Cultură si educatie financiara, o perspectivă europeana

Cultură

ŞI

EDUCAŢIE FINANCIARĂ, O Perspectivă Europeană

CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

FEBRUARIE 2015

Colectivul de redacție DIRECTOR: Prof. Andra BICĂ

ADMINISTRATOR FINANCIAR: Ec. Varinia DUMITRANA

CORECTURĂ: Prof. Din Maria Andreea Prof. Samoilă Daniela Mihaela Puranu Georgeta

GRAFICĂ COMPUTERIZATĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

LAYOUT: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

COPERTĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

Autorii articolelor sunt responsabili pentru conținutul articolelor din revistă.

Editura NOVA DIDACT

ISBN 978-606-92972-8-5 FEBRUARIE 2015

EDIȚIE CD-ROM

Cultura si educatie financiara, o perspectiva europeana

Cuprins 1.

Argument 21 Director CCD Vâlcea, Prof. Andra BICĂ

2.

Utilizarea tic pentru realizarea materialelor didactice Prof. metodist CCD Valeria Șandru Casa Corpului Didactic Vâlcea

22

3.

Rolul educației în formarea personalității elevului educabilitate, creștere, dezvoltare Inspector Isabella Ioniță Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

25

4.

Tendinţe şi orientări în didactica modernă Prof. Daniela Samoilă Casa Corpului Didactic Vâlcea

28

5.

Banca. De la prezenţa cotidiană la cultura bancară Prof Dr. Marius Gust Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Râmnicu Vâlcea

29

6.

Banii de buzunar, o necesitate sau o recompensă Prof. Din Maria Andreea Casa Corpului Didactic Vâlcea

35

7.

Este pregătit învăţământul preuniversitar pentru a contribui la educaţia financiară a copiilor?

Profesor Tiberiu M. Pană Liceul Tehnologic „Oltchim”, Râmnicu Vâlcea

36

8.

O abordare “economica” a biblioteconomiei Bibliotecar Puranu Georgeta Casa Corpului Didactic Vâlcea Ing. de sistem Puranu Dragos Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea

38

9.

Sfaturi din lumea celor mari care stiu cum „sa joace” cu banii!

Prof. Adina Dobrete Prof. Dumitru Dumbravescu Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

39

10. Comerțul electronic Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vâlcea

40

11. Altfel de şcoală/ altfel de educaţie Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

44

12. Educaţia financiară în ciclul primar Prof. Ancuţa Bianca

45

Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea 13. Clasa de elevi – sistem dinamic cu autoreglare Prof. Anescu Ana-Valentina, Şcoala Gimnazială „ Take Ionescu”, Râmnicu Vâlcea

46

14. ” Cultură și educație financiară la preşcolari” Anghel Violeta Grădiniţa cu Program Normal “ Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, jud. Vâlcea Miroiu Maria Liceul George Țârnea, Băbeni

47

15. Educaţia financiară începe din familie Prof. Înv. Preşcolar: Baicu Maria Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimăneşti

48

16. Importanța educației financiare în școală Băiașu A. Luminița Ileana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

49

17. Antreprenorul şi calităţile sale Birchi Maria Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea Munteanu-Marinescu Dorina Colegiul EnergeticRâmnicu Vâlcea

50

18. Abc-ul educaţiei financiare în grădiniţă Prof. înv. preşcolar: Borcoşi Daniela Murtaza Marilena Scoala Gimnaziala Nr 13/ Grădiniţa P. P. Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

51

19. ”Munca în străinătate” și copiii Prof. Burcă Andreea Luminița Școala Gimnazială Nr.10, Râmnicu Vâlcea

53

20. Cultură şi Educaţie Financiară Buşu Liliana Şcoala Gimnaziala “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

54

21. Leadership si management educaţional Prof. IulianCazacu Școala Gimnazială Câinenii Mari, Vâlcea

55

22. Eficienţa educaţiei financiare Cherăscu- Teliţoiu Nicoleta- Marinela Liceul „Preda Buzescu” –Berbeşti, Vâlcea

57

23. Despre bani, cu luciditate Ciucã Nicoleta Şcoala Gimnazialã Nr.1 Drãgoeşti

58

24. Importanța educației financiare la preșcolari Prof. Ciurel Cristina

59

Școala Gimnazială “Grigore Mihăescu” 25. Școala și noțiunile financiare Cordun Marius Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleșoianu”

60

26. „Educaţia financiară a copiilor” Craioveanu Andreea Ionela Grădiniţa cu Program Normal Marcea, Şcoala Gimnazială Ioneşti

61

27. Educaţia financiară trebuie să înceapă din primii ani de viaţă Educ. Cumpănăşoiu Elena Liceul ,,Preda Buzescu’’ Berbeşti

62

28. Educaţie financiară- un opţional pentru viitor Prof. înv. primar Cumpănăşoiu Lavinia-Elena, Liceul ,,Preda Buzescu’’ Berbeşti

63

29. Educaţia financiară în ciclul gimnazial Prof. Dăncău Monica-Adriana, Şcoala Gimnazială Costea Marinoiu Ocnele Mari, Jud.Vâlcea

64

30. Rolul educaţiei financiare Profesor Ciocan Simona Bibliotecar Dincă Magdalena Liceul „George Ţărnea” Băbeni

66

31. Cum să înveți copilul despre bani Dinu Liliana Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Drăgășani

67

32. Primii pași spre responsabilizare prin micile economii Dobrinescu Felicia Maria Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani

68

33. Câte ceva despre bani…

Prof. Înv. Primar Dogaru Nicuța Aura Școala Gimnazială Gura-Văii, Bujoreni

69

34. Istoria bancnotelor românești Administrator financiar Victoria Dumitrache Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea

70

35. Implementarea Sistemului European de Conturi (SEC) 2010 în Conturile naţionale din România Ec. Negoiță Melania Clubul Sportiv Școlar Rm.Vâlcea Ec. Dumitrana Varinia Casa Corpului Didactic Vâlcea

71

36. Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană Georgescu Adriana Prof. înv. primar Liceul Antim Ivireanu, Rm. Vâlcea

73

37. Managementul clasei de elevi Prof. Împăratu Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

74

38. Abecedarul finanţelor pentru toate vârstele Bibliotecar Ionescu Gabriela Liceul Teoretic, Comuna Gradiştea, Judeţul Valcea

76

39. Sfaturi pentru a creste copii educati financiar Prof. inv. preprimar Ivan Natalia Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

78

40. Catalina practicile democratice abordate într-un mod interdisciplinar la cultură civică Prof. Jianu Cătălina Liceul “Gheorghe Surdu” Brezoi

79

41. Educația financiară o necesitate?

Matei Alina Mihaela Liceul Tehnologic Cpt. N. Pleșoianu Rm. Valcea

82

42. Educația pentru bani și piramida lui Maslow Şcoala Gimnazială Şuşani Înv. Mihai Alina-Maria

84

43. Educația financiară în învățământul primar Mirescu Emilia Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani

87

44. Copiii și educația financiară Munteanu Andreea Gabriela Școala Gimnazială Numărul 1 Drăgoești

88

45. Educatia antreprenoriala o prioritate pentru invatamantul romanesc Letitia Murarus Scoala Gimnaziala Bunesti/Anton Pann Râmnicu Vâlcea

89

46. Monitorizarea internă, evaluarea și controlul financiar Prof. dr. Nica Elena Loredana Colegiul National de Informatica Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

90

47. Cultura și educația financiară Prof. Nica Elena Mădălina Liceul Tehnologic ,, Căpitan Nicolae Pleşoianu” Râmnicu Vâlcea

92

48. Educaţia financiară, pusculiţa cu dorinţe Profesor invaţamant primar Niţulescu Natalia Mariana

93

49. Educaţia financiară o prioritate încă din copilărie Prof. Oteşanu Ioana Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

94

50. Ascultarea-condiţia unei comunicări eficiente?

Prof. Cornelia Papuzu Liceul „ Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

95

Prof. Constantin Papuzu Şcoala Gimnazială Nr. 10, Râmnicu Vâlcea 51. Educaţia financiară a copiilor Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

96

52. Educaţia financiară, o necesitate de la vârste timpurii?

Prof. Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

99

53. Economisirea pe înțelesul celor mici Prof. Pascaru Mariana Școala Gimnazială Take Ionescu, Râmnicu-Vâlcea

100

54. Metode intercative pentru un învățământ eficient Prof. Păușescu Ioana Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

102

55. Educaţie financiară Prof. Petrescu Angela Liceul Tehnologic ,, Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

104

56. Educatia financiara-banii pe intelesul copiilor Prof. inv. prescolar Petriceanu Cecilia-Denisa Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, Călimănești

106

57. Educaţie financiară timpurie Prof. înv. Preşcolar Pîrvu Georgeta Şcoala Gimnazială Nr. 5, Structură G. P. N. Nr. 2 Râmnicu Vâlcea

108

58. De la troc la euro Prof. Înv. Primar Popa Maria Emilia Şcoala Gimniazială ”Tudor Vladimirescu” Drăgăşani

109

59. Managementul educațional Prof. Monica Popa Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

110

60. Cum să îți înveți copilul să prețuiască banii Bibliotecar Ionescu Daniela-Elena Liceul Tehnologic General Magheru Râmnicu Vâlcea

114

61. Managementul educaţional din perspectivă financiară Prof. Popescu Cătălin Scoala Gimnazială Mateeşti

115

62. Învăţarea pe tot parcursul vieţii Prof. înv. preșc. Popescu Magdalena Grădinița cu Program Normal Foleștii de Sus, Tomșani

117

63. Zece metode de educație financiară pentru copii Popescu Valerica Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani

118

64. Necesitatea studierii Educatiei financiare în ciclul primar

119

Prof. înv primar Rădulescu Maria Narcisa Şcoala Gimnazială Slătioara 65. Povestea banilor Prof. Prodănescu Fabiola Colegiul National de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

121

66. Cultură sau „imaginea“ despre cultură?

Bibliotecar, Rogoz Simona Laborant, Rogoz Eugenia Liceul Tehnologic de Turism Călimăneşti

122

67. Despre copilărie, bani și suflet Profesor inv. Primar Spiridon Gabriela Boalbeș Elena Școala Gimnazială” Nicolae Bălcescu” Drăgășani

123

68. Educaţia financiară ,o perspectivă europeană Prof. Stan Oana –Elena Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

124

69. Educația economică și antreprenorială în românia Înv. Stanciu Elvira Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Loc. Drăgăşani Jud. Vâlcea

125

70. “Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană” Stângaciu Liliana Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 Drăgăşni, jud. Vâlcea

127

71. Valenţele educativ-formative ale predării Educaţiei financiare la ciclul primar Prof. înv. primar: Stîrcea Denisa Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

127

72. Responsabilizarea socială și financiară a elevului Rof. Înv. Primar: Stroe Maria-Magdalena Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea

128

73. Conceptul de sistem de învățământ și funcțiile acestuia Prof. Țăpescu Elena Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea

129

74. Educația financiară-o necesitate a vremurilor Inst. Torețoiu Valentina Școala Gimnazială Slătioara

131

75. Importanţa educaţiei financiare Prof. Tiucă Mariana Şcoala Gimnazială ”N. Bălcescu” Drăgăşani Vâlcea

132

76. Pușculița, calendarul și graficul Tudora Victoria Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani

134

77. Educația financiară. Are școala românească nevoie de ea?

Trușcă Anca Maria

135

Colegiul Național Alexandru Lahovari Râmnicu Vâlcea 78. Informația contabila și sistemul de educație Profesor Turmacu Carmen Ionela Liceul Antim Ivireanu

136

79. Totul despre educaţia financiară Vlad Maria-Lorina Şcoala Gimnazială Cainenii Mari

138

80. Educația financiară- rol important în dezvoltarea personalității copilului Prof. înv. primar Mirela Vlad Liceul ,,Gheorghe Surdu” Brezoi

139

81. Cum să-ți administrezi banii și bugetul personal?

Zoor Liliana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

141

82. Abordarea transcurriculară a educaţiei financiare în demersul didactic Prof. Zorlescu Carmen Cristina Școala Gimnazială” Achim Popescu “Păușești Măglași

142

83. Vârsta şi educaţia pentru bani.

Prof.inv.primar Agapin Mihaela Școala Gimnaziala Teodor Balaşel, Ștefănești

143

84. Educația financiară în secolul al XXI-lea Prof. Badea Petronela Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

144

85. Modalităţi de dezvoltare a responsabilităţii financiare la copii Baldovin Corina Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

146

86. Rolul educației financiare în școli Bărbulescu Elena-Andreea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

147

87. Educaţia antreprenorială la preşcolari Educ. Bercea Camelia Liceul “ Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

148

88. Argumente în favoarea educaţiei financiare a tinerilor Ing. Bitică Cristiana Nicoleta Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” Râmnicu Vâlcea

149

89. Elemente esențiale în cultura si educația financiară Prof. Boadă Ileana Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

151

90. Educaţia financiară a copilului preşcolar Prof. Boşonea Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia, Râmnicu Vâlcea

153

91. Cercetarea pedagogică, practica creatoare în învățământul românesc Profesor ing. Adrian Boureci

154

Liceul Tehnologic “Căpitan Nicolae Pleșoianu” Râmnicu Vâlcea 92. Educația financiara Budeanu Maria-Magdalena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

157

93. Managementul clasei Burlan Olguta Roxana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

158

94. Importanța educației financiare timpurie Prof. înv. primar Călin Corina Școala Gimnazială Lungești

161

95. Educaţia financiară a copiilor Prof. Înv. Presc. Chera Dana Cristina

162

96. Cultura si educatia finanaciara in perspectiva europeana Inv: Cocoru Luican Maria Denisa Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea

163

97. Simpozion național cultură și educație financiară în capitalism Prof. Costache Cristina Narcisa Liceul Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea

164

98. Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană Prof. înv. primar Croitoru Iuliana Elisabeta Şcoala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu,, Drăgăşani

165

99. Educație financiară-evoluția banilor Educatoare: Dinica Ramona Scoala Gimnazială Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

166

100. Banii şi semnificaţia lor socio-economică Prof. Drăguşinoiu Nicoleta Liceul Tehnologic Henri Coandă Râmnicu Vâlcea

167

101. Banii în viața oamenilor Profesor Duță Elena Mihaela Liceul Tehnologic G-ral Magheru Râmnicu Vâlcea

168

102. Evoluția banilor Educatoare: Duta Iulia Școala Gimnazială Bărbatesti Jud. Vâlcea

170

103. Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană Înv. Floroiu Elisaveta Şcoala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu,, Drăgăşani

171

104. Banii pe înetelesul copiilor Prof. Geanovu Lenuca Liliana Școala Gimnaziala Ulmetu-Copaceni Judetul Vâlcea

171

105. Educație financiară Educatoare: Georgescu Alina Rodica Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea

172

106. Etica afacerilor Goran Nicoleta Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

173

107. Rolul educației finaciare în școală Prof. Violeta Marilena Grecea Colegiul Național de Informatică “MateiBasarab” Râmnicu Vâlcea

175

108. Educația financiară a tinerilor Educatoare: Lung Ana Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată Râmnicu Vâlcea

176

109. Educatia financiara. Element vital intr-o societate prospera Invatator: Lungoci Zenovia Scoala Gimnaziala “Nicolae Balcescu” Drăgășani jud Vâlcea

177

110. „Educaţia financiară în şcoală” Prof. Înv. Preşcolar Oprişor Adriana Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Drăgăşani

178

111. Turismul și importanța lui în școală Prof. Moldoveanu Roxana Prof. Marin Vlădulescu Ionel Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea

180

112. Educaţia financiară începe în prima zi de viaţă Popa Ovidiu Şcoala Gimnazială Nr.10 Râmnicu Vâlcea Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr.14 Râmnicu Vâlcea

182

113. Fabuloasa lume a banilor Prof. Florentina Radu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea

183

114. Educaţia finaciară făcută prin textele literare Prof. Rîpă Claudia Şcoala Gimnazială Nr. 10 Râmnicu Vâlcea

184

115. Întocmirea salariilor în Edusal Rosca Erika Sanda Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu Vâlcea

185

116. Educaţia financiară în şcoala primară Sanda Aura Şcoala Gimnazială Olanu

186

117. Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană Prof. Pentru Învăţământul Primar Florescu Adriana-Ramona Prof. Bulacu Viorica-Daniela Şcoala Gimnazială Orleşti

187

118. Educaţia financiară în bibliotecă Bibliotecar Cioienaru Elena Anișoara,

188

Bibliotecar Dobre Daniela Biblioteca Judeţeana Antim Ivireanul Râmnciu Vâlcea 119. Educația financiară a elevilor din ciclul primar Prof. înv. primar Șerban Diana-Cristina Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab„ Râmnicu Vâlcea

189

120. Educaţia financiară – necesitate a economiei solide Prof. pt. ȋnv. primar Sfranciog Petre-Ovidiu Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgăşani

190

121. Evoluția educației financiare în școala primară Prof.înv. primar Trandafir Filofteia Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea

191

122. Mecanismul financiar - bancar Tucan Nicolita Gradinita cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

192

123. Necesitatea educaţiei financiare Economist Tudosie Elena Şcoala Gimnazială Buneşti

194

124. Bugetul personal -,,bani albi pentru zile negre” Educ. Udrescu Gheoghiţa Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

195

125. Cultura şi educaţia financiară Ungureanu Elena-Aurora Scoala Gimnazială Sat Măgura, Comuna Mihăeşti

196

126. Educaţia financiară Prof. Ungureanu Elena Şcoala Gimnazială Nr.5 Rm.-Vâlcea

197

127. Educatia financiara in perspectiva europeană Prof. pentru invatamant primar Vaduva Natalia Școala Gimnazială ,,Nicolae Balcescu”, Drăgășani

198

128. Activitatea administratorului de patrimoniu în grădiniță Administrator de patrimoniu Agiu Niculina Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești

202

129. Învățarea integrată și principiul interdisciplinarității Prof. înv. primar Anica Lidia |Florentina Școala Gimnazială Țepești, Tetoiu

203

130. Educația antreprenoriala la preșcolari Prof. înv. preșc. Băluță Mihaela Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea

205

131. Educatie financiara Prof. inv. primar Barbu Maria Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Drăgăşani

206

132. Educatia financiară a copiilor în familie Prof. înv. primar- Bercu Mihaela Şcoala Gimnaziala, Sat Ursi, Conuna Stoileşti, judetul Valcea

207

133. Educația financiară la vârsta preșcolară Prof. înv. preșcolar Bondoc Luminița Prof. înv. preșcolar Tănăsoiu Alice Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești

208

134. ”Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană” Buşe Anca Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu

209

135. Cultura şi educaţia financiarǎ Prof. Ciurea Camelia Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

210

136. Politici financiare in domeniul educaţiei Prof. Dr. Cocău-Jitianu Carmen Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

212

137. Managementul institutiei scolare: fundamente teoretico-metodologice. Stiluri de conducere.

Constantinescu Loredana

213

138. Ce context pentru educația financiară a copiilor?

Mirela Cosmescu Școala Gimnazială Slătioara, Vâlcea

228

139. Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană Prof: Dediu Georgeta Mihaela Școala Gimnazială „Teodor Bălășel” Ștefănești

231

140. Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană Prof. Dicu Sevastia Lizuca Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni

232

141. Cultura si educatia finanaciara in perspectiva europeana Inv: Draghici Daniela Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea

233

142. Educaţia financiară în context european Prof. Drăghici Elena-Denisa Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

234

143. Apariţia şi rolul banilor Prof. Alina Natalia Dumitraşcu Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru”, Bălceşti, judeţul Vâlcea

235

144. Cultura si educatia finanaciara in perspectiva europeana Inv: Dumitrescu Anca Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea

237

145. „Banii pe înţelesul copiilor – Educaţie financiară pentru ciclul primar” Înv. Dumitrescu Florica Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea

238

146. Educatie financiara Prof. inv. primar Dumitrescu Mariana Școala Gimnazială Creteni , Vâlcea

239

147. Educația financiară pentru cei mici Prof. înv. Primar Dunca Mihaela Școala Gimnazială “Ș. V. Cantacuzino” Călimănești

240

148. Educaţia financiară - un răspuns specific pentru problematica actuală Gheorghiu CorinaŞcoala Gimnazială ,,Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

241

149. Cultură și educație financiară la preşcolari Ghiorlan Nicolița Nadia Şcoala Gimnazială Ioneşti

242

150. Educaţia financiară a copiilor Ghiță Camelia Școala Gimnazială ”Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

243

151. ,,Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană Prof. Ilie Carmen Maria Şcoala Gimnazială Anton Pann Râmnicu Vâlcea

244

152. Educație financiară prin firma de exercițiu Prof. Ioan Maria Liceul Tehnologic “Justinian Marina” Băile Olănești

246

153. Culturã şi educaţie financiarã, o perspectivã europeanã Ionescu Elena Daniela Liceul Tehnologic de Turism Cãlimãneşti

247

154. Educatia financiara a copiilor – o prioritate a zilelor noastre Prof. Ionescu Simona- Mihaela, Scoala Gimnaziala, Com Sinesti, Jud Vâlcea

248

155. Educaţia financiară: investiţie în viitorul societăţii Maria Iosifaru Şcoala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea Maria-Narcisa Dumitraşcu Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

249

156. Educația financiară , o necesitate?

Prof. Joița Mihaela – Gabriela Școala Gimnazială Olanu Comuna Olanu, județul Vâlcea

250

157. Educatie financiara - veniturile şi cheltuielile in sistemul de sănătate Prof. Simona-Maria Maracine Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

251

158. ”Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană” Marinescu Daniela Scoala Gimnaziala Romanii de Jos-Horezu

252

159. Rolul educției financiare în dezvoltarea tinerilor

254

Prof. Mihăilescu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea 160. Educaţie financiară - copii! De ce? Cum? Când? Şi unde?

Prof. înv. Primar Mihalache Ana –Roxana Şcoala Gimnazială, Com. Ioneşti

255

161. ”Educația financiară, o prioritate în contextul actual” Profesor Militaru Maria-Magdalena Liceul „Gheorghe Surdu”-Brezoi

256

162. Educația economică – disciplină opțională Profesor Mîrșanu Lidia Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Râmnicu Vâlcea

257

163. Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană Înv. Mițaru Elena Școala Gimnazială “N. Bălcescu”, Drăgășani, Vâlcea

258

164. Educaţia financiară-element vital într-o societate prosperă Mogoşan Maria-Loredana Şcoala Gimnazială Mateeşti

260

165. Economisirea banilor pe înţelesul copiilor Prof. Neaţă Maria – Ramona Şcoala Gimnazială „Ioan Didicescu”, Voiceşti

261

166. Modalităţi de a face economii în bugetul familial Ion Necşuliu Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului , Râmnicu Vâlcea

262

167. Analiza economică financiară în şcoală Profesor: Nicolau Romaniţa Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea

263

168. ”Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană” Oprea Elisaveta Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu

264

169. Cultura și educația financiară a copiilor Prof. înv. primar Palea Lavinia Școala Gimnazială Alunu-Vâlcea

266

170. Cultura şi educatie financiara – o perspectiva europeana Pomana Florentina Mariana Scoala Primara Zavoieni

267

171. ”Cultură și educație financiară în şcoală’ Prof. înv. preşc. Popa Florina Grădiniţa cu Program Normal Micul Prinţ Râmnicu Vâlcea

269

172. Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană Prof. înv. primar Popescu Elena Pompilia Scoala Gimnaziala Nr.13, Râmnicu Vâlcea

270

173. Educaţia financiară la vârsta preşcolară – premiză a educaţiei durabile Prof. înv. Preşc., Popescu Elena Prof.înv. Preşc. Statie Aurelia Grădiniţa cu Program Prelungit Nord I, Râmnicu Vâlcea

271

174. Educația financiară în învățământul primar Prof.înv.primar-Popescu Mihaela Școala Gimnazială Alunu

274

175. Principiile educației financiare Prof. înv. primar Popescu Mirela Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

275

176. Educația antreprenorială o nouă viziune asupra societății actuale Preda Elena Gabriela Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

277

177. Educația financiară începe în familie Prof. Preda Luiza Corina Colegiul Național Gib Mihăescu Drăgășani

278

178. Rolul profesorul în managementul clasei de elevi prof. înv. primar Predișor Corina Școala Gimnazială Achim Popescu Păușești Măglași

280

179. Banii – mijloc sau scop?

Predişor Daniela Şcoala Gimnazială ,, Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

284

180. Metode de educatie financiara pentru copii Inv. Radu Janeta Georgiana Şcoala Gimnaziala Creteni Jud. Valcea

285

181. Modalități de absorbție a fondurilor europene nerambursabile în românia Prof. Ing. Ruxanda Constantin Cristian Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

286

182. Banii de buzunar ai copiilor Prof. pt. înv. primar: Simioana Mihaela Şcoala Gimnazială „Teodor Bălăşel”, Ştefăneşti, Jud. Vâlcea

287

183. Geneza, evoluţia şi funcţiile banilor Prof. Înv. Primar: Simoiu Daniela Stelea Elena-Bianca Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu”, Drăgăşani

288

184. Copiii- actori principali în proiectul ,,educatia financiarã” Prof. Înv. Primar: Spîrleanu Adina Scoala Gimnazialã ,,Nicolae Bãlcescu” Localitatea Drãgãşani

289

185. Cultură și educație financiară – o perspectivă europeană Prof. înv. primar Stan Violeta Înv. Stan Elena Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”

290

186. Educație financiară - Evoluția banilor - Educatoare: Stefan Mariana Grădiniţa cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea

291

187. Răspunderea juridică în sistemul economico - financiar Prof. înv. preprimar Stoian Helga-Ramona Liceul “Preda Buzescu”-Berbeşti, judeţul Vâlcea

292

188. Cultura si educatia finanaciara in perspectiva europeana Prof. inv. primar: Stoica Durla Raluca Scoala Gimnaziala Prundeni Jud. Vâlcea

293

189. Copiii şi banii de buzunar Prof. Stoicănescu Denisa Iuliana Colegiul Naţional”Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

294

190. Culturăși educație financiară o perspectivă europeană Purcărescu Mariana Liliana Școala Gimnazială Anton Pann

295

191. Educaţia financiară a copilului Prof înv. preşc. Tabacu Adriana Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1, Râmnicu Vâlcea

296

192. Natura motivaţiei umane Prof. înv primar Tatut Anamaria Narcisa Scoala Gimnaziala Nr 10 Râmnicu Vâlcea

298

193. Educaţia financiară în şcoala noastră Prof. înv. primar Teodorescu Felicia Prof. înv. primar Boeangiu Cecilia Şcoala Gimnazială Alunu

298

194. Educatia financiară a copiilor în cadrul instituţiilor de învăţământ Prof. înv. Primar Truşcă Gheorghiţa Şcoala Gimnaziala, Comuna Stoileşti, judetul Vâlcea

300

195. Administrarea bugetului personal Tudor Elena Loredana Grădiniţa cu Program Normal Catolică “Sf. Ioana Antida” Râmnicu Vâlcea

301

196. Introducerea “educaţiei financiare” în învăţământul primar Tudora Elena- Ramona Şcoala Gimnazială Milostea, Slătioara

302

197. Afacerea proprietate individuală Prof.înv.primarUngureanu Ana Școala Gimnazială Ș. V. Cantacuzino Călimănești Prof.înv.primar Popescu Maria Școala Gimnazială Berislăvești

303

198. Importanţa educaţiei financiare pentru şcolarul mic Vîlcu Elena- Raluca Şcoala Primară Drăgioiu, Olanu

304

199. Cultura si educatie financiara – o perspectiva europeana Zamfirache Angelica Mariana Scoala Gimnaziala Rosiile

305

200. Banii pe înțelesul copiilor Ed. Dobrică Manuela Nicoleta, Dobrică Valeria Grădiniţa cu Program Normal. Ionești, Vâlcea

307

201. Managementul conflictelor Prof. psih. Gîrban Simona Liceul ”Antim Ivireanu” Râmnicu Vlcea

308

202. Educaţia financiară în teatrul lui Caragiale (Conu Leonida faţă cu reacţiunea – Ion Luca Caragiale) 310 Bolocan Mihai Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Drăgăşani 203. Educaţia financiră la preşcolari 311 Prof. înv. preşc. Mihăilescu Mihaela Liceul Antim Ivireanul, structura Grădinița cu Program Prelungit Nord 1, Râmnicu Vâlcea 204. Familia un bun exemplu pentru dezvolatrea educaţiei financiare Prof. Înv. Preşc. Bunescu Mihaela Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu

312

205. Educație financiară pe înțelesul copiilor Prof. Înv. Primar Mateescu Corina-Elena Liceul „ Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

313

206. Educaţia financiară-opţional de perspectivă europeană Prof. inv. primar Pascu Luminiţa-Mihaela Liceul ,,Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

314

207. Educaţia financiară-element vital în viaţa omului Prof. Popescu Florina Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu

316

208. Educaţia financiară: investiţie în viitorul societăţii!

Prof. înv. primar Badea Anca Florentina Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” Drăgășani

317

209. Abordarea microeconomică a şcolii Înv. Rotea Anca Maria Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Drăgăşani

318

Argument Marele umanist olandez Erasmus afirma încă din secolul al XVI-lea că “viitorul unei națiuni este hotărât de modul în care acesta își pregătește tineretul”. Baza oricărei formații intelectuale, civice, morale și, mai nou, financiare, trebuie pusă încă din perioada școlară și chiar preșcolară. Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați de viața cotidiană. Totul se modernizează rapid, iar serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Pe lângă educația financiară, copiii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar.

Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul într-una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul în economia contemporană și despre gama de servicii și de produse pe care acestea le oferă. Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Educația financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă.

Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat.

Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici.

Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.

Educația financiară este esențială pentru fiecare dintre noi. Publicul trebuie educat din punct de vedere financiar, iar această educație se poate face numai printr-o comunicare eficientă, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor. De aceea este foarte important ca această educație să se înceapă de la o vârstă fragedă, chiar din timpul perioadei preșcolare, deoarece îi ajută pe copii să crească mai siguri pe ei din punct de vedere financiar.

Scopul acestui simpozion este de a conștientiza cadrele didactice și publicul larg cu privire la importanța studierii educației financiare începând cu vârsta preșcolarității.

Director CCD Vâlcea, Prof. Andra BICĂ 21 |

322

Utilizarea

tic pentru realizarea materialelor

didactice

Prof. metodist CCD Valeria Șandru Casa Corpului Didactic Vâlcea Utilizarea tehnicii de calcul în procesul de învăţământ se poate face într-o multitudine de variante situaţionale dependente atât de sarcina didactică fundamentală, cât şi de creativitatea cadrului didactic. În mod concret, cu ajutorul unui calculator: • se pot elabora şi redacta planuri de lecţii, schiţe, desene, scheme, fişe de lucru individuale sau de grup, pentru elevi. Aceste materiale sunt stocate sub formă de fişiere și pot fi actualizate atunci când este necesar, pot fi tipărite la imprimantă, şi apoi multiplicate pentru toţi elevii clasei; • se pot utiliza facilităţi de tip multimedia pentru a susţine în mod auditiv şi vizual teoria prezentată în cadrul lecţiei. Se pot realiza prezentări multimedia care, în conformitate cu legile percepţiei şi aplicabilitatea lor în procesul învăţării, permit proiectarea demersului didactic, astfel încât acesta să poată fi înţeles prin paşi succesivi, în mod temeinic şi de durată, prilej prin care mai apoi, elevii vor putea face conexiuni şi vor putea descoperi noi perspective asupra temelor abordate; • se pot accesa informaţii de pe CD-uri, DVD-uri educaţionale sau de pe orice alt suport digital de stocare; • se pot elabora schiţe structurate ce conţin elementele esenţiale din tema discutată; acest lucru asigură atât fixarea ideilor cât şi feed-back-ul-atunci când se revine ulterior la schiţa respectivă; • se pot implementa metode moderne de evaluare (de exemplu, metoda evaluării pe bază de proiecte sau de portofoliu electronic).

• Tehnologiile specifice folosite pentru realizarea materialelor didactice sunt: • tehnoredactarea computerizată; • tehnici de construire a tabelelor, a diagramelor şi a schemelor; • realizarea prezentărilor; • crearea de conţinut multimedia (imagini, animaţii, videoclipuri educaţionale, simulări şi aplicaţii virtuale - interactive); • crearea şi editarea de documente hypertext; • crearea instrumentelor de evaluare Tehnoredactarea computerizată utilizează calculatoarele personale în scopul editării, ilustrării şi redactării unor documente (manuale, cărţi, culegeri, reviste, postere, afişe, pliante). Programele folosite sunt Microsoft Word, OpenOffice.org Writer, Page Maker.

Microsoft PowerPoint şi OpenOffice.org Impress sunt aplicaţii care oferă facilităţi de editare de text şi grafică fiind, în esenţă, programe de compoziţie care oferă posibilitatea combinării de fişiere create cu programe dedicate (fişiere imagine, fişiere audio, video etc.)

Multimedia cuprinde ansamblul mijloacelor (mediilor) de comunicare prin care informaţiile pot fi percepute vizual şi auditiv, în diferite forme de prezentare. Fiind o noţiune care se regăseşte la intersecţia mai multor domenii, termenul multimedia are numeroase definiţii și clasificări.

Din punct de vedere informatic, multimedia se defineşte ca fiind o combinaţie de text, grafică, sunet, animaţie şi video, accesibilă omului, utilizator sau creator, prin intermediul calculatorului şi a mijloacelor electronice.

Tehnologiile multimedia reprezintă un instrument important care poate fi utilizat pentru realizarea cursurilor instructive moderne, a claselor virtuale, a şcolilor virtuale, a bibliotecilor virtuale sau a universităţilor virtuale. Se formează astfel spaţiul virtual instructiv care constituie surse de informaţii pentru domenii educaţionale dar poate fi folosit şi ca mijloc de instruire.

Tehnologiile multimedia asistă informaţia conţinută în programele de învăţământ. Echipamentele specifice (de exemplu, calculatoarele) furnizează medii avansate de utilizare şi navigare, facilitând elevilor şi cadrelor didactice căutarea şi prelucrarea informaţiei.

Elaborarea materialelor multimedia se poate face cu ajutorul unor aplicaţii software dedicate pentru

22 |

322

editarea/prelucrarea imaginilor (Picasa, iPhoto Plus, Adobe Photoshop), prelucrarea video (Microsoft Windows Movie Maker), redarea audio (Microsoft Windows Media Player, Winamp), prelucrarea audio (Shuangs Audio Editor, Adobe Audition).

Pentru realizarea materialelor video profesorul trebuie să acorde o atenţie deosebită limbajului şi calităţii sunetului. Din punct de vedere tehnic, sunt necesare un microfon de calitate şi o placă de sunet corespunzătoare aferentă calculatorului pe care sunt instalate materialele multimedia. Înregistrarea acestor materiale se va face vorbind relaxat, în modul în care se face uzual, din punct de vedere al tonului şi intensităţii.

Tonul vocii nu trebuie să fie egal/ uniform, deoarece elevii pot percepe chiar şi emoţiile din voce, devenind astfel mai receptivi.

Videoclipurile educaţionale pot fi create de profesor, pot fi descărcate din spaţiul web sau procurate de pe piaţa educaţională. Acestea trebuie să conţină un mesaj didactic de calitate, și de regulă, sunt de scurtă durată (3-5 minute).

Dezvoltarea materialelor de tip carte electronică (e-book) s-a intensificat atunci când bibliotecile, universităţile şi alte instituţii de arhivare a informaţiilor au început să facă disponibil conţinutul unor publicații în format ASCII pentru download. Aceste fişiere conţin puţine informaţii adiţionale referitoare la stilul de prezentare sau de organizare a materialului. Din acest motiv, fişierele de tip ASCII sunt mai puţin apropiate de conţinutul cărţii, deoarece o carte poate include şi tabele, imagini sau alte elemente grafice.

Cartea electronică reprezintă varianta electronică a unei cărţi tipărite, care poate fi citită pe calculator, pe laptop, pe dispozitive portabile de lectură sau dispozitive tip Palm /PDA, pe ecranul telefonului mobil sau pe terminale Internet. Cartea electronică redă un conţinut sub forma unor fişiere în formate specifice și poate fi stocată pe CD/DVD sau alt mediu de stocare sau poate fi transmisă prin mijloace electronice (Internet).

Cărţile electronice sunt interactive şi pot conţine legături, imagini, grafice, tabele, fişiere video, forme, scripturi Java, pot fi protejate prin parolă şi/sau nume utilizator.

Pentru crearea unei cărţi electronice este necesar să se realizeze și să se organizeze fişierele sursă (de tip txt, doc, html, stabilindu-se de la început formatul paginii, marginile, fontul de bază, culoarea) într-un director în care se găsesc toate materialele necesare. Se redactează conţinutul cărţii, se creează legăturile între documente (atunci când este cazul) şi se generează cuprinsul.

Pentru realizarea cărţilor electronice se utilizează cel mai mult formatul exe ce se obţine prin utilizarea unui compilator. Compilatoarele transformă fişierele sursă într-un singur fişier exe, setează parametrii de protecţie-control şi înglobează software-ul de citire. După aceea, fişierului exe este scanat cu un antivirus și apoi stocat pe un server web sau pe un suport de memorie externă.

Serviciile Web 2.0 sunt în plină dezvoltare şi diversificare, iar mijloacele de acces la acestea vor fi de tip multimedia, mobile şi miniaturizate. Utilizatorii le folosesc pentru a comunica, pentru a căuta şi schimba informaţii dar și pentru a socializa.

Web 2.0 pune la dispoziția utilizatorilor o serie de instrumente precum: blogurile, mediile colaborative wiki, fluxurile RSS, agregatoarele de cunoştinţe sau paginile web personalizabile.

Deoarece principala caracteristică a serviciile Web 2.0 o reprezintă posibilitatea de a partaja conţinuturi multimedia, acestea pot constitui o alternativă atrăgătoare pentru utilizarea în procesul educațional. Formatorii experimentează şi integrează în practică noi modele pedagogice, construind spaţiul de comunicare bazat pe partajarea conţinuturilor.

Actorii procesului educațional (formatori dar și formabili) vor trebui să se adapteze la acest mediu de învățare pentru a putea beneficia de flexibilitatea şi autonomia sa.

Introducerea serviciilor Web 2.0 în educaţie prezintă o serie de avantaje: creşterea motivării cursanților; creşterea calităţii procesului de formare; atingerea unor obiective pedagogice curente cu o mai mare ușurință; modificarea graniţelor învăţării; oferirea unor funcţionalităţi noi pentru sprijinirea cursanților; utilizarea mai rapidă a instrumentelor noilor tehnologii atât de către profesori cât şi de către cursanţi; motivarea angajaţilor instituției; furnizarea unui suport mai larg pentru dezvoltarea şi difuzarea culturii organizaţionale; Toate instrumentele care vor fi dezvoltate în capitolele următoare (platforme electronice, rețele sociale) se bazează pe serviciile Web 2.0.

23 |

322

Mobile learning (m-learning) reprezintă o modalitate de a obține, prelucra și transmite informații în cadrul procesului educațional, cu ajutorul echipamentelor tehnologice mobile. M-Learning asigură posibilitatea de a învăța în orice loc și la orice moment, fără a fi condiționat de o legătură fizică permanentă la un cablu.

Tehnicile mobile learning 2.0 folosesc tehnologiile mobile (telefoane, agende electronice, PDA-uri) pentru facilitarea transmiterii de cunoştinţe şi a asimilării acestora. Conectarea la Internet de pe telefonul mobil permite descărcarea unor podcast-uri educaţionale, cu toate că instrumentele pentru crearea reurselor educative compatibile cu un iPod sunt puţine. Internauţii pot trimite articole sau fotografii pe un blog mobil (moblog). Servicii ca mogopop, iwriter, iPod-notes packager sau iquizz maker sunt capabile să furnizeze un format lizibil pe telefon.

Dintre avantajele utilizării mobile learning-ul specificăm: îmbunătățirea abilităților de citire, scriere și calcul matematic; încurajarea atât a lucrului independent cât și a lucrului prin colaborare; identificarea mai ușoară de către cursanţi a zonelor în care au nevoie de asistență; scăderea reticenței față de utilizarea TIC în educație; contribuirea la creșterea stimei, a încrederii în sine.

De asemenea, m-Learning elimină o parte din caracterul formal al lecției clasice și oferă cursantului mai multă flexibilitate.

Platformele electronice pentru e-learning oferă facilităţi de derulare a unor activităţi de învăţare utilizând în mod exlusiv Internetul. Platformele electronice cooperative oferă în plus o serie de facilităţi referitoare la partajarea informaţiilor între cursanţi, posibilităţi de lucru în cooperare, posibilităţi de a crea discuţii de grup pe diferite teme etc. Structura, funcţionalitatea şi facilităţile oferite de astfel de platforme sunt foarte complexe şi pot fi diferite de la o platformă la alta. În general însă, orice platformă electronică trebuie să includă un spaţiu public, care poate fi vizualizat de toţi utilizatorii care beneficiază de un cont deschis pe platformă, în acest spaţiu putând fi stocate documente cu caracter general sau informaţii de ultimă oră. În acelaşi timp, platformele electronice prezintă însă şi spaţii de lucru private atât pentru cursanţi, cât şi pentru profesori şi personalul care administrează platforma.

Spaţiile de lucru accesibile studenţilor/cursanţilor pe platformele electronice pot include, după autentificare, următoarele facilităţi: accesul la informaţiile corespunzătoare cursurilor la care aceştia sunt înscrişi; facilităţi de vizualizare a documentelor şi efectuare a sarcinilor, ce pot include şi suport on-line pentru rezolvare a acestora din urmă; parcurgerea on-line a anunţurilor legate de cursuri sau de desfăşurarea evenimentelor pe care le parcurge comunitatea educaţională implicată în activităţile de e-learning; parcurgerea unor informaţii despre facilităţile oferite studenţilor/cursanţilor; aplicaţii de tip calendar, în care sunt marcate termenele limită pentru încărcarea fiecărei sarcini de lucru sau în care fiecare dintre participanţi îşi pot marca propriile activităţi (întâlniri cu profesorii, întâlniri cu colegii implicaţi în derularea unor activităţi de cooperare, termene de predare a temelor, proiectelor etc.); posibilitatea de organizare şi gestionare a propriului spaţiu de lucru (prin crearea unei structuri de directoare şi încărcare de fişiere în directoarele create); posibilitatea de a utiliza un cont de mail „in-site”, de creare a unui profil personal (ce poate conţine fotografii, CV, domenii de interes etc) facilităţi de căutare a informaţiilor de interes – în interiorul şi exteriorul platformei - bazate pe cuvinte cheie sau expresii în limbaj natural. În plus, în cazul platformelor electronice cooperative, utilizatorii mai au la dispoziţie posibilitatea de a crea anumite spaţii de lucru (foldere/directoare) în care pot partaja informaţii cu alţi utilizatori, care au acelaşi subiect de interes. În aceste spaţii se pot lansa dezbateri tematice şi utilizatorii pot lucra cu documente partajate. Cu alte cuvinte, autorul unui director poate invita alte persoane în spaţiul său de lucru, acestea obţinând astfel accesul la directorul partajat.

Facilităţile generale de personalizare oferite fiecărui utilizator implică faptul că de la o sesiune la alta, modificările făcute de fiecare utilizator în cadrul spaţiului său privat de lucru vor fi păstrate, atât din punct de vedere al informaţiilor oferite cât şi din punct de vedere al designului (schimbarea schemei de culori, schimbarea ordinii de prezentare a informaţiilor, termenele stabilite în calendarul propriu etc.).

Secţiunea aferentă desfăşurării unui curs pe o anumită platformă trebuie să fie accesibilă numai

24 |

322

studenţilor înscrişi la cursul respectiv şi personalului didactic (titular de curs, tutor) implicat pentru desfăşurarea cursului. Conţinutul acestei secţiuni cuprinde, de obicei, următoarele: curricula cursului; informaţii referitoare la modul de desfăşurare a cursului şi a altor activităţi didactice, anunţuri; posibilităţi de accesare a documentelor de curs şi a resurselor materiale adiţionale (manuale, tutoriale, resurse Web etc.) facilităţi de comunicare sincronă şi asincronă între studenţi/cursanţi şi profesori/tutori.

Platforma Moodle (Modular Object-Oriented Dynamic Learning Environment), este un sistem, un pachet software destinat realizării cursurilor (Course Management System – CMS) bazate pe Internet şi coordonării rezultatelor celor care învaţă (elevi-studenţi).

Aceste sisteme sunt denumite şi Learning Management Systems (LMS) - Sisteme de coordonare/ management a învăţării, Virtual Learning Environments (VLE) - Medii de învăţare virtuală sau Learning Content Management Systems (LCMS) - Sisteme de management al conţinutului de învăţare. Moodle este o platformă educaţională utilizată în universităţi, licee, şcoli primare, organizaţii nonprofit, companii private, de către profesori independenţi şi chiar de părinţii care vor să-şi instruiască proprii copii. A fost tradusă în peste 75 de limbi.

Bibliografie • 1. Suduc, A.M., Bîzoi, M., Gorghiu, G., Tehnici Informaţionale Computerizate. Aplicaţii destinate perfecţionării cadrelor didactice, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2008.

• 2. Amstrong, J., Franklin, T., A review of current and developing international practice in the use of social networking (Web 2.0) in higher education, 2008.

Rolul

educației în formarea personalității elevului educabilitate, creștere, dezvoltare Inspector Isabella Ioniță Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Caracteristică definitorie a omului este aceea de a fi nu numai un produs al evoluției biologice naturale , ci - în primul rând - al unei modelari sociale și culturale a personalității . În afară culturii și mediului social , individul , chiar dacă ar supraviețui fizic nu ar deveni încă o ființă umană în sensul plenar al acestui termen , ci un «hominid» destul de puțin adaptat în lupta pentru existență.

Limbajul, gândirea și voința nu sunt caracteristici intrinseci biotipului, ci un rezultat al procesului de inserție socială . În această direcție, este foarte instructivă experiența celor 52 de copii-lupi (cazuri izolate de ființe umane care, pierdute la o vârstă infantilă , au fost adoptate de animale și crescute la un loc cu puii lor) descoperiți la diferite vârste și grade de evoluție în mai multe țări ale lumii. Și anume, nici unul dintre aceștia nu avea trăsături umane specifice : mers biped , limbaj articulat , conduita logică , evoluție afectivă sau volițională . Este celebru cazul celor două fetițe, Amala și Kamala , descoperite într-o pădure tropicală într-o stare complet animalică și crescute apoi într-un orfelinat . Amala nu a supraviețuit mult timp , iar Kamala , după 7 ani de eforturi , în vârstă de 17 ani nu stăpânea încă mersul biped și folosea abia 40 de cuvinte .

Avem, în acest fel, argumente indubitabile asupra rolului decisiv al învăţării şi socializării în formarea personalităţii umane . În același timp, nu trebuie uitat nici faptul că acțiunea de socializare este posibilă , deoarece ființa umană este de la început structural educabilă. Un psiholog american , Kellog, dorind să furnizeze un experiment complementar asupra copiilor -lupi , a crescut un pui de cimpanzeu , Goa , împreună cu fiul său Donald , în vârstă de 10 luni . Cele două ființe au fost tratate pe cât posibil identic timp de 10 luni . În ciuda acestui fapt,

25 |

322

puiul de animal a devenit o maimuță semidresată, în timp ce Donald - un copil obișnuit .

Ca formă particulară a dezvoltării , dezvoltarea psihică și fizică a individului cuprinde atât etape de evoluție pur cantitativă - creșterea - cât și procesul calitativ al maturizării , deci al trecerii , de exemplu , de la structura infantilă la cea adultă a personalității .

Factorii dezvoltării personalității Majoritatea covârșitoare a specialiștilor înclină astăzi spre teza că personalitatea este o rezultantă a interacțiunii dialectice dintre ereditate , mediu și educație . Această „naștere” a personalității se realizează în procesul socializării, care impune determinări specifice relației dintre componentele biopsihice și cele sociale Pentru a putea clarifica dialectica relației dintre ereditate , mediu și educație este nevoie să clarificăm mai întâi noțiunile respective.

1. Ereditatea - premisă naturală a dezvoltării psihoindividuale. Ereditatea este o însușire biologică generală a organismelor vii ce se manifesta prin transmiterea unor caractere morfofiziologice de la ascendenți la descendenți . Există o ereditate generală (a speciei) și o ereditate specială (particulară) care se manifestă în transmiterea unor caracteristici individualizatoare Orice om se naște cu un patrimoniu genetic denumit de regulă , genotip . În stabilirea rolului patrimoniului genetic în procesul dezvoltării trebuie să lămurim mai întâi conținutul eredității . Ce moștenește individul prin ereditate ?

Mai întâi datele esențiale ale speciei umane particularizate în „schema” corporală, în diversitatea organelor de simț și a sistemelor anatomice , ca și în reflexele și trebuințele fundamentale ci mijlocesc interacțiunea cu mediul . Determinante genetic sunt și unele însușiri fizice (culoarea părului , a ochilor , etc.) sau biochimice. Dar cele mai importante din punctul de vedere al educabilității, sunt caracteristicile ereditare cu valoare funcțională dintre care se detașează plasticitatea sistemului nervos central, unele particularități anatomo-fiziologice ale analizatori-lor și ale raporturilor de intensitate și echilibru dintre procesele nervoase fundamentale - excitația și inhibiția .

Majoritatea cercetărilor actuale conduce spre concluzia că potențialul genetic al omului constituie premisa indispensabilă a dezvoltării și formării personalității .

