Numărul6, iulie 2010
BRANDURILE COPILĂRIEI GUMA TURBO
PIF KINDER BONIBON
BRAVO&POPCORN DESENELE ANIMATE
EDITORIAL
de Dionisia Sandu
Încă nu sunt 40 de grade Celsius afară, dar deja se simte mirosul brizei şi gustul berii de Vamă. Aşa că ne-am conformat şi noi şi am pregătit pentru vară un număr scurtat, numai bun de citit online în trenul spre Mangalia sau în timpul lenevelii de după-amiază. Nu ştiu dacă de vină e vara, vârsta sau anii de ADVICE, dar pe noi ne-a apucat nostalgia şi am început să ne gândim la lucrurile care ne plăceau atunci când încă ascultam muzică de pe casete audio, iar la televizor ne îngropam în Tv K-lumea. Am pregătit un număr dedicat brandurilor care ne aduc aminte de copilărie, brandurilor cu care am crescut fie că le percepeam sau nu ca atare. Şi pentru că discuţia despre branding s-a stârnit din senin, am trecut apoi, ameţiţi probabil de mirosul de asfalt încins şi la a discuta probleme un pic mai filosofice din perspectiva marcomm-ului, de genul rolului pe care îl are brandingul de ţară şi cum ar trebui el făcut. Dacă de obicei aveam o pildă sau măcar ceva care îndemna la o retorică interioară, de data asta nu vă îndemn decât să vă vă bucuraţi cât mai mult de vară, să nu uitaţi să ne povestiţi despre perspectiva voastra asupra publicităţii şi a marketingului pe facebook şi să vă aşteptaţi la tot ce e mai bun, pentru că din toamnă venim cu forţe proaspete, inclusiv o nouă echipă de proiect advertise.in. Şi ca îngheţata despre care veşi citi în paginile următoare, vă îndemn să degustaţi advertise.in cât este rece pt că riscaţi să se topească. Think and read revolution!
pagina 3
Gume Turbo scene din Tit colorau nu n eugeniile cu esenţă de ro bomboanele uşă de cong irezistibila N nu vedeta au Beverly Hills pe care le ve la magazinu
la plimbare. Nu ştiam atu alimentaţie nu aveam su în care să ne strângeam m mergeam la magazin imp îndesam pe mă dureau m acela dulcea Nostalgie sa
amintite. În puţină cioco singura îngh apoi ne vom pentru adole
în trecutul meu, aşa cum jucăriile stau acoperite de praf într-un sertar întunecos.
o cu abţibilduri cu maşini sau cu itanic, tradiţionalele acadele care îţi numai limba, ci întreaga faţă sau u puţină cremă şi un gust ciudat de om, turtă dulce tare ca piatra sau le Tip-Top. Încă mai am şi acum o gelator plină de imagini cu Nikita ( cea din serial, bineînţeles, autohtonă ) şi cu Brandon din de cu Dionisia Sandu s. Sunt mărcile care am crescut, edeam sub tejgheaua de sticlă de ul mixt din colţ, după care
BONIBON 3 BONIBON EDITORIAL
BONIBON
E L E 6 T S I V E R 7 BRANDURILE COPILĂRIEI
. unci ce înseamnă „ E-uri”, de Armina Stepan-Cazazian de Ioana Mihai sănătoasă sau produse naturiste; upermarketuri saulegea hypermarketuri Bonibon făcea înainte să dea M&M lovitura la noi (şirafturi; o perioadă de timp după a e pierdem printre doar rămas competiţie serioasă). Îmi amintesc că mărunţişul din poşeta mamei şi carton cât să simt că m-am a vecinaăladedededesubt care aveasăturat. un Scrâşneau plăsticos în dinţi şi nu erau la fel de mprovizat, ceream 5 gume, mi le dulci, nici la fel de colorate şi perfecte ca M&M. Îmigură mai amintesc că uneori îmipână lăsau culoare pe e toate în şi mestecam mâini când le mâncam şi că Bonibonurile nu maxilarele şi nu mai aveau gustul erau ca alte dulciuri(de pildă napolitane şi ag de Cola. gume de mestecat) în sensul că nu le împărţeai cu alţii. Nu. Luai o cutie şi o terminai, aproape au, pur şi simplu, magia vremurilor dintr-un "shot". Nu am cercetări care să
REVISTELE PIF
8
10
dovedească asta dar vă spun sigur că cele roşii erauacesta considerabil gustoase decâtcu cele numărul ne mai vom îndulci galbene. Am auzit că aveau acelaşi distribuitor ştiu alţii olată de(turcesc) tranziţie, ne vom cua cum sunt, dar eu când îmi ca şi Jelibon, o Nu altărăcori minunăţie copilăritului în anii '90. Şi am mai auzit că s-ar amintesc verile călduroase ale copilăriei, heţată din vremea Răposatului şide mai găsi încă pe piaţă. Ştie cineva pe unde?
