Zile și Nopți Sibiu, 16-30 Septembrie 2023

16 - 30 septembrie

Pop Culture Magazine

INTERVIU

MARIUS VECERDEA

SIBIU OPEN

zilesinopti.ro

facebook.com/zilesinoptiSibiu

INTERVIU

SIMONA MAXIM

SIBIU JAZZ FESTIVAL

SALUT SIBIU: DACĂ VREI, POȚI! SIBIU WALKS: GUȘTERIȚA INTERVIU: BOGDAN SĂRĂTEAN

COVER: UN NOU AN DE ÎNVĂȚĂMÂNT: STRUCTURĂ, GÂNDURI ȘI IDEI

LUCRURI PE CARE LE ȘTII DOAR DACĂ EȘTI: SUSȚINĂTOR AL MERSULUI PE BICICLETĂ, CU ANDREI RUSU

salut, sibiu

Dacă vrei, poți!

Zilele acestea sunt martora mobilizării operatorilor gastronomici de pe strada Turnului, o străduță plină de farmec, vegheată de turnul Bisericii Evanghelice, cu 6 restaurante, fiecare cu specific și personalitate diferită. Cei 6 s-au unit în primăvară la inițiativa Asociației Weinland, au chemat prieteni, au mai adunat o mână de oameni care să-i ajute, și și-au făcut propriul eveniment mic și discret, plin de farmec și de miresme culinare, cu gusturi, gustări și petreceri extraordinare. Centrul de energie fără de care puțin probabil să se fi întâmplat, este Andrei, omul care adună la Pasaj comunitatea în jurul mesei și care a adunat-o acum și în jurul străzii. Andrei a avut acest vis de a transforma strada pe care se află restaurantul lui, într-o stradă emblemă a orașului; și-a dorit ca turiștii să petreacă timp dincolo de zonele turistice și să descopere și părțile mai autentice și mai vibrante; și poate mai presus de orice, și-a dorit ca oamenii care-i trec pragul străzii să stea împreună la o masă și să ajungă să creeze adevărate conexiuni. Vis și făcut, acum sărbătorim cea de-a doua ediție a evenimentului, ediția de toamnă a Weinland: sounds and flavours

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit

nr. 16 (417) | 16 - 30 septembrie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu

 /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro.

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi:

Distribuție: 0743 56 66 60

of Sibiu. Aici am descoperit o comunitate deosebită, apusuri de soare magice, o bijuterie ascunsă a orașului, o doamnă foarte drăuță care lucrează la alimentara de pe stradă, un nou restaurant Butoiul de Aur, cu butoaiele-i aurite pline de bere rece și delicioasă, cine cu Sushi să te lingi pe degete, rafturi pline de vinuri alese, țuici și rachiuri licori fermecate ce dăiunie de patru generații, sandwichuri și produse gastronimice de excepție, servite cu swag, preparate grecești

și coreene – așa-i că nu v-ați așteptat la atâta diversitate culinară? Complici în îndeplinirea visului lui Andrei au fost și prietenii lui vechi de la Street Delivery Sibiu, care nici nu au stat pe gânduri și imediat au copt de-un festival și au scos discurile de dans în stradă. V-am spus povestea asta, ca să vedeți câte lucruri deosebite se creează atunci când comunitatea se așează împreună la o masă. Asta numesc eu un eveniment gastonomic/ cultural reușit care susține economia orașului, îi evidențiază locurile și punctele forte, și încurajează comunitatea să se alăture, cu mic, cu mare, cu copii, părinți și bunici.

Yummi!

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor:

Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Viața orașului...

Teatru, jazz, muzică, tenis - în a doua jumătate a lunii septembrie ne așteaptă aproape în fiecare zi câte un maraton de evenimente, în care Sibiul va fremăta la intensitate maximă. Ne bucurăm de cele mai așteptate festivaluri ale anului, de premiere la teatrele sibiene, de concertele celor mai iubiți artiști din România și de elita tenisului internațional. Află recomandările noastre în paginile revistei sau agenda completă pentru perioada 16 - 30 septembrie pe www.zilesinopti.ro/sibiu

Cel mai nou film în regia lui Tudor Giurgiu, ”Libertate”, e inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din ‘89. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. În contextul zvonurilor conform cărora persoane suspecte trag asupra manifestanților sute de persoane au fost luate de pe stradă, fiind considerate teroriști, și băgate în bazinul de înot al unității Militare 1512, fiind torturate și înfometate mai multe zile. Filmul va fi proiectat la Centrul

Cultural ”Ion Besoiu”, în 28 septembrie, de la ora 19:00, în prezența echipei. ”Libertate” a primit premii la TIFF și la Sarajevo Film Festival.

Spectacolul semnat de Dumitru Acriș pune într-o lumină crudă tensiunile inter-generaționale, pe fundalul unei lumi aflate în schimbare, mânată de plăcerile unei vieți idealizate. ”Ai mei” va avea premiera la Secția Germană a TNRS, în 29 septembrie, ora 19:00.

Piața Mare arată cel mai bine atunci când este plină ochi de oameni care se bucură împreună de cele mai faine evenimente din oraș. În zilele de 22 și 23 septembrie este o ocazie de a simți publicul sibian și nu numai laolaltă, vibrând în același timp cu câțiva dintre cei mai apreciați artiști din țară. Pe scena Sibiu Music Fest vor urca Dorian Popa, Rareș, Faydee, Andia, BiBi, Ameras, Arias, Zymea, Aya și Mirror Djs. Participarea la eveniment este gratuită.

Artiști de pe 5 continente vor expune în cadrul Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu, organizat de Muzeul Național Brukenthal. Evenimentul reunește lucrări de pictură, ceramică, sticlă, textile, sculptură, video, fotografie, grafică, bijuterie.

Ai m ei sibiU mUsiC Fest

fata cu ghete care zboară! SILVANA

„De parașutism m-am apucat în liceu. Chiuleam cu băieții și mergeam la Gura Râului. Unul dintre ei avea o parapantă, de fapt numai voalura – fără ham, fără sisteme de siguranță. Și neam jucat cu parapanta aia, ne-am târâit și prostit pe acolo. Bine că nu am pățit nimic. Mai târziu am realizat cât de iresponsabili am fost. Dar vezi, e mare lucru să poți vorbi și să ai încredere în cineva apropiat. Pentru asta întotdeauna o să îi mulțumesc mamei că am avut către cine să mă duc și de la cine să primesc îndrumare. Și mama, după ce mi-a văzut hainele murdare și rupte, mi-a zis că dacă tot am

dorința asta nebună, măcar să o fac într-un format sigur, cu instructor. Ea deja era familiarizată cu parașutismul, că făcuse sora mea mai mare, da, și chiar mama zburase de câteva ori cu deltaplanul, deci îi era cunoscută experiența zborului, legătura cu aerul, cu cerul. În primul an am mers pe ascuns față de tata la antrenamente. Inițial, el a susținut-o pe sora mea mai mare când s-a apucat de parașutism, dar ea a trăit la un moment dat experiența de a deschide o parașută de rezervă și atunci tata a zis că i-a fost suficient. Că a făcut trei fete și că nu înțelege de ce vrem să ne dăm cu motorul și să zburăm. Zicea că eu

eram balerina familiei și voia să rămân așa. Doar că era perioada rebeliunii mele, rebeliunea balerinei – cu păr scurt, brățări și multă adrenalină. Tatăl meu nu mai e acum, dar dacă m-ar fi văzut ar fi realizat că tot așa finuță și feminină sunt cum îi plăcea lui. El a fost cel care ne-a cultivat feminitatea și ne-a învățat să respectăm frumosul. Când a aflat de parașutism s-a supărat foarte tare și n-a mai vorbit cu mine o perioadă. Dar după, a fost și foarte mândru. Nu o să îi uit fața când a venit prima dată să mă vadă la salt. Radia. Ăla a fost printre ultimele momente ale noastre în care am simțit că el s-a bucurat, așa pe deplin, pentru mine. La puțin timp, în următorul an, a murit. Parașutismul e astfel și ceva moștenire, dar e și ceva ce îmi aparține.

Așa am început și am continuat în pofida faptului că nu erau antrenamente ușoare. Instructorul meu îmi zicea fata cu ghete. Când s-au făcut înscrierile

în ianuarie, eu purtam niște ghete clujene. Ne punea astfel de porecle pentru că eram foarte mulți înscriși și nu stătea să memoreze în fiecare an ture noi de oameni. Îi ținea minte pe cei care rămâneau. Și uite că fata cu ghete a fost fata care a rămas. Fata care a învățat să zboare.”feeling super cool!”

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania (

Foto © Gabriela Cuzepan

DRAGOSTE LA PRIMUL SEMN

NOUL FIAT 500

Alegerea unei mașini noi nu a fost niciodată mai ușoară: 500 Electric poate fi al

începând de la 26.200 € TVA inclus, prin Programul Rabla Plus.

GUȘTERIȚA

Lângă Sibiu, la câțiva kilometri distanță de locul întemeierii, un alt greav fonda o altă localitate. Pe numele său latinizat, Umbertus, acesta se așeza în apropierea drumului roman ce trecea prin regiune și fonda împreună cu cei cu care a sosit pe meleaguri transilvane, Gușterița, Villa Umberti în latină, Hammersdorf în germană sau Szenterszebet în maghiară. Gușterița, astăzi cartier al Sibiului, este cea mai veche locuire de pe teritoriul Sibiului de astăzi. Localitatea ni-l dă pe unul dintre cei dintâi arheologi ai Transilvaniei, Michael Ackner iar el dar și alți arheologi și istorici au identificat urme din Epoca Eneolitică, cea a Bronzului, din perioada dacică

și evident din cea romană. S-au identificat asezări din toate aceste perioade istorice dar și drumul roman care trecea prin apropiere.

Povestea Gușteriței continuă iar în anii 60 ai secolului trecut, când arheologii au descoperit o necropolă, incomplet studiată, a

unei populații de origine slavă aparținând tipului Mediaș și fiind datată între secolele al 8-lea și al 9-lea d. Hr. Necropola a fost descoperită în zona

„Fantana Rece”

Prima atestare a Gușteriței vine din anul 1309, dar forma bisericii din centrul satului, elementele estetice și modul cum a fost construită, ne duce cu momentul fondării spre anul 1200 când a fost construit lăcașul de cult. Pe rând mongolii, tătarii și otomanii sau principii Transilvaniei și ai Țării Românești au prădat Gușterița, fapt ce nu a permis dezvoltarea satului asemănătoare cu cea a târgurilor vecine. Au încercat să se apere, au amenajat galerii de luptă în jurul turnului clopotniță, dar atacurile au fost prea puternice și mult prea dese. Localitatea se așezase pe drumul ce mergea spre Sighișoara și Brașov dar și spre minele de sare din apropiere. Era astfel tentantă pentru cei care nu reușeau să intre în cetățile din apropiere. În secolul al 18-lea se așează familii de români ce își construiesc o biserică de piatră care, până în prezent, este centrul de cult al cartierului. Astăzi mai avem câteva case de lemn din perioada primelor familii precum și câteva case din perioada renascentistă. Gușterița devine tot mai dependentă de Sibiu, astfel încât în secolul al 19-lea își dezvoltă o relație administrativă cu Sibiul definitivată în prima jumătate a secolului trecut când Gușterița devine cartier al orașului nostru. Secolul al 19-lea este un secol al loisir-ului, al drumețiilor, al popasurilor, al aerului curat și al descoperirii naturii. Sibienii au luat la pas dealurile din jurul vechiului sat iar urmele acelor vremuri le regăsim și în prezent. Ultimul tumult îl trăiește la începutul secolului 20 când se amenejează turnul de pe dealul ce poartă acelși nume pe care locuitorii au încercat să îl dinamiteze dar care rezistă până în prezent. Cartierul este reabilitat în ultimele decenii și astăzi este locul preferat de drumeții al sibienilor, dealurile din jur fiind primitoare pentru astfel de plimbări

Un nou an de învățământ: structură, gânduri și idei

Din 11 septembrie, peste 23.500 de elevi s-au întors în sălile de clasă din cele 32 de școli publice de la nivelul orașului Sibiu. În scurt timp, mai exact pe 2 octombrie, peste 15.000 de studenți își încep sau își reiau cursurile la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Asta înseamnă că pentru aproximativ 50.000 de copii și tineri urmează un an nou școlar, respectiv universitar. Iată cum se va desfășura și cu ce gânduri pornesc la drum.

Pentru elevi este al doilea an consecutiv când anul școlar e organizat pe module, nu pe trimestre sau semestre ca până de curând. Unii profesori susțin că ideea minivacanțelor este bună pentru că micile pauze în procesul de învățare îi ajută pe elevi. În legătură cu ideea de structurare

modulară a anului școlar există voci care susțin că e foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală.

