SUFLETUL E O CARTE
Felix Rian-Constantinescu
2015
Acum după ce am murit
În pământ sunt pietre care mă apasă nu pot nu pot ieși să te îmbrățișez îngenuncheată mă rog în chilie îndurerata mea frunte e plecată iar ochii mei sunt două lumini
epistola
de septesimus vita imo pectore est non moræ moro ego o profesora mea muto ego fuit alma mea plangit nano muta sola secunda mater juven pax juven sapientia non habet plango ego et amo caelum et sancta terra en caelum en nox jupiter plangæ deus benedicite profesora mea sola secunda mater deus benedicite
Cartea închisă
Stăteam în ceainăria japoneză din Grădina Botanică tocmai începusem să citesc o carte nu știu cât timp a trecut în templul pustiu ca o bisericuță de piatră o engleză bătrână m-a rugat politicos să-i arăt cartea mi-a dat-o înapoi sfătuindu-mă să-mi găsesc o prietenă aș fi preferat să plece cu ea-n mână fără să se uite înapoi am rămas privind cartea acum închisă și am fost dezamăgit ca orice tânără Cireșul
Cireșul meu, fratele meu fiul mamei mele e rănit ca un soldat îngenuncheat lângă el ca o soră de Cruce Roșie îi umplu gigantica rană sângerândă cu pământ pământul îl alină umple-mi sufletul cu pământ cu mâinile tale delicate pune pământ în tăietura ce brăzdează sufletul meu oh, ce harnice sunt furnicile
Cuvânt lui Rilke
Nu îmi vorbi, nu vei primi răspuns nu îmi zâmbi, zâmbet nu voi să-nnod eu dulf sperios sunt coborând în ascuns de-n port te duc de-n mări căzut te văd în lumea asta pește cântând mut mai bine de nu-nțelegi țărmul ți s-aține dar ochii mei ți-or spune tăceri multe
că ochii mei stau stelele s-asculte de-oi vedea că ești un dulf de om cum văd atât de rar stimate domn din apă oi sări și eu poate odată și știi ce-nseamnă saltul meu? o roată pentru o clipă iar e tot cum fu odată și atunci vom încheia poate o prietenie ce pân’și după moartea mea-o să ție că marea este plină de dulfi ca mine ce te-or iubi cum dulfu numai ține prieten să-ți fiu, omule, aș vrea și să-mi îngrop fruntea în inima ta de nu-nțelegi, îngăduie-mi bietele cuvinte și lasă-mă să plec trist înainte de vrei să îmi vorbești, scrie-mi pe apă și poate-o prietenie o să-nceapă.
Dialogul lui Platon cu Aristotel
Pe undeva prin Cosmosul lui Dante două Umbre vorbeau măreț andante apă ce curge-i unul, celălalt i-un sec vin pe lână ei în roată umbre se ațin 'Tu nu vezi ce e Omul? Idee de văpăi.' 'Da, văd și eu ce-i omul, rupt între dulăi.' 'Pe Om pe pământ Dumnezeu îl puse.' 'Duh, pământ și om omul tău distruse.' și noi tăceam-n Divina Comedie cine-o avea dreptate doar Dumnezeu o știe de mii de ani vechi Umbre își stau vorbind de mii de ani noi umbre ședem, ședem privind 'Omul este moarte și tăcere vie omu-i durere și e fericire. cine veni? un chip fără moarte ne luă de mâini să ne ia la sie.
Elegie pentru frunze
Este vară încă dar în frunze am văzut izvor de aur oare ce simt frunzele? ce simte ursoaica prea obosită să se mai ridice primăvara, ce îi simt puii? privesc lumea cu cinci ochi chiar și soarele, el, mereu neînvinsul, neînvinsul are aurul toamnei în sine privind omul simt că nu vreau să cred dar frunzele și ursoaica și puii de urși și soarele trist mă dezarmează când oamenii vor spune că nu mai sunt voi fi vânt rază de vânt între pământ și stele sufletul meu va fi ploaie| cea mai rece ploaie de toamnă totul pentru că deja aurul izvorăște în frunze iar în munte ursoaica a îngenuncheat la cizmele vânătorului și soarele nu poate oferi decât chipul său trist de frunză galbenă, muribundă dintotdeauna am crezut că am mai multe inimi poate cinci poate șapte poate opt poate una când îți va fi foame spune-mi și te voi hrăni cu inimile mele toate
Fisură N-am învățat cât am putut de nimic din Geografia României apoi în orașul care te distruge am întâlnit un student cu plete în ultimul moment a renunțat la meseria de domn bine plătit ca metropola să-i poată dea diplomă pentru ochii pe care îi avea în suflet prietenul cel mai bun al prietenului meu cel mai bun i-am bălmăjit ceva despre negustori și despre Dumnezeu știe câte sute de mii de refugiați zicea că e din Suceava pe undeva prin Moldova whatever avea un suflet șăgalnic dar părinții lui i-au bătut pe toți
zdravăn timp de secole unele după altele prietena lui nu se sfia să vorbească dulce în inima burgului el vorbea românește mai tăcut ca un ardelean pentru că de o mie de ani robii au râs de oameni odată mi-a spus mă, unde vezi număr de Suceava intri azi m-aș duce pe jos până acolo să mă uit la toate motoarele și să bălmăjesc precum Călin Nebunul aici am văzut număr de Suceava așa că intru și dorm
Frumusețea vieții aspre Dacă doar ați vedea ce vreme s-a făcut abia de pot sta afară să scriu chiar acum începe să picure noaptea asta stelele vor curge pe pământ în șiroaie cerul e de apă, un râu uriaș care curge pe pământ v-aș dori să veddeți cerul ăsta bate vântul stau cu șapca-n cap în jurul meu prin curte e plin de îngeri uriași cu aripi albe și parfumate ca florile nipone azi am stat afară în frig aici viața e grea și aspră, sublimă oamenii sunt săraci sunt fericit curtea este într-adevăr o ogradă oamenilor ascultați-mă am lucruri importante să vă spun.
Eminescian Pașii mei au rătăcit mult în jurul acestui pământ l-au căutat mult precum cauți un prieten un sfânt un părinte sufletul meu bate acum altundeva – nevăzut sfântă obsesie din care-mi izvorăsc mâinile lacrimile mi le ascund – în ochi, da, aproape întotdeauna și nu mint niciodată ca o piatră îmbunată de ape pe străbunicul meu îl chema Maria iar el mă vede omul feminin omul feminin omul feminin și nu mă tocesc nu
am frunte de marmură sărutată ce să spun sufletul meu e alcătuit din emisferele a două case din Cernăuți ș-un bucureștean frumos cu ochi întunecați în clipa aceasta sunt un avatar Alinare Adun cu mâinile argilă vreau să o pun în apă pe care mi-o dă pământul să fac o alinare cireșului iubit și mă gândesc că poate într-o zi alte mâini neobișnuite cu munca mă vor aduna pe mine și mă vor presăra în apă să mă facă alinare pentru un cireș iubit unde voi fi atunci? *** Mormântul mamei în fața crucii veștede – Floare albastră Iubirea este o piatră
Sunt singurul om care a trăit vreodată pe pământ când mă voi rispi ca o statuie de apă nimeni nu va veni cu mine oricât ar fi de întuneric în cer stelele nu se văd una pe alta iar albatrosul care doarme singur pe ape nu zboară în stoluri când închid ochii în ei ființă fiecare om când îi deschid sunt o poartă închisă
Încet până la 100 cu ochii închiși 1-2-3-4-mult gândirea primitivă
Orice copac moare nu știu cum iar unii devin ochi ce e mai bine să respire sau să fie lumină? privesc peretele albastru pentru prima dată pietrele sunt oarbe când vei 100 vei fi și tu orb
Mama nu te va uita niciodată
Muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept cum iar și iar apar ca azi muri bietul băiet și crezi că fu adus acas’? nu nici cruce nu avu la comun fu îngropat și locu’ fu uitat scrisoare doar veni la pas mamei ce-n poartă fu și scria acolo: ‘Al tău băiet erou îi de acu căzu pe data – cine-o ști? – colo în Caucaz mama-i mamă până-n cer da pe băiet n-avu mama-i mamă-n negru cern dar nici mort nu-l avu în țintirim făcu “mormânt”, o cruce ea făcu și se gândea ea: ‘Al meu băiat unde o fi acu?’ el tinerel și neînsurat mama doar îl iubea o poză-i pusă pe mormânt sfielnic fiu de Lună dragul băiet, erou, ucis de-a Ordinului mână și scrise-n piatră scrise ea cu lacrima de stea ‘Niciodată-al meu copil mama nu te-o uita’ ștearsă-i piatra-acum femeia fu sărmană da’ tot ce-și dori el sus în munți: ‘Sărumâna dragă mamă’
biserica și ea-i ruină în ea dau ciuine-nflorite bolta-i surpată dar prin ea vezi Urse regăsite de ești ca Poe și-ngenuncheat cauți pe cei ce nu sunt să știi c-o viață se rugară-aici pe-acest pământ muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept o mamă plânse-o viață de-az cum numa’ mama plânge pe-al ei băiat căzut de azi; ei plânseră cu sânge.
Pământul credinței mele
Oricum sunt numit eretic chiar și aici dar nu știu cumde pământul, acesta, mă primește pentru că din el sunt făcut de sute de ani îi trag în piept aerul de frunze ude și merg în câmp singur ca Abel stoluri de vrăbii zboară de sub pașii mei știu de ce nu pot pleca din pământul ăsta pentru că în el ca și în mine sunt conținute zâmbetul și sudoarea brâncușiană și sângele și oboseala de oameni trudiți a părinților mei pământule, acasă, nu te voi numi fiindcă cine te-ar înțelege? poate doar cineva îndrăgostit de pământ sângele meu îmi curge prin acest pământ prin inima nevăzută de asta nu te pot părăsi.
Poezie ruptă din Biblie
La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: este drept să te mânii din cauza plantei? Și el a zis: Da este drept să mă mânii, chiar până la moarte! Dar Domnul a zis: Ție îți este milă de planta aceasta pentru
care n-ai muncit, nici n-ai făcut-o să crească, dar care a crescut într-o noapte și a pierit într-o noapte. Și Mie să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mulți de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și de asemenea o mulțime de animale!
Potecă în cer
Stelele m-au chemat dintotdeauna când eram copil îmi zvântam aripa mare de vultur în râul înghețat seara și dimineața mama îmi spăla părul amestecat cu pene mari cât săbiile ea a zburat prima dată acum eu| oprit pe o stea| deslușesc o potecă nu știu trebuie să sar sau să zbor?
Rugăciune cu îngerul porumb Vântul topi porumbul într-o mare talazurile-i verzi izbindu-mi-se de piept Vai minha tristeza era un cântec odată pentru totdeauna fug să te ajung din urmă în câmp porumbul cântă mă-mpiedic de mușețel un înger puternic a coborât pe pământ
aripile îi miros a cimbrișor sacru mâinile ne devin o singură aripă în timp ce îl culegem o pasăre uriașă deasupra talangelor lovite de vântul sălbatic o, tu, albatrosule pasăre a furtunii – te salut pălămida-mi înțeapă genunchii în vreme ce adun suflete cu mâinile mele slabe mi le voi amesteca în păr și mi le voi sfărâma în privire dar precum Cassandra vreau să le pun într-un loc sigur până și muntele s-a retras în sine însuși Iar în câmp e sălbăticia genezei îngerule răvășit prin ierburi cu ochi de petale ce spune mirosul părului tău, al alor tale aripi? care e sufletul tău? hârtia mi-ai acoperit-o cu lacrimi zburătăcindu-mi-o ca pe-o aripă în ploaie când ajung înapoi la îngerul porumb mă zboară în aripile sale ca pe o mare liniștită cine plânge în câmp?
Scufundarea
Am multe să-ți spun în câteva cuvinte când pornești pe marea vieții nu sta prea mult pe ea ci scufundă-te ca un submarin fii ca balena cu cocoașă care după ce și-a sfârșit cântecul deznădăjduit neauzită decât de crucile stelelor coboară la temeliile înțelepte ale munților și stă acolo mută fii ca foca înțeleapta soră a noastră care de îndată ce vede un om se aruncă de pe gheață în apă coborând cât mai repede și cât mai adânc dacă înțelepții îți spun că trebuie să fii o floare fii acea floare de colț crescută undeva după o stâncă
unde nici un cioban nu poate ajunge fii clopotul scufundat în mare care nu mai vrea niciodată să iasă din tăcuta catedrală lichidă și să știi că stelele sunt foci mari noaptea privind din cer pe când noi dormim iar dimineața când ieșim verticali să privim voioși universul dispar speriate și dezamăgite în adâncurile luminii cufundă-te în inima mării, în pădure, în cer, în Dumnezeu și fii ca acele puține animale înțelepte și neîmblânzite care tac și devin invizibile când văd omul de ce să fii mâncat, Felixule? când vei simți nevoia să vorbești vorbește prin tăcere ca și chinuitul peștișor din meschinul acvariu și vei vedea cum tăcerea se va transforma într-un cântec epigrafic precum doar inscripțiile îndurerate și adevărate ale mormintelor umile sunt pe care doar dezamăgit și obosit neînțeleptul soare pâlpâind prăbușit și el în mări după o zi de chin îl va auzi trudit cașalot închizându-și ochiul uriaș și trist toți avem nevoie de liniște va spune oceanul neclintit.
Oamenii din Anzi
Privirea lor e în flux și reflux urmând Luna precum Pacificul zdroabă e viața lor precum pentru Kierkegaard ca un fel de urcat bolovanii cu amândouă mâinile ca un cântec pe care dacă nu-l cântă pleacă cu pași grei să-l cânte în altă lume până ajung chinuiți la Dumnezeu neștiind cum îi va primi
Turma din munți Mergeam prin munți cam rătăcit de ajunsei-n loc pustinit o turmă de mamuți păștea vegheați de niște urși sadea ‘Turma-i a unei muieri mari și grasă’, unul din urși-mi zise, ‘ne dă fiertură de la masă.’
eu eram ca mreana-n nadă dar ursul ședea molcum vorbii cu blânda arătare și mă pregătii de drum în muntele uriașilor nimerii gândeam privind în urmă da’ cu cin’ s-or bate urșii pentru uriașa turmă? când dădui de turmă-mi pierise piuitul dar gândindu-mă la uriași, veni și liniștitul.
