Anotimpurile, armonie si culoare 2016

Page 1


COORDONATOR, Prof. înv. primar NEDELCU CORINA EMILIA

FINALITATE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL “Culorile anotimpurilor în literatură”

Concursul judeţean de creaţie literară şi plastică „Anotimpurile copilăriei”, Ediţia a III-a, Iunie 2016 Proiect avizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin Cuprins în CAEJ 2016, Nr. 2423/07.03.2016, poziţia 120

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, REŞIŢA Judeţul Caraş - Severin Str. Aleea Bazna, Nr. 2 Cod 320152 Telefon 0255 218215; Fax 0255 / 211202 E-mail: scoala8resita@yahoo.com


AUXILIAR PENTRU ORELE DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ARTE VIZUALE ŞI ABILITĂŢI PRACTICE COLABORATORI: ♦ Prof. înv. primar AMZA SABINA MIHAELA, Şcoala Gimnazială Nr. 14, Dr. Tr. Severin ♦ Prof. înv. primar ANDREI NICULINA, Şcoala Gimnazială “Ion Preotu”, Troianul, Teleorman ♦ Prof. înv. primar ANDRONIE SMARANDA, C. N. Pedagogic „Regina Maria”, Deva ♦ Prof. înv. primar ANTON CRISTINA, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea ♦ Prof. înv. primar ARDELEANU CRISTINA, Şcoala Gimnazială Nr. 7, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar BARTHA LIDIA-ELISABETA, Liceul Teoretic “Samuil Micu” Sărmaşu, Mureş ♦ Prof. înv. primar BĂLĂNESCU CAMELIA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar BOBESCU NICULINA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar BREŞNENI NICOLETA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Prof. CIONTEA ALINA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar CHINAN RAMONA-LĂCRIMOARA Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu”, Iaşi ♦ Prof. înv. primar CHIOREAN CARMEN, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni ♦ Prof. înv. primar CODILĂ MONICA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar CORNEANU CHENTI NINA, C. N. „Traian Doda”, Caransebeş ♦ Prof. înv. primar CUŢARU MARIANA, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Zimnicea ♦ Prof. înv. primar DEMETER ANURELIA, Şcoala Primară Crivadia, Hunedoara ♦ Prof. înv. primar DOAMNA NICOLETA-IONELA, Şcoala Gimnazială “Diaconu Coresi”, Fieni ♦ Prof. înv. primar DOBROMIRESCU ANESIA MARILENA, C. N. „C.D. Loga”, Caransebeş ♦ Prof. înv. primar DOCA ECATERINA, Şcoala Gimnazială „I. Petrovici”, Tecuci ♦ Prof. înv. preşcolar DOROBANŢU ROXANA, Grădiniţa cu P.P. Nr. 2, Slobozia ♦ Prof. înv. primar DRĂGILĂ OZANA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar FECHITA LUCIANA PETRONELA, Şcoala Gimnazială Tămăşeni, Neamţ ♦ Prof. GRIGORE MIOARA, Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Bacău ♦ Prof. înv. primar GUŢU FELICIA, Colegiul Naţional „Traian Lalescu”, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar IACOB TATIANA, Şcoala Primară Banpotoc, Hunedoara ♦ Învăţător IONESCU RALUCA DIANA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Padina, Buzău ♦ Prof. înv. primar IVAN RAMONA NICOLETA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Stancea, Călăraşi ♦ Prof. înv. primar JURCA EUFEMIA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar KOMENDAT LIVIA, Colegiul Naţional „Traian Lalescu”, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar KOVACS SORINA ANICA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Prof. înv. primar LIXĂNDROIU GEORGETA, Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu”, Rucăr ♦ Prof. înv. primar MAIER MONICA, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Târgu-Mureş ♦ Prof. înv. primar MIHAI NICOLETA, Şcoala Gimnazială ”Alexandru Odobescu”, Urziceni ♦ Prof. înv. primar MIHUŞ CAMELIA MIRELA, Liceul Tehnologic „Ioachim Pop”, Ileanda ♦ Prof. înv. primar MIREA FLORINA, Şcoala Gimnazială Particulară Ethos, Craiova ♦ Prof. înv. primar MOVILĂ MIHAELA, Şcoala Gimnazială Răstoliţa, Mureş ♦ Prof. înv. primar NAN ANGELA, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni


AUXILIAR PENTRU ORELE DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ARTE VIZUALE ŞI ABILITĂŢI PRACTICE COLABORATORI: ♦ Prof. înv. primar NAGHI ELISABETA EDIT, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş ♦ Învăţător NEGROIU ELEONORA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Învăţător NICOARĂ ANA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar NICOLAE DOINA, Şcoala Centrală, Bucureşti ♦ Prof. înv. primar OLESCU ILEANA, Şcoala Gimnazială Armăşeşti, Vâlcea ♦ Prof. ONIŢA CLAUDIA DANIELA, Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea ♦ Prof. OROS-MĂNARCĂ ADRIANA, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2, Bistriţa ♦ Prof. înv. primar PALERU RODICA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu ♦ Instit. PARASCHIV DOINA ELENA, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Zimnicea, Teleorman ♦ Prof. înv. primar PÂŢU NICOLETA LAURA, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuţi ♦ Prof. înv. primar PINOŞANU GRAŢIELA IADRANCA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar POENARU MARIA, Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Nicolau”, Români ♦ Prof. înv. primar POP DANIELA, Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea ♦ Prof. înv. primar POPA GEORGETA-IULIA, Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa”, Botoşani ♦ Prof. înv. primar POPA TINCUŢA, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Galaţi ♦ Prof. înv. primar POPESCU ANICUŢA, Şcoala Gimnazială Mădulari, Vâlcea ♦ Prof. înv. primar POROINEANU MILORA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Prof. înv. primar PURENCIU MIHAELA, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş ♦ Prof. înv. primar RACU ANA-MARIA, Şcoala Gimnazială „Mexic”, Bucureşti ♦ Prof. înv. primar RADU MIOARA, Şcoala Gimnazială Maltezi, Ialomiţa ♦ Prof. înv. primar RAŢIU DIANA, Şcoala Gimnazială „Virgil Iovănaş”, Şofronea, Arad ♦ Prof. înv. primar ROIBU CONSTANTINA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Constanţa ♦ Prof. înv. primar ROTARU ANA-MARIA, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Iaşi ♦ Prof. înv. primar RUSU SILVICA MIHAELA, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuţi ♦ Instit. SAFRIUC GEORGETA, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuţi ♦ Prof. înv. primar STAN DORINA, Şcoala Gimnazială Darova, Timiş ♦ Prof. înv. primar STAN NICOLETA, Şcoala Gimnazială Lucieni, Dâmboviţa ♦ Prof. înv. primar STEFANOVICI ELENA, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa ♦ Prof. ŞAITOŞ ALINA LOREDANA, Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea ♦ Prof. înv. primar ŞEICAHMED FARIDA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu ♦ Prof. înv. primar ŞERBULEA MIHAELA VERONICA, Şcoala Gimnazială „I. H. Rădulescu”, Urziceni ♦ Prof. înv. primar TĂMAŞ TEODORA ANCA, Şcoala Gimnazială Recea, Maramureş ♦ Prof. înv. primar TRĂNECI DANIELA, Şcoala Gimnazială, Comuna Milcoiu, Vâlcea ♦ Prof. înv. primar TRIFAN DANIELA, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni ♦ Prof. ŢEBREAN LIVIA-TEODORA, C.Ş.E.I. „Sf. Andrei”, Gura Humorului COPERTĂ ŞI TEHNOREDACTARE: ♦ Prof. înv. primar NEDELCU CORINA EMILIA

DESENUL COPERTEI: ♦ Prof. CIONTEA ALINA


Valsul naturii Natura, o doamnă elegantă şi prietenoasă, care din mulţimea de haine şi-a ales patru din cele mai sclipitoare rochii pentru dans; patru rochii care o reprezintă şi care îi descriu tandreţea şi diversitatea: primăvara, vara, toamna şi iarna. Cu aceste patru rochii natura se va prezenta pentru a dansa valsul. Un dans suav, împărţit în patru, cu paşi unici, reprezentativi, asortaţi fiecărei rochii. Prima cu care se prezintă este primăvara: începe primii paşi timizi cu înflorirea maiestuoaselor flori multicolore care asezonează rochia cu eşarfe din frunze abia croite în firele maronii ale ramurilor. Ramurile adăpostesc păsări orfane alungate din tărâmurile lor îndepărtate, păsări care căutau un cămin. Asemenea păsărilor, şi ramurile au o casă: copacul; copacul care este însăşi rochia, centrul atenţiei spectacolului. Următorii paşi sunt pe atât de repezi pe cât de încrezători. Aduc cu ei coşuri pline cu cireşe, vişine şi căpşuni, cadoul florilor pentru oaspeţi, înainte de a-şi lua rămas bun şi a părăsi tandru sala. Odată cadoul împărţit, natura se retrage subtil pentru a-şi schimba rochia. A doua apariţie a naturii se face remarcată prin extravaganţa rochiei. Apare colorată în verde, frunzele fiind de data aceasta numeroase, aducând ele însele cadouri pentru a satisface publicul. Aleg grijuliu cele mai zemoase fructe care pot răcori aerul înfierbântat de frumuseţea naturii. Piersica, pepenele şi caisa, au fost câştigătoarele alegerilor pentru reprezentanţii anotimpului. La finalul dansului, natura îşi schimbă iar rochia, una nouă, care să impresioneze la rându-i publicul. După o perioadă de aşteptare, natura reapare. A muncit mult pentru a da strălucire şi următorului vals. Frunzele apărute primăvara şi păstrate cu grijă vara, au fost pictate cu grijă şi măiestrie, oferindu-i copacului o nuanţă bogat colorată, pentru a se asezona cu noile accesorii; multiple accesorii care la rândul lor vor fi trimise cadou publicului analitic. Cercei din pere, inele din mere şi nuci, brăţări din gutui şi un lanţ din struguri, dau gustul apetisant copacului-rochie, menit să descrie povestea valsului cu nume: toamna. La final, natura împarte odată cu accesoriile ei şi frunzele multicolore, îndepărtându-le suav şi oferindu-le spectatorilor, pentru ca amintirile rochiilor să rămână în continuare vii în inimile acestora. Câteva frunze au fost păstrate, pentru ca natura să-şi aştearnă un covor din acestea şi să-şi termine numărul în eleganţă. A sosit ultimul număr. Oare cum va apărea de această dată natura? Cu ce ne va surprinde? Se pare că pentru ultimul vals, natura a ales doar o singură culoare. O culoare care reprezintă puritatea şi pacea cu care vrea să-i parfumeze pe spectatori. O culoare simplă, dar pretenţioasă şi elegantă, asemenea ei: albul. Copacul a fost împodobit cu lână albă, moale şi pufoasă ţesută atent mult timp de către natură, pentru a se putea încadra perfect în mărimile rochiei şi pretenţiilor ei însăşi. Pe tot parcursul dansului, aceasta împrăştie peste tot lâna ei strălucitoare, dar nu oricum, ci prin fulgi mici şi gingaşi care ating uşor orice lucru pe care-l întâlnesc. Spectatorii primesc în dar această lână, menită să îi împrospăteze cu gingăşie şi tandreţe. Deşi spectacolul s-a terminat, cortina nu se lăsă. Chiar dacă unii spectatori au plecat, alţii au rămas şi au adus cu ei prieteni pentru a se bucura şi ei de valsul graţios al naturii. Astfel, natura îşi continuă dansul de la capăt, oferind aceleaşi cadouri noilor spectatori, luând totul de la capăt mereu şi mereu. Cu toate că s-ar zice ca munceşte din greu, aceasta nu oboseşte niciodată, deoarece o face din plăcere, astfel că va dansa valsul, oricât de mult i s-ar cere, la fel de elegant ca prima dată. Petrilă Diana, Cls. a VIII-a C, Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea Coordonator: Prof. Oniţa Claudia Daniela


Patru surori Au fost odată patru surori, fiice ale Anului. Cele patru surori se numeau: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Tatăl lor a împărţit fiecărei fiice câte trei luni în care să-şi arate darurile pentru oameni şi Pământ. Primăvara a primit de la tatăl ei lunile: martie, aprilie şi mai. Iarna a primit lunile: decembrie, ianuarie şi februarie. Toamna a primit în dar septembrie, octombrie şi noiembrie. Vara a primit lunile iunie, iulie şi august. Era deja finalul lunii februarie şi Iarna dorea să mai rămână pe Pământ. Oamenii începeau să se întristeze deoarece Primăvara nu mai venea. Atunci, aceasta a decis să discute cu sora ei, Iarna, ca să o convingă să o lase şi pe ea să-şi arate frumuseţile. - Draga mea soră, te rog frumos, lasă-mă să-mi ocup locul dăruit de tatăl nostru! spuse timid, Primăvara. - Nu, nu, nu! Nu vreau să plec! răspunse supărată Iarna. Eu vreau să stau cât mai mult! Nu îmi ajung doar trei luni! Sunt prea puţine! Ca să arate cât este ea de specială, a adus pe Pământ şi mai multă zăpadă şi mai mult frig. Celelalte surori, văzând şi ele tristeţea oamenilor, s-au dus să ceară ajutor la tatăl lor. Bătânul An a certat-o pe Iarnă: - Fiica mea, dacă nu le oferi surorilor tale locul cuvenit, vei fi pedepsită! Nu vei mai putea coborî pe Pământ niciodată! - Bine, tată! Spuse Iarna bosumflată. Astfel a ajuns şi Primăvara pe Pământ, iar oamenii au fost din nou fericiţi. Toată planeta s-a umplut de culorile florilor şi de cântecul păsărelelor. Din când în când, Iarna cea bosumflată mai trimite câteva valuri de frig, ca oamenii să nu o uite, dar Primăvara le goneşte iute cu zâmbetul ei. Colonghin Gabriela, Cls. a II-a C, Step by Step, C. N. „Traian Lalescu”, Reşiţa Prof. înv. primar Komendat Livia/ Prof. înv. primar Guţu Felicia

Chicu Alexandra, Cls. a V-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. Ciontea Alina

Boitor Giulia, Cls. Pregătitoare C,

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni

Coordonator: Prof. Nan Angela


Frumuseţea anotimpurilor Toamna mândră e bogată, Dar şi foarte încărcată ... de ploi. Iarna este bucuria copiilor Dar şi fericirea adulţilor. Vine primăvara cu alai Ştim că este luna mai. Vara când soseşte Totul se înveseleşte. Ene Elena Ştefania, Cls. a II-a Şcoala Gimnazială Nr.1, Dorobanţu Prof. înv. primar Şeicahmed Farida

Anotimpurile Anotimpurile toate, Sunt poveşti pline de zâne, Zâne care ne veghează, Timpul nostru care zboară. Ger, frig, căldură sau nori, Ploi şi vânt, furtuni şi soare Sunt o parte din povestea Care ne urmează calea. Iordache Raluca, Cls. a II-a Şcoala Gimnazială Nr.1, Padina Înv. Ionescu Raluca-Diana

Dialogul anotimpurilor A venit așa deodată primăvara Şi-a vorbit cu iarna: - Pleacă Iarnă-n altă țară Căci copiii nu te vor! Tu le dai frig tuturor. - Primăvară, tu mai taci Copiilor nici nu le placi! Ce, le dai tu săniuș Şi patine pe ghețuș? Ori te crezi așa grozavă Că zburdă mieii prin livadă, Că ai multe flori Ce le plac tuturor. Vezi de lungul nasului

Că de nu e cu belea Şi-om vedea direct pe vară! - Ia mai du-te de aici, Că nici nu știi ce mai zici! Tatăl An văzând aceasta S-a gândit s-oprească cearta. - Gata, voi nu vă certați, Toate-s rânduite bine. Ascultați acum la mine! După iarnă, primăvara vine, Apoi vara, toamna sunt la rând Şi așa vă tot rotiți, Fără să vă mai sfădiți.

