afirmat că David Bowie a fost mereu apropiat de Jazz. Poţi să detaliezi? Fiindcă fanii lui Ziggy sau Thin White Duke s-ar arăta, probabil, miraţi. PAOLO FRESU: În primul rând, David Bowie cânta şi el foarte bine la saxofon. Apoi, să nu uităm că cei mai mulţi dintre muzicienii cu care a înregistrat ultimul său album, Blackstar, vin din Jazz, deci, prin urmare, dă senzaţia că abordarea
lui Bowie a fost undeva
între Pop şi Jazz. Din motivul pe care l-ai spus, ne-am apropiat cu mare grijă de acest proiect, tocmai pentru că muzica lui Bowie nu este liniară, iar când am început discuţiile cu Petra [Magoni] pe marginea repertoriului, am realizat repede că unele piese, care la ascultare păreau simple, nu erau deloc uşor de interpretat, apropiindu-se mai degrabă, în formă şi structură, de un standard de Jazz decât de o piesă Pop. Muzica lui Bowie
rămâne încă un mister pentru noi... e foarte uşor de ascultat, dar surprinzător de dificil de cântat. Nefiind niciunul familiar în profunzime cu muzica lui până la acest proiect, materializarea sa nu s-a dovedit a fi chiar o călătorie distractivă pe întreg parcursul său. [...]
Cât de greu a fost să-i convingi pe ceilalţi să se implice? A fost foarte, foarte simplu. Am pus mâna pe telefon, i-am sunat şi i-am întrebat dacă ar vrea să cânte cu mine David Bowie la Montsummano Terme. Toţi au zis ‚Da’ imediat, niciunul nu mi-a spus: ‚Lasă-mă să mă mai gândesc’. Pasul imediat următor a fost să stabilesc ce anume vom cânta, iar acela a fost cu adevărat cel mai dificil. M-am consultat continuu cu Petra, fiindcă am plecat de la ideea de a include material nu doar din trilogia berlineză [Low/ Heroes/ Lodger], dar şi de pe ultimele lui albume, precum şi piese celebre, ca Space Oddity. [...]
Citiţi interviul complet cu membrii proiectului HEROES pe www.zilesinopti.ro
OLa sfârșitul unei noi ediții a Sibiu International Street Art Festival, Galeria de Artă
Stradală în aer liber a Sibiului s-a îmbogățit cu cinci noi picturi murale de mari dimensiuni pe cinci clădiri din oraș. Trei fațade de blocuri de locuințe și două unități de învățământ au fost complet schimbate de artiști prin artă stradală.
Christian Stanley - un muralist din Florida, Riivo Kruuk - un pictor și artist stradal din Estonia, Cristian Scutaru - un muralist din România, Julian Cruz - un artist vizual și scriitor din Argentina și Dominic Laporte - un muralist și ilustrator din Canada au schimbat fațadele cenușii ale Sibiului
în culoare și energie care ne invită să privim, să descifrăm și să apreciem mai mult orașul.
”Cât de frumos e ca între blocurile comuniste gri și posomorâte să îți apară
în față un tablou de 20 de metri, explozie de culori, detalii și sentimente în imagini. E minunat să îți schimbi starea emoțională și psihică, doar ridicând capul din cimentul trotuarului pe care pășești. Asta e puterea artei: schimbarea inimii într-o fracțiune de secundă”, spune Amy Hozat, partener SISAF.
După cele nouă ediții ale festivalului, Galeria de Artă Stradală a Sibiului include peste 55 de locații, 117 picturi murale, 13.200 metri pătrați de culoare și creativitate infinită. Locațiile complete le puteți găsi pe www.streetartfestival.ro,
Câștigător al două premii Oscar (pentru Glory și Training Day) și cu încă opt nominalizări în portofoliu - dintre care cea mai recentă a fost chiar anul trecut, pentru The Tragedy of Macbeth -, deopotrivă iubit de critica de specialitate și de public, Denzel Washington este unul dintre cei mai valoroși actori din cinematografia americană contemporană. În pofida statutului de super-vedetă, la încheierea ultimei zile de filmare la The Equalizer 3, Washington a ieșit din cadru fără a face o vâlvă deosebită în jurul ultimei sale apariții în rolul anti-eroului Robert McCall, fostul US Marine și agent secret devenit vigilante, pe care l-a interpretat pentru întâia oară în 2014. Trilogia regizată de Antoine Fuqua se va închide la finele aceste veri, când The Equalizer 3 va fi lansat în cinematografe, inclusiv la noi, iar spectatorii îl vor vedea pe McCall refugiat în Europa, implicat fără voie într-un conflict cu Mafia italiană. Prin amabilitatea InterComFilm, distribuitorul filmului în România, am obținut, în exclusivitate pentru cititorii Zile și Nopți, un interviu în care
DENZEL WASHINGTON oferă publicului detalii despre rolul său dintr-unul din cele mai așteptate filme de acțiune din
Cum a fost experiența lucrului la The Equalizer 3?
Ei bine, în primul rând, a fost una foarte diferită, întrucât am filmat în Europa, în Italia mai exact, și a fost grozav, în special Coasta Amalfi, care e foarte frumoasă. Mai fusesem acolo, dar niciodată în locațiile în care s-a filmat. E partea din Italia pe care eu o ador. De circa 30 de ani merg aproape în fiecare vară în Italia, însă niciodată n-am ajuns acolo cu un job și a fost o reală plăcere să lucrez acum în regiunea aceea.
Cum se simte Robert McCall scos din mediul american prin natura poveștii și mutat în Italia?
N-aș zice că nu e în elementul său, dar în mod evident, sunt diferențe de limbă, diferențe culturale, în ceea ce privește mâncarea... toate lucrurile astea, deci McCall trebuie să facă față unor provocări. Dar asta a făcut el dintotdeauna, nu-i așa? Este un om care adoră un challenge.
Robert McCall rămâne singurul personaj pe care l-ai interpretat nu doar o dată pe marile ecrane. De ce îți face plăcere să îl joci?
Vorbind cu oamenii, am descoperit că ei iubesc acest personaj, întrucât simbolizează ideea de justiție. Mă refer la oameni obișnuiți, care mi-au mărturisit că le place personajul fiindcă este capabil să biruiască în fața nelegiuiților într-un mod de care ei n-ar fi capabili. El poate să ajungă să îi înfunde inclusiv pe cei care reprezintă autoritatea, cei care dețin puterea, iar asta-i face să se atașeze de personaj.
Mai ales că trăim în vremuri în care simțim nevoia cuiva care să ne protejeze pe noi, cei mici. Ești de acord?