Veșnicia s-a născut la sat
Cânele din munți primi zâmbetul din vale
Stonhenge
Suflet al meu să fii mereu deschis ziua când umblu noaptea când sunt mort sufletul meu trebuie să fie un cromleh care să te ocrotească omule nu o literă care îți ucide spiritul sufletul meu trebuie să fie întotdeauna deschis ca o aripă uriașă de înger uneori trist iartă-mă cerule trebuie să am milă de iubirea ta ziua îți aud plânsul noaptea îți văd arzătoarele lacrimi spiritul meu e un orb care te vede spiritul meu e un albatros care caută liniștea în susurul celei mai mari și mai blânde furtuni din cer chiar și ploaia care va cădea peste cinci mii de ani încercând zadarnic să-mi atingă ochii zadarnic va încerca nu mai vreau să mustru pe nimeni sunt un trandafir negru
sunt etern precum Stonehenge
Algebră
1 - liniște egal 0 oamenii tăcuți sunt mai fericiți 1 nu rezistă fără zero dar vrea să rămână unu ce simțea Bacovia? spune-mi te rog ce simțea Ochii privindu-l care suferea mai mult? vreau să spun că după mine Apocalipsul? sufletul e dacă 1 există înseamnă că 0 nu există ce înseamnă 5? acum camera mea e plină de aripi în amurg vreau să-mi îngrop ochii-n pământ
Cântecul moților
Casă-n lume n-am avut nu era-n priciuri mâncare ci mâncam mărgăritare aurul stătea în cale dar noi nu aveam mâncare nici mâncare, nici hăinuțe doar mămucile drăguțe asta-i viața moțului cum e viața câinelui câinelui mare și blând ce îți șade pe mormânt mai bine n-aveam în munți aur pita noastr-o face-un faur pâinea noastră îi turnată
în lingouri si-i furată merge moțu-n lumea mare oamenii-îi picură sare merge moțu vânzător și toți spun că-i cerșetor Iancule măria ta tu în mormânt nu ședea că nu-i vreme de șezut ci îi vreme de păscut de păscut cu turmele oameni și cu oile sărăcan de sărăcan umblă moțu fără-un ban cum trăiește doar el știe doar el și sfântă Mărie
Cerb zăcând
Cerbul rănit se târăște prin țărâna de ghindă sfărâmată și crenguțe moarte până când se oprește undeva cu fruntea sprijinită în pământ coarnele îi sunt știrbite de zbucium sânge sacru iese din el și cerbul respiră cu ochii închiși ochii sunt cel mai prețios dar putându-i închide și redeschide ca pe niște cristale ce văd orice fiară rănită de alice tace| zăcând asemeni pământului până când cerul o îngroapă în zăpadă abia atunci vântul o vede ridicându-se – cu greu| urcă spre munte să dezghioace prețioasele conuri de brad cu inima caldă în ger de îi este dat să mai caute și iarna asta cu dinții prin kilometri de pietriș și zăpadă și sacrele-i coarne să nu-i fie mângâiate de degetele bolnave ale vânătorului – poate ăsta e rostul tăcerii cerbul și sufletul sunt asemeni| Cuvânt despre alb
Sunt trist când mă gândesc la alb
cred că trebuie să-și tot injecteze Amazonul în vene în loc de heroină Rio Negro Rio Grande Rio de Oro trebuie să vrea să fie tatuat pe față să i se toarne dulcele venin de cafea în privire doar zăpada și irbisul merită să fie albi pune-l pe indoeuropean să doarmă cu Mahabārata pe noptieră poate o va citi înainte să plece să i se facă apucunctură în suflet cu spinii trandafirilor pe care îi ucide în fiecare zi să fie pimit în cromlehul de totemuri așa cum e o pasăre mi-a spus asta între noapte și zi acum a plecat ca bădia Mihai văd din pătuț deasupra mea tavanul sfâșiat pe unde a zbură Cuvinte către Ella McShane
Haide te voi duce la mure să mănânci lângă ursul uriaș mare și bun îți voi arăta sfintele albine care se întorc iar și iar în găoacea singuratică de miere dacă simți că nu ești iubită nu te grăbi nu te grăbi poate că ești poate că ești ca mărul din livada lui Robert Frost care a crescut singură între stele ca nimeni dintre noi să nu-l mai ajungă neîndurătoare sunt Parcele cât timp sunt stele în cer nu te îndoi sărută-l nu nu te îndoi pentru tine a fost făcut universul
Despre omul Nazca
Nazca – fii focului din pământ ai lavei ai vulcanului – credeau că stelele sunt vii transmițând mesaje către stele niciodată nu s-au desenat pe ei înșiși considerând că sunt asemenea stelelor credeau că stelele sunt Nazca
Dimineață
Soarele se oprește în câmp poate e obosit poate nu fața și-o ține în iarbă strâns cu ghearele-i de irbis fața îi e plină de rouă ori lacrimi trebuie să fie un drum iar spre cer pe undeva poate pe cărarea Lunii aș vrea să ajung soarele din urmă și să-l îmbrățișez
Florile te vor iubi
amintirii poetului Ciprian Nickel, cel care aștepta canonizarea unei flori
Vei întâlni multe flori pe pământ nu rupe, nu rupe nici una aruncând-o mai apoi când vei vrea să rupi o floare aprinde o flacără și vei vedea că din tine vor crește flori .vei fi o floare. nu ucide pe cei mai buni ca tine poate că floarea aceasta hardenbergiană pe care o rupi e Dumnezeu iar florile te vor iubi
Glas verde
Să îngenunchem și să privim în oglinda verde a apei a pădurii a frunzelor ochilor noștri a ierbii vom muri dacă nu îngenunchem în fața vieții pământului ca la Hiroshima ca la Nagasaki ca la Chernobyl ca oriunde pe ceea ce numim Pământ privește-te în oglindă și observă că ai aripi să îngenunchem în fața copacului asemeni primilor Romantici
Îl iubește pe copilul acela rău
O mamă poate are un copil rău și toată lumea spune vai ce copil rău dar mama îl iubește pe copilul acela rău
Chemare la zăpadă
Vă invit pe pluta adusă de ape pluta mulatrului Jim și a metisului Huck Finn vom pluti purtați de apa mâloasă stând noaptea cu spatele pe râu și privind galaxiile de îngeri ne vom lăsa legănați de Apa Mare către vis aflând de la cineva că moartea e o dimineață în care fugim la fereastră și privim prima zăpadă ca în copilărie_- ' Icoanei ocrotitoare
Când îi sărut poala ramei sau mi-o sprijin pe frunte fotografia de etern doliu a mamei - atunci sunt în transă dar când o așez iar pe pat - e vie
Mamă
Ma simt ca în cubul de lumină blândă al unei piramide de petale pereții sunt albaștri - cred că dintotdeauna au fost acum în camera ta se tace mult - și nu intră oricine eu sunt zidul tău de piatră sufletul mi-e un trandafir galben ca și al tău plin de petale imperiale și spini romanici suntem doar noi doi în camera noastră până acum am învățat doar de la dumneata și îngeri cui mă pot ruga? mă voi ridica între pământ și cer precum albatrosul cu ochii închiși de furtună atunci poate te voi vedea
Mă neolitic
Oile au ajuns până lângă țărmul de pietre intru în apă lângă mine lacul se scurge nabist într-un ponor oile tac - iar eu scriu mergând prin apa rece întorcându-mă văd o piatră pusă peste altă piatră cu tălpi ce ezită merg și o ridic pe a treia
soarele și apa mă neolitic
Mărășești
Demult am fost într-un cimitir și am văzut o statuie de erou cu fruntea tocită și pieptul frânt cununa de piatră îi căzuse în iarbă și mă gândii ce fulger zeu sau înger lovi neînfricata statuie în pieptul fisurat? avea o privire încrâncenată de copil din vreme de război inima-i ruptă în două era o harfă cu șase coarde nu am vrut dar a trebuit mi s-a spus să cânt
Meditație
Zeul se desparte de sine și devine tu apoi se întoarce în sine și devine noi
Orfică
Dacă vrei să am o viață angajează-mă cu hârtii și te voi urma sunt când am început am ieșit din gura lui Dumnezeu în spiritul său mă voi întoarce îmi sunt propriul preot nimeni nu poate muri în locul meu nu vreau să mă ratez în moarte
ar fi prea trist –
Pământul e un om
Pământul e un om| respiră precum Nichita Stănescu pe patul de moarte și ne privește prin pietre râurile sunt inima lui barajul progresist nu a reușit să ucidă sacrul și a devenit el însuși sacru barajul e un vas uriaș cu apă sfântă într-un templu în cruce tăcut precum piramidele ori megaliții răspândiți pe tot pământul ori cifrele Nazca munții sunt cei mai frumoși dar trebuie să-ți pleci fruntea pentru a ști acest lucru pentru că munții sunt plini de suflet totul e viu șii sfânt aici iar dacă îi vorbesc pământului mă aude precum cerul să nu-ți fie frică să adormi în sălbăticie Tristan și nu te teme de fiare de oameni ferește-te, ferește-te dar nu pământ voi vedea cum toate jivinele vin oricât de fioroase mi-ar părea cum toate făpturile cu colți ori aripi uriașe vin și îmi spun frate ce-i voi spune ursului când mă va întâlni pe stâncă, ce le voi spune lupilor bravi, ce-i voi spune corbului când va insista să-mi vorbească ce-i voi spune păianjenului, sărmanului păianjen, ce-i voi spune înțeleptului șarpe? oare nu suntem tot| una? ce le voi spune pietrelor, ce-i voi spune șuvoiului de apă, ce-i voi spune copacului negru, ce-i voi spune înluminurii de ierburi al câmpului, ce-i voi spune cerului? iartă-mă,
iartă-mă îi voi spune ursului, bravilor lupi, corbului, păianjenului, șarpelui, pietrei care e un ochi, râului cubist de munte, copacului, ierbii, iartă-mă – îi voi spune cerului barajul e sacru precum cromlehul în amurg îmi sacrifică sufletul
Să fii mama ta
Să-ți proptești fruntea în interiorul cotului ca mama ta și să fii mama ta pentru că asta ești
3
3 e mai mare decât 4 5 a rămas de mii de ani același preocupat de mituri Naso a devenit mit ca orice zeu ca Steinhardt Marea Neagră e frumoasă în februarie bucură-te de lumină prietene și pregătește-te pentru îndelungata noapte cerul e tăcut cel mai ades praful acesta de lângă drum sunt eu dacă sufli peste el e ca o zburătăcire de stol de stele puternicul cer e tăcut de parcă vrea să mă învețe ceva stau pe iarbă privind pământul de parcă ar vrea să mă învețe ceva
Un irbis culcat cu botul la pământ
Am întâlnit un irbis culcat cu botul la pământ cu creierul de gheață și fruntea de miere fruntea mi-e proptită de fruntea sa
toți am fost întrebați dacă vrem să ne naștem am spus da fericiți ca mireasa tânără toți am fost întrebați dacă vrem să trăim toți am fost întrebați dacă vrem să murim
Vers îngenuncheat
Pământul e ursit suferinței din pământ vin din pământ dureros învii
Zeul
Zeul e întotdeauna el însuși precum bătrânul care nu greșește și precum pasărea care nu minte săbiile degetelor lui judecă drept și judecă nedrept niciodată în eroare numele lui sunt cifrele adn zeul înghite oameni ca să-i scuipe pe țărmul de sensucht
1
Rugăciunea te poate duce oriunde Oriunde vrei să mergi Este ca aceeasi roată învârtindu-se Ce te duce într-un loc diferit Dacă tot esti înconjurat de întuneric Măcar deschide-ți ochii – asemeni cerului - ai mulţi ochi -
Dar speranța e o pană de vultur Ce deja îți arde în păr Rugăciune spuse filosoful spuse omul Rugăciunea e o inimă în sase colturi Rugăciunea e soarele în sase colturi E mâna ce te trage afară din adâncuri Rugăciunea e zâmbetul sclavului răscumpărat Rugăciunea e frumoasa pe care n-o vei săruta niciodată E izvorul la care nu vei ajunge niciodată Izvorul privirii ei de zâmbet si oglindire Rugăciunea e o înfrângere asemeni sufletului Mulți ar dori să se piardă pe ei ca tine în rugăciuni Mulți ar dori să plece în călătorie aici Ești lângă un munte pe care nu-l poti părăsi Dar muntele umblă cu tine asemeni stelelor si tăcerii Gautama a stat meditând 49 zile sub copacul Bodhi Hristosul a postit rugându-se 40 de zile în deșert Primul sufi a stat veacuri pe geometria covorasului de rugăciune Asa cum tu sau eu ne rugăm neîncetat în oratia acestor cuvinte Cerul e un Amazon curgând pe deasupra capetelor noastre Un râu nesfârșit căruia nimeni nu i-a văzut marginile O apă mare în care sunt trei pești ce sunt un singur pește Oricine e primit în familia oamenilor Nu e nimic care să mă intereseze afară de el Și doar rugăciunea se-nvârte asemeni unui nufăr Totusi nu e nevoie să pleci în nici o junglă tainică Pentru că necunoscutul și pădurea se află chiar în tine cea mai grozavă călătorie cel mai mare adevăr musteşte asemeni pădurii ecuadorului ud din privirea ta Când ochii îți sunt două pietre ale tăcerii Auzi cântecul râului și poți citi portativul furtunii Muntele îți împărtășește tainele sale Și nu mori când ochi îți sunt două pietre ale tăcerii Cerul este o apă adâncă și tăcută De-i stai pe pietre trebuie să astepti ca orice pescar Dar de vei face asta multi pesti vei prinde îngeri vei prinde zei vei prinde Multe miracole te vor întâlni dar nu ti le pot spune pe toate Hristos isus este un prinț fericit deasupra ulițelor cosmosului Iar rândunică cine este cine poate fi afară de martiri? Mucenic ucis ori mucenic fără sânge asta sunt toți ucenicii De aceea rugăciunea nu trebuie să se oprească Totul e o iluzie Iubita și extazul durerea și non-durerea Viata e iluzie iluzie e si moartea Chiar suferinţa e captivă în cosmosul unui vis Existenţa e un război între flăcări si bezne Asa ca deschide-ți ochii dacă-i mai ai Rugăciunea e o sabie scriptura e o sabie harul e o sabie