Sub raportul semnificațiilor psihopedagogice , elementele ereditare constituie un ansamblu de predispoziții ce stau la baza dezvoltării individului . Aceste predispoziții au un caracter larg și polivalent .

Polivalenta însușirilor ereditare este caracteristica lor cea mai semnificativă sub raport educațional . Se poate formula teza că polivalenta datelor ereditare constituie premisa biologică a educației și a educabilității . Ce înseamnă și cum se manifestă polivalenta eredității ? Ea constă în faptul că același ansamblu de predispoziții ereditare poate evolua în sensuri diferite în condiții diferite de mediu și educație .

Din analiza raportului dintre ereditate - mediu ,educație trebuie să reținem ,cu precădere, ideea polivalentei potențialului genetic, care anulează teza eronată a caracterului determinant și performant al eredității în evoluția omului . Prin ereditate „se transmite” , îndeosebi capacitatea omului de a reacționa plastic și variabil la influențele mediului și educației .

2. Mediul - cadrul socio-uman al dezvoltării psihoindividuale . Mediul este constituit din ansamblul condițiilor materiale și sociale ce conturează cadrul de existența și de dezvoltare a omului . Între factorii de mediu ce influențează procesul dezvoltării omului putem distinge influențe ale mediului fizic (natural sau primar) cele ale mediului social și mai nou după studii recente mediul nutrițional (dat fiind impactul său considerabil nu numai în planul creșterii ai maturizării fizice , ci și în cel al dezvoltării diferitelor procese și funcții ale vieții psihice) .

Mediul fizic este cadrul natural în care se desfășoară viața oamenilor. El influențează anumite aspecte ale schimbului de substanțe dintre individ și mediu. Impactul său asupra dezvoltării psihice a copilului este nesemnificativ. Nu există dovezi că particularitățile mediului fizic (clima , fauna , flora etc.) ar influența nemijlocit caracteristicile și conținuturile dezvoltării psihice a copilului.

Influenta mediului fizic este mediata totdeauna de factorii sociali .Cu toate acestea anumite schimbări ce sau produs și se produs au efecte nocive ( poluare , degradarea echilibrului ecologic etc.)

Influența cea mai importantă o exercita însă mediul social . El este un ansamblu de condiții , factori și relații, instituții și grupuri sociale și ideologia subadiacența acestora. Mediul social permite „umanizarea” copilului , în afara acestuia el rămânând la condiția biologică inițială (cazul fetițelor Amala și Kamala) .

Ceea ce atestă că maturizarea psihică ce se derulează în cadrul trasat de programul genetic al omului este condiționată de caracteristicile influenței mediului ambiant și a celui socio-uman îndeosebi . Mediul social

26 |

322

acționează în mod direct, prin modelele pe care le oferă noului venit comportamentele celorlanți membri ai societății căreia îi aparține și prin acea enciclopedie rezumativă pe care o reprezintă limbajul în care s-a cristalizat întreaga experiență trecută a grupului ; în mod direct , având în vedere că diverse personaje (de exemplu părinții) care intervin în istoria individului de la începutul copilăriei - faza crucial, care va marca întreaga dezvoltare ulterioară - sunt ele înseși influențate în personalitatea lor și în comportamentul lor față de el de către cultura respectivă.

Mediul social este neomogen , ceea ce face că influența diferitelor sale componente să fie neomogenă.

Diversele structuri ale mediului social-economice , profesionale , culturale , educaționale influențează neuniform evoluția copilului și a personalității sale. Influențele se diferențiază nu numai prin forța și conținutul lor ci și prin gradul lor de organizare . Din acest punct de vedere putem distinge între influențe spontane (informale) și organizate (formale sau instituționalizate).Componentele mediului social cu cea mai importantă semnificație educaționala sunt: familia, școala, mass-media, instituțiile și organizațiile socio- culturale . Nu pot fi ignorate nici influențele exercitate - adesea în mod spontan - de către ambientul relațional informal în care se află copilul (grupurile de joacă , de prieteni , „civilizația străzii” etc.)

3. Educația - factor determinant al formării și dezvoltării personalității .

Educația este factorul care mijlocește interacțiunea dintre premisele ereditare și condițiile de mediu , orientând procesul formării și dezvoltării personalității în perspectiva unor finalități formative explicite .

Educația este, în ultimă instanță, un proces sistematic și organizat de socializare și umanizare , de asimilare și interiorizare progresivă a elementelor socio-culturale din mediul ambiant. Prin intermediul educației , copilul asimilează și interiorizează - transferându-le în comportamente - modele , norme , valori , atitudini , cunoștințe etc. ce asigură trecerea de la realitatea pur biologică , la cea socială ,umană . Pe această bază - având ca premisă predispozițiile ereditare - se edifica personalitatea copilului .

Premisa acțiunii educative se afla în condiția naturală a copilului care se naște polivalent și nedeterminat, ceea ce impune o perioadă relativ îndelungată de formare și dezvoltare al cărui conținut și a cărei orientare sunt date de finalitățile educației . „Copilul cu polivalenta și nedeterminarea să, este prin excelență un animal educabil , o ființă care cheamă educația „(Langeveld) Se poate afirma că personalitatea copilului este rezultanta acţiunii conjugate a factorilor ereditari , de mediu şi de educaţie , că ea nu se poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă . „Cel mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici o trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară şi nici una nu este exclusiv ambientala la origine” - subliniază unul dintre cei remarcabili specialişti în problema personalităţii .

Cu toate acestea , trebuie spus că efectele formative ale acțiunii conjugate a factorilor stau sub semnul rolului conducător și determinant al educației . Acest rol al educației se manifestă atât în planul acțiunii , cât și în cel al efectelor .

Există desigur, un consens ( bazat pe rezultatele investigațiilor științifice) asupra interacțiunii optime și „echilibrului” (Piaget) dintre factorii interni (ereditari) și factorii externi (ambientali) ai dezvoltării individului , consens ce ne ferește de exagerări într-o direcție sau alta . Cu toate acestea , trebuie să admitem semnificația majoră ,esențială a factorilor externi în maturizarea și dezvoltarea psihică a individului. J. Piaget subliniază că maturizarea sistemului nervos „deschide doar o serie de posibilități” , fără însă că ele „să actualizeze” relevant atâta timp cât condițiile mediului educației nu antrenează această actualizare Dacă factorii interni sunt cei care reglează ordinea stadiilor dezvoltării psihice, cei externi conferă orientare, conținut și pot accelera ritmurile dezvoltării (și implicit ale progreselor în achiziționarea cunoștințelor și comportamentelor) .

Trebuie spus , de asemenea , că în vreme ce ponderea și semnificația factorilor interni este mai mare în achiziționarea sau dezvoltarea conduitelor elementare, factorii externi - și îndeosebi educația - au rol covârșitor în formarea comportamentelor (intelectuale , afective ,morale etc.) complexe .

Cu cât acțiunea factorilor externi este mai bine organizată și ordonată în perspectiva unor finalități clare, cu atât influența lor modelatoare și stimulativă asupra individului este mai mare . Acest nivel de „optimalitate „este realizat prin educație , care este o influență organizată conștientă și finalistă.

Acțiunea ei formativa se află sub incidența decisivă a idealului de om al societății, care configurează un anumit model de personalitate ce urmează a fi realizat în practică prin intermediul educației.

Pentru a atinge acest ideal , acțiunea educativă este instituționalizată , școala fiind instituția educativă cea mai importantă . Aceasta întrucât ea structurează un mediu educațional optim , a cărui influenta se realizează

27 |

322

constant , durabil , sistematic , pe baza investigării științifice a caracteristicilor psihoindividuale ale elevilor . În toate timpurile și orânduirile sociale a existat o atitudine favorabilă de încredere în forță și rolul educației. Astfel Democrit afirmase că în fiecare individ educația poate crea «o a doua natură» .Kant susținuse că «în educație stă marele secret al perfecțiunii naturii omenești» . Comenius arătase că «nu se afla alt mijloc mai puternic sub Soare pentru îmbunătățirea vieții omenești decât o bună educație a tineretului» .

Bibliografie • CURS DE PEDAGOGIE coordonatori : conf. Univ .dr. IOAN CERGHIT • Lect. univ. dr. LAZAR VLASCEANU Universitatea din Bucuresti . Facultatea de Istorie - Filozofie 1988 • PEDAGOGIE PENTRU INVATAMANTUL SUPERIOR TEHNIC coordonator IOAN BONTAS Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti

Tendinţe

şi orientări în didactica modernă Prof. Daniela Samoilă Casa Corpului Didactic Vâlcea

Una dintre principalele evoluții în domeniul didactic se referă la rolurile și responsabilitățile profesorului. Educatorul nu ocupă calitatea de expert al programului educațional. Acesta devine moderatorul ideal în cadrul procesului de învățare. Noile forme de educație au în centrul activității didactice un moderator, manager și partener ideal și nu profesorul in calitate de autoritate supremă. Profesorul moderator trebuie să fie flexibil și să-și adapteze stilul în funcție de tipologia umană.

Paradigmele și evoluțiile recente ale teoriei și metodologiei curriculumului, instruirii și evaluării, solicită profesorilor, indiferent de specialitate, numeroase competențe concretizate în: preocuparea pentru adecvarea procesului de instruire la nevoile fiecărui individ; capacitatea de a adecva situațiile de învățare: conținuturile și materialele educaționale la caracteristicile individuale ale elevului, de a încuraja spiritul de inițiativă și capacitatea de studiu independent; maximizarea potențialului fiecărui elev: capacitatea de a diagnostica nevoile fiecărui elev, în termenii unor caracteristici fizice, cognitive, afective, socio-economice sau culturale; evaluarea holistică a performanțelor: capacitatea de a adapta modul de evaluare la dezvoltarea globală a elevului și de a utiliza informațiile evaluative pentru a proiecta activități de predare-învățare; dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi; elaborarea unor instrumente de evaluare; interpretarea rezultatelor evaluării pentru adoptarea de decizii și ameliorarea activității; utilizarea adecvată a metodelor alternative de evaluare; adaptarea la schimbare: capacitatea de a identifica schimbările din societate și natura lor (direcții, tendințe, calitate), de a evalua acțiunile/practicile elevilor și de a implementa modificările necesare; implicarea elevilor în învățare: dezvoltarea motivației, negocierea cu elevii a diferitelor tipuri de reguli; favorizarea definirii unui proiect profesional al elevului, munca în echipă.

Din perspectiva conținuturilor educaționale, tendința didacticii moderne este de a le organiza într-o manieră interdisciplinară. Această abordare integrată a învățării are drept scop optimizarea actului învățării.

Interdisciplinaritatea implica un anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoașterii și între diferite abordări, dar și utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și metodologic. (G. Văideanu). După natura transferurilor operate între discipline, se disting mai multe modalități de organizare interdisciplinară a conținuturilor: interdisciplinaritatea unor domenii învecinate prin specificul lor; interdisciplinaritate prin transfer de metode sau de strategii de cunoaștere științifică; interdisciplinaritate prin transfer de concepte (valorificarea conotațiilor unui concept in domenii diferite de cunoaștere);

28 |

322

interdisciplinaritatea problemelor abordate in cadrul unor discipline compatibile la nivel de curriculum.

Pornind de la cele expuse anterior, recomandăm ca procesul instruirii să se orienteze spre alte direcții de acțiune, spre o altă strategie operațională care să optimizeze activitatea de învățare atât pentru elev, cât și pentru profesor. Aceste intervenții la nivelul actului educațional vor schimba modelul sau profilul elevului actual. In funcție de ceea ce știe elevul, vom stabili noi standarde de calitate privind predarea /învățarea / evaluarea în cadrul învățământului preuniversitar.

Asigurarea calității la nivelul sistemului de învățământ în mod strategic, prin standarde ridicate și evaluării riguroase, va avea drept consecință ameliorarea procesului educațional și obținerea performanței la toate nivelurile de pregătire profesională.

Bibliografie • Bernat, S.E. și Chiș V. (2002) – Cooperare şi interdisciplinaritate în învățământul universitar, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

• Văideanu, G.(1981) – Educația la frontiera dintre milenii. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Banca.

De la prezenţa cotidiană la cultura bancară Prof Dr. Marius Gust Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Râmnicu Vâlcea

În economia de piaţă contemporană băncile deţin un rol considerabil, strategia acestora având o deosebită influenţă asupra macroeconomiei şi micro economiei din toate ţările lumii. Sub impactul progresului ştiinţific şi tehnic, cu deosebire în domeniul electronicii, tehnica operaţiunilor bancare s-a diversificat şi, cu deosebire, s-a modernizat, astfel încât comparaţii cu practicile de la începutul secolului trecut nici nu se mai pot face. În context, economiştii zilelor noastre, indiferent de specializarea absolvită trebuie să cunoască în profunzime tehnicile bancare, instrumentele şi mijloacele de plată şi de credit folosite, practicile în domeniul investiţiilor etc.

Pentru cei mai mulţi dintre noi şi cel mai adesea pentru particulari banca este asociată cu bogăţia şi puterea.

Mulţi mai cred că în tezaurul băncii se găseşte echivalentul în bancnote al tuturor depunerilor sau mii de lingouri de aur sau argint sau rezervele de valută.

Sau să luăm cazul unei persoane sau întreprinderi care solicită un împrumut băncii. Banca este puternică pentru că are un fel de drept de veto. Dacă va refuza creditul, cel în cauză va trebui să renunţe la casă, la maşină, sau va trebui să-şi aranjeze altfel cheltuielile viitoare. La fel, pentru o întreprindere, dacă banca nu va aproba creditul solicitat, aceasta îşi va amplifica dificultăţile financiare, porţile sale nu vor mai fi mult timp deschise pentru salariaţi, care vor îngroşa rândurile şomerilor, fluxurile economice dintre firme se vor distruge sau întreprinderea va fi lipsită de sprijinul financiar necesar investiţiilor pentru menţinerea şi consolidarea competitivităţii ei pe piaţă.

Oare de unde aceste păreri? Oare de ce banca rămâne necunoscută şi misterioasă marelui public, dar şi clienţilor ei fideli?

Să fie oare secretul bancar? Celebrul „secret bancar”! Cel care ridică ziduri în jurul băncii, care o face ermetică, uită de transparenţa şi ascunde adevărul în arhive.

Să fie oare lipsa de dorinţă a băncilor în a se prezenta publicului, în a devenii o prezenţă cotidiană în viaţa acestora, menţinându-se opace şi ascunzându-se în carapacea lor? Campaniile promoţionale desfăşurate de bănci în ultimii ani, din ce în ce mai dese, nu au înlăturat nimic din acest mister, poate chiar l-au amplificat.

Publicul, marele public nu a înţeles nimic din ele, sau poate a rămas la ideea că banca vrea să-i acapareze

29 |

322

economiile, dovedindu-se zgârcită în a-i pune la dispoziţie credite atunci când avea nevoie de ele, sau impunându-i practici discriminatorii. Pentru populaţie banca rămâne doar un sediu somptuos, iar salariaţii săi sunt asociaţi cu o castă de oameni bogaţi, cu multe bariere de intrare în sistem, care pot fi străpunse foarte, foarte rar şi doar de o minoritate.

Să fie oare complexitatea operaţiunilor derulate de bancă? Un spirit curios, având acces la o serie de informaţii publice, citind articolele din presă şi răsfoind câteva manuale universitare reuşeşte să sesizeze esenţa lucrurilor sau problemele cu care se confruntă o întreprindere din industrie, agricultură, comerţ. Dar atunci când acelaşi spirit curios îşi propune să descifrezi tainele unei bănci, esenţa operaţiunile desfăşurate de ea se loveşte de numeroase obstacole. Situaţiile financiare ale unei bănci, publicate de ele în rapoartele lor anuale sunt imposibil de înţeles, monedele se amestecă între ele, terminologia utilizată este aproape integral importată, cu sensuri atât de diferite, încât ridică probleme chiar şi pentru un traducător versat, legăturile dintre elementele financiare par greu de surprins, iar multe dintre operaţiunile efectuate de bănci nici măcar nu sunt menţionate. Şi te întrebi oare de ce, pentru că, atunci când ne referim la informaţii, la cifrele statistice, sistemul bancar este poate unul dintre cele mai darnice. Fiecare bancă îşi publică rapoarte anuale, fiecare dintre ele şiau deschis pagini web în, banca centrală sau autoritatea de supraveghere îşi publică analizele şi rapoartele, la intrarea în bancă te loveşti la tot pasul de pliante publicitare care se adaugă celor ce îţi umplu, aproape zilnic, cutia poştală.

Oare trebuie să fii din bancă şi nu din afara ei pentru a pătrunde dincolo de aparenţe? Deşi par de invidiat, situaţia băncilor de azi este mai fragilă decât am crede.

Mai fragilă pentru că, în condiţiile tranziţiei permanente a economiei româneşti din ultimul sfert de secol şi a recesiunii, depăşite în termenii statisticii, dar care pare că nu se mai termină în ochii cetăţeanului de rând, băncile noastre au reuşit, ca după anii glorioşi în care goneau după profituri incredibile, să raporteze timp de „şase ani pierderi cumulate de 8 miliarde lei şi in doi ani câştiguri de 0,9 miliarde lei, respectiv o pierdere netă de 7,1 miliarde lei, a anunţat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, rezultând ca anul trecut pierderea totala a fost de 4,5 miliarde lei”1; salariaţii au crescut ca număr, faţă de 1990, ajungând la un maxim 72 mii angajaţi, pentru ca în anii crizei să se reducă la 53 de mii; falimentele bancare de la sfârşitul anilor `90 şi începutul anilor 2000 au fost înlocuite cu fuziuni sau preluări, unele deja anunţate, altele care cu siguranţă că vor fi anunţate în perioada următoare. cele câteva milioane de români fericiţi că banca le aprobase un credit în euro, dolari, franci elveţieni, pentru casă, maşină, sau pentru orice alte visuri ale lor au devenit milioane de români nefericiţi din cauza veniturilor în scădere care nu le mai permiteau achitarea ratei la bancă sau nenorociţi de deprecierea leului, moneda în care ei îşi luau salariile.

Mai fragilă pentru că pentru că riscurile pe care băncile şi le asumă sunt din ce în ce mai mari, iar mecanismele de protejare a lor de incertitudinea mediului economic, de potenţialele pierderi sunt din ce în ce mai costisitoare şi cu efecte din ce în ce mai mari asupra scăderii rentabilităţii.

Mai fragilă pentru că portofoliile internaţionale ale băncilor (plasamentele şi datoriile în valută) sunt din ce în ce mai consistente în bilanţurile lor, iar variabilitatea acestora, scăderile şi creşterile bruşte ale cursurilor de schimb induc numeroase riscuri, prudenţă în desfăşurarea operaţiunilor şi multă, multă incertitudine, pentru că nu rar s-a întâmplat ca profitul de peste noapte, să se transforme în pierdere în ziua următoare.

Mai fragilă pentru că băncile, intrate de ceva vreme în „zodia” universalităţii şi a dereglementării: au din ce în ce mai mulţi concurenţi, clienţii par din ce în ce mai nemulţumiţi de rezultatele plasamentelor, care se apropie de zero sau în anumite ţări au devenit chiar negative clienţii par din ce în ce mai nemulţumiţi de costurile asociate finanţărilor bancare, care par din ce în ce mai mari, dobânzile fiind dublate de numeroase comisioane; clienţii par din ce în ce mai nemulţumiţi pentru că aproape nu există serviciu sau produs bancar care să nu fie comisionat şi taxat de bancă; dar clienţii pot fi fericiţi pentru că pot migra rapid către alţi intermediari nonbancari sau către alte pieţe financiare; 1

Dan Popa, „Georgescu: sistemul bancar a inregistrat anul trecut o pierdere de 1 mld euro si de 1,6 mld in 6 ani”, www. hotnews.ro (consultat la data de 19 februarie 2015)

30 |

322

dar ele pierd din monopolului lor tradiţional asupra anumitor operaţiuni.

Toate acestea nu fac altceva, decât să pună noi semne de întrebare asupra dimensiunii veniturilor şi cheltuielilor bancare, iar serpentinele prin care circulă profitul bancar să fie din ce în ce mai „şerpuitoare”.

Mai fragilă pentru că băncile băncile, înăsprindu-se concurenţa, trebuie să inoveze permanent, trebuie să ataşeze noi şi noi servicii produselor tradiţionale, pentru a satisface gusturile din ce în ce mai rafinate ale clientelei, aflată într-o lipsă timp şi pentru care o vizită la ghişeu, statul la coadă şi, eventual, completarea unor hârtii poate însemna un „deranj” prea mare şi poate fi semn de birocraţie.

Mai fragilă pentru că revoluţia ştiinţifică şi în special cea informatică, care s-a manifestat şi în interiorul băncii, a transformat-o într-o adevărată industrie, au apărut tehnologiile bancare, informatica şi moneda electronică zdruncinând din temelii operaţiunile şi serviciile tradiţionale, particularizându-le şi aducându-le o notă de sofisticat. Toate acestea ne fac să ne punem probleme în ceea ce priveşte arhitectura „băncii viitorului”, a modului de relaţionare dintre ea şi clientelă, dar şi a noilor produse bancare. În acelaşi timp asistăm la o lărgire fără precedent a segmentelor de clientelă bancară, noi şi noi categorii de întreprinderi apelează la serviciile băncilor, după cum şi populaţia, altădată reticenţă în a se adresa băncii sau ignorată de către bancă, devine o prezenţă cotidiană la ghişeele acesteia. Astfel, cultura bancară nu mai este apanajul unor privilegiaţi ai societăţii, iar interesul pentru tehnicile bancare tinde să se accentueze. *** Dar iată cum se prezintă sistemul bancar românesc la ora actuală2: România are în prezent 40 de bănci, din care 30 de bănci persoane juridice române, 9 sucursale ale unor bănci străine şi o reţea de bancă cooperatistă (Creditcoop).

Băncile de stat (cu capital integral – CEC Bank şi Eximbank) deţin cam 8,5% din piaţă, ceea ce însemnă că băncile private au 91,5% din piaţa bancară.

Băncile cu capital străin sunt dominante pe piaţă deţinând 81% din sectorul bancar.

Capitalul privat românesc, deţine undeva în jur de 10% din piaţă (Banca Transilvania, BC Carpatica, BC Feroviară, ATE Bank).

Băncile româneşti sunt preponderent bănci universale, deşi există câţiva muguri ale unei uşoare specializări: două bănci de economisire-creditare (Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, BCR – Banca pentru locuinţe), una specializată în creditul auto (Porsche Bank), câteva care se revendică ca active pe sectorul IMM (cel mai cunoscut exemplu fiind Banca Transilvania), o bancă virtuală (Libra Internet Bank, de fapt cam două treimi virtuală şi o treime tradiţională, după cum rezultă din ultimul raport al băncii); O piaţă bancară foarte concentrată, primele cinci bănci deţinând cam 55% din sistemul bancar (BCR, BRD, BT, Unicredit, CECBank). Dacă ne referim la primele 10 bănci, atunci acestea ar deţine aproape 80% din piaţă (la cele cinci amintite anterior s-ar adăuga Raiffeisen Bank, ING, Alpha Bank, Volksbank, Bancpost), iar dacă ne referim la primele cincisprezece bănci, atunci acestea ar însuma 905 din piaţa bancară românească (la cele zece menţionate anterior s-ar adăuga: Piraeus Bank, Garanti Bank, Banca Românească, Citi Bank, Credit Europe Bank). Rezultă că celelalte 25 de bănci, având împreună circa 10% din piaţă, sunt cam inexistente, mare parte din public necunoscând despre existenţa lor.

Criza economică şi financiară a şters mult din afacerile băncilor, clienţii au devenit mai apatici sau mai rari, riscurile mai mari, pierderile continuă să aglomereze bilanţurile, cauze care indică câteva mutaţii pe piaţa bancară românească, adică un proces de concentrare, inerent în condiţiile unei recesiuni prelungite sau ale unei perioade economice destul de tulburată cu rate mici de creştere economică. Adică, o serie de fuziuni şi achiziţii în sistemul bancar românesc.

Procesul fuziunilor şi achiziţiilor bancare pe piaţa românească a început ca fenomen firesc de concentrare post criză, în anul 2013, prin cinci astfel de procese. Astfel, Citi Bank, RBS Romania, Romanian International Bank, ATE Bank si Bank of Cyprus au fost subiectul unor fuziuni şi achiziţii: Citi Bank România şi-a vândut portofoliul de retail către Raiffeisen Bank, rămânând doar cu segmentul corporate, ceea ce va însemna o reducere a cotei de piată de la circa 1,8% la mai puţin de jumătate; RBS Romania a fost preluată de către Unicredit Ţiriac Bank, cota de piaţă a acesteia din urmă crescând de la 6,9%, în 2012 la 7,6% în 2013; Romanian International Bank a fost preluată de către Grupul bancar polonez Getin Holding fără că 2

BNR-Raport anual asupra stabilităţii financiare 2014, pag. 24, BNR- Raport anual 2014, pag. 78, www.bnr.ro

31 |

322

impactul asupra cotei de piaţă a băncii să se modifice, banca rămânând la un nivel de 0,1-0,2% din piaţă; ATE Bank România, care avea ca acţionar din perioada crizei banca grecească Piraeus Bank, a fost preluată de omul de afaceri român Dorin Umbrărescu, avansându-se propuneri de schimbare a numelui acesteia în Banca Română pentru Credit şi Investiţii, dar fără ca acest lucru să se soldeze cu o consolidare a poziţiei instituţiei de credit pe piaţă, statisticile BNR, indicând chiar diminuarea cotei de piaţă de la 0,3% în 2012, la 0,1% în 2013; Bank of Cyprus România, de fapt o sucursala bancară (mai degrabă cu statut imobiliar, pentru că preponderent activele sale erau plasamente în vreo 18 plasamente imobiliare speculative), a trebuit să îşi găsească cumpărători sau să îşi tragă obloanele, pentru că banca mamă din Cipru (Laiki Bank din Cipru) a trebuit să intre în lichidare. Pentru sucursala românească rezolvarea acesteia a fost transferul depozitelor către o altă bancă cipriotă, Marfin Bank (care a preluat cam o treime din depozitele totale ale BoCR, dintr-un total de 245 milioane euro) şi vânzarea unor portofolii de active plasate în imobiliare (precum acţiunile de la Hotel Marriott Bucureşti către Strabag Austria pentru 35 milioane euro, acţiune care valora în scripte doar 1 milion euro etc). Efectul acestor tranzacţii fiind o înjumătăţire a cotei de piaţă de la 0,7% în 2012 la 0,4% un an mai târziu).

Dar şi anul 2014 a fost destul de bogat în mişcări pe piaţa bancară: Banca ungară MKB, parte a grupului german BayernLB, a vândut subsidiara românească Nextebank către Emerging Europe Accession Fund (EEAF), Nextebank având o cotă de piaţă de doar 0,2%. De menţionat că EEAF numără BERD printre investitorii săi instituţionali şi este cel de-al treilea fund de capital privat administrat de Axxess Capital. Deşi tranzacţia încheiată chiar la trecerea dintre 2013 în 2014, nu părea să aibă un impact notabil asupra pieţei româneşti, totuşi, în cursul anului 2014, noul a mai făcut câteva mutări pe piaţa financiar bancară românească. Astfel, către finalul lui 2014, Axxess Capital, administratorul care controlează Nextebank, a aprobat preluarea de către bancă a unui IFN deţinut de ceva vreme, şi tot în aceiaşi perioadă (decembrie 2014) a făcut o ofertă de preluare fermă a Băncii Carpatica, mişcare, care dacă se va concretiza, va duce Nextebank în primele douăzeci de bănci din Romănia; CaixaBank România, sucursala grupului bancar spaniol La Caixa şi-a închis unitatea din ţara noastră fără însă să producă vreun efect, urmare a unei cote de piaţă neglijabile, de 0,1-0,2%.

Banca Italo Romena a fuzionat cu Veneto Banca, prima devenind o sucursală teritorială pentru a doua, la nivelul poziţiei pe piaţă acest lucru însemnând circa 1,2-1,3% din piaţa bancară românească.

Millenium Bank România, deţinută de liderul pieţei portugheze Banco Comercial Português, a fost cumpărată de OTP Bank România (parte a grupului ungar OTP, fostul CEC maghiar) printr-o tranzacţie de 39 milioane euro, care înseamnă o creşterea poziţiei pe piaţă a băncii cu acţionariat maghiar de la 1,3% la peste 2%, ceea ce înseamnă intrarea în primii 15 actori bancari din România); În sfârşit, cea mai cea mai importantă achiziţie de pe piaţa bancară românească pare a fi preluarea Volksbank de către Banca Transilvania, tranzacţie în urma căreia Banca Transilvania îşi sporeşte cota de piaţă de la 9%, la 13% şi după unii analişti ai pieţei bancare româneşti devine numărul doi, depăşind BRD la totalul activelor bancare (46,5 mld. lei, rezultaţi din 34 mld, lei active ale Băncii Transilvania şi 12,5 mld. lei active ale Volksbank România, faţă de 43,5 mld. lei, active ale Băncii Române de Dezvoltare)3; Tot către finalul lui 2014 (noiembrie) Valer Blidar, principalul acţionar al Băncii Comerciale Feroviare, o bancă de 0,1% din piaţă anunţa negocieri avansate pentru cumpărarea unei alte bănci româneşti. Informaţia era confirmată câteva zile mai târziu de Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, care vorbea de despre tatonările pentru o posibilă fuziune dintre două bănci româneşti, una cu o cotă de piaţă de peste 1%, iar alta cu o cotă de sub 1%4. *** În prezent, facultăţile sunt cele care contribuie la formarea culturii bancare, la formarea specialiştilor din întreprinderi care ţin legătura cu băncile sau a funcţionarilor bancari. Ca urmare a acestui obiectiv, facultăţile 3

Bancherul.ro - Banca Transilvania anunta preluarea bancii-problema a BNR, Volksbank, 2014-12-09, www. bancherul.ro (consultat la data de 19 februarie 2015) 4 Dan Popa- Blidar, Banca Feroviara: Suntem in negocieri pentru achizitia unei noi banci. Cealalta banca, care s-a nascut nu de mult, va fuziona cu noi, deci vom ramane singura banca cu capital romanesc, www.hotnews.ro (consultat la data de 19 februarie 2015)

32 |

322

au introdus în ultimii ani, în programele de studiu atât discipline, arondate zonei operaţiunilor bancare sau chiar specializări distincte consacrate studiului exhaustiv a problematicii bancare.

Universitatea „Constantin Brâncoveanu” a acordat, încă de la înfiinţare, o importanţă deosebită managementului bancar, introducând în planul de învăţământ al specializărilor economice o discipline cu acest profil, obligatorii sau opţionale pentru studenţii de la studiile de licenţă sau cele de master.

Astfel, cursurile de monedă credit, de management şi tehnici bancare, de operaţiuni bancare, de contabilitate şi gestiune bancară, de strategii şi produse bancare, sau cel de politici de marketing pentru serviciile bancare îşi propun să formeze la studenţi o cultură bancară, astfel încât aceştia să fie apţi că trateze în mod competitiv operaţiunile bancare, pentru ca ei sau întreprinderile în care vor lucra să devină parteneri reali ai băncii. De asemenea disciplinele menţionate urmăresc să fie un îndrumar util studentului, viitor salariat al băncii.

Dacă mă refer la disciplina Management şi tehnici bancare, obligatorie pentru toţi studenţii în economie şi pe care o gestionez încă din anul 1993, ea a fost construită luându-se ca reper două coordonate: - o primă coordonată este evoluţia istorică a băncilor şi operaţiunilor bancare, pornindu-se de la apariţia banilor şi primele operaţiuni şi entităţi financiare, continuând cu formarea băncilor moderne, internaţionalizarea bancară şi particularităţile proceselor integraţioniste în domeniul bancar; - a doua coordonată are în vedere secţionarea băncilor, operaţiune necesară pentru analiza globală a principalelor produse şi servicii prestate de ele clientelei şi pentru surprinderea tuturor legăturilor dintre acestea.

Cursul debutează cu analiza sintetică a principalelor aspecte care au jalonat evoluţia băncilor şi operaţiunilor bancare: premise ale apariţiei băncilor şi instituţiilor protobancare, transformările suferite de bănci în perioada Evului Mediu, care a fost impactul apariţiei capitalismului asupra instituţiilor financiare şi care a fost semnificaţia revoluţiei bancare şi a contrarevoluţiei statului, ce a însemnat dirijismul statal bancar pentru independenţa şi produsele bancare etc. Tot în acest capitol este prezentat rolul băncilor în economia contemporană, precum şi principalele tipuri de sisteme bancare şi instituţii financiare, aspecte care orientează cititorul, în general şi studentul, în special, asupra problematici acestui sector de activitate al economiei.

O a doua secţiune a cursului, intitulată „Sistemul bancar românesc”, prezintă aspecte ale dezvoltării instituţiilor financiare în cele trei principate române, formarea sistemului bancar românesc, performanţele băncilor în perioada capitalistă, precum şi structura şi instituţiile cu funcţii bancare care au funcţionat în perioada economiei de comandă. Un spaţiu important este rezervat în acest capitol caracteristicilor reformei sistemului bancar românesc - care a avut loc după revoluţia din decembrie 1989 şi care a marcat înscrierea economiei româneşti pe coordonatele economiei de piaţă - şi evoluţiilor cantitative şi calitative din băncile româneşti în perioada scursă de la momentul amintit anterior.

Teoria economică cunoaşte în ultimele decenii mutaţii semnificative sub impactul proceselor integraţioniste care au loc nu numai pe continentul european, dar şi pe alte continente. Evident procesul integrării, particularizează fiecare sector de activitate, deci şi sectorul bancar. De aceea în cursul de Management şi tehnici bancare un loc important este rezervat analizei modului în care a avut loc integrarea în Europa Apuseană, asperităţile cu care s-au confruntat ţările din această parte a continentului, precum şi exigenţele pe care le presupune acest proces. În acelaşi timp procesul de integrare europeană aduce noutăţi în economie atât pe linia instituţiilor chemate să realizeze ordonarea relaţiilor economice dintre statele membre ale comunităţii, cât şi pe planul activităţii concrete ale acestora. Sunt prezentate şi aspecte organizarea Sistemului European al Băncilor Centrale, obiectivele ei, rolul Băncii Central Europene etc. Totodată, integrarea economică aduce schimbări şi repolarizări şi în ceea ce priveşte structura internă a sistemelor bancare naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, proces deosebit de dinamic, cu efecte dintre cele mai diverse asupra numărului de instituţii bancare, ofertei de produse şi servicii bancare, modului de gestionare a riscului şi de determinare a performanţei.

Conţinutul şi particularităţile managementului bancar formează obiectul unei alte teme prezentate în cadrul cursului de Management şi tehnici bancare. Astfel, este prezentat modul de organizare al societăţilor bancare româneşti, conducerea acestora, formele de implantare în România a băncilor străine, rolul triadei: strategie, resurse umane, performanţe asupra managementului bancar. Relaţiile agenţilor economici cu banca (prin prisma acreditării firmelor la bănci, conturilor pe care aceştia şi le pot deschide, a modului de funcţionare al acestor conturi) este o altă problemă tratată în acest capitol. De asemenea este abordată activitatea de reglementare bancară, condiţiile care se pun unei bănci pentru a fi autorizată, regulile de

33 |

322

prudenţialitate pe care ea trebuie să le respecte, dar şi structurile bancare auxiliare cu rol de prevenire a riscului de sistem.

Secţiunile de tehnică bancară sunt foarte bine reprezentate în cadrul disciplinei, fiind analizate principalele categorii de operaţiuni şi servicii: cele de plăţi şi decontări interne, cele de creditare, relaţiile cu băncile străine. Ele tratează problematica respectivă la modul general, intervenindu-se cu exemplificări din practica bancară românească.

Operaţiunile de plăţi sunt abordate prin prisma instrumentelor de plată clasice, pe suport de hârtie, a unor noi modalităţi de plată utilizate pe plan intern (standing orderul şi debitul direct), a tehnicilor de decontare (fluxurile dintre bănci, compensarea plăţilor interbancare şi perspectivele operaţiunilor de plăţi în România).

Dar, în economia disciplinei, un loc din ce în ce mai larg este alocat prezentării unor produse bancare ce ţin de monetica modernă, cum ar fi cardul, infrastructura necesară utilizării acestuia şi noile canale de comunicare a agenţilor economici cu banca: tele-bankingul, home-bankingul, internet-bankingul, mobile-bankingul.

Operaţiunile de creditare, pe larg analizate în cadrul disciplinei de Management şi tehnici bancare, abordează această problemă pornind de la evoluţia istorică a creditului bancar, criteriile de clasificare a creditelor, principiile care stau la baza acestei activităţi, tehnica acordării creditelor, monitorizarea creditelor acordate. Monitorizarea portofoliului de credite acordate de bănci este văzută ca o problemă deosebit de complexă, fiind tratată paralel cu riscul pe care îl presupune şi indicându-se şi măsurile de protecţie pe care banca le poate lua.

Deşi, la prima vedere, problematica operaţiunilor bancare cu străinătatea ar părea ca tangenţială cursului de Management şi tehnici bancare, totuşi ea este tratată în profunzime, urmare a amplificării relaţiilor externe ale agenţilor economici, relaţii mijlocite din punct de vedere bancar de bănci. De fapt, economia viitorului, ca economie globală, presupune şi internaţionalizarea afacerilor bancare. Printre problemele care formează obiectul aceşti capitol amintim: modalităţile de transfer a fondurilor în relaţiile cu băncile străine, modalităţile de decontare în valută (acreditivul documentar şi incassoul documentar), controlul operaţiunilor în valută, dar şi aspecte ale tezhnicile de transfer de fonduri de mică valoare, rezervate persoanelor fizice (Money Gram, Western Union, Paypal).

Disciplina se finalizează prin prezentarea aşa numitelor operaţiuni bancare proprii. Astfel, studenţii pot afla despre capitalurile proprii ale băncilor, rezervele minime obligatorii şi rolul lor, aspecte referitoare la gestiunea bancară (veniturile, cheltuielile şi profitul bancar), precum şi comensurarea riscurilor bancare.

Disciplina, dar şi manualele, de Management şi tehnici bancare sunt adusă la zi sub raportul documentării livreşti în domeniul teoriei şi legislaţiei, al instrumentelor şi tehnicilor de lucru. De asemenea se disting trimiterile la sistemul bancar mondial şi regional european, la conceptele şi practicile internaţionale.

34 |

322

Banii

de buzunar, o necesitate sau o recompensă Prof. Din Maria Andreea Casa Corpului Didactic Vâlcea

De multe ori ne-am intrebat daca sa dam bani de buzunar copiilor nostri, la ce varsta, ce suma, cat de des, ce legatura sa fie intre comportamentul lor si acesti bani. Reprezinta banii de buzunar o necesitate sau o recompensa pentru copil?Ce rol au ei in dezvoltarea copilului? Ca sa raspundem acestor intrebari, sa incepem prin a discuta despre rolul cumparaturilor in viata copilului. Luam copilul cu noi in magazine? Il invatam de mic sa aleaga anumite produse, il invatam banii si preturile, ii spunem ce ne permitem sa cumparam si ce nu, care sunt obiectele de care avem nevoie in casa, pentru uz personal, pentru distractie etc.?

De multe ori evitam sa mergem cu copilul la cumparaturi fie pentru ca ne temem sa nu se plictiseasca, fie pentru ca cere lucruri pe care nu i le putem cumpara, fie pentru ca nu putem fi atenti si la copil si la cumparaturi. Totusi, este necesar sa ii aratam si aceasta parte deloc neglijabila a vietii noastre, sa-i spunem ca avem nevoie de diferite obiecte, sa-i cerem parerea privind achizitionarea diferitelor produse, fie ele de mancare sau pentru el insusi (hainute, incaltaminte, jucarii, obiecte pentru camera), pentru toata familia, pentru vacanta sau diverse daruri pentru cei dragi. Cumparaturile au un important rol educativ. Mergand impreuna cu cel mic, il putem invata valoarea banilor, putem incuraja anumite comportamente (cum ar fi cele legate de curatenie, cumparand pasta de dinti, periute, sapunul lui preferat etc.), il ajutam sa-si formeze capacitatea de a alege intre mai multe produse care ii plac, sa reuseasca sa amane cumpararea unui produs dorit pentru o data ulterioara, sa obtina informatii despre diferite obiecte, sa comunice cu persoane straine (vanzatoare, alti cumparatori).

Mergand regulat cu el in magazine, facand impreuna liste de cumparaturi, stabilind ce este necesar si ce cumparam din placere, ajutandu-l sa invete valoarea lucrurilor, sa-si faca “mici socoteli” privind lucrurile pe care si le doreste si ar vrea sa ii fie cumparate, copilul va reusi sa se comporte adecvat in magazine si chiar sa fie de ajutor. In acelasi timp, va dobandi incredere in el insusi, in capacitatile lui de a face cumparaturi, de a ajuta. Sigur ca odata cu cumparaturile, cu dorintele lui pentru diferite produse, va incepe sa stranga banuti, sa-si faca planuri legate de anumite jucarii sau cadouri pe care vrea sa le faca celor din familie sau prietenilor.

Asa va afla cum sa gestioneze sumele pe care le-a strans sau le-a primit cu diferite ocazii, va cunoaste cu aproximatie preturile obiectelor pe care le doreste. Primii pasi catre banii de buzunar sunt asadar facuti impreuna cu parintii, inca de cand copilul este mic. Daca toate acestea merg bine, copilul va putea beneficia de o anumita suma care sa-i permita cumpararea unor obiecte pentru el insusi. Sumele de care copilul dispune este bine sa fie in conformitate cu capacitatea lui de a le gestiona. Daca se va trezi cu sume mai mari, copilul nu va sti ce sa faca cu ele. Asadar chiar daca isi doreste o jucarie sau altceva, valoarea respectivului obiect nu trebuie sa depaseasca posibilitatie lui de a strange banii respectivi. La 6-7 ani, un copil poate sa faca mici cumparaturi cu conditia sa se descurce cu socotelile pana la 20, cu restul si cu relatia cu vanzatorul. Astfel el poate merge singur la un magazin mic pentru a cumpara un corn, niste bomboane, un iaurt, un caiet, o punga de pufuleti.

Mergand din aproape in aproape, nu vom ajunge in situatia de a fi depasiti de cererile copilului, in imposibilitatea de a-i fixa o suma de bani de buzunar, de a-l pedepsi ca a cheltuit prea mult sau pe obiecte care nu-i folosesc. Ba chiar, copilul va deveni responsabil, va face diferenta intre nevoi si dorinte, va cauta obiecte de calitate si nu va fi risipitor. Din punct de vedere psihologic, atat recompensarea cat si pedepsirea copilului cu ajutorul banilor, nu este recomandata pentru ca astfel el va intelege ca banii sunt un cadou, va avea un comportament duplicitar doar pentru a-i obtine si va pierde din vedere aspectul cel mai important, cel practic – avem nevoie de bani pentru a cumpara diferite produse. Banii vor deveni un lucru cu care sa se mandreasca, va pune semnul egal intre comportamentul lui si sumele obtinute, va invata pentru bani si totul ar putea degenera in a cumpara dragostea si bunavointa parintilor, prietenia colegilor.

Bibliografie • http://www.copilul.ro/copii-6-11-ani/siguranta/Copiii-si-banii-de-buzunar-a2440.html

35 |

322

Este

pregătit învăţământul preuniversitar pentru a contribui la educaţia financiară a copiilor?

Profesor Tiberiu M. Pană Liceul Tehnologic „Oltchim”, Râmnicu Vâlcea Motto: „Analfabeţii secolului XXI nu vor fi cei care nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu pot învăţa, dezvăţa şi reînvăţa.”

Alvin Toffler În evoluţia educaţiei financiare a copilului, momentul crucial îl reprezintă trecerea de la etapa considerării banilor ca fiind ceva abstract la asocierea acestora cu noţiunea de valoare. La asigurarea acestui parcurs un rol important revine familiei copilului, dar nici şcoala nu trebuie exonerată de această responsabilitate. Şcoala ar trebui să contribuie de timpuriu la formarea acestor deprinderi prin dezvoltarea conceptului de număr, uşurând înţelegerea de către copii a faptului că şi banii – ca oricare alt bun – pot fi acumulaţi (economisiţi) şi pot deveni instrumente de schimb. Astfel copiii devin din ce în ce mai preocupaţi să îi deţină şi să îi folosească.

Educaţia financiară a copilului de vârste şcolare mai mari presupune, printre altele, însuşirea unor noţiuni cu un conţinut mai abstract, precum economisirea, gestionarea, cheltuirea responsabilă a banilor, acţiuni care presupun o proiectare în viitor şi nu doar satisfacerea unor nevoi/dorinţe imediate.

O temă importantă şi de mare utilitate în formarea acestui tip de educaţie o reprezintă înţelegerea de către copil a necesităţii de a utiliza doar sursele legale de obţinere a banilor. Supus unui tir continuu de informaţii, referitoare la modul facil în care unii (şi nu puţini!) dintre semenii noştri dobândesc şi folosesc iresponsabil sume mari de bani, copilul poate considera că există o reţetă magică pentru a face bani, pe care o poate deprinde şi folosi pentru a obţine bani mulţi cu muncă puţină sau deloc!

Contracararea efectelor acestui tip de popularizare intensă pe care o fac unele posturi TV este greu de realizat numai prin intermediul şcolii, nu întâmplător copiii căutând şi alegând modele tocmai printre personajele care fac parte din acest gen de faună! Educaţia despre bani nu trebuie lăsată la latitudinea fiecăruia dintre elevi, mai ales prin informarea autodidactă a acestora doar din surse precum internetul (pe YouTube sunt promovate/accesibile mai ales informaţii despre „teoria conspiraţiei” sau despre cât de nocive sunt băncile pentru clienţii lor!) sau din cărţi nerecomandate.

Tocmai un asemenea interes manifestat de societate, prin intermediul învăţământului de stat, ar contribui la realizarea unui obiectiv programatic şi pragmatic al educaţiei, cel referitor la pregătirea copiilor pentru viaţă, pentru lumea reală în care vor trăi. Această obligaţie a şcolii, de a contribui la formarea unor oameni care să dobândească abilităţi de supravieţuire, care să le permită să se descurce în lumea reală de dincolo de gardul unităţii de învăţământ, a debutat timid, ca urmare a implicării BNR, prin introducerea în şcoala primară a unui curs opţional de educaţie financiară, finanţat de bancă şi de alţi sponsori privaţi. În condiţiile crizei financiare care (din anul 2008) a zguduit lumea în care trăim, introducerea unui asemenea curs de educaţie financiară de care (aşa cum se susţine) au beneficiat circa 11% din totalul copiilor din clasa a III-a şi a IV-a, a contribuit la demararea acestui lung şi dificil demers.

Trebuie remarcat faptul că banca centrală şi-a asumat, începând din 2008, o strategie de susţinere a educaţiei economico-financiare şi a proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor şi principiilor de bază ale economiei pentru educarea tinerilor. În concepţia diriguitorilor BNR, cea mai simplă lecţie de educaţie financiară pe care trebuie să şi-o însuşească toţi romînii este reprezentată de faptul că denumirea monedei naţionale este aceea de leu, nu cea de ron, sintagmă care este atât de des folosită. Cu asta ar trebui să înceapă orice bună intenţie de transmitere a unor noţiuni financiare simple, subliniind inportanţa folosirii corecte a elementului de identificare a monedei româneşti.

Un deziderat important îl reprezintă ridicarea, în toate etapele vârstelor şcolare, a nivelului de cunoaştere şi înţelegere a noţiunilor financiare. În acest sens, băncile şi Asociaţia Română a Băncilor, sunt şi ele responsabile (în sens pozitiv) pentru cunoştinţele de educaţie financiară pe care le-au dobândit tinerii care aleg

36 |

322

să le treacă pragul. Obiectivul comun – al şcolii şi al sistemului financiar-bancar – ar trebui să fie dezvoltarea receptivităţii copiilor pentru domeniul bancar, prin promovarea cunoaşterii unor comportamente şi prin crearea unor deprinderi şi atitudini care să permită asumarea conştientă de către aceştia a responsabilităţilor de natură financiară.

Impactul pe termen lung al promovării educaţiei financiare trebuie să rezide în reducerea numărului persoanelor dare sunt excluse social, asigurarea unei mase crescânde de consumatori informaţi sistematic şi protejaţi, schimbarea mentalităţii tinerilor în privinţa siguranţei banilor ţinuţi „la saltea” şi, implicit, mărirea încrederii în sistemul bancar de credite, precum şi creşterea (re)surselor financiare care vor contribui la dezvoltarea economică a României.

Sub impresia produsă de efectele crizei financiare asupra unei părţi importante a poporului român, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, declara în anul 2013 că “Populaţia trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare”, subliniind că analize ale Comisiei Europene evidenţiau rolul pe care nivelul redus al cunoştinţelor economice şi financiarbancare l-a avut în amplificarea crizei globale.

A adăugat că deşi „Uniunea Europeană acordă o atenţie sporită educaţiei financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populaţia nu deţine încă suficiente cunoştinţe care să o ajute să înţeleagă serviciile şi produsele financiare pentru a lua deciziile corecte”, exemplificând cu informaţia potrivit căreia, în cadrul unui sondaj realizat de Banca Mondială despre cunoştinţele financiare ale populaţiei, indicele pentru România se situa la poziţia 31, pe o scară de la 0 la 100, fiind sub medie.