Da. N-am auzit chiar formularea asta, însă discutam cu portarul din clădirea în care locuiesc, după ce tocmai terminasem Fences, iar el mi-a zis atunci: ‘Mda, Fences e nemaipomenit, dar când faci următorul Equalizer?’. Era unul dintre aceia care își dorea mult să revadă un personaj de care se simțea aproape. La fel, îmi aduc aminte că, în anii ’80, am făcut un film foarte serios, Cry Freedom, despre Stephen Biko [activistul anti-apartheid], și povestindu-i despre cât e de important unui prieten de-al meu, doctor, acesta mi-a replicat: ‘Zilnic, eu mă confrunt în realitate cu probleme de viață și de moarte, așa că vreau ca un film să mă ajute să evadez, să mă distreze, nu să-mi pună și el probleme de felul ăsta.’. Doar pentru că acel film era important pentru mine, nu însemna deci neapărat că era important și pentru el.
Care este explicația că personajul își cronometrează în avans fiecare luptă? Își gândește mișcările ca la șah?
Cred că e parte din procesul lui, parte din personalitatea sa. Și da, e un fel de gândire strategică, să evalueze amenințarea imediat ce a intrat într-o încăpere, fiind interesant pentru public să privească spre personajele negative chiar din perspectiva lui, să vadă prin ochii lui armele pe care acestea le au, câte sunt, cine e cel mai dur, tatuajele, toate chestiile astea. În felul ăsta, și publicul e cu un pas înaintea bad guy-ului.
Cât de importantă este buna colaborare? Antoine Fuqua, de exemplu, a regizat cinci filme cu tine, cele trei Equalizer, plus Training Day și The Magnificent Seven. De ce crezi că funcționează atât de bine?
Știi deja că suntem pe aceeași lungime de undă. Am avut un succes imens încă de la început, cu Training Day, și am ajuns treptat să ne cunoaștem foarte bine, iar familiile noastre s-au apropiat și ele în timp. Cinci filme am făcut cu Antoine, zici? Da, dar am făcut patru și cu Spike [Lee]. Sunt realizatori de film cu care te înțelegi din prima și continui cu ei. De fapt, cu Spike voi lucra din nou chiar anul viitor.
În Equalizer 3 colaborezi din nou cu Dakota Fanning, la aproape 20 de ani după Man on Fire. Cum a fost?
N-aș putea zice că a fost ciudat, într-un sens negativ, ci că a fost interesant s-o privesc acum în ochi pe fetița de acum 20 de ani,
devenită femeie în toată firea, iar pentru mine, asta a fost un pic straniu. Dar e la fel de drăguță și, nu e nevoie să o mai zic, foarte talentată.
Să vorbim nițel de povestea din Equalizer 3. Robert are aici un adversar formidabil, Mafia, corect?
Da, așa e. Devine parte a vieții oamenilor din acel mic sat în care s-a stabilit și nu se poate abține să nu se implice. Inițial, este rănit și are nevoie de ajutor, dar Robert nu e genul de om care să aibă nevoie sau să ceară sprijin, fiindcă e un solitar. Nu mai e cazul acum, pentru că nu poate continua singur și se vede forțat să se bazeze pe oameni și, în ultimă instanță, să învețe să se bucure de prezența altor oameni.
Cum te-ai pregătit pentru acest film?
A fost un proces de aproximativ doi ani legat de transformarea mea fizică. La începutul lui 2022 pierdusem deja vreo 15 kilograme, iar până la final
am mai dat jos alte 8-9 kile. Pentru remodelare. E o replică în The Tragedy of Macbeth, în care personajul vorbește de “frunza galbenă” a vieții lui și cred că eu am ajuns în acea fază, de îngălbenire a frunzelor, fiindcă frunzele la mine nu mai au cum să fie verzi [râde]. Iar asta e OK, deci trăiesc în prezent cu dorința să fiu cât mai bun, deopotrivă fizic, spiritual și mental. Vreau să văd până unde mă pot întinde, să explorez tot ceea ce am de oferit.
Cât ai fost lăsat să îți faci chiar tu casacadoriile?
Pentru că m-am antrenat la box timp de mulți ani, decenii chiar, sunt bun la chestii fizice, pot împărți pumni fără probleme, dar, ca să-ți răspund la întrebare, am avut un super-cascador ca dublură și l-am lăsat pe el cât am putut de mult, iar eu doar să iau creditul pentru rezultat [râde]. Deci, de obicei, când e vorba de dat pumni, eu sunt cel care a făcut-o, însă la primire, el a fost
cel care i-a încasat. Cum sună asta? Altfel, eu exersez și în prezent boxul, acesta continuă să fie inclus în programul meu de pregătire matinală. Și astfel, Tatăl Timp rămâne neînvins [râde].
Cum a fost momentul în care ți-ai luat adio de la un personaj care te-a însoțit timp de aproape un deceniu?
Nu mi-am pus problema în termenii ăștia, fiindcă mă gândeam mai mult la faptul că mă întorc acasă, deci nu mai știu ce aveam în minte. N-a fost un moment ieșit din comun. Și realitatea e că nu poți ști niciodată...
Nu poți ști dacă nu îl vei mai juca din nou?
Eu știu, iar tu ești cel care nu poți ști niciodată [râde]. Trupul meu știe. Genunchii mei o știu.
Totuși, prin spusele tale, dai un pic de speranță fanilor...
Pare că am zis-o în glumă, dar literalmente, genunchii mei au resimțit fiecare dintre cei 700800 de pași - care au părut, de fiecare dată, câte 10.000 - făcuți pentru film în Atrani, Italia, până la acea bisericuță din vârful muntelui. Când ai genunchii șubrezi, cea mai grea parte nu e urcarea, ci coborârea... pe pietriș! Și le mai și vezi pe bunicuțele italiene de 90 de ani cu care te intersectezi pe drum și care merg cu mâinile la spate, cu aerul de ‘Eu fac asta în fiecare zi, ce-i în neregulă cu tine, tinere?’ [râde]. Chiar a fost greu.
Altfel, ca actor, ești în postura unică de a sta mai mult timp decât un turist aflat în vacanță în unele locuri și poți intra în contact cu localnicii, care, după ce trece în 2-3 zile magia faptului că se filmează la ei în zonă, își trăiesc viața lor, doar observându-te sau ajutândute, eventual, în ceea ce faci. După care vine vremea să îți faci bagajele și să pleci acasă, dar amintirile sunt deosebite. Ca atunci când am cunoscut o bătrânică de vreo 80 de ani care nu vorbea engleza, iar eu, neștiind italiană, am rugat pe cineva să îi spună că este noua mea prietenă. Atunci a început să tragă de mine, toată lumea a izbucnit în râs și, când am întrebat de ce, mi s-a spus că ea a zis: ‘Te iau acasă. Dacă ești noul meu prieten, te iau acasă la mine’. Iar oamenii au explodat de veselie. Este un privilegiu să devii parte a unei culturi unice, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în nicio altă circumstanță decât cea dată de munca în altă parte, în acest caz la un film, timp de o perioadă mai lungă de
timp. Ca să nu mai vorbim de faptul că Mediterana e acolo și că lucrezi înconjurat de toată acea arhitectură frumoasă, de podgorii și de livezi de lămâi. Coasta Amalfi e un loc magic. Spusele mele par cele ale unui ghid turistic [râde]. Trebuie sămi sun agentul ca să-mi facă rost de o comandă pentru un spot publicitar [râde]. Adevărul e însă acela că m-am simțit foarte bine acolo.
