ON magazine nr 3

PROFESIONIȘTII

Numărul 3 • 2008 • www.revistaon.ro

Numărul 3 • 2008 • www.revistaon.ro

Stilul tău e job-ul lor!

5x

Sony Ericsson W660i Câștigă-le la pagina 71!

pe genul feminin

3 trupe – 10 ani

la bâlea, frate!

Portret al artistei la tinerețe

Veteranii din showbiz

Ne-am dat ca niciodată

tags: [ bandă desenată ]

81

Farmecul geeks-ilor

6

Ne vedem pe mess

8 Cool de București

10

Prețul dragostei

12

Dan Sociu își amintește...

14

Cupa Liceelor la fotbal

18

ON: [ intro ]

Respect!

F

orţaţi de legile antidiscriminare sau de bunul simţ inerent secolului 21, avem o ţară în care femeile sunt egale cu bărbaţii. Nu se mai miră nimeni dacă lucrează într-o companie condusă de femei, sau măcar în compania lor. Avem femei-arbitru-de-fotbal și fete-blogger, fete-pilot de raliu și ­DJ-iţe. Avem avocate, directoare, scriitoare, speoloage. Avem tot ce e normal să avem. Mai puţin respect.

Respectul e o chestie vitală, deși foarte greu de definit. Să fii respectat înseamnă să aduni capital de imagine, să-ţi câștigi încrederea sau chiar îngăduinţa celorlalţi participanţi la viaţa de zi cu zi. Sau măcar a celorlalţi participanţi la trafic. La capitolul ăsta stăm cel mai prost. Înjurăm cu sau fără motiv o posesoare de carnet care are tupeu să și conducă, convinși sau chiar convinse în schimb că sexul masculin vine cu regulile de circulaţie înscrise în ADN. În aceeași ordine de idei râdem în continuare la aceleași bancuri cu blonde, chiar dacă salariul nostru lunar e garantat de o doamnă/domnișoară care are o slăbiciune pentru această culoare de păr. Sau poate tocmai de asta!

Ne purtăm, bărbaţi și uneori chiar femei, de parcă sexul feminin e o minoritate tolerată, de parcă secreţia de estrogen ar fi un handicap. E normal? Suntem normali? Păi suntem! Atâta timp cât „nevastă de fotbalist” e o opţiune de carieră, cât „fata de la pagina cinci” are mai mult spaţiu editorial decât consultanta pe politică externă, cât mărimea sutienului dă măsura talentului... da, suntem cât de cât normali. În acest caz, revista pe care o ţineţi în mână este anormală!

Mi-ar plăcea să ne schimbăm atitudinea, deși nu cred că vom reuși să o facem prea repede. Cred însă în puterea exemplelor. Veţi vedea, după ce întoarceţi pagina, lucruri normale, chiar dacă nu obișnuite. Veţi vedea ce înseamnă arta contemporană pentru cele care se ocupă cu asta, veţi descoperi băieţi-stiliști și fete DJ, dar și povestea de succes a unei puștoaice animate. În următoarele pagini, vorbim cu/despre/alături de femei și fete cărora nu le lipsește respectul. Nici al celorlalţi, nici respectul de sine. Pentru că, de fapt, de aici începe totul.

Vlad Ioan Tăușance

UN PROIECT VODAFONE Editor: S.C. Supercar S.R.L. Adresă: Str. Vasilea Milea 2F, et. 6, sector 6, 061344, București.

Telefon: 021 307.91.71, 021 307.91.72 revista_on_ro@vodafone.com www.revistaon.ro Redactor-șef: Vlad Ioan Tăușance Secretar de redacție: Mona Voinescu Art Director: Alec Pop DTP: Cornel Radu, Doru Măxineanu, Elena Diaconu Foto editor: Roxana Comes Director General: Alexandru Ciocâlteu Director Editorial: Andrei Crăciun Director Executiv: Alice Predescu Colaboratori: Sânziana Fănică, Carp Popescu, Alina Floroi, Dan Amariei, Ioana Mănescu, Dan Sociu, Andrei Crăiţoiu, Andreea Pușcariu, Anca Constantin, Alin Copilu, Alex Buţu, Cătălin Badea, Răzvan Codorean Foto: Camil Dumitrescu, Dan Vezentan, Dragoș Savu, Dragoș Borcănea, Guliver, iStock, Stockexpert Ilustraţii: Ciubi, Sorin Sorășan, iStock, Stockexpert Producție: Doru Măxineanu Tipar: G. Canale & C Publicitate: Newline Media House Adresă: Str. Năstase Pamfil 22, sector 2, București Telefon: 031 805.94.64/5 Fax: 021 211.51.18 Email: office@newlinemedia.ro Mulțumim: Vlad Nancă, Cinty Ionescu, Vlad Păunescu (www.snowboard.ro), club The Office (www.theoffice.ro), Gazeta Sporturilor (www.gsp.ro)

4

ON

news: [ telecom ]

6 x internet Începând cu luna februarie, oferta Vodafone de date mobile cuprinde 6 abonamente care acoperă toate nevoile tale de comunicaţii mobile: 2 noi pachete Unlimited Mobile Internet (cu trafic nelimitat) și 4 pachete Mobile Internet & Office (cu trafic inclus). Abonamentul lunar Unlimited Mobile Internet de 9 euro oferă utilizatorilor viteze de până la 1 Mbps pentru un trafic lunar de 1 GB. Traficul de date care depășește 1 GB nu va fi taxat suplimentar, însă viteza corespunzătoare acestuia va fi de 128 kbps. Pentru nevoi mai mari de comunicare, clienţii pot alege abonamentul Unlimited Mobile Internet de 15 euro, care oferă o viteză de până la 3,6 Mbps, pentru un trafic lunar de 2 GB. În cazul depășirii celor ­ 2 GB, traficul suplimentar nu va fi taxat, dar viteza corespunzătoare acestuia va fi de 128 kbps. www.vodafone.ro

­ a l e d VA T + o r u e 9

Net la purtător Dacă ești client Vodafone, ai acum la dispoziţie 4 dispozitive de conectare mobilă: cardul de date Vodafone Mobile Connect Card (dacă ai un laptop), Express Data Card (dacă ai un laptop cu slot PCI Express), modemul USB Vodafone Smart Modem și Pebble USB Modem. Ultimele două dispozitive sunt disponibile atât pentru utilizatorii de laptop, cât și pentru cei utilizatorii de PC. Pentru toate abonamentele de Internet încheiate pe o perioadă de 2 ani, dispozitivele Vodafone Mobile Connect Card, Express Data Card și Vodafone Smart Modem sunt oferite gratuit. Pebble USB Modem, cel mai nou dispozitiv portabil intrat în portofoliul Vodafone Romania, este oferit gratuit numai pentru abonamentul Mobile Internet & Office 8 GB, încheiat pe o perioadă de 2 ani.

mo b i l

6

ON

Carp Popescu este trimisul nostru special în misiuni imposibile tehnologic.

Farmecul discret al geeks-ilor Carp Popescu

pasionat IT&C

Pentru mulţi, geeks înseamnă tipi fără simţul umorului într-o lume plină de gadgeturi ciudate. În realitate, cei mai ­mulţi geeks au un simţ al umorului foarte dezvoltat. Iată câteva gadgeturi inventate de ei care creează situaţii amuzante.

De exemplu, oamenii vor crede că ai o problemă serioasă în momentul în care vorbești la un receptor antic de ebonită care este legat de... nimic. Nici un fel de fir! Acel nimic de fapt este o legătură Bluetooth cu un telefon care stă ascuns într-un buzunar sau în geantă. Îţi trebuie doar un receptor de ebonită în care se ascunde un handsfree și adaptările de rigoare – conexiune USB pentru încărcarea bateriei, led pentru indicarea funcţionării și, evident, un telefon adevărat. Mai există și varianta în care un receptor clasic, cu modificări minime, primește o conexiune de cablu de la telefonul mobil. Ce poate fi mai cool decât ca la o petrecere să-ţi sune telefonul și sub ochii stupefiaţi ai tuturor să scoţi un receptor de Western Electric 500 vintage și să vorbești normal după care să le explici că niciodată nu ai avut încredere în modernitățile din jur! În acest moment există adaptoare pentru Blackberry, pentru Ericsson și o parte din Nokia și Motorola.

O altă invenţie la fel de vizibilă este legată de detecţia unei reţele Wi-Fi. Un

utilizator normal deschide calculatorul și vede dacă există reţele disponibile în momentul în care încearcă să se conecteze. Sau are un detector de reţele legat de portchei care îi indică existenţa acestora înainte de a deschide ­l aptopul. Dar ce ziceţi de un tricou care să aibă imprimat un model care începe să lumineze în momentul în care aţi intrat într-o zonă Wi-Fi? Și cu cât luminează mai tare, cu atât recepţia este mai bună. Cum barele de lumină de pe tricou sunt dinamice, și cei din jurul tău or să observe că se află într-o zonă Wi-Fi. Dar poate că cele mai răspândite invenţii sunt cele care rezolvă situațiile în care telefonul este setat pe silent și este ascuns în geantă, în buzunar sau sub un maldăr de hârtii. Ca o lege a naturii, atunci te sună părinţii să-ţi spună că ţi-au mărit suma alocată lunar, prietena să-ţi spună că a îngheţat iadul – știi tu de ce, sau profesorii spunându-ți că toate proiectele trecute sau viitoare au fost acceptate fără comentarii. Sau pur și simplu te sună cineva și nu ai vrea să pierzi acel apel. Există o brăţară Blu Alert bazată pe tehnologie Bluetooth, care începe să bâzâie în momentul în care telefonul este apelat. Chiar și în cel mai zgomotos mediu este imposibil de neglijat.

Multe dintre aceste ciudăţenii create de geeks au ajuns sub o formă sau alta dispozitive comune în acest moment.

De aceea, de câte ori vedeţi un geek că lucrează la ceva ce pare de pe altă lume, aveţi răbdare, s-ar putea să iasă ceva atât amuzant, cât și folositor.

news: [ tech » online ]

Feeder 3.0

Site-ul feeder.ro a împlinit de curând trei ani. Între timp, pentru mulţi a devenit homepage, locul de unde află informaţiile esenţiale: ce DJ pun în weekend, care-i ora exactă în design sau ce e nou pe web. În februarie, igu, administratorul și proprietarul feeder.ro, a anunţat o relansare a site-ului în versiunea 3.0. Ocazie perfectă pentru un party aniversar la care au ajuns cam 2.000 de oameni și au performat cam 20 de artiști. La mai mare. BTW, mai nou feeder are și o reţea de socializare, așa că ai toate motivele să treci mai des pe la adresa cunoscută: www.feeder.ro

Un ninja digital stă mereu pe invisible!

3.0

Mi-a dat offline, mă iubește!

Alinax

Fișă de casting S-a lansat www.actorstart.ro – un site care își propu­ne să împrie­te­neas­că actorii și producătorii activi în Ro­mânia. ­Site-ul se adre­sează actorilor profe­si­oniști sau amatorilor cu ­experienţă profesională semnifica­ tivă și recunoscută, studenţilor de la facultăţile de profil și copiilor actori.

Fie­cărui actor i se întocmește un profil la standarde internaţionale impuse și cerute de industrie. Practic, site-ul este un director de casting, perfect pentru oricine vrea să filmeze un film sau o reclamă. www.actorstart.ro

actors wanted

8

ON

Digital ninja

Ca să cucerești pe cineva, în zilele noastre trebuie să deschizi toate porturile de comunicare. Până să ieși la prima întâlnire, trebuie să-ţi googlești „interesul” romantic ca să vezi ce hram informaţional poartă: dacă are blog, cont pe Flickr sau pe Last.fm. Dar un pas important și acceptabil social este să faci schimb de ID-uri de mess chiar înainte să te ţii de mână.

Conversaţiile pe mess sunt considerate mai neimplicate decât un telefon și îţi dau ocazia să te pui în valoare prin textele sclipitoare: ai timp să te gândești ce vrei să zici fără ca cealaltă persoană să creadă că forezi după o glumă bună: poate te-ai dus să îţi iei un pahar cu apă sau ai treabă în altă fereastră. Apoi, e simplu să îţi încolţești victima cu un „Apropo, ce faci diseară?” sau trimiţând un link la următorul party Tralala.

Mai nou, faptul că primești un mesaj ­offline de la persoana de care îţi place este o dovadă mai grăitoare de interes decât să te uiţi la ceas la oră fixă, conform superstiţiei „e fix, mă iubește“.

Dacă încă nu e clară treaba și eziţi să-l abor-

dezi primul pe celălalt deși ai mai făcut-o de două ori până acum, poţi să apelezi la un mesaj sau la un link pe care îl trimiţi la toată lista.

Totuși dacă a ieșit pe status cu vreo chestie de genul „love is all around” sau are ­instalat plug-in-ul care arată ce piesă asculţi și e piesa aia pe care i-ai trimiso acum două zile, tot pe mess, e clar, ai câștigat: obiectivul a fost atins!

Mess-ul le oferă cuplurilor un contact permanent și light cât timp partenerii sunt despărţiţi din cauza datoriilor școlare sau profesionale, dar în același timp poate fi o provocare să vorbești cu fostul care tocmai a intrat online după o vreme de ­absenţă (de dialog).

Messenger-ul e pentru relaţii ceea ce e confesionalul pentru biserică. Lipsa unui faţă în faţă fizic real le oferă cuplurilor un loc în care își pot spune lucruri greu de spus în comunicarea directă sau chiar prin telefon. Mess-ul e util și pentru discuţiile postdespărţire, când spui mai la chill ce a fost OK și ce nu. E adevărat că s-ar ­putea să-ţi auzi niște chestii care să te facă să-l ștergi pe celălalt din lista de mess. Și apoi să îl adaugi din nou prin meebo doar ca să vezi ce status-uri își mai pune, doar ­ţi-ai jurat că n-o să mai schimbi o vorbă și ­oricum nu din proprie iniţiativă!

Este caldă încă știrea că Yahoo! va intra în România pentru că i-au sclipit ochii la cei 95% din internauţii din România care au ID de Yahoo Messenger!

news: [ urban » event ]

Rokolectivizare cu cântec LIVE

Metropotam este un animal imaginar și urban care bifează toate evenimentele și iese foarte des în oraș.

ACT

Aflat la a treia ediţie, Festivalul Rokolectiv rămâne și în 2008 dedicat muzicii electronice bune și artelor vizuale. Perioada când are loc e 11-13 aprilie. Iată și lista artiștilor confirmaţi până acum: Mira Calix (scoate la celebra casă de discuri Warp), Daedelus (US) (ce apare la Ninja Tune), An On Bast (PL), Kalabrese (CH), Underground Resistance (US), The Model (RO), Bjorn Torske (NO), Pantha du Prince (DE), Mungolian Jet Set (NO), Dat Politics (FR), Surkin (FR), Planningtorock (UK), Khan of Finland (DE), Jean-Jacques Perrey & David Chazam (FR) și Tom Wilson (RO). Sunt și câteva chestii nesigure legate de festivalul din acest an, în sensul că mai mulţi artiști sunt „bolnăviori” de sindromul TBC (to be confirmed): Cobblestone Jazz (CA), Lindstrom (NO), Robert Henke (DE) și FM 3 playing the Buddha Machine (CN). www.rokolection.ro

Coolness factor de Dâmbovița Metropotam

Fatboy Slim se întoarce la plajă!

Englezul care a iscat o adevărată furtună de nisip pe Ultima Playa în vara lui 2006, în primul lui performance în România, revine cu noi seturi. După demenţialul show de lumini, lasere și beat-uri - marca The Mission - care i-a ţinut în priză pe cei aproximativ 24.000 de party people, Mr. Cook (cum i se mai spune) a acceptat o nouă invitaţie la un eveniment de proporţii care va avea loc tot pe litoral, pe 12 iulie. Meet u there, don’t be late! www.futuremask.com

LA M

10

ON

ARE

Site urban

Ce e cool în București? În București e cool să fii damn cool, o prelungire distorsionată a ceea ce era mișto, fain și marfă, adunând forma și fondul lor și plusând: „the coolness factor” de Dâmboviţa rulz.

Prima componentă a coolness-ului este „urbanismul”. E cool să fii urban, și chiar metropotamul se definește așa. Un animal urban este omniprezent, știe tot ce mișcă, iar dacă ceva nu mișcă la parametrii acceptaţi de urbanul cool, el va face petiţii online, blog colaborativ, va organiza activităţi culturale, va scrie proteste împotriva primarului, va produce artă, până acel ceva va mișca și va fi cool. Q.e.d. Cercul s-a închis.

A doua caracteristică sine qua non a coolness-ului este „the party animal”. Se dă grupul locurilor de atârnat (traducerea liberă a termenului „hang out”) care sunt „pe val”. Prezenţa urbanului cool în acestea e obligatorie. Se ascultă muzici noi (clasicul e cool doar pentru elita din umbră, puţin trecută), se cochetează până la flirt nerușinat cu toate viciile, pentru că urbanul cool este și un hedonist, un mic libertin, o mască asumată atât în comportamentul

social, cât și în emanaţiile intelectuale.

Urmează trăsăturile neconvenţional și alternativ. E o febră cool să descoperi locuri noi și neobișnuite de exploatat, să combini, să inovezi, să fii multi: media, tasking, user. Să faci cluburi în fabrici, terase pe terenuri virane, teatru oriunde, muzică în parcare, să iei atitudine. Să scoţi frumuseţi și preţuri noi din bube, mucegaiuri și noroi, pentru că urbanul cool e și un anticalofil. Urâtul e noul frumos.

Bucureștenii cool se împart în două categorii: cei care sunt în trend și cei care înoată contra curentului. Pentru primii, cei care nu-s pe val sunt outsideri, niște luzeri și lameri. Pentru ceilalţi, e cool să nu fii în turmă, așa că sunt la modă nefiind la modă (și dacă nu citești articolul ăsta cu converșii în picioare, trebuie să îţi revizuiești the coolness factor).

Mainstreamul e și el ubercool, câtă vreme ești brand premium. Și dacă nu înţelegi termenii ăștia, ești so not cool, pentru că pe splaiul dâmboviţean se vorbește romgleza, se înjură cu sh!t și f@ck, se râde cu lol, se pleacă cu brb, se dezaprobă elegant cu yuck, se admiră cu nais și cooool, ceea ce vă dorim și vouă.

Disclaimer: În București să fii cool înseamnă să fii ironic, dar ubercool e să fii autoironic. Are we cool, or what? www. metropotam.ro

news: [ muzică » event ]

ProFM Alternative După o grămadă de ani în care a fost principala fabrică de ­hituri radio, unele mai bune, altele proaste, staţia ProFM cu peronul galben pe mijlocul capului ne oferă (din nou) o alternativă!

Care sună cam așa: „Pentru toţi cei care s-au săturat de THE CHARLATANS și de THE LIARS din mainstream, de THE KILLERS ai live-ului și, în general, de all the GARBAGE din media, ProFM a creat un nou post de radio, ProFM Alternative! Asta înseamnă JUSTICE for all THE CAVALIERS cu BLACK LIPS care poartă WHITE STRIPES, MORNING JAKETs și RED BUTTONs, pentru all THE ORDINARY BOYS, THE TEENAGERS, pentru the SHY CHILD și BLONDE REDHEAD”. Îi iertăm pentru primele patru trupe, de dragul poantei, dar am mai adăuga: că sperăm să aibă parte de o MUSE mișto, niște SUPER FURRY ANIMALS de prezentatori și un RADIOHEAD pe măsură. Așa că băgaţi urechea și mișcaţi mouse-ul pe www.profm.ro//alternativ. E un MONSTER IN THE MACHINE! E TV ON THE RADIO! E PANIC AT THE DISCO! E ProFM Alternative! YEAH! YEAH! YEAH!

PE UN

DE

B-Est is the best!

Cu fiecare ediţie ce trece, B-estul e din ce mai bun și mai bogat în secţiuni! Programată să aibă loc între 14 și 20 aprilie 2008, a patra ediţie a Festivalului de film B-est și-a propus să nu (ne) plictisească. Pe lângă secţiunile deja cunoscute din competiţia oficială – lungmetraj, scurtmetraj ficţiune și film documentar – vor mai exista și secţiuni în afara concursului. În plus, organizatorii ne mai promit omagii, retrospective, expoziţii, lansări de carte și de DVD. Sălile sunt aceleași: Cinema Scala și sala Eforie a Cinematecii Române. Noutatea, firească în această eco-eră, este secţiunea „Filmul și mediul înconjurător”. Este strict dedicată problemelor grave legate de deprecierea mediului înconjurător și va cuprinde filme pe această temă. Secţiunile în afara competiţiei le puteţi găsi pe site-ul festivalului, www.b-est.ro.

FILM

12

ON

Pe scenă sau la agenție, un lucru e cert: Dan are texte!

cine n-are femei, să-și cumpere!