Poti alege să lupți sau să mori Întâi vin toate Apoi vin durerea și tortura Ocara adesea le urmează pe toate Iar apoi vine rugăciunea apoi vine Isus din Nazareth Îngerul meu mi-a spus: ți-ai luat crucea? n-am stiut că trebuie să-i răspund și-a fost atât de aproape că l-am auzit a fost atât de departe că nu l-am putut vedea Cei vechi spun că mintea-i un bostan ce trebuie să se tot coacă Eu cred că mintea-i o sămânță Și trebuie să-ncolțească în adâncuri și singurătate Asemenea grăunței să moară și să-nvie Afară copii de la bloc urlă ca un trib lakota Câtă fericire pe cărările liriciste ale copilăriei Amurgul e plin de urlete si fericire Copilăria se reflectă în noi ca un munte Sufletul e cheia tuturor lucrurilor În el trebuie să-mi spăl fața și mâinile Când m-am întors din vietnam Tu m-ai asteptat în vechea mea casă Eu am pierdut ceva acolo în vietnam Dar tu m-ai găsit acolo în vietnam Am mers la zeiţă iar cu un rover cu un serafim Acolo în munte am întâlnit niste oameni Izolati de milenii în bezna unei peșteri prăbusite Acesta a fost visul Esti rana mea de nevindecat dar eu mă rog Esti durerea de sâmbătă dimineata şi de sâmbătă seara dar eu mă rog Esti Timpul mâncându-mă cum se mănâncă pâinea dar eu mă rog Esti rugăciunea mea tristă si neîntreruptă dar eu mă rog Vrăbiile sunt amicii îngerilor Iar dumnezeu e iubire dar noi noi ce suntem? Îngerii sunt frumosi de cântă oamenii în tăcere Doar vrăbiile sunt amicii îngerilor copilăria mea a durat mult Mai mult decât s-a asteptat oricine chiar eu copilăria mea a durat până ieri iar karma e o cruce pe măsura fiecăruia În noi ard candele în benares ard lotusi Când Ochii lui dumnezeu ard ce nu e flacără? Veghe în noapte la feștila computerului Cu phil spunând mereu si mereu aceleasi cuvinte: „păi am fost acolo și am văzut ce ai făcut am văzut cu ochii mei doi” Cuvintele îngerului toate Stelele sunt mai înalte decât oamenii
3 lacrimi
Sufletele noastre îngălbenesc toamna Asemeni lacrimilor Şi învie odată cu florile acoperite de rouă Odata cu durerea inimii tinere de mesteacăn Sufletele noastre zboară peste lacrimi Asemeni păsărilor şi asemeni îngerilor Şi o lume întreagă nu va înţelege taina Cum inima martirului e strapunsă dar sufletul e viu La început sufletele noastre se lasă purtate de vânt Şi pleacă pierzându-se-n vânt Asemni unei batiste pline de lacrimi Scăpată din mână Sufletele noastre îngălbenesc toamna Şi învie apoi Sufletele noastre pleacă odată cu stolurile de lacrimi Şi se întorc cu cohortele de îngeri
5 pictograme Soarele se oglindeşte Răsfrângându-se într-un întreg univers În cele 3 valuri ascuţite ale barajului
86147 504 (Hari)
18734 80 462358 164 915455
9153841 30956 305 4,1 59 10 8357631 20 4578910186 3891 2 345 78915 180958 4315928 45 6487 678364 51760 343 16 83056 1 34302 54138 9561 6538 82 458 2356 53589 45 702154 31 0 45 7603251 251938 806,7
Acuarelă Griuri colorate plutesc deasupră-ne Unde radio venite din ploaia ecuatorială Chitări flamenco mixere şi zbârnâitul membranelor audio În loc de sticlă gravuri ne strălucesc în ferestre Romantic oraş asediat de păduri albite de ceţuri Maiestuos rădăcini sfărâmă asfaltul Culori transparente ne fuzionează în ochi Şi ploaia ce întrerupe iarăşi curentul electric Primitiv ca o femeie ce naşte Ochii ne plâng cu cioburi de sare Moartea venind din cer ghidată de legi balistice Egloge acompaniate de scratch-uri Efemer buchet de lalele împărtăşindu-mi înţelepciune Porţelan alb acoperit cu linii subţiri Verde inflorescenţă de nufăr Imaterialitatea muzicii legănând florile Koan vizual mut Viu arhonte Mistică percuţie Lângă arhipelag Inconştientul misterios ca o oglindă luminată de noapte Naturală scriere sub cer frunze îmbibate de pigmenţi Păsări ce vâjâie precum pietrele Haite de câini atacând omul la ora 4 dimineaţa Frig septentrional pustiu de banchiză Sau pe aproape Ceaţa miresmei florilor de salcâm Cd-playerul inimii concertând Laser invizibil delicată lentilă Pete de motorină pe frunzele florilor Baroc filigran al petalelor de crin Reziduurile răsăriturilor acumulate sărat Olmeca uitare de sine spirit al continentului sudic
Artefacte africane frecate cu lemn ars Blues zgâriat pe coardele chitarei Calcar tocit sub ape Miniaturi luminoase topite în sticlă Fluid incandescent în cadru de plumb Lirice linii înscriindu-ne chipurile Arhitectura exactă a muşuroaielor Termite minuscule respirând cu un singur piept Acest prezent continnu văr bun cu eternitatea Morminte izbite de meteoriţi arzând Sub norii tăiaţi în muchii de silex Svastica tibetană soare bland nori intrandu-mi pe fereastra India Spiţele roţii devenind una Cruce greceasca zgâriată in sideful icoanelor de pe veşmântul alb Ochiul mistic al pământului Deschis sub pietre Norii precum ceata viselor Filamentul solipsist Al descarcarilor electrice Blitz scaparand sub ceruri Ploaia nascand pesti oceanici Apa colorată irizând hârtia Lumina căzând razant la asfinţit În urmele băltite ale paşilor noştri În acest moment Când o bătaie la uşa Sună ca un clarinet alto Întru deschideri si treziri
AD 1950
În În În În
icoane icoane icoane icoane
strălucesc strălucesc strălucesc strălucesc
sfinţii sfinţii sfinţii sfinţii
în în în în
zeghe zeghe zeghe zeghe
În În În În
icoane icoane icoane icoane
strălucesc strălucesc strălucesc strălucesc
sfinţii sfinţii sfinţii sfinţii
în în în în
zeghe zeghe zeghe zeghe
Adam
Adam are doar o primăvară să se nască Doar o vară să-şi închipuie că iubeşte Şi doar o toamnă să-şi vadă inima îngălbenind Şi doar o iarnă să se lase îngropat în zăpezi Adam e un lăstar secerat de razele soarelui Un cerb a cărui frunte se va odihni-n ţărână Adam e o piramidă de lacrimi cioplite În care sufletu-i e o lacrimă ce-aşteaptă să învie
Amintirile bătrânului
Cântecul păsărilor prin vânt E acest cântec – al înțelepților pești în ape Al frunzelor transformandu-se în lut În imensa lacrimă a toamnei
În acest cântec unii dintr noi suntem litere Mărunte şi veşnice În universul incognoscibil şi evanescent Asemeni unei flori albe şi baroce Pentru că universul e şi el o lacrimă Învolburat de bulboanele de stele Iar noi toţi suntem durere Dar unii suntem lacrimi ce se răzbună După plâns Asemeni norilor din cerul de vară Sau lacrimilor de copil Sunt amintirile auzite de la un bătrân Care sunt ale altuia dinaintea lui care Sunt ale altuia dinaintea lui Sunt amintiri de care ai nevoie Pentru că le-am trăit
Arhitectura unui trandafir
Am văzut o fotografie cu un trandafir, un trandafir anume. Este frumos, tulburător. Petalele sunt răsfrânte ca nişte ghimpi, ca niste spini. O arhitectură a ghimpilor realizată în petale Nişte petale curbate, tăioase.
Artă poetică
Stiu că trebuie să existe Femei cu fruntea împodobită
de miracol Ne căutăm trecutul în ultimele gânduri Poezia ne este dăruită precum anafura Barzii mint spunând adevărul Frunţi îngreunate de feeling Meditaţie urmând legile improvizaţiei Turnuri de fildeş transformate în cochilii ale târârii în primăvara sfărâmată Lumina invadându-ne precum un cântec Nevăzute clape se risipesc sub flăcările vântului Versuri despre săruturi în parc Si despre singurătatea poetului.
Artă
Ne înveşmântează toamna în Încremenit galben Mecanic vom păşi în urma Cortegiilor funerare Privindu-ne unii pe alţii Cu ochi estompaţi Inconjuraţi de lumini cosmice Ne aşezăm roată precum un Cromleh Păstrând dispariţia în mijloc Moartea ne dă târcoale Privindu-ne în ochi precum un cocoş cântând Propria mizerie îmi mângâie fruntea singură
Voi împodobi bradul cu priviri inoxidabile Gândindu-mă la eternitate Doar oamenii mor La bătrâneţe îmi voi lua un ucenic Şi îl voi învăţa să plângă
Atunci când tac
Sufletul meu Îl aude pe Hristos Duhul din mine aude Duhul Lui Atunci când tac asemeni unei pietre Asemeni unei pietre de suflet Aud tunetul Duhului Sfânt în suflet Îmi spăl ochii în lacrimile Sale Iar lacrimile mele le plânge Dumnezeu pentru mine Spunându-mi că orice suflet e icoană văruită
Autoportet
Sunt ca un cărăbuş cu spinarea spartă Încercând să se agaţe de o rază de lumină.
Autoportret cu Isus
Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ
Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ
Băiatul în oraşul natal
Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Cu sufletul incandescent, Excalibur şi neînfrânt Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ
Bocet pentru om
Piere omul ca frunza În universul îngălbenit de toamnă De nu va fi să mai trăim Doamne strigă tu bocetul despre om Înainte să moară omul moare sufletul omului Ca frunza ca iarba ca floarea din spini Neghina-i mai multă ca grâul în câmp Doamne strigă Tu bocetul despre om.
Calea iertării
Calea iertării Felix Asta e pentru tine
Aleasă de Elohiym Domnul Din eternitate pentru tine Calea iertării Felix Să nu o uiţi niciodată Porneşte pe ea de dimineaţa Noaptea în praful ei propteşte-ţi fruntea
Către satori Vânt prin păru-mi agrest Strămoşii răsfiraţi prin pământul pe care călcăm Innegurarea ochilor în albastre umbre Amurgul dezbrăcând copacii de lumină Mândria/ un duşman Poezia evaporându-se alb în lumină
Cântec de jale
Izbesc de-o viaţă în tam-tam-ul Nefericirii Izbesc de-o viaţă în toba Nefericirii
Cântec idiş
Cimitir ovreiesc scăldat în lumină Lacrimi de piatră gravate în diamante îngheţate Stânci pătrate de chihlimbar în care strălucesc alefuri Pietre de mormânt cioplite în uriaşe lacrimi Acoperite cu lacrimi ovreieşti… Te naşti jidov Vei şti să plângi
Departe… Departe… Căci de mult deja Şi Ierusalimul e clădit din lacrimi.
Cântec
Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să ne transformăm în rugăciuni Şi cuvintele trebuie transformate în rugăciuni Pentru ca pământul să mai poată trăi Pământul trebuie să reînvie ca să mai poată trăi
Cântecul unei bucăţi de pâine
Sunt o bucată de pâine Acum de dimineaţa brutarii m-au pregătit Şi fata de la tejghea o să mă vândă Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Şi am să ajung astăzi în atâtea locuri Am să văd atâtea chipuri Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Am să ajung pe altarul preotului Şi în mâinile bătrânei adventiste Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine În mâna copilului la grădiniţă
Sau pe farfurie la casa de copii Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Pe masa săracului Şi în căruciorul de cumpărături al bogatului Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Voi fi frântă la mănăstire Şi mâncată în tăcere la închisoare Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Muşcată cu ochi goi Sau grei de lacimi prin spitaluri Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Pe masa curată a familiei fericite Sau în mâna cerşetorului Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine în mâna străinului Un codru de pâine uscată în mâna pustnicului O bucată de pâine în mâna omului O pâine mare în mâna lui Hristos
Cenuşotcă a întîlnit Prinţesa
Scoatem lumină din ceruri îngălbenite Şi din sufletele acoperite de mir Scoatem lumină şi o macerăm în prese Aşa facem hârtie galbenă peste sat Şi lacrimi cad precum frunzele de aur Şi fericirea e ca la finala Italia ’90 în copilărie Pentru că Cenuşotcă a întâlnit Prinţesa
Şi afară frunze se preling precum lacrimile
Cer înlăcrimat Cerul e înlăcrimat în Fiecare zi În fiecare zi pentru suferinţa Pământului Pentru tine Adam Şi pentru mine Felix Şi lacrimile cerului devin îngeri Şi oameni Pe pământ
Cerul către hominid
Dacă prinzi un pui de vultur Ce trebuie sa faci tu e sa-i tai aripile Şi sa-l laşi sa ţi se târască la picioare Trebuie sa-l laşi sa se tarască Şi sa-ţi fie milă de el bietul vultur Care ca şi tine habar n-are ca aripile Cresc la loc asemeni tăcutei nopţi
Cerul este un Zid al Plângerii
Cerul este un Zid al Plângerii În faţa căruia ne spunem rugăciunile De care ne izbim mâinile Ude de lacrimi Cerul este un Zid al Plângerii Un zid al Templului Ce este universul Un zid de care ne putem sprijini frunţile
Chifa Foşnesc lacrimile copacilor Aparent nimic nu se schimbă dar tu ştii Râul zvâcneşte pe pietre când tăcem Si ce poate fi mai important omule Doar rachetele eludează gravitaţia Prin rostire ardem minereul cuvintelor Conştienţi că fiecare amurg ne neagă Iţi spun: când sub mână literele îţi devin De neînţeles Frunzele îţi vor zgâria faţa în joacă Soptindu-ţi amăgiri în meandre de şarpe Pietrele te vor îmbrăca într-o grea mantie Stai la pândă cu ochi de marmură Te va înnegri frigul nopţii crăpându-te Sfânt înconjurat de trădarea frunzelor Nebun ciobit cu liniştea palpitând ca o respiraţie Aşteaptă.