În ultima zi, l-ai îmbrățișat pe Antoine și i-ai mulțumit pentru tot sau, pur și simplu, ai plecat?
Sunt genul care întotdeauna pleacă în liniște, fără să spună vorbe mari. În fapt, ultima zi de filmare a fost la Roma, după care eu, fiind un tip liniștit, căruia nu-i plac fanfarele, m-am făcut nevăzut.
Asta se potrivește și cu personajul, nu-i așa?
Ai dreptate, e adevărat!
După ce și-a terminat treaba, dispare, iar tu te întrebi unde.
Dar se poate întoarce, dacă avem nevoie de el?
Ar trebui să se întâmple ceva crime prin Paris sau
în sudul Franței... poate?
Miros și ceva tipi răuvoitori de combătut prin insulele grecești! Trebuie să fie niște “negativi” și pe-acolo [râde].
După cum deja ne-a obișnuit de-a lungul anilor, Disney recurge adesea la adaptarea pentru marile ecrane a temelor din parcurile sale de distracţii (Pirates of the Caribbean, Tomorrowland, Jungle Cruise), iar comedia Fantasy-Horror
Casa bântuită este o nouă dovadă în acest sens, ba, mai mult, reprezintă un remake al deja cunoscutei pelicule Haunted Mansion din 2003, care l-a avut pe celebrul actor comic Eddie Murphy în rolul principal.
Sinopsis: Adaptarea, ce reprezintă un mix între comedie, horror, dramă și fantasy, aduce în prim plan povestea unei mamei singure, Gabbie, care, alături de fiul ei de 9 ani, Travis, se mută într-un conac din New Orleans. Acesta, deși în aparență pare o simplă locuință cu oarecare vechime, se dovedește a fi învăluit într-o atmosferă sumbră, plină de secrete și… de câteva fantome nu foarte prietenoase. Astfel, în speranța de a reuși să „elibereze” casa
de spiritele rele care au pus monopol asupra conacului, Gabbie apelează la ajutorul unei echipe cel puțin interesante - un ghid turistic, un clarvăzător, un istoric și un preot - în speranța că aceștia o vor ajuta la exorcizarea și curățarea conacului proaspăt cumpărat.
Filmul o are în rolul principal pe Rosario Dawson - consacrată pentru filme precum Men in Black II, Seven Pounds sau Rent -, în care aceasta joacă alături de LaKeith Stanfield (îndrăgit pentru roluri în lungmetraje precum Knives Out, Get Out, Sorry to Bother You sau Uncut Gems), Tiffany Haddish (Like a Boss, Girls Trip), Jamie Lee Curtis (Everything Everywhere All at Once, Halloween, Knives
Out) sau Danny DeVito (Batman Returns, Matilda, The Rainmaker). Unul dintre aspectele care se anunţă a fi remarcabile este ambientul ameninţător și plin de suspans, care pare a fi susținut de o tehnică de filmare şi editare impecabilă. Pe măsură ce povestea se dezvoltă, sunetele misterioase și jocul de lumini și umbre creează o tensiune crescândă, amplificând senzația de neliniște și pericol iminent, culminată pe alocuri de scene umoristice.
Casa bântuită (Haunted Mansion), regizat de Justin Simien (Dear White People, Bad Hair), după un scenariu de Katie Dippold (The Heat, Spy, Snatched), va avea premiera în cinematografele din România pe 28 iulie. Filmul a creat deja speranțe datorită distribuției, cât și a trailerului incitant, fiind așteptat de cinefilii de pretutindeni, dornici să compare lungmetrajele lansate la două decenii distanță.
o întâlnire cu fantomele din parcul Disney
„Casa bântuită”,
Christopher Nolan obișnuiește ca, odată la câțiva ani, să ofere publicului o capodoperă cinematografică, un film de neratat, care este în același timp și blockbuster, și film dens, cu substanță. În 2023, un an care stă sub semnul războiului din Ucraina și al amenințărilor nucleare din partea dictatorului rus Vladimir Putin, Nolan propune publicului din întreaga lume un film biografic despre omul care a construit bomba atomică.
Astfel, cel de-al doisprezecelea film al lui Nolan va fi o schimbare de ritm pentru filmografia sa, având în vedere că regizorul scrie și produce un film biografic despre viața lui J. Robert Oppenheimer. Este prima dată când își concentrează creativitatea pentru realizarea unui film biografic, dar Oppenheimer a fost în mintea lui Nolan chiar și atunci când a făcut „Tenet”. Există acolo o scenă cheie, în care omul de știință este menționat.
Trebuie menționat și că scenariul pentru „Oppenheimer” este o adaptare a cărții American Prometheus: Triumful și tragedia lui J. Robert Oppenheimer, de Martin Sherwin și Kai Bird. Cartea, câștigătoare a Premiului Pulitzer, a fost transformată într-un film descris ca fiind „un thriller epic filmat pentru ecranul IMAX, care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva”.
pic de context despre un personaj complex, care a schimbat lumea
Oppenheimer a fost un om de știință celebru mai ales pentru că a fost cel care a condus misteriosul
Proiect Manhattan - echipa care a dezvoltat bomba
atomică pentru SUA, în cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, Oppenheimer a fost președinte al Comisiei pentru Energie Atomică a Statelor Unite, unde a lucrat, în mod paradoxal, pentru a încetini cursa înarmărilor nucleare cu Uniunea Sovietică. După ce a oferit însă americanilor bomba atomică, care a pus capăt Celui de-al Doilea Război Mondial, în 1954, Oppenheimer a fost catalogat drept comunist pentru afilierea sa la mai
„Oppenheimer”
multe grupări. A fost eliberat din serviciul guvernului federal și și-a continuat contribuția la știință în calitate de profesor și fizician teoretician inovator în timpul exilului său. A primit trei nominalizări la Premiul Nobel pentru fizică, între 1946 și 1967, deși nu a câștigat niciodată unul înainte de moartea sa, în 1967. Oppenheimer a fost bântuit toată viața de faptul că opera sa ar putea la un moment dat să distrugă întreaga lume, la propriu.
Nolan este renumit pentru faptul că transformă marele ecran într-un spectacol fără a face apel la CGI, la efecte speciale generate pe calculator. Ochii și mințile spectatorilor au apreciat întotdeauna acest lucru, poate și pentru că în subconștient nu s-au simțit păcăliți de „falsuri”. Și de această dată, filmările pentru „Oppenheimer” au fost gândite fără a implica ecranul verde. De exemplu, pentru filmarea detonărilor nucleare, Nolan a folosit explozibil real. Testul nuclear Trinity a fost recreat în miniatură, cu explozibil real, iar supervizorul de efecte speciale al filmului, Scott R. Fisher, s-a referit la aceste scene ca fiind „big-atures”, deoarece echipa a încercat să facă modelele cât mai mari posibil. De asemenea, un întreg oraș în stilul anilor 1940 a fost construit de la zero, deoarece Nolan a vrut să facă filmul cât mai subiectiv posibil - povestind totul din punctul
de vedere al lui Oppenheimer, a trebuit să găsească o modalitate de a vizualiza ideile și gândurile acestuia cu privire la modul în care își imagina lumea cuantică și undele de energie.
