ON magazine nr 1 by Alec Pop

Am cântat cu

Converse ALL stars Povestea unei mărci rebele

Numărul 1 • 2007

DRUMUL SPRE GLORIE 4 tineri actori pe care pariem

de la tv la www Televiziunea online pentru toți

Agentul nostru IT&C

6 Dragoș Bucurenci despre ecologie

Andrei Crăciun știe multe despre mașini

Despre muzică pe net cu Florin

Cu Alinax pe internet

14 Sfaturile Wandei

13 Metropotam ghidul urban

ON: [ intro ]

VISEAZĂ!

TRĂIEȘTE

AM CÂNTAT CU

FIECARE CLIPĂ! CONVERSE ALL STARS Povestea unei mărci rebele

Scepticii numesc un vis care durează 12 ani obsesie patologică. Scepticii îţi spun să renunţi la el, să te concentrezi pe lucruri imediate. Scepticii nu cred în tine. Scepticii cred în compromis. Ei sunt un rezervor infinit de sfaturi „bune“. De ce să îţi pornești o afacere, când poţi să ai un job comod în care nu faci nimic? De ce să te apuci de graffiti, când poţi să vopsești mașini? De ce să faci o vară de practică, dacă poţi câștiga o mie de euro servind cafele în Ibiza? De ce să facem o revistă care să spună ceva, când putem umple niște pagini cu poze și bârfe? Scepticii au multe de spus despre viaţa ta și a mea. Scepticii mă enervează! Visele ne aparţin. Sunt valoroase chiar dacă nu sunt listate la bursă. Planurile noastre de viitor valorează mai mult ca PIB-ul României. Dacă vei da pagina, vei cunoaște oameni care au avut curajul să-și ducă visele până la capăt. Actori, artiști, cântăreţi – tineri români care au crezut în talentul lor și au reușit. Dacă vei da pagina, vei vedea cum se ajunge de la o idee bună la legendă. Converse sau Pixar, două mărci istorice, au fost la vremea lor vise, sau, cum zic scepticii, obsesii. La fel și Liga Campionilor – un vis al unui jurnalist în 1954. Un vis părea acum câţiva ani și revenirea echipelor românești în această competiţie. Dacă vei da pagina, vei vedea că visele merită visate și trăite. Trăiește fiecare clipă! Ţintește sus! Ai răbdare! Merită! Vlad Ioan Tăușance

DRUMUL SPRE GLORIE /VNœSVM t

ștept revista asta de la 16 ani. De pe vremea când exista o singură revistă pentru tineri, care mă enerva teribil. Au trecut vreo 12 ani de atunci și revistele pentru tineri au continuat să mă enerveze. Nu mi-a păsat însă nici măcar o secundă, eu aveam revista mea, doar în cap, e adevărat. A durat ceva timp până să găsesc echipa alături de care să transform un vis în 80 de pagini tipărite. Dar a meritat. A durat ceva timp până când am găsit un brand, Vodafone, care să creadă în visele și planurile noastre. Dar a meritat.

4 tineri actori pe care pariem

DE LA TV LA WWW Televiziunea online pentru toți

UN PROIECT VODAFONE Editor: S.C. Supercar S.R.L. Adresă: Str. Vasilea Milea 2F, et. 6, sector 6, 061344, București. Telefon: 021 307.91.71, 021.307.91.72 revistaon@supercar.ro, office@supercar.ro Redactor-șef: Vlad Ioan Tăușance Secretar de redacție: Mona Voinescu Art Director: Alec Pop DTP: Cornel Radu Director General: Alexandru Ciocâlteu Director Editorial: Andrei Crăciun Director Executiv: Alice Predescu Colaboratori: Sânziana Fănică, Jean-Lorin Sterian, Carp Popescu, Alina Floroi, Răzvan Codorean, Sașa Pop, Ioan Lupan, Mihai Lungu. Foto: Camil Dumitrescu, Dragoș Savu, Guliver Producție: Doru Măxineanu Tipar: G. Canale & C Publicitate: Newline Media House Adresă: Str. Năstase Pamfil 22, sector 2, București Telefon: 031 805 9464/5 Fax: 021 2115118 Email: office@newlinemedia.ro Mulțumim: Vlad Nancă, Famous Brands, Sinboy, Starcom Media, Cinema Pro, Pepsi, Mirela Vescan, Alina Marin, Iulia Popescu, Margaretha Ley (Calea Victoriei nr. 60-64), Irina Schrotter (Calea Victoriei nr. 83-85), Meli Melo – (Str. Mendeleev nr. 10), Famous Brands (Plaza Romania, et. 1), It (Plaza Romania, et. 1), Superstar (Str. Mendeleev nr. 33).

news: [ telecom ]

I PREM

Design de la Porsche

Numele Porsche e o garanţie pentru designul elegant şi spectaculos, iar această regulă nu se aplică doar la maşini. O dovadă este noul telefon conceput de laboratoarele Porsche Design pentru Sagem. Designerii au rămas credincioşi principiilor după care proiectează şi maşinile: cele mai bune materiale, linii curate, funcţionalitate extremă şi tehnică de vârf. A ieşit un terminal compact din aluminiu, cu carcasa atent finisată, foarte rezistent. Codul PIN poate fi înlocuit cu o amprentă digitală, impunându-se astfel un nou standard pentru personalizarea mobilului. Nu am loc să intru în detalii despre funcţii, pot să vă zic doar că nu-i lipseşte practic nimic important. P’9521 va fi inclus în curând în ofertele Vodafone. Stai cu ochii pe ele! www.porsche-design.com

Motorola Z8 Dacă intri în mod regulat pe www.vodafone.ro știi deja că de ai o ofertă în premieră pe România: telefonul Z8 de la Motorola. Lansat în primăvara acestui an, Z8 este echivalentul mobil al unui home-cinema. Punctul lui forte este ecranul TFT cu 16 milioane culori perfect pentru a te bucura din plin de conţinut multimedia. Se mai laudă cu o cameră video de 2 megapixeli, Bluetooth, USB, GPRS, Java, MMS, Email și MP3 Player. Sistemul de operare este Symbian, iar memorie internă este de 90 MB. www.vodafone.ro

COOL 6

Carp Popescu este trimisul nostru special în misiuni imposibile tehnologic.

Gphone și Hangarul 18 Carp Popescu

Pasionat IT&C

Gphone, prescurtarea de la Google Phone, este poate unul dintre cele mai discutate concepte pe net din ultimele săptămâni. Nu există nimeni din exteriorul companiei care să poată susţine că a văzut Google phone. Nu există niciun punct de vedere oficial. Dar, ca și în cazul monstrului din Loch Ness, numărul de „specialiști“ care știu în mod categoric despre ce este vorba crește rapid. Zvonul despre Gphone este în piaţă de mult timp, existând un eveniment care a aruncat gaz pe foc – recenta cerere pentru un brevet legat de plăţile mobile. Google brevetează astfel un sistem de plată bazat pe SMS pentru a plăti prin mobil diverse servicii. Suma este retrasă automat din contul tău de bancă sau îţi apare pe factura de telefonie mobilă. Ce ar putea aduce nou Gphone? Cu Google Talk odată instalat, ar fi un adversar

pentru Skype, permiţând utilizatorilor să efectueze convorbiri pe internet, adică GRATIS (sau aproape gratis, oricum). Există și un scenariu potrivit căruia G oogle ar putea evita complet operatorii GSM folosind internetul mobil. Totul este în acest moment pură speculaţie. Pe de altă parte, Gphone ar putea fi de fapt un sistem de operare care să includă atât motorul de căutare, cât și serviciile Google – Gmail, Google Maps, G oogle Documents, Google Spreadsheets, Calendar și Reader, ideal pentru toţi cei atinși de microbul RSS. De fapt, sunt multe servicii care ar trebui să fie listate aici. Cele mai multe nu sunt însă integrate într-un soft mobil. Mulţi analiști s-au declarat sceptici cu privire la posibilitatea ca Google să renunţe la modelul său de business profitabil și să intre în industria de hardware. E greu să decelăm informaţia deoarece Gphone este ca Hangarul 18 de la Roswell, secret, închis și misterios. Puţini știu dacă Gphone există cu adevărat, dar avem deja un grup serios de fani, iar telefonul fantomă are deja propria lui pagina pe Wikipedia.

news: [ muzică » tech ]

Zune sună bine

Florin Grozea este obsedat de net, gadgeturi și muzică.

! T HO

Microsoft a lansat o nouă serie de playere audio-video. Seria Zune 2 include un model de 80 de GB și două modele cu un spaţiu mai mic de stocare ce folosesc memorii flash de 4 sau 8 GB. Playerele comunică cu PC-ul prin Wi-Fi, dar se înţeleg și între ele. Se pare că fiecare aparat va conţine o carte de vizită digitală completată cu preferinţele posesorului. Astfel utilizatorul va putea să știe mai multe despre omul cu care schimbă muzică. Pare util. www.zune.net

Muzica noastră toată pe net Florin Grozea

DJ pe iPod Dacă te gândești la DJ-ing, sau dacă vrei pur și simplu un accesoriu cool pentru iPod-ul tău, e cazul să te apuci de strâns bani. A apărut Numark iDJ2, un aparat care imită o consolă de DJ cu două playere. Odată ce iPod-ul este conectat la consolă poţi să te apuci de mixat sau chiar de scratch-uri. iDJ2 poate să reproducă în același timp două piese diferite de pe același iPod, dar poţi să-i conectezi și un al doilea aparat. Ai pitch pentru controlul vitezei piesei, ai egalizatoare pentru bași și înalte, ai mufă pentru căști. Ai tot ce-ţi trebuie ca să te apuci de treabă. www.numark.com

PARTY!

HI-Q

Sunt prea pasionat de muzică și prea dependent de internet. Prietenii zic că sunt un „geek“, adică un împătimit al tehnologiei. Hai să vă povestesc cum netul vă poate distra fără să fie ilegal, să dăuneze sau să îngrașe! Primul articol, am emoţii… De ce să citești rândurile astea? Doar ai DC++ și nu crezi că e mare scofală dacă piratezi sau încalci legile! De ce să-l asculţi pe „ăla de la Hi-Q“? Pot să-ţi răspund la această întrebare (deși presimt că era retorică): download-ul digital nu este doar ilegal în cele mai multe cazuri, ci și dăunător. Te plafonează, te face să fii la fel ca toţi ceilalţi, un robot fără imaginaţie… Iar eu am alternativa care o să-ţi placă! Pentru că pe DC++ și torrente nu poţi fi surprins, acolo vei găsi doar muzica pe care toţi o ascultă. Așadar vei găsi 95% manele și porno… Dar tu nu vrei asta, nu-i așa? Astăzi îţi propun ReverbNation.com, un site pe care găsești foarte multă muzică, din toate genurile. E adevărat că artiștii

sunt în marea lor majoritate necunoscuţi, dar vei fi surprins să vezi câtă muzică bună este acolo! Până la urmă și Linkin Park sau Zale erau necunoscuţi până la primul lor hit comercial, dar asta nu înseamnă că nu auziseși muzica lor… Sau că nu-ţi plăceau. ReverbNation este un site unde artiștii își pot promova muzica și concertele pe internet, iar ascultătorii de muzică, adică tu, eu și vecinii noștri de bloc, pot găsi muzică de peste tot din lume. Poţi folosi ReverbRadio, cel mai simplu mod să descoperi muzica de pe site. Alegi genul muzical, dacă vrei cei mai noi sau cei mai populari artiști, poți chiar alege să asculți doar trupele din zona în care locuiești! Cam aleator, dar e un bun început. Un alt mod de a descoperi este opţIunea Browse by Genre, unde alegi genul și primești rezultatele, în funcţie de fani sau ascultări. Așadar, ReverbNation.com nu o să îţi înlocuiască Winamp-ul și colecţia de muzică, dar cu siguranţă o să-ţi înnoiască lista de artiști, mult mai aproape de sufletul tău decât (aceiași) zece artiști de la radio. Data viitoare: cum descoperi muzica nouă cu vechile Hi5 și MySpace. www.e-ok.ro

news: [ eco » ong ]

Un versant cucerit

Dragoș Bucurenci este jurnalist, scriitor și președintele ONG‑ului „Salvați Delta“.

Se poate și așa! Un versant din Dorna Cândrenilor, Munţii Călimani, a fost redat pădurii. O sută de voluntari au plantat 10.000 de puieţi pe o suprafaţă de 20.000 mp în cadrul proiectului „Verde 003“. Președintele Traian Băsescu a plantat, alături de voluntari, în mod simbolic, copăcelul cu numărul 10.000, marcând astfel încheierea primei faze a proiectului. Voluntarilor li s-au alăturat Marcel Iureș, Ada Milea, Răzvan Mazilu, Cătălin Ștefănescu și Radu Naum. www.tasuleasasocial.ro

Despre incendiu și arta conversaţiei 2 săptămâni în plus Gap a lansat un nou tricou care îi completează gama de produse (RED). La cumpărarea unui astfel de produs, o parte din preţ este donată în contul unei organizaţii care luptă împotriva răspândirii SIDA în Africa. Tricourile au imprimat textul „2 weeks“ – „2 săptămâni“, adică perioada de tratament pentru un bolnav pe care o „cumperi“ odată cu tricoul. Campania (RED) este susţinută de companii ca Motorola, Converse, Emporio-Armani, American Express și Apple, dar și de personalităţi și vedete, printre care John Legend, autorul hitului „Stereo“. www.joinred.com 10

(RED)

Dragoș Bucurenci

„Salvați Delta“

Între încălzirea globală și prostia universală sunt tot atâtea legă‑ turi câte există între un politici‑ an american din zilele noastre și un filosof creștin din veacul al XVII‑lea. Totul e să cauţi să înţe‑ legi despre ce e vorba înainte de a-ţi da românește cu presupusul. Nu știu câţi dintre voi aţi văzut „Un adevăr incomod“, filmul în care Al Gore vorbește despre fenomenul încălzirii globale, dar știu foarte mulţi români care au deja o părere despre acest film. E o meteahnă bizantină de care scăpăm greu: discutăm la nesfârșit de spre sexul îngerilor, dar ne e greu să aruncăm o privire peste metereze și să vedem cu ochii noștri incendiul pe cale să înceapă. Mai înainte ca românii să fi priceput cu ade vărat cum stă treaba cu acumularea de gaze cu efect de seră și creșterea temperaturi lor, a înflorit și la noi Clubul Necredincioșilor Entuziaști care voiesc progresul cu orice

preţ și, prin urmare, știu pertinamente că toată teoria asta cu încălzirea globală e un fel de apă de ploaie. Prin veacul al XVII-lea, un filosof creștin, pă rintele calculului probabilistic, le propunea celor mai puţin credincioși următorul „pa riu“: dacă Dumnezeu există, răsplata cre dinciosului este infinită, în vreme ce, dacă El nu există, pierderea este minimă. Dacă, în schimb, Dumnezeu nu există, răsplata ne credinciosului este minimă, iar, dacă El exis tă, pierderea este infinită. Este, prin urmare, mai profitabil să crezi decât să nu crezi. Pesemne că raţionamentul lui Pascal n-a reușit să aducă prea mulţi atei pe calea credinţei, dar a deschis calea spre teo ria jocurilor, un domeniu extrem de fe cund și în zilele noastre. „Pariul lui Pas cal“ poate fi asumat și în cazul teoriei încălzirii globale. Dacă nu facem nimic, pierdem totul sau câștigăm infim. Dacă facem ceva, câștigăm totul sau pierdem infim. Inteligent ar fi să facem ceva. Pu teţi începe vizionând filmul „Un adevăr incomod“. Restul va veni de la sine. www.bucurenci.ro

news: [ auto » eco ]

Undeva, în viitorul nu prea îndepărtat

Vrăjit de mașini când era mic, plătit să le testeze când s-a făcut mare.

Vei putea merge cu mașini care au câte un motoraș electric în fiecare dintre cele patru roți, așa cum este conceptul Volvo ReCharge, prezentat anul acesta la Frankfurt. Bateriile sale litium-polimer rezistă 100 km și se încarcă de la o banală priză sau, în caz de nevoie, de la motorul Flexifuel alimentat cu biocombustibil. Sau, de ce nu, vei conduce o Honda FCX care se laudă cu o autonomie de 570 km și nu elimină decât vapori de apă. Cum? Se folosește integral de e pile de combustie pe bază de hidrogen. harg

Re C

Deja printre noi Până una alta, uite ce poți cumpăra de pe la noi, dacă te vrei în avangarda luptei cu consumul și cu noxele. De la Toyota poți lua un Prius, un hibrid care combină un motor pe benzină și un motor electric, rezultatul fiind o emisie CO2 de 104 g/km. Volkswagen propune modelele BlueMotion, nimic altceva decât niște mașini normale, diesel, aranjate pe ici, pe colo pentru a consuma și a polua mai puțin. Recordul îl deține Polo cu un consum mediu de 3,8 litri/100 km și o emisie CO2 de 99 g/km. Golf-ul se laudă cu 119 g/km, iar Passat-ul cu 136 g/km. Sau, dacă vrei „premium“, aștepți modele echivalente de la Mercedes (BlueTec), de la Audi (e) sau de la BMW (modele echipate cu sistem Start-Stop), toate neputând întârzia mai mult de câteva luni. La Saab găsești deja gama BioPower, care include chiar și un cabriolet, dar mașinile trebuie alimentate cu bioetanol (E85) care are șanse să fie importat oficial în România din 2008 (până atunci însă, merg și cu benzină normală). Probabil că ulterior se vor hotărî și alții să aducă mașini FlexFuel, BioFlex, EcoFlex etc.

PRIUS

Mașina corectă Andrei Crăciun degustător de mașini

Acum e doar o modă și până să se transforme în obicei va mai trece niște timp. Însă ecoautomobilul trebuie să crească repede, asemeni lui Făt-Frumos. N‑are încotro, e obligat. Băieții de la Bruxelles s-au săturat ca băieții din California să dea tonul când vine vorba de mașini corecte. Unde corecte înseamnă eco-prietenoase și s-au săturat înseamnă că au dat cu pumnul în masa producătorilor și vor ca, începând cu 2012, nici o mașină să nu emane mai mult de 120 de grame de CO2 pe kilometru. Partea bună e că, arși la palmă cu legea, producătorii nu vor mai face doar concepte futuriste și cercetări mai mult de ochii lumii, ci vor goli conturile trimițând părăiuții unor ochelariști harnici care să găsească soluții tehnice aplicabile în serie mare. Partea proastă ar putea fi faptul că automobilul, cel de care omenirea pare îndrăgostită, s-ar putea să se schimbe pentru totdeauna. Dar, așa cum s-a trecut de la plinuțe la slăbuțe când vorbim de femei, vom învăța repe-

de să trecem și de la mașina musculoasă și epatantă la cea bâzâită și conștientă. Însă până când hoardele de ingineri vor striga într-un glas „Evrica!“, lăsându-ne pe toți să înțelegem că au găsit soluția care să ne miște pe toți, mai ieftin și mult mai curat, automobilul corect nu o să fie un obicei, pentru că e mai scump. Și‑atunci, n-are cum să fie decât noul copil teribil al modei, care, după ce s-a născut la Hollywood, a crescut în America și s-a școlit în Europa, a venit și prin România să-și întărească personalitatea. Aici a dat de greu, pentru că în țara lu’ nimănui nu-i pasă, ai viață grea dacă ești o mașină care te bagi în priză, mergi cu hidrogen sau cauți la pompă bio-combustibil. Totuși, chiar și așa timid, mașina corectă scoate capul și pe la noi. Mai o Mihaela Rădulescu își ia o Toyota Prius, dar păstrează și SUV-ul Cayenne, mai un Porsche România lansează gama Volkswagen BlueMotion și plantează câte un copac pentru fiecare mașină vândută, mai un ministru conduce un Saab BioPower cu toate că bioetanolul trebuie importat special pentru mașina lui… Cam 5% eco-credință și 95% imagine-voință, dar dacă punem floare lângă floare, chiar și cu forța, tot primăvară se cheamă că este, până la urmă.

news: [ event ]

Festivalul Naţional de Teatru

Metropotamul este un animal imaginar și urban care bifează toate evenimentele și iese foarte des în oraș.

