Gulbenkian - arhitectură în peisaj conținător

Teorii și metode contemporane Ianuarie 2017

FUNDAȚIA CALOUSTE GULBENKIAN ARHITECTURĂ ÎN PEISAJ CONȚINĂTOR Alexandra Trofin

Rezumat Din seria interacțiunilor dintre obiectul de arhitectură și peisajul în care se găsește, o relație ce s-a dovedit benefică și extrem de puternică este cea de simbioză între cele două elemente ale sistemului, relație care se naște, printre alte exemple, și în cazul Fundației Calouste Gulbenkian din Lisabona. Scopul lucrării este de a indentifica procedeele prin care se realizează aceste legături în acest caz particular și a investiga posibilitatea de a creea astfel de interacțiuni între arhitectură și peisaj în arhitectura contemporană.

Fig. 1 – secțiune

Din diversele tipuri de relație care se pot naște între arhitectură și peisaj, unele mai moderne și inovative decât altele 1 , supunerea peisajuluispațiu de către arhitectura obiect este relația inevitabilă și atemporală prin semnificația arhitecturii în sine ca fiind „artă a spațiului care rezidă în relații”. 2 Ea se construiește într-un mediu (fizic, cultural, economic), există în el și are o atitudine față de peisajul care o conține.

De-a lungul istoriei arhitecturii se diferențiază 1

Peisajul ca univers imaginar fabulos care oferă un caracter aparte obiectului de arhitectură, spațiul interior interpretat ca un peisaj sau arhitectura ca noua natură; aceste trei metode de a stabili relații între arhitectură și peisaj sunt contemporane, apărute relativ recent.

2 PAMFIL F. (2013) Arhitectura ca peisaj, revista Arhitectura nr 5/2013

trei tipuri de interacțiune între arhitectură și peisajul conținător, acestea creând relaționări de tip contrast, contopire și reciproce.3 Bineînțeles, nici care dintre aceste relații nu se întâmplă în formă pură desăvârșită în practică, de obicei existând o combinație de două dintre acestea, una fiind dominantă.

Contrastul se realizează prin juxtapunere a arhitecturii peste peisajul natural sau cultural; nu există punți de legătură ci se evidențiază caracterul intrinsec al fiecărei entități. Este o relație care pune în evidență obiectul, creează 3

RAINEY R. M. (1998) Architecture and Landscape: Three Modes of Relationship (The Inhabited Landscape: An Exhibition) pg.4 . În limba originală: contrast, merger and reciprocity.

simboluri. O astfel de abordare trasează o limită între natură și arhitectură, făcând o diferențiere între tărâmul natural în complexitatea sistemelor și proceselor proprii, respectiv caracteristicilor sale vizuale și procesul creativ de arhitectură sau artă.4 Relațiile de contopire sunt exact inversul decât cele definite mai sus, aici clădirea încercând să se dizolve în teren, să fie parte integrată în peisaj, invizibilă dacă este cu putință. Natura, în astfel de raport cu arhitectura, are puterea de a produce mișcări în existența umană și în psihicul său, ori poate fi privită dintr-o lumină științifică, rațională, ca un sistem complex cu reguli proprii pe care oamenii trebuie să le respecte și să li se supună pentru a supraviețui. 5 Frumusețea acestei interacțiuni constă în capacitatea umană de a înțelege și proiecta împreună cu peisajul.

Relațiile de reciprocitate între arhitectură și peisaj sunt cele mai uzuale și firești, însemnând că ambele elemente, edificatul și naturalul, se modifică în funcție de celălalt, simbiotic, conlucrând și oferindu-și valoare unul celuilalt.

Metode formale aplicative de a evidenția această colaborare sunt nenumărate și diverse, întâlnite frecvent în istoria arhitecturii.

Clădirile prag (thresholds) stabilesc atât relații de contopire cât și de reciprocitate cu peisajul conținător, oferind senzația de a fi atât înăuntru cât și afară, deasupra și dedesubt, în față și în spate, în același timp.6 În această categorie se încadrează, printre altele, Fallingwater, Säynätsalo City Hall, Muzeul de Artă Modernă Louisiana și Fundația Calouste Gulbenkian – exemplul propus spre studiu.

4

RAINEY R. M. (1998) Architecture and Landscape: Three Modes of Relationship (The Inhabited Landscape: An Exhibition) pg. 4.