Christian tristeza
Cerul e o lacrimă ce nu a plâns-o nimeni Stându-ne încă în piepturi Cerul este o lacrimă Pentru că Dumnezeu e trei ochi Cerul e o lacrimă făcută din sufletele noastre Şi din săbiile heruvimilor Pentru că noi în mântuirea noastră Suntem ca înaintea naşterii
Confesiunea fiului lui Bernadone
Daca as iubi pe cineva as iubi un suflet indescifrabil Pentru ca ideogramele sunt cele mai frumoase litere Daca as iubi pe cineva as face-o astazi Dar vezi – eu nu voi iubi cred
Contemplare îngălbenită (poem ikebana)
Nori incandescenţi Lumină arsă
drum pătat de frunze
Copii cu probleme
Părinţii fără griji Fac copii cu probleme Părinţii fără griji mamă Fac copii cu probleme Copii ce plâng mereu Ei plâng seara la teme Diriginţii prea liberi Au elevi cu probleme Diriginţii prea liberi d-nă Au elevi cu probleme
Nu pot decat să-si scrie Lacrimi mari în teme
Copiii înving dacă rup tăcerea
Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele şcolare Sunt şi băieţi cu suflete de păianjeni Şi copiii cheamă lumina în ajutor Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele şcolare sunt Bătăi batjocură şi lacrimi neplânse Copiii trebuie să rupă tăcerea
Cruce grecească înscrisă într-un templu pătrat
Visez la un pământ Sfânt şi negru asemeni chihlimbarului Un pământ de hârtie aurie Un pământ de icoană galbenă Un pământ roşu precum frunza de arţar Care hrăneşte suflarea omului Un pământ alb precum stelele Precum universul
Crucea e o sferă de raze
Teologic Crucea Domnului e o sferă de raze
De acea suferinţa nu este decât Acoperita de cioburi cărare spre casă
Cum poartă vântul
Cum poartă vântul Frunzele în toamnă Rostogolindu-le blând – Aşa mă poartă pe mine Iubirea rostogolindu-mă
Cuvinte către suflet
Rămâi în lumină suflete Şi teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte Rămâi în lumină suflete Şi teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte
d’Arc Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iubirii Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iertării
da
si va veni o vreme cand in oglinda faţa mea imbatranita imi va parea fireasca jucand poate sah de unul singur voi manca salata de cartofi ca in copilarie si voi bea bere neagra la pahar probabil ca voi fi un chip familiar pe strada in oraselul pe care nu a umblat niciodata un necunoscut si voi darui bomboane copiilor si tigari proaste soldatilor ridicandu-mi palaria in fata tuturor batranelor ferindu-ma din calea oricui daruind cersetorilor ultimul maruntis devenind tot mai mic si mai neinsemnat dand prioritate soferilor beti la semafor faţa mea imbatranita imi va parea firească voi manca salata orientală ca in copilarie si voi bea bere neagra la pahar căutând să nu supăr tineretul dand intaietate oricui devenind tot mai mic si mai neinsemnat tot asa pe zi ce trece in fiecare zi pana ce ma voi ridica sovaielnic si nesigur la cer
Daca vrei sa faci un om
Daca vrei sa faci un om Intai trebuie sa faci o fundatie de ratiune Pe care sa fixezi doua siruri de coloane dorice De vointa Iar apoi trebuie sa pui acoperisul triunghiular De sentimente Pentru ca omul E un templu
Dealurile Ceaţa învăluind dealurile Albastră atmosferă lichidă Intârziind în aerul răsfirat Nori de primăvară arând pământul ud Metafizic arpegiu plutind deasupră-ne.
. Derizorii secunde clipesc cu ochi electrici Hârtia de ziar tipărit a cerului în foşnet Urbane gângănii agăţate de un labirint de ţevi Clădiri acoperite cu bannere promovând primul sărut În pieţe curg manifestaţii cerând dezalienare Pe monumentele eroilor cade în picuri amurgul Când oare vom privi în ochii Domnului? Va privi el oare în ochii mei?
Dintotdeauna omul a durut
Dacă îţi vei pune sufletul în palme Ţi se va spune adeseori că nu corespunde Întotdeauna omul a respins omul Dintotdeauna omul a durut Însă o bucată de suflet e o bucată de suflet Iar sufletul poate fi atât de nemărginit Prin iubirea care comunică bucăţile de suflet Un cântec de fericire neştiutoare de sine
Distih schiţat Pe pământ frica a devenit un idol
proptit pe soclul unei singure frunţi
Durere vindecătoare II
Durerea mea e fierul încins Care îmi curăţă rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul Durerea mea e fierul încins Care îmi curăţă rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul
Durere vindecătoare Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul
Elegie pentru mine
DIETA DIABET ZAHARAT CONTROLAT CU INSULINĂ (200 g GLUCIDE)
MIC DEJUN – 40 g glucide: -80 g pâine Ora 8.00 -ceai -șuncă, ouă, cremvurști fierți -20 g margarină GUSTARE (ora 11.00) – iaurt 200 ml -20 g pâine (2 biscuiți simpli sărați) PRÂNZ
- 60 g glucide : - supă de legume – 250 ml sau - supă cu tăiței – 250 ml (puțin paste făinoase) - 200 g cartofi fierți, piure (orez, paste făinoase) + carne (pui, vițel, pește - salată de varză 150 g - roșii - murături - 20 g pâine când în loc de cartofi la felul doi se servește varză, spanac, fasole verde pâinea va fi 60 g
GUSTARE (ora 16.00) – 2 mere (150 g) 20 g glucide CINA
- 60 g glucide
Cea mai frumoasă povestire
Cea mai frumoasă povestire
: - 250 g mămăligă cu brânză sau - 250 g macaroane cu brânză sau - 250 g salată de cartofi + ceapă + ou (brânză) sau - 250 ml lapte - 100 g pâine + mezeluri slabe + margarină (sandwich)
Odată nu era nimic pe lumea aceasta. Nici pești. Nici stele pe cer. Nici mări, nici flori frumoase. Totul era gol și întunecat. Dar dincolo de toate acestea era Dumnezeu, același Dumnezeu căruia ne rugăm astăzi. Dumnezeu a avut un plan minunat. El a conceput o lume minunată, și îndată ce a conceput-o, a și dus-o la înfăptuire. A creat-o din nimic. Ori de câte ori Dumnezeu a făcut ceva, doar atât a trebuit să rostească: ,,Să fie”, și îndată a luat ființă! El a făcut lumina. A făcut râurile și mările, pământul plin de verdeață, animalele, păsările și copacii. La urmă de tot, l-a făcut pe om, după care i-a făcut omului o soție. Cei doi s-au numit Adam și Eva. Dumnezeu i-a iubit foarte mult. În fiecare seară îi vizita în grădina minunată în care îi așezase. Toată grădina era a lor și se puteau înfrupta din toți pomii grădinii, în afară de unul singur, pomul oprit al lui Dumnezeu. Adam și Eva au fost fericiți pe pământ până într-o zi, când Satana, dușmanul lui Dumnezeu, i-a ispitit. Ei s-au decis să guste din fructul pomului 2 oprit al lui Dumnezeu. Și astfel au păcătuit. Pentru prima data le-a fost rușine și s-au simțit triști. De-acum, nu mai puteau sta de vorbă cu Dumnezeu. Aveau să știe în curând ce înseamnă durerea și necazul. Iar la sfârșitul vieții i-a așteptat moartea. Lor le-a părut rău! Dar Dumnezeu le-a promis ajutor. La vremea potrivită, El va trimite în lume pe Fiul Lui, Isus, care va coborî din cer și va face posibil iertarea păcatelor. El va suferi și va muri pentru omenirea. Ce mare a fost bucuria lor când au auzit că Dumnezeu va trimite un Mântuitor! Adam și Eva au avut copii și nepoți. Încetul cu încetul, pământul s-a umplut de oameni. Dumnezeu le-a dorit tuturor fericirea. De aceea, le-a spus ce să facă. Iată o listă a regulilor pe care li le-a dat Dumnezeu: 1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. 2. Să nu-ți faci chip cioplit.
3. Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău. 4. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu preacurvești. 8. Să nu furi. 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. 3 10. Să nu poftești casa aproapelui tău, să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău. (Exodul 20 : 2-17) Acestea au fost scrise în Biblie ca să le putem citi și noi. Dacă vom asculta de ele, vom fi fericiți. Satana nu dorește să ascultăm de ele. Uneori ne spune să furăm câte ceva, când nu ne vede nimeni. Dar Dumnezeu știe tot ce facem. Dumnezeu vede totul. Uneori, Satana ne ispitește să spunem o minciună și ne face să credem că nimeni nu va ști. Dumnezeu însă știe. El aude totul. Când săvârșim aceste lucruri, ne simțim rău în lăuntrul nostru. Dumnezeu ne iubește și dorește să ne ajute să fim buni. De aceea, El L-a trimis în lume pe Isus. Dumnezeu și-a adus aminte de făgăduința Sa. După mulți ani, S-a născut Isus, ca un copilaș. Apoi a crescut și a devenit adult. El a săvârșit multe lucruri minunate. A vindecat bolnavii. A redat vederea orbilor. A binecuvântat copiii. Isus niciodată nu a făcut nimic rău. Le-a vorbit oamenilor despre Dumnezeu și le-a spus cum să asculte de El. După o vreme, dușmanii lui Isus L-au răstignit pe cruce. Isus a murit. 4 El a suferit și a murit pentru păcatele tuturor oamenilor, chiar și ale celor care L-au țintuit pe cruce. Isus a fost pus în mormânt. Dar apoi i s-a întâmplat un lucru minunat. El n-a rămas în mormânt, ci a înviat dintre cei morți.
Curând după aceea, Dumnezeu L-a adus înapoi în Cer, pe nori. în timp ce prietenii Lui Îl priveau înălțându-se la Cer, un înger le-a spus că Isus Se va întoarce iarăși. Isus a murit și pentru păcatele noastre. El vrea să ne pară rău de păcatele noastre și să le mărturisim. El e gata să ierte. Noi ne putem ruga lui Dumnezeu oricând. El aude fiecare cuvânt pe care-l rostim și cunoaște fiecare gând. El face să ne simțim fericiți în lăuntrul nostru atunci când ne mărturisim păcatele noastre. După aceea vom dori să facem ceea ce este bine și să fim buni. Dacă însă ne hotărâm să nu ascultăm de Dumnezeu, ci să-l urmăm pe Satana, adică pe Diavolul, atunci, când vom muri, acesta ne va târî cu el în iad. Iadul e un loc unde focul arde fără încetare. Dar dacă-L iubim și ascultăm de Isus, la revenirea Sa, El ne va duce în Cer. Cerul este casa minunată a lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus. Este căminul plin de iubire și lumină. Acolo Vom fi fericiți pentru întotdeauna. ISUS, ȘTIU MĂ IUBEȘTE 1. I-sus, știu mă iu-beș-te, Bi-bli-a-mi spu-ne mi-e; Cei mici Lui Îi a-par-țin, co-pi-la-șii la El vin. 2. Pen-tru mi-ne a mu-rit, Ca-să-n-cer mi-a pre-gă-tit; El spa-lă pă-ca-tul meu, De El m-apro-pii și eu. 3. Lui I-sus sunt foar-te drag, De-și eu sunt mic și slab; Din a lui Î-năl-ți-me, Mă scu-teș-te pe mi-ne. Refren: Da, mă iu-beș-te, El mă iu-beș-te! Mă iu-beș-te da, Bi-bli-am-i spu-ne a-șa. Pentru literatură creștină suplimentară, scrieți-ne la adresa de mai jos ___________________________________________ Pentru distribuție gratuită – A nu se vinde ___________________________________________ Gospel Tract & Bible Society Loc. Fântânele NR 272 317120 Arad, România
gospeltrarad@rdslink.ro The Best Story To Know (Romanian) Publicat de Biserica lui Dumnezeu în Cristos, Menonită
Elegie pentru porumbelul ucis
O biet porumbel nevinovat dând din aripi În mâinile mele de copil atât de relele mele Micuţele nemiloasele mele mâini de băiat Tu blând porumbel biet spirit nevinovat Tu inocenţă martirizată de mâini de copil Micuţele nemiloasele mele mâini de băiat Tu biet porumbel blând spirit nevinovat O biet porumbel nevinovat dând din aripi
Elegie propriului meu craniu
Osul acesta va ajunge în pământ Creierul meu va deveni pământ Dar sufletul meu de pene Sufletul meu unde va fi? Voi fi un craniu fără nume Ce voi fi? Ce voi fi, Suflete? Ce sunt? Ce sunt, Indescriptibilule? Voi fi un vultur atunci – nevăzut
Elegie Aripi albe pâlpâie în filamente electrice Cuvintele îmi plâng acompaniate de tragic flamenco
O jale de moarte se-aude prin galbene frunze Emoţii diluviale ne umplu ochii cu cenuşă La amiază lumina se zbate asemeni unei păsări în sârmă ghimpată şi râs Erato plângi pentru târârea în moarte Cântă şi jeleşte fiică a lui Zeus Te tânguie şi las-o pe Polymnia să vindece Implacabil Thanatos ce răsfiri deznădăjduit bocet La toţi ne sfâşii visul de pe frunte O muritor Thanatos Te plâng Hai să urcăm în munţii din Jamaica Dumnezeule Scoate-mă dintre pietrele tăcute ce îmi acoperă mormântul Învie-mă Nu vreau în pământ Nu vreau în pământ
Eşti un sărut supranatural Pentru mine eşti un sărut supranatural Izvorât din acea lacrimă ce rămâne neplânsă Acel somn ce nu-l terminăm niciodată Monoton ca o călătorie sfânt ca un pelerinaj Acea oboseală ce ne transformă ochii în ţărână
Asemeni unui venin pândind într-o injecţie Când voi cunoaşte durerea voi cunoaşte viul Când voi cunoaşte iubirea voi fi iubire
Exhortaţie
Sunt oameni ce in loc de ochi care vad Au doua cioburi de sticla colorata Sunt oameni care nu vad si Mai sunt oameni care raman asa Ce trebuie facut e sa privim in ochii acestia Rupti din sticla sanctificata vitraliilor Trebuie sa iubim aceste cioburi colorate Ai acestor oameni inconjurati de adancurile beznei Trebuie sa îi iubim pentru ca iubirea e lumină Pentru ca ei au atata nevoie de aceasta lumină Si va straluci iubirea in fruntile noastre, in ochii lor Sufletele lor asemeni catedralelor inconjurate de zi Sunt oameni ce in loc de doi ochi au cioburi colorate Si sunt oameni care in loc de ochi Îl au pe Hristos Si care in loc de suflet Îl au pe Hristos si care In loc de viata Îl au pe Hristos si care in loc de Hristos îl au pe Hristos Myth Existence is an ocean world is a stone in it a whale as big as an island the entire world the whale was a cloud of locusts God made the sun look down the sun was cold he didn't like the whale the sun asked a kid to help him the whale will eat me the sun said I am not afraid but I don't like dying go the kid made himself a boat he flew to the island the whale thought he was a penguin to eat the kid became a spear the whale thought he was a fish to eat the kid pierced the whale with the spear the kid pierced the whale in the heart the kid pierced the whale three times then he took the whale and tore it in two with his little hands he ate a half then he ate the other half it was harder for him to eat the other half then he threw the spear in the ocean and rested in the boat he ate seven stars and fell asleep he woke up went at the edge of the boat and took a big shit the whale was now again in the sea all the small fish worms and creatures were eating it the sun smiled over the ocean the kid jumped in the water and frowned he missed three birds
Family photos
A train a train full of Roman crosses big or little burning eyes transformed into acid still looking at the black and white family photos heart is made to forgive brain is made to remember the trains left to the Mountains of Sacred Ashes Fragment de palimpsest ...şi eu voi fi târât de barbă Prin praf şi pietre ascuţite Rabi Gândurile indianului mergând
Oraşul e atât de mare că poţi să te pierzi Pe străzile pustii şi întunecate de noapte Prin parcări şi benzinării prin ghetouri Poţi să te pierzi pe străzile singurătăţii Şi Africa e atât de mare că te poţi pierde Prin câmpuri roşii şi pustii prin deşert Te poţi pierde fără urmă prin închisori Şi Africa e la fel de mare ca oraşul Şi Europa şi Europa e mare prea mare Când eram eu mic mulţi se pierdeau Mulţi se pierdeau împuşcaţi la graniţă Mulţi se pierdeau în interogatorii Fiecare oraş fiecare oraş e prea mare
Fiecare pământ e nesfârşit şi pustiu Atât de mare că poţi să te pierzi Si pământul şi pământul e prea mare GER PASTELAT
*** Lângă felinar Arbori ninși de lumină. Vânt îngălbenit. *** Clară boltă bleu Nori amestecați târând. Amurg desfrunzit. *** Pe cer muribund Zbor înghețate aripi. În ger pastelat. *** Pătând zăpada Îngenuncheate lacrimi. Dimineți stinse. *** Cerul înflorit Luminos arhipelag. Stradă stelată. *** ‘Nalt stâlp electric Învăluit de pâclă. Arbori în flăcări. *** Din plopii galbeni Plutesc convexe frunze.
