Școala temelie a viitorului oricărui copil Nr. 1 2010 by Alex DB

Colectivul de Redacție

Organizatori Director Prof. Mihăescu Constantin - Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Prof. Păușescu Ioana Consuela - Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Membri Inv. Nițu Nicolae - Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Inv. Foltea Maria - Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Tehnoredactare: Autorii articolelor

Casa Corpului Didactic Vâlcea Redactor Șef: Prof. Cornelia Papuzu Secretar: Dumitrana Varinia Layout: Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru Grafică computerizată: Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru Copertă : Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru

Tipar exectutat de editura NOVA DIDACT Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.valcea.ccd.edu.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Cornelia Papuzu

ISSN: 2069 - 220X

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Cuprins 01. Şcoala - temelia viitorului oricărui copil Prof. Mihăescu Constantin - Director Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

02. Proiect european la şcoala Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Școala este temelia viitorului tău - nu renunţa la ea! Manager Proiect - Prof. Mihăescu Constantin - Director Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

03. Parteneriat multilateral Comenius „Mission: Clean Earth” Prof. Mihăescu Constantin - Director Prof. Păuşescu Ioana Consuela - Responsabil proiect Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

04. Mission Clean Earth - The School Benedict’ S College Ghasaq Primary - Malta Headmaster Joseph Fenech Malta by Stephen Grech

05. Scuola Media Statale “Verga- Don Milani” Headmaster Brigida Lombardi Teacher Maria Teresa Cignam Italia

06. Premise ale abandonului şcolar Prof. Univ. Dr. Constantinescu Paulina - Stoleru 07. Rolul educaţiei în societatea contemporană Prof. Păuşescu Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

08. Educaţia timpurie, o şansă pentru viitorul copiilor Educ. Popa Ioana Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Cozia Râmnicu Vâlcea

09. A fi părinte este o calitate pe care o ai toată viața Inst. Balici Daniela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

10. Abandonul școlar ca problemă socială Prof. Mitroi Mihaela Şcoala cu clasele I-VIII Milcoiu

11. Abandonul școlar – o realitate în românia Prof. Murăruș Letiția Școala cu clasele I-VIII Buleta

12. Abandonul școlar în contextul societăţii româneşti Ed. Nicolae Păușescu Adriana Gradinița cu Program Normal Șirineasa Prof. Novac Marilena Scoala cu clasele I-VIII Sirineasa 13. Activităţi de predare – învăţare în educaţia incluzivă Prof. Misăilescu Gabriela Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea

14. Adaptarea curriculară şi planul individualizat de intervenţie pentru elevii cu handicap (CES) Prof. Sfranciog Petre-Ovidiu Şcoala cu clasele I-VIII Bătăşani Valea Mare Vâlcea

15. Analiza S.W.O.T. Ed. Tălmaciu Claudia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

16. Atitudinile cadrelor didactice ca barieră în învăţare Înv. Onuţ Maria Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

17. Atitudinile faţă de elevi şi familii ca bariere în învăţare Ed. Pătru Georgeta Liceul Teoretic Băile Govora Vâlcea

18. Modalităţi de comunicare profesor – elev Inv. Badea Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

19. Bariere în calea participării copiilor la actul educaţional Prof. Garaliu Elena

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Şcoala cu clasele I-VIII „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 20. Înlăturarea şi depistarea barierelor în învăţare Ec. Nicolae Vasile Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

21. Rolul familiei în integrarea copiilor cu CES Inst. Becheru Cosmin Școala cu clasele I-VIII Dăești Vâlcea

22. Rolul comunităţii în reuşita educaţiei incluzive Prof. Becheru Ramona Florentina Școala cu clasele I-VIII Șirineasa

23. Bunele practici - Premiza educaţiei de calitate Ed. Fundeanu Veronica, Ed. Dobre Eugenia Grădinița cu Program Prelungit Feteşti Ialomiţa

24. Caracteristici ale gândirii școlarului mic Prof. Tudoran Ana-Maria Casa Corpului Didactic Valcea

25. Câteva aspecte privind tradiţiile la rromi Prof. Tudor Nicu Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Nuci Râmnicu Vâlcea

26. Cerinţe educaţionale speciale - delimitări conceptuale Prof. Corbeanu Maria-Roxana Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

27. Şcoala şi Biserica Prof. Oprescu Daniel Liceul Teoretic Băile Govora Vâlcea Oprescu Irina Şcoala cu clasele I-VIII Take Ionescu Râmnicu Vâlcea 28. Combaterea discriminării rromilor Inst. Stănciulescu Ionela-Daniela Şcoala cu clasele I-IV Gătejeşti Băile Govora Vâlcea Ed. Monea Elena Grădiniţa cu Program Normal Gătejeşti Băile Govora Vâlcea 29. Cum lucrăm cu copiii care au tulburări de memorie? Prof. Nițoi Octaviana Nicoleta, Prof. Pomaru Bianca Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni Vâlcea

30. Colaborarea cu familia Inv. Danes Elena Școala cu clasele I-VIII Take Ionescu Râmnicu Valcea

31. De ce oare? Ghiţă Oana Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni Vâlcea

32. De la robie la educaţie Prof. Ciobanu Mihaela - Mariana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Nuci - Râmnicu Vâlcea

33. Dimensiuni ale cooperării europene în învățământ Prof.Dumitru Maria Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

34.

Dreptul la șanse egale Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

35. Interferenţe culturale şi sincretism religios în spaţiile multietnice. „Modelul românesc” Prof. Parvulescu Emil I.S.J. Vâlcea

36. Familia - factor al dezvoltării personalităţii elevului Prof. Cotar Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

37. Promovarea interculturalității în școli - Metode de atragere și menținere a elevilor în sistemul de învățământ Ed. Dumitrescu Maria Mirela Grădinița cu Program Normal Vlădești-Vâlcea

38. Educaţia în căutarea calităţii Prof. Cerbu Ioana, Prof. Nicolescu Rada Grădiniţa Nr.1 Feteşti – Ialomiţa

39. Educația, fenomen social Prof. Nicula Ramona

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Școala cu clasele I-VIII Bunești Vâlcea 40. Educația permanentă Prof. Enciu Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

41. Factori determinanţi ai procesului de marginalizare a copiilor rromi Ed. Săvescu Silvia-Alexandra Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

42. Familia ca susţinător al demersului educaţional dezvoltat de instituţia preşcolară Inst. Baciu Mariana Grădinița Nr. 1 Anghel Saligny Fetești Ialomița

43. Politica de formare a cadrelor didactice în vederea optimizării procesului instructiv - educativ la clasele cu elevi aflați în situații de risc 60 Prof. Șandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea 44. Grădinița incluzivă Ed. Dumitrescu Natalia Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

45. Proiect de parteneriat cu părinții tema: “familia și grădinița - împreună pentru binele copilului” Inst. Baciu Mariana Grădinița Nr.1 “Anghel Saligny” Fetești, Grupa Mare - “Ciupercuțelor”

46. Mediul educațional în școala incluzivă Prof. Drăgoi Mia, Prof. Uriașu Aurica Grădinița Nr.1 ,,Anghel Saligny” Fetești Ialomița

47. Incluziunea în contextul românesc Prof. Corbeanu Elena-Doina Colegiul Național Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea

48. Integrarea socială a copiilor cu deficiențe în sistemul de învățământ românesc Ed. Rădulescu Maria Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Râmnicu Vâlcea

49. Interculturalitatea - metodă de atragere şi menţinere a elevilor în sistemul de învăţământ Prof. Negoescu Alina – Elena Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea

50. Învăţarea individuală în grupuri cu abilităţi mixte din Suedia Dir. adj. Prof. Dicu Sevastia Lizuca Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni Vâlcea

51. Educaţia interculturală, o nouă provocare a sistemului educaţional românesc Ed. Lăcraru Cristina Grădinița cu Program Normal Vlădeşti

52. Şcoala şi cunoaşterea de sine Prof. Haș Laura Cloegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea

53. Insuccesul şcolar Prof. Horincar Leonora Grădinița cu Program Prelungit ”N.Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

54. O şcoală prietenoasă Inst. I. Dăncău Monica-Adriana Grădinița cu Prograsm Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

55. Marginalizare sau integrare? Problematica educaţiei copiilor Rromi Ed. Dinică Elena Ramona Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

56. Educaţia grupurilor defavorizate – o provocare? Prof. Pârvulescu Mihaela Marcela Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

57. Modalităţi de comunicare Prof. Nemes Adriana Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Babeni

58. Copilul de azi, omul de mâine Înv. Popa Emilia Şcoala cu clasele I-VIII Mateeşti

59. Socializarea copiilor rromi Înv. Popescu Marcela Școala cu clasele I-VIII Poiana Perișani

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

60. Pregătirea viitorului adult pentru societate Ed. Vătăşescu Constanţa Grădiniţa Nr. 15 Stolniceni Inv. Rusu Alina Şcoala cu clasele I-IV Nr. 7 Râmnicu Vâlcea 61. Dimensiuni ale cooperarii europene în învățământ Prof. Georgescu Livia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

62. Educaţia incluzivă-dreptul la educaţie de masă Educ. Miută Elena Emanuela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

63. Educarea toleranței la elevii din ciclul gimnazial Prof. Railean Gabriela Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

64. Activităţile extraşolare au un rol important în educaţia copiilor Înv. Foltea Maria Şcoala cu cls. I-VIII Colonie Râmnicu Vâlcea

65. Educarea toleranței la elevii din ciclul gimnazial Prof. Dincu Ana- Maria Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

66. Premise şi cerinţe ale formării personalităţii elevilor Prof. Tapirluie Carmen Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

67. Modalităţi de educaţie interculturală în grădiniţă Inst. Liţă Elena-Manuela, Inst. Mitu Laura Gradinita cu Program Prelungit „Nicolae Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

68. Strategii şi forme de realizare a educaţiei interculturale în şcoală Prof. Bucuroiu Daniela, Prof. Stîrcea Denisa Colegiul Național Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Prof. Popescu Mioara Vera Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea 69. Comunicare şi educaţie interculturală în şcoală Înv. Monceanu Emil Şcoala cu clasele I-VIII Urşin Stoileşti Prof. Marinescu-Monceanu Anca-Georgiana Şcoala cu clasele I-VIII „I GH. Duca” Râmnicu Vâlcea 70. Şcoală, familie, comunitate - în contextul descentralizării sistemului de învăţământ Prof. Diaconu Marta Școala cu clasele I-VIII Budești Vâlcea

71. Corelaţii interdisciplinare ale activităţilor cu conţinut matematic Prof. Nicula Gianina Palatul Coipiilor Râmnicu Vâlcea

72. Respectarea identităţii etnice, importanţa interculturalităţii Instit. Bădiţă Elena, Instit. Aprodu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit ,, Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea

73. Rolul grădiniţei în formarea viitorului adult Muşat Ioana Roxana Grădinița cu Program Normal Rotărăşti

74. Integrarea copiilor cu CES Instit. Ruiu Elena- Roxana, Ed. Dinculescu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

100

75. Rromi Bejat Teodor Cristian Școala cu clasele I-VIII Olteni Bujoreni

100

76. Maria Prof. Codreanu Georgiana Școala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni

101

77. Şanse egale pentru copiii rromi Teodorescu Maria Şcoala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni

101

78. Schimbarea culturii organizationale in scoala – o condiție a succesului reformei invățământului Prof. Papa-Drăgulescu Nadia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

102

79. Școala – temelie a viitorului fiecărui copil Prof. Lupu Grațiela

103

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Grup Școlar Economic Administrativ și de Servicii Călimănești 80. Învățătorul, modelator de suflete Ed. Ionita Liliana Mihaela, Grădinița cu Program Normal Viișoara Prof. Ciolac Raluca Școala cu clasele I-VIII Genuneni 81. Şcoala şi cunoaşterea de sine Inst. Cojocaru Diana Şcoala cu clasele I-IV Slăviteşti

105

82. Şcoala romanească, intre tradiţie şi modernitate Prof. Zanfir Iuliana Școala cu clasele I-VIII Ocnele- Mari

107

83. Şcoala şi familia – pilonii de rezistenţă ai educaţiei Inv. Ungureanu Silvia Liceul Teoretic Baile Govora

109

84. Abandonul şcolar, problemă a învăţământului românesc Prof. Gherghinoiu Elena Mihaela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13 Râmnicu Vâlcea

110

85. Şcoala - temelie a viitorului oricărui copil Prof. Munteanu Ion Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Călimăneşti

111

86. Strategii de asigurare a succesului în educarea copiilor rromi în grădiniţă Ed. Dragomir Gabriela Grădiniţa cu Program Normal Nr. 9 Râmnicu Vâlcea

112

87. Problematica şcolii incluzive pentru copiii proveniţi din grupurile dezavantajate Înv. Geornoiu Elena-Daniela Şcoala cu clasele I-VIII Buneşti

113

88. Succes – insucces şcolar la elevul puber Prof. Predici Roxana – Ionela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

115

89. Studiu De Caz Ed. Nicola Virginia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

117

90. Succesul şi insuccesul şcolar Înv. Nițu Nicolae Școala cu Clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea

118

91. Şcoala cu clasele I-VIII Olteni Bujoreni - Vâlcea Prof. Dunca Elena Școala cu clasele I-VIII Olteni - Bujoreni Vâlcea

119

92. Jocul - modalitate de evaluare la copiii cu CES Prof. Lungu Anamaria-Paula, Prof. Telespan Narcisa Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni

120

93. Toti diferiti, toti egali Inst. Oprișor Liana Școala cu clasele I-VIII Cârstănești Oteșani

121

94. Plan de intervenţie pentru integrarea în şcoala de masǎ a copiilor cu CES Inst. Văduva Maria-Alina Școala cu clasele I-VIII Șirineasa

123

95. Situația familială – factor ce determină abandonul școlar Prof. Vasile Elena Doriana Școala cu clasele I-VIII Poiana Perișani

125

96. Abandonul şcolar – cauze şi consecinţe Prof. Vîrtej Mihaela Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

126

97. Abandonul scolar in contextul societatii Prof. Nichita Marciana Școala cu clasele I-VIII Nr.8 Colonie Râmnicu Vâlcea

127

98. Play more, learn better By Prof. Petrus Ramona Școala cu claslee I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

128

99. Relaţia dascăl-elev – premisă în asigurarea calităţii educaţiei Prof. Giuroiu Dumitru Scoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie, Râmnicu Vâlcea

129

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

106

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Şcoala - temelia viitorului oricărui copil Prof. Mihăescu Constantin - Director Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

Motto: „ Nu uitați niciodată că lumea pe care voi o construiți astăzi, este lumea în care noi vom trăi mâine.” Fiecare dintre noi are propria poveste despre şcoală, fie că este copil sau om în toată firea. Pentru toţi, şcoala este locul cu porţi mari, unde am păşit pentru prima dată, sfioşi, ţinând-o strâns pe mama de mână, locul unde am descoperit tainele cititului şi scrisului alături de doamna învăţătoare, am citit cărţi de poveşti , am invăţat poezii , locul unde am rezolvat ecuaţii de gradul II , locul unde am luat primul 10 şi , unde am legat prietenii pentru o viaţă. LOCUL UNDE AM DEVENIT OAMENI! …şi nu in ultimul rând, locul unde ne-am întoarce oricând numai pentru a scăpa, chiar şi pentru o clipă, de grijile cu care ne confruntăm acum, când suntem oameni mari, oameni formaţi de şcoală…. Şcoala este un spaţiu viu, atrăgător şi care ramâne mereu viu în amintire. Sufletul şcolii sunt elevii şi profesorii, necunoscute intr-o ecuaţie al cărui rezultat îl reprezintă formarea. Elevul vine la şcoală pentru a şti, iar profesorul îl ajută să ştie şi să fie,fiind aceea persoană care îl călăuzeşte, care îi propune un model şi îl ajută să descopere şi să se descopere.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Proiect european la şcoala Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Școala este temelia viitorului tău - nu renunţa la ea! Manager Proiect - Prof. Mihăescu Constantin - Director Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea implementează începând cu 1 aprilie 2010 proiectul POSDRU/23/2.2/G/26784, cu titlul”Şcoala este temelia viitorului tău-Nu renunţa la ea!”, proiect cofinanţat din Fondul Sociala European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 20072013, Axa prioritară 2 ” Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 “Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni, începând cu data de 01.04.2010.Bugetul proiectului este de

1.510.111 lei. Parteneri proiect: Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, care va asigura contribuţia de 2% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în valoare de 30 222,22 lei şi sustenabilitatea proiectului, pe următorii 3 ani, prin suportarea cheltuielilor cu masa elevilor cuprinşi în programul „Şcoala de dupăamiază”. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, care va asigura monitorizarea şi evaluarea activităţilor din proiect pe parcursul derulării acestuia , materialele didactice necesare derulării programului” Şcoala de după-amiază”,materialele informative pentru programul”Şcoala Părinţilor” şi pentru dotarea Centrului de documentare şi informare. Casa Corpului Didactic Vâlcea, care va pune la dispoziţie un formator, pentru programul de formare a cadrelor didactice, curs prevăzut a se desfăşura în cadrul proiectului şi va publica articole pentru diseminarea rezulatetelor proiectului în revista”Nova Didact”, editată de CCD Valcea. Obiectvul general al proiectului este: este prevenirea părăsirii timpurii a şcolii şi creşterea accesului la educaţie a preşcolarilor şi şcolarilor cu varste intre 5-15 ani din comunitatea Colonie-Nuci, comunitate dezavantajată socio-economic, cu pondere ridicată de romi. Obiectivele specifice sunt următoarele:  conştientizarea principalilor beneficiari şi grupuri interesate ( părinţi, copii, profesori reprezentanţi ai comunităţii) asupra rolului educaţiei în construirea carierei şi asupra riscurilor circumscrise fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, prin campanii de informare şi sensibilizare;  creşterea cu până la 70% a gradului de menţinere în şcolaritate a elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii prin măsuri de asistenţă educaţională şi socială;  dezvoltarea unui învăţămînt incluziv şi intercultural prin promovarea de practici incluzive şi valorificarea elementelor multiculturale la toate cele 8 clase şi 5 grupe de grădiniţă;  creşterea cu până la 80% a cuprinderii copiilor de vârstă preşcolară în sistemul educaţional;  creşterea cu până la 40%a participării şi implicării părinţilor şi comunităţii la actul educativ prin activităţi comune şi oferirea de servicii; Grupul ţintă al proiectului este format din: 30 copii preşcolari (16 fete şi 14 băieţi) aflaţi în pragul şcolarităţii - care nu au fost cuprinşi sau au frecventat foarte puţin grădiniţa şi au lacune în pregătire. 80 elevi cu risc de abandon şcolar • elevi de la ciclul primar şi gimnazial • de la ciclul primar 45 de elevi (20 fete şi 25 băieţi) din care toti romi • de la nivel gimnazial 35 de elevi(15 fete şi 20 băieţi) din care 27 romi 25 cadre didactice- toate cadrele didactice ale şcolii şi unităţilor şcolare subordonate, ce sunt implicate în procesul instructiv educativ cu copii dezavantajaţi 50 de părinţi ai preşcolarilor şi elevilor cu risc de abandon şcolar.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Activităţi care urmează a se derula în cadrul proiectului: Activitatea1.Consolidarea perteneriatului dintre solicitant şi pertener Activitatea 2.Înfiinţarea şi funcţionarea unui Centru de informare şi documentare Activitatea 3.Achiziţii Activitatea 4.Program de formare pentru cadrele didactice implicate în programele din proiect Activitatea 5.Programul”Grădiniţa de vară” Activitatea 6.Programul”Şcoala de după-amiază” Activitatea 7.Programul”Şcoala Părinţilor” Activitatea 8. Programul “Valorizarea tradiţiilor şi obiceiurilor multiculturale” Activitatea 9.Campanie de sensibilizare , informare şi publicitate Activitatea 10.Evaluare şi monitorizarea activităţilor proiectului Activitatea11.Organizarea unei Conferinţe finale la încheierea proiectului pentru diseminrea rezultatelor Rezultate anticipate: • Creşterea cu 80% a procentului de şcoalrizare pentru copiii romi înscriţi la calas I • reducerea cu 70/% a bandonului şcolar în rândul comunităţii şcolare • O mai bună cunoaştere a drepturilor fundamentale ale copilului în rândul grupului ţintă precum şi conştientizarea importanţei şcolii pentru reducerea discriminării sociale • O campanie pe niveluri multiple pentru promovarea educaţiei incluzive şi interculturale în sensul respectării dreptului fundamental al copilului la educaţie de calitate • Parteneriat local consolidat în scopul promovării accesului egal la educaţie pentru copiii de etnie roma, cu accent pe nedescriminarea de gen privind dreptul la educaţie în cadrul comunităţii rome • Conştientizarea familiilor rome asupra importanţei educaţiei şcolare • Întărirea capacităţii de a coordona şi realiza programe de interes pentru comunitatea locală • Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi a spiritului de echipă • Îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul comunicării cu cetăţenii ,participării publice, managementului proiectelor • Schimbarea mentalităţii de abordare a problemelor specifice fiecărui grup ţintă, cu impact asupra creşterii capacităţii manageriale şi tehnice în gestionarea resurselor umane • Materiale necesare constituirii unui portofoliu de proiecte în măsură să asigure dezvoltarea durabilă a judeţului • 30 copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii ,participanţi la Programul „Grădiniţa de vară” • 80 copii cu risc de părăsire a şcolii ,participanţi la Programul”Şcoala de după-amiază” • formaţie de dansuri şi cântece(20 membrii) • expoziţie cu produse finale(exponate) • 30 activităţi comune cu părinţii • 50 părinţi participanţi la „Şcoala Părinţilor” • sala de mese-capacitate 40 locuri • centru de informare şi documentare-capacitate 20 locuri,logistică şi matreial documentar • kit educaţional de pregătire preşcolară şi şcolară,realizat în urma activităţilor de la grădiniţa de vară şi şcoala de după-amiază. Considerăm că acest proiect contribuie la atingerea obiectivului general al POS DRU privind creşterea competitivităţii persoanelor din comunităţi dezavantajate, în special romi , a invăţării continue şi a specializării şi flexibilităţii pe piaţa muncii. Prin activităţile propuse se doreşte ameliorarea situaţiei romilor prin educaţie şi măsuri de sprijin, contribuind astfel la creşterea nivelului de educaţie şi ameliorare a condiţiilor de viaţă prin măsuri de asistenţă socială , la creşterea nivelului de instrucţie al beneficiarilor şi creşterea inrteresului acestora pentru o carieră de succes, la conştientizarea faptului că o cât mai bună pregătire a lor îi ajută să facă faţă provocărilor societăţii .

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Parteneriat multilateral Comenius „Mission: Clean Earth” Prof. Mihăescu Constantin - Director Prof. Păuşescu Ioana Consuela - Responsabil proiect Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

Programul Sectorial Comenius este prima componentă a Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, program finanţat de Comisia Europeană. Programul se adresază instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi tuturor membrilor comunităţii educaţionale care îşi desfăşoară activitatea în acest sector. Programul Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic,reţele de parteneriat şcolar, precum şi participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru a creşte calitatea şi a consolida dimensiunea europeană în educaţie.

La Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 8 Colonie Rm. Valcea în perioada 2009-2011 se deruleazǎ un Proiect de Parteneriat Multilateral Comenius, intitulat „Mission: Clean Earth”. Coordonatorul proiectului este o şcoală din Turcia(Bolu Mehmet Akif Ersory Okulu) iar parteneri sunt şcoli din: Spania: I.E.S. Azuer Portugalia: Agrupamento de Escolas de Campo Maior Marea Britanie: Royal National College for the Blind

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Malta: Kullegg san Benedittu - Ghaxaq Primary School Polonia: Szkola Podstawowa Nr. 3 Myslowicach Italia: Scuola Secondaria Di 1 „G. Verga - Don Milani” precum şi Gradinita Anghel Saligny, Romania. Scopul proiectului este de a crea în rândul elevilor şi cadrelor didactice participante a unei viziuni pentru un pământ durabil, recreerea dragostei şi sensibilităţii pentru lumea în care trăim,înţelegerea unor probleme ecologice globale, crearea unui program de lucru în care vor fi studiate,în detaliu, problemele în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă,reducerea abandonului şcolar în rândul elevilor de etnie romă,prin implicarea lor în activităţile proiectului, fiind ştiut faptul în această şcoală aproape 80 la sută din elevi aparţin acestei etnii. Rezultatele proiectului sunt următoarele: -Brosura proiectului, ca material realizat in comun de catre scolile partenere, unde vor fi colectate materialele realizate de elevi, fotografii si impresii ale elevilor; -un site web al proiectului ce va fi utilizat şi in activităţile de diseminare; -postere , afişe realizate de elevi ,care vor fi livrate la alte şcoli şi in comunitate. Activităţile din cadrul proiectului care au fost finalizate sau urmează a fi realizate în perioada următoare şi care vor conduce la realizarea rezltatelor propuse constau în:organizarea de dezbateri la orele de curs cu următoarele teme:”Ce este mediul înconjurător,Cum ne afectează starea mediului sănătatea”,”Reziduurile şi reciclarea lor”,”Poluarea şi formele de poluare”,”Efectele încălzirii globale”,etc. sau în pregatirea unor materiale informative in legatura cu tema aleasă şi afişarea lor la panoul de proiect din fiecare clasă şi la panoul proiectului din holul scolii(decupaje ziare, articole din diverse reviste, fotografii, referate, eseuri, produse realizate la orele de arte si abilitati practice). De asemenea, ne-am propus realizarea unui Proiect ecologic intitulat”Comunităţi sustenabile”( proiect de îmbunătăţire a nivelului de sustenabilitate al propriei scoli si al propriei comunitati). În luna martie a acestui an şcolar au fost realizate activitati practice de curatire a parcului scolii(sadirea florilor in parc, plantarea de pomi in curtea scolii, curăţirea de crengi uscate a celor existenţi).

Sub genericul “Arta din gunoi” în cadrul unor şezători au fost realizate diferite produse din deşeuri( linguri din diverse resturi de lemn, ghivece şi vaze pentru flori din sticle de plastic, rame pentru fotografii din resturi de carton şi fire colorate, impletituri din foi de porumb). Proiectul implică 4 mobilităţi ,dintre acestea fiind deja realizată prima întălnire de proiect , în Turcia, reuniune bine organizată, unde am devenit prieteni cu ceilalţi participanţi ,nu doar parteneri de proiect.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Suntem convinşi că proiectul va fi o reuşită pentru toate cadrele didactice dar mai ales pentru elevi , dându-le posibilitatea acestora să invete despre metode moderne de protejare a mediului inconjurator,sa cunoască mai multe despre fiecare ţară, să înveţe despre viaţa, cultura, limbile vorbite de ceilalţi parteneri.

Mission Clean Earth - The School Benedict’ S College Ghasaq Primary - Malta Headmaster Joseph Fenech Malta Our school is taking part in a comenius project. The aim of this project is to encourage pupils to work along side partners in other countries and to learn about different cultures. Our comenius project is called; Mission Clean Earth. There are nine schools participating two from Romania and a school from each of the following countries Malta, Portugal, Spain, Turkey, England, Italy and Poland. As part of our project we are learning about Global Warming. The Global Warming is defined as the increase of the average temperature and as a result of this droughts and floods are getting more frequent. The Greenhouse Effect is causing all this. The Greenhouse effect is useful to make life on Earth possible but an excess of it destroys life as we know it. Although we are still far from seeing major threat concentrations in our atmosphere, slight changes are already altering the way our celestial heating system works. Humans are mainly responsible for rising Global Warming throughout the last decades. To stop Global Warming we must clean or replace filters on our air conditioner. We must not leave appliances on standby. We must wrap our water heater in an insulation blanket. We can install a programmable thermostat and replace a regular incandescent light bulb with a compact fluorescent light bulb. We must cover our pots while cooking. We have to recycle at home and buy intelligently. My classmates and I learnt how to reuse a plastic bootle at school. I used two bottles. On one bottle I wrote my name. On the other bottle I put a doll and I put it into the bottle. I put a blue ribbon on the bottle because the doll had a blue dress and yellow shoes. Finally I coloured it with water colours.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

It is very important to act now because we should be more concerned about our enviroment if we want to survive. Erika Vella

Mission Clean Earth

by Stephen Grech

The Comenius Project is a project which brings a group of students from different countries in Europe together. Our school’s Comenius Project is called Mission Clean Earth. There are nine schools participating and they are from Romania (where there are two schools), Portugal, Spain, Turkey, England, Italy, Poland and Malta. At the school we are learning about global warming. It is a result of exhaust that comes from cars. Cars are not the only culprits. Factories have their share too. What happens is that all the gases rise into the air and make the sun hotter. This is called the Green House Effect. What happens is that gases absorbed, emit infrared radiation. These Green House gases trap heat within the earth’s surface and lower atmosphere. The heat of the sun is melting the ice in the Arctic and Antarctica and the water is getting higher. Many countries will drown. Malta will drown too. We can stop global warming by reusing, reducing, and recycling. We must not throw away plastic. We must reuse it in another way or make a craft with it. You can also take it for recycling. You can recycle paper too. We must waste paper. We have to use both sides of paper and make sure there is no space left. Don’t buy plastic bottles, finish them, and throw them away. Use things again and again for a very long time. For example, I had a plastic bottle. It was a litre and a half bottle. I cleaned it and made a candle holder out of it. First I cut the bottom. Then I cut a rectangular shape from the other part. I attached it to the bottom part with tape bending it around the bottom part. Then there is a little hole in the top where you but you candle and light it. Act now! It is very important! You don’t know when the time will come. The heat of the sun is causing natural disaster. There are more tornadoes, earthquakes and blizzards. There is still hope and a chance.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Scuola Media Statale “Verga- Don Milani” 94012 BARRAFRANCA (EN)

Headmaster Brigida Lombardi Teacher Maria Teresa Cignam Italia

Mission: Clean earth

Progetto Comenius - The raincoat Do you want to realize a raincoat saving up and without dirtying the environment? To use material from recycling: • 2m of paper little ball • A meter • A forbice • Some thread to sew • A plots from to sew • Some imagination

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Figura 1

Materiale occorrente

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Premise ale abandonului şcolar Prof. Univ. Dr. Constantinescu Paulina - Stoleru Importanţa educaţiei preşcolare este recunoscută pe plan mondial astfel încât diverse organismeau adoptat măsuri corespunzătoare activităţilor, pentru adaptarea conţinutului la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor. Grădiniţa realizează integrarea socială şi pregătirea copilului pentru şcoală , o continuitate educativă de la creşă la grădiniţă şi apoi la şcoală.Educaţia preşcolară realizată în grădiniţă a fost recunoscută ca vând valoarea unui „preambul esenţial pentru politica educativă şi culturală a oricărei ţări.Noi considerăm necesară o conştientizare a valorilor formative ale grădiniţei de către toţifactorii educaţionalicoparticipativi la pregătirea copilului pentru şcoală-în vedrea optimei integrări şcoalare şi a evoluţiei psihosociale de ansamblu a personalităţii în formarea copilului. Aceasta se impune îndeosebi în cazul familiilor din mediul rural sau provenind din grupurile dezavantajate. În munca educatoarelor pe direcţia pregătirii preşcolarilor pentru şcoală , considerăm utilă o aprofundare a problematicii ştiinţifice privind conducerea educaţională eficace a activităţilor consacrate acestui important obiectiv.S-a făcut aprecierea că cercetările ştiinţifice asupra problemelor legate de intrarea copilului în şcoală, îndeosebi cele care privesc procesele adaptării şcolare sunt „încă departe”de a putea folosi o îtemeiere ştiinţifică aprofundată a acestui domeniu de preocupări. În acest sens , ne propunem şi noi un răspuns ştiinţific la această problemă. Cercetările noastre au evidenţiat rolul deosebit al componentelor psihosociale legate de fenomenele mai largi ale socializării copilului aflat la vârsta preşcolarităţii.Din această perspectivă considerăm că devine necesară luarea în consideraţăe a faptului că, adaptarea şcolară şi, mai cuprinzător, integrarea şcolară a copilului aflat în debutul şcolarităţii , nu poate fi abordată ştiinţific şi realizată practic educaţional decât prin relaţionarea complexă a acestor procese la procesul cuprinzător de integrarea ( şi, implicit, adaptare) socială.Mediul şcolar este esenţialmente un mediu social.În procesul şcolar , copilul trebuie să realizeze mai ale disponibilităţi de acţiune şi relaţionare optimă în grupul de copii, în contextul unor activităţi comune.Totodtaă, s-a relevat că reuşita integrării şcolare în debutul şcolarităţii depinde, în mare măsură, şi de calitatea formării grupului şcolar de muncă şi de activitate educativă de acordare a ritmului de activitate proprie cu cel al grupului; de consensul acţional; de posibilitatea de coacţiune şi de coparticipare la problemele celorlaţi. Pregătirea şi formarea generală a copilului se impune a fi abordate din perspectiva viitorului uman al ansamblului de situaţii şi domenii în care omul ăşi va putea exprima talentele, capacităţila sale de gândire, de acţiune şi de creaţie.Modelul integrării şcolare trebuie să constituie o precondiţie a modelului ideal al viitoarei sale integrări sociale, concepută în sensul ei cel mai cuprinzător şi conctâret, în raport cu nivelul calitativ al societăţii noastre( când preşcolarul de azi se va integra social ca o persoană adultă). În practica educaţională orientată spre asigurarea optimei pregătiri în vederea integrării şcolare, se impune să avem în vedere totodată noile coordonate calitative ale pregătirii pentru şcoală , implicaţiile lor pentru strategiile de acţiune educativă în realizarea acesteia în învăţământul preşcolar.În viziunea noastră , a-l pregăti optim pe copil pentru şcoală înseamnă asigurarea acelor condiţii interioare care să confere subiectului optima posibilitate de surmontare a unor sarcini viitoare sau a unor tipuri de solicitări sau dificultăţi.Această diponobilitate de ordin general se poate manifesta şi ca orientare sau montaj psihologic pozitiv în raport cu o situaţie viitoare, la care subiectul aderă cu ansamblul forţelor sale de ordin intelectual, afectiv şi voliţional, devenind apt de o angajare voluntar- motivată, deci susţinută prin atractivitate relativă pentru sfera de fenomene, activităţi şi evenimente care urmează să se desfăşoare în câmpul relative de realităţi.Aceste aspecte devin importante criterii practice de erferinţă şi în pregătirea copilului pentru şcoală. Pentru noi, conţinutul conceptului de pregătire este definit în conţinutul său esenţial, funcţie de noile coordonate ale activităţilor instructiv- educative şcoalre, funcţie de noile sale finalităţi, dar şi funcţie de niole aspecte calitative ale conţinutului şi al strategiilor de realizare.Pentru educator, a pregăti lumea de mâine înseamnă a forma oameni care vor avea o cultură generală şi cunoştinţe sugiciente

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

pentru a îndeplini un rol activ în ansamblul armonios al societăţii viitoare, vor avea o personalitate destul de puternică , ...”.şi vor fi fiinţe autonome ,conştinete de responsabilitate lor faţă de ei înşişi, ca şi faţă de întreaga societate(G. Mialaret).Orice pregătire psihoeducaţională comportă o raportare la un cadru social de valorificare , prin care ea însăţi se defineşte : acesta este şi cadrul ei de geneză-în sensul că, în structura sa cuprinde componente care privesc în mod direct preparrea pentru a se integra în sistemul colectivităţii sociale , cu reţeaua sa de realţii ,roluri şi interacţiuni sociale, de activităţi şi responsabilităţi pe care trebuia să le cuprindă subiectul uman încă de la cele mai timpurii vârste ale deevnirii şi realizării personalităţii sale. Într-o accepţie specifică, pregătirea pentru şcoală semnifică şi formarea prospectivă pentru o evoluţie vfgiitoare în contextul şcolar şi social –general, nou pentru subiect. Această formare prospectivă are şi înţeles preventiv-profilactic, dar şi constructiv- creator. Putem sublinia că un model multidimensional asupra integrării are cele mai mari şanse de aplicabilitate practică în activitatea educaţională de pregătire a copilului pentru intrarea sa în şcoală şi optima sa evoluţie în sistemul activităţilor şcolare.

Rolul educaţiei în societatea contemporană Prof. Păuşescu Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Există puţine subiecte mai intens dezbătute decât rolul educaţiei în societatea modernă, legat mai ales de dezvoltarea economică a acesteia. Toate analizele privind competitivitatea economiei statelor dezvoltate se concentrează asupra forţei de muncă bine pregătită, specializată. Aceasta este o trăsătură extrem de importantă a vieţii economice. Faptul că educaţia este strâns legată de dezvoltarea economică nu poate fi pus la îndoială. Acest lucru este de mult timp recunoscut. In ultimele decenii, în ultimul secol chiar, educaţia împreună cu o bună politică de guvernare au constituit baza tuturor discursurilor ce conturau trăsăturile fundamentale ale progresului economic. Acum, majoritatea industriilor din întreaga lume, specializate în producţia de masă lucrează bine cu muncitorii având un nivel de cultură redus, deoarece aceştia au acea ardoare şi disciplina dobândite o dată cu părăsirea ocupaţiilor dintr-o agricultură primitivă supusă privaţiunilor economice şi izolării sociale. De aceea o mare parte a industriilor grele şi-a deplasat atenţia către noile state industriale în care forţa musculară şi zelul, răbdarea sunt atributele cele mai cerute din punct de vedere al succesului economic. Cu toate acestea, în ţările dezvoltate educaţia are un rol economic deosebit. Economia actuală are nevoie de forţă de muncă bine pregătită, adaptată. Sectoarele aflate într-o continuă dezvoltare arta şi design-ul, comunicaţiile şi tehnologiile informaţionale, profesiunile din domeniul cultural şi al divertismentului - au toate nevoie de forţă de muncă educată. Cultura, educaţia îi pregătesc şi îi inspiră pe inventatorii ce răspund preocupărilor şi intereselor unei populaţii aflată la un anumit nivel intelectual. Educaţia însăşi devine esenţială pentru economie. Contribuţia educaţiei la progresul economic este subiectul cel mai dezbătut. Profesorii, „educatorii” fac apel la sprijin financiar tot „pe tărâm economic” ca o recunoaştere a contribuţiei lor deosebite la performanţa economică. Societatea nu poate accepta ideea ca educaţia este factorul esenţial al dezvoltării economice, ci consideră că ea are mai degrabă un rol politic şi social. Un lucru este foarte clar: educaţia are o implicaţie vitală asupra destinderii şi liniştii sociale. Cultura, educaţia sunt cele ce întreţin speranţa şi îşi asumă realitatea evadării din cele mai de jos, din cele mai puţin favorizate straturi ale societăţii spre o condiţie superioară. Intr-o anumită măsură, stratificarea economică şi socială este inevitabilă. Insă decenţa socială şi stabilitatea politică cer să existe efectiv şi să fie recunoscută şansa ca oricine să poată evolua. Dacă această şansă nu este acordată intervine cu certitudine nemultumirea socială, chiar posibilitatea izbucnirii unor revolte violente. Factorul esenţial al evoluţiei individului pe scara socială îl reprezintă educaţia. Ignoranţa nu

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

conduce decât la o muncă grea, incomodă, plictisitoare şi, deseori, la a nu munci deloc. Ameliorarea vine o dată cu educaţia şi doar cu ea; fară educaţie nu există nimic şi singurul recurs plauzibil este la crimă şi violenţă. Poate ar trebui ca de cea mai bună educaţie să beneficieze cei aflaţi cel mai jos pe scara socială, pentru că ei au cea mai mare nevoie de mijloace care să le permită acea mişcare ascendentă, acea evadare din ignoranţă. Educaţia, în orice societate, trebuie să îndeplinească două funcţii vitale. Una este cea care le permite oamenilor să se autoguverneze în mod inteligent, iar cea de-a doua, cea care le va da posibilitatea să atingă deplina satisfacţie de a trăi. Autoguvernarea, democraţia sunt fară îndoială o necesitate. O economie bazată pe o agricultură primară cere foarte puţin statului; inteligenţa nesofisticată pusă în slujba acesteia convine atât guvernanţilor cât şi celor guvernaţi. O dată cu dezvoltarea economiei şi cu apariţia responsabilităţilor sociale ce o însoţesc problemele cărora trebuie să le facă faţă guvernanţii sporesc în complexitate şi în diversitate. In acest caz trebuie să existe un electorat bine informat care să ţină pasul din punct de vedere intelectual cu aceste subiecte şi cu deciziile ce se iau, sau o reprezentare mai mult sau mai puţin completă a acestui electorat în cadrul statului şi al sistemului birocratic. Toate democraţiile trăiesc cu frica ignoranţei, a influenţei acesteia. Educaţia şi numai educaţia este singura care poate să trezească oamenii, să-i conştientizeze şi să devină critici. Educaţia se va bucura întotdeauna de o răsplată în viitor. Dar şi lipsa de educaţie va fi răsplătită. Este de ajuns să ne referim la cazul ţării noastre care timp de zece ani de la răsturnarea comunismului nu reuşeşte să scape de căderea economică. De aceasta profită din plin o serie de oameni pseudopolitici care, folosindu-se de relativa dimensiune redusă a educaţiei maselor, le amăgesc cu promisiuni în timp ce ei îşi consolidează puterea economică prin acumularea primitivă, sălbatică de capital. Din ce în ce mai mult, săracii din ţara noastră au acces limitat la învăţământul superior. Şi cum săracii sunt foarte mulţi avem probabil de-a face cu cea mai brutală formă de discriminare: unii profită, în mod firesc, de toate satisfacţiile oferite de viaţă, iar alţii, ei multi, nu au parte de nici una. Fiecare copil trebuie să aibă acces la o educaţie oferită de învăţământul elementar şi secundar; mai mult, fiecărui copil i se va cere acest lucru. Acesta va trebui să se supună disciplinei esenţiale în atingerea acestui deziderat. Constrângerea şi disciplina sunt ambele necesare. Societatea viitoare nu permite celor foarte tineri libertatea de a alege între sârguinţă şi distracţiile juvenile. Mai departe, în ceea ce priveşte educaţia la nivele superioare vor trebui să existe suficiente posibilităţi pentru a se putea ajunge acolo. Pentru toate acestea vor trebui să existe resurse financiare disponibile din fonduri publice. Nu există un test mai clar, mai decisiv de trecut pentru un stat decât atitudinea sa faţă de impozitare, decât dorinţa ei de a impozita - de a reţine din venitul personal - cu scopul de a dezvolta şi de a susţine un sistem educaţional puternic de care să beneficieze toţi cetăţenii săi. Recompensele în plan economic ale acestui lucru nu pot fi puse la îndoială. Nici câştigurile pe tărţâm politic. Dar adevărata recompensă o reprezintă o viaţă mai bună, mai intensă, mai bogată pentru fiecare, lucru pe care numai educaţia îl poate realiza. Pentru aceasta însă toţi factorii trebuie să-şi conveargă eforturile către realizarea unui sistem educativ performant care să asigure egalitatea şanselor tuturor tinerilor pentru a pătrunde în elita intelectuală. Dar şi mai presantă este preocuparea de a crea acele locuri de muncă atât de necesare tinerilor fără de care aceştia sunt obligaţi să-şi caute realizarea în alte colţuri ale lumii. Asistăm astăzi la un fenomen incredibil şi extrem de greu de acceptat. Tot mai multi tineri dintre cei mai de frunte părăsesc ţara pentru a-şi obţine cele necesare traiului în alte ţări. Acest furt de inteligenţă ce se desfaşoară de zece ani încoace se pare ca nu deranjează pe nimeni. Oare cât timp va mai trebui să treacă pentru ca factorii responsabili din ţara noastră să conştientizeze aceste aspecte?

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Educaţia timpurie, o şansă pentru viitorul copiilor Educ. Popa Ioana Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Cozia Râmnicu Vâlcea

Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate şi demnitate proprie. Aceasta reprezintă începutul educaţiei şi autoeducaţiei continue. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale şi culturale complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii. Educaţia timpurie se realizează ca educaţie informală în familie, în relaţii de vecinătate şi în relaţii comunitare, prin mass-media – ca educaţie formală în creşe, grădiniţe şi alte instituţii de ocrotire şi educaţie; şi sub forma educaţiei nonformale în cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi elevilor, dar se poate şi prin biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale ş.a. Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare. În pedagogia românească educaţia timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradiţional, problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară. Actuala politică educaţională nu include o secţiune specifică privind educaţia timpurie a copilului în perioada 0-3 ani. Focalizarea în domeniul educaţiei timpurii din cadrul actualei politici educaţionale se face pe educaţia preşcolară. Atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu stringenţă stabilirea unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie în interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele Mileniului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015 şi de precondiţiie pentru integrare europeană a României, ca membru cu drepturi depline. Scopul Strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educaţie şi la dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă potenţialul maxim şi pentru a atinge standardele europene şi internaţionale. Obiectivul programelor de Dezvoltare Timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi socială a copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului. Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este bine cunoscut şi evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului individual al copilului şi asupra progresului naţiunilor în sens larg. Bibliografie 1. Bunescu, Ghe., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro; 2. Ezechil, Liliana, Păişi Lăzărescu, Mihaela, Laborator preşcolar, Ed. V&I INTEGRAL, Bucureşti, 2002; 3. Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999; 4. Tomşa, Ghe., Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005; 5. Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

A fi părinte este o calitate pe care o ai toată viața Inst. Balici Daniela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea “Lăsând copilul să se detașeze de ei, să-și încerce zborul prin încercări timide, să se îndepărteze bazându-se pe prezența lor securizantă, părinții își dovedesc atașamentul. Pe această bază copilul se poate afirma ca individ complet”, Berry Brazelton. A deveni părinte este un proces cu infinite posibilități și fațete, nuanțe și combinații, durată și ritm, efort personal și scheme impuse de alții. Nu suntem departe de asemănarea cu explozia de culori și posibilități ale cubului cu pricina. Diferența este că nu suntem contracronometru și apoi, cel mai important, devenirea ca părinte este influențată de prezența copilului, de intervenția lui. El va ajuta să devenim părinți. De bună seamă dorința de a avea copii sau sarcina, pregătirea pentru naștere o transformă pe viitoarea mămică, intră într-un proces de readaptare și obișnuire cu transfomările corporale, transfomările culturale, de comportament, transformările de personalitate. Noul statut presupune bucurii neașteptate alături de angoase și tranformări ale relației cu sine și a relației cu cei din jur. Ar fi bine ca intervenția grijulie a părinților calculați care nu vor să facă nicio greșeală, să asigure într-un fel fericirea copilului și toate condițiile pentru ca el să crească armonios. Însă atașamentul nu apare din prima zi, sigur că există suportul instinctual care dispune la comportamente din partea copilului de apropiere, sau comportamente de îngrijire din partea părinților, însă cum ar spune Brazelton sau Bowlby nu vorbim de atașament înainte de luna a treia - a șasea, și poate din acest punct de vedere între a șasea și un an, prezența părinților este importantă pentru copil. Părinţii au fost şi rămân mereu primii educatori ai copilului. Ei au dreptul şi datoria de a implementa bazele sale intelectuale şi emoţionale, şi de a dezvolta sistemul său de valori şi de atitudini, cu atât mai mult că un copil este foarte influenţat de perioada preşcolară. Ei trebuie de asemenea să exerseze responsabilităţile lor în calitate de părinţi ai elevilor. Din partea sa, Statul, prin sistemul educativ, trebuie să formeze tinerii pentru a deveni buni cetăţeni şi buni profesionişti, şi pentru a le da bazele unei instruiri şi a unei dezvoltări personale pe tot parcursul vieţii. Chiar dacă acest cadru general de repartizare a responsabilităţilor este clar, aplicarea sa practică devine din ce în ce mai problematică într-o societate contemporană, pradă a tulburărilor profunde care afectează atât familia cât şi şcoala, precum şi legăturile între aceste două instituţii. Schimbările în structura familiei modifică repartizarea clasică a rolulurilor, sarcinilor şi responsabilităţilor în cadrul său. Pe de altă parte, ascensiunea societăţii de informare impune sfidări fără precedent pentru sistemul educativ. Familia şi şcoala sunt de asemenea mereu expuse factorilor externi precum media (mai ales televiziunea şi Internetul), prietenii, comunitatea în ansamblul ei, etc. În situaţia actuală, nici părinţii, nici învăţătorii nu sunt în măsură să transmită tinerilor toate cunoştinţele lor, competenţele şi valorile de care au nevoie pentru a se include bine în societate. „Părinte” rămâne singura „profesie” care nu se învaţă formal, în timp ce şcoala, care deţine cunoştinţele şi experienţa educaţiei, deseori nu are motivare şi mijloace. Atunci însă când este neceasr a face faţă sfidărilor precum subordonarea informaţiei şi modelelor alternative furnizate de media, sau fenomenelor grave ale societăţii precum exluderea socială, marginalizarea sau violenţa, familia la fel ca şi şcoala nu au repere.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Abandonul școlar ca problemă socială Prof. Mitroi Mihaela Şcoala cu clasele I-VIII Milcoiu Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv este ineficient. Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an. Pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de Ştiinte ale Educaţiei. Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi, unde copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie. Situaţia a început să se înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de atunci continuat să urce. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici,psihologici) şi externi (socio-economici,socio-culturali)”. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată. Pentru a încuraja terminarea studiilor, MEC prin anumite programe alocă sume substanțiale pentru renovarea școlilor și schimbarea mobilierului precum și dotarea laboratoarelor de fizică, chimie, biologie, geografie, înființarea unor cabinete dotate cu calculatoare de ultimă performanță la care să aiba acces toți elevii școlilor, construirea sălilor în care tinerii să facă orele de educație fizică și sport. S-au mai implementat programe ce asigură încă de la învățământul pre-școlar până la cel primar inclusiv, un strict necesar ce constituie pachetul pentru timpul petrecut în sălile de curs. Acest program a fost numit “Cornul și laptele” și a fost întâmpinat cu indignare de către parlamentari și deputați, însă de copii preșcolari și școlari, dar și de părinții acestora, mai ales acei nevoiași, la care era o problemă, așa numitul pachet zilnic, accest program a venit ca o binecuvântare de sus. Acestor proiecte li s-au mai alăturat și altele cum ar fi: bursele pentru rezultate deosebite pe parcursul unui an de studiu, banii de liceu, s-au mai oferit ajutoare bănești și pentru achiziționarea de calculatoare personale pentru elevii cu un venit modest. De asemenea li s-a mai pus la dispoziție mijloace de transport pentru a nu mai fi un impediment distanța dintre școală și locuințele lor. Un alt fel de sprijin pentru a continua studiile este și oferirea gratuită de manuale și rechizite școlare

Bibliografie 1. Cojocaru, Ştefan., Designul propunerilor de finanţare. Metodologie, modele de proiecte, comentarii, Lumen, Iaşi, 2004; 2. Neamţu, C., Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi, 2003; 3. POEDE,George, Politici sociale, abordare politologică, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2002; 4. POP, Luana coord., Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002; 5. www.abandonscolar; 6. http://sas.mmssf.ro ; 7. http://articole.famouswhy.ro/abandonul_scolar__un_fenomen_care_ia_amploare/

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Abandonul școlar – o realitate în românia Prof. Murăruș Letiția Școala cu clasele I-VIII Buleta

În plan social, pot fi considerate forme ale eșecului școlar, abandonul școlar, excluderea socială și profesională,analfabetismul. Abandonul școlar se caracterizează pr În părăsirea prematură a școlii. În plan social, de multe ori abandonul se asociază cu delincvența juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viața de familie dezorganizată. El poate fi caracterizat pr În absenteism total sau parțial :cel parțial are cauze diferite în funcție de zonă, rurală sau urbană. Abandonul în zona urbană poate fi cauzat de influența cercului de prieteni asupra copilului, de atracțiile pe care orașul le exercită asupra acestuia, iar cel rural este determinat de condițiile satului, de ajutorul pe care copiii trebuie să-l dea părinților în muncile agricole. Analfabetismul trebuie înțeles nu doar ca incapacitatea subiectului de a citi și a scrie ci în sens de incapacitate a subiectului de a folosi instrucția și educația primită în școală, astfel încât să se adapteze cerințelor sociale și profesionale. Pentru eliminarea efectelor negative ale eșecului școlar este necesară cunoașterea cauzelor care l-au produs. Abandonul școlar e o temă eternă a învățământului românesc. Drept urmare, ea revine periodic în actualitate generând senzația că e accesibilă oricui vrea s-o abordeze, dar și că totul s-a spus în chestiune Sărăcia, mediul familial dezorganizat, munca părinților în străinătate, căsătoriile și chiar sarcinile au determinat un număr foarte mare de elevi, majoritatea d În mediul urban, să renunțe la studii. Termenul după care un elev este considerat caz de abandon școlar este de doi ani, timp în care el nu mai ajunge la școală. Un aspect foarte important și-n același timp îngrijorător, este faptul că, față de anii trecuți, balanța s-a înclinat spre elevii care părăsesc școlile d În mediul urban, în condițiile în care se vorbea despre abandon școlar numai în învățământul d În mediul rural. Dacă în mediul rural abandonul școlar se poate justifica pr În sărăcie sau lipsa mijloacelor de transport a cadrelor calificate la oraș, acesta este provocat în principal de lipsa, slăbirea încrederii în sistemul educațional care nu asigură, așa cum se exprimă majoritatea, “succesul material”. Oricare ar fi natura motivelor ce conduc la abandon școlar, responsabilitatea acestuia apasă pe umerii tuturor celor implicați în procesul educativ, de la profesori până la părinți, ca parteneri egali în proces. Cei doi factori decisivi în educația și viața copilului, profesorii și părinții, poartă responsabilități egale pe parcursul educativ al copilului.În multe cazuri de abandon școlar, părinții sunt cei care își încurajază copiii, în special la sate, să muncească în gospodărie, de la vârste fragede în detrimentul mersului la școală. În astfel de situații părinții nu văd în copilul lor decât un muncitor în plus, iar școala un obstacol în calea “prosperității”. Alături de comunitatea locală reprezentată de primării sau diferite organizații civice, consiliile de părinți ar trebui să se implice mai ferm în activitatea școlii. Părinții se pot implica în procesul educativ pr În organizarea de activități extrașcolare, cum ar fi organizarea de programe care ar aduce mai aproape copiii de atmosfera școlii.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Abandonul școlar în contextul societăţii româneşti Ed. Nicolae Păușescu Adriana Gradinița cu Program Normal Șirineasa Prof. Novac Marilena Scoala cu clasele I-VIII Sirineasa O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m., care-l pot acuza. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar. Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi. • Factorii psihologici În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul, agresivitate, sau de cel de „frustare”, de instabilitatea afectivă sau comportamentală. • Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar. Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi: - Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi. - Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar. - Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar. În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat. Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi pedagogice.Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.1 Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România trebuie să îndeplinească cu stricteţe normele occidentale, conform cărora abandonul şcolar este obligatoriu sub 10 %. Bibliografie 1. Vrăşmaş, Traian, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001 2. Ionescu, S., Adaptarea socioprofesionala a deficientilor mintal, Bucuresti, Editura Academiei P.S.R., 1975; 3. Miftode, V. (coord.), Dimensiuni ale asistentei sociale: forme si strategii de protectie a grupurilor defavorizate, Botoșani, Eidos, 1995. 1 2006

“Revista învăţământului preşcolar” - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei – Bucureşti

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Activităţi de predare – învăţare în educaţia incluzivă Prof. Misăilescu Gabriela Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea Motto: „Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont.”