Problema formării poporului român de mâine presupune ca fiind imperios necesar şi un asemenea tip de educaţie, cu atât mai utilă cu cât copiii de astăzi vor trăi într-o lume total diferită de cea a părinţilor lor. Mai ales din punct de vedere financiar! Copiii trebuie să înţeleagă faptul că banii câştigaţi corect sunt rezultatul muncii lor de ieri, iar munca de astăzi este izvorul exclusiv al banilor de mâine. Că, până la urmă, totul se rezumă la muncă şi responsabilitate, indiferent de forma acestora.

Conchizând, trebuie să reafirmăm faptul că supus unor presiuni şi cerinţe exterioare din ce în ce mai acute, neexistând suficient personal calificat pentru a desfăşura asemenea activităţi de pionierat (precum asigurarea pregătirii financiare a tuturor copiilor aflaţi la vârsta şcolarizării), nedispunând nici de timpul fizic şi nici de programe pentru a o face, deocamdată învăţământul preuniversitar nu are infrastructura necesară pentru a se achita onorabil de o asemenea atribuţie.

Iar tehnica încărcării până peste poate a personalului didactic din învăţământul românesc cu alte şi alte „însărcinări” suplimentare, care exced atribuţiilor sale legale, nu rezolvă decât în aparenţă problema vinovăţiilor pentru acest previzibil nou eşec educaţional.

Pentru care, ca de fiecare dată, responsabilitatea va fi aruncată tot asupra bietului „acar” Păun!

37 |

322

O abordare

“economica” a biblioteconomiei Bibliotecar Puranu Georgeta Casa Corpului Didactic Vâlcea Ing. de sistem Puranu Dragos Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea

Informaţia şi cultura au fost au fost considerate mult timp exterioare câmpului de acţiune al economiştilor.

O adevărată economie a bibliotecilor nu exista până acum câţiva ani în afara câtorva articole, raparte, statistici, studii asupra gestiunii. În acest sens,, Jean Michel Salaun afirma: ,,Dacă bibliotecarii au inventat cuvântul ,,biblioteconomie,, este pentru că ei au renunţat să construiască o inaccesibilă ,,economie de bibliotecă,,. În ultima vreme se tinde spre reconsiderarea acestui aspect, recunoscându-se importanţa analizei economice în domeniul culturii şi informării documentare, iar teoriile şi metoda ştiinţelor economice sunt din ce ăn ce mai mult aplicate în acest sector de activitate. În aceată revizuire se disting trei teme mari: Rolul informaţiei în societate – informaţia este utilă în luarea deciziilor şi la stabilirea strategiilor instituţionale.

Rolul statului şi marilor organisme publice producătoare de inforrmaţii Procesul de industrialiyare – informaţia devine o categorie economică: informaţia ca marfă şi studiul pieţelor de informaţie.

Informaţia ca marfã Noile tehnologii de informare şi telecomunicaţii modificã investiţiile bibliotecilor. Cu cât se investeşte mai mult, cu atât se mãreşte numãrul informaţiilor iar serviciile devin mai rapide. Bibliotecile sunt nevoite sã caute şi sã gãseascã noi metode şi strategii care sã întãreascã finanţarea. Serviciile oferite de biblioteci pot fi „comercializate”.

Pentru realizarea practicã a economiei de piaţã este necesarã conştientizarea acestor fenomene noi. Primul pas spre economia de piaţã este introducerea serviciilor plãtite. Discuţii lungi sunt generate de absolutizarea principiului gratuitãţii serviciilor.

Tradiţia impune o gratuitate deplinã a serviciilor, ceea ce nu înseamnã cã nu poate fi îmbunãtãţitã oferta de servicii. Chiar dacã bibliotecile se schimbã, depãşind faza tradiţionalã, ele nu pot deveni un simplu serviciu de informare. Trebuie subliniat faptul cã nicicând resursele bibliotecilor nu vor fi asigurate din activitãţi proprii fãrã a atinge grav funcţia fundamentalã a instituţiei cãrţii şi a dreptului cetãţeanului la informare gratuitã şi la culturã.

Bibliotecile nu pot supravieţui pe principiile autogestiunii. Ele, ca şi alte instituţii de culturã, au nevoie de subvenţii. Dar tot mai evident este şi faptul cã numai cu banii alocaţi de stat sau de alte organe de finanţare nu este posibil sã se asigure nivelul necesar al serviciilor bibliotecilor, sã fie satisfãcute dorinţele mereu crescânde ale utilizatorilor.

Majoritatea bibliotecilor însã nu percep informaţia ca pe o marfã, şi acest lucru nu este legat numai de gratuitatea serviciilor de bibliotecã. Beneficiarul este pregãtit sã plãteascã mulţi bani pentru o informaţie unicã. În societatea noastrã puţine biblioteci posedã asemenea informaţii. În condiţiile pieţei este necesar sã se culeagã şi sã se creeze informaţii care pot deveni marfã. În prezent existã multe posibilitãţi pentru biblioteci sã se implice în comerţul cu servicii. Devin importanţi acei beneficiari care plãtesc serviciile de bibliotecã. Îndeosebi aceşti beneficiari trebuie descoperiţi şi trebuie aflate interesele lor în ceea ce priveşte informaţiile.

Cerinţele beneficiarului obligã biblioteca sã rupã închistarea sa profesionalã, sã se integreze cu alte instituţii, sã-şi perfecţioneze tehnologia şi sã pregãteascã informaţia într-o formã accesibilã pentru utilizator.

38 |

Bibliografie • http://www.bcub.ro • Curs de biblioteconomie, Universitatea Transilvania, Brasov, 2008

322

Sfaturi

din lumea celor mari care stiu cum „sa joace” cu banii!

Prof. Adina Dobrete Prof. Dumitru Dumbravescu Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Indiferent de varsta pe care o au, copiii pot fi invatati cate ceva despre bani si orice parinte este responsabil de modul in care, mai tarziu, fiul sau fiica lui va sti sa isi gospodareasca si sa isi sporeasca economiile. Pe de alta parte, cheltuirea oricarei sume, cat de mici, implica luarea unei decizii, bune sau rele, cu consecintele de rigoare. Prin urmare, nu este niciodata prea devreme sa incepem sa le vorbim copiilor despre bani, despre modul in care acestia trebuie castigati si apoi cheltuiti.

Iata cateva sfaturi pe care le ofera parintilor familyeducation.com.

Un bun prilej de a face cunostinta cu banii apare imediat ce copilul invata sa numere. Monedele pot folosite atat pentru a-l ajuta pe cel mic sa faca socoteli cat si pentru a-i arata care sunt diviziunile banilor, ce inseamna mai putin si mai mult, mai mic si mai mare.

Pe masura ce creste, copilului trebuie sa i se explice cum castiga parintii banii de care dispune familia, cum sunt acestia gestionati de catre parinti, care sunt cheltuielile obligatorii si cat mai ramane pentru satisfacerea unor placeri. De asemenea, copiii trebuie invatati sa faca diferenta intre nevoi, dorinte permise si mofturi. Sfaturile si explicatiile, precum si restrictiile impuse acum il vor ajuta pe copil mai tarziu sa ia decizii cat mai bune.

Pe de alta parte, cel mic trebuie incurajat sa faca economii, nu degeaba a fost inventata pusculita.

Copilul trebuie sa stie ca isi poate strange cativa banuti pentru o minge sau o papusa de care nu poate beneficia altfel. Bine, bine, veti spune, dar ce resurse financiare are un copil? De obicei, are. Fie de la bunici sau parinti, care ii pot da din cand in cand cate o suma simbolica in acest scop, fie ca stimulent pentru prestarea unor activitati in familie.

Cele mai apreciate vor fi recompensele financiare, modeste bineinteles, obtinute ca urmare a unor rezultate spectaculoase la invatatura sau a unor premii obtinute prin participarea la competitii sportive sau artistice. Dar nu este suficient ca un copil sa invete sa stranga bani. El trebuie educat sa faca acest lucru pentru un scop. O carte, un joc pe calculator, o bicicleta sau un alt obiect de care nu are neaparata nevoie, sunt cateva dintre exemple in acest sens.

Pe masura ce cresc, copiii trebuie obisnuiti si cu notiunile legate de conturile bancare, de credite, depozite sau dobanzi. Nu strica, la un moment dat, sa ii deschideti copilului un cont in care acesta sa isi poata depune alocatia sau alte sume de bani, iar ulterior sa le retraga in diverse scopuri, sub supravegherea dumneavoastra. Acesta este un moment bun pentru a-i vorbi despre posibila devalorizare a banilor, despre cursul valutar si inflatie. Un exercitiu interesant este sa il obisnuiti pe copil cu pastrarea chitantelor legate de sumele pe care le cheltuieste el singur.Pregatiti-i un plic in care sa si le depuna pe masura ce face cumparaturi iar la finalul anului sa vada ce suma a avut la dispozitie, cat a cheltuit si pe ce, dar si cat mai are.

Satifactia pe care o va resimti cand va vedea nu numai ca si-a cumparat macar o parte din ceea ce si-a dorit dar a mai si reusit sa economiseasca o suma, cat de mica, va fi uriasa.

39 |

322

Comerțul

electronic Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vâlcea

Comerțul electronic (în engleză: Electronic Commerce sau e-Commerce) este activitatea de cumpărare sau vânzare prin intermediul transmiterii de date la distanță, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale.

Prin intermediul Internetului se dezvoltă o relație de servicii și schimb de mărfuri între ofertant și viitorul cumpărător. În anii 1990 compania IBM, printr-o campanie publicitară corespunzătoare, a făcut popular și termenul echivalent Electronic Business. Un termen înrudit este E-Trade, care se referă la tranzacțiile bursiere electronice.

Utilizarea tuturor mijloacelor electronice pentru participarea la o activitate de comerț electronic poartă denumirea de tranzacție electronică.

Strâns legate de comerțul electronic pot fi și alte activități electronice, de exemplu servirea cumpărătorilor, livrarea mărfii (dacă e vorba de medii electronice), colaborarea cu partenerii de afaceri sau și conducerea unei organizații prin mijloace electronice. În tranzacțiile comerciale clasice se disting următoarele etape: 1. informarea comercială referitoare la tranzacție și anume cercetarea de marketing; 2. încheierea contractului comercial general; 3. comandarea/vânzarea produsului sau a serviciului; 4. plata. În cadrul comerțului electronic pot fi tranzacționate bunuri și servicii digitale (sunt excluse fazele logistice), iar locul în care sunt tranzacționate aceste bunuri digitale poartă denumirea de piață electronică (în limba engleză e-marketspace) – contextul virtual în care cumpărătorii și vânzătorii se găsesc unii pe alții și tranzacționează afaceri electronice.

40 |

322

Categoriile comerțului electronic Comerțul electronic permite participarea atât a persoanelor fizice și juridice, cât și a statului sau a instituțiilor acestuia. În funcție de relațiile dintre acești participanți au luat naștere mai multe categorii de comerț electronic.

B2B (business-to-business)

Este un model de comerț electronic în care toți participanții sunt companii sau alte organizații. În România domeniul B2B este o afacere foarte promițătoare, datorită penetrării Internetului în firme la nivel înalt. Studii recente arată că în România există mai mult de 1,1 milioane de utilizatori care intră pe Internet de la locul lor de muncă (inclusiv școli și universități), și peste 42.000 de domenii de nivel înalt sunt înregistrate.

B2C (business-to-consumer)

Model de comerț electronic în care companiile vând la cumpăratori individuali – persoane fizice. În România, piața electronică B2C se află încă într-un stadiu de formare. Consumatorii încă experimentează online, dar sunt încă multe obstacole ce trebuie să fie învinse înainte de a se schimba comportamentul clienților; aceste probleme sunt legate de crearea securității tranzacțiilor, asigurarea protecției clienților, mărirea vitezei de transfer în rețea sau chiar asigurarea accesului la Internet.

Majoritatea utilizatorilor Internet particulari au acces la Internet prin intermediul locului lor de muncă, și numai circa 200.000 de oameni dispun de un acces personalOffice of National Statistics din Marea Britanie susține că vânzările B2C pe glob au depășit 10 miliarde de dolari în 2001, piața fiind în plină expansiune.

C2B (consumer-to-business)

Acest model de comerț electronic se referă la persoanele fizice (consumatori) care utilizează Internetul pentru a-și vinde produsele sau serviciile firmelor și pentru a căuta vânzători care să liciteze pentru produsele sau serviciile de care au nevoie.

C2C (consumer-to-consumer)

Acest model se referă la consumatorii care vând direct la alți consumatori. Un exemplu din acest domeniu care are un succes enorm în întreaga lume este sistemul eBay.

E-government

Această formă de comerț electronic este întâlnită în următoarele forme: B2G (business to government), G2B (government to business), G2C (government to consumer). Aici prin „government” se înțelege administrația statului respectiv.

B2G (business-to-government)

Guvernele utilizează canale de comerț electronic pentru creșterea eficienței operațiunilor și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor-clienți. O arie de interes pentru guverne în domeniul afacerilor este intensificarea utilizării Interentului și a rețelelor VAN, pentru diseminarea informației, a oportunităților, cotațiilor primite de la vânzători/furnizori de bunuri și servicii. Între anii 1980-1990 câteva guverne inovatoare au început să utilizeze B2G, folosind sistemul dial-up în transmiterea „bulletin board services” (BBS), care asigură accesul online la cererile curente de informații, oportunități, consultanță. Acestă abordare a implicat din partea beneficiarului serviciilor BBS adaptarea la aceeași tehnologie software pentru a putea utiliza informația.

Departamentul (ministerul) de Apărare al Statelor Unite, pentru a atinge o audiență națională și internațională largă, și-a proiectat rețeaua VAN proprie. Această soluție a cerut ca furnizorii să se aboneze la serviciile rețelelor de provideri Internet și să utilizeze capacitățile de comunicare cum ar fi software-ul necesar transmisiilor EDI. Implicarea administrațiilor statale în comerțul electronic are un efect catalitic pe plan local, în mediul de afaceri dintr-o anumită țară. Guvernele, chiar și în cele mai mari economii de piață, constituie cumpărătorii cei mai mari de bunuri și servicii de la sectorul privat. Construirea unei mase critice de cumpărători online, în

41 |

322

vederea sprijinirii apariției unei comunități de afaceri prin comerțul electronic, solicită o implicare activă din partea guvernelor, nu numai din punct de vedere legislativ, ci și ca participant la comerțul electronic, ca o sursă ideală de training și asistență tehnică pentru noile firme de e-commerce.

G2B (government-to-business)

Model de comerț electronic în care o instituție guvernamentală cumpără sau vinde bunuri, servicii sau informații de la persoanele juridice.

G2C (government-to-consumer)

Acoperă relații guvern-cetățeni la nivel de informare și prestare servicii publice (exemplu: plata taxelor online).

Beneficiile comerțului electronic Având ca suport rețeaua Internet și eventual și utilizarea unor pachete de programe software specifice, comerțul electronic a avut și are avantaje și beneficii pentru firme, consumatori individuali și societate.

Pentru companii • Extinderea pe piețele internaționale prin asigurarea de servicii și performanță; • Asigurarea unei deschideri totale în privința relațiilor cu clienții: aceștia pot căpăta o imagine aproape completă asupra tuturor angajaților, ofertanților și partenerilor lor.

• Scăderea costului de creare, procesare, distribuire, păstrare și regăsire a informației, până acum bazată pe hârtie, prin crearea unui sit web atractiv cu funcția unui magazin virtual. Siturile web personalizate, sugestiile pentru cumpărare și ofertele speciale personalizate pot într-o oarecare măsură substitui interacțiunile de tip față în față, de tip tradițional; • Creează posibilitatea modelării produselor și serviciilor după nevoile cumpărătorilor și simplificarea procedurilor; • Costuri de comunicație mai mici.

• Seriozitate și siguranță. Serverele paralele, redundanța hardware-ului, tehnologia fail-safe, încriptarea informației și firewall-urile pot îndeplini această cerință; • Creșterea competitivității și raționalizarea proceselor de afaceri, prin restructurări interne și prin tehnologii ale informației.

• Construirea unui lanț valoric electronic, în care se pune accentul pe un număr limitat de competențecheie -- opusul unui magazin “cu o singură oprire”. (Magazinele electronice pot fi atât speciale cât și generale, dacă sunt programate corect.)

Pentru consumatori • Posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă tranzacții la orice oră din zi, în tot timpul anului, din aproape orice locație; • Acordă consumatorilor mai multe posibilități de alegere a produselor și prețurilor; • Consumatorilor li se dă siguranță asupra valorii. Vânzătorii pot realiza acest lucru oferind un produs sau o linie de produse care atrage potențialii clienți prin prețuri competitive, la fel ca și în comerțul ne-electronic; • Permite o livrare rapidă a produselor și/sau serviciilor (în anumite cazuri); • Consumatorii pot să primească informații relevante în decursul câtorva secunde, și nu zile sau săptămâni; • Asigurarea motivației consumatorilor de a cumpăra și, la nevoie, de a și returna. Vânzările promoționale pot implica cupoane, oferte speciale sau reduceri. Linkurile de pe alte situri web și programele afiliate de reclame pot fi de asemenea de ajutor; • Face posibilă participarea în licitații virtuale; • Îndemnarea consumatorilor la consum. Comercianții din Internet pot asigura acest tip de ajutor printr-o amplă informare comparativă și prin facilități bune de căutare; • Permite consumatorilor să interacționeze cu alți cumpărători în comunități electronice și să compare experiențele; • Lăsând clienții să se ajute singuri. Asigurând funcționarea unui sit de autoservire, ușor de folosit fără asistență, poate fi de ajutor în acest sens; • Facilitează competiția, ceea ce rezultă în scăderea prețurilor.

• Familiarizează consumatorii cu tehnologia și îi ține pe aceștia în pas cu ultimele noutăți.

42 |

322

Pentru societate • Crearea unui “simț comun” al comunității comerciale, de exemplu prin chaturi, foruri ce solicită implicarea clientului, scheme de loialitate și programe de afinitate; • Dă posibilitatea mai multor persoane să lucreze / să cumpere de acasă, ceea ce micșorează traficul rutier și poluarea aerului; • Permite ca anumite mărfuri să fie vândute la prețuri mai scăzute, cu avanateje pentru cei cu venituri mai mici; • Crește eficiența și/sau îmbunătățesc calitatea; • Pune la dispoziție o organizare suficient de atentă și agilă pentru a răspunde rapid la orice schimbări din mediul economic, social și fizic.

• Bibliografie • www.wikipedia.org

43 |

322

Altfel

de şcoală/ altfel de educaţie Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

Învăţământului românesc, la începutul mileniul III, trebuie să facă faţă noilor provocări ale unei societăţi în schimbare: trecerea de la naţionalism la europenism şi universalism, de la prejudecăţi etnice, economice, rasiale la toleranţă, de la dictatură la democraţie, de la educaţia iniţială la educaţia permanentă.

Comunitatea cere astăzi profesorului şi învăţătorului o exigenţă deosebită în ceea ce priveşte pregătirea ştiinţifică şi metodică, responsabilitatea acestora, ca agenţi ai schimbării, fiind imensă.

Ritmul alert al schimbării lumii contemporane impune profesorului necesitatea îmbunătăţirii permanente a cunoştinţelor şi tehnicilor de predare-învăţare-evaluare. Pierderea calităţii de „solist” în favoarea celei de „animator - coordonator”, în relaţia profesor – elev, aduce deplasarea accentului de pe comunicarea de informaţii (abordarea tradiţională) pe implicarea elevului în formarea judecăţii individuale şi a simţului de răspundere (abordarea constructivistă).

Caracteristic acestei noi viziuni asupra educaţiei sunt: „căutarea şi acceptarea de alternative, variante (educaţionale), renunţarea la graniţa între ştiinţe, ambivalenţă, discontiuitate, descentralizare, fagmentare, toleranţă, incertitudine, interculturalitate, globalism, indeterminare, imanenţă, individualism, deconstrucţie, umanizarea tehnologiei, promovarea valorilor noi, divesificarea comunicării”.

Practica instructiv-educativă poate fi regândită din perspectivă constructivistă în termenii strategiilor educaţionale, ai curriculumului şcolar şi ai comunicării educaţionale. În acest sens, “formele generale ale educaţiei reprezintă modalităţile de realizare a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii prin intermediul unor acţiuni şi/sau influenţe pedagogice desfăşurate, în cadrul sistemului de educaţie/învăţământ în condiţiile exercitării funcţiilor generale ale educaţiei (funcţia de formare-dezvoltare a personalităţii, funcţia economică, funcţia civică, funcţia culturală a educaţiei)”.

La nivelul procesului de învăţământ manifestarea interdependenţelor formelor educaţiei ar putea fi pusă în evidenţă prin găsirea unor modalităţi de corelare şi articulare optimă a acestora din perspectiva noilor deziderate ale educaţiei permanente, organizând: • lecţii tematice, interdisciplinare, pluridisciplinare; • lecţii care se bazează pe valorificarea informaţiilor obţinute nonformal şi informal; • activităţi extradidactice/extraşcolare care valorifică adecvat cunoştinţele dobândite deopotrivă formal-nonformal-informal.

Privite din perspectiva educaţiei permanente, cele trei tipuri de învăţare trebuie corelate şi cu procesul de autoinstruire (autoînvăţate).

Pe această direcţie am dirijat demersurile mele educative din perioada special dedicată de legiuitor activităţilor extracurriculare, adică în şcoala altfel, activitate pe care am numit-o “oul şi făina”. Am încercat să formez elevilor care au optat pentru această activitate competenţe cheie (competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă;), insistând asupra formării de valori şi atitudini de care un viitor cetăţean european responsabil de o familie are nevoie (consumator avizat; chibzuinţă şi responsabilitate în gestionarea bugetului personal; spirit de economisire; respingerea risipei de resurse băneşti; responsabilitate în asigurarea persoanei, a familiei şi bunurilor sale; relaţionare pozitivă cu ceilalţi; capacitate de a lua decizii raţionale – valori şi atitudini specifice educaţiei financiare).

Descrierea activităţii: Elevii se organizează în perechi, aşa cum se întâmplă în familie. Fiecare pereche stabileşte ce profesie au cei doi părinţi (pentru a şti care este bugetul de care dispune lunar familia). Dacă părinţii/fraţii/surorile etc. reali ai elevilor doresc să se implice, atunci ei devin bunici/unchi etc., (cea ce poate duce la completarea veniturilor prin donaţii, bunuri, cadouri, timp). Fiecare familie stabileşte unde locuieşte (apartament, casă, câte camere, ce utilităţi, ce regim are locuinţa – dacă este proprietate/chirie etc.) şi câţi copii are, ce vârstă are fiecare copil, la ce şcoală învaţă (pentru a socoti cheltuielile lunare obligatorii, precum şi pe cele opţionale). În plus, îşi vor alege o lună din an în care să trăiască. Copilul de vârstă mică va fi un ou, copilul de vârstă

44 |

322

şcolară va fi o pungă de făină. Într-o agendă, vor nota pentru luna respectivă intrările şi ieşirile. În agendă vor nota şi toate activităţile pe care le fac împreună cu ai lor copii (masă, mâncare, baie, cumpărături, plimbări, excursii, joacă), sau ce se întâmplă cu copiii atunci când părinţii sunt la serviciu. Dacă vor beneficia de sprijin de la bunici, aceştia vor semna în agendă asumându-şi ajutorul (de exemplu: dacă au ieşit cu Oul în parc, dacă au plecat cu Făina la shoping). La sfârşitul activităţii (la sfârşitul săptămânii), elevii vor aduce agenda, oul şi făina şi ne vom împărtăşi experienţele de oameni mari, cu familie.

Activitatea se desfăşoară pe perechi (dezvoltând cooperarea şi lucrul în echipă, dar şi documentarea şi chiar abilităţile matematice) şi are ca finalitate formarea abilităţilor de a gestiona un buget familial, ceea ce duce la conştientizarea tuturor aspectelor pe care le presupune cheltuirea raţională a banilor (încadrarea în venitul lunar, responsabilitate în asumarea unor credite, prioritizarea celtuielilor etc.).

Bibliografie • • • • •

Joiţa, Elena, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 28 Macavei, E., Pedagogie. Teoria educaţie,vol. I, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001 pp.16–19 Cucoş, C-tin., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Polirom, Iaşi, 2000 pp. 74–77 Gabriela C. Cristea, Pedagogie generală, ed. Didactică şi pedagogică, B., 2002, p. 70 Văideanu, G., Educaţia la frontiera dintre milenii, ed. Politică, Bucureşti, 1988, p. 228

Educaţia

financiară în ciclul primar Prof. Ancuţa Bianca Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

Educaţia financiară este un subiect pe cât de delicat, pe atât de important în viaţa fiecăruia dintre noi, de aceea introducerea ei în şcoli pentru a fi învăţată este extrem de utilă şi cu aplicabilitate imediată în viaţa cotidiană. Copiii află încă de la început despre bugetul personal,venituri şi cheltuieli, termeni care stau la baza educaţiei financiare ce îi va învăţa ce înseamnă banul şi cum acesta este câştigat.

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul, şi anume bugetul. De cele mai multe ori limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al copilului , iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă . În cuvinte simple copilul trebuie să înţeleagă că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Începând încă de la grădiniţă copilului i se pot explica reguli simple, care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic, dar sigur către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora. Fie că vorbim despre inventarea unora sau de adaptarea altora astfel încât cel mic să primească informaţia pe care dormi s-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ceea ce este scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bancnotele. Astfel ei vor înţelege, pentru început că monedele înseamnă mai ieftin , iar bancnotele mai scump.

Introducerea ca disciplină opţională a educaţiei financiare în şcoli începând chiar cu ciclul primar este extrem de binevenită în societatea noastră actuală, în care totul se modernizează rapid, banii fiind un subiect extrem de important al vieţii cotidiene.Micii şcolari îşi formează astfel competenţe cu privire la gestionarea banilor şi luarea unor decizii care au consecinţe financiare, înţelegând , în acelaşi timp şi modul în care banii sunt cheltuiţi, economisiţi, investiţi, împrumutaţi, adică noţiuni fundamentale ale educaţiei financiare.

Pe parcursul unui an şcolar elevii vor fi familiarizaţi cu termeni specifici domeniului financiar –bancar, vor recunoaşte elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite, aflând despre sistemul bancar din România,utilizând operaţii aritmetice pentru înţelegerea unor tranzacţii financiare simple. Prin

45 |

322

jocuri precum „Monopoly”vor identifica situaţii în care se realizează un schimb în natură sau o operaţiune bancară. Prin jocurile de rol „Plec într-o vizită într-o ţară străină”vor identifica costuri şi beneficii ale schimbului valutar. Rezolvând şi chiar creând rebusuri cu teme financiare micii şcolari vor folosi termeni specifici domeniului financiar-bancar în contexte practice, accesibile vârstei lor.

Conversaţia euristică, metodă care presupune dialogul activ cu elevii poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte legate de economisire sau pentru identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de efecutare a plăţilor, de exemplu pentru identificarea nevoilor de economisire, a modalităţilor de economisire, a locurilor în care pot fi utilizate cardurile bancare, descrierea modului de folosire a acestora. În cadrul acestor ore snt create contexte dilematice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii , de exemplu prin formularea unor întrebări de genul „Cum poţi rezolva următoarea situaţie?”.

Copiii îşi dezvoltă, în acelaşi timp, capacităţi cognitive, afective şi volitive, asimilează modele de relaţii interpersonale, manifestă creativitate prin jocuri de rol cu teme diferite, precum: „Cum mă comport într-un magazin?”. Prin folosirea metodelor activ-participative, precum: cadranele, ciorchinele, pălăriile gânditoare, se dezvoltă, în egală măsură, în cadrul unor forme de activitate frontală sau în grup,deprinderi de comunicare, de negociere, de soluţionare a sarcinilor primite în contexte diferite.

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bibliografie • Marin Manolescu, „Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar”, Editura Credis, Bucureşti, 2006; • Ligia Georgescu –Goloşoiu, „Educaţie financiară-Banii pe înţelesul copiilor”-auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi a IV-a

Clasa

de elevi – sistem dinamic cu autoreglare Prof. Anescu Ana-Valentina, Şcoala Gimnazială „ Take Ionescu”, Râmnicu Vâlcea

Elevii clasei şi profesorul formează împreună un ansamblu organizat, un sistem în cadrul căruia relaţiile ce se stabilesc sunt deosebit de complexe. Elevii şi profesorul, precum şi relaţiile dintre ei, îndeplinesc funcţii diferite şi au contribuţii specifice la realizarea finalităţilor sistemului dat. Aceştia nu există ca atare decât împreună, se presupun reciproc. Elevii sunt elevi şi profesorii sunt profesori numai în măsura în care se află în corelaţie.

La intrarea în sistem elevii dispun de anumite informaţii , anumite priceperi şi deprinderi, anumite motivaţii pentru a învăţa, anumite trăsături de personalitate. La ieşire, absolvenţii dispun de un capital de informaţii îmbogăţit, experienţă mai bogată, capacităţi care să le permită fie continuarea studiilor, fie încadrarea într-o activitate socială, precum şi de capacitatea de integrare socială.

Profesorul, la intrarea în sistem, dispune de o anumită pregătire de specialitate şi psihopedagogică, o anumită experienţă didactică şi de viaţă, anumite trăsături de personalitate, o anumită motivaţie în legătură cu misiunea lui de a-i învăţa pe alţii. La ieşire, profesorul are un plus de experienţă didactică, o capacitate sporită de a recepţiona noul sau, dimpotrivă, este cramponat de tiparele fixe în care s-a încadrat.

Iniţial clasa nu dispune de toate elementele necesare autoreglajului, reglarea comportamentului făcânduse de către profesor. Profesorul reuşeşte la acest nivel să menţină grupul, să-l structureze şi să-l pună în stare de funcţionare printr-un ansamblu de cerinţe şi constrângeri. Fără intervenţia lui hotărâtoare, competentă şi autoritară , grupul numai întâmplător s-ar constitui ca sistem. În procesul de formare şi dezvoltare a structurii,

46 |

322

funcţionarea este în acelaşi timp formatoare şi transformatoare, atât în ceea ce priveşte sistemul în ansamblu, cât şi pentru fiecare element al său în parte. În colectivul de elevi format, structura apare ca rezultat al funcţionării, ca manifestare organizată a acesteia. La acest nivel sistemul are capacitatea de autoreglare, adică din ansamblul transformărilor posibile, devin reale cele cu rol funcţional. În sistemul profesor-elevi elementele pot comporta şi disfuncţii. Astfel, relaţiile negative ale profesorului cu elevii ( tutelare, autoritarism, lipsă de respect, lipsă de înţelegere, ironie, toleranţă exagerată...) pot frâna dezvoltarea liberă a personalităţii elevilor; la rândul său, prin faptele şi atitudinile sale, elevul poate împiedica adaptarea grupului şi, implicit, dezvoltarea plenară a indivizilor.

” Cultură

și educație financiară la preşcolari”

Anghel Violeta Grădiniţa cu Program Normal “ Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, jud. Vâlcea Miroiu Maria Liceul George Țârnea, Băbeni În viaţa cotidiană banii reprezintă un simbol al muncii noastre, devenind importanţi atât prin valoarea cât şi prin numărul lor.

Preşcolarii sunt învăţaţi atât în familie cât şi la grădiniţă să preţuiască acest bun, să îl respecte şi să îl cheltuiască cu folos.

Există şi familii care nu respectă banul, care îl aruncă pe diverse lucruri inutile, deoarece îl câştigă foarte uşor, sau îl primesc sub formă de sponsorizări de la familie care lucrează în străinătete, su au un serviciu ce le conferă un oarecare confort financiar şi nu prea ştiu să îl preţuiască.

Prin jocurile pe care le desfăşurăm la grupă, prin educţia financiară pe care o promovăm fără a avea cunoştinţe aprofundate în acest domeniu, ci, numai respect pentru banul muncit, alegem să îi implicăm pe copii în activităţi atractive, plecând de la poveşti, ex. Ioncă mincinosul, sau diverse jocuri de rol: de-a vânzătorul, etc.

Copiii cunosc proverbe şi zicători despre bani, cum ar “ Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă!”, sunt familiarizaţi cu hârtiile ( bancnotele) care circulă pe piaţă.

Considerăm că toţi ar trebui să fie implicaţi ( familie, societate, şcoală) în educaţia financiară a copiilor, pentru a intra în viaţă cu câteva cunoştinţe necesare bunei desfăşurări a activităţii de mai târziu, pentru bunul mers al familiei şi societăţii.

După ce fac cunoştinţă în grădiniţă şi şcoală cu cîteva noţiuni despre educaţia financiară, aprofundează în liceu şi facultate aceste lucruri, consolidează în familie ceea ce am exprimat noi educatorii, consider că preşcolarii, tinerii, adulţii în devenire sunt pregătiţi pentru muncă şi viaţă, pentru respectarea banului muncit.

47 |

322

Educaţia

financiară începe din familie Prof. Înv. Preşcolar: Baicu Maria Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimăneşti

Psihologii sunt de acord că o educaţie financiară a copiilor începe încă de la 4/5 ani. Pedagogii occidentali îi educă pe copii, folosind concepte şi strategii încă de la clasele mici, învăţându-i cum să îşi gestioneze ,,venitul“. Copiii sunt învăţaţi care este diferenţa dintre ,,a dori“ şi ,,a avea nevoie“.

Educaţia financiară începe cu exemplul personal. Cunoscând cât de mult imită copilul comportamentul adulţilor este bine ca părinţii să îşi implice copiii, atât cât este posibil, în acţiuni legate de extrageri de bani de la bancomat, în magazine, acasă. Motivăm de ce alegem un produs şi nu altul, cum din două produse la fel îl alegem pe cel mai ieftin. Efectiv gândim cu voce tare, explicând de ce cumpărăm una şi nu alta, de ce pe aceea şi nu pe cealaltă, de ce sunt necesare ,,economiile,, . Cumpărăm o puşculiţă pe care i-o dăruim, stimulându-i dorinţa de a face economii, necesare procurării anumitor bunuri. Te preocupi să vadă că acele hârtii sunt purtătoare de valoare, verbalizezi tot ce faci în legătură cu banii.

Gândirea copilului fiind concretă trebuie să-l facem martor atunci când aducem banii şi când îi repartizăm pe anumite categorii de cheltuieli. Începem jocul ,,de-a banii“ folosind diferite puşculiţe şi sugerând în ce fel îi destinăm: apă, curent, televizor, internet etc. . Când copilul îşi doreşte mult un obiect ,,negociem“ cu el modul de a-l obţine. Astfel îi sugerăm că ,,economiile“ lui sunt foarte importante pentru a cumpăra ceea ce îşi doreşte. Pentru a-i ţine trează dorinţa punem o poză, poster sau altceva cu obiectul respectiv în spaţiul ocupat de copil.

Facem un plan al economiilor şi înregistrăm fiecare progres. Înregistrarea trebuie făcută vizibil printrun desen sugestiv/ o linie cu câteva gradaţii, un patrat împărţit în patru părţi egale.

Trebuie să găsim diferite metode de a-l încuraja pe copil să facă economii. O metodă este aceea de a dubla suma pe care el a economisit-o, de a-i oferi o jucărie, un dulce, o plimbare, determinându-l să renunţe la lucrurile mărunte în favoarea celor mai importante.

Educaţia financiară se poate începe în perioada copilăriei mici şi se definitivează în adolescenţă. Este important ca tot ce facem acasă să urmeze şi la grădiniţă şi invers. O bună colaborare între cadrul didactic şi părinte conduce la reuşita întreprinderii noastre. În grădiniţă sunt activitaţi pe care educatoarea le poate fructifica în scopul începerii sau consolidării educaţiei financiare. În jocul de rol, copilul poate deveni tatăl, mama care se preocupă să aibă resursele necesare asigurării traiului, plăţii facturilor, procurării alimentelor sau bucuriillor. Ei merg la magazin, cumpără pentru ,,copii lor“, merg la piaţă, negociază preţul, cu alte cuvinte imită comportamentul adultului.

După terminarea proiectului ,,Bogăţiile toamnei“ am organizat o expoziţie cu vânzare a produselor de toamnă: legume, fructe, conserve . Cumpărători au fost părinţii. Acţiunea a fost un succes, banii colectaţi au fost folosiţi pentru a organiza o excursie. Copiii au fost vânzători înnăscuţi care au negociat preţul şi au motivat de ce au nevoie de bani. Excursia i-a bucurat atât de mult( am fost la Rezervaţia de zimbri în Haţeg) încât m-au rugat să mai facem o expoziţie. În jocurile lor copiii folosesc bani confecţionaţi din hârtie, dar originea lor reală leam spus-o printr-o povestire creată. Periodic fixăm un obiectiv pe care trebuie să-l atingem folosindu-ne de economiile noastre: o vizită la Grădina Zoologică Ostroveni, sau o drumeţie în împrejurimi, o vizită la Muzeul Satului sau un cadou pentru colegii care îşi

48 |

322

aniversează ziua. În discuţiile ocazionale cu părinţii spunem ce am realizat solicitând informaţii şi din activitatea similară de acasă.

Sunt de părere că un opţional pe tema ducaţiei financiare la preşcolari este necesar. Copilul trebuie educat să înţeleagă că banul este purtător de valoare, că pentru a putea avea bani trebuie să munceşti şi să economiseşti pentru a putea procura cele necesare traiului.

Bibliografie • Ligia Georgescu-Golosoiu, educaţie financiară pe înţelesul tuturor-banii pe înţelesul copiilor, ghidul învăţătorului, Ed. Explorator, Ploieşti, 2013.

• Educaţie financiară pe înţelesul tuturor, Revistă de promovare a educaţiei financiare.

Importanța

educației financiare în școală Băiașu A. Luminița Ileana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

Din programele specifice disciplinei opţionale Educaţie financiară, înţelegem că educaţia financiară reprezintă una dintre priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educațională al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilități de management al banilor și de adoptare a deciziilor care au consecințe financiare, putându-se realiza în şcoală utilizând forme și activități de învățare diversificate, la gimnaziu: • bazate pe un demers inductive -se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora trebuie să ia o decizie încurajându-i să generalizeze pentru alte situații, pornind de la acestea; • active – elevii sunt încurajați să realizeze activități, să participe la discuții și dezbateri și nu doar să recepteze pasiv informații; • relevante – conceperea unor activități de învățare în jurul unor situații reale semnificative din viața familiei, a comunității; • bazate pe colaborare – se folosesc activitățile pe grupuri și învățarea prin cooperare; • critice – elevii sunt încurajați să gândească ei înșiși solicitându-le opiniile și punctele de vedere și ajutându-i să-și dezvolte capacitatea de argumentare.

• La liceu educaţia financiară promovează următoarele valori şi atitudini: • consummator avizat; • chibzuinţă şi responsabilitate în gestionarea bugetului personal; • spirit de economisire; • respingerea risipei de resurse băneşti; • responsabilitate în asigurarea persoanei, a familiei şi bunurilor sale; • relaţionare pozitivă cu ceilalţi; • capacitate de a lua decizii raţionale. În acest context, dacă nu există posibilitatea de a realiza curriculum opţional la decizia şcolii, putem face educaţie financiară în orele de dirigenţie, sau în activităţi extracurriculare.

De exemplu: Cum să-ți înveți elevul despre bani 1. Copilul este la gradiniţă. La această vârsta, copilul trebuie să înțeleagă patru lucruri: ai nevoie de bani să cumperi lucruri, câstigi bani prin muncă, s-ar putea să trebuiască să aștepți înainte să-ți cumperi ceva ce vrei, există o diferență între lucrurile pe care le vrei și cele de care ai nevoie.

49 |

322

2. Elevul are 12 ani. Până acum, copiii ar trebui să știe ce sunt economiile și ce este dobânda. Ei ar trebui să înțeleagă că un card de credit înseamnă un împrumut la bancă, și că, dacă nu plătești facturile la timp, vei sfârși prin a plăti mai mult decât ai consumat. De asemenea, ar trebui să știe că este periculos să-ţi pui informațiile personale, cum ar fi detaliile contului bancar, pe un site/ web pentru că ar putea fi furate.

3. Elevul este la liceu. Aceasta este perioada la care copilul trebuie să se gândească la facultate și costurile ei, și să realizeze că nu ar trebui să-și cumpere un lucru pe care îl vrea dacă nu și-l poate permite. De asemenea, ar trebui să realizeze deja că banii pot să-i ajute să-și îndeplinească visele, sau sunt obstacole în calea lor.

4. Elevul are 18 ani. La această vârstă, ar trebui să aibă cunoştinte destul de mari despre concepte financiare, să ştie ce sunt împrumuturile, ratele de dobândă, cum să se angajeze, etc. Poţi să îl ajuţi încurajându-l să meargă la un curs de finanţe personale, sau propune-i să ţină socoteală fiecărui ban pe care îl cheltuieşte timp de o lună, apoi să analizeze care sunt tiparele lui de cheltuire a banilor.

Bibliografie • • • •

http://www.gandeste-pozitiv.ro/cum-sa-ti-inveti-copilul-despre-bani/ Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu https://ec.europa.eu/economy.finance/euro/kide/index.en.htm Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu

Antreprenorul

şi calităţile sale Birchi Maria Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea Munteanu-Marinescu Dorina Colegiul EnergeticRâmnicu Vâlcea

Profesorii, cunoscând trăsăturile specifice întreprinzătorului, le pot identifica, la elevii lor, le pot dezvolta şi fructifica prin activităţi planificate în funcţie de vârsta acestora şi de resursele de care dispun.

Competenţele antreprenoriale reprezintă capacitatea unui individ de a identifica oportunităţi pentru activităţi personale, de a pune ideile în practică, de a fi pregătit pentru provocările din mediul economic şi social. Deci, individul trebuie să aibă deprinderi care se raportează la capacitatea de a planifica, organiza, gestiona, conduce, analiza, comunica, raporta, evalua precum şi capacitatea de a lucra individual şi/sau în echipă. Competenţele antreprenoriale se manifestă, pe de o parte, prin atitudinea antreprenorială, iar pe de altă parte prin iniţiativă proactivă în activităţile economice şi sociale. În prezent, cunoaşterea rolului pe care îl au antreprenorii a permis identificarea unui set de calităţi pe care aceştia trebuie să le aibă sau să le dobândească de-a lungul derulării unei activităţi de natură antreprenorială.

O parte din aceste calităţi pot fi considerate următoarele: - Spirit independent – reprezintă cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un antreprenor, să aibă o continua pornire spre activităţi economice care îi conferă libertate financiară; un antreprenor nu se va simţi niciodată împlinit intr-un mediu în care nu-i sunt apreciate iniţiativele, în care nu va fi lăsat să-şi pună în aplicare ideile; un antreprenor caută în mod continuu să fie propriul stăpân, să-şi asume riscuri şi responsabilităţi sporite; - Curaj - este calitatea esenţială de care orice antreprenor are nevoie; curajul de a-şi pune în practică ideile, de a le urma obsesiv, de a crede până la capăt în ceea ce alţii nu cred că va avea succes;

50 |

322

- Intuiţie – capacitatea de a intui oportunităţi, de a vedea în lucruri care aparent nu au semnificaţie, potenţiale surse de afaceri. Este necesar ca antreprenorii să aibă intuiţie în orice fază de dezvoltare a afacerii datorită mediului în continuă schimbare pentru care trebuie să găsească răspunsuri. Prin intuiţie, antreprenorii se pregătesc să reacţioneze la timp la factorii perturbatori pentru a-şi menţine si dezvolta poziţia pe piaţă; - Organizator bun – organizarea internă a firmei, organizarea structurală pe departamente, dar şi organizarea ciclurilor de producţie, a stocurilor, a vânzărilor, etc. sunt determinate de calitatea de organizator a antreprenorului; - Comunicativ – un antreprenor trebuie să comunice bine cu colaboratorii, fie că aceştia sunt clienţi, furnizori, angajaţi etc. astfel încât mesajele transmise să fie clare, ferme şi eficiente; - Adaptabilitate – este calitatea antreprenorului de a face faţă unei situaţii, capacitatea de a reacţiona rapid într-un mediu de afaceri în continuă schimbare. El trebuie să găsească permanent noi oportunităţi, să răspundă cerinţelor pieţei, să introducă tehnologii noi şi să implementeze metode moderne de management.

- Capacitate de muncă sporită – un antreprenor bun are în responsabilitate nu numai propriul destin, ci şi pe cel al celor cu care lucrează alături; astfel, el trebuie sa fie un exemplu, adică primul care se apucă de treabă şi cel din urmă care îşi încheie ziua de muncă; - Pregătire – aceasta trebuie să fie complexă, să aibă în vedere atât cunoaşterea mediului în care antreprenorul îşi desfăşoară activitatea cât şi unele cunoştinţe de bază cu privire la management, managementul resurselor umane, marketing, noţiuni de management financiar-contabil. Şansele de a pătrunde cu succes într-un mediu concurenţial cresc proporţional cu mărimea acestor cunoştinţe, chiar dacă există momente ale dezvoltării economice în care acestea nu pot asigura cu certitudine succesul ca antreprenor; - Activ social – dincolo de implicarea în viaţa economică, un antreprenor trebuie să fie activ şi în domeniul social, se va implica în diverse proiecte sociale şi îşi va folosi experienţa şi în acest domeniu.

De asemenea, una dintre cele mai importante competenţe ale unui antreprenor o reprezintă competenţa de comunicare. Comunicarea antreprenorială, comunicarea managerului, constă în acele mesaje transmise de lider pentru toate părţile implicate în afacere, respectiv angajaţi, clienţi, furnizori, acţionari etc. Cu cât aceste mesaje sunt mai repede transmise, recepţionate şi înţelese, comunicarea antreprenorului este mai eficientă.

Bibliografie • Burdus E. (coord.) – Întreprinzătorul, Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2010 • www.europroject.org.ro

Abc-ul

educaţiei financiare în grădiniţă Prof. înv. preşcolar: Borcoşi Daniela Murtaza Marilena Scoala Gimnaziala Nr 13/ Grădiniţa P. P. Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

Alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniţă. Numeroase studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au parcurs sistemul de învăţământ preşcolar fără a învăţa ceva concret despre bani. Cu cat educaţia financiară începe de la o vârstă cât mai fragedă , cu atat rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.

Copiii trebuie să înţeleagă noţiunea de limită (de exemplu, să facă deosebirea dintre ceea ce îşi doresc şi ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a caror realizare necesita suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obţine satisfacerea unei dorinţe).

Banii reprezintă un subiect important al vieţii noastre cotidiene, iar primele noţiuni despre bani le invăţăm încă din copilarie. Educaţia financiară a copilului trebuie începută de timpuriu, chiar de la vârsta de patru ani. La început, un rol deosebit îl are folosirea exemplului personal pentru a-i învăţa pe copii de unde vin

51 |

322

banii şi unde se duc. Astfel, trebuie să fie încurajaţi să dea ei banii vânzătorului de la magazin şi să ceară restul.

Dacă îşi păstrează camera curată şi dacă ajută la treburile din casă o recompensă bănească este motivantă. Aceasta este o metodă de a-i educa pe copii şi a-i responsabiliza treptat.

Un moment oportun pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. O jucarie dupa care tânjeste este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă rabdarea şi că anumite lucruri implică un efort.

Puşculiţa are rol de economisire făcându-i pe copii să fie economi în cheltuirea banilor dar şi în a-şi duce la îndeplinire dorinţa de a cumpara acel lucru pe care il doresc . ,,Abc-ul educaţiei financiare” este un opţional pe care l-am desfăşurat cu preşcolarii grupei mari în urma jocurilor de rol pe care le jucau cu multă plăcere: ,,De-a magazinul de jucării”, ,,La piaţă”, ,,De-a farmacia” ,,La casa de schimb valutar” s.a. unde, copii îşi confectionau bani din hârtie sau foloseau drept monezi rotodiscuri,figure geometrice din trusă.

Activitatea de debut a reprezentat-o vizita la BCR Rm. Vâlcea, ocazie cu care s-a realizat familiarizarea cu activitatea bancară cât şi cu rolul băncilor în societate, acela de a face tranzacţii bancare, de a prelua banii depuşi de oameni spre economisire, de a-i împrumuta pe cei care au nevoie de bani etc. ,,Povestea monedei” începând cu apariţia acestora din cele mai vechi timpuri, confecţionate din diferite metale: aur, argint, fier,cupru, bronz şi evoluţia acestora până astăzi le-a stârnit curiozitatea şi interesul copiilor în cadrul vizitei desfăşurate la Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea. La început, în locul banilor, oamenii foloseau diverse obiecte pe care le schimbau pentru a obţine alte obiecte de care aveau nevoie. În loc de bani, oamenii foloseau vite sau diverse alimente. Acest schimb de obiecte sau animale purta numele de ..troc”.

Pe parcursul desfăşurării celorlalte activităţi în cadrul opţionalului pe temă financiară preşcolarii au avut ocazia să înveţe multe lucruri utile despre bani: • se înţâlnesc sub două forme: monede şi bancnote din hârtie; • fiecare ţară are propia monedă, la noi aceasta se numeşte,,leu” iar cele mai importante sunt: euro, dolarul, lira, francul; • oamenii primesc în fiecare lună o sumă de bani , numită,,salariu” în schimbul muncii prestate; • banii se obţin prin muncă cinstită şi nu prin furt; • se folosesc pentru a cumpăra: jucării, cărţi,alimente, haine etc. şi pentru a plăti servicii: frizer,doctor, mechanic auto etc.; • îi economisim în scopul cumpărări unor bunuri şi servicii mai scumpe; • îi donăm în scopuri caritabile; • banii se investesc, nu se risipesc.