„Modulele nu sunt corelate cu unitățile de învățare. Asta e o mare, mare problemă. Vă dau un exemplu: dacă în primul modul intră două

unități de învățare, lucrurile sunt în regulă, dar dacă în primul modul intră o unitate de învățare și jumătate, fragmentarea acelei unități de învățare creează dificultăți copilului în învățare. Deci, micile vacanțe sunt bune, dar fragmentarea nu este în regulă, pentru că se fragmentează unitățile de învățare. Cred că oamenii, când au făcut modulele, s-au gândit doar la module și nu s-au gândit la conținuturile învățării și unitățile de învățare din materiile de școală. Aici, după părerea mea, este o problemă, plus că noi avem puține, foarte puține săptămâni de învățat”, a declarat profesorul Cătălin Ciupală pentru platforma Edupedu.ro. Anul școlar 2023-2024, început pe 11 septembrie, are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Primul modul se încheie în 27 octombrie cu o vacanță de o săptămână. Al doilea modul se desfășoară între 6 noiembrie și 22 decembrie, urmat de vacanța de sărbători. Elevii revin la cursuri pentru cel de-al treilea modul în 8 ianuarie până în 16, respectiv 23 februarie sau 1 martie, după caz. Această vacanță va fi mobilă, adică perioadă va fi stabilită la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean. Al patrulea modul ia start în 26 februarie 2024, respectiv luni, 4 martie 2024 sau luni, 11 martie 2024, după caz și se încheie în 26 aprilie. După o scurtă vacanță, elevii revin pentru modulul final în 8 mai, iar anul școlar se încheie în 21 iunie. Programele naționale ”Școala altfel” și Săptămâna verde” pot avea loc în perioada 11 septembrie 2023 - 26 aprilie 2024, adică pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite.

Anul universitar 2023-2024 începe luni, 2 octombrie. Cursurile efective încep de marți, 3 octombrie, prima zi fiind una a festivităților de deschidere. Cursurile continuă fără întrerupere până la vacanța de iarnă, programată pentru perioada 24 decembrie 2023 - 7 ianuarie 2024. Activitatea didactică revine pe 8 ianuarie, iar studenții intră în sesiunea de examene în perioada 22 ianuarie - 11 februarie. Vacanța intersemestrială are loc între 12-18 februarie. În săptămâna 19-25 februarie are loc sesiunea de restanțe, dar sunt programate și examenele de licență și dizertație. Al doilea semestru din anul universitar 2023-2024 începe pe data de 26 februarie. Vacanța de Paște începe în 29 aprilie și se termină în 12 mai. După sesiunea de examene și restanțe, stundeții intră în vacanța

de vară în data de 29 iulie. Fiecare nou an școlar și universitar vine cu speranțe, entuziasm și energie, dar și cu temeri, îngrijorări sau gânduri mai puțin plăcute. Pentru fiecare elev și student reîntoarcerea în sala de cursuri se simte diferit. Tocmai de aceea, e nevoie de puțină ordine în gânduri, emoții și idei. O variantă de a domoli avalanșa de noi provocări este aceea de a-și dezvolta un sentiment al controlului asupra propriilor acțiuni și planuri. De exemplu, trasarea câtorva direcții pentru noul an: ”Ce îmi doresc cel mai mult în noul an școlar / universitar?”, ”Ce aș vrea să schimb în noul an școlar / universitar?”, ”Ce abilități aș vrea să îmi formez în noul an școlar / universitar?”, ”Ce mă îngrijorează cel mai mult în noul an școlar / universitar?”. Odată ce există un mic plan de acțiune, lucrurile vor prinde mai mult contur.

p Op-U p stOr i es

TikTok Core: Universuri din Era Digitală

În volumul „Simulacre și simulare”, Jean Baudrillard scria că într-o societate de consum, realitatea este eclipsată de reprezentările și simulacrele care o înconjoară pentru că oamenii ajung să privească lumea printr-o lentilă modelată de produsele media pe care le consumă. În mediul online, conținutul este deseori o reprezentare stilizată sau distorsionată a realității, purtând cu sine diferite tipuri de lifestyle care modifică experiențele utilizatorilor prin integrarea elementelor imaginare în cotidian.

Astfel, prin digital persona (masca digitală arătată celorlalți, modificată în funcție de context, nevoi sau interacțiuni), subculturile care în trecut se formau în contradicție cu valorile și normele culturii dominante au căpătat, prin micro-trenduri, denumirea de „estetici”, care au atât puterea de a încuraja exprimarea personală și creativitatea întrun spațiu în care fiecare participant capătă propria voce, cât și de a șterge identități atunci când apartenența la o anumită categorie devine un performance sau o acțiune impusă. Un exemplu popular este fenomenul TikTok Core, care s-a transformat rapid într-un curent cultural ce are la bază aspectul stilistic și emoțional al conținutului creat și distribuit pe platformă. Fiecare estetică are propria identitate vizuală, marcată prin culori,

filtre, tipuri de cadre, peisaje, atmosferă, mesaje, produse, piese vestimentare și, cel mai important, printr-un stil de viață.

Apărută ca o reacție la procesele brutale de industrializare, tehnologizare și consum, una dintre cele mai populare estetici de pe TikTok, Cottagecore, poate fi privită ca un răspuns la ceea ce Bell Hooks numea o cultură agresivă de lovelessness, în care banii devin

studio Ghibli / The Secret World of Arriety

mai importanți decât relațiile dintre oameni, iar munca neechilibrată și epuizarea au efecte negative asupra indivizilor. Fiind influențată de filme ca Little Women, The Secret Garden, de întregul univers Studio Ghibli (în care natura, spiritualitatea și conexiunea umană sunt nucleul animațiilor, eroii încercând să găsească un echilibru între valorile autentice și presiunile existenței moderne), de muzica folk și indie, unde avem reprezentanți precum

The Oh Hellos, Sufjan Stevens, The Paper Kites, Bon Iver, Hozier sau AURORA (care folosesc instrumente tradiționale pentru a crea o atmosferă caldă și organică), de folosirea hainelor vintage și a detaliilor rustice și de interesul pentru lucrurile handmade și tradiționale, Cottagecore are la bază romanțarea vieții rurale și a unui stil de viață trăit în armonie cu elementele naturale.

generații. Aici avem iconuri precum Familia Regală (în special Prințesa Diana și Kate Middleton), Carolyn Bessette (cunoscută pentru stilul său elegant și minimalist) și John F. Kennedy Jr. sau Grace Kelly (alături Charlotte Casiraghi, nepoata ei). Referințele Pop culture includ The Great Gatsby, Gossip Girl (unde întâlnim descendenți ai familiei Vanderbilt), The Talented Mr. Ripley sau The Royal Tenenbaums (stilul lui Margot fiind adesea reprodus în interiorul esteticii).

Odată cu popularizarea serialului Succession, Old Money a început să capete, pe baza ținutelor purtate de personaje (ce amintesc, de exemplu, de Mark Zuckerberg, care este fotografiat întotdeauna în tricouri aparent simple, din mătase, create pe comandă de designerul italian Brunello Cucinelli), denumirea de Quiet Luxury, o formă de lux discret, deloc ostentativ, care se bazează pe servicii realizate cu materiale de înaltă calitate și atenție la detalii. Mișcarea s-a produs ca o reacție împotriva extravaganței și excesului din mediul online, fiind o nouă reprezentare a fenomenului Old Money vs. New Money, discutat în Statele Unite în perioada de tranziție de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când marii afaceriști americani s-au îmbogățit, pe fondul Revoluției Industriale, extrem de rapid.

Astfel, cei care aparțin acestei estetici își prezintă căsuțele pitorești, grădinile îngrijite și ținutele florale de inspirație Anne with an E, se filmează gătind sau tricotând și resping categoric ritmul vieții urbane. Curentul a evoluat și în extensii precum Farmcore (expresie a iubirii pe care oamenii o poartă animalelor) sau Witchcore (o abordare spirituală, bazată pe simboluri asociate cu practicile magice), care prezintă diferite părți din această lume idealizată, în care preocupările zilnice sunt înlocuite cu dorința de a trăi în liniște.

La polul opus elementelor Cottagecore, estetica Old Money se referă, cel puțin la prima vedere, la un stil de viață asociat oamenilor și familiilor care au moștenit bani și statut social de-a lungul mai multor

Dacă în trecut, conceptul de Old Money era folosit pentru a crea un univers exclusivist, în care oamenii puteau pătrunde doar prin intermediul familiilor lor, în mediul online a devenit o mișcare prin care se refuză trendurile efemere, se optează pentru produse calitative (respingând atât modelul fast fashion, cât și aspecte stridente ale modei, cum sunt logo-urile exagerate) și se promovează importanța educației (preluând foarte multe elemente din estetica Dark Academia).

Extensiile sale includ majoritatea elementelor de lifestyle ce țin de activități precum echitație, tenis, golf, polo sau Formula 1, în timp ce pentru navigație s-a creat o nouă estetică, numită Coastal Grandmother, care are ca punct de referință vacanțele petrecute de persoanele Old Money în Maine, Hamptons sau Riviera Franceză. Stilul se remarcă prin nuanțe de albastru marin, verde, alb și bej, specifice peisajelor de coastă, prin materiale moi și naturale, cum ar fi bumbacul, inul sau tricoturile, și prin imprimeuri cu motive marine.

lungi, evantaiele, bijuteriile elegante sau limbajul specific universului lui Jane Austen (eroinele sale fiind principalele surse de inspirație).

Alături de TikTok Core-ul care prezintă perspective diferite asupra societății contemporane există și estetici născute din produse și evenimente Pop culture. Recent, Barbiecore a fost în atenția tuturor datorită Gretei Gerwig, fiind o mișcare prin care oameni din întreaga lume au redefinit stereotipul asociat păpușii. Opus acestui trend, Wednesdaycore reprezintă un micro-trend al subculturii goth, având în primplan trăsăturile distinctive, stilul și preocupările personajului Wednesday Addams.

Mai departe, odată cu succesul Bridgerton, Regencycore a devenit o estetică foarte populară, reinterpretând elemente specifice perioadei istorice, precum pălăriile cu boruri largi, mănușile

O altă mișcare devenită virală, Y2K, are la bază perioada de tranziție dintre anii ’90 și 2000. Ea este asociată cu culori vibrante și metalice, elemente futuriste, Crocs, topuri mini, pantaloni cu talie joasă, curele late, ochelari de soare cu forme neobișnuite, coliere cu mărgele multicolore, accesorii exagerate și obiecte tehnologice specifice vremii. Aici avem atât celebrități precum Britney Spears și Paris Hilton (care sunt figuri reprezentative ale curentului), dar și artiști din sfera Gen-Z, ca NewJeans, care, prin conceptul lor, au îmbinat cu majoritatea esteticilor populare astăzi în mediul online.

O nouă direcție creativă aflată în creștere în lumea digitală este și crearea de micro-trenduri în funcție de anumite zone de influență. Un exemplu care devine din ce în ce mai cunoscut Scandinavian Core, estetica popularizată de Matilda Djerf (fondatoarea brandului Djerf Avenue), în care se practică minimalismul și sustenabilitatea caracteristice culturilor

În trecut, procesul de worldbuilding era, în principal, atribuit entităților creative bine definite. Astăzi, fiecare dintre noi are posibilitatea de a se imersa în noile lumi create pentru a experimenta mici fragmente din universul digital (transpuse, ulterior, și în realitate).

NewJeans ( ) ‘OmG’ Official mV (performance ver.1)

POVEȘTI DIN CULISE

Un moment de regăsire în celălalt

Această poveste ne poartă în 1997, când, în cadrul ULBS, se înființa Școala de Teatru de la Sibiu, gândită ca o punte educațională născută de FITS, ajuns atunci la a patra ediție. Cu ajutorul doamnei Ileana Berlogea – profesoară de reputație internațională –, al marelui actor Florin Zamfirescu – profesor la IATC, actualul UNATC – și al regretatului prieten Virgil Flonda, am reușit, așadar, să întemeiem această școală în Casa de Cultură a Studenților. Acest spațiu a găzduit timp de 4 ani cursuri practice și teoretice dedicate primelor generații de studenți (precum Codruța Vasiu, Diana Fufezan, Antonia Ilie, Pali Vecsei, Adrian Neacșu și Liviu Cheloiu), majoritatea deveniți actori TNRS. Ca întotdeauna, studenții-actori de anul I sunt geniali, visători și cel puțin la fel de talentați ca orice mare artist al lumii. Însă în primăvara lui 1998 am avut un moment de criză care a trebuit gestionat.Într-o după-amiază, i-am

adunat pe toți în sala de balet și am făcut un exercițiu. I-am grupat în perechi, mergând după principiul de a pune laolaltă persoane care se înțeleg foarte puțin. Timp de o oră nu aveau voie să vorbească și nici să se desprindă din contactul pe care l-am convenit – fiecare trebuia să-și potrivească palma dreaptă cu palma stângă a celuilalt, în așa fel încât să simtă pulsația celuilalt pe linia vieții. Trebuiau să stea ochi în ochi, în liniște, încercând să retrăiască toate momentele dificile petrecute pe perioada a celor 7-8 luni de când erau împreună. La final, i-am rugat să vorbească despre celălalt, fiecare ascultând și încercând să înțeleagă motivul pentru care lucrurile neplăcute s-au întâmplat. Exercițiul a durat 2 ore, lăsând în urmă valuri de lacrimi și emoții. Rememorând acum toate acestea, la împlinirea a 26 de ani de școală de teatru de la Sibiu, îmi dau seama că a fost unul dintre cele mai frumoase momente de regăsire, de cunoaștere de sine prin celălalt.

JOCURI, VORBE, GREIERI...