Konrad Adenauer

Şcoala de tip incluziv este şcoala accesibilă, de calitate și care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma în elevi şi a-i deprinde şi abilita cu tainele lumii. De aceea strategiile învăţării trebuie astfel adaptate încât să corespundă diversităţii şi nenumăratelor stiluri de învăţare şi dezvoltare, fireşti, ale copiilor. Şcoala incluzivă se adresează copiilor prin adaptarea sa continuă, flexibilă şi dinamică la cerinţele dezvoltării şi învăţării acestora. Principala cerinţă faţă de învăţare este individualizarea metodelor folosite pentru copiii cu dificultăţi de învăţare. Educaţia incluzivă este cea mai bună soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor elevilor. Ea nu trebuie tratată ca subiect aparte ci ca o nouă abordare a dezvoltării sistemului şcolar. Un aspect primordial este acela de a şti cum să-i asiguri fiecărui elev educaţia optimă în funcţie de aptitudinile şi nevoile sale. Educaţia incluzivă are la bază câteva principii esenţiale : - fiecare elev are dreptul inerent la educaţie pe baza egalităţii şanselor ; - niciun elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, sex, limbaj, etnie, dizabilităţi etc ; - toţi elevii pot să înveţe şi să beneficieze de pe urma educaţiei ; - şcoala se adaptează la nevoile elevilor, nu elevii se adaptează la nevoile şcolii ; - diferenţele individuale între elevi constituie o sursa de bogăţie şi diversitate,nicidecum o problemă. Profesorii vor adopta noi metode de a preda o lecţie atât pentru cei cu nevoi speciale, cât şi pentru ceilalţi. Toţi elevii clasei vor avea de câştigat ; ei pot acum învăţa din lecţie cum să se ajute între ei. Faptul ca ei socializeză în şcoală le permite să deprindă unul de la altul abilităţi de comunicare şi de interacţiune. Şcoala reprezintă spaţiul propice pentru a pune bazele unei prietenii. In clasele incluzive elevii cu sau fără probleme ajung să înveţe împreună dar şi unul de la celălalt. Un climat de prietenie este foarte important în dezvoltarea învăţării ; fiind capabili să stabilească astfel de relaţii între ei, se creează un mediu optim de învăţare. Toţi membrii clasei beneficiază aşadar de pe urma acestui tip de educaţie. Copiii care învaţă împreună, învaţă să trăiască împreuna. Există o serie de cerinţe generale faţă de organizarea predării si învăţării în clasa obişnuită în care se întâlnesc copii cu dificultăţi de învăţare: - aceşti copii au nevoie de o învăţare multisenzorială explicită care să-i facă să avanseze; nu este cazul să se piardă vremea cu activităţi repetitive asupra unor lucruri care s-au însuşit, ci mai curând să se varieze metodele şi suporturile de învăţare. - copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de iniţiere adecvată în lectură şi scriere, ceea ce presupune de cele mai multe ori alte metode şi mijloace decât cele folosite în mod obişnuit de educatorul clasei respective. - este nevoie de structurarea cunoaşterii si de o doză bună de orientare pentru a se duce la bun sfârşit învăţarea şcolară. Cum aceşti copii au probleme în organizarea informaţiei care provine de la simţurile lor, ei sunt adesea incapabili să prevadă şi de aceea trebuie să li se furnizeze un cadru adecvat şi structurat de învăţare în clasă, fiind mereu preveniţi de ceea ce urmează. - construirea unei imagini pozitive despre sine este o altă nevoie a copiilor cu dificultăţi de învăţare. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activităţi de grup orientate spre valorizarea posibilităţilor fiecăruia tip; e un sistem de relaţii pozitive intre profesor şi elev şi între elevi. Relaţiile respective trebuie să ofere terenul încrederii reciproce, al empatiei cu trăirile fiecăruia, împărtăşirii emoţiilor, sentimentelor,

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

preocupărilor ca şi a experienţei de cunoaştere si învăţare. - însuşirea unor metode şi tehnici de învăţare, memorare, de redare a ideilor unui conţinut constituie o altă cerinţă pe care educatorul o poate rezolva în clasa obişnuită. - elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de profesori care înţeleg modul lor de învăţare, se pot adapta ritmului acestora şi îi pot orienta să-şi depăşească dificultăţile fără a-i desconsidera. Şcoala incluzivă reprezintă o provocare pentru şcolile obişnuite, însă ea nu trebuie privită ca o ameninţare pentru performanţa acestor şcoli. Multe dintre aceste instituţii găsesc ca fiind dificil să integreze elevii cu nevoi speciale în cadrul claselor obişnuite. Însă această teamă poate fi depăşită prin educaţie, resurse didactice adecvate, sprijin şi nu în ultimul rând credinţa că incluziunea este un drept moral şi social ce nu poate fi negat nimănui. Bibliografie 1. Ungureanu, D. , Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000 2. Vrăşmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001 3. Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004

Adaptarea curriculară şi planul individualizat de intervenţie pentru elevii cu handicap (CES) Prof. Sfranciog Petre-Ovidiu Şcoala cu clasele I-VIII Bătăşani Valea Mare Vâlcea Această lucrare cuprinde:  modalităţifolositeînadaptareacurriculară;  componenteleesenţiale ale unui plan de intervenţieindividualizat;  planul de educaţiepersonalizat;  model de plan de intervenţiepersonalizat. Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES se realizează cel mai frecvent prin adaptarea curriculară sau conceperea unui plan de intervenţie educaţional individualizat. Curriculum-ul poate fi definit ca fiind „programul de activităti şcolare în integralitatea sa, care se concretizează în planul de învăţământ, programa şcolară, manualele şcolare, îndrumările metodice, obiectivele şi modurile comportamentale ce conduc la realizarea obiectivelor, metodelor şi mijloacelor de predare- învăţare, ce dezvoltă modurile de evaluare a rezultatelor“(A. Manolache, 1978). Problemele de adaptare curriculară se pun în mod diferit atunci când dorim să integrăm elevi numai cu tulburări de învăţare, faţă de situaţia în care integrăm elevi care posedă suplimentar, diverse categorii de handicapuri mintale, senzoriale sau fizice. Componentele esenţiale ale unui plan de intervenţie individualizat sunt: 1. evaluarea 2. stabilirea obiectivelor petermen scurt şi lung; 3. selectarea metodelor şi activităţilor folosite în intervenţie; 4. stabilirea instituţiilor şi echipelor interdisciplinare participante; 5. cooperarea cu familia elevului cu handicap. În prezent, este utilizată în domeniul educaţiei integrate o strategie mai complexă bazată pe realizarea unui PROGRAM DE EDUCAŢIE PERSONALIZAT. Programul de educaţie personalizat Orice program de educaţie personalizat trebuie să pornească de la domeniile şi principiile generale cu privire la dezvoltarea copilului.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Dezvoltarea copilului se produce în esenţă, în următoarele domenii: 1. motric, senzorio-motoriu; 2. cognitiv; 3. limbajului şi comunicării (în mod special); 4. social-emoţional; 5. autonomieipersonaleşisociale; 6. volitiv-reglatoriu. Principiile fundamentale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea unui program de intervenţie personalizat, sunt următoarele: - dezvoltarea este secvenţială; - un domeniu al dezvoltării afectează un altul, ducând la schimbări de sistem; - copiii au stadii individuale de dezvoltare; - dezvoltarea se produce de la simplu la complex; - dezvoltarea depinde de caracteristicile înnăscute şi experienţele trăite; - dezvoltarea se produce în stagii; - dezvoltarea este o combinaţie simetrică şi inseparabilă dintre maturizare şi învăţare; - copiii au ritmuri individuale de învăţare.

Analiza S.W.O.T. Ed. Tălmaciu Claudia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

Analiza Swot începe prin efectuarea unui inventar a calităților și slăbiciunilor interne în activitatea desfășurată. Apoi, se notează oportunitățile și amenințările externe care pot afecta activitatea. Analiza constă în descoperirea celor patru zone, în identificarea și atribuirea fiecărui factor, pozitiv sau negativ, uneia din cele patru categorii.

PUNCTE TARI (CALITĂȚI): Asigură participarea la educație a tuturor copiilor; Pune accentul pe cooperare, învățare socială și pe valorizarea fiecărui individ; Accepă idea că orice copil poate să învețe; Personalul didactic promovează educația interculturală; Sistemul de evaluare poate aprecia adecvat rezultatele tuturor copiilor; Dezvoltă relațiile cu comunitatea locală pentru implicarea în activități de educație a părinților - “Educăm așa” – centrul de resurse se află în unitatea noastră; • Asigură învățarea individualizată și dezvoltă abilitățile de lucru în echipă. • • • • • •

• • • •

PUNCTE SLABE (DEFECTE) Uneori devine o simplă plasare a copiilor împreună; Formarea de grupe speciale separate; Copiii și părinții nu cunosc și nu sunt informati despre drepturile lor; Adesea diferențele sunt văzute într-o manieră negativă, devenid sursa de conflict și justificare a discriminării.

OPORTUNITĂȚI • Copiii și părinții au posibilitatea să-ți cunoască drepturile; • Oferă fiecărui copil “diferit” posibilitatea de a învăța și a se dezvolta deoarece interacționează cu ceilalți copii. AMENINȚĂRI

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• Spațiu insuficient, dotare inadecvată; • Lipsa specialiștilor în consilierea părinților, copiilor și educatorilor în grădiniță; • Fonduri insuficiente alocate învățământului; • Prejudecățile părinților și ale unor educatori. Pentru o educație cât mai incluzivă în cadrul unității noastre vom desfășura mai multe întâlniri cu părinții pentru a le aduce la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le au ca părinți și de asemenea drepturile pe care le au copiii lor. Vom încerca să valorificăm cât mai mult tradițiile și obiceiurile copiilor de alte nații (turci, arabi, sași).

Atitudinile cadrelor didactice ca barieră în învăţare Înv. Onuţ Maria Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Pentru a respecta unele din mesajele cadrelor didactice este important ca întreg personalul şcolii (inclusiv administratorii şi personalul auxiliar) să respecte următoarele cerinţe:  Să-i trateze pe cei cu care vin în contact ca individualităţi, nu ca etichete, situaţii medicale sau (stereo) „tipuri”  Trebuie să presupună că nu ştiu care sunt nevoile persoanelor, trebuie întrebaţi elevii şi părinţii lor şi ascultaţi ce spun aceştia. Se cere sfatul unor intermediari de încredere cum ar fii mediatorii şcolari.  Să înţeleagă că situaţia elevilor se poate schimba  Să fie conştienţi de propriile atitudini şi comportamente  Să dezvolte un mediu de învăţare care îi încurajează pe toţi să participe şi care le valorizează contribuţia  Să fie pregătiţi să răspundă într-un mod pozitiv, sincer şi creativ nevoilor, aspiraţiilor elevilor şi oricăror dificultăţi cu care s-ar putea confrunta aceştia, oferind, în acelaşi timp tot, tot sprijinul necesar  Să facă câţiva paşi înapoi şi să observe acţiunile care au efect şi care nu au efect asupra unui anumit elev, punctele forte ale elevilor ca şi lucrurile pe care le consideră dificile; pot exista aspecte emoţionale care creează bariere în învăţare şi pe care trebuie să le rezolve înainte ca învăţarea să se producă  Să nu să teamă să încerce lucruri noi şi să ceară feedback de la elevi, atunci când încearcă ceva nou în activităţile de la şcoală  Să se asigure că toată gama de resurse este corespunzătoare şi adecvată pentru satisfacerea tuturor nevoilor elevilor din şcoală Este ştiut că multe din cazurile de insucces şcolar se întâlnesc la clasele de început al unui nou ciclu şcolar, ele fiind dotate dificultăţilor de adaptare ale copilului la noul regim de viaţă. Separarea de părinţi la intrarea în clasa I este o problemă pentru unii copii, iar pentru alţii dintre ei chiar pe tot parcursul anului şcolar. Diferenţa dintre mediul familial şi cel şcolar sunt resimţite de copii în mod diferit. Învăţătorii, dar şi părinţii trebuie să conştientizeze faptul că mediul şcolar este uşor diferit de cel din grădiniţă, fiind caracterizat prin:  disciplină şcolară cu un set de reguli mult mai stricte;  ambianţă diferită adecvată vârstei şi intereselor şcolare;  jocul este înlocuit cu activitatea de învăţare, responsabilitatea copilului crescând semnificativ (ora de trezire de dimineaţă este oră fixă, copilul are responsabilitatea efectuării temelor, a comportamentului adecvat în drumul spre şcoală şi la şcoală) Pregătirea pentru şcoală presupune cultivarea interesului şi a atitudinii faţă de şcoală, ca premisă pentru abordarea sarcinilor şcolare şi asigurarea succesului şcolar, prin:  „revigorarea acţiunilor de actualizare, valorificare şi dezvoltare a disponibilităţilor potenţiale ale

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

copiilor pentru începerea activităţii de învăţare;  dezvoltarea psihică a copiilor preşcolari, în special a proceselor de cunoaştere, până la nivelul maturităţii şcolare”. Orice cadru didactic vrea ca elevii lui să înveţe. Părinţii au acelaşi obiectiv. Reuşita şcolară a elevilor depinde şi de gradul de implicare a părinţilor în educarea copiilor şi procesul de învăţare. Din acest motiv, toate informaţiile relevante din punctul de vedere al învăţării trebuie discutate cu părinţii. Dacă elevul observă că părinţii sunt interesaţi şi implicaţi în educaţia lui, vor exista mai multe şanse ca acesta să privească şcoala într-o lumină pozitivă şi să fie mai receptiv la învăţare. Un parteneriat funcţional presupune colaborare, sprijin reciproc şi participarea cadrelor didactice şi a familiilor acasă şi la şcoală, în cadrul activităţilor şi al eforturilor comune care pot influenţa în mod direct şi pozitiv reuşita şcolară a copiilor şi progresul în învăţare. Cadrele didactice pot implica părinţii în diverse moduri:  participarea la anumite activităţi ale clasei/şcolii (serbări, „zilele şcolii” etc.);  organizarea unei activităţi speciale pentru părinţi şi elevi-Ziua părinţilor;  invitarea la orele de dirigenţie pentru pregătirea pentru o carieră;  implicarea părinţilor în luarea deciziilor referitoare la amenajarea spaţiului de învăţare, desfăşurarea unor activităţi cu clasa etc.;  să participe ca persoane „resursă” pentru anumite activităţi din şcoală organizarea unui grup muzical, cerc de pictură etc. pentru valorificarea experienţei părinţilor;  să fie informaţi permanent despre progresul şi evoluţia copiilor şi să fie solicitaţi să transmită informaţii despre cum lucrează copilul acasă;  invitaţi să participe ca voluntari pentru diferite acţiuni ale clasei/şcolii;  să organizeze împreună cu alţi părinţi manifestări pentru colectivul de elevi şi să participe la acestea împreună cu elevii;  să facă parte din consiliul clasei; prin rotaţie toţi părinţii pot face parte din consiliul clasei;  să se stabilească împreună cu părinţii întâlniri de analiză sau lectorate periodice;  la întâlnirile cu părinţii, învăţătorul să facă măcar un comentariu pozitiv pentru fiecare elev;  săptămânal învăţătorul le poate transmite părinţilor comentarii pozitive la adresa copiilor lor.

Atitudinile faţă de elevi şi familii ca bariere în învăţare Ed. Pătru Georgeta Liceul Teoretic Băile Govora Vâlcea Şcolile dau vina în mod tipic pe caracteristici legate de condiţiile de acasă şi din familie ale elevilor ca fiind unele din barierele principale în învăţare. Ca exemplu se pot menţiona :  Resursele financiare ale familiei.  Atitudinile părinţilor faţă de şcoală şi educaţie.  Starea de sănătate şi nutriţională a copilului.  Stresul cauzat de separarea părinţilor.  Provenienţa dintr-o familie ce călătoreşte mult.  Începerea şcolii cu slabe abilităţi de vorbire, vocabular deficitar şi insuficienta pregătire pentru scris-citit. Şcolile tind să perceapă elevii care se confruntă cu aceste bariere ca fiind slab motivaţi, supuşi presiunii negative a părinţilor şi grupului, ca având o frecvenţă redusă la şcoală şi manifestând probleme comportamentale şi de control. Din aceste răspunsuri este clar că şcolile întâlnesc cele mai mari dificultăţi atunci când se confruntă cu bariere pe care le consideră externe şi cu mult în afara controlului şcolii – condiţiile de acasă şi din familia elevului care afectează abilitatea acestuia de a fi complet receptiv la oportunităţile educaţionale pe care le oferă şcoala. Bariere în învăţare în şcoli Elevii au puţine posibilităţi de a participa la activităţi de învăţare extracurriculare, mai ales la cele

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

care presupun cunoaşterea şi colaborarea cu elevi din alte comunităţi. Strategii eficiente :  Dezvoltarea unor legături în domeniul sportului sau în alte domenii, cum ar fii cluburile de teatru sau de muzică, cu alte şcoli şi comunităţi.  Dezvoltarea unor programe în afara sălii de clasă care includ vizite la galeriile de artă, teatre, evenimente sportive etc., care îmbogăţesc experienţele de învăţare ale copiilor şi le permit să participe la evenimente ce reunesc grupuri mari. Lipsa posibilităţilor de găsire a unui loc de muncă în localitate, care poate genera o nesiguranţă în alegerea disciplinelor şi în stabilirea planurilor de viitor. Strategii eficiente de remediere:  Sesiuni periodice de consiliere în carieră şi în alegerea disciplinelor de studiu la care să participe elevii şi familiile lor, pentru a valorifica sprijinul din partea familiei. Plasarea activităţilor de învăţare în contextul oportunităţilor de angajare, pentru a spori relevanţa acestor activităţi şi de a sensibiliza elevii şi familiile lor cu privire la oportunităţile existente. Condiţii climatice externe. Lungile perioade cu vreme rece sau ploioasă elevii să ajungă sau transformă şcoala într-un mediu inconfortabil sau chiar nesănătos. Strategii eficiente de remediere :  Planificarea „pregătirii pentru iarnă”, analiza problemelor care au apărut în anii trecuţi şi dezvoltarea unei strategii de rezolvare a acestora în cazul în care apar din nou. De exemplu, colectarea combustibilului pentru încălzire sau donaţii pentru asigurarea îmbrăcămintei şi încălţămintei pentru copiii din familii sărace.  Stabilirea unui program şi asigurarea resurselor necesare pentru ca elevii să poată studia acasă, dacă nu pot ajunge la şcoală  Organizarea cu ajutorul părinţilor a unui sistem de transport prin rotaţie care să preia copiii dimineaţa şi să îi aducă acasă la sfârşitul orelor. Perioade regulate în care elevii absentează de la şcoală, perioade care coincid cu ciclul sau perioadelor agricole, când întreaga familie migrează pentru lucrările teritoriale de sezon. Strategii eficiente de remediere:  Campanii de sensibilizare a părinţilor privind dificultăţile pe care le poate genera copiilor absentarea de la cursuri;  Lucrul cu familiile celor care migrează;  Uneori copiii călătoresc împreună cu restul familiei deoarece adulţilor le este greu să fie acasă la timp pentru a-i întâmpina când vin de la şcoală. Şcolile coordonează programe care să asigure îngrijirea şi supravegherea elevilor după orele de şcoală până când un adult poate să vină să îl ia;  Sarcini de studiu acasă pot fi eficiente în cazul elevilor mai mari înclinaţi spre studiu;  Portofolii de învăţare mobile, astfel încât elevii să se poată transfera de la o şcoală la alta pentru perioada respectivă din an. Îmbunătăţirile înregistrate în ceea ce priveşte frecvenţa sunt legate şi de percepţiile comunităţii:  Este necesar ca familiile să sprijine eforturile şcoli de a aduce elevii la şcoală în fiecare zi.  Este necesar ca şcolile să analizeze propriile structuri şi sisteme de combatere a frecvenţei slabe şi să le facă cunoscute în comunitate.

Modalităţi de comunicare profesor – elev Inv. Badea Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea „A comunica „inseamnă a fi impreună cu cineva,a impărtăşi ,a fi în comunicare de gând,de simţire ,de acţiune.Aceasta perspectivă de definire a comunicării admite o axiomă:comportamentului uman,în ansamblul său,îi este intrinsecă dimensiunea informationala,comunicarea.A comunica,in cazul cadrului didactic,inseamna cu mult mai mult decat a stapani cuvantul;omul scolii este obligat sa actoneze ca un profesionist al comunicarii. Comunicarea este un proces în care sunt angajaţi reciproc emiţători şi receptori.Spre deosebire de comunicare,informarea presupune circulaţia informaţiei doar de la emiţător spre receptor.Comunicarea

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

de tip educaţional presupune un proces interactiv în care educatorul este şi emiţător şi receptor,iar elevii sunt deopotrivă şi receptori şi emiţători de mesaje. Informarea poate fi forma de comunicare ierarhică ,prin care autoritatea exercită o presiune privilegiată asupra receptorilor.Educatorul care comunică cu elevii îşi asumă poziţia de relativă egalitate cu aceştia,schimbând mesaje reciproce. Activitatea de predare invăţare este un proces de interacţiune profesor-elev sau elev-profesor. De aceea se vorbeşte de un proces de comunicare cu doi poli.Pentru ca interacţiunea educator-elev să fie realmente eficace,este indespensabil ca intervenţiile omului şcolii să fie ajustate nivelului de îndrumare a elevului în sarcina de invăţare. Trebuie avut în vedere faptul că famila e primul cadru de socializare a elevilor.In interiorul ei aceştia realizează primele invăţături,stabilesc primele şi cele mai importante legături emoţionale şi se integrează normelor şi obiceiuriurilor grupului social şi cultural din care face parte.Şcolii i se cere să împartă munca educativă cu familia,completând ăi amplificând experienţele formative de dezvoltare. Problematica relaţiei profesor-elev se află în centrul preocupărilor în ştiinţele educaţiei. Dialogul şcolar constituie de fapt axa principală în jurul căreia gravitează întreaga problematică instructiv-educativă din şcoala contemporană. Dacă admitem că efectul acţiunii educative depinde de calitatea agenţilor, educator şi educat, cât şi de relaţia dintre ei; că sursele blocajului ţin în mare parte de relaţia profesor-elev(control aversiv subiectivism în apreciere, necunoaşterea personalităţii elevului sau a mediului său social, cultivarea la elevi a unor motivaţii negative, autoritarism, indiferenţă la succes, disciplină asigurată numai prin interdicţii şi solicitări, tranzacţii compromiţătoare, reacţii exclusiv punitive la eşec, încurajarea vedetismului şi multe altele), atunci vom putea acţiona în cunoştinţă de cauză în sensul prevenirii blocajelor şi, respectiv, al deblocării fluxului informaţional şi de influenţare formativă în relaţia profesor-elev. Bibliografie 1. Baban Adriana,Consiliere si orientare,Cluj Napoca,2001 2. V. Ghica ,Un posibil manual de dirigentie,Porto-Franco,Galati,1998

Bariere în calea participării copiilor la actul educaţional Prof. Garaliu Elena Şcoala cu clasele I-VIII „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea Un rol esenţial în autoreglarea societăţii il are educaţia. Procesul educaţional este un act de socializare ,de culturalizare ,de formare şi de dezvoltare a personalităţii, dus la indeplinire de echipa didactică, al cărui ideal il reprezintă dezvoltarea liberă integrală şi armonioasă a individualităţii umane ,formarea personalităţii autonome şi creative ,capabilă să asigure progresul societăţii până la cel mai inalt nivel de dezvoltare. Demersurile educaţionale vizând dezvoltarea personalităţii elevilor impun participarea activă, conştientă şi responsabilă a acestora in propria formare. Diferenţierea şi individualizarea demersului educativ trebuie să devină un scop şi un mijloc in acelaşi timp. Nu trebuie să uitam că diferenţele intre elevii „care reuşesc in viaă’ şi cei care nu „cunosc acelaşi succes”este dată nu atat de calităţi inascute ,cât de aptitudini. Abandonul Şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate licite, legale. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici,psihologici) şi externi (socioeconomici,socio-culturali)”. Abandonul şcolar este rezultanta unei combinaţii de cauze interne şi externe, de factori interni

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

şi factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată. Abandonul scolar are mai multe cauze si anume : -cauze psihologice ; -cauze sociale. CAUZE PSIHOLOGICE: • Imaturitatea şcolară • Instabilitatea psihoafectivă CAUZE SOCIALE : Educaţia copiilor proveniţi din familiile sărace este o problemă atât de natură educaţională, cât şi socio-economică. Cauzele pentru care aceşti copii întâmpină dificultăţi în parcurgerea procesului educaţional sunt în egală măsură legate de disfuncţiile existente în sistemul educaţional cât şi de problemele de natură socio-economică pornind de la imposibilitatea asigurării hranei zilnice corespunzătoare, a îmbrăcămintei şi încălţămintei adecvate fiecărui anotimp şi terminând cu cheltuielile care depăşesc cu mult posibilităţile materiale ale părinţilor. Conform studiilor de specialitate efectuate s-au identificat o serie de factori sociali care conduc la apariţia fenomenului de abandon şcolar. Asigurarea hranei zilnice : Imposibilitatea părinţilor de a asigura copiilor alimentaţia corespunzătoare favorizează insuccesul şcolar, conducând în cele mai multe cazuri la abandon. Copiii aflaţi într-o astfel de situaţie nu se pot concentra asupra lecţiilor din cauza subalimentaţiei. Prin implicaţiile pe care le poate avea o alimentaţie insuficientă şi neadecvată, actul educaţional în sine devine direct dependent de acest factor, putând creşte sau diminua. Lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei : Lipsa banilor pune în dificultate părinţii în sensul că nu pot asigura copiilor hainele şi încălţămintea pentru ca aceştia să poată merge la şcoală. Deşi s-au identificat mai multe surse de procurare a acestora cum ar fi ajutoare primite de la O.N.G.-uri, ajutoare de la vecini sau rude, magazine second-hand, majoritatea familiilor dispun doar de un schimb de haine pentru fiecare copil, în cazuri extreme copiii din aceeaşi familie fiind îmbrăcaţi pe rând în aceleaşi haine. Calitatea locuinţei : Calitatea locuinţei are o influenţă foarte mare asupra rezultatelor şcolare. Datorită lipsei spaţiului fizic, dotării precare, precum şi a lipsei utilităţilor, copiii nu dispun de condiţiile necesare studiului şi efectuării temelor. Din aceste motive rezultatele şcolare scad, acest fapt împlicând creşterea numărului cazurilor de insucces şi de abandon şcolar.

Înlăturarea şi depistarea barierelor în învăţare Ec. Nicolae Vasile Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Actuala abordare a conceptului de bariere în învăţare recunoaşte că există mulţi factori care împiedică învăţarea. O barieră în învăţare nu este o condiţie care caracterizează un individ precum condiţia sa socială, emoţională sau fizică, barierele fiind create de către sistemele sociale şi educaţionale care împiedică participarea deplină a individului în cadrul educaţiei de masă ca urmare a acestor condiţii. Este recunoscut faptul că aproape oricine se poate confrunta cu bariere în învăţare într-o anumită etapă a vieţii sale. În contextul modelului social, barierele de învăţare pot fi împărţite în două categorii:

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Bariere în calea participării unde învăţarea este împiedicată de factori structurali. Printre barierele obişnuite din calea participării se pot menţiona:  Sărăcia şi subdezvoltarea în condiţii de sărăcie, priorităţile tinerilor şi familiilor lor se axează pe satisfacerea nevoilor de bază. Participarea la educaţie, de multe ori dorită, este o prioritate situată pe planul doi în condiţiile în care aceste nevoi de bază nu sunt satisfăcute.  Serviciile de sprijin care nu comunică adecvat informaţii despre sprijinul care poate fi oferit familiilor şi care nu îndrumă suficient familiile în procesul de obţinere a acestui sprijin.  Şcoli slab pregătite unde lipsa de înţelegere a culturii, condiţiilor şi nevoilor individuale ale elevilor generează un etos al şcolii în care diversitatea elevilor nu este apreciată şi tratată cum se cuvine.  Implicarea necorespunzătoare a părinţilor şi comunităţilor care generează sisteme şcolare şi educaţionale în care nevoile comunităţii, dorinţele părinţilor şi interesul elevilor nu constituie aspecte esenţiale.  Disfuncţionalităţi în colaborarea între instituţii şi colaborarea de natură profesionistă între persoane care ar putea lucra împreună pentru a distruge barierele. Bariere în curriculum unde învăţarea este împiedicată de modul în care învăţarea este organizată şi prezentată. Printre barierele obişnuite se numără:  Un curriculum inflexibil care nu ţine cont de diferenţele dintre preferinţele şi stilurile de învăţare ale copiilor;  Un curriculum nediferenţiat care nu ţine cont de nevoile elevilor care nu se încadrează în „normă”;  Un curriculum lipsit de relevanţă ce nu oferă un conţinut care să aibă legătură cu viaţa şi cultura elevului;  Un curriculum prezentat într-o limbă care nu este prima limbă a elevului.  Materialele şi echipamentele insuficiente pentru desfăşurarea lecţiei.  Mecanismele folosite pentru evaluarea competenţelor. Factori socio-economici sunt de multe ori menţionaţi drept bariere între sărăcie şi performanţele educaţionale. Alţi factori sunt:  Istoria educaţională a familiei Elevi cu părinţi care au finalizat un nivel superior educaţiei elementare tind să manifeste atitudini pozitive faţă de şcoală şi sunt mai înclinaţi să-şi dorească să-şi continue educaţia. Mulţi părinţi cu venituri mici sunt ei înşişi elevi marginalizaţi şi nu văd ce ar putea ei sau familiile lor câştiga din educaţie sau cu ce ar putea contribui la acest proces. Localizarea geografică Elevii care trăiesc în zone urbane sunt mai înclinaţi să manifeste atitudini pozitive faţă de şcoală decât elevii care trăiesc în afara zonelor orăşeneşti. La baza acestei tendinţe stau deosebirile dintre mediul urban şi rural, cu un număr insuficient de centre de învăţare în zonele rurale, situaţie care are un impact negativ asupra procesului de învăţare. Administraţia Regulamentele şi practicile şcolare pot pune probleme familiilor organizate, de exemplu, faptul că înregistrarea copiilor sau asistarea copiilor la lecţii se bazează pe nivelul de pregătire al părinţilor. Nu este nici o surpriză că barierele în calea participării sunt de puţine ori înlăturate prin simpla creştere a sumei acordată şcolarilor. Este necesar ca resursele să fie orientate şi spre elaborarea şi implementarea unor iniţiative care să asiste şi să susţină implicarea elevului în procesul de învăţare şi să faciliteze schimbarea atitudinilor elevului în procesul de învăţare şi să faciliteze schimbarea atitudinilor elevului, familiei şi comunităţii faţă de educaţie. Exemple de iniţiative:  Implicarea în acţiuni împreună cu familii din comunităţi marginalizate;  Comunicarea unor informaţii detaliate privind sprijinul care poate fi oferit familiilor;  Îndrumarea familiilor în procesul de obţinere a sprijinului disponibil;  Asistarea familiilor în elaborarea şi implementarea unor planuri privind educaţia copiilor lor;  Sprijinirea familiilor pe măsură ce acestea câştigă încredere în capacitatea lor atât de a obţine beneficii din procesul educaţional, cât şi de a contribui la acesta.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Rolul familiei în integrarea copiilor cu CES Inst. Becheru Cosmin Școala cu clasele I-VIII Dăești Vâlcea Ca fiinţă socială, omul este dependent de ceilalţi oameni. Această dependenţă înseamnă, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica şi coopera. Acest lucru dă naştere la sentimentul de apartenenţă şi solidaritate umană, precum şi la sentimentul de securitate al individului. Din categoria copiilor cu CES fac parte atât copiii cu deficienţe propriu-zise la care, cerinţele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cât şi copiii fara deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadapatare la exigenţele şcolii. Din prima categorie fac parte :  copiii cu deficienţe senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii ;  copiii cu deficienţe mintale ;  copiii cu tulburări afective (emotionale) ;  copiii cu handicap asociat. Identificarea şi evaluarea corectă a copiilor cu cerinţe educative speciale este piatra de hotar care poate determina evoluţia in timp a dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor şi ea trebuie facută numai de serviciile specializate pentru o corecta orientare şcolară şi o recomandare calificată asupra intervenţiilor de care ar putea beneficia copilul pentru realizarea deziteratului „egalizarea şanselor tuturor copiilor”. Identificarea cerinţelor educative speciale şi interventia de sprijin, au ca scop final evitarea insucceselor şcolare care pot avea influenţe nefaste in dezvoltarea armonioasă a personalităţii. Eficienţa procesului de invăţământ presupune raportarea randamentului (a performanţelor scolare) la solicitările obiective. Succesul sau insuccesul şcolar presupune raportarea concomitentă atât la exigenţele externe, cât şi la posibilităţile interne ale elevului. Nuanţarea este impusă de diferenţele care există intre elevi in ceea ce priveşte posibilităţile lor interne de a râspunde la solicitările externe. Succesul sau insuccesul imbracă forme concrete de manifestare, diferite de la o situaţie la alta, diferite de la un elev la altul. Insuccesul şcolar poate fi de doua categorii :  insuccesul generalizat – in cazul elevilor care intâmpină dificultăţi de adaptare la viaţa şcolară şi care nu fac faţă baremurilor minime la majoritatea obiectivelor;  insuccesul particular – in cazul elevilor care intâmpină greutăţi la unele obiective de invaţămant sau pentru o anumită perioadă de timp. Recunoscând faptul că orice proces de readaptare a unei persoane handicapate ar trebui să ţină cont de măsurile care favorizează autonomia sa personală şi/sau asigura independenţa sa economică şi integrarea sa socială cea mai completă posibil, trebuie incluse şi dezvoltate de programe de readaptare, măsuri individuale şi colective care să favorizeze independenţa personală, care să-i permită de a duce o viaţă cât mai normală şi completă posibil, ceea ce include dreptul de a fi diferit. O readaptare totala presupune un ansamblu de măsuri fundamentale şi complementare, dispoziţii, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic si psihologic. Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor handicapate şi să favorizeze, pe cât posibil, participarea lor la viaţa civilă. In cazul in care persoanele handicapate nu sunt in măsură de a-şi exercita in mod deplin drepturile lor de cetăţeni, trebuie să fie ajutate de a participa cât mai mult posibil la viaţa civilă, asigurându-le ajutorul adecvat şi luând măsurile necesare. Bibliografie 1. Albu, A., Albu, C., „Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic”, Iasi, Polirom, 2000;

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Rolul comunităţii în reuşita educaţiei incluzive Prof. Becheru Ramona Florentina Școala cu clasele I-VIII Șirineasa

Motto: „Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se mişcă în armonie cu minţile elevilor săi, trăind împreună dificultăţile şi victoriile intelectuale deopotrivă.” (J. Dewey) Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci un loc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat principala sursă de informaţii pentru o anumită disciplină, într-un anumit domeniu, o autoritate de necontestat. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce dramatic, el devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri a cunoştinţelor”, veritabile “experienţe de învăţare”, provocând elevii să descopere şi să aplice în practică noile cunoştinţe dobândite. Acest lucru se poate realiza însă doar într-o şcoală incluzivă, cea care poate răspunde unei diversităţi mari de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca fiind la fel de importanţi. Realităţile ce ne înconjoară, precum şi noile schimbări ale lumii contemporane, sociale, au impus, la rândul lor, ample schimbări în proiectarea şi implementarea politicilor şi strategiilor educaţionale din majoritatea statelor lumii. În aceste condiţii problematica incluziunii/integrării şcolare a copiilor cu cerinţe educative speciale sau provenind din medii socioculturale precare (cazul rromilor) a devenit un domeniu prioritar de acţiune şi pentru specialiştii din sistemul nostru de învăţământ, în contextul promovării principiilor educaţiei pentru toţi şi al normalizării vieţii persoanelor cu cerinţe speciale. Incluziunea se referă la educaţia şcolară a tuturor copiilor şi tinerilor, conform conceptului „şcolii pentru toţi”. În Declaraţia Conferinţei UNESCO de la Salamanca din 1994 se spune că: “Şcolile obişnuite cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, care crează comunităţi prioritoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă forme de educaţie pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ”. Altfel spus, şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, ameliorarea calităţii procesului de predare – învăţare, evaluarea permanentă şi formativă a elevilor, precum şi parteneriatul educaţional, iar educaţia incluzivă se referă în esenţă la înlăturarea tuturor barierelor în învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili la excludere şi marginalizare la activitatea de învăţare. „Şcoala pentru toţi” reprezintă dezideratul maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele fizice, socioculturale, lingvistice, religioase şi psihologice existente între copii/elevi, misiunea şcolii fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate. În acest sens educaţia pentru toţi a fost definită ca un proces ce presupune accesul la educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii, fiind identificate două obiective generale: -asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiti sunt ei şi cât se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea devenind normal. Participarea presupune în primul rând accesul şi apoi identificarea modalităţilor prin care fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de ajunge fizic la influenţele educative ale unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra în şcoală şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia; - calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale conţinuturilor învăţării, cât şi calităţi ale agenţilor educaţionali, care să sprijine învăţarea tuturor categoriilor de elevi, să asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi efectiv. Noţiunea de incluziune este foarte complexă, mai largă decât cea de adaptare şi integrare socială.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Aceasta presupune toţi copiii care au nevoie de o pedagogie specială - aceia care au dificultăţi şcolare, un handicap, o boală, tulburări de limbaj, copii precoce, copii de rromi, copii cu performanţe intelectuale deosebite, copii aparţinând altor naţii… să fie incluşi în cadrul şcolii. În vederea creării condiţiilor optime pentru dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale este necesar ca şcoala, familia şi comunitatea să preia responsabilitatea diferitelor atribuţii pe parcursul stadiilor de dezvoltare a copiilor. O cooperare bazată pe încredere asigură integrarea lor socială. Rolul părinţilor ca experţi ar trebui recunoscut şi utilizat. Comunitatea poate reprezenta o legătura foarte importantă în acordarea sprijinului între şcoală şi familie. Resursele pot fi utilizate mult mai eficient în cadrul unei cooperări bazate pe încredere. Bibliografie 1. Gherguţ, Alois – Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2005 2. Gherguţ, Alois – Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2001 3. Ungureanu, Dorel – Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000

Bunele practici - Premiza educaţiei de calitate Ed. Fundeanu Veronica, Ed. Dobre Eugenia Grădinița cu Program Prelungit Feteşti Ialomiţa OBIECTIVE: a) Diseminarea bunelor practici privind implicarea tehnologiei informaţiei în viaţa şcolii; b) Popularizarea strategiilor moderne utilizate în activitatea didactică Tratarea perceperilor motrice a stat în centrul preocupărilor mele şi a constituit tematica pentru parteneriatul educaţional MICI DAR VOINICI. Prin acest proiect am urmărit conştientizarea de către părinţi a importanţei sportului şi a jocurilor de mişcare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Totodată am urmărit şi implicarea adulţilor în activităţi sportive şi crearea unei strânse legături între copii-părinţicadre didactice. Acest parteneriat se derulează în două etape fiind implicaţi preşcolari, şcolari clasa întâi(G.S.I.A.Feteşti-Şcoala generală Aurel Vlaicu Feteşti). MICI DAR VOINICI a fost şi este un proiect valoros în desfăşurarea lui. Acţiunile au fost bine planificate, proiectul îl descoperii pe parcurs, o dată cu apariţia copiilor în sală, entuziasmul lor deconcentrat , seriozitatea cu care se impun cerinţele, bucuria reuşitelor, tristeţea nereuşitelor dau un farme deosebit acţiunii. Felul în care au fost gândite acţiunile, implicarea părinţilor şi a educatorilor deopotrivă, entuziasmul acestora îl întrece a demonstrat încă o dată dacă mai era nevoie cât de generos este sportul. Condiţiile precare în care a trebuit să se desfăşoare acest proiect au pus mai mult în valoare eforturile mari pe care le-am făcut – fiind iniţiatorul proiectului, am făcut ca accţiunea să fie dusă la bun sfârşit aşa cum a fost gândit. Activităţile realizate împreună cu preşcolarii, elevii clasei întâi şi a II-a au presupus colaborarea şi cooperarea cu partenerii de joc, armonizarea intereselor ce motivează activitatea, eforturile personale cu cele ale colectivului. Întrecerea sportivă le-a mobilizat forţele şi i-a stimulat. Cele mai multe jocuri s-au desfăşurat pe baza de întrecere şi sub formă de ştafetă. Uneori au luat forma parcursurilor aplicative sau a parcursurilor cu obstacole. În competiţia traseelor aplicative au alternat elemente dinamice cu cele de orientare în spaţiu, schimbarea de direcţie de deplasare. Au fost atractive prin ineditul lor şi prin starea de emulaţie pe care au dezvoltat-o. Totodată au cuprins mişcări antrenante care s-au consolidat şi perfecţionat prin repetare. Cea mai eficientă formă de angrenare în efort a fost întrecerea sub formă de ştafetă. Pentru că elevii au fost puşi în situaţia de a executa rapid anumite acţiuni în condiţii dificile au fost solicitate şi totodată dezvoltate pe lângă calităţile fizice şi unele calităţi morale şi caracteriale: voinţa, dârzenia, hotărârea, prezenţa de spirit, stăpînirea de sine. Rolul cadrelor didactice implicate în proiect a fost deosebit de important. În permanent s-a urmărit desfăşurarea jocului pentru a se observa corectitudinea execuţiei elevilor şi

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

respectarea regulilor, depistarea greşelilor tipice de execuţie, observarea comportării şi particularităţilor de manifestare ale elevilor. S-a avut în vedere participarea activă a elevilor şi exteriorizarea sentimentelor, fără a depăşii anumite limite. Tipurile de mişcare practicate la fiecare activitate desfăşurată în sala de sport a şcolii sau pe terenul de sport au favorizat dezvoltarea deprinderilor motrice de bază sau specifice a calităţilor motrice, precum şi a însuşirilor şi deprinderilor moral-volutive. În cadrul lor s-au format şi dezvoltat deprinderile motrice utilitare şi de bază:mers, alergări, sărituri, aruncări şi prinderi, fiind favorizate, în acelaşi timp dezvoltarea unor calităţi fizice ca: viteză, forţă şi îndemânarea. Activitatea sportivă sa desfăşurat în aer liber pe mai multe ateliere de lucru, dar şi un număr mare de materiale sportive achiziţionate în urma derulării parteneriatului. Fiecare copil a participat în întrecere cu bicicleta proprie atingînd astfel mai multe obiective pe termen scurt: dezvoltarea deprinderii de conducere a bicicletei, educarea calităţii motrice, îndemânare de echilibru pe două roţi, conducerea bicicletei printre jaloane, întrecerea directă cu un alt copil, stimularea dorinţei de a învinge, iar pe termen lung, implicarea părinţilor în a petrece mai mult timp liber cu copiii în parc pentru a se plimba cu bicicleta. Atât în minibaschet cât şi în fotbal copiii au fost motivaţi în a rezolva structura de joc sportiv cât mai corect (de a arunca/şuta mingea la coş/poartă) de a rămâne în competiţie cît mai mult timp. Proiectul ,,MICI DAR VOINICI” - aduce prin tematicile derulate un suflu proaspăt, o stare de bine atât copiilor cât şi cadrelor didactice şi părinţilor participanţi activi al acestui proiect. Prin calitatea conţinutului s-a reuşit ca fiecare copil să înveţe noţiunea de ,,egalitate” de timp liber, de mişcare, să se simtă important şi respectat, tratat cu seriozitate, simpatie, învăţând astfel mai uşor regulile grupului. Pornesc de la realitatea că nu satisfacem noi grădiniţa, ca instituţie, cât şi familia, nevoia de mişcare a copilului, precum şi insuficientul sprijin acordat copilului pentru înlăturarea unor deficienţe. Jocul de efort fizic mai intens poate fi alternat cu un joc mai puţin dinamic prin care să se readucă starea fiziologică la cea normală. Multe jocuri, mai ales cele cu împărţirea pe echipe, se termină conform regulilor fie după fiecare jucător şi-a îndeplinit sarcina în joc, fie la consumarea timpului fixat. Din punct de vedere al educaţiei fizice eu consider că nu există nici un mijloc care să dezvolte atât de bine calităţile copiilor şi care să capteze atenţia într-un mod atât de total, dăruindu-se cu toată puterea pentru câştigarea punctului propriu sau pentru triumful echipei proprii.

Caracteristici ale gândirii școlarului mic Prof. Tudoran Ana-Maria Casa Corpului Didactic Valcea Intrarea în şcoală este o perioadă apreciată de unii autori ca fiind sfârşitul copilăriei şi un început primar al pubertăţii. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea şcolară şi de învăţare. În jurul vârstei de 6-7 ani, în viaţa copilului se petrece un eveniment cu totul deosebit, acela al intrării în şcoală. Întreaga sa dezvoltare fizică şi psihică va fi influenţată de acest nou factor. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Paralel cu acest proces, copilul face achiziţii importante – deprinderile de scris-citit, care devin condiţia şi instrumentul însuşirii celorlalte achiziţii. Învăţarea şcolară se deosebeşte în mod radical de toate actele de învăţare de până acum, atât prin conţinut cât şi prin cadrul şi modul de desfăşurare. Volumul, calitatea şi diversitatea conţinuturilor învăţării de dincolo de 7 ani, hotărăsc, în societatea contemporană, viitorul fiecăruia, locul lui în comunitatea umană. De aceea eforturile societăţii şi ale indivizilor sunt direcţionate spre reuşite şi succes spre integrare şcolară optimă. Acest nou context, şcoala, influenţează puternic întreaga dezvoltare psihică a copilului şi-i dă un relief specific. Este important să relevăm dominantele, în profilul de dezvoltare a şcolarului mic pentru a putea diferenţia acest stadiu de cele anterioare şi a reuşi să înţelegem mai bine locul şi contribuţia sa la dezvoltarea de ansamblu a fiinţei umane. Iată care sunt aceste dominanţe:

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• învăţarea şcolară devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihică şi exercită influenţe hotărâtoare pentru toate transformările din cursul acestui stadiu; • se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea, şcoala integrându-l pe copil în aria inteligibilului, raţionalului, rigorilor cunoaşterii; • se formează deprinderile de bază pentru scris-citit şi socotit care-i asigură accesul la conţinuturi din ce în ce mai ample de învăţare; • creşte caracterul voluntar şi conştient al tuturor manifestărilor psihocomportamentale; • se însuşesc statutul şi rolurile de elev şi se adaugă noi dimensiuni identităţii de sine; • către sfârşitul stadiului se împlinesc atributele copilăriei şi se realizează un bun echilibru cu ambianţa. Intrarea copilului în şcoală, contactul cu specificul activităţii şcolare creează condiţii noi favorizante pentru dezvoltarea gândirii copilului determinând un proces important în cunoaşterea lumii înconjurătoare. Copilul îşi însuşeşte pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunoştinţe, dezvoltându-şi concomitent modalităţi noi de înţelegere. Astfel se dezvoltă o serie de calităţi ale cunoaşterii cum ar fi: observarea atentă, atenţia, exprimarea în mod desfăşurat a ideilor, imaginaţia. Dezvoltarea gândirii este condiţionată şi strâns legată de dezvoltarea limbajului, dar şi de dezvoltarea experienţei cognitive directe – senzaţii, percepţii, reprezentări. Învăţarea sris-cititului este considerată deschizătoarea tuturor drumurilor elevului către informaţie şi cunoaştere. Toate aceste achiziţii fac să deosebească semnificativ elevul de 10-11 ani faţă de cel de 6-7 ani prin modul de gândire, exprimare, învăţare, limbaj, rezolvare de probleme. J. Piaget susţine că între 7-11 ani copilul se află în perioada operaţiilor concrete. Aceasta înseamnă că el începe să înţeleagă principiile logicii atâta timp cât ele se referă la concretul obiectelor şi fenomenelor. La această vârstă copilul, aplicând regulile acestui tip de gândire, poate să desprindă trăsăturile caracteristici, definitorii ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor sau situaţiilor. Legat de această caracteristică gândirea copilului şcolar capătă o calitate nouă, reciprocitatea. În această perioadă copiii încep să clasifice, să includă obiectele după anumite însuşiri esenţiale în categorii şi clase (baza formării noţiunilor). Includerea în clase mai relevă şi ideea că un anumit obiect sau persoană pot aparţine cel mult unei clase. Altă caracteristică a cogniţiei şcolarului mic o constituie posibilitatea creării de serii – aranjarea în serie a obiectelor în funcţie de mărime, grosime, culoare etc. Gândirea prezintă în acest stadiu o schimbare fundamentală şi anume: se trece de la gândirea preoperatorie a preşcolarului la gândirea operatorie. Adică acţiunile mentale se desprind de conţinuturile informaţionale particulare, se generalizează, se transferă cu uşurinţă la noi conţinuturi şi se automatizează transformându-se în operaţii. Astfel, şcolarul mic, îşi formează şi utilizează cu succes operaţii generale ale gândirii (analiză, comparaţie, clasificare, etc.) dar şi cele speciale implicate în însuşirea cunoştinţelor şcolare, aşa cum sunt operaţiile aritmetice. Operaţiile sunt concrete. A altă caracteristică a gândirii şcolarului mic este faptul că ea rămâne legată încă de concret şi vorbim astfel de o gândire a operaţiilor concrete. Accesul la o operaţie nouă sau noţiune nouă este condiţionat de percepţii şi reprezentări care oferă informaţia directă despre obiectele reale şi apoi aceasta va fi transformată şi prelucrată complex prin operaţii deja dobândite. Această gândire care devine operatorie dobândeşte şi reversibilitate, dar este vorba de o formă simplă a acesteia, adică elevii pot aplica de exemplu, o operaţie de adunare şi apoi să facă una de scădere, consolidându-le şi verificându-le reciproc. Totodată gândirea şcolarului mic îşi subordonează percepţia, nu mai este condusă de aceasta şi dobândeşte caracter raţional: copilul nu se mai mulţumeşte să facă doar afirmaţii ci caută argumente pentru a le susţine, este sensibil la erori şi contradicţii, vrea să controleze felul în care a rezolvat problemele, etc. Unităţile cognitive cu care lucrează gândirea şcolarului mic sunt la început noţiunile empirice dar apoi în şcoală se însuşesc cele ştiinţifice elementare. Gândirea devine cauzală. Raţionamentul care domină în gândirea şcolarului este cel inductiv dar care dobândeşte rigoare.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Gândirea şcolarului mic devine cauzală adică este aptă să surprindă şi să înţeleagă numeroase relaţii cauzale relativ simple. Gândirea şcolarului mic devine operatorie, este reversibilă şi reglată de o logică implicită, foloseşte raţionamente inductive adevărate, devine cauzală pentru relaţii mai simple. Bibliografie • Doise, Wilhelm - Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 1999; • Golu, P. ; Golu, I. - Psihologie educaţională, Ed. Mirton, Bucureşti, 2003; • Gliga, L., Liga, L. - Standarde profesionale pentru profesia didactică, Ed. Polsim, Bucureşti, 2002.