Din inimă pentru inimă”, a reprezentat activitatea în scop caritabil care a încheiat acest parcurs educaţional financiar unde preşcolarii au învăţat să fie fericiţi făcând cadouri din propiile economii şi copiilor nevoiaşi, orfani ori cu nevoi speciale.

Le-am insuflat ideea că banii nu decid valoarea unei personae şi că mult mai importante sunt calităţile oamenilor. De asemenea, copiii au înţeles faptul că oamenii mari muncesc nu doar pentru bani, ci şi pentru că realizează activităţi care le fac plăcere.

Fiecare activitate desfăşurată în cadrul acestui optional a reprezentat o provocare la cunoaştere şi acţiune, o propunere de călătorie fascinantă în lumea banilor.

52 |

322

”Munca

în străinătate” și copiii Prof. Burcă Andreea Luminița Școala Gimnazială Nr.10, Râmnicu Vâlcea

În țara nostră, în toate școlile, fenomenul plecării părinților elevilor în străinătate , la muncă, este în creștere. În consecință, problemele cu care se confruntă acești copii sunt diverse și necesitatea realizării unor strategii pentru a veni în sprijinul lor este impetuoasă.

Prin urmare, este necesar să se cunoască, în primul rând, cauzele plecării părinților în străinătate, traumele suferite de copiii lor, modul în care ei își organizează timpul, precum și gradul în care fenomenul acesta îi influențează în actul învățării și al construirii planurilor de viitor.

Majoritatea elevilor spun că sunt mulțumiți că părinții lor muncesc în străinătate. Ei sunt conștienți de faptul că, în zilele noastre, un loc de muncă este greu de găsit, este solicitant , că banii se obțin cu dificultate și că părinții lor fac eforturi pentru a asigura un trai decent celor rămași acasă ( trimit bani, pachete etc). Totuși , sentimentele resimțite de copii la plecarea părinților sunt de singurătate, tristețe și durere. Pentru a-i ajuta, noi, cadrele didactice, putem discuta cu ei și cu cei în grija cărora se află. Mulți dintre ei consideră că se descurcă destul de bine fără părinți, fiind ajutați de frații mai mari sau de bunici. Le este greu fără protecția părinților, dar încearcă să facă față acestei despărțiri temporare, în speranța că, într-un viitor apropiat, familia se va reuni.

De asemenea, în lipsa părinților, elevii au o oarecare lejeritate în organizarea timpului, se descurcă bine din punct de vedere material, dar lipsa părinților îi afectează, aceștia neputând fi supliniți de nimeni.

Mulți dintre copiii cu părinți în străinătate vor să rămână în România, unde cred că se vor realiza profesional, alții vor să călătorească în țări străine, dar numai pentru a vizita, pentru a cunoaște oameni și locuri, dar și mai mulți vor să meargă în străinătate pentru a munci și a avea un trai mai bun. În concluzie, familia joacă un rol extrem de important în procesul de formare a conduitei umane, a personalității deplin integrate și adaptate la mediul social. Organismul copilului este în permanentă dezvoltatre și formare. Lipsa de afectivitate pe care o trăiesc unii copii cu părinții plecați în străinătate, lipsa de grijă ( mai ales maternă) este, după unii autori , o cauză a devierilor comportamentale care pot apărea chiar la vârstă adultă.

O dezvoltare armonioasă se structurează între cei doi poli: dragostea mamei și autoritatea tatălui. Se spune că dragostea este cel mai bun educator. Lipsa căldurii, a afecțiunii familiei duc la instalarea în sufletul copilului a sentimentului că nu este iubit, că este neglijat. Acești copii vor ca adulții din preajma lor să le acorde atenție, să-i mângâie și să-i iubească. De multe ori, ei devin agresivi cu ceilalți copii, manifestându-și astfel stările și trăirile sufletești de tristețe, neglijare, însingurare și interiorizare.

Prin urmare, școala trebuie să conștientizeze efectele negative care pot apărea în cazurile elevilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Acești copii trebuie să fie conștienți de faptul că a fi elev înseamnă multă muncă, preseverență, reguli, îndatoriri și norme de respectat. Adaptarea lor la mediul școlar se face prin asistare și consiliere. Dirigintele, psihologul școlii și toți profesorii ar trebui să-și pună în valoare competențele didactice prin cunoașterea particularităților psihice și individuale ale acestor elevi, prin capacitatea de a –i înțelege și de a se apropia de ei, de a comunica,de a transmite cunoștințe și de a relaționa afectiv. Această colaborare trebuie avută în vedere și cu cei în grija cărora se află copiii pentru a avea un demers educativ comun. În consecință, elevul cu părinții plecați trebuie ajutat să-și propună scopuri realiste, să-și organizeze în mod corect timpul de studiu și să aibă o strategie eficientă de asimilare a cunoștințelor.

Bibliografie • Golu, Pantelimon;Zlate, Mielu; Verza, Emil- Psihologia Copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993; • Cucoș, Constantin- Pedagogie-, Iași, ed. Polirom, 2002; • Revista Interferențe didactice, anul III, nr.1/2006, ed. Corgal Press- Bacău.

53 |

322

Cultură

şi Educaţie Financiară Buşu Liliana Şcoala Gimnaziala “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Secolul XX a fost cunoscut sub denumirea de “Secolul Vitezei”, principalele descoperiri făcute în această perioadă vizând accelerarea existenţială a omenirii. Secolul XXI este cunoscut ca “Secolul Informaţiei”.

Globalizarea tot mai accentuată a lumii impune luarea unor hotărâri pe baza unei acumulari informative cât mai cuprinzătoare şi mai detaliata. În prezent, nu mai putem accepta, ca scara valorică a populaţiei este determinată de naţiuni puternice sau naţiuni slabe, ci de naţiuni informate şi naţiuni dezinformate. Întreaga noastră existenă, ca specie umana, se dezvoltă în jurul principiului informaţional, principiu vizând toate sferele de activitate umană.

Pentru a putea rezista cu succes procesului de globalizare, în care firmele transnaţionale au de multe ori cifra de afaceri mai mare decât pib-ul multor tări, este nevoie ca generaţiile tinere să fie familiarizate în cursul procesului educativ cu noţiunile de bază şi ulterior cu procesele financiare, care în prezent ne conduc existenţa.

Educaţia financiară, din păcate trebuie să o recunoaştem, nu a reprezentat o prioritate a şcolii româneşti.

Generaţiile de elevi români deprind noţiuni firave şi generalizate despre procesele finanicare prin care se conduce lumea, iar din punct de vedere practic, cu excepţia noţiunilor predate în învăţământul superiror, nu există metode aplicative pentru deprinderea mecanismelor financiare.

Sigur procesul educativ nu trebuie “plasat” în totalitate şcolii, ci el trebuie să reprezinte o simbioză între noţiunile predate în familie, în şcoalîă şi cele obţinute prin studiu propriu în sălile de lectură ale bibliotecilor.

Noţiunile financiare trebuie dobândite gradual, astfel încât ele să permită tinerilor să le folosească combinativ.

Acest proces are, în opinia noastră, mai multe tepte: • Treapta 1 – Dobândirea noţiunilor referitoare la plaţi, încasări, monede, subdiviziuni ale monedelor, cursuri de schimb între monedele convertibile şi moneda naţională. Practic tinerii se familiarizează cu operaţiunile financiare de bază, cu care se întâlnesc zi de zi.

• Treapta a 2-a – Învăţarea noţiunilor despre taxe şi impozite. Aici se deprind informaţiile referitoare la tipul impozitelor (directe şi indirecte), ce reprezintă taxele şi care este circuitul lor legislativ (cine le stabileşte) şi executiv (cine urmăreşte încasarea lor şi modul în care sunt folosite de către stat).

De exemplu, în cazul impozitelor directe, tinerii afla că:” impozitele directe sunt impozite care se asază fie pe anumite obiecte materiale sau desfăşurarea unor genuri de activităţi, fie pe venit sau avere.”Impozitele indirecte sunt cele care se adaugă la valoarea unui lucru, cum ar fi:” taxele de consumație (Accizele); taxa pe valoarea adaugata (TVA); taxele vamale; taxele de timbre.”

• Treapta a 3-a – Dobândirea noţiunilor de credit şi debit, de împrumut bancar, de dobandă anuală, dobandă fixă sau variabilă, de indice ROBOR sau EUROBOR. La această etapă de dobândire a cunoştinţelor trebuie înregimentate şi informaţiile referitoare la circuitul bancar, cum ar fi: plăţi efectuate prin virament, deschidere de acreditive, plăţi făcute prin bănci partenere.

• Treapta a 4-a – Cunoaşterea modalităţilor de funcţionare a burselor de valori şi a burselor de mărfuri.

Plecând de la definiţia bursei de valori, respectiv:” Bursa de valori este una din cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă un segment al pieţei financiare, o piaţă secundară organizată, transparentă şi supravegheată, pe care se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, banii”, precum şi de la cunoaşterea procedeului de lucru în bursă, vânzarea şi cumpărarea de acţiuni, obţinem pentru elevi o situaţie completa a procesului de tranzacţionare de valori mobiliare şi imobiliare. În statele cu o economie dezvoltată noţiunile teoretice despre bursă şi aplicaţiile practice ale acestor cunoştinţe se dobândesc la nivelul cursurilor liceale.

• Treapta a 5-a – Noţiunile despre indicatorii macro şi microeconomici, datoria suverană a ţărilor, modalităţile de împrumut ale statelor de pe pieţele externe şi interne de capital. În ultima vreme am văzut cu ce probleme se confruntă multe state din Uniunea Europeana şi din alte părţi ale globului, care s-au împrumutat excesiv şi au consumat mai multi bani decât au produs. Cunoaşterea modului de definire a Produsului Intern Brut (PIB) al unei ţări ca fiind= consumul (privat şi de stat) + investiţii + exporturi – importuri, ne permite să evaluăm modul în care economia unui stat este crescătoare sau

54 |

322

descrescătoare.

• Treapta a 6-a - Atragerea de fonduri europene. Aici exemplificarea pentru elevi porneşte de la specializarea profesională, la construcţia de drumuri şi autostrăzi, la subvenţiile pentru activitatea agricolă).

Toate aceste informatii trebuie dobândite pe parcursul procesului educativ al tinerilor, un rol important avându-l atât cadrele didactice, cât şi studiul individual. Rolul bibliotecilor este acela de a pune la dispoziţia elevilor materialele necesare dobândirii acestor informaţii. Conexiunile de internet trebuie să existe la nivelul fiecărei unitaţi şcolare, indiferent dacă aceasta se află în mediu urban sau rural. Fără internet, nu poate exista progres, deoarece informaţiile circulă în permanenţă.

Leadership

si management educaţional Prof. IulianCazacu Școala Gimnazială Câinenii Mari, Vâlcea

Secolul XXI a debutat cu crearea unui spaţiu european, pentru învăţarea permanentă, care va duce până la urmă la armonizarea politicilor, structurilor şi instituţiilor educative. Dimensiunea europeană devine astfel operaţională prin politicile educaţionale, reflectate de legislaţie, finalităţi, valori şi competenţe, fiind totuşi un proces de restructurare şi înoire pe termen mai lung, contextualizat în realităţile învăţământului românesc.

Competenţele secolului XXI, responsabilitateşi capacitate de adaptare, competenţe de comunicare, creativitatea şi curiozitatea intelectuală, gândirea critică şi gândirea sistemică, informaţii şi abilităţi media, capacităţi de colaborare şi perfecţionare, identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor, auto-formare, responsabilitate socială sunt mai mult decât necesare. Într-o Europă a cunoaşterii accentul se pune pe formarea continuă a educatorului, iar competenţele cadrelor didactice, din această perspectivă devin un imperativ major, fiind jalonat de valorile acceptate de Consiliul Europei, prin diferite programe.

Stadiul cunoaşterii în domeniul managementului a evoluat de-a lungul timpului în concordanţă cu acumulările din domeniile economico – sociale. Astăzi managementul este ştiinţă şi artă, relevând principii, tehnici şi proceduri moderne indispensabile activităţii organizaţiilor în vederea îndeplinirii misiuniilor.

Cele mai semnificative tendinţe ale managementului contemporan, se referă la: a) Viziunea globală, integratoare; b) Creşterea interdisciplinarităţii cu alteştiinţe; c) Flexibilitatea sistemelor de management; d) Accentuarea caracterului său anticipativ; e) Profesionalizarea funcţiei de manager; f) Accentuare alaturii sale motivaţionale, valorificarea complexă a potenţialului uman; g) Valorificarea caracterului său naţional şi sectorial, paralel cu creştereauniversalităţiilui.

Managementul educaţional din România este într-o perioadă de acumulări atât teoretice prin adaptarea metodelor şi procedurilor ştiinţei managementului general, câtşi a dezvoltărilor de tehnici practice specifice domeniului educaţiei şi formării profesionale.

Problema centrală a managementului învăţământului românesc se referă, în principal, la următoare aspecte: a)Suprareglementarea, având ca urmare deresponsabilizarea instituţiilor, supracentralizarea; b)Structurile inerte, conducând spre uniformizare, supradimensionare şi disipare a misiunii.

Managerii din învăţământul preuniversitar resimt absenţa modelelor şi exemplelor de bună practică şi a empatiei formatorilor în comunicarea cu directorii şi cu echipele manageriale de la nivel local. Curriculum-ul aferent formării manageriale a directorilor de şcoli este schematic şi unilateral, abordând, mai ales, problematica resurselor umaneşi a culturii organizaţionale şi mai puţin pe cea a gestionării resurselor materiale şi financiare.

O condiţie absolut necesară pentrua sigurarea unui management performant al şcolilor româneşti o constituie descentralizarea. Cât timp autoritatea centrală va dori să exercite o puterenej ustificată asupra întregului sistem, deciziile vor avea de înfruntat realitatea din teritoriu, lipsa de informare, absenţa feed-backului intermediar nemijlocit, nerecunoaşterea necesităţilor imediate ale comunităţilor, pe care şcoala le poate

55 |

322

sau nu le poate satisface. În mod cert, descentralizarea haotic implementatăv a duce la compromiterea ideii, mai ales în rândul scepticilor, nu puţini. De aceea, aceasta necesită o strategie bine articulată, în cadrul unui proces mai amplu de cooptare în proiectarea şi înformarea, în consecinţă, a întregului personal implicat.

De asemenea, descentralizarea din educaţie ar trebui interpusă încorelaţie cu descentralizarea întregului sistem administrativ. Astfel, descentralizarea din învăţământul preuniversitarar însoţi un demers integrat pe deplin acceptat, înţeles şi ale cărei consecinţe ar putea fi rodul unui efort comun. În acest fel, managementul şcolar va putea să-şi exercite funcţiile de normalitate, cei numiţi să o facă vor avea puterea, decizia şi responsabilitatea deopotrivă.

Managementul educaţional, formarea, leadership-ul sunt concepte mai mult ca oricând actuale, fiind vorba până la urmă de calitate, atât ca scop în sine, cât şi ca răspundere faţă de noile nevoi şi aşteptări.

Cele 8 principii ale calităţii reprezintă o serie de descriptori de performanţă pe baza cărora se măsoară performanţa la nivelul furnizorului de servicii educaţionale. Faptul că o organizaţie educaţională funcţionează nu înseamnă neapărat că este una de succes. Esenţial este nodul în care este condusă, principiile şi valorile care se reflectă în practică.

Conducerea bazată pe principii este un model de management care oferă soluţii la unele din dilemele celor care conduc destinele unei organizaţii. Stephen R. Covey, cel care a lansat pentru prima dată paradigma conducerii bazate pe principii, arată că centrarea pe principii ne furnizează suficientă siguranţă pentru a nu fi ameninţaţi de schimbare, comparaţii sau critici; suficientă orientare pentru a ne descoperi misiunea, definirolurile, creiona scenariile şi scopurile; suficientă înţelepciune pentru a învăţa din greşelile noastre şi a căuta să ne îmbunătăţim mereu; suficientă putere de a comunica şi coopera chiar şi în condiţii de stres şi oboseală.

Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile şi principiile oferite de ştiinţa managementului, de a le aplica reprezintă arta de a conduce. Cunoştinţele sistematice de management contribuie la realizarea unei culturi, iar cel care deţine o asemenea cultură este chemat să-i sprijine pe oameni, să-i coordoneze în atingerea scopurilor proprii şi a obiectivelor organizaţiei.

56 |

Bibliografie • www.21stcenturyskills.org • Suport de curs „Leadership şi cultură organizaţională” - Petre Anghel, June Davidson

322

Eficienţa

educaţiei financiare Cherăscu- Teliţoiu Nicoleta- Marinela Liceul „Preda Buzescu” –Berbeşti, Vâlcea

Încă de la începutul existenţei sale ca fiinţă conştientă, omul s-a preocupat ca lucrurile necesare vieţii sale zilnice (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă) să le obţină cu efort cât mai mic. Cu alte cuvinte, omul a desfăşurat o activitate economică raţională încă din preistorie. Mai mult chiar, încă din antichitate există scrieri în care se încearcă lămurirea teoretică a unor procese şi fenomene economice, de pildă în opera lui Aristotel (valoare, originea banilor, schimbul etc.). Dar activitatea practică sau ideile gânditorilor antici răspândite prin lucrări cu tematică filosofică, istorică sau literară nu reprezintă ştiinţa economică. Nici ştiinţa în general, pentru că o ştiinţă este un sistem coerent de idei, de cunoştinţe acumulate de omenire într-un anumit domeniu al cunoaşterii umane. Iar o ştiinţă nu se poate forma decât atunci când există suficiente idei, noţiuni, legităţi ale desfăşurării fenomenelor într-un anumit domeniu din natură sau societate.

Educaţia financiară ar putea reduce într-o mare măsură existenţa unor astfel de probleme, prin asumarea responsabilă de către client doar a riscurilor financiare pentru care acesta dispune de abilitatea (capacitatea financiară) şi dorinţa (confortul psihic) de a le suporta. Prin implementarea educaţiei financiare, viitorii consumatori de produse şi servicii bancare vor putea fi mai bine informaţi şi pregătiţi, în sensul formării unei gândiri şi a unui mod de abordare corecte atunci când se vor confrunta cu astfel de probleme, şi, nu în ultimul rând, vor avea abilităţile necesare pentru a purta o discuţie (în calitate de client) cu un specialist bancar, astfel încât să poată lua decizia singuri, în perfectă cunoştinţă de cauză.

Educaţia financiară ar putea contribui la creşterea responsabilităţii viitorilor clienţi bancari în ceea ce priveşte limita de îndatorare, însuşirea unor noţiuni de bază legate de evoluţia cursului de schimb, a inflaţiei şi respectiv a legăturii dintre acestea şi nivelul ratelor la împrumut, regula de bază fiind de a nu te îndatora cu mai mult de o treime din totalul veniturilor, lucru subliniat şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul a susţinut că “a face politică monetară cu un public needucat este dificil. Politica monetară se propagă mult mai uşor dacă publicul e educat”.

“Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă. Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre în sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o politică monetară uneori greu de înţeles şi pentru specialişti”. În ultimii ani, tot mai multe bănci din România au iniţiat programe destinate copiilor şi tinerilor cu scopul de a forma educaţia financiară a acestora de timpuriu. Specialiştii susţin importanţa acestui tip de educaţie, care contribuie la “o economie stabilă şi dezvoltată sănătos”.

Cunoaşterea insuficientă sau absenţa totală a cunoştintelor în domeniul financiar-bancar la nivelul populaţiei din România duce la apariţia clienţilor nemulţumiţi, o situatie deloc pe placul instituţiilor bancare, scrie Daily Business. Soluţia la această problemă pare să fie educaţia financiară, asigurată tot mai mult în ultimii ani prin programe precum MoneySense - RBS România, “CONTează pe educaţie!” - Bănca Transilvania, “ABCdar Bancar” - Raiffeisen Bank, programele derulate de Visa Europa sau cele derulate de grupul ING. Bibliografie • SCURTU, Marin; DUŢU, Mihaela, ,,Economie”, Ed.Independenţa Economică, Piteşti, 2001.

• www.hotnews.ro/stiri-esential-16077232-video-bnr-lansat-dvd-pentru-el...

• www.businessmagazin.ro/.../educatia-financiara-ar-putea-reduce-proble..

57 |

322

Despre

bani, cu luciditate Ciucã Nicoleta Şcoala Gimnazialã Nr.1 Drãgoeşti

Bacnotele, banii din hârtie sau plastic, trec prin mâinile oamenilor, în viața de zi cu zi, fiind folosite atât ca mijloace universal de schimb contra a diferite produse şi servicii, cât şi ca rãsplatã pentru munca depusã.

Ele sunt în fapt bilele de valoare protejate împotriva falsificãrii, emise şi garantate de o instituție a unui stat sau comunitãți de state în areul cãrora circulã şi sunt utilizate – de obicei de o bancã central sau naționalã.

Lumea banilor a fascinat, dintodeauna, mintea umanã. Cãutat cu asiduitate de omul obişnuit, dornic sã-şi amelioreze propria condiție, banul a fost considerat de cei mai mulți dintre semenii noştri de drept cel mai potrivit mijloc pentru atingerea aspirațiilor şi împlinirea viselor. Fapt este cã, de-a lungul timpului, el s-a aflat mereu în miezul lucrurilor pãmânteşti ce-i preocupã pe oamenii de pretutindeni. Şi nu cred cã este necesarã o pregãtire specialã pentru a accepta şi înțelege, la nivelul simțului comun, aceastã stare de lucruri.

Datoritã banilor, se poate dezvolta o extinsã şi complicatã „structurã a producțieiˮ, în care resursele naturale, munca oamenilor şi mijloacele de muncã (echipamente, utileje, instalații etc.) coopereazã la avansarea producției de-a lungul întregului sãu drum cãtre obținerea de bunuri finite, fiecare dintre aceşti factori implicați în producție primindu-şi, la rândul sãu, rãsplata prin..plãți în bani.

Ajunge sã aruncãm o privire chiar în jurul nostru. Putem vedea, bunãoarã, cã proprietarul unui imobil poate angaja o echipã de zidari pentru renovarea casei sale pe care o plãteşte cu….bani, în timp ce posesorul unui autoturism îşi poate vinde maşina la schimb cu unitãți de…bani. În felul acesta, toate bunurile şi serviciile se vând pe bani, iar banii, la rândul lor, sunt folosiți pentru a cumpãra alte bunuri şi servicii pe care oamenii le doresc. Şi mai mult decât atât. Cum toate schimburile sunt fãcute în bani, înseamnã cã şi toate raporturile de schimb între bunuri sunt exprimate tot în bani, şi astfel oamenii pot sã compare valoarea fiecarui bun cu aceea a oricãrui alt bun. Întreprinzãtorii pot sã aprecieze cât de bine satisfac cererile consumatorilor, fãcând o comparație între prețurile de vânzare ale produselor lor şi prețurile pe care trebuie sã le plãteascã pentru factorii de producție. Cum toate aceste prețuri sunt exprimate în bani, întreprinzãtorii pot constata dacã obțin profituri sau suferã pierderi.

Sunt, toate acestea, doar câteva ilustrãri ale faptului cã banii - fãrã sã reprezinte nici pe departe sensul existenței noastre – sunt însã esențiali bunei rânduieli a treburilor omeneşti: pe de o parte, folosirea lor este indispensabilã pentru ghidarea acțiunii umane sper alocarea resurselor cãtre cele mai eficiente utilizãri; pe de altã parte, acumularea lor este încununarea fireascã a dorinței omului de a-şi îmbunãtãți condiția, de face tot ce îi stã în putințã ca, data fiind o anumitã situație de alegere, sã – şi realizeze cel mai bine propriul interes.

58 |

Bibliografie • Educația financiarã pe înțelesul tuturor. Revistã de promovare a educației financiare. Nr. 7/2014; • Educația financiarã pe înțelesul tuturor. Revistã de promovare a educației financiare. Nr. 4/2014; • www. bis.org/bancicentrale.

322

Importanța

educației financiare la preșcolari Prof. Ciurel Cristina Școala Gimnazială “Grigore Mihăescu”

Educaţia financiară este acea educaţie care îţi arată cum să câştigi bani mai mulţi, cum să administrezi banii bine şi cum să-i cheltuieşti cu cap.

Este aceaeducaţie care te ajută să cunoşti momentul în care trebuie să te opreşti să mai cheltuieşti şi să supraveţuieşti dar şi momentul în care trebuie să acţionezi casă te îmbogăţeşti.

Este o educaţie care te ajută şi în viaţa de zi de zi să-ţi administrezi proprii bani dar şi în conducerea unei afaceri prin administrarea cliclului de bani care intră şi ies dintr-o firmă. Educaţiaf inanciară se aplică aproape în orice facem. Indiferent de activitatea pe care o realziăm este nevoie de bani sau este nevoie să administrăm bani.

Este limpede că pentru orice lucru pe care noi îl facem trebuie să plătim, mai mult sau mai puţin, şi tot timpul ajungem în momentul în care nu avem bani da rniciodată nu ne-am gândim cum putem stopa acest lucru, cum putem să facem economii sau, mai important, cum putem să învăţăm să câştigăm mai mulţi bani.

Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie savina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Comportamentul invatat de copi linca din frageda pruncieeste acela de „ceresiti se va da“.

Bebelusul stie ca daca plange va fi hranit, stie sa ceara sa i se schimbe scutecul, iar pe parcurs invata ca e suficient sa vrea ca parintii sa ii ofere.

Dincolo de nevoile de baza, exista si nevoia de joc, de rasfat, de atentie. Daca stim sa ii explicam ca este imposibil sa il aiba pe Scooby Doo animal de companie, trebuie sa gasim si metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu vaintelege de ce uneori poate avea anumite lucrurii aralteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic. Daca ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simti mai degraba mai putin iubit, decat sa inteleaga limitarile financiare.

De asemenea, nici schimbarile bruste de comportament din partea parintilor nu sunt cea mai potrivita metoda.

Daca acestia se hotarasc fara explicatii sa-si limiteze generozitatea, ea va fi inteleasaca o pedeapsa.

Parintii sunt cei care gestioneaza cum va aprecia copilul tot ce primeste din partealor. Ei sunt cei care il invata sa valorizeze ceea ce primeste, sa se bucure de ceea ce are si sa inteleaga atunci cand parintii spun „nu“ sau „nu se poate“.

In acestfel se pot evita in avans scene publice in care copilul tipa sau se tavaleste pentru a obtine ceva ce parintele, in prima faza, ii refuza.

Incepand cu varsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care tin de cheltuirea si economisirea banilor, iar pusculitele sunt un pas mic catre un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinta banilor este acela in care isi doreste ceva anume.

O jucarie dupa care tanjeste este un prilej bun pentru a se simti motivat sa stranga singur bani pentru a si-o achizitiona. In acelasi timp, el invata ca nu poate avea totul pe loc, ce inseamna rabdarea si ca anumite lucruri implica un efort.

Parintii sunt cei care il ajuta in acest plan si il incurajeaza. Bine inteles, tot ei sunt cei care ii vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masura si cu reguli. Copilul afla ca exista o zi – de salariu, in care primeste sume mai marisoare de la ambii parintisi, de asemenea, casi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strangerea jucariilor si aranjarea lor, pastrarea ordinii in propria camera, asezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activitatice pot fi recompensate de catre parinti. Este o metoda de a-l educa pe cel mic si a-l responsabiliza treptat.

In felul acesta, el va invata ca, la randul lui, are anumite sarcini in cadrul familiei, fiind motivat cu

59 |

322

ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cea mai corecta atitudine este aceea in care explicam copilului ce inseamna sa fii bogat. Sunt copii care au o casa mai mare sau jucarii ma imulte, dar in egala masura copilul trebuie sa invete sa valorizeze ceea ce are si sa considere bogatie faptulca nu ii lipseste nimic.

Foarte important si benefic este sa il educam pe cel mic sa ii ajute pe cei care au mai putin decat el.

Astfel, putem strange anumite jucarii sau hainute care nu ii mai vin, dar sunt in stare buna, pe care apoisa le dam impreuna unor copii care vin din familii sarmane.

Copilul va invata ce inseamna sa fii generos, iar bogatia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci si la cei care sunt privati si de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lamurit, dar totodata este bine sa subliniem si alte aspecte care sunt mai importante decat banii.

Școala

și noțiunile financiare Cordun Marius Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleșoianu”

viață .

Școala urmărește să învețe elevii atât cunoștințe generale , cât și practice necesare oricărui tânăr în

Există destule voci mai avizate sau mai puțin avizate care susțin că programele noastre sunt foarte încărcate, elevii învățând multe generalități și lucruri care nu le vor fi de folos niciodată . Fără să fiu de acord cu aceștia , nu pot să nu fiu de acord că școala trebuie să fie cât mai aproape de nevoile reale ale elevului , de schimbările reale și rapide din societatea noastră de astăzi . Școala reacționează la aceste modificări , dar parcă un pic prea târziu câteodată .

Noțiunile financiare sunt foarte importante în viața de zi cu zi a fiecăruia din noi , iar de înțelegerea sau de neînțelegerea lor depinde nivelul nostru de trai , felul în care ne adaptăm și răspundem noilor provocări economice din societatea noastră .

Suntem nevoiți zi de zi să plătim cu bani cache , cu cardul , să facem un depozit , să luăm un credit , să vindem un teren , să cumpărăm un apartament , mașină , sau orice alt lucru pe care îl dorim . Deseori trebuie să calculăm o dobândă , un impozit , o taxă , să ne verificăm salariul sau alte operațiuni simple economice.

Nevoile noastre de cunoștințe în domeniul economic cresc exponențial dacă avem o firmă , ori suntem obligați să încheiem diferite contracte cu alți parteneri economici .

Am dat , cred , destule exemple în care am demonstrat nevoia aproape organică de a învăța , înțelege și apoi aprofunda noțiuni economice, de la cele mai simple la cele mai complexe , pentru care trebuie o pregătire suplimentară în domeniu . Apar imperativ câteva întrebări : Cum ne pregătește școala pentru a face față acestor necesități de zi cu zi ?

Este de ajuns pregătirea care se face în gimnaziu și în liceu pentru a face față acestor provocări ale timpurilor noastre ?

Ca dascăl, care am petrecut 28 de ani la catedră , cred că răspunsul la aceste întrebări este greu de dat și foarte complex. Din punct de vedere teoretic cred că stăm bine . Marea majoritate a termenilor și proceselor economice sunt explicate pe larg în manuale și de către profesori la ore. De asemenea consider că mulți dascăli de specialitate pun accentul pe importanța cunoașterii acestor fenomene economice și le explică detaliat elevilor. Apar totuși câteva probleme. Una dintre ele este că elevii nu sunt conștienți la vârsta respectivă de importanța cunoașterii fenomenelor economice și când trebuie să le aplice mai târziu în viață își dau seama că nu le cunosc , că nu le-au aprofundat când a trebuit .

O altă problemă este rapiditatea cu care se modifică într-o economie de piață noțiunile economice de bază și ce-au învățat trebuie reactualizat mereu , trebuie integrate noi cunoștințe , iar cele vechi trebuie upgradate .

De aceea consider că orice semnal de alarmă transmis în acest domeniu este foarte folositor atât pentru profesori , cât și pentru elevi , pentru ca noțiunile economice predate în școală să fie înțelese și aprofundate la

60 |

322

timp .

Bibliografie • Cadrul General alinitiativelor din domeniulEducatieiFinnanciare a Investitorilor, EFAMA • Copilbogat, copilisteț, Robert Kiyosaki , Ed. Curteaveche, 2008

„Educaţia

financiară a copiilor” Craioveanu Andreea Ionela Grădiniţa cu Program Normal Marcea, Şcoala Gimnazială Ioneşti

Educaţia financiară reprezintă un subiect importanat în viaţa fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învăţată vom deveni mai avantajaţi de viaţa cotidiană.

Copiii trebuie educaţi din punct de de vedere financiar, iar această educaţie se poate face numai printr-o comunicare eficientă, folosind un limbaj pe înţelesul tuturor. Limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să-l înţeleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îţ doreşte ceva anume. O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaş timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică efort.

Părinţii sunt cei care îi ajută în acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli. Copilul află că există o zi de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţii şi de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinţii.Este o metodă de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăţa că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Primele lucruri despre valoarea banilor le învăţăm încă din copilărie şi putem aprecia ce înseamnă scump sau ieftin, astfel este nevoie să prezentăm copiilor treptat monedele şi bacnotele. Pentru început ei vor înţelege că monedele înseamnă mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea , odată ce au învăţat cifrele, putem să citim preţurile cu ei şi să îi ajutăm să înţeleagă ce este scump.

61 |

322

Educaţia

financiară trebuie să înceapă din

primii ani de viaţă Educ. Cumpănăşoiu Elena Liceul ,,Preda Buzescu’’ Berbeşti Primele lecţii legate de bani ar putea fi la fel de simple ca cele legate de aritmetică şi ar trebui să conţină întotdeauna un factor de divertisment, pentru a nu fi percepute ca pe nişte corvoade.

Din punctul de vedere al psihanalistului Alfred Dumitrescu, primele experienţe ale copiilor cu bani ar trebui să nu impună în mintea copilului „BANUL” ca pe un fel de divinitate ce-şi exercită discreţionar puterea asupra lumii adulţilor şi, implicit, îl poate face pe copil să-şi perceapă părinţii nu ca pe nişte surse reale de autoritate, stabilitate şi siguranţă, ci ca pe nişte „copii” ceva mai mari, la fel de speriaţi şi neputincioşi ca şi el. „Cred că ar fi de dorit ca părinţii să folosească în mod constructiv banul pentru a-şi ajuta copilul să internalizeze structuri fundamentale ale unei vieţi psihice sănătoase: ideea de limită (adică, de pildă, distincţia dintre ceea ce doreşte şi ceea ce este posibil sau dintre dorinţă şi nevoie), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obţine satisfacerea unei dorinţe)”, explică Alfred Dumitrescu pentru capital.ro.

Desenele animate, lecţie de economie Situaţiile cele mai banale din viaţa unui copil se pot transforma în lecţii de cultură financiară. O astfel de situaţie poate apărea, de exemplu, atunci când copiii întreabă de ce să stingă lumina într-o cameră când nu este folosită, dar e de preferat ca explicaţiile să fie mai generale.

Nu este suficint să îi explici că electricitatea costă bani şi o factură mare înseamnă mai puţine dulciuri pentru el. Trebuie să înţeleagă faptul că risipa de resurse este un rău în sine, chiar dacă aceasta nu ar afecta semnificativ bugetul familei. „Desenele animate pot fi o ocazie excelentă pentru lecţii financiare, o aplicaţie ingenioasă ar fi să oferi copiilor cadouri nu doar în bani, ci şi în, de exemplu, acţiuni la Disney.

Chiar dacă acesta va primi doar o foaie pe care nu o poate folosi la joacă, ca pe ultima jucărie din desenul lor preferat, părinţii îi pot explica faptul că el deţine o mică parte din compania sa preferată”, explică psihologul Gregory Keer într-un articol pe tema educaţiei financiare în primii ani din viaţa unui copil.

Nu confundaţi copiii cu angajaţii!

Una dintre cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii în tentativa de a-şi responsabiliza copii este să le ofere bani sub formă de recompensă dacă sunt „cuminţi”, pentru diverse performanţe la şcoală, sport sau alte activităţi sau pentru îndeplinirea unor sarcini casnice. „Iubirea, obedienţa sau performanţa cumpărate cu bani riscă să fie nişte cadouri otrăvite pentru copilul care va învăţa că banul este stăpânul tuturor lucrurilor şi va risca mari dificultăţi emoţionale ca adult. O astfel de recompensare este rezultatul aceleiaşi confuzii pe care unii manageri o fac în relaţia cu angajaţii, oferindule şi cerându-le acestora multă implicare afectivă în speranţa (mai mult sau mai puţin disimulată) că o astfel de relaţie “ca-n familie” îi va scuti de costuri salariale mai mari”, comentează Alfred Dumitrescu.

Pe de altă parte, generozitatea financiară necondiţionată şi mai ales nelimitată nu poate avea decât efecte extrem de negative asupra copiilor. Mulţi părinţi încearcă să compenseze lipsa de implicare în viaţa copilului prin cash sau chiar să-şi transforme progeniturile în oglinzi umane ale propriului succes financiar.

Primul cont bancar şi primul job.

Primul cont bancar poate fi un excelent test de responsabilitate pentru un adolescent, când acesta ar trebui să primească o sumă fixă de bani la un interval mai mare pentru a învăţa să şi-i gestioneze şi să economisească pentru achiziţii pe care le consideră importante.

Primul job este de asemenea important în dezvoltarea unui tânăr, fie că este vorba de un part-time în timpul studiilor sau de o slujbă de vară în vacanţă. „În principiu, orice experienţă de muncă adevărată este utilă şi poate avea un rol formator (în ceea ce mă priveşte, acesta este un element pe care îl iau întotdeauna în considerare în cazul unui interviu de angajare), dar doar cu condiţia ca respectiva experienţă să fie percepută de cel în cauză nu (doar) ca o corvoadă, ci ca un pas spre câştigarea autonomiei”, explică Alfred Dumitrescu.

Ipocrizia părinţilor se regăseşte în dezvoltarea copilului

62 |

322

Printre cele mai comune deviaţii de comportament în legătură cu banii manifestate la copii este să ia pe furiş bani din portofelul altor membri ai familiei, deşi au primit o educaţie coprespunzătoare şi sunt conştienţi de gravitatea gestului lor. „După cum cânta ABBA, “money must be funny in a rich man’s world!”. Banii, adică ceea ce ei pot cumpăra (gumă de mestecat, maşinuţe, telefoane mobile, ceasuri sau tricouri “de marcă”, în funcţie de vârstă) sunt o tentaţie pentru oricine”, spune psihologul, adăugând imediat că numărul copiilor care fură bani este infinit mai mic decât cel al adulţilor care fac acest lucru. În această privinţă, educaţia este foarte importantă, iar consecvenţa părinţilor între ceea ce spun şi ceea ce fac este crucială pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. „Dacă unui copil i se spune că este rău să furi bani, dar lucrurile cumpărate cu bani sunt un subiect de discuţie permanent în familia sa, este greu de crezut că acesta nu va dobândi o imagine cumva distorsionată despre importanţa banilor. Educaţia nu se reduce la texte moralizatoare, ci este distilatul a ceea ce un copil înţelege din ceea ce se petrece în jurul său; dacă părinţii sunt excesiv de preocupaţi de bani sunt mari şanse ca el să se identifice total cu această preocupare fie să o respingă în totalitate”, mai adaugă Dumitrescu, subliniind faptul că în ambele variante rezultatul este o atitudine dezadaptativă în raport cu banii şi valorile materiale.

Educaţie

financiară- un opţional pentru viitor Prof. înv. primar Cumpănăşoiu Lavinia-Elena, Liceul ,,Preda Buzescu’’ Berbeşti

Educaţia financiară face parte din curriculum la decizia şcolii pentru învăţămantul preuniversitar şi poate fi studiată ca disciplină opţională de către elevii din clasele primare, într-un proiect iniţiatşisusţinut de Banca Naţională a Romaniei, în colaborare cu Ministerul Educaţieişi Cercetării Ştiinţificeîncepand din anul şcolar 2013-2014.

S-au pus în valoare trei coordonate ale lecţiilor de educaţie financiară: transdisciplinaritatea (pentru asimilarea cunoştinţelor de educaţie financiară, copiii aplică noţiuni din alte discipline:matamatică, limba şi literatura romană, istorie), învăţarea prin joc (dramatizările, rebusurile, activităţile de abilităţi practice, compunerile; probleme de calcul matematic dezvoltate în jurul manualului de educaţie financiară care fixează noţiuni din alte discipline şcolare) şi formarea unor deprinderide viaţă utile copilului în viitor (educaţia financiară stimulează creativitatea şi spiritul întreprinzător al celor mici, comunicarea cu îndrumătorul, disciplinează comportamentul financiar prin realizarea de economii, ajută la aprecierea corectă a unui produs şi conduce la coştientizarea valorii banilor).

Prin studierea disciplinei Educaţie financiară, elevul, viitorul consumator de produse şi servicii bancare, va fi ajutat să adopte un stil de viaţăchibzuit,care să încurajeze economisirea, În acest sens, disciplina Educaţie financiarăurmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei.

Prin predarea acestei discipline, noi considerăm că se vor crea premiselepentru a avea consumatoride produse şi servicii bancare informaţişieducaţi.

Cele mai importante minusuri ale tinerilor în materie financiară le constituie necunoaşterea unor noţiuni precum rata de actualizare a dobanzii folosită la calculul costului total al creditelor şi al randamentelorla depozite bancare, necesare pentru a putea calcula cele mai bune oferte disponibile pe piaţa financiară; riscul valutar (media, mediana, dispersia, volatilitatea cursului de schimb valutar) şi riscul de credit (venitul disponibil pentru acoperirea ratei şi stabilitatea acestuia), importante din punctul de vedere al construirii bugetului personal; nevoia de economisire pentru a constitui averea personală necesară acoperirii unor nevoi urgente sau a celor pentru spaţiu locativ, educaţia copiilor, pensionarea, moştenirea lăsată copiilor; conflictele de interese existente în cadrul serviciilor financiare oferite clienţilor, precum şi cunoştinţe de finanţe comportamentale, pentru a distinge tehnici de marketing care pun accentul pe influenţarea clienţilor pentru a cumpăra produse mai scumpe sau care nu sunt necesare clientului.

63 |

322

Bibliografie • Ligia Georgescu-Goloşoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor(manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a,Editura Explorator, Ploieşti, 2013 • Ligia Georgescu-Goloşoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor(caietul elevului)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a,Editura Explorator, Ploieşti, 2013 • Ligia Georgescu-Goloşoiu (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor(ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a ),Editura Explorator, Ploieşti, 2013

Educaţia

financiară în ciclul gimnazial Prof. Dăncău Monica-Adriana, Şcoala Gimnazială Costea Marinoiu Ocnele Mari, Jud.Vâlcea

Educaţia financiară reprezintă o ofertă curriculară centrală de disciplină opţională pentru gimnaziu, proiectată pentru un buget de timp de 1 oră/săptămână, pe durata unui an şcolar. Disciplina se poate preda în oricare dintre clasele de gimnaziu, în condiţiile adecvării demersului didactic la particularităţile de vârstă ale elevilor. În elaborarea prezentei oferte curriculare s-a avut în vedere faptul că educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. În acest context, Comisia Europeană a lansat în consultare publică documentul Comunicarea privind Incluziunea financiară: Asigurarea accesului la un cont bancar de bază. Acest document răspunde obiectivelor propuse de Comisia Europeană în domeniul serviciilor financiare, obiective cuprinse in Comunicarea Comisiei Europene privind O piaţă unică pentru Europa secolului 21. De asemenea, demersurile de iniţiere în domeniul educaţiei financiare propuse prin prezentul curriculum răspund unei iniţiative dezvoltate la nivel european prin proiectul Dolceta – proiect online în derulare – de educaţie a consumatorului. Iniţiat de Comisia Europeană şi aplicat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul Dolceta şi-a propus informarea şi educarea diferitelor categorii de consumatori, cu scopul asigurării protecţiei acestora.

Demersul de realizare a educaţiei financiare propus prin prezentul curriculum are în vedere atât complexitatea realizării educaţiei financiare, cât şi posibilitatea începerii acesteia din gimnaziu, prin iniţierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situaţiile concrete în care sunt implicaţi şi de la experienţele pe care elevii le au la această vârstă. Prezenta programă şcolară este justificată din perspectiva următoarelor aspecte: - pregătirea elevilor de gimnaziu pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a calităţii de consumatori, care îşi cunosc nevoile şi fac alegeri informate, care îşi cunosc drepturile şi sunt pregătiţi să le exercite în situaţii concrete de viaţă; - valorificarea experienţei elevilor, specifică vârstei, prin formarea şi exersarea unor deprinderi şi atitudini corecte în ceea ce priveşte asumarea responsabilă a calităţii de consumator, administrarea bugetului personal, relaţia consumatorului cu băncile; - raportarea, fără reţineri, a elevilor de gimnaziu, la aspecte de bază care ţin de domeniul financiar, cu care vin în contact direct sau prin intermediul familiei din care fac parte.

Disciplina opţională ,,Educaţie financiară’’, propusă spre studiu în gimnaziu, se raportează la Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” orientat de formarea celor opt competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală.

Contribuţia disciplinei Educaţie financiară la dezvoltarea competenţelor cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvoltării anumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea cu privire

64 |

322

la alte competenţe cheie. Disciplina Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; - comunicare în limba maternă; - competenţă digitală; - a învăţa să înveţi.

Programa şcolară pentru Educaţie financiară are următoarele finalităţi: - informarea elevilor de gimnaziu, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii cu privire la drepturile pe care le au şi la instituţiile care le apără aceste drepturi; - dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare; - dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiar, prin promovarea unor comportamente, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi. Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu 3 Structura programei şcolare include următoarele elemente: - Notă de prezentare - Competenţe generale - Valori şi atitudini - Competenţe specifice şi conţinuturi - Sugestii metodologice Competenţele generale sunt preluate din curriculumul şcolar de trunchi comun, dezvoltat în gimnaziu pentru Cultură civică.

Competenţele specifice sunt corelate cu unităţile de conţinut, corespondenţa dintre acestea nefiind biunivocă; o anumită competenţă specifică poate să fie atinsă prin diferite unităţi de conţinut. Lista explicită ce recomandă valori şi atitudini accentuează dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a acestei discipline la atingerea finalităţilor educaţiei. Sugestiile metodologice au rolul de a orienta utilizarea prezentului curriculum în proiectarea şi realizarea activităţilor de predare-învăţareevaluare, în concordanţă cu specificul disciplinei şi cu statutul acesteia de curs opţional.

Bibliografie • Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Consumul sustenabil, Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www. dolceta.eu • Dreptul tău ca şi consumator – Întocmirea unei reclamaţii privind un produs defect sau un serviciu la adresa: http://www.anpc.gov.ro/anpc/anpcftp/infocons/campanie_informare_2009/pdf/drept_ consumator.

• Ghidul consumatorului privind practicile comerciale incorecte şi clauze la adresa: http://www. anpc.gov.ro/anpc/anpcftp/infocons/campanie_informare_2009/pdf/practici_incorecte.pdf • Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu 8 Grupul de lucru pentru curriculum Eugen STOICA - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii Angela TEŞILEANU - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Elena BĂLAN - Şcoala Superioară Comercială N. Kretzulescu.

65 |

322

Rolul

educaţiei financiare Profesor Ciocan Simona Bibliotecar Dincă Magdalena Liceul „George Ţărnea” Băbeni

Educaţia financiară este procesul prin care dobandim cunostinţe, aptitudini si abilitaţi care ne permit sa luăm decizii mai bune in ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui sa cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri. „Educaţia financiară ar trebui să fie corectă, echidistantă şi transparentă, astfel încât să servească intereselor consumatorului, şi trebuie să se deosebească în mod clar de consilierea comercială sau de publicitate”, se menţionează în raportul elaborat de eurodeputatul Malinova Iotova. În vederea atingerii acestui obiectiv, instituţiile financiare sunt încurajate să elaboreze coduri de conduită pentru personalul propriu. Consumatorii au nevoie de o informare eficace, clară şi inteligibilă, în special în mesajele publicitare pentru produse financiare. Aceste informaţii trebuie furnizate înaintea încheierii unui contract. În acest sens, se solicită Comisiei să prezinte propuneri legislative specifice privind un sistem armonizat de informare şi de protecţie a consumatorului. De educaţie financiară avem nevoie oricând şi la orice oră.

Educaţia financiară este o componentă esenţială de responsabilizare a consumatorilor, deoarece le oferă înţelegerea modului de a-şi gestiona finanţele, cu scopul de a evita riscurile şi posibila excludere financiară.

Acesta este un element cheie pentru a reconstrui încrederea consumatorilor în sistemul bancar. În contextul efectelor crizei economico-financiare, reglementatorii europeni pun accent în elaborarea normelor pe o protecţie mai accentuată a consumatorului printr-o conştientizare mai amplă. Ţinând cont că educaţia financiară şi asigurarea accesului la servicii bancare de bază reprezintă priorităţi pentru români, având în vedere calitatea de cetăţeni europeni şi de intenţia de creare a unei pieţe integrate a serviciilor financiare, este necesară demararea unor programe naţionale, prin implicarea statului, care să conducă la o înţelegere adecvată a fenomenului financiar .Educaţia financiară ne ajuta să menţinem un echilibru financiar, ne invaţă cum să gestionăm veniturile noastre si să cheltuim mai putin, cum sa facem economii pentru situatii neprevazute, sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi.

In prezent trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă sa ni le vândă.