5 RAINEY R. M. (1998) Architecture and Landscape: Three Modes of Relationship (The Inhabited Landscape: An Exhibition) pg. 4.

6 FELDHUSEN S. (2015) Between Architecture and Landscape Architecture, Vol. 20, Issue 34.

Proiectul este de o enormă importanță mai ales în contextul portughez dar nu numai, datorită dualității dintre sobrietatea formală caracteristică arhitecturii moderniste, îmblânzită de grădina care îl găzduiește; ca un întreg, stabilește o serie de rapoarte complexe cu diversi actori, este o simbioză între peisajul și arhitectura concepute deopotrivă, împreună, și colecția bogată de artă.

Calouste Sarkis Gulbenkian (1869-1955), născut în Istambul într-o familie prosperă de origine armeană, a colecționat de-a lungul vieții o enormă și impresionantă colecție de artă, în general adunată în reședința-museu a acestuia din Paris. În paralel, multimilionarul Gulbenkian își alimentează pasiunea pentru natură, achiziționând în anii `30 o proprietate în nordul Franței, denumită Les Enclos, care devine locul său de repaos. În Lisabona își petrece ultimii 13 ani din viață, stabilindu-se în luxosul hotel Aviz.

Fiind un connaisseur și nu tipicul colecționar de artă bogat exclusiv sfătuit de îndrumători, colecția sa de artă îi reflectă personalitatea. În anul morții sale se face publică decizia lui Gulbenkian de a oferi Lisabonei un muzeu care să adune colecția de artă împrăștiată în momentul respectiv în diverse locații și să o expună.7 Situl este fostul Parc Santa Gertrudes pe care Fundația Calouste Gulbenkian o cumpără pentru construirea Sediului și Muzeului.

Concursul organizat pentru alegerea soluției ce avea să fie construită aduce trei propuneri, toate exprimând aceeași criză de valori cu care se confrunta sfârșitul anilor `50, căutările Stilului Internațional și deopotrivă, necesitatea unei abordări umaniste.8 Istoria demonstrează că în perioade de criză se arată ingeniozitatea umană, creativitatea sa, apar descoperiri, invenții și noi soluții.9

7

TOSTÕES, A.,(2013), Gulbenkian Arquitectura e Paisagem, Lisabona, pg. 10-11.

8 Ibid., pg 17.

9 DRAMSTAD, W., OLSON, J., FORMAN, R., (1996), Landscape Ecology Principles in Landscape

Deosebit la proiectul ales este fluiditatea parcurgerii spațiului și eficiența cu care acesta îndeplinește cerințele cerute prin program.

Echipa de arhitecți înscrisă la momentul respectiv era compusă din Alberto Pessoa, Pedro Cid și Ruy d`Athouguia, dar încă de la început aceștia l-au inclus în echipa de proiectare pe arhitecții peisagiști António Facco Viana Barreto și Gonçalo Ribeiro Telles, fapt care a adus un plus-valoare proiectului, încă din faze incipiente.

Complexul Fundației Calouste Gulbenkian este alcătuit din volumul Sediului fundației, Muzeul și Auditoriul, acestea fiind concepute și construite deodată între 1961 și 1969, când proiectul a fost finalizat. Zece ani mai târziu, ca produs al fenomenului Pompidou, se cere a se integra în cadrul Fundației un nou volum – CAM (Centrul de artă modernă).

Aflat pe latura nordică a sitului, fiind elementul dominant din compoziție, prin sobrietate și orizontalitate puternică, Sediul îmbracă înfățișări multiscalare și caută evenimente surpriză cu grădina, reușind astfel o simbioză inteligentă între imaginea recongnoscibilă de simbol pe care și-o dorește și experiența umană sensibilă.

Muzeul este situat pe latura estică, articulat fiind cu Sediul dar cu o intrare diferențiată, marcată prin însăși geometria volumului mare al Sediului și procedeelor de landscape. Sălile expoziționale se află în strânsă relație cu grădina sau curțile interioare, exponatele fiind, pe rând, operele de artă dar și elementele naturale. Auditoriul este volumul introvertit, implementat în interiorul grădinii, protejat de forfota exterioară. Acesta se prelungește până la contactul cu lacul, inima grădinii, oferind un scenariu natural specific evenimentelor artistice pe care le poate găzdui.(fig.1)

Architecture and Land-Use Planning, Island Press, pg.