Câteva aspecte privind tradiţiile la rromi Prof. Tudor Nicu Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Nuci Râmnicu Vâlcea Copilul Copilul, la rromi, este văzut ca un dar ceresc, de aceea rromii fac mulţi copii. O casă fără copii este o ruşine pentru rromi. Când o femeie rămâne însărcinată, zvonul se duce repede, femeile anunţânduse una pe alta şi se strâng toate în jurul gravidei; dacă este iarnă se adună în jurul focului din casa sau cortul gravidei, dacă-i vară, se strâng în faţa casei. Apoi soacra se duce la biserică şi ia apă sfinţită şi stropeşte cu ea pe bărbaţii din fiecare cort/casă. Atunci când durerile naşterii o apucă pe gravidă, aceasta este luată de femeile bătrâne de braţ şi o pun să sară peste o copaie mare de spălat rufe. Când durerile se înteţesc, femeile tinere şi bătrâne încep să bată din palme şi fac gălăgie mare, făcând ca gravida să nască mai mult de frică şi rugându-se la Sfânta Maria să o ajute. Bărbaţii n-au voie să intevină, căci se spune că nu vor mai avea noroc. Când copilul se naşte toată şatra se bucură. Femeile bătrâne strigă: ,,Ćhav, Ćhav, Ćhav!” sau ,,Ćhej, Ćhej, Ćhej!” (,,Băiat, Băiat, Băiat!” sau ,,Fată, Fată, Fată!” ,,Dăm de băut şi de mâncat!”). Bărbaţii îl saltă pe braţe pe tatăl copilului, bat din palme şi pleacă la cârciumă, ca să dea de băut. Soacra mare se duce la biserică să ia apă sfinţită cu care stropeşte corturile/casele şătrarilor, căruţele şi caii acestora, apoi le toarnă apă sfinţită şătrarilor ca să se spele pe mâini şi pe faţă, pentru ca leuza să nu-i spurce. Dacă mama soacră nu se duce la biserică să ia apă sfinţită, toată ziua nimeni nu mănâncă nimic şi nu pune apă la fiert în oală,deci nu se găteşte, nu se mănâncă, toţi strigând către soacra aceea: ,,Fă, du-te la biserică să iei apă, că ne spurci şatra!”. Stropirea se face cu un buchet de busuioc. După ce copilul a fost născut, i se taie buricul cu un cuţitaş făcut dintr-un bănuţ de argint. Acest lucru îl face moaşa, care trebuie să aducă daruri pentru copil şi pentru mama copilului. Copilul este înfăşat de naşă în scutece şi dat mamei lui la alăptat. Tot acum i se face copilului un ,,Baier” de mama soacră şi moaşă ,,Baierul” este o bucată de strambă roşie (culoarea este roşie pentru ca pruncul să nu fie deocheat), în această bucată de stambă în formă de pătrăţel cam de 10 cm, se pune un bănuţ de argint (argintul este aducător de noroc şi fereşte pe cel mic de rele), o cruciuliţă din argint, tămâie ca să fugă Diavolul din preajma copilaşului, pir, pin, vărsat de drac şi se coase sub formă de bănuţ, această formă fiind dată de bănuţul de argint. Se leagă acest baier de o sforicică roşie şi se pune la gâtul copilului. Copilul poartă acest baier până la vârsta de 4 ani, apoi mama lui ia acest baier de la gâtul copilului şi-l păstrează în casă până când fata sau băiatul se casătoresc. După însurătoare/măritiş fata/băiatul trebuie să-şi păstreze acest baier în casa lor, pentru că acesta este considerat ca purtător de noroc în casă. Botezul se face după şase săptămâni. Naşii sunt la rândul lor, rude apropiate, soră, frate, unchi sau veri după cum se doreşte... Cine botează trebuie să-i dea copilului, dacă-i fată: stambă roşie înflorată 100 m şi un galben mare, dacă-i băiat să-i dea 5 (mahmudele) galbeni mari şi să-i facă cadou un ciocan şi o nicovală. Dar tatăl copilului născut trebuie să-i dea naşului un costum de haine şi naşei trebuie să-i dea bani sau materiale să-şi facă o fustă lungă şi creaţă, un şorţ şi o cămaşă, să-i cumpere şi un batic; mai

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

trebuie să-i aducă naşului şi un curcan şi o burtă de porc umplută cu pecie (,,rânză”). Aceasta se numeşte ,,Govie”; ea se face la zile mari: de Paşti sau de Crăciun. Această vizită se face la naş. Tradiţii referitoare la căsătorie Logodna Mireasa este aleasă încă din pruncie, din scutece, sau de la 2-3 ani se organizează o petrecere mare, se bea, se mănâncă şi se dansează, astfel rromii ştiu cu toţii că aceasta este viitoarea mireasă a lui cutare, prin urmare, nimeni nu intervine în acest târg; importantă în această alegere este doar înţelegerea între cuscri. Fetiţa este urmărită de către cei care au logodit-o, iar dacă există inconvenienţe se adună rromii, ca să se ştie că logodna a fost ruptă. Dacă nu intervine nimic ca să rupă această logodnă, viitorii socri ai fetei vin de sărbători şi petrec cu viitorii cuscri şi aduc daruri pentru cea care va fi nora lor: îi aduc cercei, lanţ şi brăţări de aur, câte un galben mare (de Paşti sau de Crăciun) sau hăinuţe. Până la căsătorie, deşi se ştie că fata lui cutare va lua pe cutare băiat, aceştia nu se întâlnesc pe furiş să se sărute sau să meargă împreună la film sau în oraş. Nunta Când s-a hotărât nunta, părinţii băiatului vin cu toţi galbenii lor şi cu o sticlă de vin roşu legată la gât cu o fundă roşie. Rromii strigă: ,,Aven, mo, baro foro!” (,,Veniţi mă, mare târg!”). părinţii băiatului îşi arată averea în faţa părinţilor fetei şi dacă aceştia sunt de acord, atunci cuscrii (bărbaţii) îşi schimbă pălăriile şi cele două cuscre îşi schimbă baticele între ele. Apoi se scot ţipete de bucurie şi este adusă băutură şi mănâncare pentru nuntaşi. Există un jurământ de căsătorie tipic rrom. În faţa celor doi tineri sunt puse o nicovală şi un ciocan şi pe ele se aşază o bucată de slănină pe care se pune sare şi o bucată de pâine. Băiatul ia sarea şi slănina de pe nicovală şi ciocan, o aşază pe fată pe genunchii săi, îi dă să guste din pâine şi din slănină, jurânduşi credinţă unul altuia. După acest jurământ de căsătorie, urmează noaptea nunţii. Se pune mare preţ pe virginătatea miresei. Fata, când se trezeşte de dimineaţă, este îmbrăcată femeie de către soacra ei şi de către femeile bătrâne, i se împleteşte părul în două cozi, femeia având coada împletită în aşa fel încât urechea să se vadă în împletitura de păr; i se pun în coadă panglici roşii pe care sunt înşiraţi bănuţi de argint şi pe cap i se pune un batic, semn că femeia este măritată. Obiceiuri de Crăciun Când se apropie sărbătorile de Crăciun, fiecare şătrar trebuie să aibă un porc de tăiat; cel care nu are porc este de râsul celorlalţi, aşa că nu există casă de rromi fără porc. Se taie porcul la gât, copiii familiei suindu-se pe porc; gazda ia sânge de la porc şi mânjeşte cu el copiii ce se află în curte la sacrificarea animalului. După ce copiii au fost mânjiţi cu sânge de porc, se dau jos de pe porc şi porcul se pârleşte cu paie sau lemne uscate, apoi se spală cu apă călduţă şi se râcâie bine cu un cuţit; se pune apoi o pătură peste el şi se lasă acoperit 20 de minute; apoi porcul se aşază cu picioarele în sus, se taie piciorul drept, apoi cel stâng, apoi se aşează porcul pe burtă şi se face un semn de cruce pe capul porcului, această cruce fiind semnul sfinţeniei. După toate acestea se taie din urechile porcului şi coada porcului şi se împarte la copii. Din urechi şi din coadă mănâncă şi gazda. Gazda pune în tigaie untură de la prapurele porcului şi pecie şi se face friptură, care se mănâncă cu mămăliguţă caldă, usturoi şi murături. Gazda mai cheamă la masă şi pe rudele ei, aceasta fiind pomana porcului, toţi care mănâncă din carnea porcului urând de bine gazdei: ,,Te trais mo, te trais, te has les satevesto” (,,Să trăieşti mă, să trăieşti, să-l mănânci sănătos!”). Femeile fac cârnaţi şi caltaboşi. Cea mai importantă este ,,rânza” porcului, care este burta porcului. Ea este umplută cu carne, sare usturoi, mirodenii, apoi se pune la afumat şi se consumă de Sfânta Marie Mică (8 septembrie) sau chiar de Crăciun şi Anul Nou. Când se taie rânza, pentru rromi este mare sărbătoare. Intestinul gros, numit ,,bândăreţul” este umplut cu pecie, usturoi, mirodenii şi se pune la afumat. Se consumă la Lăsatul Secului sau chiar de Paşti. Tot din porc se scoate spetia porcului pe care ei o numesc ,,bekt”. Se lasă spetia întreagă şi se dă cu multă sare, apoi se pune la afumat; se consumă de Crăciun, de Sfânta Marie sau când le vin rude în vizită. Slănina cu şoriciul pe ea se pune la afumat. Se consumă la prăjit sau ca atare cu sare şi usturoi, fiind afumată rezistă tot timpul anului.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Cerinţe educaţionale speciale - delimitări conceptuale Prof. Corbeanu Maria-Roxana Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea CERINŢE EDUCATIONALE SPECIALE (CES) desemnează necesităţi care solicită o educaţie adaptată particularităţilor individuale şi / sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare. CES desemnează un „continuum” al problemelor speciale în educaţie, de la deficienţele grave şi profunde la dificultăţile/tulburările uşoare de învăţare. CES înseamnă: Copii cu:  dificultăţi (dizabilităţi) de învăţare;  întârziere mintală / dificultăţi severe de învăţare;  tulburări (dezordini) de limbaj;  dizabilităţi fizice / motorii;  deficienţe vizuale;  deficienţe auditive;  tulburări emoţionale şi de comportament (UNESCO, 1995);  Copii supradotaţi  Deficienţa (engl. „impairment”, fr. „deficience”) = absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcţii (anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident etc., dar şi a unor condiţii negative din mediul de creştere şi dezvoltare a unui copil, cu deosebire carenţe afective. Există o tendinţă pronunţată de a actualiza şi relativiza semnificaţia deficienţei, ca de pildă în definiţia americană a deficienţei / întârzierii mintale (1992).  Dizabilitatea (incapacitatea) (engl. “disability”, fr. “incapacité”) însumează un număr de limitări funcţionale ( ce pot fi întâlnite la orice populaţie, a oricărei ţări din lume ). Dizabilităţile pot fi cauzate de deficienţe (fizice, senzoriale sau inteleczuale), de condiţii de sănătate (boli mintale / neuropsihice) sau de mediu. Aceste disfuncţionalităţi, condiţii sau boli pot fi permanente ori temporare, reversibile sau ireversibile, progresive ori regresive.  Handicapul – dezavantajul social rezultat din pierderea sau limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia. Handicapul descrie “întâlnirea” (interacţiunea) dintre persoana cu dizabilitate şi mediu. Sensul actual al acestui termen este de a concentra atenţia asupra disfuncţionalităţilor (deficienţelor) din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate, ca de pildă informaţiile, comunicarea şi educaţia, care împiedică persoanele cu dizabilităţi să participe în condiţii de egalitate (Regulile standard, 1993). Copiii supradotaţi • Răspândesc prin munca lor inspiraţie, credinţa în efortul lor creator, dorinţa de a face bine în lume. • Au vârsta mentală mai mare decât cea cronologică. • Au aspiraţii mereu mai înalte, participă la o lucrare interioară, neîntreruptă, de a se dezvolta şi a înainta în cunoaştere. • Sunt ei înşişi învăţăcei, dar în curând maeştri. • Ridică probleme şi întrebări vitale pe care le formulează clar şi precis. • Culeg şi evaluează informaţii relevante folosind abstracţii pentru a le interpreta. EDUCAŢIA (ŞCOALA) INCLUZIVĂ înseamnă extinderea scopului (şi a organizării) şcolii obişnuite pentru a putea răspunde unei mari diversităţi de copii – în speţă, copiilor marginalizaţi, defavorizaţi şi / sau excluşi de la educaţie.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Expresia relevă o concepţie ecologică şi interactivă asupra dificultăţilor de învăţare şi evidenţiază faptul că schimbările organizaţionale şi metodologice realizate în şcoli ca reacţie la dificultăţile de învăţare ale unor copii pot conduce la ameliorarea predării – învăţării pentru toţi elevii. “In Declaratia de la Salamanca se spune ca scoala obisnuita, cu orientare incluziva, reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creeaza comunitati primitoare, construiesc o societate incluziva si ofera educatie pentru toti.” Educaţia incluzivă apare,astfel,ca fiind un răspuns complex pe care pedagogía îl oferă şcolii care aspiră să realizeze o unitate în diversitate. Bibliografie  Constantin Cucoş,Pedagogie,Editura Polirom,Iaşi,2006  Ion T. Radu,Liliana Ezechil,Didactica.Teoria instruirii,Editura Paralela 45,Piteşti,2006  Curs de formare Educaţie incluzivă,3-6 II 2010,Rm.Vâlcea

Şcoala şi Biserica Prof. Oprescu Daniel Liceul Teoretic Băile Govora Vâlcea Oprescu Irina Şcoala cu clasele I-VIII Take Ionescu Râmnicu Vâlcea A modela fiinţa copilului după prescripţiile religioase începe cu botezul administrat la vârsta legiuită de Biserică. Botezul fiind o Taină care ne descătuşează de consecinţele păcatului originar, constituie fondul cel mai fericit pe care urmează să se edifice sufletul copilului. Starea de puritate şi deschiderea către Dumnezeu favorizează hotăritor o grefare organică a educaţiei religioase pe structura infantilă. Educaţia religioasă, însă, devine obligatorie şi posibilă în faza de creştere a copilului, când începe să-şi reprezinte conştient realitatea în care trăieşte. Să nu ne facem, însă iluzii că acest moment contrabalansează starea de stăpânire a instinctelor şi de exprimare prin intermediul lor a copilului. Importanţa religiei pentru copii De altminteri, predominanţa instinctelor îi asigură copilului o promptitudine şi o pertinenţă în acţiuni şi reacţiuni pe care exerciţiul intelectual i le va furniza anevoie mai târziu. Iar dacă ne gândim că faptul credinţei debutează dincolo de formele raţionale ale cunoaşterii, şi că acestea doar îl întăresc, înţelegem mai bine de ce modelarea religioasă trebuie să aibă loc în stadiul performativ al conştiinţei. Copilul este împresurat şi covârşit de necunoscut. Nevoia lui de echilibru şi certitudine este acută. Dumnezeu fiind în centrul vieţii şi constituind izvorul suprem al temeiurilor noastre, acţionează asupra copilului, infinit mai mult decât asupra omului matur. Alături de această nevoie a unui sentiment de siguranţă pe care copilul îl trăieşte în forme embrionare, dar puternice, mai ales la treapta de ivire a conştiinţei, în care se situează momentul celei mai puternice receptivităţi a înrâuririi din partea persoanelor care îl înconjoară. Atunci el are nevoie de puterea pe care i-o strecoară Dumnezeu în suflet, ca şi în trup, şi este apt să primească formele primare de religiozitate, într-un chip firesc. El este mult mai deschis să primească misterul divin decât să-1 accepte şi să-l înţeleagă raţional. Este o greşeală să se creadă că discriminarea dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât şi dintre plăcut şi neplăcut este o fază târzie în dezvoltarea copilului. Ea apare într-un stadiu mult mai timpuriu decât îşi închipuie oamenii neavizaţi în problemă. Or, este o datorie a noastră să insuflăm copilului dreapta şi utila orientare a instinctului său de a distinge binele de rău şi totodată, şi poate chiar în primul rând, să-i inoculăm sentimentul că existenţa lui este ocrotită de un factor atât de puternic, care însă nu rămâne un simplu principiu formal şi indiferent, ci există ca o fiinţă destinată să ne pătrundă întreaga viaţă.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Acţiunea pedagogică exercitată asupra copilului trebuie să înceapă odată cu primele înfiripări ale conştiinţei. Atunci este cu adevărat eficientă, aşa precum toate fenomenele sunt mai uşor de modelat în stadiul lor iniţial. Acest adevăr este cu atât mai hotărâtor în cazul copilului. Nu trebuie neglijată forţa prestigioasă pe care o exercită decorul şi cadrul unei biserici, impunând, astfel aducerea lui în atmosfera Sfântului Lăcaş. Metoda religioasă Educaţia religioasă îşi atinge scopul insuflându-i o stare de religiozitate, adică de primire plină de încredere a fenomenului religios, şi nu de transformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el, la vârsta lui fragedă este cu neputinţă de realizat. Dacă mai târziu, în faza de preadolescenţă şi, îndeosebi în faza de adolescenţă, tânărul este apt să asimileze adevărurile credinţei pe cale raţională, trebuie să înţelegem de aici că la vârsta copilăriei, calea lui de cunoaştere este preponderent intuitivă. Deoarece copilul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-1 înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare. Pentru un copil, nevoia de a-şi explica fenomenele pe care le sesizează este de o importanţă vitală. El vrea să ştie “De ce…?” şi “Pentru ce...?” lumea a fost întocmită ca atare. Acesta este un motiv puternic pentru ca religia să-i împărtăşească odată cu adevărurile de credinţă şi viziunea ei asupra lumii. Evident că această viziune va fi însuşită de copil pe calea intuiţiei care este facultatea lui mentală principală. Predarea religiei prin pilde care înveşmântează principiile ei, oferă copilului inteligibilitatea care îi este necesară, dar păstrează în acelaşi timp şi partea de taină fără de care principiile îşi pierd adâncimea şi puterea de sugestie. Sufletul copilului e deschis pentru miracol şi mister şi această aptitudine trebuie să i se respecte, ferindu-1 de explicaţii proprii numai omului matur. Religia fiind în esenţă un mister, se înţelege atunci că tactul pedagogic al educatorului trebuie să-1 împărtăşească, păstrându-i întreaga prospeţime şi putere de sugestie. Este de importanţă primordială ca un copil să aibă cunoştinţa Domnului fără ca acesta să fie banalizat şi redus la nivelul lucrurilor obişnuite, prin explicaţii strict empirice. În concluzie, metoda religioasă are obligaţia de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Metoda afectivă Este un adevăr încă incontestabil că faptele sufleteşti implică cele trei dimensiuni fundamentale: inteligenţa, sentimentul şi voinţa, însă elementul fundamental al trăirii religioase rămâne sentimentul. Evident că inteligenţa şi voinţa nu sunt absente din ea dar ele doar complinesc şi secondează sentimentul. Ca atare, profesorul de religie nu trebuie să piardă nici o clipă din vedere, şi faptul este cu atât mai obligatoriu pentru părinţii unui copil, că facultatea asupra căreia trebuie să se aplece cu mai multă atenţie este sentimentul copilului. Cele spuse mai sus dacă impun ca formulă educativă, apelul la resursele afectivităţii, ele impun şi celor ce o practică un puternic sentiment religios. Aşadar este necesar ca acela care aplică metoda afectivă copilului să fie el însuşi alimentat de un real simţământ religios. Să nu ignorăm însă că alături de intelect, afectivitate şi voinţă, în complexitatea noastră psihică există şi o altă dimensiune, aceea a spiritului. Dacă integralismul presupune o considerare concomitentă a tuturor facultăţilor interioare, atunci am greşi grav dacă n-am integra în cuprins şi dimensiunea spirituală. Chiar dacă această dimensiune variază de la individ la individ, ea asigură, însă întrepătrunderea dintre cele mai înalte aspiraţii ale omului cu fiinţa divină. În concluzie, între posibilitatea educaţiei religioase a omului şi forţa lui spirituală există o deplină proporţionalitate. Astfel, dacă educaţia religioasă a copilului începe prin valorificarea elementului psihologic, ea se desăvârşeşte prin valorificarea elementului spiritual.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Combaterea discriminării rromilor Inst. Stănciulescu Ionela-Daniela Şcoala cu clasele I-IV Gătejeşti Băile Govora Vâlcea Ed. Monea Elena Grădiniţa cu Program Normal Gătejeşti Băile Govora Vâlcea Discriminarea reprezintă unul dintre puţinele aspecte comune diferitelor situaţii în care se găsesc rromii şi comunităţile de rromi. Multă vreme nerecunoscută, în special în sfera instituţională, ideea că rromii au fost şi sunt şi în prezent frecvent victime ale discriminărilor şi unor adânc înrădăcinate prejudecăţi de tip rasist este tot mai mult acceptată şi discutată, ea regăsindu-se în prezent în mai multe documente oficiale şi fiind luată în considerare în politicile publice. Desigur, acest fenomen este greu de cuantificat şi de explicitat întrucât avem de-a face cu diferite tipuri de manifestări ale prejudecăţilor şi discriminării, de la declaraţii ale unor politicieni, jurnalişti, lideri de opinie (acum tot mai voalate în condiţiile în care legislaţia actuală este mult mai drastică în această privinţă), şi până la manifestări subtile, deseori inconştiente, în viaţa de zi cu zi a instituţiilor şi a comunităţilor. Teoriile sociologice şi psihosociologice arată faptul că nu se poate vorbi de o reală eficienţă în combaterea discriminării în absenţa unui cadru instituţional adecvat şi în absenţa unui mesaj public clar exprimat de către instituţiile publice în sensul combaterii discriminării. Din punct de vedere juridic, la nivelul legislaţiei internaţionale, discriminare rasială este considerată „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice” (Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială2). Prin urmare, se consideră aici a fi discriminare rasială şi ceea ce este cunoscut de publicul larg sub denumirea de discriminare etnică. Rămân însă aspecte de ordin psihosociologic ce fac dificil transferul dezideratelor afişate spre nivelul comportamentelor cotidiene. Printre cele mai importante se situează manifestările subtile ale rasismului, rasismul camuflat şi rasismul aversiv. La acestea se adaugă interiorizarea şi acceptarea discriminării ca un fapt natural. Sunt numeroase situaţiile în care, deşi pentru un observator extern este evident vorba de discriminare, atât rromii discriminaţi, cât şi discriminatorii, acceptă situaţia ca fiind normală şi nu conştientizează discriminarea. Acest fenomen se manifestă încă şi mai acut în cazul copiilor rromi care, frecvent, sunt învăţaţi de mici să trăiască situaţii de discriminare ca pe ceva firesc. De aceea, un element esenţial în tentativele de combatere a discriminării este legat de stimularea conştientizării discriminării, atât de către cei care o produc, cât şi de către victime. Măsurile afirmative, deşi reprezintă soluţii ce trebuie bine adaptate la context şi conjunctură, pot contribui în mare măsură la conştientizarea discriminării şi, desigur, la echilibrarea raporturilor între rromi şi restul societăţii. Rezultatele deosebit de pozitive obţinute prin măsuri afirmative în domeniul educaţiei nu se regăsesc însă din păcate la nivel satisfăcător în alte domenii. Alte modalităţi concrete ce pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei ar putea fi reprezentate de: - oferirea de exemple pozitive de rromi (auto-identificaţi, deci care îşi asumă identitatea rromă) cu reuşită profesională şi socială. Aceste exemple pot, pe de o parte, contrazice stereotipurile majoritarilor şi pot dovedi că prejudecăţile rasiste sunt nejustificate şi, pe de altă parte, pot reprezenta modele pentru tinerii romi care au nevoie de încrederea că pot depăşi presiunea limitativă a celor din jur, menţinându-şi şi afirmându-şi identitatea rromă; - sprijinirea unor contacte directe între copii/tineri rromi şi nerromi care să pună copiii/tinerii rromi în situaţia de a experimenta atitudini pozitive ale celorlalţi - să permită celorlalţi să depăşească stereotipurile şi prejudecăţile vehiculate la nivelul societăţii. 2 Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 21 decembrie 1965. România a aderat la Convenţie prin Decretul nr. 345 din 14 iulie 1970 publicat în Buletinul Oficial nr. 92 din 27 iulie 1970.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Cum lucrăm cu copiii care au tulburări de memorie? Prof. Nițoi Octaviana Nicoleta, Prof. Pomaru Bianca Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni Vâlcea Cum adaptăm managementul clasei și modul de predare, dacă avem în clasă un elev cu tulburări de memorie? Planificarea le permite cadrelor didactice să ia în considerare nevoile unui elev cu dificultăți de memorie din timp și să planifice cum le poate aborda. Un elev cu tulburări de comportament poate manifesta unul dintre următoarele comportamente: • capacitate de concentrare redusă; • vocabular social bun, dar i se pare dificil să rețină noi termeni și conceptele care stau în spatele acestora; • interesat de tot ce se întamplă în jurul lui; • motivate atunci când primește laude sau se bucură de atenția profesorului; • iși aduce mai ușor aminte de materialele ilustrate decât de cuvintele auzite și, atunci când are loc o activitate de acest fel, obține chiar rezultate mai bune. Ce putem face? 1. Planificați înainte: atunci când planificați luați în considerare următorii factori : capacitatea de concentrare, nivelul vocabularului, interese, factorii motivaționali, actul învățării. 2. Oferiți sugestii: atunci când planificați o lecție, gândiți-vă la idea de bază sau la două, trei cu care trebuie să rămână copiii la sfârșitul lecției. Se poate veni în ajutorul elevului făcând legătura între idea de bază și o ilustrație sau activitatea sugestivă și găsind modalități de a consolida această idee de-a lungul lecției. 3. Apelați la memorie: când planificați următoarea lecție a capitolului, reamintiți noțiuni din lecțiile anterioare și verificați cât de mult au resușit elevii să rețină. Reamintiți-le sugestiile care au fost date în lecția anterioară, înainte de a introduce un nou concept. 4. Utilizați materialele resursă: în timpul lecției, folosiți materiale resursă pentru a-l sprijini pe elev. Metoda “vorbește și scrie” deține un loc important în repertoriul fiecărui cadru didactic, dar este metoda cea mai puțin probabilă de a avea un efect asupra elevului. E nevoie de reflecție și de planificare pentru a elabora materiale de sprijin, pentru diferite jocuri și experiențe. Facând legătura între un concept dificil și o imagine, un sunet sau un miros poate crește simțitor probabilitatea rememorării. Repunerea în scenă a acestor stimuli atunci când conceptual trebuie redat, îi poate permite elevului să-l localizeze mai repede în memorie. Vă sfătuim să încercați: Atunci când veți elabora materialele de predare, veți vedea că au o arie de aplicație care depașește nivelul unui singur copil. Timpul consumat cu pregătirea unui set de materiale va sprijini mult mai mulți copii mai puțin dotați și trebuie întotdeauna considerat ca o investiție spre binele întregii clase. Metodele îi vor ajuta pe toți eleviii și vor face lecțiile mai accesibile pentru cei cu o gamă largă de nevoi de învățare. Încercați să elaborați sau să folosiți următoarele materiale de predare de sprijin: • fișe de lucru care conțin lângă noțiunile de vocabular și imagini/ilustrații semnificative; • tehnici de construire a harții minții pentru a sprijinii memoria; • - sublinierea celor trei idei principale ale lecției și redarea acestora de mai multe ori în maniere diferite; • un cântec sau o poezioară pentru a-i ajuta să învețe vocabularul nou sau să-l folosească cu mai multă siguranță; • un dispozitiv, un obiect sau chiar o sursă de miros pentru a sugera evenimentele importante; • o activitate sau un joc care implică utilizarea conceptului sau procesului respectiv sau să-l folosească cu mai multă siguranță;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Colaborarea cu familia Inv. Danes Elena Școala cu clasele I-VIII Take Ionescu Râmnicu Valcea Fără îndoială că familia , primul mediu de viaţă al copilului, exercită o influenţă considerabilă asupra dezvoltării acestuia. Istoria fiecărei familii, cu problemele ei specifice care-i conferă o notă proprie în raport cu toate celelalte, contribuie în mod hotărâtor la conturarea profilului personalităţii copilului. Este suficientă însă o singură carenţă a familiei pentru a afecta planul vieţii psihice a copilului, antrenând o întreagă serie de neajunsuri, printre care şi dificultăţi în activitatea lui dominantă : învăţătura. Printre strategiile şi condiţiile obţinerii succesului şcolar un loc foarte important îl ocupă parteneriatul părinte- şcoală. Dacă lipsa de legătură a părinţilor cu şcoala este o cauză însemnată a nereuşitei şcolare , atunci eforturile factorilor educativi trebuie îndrepta-te spre convingerea părinţilor de a colabora sistematic cu şcoala , îndeosebi cu învăţătorul sau dirigintele , asigurând astfel promovarea succesului şcolar. Ca îvvăţătoare, am căutat să îndeplinesc cu succes sarcinile instructiv- educative, urmărind caracteristicile clasei mele în ansamblu şi a particularităţilor fiecărui elev în parte . Am urmărit să-i atrag pe părinţi în jurul şcolii şi să devină colaboratori activi ai dascălului, să cunoască scopul şi sarcinile , principiile de bază ale educaţiei , metodele educative să devină conştienţi de răspunderea pe care o au în faţa societăţii. În acest scop am desfăşurat o intensă activitate pedagogică în mijlocul lor . Am folosit o varietate de forme şi metode care şi-au probat eficienţă în practica şcolilor noastre cum sunt :  şedinţele cu părinţii  lectoratele cu părinţii  consultaţiile şi convorbirile în grup sau individuale  vizitele la domiciliu  caietul de corespondenţă cu părinţii  comitetul de părinţi al clasei sau al şcolii  fişele psiho-pedagogice ale elevilor Prima problemă care se ridică în faţa învăţătorului este să cunoască părinţii elevilor săi , să ştie raporturile care există între elevi şi membrii familiei cât şi condiţiile de viaţă şi educaţie pe care le au . În cadrul şedinţelor cu părinţii m-am străduit să leg muncaeducativă a părinţilor de sarcinile activităţii instructiv –educative ale şcolii . I-am ajutat să cunoască particularităţile colectivului în care se găsesc , în care acţionează şi cresc copiii lor , arătându-le care sunt cerinţele . Activitatea de colaborare cu familia am adâncit-o şi prin convorbiri individuale cu părinţii . Ele sunt impuse de necesitatea dezbaterii a unor probleme legate de fiecare în parte . Această formă prezintă un mare avanta , al posibilităţilor abordării unei mari varietăţi de probleme şi mai ales al tratării lor întrun mod diferenţiat, adecvat fiecărui elev . Aceste dezbateri au fost reuşite atunci când am obţinutsinceritatea părinţilor adeziunea lor la măsurile preconizate , când au fost organizate judicios , obţinând o permanenţă a lor . Atunci când ele sunt organizate ca urmare a unui randament scăzut la învăţătură sau a unei purtări necorespunzătoare a elevilor , convorbirile devin un fel de ,,sperietoare “ care declanşează la părinţi reacţia de evitare a întâlnirii cu învăţătorul , lipsa de sinceritate sau apărarea copilului. Colaborarea cu familia am adâncit-o în procesul relaţiilor reciproce şi prin vizite la domiciliu. Acestea au constituit o formă de bază a muncii individuale cu părinţii. Acasă la elevi am căutat să port, cu tact, o discuţie cu părinţii în legătură cu condiţiile pe care aceştia le asigură pentru munca independentă a elevilor acasă , despre raportul care există între ei şi părinţi, între ei şi fraţi, despre starea sănătăţii elevilor . Întocmirea fişelor pshiho-pedagogice pentru toţi elevii clasei a fost mereu în atenţia mea . Am

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

realizat caracterizări individuale şi caracterizarea clasei privită în ansamblu . Pe baza acestora am proiectat strategiile instructiv –educative pentru atin-gerea ţelului pe care mi l-am propus şi anume succesul şcolar. Sigur că nu-i atât de uşor, nu-i uşor deloc să intervii în viaţa copilului vizavi de părinte, dar e imperios să o facem .Ca dascăli, ca pedagogi în general , avem datoria să acţionăm nu doar asupra elevilor ci şi asupra familiei, mai mult asupra factorilor educativi care ar putea înrâuri în vreun fel pe cei educaţi. Să reflectăm asupra apelului adresat de celebrul J.-J. Rousseau : ,, Educatori , învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii ! “

De ce oare? Ghiţă Oana Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni Vâlcea De ce oare Lumea mă respinge? De ce oare De mine nimeni nu se-atinge? De ce oare Nimeni nu vorbeşte cu mine? De ce oare Ei râd întruna de mine? De ce oare Toată lumea mă jigneşte? De ce oare Nu sunt considerat Un copil adevărat? De ce oare Mereu există comparaţii? Şi niciodată nu-s şi eu mai bun ca alţii? De ce oare Râd mereu de mine?

Că nu sunt şi eu Român ca şi tine Oare ce vină am eu, Că nu sunt român şi eu? Poate da, chiar sunt urât Poate mai bun, nu sunt Dar, eu ştiu acum un lucru Şi acela e că: Întotdeauna voi fi Un copil ca toţi ceilalţi Pentru Dumnezeu Fiindcă el mă iubeşte De toţi cei răi mă ocroteşte Şi mă ajută să trec peste toate Chiar dacă sunt rrom Chiar dacă sunt român Dumnezeu mă iubeşte Şi fără comparaţii mă ocroteşte.

De la robie la educaţie Prof. Ciobanu Mihaela - Mariana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Nuci - Râmnicu Vâlcea Într-o abordare de tip tradiţional, istoria României poate fi scrisă şi fără a aminti nimic despre ţigani. Multă vreme istoria a fost văzută ca fiind a celor ce s-au aflat în centrul evenimentelor. Însă ţiganii n-au participat nicicând la marea istorie. Timp de secole ei s-au aflat la noi în situaţia unei robii colective. În România, ţiganii (din Moldova şi Muntenia) au fost supuşi până în secolul trecut robiei, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, ideologia nazistă i-a calificat drept criminali irecuperabili şi i-a trimis în lagăre de concentrare. Opiniile sunt divergente în ceea ce priveşte momentul sosirii ţiganilor pe teritoriul actual al României. Conform studiului întreprins în 1837 de istoricul şi diplomatul Mihail Kogălniceanu, ţiganii, originari din India, ar fi ajuns în Moldova în 1417, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Din acest principat, ei s-ar fi răspândit apoi în Ţara Românească, Ungaria şi în restul Europei. Alţi autori datează

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

sosirea lor pe aceste meleaguri chiar înainte de anul 1300. În plus, prezenţa ţiganilor este atestată în două documente – unul din 1385 şi celălalt din 1387 – referitoare la două donaţii: una către mănăstirea Vodiţa, cealaltă către mănăstirea Tismana. Potrivit acestui document, la acea epocă înrobirea ţiganilor avusese deja loc. B. P. Haşdeu a demonstrat că donaţiile către mănăstirea Vodiţa şi Tismana, atestate prin documentele din 1385 şi 1387, au fost făcute, ceea ce îl face pe istoricul român să avanseze unul 1300 ca dată probabilă a sosirii ţiganilor în Europa. Originile înrobirii ţiganilor sunt neclare. Unii cred că ţiganii, prizonieri de război ai tătarilor (de unde şi numele lor de “mici tătari”), i-ar fi urmat pe aceştia până la ţărmul Dunării, în timpul invaziilor mongole din secolul al XIII-lea. După ce au fost înfrânţi, tătarii ar fi devenit la rândul lor robi, iar starea ţiganilor nu s-ar fi schimbat. Alte ipoteze privind începuturile procesului de înrobire a ţiganilor invocă motive de natură economică. În contextul crizei economice provocate de înaintarea otomană către Constantinopol şi de diminuarea comerţului cu Orientul Mijlociu, o mână de lucru abundentă şi gratuită s-ar fi dovedit indispensabilă redresării economice. După cruciade, extinderea comerţului – care îmbogăţise ţărănimea şi provocase a pariţia unui soi de clasă de mijloc – cerea constituirea unei forţe de muncă cât mai ieftine. În vreme ce în majoritatea ţărilor europene îi alungau pe ţigani dincolo de graniţele lor, cele două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească, le-au interzis acestora să părăsească teritoriul şi i-au luat în robie. În perioada actuală fiecare pune în felul său problema identităţii ţiganilor. Nu trebuie să identificăm pe romi după criteriile care slujesc la definirea unei minorităţi naţionale sau a unui stat-naţiune. Forţa lor constă mai degrabă în dubla lor ancorare: într-o naţiune dată, pe de o parte, şi într-o identitate transnaţională, de altă parte. În ultimii ani situaţia socială a ţiganilor (romilor) a făcut obiectul mai multor cercetări. Cea mai amplă şi mai riguroasă a fost ancheta întreprinsă de o echipă de cercetători de la Universitatea din Bucureşti şi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. Studiul arată că situaţia profesională a romilor este alarmantă. Populaţia de romi în marea ei majoritate nu deţine nici o profesie. 79,4% dintre ei nu au nici o profesie (58,0% dintre bărbaţi, 88,8% dintre femei); doar 16,1% sunt calficaţi în profesii moderne, iar 3,9% în profesii tradiţionale. La salariaţii romi nivelul calficării este extreme de scăzut, marea majori-tate ocupând poziţii necalficate (59,4%). Muncitori calificaţi sunt 38,8%. Doar 1,8% au califi-cări medii şi superioare. În ce priveşte situaţia profesională se constată însă diferenţe seminificative între diferite categorii romi. Astfel, în cazul romilor – “români”, 56% dintre ei posedă profesii de tip modern; în cazul vătraşilor procentul este de 42%, iar în cazul celor care se declară “romi” 35,9%; romii care se identifică cu un neam şi romii – “maghiari” au o profesie modernă în proporţie de 25,7% şi respectiv 25,4%. Profesii tradiţionale au în primul rând romii care se identifică cu un neam (12,4% dintre ei), urmaţi de “romi” (7,6%). Lipsiţi de orice profesie sunt predominant romii – “maghiari” (71,8% dintre ei), urmaţi de cei care se identifică cu un neam (61,9%). S-a constatat, de asemenea, că cei care au profesii moderne, spre deosebire de cei cu profesii tradiţionale, trăiesc mai dispersat în masa colectivităţii. O poziţie intermediară o ocupă cei care nu au nici o profesie. Aceste cifre dovedesc faptul că, în ce priveşte profesia, romii au o situaţie aparte în ansamblul populaţiei ţării, unde imensa majoritate a oamenilor posedă o calificare. Situaţia şcolarizării romilor este extrem de precară: 22% dintre ei nu au nici o clasă, 5,3% au şcoala primară incompletă – deci o proporţie a analfabetismului de 27,3%. Doar 3,9% au absolvit liceul şi numai 0,7% au urmat studii postliceale. Aproape jumătate dintre romii adulţi (56% dintre bărbaţi şi 41% dintre femei) ştiu să citească bine conform cu propriile declaraţii. Cealaltă jumătate fie că nu ştie să citească deloc, fie citeşte cu dificultate, ceea ce înseamnă în fapt analfabetism. Participarea şcolară a romilor este foarte scăzută, în raport cu populaţia majoritară. Cei mai mulţi dintre ţigani trăiesc cu mult sub standardele de civilizaţie ale comunităţii rurale sau urbane în care locuiesc. Locuinţa, dotarea gospodăriei cu bunuri de folosinţă îndelungată, îmbrăcămintea, hrana indică un nivel de trai cel mai adesea scăzut sau foarte scăzut. În privinţa locuinţei, chiar dacă dimensiunile acesteia nu sunt sensibil diferite de cele ale populaţiei majoritare, datorită familiei de romi, la aceştia există o medie de 6,6 persoane de locuinţă şi 3,03 persoane de cameră, ceea ce este mai mult

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

decât dublul mediei pe ţară (care este de 3,05 persoane de locuinţă şi 1,29 persoane de cameră). Este în interesul societăţii româneşti ca problemele romilor să fie rezolvate acum. Romii constituie una din componentele societăţii româneşti şi rezolvarea problemelor lor specifice ar contribui la dezvoltarea globală a acesteia. De asemenea, situaţia actuală a romilor influenţează negativ percepţia general din exterior societăţii româneşti. Este necesară o politi-că socială şi educaţională faţă de romi, care să fie realizată cu participarea romilor, şi care să contribuie la modernizarea şi la integrarea lor.

Dimensiuni ale cooperării europene în învățământ Prof.Dumitru Maria Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Într-o formulare sintetică,axele prioritare ale dezvotării dimensiunii europene în învățământ,menite a întări spiritul comunitar ,de apartenență la Uniunea Europeană ,pe baza moștenirii culturale a fiecărui stat membru,sunt următoarele: -promovarea cunoașterii limbilor naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene în scopul unei mai bune cunoașteri reciproce ,al solidarității cetățenilor Uniunii Europene și al cultivării dimensiunilor interculturale a educației; -promovarea cooperării largi și intensive între instituțiile naționale ,la toate nivelurile de invățământ pentru creșterea potențialului acestora; -încurajarea mobilității cadrelor didactice ,astfel incât acestea să contribuie la imbunatățirea calitativă a pregătirii profesionale și să promoveze dimensiunea europeană în disciplinele pe care le predau; -încurajarea contactelor între elevii statelor membre ale Uniunii Europene și promovarea dimensiunii europene în educația acestora; -incurajarea recunoașterii academice a diplomelor ,perioadelor de studii și a altor calificări,in scopul facilitării dezvoltării unui spațiu European deschis cooperării in invățământ; -intărirea schimbului de informații și de experiențe ,astfel incât diversitatea și specificarea sistemelor de invățământ ale statelor memebre să devină o sursă de imbogățire și de stimulare mutuală; In planul formării cadrelor didactice se urmărește cu precădere: -imbunătățirea calității și capacității de invățare prin mutarea accentului de la achiziții de cunoștinte ,pe formare și dezvoltare de competențe; -dezvoltarea colaborării între profesori în cadrul programelor de formare,favorizarea emergenței cercetării întreprinse în colaborare. La nivelul competențelor ,se urmărește dezvoltarea celor metacognitive,operaționale,eticralaționale,sociale,de inovație; instalarea de noi criterii de competență profesională ce vizează și competența lingvistică și cea de folosire a computerelor.

Dreptul la șanse egale Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Viitorul societăţii depinde de modul în care creştem şi educăm azi toţi copiii. Fiecare copil are dreptul la educaţie şi la sprijinul adecvat pentru a participa la procesul educativ. În România, la nivel legislativ şi guvernamental, nu se poate vorbi despre o discriminare pe considerente etnice, dar există o discriminare inconştientă, la nivelul omului obişnuit. Astfel, comportamentul nostru, determinat de stereotipuri şi prejudecăţi, este deseori cauza unei comunicări dificile şi a conflictelor, în special a celor etnice. A construi stereotipuri este o funcţie naturală a minţii umane. Însă a construi stereotipuri şi a le utiliza este periculos, deoarece simplifică realitatea

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

umană complexă, negand unicitatea fiecăruia dintre noi. Stereotipurile etnice conduc deseori la prejudecăţi, comportamente care se manifestă prin acţiuni şi emoţii încărcate negativ.Soluţia pentru toate aceste comportamente se află în respectarea identităţii etnice şi în acceptarea interculturalităţii, atat de către etnii, cat şi de către populaţia majoritară. Astazi intraga omenire se confrunta inca cu discriminare si rasism la toate nivelele societatii Venitul rromilor este insa mult sub cel al societatii in general si speranta de viata este cu peste zece ani mai mica.Una dintre problemele copiilor rromi care vor sa urmeze o scoala consta in lipsa unei traditii in ceea ce priveste educatia. Deseori, succesul unui copil la scoala depinde de mediul familial care trebuie sa fie unul potrivit, in care membrii familiei sa fie dispusi sa ajute copilul la efectuarea temelor de acasa. In multe cazuri, parintii rromi nu pretuiesc valoarea educatiei, pentru ca nici ei nu au avut parte de una. In plus, un copil care fie este la scoala, fie isi face temele, nu poate ajuta la treburile casei si nici nu poate castiga banii de care au atata nevoie. Avantajele unei educatii pe termen lung nu sunt atat de convingatoare cand sunt comparate cu rezultatele pe termen scurt survenite in urma muncii sezoniere care satisface nevoile materiale imediate. Aceasta este o caracteristica nu numai a societatii rrome, ci si a culturii care se dezvolta in comunitatile afectate de saracie. Totusi, comunitatea rromilor face pasi importanti spre a deveni o minoritate etnica in sensul modern al cuvantului, ca membrii ai societatii romanesti si nu ca grup doar tolerat. Dacă romii vor avea curajul să-şi recunoască identitatea, dacă vor avea posibilitatea să-şi rezolve, în primul rand ei, propriile probleme, de la învăţămant la identitate naţională, de la problema socială la problema economică, înseamnă că s-a realizat cu adevărat ceva pentru ei, dar şi pentru populaţia majoritară.

Interferenţe culturale şi sincretism religios în spaţiile multietnice. „Modelul românesc”

Prof. Parvulescu Emil I.S.J. Vâlcea Concepte  Spaţiu multietnic = teritoriu definit în care convieţuiesc etnii diferite.  Interferenţe culturale (inclusiv lingvistice)  Sincretism religios = amestecul unor religii  Etimologic, sincretismul semnifică o religie formată din elementele altor religii. Este o religie (se raportează la Divinitate) dar este o construcţie umană, de aceea este diferită de religiile revelate (rezultate din apariţii sau prin profeţi: creştinismul, mozaismul, islamul).  De exemplu, sikhismul (India; karma, reincarnare) are influenţe în islam şi în hinduism. Religii fundamentale  Creştinismul – 2,2 miliarde adepţi  Islamul – 1,35 miliarde adepţi  Hinduismul – 1 miliard adepţi  Budhismul – 500 milioane adepţi (India, Tibet)  Jainismul – 4 milioane adepţi (India) (asceză, non-violenţă)  Zoroastrismul – 30.000 adepţi, în Iranul central, India (Bombay)  Se poate concluziona faptul că orice religie este sincretică (formată din elemente fundamentale, proprii, şi din elemente împrumutate/impuse din alte culte) Spaţii multietnice  România  Românii reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5 % din numărul total al populaţiei, 10,5 % fiind deţinut de 18 minorităţi.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

 După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populaţie, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de cetăţeni. După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de rromi.  Alte comunităţi importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaţilor, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor şi armenilor.  Peninsula Balcanică  Ex-Yugoslavia: sârbi (ortodocşi), croaţi (catolici), albanezi (musulmani); Serbia, BosniaHertzegovina, Muntenegru, Voivodina, Macedonia, Kosovo.  Armata de Eliberare din Kosovo sau UCK a fost o organizaţie de gherilă, formată din albanezi kosovari, având ca scop obţinerea independenţei faţă de Yugoslavia la sfârşitul anilor ’90.  Campania împotriva forţelor de securitate sârbe a condus la războiul din Kosovo.  Acesta a însemnat exodul albanezilor kosovari, determinând în cele din urmă intervenţia militară NATO pentru a opri ceea ce a fost identificat ca fiind o campanie pornită a purificării etnice.  Macedonia – conflictul din 2001 dintre macedoneni şi facţiuni albaneze.  Rusia - 160 de grupuri etnice diferite şi popoare indigene.  ruşi – 79,9% ;  tătari – 3,8%;  ucraineni – 2% ;  başkiri – 1,2%;  ciuvaşi – 1,1%;  ceceni – 0,9%;  armeni – 0,8%  Minorităţi din Federaţia Rusă:  avari; azeri; belaruşi; buriaţi; calmuci; chinezi; coreeni; evenki; evrei; georgieni; germani; greci; hazari; iakuţi; inguşi; inuiţi; karelieni; marîi; mordvini; neneţi; osetini; polonezi; români/ moldoveni; tuvani; urdmurţi; uzbeci, etc.

Familia - factor al dezvoltării personalităţii elevului Prof. Cotar Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Familia reprezintă primul loc unde începe educaţia.În familie, copilul începe să-şi formeze vocabularul şi modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici învaţă acele expresii şi moduri de manifestare care îi vor servi în educaţia ulterioară sau dimpotrivă , acela de care va putea scăpa cu greu sau deloc.Copiii fiind foarte receptivi la tot ce văd şi ce aud , familia trebuie să fie foarte atentă cum se manifestă faţă de ei. Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară , primele norme şi regului de conduită , dar şi climatul socioafectiv necesra satisfacerii trebunţelor şi dorinţelor sale.Influenţa pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual-moral al personalităţii propriilor copii se menţine toată viaţa.Acest tip de relaţie este hotărâtoare în devenirea personalităţii nu numai prin faptul că ea este primordială şi se menţine pe toată durata vieţii (cu intensităţi diferite), dar şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea şi interacţiunea cu clellate compenete sociale, în special cu şcoala. Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct, prin acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate, fie indirect, prin modele de conduită oferite de către membrii familie, precum şi prin climatul psihosocial existent în familie.Modelele de conduită oferite de părinţi –pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare-precum şi climatul socioafectiv în care se exerecită infuenţele educaţionale(cei şapte ani de-acasă) constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare aupra copiilor privind formarea concepţieie lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

raport cu diferite norme şi valori sociale.Este unanaom recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii , precum şi rezltatele şcolare ale copiilor, comportamentul sociomoral. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că stimularea intelectuală în primii ani de viaţă , climatul emoţional stabil din mediul social apropiat, încurajarea şi suportul parental continuuu sunt factori dterminanţi în dezvoltarea personalităţii copilului şi tânărului de mai târziu. Strategiile educaţionale utilizate de unii dintre părinţi, chiar dacă sunt bine intenţionate , chiar dacă au avut efecte pozitive în anumite cazuri particulare, nu duc întotdeauna la obţinerea unui optimum educaţional, care să favorizeze dezvoltarea personalităţii.Cazurile particulare , exemplificările ocazionale nu pot fi întotdeauna utile.Ceea ce într-o famile a avut efecte deosebit de eficiente, în alta poate determina efecte contrarii. Comportamentele educaţionale ale părinţilor, chiar dacă sunt bine intenţionate ,pot avea efecte negative asupra copiilor din cauza neadcevării lor la particularităţile de vârstă şi individuale , la situaţiile concrete de acţiune, la sistemul de cerinţe adresate copiilor. Elevul are nevoie acasă de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are nevoie de părinţi calmi, înţelegători , afectuoşi, destul de maleabili în raportzurile cu copilul, fără a da dovadă de slăbiciune.El are nevioe să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lor necazuri şi la problemele care îl interesează şi că nu se dezinterează de ceea ce se întâmplă la şcoală.Dar în acelaşi timp ela are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-şi închipuie că libertatea lui e fără margini şi, totodată , să ştie că părinţii săi împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă. Este o sarcină a şcolii, a personalului didactic , să identifice situaţiile problematice din familiile elevilor, să dirijeze pe cât posibil strategiile educative ale acestora în favoarea elevului şi mai ales să conştientizeze faptul că relaţia de colaborare şcoal-famile este determinantă în obţinerea performanţelor şcolare. Bibliografie 1. M. Păişi Lăzărescu,”Educaţia în familie-factor al dezvoltării personalităţii” în Revista”Învăţământul primar”, nr.1/2001

Promovarea interculturalității în școli - Metode de atragere și menținere a elevilor în sistemul de învățământ Ed. Dumitrescu Maria Mirela Grădinița cu Program Normal Vlădești-Vâlcea

Motto: „ În micile universuri în care copiii îşi duc existenta, nimic nu este resimţit mai acut decât nedreptatea ” Charles Dickens Cea mai mare bogăţie a omenirii sunt copiii. Ar fi nedrept ca ei să nu cunoască istoria, tradiţiile şi

obiceiurile locale. Acest lucru ar trebui să fie cel mai important deziderat în educarea lor. Ţinând cont de faptul că, în grădiniţa noastră învaţă copii care aparţin unor etnii diferite, cum ar fi : română şi rromă, munca noastră educativă trebuie să se axeze în special pe educaţie interculturală. În acest scop, la noi în grădiniţă, educaţia interculturală ocupă un loc aparte, fiind una din „ noile educaţii”, care promovează activităţi în spiritul respectării drepturilor omului, al afirmării valorilor personale şi etnice. Educaţia interculturală se adresează tuturor copiilor, sensibilizându-i pentru respectarea diversităţii, toleranţei şi solidarităţii umane. Ea pregăteşte viitorii cetăţeni pentru o viaţă armonioasă în

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

cadrul unor societăţi „mozaic” sub aspect etnic, cultural şi religios, etc. Această educaţie interculturală se poate realiza prin diverse forme, dar cele mai eficiente considerăm a fi: serbările, vizitele, excursiile, sărbătorirea unor evenimente locale, jocurile şi activităţile desfăşurate împreună. Se observă o îndepărtare a tinerilor de la tradiţiile şi obiceiurile populare şi această stare de fapt ne-a determinat să insistăm pe cunoaşterea de la cea mai fragedă vârstă, a tradiţiilor şi obiceiurilor populare, pe educarea copiilor în spiritul respectului reciproc şi păstrării acestor tradiţii. Pentru a ne păstra identitatea, obiceiurile si tradiţiile acestea trebuiesc cultivate în inimile şi minţile generaţiilor tinere, care se succed pe acest tărâm , ca o valoare autentică de creaţie iar copiii trebuie să fie acomodaţi de mici cu specificul acestora. Acest lucru este încă posibil în oraşele mici şi în mediul rural, unde tradiţiile sunt încă vii şi încă se mai respectă la anumite evenimente locale. Toată frumuseţea lăuntrică, toate acele simţiri cuprinse în creaţia populară, suntem datori să le transmitem copiilor cu îndemnul de a le păstra. Apropiind copiii de cunoaşterea folclorului local, putem spune că am deschis o poartă spre cunoaştere interioară , întrucât obiceiurile, tradiţiile şi serbările exprimă pe fiecare ca individ al neamului din care s-a născut. Dam dovada de o mare profunzime, de o mare caldura sufleteasca si frumusete atunci cand iubim. Mai ales in ziua de azi cand viata cotidiana impune un ritm alert, a mai avea timp ,dispozitite, capacitate de a iubi este deosebit; astfel noi ca fiinte umane ne depasim conditia de simpli trecatori prin viata. Iubirea este oferita de Dumnezeu ca un dar fundamental omenirii. Doresc sa detaliez acum in ce consta munca educatoarei cu copiii grupei pentru a-i determina sa raspunda pozitiv la provocarea diversitatii, pentru a face fata varietatii existente in mod normal intr-o grupa. Se stie ca la venirea in gradinita copiii nu se ajuta intre ei,nu cedeaza jucaria cu care se joaca, nu dau mana unui coleg daca nu-i convine ceva in aspectul lui, nu se joaca cu un copil care sta retras etc. In acest sens un rol important il au jocurile de rol care ii plaseaza pe copii in ipostaze noi, ajutandu-i sa inteleaga situatii diferite,diferentele de opinii dintre persoane. Interpretand rolurile unor personaje comune(parinti,copii),sau mai putin comune,in functie de experienta lor,ei vor intelege mai bine propriul rol, ca si pe al celor din jur,dezvoltandu-si astfel capacitatile empatice,gandirea critica si puterea de decizie. Activitatile desfasurate la centrul bibloteca ii ajuta de asemenea sa comunice intre ei, sa se grupeze dupa preferinte, sa isi doresca sa fie prieteni.Pe masura ce cresc si trec la grupa urmatoare sunt capabili sa creeze povestiri care sudeaza grupurile de lucru si diferentele aparente se streg. Metodele interactive de grup folosite cu tact creaza situatii de invatare centrate pe disponibilitatea si dorinta de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directa si activa, pe influenta reciproca din interiorul microgrupurilor si interactiunea lor.