Cobzac Teodora, Cls. a IV-a D, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Iași Coordonator: Prof. înv. primar Chinan Ramona

Milotin Ionela Falviana, Cls. a V-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. Ciontea Alina

Rotundu Francesca, Cls. a V-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. Ciontea Alina


Fiicele bătrânului An Straniu și ciudat! Afară nici soare nu e, nici nu plouă, nici nu cad frunze, nici nu ninge, ba e soare, ba e frig, ba ninge, ba plouă, așa după cum bate vântul… Lunile, supusele bătrânului An, își făceau de cap după bunul plac. Văzând acest lucru, acesta și-a propus să ia măsuri împreună cu cele patru fiice ale sale: Iarna, Primăvara, Vara și Toamna. Le-a chemat pe toate și le-a povestit ceea ce lui i se pare că este neobișnuit în lume. Ele s-au mirat, dar tatăl lor a adăugat: - Sunt hotărât! În lume nu trebuie să domine așa haosul. Doar una dintre voi va fi stăpână peste vreme! Oamenii nu știu la ce să se mai aștepte. - Cum adică? întrebă Iarna. - Veți merge pe rând una câte una și care dintre voi va reuși să le domolească pe cele douăsprezece luni ale mele aceea va fi stăpâna vremii. Iarna va fi prima pentru că este cea mai mare dintre voi. - Te voi face mândru de mine, tată! Voi face să ningă non-stop. S-a dus repejor și s-a pus pe nins. A nins cât a nins, dar lunile s-au răzvrătit, și-au unit puterile și-au alungat-o. S-a întors supărată la tatăl ei și s-a recunoscut învinsă. Nu avea suficientă putere să stăpânească pe cele douăsprezece luni. A urmat Primăvara la rând. A umplut văile cu flori multicolore, a adus vremea călduță cu ea, a împodobit copacii cu straie de sărbătoare, a adus prin păduri coruri de păsări cu triluri fermecătoare, dar degeaba. Lunile s-au adunat la sfat și au izgonit-o și pe ea. Tristă s-a întors la tatăl ei și s-a recunoscut învinsă. Vara, văzând că cele două surori nu au reușit s-a gândit să ia ca aliat pe Soare. La început Lunile au fost tare încântate. S-au bucurat nespus de vremea frumoasă, până când au vrut să se bronzeze și au uitat de loțiune. Bineînțeles că și-au stricat tenul și revolta a fost mare. Au obligat-o pe săraca Vară să fugă către tatăl ei. Toamna nici că mai dorea să încerce. Totuși și-a făcut curaj. A luat cu ea grămezi amenințătoare de nori cenușii ce păreau niște balauri fioroși cu gurile căscate, pe vântul care lovea sălbatic pomii golași și ploaia cu stropi deși, dar cu toate acestea nu a avut nicio șansă de victorie. S-a întors neputincioasă, cu capul plecat și stoarsă de puteri după confruntarea cu viclenele Luni. Bătrânul An era tare mâhnit. Se pare că a greșit și nu-și dădea seama unde. Și-a chemat din nou fiicele, iar acestea ca niște surori înțelepte au găsit soluția salvatoare. Și-au amintit că în unire stă puterea. I-au propus Anului să meargă împreună la confruntarea cu Lunile răzvrătite, iar apoi fiecare să fie stăpână peste trei dintre ele. Așa au reușit cele patru anotimpuri să stabilească o ordine firească în lumea vremii. Iarna fulguia, Primăvara vânt călduț ne da, Vara pe Soare-l aducea și Toamna ploi mărunte culegea. Doar când mai au câte o micuță ceartă între ele, vremea iar ne face nouă probleme. Buzdugan Marius, Cls. a IV-a D, Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu”, Iaşi Coordonator: Prof. înv. primar Chinan Ramona

Anotimpurile Primăvara este parfumată, Cu floricele încărcată.

Toamna ne aduce ploi, Fructe bune şi de soi.

Vara este călduroasă, Dar este mereu voioasă.

Iarna cu zăpadă multă, Este cea care mă încântă.

Berindei Flavia, Cls. Pregătitoare B, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. înv. primar Nedelcu Corina Emilia


Cearta anotimpurilor

Balul anotimpurilor

Bătânul an are, Patru fiice care, De cu zori și până-n seară Tot așa se lăudară:

La balul de lumină Când se-alege o regină Anotimpurile din castel încep să iasă Să-și caute haine de crăiasă.

- Eu sunt fiica cea iubită Și cea mai împodobită Cu zăpadă și ghirlande În casă, cu sobe calde. - Dar eu sunt prietenoasă, Soarele îl las să iasă Florile să înflorească, Albine să zumzăiască. - Eu sunt cea mai așteptată, Vacanța o-aduc îndată, Zile lungi și însorite La mare, munte petrecute. - Însă eu-s cea mai bogată Legume, fructe, cereale laolaltă, Le dăruiesc numai eu Celor ce muncesc din greu. Dar Anul așa grăiesțe: - Toate sunteți importante! Fiecare dăruiește Zile cât mai fascinante.

Primăvara cum se vede, Va purta o rochie verde Pătată de multe culori De la minunatele ei flori. Vara-i iubitoare de soare Poate câştiga ea oare? Cu rochie aurie Ea pare mai zglobie. Toamna la cules de vie Ea poartă rochie aurie, Tot pătată de culori De la multe alte flori. Iarna-n haină argintie Tot mereu ar vrea să fie, Strălucirea anului Şi regina balului. Oare care-i mai frumoasă Şi va fi aleasă Crăiasă? Căci eu sincer, chiar nu știu Şi mi-aș dori chiar eu să fiu! De ce credeți că-mi doresc Crăiasă să fiu aleasă? Cred că voi fi ascultată: NATURA TREBUIE SALVATĂ!

Mustață Andreea, Cls. a II a B, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Zimnicea Instit. Paraschiv Doina Elena

Durbală-Veleșcu Andrada, Cls. a IV-a D, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Iași

Ciocîrtău Ariana, Cls. a III-a A, Şc. Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuţi Coordonator: Prof. Pâţu Nicoleta Laura

Elefteriu Melania, Cls. a III-a, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Galaţi Coordonator: Prof. Popa Tincuţa

Prof. înv. primar Chinan Ramona


Olteanu Rebecca, Gr. Mijlocie, Grădiniţa cu PP Nr. 2, Slobozia, Coordonator: Prof. Dorobanţu Roxana

Lazăr Delia Lorena, Cls. I B, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Codilă Monica

Primăvara A sosit pe meleagurile noastre Primăvara, prima fiică a bătrânului an. Baba Iarna nu se mai îndură să plece de la noi. Suntem în luna martie şi câţiva fulgi răzleţi se încumetă să străbată văzduhul. Dar soarele îşi face loc printre norii de cenuşă şi potopul de raze se revarsă pe pământ. Petele negre se ivesc ici-acolo pe dealuri, cucerind din ce în ce mai mult pânza albă a vremii. Flori multicolore şi frumos mirositoare împrăştie în vântul cald mirosul primăverii. Iazul se umflă din mal, iar peste apa tulbure se rotesc mari sloiuri de gheaţă. Primăvara aduce frumuseţe, bucurie, voioşie, veselie şi miresme îmbătătoare. Soarele adună cojoacele iernii şi stinge sobele, revarsă căldura peste poiană şi scutură praful de aur în aer. Păsările călătoare vin din ţările calde şi se întorc la cuiburile lor. Animalele pădurii şi-au început viaţa obişnuită - veveriţa ronţăie alune, vulpea a pornit la vânat, lupul cel slab şi flămând îşi face apariţia, iar vulturul pleşuv se roteşte deasupra covorului de crengi ale copacilor. Un iepuraş ca un ghemotoc de puf se dă tumba peste petele albe ale pădurii. Dar iată un ghiocel! A ieşit aşa ca o bucurie în calea mea şi nu ştiu dacă această mică floricică este cu adevărat sau este doar un fulg de zăpadă prins într-un fir de iarbă. Şi-a desprins din gluga lui verde capul, un clopoţel de argint aplecat către pământul de catifea. Un vestitor al primăverii. Fii binevenită, primăvară! Luşcă Andreea, Cls. a IV-a, C.S.E.I. “Sf. Andrei”, Gura Humorului Coordonator: Prof. Ţebrean Livia-Teodora


MINUNATA PRIMĂVARĂ

PRIMĂVARĂ, BUN VENIT!

Primăvară, ești frumoasă, Ca luna și stelele! Ceru-i oglindă nesfârșită Norii, bucăți de spumă plutitoare.

Primăvara a venit, Florile au înflorit Ghioceii-au răsărit, Bine-mi pare c-a sosit!

Se aude simfonia minunată a păsărilor, Se aude privighetoarea. Fluturașii, rupți din curcubeu, Acum au început să zboare.

A îmbrăcat haina cea verde, Ce frumos acum se vede! Aerul este curat, Iar în jur e minunat!

Primăvară, anotimp minunat, Aduci cu tine sărbători! Creștinii sărbătoresc Învierea Domnului Cu multe bucurii și frumuseți.

Şi pe câmp e veselie, Multă , multă armonie, Păsărelele zburând, Cucu-n pădure cântând.

Bîcă Giulia, Cls. a II-a Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița Coordonator: Prof. Stefanovici Elena

Borcean Miriam, Cls. Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Coordonator: Prof. Drăgilă Ozana

Dumitru Lorena Andreea, Cls. a II-a Şcoala Gimnazială Comuna Milcoiu Coordonator: Prof. Trăneci Daniela

Niţă Bianca Georgiana, Cls. I, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Coordonator: Prof. Jurca Eufemia

Primăvara Este o dimineaţă însorită de primăvară. Soarele străluceşte deasupra unei grădini parfumate. Roua dimineţii se aşezase pe florile care abia s-au trezit. Grădina este plină de flori multicolore. În jurul lor zboară albine harnice. În fiecare zi, eu le ud şi le ofer dragostea mea, ca ele să nu se ofilească. Ce frumoasă este grădina primăverii! Lungu Erika Daria, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Nr. 14, Dr.Tr. Severin Coordonator: Prof. înv. primar Amza Sabina Mihaela


Nica Daria Loredana, Cls. a II-a A, C.N. Traian Doda Caransebeş Coordonator: Prof. Corneanu Chenti Nina

Ioniţă Alexia Izabela, Cls. a II-a A, C.N. Traian Doda Caransebeş Coordonator: Prof. Corneanu Chenti Nina

E primăvară! Razele de soare ridică, din pământul reavăn şi rece, o boare. Sub ochii călduroşi şi binefăcători ai soarelui, mugurii cresc şi se desfac în flori trandafirii de cais, flori de cireş şi de vişin albe ca spuma, flori alb-verzui de pruni, flori de măr cu scântei rozalii şi florile albe de păr. Ce-ţi poţi dori mai mult decât să fii un fluture, să te joci cu alţi fluturi, să stai la taclale cu viespi şi bondari, să sorbi dulceaţa florilor care înmiresmează grădina, să explorezi grădina de cu zori şi până-n asfinţit. A sosit primăvara cea tânără, care ne luminează sufletele. Creşte zumzetul dulce al albinelor iar zborul lor neobosit se îndreaptă spre copacii timpurii: salcâmii. Covorul crud de iarbă adăposteşte o mulţime de gâze firave trezite la o nouă viaţă: fluturi, musculiţe, greieri, buburuze şi altele ce-şi iau zborul către soare de pe vârful firelor de iarbă. Sosesc păsările călătoare din ţările cu lumină albă, îşi caută cuiburile lăsate în toamnă, încântându-ne cu cântecul lor. Asemenea câmpurilor şi pădurilor, satele s-au îmbrăcat în straie proaspete şi noi. Grădinile au prins contur, gospodinele deretică şi primenesc casele de sărbătoare. Se apropie sfintele sărbători de Paşte. Oamenii îşi curăţă sufletele prin post şi rugăciune. Bucuria e mare. E primăvară! Dehelean Dariana, Cls. a IV-a, Şcoala Primară Banpotoc, Hunedoara Coordonator: Prof. înv. primar Iacob Tatiana

Primăvara Primăvara e-o lumină Ce coboară în grădină, Ca un duh de-argint, pe ape, O simțim vie sub pleoape, Şi-ți dorești să mai rămână Înc-o zi, o săptămână.

Nu-i aşa că dac-anume Eu fac numai lucruri bune, Şi te fac doar să zâmbești Ca o zână din povești, Zi de zi, seară de seară, Sunt și eu o primăvară?

Vasilovici Alexandra, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Băişeşti Coordonator: Prof. înv. primar Scutar Angelica


Primăvara Este martie, iar primăvara dă semne că doreşte să îşi facă apariţia la noi în țară. Primavara este unul din cele patru anotimpuri ale anului, dar este singurul care aduce viața în natură. La munte, Baba Iarna nu și-a adunat cojoacele. Picăturile de rouă dulce, scânteiază pe firicelele subțiri de iarbă. Glasul subțirel al răndunelelor care se trezesc la viață ne amintesc de primăvară. În păduri mușchiul copacilor abia crescut este foarte moale. Primavara este un anotimp plin de magie și culoare. Anotimpul acesta este frumos deoarece după iarnă, ea trezește întreaga natură la viață. Primul vestitor al ei, ghiocelul, sfios, a scos capul din zăpadă. Iarna tristă începe să-şi facă bagajul şi să plece urmând să se întoarcă mult mai târziu. Soarele începe să fie mai blând iar razele lui mai strălucitoare în fiecare zi care trece. Natura se schimbă. Copacii, odinioară goi, au înmugurit, dând semne că urmează să înflorească şi mai frumos decât anul trecut. Florile au început să apară colorând natura. Vântul acum adie uşor şi este atât de blând şi cald încât în momentul când îi simţi ,,atingerea pe faţă" e ca şi cum ar vrea să te mângâie. Fluturii zburdă prin aer ca într-un dans iar pe pământ copii zglobii se joacă şi cântă împreună. Cerul este senin iar norii de cenușă dispar. Din cer apar câteva raze aurii. Pământul e umed și negru, pregătit pentru a fi lucrat. Primavara trezește la viață întreaga natură. Iarba a prins colț fraged și nou. Pe câmp ne învăluie un dulce vânt de primavară. Rândunica cea voioasa își face cuibul. Primavara scoate ursul din bârlog și toate celelalte animale. Albinele se pun pe treabă și caută deja nectar. Furnicile harnice lucrează toată ziua. Noaptea scade, ziua crește. În nopții linistite se aude o divină melodie. Toporașii se închină gingașelor lăcrămioare. Copacii sunt din nou în floare. Mieii se joacă pe câmpul verde. Mierla fluieră în zăvoi. În această vreme, natura-i în sărbătoare. Peste tot în natură sunt flori, verdeață, pomi în floare , zumzet de albine, ciripit de păsărele. În aer pluteşte veselia şi iubirea. Acestea sunt semnele care anunţă sosirea primăverii. Chirilă Tatiana, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş Coordonator: Prof. înv. primar Purenciu Mihaela

Rusu Mirabela Claudia, Cls. I, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Înv. Negroiu Eleonora

Canea Cristian Petru, Cls. I, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Înv. Negroiu Eleonora


CULORILE PRIMĂVERII Primăvara este-un vis, E un vis de nedescris Ce ne-aduce bucurie, Fericiri şi veselie.