nu-mi vin în minte decât râsete înfundate de m delecta cu vestitele reviste copii năstruşnici. După ce toată dimineaţa ne lescenţi. jucam sub zarzăr, arşiţa de Bărăgan ne obliga de Narcisa Dobrincu să ne abandonăm păpuşile în leagăne şi să mergem în casă. Iar când, după minunăţiile gustate la prânz bunicii îşi făceau siesta, nepoţii dădeau iama în „dulapul secret” şi furau o bucată zdravănă de ciocolată de casă. Cu mâinile mânjite de ciocolata ce se topea de
ÎNGHEȚATA POLAR
12
puţinele reviste Pif care nu ştiu prin ce minune aterizaseră la noi în casă. Nu îmi era clar ce fel de căţel biped maideera şi ăsta,Stepan-Cazazian dar era simpatic Armina cu urechile lui mari. Ceea ce mă supăra însă era faptul că Azorel, căţelul meu, nu era la fel de tare ca el, iar când eram de-a dreptul singură, sau cel puţin eram foarte convinsă că eram, mă uitam pe furiş la Liceenii şi-mi imaginam cât de tare e să ai uniformă, „gagic” şi să chiuleşti ca să mergi în parc.
BONIBON
17
14 DESENE ANIMATE de Roxana Olaru
REVISTELE BRAVO&POPCORN
KINDER
de Sorina Nania
KISS
de Dionisia Sandu
Ioanade Miha i
13
14 TROPICANA
de Ruxandra Papuc
18 ȚARA LUI PLATOUAȘ de Ștefan Chirițescu
BRANDURILE COPILARIEI
Gume Turbo cu abţibilduri cu maşini sau cu scene din Titanic, tradiţionalele acadele care îţi colorau nu numai limba, ci întreaga faţă sau eugeniile cu puţină cremă şi un gust ciudat de esenţă de rom, turtă dulce tare ca piatra sau bomboanele Tip-Top. Încă mai am şi acum o uşă de congelator plină de imagini cu irezistibila Nikita ( cea din serial, bineînţeles, nu vedeta autohtonă ) şi cu Brandon din Beverly Hills. Sunt mărcile cu care am crescut, pe care le vedeam sub tejgheaua de sticlă de la magazinul mixt din colţ, după care la plimbare. Nu ştiam atunci ce înseamnă „ E-uri”, alimentaţie sănătoasă sau produse naturiste; nu aveam supermarketuri sau hypermarketuri în care să ne pierdem printre rafturi; doar strângeam mărunţişul din poşeta mamei şi mergeam la vecina de dedesubt care avea un magazin improvizat, ceream 5 gume, mi le îndesam pe toate în gură şi mestecam până mă dureau maxilarele şi nu mai aveau gustul acela dulceag de Cola. Nostalgie sau, pur şi simplu, magia vremurilor amintite. În numărul acesta ne vom îndulci cu puţină ciocolată de tranziţie, ne vom răcori cu singura îngheţată din vremea Răposatului şi apoi ne vom delecta cu vestitele reviste pentru adolescenţi.