Dan Amariei

publicitar, rockstar

nu, nu... relaxează-te! nu fac parte dintre aceia care sunt probordelizare - sau, oi fi, da’ nu îmi dau seama, și nici nu este vorba despre asta. pur și simplu, azi mi-a trecut prin cap faptul că, într-un fel sau altul, femeile sunt de vânzare. știu că o să mi-o fur maxim (în primul rând, nevastă-mea o să-mi dea cu revista în cap – este și mai ­înaltă că mine, deci o să mă doară, soto!), dar nu mă pot abţine! azi, chiar îmi permit să cred chestia asta (o fi de la cafea): văd femeia ca pe un soi de rău necesar, care poate fi cumpărat foarte ușor – sau, mă rog... de la caz la caz. exemplele îmi sunt atât de la îndemână, încât îmi vine nici să nu le mai zic... o s-o fac, totuși, că m-au rugat oamenii ăștia să le scriu editorialul. cel mai simplu, până te obișnuiești cu procesul, poţi să „închiriezi“ femeia pe noapte, de prin club a sau de prin expirat cu doar 2 (două!!!) „șurubelniţe“ (votca-orange, nota editorului). apoi – odată obișnuit cu proce-

sul – în liga următoare, dacă te încearcă talentul pe scenă poţi „cumpără“ o fotomodelă cu doar două note latino și ceva bani de pe la concertele date pentru vreo jenă de partid. simplu ca buenos dias :). nu știu ce dumnezeu să scriu despre ceampions ligu’ ăla cu x5uri, q8uri, lam­ borghiniuri și alte câteva mii de fiţe pe centimetru pătrat. ăia clar au acces la un întreg supermarket de femei. nu știu la ce le folosește, însă, că tot fi-su lu’ ta-su rămâne, da’ e treaba lor, până la urmă. mă apropiam de final și uitam: cele mai accesibile rămân exponatele din vitrina facultăţilor de arte de tot soiu’. femeia-artist este, după umila-mi părere, cea mai ieftină, dar și cea mai scumpă (în același timp): nu te costă decât sufletul. nu îţi trebuie nici măcar bani pentru două cafele (o să și-o plătească mereu pe a ei, pentru că artiștii au mereu senzaţia că banii lor puţini sunt mult superiori celor deţinuţi de „lumea obișnuită“). niște artiste... în loc de concluzie (pentru că trebuie să pun și un punct acestei disertaţii cu aromă misogină): femeile costă mai mult decât bărbaţii (și ăștia se cumpără, ce credeaţi?!) dar fac toţi banii! www.omulcusobolani.ro

news: [ literatură » event ]

Bookfest 2008

Vom avea Bookfest şi în 2008. Ediţia a treia a târgului de carte se va desfăşura între 4 şi 8 iunie, în pavilioanele 14-18 de la Romexpo, spre deosebire de anul trecut, când a avut loc în pavilionul central. Este foarte posibil ca anul acesta să fie introduse bilete-vouchere – suma plătită la intrare va fi recuperată integral prin scăderea ei din preţul unei cărţi achiziţionate la târg. Pentru târg, organizatorii au rezervat o suprafaţă de 14.000 de mp. www.bookfest.ro

CARTE

Dan Sociu a pariat pe sinceritate. În literatură și în viață.

Duțu, ce vrei să-ți facă bunica?

Dan Sociu

PO E Z I E ‘08

Noua Literatură

Revista „Noua Literatură“ a ajuns la numărul 12, împlinind un an pe agitata piaţă a publicaţiilor din România. Nouă ne place, chiar dacă punerea în pagină nu este întotdeauna la înălţimea articolelor.

Printre cei care semnează reportaje, editoriale şi recenzii veţi găsi şi colaboratori ai revistei ON ca JeanLorin Sterian şi Dan Sociu. Indiferent că îl cumpăraţi de la Cărtureşti sau îl descărcaţi de pe internet, numărul 12 nu trebuie ratat, deoarece prezintă un dosar despre poezia tânără din RO. Da, există pozie tânără şi merită citită. Pe bune! noualiteratura.wordpress.com 14

ON

scriitor

Pentru mine, femeia arhetipală e bunica mea, și scriind despre ea, scriu despre toate femeile bune și despre bunătatea lor. Uneori n-am nici o îndoială – și siguranţa asta absurdă pentru un necredincios nu vine oare tot de la ea? – că tot ce mi s-a întâmplat bun, și chiar mi s-au întâmplat lucruri minunate în ultimii doi ani, de când a murit bunica, i se datorează cumva.

Dar lucrurile astea minunate i-au făcut pe alţii să sufere, dragostea pe care-am găsit-o la iubita mea, Viviana – și ea parte din acest șir al bunătăţii – a pierdut-o un altul. Să fie morţii mei mai puternici decât ai lor? Dacă și morţi continuăm să ne dăm la gioale, pentru binele sau răul nostru, ce o face pe bunică-mea să fie mai tare? Tot timpul bolnăvicioasă, o femeie cu doar 4 clase, timidă, ale cărei păreri nu le-a luat nimeni, niciodată în seamă – chiar în timp ce murea, în camera bună a casei din Răchiţi, satul ei, noi, rubedeniile, calculam, afară, costurile înmormântării. Mamaia Anghelina, cu ochelarii ei funduri-de-borcane, bunica Gilica, rujată prima dată-n viaţa ei în sicriu de sor-sa mai mică, a cincea din cele șase surori, ce tehnici de lup-

tă stăpânește ea acolo? Dacă, să zicem, ar fi aflat într-o zi c-am intrat c-un Uzi-n școală ­și-am ciuruit 30 de copii, sigur ar fi spus ceva de genul: „Dar ce i-au făcut lui Duţu de s-a supărat așa?”. Și înainte de a muri, preotul, masculul fioros, imbecil, ca masculii: „Roaba lui Dumnezeu, Anghelina, ai făcut camătă?” și-apoi, în șoaptă, „Spune că da”, iar ea, abia vorbind, dar ca să-l vadă mulţumit: „Da, părinte” , „Ai ucis?” Da, părinte, doar ca să-i facă idiotului pe plac. Am visat că traversa o stradă în New York, poate că așa și-a simţit moartea: a ieșit din livada ei cu meri și zarzări, din bucătăria ei, cu aragazul vechi și oalele afumate și radioul Gloria, care-i ţinea de urât când gătea, deodată, direct în mijlocul unei intersecţii din New York. Ori poate că bunătatea a dus-o într-o altă livadă cu zarzări și meri. Sau chiar în aceeași, pentru totdeauna. Care e arta ei marţială? Și eu, un sfert din ADN-ul ei, de-ar fi ăla sfertachele de bunătate. Care e tehnica ei de luptă? Când, la 5 ani, m-au dus la scârba aia de grădiniţă, și plângeam agăţat de gardul de sârmă, bunica Gilica s-a prefăcut bolnavă ca să o lase familia în oraș, la analize, și să mă poată fura. Cînd n-o să mai pot, ea o să mă fure din nou, cînd n-o să mai pot, ea o să mă cheme la masă. De câte ori simt bunătatea unei femei, am din nou 5 ani, sunt din nou în livadă și aștept să fiu strigat: „Duţu, ce vrei să-ţi facă bun bunica?”. x.ablog.ro

news: [ sport » extrem ]

Ecoul Mălinului

Când ai nelămuriri despre rideri, Ioana te rezolvă!

Competiţia de freeride organizată de Alpin Club Ecoul București, în colaborare cu Montrek, a ajuns deja la ediţia cu numărul 11. Deși încă nu se știe data exactă, în funcţie de starea zăpezii, concursul va avea loc la sfârșitul lunii mai. Traseul rămâne cel consacrat, cu startul de pe Vârful Coștila (2490 m), pe o pantă de 55º la intrare, cu parcurgerea unui foarte tehnic canion.

Drumul de întoarcere la Cabana Gura Diham este la fel de incitant. Urmăriţi www.ecoulmalinului.ro

Freerid

e

Sport extrem și extremiste Ioana Mănescu

Blană, nr. 2 Dacă aveţi drum printr-un skate-shop sau un magazin din aceeași arie de pe n t r u acoperire întrebaţi de revista „Blană“. c Numărul 2. E gratuită și vorbește des- unosc ător i pre: graffiti, skateboard, snowboard & lifestyle. Se adresează publicului cunoscător, între 13 și 33 ani, apare o dată la două luni și s-ar putea să-ţi placă. Nouă ne-a plăcut. www.revistablana.blogspot.com

16

ON

h2o.ro

„Cu greu mă sperii. Dacă sunt speriată, nu mă dau. Dacă e prea târziu să dau înapoi, mă arunc oricum... și apoi plâng.“ Anne-Flore Marxer – pro rider Să practici un sport extrem indiferent unde și cum, îţi asumi multe riscuri, în primul rând cele de sănătate. Pe de altă parte câștigi niște sentimente și împliniri mult mai mari decât te-ai fi așteptat. Dacă ești fată însă și alegi să intri într-o comunitate de sport extrem, lucrurile stau alfel: mai mult decât un risc și mai mult decât un moft.

Comunităţile de sport extrem fac parte dintr-o lume total diferită de celelalte sporturi convenţionale. Este un domeniu fără antrenor, iar ceea ce simţi te îndeamnă să iei decizia practicării. Riderii, așa cum sunt numiţi sportivii în acest spaţiu, se motivează reciproc, iar adrenalina dictează performanţa. Aici este un spirit agresiv, nu neapărat ca mișcare și comportament, ci ca voinţă a reușitei. Pare a fi un sport pentru „băieţi tari“. Uite că și fetele și-au făcut loc, în număr mult mai mic, dar cu personalitate.

Sportul extrem în lume, de la skateboarding la surfing, de la MTB la motocros, s-a

dezvoltat considerabil din punctul de vedere al acceptării diviziilor feminine în competiţii. În România, fetele apar ca o surpriză plăcută în concursuri, deși nivelul de performanţă este mult mai scăzut. Puţine fete ajung să impresioneze realmente băieţii care se dau de ani buni și mulţi. Comunitatea este mult mai mică la noi, nivelul de motivare la fel, iar numărul de fete și mai mic.

Cu toate astea, pe lângă grupurile astea de extremări apare câte-o fată care rupe gura târgului; rezultatul a multă muncă și efort fizic, rezistenţă, talent, tehnică și... feminitate. Da, feminitatea se păstrează cu toate că ai pe tine echipamente de protecţie și o placă sub picioare pe care bagi agresiv.

O fată trebuie să muncească mult mai mult pentru a reuși un trick, asta pentru că are alt tip de reflexe, altă viziune, altă percepţie, altă motivaţie decât un băiat. Nu e o discriminare, ci pur și simplu... fragilitate.

Peste ani cu siguranţă vom vedea și în România grupuri de fete care evoluează în extrem din toate punctele de vedere (competiţii, sponsorizări, filme, branduri), care vor avea credibilitate prin performanţă, care vor avea resurse să avanseze la fel ca băieţii.

Dar până atunci trebuie să avem parte de mai mult sport extrem pe de-a întregul. www.h2o.ro

tags: [ sport Âť event ]

Recital de la Poliv

18

ON

tags: [ sport » event ]

alentă!

Cupa Liceelor la Fotbal este deja un eveniment de tradiție. În fiecare an echipe ale liceenilor din București luptă pentru locul 1, care poate să însemne, pe lângă premiu, intrarea în atenția unei echipe de fotbal profesionist. Însă nu despre asta e neapărat vorba. Orice spectator care a asistat la meciuri a avut ocazia să vadă în ochii jucătorilor un lucru din ce în ce mai rar în fotbalul mare: bucuria jocului. Text: Andrei Crăițoiu

A

cum 12 ani, International Sport Management (ISM) s-a gândit ca pe durata iernii, când fotbalul din campionatul intern este în pauză, să se organizeze o competiţie dedicată liceenilor din București. În 1996 a avut loc prima ediţie a Cupei Liceelor la fotbal în sală, unde au participat 54 de licee. În 1999 se înscriu 58 de echipe, iar Sala Polivalentă primește peste 65.000 de elevi-spectatori pe întreaga durată a competiţiei. Primul record de participare s-a atins în cea de-a patra ediţie, cu 80 de licee înscrise și 85.000 de spectatori. La ediţia a cincea intră în vigoare regulamentul UEFA, iar la ediţia din 2004, se înscriu 79 de licee și colegii din totalul de 104. În 2006 se consemnează recordul absolut: 91 de echipe. La ediţia din acest an s-au înscris 80 de echipe de băieţi și, pentru prima dată în istorie, se organizează și o competiţie dedicată fetelor, unde se înscriu 11 echipe.

Nebunie, emoţie, bucurie și spectacol!

Acestea au fost ingredientele de care s-a putut bucura fiecare spectator care a venit în ediţia din acest an, zi de zi, la Cupa Liceelor. Emo-

ţiile competiţiei au început de la tragerea la sorţi, cînd calculatorul a ales echipele care se vor ­întâlni în meciurile preliminare și în grupe.

Primul derby al competiţiei a fost meciul dintre „Iuliu Maniu” și „Mircea Eliade”. Două dintre cele mai puternice echipe s-au întâlnit în grupe în faţa a peste 3.000 de liceeni. Ca în fiecare an, pe parchetul de la Polivalentă s-au marcat goluri de excepţie, iar spectatorii care au venit în număr mare au putut urmări meciuri pe viaţă și pe moarte. Ambiţiile au fost mari, atât pe teren, cât și în tribune. Fiecare liceu a dorit să demonstreze că are cea mai bună echipă dar și cea mai frumoasă galerie. În marea finală au ajuns două echipe care au făcut spectacol la Polivalentă. „Sf. Pantelimon” și „Mircea Eliade” s-au duelat într-un vacarm de nedescris, în finala Cupei Liceelor, cu peste 4.000 de spectatori. Campioana en ­titre, „Mircea Eliade”, a condus cu 2-1 și părea că se îndreaptă spre al șaselea titlu consecutiv din istoria competiţiei. Însă cu 8 goluri de generic, „sfinţii” din Pantelimon au spart monopolul instaurat de elevii profesorului Toma și au câștigat cel mai râvnit trofeu.

ON

19

Portret al artistei la tinerețe

22

Pucca provoacă ninja

28

Stilul tău e job-ul lor

32

Veteranii din showbiz

38

B창lea, frate...

44

22

ON

feminin

Pe vremea când pictura și sculptura intrau sub numele generic de „Arte Frumoase“, doamnele și domnișoarele, puștoaicele, fetele și femeile erau numite, la fel de generic, „sexul slab“. Wow! Ce vremuri! Astăzi, artele nu mai sunt neapărat frumoase, iar sexul slab numai rareori este așa. Faptul că „artist contemporan“ sună mai natural decât „artistă contemporană“ nu dovedește decât că în limba română numele de profesii sunt în general defective de feminin. Arta românească însă nu e!

Text: Vlad Ioan Tăușance Foto: Camil Dumitrescu, Dan Vezentan

La genul

tags: [ artă » interviu ]

ON

23

tags: [ artă » interviu ]

ARTA NU SE ÎNTÂMPLĂ DOAR ÎN GALERII! Maria Drăghici, artist vizual

Maria Drăghici nu a mai pictat de trei ani, dar nu a renunţat la artă. Din 2005 explorează diverse zone ale artelor vizuale, ca fotografia, filmul documentar sau editarea de fanzine. De ce această schimbare de direcţie? „Am terminat secţia pictură și simt în continuare nevoia să mă întorc la pictură, dar vreau să fie o alegere asumată. Am avut nevoie de acest traseu și consider că nu poţi evolua într-o singură tehnică.“ De doi ani a iniţiat și lucrează în proiectul de artă comunitară „Ofensiva Generozităţii“. Metoda este simplă: „Ajungem într-o comunitate și încercăm să punem în valoare oamenii din acea comunitate. Artistul trebuie să rămână în plan secund și să faciliteze accesul direct al oamenilor la procesul artistic.“ În cadrul grupului Ofensiva Generozităţii, Maria lucrează alături de regizori, actori și coregrafi, scopul fiind revitalizarea culturală a zonei Rahova-Uranus din București. Ce fac ei practic? Descoperă și valorifică potenţialul creator al oamenilor din cartier, le dau ocazia să se exprime, să lucreze împreună cu artiștii implicaţi în proiect, să se vadă dintr-o altă perspectivă. Organizează ateliere de educație creativă, fac teatru în care audienţa este implicată ca subiect-actant, filmează și difuzează imagini surprinse pe parcurs… pe scurt, lucrează direct cu publicul lor: „Așa ai parte de un feedback imediat, fie că îţi place sau nu. E mai riscant să creezi în felul ăsta, dar e mai realist.“ Ultimul proiect al Mariei, lansat anul trecut, este documentaţia video „Flexible“ – un documentar despre arta dansului și modul în care este ea percepută în trei comunităţi bucureștene. Maria a filmat, montat și arhivat materialul, făcând un gen de muncă ce presupune o relaţie bună cu tehnica. Sau nu. „Utilizez mai degrabă mijloace de expresie low-tech, folosesc tehnica la nivel minimal. Mesajul este foarte important.“ Despre cum continuă Ofensiva Generozităţii puteţi afla la ofensivagenerozitatii. blogspot.com, iar despre proiectele Mariei la mariadraghici.blogspot.com

ll Mă interesează fenomenul

de reconversie urbană. Sunt fascinată de spaţiile industriale care pot fi reconvertite.

Mă fascinează opoziţia dintre prezenţa umană și spaţii părăsite, disfuncţionale, pustii.

Am folosit mult această opoziţie în fotografie.

ll

24

ON

tags: [ artă » interviu ]

ll

Plănuim existenţa fizică unei platforme audiovizuale care să se ocupe de producţie, promovare, organizare de evenimente.

Ne-am dori un studio profesionist în care toată lumea știe ce are de făcut.

ll

PE FRONTUL DE EST, LUCRURI NOI!

Mika & Dilma, 2 x VJ, artist vizual și ­instigator cultural

Dilmana Stefanova Iordanova și Mihaela Kavdanska sunt două bulgăroaice stabilite la București de peste 10 ani. Ambele au venit în România pentru a urma cursurile Facultăţii de Artă, lucru care le-a ieșit și s-a soldat cu diplome care le atestau calităţile de pictor. În afara cursurilor, Mika și Dilma erau interesate de instalaţiile audio-video, de arta care lucrează cu sunet, imagine și proiecţii.

Nu erau singurele, așa că, în perioada 2002-2003, au asistat la, ba chiar au moșit, nașterea meseriei de „interactive visual artist“. Ca multe alte lucuri

bune, această zonă de interacţiune VJ/DJ și-a găsit o casă primitoare în clubul Web și apoi în pubclub-ul Amsterdam. Adevărata recunoaștere a fenomenului a venit însă după 2004, odată cu festivalul AVmotional, ale cărui prime două ediţii au fost organizate de Kavdanska împreună cu Ștefan Tiron. Odată cu lansarea DVD-ului care rezuma ediţiile 01 și 02, echipei de organizare i s-a adăugat și Dilmana. „Oriunde am povestit ce am reușit să facem, am fost privite cu surpriză, lumea credea că avem o echipă mare în spate. Nu le venea să creadă că suntem doar două persoane“, povestește Mika.

Festivalul a însemnat o deschidere importantă pentru publicul din România, dar și pentru artiștii români – un contact cu nume mari de pe scena internaţională, pe care nimeni nu spera să le vadă

la noi. După cum explică fetele: „Când tu ai creat nișa, e mai ușor să intri în contact cu cei mari“.

Multe din proiectele de VJ-ing și artă video ale celor două au fost semnate la comun, sub numele de KOTKI Visuals. Mika și Dilma au prezentat instalaţii video la bienala Periferic din Iași, dar și artă video la Free Biennial din NY, de exemplu. Au participat cu visuals la numeroase festivaluri: împreună la Gravity-free, în Sofia; Dilma alături de Brazda lui Novac, la Maastricht; Mika la Viena și în Slovenia. Au fost, de asemenea, multe proiecte de visuals pentru evenimente de promovare ale unor ­brand-uri ca Absolut, Philip Morris, JTI sau Peroni.

Ce urmează? „Proiecte în orașe mai vestice sau mai estice și cât mai multe colaborări worldwide.“ Poţi afla mai multe despre munca lor și proiectele lor pe ­www.­myspace.com/avmotional

ON

25

tags: [ artă » interviu ]

COLECȚIONARA DE COLECȚII

Anca Benera, artist vizual

Am rugat mai multă lume, de la curatori la mana­ geri, să-mi recomande câţiva tineri artiști din România. Numele Ancăi Benera s-a regăsit pe toate listele, la fel cum apare, regulat, în newsletter-e și liste de discuţii despre arta contemporană.

Ca să-ţi faci o idee despre munca ei cel mai bun loc de plecare este, în mod firesc, web-ul, mai precis pagina cojoint.ro, pe care o împarte cu Arnold Estefan. Site-ul nu-ţi dă doar repere din portofoliul ei, îţi oferă și câteva indicii despre atitudinea ei faţă de artă – ironică, relaxată, jucăușă. Dar mai bine să vorbim la obiect... ...de fapt, să vorbim la obiecte, pentru că în ultima expoziţie organizată de Anca apăreau o mulţime de obiecte, de la brichete la capace de cola, de la gărgăriţe la farfurii. La sfârșitul lunii februarie, Anca a expus la Galeria Nouă colecţionari și colecţii, încercând să antologheze pasiuni – ciudate, ascunse, (ne)vinovate. Ideea „Collecting the collectors“ s-a născut în 2005, în timpul unei rezidenţe la Viena. După cum spune chiar Anca, „sunt oameni care adună aproape orice ţi-ai putea imagina. Nu doar obiectele materiale, dar și drepturile, ideile și simbolurile sunt colecţionate“. Expoziţia a fost prezentată la Kunstforum Vienna în 2006, Casino Luxembourg-Forum d’art contemporain (2005), Betonsalon/Museums Quartier Vienna (2006) și la Play Gallery for still and motion pictures Berlin (2006). Dacă nu te-ai nimerit prin preajmă, poţi vedea o parte din colecţii, cât și pe proprietarii lor, la cojoint.ro/collectors.