Educaţia în căutarea calităţii Prof. Cerbu Ioana, Prof. Nicolescu Rada Grădiniţa Nr.1 Feteşti – Ialomiţa Într-o etapă când atitudinile faţă de valori, faţă de ştiinţă şi cultură şi faţă de viitor sunt mai importante decăt cunoştinţele, calitatea educaţiei devine fundamentală, exprimându-se direct în viaţa cotidiană, în viaţa familială şi în activitatea profesională. La toate nivelurile şi în toate situaţiile, problemele moral - educative sunt cu adevărat ,,fierbinţi ‘’ şi decisive pentru calitatea relaţiilor interumane, pentru caracterul democratic al vieţii diferitelor colectivităţii umane, pentru viitorul fiecărei naţiuni. Educaţia de mâine este o căutare, o cercetare şi nu o certitudine sau un model oferit de vreun centru mondial sau naţional cu potenţial ştiinţific foarte puternic. Dezvoltarea trece prin educaţie şi cultură şi dezirabilul poate deveni realitate socio-educaţională numai în măsura în care toţi membrii colectivităţii

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

umane şi-l însuşesc ca perspectivă şi ca program de lucru. Niciodată în trecut schimbările nu au stat în aşa mare măsură sub un triplu impact: al achiziţiilor şi tradiţiilor pedagogice şi al viitorului, din ce în ce mai mult al prezentului, stimulând viaţa omului de a construi dezirabilul şi de a ieşi de sub domnia viitorului probabil. În domeniul educativ, calitatea celor formaţi este valoarea fundamentală şi criteriul suprem de evaluare a eficienţei unui sistem. ,,Scumpă nu este persoana bine educată, ci cea insuficient educată, care părăseşte şcoala de bază sau universitatea cu o formaţie şubredă sub raport intelectual, moral sau estetic. Reciclarea unei astfel de persoane, predispusă la tot felul de compromisuri, la impostură sau la delicvenţă, va costa mult şi va fi anevoioasă’’ (G. Văideanu). Educaţia pentru drepturile copilului trebuie să constituie un exerciţiu de democraţie, de dezvoltare a responsabilităţii şi a spiritului critic ;şcoala oferă un model de practică democratică, astfel încât copilul să înţeleagă, pe baza unor probleme practice, care îi sunt drepturile şi datoriile, în ce mod libertatea îi este limitată prin exercitarea drepturilor şi datoriilor altor oameni. Am ales ca activitate opţională împreună cu părinţii, deoarece într-un stat de drept se impune cunoaşterea şi exersarea regulilor elementare ale vieţii democratice.Părinţii au înţeles că atâta timp cât se acordă mai multe drepturi cetăţenilor, cu atăt mai mult li se pretinde să devină mai conştienţi de îndatoririle lor; iar copiii lor trebuie să cunoască aceste drepturi şi îndatoriri, ce impun o pregătire în vederea exercitării acestora. În acest context, informarea copiilor înşişi cu privire la drepturile lor devine o necesitate. Cu cât sunt mai mulţi copii care îşi cunosc drepturile, cu atât vor fi mai mulţi adulţi care le cunosc şi le respectă. Exersarea drepturilor copilului în cadrul şcolar îi va ajuta să dezvolte sentimente şi atitudini în funcţie de modelele pe care societatea democratică le promovează, astfel încât să recunoască situaţii de nerespectare sau de încălcare a drepturilor. Astfel vor putea fi mai târziu participanţi la rezolvarea problematicilor societăţii. Aplicații ale activității opționale „drepturile micului cetăţean” Cunoaşterea drepturilor copilului Obiectiv operaţional : - să cunoască drepturile copilului prevăzute de Convenţie Primele activităţi au fost de familiarizare a copiilor cu drepturile lor. În acest sens am făcut lectura unor imagini sugestive, din care am desprins dreptul la care făcea referire fiecare imagine. Am identificat drepturile, le-am numit, apoi am purtat o convorbire despre fiecare în parte, exemplificând. Întâlnire cu un specialist –un jurist (părinte la grupă) Obiectiv operaţional : -s ă explice termeni specifici din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului şi să exemplifice Le-a vorbit despre faptul că sunt cetăţeni ai acestei ţări şi în această calitate se bucură de anumite drepturi şi îndatoriri, pe care toţi suntem obligaţi să le respectăm, indiferent dacă suntem părinţi sau copii sau avem o altă calitate. Impactul cu un specialist a fost foarte puternic. A insistat mai mult să le explice faptul că şi ei se pot adresa anumitor instituţii care îi protejeajă în cazul în care le sunt încălcate drepturile. Desen - drepturile copilului Obiectiv operaţional : - să redea grafic unul din drepturile însuşite Au realizat lucrări prin care au ilustrat câte un drept, făcând dovada că au înţeles care sunt drepturile lor. Desenele au fost foarte sugestive şi impresionante. Portofoliu – drepturile copilului în imagini şi desene Obiectiv operaţional : -să realizeze un portofoliu care să cuprindă în imagini sugestive drepturi ale copiilor Fiecare copil a participat la realizarea portofoliului cu lucrări proprii sau imagini reprezentative, implicând şi familia. Astfel au făcut dovada faptului că au reţinut ce drepturi au. Dreptul la identitate Obiectiv operaţional : - să se prezinte,

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

- să vrbească despre familia sa, - să aibă sentimentul apartenenţei la propria familie ; Joc – interviu – Cine sunt eu ? Fiecare copil s-a prezentat, a vorbit despre el, părinţi, fraţi, bunici, şi-a spus adresa, vârsta, a vorbit despre ceea ce îi place lui să facă, ce prieteni are.Am observat certificatul de naştere, datele înscrise pe el. Apoi am observat şi o carte de identitate, specificând că vor avea şi ei când vor fi mai mari. Li se aduce la cunoştinţă faptul că există cazuri deosebite, când anumite persoane nu au acte de identitate şi nu pot beneficia de anumite drepturi, nu pot fi ajutate când au nevoie, pentru că din punct de vedere legal ele nu există.Am lansat întrebarea :când şi unde avem nevoie de acte de identitate şi am exemplificat situaţiile. CONCLUZII Educaţia pentru drepturile copilului pune în joc valori şi atitudini care pot fi formate cel mai bine în perioada copilăriei. În sens mai larg, pot concluziona că educaţia este în transformare şi în căutare calităţii sau a pertinenţei , pe un drum sinuos, pe care îl va clădi doar confruntându-se cu problemele specifice, găsind soluţii adecvate, mobilizând forţa umană. Problema punerii educaţiei în serviciul dezvoltării nu se rezolvă în mod automat prin aducerea copiilor la şcoală, prin organizarea de examene şi concursuri, prin elaborarea de manuale sau prin prin împrospătarea periodică a programelor şcolare.Deschiderea luptei pentru calitatea şi eficienţa educaţiei îi pune pe educatori, pe planificatori şi pe decidenţi în faţa unei problematici complexe. Aceasta pretinde o altă metodologie, presupune abordarea sistemică, anticipare şi demersuri interdisciplinare .Ori,această claviatură a calităţii este mai puţin cunoscută ! Lupta pentru calitate a devenit o prioritate in programele de cercetare a educaţiei sau in programele U.N.E.S.C.O. dar ea nu poate fi o campanie, nu se dă în sfera măsurilor operative şi nu se exprimă decât uneori în cifre : modelarea invăţării şi pregătirea elevilor pentru învăţarea continuă, regândirea subsistemelor de formare iniţială şi continuă a educatorilor, calitatea culturală şi etică a conţinuturilor învăţământului. Bibliografie 1. ,,Drepturile micului cetăţean’’ - Manual opţional - Editura Corint - Bucureşti – 2004 ; 2. Delors J. - (coord.) - ,,Comoara lăuntrică – Raportul către U.N.E.S.C.O. al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI’’ -Iaşi - Editura Polirom – 2000 ;

Educația, fenomen social Prof. Nicula Ramona Școala cu clasele I-VIII Bunești Vâlcea Educația ( lat. educo-educere- a scoate din…, a ridica, a înălța, a modela) este o importantă componentă a existenței socio-umane, și, în același timp, o activitate de esență psihosocială, care vizează dezvoltarea permanentă a personalității umane, și, prin aceasta, dezvoltarea și perfecționarea societății umane. Ca fenomen social, educația este « un fenomen ontic ce ființează în cadrul sistemului social » ( I. Nicola). Din punct de vedere social, există o interdependență între educație și societate, întreaga viață socială fiind marcată de această strânsă legătură. Prin educație, omul se integrează activ în societate, devenind astfel un factor important al vieții sale, dar și al construcției sociale, al evoluției sociale. Din acest punct de vedere, educația este un subsistem social care pune bazele celorlalte subsisteme sociale. Dacă în Antichitate, copilul era educat în spiritul celor trei valori fundamentale : Adevărul, Binele și Frumosul, în societatea postmodernă se promovează ideea unei educații eliberate de orice constrângeri și modele unice, o educație care formează oameni competenți, eficienți și liberi de orice prejudecăți, inclusiv cele etnice.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

E Durkheim vede în educație un proces social creat de societate pentru societate. Ea este, înainte de toate, mijlocul prin care societatea reînoiește fără oprire condițiile propriilor sale experiențe. Pe lângă funcțiile individuale pe care le are educația, extrem de importante sunt și cele sociale : • funcția profesional-economică care constă în pregătirea individului pentru piața muncii. Calificarea profesională are un rol important în creșterea economică a unei societăți. Această funcție ne determină să vedem educația ca pe un bun de consum, dar și ca pe un factor de producție. Educația este un fel de investiție, una umană, care s-a dovedit a fi cea mai rentabilă pe termen lung. • funcția social-politică și ideologică, care vizează formarea viitorului cetățean capabil, pregătit pentru opțiuni morale, culturale, religioase, politice etc. ; Imperativele lumii contemporane au făcut să apară și educații « noi » : educația ecologică, pentru mass-media și comunicare, pentru democrație, pentru pace și cooperare, pentru schimbare și dezvoltare, educația sexuală, educația nutriționistă etc. Una dintre cele mai importante este educația pentru interculturalitate, care promovează drepturi egale pentru toți oamenii. În prezent, este promovată concepția educării copiilor cu nevoi speciale, laolaltă cu cei dezvoltați normal.

Educația permanentă

Prof. Enciu Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Definirea educației permanente, la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune delimitarea domeniului de referință si a semnificației sale strategice. Ca domeniu de referință, educația permanentă implică „intreaga durată de viață a unui individ”. Ea vizează activitatea de formare - dezvoltare a personalitații umane, abordată „ in totalitate ei”, coreland resursele, respectiv: - stadiile educației (varstele prescolare-scolare-postscolar si psihologice: ciclurile vieții: copilariapreadolescența-adolescența-tinerețea-maturitatea-batranețea); - conținuturile educației (dimensiunile/laturile educației: intelecțuala-morala tehnologica -esteticafizica); - formele educatiei ( educația formala-nonformala-informala): - factorii educației ( rolul: familiei, comunitații educaționale, instituțiilor scolare etc). Aceasta abordare permite integrarea tuturor resurselor educației pe verticala sistemului (continuitatea intre stadiile educației, sustinuța pe tot parcursul existenței umane) si pe orizontala sistemului (complementaritatea resurselor educatiei, aprofundata la nivelul fiecarui stadiu al educației, in orice moment al existenței umane). Ca semnificație strategică, educația permanentă poate fi definită la nivel funcțional-structuraloperațional, nivel care evidențiază: - „scopul sau final” („a menține si a imbunatați calitatea vieții”); - „caracterul sau universal („reprezinta democratizarea educației”) si dinamic” („permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de invațare la noile condiții impuse de dezvoltare”); - sensul sau managerial („educația permanentă este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie”). La nivel funcțional, educația permanentă angajează trei categorii de funcții: funcția de adaptare; funcția de inovare; funcția de corectare. La nivel structural, educația permanentă angajează două componente principale, aflate in raporturi de interacțiune: componenta generala si componenta profesionala. La nivel operațional, educația permanentă angajează resursele de dezvoltare pedagogica/ educabilitate ale fiecarei personalitați umane, valorificabile in termeni de oportunitate si de motivație individuala si sociala. Educația permanentă reprezintă astfel simultan:

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

• un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care inglobeaza toate resursele activitații de formare-dezvoltare a personalitații umane (stadii, • conținuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala si pe orizontala sistemului educațional; un concept pedagogic operațional care extinde aplicațiile sale „asupra tuturor aspectelor educației” (Thomas Jean); • un principiu pedagogic care susține organizarea globala a unui sistem educațional integral, deschis pentru toate tipurile de educație; • o orientare la nivel de politica a educatiei, care urmareste perfecționarea activitații de formaredezvoltare a personalitații umane pe toata perioada vieții prin valorificarea deplina a resurselor acesteia de autoinstruire si de autoeducație. Educația este proiectiva, dar si corectiva, profilactica si terapeutica. A pleda pentru permanența educației permanente înseamna a accepta educația în viața societații si a persoanei cu aceeasi prezența în fapte si în aspirații ca si hrana, îmbracamintea, adapostul. Poate ca aceasta este singura sau principala permanenta care asigura si ordoneaza prezența umana în regnul uman si în “regnul” spiritului. Educația permanentă înseamnă deci un proces integrator al tuturor influențelor educaționale, întrun sistem coerent si convergent, exercitate asupra individului - în modalitați variate si specifice - pe toata durata vieții sale. Educația permanenta trebuie deci înțeleasa, mai degraba, ca un principiu de organizare a educației. Ea are, în ultima instanța, un caracter paradigmatic pentru organizarea educației contemporane.

Factori determinanţi ai procesului de marginalizare a copiilor rromi Ed. Săvescu Silvia-Alexandra Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Cauzele care au declansat şi au întreţinut acest proces de marginalizare se constituie într-un complex de factori pe care voi încerca să-i prezint ca fiind generatori de marginalizare şi manifestare în cazul copiilor rromi. Factori de natură socială Odată cu schimbările democratice survenite după 1989 a avut loc şi un fenomen de liberalizare al relaţiilor sociale. Ca urmare a acestei liberalizări au dispărut forţele coercitiv-egalizatoare, câmpul social fiind astfel deschis pentru manifestarea identităţilor de grup, dar şi a prejudecăţilor, stereotipiilor şi discriminării latente existente până în acel moment. Pe de altă parte, şi în cadrul minorităţii au apărut grupuri cu un comportament deviant sau chiar infracţional, care dincolo de pericolul social pe care îl reprezintă au un impact extrem de negativ asupra imaginii şi percepţiei majorităţii şi contribuie la întreţinerea unui comportament discriminatoriu sau chiar rasist. Astfel de manifestări nu fac altceva decât să genereze şi să întreţină un climat tensionat, latent conflictual, între minoritate şi majoritate, fiecare simţindu-se ameninţată - este cazul rromilor din Hadareni, jud.Cluj. Factori de natură economică Transformările din viaţa economică - inflaţia, şomajul, diferenţierea excesivă a veniturilor salariale, dar şi scăderea nivelului de trai, criza de locuinţe etc.- au avut un aport decisiv la apariţia şi dezvoltarea fenomenului de marginalizare şi au creat o categorie de marginalizaţi din punct de vedere economic. Una din categoriile cele mai vulnerabile la costurile sociale ale tranziţiei a fost minoritatea rromă, deoarece ea se situa deja pe poziţii de risc crescut: fiind slab calificaţi, rromii au fost grav afectaţi de şomaj, cei care-şi câştigau existenţa pe baza economiei complementare au rămas fără obiectul muncii, iar activitatea de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile a scăzut mult în această perioadă. Pe de altă parte, scăderea veniturilor salariale şi a alocaţiei de stat pentru copii a dus la scăderea dramatică a nivelului de trai pentru o proporţie semnificativă a populaţiei de etnie rromă, iar această criză este accentuată şi de consecinţele politicii pronataliste aberante ale vechiului regim, deoarece generaţia născută după 1966 se

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

află acum în plină maturitate având propriile familii şi proprii copii, dar locuind în continuare cu familia de origine. Prin urmare există o supraaglomerare a locuinţelor populaţiei de etnie rromă, ceea ce atrage după sine alte consecinţe extrem de serioase: lipsa de igienă a locuinţei, dar şi a odihnei; dificultăţi în realizarea igienei personale; riscuri privind sănătatea, intimitatea şi promiscuitatea precum şi greutăţi în ceea ce priveşte socializarea şi educaţia copiilor şi adolescenţilor rromi. De fapt tot datorită nivelului de trai foarte scăzut, multe din familiile de rromi au renunţat după 1989 să-şi mai trimită copiii la şcoală. O influenţă semnificativ pozitivă asupra frecvenţei şcolare a copiilor rromi a avut-o decizia de condiţionare a alocaţiei în funcţie de frecvenţă, dar din nefericire nu se poate spune ca în urma acestei decizii a crescut şi calitatea actului educaţional. Factori de natură politică şi etnică: În perioada postdecembristă rromii nu au reprezentat o minoritate etnică discriminată deoarece nu li s-a dat dreptul de a reprezenta o minoritate etnică, liberă să-şi promoveze propriile tradiţii culturale, politica fiind de asimilare a acestora. Odată cu liberalizarea şi democratizarea societăţii, a avut loc un proces de emancipare a diferitelor minorităţi etnice, religioase, etc.- şi de conturare a identităţii acestora, dar în acelaşi timp şi de marginalizare a lor de către majoritate. Trebuie să remarcăm faptul că această reacţie este universală şi nu este specifică doar României, peste tot respinşii aparţin acelor categorii care nu pot asimila normele dominante. Democratizarea vieţii politice şi pluripartitismul au oferit minorităţilor etnice şansa reprezentării politice. Identitatea de grup, etnică, nu era însă la începutul anilor ’90 – suficient de bine conturată şi ca urmare, pentru a-şi spori legitimitatea, liderii politici au dus o campanie de exacerbare a identităţii minoritare în detrimentul celei de cetăţean. În dorinţa de a redefini identitatea etnică a grupului, liderii politici au oferit identitatea de ,,rrom” ca alternativă la cea de ,,ţigan” valorizată negativ de populaţia majoritară şi ca urmare stigmatizată. Rezultatul a fost –producerea unei fracturi chiar în interiorul grupului etnic între rromi (reprezentând elita politică, intelectuală şi economică) şi ţigani (reprezentând marea masă a celor care se simt ignoraţi, manipulaţi sau trădaţi de către liderii politici). Prinşi în acest ,,război” identitar, copiii işi aleg identitatea în funcţie de modelele pe care le au şi în această situaţie are câştig de cauză identitatea ai cărei exponenţi au mai mult succes în plan social, proximal, dar este extrem de greu de decelat dimensiunea etnică a marginalizării de cea economică sau cea legată de vârstă sau sex. Factorii care pot pot şi trebuie să aibă un rol decisiv în perfectarea procesului de integrare funcţională a etniei rromilor în societatea ,,interculturală” a mileniului III sunt: sistemul educaţional, mass-media, asistenţa socială şi factorii de decizie de la nivel guvernamental. Toţi aceştia au datoria de a elabora o politică coerentă privind toate minorităţile etnice din România - care să respecte în egală măsură drepturile tuturor minorităţilor şi eliminarea şi prevenirea manifestărilor discriminatorii şi rasiste.

Familia ca susţinător al demersului educaţional dezvoltat de instituţia preşcolară Inst. Baciu Mariana Grădinița Nr. 1 Anghel Saligny Fetești Ialomița

ARGUMENT

,,Cred că EDUCAȚIA este un proces al vieții și nu o pregătire pentru viată. Cred că ȘCOALA trebuie să reprezinte vițta actuală, viața tot atât de reală și de vitală pentru copil că aceea pe care o duce el în familia sa, cu vecinii săi, la locurile lui de joacă.” JOHN DEWEY “Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societăţii”

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

N. IORGA

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

O condiție importantă în derularea eficientă a procesului instructiv-educativ din grădiniță o constituie asigurarea unui raport direct proporțional între factorii implicați în dezvoltarea la această vârsta: familia, grădinița, societatea. Este recunoscut faptul că, în cadrul acestui ,,complex formativ”, rolul preponderent revine grădiniței, instituție specializată cu cadre anume pentru realizarea obiectivelor educației preșcolare. Activitatea educatoarei implică un înalt grad de responsabilitate personală și civică, deoarece, de modalitățile complete de realizare ale educației preșcolare depinde, în mare măsură, întreaga dezvoltare ulterioară a personalității copilului. Pentru reușita actului educațional, munca depusă de cadrele didactice din grădiniță trebuie continuată, susținută și întărită de familie. În acest sens educatoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare între grădiniță și familie și să-i convingă pe părinti sa pastreze unitatea de cerinte adresate prescolarilor cu cele ale gradinitei. Initierea parintilor in problemele specifice educatiei si instructiei copiilor se face prin diverse metode si procedee , alese cu mult tact de catre educatoare. Astfel, in discutiile libere cu parintii , prin participarea acestora la unele activitati din gradinita realizam un invatamant modern si in acelasi timp , facem cunoscuta activitatea noastra in randul parintilor. De-a lungul timpului , am observat ca , atunci cand nu se acorda importanta cuvenita comunicarii cu parintii copiilor, in educatia acestora raman unele lacune importante in formarea si educarea copiilor prescolari. Un rol important in colaborarea dintre familie si gradinita , il constituie lectoratele cu parintii. In cadrul acestor intalniri cu parintii am organizat expozitii cu lucrari ale copiiloir, constand in desene din imaginatie , picturi, lucrari din plastilina, obiecte efectuate in cadrul activitatilor de lucru manual, constructii din diferite truse, mape continand diferite lucrari ale copiilor. In acest fel , parintii au posibilitatea sa vada ce fac copiii lor la gradinita si , in acelasi timp , sa compare lucrarile copiilor lor cu ale celorlalti copii din grupa, sa inteleaga ce aptiduni au si ce posibilitati de interese dovedesc. Consultatiile individuale (convorbirile ) cu parintii ne dau posibilitatea sa discutam cu acestia despre fiecare copil in parte, sa luam masuri educative comune. Convorbirile cu parintii creeaza un climat de incredere reciproca. Ele necesita mult tact, multa atentie, vocabular ales din partea educatoarei. Prin aceste convorbiri ne putem aduna datele necesare pentru ,,Caietul de insemnari asupra evolutiei copiilor”: • numele si prenumele; • data si locul nasterii; • boli suferite pana la intrarea in gradinita; • la ce varsta a inceput copilul sa mearga , sa vorbeasca; • de catre cine este supravegheat copilul in afamilie:parinti, frati, bunici. Vizitele educatoarei la domiciliul copiilor au o importanta deosebita in ceea ce priveste colaborarea familie-gradinita .Educatoarea observa mediul in care copilul traieste, se joaca , ce posibilitati materiale au parintii, vine cu unele sfaturi, completari. Desfasurand in acest mod activitatea instructiv-educativa din gradinita, cu participarea efectiva a familiei ii dam acesteia posibilitatea sa vada in gradinita nu doar o supraveghere a copilului in timpul absentei acestuia din familie, ci si desfasurarea unui proces instructivcreativ, bine organizat.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Politica de formare a cadrelor didactice în vederea optimizării procesului instructiv - educativ la clasele cu elevi aflați în situații de risc Prof. Șandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea Motto: ”Egaliate în educație. Școala trebuie să reprezinte temelia viitorului oricărui copil indiferent de situația socială a unei comunități” Sistemul de învăţământ românesc este un sistem funcţional care, cu toate disfuncţiile existente, are un nivel calitativ destul de ridicat. Sunt recunoscute performanţele obţinute de elevi români pe plan internaţional în diferite domenii ale educaţiei. În schimb, rezultatele obţinute la testele internaţionale tip PISA sau TIMSS nu sunt atât de bune ca rezultatele la olimpiadele internaţionale de matematică, informatică şi ştiinţe. Acest lucru ne arată diferenţele care există în calitatea procesului de predare pentru diferite categorii de copii şi faptul că sistemul acordă o atenţie deosebită copiilor cu performanţe şi mai puţină atenţie copiilor cu rezultate slabe. O altă caracteristică a sistemului de învăţământ este tendinţa de a solicita tuturor copiilor performanţe similare uitând să înţelegem, uneori, diferenţele naturale care există între indivizi. Multe cadre didactice consideră că eşecul unui copil i se datorează integral acestuia pentru că nu a fost capabil să răspundă cerinţelor sistemului: ei cred că este obligaţia copilului să atingă standardele impuse de sistem. Puţin profesori înţeleg şi acceptă faptul că eşecul unui copil este, de asemenea, şi eşecul profesorului şi că, în acest context, şcoala trebuie să se adapteze la nevoile copilului şi nu invers. Unii profesori sunt capabili şi dornici să se schimbe şi să adopte un stil de lucru individualizat şi centrat pe nevoile copilului. Metodologia evaluării, atât cea a şcolilor cât şi cea a profesorilor, s-a schimbat în vederea creşterii greutăţii criteriilor care sunt legate de creşterea accesului la educaţie al tuturor copiilor, măsurând mai degrabă progresul şcolar decât rezultatele, creând o şcoală deschisă, prietenoasă, capabilă să accepte şi să valorizeze fiecare copil în parte. În prezent, criteriile privind copiii cu performanţe şi bunele rezultate la examene şi concursuri încă prevalează, dar au fost făcuţi paşi importanţi în direcţia schimbării acestei abordări. Sperăm să devină cel puţin la fel de importante ca şi cele „selective”, criteriile „incluzive” numărul de copii care au fost ajutaţi ca să evite eşecul şcolar, numărul de copii care au fost integraţi în şcoli incluzive, numărul de copii care şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare. Sistemul învăţământului special oferă în acest moment servicii educaţionale care corespund nevoilor de dezvoltare şi posibilităţilor de adaptare şi învăţare ale copiilor. Sistemul devine zi de zi tot mai deschis. Copiii cu deficienţe au acces în şcolile publice şi pot beneficia de servicii de sprijin care să le faciliteze acest tip de integrare. Reforma sistemului educaţiei speciale este cu atât mai amplă cu cât ea trebuie să includă atât principiile noi abordate de şcolile obişnuite cât şi principiile noi dezvoltate de educaţia special din lume. Resursa umană este considerată o verigă foarte importantă a procesului de creştere a eficienţei sistemului educaţional şi cuprinde totalitatea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, a personalului cu funcţie de conducere sau de execuţie. Formarea cadrelor didactice este un proces continuu care cuprinde două etape obligatorii: formarea iniţială, care permite absolvenţilor diferitelor forme specifice de calificare (licee pedagogice, colegii, universităţi) să intre în învăţământ şi formarea continuă realizată prin cursuri care sunt destinate profesorilor după intrarea în învăţământ. Formarea iniţială în România pune accentul mai mult pe pregătirea într-o specialitate anume şi mai puţin pe cea metodică, necesară carierei didactice, care ar rezolvarea conflictelor. De aceea, la finalizarea cursurilor, absolvenţii unei universităţi din România sunt

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

foarte buni specialişti în domeniile pe care le-au studiat, dar nu sunt la fel de buni profesori. Ei au nevoie de o lungă perioadă de pregătire practică înainte de a accede la profesiunea de cadru didactic. Formarea continuă a fost iniţial realizată îndeosebi de către universităţi şi, prin urmare, a fost mai degrabă teoretică şi nu a ţinut cont de schimbările aduse de reforma din învăţământul preuniversitar. Lipsa de competiţie a fost motivul pentru faptul că furnizorii de formare nu şi-au schimbat şi nu şi-au îmbunătăţit modalităţile de lucru. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, de curând, o dezbatere publică pentru reforma sistemului de formare a cadrelor didactice. Obiectivele formării iniţiale şi continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt următoarele: profesionalizarea carierei didactice în România, redimensionarea raportului dintre componenta teoretică şi cea practică a curriculumului de pregătire a cadrelor didactice prin extinderea rutei de formare iniţială până la obţinerea diplomei de profesor/institutor prin promovarea examenului de „definitivat”, dezvoltarea unei „pieţe educaţionale a programelor de formare continuă” bazată pe un sistem concurenţial loial, corelarea structurilor şi a momentelor din cariera didactică cu standardele educaţionale şi asigurarea unei dinamici profesionale prin utilizarea sistemului creditelor profesionale transferabile şi dezvoltarea unor structuri instituţionale moderne în scopul optimizării activităţilor de formare continuă a personalului didactic: Centrul Naţional pentru Formarea Cadrelor Didactice şi a Managerilor din Învăţământul Preuniversitar. Descrierea sistemului de formare iniţială. Procesul de formare iniţială pentru cadrele didactice din învăţământ este organizat ţinând cont de postul didactic ocupat. Pentru învăţători/educatoare formarea iniţială este organizată în licee pedagogice sau în colegii pedagogice de institutori. Curriculumul lor cuprinde, în afara curriculumului de bază: psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială, psihologia copilului, psihologia vârstelor, metodica predării disciplinelor. În viitorul apropiat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării intenţionează să asigure formarea iniţială pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi din învăţământul primar numai la nivel universitar. Pentru profesorii din învăţământul secundar formarea iniţială este organizată în universităţi şi necesită parcurgerea unui modul psihopedagogic obligatoriu, care constă în: psihologie, pedagogie, psihologia copilului şi metodica predării disciplinei. Formarea iniţială a cadrelor didactice din învăţământul special cuprinde, pe lângă formarea la nivel universitar de care am vorbit mai sus, un modul psihopedagogic în domeniul educaţiei speciale. Profesorii psihopedagogi, specialiştii din învăţământul special sunt formaţi în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în una dintre cele trei specializări: psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie. Descrierea sistemului de formare continuă. Formarea continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar are diferite forme, incluzând gradele didactice şi cursurile în specialitate. Gradele didactice pentru profesori sunt: gradul definitiv în învăţământ (după un stagiu de 2 ani în specialitate), gradul didactic II şi gradul didactic I (la un interval de minimum 4 ani între ele). Pentru a putea rămâne în învăţământ, profesorii trebuie să obţină definitivatul, în urma unei inspecţii la clasă şi a unui examen susţinut la universitate, ambele probe focalizându-se pe specialitatea postului şi pe psihopedagogie. Acelaşi proces este urmat şi în cazul obţinerii gradului didactic II. Pentru gradul didactic I, profesorii trebuie să elaboreze o lucrare pe un subiect propus de universitate şi să susţină o inspecţie la clasă. Gradele didactice sunt o precondiţie pentru promovarea profesională şi pentru creşterea salariului. Parcurgerea şi absolvirea cursurilor organizate în specialitatea postului: formarea continuă este obligatorie, după cum menţionează Legea Nr.128/1997 privind statutul personalului didactic. Acest demers presupune obţinerea unui număr de cel puţin 90 credite într-un interval de timp de 5 ani. Un credit se obţine printr-un număr de ore stabilit de Casa Corpului Didactic sau de universităţile organizatoare. De asemenea, în procesul de formare continuă profesorii pot să participe la comisia metodică de specialitate din şcoală şi la cercuri pedagogice şi simpozioane ştiinţifice în afara şcolii; pot să elaboreze manuale, ghiduri metodice, materiale auxiliare procesului de învăţământ; pot să-şi aprofundeze studiile prin masterat şi doctorat în specialitate şi pot realiza unele studii şi cercetări ştiinţifice în domeniul educaţiei. Cursurile de formare continuă sunt organizate, de regulă, de universităţi şi de instituţia specializată în acest domeniu numită „Casa Corpului Didactic”. Anual, Casa Corpului Didactic din fiecare judeţ elaborează un plan de formare continuă care este aprobat de inspectoratul şcolar iar conţinuturile sunt

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

avizate de universităţile de profil. Oferta de formare răspunde nevoilor de formare ale cadrelor didactice din judeţ precum şi cerinţelor formulate pe plan local sau naţional în acest domeniu. Cursuri de formare continuă în diferite domenii ale educaţiei se pot organiza şi de alte instituţii, cu condiţia ca acestea să fie realizate cu acordul inspectoratelor şcolare sau a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi acreditate de către un departament special al ministerului, aşa cum este prevăzut într-o hotărâre de guvern.

Grădinița incluzivă Ed. Dumitrescu Natalia Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Grădinița oferă copiilor preșcolari condițiile necesare unei dezvoltări normale, permițând fiecăruia să-și urmeze drumul său personal de creștere și dezvoltare. Totodată ,oferă suport pentru valorificarea potențialului psihic și fizic al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacității sale de a intra în relații cu ceilalți și cu adulții, sprijină copilul în interacțiunea cu mediul, favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și îi formează o imagine de sine pozitivă. Nouă, educatoarelor, ne revine o sarcină plină de răspundere, de a pregăti copiii care se află într-o perioadă unică și decisivă a vieții lor. De la trei ani până la șapte ani, copiii sunt deosebit de receptivi. Cea mai mare bucurie a lor este jocul. Părinții și educatorii ar greși dacă în această perioadă mică, favorabilă învățării, numită și faza de sensibilizare, nu i-ar oferi copilului șansele adecvate. Copilul învață în această perioadă , în principal, din dorința proprie și din bucuria sa de a cunoaște lucrurile. Grădinița noastră se află într-o zona limitrofă a municipiului Râmnicu-Vâlcea. Din punct de vedere etnic, structura populației zonale, implicit a copiilor care frecventează grădinița, are în componență români și rromi. Datorită solicitărilor crescute de înscriere a copiilor rromi în grădiniță, noi, educatoarele, ne-am străduit să transformăm unitatea noastră într-o grădinița incluzivă. Interiorul clădirii grădiniței, începând cu intrarea, a fost amenajat pentru încurajarea incluziunii. Toate coridoarele sunt decorate original și sugestiv, iar în sălile de clasă au fost amplasate panouri care sugerează și promovează interculturalitatea. Încă din grădiniță, copiii învață că în lume există o mare diversitate de oameni care trăiesc laolaltă, dar, indiferent cum arăți, copil fiind, ai părinți, o familie iubitoare, ai prieteni în grupă și o educatoare care iubește toți copiii la fel. Este cunoscut faptul că rromii sunt oameni calzi, cu care te poți ințelege. Din momentul când un părinte rrom pășește pragul grădiniței ,este întâmpinat cu zambetul pe buze. Este foarte important să fii deschis, pozitiv, fără prejudecăți, pentru a câștiga încrederea acestuia. Părintele rrom urmărește atent modul în care îi privești copilul, în care îi vorbești acestuia, cântărește micile gesturi de bunăvoință și apropiere, de atingere și tandrețe, urmărește unde este el așezat, cum se comportă colegii de grupă cu el, sondează permanent cum este tratat de educatoare.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Proiect de parteneriat cu părinții tema: “familia și grădinița - împreună pentru binele copilului” Inst. Baciu Mariana Grădinița Nr.1 “Anghel Saligny” Fetești, Grupa Mare - “Ciupercuțelor” ARGUMENT Pornind de la ideea că implicarea familiei în activitatea copiilor din grădiniţă şi cultivarea interesului părinţilor pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului instructiv-educativ va conduce la o dezvoltare intelectuală evidentă a copiilor și realizarea unei legături strânse, sistematice şi permanente, încă din perioada preşcolară, între familie şi grădiniţă reprezintă un început cât se poate de bun şi garanţia evoluţiei corecte a viitorului copilului, în scopul evidenţierii rolului familiei ca susţinător al demersului educational dezvoltat de instituţia preşcolară am elaborat un Program de PARTENERIAT GRĂDINIŢĂFAMILIE care să urmărească obiectivele propuse, în general, prin organizarea pe durata întregului an şcolar a unui program de întâlniri lunare educatoare – părinţi – copii. DESCRIEREA PROIECTULUI: Prin activităţile proiectului, grădiniţa recunoaşte şi accentuează rolul părinţilor de primi educatori, încercând să-i determine să-şi ridice semne de întrebare şi îndoieli privind propriile metode folosite în educaţia copilului. PROIECTUL URMĂREŞTE: • dobândirea de către părinţi a unor abilităţi care să sprijine formarea de comportamente adecvate la copii, pentru a îmbunătăţi relaţionarea lor în cadrul grupurilor; • aducerea la cunoştinţa părinţilor a strategiilor de cunoaştere a copilului; • crearea de oportunităţi pentru valorificarea experienţelor pozitive dobândite de aceştia în educaţia copilului; • acceptarea de către copii a regulilor după care funcţionează microgrupurile sociale (familie, grădiniţă, grup de prieteni, anturaj de joacă, vecini etc.) PUNCTE TARI (ale apicării proiectului): • se vor putea înlătura cel puţin unele dintre cauzele ce au determinat comportamentele indezirabile la copii; • se vor putea corecta comportamentele copiilor incompatibile cu viaţa de grup; • părinţii vor învăţa mai multe despre etapele dezvoltării unui copil; • părinţii îşi vor putea descoperi copilul sub diferite aspecte pe care le implică colectivitatea; • părinţii îşi vor împărtăşi experienţele; • familia învaţă să abordeze dintr-o altă perspectivă relaţia cu copilul; • părinţii vor fi informaţi despre drepturile copilului; • părinţii se vor împrieteni între ei; • relaţia grădiniţă – familie se va întări; • va spori încrederea familiei în grădiniţă; • va spori eficienţa activităţilor instructiv-educative desfăşurate în grădiniţă; • se va promova imaginea grădiniţei. PUNCTE SLABE: • posibil ca unii părinţi să nu trateze cu acelaşi interes acest proiect; • posibil ca unii părinţi să se manifeste în mod nedorit; • se generează un grad sporit de stres– atât părinţilor, cât şi educatoarei. Durata proiectului : 1 an scolar : 2009– 2010 Grupul țintă: • 28 de copii preșcolari – grupa mare, • parinții copiilor din grupă, • educatoarea grupei,

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• profesorul de engleză, • director educativ, • director. SCOP:  Uşurarea adaptării copiilor cu cerinţele microgrupului din care fac parte;  Educarea abilităţii copiilor de a intra în relaţie cu ceilalţi, de a manifesta spirit de echipă, de a colabora la realizarea unor activităţi în comun;  Dobândirea de către părinţi a unor abilităţi de relaţionare cu copiii.  Eficientizarea relației familie-grădiniță prin sprijinirea părinților în vederea înțelegerii responsabilității de a fi părinte copiilor de 5-7 ani. METODE/ TEHNICI DE LUCRU: • întâlniri cu specialişti, consiliere, dezbateri, ateliere de lucru, jocuri, activităţi comune, expuneri, prezentare de imagini foto, studiu individual, expoziţie cu lucrări ale copiilor. TEHNICI DE MONITORIZARE: înregistrare video, fotografii, consemnări în jurnal. EVALUARE: chestionare, expoziţie foto, expoziţie cu lucrările copiilor şi ale părinţilor; consemnarea în jurnalul grupei. MEDIATIZARE: afişierul grupei FOLLOW-UP: solicitări din partea unor părinţi de a se implica în proiecte similare. Rezultatele aşteptate Ca urmare activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului „Grădinița și familia împreună pentru binele copilului,, vor fi obţinute ca rezultate: • includerea activităţilor de partenerit în strategia grădiniţei şi în planurile sale operaţionle; • multiplicarea şi diversificarea acţiunilor ce pot să faciliteze educarea copiilor; • petrecerea activă a unui timp liber mai mare al părinţilor cu copiii; • o orientare a părinţilor de la un model autoritar la unul bazat pe deschidere; • acordarea copiilor, de către părinţi, a unor responsabilităţi în funcţie de vârstă şi gradul lui de maturitate; • amenajarea în holul grădiniţei a unui panou pe care vor fi prezentate periodic mesaje către părinţi; • publicarea concluziilor programului desfăşurat în revista şcolii; Modalităţi de monitorizare • • • • •

materiale informative despre proiect şi activităţile sale, album cu fotografii, portofoliul; expoziţie cu lucrările copiilor realizate împreună cu părinţii; realizarea panoului pe holul grădiniţei unde vor f i prezentate mesaje către părinţi; discuţii cu părinţii pentru a stabili rezultatele obţinute în raport cu cele aşteptate; interviuri cu persoane din comunitatea locală (Radio Orion) în vederea menţionării nivelului de comunicare între participanţii la proiect.

Bibliografie 1. Culea, Laurenţia şi colaboratorii, Activitatea integrată din grădiniţă – Ghid pentru cadrele didactice din înv. preuniversitar, Editura Didactică Publishing House, Bucureşti, 2008. 2. Kelemen, Gabriela, Psihopedagogia jocului, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2007. 3. ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar – prezentare şi explicitări, Editura Didactică Publishing House, Bucureşti, 2009 4. ,,Revista Învăţământului preşcolar nr.1-2/2008 şi nr.3- 4/2008” „ Metode interactive” 5. „Introducere în pedagogia preşcolară”, A.Glava, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Mediul educațional în școala incluzivă Prof. Drăgoi Mia, Prof. Uriașu Aurica Grădinița Nr.1 ,,Anghel Saligny” Fetești Ialomița Motto: ”Toate ființele umane sunt născute libere și egale în demnitate și drepturi.” (Declarația Universală a Drepturilor Omului 1948) CE ESTE ȘI CUM A APĂRUT CONCEPTUL DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ? EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ,,este un sistem educațional în care toate școlile tind să ofere educație pentru toți”. Ea desemnează capacitatea unui grup, clasa, școala de a primi toți membrii care au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare. INCLUZIUNEA implică modificări structurale și funcționale de ambele părți: atât pentru cel care urmeză a fii integrat dar și pentru cei care includ în interiorul lor elemente noi. EDUCAȚIA INCLUZIVĂ este un drept al omului, este un tip de educație de calitate sporită și are un sens social: • toți copiii au dreptul la educația de masă. • nici un copil nu trebuie subestimat sau discriminat prin excluderea dintr-o clasă sau școală din cauza etniei, nevoilor speciale sau din cauza unor alte aspecte care îl deosebesc de majoritate. • în structurile incluzive copiii se descurcă mult mai bine. • într-o societate diversificată toți copiii au nevoie să fie pregătiți pentru a dezvolta relații cu diferite categoriii de persoane care provin din diverse medii și au diferite abilități. A aborda educația incluzivă înseamnă a accepta un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare, având ca scop exploatarea resurselor existente pentru a susține participarea la procesul de învățare a tuturor copiilor și a facilita succesul învățării. ȘCOALA DE TIP INCLUZIV este școala de bază, accesibilă, de calitate și care își îndeplinește menirea de a adresa tuturor copiilor, a-i deprinde și abilita cu elemente esențiale necesare integrării lor sociale. CARACTERISTICILE UNEI ȘCOLI INCLUZIVE: • școala deschisă; • prietenoasă; • urmarește flexibilizarea curriculumului; • calitatea predării-învățării; • evaluare permanentă;-dezvoltă parteneriate educaționale; MEDIUL EDUCAȚIONAL ÎN ȘCOALA INCLUZIVĂ presupune crearea unor condiții pentru ca fiecare să se simtă în siguranță, apreciat în mod egal și capabil de a-și împărtăși ideile și sentimentele în mod deschis. Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5.

„Pedagogie pentru învățământul preprimar”- Alexandra Mateias; „Introducere în educația incluzivă”- Ghid pentru cadrele didactice „Învățarea într-un mediu incluziv”- Proiect PHARE Revista „Învățământul preșcolar”- 3-4 2005 „Cerințe speciale în clasă”- Pachet de resurse UNESCO

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Incluziunea în contextul românesc Prof. Corbeanu Elena-Doina Colegiul Național Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea Ideea de incluziune priveşte procesul integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale(CES) în clasele şcolare obişnuite.În acest caz se acceptă premisa că etichetarea şi plasarea copiilor în şcoli speciale este ineficientă şi discriminatorie. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are ca prioritati actiunile de:  Promovare şi asigurare a drepturilor pentru toţi copiii  Identificare a unor noi modalităţi practice de implementare a principiului “egalităţii de şanse”. Contextul românesc ofera:  Dreptul tuturor la educaţie şi şansele unui acces egal  copiilor cu CES: sprijin suplimentar pentru a se integra în şcolile obişnuite  Şcoli speciale ca o alternativă numai atunci când şcolile obişnuite nu pot face o ofertă adecvată  Finanţarea ar trebui să vizeze individul indiferent de tipul de şcoală Prin incluziune în învăţământ înţelegem:  Aprecierea elevilor şi a personalului  Creşterea participării elevilor  Restructurarea culturilor şi proceselor şcolare astfel încât să răspundă diversităţii elevilor din locul respectiv  Reducerea obstacolelor din calea educaţiei şi participarea TUTUROR elevilor la activităţi  Învăţarea din experienţă pentru a îmbunătăţi şi mai mult accesul şi participarea  Perceperea diferenţei dintre elevi ca pe o resursă menită să sprijine educaţia  Îmbunătăţirea şcolilor atât pentru personal cât şi pentru elevi  Accentuarea rolului şcolilor în construirea comunităţii şi crearea valorilor  Recunoaşterea faptului că incluziunea este un aspect al integrării în societate Incluziunea are următoarele beneficii:  Reducerea consecinţelor negative ale dezavantajului educaţional asupra sănătăţii, sărăciei, găsirii unui loc de muncă şi delictelor  Evitarea consecinţelor morale ale risipei de capital uman  Reducerea impactului negativ pe care lipsa de forţă de muncă calificată, flexibilă şi sigură de sine, îl are asupra societăţii  Crearea unei societăţi tolerante care să respecte diversitatea Practic vorbind,incluziunea în învăţământ înseamnă:  Celebrarea individualităţii  Aprecierea opiniilor şi contribuţiilor celorlalţi  Aprecierea propriei culturi şi pe cele ale celorlalţi  Oferirea unei experienţe educaţionale flexibile care este fundamentală pentru un învăţământ de calitate  O practică reflexivă şi o angajare în sensul reexaminării, evaluării şi dezvoltării continue  Cunoaşterea nevoilor elevilor  Adaptarea organizării şi proceselor şcolare astfel încât să răspundă nevoilor elevilor  Luarea în considerare a nevoilor întregii comunităţi şcolare  A nu uita că incluziunea este un proces continuu  Înţelegerea faptului că incluziunea este responsabilitatea tuturor Incluziune versus integrare pentru elevii cu CES  Integrarea presupune ajutarea elevului să se adapteze la mediul şi procesele şcolare  Incluziunea presupune adaptarea contextului şcolar astfel încât să devină mai potrivit pentru o gamă din ce în ce mai largă de elevi  Incluziunea îi vizează pe toţi, iar o şcoală incluzivă va avantaja elevii cu cerinţe educaţionale

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

speciale Incluziunea NU este:  Includerea cu forţa a ceva ce nu se potriveşte  A face oamenii să se conformeze  Aceeaşi experienţă pentru toţi  O idee apărută mai târziu  Strategii care sunt ţinute pe rafturi să prindă praful  Planificarea unei multitudini de programe individuale Incluziunea înseamnă să faci lucrurile în mod diferit pentru a răspunde nevoilor individului Vom şti că incluziunea este reuşită dacă se observă următoarele situaţii: Elevii se simt incluşi atunci când:  Simt că aparţin şcolii  Se simt bine şi sunt mulţumiţi de realizările lor  Sunt capabili să participe la activităţile desfăşurate la clasă şi să înveţe din ele. Părinţii se simt incluşi atunci când:  Se simt bineveniţi în şcoală şi au relaţii pozitive cu personalul  Sunt trataţi cu respect, iar opiniile lor sunt luate în considerare  Pot să aibă acces la informaţii şi la personal Personalul se simte inclus atunci când:  Se simte apreciat şi sprijinit  Recunoaşte contribuţia rolurilor şi responsabilităţilor diferite ale membrilor săi  Promovează comunicarea eficace şi un mediu de muncă pozitiv Principiul pedagogic al incluziunii promovează cerinţa aplicării unor metodologii diferenţiate şi diversificate care să favorizeze procesele de individualizare a instruirii şi adaptarea acestora la particularităţile educabililor. Bibliografie 1. Ion T. Radu, Liliana Ezechil, Didactica.Teoria instruirii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006 2. Constantin Cucoş, Pedagogie,Editura Polirom,Iaşi,2006 3. Curs de formare continuă Educaţie incluzivă

Integrarea socială a copiilor cu deficiențe în sistemul de învățământ românesc Ed. Rădulescu Maria Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Râmnicu Vâlcea Motto: “ Lăsați copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși, sunt posibile.” Pestalozzi Integrarea socială, apare ca un rezultat de convergenţă a tuturor tipurilor de învăţare, educaţie şi asimilare spontană a experienţei sociale pe care le facilitează procesul de învăţare socială. Acest tip de integrare presupune participarea activă a copiilor cu deficienţe la viaţa grupului, a comunităţii locale, acceptarea şi includerea lor în relaţiile şi interrelaţiile care se structurează. Copilul deficient mintal se adapteaza greu la relaţiile interpersonale, de aceea parinţii trebuie să joace rolul de tampon, de mediator între copil şi persoanele cu care acesta intră în contact. Pentru copilul cu deficienţă situaţia este foarte dificilă. El se confruntă cu numeroase probleme pe care nu le poate depăşi sau compensa. Dacă copilul nu este ajutat să le depăşească, se ajunge la situaţia de eşec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita eşecurilor ajunge să fie trăit intens, devenind

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

traumatizant. Frecvent, în această situaţie, copilul renunţă uşor la eforturi, deoarece nu are o satisfacţie mobilizatoare şi ajunge la comportament deviant sau la abandon şcolar. ,, Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul lor de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare” Toţi suntem diferiţi, dar în acelaşi timp egali. Semnul de egalitate este dat de respectul faţă de cel de lângă noi şi de posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Problematica integrării tuturor copiilor în învăţământul de masă aduce în discuţie conceptul de ,, egalitate a şanselor”care implică faptul că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală şi fiecare individ are şanse egale de participare. Considerăm că este nevoie de o abordare personalizată în ceea ce priveşte demersurile pe care le întreprindem în educaţia copiilor; Grădiniţa noastră asigură accesul şi participarea tuturor copiilor, valorizând diversitatea şi acordând importanţă fiecărui copil în parte; Centrul preocupărilor noastre este de a oferi ocazii de învăţare şi dezvoltare fiecăruia în parte. Unii copii se nasc cu anumite deficienţe, alţii rămân cu deficienţe în urma unor boli.Deseori aceşti copii sunt numiţi copii cu dizabilităţi sau copii cu deficienţe.Acestor copii le sunt sporite oportunităţile de învăţare prin interacţiune cu ceilalţi copii. Prin activităţile organizate cu toţi copiii, chiar şi cei fără dezavantaje au de câştigat deoarece educatoarea adaptează curriculum şi propriul stil de predare pentru a se potrivi cu marea diversitate. Dacă folosim metode de predare şi adaptare curriculară adecvate atunci vom elimina barierele dintre copiii obişnuiţi şi cei cu diverse dizabilităţi. Noua metoda a proiectelor ii ajuta sa se cunoasca mai bine,sa coopereze,sa-si dezvolte compete nte:creativitatea,capacitatea de comunicare,munca in echipa, fara insa a neglija atragerea si implicarea parintilor,ocazie pentru acestia din urma de a cunoaste mai bine intregul colectiv,de a valoriza copii pe care poate i-a considerat exemple nu tocmai potrivite pentru COPILUL LOR.Am facut referire pana aici la diversitatea mediilor sociale din care provin copiii,la atitudinea familiei vis a vis de acest aspect. Ma voi opri acum asupra integrarii copiilor cu tulburări/ deficienţe de limbaj şi comunicare, care sunt cuprinşi in activitatea de terapie logopedica desfasurata de profesorul logoped, educatoarea desfasurand in paralel o activitate sustinuta pentru: • dezvoltarea/ exersarea auzului fonematic şi a respiratiei verbale; • dezvoltarea vocabularului uzual/ functional şi exersarea comunicarii. Este foarte importanta sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi in randurile lor un asemenea coleg.Sensibilizarea se face prin stimulari: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficiente (motorie, vizuala, auditiva), ceea ce determina copiii sa inteleaga situatia celor care au dizabilitati: vizitarea/ vizita unor persoane cu deficiente - exersarea / dezvoltarea psiho – motricitatii, motivatiei şi afectivitătii.In aceste situatii parintii sunt cei mai reali parteneri deoarece ei detin cele mai multe informatii despre copiii lor. Program de intervenţie personalizat : Date personale : Copilul I.A.B., născut la 15.03.05, , prezintă rotacism intradental. ( înlocuieşte pe r cu l ). Educarea respiraţiei ( asigurarea echilibrului între expiraţie şi inspiraţie ) 1.inspirăm adânc şi rostim pe expiraţie: - Ce frumos miroase floarea... ( se tot adaugă câte un cuvânt , pe rând ) - Ce frumos miroase floarea roşie..etc 2.inspirăm şi expirăm adânc : Umflăm balonul ! Suflă vântul !, etc. Dezvoltarea auzului fonetic 1. frământări de limbă . 2. ex. Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucur, când Bucur venit bucuros din Bucureşti.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

3. 1 pe săptămână recitări de poezii în faţa colegilor 4. 1 pe săptămînă dramatizări şi jocuri de rol 5. 1 pe săptămână citirea pe sintagme pentru sesizarea deosebirilor dintre sunete : ex. carul/calul ; mărul/malul, etc. NOTĂ : Programul va fi folosit zilnic, timp de 10 minute. Exerciţiile vor îmbrăca forma jocului. Vor avea conţinut diferit, pentru a evita plictiseala şi rutina. Bibliografie 1. Păunescu, C., Psihoterapia educaţională a persoanelor cu disfuncţii intelective, Editura All Educational, Bucureşti, 1999. 2. Vrăjmaş T. ,, Şcoala şi educaţia pentru toţi ”, editura Miniped, Bucureşti, 2005.