Câștigătorul de Oscar, Matt Damon (The Martian) s-a alăturat distribuției
în rolul Gen. Lt. Leslie Groves, directorul militar al Proiectului Manhattan, care a supravegheat, de asemenea, construcția Pentagonului.
Robert Downey Jr. (Iron Man) s-a alăturat filmului
în rolul lui Lewis Strauss.
Strauss și Oppenheimer
Mai e mult până la următoarea gală a Premiilor Oscar, dar încă de la primele teasere și trailere s-a vorbit despre faptul că „Oppenheimer” va fi un magnet de statuete de aur. E destul de greu că nu va fi așa, având în vedere nu doar subiectul abordat, care e în acești ani mai de actualitate ca oricând, dar și distribuția, care a strâns un full house de actori extraordinari, extrem de apreciați și premiați.
Cillian Murphy (Peaky Blinders), un frecvent complice al lui Christopher Nolan, va juca rolul lui J. Robert Oppenheimer
însuși. Emily Blunt (A Quiet Place) va face din nou echipă cu Murphy, colegul ei de platou din A Quiet Place II, în rolul lui Katherine Oppenheimer. Katherine a fost o activistă și om de știință și una dintre multele legături dintre Oppenheimer și ideologia comunistă.
s-au aflat în părți opuse ale dezbaterii privind dezvoltarea bombei cu hidrogen, la sfârșitul anului 1940. La fel ca Oppenheimer, Strauss va ajunge să fie președinte al Comisiei pentru Energie Atomică a Statelor Unite.
Florence Pugh (Black Widow) va juca rolul lui Jean Tatlock. Tatlock a fost unul dintre cele câteva puncte de legătură între Oppenheimer și comunism, iar cei doi au fost prinși într-o relație care va stârni scântei timp de ani de zile.
De asemenea, s-a anunțat că Rami Malek (Bohemian Rhapsody), câștigător al premiului Oscar, va juca rolul unui om de știință, iar regizorul și actorul
Benny Safdie (Goodtime) îl va interpreta pe Edward Teller, un fizician maghiar care a contribuit la crearea primei bombe cu hidrogen.
O distribuție care n-are cum să nu prindă un Oscar
Pe la începutul anului publicam, tot la această rubrică, un articol intitulat O țuică pentru calul meu, în care scriam despre extrem de frecventele mele contacte cu tot felul de distilate tradiționale din diferite țări și cum știu ei să și le promoveze. Trebuie să recunosc că nimic nu mă pregătise pentru ceea ce a urmat. Ficatul meu nu ar trebui să citească acest text.
“Rakija connecting people” este mesajul de pe tricoul cumpărat din Mostar, un oraș din nordul Herțegovinei. Tricoul, cu pastișa după sloganul Nokia, mi-a adus aminte de un altul, la care am ținut mult, făcut după o idee a scriitorilor lui Vasile Leac sau Cătălin Lazurca: Noica collecting people. În fine, divaghez.
Cu doar câteva zeci de metri înainte de taraba de la care mi l-am cumpărat, observasem în vitrina unui wine bar un anunț extrem de tentant, scris cu autocolant: rakija tasting. Bănuiesc că ați intuit cu toții că rakija e rachia/ răchie adică țuici, palinci și alte distilate. La întoarcerea din Bosnia și Herțegovina am oprit pentru o noapte în Belgrad și ne-am cazat întrun cartier destul de departe de centru, într-un apartament cam insalubru, fix peste drum de un rakija bar. O locantă curățică, de cartier, cu două tipuri de sucuri, un sort de bere draft sau sticlă și multe pălinci. În Belgrad mai fusesem în februarie și două lucruri m-au frapat:
numărul de librării și consumul de pălinci. Pe cea mai cunoscută pietonală cu restaurante, în fața acestora am găsit standuri dichisite cu zeci de pahărele care te îmbiau. Erau turnate din recipiente cu canea, în rame de lemn, cu țoiuri aliniate ca la armată. Cam câte șase feluri de pălinci și lichioruri. Au același preț ca al altor băuturi alcoolice tari, deci nu e vorba de preț. Am înțeles că e un obicei să te duci trotilat la club după câteva astfel de shoturi. Știu, am practicat treaba asta, se practică și acum. Doar că la noi n-o să vezi shoterie cu țuici. Ba, chiar riști să îndepărtezi posibile partenere de dans cu damful greu, de „țăran necizelat”.
Cam așa e văzută țuica pe la noi, mai mult o băutură de babalâci, de birt din colțul uliței, în contradicție flagrantă cu Nuba sau Fratteli. Am aflat că, totuși, pare că remediem nițel din handicapul de imagine și că tinerii au început să o mai consume. Nu încurajez aici consumul de alcool, cel puțin nu în cantități care să ne facă rău, dar cred că o schimbare a preferințelor ne-ar fi benefică, nouă ca întreg. Într-o țară cu o climă perfectă pentru prune, mere, struguri, gutui, piersici etc., parcă e și păcat să fim buni doar la gemuri și dulcețuri. Dar pentru asta e nevoie de o mică resetare de mentalitate sau de o promovare smart a acestor băuturi. Și poate o prezență ceva mai vizibilă a miniaturilor la raft, așa cum am văzut eu în multe țări. În acest caz, plagiatul nu e de rău.
În sezonul estival, v-aș îmbia cu niște vase mici comestibile, care vă vor cuceri imediat, fiindcă sunt încăpătoare și sățioase.
Ca milioane de pământeni de altă naţie decât cea la care mă refer, prețuiesc și savurez mâncarea turcească. Ei, turcii, o adoră de-a dreptul. Într-atât de mult, încât o cântă, binevoiți să ascultați „Domates, biber, patlican” („roșii, ardei, vânătă”), cum sună un hit al unui foarte popular star local, rockerul Barış Manço. Ca să vedeți ce interesantă e povestea numelui său: i s-a spus la naștere Tosun Yusuf Mehmet Barış Manço, unde ultimul era numele de familie, penultimul – un prenume care înseamnă Pace, pe turcește (pe fratele său mai mare, născut pe vremea conflagrației mondiale, l-a chemat Savaş, adică Război!), primele două însemnau pur și simplu Yusuf cel voinic, așa cum era poreclit defunctul său unchi.