Ungureanu Daria Maria, Cls. P B, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Coordonator: Prof. Kovacs Sorina Anica

Bucurie Peste tot sunt flori și fluturi, Chiar nu poți să nu te bucuri. Hai copii cu toți afară, Că e iarăși PRIMĂVARĂ! Micuci Dominik-Ştefan, Cls. P B, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Prof. Kovacs Sorina-Anica

Primăvara îţi aduce-n dar, Câte-un pic din al său har, Iar în ceea ce priveşte fructele, Sucul dulce din pahare, cu el ne cinsteşte. Îmi place acest anotimp Pentru frumosul, cald timp, Care începe să apară Atunci când este primăvară. Când primăvara soseşte Mireasma ei te întinereşte, Soarele din cer zâmbeşte, Totul în jur înfloreşte! Ghorghe Rut, Cls. a III-a B, Şcoala Gimnazială ”Mexic”, Bucureşti Prof. înv. primar Râcu Ana-Maria

PRIMĂVARA VESELĂ Pe câmp, pe dealuri şi câmpii, Au înflorit florile vii Iar păsările călătoare Se întorc la a lor hotare. Apar căpşuni şi frunze verzi Hai în grădină şi-n livezi, Pe toate să le vezi De nu poţi să crezi! Afară-i soare, e frumos, Iar natura ne priveşte cu un zâmbet Ca o zână din poveste, Ce tuturor ne vesteşte Marea şi plăcuta veste. Varlan Alexandra Maria, Cls. a II-a C, C.N. „C.D. Loga”, Caransebeş, Prof. Dobromirescu Anesia Marilena

Dumitru David, Cls. a III-a B, Şcoala Gimnazială ”Mexic”, Bucureşti Prof. înv. primar Râcu Ana-Maria


PRIMĂVARĂ, BUN VENIT! Luna martie, luna lui mărțișor, este aici! Odată cu ea, cea mai tânără fiică a anului își face loc în calendar și alungă cu un potop de raze strălucitoare frigul iernii și ultimele pete de zăpadă de pe pământ. De sub pământul umed primul ghiocel își scoate timid capul. Privește spre înaltul cerului de unde soarele își revarsă mângâietoarele sale raze. Grupuri mari de păsări vioaie umplu cerul de un albastru pur. Ţipetele lor vesele la revederea plaiurilor natale, pe care le-au părăsit cu tristeţe astă-toamnă, se aud până în depărtări. O rândunică străbate văzduhul ca o săgeată. Se îndreaptă spre cuibul pe care toamna trecută l-a părăsit. Vântul, ploile, zăpada lau stricat, dar nu-i nimic! În câteva zile îl va repara. Va aduna paie uscate, frunze, îl va căptuși cu puf moale, apoi va depune ouăle din care vor ieși puișorii. Gâze încă adormite încep să mişune prin covorul de iarbă ce începe acum să prindă colț fraged. Animale mici şi mari se trezesc din hibernare şi ies la plimbare pentru a sărbătorii venirea primăverii. Gândăceii dansează la braț cu furnicile, buburuzele își întind aripile la soare. Cărăbușii dorm la soare dezghețându-și aripioarele și piciorușele. Câmpurile și dealurile au înverzit, iar livezile se pregătesc să dea în floare. În crâng, sturzul se pregătește de marele concert al renașterii naturii. Alte triluri vesele de turturele și rândunici i se vor alătura. În pădure mușchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care abia și-au lepădat mantia albă de nea privesc mândri spre seninul cerului. Ce bucurie! Totul pare un izvor de cântec și de viață. Întreaga natură e învăluită în mantia de lumină a soarelui care mângâie blând pământul. Și oamenii se bucură de această trezire la viață a naturii. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor și zumzetul hărniciei. În livezi ei curăță pomii, iar în grădini pregătesc pământul pentru noul răsad. Cu mantia plină de lumină, primăvara împarte din pocalul ei tinerețe, voioșie și culoare. Să ne bucurăm de această divină simfonie a naturii!! Şimăndan Patricia, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“ Şofronea, Arad Coordonator: Prof. înv. primar Raţiu Diana

VINE PRIMĂVARA! Primăvara vine, vine Peste tot e cald şi bine Florile au înflorit, Pomii au înmugurit.

Nu se mai văd pe uliţe, Copilaşi cu săniuţe, Acum bat mingea-n poiană, Veseli c-au scăpat de iarnă.

Cristea Izabela, Cls. a II-a, Şcoala “Ion Preotu”, Troianul, Teleorman Coordonator: Prof. înv. primar Andrei Niculina BINE-AI VENIT, PRIMĂVARĂ! Primăvară, primăvară, Bine-ai venit din nou în ţară, Cu alai de floricele Şi cântec de păsărele.

Ai venit iar pe câmpii. - Hai acum şi noi, copii, Primăvara s-o primim, În cântece s-o slăvim!

Ghena Nicoleta, Cls. a II-a, Şcoala „Ion Preotu”, Troianul, Teleorman Coordonator: Prof. înv. primar Andrei Niculina


Chipul primăverii Primăvara, cea mai tânără fiică a bătrânului an, a ajuns şi în ţinuturile noastre, după o luptă aprigă cu iarna, cea cu inimă de gheaţă. Aliatul de nădejde al primăverii în această luptă, a fost soarele, cea mai mare stea de pe bolta albastră, care a trimis miliarde de raze, ce au topit covorul de un alb imaculat, care fusese presărat ca făina la cernut, pe întreg cuprinsul. Prin păduri, grădini, văi şi păduri, au apărut timizi, primii vestitori ai primăverii. Ghiocelul, cu căpşorul lui argintat, cu tulpiniţa firavă, de un verde crud şi frunzele ca nişte lănci, râde molcom, vrând parcă să ne îmbie să-l privim cu nesaţ. Să ne bucurăm de frumuseţea şi gingăşia acestei fiinţe minunate, care a reuşit să răsară din oceanul de ninsoare şi care dovedeşte că viaţa poate învinge. Floarea-Paştelui a brodat toate ochiurile din pădure cu florile ei cu petale ovale, de culoarea laptelui, brăzdate de nervuri fine, asemeni firelor de păr şi frunze de un verde intens.Această floare este binecuvântată de către Dumnezeu,deoarece ea vesteşte sosirea celei mai importante sărbători a creştinilor, Paştele sau Învierea Domnului,un moment aşteptat de către noi toţi cu o imensă bucurie în suflete. Trena primăverii este punctată din loc în loc de movul nobil al viorelelor, care se lasă mângâiate de adierea uşoară a vicleanului vânticel, ce le dă târcoale fără încetare. Pădurea îşi îmbracă noile haine de sărbătoare, punându-şi voalul, prin care izvoarele încep să murmure poveştile adunate în timpul iernii. Cucul a început să-şi cânte cu curaj numele, iar din pântecul pădurii, îi răspund mii de glasuri ale altor păsări, care cântă fără încetare, melodii ce te îndeamnă la visare. Zarzării s-au înveşmântat cu floricele mărunte şi dese, albe ca neaua, care devin gazde primitoare pentru bondarii cu corpuri negre şi greoaie. Fluturii, cu aripioarele lor transparente, asemeni voalului de borangic, zboară în rotocoale uşoare, vrând şi ei parcă să vestească, bucuria revenirii la viaţă. Albinele zumzăie din floare în floare, întorcându-se la stup cu paneraşele încărcate cu guguloaie de nectar şi polen, pe care le golesc în orificiile hexagonale din ceară. Nu se lasă mai prejos nici furnicile, unele trebăluiesc prin muşuroi, iar altele aleargă pe cărărui şerpuitoare, numai de ele ştiute, pentru a aproviziona cămara cu merinde. Buburuzele se plimbă cu graţie printre firele de iarbă, etalându-şi rochiile roşii ca sângele, ornate cu buline negre. Întreaga natură trece prin preschimbări rapide de forme şi culori, care ne umplu sufletele de bucurie, speranţă şi frumos. Câtă măreţie şi splendoare poate aduce anotimpul primăvara! Sarsan Andra Maria, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Sat Mădulari, Cernişoara, Vâlcea Coordonator: Prof. înv. primar Popescu Anicuţa

PRIMĂVARA Primăvara a sosit Ghiocelul a răsărit, Îl urmează o zambilă, Fluturaşul şi-o albină.

Toporaşii înfloresc, Buburuzele sosesc, Gândăceii lenevesc Şi la soare se-ncălzesc.

Soarele străluceşte Şi nu se opreşte, Până ce natura toată, Veselă o înverzeşte!

Cazan Denis Iulian, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială „I. H. Rădulescu”, Urziceni, Coordonator: Prof. înv. primar Şerbulea Mihaela Veronica


Sauer Anamaria, Cls. I, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa, Coordonator: Prof. Jurca Eufemia

Roiescu David, Cls. P A, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa, Coordonator: Prof. Drăgilă Ozana

PRIMĂVARA, BUCURIE ŞI CULOARE Primăvara, fiica cea mai tânără a bătrânului an, cea aducătoare de bucurie şi voie bună, a sosit şi la noi cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare. Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul şi toate vietăţile. Bolta albastră se oglindeşte în apele limpezi ale râurilor. Zilele sunt mai blânde şi mai lungi, iar nopţile mai scurte. Primăvara a aşternut peste tot un covor multicolor. Câmpurile şi dealurile au înverzit, iar livezile se pregătesc să dea în floare. În păduri, muşchiul copacilor e moale ca o pernă de puf, iar brazii care abia şi-au lepădat mantia de nea privesc mândrii către soare. În desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg. Oh, dragă primăvară! Odată cu prezenţa ta, parcă totul a revenit la viaţă! Natura e aşa veselă, a dezbrăcat haina albă a iernii, şi a îmbrăcat una cu totul nouă, împodobită cu flori de mărgăritar şi cu fluturaşi care împrăştie gingăşia şi puritatea lor, oamenilor! Pe cerul cristalin, păsările zboară vesele, vieţuitoarele s-au gătit şi ele pentru festivalul primăverii, iar florile se îmbracă şi ele cu o vestimentaţie nouă, bucurându-i pe oameni cu parfumul lor plăcut mirositor. Soarele cu razele blânde şi călduţe, dogoreşte, încălzind pământul umed şi plantele care au început să scoată ”căpşorul” lor firav. Primăvara a trezit lunca la viaţă. Fluturii zburdă, albinele harnice îşi încep dulcele zumzet printre flori. Gândăceii şi cărăbuşii dorm la soare, dezgheţându-şi aripioarele şi picioruşele. Păsările călătoare par nişte vâslaşi pe marea cerului albastru. Rândunica cea veselă, turturica şi sturzul ciripesc în deschiderea marelui concert al primăverii. Şi oamenii se bucură de această renaştere a naturii. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor şi zumzetul hărniciei. În livezi oamenii curăţă pomii, iar în grădini sapă pământul să pună răsaduri. Cu mantia plină de lumină, primăvara împarte din pocalul ei tinereţe, voioşie şi culoare. Să ne bucurăm toţi de acest minunat mărtişor primit în dar de la blânda primăvară! Eşti aşa minunată, Zână a primăverii! Roadele tale sunt atât de bogate! Rochia ta ţesută din foiţe de aur, şi coroniţa cu frunze şi flori, sunt minunate ca şi tine. Eşti o zână magică, care dăruieşte oamenilor darurile ei, şi încearcă să-i bucure, trezindu-i din somnul lung al iernii! Kendi Ariana, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Răstoliţa Coordonator: Prof. înv. primar Movilă Mihaela


Primăvară, domniţă minunată Tu, Primăvară, domniţă minunată, Te rugăm sa te înfăţişezi îndată! Codrul plânge cu suspine, Iar cântăreţii ... cine să-i aline? Gâzele au amorţit, Soarele a adormit … Adu-ţi haina ta de flori, De miresme şi culori, Fluturi, cârduri de cocori, Vânt cu puf de păpădie, Miei zburdalnici pe câmpie. Iar când vei ajunge aici … Buburuze şi furnici, Albinuţe cu hăinuţe, Albe, galbene, negruţe, Toate-n horă vor dansa! O horă în cinstea ta, Îmbiind şi soarele, Razele şi florile, Fluturii şi gâzele. Gătite şi primenite Cu hăinuţe smălţuite, Mulţumindu-ţi fericite ! Că tu şi alaiul tău, Natura o colorezi mereu … Verde, roşu, galben, albastru …

Petric Darius, Cls. Pregătitoare C, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni Coordonator: Prof. Nan Angela

Popa Sorina Maria, Cls. I, Şcoala Gimazială Nr.3, Zimnicea Coordonator: Prof. Cuţaru Mariana

Amza Izabela, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Nr. 14, Dr. Tr. Severin Coordonator: Prof. Amza Sabina Mihaela

Mathe Adelina, Cls. Pregătitoare C, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni Coordonator: Prof. Nan Angela


Primavara

Bine-ai venit, primăvară!

Primăvară, tu aduci cu tine vântul ... Copacii tăi sunt din ce în ce mai frumoși. Soarele ne binecuvântează diminețile, Iar seara, luna ne desfată privirile.

Iată, vine-n grabă Primăvara după iarna cea firavă Şi pe cer mai des apare Soarele strălucitor și mare.

Ești o zână magică ce tranformă natura ... O mângâi cu bagheta ta și o dezmorțești, O readuci la viață și o cufunzi în lumină, Însufleţind-o cu bucurie şi zâmbet.

De la munte la câmpie, Toată natura reînvie Ghiocei, lalele și zambile Ne umplu de bucurie.

Cerul pare de cristal atunci când te zărește, Păsările se grăbesc să te ajungă din urmă, Fluturi colorați îți serbează ziua venirii, Iar sosirea ta vestește sărbătoarea.... Ai ajuns şi iarba a început să răsară, Iar mieii zburdă veseli şi vioi, Superbă și frumoasă primăvară, Nu pot să nu rostesc cu încântare: - Bine ai venit, din nou la noi ! Gabor Paula Casandra, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş, Prof. înv. primar Naghi Elisabeta Edit

Primăvara A sosit iubita primăvară, A dispărut a iernii povară! Cel de dimineaţă soare Se reflectă în recile izvoare. Pe micile flori s-a pus rouă, E atât de bine că nu mai plouă! Păsările ciripesc, copacii înmuguresc, Florile împrăştie parfum dulce Atunci când înfloresc. Minunile din ţările calde se întorc Ca nouă să ne ciripească-n joc. Azi, uşor, natura renaşte, Şi se apropie ziua de Paşte! Anchidin Alexandru, Cls. a IV-a A, Şcoala Centrală, Bucureşti Prof. înv. primar Nicolae Doina

Primăvara călduroasă Ne mai scoate-un pic din casă, Prin parcuri viu colorate Veseli, plini de sănătate. În văzduh, în depărtare, Se văd păsări călătoare, Pretutindeni se aude zumzăit - Primăvară, bine ai venit! Beica Maura, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Tg. Mureş Prof. înv. primar Maier Monica

A sosit primăvara Primăvara când sosește Totu-n jur înmugurește! Albinele din floare-n floare Caută raze de soare. Buburuza veselă, Buburuza-naripată, Gingașă și colorată, De sub frunze se arată. Un parfum îmbietor Trece printr-un vânt ușor. Parc-am fi într-o poveste Cu prinți și cu prințese. Haideți toți copiii-afară Primăvara a sosit iară! Să cântăm, să ne jucăm, Flori frumoase s-adunăm. Rusu Vanesa, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, Tg. Mureș Prof. înv. primar Maier Monica


Concertul primăverii …

Primăvara

Printre flori un zumzet dulce, De albine harnice Ne încântă azi şi-aduce Multe vrăji şi farmece. Cărăbuşii, gândăceii, Dorm la soare liniştiţi, Dezgheţând aripile De picioare amorţiţi.

Primăvara a sosit Totul este înflorit. Câmpu-i verde şi frumos, Soarele e luminos, Adie vântul călduros.

Pe albastrul cerului Ei par ca nişte vâslaşi Care vin atent pe mare. Veselă e rândunica, Multe păsări, chiar şi sturzii Ciripesc cu turturica La concertul primaverii.

Toporaşi şi viorele, Brânduşe şi petunele, S-au trezit şi ne zâmbesc. Pomi şi fluturi, iar trăiesc. Loga Andreea Larisa, Cls. a III-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Prof. înv. primar Poroineanu Milora

Dănilă Alin, Cls. a IV-a, Clubul ,,George Călinescu” Şcoala Gimnazială Bogdănești Prof. Grigore Mioara

Primăvara Primăvara cea voioasă A venit peste câmpii, Zboară fluturii-n livadă Printre floricele mii. Raze blânde de lumină Încălzesc un motănel, Care stă întins pe-o bancă Admirând un gândăcel.

Padină Rosalia, Cls. a III-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa, Coord.: Prof. Poroineanu Milora

Printre flori şi păsărele, Albinuţe zumzăind, Toţi ne bucurăm de soare, Primăverii, mulţumind. Tomescu Andrei, Cls. a II-a C, Step by Step C. N. „Traian Lalescu”, Reşiţa Prof. înv. primar Komendat Livia Prof. înv. primar Guţu Felicia

Stroe Ernest, Cls. a III-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa, Coord.: Prof. Poroineanu Milora


Primăvara

Primăvara

A venit şi primavara, Primăvara încântătoare. Cu alai şi cu flori multe Astăzi este o zi mare.