Primul pas in educaţia financiară este acela de a inţelege cum sa câştigam bani , să avem mai multe surse de venit astfel încât sa nu fim 100% dependenţi de un salariu. Apoi, ştiind cât şi de unde avem banii, este important să avem si o evidenţă a cheltuielilor pentru a putea planifica investiţii ulterioare. Metodele de economisire si de investire a banilior sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie deasemenea sa fii informat si sa inţelegi avantajele si dezavantajele fiecarei opţiuni. Iar inţelegerea intrumentelor financiare este crucială in situaţia economică actuală. Cand e bine sa faci un credit, cu ce dobanzi si pe ce perioadă, care sunt avantajele si dezavantajele cardurilor de credit si cum sa alegi cel mai bun instrument de economisire oferit de bancă. Toate aceste cunostinţe ţin de educaţia financiară, iar viitorul consumator de produse şi servicii bancare va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit, care să încurajeze economisirea. În acest sens, educaţia financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei care, dacă ar fi beneficiat de cunoştinţe în materie, ar fi putut fi evitate multe fenomene negative.

66 |

Bibliografie • • • • •

Module on line axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului Iniţiere în domeniul financiar Drepturile consumatorului Servicii financiare

322

Cum

să înveți copilul despre bani Dinu Liliana Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Drăgășani

Copiii ar trebui să fie conștienți de importanța banilor de la vârste cât mai fragedeși părinții sunt de acord. Dar nu poți să-i povestești unui copil de 5 ani despre credite ipotecare, pentru că este dincolo de capacitatea lui de înțelegere. Dacă vrei săînveți copilul despre bani, iată cu ce se poateîncepe, în funcție de vârsta lui.

Copilul de grădiniță La această vârstă copilul este deja este conștient de bani. De exemplu, într-un magazin de jucării, el a observat că sunt șanse mai mari să-i cumperi jucarii mai mici decât cele mai mari și mai spectaculoase. La vârsta preșcolară, copilul trebuie săînțeleagă patru lucruri: • E nevoie de bani să cumpere lucruri • Părinții lor câștigă bani prin muncă • S-ar putea sa trebuiască să aștepteînainte să-și cumpere ceva ce vrea • Exista o diferențăîntre lucrurile pe care le vreași cele de care are nevoie Ca săîl faci pe copil săînțeleagă aceste lucruri, la care chiar și adulții au probleme, trebuie să seînceapă atunci când copiii sunt foarte mici, în acea perioadăîn care sunt curioși despre tot ceea ce îi înconjoară. Părinții trebuie să găsească momente pe care pot să le dea exemplu pentru a-i arăta importanța banilor, si e bine să-i cumpere o pușculiță, pentru a-l învăța despre economii.

Copilul de 12 ani Pana acum, copiii ar trebui săștie ce sunt economiile și ce este dobânda. Ei ar trebui să înțeleagă că un card de credit înseamnă un împrumut la bancă, și că dacă nu plătești facturile la timp, vei sfârși prin a plăti mai mult decât ai consumat. De asemenea, ar trebui săștie că este periculos să-ți pui informațiile personale, cum ar fi detaliile contului bancar, pe un site web pentru că ar putea fi furate.

Cum îi ajuți săînțeleagă aceste lucruri: dacă nu are deja o suma stabilită de bani de buzunar, acum este timpul ca părintele să îi dea una săptămânal sau la un interval pe care îl alege. Ar putea chiar să-l ajute să-și facăși să folosească un cont la banca. Dacă face aceste lucruri, copilul va înțelege mai bine importanța banilor, pentru că va observa cât de repede se cheltuiesc dacă nu sunt atenți.

Copilul de liceu Aceasta este perioada la care copilul trebuie să se gândeasca la facultate și costurile ei, și să realizeze că nu ar trebui să-și cumpere un lucru pe care îl vrea dacă nu și-l poate permite. De asemenea, ar trebui să realizeze deja că banii pot să-i ajute să-și îndeplinească visele sau sunt obstacole în calea lor.

Poate fi dificil săînveți adolescentul aceste lucruri, pentru că se află la vârsta la care nu prea ascultă de părinți. Decât să-i faci morală pe care el o va ignoră, ajută-l săînțeleagă cum poate obține ceea ce vrea dacă economisește și cheltuiește în mod responsabil.

Copilul de 18 ani La aceasta vârstă, ar trebui să aibă cunoștințe destul de mari despre concepte financiare, săștie ce sunt împrumuturile, ratele de dobândă, cum să se angajeze, etc.

Poți săîl ajuți încurajându-l să meargă la un curs de finanțe personale sau propune-i sățină socoteala fiecărui ban pe care îl cheltuiește timp de o lună, apoi să analizeze care sunt tiparele lui de cheltuire a banilor.

67 |

322

Primii

pași spre responsabilizare prin micile

economii

Dobrinescu Felicia Maria Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani Începând cu vârsta de trei ani, copilului i se pot explica reguli simple care țin de cheltuirea și economisirea banilor, iar pușculițele sunt un pas mic către un buget personal. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privința banilor este acela în care își dorește ceva anume.

O jucărie după care tânjește este un prilej bun pentru a se simți motivat să strângă singur bani pentru a și-o achiziționa. În același timp, el învață că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea și că anumite lucruri implică un efort.

Părinții sunt cei care îl ajutăîn acest plan și îl încurajează. Bineînțeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsurăși cu reguli. Copilul află că există o zi de salariu, în care primește sume mai mărișoare de la ambii părinți și, de asemenea, căși el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strângerea jucăriilor și aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria camera, așezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activități ce pot fi recompensate de către părinți. Este o metodă de a-l educa pe cel mic și a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăța că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material. Încă de la cele mai fragede vârste, copiii înțeleg realitatea înconjurătoare și sunt dornici să-și afirme „puterile”, întocmai ca un adult. Trebuie profitat de predispoziția lor și implicați în tot felul de activități casnice, precum strângerea jucăriilor, așezarea hăinuțelor pe umeraș etc., chiar dacă gestul e însoțit de o recompensă materială. Aplicarea metodei a demonstrat că, în scurt timp, copiii se obișnuiesc cu sarcinile respective, pe care le vor îndeplini apoi fără a mai aștepta ceva în schimb, rezultatul fiind formarea unor deprinderi primare de îngrijire personală.

Micile gesturi, prin care copilul intră în contact cu banii, au rolul de a-l responsabiliza, de a-l face să prețuiască valoarea lor, chiar dacă nu o conștientizează matematic. El înțelege că pentru a avea ce-și dorește e necesară o sumă de acțiuni în urma cărora primește ceva în schimb. Scopul este atins abia după mai multe „fapte bune”, pe care le face motivat.

Acest tip de recompense poate fi aplicat și copiilor mai mari, cu același succes, doar că sfera activităților se lărgește, devenind mai complexe și mult mai bine susținute motivațional. Copiii sunt încurajați să muncească suplimentar pentru venituri suplimentare și să-și planifice cheltuielile în funcție de bugetul propriu, devenind astfel responsabili cu banii lor.

68 |

Bibliografie • Psychologies Magazin, Evenimente PSY, Nr. 145, 2014

322

Câte

ceva despre bani…

Prof. Înv. Primar Dogaru Nicuța Aura Școala Gimnazială Gura-Văii, Bujoreni

Banii au apărut ca o necesitate a practicării comerțului. Banii reprezintă valoarea muncii dar într-un sens mai larg, banii sunt un semn ce reprezintă valoarea tuturor mărfurilor. La început, banii erau de metal, fiind astfel rezistenți și cu calitatea de a fi divizați în monezi mari și mici, cu păstrarea proporțiilor de valoare.

Ca semn al banului a fost ales un metal prețios, aur sau argint, astfel ca să existe un standard comun pentru toate țările. Un metal prețios se potriveștefoarte bine scopului de a fi folosit că bani. Astfel, dacă vom compară întreagă cantitate de mărfuri existența în lume cu întreaga cantitate de aur sau argint existența, este sigur ca fiecare marfă va avea un preț în aur ori argint. În epoca contemporană însă, națiunile au recurs la banii de hârtie care inițial erau garantați de fiecare țara în aur sau argint. În anii‘70 s-a renunțat la garantarea monedei naționale cu metal prețios. La acel timp, țara cu cea mai mare putere economică, Statele Unite, era primul creditor al lumii, motiv pentru care dolarul american a primit privilegiul major de a fi unică monedă folosită în tranzacțiile comerciale internaționale. Astfel, SUA au primit permisiunea de a fabrica sume uriașe de bani, întrucât fiecare țara a lumii era nevoită să cumpere dolari pentru a-și achita datoriile făcute la alte țări. Consecință acestui fapt a fost că în Statele Unite au început să fie oferite cu titlu de împrumut sume uriașe de bani.

Oamenii au profitat de existența creditului ușor accesibil pentru a luă cu împrumut banipe care i-au folosit la achiziționarea de bunuri și obiectecasnice, case, automobile, etc.

S-a creat astfel o prosperitate extraordinară, dar nu din MUNCĂ!

Pentru a face față cerințelor mereu crescânde ale noilor îmbogățiți, SUA au împrumutat sume uriașe de bani de la Japonia și China. Se estimează că datoria SUA către China este de 1 trilion dolari. Astfel, în numai 30 ani Statele Unite au devenit, din putere economică, un imperiu al datoriilor și datornicilor.

Această stare de lucruri are repercursiuni economice și politice foarte grave asupra tuturor țărilor lumii.

Să amintim că totuși, dolarul american este monedă de schimb internațională.

Când SUA fabrică bani pentru a-și plăți datoriile contractate la alte țări se produce o inflație monetară nu numai în SUA ci în toate țările lumii. Pentru a înțelege acest fenomen trebuiesă ne referim la rată de schimb a banilor și la situația particulară a uneițări. Fiecare țara își ajustează moneda națională față de dolarul american prin așa numitărată de schimb (exchange rațe).

Să luăm de exemplu România. Când monedă americană pierde din valoare prin inflație (imprimare de bani) rată de schimb se modificăși un dolar cumpără mai puțini lei. În acest caz, o firmă din România care vinde un produs în altățara, primește de la bancă o sumă maimică de lei, deci pierde la export.

Rezultă necesitatea ca și România să-și devalorizeze moneda națională (tot prin imprimare de bani) pentru a-și putea vinde avantajos mărfurile la export. Astfel, toate țările lumii sunt cuprinse astăzi de o nebunească spirală a devalorizării banilor. Consecință dezastruoasă a acestei situații este creșterea permanență a prețurilor, din moment ce pentru aceeași cantitate de mărfuri corespunde o tot mai mare cantitate de bani.

Bibliografie • Erwin Hutira, Emil Dinga – “Teorie economică generală”, Editura Hyperion XXI, București, 1994 • G. Vasilescu – “Managementul proceselor monetare și teoria inflației”, Editura Curtea Veche, București, 1993

69 |

322

Istoria

bancnotelor românești Administrator financiar Victoria Dumitrache Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea

Bacnotele, banii din hârtie sau plastic, trec prin mâinile oamenilor , in viața de zi cu zi , fiind folosite atât ca mijloace universale de schimb contra a diferite produse si servicii , cât și ca răsplata pentru munca depusă.

Ele sunt in fapt bilete de valoare protejate impotriva falsificării , emise si garantate de o instituție a unui stat sau comunitați de state in arealul cărora circula și sunt utilizate de obicei de o bancă centrală sau națională.

Istoria banilor romănesti din hărtie începe cu 137 de ani în urmă, atunci cănd în țara noastră au fost emise primele documente ipotecare cu caracter universal( fara nominalizarea deținatorului) a căror valoare era data de suma tiparita pe ele si garantată de stat (prin patrimoniul său liber de sarcini) – biletele ipotecare, precursoarele bacnotelor românesti actuale.

In anul 1880, odata inființa , Banca Naționala a României a fost imputernicită , conderindu-i-se un drept exclusiv pentru aceasta , sa emita primele sale bilete de banca.Încă din primul an de funcționare , banca centrală a statului român , prin persoana celui care este astăzi considerat ca întemeietorul său, Eugen Carada, s-a preocupat pentru organizarea in București a unui atelier care să asigure fabricarea biletelor de banca pe care aceasta urma să le pună în circulație.

Astfel, printr-un efort deosebit , un an mai tărziu,Atelierul de fabricare a biletelor de banca din cadrul Serviciului Contabilitate si Fabricarea Biletelor , al cărui continuator in timp este Imprimeria Băncii Naționale a României de astăzi , reușea să tipărească si să livreze băncii centrale primele bacnote românesti emise de aceasta – biletele de 20,100 și 1000 lei- realizate pe hărtie filigranată ,într-o singură culoare , greu de reprodus in aceea epoca , albastru de cobalt.

Conform unei mărturii scrise a lui Carada ,, Biletele vor fi mai mici decat cele ipotecare, ele vor purta filigranele următoare:biletele de 20 de lei , capul lui Traian de o parte umbrit, un medalion opac pe care va fi inscrisă in alb valoarea biletului in cifre, de cealalta parte.Biletele de 100 și 1000 de lei , capete umbrite ale lui Traian și Decebal in dreapta si stanga , jos la unul sus la celălalt si la mijloc o placă opacă cu valoarea in alb”.

Dacă la inceputuri, Atelierul de producție și-a desfașurat activitatea într-un spațiu destul de întunecos , în subsolul vechii clădiri a Creditului Funciar Rural din strada Colței nr.21. În anul 1889 activitate de imprimare a bacnotelor a fost mutata într-un spațiu conceput special, in vechiul Palat al BNR din strada Lipscani nr.25.

Dezvoltarea economică a României la începutul secolului al XX-lea a condus la mărirea volumului schimburilor comerciale și implicit la creșterea necesarului de bacnote in circulație.Banca Naționala a României prin Serviciul Fabricarea si Contabilitatea biletelor , trebuia să ia toate măsurile pentru a ridica nivelul de siguranța a noilor bacnote emise , mai ales în contextul în care, datorită folosirii pe scară din ce în ce mai larga , acestea deveneau tot mai atractive pentru potențialii falsificatori.

In perioada interbelică , activitatea Serviciului Fabricarea Bacnotelor s-a extins, au fost achiziționate mașini de tipărit, de numerotat si de tăiat , a fost lărgit spațiul destinat tipării bacnotelor.

In contextul încheierii celui de-al doilea război mondial și al inflației galopante activitatea de imprimare a bacnotelor se desfașura cu greutate.

La 15 august 1947 are loc reforma monetară , 20.000 lei vechi devenind 1 leu nou.Dupa stabilizare, bacnotele au inceput sa fie tipărite in cadrul BNR, aducandu-se doua mașini de tipărit din Elveția. Începand cu decembrie 1958 , tipografia este instalată pe strada Smardan , în sediul BNR și primeste denumirea de ,, Imprimeria Băncii de Stat,, . Prin Hotărare a Guvernului României , in anul 1991, are loc ultima schimbarea majoră a activitații de imprimarea a bacnotelor în țara noastră , cand se înființează Regia Autonomă Imprimeria Băncii Naționale a României , denumire sub care instituția își desfășoara activitatea și în prezent. Între anii 1991-1197 , România s-a confruntat din nou cu o inflație neobisnuit de mare, BNR fiind obligată să emită mai mult numerar pentru acoperirea nevoilor pieței.

Anul 2001, a adus Imprimeria într-o situație specială , ea fiind obligată sa implementeze într-un timp

70 |

322

record tehnologia de imprimare a biletelor de bancă pe suport de plastic , devenind prima tipografie din Europa care a tipărit bacnotele pe acest tip de suport și singura din Europa care tipăreste in mod curent astfel de bacnote.

Toate acestea au fost și sunt posibile datorită stradaniei zilnice a profesionaliștilor dedicați și pasionați ai Imprimeriei Băncii Naționale a României care continua de peste 130 de ani , cu discreție, responsabilitate si mândrie , să transmită tradiția activitatii de fabricare a bacnotelor în țara noastră, din generație in generație, fiind pregatiți în fiecare moment să facă față noilor provocari ale viitorului.

Implementarea

Sistemului European de Conturi (SEC) 2010 în Conturile naţionale din România Ec. Negoiță Melania Clubul Sportiv Școlar Rm.Vâlcea Ec. Dumitrana Varinia Casa Corpului Didactic Vâlcea În prezent, statele membre ale Uniunii Europene utilizează Sistemul conturilor naţionale SEC 95, instituit prin Regulamentul (CE) 2223/96. Din septembrie 2014, toate statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia de a publica date de conturi naţionale conform metodologiei Sistemului European de conturi 2010 (SEC 2010), care a fost aprobat prin Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013. În consecinţă, România, prin Institutul Naţional de Statistică, va da publicităţii primele estimări ale Conturilor naţionale în standardul SEC 2010 conform calendarului prezentat.

Prin trecerea la noul sistem de conturi naţionale se are în vedere reflectarea noilor realităţi economice şi, în acelaşi timp, satisfacerea nevoilor informaţionale ale utilizatorilor în ceea ce priveşte celeritatea publicării rezultatelor şi măsurarea unor aspecte particulare, cum ar fi activele rezultate din cheltuielile de cercetare şi dezvoltare şi cele din industria de apărare ori pasivele legate de sistemele de pensii. În acelaşi timp, SEC 2010 este în acord cu normele Sistemului conturilor naţionale stabilit la nivel mondial (SCN 2008), fiind adaptat la structurile economiilor statelor membre, astfel încât datele Uniunii să fie comparabile cu cele compilate de principalii săi parteneri internaționali.

Sistemul european de conturi revizuit include o metodologie și un program de transmitere care definesc conturile și tabelele care trebuie furnizate de toate statele membre în conformitate cu termenele specificate. Revizuirea priveşte conturile naţionale anuale, trimestriale, regionale, precum şi statistica finanţelor guvernamentale.

SEC 2010 urmează să înlocuiască treptat toate celelalte sisteme şi manuale, cum sunt Manualul balanţei de plăţi şi Manualul de datorie şi deficit, fiind un cadru de referință de standarde, definiții, clasificări și norme contabile comune pentru întocmirea de către statele membre a conturilor naţionale, astfel încât să se obțină rezultate comparabile ca suport pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene.

Implementarea SEC 2010 presupune revizuirea retroactivă a seriilor de timp ale conturilor naţionale anuale, trimestriale şi regionale. În cazul României, această revizuire acoperă perioada 1995-2013.

2. Diferenţe metodologice între SEC 2010 şi SEC 95 SEC 2010 diferă de SEC 95 atât din punct de vedere al domeniului de aplicare, cât și al conceptelor.

Majoritatea diferențelor corespund celor observate între SCN 1993 și SCN 2008. Diferențele principale constau în: (a) recunoașterea cercetării și a dezvoltării drept formare de capital care rezultă în active de proprietate intelectuală. Această schimbare se va înregistra într-un cont satelit și se va include în setul principal de conturi la momentul în care se va constata un grad suficient de soliditate și armonizare între statele membre; (b) cheltuielile cu sistemele de armament care corespund definiției generale a activelor au fost clasificate drept formare de capital fix, în loc de cheltuieli intermediare; (c) conceptul analitic de servicii de capital a fost introdus pentru producția de piață, astfel că se poate

71 |

322

produce un tabel suplimentar în care acestea figurează drept componentă a valorii adăugate; (d) activele financiare au fost extinse pentru a acoperi într-o mai mare măsură contractele pentru instrumente financiare derivate; (e) noi norme privind înregistrarea drepturilor asupra fondurilor de pensii. S-a introdus în conturi un tabel suplimentar pentru a permite înregistrarea estimărilor pentru toate drepturile la asigurări sociale, indiferent dacă sunt finanțate sau nefinanțate. Întreaga gamă de informații necesare pentru o analiză cuprinzătoare este prezentată în acest tabel, în care figurează drepturile și fluxurile asociate pentru toate sistemele de pensii private și publice, indiferent dacă sunt finanțate sau nefinanțate, inclusiv în domeniul sistemelor de pensii de securitate socială; (f) aplicarea normelor privind schimbul de proprietate asupra bunurilor a devenit universală, fapt care a dus la schimbări privind înregistrarea activităților de achiziție și revânzare pe plan internațional și a bunurilor trimise spre a fi prelucrate, atât în străinătate, cât și în cadrul economiei naționale. Astfel, bunurile trimise în străinătate spre a fi prelucrate sunt înregistrate la valoare netă, spre deosebire de SCN 1993 și SEC 95, în care acestea erau înregistrate la valoare brută. Această schimbare are implicații importante asupra înregistrării unor astfel de activități în cadrul resurselor și utilizărilor; (g) mai multe orientări sunt oferite privind societățile financiare în general și privind entitățile cu scop special (ESS). Regimul ESS din străinătate controlate de administraţiile publice a fost schimbat pentru a garanta faptul că pasivele ESS figurează în conturile administrației publice; (h) a fost clarificat regimul super dividendelor plătite de societățile publice, astfel încât acestea trebuie tratate drept plăți excepționale și retrageri din capital; (i) au fost stabilite principiile pentru regimul parteneriatelor public-privat, iar regimul agențiilor în curs de restructurare a fost extins; (j) operațiunile între administrațiile publice și societățile publice și cele cu instrumente de securitizare au fost clarificate pentru a îmbunătăți înregistrarea elementelor care ar putea afecta semnificativ datoria publică; (k) regimul garanțiilor pentru credite a fost clarificat și un nou tratament a fost introdus pentru garanții standardizate de credite, precum garanțiile pentru creditele pentru export și garanțiile pentru creditele studenților. Noul regim constă în faptul că, în măsura în care este posibilă o executare de garanție, un pasivși un activ financiar trebuie să fie înregistrat în conturi.

Modificările din SEC 2010 față de SEC 95 nu se limitează la modificări conceptuale. Există diferențe majore privind gradul de acoperire, precum și capitole noi privind conturile satelit, conturile administrațiilor publice și conturile restului lumii. De asemenea s-au extins considerabil capitolele privind conturile trimestriale și conturile regionale.

72 |

Bibliografie • Regulamentul (UE) nr.549/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul European de Conturi Naţionale şi Regionale din Uniunea Europeană

322

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană

Georgescu Adriana Prof. înv. primar Liceul Antim Ivireanu, Rm. Vâlcea Educația financiară a elevului trebuie să înceapă destul de devreme, copiii din România simt nevoia de a cunoaște cât mai multe detalii despre bani si despre bănci având în vedere faptul că acest subiect nu prea a fost tratat în literatura pentru copii.

Punând accentul pe ceea ce este mai important pentru copii și anume să-i învățăm cum să economisească de mici banii, întrucât bunul obicei al economisirii începe de la o vârstă fragedă, explicându-le copiilor importanța și procedurile economisirii, precum și operațiunile băncii, în general, putem contribui la dobândirea unei încrederi a copiilor în bănci, dar și la deprinderea obiceiului economisirii și cheltuirii banului cu înțelepciune.

Din discuțiile purtate cu cadre didactice, părinti, elevi, mediul bancar, s-a ajuns la concluzia necesității introducerii, la nivel național, a unui opțional de educație financiară.

Ideea de a se introduce acest opţional o consider foarte bine venită, cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate de consum, toată lumea, inclusiv copiii, au nenumărate oferte tentante pentrua cheltui, dar prea puţin se investeşte pentru a învăţa să mai punem şi deoparte «bani albi pentru zile negre» sau nu numai cu acest scop.

Obiceiurile comportamentale se formează încă din prima copilărie. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut sau au învățat încă de mici, începând de acasă, continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar și completând cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor. Încurajând copiii să experimenteze economisirea, la început cu ajutorul unei pușculițe, le oferim șansa unei vieți organizate și cumpătate. Învățându-i să renunțe la unele plăceri imediate pentru a-și redirecționa resursele, astfel disponibilizate către o satisfacție viitoare (materializată prin jucăria sau cărticica dorită), le oferim însuși instrumentul de bază al economisirii: capacitatea de a amâna consumul.

Informaţiile pe care elevii au ocazia să şi le însuşească, graţie conţinuturilor vizate de acest opţional, sunt extrem de utile, în contextul actual în care trăim şi au, drept consecinţă, schimbări pozitive la nivelul atitudinii, responsabilităţii şi conduitei acestora, cu privire la bani.

O încercare pentru dibăcia, flerul, știința de care trebuie să dea dovadă în a gândi, proiecta și aplica un opțional atractiv și instructiv, ușor de abordat, dar cu destulă substanță în conținut în așa fel încât să-l înarmeze pe copil pentru viața de fiecare zi.

In cadrul orelor la clasa, învățătorii folosesc multe metode active-participative, reușind să trezească în conștiința elevilor valoarea banilor. Aceștia au folosit des jocul de rol, problematizarea, descoperirea euristică, elevii aflând astfel ce însemnă să lucrezi și să fii remunerat. Elevii au aflat, de asemenea, care este diferența dintre nevoi si dorințe, conștientizând că nu întotdeauna este suficient să îți dorești un anumit lucru.

Elevii, coordonați de cadre didactice, beneficiază de vizite la sucursale de bănci pentru a vedea cum se desfășoară activitatatea în aceste locuri, comportamentul operatorilor bancari, dar si cel mai important lucru descoperit, operațiunile concrete care se pot derula într-o bancă. Elevii pot vedea cum se face o depunere și o retragere de bani și de unde provin banii pe care părinții îi retrag cu ajutorul cardului. Elevii au înțeles că pentru a putea să îți satisfaci anumite dorinte mai costisitoare este nevoie să economisești, adică să aduni banii într-un cont, cu acordul părinților, pentru a putea beneficia de dobânzile acordate/bonificate de bancă.

Impactul orelor de educație financiară asupra elevilor este mare, părinții au descoperit că copiii lor au devenit mai conștienți și mai atenți în gestionarea banilor pe care îi primeau zilnic sau ocazional, unii dintre ei reușind să economisească sume de bani suficiente care le-au permis să își cumpere singuri, dar cu acordul părinților, obiecte pe care și le doreau foarte mult.

Programa opționalului este concepută la nivelul ariilor curriculare „Om si societate” și „Matematică și Știinte” și are ca obiectiv integrator «formarea unui comportament rațional în relația cu banii, prin antrenarea copiilor în activitați ce stimulează gândirea logico - creativă”.

73 |

322

Prin elaborarea acestei programe școlare, s-a urmărit conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți, împrumutați, investiți în societatea de azi, concomitent cu dobândirea unor abilități de gestionare a banilor și de adoptare a unor decizii care au consecințe financiare.

Programa scolară la nivelul învățământului primar își propune: accesul egal la educație financiară, educația financiară specifică vârstei elevilor, dobândirea și înțelegerea limbajului specific educației financiare, formarea și exersarea unor deprinderi și atitudini corecte în postura de consumator, administrarea bugetului personal, economisirea și dezvoltarea spiritului de inițiativă.

Prin implicarea activă a Băncii Naționale a României în acest proiect sprijinind asigurarea bazei logistice necesare și contribuind la implementarea educației financiare la învățământul primar, acest proiect educational are ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară a publicului, respectiv a copiilor, părinților, fraților și bunicilor. În acest fel, Banca Natională a României va contribui la o mai bună înțelegere și la o evaluare corectă a unor aspecte economice si financiare.

Bibliografie • Educație financiară, Curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar, clasa a III-a și/sau a IV-a; • Cutezătorii, SC Editura Explorator SRL

Managementul

clasei de elevi

Prof. Împăratu Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

1. Conceptul de management educational

Managementul consta intr-un sir de activitati reglate ciclic, care definesc tipurile de actiuni specifice ale managerilor, numite functii ale conducerii: - prevederea evalueaza viitorul, surprinde tendintele probabile de evolutie a organizatiei. Ea poate fi pe termen lung (prognoza), pe termen mediu (planificarea) si pe termen scurt (programarea); - decizia consta in alegerea unei modalitati de actiune din mai multe posibile. Ea este si un proces, cu etapele: identificarea problemei, obtinerea informatiilor necesare, prelucrarea si organizarea lor, elaborarea de variante de actiune, alcatuirea unor proiecte de rezolvare, adoptarea deciziei prin alegerea variantei optime, comunicarea deciziei, explicarea si argumentarea ei, organizarea practicii, controlul si reglarea actiunii; - organizarea cuprinde sistemul de activitati necesare indeplinirii sarcinilor, componentele acestora (resurse, operatii, sarcini, relatii, ordonare, responsabilitati, ierarhii); - coordonarea asigura cooperarea, armonizarea actiunilor, economicitatea, dozarea, stimularea, antrenarea; - controlul consta in verificarea, monitorizarea, aprecierea, analiza actiunilor, etapelor, factorilor in relatie cu obiectivele, cu standardele stabilite.

Scoala, ca organizatie, are ca specific: - invata si produce invatare, deci se supune logicii pedagogice; - sunt prezente si se manifesta doua activitati de baza, distincte si interdependente: activitatea managerialadministrativa (reglementata formal, normativ) si activitatea pedagogica (reglementata de specificul normelor educatiei, instruirii); - regulile de eficienta sunt de tip calitativ si vizeaza procesele, calitatile personalitatii ce se formeaza, educa; - prezenta manifesta a aspectelor informale si a manifestarilor creative, expresive, mai mult decat a celor formale; - prezenta a mai multor tipuri de membri in organisme de conducere, administrative, de realizare a procesului pedagogic;

74 |

322

- actioneaza reglementari de ordin institutional, dar si pedagogic (uneori contradictorii); - profesorul este supus numeroaselor asteptari, presiuni in exercitarea rolurilor, de unde valoarea descentralizarii conducerii.

1.1. Managementul educatiei/pedagogic Reprezinta acea stiinta pedagogica, elaborata interdisciplinar, pentru studierea evenimentelor care intervin activitate pedagogica: decizie, organizare, gestiune.

Este si o metodologie de abordare globala-strategica-optima a educatiei, a sistemului si a procesului de invatamant. Dar este si un model de conducere a scolii, ca organizatie.

Managementul pedagogic preia informatii specifice: din cel economic (valorificarea eficienta a resursei umane), din cel sociologic (calitatea conducerii institutiei ca organizatie), bazata pe relatii specifice intre grupuri, indivizi, din cel politic.

Managementul pedagogic reprezinta o modalitate de conducere superioara globala (vizeaza ansamblul problemelor sistemului, vazute in interdependenta lor functionala, structurala), optima (prin valorificarea maxima a resurselor sale), strategica (vizeaza dezvoltarea sistemului pe termen mediu si lung, prin inovarea continua a structurilor, functionalitatii).

Astfel actiunile principale de conducere vizeaza: informarea manageriala (colectarea informatiei, stocarea ei, procesarea ei, accesibilizarea, dirijarea ei pentru proiectarea si realizarea conducerii), evaluarea manageriala (masurarea informatiei, aprecierea ei, luarea deciziei in baza diagnozei facute, pentru corectareameliorare-reformare) si comunicarea manageriala (prelungeste decizia la nivelul actiunii practice).

Functiile managementului pedagogic evidentiaza rolurile conducerii scolii in realizarea obiectivelor sistemului de invatamant: functia de planificare-organizare, functia de orientare-indrumare metodologica, functia de reglare-autoreglare a sistemului, procesului.

Managementul educational intruneste caracteristici de baza ale managementului organizatiilor, prin adaptare la specificul scolii si la procesul pedagogic: - dimensiunea moral-axiologica, prin sistemul de valori utilizat in educatie, ca obiective; - esentiala este mobilizarea resurselor umane, ca gestiune a particularitatilor individuale specifice; - se centreaza pe utilizarea strategiilor de tip comunicativ, pe interactiuni, pe un ethos specific; - valorizarea individului si a capacitatilor sale este obiectivul sau ; astfel domina, in crearea climatului organizational, logica responsabilitatii, afectiva, altruista a descentralizarii, automotivarii, stimulativa.

- descentralizarea organizarii se realizeaza progresiv si de durata, implicand schimbari in mentalitati si mecanisme.

1.2. Managementul clasei de elevi Reprezinta abilitatea profesorului/consilierului de a planifica si organiza activitatea clasei, de a invata sa asigure un climat favorabil instructiei si educatiei. in cadrul managementului clasei se urmareste prevenirea comportamentelor distructive, deviante si rezolvarea problemelor comportamentale.

Cadrele didactice pot exercita functii de conducere la urmatoarele niveluri: - in conducerea unui colectiv de elevi (grup, clasa), - in conducerea unui colectiv (diriginte, invatator), in conducerea procesului de asistenta psihopedagogica (profesor-logoped, profesor-consilier), - in conducerea activitatii metodice (profesor-metodist in scoli, la nivel interscolar, in CCD-ISJ), - in conducerea unitatii de invatamant (director), - in conducerea inspectiei scolare (inspector scolar),

- in conducerea activitatii de cercetare pedagogica (profesor-cercetator), - in conducerea globala a sistemului de invatamant (profesor-demnitar).

Statutul profesorului, ca membru al organizatiei scolare, se afla la limita dintre organizational si pedagogic, iar in exercitarea rolurilor sale, el trebuie sa echilibreze cele doua planuri, cu accent pe pedagogic: - in cadrul scolii — organizatie sunt doua categorii de membri: permanenti (profesorii, staff-ul managerial si administrativ) si temporar (elevii); - in fiecare scoala se dezvolta o anumita cultura organizationala (deschisa, flexibila, adaptativa, de progres, de autodezvoltare).

Dupa nivelul ierarhic la care se exercita, managementul educational se clasifica: - strategic, la nivel national (MEC); - tactic, la nivel teritorial (ISJ);

75 |

322

- operativ, specific institutiilor de invatamant de diferite tipuri.

Toate acestea respecta anumite norme, regulamente, instructiuni, atributii ale organismelor specifice, metodologii, reglementari specifice.

Managementul clasei de elevi reprezinta domeniul de cercetare in stiintele educatiei, care studiaza atat perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactica si psiho­sociala), cat si structurile dimensionale ale acesteia (ergonomica, psihologica, sociala, normativa, operationala si inovatoare), in scopul facilitarii interventiilor cadrelor didactice in situatii de criza „microeducationala” (indisciplina, violenta, non­implicare etc.) si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale.

Notele sale esentiale pot fi sintetizate: - prezinta un complex de actiuni concepute, realizate pentru a asigura functionarea optima a sistemului educational, procesului de invatamant; - utilizeaza optim resursele umane (profesori, elevi), materiale, economice, didactice, temporale; - conteaza datele interdisciplinare ale educatiei in prevederea, organizarea, realizarea ei; - se bazeaza pe participarea factorilor, pe descentralizare, creativitate actionala; - depaseste conducerea empirica „vazand si facand”, pe baza bunului-simt, a unor modele imitate, a experientei s.a.

- imbina aspectul teoretic (concepte, metode de abordare, ipoteze, corelatii, cu cel metodologic, cu cel tehnologic si de practica manageriala.

Obiectivul functional al managementului clasei este formarea la elevi a abilitatii de autoreglare a comportamentelor.

Controlul comportamentelor este atat extern, realizat de catre parinti, profesori, colegi, ca apoi, prin interiorizare, sa devina autonom. In cadrul procesului de interiorizare intervin reguli si modele de urmat.

Din punctul de vedere al definiţiei, noţiunea de management al instruirii intervine când profesorul se află în postura de a coordona spaţiul, materialele, echipamentele aferente, kinetica şi proxemica elevilor, precum şi a materialului de studiu propriu-zis, integrate într-o arie curriculară sau într-un program de studiu.

Abecedarul

finanţelor pentru toate vârstele Bibliotecar Ionescu Gabriela Liceul Teoretic, Comuna Gradiştea, Judeţul Valcea

În învăţământ, o condiţie de bază a succesului şcolar o reprezintă inovaţia, aceasta fiind întâlnită atât în activităţile şcolare cât şi extraşcolare.

Având în vedere faptul că elevii trebuie să se afle într-un proces de formare continuă, în demersul de implementare a unui învăţământ modern şi eficient şi ţinând cont de cerinţele educaţiei europene, este necesar să venim în întâmpinarea acestora cu diverse teme de cultură şi educaţie financiară. Aceasta presupune o implicare din partea noastră, de a veni in sprijinul lor cu teme cât mai diversificate care să-i ajute să devină cetaţeni de bază în vederea susţinerii economiei atât pe plan naţional şi european, cât şi pe plan personal.

Unul dintre cele mai importante obiective este acela de gestionare şi investire a banilor.

Educaţia financiară se face optim în perioada copilăriei mici şi se definitivează în perioada adolescenţei. În acest fel, obiceiurile sănătoase pe care ar trebui să le aibă fiecare tânăr se sădesc şi se maturizează înainte ca acesta să înceapă să-şi caştige proprii bani.

Pentru aceasta, cea mai bună abordare ar fi începerea educaţiei financiare în familie, şi continuarea ei în şcoală, încă de la vârsta preşcolară.

Mulţi dintre români nu au nici măcar minimul de informaţii necesare pentru a-şi ţine în ordine finanţele personale. Aceasta , pentru că nici parinţii lor şi nici şcoala, mai târziu, nu le-au furnizat aceste informaţii.

Problema apare atunci când lipsa de informaţii se perpetuează în viaţa de adult.

De aceea, educaţia financiară este binevenită oricui - fie că este copil, fie că este un tânăr licean sau un

76 |

322

angajat al unei multinaţionale, utilizator al produselor şi serviciilor bancare, fie că este o persoană cu un nivel al veniturilor mai mic, sau că este vorba de un om de afaceri mai mult sau mai puţin înstărit.

Educaţia financiară are rolul de a forma în rândul elevilor unele competenţe cu privire la gestionarea banilor, precum şi conturarea unei imagini, a modului în care banii sunt caştigaţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi şi nu în ultimul rând investiţi.

Astfel, pentru formarea unui adult chibzuit, copiii trebuie să ştie cum şi cât să cheltuiască, în funcţie de banii câştigaţi, dar şi să ţină cont de eventualele situaţii neprevăzute, pentru care să şi economisească pe cât posibil. Este de asemenea important să ştie să facă diferenţa între nevoie şi dorinţă.

De reţinut în rândul elevilor ar fi faptul că banii se caştigă prin muncă remunerată, se economisesc făcând diferenţa între necesitate şi placere şi se investesc în ideea ca aceştia să fie înmulţiţi. La fel de bine trebuie să se cunoască faptul că pentru o economie cât mai prosperă, banii trebuie să circule.

Elevii trebuie informaţi cu privire la sistemul bancar, care este importanţa băncilor şi cum au apărut acestea, să cunoască legatura dintre locul de muncă şi salariu, dar şi rolul banilor. De asemenea, ei trebuie să cunoască situaţiile în care banii pot fi înlocuiţi prin realizarea schimbului în natură, ce este o operaţiune bancară sau să înteleagă rolul tranzacţiilor financiare şi nu în ultimul rând beneficiile schimbului valutar.

Un lucru la fel de important care este necesar a fi cunoscut de către copii, este acela de a cunoaşte circuitul banilor în economie (împrumut/credit bancar, investiţia într-o eventuală afacere).

Pentru aprofundarea acestor cunoştinţe despre cultura si educaţia financiară este benefică din când în când prezenţa unui specialist în domeniu, la orele de dirigenţie, în cadrul unor cursuri opţionale sau în cadrul unor activitaţi cu caracter extraşcolar.

Bibliografie • Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, manual publicat de Editura Explorator, 2013, Ploiești autor Ligia Georgescu – Goloșoiu; • Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, caietul elevului publicat de Editura Explorator, 2013, Ploiești autor Ligia Georgescu – Goloșoiu; • Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, apărute în Editura Explorator, 2013, Ploiești autori: Ligia Georgescu – Goloșoiu – coordonator, prof. Corina Mohorea și prof. Stela Olteanu.

77 |

322

Sfaturi

pentru a creste copii educati financiar Prof. inv. preprimar Ivan Natalia Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

1. Arata-i cum se castiga banii, nu doar cum se cheltuie Daca fiul sau fiica ta te va vedea scotand bancnote din bancomat, ei vor credea ca acele dispozitive doar ofera bani. Fii sigura ca ei vor vedea, de asemeni, atunci cand vei depozita bani.

2. Invata-i sa aiba niste teluri si sa economiseasca pentru ele Marcheaza un borcan cu o anumita suma de bani, pentru a putea fi folosit pentru ceva specific. Incepe cu ceva infim, sa zicem 15 RON, pentru a putea cumpara inghetata si bomboane. Colecteaza marunt in valoare de 15 Ron in borcan si numara-i inainte de a cumpara dulciurile. Tine acesti bani separat, atunci cand mergi la magazin, pentru ca fiul sau fiica ta sa cumpere inghetata cu acei bani.

3. Fa diferenta intre “a vrea” si “a avea nevoie” Ai „nevoie” de pantofi, dar “vrei” cea mai buna marca. Ai “nevoie” de mancare, dar “vrei” sa mananci la un restaurant. Aplica aceasta regula la orice lucru cumparat si la orice cerere a copiilor.

4. Fa alegeri, nu sacrificii In loc sa zici „Nu ne permitem acest lucru”, “Acesta este prea scump” sau doar “nu”, inlocuieste comentariul cu unul care exprima o alegere intentionata. Exemple: “Vreau sa stam acasa si sa vizitam parcuri publice in acest an, pentru a putea economisi si a ne putea permite o vacanta anul viitor”. “Aleg sa iau cafea (apa sau suc) cu mine si sa nu cumpar de la un magazin, pentru a putea economsi acei bani pentru lucruri mai importante”. In loc de sentimentul ca “nu” inseamna sacrificiu, deficit sau jena, copiii invata ca viata este constituita din alegeri.

5. Arata copiilor ca tu iti faci planuri pentru viitori Pe langa faptul ca folosesti un borcan pentru a putea cumpara dulciuri, asigura-te ca fiul sau fiica ta te aude cand discuti despre economisire pentru un acoperis nou, a termina de platit masina, pentru o zi de nastere, pentru educatia lor sau platirea facturilor la timp.

6. Ofera-le si altora Pe langa acel borcan pentru inghetata, marcheaza altul pentru caritate. Fii sigura ca fiul sau fiica ta pun in acel borcan un procentaj din castigurile si alocatia lor. Si fii, de asemeni, sigura ca ei te vad pe tine cum le oferi altor persoane bani, fie ca este pentru o biserica, pentru o organizatie non-profit sau ca te oferi voluntara pentru o cauza caritabila.

7. Inchide canalul de cumparaturi de la televizor Micsoreaza pe cat posibil timpul alocat pentru televizor, pentru a evita reclamele cu „cumpara-ma” care sunt dominante. De asemeni, arata copiilor tai trucurile de comercializare pe care le folosesc agentii de publicitate si fii sigura ca fiul sau fiica ta a inteles cum incearca acestia sa isi vanda produsul.

78 |

322

Catalina

practicile democratice abordate întrun mod interdisciplinar la cultură civică Prof. Jianu Cătălina Liceul “Gheorghe Surdu” Brezoi În ultimele decenii, în statele democratice s-a desfăşurat un proces de îmbinare a democraţiei reprezentative cu forme de manifestare a democraţiei directe. Oamenii consideră că este necesar să ia parte din ce în ce mai mult la deciziile care le afectează viaţa şi să controleze felul în care acestea sunt aplicate. Ştim că o lungă perioadă de timp din istoria României, statul a încercat să controleze în întregime viaţa membrilor săi.

Diversitatea intereselor private, capacitatea omului de a iniţia liber acţiuni pentru a-şi realiza interesele au fost controlate sau oprimate de puterea politică. Pornind de la aceste premise, este evidentă insuficienţa cadrului legal pentru existenţa statului democratic, fiind absolut necesară formarea unui mod de a gândi, a unor mentalităţi, deprinderi, atitudini care să determine participarea activă a cetăţeanului la practicile democratice.

Nu ne naştem pur şi simplu cetăţeni, ci învăţăm să fim cetăţeni. Şcolii îi revine astfel un rol decisiv în acest proces de învăţare. Această temă este justificată deoarece practicile democratice sunt abordate aici într-un mod interdisciplinar din perspectiva viitorului cetăţean.

Nevoia de comunicare este una dintre cele mai fireşti nevoi ale fiinţei umane. Nivelul şi calitatea comunicării rezultă din capacitatea de a stabili relaţii cu ceilalţi, de a crea acel câmp interrelaţional necesar devenirii şi împlinirii noastre ca fiinţe umane. Comunicarea eficientă presupune „...libertatea de a căuta, de a primi şi a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace...” (DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, art. 19). Într-o societate aflată la sfârşit de mileniu, caracterizată prin trecerea de la epoca industrială la cea informaţională, nu putem neglija felul în care mass-media contribuie la informarea individului. În acelaşi timp, numai un cetăţean care are acces nelimitat la informaţie poate participa efectiv la guvernare şi la controlul exercitat asupra guvernului. Posibilitatea de a-şi exprima ideile politice, religioase, economice, sociale, fără teama de pedeapsă sau reprimare reprezintă de asemenea o condiţie indispensabilă unei societăţi libere. De aceea, libertatea de exprimare, accesul liber la informaţie sunt garantate în condiţiile statelor democratice, inclusiv în Constituţia României. Aceste libertăţi implică şi ideea responsabilităţii cetăţeneşti, precum şi cea de presă liberă, responsabilă.

Pentru început, în activitatea la clasă, am partajat un fişier uilizând Google Docs http://docs.google. com, astfel, fiecare elev se va prezenta pe câte un slide, realizându-se o prezentare PowerPoint care conţine teme la nivel de clasă. Am creat site-ul wiki http://civica7c2013.wikispaces.com/ pentru clasa a VII C, unde fiecare echipă a postat temele, publicaţiile personale. Fişierele PowerPoint cu prezentările realizate la nivelul clasei au fost ataşate pe o pagină a site-ului wiki. Un link către site-ul wiki este disponibil de pe site-ul Centrului de Documentare şi Informare al Liceului „GHEORGHE SURDU” din Brezoi http://liceulbrezoicdi. wikispaces.com/ sau http://scoli.didactic.ro/cdi_brezoi/.

Raportul cetăţean – stat. Puterea opiniei publice şi forţa individului.

Standarde de performanţă. Obiectivele de referinţă/competenţe specifice: 1.4. Identificarea rolului votului într-o societate democratică. 2.6. Analizarea cetăţeniei active şi a practicilor democratice. 2.7.

Explicarea rolului îndeplinit de mass-media în societate şi în formarea opiniei publice. 3.2. Cooperarea cu ceilalţi în vederea exercitării cetăţeniei active, prin asumarea de drepturi şi responsabilităţi. 4.4. Manifestarea iniţiativei în rezolvarea unor probleme ale grupurilor de apartenenţă şi ale comunităţii locale.

79 |

322

Tematica activităţii. CETĂŢENIA ŞI PRACTICILE DEMOCRATICE. 1.1. Societatea civilă şi democraţia. 1.2. Forţele politice şi sociale. Dreptul de asociere. 1.3. Alegerile şi votul. 1.4. Participarea la luarea deciziei publice. MASS-MEDIA ŞI OPINIA PUBLICĂ. 2.1. Mass-media şi funcţiile sale. 2.1. Libertatea presei şi libertatea opiniei publice.

Sesiunea de formare. Disciplina Cultură Civică vehiculează o serie de concepte (material, produs, comunicare etc.) care pot fi organizate din perspectiva dezvoltării lor „pe verticală”, după modul în care apar în clase diferite de studiu şi astfel se poate obţine modelul disciplinei. În continuare este prezentată o hartă conceptuală de tip „păianjen” folosită ca metodă interdisciplinară de evaluare a modulului „Drepturile omului”, la clasa a VII–a.

Activitatea la clasă s-a desfăşurat cu următoarele etape: 1. Selectarea conceptelor. Activitatea s-a desfăşurat în clasă, pe grupuri mixte formate din câte 5 elevi.

Am enunţat conceptul cheie pentru fiecare grupă. Grupa 1 - Drepturile civile şi politice generale. Grupa 2 - Drepturile popoarelor şi solidaritatea. Grupa 3 - Drepturile economice, sociale şi culturale. Grupa 4 Drepturile persoanelor vulnerabile. Elevii au avut sarcina de a selecta conceptele particulare subordonate acestor concepte generale, urmărind elementele esenţiale care definesc drepturile omului din perspectivă interdisciplinară.

2. Scrierea conceptelor pe cartoane de formă dreptunghiulară. Activitatea s-a desfăşurat tot pe grupuri, elevii decupează cartoanele şi scriu conceptele folosind culori diferite. Pentru concepte de importanţă egală, din aceeaşi categorie, s-a folosit una şi aceeaşi culoare. S-a stabilit de comun acord, pentru toate grupele, culorile destinate conceptelor din categoriile: Drepturile civile şi politice generale; Drepturile popoarelor şi solidaritatea; Drepturile economice, sociale şi culturale; Drepturile persoanelor vulnerabile.

3. Aşezarea cartoanelor pe bancă şi imaginarea unor legături între concepte (activitate pe grupuri).

4. Aranjarea la tablă a distribuţiei spaţiale a cartoanelor pentru a obţine o hartă interdisciplinară a conceptelor cât mai sugestivă în ansamblu.

Cartoanele celor patru grupuri sunt amestecate. Am aşezat în mijlocul tablei un carton ce reprezintă conceptul-cheie vehiculat în acest modul. Elevii au ales conceptele imediat subordonate, le-au plasat pe tablă în jurul noului concept-cheie enunţat şi au trasat legăturile dintre concepte prin săgeţi. Activitatea – frontală – continuă până la epuizarea cartoanelor. Acolo unde am considerat că este cazul, elevii au fost solicitaţi să definească şi să explice unele concepte. O serie de cartoane albe pot fi completate în final dacă există noi propuneri de concepte din partea elevilor.

Sesiunea de lucru 5. Transpunerea grafică a construcţiei obţinute. Elevii desenează în caiete harta conceptuală, rearanjând distribuţia cartoanelor, pentru a obţine un ansamblu sugestiv (activitate individuală). S-a evaluat capacitatea elevilor de a organiza informaţia şi de a stabili conexiuni şi relaţii între noţiuni.