pagina 6
Kinder Kinder
de Sorina Nania
Copilăria mi-a fost îndulcită de ouăle Kinder. Nu ştiu ce bunătăţi mai făceau cei de la Kinder cumva crocantă, cu dublu strat m-a sedus la prima gustare. Yuuuumy... Şi ce colecţie de jucării am reuşit să strâng - o mândrie! Cu atâtea personaje puteam să pun în scenă zeci de poveşti, să-mi imaginez o lume în care rechinul şeic se îndrăgosteşte de leoaica chelneriţă, care visează în secret la fantoma din orologiu - sună cunoscut :- P ? De obicei primeam ouă Kinder de sărbători sau ca recompensă pentru vreun merit, astfel erau mai mult decât un desert, erau încununarea unui moment special. Privind înapoi, simt că odată cu inocenţa copilăriei s-a estompat şi farmecul Kinder... totuşi, culorile brandului rămân diluate undeva în trecutul meu, aşa cum jucăriile stau acoperite de praf într-un sertar întunecos.
8
pagina 7
E L E T S I V RE Ioanade Miha i Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi amintesc de verile călduroase ale copilăriei, nu-mi vin în minte decât râsete înfundate de copii năstruşnici. După ce toată dimineaţa ne jucam sub zarzăr, arşiţa de Bărăgan ne obliga să ne abandonăm păpuşile în leagăne şi să mergem în casă. Iar când, după minunăţiile gustate la prânz, bunicii îşi făceau siesta, nepoţii dădeau iama în „dulapul secret” şi furau o bucată zdravănă de ciocolată de casă. Cu mâinile mânjite de ciocolata ce se topea de puţinele reviste Pif care nu ştiu prin ce minune aterizaseră la noi în casă. Nu îmi era clar ce fel de căţel biped mai era şi ăsta, dar era simpatic cu urechile lui mari. Ceea ce mă supăra însă era faptul că Azorel, căţelul meu, nu era la fel de tare ca el, iar când eram de-a dreptul singură, sau cel puţin eram foarte convinsă că eram, mă uitam pe furiş la Liceenii şi-mi imaginam cât de tare e să ai uniformă, „gagic” şi să chiuleşti ca să mergi în parc.
pagina 8
9
10
pagina 9
Îngheţata Polar de Narcisa Dobrincu
Îngheţata Polar... singura îngheţată de pe piaţă în timpul comunismului. Ambalată într-un pachet asemănător cu cel al untului, se topea în drum spre casă şi se scurgea pe degete fără să te deranjeze în vreun fel pentru că era bună şi linsă de pe degete. Eu personal nu ţin minte s-o fi mâncat-o vreodată pe stradă, o aducea mama acasă şi mi-o punea în farfuria de unde o mâncam cu lingura, dar tot topită îmi plăcea mai mult. Mă băteam cu sora şi fratele meu pentru că niciodată nu ni se părea suficientă una, aşa că furam unul de la celălalt. Oare era atât de bună pentru că era singura şi alta nu cunoşteam? Eu tind să cred că nu. Nu ştiu ce puneau în ea, dar greu se compară cele din ziua de azi cu acel gust, un pic aducând a fistic.
pagina 10
Unii mi-au spus că existau mai multe arome, dar eu ţin minte doar una. Alţii spun că la un moment dat cofetăriile Ana produceau ceva asemănător. Acum mi-e greu să-mi aduc aminte gustul în toată splendoarea lui, tot ce ştiu e că noua achiziţie Nestle, îngheţata Cremeria (de ciocolată ) la caserolă mare, se apropie destul de mult de gustul acela. Mi-a confirmat mama. Încercaţi şi voi şi comunicaţi-ne pe Twitter (www.twitter.com/advicestudents).
12
BONIBON
BONIBON
BONIBON
de Armina Stepan-Cazazian
Bonibon făcea legea înainte să dea M&M lovitura la noi (şi o perioadă de timp după, a rămas competiţie serioasă). Îmi amintesc că ăla de carton cât să simt că m-am săturat. Scrâşneau plăsticos în dinţi şi nu erau la fel de dulci, nici la fel de colorate şi perfecte ca M&M. Îmi mai amintesc că uneori îmi lăsau culoare pe mâini când le mâncam şi că Bonibonurile nu erau ca alte dulciuri(de pildă napolitane şi gume de mestecat) în sensul că nu le împărţeai cu alţii. Nu. Luai o cutie şi o terminai, aproape dintr-un "shot". Nu am cercetări care să dovedească asta dar vă spun sigur că cele roşii erau considerabil mai gustoase decât cele galbene. Am auzit că aveau acelaşi distribuitor (turcesc) ca şi Jelibon, o altă minunăţie a copilăritului în anii '90. Şi am mai auzit că s-ar mai găsi încă pe piaţă. Ştie cineva pe unde?