Turcii și-au introdus mâncarea și-n pilde populare, ziceri de înțelepciune la care ader cu entuziasm. Fiindcă, aflați de la ei, pâinea e plămadă a vieții, iar dacă vrei ca un om să muncească bine, hrănește-l bine. Așa ajungem încet-încet, căci unde-i graba în lumea orientală?, la pide, un fel de mâncare socotit „pizza turcească”, deși n-aș intra în discuția „care a apărut primul”. Pide își trage sevele din regiunea turcească învecinată cu Marea Neagră, dar nu atentează la pilaful cu hamsii, se mulțumește cu ce are la îndemână, cârnat turcesc, ouă cu brânză de oaie, spanac cu brânză.
Pide e și cu carne, și cu umplutură pe gustul ovo-lacto-vegetarienilor. Aluatul, cu toată simpatia pentru pizza, e diferit, mai bogat, iar umplutura e versatilă, frecvent fiind întâlnită sub formă de ceapă, usturoi, roșii sau ardei, dar limita e cerul sau, mai bine zis, pământul care ne dă roade. Bărcuța se face la cuptor, dacă se poate,
unul ca pe malurile Bosforului, ca să nu dea diferență. Pide e gustare, dar poate fi și fel principal de mâncare. E bună și stradal, și la local. E „Kiymali kașarli pide” – pide tucească cu carne de vită și cașcaval, un platou sănătos, date fiind proporțiile, și sățios, date fiind proprietățile ingredientelor. La Yusuf Kepab, unde am hăpăit acest preparat, pe care l-am acompaniat cu un pahar răcoros de ayran cu gust și consistență originale, în secțiunea de meniu zisă „pide ve lahmacun”, mai găsiți bărcuțe umplute cu ciuperci și cașcaval, cu aceleași ingrediente plus ardei, cu döner de pui, de vită sau cu cârnat.
Am pomenit de restaurantul cu specific turcesc Yusuf Kebap nu doar pentru a vă ajuta să identificați locul în care m-am desfătat culinar, ci și pentru că are mai multe atribute pe care le apreciez: e nou; e în drum spre casă (sau spre serviciu, depinde de momentul zilei la care ne referim); e plin de personal serviabil și sobru; are și mușterii din Turcia – pentru mine, când merg la un restaurant străin din orice oraș, e reconfortant să constat că și cei din țara de proveniență îl frecventează. Bunbun! Aferim!
Ce credeți? Cât de mult contează să faci mișcare în fiecare zi așa cum auzim în tot felul de spoturi radio sau tv? Are vreo legătură alimentația cu ceea ce facem noi în fiecare zi, cu rutinele noastre? Sunt zonele rurale și montane pregătite să găzduiască noile forme de mișcare lentă și să faciliteze contactul cu populația locală?
Până acum câtva timp și în unele sate încă, acest echilibru între mișcare și mâncare era firesc, se întâmpla de la sine. Dar cum poate funcționa astăzi echilibrul între aceste două componente esențiale, adică cum și ce acumulăm prin mâncat și cum ne consumăm energia?
Încep prin a menționa că în zona unde trăim existau tradițional foarte multe activități afară în rutina zilnică cum ar fi: munca la câmp, munca la pădure, scosul animalelor la păscut, lucratul grădinii și grija de gospodărie. De asemenea avem și activități specifice zonei noastre care au legătură cu păstoritul și modul cum se creșteau oile: avem transhumanța mare care ajungea pe vremuri la sud de Dunăre sau mai târziu în Dobrogea și Banat și avem transhumanța mică și pendulară care avea loc vara la munte la stânele alpine. Adică foarte
mult mers pe jos și lucrat afară, outdoor cum se spune azi. Similar pendulează astăzi încă apicultorii cu stupii lor prin toată țara iar vara avem activități agricole importante cum ar fi făcutul fânului, culesul fructelor și păscutul animalelor. Toate aceste cicluri de activități erau mari consumatoare de calorii și necesitau un aport crescut de hrană pe care localnicii au știut să-l gestioneze bine.
Invers decât ne-am aștepta un procent mult mai mare de orășeni au înțeles în schimb că mâncarea bună e acompaniată întotdeauna de un program de mișcare sau chiar sport. Astfel vedem că parcurile sunt pline, sălile de sport au mulți vizitatori și multe entități diferite promovează sportul în masă leagă activități de mișcare precum drumeția, alergarea sau mersul pe bicicletă.
Propunerea mea este ca orice tip de vizitare a unei zone rurale să țină cont de aceste particularități ale peisajelor culturale locale, fie ele din zone montane sau din cele colinare ale județului Sibiu: participarea la muncile agricole cu localnicii, drumeție în anotimpurile unde putem întâlni localnici lucrând, alergare montană și ture de bicicletă cu vizite la producători mici de alimente, cules de plante medicinale și ciuperci, participarea la prepararea meselor etc. Doar astfel, vizitat noastră, sau forma de turism pe care o alegem, devine ecoturism în adevăratul sens al cuvântului!
t riathlon Challenge: înot la ZOO, pedalat în Mărginime, alergare în ast R a
Probabil cel mai frumos triathlon de asfalt din România revine în 2023, duminică, 6 august, începând cu ora 8 dimineața, cu ediția a II-a, în superba zonă a Pădurii Dumbrava, cu minunatele ei locații: Grădina Zoologică din Sibiu, Muzeul Civilizației Tradiționale ASTRA și drumurile județene Sibiu - Rășinari DJ 106 A și Sibiu - Cisnădioara DJ 106 D. Va fi un
triathlon altfel penru că fiecare probă - înotul, bicicleta și alergarea, nu vor fi doar bifate, ci trăite la maximum datorită condițiilor deosebite în care se desfășoară: lacul din Grădina Zoologică, în care se va înota, e situat în mijlocul pădurii și înconjurat de animale care mai de care mai exotice, se va pedala pe superbele drumuri care leagă Sibiul de Rășinari și de Cisnădioara, ambele închise traficului, parcurgându-se două ture a câte 20 de km, majoritatea la umbra pădurii, iar alergarea va avea loc în Muzeu al Civilizației Tradiționale Populare ASTRA, un loc încărcat de istorie. Competiția e structurată pe trei categorii: Triathlon Olimpic (1500 m înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare), Sprint Triathlon (500 m înot, 20 km bicicletă, 5,5 km alergare), Ștafetă (în care fiecare dintre cei trei membri parcurge, pe una din probe, distanța de la Triathlon Olimpic).
Chiar dacă a început cu stângul prima rundă a noului sezon din SuperLigă, echipa sibiană de fotbal are în față multe meciuri în care poate aduna puncte. În luna august, FC
Hermannstadt va întâlni pe teren patru dintre cele mai bune echipe din România: Universitatea Craiova, pe 5 august, meci în deplasare; FCSB, pe 12 august, pe Stadionul Municipal
Sibiu; SEPSI, pe 19 august, meci în deplasare; și Universitatea Cluj, pe 26 august, pe Stadionul Municipal Sibiu. Pentru sezonul nou început, clubul sibian de fotbal a adus și noi întăriri, e vorba despre Rúben Fonseca, un vârf de atac portughez, în vârstă de 23 de ani, care până în prezent a evoluat în țara natală pentru echipe ca Feirense, Salgueiros, Braga și Tondela. Acesta e cotat la suma de 250.000 euro pe siteurile de specialitate. Tot de curând s-au alăturat echipei sibiene și Adrian Petre, un vârf de atac în vârstă de 25 de ani, cotat la suma de 400.000 euro pe siteurile de specialitate, Valerică Găman, unul dintre cei mai experimentați fundași centrali din România, în vârstă de 34 de ani și Gabi Iancu, care a decis să rezilieze contractul cu F.C. Ahmat Groznîi și să revină la Sibiu. Finala Cupei României este programată pentru data de 15 mai 2024.