Primăvara e prinţesă, Care prin flori ne oferă, Pace, linişte, culoare Şi un strop micuţ de rouă.

Florile au înflorit, Ghioceii au răsărit, Păsărelele au sosit, Primăvară, bun nenit!

Florile sunt minunate Ghiocei, lalele, bujori, Ce ne-aduc o primăvară, Primăvară în culori.

A venit şi sturzul galben, Cântă, cântă-n dumbrăvioară. Pe copacul înflorit. Primăvară, bun venit!

Florile sunt curcubeul, De pe cer el ne veghează, Când o ploaie, ploicică Udă primăvară iară.

Murgan Andra Stefania, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Comuna Milcoiu Prof. înv. primar Trăneci Daniela

Lupaşcu George, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Nr.1, Padina Înv. Ionescu Raluca-Diana

STEJARUL FERMECAT Era odată, demult un palat în care trăia o prințesă alături de părinții ei, regele și regina. Într-o primăvară, lângă palat răsări un copăcel foarte frumos. Era un stejar fermecat. Creștea tare repede şi, în scurt timp, se făcu înalt cât palatul. În stejar trăia o veveriță și, pentru că acesta era fermecat, veverița putea vorbi. Prințesa s-a împrietenit cu veverița și își petreceau zilele jucându-se împreună. Se urcau în stejar, mergeau prin pădure, râdeau, alergau prin grădina palatului. Într-o zi, a venit un om din regatul vecin și spuse că dorește să vorbească cu regele și regina. Intrând în încăpere, omul începu să vorbească: - Bună ziua, alteță! şi se închină. - Bună ziua, de unde vii și ce dorești? - Doresc stejarul care a crescut lângă palatul tău! Vântul a adus o ghindă din regatul meu și mi se cuvine mie! - Bine, ți-l dau, dar să-mi dai în schimb un sac de ghinde pentru prietena fetei mele! Şi omul plecă. Luă cu el stejarul și aduse ghindele promise. Când prințesa a observat lipsa stefarului, s-a întristat și s-a pus pe plâns. - De ce plângi? a întrebat-o veverița? - Pentru că ți-ai pierdut casa. Atunci veverița se gândi să planteze ghindele primite ca să crească alți copaci. Astfel fiecare vietate va avea unde sta. Anii au trecut. Din ghindele plantate de veveriță au ieșit copăcei care cu timpul au devenit niște stejari falnici. S-au adunat aici păsări de tot soiul care în fiecare zi dădeau un concert minunat la palat. Regele, regina, prințesa, veverița și toți locuitorii palatului au rămas nemuritori, deoarece toți stejarii deveniseră fermecați. Constandache Ioana Maia, Cls. a II-a, Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Reşiţa, Coordonator: Prof. înv. primar Stefanovici Elena


Petre Maria, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord.: Prof. Nedelcu Corina Emilia

Manea Ariana, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord.: Prof. Nedelcu Corina Emilia

Primăvara

Culori de primăvară

Ghiocelul mititelul A ieşit de sub zăpadă Şi ne spune tuturor: Primăvara vine iară!

Lalele roşii şi narcise aurii Au răsărit în grădina mea, Soarele le încălzeşte Cu razele lui de catifea.

Rândunica cea micuţă A sosit la noi în ţară, Ea aduce primăvara Ziua mamei vine iară!

Ghiocelul alb a înflorit, Rândunica ciripeşte, Primăvara verde a sosit, Pe toţi ne înveseleşte!

Tal Albert, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord. Prof. Nedelcu Corina Emilia

Romanescu Daria, Cls. Pregătitoare B

Molin Claudia, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord.: Prof. Nedelcu Corina Emilia

Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord. Prof. Nedelcu Corina Emilia

Petre Maria, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coord.: Prof. Nedelcu Corina Emilia


PRIMĂVARA A sosit anotimpul florilor şi al razelor calde de soare, care m-a fermecat. Afară, soarele dăruia raze calde pământului şi era o zi minunată. Odată cu primăvara, natura se trezeşte la viaţă, copacii se înveşmântează cu haine verzi, s-a ivit frunza verde şi lucioasă şi s-au întors păsările călătoare. Ziua este mai lungă decât noaptea şi poţi să te bucuri mai mult de o zi fermecătoare de primăvară. Vieţuitoarele s-au trezit din somnul lor şi se bucură de sosirea primăverii şi mişună prin pădurea care s-a trezit la viaţă. Îmi place tare mult acest anotimp pentru că îi iubesc minunatele flori colorate şi parfumate şi copacii minunaţi care s-au îmbrăcat cu haine verzi. Clepce Raluca, Cls. a II-a, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Deva Coordonator: Prof. înv. primar Andronie Smaranda

Puişorii Este primăvară. Soarele încălzeşte pământul, din care, mici firişoare de iarbă se înalţă mândre. Păsările călătoare se întorc acasă, după o călătorie lungă prin ţări îndepărtate. După ce se odihnesc câteva ore, ele pleacă în căutarea beţişoarelor şi paielor, pentru construirea unui cuib în care va creşte noua generaţie de păsări. O rândunică, care abia şi-a terminat cuibul, s-a şi pus pe clocit. Peste vreo săptămână şi câteva zile, din cele trei ouă micuţe, au ieşit nişte pui golaşi şi înfometaţi. Imediat, rândunica a vânat câteva gâzuţe, pe care puişorii le-au înghiţit repede. A doua zi, puişorii au putut privi spre pământ, scoţând capul din cuib. Peste două săptămâni, puişorilor le-a apărut puful gri şi puteau ieşi din cuib să se joace pe crengile copacului. Puiul cel mare era tare mândru că avea o pană mică în codiţă. - Eu voi zbura mai repede! spunea el. - Trebuie să mai aştepţi! zicea rândunica. Veţi învăţa toţi odată să zburaţi! Într-o zi, o vrăbiuţă a venit la cuibul puişorilor. - Cine eşti tu? întrebară puii. Ce cauţi aici? - Sunt o vrăbiuţă. Am venit să vorbesc cu mama voastră. Tocmai atunci sosi şi rândunica. - Salut, prietenă vrăbiuţă! Puiuţi, staţi cuminţi aici! Eu şi doamna vrăbiuţă mergem în copacul vecin să vorbim. - Bine, mamă! au spus puişorii. Peste trei săptămâni, puii aveau pene şi erau gata de a învăţa să zboare. S-au aşezat pe creangă, unde mama lor le arătă cum să zboare. - Trebuie să daţi din aripi şi să vă concentraţi! şi aşa au făcut. - Uite, mamă, zbor! şpuse puiul cel mare, care avu curaj şi zbură primul. - Bravo! zise rândunica. Apoi zburară şi ceilalţi. - Mai sunt câteva săptămâni şi va veni vremea să plecăm. Timpul a trecut repede, iar puii de rândunică au învăţat să zboare. Prindeau musculiţe pe care le înghiţeau numaidecât. Se luau la întrecere în zbor, dar nu se îndepărtau de mama lor. Într-o zi, când afară începuse să se răcorească, rândunica le-a spus că este vremea săşi ia rămas bun de la cuibul lor pentru a pleca într-o lungă călătorie. Filote Alexandra Georgiana, Cls. a IV-a B, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni

Coordonator: Prof. înv. primar Trifan Daniela


Moloce-Sbera Irina, Cls. a IV-a A, Şc. Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuţi Coordonator: Prof. Safriuc Georgeta

Mureşan Ştefania Emilia, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Recea Coordonator: Prof. Tămaş Teodora Anca

MA-MA Primăvara îmi păşeşte în suflet cu miros de aer proaspăt, cu frăgezimea naturii renăscute. Dimineaţa şi-a închis pleoapa catifelată pe obrazul cerului, lăsând să strălucească picuri transparenţi şi lichizi. Aceste bobiţe de inocenţă tremură în adierea slabă a vântului, însiraţi pe un fir îmbibat în sudoarea pusă de păianjăn. Acestea lasă să se înţeleagă un slab murmur, un ecou de dor, care scăldat în lumină îşi pierde din intensitate, fiind cuprins de sfială, specifică frăgezimii lui. Anotimpul renaşterii îşi risipeste verdele prin venele naturii, oferind stropi de viaţă si optimism. Caut cu disperare un gingaş ghiocel. Vreau să i-l dăruiesc mamei de 8 Martie. Pe tulpina lui fragedă o să împletesc un şnur din alb si roşu. Albul simbolizează puritatea dragostei pentru ea, iar roşul bătăile inimii mele curate care rostesc cu fiecare pulsaţie: ma-ma, ma-ma, ma-ma ... Tălmaciu Mădălina, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Armăşeşti-Cernişoara, Vâlcea Coordonator: Prof. înv. primar Olescu Ileana SCRISOARE Dulce primăvară, Mi-e dor de tine, aş vrea să vii mai repede. Când îmi amintesc de gerul aspru de crăpau pietrele, că nici nu îndrăzneam să ies afară, de viscolul ce nu se mai termina, troienele atât de înalte, ce mă ţineau în casă şi acum mai simt un fior rece. Trimite, te rog, delicatul ghiocel să ne mai înveselească. Vreau să-şi facă loc prin norii de cenuşă razele aurii şi calde ale soarelui, vreau să văd în zarea albastră rândunelele întorcându-se la cuiburile lor, vreau să văd cum mugurii copacilor încep să se despice, vreau să aud cucul strigându-şi numele prin pădure. Dulce primăvară arată-ţi frumuseţile, trezeşte totul din somnul adânc al iernii, dă viaţă întregii naturi şi înveseleşte-ne inimile! A ta prietenă, Lorena Boșneanu Lorena, Cls. a II-a, Şcoala Primară Crivadia Coordonator: Prof. înv. primar Demeter Aurelia


FLORILE PRIMĂVERII După o iarnă lungă şi geroasă, iată că a sosit şi mult aşteptata şi timida primăvară, cu alai de flori pestriţe. Pe câmpii, văi şi zănoage, au apărut zimţii ascuţiţi ai ierbii, de un verde crud, strălucitor, iar păpădiile galbene, ce par a fi surori mai mici ale florii-soarelui, punctează din loc în loc covorul de verdeaţă. Prin păduri, de sub stratul de frunze moarte, au apărut ghioceii, cu căpşorul lor mic, alb, ca făina la cernut şi cocorăii, cu petalele dispuse asemeni unor morişti. Pe marginea unui pârâiaş, ce curge domol la vale, a apărut şi ochiul-boului, cu veşmânt de un galben pal şi frunze rotunde, lucitoare. Crucea-voinicului, cu petalele albastre de miozot, tocmai a răsărit de sub o perniţă uscată de muşchi, arătându-şi măreţia, în toată splendoarea sa. În depărtare, se zăresc tufele de mărăcini, măceşe şi porumbe, care sunt înveşmântate cu flori multicolore, cu miresme ce te îmbie să te apropii şi să descoperi o lume sălbatică, dar în deplină armonie cu acest peisaj mirific. Dealurile sunt tapiţate cu pomi încărcaţi de podoabele primăverii, flori de culoarea chihlimbarului, a focului, a cerului senin de vară sau alte culori vii ce vestesc faptul că întrega natură s-a trezit la viaţă. În grădini au răsărit zambilele înveşmântate în rochiţe albe, roze sau albastre, cu miresme ce străbat până în depărtare, anunţând că nu trebuie să ne mai temem de zâna cu inimă de gheaţă, care a părăsit aceste meleaguri. Narcisele, cu tulpini lungi, firave şi frunzele ca nişte lănci, şi-au deschis şi ele corola de petale albe, sidefate, ce te îmbie să le admiri cu nesaţ. Nu putea să lipsească din acest decor măreţ primăvărica, sora mai mică a ghiocelului, care şi-a îmbrăcat rochia cu volane, roşie ca sângele, ce tocmai s-a ivit dintre frunzele cu perişori fini şi nervuri groase şi şerpuitoare. La colţul grădinii stă de strajă o tufă de lămâiţă, cu flori ce poartă marame albe ca spuma laptelui, sprijinite pe tulpini lemnoase, cu frunze palmate, grupate pe nişte codiţe ce le poartă cu mândrie. Un vânticel cu dinţişori ascuţiţi se apropie, vrând parcă să muşte din floricelele plăpânde, dar soarele, de sus, de pe bolta cerească, îl alungă repede, trimiţând câteva raze fierbinţi. Toate florile din grădină îşi îndreaptă capetele încoronate spre cel care le oferă din belşug lumină şi căldură şi în semn de mulţumire fac o mică reverenţă sub povara bobiţelor de rouă. Ce desfătare, să priveşti acest tablou de vis, cu florile primăverii! Stoica Valeria Mihaela, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Sat Mădulari, Com. Cernisoara, Vâlcea

Coordonator: Prof. înv. primar Popescu Anicuţa

Primăvară, zână bună! Din zăpadă a ieşit Ghiocelul cel pitic. A-nflorit, iată-l e mic, Primăvara a vestit.

În zarea îndepărtată, Un punct negru se arată. E o păsărică mică, Este chiar o rândunică.

Baba Iarnă a plecat, Cucul îndată a cântat. Primăvară, zâna noastră, Eşti frumoasă, eşti măiastră!

Vlaic Viorel, Cls. a II-a, Şcoala Primara Crivadia Coordonator: Prof. înv. primar Demeter Aurelia


O dimineaţă unică Am intrat într-o lume dominată de mişcare, scăldată în lumina aurită a sfântului soare. Într-o dimineaţă, când am ieşit din casă, totul îmi părea minunat. Minunat e chiar puţin spus. Atunci m-a surprins lumina deosebită a acelei zile şi aerul proaspăt ce mă înviora. Natura întinerise. Veselia şi bucuria aduse de anotimpul florilor şi al parfumurilor, răsunau ca nişte clopoţei de argint. Cerul era albastru ca o petală de miozot. Iarba era împodobită cu mii şi mii de flori: ghioceii cu albii clopoţei, lăcrimioare şi zambile care cu frumuseţea şi parfumul lor îmi umpleau sufletul de bucurie. Vântul adia blând şi trimitea parfumul înveselitor şi proaspăt al florilor, până departe ... Păsările încântau auzul cu triluri vesele, dar suave ... Primăvara îmi părea o pictură parfumată cu vibrări de violet. Soarele semăna cu o coajă de portocală. Când am intrat în pădure, ecoul de cuvinte mă îngâna şi mă ameţea. Mireasma adormitoare a teilor îmi trezea şi cel mai îndepărtat simţ. Natura chiar era o stare de suflet în care simţeam că pot să mă refugiez şi să mă încarc cu linişte. Nu doar atunci când ai probleme, ci şi cînd vrei pur şi simplu să te relaxezi sau să discuţi cu tine însuţi, te poţi încărca de liniştea naturii. Universul întreg, cu dimensiunile sale terestre şi cosmice, simt că trăieşte acum mai ales sub semnul iubirii, ocrotit şi înfrumuseţat de razele aurii ale soarelui. Turcuş Diana, Cls. a VI-a C, Şcoala Gimnazială Nr.11, Oradea Coordonator: Prof. Şaitoş Alina Loredana

Gheorghiu Andreea, Cls. Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu Coordonator: Prof. Paleru Rodica

Sîntion Izabela, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu Coordonator: Prof. Şeicahmed Farida

A sosit primăvara A sosit primăvara. Natura este ca un peisaj rupt dintr-o poveste. Toate vietăţile se trezesc la viaţă. Delicatul ghiocel îşi face apariţia pe pământul umed şi negru. Printre firele gingaşe de iarbă apar clopoţei, toporaşi, lăcrămioare. Pe câmpia verde, mieii se joacă veseli. Păsările călătoare se întorc din ţările calde. Ele îşi ocupă vechile cuiburi. Mii de gâze şi gândaci zboară fericiţi, iar zumzetul albinelor se aude printre crengile înflorite ale copacilor. Seara, când se aşterne liniştea, se aude doar cântecul viorii greierului. Se bucură şi el de trezirea la viaţă a naturii. Pethő Éva Anetta, Cls. a IV-a, Liceul Teoretic „Samuil Micu”, Sărmaşu Coordonator: Prof. înv. primar Bartha Lidia-Elisabeta