Interculturalitatea - metodă de atragere şi menţinere a elevilor în sistemul de învăţământ Prof. Negoescu Alina – Elena Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea nu este un adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui. Ceea ce unifică multiculturalismul cu universalismul european este voinţa comună de a plasa o cultură mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social. Interculturalitatea implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor. Educaţia interculturală are între obiective: • dobândirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia asupra comportamentelor individuale şi de grup, privind propria cultură şi privind alte culturi (o persoană curioasă poate fi o persoană interculturală) • dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturală / interculturală (conştientizarea propriilor determinări culturale, stereotipuri şi prejudecăţi, identificarea acestora la ceilalţi, capacitatea de a relativiza punctele de vedere, abilităţi comunicaţionale şi relaţionale); este de subliniat că nu există culturi superioare, respectiv inferioare, deoarece culturile nu se compară; • formarea de atitudini cum ar fi respectul pentru diversitatea culturală, pentru identitatea culturală proprie şi a celorlalţi, refuzul discriminării şi intoleranţei (motorul societăţii fiind nu conflictul, ci diversitatea – ceea ce duce la conceptul că dacă toţi ar fi la fel, ar fi plictisitor); • stimularea participării şi acţiunii în sensul promovării principiilor unei societăţi interculturale (este ceea ce foarte bine pot face profesorii minorităţilor naţionale). Educaţia interculturală formală include iniţiative care sunt dezvoltate în interiorul sistemului şcolar; şcoala este – după familie – un agent principal al socializării, prin care elevii primesc nu numai o educaţie academică, ci, de asemenea, învaţă mult despre propriul lor cod cultural. Fără sprijinul activ al

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

şcolii, eforturile de a introduce educaţia interculturală sunt menite a-şi vedea rezultatele diminuate, dacă nu complet eşuate. În general, şcoala ar trebui să: • încerce să creeze oportunităţi egale, sociale şi educative, pentru elevii din diversele grupuri culturale; • sporească conştientizarea diferenţelor culturale, ca o cale de opunere discriminării; • apere şi să dezvolte pluralismul cultural din societate; • ajute elevii să trateze constructiv conflictele culturale, reliefând diferitele interese şi căutând scopuri comune. Rolul şcolii ca agent de educaţie interculturală e dublu: faţă de culturile şi grupurile minoritare şi faţă de cultura şi grupul majoritar. Rolul şcolii ca mijloc de acomodare, socializare şi includere a elevilor din grupurile minoritare este de neînlocuit. În acest caz, educaţia interculturală trebuie să dezvolte programe concepute să împlinească nevoile fundamentale ale grupurilor minoritare în stabilirea şi câştigarea recunoaşterii lor în societate. Calitatea educaţiei are nevoie de cadre didactice care să se implice în cercetare şi învăţare, are nevoie de muncă în echipă şi de un scop comun care să accepte individualismul şi colectivismul ca fiind esenţiale pentru învăţarea organizată şi are nevoie de un management conectat în mod dinamic cu mediul în care se desfăşoară. Dezvoltarea şcolară pentru asigurarea calităţii educaţiei atrage după sine strategiile şi acţiunile, care trebuie gândite cu atenţie şi în concordanţă cu contextul specific şcolii. Dintre cerinţele unei educaţii interculturale care să formeze comportamente pozitive amintim: • formarea aptitudinii de a comunica asertiv (a vorbi dar si a asculta); • cooperarea si munca în grup; • respectul de sine si de ceilalţi; • procesul decizional democratic; • asumarea responsabilităţii si acceptarea responsabilităţii altora; • stăpânirea dar si exteriorizarea emoţiilor, sentimentelor, trăirilor; • evitarea confruntărilor verbale si fizice. Termenul „interculturalitate” are o dimensiune dinamică care exprimă interacţiune, el trimite la schimb, reciprocitate, interdependenţă, si dialog. O societate deschisă care să asigure rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor si să respecte drepturile omului poate fi clădită doar prin contribuţia tuturor în spiritul valorilor interculturalităţii. Bibliografie 1. Cozma Teodor, Sechedin Elena, Concepte de împrumut în educaţia interculturală 2. Cucoş Constantin, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p.240

Învăţarea individuală în grupuri cu abilităţi mixte din Suedia Dir. adj. Prof. Dicu Sevastia Lizuca Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni Vâlcea Sistemul de învățământ englez este centrat pe rezultat, iar performanța nu-l așează pe elev în centrul procesului de învățare. S-a dezvoltat un sistem prin care unii elevi învață în clase mixte, iar alții sunt împărțiți pe clase în funcție de abilități. Dezvoltarea învăţarii individualizată, în grupuri mixte. Prin capacitatea de învăţare individualizată, se referă la faptul că educaţia este adaptată elevilor în funcţie de situaţiile lor diferite. Dintr-o perspectivă istorică acesta este un nou mod de educaţie - înţelegere. În cele mai multe şcoli suedeze, majoritatea profesorilor consideră clasa ca un grup omogen. Elevii care nu beneficiau de predare puteau să ia un alt

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

an sau chiar au fost obligaţi să părăsească şcoala. În curriculumul suedez găsim prezentarea a diferitelor lucruri prin care un profesor trebuie să fie informat asupra planificării sale sau predării lui. Curriculumul descrie cum educaţia trebuie să fie adaptată la fiecare nevoie specifică a copilului, pregătirilor şi modului de gândire. Profesorul trebuie să organizeze munca la clasă în aşa fel încât fiecare elev să aibă posibilitatea să se dezvolte în funcţie de aptitudinile proprii. Am să listez șase lucruri importante observate în sistemul individual din Suedia: 1. „În școala primară am văzut planificarea detaliată pe zile, ceea ce permite elevului să-și aleagă sarcinile, perioadele în care să le realizeze și ritmul în care să lucreze. 2. Profesorii din școala secundară sugerează că diferențierea se face în funcție de rezultat. În școala primară, în grade diferite, diferențierea se face în funcție de așteptările cu privire la sarcinile de efectuat. 3. La toate orele la care am asistat a fost încurajată oferirea de ajutor colegilor. 4. Una din metodele de predare observate la școala primară a fost participarea întregii clase; mai important era procesul de descoperire decât rezultatul în sine („nu există răspuns corect/bun”). 5. Profesorii din școala primară încercau să dezvolte stima de sine a elevilor încurajându-i să prezinte sarcina realizată sau descoperirea întregii clase fie individual, fie în perechi sau în grupuri. 6. La ambele școli am realizat implicarea formală a părinților. Ambele școli organizează sesiuni bianuale de discuție (profesori, elevi și părinți), ceea ce întărește individualizarea învățării și susține întreaga filosofie a școlii.” Învăţarea individuală înseamnă că: “copilul reflectă la anumite lucruri şi poate avea un dialog cu el însuşi”.

Educaţia interculturală, o nouă provocare a sistemului educaţional românesc Ed. Lăcraru Cristina Grădinița cu Program Normal Vlădeşti Motto: “O educație bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet , oricare ar fi el, partea folositoare pe care o conține.” (Victor Hugo) Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare. Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, ne fiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor. Multicultura înseamnă coexistența în același teritoriu a unor grupuri entice diverse. Intercultura, în domeniul educativ reprezintă un schimb pozitiv între culturile diverse prezente și implică existența unei acțiuni pedagogice intenționate. Domeniul educației oferă modalităși pentru a gestiona coexistența între cultura majorității și cultura minorităților. Școala are un rol fundamental în acest sens. Tipologia educației interculturale e constituită din procese de învățare care duc la cunoașterea altor culturi și formarea, prin comparare, a unor atitudini de deschidere și dialog. A cunoaște o altă cultură

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

înseamna a sesiza aspectele ce o fac “diversă” de a noastră și îmbogățirea propriei culturi prin întelegerea diferențelor ca “valori”. Obiectivul prioritar al educației interculturale este promovarea capacității de conviețuire constructivă în contextul cultural și social variat. Educația interculturală urmărește pregătirea tinerilor pentru a trăi într-o societate multiculturală, cu o dinamică tot mai pronunțată și care tinde tot mai mult să devină o societate interculturală. Educația interculturală poate fi asociată conceptului de “learning to live together”, promovat de UNESCO. Educaţia interculturală propune o abordare pedagogică a diferenţelor culturale, strategie prin care se iau în considerație specificitățile spirituale (diferenţe culturale) sau de alt gen (diferența de sex, diferența socială sau economiăa etc.), evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, și mai grav, tendințele de atomizare a culturilor. Bibliografie 1. Bulzan Carmen (2007), Sociologia educației contemporane, Ed. Universitatea, Craiova, Cucoş, C. (2000), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi 2. Teodor Cozma, Elena Sechedin, Concepte de împrumut în educaţia interculturală.

Şcoala şi cunoaşterea de sine Prof. Haș Laura Cloegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea

Secolul 21 îşi propune a fi o eră a vitezei, informaţiei şi evoluţiei spontane, dar oare vor fi acestea posibile fără o răspândire uniformă a informaţiei printre tinerii zilei de azi (adulţii zilei de mâine), fără stoparea eroziunii societăţii intelectuale a prezentului? Şcoala, această marcă a evoluţiei omului spre o fiinţă cât mai dezvoltată şi demnă de prezentul în care trăieşte şi de viitorul la care aspiră este răspunsul acestei dileme şi dealtfel singura opţiune de salvare a rasei umane prin conservarea acelor valori morale sacre care definesc condiţia umană. Şcoala a fost de-a lungul timpului singurul sprijin al evoluţiei şi una dintre sursele care au alimentat continuu curiozitatea umană, negarea ei va duce deci la un dezastru. Ce s-a întâmplat oare cu nevoia de cunoaştere, cu dorinţa de afirmare ? Problema trebuie tratată cu responsabilitate şi profesionalism maxim, fiind necesar poate un studiu psihologic asupra întregii societăţi. Viitorul însă este singurul care ne va da raspunsul acela sigur pe care-l aşteptăm la o întrebare simplă însă cu nenumărate nuanţe: “ Încotro?” Şcoala are o răspundere certă în dezvoltarea personalităţii tinerilor. Una dintre funcţiile sale este de a îmbogăţi sistemul de reprezentări de sine ale elevilor. Activităţile consacrate acestui scop se desfăşoară, desigur, într-un cadru instituţionalizat, reglementat, dar diferiţilor actori le este lăsată o mare marjă de libertate. Trebuie deci, definite suficient de precis obiectivele şi competenţele de atins şi bine distinse rolurile diferiţilor actori, în funcţie de poziţia lor în instituţia şcolară şi de modul de intervenţie. Se ştie, desigur, că orice adult, în relaţia sa cu tinerii, le influenţează istoria; fiecare dintre noi a fost mai mult sau mai puţin marcat de profesorii (sau ceilalţi actori) pe care i-a cunoscut. Primul lucru este deci, să nu ne prefacem că nu ştim aceasta! Obiectivul esenţial în acest domeniu este de a-l ajuta pe elev să-şi construiască o imagine de sine suficient de pozitivă pentru a putea acţiona. Eşecul anumitor elevi provine adesea din faptul că au o imagine complet degradată despre ei înşişi. Nu mai au deci, altă soluţie decât de a se refugia în comportamente de evaziune. Trebuie deci, să i se arate elevului că este capabil să înveţe, să stăpânească cunoştinţe şi să găsească în sine resorturile care îi permit să o facă. Trebuie ca, treptat, el să-şi descopere preferinţele, interesele, valorile şi domeniile de reuşită. Aceasta îl va conduce în explorarea lumii profesionale şi a filierelor de

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

formare, permiţându-i să caute informaţii mai exacte asupra domeniilor ce par a i se potrivi. Trebuie, de asemenea, evitat ca, sub pretextul realismului, travaliul asupra cunoaşterii de sine să devină pentru elev doar conştientizarea propriilor limite, trăite ca iremediabile şi inerente persoanei sale. Unele studii încearcă să arate că educaţia pentru orientare ar putea să diminueze ambiţia elevilor. Trebuie să avem grijă să nu provocăm asemenea fenomene, căci tinerii au nevoie de ambiţie şi uneori de puţină visare pentru a se realiza pe deplin. Să nu uităm însă ca instituţia în sine nu este rea, poate este doar uşor deformată de “beneficiarii” ei, de limitele acestora dar şi de mentalitatea momentului.

Insuccesul şcolar Prof. Horincar Leonora Grădinița cu Program Prelungit ”N.Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Factorii care intervin in insuccesul şcolar sunt numeroşi, iar unii psihologi şi pedagogi au găsit mai multe clasificări. 1. Factorii individuali ai insuccesului. Aici ne referim la la inteligenţa copilului ce determină insuccesul şcolar. În cazuri de deficienţă mintală vorbim de un insucces şcolar deoarece acel copil are un grad redus de capacitate psihică, poate avea amunite dereglări ale mecanismenlor de adaptare a individului la condiţiile de mediu şi la standardele de convieţuire socială. Astfel, este nevoie ca să se cunoască coeficientul de inteligenţă al fiecărui copil care are probleme de învăţare şi nu numai. Făcând referire la teoria lui L.S. Vâgotski privind zona proximei dezvoltări, este important să se ţină cont de potenţialul de învăţare al fiecărui copil, să se folosească metode formativ-didactice şi metode de evaluare eficiente. Nu numai inteligenţa este factorul care determină insuccesul şcolar, ci şi factori de ordin somatofiziologic (dezvoltarea fizică, starea de sănătate etc), factorii afectiv-motivaţionali şi de personalitate. Factori precum anomaliile, sănătatea, stresul, oboseala, duc la o dezvoltare şubredă. Din moment ce apar astfel de factori ei determină apariţia a mai multoe factori precum lenea, rea-voinţa, nepăsarea, lipsa de atenţie, de energie, maturizare insuficientă etc. 2. Factorii familiali ai insuccesului şcolar Când vorbim de aceşti factori familiali ne îndreptăm atenţia spre familie, mediul apropiat al copilului pentru a observa cauzele apariţiei insuccesului. Situaţia economică a familiei, statutul socioprofesional al părinţilor, nivelul cultural, stilul educaţional familial, structura familiei, relaţiile intrafamiliale şi tipul de coeziune familială. Situaţia economică precară şi insatbilă, nivelul scăzut la veniturilor afectează traiectoria şcolară a elevului în mai multe feluri. În primul rând sărăcia face ca multe familii să nu poată suporta cheltuielile de şcolarizare ale copilului şia tunci ele recurg la întreruperea şcolarităţii. Nu mai este un secret că în ultimi ani se înregistrează o rată ridicată de abandon şcolar, cauzată tocmai din această cauză. Problemele cele mai grave sunt atunci când copiii sunt obligaţi să abandoneze şcoala, înainte de a o termina. În toată lumea există abandon şcolar, însă în tăţile mai slab dezvoltate acest lucru se întâmplă mai des. Apoi mai apar şi conflictele intrafamiliale, relaţiile tensionate, din cauza neajunsului sau din cauza neputinţei de a-l da pe copil la şcoală, toate având o influenţă negativă asupra copilului. Şi agresivitatea, instabiliatea emoţională duce la abandon şcolar. În plus familiile defavorizate au şanse mult mai mici să să-şi trimită copiii la şcoală. Limbajul în familie este un lucru important în educaţia elevului, la fel ca şi relaţia mamă-copil. M. Gill (1976) a demonstrat că elevii slabi trăiesc într-un climat tensionat, instabil, în care apar dezacorduri între părinţi cu privire la educaţia copilului şi prin culpabilizări reciproce. Mamele sunt prea permisive, dau dovadă de slăbiciune, sunt anxioase, superprotectoare, iar taţii irascibili şi rigizi, nu au răbdare, nu sunt calmi, au păreri diferite, au anumite vicii, uneori chiar acte de violenţă. Astfel, copilul îşi pierde încrederea în propriile forţe, are un sentiment de învinovăţire, este timid, anxios sau dimpotrivă obraznic, neastâmpărat, violent. Apar şi alte probleme în ceea ce priveşte relaţia cu familia

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

mai ales când este vorba de o familie conjugală, monoparentală, adoptivă sau reconstruită. La fel ca într-o familie normală pot apărea reacţiile enumerate mai sus şi să ducă la nereuşita şcolară. 3. Factori de ordin şcolar Dotarea şcolii, calitatea echipamentului, a programelor, organizarea procesului de învăţământ, pregătirea profesorilor, stilul educaţional, trăsăturile de personalitate, relaţia profesor-elev, relaţia şcoală-familie, toate fac parte din insuccesul /succesul şcolar. Dezavantajul şcolilor din mediul rural este tocmai în reducerea acestor necesităţi importante care stau la baza instruirii. R. Glaser susţine că există două medii şcolare: cel selectiv şi cel adaptativ. Mediul şcolar selectiv se referă la adaptarea elevului la condiţiile oferite de şcoală, el fiind capabil să se adapteze unor condiţii exterioare impuse, favorizănd actualizarea doar a unora dintre potenţialităţile de care dispune elevul. Mediul şcolar adaptativ oferă condiţii mult mai variate, permiţând exprimarea posibilităţilor fiecăruia. Programul încărcat, manualele prea multe care utilizează un limbaj greu accesibil, diferenţa ritmului de învăţare a elevilor, precum şi impunerea anumitor condiţii de învăţământ dau naştere la oboseală, dezinteres. Pentru stabilirea programului şi a oraruui şcolar este nevoie să se ţină cont de curba efortului, de capacitatea psihică şi fizică, de gradul ridicat de oboseală ca elevii să poată face faţă cerinţelor. Metodele de predare-învăţare constituie o a doua problemă a nereuşitei. De cele mai multe nu gardul de dificultate al unor materii este problema, ci metodele folosite de profesor. Utilizarea metodelor care favorizează o învăţare activă, precum problematizarea,învăţarea prin descoperire, studiul de caz, focul de rol, dezbaterea, determină o schimbare în activitatea şcolară a elevului. Rigiditatea metodelor de predareînvăţare, accentul pus pe memorare şi reproducere, precum şi activităţile de tip exclusiv frontal generează probleme de învăţare multor elevi. Nu se poate impune întregii clase un ritm de lucru şi metode care ăs le convină numai câtorva copii, deoarece s-ar ajunge la un nivel scăzut de învăţare. Tot mai mult se vorbeşte despre strategii de diferenţiere ţi personalizare care să vizeze conţinuturile, metodele de predare-învăţare, formele de organizare a învăţării şi metode de evaluare. Un alt factor care determină insuccesul şcolar este reflectat în relaţia profesor-elev. Dacă profesorul are relaţii numai cu cei care învaţă bine apare un decalaj între elevi, între dorinţele de învăţare, nevoia de exprimare şi încredere în cunoştinţele pe care le au. Nepăsarea, lipsa stimulării, evaluare superficială, lipsa recompenselor dau naştere la rezultate insuficiente. Văzând care sunt factorii care determină apariţia insuccesului şcolar este nevoie să se cunoască metode de prevenire şi înlăturare a acestor eşecuri:  Realizarea educaţiei în zonele defavorizate şi atenuarea discrepanţelor dintre anumite regiuni ale ţării cu privire la condiţiile de educaţie, la atenţia acordată elevilor şi alocarea de resurse materiale.  Îmbunătăţirea colaborării dintre şcoală şi familie  Creşterea rolului învăţământului preşcolar pentru că multe din cunoştinţele pe care de dobândesc se datoreaza acestei perioade. Bibliografie 1. 2. 3. 4.

A., Petre, I., Roman, T., Giurgiuman, „Despre educaţie”, Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca, 2002 E., Macavei, „Pedagogie”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997 D., Popovici, „Pedagogie generală”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998 A., Freeiere, „Şcoala activă”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

O şcoală prietenoasă Inst. I. Dăncău Monica-Adriana Grădinița cu Prograsm Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Orice schimbare în educaţie pune în discuţie implicarea părinţilor în activitatea şcolii. Este dovedit faptul ca succesul copiilor depinde în mare măsură de armonizarea demersurilor şcolii cu cele ale familiei şi de buna colaborare dintre profesori şi părinţi în vederea stabilirii unei continuităţi educative. O şcoală prietenoasă cu părinţii trece dincolo de legăturile formale şi oarecum fireşti cu familiile copiilor şi dezvoltă adevărate parteneriate active folosind o gamă largă şi variată de modalităţi. Într-o şcoală prietenoasă se derulează programe de educaţie a părinţilor, care au în vedere depăşirea unor modele culturale rigide şi depăşite promovate uneori de familie (desconsiderarea opiniei copilului, auto ritate excesivă, independenţă scăzută, sprijin pe o perioadă îndelungată etc.) şi responsabilizarea părinţilor pentru a susţine activ direcţiile educaţiei moderne care vizează libertatea de opţiune, participarea la decizii, gândirea critică, exprimarea opiniei, rezolvarea de probleme, drepturile şi responsabilităţile copilului etc Într-o şcoală prietenoasă, părinţilor li se creează oportunităţi de a participa în diferite forme la activitatea şcolii şi există o bună comunicare cu familiile elevilor. Se vizează schimbarea ideilor, concepţiilor şi abilităţilor parentale, precum şi sprijinirea familiilor aflate în situaţii dificile. Se încurajează exprimarea părerilor părinţilor în legătură cu modul în care funcţionează şcoala şi se acceptă poziţia acestora de „prieteni critici” — persoane de încredere, cointeresate în actul de educaţie, care, din dorinţa de a ajuta şi a asigura succesul şcolii, semnalează problemele existente, discrepanţa dintre intenţii şi acţiuni, oferind astfel şansa unei analize cuprinzătoare şi a unui proiect de dezvoltare realist. O şcoală prietenoasă cu copiii se preocupă ca dreptul la educaţie al oricărui copii din comunitate să fie respectat indiferent de statut social, etnie, religie, sex, capacitate intelectuală etc. Pentru aceasta, şcoala dezvoltă mecanisme şi activităţi specifice prin care să creeze un mediu educaţional atractiv, în care copiii să se simtă în siguranţă fizică şi psihică. Proiectul instituţional al unei şcoli prietenoase cu copiii include Educaţia pentru drepturile copilului / omului ca un demers prioritar, realizat crosscurricular şi care vizează atât transmiterea de cunoştinţe (drepturi, categorii, documente importante, istoric, organizaţii etc), cât şi formarea de atitudini (respect pentru drepturi, responsabilitatea acţiunilor proprii, cooperarea etc.) şi dezvoltarea de deprinderi (de colaborare, comunicare, rezolvare de probleme etc). Este foarte important ca educaţia pentru drepturile copilului / omului să se realizeze într-o atmosferă care să reflecte preocupare pentru idealurile şi practicile specifice acestora (relaţii de colaborare între mem brii comunităţii şcolare, dezvoltarea abilităţilor şi atitudinilor de bun cetăţean etc). De asemenea, şcoala trebuie să aibă iniţiativa unor activităţi prin care să se acţioneze concret în legătură cu situaţii de încălcări ale drepturilor copilului / omului din comunitatea locala. Managementul unei şcoli prietenoase este unul participativ, toţi membrii comunităţii şcolare (elevi, părinţi, personal administrativ) fiind consultaţi în legătură cu direcţia de dezvoltare şi politicile şcolii şi implicaţi în luarea deciziilor referitoare la schimbări majore în activitatea şcolii. Un punct de vedere larg acceptat de mediile educaţionale din toată lumea este acela care promovează necesitatea democratizării şcolii ca o condiţie de a-i pregăti pe copii pentru viaţa într-o societate democratică. Este nevoie ca elevii să fie consultaţi deoarece: - vor sprijini atingerea obiectivelor de dezvoltare a şcolii pentru că se simt incluşi în luarea deciziilor; - dacă le acordăm elevilor responsabilităţi, posibilitatea de a-şi exprima opiniile, de a lua decizii şi de a participa activ la viaţa şcolii, nu facem decât să le dăm şansa să exerseze practic capacităţi de care vor avea nevoie ca adulţi şi pe care le vor utiliza mai târziu în viaţă; - implicarea elevilor în decizii conduce la îmbunătăţiri în ceea ce priveşte disciplina — când, de exemplu, elevii sunt ei înşişi autori ai regulilor şi practicilor care le guvernează viaţa şcolară, ei le vor înţelege mai bine şi vor începe să le respecte; În unele domenii, elevii se pot dovedi mai buni în a planifica şi rezolva problemele, deoarece există anumite aspecte ce ţin strict de viaţa lor şi despre care ei evident ştiu mai multe.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

O şcoală mai democratică pentru elevi nu înseamnă nici anarhie şi nici lipsa structurilor ierarhice, ci este o şcoală în care organismele şi structurile de putere sunt clar definite, dar în care relaţiile dintre diferiţii membri ai instituţiei se bazează mai puţin pe teama faţă de cei superiori pe scară ierarhică şi mai mult pe încredere şi respect reciproc. Într-o astfel de şcoală, copiilor li se acordă posibilitatea săşi exprime temerile; ei primesc responsabilităţi în chestiuni ce vizează funcţionarea şcolii şi li se oferă condiţii de implicare activă şi creativă în probleme care îi privesc direct. Bibliografie 1. Cucoş, Constantin – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002 ; 2. Nicola, Ioan – Tratat de pedagogie şcolară, Ed. Aramis, Bucureşti, 2003 ; 3. Şoitu, Laurenţiu – Pedagogia comunicării, Institutul European, Iaşi, 2001.

Marginalizare sau integrare? Problematica educaţiei copiilor Rromi Ed. Dinică Elena Ramona Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Problematica educaţiei copiilor rromi constituie una din provocările cu care se confruntă mediile social-economice şi culturale sau civice din România. Ea face parte dintr-o problematică mai largă - cea a copiilor aflaţi în situaţii de excluziune, de marginalizare din diferite motive - necesitând abordări nuanţate în funcţie de mai mulţi parametri specifici: mediu de rezidenţă, apartenenţa la un grup minoritar etnic, apartenenţa la o grupare socială cu un status economic minimal etc. Marginalizarea reprezintă procesul de situare a indivizilor sau grupurilor pe o ,, poziţie socială periferică” sau de ,,izolare“ şi implică limitarea ,,drastică” a accesului la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii. Din această perspectivă, marginalizarea se concretizează în plasarea indivizilor şi grupurilor sub nivelul minim acceptat din punct de vedere economic rezidenţial, ocupaţional, de educaţie şi instrucţie, dar şi printr-un deficit de posibilităţi de afirmare şi de participare la viaţa colectivităţii.Grupurile marginale sunt de regulă compuse din săraci, şomeri, minorităţi etnice puternic discriminate, delincvenţi, handicapaţi sau persoane inadaptate. Politica aberantă de egalizare – sau mai bine spus de standardizare - a indivizilor promovată de regimurile comuniste în Europa de Est a avut ca efect şi evitarea marginalizării sociale, iar concluzia care se impune este că înainte de 1989, datorită politicii de diminuare a diferenţelor sociale şi de ,, înregimentare “ a întregii populaţii în sistem, nu au existat procese evidente de marginalizare a etnicilor rromi de către instituţiile publice, chiar dacă existau prejudecăţi, stereotipii şi atitudini discriminatorii în rândul populaţiei ne-rrome. După 1989 însă, schimbările sociale rapide şi intensive care au ridicat probleme serioase şi neprevăzute în cursul procesului de instituţionalizare şi consolidare democratică în societate, dar şi tranziţia către o economie de piaţă, au generat un proces de polarizare socială şi de marginalizare. Este tot mai evident faptul că în condiţiile unei tranziţii îndelungate, dar şi a neajunsurilor socio-economice şi a derapajelor inerente unei democraţii în formare, neglijarea instituţionalizării şi legislaţia uneori discriminatorie au dus la marginalizarea populaţiei de etnie rromă şi chiar la o recrudescenţă a discriminării şi rasismului. Ca o consecinţă a neincluderii în politicile publice şi ca alternativă la insensibilitatea instituţiilor statului, o mare parte a populaţiei de rromi din ţara noastră, în absenţa resurselor de dezvoltare individuală, a fost silită să-şi adapteze tehnicile de supravieţuire şi să ajungă a fi stigmatizaţi, etichetaţi ca delincvenţi. Singura alternativă acceptabilă şi viabilă la problema marginalizării este o politică coerentă şi susţinută de prevenire a acesteia pe de o parte, şi de integrare pe de altă parte, deşi integrarea este un termen faţă de care majoritatea liderilor rromi au o reacţie adversă, cel puţin în momentul de faţă. Cauza este în opinia

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

mea o înţelegere defectuoasă a ideii de integrare, percepută fragmentar, doar în dimensiunea sa coercitivă de asimilare. În realitate ,,integrarea reprezintă o relaţie, o interacţiune dinamică între sistemul care se integrează şi sistemul care integrează, iar rezultatul acestui proces este un echilibru funcţional al părţilor”. Însă trebuie să ţinem seama că integrarea socială are patru dimensiuni fundamentale şi anume: integrare culturală, normativă, comunicaţională şi funcţională. Dacă ,,integrarea culturală” presupune coerenţa normelor şi valorilor unei culturi - ,,integrarea normativă” reprezintă măsura în care valorile grupului devin norme efective. Dar această exigenţă a majorităţii - de conformare a minorităţii la normele sale - este adesea percepută ca o tendinţă de asimilare. Reprezentările despre rromi, care se bazează pe prejudecăţile şi stereotipurile populaţiilor din jur, sunt de primă importanţă, pentru că aceste reprezentări determină atitudini şi comportamente. De cele mai multe ori ele sunt singura sursă de informaţie care îi leagă pe rromi de mediul social din jur. Rromii par a fi o realitate familiară: orice persoană întrebată are o opinie, deseori categorică, despre acesţia. Adevărul este că rromii sunt receptaţi eronat, cu atât mai rău, cu cât realitatea pierde în faţa imaginarului. De-a lungul secolelor, un întreg set de imagini a fost construit şi dezvoltat, cristalizând stereotipurile colective şi formând un rezervor de reprezentări mai mult sau mai puţin fixate în memorie. Difuzarea reprezentărilor despre rromi deschide calea unui fenomen circular cauză-efect: formularea unor norme, definiţiile de dicţionar, referinţele în tot felul de cărţi, în televiziune şi presă, toate se conduc după opinia comună şi pun în lumină frânturi de imagine, în concordanţă cu starea momentului. În România există un procent semnificativ de rromi integraţi în momentul de faţă cel puţin la nivel normativ şi funcţional. Cei mai bine integraţi sunt membrii elitei intelectuale şi a celei economice, dar şi cei cu nivel mediu de pregătire sau profesii moderne, au un nivel satisfăcător de integrare socială. MECT a elaborat şi implementat în parteneriat cu alte organisme internaţionale ( UNICEF, ROMANI CRISS, FUNDAŢIA PHEONIX şi alte ONG-uri) o serie de proiecte care vizează stimularea participării şcolare a copiilor rromi pentru evitarea abandonului şcolar şi integrarea lor socială. Concluzia este că încă o mare parte a populaţiei de etnie rromă - deci şi copiii acestora - suferă de acest proces de marginalizare şi de aceea este nevoie de o strategie de intervenţie susţinută, care să se adreseze atât minorităţii marginalizate cât şi majorităţii, pentru formarea unei societăţi interculturale de indivizi diferiţi dar egali, racordaţi la valorile generale ale umanităţii şi respectând un set comun de norme dar în acelaşi timp aflaţi într-un permanent schimb cultural şi spiritual.

Educaţia grupurilor defavorizate – o provocare? Prof. Pârvulescu Mihaela Marcela Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Termenul de „grup defavorizat” este adesea vehiculat în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Unii consideră că sub această terminologie se ascunde, într-un mod elegant, etnia romă. Alţii cred că se referă la noi toţi, cei care trăim timpuri controversate de la revoluţie încoace, că are legătură cu nivelul nostru de trai, cu salariile şi pensiile mici iar politicienii îl folosesc în platformele program, indiferent de culoarea politică. În realitate, grupuri defavorizate există în toate ţările şi în aproape toate societăţile, sub o denumire sau alta. Uneori este vorba despre persoanele lipsite de adăpost, care trăiesc în stradă sau pe lângă gropile de gunoi ale oraşelor, femei cărora educaţia religioasă le trasează o evoluţie limitată de doctrine de mii de ani, minorităţi etnice de toate felurile. Indiferent de zona de provenienţă, din punctul de vedere al educaţiei, elementul comun al acestor grupuri este accesul limitat la şcolarizare sau abandonul şcolar fără a dobândi competenţele minime care să permită ulterior inserţia socială şi profesională. La nivel mondial, preocuparea pentru creşterea accesului la educaţiei s-a realizat pentru prima dată în 1948, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Adunarea Generală a celor 58 de state membre proclama printre drepturile fundamentale, alături de egalitatea şi libertatea în drepturi, şi dreptul

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

la învăţătură: „Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor (…).” (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 26.1). Mai târziu, în anii ’90, Declaraţia Mondială a Educaţiei pentru Toţi relua aceleaşi principii, constatând la scară mare problema neşcolarizării. În acel moment, mai mult de 100 de milioane de copii nu aveau acces la învăţământul primar, iar 960 de milioane de adulţi erau analfabeţi, dintre care două treimi erau femei. Forumul Mondial al Educaţiei din anul 2000 a propus, pe lângă analiza statistică, un plan de măsuri prin care să se promoveze la nivel mondial, regional şi naţional un sistem educaţional viabil şi eficient. În România, programele de reducere a abandonului şcolar şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii au debutat în anul 2001, când Ministerul Educaţiei, cu finanţare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României, a implementat mai multe valuri ale programului PHARE – Acces la Educaţie pentru Grupuri Dezavantajate. Pentru primul palier educaţional, învăţământul preşcolar, s-a avut în vedere creşterea calităţii educaţiei pentru a stimula înscrierea în învăţământul obligatoriu, aspect important pentru dezvoltarea din punct de vedere social şi educativ a copiilor proveniţi din comunităţi dezavantajate. La celelalte cicluri de învăţământ, s-au identificat metode pentru îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional şi a practicilor din şcoli astfel încât să se reducă numărul copiilor din comunităţi dezavantajate care abandonează şcoala. În paralel, pentru tinerii care nu şi-au finalizat studiile, s-au organizat programe de tip A Doua Şansă. Numeroase judeţe au beneficiat de o astfel de finanţare. Conferinţa finală a fiecărui proiectului, a pus în lumină colaborarea dintre toţi actorii implicaţi. Dincolo de sumele investite în echipamente, salarii sau material didactic, cea mai importantă investiţie este cea în oameni. Elevii a zeci de şcoli au beneficiat de programe de educaţie remedială, cadrele didactice au urmat cursurile pentru promovarea educaţiei incluzive, părinţii au fost implicaţi în luarea deciziilor la nivelul şcolii şi al comunităţii locale. S-au învăţat multe lucruri noi, de la management de proiect până la munca în echipă şi, nu în ultimul rând, importanţa valorii umane. Bibliografie 1. Neagu Gabriela, Stoica Laura, Surdu Laura, Educaţie şi excluziune socială în societatea românească actuală 2. Neagu Gabriela, Preoteasa Ana Maria, Stoica Laura, Urse Laureana, Diagnoza privind sistemul educaţional din România. Determinarea cauzelor şi disfuncţiilor interne

Modalităţi de comunicare Prof. Nemes Adriana Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Babeni Cum acţionăm pentru a evita blocajele, pentru a asigura calitate relaţiei educator-educat? Prin însuşirea unor modalităţi de comunicare. Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am învăţat cu toţii în timpul copilăriei, prin imitarea persoanelor pe care le-am considerat modele. Primele modele au fost părinţii, apoi profesorii. La fel ca şi noi, elevii învaţă să comunice observându-i pe cei din jur. Noi, profesorii, reprezentăm modele pentru mulţi dintre elevii noştri. Scopul lucrării este conştientizarea unor modalităţi de comunicare prin care, pe de o parte, ne putem face mai bine înţeleşi de către elevi şi pe de altă parte, îi putem ajuta să se deschidă mai mult faţă de noi. În acelaşi timp, exersarea acestor modalităţi, de exemplu la orele de dirigenţie, îi poate ajuta pe elevi să comunice mai eficient între ei, înlăturând conflictele cu colegii. Aceste modalităţi de comunicare sunt de altfel foarte simple, mulţi noi utilizându-le în mod spontan. Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Profesorii pe care îi preferă elevii şi

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele probleme pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul acesta, uneori, ajunge singur la o soluţie. Ascultarea poate fi de două tipuri: a) pasivă – elevul vorbeşte, dar nu ştie dacă este ascultat(cealaltă persoană îl priveşte, dar nu îi oferă niciun indiciu că îl ascultă, se gândeşte la altceva, se ocupă cu altceva sau priveşte în altă parte). b) Activă, care se poate realiza prin următoarele modalităţi: • Semne prin care îi arătăm că îl ascultăm şi îl încurajăm să continue: ne uităm la el, ne aplecăm spre el, dăm aprobator din cap, spunem”da”, „îhî”, „continuă”etc. • Repetarea emoţiilor sau a sentimentelor pe care le exprimă elevul. Exemplu: Elevul: „ Am mers pe terenul de sport ca să mă joc cu ceilalţi, dar nu m-a băgat nimeni în seamă şi m-am simţit singur”. Răspuns: „ Deci te-ai simţit singur pe terenul de sport”. • Sumarizarea – redarea concisă a conţinuturilor exprimate de elev. Exemplu: Elevul: „Ieri m-am trezit târziu, am întârziat la şcoală. Am luat doi de 4, iar după aceea m-am gândit că n-are rost să mai stau la şcoală, aşa că am plecat”. Răspuns: „ Deci ieri ai avut o mulţime de încurcături la şcoală.” • Întrebările de clarificare: „Poţi să-mi spui mai multe despre asta?”, „Unde?”, „Cum s-a întâmplat?” Este de preferat să se evite întotdeauna întrebarea „De ce?” care determină o justificare şi nu cauza reală a comportamentului. Exerciţiu cu elevii: Elevii îşi povestesc în perechi câte o întâmplare personală. Timp de 5 minute povesteşte un elev, iar celălalt îl ascultă activ, apoi se schimbă rolurile. La sfârşit, elevii din fiecare pereche îşi spun cum s-au simţit în timp ce au vorbit şi ce aşteptări aveau de la cel care îl asculta. Tonul vocii – dacă vorbim pe un ton calm avem mai multe şanse de a obţine un comportament dorit din partea elevului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat. Se poate constata că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă. Aceşti copii acasă sunt certaţi frecvent şi, în felul acesta ei au învăţat că singura modalitate prin care se pot impune este prin ridicare tonului. Vorbirea calmă aplanează conflictele. Exerciţiu cu elevii: Un elev exprimă o afirmaţie pe tonuri diferite, iar ceilalţi elevi comunică ce simt, ce gândesc şi ce reacţii le provoacă tonul cu care a fost rostită această afirmaţie. Utilizarea de mesaje centrate pe propria persoană: Exemple:” Eu nu pot să predau lecţia dacă faceţi zgomot.” „Mă enervează când vă plimbaţi prin clasă în timpul orei.” Evitarea mesajelor centrate pe cealaltă persoană: ”Vorbiţi tot timpul”; „Acum ai să te linişteşti, altfel te pun absent!” Exprimarea unui reproş cu ajutorul mesajelor centrate pe propria persoană se poate realiza prin specificare următoarelor componente: descrierea comportamentului nedorit al elevului+efectul concret+emoţia pe care o simţiţi. Exemplu: „Dacă mă întrerupeţi atunci când explic ceva, s-ar putea să uit lucruri importante, voi nu veţi înţelege corect, iar eu voi fi nemulţumit.” Este recomandabilă evitarea modalităţilor ineficiente de comunicare: • Ordinul, comanda:”Aruncă guma la gunoi!”; „Taci odată!” • Ameninţare, avertizarea:”Dacă mai vorbeşti o dată neîntrebat, te ascult din recapitulare şi îţi dau 3!” • Moralizarea, predica:”Ar trebui să ştii că nu ai voie să faci asta!” • Oferirea de soluţii:”Eu în locul tău m-aş apuca de lucru.” • Critica, blamarea, acuzarea:”Tu eşti întotdeauna cel care face gălăgie”; „Eşti prost crescut!” • Ridiculizarea, utilizarea de clişee: „Vă comportaţi ca sălbaticii!” • Interpretarea, analiza, diagnosticare:”Faci asta numai ca să atragi atenţia!”; „Ai probleme psihice!”

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

În concluzie, comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea profesorului, deschidere, abilităţi de ascultare şi exprimare verbală şi nonverbală a mesajelor. Bibliografie 1. Baban Adriana,Consiliere si orientare,Cluj Napoca,2001 2. V. Ghica ,Un posibil manual de dirigentie,Porto-Franco,Galati,1998

Copilul de azi, omul de mâine Înv. Popa Emilia Şcoala cu clasele I-VIII Mateeşti Poate părea depăşit , dar se readuce in discuţie o problemă mereu actuală : COPILUL. Astfel , orice nouă generaţie de educatori este in situaţia de a descoperi şi a redescoperi copilul , de a experimenta diverse căi de remodelare a personalităţii copilului , de a organiza activităţi de învăţare mai reuşite. In contextul actual al existenţei noastre , educaţia îşi multiplică importanţa şi functiile. Acest fenomen este într-o legatură firească cu dinamica evenimentelor şi evoluţiilor sociale, cu ritmul şi amploarea cercetărilor ştiinţifice realizate in domeniul psihologiei învaţării şi dezvoltării, cu nevoile educaţionale crescânde ale copiilor şi tinerilor care se formează ca personalităţi la acest început de mileniu. Sarcina instituţiilor al cărui obiect de activitate îl reprezintă educaţia se complexifică pe masură. Ele sunt in situaţia de a căuta neîncetat modalităţi de eficientizare a intervenţiilor educative specifice care să compenseze excesiva mobilitate şi nesiguranţa generate de evoluţiile in plan social. Reformele şcolare din ultimele decenii au vizat trecerea de la aspecte cantitative la cele calitative, vizând : - orientarea spre schimbări macrostructurale ; - integrarea şcolară a copilului la vârsta de 6/7 ani şi încheierea şcolii obligatorii, bazată pe „trunchiul comun”, de cultură generală la 16 ani ; - diversificarea învaţământului post obligatoriu în vederea creşterii şanselor de acces pe treptele superioare ale instruirii şi educaţiei, implicit a lărgirii posibilităţilor de integrare socio-profesională. Teoria şi practica stiintifica au dovedit ca educaţia trebuie şi poate fi inceputa din primii ani de viata ai copilului fiind continuata, in mod sistematic, toata viata. 2 In mediul şcolar, elevul are posibilitatea de a trăi de mic viaţa de cetăţean ordonat şi activ prin convingere; în acest sistem elevii îndeplinesc diferite însărcinări cu caracter de utilitate publică pentru ordinea, igiena, estetica şi bunul mers al şcolii prin muncă, prin opere de asistenţă şi de cultură ca: farmacie şcolară, bibliotecă, excursii, etc., activităţi care sunt echivalente cu funcţiile sociale din societatea româneasca. Cu răbdare şi tact se pot contura elemente care definesc disciplina liberă, adică supunerea benevolă a elevilor, pe baza convingerii personale, chiar dacă primele cîştiguri formative şi instructive sunt modeste. Cunoscînd faptul ca prin intermediul normelor şi regulilor exterioare constrîngerea încetează să fie o formă de sine, am pus in faţa elevilor modele, norme şi valori socialafective pe care le-am distribuit in trei compartimente: a) cunoaşterea de sine – tradusă prin simţul răspunderii şi al muncii (autonomia, declararea identităţii); deprinderii igienice; asumarea răspunderii asupra obiectelor personale; norme de securitate civică şi rutieră; b) relaţii cu alte persoane – concretizate prin respectul şi afecţiunea pentru părinţi, comportarea civilizată în relaţiile cu alţii (colegi de joacă, de şcoală, cu adulţii), dorinţa de a avea prieteni, de a îndeplini activităţi in grup social; c) relaţii cu mediul inconjurator – oglindite prin activităţi sociale de tipul: utilizarea banilor, spiritul de disciplină, sentimentul datoriei, responsabilitatea şi grija pentru bunurile personale şi cele publice.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Jocurile, distracţia in colectiv, diferite manifestări colective, serbarile şcolare sunt elemente ce vin şi completează vastul cimp de investigaţie pedagogică, menite să tempereze şi să prelucreze toate informaţiile educaţionale. Aceste elemente, ce fac obiectul de educaţie moral-civică de la clasele a III-a şi a IV-a au prins contur şi au căpătat semnul valorilor morale prin mijloacele şi procedeele care au fost utilizate, ţinîndu-se cont de particularităţile educaţiei morale la vîrsta scolară mică dar şi de personalitatea elevilor.

Socializarea copiilor rromi Înv. Popescu Marcela Școala cu clasele I-VIII Poiana Perișani Asigurarea compatibilităţii cu sistemul de educaţie europeană presupune un important efort al şcolii româneşti, care are menirea de a-i forma pe copii în spiritul normelor, valorilor şi exigenţelor europene. În acest sens, ţara noastră s-a angajat să promoveze politici educaţionale compatibile cu cele europene, printre care şi asigurarea de şanse egale pentru toţi, de aici reieşind necesitatea educaţiei timpurii a copiilor de la cea mai fragedă vârstă. Este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie a copilului, să se dezvolte în contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele Mileniului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015, şi de precondiţiile pentru integrarea europeană a României, ca membru cu drepturi depline. Preocupările privind adaptarea educaţiei la cerinţele în schimbare ale societăţii, precum şi cele legate de aderarea la Uniunea Europeană, au condus la modificări importante ale structurii, organizării şi administrării educaţiei în România. După 2000, principalele schimbări au fost introduse prin Legea Nr. 268/2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului Nr. 84/1995 . În contextul actual, guvernul, organismele şi organizaţiile internaţionale consideră educaţia unul dintre cele mai eficiente mijloace de ridicare a standardelor de viaţă, de diminuare şi prevenire a diferitor fenomene cu impact negativ asupra copiilor şi tinerilor (abandon şcolar, corupţie, infracţionalitate juvenilă, delincvenţă, muncă ilegală) şi de a oferi alternative pentru soluţionarea situaţiilor de criză, ca: sărăcie, excluziune socială, discriminare, acces limitat la informaţie etc. Studii comparative relevante asupra accepţiunii conceptului de “abandon şcolar” în sistemele educaţionale europene şi sistemul educaţional românesc. Din această perspectivă, abandonul şcolar este unul din conceptele care, prin caracteristicile lui cantitative şi calitativ, oferă o imagine mult mai nuanţată asupra definirii, înţelegerii şi operării cu ceea ce experţii domeniului educaţiei numesc “acces la educaţie, participare şi progres şcolar şi social”. Din datele de care dispunem, rata anuală a abandonului şcolar se învârte in jurul cifrei de 1%, cu extensii la 45%, diferenţele valorice fiind identificate în funcţie de ciclul şcolar (primar, gimnaziu), de zonele de reşedinţă (urban, rural), de sex (fete, băieţi) de zona geografică (dezavantajate economic şi social. Există extensii ale valorii ratei de abandon sunt sesizabile, mai ales, în rândul copiilor rromi (45% după informaţiile oferite la Conferinţa OSCE din 2001 de la B ucureşti, valori relative datorită absenţei unor datelor primare reale despre această etnie). Până în prezent, demersurile iniţiate şi realizate de către Ministerul Educaţiei privind combaterea şi eliminarea progresivă a fenomenului abandonului şcolar au fost structurate şi fundamentate de către Direcţia Generală Invăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Accesul la Educaţie pe următoarele direcţii: Analiza fenomenului din perspectiva accesului la educaţie, participării şi egalităţii de şanse; Elaborarea unei strategii de programe şi proiecte educative şcolare şi extraşcolare destinate să ridice rata participării şcolare şi să faciliteze integrarea copiilor care au abandonat şcoala. Domeniul de competenţă: • respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la drepturile copiilor - elevilor aparţinând categoriilor sociale marginalizate din raţiuni diverse: economice, etnice, confesionale, defavorizate geografic etc. de a participa la instruire instituţională şi educaţie în conformitate cu principiile Constituţiei României, a documentelor programatice în vigoare şi a celor internaţionale la care România este parte;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• • • •

elaborarea proiectelor de acte normative privind învăţământul destinat acestor categorii de elevi; elaborarea şi monitorizarea programelor sau proiectelor MECT având acest obiectiv; punerea în aplicare a convenţiilor de colaborare cu partenerii strategici ai ministerului; respectarea prevederilor convenţiilor şi acordurilor semnate de România cu organisme, instituţii internaţionale, în elaborarea şi implementarea activităţilor specifice populaţiei - ţintă.

Problematica educaţiei copiilor, elevilor sau tinerilor (grupa de vârstă 15 - 18 ani) care se regăsesc în grupurile populaţionale şcolare dezavantajate sau aflate în situaţii de risc constituie una din “provocările” cu care se confruntă mediile politice, socio-economice, culturale sau civice din România. Din acest punct de vedere, apariţia strategiilor guvernamentale în domeniu, ca documente programatice (Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Rromilor, Programul NaţionalAnti-Sărăcie, acte normative pentru eliminare oricăror forme de discriminare, a rasismului şi xenofobiei, reglementări privind statutul persoanelor care au dobândit statut de refugiat în România etc.) reprezintă suportul normativ pentru elaborarea politicilor educaţionale adecvate şi concretizarea lor prin programe/proiecte iniţiate şi implementate de către ministerul de resort, prin direcţia sa specializată - în parteneriat cu diverse organisme interesate în problematica sus-amintită. Concluzionând, se poate afirma cu certitudine, necesitatea educaţiei de la cea mai fragedă vârstă a copiilor, impusă de viaţă şi societatea democratică în care trăim, acordând şanse egale pentru toţi copiii, fără discriminări de orice natură, pentru a deveni cetăţeni buni şi competenţi ai spaţiului european, aceştia constituind prima generaţie a integrării europene. Bibliografie 1. Revista Învăţământului Preşcolare Ministerul Educaţiei şi Cercetari Institutul de Ştiinţă al Educaţiei – 1-2/2006 2. Valerica Slănescu – „Legile Şatrei” Ed. Varemonde, UNICEF, Bucureşti. 2004 3. A şti pentru a opta – Revistă de informare a opiniei publice- 1-1991 4. Everac, Paul. (1992). Reacţionarul. O minoritate ameninţătoare. Bucureşti: Editura Românul.

Pregătirea viitorului adult pentru societate Ed. Vătăşescu Constanţa Grădiniţa Nr. 15 Stolniceni Inv. Rusu Alina Şcoala cu clasele I-IV Nr. 7 Râmnicu Vâlcea Fiecare copil se naște cu o zestre geneticș, dar și cu una psihică ce se remarcă din felul în care își manifestă plăcerile și neplăcerile. Limbajul lui este limitat și nu știe să-și stăpânească emoțiile, arătându-ne deschis tot ce simte. Prin educație i se formează personalitatea definită sintetic de manualele de psihologie ca fiind combinația, unică pentru fiecare dintre oameni, a componentelor temperament – caracter – aptitudini. Prin șlefuirea trăsăturilor native, educația are scopul de a armoniza gândul, cuvântul și fapta copilului. În condiții ideale, educația poate crea un om “cu caracter” care spune ce gândește și face ceea ce spune că face. O educație negativă, antisocială - poate prin contactul cu un anturaj neadecvat generează lipsa de caracter a omului care una gândește, una zice și alta face. Atenție însă la puterea pe care o are exemplul personal. Pentru că la început copiii învață prin imitație, este foarte important ca cei ce fac educație să se poarte așa cum pretind de la cei mici. Educația nu presupune ștergerea trăsăturilor native și imprimarea altelor noi. Educația are menirea de a corecta trăsăturile exagerate, deplasate mult spre o extremă sau alta. Educația stimulează sau inhibă caracteristicile psihice, echilibrându-le și pregătindu-l pe viitorul adult pentru a se armoniza cu societatea în care trăiește, asa încât să se manifeste în siguranță, fără a-i încălca regulile. Educația asigură însușirea

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

atitudinii corespunzătoare condiției de om civilizat, capabil de reușita personală, fără a periclita reușita semenilor săi. În mod intuitiv, părinții își învață copiii să se poarte cu grijă față de vietățile mici (cum sunt furnicile, de exemplu), să pășească fără să le calce, prevenind astfel dezvoltarea sentimentelor de cruzime și nepăsare. Mai mult, ei stimulează comportamentul de ocrotire care – repetat - cultivă (în interior) sentimentele de dragoste și respect față de tot ce este viu. Astfel, pe tot parcursul copilăriei, continuând apoi în adolescență, se modelează componentele personalității (temperament - caracter- aptitudini). La vârsta adultă, personalitatea este deja formată și schimbările sunt dificil de acceptat. De aceea sunt decisivi cei “șapte ani de acasă” și este foarte importantă educația de până la vârsta majoratului, vârsta care nu a fost aleasă deloc în mod arbitrar. Vârsta majoratului era marcată cândva de examenul “de maturitate” – expresie a capacității omului de a discerne și de a-și construi propriul destin. Educația este o mare responsabilitate pentru adultul care are puterea de a modela și transforma copilul venit în lume cu puritate, îngerașul care se descoperă în fața noastră cu sinceritate – trasformându-l într-un OM sau într-un element antisocial. De asemenea, mediul, anturajul contribuie la formarea omului, mai ales când acesta poate alege singur pentru sine, de exemplu prin autoeducație la vârsta adolescenței. Dar răspunderea pentru gradul de discernământ al tânărului este tot a celor ce fac educație. Aceștia nu sunt doar părinții și educatorii, ci și furnizorii de emisiuni radio, TV, filme, muzică, dans, jocuri, sporturi etc. – care pot influența mase largi de oameni, inducându-le agresivitate sau, dimpotrivă, blândețe, compasiune, altruism. Suntem, în concluzie, răspunzatori pentru felul în care arată societatea în care trăim, pentru prezentul și viitorul nostru. Omul este cel mai complex computer, programabil pentru armonie și echilibru sau pentru dezechilibru incontrolabil, dotat însă – spre deosebire de calculatoarele obișnuite - cu puterea de a decide în privința alegerii pe care o face.

Dimensiuni ale cooperarii europene în învățământ Prof. Georgescu Livia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea ntr-o formulare sintetică, axele prioritare ale dezvlotării dimensiunii europene în învățământ, menite a întări spiritual comunitar, de apartenenat la Uniunea Europeană ,pe baza moștenirii culturale a fiecărui stat membru, sunt urmataorele: • promovarea cunoașterii limbilor naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene în scopul unei mai bune cunoașteri reciproce, al solidarității cetățenilor Uniunii Europene și al cultivării dimensiunilor interculturale a educației; • promovarea cooperării largi și intensive între instituțiile naționale, la toate nivelurile de învățământ pentru creșterea potențialului acestora; • încurajarea mobilității cadrelor didactice, astfel încât acestea să contribuie la îmbunătățirea calitativă a pregătirii profesionale si să promoveze dimensiunea europeană în subiectele pe care le predau; • încurajarea contactelor între elevii statelor membre ale Uniunii Europene și promovarea dimensiunii europene în educația acestora; • încurajarea recunoașterii academice a diplomelor ,perioadelor de studii și a altor calificări, în scopul facilitării dezvoltării unui spatiu European deschis cooperării în învățământ; • întărirea schimbului de informații și de experiențe ,astfel încât diversitatea și specificarea sistemelor de învățământ ale statelor memebre să devină o sursă de îmbogățire și de stimulare mutuală; În planul formării cadrelor didactice se urmărește cu precădere: • îmbunătățirea calității și capacității de învățare prin mutarea accentului de la achiziții de cunosținte, pe formare și dezvoltare de competențe;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• dezvoltarea colaborării între profesori în cadrul programelor de formare, favorizarea cercetării întreprinse în colaborare. La nivelul competențelor, se urmărește dezvoltarea celor metacognitive, operaționale, eticralaționale, sociale, de inovație; instalarea de noi criterii de competențș profesională vizează și competența lingvistică și cea de folosire a computerelor.