9

Fig. 1 Scena marelui Auditoriu.

CAM vine să închidă perimetrul fundației, oferind și o nouă intrare de pe latura sud-estică a sitului, completând proiectul de arhitectură.

Obiectele de artă sunt integrate și ele susținând caracterul de clădire-prag, așa cum se întâmplă cu sculptura în mișcare a artistului Arthur Rosa care traversează limite spațiului interior.

Fig.2 Holul principal din clădirea Sediului

În proiectarea peisajului Fundației Calouste Gulbenkian, sunt aplicate principii precum continuitatea spațială între interior și exterior, funcționalitatea, îndepărtarea axialităților impozante, desenarea spațiului și nu a formelor, dimensiunea socială a grădinii, prezența aspectelor de tip ecologic și regional. Se acordă un enorm respect identității culturale și istorice a locului și este elogiată frumusețea intrinsecă a naturii.10

10

CARAPINHA, A.,(2013), Gulbenkian Arquitectura e Paisagem, Lisabona, pg. 53.

Peisajul a fost conceput pe baza celor trei trasee determinante prin care poate fi perceput: traseul lumină-întuneric, traseul în jurul lacului și traseul limitelor. Parcurgerea acestor trasee dezvăluie principiile care stau la baza acestui peisaj, contrastele lumină-întuneric, desișluminiș; oferă stări diverse provocate de multitudinea de stimuli naturali.

Fig. 3 – Muzeul – relația interior-exterior

„(...) Nu este vorba despre a integra o clădire într-un parc și nici despre a construi o grădină care să deservească edificiul. Trebuie găsită, de fapt, o relație totală, de așa mod intimă, între ambele elemente care compun întregul, încât compoziția să cuprindă toată zona, încât propria viață a clădirii să se prelungească natural până în sălile în aer liber și de aici să se ducă spre interior.”11

Grădina Fundației Calouste Gulbenkian oferă o succesiune de scenarii, fără puncte de fugă, static dar în schimbare în funcție de momentul zilei, de perioada anului etc. Traseele sunt marcate de dalele de beton care conferă o anume eleganță, discontinue, astfel nu creează coridoare radicale prin peisaj.12 Manipularea luminii este una dintre căutările fundamentale ale conceperii acestei grădini, materializată cel mai bine în traseul lumină-întuneric. Masele de vegetație (the patches)13 controlează deschiderile, fiind posibil a descoperi pe rând, elementele care compun traseul. De asemenea, komorebi14 împiedică o lectură directă, completă a spațiului sau detectarea limitelor acestuia. Această construcție a traseului oferă peisajului o dimensiune cinetică care induce mișcarea, surpriza, căutarea. 15 Fiecare specie corespunde unei realități ecologice precise și conferă o anume senzație, poziția sa fiind determinată de morfologia terenului. Stejarii se întind pe zonele de pantă, plopi, frasini și anini desenează limitele concavităților, coconari și alte specii tipice zonei mediteraneene urmăresc colinele.

De pe parcursul descris anterior, se accează traseul inimii grădinii, cel al lacului. View-ul nu se deschide brusc dar apar indicii care denunță

12

11

Traducere a autorului din limba portugheză; extract din memoria descriptivă a anteproiectului prezentat de António Barreto și Gonçalo Ribeiro Tellas, Decembrie 1961

DRAMSTAD, W., OLSON, J., FORMAN, R., (1996), Landscape Ecology Principles in Landscape Architecture and Land-Use Planning, Island Press, pg.

36.

13 Ibid., pg. 22.

14 Concept intraductibil japonez definit ca lumina soarelui filtrată prin frunzele arborilor.

15 CARAPINHA, A.,(2013), Gulbenkian Arquitectura e Paisagem, Lisabona, pg. 67.

existența unei ape: lumina reflectată, sunetul rațelor etc. Aici se creează buzunare de intimitate care oferă acea dimensiune socială enunțată mai sus. Din acest luminiș al lacului se poate percepe fațada sudică a edificiului, zona de articulare cu muzeul și măiestria cu care au fost puse împreună lacul și auditoriul. Volumul masiv, inert, grandios înaintează pe pantă până la pelicula de apă cu care se află în perfectă sintonie cu apa, cu materia vie - grădina.