54 spectacole. 25 regizori români. 92 reprezentaţii în toate teatrele bucureștene, la Opera Naţională București, Teatrul Naţional de Operetă București, Circul „Globus“, Centrul Naţional al Dansului, la metrou, sau la Sibiu. Așa s-ar putea caracteriza, în cifre, cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru care va avea loc în perioada 2-15 noiembrie. Un regal de teatru, care pe lângă invitaţii internaţionali propune încă două secţiuni foarte interesante: Fenomenul Teatrul ACT și Fenomenul Teatrul Masca. O să vedeţi foarte multe spectacole importante și incitante, de la puneri în scenă somptuoase la experimente minimaliste. www.fnt.ro

Pet Shop Boys amânat

Îmi amintesc de Pet Shop Boys de pe vremea când apăreau pe Super Channel. Mai știți canalul ăla de muzică, pe care-l vedeam imediat după Revoluție? Băieții ăștia doi (Neil Tennant și Chris Lowe) erau ceva fascinant pentru mine, alături de Peter Gabriel, Björk sau Smashing Pumpkins. Așa încât mare mi-a fost bucuria când am aflat că vin și la noi. Știam toți – concertul era programat pe 19 octombrie –, dar din nefericire moartea managerului trupei îi impiedică pe cei doi să mai vina la data stabilită. Data la care vor concerta este 25 noiembrie 2007. Nu se schimbă nimic în ceea ce privește biletele, dar dacă nu mai poți să ajungi la concert pe 25 o să primești banii înapoi. S-au pus în vânzare 4.000 de bilete, iar la o oră după ce au fost postate pe internet se vânduseră deja trei sute. www.petshopboys.co.uk

Un an bun pentru concerte Metropotam

Site urban

Știți ce sunt aceia vânători de furtuni? Sunt cei care trăiesc prin prognoza meteo, pândesc tornadele și aleargă după ele sperând probabil să dea de vrăjitorul din Oz. De când Uniunea și-a deschis braţele reci către noi, ne-a lovit o furtună de concerte, pe care nu e nevoie să le urmărești, plouă singure în ureche. Anul muzical a început devreme cu slovenii de la Laibach, pentru care Sala Agronomia a fost mare, și cu irlandezii șugubeţi de la Therapy?, pentru care Fire a fost mic. Prima jumătate de an visele fanilor au zburat numai către B’Estivalul din iunie și prezenţa încă de neconceput a lui Marilyn Manson lângă Alice Cooper. Până atunci nerăbdarea s-a consumat cu Blind Guardian, Gogol Bordello, Bob Sinclar, George Michael și Incubus, The Rasmus și Prodigy la Coke Live, festival cu un potenţial pe care încă nu și-l exploatează. După B’Estivalul care ne-a arătat că și aici se poate organiza bine un festival, chiar și într-o parcare, la începutul verii alergătorul după muzică bună a respirat

greu cu gândul la ce va urma, dar a continuat, neobosit: Tori Amos, Sepultura, Rolling Stones (care au bătut recordul de public până acum, umplând tot Stadionul Naţional), Lake of Tears și Black Eyed Peas și va urma, va urma… Epicentrul furtunii muzicale a fost la București, însă și restul ţării a fost atins de vălurile muzelor: trei zile fenomenale de Artmania la Sibiu, cu Within Temptation și My Dying Bride și mai tarziu cu Jethro Tull. Târgu Mureș s-a fălit iar cu Peninsula, Roșia Montană cu FânFestul și iarba verde, iar Vama a sărbătorit 5 ani de Stufstock cu Dandy Warhols și Toy Dolls. Ce va urma? Luna octombrie sărim dintr‑un concert într-altul: începem cu prezenţa neașteptată a celor de la Muse, concertul amânat al celor de la Chemical Brothers, revin Uriah Heep, urmează Pink Martini și încheiem luna cu Deep Purple, care ar fi putut să concureze cu The Stones, însă e mediatizat modest. Pentru anul următor așteptăm să crească pelicanii electro la Delta Music Fest, să se facă și mai mari Peninsula, FânFestul și Stufstock-ul, până să ajungă la nivelul „Insulei“ Sziget. Sighișoara va putea să se reinventeze? B’Estivalul ar putea oare să fie și mai tare? Sau Artmania? Așteptarea va fi plăcută. Bucureștiul nu mai doarme. Ţara nici atât. www.metropotam.ro

news: [ party » club ]

Dublu impact

Vanda este cea mai cunoscută fată-DJ din România și un adevărat expert în clubbing.

Sasha, supranumit „The Son of God“, și Digweed (a.k.a. „omul-cu-prea-puţine-cuvinte“) îţi sărbătoresc în Kristal petrecerea indiferent de data la care te-ai născut. Vino alături de ei și nu-ţi fie frică să-i spui celui de alături „Happy Birthday“. Nu numai că sunt foarte scumpi împreună, dar se și pare că îi poţi vedea din ce în ce mai rar la pupitru. Kristal îți aduce cadoul perfect în dublă ofertă: Sasha & Digweed. www.clubkristal.ro

Revine Circo Loco! Spune-mi ce muzică asculţi… În noiembrie, Sunrise ne aduce din nou cea mai sigură reţetă de party: Circo Loco. Brandul de petrecere „Circ Nebun“ s-a născut la Ibiza în 1999 și a încins atmosfera de fiecare dată când a apărut pe afișe. De ceva vreme, sub numele Circo Loco mixează și românii Rhadoo și Pedro. Vom avea două petreceri, una la Craiova (vineri 2) și una la București (sâmbătă 3), iar la butoane vor mixa: Tania Vulcano, Argenis Brito, Rhadoo, Pedro și Raresh. www.sunrise.ro

5 DJ!

Wanda

DJ, producător & om de TV

…ca să-ţi spun cum te îmbraci! Dintotdeauna, muzica și-a găsit sursa de inspiraţie în emoţie, inspirând la rândul ei culorile și îmbrăcămintea pe care o purtăm. Să fie oare sunetul o forţă, o entitate, un cumul de energii în stare să dea naștere creativităţii noastre vestimentare? Felul în care te îmbraci spune foarte multe despre muzica ta. Sport, casual, avangardist, sexy… sunt doar câteva dintre stilurile prin care o persoană poate fi citită ca o carte deschisă! Adevarate ţinute de party! Asta poartă oamenii care au parafa de clubberi… de la tineri urbani sofisticaţi până la femeile curajoase! Mergi la Tania Volcano, la Villalobos, la Digweed? Mergi la Fabrik, la Ibiza, la Miami sau la Kristal? Petreceri peste petreceri! Aici nu numai că impresionăm, dar și dansăm! Este un must să porţi: jeanși, rochii mini, fuste plisate, veste – toate din

materiale confortabile și tinerești – evident pentru fete. Pălării haioase, dresuri colorate, șosete în dungi, botine înalte, mănuși fără degete, curele, accesorii vesele. ,,Nu vă fie frică de combinaţii care ar rușina până și un papagal“ spun designerii de la Custo, un brand dedicat pentru clubberi! Fii curajoasă și nu mai investi în a provoca. Lasă Cavalli și opulenţa! Apleacă-ţi ochii și ideile către H&M sau, de ce nu, Manoush sau Yamamoto. Investește în calitate și nu în cantitate. Baieţii trebuie să aibă toată aria de jeanși, tricouri printate în culori explozive, cu ilustraţii speciale, stenciluri și detalii decorative, broderii sau accesorii dintre cele mai inovatoare. Uitaţi de tricourile mulate, lanţuri și parafele curelelor cu marca la vedere! Există Diesel, Replay, Energie sau, de ce nu, Alexander McQueen și Dsquared. Creativitate, atitudine sau vulgaritate? Depinde de tine! Sunt doar câteva dintre ideile cu care sunetul îţi trasează inconștient o linie vestimentară! Ai grijă ce alegi să te reprezinte. Hainele nu sunt făcute doar pentru a acoperi anumite părţi ale corpului! Așa că… spune-mi ce muzică asculţi ca să-ţi spun cum te îmbraci!

news: [ tech » online ]

Pentru profesioniști

Alinax își petrece 70% din timp online. În rest doarme.

Indiferent care e viciul tău: shootere, strategie sau simulatoare auto, ăsta e gadgetul suprem. Se numește n52te și este o minitastatură pentru dependenţii de jocuri pe calculator. Fiecare tastă poate fi programată după gusturi și nevoi, iar designul gamepad-ului este perfect din punctul de vedere al ergonomiei. A fost conceput special pentru cei care preferă competiţiile multiplayer, optimizând timpii de reacţie și confortul în timpul jocului. Frumos, nu? www.n52te.com

G AM

O altă faţă a prieteniei Alinax

De colecţie Twingo Nokia este un model nou-nouţ dezvoltat de Renault împreună cu producătorii finlandezi de telefoane mobile. Mașina vine la pachet cu un Nokia 6110 Navigator dotat cu GPS. Sistemul audio al mașinii are 140 W, permite andocarea unui iPod, iar comenzile pot fi accesate și de pe telefon. Sistemul hands-free vine ca dotare standard, iar telefonul se conectează la el prin Bluetooth. Twingo Nokia este disponibil doar în două culori, alb și negru, iar preţul sare puţin peste 12.000 de euro. www.renault.com

alb și negru

Digital ninja

Dacă ești printre cei care au știut să zică „underscore“ în timp ce mulţi alţii spuneau „liniuţăjos“, trebuie că ai deja cont pe Facebook, cea mai populară reţea de socializare a momentului. Dacă nu ai încă, fii pe pace, este o chestiune de zile până când vei primi o invitaţie pe mail. Virusul Facebook a intrat in România și se împrăștie văzând cu ochii. Am o groază de prieteni și cunoscuţi, dar nu comunic în mod constant cu toţi, deși împărtășim interese comune. De când mi‑am adăugat vreo 16 contacte în Face‑ book, am aflat că prietena mea din Finlan‑ da este brunetă, că nu mă potrivesc deloc la gustul pentru filme cu cel puțin trei din prieteni și că o fostă colegă de facultate a vizitat recent Grecia. Iată echivalentul de acum al găștii unite în adolescenţă. Reversul medaliei este că în momentul când rupi prietenia cu cineva, nu mai are

cum să îţi vadă nicio mișcare. Adio întâlniri întâmplătoare pe stradă ca în viaţă: pe net poţi să dai cu Shift+Delete. Facebook e foarte bun pentru organizare pe găști. Dezvoltat la origine la Universita‑ tea Harvard din SUA, el s-a răspândit prin universităţile americane, apoi indiene și eu‑ ropene. Deși asigură circulaţia informaţiei, asta nu explică succesul pe care îl are: locul 6 în clasamentul de trafic din Statele Unite și cel mai popular obiect de consum după bere, sex și iPod printre studenţii americani. Este un mare agregator. Poate că asta este explicaţia. Aici poţi să îţi ţii pozele, un blog, să fii la curent cu ce fac priete‑ nii, să postezi și alte tipuri de fișiere, să te joci cu diverse aplicaţii. Este piaţa de schimb pentru identităţi cea mai deschi‑ să de la inventarea tiparului. Pe internet se vorbește pe la colţuri că Fa‑ cebook ar fi un organism malefic, care urmărește doar să facă dolari prin vânzarea datelor personale care sunt înregistrate pe site. Deși a primit oferte de cumpărare și de la Google și de la Yahoo!, Facebook încă așteaptă să facă un măritiș bun. Va fi proba‑ bil una din cele mai mari vânzări din istorie. www.facebook.com

news: [ tech » online ]

Cărţi electronice Se spunea despre carte că este un obiect care nu va dispărea nciodată şi nici nu va putea fi îmbunătăţit. Sony Electronics nu este de acord, aşa că a lansat a doua generaţie de aparate „Reader Digital Book”. E vorba despre un „cititor de cărţi” care nu se va ocupa cu lectura în locul tău, dar ştie să reproducă pe ecran documente pe care le stochează în memoria internă. Modelul PRS-505 poate înmagazina 160 de cărţi în formatul „e-book”, deci vei avea în rucsac o bibliotecă destul de impresionantă. Jucăria pentru „şoareci de bibliotecă” citeşte şi fişiere salvate în formatele .pdf, .rtf sau .jpg, unele dintre cele mai populare standarde de stocare a textului şi imaginilor. O singură încărcare a bateriei îţi asigură timp suficient pentru a lectura 7.500 de pagini, adică „Ulysse” şi „În căutarea timpului pierdut” – vreo 5 kilograme de cărţi tradiţionale. Că tot veni vorba de clasici, odată cu înregistrarea Reader-ului la CONNECT Store, magazinul de e-cărţi al Sony, clienţii vor primi un credit valabil pentru a descărca gratuit cărţi celebre, în limba engleză. Preţul recomandat se învârte în jurul cifrei de 300 de dolari, cam cât 3 enciclopedii din hârtie. Dacă te gândeşti că practic cumperi un hard-disk extern pe care îţi vei putea transfera informaţii de pe PC, sună chiar rezonabil. www.sony.com

e - bo

ok s

4 tineri actori în drumul spre glorie

Converse – cu un pas înainte

Black Eyed Peas + 1

Un leu greu de la Cannes

Vorbind cu pereČ&#x203A;ii

tags: [ urban » artă » interviu ]

Imaginează-ți orașul ca pe o ființă vie. O ființă care vrea să comunice cu tine. Există mici semne – desene sau inscripții – care, dacă înveți să le observi, îți spun că ar trebui să te bucuri de oraș sau să te revolți când nu e așa cum ai vrea tu. Deschide ochii și pereții or să‑ți dea vești dintre cele mai bizare: că Ceaușescu se întoarce în 5 minute sau că Eminem e frate bun cu Eminescu. Text: Sașa Pop Foto: Camil Dumitrescu, Dragoș Savu

acă lipsești câteva săptămâni din București, o să observi că noi desene, taguri și stenciluri au apărut pe clădirile din centru. Aproape în fiecare zi, un artist mai adaugă încă un element la marele tablou care e strada. În general, grafferii și street artiștii sunt tineri, iar marea lor majoritate sunt bărbaţi. Cel mai în vârstă graffer activ în București are în jur de 40 de ani. Strada nu a fost întotdeauna atât de dinamică. În România, primele graffiti-uri au apărut cam prin 1995, iar desenele și stencilurile abia în 2002, pentru că la nivel mondial street art-ul a înregistrat un boom în 2000, iar la noi lucrurile întotdeauna ajung mai greu. Diferenţa majoră între București și alte capitale constă atât în calitatea și cantitatea lucrărilor care folosesc strada ca mediu, cât și în felul cum acestea sunt privite de edili. În mai toate marile orașe ale lumii, autorităţile au o strategie legată de astfel de manifestări – fie că le folosesc pentru a reabilita zone cu probleme sociale, fie că le interzic, considerându-le acte de vandalism. Nu e și cazul Bucureștiului, unde lucrurile sunt lăsate la întâmplare. Artiștii se bucură că în România legea e destul de permisivă. Nu ţi se întâmplă nimic dacă nu ești prins în acţiune. Dacă totuși poliţia te prinde desenând pe zid, ești amendat doar pentru ce făceai în momentul ăla, nu și pentru alte „opere stradale“ pe care le-ai făcut. Pentru că autorităţile sunt pasive, artiștii gestionează orașul cum cred de cuviinţă, ștergând graniţele dintre mainstream și underground. Paradoxul ultimilor ani, care e de fapt și tendinţa mondială, e că artiștii de galerie au ieșit în stradă, iar cei din stradă au deschis o galerie unde să expună. ON

tags: [ urban » artă » interviu ]

Vlad Nancă poartă 43 la pantof. Dimineaţa mănâncă sănătos: fructe, iaurt, cereale. Trăiește din artă. Primește onorarii pentru anumite proiecte sau vinde lucrări. E pieton și suferă mult din cauza asta pentru că simte că orașul e al mașinilor.

Vlad și iepurașul lui preferat.

Street art-ul la el acasă Artist, galerist și, mai nou, președinte de bloc, Vlad Nancă n-a trebuit să se deplaseze ca să ne poată arăta lucrările lui preferate de pe stradă, ci ne-a invitat la el acasă, în Calea Griviţei. Acolo, în curtea interioară a blocului al cărui președinte interimar fusese numit chiar în acea zi, are o expoziţie de street art, la care au contribuit în jur de 10 artiști. Primul session din Calea Griviţei a avut loc în mai 2004. De atunci au mai rămas puţine desene. Vecinii se pare că nu au nicio problemă să-și lase curtea decorată de artiști. Marele of al lui Nancă e că majoritatea lucrurilor OK care se fac în materie de street art se întâmplă în spaţiul privat – cum e cazul acestei expoziţii de bloc – sau în cadrul concursurilor și atunci ele nu mai sunt autentice, iar publicul nu se poate bucura de ele. „E foarte greu să faci street art în București. Orașul pare activ, dar sunt de fapt doar niște insule de normalitate“, spu-

ll De exemplu, oamenii nu mai

colecționează artă pentru că nu o poți arăta pe stradă.

ne Vlad Nancă. Ca răspuns la aceste probleme, s-a născut ideea de a deschide o galerie de street art pe strada Aurel Vlaicu: Streetwise Gallery. Deși să duci street art-ul în galerie pare o contradicţie în termeni, galeristul încearcă să păstreze ceva din natura acestui tip de artă, multe dintre vernisaje fiind chiar happening-uri. „Galeria e o încercare de a încuraja oamenii talentaţi și de a integra street art-ul într-o zonă de procese culturale“, mai spune Nancă. Artistul crede că slaba 20

dezvoltare a street art-ului la noi vine și din atitudinea eronată a românilor faţă de artă, și e o sechelă a comunismului. Primul stencil pe care l-a făcut Vlad Nancă, dacă nu le pune la socoteală pe cele din copilărie, a fost în 2002, când a reprodus pe zidurile Bucureștiului un stencil văzut în Spania. Era un om care mergea în patru labe și care avea o șa în spate. Apoi a urmat stencilul cu Eminescu vs Eminem, iar acum aria de acoperire a lui Nancă s-a extins la desene făcute cu markerul, pentru care nu mai folosește șablon. Cele mai cunoscute desene de acest tip sunt cele cu Daciile care de un an au împânzit centrul Bucureștiului. Mulțumim Vlad Nancă. Îi place mult ce face Bitum, un puști care anul ăsta termină facultatea de design, și îi plac lucrările lui Andy Sinboy. Îmbrăcat: Tricou primit de ziua lui de la mama. Încălţări Adidas. Jeans H&M (adică magazinul proletarului – nota lui V.N.).

tags: [ urban » artă » interviu ]

Suzi și ștecherul misterios.

Suzi poartă 36 la pantof. Dimineaţa mănâncă o cafea mare, ba chiar două. Mai mănâncă iaurt cu fulgi și portocale. Este angajată a Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Se întreţine din salariul de bugetar și din ceea ce face cu cele două mâini. „N-am nici părinţi miliardari, nici amanţi cu bani mulţi“, spune ea zâmbind. Lucrările ei se vând cu preţuri între 300 și 1.000 de euro și e fericită că poate să-și satisfacă toate nebuniile. E o biciclistă înrăită și se laudă cu faptul că n-are claxon.

Îndrăgostită de un triplu ștecher Suzana Dan a apărut, ca de obicei, pe bicicletă. Locul de întâlnire: parcul Luigi Cazzavilan. Știe ea un stencil fain în zonă. E mică, blondă, bronzată și are un look foarte sportiv. Pe lângă artă, Suzi practică și sporturi extreme. De curând a participat la Carpathian Adventure, un concurs de tracking și biking care printre altele a presupus rapel, tiroliană și explorarea unei peșteri.

ll Noi eram pe sfârșite,

dar nu puteam să terminăm că treceau patrulele.

Suzana Dan are 31 de ani și e artist de galerie. Lucrul acesta însă nu a oprit-o să iasă în stradă și să-și lase amprenta. Ea crede că faci street art sau graffiti ori din nevoia de a-ţi marca teritoriul și de a-ţi face cunoscut numele, ori pentru a transmite ceva, ori pur și simplu din plăcere. Ea a fost dezamăgită să descopere că artiștii din stradă nu sunt atât de neglijenţi cu imaginea lor cum ar putea părea la prima vedere. Tocmai de aceea, Suzi caută în stradă bucăţile de artă făcute din plăcere. Preferatul ei e „Triplu ștecher“ - un stencil fără mesaj, născut din plăcerea și bucuria de a face ceva. Pentru a-și arăta respectul pentru artistul care a făcut „triplul“, Suzana și-a pus pe același zid stencilul făcut pen-

tru un proiect al lui Călin Dan. „Există un dialog al străzii. Străzile trebuie să ţi le imaginezi ca pe o mare pânză. Desenele sau tagurile sunt ţesute între ele – își dau răspunsuri sau n-au nicio legătură, dar împreună spun o poveste.“ Suzi își amintește cu plăcere seara în care și-a pus stencilul pe ziduri, ajutată de un prieten care e mai de-al străzii decât ea. Amândoi erau îmbrăcaţi atât de strident încât parcă invitau poliţiștii să vină să-i ia la întrebări. „Cel mai nasol a fost la 7 dimineaţa, când noi eram pe sfârșite, dar nu puteam să terminăm pentru că se schimbau patrulele.“ Suzi a simţit nevoia să iasă în stradă, să intervină în peisajul urban în primul rând pentru că Bucureștiul nu are locuri care să te invite să te oprești, e un oraș de trafic. Fiind brașoveancă, artista are nostalgia orașului-cetate care are grijă de oameni și de care oamenii au la rându-le grijă. Îmbrăcată: Tricou Quicksilver. Short Decathlon (un magazin pe care îl iubește și ar vrea să vină și în România). Pantofi de sport Nike. ON

tags: [ urban » artă » interviu ]

Gorzo escaladând culmile artei.