Prinţesa Primăvara Plăpândul ghiocel a răsărit de sub plapuma strălucitoare de omăt. Este un adevărat miracol al naturii ca o floare atât de gingaşă să poată înfrunta frigul tăios al iernii şi să vestească la timpul potrivit sosirea primăverii. Îşi înalţă tulpina fragedă peste stratul de zăpadă şi îşi scutură hotărât clopoţelul de argint. Tuturor vieţuitoarelor le dă de ştire că iarna geroasă a pierdut lupta cu blânda primăvară. Clinchetul cristalin este purtat mai departe pe aripile calde ale zefirului ce străbate ţara în lung şi în lat. Muguraşii se desfac încet mângâiaţi de razele prietenoase ale soarelui. Cât de curând vor forma coroanele de smarald ale semeţilor arbori. Veveriţele trec din ram în ram ca nişte flăcări vii ca să-şi anunţe vecinii somnoroşi: - Treziţi-vă! Treziţi-vă! Prinţesa Primăvara a sosit la porţile pădurii nostre în caleaşca împodobită cu ghiocei, toporaşi şi brebenei. Nu e timp de pierdut! Trebuie s-o întâmpinăm cum se cuvine! Moş Martin se desmeticeşte mai greu, dar burta goală nu-i dă pace. Îşi freacă ochii mici şi somnoroşi şi se hotărăşte să iasă din hruba lui călduroasă. - Ce mult am dormit! Voi merge la izvor să fac o baie şi apoi trebuie să-mi caut de mâncare. Of, ce foame îmi e! Dar ce e cu atâta gălăgie? În poiana din mijlocul pădurii animalele ţin sfat cum să-şi primească cât mai cuviincios prinţesa lor dragă. Au ajuns cu greu şi micile insecte, dar ele încă tremură de frig şi îşi usucă aripioarele la soare. Păsărelele ciripesc întruna şi îşi construiesc cuiburile mici cât o ceaşcă de ceai. Ele nu au timp de pierdut cu discuţii şi păreri. Îşi vor depune ouăle ca nişte nestemate, iar puii ce vor ieşi din găoace sunt tare flămânzi. Ele au mult de muncă în acest anotimp. Numai cucul singuratic ţine isonul celor strânşi în poiană şi îşi cântă din când în când numele ca să nu şi-l uite. În depărtări se văd cocorii. Plutesc pe cerul de cleştar ca nişte vechi corăbii cu pânze şi aduc pe aripile lor soarele ascuns pe meleaguri depărtate şi străine. Se vor odihni în lunca cea întisă şi îşi vor înălţa cuiburile puternice ca nişte cetăţi. Copiii sunt primii ce se bucură de venirea acestui cald şi blând anotimp. Ei ies cu mic cu mare la joacă prin parcuri înflorite sau pe câmpii cu iarbă moale ca mătasea. Frigul iernii i-a ţinut destul în case. Pe ogoare tractoarele ară pământul si-l pregătesc pentru următoarea recoltă. Oamenii ştiu bine că nu pot culege toamna dacă nu au muncit din greu toată primăvara. Ploile călduţe vor încolţi seminţele ascunse în pământul roditor. Întreaga natură renaşte sub bagheta magică a prinţesei Primăvara şi se îmbracă cu o haină verde nouă, împodobită cu flori multicolore şi parfumate. Fiecare dintre noi simte acest lucru şi se bucură din toată inima. Bine ai venit anotimp al vieţii şi al tinereţii! Bine ai venit la noi în ţară! Buciu Diana Teodora, Cls. a IV-a B, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea Coordonator: Prof. Anton Cristina

Primăvara Stoluri mici de rândunici Au venit acum, aici, Să ne spună c-a sosit Anotimpul îndrăgit.

Fluturi colorați și mici, Mielușei și mulți arici, Dezmorţiţi de primăvară Se joacă acum pe-afară.

Totu-i joc și voie bună, Nimeni nu-i mai ține-n strună Pe cei mici și pe cei mari, Pe adulți și pe școlari.

Raisa Maria Andrei, Cls. a III-a A, Şcoala Gimnazială Particulară “Ethos”, Craiova Coordonator: P.I.P.P. Mirea Florina


Zeița Primăverii Odată cu sosirea sa în țară, Zeița Primăvara împodobește totul cu miresme alese, îmbracă pomii în haine de flori și frunze, aduce păsările călătoare înapoi la cuiburile lor, încălzește pământul cu razele jucăușe ale soarelui, înflorește milioane de flori cu arome dulci, scutură din salcâmi o ploaie de balsamuri și aduce vesela natură la viață. Zeița Primăverii are trei surate: Zeițele Vara, Iarna și Toamna. Ea se luptă cu sora ei, Zeița Iarna, în fiecare an. Dacă reușește să câștige, imediat se apucă de pregătirea primăverii, dacă pierde, iarna mai rămâne în țară. Şi în acest an primăvara era gata de venire dar într-o zi, Zeița a văzut un colț întunecat, parcă neatins de nimeni. Ajutoarele ei i-au spus: - Se spune că acela este colțul răului și acolo stau câteva zâne conduse de un Zeu al răului nespus de puternic. - Dar eu trebuie să aduc primăvara în acel colțișor! spuse Zeița. - Poți face asta numai dacă te vei întece cu el într-o competiție de vrăji. Și apropo, niciuna dintre suratele tale nu a reușit să câștige întrecerea de vrăji împotriva lui. - Așa voi face și veți vedea că eu voi izbuti! Şi au pornit spre colțul răului care ascundea o lume întunecată, cu plante mari și negre păzite de șoareci. Părea un petic de pământ la prima vedere acel colțișor, dar când pășeai în întuneric descopereai o adevărată țară. Zeița Primăverii l-a căutat disperată pe Zeul Răului și l-a găsit cu greu prin bezna și ceața de acolo. - Te provoc la o întrecere de vrăji! îi spuse ea. Dacă o să câștig mă lași să aduc primăvara și în împărăția Ta. - Iar dacă nu o să câștigi? a întrebat Zeul. - Promit că nu mai vin niciodată la tine în împărăție! - Așa să fie! A aprobat Zeul convins că Zeița Primăvara nu are nicio șansă. Prima probă a constituit să făurirea unui curcubeu cu cât mai multe culori. Zeița a creat douăzeci și nouă de culori, pe când Zeul Răului a creat treizeci. A doua probă a fost să ceeze flori. Zeul a creat o floare urâtă și neagră, lungă de cinci metri iar Zeița a dat viață unei flori frumoase, cu tulpina de șase metri. Erau la egalitate și ultima vrajă urma să decidă învingătorul. Amândoi trebuiau să înflorească cât mai mulți pomi. Zeița Primăvara a înflorit o sută, pe când Zeul cu greu a reușit să coloreze doar douăzeci. Dezamăgit, Zeul Răului a trebuit să-și recunoască înfrângerea și să o lase pe învingătoare să aducă primăvara și în împărăția lui întunecată. Acum toată țara era pregătită pentru o primăvară perfectă. Şi-am încălecat pe-o lalea, Şi v-am spus povestea mea! Vasilovici Alexandra, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Băişeşti Coordonator: Prof. înv. primar Scutar Angelica


ŞOAPTE DE SĂRBĂTOARE A sosit Primăvara, duminica eternă a pământului! A sosit şi împreună cu prima fiică a sa, Martie, a dat glas izvoarelor, a trimis vorbă soarelui să mângâie cu razele sale acele ierbii firave şi braţele goale şi amorţite ale copacilor. Încet, încet, întreaga natură s-a trezit la viaţă. Cea de-a doua fiică a Primăverii, Aprilie, şi-a intrat în drepturi. De cum a sosit a gătit întreaga natură de sărbătoare. Pomii învăluiţi de floare privesc cum fluturaşii cercetează fiecare colţişor pentru a-şi găsi o parteneră cu care să danseze în acest ţinut de basm. Chiar şi natura este alături de oamenii care se adună în Casa Domnului pentru a retrăi chinurile prin care a trecut Iisus şi minunea Învierii. Clopotele care bat, parcă acompaniate de un cor de îngeri, ne vestesc că în curând vom lua Lumina Sfântă, care ne va face să fim mai buni, mai înţelegători, mai darnici, mai cuminţi. Înainte ca zorii să sărute geana orizontului, Crăiasa Nopţii scrisese cu aur din stele: Hristos a înviat!, iar din biserică încă se auzeau cântări sfinte, ce ne îndemnau la smerenie. După ce a treia fiică a Primăverii, Mai, va atinge cu penelu-i fermecat tabloul magic al naturii, va veni timpul Verii pe scara anotimpurilor. Eşti o răsfăţată a destinului, mereu în sărbătoare, Primăvară! Găman Ioana-Denisa, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Armăşeşti-Cernişoara, Vâlcea Coordonator: Prof. înv. primar Olescu Ileana

Spectacolul primăverii Prima dată a apărut un ghiocel. El îşi sălta lujerul mic, străveziu, în mijlocul căruia strălucea floarea albă şi curată ca neaua. A ieşit aşa, ca o bucurie parcă nici nu era cu adevărat. Apoi am văzut întâia rândunică care, ca o slovă, însemna pe albastrul cerului că iar e primăvară, apoi tot din înaltul cerului au început să zboare, în adierea vântului, mii şi mii de fluturi albi. Primăvara, fiecare zi aduce ceva nou. Razele soarelui devin din ce în ce mai vii, sparg norii întunecoşi şi se revarsă pe pământ, iar petele albe dispar una câte una. Ierburile cresc repede, iar în vârful crengilor cresc muguri verzi şi în fiecare zi înfloresc alte flori.Se arată clopoţeii albi şi parfumaţi ai lăcrămioarelor. Pământul este acoperit cu o iarbă de un verde închis, cu flori albastre de nu-mă-uita şi violete. Furnicile nu mai stau se pun pe treabă, iar albinele nu sunt mai prejos, ele zboară neobosite din floare în floare după nectar. Ce spectacol minunat ne poate oferi primăvara! Ungur George, Cls. a II-a Şcoala Primară Crivadia Coordonator: Prof. înv. primar Demeter Aurelia

Primăvara De sub mantia de nea, Se iveşte cineva, Zgribulit şi pricăjit, Ghiocelul a răsărit!

Zi de zi, mantia scade, Soarele vrea să o scalde. Să încălzească pământul, Să înveselească întreg crângul.

Totul, totul viată prinde, Plante, păsări tremurânde, Cheamă soarele la ele, Este primăvară, vere!

Fărcăşel Cosmin ,Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Comuna Tămăşeni, Neamţ Coordonator: Prof. înv. primar Fechita Luciana Petronela


RENAŞTEREA PRIMĂVERII Primăvara este anotimpul meu preferat pentru că, după o iarnă geroasă, soarele strălucitor s-a întors pe cer. Păsările călătoare au venit din ţările calde și îşi construiesc cuiburi noi în care vor trăi împreună cu puii lor. Primăvara florile înfloresc. Zambilele, narcisele, crinii, lăcrămioarele, viorelele crează un curcubeu minunat cu un parfum deosebit. În acest anotimp sărbătorim Floriile și Învierea Lui Iisus. Bunica mea îmi spune că în ajunul Floriilor fetele necăsătorite își pun sub pernă o crenguță de busuioc pentru a-l visa pe băiatul cu care se vor căsători. După Florii vine cea mai mare sărbătoare așteptată de toți creștinii, Învierea Lui Iisus Hristos. Cu această ocazie copiii merg la Biserică să se împărtășească și să treacă pe sub masă. Primăvara este un anotimp plin de bogății și miracole. Doamna Maria Teodora, Cls. a II a C, Step by Step Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi”, Fieni, Dâmbovița Coordonator: Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela

Bucuria primăverii Primăvara

Când soarele începe să încălzească Şi tot ce-i alb în jur să se topească, Anotimpul verde pare că apare Şi în jur e bucurie mare.

În livezi și pe ogoare Se aude sunet de tractoare, Câmpul, iar a înverzit Şi păsările au sosit.

Muguraşii de pe crengi se crapă, Oamenii cei harnici prin grădini sapă, Tună, fulgeră şi-i uneori furtună, Nu ne supărăm că vine vreme bună.

Primăvara, ghioceii o vestesc, Pomii iar înmuguresc, Berzele la cuib sosesc.

Copiii zburdalnici se joacă prin grădină Au aşteptat căldura ca pe o regină, Blând, căldut, mângâietor, Soarele zâmbeşte, Primăvara a venit şi ne încălzeşte.

E primăvară și florile-nfloresc, Păsărelele frumos ciripesc, Sufletu-mi înveselesc. Cula Alexandru, Cls. a III-a A, C.S.E.I. Nr.2, Bistriţa Prof. Oros-Mănarcă Adriana

Vlaic Sorina Elena, Cls. a III-a Şcoala Gimnazială Răstoliţa Prof. înv. primar Movilă Mihaela

Primăvara Primăvară, primăvară, Cu alaiul tău de flori Ai venit la noi în ţară, Să ne-ncânţi, să ne-nfiori.

Iarna rece, friguroasă A fugit din calea ta! Şi-ai rămas aşa frumoasă Ca să te pot admira!

Marinescu Barbara, Cls. a IV-a A, Şcoala Centrală, Bucureşti Coordonator: Prof. înv. primar Nicolae Doina


Primăvara

Primăvara a sosit!

După iarna cea geroasă, primăvara vine: Ghiocei, zambile, soare aduce cu sine Se topeşte-uşor zăpada, dus e Moş Crăciun, Creşte iarba pe câmpii, soarele-i tribun, Păsări cântă-n crângul verde, ies copii la joc Fără ghete şi căciulă şi fără cojoc. Creşte ziua, scade noaptea, pomii înfloresc, Zburdă mieii, râd copiii, oamenii horesc! E-anotimpul bucuriei şi-al speranţelor, Al florilor din grădină şi-al cireşelor. E frumoasă primăvara cu parfum de tei, Dar cea mai dragă mi-e vara cu vacanţa ei.

Se aude-un fâlfâit Cine oare a venit? E frumoasa primăvară! Rândunele vin în ţară, Fluturi, flori şi albinuţe Freamătă în poeniţe. Fir cu fir, cu vrednicie, Un păianjen, „broşă vie”, Ţese-o pânză fină, nouă, Ca să prind-un bob de rouă. Avădanei Răzvan, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Darova Prof. înv. primar Stan Dorina

Cadar Sarah, Cls. a IV-a C Şcoala Gimnazială Nr.11, Oradea

Prof. coord. Şaitoş Alina Loredana

Primăvara Este ceva inedit! Primăvara a sosit! Şi acum, cu mic, cu mare Vom planta câte o floare. Rândunelele vor sosi, Cuibușoare-și vor croi, Vor cânta și vor munci, Ouşoare vor cloci. Vor zbura ca să vestească Primăvara dumneavoastră! Coca Alexandru, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu, Rădăuţi Coordonator: Prof. Rusu Silvica Mihaela

Lincă Angel-Costin, Cls. I B Şc. Gimn. ”A. Odobescu”, Urziceni Prof. înv. primar Mihai Nicoleta

Şi cred în primăvară … Şi cred din nou în primăvară Şi cred din nou în ghiocei, Şi cred în flacăra nădejdii Ce izbucnește din scântei.

Şi cred în bobul de țărână Ce-ascunde-o nouă floare-n el, Şi cred că-n piepturile noastre, Iisuse, ne-ai ascuns un țel.

Şi cred în firele de iarbă De sub ruine răsărind, Şi cred în murmurul pădurii Sub pragul iernii lin foșnind.

Și cred în lacrima iubirii Urcând sub cruce spre calvar Şi cred aprins oricărei lacrimi Şi cred în primăvară iar.