Stei întristatu. *** Între trandafiri Frunze atârnă stingher. Cer ars de lacrimi. *** Îi zic iar păsări Din salcâmii încă albi Legănați de vânt. Tema pieselor verii Sau doar încă gamele. *** În pervaz clinchet De pasăre sub valuri Rostogolit îmi Învinge radioul În derivă, scufundat. *** Alb magnoliu Arând cerul prim secund Răsfrânte stele În moi cinci colțuri Lumină călcând trepte. *** Cerul strălucind Fosfenic peste codrul Cuprins de bezne. Valuri pătrate, drepte Noaptea prin salcâmi și noi. *** Pâlcul de rațe Curgând omogen pe râu Săltat de valuri Mocirlindu-și penele Verzi și tălpile late.
Glasul Poem inchinat suferintei, dedicat Planetei INTRO:Sâmbure înţepenit în clepsidră Omul nu-şi va întoarce capul Să te petreacă pe drumul tău spiralat cu privirea sa arsă de mulţumirea existenţei ştii? CONTRAPUNCT:Mortii, bolnavii, nefericiţii, Cei părăsiţi, înfricoşaţii de morţi incurabile, alienaţii, internaţii în sanatorii, cei cu creiere îmbibate în opiu, cerşetorii cu obrajii invinetiti de alcool, viciile răstignite în priviri mahmure după o noapte de rugăciune, bătrânele bolnave de Parkinson acoperit cu florile de gheaţă ale singurătăţii, aceia cu mâinile legate de regimul totalitar ai propriei singurătăţi TEMA A:şi tragedia de a avea aripi într-un muşuroi construit în adolescenţă când ochii ne devin orbi şi începem să ne târâm… da, aripile n-i se macină de asfaltul singurătăţii în bălţile căruia se oglindesc screensaver-urile ochilor aproapelor noştri TEMA B: Doar soarele ne va acoperi fiecaruia sfarsitul Cu o melodie impletita in parul Său blond OUTRO:Iar eu? Glas stenografiat pe hârtie am rămas
haiku alb
zăpadă spre cer fata aleargă prin alb frig imaculat sus deasupra ei ramuri înzapezite lumini picurand aici aproape chitara în zăpadă fulgi cazuti pe corzi mesteceni iarna vant bland rahela fugind zăpadă yahweh precum o aripă în tine intră iarna frumuseţe doar lacrimile ni se amestecă cu fulgii uneori plângem omătul e viu încearca să înţelegi furtuna vie uneori cerul nu e decat o lacrimă căzută din râu ca o cărare alb râul străluceşte coborând din cer ca o cărare zăpada ne urcă in suflet rahela şi nu ştim încă nu ştim ce vorbesc aceste lacrimi căci sufletul său e un ocean de lacrimi strălucitoare strigă-i numele spre furtuna din ceruri va tuna în noi cerul va fi rupt înauntrul nostru şi vom tăcea plângând pentru nuferii ce cad din ceruri dalbe şi se vor topi precum lacrimi ce curg pe obraji şi vor muri muri uneori ştim că lacrimile sunt râuri şlefuind suflări precum pietrele din munţii troieniţi din sufletul nostru caci viu el este domnul rahelei asa ii vorbea mergând printre crini rachel auzea cuvintele privea zăpada el e zăpada precum ploaia curată aşa este el râul ce tace râul infinit e el ingheţat şi alb zăpada cade îmi cade pe suflet iar mă troieneşte dumnezeul tău e sfânt rachel dar tu ştii asta soarele lumina înăuntrul zăpezii zăpadă nufăr e atâta zi uriaşa lumină infinită zi mâinile noastre una într-alta în nea împartăşită zăpada iubind îngenuncheată în ea în viu dumnezeu îngerii cânta şi clapele orgei sunt acoperite de omăt aripile lor sunt albe ca zăpada albă muzică zăpadă biblia sta deschisă sub fulgi albi filele vântul priveşte rachel zăpada e lumina priveşte în jur fiindcă ochii ochii tăi sunt iubire albă lumină ascultă rachel voi merge şi eu şi voi privi îngerii noi vom fi prieteni rachel cei mai buni prieteni luminaţi de nea pentru că isus e această zăpadă zâmbet infinit şi îţi spun rachel ştii voi reuşi rachel să-mi scrii inima pentru că noi doi suntem prieteni albaştri 4ever & ever palma ta ţine un fulg şi a mea pe-a ta alb în zăpadă şi vom juca go sau şah în cer de munte cu arhanghelii ce-ţi spune râul în ţara frumuseţii ce îi vorbeşti tu adeseori el ţi-a văzut lacrimile tale de safir dacă vei vrea să plângi tristă fii azi căci ploaia e în tine azi dumnezeu este el este o lacrimă domnul tău este iar lacrimile sunt un popor asemeni asemeni nouă suntem lacrime oglindite in mare uriaşa mare plânsă din ochi din nesfârşitul ochi nears plângi astăzi plângi azi căci durerea e un univers durerea e universul lacrimile îţi vor cădea în zăpadă rahel topind-o pentru că omul e un înger cu suflet de animal dar ştii răspunsul sub cer mereu este da nu este altul tu stai în genunchi pe zăpadă rahela ţi-e părul umed iar eu l-am văzut pe om am văzut omul astăzi am văzut omul aşa că plângi ra plângi şi pentru mine rachel pentru mine plângi dar zâmbeşte ra căci iubirea nu e înlăcrimare
Hartă către inimă Floarea devine măr Iar mărul devine arbore Apoi pomul se umple de flori Iar florile devin iarăşi mere Inima devine suflet Sufletul se împărtăşeşte
Dar mai întâi de orice Omul devine inimă.
Hotel Rwanda în amintirea celor morţi şi nevinovaţi
Fiecare zi ne mai şterge o iluzie din priviri Şi pe Pământul acesta există o singură ruşine Ruşinea să fii alb şi să nu faci nimic Şi nimic nu poate spăla obrazul albului Şi nimic nu-mi poate spăla obrazul Nu mai vreau să fiu un alb şi nu voi mai fi Niciodată niciodată niciodată niciodată Uite deja mă-nnegresc mă-nnegresc Sufletul meu e negru – carbonizat de milă Ştiu că o Lumină va veni căci noaptea e prea rea Şi chiar dacă doar plâng ştiu că am făcut ceva Dacă doar plâng dacă doar plâng pentru Rwanda Pentru copiii şi pentru toţi cei martirizaţi din Rwanda Dacă plâng pentru Isus cel tutsi și hutu executat în Rwanda Pentru Isus executat de 1 000 000 de ori în Rwanda
I-IV
I. Lumina e calda iar muntii stersi si ceturile stralucesc ca dintr-o stampa Linistea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre
Suntem noi Aici Racoriti de amurg Umblam pe miristile galbene si rosii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre Si nu ne vom invoi Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste II.
Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei Suntem noi Cei care am scapat Cei care am trecut de munti Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata
Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare La picioarele Domnului Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al noii lumi Saliva si degetele lui Isus Cei care am scapat Si am devenit vii Kyrie
III. Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic Precum un tinut de cascade si cataracte Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului
IV.
Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi
*** Felix Rian-Constantinescu Ochii imi sunt trei stele fixe Nu reusesc niciodata sa-i inchid Respir prin intrebari si vise talmudice Ziua sunt autist cand dorm sunt Bruce Lee Stau in mijlocul linghispirului As vrea sa-mi inchid ochii macar putin
Insa si cand sunt inchisi sunt deschisi Macar peste un ochi de as putea sa storc faguri Si sa dorm putin ca intregul pamant Dormiti Iertând
Te iert Te iert Te iert Te iert
Imprimare
Stau întins pe noapte Asemeni unei catedrale Undeva deasupra – spre lumină Sufletu-mi se înalţă Râurile orgăi reverberează în mine Umplând pardoseala cu pietricele Roase de apă/ de acum văd Sufletul meu e o Biblie
Instrucţiuni
Dacă vei fi împins vreodată într-o cameră de gazare Ce trebuie să faci este să te trânteşti la pământ Să stai în genunchi cu mâinile puţin ridicate Sau una în alta şi să te rogi până ajungi în cer Asta trebuie să faci dacă vrei să nu-ţi pierzi cerul Viaţa fără sfârşit şi dacă vrei să nu-l pierzi pe Hristos Pentru că orice altceva ai face e moarte
Iubire imposibilă
Acum stau în faţa mâncării şi mă gândesc la tine Azi am lucrat toată ziua Am cărat bârne ciment şi var Şi m-am gândit la tine. De ce am ochi să văd cât eşti de minunată? De ce am o inimă în piept să te iubesc? De ce mă priveşti tu asemeni zăpezilor ce umflă râurile? Când tot ce-mi înconjoară sufletul e durere Aidoma oceanului înconjurând un colţ de stâncă.
Îngerul Domnului a trecut prin mine
Domnul e atat de aproape Încât dreptatea şi judecata Lui mă îngrozesc Domnul e atât de viu Încât puterea lui mă face să tremur Doamne tu eşti viu Şi eu nu Tu eşti drept şi eu nu sunt Şi judecata Ta mă tremură Tu îmi eşti mai aproape decat mormântul Şi din orice el îmi e cel mai aproape Fă-mă te rog asemeni unuia ce l-ai scos din mormânt Îngerul Domnului a trecut prin mine
Lacrimile
Evul Mediu nu s-a terminat Evul Mediu nu s-a terminat Privesc si vad, respir si tac Evul Mediu nu s-a terminat. De ma vei pune pe rug Voi sti ce sa-ti spun Dar am sa plang si am sa tac Caci Evul Mediu nu s-a terminat. Eu trebuie sa mor si trebuie sa sper De va fi sa plang tu nu ai sa vezi Pentru ca tu-mi vezi doar steaua din piept Caci Evul Mediu nu s-a terminat. Se face tot mai intuneric Lumina noi nu am avut niciodata Mereu au fost stele mereu au fost flacari Veacul intunecat nu s-a terminat. Nu e a noastra lumina – a ta e doar flacara Al tau e rugul ce lacrimile-mi nu-l sting Nu mai plang, priveste, eu nu mai plang Caci doar lacrimile nu le poti arde.