80 |

Transpunerea grafică de mai jos a respectat întocmai opţiunile grupelor de lucru:

322

Prin exercitarea relaţiilor dintre concepte şi marcarea efectivă a legăturilor dintre acestea, elevii au ajuns la organizarea superioară a cunoştinţelor. De aceea, întocmirea de către elevi a unor hărţi de concepte prezintă câteva avantaje importante: organizarea structurată a informaţiilor (elevii îşi pot organiza informaţia şi pot vizualiza conexiuni între concepte aparent independente); sistematizarea şi schematizarea cunoştinţelor (relaţiile dintre noţiuni sunt puse în valoare, fără a fi necesare alte explicaţii teoretice); înţelegerea globală a informaţiilor (harta oferă elevului posibilitatea „să vadă pădurea, nu doar copacii”).

Deşi au fost concepute iniţial ca potenţiale instrumente de evaluare, hărţile conceptuale sunt din ce în ce mai mult utilizate şi ca instrumente de învăţare.

HARTA CONCEPTUALĂ INTERDISCIPLINARĂ Pentru a-şi însuşi, a-şi forma şi dezvolta competenţele cheie: de a învăţa, de comunicare, competenţe sociale şi civice, de comunicare de exprimare culturală, informatice, la disciplina cultură civică am fixat pentru tema Drepturile Omului următoarele abilităţi transferabile: lucrul în echipă, comunicare, rezolvarea problemelor. Competenţele cheie: a învăţa să înveţi, să identifici surse diferite de informare, să definească probleme, să extindă ideile la situaţii noi (variate):

81 |

322

Sesiunea de evaluare a lecţiilor de cultură civică Rezultatele şi performanţele obţinute cu ajutorul proiectării şi implementării curriculumului centrat pe competenţe, pentru sarcinile de lucru extensive interdisciplinare au reuşit să ne dezvolte cunoştinţele şi capacităţile de studiu. Am promovat investigaţia şi demonstraţiile autentice ale învăţării. Tehnologia a fost folosită pentru a sprijini învăţarea pe întreg parcursul desfăşurării lecţiilor. Am inclus diferite metode de evaluare în vederea asigurării calităţii activităţilor de învăţare. De asemenea, elevii au avut posibilitatea să se autoevalueze.

Bibliografie • Nedelcu, E. (1999), Cultură civică – Caietul elevului, clasa a 7-a, Editura ALL, Bucureşti.

• Nedelcu, E., Stoica, D., Stoica E. (1999), Cultură civică – Ghidul profesorului, clasa a 7-a, Editura ALL, Bucureşti.

• http://transdisciplinar.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=47875&folderId=105570&na me=DLFE-4419.pdf

Educația

financiară o necesitate?

Matei Alina Mihaela Liceul Tehnologic Cpt. N. Pleșoianu Rm. Valcea

În societatea actuală ,caracterizată prin creșterea consumului personal al indivizilor, prin campanii agresive de marketing ale marilor corporații, prin creșterea aproape exponențială a creditelor de consum personal, printr-o explozie a tehnicii si tehnologiilor în materie de vânzări în mdiul on -ine, devina necesara si se impune cu prisosință existența în curriculum școlar a unor ore de educație de tip financiar care să vină în sprijinul elevilor, al copiilor în limbajul utilizat de catre creatorii si dezvoltatorii de piețe asa numiții “marketeri”.

Este un lucru știut că există câteva categorii de consumatori care au un grad redus de analiză, prelucrare, sintetizare și explicare a informațiilor de tip comercial si financiar , cu care sunt asaltați în mod constant de către diviziile de marketing și de publicitate ale companiilor producătoare și distribuitoare de bunuri de larg consum cu scopul de a fi determinați să cumpere aceste produse, care nu le sunt necesare, le satisfac parțial asteptările si doleanțele, sau care sunt vândute, respectiv cumpărate la un preț mult mai mare decât prețul lor real de producție.În aceste categorii sunt incluși pe lânga vârstnici, persoane cu un grad redus de întelegere a fenomenelor economice si financiare și copiii.

Educația financiară este chemată să vină în sprijinul acestor categorii de persoane vulnerabile, să le pregătească să poată să discearnă singure în materie de comportament economic, să fie capabili să administreze în mod eficient bugetul propriu de care dispun și prin aceasta să nu ajungă mai târziu în stare de faliment personal, pradă unor creditori persoane fizice sau juridice ce atât de frumos și de ușor le vând zi de zi “iluzii “.

Pentru a se evita aceste situații nedorite ,dar din ce în ce mai dese, este necesar ca pregătirea efectuată în cadrul orelor destinate educației financiare să fie efectuată în mod adecvat, adică pe lânga noțiunile specifice unei culturi economice elementare( piața, preț, cantitate, calitate, cerere, ofertă, dobandă, venit, consum, investiții, economii, deficit, buget, prognoze financiare, crize financiare, curs de schimb, plați, monedă etc ) să se vină și cu exemple care să susțină noțiunile teoretice dobândite, să dea crezământ ipotezelor de lucru și concluziilor la care se ajunge.

Literatura economică și financiară este una foarte vastă, atât la nivel național cât și internațional, iar cazurile concrete pot fi desprinse atât din evenimentele trecute strânse în carți și reviste de specialitate cât și în media curentă ce abundă în știri și evenimente cu implicații economico – financiare( indici bursieri, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb, consum general și pe categorii, nivelul ocupării forței de muncă,

82 |

322

industriile care au un potențial ridicat de creștere în anii următori și spre care este bine să se îndrepte forța de muncă, nivelul investițiilor străine, salariile medii nete și salariile minime pe economie etc).

Privitor la educația financiară, un aspect important al acesteia constă în cunoașterea pițelor financiare, care au tendința de a se globaliza.În momentul de față teoriile clasice care împarțeau piețele financiare în două mari categorii, respectiv: piața capitalului și piața monetară ,au trebuit să fie abandonate și dezvoltate altele care au fost generic denumite *derivate*, o mulțime de piețe ce au luat naștere din dorința de a găsi alternative noi de finanțare a activitaților economice și de plasare a capitalurilor și fondurilor libere din economie și din ce în ce mai consitente ca volum.De altfel dintre cele patru piețe care compun o economie naționala( piața bunurilor și serviciilor, piața forței de muncă, piața financiară si piața internațională a schimburilor) cea mai importantă din punct de vedere valoric este piața financiară, care a depașit-o de aproximativ două decenii pe cea a bunurilor și serviciilor.

Dobândirea cunoștințelor financiare este importantă pentru alegerea celor mai bune forme de investiții pe care le pot face oamenii, în momentul în care câștigurile lor depășesc nivelul cheltuielilor curente.Până la acest nivel este de dorit ca oamenii să nu se hazardeze să efectueze împrumuturi mari, pe care să nu poată ulterior rambursa din veniturile viitoare.Împrumutul generează dobânzi, care măresc valoarea rambursărilor și grevează asupra veniturilor dobândite.Se consideră în practica că nu este bine ca împrumutul să depăsesacă nivelul de 30-35% din veniturile persoanei împrumutate, acesta fiind considerat un nivel maxim suportabil.

Ca o paranteză, trebuie spus că băncile au încurajat oamenii să se împrumute mai mult decât își puteau permite, din dorința nebună de a avea profit și implicit angajații acestor banci să poat câștiga prime importante, care la nivelul managementului de vârf ajungeau la sume amețitoare.

Din presa financiară a ultimilor ani aflăm că directorul Chase Manhattan Bank una dintre cele mai importante banci de investitii americane avea să câștige într-un singur an peste 15.000.000 dolari americani din primele încasate, în timp ce plasamentele băncilor deveneau ­*putrede* , adică gradul de recuperare a acestora devenea din ce în ce mai mic și incert, deoarece nu se respectau regulile prudențiale în domeniul creditării.Acest fenomen a fost unul de amploare, s-a manifestat la nivel global și nu a ocolit nici țara noastră unde s-au aplicat aceleași metode de creditare pe bilanțuri sau venituri falsificate,ce a generat ulterior probleme mari bancilor în recuperarea creditelor și a persoanelor fizice în înapoierea banilor ceea ce a dus la executarea silită a debitorilor, adică a celor ce au luat bani cu împrumut și la pierderi însemnate pentru creditori adică pentru bănci, care nu au mai avut câștigurile scontate din dobânzile și comisioanele calculate inițial la care se adaugă vânzarea sub valoarea evaluată a garanțiilor imobiliare, garanții care au fost mult umflate de către evaluatori cu știința băncilor.În momentul în care indivizii creeza așa numitul “venit disponibil”, adică partea din venituri ce depașește consumul necesar individual sau familiar se poate pune problema învestirii acestor sume.Există mai multe opțiuni de investire a banilor pe care o cultură și educație financiară solidă le poate face în cunostință de cauză și cu cel mai bun raport beneficiu – risc Sociologia ne spune că oamenii au caractere diferite și diversele studii efectuate de cercetători au ajuns la concluzia că oamenii la aceleași ipoteze reacționează diferit.Apoi, științific se ajunge la împărțirea acestora în câteva categorii ,cărora să li se poată aplica politici de marketing adecvate de către companii în funcție de gusturile, de preferințele, statutul social și nivelul veniturilor acestora, care au fost prealabil ipoteze sau factori în realizarea caracteristicilor general valabile ale categoriilor.Visul oricărui om de comerț, de marketing cum i se mai spune este acela de a propune oferte one to one, adica de a lansa oferte pentru fiecare, individualizate în funcție de profilul fiecărui consumator.Acest lucru este imposibil și de aceea se crează câteva oferte, limitate numeric adresabile categoriilor de consumatori descriși cu precizie de către studiile de piață sau de impact comercial si financiar.Astfel de oferte există și pe tărâm financiar, ele trebuind studiate și analizate cu foarte mare atenție, deoarece pot conține clauze care sunt în defavoarea investitorilor.Cultura financiară are rolul de a reduce aceste riscuri, dar nu le poate înlatura definitiv.

Pentru oamenii predispuși la risc, care își doresc să obțină câștiguri ridicate, existaă piața acțiunilor și a obligațiunilor emise de către diferite companii care sunt cotate la bursă sau la alte piețe organizate de tranzacționare a acestora.În același timp odată cu riscul de sistem, denumit risc sistemic specific piețelor financiare există și un risc individual denumit risc specific fiecărei companii ce emite acțiuni sau obligațiuni care se poate manifesta în timp și care poate duce chiar la pierderea investitiei de către investitor, în cazul falimentării companiei emitente.

Pentru investitorii cu aversiune la risc, piețele financiare oferă posibilitatea investirii banilor în plasamente sigure, însa cu randament mic așa cum este cazul cetificatelor de trezorerie sau bonurilor de tezaur

83 |

322

emise de către statele suverane în goana lor disperată de a acoperi deficitele bugetare din ce în ce mai mari și mai cronicizate.În acelasi timp există o a doua formă de a investi bani relativi siguri în depozite bancare la termen care beneficiază de o anumită dobîndă numita dobanda nominală, adică procentul cu care o bancă platește deponenților folosirea banilor acestora.În acest caz este foarte important ca investitorul să primească o dobândă real pozitivă, adică procentul dobânzii primite din partea bâncii să fie mai mare decât procentul de inflație, adică cu alte cuvinte să fie îndeplinită următoarea relație:rata dobânzii nominale> rata inflației, rezultând de aici o dobandă reală pozitivă.

De asemenea, în cazul depozitelor bancare trebuie să fie luată în calcul și posibilitatea ca băncile să intre în faliment, datorită managementului defectuos și “toleranței” exprimate de organismele de supraveghere în special băncile naționale, care intervin mult prea târziu în procesul de insolvența a băncilor și le dau acestora licențele de funcționare cu multa lejeritate.La noi în tară există o limită până la care depozitele sunt garantate de către institutia numită “Fondul de garantare a depozitelor bancare”, limita ce se situează actualmente la valoarea de 100.000 euro echivalent lei.

Concluzionând, în urma celor arătate anterior putem să afirmăm, fără teama de a greși, că educația și cultura financiară, sunt absolut necesare pentru evitarea greșelilor în materie de plasamente financiare, de împrumuturi nejustificate, care negestionate corespunzător pot să ducă la adevărate tragedii umane( excluderea celor insolvenți din și în ultima instanță chiar suicidul viața economică și marginalizarea lor în societate, scăderea prestigiului acestora în propria lor conștiința și în percepția celorlalți, crearea de probleme majore pentru ei și pentru famillile lor, în multe cazuri suferind copiii, distribuirea eronată, deficitară a resurselor financiare).

Bibliografie • Constantin Barbacioru si colectiv Macroeconomie Editura Universitaria Craiova 2000 • Ion Stancu Finante Editura Didacrtica si pedagogica Bucuresti 1997

Educația

pentru bani și piramida lui Maslow Şcoala Gimnazială Şuşani Înv. Mihai Alina-Maria

1. Cultura banilor şi nevoia obiceiurilor financiare sănătoase.

Fiecare ţară are propria sa cultură a banilor, adică a modului în care banii pot fi folosiţi, percepuţi şi reglementaţi. Există multe diferenţe privitoare la felul în care sunt utilizaţi banii. În unele ţări cecurile sunt folosite la plata taxiurilor, în vreme ce în alte ţări plata în numerar este acceptată pentru acest serviciu. În multe ţări sunt plătite şi percepute dobânzi, dar în alte state acestea sunt de neacceptat. Cardurile de credit nu sunt nici ele universal acceptate; disponibilitatea şi nivelul de utilizare variază, la fel ca şi reglementările privind valutele, dobânzile sau informaţiile cu caracter financiar.

Costurile traiului într-o anumită ţară pot fi cu mult mai mari sau mai mici decât într-o altă ţară, nedepinzând de reglementările financiare. În contextul globalizării economice cetăţenii trebuie să înţeleagă existenţa acestor diferenţe. Ei nu pot deprinde nuanţele specifice fiecărei ţări, însă pot învăţa să facă o comparaţie între state în ceea ce priveşte diferenţele de cultură a banilor. Banii reprezintă un lucru asupra căruia fiecare are propria sa părere. Indiferent dacă ai foarte mulţi bani sau foarte puţini, ai nevoie de ei în fiecare zi. Felul în care cineva foloseşte banii este unic, este felul său, determinat de circumstanţele şi de locul în care trăieşte. S-ar părea că toată lumea ştie să-şi câştige şi să-şi cheltuiască banii. Realitatea demonstrează însă, că prea mulţi oameni nu ştiu cum să controleze modul în care folosesc banii. Banii îi controlează pe ei. Unii nu ştiu cum să-şi administreze resursele financiare, alţii nu ştiu cum să-şi cumpere ceva de care au

84 |

322

nevoie, alţi adulţi îşi pierd banii pe investiţii neperformante sau în faţa escrocilor, în sfârşit oameni care nu ştiu să trăiască cu banii pe care îi au. Întrucât atât adulţii, dar şi copiii folosesc banii pentru a adăuga bunuri la cele pe care le au, îşi sporesc experienţa de viaţă prin filme, teatre sau excursii şi îşi plătesc costul traiului zilnic, relevă faptul că educaţia financiară este importantă pentru a obţine controlul deplin asupra propriei situaţii financiare şi implicit a controlului pe care să-l aibă asupra propriei vieţi. Elementele fundamentale ale educaţiei pentru bani atât la nivelul tinerilor cât şi la nivelul adulţilor sunt: planificarea financiară, stabilirea obiectivelor şi luarea deciziilor. Planificarea financiară este un proces de gândire şi nu un produs. Un plan financiar se fundamentează pe ce este mai important în viaţa fiecăruia adică ce vrea să obţină, să fie şi să facă.

Stabilirea obiectivelor îl ajută pe fiecare să traseze direcţia către planurile şi acţiunile sale. Ca să faci acest lucru este necesară cunoaşterea activelor, pasivelor şi cash-flow-ului. Pentru a-şi putea stabili obiectivele oamenii trebuie să prioritizeze conştientizând că resursele sunt întotdeauna limitate. Ele le dau oamenilor dorinţa de a reuşi. Fiecare dintre noi trebuie să facem distincţia dintre nevoi şidorinţe. Un element esenţial în îndeplinirea obiectivelor financiare este practica economisirii continue şi consecvente, lucru posibil prin efectuarea de cheltuieli mai mici decât veniturile. Această practică se numeşte P.T.P. (plăteşte-te pe tine primul).

Luarea unei decizii joacă un rol important în procesul de planificare financiară. Este important ca oamenii să înţeleagă că multe decizii personale actuale vor avea consecinţe asupra deciziilor viitoare.

2. Banii în familie.

Problema banilor constituie subiect de discuţii în familie, discuţii care uneori ajung la conflicte. Atunci când membrii adulţi ai unei familii ajung în situaţii dificile din cauza banilor, ceilalţi membri ai familiei trebuie să ţină seama de experienţa de viaţă a celuilalt, care îl face să fie mai econom sau mai generos.

Certurile legate de bani pot fi prevenite dacă problemele apărute sunt discutate deschis de fiecare dată. Nici un membru al familiei nu trebuie să plece de la premisa că celălalt cunoaşte destinaţia banilor şi are imaginea situaţiei financiare a întregii familii. De aceea, este necesară elaborarea unui plan periodic al cheltuielilor în funcţie de obiective, întrucât un aspect fundamental al educaţiei pentru bani este ca fiecare membru al familiei să cunoască posibilităţile financiare ale acesteia. Necunoaşterea situaţiei reale în legătură cu posibilităţile familiei poate duce la presiuni nejustificate asupra veniturilor din partea unor membri ai acesteia. În ceea ce priveşte norma privind punerea banilor la comun, ea nu este obligatorie. Membrii adulţi ai familiei pot să aibă conturi separate iar cheltuielile se pot împărţi în funcţie de veniturile proprii. Se poate de asemenea crea un cont comun pentru cheltuieli gospodăreşti şi conturi separate pentru cheltuieli personale. O a treia situaţie este atunci când membrii familiei au conturi separate dar oferă acces celuilalt la propriul cont.

3. Vârsta şi educaţia pentru bani.

Cei mici văd în bani o sursă de plăcere dar şi de discuţii frustrante, nelinişte, recompense, pedeapsă.

Necesitatea de a educa treptat până la adolescenţă în acest domeniu, rezultă din faptul că aceştia vor fi viitori administratori ai familiilor lor, dar şi clienţi potenţiali ai băncilor, vânzători şi cumpărători. La vârsta de cinci ani, banii sunt pentru copii ceva abstract, dar ei pot fi învăţaţi că banii se obţin prin muncă iar banii găsiţi pe stradă nu sunt ai lor. Ei pot fi educaţi în spiritul economiilor şi determinaţi să nu risipească mâncarea, lumina şi apa. Cele mai bune modalităţi de educare la această vârstă le constituie exemplul adulţilor dar şi răspunsurile potrivite la întrebările copiilor privind problemele banilor din familie. La această vârstă copiii trebuie să înveţe despre valoarea banilor altfel ei vor fi asociali şi vor începe să ne fure din portofelele pe care le au uneori la îndemână. Copilului i se dă posibilitatea cât mai devreme, să aibă bani la dispoziţia sa. Aceasta este o condiţie ca el să înveţe că nu toate dorinţele sunt realizabile şi că el este responsabil de suma pe care o are la dispoziţia sa. La vârsta de şapte ani, copiilor li se poate oferi periodic o sumă care le dă sentimentul autonomiei şi responsabilităţii. La această vârstă se poate discuta despre modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani.

Copilul nu trebuie remunerat pentru ceea ce face în gospodărie şi nici nu trebuie să i se retragă suma pentru că nu a fost cuminte. De asemenea, dacă suntem într-o situaţie financiară grea, este necesar ca adulţii să explice copilului acest lucru pe măsura înţelegerii sale. Copilului de ace astă vârstă i se poate explica de ce nu e bine să fure bani sau obiecte. Lor nu trebuie să i se repete mereu că viaţa este foarte scumpă şi că trebuie să muncească şi să câştige. Lor trebuie să li se vorbească despre preţul lucrurilor al hranei şi serviciilor pe care le foloseşte familia dar şi de banii necesari pentru o anumită perioadă. La această vârstă, i se poate aloca o sumă pentru şcoală lăsându -i libertatea s-o împartă singur.

Copii învaţă valoarea banilor cu exemple concrete, nu cu adjective sau cu morală. La această vârstă

85 |

322

putem săi învăţăm să viseze cu privire la bani dar să şi constate că un vis poate să treacă. La vârsta de doisprezece ani începe adevărata educaţie pentru bani. La această vârstă pot să fie utilizate conturile bancare.

Sumele livrate de familie sau dobândite din alte surse nu trebuie să depindă de rezultatele şcolare şi nici de serviciile prestate.

Este necesar ca părinţii să le vorbească despre modul în care ei câştigă banii. Participarea copiilor şi adolescenţilor la repartizarea banilor în familie, este o condiţie pentru ca aceştia să nu aibă pretenţii exagerate şi să se încadreze în anumite sume alocate, a căror valoare să o estimeze corect. Vârsta adolescenţei este vârsta la care tinerii învaţă ce înseamnă atitudinile diferite faţă de bani.

XUnii dintre aceştia se opun ideii de planificare financiară, având impresia că îşi pierd autonomia şi controlul asupra resurselor băneşti. Toate aceste aspecte arată cât de importantă este educaţia în acest domeniu, educaţie care va trebui să ducă la evitarea unor decizii costisitoare cu efecte negative asupra vieţii viitorilor cetăţeni. La această vârstă copilul începe să-şi dea seama că va fi stăpân pe puterea pe care ţi-o dau banii, dacă nu-i va cheltui pe toţi deodată. Copilul poate învăţa că nu trebuie să se lase dominat de bani, şi să -i folosească, transformându-i lucruri utile. Banii constituie şi simbolul puterii, dar o putere pe care nu trebuie să te laşi orbit.

Copilul trebuie să înveţe să-i preţuiască şi să-i respecte şi pe cei care câştigă mai puţin. Copii trebuie ajutaţi să înţeleagă valoarea concretă, simbolică şi valoarea lor imaginară. Însă e la fel de greşit să li se dea prea mulţi bani copiilor care nu ştiu ce să facă cu ei şi în acelaşi timp să -i ajutăm să înţeleagă valoarea banilor şi să li se vorbească despre aceştia în termeni concreţi.

4. Rolul şcolii şi al profesorilor în educaţia financiară a tinerilor.

Pentru elevii de liceu studiul economiei şi implicit a educaţie financiare reprezintă o necesitate financiară şi capătă dimensiuni aparte. Economia generală, inclusă în corpul disciplinelor socio - umane, constituie fundamentul teoretic pentru o serie de alte discipline economice cum ar fi: economia aplicată, educaţia antreprenorială, elemente de management şi marketing. În afara celor menţionate în România s-au desfăşurat şi se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, pe baza Protocolului nr.10184/ 14.05.2003, a Programelor Junior Achievement, care au ca scop educarea copiilor şi tinerilor în spiritul economiei de piaţă şi al antreprenoriatului pentru o mai bună adaptare la mecanismele pieţei libere şi la căutarea unui loc de muncă după terminarea st udiilor.

Acestea oferă spre studiu discipline precum: - economie aplicată, piaţa de capital, finanţele mele, discipline cu un conţinut extrem de interesant şi util care permite elevilor să -şi modeleze percepţia şi gândirea despre bani şi despre modul în care îi pot folosi. În cadrul acestor discipline sunt însuşite toate conceptele financiare corelate: banii, economisirea, bugetarea, investiţiile, împrumutul, asigurarea. Prin însuşirea conceptelor de bază ale economiei şi conceptelor privitoare la acest domeniu, elevii vor putea să-şi reprezinte şi să înţeleagă bunurile pe care le cumpără din perspectiva costurilor şi a timpului investit, să gândească asupra resurselor pe care le deţin şi asupra datoriilor pe care le au.

Elevii nu vor găsi imediat aplicabilitatea practică a tuturor conceptelor, dar acestea vor trebui fixate şi reţinute pentru a fi folosite mai târziu pe măsură ce tinerii acumulează diverse experienţe de viaţă. Punctul de plecare în educaţia financiară a adolescenţilor este reprezentat de aspiraţiile imediate ale acestora iar mai apoi pe aspectele ulterioare care se adaugă la formarea unei imagini complete asupra modului în care banii sunt utilizaţi, cheltuiţi, economisiţi, investiţi.

Din această perspectivă rolul fundamental în educaţia pentru bani îl are profesorul de economie.

El îi poate ajuta pe elevi să înţeleagă că deciziile privitoare la bani, sunt personale şi depind de valorile personale. Profesorul este cel care demarează procesul în care fiecare elev îşi analizează obiectivele financiare şi cheltuielile pe care trebuie să şi le însuşească.

De talentul şi priceperea profesorului,depind în cea mai mare măsură obiectivele fundamentale ale educaţiei pen tru bani cum ar fi: dobândirea unor modalităţi de a câştiga bani; identificarea diferenţelor dintre cheltuielile personale şi de afaceri; formarea deprinderilor de a ţine evidenţa banilor cheltuiţi; formarea deprinderilor de a stabili obiective proprii de economisire. În educaţia pentru bani un rol deosebit de important îl reprezintă cunoaşterea şi ierarhizarea trebuinţelor ilustrată cu ajutorul piramidei lui Maslow. Aceasta constituie un instrument care facilitează elevilor înţelegerea propriului sistem de valori şi demararea analizei unora dintre cele mai subtile motive care stau la baza modului în care îşi cheltuiesc banii. Maslow a identificat cinci niveluri ale nevoilor umane: fiziologice (necesarul elementar al vieţii); de siguranţă (nevoia de a fi protejat împotriva oricăror ameninţări); sociale (necesitatea de a fi integraţi într-un grup); de stimă (dorinţa de a fi apreciat); de autorealizare (dorinţa de realizare în

86 |

322

conformitate cu propriul potenţial). Nevoile fiziologice constituie factorii fără care nu se poate trăi, dar îndeplinirea acestor nevoi nu ne dă o satisfacţie care să ne motiveze în dezvoltarea personală. În schimb nevoile complexe constituie factori motivanţi care determină oamenii să vrea mai mult să dorească altceva pentru a se simţi împliniţi. Profesorul de economie va putea prezenta piramida lui Maslow ca un instrument care să faciliteze elevilor înţelegerea propriului sistem de nevoi şi să demareze analiza unora dintre cele mai subtile motive care stau la baza modului în care îşi cheltuiesc banii. Un ajutor preţios în acest demers al profesorului de economie poat e fi psihologul şcolii care poate vorbi elevilor despre motivaţii şi despre modul în care valorile şi modelele pot determina opţiunile de zi cu zi.

De asemenea experţii în marketing sau profesorul de marketing şi publicitate pot să prezinte elevilor referiri interesante la motivele pentru oamenii care cumpără şi felul în care nevoile lor emoţionale sunt speculate de către ofertanţi.

Bibliografie • Programa de Economie pentru clasa aXI-a, aprobată prin Ordinul ministrului nr.3252/13.02.2006; • Programa de Economie aplicată pentru clasa aXII-a, aprobată prin Ordinul ministrului nr.5959/22.12.2006; • Programele Junior Achievement în parteneriat cu Ministerul Educaţiei pe baza Protocolului nr.10184/ 14.05.2003: Banii şi bugetul; Băncile şi sistemul bancar; Finanţele mele; • Ioana Raluca Ghioarcă, Banii în familie. Cum îi gestionaţi ca să nu vă certaţi. Evenimentul zilei, 22 septembrie 2011; • Marian Ignat, Ce fac bancherii cu banii pe care îi deţin? Evenimentul zilei, 28 noiembrie 2011; • Magda Săndulescu, Ce soluţii ai pentru a pune bani deoparte pentru copii. Evenimentul zilei, 10 decembrie 2011. Prof. Zamfir Ion Colegiul „Brad Segal” Tulcea

Educația

financiară în învățământul primar Mirescu Emilia Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani

Pentru o asimilare cât mai corectă a informațiilor de natură financiară a fost elaborat un manual adaptat particularităților de vârstă ale școlarului mic - „Educație Financiară - Banii pe înțelesul copiilor”, autor Dr. Ligia Georgescu Goloșoiu. Prin actualitatea și oportunitatea subiectului, prin inovare și variație - referindune aici la originalitatea abordării, acest manual devine un instrument de lucru necesar pentru formarea unor atitudini corecte în privința banilor.

Pentru Educația Financiară clasele a III-a / a IV-a, introdusă ca disciplină opționalăîn școlile care au intuit utilitatea unui astfel de manual, la sfârșitul primului an de la implementare feedback-ul primit atât din partea părinților, cât și a copiilor, în urma aplicării unui chestionar, este extrem de pozitiv.

Acest lucru nu face decât săîntărească ideea că un demers coerent și articulat care să furnizeze informații adecvate celor mici este binevenit.

Chiar dacă cei mai mulți dintre copii posedă anumite cunoștințe primare în domeniu, beneficiile studierii acestui manual constau în facilitarea accesului la informații prin prezentarea acestora sub forma unor activități ludice fapt ce conduce, pe de o parte la o asimilare mai facilăși de durata și, pe de altă parte, la o dinamizare a acțiunii didactice.

Manualul explică unele noțiuni specifice - economisire, dobândă, investiție, schimbul valutar, profit, troc, servicii bancare electronice etc.

De altfel, disciplina opționalăîmbină cunoștințe dobândite în cadrul altor cursuri, cum ar fi: matematica, limba româna, istorie, desen, muzică. În urma centralizării datelor rezultate din aplicarea chestionarului, s-a observat că cei mai mulți copii

87 |

322

au apreciat partea practică a acestei discipline opționale - caietul elevului. Acesta cuprinde o serie de exerciții și activități practice și totodată atractive, cu ajutorul cărora copiii își însușesc informațiile de care sunt interesați, informații de care se vor folosi pentru a-și dezvolta comportamente proprii în relație cu ceea ce înseamnă banii.

Astfel, organizarea, la nivelul clasei, a unor târguri în care cei mici au confecționat și comercializat diverse obiecte artizanale, precum și a unor concursuri cu tematici financiare au oferit copiilor posibilitatea de a-și manifesta spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa și a constituit prin aceasta un alt element de interes din structura cursului.

De cealaltă parte, părinți sunt încântați de faptul că micuții lor acumulează noțiuni despre abc-ul financiar în moduri atractive ce depășesc convențiile învățământului tradițional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului social și economic actual. Educația financiarăînceputăîn familie este astfel consolidatăși substanțial îmbunătățită, iar cei mici învață că banii se obțin prin muncă, au valoare, pot fi economisiți și trebuie cheltuiți responsabil. În fond, așa cum ne învățăm copiii să fie responsabili pentru jucăriile și hainele lor, tot așa este bine săîi invățăm să fie responsabili și cu banii.

Gradul ridicat de aplicabilitate a jocurilor didactice cuprinse in caietul elevului, a fost apreciat de părinți ca un punct forte al acestei discipline, întrucât oferă copiilor posibilitatea să experimenteze situații practice de viață prin participare activă, prin aplicarea unor strategii euristice, aspecte ce pun în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora. Se facilitează astfel, o dezvoltare cognitivă complexă.

Prin conținutul și tematicile abordate, acest manual contribuie la formarea unor atitudini sănătoase în privința banilor, precum și la conturarea unei imagini corecte despre ce înseamnă banii și ce poți face cu aceștia.

Copiii

și educația financiară Munteanu Andreea Gabriela Școala Gimnazială Numărul 1 Drăgoești

În urma aprobării de către Ministerul Educației Naționale a programei școlare pentru Educație financiară, Consilul de Administrație al Băncii Nationale Române a dispus implementarea disciplinei opționale de Educație Financiară în învățământul primar. În acest sens se vor asimila de către copii concepte noi, financiare, iar cei care sunt dornici să înțeleagă, să învețe și să înțeleagă cât mai multe lucruri despre bani și băncivor putea să viziteze Banca Națională a României, care sprijină acest proiect educațional și care va avea mereu porțile dechise elevilor. Astfel, copiii vor fi ajutați, să devină consumatori informați și vor putea în viitor să-și managerieze mult mai bine propriile bugete.

O vizită la bancă presupune foarte multe activități interesante pentru elevi: în primul rând ei fac cunoștință cu atmosfera dintr-o bancă, observă ghișeele și regulile de așteptare la fiecare ghișeu, li se pot arăta formularele de depunere, de retragere, ordine de plata etc., pot chiar sa completeze aceste formulare, iar la bancomat se stabilesc regulile de retragere sau depunere a unei sume de bani cu ajutorul cardului. Tot ceea ce învață la acestă disciplină pot vizualiza prin această activitate.

Președintele Consiliului de Administrație și guvernatorul BNR Mugur Isărescu afimă că: “această strategie, cu siguranță va conduce la schimbarea mentalității și compotamentului viitorilor adulți și vor îmbunătăți releția directă dintre bancheri și clienți”.

Opționalul de Educație financiară, în foarte multe școli din țară a fost primit cu bucurie și curiozitatea, atât de copii, cât și de părinți. Scopul principal al acestei discipline este acela ca elevii să înțeleagă valoarea banilor, să aprecieze banii primiți de la părinți și mai ales eforturile făcute de aceștia pentru a-i obține, să învețe să-i economisească și alte noțiuni legate de carduri și despre depozitarea banilor.

Scopul proiectului constă în: creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice, copiilor şi părinţilor acestora în activităţi de educaţie financiară și cunoașterea mai bună a particularităților culturale românești,

88 |

322

cât și în conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi, investiţi în societatea de azi, concomitent cu dobândirea unor abilităţi de gestionare a banilor.

Grupul țintă pentru predarea noii discipline opționalei Educație financiară este reprezentat de elevii claselor a III a și/sau a IV a, urmărindu-se identificarea şi împărtăşirea celor mai bune practici în domeniu. În concluzie, scopul acestui proiect de creștere a gradului de implicare a cadrelor didactice, copiilor, părinților acestora în activități de educație financiară și cunoașterea mai bună a particularităților culturale românești, conturarea unei imagini complexe a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiși, împrumutați, investiți în societatea de azi, cât și dobândirea unor abilități de gestionare a banilor.

Bibliografie • Revista financiară pe înțelesul tuturor, Nr. 1/2013 • Revista financiară pe înțelesul tuturor, Nr. 4/2014

Educatia

antreprenoriala o prioritate pentru invatamantul romanesc Letitia Murarus Scoala Gimnaziala Bunesti/Anton Pann Râmnicu Vâlcea “In vremurile vechi , un om care economisea bani era un sarac ; in zilele noastre , el este o minunație.“ Unknown Author Plecand de la acest citat, se impune din ce in ce mai mult ca in bagajul de cunoștințe al educabililor educația antreprenoriala sa fie o componenta esenițiala pentru a asigura sanatatea și bogația societații.

In lumea moderna, indiferent de țara in care locuim, este esențial sa avem abilitațile si cunotșințele necesare pentru a gestiona banii si sa știm cate ceva despre modul in care funcționeaza economia. Daca vom avea aceste cunosținte, vom avea mai multe șanse sa deținem un cont bancar și, apoi, sa putem face economii sau chiar imprumuturi pentru a inființa o mica afacere.

Educația financiara a copiilor trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea muncii si respectului pentru munca in patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație absolut necesar.

Scopul Educației Financiare ca disciplina este exact acela de a invața noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vieții sociale și personale, este modalitatea de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada comunista.

In acea perioada, in care majoritatea parinților care au in prezent copii de scoala s-au format, s-a incurajat lucrul in comun, sub o coordonare unitara. Deși a avut și rezultate meritorii (ex. metroul bucuretșean), educația din perioada comunista a diminuat substanțial capacitatea de a recunoaște oportunitațile ivite pentru afaceri. Mai mult, comunismul a subminat capacitatea de a exploata oportunitațile, chiar daca acestea erau identificate.

Educația antreprenoriala ii ajuta pe elevi sa-si dezvolte gradul de ințelegere a noțiunilor de baza legate de managementul banilor, sa aplice acest raționament in viața de zi cu zi.

Barajul media exercitat constant de catre reclame si presiunea clișeului “cumpara acum”afișat in magazine si companii furnizoare de servicii, pot conduce copiii spre a gandi ca trebuie sa aiba cele mai noi si scumpe produse de pe piata.O educatie antreprenoriala de la varste fragede ofera oportunitatea de a adopta decizii de consumator inteligent legate de banii lor.

Prin activițati sub forma de joc elevii invața sa faca afaceri, sa castige, sa investeasca, sa economiseasca sau sa pastreze evidența banilor in conturile lor bancare.Elevii pot invața cum se face un plan de afaceridescriere organizata a propunerii de afaceri, care sunt costurile de debut-bani si timp cheltuiti pentru a incepe o afacere, si nu in ultimul timp noțiuni despre profit-venit caștigat dupa ce au fost achitate toate cheltuielile

89 |

322

efectuate.

Elevii vor invața si cum sa devina un consumator inteligent -abilitatea de a lua decizii corecte in diverse ipostaze, de a distinge o promovare onesta de una inselatoare.In acest sens, elevii vor fi invațați sa recunoasca o reclama convingatoare de una falsa pe baza de argumente.

Eu cred ca fiecare dintre noi are un geniu financiar innascut. Problema este sa descoperim unde zace si sa il trezim. El inca doarme pentru ca am fost educați sa credem ca banul este ochiul dracului si sta la radacina tuturor relelor. Am fost incurajați sa invațam o meserie ca sa muncim pentru bani, dar nimeni nu ne-a invațat cum sa facem sa munceasca banii pentru noi. Am fost invațați sa nu ne facem griji pentru viitorul nostru financiar, pentru ca firma ori statul vor avea grija de noi la pensie. Si totusi, copiii nostri educați in acelasi sistem de invațamant vor fi cei care vor sfarsi prin a ne plati aceasta pensie.”

Să câștigi jocul financiar personal ține în proporție de 80% de comportament și doar de 20% de cunoștințe. Învață să-ți înveți comportamentul!

Monitorizarea

internă, evaluarea și

controlul financiar

Prof. dr. Nica Elena Loredana Colegiul National de Informatica Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Instrumente de monitorizare și raportare bugetară Activitatea de monitorizare bugetară reprezintă o revizuire permanentă/periodică a resurselor financiare alocate pentru a putea permite o evaluare corectă, pentru a identifica eventualele dificultăți care pot apărea, pentru a putea recunoaște rapid posibilele zone cuprobleme și pentru a putea recomanda, în timp real, acțiuni de corectare.

Monitorizarea bugetului implică colectarea şi analiza datelor cantitativ-valorice despre activităţile bugetare. Pentru a putea fi interpretate, datele ar trebui să fie uşor de înţeles.Aceasta, pentru a putea permite ţinerea unei evidențe a costurilor pe activități, pentru a determina dacă obiectivele sunt atinse şi pentru a putea face orice modificări sunt necesare pentru a îmbunătăţi performanţa bugetară.

Scopul monitorizării este acela de a asigura eficiența utilizării resurselor financiare.

Tipuri de monitorizare – monitorizarea costurilor efectuate – prin această acțiune se verifică dacă resursele alocate au fost consumate așa cum au fost planificate – monitorizarea activităților generatoare de costuri – prin această acțiune se examinează activitățile care au fost generatoare de costuri (spre exemplu, achizițiile) În final, raportul de monitorizare, care este o analiză a managementului resurselor financiare și care determină eficiența și eficacitatea sistemului arată, în termeni monetari, dacă intrările de fonduri sunt proporționale cu ieșirile și performanța acestora.

O monitorizare performantă a procesului bugetar necesită pe de o parte, un sistem coerent privind colectarea datelor, elaborarea şi utilizarea unor instrumente specifice (proceduri,metodologii, set de indicatori) iar pe de altă parte, o analiză riguroasă în vedere a raportării şi utilizării rezultatelor. Acesta este un proces integrat care permite monitorizareaa performanţei şi asigură informarea factorilor decidenţi.

Sistemul de monitorizare, control şi evaluare se dezvoltă atât la nivelul comunităţii locale, dar şi a instituţiilor de învățământ.

Monitorizarea poate fi definită ca o funcţie continuă de utilizare sistematică a colectării datelor pe inficatori specifici pentru a asigura managementului şi principalilor decidenţi intervenţii continue, în ideea extinderii progresului şi atingerii obiectivelor privind utilizatea fondurilor alocate. Sistemul de monitorizare se bazează pe indicatori de performanţă.

Indicatorii de performanţă sunt mărimi ale intrărilor şi ieşirilor, ai impactului privind dezvoltarea proiectelor, programelor sau strategiilor. Ei permit managerilor să urmărească progresul, să se concentreze pe

90 |

322

obţinerea rezultatelor propuse şi să deruleze acţiuni coerente pentru furnizarea serviciilor. Dar câştigul cel mai important îl reprezintă faptul că monitorizarea indicatorilor permite sesizarea abaterilor şi intervenţia rapidă pentru corecţie. În acelaşi timp, monitorizarea permite, ca la intervale stabilite, să se poată face o evaluare de proces astfel încât să se poată evidenţia eficienţa acțiunilor, posibilele şi/sau necesarele ajustări ca şi proiecţia pentru viitor.

Un sistem de monitorizare performant în educaţie ar trebui să furnizeze informaţii decindenţilor asupra următoarelor aspecte: – dacă obiectivul politicii este orientarea spre beneficiarul serviciului public numit educaţie – elevul, iar accentul este pus pe rezultate şi îmbunătăţirea acestora; – modul în care se realizează evaluarea externă şi autoevaluarea la nivelul şcolii; – gradul de libertate şi obiectivitate în realizarea evaluării (din punct de vedere al competenţelor, al instrumentelor, al subordonării); – gradul în care sistemul de monitorizare şi evaluare permite compararea interinstituţională şi respectă principiul transparenţei rezultatelor; – dacă elaborarea setului de indicatori se face pornind de la o analiză de riscuri, în ideea că procesul întâmpină dificultăţi şi este necesară o politică a diminuării acestora; – dacă rezultatele evaluării şi monitorizării permit sistemului să se adapteze schimbărilor necesare sau permit intervenţia rapidă în caz de abatere; – dacă, în urma evaluării rezultatul nu este bun modul de rezolvare a abaterilor rezultate este recomandarea, consilierea, supravegherea mai intensă sau penalizarea imediată şi directă; – dacă sistemul de monitorizare se raportează la standarde şi urmăreşte îndeplinirea acestora.

Monitorizare serveşte mai multor scopuri: – permite identificarea facilă a problemelor și soluționarea acestora; – conduce la mărirea performanțelor bugetare, asigurând concordanța cu politica publică aplicată; – construiește o bază pentru definirea și urmărirea responsabilităților financiare ale persoanelor competente; – facilitează capacitatea locală de a pune în practică și a gestiona cu succes proiectele proprii.

Bibliografie • Managementul școlii într-un mediu descentralizat, Ilie Dogaru și colectiv, Editura Ceres, București, 2003 • Financial efficiency in school , Raport științific al Departamentului pentru Educație • UK Government, University of York, mai 2010 • Finante publice , Văcărel Iulian – E.D.P., Bucuresti, 1994

91 |

322

Cultura

și educația financiară Prof. Nica Elena Mădălina Liceul Tehnologic ,, Căpitan Nicolae Pleşoianu” Râmnicu Vâlcea

Cultura, în sens larg cuprinde ansamblul cunoştinţelor, a realizărilor artistice și productive, a organizării societaţilor umane sub aspect politic, social, economic și administrativ şi presupune transmiterea acestor cuceriri generaţiilor viitoare prin istorie sau prin cutumă, respectiv obiceiuri impământenite dar nelegiferate.

In sens restrâns există o “cultură” pentru fiecare indeletnicire umană sau sector de activitate: “cultura cinematografică”, “cultura arhitecturală”, “cultura teatrală”, “industrială”, proprie firmelor sau corporaţiilor , “cultura stiintifică”, “cultura matematică”, “financiară” etc, care cuprinde ansamblul cunostinţelor, normelor, tezelor, ipotezelor, concluziilor si procedurilor dobândite in decursul timpului si validate prin experientă.

Cultura financiară cuprinde noţiuni si concepte de ordin financiar cum ar fi: dobândă, capital, acţiuni, obligaţiuni, piaţa financiară a derivatelor, curs de schimb, masa monetară, rata internă a rentabilitaţii plasamentelor, dividende etc, ce sunt necesare pentru o bună orientare in viaţa economică a indivizilor, permiţandu-le acestora să facă analize pertinente asupra valorii diferitelor forme de plasamente financiare si să investească în cunoştinţă de cauză, să nu fie usor manipulaţi de catre brokeri sau de catre diferite organisme financiare.

Piaţa financiară, ca orice altă piaţă, într-o economie de piaţă care se caracterizează prin doua mari trăsături: proprietatea preponderent privată asupra resurselor si autonomia gestionară, adică libertatea de a dispune liber asupra modului de utilizare asupra resurselor, fară intervenţia statului sau cu o intervenţie minimală a acestuia se află sub cârmuirea legilor economiei de piaţâ şi anume: • legea cererii si ofertei; • legea concurenţei, în care ofertanţii de produse financiare( acţiuni, obligaţiuni, derivate cu acţiuni sau obligaţiuni), concură între ei pentru atragerea capitalurilor libere din economie aflate in posesia deţinătorilor persoane fizice sau juridice( fonduri de investiţii, bănci comerciale si de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii etc) • legea formării libere a preţurilor la care sunt realizate tranzacţiile cu produsele financiare, pe baza cererii si ofertei şi in funcţie de preferinţele investitorilor şi de perspectivele companiilor care emit acţiuni si obligaţiuni( perspectivele privind profitul, rata dividendelor acordate, cifra de afaceri realizată, volumul datoriilor, încrederea în managementul acestora etc) • existenţa reglementării pieţelor financiare, existenţa unei burse de valori, care sa fie infiinţată prin lege emisă de Parlament, existenţa unui cadru instituţional şi organizatoric al acesteia care să asigure o permanenta supraveghere a pieţei, o informare corectă şi cinstită a investitorilor, precum şi posibilitatea organismelor de supraveghere şi control să intervină operativ atunci cand se constată acţiuni manipulatorii care să ducă la fraudarea investitorilor prin prezentarea unor informaţii false asupra indicatorilor economico- financiari si bursieri a companiilor listate.

Globalizarea pieţelor financiare datorată dezvoltării fără precedent a telecomunicaţiilor si tehnologiei IT, precum şi liberei circulaţii a capitalurilor in interiorul Uniunii Europene a facut ca pieţele financiare să se internaţionalizeze, să fie interconectate şi să permită investitorilor să plaseze sume ameţitoare, volumul tranzacţiilor pe aceste pieţe estimandu-se la cateva zeci de mii de miliarde de dolari.

Uniunea Europeană emite prin Consiliul Europei directive în ceea ce priveşte reglementarea pieţei financiare, iar Comisia Europeană regulamente care pun în practică directivele, adică de norme metodologice care sunt obligatorii pentru statele membre. În viaţa reală fiecare individ îşi planifică bugetul propriu şi este răspunzaăor de alocarea banilor personali.Cu toate acestea, o educaţie financiară şi o informare adecvată pot sa diminueze efectele unor crize financiare, care intotdeauna vor fi suportate de către toţi contribuabilii, iar nu de cei care le generează( bănci, instituţii financiare sau de asigurări), aşa cum s-a intâmplat în recenta criză finaciară declanşată în USA in anul 2008, când pierderile marilor corporaţii financiare au fost acoperite direct sau indirect din bugetele naţionale. În încheiere, prezentăm părerea unui reputat economist laureat al premiului Nobel pentru economie

92 |

322

Jan Timbergen privitor la provocările pe care le aduce invariabil globalizarea pieţelor, inclusiv si mai ales globalizarea pieţelor financiare: “Ultimele decenii au adus prosperitatea unor nţtiuni şi un complex de probleme tuturor nţiunilor.Ele au legat naţiunile intr-o reţea complexă de interdependeţe din care, nicio naţiune oricât de puternică ar fi nu se poate autoexclude în mod realist.Ele au plasat omenirea în cadrul unor noi alegeri şi au expus-o unor pericole fără precedent.”

Bibliografie • Giddens, A., A treia cale. Renasterea social-democratiei, Editura Polirom, Iasi, 2001, p. 48 • Gheorghe Olah , Economie mondiala, Editura Universitatii din Oradea, 2002, pag.185

Educaţia

financiară, pusculiţa cu dorinţe Profesor invaţamant primar Niţulescu Natalia Mariana

Pusculiţa ramane, cu siguranta, pricipalul si cel mai eficient instrument de economisire pentru elevi.

Ai folosit-o precis si pana acum. Dar pe masura ce elevul creste e momentul ca si pusculita sa se transforme in mod corespunzator.Este important pentru elev sa invete sa-si fixeze obiective si termene pentru atingerea acestora. La inceput obiective mici cu termene scurte, apoi din ce in ce mai ambitioase.Si care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora? Desigur… pusculita.Ajuta-ti elevul sa-si transforme sau sa-si creeze pusculita dupa placul sau: poate o fi caseta decorata, o cutiuta creata special sau un simplu plic pe care copilul poate desena ceva reprezentativ pentru el.

• Intr-un loc vizibil, pe capacul cutiei sau pe plic, incurajeaza elevul sa-si noteze, cat mai detaliat, obiectul pe care doreste sa il cumpere cu banii economisiti.

• Ajuta-l sa-si stabileasca un termen realist pentru indeplinirea acestei dorinte.