Poartă 44 la pantof. De dimineaţă mănâncă de vreo 12 ori pe an și i se pare un eveniment atât de important încât nu mai poate declara că nu obișnuiește să ia micul dejun. Când l-am întrebat din ce trăiește, a răspuns cu un zâmbet enorm de satisfacţie pe faţă: „DIN PICTURĂ“. Lucrările lui se vând cu preţuri între 500 (desenele) și 8.000 de EURO. E pieton.

Gorzo a simţit potenţialul artei expuse în afara spaţiilor expoziţionale de mult. El a ieșit întâi în stradă cu stencilul cu Ceaușescu care-și anunţa iminenta întoarcere, apoi cu vestiţii coconi roz care au fost decretaţi simboluri satanice, iar acum are o expoziţie temporară pe gardul din faţa Universităţii de Artă din București. În această vară, la Sibiu, Gorzo a mai produs un eveniment de „fusion street art“, expunându-și tablourile cu ţărani maramureșeni într-un skate park.

ll Când toate proiectele sunt mici, eu am o problemă. ll Și stâlpii sunt artă, nu-i așa? Dumitru Gorzo, artist de galerie (ba chiar de muzeu) destul de activ și în zona străzii, e foarte generos în legătură cu conceptul de street art. El susţine că „orice obiect și imagine din stradă care îl trimite în zona metaforei și îi generează păreri estetice e artă de stradă“. De altfel, obiectul pe care Gorzo a dorit să-l promoveze ca street art a fost un stâlp din cartierul Timpuri Noi care e total nefuncţional, are un fel de soclu și este împrejmuit de un gard. Pe scurt, monumentul stâlpului – care pentru artist e o prezenţă stradală pe care nu poţi să o treci cu vederea. Gorzo e de părere că nu există o diferenţă calitativă între arta care se face în stradă și cea din galerii, doar că în momentul de faţă street art-ul e mai în trend. Ceea ce îl dezamăgește în legătură cu arta din stradă, cel puţin cu lucrările cu caracter manifest – e lipsa de curaj. „Ar trebui puse pe guvern“, spune Gorzo. Și îl mai nemulţumește faptul că arta din stradă nu e de mare anvergură. „Sunt și lucrări mici foarte bune, dar atunci când toate proiectele sunt mici, eu am o problemă.“ 22

Dacă celelalte intervenţii ale lui Gorzo în spaţiul public au strârnit controverse în presă, lucrările din strada Budișteanu au tulburat apele chiar în rândul artiștilor care folosesc strada ca mediu. Gorzo a fost considerat intruziv pentru că și-a expus tablourile peste un gard unde erau alte lucrări. „Chiar dacă pornim de la premisa că strada e o mare pânză, trebuie să admitem că toate acţiunile care se întâmplă în stradă sunt puţin anarhice, or a vorbi de corectitudine în zona asta înseamnă să crezi că tot ce s-a întâmplat până acolo e OK și vrei să te conservi, iar asta se face în galerie și nici măcar acolo – în muzeu“, spune Gorzo. El e de părere că atunci când faci o lucrare în stradă te expui unui mare risc și anume că oricine poate să intervină în lucrarea ta. În scurtă vreme, lucrările lui Gorzo, care au fost expuse pe termen limitat, vor dispărea și gardul își va relua vechea faţă. Cel mai ușor îi va fi probabil să plece din Budișteanu uneia dintre babele gorzești, care între timp a căpătat o pereche de aripi în dar de la un alt street artist. Îmbrăcat: Geacă neagră cu fermoar – cadou de la o fată. Jeans Replay – cadou de la fosta nevastă. Încălţări Wrangler. Ciorapi reciclaţi Muji (de care e foarte mândru).

tags: [ urban » artă » interviu ]

Sinboy – copilul teribil al străzilor Andy Luke a.k.a. Sinboy e o combinaţie reușită de spirit latin și anglo-saxon. Sub înfăţișarea unui mic gentleman englez se ascunde un spaniol energic și temperamental. Andy a descălecat în București în 2002 și de atunci a reușit să populeze zidurile orașului cu tot felul de personaje colorate și să cunoască mai bine decât mulţi români scena street art și graffiti din București. Își amintește că atunci când a ajuns aici, nu se găsea vopsea de calitate și toată arta din stradă se făcea cu vopsea de mașină. Una dintre galeriile lui oficiale ale lui Sinboy e chiar strada Lipscani, unde a înveselit un gard în cadrul unui proiect organizat de Institutul Francez. Andi nu crede că tot ce faci în stradă – indiferent că e vorba de graffiti sau street art (adică stencils, desene, postere, stickere, intervenţii sau instalaţii) – trebuie să aibă un mesaj. „Poţi să faci lucrul ăsta ca o formă de protest“, spune el, „și atunci folosești arta pentru a spune ceva într-un oraș în care ești un anonim și în care nu există o media care să te reprezinte corect sau poţi să o faci pur și simplu pentru a aduce culoare într-o zonă care e mohorâtă“. Cea mai mare dezamăgire a lui Sinboy e că în București sunt prea puţini oameni care se ocupă serios de lucrul ăsta. „Suntem câţiva oameni – 6 sau 7!“. Street artist în toată puterea cuvântului, Andy se bucură să-i vadă pe artiștii de galerie ieșind în stradă. Știe lucrările lor și e deschis chiar și la proiecte comune. „Dacă tot au făcut asta mă aștept să continue, nu să facă două-trei lucruri și apoi să se plictisească.“ Sinboy spune că unul dintre cele mai plăcute lucruri ca street artist e că întâlnești o grămadă de lume. Există un fel de turism al artei de stradă – oamenii interesaţi de fenomen se plimbă din oraș în oraș și întâlnesc alţi grafferi și street artiști cu care fac proiecte comune. De asemenea, mai e contactul cu oamenii care trec pe lângă tine când desenezi. „Bătrânii sunt cei mai simpatici. Se opresc și de obicei mă întreabă ce înseamnă ce am desenat. Unii îmi dau chiar și sugestii.“ Andi nu umblă niciodată pe stradă fără să se uite atent la fiecare

Sinboy a ales o lucrare semnată de Omar

Poartă la pantofi 43. Breakfast? No way. Trăiește din ce face pentru că deși ar trebui să fie în underground se avântă și în mainstream, participând la festivaluri de unde primește și bani. Lucrările i se vând la preţuri derizorii pentru că nu are un galerist și i se pare că pentru lucruri pe care le-a făcut din plăcere nu poate să ceară prea mulţi bani. E un pieton atent la fiecare colţ care ar putea să fie valorizat. colţișor în care s-ar putea desena sau lipi ceva. Așa că dacă vi se întâmplă să umblaţi prin centru Bucureștiului și să vedeţi un băiat care e varianta contemporană a Beatles-ilor fiţi siguri că e el. Îl puteţi recunoaște după un tatuaj pe braţul stâng. Se pare că strada nu i-a mai ajuns să-și facă desenele. Îmbrăcat: Pantofi – Adidas old school. Pantaloni – blugi Lee cu inevitabilele pete întâmplătoare de vopsea. Haină de piele – cadou de la tata. Pălărie – second hand din Berlin. ON

tags: [ fashion » mărci » trend ]

Converse cu un pas înainte Converșii au împlinit anul ăsta 90 de ani și 750 de mili oane de perechi vândute. Fără ca p roducătorii să mo difice prea mult modelul iniţial. Nu e rău pentru niște pantofi de sport făcuţi din pânză și cauciuc. Care e secretul succesului? Cum a ajuns o marcă să devină substantiv comun? Păi… Text: Vlad Ioan Tăușance Foto: Guliver

onverse e o legendă americană autentică. Începe în 1917, cu un afacerist ambiţios (Marquis M. Converse), o făbricuţă de pantofi (din Massachusetts) și o idee genială (pantofii de sport pentru baschetbaliști). Chuck Taylor „Mr. Basketball“ – o altă legendă, de data asta a baschetului american – s-a îndrăgostit în asemenea hal de pantofii cu pricina încât și-a pus semnătura pe un model și a devenit principalul lor promotor vreme de aproape 50 de ani. Restul e istorie. Se zice că 60% din populaţia americană deţine cel puţin o pereche. Ieftini și durabili, la fel ca blugii, converșii sunt pentru toată lumea o felie din „The American way“. Până la începutul anilor ’70, povestea Converse este legată strâns de Chuck Taylor, „ambasador al baschetului“, dar și consultant în educaţie fizică al armatei SUA. Nu întâmplător, în timpul celui de-al doilea război mondial au fost folosiţi de soldaţii americani pentru antrenamente. După război, însă, au devenit cele mai populare ghete pentru sportivii 24

tags: [ fashion » mărci » trend ]

Avril Lavigne în pantofii ei preferați Johnny Knoxville printre fanii dezlănțuiți

profesioniști, astfel încât în 1968 reprezentau 80% din piaţa pantofilor de sport. Apropo, primele modele colorate, altfel decât în negru sau alb, au apărut la cererea echipelor de baschet din State care voiau să-și personalizeze echipamentul. Americanii le zic Cons, Connies, Chuckers, Chucks, Chuckie T’s, Stars, All-Stars, High-Tops, Chuckie McFahtz, Chucker

ll Se zice că mai simplu e mai bine. Se pare că pentru Converse vorba e valabilă.

Boots, Old Schools… Noi îi știm de „converși“ și zău că merită să intre în dicţionare, măcar în cele de neologisme. Printre altele pentru că modelul Converse Chuck Taylor All Stars este un simbol al răzvrătiţilor din toate timpurile, un „steag de luptă“ pentru neadaptaţi, pentru cei care pun libertatea 26

înaintea sistemului. I-au purtat rebeli celebri – actorul James Dean, scriitorul Jack Kerouac, iar punkerii de la Ramones i-au consacrat. Kurt Cobain purta o pereche când s-a sinucis. Din rândul fanilor rebeli de altă dată se aud din ce în ce mai multe voci care spun despre Converse ca au devenit prea „trendy“ și că și-au vândut sufletul atunci când au fost cumpăraţi de Nike. Printre acuze: preţul care s-a triplat și decizia companiei de a muta producţia în ţări din lumea a treia. Mai mult, a ajuns să-i poarte toată lumea, inclusiv fanii „infamei“ mișcări emo. Pentru punkerii tradiţionaliști și militanţii antiglobalizare, toate astea par greu de suportat. Îi asigurăm de compasiunea noastră, dar ne cerem scuze… vom continua să îi purtăm.

All Stars Game Deși unii îi taxează drept „pantofi de săraci“, vedetele de calibru nu ezită să se afișeze în converși. Johnny K noxville, Avril Lavigne, Orlando Bloom, Leonardo Di Caprio sunt doar câteva din numele mari care și-au asociat imaginea cu brandul sus-numit. Uni oameni sunt atât de obsedaţi încât au ajuns să numere și filmele în care apar pantofii cu pricina. La chucksconnection.com aveţi la dispoziţie o lis-

tags: [ fashion » mărci » trend ]

Dacă vorbim de modă, e clar că personalizarea e ultimul răcnet. Poţi s-o faci direct pe site-ul converse.com, unde îţi proiectezi 3D pantofii ideali, sau poţi s-o faci cu pixul, în timp ce aștepţi autobuzul. Unii o fac artistic, însă. Un exemplu (românesc) a fost dat de un grup de tineri artiști (Sinboy, Ciubi, Carla Szabo) care, acum doi ani, au personalizat câteva perechi scoţându-le ulterior la licitaţie în scopuri caritabile. Legăturile firmei cu arta contemporană există și pe plan global, majoritatea spoturilor publicitare fiind mici filmuleţe avangardiste, realizate de regizori cu cotă, dar și de studenţi sau amatori. Nu sunt o chestiune de vârstă, ci una de atitudine

ll Niciodată nu ai destui.

Când nu îi mai porţi, începi o colecţie!

tă impresionantă, de la The Fast and the Furious sau Jackass, până la Eternal Sunshine of the Spotless Mind sau Fear and Loathing in Las Vegas. Ce mai, sunt omniprezenţi! E clar că odată cu o pereche de Converși cumperi mai mult decât niște simple încălţări. Cumperi una dintre mărcile internaţionale foarte încărcate afectiv, la fel ca iPod sau Red Bull. Am putea spune că deja nu mai cumpărăm pantofi, ci un „icon“, scuzaţi-mi abuzul de engleză. Sunt atât de celebri și încărcaţi de simboluri încât nu pot fi vânduţi oricum. Mark Parker, Chief Executive Officer al companiei Nike, declara în acest sens: „E o marcă atât de populară, încât e riscant să o vindem în exces“. Cumva logic, pentru că ceea ce pe vremuri era o declaraţie de luptă împotriva falsităţii modei a ajuns un accesoriu obligatoriu.

Dar avem și în România! Pe la noi marca a apărut timid acum vreo 3-4 ani; până atunci erau colecţionaţi cu grijă de oamenii care ajungeau pe afară sau puteau să-și comande de pe internet. Acum, din fericire, ai de unde alege. Părinţii noștri trebuie să se mire la culme, având în vedere că pentru ei sunt doar „bașcheţi chinezești“, unul din puţinele feluri de încălţări de sport pe care le găseai pe vremea socialismului luminat. Partea amuzantă este că au început să fie copiaţi din nou fără milă și rușine, atât de către firmele italiene cu magazine la Milano, cât și de turcii care umplu tarabele în Obor sau Matache. După modelul Abibas și Mike, avem C’onverse sau On Verse. Merge banda de producţie. Să recapitulăm deci… Din pânză, piele, sau cânepă; în culori de camuflaj sau negru-clasic; până la gleznă (hightops) sau până la genunchi; asortaţi la blugi sau la costume Armani; la concert, sau la Mall, în Vamă și la Ibiza… povestea MERGE mai departe. ON

tags: [ muzică » event » interviu ]

Black Eyed Peas + 1

Am văzut ce nu credeam că o să văd vreodată – Arenele Romane pline ochi, toată lumea în picioare, puști de 12 ani și directori de firmă dansând la unison. Oricine poate să spere strigând până la răgușeală „Vreau să văd mâinile în aer!“, BEP însă se ocupă de asta. De la intrarea triumfală până la jam-ul final pe „Jump Around“, au ţinut în priză 7.000 de oameni. A fost o atmosferă atât de caldă, încât mi-e frică să nu fi grăbit încălzirea globală. Respect! Text: Ioan Lupan & Mona Voinescu Foto: Pepsi, Dragoș Savu

vonurile dinaintea concertului anunţau o trupă plină de fiţe, cu pretenţii bizare: o flotă de SUV-uri, camere de hotel extraluxoase, stiliști dictatori. Black Eyed Peas au fost însă foarte relaxaţi, atât la sesiunea de poze cu fanii, cât și în timpul scurtei întreruperi de curent de la conferinţa de presă. Seara au socializat relaxaţi în Club Bamboo. Zvonurile de după concert au fost flatante: se pare că show-ul de la București a fost cel mai reușit din tot turneul, will.i.am vrea să emigreze în România din cauza frumuseţilor patriei, iar organizatorii au bifat cel mai bine pus la punct eveniment al anului. Kudos, Pepsi! Turneul care a i-a adus pe BEP la București se numește Black Blue & You World Tour și este parte componentă din campania „Pepsi More“. Un concurs lansat înainte de eveniment a dat ocazia unor tineri români să urce pe scenă, să danseze și să cânte o piesă alături de BEP. Cătălina a fost cea care i-a ţinut isonul lui Fergie, relaxată, de parcă a făcut asta toată viaţa. ON

tags: [ muzică » event » interviu ]

Pe rând, fiecare dintre cei patru a avut momentul său în lumina reflectoarelor.

Ce-am văzut și ce-ai pierdut Albumele „Elephunk“ și „Monkey Business“ au alimentat ani de zile playlisturile din FM, dar și colecţiile de discuri ale DJ-ilor, fie ei din Făurei sau New York. BEP au un raft plin de premii, de la Grammy-uri la VMA-uri din partea MTV. Problema organizatorilor nu este „Îi premiem sau nu?“ ci „La ce categorie îi premiem?“. Rap sau pop? Ce ne facem cu chitările astea rock? Ce ne facem cu ritmurile astea de samba? Fiecare piesă BEP e ca un cocktail exotic, îţi place chiar dacă nu știi exact ce au pus. Cei patru amestecă genuri și nu se dau înapoi de la colaborări. Ba chiar sunt experţi în domeniu, scoţând piese cu nume de referinţă din zona rap-funk-raggae: Justin Timberlake, Macy Gray, James Brown (da, chiar el), Wycleaf Jean, Mos Def, De La Soul sau Tippa Irie. La fel de bine sună și piesele cu Sting („Union“), 311 („Empire“ – una dintre preferatele mele, cu un bas genial) sau băieţii răi și metalici din California lor natală – Papa Roach („Anxiety“). În același

ll will.i.am s-a întrecut în

Prin Vodafone live! poţi descărca ultima piesă a lui will.i.am de la Black Eyed Peas „I Got It From My Mamma“.

complimente pentru românce pe tot parcursul concertului.

spirit, la București s-au jucat degajat cu cover-urile: will.i.am a dat drumul la un blues despre frumuseţea româncelor pe acordurile de la „Hotel California“, iar ducesa Fergie a închis gurile rele cu un „Sweet Child O’ Mine“ „a cappella“ (originalul e semnat de Guns N’ Roses, pentru cei născuţi după 1980). Însă Piesa cu care mă trezesc de atunci în minte dimineaţa a avut pe fundal basul din „Seven Nation Army“, hitul White Stripes. M-a rupt! Dacă o are cineva, dacă știe cineva de unde pot să o cumpăr – aștept mailuri.

De obicei, după câteva piese de top, membrii unei trupe își văd de cariere solo și devin prea orgolioși pentru a împărţi gloria pe scenă. Nu și în cazul de faţă. Cariera lui Fergie merge bine-mersi, albumul solo „The Dutchess“ bate recorduri la single-uri premiate, dar asta nu înseamnă că „ia faţa“ cuiva pe scenă. Black Eyed Peas sunt o Trupă care știe să pună show‑ul înaintea vanităţii. Pe scena Arenelor fiecare membru a avut parte de momentul lui, comunicând pe rând cu publicul. Chiar și instrumentiștii (de mare respiraţie artistică) au avut solo-uri care ar fi primit aplauze și la festivalul de jazz de la Sibiu. Dar cei patru… Am dat din cap a neîncredere când l-am văzut pe apl.de.ap făcând flic-flacuri fără să se oprească din cântat, am văzut cu ochii mei cum reușește Taboo să crească temperatura fetelor din primele rânduri, m-am uitat ca la Discovery la will.i.am care „dădea“ un freestyle de hip-hop cu arome funky. Toţi cei trei băieţi au câte un album solo anunţat pentru acest an, primul servit și ieșit pe piaţă fiind frontman-ul will.i.am cu „Songs About Girls“. Am lăsat-o pe Fergie la final. Da, arată la fel de bine ca în videoclipuri. Nu, nu s-a îngrășat (dimpotrivă, arată de parcă a ieșit de la sală acum 3 minute). Da, are voce (deși a intrat puţin neîncălzită, și-a revenit rapid). Da, cântă live. Da, vreau adresa ei de messenger!

tags: [ muzică » event » interviu ]

Cătălina este exact în perioada prevedetă, adică în momentul ăsta nu o diferențiază prea multe de o liceeană obișnuită: e în clasa a X-a la liceul C.A. Rosetti, are un prieten de un an și jumătate (record pentru 17 ani, cred eu), îi place poezia, e încântată că va studia italiana, dar nu se dă în vânt după latină (o înțeleg perfect!). Nu doar face muzică, ci și ascultă foarte mult. Are (ca toți tinerii normali) un device foarte bun la casa omului (MP4 player) care o ajută să se rupă de realitatea din metrou sau de pe stradă.

Cătălina a fost la fel de naturală la repetiții, pe scenă și la interviu.