Live jazz I. Noaptea închidem ochii îngenuncheaţi în seifurile sufletelor Sunt lucruri care ard înăuntrul nostru cu vâlvătăi curbate tăios într-o lumină roşie, stroboscopică Dimineaţa vine ca o însănătoşire II. pătrate albastre jazz o întuneric ofilit
LOVING SOLOMON
"Tu ma faci sa zbor" DJ Project “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă gasiţi pe preaiubitul meu, ce-i veţi spune? Că sunt bolnavă de dragoste.” Song of Solomon
Teach me to Love Teach me to love teach me what I never learnt I just couldn’t or just wasn’t paying attention or Just hadn’t met you like Joseph before he met Mary You can pass by and fill my soul with your smile Your love calls for mine like devotion calls tears Love I never had or love I ever knew I could have Make me learn what God wants me to learn My beautiful and wise love my Solomon you are
1
beautiful as a temple a pilgrim can never forget you are the dream the beloved and empress of me you are my mecca and medina, my jerusalem I’m your djafar humbly bowing and adoring you a soul of esmerald smiling a brook of myrrh we are 2 rivers walking together and becoming 1 2 stars rushing into each other giving birth to a 3rd and you are the regret of the holy to my loneliness before you i am cinderella loving solomon you’re the stained-glass madonna in my heart the first and the last and the only one my prayer to god is to say you i love you
2
love is the force beyond the incomprehensibility of beauty attracting lovers to each other like lovesick stars silent and question filled gauguin meditation the forest washes her hair in the stream of the sky and words are images in which we see our souls the hart and deer are pensive drinking from their own reflections when i think of you i remember all this meaning and i’m an in love albatross in his warm world of ice i am in love with you and my heart is a lit menora god gave me this love to me to give you my heart is a lily in my eyes fed by my tears weeping unites pain and happines in me into love
3 reflected in your eyes even the sky is a lighter heart with his kind angels and pilgrim clouds in your melodic gaze the morning sparkles beautiful as a madonna sculpted in light and in my silent moments love makes me pray love is a song i’m learning as i think of you my heart is an unknown wet flower opening in the wind and in the field I confess my love to the flowers to the lilies who tell me that you are their queen beloved caliph dressed in the gold of consecrated garments i love your fragrances and your smile makes me drunk graceful you are and holy and sacred is your love
4 while waiting for meeting you somewhere in the world a life has passed like a story forever collected in a book and now I just wait to tell you i love you just a cricket in love with a pensive amethist flower a pilgrim for you and beauty walking toward a Mecca of the heart toward one thing no one understands but even unwillingly worships but you sweetheart me ten fold like a woman of marble and grace like the dewed rose's endeared by the Romantic bug of the sun the sky sings to me the same shy song of the stars I am alone but the truth of a poet is no less true and our hands are held together in the hand of God my life is but a dream beatifically enslaved by your love
5 god calls you to see inside your love like in an ancient book to look at your soul as you would the southern cross you were not made for loneliness pleasing friend your soul is a lover's mirror but would you believe? love needs you my friend and someone else needs you too there is someone who wishes you tenderness you are alone but know that you are alone no more all because love is the algebra of life a silent singer you are putting the sun to sleep the light is your teacher walking with you in the dust you are in love now and you're her soul's friend loving the soul that imperially loves you
6 before you i’m speechless like abu nuwas before a desert lily i give you this map of my heart you have concquered i’m in love i’m in love desperately in love with you my love is a river sounding in me the herds and sheperd drink from and an entire talmud could be written concerning your beauty a consecrated sufi i am lost in the contemplation of you you are more beautiful than a white swan or a statue of marble my lady of grace loving with the heart of mary please come in my heart and let me come in yours i am your Huck Finn loving you with the unlearnt love of a boy at night when i look up i see your face in the stars but love is saudade and sensucht dor and heartbreak
7 we’re god’s world but of love we know not world is a song with author unknown if grief lies in everything then happiness lies in nothing verily it is true that love makes the heart the soul we all seek for is an anointed stone if man is a temple it’s only because of love i seek to love all but it’s true that you are my love no other woman can i love and it’s so true i wish to say my prayers with your hands in mine say to god i love you and to you’re his love
grace is for the humble and love for devout god wrote you in my heart so i can’t resist you
8 i invite you to my heart where my love waits this hanwritten book I found in me inked with unknown letters the thing that for millennia man wonders what is love deeper than the jazz forgiving as the forgiving ones the power to love is the secret of world’s beauty love is the soul of man everything that man has my love is my treasure and my treasure you are you are my love descended from beyond more beautiful than the loving moon and brighter than her i invite you to the flowers and the ornamental writing of the jordan the mountain wants to be your friend waiting for your smile god made forever and man called it love
9 we cannot love but once and only one this how man was made in likeness of one god and you love me as no one ever did and what i pray for is your one true love god gave life to me just to learn to love truth is love more important than man's oneself i'm baptized in your love as in an endless sea you are my true love and your love gives me life a walk in the world makes me see love is a prophet i lose myself in love but love finds me again you were made to love and i was made to love you so this is what i say my love i love you more than life
10 love is the true power of man and god justly living makes love immanent and heartbreak brings god down humbleness is the porter of every good thing god made woman last most beautiful than everything there is
you are a book written by god in ink and stained-glass and your gaze a woman's tenderness embracing my face god is in love with you you're his masterpiece he made you to break my heart with endless love towards the splashing brook of the sunrays every skylark sings i too sing as a lovebird in the light of your glowing face you bring the day wherever you go like Jesus your brother the one who made me love you without telling me why
Luna e o prinţesă
Luna e o prinţesă măiastră cu un obraz de safir negru Şi cu celălalt de chihlimbar incandescent privirea îi Susură prin părul împodobit de diamante ca frunzele De mesteacăn oglindind stelele în început de noapte Luna e o prinţesă cum nu sunt fetele din lumea aceasta Dar e o femeie tristă ea cum trist e cerul de când e lumea De aceea nu poate avea ca iubit decât un suflet trist Ca mine frate sau ca tine omule ca tine suflete Mamă
Ploaia scânteiază între noi Mamă Ploaia pe care o plângi tu Şi pe care o plâng eu Trebuie să ajungem până la izvoarele ploii Şi să ne ştergem acolo lacrimile Trebuie să ajungem până în ceruri Şi să privim
Marea din lacrimi A fost odata ca niciodata un duh nevazut si fara inceput nici sfarsit.
Duhul acesta i-a facut pe oameni din nisip. Oamenii erau pe pamant. Dupa ce au fost facuti oamenii au plecat de langa duh. Nu ii ascultau glasul si nu ii interesa ce ar avea el de spus. Duhul statea in cer, umplandu-l, si plangea – nici un om nu stie de ce sigur. Plangea ca un copil caruia ii fug jucariile departe, fara sa le mai poata ajunge. Si lacrimile duhului au cazut pe pietre si nisip pana s-au facut toate marile nesfarsite si uriasele oceane ce le vedem in jurul nostru sau inauntrul nostru.
Marturisire despre univers
universul este delimitat de cei 2 salcami tristi scufundati in acuarela indigo a cerului de sinagoga mica si de aceasta lumina umeda ce imi spala ochii ori de cate ori imi amintesc bunatatea heruvimilor
Meditaţie Iubirea e o mare de lacrimi Nesfârşită Asemeni frumuseţii Iubirea e o femeie Iubirea e ea Frumuseţea ta mă face bărbat Şi eu te iubesc Asemeni vântului înclărimat De ploaie/ Miracol de frumuseţe îndurerată De suflet şi singurătate Tu galateea mea făurită de Indescriptibil Perfectă Galatee Miracolul meu la tejghea la trei dimineaţa
Când nici măcar Luna nu mai contează Muncitoare în tura de noapte
Momentul frunzelor Mângâie-mi chipul alb ca un tub de oxigen. Dacă m-am născut Inseamnă că sunt mort. Cu mâini străvezii îmi scriu versurile. Acum ca niciodată când moartea… Adevărata viaţă îmi sărută ochii.
Muză bantu, Muză yoruba
Mi-acordez lira pe ritm blues Şi-un saxofon alto îmi improvizează în piept Mi-acordez lira pe ritm blues Şi însăşi Muza se tânguie cu Africa în plete
Nevăzut asediu Polară tribulaţie brumând peşteri de iluzie Spasmodice gheţuri irump din trecut Aur nocturn sunt aceste pietre Nisip cernut prin sită deasă de lacrimi Corăbii fără de şobolani sunt sfinţii?
Fericiţi martiri purtători de cruce Ascultaţi o rugă de biet saltimbanc Duceti-o mai departe la Cel Fără De Nume Scăpaţi un om de gheenă şi de-al înstrăinării scrâşnet Pământul meu e trist ca toată firea Răsărit din liniştea veşnicelor ape Ghiocel umbrind disperarea e şi ăst poem Triste revelaţii flutură la gâtul solitudinii Aerul viselor devine rece în preajmă Monolit sfărâmat de infiltraţiile rătăcirilor Ani fumegând precum chibritele arse Orbecăi precum o gâză de noapte căutând ceea ce am Meteoriţi polenizează apocaliptice flori Pe umărul lemnului cioplit ne plecăm ochii Zgâriaţi de lacrimi Ascultăm clipocitul nimfelor şi privile orbilor Iar noi, chirciţi în vii bordeie de lut Colecţionari de zăpadă şi dezamăgiri Doar viscolul ne însoţeşte paşii.
Noaptea va muri
Noaptea stă înaintea mea Şi îmi vorbeşte Îmi zâmbeşte şi-mi spune cuvinte Dar nu le înţeleg Noaptea îmi spune cuvinte Îmi vorbeşte despre zi Dar nu o înţeleg Îmi spune că va muri
Nobodiness menhir
Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor Inspiraţie fugitivă (…) Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă (…) Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip Muze gracile însufleţind templele în paragină Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi În intersecţia năclăită de noapte Bărci de gânduri plutesc pe moleculele uitării Alge împotmolind tălpile viselor Mărturia exploziei electrice cirus Prunii livezii îşi şoptesc egloge Văzduh geometric (…) Nori în vârtejurile naşterii apotropaice Sculpturi pop din cuburi de bazalt lipite cu aracet După-amiaza petrecută la fereastră (…) Sprijiniţi în palmele transformate în frunze Triunghi ascuţit ca o rachetă scuturându-şi şuviţele de flăcări Vechi locomotive negre răsturnate precum nişte jucării pe covor Părăsindu-ne plutele înotăm în propriile lacrimi Cadet pe corabia cu nume de pasăre Vântul îmi toceşte muchiile cubiste ale buzelor ce rostesc numele Iubirii (…) Făpturi hidrodinamice plonjând optimist în pâlnii cu mortar Falsă exasperare în faţa arborelui pragmatic Tablouri realizate cu amprente cromatice (…) Bibelouri purtând conversaţii în noapte pe rafturi Culori aşezându-se simplu pe hârtia umedă Seraficul amestecat cu abjecţia daimonic geniu lucrând la normă Valuri sărate îmi inundă cortegiul Pe chip am o meduză ca mască mortuară Din bare de fier nituit un măslin cu frunze ghimpate de plexiglas
Ocean cu valuri distincte precum tuşele impresioniste Planeta stratificată arbitrar urletul durerii Pământului Bancnote folosite în loc de cărţi de vizită şi de lanterne Oameni ucişi pentru bani purtând steme de state Moartea insinuându-se printre noi ca unică realitate Lumea a Treia legată în lanţurile lagărului planetar Encefalul atmosferic al Terrei ros de depresie Bolovan turtit înaintând în necunoscut Oraşe invadate de imperii de termite Diptere gri ce-şi depun ouăle în pielea noastră Radiourile liniştindu-ne angoasele întru importantul comerţ Viaţa părăsindu-mă la crepuscul Unul din şamanii comunităţii Revoluţii de catifea înăbuşite cu perne de pluş Pictură în frescă imitând grafitti-uri Frunze de cireş zburlite precum o coafură afro Evenimente de abia trecute năpădite de mâlul aglomerării prezentului Nisip curgând misterios din cutii de carton (…) Copilăria devenită un situ arheologic Dansul expresionist al frunzelor însufleţite de vânt Picurii de apă spălându-mi praful de pe chip Stele îngropate pe umerii generalilor Noaptea sosind ca o divizie de tancuri Frunze purtate de vânt în deşerturile mantice ale îndoielii Furnicar de stele adunate în jurul matcei De la mii de ani lumină distanţă Pământul strălucind enigmatic Muşte zgâriind hexagonal sticla Circular şir de zile primitive salbă de mărgele străvezii Pleoape arzând tropical lângă clipocitul febrei marine Nisip topit în lingouri Moartea îndepărtată precum următorul week-end Încă o noapte sub cerul pelasg Ziduri surpate cerul nopţii scăpărând ca un vitraliu Legende ţesând trecutul Elicoptere transportând uraniu către centrele de prelucrare (…) Oceanul Arctic inundând Europa Tatuaje incaşe în scoarţa baobabilor Deznădejdea zvâcnind precum un peşte abisal Filozofi încărunţind la orele18 Schelete de uriaşi dinozauri lângă autostradă Lavă încremenind sub elemente Aborigen sfârşit sub soarele pătrat Efemeră argumentaţie a erorii convingătoare ca o bilă de heroină Docte biblioteci umplute cu tomuri despre greşeală Vieţi trăite doar pentru a umple câteva cărţi sau cd-uri Şi apoi o moarte adesea autoprovocată după un lame destiny Rânduri albastre scrise de fiecare din cei mai mulţi din cei şase miliarde
în imponderabilitatea revelaţiei ignorate Aliniamente de zgârie-nori captând feeling-ul genezei şi al primului început Conştiinţa mozartiană a frunzelor Neoplastic Stratocaster Lira electrică pe măsura secolului douăzeci Corzi de aur ce vor amuţi când noi Vom fi acolo şi nu aici Revelaţii paraşutându-se precum trupele de ocupaţie Albastru Ierihon sunând în saxofoanele Harlemului Singurătate strivită ca un pachet de carton Ploaia izbind frunzele copacilor (…) Muşuroaie crescând precum oraşele sub lumina de neon a amurgului Copaci de umbre acoperite de aburul gheţii ochilor noştri Bard rătăcit printre Muze în Parnassos Duh expiator pogorât călcând pe frunzele galbene Din inima mea Surpat zid în jurul templelor greceşti susţinute De aliniamente de furnale în flăcări Suflare de aer cald pe ochi Apa solidificată în aisberguri Transparente ziggurat-uri curgând ca un oras de uriaşe Blocuri către sud Topindu-se tot mai mult şi devenind apă amară Şi întunecată precum fruntea unei surori din Africa Inspiraţia strivind metafizic poeţii Arta devenită o ştiinţă exactă Universul sprijinindu-se pe o singură axiomă Gheizere trădând râuri subterane Meşteşugari medievali reprezentând miracolul în catedrala Cu ferestre mari cât oglinzile de mână Muncitoare jamaicană sub soarele mulatru împletind cântece în păr (…) Imaginea lui Hristos fotografiată în emulsia de sânge a Giulgiului Africii Frunze scuturându-se enigmatic din glastra ikebana Marea Egee înverzind transparent insulele locuite de apostoli Cu tălpi prăfuite Feţele fraţilor noştri înnegrite de lacrimi Nervi scormoniţi exhibiţionist în cadrul noilor isme Muzica de cameră dispărând de pe servere Din lipsă de afişări (…) Oameni dărâmaţi contemplându-şi degetele încleştate Unghii umplute de pământul aspru al urletului Egoismul narându-şi propriul ego amăgit de tricksteri Sfârşitul strălucind pe munții Canaanului