• Ajuta-l sa calculeze suma zilnica pe care trebuie sa o economiseasca in pusculita pentru a-si putea atinge obiectivul.

• Incurajeaza-l sa nu abandoneze pe parcurs.

• Transformati atingerea obiectivului intr-o sarbatoare. Dincolo de bucuria prilejuita de obtinerea obiectului dorit, copilul trebuie sa simta acest eveniment si ca pe o importanta realizare personala, sa fie mandru de reusita sa si sa isi imbunatateasca, cu acest prilej, impresia despre propria persoana.

Calendarul financiar. Atunci cand elevul este pregatit pentru dezvoltarea unor abilitati de planificare pe termen mediu sau lung puteti folosi un planificator de activitati (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta sa-si construiasca un program de economisire mai ambitios.

• Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret sustine mai bine motivatia pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajuta foarte mult si in acest caz.

• Pornind de la suma necesara ajuta-l sa calculeze si notati pe calendar obiectivele intermediare (saptamanale sau lunare) • Zilnic sau saptamanal, incurajeaza-l sa noteze pe calendar suma adaugata la economii si invata-l sa calculeze soldul total.

• Pentru a deveni mai interesant calendarul poate fi imbogatit cu desene amuzante si semnificative pentru etapele programului de economisire.

Graficul financiar.Desenarea unui grafic, cu creionul pe hartie sau direct pe calculator, poate fi o activitate amuzanta pentru elev.

• Iti poti ajuta elevul sa transpuna datele din calendarul financiar intr-un grafic.

• Cresterea sumei de bani economisite este mult mai vizibila pe un grafic, acest lucru ajutand la pastrarea sau chiar cresterea motivatiei pentru economisire.

• Reprezentarea grafica ajuta la constientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor elevului tau in viitor.

93 |

322

Ponturi: • Indiferent de varsta , obiectivul de atins trebuie sa fie cat mai dorit, astfel incat sa poata fi mentinuta motivarea pana la final.

• Economisirea si urmarirea ritmului ei trebuie sa fie amuzante. Daca observi ca apare plictiseala transforma metoda de tinere a socotelilor, astfel incat sa fie mereu un joc nou si interesant.

• Ofera-i copilului la intervale fixe de timp (saptamanal sau lunar) un bonus, dupa modelul dobanzii bancare. Fa-i cadou un anumit procent din suma economisita pana in acel moment, astfel incat sa incurajezi cresterea economisirii si sa descurajezi eventualele tentative de “atacare” a pusculitei.

• Asigura-te ca odata cu atingerea obiectivului satisfactiile copilului vor fi atat materiale (cumpararea obiectului dorit) cat si emotionale (obtinerea respectului si aprecierii celor din jur, cresterea increderii in propria persoana) si chiar spirituale (satisfactia indeplinirii cu succes a unei sarcini autoasumate, cu pretul amanarii satisfactiilor imediate). Ajuta-l sa inteleaga importante perfomantei sale, sub toate aceste aspecte.

Educaţia

financiară o prioritate încă din

copilărie

Prof. Oteşanu Ioana Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea “Ne dorim să educăm elevii încă de la o vârstă fragedă de importanţa pe care o are administrarea eficientă a banilor, parte importantă din viaţa noastră. În momentul de faţă, disciplina Educaţie Financiară este opţională în şcoli, însă proiectul pe care îl susţinem îşi propune integrarea acesteia printre materiile obligatoriu de urmat. Susţinerea proiectului este parte a eforturilor noastre de a dezvolta pe termen lung responsabilitatea românilor cu privire la gestionarea bugetului personal şi pe cel al familiei.”, declară Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Există un moment în viața familiei când părinții trebuie să vină în întâmpinarea curiozității celui mic, fară a ști care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuțului, iar explicațiile date astfel încat el să înteleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel și pretențiile.

Comportamentul învățat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere și ți se va da“.

Bebelușul știe că dacă plânge va fi hrănit, știe să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învață că e suficient să vrea ca părinții să îi ofere.

Dincolo de nevoile de baza, există și nevoia de joc, de răsfăț, de atenție. Dacă știm să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim și metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va întelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun și atunci când îi oferim ceva celui mic. Daca îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simți mai degrabă mai puțin iubit, decât să înțeleagă limitările financiare.

De asemenea, nici schimbările bruște de comportament din partea părinților nu sunt cea mai potrivită metoda. Daca aceștia se hotărăsc fără explicații să-și limiteze generozitatea, ea va fi înțeleasă ca o pedeapsă.

Părinții sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primește din partea lor. Ei sunt cei care îl învață să valorizeze ceea ce primește, să se bucure de ceea ce are și să înțeleagă atunci când părinții spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul țipă sau se tăvălește pentru a obține ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză.

Totodată, dacă este învățat să accepte anumite reguli, îi va fi mai usor să înțeleagă atunci când i se explică ceva și să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinților ca fiind bruște și supărătoare. Foarte important de reținut este că acest tip de educație este bine să aibă loc până la vîrsta de șase ani, dupa această

94 |

322

vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obișnuințe și deprinderi ale copilului. Începînd cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care țin de cheltuirea și economisirea banilor, iar pușculițele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privința banilor este acela în care își dorește ceva anume.

O jucarie după care tânjește este un prilej bun pentru a se simți motivat să strângă singur bani pentru a și-o achiziționa. În același timp, el învață că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea și că anumite lucruri implica un efort.

Părinții sunt cei care îl ajută în acest plan și îl încurajează. Bineînțeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masură și cu reguli. Copilul afla că există o zi – de salariu, în care primește sume mai mărișoare de la ambii părinți și, de asemenea, că și el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Bibliografie • • • •

Revista Nr.2.,,Educaţia financiară pe înţelesul tuturor”-coordonator Ligia Georgescu Goloșoiu Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Consumul sustenabil, Drepturile consumatorului, Servicii, Securitatea produselor, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu • Programa şcolară pentru disciplina optională ,,Educaţia financiară “,Bucureşti 2010

Ascultarea-condiţia

unei comunicări

eficiente?

Prof. Cornelia Papuzu Liceul „ Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea Prof. Constantin Papuzu Şcoala Gimnazială Nr. 10, Râmnicu Vâlcea Orice proces de comunicare îi implică pe participanţi nu doar prin rostirea, transmiterea unui mesaj ci prin receptarea, ascultarea acestuia. Se poate evidenţia astfel rolul important al ascultării în realizarea oricărei comunicări din moment ce ascultarea este implicată în procesul comunicării chiar de la începutul acestuia.

Ascultarea înseamnă deopotrivă : - să auzi - să înţelegi,un mesaj În absenţa uneia dintre aceste componente, ascultarea îşi pierde semnificaţia : - Redusă doar la faptul de a auzi mesajul transmis, prin urmare la un proces fiziologic, informaţia primită nu este prelucrată şi nici valorificată de participantul la un proces de comunicare; este ca şi cum vorbele rostite de cineva trec pe lângă persoana căreia îi sunt adresate şi nu devin mesaj în absenţa interiorizării lor.

- Axată pe înţelegere, în absenţa faptului de a auzi poate să însemne o prelucrare defectuoasă a unui mesaj, receptat lacunar.

Chiar dacă într-un proces de comunicare, ascultarea este la fel de importantă ca şi formularea mesajului, statisticile arată că în viaţa de zi cu zi, oamenii : - ascultă mai puţin de 25 % din conţinutul mesajelor care le sunt adresate -. îşi pot aminti doar 50% din ceea ce au ascultat (chestionaţi imediat) şi doar 25% (după două zile ).

Cauzele unei ascultări insuficiente sunt numeroase. Obiective sau subiective, aceste cauze au drept efect afectarea ascultării, în proporţii şi cu consecinţe dintre cele mai diferite. Dintre posibilele cauze ale unei insuficiente ascultări, pot fi menţionate :

95 |

322

- Ritmul gândirii; o persoană poate urmări până la 600 de cuvinte/minut, dar nu poate rosti mai mult de 100- 150 de cuvinte /minut; acest decalaj favorizează devierea atenţiei şi relaxarea creierului.

- Surplusul de mesaje; mesajele care vin de la diferite surse ne solicită în permanenţă atenţia; în situaţia unei comunicări realizate în mediul familiar al camerei de zi, pot fi, astfel, identificate cel puţin următoarele surse de informaţii: partenerul de discuţie, radioul, telefonul, ziarul, copiii.

- Zgomotele care perturbă comunicarea; în aceeaşi familiară cameră de zi există numeroase surse de zgomot: strada, instalaţiile, telefonul, radioul, TV..

- Aspecte care ţin de persoană, de preocupările şi de modul ei de a reacţiona, aşa cum sunt: probleme idei preconcepute, prejudecăţi. lipsa antrenamentului de a asculta activ ascultarea „selectivă”,exclusiv a ideilor care corespund propriilor aşteptări, ignorându-le pe celelalte.

A-i asculta pe ceilalţi este o artă ?

Câteva dintre modalităţile de îmbunătăţire a ascultării pot fi : - Stabilirea contactului vizual cu interlocutorul.

- Concentrarea atenţiei asupra interlocutorului şi asupra mesajului transmis de acesta.

- Formularea unor întrebări, ceea ce are un efect pozitiv asupra ambilor participanţi la procesul de comunicare.(cel ce întreabă verifică dacă a înţeles mesajul;cel care a formulat iniţial mesajul primeşte întrebarea ca semn de interes) - Exersarea empatiei, punându-ne în locul celui care vorbeşte, pentru a-l înţelege mai bine.

- Urmărirea fără prejudecăţi, cu interes a interlocutorului.

- Încurajarea interlocutorului şi confirmarea din când în când că auzim şi înţelegem ceea ce spune; interlocutorul nu trebuie întrerupt.

- Luarea de notiţe(dacă este cazul).

Bibliografie • Frujină , Ion , Teşileanu Angela –Comunicare, negociere şi rezolvare de conflicte, Editura Mondan, Bucureşti, 2002 • Truţa Elena, Mardar Sorina- Relaţia profesor- elev : blocaje şi deblocaje, Editura Aramis, Bucureşti, 2005

Educaţia

financiară a copiilor Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget. De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da.“ Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Dincolo de nevoile de bază, există şi nevoia de joc, de răsfăţ, de atenţie. Dacă ştim să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun şi atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înţeleagă limitările financiare. De asemenea,

96 |

322

nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă. Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă. Părinţii sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înţeleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvăleşte pentru a obţine ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză. Îmi era teamă că fiul meu nu va mai aprecia nimic din ceea ce are. Îl vedeam cât de repede se plictiseşte de jucării şi cum mereu îşi doreşte câte ceva nou. M-am hotărât ca într-una din seri, în timp ce ne jucam cu el, să îi spun o poveste despre locurile noastre de muncă şi despre salariu. I-am explicat câte puţin cu fiecare ocazie pe care o aveam iar, treptat, l-am învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are şi să aştepte atunci când îşi doreşte ceva nou. Cred că suntem un caz fericit, este un copil înţelegător“.

Atunci când avem o discuţie cu copilul, legată de plata datoriilor casei, cheltuielile pentru mâncare şi haine, care sunt prioritare, trebuie să avem grijă ca cel mic să nu se simtă vinovat pentru cheltuielile ce ţin de el. Totodată, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci când i se explică ceva şi să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte şi supărătoare. Foarte important de reţinut este ca acest tip de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obişnuinţe şi deprinderi ale copilului. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică un efort. Părinţii sunt cei care îl ajută în acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli.

Copilul află că există o zi – de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţi şi, de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar. Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinţi. Este o metodă de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăţa că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material. Fiica mea era tare dezordonată… peste tot erau împrăştiate doar jucăriile ei, hainuţe.

Avea deja trei ani şi încercam să o conving să mă ajute păstrând o oarecare ordine. Atunci mi-am amintit tactica mamei mele de a mă responsabiliza, recompensându-mă financiar. Eu şi soţia meu am avut câteva discuţii cu ea despre cum poate avea şi ea un «salariu»… dacă pune jucăriile la loc după ce se joacă, dacă duce farfuria la bucătărie după ce a mâncat, dacă strânge hăinuţele. Iar la sfârşit de săptămână primea bănuţi pentru puşculiţă şi plănuiam împreună ce va face când va strânge o anumită sumă. O perioadă a funcţionat, fiind motivată de recompensă, iar apoi, treptat, s-a obişnuit să facă anumite lucruri.

Ne povestea o prietenă că fiul ei are 11 ani şi când are nevoie de o sumă de bani mai mare, ştie că o poate obţine dând o mână de ajutor în casă. L-au obişnuit aşa de mic şi, deşi le-a fost teamă că nu va întreprinde nimic dacă nu este recompensat, nu s-a ajuns la această situaţie. Au avut grijă ca recompensa să nu fie mereu una financiară.

Acum, pe lângă alocaţia săptămânală stabilită în acord cu toţi membrii familiei şi bineînţeles cu anumite condiţii ataşate, banii extra şi-i câştigă muncind în plus. Fie că dă cu aspiratorul în weekend în toată casa sau că îşi ajută surioara la lecţii, consideră gesturile lui ca o muncă ce merită răsplătită.

De asemenea, faptul că i-au stabilit o alocaţie săptămânală, l-a ajutat să îşi planifice cheltuielile în funcţie de acest buget, devenind responsabil cu banii săi.

Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora.

Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginaţia ne ajută, fie despre adaptarea unor poveşti cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informaţia pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite. Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prinţese, regi, regine.

De aceea, mici adaptări la realitatea moderna, nu strică niciodată. Fetiţa unei prietene îşi dorea foarte mult o păpuşă Barbie balerina, deşi mai avea două asemănătoare. Pentru că în perioada respectivă aveau oarece probleme financiare cu ipoteca apartamentului şi sosirea pe lume a unui nou bebeluş, au încercat

97 |

322

să o convingă pe fetiţă să aprecieze mai mult păpuşile pe care le avea şi să amâne primirea uneia noi. Aşa au început poveştile cu cele două surioare Barbie – interpretate de păpuşile ei. A fost o metoda destul de ingenioasă, pentru că aşa au petrecut mai mult timp împreună, au făcut-o treptat să fie nerăbdătoare, să îşi cunoască viitoarea surioară şi a învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are deja.

Cred că, uneori, anumite pretenţii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multă atenţie din partea părinţilor. Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ce înseamnă scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bacnotele. Astfel, ei vor înţelege pentru început că monedele înseamnă mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odată ce au învăţat cifrele, putem să citim preţurile cu ei şi să îi ajutăm să înţeleagă ce este scump.

O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogaţi?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casă mai mare sau jucării mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să înveţe să valorizeze ceea ce are şi să considere bogăţie faptul că nu îi lipseşte nimic. Foarte important şi benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puţin decât el. Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuţe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care vin din familii sărmane.

Copilul va învăţa ce înseamnă să fii generos, iar bogăţia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci şi la cei care sunt privaţi şi de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem şi alte aspecte care sunt mai importante decât banii. A devenit un obicei ca în preajma sărbătorilor să mergem cu cadouri la verişorii mei, care trăiesc la ţară şi au posibilităţi financiare mai limitate. Fiul meu a învăţat să fie generos şi cât de plăcut este să dăruieşti, nu doar să primeşti. Îmi amintesc că avea doar patru ani când, fiind în vizită la verişori, le-a lăsat lor trotineta lui cea nouă pentru că «ei nu au jucării aşa multe ca mine…». M-a impresionat foarte mult. Bineînţeles, în egală măsură, a mâncat ciocolată din unul dintre cadouri pentru că… îi era poftă. Cu toate acestea, ştiu că este un copil inteligent, înţelegător şi darnic, iar dacă este întrebat dacă e bogat, va răspunde fie «da, am o ciocolată!», fie «Eu nu am bani pentru că nu muncesc…»“.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect. Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va găsi cea mai potrivită metodă de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

98 |

Bibliografie • Ligia Georgescu – Goloșoiu, (2013), Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești • Ligia Georgescu – Goloșoiu (2013), Educație financiară - Banii pe înțelesul copiilor, Caietul elevului, Editura Explorator, Ploiești • Ligia Georgescu – Goloșoiu, coordonator, Corina Mohorea, Stela Olteanu. (2013) Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, Editura Explorator, Ploiești

322

Educaţia

financiară, o necesitate de la vârste

timpurii?

Prof. Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Puţini sunt părinţii care pot spune că nu au auzit astfel de formulări de la copiii lor, cam de pe la vârsta la care aceştia au început să verbalizeze. ,,Păpuşa aceea îmi trebuie şi maşina cea verde şi jocul cu avioane.

Aaaaa, şi aş mai avea nevoie de rochiţa cea portocalie şi alte câteva lucruri foarte necesare”. În mintea copiilor, părinţii dispun de nişte obiecte magice care pot face minuni - banii. Pentru copiii de vârstă mică, banii reprezintă doar noţiuni abstracte, însă pe măsură ce cresc, înţeleg că aceştia au asociate anumite valori. Odată cu dezvoltarea conceptului de număr, aceştia încep să înţeleagă că banii se pot acumula, economisi şi pot deveni instrumente de schimb şi, prin urmare, devin din ce în ce mai preocupaţi să îi deţină. În mod paradoxal, dacă pentru copiii de vârste mici, banii sunt un concept abstract cărora, ulterior, le ataşează o anumită valoare tangibilă, concretă, pentru copiii de vârste mai mari, conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine, ci de noţiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor, întrucât acestea presupun o proiectare în viitor. Copilul începe să devină mai receptiv când vine vorba de recompensă întârziată, care presupune o planificare şi o amânare conştientă pentru a obţine un anumit obiect şi, mai puţin impulsiv, în satisfacerea unor nevoi/dorinţe imediate.

Pentru o asimilare cât mai corectă a informaţiilor de natură financiară a fost elaborat un manual adaptat particularităţilor de vârstă ale şcolarului mic - ,,Educaţie Financiară - Banii pe înţelesul copiilor”, autor dr.

Ligia Georgescu Goloşoiu. Prin actualitatea şi oportunitatea subiectului, prin inovare şi variaţie - referindune aici la originalitatea abordării, acest manual devine un instrument de lucru necesar pentru formarea unor atitudini corecte în privinţa banilor. Pentru Educaţia Financiară clasele a III-a / a IV-a, introdusă ca disciplină opţională în şcolile care au intuit utilitatea unui astfel de manual, la sfârşitul primului an de la implementare feedback-ul primit atât din partea părinţilor, cât şi a copiilor, în urma aplicării unui chestionar, este extrem de pozitiv.

Acest lucru nu face decât să întărească ideea ca un demers coerent şi articulat care să furnizeze informaţii adecvate celor mici este binevenit. Chiar dacă cei mai mulţi dintre copii posedă anumite cunoştinţe primare în domeniu, beneficiile studierii acestui manual constau în facilitarea accesului la informaţii prin prezentarea acestora sub forma unor activităţi ludice fapt ce conduce, pe de o parte la o asimilare mai facilă şi de durată şi, pe de altă parte, la o dinamizare a acţiunii didactice. În ultima decadă, asistăm la o expunere tot mai mare a copiilor noştri la discuţii legate de procurarea şi gestionarea banilor, ca urmare a implicării acestora în viaţa de familie, astfel că nu este de mirare că micuţii devin tot mai interesaţi de ceea ce pot face cu banii pe care mulţi dintre ei îi deţin. Manualul răspunde acestor întrebări prin explicarea unor noţiuni specifice - economisire, dobândă, investiţie, schimbul valutar, profit, troc, servicii bancare electronice. De altfel, disciplina opţională îmbină cunoştinţe dobândite în cadrul altor cursuri, cum ar fi: matematica, limba română, istorie, desen, muzică, comunicare. Din această perspectivă, receptivitatea cu care copiii au tratat acest material este justificată. În urma centralizării datelor rezultate din aplicarea chestionarului, s-a observat că cei mai mulţi copii au apreciat partea practică a acestei discipline opţionale - caietul elevului. Acesta cuprinde o serie de exerciţii şi activităţi practice şi totodată atractive, cu ajutorul cărora copiii îşi însuşesc informaţiile de care sunt interesaţi, informaţii de care se vor folosi pentru a-şi dezvolta comportamente proprii în relaţie cu ceea ce înseamnă banii.

Astfel, organizarea, la nivelul clasei, a unor târguri în care cei mici au confecţionat şi comercializat diverse obiecte artizanale, precum şi a unor concursuri cu tematici financiare au oferit copiilor posibilitatea de a-şi manifesta spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa şi a constituit prin aceasta un alt element de interes din structura cursului. În subsidiar, manualul de studiu oferă pe lângă noţiuni specifice domeniului financiar şi informaţii importante pentru cultura generală a copiilor - istoria banilor, personalităţile reprezentate pe bancnote, banii altor state. Toate aceste subiecte se doresc a fi dezvoltate şi aprofundate întrucat aria de interes a copiilor nu a fost acoperită în totalitate.

99 |

322

De cealaltă parte, părinţii sunt încântaţi de faptul că micuţii lor acumulează noţiuni despre abc-ul financiar în moduri atractive ce depăşesc convenţiile învăţământului tradiţional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului social şi economic actual.

Educaţia financiară începută în familie este astfel consolidată şi substanţial îmbunătăţită, iar cei mici învaţă că banii se obţin prin muncă, au valoare, pot fi economisiţi şi trebuie cheltuiţi responsabil. În fond, aşa cum ne învăţăm copiii să fie responsabili pentru jucăriile şi hainele lor, tot aşa este bine să îi învăţăm să fie responsabili şi cu banii. Gradul ridicat de aplicabilitate a jocurilor didactice cuprinse în caietul elevului, a fost apreciat de părinţi ca un punct forte al acestei discipline, întrucat oferă copiilor posibilitatea să experimenteze situaţii practice de viaţă prin participare activă, prin aplicarea unor strategii euristice, aspecte ce pun în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora. Se facilitează astfel, o dezvoltare cognitivă complexă.

Prin conţinutul şi tematicile abordate, acest manual contribuie la formarea unor atitudini sănătoase în privinţa banilor, precum şi la conturarea unei imagini corecte despre ce înseamnă banii şi ce poţi face cu aceştia. Toate informaţiile prezentate în cadrul acestui articol subliniază necesitatea continuării şi popularizării la o scară largă a acestui proiect ce se dovedeşte a fi nu numai de actualitate, dar şi necesar pentru educaţia financiară a altor generaţii de copii. Pentru unii dintre aceştia, se conturează şi o deschidere spre abordarea unor filiere educaţionale specifice domeniului financiar-bancar, aspect subliniat şi de interesul pentru o plajă variată de subiecte aparţinând acestui registru.

Rămâne de văzut dacă banii câştigaţi din colindele de la Crăciun, din ştergerea prafului de pe mobilă, hrănirea pisicilor, sau mai ştiu eu ce, vor deschide apetitul copiilor către investiţie. Sau mai bine către consum.

Sau economisire. Sau ... Acum când cei mici deţin cunoştinţe în domeniu, trebuie sa avem mare grijă când mai împrumutăm bani de la aceştia. S-ar putea să spună ceva de dobandă şi penalităţi în caz de nerestituire la timp a sumei imprumutate.

Pot deveni nişte ,,fiare” când vine vorba de banii lor.

Bibliografie • Ligia Georgescu – Goloșoiu, (2013), Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești • Ligia Georgescu – Goloșoiu (2013), Educație financiară - Banii pe înțelesul copiilor, Caietul elevului, Editura Explorator, Ploiești • Ligia Georgescu – Goloșoiu, coordonator, Corina Mohorea, Stela Olteanu. (2013) Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, Editura Explorator, Ploiești

Economisirea

pe înțelesul celor mici Prof. Pascaru Mariana Școala Gimnazială Take Ionescu, Râmnicu-Vâlcea

În ceea ce privește economisirea, putem afirma că este un aspect care ne preocupă aproape din primele momente realizăm ce înseamnă cuvântul bani. Copiii trebuie să cunoască de la vârsta de 9-10 ani importanța de a avea economii, nu neapărat pentru ”zile negre”, dar, mai ales, pentru o investiție pe care la un moment dat își vor dori să o facă. Avem în vedere aspect precum o călătorie, achiziționarea unui obiect mai scump, un curs de schi, o tabără de aventuri sau chiar propriile studii universitare. Asfel, fiecare trebuie să știe că orice bancă din Romania sau Uniunea Europeana îndeplineste doua operațiuni importante: - atragerea de fonduri bănești rambursabile, sub formă de depozite de la persoane fizice( populație ) sau companii-operațiune care se numește economisire; - plasarea/acordarea fondurilor atrase sub formă de credite unor persoane fizice (populație) sau

100 |

322

companii-operațiune numită creditare Economisirea înseamnă utilizarea banilor cu chibzuință, cu eficientasau înseamnă operațiunea de acumulare/stranger și păstrare a acestora sub formă de depozite la bancă pentru o anumită perioadă de timp numită perioadă de valabilitate.

Depozitul reprezintă o sumă de banipe care o bancă o primește în păstrare, pentru un anumit termen, de la un deponent ( o persona fizică sau o persoană juridical/companie).Bancă poate utiliza aceste sume cu condiția de a le face disponibile la data convenită de aceasta cu deponentul și de a plăti acestuia o sumă de bani suplimentară numită dobândă.Aceste sume de bani atrase de bancă pot fi utilizate de către aceasta pentru a le acordă sub formă de credite. După natură și termenul lor pot fi: depozite la vedere și depozite la termen.

Depozitele la vedere sunt acele depozite de care deponenții pot dispune în orice moment pentru a efectuă plăți sau retrageri din cont, adică deponentul poate solicita băncii lichidarea depozitului în orice moment.Bancă poate utiliza aceste depozite la vedere cu riscuri mari , motiv pentru care acestor depozite li se plătește o dobândă foarte mică sau deloc.Depozitele la vedere există, în principal, sub formă depunerilor în conturile curente și în conturile de deposit.

Depunerile în conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice și juridiceisi deschid un cont prin care își derulează încasările și plățile curente.

Conturile de depozit sunt produse bancare destinate fructificării unor economii pe termene mai bine precizate și, că atare, ceva mai bine renumerate.

Depozitele la termen sunt acele depozite constituite pe un termen precizat , convenit între bancă și deponent prin convenție/contract și care beneficiază de o renumerare mai bună datorită certitudinii mai ridicate pe care o are banca în utilizarea fondurilor respective pentru creditare.În acest caz , depozitele se pot constitui pe perioade fixe, de regulă : 1 luna, 2,3,6 luni și 1an.

Retragerea sumei înaintea scadenței este sancționată de bancă prin pierderea de către deponent a dobânzii; în acest caz, deponentului I se acordă dobândă depozitului la vedere . În mod curent , aceste depozite se întâlnesc sub forma conturilor de deposit pentru investiții și conturilor pentru economii. În practica bancară, se mai întâlnesc și conturile de economii , fiind conturi de deposit cu termen nedeterminat în care se pot constitui depozite mici pentru care se plătesc dobânzi calculate zilnic asupra soldului contului .

Depozite constituite la bănci de către deponenți au un caracter dublu: pe de o parte, reprezintă datorii sau obligații de plată ale băncii față de deponenți și reprezintă pentru bancă una din formele cele mai importante și mai ieftine de constituire a resurselor sale de creditare; pe de altă parte, pentru deponenți, reprezintă creanțe asupra băncii, respectiv acestea pot fi utilizabile oricând, fie prin efectuarea unei plăți sau a unui transfer iin alt cont bancar , fie prin retragerea de numerarr la ghișeele băncii sau la bancomat. În baza contractului de depozit încheiat, banca efectuează/prestează , anumite servicii pentru deponent, cum ar fi: efectuează încasări și plăți în numele și contul clientului, eliberează la cerere extrasul de cont etc, servicii pentru care băncile percep anumite comisioane.

Deschiderea contului presupune completarea de către client a unei cereri( formular tipizat) , care cuprinde toate detaliile necesare cu privire la client., care are deschis un cont la o bancă .Banca solicita, de asemenea, documente de identificare a persoanei fizice/juridice (actul de identitate, documentele de înregistrare ale companiei). Închiderea contului poate avea loc la inițiativa clientului băncii, prin retragerea disponibilităților din cont sau .la inițiativa băncii , că urmare a constatării încălcării unor acte normative.

Pentru depozitele constituite , bancă plătește clienților săi o dobândă care se numește dobândă bonificată. Această dobândă trebuie să fie întotdeauna mai mică decât dobânda percepută de la creditele acordate .Diferența dintre cele două dobânzi reprezintă câștigul băncii .Acesta trebuie să fie sufficient de mare pentru a acoperi cheltuielile băncii cu salariile personalului, sistemul informatic, clădiri, consumabile, dobândă plătită la depozite precum și asigurarea unui profit al băncii.

101 |

322

Metode

intercative pentru un învățământ eficient Prof. Păușescu Ioana Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Şcoala contribuie tot mai mult la modelarea personalităţii şi la cultivarea trăsăturilor ei. În întreaga operă de formare a omului nou, a personalităţii sale, un rol important, uneori chiar decisiv, îl au anii de școală.

Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii elevului.

Caracteristicile metodelor interactive: • sunt atractive; • stimulează implicarea activă în sarcina didactică; • stimulează iniţiativa; • asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor; • asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare; • valorifică şi stimulează potenţialul creativ, originalitatea copiilor; • acţionează asupra gândirii critice a elevilor; • elevii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor; • promovează învăţarea prin cooperare; • copiii învaţă să argumenteze acţiunile; • îi învaţă pe elevi să comunice între ei şi să asculte părerile celor din jur.

BRAINSTORMINGUL SAU CIORCHINELE DE IDEI O strategie care oferă posibilitatea de a-i pune pe elevi în situaţia de a se gândi la o temă pe care o vor întâlni în text şi de a face asociaţii în legătură cu aceasta.

LECTURA PREDICTIVA * Presupunecitireafragmentată a textului, făcută de cătreprofesor, care îiîntreabăpeelevi ce credcă se va întâmpla mai departeşi de ce credcă se va întâmpla un anumelucru. * Pe parcurs se întocmeşte o hartă a predicţiilor care constă în confruntarea evenimentelor relatate de text cu ipotezele relatate anterior CIORCHINELE Este un organizator grafic prin care se evidenţiază într-o reţea conexiunile dintre ideile despre un subiect.

Tehnica încurajează elevii să gândească liber şi deschis, să-şi organizeze cunoştinţele, putând fi folosită atât ca metodă de predare-învăţarecâtşi ca metodă de fixare.

Ciorchinele este o activitate de scriere eficientă, determinându-i pe elevii mai puţin motivaţi să lucreze.

Poate fi nedirijat, când elevii notează toate ideile posibile într-o reţea realizată de ei şi semidirijat, când profesorul stabileşte nişte criterii pe baza cărora elevii vor completa ciorchinele.

METODA CADRANELOR Prin trasarea a două perpendiculare, pe tablă sau în caiet, se obţin patru cadrane. *Cadranele cu expresii atitudinale se pot completa frontal, pe grupe şi individual. *Elevii pot primi fişe individuale în care vor avea de completat cadranele: I. Am admirat…. II. Dezaprob….

III. N-am înţeles… IV. Am învăţat….

Sau fişe pe grupe, în acest caz fiecare grupă fiind solicitată să găsească în text cât mai multe răspunsuri pentru un singur cadran pe care trebuie să-l completeze Avantaje: • stimulează atenţia si gândirea; • scoate în evidenţă modul propriu de înţelegere; • conduce la sintetizare/esenţializare;

102 |

322

• uşurează asimilarea de noi cunoştinţe; • se poate folosi la cu succes la orele de recapitulare şi consolidare; • se poate folosi în diferite momente ale lecţiei; • stimulează interesul elevilor pentru activitatea didactică.

CUBUL Metoda cubului este folosită pentru explorarea unui subiect din mai multe perspective .

Ea oferă posibilitatea de a dezvolta competenţele necesare abordării complexe şi integratoare.

Avantaje: • determină participarea conştientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor; • permite diferenţierea sarcinilor de învăţare ; • formează deprinderi de muncă intelectuală; • stimulează gândirea logică a elevilor ; • creşte responsabilitatea faţă de învăţare şi faţă de grup; • sporeşte eficienţa învăţării (elevii învaţă unii de la alţii ); • familiarizează elevii cu cercetarea ştiinţifică; COPACUL IDEILOR Tehnica numită ,,copacul ideilor” presupune munca în grup. Este o metodă grafică în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi la baza paginii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate cunoştinţele evocate. Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul al grupului şi fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi.

Această formă de activitate în grup este avantajoasă deoarece le propune elevilor o nouă formăde organizare şi sistematizare a cunoştinţelor.

• formeazăabilităţi de comunicareşicooperare .

Limite: • rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp; • se creează un zgomot oarecare ; • facilitează erori în învăţare; • nu există un control precis asupra cantităţii/calităţii cunoştinţelor dobândite de fiecare elev.

Bibliografie • CRIŞAN, Lucia. Cadrul didactic. Didactica disciplinelor. Metode, procedee educaţionale şi noi tehnologii. Noiembrie 2009 • http://www.asociatia-profesorilor.ro/metode-interactive-pentru-un-invatamant-eficient.html

103 |

322

Educaţie

financiară Prof. Petrescu Angela Liceul Tehnologic ,, Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

Comisia Europeană consideră educaţia financiară ca fiind fundamentală în vederea constituirii unei pieţe unice şi doreşte, în acest scop, să stimuleze cetăţenii Uniunii Europene să îşi însuşească cunoştinţele de bază în materie de finanţe personale. În continuare voi prezenta principiile de bază pentru programele naţionale de educaţie financiară de calitate, cât şi iniţiativele gestionate de Uniunea Europeană în acest domeniu.Dată fiind lipsa de cunoştinţe a consumatorilor în privinţa produselor financiare, şi având în vedere creşterea diversităţii şi complexităţii acestor produse, Comisia a decis promovarea dezvoltării educaţiei financiare în cadrul Uniunii Europene (UE).

Obiective Raportul Comisiei Europeane „O piaţă unică pentru Europa secolului XXI-a” are ca obiectiv asistarea părţilor interesate în ceea ce priveşte elaborarea programelor de educaţie financiară prin intermediul: • unei conştientizări a necesităţii combaterii inculturii de ordin financiar; • unei educaţii financiare de înaltă calitate în cadrul UE; • unei puneri în comun a celor mai bune practici; • dezvoltării de instrumente practice în vederea facilitării unei educaţii financiare mai eficiente în şcoli.

Importanţa şi avantajele economice şi sociale ale educaţiei financiare Educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Două studii recente finanţate de către Comisia Europeană relevă, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi (autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil.

Anchete de referinţă întreprinse la nivelul statelor membre ajută la stabilirea priorităţilor şi facilitează monitorizarea în timp a progresului. Pe de altă parte, mai multe studii demonstrează efectul pozitiv asupra comportamentelor pe care îl are participarea în cadrul programelor de educaţie financiară.

Cadrul de acţiune comunitară Domeniul educaţiei este de competenţa statelor membre. Cu toate acestea, Comunitatea are posibilitatea de a interveni în cadrul măsurilor de informare şi educare a consumatorilor, precum şi la punerea în aplicare a măsurilor ce sprijină şi completează politica dusă de statele membre.

Printre acţiunile deja întreprinse, Comisia Europeană a elaborat un instrument de educare online, Dolceta, ce propune formarea adulţilor în domeniul consumului, şi „Agenda Europa”, o broşură cu caracter informativ destinată elevilor din învăţământul secundar. Cartea verde din mai 2007 privind serviciile financiare cu amănuntul a subliniat că se pot lua mai multe măsuri pentru favorizarea educaţiei financiare. Acest fapt a fost confirmat şi de răspunsurile la cartea verde, în special legate de difuzarea de către Comisie a celor mai bune practici, dar şi de adoptarea de reguli comunitare nerestrictive care să vină în sprijinul furnizorilor de educaţie financiară.

Principii de bază ale programelor de educaţie financiară de calitate Comisia Europeană a definit opt principii care ar putea veni în sprijinul organismelor implicate în difuzarea educaţiei financiare în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a programului de educaţie

104 |

322

financiară: • educaţia financiară trebuie să fie disponibilă şi activ promovată pe tot parcursul vieţii, într-o manieră continuă; • programele de educaţie financiară trebuie să vizeze în mod concret necesităţile persoanelor şi să fie disponibile în timp util şi uşor accesibile; • consumatorii trebuie să poată beneficia de educaţie în domeniul economic şi financiar de la o vârstă şcolară, aceasta urmând a fi, de preferinţă, inclusă în cadrul programelor şcolare generale; • programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă instrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare; • programele de educaţie financiară oferite de către prestatorii de servicii financiare trebuie să fie echilibrate, transparente şi obiective. Acestea trebuie întotdeauna să corespundă interesului consumatorului; • formatorii în domeniul financiar trebuie să beneficieze de o formare corespunzătore şi de resursele necesare; • se va promova coordonarea la nivel naţional între organismele interesate, iar cooperarea internaţională a furnizorilor de programe de educaţie financiară va fi stimulată în vederea facilitării schimbului celor mai bune practici; • programele de educaţie financiară vor fi evaluate la intervale regulate şi, dacă este cazul, actualizate.

Iniţiativele şi asistenţa practică prevăzute Educaţia financiară ţine de competenţa statelor membre, dar şi UE poate furniza un ajutor practic important. Comisia Europeană a definit, astfel, următoarele iniţiative ca fiind prioritare: • crearea unui grup de experţi în materie de educaţie financiară, care va avea ca domeniu de activitate promovarea şi schimbul celor mai bune practici şi consilierea Comisiei Europeane cu privire la elaborarea politicii de educaţie financiară; • asigurarea unui patronaj (inclusiv mesajul de susţinere şi utilizarea logourilor europene) al statelor membre şi actorilor din sectorul privat în vederea organizării de conferinţe naţionale şi regionale, cât şi pentru orice alte iniţiative care au ca scop promovarea educaţiei financiare; • publicarea pe site-ul web al Comisiei Europeane a unei baze de date online a programelor de educaţie financiară şi de cercetare în domeniul educaţiei financiare în cadrul UE, pentru a facilita consultarea resurselor în materie de cele mai bune practici şi de cercetare în acest domeniu; • elaborarea, începând din 2008, a unui nou modul Dolceta, destinat formării cadrelor de învăţământ de cultură financiară, în scopul stimulării şi asistării profesorilor din învăţământul primar şi secundar în vederea includerii de probleme financiare în programa şcolară generală.

Bibliografie • 1.europa.eu/legislation_summaries/consumers/...of.../l22031_ro.htm - Sinteze ale legislaţiei UE • 2. Revista ,,Cosultant fiscal”, nr. 41, noiembrie-decembrie 2014, editată de CCF

105 |

322

Educatia

financiara-banii pe intelesul copiilor Prof. inv. prescolar Petriceanu Cecilia-Denisa Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, Călimănești

Motto: ,,Banii pot oglindi cu acuratete aspect relevante pentru istorie,cultura si civilizatia oricarui stat. De asemenea, ei pot reprezenta o sursa pretioasa de informatii despre evenimente si personalitati marcante din viata unei natiuni. Mai mult decat atat, bacnotele si monedele reprezinta adevarate produseculturale, omniprezente in viata cotidiana a fiecaruia dintre noi,si acum, in era banilor electronici .’’

Mugur Isarescu Inca de cand este micut primeste bani de la bunica sa isi cumpere ceva dulce, iar cand merge cu tine in magazin crede ca banii nu se termina niciodata, mai ales ca “are si el de la bunica”... Cum sa procedezi astfel incat sa ii formezi deprinderi financiare sanatoase? Cum sa il obisnuiesti inca de mic sa faca economii si sa isi gestioneze micutul venit?

Psihologii sunt de acord ca la 4-5 ani este destul de mare incat sa il poti invata cate ceva despre bani si despre “pretul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de aceasta aptitudine si predau copiilor inca din clasele primare concepte si strategii despre cum sa isi gestioneze venitul. Copiii sunt invatati ca “am nevoie” este prioritar fata de “imi doresc”, atunci cand ai o suma limitata de bani. Sunt invatati ca daca ai doua produse aproape la fel, sa il cumperi pe cel care costa mai putin, pentru ca, vorba unei fetite, “cine ar vrea sa dea mai multi bani pe acelasi lucru?”.

Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicare, exemplificate si confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru ca, pana sa ajunga la scoala, educatia financiara incepe in familie...

1. Educatia financiara a copilului incepe cu exemplul personal Ofera-i o pusculita. Arata-i ce se face cu ea si procedeaza si tu la fel. Ia-l cu tine de fiecare data cand pui bani in cont, cand scoti bani de pe bancomat, cand platesti la casa la cumparaturi, cand distribui banii si faci liste, cand prioritizezi...

Este important sa vada ca tu te preocupi efectiv: ca acele hartii si acele bancnote sunt valoroase si ca mami si tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii invata din exemplul personal, invata imitandute.

Mai departe, verbalizeaza si fa-l pe cel mic martor la alegerile si deciziile pe care le iei. Altfel spus, gandeste cu voce tare. Explica-i de ce alegi un anumit lucru si renunti la altul. Procedeaza asa in supermarket, cand luati de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolata. Continua acasa, cand va uitati impreuna in catalogul de la Ikea, cand stabiliti unde sa mergeti in vacanta, cand hotarati ce cadou luati pentru aniversarea unor prieteni... Tine-l pe copil aproape atunci cand au loc in familie discutiile despre buget si cheltuieliEste la fel de important sa te vada concret cand umbli cu banii si cum umbli cu banii.Gandirea copilului este foarte concreta. Asa ca tine-l pe langa tine atunci cand vii cu banii acasa, ii numeri si ii repartizezi. Chiar daca ii tii pe card, poti proceda astfel din cand in cand, pentru ca cel mic sa vizualizeze si sa inteleaga efectiv cum gestionezi banii.

Apoi, implica-l in gestionarea bugetului familiei, tot intr-un mod concret. Pregateste niste borcane pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipesti o eticheta (Lumina, Apa, Internet, Mancare, Hainute, Concediu...). Foloseste apoi bani din jucarie, decupati si desenati de voi sau chiar bani reali. Impreuna cu cel mic, numara-i si pune-i pe fiecare in borcanul care ii revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Daca mai raman bani fara “destinatie”, dezbateti ce s-ar putea face cu ei.

2. Gaseste un motiv pentru care cel mic sa economiseasca Cu prima ocazie (iar aceasta nu te va lasa prea mult sa astepti...), explica-i ca nu poti sa ii cumperi jucaria sau bicicleta pe care si-o doreste cu pasiune, pentru ca nu ai toti banii acum.Insa propune-i sa cooperati, pentru ca asa puteti strange banii impreuna. Important este sa identifici acel lucru care il motiveaza sa faca

106 |

322

economii, pe care si-l doreste foarte mult.

Ca sa ii mentii motivatia, pune-i pe perete in camera lui o imagine, o fotografie sau un desen cu lucrul dorit. Apoi, propune-i un plan de economii. Ca sa ii fie clar ce se intampla si ca sa ii pastrezi entuziasmul pe parcurs, inregistreaza fiecare progres pe care il face. Pregateste o eticheta pe care sa o lipiti pe pusculita, pe care sa desenezi un interval gradat, format din maxim 5 unitati, ca sa nu descurajeze daca sunt prea multe. Sau deseneaza oe eticheta un cerc impartit in patru. Atunci cand copilul strange jumatate sau o cincime din suma, colorati impreuna o bucata din cerc, sau faceti un semn clar pe intervalul gradat. Apoi cand ajunge la jumatate...

Si tot asa. In acest fel, cel mic are o reprezentare vizuala a progresului si ramane motivat in continuare.

4. Incurajeaza-l pe copil sa economiseasca Stimuleaza-l in mod concret. Pune mana si contribuie si tu la succesul lui, dupa vorba “cui are i se va da...”. Aceasta inseamna ca poti stabili cu el astfel: de fiecare data cand reuseste sa stranga o anumita suma, de exemplu 5 lei, tu i-o dublezi. Suma o stabilesti in functie de “venitul” lui. Daca 5 lei este o nimica toata pentru voi, atunci pornesti de la o valoare mai mare. Daca nu este chiar o nimica toata pentru cel mic sa stranga 5 lei, asadar ii trebuie putina rabdare, atunci aceasta este o valoare potrivita. Important este sa il stimulezi sa amane recompensa imediata pentru o recompensa ma mare, mai tarziu.Pe masura ce mai creste si isi formeaza aceasta deprindere, poti micsora procentul pe care i-l adaugi. Adica nu ii mai dublezi suma, ci ii adaugi jumatate din ea.

Il mai poti incuraja si altfel. Ofera-i o rasplata concreta atunci cand atinge suma stabilita. Daca primeste banuti de la bunici, ii ramane lui restul de la cumparaturi si in plus prefera o inghetata mai ieftina, ca sa pastreze cativa banuti, atunci va ajunge sa aiba la un moment dat 10 lei. Bravo! Numai ca pentru el, acesti 10 lui nu inseamna nimic... nu se concretizeaza in nimic, daca mai are de strans pe langa ei pana sa isi poata cumpara lucrul acela mai scump pe care si-l doreste. Mai mare impact are pentru el faptul ca a mancat o inghetata cu 2 cupe, nu cu 4, decat ca acum are inca 10 lei in pusculita...

Asa ca ofera-i o recompensa pe care sa o simta. Ofera-i o mica jucarie, o eticheta colorata pentru caiete, o ora in plus la joaca, o vizita la Zoo... Educatia financiara a copiilor trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea muncii si respectului pentru munca in patrimonial valorilor morale ,fiind un act de reparative absolute necesar.

Scopul educatiei financiare ca disciplina este acela de a invata noile generatii, nu cu suprematia banului ,ci cu valoarea lui in raport cu cecelalte valori ale vietii sociale si personale.

Povestile sunt un mijloc bun de a arata copiilor valorile pe care disciplina le promoveaza ,ramanamd intr-un spatiu ludic.Sa luam exemplu povestilee Alba ca Zapada publicata in 1812 de catre Fratii Grimm.

Regina personajul negative ,reprezinta exact tentative de a materiza asa zisele oportunitati prin comiterea de acte reprobabile.Alba ca Zapada in schimb este salvata cu ajutorul piticilor, sapte la numar. Ceea ce se stie foarte bine este ca in spatial nordic ,piticii sunt pazitorii comorilor si,in acelasi timp mestesugari. Numarul sapte pe langa valentele magice , cele sapte virtuti –prudenta, dreptate, autocontrol, curaj. Credinta, speranta si puterea de a iubi, este si numarul metalelor care au insotit omenirea din perioada antichitatii.

Bibliografie • Educatia financiara pe intelesul tuturor –Revista de promovare a educatiei financiare nr.7/2014 • Educatie financiara –Ligia Geoegescu-Golosoiu,Corina Mohorea, Stela Olteanu

107 |

322

Educaţie

financiară timpurie Prof. înv. Preşcolar Pîrvu Georgeta Şcoala Gimnazială Nr. 5, Structură G. P. N. Nr. 2 Râmnicu Vâlcea

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile.

Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da“. Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun şi atunci când ii oferim ceva celui mic. Dacă ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înţeleagă limitările financiare. De asemenea, nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă. Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă. Totodată, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci cand i se explică ceva şi să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte şi supărătoare. Foarte important de reţinut este că acest timp de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obişnuinţe şi deprinderi ale copilului. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea si economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinţa banilor este acela in care îşi doreşte ceva anume.O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică un efort.

Parinţii sunt cei care îl ajută in acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care ii vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli. Copilul află că există o zi de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţi şi, de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinti. Este o metodă de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat.

Sumele de care copilul dispune este bine să fie in conformitate cu capacitatea lui de a le gestiona. Dacă se va trezi cu sume mai mari, copilul nu va şti ce să facă cu ele. Aşadar, chiar dacă îşi doreşte o jucărie sau altceva, valoarea respectivului obiect nu trebuie să depăşească posibilităţile lui de a strânge banii respectivi.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Pe lângă educația financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora și a metodelor prin care se fac banii, copii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul în una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul lor în economia contemporană și despre gama de servicii și produse pe care acestea le oferă.

Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați în viața cotidiană.

108 |

Bibliografie • Lidia Georgescu-Golosoiu, Educaţie Financiară- Banii pe înţelesul copiilor (manual), Editura Didactică şi Pedagogică, 2008 • http://www.educatiefinanciara.ro/

322

De

la troc la euro Prof. Înv. Primar Popa Maria Emilia Şcoala Gimniazială ”Tudor Vladimirescu” Drăgăşani

Pietrele şlefuite sau ghiocurile, bucăţile brute de metal şi mai apoi monedele prelucrate şi bancnotele reprezentantive sunt strămoşii banilor de azi, care pun economiile în mişcare. BNR prezintă istoria banilor şi a monedei euro în cadrul unei expoziţii deschisă în sediul băncii centrale, până pe 27 mai.

Acum mii de ani, înainte de inventarea banilor, schimbul de produse (trocul) era folosit de oameni pentru a-şi asigura cele necesare traiului. Dar trocul ridica un mare inconvenient: nu întotdeauna produsele schimbate aveau aceeaşi valoare, ceea ce însemna că trebuia găsită o modalitate de divizare a acestora, iar cererea şi oferta se întâlneau foarte greu.

Apariţia banilor-marfă a rezolvat această problemă. Iniţial, în cadrul unei societăţi un singur tip de marfă sau de obiect a început să fie utilizat ca mijloc de schimb, dobândind funcţie monetară.