Educaţia incluzivă-dreptul la educaţie de masă Educ. Miută Elena Emanuela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Termenul de „educaţie incluzivă” a fost mai intâi utilizat pentru a descrie structurile educaţionale în care toţi copiii, cat si tinerii cu sau fara dizabilitati invatau impreuna in cadrul ofertei educaţionale obişnuite de la nivel prescolar, in scoli, colegii si universităţi cu reţele adecvate de sprijin. De-a lungul timpului, conceptul de educaţie incluziva s-a largit. Specialistii care au susţinut abordările educaţiei interculturale si cu drepturi egale pentru toţi au considerat ca abordările si ideile expuse in resurse, precum varianta originala a indexului pentru incluziune sunt folositoare si adecvate pentru propriile structuri. Iniţiativele educaţiei incluzive acorda adesea o importanta deosebita grupurilor care, in mod traditional, nu s-au bucurat de oportunităţile educationale. In aceste grupuri sunt incluşi copiii saraci, cei care aparţin minorităţilor etnice si lingvistice, fetele (in unele societati), copiii din zonele retrase si cei cu dizabilitati sau cu nevoi educaţionale speciale. De fapt, cercetarile au demonstrat ca aproape toţi copiii se descurca mai bine din punct de vedere academic si social in structuri incluzive. Prin urmare, din acest motiv educaţia incluziva nu mai este perceputa ca o abordare necesara pentru anumite grupuri de copii. Astazi, in toate contextele naţionale diferite in care se aplica, mesajul de baza al educaţiei incluzive este ca educaţia de buna calitate reprezintă un drept fundamental al omului si copiii au dreptul la educaţia de masa. Educatia incluziva incurajeaza persoanele responsabile cu elaborarea politicilor si pe manageri sa identifice in cadrul sistemului de educaţie barierele educaţionale care exclud anumite grupuri de copii, modul lor de apariţie si metoda de eliminare. De obicei, aceste bariere includ : • Un curriculum proiectat ineficient si neadecvat; • Profesori care nu au fost formaţi pentru a lucra cu copii care au diverse nevoi; • Materiale media inadecvate de predare ; • Clădiri inaccesibile; Educaţia incluziva este un drept al omului, este un tip de educaţie de calitate sporita si are sens social: • toţi copiii au dreptul la educaţie de masa. • nici un copil nu trebuie subestimat sau discriminat, prin excluderea dintr-o clasa sau scoală din cauza etniei, nevoilor speciale sau din cauza unor alte aspecte care ii deosebesc de majoritate. • peste tot in lume, persoanele care au fost incluse intr-un proces de segregare sau intr-un sistem educaţional „special” sunt primele care solicita eliminarea segregării ele vorbesc din proprie experienţa atunci când afirma ca, pentru ele, oferta educaţionala segregata insemna o oferta educaţionala sub-standard. • perpetuarea segregării reprezintă utilizarea inechitabila si, deseori, insuficienta a resurselor. • cercetările arata ca, copiii tind sa se descurce mai bine din punct de vedere academic si social in structurile incluzive. • segregarea ii invata pe copii sa fie temători si ignoranţi si determina apariţia prejudecăţilor. De asemenea, segregarea nu dezvolta tinerilor calităţile de care aceştia au nevoie pentru a-si dezvolta abilităţile personale, sociale si profesionale necesare unei persoane adulte. • toţi copiii au nevoie de o educaţie care sa ii ajute sa dezvolte relaţii cu diferite categorii de

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

persoane ce provin din diverse medii si care au diferite abilitati. Educatia trebuie sa ii pregătească pentru a trai si munci intr-o societate diversificata. • numai incluziunea poate reduce temerea si poate construi relaţii de prietenie bazate pe respect si intelegere. Incluziunea in educaţie implica : • aprecierea tuturor cursanţilor si a personalului in mod egal. • creşterea gradului de participare a cursanţilor si reducerea excluderii lor din culturile, curriculum-ul si comunităţilor şcolilor; • restructurarea culturilor, politicilor si practicilor in scoli, incat acestea sa răspundă diversităţii vârstelor populaţiei şcolare; • reducerea barierelor de invatare si participare a tuturor cursanţilor; • invatarea din incercarile de a depasi barierele care implica anumiţi cursanţi sa aibă acces si sa participe la procesul de luare a deciziilor. • utilizarea diferentelor dintre cursanţi drept resurse de sprijinire a procesului de invatare si nu transformarea acestor diferente in probleme ce trebuie depăşite; • îmbunătăţirea şcolilor atât pentru personal, cat si pentru cursanţi; • sublinierea rolului şcolilor atât in cadrul procesului de construire a comunităţii si de dezvoltare, cat si in procesul de imbunatatire a rezultatelor; • încurajarea relaţiilor de ajutorare reciproca dintre scoli si comunităţi; • recunoaşterea faptului ca incluziunea in educaţie reprezintă un aspect al incluziunii in societate. Educaţia incluziva inseamna ca toţi copiii si tinerii invata împreuna in structuri obişnuite ale învăţământului prescolar, scolar si superior. Incluziunea implica ca toţi copiii sa participle in viata si activităţile scolii, indiferent de nevoile pe care le au. Incuziunea este văzuta ca un proces continuu de depăşirea barierelor de invatare si participare pentru toţi copiii si tinerii. Pe de alta parte, segregarea atrage bariere care pot fi utilizate pentru a avansa motive de excludere a copiilor si tinerilor din şcolile sau clasele „obişnuite”. Indicatori de bune practici pentru combaterea segregării: • Elevii romi sunt repartizaţi in mod egal in toate clasele si la toate nivelurile ; • In sălile de clasa cu dispunere liniara, asezarea elevilor in banci se schimba regulat, astfel incat nici un grup de copii sa nu fie aşezat permanent in spatele clasei; • Activităţile de predare si invatare includ munca in echipa si invatarea in colaborare, in cadrul căreia copiii romi si de alte etnii lucrează impreuna ; • Mediatorul şcolar si alţi membrii ai personalului didactic colaborează cu familiile pentru a incuraja efectuarea la timp a inscrierilor ; • Toţi profesorii se aşteaptă sa predea la clase diverse atât din punct de vedere cultural si etnic, dar si al competentelor ; • Toţi părinţii sunt conştienţi ca scoală are obligaţia legala de a asigura un mediu in care toţi copiii invata impreună Bibliografie 1. Ghid pentru cadrele didactice „Educaţia incluziva” 2. Revista „învăţământul primar”, nr. 1 /2000, ed. Discipol, Bucuresti

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Educarea toleranței la elevii din ciclul gimnazial Prof. Railean Gabriela Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Educaţia trebuie să vizeze nevoile de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor, adulţilor, ale celor excluşi, urmărind astfel, dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi faţă de libertăţile sale fundamentale. Ea trebuie să ia în considerare ori să se fondeze pe diferenţă şi să se deschidă în faţa diverselor valori, o educaţie capabilă să răspundă nevoilor Europei contemporane şi viitoare , caracterizată printr-o perfectă loialitate, respectul persoanei umane, toleranţă, simpatie, sociabilitate, generozitate şi spirit de întrajutorare. Sarcina actuală a şcolii este formarea la elevi a unei conştiinţe europene, prin cultivarea respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare. Valori –cheie precum : aspiraţia spre democraţie, respectul drepturilor omului, ale drepturilor copiilor, justiţia socială , toleranţa, pacea, echilibrul ecologic, tradiţiile culturale, etc. Şcoala este principalul spaţiu al învăţării pluralităţii culturale prin preţuirea diversităţii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant. Şcoala trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale , nu există valori superioare şi inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În şcoală este necesară ,,modelarea’’orgoliului etnic al majorităţii şi întărirea încrederii în sine a minorităţii. Educaţia interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor conţinuturi specifice în cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legatură cu extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii , comunităţi , mass - media). Se remarcă şi o schimbare a rolului profesorului, care depaşeşte funcţia de a comunica modele şi programe , acesta trebuind să acorde o mai mare atenţie spiritului de iniţiativă şi creativităţii, centrarea întregii acţiuni fiind pe elev. Implicarea comunităţii este, de asemenea, un pas important. Organizarea unor activităţi în care participanţii să se cunoască mai bine, să coopereze şi să trăiască împreună evenimente culturale poate contribui la realizarea educaţiei interculturale. Astfel , se pot organiza activităţi extracurriculare de tipul: • activităţi sportive; • invitarea în şcoală sau în mediul educativ a unor persoane avizate din exterior; • utilizarea bibliotecilor , a centrelor de documentare , audio-vizuale prezente în şcoală; • participarea la evenimente culturale şi sărbători locale ; • antrenarea în activităţi muzicale şi corale ; • studiul aportului reciproc al culturilor (în cadrul unor evenimente culturale specifice); • organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite; • înfrăţirile dintre clase/şcoli din diferite zone şi culturi; • colaborarea cu asociaţiile locale sau internaţionale pe tema educaţiei interculturale; • vizitele ,excursiile; • cursuri /teme de studiu centrate pe diverse teme de studiu; • realizarea unor proiecte la nivelul clasei/şcolii pe teme interculturale sau intraculturale.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Activităţile extraşolare au un rol important în educaţia copiilor Înv. Foltea Maria Şcoala cu cls. I-VIII Colonie Râmnicu Vâlcea Activitatile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar , oferă cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor ( indiferent de religie , sex sau apartenenţa la o etnie ) încă din clasele primare primare , deoarece sunt factori educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora . Activitatile complementare concretizate în excursii şi drumeţii, vizite , vizionări de filme sau spectacole imprimă copilului un comportament , o ţinută adecvată situaţiei , declanşează anumite sentimente. O mai mare contribuţie in dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare care implică in mod direct copilului prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta . Activitatea în afara clasei şi cea extraşcolară trebuie să cuprinda masa de copii. Şcoala, oricat de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare, trăsaturi specifice copiilor . Ei au nevoie de acţiuni care să le lărgeasca lumea lor spirituala, să le împlinească setea de cunoaştere, să le ofere prilejuri de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile. Experienta in mijlocul copiilor mi-a intărit convingerea că serbările scolare au un caracter stimulator atât pentru micii artişti cât şi pentru părinţii lor. In timpul fiecărui ciclu de patru ani ai şcolii primare, cu fiecare generaţie, am căutat să descopar si să cultiv talentele copiilor, calităţile de ritm , graţie, armonie, gasind pentru fiecare un rol intr-o anumită formaţie (de dans popular, piese, montaje-literare, dramatizari). Prin conţinutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde, serbarea şcolară valorifică varietatea, preocuparea intereselor şi gusturilor şcolarilor. Ea evalueaza talentul, munca şi priceperea colectivului clasei şi transformă în plăcere şi satisfacţie publică străduinţele colectivului clasei şi ale fiecărui copil în parte . O altă activitate deosebit de placută care contribuie la stimularea personalitatii elevilor este excursia . Acestea ajută la dezvoltarea intelectuală si fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească și patriotică . Excursia este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuieste însuşirea unei experienţe sociale important, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural ştinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia scolaraă dobândind insuşirea a noi cunoştinţe . Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici . Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învaăţat la şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să confecţioneze modele variate. Activităţile extraşcolare, bine pregătite , sunt atractive la orice vârstă .Ele starnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinte , chiar dacă necesită un efort suplimentar. Elevilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, manualitatea, dând posibilitatea fiecatruia să se afirme conform naturii sale . Bibliografie 1. Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în ” Învățământul primar ” nr. 1 / 2000, Ed. Discipol București ; 2. Crăciunescu, Nedelea, Forme de activități extracurriculare desfășurate cu elevii ciclului primar, în ” Învățământul primar ” nr. 2, 3 / 2000 Ed. Discipol București ; 3. Jinga , Ioan ; Istrate , Elena, (1998) , Manual de pedagogie, Ed. ALL, București ;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Educarea toleranței la elevii din ciclul gimnazial Prof. Dincu Ana- Maria Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Formarea omului este o sarcină complexă şi de înaltă răspundere, care trebuie realizată fără rebuturi sau pierderi de valori umane. Îndeplinirea acestei nobile misiuni , cu dezideratul său major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativă a omului la cerinţele sociale , revine în principal , şcolii. Formarea capacităţii de adaptare la diverse situaţii de viaţă este condiţionată, într-o mare măsură, de găsirea modalităţilor optime de instruire şi învăţare. Dezvoltarea psihică a elevilor poartă amprenta conţinutului concret al învăţământului şi al modului de realizare a acestuia. Posibilităţile mintale ale copilului sunt mari, iar evaluarea capacităţilor mintale genetice –fluide şi polivalente- este o sarcină dificilă în stadiul actual de dezvoltare socială. Potenţialităţile intelectuale se realizează în contextul activităţilor în care este antrenat copilul în mod efectiv. Metodologia activităţilor instructiv –educative , modul lor de organizare , pot favoriza ori limita valorificarea deplină a posibilităţilor de dezvoltare psihică de care dispune copilul. Perfecţionarea mijloacelor , a metodelor reale de formare a personalităţii , contribuie la ridicarea nivelului de dezvoltare mintală, afectivă şi morală a copilului. Toleranţa este o valoare morală, iar educarea în spiritul acesteia se înscrie, aşadar, în sfera educaţiei morale. Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care vizează ,,ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa umană’’(Hubert,Rene), realizabilă prin raportarea la valorile incluse în normele etice definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea şi cu sinele. În perspectiva pedagogică , educaţia morală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectata la nivel teoretic şi la nivel practic. Formarea – dezvoltarea conştiinţei morale şi a conduitei morale la nivel ,,psihosocial’’ angajează ,,practica morală’’, bazată pe atitudini proiectate şi realizate în toate ciclurile vieţii, integrate, în mod special, în plan atitudinal. Educaţia morală urmăreşte la nivelul ,,practicii morale’’ : • formarea deprinderilor morale –componente automatizate ca răspuns la ,,cerinţe care se repetă în condiţii relativ-identice’’(Nicola,Ioan); • formarea obişnuinţelor morale- componente automatizate , perfecţionate prin intensificarea motivului intern al acţiunii, cu efecte stabilizatoare în timp; • formarea atitudinii morale , afective şi motivaţionale , care susţin energizarea acţiunii morale; • formarea atitudinilor morale caracteriale care asigură integrarea ,,obişnuinţelor morale’’ în structura personalităţii , ceea ce determină consecvenţa şi coerenţa acţiunii şi conduitei morale. Metodologia educaţiei morale reflectă dimensiunea funcţională a obiectivelor generale angajate pedagogic la linia de interacţiune dintre teorie (norme morale) şi practică (acţiune morală). Această linie evidenţiază importanţa elementelor care asigură trecerea de la conştiinţa morală teoretică la conştiinţa morală practică: • convingerea morală –care integrează resursele cognitiv-afectiv-volitiv ale teoriei morale , conferind normei morale o orientare strategică, inovatoare, durabilă în timp şi spaţiu; • regula morală –care operaţionalizează resursele obişnuinţelor şi atitudinilor morale ,în limite de acţiune determinate la nivelul unor stadii psihologice , valorificabile în mediul (pre)şcolar; • stadiul motric (2-3 ani)-implică necesitatea de exerciţiu, cu valorificarea deprinderilor specifice vârstei, deprinderi acumulate deja; • stadiul egocentric (4-6 ani)-implică imitarea regulii morale impusă din exterior , cu valorificarea resurselor comportamentale ale copilului, dar şi ale ,,constrângerii necesare’’ , exercitate de adult; • stadiul cooperarii morale (7-10 ani)- implică respectarea regulilor morale comune, cu

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

valorificarea resurselor de control mutual şi de autocontrol limitat sau extins la situaţiile impuse de statutul şi rolul de elev; • stadiul codificării morale (11-15 ani) -implică participarea motivaţională la îndeplinirea regulii morale , cu valorificarea resurselor normative ale acesteia; • stadiul ,,legii morale’’ (după 15-16 ani) -implică interiorizarea deplină a resurselor normative care constituie nucleul cognitiv-motivaţional –caracterial al regulii morale , cu valorificarea conexiunilor existente între planul individual şi cel social al acţiunii morale.

Premise şi cerinţe ale formării personalităţii elevilor Prof. Tapirluie Carmen Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii variate fără a se putea spune că este rezolvată satsfăcător theoretic,nicidecum în practica şcolara. Sunt necesare noi investigaţii şi sinteze de identificare a factorilor pe care trbuie sa-I aibă în vedere educatorul când organizează situaţiile de învăţare ,pentru a trece cu mai mult curaj de la un invăţământ dominant informativ la unul formativ-creativ,cu finalitate dinainte stabilită. Abordarea problemei complexe a formării unei personalităţi autonome şi creative işi structurează ideile pe următoarele coordonate: • premise naturale ale formării personalităţii; • premise sociale ale formării şi dezvoltării personalităţii; • cerinţe psihopedagogice şi modalităţi eficiente de formare prin educaţie a unor personalităţi autonome şi creative; 1. Premise naturale ale formării personalităţii Personalitatea este definită ca ansamblul integral şi unitar de insuşiri ,procese şi structuri psihofizilogice şi psiho-sociale care diferenţiaza modul de conduită al unui om în raport cu alţii,asigurându-I o adaptare originală la mediu,vizând omul ca purtătator al funcţiilor epistemice,pragmatice şi axilogice. Personalitatea este condiţionată de prezenţa celor 4 factori:ereditate,mediu,educaţie,autoeducaţie. 2. Premise sociale ale formarii si dezvoltarii personalitatii Personalitatea se formeaza intenţionat şi organizat în cadrul procesului de invăţământ care are o organizare sistemică de tip ierarhic şi se elaborează evolutiv în contextual individului cu structurile socio-culturale existente,cu activităţi şi demersuri realizate planificat,conştient,cu scop,cu conţinuturi,forme,metode,mij loace de invăţământ adecvate şi cu finalităţi măsurabile,dinainte stabilite. 3. Cerinţe psihopedagogice şi modalităţi eficiente de formare prin educaţie a unor personalităţi autonome şi creative Pentru a reproduce procesele existente,omul trebuie să înveţe ,să preia de la înaintaşi experienţa socială,dar pentru progres.omul are nevoie nu numai de cunoştinţe,ci şi de capacităţi creative. Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii,de comportamenet de căutare,de analogii neaştepatate,de punere a vechilor concepte în contexte noi,de transformarea lumii.

Modalităţi de educaţie interculturală în grădiniţă Inst. Liţă Elena-Manuela, Inst. Mitu Laura Gradinita cu Program Prelungit „Nicolae Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Educaţia interculturală este o valoare promovată atât în U.E. cât şi în învăţământul românesc. Ea presupune respect, toleranţă, acceptarea diversităţii şi o atitudine prietenoasă. Educaţia pentru viitor înseamnă, în concepţia Comisiei UNESCO pentru educaţie în secolul XXI: • a învăţa să cunoşti;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

• a învăţa să înveţi; • a învăţa să fii; • a învăţa să trăieşti împreună. Educaţia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, religioasă, profesională, socială, etc. Pentru ca să se prevină şi să se evite conflictele interetnice, pentru o bună convieţuire prin promovarea toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi, a devenit necesară implementarea educaţiei interculturale ce trebuie începută încă de la grădiniţă. Un alt aspect al interculturalităţii îl reprezintă diversitatea de profesii ale părinţilor, dar pot afirma că aceasta, nu numai că funcţionează fără tensiuni, ce şi că revendicările de ordin social şi profesional se susţin reciproc. Uneori când copiii proveniţi din medii profesionale diferite sunt colegi de grupă la grădiniţă, se mai ivesc, din diferite motive, atitudini separatiste din partea părinţilor. De aceea noi, educatoarele, avem un rol important în crearea unei atmosfere prietenoase, plină de respect între copii şi între părinţi. Trebuie să fim persoane deschise spre toţi copiii, să fim tolerante indiferent din ce familie provin copiii grupei din punct de vedere etnic, religios, social, etc. Factorii implicaţi direct în realizarea educaţiei interculturale sunt familia şi grădiniţa. Cele mai eficiente demersuri didactice, menite să-i integreze pe toţi copii în activitatea şcolară, sunt cele prin care le oferim cât mai multe ocazii să acţioneze împreună, să trăiască laolaltă. În primul rând le-am făcut cunoscut copiilor că suntem toţi la fel. Avem fiecare o identitate. Exemplific prin faptul că unii copii vorbesc acasă altă limbă decât limba română. Pentru a-i ajuta pe copii să crească în spiritul dorinţei de a respecta diferenţele dintre ei trebuie sa afişăm în sala de grupă imagini, postere, cărţi care reflectă diferenţele culturale dintre copii, să citim copiilor lecturi, documentare simple care prezintă specificul altor culturi şi grupuri etnice. Respectarea tradiţiilor religioase ale celuilalt a fost şi a rămas o trăsătură constantă în viaţa acestor comunităţi. Cu timpul, traiul comun i-a apropiat pe oameni, tradiţiile primind şi oferind influenţele celorlalţi. Copiii au dorit să-şi cunoască oraşul în care locuiesc, să cunoască modalitatea în care îşi desfăşoară activitatea copiii altor etnii şi să stabilească relaţii de prietenie între ei. Rromii ne pot prezenta dansurile şi cântecele lor pline de viaţă. Părinţii copiilor care aparţin naţionalităţilor ne pot invita în casele lor unde putem face cunoştinţă cu obiecte de artă populară, autenticitatea costumelor şi frumuseţea lor, putem servi mâncăruri tradiţionale, putem asculta cântece şi basme populare. Competenţa interculturală presupune atât din partea cadrului didactic, cât şi din partea copiilor şi a părinţilor un ansamblu de elemente interiorizate şi încadrate funcţional personalităţii, care să permită şi să susţină reacţii fireşti, adecvate în diferite contexte educaţionale, percepţii ale diversităţii culturale şi etnice fără etichetări categoriale nefondate, de tipul prejudecăţilor şi stereotipurilor sau tensionărilor. Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să răspundem nevoilor fiecărui copil, să le recunoaştem aptitudinile, să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului; să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în medii defavorizate.Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană normală şi mai ales inevitabilă. Formarea şi educarea copiilor să nu fie lăsate să se deruleze de la sine, ci să constituie preocupări majore ale cadrelor didactice. Sentimentul apartenenţei la o comunitate multiculturală se formează din primii ani ai vieţii, altfel spus, în cei ,, şapte ani de acasă’’, care includ, firesc, anii petrecuţi în grădiniţă. Iată de ce revine educatoarelor, în ansamblu, misiunea de a dezvolta în forme şi conţinut activităţi de educare şi formare multicul Cadrele didactice bine intenţionate,convinse pe drept că toţi copiii sunt egali, iar majoritarii nu sunt mai presus de ceilalţi, ignoră diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca normă aplicabilă tuturor şi fără negociere. Vom considera interculturalitatea o parte componentă a realităţii zilnice din grădiniţă, şi nu o temă sau o activitate adăugată. De asemenea acordăm atenţie materialelor expuse, organizării spaţiului care să permită învăţarea prin colaborare, comunicarea, şi nicidecum marginalizarea unor copii. Am căutat să deschidem spaţiul grădiniţei către comunitate şi specificul ei organizând întâlniri, excursii, serbări cu

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

specific intercultural. Educaţia interculturală derulată prin acţiuni la nivelul preşcolarilor vizează următoarele obiective specifice: • promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească între români şi alte etnii; • transmiterea de cunoştinţe despre propria cultură şi despre alte culturi aparţinând altor etnii; • formarea unor deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturală; • formarea atitudinii de respect faţă de propria cultură şi a celorlalte etnii şi combaterea discriminării şi a intoleranţei; • promovarea unor relaţii de prietenie şi de bună înţelegere între români şi celelalte naţionalităţi. • învăţarea unor cuvinte, expresii, cântece şi dansuri în limba maghiară, romană, germană, rusă, respectiv rromă. Una dintre cele mai importante realizări în urma acestor acţiuni poate fi prietenia stabilită între copii. Ei traiesc bucuria şi satisfacţia de a contribui la ceva ce este frumos şi aparţine tuturor, în continuare vor fi stimulaţi să-şi manifeste fantezia, spiritul creator, să colaboreze şi să coopereze depăşind barierele lingvistice sau de orice altă natură Aceste activităţi ne dau posibilitatea să ne obişnuim unii cu alţii, să luăm ce e mai bun de la fiecare şi să învăţăm să ne apreciem reciproc, să valorificăm tezaurul cultural şi astfel să devenim oameni mai deschişi în comunicarea cu noi înşine şi cu semenii noştri . Bibliografie 1. ,, O nouă provocare pentru educaţie – Interculturalitatea”, Editura Polirom, 2001 2. Revista învăţământul preşcolar nr. 3-4 din 2005

Strategii şi forme de realizare a educaţiei interculturale în şcoală Prof. Bucuroiu Daniela, Prof. Stîrcea Denisa Colegiul Național Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Prof. Popescu Mioara Vera Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Rolul educaţiei este şi acela de a constata cerinţele societăţii, de a se plia pe aceste cerinţe, pentru că omul trăieşte în societate, în colectivitate, deci libertatea nu este absolută. Educaţia interculturală nu trebuie să vizeze formarea unei societăţi noi, ci afirmarea individului, indiferent de etnia sau religia căreia îi aparţine. În tendinţa fiecăruia de perfecţionare nu se poate încălca dreptul celuilalt de a-şi urma acelaşi instinct. Azi, a educa nu mai trebuie să însemne a fabrica oameni după un model comun, ci să creeze tipuri noi, active.Educatorul trebuie să urmărească aptitudinile înnăscute ale elevilor săi, să încurajeze creativitatea, disponibilitatea de a stabili conexiuni. România este ţara europeană cu cel mai mare procent de populaţie rromă, urmat de minoritatea maghiară. Educaţia interculturală nu trebuie redusă la un act de convieţuire ,ea trebuie ridicată la un nivel de acceptare, de înţelegere, de colaborare interetnică. Pentru aceasta trebuie să avem în vedere următoarele: - şcoala multietnică înseamnă respect faţă de culturile minoritare; - diferenţele culturale să nu fie privite ciudat ,să fie valorificate pentru comunitatea interculturală; - participarea la viaţa şcolară să fie adecvată, - susţinerea copiilor cu aptitudini deosebite; - existenţa surselor de informare şi în ediţie bilingvă;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

- - - - - - - - -

manualele şcolare să conţină şi texte referitoare la cultura şi obiceiurile minorităţilor; folosirea metodelor didactice adecvate în vederea stimulării participării la lecţii; activităţi extraşcolare menite să consolideze afectiv grupul ,clasa multietnică; propuneri de teme de studiu centrate pe dezvoltarea personală, socială, încredere în forţele proprii; încurajarea acţiunlor umanitare acolo unde este cazul; parteneriate cu părinţii în vederea descoperirii unor nevoi, trebuinţe speciale; cursuri speciale de alfabetizare a tinerilor care din diferite motive n-au frecventat şcoala la timp; organizarea de concursuri pe teme interculturale; proiecte curriculare să fie adaptate în folosul comunităţilor locale şi stării reale a educaţiei din diferite zone; Ignorând aceste propuneri elevii români se separă de cei maghiari, rromi, germani, nu doar fizic, ci şi cultural, fiecare învăţând propria cultură, dispreţuind cultura celorlalţi, devenind astfel o comunitate monoetnică. Educaţia interculturală trebuie înţeleasă ca o propunere pedagogică în stare de a configura modalităţi apte de a ne învăţa să trăim împreună în diferenţă, îmbogăţindu-ne şi dezvoltându-ne reciproc, tocmai dim patrimoniul acestei deosebiri, centrându-ne pe valorile: respect şi preţuire a diferenţelor culturale, empatie, solidaritate, toleranţă. Interculturalitatea accentuează dimensiunea interactivă a grupurilor culturale, interetnice ,religioase care trăiesc în acelaşi spaţiu, întrţin relaţii deschise de interacţiune, schimb şi recunoaştere mutuală. Şcoala este principalul spaţiu al învăţării pluralităţii culturale prin preţuirea diversităţii , a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social participant. Şcoala trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale, nu există valori superioare şi inferioare ,ci există valori specifice care nu trebuie judecate. Vor fi urmărite obiective specifice precum: - achiziţionarea de cunoştinţe socio-umane ; - strategii de predare diferenţiată în funcţie de capitalul cultural al educatorului; - clarificarea propriei identităţi culturale ; - atitudini intergrupale şi interetnice pozitive; - aptitudini de a lua o decizie instrucţională pozitivă , de a rezolva conflicte intergrupale ,de a formula strategii de predare şi activităţi care vor facilita reuşita şcolară a elevilor din diferite etnii, grupuri şi clase sociale. Educaţia interculturală nu este o educaţie compensatorie pentru străini şi nici o nouă discilpină şcolară. Impunerea pe plan educativ a unor strategii educative eficiente de realizare a educaţiei interculturale se poate realiza începând cu nivelul „zero”, acela al creării unui curriculum intercultural. Realizarea unor activităţi interculturale vizează formarea unor conduite interculturale : • deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit; • aptitudinea de a percepe ceva ce ne este străin; • acceptarea celuilalt ca fiind „altul”; • trăirea situaţiilor ambigue, ambivalente; • aptitudinea favorabilă de a experimenta; • alungarea „fricii” faţă de altul; • capacitatea de a pune în chestiune propriile norme; • neacceptarea utopiei, discursului comunicaţional „egalitar”; • capacitatea de a recunoaşte şi de a realiza repere etno şi sociocentriste; • aptitudinea de a asuma conflicte; Caz particular: Discriminarea rromilor în România Bibliografie 1. Cucoş Constantin - ,,Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire’’, Ed. Polirom, Iaşi, 2008. 2. Furtună Carmen - ,, Sociologie generală’’, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Comunicare şi educaţie interculturală în şcoală Înv. Monceanu Emil Şcoala cu clasele I-VIII Urşin Stoileşti Prof. Marinescu-Monceanu Anca-Georgiana Şcoala cu clasele I-VIII „I GH. Duca” Râmnicu Vâlcea Originile învăţării interculturale formale în Europa sunt legate de proiectul “Democraţie, drepturile omului, minorităţi: aspecte educative şi culturale”, când au fost lansate oficial la nivel european principiile educaţiei interculturale şi acestea apoi au fost extinse pan-european, de la contextul vestic, asupra imigranţilor, la cel estic, al minorităţilor naţionale. În noiembrie 2003, Conferinţa europeană a miniştrilor educaţiei de la Atena a adoptat “Declaraţia privind educaţia interculturală în noul context european”, care între altele: • recunoaşte importanţa educaţiei interculturale şi a integrării perspectivei interculturale în formarea profesorilor şi în activităţile educative • susţine cooperarea europeană în acest domeniu şi realizarea unor proiecte şi programe europene pe această temă • recomandă dezvoltarea de instrumente de asigurare a calităţii inspirate de educaţia pentru cetăţenie democratică, care să ia în considerare dimensiunea interculturală Interculturalitatea este un proces, nu un scop în sine - în mersul de la Europa de azi, care este multiculturală, la Europa de mâine, care va fi interculturală. Educaţia interculturală are între obiective: • dobândirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia asupra comportamentelor individuale şi de grup, privind propria cultură şi privind alte culturi (o persoană curioasă poate fi o persoană interculturală) • dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturală / interculturală (conştientizarea propriilor determinări culturale, stereotipuri şi prejudecăţi, identificarea acestora la ceilalţi, capacitatea de a relativiza punctele de vedere, abilităţi comunicaţionale şi relaţionale); este de subliniat că nu există culturi superioare, respectiv inferioare, deoarece culturile nu se compară • formarea de atitudini cum ar fi respectul pentru diversitatea culturală, pentru identitatea culturală proprie şi a celorlalţi, refuzul discriminării şi intoleranţei (motorul societăţii fiind nu conflictul, ci diversitatea – ceea ce duce la conceptul că dacă toţi ar fi la fel, ar fi plictisitor) • stimularea participării şi acţiunii în sensul promovării principiilor unei societăţi interculturale (este ceea ce foarte bine pot face profesorii minorităţilor naţionale) Educaţia interculturală formală include iniţiative care sunt dezvoltate în interiorul sistemului şcolar; şcoala este – după familie – un agent principal al socializării, prin care elevii primesc nu numai o educaţie academică, ci, de asemenea, învaţă mult despre propriul lor cod cultural. Fără sprijinul activ al şcolii, eforturile de a introduce educaţia interculturală sunt menite a-şi vedea rezultatele diminuate, dacă nu complet eşuate. În general, şcoala ar trebui să: • încerce să creeze oportunităţi egale, sociale şi educative, pentru elevii din diversele grupuri culturale • sporească conştientizarea diferenţelor culturale, ca o cale de opunere discriminării • apere şi dezvolte pluralismul cultural din societate • ajute elevii să trateze constructiv conflictele culturale, reliefând diferitele interese şi căutând scopuri comune Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea nu este un adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui. Ceea ce unifică multiculturalismul cu universalismul

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

european este voinţa comună de a plasa o cultură mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social. Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor. Rolul şcolii ca agent de educaţie interculturală e dublu: faţă de culturile şi grupurile minoritare şi faţă de cultura şi grupul majoritar. Rolul şcolii ca mijloc de acomodare, socializare şi includere a elevilor din grupurile minoritare este de neînlocuit. În acest caz, educaţia interculturală trebuie să dezvolte programe concepute să împlinească nevoile fundamentale ale grupurilor minoritare în stabilirea şi câştigarea recunoaşterii lor în societate. Aceste programe sunt fundamentale şi deschise schimbării, permiţând elevilor să înţeleagă gradual codul cultural al curentului principal al societăţii şi să dobândească abilităţile şi instrumentele necesare dezvoltării autonomiei personale şi a propriei încrederi în societate. Este clar că şcoala trebuie să-şi regândească permanent propria poziţie. Prea des ea transmite şi întăreşte stereotipurile negative despre alte grupuri şi culturi. Este necesar să existe comunicare constructivă în ceea ce priveşte bunul mers al şcolii, între toţi cei implicaţi în procesul educativ: profesori, elevi, părinţi, autorităţi locale, instituţii, etc. O varietate de măsuri structurale cruciale trebuie introduse dacă este ca educaţia interculturală să lucreze în clasă şi în jurul ei; bunăvoinţa nu este necesară, ci e necesară acţiunea. Şcoala trebuie să se definească drept un loc de schimburi între egali, care să permită, să faciliteze şi să încurajeze cuvântul; acceptând să fie un loc nu numai al învăţării, ci şi al schimburilor - un spaţiu de viaţă – favorizând integrarea legilor de grup care umanizează, şcoala poate să dedramatizeze anumite conflicte intime, care sunt la originea urii şi suferinţei. Oricare ar fi nivelul de învăţământ, nimic nu se va realiza în lipsa unei condiţii prealabile esenţiale: această educaţie trebuie să se facă într-un climat propice, în care respectul, participarea, justiţia, libertatea de expresie individuală şi colectivă sunt pe deplin respectate. Discursul inconştient al şcolii (etică, organizare politică şi disciplinară, relaţii din sânul instituţiei, etc.) influenţează profund atitudinea elevilor în privinţa drepturilor lor. Spiritul şcolii se transmite prin calitatea relaţiilor interpersonale, prin transmiterea implicită sau explicită de atitudini şi de valori. Comunicarea este o formă de comportament interuman care izvorăşte din nevoia de a ne relaţiona şi a interacţiona cu ceilalţi. Prin comunicare reuşim să ne înţelegem mai mult sau mai puţin eficient cu semenii. Comunicarea poate duce la relaţii de armonie, colaborare sau în mod contrar, la dispute sau conflicte atunci când actul comunicării este denaturat. Bibliografie 1. Cozma Teodor, Sechedin Elena, Concepte de împrumut în educaţia interculturală

Şcoală, familie, comunitate - în contextul descentralizării sistemului de învăţământ Prof. Diaconu Marta Școala cu clasele I-VIII Budești Vâlcea Descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Descentralizarea în educaţie presupune: • redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţii

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

educaţionale specifice, de la nivel central către nivelul local. • participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţi civile, la procesul de luare a deciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii profesionale, parteneri sociali etc.). • transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale şi/sau organizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educaţie. Derularea întregului proces educativ se va face respectând următoarele cerinţe: a) Consiliul Local participă la elaborarea politicilor educaţionale de interes local, la implementarea programelor de dezvoltare a infrastructurii şcolii, realizează finanţarea şi auditul şcolii, iar deciziile privind activitatea curentă vor fi luate la nivelulşcolii de către director; b) Consiliul Local răspunde iniţiativelor guvernamentale cu caracter naţional privind dezvoltarea educaţiei; c) conducerea şcolii se exercită în beneficiul elevilor şi al comunităţii pe care o deserveşte; d) şcoala realizează un parteneriat activ cu comunitatea locală-părinţi, agenţi economici, biserică, organizaţii şi fundaţii, alte şcoli etc.-în primul rând, prin reprezentanţii acesteia în consiliul de administraţie; e) şcoala raportează şi informează comunitatea locală asupra efectelor managementului financiar şi administrativ derulat, precum şi în ce priveşte calitatea educaţiei. O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de colaborare între şcoli, familii şi comunităţi, având în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile. Motivul principal pentru crearea unor parteneriate şcoală-familie-comunitate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă. În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare. Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev - familie -comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Corelaţii interdisciplinare ale activităţilor cu conţinut matematic Prof. Nicula Gianina Palatul Coipiilor Râmnicu Vâlcea Interdisciplinaritatea se impune ca una din direcţiile principale ale renovării activităţii din învăţământ, în ansamblu său şi în mod deosebit, în conţinutul acestuia şi a strategiilor de lucru aplicate. Problematica pe care o generează acest mod de abordare a fenomenelor lumii obiective se extinde, logic şi necesar, şi asupra modului în care se realizează studiul acestora în contextul activităţii şcolare. În acest spirit am realizat sarcini ale activităţii cu conţinut matematic, mai ales vizând număratul în ordine crescătoare şi descrescătoare prin intermediul: jocurilor muzicale. Pentru exersarea număratului, exemplificăm prin prezentarea versurilor cântecului ,, Moşneagul ”

JOCURILE MUZICALE

,,Un moşneag avea-n grădină Doi curcani cu guşa plină. Trei găini cu pene creţe Patru raţe săltăreţe. Cinci boboci de gâscă mici, Şase cocoşei , voinici, ACTIVITĂȚI

Şapte iepuraşi de casă Opt hulubi frumoşi de rasă, Nouă pui cu puf gălbui. Zece-au fost, dar unul nu-i! S-a pierdut poate-n poiată Îl găseşte cloşca-ndată.

În cadrul activităţilor plastice poate fi verificată cunoaşterea culorilor raportându-le la realitate.

PLASTICE

Prin desenul decorativ se pot realiza jocuri logice de transformări identice, cerându-le copiilor să deseneze ,, ca-n modelul prezentat, alternând mărimile, culorile, formele, poziţiile spaţiale ”. Prin modelaj copiii pot reda obiectele în diferite dimensiuni ( mărul mare, cel mijlociu, cel mic; panglicuţe late, ori înguste; morcovi pentru iepuraşi.)

JOCURILE DE MIŞCARE

Activitatea de educaţie fizică permite fixarea număratului, folosit pentru păstrarea ritmului în timpul mersului sau a exerciţiilor de gimnastică.

Raportarea cantităţii la număr se poate realiza în jocul de mişcare ,, Bucheţelele ”, în care cerem copiilor să se grupeze în timpul mersul câte 1,2,3,4. Verificarea cunoaşterii culorilor şi constituirea de mulţimi se realizează în jocul de mişcare ,, Caută-ţi steguleţul ”, în care preşcolarii trebuie să se grupeze pe culori, în dreptul steguleţului respectiv.

EDUCAREA LIMBAJULUI 96

În activitatea matematică cu tema ,, Numărăm, socotim, personaje îndrăgite ” am urmărit evaluarea însuşirii număratului în limitele 1-8, copiii au avut ca obiective particulare să stabilească numărul

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

personajelor de pe fiecare mini-machetă ,să raporteze cifrele la cantitate ( personaje ), să aşeze personajele ( animale) în diferite locuri în clasă pentru a verbaliza corect diferite poziţii spaţiale, să formeze şirul crescător în limitele 1-8, să rezolve probleme ilustrate cu ajutorul imaginilor din poveşti, folosind termeni matematici adecvaţi.

JOCURILE DE CONSTRUCŢIE Prin jocurile de construţie,copiii sunt puşi în situaţia de a număra piesele necesare construcţiei, de a intui forma, mărimea şi culoarea, precum şi aşezarea spaţială a lor.

CUNOAŞTEREA MEDIULUI

Prin activităţile de observare a plantelor şi animalelor am avut prilejul de a verifica şi consolida, chiar anticipa unele cunoştinţe matematice.

Astfel, copiii precizează culoarea, forma, numărul, petalelor ( ochi, picioare )sau au stabilit global numărul petalelor sau a frunzelor unei plante. Prin realizarea interdisciplinarităţii în cadrul activităţilor matematice îmbinate cu dezvoltarea limbajului, educaţie muzicală, desen şi cunoaşterea mediului am avut în vedere specificul psihologic al copilului în dezvoltare, urmărind să-mi modelez cerinţele la nivelul lui de înţelegere, să mă adaptez individualităţii fiecărui copil, pentru a-l ajuta în vederea unei dezvoltări corespunzătoare. Ca mijloc de realizare, am ales jocul ,, Cine are un număr mai mare ( mai mic ) ”, unde copiii au realizat următoarele obiective operaţionale: • să arate cartonaşul care reprezintă numărul mai mare ( mai mic ) cu 1 sau 2 unităţi decât cuvântul din imagine; • să formeze propoziţii cu tot atâtea cuvinte câte arată cifra, • să scrie în spaţiul dat tot atâtea liniuţe câte sunete are cuvântul; • să cânte în cor cântecul ,, Coroana ” Această manieră de acţiune pedagogică solicită educatoarelor mobilitate intelectuală, gândire divergentă, creativitate, un stil didactic flexibil care să le permită o corelare mai simplă între obiectivele propuse şi sarcinile în care acestea pot fi concretizate. În concluzie, doresc să precizez că pentru aplicarea noii programe în mod interdisciplinar trebuie avute în vedere următoarele obiective: • cunoaşterea teoriei generale despre demersuri intelectuale interdisciplinare; • găsirea unor noi strategii în aplicarea programei; • exersarea capacităţii de evaluare şi autoevaluare a cadrului didactic; • realizarea actului didactic cu accent pe metodologia modernă.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

Respectarea identităţii etnice, importanţa interculturalităţii Instit. Bădiţă Elena, Instit. Aprodu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit ,, Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit pentru populaţiile care convieţuiesc, aşa cum multiculturalitatea reprezintă o soluţie în cazul conlocuirii unor populaţii. De fapt cred că ambele variante ale culturalităţii corespund unor stadii de integrare a populaţiei rrome în viaţa populaţiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii, în sensul de locuire împreună, adică derularea vieţii în acelaşi loc, fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toţi cei implicaţi în context.Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun, după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. În cadrul acestei abordări, convieţuirea apare ca o consecinţă a conlocuirii, ca o prelungire, în variantă superioară, a acesteia. După cum vedeţi, eu încerc o redefinire a cuvântului toleranţă, purtător al unor conotaţii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precarităţi etc. În concepţia mea toleranţă înseamnă: reciprocitate bine definită prin înţelegere şi, în situaţii speciale, solidaritate umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp, convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună presupune interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună ,presupune multiculturalitatea. În mod tradiţional, rromii au fost priviţi ca reprezentanţi ai unei lumi misterioase, exotice, vagabondând prin lume fără un scop anume decât acela, poate, de a avea de unde pleca. Calul, căruţa, cortul, drumul, libertatea de nimic îngrădită, au fost mereu simbolurile, dar şi concretul vieţii acestor asiatici rătăcitori mai multe secole prin lumea europeană care se edifica întru alte valori. Astăzi ei sunt „moştenitorii” acestui ciudat stil de viaţă, anacronic prin toate coordonatele lui. Astăzi, la începutul secolului al XXI-lea, lumea civilizată a Europei se afla în faţa acestei importante probleme, din ce în ce mai complexă şi mai ameninţătoare. Prin gravele implicaţii pe care le presupune neintegrarea etniei rromilor în contextul valorilor atât de greu câştigate într-o istorie zbuciumată de peste două milenii, Europa s-ar expune unor riscuri esenţiale pe termen lung. Este vorba de o provocare de anvergură în care nu sunt admise soluţii de compromis şi nici tergiversări. Chiar dacă în zilele noastre rasismul se mai manifestă rareori în formele din perioadele anterioare (persecuţii, expulzări, tracasări, segregaţie, etc.), el se face totuşi simţit sub forma unor reacţii faţă de toate populaţiile subdezvoltate care, într-un fel sau altul, îngreunează mersul unei societăţi dinamice. Există şi o dificultate în a-i înţelege pe rromi în ceea ce priveşte credinţele şi superstiţiile lor, deoarece aceştia, umblând sute de ani prin lume, au împrumutat, în această privinţă, câte ceva de la populaţiile cu care au venit în contact. Se întâlnesc în credinţele lor atât influenţe eclectice, de sorginte asiatică, cât şi creştine, specifice populaţiilor europene. La fel, în universul lor cultural se întâlnesc puternice influenţe păgâne, superstiţii şi mituri de cea mai diversă provenienţă, un amalgam de credinţe heteroclite, în aparenţă fără o semnificaţie religioasă reală. În realitate, sunt doar împrumuturi ce pot fi încorporate în universul mitic-mental al rromilor. La toate acestea se adaugă particularităţile ce ţin de evoluţia actuală a lumii rromilor, care prin contactul lor din ce în ce mai direct cu civilizaţia, îşi pierd treptat specificul, atât în privinţa tradiţiilor şi legilor nescrise ale comunităţilor de rromi, cât şi în privinţa nomadismului tradiţional, care a dispărut treptat. Toate acestea complică înţelegerea lumii ciudate şi neadaptate a rromilor. Dacă Europa are astăzi de rezolvat problema integrării culturale şi sociale a rromilor, implicit, şi România o are şi trebuie să-i dea un răspuns. În rezumat, putem spune că evoluţia lumii rromilor în contextul istoriei europene este atipică şi legată tot timpul de probleme speciale. De unde vin acestea? În primul rând din faptul că rromii sunt singura populaţie din Europa de altă rasă, dintr-o zonă foarte particularizată a altui continent, cu un specific lingvistic şi cultural total diferit de cel european. Deci, rromii sunt „altceva” faţă de europeni, în primul rând din punct de vedere rasial, apoi cultural. Aceste premise ale istoriei lor au dus la o evoluţie şi la o adaptare cu totul particulare în contextul

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

civilizaţiei europene. Toate aceste cauze, la care se adaugă robia şi nomadismul, au determinat, în timp, izolarea şi marginalizarea rromilor în relaţia cu celelalte etnii ale Europei. De aceea, problema integrării lor în lumea actuală a continentului, are trei coordonate esenţiale: rasială, culturală şi socială. Este evident faptul că rezolvarea integrării lor rasială şi culturală, probleme iniţiale ale lumii rromilor, reprezintă o premisă obligatorie pentru integrarea socială a acestei etnii. Problemele rasiale ale Europei sunt departe de a se fi epuizat în lumea de astăzi, ele având rădăcini adânci în istoria şi conştiinţa colectivă a acestui spaţiu istoric. O compatibilitate demnă de evidenţiat, la nivel cultural, este dată de sistemul de valori eticoreligioase „bine-rău” existent atât în cultura ţigănească tradiţională cât şi în cea europeană prin filiera religioasă. Astfel rromii, prin tradiţie, cred în două principii: Del (principiul binelui) şi Beng (principiul răului), dar care se manifestă cu potenţialităţi echivalente în lumea înconjurătoare spre deosebire de creştinism unde, deşi există aceleaşi valori, binele este predestinat să învingă. Această asemănare în construcţia sistemului de valori morale atât la ţigani, cât şi la creştini a făcut posibilă adoptarea cu uşurinţă de către ţigani a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori şi simboluri. Iată o posibilă „poartă” spre compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin educaţie rromii pot fi, într-o primă fază, făcuţi să accepte, ca opţional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde cu cele tradiţionale rrome ducând la o sinteză compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor europene.

Rolul grădiniţei în formarea viitorului adult Muşat Ioana Roxana Grădinița cu Program Normal Rotărăşti Conceptul sa-ti trimiţi copilul la grădiniţa a apărut din doua motive. Primul ar fi ca cei mici au o capacitate crescută de învăţare la vârstele de trei si patru ani. Al doilea, si cel mai important, este ca părinţii nu au suficient timp disponibil sa-i înveţe. Normal ar fi ca cei in jur de patru ani sa-si petreacă timpul cu părinţii decât sa stea cu un babysitter, care de obicei ii lasă în fața televizorului. Beneficiile sociale ale grădiniţei sunt de necontestat. Astfel, copiii de vârsta mica învaţă sa trăiască in comunitate, sa urmeze o rutina si sa se înţeleagă cu oameni ce nu le sunt rude. Se observa ca odată cu dezvoltarea televiziunii, a jocurilor pe calculator ce se adresează vârstelor foarte fragede, copiii noştri sunt mai precoce. Majoritatea grădiniţelor profita de aceste mijloace si practica un anumit tip de invitare a copiilor care acum cinci ani se practica numai la cel de clasa întâi. Dar sarcina de a se integra in comunitatea clasei rămâne la fel de importanta. Pentru un copil este mult mai uşor ca aceasta parte a comportamentului sa fie rezolvata atunci când el sau ea intra la grădiniţa. Părinţii pot oferi un mediu îmbogăţit si foarte afectuos pentru copiii lor. Daca au timp si energia necesara de a participa la întâlniri parinte-copil la un muzeu local, de exemplu, copilul va avea cu siguranţa parte de stimulare. De asemenea, copilul va fi familiarizat cu regulile activităţilor sociale prin vizitele frecvente la locurile de joaca. Prima întâlnire cu grădinița poate lăsa urme plăcute sau neplăcute, care sa influenţeze latent stările copilului când se afla in acest spaţiu. Sunt diferenţe sensibile intre mediul familial, unde copilul este înconjurat de dragostea materna si este centrul atenției părinților lui si grădiniţa, unde păşeşte intr-un spaţiu nou pentru el, unde trebuie sa se obişnuiască cu atenţia împărţita pe cat posibil in mod egal a educatoarelor. Majoritatea copiilor când vin pentru prima data in grădiniţa pot manifesta teama mai mult sau mai puţin crescuta fata de faptul ca trebuie sa rămână aici, singuri, fără nimeni din cei de acasă. Ei refuza uneori sa se desprindă de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care exprima starea de nelinişte si tensiune pe care o trăiesc. Fata de aceştia, atât conduita părintelui cat si a educatoarei trebuie sa fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unor cerinţe care ar putea părea absurde. Ilustrativ din acest punct de vedere este cazul unei fetite care refuza sa stea in sala de grupa daca nu i se permitea sa se uite pe

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

fereastra la mama care stătea pe banca in curtea grădiniţei. Toleranta educatoarei si a mamei fata de aceasta conduita ciudata a asigurat liniştea copilului si a uşurat procesul de acomodare cu grădiniţa. Pentru a se evita pe cat posibil aceste situaţii, este foarte importanta colaborarea gradinita-familie înainte de a începe copilul grădiniţa pentru o cunoaştere suficienta a ambelor pârti. Pentru o intervenţie oportuna este necesar ca educatoarea sa cunoască bine condiţiile vieţii de familie unde trăieşte copilul. Acest lucru se realizează prin vizite din partea educatoarei la domiciliul copilului pentru ca acesta s-o cunoască mai întăi in mediul lui de viata, sa stea de vorba cu el, sa se joace cu el, sa-i cunoască jucăriile si jocurile preferate.

Integrarea copiilor cu CES Instit. Ruiu Elena- Roxana, Ed. Dinculescu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea ... Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi obinecuvântare pentru lume”. (Din Child’s Appeal, Mamie Gene Cole) Omul este o fiinţă dependentă în activitatea pe care o desfăşoară cu ceilalţi. Are nevoia permanentă de a comunica şi coopera. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului. În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine de obicei grupului de elevi slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar. Din asemenea motive, copilul cu tulburări de comportament se simte respins de catre mediul şcolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de şcolar intră în relaţii cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri subculturale şi trăieşte în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea. Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele şi valorile comunităţii sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste persoane sunt puse în situaţia de a renunţa la ajutorul societăţii cu instituţiile sale, trăind în familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului. Elevii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. De asemenea trebuie să beneficieze de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei.

Rromi Bejat Teodor Cristian Școala cu clasele I-VIII Olteni Bujoreni Rromii sunt oamenii pe care îi vedem peste tot, pe stradă în piețe încercând să își vândă lucrurile confecționate pentru a avea bani să își hrănească familia și pentru a-și trimite copiii la școală. Prin piețe îi vezi mereu vânzând oale, cratiți, castroane și altele pentru a câstiga un ban cinstit. Unii râd de ei și ii riticulizează dar nu trebuie să-i privim de sus.

100

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Unii sunt din familii înstărite cu case mari și mașini de lux, iar alții traăesc în colibe sau case sărăcăcioase fără televizor sau energie electrică, iar copiii lor învață la lampă sau la lumina lumânării. Părinții muncesc din zori și până seara pentru a le pune mâncare pe masă și pentru a-și trimite copiii la școală bine îmbrăcați și cu rechizitele necesare pentru a nu râde ceilalți colegi de ei.Dacă intri la ei în casă, îți oferă ce au ei mai bun și speră că vor veni vremuri mai bune. Lumea nu ar trebui să-i vadă cu alți ochii căci dacă ne gândim mai bine și ei sunt oameni ca și noi, în ciuda aparentțelor și a vorbelor urâte aduse asupra lor. Ei ar trebui să aibă aceleași drepturi și nu ar trebui să fie marginalizați.

Maria Prof. Codreanu Georgiana Școala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni Spunând cuvântul rrom îmi aduc aminte de “ea”,prin ea nu spun doar o simplă fată de etnie rromă,ciuna cu niște calități de invidiat și multă energie. Chiar dacă avea și câteva defecte care erau și ele foarte mici tot colega mea rămânea. Fiind de etnie rromă,toți o criticau și făceau glume proste pe seama ei,de aceea eram mereu în preajma ei,pentru a o sprijini și ajuta în situații grele. Maria era o fată simpatică cu un păr lung de culoarea abanosului,cu fața ovală și puțin alungită cu ochii mici ca niște boabe de fasole. Îmi amintesc o situație grea din viața ei când am fost nevoită să-i împrumut o sumă mare de bani stransă de mine,gândindu-mă că,i-ar prinde bine decât să-i cheltuiesc eu pe ceva inutil.Neavând condiții materiale bune și bugetul paăinților ei fiind mic,banii oferiți de mine i-au fost de folos.Nu pot uita zâmbetul și bucuria de pe fața ei,când a aflat că o voi ajuta. Nu a trecut mult timp și bucuria de pe fața ei nu se mai vedea.O acoperea tristețea și nemulțumirea datorită faptului că se apropia vârsta când trebuie să se mărite. În fiecare zi venea pe la mine ascunzându-se de cei care veneau dupa ea.Nu era zi să nu plânga și să-mi spună că ei îi pare rau și își cere scuze dacă a greșit cu ceva. Auzind cuvintele ei pline de durere și speranța, plângeam împreună cu ea ,încurajând-o mereu și spunându-mi că o să treacă peste aceste clipe rele. Niciodată nu am facut diferența între mine și ea,din contră o ajutam să se integreze și ea în grupul nostru de fete. Existau zile când celelalte fete o criticau spunându-i că e țigancă și nu are ce cauta printre noi, însă eu o ocroteam și-i spuneam să nu-i bage în seamă. Erau diferiți oamenii care o credeau o ființă rea,dar în sufletul ei era multă bunătate și căldură. A venit însă și ziua în care a fost furată ți s-a maritat. Vorbeam cu ea în fiecare seară la telefon și plângeam împreună cu ea, spunându-mi că nu e ca celelalte fete care greșesc în viață. M-aș bucura foarte mult dacă s-ar întoarce și indiferent de felul în care arată, tot prietena mea va rămâne.