Cătălina de la BEP Am văzut-o prima dată la repetiţii, cu o zi înaintea concertului. Era cumva lidera unui grup care urma să danseze alături de cei de la Black Eyed Peas. Apoi am înţeles de ce: ea nu dansa alături de ceilalţi, ci ea urma sa cânte cu Fergie de gât o melodie întreagă pe scenă, în faţa a 7.000 de oameni. Apoi am văzut-o pe scenă, la concert. M-a dat pe spate… și nu numai pe mine. Nicio urmă de emoţii, o voce impecabilă, pe scurt aveai impresia că trupa Black Eyed Peas are cinci com-

ll La doar 17 ani a cântat

în fața a 7.000 de oameni. Nu e rău ca start, nu-i așa?

ponenţi de când s-a înfiinţat. Aplauze, urale, chiote, un succes clar! Îmi imaginez că o astfel de experienţă te schimbă radical, așa că m-am gândit să o scot pe Cătălina la o cafea să povestim „ca fetele“. M-a impresionat încă de la ședinţa foto. Era toată un zâmbet, povestea printre picături cât de fericită e și cât de tare a bucurat-o experienţa de la concert. Când ne-am așezat la cafea am aflat că are doar 17 ani, ceea ce m-a uimit din nou. Am întrebat-o cum a făcut de a reușit să fie atât de naturală și cum de nu s-a lăsat copleșită de emoţii acolo pe scenă. „Nu-mi permiteam să am emoţii, era o șansă pe care o ai o dată în viaţă și am așteptat momentul ăsta mult timp. Era cam aiurea să ratez

din cauza emoţiilor. De abia așteptam să mă duc să cânt cu ei, mai ales după ce i-am cunoscut la conferinţa de presă, când am văzut că sunt super de treabă.“ Un alt lucru care m-a mirat a fost că cei cinci „dansatori“ români nu au făcut niciun fel de repetiţii cu formaţia, ceea ce s-a văzut pe scenă a fost cât se poate de live și la prima mână. Coregrafia a fost făcută de C.R.B.L, despre care Cătălina mi-a vorbit foarte frumos: „Doamne, cât de tare a putut să fie! E foarte de treabă, ne-a ajutat supermult, îi mulţumim foarte tare, eu și ceilalţi colegi ai mei. Trebuia să fac și eu o parte din coregrafie, dar nu am apucat, pentru că m-a luat Fergie în braţe la un moment dat, așa că n-am mai putut să fac nimic“. Cătălina cântă de șapte ani, „mai întâi în baie, ca toată lumea“, apoi trei ani la Palatul Copiilor, după care făcut Școala Populară de Arte. „Am început să fac muzică, să particip la festivaluri, la concursuri foarte multe, apoi am fost la Festivalul Mamaia 2006 unde l-am cunoscut pe Marius Moga.“ Marius este cel care i-a spus despre concursul pentru Black Eyed Peas, cel care i-a zis să se ducă pentru că are șanse mari. Am mai întrebat-o dacă e ca-n filmele americane, dacă au năvălit impresarii să o cunoască și să o pună să semneze contracte. A început să râdă și mi-a zis că nu… încă, pentru că are planuri mari cu Marius și vrea să se apuce de treabă cât mai curând. ON

tags: [ film » interviu » actori ]

actori

în

n drumul spre glorie

Până nu de mult, ne mândream cu medaliile la gimnastică, cu Henri Coandă și cu faptul că am pus stavilă invaziei otomane în Europa. De câţiva ani, puţini la număr, am început să ne mândrim cu filmul românesc. Text: Jean-Lorin Sterian Foto: Camil Dumitrescu

în viaţa reală, jucând emoţii fali tot vedeam în filmele autohtone, spunând replici pe care nu le-ar fi spus nimeni impecabil și ne spuneam jucând actori aceiași pe se în situaţii neverosimile. Mergeam apoi la teatru și-i vedeam Wood care, după ce trag Ed tipul de regizori unor rea îndruma sub „Dom’le, avem actori mari“. Pe scenarii inepte, cu X, care salvează fil„Noroc ori multe de auzit Am suplini. pot le Dar minuni. face pot o dublă spun „supeerb“, actorii nu să-i îndemne pe oaînceput a presa iar mul/piesa“. De când în vitrinele caselor de producţie încep să se adune trofeele, români. Există. regizori de val noul de vorbește tot Se „glossy“. meni să redevină spectatori, filmul românesc capătă nuanţe Noi pariem media. de auna dintotde răsfăţată artiști de e categori o actori, de i Iar în spatele muncii lor se află și noile generaţi “. „Maestre cu adresa va se li din viitor pe patru dintre ei. Sunt cei cărora, peste 30 de ani, echivalentul Andreei Marin

tags: [ film » interviu » actori ]

ALEXANDRA PIRICI 25 ani

A absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din București și pentru că i-a plăcut dansul, dar și cartea, a obţinut o bursă la Școala de Balet a Operei din Viena. Între 2001 și 2005 a fost studentă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, secţia de Coregrafie. A participat la multe workshop-uri de profil și a dansat în piesele lui Eduard Gabia, Florin Fieroiu, Ioana Macarie și Joe Alegado. Din 2002 își produce propriile ei spectacole: „In Bloom“, „Sprint“, „Not a life saving device“. Ultimul a fost realizat în rezidenţă la Tanzquartier, Viena, în 2005. Piesa a fost prezentată la Viena, dar și în cadrul „eXplore Dance Festival“ la București. Alexandra a făcut parte dintr-o formaţie, a jucat în „Lacrimi de iubire“ și l-a convins pe Francis Ford Coppola să-i ofere un rol în „Youth Without Youth“, film care o va propulsa, cu siguranţă, în box office. Cei care doresc să o vadă până la premiera naţională a filmului trebuie să urmărească programul de la Centrul Naţional al Dansului (www.cndb.ro). Crede că un actor trebuie să fie și inteligent, nu doar talentat. Care este actorul străin căruia îţi dorești cel mai mult să-i dai replici? Bill Murray. Ai juca într-un film regizat de Sergiu Nicolaescu? Nu știu. Care e cea mai scurtă apariţie pe care ai avut-o vreodată într-o piesă de teatru/ dans/film? Dar cea mai consistentă? Cea mai „consistentă“ apariţie pe scenă am avut-o prin clasa a 7-a cred, când se luau elevi de la Liceul de Coregrafie pentru baletul „Coppelia“, la Operă. Am stat vreo 3 ore, cât durează baletul, aproape nemișcată, cocoţată pe un acoperiș din decor, păpușă fiind. N-am mai stat niciodată atât de mult pe scenă. Cea mai scurtă – probabil în serialul britanic „Last Enemy“, unde jucam o „news woman“. Câte numere de telefon mobil știi pe de rost? Ale cui? Al meu, al mamei mele și al prietenului meu. Pe ultimele două… cu eforturi.

tags: [ film » interviu » actori ]

MĂDĂLINA GHIŢESCU 29 ani

Spectatorii fideli ai Teatrului Mic o știu din „madybaby.edu“, dar și din „Vitamine“ sau „Terorism“. Cunoscătorii au observat-o încă din vremea când colabora cu studioul Casandra, unde a apărut într-un număr impresionat de piese. Are o filmografie serioasă, dar încă așteaptă rolul principal într-un lungmetraj. A punctat de două ori, cu roluri secundare în filme de mare impact ca „4 luni, 3 săptămâni și două zile“ și „California Dreamin`“, și va rămâne în memoria cinefililor prin rolul din mediumetrajul „Marilena de la P7“. Ultimul titlu i-a adus premiul de interpretare feminină a festivalului Molodist de la Kiev și premiul Gopo pentru Tânără Speranţă a anului 2006. Apasă pe butonul roșu al telecomenzii la telenovele, muzică românească, seriale TV românești, emisiuni de divertisment românești, talk-show-uri feministe, preferând să croșeteze sau să joace Sims. Are o memorie foarte bună: Mădălina își știe pe de rost datele de buletin (inclusiv CNP-ul), codurile de stradă ale celor trei domicilii, pașaportul și PIN-urile. Care e locul preferat în care-ţi bei cafeaua? Acasă, în pat. Ce lucruri ai lua de pe o insulă pustie? Scoarţă de copac, nisip și un pic de apă. Cum arată o zi liberă? Televizor, calculator, bucătărie, lectură, mers la teatru/film/operă/balet, ce nu apuc să văd atunci când lucrez și mi-aș dori, stat cu iubitul… Dacă aș avea o familie, probabil că acesta ar fi timpul dedicat lor. Care este actorul străin căruia îţi dorești cel mai mult să-i dai replici? Să-i dau replici? :)) N-aș spune chiar așa… Johnny Depp și Philip Seymour Hoffman. Câte numere de telefon mobil știi pe de rost? Ale cui? Cele trei telefoane ale iubitului, al uneia dintre regizoarele cu care am lucrat mult (probabil Gianina Cărbunariu, n.a.), al mamei, ale celor două prietene și cam atât. Care e cel mai mare bacșiș pe care l-ai lăsat vreodată unui chelner? Unde? Cred că în Suedia. Aproape trei euro, ceea ce la ei e o sumă uriașă în materie de bacșiș. Ce să fac?! Îmi plac suedezii mai mult ca românii! Ai juca într-un film de Sergiu Nicolaescu? Nu.

tags: [ film » interviu » actori ]

AXEL MOUSTACHE 26 ani

Vorbește șase limbi, și-ar putea încrucișa spada cu Pardaillan, bate step, conduce bicicleta fără să-și ţină mâinile pe ghidon și poate jongla cu mai mult de trei portocale. A terminat actoria în 2004 la clasa lui Adrian Pintea și continuă cu un master la clasa lui Gelu Colceag. Timp de trei ani a fost actor la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu și e membru fondator al Teatrului German Schiller din București. Membru al companiei Passe-Partout Dan Puric, a jucat în „Don Quijote“ și în multe piese de teatru sau filme care ar umple această pagină. În prezent, repetă în „Edward III“ la Teatrul Naţional și așteaptă cu nerăb-

dare premiera naţională a filmului „Cocoșul Decapitat“, în regia lui Radu Gabrea, unde are rol principal. A fost nominalizat pentru „Bester Filmdebutant“ la Undine Awards, Baden Viena 2007. Tot în 2007 a primit premiul „Generaţia Așteptată“ la Gala Tânărului Actor, Hop. Doritorii îl pot vedea în „La Scena“, în spectacolul de improvizaţie Comedy.Show. Nu bea cafea, preferând ciocolata caldă sau ceaiul aromat. Când are puţin timp liber îi place să își invite câţiva prieteni dragi acasă și să petreacă pe terasa din curte. Ce-ai lua de pe o insulă pustie? Pacea, obiectele mai mult/puţin exotice, alimente, mult nisip, pește și… coordonatele. După care m-aș muta cu toţi prietenii acolo.

Cu ce ai asorta o pereche de șosete albe, flaușate? Cu fularul lui Florin Piersic, costumul lui Will Smith, zâmbet ul lui Jim Carrey și pantofii lui Fred Astaire. Poate, totuși, cu niște pantalo ni mai lungi. Ai jucat vreodată mahmur? Nu chiar. Mi s-a întâmplat în schimb să joc un personaj care bea pe scenă, iar colegii mei mi‑au pus în pahar băutură adevărată. Spectacolul a ieșit… bine. Ce numere de telefon știi pe de rost? Ale fostei iubite, ale câtorva prieteni, ale familiei.

tags: [ film » interviu » actori ]

TUDOR AARON ISTODOR 23 ani

Locul preferat unde își bea Tudor cafeaua este la filmare. A avut prilejul să bea ceva căni (a se citi pahare de plastic) pentru că a apărut în multe filme, începând cu cele de facultate (în special în cele regizate de Paul Negoescu), lungmetraje („Hârtia va fi albastră“ sau „Weekend cu mama“) până la cele de televiziune („Băieţi buni“ și „Lombarzilor 8“). A lucrat cu regizori renumiţi ca Lucian Pintilie, Stere Gulea sau, în teatru, cu Andrei Șerban. I-a strâns mâna lui Mel Gibson pe platourile de la „Patimile lui Hristos“, unde filma mama sa, Maia Morgenstern. A primit premiul pentru cel mai bun actor (Festivalul „Licart“, 2003) și premiul pentru plurivalenţă (Festivalul „Jos pălăria“, 2003), pentru piesa „Doi! și cu profesoara, șase“, pe care a și regizat-o. În toamna asta lungă poate fi văzut la Lăptăria lui Enache, în piesa „Și caii se împușcă, nu-i așa?“ unde joacă alături de mama sa și alţi actori respectabili. Nu e de mirare că, deși foarte tânăr, Tudor are foarte multă încredere în sine, calitate pe care o apreciază cel mai mult la un actor. Ce lucruri ai lua de pe o insulă pustie? De pe o insulă pustie? Un pustiu de bine, cred. Cum arată o zi în care nu lucrezi? O zi arată bine. Hai și două. De la 3 în sus încep să mă enervez. Cu ce ai asorta o pereche de șosete albe, flaușate? Pantofi maro din piele de crocodil. Care este actorul străin căruia îţi dorești cel mai mult să-i dai replici? Vincent Cassel. Ai jucat vreodată mahmur? Nu. Dar am auzit povești că e nasol rău. Care e cel mai mare bacșiș pe care l-ai lăsat vreodată unui chelner? Unde? Hmm… Habar n-am. Ba da. Am forţat odată mâna și am reușit să las bacșiș la McDonald`s. Tare, nu? Nici nu mai contează cât. Care e cea mai scurtă apariţie pe care ai avut-o vreodată într-un film? Într-un film de imagine care se numește „Soraje“ (care îmi place la nebunie), sunt fugărit de unul care vrea să mă împuște și efectiv fug prin cadru (de 2 ori), deci mai puţin de o secundă. E o apariţie scurtă, dar consistentă. Pe bune.

Stilist: Iulia Popescu Make-up: Mirela Vescan Hair Stilist: Alina Marin ON

tags: [ interviu » publicitate » premiu ]

Cannes Lions International Advertising Festival. Cel mai prestigios festival de publicitate din lume. Starcom. Prima agenţie din România care cucerește un premiu la acest festival. Leul de argint pe care l-au adus în țară e o recu noaștere a maturităţii publicităţii din România, o industrie care se apropie de majorat. Despre campania câștigătoare, premii și advertising în general, am stat de vorbă cu Corina Bernschutz, Innovation Director, și echipa ei. Foto: Camil Dumitrescu

UN LEU

GREU DE LA CANNES

ampania câștigătoare „1 din 8 femei“ este iniţiată de Avon România și susţine lupta împotriva cancerului la sân. Pentru a sublinia cât de frecventă este această boală, agenţia de media Starcom a transpus în spaţii publice frecventate de femei mesajul „1 din 8 femei riscă să dezvolte cancer la sân“. În sălile de cinematograf unul din opt scaune a fost lăsat gol, fiind marcat cu o husă roz care explica ideea campaniei. Acceași idee a fost folosită în staţii de metrou, prin marcarea scaunelor, dar și în magazine de haine sau pantofi, prin marcarea unor umerașe sau rafturi. 38

tags: [ interviu » publicitate » premiu ]

Ce zice Corina?

Cât de lung e drumul spre Cannes? Chiar nu-mi dau seama cât de lung este drumul spre Cannes, pentru că noi am avut, se pare, norocul începătorului – am participat pentru prima oară și am și câștigat un Silver Lion la categoria Media. Sau poate este așa cum spunea una dintre doamnele de la Avon – nu e un premiu pentru „1 din 8 femei“, ci pentru tot ceea ce am făcut altfel pentru Avon până acum. De cât timp ești în publicitate? Cât s-a muncit la campanie? De vreo 11 ani. Din cauza asta mi-e și foarte greu să mă apuc de altceva. Asta știu să fac cel mai bine. La campanie s-a muncit vreo 2 luni. Cum aţi ajuns la soluţia câștigătoare? În primul rând prin decizia de a schimba direcţia existentă de comunicare „O simplă atingere îţi poate salva viaţa“. Noi trebuia să convingem femeile că trebuie să meargă la control. Alex a venit cu ideea să ne folosim de statistica asta înspăimântătoare (dar reală): „Una din opt femei este victima cancerului la sân“. Una dintre soluţiile de execuţie era să ne folosim de 1 din 8 scaune goale în cinematografe pentru a transmite mesajul. Evident, partea de print, TV și internet a completat perfect campania neconvenţională. Pe scurt, cred că am combinat foarte bine ingredientele premiate în categoria Media Innovativa la Cannes – am avut o strategie curajoasă, o soluţie fresh, surprinzătoare, bine ţintită și, implicit, eficientă. A avut rezultate? Ca sa faci media creativă, întâi trebuie să vezi finalul. N-am fost subtili, n-am fost sofisticaţi, am vrut să fim eficienţi. Rezultatele au fost mult peste obiective. Conform studiilor făcute de Avon cu ajutorul companiilor specializate de reasearch, campania este una dintre cele mai memorabile pentru acest client. A contat clientul? Bineînţeles! Avon Romania este unul dintre cei mai deschiși și îndrăzneţi clienţi. Echipei de marketing din România nu îi este teamă să își asume riscul celui care face primul pas. Asta cred că se vede și în poziţia pe care o au pe piaţa de cosmetice – sunt lideri. M-am hotărât, vreau și eu un un leu la Cannes. Cum procedez? Nu știu, nu cred în reţete. Pui un 1/8 copy bun + o soluţie îndrăzneaţă + un client deschis + o categorie de concurs încă neaglomerată = UN LEU. Nu există așa ceva! Singurul lucru care cred că trebuie să conteze cu adevărat în chestia asta sunt oamenii (ca de obicei) – să creadă, să nu zică nu, să fie îndrăzneţi și descurcăreţi.

Nume: Corina Bernschutz Vârsta: 36,9 Background (școală, job): UB, Sociologie. Job anterior: advertising Titlul jobului actual: Innovation Director Câte ore muncești pe zi: Mă trezesc mai târziu, dar muncesc cel puţin 9 ore/zi Câte cafele bei pe zi: 1–2

Mac sau PC: PC și asta destul de greu; nu e simplă deloc viaţa pentru o blondă 3 mărci fără care nu ai putea trăi: Cu siguranță pot să trăiesc fără mărci, dar cred că ar fi mai urât fără Ikea, Levi’s sau Morrisey Procent satisfacţii vs frustrare în job: 100% satisfacţie atât timp cât există provocare

tags: [ interviu » publicitate » premiu ]

Nume: Mihoc Horea Vârsta: 33 Background (școală, job): ASE, REI. IMAS – fieldwork coordinator, SPOTLIGHT – media planner Titlul jobului actual: Ambient Planner Câte ore muncești pe zi: 10 Câte cafele bei pe zi: 5 (numai cu lapte) Mac sau PC: PC, dar mi-ar plăcea să trec pe Mac 3 mărci fără care nu ai putea trăi: Prea restrictivă întrebarea… sigur m-aș dezobiș nui de ele. Mai degrabă se pune problema cât de repede ne adaptăm la lucrurile noi Procent satisfacţii vs frustrare (în job): 65%–35%

Nume: Alexandru Pomană Vărsta: 27 Background (școală, job): ASE, Marketing. Job anterior: recuperator credite – o perioadă scurtă, dar intensă Titlul jobului actual: Creative Planner Câte ore muncești pe zi: Între 8 și câte sunt necesare Cate cafele bei pe zi: 0 Mac sau PC: PC 3 mărci fără care nu ai putea trăi: Becks, Metrorex, Gamebookers Procent satisfacţii vs frustrare în job: 15%–85%

Nume: Mircea Gheorghe Vârsta: 34 Background (școală, job): ASE, Informatică Economică Cibernetică. Marketing Titlul jobului actual: Digital Director & Creative Planner Câte ore muncești pe zi: Prea multe în raport cu orele de distracție Câte cafele bei pe zi: 4 Mac sau PC: Nu știu pe Mac… 3 mărci fără care nu ai putea trăi: Nu am Procent satisfacţii vs frustrare în job: 50%–50%

Din nou printre campioni

48 Meniu de lux Ă la Pixar

Valea Prahovei din Austria

60 Old School, Baby!

ON & OFF

Fugi, sari, caţără-te!

Între tv și www

tags: [ online » tv » trend ]

Între tv și www Într-un viitor nu prea îndepărtat broadband-ul nu o să mai fie o poveste frumoasă, ci o realitate accesibilă oricărui român, iar televiziunea își va schimba radical imaginea. Concurenţa nu se va mai da pentru puncte de rating, ci pentru numărul de accesări unice ale site‑ului web pe care se vor urmări programele. Proprietarii de posturi TV vor trebui să intre în concurenţă cu orice grup de tineri talentaţi și cu iniţiativă care se hotărăsc să își facă post TV online. Într‑un viitor apropiat sau acum? Cât mai durează de fapt până când vom da telecomanda pe tastatură? Text: Vlad Ioan Tăușance Foto: Guliver

eleviziunile „all online“ sunt posturi TV care emit numai online. Nu le găsești niciodată listate în paginile de programe TV, iar emisiunile sunt create special pentru a fi difuzate exclusiv pe net. O caracteristică dominantă a acestor posturi este axarea clară pe un anumit gen de public, segmentarea pe grupe de vârstă sau pe arii de interes. Pentru a nu pierde interesul privitorilor, pe web au prioritate emisiuni cu durată scăzută, de până la 15 minute per episod. Episoadele noi trebuie lansate cu o frecvenţă destul de mare, uneori chiar zi de zi, pentru a putea menţine aproape un public fidel. La noi, EVO TV (evotv. ro) este primul post exclusiv online. A fost (re)lansat de curând și, până acum, pare un proiect consistent, poate chiar mai consistent decât grila multor televiziuni românești clasice. Își spun „prima televiziune online independentă din România“ și oferă emisiuni despre

diete, mini-talk-show-uri, cursuri de dans… un mix de subiecte cu o ţintă clară: tinerii. Merită amintită și Arena TV, o televiziune dedicată jocurilor pentru PC sau alte platforme. Emite 24 de ore din 24, oferă interviuri, comentarii critice, demonstraţii – cam tot ce și-ar putea dori un pătimaș în domeniu. O primă diferenţă așadar: o televiziune online are emisiuni și programe proprii, spre deosebire de un portal video. Chiar dacă au sute de clipuri, trilulilu.ro, video.acasă.ro, video.neogen.ro, homemade.ro sau nou-venitul video.rol.ro NU sunt televiziuni online, ci doar portaluri video.