Un alt proiect al Ancăi Benera, pe care s-ar putea să-l fi văzut și tu, este numit „Network“ și constă într-o reţea de piuneze gigantice plantate prin oraș. Proiectul a pornit ca o demonstraţie – scoase din context și redimensionate, obiectele uzuale își pierd sensul, înţelesul. Descoperirea noilor sensuri ale obiectelor îţi este rezervată, tu ești responsabil cu reinterpretarea, astfel piunezele uriașe pot deveni leagăn în parc sau, plasate pe faţada unei clădiri, un eficient semn de exclamare.

ll

Nu aș putea să schiţez un job description. În cazul în care aș avea un job description n-aș fi artist.

26

ON

ll

tags: [ mﾄビci ﾂｻ trend ﾂｻ fashion ]

28

ON

PUCCA provoacă Ninja. ȘI EUROPA

La început a existat doar ca e-card, apoi a cucerit lumea. Isprăvile nesăbuitei Pucca și ale micuțului ei ninja, Garu, au luat cu asalt până și inimile europenilor, care nu se mai satură de desenul devenit brand. De la tricouri la genți, ceasuri și alte accesorii – tot ce are legătură cu simpaticul personaj este un must have. Text: Andreea Pușcariu Foto: Guliver/AFP ON

29

tags: [ mărci » trend » fashion ]

P

ucca – cine este acest personaj care ne-a invadat rând pe rând computerele, televizoarele și apoi garderoba? Și-a început cariera uluitoare ca personaj manhwa, cum se numesc comicsurile sud-coreene. Pucca e simpatică, e obraznică și-l iubește pe Garu, un ninja-freak. O iubește și el. Uneori, dar fără prea mare convingere. Și nici nu e nevoie, căci Pucca știe că sunt creaţi unul pentru altul și face totul pentru a-i deschide și lui ochii. Cam asta ar fi povestea.

Ceea ce a început ca e-personaj a ajuns cult în toată lumea. Între timp există peste 3.000 de produse Pucca – de la genți, încălțăminte, t-shirts, diverse accesorii, până la obiecte decorative și ceramică. Site-ul www.puccaclub.com are peste 300.000 de vizitatori zilnic, iar trendul pare să nu se fi consumat.

Totuși cum se explică un asemenea succes? Cum a ajuns un personaj banal dintr-un comics sud-coreean un brand atât de răspândit? Se poate spune că Pucca a profitat din plin de boom-ul manga din Europa și America. Manhwa au devenit populare în Japonia prin anii ’90, iar saltul în Europa l-au făcut abia după 2000, când au apărut primele desene coreene sub licență japoneză. Povestea personajului Pucca s-ar fi putut încheia aici – pe hârtie sau ca personaj într-un anime –dacă nu și-ar fi stre30

ON

curat coada și designerii. Aceștia, într-o permanentă căutare de noi surse de inspirație, au mirosit potențialul care venea din Asia și au început să introducă în colecțiile lor motive asiatice, pentru a ajunge în final chiar la un alt model de frumusețe.

Dacă până atunci etalonul presupunea fețe ovale și guri mari, senzuale, de pe la începutul anilor 2000, înfățișarea modelelor s-a schimbat. Dintr-o dată se căutau fețe rotunde (altădată tabu pe catwalk), cu bărbie ascuțită și gurițe mici. Dacă high fashionul a lucrat subtil cu motivele manga, o firmă olande-

ll Faptul că Asia este pe trend

nu mai e nici o noutate.

De la manga la sushi și karaoke până la beauty & lifestyle – exporturile asiatice sunt de neînlocuit astăzi.

ll

ză cu mai puține pretenții, dar cu nas foarte bun, s-a aventurat să cumpere licența Pucca și să producă genți. Mecanismul de gândire a fost simplu: figurile manhwa fiind mai drăgălașe, cu ochii mai mari, personajele în general mai realist conturate decât cele manga, se pretează mai bine publicului larg (european). Și au avut dreptate. Milksugar+ nu reușește să satisfacă cerința uriașă a pieței, asta deși între timp numai în Europa

tags: [ mărci » trend » fashion ]

Manga sunt parte esențială a culturii pop asiatice. În ­Japonia 130 de edituri ­produc ­manga, lunar apar 300 de ­reviste și 400 de cărți noi.

Adică se consumă mai multă ­hârtie pentru producerea ­benzilor desenate ­decât pentru hârtie igienică.

există 56 de firme care dețin licența și produc fashion, accesorii, produse decorative, jucării, ceramică – tot ce se poate imagina.

Cât va mai ține trendul? Iată ce zice Pornsak Likitmanut, proprietarul milksugar+, cel care a făcut practic un fel de pionierat în Europa: „Pucca este în continuare un brand puternic. Dar, bineînțeles, mizăm și pe alte trenduri, de exemplu Tamala 2010, o colecție japoneză underground pe care tocmai am preluato. Nu m-aș mira ca aceasta să repete succesul Pucca“.

Comics vs. Manga vs. Manhwa OK, dar ce au atât de fascinant comicsurile asiatice? De ce și-a pierdut bătrânul nostru Asterix șarmul? Pentru cei nefamiliarizați cu fenomenul manga, diferența este în primul rând vizuală: manga sunt în general alb-negru, se citesc de la dreapta la stânga, din spate în față. Pagina ca tot este mai importantă decât imaginile separate. Unde vestul optează pentru multe bule de text per imagine, japonezii aleg varianta minimală. Se vorbește doar când este nevoie. Împărțirea paginii, dramaturgia grafică și cea de conținut, combinate cu renunțarea la text inutil, fac ca manga să se citească foarte repede – ca receptare se apropie foarte mult de film. Dacă manga se dovedește de succes, adesea se produce și un anime, adică animația benzii desenate. Acesta e traseul uzual, dar se poate și invers.

Nu există granițe în privința conținutului: există manga pentru orice grupă de vârstă, orice profesie, minoritate sau fantezie – de la manga pentru gay la cele pentru bucătari, manageri sau samurai – paleta e acoperită.

Personajele sunt prezentate altfel decât în comicsurile vestice, nu există o delimitare 100% bun/rău. Personajele manga tipice nu sunt supereroi, ba dimpotrivă, au în general câte o slăbiciune majoră (complexe, alcoolism, neajunsuri fizice). Alt­ fel decât la americani, personajele negative sunt complexe, au defecte și calități, la fel ca și cele pozitive – nu rareori personajele schimbă frontul. Total neobișnuit pentru cititorul vestic, mai ales la primele contacte cu manga: publicul japonez nu este foarte interesat de un happy-end, mult mai multă empatie trezesc personajele tragice care eșuează, dar reușesc să-și păstreze demnitatea. Manhwa, varianta coreeană a manga, are mai mult touch vestic. Revistele sud-coreene se citesc mai simplu, personajele sunt desenate mai realist, fețele sunt în general mai drăgălașe. În privința subiectului, manhwa acoperă, ca și manga, diverse categorii de vârstă și de interese.

ON

31

tags: [ fashion ﾂｻ interviu ﾂｻ stil ]

Stilul tﾄブ e job-ul lor!

32

ON

Sunt profesioniști. ­ Ei­știu cum trebuie să te îmbraci, cum trebuie să-ți stea părul, ce machiaj te prinde. Partea cea mai bună este că și câștigă bani din asta.

Faceți cunoștință cu patru oameni care au făcut din pasiune carieră.

Text: Mona Voinescu Foto: Camil Dumitrescu Styling: Dora Codiță, Bogdan Mirică

ON

33

tags: [ fashion » interviu » stil ]

George Enache – 28 de ani – fashion designer Pentru George la început a fost pictura. Apoi mașina de cusut a mamei lui, care transforma realitate hainele schițate de el. De mic i-a plăcut să deseneze, însă momentul în care a știut ce drum o să urmeze în viață a fost în clasa a VII-a, când a intrat în atelierul profesorului de pictură și a văzut schițele de modă. „Întâmplător, am văzut niște albume în care erau schițe de modă, în acel moment mi-am dat seama că asta e ceea ce mă reprezintă: Fashion.” De aici a început greul. S-a pregătit doi ani pentru secția de design vestimentar de la Liceul de Artă din Tmișoara. A trecut cu bine de primul test, dar odată ajuns la liceu s-a lovit de o altă problemă: banii. Asta pentru că Liceul de Artă nu este deloc un loc boem în care lumea materială este ignorată. Este o școală foarte costisitoare, de fapt. De exemplu o pensulă costa mai mult decât un loc la cămin pe o lună (adică nouăzeci de mii de lei), iar o coală specială pentru desen costa cinci mii de lei în condițiile în care aveau câte nouăsprezece ore de specialitate pe săptămână.

Liceul l-a terminat cu bine, iar părinții i-au zis „OK, acum facultatea”. S-a opus vehement.

Nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu mai vroia să-i supună la altă caznă financiară. Drept urmare a zis că va face și facultatea, dar după ce va avea el bani să se întrețină. Bani a făcut pictând pe lemn la o firmă germană care comercializa obiecte artizanale de decor. Și-a dat seama că nu vrea să rămână la acest nivel, așa că și-a luat inima-n dinți și a ajuns în capitală cu gânduri mărețe: să devină fashion designer. Ușor de visat, greu de pus în practică, mai ales după ce intri în contact cu acestă lume. „A fost înfiorător, am descoperit mafia, partea urâtă din modă pe care mulți nu o știu, dar care există și e universal valabilă“ . A renunțat la încercare, dar nu la gând!

S-a înscris la jurnalism, iar ulterior asta l-a ajutat, pentru că s-a angajat fashion designer la câteva reviste. În paralel, făcea deja haine de ceva ani.

A strâns bani și în aprilie anul 2007 și-a deschis propriul atelier. Afacerea și-a făcut-o singur, iar hainele lui sunt gândite pentru colecții dar și pe comandă: „Eu fac haine unicat, nu fac în serie, așa că multe dintre ele sunt și pe comandă”. Cea mai mare realizare? „Când am început să port hainele făcute de mine.“ La 28 de ani, George Enache a ajuns la capătul frământărilor din punct de vedere profesional. Își câștigă existența făcând ceea ce-i place, iar de aici încolo nu are unde să meargă, decât în sus!

34

ON

tags: [ fashion » interviu » stil ]

Maria Alexe – 26 de ani – stilist Este stilistă la „Tabu“, redacţie unde a debutat cu o pereche de mănuși croșetate de mama ei pentru o piesă de la școală. Mănușile au avut atâta succes, încât redacția s-a umplut de astfel de accesorii de toate culorile. Nu face doar munca de stilist, este mai degrabă multitasking: face costume de spectacol (specializarea cu care a absolvit Facultatea de Artă), mai face și make-up (printre puținii stiliști care fac și asta), styling de obiecte etc. S-a apucat de styling de vreo patru ani, adică din anul trei de facultate, când o colegă se pregătea să plece la Praga la o expoziție și i-a lăsat ei jobul pe care-l primise. S-a întâlnit cu PR-ul de la Academia Cațavencu, care i-a propus să facă trei costume de sirenă pentru relansarea unei reviste.

Sirenele au făcut furori, se pare, pentru că s-a bătut palma și pentru niște joburi ulterioare. În perioada aceea lucra în echipă cu încă o colegă ocupându-se de câteva proiecte pentru Academia Cațavencu. Pâna la urmă a propus să vină cu un scenariu pentru coperta „Tabu“.

Ideea fost accceptată, iar Maria, care e o „organizer-freak”, a venit cu patru scenarii în stadiul de storyboard, plus schițe de costume. „Dintre toate le-a plăcut tema inspirată de Degețica.

Așa l-am cunoscut și pe Cosmin Gogu. A fost primul pictorial pe care l-am făcut. A ieșit mai bine decât ne așteptam noi.“ Adjudecat! Așa a ajuns ea în echipa de la Tabu.

Maria e foarte mulțumită de munca ei, chiar dacă nu se așteaptă ca un doctor, de exemplu, să o înțeleagă. A fi stilist înseamnă să ai gust pentru frumos! De aceea există și stiliști specializați pe paste, pe vinuri, pe brânzeturi etc. A înțeles că cei de la Barbie au oameni specializați pentru hainele păpușilor.

Majoritatea stiliștilor de la noi sunt absolvenți de design vestimentar pentru că: „Nu ai puterea fizică și financiară să-ți faci un atelier, să-ți faci o colecție, iar prima soluție e să lucrezi ca stilist în presă, pentru că, oricum, cererea e mare și revistele apar încontinuu”. Însă nu e cea mai fericită alegere pentru un absolvent de design vestimentar, pentru că înseamnă stagnare pe partea de creație vestimentară. Un an în care faci styling înseamnă un an pierdut, „pentru că e frumos, te prinde, dar îți consumă energia și nu evoluezi”. Oricum, la noi în țară, în acest domeniu și nu numai: „Dezvoltarea ca stilist nu ține de calitățile tale neapărat, cu cât ești mai în față, cu cât apari mai mult la televizor, cu atât te afișezi mai mult cu o vedetă, cu atât ești mai bun”.

ON

35

tags: [ fashion » interviu » stil ]

36

Dora Odiță – 29 de ani – make-up artist

Bogdan Mirică – 23 de ani – hair-stylist

Cu Dora m-am întâlnit după ce s-a întors de la IMATS London 2008 – unul dintre puținele târguri dedicate exclusiv cosmeticii. Nu era foarte entuziasmată de ceea ce s-a întâmplat acolo. Bineînțeles că nu a fost o dezamăgire, doar că se aștepta la ceva mult mai spectaculos. S-a întors mai bogată cu un air-brush – aparatul-vedetă al târgului. „Ce e spectaculos la această tehnică este faptul că fața rămâne curată, nu mai trebuie să pui pudră și așa dispare efectul de mască. Totul pare foarte natural”, și-a susținut Dora investiția de peste cinci sute de lire sterline. A fost și la câteva seminarii, însă nici aici nu a fost foarte impresionată, pentru că erau prezentate tehnici banale. Dar a fost impresionată de calitatea produselor.

Dora nu a fost make-up artist dintotdeauna. A făcut Liceul Pedagogic, Facultatea de Finanțe-Bănci, apoi a lucrat în vânzări, în publicitate, a făcut PR, a organizat evenimente, adică, exact cum spune ea, „joburi care ­n-aveau nici o legătură cu ceea ce fac acum”. Nu a putut să-și însușească nici una dintre alegerile făcute pentru că simțea că ceva nu se leagă, că nu o reprezintă nimic din toate astea.

Până la urmă a vorbit cu Dana Argeșan, care i-a sugerat un curs de make-up artist la școala „Fleurimon” din Paris, unde din păcate nu era disponibil modulul de o lună și ceva pe care și-l propusese. A urmat în România cursurile singurei școli de make-up artiști - Kruger Brent, școală care la sfârșit îți dă un atestat de la Ministerul Muncii, adică poți să te angajezi cu această meserie. Oricum această diplomă este irelevantă pentru că „în cinci ani de când lucrez nu mi-a cerut nimeni niciodată diploma, puteam foarte bine să nici nu fac acest curs”. Ca să poți practica această meserie trebuie neapărat să cunoști pe cineva care să-ți facă intrarea. „Eu am avut noroc că am lucrat în publicitate și cunoșteam fotografi, știam câteva case de producție, adică aveam niște contacte.” Ca make-up artist a lucrat la mai mult de 300 de reclame, iar anul trecut la 70% din outdoor-urile din oraș. A muncit enorm, a cărat valijoara de 30 de kg mulți kilometri prin oraș și nu numai (noroc că are mașina), dar nu ar renunța niciodată la ceea ce face, pentru că satisfacțiile sunt pe măsură, iar banii pe care îi face sunt suficienți să-și crească copilul și să trăiască decent. „Nu te îmbogățești peste noapte și nici nu-ți cumperi case sau mașini de lux, însă poți să trăiești liniștit.”

Pentru unii e mai simplu. Asta-ți vine să spui când te uiți la un băiat de 23 de ani care e perfect mulțumit de ceea ce face și care doar acum câțiva ani a hotărât să apuce pe drumul acesta. A început să tundă în joacă. Îl tundea pe fratele lui, apoi pe bunicul lui. Fratele său avea mare succes în cartier, toată lumea îl întreba unde se tunde, așa că în scurt timp „clientela” s-a extins. Nu le lua bani oamenilor, dar în oraș i se făcea cinste pentru „serviciile prestate”. Asta l-a făcut să-și traseze un drum în viață, drum care a început la București, în aprilie 2004. Atunci a ajuns în Fantasy Hair Team, echipa lui Radu Șerban de la „Marie Isabelle”. Aici a făcut un curs de hair-stylist, curs care a durat cinci luni. A evoluat rapid, iar următorul an a început să predea tinerilor învățăcei care alegeau aceeași cale. La fel de repede și-a făcut un nume și a început să fie chemat la prezentări de modă, la reclame și chiar la filme. Primul film la care a lucrat, ca asistent (a ajutat un prieten care era angajat), se numea „Joyeux Noël” și a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin. „Aici lucrurile mergeau strună, totul era pus la punct.” Dacă ar fi să aleagă între salon și platoul de filmare, ar alege salonul.

Cel mai tare își dorește însă să ajungă la Vidal Sassoon Academy din Londra –cea mai mare Academie de hair-stylism din lume.

Până acum a participat la câteva concursuri, care s-au dovedit a fi irelevante, pentru că, de obicei, cine le organizează, le și câștigă. Drept urmare Radu Șerban nu îi mai lasă să participe la concursuri. În schimb a mai fost la câteva prezentări de modă la Iași: „Acolo a fost super OK. Am tuns un băiat care nu era în program, cu un coleg, moment care a avut mare priză la public”. Îi place mult ceea ce face, iar momentan banii nu sunt o prioritate, deși face destui. „O regulă pe care am învățat-o la început: atunci când îți place ceva, nu trebuie să te gândești la bani. Tu trebuie să-ți faci treaba bine și banii vin de la sine.” Nu-i place să se autointituleze hair-stylist, pentru că nu crede că în România există vreo școală de stil. Preferă denumirea de coafor.

Nu are de gând să să se oprească, însă îi e frică de plafonare: „Nu mă văd făcând altceva, nu cred că nu o să-mi mai placă ceea ce fac.

E o chestie de care mi-e frică însă: îți dorești ceva, ajungi să reușești să-ți atingi țelul, apoi consumi momentul”.

ON

tags: [ fashion Âť interviu Âť stil ]

ON

37

tags: [ muzică » event » showbiz ]

Veteranii 3 trupe după 10 ani

38

ON

Scena muzicală românească seamănă din ce în ce mai mult cu o „hartă a cerului“. Dacă este să ne jucăm de-a Urania – și ar fi cazul, la peste zece ani de show-biz românesc – vom constata că universul a luat-o razna. Din stelele apărute peste noapte, multe au devenit constelaţii ce și-au ocupat un loc clar pe hartă, dar nu puţine sunt și cele care și-au pierdut din strălucire sau, mai rău, au devenit adevărate „găuri negre“. Mai sunt și acele apariţii meteorice, care au lovit și au dispărut. Dar gata cu figurile de stil, o să trecem la nume, la fapte concrete (hai încă una și gata), de fapt, vom pune sub telescop trei trupe care au făcut istorie în muzica autohtonă. Text: Alin Copilu Foto: Cornel Lazia, Mediafax ON

39

tags: [ muzică » event » showbiz ]

Șuie Paparude Povestea lor începe în 1993, în Club A, cu cinci personaje, din care îi amintim pe basistul Mihai Dobre și pe clapetistul Mihai Câmpineanu. Căci doar ei rămân, în toamna lui ‘94, când mută toată povestea în Studio Martin, unde devin rezidenţi, moment în care deschid oficial clubul și odată cu el scena de drum & bass din România. În ‘95 cântă în deschidere la „2 Nelimitaţi“, după care devin trei cu DJ Vasile „care-i și întrece“, căci scoate primul album cu ei, îi însoţește în câteva concerte și se cară solo. Între timp suntem în 1997, Prodigy câștigă „Best Alternative“ și „Best Dance“ la MTV Music Awards, Spice Girls ies „Best Group“, iar Șuie scoate al doilea album, „Salvează-te!“. Și ca să râdem puţin vă zic și „Best Song“: Hanson - „MMMBop“. Back to Romania, a mai trecut un an, Șuie sunt iar trei cu DJ Niky4 (sic!), care era de mult sub nasul lor, fiind main resident în Martin. Pe repede înainte: apare

maxi-ul „Musca“, apoi clip la „Ajutor“, clip la „Mutaţia“, se cară și Niky4, iar Șuie apucă noul mileniu în doi, lucrând la al treilea album, „Urban“ (vara 2000). Dacă e 2001 e Belgia, trei concerte, în Bruxelles și Gent. Press Pause. Căci Șuie ia o pauză de un an, iar cei doi pleacă de capul lor – Dobre prin orașele din ţară sub numele de Haute Culture, iar Câmpineanu pe urmele numelui lui să elibereze România ocupată de Dobre, cu „Dub Free Romania“. Se regrupează în toamna lui 2002 pentru cel de-al 4-lea album, „Atac la persoane“. Colaborează cu un anume Junkyard la două piese: „Atac la persoane“ și „Paparuda digitală“. Junkyard devine membru al Șuie cu drepturi depline. Și cum unde sunt trei puterea de „Scandal“ crește, s-au și apucat să-l facă, sub formă de clip. Este piesa de la care vine și numele următorului album Șuie din 2004, „Scandalos“. Băieţii alternează foarte inspirat playlist-ul, când cu una rece („Scandal“), când cu una caldă („Pentru inimi“). Și cum s-o ţii caldă în plin februarie dacă n-o bagi într-un loc plăcut? Drept care piesa este promovată foarte intens în zona cluburilor. Efectele sunt imediate și de durată: câștigă pe nightsawards.ro premiul pentru cea mai bună piesă de club. Nu vine bine primăvara, că Șuie atacă strategic cu „Armada verbală“, un alt succes de club. Eforturile le sunt răsplătite pe 23 iunie cu vârf și îndesat, când cântă în deschidere la Depeche Mode, pentru peste 40.000 de inimi. 2006 este anul concertelor pentru Șuie, de la Târgu-Mureș sau Liberty Parade, taman în Timișoara – Michi, Dobrică și Junkyard fac iureș pe unde ajung. Ca să vedeţi cum trece timpul, suntem deja în 2008, la mulţi ani, Șuie!