Prooroci anunţându-ne deznădejdea (…) Consumatori zâmbind cu priviri de zombies Becuri de tungsten falsificand lumina udă a cuvintelor Pagini tipărite industrial conţinând unice clipe de revelaţie Ochi verde smarald străluceşte luna în surdul clipocit cosmic Buze de fildeş murmurând rugăciuni în arhipelaguri oceanice Treime nevăzută Graţie pogorâtă însufleţind lutul Epifanică reflexie a Luminii în luciul frunzelor Nori străjuind ca un cântec brazilian (…) Ritm ciobit oval printre pietrele născute de apa râului Litere străvezii ilustrate de înluminura dimineţii Oameni murind de frig în blocul nostru într-o noapte oarecare de iarnă În care noi ne-am uitat la televizor şi apoi… îţi aminteşti ? Am pornit radioul şi am dat făcut un chef Sau mai ţii minte când am mers cu maşina o lună mai tarziu? Şi la punctul giratoriu stătea un tânăr la ocazie Un muncitor, un student, cine ştie ce-o fi fost. Nu l-am luat şi apoi la sfârşitul săptămânii am citit un articol mic În gazeta oraşului în numărul 21-28 ianuarie : Un tânăr navetist a fost găsit degerat şi jefuit la sensul Giratoriu. (…) Nori alunecă precum nişte ciudate bărci de pescari Salcâmi niciodată înfloriţi uzi de picurii de cerneală ai nopţii Frunziş încărcat de păsări şi gânduri Muzicalitatea pământului vâjâind în penumbră La vere revolution est prêt a porter Picioarele mi se afundă în răcoroasele frunze ale nopţii Clipesc cu ochi limpezi ca doua pete de acuarele Evanescent personaj de animaţie cu privire indigo Înserarea se manifestă printr-o absenţă Necunoscut strălucind mistic de cealalta parte a ostrovului Jungla strălucind în ochi africani Penele păsărilor îngălbenind în septembrie Ochi arşi de acidul propriilor gânduri Cu ochiul inimii deschis călătoresc către cerurile în revoluţie Rotindu-se amplu sub strălucirea tălpilor Lui Dumnezeu Scoici secretând perle în jurul sidefului zgâriat ostrakon Tristele momente când inima omului devine pură ca un excalibur Marea oglindă a eterului reflectând orbitele Galaxiei Măşti gratuite zâmbind vorace sub stindardul mizeriei Idealişti murind în singurătate Extazul profetizând în magnifică pierdere de sens Cărţi arse în cuptoarele furnalelor
Primitivi aborigeni zgâriind grafitti-uri mnemotehnice Nesfârşitul născându-se aici printre ocru-ul frunzelor Strălucirea apei la orele 17 dând iluzia creaţiei păstrătoare a negaţiei Solipsiste Universul iluzoriu mutant al Ideii Poet pitoresc precum un bibelou zdrobit pe caldarâm Sunt orbit asemeni unui somn albastru-întunecat scos repede la lumină Noaptea aruncă o altă lumină ce pâlpâie în nervii noştri Având ca umbră mizeria propriei inimi mă las luminat De frunze şi vântul ireversibil Dealurile se cabrează înconjurând oraşul Asemeni unei turme nomade Veşnicii consumatori ctitorind supermarket-uri Trandafiri părăsiţi pe o bancă Martori ai unei întâlniri ratate Blânzi piţigoi morţi de frig iarna Simetrii fasciste înceţoşează muşuroaiele în această zi putredă Iar până la urmă tot ce ramâne e un cantec reggae Fluture acoperit de mici cristale escaladând vertijuri Salcâmii acoperiți cu mușchi şi lacrimi (…) Artă apărând în mod secundar din pură necesitate Muzica devine palpabilă într-o partitură de bemoli Cărţi cad misterios din rafturi alegându-ne Fauna marină înţepenită în pietre Nor fluturând ca un sombrero Din metrou cerul văzut printr-un grilaj Cu păr valuri sărate aed al Lumii a Treia Luminozitatea cerului estompându-se treptat ca pe un dreptunghi Vegetaţia primăverii strălucind ca fosforul De pe spinarea peştilor oceanici Verzi Ce muşcă atunci când vrei să-i scoţi din acvariul supermagazinului Amurgul clipind în Morse cu ochii lui albaștri Cerul mă săruta cu buze întunecate Protest incizat în copacii de aur nativ ai dezastrului optic Alge și cochilii îngreunează apa albă a fluxului Peste pietre râul Draperie transparentă precum o respirație Lemn închircit într-o creștere a abstractului Angajată într-o dispariție prematură planeta respiră Sub fulgere matematice Lumina organică strălucind în noi Terra devenita o aglomerare urbană Poemele autorilor romantici înălțându-se în turnuri Prin camera de cămin Noaptea strălucește precum o stea reflectată în mii de oglinzi Frigul mirosului pătruns de rășină al ierburilor din tundră
Linii ritmice ale noului neolitic pe chipul planetei Vocea-mi se multiplica în coifuri de fier Deznădejde în fluctuații însoțind triburi de clone Mitic păcurar al turmelor de nori Ploaia maschează cu desăvârșire sfârșitul În straturi adânci de șisturi ferigi carbonizate Apriga zbatere a aripilor Timpul înnegrind fereastra Plopi cu frunziș de flăcări luminând precum îngerii (…) Copilăria fluturând grandios zmee în urmă Stinse linii de albastru și lumină ștearsă compunând o operă de artă Amețeli vâjâind precum un salt boungee-jumping Paradigma mayașă scufundându-se în lichidul cerului Manechine de plastic transportate spre săli de expoziție Și acei ochi orbi Când deja exist și degetele lui de lumină Mi-au mângăiat fruntea când am ieșit din ele Când am să respir pentru ultima oară Am să-i devin propria respirație În rotație imperceptibilă Soarele Sentimente patristice acoperindu-ne privirile precum un păr prea lung Comper al Apocalipsei printre pietrele insulelor Remușcările înaintând în divizii Natura deszapezită de imaginație lângă Sfârșit Vă rog nu mai levitați Profilul arhetipal al unei fiole cu penicilina sau al aceleia O cât de valoroase al unui viitor antidot asupra virusului HIV Vindecarea înscrisă într-o metafizică formulă chimică Gânduri deznodate la suprafață din imponderabilitatea și hipnoza lirei Note de jazz Monoton lustruind sticla dimineții Bompres al meditației scufundat iar și rar în omniprezența inutilității de zgomote Păsările imprimându-și caracterele cuneiforme ale aripilor În plastelina atmosferei Fulgerele întruchipează niște albaștri plopi cristici Stoluri de flash-uri răsfirându-se planat în pieptul electric al poetului Instrumente muzicale de aramă și simțământ perpetuu Precum plantele care ies din pământ Cifre arabe Vărsatul de vânt al dezamăgirii primăverii exacte Cerul acoperindu-mă ca un scut de marmură Aglomerația de asteroizi densă ca un perete Galaxiile angajate într-un magnetic joc zen Ecoul fântânii părăsite încărcându-se de ecouri galbene Nava cosmică făcută din diamant Meteor al suferinței omului în ostroave de lumină
Diluviunile timpului târâte în abstracte rotații Oceane de fosfor aureolând planete în geneză Terra Enigmatică precum un monument de pietre neciplite Acoperit de alge și ploaie Cerul pătat de nori Ca și cum ar sta la pândă Visare înscriind pătrate în raze incerte Rugăciunea și-a lasat semnul mâinii în praful podelei Guri sărutand petalele diafanei atingeri a Ideii Țipătul vertebrelor depunându-se în sedimente Panteon de formule algebrice adăpostind cuvintele profeților (…) Sub nori plutește împietrita maieutică a ratării Pătrat curb zgâriat de colții primelor zile Înalte statui de fier cu ochii sfărâmați de fulgere Cununa din frunzele gândurilor Flirt al abstractei Muze Suflet lăsat vraiște în urma polisului pustiu al cunoașterii Catolice rugăciuni oglindite în sticla vie a ochilor (…) Emoția nesfârșită a înserării ce întârzie pe ramurile Încă înfrunzite Și emoția părăsirii omului de aur Cu ochi adânciti de idol Statuie care va pândi din orice Babilon În asfințit fereastra strălucind galben Precum sufletul nostru Lira elenă împrăștiind stoluri de sunete Frunze înconvoiate precum ogivele răzuite în piatră Bolovani eclipsați de efortul aripilor În această noapte liniștită precum o pană de curent Ochi sprijiniți tridimensional de fruntea veșniciei Fulgere ne încunună părul cu aripi albe Arabescul ființei cercetându-ne în incandescente valuri Plopi sărutându-se ca pe băncile Parisului sub ecranul imaterial al cerului Umbrele amurgului înaintând înăuntrul oglinzilor Și încăperilor orașului Pleoapele nopții zvâcnesc răsărituri Părul vântului spălat în vârtejuri de liniște Suflete fuzionând prin sărut precum acuarelele Universul strălucește în noapte asemeni unui mare New York (…) Adevărul incendiindu-mă cu o mângâiere inefabilă.
Note de călătorie
Iarbă udă lipindu-mi-se de mână Înconjurându-mă cu verde oceanic Sub cenuşia ploaie englezească Arzând de nenumărate albe flori Prunii deveniţi ruguri vii Printre pietrele răsărite din pământ În livadă Izolaţi pruni înfloriţi Ca o ceaţă coborâtă la pământ Din iarbă Flori caligrafiate.
O piatră
O piatră Am o piatră în mână Dar nu Nu o voi arunca Voi muri cu ea în mână Fii liniştit Pentru că piatra aceasta purpurie E inima mea
Ochi de sare Suflet ieşit din gura lui Dumnezeu strălucind ca o respiraţie inoxidabilă Cuvântul aramaic ce ne străluceşte tuturor sub buze înainte de sigiliul morţii Ingerul care veghează incandescent de parcă ar fi alcătuit din mandale și svastici
Soarele care mi se imprimă pe frunte asemeni unui cuvânt sacru Somn legănat de corabia lui Sân Cer Vâslaş e vântul – stelele dorm Aerul rece al lipsei ne vâjâie în priviri Noi – cei autoexilaţi din graţie Cu tălpile tocite de pustiurile întunericului Luminat de blitz-urile stâlpilor electrici Fulgerând Incălătorit înspre gigantul chip al zeului cu ochii săi de cristal în care mi se reflectă ochii de sare
Om în alb (poem ikebana) Păsări îndepărtându-se
alb pământ
Omniprezenta pamantului Necesitatea umanizarii Si a reumanizarii Cand totul ni se distruge in maini
In caleidoscopul colorat al amurgului Visele imbucandu-se unele intr-altele Picuri luminosi cazand in noapte Pe roua rece a civilizatiei Inceputul chemand reinceputul Simpla disparitie a propriului trup Intrat in somnul obiectelor Ce-mi scrie oare in liniile mainii Sau in ridurile fetei, nimic de buna seama Degeaba m-am acoperit cu tatuaje verzi Povestea corpului meu inca neted Nu poate fi inabusita Port in piept urma sabiei de duh A fierului in flacari a ingerului Marea Neagra osciland dupa Luna Regulat, ca o respiratie Rob al tanagrei gigantice De aer si argila purtata de vant Cu obrazul transparent pistruiat de stele Poezie cu sufletul ei cel nevazut Dar atat de terestra Apollo, golane, pe unde umbli ? Cioplit patron poetic Cununa de chihlimbar iti straluceste pe tample Porti in mana lumina Parasita Deschis luminii ca o frunza In fata pleoapei convexe A cerului. Dealurile estompandu-se In cununile de ceturi Nevazute in noaptea cazuta Ca dintr-o calimara de tus.
Omul de zăpadă
Îmi amintesc de o-ntâmplare veche pe când eram șoimi c-o fată colega mea eu pui de ursoaică și într-o ureche eram nedespărțiți deși o-iubeam pe soră-sa
colega mea frumoasă ca Luna prințesă atât de frumoasă atât de frumoasă era că-mi amintesc și acum iubirea nențelesă era infinit mai frumoasă decât sora sa stăteau atunci la un bloc sărăcuț și eu mergeam dincolo de ploi să le văd pe gemene cu ochii mei pierduți și nu mai știu nimic de ele și de noi iar într-un vechi decembrie într-un vechi ger zidirăm amândoi un om de zăpadă triști privindu-l până Maria frumosul înger suflându-i cald în ochi îl făcu să vadă.
Oraţie (sculptură în lemn)
Norii încep să îngălbenească cerul iar vântul mă acoperă cu aripi uriaşe fumul gunoaielor arse ne luminează într-o nuanţă albastră Perfecţiunea mi-a numărat lacrimile cum îşi numără ţăranul gutuile la sfârşitul toamnei – Soarele străluceste stins ca un ochi acoperit de cataractă Toamna îmi va vesteji părul îngălbenindu-mă Cum de nu m-ai făcut Doamne mesteacăn să fiu doborât şi dus la târg
Organică armonie
(poem experimental)
Auroră de psalmi înnegriţi de cânt Acest început mărturisit Un sărut delicat sub zbârnâitul stâlpilor de Înaltă tensiune Emancipat de sub tutela lumii Căzut între stâncile memoriei Jelesc frunza gurii zgâriată De buza înaripată A toamnei Timpul se scutură.
Paian Wordsworth, tu, Holderlin, unde sunteţi Mocani romantici, bătrâne Caspar? Ah, în văzduh purces-ai drum nordic.
Parabolă nepătrunsă (mormântul Bunicii – parabolă de jucărie)
O Mamă, un Copil şi un Mormânt. Toamnă galben arzând. Pe Mormânt sunt frunze de aur, în părul Copilului sunt frunze bizantine, în ochii Mamei iubirea şi frunzele se amestecă cu lacrimi. Şi Mama îi spune Copilului să ţină lumânarea şi să apere lumina de vântul de Noiembrie. Copilul păzeşte flacăra aşa cum îngerii îi ţin pe oameni în braţe apărându-le sufletele. Şi e Mormântul galben acum de frunze, Mama indescriptibilă şi Copilul meditând.
Pădurea Omul care îşi udă paşii în rouă de umbre Copac creionat de limite impasibile Aglomerare de fragile frunze în vânt } sub mecanica adevărului Am privit arborii de pe marginea autostrăzii întorcându-mă prin străluciri de faruri în întunericul unei ierni străbătut de discul sentimentelor ca de un furt Strâng urme de paşi pe cărarea din sclipirea de sticla a privirii Drum făcut din cărămizile palmelor mele Cântec ciudat precum al indienilor din nord Gigantice aisberguri ne plutesc prin sufletele chircite Sfărâmaţi de fosforul amurgului ca de o moarte Ne plângem unii pe alţii ascultând pulsul cerului Te privesc cu diamante şlefuite de sarea lacrimilor mângâindu-te pe fruntea de marmură castă sculptată de dalta celui mai frumos Vis Arbori electrici de fulgere se întunecă prcum o pădure
Pictogramă indescifrabilă Îmi apăs palma deschisă pe calcar Dacă mâna mea ar fi fost Dată prin vopsea Ar rămâne o urmă
De palmă deschisă Dar aşa niciuna Nu va rămâne
Pietre
Bolovani rotunjiti de curgerea raurilor Prin sute de mii de ani Stanci mai vechi decat dinozaurii Pietre inghitite de crocodili Verzi, maronii, galbeni, albi Oceanele contemporane impanzite de corabii scufundate, Lingouri de plumb, arama acoperita de cochilii si alge, Cantitatea enorma de sticle cu mesaje Sparte de carenele metalice ale vapoarelor Sau implantandu-se in recifuri Pietricelele – pete de culoare Frumusetea nuda a grohotisurilor Sterse bibelouri magmatice Lemne pietrificate Fildesi de mamut Cochilii, frunze si libelule incremenite Chihlimbarul luminos Molizii atat de indepartati Deveniti carbune Mutenia taramurilor de dincolo Cantecul cerului cu ingeri mai mari decat galaxiile
Poem asupra vieţii Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumuseţea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena
Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumuseţea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena Nici nu vreau dulcea frumuseţe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ţi doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toţii suntem de Timp puşi în lanţuri Nu-mi doresc iubire şi eu sunt un cărăbuş vremelnic Nici nu vreau dulcea frumuseţe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ţi doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toţii suntem de Timp puşi în lanţuri Nu-mi doresc iubire şi eu sunt un cărăbuş vremelnic
Cuvintele mamei
Trebuie să dorm Acum Trebuie să mor Până mâine Pentru că moartea e dulce Ca somnul Pentru că somnul e oglinda unei cărări vesnice Pentru că somnul e moarte
Poem închinat noilor zori romantici Lujerii izvoarelor răsărind din deşerturi Meteorit sfărâmat în jungla ecuatorială Lumina albăstrie acaparând lumina dimineaţa Poeţi mai cunoscuţi decât Coca Cola Intârziind un minut sau două La întâlnirea cu Polymnia
Lângă cadranul busolei făcut din Biblii Pe puntea prelungei corăbii “Parnassos” Uimit în faţa simplităţii esteticului Sub cerul ca un vitraliu Nevrednic matelot păstrător al amintirilor In ruliul apei curgând prin clepsidre Frunze uscate şi cioburi solare plutesc Pe rigolele toamnei Stâncile zgâlţâie valurile în preajma Barcazului cuprins de febră la strigătul “pământ!”