Ne-am mutat pe net Transmisii în direct poţi să vezi pe site-urile web ale televiziunilor sau cotidienelor care pun

mână de la mână și transmit în direct ultimile știri sau vreun meci de fotbal vital pentru populaţia ţării. În România primul „live feed“ pe un site web a fost un meci de fotbal, iar lucrurile au continuat să se miște foarte bine în domeniul sportului. Site-ul ziarului „Gazeta Sporturilor“ (gsp.ro) are o secţiune video destul de amplă, sport.ro transmite live meciuri din campionatul intern sau campionate europene, la fel și ProSport (tv.prosport.ro). Nu sunt singurele site‑uri care fac acest lucru, dar sunt cele mai populare și serioase. Pe site-urile marii majorităţi a posturilor TV poţi să găsești înregistrările unor emisiuni sau chiar transmisii live cam pixelate. O listă (incompletă) a posturilor românești care transmit online o găsești la tv.bizi.ro sau cu un search pe Google. Un site ON

tags: [ online » tv » trend ]

ll Ca să te poți bucura din plin

de televiziunea online ai nevoie de o viteză mare de transfer.

te delicatese nu sunt oferite decât cetăţenilor americani. Site-uri care te fac să vrei IP de USA: www.abc.com sau www.nbc.com. interesant este gecotv.ro, care oferă gratis peste 700 de posturi TV, direct din pagina de start. Printre ele se numără și 27 de posturi românești, binecunoscute, ca Antena 1, sau glorii locale, ca Focus TV Bistriţa și Mega TV Brăila. În Statele Unite, amatorii români ai s erialelor „Grey’s Anatomy“ sau „Ugly Betty“ pot să fie invidioși, site-urile posturilor TV oferă ocazia vizionării episoadelor integrale în format HDTV – calitatea imaginii o depășește pe cea a unui film văzut la cinema. Din nefericire aces46

Cum se face De departe cel mai interesant proiect de televiziune online este Joost, o idee care a circulat pe net sub numele de cod „The Venice Project“. Numele Joost are o pronunţie similară cu „Juiced“ – „zemos“ în traducere liberă – o metaforă care sugerează conţinutul bogat în pulpă, pardon, programe. Au de ce să se laude – Joost oferă gratuit peste 15.000 de programe și peste

250 de canale TV. Tot ce trebuie să faci este să descarci un program-interfaţă de pe site-ul lor și să ai o conexiune serioasă de internet, de preferinţă broadband, nu reţea de cartier. În spatele miracolului stau „brainiacii“ care au inventat și Skype, telefonia gratuită prin internet. Diferenţa dintre Joost și alte programe similare este calitatea – vezi emisiunile preferate „full-screen“, iar imaginea este foarte clară. În plus, nu ai timpi

tags: [ online » tv » trend ]

ll Nu orice site cu filmulețe se poate numi televiziune online. ll mari de încărcare pentru un clip popular (ca pe YouTube). Soluţia tehnică e simplă și ingenioasă – utilizatorul nu descarcă informaţia video de pe un site, care poate deveni hiperaglomerat, ci descarcă pacheţele de informaţie de la alţi utilizatori. E ca și cum n-ai mai sta la coadă la supermarket, ci ai împrumuta câte o lingură de zahăr sau jumate de pâine de la prieteni. Vei avea parte de supercalitate și la adresa joox.net – un site unde poţi vedea online filme și emisiuni la calitate DivX. Site-ul este de fapt o colecţie de bookmark-uri de fișiere postate pe

Stage 6, un serviciu gen YouTube pe care sunt găzduite fișiere video la o calitate video înaltă. Problema e că (era prea frumos ca să fie adevărat) multe dintre ele nu au drepturile de autor plătite, adică sunt postate ilegal. Din această cauză s-ar putea ca filmele voastre preferate să nu fie disponibile prea mult timp, companiile care le-au produs sau le distribuie sesizându-se prompt la orice tentativă de piraterie. Există și români care încearcă să ofere filme și emisiuni la o calitate bună. LiberTV este un player prin care poţi descărca filme și emisiuni pe propriul PC, pentru a le viziona mai apoi. Sistemul este „puţin“ greoi, ai nevoie de mult spaţiu de

stocare pe hard disk, iar conţinutul nu este foarte variat. Ai multe filme de artă, mai vechi sau mai noi, câteva fragmente din emisiuni românești, câteva videoclipuri… și cam atât. Și acest proiect s-ar putea prăbuși curând din raţiuni legate de copyright – mă îndoiesc că Prima TV și-a dat binecuvântarea pentru secvenţele din Cronica Cârcotașilor pe care le vei descărca pe calculator. Iniţiativa LiberTV merită aplauze, intenţia e bună, dar scârţâie prin părţile esenţiale. ON

tags: [ sport » event » competiții ]

Din nou printre campioni Fotbalistic vorbind, legătura noastră cu Europa a început cu Craiova Maxima și și-a trăit existenţa parcă la fel de rapid precum mistuie jarul o ţigară, cu succesele Stelei și gloria neconfirmată a promiţătoarei trupe a lui Mircea „Il Luce“ Lucescu. Text: Răzvan Codorean Foto: Rom_Media, Guliver

m râvnit apoi la glorie, în primii ani ai noului format al Champions League, prin noua garnitură din Ghencea. Am fost însă nevoiţi să ne mulţumim cu puţin, și nu este de mirare. Era abia începutul epocii în care ne-a fost silă de fotbalul nostru, al cărui miros puternic de putregai îţi muta nasul. Falsul și manevrele la drum de seară ne-au condamnat să devenim pe harta fotbalistică o haltă prin care expresurile europene treceau în mare viteză, lăsându-i pe oamenii locului să depene amintiri într-o locantă pe ai cărei pereţi stăteau aninate imaginile gloriei de altă dată. A venit apoi perioada în care au domnit înjurătura, vorba dulce interesată, polemica purtată schingiuind limba română mai abitir decât ţaţele ce-și varsă năduful așteptând rata. Talentele au plecat, pe bani puţini, și, în mare parte, s-au ratat prin Eu-

ropa, în timp ce tribunele au devenit locul în care își strigau furia, cu pumnii încleștaţi, puști cu feţele acoperite de fulare și creiere îmbibate de alcool. Spectatorii care veneau la meciuri ca la teatru, pentru a surprinde, pe viu, șerpuirile unui Dobrin sau Hagi, viteza lui Lăcătuș, oportunismul lui Dudu sau Piţurcă (oho, cât de mare-i lista…), ca și alţii, tineri, care-și caută idolii pe Google, și-au potolit setea de fotbal de gală umflând audienţele transmisiilor TV de marţi și miercuri seară în zilele de Champions League. Orice altă activitate îngheaţă atunci. E timpul extratereștrilor sau al galacticilor. E timpul magiei fără limite. E timpul fotbalului total. Românii au devenit fani ai unor trupe cu nume de pe mapamond, iar pe băncile din Cișmigiu, pe terase sau în baruri, discuţiile de altă dată despre cele întâmplate în Ghencea, Ștefan cel Mare sau Giulești,

ori cele de dată mai recentă, despre Becali, Borcea sau Copos, au devenit istorie. Au devenit la modă poveștile care aveau drept temă bijuteriile născute din gheata lui Ronaldinho sau Kaka, orgoliul nemăsurat al lui Abramovich și setea de glorie a fostului translator Mourinho, ori altele de acest gen. Așa a descoperit fanul român că fotbalul romantic din Cupa Campionilor a murit. Champions League înseamnă vedete de zeci și sute de milioane. Stadioane gigant. Formaţii care izbutesc, anual, cifre de afaceri care întrec potenţialul multor ţări de pe mapamond. Champions League este o dispută sportivă, însă, în egală măsură, este o afacere pe bani mulţi, viraţi în conturi supradimensionate, și un spectacol de gală desfășurat pe acordurile muzicii bune. Anul trecut, Steaua s-a clasat pe locul trei în grupa din care a făcut parte și a încasat de pe urma participării în ON

tags: [ sport » event » competiții ]

Prin Vodafone live! ai acces la conţinut exclusiv din Liga Campionilor. Poţi să descarci imnul Ligii Campionilor, wallpapere, jocuri, știri și videoclipuri cu golurile înscrise.

Champions League 8.386.000 de euro numai din bonusurile acordate de UEFA, profitul total ridicându-se la aproximativ 12 milioane de euro. Iar în acest sezon, lucrurile stau și mai bine, participantele din Champions League obţinând bonusuri în valoare totală de aproximativ 600 de milioane de euro, fiecare formaţie având asigurat minimum 5 milioane și jumătate de euro ca urmare a participării în această competiţie. În funcţie de rezultat, un club poate câștiga din Champions League 40 de milioane de euro, la care se adaugă banii proveniţi din drepturi de televizare, vânzarea biletelor și alte drepturi conexe. Așadar, am revenit în lumea bună și, poate, la început am părut caraghioși pentru că nu înţelegeam că această competiţie are reguli stricte. Spre exemplu, anul trecut, finanţatorul Stelei a înţeles doar în ultimul ceas că trebuie să-și părăsească loja obișnuită 50

pentru a face loc camerelor TV care, oriunde în Europa, sunt așezate obligatoriu într-un unghi de 45 de grade faţă de terenul de joc pentru ca panourile cu reclame de pe marginea terenului să aibă vizibilitate maximă pe ecranele televizoarelor. Când vine vorba de investiţii pe termen lung, de plasamente în diverse operaţiuni, de merchandising și ticketing, lucrurile se vor pune la punct în ani și ani de zile. Până atunci, va trebui să ne obișnuim că echipele noastre au statutul de sparring-partner al granzilor și că jocurile ce contează au ca miză poziţia a treia, care, măcar, asigură prezenţa în primăvară în mai săraca UEFA Cup. Am făcut însă primul pas, cel cu care începe orice drum, oricât de dificil și de lung, și asta este bine pentru că putem spera că, peste ani, vom zâmbi amintindu-ne aceste povești în momentul în care vom savura succesele echipelor noastre.

ll Extratereștri sau anonimi,

tot ce ne interesează de la ei este spectacolul în teren. Când fotbalul nu se mai joacă din plăcere, ci din dorința de profit, riscă să fie interesant doar pentru contabili.

tags: [ sport » event » competiții ]

IMNUL COMPETIȚIEI Imnul competiţiei, intitulat „Champions League“, este interpretat în trei limbi oficiale folosite de UEFA: engleză, germană și franceză. Istoria sa este simplă. În 1992, forul european l-a însărcinat pe Tony Britten să realizeze un aranjament muzical în manieră modernă pentru „Zadok the Priest“, din Coronation Anthems, care fusese compus în secolul XVIII de George Frideric Händel la cererea Casei Regale britanice. Britten s-a achitat de misiune, piesa fiind încredinţată celor de la Royal Philharmonic Orchestra din Londra, care, pe lângă performanţele de excepţie în domeniul muzicii clasice, își probaseră apetitul pentru piesele moderne, între altele realizând aranjamente pentru Pink Floyd, Queen, ABBA sau U2. Corul a fost ales și el ţinîndu-se cont de specifi-

cul piesei, Academy of St. Martin in the Fields figurând pe coloana sonoră a filmelor „Amadeus“, „The English Patient“ („Pacientul englez“) sau, mai recent, după ce a fost înregistrat „Champions League“, „Titanic“. Fără îndoială, combinaţia este una de excepţie, proba fiind chiar notorietatea de care se bucură acest imn. Unul care, trebuie spus, are și două versiuni mai scurte și nu a fost niciodată comercializat în versiunea originală. Totuși, cei de la Academy of St. Martin in the Fields au interpretat „Zadok the Priest“ în prima sa variantă pe albumul „World Soccer Anthems“, apărut în 2002, iar polonezii de la Kalwi & Remi au lansat, în 2006, versiunea remixată intitulată „Victory“, în care se regăsesc fragmente vocale și muzicale ale acesteia.

TROFEUL CAMPIONILOR Cupa originală a fost donată de cotidianul „L’Equipe“ și a intrat definitiv în posesia celor de la Real Madrid în martie 1967. La vremea respectivă, echipa spaniolă câștigase întrecerea de șase ori, trecându-și în cont și cinci succese la rând în primele ediţii. A urmat un alt trofeu, cu un design diferit, realizat pentru UEFA de un bijutier din Berna, Jörg Stadelmann. A costat 10.000 de franci elveţieni, era din argint, avea o înălţime de 74 de centimetri și cântărea 8 kilograme. Designul său a fost replicat de-atunci ori de câte ori a fost nevoie să se realizeze un nou exemplar. Și aceasta pentru că, din ediţia 1968-1969, a fost introdusă regula potrivit căreia o echipă care câștigă întrecerea de cinci ori, sau de trei ori consecutiv, poate păstra

trofeul. Trebuie spus însă că după îndeplinirea acestei condiţii, „contorul“ se resetează pentru clubul laureat. Spre exemplu, dacă o formaţie care nu a mai câștigat niciodată competiţia pune cap la cap șase succese, va primi două cupe, după al treilea și al șaselea triumf (pentru câte trei triumfuri la rând), dar nu și în momentul în care îl înregistrează pe cel cu numărul cinci. Formaţiile care au mai puţine succese la activ păstrează o replică la scară a trofeului și pot realiza propriile copii, care însă vor avea, absolut obligatoriu, dimensiuni și mai mici. Singura echipă românească care a adus trofeul în țară este Steaua București în 1986, fiind prima echipă est-europeană care a reușit această performanță.

EMBLEMA DE ONOARE Fără îndoială, de-a lungul timpului, pe tricourile unor echipe de top ale continentului, aţi descoperit că există un însemn special purtat pe mâneca stîngă. Este vorba de „The badge of honour“ (emblema de onoare), care a fost introdusă în sezonul 2000-2001 și evidenţiază formaţiile care au izbutit de-a lungul timpului să păstreze trofeul dedicat celei mai bune echipe de club europene. Designul său cuprinde silueta albă a actualului trofeu, desenată în interiorul unei suprafeţe ovale de culoare bleumarin închis. Alături de desenul reprezentând cupa este înscris numărul titlurilor deţinute de respectiva echipă. Până acum, cinci formaţii au izbutit să păstreze trofeul și au primit „Emblema de onoare“. În 1967, Real

Madrid reușise șase victorii (1956-60 și 1966). De-atunci au mai triumfat în 1998, 2000 și 2002. În 1973 a fost rîndul lui Ajax, cu trei victorii consecutive. Echipa olandeză a mai învins în anul 1995. A urmat Bayern München, în 1976, după trei victorii consecutive. Echipa mai are la activ un succes, în 2001. În 1994 emblema a mers la Milan, deținătoare a cinci titluri, echipă care a mai cucerit două trofee (2003 și 2007). Englezii de la Liverpool au fost înnobilați în 2005, după a cincea victorie. În afară de emblema de onoare, echipa care a câștigat titlul în campionatul precedent poartă pe tricou un logo special în timpul competiției în curs. Anul acesta este rândul celor de la AC Milan.

tags: [ film » 3D » animație ]

De la Mickey Mouse încoace, simpatia lumii pentru rozătoare animate și imaginare a cam scăzut. După aproape 80 de ani de când îl lansa pe Mickey, Disney a recidivat cu „Ratatouille“ – povestea unui șobolan ambiţios, sensibil și pasionat de gastronomie. Text: Vlad Ioan Tăușance Foto: Pixar, Guliver

Meniul de lux à la Pixar n spatele acestui succes de casă în valoare de jumătate de miliard de dolari stă Pixar, o casă de producţie cumpărată de Disney anul trecut. Cei de la Pixar sunt cunoscuţi ca adevăraţi vrăjitori 3D, folosind primii o tehnică de animaţie ultrarealistă numită RenderMan. Dacă vă amintiţi „Toy Story“, „Finding Nemo“ sau „The Incredibles“, știţi cam cât de credibile sunt animaţiile lor tridimensionale. Pixar s-a priceput însă dintotdeauna să creeze și caractere tridimensionale, personaje cu sentimente, vicii, pasiuni și dorinţe. Perfecte în imperfecţiunea lor. În timp ce în animaţiile Disney personajele sfârșeau invariabil plicticos într-o coregrafie veselă și plină de învăţăminte, cei de la Pixar au știut să-și facă eroi puţin „greșiţi“, evitând

în acealași timp să-ţi arate cu degetul care e morala fabulei. Personajele Pixar sunt umane, au tarele și fixurile noastre, de asta sunt atât de ușor de îndrăgit de către copii, dar mai ales de către adulţi. Amintiţi-vă cât de înfumurată era Lightning McQueen – mașina de curse din „Cars“, ce burtă de tătic iubitor de bere și fripturi avea Mr. Incredible, sau ce dezastru ambulant era Dory din „Finding Nemo“. Cele două personaje principale din „Ratatouille“ nu fac excepţie de la regulă: avem un tânăr bucătar lipsit de talent și aiurit (Linguini) și un bucătar foarte talentat, dar prins într‑un trup de șobolan (Remy). Un cuplu neobișnuit care naște gaguri după gaguri. ON

tags: [ film » 3D » animație ]

Pixar a fost fondată în 1979 și făcea iniţial parte din Lucasfilm, compania lui George Lucas. În 1986 a fost cumpărată de Steve Jobs, vizionarul care fondase și compania Apple. Pixar erau cunoscuţi în primul rând pentru progresele din cercetare, fiind una din cele mai inovatoare companii în domeniul imaginilor 3D. Printre clienţii care le foloseau softurile se număra Disney, dar și armata americană. Au început să facă animaţii pentru reclame, filmuleţele lor au câștigat rapid publicul, iar în 1995 au scos pe piaţă „Toy Story“, un film comandat de Disney. 12 ani mai târziu au în vitrina cu premii nu mai puţin de șapte Oscaruri, primite pentru 6 filme.

Ingredientele succesului Când a preluat proiectul „Ratatouille“, regizorul Brad Bird a știut că are în faţă o mare șansă și o mare provocare: să transforme niște creaturi temute și urâte, șobolanii de bucătărie, în bucătari rafinaţi și prieteni ai omului. Așa că s-a pus pe treabă. Pentru a conferi cât mai mult realism filmului a cărui acţiune se petrece în Paris, regizorul și echipa au petrecut câteva săptămâni în orașul îndrăgostiţilor, au parcurs cartierele pe scuter și au mâncat în restaurante „gourmet“, de cinci stele. Deoarece trebuiau „să dea viaţă“ pe ecran unor mâncăruri apetisante, animatorii de la Pixar au urmat cursuri de bucătari pentru a înţelege cum funcţionează un restaurant de lux și cum arată mâncarea preparată acolo. Echipa a 54

lucrat o vreme și alături de un mare „chef“ – Thomas Keller, al cărui restaurant de lux „The French Laundry“, este vestit pentru mâncarea fină, dar și pentru preţurile piperate. Ca să-l recompenseze pentru această favoare i-au rezervat un mic rol în film, vocea lui stând în spatele proprietarului restaurantului Gusteau’s. Obsesia pentru detalii a animatorilor nu s-a oprit aici: un membru al echipei a sărit de câteva ori îmbrăcat într-o piscină pentru a vedea exact cum se lipesc hainele de corp, documentare vitală, în viziunea lui, pentru o scenă din „Ratatouille“. Mai mult, pentru a ilustra cât mai realist gunoiul din care se hrănește colonia din care provine Remy, au fost fotografiate cantităţi enorme de mâncare pe cale să se strice. Pare un job neplăcut, nu? Gașca de la Pixar e cunoscută ca fiind cel puţin nonconformistă, iar sediul în care-și desfășoară activitatea cei 700 de angajaţi este și el ciudat. Holul clădirii are dimensiunile unui teren de fotbal, există o pizzerie și un centru de antrenament,

ll Pe vremea când a fost

cumpărată de Steve Jobs, în 1986, compania Pixar valora 10 milioane de dolari. Când a fost cumpărată de Disney, 20 de ani mai târziu, Pixar valora 7,4 miliarde.

tags: [ film » 3D » animație ]

Ratatouille și alte personaje Disney pe telefonul tău! Intră în Vodafone live! de pe telefonul tău mobil și poţi descărca jocul Ratatouille, tonuri, imagini și animaţii cu personajele Disney preferate!