Comunit a ria 2023: manifest ciclistic pe străzile sibiului
Iubitorii de sport pe două roți și de mișcare în aer liber sunt invitați duminică, 13 august să participe la cea de-a patra ediție a manifestului ciclistic ComunitAria. Evenimentul aduce în atenția sibienilor două principii de viață importante: pe de o parte, responsabilitate și siguranță, pe de altă parte, sănătate. Conform unei statistici recente, 45% din accidentele
cu bicicleta sunt cauzate de propriile erori, 18% de vehicule cu motor, 17% din cauza altor biciclete, 4% din cauza mașinilor parcate, 8% din cauza animalelor, iar 8% din alte cauze. Pentru că cele mai multe accidente se întâmplă din cauza manevrării incorecte a bicicletei e mai mult decât necesară responsabilitatea în trafic pentru a fi în siguranță. În plus, mersul pe bicicletă e sănătos atât pentru noi, cât și pentru planetă. Mersul pe bicicletă îți face organismul să elibereze endorfine, hormonii fericirii, iar astfel scade riscul apariției unor boli de natură psihologică. Un raport recent, publicat de Universitatea Davis din California, conține dovezi importante în sprijinul folosirii bicicletei ca mijloc de transport principal. Simplul fapt că mergi cu bicicleta la muncă, la piață, sau pentru a te întălni cu prietenii, poate schimba lumea.
30% REDUCERE
Tobogane, piscine și spa • Petreceri pentru copii
Concursuri in apă • Tombole și vouchere cadou
Cinci zile de aventură pentru copii, la Clubul de Vacanță Ozaki a rena
Vacanța de vară e în toi, iar copiii au nevoie mai mult ca oricând de mișcare, relaxare și multă socializare, dar și de aventuri care să le suscite intereseul și să le consume energia. Între 14 și 18 august, între orele 08:00 - 16:30, Ozaki Arena va organiza un nou Club de Vacanță, în cadrul căruia cei mici vor participa la cursuri și concursuri de cățărat la Baza Sportivă
Ozaki Arena, vor învăța noțiuni de prim ajutor, vor practica jocuri în echipă, iar în funcție de condițiile meteo vor petrece o zi la Muzeul în aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului, unde vor avea parte de cursuri de orientare turistică, și o zi la Păltiniș, unde se vor bucura de drumeții, dar și de jocuri și multă distracție. Toate activitățile din Clubul de Vacanță sunt menite să le dezvolte copiilor pasiunea pentru sport, mișcare, drumeții și sunt o alternativă sănătoasă și benefică la orele petrecute de tineri în fața ecranelor. Clubul de Vacanță din perioada 14 - 18 august e destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, iar taxa de participare e de 750 lei. Înscrierile se fac online, iar formularul poate fi găsit pe pagina de Facebook: Ozaki Arena. Numărul maxim de participanți pentru desfășurarea școlii este de 15 copii / grupă.
Transylvania Classic se vrea un eveniment pe care să-l petreci în familie, să fie nu doar o cursă pentru primul loc, ci mai degrabă un raliu ca o vacanță, așa cum e și motto-ul evenimentului. Despre ediția din 2023, dragostea pentru mașinile clasice și cele electrice, dar și despre ce face Transylvania Classic un eveniment atât de special, am stat de vorbă cu Sorin Itu, organizator.
Majoritatea mașinilor pe care le vedem la Transylvania Classic nu sunt mașini pe care le vedem în traficul de zi cu zi. Ce modele clasice sau mai noi vor admira sibienii între 10 și 12 august?
Ca în fiecare an, la Transylvania Classic vor fi pe lista de start modele legendare, care au impresionat pe toată lumea la vremea respectivă. Vom vedea la Sibiu modele speciale ale unor constructori
precum Mercedes-Benz, Porsche, MG, Audi, Renault, Ford, Fiat și, desigur, Dacia. Sunt mașini de colecție la volanul cărora se vor descoperi cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu. În plus, avem și categoria dedicată posesilor de mașini electrice și aici vom vedea cele mai noi modele disponibile pe piața din România.
Nostalgia a căpătat forma unui trend în rândul noilor generații și nu numai. De ce crezi că în plin avânt
tehnologic tot mai mulți iubitori de mașini au o pasiune aparte pentru modelele clasice?
Cred că exact nostalgia față de trecut e una dintre explicațiile pentru această pasiune. Nu ai cum să uiți prima mașină a familiei și acum îți dorești să ai una la fel, pe lângă mașina de zi cu zi. Nouă ne place să meșterim, iar o mașină clasică e ”scuza” perfectă pentru asta. Mi-e greu să spun de ce și generația mai tânără are o pasiune pentru mașini clasice, dar nu ai cum să nu te îndrăgostești de sunetul acestor motoare și de formele speciale ale unor modele de colecție. În plus, la Sibiu vom avea în același loc modele legendare și mașini electrice, cele care reprezintă viitorul mobilității. Cred că am reușit să aducem câte puțin din cele două lumi și asta face din Transylvania Classic un eveniment atât de special.
Pentru că vorbim despre mașini clasice, ce principii trebuie să aibă în vedere
”Aducem în același loc modele legendare și mașini electrice, viitorul mobilității”
șoferii participanți pentru a duce la bun sfârșit competiția?
Cu siguranță proprietarii de mașini clasice își cunosc foarte bine bijuteriile pe care la conduc. Până acum nu am avut niciun abandon tehnic și sunt sigur că toate mașinile înscrise la start vor ajunge și la sosire.
De parcă frumusețea acestor comori pe patru roți nu ar fi suficientă, ele intră și în competiție, pe trasee rustice, dificile și inedite din județ. Prin ce locuri le va purta competiția?
Punctul central al ediției e Piața Mică din Sibiu. De aici, în cele trei zile ale evenimentului, participanții vor pleca să descopere cele mai frumoase locuri din județul Sibiu. În prima zi, echipajele vor avea ocazia să descopere
Mărginimea Sibiului, traseul trecând prin localități precum
Ocna Sibiului, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului,
Rășinari și înapoi la Sibiu. În ziua a doua am inclus din nou Transfăgărășanul, concurenții urmând să ajungă la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 m, după care vor pleca să descopere cele mai frumoase biserici fortificate din Bârghiș, Pelișor, Richiș sau biserica fortificată din patrimoniul UNESCO din Biertan. În cele trei zile ale competiției, echipajele vor parcurge aproximativ 300 de kilometri pe cele mai frumoase drumuri din județ.