REGIA: SILVIU PURCĂRETE REGIA: SILVIU PURCĂRETE

16 septembrie, ora 19:00

Fabrica de Cultură - Construcții SA

- UniCredit - Sala „Eugenio Barba”

ÎN DISTRIBUȚIE: CONSTANTIN CHIRIAC,

ADRIAN NEACŞU, ALI DEAC, CĂTĂLIN NEGHINĂ, CENDANA TRIFAN, CODRUŢA VASIU, CRISTIAN STANCA, CRISTINA RAGOS, CRISTINA STOLERIU, DIANA VĂCARU-LAZĂR, EDUARD PĂTRAȘCU, EMŐKE BOLDIZSÁR, FABIOLA PETRI, IOANA BLAGA FRUNZESCU, IOANA COSMA, LIVIU VLAD, PALI VECSEI, VIOREL RAȚĂ

SCENOGRAFIA: DRAGOŞ BUHAGIAR MUZICĂ ORIGINALĂ: VASILE ŞIRLI COREGRAFIA: ADRIANA BÂRZĂ-CÂRSTEA

Vara plimbărilor

Vara aceasta a fost una foarte plină pentru mine. Cu nenumărate evenimente, deplasări în interes de serviciu și nu numai, am avut ocazia să reîntâlnesc o versiune a mea de care îmi era dor – cea pregătită să plece acolo unde e nevoie și să profite din plin de fiecare moment. Și deși abia așteptam să se încheie perioada de plecări, pentru că la un moment dat am început să simt că e totuși un pic cam mult și obositor, ultimul drum m-a adus spre casă în lacrimi – lacrimi de bucuria de a fi trăit toate acele zile în deplasare, lacrimi de dorul de prietenii pe care mi i-am făcut în periplul meu prin câteva locuri din țară, lacrimi de liniștea care se va așterne în următoarea perioadă și pe care nici nu știu dacă mi-o mai doresc acum, ori ba.

Apropo de liniște, vouă vi se întâmplă, oare, ca atunci când aveți liniște să vă doriți haos și

invers? Pentru că exact astfel de gânduri mă încearcă pe mine zilele acestea, în perioada de purgatoriu în care mă aflu, cu un picior încă în agitație și cu unul în liniștea care urmează, și nu reușesc să mă hotărăsc pe o dorință.

În altă dezordine de idei, dar cu gândul tot acolo, la plimbări, trebuie să recunosc că avem o țară tare frumoasă pe care îmi doresc să o cunosc tot mai bine, pe măsură ce proiectele și prietenii mă vor atrage spre locuri noi și experiențe pe care le voi ține foarte aproape de sufletul meu – ceea ce vă recomand și vouă să faceți, de fapt: deschideți brațele și primiți cu zâmbete largi orice experiență. Găsiți în fiecare lucru partea bună, frumoasă, partea care vă face sufletele să cânte și țineți bine de ea, apoi transformați experiențele în amintiri și bucurați-vă când vă vin în minte.

DAN PERJOVSCHI:

DAN PERJOVSCHI este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani, cu lucrări expuse în ultimii 30 de ani în zeci de muzee de prestigiu din lumea întreagă, de la Tate Modern, Centre Pompidou sau MoMA, până în celălalt capăt al lumii, în cadrul bienalelor de la Sydney sau Jakarta. Cu un umor rafinat și contagios, Dan Perjovschi este unul dintre cei mai originali artiști pe care România i-a avut vreodată. În țară, poate cea mai cunoscută și îndelungată operă a sa e zidul de lângă Teatrul Național din Sibiu, unde ne pune, prin desenele lui, față în față cu o oglindă pe care, dacă o înțelegem, putem percepe întreaga realitate socio-politică ce ne înconjoară. Alege teme complicate, chiar dure, pe care le analizează critic și le trece apoi prin filtrul umorului.

Sintetizează totul în câteva linii simple, prin care reușește să transmită un mesaj complex. Lucrează la acest proiect de 11 ani și mărturisește că simte nevoia de a-l duce spre un punct final, cel puțin față de cum arată el azi. La a 30-a ediție a FITS am stat de vorbă despre zidul celebru pe care l-a început în 2010 la Sibiu chiar în cadrul acestui eveniment, despre ce mai înseamnă el azi și despre omul și artistul care stă în spatele lui..

Sunt foarte curios să-mi spuneți... cum arată frigiderul dumneavoastră de acasă?

[Râde copios] E gol. Și pe interior, și pe exterior. Evident, te referi la expoziția mea cu magneți de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.

Mă gândeam că poate frigiderul este deja plin cu magneți și v-ați extins...

În ultima vreme, asta fac, îmi recitesc anumite proiecte sau le continui sau le încep și, pe urmă, din cauza contextului, ele se duc într-o altă direcție. Am făcut o expoziție, cu niște ani în urmă, întrun spațiu alternativ din București și care, de fapt, era un coridor între două garaje de metal... care devenise foarte popular printre artiști. Toți voiau să expună în coridorul ăla. Lumea se așteaptă de la mine să desenez, dar eu, când am văzut situația, n-am vrut să fac desene, ci am cerut tuturor instituțiilor - cu care eu colaborasem la momentul ăla timp de 25-30 ani - magneți. Și-am umplut spațiul de magneți. După care i-am adus aici. Am încercat inițial să-i pun pe zid, știi că partea pe care desenez e jumătate beton - jumătate metal. Dar nu se văd. Trebuie să ai o proximitate, care

„Am rămas călare pe un tigru de pe care nu mai știu cum să mă dau jos”

e și problema acestui proiect. Așa că am creat acest acoperiș de metal pe coridorul din fața exterioară a teatrului. Pe peron, cum îi spun oamenii de acolo. Am lipit o parte și după aceea am rugat ca, la fiecare ediție de festival, să roage trupele să vină cu câte un magnet. Unii aduc, unii uită. Au început și sibienii să doneze. Ideea e să umplem toată acea porțiune. Dar aici vine catch-ul și completarea la întrebarea ta metaforică.

Chiar am observat că mai tot dispar dintre magneţi...

Exact ăsta e catch-ul. Eu am idei utopice de artist care visează la o lume ideală. De fapt, fiecare își vede de treaba lui. Unii sar și le fură. Și când nu ajung să le ia, aruncă cu diferite lucruri să cadă de acolo. Dacă sunt copii nu mă supăr, căci eu, când eram mic, furam și eu abțibilduri de pe mașinile germane [râde]. Dar vorbim despre oameni în toată firea, iar portarilor le e frică să iasă când e o gașcă mai mare. M-am enervat o dată și-am rugat niște amici să mergem să-i lipim. Doar că tot încearcă și nu reușesc să dea jos decât figurina, magnetul ăla rămâne lipit. Între timp m-am mai calmat, pentru că și asta e ceva poetic, să vezi urmele alea. În ultima vreme mi-au spus portarii că s-au mai potolit.

De unde credeți că vine pornirea asta spre vandalism?

E o discuție largă. Trebuie să separăm. În primul rând, pentru ăștia care sparg, fură sau distrug, eu am și scris la un moment dat: „Băi, lasă să vadă și fii-tu!”. Dacă creezi condiția, lumea ia. Sau, mai e ceva, probabil că un proiect în spațiu public trebuie gândit pentru a fi public, nu trebuie gândit de parcă l-am amplasa într-un spațiu septic, în care vin doar îngeri și oameni super-civilizați. La un moment dat,

nici nu mă mai puteam uita la magneții ăia, pentru că mă durea burta de nervi. Acum m-am mai împăcat. [...] Apoi, pe mine mă enervează tag-urile. Să-ți pui numele undeva aiurea. Ești ca orice brand și atât. Care-i treaba? Ce îmi aduci tu mie nou? Cămi ocupi un spațiu aiurea, pentru că vrei să-ți apară numele aiurea undeva? Pe mine asta mă enervează în spațiul public. Și mai ales într-un oraș ca ăsta, unde s-a murit pe străzile astea ca să fim noi liberi... să dăm cu spray-urile. N-am nimic împotriva artei, dar fă-o ca lumea! Fă ceva care spune o poveste și are un mesaj în spate. Chiar și cu tag-urile mai sofisticate sunt okay. Alea care au o noimă și o estetică. Pentru că unde sunt bine făcute, ele chiar semnalizează niște zone părăsite, spații pe care administrația se face că le-a uitat. Aia mi se pare interesant. [...]

Referitor la tag și semnătură, sunteți genul de artist căruia îi place să rămână în umbră?

Asta e discutabil. Știe cineva cine a făcut Lazărul din Piața Mare? Sau cine a construit Muzeul Brukenthal? Mă îndoiesc. Te uiți la produs. Eu am destulă notorietate în sfera mea artistică. Zidul, de exemplu, l-am început crezând că voi face o intervenție o dată, de două ori, în cadrul festivalului [FITS], nicidecum că va dura atât de mult. Și acum m-am trezit că am rămas călare pe un tigru de pe care nu mai știu cum să mă dau jos.[...]

Citiţi interviul complet cu DAN PERJOVSCHI pe www.zilesinopti.ro

muzică

/ RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

Septembrie, ultimul val... de festivaluri

Întrucât se apropie începerea şcolii, zilele de concediu s-au cam epuizat, lumea reintră în ritmul activităţilor cotidiene, iar inflaţia festivalieră ce a caracterizat sezonul estival, jalonând traseele prin ţară ale triburilor de melomani, pierde din intensitate şi, de la jumătatea lunii septembrie, iubitorii de muzică live îşi vor transfera din nou atenţia spre locaţiile deja familiare care organizează cântări. Asta nu înseamnă că tranziţia spre toamnă nu oferă încă suficiente pretexte de evadare, ba dimpotrivă, chiar unele stelare (ca lineup), dacă ne gândim la Jazz şi la festivalurile dedicate fanilor improvizaţiei muzicale, Jazz in the Park (1-3.IX), de la Cluj, şi Bucharest Jazz Festival (7-10.IX), ce au ca invitaţi artişti precum Billy Cobham, The Cinematic Orchestra şi, respectiv, Ben Wendel sau Nubiyan Twist. În schimb, în tabăra Blues-ului, situaţia e dramatică, deoarece festivalurile tradiţionale Sighişoara Blues Festival şi Dichis’n’Blues-ul de la Tulcea s-au anulat.

Dezamăgiţilor nu le putem recomanda decât să îşi regăsească abordarea pozitivă şi să se reorienteze spre... fapte bune. Îi aşteaptă, şi nu doar pe ei, Livada cu stele (1-3.IX), din Nucşoara, festival de muzică şi recreere organizat în Argeş, de către Asociaţia Casa Bună, al cărui profit din bilete va fi direcţionat către construirea unei grădiniţe pentru copii defavorizaţi social.

Chiar şi rockerii ar putea da dovadă de solidaritate pentru un timp, fiindcă nu-i o distanţă mare faţă de Câmpulung Muscel, unde Posada Rock

întâmplă în acelaşi weekend, asta neînsemnând că ar trebui să chiulească de la Şcoala de Rock de acolo. Cât despre concertele Sodom sau Carcass, pe acelea sigur nu le vor rata, iar după câteva zile se vor muta la Râmnicu Vâlcea, la Constelaţii Rock (8-9.IX). Sau, dacă sunt mai “mainstream”, vor merge la Floreşti, în

Prahova, pentru LaRock Music Festival, unde au parte de sonorităţi mai puţin dure cu Alternosfera, Phoenix, Viţa de Vie sau Byron. În cazul unora, mai există o şansă să fie ascultati live peste încă o săptămână, la Galaţi, în cadrul Danube Rock Sounds (15-17.IX).

Ce ascultăm în luna septembrie

Nu mai vedem chitariști la TV și nici toboșari care își învârt frenetic bețele în timp ce dau din plete, însă uitate de canalele mainstream, rock-ul și subgenurile sale își continuă neabătute drumul. Desigur, drumul implică diverse schimbări estetice, iar proiectele noi nu prea par să răzbată, dar cu staruri rock ce au supraviețuit (miraculos) unor stiluri de viață sălbatice, rock-ul nu prea are cum să moară, cel puțin momentan. Așadar, în septembrie dăm frâu liber muzicilor „supărate” și celebrăm genul care ne-a făcut pe mulți să ne îndrăgostim

Liam Gallagher

– Knebworth ‘22

Festivalul britanic Knebworth are un loc aparte în istoria muzicii rock: aici au cântat pentru ultima oară Led Zeppelin în fața publicului britanic, iar în 1986, ziua de 9 august devenea data ultimului concert Queen alături de Freddie Mercury.

Blur – The Ballad

Of Darren

Rockerii britanici se întorc după o pauză discografică de opt ani cu noul LP, The Ballad

Of Darren, un album demn de moștenirea nouăzecistă ce a influențat atâtea proiecte muzicale ulterioare. După două show-uri sold out pe stadionul Wembley, se pare că Blur se strecoară încet în peisajul mainstream autohton, reușind să capteze atenția unui public ce fie trăiește nostalgia anilor ’90, fie îi descoperă pe cei patru prin intermediul TikTok-ului sau al proiectului solistului

Damon Albarn, Gorillaz. Una peste alta, merită să încercăm și noi discul, mai ales că eclectismul acestuia recomandă o ascultare atentă și, de ce nu?, pe alocuri nostalgică.

Tot la Knebworth s-au înghesuit britanicii să-l vadă

și pe Robbie Williams în 2003, iar în 2022 a venit rândul lui

Liam Gallagher să dea nas în nas cu vestitul public sălbatic al Knebworth-ului. Desigur, singurul individ mai sălbatic decât întreaga mulțime rămâne Liam, băiatul rău al rock-ului anilor ’90, frontman de invidiat și muzician influent al scenei alternative. Așadar, Knebworth ’22 ne oferă o porție binevenită de muzică live, crudă și cântată asumat, fără perdea.

