Caracterizarea personajului Niculăieş din povestea „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu Povestea Un om năcăjit, de Mihail Sadoveanu, aparţine genului epic deoarece gândurile şi sentimentele autorului sunt exprimate cu ajutorul personajelor şi al acţiunii, iar modurile de expunere se îmbină în mod armonios, predominând dialogul şi naraţiunea. Personajul principal prezentat de Sadoveanu în povestea Un om năcăjit este Niculăieş. El este tipul copilului maturizat înainte de vreme, cu un puternic simţ al realităţii dezvoltat în condiţiile lipsei de iubire şi de ocrotire. Am putea spune chiar că este tipul orfanului pe chipul căruia şi-a pus pecetea greul vieţii. Faţa lui trădează zbuciumul sufletesc: „Era un copilaş palid”. Dublul epitet „un copilaş palid şi mărunţel” creează imaginea vizuală a unei fiinţe fragede ca vârstă, faţă de care cititorul, identificat cu naratorul, simte o simpatie spontană şi o afecţiune necondiţionată. Diminutivele „copilaş”, „mărunţel” relevă, prin caracterizare directă, aspectul plăcut al copilului, conturând portretul fizic al personajului. Tot prin caracterizare directă, folosind ca mod de expunere naraţiunea, autorul creionează şi alte tuşe acestui portret: „Flăcăul cu care vorbeam era numai de-o şchioapă, (...) intrase în a opta primăvară a vieţii lui.” Niculăieş este îmbrăcat modest, fapt care atestă apartenenţa lui la o familie săracă şi numeroasă: „târa pe pământul reavăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare”. Imaginea vizuală realizată prin comparaţia „şi scoase din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă” sugerează bunul simţ şi politeţea acestui copil sărac. Frumuseţea tainică a puiului de om stă ascunsă în ochii lui vii şi grăitori, fapt reieşit prin caracterizare indirectă din metafora „ochii trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie”. Dialogul este un mijloc important de caracterizare. Prin el autorul, identificat cu naratorul, reliefează necazurile şi grijile lui Niculăieş. Tristeţea copilului cioban iese la suprafaţă prin glasul lui. Atât epitetul „glas moale” din metafora „glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie”, cât şi dublul epitet „glas subţirel şi peltic” arată profunda suferinţă a copilului. Durerea lui vine din faptul că i-au murit multe oi, motiv pentru care tatăl lui „blastămă şi suduie”. Gravitatea cu care îi povesteşte despre aceste necazuri arată că el ar dori să-l ştie pe tatăl său conştient de faptul că el nu este vinovat că au rămas numai şase oi. Şi în ziua aceea „unul cu căruţa i-a mai pălit o oaie”. Elementele de comunicare verbală şi non-verbală întregesc portretul moral al personajului. Durerea lui sfâşietoare sugerată de metafora „ glasul lui dintr-o dată scăzuse într-un tremur de lacrimi” provine din faptul că „mămuca lui murise în postul Crăciunului”. Verbele la prezent, la forma negativă, fac ca cititorul să participe direct la această dramă şi să simtă însingurarea orfanului: „Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă-ngriji... n-are cine-mi spune o vorbă bună...”. Semnele de punctuaţie sunt şi ele mijloace de caracterizare, punctele de suspensie marcând intensitatea emoţiei înecate în plâns a copilului. „Toiegelul alb” este un simbol al sprijinului divin şi vrem să credem că Niculăieş a învins, că s-a înălţat prin ani peste încercările vieţii.
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.