Grigore Maria-Xenia, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Bogdănești, Bacău Coordonator: Prof. Grigore Mioara


DESCULŢ PE JARUL VERII Împăraţia luminii şi a căldurii se aşterne peste întreaga natură. Discul roşu al soarelui s-a ivit pe cer. Mă aflu la malul mării şi ascult valurile înspumate, care se lovesc de stâncile arzătoare şi creează un zgomot ritmic. Soarele nu oboseşte să trimită razele-i pline de jar, care mă orbesc de atâta strălucire şi măreţie. Încerc să nu simt zăduful zilei. Privirea-mi se îndreaptă spre pescăruşii care se unduiesc veseli deasupra apei, satisfăcuţi că au găsit o gustare la cină. Copleşită de emoţie şi toropită de argintul jucăuţ al soarelui, mi-am întors privirea spre pământ. Nisipul prinde străluciri de diamant, primind cu bucurie îmbrăţişarea caldă a valurilor mării. Asist la un joc de lumină şi culoare. Razele soarelui împrăştie, ca nişte săgeţi, reflexe puternice în nisipul fierbinte. Caut un petic de umbră, însă nimeni nu îndrăzneşte să dea ochii cu soarele. Marea mă îndeamnă la odihnă... Aleg să păşesc desculţ pe jarul de nisip, căutând o oază de răcoare. Boldea Melisa, Cls. a IV-a D, Şcoala Gimanzială „Grigore Antipa“, Botoşani Coordonator: Prof. înv. primar Popa Georgeta-Iulia

Nicolescu Elisabeta, Cls. a III-a, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Înv. Nicoară Ana

Chisăliţă Alesia, Cls. Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa, Coordonator: Prof. Bălănescu Camelia

Un anotimp însorit E vară. Este luna iulie. Afară este cald şi bine. Păsările zboară în stol în înaltul cerului albastru şi limpede. Fluturaşii jucăuşi se aşează curioşi pe florile colorate. Copiii adună flori cât mai frumoase şi mai unice ca să facă coroniţe. Când îi copleşeşte căldura se scaldă în piscină, apoi stau la bronzat sau se joacă în nisipul fierbinte într-un loc special amenajat pentru ei. În fiecare seară gingaşii greieraşi cântă de bucurie că este vară, cald, soare şi frumos şi încântă auzul iubitorilor micilor vieţuitoare. Vara este anotimpul preferat al multor copii pentru că este timp frumos şi este vacanţă. Savinoi Georgiana, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Nicolau”, Români, Neamţ

Coordonator: Prof. înv. primar Poenaru Maria


Vino, vino, dragă vară!

Vara

Vino, vino, dragă vară! Noi cu drag te aşteptăm, De cu zori şi până-n seară Tot pe-afară să zburdăm!

Un an patru anotimpuri are, Dar vara-mi place cel mai tare Căci noi vacanță am luat, După un an de învățat.

Cu vacanţele la mare Şi cu jocurile tale, Ce-i atrag-ntreaga zi Pe drăguţii de copii.

Cu părinții la mare vom pleca, Ne vom scălda, ne vom bronza, Castele de nisip vom construi Sunt cele mai frumoase amintiri!

Tu aduci căldură mare Şi mult soare zi de zi, Tu eşti anotimpul care Îi bucură pe copii.

Apoi vom merge la bunici, Ne vom juca cu mari, cu mici La treabă pe bunici îi ajutăm, Vara asta n-o uităm!

Micşa Elena, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Darova Prof. înv. primar Stan Dorina

Ifrim Nicolas, Cls. Preg. D, Şcoala „Alexandru cel Bun”, Iași Prof. înv. primar Rotaru Ana-Maria

Vara

Vara

După tabla înmulțirii, Dar și tabla împărțirii, Toți copiii vor să vină Perioada de odihnă.

Vara e o feerie De roş-portocaliu, Cerul i-o bijuterie Cu soarele hazliu.

Şi-a venit vacanța mare, Afară este mult soare, Toți copii vor la mare C-au parte de relaxare.

Dimineaţa e mai rece: Doarme roua peste frunze, Dar în curând o să sece, Oferind soarelui scuze.

Şi la munte este bine Că găsim suc de afine Şi avem aerul curat, De pădure-mprospătat.

Ziua-i lungă şi frumoasă, Noi stăm tolăniţi la soare, Iar a soarelui mătasă E stăpână peste zare.

Ori la munte, ori la mare De-om merge-n vacanța mare, Ne vom relaxa cu spor Pentru anul următor.

Şi-n seninul ăsta paşnic Toţi copiii-s fericiţi! În vacanţă se vor veşnic Relaxaţi şi odihniţi.

Ana Miruna Găloi, Cls. a III-a A, Şc. Gimn. Particulară „Ethos”, Craiova Coordonator: P.I.P.P. Florina Mirea

Omuţ Patricia, Cls. a IV-a C Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea Coord.: Prof. Oniţa Claudia Daniela


Văleanu Bogdan, Cls. P, Şcoala Gimnazială Maltezi, Coordonator: Prof. Radu Mioara

Martin Maria, Cls. P, Şcoala Gimnazială Maltezi, Coordonator: Prof. Radu Mioara

Vara, la ţară Abia aștept vacanța de vară la țară, la bunici! Mă fascinează de fiecare dată drumul până acolo, să văd cum lanurile coapte de grâu se unduie în adierea lină a vântului, să aud foșnetul frunzelor de porumb și să simt mirosul pepenelui galben. Dimineața, soarele să-mi mângâie creștetul capului cu razele sale blânde și să alerg desculță prin iarba împodobită cu boabe de rouă. Amiaza, să m-adoarmă la umbra deasă a nucului bătrân în care cântă cucul, ciripesc păsărelele și gânguresc porumberii. Seara, să mă dezmierde cu parfumul florilor de Regina Nopții și cântecul greierilor, iar razele gingașe ale lunii să-mi vegheze visele. Așa de frumoasă- i vara la țară! Popa Diana Ionela, Cls. a II a B, Școala Gimnazială Nr. 3, Zimnicea, Teleorman Coordonator: Instit. Paraschiv Doina Elena

Vara Ce fumoasă ești tu vară, Când te-ntorci la noi în țară, Vii cu tot alaiul tău Şi ne bucuri tot mereu!

Pe copii îi faci să râdă, Pe părinți, să se destindă, Școala cetate o faci, Numai pentru cercetași.

Aduci căldură, veselie, Vacanță, mare bucurie, Timp și vise împlinești, Tot mereu, mereu uimești !

O gătești și-o pregătești, Școală de vară o numești, Ca să vină toți la ea Şi să nu stea singurea.

Becheş Nicuşor, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş

Coordonator: Prof. înv. primar Purenciu Mihaela


Vara aurie

Vara

Cerul e albastru, Soarele strălucitor, Este foarte cald, Iar eu în râu mă scald!

Vara, în vacanţa mare, În munţi mergem la plimbare, Respirăm aer curat Şi ne punem pe jucat!

Cireşe, căpşuni şi pepeni Ne aduce vara-n dar, Vine iar vacanţa mare După un an şcolar.

Marea întinsă şi albastră Înveseleşte vacanţa noastră, Noi în valuri înotăm Şi pe plajă ne bronzăm.

Călţiun Ariana, Cls. Pregătitoare B

Crestescu Ardelean Ania, Cls. P B,

Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Prof. Nedelcu Corina Emilia

Trebuian Larisa, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. Nedelcu Corina Emilia

Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Prof. Kovacs Sorina-Anica

Petre Maria, Cls. Pregătitoare B Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. Nedelcu Corina Emilia

Noapte de vară S-a lăsat noaptea peste sătucul de lângă dumbrăvioară. Când a apărut pe cer luna sclipitoare, o regină a noptii a ieşit dintre florile de mărgăritare din inima dumbrăvii. Începând să păşească, ea priveşte spre cer şi zăreşte printre stelele ca nişte făclii pe sora sa, Zâna Viselor. Multe păsărele-n cuiburi o privesc cu duioşie când trece prin izvorul cu perle care susură cu zgomote mici şi cristaline. Vântul suflă ca o adiere uşoară, purtând licuricii pe petalele parfumate ale florilor tinere. Ei se aşază în părul reginei, ca un voal sau o corană. În unele seri, când pe cer apar stele căzătoare, toate se împrăştie pe rochia ei, răspândind un lin ecou în dumbravă. În zorii zilei, toate se retrag ca şi cum nu ar fi fost acolo... E vară. Arşiţa zilei e topită de răcoarea nopţii, doar ca în ziua următoare soarele să stăpânească din nou peste zi, iar luna peste noapte. E miracolul nopţii de vară... Buzlea Andreea, Cls. a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr.11, Oradea Coordonator: Prof. Şaitoş Alina Loredana


Vara

Vara

Simt în suflet bucurie mare, Afară e căldură și mult soare, Fetițele fericite, adună flori, Împletesc coronițe și răspândesc fiori

Vara-i cald, vremea-i frumoasă, Toate florile-nfloresc, Viaţa-i dulce, fabuloasă, Eu la mare mă petrec.

Vara anotimpul bucuriei A îngălbenit si grâul în câmpie, Iar macii roșii îl înveselesc Copii veseli cu drag îl privesc.

Pe nisip eu stau la soare Şi îmi chem valurile , Să vorbesc cu ele tare, Să-mi adun gândurile.

E vară, vară, în apă ne scăldăm, Legăm prietenii şi mult ne bucurăm, Fructe, soare, flori, vacanța mare Le așteptam cu multă nerăbdare!

Vară! Vară te-aş ruga, Stai aici nu mai pleca! Îmi placi mult şi te iubesc! Vară, vară nu greşesc! Budău Denisa, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Tămăşeni, Neamţ Prof. Fechita Luciana Petronela

Hârlav Denis Ilie, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Răstoliţa Prof. înv. primar Movilă Mihaela

Vara Îmi place vara Cu tot alaiul ei, Îmi place vara Cu parfum de tei.

Îmi place vara S-admir macii de câmp, Chiar dacă uneori Lacrimi pe obraz îmi curg.

Îmi place vara În splendoarea ei, Cu soare, veselie Şi cânt de prichindei.

Lazăr Rebeca, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială „I. Petrovici”, Tecuci Coordonator: Înv. Doca Ecaterina

Calancea Marius, Cls. a III-a A, Şc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Rădăuţi Prof. Pâţu Nicoleta Laura

Chiran Daria, Cls. a IV-a A, Şc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Rădăuţi Prof. Safriuc Georgeta


Vacanţa mare Vara este anotimpul meu preferat pentru că soarele îşi trimite razele peste sat, zilele sunt călduroase şi vremea numai bună pentru joacă. Cât e ziua de mare mă joc cu prietenii şi vecinii mei pe uliţa satului. Aici ne întâlnim şi jucăm ascunsa, facem concurs cu rolele sau cu bicicletele, uneori încingem câte un fotbal până când mingea sare peste gardul caselor din apropiere. Nu ratăm nici joaca cu pisicile şi căţeluşii noştri zglobii care ne însoţesc mereu pe maidan. Care mai de care ne lăudăm cu animăluţul nostru, ba că ar fi de rasa nu ştiu care, ba că ştie să facă ceva inedit, ba că este mai dresat decât al vecinului. Joaca noastră ţine până când mamele noastre ne strigă la masă sau înserarea se lasă peste noi. Parcă zilele de vacanţă sunt prea scurte. Niciodată nu ne săturăm şi nici nu terminăm jocul. Poenaru Cristian-Constantin, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Nicolau”, Români

Coordonator: Prof. înv. primar Poenaru Maria

Lupşa Andrei, Cls. P, Liceul de Arte Sabin Păuţa, Reşiţa Coordonator: Prof. Bobescu Niculina

Irimuş Rebeca Andreea, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Recea Coordonator: Prof. Tămaş Teodora Anca

Vara

Vine vara

Baloane colorate Pe cerul senin plutesc. Copiii le adoră, Copiii le iubesc! Cu ele ne jucăm, Cu ele ne distrăm, Prin parcul însorit Noi vara alergăm.

Vine vara, vine vara! Cu cireşe coapte, dulci, Ploi albastre, ploi şi fluturi Şi fâneţe albe-n lunci.

Nosal Roxana Maria, Cls. P Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Prof. înv. primar Bobescu Niculina

Vine vara, vine vara! Hai la munte, hai la mare! La bunici hai, la cireşe! Vine vara cu mult soare! Mica Daria Maria, Cls. a II-a, Şcoala Gimnazială Lucieni, Dâmboviţa Prof. înv. primar Stan Nicoleta


Prietena mea, vara Vara ne-aduce prea multă lumină şi culoare Şi-atunci căutăm cu toţii un petic de răcoare, Dar unde să-l găsim din plin, Când soarele se joacă de-a v-aţi ascunselea Cu norii pufoşi şi noi nu ştim? Cu pielea ca de ciocolată, Fugim negreşit la gârla cea lată. Acolo ne certăm pentru un ochi de baltă Cu toate broaştele care de ciudă crapă. Dar nu-i nimic, căci barza Rada Atât aşteaptă ca să-şi prindă prada. Cu ciocul lung şi ascuţit ca un foarfece Pândeşte printre sălcii statice. Mai târziu vom mânca din livada bunicii Cireşe zemoase şi caise gustoase, Vom citi până seara la umbra unui nuc bătrân O carte cu un zmeu hapsân.

Puchianu Erica, Gr. Mijlocie, Gr. cu P.P. Nr. 2, Slobozia Prof. Dorobanţu Roxana

Frumoasă-i vara şi mă joc cu ea, Căci este cea mai bună prietenă a mea. Frăţilă Bianca Ioana, Cls. a IV-a B, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea Prof. înv. primar Anton Cristina

Vara

Puşcaş Naomi Mariana, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Recea Prof. Tămaş Teodora Anca

Vara este anotimpul fericirii, Când noi copiii luăm vacanța Şi căldura ne topește gheaţa. Când fluturii, ca un curcubeu, Pictează flori în aer Şi ne bucură cu sclipirea lor. Vara este anotimpul copiilor, Ce se joacă și aleargă desculți prin bălți, Când soarele cu razele lui strălucitoare Şi cerul albastru, senin Stau de vorbă ca doi prieteni. Vara este vie și are un zîmbet larg. Doamna Maria Teodora, Cls. a II a C, Step by step Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi”, Fieni

Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela

Vicovan Otilia, Cls. a IV-a,

Şc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Rădăuţi

Prof. Rusu Silvica Mihaela


Toamna, anotimpul meu preferat La ora de limba română am primit ca temă de redactat o compunere despre anotimpul nostru preferat. Aflat la birou, nu mă pot hotărî despre ce să scriu, aşa că plec în misiune de documentare. Intru la fratele meu mai mare în cameră şi-i cer să mă ajute: - O, ce simplu! Scrie despre vară, nu-i vacanţa mare cât un anotimp? Nu acum facem tot ce poftim? Am plecat apoi spre tata, care se afla în garaj. I-am spus şi lui dilema în care mă aflam, iar el mi-a răspuns încântat: - Băiete, cel mai frumos anotimp cred că este iarna, când ninge şi zăpada se aşterne la munte ca o plapumă pufoasă. Scrie despre iarnă şi darurile ei minunate! Am zâmbit în timp ce mă îndreptam spre mama, deoarece ştiam foarte bine că tatei îi place mult să schieze şi adoră anotimpul alb, dar eu tot nehotărât am rămas. Mama e în bucătărie şi ne pregăteşte cina. Se gândeşte câteva clipe şi îmi spune că cel mai frumos anotimp nu poate fi decât primăvara, când întreaga natură renaşte şi grădina ei înfloreşte ca un adevărat colţ de rai. Ştiţi, mamei îi plac florile şi le îngrijeşte cu mult drag. Mi-am spus în sinea mea că doar bunica mă poate ajuta, ştie ea mai bine decât noi toţi. Multe anotimpuri s-au scurs în viaţa ei!... - Dragul meu nepoţel! Cel mai frumos anotimp este atunci când sufletul tău se bucură la apariţia primelor sale semne. Gândeşte-te pe care îl aştepţi tu cel mai mult şi vei şti că acela este preferatul tău. M-am întors în camera mea, cunoscând de data aceasta răspunsul. Anotimpul meu preferat este toamna. Aştept de fiecare dată cu nerăbdare sosirea acestuia, deoarece ştiu că urmează să începem şcoala şi că îmi voi revedea colegii dragi după o vacanţă întreagă. Fiorul prieteniei ne umple la toţi sufletul şi suntem tare bucuroşi să ne revedem. Ador să urmăresc transformările ce au loc în natură. Soarele palid abia se mai zăreşte de sub perdeaua norilor cenuşii. Ziua scade, noaptea creşte şi totul în jur începe să se schimbe. Întreaga natură îşi îmbracă hainele ruginii. Vântul nemilos lasă mai apoi copacii suferinzi, care întind ramuri goale spre cer. Frunzele se aştern pe pământ, ţesând în fiecare zi covorul foşnitor ca de aramă pe care păşeşte cu mândrie regina florilor de toamna, crizantema. Păsările călătoare se pregătesc de plecare. Stoluri după stoluri întunecă zarea, vâslind pe apa albastră a cerului. Se îndreaptă grăbite spre ţările soarelui. Micile vieţuitoare îşi adună provizii pentru iarnă, umplând cămările ca nişte harnice gospodine. Oamenii strâng de pe câmpuri roadele toamnei, lăsând în urmă oştiri înfrânte de porumb. Din viile si livezile se culeg coşuri cu struguri parfumaţi şi mere roşii ca obrajii copiilor. Cămările se umplu încet cu toate bunătăţile, iar harnicii gospodari se mândresc cu roadele lor de peste an. Am citit mai apoi compunerea familiei mele. Cu toţii au fost încântaţi de textul scris, dar au rămas surprinşi să afle că fiecare dintre noi preferă un alt anotimp. Bunica a avut dreptate când ne-a spus că toate anotimpurile au frumuseţea lor aparte şi fiecare ne alegem anotimpul după sufletul nostru. Anotimpul meu aduce bucurie, bogăţie şi transformare. Creţ Tudor Alexandru, Cls. a IV-a B, Şcoala Gimnazială “Oltea Doamna”, Oradea Coordonator: Prof. înv. primar Anton Cristina


A venit toamna

Culorile toamnei

Au plecat spre ţări cu soare Păsările călătoare, Căci la noi e frig şi plouă, Frunzele-au căzut şi ele.