Cadoul pentru fani, albumul „A fost o dată“… Un salt „înapoi în viitor“, efectuat în același loc de unde plecau cu 14 ani în urmă, Studio Martin. Lansarea (31.01.2008) a fost de fapt întâlnirea a două generaţii de fani, pe care cei trei au reușit să le 40

ON

adune sub același acoperiș și să le ţină împreună. Cei care odată s-au simţit foarte bine cu „Musca pe căciulă“ și cei de-o vârstă cu trupa sau mai mari, care reprezintă noua „Armadă verbală“... Îl lăsăm pe vechiul nou-venit Junkyard să închidă povestea: „În 10 ani s-au schimbat multe și nu tocmai. Michi și Dobrică sunt de la început în trupă, eu am apărut acum 5 ani, am mai schimbat mașinile, iar piesele au devenit ceva mai umane, odată cu apariţia părţilor vocale mai consistente. Lumea ne-a acuzat că am devenit comerciali – din această cauză, bănuiesc, dar și că am uitat drum & bass-ul în debara. Cred totuși că succesul nu se confundă cu comerţul. Dacă aveam piscină și Cadillac Escalade alb-perlat cu jenţi de aur, poate că eram comerciali. Pe cei care n-au făcut-o îi invit să asculte noul nostru album, care e cam pe stilul Șuie 2008, mai înţepat, mai desfundat, mai electronic și cu mai puţină voce ca pe «Scandalos». E simpatic!“

tags: [ muzică » event » showbiz ]

Viţa de Vie Atât începuturile cât și titulatura formaţiei sunt legate de Adrian Ordean, omul care dă numele formaţiei și sunetistul în studioul căruia trupa înregistrează în 1996 primul demo. Băieţii debutează rapid și fără dureri în ’97, cu LP-ul „Rahova“.

Un an mai târziu, cu o singură schimbare de basist (iese Pepino, intră Burete), trupa pleacă în turneul Hollywood Rock alături de Holograf și Timpuri Noi. În 1999 lansează „Fenomental“-ul pe casetă (ce vremuri!) și clipul piesei „Basul și cu toba mare“. Piesa devine repede hit, spre disperarea vecinilor de pretutindeni, drept care trupa decide să relanseze toată treaba pe CD. Suntem în 2000, Red Hot Chili Peppers câștigă „Best Rock“ la MTV, iar Viţa de Vie primește un Otto pentru cea mai bună trupă românească, premiu acordat de revista „Bravo“, graţie fanilor. Cea mai tare trupă de alternativ de la noi nu se dezminte, lansează al treilea material, „Exxtra“. Piesa ce deschide albumul, „Sunetul mai tare“, rupe ușile cluburilor și devine megahit. Este reacţia firească unei perioade în care se practică geamul deschis la mașină și muzica proastă la maximum, fenomen care nu s-a schimbat nici azi, cu mici excepţii. Tot pe „Exxtra“ se ascunde poate cea mai frumoasă piesă semnată Despot & Co.: „Liber“. Song-ul încă face furori, fie că ești expirat în Vamă, fie că ești captiv într-un club din București. Însă manifestul unei întregi generaţii se scrie în 2003, intitulat sugestiv de simplu – „Varză“ – cu un clip pe măsură. Urmează doi ani de Best Live, pe scenele din toată ţara și ca premiu MTV. E adevărat că nu mulţi artiști prestau live, dar Viţa de Vie s-a numărat printre cei care au înfierat playback-ul din fașă. Tot din fașă au încercat să ajute copiii cu sindrom Down prin campania „Îmi pasă“ și persoanele afectate de virusul HIV prin campania împotriva discriminării, numită „Deschide-ţi inima!“.

Cele mai noi isprăvi sunt înfiinţarea casei de discuri VdV Music și lansarea albumului cu numărul 6, „Egon“. La final îl lăsăm pe Despot să ne spună despre VdV, noul album, schimbări, peisaj, playback, fani, artiști sau cântăreţi: „Casa de discuri s-a născut special pentru acest album, din raţiuni pur financiare. Vrem ca 50% din încasările acestui album să meargă la copiii cu sindrom Down, nu să le dăm la nu știu ce label. Casele de discuri vând orice, mai puţin muzică. Albumul e făcut în același stil Viţa de Vie, pe un principiu simplu: piesele bune intră, piesele proas-

te nu. Am încercat să dăm pe acest album maximum de potenţă din perspectiva mesajului, la 10 ani de maturitate muzicală. Dacă atunci eram mai superficiali, vrem să credem că suntem mai înţelepţi acum. Din păcate s-a schimbat și peisajul, dar nu cum ne-am fi dorit: în ‘97 rock-ul se difuza la radio, din 2002 a dispărut.

Auzi, în schimb, oameni mici care vând mici pe post de muzică“.

ON

41

tags: [ muzică » event » showbiz ]

colecţie de 37 dintre cele mai tari piese. În ianuarie 2005 intră în studio pentru un nou album, „Confort 3“, care ajunge în magazine abia în noiembrie. 2006 le aduce, pe drept, ocazia de a cânta în deschidere la Wu-Tang, la Polivalentă. După care, Chelloo devine „Fabricant de vise“, cu al doilea lui proiect solo. Urmează, firesc, premiul pentru „Cel mai bun hip-hop“ la premiile MTV 2006. Ombladon e dator un album solo, „Cel mai prost din curtea școlii“, de care se achită în 2007. ­Istoria MTV

Paraziţii Istoria celei mai iubite trupe de hip-hop de la noi începe în martie 1994. Iniţiatorul este Cheloo, căruia i se alătură Ombladon, două luni mai târziu. Prima piesă din istoria trupei este „În jur“ (citiţi-o cum vreţi), iar primul lor album, „Poezii pentru pereţi“, apare în iunie ‘95. Este al doilea album rap din România după RACLA și la trei luni înaintea celor de la BUG. Urmare succesului, în ‘96 prind un contract și un alt album, „Nimic normal“. În rest, apariţii live la „Romania Hip-Hop“ și „Music Revolution“ plus piese pe compilaţii. Prima mare lovitură o dau în vara lui ‘97, cu „Suta“, care devine albumul rap al anului și rămâne un clasic . Stilul Paraziţii prinde contur, east-coast cu funk, totul pe niște versuri foarte sugestive, cu trimiteri sociale clare.

Niște probleme personale îi forţează să „paraziteze“ aproape doi ani. Pauza e cu noroc, căci managerul trupei îi difuzează în Austria. Rezultatul, Paraziţii sunt invitaţi să apară pe soundtrack-ul filmului „Nordrand“, devenind prima trupă românească de rap ce apare pe o coloană sonoră afară. Urmează o serie de patru albume foarte tari, din care „Nici o problemă“ este materialul definitoriu al trupei și cel care îi aduce consacrarea. Este primul album pe care apare Freakadadisk (ex-Morometzii), cooptat în locul lui DJ Ies. Piese ca „Bagabonţi ‘99“ sau „Omu’ din liftu’ tău“ fac deliciul fanilor și dau dureri de stomac dinozaurilor de la CNA, care nu știu cum să le ascundă mai bine. Paraziţii sunt de neoprit, scot hit după hit, cu toată cenzura ce capătă proporţii naţionale. Dacă cu cea publică s-au obișnuit, băieţii nu reușesc să înţeleagă de ce trebuie să vorbească frumos și în discoteci. Următorul album de calibru din seria celor trei este la fel de tăios și dur în exprimare, dar cu un titlu pe placul CNA-ului: „Iartă-mă“ (2000). Trecem la „Categoria grea“, LP-ul al cărui clip omonim a fost, bineînţeles, cenzurat, din motive de violenţă. În paralel, Paraziţii lansează celebra campanie anti-playback, cu piesa „Shoot yourself“. Sfârșitul lui 2002 aduce „Irefutabil“, cel mai bine vândut material al trupei. Îi vine rândul clipului de la „Bad Joke“ la forfecuţa cenzurii. Foarte buni împreună, Cheloo și Ombladon vor să încerce și separat, câte un album solo. Cheloo deschide cu „Sindromul Tourette“, care devine imediat un succes, asta și pentru sound-ul mai greu, dus într-o zonă mai underground. Vine rândul lui Ombladon să-și prezinte „Condoleanţe“le: umor negru, voce foarte bună, o „replică“ de succes la „Sindromul“ lui Cheloo.

Clipul „Egali din naștere“ câștigă pentru România VMA-ul din 2004, (D12 lua Best ­hip-hop). E momentul ca împreună (nu c-ar fi fost despărţiţi vreodată) Paraziţii să puncteze cu piesa „Jos cenzura“ feat. Larry Flynt. De partea lor au și presa, de această dată. Sfârșitul lui 2004 le aduce un dublu CD „Best Of… ­Primii 10 ani“, o 42

ON

se repetă și în 2007 - premiul pentru „Cel mai bun hip-hop“ ajunge tot la ei în braţe. Cheloo, Ombladon și Freakadadisk încheie anul apoteotic, cu un mare „Slalom printre cretini“, noul album omonim. Pentru că se pricep cel mai bine îi lăsăm pe ei să încheie cu un „Mesaj“, nu doar pentru Europa: „Forţăm uși închise/ Trăim cu vise nepermise/ Și muncim legal/ Un an pentru un pumn de fise...“

tags: [ extrem » travel » trend ]

44

ON

A fost odată ca niciodată… …la Bâlea, frate!

Există o mulțime de locuri despre care se vorbește foarte mult, doar că puţini vorbesc despre ele din experienţă. Vara un astfel de loc este, bineînțeles, Vama Veche, un anumit tip de călător vorbește înfocat despre ­întâmplări din Amsterdam, iar snowboarderii povestesc cu sufletul la gură despre „ce tare a fost ultima dată la Bâlea!“.

Text: Mona Voinescu Foto: www.snowboard.ro, Bob, Gavo ON

45

tags: [ extrem » travel » trend ]

Bâlea e locul în care de mai bine de șase ani vin crew-uri de profesioniști străini (U.S.A., Australia, Canada) să filmeze, ceea ce face din Bâlea un loc de referință.

Toți cei care au ajuns au fost impresionați de domeniul backcountry de aici.

Cei de la reviste ca „Snowboarder“ sau „TransworldSnowboarding“ au venit pentru sesiuni de poze.

P

ovestea care urmează nu e spusă din auzite, nu e inventată, iar personajele care apar episodic sunt complet reale, chiar dacă le mai lipsește câte ceva, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Chiar cu 10 minute înainte să mă apuc de scris articolul ăsta, m-am gândit să sun niște oameni care-și fac veacul la Bâlea de când îi știu și să-i întreb de sănătate. Ce le place, de când se dau acolo bla-bla-bla. Primul apel, către M. Sună de 5 ori, după care se aude o voce precipitată: „Spune repede că sunt în creastă și n-am timp!“. Bun, zic, am nimerit la fix! NOT! Încerc însă: „Auzi, ești în Bâlea?!“. „Da, spune repede!“ „Păi… despre asta vroiam să vorbesc cu tine, vroiam să-mi spui și mie…“ „Lasă, vorbim când cobor“. Hmmm, clar! N-am cum să mă înțeleg cu el, poate mâine! Al doilea apel, Jaffar, unul dintre cei mai vechi rideri din zonă, sibian de fel. „Abonatul este…“ în vârf de munte și se dă, completez eu doctă în fața unui adevăr de netăgăduit!

Prima dată când am ajuns la Bâlea, nu mă dădeam cu placa, nu schiam, dar eram îndrăgostită… de zonă! Nu mai contează câți ani aveam, e suficient să zic că eram în 1996. Am ajuns acolo cu un prieten din Sibiu care mi-a promis că o să-mi arate „cel mai frumos loc din lume“. Când am ajuns și am văzut că suntem la Bâlea, am zis: „Clar suntem suflete pereche, ne place același loc!“. Nu, nu eram! :) 46

ON

OK, un an mai târziu am cunoscut niște băieți care se dădeau cu placa și care mergeau mereu la Bâlea, sibieni, evident. Aici a început aventura mea adevărată cu Bâlea-Cea-Cu-Care-Cochetasem-Ani-În-Şir. Pentru snowboarderi, Bâlea înseamnă Raiul! Nu exagerez deloc. În primul rând e la o distanță foarte mică de Sibiu (63 de km) și relativ mică de Brașov (121 de km), dar destul mare de București (287 km)! Asta micșorează simțitor numărul celor care sunt priviți strâmb de către „extremeri“ și care sunt denumiți generic „pantofari“, „gură-cască“ sau „poseri“ – adică cei care au dat bani pe echipamente de top doar ca să și le etaleze pe pârtie. Adorabili în felul lor.

ll „La Bâlea a existat un proiect

pe timpul lui Ceaușescu, proiect care presupunea ca zona să devină stațiune olimpică.

Nu s-a mai făcut nimic în sensul ăsta, iar dacă e să se facă ceva, va fi ori ceva mare, ori deloc“

ll

Un alt plus al locului este downshifting-ul pe care trebuie să-l practici. Există confort, bineînțeles, însă standardele nu sunt ca la un hotel de x stele din Sinaia, ci mai degrabă la limita decenței.

tags: [ extrem » travel » trend ]

Freeride-ul nu este singura formă de snowboarding sau schi practicabilă la Bâlea. Dovada? Concursurile de jibbing sau night s­ essions-urile (freestyle) organizate aici, tot de riderii din comunitate. ­Câteva exemple elocvente: SummerJib, care a ajuns la a cincea ediție în 2007, Saturday Night Fever (2002), sau Inferno. SummerJib este ultimul eveniment de snowboarding din an, concurs care adună anual, în iunie, crema riderilor din țară și nu numai.

Astfel intervine ceea ce eu numesc „selecție naturală“, exact ca pe vremuri în Vamă: dacă nu-ți place la cort, dacă nu vrei să te speli la butoiul încălzit la soare – poftește la Mamaia! Așa și la Bâlea: dacă vrei saună, jacuzzi, Office & stuff, ai Sinaia & Predeal. Aici ai două cabane: una OK, alta „a lu’ Neamțu“ a.k.a. Cabana Bâlea Lac. Există camere duble, camere cu paturi suprapuse, curate și încălzite, plus, pentru cine vrea intimitate, apartamentul prezidențial – cabana a fost casa de vânătoare a lui Ceaușescu.

Pentru cei care sunt pe low-budget există „saltelele de la Neamț“.

Prețurile sunt OK spre mari: la Neamț, un pachet cu 3 nopți și demipensiune – 419 RON de persoană, iar la Paltinul, tot cam pe acolo. Un alt plus, dar care pare un neajuns, este lipsa teleschiurilor. Bâlea înseamnă freeride, așa că ideea de schi de agrement nu prea-și are locul aici. Daca vrei să schiezi, îți pui frumos schiurile pe umăr sau placa pe rucsac și o iei frumos spre creastă. După ce ai ajuns, ai la dispoziție un versant întreg să-ți faci de cap! Există, ce-i drept, două baby-lifturi care funcționează primăvara pe „Șaua Doamnei“ la un preț de 50 RON pe zi. Însă tot cu piciorul se urcă cel mai des. Grijă mare la avalanșe! „Cu muntele nu e de joacă!“ – așa a început Jaffar să-mi vorbească despre Bâlea. Pe tot timpul discuției mi-a argumentat prima afirmație: „Salvamontul este tot timpul prezent și măsoară gradul de periculozitate, dacă e gradul cinci este interzis să te dai.

Amenda e de 1.000 RON în cazul în care e cineva prins. Din cauza asta Bâlea nu este o stațiune de schi, este backcountry, adică printre cele mai mari zone de off-piste din țară. Ca să te apuci de freeriding în Bâlea trebuie să fii echipat în caz de avalanșă: transceiver, sondă și lopată“. Transceiverul este un emițător de semnale, cu ajutorul căruia te pot localiza cei care te însoțesc în cazul în care (Doamne ferește!) te îngroapă o avalanșă. „Când te dai în Bâlea viața ta depinde de cei cu care ești“, mi-a mai spus Jaffar, ceea

ce vine să-mi susțină părerea conform căreia Bâlea e un loc „pour les connaisseurs“. „Bâlea este singurul loc în care ai acces doar până la locație, după care… gata! Te descurci. Nu există cabluri, nu există pârtii, doar niște trasee foarte tari pentru freeride!“ Mai există o mână de oameni care și-au creat practic o comunitate aici. Sunt cei care se știu de mici, iar unii dintre ei s-au cunoscut chiar aici, în cantonamente. „Tinerii entuziaști“ nu-și mai zic pe nume de mulți ani, așa încât riști să te dai cu ei mult și bine și să nu le știi numele de familie. Există doar porecle: Jaffi, Kiccsi, Găvă etc. Totul se întâmplă între ei și pentru cei ca ei. Îi recunoști de la distanță, întrucât nu au nimic în comun cu turistul tipic. Par exclusiviști, de altfel așa se și vorbește despre ei. Sunt niște oameni care funcționează împreună, care știu cum să interacționeze între ei și au un limbaj care pare cifrat din cauza termenilor de specialitate folosiți și accentului specific zonei. Ei sunt cei care cunosc Bâlea cum cunoaște un student Regia! Pe scurt, ca să vă faceți o idee despre cum sunt unii când sunt pasionați de ceva, unul ­ dintre băieții ăștia are o lunetă pe balcon! Ce poți să faci cu așa ceva?! Păi dacă ești din Sibiu și dacă stai ­într-o zonă prielnică (așa cum stă el), te trezești dimineața și verifici cum e vremea sus în Bâlea. Dacă e soare și frumos, îți faci bagajul, dai semnalul, și toată lumea e gata de plecare. E o treabă, nu?

ON

47

Găsește-ți muzica pe net

50

Job profile: stilist

54 ON/OFF

58

Family Guy

60

Pisica pătrată

61

Fata de la viteza 5

63

Un superstart

64 Claudia Cazacu on the mix

65

tags: [ online » comunitate » muzică ]

50

ON

tags: [ online » comunitate » muzică ]

Când ai ajuns să îţi știi playlist-ul pe dinafară, când nu mai știi ce să cauţi prin magazinele de muzică, ce cuvânt cheie să dai în căsuţa de search în care cursorul pâlpâie liniștit, când vrei să îţi pui ambiţia cu DJ-ii de radio sau club, ai nevoie de un tool de recomandare de muzică. Internetule, păzea că vin!

Text: Alina Floroi Foto: iStockphoto, Stockxpert

D

e când cu internetul, întreaga muzică a lumii a ajuns la o depărtare de-un click.

Singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să te cunoști pe tine însuţi (vorba grecului), iar dacă totuși nu știi prea bine ce vrei, apelează la niște specialiști! Muzicienii pe care îi găsești pe net provin din toate genurile, de la foarte cunoscuţi la obscuri, de acum 100 de ani sau hitul de mâine, de la calitatea îndoielnică a celor care cântă singuri în baie la „Nu-mi vine să cred cum cântă ăștia, trebuie să le trimit link-ul tuturor“. Așa că de cele mai multe ori este suficient să începi cu o trupă sau un artist, să spunem Bob Marley, iar apoi aceste servicii caută în baza de date și primești recomandări în aceeași zonă. În cazul lui Bob, aceste servicii îţi vor recomanda nume din zona reggae ca Toots and the Maytals sau Peter Tosh, dar și solo-artiști cu me-

saj similar, ca Johnny Cash sau Bob Dylan. Cel mai simpatic e că pornind de la Marley poţi să dai peste trupe recente ca Sublime sau 311, trupe care îl recunosc ca bunic muzical.