pagina 12
Kiss de Dionsia Sandu
Îmi amintesc şi acum: erau două sortimente, de banane şi de căpşune; cel cu banane a apărut la ceva timp după cel de căpşune şi, treptat, l-a înlocuit pe acesta, spre dezamăgirea mea. Era un baton învelit în ciocolată, la mijloc cu o cremă foarte colorată, cu unul din cele două gusturi. Plângeam de fiecare dată când intram în magazin şi nu o lăsam pe mama să plece până nu îmi cumpăra două: unul îl desfăceam atunci, iar altul pentru drum. Vara, când era mai cald, prin micile crăpături ale ciocolatei ieşea crema acea roz sau galbenă şi mi se întindea pe mâini când încercam să-l deschid. Oricât aş fi încercat să mă curăţ cu limba, rămâneam lipicioasă toată ziua şi simţeam mirosul acela dulce de căpşună. Avea un ambalaj de plastic fin, uşor de rupt şi erau desenate peste tot nişte căpşune mari, roşii, zemoase care, parcă, te făceau să te înfrupţi pe loc din ele; infuzie de roz şi galben - nu aveau cum să nu iasă în evidenţă în raft printre tot felul de culori închise şi morocănoase. Mai târziu, când am început să desluşesc nişte litere, încercam să citesc, însă nu înţelegeam nimic – acum îmi dau seama că probabil era de export sau, ca în cazul multor alte chestii pe care le-am adus din afară, nu se chinuia nimeni să traducă şi ambalajul. M-am întrebat mult timp de ce nu l-au mai fabricat. Kiss-ul este inevitabil legat de copilăria mea, de momentele în care savuram ceva dulce. De fiecare dată când mă gândeam la dulciuri, mă gândeam la Kiss şi nu văzusem niciodată vreo reclamă la televizor sau vreun poster în magazin; poate pentru că nu existau altele sau poate pentru că produsul reuşise să se plaseze atât de bine în mintea mea, încât nu-l puteam înlocui cu nimic. Le regret chiar şi acum, deşi ştiu că erau pline de chimicale şi alte lucruri care, azi, nu ne fac bine. Google-uind puţin am descoperit că există ţări în care încă mai există marca Kiss – când se vor întoarce oare vremurile alea bune şi la noi?
Sursă: www.photobucket.com
14
16 pagina 13
a n
a ip c
o tr
pagina 14
Când te gândeşti la copilărie, cu siguranţă, nu-ţi vin în minte branduri sau, cel puţin, nu le percepi aşa. Mai degrabă, te izbeşte la un moment dat amintirea unui gust şi, atunci, izbucneşti către prieteni: “bă, mai ţineţi minte ce tare era sucul ăla?”. Pe sistemul ăsta am ajuns şi la Tropicana, şi mi-am dat seamă că ăsta e brandul copilăriei mele. Nu ştiu cât de legal se comercializa, dar la chioşcul de la colţul blocului găseai Tropicana, alături de alte produse, acum de mult dispărute de pe la noi. Tropicana era sucul la cutie, cu pai, din care trăgeai cu nesaţ când te scoteau părinţii în parc. Gustul fructat părea extraordinar la vremea aia şi nimeni nu voia să rateze nicio picătură, astfel că se trăgea din paiul ăla până când forma iniţială a cutiei devenea un ghemotoc epuizat. Ulterior, am aflat că, pe partea opusă celei pe care era lipit paiul, mai exista o altă găurică, special ca aerul să poate ieşi şi tu să-ţi bei liniştit sucul. Dar care ar mai fi fost farmecul dacă am fi ştiut asta? Tropicana se potrivea de minune în amalgamul începutului anilor ‘90. Ne americanizam, ne
uităm la video, unde vedeam fete îmbrăcate colorat patinând pe lângă palmieri (ştiţi voi videoclipul Oh, Carol). Tropicana era pentru mine materializarea acestor imagini: avea un ambalaj atât de colorat, din care se distingea logo-ul cu un palmier. Mi se părea că sunt un copil modern, că ai mei trăiesc cel puţin ca în Dallas, iar că frate-miu sigur învaţă la Beverly Hills. Şi toate astea de la un suc cu pai, sorbit într-un parc de provincie, la o vârstă fragedă. De curând, am văzut Tropicana în Anglia. M-am repezit să-l cumpăr, deşi logo-ul mai păstra doar o frunză de palmier şi ambalajul era de plastic. Am descoperit că acum erau mai multe sortimente, că era vândut ca un suc natural şi, evident, gustul nu mi s-a mai părut la fel. Probabil copilăria era esenţialul imaginii de brand pe care o păstrasem.