A venit toamna ceţoasă, Umedă şi friguroasă, A venit aşa de-odată, Cu trena ei colorată.

În cămară adunate Stau la sfat fructele coapte, Nu este greu de ghicit: Ce anotimp a sosit?

Frunze galbene în zbor, Alunecă-ncetişor Pe pământul umezit - Toamnă, bine ai venit!

Anotimpul frunzelor uscate, Coşurilor cu roade încărcate, Anotimpu-n care noaptea creşte Şi în care vremea se răceşte.

- Bun găsit, toamnă bogată! Bun sosit la noi! Ne-ai lipsit atâta vreme, Din parcuri şi din zăvoi.

Sbarică Alexandru, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Darova Coordonator: Prof. Stan Dorina

Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“, Şofronea, Arad

Cristea Bogdan, Cls. a IV-a,

Coordonator: Prof. Raţiu Diana

Vartic Darius Gabriel, Cls. a II-a C, C. N. „C.D. Loga”, Caransebeş Prof. Dobromirescu Anesia Marilena

Luncă Alexandra, Cls. a III-a, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Înv. Nicoară Ana

Toamna Toamnă harnică și bună Pe la noi tu ai ajuns? Ai adus și nuci și mere Şi livezi cu prune dulci?

De aceea ești iubită Și ești foarte prețuită, Pentru fructele gustoase Din cămările-ndesate.

Noi copiii te iubim Deoarece nu uiți nicicând Să ne dai cu sârguință Fructe bune, moi și dulci.

Noi știm bine, dragi copii Că un fruct mâncat pe zi Ne aduce sănătate, Curaj, forță și de toate !

Uliţă Maria Alexandra, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş, Coordonator: Prof. înv. primar Naghi Elisabeta Edit


Rugină de toamnă Toamna

Pomişoru-ngălbeneşte Şi de toamnă rugineşte, Iar plăcerea mea este Să adun frunze regeşte. Şi când florile se uscă, În cămară pun zacuscă. Pun şi gem, pun şi compot, Până umplu raftul tot. Şi de-acum toamna să vină, Am cules tot din grădină!

Toamna este anotimpul Roadelor bogate Şi-al vântului, şi-al ploii, Şi-al meselor îmbelşugate. Mergem din nou la şcoală, Mai buni elevi să fim Şi după vara lungă, Cu drag ne întâlnim.

Savescu Alessia Maria, Cls. a II-a C, Step by Step C. N. „Traian Lalescu”, Reşiţa Prof. înv. primar Komendat Livia Prof. înv. primar Guţu Felicia

Copacii-s goi de frunze, Iar dimineaţa are Şi rouă şi răcoare Şi ziua rece pare. Era frumoasă vara Cu soare şi vacanţă, Dar vine şi ea, toamna, Cu raze de speranţă.

Bucuriile toamnei În livada dintre vii Fructele s-au copt, copii. Mere roșii, aurii, Gutui și pere gălbui Piersici cu puf ca de pui, Prune, perje albăstrii Şi multe nuci maronii. Toate mă îmbie iar, Să le culeg și-n acest an, Pentru că sunt hărnicel, Mă sui iute-n copăcel Şi culeg fructele toate, Să mănânc pe săturate. Grigore Mădălin, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Bogdănești, Bacău Prof. Grigore Mioara

Ne luăm ghiozdanu-n spate Şi mergem bucuroşi, Spre şcoală şi spre clasă Că suntem curioşi: Ce ne mai fac colegii, Ce ne spune nou doamna ... Cam asta se întâmplă La noi în clasă, toamna. Vernon Mara, Cls. a II-a A Freinet Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea Prof. înv. primar Pop Daniela

Sosirea toamnei Iată, toamna a sosit! Cu dese ploi s-a împodobit, A adus şi vânturi line Pentru copilaşi ca mine.

Merele s-au înroşit, Perele s-au îngălbenit, Şcoala iarăşi a venit Cât sunt eu de fericit!

Ciorbă Petru, Cls. P D, Şcoala „Alexandru cel Bun”, Iaşi Coordonator: Prof. înv. primar Rotaru Ana-Maria


Rusen Emanuel, Cls. Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Coordonator: Prof. Bălănescu Camelia

Stoian Andrei, Cls. Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Maltezi Coordonator: Prof. Radu Mioara

Toamna Este luna septembrie, este toamnă. O zână cu rochie din frunze ruginii a sosit. Vacanța a zburat ca un stol de rândunele. Soarele auriu mângaie din nou pământul amorțit. Razele soarelui sunt din ce în ce mai palide. Marea de verdeață care acoperea pământul se îngălbenește. Peste coroana de foc al copacilor, adie vântul tomnatic, scuturând frunzele multicolore. Frunele căzute oferă pământului un covor pufos. Vietățile se grăbesc să-și adune cu hărnicie provizii pentru iarnă. Păsările călătoare pleacă vâslind în înălțimi pe cerul trist în locuri mai călduroase. Ele lasă în urmă cuiburile și locurile unde au stat în anotimpul cald. Pomii fructiferi se scutură din cauza frigului de afară. Fructele aurii, gustoase, frumos mirositoare ajung în cămară. Toamna este un anotimp îmbelșugat și plin de culoare. Ea ne-a adus un belșug bogat de fructe și legume. Copiii așează fructele pe rafturi plini de bucurie. Ei adulmecă mirosul și aromele plăcute ale fructelor și admiră cu plăcere culorile lor. Mere roșii, galbene și verzi s-au adunat din belșug în cămară și stau pe rafturi ca niște globuri de aur și aramă. Gutui pufose, burtoase și aromate s-au adunat în cămara toamnei așteptându-și rândul la compoturi și dulcețuri. O grămadă de nuci sunt în sacii mari și burdușiți iar prunele își așteaptă cu nerăbdare rândul la cazanele de făcut magiun sau tuică. Strugurii ajung în butoaie de lemn care aproape dau pe dinafară și mustul lor e dulce și bun ca mierea. Plouă încet, domol, agale. Peste satul meu această ploaie e o binecuvântare cerească. Păsările stau uimite, zgribulite sub stresina caldă și meditează. E semn că trebuie să se pregătească de plecare. Toamna este un anotimp plin de culoare, farmec și schimbare. Această schimbare se instalează pe nesimțite și o trăiește fiecare din noi. Păsările pleacă, copiii încep școala și se vor pregăti pentru un nou început, oamenii se pregătesc pentru un nou anotimp. Totul este o nouă schimbare și un nou început. Eftimie Ticusan Marlis, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Apold, Mureş

Coordonator: Prof. înv. primar Purenciu Mihaela


Povestea unei Frunze de toamnă - Dragii mei, mult nu am să mai trăiesc. Sunt o frunză galbenă și bătrână și, peste puţin timp, am să părăsesc acest copac minunat. De aceea, vreau să vă spun o poveste foarte frumoasă, pe care mi-a spus-o bunicul meu, într-o primăvară, pe când eram un mugur mic. Pe vremea bunicului meu, ţinutul era condus de un crai înţelept și bun, dar care avea un necaz mare: prinţesa, fiica lui, era grav bolnavă și niciun doctor nu-i găsise leacul. În pădure locuia un băieţel sărman, al nimănui. Iubindu-l şi el pe crai și știind că pomul acesta e fermecat, a venit și i-a spus: - Pomul meu drag, ştiu că eşti fermecat, dă-mi, te rog, un leac pentru domniţă! Pomul îl ascultă și îi dărui o frunză fermecată. Băiatul a dus-o repede la castel și domniţa a fost salvată. Craiul a dat poruncă să fie ocrotit pomul. - Dragii mei, nu trebuie să fii important ca să faci un bine! Zâna Toamnă, care ascultase fermecată povestea frunzei, a prins-o în palma ei chiar în momentul în care s-a desprins de pe ram şi, de atunci, o păstrează cu drag lângă inima ei. Mădălina Briana Vieru, Cls. a III-a A, Școala Gimnazială Particulară Ethos, Craiova Coordonator: P.I.P.P. Florina Mirea

Ionce Teodora, Cls. a IV-a, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Breşneni Nicoleta

Olariu Andrei, Cls. Pregătitoare A, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Coordonator: Prof. Drăgilă Ozana

TOAMNA Toamnă magică, tu eşti Mai frumoasă ca-n poveşti. Cu parfum tu ne îmbii S-alergăm cu toţii-n vii.

Nuci şi struguri rubinii, Toamna ne aduce iar, Pete multe de culoare Printre frunze călătoare.

Visători la vara caldă Bruma stă acum să cadă. Ne întoarcem către şcoală, Umplem toţi sala cea goală.

Stanciu Miruna Alexandra, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială „I. H. Rădulescu”, Urziceni

Coordonator: Prof. înv. primar Şerbulea Mihaela Veronica


Copiii şi Toamna Este o zi frumoasă de toamnă în care puţinii nori cenuşii se zăresc pe cer. Covorul de frunze ruginii a acoperit toate străzile. Acum, printre aceste frunze, ne strecurăm privirea şi ne gândim la o călătorie pe alte meleaguri, unde totul este deosebit. Acolo copacii sun din turtă dulce, frunzeles de ciocolată iar ploaia – suc de portocale. Norii sunt ascensoare până la vise şi luna un bec ce ne luminează cărarea. Acest tărâm este locuit de copii care se joacă cu gutuile ca nişte mingi săltăreţe şi transformă merele în farfurii zburătoare cu care vizitează toate planetele. Duc pe fiecare planetă câte un strop de toamnă, sau câte o frunză ruginie pentru a le da culoare. Eu rămân să mă joc în caruselul din acadele şi să jonglez cu perele aurii. Dar un clovn hazliu mi-a transformat fructele în baloane pe care le-a spart rând pe rând. Atunci, neavând ce să mai fac, am coborât pe scară până pe Pământ. Frunzele multicolore ale Toamnei foşneau purtate de adierea uşoară a vântului zburdalnic. Aici, jos, era o Toamnă a poveştilor, a magiei, a visului unui copil care iubeşte ciocolata. Lehaci Gabriel-Sebastian, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Băişeşti Coordonator: Prof. înv. primar Scutar Angelica

Anotimpul arămiu A sosit pe meleagurile noastre cea mai darnică fiică a bătrânului an. Ea a adus multe fructe gustoase şi muncă din plin. Toamna le-a cernut copacilor un veşmânt de aramă. Pe rochia ei s-a aşternut un covor de frunze multicolore. Soarele nu mai încălzeşte cu putere pământul, dar trimite din când în când câteva raze mai călduţe. Norii plumburii acoperă cerul senin de astă-vară. Ziua scade, iar noaptea creşte. De tristeţe se ofilesc câmpiile şi pădurile, se tulbură apele, iar cerului i se înnegurează privirea. Natura îmbătrâneşte. Păsărelele au plecat spre tărâmuri necunoscute. Negurile se lasă în urma lor, perdeluind zările. Când vine toamna, natura plânge şi codrii îşi pierd veşmântul verde şi frumos. Frunzele răvăşite de asprimea vânturilor dansează în văzduh. Crengile copacilor au devenit rare şi pustii, lipsite de cântecul păsărelelor care te făcea fericit. Toamna este anotimpul curcubeului de culori, parfumuri şi arome, dar şi anotimpul ce dă startul unui nou an colar. Buzura Robert Alexandru, Cls. a IV-a, Liceul Tehnologic “Ioachim Pop”, Ileanda Coordonator: Prof. înv. primar Mihuş Camelia Mirela

Toamna Toamnă, tu când vii la noi, Ne aduci vânt mult şi ploi, Însă tot tu în cămară, Ne dăruieşti o comoară.

Legume, fructe, de toate, Păstrăm pentru sănătate, Culegem, le conservăm, Pentru toată iarna avem.

Toamnă, toamnă ruginie, Ciorchinii s-au copt în vie, Îngălbeneşti frunzele, Iarba şi livezile.

Toamnă, noi cu toţii stim, Esti frumoasă, te iubim! Iosub Alin ,Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Comuna Tămăşeni, Neamţ Coordonator: Prof. înv. primar, Fechita Luciana Petronela


Hanko Lavinia Ecaterina, Cls. a II-a A, C. N. „Traian Doda”, Caransebeş Coordonator: Prof. Corneanu Chenti Nina

Bodnariuc Ayan Andrei, Cls. P B, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Coordonator: Prof. Kovacs Sorina Anica

A SOSIT TOAMNA! A sosit anotimpul toamna! Odată cu toamna începe și noul an școlar. Toamna, frunzele copacilor se îngălbenesc și cad, formând pe pământ un covor de toată frumusețea. Odată cu sosirea toamnei, nopțile sunt mai lungi și mai răcoroase, iar dimineața este ceață și cade bruma. Uneori plouă, iar razele soarelui nu mai sunt atât de puternice. Păsările călătoare pleacă spre țările calde. Putem asemăna toamna cu un hambar plin cu tot felul de bunătăți. În grădini oamenii adună tot felul de legume pe care le-au semănat primăvara, iar în livezi se adună fructele și în podgorii strugurii din care se face vinul. Florile trebuie pregătite pentru iarnă. Le ducem în casă la loc mai cald pentru a nu îngheța. Pe câmp agricultorii ară pământul, iar gospodinele pun murături și dulcețuri pentru iarnă. Școlarii mergla școală pentru a învăța lucruri noi și interesante. Toamna este un anotimp frumos și bogat. Kriszta Zsaklin, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“, Şofronea, Arad Coordonator: Prof. înv. primar Raţiu Diana

Vacaru Alexandru, Cls. a II-a C, C. N. „C.D. Loga”, Caransebeş Prof. Dobromirescu Anesia Marilena

Varlan Alexandra Maria, Cls. a II-a C, C. N. „C.D. Loga”, Caransebeş Prof. Dobromirescu Anesia Marilena


IARNA Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc în văzduh şi se aştern într-un covor din ce în ce mai pufos. Zăpada scânteietoare împodobeşte copacii cu ghirlande ce par ca nişte figurine de zahăr. Soarele nu mai este darnic şi nu mai are putere. În câteva ore s-a aşternut un covor alb si pufos. Toţi copiii au ieşit din case gros îmbrăcaţi şi echipaţi cu săniuţe şi patine. Pe străzi se aud numai ţipete de copii bucuroşi de sosirea iernii. Unii se bat cu bulgări, iar alţii construiesc oameni de zăpadă. Deşi iarna este cumplită şi viscolul frământă lumea, derdeluşul este plin de copii veseli cu obrajii aprinşi. Casele pitite sub căciuli mari şi albe sunt înconjurate de un câmp imaculat de omăt. La streşinile caselor atârnă ţurturi de cristal. Pe străzi, gheaţa arată ca o imensă oglindă. Pe geamuri s-au format flori sclipitoare. Este un peisaj mirific: covorul moale şi pufos de zăpadă domină pământul care pare adormit. Singurele urme de viaţă le reprezintă copiii gălăgioşi, fumul care se ridică deasupra caselor şi instalaţiile ce împodobesc străzile, vitrinele şi copacii. Seara s-a aşternut pe neaşteptate şi toţi s-au retras la casele lor. Gerul a pus stăpânire pe întreg satul peste care s-a lăsat o linişte apăsătoare. Iarna a venit Şi ne-a dăruit O mare de zăpadă, În curţi şi pe stradă. Sranko Dominik, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“, Şofronea

Coordonator: Prof. înv. primar Raţiu Diana

Messer David, Cls. Pregătitoare, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Coordonator: Prof. Bălănescu Camelia

Covianici Flavia, Cls. a II-a, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Stefanovici Elena

Anotimpul alb S-a dat în lături toamna Ca să sosească iarna, Săniile zboară, Copii-s zgribuliți,

Afară ninge-ntruna, Părinți, voi nu veniți? Un om de zăpadă Azi noi vom construi,

Un morcov, cu o oală Pe cap i-o vom trânti. În jurul lui ne vom juca Şi vom trăi în lumea sa.