Avantajul este că după ce începe să te cunoască, serviciul îţi livrează rezultate tot mai deștepte.

Dacă îţi share-uiești playlistul din calculatorul personal, atunci chiar n-o să prinzi pe shuffle ceva ce nu îţi place.

Nimic nu ar fi posibil pe aceste reţele muzicale fără munca neobosită a userilor care completează profiluri de formaţii, date de concert și de multe ori încarcă melodii sau secvenţe din concert. Ce-o fi cu drepturile de autor? Giganţii din muzică zâmbesc toţi forţat când se vorbește despre asta, pentru că a trebuit să semneze mai toţi pactul cu diavolul. Dacă asculţi o piesă pe net poţi s-o cumperi imediat cu

0,99 cenţi, suma magică instituită de Steve Jobs prin portalul iStore. Așa că, în general, poţi asculta cam ce vrei fără să te doară capul.

Mystrands.com se mândrește cu sloganul „It’s what you play that counts“ – adică primează gustul și curiozitatea în faţa muzicii pe care o cumperi.

Piesele se pot asculta prin streaming prin Windows Media Player sau prin playerul propriu MyStrands, în care se afișează recomandările. Acestea se generează de pe urma playlisturilor celorlalţi membri ai MyStrands. Drăguţ, simpluţ și de încredere, MyStrands mai are o secţiune de muzică și una de membri.

Liveplasma.com este un site care îţi recomandă schematic artiștii, prin „cloud view“, sau, cum am spune în română, „vedere cu sateliţi“. Genul muzical este indicat pe culori. Harta asta te ajută să vezi ON

51

tags: [ online » comunitate » muzică ]

Playlist anxiety! Sociologii au descoperit că oamenii sunt foarte preocupaţi să ­difuzeze o imagine favorabilă despre ei înșiși prin playlistul pe care îl ­ascultă în mod curent. „Playlist ­anxiety“ este starea pe care o ­resimt oamenii atunci când nu sunt siguri că muzica pe care o ­ascultă nu se ridică la nivelul așteptărilor celor din jur.

cât de aproape sunt artiștii unii de alţii. Dezavantajul major este că nu poţi să playezi muzica. De asemenea, Liveplasma te ajută să găsești informaţii despre regizori, filme și actori (flori, fete sau băieţi încă nu au, dar la melodii sau cântăreţi stau bine).

Deschide o fereastră de browser și tastează Musicovery.com când nu vrei să îţi intelectualizezi foarte tare preferinţele, ci pur și simplu vrei să asculţi ceva care să se potrivească stării tale de spirit. Vei putea găsi ceva potrivit pe axele energetic, positive, calm, dark. Totuși, dacă vrei să mergi la sigur, poţi să setezi playerul să evite hiturile sau să alegi o anumită epocă sau un mix de genuri muzicale. După ce te-ai hotărât, Flash-ul îţi deschide un player cu o piesă potrivită „la întâmplare“, în jurul căreia gravitează niște vecine similare ca filtru de selecţie.

Yahoo! LAUNCHcast Radio a fost unul din primele playere la care am apelat când lucram și nu aveam deloc muzică în calculator. În afară de reclamele ocazionale, am putut descoperi câteva trupe OK, ca Zero7. Din păcate, deși a fost pe zonă când 52

ON

lucrurile au început să se miște pe sectorul de streaming de muzică, Yahoo! a pierdut printr-o platformă inflexibilă și prea orientată să facă bani. Nici nu merge pe browserul Mozilla Firefox, dacă e posibil așa ceva, la o corporaţie de talia Yahoo!.

Last.fm e cel mai tare site de muzici și asta nu doar pentru că sunt înscriși 10 milioane de artiști (cam cât o ţară) și deţine 65 de milioane de piese (prin comparaţie, iTunes are 3,5 milioane), dar e mai tare ca horoscopul în a-ţi ghici gusturile la muzică.

Cei de la Last.fm deţin un soft de „scrobbling“, un cuvânt aparent inventat, care mapează bibliotecile de muzică ale userilor din iTunes, Winamp și Windows Media Player și le adaugă profilului lor, pentru a genera asocieri. Last.fm înregistrează comportamentul online – căutările diverse pe care le face un user, numărul de ascultări etc. – și îl transformă în date în profil. Pentru o experienţă lină, poţi descărca și playerul, dar navigabilitatea este redusă în comparaţie cu varianta online. Numărul ridicat de piese de pe Last se explică prin succesul platformei, dar și prin participarea marilor case de discuri care vor o bucată din tort (EMI, Sony BMG, Universal și Warner). Nici casele de discuri independente nu se ţin departe de Last.fm.

Metacritic.com este pentru userii rafinaţi care vor să știe ce e nou și bun pe piaţa internaţională.

Metacritic este un metarecenzator sau cronicar de muzică, jocuri și filme, care asamblează notele pe care le dau criticii de la cel puţin 10 instituţii media

ll Serviciile de recomandare

de muzică te ajută să găsești artiști similari cu preferinţele tale anterioare.

ll

superrespectate pe plan internaţional (Rolling Stones, The Guardian, Pitchfork, BBC Collective, Amazon, Pop Matters). Notele se dau de la 1 la 100 și sunt organizate prin coduri de culoare: ce e pe verde sigur e bun, ce e scris cu bold și steluţă sigur merită, chiar dacă face parte dintr-un gen pe care de obicei nu îl guști. Un mic sinopsis te ajută să te prinzi dacă merită o căutare în profunzime pe alte engine-uri. Metacritic nu face play.

tags: [ online » comunitate » muzică ]

„În calitate de consumatori de muzică, am evoluat de la stadiul de oi care merg în turmă la cel de vulpi, ­albine, veveriţe și pescăruși – animale care își caută singure sau în comunitate hrana, ţinându-se de urma lăsată de mirosul informaţiei.“ David Jennings în cartea sa „Net, Blogs și Rock ‘n Roll“ netblogsrocknroll.com

Cea mai proaspătă descoperire este un site pe nume SeeqPod.com. Platforma caută muzică și videoclipuri aleator pe web și le asamblează într-o interfaţă ușor de înţeles. Cei de la SeeqPod afirmă că interfaţa funcţionează pe un algoritm biomimetic (en.wikipedia.org/wiki/Biomimetic) care imită comportamentul uman. OK, am folosit un cuvânt complicat ca să mă dau mare, dar ce vrea să spună autorul este că softul de pe spate citește ritmurile și frecvenţele și le traduce în genuri muzicale și în final în preferinţe. Cel mai original lucru la această platformă este că adună fișiere de peste tot (inclusiv YouTube), ceea ce explică numele fișierelor, de multe ori o înșiruire neinteligibilă de caractere. Așa se scapă și de grijile cu drepturile de autor: pe internet se cheamă meta.

Dar stai, că mai vine ceva: poţi să îţi salvezi piesele preferate în playlisturi pe care să le pui să cânte la o adunare liniștită cu prietenii, când nu ești la tine acasă. Evident, playlisturile pot fi împărtășite ­printr-un simplu link. Muzica devine astfel foarte mobilă. În 1984, Apple era o corporaţie care urma să schimbe felul în care oamenii interacţionează cu

tehnologia. În zilele noastre, focusul s-a mutat de pe hardware pe software și nicio discuţie despre muzică nu poate să ocolească iTunes, al cărui magazin de muzică are și un sistem de recomandare bazat de asemenea pe proximităţi, numit „filtrare colaborativă“. Apăsând pe săgeţi pentru a vedea informaţii despre muzică în iTunes Music Store, programul oferă legături spre alte albume sau piese disponibile în magazinul online. Cei de la iTunes se bazează pe un sistem dezvoltat de Universitatea din Illinois.

Ca să îl băgăm în seamă și pe Facebook, copilul teribil al web 2.0, îl aducem în discuţie pe ­iLike. iLike este o aplicaţie care e în stare de toate lucrurile pe care le face și Last.fm, dar, integrat în Facebook, mapează preferinţe de artiști, concerte la care participă membrii și îi ţine la curent pe prieteni cu noutăţile tale printr-un feed (secţiune de știri).

De asemenea, odată selectaţi artiștii preferaţi, afli ce conţinut online a fost postat în legătură cu ei, de la podcasturi și date de concert, la preview de melodii. Recomandările le poţi lua din topurile celor mai ascultate piese, celor mai noi sau celor preferate de tovarășii tăi. iLike are un plug-in care îţi ia toată biblioteca de iTunes și ţi-o publică pe profilul de Facebook (dacă ești de acord), așa că atenţie la preferinţele dubioase de care nu vrei să le știe toată

lumea. Fii pe fază cu RAM-ul însă, când merge singur, iLike mănâncă memorie pe pâine!

Nici o masă fără pește, nici un articol despre web 2.0 fără MySpace. MySpace Music se ţine bine, are un motor de căutare cu filtre de gen, nume formaţie, cuvinte cheie, locaţie, popularitate (numărul de play-uri), prieteni sau alfabetic. Destul de fin?

După ce găsești ceva pe gustul tău, poţi să dai o geană pe pagina artistului și eventual chiar să cumperi online la universalul preţ de 0,99 dolari pe melodie. Apropo, ţi-ai făcut card de cumpărături pe internet?

Ultima recomandare – special pentru piraţi de la piraţi: peer to peer. În reţelele de cartier ne mai ajutăm între vecini, ne mai împrumutăm din când în când niște sare sau făină și ultimul album de la Air. Când dai de un vecin care pare să aibă câteva titluri pe gustul tău, te riști să mai dai jos niște albume, experimental. Într-o eră în care drepturile de autor încă se cer definite, ce e un mic păcat la scara întregii umanităţi care ascultă muzică?

ON

53

tags: [ fashion Âť interviu Âť stil ]

54

ON

La stilul liber

tags: [ fashion » interviu » stil ]

Aţi văzut vreodată fotografii ale unor supervedete cu și fără ­make-up? Wow, ce diferenţe! Ce s-ar face vedetele fără ei, ­stiliștii–artiști care fac să arate bine artiștii? Cum a apărut această specie de artiști fără de care showbiz-ul ar fi fost mult mai puţin făţos? Ce este un stilist, ­artist sau meseriaș?

Text: Anca Constantin Foto: Guliver, Dragoș Savu

n nomenclatorul de meserii din România, rămas mult în urma vremurilor, există numai meseria de lucrător pentru estetica și igiena corpului omenesc, categorie în care intră doar profesiile de coafor și coafor stilist. Deci, am putea trage concluzia că stilistul intră în categoria artiști, o categorie, până la urmă, mult mai interesantă. Ca orice artist, stilistul are nevoie în primul rând de talent. Dar și de iniţiativă, puţin noroc și dorinţa de a reuși. În plus, trebuie să-i placă oamenii și să aibă ușurinţa de a comunica cu ei. În ţara unde s-au altoit primele soiuri de stiliști, unde există și cel mai bine pus la punct mecanism de showbiz, S.U.A., lucrurile decurg cam așa: se poate începe pur și simplu prin a face cumpărăturile pentru o anumită celebritate, pe urmă îi confecţionezi sau îi cumperi o poșetă retro și o eșarfă în

Î

ton cu care vedeta apare la o premieră sau ceremonie, fotografiile cu vedeta apar în toate revistele de ­lifestyle și fashion și gata, s-a lansat un nou trend.

Tu, stilistul care semnează sub fotografii, vei deveni „the new kid in town“, cel care dacă se ambiţionează puţin poate deveni și designer, își poate lansa la repezeală propria linie vestimentară și deschide un boutique în cel mai fancy mall din oraș.

Rachel Zoe, considerată fashion-stylist-ul nr. 1 în S.U.A., lucrează pentru Cameron Diaz și Kate Beckinsale, alegându-le vestimentaţia cu care vor apărea pe covorul roșu la ceremonii sau pe stradă și taie pentru asta facturi de 6.000 USD pe zi. Prietena lui Mick Jagger (Rolling Stones), L’waren Scott, stilista actriţei Nicole Kidman, este la fel de bine plătită și în plus a devenit ea însăși o celebritate.

La noi, deocamdată, e ceva mai greu, fiindcă bu-

getele vedetelor nu sunt încă atât de mari și informaţia nu este atât de bine condusă astfel încât să se întâmple lucruri peste noapte. Nu e însă departe momentul în care vor apărea starurile care își vor permite să plătească gras ca să fie stylish. Întrebarea pe care ar pune-o oricine și-ar dori să devină stilist este, bineînţeles, cum să găsească o școală bună în domeniu. În România nu există în sistemul de stat decât o școală profesională de arte și meserii, pe vremuri a Uniunii Cooperativelor Meșteșugărești (UCECOM), care pregătește elevi pentru meseriile de coafor-stilist. Mai există și câteva cursuri de hair-styling pe care au încercat să le deschidă fără prea mare succes hair-styliști cu renume. În ceea ce privește alte categorii de styling, nu există nici o școală deocamdată. Cei mai mulţi stiliști sunt fie absovenţi de arte plastice, ON

55

tags: [ fashion » interviu » stil ]

Hair-stylist: știe ce culoare, ce tunsoare, câte șuviţe se potrivesc pentru figura și părul cuiva, se pricepe să facă tot felul de coafuri complicate, în funcție de ocazie, repede și bine, folosindu-se de cele mai de calitate produse specifice domeniului.

Celebrity sylist: se ocupă de imaginea celebrităţilor momentului.

Le sfătuiește cum să se îmbrace, cum să se machieze, cum să-și aleagă accesoriile potrivite pentru diverse situaţii și momente, merge cu ele la ­shooting-uri photo, filmări, show-uri TV sau evenimente.

Image stylist: îi consiliază pe cei interesaţi să fie percepuţi cât mai avantajos în relaţia cu publicul, indiferent că sunt oameni politici, oameni de afaceri, lideri de opinie sau vedete.

Photo-stylist: știe să facă make-up astfel încât lumina profesională dintr-un studio foto să le scoată în evidenţă calităţile și să le estompeze defectele. Oamenii arată, datorită priceperii sale, mai frumoși în fotografii decât vor fi ei vreodată la lumina zilei. Asta bineînţeles și cu colaborarea artistului fotograf.

Television stylist/movie stylist: face același lucru ca și photostylist-ul, dar în studiourile de televiziune sau pe platourile de filmare.

fie ­veniţi din alte domenii colaterale – absolvenţi ai universităţilor de artă, scenografi de teatru, arhitecţi, oameni cu educaţie în domeniul estetic, oameni care au deprins stylingul din mers sau au beneficiat de cursuri în televiziuni, case de producţie sau au făcut cursuri în străinătate.

Stilistul începe, după ce a acumulat informaţii și ceva experienţă, să devină inovator, să jongleze cu noţiunile și să-și creeze un stil personal, care îi aduce clientelă, faimă și, bineînţeles, bani. După ce câţiva cunoscători încep să vorbească despre el, o revistă sau un artist îi oferă un prim job, e momentul să-și pună în funcţiune priceperea în comunicare. Un stilist bun trebuie să-și convingă clienţii cu argumente sau cu farmec, fără să-și impună brutal punctul de vedere. Zona în care își face meseria este o zonă minată la acest capitol, căci în showbiz orgoliile și punctele de vedere bine înrădăcinate sunt mai puternice decât oriunde altundeva.

Dacă încep să vină și banii, atunci stilistul trebuie să aleagă, fie se angajează, fie se hotărăște să fie 56

ON

freelancer. Ca liber-profesionist este mult mai liber în opţiuni și program, însă e cazul să deprindă câteva noţiuni elementare despre administrarea unei afaceri până în momentul în care va putea să angajeze un om care să se ocupe de asta. Va trebui să înveţe ce e o factură, cum se plătesc impozitele, cum se ţin în mână, pe lângă ustensilele de make-up, frâiele unei afaceri, astfel încât să nu taie la palmă. Mai are nevoie de câteva noţiuni de legislaţie pentru a ști ce contracte să semneze sau de un avocat care să-l reprezinte în momentul în care este vorba despre așa ceva. În România există deja câţiva stiliști în care vedetele autohtone au încredere, majoritatea freelanceri, care progresează lent, dar sigur: Costin Voicu, de exemplu, se ocupă de majoritatea artiștilor și evenimentelor din lumea muzicală. Lucrează cu televiziuni, case de discuri, reviste cu profil muzical și nu numai. Costin consideră că „pentru un stilist este importantă colaborarea cu un hair-stylist, un fotograf și un regizor. Odată găsiţi, nu îi schimbi, se cizelează cu timpul un limbaj creativ comun“.

În afară de colaboratori, contează loialitatea faţă de clienţi, punctualitatea, farmecul personal și diplomaţia. În funcţie de importanţa și numărul proiectelor la care este solicitat să lucreze, stilistul începe să-și definească o anumită cotă care constă într-o sumă de condiţii pe care le solicită în contractele sale pentru a accepta să le semneze.

E un job cool, nu ? Avantaje: ai ocazia să descoperi personaje interesante, să participi la cele mai noi evenimente și să înveţi mereu ceva nou. Dezavantaje: nu ai program fix, poţi lucra uneori ore în șir, noaptea sau când e nevoie de tine, nu poţi găsi job-uri decât în orașele în care se întâmplă evenimente și sunt oameni interesaţi de serviciile pe care le oferi – adică mai mult în București, unde ca să ajungi la timp la întâlniri trebuie să te lupţi în primul rând cu inamicul numărul unu: traficul.

tags: [ fashion » interviu » stil ]

Roxana Radu Roxana Radu e director de modă la revistele Stiletto.ro, Menreport.ro si Notoriu.ro. Ce înseamnă asta? Pictoriale de modă lunare și coordonarea redactorilor pe partea de modă. În liceu era olimpică la mate, dar după trei luni de studenţie la facultatea de matematică a universităţii din Iași a renunţat pentru că s-a hotărât să vireze brusc spre modă. A ajuns la Londra cu ajutorul părinţilor, însă i s-a părut un oraș prea mare și aglomerat și s-a mutat la Dublin. A urmat cursuri de ­speech ­training și drama and acting la Academia Betty Ann Norton și apoi academia Colour and ­Image Professionals, în Dublin. Cu o diplomă de consultant de imagine și culoare și artist ­make-up, a început să lucreze ca freelancer.

A colaborat cu două companii irlandeze de distribuţie de produse cosmetice, apoi ca stilist la revistele „Irish Tatler“ și „Irish Beauty“. A lucrat un timp la televiziunea naţională irlandeză, RTE Television, ca prezentator și stilist al unei emisiuni specializate în modă, frumuseţe și sănătate. În 2006 a devenit coordonatorul pictorialelor de modă și stilistul revistei „Weddings Irish Style“ din Dublin. S-a întors în România și coordonează activitatea legată de modă a companiei Magnetique Media.

Cum își începe activitatea un stilist freelancer ?

La început e destul de greu. Dacă nu ești cunoscut, aici, în România, oamenii nu te primesc cu braţele deschise să lucrezi. În Irlanda eu am început pe cont propriu. Împrumutam bani de la prieteni, mergeam în magazine, îi rugam să-mi împrumute hainele lăsându-le drept garanţie contravaloarea lor. Am găsit o doamnă drăguţă care avea un boutique și care m-a ajutat. Pe urmă am reușit să fac un pictorial și cu el am mers pe la reviste. Dacă e îndeajuns de bun pictorialul și redactorul-șef este de treabă și îi plac ideile tale, reușești. Eu așa am publicat primul meu pictorial.

Dacă cineva ar apela la tine pentru a-i deveni stilist, ce ar presupune colaborarea? Ar costa mult, care e cota ta?

Depinde de persoană, de bugetul de care dispune. În Irlanda, o ședinţă de consiliere de culoare, în care stabilești ce culori avantajează persoana respectivă, care sunt stilurile de vestimentaţie care i se potrivesc, în funcţie de forma corpului, de datele sale naturale, este în jur de 250 de euro. Dacă te ocupi de haine, de schimbat garderoba, de cumpărături, tariful e de 50 de euro/oră. Aici, bugetele

sunt de cele mai multe ori mai mici, depinde de persoană. Dar te înţelegi cu clientul și în funcţie de fiecare stabilești un mod de a colabora.

Au încredere vedetele în stiliști, în România ?

Nu atât cât ar trebui. Cei mai mulţi cred că știu mai bine și că se pot descurca singuri. Pe urmă, după ce stai de vorbă cu clientul și crezi că poţi trece la treabă, trebuie să o convingi și pe mamă, pe iubit și pe cea mai bună prietenă. Dar până la urmă rezultatele sunt cele care conving. Dacă se simte mai bine și este apreciat de cei din jur, începe să aibă mai multă încredere. Oricum, sfaturile pe care le primește într-o ședinţă de consiliere de culoare și make-up pot fi aplicate mult timp și cred că oricine are de câștigat din așa ceva.

Unde ar mai putea să-și găsească job-uri un stilist ?

Agenţiile de casting ar trebui să colaboreze cu stiliști, agenţiile de modeling, nu știu de ce aici nu se întâmplă așa. Dar firmele care au activităţi cu artiști și se ocupă de promovarea lor, toate au nevoie sau ar trebui să aibă stiliști pentru a putea avea rezultate mai bune. Poate că în timp se va mai schimba câte ceva.