Spui că Piața Mică e punctul central al Transylvania Classic. Ce pot vedea sibienii în centrul istoric al orașului în cele trei zile?
Startul festiv al ediției e programat joi, 10 august, începând cu ora 19:00 în Piața Mică, echipajele plecând apoi într-un tur demonstrativ pe străzile din centrul vechi al orașului. Vineri seara avem și Orange Pop Up Cinema, tot în Piața Mică. După sosirea din fiecare zi de concurs, în jurul orei 18:00, mașinile vor rămâne
în centrul istoric al orașului și vor putea fi admirare de toată lumea. Sâmbătă seara, în jurul orei 20:30, e programată și festivitatea de premiere.
Pe final, cum ai descrie Transylvania Classic în câteva cuvinte și ce valori își propune să transmită în rândul participanților?
Transylvania Classic e un raliu de regularitate dedicat vehiculelor clasice, youngtimere-lor și mașinilor electrice. E un raliu deschis oricărei persoane care deține un permis de conducere și o mașină care se încadrează în regulament. Ne dorim ca Transylvania Classic să devină un eveniment pe care să-l petreci în familie, să fie nu doar o cursă pentru primul loc, ci mai degrabă un raliu ca o vacanță, așa cum e și motto-ul evenimentului. Îmi doresc să avem un număr cât mai mare de echipaje la start și să rămânem unul dintre evenimentele de top dedicate mașinilor clasice din România. În plus, vreau să creștem și mai mult competiția dedicată mașinilor electrice pentru că am fost primii care am deschis acest drum și cred că acesta e viitorul mobilității.
Și aș mai vrea să mulțumesc Primăriei Municipiului
Sibiu și Consiliului Județean Sibiu pentru că susțin în continuare o serie de evenimente de succes care se desfășoară în orașul nostru.
Gospodăria românească tradițională este o celulă de bază a spațiului rural, un element cu importanță atât materială, cât și spirituală. În societățile premoderne este deosebită importanța țăranului ca producător și furnizor de bunuri atât pentru producerea hranei, cât și a altor produse și materii prime, din cele mai variate. Cu cât spațiul gospodăriei este mai bine dotat, mai generos și mai complex organizat, cu atât aportul în societate este mai mare. În funcție de caracterul zonei și al ocupației familiei care deținea gospodăria, acestea au diferite tipologii constructive și de amplasare în spațiul satului. Fie că sunt extinse pe suprafețe generoase la distanță mare una de cealaltă sau concentrate în vatra satului, gospodăriile cuprind atât locuințele familiei, cât și anexele aferente acesteia.
„ În mod ciudat, arhitectura este cu adevărat un lucru neterminat, întrucât chiar dacă o clădire este finalizată, ea ia o nouă viață.
Ea devine parte a unei noi dinamici: în ce fel oamenii o vor ocupa, o vor folosi, vor gândi despre ea.”
arh. Daniel Libeskind
n spațiul Transilvaniei, gospodăria tradițională a avut și a păstrat în anumite situații același caracter autosustenabil și constituie o sursă importantă de produse de consum naturale. Depășind încă de la început limita nevoilor materiale, aceasta s-a dezvoltat atât din punct de vedere estetic, cât și spiritual, fiind legată de tradiții și obiceiuri ancestrale. În funcție de influențele arhitecturale și de caracteristicile geografice, alcătuirea gospodăriilor are mai multe tipologii de amplasare pe lot, cu sisteme constructive în general din structură din lemn. Gospodăria permanentă amplasată în vatra satului cuprinde casa de locuit, acareturile destinate creșterii animalelor și acareturile necesare depozitării produselor agroalimentare. Influențele săsești au introdus o serie de reguli urbanistice și de compoziție care au fost preluate și au influențat întreaga imagine rurală a zonei. Clădirile sunt de cele mai multe ori dispuse pe limita de proprietate, compunând o incintă.
În fondul construit generos al spațiului rural din Țara Făgărașului avem din ce în ce mai multe exemple de gospodării restaurate care au primit o nouă viață și funcțiuni moderne. Caracterul autosustenabil s-a pierdut în timp și a fost înlocuit de o producție alimentară mult restrânsă. Dacă grădinile de zarzavat, mirodenii și peluze cu flori încă mai completează amenajările imobilelor din spațiul rural, în foarte puține cazuri mai întâlnim crescători de animale în vatra satului. Astfel, anexele dedicate acestora au primit funcțiuni noi. Cel mai întâlnit exemplu este șura sau spațiul de depozitare a furajelor. Spații generoase, impunătoare, cu structuri aparente deosebite au fost transformate.
Un astfel de loc care a fost readus la viață este Gospodăria
Cobor, amplasată în inima Transilvaniei, într-un spațiu atemporal. La o distanță de 20 de kilometrii de orașul Făgăraș intrăm în cea mai veche așezare atestată documentar din județul Brașov cu o primă mențiune în anul 1206, sub numele de „Villa Cowrhn”. Un relief natural deluros, fondul construit cu puține intervenții moderne și bogăția vegetației dau satului un puternic caracter autentic. Comunitatea locală, extrem de restrânsă, a fost descoperită de Camelia și Silviu în căutările acestora pentru o casă în care să se retragă în căutarea liniștii. Prima achiziție a fost ruina unei case amplasată la ieșirea din sat, într-un cadru natural sălbatic, dar de o frumusețe și
Ansamblul, în acest moment, este format din cele șapte proprietăți pe care le-au achiziționat una câte una și au pornit un proiect ambițios de a readuce la viață un ansamblu de gospodării tradiționale adaptat la nevoile unui complex de cazare cu dotări moderne. Imobilele, aflate în stare avansată de degradare, practic niște ruine, au fost reconstruite împreună cu șurile și grajdurile, transformate în spații de cazare cu tipologii diferite. Șura cu volumul cel mai generos a devenit Șura Culinară, un spațiu al răsfățului simțurilor, amenajată cu materiale și elemente autentice, armonios compuse. Aici funcționează restaurantul cu specific tradițional, de care se pot bucura atât oaspeții caselor din gospodărie, cât și călătorii aflați în trecere prin sat.
Păstrarea amplasamentelor originale ale caselor
și anexelor, odată cu desființarea împrejmuirilor dintre loturile originale, a conservat aspectul de dezvoltare organică a ansamblului. Odată ce intri pe poarta de lemn din străduța îngustă se deschide o perspectivă fascinantă, care se îmbogățește pe măsură ce străbați aleile ansamblului. Fiecare unghi este unul perfect. Fiecare spațiu are o relație cu întregul, păstrânduși în tot acest timp intimitatea. În acest moment, proiectul este în lucru în zona spațiilor de cazare și pune la dispoziție 19 locuri de cazare în diferite tipuri de construcții, fiecare cu farmecul și povestea proprie. Cu toate că gospodăria nu mai are aceeași importanță că și în secolele trecute, la Cobor, Gospodăria și-a păstrat sufletul.