Brad Bird este unul din cele mai importante nume din animaţie. Are în spate două lungmetraje de gen foarte apreciate: „The Iron Giant“ (1999) și „The Incredibles“ (2004), ultimul aducându-i și un premiu Oscar pentru „Cea mai bună animaţie a anului“. Bird și-a dovedit simţul umorului și în aproape 200 de episoade din serialul TV devenit cult „The Simpsons“. În prezent lucrează la un lungmetraj despre cutremurul devastator din San Francisco care a avut loc în anul 1906. Intitulat chiar „1906“, filmul urmează să fie lansat în anul 2009 și va conţine cu siguranţă foarte multe scene generate pe calculator. Bird și-a dorit să facă animaţie încă de la vârsta de 11 ani, când a vizitat studiourile Disney. Este convins că animaţia nu este un gen minor de cinematografie, ci o formă de artă care se adresează oricărei vârste. iar birourile sunt personalizate puternic de fiecare angajat. La achiziţia lor de către Disney, în contract era stipulat că își pot păstra politica proprie de resurse umane, chiar dacă asta însemna angajări fără contracte de muncă. Nimic nu este prea ciudat, se pare, dacă asigură un mediu relaxat și creativ pentru o echipă relaxată și creativă.

Ce urmează? Filmul „Ratatouille“ a fost un mare succes, demonstrând că Pixar poate să producă hit după hit. Cea mai mare teamă a fanilor devotaţi este ca producătorii să nu insiste pentru crearea unei continuări, obicei prost care a mai stricat idei bune până acum. Sper să nu fie cazul! Nu de alta, dar apariţia pe ecrane a „Toy Story 2“ a cau-

ll Încă nu se pune problema

unui „Ratatouille 2“. Pixar nu iubește continuările.

zat o ceartă între Pixar și Disney, primii acuzând compania distribuitoare că le-a forţat mâna în această direcţie deși al doilea episod era gândit doar pentru lansare pe DVD. Pe site-urile de profil se zvonește că studioul lucrează în acest moment la o serie de filme numită „John Carter of Mars“, niște povești SF de modă veche despre un pământean rătăcit pe planeta Marte. Cea mai optimistă dată pentru apariţia lor pe ecrane este anul 2009. ON

ON: [ on » off ]

ON Downshiftingul. Ca să-l parafrazez pe Cheloo de la Paraziţii, „e bine să ai exact atât cât îţi lipsește“, dar să știi exact cât, nu să mai adaugi, luat de valul consumerist, tot felul de lucruri/bunuri care nu-ţi sunt de folos. De exemplu, femeie fiind, aș putea începe prin a-mi potoli nevoia de a cumpăra o pereche de pantofi identici cu unii pe care îi am deja, doar pentru că au altă culoare. E un început bun, nu? ON Internetul. Deși pentru unii e o oroare imorală, internetul este o formă de comunicare decentă și diversă. Adică online mai găsești și păreri pertinente, discuţii interesante sau puncte de vedere care te vor pune pe gânduri. Sau poţi să-ţi faci pe gratis un blog și să-ţi spui părerea. Dacă prinde, o să fii și ascultat. ON Muzica electronică. Pe plan mondial nu e vreo noutate, nici ceva underground… La noi însă, muzica de club este în plină eră de… apariţie. Sunt sute de genuri de muzică electronică ce așteaptă să fie promovate. Sunt din ce în ce mai mulţi DJ români care merită să fie băgaţi în seamă. ON Scuterele. Nu ai probleme cu parcarea, se strecoară ușor prin trafic, iar cu 5 litri de benzină, mergi de plictisești. Scuterele au început să prindă teren și în orașele noastre, iar dacă traficul continuă să crească în ritmul ăsta, în 10 ani vor fi singura variantă rapidă de transport urban. Mai sunt și de 5 ori mai ieftine decât o mașină.

OFF Workaholism. Este definit ca o dependenţă de muncă, o iluzie asociată cu un comportament autodistructiv. Pleacă de la o idee (utopică) conform căreia un om poate să-și construiască un „viitor luminos“ doar muncind pe brânci la locul de muncă, neglijând celelalte „mici“ plăceri ale vieţii, ca familia, natura sau propria persoană. OFF Televiziunea (made in Romania). N-am televizor și nici nu mă (mai) interesează acest obiect decorativ. Prefer să-mi pun placa de snowboarding în locul unui home-cinema cu boxe și tot tacâmul. Pentru filme am calculator cu DVD, iar pentru o vizionare pe ecran mare, avem cinematografe. OFF Emo. Emo este un fel de manea rock, cântată de puști care au senzaţia că totul e deșertăciune și că ei sunt depozitarii unui adevăr doar de ei știut. Că „viaţa este o vale a plângerii, plină de dureri“ credea și Schopenhauer, dar el a umplut niște cărţi cu argumente! Și nici nu se dădea cu dermatograf în exces. OFF SUV-urile. Criza petrolului naște războaie, ecologiștii sunt în alertă, savanţii avertizează, dar trotuarele sunt pline în continuare de SUV-uri parcate mitocănește. Prescurtarea vine de la Sport Utility Vehicle, sunt masive, au apetit mare pentru benzină și sunt proiectate pentru familii americane obeze. Poate mărimea contează, dar și deranjează!

Text: Mona Voinescu

ON: [ muzică ]

Das Model și The Model The Model (Das Model) este, pe lângă multe altele, un single de pe albumul „The Man-Machine“ al celor de la Kraftwerk, album scos în 1978. Dar nu despre asta o să vorbim, ci despre DJ-ul român THE MODEL. Text: Mona Voinescu Foto: Camil Dumitrescu

u întâmplător am început cu alăturarea celor două definiții, ci pentru că și una și cealaltă au legături directe și profunde cu muzica electronică. The Model este unul dintre cei mai excentrici (în sensul bun) DJ de la noi din țară. DJ-ul nostru dandy este însă mult mai apreciat și băgat în seamă peste hotare. Asta nu e neapărat o mândrie pentru noi, dar poate să le dea un argument în plus celor care se mai laudă cu Brâncuși sau Ionesco. Nu vreau sa intru într-o polemică literară, așa că revin la ale mele: The Model. În acest moment DJ-ul este afiliat la casa de discuri Underline (Londra) și la două prestigioase case de discuri nemţești: International Deejay Gigolos (a celebrului DJ Hell) și Traum Schallplatten. A descoperit muzica electronică în 1995, în State, după care, autodidact din fire, a evoluat pe scena aproape inexistentă a muzicii de acest gen din România. În 2002 pune, împreună cu alţi artiști, bazele label-ului ELEKTRO. CASNICE menit să arate lumii că există producători români talentați. Muzica lui e greu de indexat vreunui gen, fiind un fel de electro-techno-glamour cu accente foarte personale. După cum spune chiar el: „Mi-am tot sintetizat stilul în ultima vreme, acum aș putea spune că practic un dark-techno-baroc“. În ultimul an, comunitea internaţională a muzicii electronice a început să-i dea mai multă atenţie. În septembrie, ultimul număr din celebra revistă „DJ Mag“ conţinea un CD mixat de DJ Hell pe care se află și piesa lui „Newly Found Voids.“ Pentru decembrie pregătește două viniluri: un remix și o colaborare cu Neo Filigrante din Stuttgart, iar în ianuarie va scoate un disc de 5 piese: Foundation EP la Underline London. În 2007 a mixat în Germania, Spania, Rusia, la festivalurile Peninsula, CokeLive, Electrees, de 1 mai cu Tiefschwarz, la petrecerea de ziua lui din Embryo cu Alexander Robotnick, dar și la Club Caractere din Târgu Jiu și… Pasha Galaţi. Dacă aș fi avut mai mult spațiu aș fi spus mai multe despre acest personaj, dar o să avem mai mult timp de povești cu și despre DJ în numărul viitor. Pâna una-alta, mulțumită internetului pot să vă trimit pe pagina omului să vă faceți o idee despre muzica lui: www.myspace.com/themodelel. Iar dacă vreţi să-i aflaţi părerile despre fashion (are multe de spus) și alte cele, aruncaţi un ochi pe theunblinkingeye.ro, un site prieten nouă.

ON: [ eco ]

Reciclează-ţi

telefonul! Ai un telefon nou? Atunci cu siguranţă că ai și unul vechi! Dacă îl arunci la gunoi nu dai dovadă de dezinvoltură, mai degrabă dai un exemplu prost. Pentru că telefoanele, la fel ca alte echipamente electronice, trebuie reciclate atent de o mână profesionistă. Pentru că normele ecologice nu sunt un moft, ci o obligaţie morală. Text: Ioan Lupan n carcasa unui telefon găsești o bună parte din tabelul lui Mendeleev. Aparatul căruia i-ai spus „Alo“ de atâtea ori e fabricat din mase plastice, oţel, aluminiu, plumb, dar printre circuite mai găsești și metale mai exotice, ca germaniul, bariul sau nichelul. Toate aceste elemente sunt inofensive când telefonul este în funcţiune, dar, dacă nu sunt procesate corect după ieșirea lui din uz, pot să fie foarte periculoase pentru mediu și pentru sănătatea ta. Vodafone România a propus o soluţie simplă la această potenţială problemă, lansând un program pentru reciclarea telefoanelor mobile. De la lansarea programului, în 28 martie 2007, și până la sfârșitul lunii iulie, Vodafone România a colectat peste 3.250 de telefoane mobile, prin puncte special amenajate în cele 83 de magazine proprii din ţară. În plus, au fost colectate peste 163 kg de accesorii – baterii, încărcătoare, dispozitive hands-free și cabluri de date. Iată și niște informaţii pentru nostalgicii care își amintesc de primul lor telefon – cele mai întâlnite modele printre telefoanele reciclate sunt: Nokia 3310, Nokia 5110, Ericsson A1018S, Ericsson A2628S, Motorola D520, Motorola AM3180, Bosh CAM607, Siemens C25, Alcatel Easy DB BE1 și Alcatel OT310BF3. Din numărul total de telefoane colectate în magazinele Vodafone, 67% au fost recondiţionate pentru a fi reutilizate în ţări în curs de dezvoltare. Cea mai eficientă și ecologică metodă de reciclare este păstrarea lor în funcţionare, astfel oferindu-se acces la serviciile de telefonie mobilă utilizatorilor cu posibilităţi materiale limitate. Telefoanele care nu au putut fi reparate, în proporţie de 33%, au fost dezmembrate, iar materialele componente au fost recuperate și refolosite pentru fabricarea de echipamente noi, în industria de telecomunicaţii sau în alte industrii, printr-un proces de reciclare ce se derulează în afara României în parteneriat cu firma britanică Phonebak. Programul de reciclare aplică normele de mediu europene, fiind un exemplu pentru modul în care trebuie tratată acestă problemă. În Europa vestică sunt rulate milioane de telefoane în fiecare an, iar reciclarea terminalelor ieșite din uz este o afacere serioasă, firmele specializate procesând sute de modele în fiecare zi.

ON: [ online ]

Faci spoof? Indubitabil! „Șiiiiiiii faaaaaași? Ni’c, mă uit la stiele, beau un Budăi!“ Dacă nu recunoști personajele, înseamnă că ai rămas fără net de o vreme. Rezumat: o gașcă de prieteni din Iași au făcut mișto de o reclamă celebră pentru Budweiser. A ieșit spotul „Budai Beer“. Au devenit celebri pe net. Nu s-au lăsat pe tânjală și au scos deja „Budai Beer reloaded“. De văzut. Crampe de râs garantate! Text: Ioan Lupan Foto: Rofilco

potul pentru Budai Beer, o marcă fictivă, să fim înţeleși, este numit în argou de net „spoof“. Un spoof este o parodie profesionistă sau improvizată de amatori făcută după o reclamă celebră sau o scenă celebră dintr-un film. Dacă vei căuta cuvântul „spoof“ pe youtube.com o să găsești tone de clipuri, inspirate sau nu, după reclame ce au făcut istorie. Iar „Budweiser Whassup“, spotul pe care-l reinterpretează în dulce grai moldovenesc cei de la Rofilco Film, este un fragment din istoria publicităţii. Spotul, lansat în 2000, în timpul Superbowl-ului (maxim de audienţă în SUA), a declanșat o isterie generală, toată lumea ajungând în scurt timp să se salute cu „Whassup“. Pe net au început să apară rapid parodiile (cu personaje din „Superman“, „The Simp-

sons“, „South Park“) iar fenomenul a devenit global. În acest moment există peste 100 de clipuri și parodii după clipul original, cât și site-uri de web dedicate (un exemplu fiind www.bud-true.com). Revenind la moldovenii noștri, primul spot Budai Beer a depășit recent 200.000 de vizionări pe youtube, după ce a ocupat la un moment dat locul 3 în secţiunea comedie. E materialul românesc cu cea mai mare popularitate în acest moment pe net. Nu e rău pentru un buget de 50 de euro, nu? Mai mult, parodia noastră e mai vizionată decât spotul original, dovedind că febra spoof-urilor ne-a atins și pe noi. Mai bine mai târziu decât niciodată. Partea amuzantă e că au apărut deja replici video, parodii la parodie. Om trăi și om vedea. Pe youtube! ON

ON: [ vacanță ] Când ieși din țară întinde‑te la vorbă cu Vodafone Passport! Acum nu mai contează minutele și secundele. Iei cu tine în roaming tarifele din ţară și, cu cât vorbești mai mult, cu atât este mai avantajos cu Vodafone Passport! Detalii pe www.vodafone.ro

Valea Prahovei A

din Austria Nu sunt eu tocmai o campioană la snowboard sau schi, dar mă dau de îndeajuns de mult timp încât să mi se fi acrit de Valea Prahovei. Iarna asta n-am chef de: micii și muzica populară de pe pârtiile din Sinaia, aglomeraţia din Predeal și oamenii cu pungi și sănii de care te izbești în toate staţiunile din zonă. Text: Mona Voinescu Foto: Stockxpert

nul ăsta m-am hotărât să-mi găsesc fericirea pe alte văi din lumea largă. Prima ţară care mi-a venit în minte a fost, evident, Austria (nu sunt încă așa de burgheză să mă orientez spre Elveţia). După ce am săpat pe net câteva zile și după ce am vorbit cu o prietenă care deţine o agenţie de turism, am ajuns la concluzia că Valea Zillertal are tot ce nu are Valea Prahovei: câteva sute de kilometri de pârtie, câteva zeci de schi-lifturi, iar bonus, patinoare, piscine interioare, echitaţie și alte lucruri care nouă ni se par excentrice. Cel mai funny e că, într-adevăr, o săptămână petrecută într-una din staţiunile din Zillertal, în condiţiile de mai sus, poate să fie mai ieftină decât un week-end în Poiana Brașov sau în Sinaia. La fel ca Valea Prahovei, doar că mult mai bine, Zona Zillertal e compusă din mai multe staţiuni: Fugen, Mayrhofen, Hippach, Gerlos și Hochstegen. Deși nu mă dau în vânt după exagerări publicitare, când am văzut că Zillertalul este cunoscută ca „Mecca snowboarderilor

și a schiorilor“ am ridicat curioasă o sprânceană; citez: „dispune de aproximativ 465 km de pârtii, zone pentru schi-fond, schi-lifturi, telecabine“. Comunistă exprimare, dar interesantă informaţie. Dacă te gândești că șase nopţi de cazare costă cam 250 de euro și adaugi 179 ski-pass-ul pentru 7 zile, ajungi la o sumă decentă pentru o vacanţă la „standarde europene“ (în limbajul de lemn folosit pe site-urile de specialitate). Bun, mai punem drumul și mâncarea și tot nu ajungi la preţurile exorbitante de la noi. În concluzie, anul ăsta nu mai plec la Brașov la mama, să mă trezesc la 6, să ajung la cabină la 9 și să fac prima coborâre la 11! Mă urc frumos în mașină/avion/van și plec la austrieci să-mi fac de cap ca turistul străin. Să profit și eu de statutul de cetăţean european, fără graniţe și fără pașaport. Trăiască 2007, anul în care Marele Sat Global ne-a înglobat și pe noi! Măcar atât! Dacă nu mă credeţi pe cuvânt intraţi (de exemplu) pe www.oltextur.ro sau www.paneurotravel.ro

ON: [ extrem ]

Fugi, sari, caţără-te! Run… (jump, roll, climb), Forrest, run (sari, rostogolește-te, caţără-te)! Cam asta ar fi ieșit dacă Forrest Gump ar fi fost traceur. Ce-i aia „traceur“? Păi este un tânăr care practică Parkour sau Free Running – un (alt) fel de sport extrem. Eu personal l-aș numi „sport extrem fără obiect“. Un sport care te obligă „să te dai peste cap“ la propriu și figurat. Text: Mona Voinescu Foto: Guliver

a să-ţi dai seama cât de popular a devenit parkour-ul, amintește-ţi de „Casino Ro yale“, producţie în care s-a renunţat la omniprezentele efecte speciale, în schimb s-au introdus urmăriri bazate pe elemente de parkour. Noul agent 007 aleargă, se dă peste cap, se agaţă de chestii, urcă pe o macara etc. OK, ai prins esenţa – în parkour trebuie să ajungi dintr-un punct A într-un punct B cât mai repede, eficient și spectaculos posibil. Originile acestui „sport“ le găsim în Franţa, pe la începutul secolului XX. Iniţiatorul este George Hebert, un marinar francez care a ajuns la concluzia că poţi dobândi o forţă fizică de invidiat ducând la limită activităţi banale ca săriturile sau căţăratul. Un alt francez, David Belle, este tăticul variantei moderne create la începutul anilor ‘90. David este cel care i-a dat și numele – parkour (circuit) – derivat din circuitele cu obstacole folosite pentru antrenamente în armată. Ca să terminăm cu Franţa, trebuie știut că fraţii noștri întru latinitate sunt și cei mai mari fani ai mișcării, dovadă fiind și filmele (devenite

cult) în care apar parkour-iști („Banlieue 13“, „Yamakasi“). Englezii, care preiau și mixează tot ce e cool, au modicat puţin parkour-ul și i-au zis „free running“ (alergare liberă). Tot insularii au produs două documentare esenţiale despre această mișcare, numite „Jump London“ și „Jump Britain“. Dacă ești curios, dă un search pe Google sau pe Youtube. Sportul a început să-și câștige fani și în România, Moldova fiind, se pare, zona cu cei mai buni și silitori parkour-iști. Comunitatea românească de practicanţi crește pe zi ce trece și poți vedea asta printr-un simplu search pe Google cu „parkour Romania“ (în caz că nu ai făcut-o deja). Faţă de alte sporturi urbane, free running-ul are câteva avantaje majore: nu ai nevoie de un traseu amenajat și nici de echipament special (recomandăm totuși minime protecţii pentru genunchi și coate). E o competiţie cu tine însuţi, înveţi în mare parte pe pielea și oasele tale, concursurile fiind descurajate de fondatorii mișcării. Tu-ţi stabilești limitele, însă ai grijă – nicio săritură spectaculoasă nu merită un genunchi plin de șuruburi. ON

ON: [ muzică ]

Trimite un SMS gratuit la 8877 cu textul „bestmusic“ și vei primi un link de unde poţi descărca un ringtone cu Beyoncé! Poţi câștiga prin tragere la sorţi unul din cele 3 telefoane Sony Ericsson W910. Promoţia se desfășoară până la data de 30 noiembrie 2007. n momentul în care citești acest articol, concertul Beyoncé din Cluj s-a terminat deja, așa că cei norocoși au petrecut câteva ore alături de ea. Norocul lor. Chiar dacă nu ești un fan al R&B-ului, nu poţi să nu apreciezi valoarea, frumuseţea și talentul, mai ales când sunt combinate atât de armonios. Pozele vorbesc de la sine, iar vocea ei a ajutat-o ca, la 26 de ani, să cucerească lumea. Pe bune, a câștigat tot ce era de câștigat începând cu MTV Music Awards, continuând cu cele 5 premii Grammy (inclusiv Best Contemporary R&B album – „Dangerously in Love“) și culminând cu faptul că a fost prima femeie de culoare care a câștigat premiul ASCAP – Pop Songwriter of the Year. Toată lumea știe că a fost lidera trupei Destiny’s Child, trupă care s-a destrămat în 2005. „Nu pentru că cineva vrea să cânte solo, sau pentru că nu ne mai înţelegem, sau pentru că nu mai vindem, ci pentru că trebuie să se termine la un moment dat“, declara Beyoncé în 2005. Primul album solo îi apare în iunie 2003 – „Dangerously in Love“. În paralel devine actriţă și chiar una apreciată. Pentru primul film în care joacă, „Austin Powers in Goldmember“, este remunerată cu 3.000.000 de dolari. 2006 a fost un an bun pentru Beyoncé, mai ales toamna: chiar de ziua ei, în 4 septembrie, scoate cel de-al doilea album solo, „B’Day“. Rolul din „Dream girls“, film lansat tot în 2006, o aduce printre cele 15 semifinaliste pentru premiul „Cea mai bună actriță în rol principal“ la premiile BAFTA. Baftă îi urez și eu în turneul din care face parte concertul ei de la Cluj! Că frumoasă și talentată e oricum!