ON

57

ON: [ on » off ]

ON Radio Online. Numai din denumire îți dai seama că ONline e OK faţă de OFFline :). Un radio ­online îți permite să asculți ce vrei tu, fără să te chinuiești sa devii penibil cerând o dedicație gen: „Pentru toți cei care mă cunosc...”. Apoi mai e varietatea de posturi pe care le poți asculta. Pe ­lastafm.com poți să-ți faci „cultură muzicală” fără prea multe clickuri: scrii numele unui artist pe care vrei să-l asculți și în câteva milisecunde o să-ți sune în urechi muzica lui și a altora ca el.

ON Flori de mărțișor. Dacă tot vrei să fii corect din punct de vedere social sau ești nevoit să fii galant, măcar încearcă să faci asta cu gust. Poți să alegi un buchet de ghiocei sau o floare frumoasă în ghiveci, sau chiar un pliculeț cu semințe de panseluțe. Sau ceva. Oricare ar fi alegerea, e mult mai OK decât obositele mărțișoare. Florile în martie înseamnă bucurie pentru primăvară, pentru noua viață... Na, că ți-am dat și un început de poem pe care să-l legi cu fir roșu-alb.

ON Slow-food. Sunt sigură că asta ar fi făcut-o mândră pe bunica mea, o gospodină impecabilă.

Conceptul de slow-food propovăduiește mâncarea tradițională, băutura sănătoasă (da, există și așa ceva), produsele organice etc. Mai mult decât atât, în Italia s-a înființat o... universitate: Universitatea de Științe Gastronomice, menită să susțină întreaga „doctrină” slow-food!

ON Cartea. Poate părea truism, însă cartea ecranizată este doar un film prost. De fiecare dată când termin o carte bună, mă gândesc cu groază: „Dacă aud ăia de la Hollywood de ea, s-a terminat”. Recunosc, am tendința să o ascund sub pernă. N-am văzut nicicând o carte bună care să fie mai puțin bună decât filmul!

OFF Radio comercial. Nu trebuie să insist prea mult, doar două lucruri vreau să zic: MC-ii jenanți de a căror rușine mie personal mi-e rușine să ascult radioul, respectiv playlistul blocat la cele patruzeci de melodii (maximum) care alcătuiesc top 200 (pentru că restul de 360 nu se pot chema piese/melodii). Ar mai fi ceva: nu am înțeles niciodată cum poți să reții frecvențele! Megaherți!!

OFF Mărțișoare de mărțișor. Gata! Nu mai pot! 1 martie şi 8 martie mă obosesc grav! N-ai cum să o ții așa într-una, deși sunt și eu fată și-mi place să primesc muuulte cadouri! Dar mă trezesc cu câte o cunoscută care-mi dă de 1 martie un mărțișor? Fată fiind... ea! Nu mai vreau să văd cioburi de sticlă colorată, hornari de tablă, broșe „abstracte” și alte inutilități de care să mă încurc prin casă tot restul anului! Slavă cerului că nu sunt educatoare/învățătoare/profesoară!

OFF Junk-food. Am câteva cuvinte despre junk-food pe care nu le pot scrie aici. Însă pot să vă zic ce înseamnă junk-food pentru mine: plastic, petrol, E-uri de toate felurile, coloranți artificiali, celulită, diabet... moarte rapidă în general. Ați mâncat vreodată seara junk-food? Dimineața te trezești cu un gust în gură pe care doar mahmureala cu băutură proastă îl mai poate egala.

OFF Filmul adaptat după o carte. Un scenariu adaptat după o carte mi se pare o barbarie. În primul rând cei de la casting nu au aceleași gusturi cu mine și ajung să mă trezesc cu personajul preferat transformat într-un nesuferit din cauza nu-știu-cărui actor. Altă variantă e ca piesajul idilic pe care mi-l proiectasem să fie înlocuit cu un loc în care eventual am și fost, ceea ce-i răpește iremediabil farmecul. Mai bine să decodificăm fiecare ce înțelegem, decât să ne izbim (și) de neînțelegerea unui scenarist mai nou, am auzit, prost plătit.

58

ON

Text: Mona Voinescu

ON: [ online » TV ]

Demență de familie

Uitaţi de „The Simpsons“! Lăsaţi glumele din „South Park“! Ștergeţi „Futurama“ de pe hard! „Family Guy“ este vechea nouă nebunie în domeniul serialelor de desene animate pentru adulţi. Deși primul sezon a ieșit pe piaţa din State acum vreo 7 ani, TVR 2 a început să-l difuzeze de abia anul trecut, sub numele (ne)inspirat „­ Familia mea dementă“. După scurt timp, TVR a renunţat la el, ca la multe alte lucruri bune. La 1 ianuarie 2008 a apărut însă primul site românesc dedicat serialului – www.familyguy.ro –, unde aveţi ­online primele două sezoane Text: Vlad Ioan Tăușance

F

Tăticul fenomenului „Family Guy“ este Seth MacFarlane, scenarist de mare inspiraţie artistică vinovat și de câteva episoade din nemuritoarele ­„Johnny Bravo“, „Cow and Chicken“ și „Dexter’s Laboratory“. Vorba vine ­scenarist, pentru că omul nostru este un talent polivalent, fiind vocea din s­ patele a ­peste 10 personaje, masculine și feminine, din serialele „Family Guy“ și „American Dad“. Din păcate, odată cu greva scenariștilor din State, Fox a renunţat la serviciile lui, încercând piaţa cu câteva episoade scrise de ­alţii.

60

ON

amily Guy este un desen animat aberant, ironic, obraznic și lipsit de orice inhibiţii. „Personajul principal“ e o familie americană (aproape) tipică: un tată de familie obez și iresponsabil, o soţie casnică și iubitoare, o fiică adolescentă complexată și depresivă, un fiu grăsuţ și simplu la minte, un câine intelectual, vorbitor și alcoolic și... un bebeluș-geniu-alrăului care vrea să cucerească lumea. Toate tabuurile familistului american (de unde și titlul, dah!) sunt dărâmate sistematic, episod după episod: de la extremism religios la homosexualitate; de la alcoolism la fetișuri sexuale. În serial mai apar la grămadă în scheciuri aberante: Poliţiștii Siamezi, Vecinul Obsedat Sexual, Dumnezeu, Nudistul-Misterios-Uns-Cu-Miere, Bătrânul Pervers, Primarul Psihotic etc.

Serialul a prins iniţial foarte bine în mediile universitare, cucerind mai apoi toate redutele audienţei, chiar dacă a avut pauze de câţiva ani în care Fox, televiziunea care îl difuzează în SUA, a considerat că e prea curajos pentru cifrele de rating obţinute. Între timp a ajuns un succes internaţional, nu fără câteva acuzaţii de plagiat din partea creatorilor serialului „The Simpsons“. Nouă nu ni se pare că are vreo treabă și, oricum, dacă ajung producătorii „The Simpsons“ să fie geloși pe tine, înseamnă că ai reușit în viaţă. Ţineţi cont și că primul episod a fost realizat cu un buget de doar 50.000 USD. Între timp (2005) a apărut și un lungmetraj bazat pe serial – „Family Guy Presents: Stewie Griffin – The Untold Story“. Poate fi văzut cu lacrimi de râs în ochi chiar dacă nu știi serialul. Oricum, e foarte probabil să devii un fan înrăit.

ON: [ design ]

Găsit pisica pătrată!

Așteptăm recompensă Pisica pătrată este un animal urban, imaginar și ubicuu. Marea ei calitate este că își bagă coada peste tot și apare unde te aștepţi mai puţin, ba sub formă de stickere lipite pe clădiri, ba sub formă de insigne. Dintr-un experiment de xeroxare 3D au rezultat cam 50 de pisici în rășini și acrilice, materializate în trei tranșe. Se găsesc pe la magazinele gen Boarder’s sau se admiră pe net la undergrounbd.blogspot.com. Text: Vlad Ioan Tăușance

D

omnul Pisică Pătrată, tatăl ei sau fratele ei geamăn (sursele nu cad de acord) este Ciubi a.k.a. Alexandru Ciubotariu. După cum veţi vedea dacă săriţi la pagina 80, Ciubi se ocupă cu benzile desenate, dar și cam cu orice altceva se poate produce folosind creion, tuș, hârtie și imaginaţie. Nu săriţi încă, vă rog! Cum ziceam…

Ciubi desenează frenetic, iar unul din desenele lui a ajuns, accidental, scanat, postat pe un site și a devenit rapid foarte popular. Pe când dădea autografe (prin desene) pe un album de BD-uri de creaţie proprie, a observat că mulţi oameni îl roagă „să le deseneze și lor pisica aia pătrată“. Cu greu, Ciubi s-a prins despre ce era vorba și... așa i-a rămas numele.

Pisica Pătrată este și un pseudonim, un nume „de

Jucăriile ca Pisica Pătrată fac parte dintr-un fenomen mai larg căruia i s-a pus eticheta „designer toys”. E vorba de figurine produse artizanal, în serii limitate, de către designeri sau artiști plastici. Figurinele sunt fabricate de regulă din vinil sau plastic, dar există și serii produse din lemn, metal, latex sau materiale textile. În marea lor majoritate colecţionarii nu sunt copiii, de fapt, nu copiii în sensul biologic al cuvântului. E și normal, având în vedere că jucăriile „de designer” au preţuri care pleacă de la câteva zeci de dolari și ajung până la câteva mii, valoarea unei piese crescând direct proporţional cu raritatea ei.

stradă“, alter-ego-ul lui Ciubi când vine vorba de street-art. Cum zice chiar el: „Jucăria e un fel de completare a activităţii mele de artist urban. Silueta ei apare metamorfozată în desene, stickere, insigne… Îi folosesc numele pentru a-mi semna lucrările făcute în spaţiul public pentru că toţi street-artiștii cultivă un soi de anonimat.“ Până acum jucăriile Pisica Pătrată împreună cu desenele corepondente au fost prezente în două expoziţii, una la Cărturești și una la galeria de artă urbană Streetwise. Ciubi spune că lucrurile nu se vor opri aici, se gândește deja la încă o variantă a jucăriei, o pisică 2.0, dar și la un proiect în care modelul să fie replicat la dimensiuni uriașe, „așa, cam cât două etaje de MNAC“. Miau!

ON

61

ON: [ muzică » event ]

B-boys made in RO

În 15 februarie, la Preoteasa, 16 trupe de breakdance s-au înfruntat pentru supremaţie în competiţia România B-boy Contest 5vs5. Sună sec, știu.

Dar e foarte important. E important pentru că dovește că avem o mișcare ­B -boy. E important pentru că oamenii care fac parte din ea se mișcă la fel în organizarea de evenimente ca în ring. Text: Dinu Lazăr Foto: Jr.

Breakdance-ul (B-boying-ul), apărut în anii ‘80 în Bronx, este unul din cele patru elemente ­reprezentative pentru cultura hip-hop alături de DJ , MC și graffiti. În zilele noastre, ­breakdance-ul a devenit un stil de viaţă pentru mulţi oameni prinși în mișcarea hip-hop, iar în multe ţări are o ­popularitate demnă de un sport naţional. Fenomenul a început sa prindă rădăcini și în România, trupele românești de B-boy reușind să ocupe locuri fruntașe la concursuri ­internaţionale, dansând alături de trupe din Coreea, Franţa, Germania, Austria – ţări recunoscute în domeniu.

62

ON

L

a concursul din februarie au participat cele mai bune trupe de B-boys din ţară, campioane „en titre“ sau premiante cu tradiţie: Crazy Style Crew, Supersonic, Breakstuff, ActiVisionZ, OutOfControl, FreaKQuency, Tupeu, Moonwalkers, RBC, Dlt. Locul 1 a fost câștigat de timișorenii de la Moonwalkers, echipă din care face parte și Iron-T, la 28 de ani, decanul de vârstă al crew-urilor românești.

Despre mișcarea B-boys de la noi am stat de vorbă cu Jr., unul din organizatorii competiţiei și membru al crew-ului FreaKQuency. După cum își prezintă chiar el echipa: „Suntem cel mai bun crew din România, suntem 8 B-boys din București, Bacău și Giurgiu, iar în ultimii 2 ani am câștigat peste 16 concursuri în ţară”. E ciudat că lumea nu știe că există echipe și concursuri de gen în România. Potrivit lui Jr. media este de 8 concursuri pe an: „Chiar dacă au fost ani cu două concursuri, în ultimul timp media a crescut și am avut și 12 concursuri pe an“. Și totuși, când și cum a început mișcarea? Tot Jr. ne lămurește: „Abia la începutul anilor ‘90 a început să se dezvolte în lume... iar la noi de prin 2000-2001, foarte mult datorită trupei SIMPLU. Deși nu se știe, avem foarte mulţi artiști urbani care nu sunt promovaţi în nici un fel... sunt văzuţi ca outsideri de către cei care ar putea promova aceasta mișcare, indiferent dacă este vorba de graffiti sau B-boying“.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe, daţi un click pe www.romaniabboy.ro, unde veţi găsi un forum animat, anunţuri despre competiţii și discuţii despre muzică.

ON: [ auto ]

Fata de la viteza 5 Bărbatul aflat la volan nu cere informaţii de la trecători. Preferă să piardă câteva zeci de minute pentru a găsi drumul spre destinaţie. Da, dar într-o competiţie cu o șoferiţă, va câștiga cursa pentru că recuperează la… parcarea cu spatele. Răutăcism, ca să folosesc un cuvânt la modă printre liceeni. Și unul gratuit, pentru că, așa cum se întâmplă și-n multe alte domenii, la volan nu sexul personajului este definitoriu, ci exprimarea în practică a talentului. Pe care-l ai sau nu. Text: Răzvan Codorean Foto: Freelancer

B

ernie Ecclestone explica astfel motivul eșecurilor femeilor în F1: „Nimeni nu le ia în serios, nimeni nu le sponsorizează, de aceea nu vor putea ajunge vreodată să piloteze o mașină competitivă“. Iar Giovanna Amati, ultima femeie care a încercat să se califice într-un Grand Prix de F1, a întârit ideea în paginile revistei „F1 Magazine“. „Este un mediu masculin și vor să-l menţină astfel: piloţii, jurnaliștii, toţi“. Alina Carmina Bunica n-a luat în seamă aceste lucruri, ci a privit către excepţii.

S-a gândit la doamna Labrousse, cea care, în 1899, participa în cursa Paris-Spa și a rămas în istorie ca prima femeie pilot, și a luptat să se impună în cursele de circuit. În karting a reprezentat România în Finala Mondială din Dubai, după care a ales raliurile. Poate și pentru că de-acolo vin numele de doamne intrate în istoria motorsportului, precum Michele Mouton, campioană în WRC, ori Jutta Kleinschmidt, care a triumfat în Dakar, dar și personajele cu cea mai mare notorietate în România în domeniul curselor.

Alina a debutat în Campionatul de Raliu al României anul trecut, la doar 21 de ani, și a terminat stagiunea pe locul doi în ierarhia debutanţilor. „Mașinile sunt altceva decât karturile. Atunci când pilotezi un bolid de raliuri simţi că te încarci cu multă energie și mai trebuie doar să găsești calea de a o canaliza eficient în viaţa de zi cu zi“, spune Alina. În replică, nu ne-a dezvăluit ce-și dorește mai mult, să devină notar, fiind deja studentă la Drept, sau să participe, cu succes, în WRC. Ne-a spus, zâmbind, că răspunsul este conţinut de dorinţa pe care și-a pus-o, pe 26 ianuarie, de ziua sa. Cum, însă, nu se exclud, le-ar putea avea pe amândouă. Ambiţia nu-i lipsește. Și nici talentul, lucru pe care-l confirmă nu doar cei care au văzut-o în karting, ci și multiplul campion de raliuri Titi Aur, pe la a cărui școală a trecut recent.

Alina nu este prima reprezentantă a sexului frumos în raliuri. Simina Mezincescu, actualmente șef de protocol al Casei Regale, a învins regimul comunist pentru a participa, în 1969, în Tour d’Europe. Un exemplu urmat, la volan, sau în dreapta, de o mulţime de doamne, între care și Mihaela Beldie, participantă la ultima experienţă românească în WRC.

ON

63

ON: [ muzică ]

Un superstart În 2006 era doar un nume pe o foarte lungă listă la Megastar. Azi are „covor roșu“, un album, o casă de discuri deasupra capului și nu oricare – Universal Music România – plus un videoclip cu Maria Marinescu. Mai are două piese la Eurovision și se pare că e pe cai buni. Îl cheamă Cătălin Josan, iar noi l-am luat la întrebări. Iată ce-a ieșit… Foto: Camil Dumitrescu

Trimite un SMS gratuit la 8877 şi descoperă piesele lui Cătălin de la Eurovision. Oferta este valabilă doar pentru clienţii Vodafone.

64

ON

Ce a mai rămas din Cătălin, anonimul din Chișinău? Știu că eram doar un băiat din Chișinău care visa să ajungă mare artist și nu mi-am dat mari șanse la început. Cu atât mai puţin am crezut că voi câștiga, dar cred că așa mi-a fost scris. Un lucru e sigur: voi ţine minte toată viaţa acest moment. Căci am fost educat în așa fel încât să știu unde mi-e locul și n-o să uit de unde am plecat. N-a dispărut nimic din Cătălin cel de atunci. Sunt același, indiferent că acum stau în București, că am mai puţin timp liber și foarte multe lucruri de făcut.

Vrei nu vrei, vorba cântecului tău, ești celebru! Cum crezi că vei face faţă bârfelor mondene?

Cu bârfa e simplu: de obicei, bârfele vin la pachet cu invidia, iar dacă cineva mă invidiază înseamnă că sunt suficient de bun încât să se vorbească despre mine. Am observat că „sentimentele“ de acest gen au un rol important în promovarea unui artist, căci, de cele mai multe ori, îl ajută. Dar totodată cred că atunci când gluma se îngroașă e cazul să iei măsuri. În Chișinău, artiștii își cam fac singuri dreptate, iar unii paparazzi chiar au avut de suferit fizic. Știu că aici nu e așa, dar la urma urmei cred că viaţa personală a vedetelor nu ar trebui să intereseze pe nimeni.

Cum vezi, ca boboc, realitatea muzicală românească? Ce îţi place, cât de fals îţi sună, poate ai și niște nume...

Showbiz-ul românesc are foarte multe lucruri bune și pot să spun că piaţa e destul de dezvoltată și a demonstrat că artiștii români pot să concureze cu succes cu cei din alte ţări. Mai avem și voci de valoare: Andra, Nico, Mihai Trăistariu sau Aura Urziceanu. Bubele se sparg atunci când vine vorba de prestaţiile live, lucru care în România se întâmplă de nu foarte mult timp. Nu e corect ca un artist să-și exploateze vocea cântând live și altul să dea aiurea din buze, pe aceiași bani poate, dar pretinzând că e mare cântăreţ. Ar trebui să scrie pe afiș, live sau playback, să știe lumea înainte să dea banii.

Ce-ai fi făcut dacă nu te recomandau vocea și talentul?

M-am gândit de multe ori la treaba asta și cred că următorul domeniu în care m-aș băga ar fi gătitul. E adevărat că nu știu cum m-aș descurca dintr-un salariu de bucătar dacă mi-aș pierde vocea. Sper să nu ajung acele zile și să pot să trăiesc din vocea și talentul meu.

Megastar via Eurovision. Crezi că istoria se repetă?

Mă gândisem să particip la Eurovision, dar nu mă încumetasem să fac acest pas. Am profitat de faptul că albumul meu a fost lansat după 1 octombrie și am decis că unele piese ar suna bine în acest context.

Pentru o primă participare, să se califice în semifinală două piese din trei eu cred că este un început foarte bun. Mai departe depind de public, ca toţi ceilalţi. Cum ne așterne el așa o să dormim…

ON: [ muzică ]

„Piesele mele au fost susţinute în cluburi de Tiesto, Sander van ­Doorn și mulţi alţi DJ de renume internaţional. Am semnat foarte mulţi artiști și foarte multe track-uri pentru 2008 la casa mea de producţie și acum simt că am o echipă de producători extraordinară. Când mă reîntorc în UK voi fi în studio cu

­­ ac­& Taylor care la momentul de M faţă au un mare impact în industrie prin producțiile și remix-urile pe care le fac prin casa mea de ­discuri. În martie voi lucra la un remix al unei piese de-a mea cu Sied van Riel, producătorul preferat al lui Tiesto la ora actuală. Tocmai am aflat că ­3 noi apariţii la casa mea de discuri au fost difuzate la Kiss FM în UK așa că se pare că va fi un an ­impresionant pentru mine.“

ON the house

Pe site-urile de muzică electronică e numită „rising sensation“, „hot new artist“ sau „the most anticipated new DJ“. Tiesto i-a inclus piesele în câteva mixuri. În UK are propria ei casă de discuri – Couture. Arată ca un model Playboy, dar se enervează când lumea o tratează ca atare. Am uitat să zic că e româncă.