pagina 15
Desenele animate de Roxana Olaru “Brandurile copilăriei” – o sintagmă interesantă, cu tot atâtea înţelesuri pe câte copilării; şi cum fiecare dintre noi este unic, descoperind printre filele amintirilor culori si gusturi strict personale, realizarea unui astfel de inventar nu poate decât să trezească amintiri plăcute. Introducerea termenului de brand în România s-a realizat recent, când majoritatea copilăriilor generaţiilor 80ciste se transformaseră în frumoase adolescenţe. Totuşi, conceptul nedenumit a existat dintotdeauna şi pe plaiurile mioritice. Un brand creează mai mult decât imagini; el stârneşte senzaţii, emoţii şi trăiri afective puternice în rândul consumatorilor. Foarte multe produse din copilăria mea au reuşit acest lucru şi sunt convinsă că nu sunt o excepţie. Dulciuri, jocuri sau desene animate, toate au devenit punţi de legătură între membrii aceleiaşi generaţii, elemente comune cu care tinerii de astăzi se identifică. Fie că le-am vizionat pe Cartoon Network, fie pe TVR2, în engleză, italiană, japoneză sau chiar dublate, desenele animate au un loc special în inima fiecăruia. „Sailor moon”, „Piraţii apei negre”, „Captain Planet”, „Sandi Bell” sau „Cartea cărţilor”. Sună cunoscut? De ce sunt acestea branduri ale copilăriei? Pentru că în jurul lor s-au creat adevărate industrii la jumătatea anilor ’90, depăşind cu mult bariera ecranului tv, pentru că erau
pagina 16
printre puţinele modalităţi de entertainment de pe piaţa autohtonă accesibile copiilor cu vârste între 6 şi 14 ani şi pentru că probabil toţi studenţii din ziua de azi ”le-au trăit”. Ţineţi minte casa zburătoare” din capătul străzii după colţ” care ne teleporta prin tainele Bibliei? Sau cele 5 elemente universale care salvau mereu planeta de răufăcători? Toate ne întregeau zilele pline de aventurile din primii ani de şcoală. Oare nu ne-am jucat toţi de-a „Sailor moon” când eram mici, fiecare întruchipând unul dintre multele personaje ale anime-urilor? Îmi amintesc cum Usagi Tsukino şi Mamoru Chiba erau cuplul acela perfect la care visau toate prietenele mele, cum colecţionam cartonaşe de la chioşcurile de ziare şi schimbam dublele între noi pentru a ne întregi colecţiile, cum făceam împreună puzzle-uri cu imagini din serial sau cum ne exersam talentele artistice încercând să le desenăm pe luptătoarele Sailor şi să ne creăm costume şi accesorii ca ale acestora. În jurul orei 15.00, când se difuzau desenele, nu era nici ţipenie de copil afară, pentru ca, o oră mai târziu, toţi să ne strângem şi să reproducem, în propriul joc, ceea ce văzusem la tv. Rolurile erau atribuite cu mare atenţie. Eu fiind mereu cea mai mică de înălţime, eram Sailor Saturn – Hotaru Tomoe, având chiar şi o tunsoare asemănătoare. Voi ce personaj întruchipaţi când eraţi mici?