Şanse egale pentru copiii rromi Teodorescu Maria Şcoala cu clasele I-VIII Olteni-Bujoreni

Copiii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află . Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome, prejudecăţile care persistă în entalitatea populatiei inerţia unor părinţi rromi faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copiilor, toate acestea contribuie

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

101

la marginalizarea copiilor rromi, la limitarea accesului la şanse egale la care au dreptul toţi copiii. Copiii rromi se confruntă cu multe obstacole: sărăcia, atmosfera neprietenească din şcoli, absenţa unei pregătiri preşcolare adecvate. In şcoala noastră, Olteni –Bujoreni, sunt înscrişi 106 elevi din care 50 sunt rudari şi rromi la cls. I-VIII şi la gradinită sunt inscrisi 16 copii din care 9 sunt rromi. Şcoala noastră se confruntă cu multe dificultăţi cum sunt: • nefrecventarea regulată a cursurilor; • neinteresarea părinţilor pentru finalizarea cursurilor motivând situaţia materială precară, existenţa numărului mare de copii ; • părăsirea localităţii pe timp indelungat şi deplasarea în ţară cu părinţii; • neimplicarea şi necolaborarea părinţilor cu şcoala. Există ,de asemenea, probleme deosebite de integrare, datorate situaţiei socio-economice dificile în care trăiesc aceste familii de rromi : • familii dezorganizate; • lipsa unor surse de venituri permanente ; • condiţii de viaţă precare( lipsa hranei,îmbrăcămintei, confortului); • probleme grave de sănătate ( handicap,distrofie, retardare); • dezinteresul față de școală. Datorită acestei situaţii copiii rromi abandonează şcoala, merg să muncească cu ziua, să cerşească , să fure, să se prostituieze şi să devină copiii străzii. Cadrele didactice au iniţiat activităţi instructiv-educative interesante, astfel că unii dintre ei au dobandit abilităţi de a scrie, de a invăţa, de a desena, de a cânta, de a dansa şi de a lucra împreună cu românii ajungand să obţină chiar rezultate foarte bune la invăţătură şi să se integreze mai uşor în disciplina şcolară. La şcoala noastră cadrele didactice nu au făcut deosebire între copiii romani şi cei rromi, nu au fost trataţi cu indiferenţă, nu au fost şi nu sunt agresaţi verbal , au folosit diferite metode pentru a-i integra in colectivitate şi de a reduce eşecul şcolar in rândul copiilor rromi. Cadrele didactice din Şcoala Olteni caută prin diferite acţiuni şi metode să le ofere copiilor rromi posibilitatea unei integrări normale în societate şi şanse egale în atingerea scopurilor şi ambiţiilor personale, pentru ca toate fiinţele sunt născute libere şi egale în drepturi.

Schimbarea culturii organizationale in scoala – o condiție a succesului reformei invățământului Prof. Papa-Drăgulescu Nadia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Numărul mare al studiilor care au luat în discuţie problema schimbării în organizaţii s-au centrat fie pe factorii şi procesele interne, fie pe explicarea schimbării prin adaptarea la condiţiile externe. Se vorbeste de trei tipuri diferite de schimbarea organizaţională: 1. Schimbarea indusă, datorată disfuncţionalităţilor din activitatea managerială sau de o alta componentă a organizaţiei. 2. Schimbarea planificată , în care organizaţia este considerată un tot unitar ce functionează intr-un mediu social determinat.Pe baza unui plan existent se inregistrează schimbarea, efectele ei;in acelaşi timp, raportarea la situaţia iniţială conferă informaţii pentru ameliorarea si optimizarea. Schimbarea planificata necesită implicarea unei expertize din domeniul tehnicilor de schimbare. 3. Schimbarea neplanificată sau adaptativă este cel mai des întalnită.Organizaţia încearcă să găsească răspunsuri la solicitările si conditiile care apar.Sursele care pot determina schimbarea sunt de natură externă sau internă.Schimbarea interna ,fie ca se produce la nivel individual,fie la nivelul

102

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

sistemului,este privita ca fiind naturala.Schimbarea externa este mai greu asimilata (altii doresc sa ne impuna noua). Pentru ca schimbarea să capete consistenţă,trebuie să inregistreze un impact asupra proceselor educaţionale la nivelul clasei de elevi.Realitatea schimbării nu ţine de elaborarea de strategii ,deşi acestea conferă cadrul neceasar de acţiune ,ci de implementarea strategiilor. Cultura unei organizaţii şcolare se poate constata ,chiar dacă nu ca o dimensiune explicită şi foramală a vieţii şcolii,incă de la intrarea in cladire;respectul dintre actorii actului educaţional ,modul in care se derulează diversele tipuri de relaţii interpersonale,mediul fizic al şcolii şi al claselor de elevi,simbolurile ,ritualurile,miturile şi “povestirile din mediul şcolar şi din comunitatea socială despre performanţele obţinute,despre felul in care se fac sau nu se fac anumite lucruri in acel mediu organizaţional,toate acestea sunt elemente semnificative ale culturii şcolii,pe care ,chiar dacă nu le putem vedea ,le simţim ,indiferent că suntem outsideri sau membri.

Școala – temelie a viitorului fiecărui copil Prof. Lupu Grațiela Grup Școlar Economic Administrativ și de Servicii Călimănești ,,Copiii noștri toți sunt flori: Unii timizi, alții mai tari, Cu suflete-n mii de culori, Iar noi le suntem grădinari. Copiii noștri toți sunt ctitori: Ei vor clădi ziua de mâine, Ei vor aduce lumii pâine Si-n noi ei sunt încrezători.” Principiul şcolii incluzive, susţinut atât de legislaţia naţională, cât şi internaţională, conferă dreptul tuturor copiilor la învaţătura împreună, oriunde este posibil, indiferent de starea lor fizică, intelectuală, emoţională sau de diferenţele de origine etnică, religioasă, culturală. Trebuie eliminate principiul de discriminare şi izolare a copiilor cu nevoi speciale. Dacă în România începutul învăţământului incluziv este timid, experienţa ţărilor europene demonstrează cu rezultate concrete că acest deziderat este realizabil. Incluziunea este adeseori asociată cu elevi care au dizabilităţi, sau care au „nevoi educaţionale speciale”. De fapt, incluziunea se referă la educaţia şcolară a tuturor copiilor şi tinerilor, conform conceptului „şcolii pentru toţi”. Educaţia pentru toţi copiii este o cerinţă fermă şi clară a epocii noastre, determinată de nevoile acute ale timpului prezent. În filosofia lumii moderne materializata în politicile educaţionale, internaţionale şi naţionale, se caută răspuns la întrebări fireşti care doresc să exemplifice îngrijorarea faţă de viitorul lumii. Procesul educativ trebuie să se adreseze tuturor şi să se concentreze pe soluţii rapide şi adecvate la adaptarea faţă de diversitatea şi unicitatea umană. Studii recente arată că abandonul copiilor sub 5 ani continuă să fie o realitate crudă în România. Din 1990 mai multe reforme au avut în vedere serviciile de protecţie a copilului. Cu toate acestea, un număr mare de nou născuţi au fost abandonaţi în maternităţi şi în secţiile de pediatrie ale spitalelor. Este ştiut faptul că îmbunătăţirea participării copiilor la grădiniţă conduce la o rată mai scăzută a abandonului şcolar în clasele primare. În România rata abandonului şcolar a crescut din anul 2000. Acesta poate fi un indiciu cu privire la faptul că din ce în ce mai mulţi copii trebuie înscrişi în grădiniţe. Copii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome, prejudecăţile care

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

103

persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea copiilor rromi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii. În plus, rata abandonului şcolar în învăţământul obligatoriu este mare în rândul copiilor rromi. 12 până la 20% dintre copiii rromi abandonează şcoala în timpul învăţământului primar sau secundar. Motivele pentru care rata înscrierilor este scăzută şi cea a abandonului şcolar este crescută în rândul copiilor rromi includ: • Comunităţi izolate de rromi cu căi dificile de acces către şcoală; • O dezvoltare economică scăzută în zonele cu concentraţie mare de rromi şi o situaţie financiară precară în multe dintre familiile de etnie rroma; • Un număr mare de copii rromi folosiţi ca forţă de muncă; • Lipsa de încredere a familiilor de etnie rroma în sistemul de educaţie; • Lipsa de educaţie a părinţilor de etnie rroma în cele mai multe cazuri; • Personal didactic necalificat în comunităţile rrome şi în şcolile cu populaţie majoritară rroma; • Dificultăţi lingvistice şi culturale întâmpinate de copiii rromi în şcoală; • Lipsa actelor de identitate; • Mentalităţi discriminatorii a populaţie non-rroma faţă de rromi; • Slaba înscriere a copiilor rromi în învăţământul preşcolar care contribuie la lipsa de încredere a acestora la intrarea în învăţământul primar Câteva acţiuni care previn abandonul pot fi considerate urmatoarele: * Crearea condiţiilor necesare pentru cuprinderea cât mai de timpuriu în învăţământul de masă a copiilor din grupuri vulnerabile şi a copiilor cu nevoi speciale este esenţială pentru incluziunea socială. În acest scop este important să se asigure în grădiniţe un spaţiu adecvat, o formare specifică cadrelor didactice, personalului medical şi celui de sprijin. * Dezvoltarea unor programe tip grădiniţa de vară, de cel puţin 45 de zile, pentru copiii din zone dezavantajate care nu au fost la grădiniţă şi urmează să fie înscrişi la şcoală în clasa I, ar îmbunătăţi accesul la educaţie al copiilor din grupuri dezavantajate. Următoarele acţiuni specifice sunt necesare în această direcţie: • dezvoltarea de materiale curriculare pentru copiii care parcurg programul grădiniţei de vară; programe tip învăţământ la distanţă sau alte forme alternative de formare pentru cadrele didactice, mediatorii şcolari sau ajutorul de educatoare; • extinderea Programului Naţional de Educaţie a Părinţilor în zonele dezavantajate, incluzând şi formarea cadrelor didactice de etnie rroma ca instructori de părinţi; * Sunt necesare stimulente speciale pentru atragerea în sistemul de educaţie a copiilor din grupuri ale minorităţilor naţionale sau din grupuri vulnerabile prin furnizarea de: • masă gratuită, rechizite etc. • educaţie bilingvă, în special limba rromani pentru copiii rromi care alcătuiesc cel mai mare grup minoritar. * Trebuie identificate problemele de sănătate mentală ale copiilor sub 6 ani din grupurile vulnerabile şi trebuie luate măsuri pentru prevenirea şi tratamentul lor prin: • sesiuni de investigare a tuturor copiilor din instituţiile de educaţie timpurie; • asigurarea participării în programele de intervenţie timpurie a tuturor copiilor în situaţie de risc; • recomandarea unui program de consiliere în vederea urmării evoluţiei copilului sau a unui tratament pentru copiii care prezintă semne timpurii sau simptome privind sănătatea mentală sau probleme atipice de dezvoltare cum ar fi: autism, ADHD.

104

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Învățătorul, modelator de suflete Ed. Ionita Liliana Mihaela, Grădinița cu Program Normal Viișoara Prof. Ciolac Raluca Școala cu clasele I-VIII Genuneni Motto:

,, Învăţătorul este cel care dăruieşte fiecărui om, la pornirea lui în drumul spre lumină, primele elemente, călăuzindu-i paşii spre marele titlu de ‚,OM’’. El este acela care modelează materialul cel mai de preţ –COPILUL- tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o fiinţă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calităţile morale cele mai înalte.’’ (Dumitru Salade). Trăim într-o nouă perioadă, un nou mileniu care oferă foarte multe şanse dar şi nenumărate riscuri. Cea mai mare bucurie pe care o avem ca oameni ai şcolii este aceea că avem în jur copiii. Prin ei percepem noul, ei ne ţin la loc de cinste iubirea, ne oferă ori de câte ori pot zâmbetul, ei ne aduc informaţii proaspete, în ei găsim echilibrul. Entuziasmul lor, curajul, inocenţa, generozitatea, credinţa, optimismul, iată calităţi pe care le au copiii, indiferent dacă sunt băieţi sau fete, bogaţi sau săraci, inteligenţi sau mai puţin dotaţi. Doar ei ştiu visa şi sunt stăpâni pe visele lor. Uneori tac şi ascultă. Alteori vorbesc şi spun mari adevăruri care ne pun pe gânduri. Considerăm de pildă că un calculator oferă mari şanse în documentare, în a obţine informaţii din toate domeniile. Când îl obţin, elevii renunţă la bucuria unei lecturi care transmite emoţii, sentimente, trăiri intense. Unii dintre ei îşi fixează anumite limite însă există copii care se joacă, navighează pe internet aiurea, fără a avea ceva de câştigat ci din contră, au doar de pierdut. Succesul sau insuccesul lor depinde de timpul pe care îl acordăm pentru preocupările sale legate de şcoală dar şi de petrecerea timpului liber. Copiii nu cer prea mult dar insistă să fim prezenţi în viaţa lor, să le dăruim bucurie, prietenie, sinceritate. Fiecare om matur a spus unui copil măcar o poveste. Aţi privit chipul micilor ascultători care savurează povestea? I-aţi surprins ştergându-şi pe furiş lacrimile? Aţi şters lacrimi prelinse pe obrajii îmbujoraţi? I-aţi îmbrăţişat când i-aţi surprins că sunt frământaţi de probleme mai mici sau mai mari? Personalitatea învăţătorului este o configuraţie cu lumini puternice, dar şi cu inerente umbre, apărând ca o veritabilă orchestraţie. Pentru a conduce elevul acestor vremuri către maturitate este nevoie de multă înţelepciune. Cred că sunteţi de acord cu mine când afirm faptul că simt o mare bucurie atunci când constat că am dăruit din înţelepciunea mea atât propriilor copii cât şi copiilor altora. Elevii trebuie ajutaţi să se cunoască, să muncească, să se pregătească pentru viaţă, fără a renunţa la autoritate. Cheia cu care învăţătorul deschide poarta succesului în acţiunea educaţională este găsită atunci când învăţătorul se regăseşte în elevii săi. Învăţătorul zilelor noastre trebuie să aparţină tipului activ-pozitiv care conduce, dirijează, informează, oferă, ajută, iubeşte, cooperează, admiră, aprobă, susţine, este un model pentru elevi. Ia aminte stimate coleg la spusele lui William Penn şi dăruieşte celor din jurul tău generozitate, bunătate: ,, Doar o singură dată voi trece prin viaţă. De aceea, dacă voi putea dărui puţină blândeţe, ori să facă un bine cât de mic, unei fiinţe asemenea mie, promit s-o fac acum, fără zăbavă, pentru că altădată nu voi mai trece pe aici.” Astăzi trăim vremuri noi în care moralitatea, tradiţia şi cultura nu mai au valoare. „ Este un mare rău pe de o parte pentru că nimic nu mai e în ordine, dar pe de altă parte este cea mai mare şansă ca să dispară vechiul şi să se nască noul.”

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

105

Starea de destrămare a lumii vechi poate fi una din marile şanse ale planetei, dar poate însemna şi o decădere absolută. Depinde către ce ne îndreptăm, care este ţelul nostru, unde vrem să ajungem noi şi elevii noştri, dacă putem să străbatem calea aleasă. Societatea contemporană, comparată cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale ce se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, ştiinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice aspect al vieţii noastre. A trăi într-o astfel de lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj. „ Fără a minimaliza curajul cu care eroii şi-au dat viaţa, n-ar trebui să uităm nici curajul de care dau dovadă oamenii pentru ... a trăi. Curajul de zi cu zi este, adesea mai puţin dramatic, mult mai puţin spectaculos decât cel al unor fapte extreme, dar amestecul tragic şi triumfal al acestuia din urmă, este la fel de magnific.” De aceea, G.Garfield considera că într-un viitor nu prea îndepărtat, eroii vor fi autorii celor mai îndrăzneţe realizări în ştiinţă, tehnică şi cultură.

Şcoala şi cunoaşterea de sine Inst. Cojocaru Diana Şcoala cu clasele I-IV Slăviteşti Şcoala are o răspundere certă în dezvoltarea personalităţii tinerilor. Una dintre funcţiile sale este de a îmbogăţi sistemul de reprezentări de sine ale elevilor. Activităţile consacrate acestui scop se desfăşoară, desigur, într-un cadru instituţionalizat, reglementat, dar diferiţilor actori le este lăsată o mare marjă de libertate. Trebuie deci, definite suficient de precis obiectivele şi competenţele de atins şi bine distinse rolurile diferiţilor actori, în funcţie de poziţia lor în instituţia şcolară şi de modul de intervenţie. Se ştie, desigur, că orice adult, în relaţia sa cu tinerii, le influenţează istoria; fiecare dintre noi a fost mai mult sau mai puţin marcat de profesorii (sau ceilalţi actori) pe care i-a cunoscut. Primul lucru este deci, să nu ne prefacem că nu ştim aceasta! Obiectivul esenţial în acest domeniu este de a-l ajuta pe elev să-şi construiască o imagine de sine suficient de pozitivă pentru a putea acţiona. Eşecul anumitor elevi provine adesea din faptul că au o imagine complet degradată despre ei înşişi. Nu mai au deci, altă soluţie decât de a se refugia în comportamente de evaziune. Trebuie deci, să i se arate elevului că este capabil să înveţe, să stăpânească cunoştinţe şi să găsească în sine resorturile care îi permit să o facă. Trebuie ca, treptat, el să-şi descopere preferinţele, interesele, valorile şi domeniile de reuşită. Aceasta îl va conduce în explorarea lumii profesionale şi a filierelor de formare, permiţându-i să caute informaţii mai exacte asupra domeniilor ce par a i se potrivi. Nu trebuie, totuşi, uitat că avem de a face cu adolescenţi în căutare de sine şi în plină dezvoltare. Ei trebuie îndrumaţi în acest demers, evitând ca efortul de descoperire de sine să-i conducă la crearea unei imagini definitive şi încremenite pentru totdeauna asupra lor înşişi. Aceasta ar împiedica orice evoluţie a elevilor. Trebuie, dimpotrivă, făcuţi să priceapă că se pot schimba şi ajutaţi să devină conştienţi nu atât de ceea ce sunt, ci de ceea ce pot deveni. Trebuie, de asemenea, evitat ca, sub pretextul realismului, travaliul asupra cunoaşterii de sine să devină pentru elev doar conştientizarea propriilor limite, trăite ca iremediabile şi inerente persoanei sale. Unele studii încearcă să arate că educaţia pentru orientare ar putea să diminueze ambiţia elevilor. Trebuie să avem grijă să nu provocăm asemenea fenomene, căci tinerii au nevoie de ambiţie şi uneori de puţină visare pentru a se realiza pe deplin. După cum se vede, ne mişcăm într-un domeniu delicat, care cere multă prudenţă şi atenţie faţă de elev. Trebuie să încercăm să favorizăm un comportament autonom al tânărului şi nu să luăm decizii în locul lui sau să-l conducem într-o direcţie pe care singur nu ar fi ales-o (putem fi uneori tentaţi să facem presiuni asupra tânărului pentru a-l determina să facă o anumită opţiune pe care o considerăm bună pentru el). Educaţia pentru orientare necesită, ca de altfel orice act educativ, un profund respect faţă de

106

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

elev. Mai mulţi actori intervin în procesul de îndrumare în construcţia de sine. Rolurile lor sunt diferite. Profesorii, prin activitatea lor didactică obişnuită, îi îndrumă pe tineri pentru a-şi forma abilităţile, cunoştinţele şi atitudinile necesare în formularea proiectelor şi evaluează aceste abilităţi, cunoştinţe şi atitudini. Această muncă de îndrumare în construcţia de sine se articulează cu predarea şi cu practicile evaluative. Oricare ar fi disciplina predată, obiectivele transversale precum curiozitatea intelectuală, plăcerea de a învăţa, sentimentul de a avea putere asupra lucrurilor şi stăpânirea unor cunoştinţe şi abilităţi (identificarea surselor de informaţii pertinente, tratarea informaţiei în funcţie de o problematică dată şi structurarea sa plecând de la repere) contribuie la dezvoltarea personalităţii tânărului şi la autonomizarea sa. Alte elemente ţin de interesul pentru o disciplină particulară, de rolul său în continuarea studiilor şi în dezvoltarea motivaţiei elevilor, care se reduce prea adesea la obţinerea unei note bune sau a aprecierii profesorului. Alegerea metodelor pedagogice nu este indiferentă: metodele active favorizează învăţarea, dar şi autonomizarea elevilor. Lucrul în grupuri mici permite schimburi numeroase şi utile, interacţiuni şi disonanţe productive: confruntarea propriilor reprezentări cu cele ale altora provoacă adesea ajustările şi evoluţiile necesare. Orice evaluare a elevului, orice remarcă făcută, orice apreciere a muncii sale este o informaţie ce i se oferă despre el însuşi. El îşi construieşte imaginea de sine plecând de la aceste materiale, de la imaginile despre el pe care i le comunică ceilalţi. Practicile de evaluare sunt deci, de cea mai mare importanţă pentru elev, în descoperirea şi construcţia de sine. Dar, adesea, evaluările insistă prea mult pe lacune, fără a evidenţia suficient achiziţiile şi cunoştinţele stăpânite. Greşelile elevilor conduc uneori la culpabilizarea lor, ca şi cum procesul de învăţare nu ar fi tocmai un proces de tip încercare-eroare, iar cunoştinţele nu ar fi, cum spunea Gaston Bachelard, greşeli corectate! Există uneori o contradicţie între voinţa de a favoriza o bună cunoaştere de sine şi anumite practici evaluative. Avem deci, tot interesul să dezvoltăm evaluări formative, care să-i permită elevului să ştie unde se află, ce progrese a făcut şi în ce direcţie trebuie să-şi îndrepte eforturile. În acelaşi spirit, profesorii ar putea să-i ajute pe elevi să exploateze remarcile făcute pe marginea lucrărilor sau în carnetul de note, favorizând practicile de auto-evaluare care-i facilitează elevului aprecierea propriilor capacităţi. Pentru profesor, ajutorul dat elevului în cunoaşterea de sine este deci, permanent şi strâns legat de activitatea sa pedagogică. Consilierii de orientare contribuie, mai ales, la îndrumarea tânărului în formarea identităţii şi a imaginii de sine, ca şi psihologii. Precum aceştia, obiectivul lor este de a ajuta elevul să fie subiectul propriei sale istorii. Ei nu trebuie să fie o sursă suplimentară de influenţă (ca familia, vecinii, colegii, profesorii, instituţia şcolară, mediile de informare, ideologiile etc.), ci să ajute adolescentul să pună în perspectivă ansamblul acestor elemente care concură la formarea aşteptărilor şi intenţiilor sale. Trebuie să-i permită subiectului să-şi analizeze situaţia şi reprezentările actuale. Această perspectivă îl conduce în mod necesar pe acesta la a-şi pune întrebări despre sine, despre identitatea sa, despre ceea ce-i determină viziunea despre sine. Această activitate de mediere joacă un rol major în construcţia de sine a subiectului.

Şcoala romanească, intre tradiţie şi modernitate Prof. Zanfir Iuliana Școala cu clasele I-VIII Ocnele- Mari Educaţia are drept scop să dea sufletului şi corpului întreaga frumusețe şi perfecţiune, constând în organizarea unor deprinderi de activități capabile să adapteze individul la mediul său înconjurator, fizic și social. Educașia este arta de a forma oameni, nu specialiști. Rolul ei este pregătirea pentru o viață completă. În evoluția societătii, educația si-a multiplicat formele de realizare, ca actiuni de formare si

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

107

dezvoltare a personalitatii umane, dupa cum si-a amplificat rolul sau in viata sociala si in devenirea individului.Dintre toate tipurile de educatie( intelectuala, moral- civica, tehnologica si profesionala, estetica , fizica, ecologica, pentru mass-media si comunicare etc.) educatia pentru interculturalitate reprezinta o conditie principala pentru imbunatatirea relatiilor intre locuitorii ce apartin unor culturi diferite. Interculturalismul inseamna dreptul la egalitate, dar si afirmarea propriei identitati. Educatia speciala vizeaza persoanele aflate in dificultate ori care au probleme de adaptare, de invatare, in scopul dezvoltarii personalitatii lor. Este o educatie etica, sociala, psihologica. Trebuie aplicat principiul educatiei pentru toti, caci fiecare dintre noi este membru al societatii si are dreptul sa beneficieze de mijloacele create de societate in scopul dezvoltarii propriei personalitati. In prezent, este promovata conceptia educarii copiilor cu cerinte educative speciale, laolalta cu cei cu dezvoltare normala. Normalizarea este un termen care se refera la asigurarea unor conditii de viata si educative corespunzatoare tuturor copiilor. Scoala moderna pune accent din ce in ce mai mult pe o educatie integrata care presupune ca relatiile dintre indivizi sa se bazeze pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si a drepturilor comune pe care le poseda. Acest tip de educatie, are ca obiective : • sa incurajeze relatii de prietenie si de comunicare intre toti copiii din clasa/scoala ; • sa educe si sa ajute toti copiii pentru intelegerea si acceptare diferentelor dintre ei ; • sa tina cont de problemele si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii ; • sa asigure programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinte speciale ; • sa accepte schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala. Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice in lume, dominante sunt urmatoarele : acceptarea tuturor diferentelor ; respectul diversitatii ; lupta impotriva excluderii si a marginalizarii ; solidaritate umana ; lupta impotriva inegalitatii sociale. Incluziunea scolara a copiilor accentueaza ideea ca sistemul educational trebuie sa se adapteze nevoilor elevului. Trebuie schimbata mentalitatea la nivelul clasei, al scolii, al colectivitatii, al parintilor, al comunitatii. Curriculumul trebuie diferentiat si adaptat, fiind nevoie de un plan de interventie personalizat, impreuna cu cadrul medical si cu psihologul scolii. In tabelul urmator sunt puse in evidenta diferentele dintre scoala traditionala si incluziva :

• • • • • • • •

SCOALA TRADIȚIONALĂ

SCOALA INCLUZIVĂ

diferentele dintre copii sunt mascate; interesele copiilor sunt rar apelate; domina activitatea cu intreaga clasa; timpul este inflexibil; interpretari unice ale ideilor; profesorul directioneaza activitatea si comportamentul elevilor; se respecta CE trebuie invatat.

• diferentele sunt studiate ca baza de pornire pentru demersul instructiveducativ; • elevii sunt ghidati in sensul cunoasterii propriilor interese; • forme diferite de organizare a activitatii ; pe grupe, frontal, individual; • timpul este flexibil ; • gandire critica, perspective multiple asupra ideilor ; • profesorul faciliteaza activitatea independenta a elevilor ; • respect pentru CINE invata.

O scoala moderna este in permanenta schimbare si adaptare la nevoile copiilor, este o comunitate interculturala primitoare si deschisa, este o scoala care-i valorizeaza in mod egal pe toti : copii, profesori si parinti.

108

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Şcoala şi familia – pilonii de rezistenţă ai educaţiei Inv. Ungureanu Silvia Liceul Teoretic Baile Govora Copilul intră în mediul şcolar cu o serie de deprinderi şi capacităţi deja formate în familie. Un rol important în viaţa elevilor îl au atât părinţii cât şi cadrul didactic, şcoala. Aceştia sunt pilonii de rezistenţă ai educaţiei, iar între ei se află copilul, subiect şi obiect al educaţiei. O dată cu intrarea în şcoală, copilul trăieşte în două lumi diferite: una a familiei, colorată încă de afectivitatea primei copilării, cealaltă a şcolii, încărcată de noi exigenţe. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o bună măsură integrarea copilului în activitatea şcolară şi în viaţa socială. Cunoaşterea de către învăţător a copiilor încredinţaţi spre educare, ca şi a părinţilor acestora reprezintă premisa reuşitei activităţii instructiv-educative. Educaţia este o acţiune în care parteneri sunt şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toţi factorii educaţionali, în primul rând între şcoală şi familie este necesară. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală în ceea ce priveşte educaţia copiilor. Această recunoaştere a importanţei părinţilor în cadrul succesului şcolar al tinerilor a determinat o serie de autori să sublinieze, de câţiva ani încoace, necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar iar în ceea ce-i priveşte, mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară. Această colaborare sporeşte eficacitatea serviciilor educative oferite de şcoală şi contribuie la dezvoltarea identităţilor, în perspectivele interculturale şi respectul pentru diferenţă. Activitatea didactică de bună calitate constituie un suport pentru progresul constant al copilului în plan psihic şi social. Copilul îşi va dezvolta potenţialul nativ în masura în care şcoala va reuşi să îl identifice corect, să îl cultive, dar nu va omite să se implice în modelarea influenţelor care nu aparţin orei de curs. Şcoala nu-şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaşte condiţiile familiale de muncă şi viaţă ale copiilor. Este sarcina fiecărui cadru didactic de a face o evaluare a situaţiei sociale şi familiale a elevilor săi. Această cunoaştere duce la abordarea realistă a copilului, a capacităţilor sale. Formularea unor cerinţe dificile în momente dificile din viaţa sa sau chiar pedepsirea, evaluarea negativă a performanţelor sale în anumite momente care au la bază evenimente negative din viaţa familială, pot naşte în copil un sentiment de neputinţă şi negativism faţă de cerinţele şcolii în general. Cunoaşterea situaţiei familiale, a ceea cu ce vine copilul din familie este important pentru înţelegerea sa, a comportamentului şi a modului de a racţiona la diferite cerinţe şi sarcini şcolare. Lipsa de interes a unor părinţi, evenimente negative în familie precum cearta dintre părinţi, favorizarea unuia dintre fraţi, consumul de alcool al unuia dintre părinţi, obligarea copiilor de a munci (fenomen des întâlnit în mediul rural) etc. pot duce la scăderea interesului copilului faţă de şcoală, lipsa de concentrare la lecţii sau alte comportamente neacceptate în mediul şcolar. Necunoaşterea acestora de către cadrul didactic influenţează negativ atitudinea şi raportarea sa la atitudinea şi comportamentul elevului, confundarea lor cu lipsa de interes generală faţă de şcoală sau incapacitatea copilului de a însuşi informaţii, ceea ce poate duce la insucces şcolar. Cea mai bună modalitate prin care cadrul didactic poate cunoaşte situaţia familială a copilului şi cea extraşcolară în general, este cea de a atrage părinţii într-un parteneriat eficient. Pentru ca acest parteneriat să fie eficient trebuie respectate anumite condiţii: părinţii să fie percepuţi de către cadrele didactice ca persoane active şi valoroase pentru educarea copiilor; părinţii să fie implicaţi şi să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activităţile extraşcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor optionale; responsabilitatea pentru evoluţia copilului să fie impărţită între şcoală şi familie, împiedicând astfel preluarea de către cadrul didactic a responsabilităţilor părinţilor în relaţie cu copiii lor; menţinerea permanentă a legăturii cu părinţii, nu doar în momentele în care copiii întâmpină dificultăţi.

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

109

Părinţii elevilor dintr-o clasă formează rareori un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace pentru a se implica în mod activ în activităţile şcolii.

Abandonul şcolar, problemă a învăţământului românesc Prof. Gherghinoiu Elena Mihaela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13 Râmnicu Vâlcea

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul

şcolar. Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii . Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Activitatea de preîntâmpinare a eşecului şcolar este extrem de complexă. În realizarea ei este necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educaţionali în care, desigur, şcoala şi familia deţin prioritatea. Şi, pentru ca şcoala să-şi îndeplinească menirea ei, trebuie să fie slujită de oameni nu numai cu o temeinică pregătire ştiinţifică şi psiho-pedagogică, ci şi dornici să aplice în practică cunoştinţele profesionale. În acest scop se propune: Pentru elevi: Obiective: • Creşterea încrederii în sine a copilului prin îmbunătăţirea imaginii de sine; • Stimularea motivaţiei copilului pentru învăţare. Acţiuni: • Întâlniri între elevi de clase, niveluri diferite în vederea împărtăşirii din experienţa privind modalităţile şi condiţiile de învăţare în familie (trimestrial); • Realizarea unui program de consultanţă cu elevii ce dovedesc lacune în cunoaştere (săptămânal); Dezbateri pe tema „Succesul şcolar asigură reuşita în viaţă?” (trimestrial). Pentru părinţi: Obiective: • Sensibilizarea familiei în privinţa relaţiei cu şcoala; Ridicarea standardului de civism al familiilor elevilor din şcolară. Acţiuni: • Iniţierea unui curs de educaţie a părinţilor cu copii-problemă (trimestrial); • Oferirea unui plus de competenţă psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în cadrul Cabinetului interşcolar de asistenţă psiho-pedagogică (permanent); • Întâlniri cu medici şi psihiatri pe tema: „Modificări fizice şi psihice în viaţa copilului” (trimestrial); • Dezbateri în colectivele de părinţi pe clase cu tema „Familia – o instituţie cu rol fundamental în viaţa copilului”. Pentru profesori: Obiective: • Cunoaşterea psiho-comportamentală a preadolescentului; Acţiuni: • Modalităţi de cunoaştere psiho-pedagogică a elevului. • Schimb de experienţă între cadrele didactice pe tema „Empatia şi relaţia profesor – elev”; • Dezbateri pe marginea cercetării privind cauzele favorizante ale eşecului şcolar; • Intensificarea vizitelor la domiciliul elevilor.

110

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Şcoala - temelie a viitorului oricărui copil Prof. Munteanu Ion Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Călimăneşti Faptul ca asistam la o depreciere a calitatii educatiei prin sistemul de invatamant, pe de o parte, si prin sistemul familial, pe de alta parte, este evident. Dar ce inseamna, de fapt, „a educa“? Inseamna a forma personalitati armonioase si valoroase, a dezvolta competente, a indruma, a calauzi pasii copilului pe drumul lung al vietii. Iar cine sunt educatorii, cei carora le revine aceasta grea, dar minunata sarcina? Educatorii, se stie, sunt trei: familia, scoala si societatea. Familia, ca prim factor educational, si-a pierdut foarte mult din prestigiu si din importanta. Cauzele sunt, desigur, multiple, complexe si nu de putine ori obiective, iar o analiza psihosociala a acestui fenomen nu isi are locul aici. Ceea ce conteaza este rezultatul: copilul nu mai primeste din familie resursele, modelele, povetele de care are nevoie pentru a porni la drum. Multi copii pasesc in viata cu mari deficiente emotionale, cu goluri de natura afectiva si/sau valorica, cu serioase traume cauzate de neglijenta parintilor si de absenta acestora din viata copilului. Copilul ajunge astfel la scoala complet nepregatit pentru acest pas, intra apoi in adolescenta la fel de confuz, fara a avea pe nimeni alaturi, si isi continua, in cele din urma, existenta, cautand in permanenta, prin bezna vietii, raspunsuri. Unii, mai norocosi, reusesc sa le gaseasca, dar altii, din pacate, nu, pierzandu-se undeva, pe drum, in mrejele drogurilor sau ale alcoolului, ale anturajelor rele, ale delincventei si ale prostitutiei morale si fizice. Scoala, urmatorul factor important implicat in formarea personalitatii, al carei scop in sine este EDUCATIA, are si ea hibele ei. Sistemul de invatamant, per ansamblu, lasa mult de dorit. Priviti numai ce s-a intamplat anul acesta la bacalaureat sau ascultati si va minunati de ce puteti auzi ca iese din gura unor asa-zise cadre didactice sau chiar reprezentanti ai ministerului, oameni care habar nu au care este realitatea scolii romanesti. De la manuale proaste la programe incarcate, de la profesori dezinteresati sau lipsiti de morala (vezi profesoara de limba franceza!!) si doar vesnic nemultumiti la birocratie, lipsa de profesionalism la cel mai inalt nivel si incompetenta, foarte multa incompetenta, toate concura la crearea unui mediu total deficitar in ceea ce priveste arta de a educa. Scoala nu mai educa, nu mai creeaza si transmite valori si modele decat intr-o masura atat de mica, incat trece neobservata. Copiii vin la scoala pentru ca trebuie, nu pentru ca le place, reproduc (sau nu!) niste informatii, se lupta ca disperatii (unii) pentru note deoarece, in lipsa vechilor concursuri si examene, li se explica permanent importanta acestora si… cam atat. Programele sunt atat de incarcate, manualele atat de greoaie, incat profesorul, chiar si acela care ar vrea, nu mai are timp sa se ocupe si de sufletul copilului, sa il asculte si sa ii ofere un sfat. Reuseste, deci, scoala sa se ocupe de educatia copiilor? Nu. Societatea, al treilea factor educational, ar fi ultima sansa a copiilor. Dar societatea romaneasca moderna, postdecembrista, din pacate, este una „stricata“, una in care nonvaloarea este ridicata la rang de VIP. De la politicieni pana la „businessmeni“ autohtoni, oameni inteligenti, unii, sau doar smecheri si escroci, altii, toti se pare ca, intr-un fel sau altul, ar trebui sa contribuie la educatia tinerei generatii. Doar ca nici unora, nici altora nu le prea pasa de acest lucru. De fapt, nici nu mai este de „bon ton“ sa ai prea multa educatie. Da prost. In societatea in care traim, daca esti un barbat prea educat, esti considerat „fraier“, iar daca esti femeie, este si mai rau. Pentru a reusi, trebuie sa inveti sa calci peste cadavre, trebuie sa nu vorbesti prea frumos si nici sa ai prea mult bun-simt, iar daca ai ceva de spus, trebuie sa spui, nu conteaza cum si cui. Ba exista chiar si unele teorii care ne invata, de fapt, cum sa ne fie noua bine, indiferent de cum le este celorlalti(!). Societatea, asadar, nu ne ajuta nici ea prea mult. Si atunci, ce ramane de facut? Cine se mai ocupa de educatia copiilor? Sper din tot sufletul ca intr-o zi sa pot da, din nou, raspunsul cel mai firesc la aceasta intrebare, si anume: familia, scoala, societatea. S-a acordat o atentie speciala personalitatii profesorului, este vorba nu despre personalitatea în general, ci despre personalitatea în context didactic, care capata anumite nuante, un anumit specific datorat profesiunii didactice. În acest context am analizat stilul didactic, stilul de evaluare si stilul comunicational al profesorului, care toate poarta atât amprenta personalitatii, dar si a contextului scolar în care actioneaza

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

111

profesorii, a experientei didactice, a valorii si culturii pedagogice proprii cadrului didactic. Poate cel mai util si valoros aspect al acestui capitol este realizarea unui portret al profesorului inovator, corelatele psihologice ale acestora, care cunoscute pot fi mult mai bine gestionate atât de catre formatorii cadrelor didactice, dar si de catre cadrele didactice însasi. De aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita formarii si dezvoltarii identitatii profesionale a cadrelor didactice, si mai ales constientizarii acesteia pentru a o optimiza, pentru a putea controla în sens pozitiv si formativ. Adoptarea unui comportament inovator, însa nu este simpla deoarece exista o serie de bariere fie de natura psihologica,individuala dar si de natura institutionala. Cultura scolii poate fi unul dintre factorii cu impact major asupra adoptarii unui comportament didactic inovator sau, din potriva, o piedica. Ne-am oprit în mod special asupra acestui factor deoarece cultura scolii, formata din valorile, credintele, convingerile celor ce iau parte la viata scolii este un adevarat „creuzet” al formarii unui comportament didactic inovator.

Strategii de asigurare a succesului în educarea copiilor rromi în grădiniţă Ed. Dragomir Gabriela Grădiniţa cu Program Normal Nr. 9 Râmnicu Vâlcea Pentru a asigura succesul în educaţia copiilor rromi am desfăşurat la nivel de grupă şi de unitate activităţi şi acţiuni specific construite, am abordat demersuri speciale, în concordanţă cu scopul propus – atragerea spre şcolarizare a comunităţii rrome de vârstă preşcolară. Am constatat că acţiunile extracuriculare, extradidactice au avut o mai mai mare rezonanţă asupra familiilor de rromi, aceştia înţelegându-le mai uşor, putând să le aprecieze, iar ca feedback – să se mobilizeze spre scopurile noastre stabilite. Din cadrul manifestărilor cuprinse în programele extradidactice, prezentăm unele acţiuni pe care le-am oganizat şi la care au participat copii rromi şi copii români. Acţiunile desfăşurate deşi nu sunt complexe au avut un larg răsunet emoţional mai ales pentru părinţi. I . Pentru ziua Sfântului Andrei, copiii au confecţionat „Andreiaş, păpuşă de sărbătoare”. Valoarea didactică a acestei realizări a fost dublă: activitatea practică complexă pentru confecţionarea păpuşii din divese materiale (dres, rumeguş, grâu, aţă, hârtie glasată). Finalizarea estetică a produsului a cerut plantarea de seminţe de grâu pe creştetul păpuşii (părul) puse la încolţit, copiii urmărind cu maximum interes germinarea şi neuitând să le ude zilic. II . În ziua de Moş Nicolae, copiii au confecţionat şi colorat ghetuţe pentru a putea primi daruri. Această acţiune s-a desfăşurat în colaborare cu preotul, unde copiii au ascultat mai multe povestioare din care au aflat că Sfântul Nicolae este protectorul lor şi despre faptele bune pe care acesta le-a făcut. III . În fiecare an între 17 şi 22 decembrie are loc serbarea Pomului de Crăciun, care se desfăşoară fie în grădiniţă, fie în altă locaţie (Primăria Comunei Mihăeşti sau la biserică). Într-un cadru rustic la decorul căruia au contribuit cu obiecte din colecţia grupei, multe dintre ele realizate de copii la activităţile practice. Cu acestă ocazie copiii au susţinut un program de colinde, reprezentând obiceiuri şi tradiţii legate de sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou. Copiii au susţinut un program artistic impresionând prin măiestria costumelor populare, măiestria interpretativă şi bucuria exprimării ei, indiferent de etnia din care făceau parte. Moş Crăcin şi-a deschis sacul la sfârşitul serbării. IV . De 8 Martie sărbătorim în fiecare an „Ziua Femeii” iar în ultimii ani am susţinut programe artistice şi activităţi practice în cadrul cărora copiii au confecţionat felicitări pe care le-au oferit mămicilor. V . Cu ocazia zilei de 9 Martie „Ziua celor 40 de Mucenici” am organizat o activitate la care au participat şi părinţii. Copiii s-au antrenat făcând mucenici din plastelină apoi din aluat. La sfârşit copiii au fost serviţi cu mucenicii pregătiţi de o bunică. VI . La lăsatul secului de Sfintele Paşti copiii români şi rromi alături de părinţii lor au participat

112

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

la „Alimări”, acolo au aprins focul din cauciucurile strănse de la localnici. În jurul focului am susţinut un program artistic intitulat Alimările. VII . Pentru a sărbătorii Sfintele Paşti copiii alături de părinţii lor s-au întrecut în decorarea şi pictarea de ouă. Lucrările realizate au fost puse la expoziţie, copiii bucurându-se de frumuseţea acestora. VIII . De 1 Iunie copiii au participat la o acţiune organizată la Şcoala nr. 8 Colonie intitulată „Jocurile Tradiţionale ale Copilăriei”. Copiii au vizionat un program artistic susţinut de elevii şcolii iar apoi s-au întrecut în desfăşurarea unor jocuri alături de ceilalţi participanţi. IX . Copiii au participat la concursurile naţionale „Colorăm şi Învăţăm”, „Piticot”, „Cu Europa la Joacă” organizate în cadrul grădiniţelor. Efortul lor a fost răsplătit cu diplome şi daruri. Prin toate activităţile desfăşurate atât în grădiniţă cât şi în afara ei părinţii rromi au înţeles că prin grădiniţă se pot afirma, se pot exprima în modul lor propriu. În grădiniţă copilul este protejat, promovat, susţinut de comunitate, de parteneri. Deschiderea instituţiilor de învăţământ către comunitate prin proiectele de parteneriat precum şi prin valorificarea exemplelor de succes asigură o frecvenţă mai bună atât pentru grădiniţă dar mai ales pentru şcoală. Implicarea în cât mai multe acţiuni social-educative are un rol bine determinat în derularea unor strategii ce promovează individul dar şi munca în echipă, afirmarea de sine dar şi sentimentul apartenenţei la grup.

Problematica şcolii incluzive pentru copiii proveniţi din grupurile dezavantajate Înv. Geornoiu Elena-Daniela Şcoala cu clasele I-VIII Buneşti Fenomenul slabei participări la educaţie a copiilor preşcolari şi şcolari din familiile dezavantajate şi defavorizate este o realitate faţă de care sistemul naţional de învăţământ trebuie să manifeste o preocupare constantă atât pentru înţelegerea fenomenelor specifice acesteia cât şi pentru găsirea unor modalităţi de remediere a consecinţelorlor. O analiză atentă a cauzelor care au condus la aceste fenomene aduce în prim plan situaţia economico-socială precară a familiilor acestor categorii de copii. La aceasta, contribuie lipsa de educaţie a părinţilor fapt care grevează în mod negativ asupra participării la educaţie a copiilor prin faptul că, în aceste familii, nu există un climat favorabil educaţiei. În mod special, pentru familiile de rromi care aparţin unor grupuri dezavantajate, intervin şi alţi factori care ţin de statutul istorico-social şi tradiţional al acestor etnici. Aceşti factori sunt fenomenele de marginalizare, automarginalizare, diferenţele rasiale şi culturale şi o anume tradiţie negativă provenită din comunicare insuficientă care marchează comunităţile izolate. La familiile tuturor grupurilor de copii puse în discuţie se remarcă un grad ridicat de ignoranţă privind relaţionarea lor socială.Aceste cauze, care ţin de starea familiilor acestor copii, sunt dublate de cauze datorate neimplicării suficiente a instituţiilor vizate în educaţia şi protecţia acestor categorii de copii. În acest sens, pot fi menţionate: • insuficienţa si chiar lipsa profesorilor de sprijin în grădiniţe şi şcolile publice, lipsa eficienţei în colaborarea tuturor instituţiilor şi a actorilor implicaţi în rezolvarea problemelor minoritarilor; insuficienta atragere a ONG-urilor în rezolvarea problemelor sesizate , lipsa experienţei în integrarea acestor categorii de elevi datorată relativ recentei integrări a acestora în şcoala de masă, şi datorită necunoaşterii suficiente a specificului acestui demers. Abandonul scolar /frecvenţa scăzută /eşecul şcolar se datoreaza unor factori diverşi , in principal extra-şcoala, dar si intra-şcoala. Factorii principali identificaţi sunt : • antrenarea copiilor in muncile sezoniere ale familiei, antrenarea copiilor în migraţia externa si lipsa instruirii parinţilor si a formării pentru inscrierea copiilor in scolile din zonele sau tarile respective. La acestea se adaugă insuficienta pregătire si implicare a cadrelor didactice din şcolile cu copii rromi şi defavorizaţi precum şi inconsecvenţa si lipsa consistenţei legislaţiei în vigoare privind obligativitatea

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

113

implicării cadrelor didactice din invăţământ in vederea asigurării în actul didactic a şanselor egale a copiilor rromi şi defavorizaţi. Faţă de aceşti factori menţionaţi au fost identificaţi şi factori referitori la legislaţie, astfel: • necorelarea legislaţiei, chiar existenţa unui paralelism între legi, şcolile speciale, acolo unde mai există, funcţionează după propria lege necorelată cu cea a învăţămantului public; ; • lipsa unui cadru oficial de realizare a schimburilor de experienţă si buna practică necesare eficientizării integrării copiilor din grupurile de minorităţi şi defavorizaţi ; • lipsa din curriculum trunchi comun pentru liceele si colegiile pedagogice a competenţelor specifice cadrelor didactice pentru educatia speciala si incluzivă. O altă categorie de cauze identificate se relaţionează cu stadiul formării cadrelor didactice şi manualele existente, după cum urmează: • lipsa formării viitoarelor cadre didactice, prin modulul de pedagogie si practica pedagogică pentru educaţia specială, dreptul la educaţie si participare; • lipsa atât la nivel social cât si educaţional a formării pentru eliminarea consecinţelor segregării şi discriminării; • insuficienţa manualelor auxiliare şi a materialelor de documentare si informare asupra acestui aspect; • la fel, numărul mic de întâlniri pe o tematică specifică, întâlniri realizate de manieră organizată ; numărul redus de elemente de tehnică modernă de comunicare. La nivelul ţării nu există învăţământ în limba minorităţii rrome şi, în consecinţă nici şcoli cu predare în limba rromani. Există însă posibilitatea învăţării limbii rromani ca limbă maternă. Pentru moment, este imposibilă organizarea unor asemenea şcoli deoarece există un număr foarte mic de cadre didactice cunoscătoare ale limbii rromani, iar stadiul actual de structurare şi evoluţie a limbii nu ar permite încă existenţa unor manuale corespunzătoare. Este de menţionat eterogenitatea comunităţii rrome din România, inclusiv la nivelul limbii, fapt care face imposibilă uniformizarea lingvistică într-un viitor apropiat. Istoria acestor etnici a imprimat în memoria lor colectivă tendinţa spre izolare şi auto marginalizare. La această realitate s-au adăugat diferenţele rasiale şi culturale în raport cu populaţia majoritară, motive în plus pentru perpetuarea prejudecăţilor şi a fenomenelor marginalizării. Principalele obiective ale unei strategii pentru asigurarea accesului la educaţie a grupurilor dezavantajate şi defavorizate sunt: • evaluarea complexă a situaţiei copiilor minoritari si defavorizaţi din punct de vedere al integrării lor educaţional- sociale; • evaluarea potentialului integrator al comunităţii locale; • proiectarea, realizarea şi implementarea unor proiecte care să extindă participarea copiilor din minorităţi si defavorizaţi la activităţi comune cu ceilalţi copii; • elaborarea de proiecte de candidatură pentru obţinerea de fonduri comunitare şi europene în vederea implementării strategiei asigurării accesului la educaţie a grupurilor dezavantajate; • realizarea unor proiecte în parteneriat cu comunitatea locală pentru integrarea acestor copii; • susţinerea morală a părinţilor şi accesul la informaţie pentru prevenirea şi eliminarea absenteismului şi a abandonului scolar; • implicarea unui număr cât mai mare de factori interesaţi în rezolvarea problemelor şcolare ale copiilor din grupurile dezavantajate si elaborarea unui plan de corelare a acestora; • ofertarea de cursuri de formare în parteneriat cu C.C.D. şi alte instituţii de formare; • susţinerea proiectelor la nivel comunitar privind reducerea marginalizării, segregării, discriminării; • eficientizarea parteneriatului cu instituţiile implicate în problematica copilului; Bibliografie 1. 2. 3. 4.

114

Achim, Viorel. (1998). Ţiganii în istoria României. Bucureşti: Editura Enciclopedică. Cherata, Lucian. (1993). Istoria ţiganilor. Bucureşti: Editura Z. Cherata, Lucian. (1999). Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială. Craiova: Sibila. Cherata, Lucian (2005). Integrarea europeană şi problema romilor. Craiova: Arves.