Poem
Aş putea scrie un poem. Dar poemul nu opreşte foamea. Cel flămând şi fară speranţă nu l-ar putea mânca. Aş vrea să scriu o pâine.
Philosofism
Degeaba vom scoate icoanele de pe pereţi Punând oglinzi în locul lor Şi după aceea degeaba Vom transforma oglinzile în vitralii Degeaba vom doborî stelele cu săgeţi Culegându-le şi punându-ni-le în orbite
Şi după aceea degeaba vom privi romantic Fetele ce se plimbă prin parc
Sonet Medievale vitralii globi de gemă Născuţi de “Fiat lux” în trupu-mi înstelat Lumină înconjurând lucrurile Desvet romantic privesc din văgăuni Raze cristaline de primăvară Peste copacii încremeniţi nipon Nemişcate gheişe prin fumul de ceai Florile de salcâm sărutându-mă Vechi mângâieri tocind sticla pupilei Transparente lupe deschise oglinzi Sub apăsarea moale a cerului Parfum de ocean pe pielea-mi curată Am părul de alge îngânând apa Înotând prin acvariu sub ai voştri ochi.
Strofă de Abecedar
Cand sufletul meu nu Te vede Sunt ca un copil cu o piatră în mână Ce nu are nici o mare În care să o arunce
Submarin Ochiul mare al unui peşte Mă fixează De dincolo de hubloul
Al cărei nerv optic sunt.
Templu Stau întins Şi îmi întind mâinile perpendicular Mâinile mele sunt 2 coloane Sunt un templu Stau pe pământ Şi îmi întind mâinile spre cer Mâinile mele sunt Iachin şi Booz Sunt un templu
Tocmai s-a lăsat noaptea
Tocmai s-a lăsatt noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Aşa că aprinde-ţi candela fecioară Tocmai s-a lăsat noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Aşa că aprinde-ţi candela fecioară
Trei înfrunzit
Păianjenii ţes ceruri ‘nstelate curb Picuri de rouă spulberă noaptea În catacombe străvezii prinşi
Frunze uscate îmi ţin umbră tâmplei Şi crepusculare armonii căzând Sub mantie de toamnă rotund dispar Sonet minţind destinul Lacrimi ciobite tresar naive
Un înger trist
Îngerul omului Arată ca omul Dar este un Înger Curat Dacă omul e bun Îngerul e fericit dacă omul e rău Îngerul e trist aproape Mereu
Un punct pe hartă Ostrov în mijlocul unui deşert de ape şi plângeri Doar oboseala mai vine în treacăt Aici peştii dorm cu ochii fosforescenţi Iar mareea ne urcă până la piept timp de şase ore ‘Incomod’ vei spune dar noi avem alt sistem de referinţă În stânga e o prăpastie ascunsă din planuri verticale ca nişte ziduri Iar în dreapta eşti tu
Vor înflori
Ochii mei sunt doi bulbi Doi germeni de lalele indigo Şi ştiu – ştiu Că ochii mei vor înflori Mâine când am să te privesc Nimrod şi fiara
Nimrod vânătorul de oameni a găsit făptură nemaivăzută nu o ucise ci așteptă să-i crească ghearele colții labele ochii inima au stat față în față vânătorul hrănind fiara cu propriul sânge iar când îi văzu ochii mari cât stelele își luă căciula regală de aur și o dărui tăcutei fiare închinat plecând în pustiu fiara îl urmă tăcând *** Je suis malade „je suis jeune fille” j'ai tout et je besoign rien amour m'est interdit „vai minha tristeza” Tristan Birth makes the princess not the empire even a slave she has her esquire
Basm Mergeam spre asfalt spre casă Trecând pe lângă Cavalerul Înzăuat Ce scrie pe tapiseria pe care o porți? m-a întrebat Nu știu nu mai știu Vezi e cu steagul Angliei dar e verde cu alb Am găsit-o în piața de rolleri E a unui Inorog un prieten de-al meu zise Cavalerul Nu mi-o dai mie? Mai am una Tot el a pierdut-o Întrebăm pe cineva cuminte și vă dau literele fiindcă singur nu știu cui Cavalerul, Inorogul și cu mine mergeam pe stradă cam gândiți privind în jur când eu am observat-o pe sora Portiei pe când ea ne întreba ce vrem fiecare eu i-am dat manuscrisul Inorogului pentru că el l-a plătit Cum am putut să uit Cal Zănatec? m-am întrebat plângând și plin de rușine. *** Am întrebat pământul: -Mă iubești? -Desigur, mi-a răspuns, sunt mama ta. Fenix
Privește-l, el e Copilul în lume numit Fenix nu fără tată unul dintre Oamenii Mari. Ades poți pune mâna pe doi arbori diferiți fără să știi că o faci în pădure mai erau alți Oameni Mari. Lumea e bântuită de la început nu îți dori să-l vezi teroristul împotrivește-i-te. Știu despre Sumer și despre Nar-mer știu despre daci și despre cimerieni știu despre pământ și despre cer sunt un Copil. Port pe cap o coroană uriașă de alamă scumpă după cum teroristul are la gât o cruciuliță îi știu forma. Au fost multe războaie de la începutul lumii
am făcut spațiul mediteranean pentru că erau pomi dar nu a mers așa că ne retragem spre nord. La sfârșitul care nu există Oamenii Mari l-au împușcat pe terorist am văzut. Am ridicat cruciulița căzută pe asfalt trebuie să-ți împlinești visele Copile trebuie să-ți împlinești visele cruciulița de acu e acum în coroana mea. Bodhi M-am așezat lângă copac și copacul a stat cu mine Nu m-ai înțeles mi-a spus punându-mi mâna pe frunte Nu te-am înțeles i-am spus punându-i mâna pe frunte *** I was at the embankment at night and its water was filled with stars I took water in my hands and the stars weted my face *** One thousand kisses means Mama I look but the sky is black I'm so sad but I feel alone I remember your cool hand caressing my forehead that's the first thing I'm going to wish in heaven Fata și roza Fată sunt și tot ce vreau e roza asta în păr Roză sunt și tot ce vreau e să mă aleagă Fetele stau în case mari iar rozele așteaptă Fata e acum femeie și fuge printre gențiane Sunt talazuri de flori diamantine lângă mine
Ea mă ia pe mine roza veștedă sărutându-mă
*** My head is dynamite my heart is radioactive I am the fifth element I am a woman or a girl world would be nothing without me *** My broken life brought love *** Sunt Fram stau la Polul Nord sunt prieten cu Apolodor stă la Polul Sud acum e prea departe de mine nu îl pot întâlni dar când privesc cerul îl văd în lumini spunând "Mi-e dor, mi-e dor!"
Autoportret
Pe ochi am funigei de lacrimi sunt ofra haza plâng nevăzut vezi ce frumoasă sunt dar vezi doar atât trebuie să ne îmbrățișăm și să plângem a spus profetul
Om
Omule spune-mi care e numele pământului? ce îl însuflețește? privește-ți ochii precum ai privi un izvor doar binele este amintit numele pământului este om
Ieșirea din triunghi
Ieși din triunghi păzește flacăra în cimitirul plin de oameni iartă-i iartă-te cere iertare de la cei vii și de la cei numiți morți ochiul e o sferă IIII
Hate and you will be loved because you don't deserve nirvāṇa is a state of mind love what you miss
Cartea din Ecbatana
Ce îți spun știi ai știut dintotdeauna nu vei uita vreodată vei face întocmai ce îți spun sau nu îți vei tăia singur capul
așezându-l pe cartea deschisă a palmelor acum deschide-ți ochii a spus Dumnezeu *** De ce-ai măiestrit iubirea? nu ne chinuim destul noi oamenii de carne şi de lut? pământul e trist tragic mi-e sufletul progresiv cu iubirea creşte suferinţa şi suferim în taină ca şi tine de ce să suferim cu toţi Dumnezeu om înger? doar pentru că îndrăgostiţi iubim ca nimeni alţii şi nu e nici o vindecare nu există crematoriu pentru cenuşă doar să nu mai iubesc întristat adesea an după an iubirea crescând asemeni unui uriaş şi înconjurându-mi ochii în lumină tristă nu vreau să mai iubesc dar să iubeşti nu poţi tristă armată suntem îngropaţi în sentimente acum c-am spus acestea sufăr şi mai mult dar nu nu poţi să nu iubeşti
I-IV
I. Lumina e calda iar muntii stersi si ceturile stralucesc ca dintr-o stampa Linistea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre Suntem noi Aici Racoriti de amurg Umblam pe miristile galbene si rosii
Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre Si nu ne vom invoi Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste II. Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei Suntem noi Cei care am scapat Cei care am trecut de munti Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare La picioarele Domnului Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al noii lumi Saliva si degetele lui Isus
Cei care am scapat Si am devenit vii Kyrie
III.
Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic Precum un tinut de cascade si cataracte Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului
IV. Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi
Sâmburi de piatră Atâţia şi atâţia sâmburi de piatră Purtaţi de pârâurile de aer ale toamnei Atâtea seminţe nobile sfărâmându-se în deşerturi În prag de lungă iarnă Boabe lustruite de valuri aspre Lucioase ca nişte nasturi de plastic
Sâmburi fără viaţă zdrobiţi sub tălpile mulţimilor De oameni singuri Grei sâmburi de piatră atârnându-ne in piepturi Veşnic neîncolţiţi Sâmburi morţi şi singuri Precum o planetă îndepărtată Acvariul Felix Rian Sunt un peștișor galben într-un acvariu zilnic mă întorc și privesc lumea prin ferestre noaptea adorm în întuneric printre pietricele și ferigi sufletul îmi e un peștișor de aur pot îndeplini orice dorință trupul mi-e un acvariu cristal viu străpuns de lumină *** M-am prezentat înaintea muntelui și muntele era ascuns precum Dumnezeu în cețurile creației izvoarele râului se pierdeau în nori acum stau cu fruntea plecată afară peste morți moare zăpada în munte jivinele nu văd nimic asemeni nouă iar soarele și Luna sunt două clopote lovite de vânt Portul de aur
Inspir adânc auzind gălăgia de afară băieții își strâng în brațe fetele de aur unii beau rom și joacă zaruri ori cărți măsluite sau își trec cuțitele printre degete pe punte peste arginți dorm legănat de caravelă uitat într-o lume nouă
Indios bravos
The sun is such a fool every night we steal his gold swords one by one and put them into our blue hair we try not to fall asleep ut when we do he comes and takes them back Rugaciune Marie Marie fata sarmana Ce-o fi de tine cand vei fi Mama? Asculta-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima inapoi in Rhodos Si nu lasa nu lasa sa plece Departe Asculta-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima inapoi in Delos L-ai tesut pe Fiul cu ochii de Ger Si in praf si-a plecat aripi marele Inger Sâmburi de piatră Atâţia şi atâţia sâmburi de piatră Purtaţi de pârâurile de aer ale toamnei Atâtea seminţe nobile sfărâmându-se în deşerturi În prag de lungă iarnă Boabe lustruite de valuri aspre Lucioase ca nişte nasturi de plastic Sâmburi fără viaţă zdrobiţi sub tălpile mulţimilor De oameni singuri Grei sâmburi de piatră atârnându-ne in piepturi Veşnic neîncolţiţi Sâmburi morţi şi singuri Precum o planetă îndepărtată Acvariul Felix Rian Sunt un peștișor galben într-un acvariu zilnic mă întorc și privesc lumea prin ferestre
noaptea adorm în întuneric printre pietricele și ferigi sufletul îmi e un peștișor de aur pot îndeplini orice dorință trupul mi-e un acvariu cristal viu străpuns de lumină *** M-am prezentat înaintea muntelui și muntele era ascuns precum Dumnezeu în cețurile creației izvoarele râului se pierdeau în nori acum stau cu fruntea plecată afară peste morți moare zăpada în munte jivinele nu văd nimic asemeni nouă iar soarele și Luna sunt două clopote lovite de vânt Portul de aur Inspir adânc auzind gălăgia de afară băieții își strâng în brațe fetele de aur unii beau rom și joacă zaruri ori cărți măsluite sau își trec cuțitele printre degete pe punte peste arginți dorm legănat de caravelă uitat într-o lume nouă Jidovul rătăcitor Încet merge Jidovul pe drumeag încet își amintește un vechi gând în urmă rămâne satul râzând oamenii hârâie câini în harțag încet își amintește un vechi gând încet merge Jidovul pe drumeag oamenii hârâie câini în harțag în urmă rămâne satul râzând I-IV
I. Lumina e calda iar muntii stersi si ceturile stralucesc ca dintr-o
stampa Linistea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre Suntem noi Aici Racoriti de amurg Umblam pe miristile galbene si rosii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre Si nu ne vom invoi Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste II. Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei
Suntem noi Cei care am scapat Cei care am trecut de munti Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare La picioarele Domnului Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al noii lumi Saliva si degetele lui Isus Cei care am scapat Si am devenit vii Kyrie
III.
Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic Precum un tinut de cascade si cataracte Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului
IV. Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi Cantec Stelar Stelele se cheama unele pe altele Una ii spune alteia vino
Si cealalta ii raspunde vino Stelele se cheama unele pe altele Stelele ard asemeni hidrogenului Vor sa-si ofere flori si sarutari si oameni Intregul univers e o candela aprinsa Stelele ard asemeni cerului