17
Revistele Bravo&Popcorn de Raluca Ioana Popescu
N-au fost chiar branduri ale copilăriei, dar adolescenţa timpurie n-ar fi fost aceeaşi fără ele. Înainte ca Google să devină verb, când internetul era la net-café şi MTV România exista, dar nu prea mult, ştirile din muzică se găseau în revistele Bravo şi Popcorn. Decizia de cumpărare era complexă. Popcorn avea mai multe pagini şi mai multe postere, dar Bravo câştiga la preţ şi la articole despre artiştii autohtoni. În plus, între poveştile despre Animal X şi 3SudEst apăreau şi preţioase indicaţii despre modă, horoscop şi (să îndrăznesc să spun?) sexualitate, care îi scutea pe părinţi de a purta „Discuţia” cu odraslele. Când aveam cam 16 ani şi-au pierdut din farmec, dar abia acum câteva luni m-am îndurat să-mi arunc colecţia impresionantă. Sfârşit de eră, dragii mei...
18 pagina 17
insight
Prin ‘98 când eram încă student, am însoţit nişte alţi studenţi străini prin ţară. Unul dintre ei, un norvegian, m-a întrebat cum putem să ne numim o ţară săracă când există atât de multă publicitate outdoor. Două zile mai târziu, în drum spre aeroport, am trecut prin zona blocurilor gri din Crângaşi şi acelaşi student m-a întrebat dacă chiar locuiesc oameni înăutru sau e doar un muzeu al comunismului. Asta e România, o ţară a contrastelor, o ţară a maşinilor scumpe care coexistă cu o ţară în care, la Mila 23, vine vaporul cu pâine şi detergenţi de două ori pe săptămână. Cum să faci un brief despre România? Cum să faci o segmentare de nevoi sau de mesaje? Cum să faci multe alte lucruri pe care trebuie să le rezolve o campanie de branding ? Şi cum nu am un răspuns la întrebările astea am încercat să-mi autoaplic un exerciţiu de planning: dacă ar fi să reduci brieful la un singur cuvânt care ar fi acela? 18 pagina 18
Și am început să mă gândesc ce cuvânt ar putea să lege toate constrastele astea pe care le vedem în fiecare zi. Şi da, cuvântul e platouaş. De ce?
numitor comun în care nimeni nu e happy şi nimeni nu e nemulţumit 3. pentru că ne place să stăm mult la masă şi pentru că ne cam place « statul » în ţara asta
1. pentru că un platouaş este o sumă de lucruri 4. pentru că umple mațul ceea ce dă mesenilor o stare de mulţumire, dar, în acelaşi timp, nu care nu se leagă logic unele de altele arată deloc rafinament 2. pentru că se adresează unui număr mare de oameni cărora le place să petreacă împreună şi, 5. pentru că e uşor de făcut ceea ce se mulează ca să nu se certe, încearcă să găsească un perfect pe lenevia naţională 6. pentru că uneşte toate clasele sociale, indiferent cât de scrobite s-ar dori unele dintre ele să fie 7. pentru că este, deşi ar trebuie să fie un preludiu la masă, platouaşul satură mesenii din prima, pe principiul graba strică treaba 8. pentru că are o doză emoţională şi vinovată a mâncării gustoase dar nesănătoase ( un platouaş care se respectă e cu multă grăsime ) 9. pentru că e o doză mare de invenţie să saturi repede mulţi oameni diferiţi Şi cred că s-ar putea găsi multe alte interpretari la acest cuvânt şi în spatele acestor multor interpretari nişte trăsături pe care le avem. Bucuros că am gasit cuvântul cheie, m-am întristat când am ajuns la urmatoarea întrebare. De ce o ţară care iubeşte platouaşul are nevoie de încă două feluri şi un desert? Sau altfel spus, de ce ne trebuie branding? Nu merge şi aşa? ( o altă celebră vorbă românească). pagina 19
Project Manageri: Dionisia Sandu: dionisia.sandu@advicestudents.ro Laura Belc: laura.belc@gmail.com Art/ DTP: Andreea Dumuţă Olivia Spânu Stelian Dobrescu Laura Belc Redactori: Dionisia Sandu Sorina Nania Ioana Mihai Narcisa Dobrincu Armina Stepan-Cazazian Ruxandra Papuc Roxana Olaru Raluca Ioana Popescu Vanzari: Ioana Mihai: ioana.mihai@advicestudents.ro Stefan Buda