Alice Cooper – Road

În anii ’70, Alice Cooper era coșmarul oricărui părinte american cumsecade: machiat puternic, nu făcea altceva decât să corupă tineretul Statelor Unite. La jumătate de secol de la debut, iată că Alice nu se dezminte și revine cu cel de-al 22-lea album de studio, o călătorie conceptuală ce ne introduce în lumea diverselor evenimente care ni se pot întâmpla… pe drum. Ce-i drept, având de-a face cu Alice Cooper, ne putem imagina că evenimentele nu sunt tocmai „fericite”, dar ăsta-i farmecul rockerului septuagenar care a schimbat felul în care ne raportăm la costume, machiaj, peruci și chitare cu distors.

de muzică.

AUTENTIC

SIMONA MAXIM

La ce să ne așteptăm de la ediția de anul acesta atât la nivel muzical, cât și la nivel experențial? Cât și ce surprinde line-upul ediției din efervescența scenei jazz-ului contemporan?

După mai bine de jumătate de secol, pasiunea pentru jazz continuă la Sibiu, între 18 și 23 septembrie. Sibiu Jazz Festival, cel mai renumit festival de jazz din România, ajuns la a 51-a ediţie, ne invită în intimitatea jazz-ului contemporan, în spațiile deja consacrate: Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA și Sinagoga Sibiu. Am stat de vorbă cu directorul festivalului Simona Maxim, despre noutățile ediției, line-up, așteptările publicului și experiența de festival.

La fiecare ediție dorim să oferim publicului proiecte muzicale foarte diferite ca și coloratură muzicală. Niciuna din formațiile angajate nu se aseamănă stilistic cu cealaltă. Anul acesta pentru prima dată am introdus o nouă secțiune, JazzTalks, care îmbină mesajul muzical cu puterea cuvântului. Temele abordate sunt ”Holisticul în muzică” cu Damian Drăghici și ”Frecvența 432” cu Vili Rudihi. Vor concerta, în premieră în România, saxofonistul cubanez Alexei Leon și chitaristul african Adedeji Yoruba.

Resursele financiare au fost întotdeauna un factor influent în parcursul festivalului.

”Oamenii vin la Sibiu

Jazz Festival pentru experiența complexă pe care le-o oferim”

Cum ați reușit de fiecare dată să creați experiențe bune atât pentru artiști, cât și pentru public indiferent de buget?

Consider că una dintre cele mai importante calități ale unui manager este adaptabilitatea. Pentru a realiza an de an ediții memorabile ale festivalului am adaptat în permanență viziunea artistică la bugetul disponibil. Marele avantaj pe care îl avem este că în jazz-ul internațional, dar și la noi există mulți artiști extraordinar de talentați; unii dintre ei au reușit să se afirme pe scena internațională, alții sunt în curs de afirmare. Când bugetul ne-a permis pe scena festivalului au urcat nume mari precum Toots Thielemans, Ron Carter, Archie Shepp, Dee Dee Bridgewater etc. Iar când am trecut prin dificultăți financiare am promovat artiști mai puțin cunoscuți precum Julio Barreto, Harold Lopez Nussa, Omri Mor, Ylian Canizares etc. care abia ulterior au ajuns la celebritate. Cred că un festival înseamnă mult mai mult decât prezența la un număr de concerte. Un festival este menit să ofere o experiență, o stare. Totul contribuie: diversitatea programului artistic, oferta turistică și culturală a orașului, evenimente conexe care atrag mai multe categorii de public de vârste diferite.

Cu toate că jazz-ul nu e o muzică susținută prioritar din fonduri publice, în ultimii ani au apărut mai multe festivaluri de profil. Reprezintă acest fapt o ”rază de speranță” pentru organizatori? Și poate o șansă

www.zilesinopti.ro

pentru ca aceste evenimente să fie subvenționate pe măsură?

Nu pot decât să mă bucur când se înmulțesc evenimentele care promovează jazz-ul în toate formele sale. Asta dovedește că există audiență, există un public consumator, există potențial de creștere și dezvoltare pe această zonă de entertainment cultural. Această creștere este mai mult decât o speranță, este o provocare pentru organizatori de a deveni mai performanți și selectivi în ceea ce oferă publicului. Bineînțeles că orice sprijin financiar din partea instituțiilor statului este foarte mult dorit și binevenit, dar consider că trebuie totdeauna să existe o conlucrare între mediu public și privat pentru o dezvoltare constantă și armonioasă.

În anii comunismului când călătoritul nu era posibil ca în zilele noastre, festivalul aduna totuși iubitori ai jazz-ului din toate colțurile țării și lumii, la Sibiu. Ce ne puteți spune despre publicul din vremurile prezente: de unde și, mai ales, cu ce așteptări vine?

Pot să vă confirm faptul că deși au trecut anii, festivalul de jazz de la Sibiu încă adună iubitori ai acestei arte din toată țara, dar și din străinătate. Unii vin pentru a asculta în premieră în România artiști pe care i-au admirat în mediul online sau la evenimente similare în străinătate. Alții vin pur și simplu pentru experiența complexă pe care o oferă festivalul.

Cum e văzut Sibiu Jazz Festival ca brand și ca eveniment în străinătate?

Sibiu Jazz Festival a fost si este cel mai renumit festival de jazz din România. Acest lucru se datorează și faptului că, începând cu anul 2005, am devenit membri ai cele mai importante organizații europene de jazz: Europe Jazz Network. Totodată suntem mândri că în plan internațional am fost singurul festival de jazz din țară prezentat la Târgul de Turism de la Berlin în cadrul programului “Jazz Across Europe”.

După 50 de ediții

încheiate și a 51-a gata să înceapă, la ce concluzie ați ajuns: la Sibiu doar ”unora le place jazz-ul” sau multora le place jazz-ul?

În general evit să trag concluzii. Concluzia mă duce cu gândul la finalitate, ori în artă și în creație există totdeauna un dinamism continuu care dă forță pentru a merge mai departe. Totdeauna a existat un public elitist care este absolut îndrăgostit de acest gen muzical, însă bucuria și surpriza vine când se întâlnesc cu muzica de jazz oameni cărora această artă nu le este familiară, însă au curiozitatea și dorința de a explora.

Patru stele ale muzicii care s-au stins vara aceasta

Unul dintre lucrurile care face muzica specială e faptul că adună oamenii împreună. Oameni cu istorii personale, credințe, valori și principii distincte, pe care muzica realizată de un artist sau altul reușește să îi unească, în ciuda diferențelor dintre ei. Noi toți ne-am regăsit în fața aceleiași scene cu o mulțime de străini în jurul nostru, trăind momente unice de emoție pură, pe care energia unei mase de persoane cu același crez muzical reușește să le creeze. Totuși, muzica rămâne tributară paradoxului dintre nemurirea cântecelor, pe care le putem păstra veșnic impregnate pe un disc sau în spațiul virtual, și efemeritatea momentelor unice pe care le trăim împreună cu cei care au generat acea muzică și care ne însoțește apoi în viață, care reușește să schimbe parcursul unor întregi generații.

Trăim perioada unei schimbări generaționale în muzică. Mulți artiștiAerosmith, Elton John, KISS, Eagles, Dead & Company, Foreigner - se află în turnee de adio sau deja le-au încheiat. În cazul multor alți muzicieni, este posibil să nu mai avem multe ocazii pentru a-i vedea live, deși nu și-au anunțat oficial retragerea. Anul acesta am trăit câteva astfel de momente, datorită concertelor din România susţinute de veteranii Guns N’Roses, Depeche Mode ori Iggy Pop. Oricât de trist ar fi acest „rămas bun” pe viu pe care trebuie să ni-l luăm de la artiști care ne-au marcat viața, și mai nefericit e atunci când ei pleacă definitiv de pe această lume. Este și cazul a patru muzicieni ce au contribuit fundamental la istoria muzicii și care ne-au părăsit în vara care s-a încheiat, cel puțin calendaristic.

SINÉAD O’CONNOR

8 dec. 1966 – 26 iul. 2023

Cântăreața irlandeză, premiată de-a lungul timpului cu Grammy, Billboard Music Awards şi MTV Video Music Awards, lasă moştenire o muzică îndrăgită de milioane de oameni, în frunte cu cea mai cunoscută piesă a sa, Nothing Compares 2 U. Rămâne însă și amintirea unei artiste care a luptat întreaga sa viaţă pentru drepturile omului şi eliminarea inechităţilor din societate, O’Connor atrăgând constant atenția asupra problemelor legate de abuzarea copiilor, rasism, sănătate mintală sau drepturile femeilor. Memorabil rămâne momentul în care, în 1992, în emisiunea Saturday Night Live, a rupt o poză a Papei în semn de protest contra abuzurilor din Biserica Catolică. Controversată prin opiniile ferme, Sinéad O’Connor a fost o portavoce pentru subiecte socio-politice sensibile, vorbind întotdeauna deschis, inclusiv în muzica ei, de la Universal Mother la Theology, despre propriile traume, crezuri şi provocări existențiale.

RANDY MEISNER (The Eagles) | 8 mar. 1946 – 26 iul. 2023

Basistul şi cantautorul Randall Herman „Randy” Meisner rămâne definitiv în memoria publică în primul rând ca membru fondator al legendarei trupe The Eagles, deopotrivă ca instrumentist și ca posesor al unei voci cu totul speciale, dacă ne gândim la hit-uri Eagles care îi poartă amprenta, precum balada Take It To The Limit, din 1975. Trebuie avut însă în vedere că, pe lângă întreaga discografie a uneia dintre cele mai importante trupe Rock ale istoriei, la care a avut o masivă contribuție, Randy rezistă în amintirea melomanilor și pentru faptul că a participat la înregistrarea albumelor unor muzicieni precum Waylon Jennings sau James Taylor şi că, în vara lui 1967, cu trupa sa, The Poors, a cântat în deschidere la Jimi Hendrix Experience, în New York. Alături de The Eagles, Randy Meisner a fost inclus în Rock And Roll Hall Of Fame.

Debutul pianistului John Gosling în influenta trupă britanică The Kinks, a fraţilor Dave şi Ray Davies, a fost cu single-ul şi albumul Lola, ce a dominat topurile muzicale din UK și SUA în 1970. Gosling a continuat apoi să cânte la clape și, deseori, cu vocea pe toate celelalte discuri scoase de Kinks, înainte de a lua decizia abruptă de părăsi grupul în 1978. Muzicianul a fost, de asemenea, membru fondator al spin-off-ului The Kast Off Kinks, un grup compus din foști membri ai trupei originale, alături de John Dalton, Mick Avory și Dave Clarke, format în 1994, în care a rămas activ până la pensionare, în 2008. The Kinks, una dintre cele mai importante trupe British Invasion-ul anilor ’60-’70, datorează enorm din evoluţia sa în zona experimentului muzical şi teatral contribuţiei lui John Gosling, indiferent că ne gândim la Percy sau la Preservation Act.

ROBBIE ROBERTSON (The Band) | 5 iul. 1943 – 9 aug. 2023

The Band, formaţia care şi-a transformat numele în renume din postura de acompaniatoare a lui Bob Dylan, a schimbat profund cursul culturii Pop(ulare) de la finalul anilor ’60 cu primele albume ce au urmat separării de Dylan. În calitate de compozitor principal, chitarist și lider al lui The Band, Robbie Robertson a avut un rol fundamental în cristalizarea genului Americana, ca fuziune de rock & roll, blues, folk și country. După disoluția trupei, a format un parteneriat creativ fructuos cu regizorul Martin Scorsese, lucrând la OST-uri precum Raging Bull, Casino sau Killers of the Flower Moon, ultimul având programată premiera la noi în cinematografe în octombrie. Robbie Robertson a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame și Canadian Music Hall of Fame, alături de The Band, iar Rolling Stone l-a plasat pe locul 59 în topul celor mai mari 100 de chitariști ai lumii.

JOHN GOSLING (The Kinks) | 6 feb. 1948 – 4 aug. 2023

BOGDAN SĂRĂTEAN

Ediția a XIII-a a festivalului

25 DE ORE DE TEATRU

NON-STOP se va desfășura anul acesta în două orașe eminamente culturale: Sibiu și Timișoara. Reîntâlnirea cu orașul de pe Bega va fi cu atât mai specială cu cât ideea maratonului sibian de teatru a prins contur acolo, acum două decenii. Festivalul va avea loc prima dată la Sibiu, în 23-24 septembrie, apoi la Timișoara, în 30 septembrie-1 octombrie. Am aflat toate detaliile de la regizorul Bogdan Sărătean, coordonatorul festivalului.

Când vorbim despre un festival care durează un pic peste o zi, e clar că fiecare oră contează. Ce ne poți spune despre programul conceput pentru Sibiu?

Vă pot spune că e destul de aerisit, spre deosebire de alți ani. Asta din rațiuni pragmatice. Finanțarea pe care am reușit să o obținem pe agenda culturală a urbei nu e proporțională cu piața, cu realitatea. Cu toate acestea reușim să aducem artiști din trei orașe din țară și să deschidem cu spectacolul fenomen al celor de la AUĂLEU, Grand Hostel Timișoara. E un spectacol la care se râde cu lacrimi timp de aproape 3 ore, că doar e maraton, nu? Se va juca la Teatrul Gong, unde de altfel și închidem festivalul, duminică seară, în 24 septembrie cu o bijuterie de spectacol, VINOVAT/Ă, o coproducție Centrul Replika

București și Beznă Theatre Londra. De neratat sunt aceste două spectacole! Noi, BIS Teatru, ne dăm mai puțin în spectacol anul acesta, ne păstrăm pentru ediția de Timișoara. La Sibiu jucăm doar ANAZ ȘI DRAGONUL, revelația stagiunii Bis. De-a lungul nopții se

vor întâmpla minuni la Atrium, pe Podul Minciunilor. Florin Coșuleț va face show la miezul nopții, iar după el vom vedea un mix de stand-up și magie, o nebunie de spectacol însuflețit de Șerban Borda. Insomniacii sunt așteptați la 6 dimineața la o întâlnire suprarealistă cu MC Matli în show-ul său șui denumit CineMatliCum. Cei mai tineri actori, adolescenții de la Fabrica de Teatru, vor performa în miezul zilei la Grădina Bis. Sunt minunați acești copii.