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Succes – insucces şcolar la elevul puber Prof. Predici Roxana – Ionela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Motto: « Felul în care vorbesc părinţii şi profesorii îi arată copilului părerea lor despre el. Afirmaţiile lor influenţează încrederea şi preţuirea pe care acesta o acordă propriei persoane. Într-o mare măsură, limbajul celor mari determină destinul acestui copil. » Haim Ginott Activitatea fundamentală rămâne învăţarea şi instruirea teoretică şi practică, inclusiv pregătirea pentru exercitarea unor profesiuni viitoare. Acum se remarcă la copil interese şi aptitudini tot mai bine conturate şi ele se bazează pe învăţarea specială diferenţială şi pe autoînvăţare. În şcoală puberul se află în faţa unor noi cerinţe, mai diversificate cantitativ şi calitativ, a unor modele de profesori şi de lecţii variate care impun un cadru al învăţării mai deosebite. Conştiinţa de sine se încarcă cu ideea statutului de elev bun slab sau mediocru, ceea ce îl face să manifeste atitudini de un anumit fel faţă de activitate. Curiozitatea intelectuală implică planul afectiv cu aptitudini complexe, de competitivitate şi de trăire a eşecului şi a insuccesului, care generează admiraţie, invidie, suspiciune, teamă frustraţie. I. Kant afirma că educatorul trebuie să facă o alianţă cu eul spiritual al tânărului. Succesul şcolar este rezultatul concordanţei dintre cerinţele programei şcolare, capacitatea de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de către elevi, nivelul lor de aspiraţie şi atitudinea faţă de muncă de învăţătură [Stoica, D., Stoica, M., 1982: 26]. Atitudinea faţă de învăţătură reprezintă poziţia relativ constantă pe care o adoptă elevul în raport cu activitatea de învăţare. Ea poate fi pozitivă, în forma preferinţei, atracţiei, interesului crescut manifestat, efortul depus pentru a obţine rezultate bune, şi negativă, în forma respingerii, antipatiei, dezinteresului, evitarea efortului de învăţare. Atitudinea faţă de învăţare joacă un important rol reglator pentru conduita celui care învaţă, în sensul că ea influenţează procesul integrării şcolare a personalităţii tânărului. În cadrul familiei, pe lângă atitudinea faţă de învăţare a elevilor de clasele V - VIII, este prezentă şi atitudinea faţă de învăţare a altor membri ai familiei, părinţi, unchi, bunici, care poate influenţa în mare măsură modul de raportare al copiilor la activitatea de învăţare. În evoluţia sa, conceptul de succes şcolar a fost înţeles în moduri diferite, determinat şi de stadiul cunoaşterii particularităţilor psihofizice, individuale ale elevilor. Această evoluţie înregistrează, în linii generale, trecerea de la departajarea elevilor “buni” – care fac faţă cerinţelor şcolare – şi a elevilor “slabi” – cu un simţ scăzut de dezvoltare intelectuală, care nu satisfac exigenţele şcolare, către o delimitare mai nuanţată, în funcţie de profilul lor psihologic, de numeroase trăsături de personalitate, pe lângă nivelul psihologic al dezvoltării lor, de numeroase trăsături de personalitate, pe lângă nivelul dezvoltării lor intelectuale şi al performanţelor şcolare obţinute. Succesul şcolar se raportează la totalitatea rezultatelor elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, acumularea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor de aplicare a acestora, cât şi dezvoltarea capacităţii intelectuale, formarea unor trăsături de personalitate, a interesului şi motivaţiei faţă de învăţătură, a capacităţii de a construi, de a deveni. Această înţelegere a succesului şcolar conduce cel puţin la două concluzii importante: în primul rând succesul reprezintă o realitate şcolară complexă incluzând deopotrivă: cunoştinţele însuşite, capacităţile intelectuale formate, abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în rezolvarea problemelor teoretice şi în activităţile practice, trăsături non-cognitive de personalitate; în al doilea rând, privit din perspectiva accesului elevilor pe treptele superioare ale sistemului şcolar, succesul şcolar înglobează şi reuşita acestora în activitatea postşcolară. Reuşita şcolară este un randament ridicat, cantitativ şi calitativ, obţinut în activitatea instructiveducativă, ce constituie o temă permanentă şi complexă a psihopedagogiei de care se lovesc zi de zi cadrele didactice în activitatea instructiv-educativă. Reuşita şcolară condiţionează în cea mai mare măsură adaptarea şi integrarea socioprofesională a elevului în perioada postşcolară. De aceea, în ultimul timp, prin reuşită şcolară nu se au în vedere doar calificativele obţinute la învăţătură, ci un întreg ansamblu de

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

115

achiziţii psihocomportamentale (instrumental-aptitudinale, motivaţional-afective, atitudinal-relaţionale) care să asigure o suplă adaptabilitate şi flexibilitate şi înaltă eficienţă conduitei în raport cu cerinţele activităţii profesionale şi a vieţii social-relaţionale. Reuşita şcolară presupune, pe de o parte, însuşirea unui sistem de informaţii fundamentale cu valoare operaţională privind bazele ştiinţelor, a unor metode şi tehnici de lucru, iar pe de altă parte, dezvoltarea aptitudinilor, a inteligenţei şi creativităţii copiilor, a spiritului practic, aplicativ şi experimental. Reuşita şcolară la elevii puberi este multiplu determinată, unii factori fiind în mai mare măsură controlabili de către organizatorul procesului de învăţare, alţii fiind necontrolabili. Cu cât numărul factorilor controlabili este mai mare, cu atât mai mult este asigurată reuşita şcolară. Succesul şcolar angajează întreaga personalitate a elevilor, adică factorii psihologici şi biologici, asupra cărora acţionează factori de ambianţă (pedagogici, socio-culturali şi stresanţi). Factorii psihologici au o mare pondere în reuşita şcolară. Ei se grupează în factori intelectuali (aptitudinea şcolară, mobilitatea proceselor intelectuale, calitatea de concentrare a atenţiei) şi factori nonintelectuali (afectivmotivaţionali, volitiv-atitudinali, dinamico-energetico-temperamentali). Factorii biologici constituie premisele dezvoltării psihice. Aptitudinea şcolară, cu nucleul ei, inteligenţa generală, se dezvoltă pe baza capacităţii scoarţei cerebrale de a forma reflexe condiţionate cu o anumită rapiditate. Particularităţile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, starea sănătăţii organismului, unele tulburări fiziologice de pubertate, echilibru endocrin şi emoţional influenţează randamentul învăţării şcolare. Factorii pedagogici împreună cu cei de natură socială şi stresanţi reprezintă condiţiile externe, care acţionează prin intermediul celor interne, determinând dezvoltarea psihică şi comportamentală a elevilor. Factorii socio-culturali, precum : relaţia elev-profesor, relaţiile dintre elevi, climatul cultural– educativ din familie, nivelul de aspiraţie al părinţilor faţă de rezultatele obţinute de elevi la învăţătură îşi pun amprenta pe reuşita şcolară. Din categoria factorilor stresanţi şi igiena muncii intelectuale, stresul este o acţiune exercitată asupra organismului de anumiţi factori care, suprasolicitându-l, produc modificări somatice şi psihice. Intensitatea, durata sau amplitudinea acestor factori reduc rezistenţa fizică sau psihică a organismului, capacitatea de muncă scade şi apare oboseala cronică sau surmenajul. Factorii stresanţi se clasifică în : factori fizici, factori fiziologici, factori psihologici, factori psiho-sociali: - factori fizici : zgomotul puternic, aerul poluat, iluminatul insuficient ; - factori fiziologici : boli cronice, subnutriţie, lipsă de vitamine, somn insuficient ; - factori psihologici : lipsă de interes şi motivaţie, teama de eşec şi consecinţele acestuia, atitudinea dură a părinţilor sau a profesorilor faţă de eşecul şcolar, teama de sancţiune, emotivitate crescută, surpriza, anxietatea, sarcina impusă, plictiseala, grijile prelungite [Floru, 1973: 63 – 65] ; - factorii psihosociali şi de organizare a activităţii instructiv-educative : - supraîncărcarea, relaţiile tensionale din cadrul familiei, dintre elevi sau dintre ei şi profesori etc. Se poate observa că în cadrul sistemului de factori care influenţează reuşita şcolară a copilului un loc important îl ocupă familia. Ea poate acţiona direct, prin sprijinul efectiv acordat copilului, sau indirect, prin climatul psihosocial familial, prin modul de raportare a părinţilor la activitatea şcolară, prin sistemul de cerinţe şi pretenţii în ceea ce priveşte viitorul şcolar şi profesional al acestuia. Chiar dacă părinţii nu pot să-l ajute efectiv în activitatea lui şcolară (este vorba despre activitatea de pregătire acasă) ei au obligaţia de a asigura în primul rând un climat familial favorabil, încărcat pozitiv afectogen, detensionat şi stimulativ. O ambianţă familială frământată de tensiuni, o atmosferă sufocantă a căminului prin inegalitatea atitudinilor părinteşti, lipsa de afecţiune între soţi, « colorată » de viciile sau neînţelegerile lor, de certuri, de acte de violenţă, o integrare insuficientă a familiei în viaţa socială etc. constituie tabloul unui mediu nefavorabil dezvoltării normale a copilului. Într-un mediu « nervos » şi tensionat, greu ne putem aştepta la rezultate şcolare bune din partea elevului. Aceşti factori acţionează unitar, succesul la învăţătură al elevilor puberi fiind influenţat de gradul de integrare, de interacţiune şi de dezvoltare a tuturor laturilor personalităţii. Recompensa [Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991: 295] este o modalitate de apreciere, aprobare, recunoaştere, a unor acte comportamentale, realizări, rezultate ale activităţii. Recompensa produce la nivel individual, mulţumire, satisfacţie, spre deosebire de pedeapsă, care determină stări de insatisfacţie, nemulţumire şi anxietate. Actele de conduită întărite prin recompensă au tendinţa de a se păstra şi reproduce, pe când

116

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

cele sancţionate prin pedepse conduc la evitarea lor din partea subiectului. Recompensele, ca formă a controlului parental al copiilor puberi, pot fi : a) materiale (premii, obiecte, bani, etc.), b) morale (laudă, încurajare, apreciere pozitivă etc.). Recompensele fac parte din sistemul premial-sancţionator care, la rândul lor, se constituie în forma motivaţiei externe sau extrinseci. Pentru a fi eficient, educatorul trebuie să ştie de unde porneşte elevul, încotro se îndreaptă, care sunt condiţiile prealabile specifice învăţării dar şi ce va fi capabil elevul să înveţe în continuare. Insuccesul şcolar, ca « eşec şcolar », se referă la rămânerea în urmă la învăţătură sau la neîndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi şi rezultate. Este opusul succesului şcolar. Cercetarea din ultimii ani din domeniul etiologiei insuccesului şcolar a reliefat următoarele cauze, cu frecvenţă statistică cea mai înaltă, grupate după natura lor în : fiziologice şi psihologice, social-familiale, pedagogice, cauze ce se regăsesc şi în perioada şcolară gimnazială [Neculau, Cozma, 1994: 277 – 278] : a) cauzele anatomo-fiziologice se referă la : tulburări somatice, neurologice şi endocrine, patologice sau legate de pubertate ; deficienţe senzoriale uşoare, care nepedepsite la timp, conduc la apariţia dislexiei, disortografiei şi discalculiei, boli specifice vârstei. Cauzele de ordin psihic se exprimă prin registrul insuficienţelor elaborării intelectuale, inteligenţă la limită sau sub limită, tulburări de comportament (hiperexcitabilitate, hiperemotivitate, instabilitate neuromotorie şi psihomotorie, nevroze de şoc, impulsivitate, astenie, apatie, nelinişte), lipsa motivaţiei, inaptitudini pentru învăţare, disfuncţiuni ale unor procese psihice (percepţie, gândire, imaginaţie, memorie) etc.; b) cauze ce ţin de climatul psihosocial familial pot fi subgrupate astfel : - cauze generate de structura restrânsă sau lărgită a cadrului familial de existenţă cotidiană (un singur părinte, fără părinţi, cu/fără bunici) ; - relaţii intrafamiliale negative (atmosferă tensionată între părinţi, tată – fiu, tată – fiică, mamă – fiu, mamă - fiică) ; - cauze psihocomportamentale (alcoolism, certuri, minciună, hoţie, promiscuitate) ; - insuficienţe material-financiare şi de habitat (spaţiu de locuit redus, distanţă locuinţă - şcoală) ; - nivel cultural scăzut ; - condiţii igienico - sanitare precare ; - stilul de raportare al membrilor familiei la copil (tolerant, excesiv de tolerant, indiferent, supraprotecţionist, autoritar, excesiv de autoritar) ; - nivel coborât de comunicare umană intrafamilială ; - situaţii excepţionale. c) cauzele de ordin pedagogic vizează toate componentele câmpului educaţional de la politica învăţământului la deficienţele de pregătire profesională a cadrelor didactice (metode şi mijloace pedagogice necorespunzătoare, neadecvate particularităţilor de vârstă şi particularităţilor psihoindividuale, relaţii conflictuale şi exagerat competitive în grupul şcolar). Bibliografie 1. Floru, S. , 1973, Stresul psihic, Bucureşti, Editura Enciclopedică. 2. Hălăuşan, G., 1976, Personalitatea umană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Studiu De Caz Ed. Nicola Virginia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

Această metodă este folosită cu predilecţie în probleme de educaţie morală şi constă în analiza şi discutarea unui „caz”, de pildă o situaţie particulară a unui elev, a unui grup de elevi, a unei şcoli sau a

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

117

unui cadru didactic. În studiul unui caz sunt prezente câteva etape. În primul rând este familiarizarea cu cazul şi mai ales pătrunderea, cunoaşterea acestuia. În al doilea rând se stabilesc diferite variante de soluţionare, iar în a treia etapă când se prelucrează cazul constă în adoptarea unei variante optime, rod al inteligenţei colective. În continuare voi prezenta un caz: Mama unui copil din grupa pregătitoare, P.C., m-a informat că fiul ei are un comportament aberant în familie, o jigneşte, îi vorbeşte nerespectuos, este lipsit de înţelegere şi respect pentru munca ei, refuză să o ajute. Spre exemplu: când ea se odihneşte, el face gălăgie, îi vorbeşte urât: „c-ai obosit cucoană”. Mama este îngrijorată că nu-şi mai pregăteşte lecţiile acasă, îşi pierde vremea jucându-se sau uitandu-se la televizor. De asemenea o ameninţa că nu mai vrea să înveţe, că nu mai vrea să meargă la gradinita. În grupa mare a avut rezultate foarte bune la învăţătură, iar în grupa pregatitoare, era mulţumit de rezultatele obţinute şi în ultimul timp avea un aer absent la activitati, nu mai învăţa, răspundea din amintiri la activitati, era mai distant faţă de colegi. Educatoarea l-a urmărit mai atent la gradinită, a făcut investigaţii şi află că în viaţa familiei s-a petrecut un eveniment deosebit, dar pe care el nu l-a adus la cunoştinţă nimănui , nici măcar educatoarei. Mama lui se recăsătorise de trei luni. Acesta să fie motivul atitudinii lui? După o discuţie cu mama, aceasta recunoaşte că fiul ei s-a schimbat de la acest eveniment, în rău, deşi tatăl vitreg e un om bun care nu l-a deranjat cu nimic. Apoi educatoarea stă de vorbă şi cu copilul şi după o discuţie condusă cu abilitate ajunge la aflarea cauzelor schimbării. Copilul cu lacrimi în ochi, mărturiseşte că este supărat pe mama sa pentru că s-a recăsătorit. El mărturiseşte că i-a spus mamei că acest bărbat, deşi este bun, nu doreşte să-i fie tată. Mai mult, când a avut loc evenimentul a fost trimis la bunici, punându-l în faţa faptului împlinit. Recunoaşte că nu-şi mai respectă mama, că nu mai învaţă. Educatoarea înţelege starea de criză prin care trece copilul şi consideră că în rezolvarea discretă a ei este implicarea clasei. Educatoarea îşi pune acum următoarele întrebări: cum să fie ajutat copilul să treacă această situaţie?, cum să fie împăcat fiul cu mama?, cum trebuie schimbată atitudinea faţă de învăţătură? Educatoarea vorbeşte din nou cu copilul despre două aspecte: mama lui, chiar dacă s-a recăsătorit, tot îl iubeşte, dovedind acest lucru în mai multe rânduri, că l-a crescut singură şi că îi este foarte greu să se mai descurce fără un alt ajutor. Al doilea aspect: să înţeleagă că trebuie să înveţe si că acest lucru îl face pentru el, nu pentru mama sa sau cei din jur. Urmează apoi o discuţie cu mama. Îi recomandă multă înţelegere, tact, pentru un anumit tip de egoism care s-a concretizat în obrăzniciile lui. De fapt, copilul s-a simţit neglijat, tocmai el care fusese cel mai mult legat de mamă. I se recomandă mamei să facă în aşa fel încât copilul să simtă că este iubit, că i se acordă destulă atenţie, să nu se recurgă la ameninţări sau admonestări. În activitățile de lectură educatoarea le-a citit opere în care apare chipul mamei sub diverse forme, folosind astfel valenţele educative, iar unele afirmaţii au avut adresa precisă spre copilul în cauză. Rezultate: după măsurile întreprinse, copilul a început să se schimbe în bine: a început să-i vorbească mamei respectuos, să comunice mai mult cu ea, să înveţe, să-şi facă temele si chiar atitudinea faţă de tatăl vitreg s-a schimbat în bine.

Succesul şi insuccesul şcolar Înv. Nițu Nicolae Școala cu Clasele I-VIII Nr. 8 Râmnicu Vâlcea Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte importantă a personalităţii, sentimental propriei eficienţe (self-efficacy). Acesta, definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacităţi de aorganiza şi duce la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei performanţe, trebuie

118

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

deosebit de stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii propriei personalităţi. Selfefficacy este un factor cardinal al succesului şcolar. Elevii care obţin scoruri mari la scalele ce măsoară această caracteristică au rezultate şcolare mai bune. Totuşi, trebuie spăus că există, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficienţe foarte dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul literaturii, şi au mult mai puţină încredere în forţele lor cîn e vorba de a înfrunta o problemă de matematică. Sentimentul propriei eficienţe poate fi amplificat prin atribuiri interne ale succeselor şi prin autopersuasiune, dar foarte importante rămîn obţinerea succeselor reale şi feed-back-ul profesorilor. Cunoaşterea condiţiilor determinative ale succesului în activitatea de învăţare sau nereuşitei şcolare orientează activitatea profesorului, care poate adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea piedicilor şcolare. Astăzi este pe deplin dovedit că nivelul de dezvoltare a diferitelor funcţii poate fi ameliorat într-o oarecare măsură prin activităţi organizate corect, mai ales la copiii cu o întârziere temporală în ritmul dezvoltării mintale, la cei lipsiţi de influenţele educative adecvate în cadrul familiei sau la cei cu o eficienţă mintală scăzută ca efect al unor traume sau carenţe afective. (M. Roşca). În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuală este destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de personalitate, precum şi condiţiilor de organizare a activităţii şcolare, metodelor de predare. Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările limbajului oral pot determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii. Insuficienţa dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului, a înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire. În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o anumită succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice presupune organizarea cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi. Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar. Unul din factorii de bază ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolară. Termenul de „inteligenţă şcolară”, cu valoare pur operaţională, ar desemna, în perspectiva concepţiei lui J. Piaget, echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, la diferite niveluri de şcolarizare. Se diferenţiază de inteligenţa generală, globală, verbală, practică, etc., mai ales prin specificitatea conţinutului său, dar se supune legilor generale ale dezvoltării mintale. Inteligenţa şcolară exprimă gradul de adaptare a elevului la cerinţele activităţii de tip şcolar. Ea depinde de variaţiile permanente ale şcolii, de sarcinile şcolare şi de personalitatea elevului; deci se raportează la capacitatea elevului de a-şi însuşi cunoştinţe şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii obişnuite, normale, de şcolarizare cărora li se adaptează marea masă de elevi de aceiaşi etate cronologică. Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi eficienţa activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor lenţi are un caracter foarte particular, având frecvent oricine psiho-somatică. Există, în cazul acestor elevi o cronaxie defectuoasă, care poate fi constituţională şi care nu relevă deloc rea-voinţă din partea elevului. Dacă activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea perseverentă va parcurge o cale ascendentă în activitatea şcolară.

Şcoala cu clasele I-VIII Olteni Bujoreni - Vâlcea Prof. Dunca Elena Școala cu clasele I-VIII Olteni - Bujoreni Vâlcea După o iarnă grea, cu zăpezi multe şi geruri mari, iată că se apropie primăvara, iar noi ne pregătim de activităţi mai plăcute, în aer liber, , chiar gospodăreşti, la care participăm cu toţii. Dar şi activităţi recreative , cum ar fi cele de la Clubul Generaţiilor, deschis la 30 Martie 2007, şi

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

119

ale cărui activităţi le continuăm şi acum, mai ales la începutul vacanţei de vară. Aceste activităţi constau în jocuri, vizionări de filme, jocuri la calculator, împărtăşirea experienţei cadrelor didactice din „generaţia de aur” către cei tineri şi conducerea lor , chiar şi prin joc şi activităţi, la prima vedere nelegate de învăţătură, la atragerea lor către această instituţie absolut necesară în formarea omului-cetăţean al acestui secol. Desfăşurăm împreună cu elevii noştri toate genurile de activităţi Activităţi dedicate zilei de 9Mai - Ziua Europei

Între cadrele didactice ale şcolii noastre şi elevi este o relaţie de bună înţelegere, pentru noi ei fiind ca şi copiii noştri: ne străduim să sădim şi să dezvoltăm în ei valori morale ca respectul de sine şi pentru cei din jur, respect pentru muncă şi pentru munca celorlalţi, renunţarea la violenţa de toate felurile, recunoaşterea faptei şi asumarea răspunderii pentru fapta comisă, etc.

Jocul - modalitate de evaluare la copiii cu CES Prof. Lungu Anamaria-Paula, Prof. Telespan Narcisa Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni Una din formele de manifestare a copilului este jocul Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si de operatiuni care urmaresc obiective de pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului. Atunci cand jocul este utilizat in procesul de invatamant, el dobandeste functii psihopedagogice semnificative, asigurand participarea activa a elevului la lectii, sporind interesul de cunoastere fata de continutul lectiei. Copiii, majoritatea timpului liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima propriile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in spatiu si timp. Putem spune ca jocul este ,, munca copilului’’. In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu adultul, astfel ca jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esentiale pentru copii cu CES, intrucat le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile de joc (

120

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

loto, domino, cuburi, carti de joc etc. ) In perioada de prescolar de desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel socializarea. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu handicap. La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al echipamentelor de joc. Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul prescolar si primar. Folosire jocului didactic ca activitate de completare cu intreaga clasa aduce variatie in procesul de instruire a copiilor cu CES, facandu-l mai atractiv. Fiecare joc didactic cuprinde urmatoarele laturi constitutive : • continuturi, sarcina didactica, regulile jocului, actiune de joc. Prin joc, copii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevaruri, isi pot antrena capacitatea lor de a actiona creativ, pentru ca strategiile jocului sunt in fond strategii euristice, in care se manifesta istetimea, spontaneitatea, inventivitatea, rabdarea, indrazneala. Jocurile copiilor devin metoda de instruire in cazul in care ele capata o organizare si se succed in ordinea implicate de logica conuasterii si invataturii. Evaluarea prin joc conditioneaza in asa maniera dinamica clasei, incat putem spune ca nu exista invatare eficienta fara evaluare. Jocul ca modalitate de evaluare are un rol in ceea ce-i priveste pe copii cu CES. Prin joc evaluarea este mai eficienta si totodata antrenanta. De exemplu la abecedar ( clasa I si II), cand copilul cu CES invata alfabetul, jocurile de evaluare pot ajuta atat la fixare, dar si la etalarea cunostintelor dobandite pana la un moment dat. Exemple de jocuri de evaluare : ,,Trenul literelor’’, ,,Trenul silabelor’’, ,,Jocul silabelor duble’’ etc. La matematica jocul are un rol bine definit. Jucandu-se cu cifrele copilul cu CES reactioneaza si participa vioi la cerintele spuse.. Exemple de jocuri de evalaure : ,,Uneste cifrele si spune ce obtii !’’( dovedeste insiruirea corecta a numeratiei, cat si cunoasterea cifrelor).Alte jocuri de evaluare : ,, Calculam si coloram !’’, ,,Cel mai bun matematician’’, ,,Traistuta fermecata’’ etc. Rebusul la clasa III si IV este este un instrument de evaluare folosit pentru fixarea si etalarea cunostintelor; prin raspunsuri corecte date la afirmatii simple, vor descoperi un cuvant ,,cheie’’, esenta cunostintelor lor. Rebusul poate fi folosit la majoritatea obiectelor. Jocul in procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, asamblate si interpretate informatii despre starea, functionarea sau evolutia viitoare a copilului cu CES. Acordarea calificativelor la sfarsitul unui joc, fie el in echipe sau individual, reprezinta clasarea elevului cu CES pe o anumita ,,scara’’. Calificativele acordate fac din elevul cu CES un analizator, realizand singur treapta pe care o ocupa in ,,scara’’ clasei. Jocul ca modalitate de evaluarea nu urmareste in principal evidentierea deficientei si a blocajelor copilului. O asemenea abordare exclude definitive teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES. Elementele de joc incorporate in procesul de evaluare pot motive si stimula puternic acest process in toate formele lui.

Toti diferiti, toti egali Inst. Oprișor Liana Școala cu clasele I-VIII Cârstănești Oteșani

Copii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome, prejudecăţile care persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea copiilor rromi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii. Majoritatea copiilor rromi din România se confruntă cu piedici semnificative în afirmarea dreptului la o educaţie folositoare şi de substanţă. În România, deşi dreptul la educaţie este garantat prin lege, în

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

121

practică educaţia este inaccesibilă multor copii rromi. Adesea copiii rromi din România sunt excluşi din şcoli. Acolo unde copiii rromi sunt şcolarizaţi, în mod frecvent fac parte din clase sau şcoli segregate. În cazurile în care copiii rromi frecventeazî şcoli obişnuite, incidentele de abuzuri fizice şi tratament umilitor atât din partea personalului şcolii, cât şi din partea copiilor de altă etnie sunt destul de frecvente. Atitudinea şcolii faţă de copiii rromi este de “asimilare culturală”, considerându-se că rromii pot fi “civilizaţi” numai “dacă devin români”. Modelul unic de referinţă impus de sistemul educaţional al societăţii româneşti se circumscrie autarhic şi inflexibil valorilor majorităţii. Uneori şcoala devine un element traumatizant pentru copilul rrom din cel puţin două puncte de vedere: pe de o parte pentru că, odată ajuns în şcoală, întreg sistemul său de valori şi norme ale educaţiei familiale este răsturnat, fiind identificat de autoritatea şcolară cu spaţiul subculturii, iar pe de altă parte pentru că, chiar şi atunci când incearcă să-şi uite identitatea şi să devină cât se poate de “român”, abandonarea etnicităţii nu-i este rasplatită cu o includere reală, el continuând să fie “ţiganul”, care trebuie aşezat în ultima bancă pentru a nu “deranja clasa”, care nu are educaţie, care provine dintr-o familie proastă etc. Înstrăinat de propriile reprezentări despre lume şi viaţă, copilul rrom se simte, chiar dacă de multe ori nu la nivel conştient, ci în profunzimile subconştientului, prizonier al unei instituţii deformatoare, în care nu se recunoaşte şi care, în loc să-l protejeze, îl respinge şi îi înşeală deja fragilizatul orizont de aşteptare. Se produce astfel un ireversibil derapaj existenţial, o ruptură între proiecţia eului individual - rezultată din imaginea de sine originară, produsă de cultura de provenienţă şi receptarea ca deviantă a acestei proiecţii de către colectivitatea şcolară - provenită din stereotipul stigmatizant cu care este perceput sistemul axiologic al spiritualităţii rrome. Necesitatea şcolarizării etniei rrome, ca treaptă obligatorie spre integrarea lor rasială şi culturală în spaţiul European, este resimţită stringent în toate ţările continentului puse în faţa unei realităţi cu o problematică destul de dificilă, ce poate perturba grav dinamica unei lumi a cărei opţiune esenţială este civilizaţia Problematica educaţiei copiilor rromi constituie una din provocările cu care se confruntă mediile social – economice şi culturale sau civice din România. Ea face parte din problematica mai largă, cea a copiilor aflaţi în situaţii de excluziune, de marginalizare din diferite motive, necesitând abordări nuanţate în funcţie de mai mulţi parametri specifici: mediul de rezidenţă, apartenenţa la un grup minoritar etnic, etc. Copiii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome, prejudecăţile care persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţa de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea copiilor rromi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii. La nivel de ţară, în prezent, doar 20% dintre copiii rromi frecventează grădiniţa, pentru a se pregăti pentru şcoală, 20% nu sunt cuprinşi în nici o formă de învaţământ, 30% abandonează şcoala înainte de absolvirea ciclului gimnazial şi aproximativ 50% sunt analfabeţi sau semianalfabeţi. Aceste date statistice justifică necesitatea unor proiecte şi programe educative pentru integrarea şcolară a copiilor rromi. În procesul de integrare a copiilor rromi, şcoala are un rol fundamental, promovând educaţia interculturală. Obiectivul prioritar al educaţiei interculturale este promovarea capacităţii de convieţuire constructivă în contextul cultural şi social variat, îndepărtâd şi prevenind prejudecăţi din trecut sau chiar prezente. Concluzionând, putem spune că o mare parte a populaţiei de etnie rromă, deci şi copiii acestora, suferă de procesul de marginalizare şi de aceea este nevoie de o strategie de intervenţie susţinută, care să se adreseze atât minorităţii marginalizate cât şi majorităţii, pentru formarea unei societăţi interculturale, de indivizi diferiţi dar egali, racordaţi la valorile generale ale umanităţii şi respectând un set comun de norme, dar în acelaşi timp, aflaţi într-un permanent schimb cultural şi spiritual. Şcolarizarea copiilor de etnie rromă, presupune o abordare specială în care datele iniţiale ale acestei etnii pot constitui un punct de plecare pentru găsirea unei soluţii la problema integrării acestora.

122

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Plan de intervenţie pentru integrarea în şcoala de masǎ a copiilor cu CES Inst. Văduva Maria-Alina Școala cu clasele I-VIII Șirineasa Analiza dificultǎţilor de învǎţare ale elevilor poate fi realizatǎ şi din perspectiva disciplinelor de studiu socio-umane care vizeazǎ învǎţarea: • din perspectiva psihologicǎ, învǎţarea este o activitate fundamentalǎ pentru adaptarea la mediu şi dezvoltarea psihocomportamentalǎ • analiza pedagogicǎ evidenţiazǎ legǎtura dintre dificultǎţile de învǎţare şi procesul educaţional(orice dificultate poate fi privitǎ ca o problemǎ a copilului, a profesorului care nu a gǎsit metoda potrivitǎ de predare-învǎţare, sau a mediului care împiedicǎ producerea achiziţiilor); • perspectiva psiho-pedagogicǎ priveşte dificultǎţile de învǎţare prin cauzele care le genereazǎ şi pune accentul pe posibilitǎţile de intervenţie şi de prevenire(sunt analizate procesele implicate în învǎţare şi se stabilesc etapele necesare asigurǎrii producerii achiziţiilor prin asimilare şi acomodare); • abordarea comprehensivǎ, interdisciplinarǎ(analiza de tip integrativ şi interdisciplinar a dificultǎţilor de învǎţare):indiferent de gradul sau forma unei deficienţe sau dizabilitǎţi, orice copil poate învǎţa. Dimensiunile consilierii în cazul dificultăţilor de învăţare se referă la: a. Informarea şi abilitarea copiilor/elevilor şi părinţilor cu cunoştinţele necesare şi instrumentele cunoaşterii şi autocunoaşterii. b. Consiliere psihologică când există probleme socio-emoţionale. c. Organizarea şi punerea în aplicare a planurilor personalizate de corectare, remediere, ameliorare a abilităţilor şi deprinderilor generale şi particulare de învăţare - intervenţie personalizată în dificultăţile de învăţare. d. Orientare spre anumite tipuri de şcoli şi spre servicii suplimentare (medic, psiholog, asistent social, etc.) atunci când este nevoie. Intervenţia face parte dintr-un plan anume alcǎtuit pentru a rǎspunde problemelor specifice ivite la un moment dat în dezvoltarea copilului. Acest plan este un instrument de organizare şi prescripţie, o schiţǎ a activitǎţilor de desfǎşurat în favoarea rezolvǎrii problemelor de învǎţare a copilului. El împleteşte elementele de psihologie şi sociologie (identificǎ problemele în planul dezvoltǎrii psihologice-individuale şi sociale) cu normele şi principiile pedagogice, urmǎrind eficienţa acţiunilor îndreptate în remediere, compensare sau corectare. Planul de intervenţie este un text/grilǎ bine completat, de care se servesc toţi cei care decid sǎ-şi orienteze intervenţiile asupra copilului.Înainte de toate, el se constituie într-un demers, pentru a cunoaşte copilul/elevul şi a aviza mǎsurile educative care i se potrivesc. Acest demers necesitǎ participarea atât a specialistului, cât şi a pǎrinţilor. Tipuri de planuri: -planuri de servicii(copiii primesc servicii ale unor structuri din mediul şcolar, de sǎnǎtate şi servicii sociale-aceste planuri se descompun în planuri de intervenţie în fiecare domeniu unde persoana are nevoie de servicii legate de deficienţa sa; planurile sunt eleborate de Comisii Interdisciplinare de evaluare şi Orientare în colaborare cu şcoala şi cu familia); -planuri de intervenţii(trebuie sǎ fie individualizate-se înscriu într-un demers global, în care se face la început: evaluarea forţelor, identificarea dificultǎţilor, cunoaşterea resurselor, un diagnostic prescriptiv şi etapele preconizate pentru intervenţie). Planurile de intervenţie în serviciile educative trebuie sǎ indice pentru copil/elev, în funcţie de obiectivele fixate: -nivelul de integrare dorit/urmǎrit;

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

123

-adaptǎrile necesare la ritmul învǎţǎrii; -respectarea principiilor pedagogice; -seviciile complementare şi personalul solicitat; -echipamentele specializate necesare; -resursele financiare necesare pentru mijloace, transport etc. Planul de intervenţie educaţionalǎ în rezolvarea dificultǎţilor de învǎţare este un plan de intervenţie personalizatǎ, cu urmǎtoarele componente(Ecaterina Adina Vrǎşmaş, 2004, pag. 176-177): -informaţii iniţiale despre copil şi problemele care constituie cerinţele educative speciale la acel moment(acestea sunt culese prin: teste psihologice, probe şcolare, observaţii, discuţii, anchete sociale, studiul produselor activitǎţii, analiza rezultatelor şcolare etc.); -evaluarea problemelor(sub forma enumerǎrii lor sau formulǎrii unui diagnostic prescriptiv); -anticiparea unor rezultate(prin prognosticul iniţial şi prin descrierea momentelor cheie ale intervenţiei); -consemnarea unei/unor examinǎri iniţiale, a unor examinǎri periodice şi a unei examinǎri finale; -descrierea metodelor de intervenţie şi a mijloacelor folosite; -paşii intervenţiei(etepele sau treptele intervenţiei)adoptaţi tipului de probleme întâlnite şi individualizaţi; -înregistrarea progreselor; -consemnarea rezultatelor intervenţiei şi observǎri periodice; -formele de sprijin alese prin parteneriatul cu specialişti,familia, şcoala etc.; -acceptul pǎrinţilor şi o formǎ de responsabilizare comunǎ a acestora cu profesionaliştii implicaţi. Planul de intervenţie educativǎ are mai multe funcţii: a) planificare educativǎ(planul ajutǎ la fixarea obiectivelor şi prevederii intervenţiilor şi resurselor necesare;el permite stabilirea unui calendar al realizǎrii obiectivelor şi la ordonarea prioritǎţilor-planul stabileşte etapele necesare, fragmentând paşii de intervenţie) exemplu: Modelul „Six S” –în limba românǎ”6C”(apud Ecaterina Adina Vrǎşmaş, 2004, pag.178) -se referǎ la: ●cine-elevul care face învǎţǎrile; ●ce-învǎţǎrile necesare; ●cine încǎ-intervenantul (care este: logopedul/consilierul care se ocupǎ de dificultǎţile de învǎţare/ un profesor de sprijin); ●cum-prin ce mijloace şi cu ce resurse; ●care loc-mediul educativ necesar; ●când-calendarul şi etapele necesare; b) comunicarea(se realizeazǎ ca obiectiv şi ca mijloc: copilul trebuie sǎ-şi exprime percepţiile supra situaţiei şi elementele pe care el ar dori sǎ le modifice; cei care alcǎtuiesc planul comunicǎ asupra nevoilor copilului şi modurilor optime de a le satisface); c) participarea, concentrarea şi coordonarea(se favorizeazǎ împǎrţirea responsabilitǎţilor şi determinarea rolurilor fiecǎrui participant); d) retroacţiunea(urmǎrirea progreselor elevului şi revizuirea planului: schimbǎri, reorientǎri). Cel mai bun plan de intervenţie este cel care se potrivişte copilului /cerinţelor/nevoilor sale. Bibliografie 1. Vrǎşmaş, Ecaterina, Adina, 2004, Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Editura Credis, Bucureşti 2. Vrǎşmaş, Ecaterina, Adina, 2006, Psihopedagogia copilului cu dificultǎţi de învǎţare-Suport de curs- Editura Credis, Bucureşti

124

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Situația familială – factor ce determină abandonul școlar Prof. Vasile Elena Doriana Școala cu clasele I-VIII Poiana Perișani Abandonul școlar este o temă ,”eternă” a învățământului românesc, dar după 1990, fenomenul de abandon a luat o amploare fără precedent. Cauzele care generează acest fenomen sunt multiple. În primul rând una din cele mai grave cauze constă în aceea că școala a ajuns să fie abandonată pentru că nu mai este percepută ca valoare în sine. O altă cauză o constituie condiția socio-economică a familiei și caracteristicile individuale ale elevilor. Abandonul școlar se regăsește în rândul grupurilor defavorizate și este generat de sărăcie și marginalizare, de costurile colaterale pe care le presupune învățământul, chiar dacă este gratuit. Școala nu dispune de fonduri proprii pentru susținerea diferențiată a familiilor. Astfel în perioada 1993-2001 în ceea ce privește fenomenul abandonului școlar în învățământul general obligatoriu rata abandonului a oscilat în jurul valorii de 0,6 %. Studiile puse la dispoziția opiniei publice de organizația ,,Salvați copiii’’ consemnează că minoritatea rromă are cea mai scazută rată de cuprindere școlară a copiilor. În anul școlar 2001-2002 dintre copii rromi cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani nu urmau nici o formă de școlarizare 29,9% iar între 10 și 16 ani-17,2% . Într-un articol din ziarul Gazeta de Sud (13 mai 2002) se arată că ,,împreună cu părinții mulți dintre copii rromi explorează grămezile imense de deșeuri din cartierele marginașe de unde strâng sticle, borcane, obiecte din plastic, fier vechi și alte materiale refolosibile, aceasta fiind singura lor sursa de venit. Munca impusă copiilor rromi face parte dintr-un set de valori tradiționale ... transmise din generație in generație, iar școala este privită cu dispreț ca o pierdere de vreme.’’ In sondajele care s-au făcut în comunitatea rromilor, școala nu se regăsește printre valorile care ar putea asigura succesul în viață. Inițierea unor programe școlare speciale pentru copiii rromi, care să-i atragă către învățătură, crearea cât mai multor posturi pentru învățătorii de etnie rromă, discuții de sensibilizare cu părinții și liderii comunităților, ar fi câteva dintre măsurile care ar trebui luate pentru a-i atrage. Analizând contextul socio-economic actual din România, deși se afirmă în lucrările de specialitate că „în prezent sărăcia în România este, în cea mai mare parte, o saracie temporara” (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001), prelungirea crizei economice și cronicizarea deprivarilor populației aflate în sărăcie duce la o permanentizare a sărăciei, putând astfel să discutam de un segment al populației aflat în sărăcie extremă. Sărăcia extremă nu se referă, exclusiv la lipsuri financiare și materiale, ci este un complex de factori care cronicizează în timp situația persoanelor afectate, ducând la excluderea socială a acestora din viața socioeconomică și culturală a societății. Acești factori sunt legați de lipsa/calitatea foarte scazută a locuinței, lipsa unui loc de muncă din cauza condițiilor economice din zonă în care trăiesc, precum și a calificării profesionale reduse a acestora, și implicit lipsa veniturilor, lipsa accesului la sănătate, la educație, precum și la viața socială a comunității. Datorită efectelor pe termen lung, între sărăcie și accesul la educație există o relație de influență reciprocă, lanțul cauzal conducând la transmiterea inter-generațională a stării de sărăcie, cu efecte atât la nivel individual cât si colectiv, social. Cu alte cuvinte, unui copil provenind dintr-o familie aflată în sărăcie extremă, din cauza lipsei de resurse materiale și a suportului social adecvat, i se va limita accesul la educație și la instruire profesională adecvată. Lipsa instruirii școlare și profesionale va scădea șansele sale pe piața muncii și va crește riscul de excludere socială, iar efectul pe termen lung este căderea sa sub pragul de sărăcie, transmițându-se astfel starea de sărăcie de la o generație la alta. Accesul la educație al copiilor provenind din familii sărace este o problemă atât de natură educațională, cât și socio-economică. Cu alte cuvinte, cauzele pentru care acestor copii le este îngrădit accesul la educație sunt în egală măsură legate de disfuncțiile din sistemul educațional, cât și de problemele de natură socio-economică, pornind de la imposibilitatea asigurării hranei zilnice și a pachetelului pentru scoală, a îmbrăcămintei și încălțămintei adecvate fiecărui anotimp și terminând cu cheltuielile educaționale care depășesc cu mult posibilitățile părinților, care sunt confruntați astfel cu o situație paradoxală, în care beneficiile materiale condiționate de frecventarea școlii sunt cu mult sub costurile educaționale pe care le

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

125

presupune participarea școlară. Situația este cu atât mai dramatică, cu cât din interviurile realizate reiese clar că majoritatea dintre ei valorizează școala foarte pozitiv, identificând-o ca unica posibilitate ca măcar copiii lor să iasă din sărăcie și să aibă un viitor mai bun decât al lor. Cu toate acestea, tot ei realizează că există puține șanse pentru copiii lor de a urma o formă de învățământ după învățământul obligatoriu (în cazul în care reușesc să îl finalizeze) și de a obține în viitor o calificare care să le asigure un loc de muncă și un trai decent. M.E.C. a înființat,de asemenea, o rețea de cabinete psihopedagogice prin care asigură consilierea elevilor dar și a cadrelor didactice și a părinților . Direcția Programe pentru Tineret din cadrul M.E.C. a inițiat un program de consiliere al părinților care să le prezinte multiplele avantaje ale școlarizării copiilor lor. Este imperios necesar ca școala și toate instituțiile abilitate ale statului să sprijine mai mult procesul instructiv-educativ, eradicarea sărăciei, diminuarea delincvenței, a abandonului școlar. Bibliografie 1. Ghica,Vasile - Ghid de consiliere și orientare școlară, Editura Polirom, Iași, 1998; 2. Cherata, Lucian. (1999). Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială. Craiova: Sibila

Abandonul şcolar – cauze şi consecinţe Prof. Vîrtej Mihaela Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea România se plasează, conform statisticilor, pe locul trei în clasamentul abandonului şcolar în ţările membre ale Uniunii Europene. Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate licite, legale. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici,psihologici) şi externi (socioeconomici,socio-culturali)”. Abandonul şcolar este rezultanta unei combinaţii de cauze interne şi externe, de factori interni şi factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată. Cauze psihologice : Imaturitatea şcolară, instabilitatea psiho-afectivă a elevului , tulburări instrumentale, tulburări comportamentale. Cauze sociale : Situaţia economico-financiară a familiei, dezagregarea familiei, lipsa ajutorului la învăţătură, lipsa controlului asupra activităţilor copilului, exploatarea copiilor prin muncă. Cauze psihologice: Imaturitatea şcolară - constă în incapacitatea, mai mult, sau mai puţin temporară şi reversibilă, de a face faţă sarcinilor şcolare. Ea reprezintă o neconcordanţă între dezvoltarea copilului şi sarcinile şcolare. Instabilitatea psihoafectivă : Instabilitatea şi tulburarile de natură psihoafectivă conduc la anxietate. Aceasta este exprimată prin una sau mai multe fobii, reacţii de teamă care în condiţii normale dispar de la sine, dar în condiţii educative neadecvate (părinţi prea autoritari, camarazi de joacă agresivi, profesori duri, lipsiţi de empatie pedagogică, etc.) devine o trăsătură de personalitate durabilă, cu efecte negative majore înregistrate în planul nereuşitei şcolare şi implicit conduce la abandonul şcolar.

126

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Cauze sociale Urmare a schimbărilor şi transformări lor intervenite in societatea românească în ultima perioadă, nevoia de asistenţă socială focalizată pe grupurile afectate a crescut. Educaţia copiilor proveniţi din familiile sărace este o problemă atât de natură educaţională, cât şi socio-economică. Cauzele pentru care aceşti copii întâmpină dificultăţi în parcurgerea procesului educaţional sunt în egală măsură legate de disfuncţiile existente în sistemul educaţional cât şi de problemele de natură socio-economică pornind de la imposibilitatea asigurării hranei zilnice corespunzătoare, a îmbrăcămintei şi încălţămintei adecvate fiecărui anotimp şi terminând cu cheltuielile care depăşesc cu mult posibilităţile materiale ale părinţilor. Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar: • psiho-pedagogice si psiho-sociologice (urmaresc cultivarea unor relatii interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserţii socio-familiale pozitive); • socio-profesionale – ele decurg din masurile psiho-pedagogice şi psihosociale, urmarind prevenirea riscurilor de abandon; • psihiatrice (depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emotionale, tendinte agresive); • juridico-sociale – aceste masuri permit cresterea gradului de influentare sociala prin popularizarea legilor si prin propaganda juridica, in general.

Abandonul scolar in contextul societatii Prof. Nichita Marciana Școala cu clasele I-VIII Nr.8 Colonie Râmnicu Vâlcea Abandonul scolar reprezinta o problema grava cu care se confrunta societatea contemporana. Pentru a putea reduce numarul abandonurilor scolare ar fi bine sa identificam si sa studiem cateva cauze. Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, saracie si lipsa oportunitatilor de succes socio-profesional pentru absolventi. Saracia comunitatilor din zonele defavorizate limiteaza posibilitatile parintilor de a oferi copiilor resursele necesare educatiei. Aceasta stare provoaca deseori, exploatarea copiilor prin munca de catre parinti. Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre scoli din asemenea zone, prin stabilirea unor legaturi cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care sa asigure transportul elevilor dar, si asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distante mari de scoala. Cultura de origine a elevilor – cercetarile din domeniul educational au relevat faptul ca mediul socio-cultural de provenienta al elevilor este una dintre cele mai importante variabile in reusita sau esecul scolar si profesional al elevului. Climatul familial – are un rol hotarator in cauzele de abandon scolar. Astfel, dezorganizarea vietii de familie, consecinta a divortului , climatul familial conflictual si imoral, excesiv de permisiv, divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor, atitudinea rece, indiferenta sau dimpotriva, tiranica a acestora, iata alte cateva aspecte care conduc spre abandonul scolar. Factor de natura sociala si economica – cum ar fi: crize politice, economice, sociale si morale, prabusirea sistemului de protectie sociala, confuzia sau absenta unor norme sau valori – iata alte cauze care conduc la dezorientarea elevilor, indepartarea lor de mediul educational si in final – abandon scolar. Factorii de natura educationala – insubordonare fata de normele si regulile scolare, chiul, absenteism, repetentie, motivatii si interese slabe in raport cu scoala, greselile dascalilor (de atitudine si relationare, competenta profesionala, autoritate morala) – au si ei un rol important in aparitia fenomenului de abandon scolar. Anturajul – de proasta calitate debusoleaza elevii cu un psihic labil datorat unor carente din copilarie – dorinta de a scapa de sub tutela educationala sau familiala, dorinta de a capta obiecte, haine

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

127

sau mancare prin cai ocolite, necurate – iata alte cauze pentru care elevul abandoneaza scoala. Din cauza crizei economice, numarul copiilor saraci din Romania a ajuns la 350.000, iar rata abandonului scolar s-a triplat, potrivit reprezentantilor World Vision Romania. Astfel, aproximativ 40.000 de copii, cei mai multi din mediul rural, au renuntat, in fiecare an, sa mai mearga la scoala. Criza economica a dus la o crestere a absenteismului scolar cu 10% si va duce si la cresterea abandonului scolar, avertizeaza cei de la Unicef. Statisticile Unicef arata ca absenteismul scolar a crescut cu 10%, iar procentul populatiei care va fi afectat de saracie va creste, ceea ce va duce si la cresterea fenomenului de abandon scolar. Dificultatile materiale, modelul educational oferit de parinti si frati, dezorganizarea familiei si intrarea pe piata muncii sunt printre factorii care conduc la abandonul scolar. In 2007-2008, abandonul scolar in Romania a fost de 2%, in usoara scadere fata de anul trecut, cele mai afectate judete fiind Ilfov, Calarasi, Constanta, Tulcea si Braila. Se impun masuri de prevenire a abandonului scolar: • psiho-pedagogice si psiho-sociologice (urmaresc cultivarea unor relatii interpersonale adecvate pentru realizarea unei insertii socio-familiale pozitive); • socio-profesionale – ele decurg din masurile psiho-pedagogice si psihosociale, urmarind prevenirea riscurilor de abandon; • psihiatrice (depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emotionale, tendinte agresive); • juridico-sociale – aceste masuri permit cresterea gradului de influentare sociala prin popularizarea legilor si prin propaganda juridica, in general.

Play more, learn better By Prof. Petrus Ramona Școala cu claslee I-VIII Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea Language learning is a hard task, which can sometimes be frustrating. Constant effort is required to understand, produce and manipulate the target language. That is why, lately, repeated efforts have been made to facilitate the process of learning by converting it into something more attractive, even fun to deal with. As a result of these efforts came up certain new approaches as “Teaching English through drama” or “Teaching English through games”. Using games as a constant method of teaching can transform a classroom in a place of having fun as well as learning. Student motivation can increase with the use of games to reinforce skills and concepts learned. Games can be used to reinforce skills taught to a large group, but also to assess students’ knowledge. Moreover they help and encourage many learners to sustain their interest and hard work and create contexts in which the language is useful and meaningful3. Well-chosen games are invaluable as they give students a break and at the same time allow students to practice language skills. Games are highly motivating since they are amusing and at the same time challenging. Furthermore, they employ meaningful and useful language in real contexts and also encourage and increase cooperation4. There are many advantages of using games in the classroom. First, games are a welcome break from the usual routine of the language class; second, they sustain the effort of learning by encouraging students to interact and communicate and third, they create a meaningful context for language use5. Most language games make learners use the language instead of thinking about learning the correct forms, that 3 Games for Language Learning’, Andrew Wright, David Betteridge and Michael Buckby Cambridge University Press, 1984 4 Six Games for the EFL/ESL Classroom’by Aydan Ersoz, The Internet TESL Journal, Vol. VI, No. 6, June 2000 5

Creative Games for the Language Class’ by Lee Su Kim ‚Forum’ Vol. 33 No 1, January - March 1995, Page 35

6 Learning Vocabulary Through Games’ by Nguyen Thi Thanh Huyen and Khuat Thi Thu Nga ‚Asian EFL Journal’ December 2003

128

MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

is why they have a great educational value and should not be used just as time-filling activities, but as central to the foreign language teaching program. In conclusion, learning vocabulary through games is one effective and interesting way that can be applied in any classrooms, leading toward the goal of improving learners’ communicative competence6.

Relaţia dascăl-elev – premisă în asigurarea calităţii educaţiei Prof. Giuroiu Dumitru Scoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Colonie, Râmnicu Vâlcea Raporturile elev-învăţător, elev-profesor sunt fundamentale, determinante chiar în aprecierea climatului psiho-moral al şcolii, în realizarea ţelului său formativ-modelator. Un dascăl cu har şi pasiune în muncă rămâne un model demn de urmat, un stimul pentru elevi, atât în plan profesional, cât şi ca personalitate umană, modelatoare de caractere prin însuşi exemplul său. O atitudine rece a dascălului poate produce inhibări cu urmări negative incalculabile. Se poate întâmpla ca, într-o astfel de relaţie, elevul să nu fie capabil să exprime cunoştinţe însuşite la cel mai înalt nivel; să nu poată să lege cunoştinţe între ele astfel ca din această legătură să apară înţelesuri noi. O altă urmare poate fi aceea că elevul se îndepărtează definitiv de ideea de învăţătură; îl poate face să nu vină cu plăcere la şcoală, să nu mai găsească rostul acestui demers. Sunt numai câteva argumente în favoarea eliminării definitive a unui astfel de comportament al dascălului. Este necesară o schimbare a atitudinii faţă de elevi, schimbare ce poate fi uşor făcută dacă se îndeplineşte condiţia reducerii cantităţii de cunoştinţe şi dacă se pune mai mult accent pe conexiunile ce se fac între cunoştinţe, pe aplicabilitatea lor şi nu pe volumul lor uriaş. De asemenea, elevul nu trebuie să se simtă ca un soldat în faţa superiorului său ierarhic. El trebuie să aibă curajul opiniei sale, să aibă curajul să emită judecăţi de valoare, să-ţi abordeze dascălul în orice problemă şcolară sau de viaţă care i se iveşte. El poate primi acest curaj numai dacă este luat în seamă, numai dacă problemei sale i se dă atenţia cuvenită. El trebuie să fie ascultat, să fie ajutat să-şi lămurească problema şi să-i găsească cea mai bună soluţie. Pentru a destinde relaţia elev-dascăl e nevoie de încredere, zâmbet şi voie bună. Surâsul caracterizează structural unele cadre didactice şi acestea câştigă echivoc sufletul copiilor. Explicaţia acestui fenomen rezidă în natura ludică pe care trebuie să o dobândească activitatea umană. Pentru copii jocul este un mod de a exista, de a fiinţa. Gluma, hazul, inclusiv hazul de necaz, constituie un fel de a concepe mai robust lumea, de a depăşi mai uşor greutăţile. Pentru elevi, gluma, zâmbetul, râsul şi surâsul, hazul şi veselia sunt mai atrăgătoare şi mai eficiente decât încruntarea, gravitatea şi severitatea excesive. Buna dispoziţie, ironia, umorul – specifice neamului nostru ca mod de descătuşare a energiilor afective – se confirmă a fi stilul pedagogic cel mai apreciat de elevi, cu consecinţe benefice, pe când proasta dispoziţie, duritatea inhibă, blochează gândirea şi imaginaţia elevului. Îmbinarea surâsului cu competenţa profesională, cu informarea la zi, cu autoritatea şi prestigiul de dascăl va face procesul de învăţământ mai plăcut, mai umanizat. Susţinând ideea zâmbetului nu înseamnă promovarea în nici un fel a deprecierii caracterului ordonat şi serios al procesului instructiveducativ. Orele de curs trebuie să fie disciplinate, dar într-o formă mult mai caldă, apropiată, agreabilă de ambele părţi: elevi şi dascăli. Profesorii şi învăţătorii sunt iubiţi şi preferaţi, respectaţi de elevi dacă se apropie mai mult de ei, dacă încearcă să le cunoască problemele specifice vârstei, frământările şi necazurile personale şi de viaţă. Democraţia comportamentului prin limbaj sau discuţia de la egal la egal, departe de a scădea prestigiul dascălului, duce la creşterea lui şi la înălţarea elevului la un nou standard de respect şi disciplină, la o nouă cotă de autoexigenţă. Libertatea de opinie a elevilor chiar cu riscul de a greşi sau de a se opune dascălului, este o altă cale de descătuşare a spiritelor acestora, este un exerciţiu de creativitate ce trebuie stimulat cu consecvenţă. Nonconformismul nu înseamnă indisciplină (deşi unii elevi îl reduc numai la aceasta), ci un alt fel de a

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

SIMPOZION INTERJUDEȚEAN - MARTIE 2010

129

gândi, de a concepe lucrurile; este o cale de creaţie, de a impune ceva nou, original care depăşeşte vechiul mod de gândire, de soluţionare a unei probleme. Copilului i se pun azi în faţă probleme mult mai diversificate şi mai solicitante decât în trecut. Ştiinţa şi cultura au ajuns pe culmi fără precedent şi este dificil să alegi între atâtea oferte pe cea care ţi se potriveşte; pe cea, pe care o poţi înţelege şi duce mai departe îmbogăţită. Cu atât mai dificil este acest lucru pentru un om în devenire. Elevul are nevoie de relaxare spirituală şi nervoasă ca să se poată exprima. De aceea rolul nostru, al dascălilor, este tot mai mult unul de îndrumător, de susţinător. Elevii doresc de la dascălii lor: competenţă, zâmbet şi încredere. În afară de cunoştinţe şi informaţii elevii aşteaptă de la noi suflet încălzit la lumina zâmbetului, care se transmite pe chipurile şi în ochii lor puri şi încrezători.

130

* MARTIE 2010 - SIMPOZION INTERJUDEȚEAN

Școala - temelie a viitorului oricărui copil

Editura NOVA DIDACT 2010 R창mnicu V창lcea ISSN: 2069 - 220X