A fi sau a nu fi R&B Toata lumea o iubește, toată lu mea o premiază, toată lumea o ascultă, toată lumea scrie de spre ea! Cu siguranţă, Beyoncé a ajuns la apogeul carierei. Mai e și îndrăgostită lulea de cineva, care îi împărtășește sentimente le. Cine nu ar vrea să fie cu sau ca Beyoncé pentru o zi? 62

ON: [ fashion ]

Old School, Baby! Pentru unii trend, pentru alţii stare de spirit și pentru și mai mulţi chiar stil de viaţă, old school sau old skool este un stil care a dictat în ultimii 10 ani regula în domenii care variază de la vestimentaţie la modele de bicicletă și până la un stil de interpretare a muzicii hip-hop. Dar aici nu e vorba de beat-uri și rime; despre ele poţi citi în alte pagini, aici vorbim despre haine și, mai ales, despre shoes-i. Text: Sânziana Fănică Foto: Guliver; Bape

Poate că unul dintre cele mai influente nume din vestimentaţia „old school“ urbană contemporană este BAPE, sau „A Bathing Ape“. Înfiinţat în 1993 în Tokio, BAPE, spre deosebire de companiile americane care încercau să facă un „old school revival“, este un brand care a intuit apetitul pieţei pentru adevăratele ediţii l imitate – din fiecare produs BAPE nu se fabrică mai mult de 100 de exemplare. Printre fanii devotati: Jay-Z și Pharrell. Jay-Z chiar a inclus BAPE în cântecele sale, iar Pharrell Williams a creat pentru BAPE o nouă linie vestimentară și de încălţăminte, numită „Ice Cream“.

e pe Coasta de Vest și până în Japonia, old school este unul dintre cele mai „in“ trenduri la nivelul vestimentației. Alături de vintage și retro, old school este unul dintre acele tendințe care par într-o primă fază accesibile numai cunoscătorilor. Hainele old school se remarcă prin folosirea de simboluri populare la începutul anilor ’80 – vorbim atât despre logotipuri diverse cât și despre anumite tipuri de tăieturi – se evită pe cât posibil stilul cambrat. Elemente considerate vechi se combină cu tehnici și materiale noi pentru a aduce un iz de autenticitate atât de căutat astăzi în vestimentaţia urbană.

Și cum tot ce e nou vine de la est, sau ca să fiu mai exactă, vine din Japonia, nu este de mirare că reorientarea spre old school a început în faimosul cartier Harajuku, locul de unde se dă ora exactă și alarma de trezire în fashion, pentru împătimiţii accesoriilor vestimentare urbane. Când spui old school spui shoes, iar Tokio este locul perfect pentru vânătorul de ediţii limitate. Și nu doar ediţii limitate în stilul Air Force 1 de la Nike – pantoful sport icon pentru stilul old school – din care, la fiecare două săptămâni, se mai lansează încă o „ediţie limitată“ într-o nouă culoare, tot la preţul „accesibil“ de 500 USD. E costisitor să fii învechit! ON

Tuning pentru Vodafone live!

Fotbal pe telefon

BandÄ&#x192; desenatÄ&#x192;

Sistemul solar al blogosferei

bukresh.blogspot.com

ON: [ telefoane ]

Tuning pentru Vodafone live! Portalul Vodafone live! a schimbat regulile jocului cu mobilul. Dacă până acum doar dădeai mesaje și telefoane, distracţia abia începe. Dacă ai un telefon capabil. Poate vrei să joci jocuri noi, sau să stai pe mess, de pe mobil, evident. Poate vrei apel video sau televiziune pe telefon. Se poate. Aruncă un ochi la modelele din aceste pagini și poţi să vezi ce telefon „tunat“ pentru Vodafone live! ţi se potrivește.

Născut învingător Nokia N73 Dimensiuni: 110 mm L, 49 mm l, 19 mm G Greutate: 116 g Tip baterie: Li-Ion, 1.100 mAh, până la 3 h în convorbire, până la 336 h în așteptare N73 are un șarm clasic și o minte de savant. E ceva mai stilat decât fratele mai mic N70, lucru care se vede la dimensiuni și design, dar funcţiile complexe au rămas o trăsătură de familie. Dintre upgrade-uri amintim: camera de 3,2 megapixeli (da, ai citit bine) semnată Carl Zeiss, portul USB (fericire pentru computeriști) și agenda foarte ușor de ordonat. Apelativul „smartphone“ i se potrivește de minune pentru că e clar un telefon deștept. A fost lansat anul trecut, după multe tergiversări, și suntem siguri că va rămâne în topurile de vânzări multă vreme.

Apasă play! Nokia 5610 XpressMusic Dimensiuni: 98,5 mm L, 48,5 mm l, 17 mm G Greutate: 111 g Baterie: Li-Ion, 970 mAh, până la 6 h în convorbire, până la 320 h în așteptare Avem de a face cu încă un telefon care se visează tonomat sau iPod. Are un player care recunoaște o plajă largă de fișiere audio, de la formatele clasice MP3/MP4 la standarde speciale ca AAC, eAAc sau WMA. Dacă nu știi ce ai chef să asculţi, poţi încerca radioul FM stereo. Memoria internă de 20 MB se va umple rapid cu doar 3 MP3-uri la calitate bună, dar, din fericire, ai un slot pentru card microSD, prin care îi poţi adăuga 1 GB de memorie cât ai clipi. Evident că are și browser de web integrat (mini Opera), evident că se pricepe la MMS-uri, evident că are o cameră puternică prevăzută cu autofocus.

Lecţie de stil Moto KRZR K1 Dimensiuni: 103 mm L, 42 mm l, 16 mm G Greutate: 95 g Tip baterie: BC-50, 700 mAh, până la 6 h în convorbire, până la 288 h în așteptare Cine nu recunoaște că aspectul contează, e ipocrit. Înainte să vorbim despre ce știe să facă, trebuie să remarcăm cât de bine arată – finisaje cromate, clapetă, taste discrete… Elegant! Știe Bluetooth, are un player MP3 integrat, o cameră de 1,3 megapixeli și abilităţi GPS . Îți mai spun că se poate încărca prin USB și că-i poţi pune câţiva giga de memorie prin slotul microSD. Ar trebui să te declari mulţumit. Pare un telefon bun pentru poșete Louis Vuitton, dar îi stă bine și în buzunare de bărbaţi. Dacă mesajele sunt pasiunea ta secretă, ar trebui să știi că micuţul Motorola se pricepe la MMS, SMS, EMS și IM. E bine?

ON: [ telefoane ]

Cu lecţiile făcute Cameră rezervată Sony Ericsson K850i Dimensiuni: 102 mm L, 48 mm l, 17 mm G Greutate: 118 g Tip baterie: Li-Po 930 mAh; până la 9 h în convorbire, până la 400 h în așteptare Cameră de 5 MP, 2592х1944 pixeli, autofocus, flash xenon și 3LED video light. Mai vrei? Cameră secundară pentru apeluri video, protecţie automată pentru lentile, 512 MB de memorie internă, transfer rapid al pozelor către PC... Pe scurt, nu e un telefon cu cameră, e o cameră foto cu telefon atașat. Vei găsi în el cam tot ce te-ai aștepta de la un Sony-Ericsson, adică multe.

Samsung SGH-E250 Dimensiuni : 99 mm L, 50 mm l, 13,9 mm G Greutate: 81 g Tip baterie: Li-Ion, 750 mAh, până la 4 h în convorbire, până la 144 h în așteptare Am avut tot timpul o slăbiciune pentru telefoanele cu aspect metalic, mi s-au părut cumva mai de încredere. E250 e destul de rezistent, dar nu ăsta e punctul său forte. Se pricepe la muzică, se descurcă bine cu fișiere MP3, AAC sau AAC+ și are un ecran suficient de mare pentru a naviga prin meniu fără să-ţi strici ochii. Una peste alta, are punctaje bune pe toate site-urile de profil.

Relaţie de durată

Fratele mai mic Nokia 5310 XpressMusic Dimensiuni: 103,8 mm L, 44,7 mm l, 9,9 mm G Greutate: 70,2 g Tip baterie: Li-Ion, 860 mAh, până la 5,2 h în convorbire, până la 300 h în așteptare Seamănă foarte bine cu fratele lui de pe prima pagină, dar e compact și ultrasubţire, un lucru bun având în vedere că nu toţi apreciază glisiera. Vei găsi foarte utile și la îndemână butoanele laterale de control pentru playerul de muzică. E suplu și arată oarecum sobru, dovedind că negrul nu iese din modă niciodată. Camera e ceva mai modestă, doar 2 MP. Transferul de poze și melodii se face foarte ușor prin Bluetooth sau prin USB.

Sony Ericsson W910i Dimensiuni: 99 mm L, 50 mm l, 12,5 mm G Greutate: 86 g Tip baterie: Li-Po, 930 mAh, până la 9 h în convorbire, până la 400 h în așteptare 9 ore de convorbire fără reîncărcare ar trebui să fie suficient pentru orice domnișoară, în afara cazurilor de forţă majoră, de genul discounturilor de sezon. W910i este unul dintre cele mai reușite terminale din seria Walkman și chiar se pricepe la muzică. Prin softul TrackID știe să recunoască piese ale căror nume îţi scapă. E compatibil cu standardul 3G, deci vei prinde viteză pe internet și vei descărca ușor melodii.

ON: [ telecom ]

Numai pentru tineri

Când ești tânăr, ai de spus foarte multe lucruri, chiar dacă nu foarte des stă cineva să te asculte și să te bage în seamă. Nu-i nimic, perseverează! Convinge-i pe toţi că ai un punct de vedere valabil și important.

hiar dacă punctul tău de vedere e „Auzi, eu chiar trebuie să aflu cum te cheamă!“ sau marea ta descoperire e formulată la genul „Ai cei mai frumoși ochi din lume“. Ca să te întinzi la discuţii și pe telefon fără stres, ai putea să încerci Oferta Vodafone pentru tineri, gândită special pentru cei sub 26 de ani (de unde și numele, dăh!) sau Programul Vodafone Campus dedicat elevilor și studenților. Două oferte care-ţi dau de vorbit! Cu Oferta pentru tineri ai 200 de minute de vorbit în reţeaua Vodafone, fără condiţionări de oră pentru 4 EURO/lună. În plus, poţi să vorbești cu grupul tău de prieteni care au această ofertă activată și cu toți colegii din Vodafone Campus cu doar 0,01 EUR/minut. Altfel spus cu banii de o cola stai la palavre o oră întreagă. SMS-urile costă

doar 3 eurocenți bucata, așa că s-ar putea da pe post de rest în loc de gumă de mestecat la magazinele de cartier. Oferta pentru tineri este destinat celor cu vârste între 14 și 26 de ani, indiferent că au abonament sau cartelă. Oferta se activează online pe www.vodafone.ro/26, completând câteva rubrici într-un formular de activare. Vodafone Campus este o ofertă similară care îţi cere doar un carnet de elev sau student. Dacă îl ai, poţi să ai și chef de vorbă. Minutul de convorbire cu un alt utilizator de Vodafone Campus costă doar 1 eurocent, iar SMS-ul costă doar 3 eurocenţi. Acum chiar nu mai ai nicio scuză să nu dai un telefon de „Scuze, am fost cam grăbit ieri“ sau al 32-lea SMS de „Noapte bună!“. Dacă vrei mai multe detalii intră pe vodafone.ro în secţiunea Pentru Tineri.

ON: [ jocuri ] EA Sports FIFA 08 este disponibil prin portalul Vodafone live! Înainte de a descărca un joc, poţi să citești detalii despre acesta și poţi să vezi imagini din joc. Navigarea în portal nu te costă nimic!

Fotbal pe

telefon De 10 ani, EA Sports îmi ocupă abuziv timpul liber, nopţile și orele de la birou, lansând în fiecare an câte o nouă ediţie din FIFA. Am pierdut ore în faţa calculatorului, am stricat rânduri de tastaturi, am uitat de somn și foame. În toamna asta, însă, se îngroașă gluma – a apărut EA Sports FIFA 2008 pentru telefonul mobil. Foto: EA Games

are greu de crezut că îi poţi controla din tastele telefonului pe Rooney sau Ronaldinho, dar e de fapt foarte simplu, controlul fiind mult îmbunătăţit faţă de alte variante. La început îţi vei încurca puţin degetele în butoane pentru fiecare gol. Apoi vei toci temeinic tastele 2-4-6-8 pentru mișcări, # pentru sprint și 5-ul pentru pasă. După care vei lua decizii despre componenţa lotului în autobuz, vei schimba jucători în pauza de masă și vei avea emoţii noaptea pentru calificările din grupe. Bine ai venit printre fanatici! Adevărul e că jocul e bine adaptat pentru telefoane mobile, iar cu cât e mai nou terminalul tău, cu atât te vei bucura mai mult de el. Te-ai prins că ai nevoie de un ecran măricel, oricum jocul te lasă să alegi cum îţi vine mai bine să ţii telefonul în mână, orizontal sau vertical. Ai la dispoziţie patru moduri de joc: antrenament, amical, sezon sau competiţie intercluburi. Poţi să alegi între cinci ligi importante, cu echipele descrise în detaliu, și poţi să urmărești atent evoluţia jucătorilor tăi preferaţi sau a tinerelor speranţe. Chiar dacă meciul se joacă pe telefonul tău, vei putea să recunoști jucători și chiar să simţi atmosfera din tribune. Un plus de autenticitate este dat și de comentarii, bombastice sau laconice, în funcţie de performanţele tale de manager. ON

tags: [ online » comunitate » edito ]

Bookblog.ro Cine îl scrie: echipa e compusă din 13 oameni, majoritatea sunt blogeri, toţi citesc pe rupte. Despre ce se scrie: cărţi, cărţi, cărţi. Cum se scrie: recenziile sunt utile și pertinente, autorii nu cad în capcana vorbelor mari și a comentariilor scorţoase. Cine îi citește: mii de cititori profesioniști și amatori, blogul are 362 de abonaţi. Cum arată: destul de încărcat, designul nu te dă pe spate. Cât e de util: foarte util, probabil cel mai serios proiect dedicat din blogosferă. Cât e de amuzant: după gust. Puncte forte: concursurile și programul „Schimb de cărţi“. Se adaugă lucruri noi: des. Nota generală: 7

Pidjin.net

www.bookblog.ro

Cine îl scrie: Eugen Erhan & Tudor Muscalu. Desenează, de fapt, fiind vorba despre o bandă desenată. Despre ce se scrie: aventurile lui Fredo și Pid’Jin, doi porumbei genii ale răului. Cum se scrie: funny. Cine îi citește: români de peste tot și nu numai. Banda desenată este în limba engleză. Cum arată: curat și frumos. Cât e de util: decideţi voi. Cât e de amuzant: foarte, provoacă dependenţă. Puncte forte: ziua de luni, când este adăugată o nouă bandă desenată. Se adaugă lucruri noi: săptămânal. Nota generală: 9

www.pidjin.net

Feeder.ro www.tolo.ro

Tolo.ro Cine îl scrie: Cătălin Tolontan, jurnalist sportiv, om de media și nu numai. Despre ce se scrie: fotbal, advertising, ponturi media, internet, sport, fotbal. Cum se scrie: bine, personal, la obiect. Cine îl citește: multă lume. Articolele din fotbal provoacă reacţii aprinse, uneori din partea a sute de oameni. Cum arată: curat și bine organizat. Cât e de util: destul de util, nu conţine informaţii vitale, dar e interesant. Cât e de amuzant: nu prea e amuzant, nici nu e cazul. Puncte forte: editorialele despre fotbal. Se adaugă lucruri noi: zilnic. Nota generală: 8

www.feeder.ro

Cine îl scrie: igu este stăpânul, dar la blog contribuie mai multă lume. Despre ce se scrie: concerte, muzică, evenimente, filme, advertising, branduri, internet. Cum se scrie: nu prea scrie, textele sunt venite de la organizatorii evenimentelor și postate ca atare. Cine îi citește: mii de bucureșteni, oameni care ies des. Cum arată: curat și minimal. Cât e de util: foarte util. Multă lume îl folosește pe post de homepage. Cât e de amuzant: din când în când mai dai peste un filmuleţ sau o reclamă funny. Puncte forte: zecile de evenimente anunţate săptămânal. Se adaugă lucruri noi: zilnic. Nota generală: .9

tags: [ online » comunitate » edito ]

manafu.blogspot.com

Cine îl scrie: Cristian Manafu, jurnalist și om de media, unul dintre cei mai vechi blogeri din România. Despre ce se scrie: advertising, PR, comunicare, branduri, mersul www-ului, gadgeturi, IT&C. Cum se scrie: foarte bine documentat, la zi, profesionist. Cine îl citește: oameni din media și publicitate. Dacă vrei să-ţi faci o idee despre domeniile de mai sus, ai ce învăţa. Cum arată: stilat, spartan, chiar. Cât e de util: foarte util dacă te interesează domeniul. Cât e de amuzant: nu e cazul. Puncte forte: informaţia la zi. Se adaugă lucruri noi: aproape zilnic. Nota generală: 8

Mamaie, dar la ce sunt bune și blogurile astea? Sunt niște pagini de web gratuite, unde poţi să-ţi ţii un fel de jurnal. Ale cui sunt ele? Ale multor români care vor să publice ceva pe internet. Și ce zic ei? Nu prea multe, dar și când zic... Să fim cinstiţi, majoritatea blogurilor sunt la fel de imature și de puţin inteligente ca internetul de acum vreo 5 ani. Mult sex, multe confesiuni inutile, oameni care cred că pozele lor cu căţelul sau Cielo-ul sunt de interes naţional, multe clipuri „haioase“, telefoane mobile și zvonuri despre vedete. E gratuit să-ţi faci blog, prostia nu doare, iar în pagină pui cât și ce te duce capul. E multă maculatură online, pentru că, din păcate, românul nu s-a născut poet, nici jurnalist. Dar netul s-a maturizat între timp și la fel au făcut blogerii, posesorii de minipagini web personale. Sunt oameni care, în diverse feluri, se iau în serios și fac treabă serioasă pe blogurile lor. Au câștigat ce n-au nici jurnaliștii profesioniști, nici partidele politice… CREDIBILITATE. Zelist.ro este o pagină de web care îi scoate în faţă pe blogerii care și-au făcut temele la credibilitate. Paginile lor stau sus în listele de linkuri din alte site-uri sau bloguri. Adică lumea îi place și vrea să îi promoveze benevol. Din Top 50, câteva dintre preferatele redacţiei.

www.zoso.ro

zoso.ro Cine îl scrie: Zoso (aka Vali), un rocker de 20 de ani, bloger profesionist, foarte cunoscut și promovat. Despre ce se scrie: eterna și fascinanta Românie, mersul www-ului, new-media, IT&C. Cum se scrie: critic, acid, pamfletar. Cine îl citește: mii de oameni. În august 2007 avea 50.716 comentarii și peste 4.000 de articole sau însemnări publicate. Cum arată: nu e rău, e loc de mai bine. Cât e de util: așa și așa, bun de omorât timpul. Cât e de amuzant: cât de cât, imatur pe alocuri. Puncte forte: omul e dedicat, postează zilnic, blogul e foarte interactiv. Se adaugă lucruri noi: multe, zilnic. Nota generală: 7

bukresh.blogspot.com Cine îl scrie: Tudor Prisacariu, ionut, megatron, Vlad Nanca, Victor Plastic. Despre ce se scrie: București, orașul pe care îl locuim, iubim și urâm. De la urbanism la evenimente. Cum se scrie: eseistic pe alocuri, sunt postate des poze care spun cât 1.000 de cuvinte. Cine îi citește: bucureșteni care ţin la orașul lor, arhitecţi. Cum arată: nu strălucește, nici nu deranjează. Cât e de util: util, dacă vrei să știi exact care-i treaba cu Bucureștiul. Cât e de amuzant: nu știu ce să zic. Puncte forte: imagini multe, oameni care vor mai multe de la orașul lor. Se adaugă lucruri noi: săptămânal. Nota generală: 7

Bucurenci.ro

bukresh.blogspot.com

Cine îl scrie: Dragoș Bucurenci, jurnalist, scriitor, președinte al asociaţiei „Salvaţi Delta“ Despre ce se scrie: ecologie, politică, cultură. Cum se scrie: corect, critic, angajat, provocator. Cine îl citește: cam 9.000 de oameni pe lună. Cum arată: verde-gri-alb, fără artificii. Cât e de util: dacă nu te deranjează Dragoș, ai lucruri de aflat. Cât e de amuzant: rar. Puncte forte: consecvenţa în păreri, argumentele. Se adaugă lucruri noi: cel puţin săptămânal. Nota generală: 8

www.bucurenci.ro

ON: [ telecom » sfaturi ]

Cum să cumperi un smartphone Să presupunem că banii nu sunt o problemă. Să presupunem că vrei un telefon deștept-foc, care să (se) priceapă (la) cât mai multe, altfel spus, un „smartphone“. Să presupunem că nu tot ce zboară se mănâncă și că un ecran mare nu-ţi garantează un telefon deștept. Ce trebuie să știi când cumperi un smartphone? Despre ce îl chestionezi pe vânzător? Text: Ioan Lupan

Ecran Ai nevoie de un ecran suficient de mare pentru a vedea poze și email-uri, unul care să se apropie de 20 de cm pătraţi. Ai nevoie însă și de o rezoluţie pe măsură, ca să nu vezi prea pixelat. Caută ceva cât mai aproape de 320 x 480 pixeli. Te mai interesează și dacă ecranul este sau nu „touchs creen“, adică dacă este sensibil la atingere cu d egetul sau cu un „stilou“ special.