Festivalul și-a găsit ”casă” la Sibiu, dar ideea lui a fost inspirată de o întâlnire la care ai participat la Timișoara în urmă cu mai bine

de 20 de ani. Care sunt legăturile vizibile și mai puțin vizibile dintre ediția de Timișoara și această întâlnire?

Acolo, la Timișoara, în sălița Teatrului Thespis de la Casa Studenților, timpul a stat pe loc în urmă cu 20 de ani, în primăvara lui 2003. Ovidiu Mihăiță (care azi scrie și înscenează texte la Auăleu), Adi Korek (care azi coordonează Asociația Diogene și Thespisul) și oamenii din preajma lor au avut ideea de a ne întâlni cu toții, cu trupele studențești din țară și de a serba timp de o zi și o noapte Ziua Mondială a Teatrului în dubla postură de actanți și spectatori, sau ”spect-actori” mai bine zis. Spectacolele se montau la vedere cu oamenii în sală, apoi se jucau, schimbai firesc rolul de actor cu cel de spectator. A fost cu multă dragoste și emoție întâlnirea aceea. Eu eram UNATC-ist de București, începusem alambicatul drum teatral la Trupa Imago din Cluj-Napoca și, iată că la Timișoara se crease cumva ad-hoc, grație unei idei, a unor oameni, un spațiu

în care ne exprimam liberi.

Opt ani mai târziu când le-am povestit asta elevilor mei, flama

s-a lipit de ei, așa încât au spus: hai să facem și la Sibiu! Așa s-a născut în anul 2011 festivalul de la Sibiu, care iată că a supraviețuit 13 ediții. Chiar ăsta e cuvântul, SUPRA-viețuit. Îți dai seama ce moment special va fi reîntâlnirea asta în Timișoara Capitală Europeană a Culturii, acum, după 20 de ani. Dar cum spuneam, uneori timpul nu există!

Maratonul timișorean de teatru va dura tot 25 de ore. Care sunt highlight-urile programului conceput pentru Timișoara? E bogat programul. Deschidem cu Teatrul de Artă, închidem cu AUĂLEU, suprapus cu “Visul” companiei Reactor din Cluj. Spectacole unul și unul. Noaptea e nebună, cu alergături de la un spațiu la altul. Un alt moment excepțional e premiera absolută SOARE CU DINȚI al Asociației Ferentari, unde supranumitul “Dinți” își va spune povestea personală, reală, www.zilesinopti.ro

a adolescentului din Ferentari pe care viața îl duce la Penitenciarul Rahova. Spectacolul e testimonialul reabilitării sale. Vrem ca minunata sală a Liceului Vidu să fie plină de adolescenți care să-i afle povestea. Iată că teatrul e o ustensilă a devenirii și a iertării, iată că poate fi realmente educativ fără a fi tezist. Noi vom juca spectacolul fetiș al BIS Teatru, NĂSCUT ÎN ’90, chiar în orașul revoluției, în ultima zi de septembrie, la ora 22 și 22 de minute. Jucăm acest spectacol de nouă ani cu casa închisă, actorii erau puștani la premieră.

Prin felul în care e structurat la nivel de conținut, an de an festivalul funcționează ca o oglindă pusă în faţa oamenilor. Ce subiecte vor fi semnalizate în cadrul acestei ediții? Toate spectacolele vorbesc despre temerile și durerile noastre. Sunt strigăte, uneori îmbrăcate în hohote de râs. Dar dincolo de metafore, concret, imaginează-ți că aproximativ 90% dintre spectacole sunt construite pe texte ale artiștilor care au creat spectacolele respective: Grand Hostel Timișoara, Născut în ’90, Născut în 2000, Vinovat/ă, toate au în comun acest mod de a face teatru, de a desprinde din tine și a dărui celor care vor să primească.

Vorbim despre cultură în două orașe eminamente culturale în timp ce guvernanții vor să însănătășească economia

țării prin tăieri masive în sectorul cultural. Trecem și peste asta?

Om trece. Sectorul independent la fel de schilod și târând va fi, indiferent de tăieri și promisiuni. Pot să îți spun doar că eu care făceam spectacole pline de zvâc civic cu speranță către viitorul luminos al nației, în clipa asta nu văd viitorul fetiței mele de 4 ani și jumătate în țara asta. Deloc, sub nici o formă. Restul e tăcere.

GRAND HOSTEL TIMIȘOARA

Auăleu

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 20:00

Teatrul GONG

NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA

Florin Coșuleț

Duminică, 24 septembrie, ora 00:00

Atrium

GOL Compania ArtX

Duminică, 24 septembrie, ora 02:30

Atrium

UN MOLDOVAN ÎN MIEZ DE BURG

Un show muzical cu Cristian Lupașcu

Duminică, 24 septembrie, ora 04:30

Atrium

CINEMATLICUM

Interakt Arts

Duminică, 24 septembrie, ora 06:00

Atrium

bisteatru.ro

POEZIE LA MICUL DEJUN

Duminică, 24 septembrie, ora 9:00

Piața Mică

DOAR SUNT

Duminică, 24 septembrie, ora 11:00

Biblioteca Județeană ASTRA– Foaier

OPINIA PUBLICĂ

Fabrica de Teatru

Duminică, 24 septembrie, ora 13:00

Grădina Bis

CAPRA CU 3 IEZI

Fabrica de teatru

Duminică, 24 septembrie, ora 14:30

Grădina Bis

ANAZ ȘI DRAGONUL

Bis Teatru

Duminică, 24 septembrie, ora 17:00,

Grădina Bis

VINOVAT,-Ă

Centrul Replika București & Beznă Theatre Londra

Duminică, 24 septembrie, ora 19:00

Teatrul GONG – Sala etaj

Arsenie. Viața de apoi, lungmetrajul documentar despre Arsenie Boca, influentul ieromonah al cărui cult a dobândit în ultimele decenii o amploare uimitoare, similară cu cea generată de supervedetele Pop, reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai incitante filme programate a rula pe marile noastre ecrane în această toamnă (premiera: 1 septembrie). Realizat de Alexandru Solomon, reputatul regizor şi director de imagine, autor de documentare neconvenţionale prin abordare sau tematică (Ouăle lui Tarzan, Marele jaf comunist, Kapitalism - reţeta noastră secretă, Război pe calea undelor/ Cold Waves), acest road movie documentar merge pe urmele lui Arsenie Boca într-un pelerinaj

pus în scenă, în decursul căruia pelerinii și cineastul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de regizor, Arsenie. Viața de apoi caută să surprindă o reflexie a societății româneşti în imaginea acestui om devenită marcă înregistrată, iar rezultatul pe care îl vom vedea în sala de cinema va polariza cu certitudine publicul, dând naştere dezbaterilor aprinse şi, probabil, chiar controverselor. În condițiile astea, am considerat util să îl provocăm pe ALEXANDRU SOLOMON la un dialog preliminar, pentru a ne face o idee despre modul în care a abordat şi tratat un asemenea subiect ieşit din comun.

[ Interviu cu regizorul ALEXANDRU SOLOMON ]

“Arsenie. Viața de apoi”

Titlul filmului, Arsenie. Viața de apoi pare eliptic, mai ales prin acel punct de separare. În fapt, ce este... sau ce nu este acest documentar?

Așa cum zice și titlul, nu e un film despre Arsenie Boca omul, adică nu este o biografie a omului. Încearcă să fie un fel de portret al cultului și al atracției pe care acesta o exercită în viața lui de apoi, care viață de apoi a început în anii ‘90 și a ajuns la faimă deplină prin anii 2010, nu? Şi continuă și azi, într-o formă, să zicem, mai domoală... dar continuă. Probabil că este cel mai popular personaj religios de după 1989, iar pe mine m-a interesat în ce fel figura asta a lui Arsenie Boca înseamnă ceva pentru societatea românească de azi. Ce spune acest - să-i zicem - cult? În ce anume se regăsesc oamenii, de ce au ei nevoie? Despre asta e vorba în film, ăsta-i punctul din titlu dintre nume și viața de apoi.

Din câte ai ajuns să afli, din documente și din mărturii, din perspectiva ta, cine a fost Arsenie Boca?

Cred că, în peisajul religios de la noi, e un personaj atipic, ceea ce a făcut să fie și atât de popular, până la urmă, pentru că el a fost la concurență

în anii ‘90 cu tot felul de alte figuri religioase, care erau în viață pe vremea aia, Cleopa, Arsenie Papacioc și alții. În raport cu ei, Arsenie Boca a câștigat cumva bătălia popularității. Or, tocmai faptul că e atipic, cred eu, l-a făcut atât de popular, dar și pentru că, întrun fel, era înaintea timpului său, adică a înțeles niște mecanisme de construcție a popularității care astăzi, mă rog, sunt pe toate drumurile și pe toate mediile sociale, dar el le-a înțeles încă din anii ‘40. Mă refer la grija lui pentru imaginea proprie, la această construcție pe care

și-a făcut-o de personaj aproape de vindecător, de healer, om care se implică în viața personală a oamenilor și le dă soluții naturiste, bio, eco, înainte de vreme, la un fel de combinație de tehnici de viață sănătoasă cu religia ortodoxă cu influențe orientale, pe care, sigur, Biserica le acceptă greu, dar populația mult mai ușor, pentru că sunt mai adaptate la fricile și problemele oamenilor de azi. Acum, nici nu

www.zilesinopti.ro

trebuie să îl idealizăm pe Arsenie Boca, să îl facem un fel de, așa, guru înainte mergător, dar a fost un proto-influencer... asta se spune şi în film.

În ce circumstanțe a început să se contureze el ca subiect de film în mintea ta? Mai ales că, la un moment dat, chiar ai spus: „cultul pentru Arsenie Boca e ca o țară străină pentru mine”. E interesant ce te-a fascinat la el, încât să-i dedici profesional câţiva ani din viaţă?

Mi se pare că tema influenței Bisericii Ortodoxe în viața socială și politică românească e una super importantă, căci s-a dovedit că această influență a crescut foarte mult în ultimul deceniu, mai ales de la referendum încoace. Căutam o modalitate să vorbesc despre asta și mi s-a părut că pelerinajele la Arsenie Boca și cultul în jurul acestei figuri sunt o poveste particulară, dar în care se poate oglindi toată lumea asta religioasă, cu ramificațiile ei politice, sociale etc. Deci mi s-a părut că e o poveste care e fascinantă prin figura lui și prin uriașa sa popularitate, dar, în același timp, şi pentru că prinde în ea reflexele acestei schimbări mari. Eu cred că se va vedea și în următorii ani, la alegeri și așa mai departe, influența Bisericii Ortodoxe în viața publică, dar asta vine pe un fond popular de neîncredere în democrație, de neîncredere în știință, de întoarcere la iraționalitate, la nevoia de magie, la toate lucrurile astea, iar cultul lui Arsenie Boca vorbește despre asta. [...]

Astra Film Festival, la 30 de ani (V) Ediția premierelor

În cei 30 de ani de Astra Film Festival, Sibiul s-a consacrat ca o redutabilă casă a filmului documentar. De aceea mulți regizori de film documentar aleg să-și

lanseze cele mai recente producții aici, în cadrul festivalului. Selecția de anul acesta cuprinde peste 130 de filme din mai mult de 40 de țări. Mai bine de 75 dintre filmele selectate se văd în premieră națională la Astra Film Festival. Asta înseamnă că peste 50% dintre filmele care vor fi proiectate la Sibiu vor fi la prima lor expunere în România.

În cele patru secțiuni competiționale ale festivalului Astra Film din Sibiu (”România”, ”Voci emergente ale documentarului”, ”Europa Centrală și de Est” și ”DocSchool”) au fost selectate 43 de filme, din care 31 sunt premiere mondiale, europene sau naționale. Ca în fiecare an din istoria de trei decenii a festivalului, producțiile selectate pentru secțiunea competițională ”România”

aduc în fața publicului cele mai noi și mai valoroase filme documentare realizate de regizorii români în perioada 2022-2023.

Din cele 11 filme selectate, produse în Franța, Luxemburg și România, 6 sunt premiere, 4 mondiale și 2 naționale.

Secțiunea dedicată autorilor aflați pe drumul între debut și consacrare aduce în atenția publicului 9 filme foarte noi, 5 dintre ele vor fi proiectate în premieră națională la Sibiu. În secțiunea în care vor fi prezentate povești adevărate din spațiul sud-est european au fost selectate 10 filme, dintre care 7 se vor vedea la Sibiu pentru prima oară în România. Filmul documentar studențesc se bucură și în acest an de o reprezentare spectaculoasă, iar 13 din cele 14 filme documentare aflate în competiție sunt premiere, 6 mondiale, 3 internaționale și 4 naționale.

După 30 de ani de, se poate spune că filmul documentar și-a câștigat un loc de cinste, binemeritat, în tabloul cinematografiei românești, realizare la care a contribuit din plin și Astra Film Festival. În plus, an de an, Astra Film Festival a impus o idee-forță: indiferent de provocări, fiecare moment al vieții trebuie privit cu emoție și bucurie, cu ochii minții și ai sufletului larg deschiși. Așa că între 15 și 22 octombrie 2023, cele mai așteptate filme documentare din toată lumea se văd la Sibiu, în 15 spații de proiecție, o altă premieră a ediției aniversare.