Text: Dinu Lazăr Foto: Dragoș Borcănea

D

eși se ocupă de DJ-ing de abia doi ani, Claudia Cazacu și-a câștigat un loc meritat pe scena de trance și hard house. „Câștigat“ este cuvântul bun, pentru că stând de vorbă cu ea îţi dai seama că este genul de om care știe exact unde vrea să ajungă și cum să ajungă acolo. „Am petrecut ultimii ani ieșind în cluburi în fiecare weekend, așa că, în loc să las acest lucru să îmi afecteze munca de zi cu zi, am hotărât să fac din clubbing munca mea. În 2005 mi-am cumpărat un set de platane și restul… e istorie.“ Sună ușor, nu?

DJ-iţa noastră e „numai nerv“ și poţi să te convingi de asta văzând cum comunică de pe scenă cu publicul, dar și observându-i pentru doar câteva minute gesturile și mimica. Pe scurt, Claudia arată și se mișcă ca un instructor de aerobic. Să ne înţelegem, chiar

dacă rupe inimi cu ușurinţă, Claudia nu este o marionetă de marketing care face playback pentru un producător oarecare. Are o educaţie muzicală serioasă care a inclus studiul pianului și viorii, își „face sunetul“ înainte de gig-uri și, da, își compune singură piesele. În timpul liber remixează piesele altora, de exemplu, celebra „Cowgirl“ semnată Underworld. Anul trecut Claudia și l-a petrecut pe drumuri, mixând în cluburi din Asia, Canada și Europa. Programul infernal pentru un om normal pare să o inspire însă: „Îmi iau Mac-ul cu mine peste tot și când sunt în avion încerc să găsesc o parte din ideile pe care apoi le finalizez în studio“. Nu întâmplător, una din cele mai populare piese ale ei se numește „International Departures“. www.myspace.com/claudiacazacu www.claudiacazacu.com ON

65

Idei de cadouri pentru ea

68

Cele mai tari bloguri de fete

72

The SimsTM 2 Castaway

71 Intră pe net

70 Cum să alegi un mp3-player

8 ore de tren

74

78 Cum să te lansezi în showbiz

77

ON: [ telefoane ]

Ne vedem la vernisaj?

Nokia 8800 Arte Dimensiuni: 109 x 45,6 x 14,6 mm Greutate: 150 g Stand-by: până la 300 h Timp de convorbire: până la 3 h Nu mi-a mai plăcut așa de mult un telefon-slider de la celebrul Nokia 8110, sau Nokia-banană. 8800 Arte este un urmaș demn al acestuia, dar și demn de anul 2008. Arată ca un prototip dintr-o expoziţie de design, dar e impecabil construit – e sigur că își va cuceri rapid fanii datorită carcasei din oţel și ecranului rezistent la zgârieturi. Are o memorie internă de 1 GB, reacţionează prompt la comenzi, are un stand-by impresionat... pe scurt, are toate șansele să devină rapid un clasic. Artă și precizie, ce să mai vorbim!

Ne vedem la sală?

Samsung Adidas Dimensiuni: 101,5 x 45 x 14,5 mm Greutate: TBA Stand-by: TBA Timp de convorbire: TBA Cunoscut sub numele de cod SGH-F110, modelul lansat de Samsung în colaborare cu Adidas este un gadget perfect pentru sportivi. E rezistent la șocuri, iar suprafaţa cu striaţii a carcasei asigură o priză perfectă. Telefonul comunică prin Bluetooth cu un ceas care-ţi monitorizeză ritmul cardiac, ritmul de alergare, numărul de calorii arse sau timpii necesari exerciţiilor. E de la sine înţeles că mobilul știe să redea fișiere MP3, astfel vei putea face sport pe muzica preferată.

Ne vedem prin Europa?

HTC Touch Cruise Ne vedem la film?

Nokia 6555 Dimensiuni: 99,6 x 44,3 x 19,6 mm Greutate: 97 g Stand-by: până la 260 h Timp de convorbire: până la 6,1 h GPRS? Da! HSCSD? Da! EDGE? Da! 3G? Da! Bluetooth? Da! USB? Da! 6555 pare cea mai raţională alegere pentru cei care vor acces la internet sau Vodafone live! dar își doresc și un telefon estetic. Deși Nokia nu are o tradiţie convingătoare în ceea ce privește telefoanele cu clapetă, acest model le-a ieșit ireproșabil.

Un alt lucru bun este că modelul suportă un card microSD de până la 4 GB, adică vreo 4 filme în format .avi.

Evident are și un player video cu care să le vezi.

Cine aduce popcorn-ul?

68

ON

Dimensiuni: 110 x 58 x 15,5 mm Greutate: 130 g Stand-by: până la 450 h Timp de convorbire: până la 7 h Călătorului îi stă bine cu GPS-ul, spune o vorbă din bătrâni inventată acum trei minute. HTC Touch Cruise se recomandă ca un partener bun de vacanţă, ajutându-te să-ţi găsești drumul oriunde în lume fără să te mai oprești la toate cafenele să ceri indicaţii. Mai mult, producătorii au înghesuit în 130 de grame multe funcţii obșnuite mai degrabă pentru un laptop, ca pachetul Pocket Office (Word, Excel, Outlook, PDF viewer) sau organizarea de albume video/audio. Touch Cruise rulează platforma Windows Mobile, deci interfaţa va avea un look familiar.

Idei de cadouri.

Pentru EA!

Mi se pare simplistă formularea „telefoane pentru fete“. Simplistă și vagă, pentru că de obicei se referă la modele entry-level relansate pe culoarea roz. Să ne amintim că din cauza publicului feminin Nokia a renunţat, în premieră pe vremea aceea, la antena exterioară pentru telefoane și uite așa am ajuns să avem minunăţiile compacte de acum. Le suntem, deci, datori fetelor cu recomandări deștepte, pe măsura pretenţiilor sau stilului lor de viaţă. Am ales șase modele, majoritatea proaspăt lansate pe piaţă. Vrei mai multe idei? Fuga pe www.vodafone.ro

Ne vedem la Mall?

Samsung Armani Dimensiuni: 87,5 x 54,5 x 10,5 mm Greutate: 85 g Stand-by: până la 220 h Timp de convorbire: până la 6 h Pare un telefon de fiţe, dar, de fapt, e la fel de sofisticat ca designerul al cărui nume îl poartă.

De exemplu, ecranul e sensibil la atingere, astfel vei putea accesa și deschide ușor documente sau fișiere audio-video. Samsung Armani se descurcă fără probleme cu documentele din Microsoft Office (.pdf, .doc, .ppt, .xls), are organizer, voice memo, o memorie încăpătoare de 1.000 de contacte și... da, arată foarte, foarte cool!

Ne vedem la shooting?

LG Viewty Dimensiuni: 103,5 x 54,4 x 14,8 mm Greutate: 112 g Stand-by: până la 430 h Timp de convorbire: până la 4 h Îmi plac designerii de la LG pentru că duc lucrurile până la capăt. De data asta tema lor de casă a fost „cel mai tare telefon cu cameră foto“. A ieșit un model care arată ca o cameră foto cu telefon, dar nu arată deloc rău!

Rezoluţia camerei este de (ești gata?)... 5 MP, mai precis 2592х1944 pixeli. Dacă vrei să filmezi cu el o să ai doar surprize plăcute: filmuleţul tău nu va fi deloc sacadat, pentru că mobilul înregistrează, în modul VGA, 30 de frame-uri pe secundă, iar în modul QVGA până la 120 de frame-uri pe secundă. Adică mult! Are blitz, autofocus... ce mai, are tot ce-ţi trebuie să debutezi ca regizor.

ON

69

ON: [ telecom ]

Intră în www-ul lumii!

Un calculator fără conexiune la internet e ca o vacanţă fără bani de ­buzunar. Chiar dacă deja îți folosești telefonul mobil pentru ­internet, ­Vodafone îți propune încă două soluții simple de a intra online ­oricând ai nevoie: Pebble USB Modem și stick-ul USB E172.

P

ebble USB Modem este un dispozitiv portabil tip „plug and play”, cu dimensiuni reduse și ușor de folosit. Tot ceea ce trebuie să faci este să îl conectezi la portul USB al PC-ului sau laptopului, pentru că software-ul inclus se va instala automat pe computer, furnizând acces instant la viteze 3G broadband. Să-l folosești pare o joacă de ­copii, dar Pebble nu e deloc o jucărie! Modemul furnizează acces ­rapid la Internet, e-mail și alte aplicaţii, la viteze de reţea de până la­ 3,6­­ Mbps. Noul modem încorporează deja tehnologiile HSUPA și HSDPA care vor permite viteze de până la 7,2 Mbps, pentru nivelul următor de dezvoltare a serviciilor 3G broadband. În decembrie 2007, Pebble USB Modem a fost premiat cu prestigioasa distincţie „iF Product Design Award 2008”, acordat de Forumul Internaţional de Design iF. Vă zicem asta ca să aveţi un subiect de conversaţie cu necunoscuţi la fel de branșaţi ca voi la tehnologia de ultimă oră :).

Dacă modemul Pebble ţi se pare, prin absurd, prea voluminos, Vodafone îţi pregătește o mică surpriză. Mică dacă e să judecăm dimensiunile noului modem (81,5 × 23,2 × 10 mm), pe ­care-l poţi confunda cu un stick USB. De fapt, nu e nici o confuzie, pentru că este un stick care oferă funcţiile unui card de conectare la internet. Cântărind sub 40 de grame, E172 are o antenă încorporată și permite viteze de până la 3,6 Mbps. Evident, e „plug and play” și, evident, e compatibil cu Windows 2000, Windows XP, Windows Vista și Mac.

Până la 30 aprilie 2008, beneficiezi de abonamentele de Internet prin serviciul Vodafone Mobile Connect la preţuri speciale, ­începând cu 9 euro+TVA/lună. Pentru toate abonamentele de Internet, încheiate pe o perioadă de 2 ani, dispozitivele Vodafone Mobile Connect Card, Express Data Card şi Vodafone Smart Modem sunt oferite gratuit. Detalii pe www.vodafone.ro

ÎN CURÂN

70

ON

D!

Vrei internet oriunde te afli?

Acum îl poţi avea. Oriunde ai fi, conectezi modemul la un calculator și în câteva clipe ești online. Îţi place să fii mereu ­conectat la ultimele informaţii? Acum poţi avea conexiune de mare ­viteză la ­internet și trafic nelimitat atât pe desktop, cât și pe laptop. Ai mobilitate absolută. Conexiunea funcţionează oriunde în zonele cu acoperire 3G Broadband, 3G sau GPRS, în ţară și în străinătate.

Detalii pe www.vodafone.ro

ON: [ jocuri ]

The SimsTM 2 Castaway CONCURS Trimite un SMS gratuit la 8877 cu textul „castaway“ şi vei primi un link de unde poţi descărca jocul The SimsTM 2 Castaway. Poti câştiga, prin tragere la sorţi, unul din cele 5 telefoane Sony Ericsson W660i. Promoţia se desfăşoară până la data de 15 mai 2008 şi este valabilă doar pentru clienţii Vodafone.

Până acum mi-am privit neputincios vreo trei prietene seduse de același cunoscut – jocul The Sims. Nu știu exact de ce prinde mai bine la fete, dar pot să vă mărturisesc cu mâna pe inimă că odată intrate în joc sunt greu de dezlipit de PC, laptop sau mobil. Foto: EA Mobile

T

he SimsTM 2 Castaway mută universul jocurilor tip Sims ­într-o lume familiară – pe o insulă pustie. Zic familiară pentru că ideea jocului – „Ai naufragiat pe o insulă pustie, acum ce faci?” – te duce automatul cu gândul la popularul serial „Lost”, la reality-show-uri ca „Survivor” sau la filmul cu care se înrudește prin titlu, „Naufragiatul”. În Sims nu apar nave extraterestre, arme sofisticate sau magii imbatabile, jocul e fun pentru că-ţi pune la încercare imaginaţia și simţul umorului.

Genul din care face parte, pe care l-a

și creat de fapt, se numește „strategic ­life-simulation”, o combinaţie unică de „joc pe roluri” și strategie, desfășurată într-o simulare a lumii reale. Scenariul jocului îţi garantează ore întregi de fun, timp în care vei descoperi secretele și locuitorii unei insule tropicale, un (aparent) paradis terestru. După ceva vreme o să cauţi răspunsul la întrebări fundamentale de genul „Unde găsesc peștele galben pe care să i-l gătesc tipului nebun din peșteră?”, „Cum conving urangutanul să-mi sape grădina?” sau „De unde culeg ananas?”. Vă dorim un naufragiu plăcut!

Seria The Sims este una din cele mai bine v ­ ândute ­francize de jocuri. După primul joc – The Sims, lansat în 2000 – au urmat numeroase episoade, add-on-uri, ­continuări și completări. The SimsTM 2 Castaway este cea mai recentă apariţie din serie, adaptată și pentru telefoanele mobile. Notele primite din partea criticii și publicului îl recomandă deja ca pe un succes de piaţă. © 2007 Electronic Arts Inc. EA, the EA logo and The Sims are trademarks or registered trademarks of Electronic Arts Inc. in the U.S. and/or other countries. All Rights Reserved. All other trademarks are the property of their respective owners.

ON

71

tags: [ online » comunitate ]

Oracole virtuale, sau așa ceva!

Nu e chiar așa, dar mi s-a părut o găselniță destul de bună pentru un titlu, mai ales că în principiu blogurile de fete nu sunt văzute cu ochi buni. Cred că este o prejudecată deși când am dat search pe Google, la sugestia unui coleg, rezultatul aproape că a confirmat prejudecata. Într-adevăr, nu prea sunt bloguri de fete, din câte sunt, puţine sunt bune, dar tot am adunat câteva.

Ordinea e aleatorie! TEXT: Mona Voinescu

Sandra pui-de-compuneri.blogspot.com Sandra e o prezență destul de veche în blogosfera românească. Are un blog inițial – ­pensees-lutze.blogspot.com pe numele lui, dar nouă ne-a atras atenția cu acest „proiect“ inițiat de ea: „pui-de-compuneri“. Motivația ei: „Pentru că intră multă lume pe blogul meu căutând compuneri gata făcute pe subiecte tembele. Cred că elevii fac compuneri CopyPaste pentru că temele sunt de doi lei. Pentru că sistemul de învățamânt nu mă mai privește și mă distrează să mă gândesc la cum răspunzi inteligent la o întrebare mai puțin inteligentă. Să vedem dacă îmi iese“. După ce m-am distrat citind câteva compuneri, am fost de acord că proiectul este foarte folositor, foarte bine gândit și am regretat faptul că nu o să mai trebuiască să scriu nici o compunere în viața asta. Ce mi-ar fi plăcut să văd fața profesoarei de română din liceu, fostă directoare de generală, când aș fi apărut cu o compunere în care nopţile de decembrie și cele de ianuarie ar fi ieșit la o cafea împreună să-și regleze conturile.

Terorista www.terorista.ro Ei, această fată are tot respectul meu. Să faci un blog în care să NU povestești despre tine, să NU plictisești cu povestiri fără umor despre oameni pe care doar tu îi cunoști, să NU-ți expui frustrările adolescentine ascunsă în spatele unei identități de nedescoperit, asta mi se pare ceva destul de greu de descoperit printre blogurile femeiești românești. Terorista a reușit să o facă și să o face savuros. Este vorba de ceva ce pare perimat la o primă descriere: vorbește despre cărți! Ți se pare desuet?! Mai gândește-te! Dacă aș fi redactorulșef al multor reviste „de femei“ din România și aș auzi de fata asta aș angaja-o pe loc! (Gata, Mona, am auzit!) Mai bine îţi ofer o mostră din ultimul ei post ca să vezi despre ce vorbesc. După ce a citit „Emil Brumaru. Monografie“ de Rodica Ilie, carte listată la categoria „snuff-book“, Terorista zice: „Nu urăsc critica, doamne ferește, dar așa ceva îmi depășește orice limită a suportabilului. Despre Ex-

72

ON

clamaţie: «Spațiul se construiește pe determinanți ai naturalului miniatural, iar în final asimilarea, integrarea se face prin trăirea maximizată». Sărmana poezie despre care e vorba se termina așa: «O, adormind în dosul unei case/ De melc suav, ce bine-i să nu scrii!»“. Scuzaţi ghilimelele în exces!

Andressa www.andressa.ro The popular one! Ea este cea care a reușit să fie numărul unu dintre fetele care au blog, conform zelist.ro (un instrument de monitorizare a blogosferei românești în funcție de incoming links). Din reacțiile unor bloggeri înțeleg că nu este neapărat relevant, dar mă raportez la el, pentru că nu avem altceva mai bun. Așadar, andressa cu al ei blog, este „the winner“! De spus prea multe nu sunt, savoarea consta în a-l citi, bănuiesc, ceva condei are fata, dar am tot căutat să-i explic succesul prin ceva... Este modelul clasic de blog: chestii personale, povestiri, nemulțumri din autobuz, relații mai mult sau mai puțin eșuate, frustrări de la locul de muncă, shopping gen „Sex and the City“, una peste alta tipic feminin. Poate de aici și succesul.

Totul a început acum doi ani (m-am dus la arhivă).

M-am uitat din curiozitate să văd cum arăta primul post: „Bun venit pe blogul meu“. Scurt și la obiect. La fel de corectă e și atitudinea ei pe toate celelalte posturi, de doi ani încoace. Corectă, nu în sensul de Elveția, ci în sensul corect al unui blog de fată. Din ce am citit mi-a plăcut atitudinea referitoare la artiștii urbani: „Noroc cu artiștii urbani că mă mai amuz și eu un pic. Gontz nu se lasă.

Ultimul lui protest m-a făcut să râd toată ziua. A protestat împotriva traficului și a poluării făcând „ceață“ cu un generator de fum nontoxic în Piața Universității. Acest demers artistic a fost riscant – zic – că era oricum cam ceaţă și deci fumul lui nontoxic risca să treacă neobservat!“ Etc. Irene mintea-de-ceai.blogspot.com „This is my zen blog, a blog about details, with true-fiction stories. I’m a female ostrogoth with a butter knife (i’m not afraid to use it!). My special wish: to live in a green grape with orange curtains.“ Pe ea am ales-o pentru că-mi plac poveștile suprarealiste, ori pe blogul ei găsești cu o frecvență destul de mare astfel de „prăjiturele“

de citit. Printre multe lucruri prozaice se amestecă câte o povestire cu mandarine, sau cu un maharajah și cu un elefant de porțelan cu urechea spartă. Este savuroasă deseori, cam blazată în alte dăţi. Dar până la urmă e citibilă, poate chiar să provoace o mică dependență. Are mare succes în rândul cititorilor bărbați, și din cauza celor câteva poze postate, cred. O fată frumușică, aparent fragilă, cu buze frumoase și privire departe de a fi tâmpă. Primul ei post e despre bărbatul ideal și cred că cei de la prăjitura Măgura s-au inspirat din acest post pentru a scoate reclama cu fetele care stau în pat și vorbesc despre cum ar trebui să fie El. Ciudat e că mulți bărbați s-au apucat să lase comentarii în care să explice că ei sunt exact așa cum a descris ea idealul, sau, mă rog, în proporție de peste 70%!

Ema quantumviscera.blogspot.com Aici se complică un pic treaba. Nu mai e vorba de un jurnal gen „Laura Palmer“, ci de un jurnal gen „Emily Dickinson“. Nu are nimic dintr-un blog de adolescentă, ci, mai degrabă, pare un blog literar, un jurnal de idei bine camuflate în versuri adeseori surprinzătoare. Deși este scris exclusiv în engleză, tânără domnișoară este româncă getbeget. Blogul ei este o culegere de poezii care nu implică curcubee sau inorogi, ci mai degrabă angoase metafizice. O diferență destul de mare între ființă și neantul interior. Zic asta pentru că o cunosc personal pe autoare și m-a surprins foarte tare când am citit-o online. Felul ei absolut ciudat de a vedea lumea mă face să cred că Ema ESTE imaginea „Emily the Strange“ pentru că altfel nu are cum să existe atâtea coincidențe: păr negru și breton, atitudine ușor emo (oare și asta e o coincidență?), idei precum cele expuse în poeziile de pe blog și nu în ultimul rând numele: Ema! Ca să exemplific: „Brain damage is necessary in order to invent. Invent seconds. Invent moods. Invent senses. Invent circumstances. Invent people.“ Ana nu-sunt-printesa.blogspot.com Asta a fost o provocare! Cum adică „nu sunt prințesă“? Atunci ce ești? am vrut să o întreb, dar am ales să intru și să aflu răspunsul de la sursă. Mă așteptam să găsesc un blog de punkeriță supărată pe roz, asezonat cu cinism, ironie și blazare. Ba dimpotrivă! Nu are nimic răutăcios sau agresiv. Bineînțeles că există mici frustrări adolescentine în unele posturi, dar măcar are

decența să și le asume: „...fustele sunt ceva normal, nimic ieșit din comun sau extravagant. Însă pentru majoritatea lumii din jur nu. Mai exact pentru majoritatea bărbaților. În caz că nu v-ați prins, în acest post îmi revărs o mare parte din frustrări legate de acest subiect.:)“. Trecând peste asta, „nu sunt prințesă“ înseamnă de fapt „suntprințesă-dar-nu-din-aia“. Din ce am reușit eu să citesc am înțeles că mai există încă feminitate pe cale de apariție, că nu toate femeile sunt preocupate exclusiv de pantofi, rochițe și bluzițe, că se poate să treci prin viață fără tentative de sinucidere în adolescență, că poți să iubești și să suferi din dragoste fără să ramâi cu sechele etc. În rest, stări de bine, citate din Paler, duminici ideale... un blog aproape descriptiv despre o viață tânară. Iată și motivația: „mi-am făcut blog pentru că: vreau să scriu, vreau să continui să scriu, să capăt fluenţă în a scrie, să-mi dezvolt vocabularul, să am o ocupaţie zilnică, mă organizează și astfel îmi creez un hobby, mă scapă de anumite frustrări“. Fair enough!