Atât de în interiorul grădinii, orașul se pierde, orizontul este controlat de marginea grădinii respectiv muchiile edificiilor. Este un loc al reflecției, al introspecției, un loc de repaos. Au fost utilizate procedee tehnologice de mare inovație pentru perioada în care a fost construit, existând la niveluri sub-terane o parcare, sălile de congres și galeria expozițiilor temporare. De asemenea, pe perioada călduroasă de vară, timp de două luni, apa lacului este folosită pentru irigarea grădinii.

imaginii asupra peisajului Fundației Calouste Gulbenkian. „Omul are o imagine asupra mediului, imagine ce rezultă din senzațiile imediate și din memoria experienței.” 18 La scara orașului Lisabona, se poate observa o relație de invers contrast, unde Fundația Calouste Gulbenkian apare ca un obiect verde în peisajul construit, venind să umanizeze 19 țesutul urban, oferind oportunitatea experienței atât de intime cu natura, în miezul orașului. Aceasta devine, totodată, un idol, un simbol nu neapărat vizual în peisajul Lisabonei cât mai ales cultural și prin specificul ei.

Fig. 4 – vedere aeriană 16

Traseul de pe margini este unul al filtrelor.

Marginea unui peisaj nu se poate înțelege ca o limită pur și simplu, un perimetru care înconjoară grădina și care îi este aproape exterior. Această coajă marginală este garantul integrității fizice a peisajului și a spațialității acestuia.17 Acest traseu este cel care a fost creat de la zero, limita dintre sit și mediul construit exterior nu exista în felul acesta, așadar au fost plantați 330 de arbori și arbuști care să populeze grădina, majoritatea conturându-i limitele. Pe parcurul traseului se formează zone care încadrează părți ale edificiului cum altfel nu ar fi putut fi perceput. La aceste trei trasee se mai adaugă traseele simțurilor – mirosurile, sunetele, viewurile, toate acestea conlucrând la conceprea

Subiectul ales nu corespunde metodelor contemporane de a stabili relații între arhitectură și peisajul care o conține, dar funcționează cu măiestrie și acum, 50 de ani mai târziu de la inaugurare, inclusiv pentru omul modern, al generației actuale; la fel se întâmplă și cu Louisiana Museum of Modern Art din Danemarca, deschis în 1958. Motivul fiind scara omului atent introdusă în acest proiect. Oricât sar modifica structurile sociale, sistemele economice, progresele tehnologice sau alte aspecte ale generației actuale, relația pură dintre om și natură va rămâne neschimbată, iar prin intermediul acesteia se pot stabili noi tipuri de relații între om și arhitecturi inovative. Poate nevoile omului contemporan nu mai sunt aceleași, dar nu și capacitatea umană de a răspunde la stimuli, de a fi copleșit.

16

DRAMSTAD, W., OLSON, J., FORMAN, R., (1996), Landscape Ecology Principles in Landscape Architecture and Land-Use Planning, Island Press, pg.

29.

17 CARAPINHA, A.,(2013), Gulbenkian Arquitectura e Paisagem, Lisabona, pg. 81.

18

LYNCH, K., The Image of the City, MIT Press, Cambridge MA1960, pg. 58.

19 GUALLART, V., (2009), Geologics, Actar, pg. 72.

Bibliografie: CARAPINHA, A., TOSTÕES, A. (2013), Gulbenkian Arquitectura e Paisagem, Lisabona DRAMSTAD, W., OLSON, J., FORMAN, R., (1996), Landscape Ecology Principles in Landscape Architecture and Land-Use Planning, Island Press FELDHUSEN S. (2015) Between Architecture and Landscape Architecture, Vol. 20, Issue 34 GUALLART, V., (2009), Geologics, Actar LYNCH, K., The Image of the City, MIT Press, Cambridge MA1960 PAMFIL F. (2013) Arhitectura ca peisaj, revista Arhitectura nr 5/2013 RAINEY R. M. (1998) Architecture and Landscape: Three Modes of Relationship (The Inhabited Landscape: An Exhibition)

Surse imagini: Fig. 1 – Gulbenkian Arquitectura e Paisagem Fig. 2 – www.publico.pt Fig. 3 – www.pybarra.weebly.com Fig. 4 – arhivă personală Fig. 5 – maps.google.com