CONECTARE LA COMPUTER

Dacă ai un telefon deștept, PC-ul va fi cel mai bun prieten al lui. Vei descărca poze, soft, documente, muzică. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Asigură-te că terminalul poate comunica cu PC-ul sau cu alte gadget-uri prin Bluetooth, USB și infraroșu.

Foarte importantă la un smartphone este aplicaţia de client de email. Una „chioară“, care nu „duce“ decât text este sub așteptările clienţilor obișnuiți cu BlackBerry. Verifică dacă poţi trimite fișiere atașate, ce soft include, cât de repede se mișcă etc.

Sistem de operare

Tastatură

Marca telefonului te obligă să alegi și un sistem de operare. Variantele sunt: Symbian (72.4% din piaţă), Windows Mobile (6.1% din piaţă), RIM BlackBerry (5.3% din piaţă), Linux (13.3% din piaţă), Palm OS (1.6% din piaţă) sau OS X de la Apple (1.3% din piaţă). Symbian e flexibil și popular, ai mii de soft-uri (aproape) gratuite compatibile, în schimb e lent și (aparent) vulnerabil. Cu Windows Mobile o să ai probleme cu unele fișiere video. Linux e sigur, dar sărăcăcios și absent în Europa.

Dacă tot ai acces la net, ar fi bine să și poţi tasta în viteză. Caută un device cu o tastatură culisantă cu toate literele (QWERTY) sau posibilitatea de a-i lega o tastatură anexă . Sau, de ce nu, un touch-screen care să simuleze o tastatură.

GPS

Memorie

E bine să știi pe ce lume te afli, sau măcar pe ce stradă. Caută în specificaţii f uncţia GPS (Global Positioning System) și vezi dacă telefonul are un soft de navigaţie inclus. Comunicarea cu sateliţii e gratis, dar hărţile costă bani, deci ia și asta în calcul. Poate obţii o gratuitate – harta României sau a Europei .

Internă sau externă? Asta-i întrebrea. Chiar dacă micul tău geniu nu sare de un 500 de MG „buildin“, spaţiul de stocare se poate extinde prin adăugarea de carduri de memorie. Sandisk oferă deja memorii flash de 8 GB. Verifică , așadar, prezenţa unui slot micro SD. Cardul care intră acolo se potrivește și în camere foto, e citit ușor de PC, așa că e o variantă flexibilă.

ON: [ vacanță » călătorii » sfaturi ]

Cum să zbori low-cost Pe baza principiului „încet da’ sigur“ liniile aeriene low-cost încep să își facă simţită prezenţa pe piaţa românească. De la deschizătorul de drumuri Blue Air, primul low-cost românesc, până la Easy Jet, cel mai nou intrat pe piaţă, ofertele de zboruri ieftine din România spre restul Europei se înmulţesc. Dar mai niciuna din ofertele care pe afiș costă 1€ nu e ceea ce pare, așa că am întocmit un scurt îndreptar pentru doritorii de călătorii accesibile. TEXT: Sînziana Fănică

Fă-ţi un card! Deși pentru majoritatea liniilor aeriene poţi să plătești și prin transfer bancar sau printr-o agenţie de voiaj, cu un card eviţi comisioanele inutile și poţi oricând să rezervi la preţul cel mai bun.

Vânează discount-urile! Periodic, liniile aeriene low-cost fac promoţii pentru anumite destinaţii care nu sunt promovate o perioadă foarte lungă de timp, deci verifică site-urile de low-cost cât se poate de des.

Du-te din timp la aeroport Câteodată zborurile low-cost pot decola mult mai devreme decât este scris pe bilet așa că cel mai bine este să mergi la aeroport cu 2 ore înainte de decolare.

Instalează-te comod în faţa calculatorului

Ia-ţi apă și sendviȘuri

De pe site-urile web afli cel mai repede despre ultima promoţie. Numele pe care trebuie să le cauţi pe Google sunt: Blue Air, My Air, Wizzair, Sky Europe, Alpi Eagles, Windjet, Meridiana, EasyJet.

Așa eviţi cei 5-15 euro pe care va trebui să îi plătești dacă vrei să îţi cumperi mâncare din avion.

Ai grijă la bagaje

Rezervă din timp!

Hmm… low-cost-uri înseamnă zboruri multe pe zi și timp de staţionare redus pe aeroport așa că bagajele tale pot să nu ajungă cu tine. Cel mai bine încearcă să te limitezi la cele 15 kg de bagaje pe care le poţi lua cu tine în cabina de zbor.

Cu cât rezervi mai devreme, cu atât scapi mai ieftin. De regulă, zborurile de weekend sunt mai scumpe, iar lunea și marţea sunt cele mai ieftine zile de zbor.

Fii cu ochii în 4

Sky Europe Una dintre puţinele low-costuri care oferă servicii de legătură între zboruri, la fel ca liniile aeriene comerciale. www.skyeurope.com Blue Air Recent au fost cumpăraţi de grecii de la Aegian Airliens, deci s-ar putea produce schimbări. Au birouri în mall-urile din ţară. www.blueair.ro My Air Zboară mai ales în Italia. Sunt concurentul principal al celor de la Blue Air atunci când vine vorba de această ţară. www.myair.com Wizz Air Cea mai mare linie low-cost din Europa centrala și de est făcută printr-un parteneriat ungaropolonez. www.wizzair.com

Atenție la ocazii de ultim moment. Câteodată, destul de rar la noi, poţi da peste niște oferte limitate în timp, dar greu de refuzat. În astfel de momente, să ai card este o binecuvântare.

Ryan Air Regele discount-urilor în rândul low-cost-urilor europene, linia aeriană irlandeză alimentează lengendele urbane odată cu întoarcerea unei noi tranșe de studenţi Erasmus. Poveștile încep de cele mai multe ori cam așa: „și am zburat de la Paris la Barcelona/ Milano/ Londra etc cu numai 15€ dus – întors cu toate taxele, da’ a fost cam scump; prietenii mei au venit cu 5€“. Site-ul oferă o cantitate impresionantă de informații utile pentru călători: hosteluri, rent-a-car, sfaturi pentru drum, până și informații de sezon, în cazul de față destinații pentru schi. www.ryanair.com

ON: [ online » sfaturi ]

Ce îţi trebuie pentru un blog? Dacă vrei să te alături blogosferei din România, adică comunităţii locale de vreo 10.000 de blogeri, ar fi bine să te gândești la câteva lucruri. Nu ai nevoie de bani sau cine știe ce cunoștiinţe de programare, un jurnal online de tip blog e gratuit, iar interfaţa e foarte simplă și prietenoasă. Totuși, pentru un blog bun, ar fi bine să bifezi lista de mai jos. Text: Vlad Ioan Tăușance

Cont Un blog este în esenţă o pagină de web gratuită, pe care o construiești online. În primul rând trebuie să te hotărăști la un site care oferă aceste servicii. Cele mai cunoscute și populare sunt blogger.com și wordpress.com, dar există și alte variante ca livejournal.com sau serviciul 360 de la Yahoo. Compară, alege și fă-ţi cont! Conţinut Bravo, ai blog! Ce pui în el? Ce postezi? Gândește‑te bine dacă vrei un

blog deschis pentru oricine, sau unul cu circuit închis. Vrei să scrii pentru prieteni sau pentru toată lumea? În engleză sau în română? Despre ce vrei să scrii? Vei vedea că cele mai interesante bloguri sunt cele tematice și că îţi vine mai ușor să scrii despre un subiect cunoscut.

ţin punctul de vedere. Vizita unui cititor normal durează puţin peste un minut, așa că trebuie să-i atragi atenţia și să îi transmiţi rapid informaţia.

Cititori

Nu te învârti în jurul cozii când scrii o însemnare (un „post“). Lasă eseurile și pamfletele dacă nu stăpânești genul foarte bine. De obicei, dacă scrii alambicat, ascunzi faptul că nu ai prea multe de spus. Nu folosi „tz“ în loc „ţ“, nici prea multe emoticoane. E obositor pentru cititori.

OK, te-ai hotărât ce vrei să publici! Acum mai trebuie să te și citească cineva. Anunţă lumea că ai blog, pune-ţi adresa paginii în „status“‑ul de messenger, fă schimb de link-uri cu alţi blogeri. O altă idee bună pentru a atrage cititori este să-ţi înscrii blogul pe un site-listă ca rss.mioritics.ro, ro.wordpress.com, blogosfera.ro, luminitze.ro etc. Criterii „Newsworthy“ este un cuvânt englezesc pe care trebuie să-l aprofundezi. Se referă la calitatea de știre a unui subiect și apreciază relevanţa lui, dacă este sau nu interesant pentru cititor. Nu orice lucru care ţi se pare ţie interesant chiar e. Pozele cu pisica ta, sau o poveste despre vacanţa din Grecia nu se califică drept subiecte tari decât pentru câţiva prieteni apropiaţi, care oricum le știu. Concizie Lumea nu are timp pentru a citi romane pe blogul tău. Rămâi scurt, la obiect. Introdu ilustraţii sau filmuleţe care îţi sus-

Claritate

Cadenţă Dacă te-ai apucat de publicat pe net, încearcă să o faci regulat, asigură-te că ai „suflu“ pentru o perioadă lungă. Pe un blog bun apar însemnări zilnic, pe unul de specialitate măcar săptămânal. Nu e ușor să scrii des, dar așa păstrezi cititorii. E bine să știi că majoritatea blogerilor se lasă de meserie cam după 6 luni. Credibiliate Lumea care te citește vrea să aibă încredere în tine. Nu-i dezamăgi. Evită zvonurile și informaţiile din auzite pe care le transmiţi distorsionat „la a 14-a mână“. Nu „posta“ ca noutăţi filmuleţe amuzante pe care le-a văzut deja toată lumea. Gândește-te că faci o muncă de jurnalist și comportă-te ca atare. Un bloger responsabil verifică informaţia pe care o difuzează. Comunitate Dacă cititorii îţi comentează „post-urile“, răspunde-le. Lasă un e-mail de contact. Construiește-ţi o comunitate, bagă-i în seamă, fidelizează-i. Fără ei pagina ta e complet inutilă, iar munca ta e în zadar. Foarte important: scrie într-un limbaj corect, civilizat și politicos, mai ales când intri în dispute!

ON: [ urban » sfaturi ]

Cum să trăiești (mai ieftin) în București Cum faci să te miști într-un oraș în care taxiurile sunt mai scumpe ca în Portugalia? Ce mănânci într-un oraș în care o cină la restaurant costă cât una la Barcelona? Unde locuiești într-un oraș în care chiriile se apropie de cele din Berlin? E vorba despre București, capitală și oraș greu de evitat pentru cei cu planuri de carieră. Dacă nu ai câștigat alături de Ogică la loto și nici nu ești vreun rentier excentric, aruncă un ochi mai jos. TEXT: Dinu Lazăr

Ieșit în oraș Transport Ia-ţi bicicletă! Ai nevoie de nervi tari pentru a negocia partajul șoselelor cu șoferii isterici, dar rămâne un mijloc de transport ieftin, rapid și nepoluant. Traficul în București e paralizat dimineaţa și după-amiaza, dar dând din pedale te vei strecura relativ ușor. Mai nou s-au amenajat și câteva piste speciale pentru bicicliști (la întâmplare și prost, dar există). Bicicleta se amortizează în 5-6 luni. Economisești cam 20-30 de euro pe lună. Ia metroul! Când șoferii claxonează la stop și tensiunea arterială crește, metroul circulă binemerci. Abonamentele și cartelele sunt mai ieftine decât cele pentru mijloace de transport de suprafaţă. Economisești cam 10 euro pe lună și o cantitate impresionantă de neuroni. Investește într-un scuter! O să ajungi să uiţi când ai făcut plinul și să parcugi distanţele de 2-3 ori mai rapid decât un posesor de SUV. Arată bine, se mișcă repede, dar trebuie să ai foarte mare grijă, șoferii tind să te considere decor și se comportă în consecinţă. Se amortizează în 2-3 ani. Economisești timp și nervi.

Casă Îndepărtează-te de centru! Chiriile scad considerabil pe măsură ce te îndepărtezi de „zona 0“, iar în unele cartiere ai șanse să vezi live copaci și parcuri. Repetă după mine: Tineretului, Obor, Iancului, Muncii, 1 Mai. Economisești cam 100 de euro pe lună. Împarte casa cu cineva! Chiriile garsonierelor sunt foarte apropiate de cele ale apartamentelor cu 2 camere. În aceeași ordine de idei, un apartament cu 3 camere costă la fel de mult ca unul cu patru camere. Economisești de la 100 de euro pe lună.

Vânează oferte și happy-hours. Chiar și cafenelele ultracentrale au oferte speciale, de la cafeaua casei la discount, la internet wireless gratis. Multe cluburi au „momente de graţie“ dupăamiaza, când băuturile sunt la jumătate de preţ, sau cocktail-urile se vând după modelul 1+1 gratis. Economisești în funcţie de sete și buget. Fii cu ochii pe evenimente! Nu-ţi sugerăm să te transformi în pișcotar (participant profesionist la vernisaje), dar sunt o grămadă de petreceri și lansări care merită atenţia (le găsești pe net sau într-un ghid gratuit). Intrarea e liberă, lumea e colorată și amestecată, barul și bufetul sunt undeva în fundul sălii. Economisești un sendviș și un pahar de vin, câștigi cultură generală și numere de telefon. Comandă meniul zilei! Restaurantele au început de vreo doi ani să ofere meniuri fixe de prânz la preţuri la fel de fixe (și mici). Cu 20 de lei noi ai rezolvat o masă cu trei feluri. Dacă ţi se pare prea mult, încearcă o cantină studenţească. Decorul e spartan, mâncarea oarecum rece, dar compania e agreabilă. Te-ai mira să știi câţi oameni (relativ) bine plătiţi mănâncă acolo.

ON: [ urban » telecom ]

08 AM (acasă, pat) Primul lucru pe care pun mâna dimineaţa e telefonul. Noua sonerie pe care am downloadat-o mă enervează teribil. Foarte bine, ăsta e scopul ei – să mă trezească. Din păcate, vreo oră insist să apăs butonul de „snooze“ o dată la 10 minute și sper că, printr-o minune, cafeaua se va face singură și va levita până pe noptiera mea.

1 PM (birou, bleah) De jumătate de oră am lăsat calculatorul deoparte și încerc să aflu din SMS-uri și mesaje de Yahoo cine vrea să iasă la masă. Alte zece minute ne certăm unde ieșim să mâncăm. Vreau la terasă, e clar. Are cineva numărul de la Bistro Dada? OK, intrăm pe live! și-l luăm de acolo. Bun, pauză!

1 AM (în drum spre pat) La Șuie n-a fost rău. Muzica ca muzica, dar lumea a fost multă și simpatică. Am schimbat numere de telefon cu cel puţin trei fete. Le-am pus și poza lângă număr de telefon și nume. Nu ne permitem confuzii, nu? Să dau un SMS de noapte bună?

O zi din viaţa unui (om cu) mobil Cuvântul de ordine în ultima vreme e „urban“. Urbanii sunt, mai mult sau mai puţin: tineri din orașe mari sau măricele, (poate exagerat de) sociabili, interesaţi de tot ce e nou, de la haine, la bloguri. Cu voia dumneavostră, mă număr printre ei. Și insist să adaug un nou atribut la definiţia de mai sus – MOBIL. Urbanii sunt mobili prin atitudine, dar și lejer dependendenţi de telefonul mobil. Păi să vedeţi… 76

10 AM (pe stradă, autobuz plin de pensionari) M-am dușat/spălat pe dinţi/îmbrăcat în 10 minute. De 15 minute mă ciocnesc perseverent de oameni pe stradă încercând să-mi citesc agenda de întâlniri și să văd pe cine și de ce trebuie să sun. Reușesc să urc în autobuz fără accidente majore. Îmi vine o idee de articol și o adaug la „Notes“. N-o să-l scriu nicodatată, sau mai știi?

5 PM (birou, nu se mai face odată 6?) Mă uit pe URBEE, un soft care îmi zice tot ce mișcă prin oraș, să văd dacă e vreun film de văzut. Nu e nimic, poate doar la Mall, dar e sigur înghesuială. OK, ceva concerte? Șuie în B52. Merge. Mergem. Și așa am avut „Pentru inimi“ pe post de sonerie trei luni.

2 PM (restaurant, pe stradă) Nokia zice că am primit un mail. Îl deschid cu inima strânsă. Se pare că m-am hazardat cu pauza de masă, trebuie să fugim la un client. Las pastele în farfurie, recuperez una bucată Art Director posesor a una bucată scuter și plecăm în trombă. Las niște SMS-uri fără răspuns, pentru moment – am nevoie de ambele mâini ca să mă ţin.

8 PM (cafenea, narghilea) 6 PM (în faţa biroului, în viteză) Scurtă verificare a contului de card pe MyBanking. Veștile sunt departe de a fi bune. Dau SMS-uri în trei direcţii. Același text – Cine are niște bani până la salariu? Ne vedem la concert? Message received. Veștile încep să fie bune.

Suntem de jumătate de oră cu berile în faţă și conversaţia lâncezește. Fiecare își butonează mobilul. Am câștigat deja patru partide de table. Nokia joacă slab. Se face schimb de muzică prin Bluetooth, iese o ceartă despre numele ultimului album Chemical Brothers. Ne repezim pe Google (trei oameni deodată) și ne liniștim – „We are the night“. Chiar așa!

tags: [ bandă desenată ]

Faceţi cunoștiinţă! Salut, el e Sinboy! Dacă vrei să afli ce crede Sinboy despre artă, mergi la pagina 23 a revistei. Dacă vrei să vezi cum face Sinboy artă, mergi câteva ore pe jos prin București, orașul pe care-l folosește drept spaţiu de expunere. Dacă vrei să vezi ce pot face două mâini dibace, chiar dacă posesorul lor are doar 23 de ani, mergi la www.sinboy.ro. Sau citește mica mea compunere.

ndy a.k.a. Sinboy este un artist complet care nu se dă înapoi de la nimic: decorează nonșalant zidurile unui București prea gri pentru generaţia noastră, ilustrează minunat reviste din România și din vest, e cât de underground se poate, când vrea. Când are chef, sau are nevoie de bani, lucrează pentru Converse, Peroni, Institutul Cultural Francez, Seven Stars sau Kiss TV. De reţinut: e un om liber care trăiește din talentul lui. Andy e un tip acid și onest, chiar dacă 78

asta nu convine întotdeauna interlocutorilor. De reţinut: e un cetăţean european cu acte în regulă care pendulează relaxat între ţări și culturi – e spaniol, dar vorbește o engleză autentică, stă de obicei în București, dar uneori se mută la Bruxelles. Oricum, e online și e pe val. Aruncă un ochi pe site-ul lui. Ai niște filmuleţe de văzut, ai niște texte (bine scrise) de citit, ai multe de învăţat. P.S. Sinboy ne-a făcut hatârul și ne-a desenat pagina alăturată. Cheers, mate!

tags: [ bandÄ&#x192; desenatÄ&#x192; ]

tags: [ echipa ]

Lorin

Sașa

Sânziana

Mona

Ăștia suntem În pagina asta ai adunată o parte din echipa care a lucrat la acest număr. Poți să fi unul dintre noi, începând cu numărul viitor ți-am rezervat un loc de poză. Trimite-ne păreri, idei de subiecte, poze sau desene și poți intra în echipa noastră. Mail to: revistaon@supercar.ro

Iulia Alina

Camil

Tăușance

Alecu 80