„Zăpadă de august”, din 1 septembrie, pe marile ecrane

Cum ar fi să sărim peste sentimentul de melancolie care vine la pachet cu primele semne ale toamnei și să ne trezim cu o Zăpadă de august? Cred că am avea cu toții impresia că vara ni se scurge printre degete cu o prea mare viteză (nu-i așa?), motiv prentru care, în această perioadă de tranziție, vă propun un film perfect de vizionat în prima zi de septembrie. Regizorul Chris Raiber, cunoscut pentru scurtmetrajele sale distinse și pentru serialul multipremiat Kupetzky, face un salt în lumea lungmetrajelor cu Zăpadă de august.

În universul basmului urban, acolo unde realitatea și magia se împletesc, Zăpadă de august ne poartă prin labirinturile subterane ale metroului din Viena pentru a fi martori la o poveste de dragoste încântătoare, dar și plină de încercări. Verena Altenberger dă viață personajului Caro, o femeie complexă și enigmatică, cu multe substraturi mascate de o exuberanță copleșitoare. Tânărul Alexander este interpretat de Thomas Prenn, care a găsit combinația subtilă între tăcere și emoțiile reprimate.

Povestea lor de dragoste neconvențională, plină de pasiune, presărată cu momente de umor, se dezvoltă treptat, în timp ce Alexander luptă să-și mențină jurământul făcut și să

nu cadă în capcana iubirii. Cu fiecare moment petrecut alături de Caro, el începe să își schimbe percepția asupra dragostei și să accepte riscurile implicate. Deși dificil, parcursul lor devine o transformare profundă pentru amândoi și chiar și pentru spectatorii care plonjează în această vâltoare de trăiri. Pe măsură ce vara se transformă în iarnă, metroul devine un tărâm al adevărurilor nespuse despre dragoste.

Abordarea regizorală a lui Chris Raiber vă va aduce aminte de filmele lui Wes Anderson sau Jean-Pierre Jeunet, în care este evocată o lume de poveste, susținută de vocea naratorului, care ne ghidează în

această călatorie ce pare să aparțină unei dimensiuni proprii. Cadrele în nuanțe pastelate și o coloană sonoră aproape omniprezentă vin în contrapunct cu evenimentele pline de dramatism… și funcționează, chiar dacă anumite alegeri pot avea uneori o retorică excesivă. Cineastul își lasă amprenta într-un mod autentic prin transformarea peisajului urban într-un decor magic, utilizând ingenios simbolurile în detaliile vizuale.

Mesajul filmului

este clar: dragostea nu este doar despre a câștiga, ci și despre a accepta vulnerabilitatea pentru a trăi plenar.

Este Filmul de Miercuri

în 27 septembrie ora 20:00 la Centrul Cultural „Ion Besoiu”

POWERD BY

THE EQUALIZER 3 a ajuns la... Ultimul capitol

The Equalizer, trilogia de acţiune regizată de Antoine Fuqua, inspirată din serialul TV optzecist cu acelaşi titlu, lansată în 2014 şi care continuase cu sequel-ul din 2018, se va închide anul acesta, pe 1 septembrie, când Equalizer 3: Ultimul capitol va fi lansat în cinematografe, iar spectatorii îl vor vedea pe Robert McCall, fostul US Marine și agent secret devenit vigilante, refugiat în Europa în căutare de linişte, dar implicat fără voie într-un conflict cu noua generaţie din Mafia italiană, în tentativa de a-şi proteja noii prieteni făcuţi în Peninsulă.

“Devine parte a vieții oamenilor din acel mic sat în care s-a stabilit și nu se poate abține să nu se implice. Inițial, este rănit și are nevoie de ajutor, dar Robert nu e genul de om care să aibă nevoie sau să ceară sprijin, fiindcă e un solitar. Nu mai e cazul acum, pentru că nu poate continua singur și se vede forțat să se bazeze pe oameni și, în ultimă instanță, să învețe să se bucure de prezența altor oameni”, a explicat Denzel Washington, interpretul iconicului personaj.

Câștigător a două premii Oscar (pentru Glory și Training Day) și cu încă opt nominalizări în portofoliu - dintre care cea mai recentă a fost chiar anul trecut, pentru The Tragedy of Macbeth -, deopotrivă iubit de critica de specialitate și de publicul larg, Denzel Washington este unul dintre cei mai valoroși actori din cinematografia americană contemporană. În pofida statutului de superstar, la încheierea ultimei

zile de filmare la The Equalizer 3, de pe Coasta Amalfi, Washington a ieșit din cadru fără a face o vâlvă deosebită în jurul ultimei sale apariții în rolul antieroului pe care l-a interpretat pentru întâia oară cu aproape un deceniu în urmă. Cu ce crede vedeta că va rămâne publicul după vizionarea Equalizer 3? “Sper să simtă căldura pe care o conține, să empatizeze cu acei 800 de oameni din orășelul Atrani, care ajung să lupte împreună împotriva celor răi, depășindu-și teama de bullying. Eu m-am simțit foarte bine ca parte a acestei povești și sper că spectatorii se vor bucura de ea la fel de mult ca și de primele două filme. Are multă acțiune spectaculoasă și interpretări strălucitoare din partea unei distribuții talentate”.

A sosit deci timpul ca popularul justiţiar

Robert McCall să îşi facă definitiv ieşirea din scenă, iar modul antrenant, deopotrivă mişcător şi brutal, în care se întâmplă asta, mai ales că e secondat de talentata actriţă Dakota Fanning, la aproape 20 de ani după colaborarea lor la Man on Fire, promite să aibă un caracter memorabil. Toamna începe deci în cinematografe cu un... ‘ultim capitol’.

„A Haunting in Venice”

Agatha Christie cu fantome

Pe 15 septembrie, Kenneth Branagh îl readuce pe marele ecran pe detectivul Hercule Poirot în adaptarea cinematografică a cărții „Hallowe’en Party” („Petrecere de Halloween”), a Agathei Christie, doar că, de această dată, Branagh, care este și regizor, și producător, alături de Michael Green (scenarist) au ales să modifice ceva mai mult povestea din roman și au mutat acțiunea din Marea Britanie în Veneția, plus că au adăugat și un twist supranatural, în care pare că fantomele se joacă cu mințile și viețile celor care se trezesc captivi într-un palazzo venețian.

În această a treia adaptare a lui Branagh a unui roman de Christie, este Ajunul Halloweenului într-o Veneție destul de sinistră, din anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, unde locuiește acum celebrul detectiv Hercule Poirot (Kenneth Branagh), pensionat și trăind într-un exil autoimpus. Experiențele sale în domeniul investigațiilor criminale și faptul că a văzut ce e mai rău în omenire prin intermediul unui alt război l-au făcut să renunțe. Acum, el își petrece timpul făcând tot ce poate pentru a evita să se gândească la crimă. Dar, desigur, crima vine la el.

Se întâmplă atunci când Poirot primește vizita unei vechi prietene care are ceva ce trebuie neapărat să-i arate și promite că nu este o crimă. Ea vrea ca el să i se alăture la o ședință de spiritism și să o ajute să demonstreze că nimic de acolo nu este real. Poirot se simte intrigat și acceptă să participe la eveniment într-un palat în ruină, despre

care se spune și că e bântuit, fiind deținut de faimoasa cântăreață de operă Rowena Drake (Kelly Reilly). Când unul dintre invitați este ucis, toți cei prezenți sunt considerați suspecți, împingându-l încă o dată pe detectivul belgian în macabrul joc al umbrelor și secretelor. Întocmai ca toate filmele din această franciză, „A Haunting in Venice” are o distribuție de excepție, plină de actori extraordinari: Kelly Reilly, Kenneth Branagh, Michelle Yeoh, Jamie Dornan, Tina Fey. Aceasta din urmă o interpretează pe Ariadne Oliver, o celebră scriitoare de romane polițiste și o veche prietenă a lui Hercule Poirot, dar și un personaj care se bazează în mare măsură pe Agatha Christie (de altfel, apare în șase cărți ale autoarei). Întreaga poveste, ce va fi spusă pe marele ecran din 15 septembrie, este un mix de thriller și film de groază care-i va face pe spectatori să se îndoiască de ce se ascunde în spatele fiecărei umbre, iar pe Poirot să își pună la îndoială propria sănătate mintală.

eat&Drink

Oare bucuria gurmandului exploratoriu se reduce doar la bucătării pe care nu le prea cunoaște sau devine și mai satisfăcătoare când descoperă câte un blid neaoș remarcabil?

Ăsta e un alt text despre una dintre obsesiile mele: cealaltă mâncare românească, pe care nu o prea găsim prin meniurile restaurantelor. Probabil că o să epuizez sinonimele și metaforele și tot nu o să nu apuc vremea să văd masa largă de clienți români entuziasmați și de altceva în afară de pizze, cefe, burgeri și ciorbe de burtă. Azi e despre clienți, nu despre restaurante. O statistică personală (și amatoare) bazată pe informații furnizate de multe restaurante reliefează conservatorismul culinar și frecventarea acelorași opțiuni în majoritatea cazurilor. Dar, pe de altă parte, dacă te uiți în farfuriile românilor ce-și petrec vacanțele la all-inclusive cu munți de mâncare, reclame vii ale food-waste-ului, o să zărești o diversificare poate insolită. E adevărat că mulți își pun din toate ca să vadă ce le place și ce nu (o opțiune pe care nu o ai în restaurant și preferi să eviți riscul de a comanda un fel de mâncare nou, care poate nu e pe gustul tău). Dar mulți chiar vor să încerce mâncăruri diferite. Iar asta se poate deduce și din multele restaurante etnice, a căror clientelă e formată și din mulți conaționali.

Ne-am dedulcit la sushi și ramen, ne dăm în vânt după hummus și tabuleh, se bat creveții cu baby caracatițele la gura noastră, ba chiar, de curând, pare că ne place mâncarea nepaleză,

srilankeză sau pakistaneză, pe care o găsim în din ce în ce mai multe restaurante cu profil asiatic, deschise pentru o piață în creștere – cea a muncitorilor veniți de la mii de kilometri să acopere lipsa de personal din multe domenii în dezvoltare de la noi.

Înțeleg confortul locului comun, al mâncării pe care o știi, dar chiar și mie, care studiez sarmalele, zacusca ori mâncărurile cu burtă, mi s-a luat de ele. Le comand (de obicei, nu la noi în țară) pentru a descoperi diferențe regionale, dar să fim serioși, câte restaurante oferă altfel de sarmale în România și cât de mare să fie pofta, încât să nu le înlocuiești cu ceva care ar putea să-ți deschidă și alte orizonturi culinare?

Să înțeleg că dacă oricum tot meniul vietnamez ori argentinian îți e necunoscut, atunci alegi la întâmplare, eventual în funcție de ingrediente, și vezi tu după dacă îți place sau nu, iar în cazul meniurilor autohtone nu vrei să dai greș și optezi pentru văcuță, fasole, burtă sau perișoare? Să fie mai lesne să comanzi o pizza cu anghinare decât un păstrăv care e gătit altfel decât dat prin făină cu mălai și prăjit? Dar na, eu când stau la coadă la șaorma visez tocănițe la ceaun, alții doar speră ca a doua zi, la aceași oră, să fie în același loc.

CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

CpCC: coaliția pentru clienți conservatori

De

ce Slow Food în secolul vitezei?

Abstract sau teoretic văzut, Slow Food e un concept de viață, o mișcare internațională însă practic, Slow Food, se poate rezuma la a mânca din surse locale adică ceea ce consumăm să nu depășească o distanță de 70 km de locul producției. În multe regiuni acest lucru nu este facil însă în sudul Transilvaniei poate funcționa, cu un pic de efort.

Asta fiindcă trăim într-o regiune aproape perfectă din punct de vedere al ofertei de produse locale.

Dacă ne gândim la varietatea biologică, bogăția resurselor naturale și culturale cât și clima sau geografia de care ne bucurăm, aici e paradisul, vă garantez.

Gastronomia este din nou un concept ușor abstract dar poate fi definită și simplu: ea are legătură cu stomacul (gaster) și cuvântul (nomos), adică caută legătura între mâncare și cultură, între natură și om. Exact studiul acestei relații este pentru noi important de explicat: care e povestea fiecărei bucate?

Acestea fiind zise cred că povestea bucatelor din

paradis este cel mai bine oglindită prin prisma principiilor #slowfood. Pornită ca o acțiune punctuală a unor activiști din Italia în anii 80, contra globalizării și a fast food-ului, Slow Food e astăzi cea mai mare mișcare internațională, prezentă în 160 de țări, care militează pentru accesul populației la hrană bună, curată și corectă. Bună, adică de calitate, cu gust și sănătoasă, curată – nefăcând rău mediului iar corectă având în minte un preț accesibil pentru consumator dar mai ales pentru producător.

Prin urmare vorbim de povestea mâncării bune, curate și corecte în micul nostru paradis din sudul Transilvaniei în 2023 și de acum încolo. Sună bine, nu? La toate acestea mai adăugăm și faptul că a mânca local se referea istoric oricum la un radius de 50-70 de km față de locul producției astfel că ne dăm brusc seama că acoperim județul sau frumos formulat regiunea Sibiu. Nu e mare lucru să alegi zi de zi surse locale iar despre beneficiile mâncatului local pentru comunitatea noastră am mai scris și o voi mai face.