Tomata cu scufiţă www.tomatacuscufita.com Un alt blog, dacă nu v-aţi plictisit. De ce m-am oprit asupra lui? Pentru că este vizitat. Nu e tematic, dar e ușor. Ușor de citit, ușor de digerat, ușor de comentat. O tânără domniță care s-a hotărât să-și facă blog, pentru că în job-description-ul ei scria să citească și să comenteze bloguri.

Asta s-a întâmplat acum aproape un an. De atunci fata noastră a crescut, a simțit, s-a lamentat, s-a întâlnit, a discutat etc. Despre toate astea a scris și pe blogul ei. Are: linkuri către petiții împotriva maltratării animalelor, poze de la întâlnirile celor care schimbă cărți între ei. Cum scrie? Nu rău: „În fiecare dimineață, plec de acasă cu două fire atârnându-mi din urechi, prin care mi se scurg în creier știri, muzică, reclame, farse și jingle-uri. Nu prea le aud, le folosesc ca zgomot de fond, sau câteodată ca inspirație. Îmi ocup mintea cu scrierea.

Mânuțele creierului meu aștern într-un carnețel albastru (asemănător cu cel în care scriu și mâinile mele reale) rânduri pentru blog. Idei se împleticesc, dau una peste alta, pe unele le continuu, pe altele le abandonez pe drum...“

ON

73

ON: [ muzică » sfaturi ]

Cum să alegi un MP3 player Nu toate MP3 player-ele sunt iPod-uri, la fel cum nu toţi adidașii sunt Adidas și nici toate copiatoarele Xerox. Lista de producători care se bat pentru o felie din piaţă este lungă, de la Alienware la Zune, de la Allfine la Xact Communications. Ai de unde alege, dar știi ce alegi? Text: Vlad Ioan Tăușance

Să începem cu începutul... unde vei asculta muzică? Dacă ai nevoie de MP3 player în metrou pentru jumătate de oră zilnic, poţi să alegi fără probleme un model mai ieftin cu memorie flash între 512 MB și 1 GB. Asta înseamnă cam 200 de piese pe care le poţi împrospăta la intervale regulate. Ca regulă generală, 10 GB înseamnă cam 3.000 de piese.

Pentru melomani colecţionari, există două modele care oferă perfomanţe bune și o memorie de 160 GB: Archos 605 WiFi și iPod-ul „clasic”.

Lumea se uită de obicei la marcă, la design, la capacitatea memoriei, fără să dea atenţie afișajului și meniului. Greșit! Până la urmă, e exact ca la telefoane – frustrarea devine obișnuinţă când tastezi de nebun sau învârţi rotiţe aiurea pentru a accesa o funcţie banală. iPod-ul a revoluţionat piaţa pentru că a adus un meniu intuitiv ușor accesibil prin celebra rotiţă de scroll. A urmat ecranul color cu rezoluţie bună, din ce în ce mai larg.

Mărcile Creative și iRiver, principalii competitori ai Apple pe zona de MP3 playere, au urmat trendul și au avut grijă să ne menajeze ochii și buricele degetelor. De regulă, cu cât playerele sunt mai mici și mai ieftine, cu atât display-ul e mai mai meschin și meniul mai sumar.

Așa, ce ziceai că vrei să faci cu el? Una e să îl ţii în buzunarul de la sacou, alta e să-l pui în rucsacul pentru snowboarding. Dacă ești sportiv din fire, iar viciul tău se numește jogging sau tras de fiare, uită de modelele cu hard disk, deoarece, după două-trei bușituri, colecţia ta de muzică se va duce în raiul drepturilor de autor. E preferabil să alegi un model compact, rezistent la apă și șocuri, fără componente care să se poată desprinde. Două exemple cu preţuri sub 50 de euro: Rio Forge Sport sau Allfine M6110/256. Sunt mici, compacte, fără memorie prea mare sau cine știe ce afișaj. Dar sunt rezistente. Unele modele dedicate sportivilor au și cronometru sau suport pentru căști pe Bluetooth, pentru a-ţi monitoriza exerciţiile și a nu te împiedica în fire.

74

ON

Nu trebuie să ignori, evident, durata de viaţă a bateriei, fie ea Litiu-Ion sau AAA. Un player decent are un stand-by de minimum 10 ore și o autonomie de 4 ore atunci când e pus la muncă. i­ Pod-urile sunt celebre pentru problemele pe care le ridică atunci când vrei să le schimbi bateria. Dacă nu vrei neapărat să faci un drum până la service în aceste situații alege un player a cărui baterie să se potrivească și la alte device-uri.

Ce știe să facă? Dacă tot ai un gadget în buzunar, e bine să se priceapă la cât mai multe lucruri. Unele MP3 playere au funcţia de reportofon, radio FM, oferă posibilitatea de înregistra emisiuni radio, au sisteme de conectare facilă la sistemul audio al mașinii etc. De asemenea, fii atent la tipul fișierelor pe care poate să le redea. Un player bun se descurcă cu banalele MP3, MP4, WMA, WAV, dar și standarde de encodare mai ciudate, ca AAC (Advanced Audio Coding), FLAC (Free Lossless Audio Codec), OGG (Ogg Vorbis) sau AIFF. Ai bifat toate formatele posibile? OK, următoarea întrebare e: poate să deschidă poze și filme? Poate, dacă îl cheamă iPod video, Zune sau ZEN Vision:M.

Cum se înţelege MP3 playerul tău cu alte device-uri? Se simte bine pe net? Gama SanDisk Sansa, de exemplu, dă jos muzică de pe Yahoo! Music service sau alte magazine virtuale, ca Rhapsody To Go, Napster sau eMusic. Problema nu se pune doar în termeni de acces la net, ci de conectare cu PC-ul sau alte playere. Așadar, vezi care sunt variantele: USB, Bluetooth, WiFi, infraroșu, doc special etc.

ON: [ telecom » sfaturi ]

Cum stă treaba în Vodafone live! Îl poţi accesa oricând pentru a te pune la curent cu ultimele știri, pentru a descărca cele mai tari jocuri și cea mai nouă muzică. Îţi personalizezi telefonul cum vrei tu cu tonuri de apel, imagini și teme. Cauţi un restaurant în zonă? Nici o problemă, portalul îţi oferă și ghidul Șapte Seri. Text: Cătălin Badea

Vodafone live! este un portal mobil Ca orice portal care se respectă, îţi oferă conţinut din cele mai variate arii. Indiferent ce cauţi, Vodafone live! îţi este de ajutor. În pagina de start găsești cel mai nou și mai tare conţinut, într-un format bine organizat. Pagina de start se modifică automat în funcţie de ziua săptămânii și de ora din zi.

Traficul în Vodafone live! este gratuit Modul de tarifare în portal este foarte simplu. Plătești doar 0,20 euro pentru fiecare sesiune, iar apoi navighezi cât vrei. Nu contează cât timp petreci în portal.

Traficul este gratuit, pentru că tu să te bucuri de tot ce înseamnă multimedia. Plătești doar pentru conţinutul pe care îl descarci. Găsești și conţinut gratuit în unele secţiuni, cum ar fi Muzică, Video, Sport, Timp Liber și Utile.

Cum sĂ cauţi ceva în Vodafone live!

TELEFOANELE LIVE! SUNT SPECIALE Pentru ca tu să ai o experiență cât mai plăcută când navighezi în live!, Vodafone îți oferă telefoane speciale. Un astfel de telefon vine cu setările deja făcute, pentru ca tu să poți accesa Vodafone live! cu o singură apăsare de buton.

Telefoanele live! sunt alese astfel încât să poți folosi portalul la întreaga sa capacitate.

E foarte ușor să cauţi ceva în Vodafone live!. Prima opţiune este să te ghidezi după categoriile predefinite. În pagina a doua găsești un meniu organizat, ca să ajungi rapid în secţiunea care te interesează. Ca să meargă mai repede, poţi să mergi direct în pagina a patra, cea de căutare. Introduci textul pe care îl cauţi, alegi categoria din care vrei să primești rezultate și apeși pe buton. Simplu, nu?

Vodafone live! are și concursuri pentru tine În portal sunt organizate periodic concursuri. Poţi să câștigi un telefon nou sau bilete la un eveniment. Trebuie doar să intri periodic în portal și să vezi ce mai este nou. Vodafone live! are și concursuri pe bază de imagini. Un exemplu este concursul MMS 26, care s-a lăsat cu o excursie pentru cei 6 câștigători. Fiecare dintre ei și-a luat încă 5 prieteni în vacanță.

Câștigătorii au fost aleși prin vot chiar de către vizitatorii portalului.

ON

75

ON: [ shopping » sfaturi ]

Cum să te descurci cu reducerile

Probabil deja ai petrecut ceva vreme anul ăsta urmărită din toate vitrinele de semne mari de 30, 40 sau poate chiar 70% reducere. Dar, înainte să îţi înhaţi cardul deja încins de la atâtea cumpărături, acordă-ţi 15 minute şi parcurge cele 5 reguli esenţiale pentru cumpărături de succes la reduceri. Text: Sânziana Fănică

Nu porni convinsă că e musai să îţi cumperi ceva.

Cumpără piese de bază.

De cele mai multe ori vei ajunge să îţi iei tot felul de prostioare care n-au nici în clin, nici în mânecă cu ce se întâmplă la tine în dulap. Va trebui să faci o investiţie mai apoi ca să îţi iei alte haine care să arate bine cu hainele cumpărate atunci când te-a luat valul în magazin.

Sunt singurele care merită cumpărate în perioada asta.

Un tricou sau o cămaşă albă simplă, o pereche de jeans drepţi sau un sacou negru din catifea se vor potrivi de minune şi cu moda sezonului viitor, pentru că sunt acele piese de rezistenţă ale oricărei garderobe. Puloverele din

Mergi la cumpărături însoţită de o prietenă.

Aşa vei avea la îndemână sfaturi pertinente şi vei afla cum stă paltonul ăla pe tine cu adevărat. Dacă prietena ta cea mai bună nu e disponibilă pentru o şedinţă de terapie cu reduceri, măcar trimite-i poze prin MMS cu toate ţinutele care ţi se par acceptabile atunci când le probezi.

Ai să fii surprinsă să vezi câte nu-ţi stau chiar aşa de bine.

NU da iama din prima zi.

Tentaţia e mare, ştim toate asta, dar chiar e cazul ca în primele zile de reduceri să mergi „în prospecţie”. Dacă într-adevăr găseşti acea piesă vestimentară fără de care garderoba ta se va simţi orfană, atunci e OK să o cumperi sau să rogi vânzătoarele să ţi-o rezerve până a doua zi.

76

ON

lână groasă care atârnă pe model poncho în mod clar nu au aceleaşi şanse de supravieţuire.

Cei perseverenţi sunt răsplătiţi.

Una dintre cele mai frecvente „afecţiuni” de care poţi să suferi în timpul reducerilor este sindromul „De-ce-nu-îmigăsesc-ce-vreau-eu-acum?!?” care duce de cele mai multe ori la sentimente acute de frustrare. Hei, cine a zis că fusta perfectă la preţul perfect este ceva uşor de găsit? Ai mai bine de 2 luni, adică mai mult de 8 weekenduri, pentru a scana rafturile magazinelor. Zeii modei sunt de regulă generoşi, aşa că sigur dacă perseverezi o să o găseşti.

ON: [ muzică » sfaturi ]

Cum să faci o carieră în show­biz

Vrei o carieră în showbiz? Și noi! Chiar dacă, pentru o vreme, rămânem la presă, ne-am hotărât să punem pe hârtie câteva idei care ne-ar putea asigura succesul, sau măcar decenţa. Din considerente de lene, am născocit câteva reguli valabile atât pentru trupe cât și pentru o carieră solo. So… Text: Alin Copilu

Ascultă cât mai multă muzică

HAI LA KARAOKE

ALEGE-ȚI STILUL

Dacă se poate să fie și de calitate, cu atât mai bine. Nuţi fie frică de rock, punk, clasică sau jazz. Cu cât acoperi o plajă mai largă, cu atât mai bine îţi va fi în carieră. ­Și-apoi, asta se cheamă cultură generală.

Caută locurile în care se practică karaoke. Încearcă astfel să îţi asumi eventualele momente penibilo-ridicole în care s-ar putea să te găsești. O să te ajute mai apoi în eventualitatea huiduielilor pe scenă. De asemenea, nici o sală întreagă de aplauze nu e așa ușor de „administrat”.

Căci are și succesul preţul lui.

În paralel cu ce cânţi, caută un stil ce ţi se potrivește. O zonă nebătătorită foarte tare e preferabilă. Băieţii de la Postal Service, de exemplu, au găsit-o la vremea lor! Nu încerca să suni prea mainstream, pentru că nu o să te mai auzi în mulţimea de trupe la fel.

Învaţă cel puţin o limbă străină

Trage un demo decent Te va ajuta atât pe scenă cât și în viaţă. Nu cred că își dorește nimeni să ajungă să facă reumatism la mâini de atâta vorbit engleză la interviuri sau în discuţiile cu artiștii străini.

IA LECȚII De crezi că ai voce sau aptitudini pentru un instrument, frecventează un curs de canto sau ia lecţii la instrumentul care te atrage. Minimum 10 vizite la profesor te vor convinge de alegerea făcută. Indiferent că te vei lăsa sau vei persevera.

MIȘCĂ-TE PE RITM

Fă-ţi o trupă Liceul e un loc numai bun pentru un casting de acest gen, dar ideea e valabilă și mai târziu. Caută-i pe cei ce au aceleași preferinţe muzicale ca tine. Încropiţi un repertoriu de cover-uri și „faceţi-vă mâna” la orice eveniment ce vă iese-n cale. Încă aveţi voie să greșiţi.

Chiar dacă înseamnă o investiţie iniţială măricică. Internetul e o „scenă” foarte bună pe care poţi evolua gratis, așa că postează-ţi muzica pe orice site de gen, fie el casă de discuri online, youtube, my space, sau, mai nou, my band.ro și e-ok. ro. Nu rata vreo preselecţie, chiar dacă concursul se numește Megastar, Festivalul de la Mamaia sau Manifest Your Self.

Notează adresele care urmează Vezi ce ţi se arată: muzicabuna.ro, myband.ro, e-ok.ro, homerecording.ro, revistasunete.ro/manifest. Sunt online, deci nu te costă nimic.

Mișcarea scenică este și ea un factor important în apariţia ta ca artist. Puţină coregrafie te ajută să simţi mai bine muzica, indiferent că este punk, hip-hop, populară sau R’n’B. Doar n-o să stai pe scenă „de lemn Tănase”.

ON

77

ON: [ urban » telecom ]

533 km, Timișoara Nord Jos! Nokia are bateria pe terminate și nervii mei sunt și ei pe zero toleranţă. Chem un taxi de pe culoar și adresez gânduri de bine CFR-ului. De bine că s-a terminat.

435 km, Caransebeș, ora 19:52 De vreo jumătate de oră mă uit pe clipuri de pe Homemade.ro. E clar, românul nu e născut poet, e născut regizor. Mă apucă remușcările că n-am ajuns încă la „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“. Iese și pe DVD? Hai să văd pe net.

323 km, Drobeta Turnu Severin, ora 17:31 SMS de la mama: „Când ajungi? Are întârziere?“. SMS de la birou: „Deadline-ul pentru prezentare era ieri. N-am primit nimic“. Nu mai scot HP-ul, n-aș vrea să produc un șoc cultural cetăţenilor care-și plimbă căţelul, purcelul și rafia la clasa business.

Dau un forward direct de pe telefon și un SMS: „Retrimis!“.

474 km, Lugoj, ora 20:21 Ce-a fost greu a trecut.

Sau nu! Întotdeauna, ultima oră e cea mai lungă. Mă părăsesc nervii. Compartimentul e plin, se discută despre vreme și politică. Revin la butoane și îmi fac plinul de știri. Măcar le iau la prima mână.

364 km, Băile Herculane, ora 18:21 Poze cu gara, pe declanșare rapidă. Aleg vreo trei, le arunc într-un MMS, dau attach la o piesă lacrimogenă și dau Send către un amic din liceu.

Herculane, excursii, prima bere, a doua bere, ce vremuri. Reply aproape instant: „Băi, tu-ţi dai seama cum au trecut anii. Mai trăiești“. Mai!

78

ON

347 km, Orșova, ora 18:00 Tetris. Figuri: L. T. H. Rând nou.

Minunat joc, dar simt că mă alienez. Îmi arunc ochii pe geam și văd figuri geometrice colorate puternic. Poate ar fi bine să iau o pauză. „Mergeţi departe?“ încearcă o conversaţie un domn ultratranspirat. Mă fac că n-aud. Tetris. Figuri: L. T. H. Rând nou.

245 km, Filiași, ora 16:06 Call duration: 28:34. E clar, când ai de-a face cu prietena e greu să expediezi în câteva replici lucrurile importante. Dacă crezi că o să scapi cu „Baby, și eu te iubesc, dar tu știi asta“, ești un naiv, sau un visător incurabil.

Incoming call: Baby. Here we go again!

Lung e drumul către casă Cine a legat pentru prima dată cuvintele din titlu era în mod clar un înţelept. Sau avusese experienţa unui drum cu trenul de la București la Timișoara. 8 ore și ceva, 533 de kilometri bătuţi pe muchie. Mult, dom’le, mult! Noroc cu tehnica modernă! Text: Dinu Lazăr

156 km, Caracal, ora 14:50 Da’ niște muzică nu ascultăm și noi? Ca să contracarez poluarea sonoră din gară, mai dau o tură prin live! și mă întorc cu albumul lui Amy Winehouse, „Back to Black“. Tare. De fapt, mai tare, având în vedere că vecinii mei de compartiment au început să discute despre nepoţi și compensate.

100 km, Roșiori Nord, ora 14:07 14.330 – record nou pe Canal Control, jocul venit la pachet cu prietena mea Nokia. M-am cam plictisit.

Intru pe live! Call of Duty sau Tetris? Amândouă. Descarc, instalez, new game. Altă viaţă! Dacă nu m-aș întrerupe să răspund la SMS-urile Ancăi la fiecare 3 minute, aș pricepe și eu pe cine trebuie să împușc și pe cine nu.

209 km, Craiova, ora 15:32 Prietenul meu HP, Laptop pe numele său mic, flirtează pe Bluetooth cu prietena mea Nokia. Mă dau pe net de la vagonul restaurant și refuz să mă dau bătut în cearta cu șeful de sală, mă rog, vagon. „Nu, dom’le, nu vreau nici un platouaș.

Vreau doar cafea. Am zis cafea, nu nes!“ ON

79

tags: [ bandă desenată ]

Ciubi – BD în acțiune

Banda desenată nu este, așa cum crede lumea, un amuzament simplu. BD-ul e un virus nemilos care se răspândește pe net și prin albume în toată lumea. Odată infectat, nu mai ai nici o șansă. Ai ocazia să cunoști în aceste două pagini unul dintre artiștii responsabili de această maladie. Text: Vlad Ioan Tăușance Foto: Ciubi

D

acă ai vreo treabă cu banda desenată de la noi, vrei, nu vrei, dai de Ciubi. Dar eu cred că vrei. Omul nostru de la pagina 80 și-a publicat lucrările în peste 60 ziare și reviste din România, Belgia, Slovenia, Polonia, Croaţia sau Cehia. Când a epuizat revistele, s-a apucat de desenat pereţi, de ilustrat cărţi pentru copii, de participat la expoziţii și de publicat albume proprii. Are un CV de trei pagini scrise mărunt și un loc asigurat în dicţionarele de specialitate. Din străinătate, evident. Dacă ar fi făcut gimnastică ar fi fost felicitat de președinte, dacă ar fi butonat calculatoare ar fi fost olimpic, dacă era fotbalist juca la Barcelona. Mă rog, aţi prins ideea. E profi. Partea cool este că nu se rezumă la un stil de desen, ci baleiază dinspre BD-ul adult „de au80

ON

tor” până în desenele curate de școală franceză.

Dacă ai vreo problemă cu tipăriturile unde își publică desenele, ieși afară! La plimbare, adică.

Merită să arunci un ochi la peretele de la Institutul Francez din București (15 metri de street art) sau la lucrările din zona Lipscani și Unirii. Personajele lui au ajuns până și în satul Roșu din Deltă, sau pe Facultatea de Artă din Timișoara în cadrul StudentFestului din aprilie 2007.

Ce mai e de zis? E unul dintre oamenii cu care poţi vorbi despre literatură SF până ţi se încălzește berea, joacă bine ping-pong, are plete, 28 de ani și multă treabă. Pe net găsiţi un ciuBLOGtariu la undergroundbd.blogspot.com sau un site personal la www.ciubi.go.ro.