Este posibil să revină în atenția ta anumite teme mai vechi legate de viața romantică ori de unele relații. Este, însă, o perioadă foarte bună pentru a te elibera de trecut și de „ce-ar fi fost dacă” și să tragi concluzii constructive din experiențele trecute.
Conjunctura astrală a lunii august te ajută să devii foarte convingător, iar perechea ta este dispusă să îți accepte ideile. Ai grijă ce îi spui și să te asiguri că nu o induci în eroare, fie și involuntar. Fii ponderat și să nu faci afirmații categorice decât dacă ești cu adevărat sigur.
Este posibil să ai parte de frământări sufletești și destabilizări relaționale care te obligă să iei mult mai în serios anumite situații din trecut. Relațiile amoroase necesită mai mult efort decât până acum și nu este exclus să te confrunți cu conflicte pe care le credeai stinse.
Este posibil să aibă loc certuri sau situații destabilizatoare din cauza unei infidelități, a neîncrederii reciproce sau a problemelor legate de gestionarea bugetului comun. Sunt favorizate schimbările, reașezarea vieții de cuplu pe baze noi și recâștigarea încrederii reciproce.
Mulți Tauri parcurg o perioadă relativ agitată în plan emoțional. Unii sunt tulburați de diverse povești de iubire sau de familie din trecut, alții au senzația că totul este incert în jurul lor, ceea ce îi face să devină irascibili și să izbucnească agresiv din motive aparent minore.
S-ar putea ca persoana iubită să te ia prin surprindere redeschizând un subiect pe care îl considerai închis, poate chiar uitat. Eastrolog. ro îți recomandă să te pregătești pentru o discuție serioasă și onestă și să accepți să negociezi.
Te frământă o chestiune din trecut sau nu te poți decide ce ar fi mai bine să faci în plan relațional, de exemplu dacă este cazul să te împaci cu o anumită persoană, să divorțezi ori să abordezi din nou o persoană cu care ai avut o relație în trecut sau cu care ai flirtat o vreme.
Nu este ușor să ajungi la un consens cu perechea ta în ceea ce privește anumite aspecte ale vieții în doi sau organizarea spațiului de locuit, iar discuțiile în contradictoriu se pot transforma în conflicte mai ușor decât de obicei.
Urmează o perioadă învolburare afectivă și o predispoziție de a percepe în mod exagerat situațiile de care ai parte în plan sentimental. S-ar putea să ai reacții exagerate, stări de spirit fluctuante, izbucniri verbale sau, pur și simplu, să te confrunți cu o instabilitate afectivă .
Este recomandat să îți rezervi timp de gândire și să nu te grăbești să iei decizii majore în plan relațional, chiar dacă ești convins că ai dreptate. Ar putea să apară un conflict de principii, să constați că filosofia ta de viață nu este compatibilă cu cea a perechii tale sau a persoanei care te atrage.
Pe unii Săgetători
îi așteaptă decizii importante legate de căsnicie sau de relația amoroasă în care sunt implicați, după caz. Sau cel puțin așa simt ei: o presiune interioară sau o determinare de a clarifica ceva, de a face ordine într-o chestiune oarecum nelămurită.
Nu este niciodată ușor să te ocupi de chestiuni ce țin de intimitate, de o bună comunicare cu perechea ta de viață, mai ales dacă s-a acumulat un bagaj încărcat de infidelități sau de subminări reciproce.
GĂSEȘTI La mama acasă, ca sibiancă, n-am voie să spun altceva! Însă recomand și nou deschisele restaurante etnice, pe unde am fost am rămas plăcut impresionată de calitatea produselor din meniu.
Curatoare de artă contemporană și antropolog, mereu curioasă și câteodată incomodă. Lucrează adesea inter-regional și internațional. În ultimii ani la Sibiu a preocupat-o cartografierea scenei de artă locală, dialogurile local-global și explorarea diferitelor metode de experimentare a artei în spații din afara structurilor muzeelor sau galeriilor.
SIBIULUI Grija pentru patrimoniul arhitectural. Nu peste tot, dar zic că totuși stăm bine. Desigur, dacă vorbim de patrimoniul în devenire, construcții noi ce vor fi istorice abia peste câteva sute de ani, atunci e cu totul altă discuție.
ORAȘUL Nu prea am. Merg de regulă unde pot vedea munții. E spectacolul preferat în orice anotimp.
Pentru mine avantajul cel mai mare e indubitabil proximitatea față de munți. Și e un oraș sigur, dar asta pot spune totuși despre cultura de stradă în general în România. Mi se spune că e potrivit pentru a crește copii, însă nu sunt în situație și n-am o părere despre asta.
TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU
Muzeul ASTRA e frumos în orice anotimp și mereu e ceva de descoperit. Curțile restaurantelor din Orașul de Jos, unele cu adevărat spectaculoase. Pădurea Șopa, pe care îmi place să o denumesc un fel de Fontainebleau local.
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Cred că cel mai mult îmi place la Maratonul Internațional Sibiu. Culmea e că nu alerg, dar observ spiritul comunității, atât de prezent și cum n-am văzut în alte festivaluri. Cred că de aceea are și așa de mult succes.
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Pasajul Scărilor, e un clișeu arhitectural pentru Sibiu, dar mereu găsesc câte ceva, un colțișor, o cărămiducă ce mă încântă vizual. Și cafeaua de la Flow Coffee Roasters e o experiență inegalabilă în oraș.
UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Asta cu naționalismul gastronomic nu mă prea coafează. Mi se pare că trebuie să celebrăm nou-găsita diversitate a Sibiului culinar, a bucătăriei de factură fusion și a diferitelor bucătării etnice care își fac simțită prezența în Sibiu.
REVITALIZATE Nu doar revitalizate, ci și vitalizate. Și aici mă refer la zonele nouconstruite, cartiere noi fără spații verzi, centre comunitare, parcuri, cinematrografe. E tragic ce se întamplă. Nu sunt spații de întâlnire și astfel ești permanent obligat să mergi în zona centrală, unde se concentrează majoritatea vieții sociale a orașului.
FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Boem, visător, câteodată ușor naiv. De prea multe ori conservator și comod. Sezonal, pare că are viață doar vara. E puțin ciudată pentru o aglomerare urbană dinamica asta sezonieră.
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Un fler studențesc mai puternic. De multe ori am impresia că Sibiul nu are universitate deloc, pentru că studenții lipsesc din peisajul cultural. Nu pot să vorbesc pentru toate domeniile, știu că în business sau în domeniul ingineriei situația stă diferit. Dar mi se pare că lipsește avântul și energia studențească, pe care o văd atât de prezentă în fibra orașului în locuri precum București, Cluj sau Timișoara.
Cină olfactivă la Palat, o experiență multisenzorială. Îmbinarea preparatelor gourmet cu ingredientele prețioase din parfumerie.
11 August 2023 / ora 22:30 / Palatul Brukenthal Avrig