Vremea compotului

Deși omenirea a ajuns pe culmile progresului, e greu de conceput ceva mai bun și mai natural de băut, nealcoolic zic, decât banalul compot.

Francezii au inventat compotul, dar evreii așkenazi l-au transformat într-un desert pentru generații întregi, observă Limor Laniado Tiroche, în publicația „Haaretz”, și zău dacă pot obiecta!

Da, globalizarea ne-a adus în pahare fresh-uri și smothie-uri cu ingrediente din cele mai îndepărtate locuri de pe pământ, dar am dubii că aceste licori exotice pot rivaliza cu compoturile noastre cele de toate zilele. Când a apărut compotul sau măcar când a fost consemnată existența sa pentru prima dată, pe teritoriul actualei Franțe, oamenii credeau că această fiertură de fructe transformată în sirop bine îndulcit combate efectele umidității externe. Și nu s-au înșelat. Un compot rece în plină vară, când transpiri și dacă gesticulezi doar cu degetele, sau unul fierbinte când afară plouă ori ninge amarnic, e leac curat.

Zeamă de fructe exotice ziceți? Păi nu-s așa de noi, câtă vreme le găsim și-n „Frații Karamazov”, unde domnul nostru Feodor Mihailovici Dostoievski le

tot pomenește. Undeva, aflăm că un personaj adoră compotul de ananas. Iar în altă parte, că era pe loc de cinste la masă –„urmau să se aducă la masă cinci feluri de bucate: ciorbă de cegă tânără cu pateuri de peşte, pe urmă peşte rasol, pregătit după o reţetă specială, într-adevăr delicios; după aceea chifteluţe de nisetru, îngheţată, compot şi la sfârşit un fel de jeleu”.

Am pomenit de spațiul est-european pentru că acolo tradiția compotului s-a dezvoltat diferit de zona occidentală. Alături de murături sau de alte preparate de conservat pentru sezonul rece, care la ei ține mult, compotul a devenit ceva musai de pregătit mai ales toamna, când e vremea acelor poame numai bune de cules, de fiert și de pus la borcan. În 2017 am fost în dragul meu Kiev, un oraș pe care ajunge să-l vizitezi o dată ca să nu-l uiți toată viața, și am petrecut o seară îndestulătoare la un restaurant denumit chiar Kompot. Unde, firește, m-am bucurat de o carafă cu compot din fructe de pădure (cred că mi-a ostoit setea după ce îmbucasem un borș ucrainean

de cea mai bună calitate și niște „golubți”, sarmale ca la ei, totul precedat de o „șubă”, cum se zice peste Prut, adică acea minunată salată cu sfeclă și pește).

În epoca TikTok-ului, să știți că încă apar articole în mijloacele de informare în masă despre compot, pentru că are o savoare nepieritoare și pentru că poate fi făcut și acasă, ceea ce vă doresc și dumneavoastră, dacă, punem cazul, vă lasă inima să încercați rețeta pe care v-o propun (am citit-o și eu pe la alții, surse de soi, fiți pe pace!). Așadar, se feliază două pere, din soiul untoasă bosc, îl știți, cel din varietatea cu pulpa albă spre gălbuie, foarte dulce – atenție, păstrați coaja, îndulcește natural compotul!

Merg și pere uscate, la o adică. Două mere așijderea – feliate, nedecojite. O mână de căpșune. Câte o jumătate de cană de merișoare/ vișine/ rubarbă/ coacăze roșii. Doi litri de apă. Credeați că am uitat de zahăr? N-am uitat, doar că nu se pune. Fierbeți, răciți, beți, mă pomeniți!

Mirodenia de la noi

Boiaua e un condiment ivit pe aceste meleaguri, iar în anumite regiuni e mai prezent decât sarea în bucate.

Cea mai mare parte din boia vine din Ungaria și din Spania și e disponibilă în variante picante, dulci sau afumate, se arată într-un articol publicat de Fine Dining Lovers, o sursă credibilă și de prestigiu pentru bucate de soi. E drept, denumirea se trage din țara vecină, dar mirodenia care conferă cârnaților splendida și apetisanta culoare roșiatică provine propriu-zis de pe aceste meleaguri.

O dezvăluie Radu Anton Roman, neuitatul degustător și cercetător culinar, în „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”

(Editura Paideia, 1998): „paprica (cuvânt ieșit în univers via Budapesta) sau boiaua – dacă nu știați – se zice că a fost oferită Europei și lumii de frații secui din Covasna și Harghita”. Regretatul autor mai pomenește în sursa citată că această

mirodenie e intens savurată și „specifică zonei bihorene (unde „paprika“ – boiaua – e la fel de deasă în mâncare ca și sarea, dacă nu mai mult)”. Cartea de căpătâi a oricui vrea să înțeleagă noimele bucătăriei românești conține și o mențiune pasională: „Papricaș îmi făcea Ilonca T. noaptea, la Satu-Mare, când voia ea să-și arate dragostea de unguroaică, dar punea o boia atât de iute, încât mi se-ncrețeau genele și deveneau sârmoase”...

Ehei, papricașul! Cum e lesne de presupus, numele-i vine de la paprică, adică boia dulce de ardei, pre limba noastră, și boia iute-iute, tot pre limba noastră, dacă bucătăreasa știe să cânte „Az a szép” din familie. Papricașul, prieteni, e, cum ne învață altă carte delicioasă, „The cuisine of Hungary”, de George Lang, o fală a maghiarimii și, deopotrivă, stâlp al bucătăriei ce mai are alți trei, la fel de solizi: gulyás, pörkölt și tokány (la ultima nici nu mai e nevoie de traducere). Gulyás-ul cred că știți ce e, nu se poate să nu fi poftit la supa aia groasă și picantă. Pörköltului noi îi zicem pe aici tocăniță ungurească

și, aparent, e tot un fel de papricaș și ambele se mănâncă

în selecta companie mitteleuropeană a găluștelor, căci și cehul, și neamțul, și austriacul se dau în vânt după „galuska”.

Diferențele sunt

însă următoarele: papricașul are smântână și rântaș.

Ferit-a Sfântu’ să puneți însă smântână la gulyás ori pörkölt!

Bașca, tocănița se face mai ales cu porc, vită, rață sau gâscă, pe când papricașului îi revine cinstea de a înnobila mai cu seamă puiul și vițelul.

În copilărie mâncam papricaș destul de rar. Dar de fiecare dată cu găluști, iar alături, cu o salată ungurească de vară (castraveți și ceapă tăiată rondele, peste care s-a presărat boia după ce au înmiresmat două linguri de apă și una de oțet, o salată răcoritoare, care să echilibreze un fel de mâncare teribil de bun).

Hai, că-mi lasă gura apa de la cromatica dată de o linguriță de boia presărată pe castraveți!

Începând cu cea de-a XII-a ediție, care se va desfășura în perioada 17-24 septembrie 2023, Sibiu Open devine BCR Sibiu Open. Despre toate noutățile, dar și numele grele ale tenisului mondial care au confirmat prezența la Sibiu, am stat de vorbă cu Marius Vecerdea.

Sibiu Open revine cu aceeași ambiție de a ținti sus în calendarul de toamnă. Care e noutatea celei de-a 12-a ediții?

Sibiu Open și-a consolidat deja poziția de cel mai prestigios turneu internațional de tenis masculin din România tocmai pentru că se află la a 12-a ediție și e, în mod cert, cel mai longeviv eveniment sportiv de tenis din România. Anul acesta am inițiat un parteneriat cu una din cele mai mari companii din domeniul bancar, Banca Comercială Română, iar noul titlu al turneului e BCR Sibiu Open.

Ce nume au confirmat până acum prezența la BCR Sibiu Open 2023?

Prezența unor jucători de marcă din tenisul mondial reprezintă un alt criteriu pentru care BCR Sibiu Open e considerat cel mai important turneu de tenis masculin din România. Anul acesta vor veni la Sibiu peste 15 jucători care au jucat pe tablourile de simplu și dublu ale turneului de Grand Slam US Open din New York. Au confirmat ultimii doi câștigători ai trofeului Sibiu Open, Nerman Fatic în 2022 și Stefano Travaglia în 2021. Iubitorii tenisului vor avea ocazia să-i vadă la Sibiu pe doi dintre jucătorii care au obținut cel puțin o victorie împotriva unuia din cei 3 ”granzi” ai tenisului: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak

Djokovic. E vorba despre bosniacul Damir Dzumhur, finalist anul trecut la Sibiu Open, fost numărul 23 în clasamentul mondial cu victorii la Roger Federer

și Rafael Nadal, precum și argentinianul Federico Delbonis, fost numărul 33 ATP, cu 34 de participări pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam

și chiar cu o performanță recentă în 2021 ajungând până în turul 4 al optimilor de finală la Roland Garros

și el cu o victorie de prestigiu împotriva lui Roger Federer. Vom avea ocazia să vedem anul acesta și un alt finalist al Sibiu Open, olandezul Jelle Sels. Din partea României

și-a anunțat prezența cel mai bine clasat jucător român din clasamentele

masculine, sibianul Victor Cornea, care a reușit anul acesta să urce între cei mai buni 70 jucători din lume în proba de Dublu și a jucat deja în două turnee de Grand Slam: Roland Garros și US Open. Îl vom vedem și pe semifinalistul de anul trecut al Sibiu Open, Nicholas Ionel, care a reușit în 2023 o performanța deosebită, intrarea în premieră în Top 200 din clasamentul mondial la Simplu. Și Marius Copil și-a anunțat prezența la BCR Sibiu Open, având un parcurs foarte bun în ultimele trei luni reușind revenirea aproape de Top 300 mondial, după mai multe sincope și accidentări anul trecut.

Unul dintre obiectivele turneului e susținerea sportivilor de performanță locali. De ce e BCR Sibiu Open o oportunitate excelentă pentru jucătorii sibieni care încearcă să se lanseze?

Cel mai bun exemplu e Victor Cornea, care a primit un sprijin substanțial din partea mea ca director al turneului Sibiu Open, prin cele 11 Wild Card-uri la fiecare din cele 11 ediții inițiate din 2012 și prin pozițiile de Wild Card pe care le-am obținut pentru Victor prin contracte de colaborare cu multe alte turnee

ATP Challenger din Turcia, Polonia sau Bosnia sau turnee ITF Futures din alte orașe din România (Bacău, Pitești, București). Iată că această oportunitate de care ați întrebat s-a concretizat foarte frumos în cazul lui Victor Cornea, el devenind anul acesta primul sibian care a intrat între primii 100 de jucători în clasamentul mondial de dublu, primul sibian care a participat pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam, anul aceasta fiind prezent pe tabloul principal de dublu la Roland Garros și recent la US Open, unde a pierdut la limită în Supertiebreak-ul setului decisiv în fața unor jucători prezenți de-a lungul timpului la Sibiu Open și care au ajuns în cele mai înalte poziții în clasamentele mondiale, Nikola Mektic (fost numărul 1 mondial la Dublu) și Robin Haase (câștigător la Sibiu Open atât la Simplu cât și la Dublu). De asemenea, turneele special dedicate jucătorilor sibieni, prin Turneul de calificare al sibienilor și tuturor jucătorilor români prin turneul dedicat numai jucătorilor din România reprezintă oportunități atât pentru calificarea la BCR Sibiu Open cât și pentru acumularea unor experiențe pozitive pentru viitor.

Tabloul BCR Sibiu Open a fost mereu completat și cu jucători de renume mondial. Cum ați reușit? În urmă cu 12 ani nu îmi imaginam că o să reușesc să aduc pe terenurile Bazei Sportive Pamira din Sibiu atâția www.zilesinopti.ro

jucători de renume din tenisul mondial sau jucători care să ajungă ulterior în Top 10 ATP. Astfel, am avut la Sibiu în acești 12 ani jucători precum Casper Ruud (ajuns apoi în scurt timp numărul 2 mondial), Tommy Robredo (fost nr 5 ATP și triplu campion mondial împreună cu Rafael Nadal și echipa Spaniei), Filippo Volandri, Thanasi Kokkinakis, Robin Haase, Andreas Mies și Kevin Krawiets (care după ce au câștigat turneul de dublu la Sibiu Open, la foarte scurt timp au reușit să ridice trofeul de la Roland Garros), Stefano Travaglia, Laslo Djere, Damir Dzumhur, Simone Bolelli, Lukas Rosol și mulți alți jucători care au reușit multe victorii împotriva jucătorilor de Top 10 mondial sau a celor trei granzi ai tenisului: Federer, Nadal și Djokovic.

Mereu ați militat pentru reintroducerea valorii sportului în viața de zi cu zi a fiecăruia. Cât de așteptate sunt turneele destinate amatorilor sibieni de tenis? Un număr mare de jucători copii și amatori au fost prezenți pe tablourile turneelor premergătoare Sibiu Open de anul trecut, iar anul acesta cu siguranță o să depășim recordurile pentru simplul motiv că aceste turnee sunt atât de apreciate încât produc o mare emulație după și sibienii chiar continuă să vină să facă sport în număr mare.

Anul trecut am avut parte de cele mai grele semifinale din istoria turneului sibian, dar și de o vreme care a îngreunat desfășurarea lui. Ce așteptări aveți de la această ediție?

Ca în fiecare an, ne așteptăm la un spectacol care să bucure toți fanii tenisului din Sibiu și din țară. Toate partidele vor fi transmise live pe pagina www.sibiuopen. com iar în ceea ce privește vremea nu ne facem nicio grijă, avem o echipă extraordinară la Tenis Club Pamira care a reușit, de fiecare dată, indiferent de cât de grele au fost condițiile, să le ofere jucătorilor suprafețe de joc de calitate.

În Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei

WEINFEST MEDIAȘ 2023 Piața Castelului, Mediaș

15-17 SEPTEMBRIE

Vineri, 15.09.2023

Ora 18:00 Deschiderea porților castelului

Ora 18:00 Deschiderea standurilor

Ora 18:30 Intrarea lui Turrepitz în castel cu acompaniament

Ora 19:00 Deschiderea o ciala a festivalului

Ora 19:20 Imnul de vin al cantautorului Walter Ghicolescu

Ora 20:00

Orele 18:00 - 23:00

Încoronarea Reginei Vinului 2023-2024

Degustări de vin la crame, muzică ambientală românească

Sambata, 16.09.2023

Ora 13:00 Deschiderea porților castelului

Ora 13:00 Deschiderea standurilor

Orele 14:00 - 18:00

Ora 15:00

Ora 17:00

Ora 18:50

Ora 19:00

Orele 13:00 - 24:00

Tururi ghidate ale Bisericii Evanghelice Sf. Margareta

Vânătoarea de comori arhitecturale - Arhitectural Bingo

Masterclass Prof. Dr. Dorin Popa - “Vinul - aliment cu memorie si drept de autor”

Imnul de vin al cantautorului Walter Ghicolescu

Recital Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu

Degustări de vin la crame, muzică ambientală internațională

Duminica, 17.09.2023

Ora 14:00

Deschiderea porților castelului

Ora 14:00 Deschiderea standurilor

Ora 16:00 Tur ghidat prezentare orga Bisericii Evanghelice Sf. Margareta

Ora 17:00

Ora 18:45

Masterclass WSET3 Mihaela Bucur - “Călătorie despre vin in jurul lumii”

Imnul de vin al cantautorului Walter Ghicolescu

Orele 14:00-22:00 Degustări de vin la crame, muzică ambientală Weinfest original

Organizatorii își rezervă dreptul de a alege participanții și de eventuale modi cări ale programului.

Un fel de banc cu blonde... îngrijirea părului blond

Erau cândva două blonde... cam așa încep majoritatea glumelor sărate și mai puțin sărate despre blonde. Bine, fiecare cu propriul simț al umorului, dar ca să obții un blond atât de popular printre glumele din societate îți trebuie multă răbdare și profesionalism. Pentru a arăta bine, părul blond trebuie îngrijit constant și corect, că doar... deh, niciodată nu știi de unde apare cineva care vrea să glumească pe seama lui.

Spre deosebire de nuanțele închise, firele de păr blond sunt mult mai sensibile la factorii de mediu (soare, apă, poluare etc.). Părul

blond natural are o cantitate mult mai mică de melanină (pigmentul care oferă culoarea părului, a pielii și a unghiilor), motiv pentru care tinde să se rupă mai repede și să își piardă din strălucire. Nici părul vopsit blond nu scapă de mici inconveniente, el având tendința să se deshidrateze și să se rupă ușor.

Scopul acestei culori nu este să te supună chinurilor și glumelor, din contră, dacă înveți cum să o îngrijești corect, o poți face până și pe Barbie geloasă!

foto © Tim Mossholder (pexels.com)

Pașii de bază pentru îngrijirea corectă a

părului blond:

1. Hidratează-ți părul!

Să îți hidratezi părul nu înseamnă să îl speli zilnic, ci atunci când îl speli să folosești produse speciale pentru părul tău. Șamponul și balsamul trebuie să aibă o formulă care să îți păstreze nuanța părului – bogate în antioxidanți, ce hrănesc firul de păr și îi oferă strălucire. Poți adăuga în rutina ta și o mască hidratantă pentru păr, dar nu o combina cu balsamul. Spre exemplu, poți folosi la o spălare șampon și balsam, iar la următoarea, șampon și mască hidratantă. Așa nu îți vei încărca părul cu diverse produse și formule.

2. Fii puțin (mai) atentă la căldură!

Legile termodinamicii par să aibă dreptate din nou. În timp, prea multă căldură va dăuna părului tău, uscându-l. Tocmai de aceea, recomandat ar fi să aplici, înainte de a utiliza aparate pe bază de căldură – placă, feon, ondulator etc., un spray cu protecție termică. Cine ar fi crezut că puține pulverizări de produs îți pot salva părul?

Și razele soarelui se încadrează la capitolul căldură. La fel ca pielea, părul este la fel de sensibil și de neputincios în fața razelor UV. Atunci când mergi la plajă sau petreci mult timp în aer liber, alege să porți o șapcă, o pălărie sau chiar o eșarfă. Presupunând totuși că niciuna din cele enumerate nu se potrivesc stilului tău, nu îți face griji- grație industriei cosmetice, care se află într-o continuă dezvoltare, există soluții pentru (aproape) orice. Protejează-ți părul cu un spray sau cu o loțiune cu protecție solară specială pentru păr. Se aplică rapid, perfect pentru un ultim retuș în oglindă.

3. Folosește culoare pentru culoare.

Pentru ca nuanța părului să reziste cât mai mult sunt recomandate produsele cu nuanțe de violet sau argintiu. Într-adevăr, dușul tău devine mov, dar se îndepărtează cât ai zice blond. Șamponul nuanțator este special conceput pentru părul blond și ajută la menținerea unei nuanțe sănătoase și a unei străluciri cât mai naturale. Pigmenții violet împiedică apariția unor nuanțe calde, palide de blond. Introdu nuanțatorul în rutina de îngrijire a părului cel puțin o dată pe săptămână. Dacă nuanța de păr devine tot mai caldă, folosește nuanțatorul mai des. Dacă, din contră, părul tău începe să aibă o nuanță mai rece decât îți dorești, redu cantitatea de nuanțator folosită.

4. - 112, ce urgență aveți?

- Vârfurile despicate

se încadrează la această categorie?

Uleiul de păr este ideal pentru părul deschis și nu numai. Acesta are rol nutritiv, de a hidrata și de a restaura textura părului. Aplică-l de la jumătatea firelor de păr în jos, pentru a le menține cât mai hidratate, prevenind aspectul de păr uscat și neîngrijit.

Patru pași simpli... et voilà:

What doesn’t kill you only makes you blonder. Sau stronger? Oricum ar fi, make your blonde hair stronger!

CAVALERUL ROZELOR

coregrafia Aleisha Gardner

19 octombrie, ora 19:00

spectacol de balet neoclasic | PREMIERĂ ABSOLUTĂ

BAIADERA

coregrafia ALEISHA GARDNER

25, 26 octombrie, ora 19:00

spectacol de balet clasic

SPĂRGĂTORUL DE NUCI

coregrafia VALENTIN BARTEȘ

20, 21, 22 noiembrie, ora 19:00

spectacol de balet clasic | PREMIERĂ

Programul pe larg și bilete: www.sibiuballet.ro

Simte ritmul.

Rămâi tânăr.

La Teatrul de Balet Sibiu.

Începe să se clarifice o sumedenie de chestiuni legate de bani. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, acest context astral îți sporește șansele de a găsi ceva pe măsura aspirațiilor și competențelor tale. Unii Berbeci se gândesc serios dacă este cazul să accepte o ofertă de muncă în afara țării.

Este posibil să ai parte de câștiguri frumoase. Ai face bine să te ocupi cu prioritate de achitarea datoriilor și să ai grijă să nu cheltui pe răsfățuri și să nu te apuci să faci investiții riscante. În plan profesional nu se întrevăd schimbări majore, dar este posibil să ai parte de agitație.

Această perioadă este bună pentru reflecție, reorientare și planificare, nu pentru a lua decizii definitive sau pentru a acționa decisiv. Ai face bine să nu forțezi lucrurile și să nu te aștepți (încă) la realizări spectaculoase. Ca să îți poți atinge țelurile pe termen lung, ai face bine să fii atent la bani.

Ai la dispoziție o perioadă foarte bună pentru a te gândi la viitorul tău profesional și pentru a căuta modalități de sporire a veniturilor. S-ar putea să constați că un proiect în care ești implicat nu îți mai oferă suficiente satisfacții materiale.

Este posibil să îți dai seama că ai făcut anumite excese sau că nu ți-ai gestionat foarte bine resursele. Nu este exclus să constați că achitarea unei datorii îți mănâncă o mare parte din venituri și că ar fi cazul să obții o reeșalonare și, în același timp, să reduci anumite cheltuieli.

Dacă ești dispus să îți ajustezi atitudinea, ai șanse mari să reușești, chiar dacă nu va fi tocmai ușor. Este un moment foarte bun pentru reorientare profesională sau pentru a face anumite schimbări la care te gândești de câteva luni.

Te bazezi doar pe ceea ce ești capabil să realizezi prin propriile puteri și să nu contezi prea mult pe ajutorul celorlalți.Dacă în ultima vreme o relație de colaborare a fost marcată de dificultăți și negocieri care nu au dus nicăieri, este posibil să se ajungă la o încetare relației.

Pe măsură ce anumite situații se limpezesc, altele se complică, stagnează ori ajung în impas. În ceea ce privește banii sau investirea unor resurse, ceilalți au ezitări. Nu este exclus ca unor Scorpioni să li se reproșeze că nu au gestionat bine anumite resurse sau proiecte.

Te poți aștepta la clarificări și deblocări în plan profesional și cresc șansele să obții beneficii frumoase și chiar să recuperezi o sumă de bani care ți se cuvine. Unii Vărsători sunt înștiințați că sunt restanți cu anumite plăți sau reușesc să obțină un credit.

Parcurgi o perioadă deosebit de favorabilă pentru afirmarea profesională, pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile și pentru sporirea veniturilor. Nu ar fi de mirare să descoperi resurse nebănuite, care te ajută să progresezi într-un mod spectaculos, surprinzător pentru cei din jur.

Ți se recunosc meritele și chiar să vine vorba despre o mărire de salariu. Totuși, s-ar putea să mai dureze ceva timp până să vezi, concret, mai mulți bani pe statul de plată. Important este că parcurgi o perioadă favorabilă și că ești pe calea cea bună.

Revii asupra unor informații importante sau să urmezi un curs de perfecționare profesională pentru a-ți spori șansele de a obține un loc de muncă mai bun. Însă, că este necesar să dai dovada de răbdare, pentru că rezultatele vor apărea abia anul viitor.

Berbec Capricorn

Vărsător

Taur Leu Fecioară

Gemeni

susținător al mersului pe bicicletă, cu Andrei Rusu Lucruri pe care le

educație, iar de acolo să ieșim în strada, în cartiere, în lumea reală să le explicăm cum să ocolească pericolele, dar cel mai eficient ar fi să educăm șoferii.”

Andrei este fondator Urban Bike Revolution și pasionat de transformări urbane. Îi plac datele și caută constant noi modele de a implica activ oamenii din comunitate. Crede cu tărie că mobilitatea activă

și mersul cu bicicleta în special vor modela viața tuturor în bine și vor conduce și contribui la o revoluție socială.

Întrebat când și cum a prins contur povestea Asociației Urban Bike Revolution, Andrei își amintește că ideea i-a venit în 2018, pe vremea când trăia la Berlin: ”Am locuit acolo timp de trei ani și am avut ocazia să experimentez un oraș și o țară care se transformau în timp real și tot acolo s-a născut dorința de a pune umărul la transformarea unui oraș din România. În

2020 am venit la Sibiu, un oraș care simt că oferă eco-sistemul necesar pentru o astfel de transformare.”

Recent, asociația a lansat

campania ”Activ spre școală”. Andrei ne-a spus de ce e important să-i învățăm pe copii să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare

cotidiană : ”Primul drum important din viața fiecărui copil e drumul spre școală, care se repetă zilnic, 8 luni pe an, și care poate fi sursa unui stil de viață activ, sănătos și independent. Toată societatea câștigă dacă nu mai trebuie să transportăm copiii cu mașina zilnic, dar acest lucru necesită un efort colectiv.”

Am fost curioși cum vin în întâmpinarea copiilor care doresc să învețe să folosească bicicleta, iar Andrei ne lămurește: ”Avem un proiect denumit BikeSchool unde ne asigurăm că cei mici învață să fie în siguranță. Îi învățăm aspecte minime de legislație, de mentenanța bicicletei și de prim ajutor. Îmi doresc să construim un poligon specializat în Sibiu pentru

Am vrut să aflăm de la Andrei cât de sigur e mersul cu bicicleta pentru copii prin Sibiu. ”Siguranța e un sentiment intim și trebuie respectat. Copiii merg acolo unde merg și părinții, până la o vârstă. Momentan unii se simt în siguranță, poate majoritatea încă nu”, e de părere Andrei și crede că ”regândirea și redistribuirea spațiului public, plus programe educaționale bine gândite, ar fi soluția pentru transformarea Sibiului în foarte scurt timp, într-un oraș atractiv și sigur pentru deplasarea velo pentru noi toți.”

Pe finalul discuției, l-am întrebat pe Andrei cum i se pare că a evoluat relația sibienilor cu mersul pe bicicletă în ultimii ani: ”Eu sunt în Sibiu din ianuarie 2020, perioadă în care aproape doi ani au fost restricții. Cred că e un cumul de factori care ajută la creșterea fenomenului velo, dar ce pot spune cu siguranță e că grupul cel mai consistent de utilizatori consider că sunt familiile, în special cele cu copii până în vârsta de 10 ani. Sunt prezente preponderent în zona parcului Sub Arini, Zoo, Muzeul ASTRA”, concluzionează Andrei.

știi doar dacă ești