Crăciun Maia, Cls. P D, Școala „Alexandru cel Bun”, Iași, Coordonator: Prof. înv. primar Rotaru Ana-Maria


Farmecul iernii Din nou, iarna s-a așezat peste sat. Copacii sunt încărcați cu flori albe de nea căzute din înălțimile văzduhului. O perdea de fulgi pufoși și gingași, mângâie zâmbetul cald și luminos al copiilor aflați la derdeluș. Pe derdelușul de catifea albă și scânteietoare, se aud mii de glasuri de copii. Chipurile vesele și îmbujorate zboară pe sănioare. Zâmbetele cristaline copiilor se împletesc cu clinchetele de clopoței și derdelușul se umple de culoare. Oamenii de zăpadă stau de strajă ca niște soldați. Au cușma pe-o ureche și privesc veseli, jocul copiilor. Săniuţele legate una de alta sunt ca niște vagoane care așteaptă să plece în călătorie. Trenulețul magic al iernii şuieră printre troiene. Este joc și armonie. Dar înserarea se lasă. Copiii trebuie să plece către case. Sunt supăraţi că noaptea a venit, dar veseli că mâine se vor întâlni din nou. Ce frumoasă este iarna, cu zăpada ei cu tot! Ivanciu Andra Gabriela, Cls. a IV-a, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Stancea, Județul Călarași Coordonator: Prof. înv. primar Ivan Ramona Nicoleta

Crăciun de poveste Crăciunul, o sărbătoare preaiubită în care toți creștinii se adună și se bucură împreună. De Crăciun, lumea împodobește bradul mereu verde cu beculețe colorate, beteală bogată și lungă, globuri în diferite modele, clopoței aurii și steluțe sclipitoare. Toți ne învăluim casele în lumină, sănătate și binevoință. Să nu uităm de vestitul Moș Crăciun, cel cu barba albă ca zăpada, cu haina mare și roșie și sacul cu daruri pe care le oferă copiilor pentru a le lumina Crăciunul. În familia mea, această sărbătoare este primită cum se cuvine. Mama gătește bucate alese, cum nu se mai găsesc la alte case. Eu și sora mea pregătim locuința cu decorațiuni festive. Tata face toate celelalte lucruri, dar tot el ne spune povești în seara de Ajun. Așa frumos povestește! Are talent de orator. Îmi amintesc exact cum spunea tata povestea de anul trecut: Fata care a salvat cadourile de Crăciun. “ - Era iarnă. Era ger. Frigul se instalase de mult. Întreg tărâmul a fost acoperit de un voal alb. Luna parcă plângea cu fulgi argintii ce făceau un dans grațios pe cer. Moș Crăciun era gata să dea primul cadou când a observat că sacul dispăruse... - I s-a furat? Cine i l-a luat? De ce i s-a furat sacul? îl întrerupse speriată sora mea. - Vei vedea, a spus tata. Să continuăm... Deşi îl cuprinse disperarea, Moşul nu a arătat... A ieşit tiptil afară şi, cu mâna tremurând de furie, l-a sunat pe Rudolf. Până acesta să răspundă, copiii din casă au năvălit pe Moş. - Moşule, unde ai plecat? Unde sunt jucăriile noastre? plângea cel mai mic dintre ei. Pentru prima, acesta nu avea răspuns, nu ştia ce să facă, încotro s-o apuce... - Ţi-ai uitat sacul afară? se auzi o voce caldă de fetiţă. Mirarea Moşului fu fără margini când văzu, sub bradul din faţa casei, un sac roşu. Când îl deschise observă alte jucării. Atunci a înţeles. Acea fetiţă văzuse ce s-a întâmplat şi a umplut sacul cu jucăriile ei. Moşul i-a mulţumit din priviri...” Ne-am trezit zâmbind. Era dimineața de Crăciun. Familia se reunea la mătușa mea. Stăteam sub brad și ne bucuram de spiritul sărbătorii: să stăm împreună, fericiți. Crina Ioana Lăcrimioara, Cls. a IV-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 7, Reşiţa Coordonator: Prof. înv. primar Ardeleanu Cristina


IARNĂ ORI BA? Ninge. Copacii, ca nişte soldaţi muţi şi reci, stau de strajă pământului adormit. Casele şi-au pus cuşme argintii. Stratul de omăt e atât de înatl, că îmi ajunge, uneori, până la genunchi. Copiii au ieşit la joacă. Unii se dau cu sania, alţii fac oameni de zăpadă. Chiar şi adulţii au ieşit din case, să-şi amintească de clipele frumoase ale îndepărtatei copilării. Eu, sora mea, Ioana şi verişoara Bianca, ne-am bătut cu bulgări de zăpadă. Fiecare şi-a făcut grămezi de bulgări şi o ascunzătoare şi de acolo atacam. Ce m-am mai distrat, mai ales când am ochit-o pe verişoara mea şi ea a început să mă alerge! Mama şi tata stăteau la fereastră şi chicoteau. Parcă ar fi dorit să se joace şi ei, ca altădată. Au lăcrimat. Şi-au adus aminte de iernile de altădată, când zăpada era cât casa şi un ger de crăpau pietrele! – Denisa, ştiu că e cald şi frumos afară, dar tot se răceşte mâncarea! Era bunica. Am visat cu ochii deschişi. Nici gând de iarnă. Mă aflu în ograda bunicii, mi-e bine, iar soarele râde de mine cu gura până la urechi! Mitoşeriu Denisa Maria, Cls. a IV-a D, Şcoala Gimanzială „Grigore Antipa“, Botoşani Coordonator: Prof. înv. primar Popa Georgeta-Iulia PE CUVÂNTUL MEU DE IARNĂ! Viscolul, prieten bun cu Iarna, s-a cazat înapoi, undeva, prin Europa. După el, în vreo trei zile, au venit şi norii suri, care s-au pus pe tors degrabă. Au ieşit şi copiii afară, bucuroşi, fără teamă de frig şi boală. Cât vedeai cu ochii, erau numai „tovarăşi de zăpadă“. Pe străzi se ridicau văzând cu ochii adevărate cazemate de zăpadă. Iar bulgării zburau în aer, cu zecile. Deodată, însă, Iarna s-a supărat şi nu şi-a mai scuturat niciun fulg din cojoc: „De ce să mai zăbovesc pe-aici? Oricum va veni Primăvara şi mă va alunga.“ Şi-a făcut bagajele şi-a plecat, fără să-i pese de copilaşii care aşteptau în stradă, cu inimile rupte bucăţele. Ciudat e că oamenii aflaţi în expediţie la Polul Nord, nu au dat de niciun sloi de gheaţă, de niciun fulg, niciunul. Locul în care, pe vremuri, puteai face scufundări în oceanul de omăt, s-a preschimbat într-un deşert de nerecunoscut ... La un moment dat, au pornit cu toţii în căutarea Iernii. Au găsit-o în Laponia, lângă Moş Crăciun, cu un pahar de ciocolată caldă în mână: - Mi-am luat şi eu o vacanţă, oameni buni! ... Pe cuvîntul meu de iarnă: cu toţii merităm o vacanţă! Popovici Ioana, Cls. a IV-a D,, Şcoala Gimanzială „Grigore Antipa“, Botoşani Coordonator: Prof. înv. primar Popa Georgeta-Iulia

Sărbătorile iernii Iarna cu zile geroase Are sărbători frumoase, Aduce pentru copii Saci întregi cu jucării.

Lângă bradul sclipitor, Copiii urează-n cor: „Bradul nostru-mpodobit Îţi urează bun venit!”

Moş Nicolae deschide drumul Şi apoi vine Crăciunul, Cu desaga încărcată Moşul ne bate în poartă.

Altă dragă sărbătoare Este Anul Nou, zi mare, Când colindătorii-n prag Vin şi sorcovesc cu drag.

Anyşoreac Dariana, Cls. a III-a, Şcoala Gimnazială Darova Coordonator: Prof. înv. primar Stan Dorina


Ioniţă Alexia Izabela, Cls. a II-a A, C. N. „Traian Doda” Caransebeş Coordonator: Prof. Corneanu Chenti Nina

Alungulesei Denisa, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa, Coordonator: Prof. Pinoşanu Graţiela

Iarna la noi Totul a început cu temperaturi scăzute şi cer înnorat. Noaptea a venit cu ceaţă. În dimineaţa următoare, o pernă moale de zăpadă a acoperit drumurile şi curţile. Casele purtau pălării albe. Acum încă ninge. Fulgii pufoşi sunt de diferite dimensiuni. Ei se topesc imediat ce îi atingi. Dacă îţ ridici capul, poţ vedea milioane de astfel de fulgi, care cad din cer şi ating în zbor pământul. Cei mai fericiţi sunt copiii, care abia aşteaptă să meargă cu sania. Patinoarele au fost şi ele deschise şi sunt pline nu doar de copii, ci şi de adolescenţi, sau chiar de adulţii care petrec momente frumoase, alături de cei dragi. În sat, multe câmpii, care în vara anului trecut erau pline de culturile agricultorilor, sunt acum adevărate pârtii. Peste tot, se aude râsul copiilor şi strigătul lor: "Pârtie!". La câţiva metri distanţă, poţi vedea şi “vedetele” sezonului: oamenii de zăpadă. Copiii pregătesc cărbunii pentru ochi, nasturii pentru haina omului de zăpadă, de asemenea, morcovi pentru nas şi o oală în loc de pălărie. Fetele sunt spălate de băieţi cu zăpadă. Copii şi adulţi, cu toţii au obrajii rumeni şi complet îngheţaţi. Când intră în casă, mamele îşi aşteaptă copiii cu lapte cald şi biscuiţi, mere şi cozonac ... şi căldura sufletului lor de mame. Szucs Karina, Cls. a II-a A Freinet, Şcoala Gimnazială Nr. 11, Oradea Coordonator: Prof. înv. primar Pop Daniela

Omul de zăpadă Dintr-un bulgăre de nea Am făcut un om de nea. Avea nas şi-o gură mică, Şi l-am botezat Ionică. Primăvara a sosit.

Soarele l-a şi topit, I-a topit picioarele ... Din Ionică a rămas, O guriţă şi un nas.

Gal-Anca Darius, Cls. a II-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Coordonator: Prof. înv. primar Pinoşanu Graţiela


Iarna

Iarna

Iarna

Ia uite, măi, Oprişor, A căzut un fulg, uşor! A venit şi-un norişor… Când mai vine-un mărţişor?

Iarna-i geroasă şi rece, Are o mantie de nea, Nu te lasă, nu poţi trece, Hai, să facem ce vrea ea!

Iarna a sosit în sat, La bunici noi ne-am mutat. E vacanţă. E Crăciun. Vine Moşul drag şi bun.

A plecat o boare, S-a ivit un vânt mai mare! A trecut o blândă toamnă, S-a instalat stăpâna iarnă!

Haine groase îmbrăcăm, Cizmuliţe încălţăm, Săniuţa o luăm Şi la derdeluş plecăm.

Sania am pregătit Zorile cum s-au ivit. Frigul azi nu mai contează, Nu mâncăm pân’ la amiază.

Apărută-i Doamna Nea, Invitatul de onoare! Cu plapuma de catifea, A-ngheţat oraşul-aşa!

Cât e ziulica mare, Săniuţa fuge tare. Însă noaptea vine, vai! Hai cu toţi acasă! Hai!

E-aşa mare bucuria... O-mpletim cu ştrengăria, De iarnă ne bucurăm, În zăpadă ne-aruncăm!

Floarea Ioana, Cls. a IV-a A, Şcoala Centrală, Bucureşti Prof. Nicolae Doina

Bulai Gabriel, Cls. a III-a, Şc. Gimn. Tămăşeni Prof. Fechita Luciana Petronela

Hălmăjan Ionela, Cls. a IV-a, Şc. Gimn. Nr. 11, Oradea Prof. Oniţa Claudia Daniela

Filca Elena, Cls. I, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Codilă Monica

Modrigan Sergiu Andrei, Cls. a IV-a Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Breşneni Nicoleta

Muntean Marian, Cls. I, Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, Reşiţa Coordonator: Prof. Codilă Monica

Turnea Fabian, Cls. a II-a A, C. N. „Traian Doda” Caransebeş Coordonator: Prof. Corneanu Chenti Nina


O seară de poveste Iarna a împodobit cu flori de gheaţă totul în jur … Pomii par îmbrăcați în rochii albe, dantelate. Perdeaua înserării se lasă ușor. Acesta este momentul preferat al zilei pentru mine. Mama se așază în pat lângă mine și povestea serii curge frumos, încântându-mi auzul și imaginația. Vocea mamei e caldă, dând un farmec aparte poveștilor din fiecare seară. ,,Departe de sat, tocmai la marginea pădurii, trăia un tăietor de lemne cu familia sa. Într- o iarnă geroasă, bărbatul fiind plecat de mai multe zile la munca lui, mama a văzut că sacul cu făină se terminase. Ar fi plecat ea până în sat să cumpere altul, dar drumul era lung și copiilor le era frică să rămână singuri. Le era foame, dar când vedeau că mama se pregătea de plecare, se prindeau de hainele ei plângând. Biata mamă nu mai știa ce să facă. A ieșit în ogradă, a adunat zăpada în trei bulgări mari, pe care i-a așezat unul peste altul. Bulgărelui de sus, cel mai mic, i-a pus ochi din cărbune, nas din morcov roșu și o pălărie mai veche. Tot din cărbuni i-a făcut nasturi, iar acum bulgării arătau ca un bătrân îmbrăcat în cojoc alb: într-o mână o mătură, și-n alta o pipă mare din lemn. Mama i-a chemat pe copii la geam și le-a arătat că nu mai aveau să rămână singuri ... Așa cum stătea cu mătura ridicată, omul de zăpadă părea că vrea să sperie pe oricine s-ar fi apropiat cu gând rău. Copiii s-au liniștit. Când mama s-a întors din sat, cei mici erau deja atașați de omul de zăpadă, așa încât sau apucat și ei să facă alții în jurul casei. De atunci, cum cade prima ninsoare, copiii adună zăpada în bulgări mari și fac din ei oameni de nea.” Simt buzele mamei pe frunte și plec ușor, de mână cu Moș Ene spre Țara Somnului. Poate voi întâlni copiii din povestea mamei. Mură Vlad Ionuț, Cls. a III-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocșa Coordonator: Prof. înv. primar Poroineanu Milora

Vartic Darius Gabriel, Cls. a II-a C, C. N. „C.D. Loga”, Caransebeş Coord.: Prof. Dobromirescu Anesia Marilena

Bodnărescu Cristian, Cls. a IV-a A, Şc. Gimn. „Mihai Eminescu”, Rădăuţi Coordonator: Prof. Safriuc Georgeta


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.