Cu funcţie de marfă au circulat astfel mărgele de fildeş, pietre şlefuite sau ghiocuri. Acestea ridicau însă la rândul lor probleme: nu erau întotdeauna uşor de divizat şi, luând în calcul că erau foarte diverse, era greu să se ajungă la un consens privind valoarea lor, în diverse societăţi.

Prin urmare, s-a convenit ca ele să fie înlocuite de metale. Aurul, argintul sau fierul erau metale considerate valoroase de toată lumea. Acestea au devenit astfel mijloc de schimb şi de tezaurizare pentru toată lumea. Au o valoare recunoscută pretudindeni şi, în plus, proprietatea de a putea fi uşor de divizat.

Ulterior, în secolul al VII-lea înaintea erei noastre, au apărut şi primele monede din metal, în Asia Mică. Acestea aveau de regulă formă de disc şi conţineau o anumită cantitate dintr-un metal care le determina valoarea. Garanţia valorii monedelor era dată de sigiliul regelui, al oraşului sau al statului care a emis-o, gravat pe una din feţele acesteia.

Banii de hârtie Monedele ridicau însă la rândul lor probleme. Atunci când doreau să cumpere bunuri costisitoare, oameni aveau nevoie de o cantitate mare de monede, care era dificil de transportat.

Chinezii au fost cei care au rezolvat această problemă. Ei au introdus banii din hârtie, deoarece nu aveau resurse suficiente de cupru pentru a bate monedele de care aveau nevoie. Au urmat negustorii italieni, care au început în secolul al XI-lea să utilizeze cambii în locul cantităţilor mari de monede.

Cinci secole mai târziu, aurarii din Regatul Unit au început să emită hârtii de valoare.

Totodată, în timp, băncile au început să emită chitanţe de hârtie pentru depozite de aur şi argint pe care le aveau deschise la bancă. Aceste chitanţe era cunoscut sub numele de „bani reprezentativi”. În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, numeroase naţiuni foloseau bani reprezentativi. Valoarea acestora era definită în raport cu aurul. În 1971, etalonul aur s-a prăbuşit, atunci când Statele Unite ale Americii au pus capăt în mod unilateral convertibilităţii directe a dolarului american în aur.

De-a lungul istoriei, tot mai multe guverne au trecut de la monede reprezentantive, deci legate de un etalon, la monede fiduciare. Acestea din urmă nu se bazează pe un etalon real, cum ar fi aurul sau argintul, valoarea lor fiind determinată de guvern şi bazându-se doar pe buna credinţă. Înainte de introducerea monedei euro, pe 1 ianuarie 2002, majoritatea ţărilor europene avea propriile bancnote şi monede. Când oamenii călătoreau în străinătate, trebuiau să schimbe bani. Acest lucru nu mai este necesar însă în zona euro, deoarece moneda euro a înlocuit monedele ţărilor respective.

Euro în cifre În 2002, 15 miliarde de bancnote euro au împânzit lumea, o cantitate suficientă ca să acopere 15.000 de terenuri de fotbal. Euro este acum moneda a 330 de milioane de europeni care locuiesc în cele 17 ţări ale zonei unice, respectiv Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda. În curând, un nou design Banca Centrală Europeană pregăteşte un nou design pentru bancnotele euro, cu noi elemente de siguranţă, care să preîntâmpine fraudarea. Noile bancnote vor prelua tema grafică a celor aflate acum în

109 |

322

circulaţie.

Elementele grafice ale celor şapte bancnote euro, care au valori cuprinse între 5 şi 500 de euro, redau şapte stiluri arhitectonice care au caracterizat cultura europeană: clasic, romanic, gotic, renascentist, baroc şi rococo, arhitectura în oţel şi sticlă a secolului al XIX-lea şi arhitectura modernă a secolului al XX-lea. În prezent, există opt cupiuri diferite ale monedelor euro, acestea având valori cuprinse între un eurocent şi 2 euro. Fiecare monedă are o faţă comună europeană şi o faţă naţională, diferită pentru fiecare ţară din zona euro. Feţele comune ale celor opt monede înfăţişează harta Europei pe un fundal format din cele 12 stele ale Uniunii Europene.

Cum se naşte şi cât trăieşte o bancnotă Hârtia bancnotei euro este obţinută prin încorporarea într-o hârtie de bumbac a unor elemente de siguranţă: filigrane şi fire de siguranţă. Aceasta este distribuită mai apoi către 14 imprimerii din Uniunea Europeană. Unul din elementele de siguranţă ale bancnotelor este acela că valoarea bancnotei este încorporată în filigran, firul de siguranţă şi hologramă, fiind de asemenea redată de numărul care îşi schimbă culoarea.

Odată puse în circulaţie, bancnotele se deteriorează treptat, însă fiecare are un ritm propriu de deteriorare, generat în principal de frecvenţa cu care sunt folosite. Potrivit statistiticilor, bancnotele de 5 euro sunt utilizate o perioadă de circa 14 luni, iar cele de 50 de euro circa trei ani şi jumătate înainte de a fi retrase din circulaţie.

Băncile naţionale sunt dotate cu aparate de sortat care pot identifica într-o fracţiune de secundă autenticitatea unei bancnote. Cele care nu mai sunt corespunzătoare pentru punerea în ciculaţie, din cauză că sunt murdare, mototolite sau rupte, sunt distruse imediat.

Managementul

educațional

Prof. Monica Popa Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Conceptul de management educational Managementul consta intr-un sir de activitati reglate ciclic, care definesc tipurile de actiuni specifice ale managerilor, numite functii ale conducerii: - prevederea evalueaza viitorul, surprinde tendintele probabile de evolutie a organizatiei. Ea poate fi pe termen lung (prognoza), pe termen mediu (planificarea) si pe termen scurt (programarea); - decizia consta in alegerea unei modalitati de actiune din mai multe posibile. Ea este si un proces, cu etapele: identificarea problemei, obtinerea informatiilor necesare, prelucrarea si organizarea lor, elaborarea de variante de actiune, alcatuirea unor proiecte de rezolvare, adoptarea deciziei prin alegerea variantei optime, comunicarea deciziei, explicarea si argumentarea ei, organizarea practicii, controlul si reglarea actiunii; - organizarea cuprinde sistemul de activitati necesare indeplinirii sarcinilor, componentele acestora (resurse, operatii, sarcini, relatii, ordonare, responsabilitati, ierarhii); - coordonarea asigura cooperarea, armonizarea actiunilor, economicitatea, dozarea, stimularea, antrenarea; - controlul consta in verificarea, monitorizarea, aprecierea, analiza actiunilor, etapelor, factorilor in relatie cu obiectivele, cu standardele stabilite.

Scoala, ca organizatie, are ca specific: - invata si produce invatare, deci se supune logicii pedagogice; - sunt prezente si se manifesta doua activitati de baza, distincte si interdependente: activitatea managerialadministrativa (reglementata formal, normativ) si activitatea pedagogica (reglementata de specificul normelor educatiei, instruirii); - regulile de eficienta sunt de tip calitativ si vizeaza procesele, calitatile personalitatii ce se formeaza,

110 |

322

educa;

• prezenta manifesta a aspectelor informale si a manifestarilor creative, expresive, mai mult decat a celor formale; • prezenta a mai multor tipuri de membri in organisme de conducere, administrative, de realizare a procesului pedagogic; • actioneaza reglementari de ordin institutional, dar si pedagogic (uneori contradictorii); • profesorul este supus numeroaselor asteptari, presiuni in exercitarea rolurilor, de unde valoarea descentralizarii conducerii.

1.1. Managementul educatiei/pedagogic Reprezinta acea stiinta pedagogica, elaborata interdisciplinar, pentru studierea evenimentelor care intervin activitate pedagogica: decizie, organizare, gestiune.

Este si o metodologie de abordare globala-strategica-optima a educatiei, a sistemului si a procesului de invatamant. Dar este si un model de conducere a scolii, ca organizatie.

Managementul pedagogic preia informatii specifice: din cel economic (valorificarea eficienta a resursei umane), din cel sociologic (calitatea conducerii institutiei ca organizatie), bazata pe relatii specifice intre grupuri, indivizi, din cel politic.

Managementul pedagogic reprezinta o modalitate de conducere superioara globala (vizeaza ansamblul problemelor sistemului, vazute in interdependenta lor functionala, structurala), optima (prin valorificarea maxima a resurselor sale), strategica (vizeaza dezvoltarea sistemului pe termen mediu si lung, prin inovarea continua a structurilor, functionalitatii).

Astfel actiunile principale de conducere vizeaza: informarea manageriala (colectarea informatiei, stocarea ei, procesarea ei, accesibilizarea, dirijarea ei pentru proiectarea si realizarea conducerii), evaluarea manageriala (masurarea informatiei, aprecierea ei, luarea deciziei in baza diagnozei facute, pentru corectareameliorare-reformare) si comunicarea manageriala (prelungeste decizia la nivelul actiunii practice).

Functiile managementului pedagogic evidentiaza rolurile conducerii scolii in realizarea obiectivelor sistemului de invatamant: functia de planificare-organizare, functia de orientare-indrumare metodologica, functia de reglare-autoreglare a sistemului, procesului.

Managementul educational intruneste caracteristici de baza ale managementului organizatiilor, prin adaptare la specificul scolii si la procesul pedagogic: • dimensiunea moral-axiologica, prin sistemul de valori utilizat in educatie, ca obiective; • esentiala este mobilizarea resurselor umane, ca gestiune a particularitatilor individuale specifice; • se centreaza pe utilizarea strategiilor de tip comunicativ, pe interactiuni, pe un ethos specific; • valorizarea individului si a capacitatilor sale este obiectivul sau ; astfel domina, in crearea climatului organizational, logica responsabilitatii, afectiva, altruista a descentralizarii, automotivarii, stimulativa.

• descentralizarea organizarii se realizeaza progresiv si de durata, implicand schimbari in mentalitati si mecanisme.

2. Dimensiuni manageriale ale procesului instructiv 2.1. Managementul ritmului procesului de instruire Se referă la modul în care profesorul coordonează şi direcţionează ritmul activităţilor în timpul orei: 2.1.1. Evitarea discontinuităţii • schimbarea bruscă a tipului de activitate – profesorul intervine brusc într-o activitate în desfăşurare fără a anunţa acest fapt şi oferă sugestii pentru o altă activitate • abandonarea temporară a unui tip de activitate – profesorul lasă o activitate suspendată, trece la alta şi revine la activitatea iniţială • abandonarea aparentă a unui tip de activitate şi revenirea bruscă după un interval de timp – variantă a tipului anterior de discontinuitate: profesorul termină în aparenţă o activitate, începe alta şi revine pe neaşteptate la prima • abandonarea unui tip de activitate înainte de finalizarea acestuia – profesorul abandonează o activitate, trece la alta şi nu revine la prima.

2.1.2.Evitarea încetinirii ritmului • supraîncărcarea – intervine când profesorul este prea plictisitor

111 |

322

• supraîncărcarea prin exces de explicaţii – profesorul acordă prea mult timp indicaţiilor şi explicaţiilor • supraîncărcarea prin exces de amănunte – profesorul devine excesiv de preocupat de detalii, în detrimentul ideii principale • încetinirea ritmului prin utilizarea excesivă a materialului şi echipamentelor aferente profesorul utilizează materiale didactice şi echipamente în mod excesiv, distrăgând atenţia elevilor de la conţinutul comunicat • fragmentarea inutilă a activităţii – o activitate este prezentată fragmentat, deşi natura ei nu implică acest tip de abordare 2.2. Promovarea activităţilor în grup Se referă la capacitatea profesorului de a capta şi menţine atenţia grupului pe parcursul activităţilor din timpul orei: • managementul tipului de grup cu care se lucrează • managementul responsabilităţilor la nivel de grup • managementul atenţiei 2.3. Coordonarea structurii grupului Profesorul poate face apel la o gamă variată de reacţii pentru a suscita şi a menţine atenţia grupului pe parcursul orei. Câteva dintre tehnicile relaţiei profesor-elev în această direcţie sunt: • distribuirea echitabilă a ocaziilor de afirmare a elevului („Voi fi solicitat în timpul acesteiore”) • ajutorul acordat individual membrilor grupului („Profesorul este preocupat de mine şi vrea să reuşesc”) • explorarea posibilităţilor latente – („Am timp să mă gândesc”) • investigarea comportamentului profesorului – („Profesorul face eforturi speciale ca să mă ajute să răspund”) • problematizarea la nivel superior – („Profesorul se aşteaptă să gândesc la această problemă”) • aprobarea sau corectarea activităţii elevului („Mi se va spune cu promptitudine dacă activitatea mea este acceptabilă sau nu”) • lauda („Profesorul este deosebit de mulţumit de activitatea mea”) • conştientizarea motivelor de laudă („Profesorul îmi va spune motivul/ele pentru care este mulţumit de realizările mele la oră”) • atenţia faţă de ceea ce au de spus elevii („Profesorul este interesat de ceea ce am de spus”) • acceptarea sentimentelor elevilor („Profesorul îmi înţelege sentimentele şi mi le respectă”) • raporturile proxemice cu elevii („Profesorul este apropiat de mine, dar nu mă deranjează”) • respectul / politeţea faţă de elevi („Profesorul mă respectă”) • interesul personal faţă de elevi („Sunt mai mult decât un elev pentru profesorul meu; acesta îmi face complimente”) • afecţiunea („Profesorului îi place de mine/ mă apreciază”) • amânarea unei reacţii („Profesorul este nemulţumit de ceea ce fac, dar nu este nemulţumit de mine ca persoană”) • coordonarea graduală a responsabilităţilor: profesorul creează sentimentul că fiecare este responsabil de ceea ce se întâmplă la nivel de grup, prin creşterea nivelului de interacţiune şi feedback pentru toţi elevii. Astfel, elevii vor încerca un sentiment de împlinire şi de responsabilitate, pentru că se simt importanţi în interiorul grupului; în felul acesta creşte receptivitatea.

• menţinerea atenţiei prin mişcările profesorului în clasă, gestică, modulaţii vocale, contact vizual.

2.4. Evitarea saturaţiei (plictisului) Se referă la abilitatea profesorului de a reduce la minimum plictisul care poate interveni în timpul unei activităţi în clasă. Aceasta se poate realiza prin abordarea progresivă a activităţilor, prin crearea varietăţii şi provocarea studenţilor.

• prezentarea progresivă a materialului de studiu – restructurarea programei când nu se înregistrează progrese în procesul instructiv, fie din cauza refuzului manifestat de elevi în raport cu o anumită tematică, fie din cauza oboselii acestora, • varietatea – stârnirea interesului şi implicarea elevilor în activităţi care solicită spiritul de cercetare şi interesul • provocarea – utilizarea de materiale şi antrenarea în activităţi care îi provoacă pe elevi să iasă din

112 |

322

rutina şcolară • prezentarea succesivă a activităţilor şi integrarea activităţilor instructive suplimentare 2.5. Coordonarea recapitulării zilnice a materiei are în vedere organizarea unor şedinţe recapitulative zilnice Şedinţele recapitulative zilnice pot furniza un punct de plecare pentru învăţarea unor noţiuni noi.

Acestea constituie o metodă bună de cuantificare a responsabilităţii, dar nu trebuie să fie plictisitoare sau repetitive. Pentru a menţine interesul elevilor pentru recapitulare, profesorul trebuie să evalueze noua lecţie şi să adapteze recapitularea la specificul acesteia.

De exemplu, prezentarea „recitativă” a unei informaţii factuale se poate face prin tehnica jocului, în timp ce pentru activităţile în grup şi rezumate se pot utiliza tabla şi creta.

2.6. Coordonarea recapitulării prezentărilor/lecţiilor propriu -zise Profesorul îi poate ajuta pe elevi să înveţe cum să asculte şi să ia notiţe cu ajutorul unor strategii.

Prin raportarea lecţiei noi la cunoştinţele anterioare îi va ajuta pe elevi să-şi menţină atenţia. De asemenea, o lecţie poate fi predată într-un mod mai atractiv prin utilizarea mijloacelor audio-vizuale şi a unor materiale suplimentare scrise, prin mişcarea profesorului prin clasă şi schimbarea distanţei dintre profesor şi elev, prin invocarea numelor elevilor din clasă în exemplele date. În timpul unei expuneri sau prezentări, gradul de receptare a materialului predat trebuie verificat permanent.

2.7. Coordonarea lucrului individual în clasă • prezentarea sarcinilor de lucru: se prezintă în mod explicit scopul activităţii, precum şi strategiile cognitive utilizate pentru a ajuta elevii să-şi focalizeze activitatea în direcţia dorită; • monitorizarea performanţei: după enunţarea sarcinilor de lucru, se acordă un interval de timp pentru ca toţi elevii să înceapă activitatea. Apoi profesorul se poate deplasa printre elevi, ajutându-i pe cei care întâmpină probleme; pune întrebări pentru a conduce activitatea într-o anumită direcţie sau le arată celor care lucrează în perechi cum să se ajute unul pe celălalt fără să-şi ofere rezolvarea; • evaluarea: se pune accent pe tipurile de activităţi care oferă profesorului informaţii asupra modului de gândire şi a capacităţilor comprehensive ale elevilor mai curând decât pe cele care demonstrează capacitatea elevilor de a rezolva corect o temă.

2.8. Coordonarea temelor pentru acasă Profesorul discută cu elevii pretenţiile pe care le are în legătură cu tema dată, exemplificând prin teme bine efectuate din orele anterioare. Volumul temelor variază în funcţie de nivelul clasei şi de obiectivele lecţiei; se preferă teme reduse cantitativ, dar regulate, precum şi teme care apelează la gândire. Se verifică temele.

2.9. Coordonarea discuţiilor în clasă Discuţiile vor fi încurajate şi printr-o dispunere specifică a scaunelor în clasă, astfel încât elevii să se poată vedea unul pe altul. Profesorii trebuie să planifice tipul de discuţie în clasă, să comunice aceste metode elevilor şi să le revizuiască periodic.

Câteva metode de încurajare a discuţiilor în clasă: • prezentarea şi exemplificarea deprinderilor necesare în angajarea unei discuţii; • elevii trebuie lăsaţi să determine singuri scopul discuţiei pentru a le creşte interesul faţă de acest tip de activitate; • trebuie stabilit cine vorbeşte, intervalul de timp acordat fiecărui vorbitor, ordinea în care se intervine în discuţie, tipul şi volumul de asistenţă care se poate acorda elevilor care refuză acest tip de activitate, cum se poate decide când discuţia pe o anumită temă trebuie să se sfârşească. Discuţia va decurge mai firesc dacă profesorul oferă în prealabil un plan al acesteia şi evaluează calitatea acesteia pe parcurs; • de asemenea, trebuie să încurajeze clasa să manifeste respect faţă de vorbitor, folosind observaţiile individuale ale elevilor ca preambul al propriilor observaţii / comentarii, sau solicitând un elev să rezume observaţiile unui coleg înainte de a-şi performa propriul discurs.

113 |

322

Cum

să îți înveți copilul să prețuiască banii Bibliotecar Ionescu Daniela-Elena Liceul Tehnologic General Magheru Râmnicu Vâlcea

Există o vorbă din bătrâni, conform căreia „economia se învață din copilărie” și, într-adevăr, lucrurile stau întocmai. Adevărul este că, dacă nu înveți să prețuiești banii încă din copilărie, după ce ai înțeles valoarea acestora, în perioada adultă vor fi slabe șanse să reușești să îi gestionezi așa cum trebuie. Acest aspect ridică, însă, o cumpănă pentru părinți. Pe de o parte, ca părinte, ai vrea ca fiul sau fiica ta sa aibă tot ceea ce își dorește.

Pe de altă parte, însă, ți-ai dori ca el să aibă un bun management al banilor atunci când va fi adult, să învețe să și-i producă singur și să își acopere toate nevoile prin intermediul lor.

Responsabilitatea financiară Desigur, un copil de doar câțiva anișori nici nu înțelege conceptul de „bani” și nici valoarea acestora.

Vor mai dura mulți ani până când va învăța cât de greu se câștigă aceștia și cum sa îi gestioneze într-un mod cât mai bun, însă, încâ din copilăria fragedă, el poate fi învățat despre căștig și favoruri. Cum? Jocul Poate te va surprinde, însă un copil știe să se târguiască încă din frageda pruncie. Este atât de veche această modalitate de a câștiga bunuri, încât este adânc înrădăcinată în genomul nostru, fiind moștenită. Îți aduci aminte de micul șantaj emoțional al copilului, atunci când vroia atenție? Aceasta este o modalitate de troc: daca îmi dai atenția ta, eu nu mai plâng!

Așadar, pentru a îl învăța că fiecare serviciu costă, poți apela la jocuri. Varietatea jocurilor care implică noțiunea de „câștig” ține de imaginația fiecăruia, însă iată câteva idei: jocurile de-a magazinul, jocurile de cărți, etc.

Mersul împreună la cumpărături Pentru a îi explica practic unui copil că fiecare lucru costă o anumita sumă de bani, acestuia îi trebuie prezentat un exemplu. Și ce alt exemplu mai bun există decât viața reală și cumpărarea unor bunuri dintr-un magazin?

Sistemul acțiune – recompensă Însă, poate cea mai importantă metodă de învățare a responsabilității financiare este sistemul acțiune – recompensă. Un exemplu în acest sens este oferirea de dulciuri sau jucării, atunci când copilul a executat o acțiune, cum ar fi când și-a făcut ordine în cameră. Astfel, acesta va învăța ca, dacă își dorește ceva, va trebui să depună un efort pentru acel lucru și că nu îl poate obține gratuit.

Partea buna a sistemului acțiune–recompensă este că, astfel, se instalează un reflex condiționat.

Dacă fiul sau fiica ta este de vârsta preșcolară sau în clasele primare, această recompensă poate fi chiar în bani, astfel, acesta având posibilitatea de a își evalua efortul prin propriile finanțe câștigate. Atenție însă, acestea trebuie să fie sume modice și nu foarte mari, care să ii acopere mici nevoi precum un dulce sau o jucărie. Desigur, trebuie să îl lași să facă doar ceea ce dorește cu banii și nu să îi iei, pentru a îi folosi tu, chiar dacă este vorba de cumpărarea unor lucruri pentru el.

Diferența între cei care au bani însă îi risipesc și cei care fac ceva constructiv cu ei constă, de asemeni, în modul cum aceștia au învățat valorificarea câștigurilor în copilărie. Cei ai căror părinți nu au fost atenți la modul în care copilul își cheltuie banii de buzunar se vor întreba, mai târziu, în viața lui adultă, de ce acesta nu pare să reușească să îți gestioneze banii într-un mod înțelept. Așadar, primul pas este să vedeți cum își cheltuie banii pe care îi are strânși.

Adevărul este ca nici unul dintre noi nu a știut să folosească banii primiți până nu i-am câștigat prin propriul efort. De aceea, nu este nevoie să fii prea dur cu el, dacă vezi ca îi risipește sau nu are grijă de ei. Iată câteva activități, în funcție de vârsta lui, prin care cel mic va înțelege că banii se strâng greu și că ei trebuie cheltuiți într-un mod responsabil.

3 – 5 ani: oferă-i copilului câte un bănuț, ori de câte ori te ajută la treburile gospodărești. Cumpără-i o pușculița în care să îi adune, iar atunci când își dorește o jucărie noua, explică-i că și-o poate cumpăra din proprii bani. Atenție însă, să nu cazi în cealaltă extrema și să îl pui să își cumpere singur toate jucăriile. Un

114 |

322

cadou, din când în când, nu are ce strica 5 – 8 ani: vârsta la care copilul începe să meargă la școală, așadar va trebui să îi explici cum să își gestioneze singur banii de pachețel. Calculeaza exact cât îi trebuie și dă-i un pic peste aceasta suma.

Observă cu atenție ce face cu restul și sugerează-i, dacă nu a învățat încă acest lucru, că ar putea să îl strângă pentru a își cumpăra lucrurile dorite.

8 – 12 ani: după vârsta de 8 ani, la copii apare logica așadar, cu o bună educație în ceea ce privește partea financiară a vieții, acesta ar fi trebuit să învețe, deja, cum să îi gestioneze și să dezvolte, acum, întregi strategii de gestionare a lor. Nu fi surprins dacă acesta ar veni să îți propună un împrumut, chiar.

Dacă, însă, nu ai apucat să îi faci educație financiară copilului tău, nu e prea târziu. Având noțiuni de matematică și capacitate logică, acum, poți aplica toți ceilalți pași descriși mai sus, chiar în același timp.

Alte cateva idei, care sa te ajute • De multe ori, parintii apeleaza la psiholog cand problemele sunt intr-un stadiu foarte grav si cand rezolvarea necesita foarte multa munca, din partea tuturor. De aceea, daca simtiti ca nu puteti face fata problemei, apelati la sfatul unui expert.

• Nevoile tinerilor din aceasta generatie difera cu mult fata de nevoile tinerilor din alte generatii trecute. Din pacate, ele sunt si mai costisitoare. Lipsa hainelor la moda, a gadget-urilor, a iesirilor poate parea neimportanta pentru noi, parintii, insa pentru un copil de varsta lui acest lucru poate naste adevarate frustrari. Tineti cont ca scarile de valori se schimba odata cu varsta si, pentru el, integrarea in grupul de prieteni si acceptarea din partea acestora este undeva pe primele locuri – cel putin pentru moment.

• Pentru a se naste un conflict este nevoie de doua persoane. Desi ne-ar placea sa fim perfecti, acest lucru este imposibil si, intotdeauna, in stari tensionate, fiecare are partea lui de vina.

• Copiii percep lumea intr-un mod diferit fata de adulti si, chiar daca este foarte greu sa gandim din punctul lor de vedere, trebuie sa o facem, pentru ca ei nu pot, inca, gandi din al nostru.

• Daca cineva nu intelege ceea ce dorim sa ii explicam e pentru ca nu am folosit noi metoda corecta prin care sa o faca si nu din vina lui. Asadar, daca metoda veche de explicatie nu functioneaza, poate ar fi timpul sa gasiti altele, prin care sa faceti un copil sa pretuiasca banii.

Managementul

educaţional din perspectivă

financiară

Prof. Popescu Cătălin Scoala Gimnazială Mateeşti Managementul educaţional este ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi potrivit unor finalităţi solicitate de societate si acceptate de individ. Acesta poate fi analizat în sens acţional, operaţional, practic, tactic, procesual, teoretic, global, general, strategic, ştiinţific.

Bugetul anual al unei unităţi de învăţământ cuprinde, pe de o parte, totalitatea veniturilor/fondurilor băneşti de care dispune şcoala pe o perioadă de un an, pe surse de provenienţă şi, pe de altă parte, totalitatea cheltuielilor prevăzute a se efectua în aceeaşi perioadă, în conformitate cu nevoile unităţii şi cu clasificaţia bugetară stabilită prin lege.

Necesarul total de resurse financiare care se va regăsi în veniturile înscrise în bugetul anual al unităţii de învăţământ se stabileşte/fundamentează pe următoarele categorii de fonduri: • fondurile aferente finanţării de bază; • fondurile aferente finanţării complementare; • fondurile aferente finanţării suplimentare; Dacă investiţiile făcute în resursele materiale au drept finalitate formarea şi dezvoltarea capitalului fizic (tehnic), investiţiile realizate în creşterea, educarea şi pregătirea profesională a resurselor umane generează ceea ce numim « capital uman ». Problematicii investiţiei în capitalul uman, devine cu atât mai interesantă

115 |

322

de studiat, cu cât face referire la « realităţile » economiei româneşti. Forţa de muncă autohtonă se află în plin proces de căutare şi integrare într-o piaţă comună, în care competiţia constituie regula fundamentală.

O problemă controversată a investiţiei în capitalul uman şi în educaţie/învăţământ este reprezentată de raţiunea multiplicării în timp a costurilor instruirii şi educaţiei. reformei învăţământului , factorii care au determinat declanşarea procesului de reformă avansate în ultimele decenii şi tipurile de reformă : naţionale şi globale. Misiunea prioritară a politicii educaţiei fiind aceea de a identifica oportunităţile de îmbunătăţire a calităţii, de a promova procesele eficiente de reformă, pentru a ajuta la progresul educaţiei. Investiţia în educaţie şi în pregătirea capitalului uman este una dintre cele mai profitabile investiţii.

Au fost implementate programe internaţionale şi naţionale de învăţare continuă (Comenius, Erasmus, Leonardo da Vinci, Grundtvig, Platforma eTwinning.net, Programul pentru dezvoltarea învăţământului rural, Programul PISA).

Funcţia economica reprezintă o sursă de moralizare şi democratizare socială, importantă pentru calitatea educaţiei.

Descentralizarea nu este privită ca un scop în sine, ci un mijloc pentru a creşte calitatea, eficienţa, relevanţa şi echitatea sistemului de învăţământ. În analiza procesului de descentralizare în învăţământul românesc s-a pus accent pe managementul resurselor umane şi managementul financiar.

Resursa umană este principal factor al managementului educaţional. Resursele umane sunt factorul cheie al reformei educaţiei. Ele pot compromite totul sau pot salva totul.

Pentru a avea o resursă umană de calitate în educaţie trebuiesc luate următoarele măsuri: - creşterea substanţială a salarizării corelată cu creşterea exigenţelor faţă de prestaţia didactică; - creşterea calităţii formării iniţiale şi continue; - profesionalizarea carierei manageriale în învăţământul preuniversitar. Investiţia în resursa umană trebuie să conducă la îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale, facilitând accesul la sistemele de educaţie şi formare profesională.

Toate sursele de finanţare a învăţământului preuniversitar pot fi grupate în două mari categorii, respectiv: - surse publice - surse private.. Finanţarea ar trebui făcută pe baza situaţiei concrete din fiecare unitate, care nu este niciodată identică cu cea din alte unităţi.

De aici şi concluzia necesităţii cunoaşterii temeinice a problematizării (diagnoză) precum şi a evoluţiei probabile a evenimentelor (prognoză), ca elemente fundamentale pentru realizarea unei planificări financiare realiste şi realizabile. Astfel, baza de calcul a fondurilor alocate unităţilor de învăţământ prin şi din bugetele locale, pentru finanţarea de bază o constituie costul pe elev/preşcolar, calculat în funcţie de indicatori specifici activităţii de învăţământ, de calitatea procesului educaţional şi formarea profesională, managementul instituţional, mediile de rezidenţă. Finanţarea complementară se face de la bugetul local, în raport cu necesităţile unităţii de învăţământ.

Cheltuielile de investiţii se stabilesc cu rigurozitate, pentru că, din momentul concretizării lor în construcţii, utilaje, tehnologii, ele devin ireversibile. Erorile făcute în privinţa investiţiilor sunt deosebit de costisitoare, generând irosirea unor resurse sau cheltuieli mari pentru remedieri, refaceri..

Nu tot ceea ce este vechi trebuie aruncat. Sunt lucruri a căror valoare sporeşte odată cu trecerea timpului. După părerea noastră trebuie să păstrăm şi să facem un brand din învăţământul producător de elite, preluând şi dezvoltând învăţământul de masă. Trebuie să ţinem seama de cererea şi oferta de pe piaţa muncii.

Nu trebuie să învăţăm ca să avem şcoală, ci să învăţăm pentru a putea face faţă cerinţelor actuale ale societăţii.

116 |

Bibliografie • Iosifescu, S. (2000). Manual de management educaţional. Bucureşti : Editura ProGnosis • Iosifescu, S. si colab. (2001). Managementul educaţional pentru instituţiile de învăţământ.

Bucuresti: MEC • Iucu, R., B. (2004). Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii. Bucuresti : Humanitas educational • Ion Toca , “Managementul educaţional”, Ed.didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti 2007

322

Învăţarea

pe tot parcursul vieţii Prof. înv. preșc. Popescu Magdalena Grădinița cu Program Normal Foleștii de Sus, Tomșani

Termenul de educaţie permanentă are multiple definiţii şi forme de prezentare. În mod cert, toate se referă la învăţământul de după educaţia iniţială, la formarea pe tot parcursul vieţii. Învăţarea permanentă facilitează mobilitatea liberă pentru cetăţenii europeni şi permite realizarea scopurilor şi aspiraţiilor Uniunii Europene: a deveni mai prosperă, competitivă, tolerantă şi democratică; facilitează crearea unui domeniu european al învăţării permanente ca realitate, notând că acesta stabileşte învăţarea permanentă ca unul dintre principiile călăuzitoare ale educaţiei şi formării.

Programul european de învăţare pe tot parcursul vieţii are următoarele caracteristici: • contribuie la promovarea unui nivel de performanţă ridicat pentru individ, la dezvoltarea unei dimensiuni europeane a sistemelor şi practicilor în domeniu; • sprijină realizarea unui spaţiu european al învăţării pe tot parcursul vieţii; • ajută la îmbunătăţirea calităţii, atractivităţii şi accesibilităţii posibilităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii; • consolidează contribuţia învăţării pe tot parcursul vieţii la coeziunea socială, la cetăţenia activă, la dialogul intercultural, la egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei şi la împlinirea personală; • ajută la promovarea creativităţii, competitivităţii, capacităţii de inserţie profesională şi a dezvoltării spiritului antreprenorial; • contribuie la creşterea participării la învăţarea pe tot parcursul vieţii a persoanelor de toate vârstele, inclusiv a celor cu nevoi speciale şi a grupurilor defavorizate; • promovează învăţarea limbilor străine şi a diversităţii lingvistice; • sprijină dezvoltarea resurselor bazate pe TIC; • consolidează rolul învăţării pe tot parcursul vieţii în crearea unui sentiment de cetăţenie europeană, bazat pe respectul pentru valorile europene, precum şi toleranţa şi respectul faţă de alte popoare şi culturi; • promovează cooperarea în ceea ce priveşte asigurarea calităţii în toate sectoarele educaţiei şi formării profesionale; • îmbunătăţește calitatea vieții, încurajând o utilizare optimă a rezultatelor şi a produselor şi proceselor inovatoare, precum şi schimburile de bune practici.

Pentru a atinge aceste obiective, programul sprijină următoarele acţiuni: • mobilitatea persoanelor care participă la învăţarea pe tot parcursul vieţii; • parteneriatele bilaterale şi multilaterale; proiectele unilaterale, naţionale sau multinaţionale, inclusiv cele care au ca scop promovarea calităţii în sistemele de educaţie şi formare profesională prin intermediul transferului transnaţional de inovare; • reţelele multilaterale; studii şi reexaminări ale politicilor şi sistemelor din domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii şi a componentelor acestora; • subvenţii de funcţionare pentru acoperirea anumitor cheltuieli de funcţionare şi costuri administrative ale instituţiilor sau asociaţiilor din domeniu; • măsuri adiacente, alte iniţiative pentru promovarea obiectivelor programului; • activităţi pregătitoare pentru aceste acţiuni; • organizarea de evenimente (seminarii, colocvii, întruniri) pentru a facilita punerea în aplicare a programului, informarea, publicarea, acţiunile de sensibilizare a publicului şi de diseminare, precum şi monitorizarea şi evaluarea programului.

De ce trebuie să învăţăm permanent? Corelaţia educaţiei permanente cu piaţa muncii are dedesubturi destul de confuze. Dacă un adult învaţă o nouă meserie, el se va orienta bine pe o piaţă flexibilă a muncii şi îşi va găsi un loc de muncă, reducând astfel şomajul şi crescând gradul de angajare. În plus, Vânătorii de diplome ajung uneori frustraţi faţă de ofertele de muncă pe care le primesc, ţinând cont de efortul continuu de a se

117 |

322

califica, în felul acesta educaţia permanentă ajungând, paradoxal, să fie contraproductivă.

Bibliografie • Korka, Mihai (2003), Vectorul educaţie – Formarea profesională, în perspectiva integrării europene, în volumul: Iancu Aurel (coordonator), Dezvoltarea economică a României, Editura Academiei Române, Bucureşti.

• Steliana Perţ (2005), Educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii mai mult decât FPC/EP. Clasificări conceptuale, Colecţia Biblioteca Economică, Seria Probleme Economice,vol.188-189, CIDE, Bucureşti • Steliana Perţ, Filofteia Panduru (2005), O nouă paradigmă a învăţării –educaţia şi formarea profesională pe toată parcursul vieţii (EFPPV), în volumul Aurel Iancu (coordonator), Dezvoltarea Economică a României. Competitivitatea şi integrarea în Uniunea Europeană, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti.

Zece

metode de educație financiară pentru copii Popescu Valerica Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil săînvețe despre importanța banilor. Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celui mic, întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea, împărțirea și alte concepte matematice utile în acest sens. Chiar de la vârste mici, poți ajuta copilul să deprindă câteva noțiuni fiscale, cum ar fi economisirea. Pe măsură ce va crește, va începe să ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocației sau chiar să ajute la plănuirea bugetului familiei pentru vacanță.

Iată 10 modalități prin care cei mici învață despre importanța banilor și modul lor de folosire: 1. Jocuri care presupun gestionarea banilor Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani. Se pot organiza zile dedicate jocurilor de societate în fiecare lună, pertecând un timp plăcut și educativ.

2. Mersul la cumpărături Educația financiară a copiluluiîncepe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket.

Spune-i înainte de cumpărături bugetul pe care îl ai la dispoziție și transformați într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită. Cel mic poate fi asistentul tău financiar și, cu ajutorul unui calculator, poate ține evidența cheltuielilor.

3. Oferirea recompensei Copilul va fi încântat să te ajute cu diversele lucruri care sunt de făcut prin casă (aspirat, ștersul prafului, dusul gunoiului etc.). Îi poți oferi câte o recompensă sub forma unei sume mici pentru fiecare treabă la care ajută, învățându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii și să-i gestionezi.

4. Încurajarea pentru economisire Dăruiește-i o pușculiță simpatică sau confecționați una împreună, așa încât cel mic să aibă un loc unde săîși poatăține banii. Îl poate împărți pe două categorii, bani de cheltuialăși bani de pus deoparte, iar în acest fel puteți decide împreună cum săîmpartă alocația lunară.

5. Mergeți la banca Mergi cu cel mic la bancăși deschide un cont. Explică-i cum suma pe care o depune în bancă va crește în timp și de ce este important să ai mereu bani puși deoparte.

6. Învață-l cum să vorbească despre bani În inocența lor, copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câți bani câștigă sau cât au

118 |

322

plătit pentru un anumit lucru, deși semnificația cifrelor nu este foarte clară pentru ei. Explică-i cu blândețe cum nu este întotdeauna politicos săîntrebi o altă persoană despre venitul financiar sau cât de mult bani cheltuiește aceasta.

7. Reduce timpul petrecut în fața TV-ul și online Copiii sunt expuși unui număr foarte mare de reclame într-un timp scurt. De aceea este greu pentru copil să se abținăși să nu-și dorească să dețină cea mai nouă jucărie sau ultimul joc video apărut. Reducând timpul petrecut în fața TV-ului sau online, îl poți proteja măcar parțial de publicitatea uneori agresivă.

8. Învață-l despre bancomate și cărțile de credit Cel mic poate crede ca banii provin de la bancomat sau ca poți plăti orice lucru cu cardul. Chiar și copiii mai mari pot să nu înțeleagă ce înseamnă să utilizezi un credit. Explică-i toate aceste concepte și arată-i cum se folosesc și ce se întâmplă, de fapt, în spatele lor.

9. Oferă-i un exemplu pozitiv Nu-i ascunde niciodată cheltuielile partenerului tău și arată-i celui mic importanța unei comunicări transparente în privința gestionarii aspectelor financiare în familia voastră. Întotdeauna când mergeți la cumpărături, sugerează-i faptul că lucrurile materiale nu condiționează fericirea. Petreceți timp împreunăși învață-l cum astfel de lucruri mici contează mai mult pentru bunăstarea unei persoane decât venitul financiar.

10. Învață-l despre generozitate Nicio lecție financiară nu este completă fără generozitate. Ajută-l să capete o perspectivă corectă asupra banilor, arătându-i faptul că există multe lucruri, precum dragostea pentru familie și cei care ne înconjoară, care nu au un preț. Începe cu pași mărunți educația financiară a celui mic și vei vedea cum, în timp, își va dezvolta abilitățile necesare unui comportament responsabil și va învăța cum să gestioneze corect finanțele.

Necesitatea

studierii Educatiei financiare

în ciclul primar

Prof. înv primar Rădulescu Maria Narcisa Şcoala Gimnazială Slătioara Începând cu anul școlar 2013 – 2014, Banca Națională a României a demarat, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, un proiect de implementare la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale “Educație financiară” (CDȘ). Grupul țintă: elevii claselor a III a și/sau a IV a.

Auxiliarele curriculare recomandate de Ministerul Educației Naționale ca material bibliografic pentru disciplina opțională „Educație financiară” sunt: Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, manual publicat de Editura Explorator, 2013, Ploiești autor Ligia Georgescu – Goloșoiu; Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, caietul elevului publicat de Editura Explorator, 2013, Ploiești autor Ligia Georgescu – Goloșoiu; Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, apărute în Editura Explorator, 2013, Ploiești autori: Ligia Georgescu – Goloșoiu – coordonator, prof. Corina Mohorea și prof. Stela Olteanu.

Educație financiară urmăreşte să formeze din şcolar un viitor consumator de produse şi servicii bancare informat, care să nu mai ajungă la bancă să întrebe ce este un cont, şi în acelaşi timp un potenţial economist care să lucreze în banca respectiva. De unde ştim că nu din aceste clase care învaţă inclusiv despre întreprinzatori celebri, care au reuşit în cariera lor prin muncă şi educaţie, se vor ridica vârfurile de care avem nevoie?

Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, doctor în economie, consilier în cadrul Direcţiei Patrimoniu şi Investiţii din BNR. Totodată, aceasta este şi autoarea a celor trei cărţi care sunt folosite în cadrul orelor de la clasă.„Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie

119 |

322

să fie informaţi.

Potrivit Ligiei Georgescu-Goloşoiu, educaţia financiară în şcoala primară a devenit o realitate la nivel naţional şi internaţional. Ea schimbă în primul rând mentalităţile şi înlătură lipsa cunoştinţelor generale şi, în special, a celor financiare. Totodată, manualele publicate deja acoperă absenţa literaturii financiare pentru cei mici. Astfel consumatorii de produse şi servicii bancare vor deveni mult mai informaţi.

Scopul proiectului demarat de experta Băncii Naţionale este de creştere a gradului de implicare a profesorilor, copiilor şi părinţiilor în activităţi de educaţie financiară şi într-o mai bună cunoaştere a particularităţilor culturale româneşti. Astfel, se conturează o imagine completă a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi sau investiţi în societatea de astăzi, concomitent cu dobândirea abilităţilor de gestionare a banilor.

Finanţatorul principal al proiectului, Banca Naţională, a cumpărat toate manualele, care au fost distribuite gratuit în şcolile ce au inclus între materiile opţionale şi această disciplină. Contactul dintre învăţători şi şefii sucursalelor bancare din teritoriu este facilitat de angajaţii din direcţiile regionale ale BNR. Tot în cadrul acestui proiect a fost realizată şi o revistă de promovare a educaţiei financiare, care este distribuită în bănci şi în inspectoratele şcolare. „Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe economisire. Este de fapt vorba de o schimbare de mentalitate”, punctează Ligia GeorgescuGoloşoiu.

Lucrurile pe care le înveţi în copilărie îţi rămân alături toată viaţa, spun şi reprezentanţii Raiffeisen Bank, instituţie bancară ce a sprijint apariţia manualului şi caietului de exerciţii “Banii pe înţelesul copiilor”, scrise de Ligia Georgescu-Golosoiu. „Cred că astăzi facem un lucru important pentru educaţia copiilor noştri.

Este clar că orice sistem de învăţământ modern trebuie să pregătească generaţiile de astăzi şi pe cele viitoare în domeniul financiar-bancar, astfel încât fiecare copil să dispună de un cont bancar în care să economisească bani şi din care să efectueze plăţi pentru nevoile sale. Viaţa multora dintre noi ar fi fost poate mai simplă, dacă am fi beneficiat încă din copilărie de unele informaţii referitoare la economisire, dobânzi sau rolul băncilor”, este de părere Steven van Groningen, preşedinte Raiffeisen Bank.

120 |

Bibliografie • Ghidul învătătorului “Educaţie financiară - Banii pe înţelesul copiilor - auxiliar curricular • http://www.finzoom.ro/Info/art/Advices/Educatia-Financiara

322

Povestea

banilor Prof. Prodănescu Fabiola Colegiul National de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

Istoria banilor este o poveste fascinantă. A fost odată ca niciodată…Analizând parcursul banilor de-a lungul timpului, modul în care au apărut, uzul și abuzullor de către cei care i-au creat, reprezintă cea mai potrivită metodă de a întelege subtilitățile acestei invenții Banii au un impact dramatic asupra fericirii noastre. Nu asta învățăm din fragedă pruncie? privire la lumea în care au poposit.

Ar fi ipocrit să pledăm pentru teoria că banii nu aduc deloc fericirea. Sunt mult prea multe lucruri ce țin de viața noastră confortabilă de zi de zi, ca să nu mai spun de necesități de trai, pe care doar cu bani le potiavea.

Sunt suficiente bucurii ale vietii la care nu poti ajunge fără bani. Banii se fac, e ceva ce face parte din viață. Întrebarea importantă pentru noi toți este: care ar fi limita financiară până la care e în regulă să muncești (ca să îți asiguri un trai ceva mai bun decât dacă nu ai avea bani) și dincolo de care goana după bani devine dușmanul tău (și îți fură din timpul dedicat celor dragi și ție însuți sau te epuizează)?

Fiinţa umană este prea săracă în interior, şi-a pierdut valorile sufletului şi de aceea caută să compense zeace astă sărăcie interioară cu o bogăţie exterioară şi atunci are nevoie de bani şi bunuri pentru senzaţiile şi satisfacţiile personale. De aceea banul şi lucrurile materiale au primit o importanţă exagerată, iar fiinţa umană e dispusă să fure, să mintă şi să exploateze în fiecare moment.

Banul ne alimentează vanitatea, orgoliul, amorul propriu, ne dă prestigiu social, ne dă mijloace pentru a ajunge la putere. În ultimult imp se spune că banii nu aduc fericirea, dar o întreţin. Totuşi trăirile şi faptele oamenilor bogaţi arată totuşi că banii nu întreţin aşa-numita fericire. Astfel că armonia în familie şi echilibrul sufletesc lasă de dorit.

Banul în sine nu are nici o valoare, el primeşte valoareape care noi i-o dăm. Orice om are trei necesităţi primare şi anume hrană, adăpost şi îmbrăcăminte, pe care trebuie să şi le satisfacă, iar pentru aceasta este nevoie de bani. Dar când depindem de bani pentru a avea prestigiu, poziţie socială, succes, carieră, atunci banul primeşte o valoareşi o importanţă exagerată şi disproporţionată, de aici apare lupta pentru a-l poseda.

Din punct de vedere energetic, banul este neutru, dar se încarcă pozitiv sau negativ în funcţie de provenienţa şi utilizarea lui: fie că este câştigat muncind corect, fie că este obţinut prin orice mijloace („bani murdari”) pentru a câştiga putere, prestigiu, poziţe socială, etc. Avem nevoie de bani, acest lucru este sigur, dar e necesar să înţelegem profund relaţia noastră cu aceştia.

Nici ascetul şi nici avarul lacom nu au înţeles niciodată care este corecta noastră relaţionare cu banul.

Când înţelegem profund că banii trebuie să circule, când înţelegem că scopul banilor este acela de a ne oferi cele trei necesităţi fizice primare – alimentaţie sănătoasă şi corectă, o casă decentă sau un apartament confortabil, şi îmbrăcăminte in limita bunului simţ- atunci le impunem o limitarei nteligentă şi nu vor mai avea acea importanţă exagerată pe care o au atunci când sunt o necesitate psihologică. Trebuie să facem diferenţa între necesitate fizică imediată şi dependenţa psihologică de bani şi lucruri materiale.

Așadar, povestea banilor devine una clasicăși are final deschis.La rândul lor, copiii, care sunt viitori adulți, vor trăi în aceeași eră a banului și cu dorința eternă de a-i poseda.

Fie că sunt tentați sau e monedă de schimb pentru fericirea noastră himerică și utopică, banii sunt o realitate a vieții noastre materiale. Povestea banilor debutează perpetuu cu ,,A fost odată ca niciodată….”

121 |

322

Cultură

sau „imaginea“ despre cultură?

Bibliotecar, Rogoz Simona Laborant, Rogoz Eugenia Liceul Tehnologic de Turism Călimăneşti

Nu e greu de observat că prezentul vieţii noastre culturale nu e altfel decât aşa cum a fost el construit, „gândit“ şi susţinut în practica şi în dinamica vieţii obişnuite, de zi cu zi, dar şi la nivelul întregului social.

Dincolo de neprevăzut, dincolo de „întâmplare“ sau de „istorie“, având, fara îndoială, roluri uneori imposibil de suportat sau de ocolit, avem mereu de-a face cu un amestec subtil şi abia conştientizat între ceea ce am vrea sa fim, am fost învaţaţi să fim şi ne-am străduit să fim. Fiecare în parte este obligat, indiferent că vrea ori nu, să suporte presiunea „ideatică“ a întregului social şi a timpului în care traieşte.

Oricum ar sta însă lucrurile din acest punct de vedere, literatura, artă, „cultură“, în general vorbind, nu poate să se nască şi să reprezinte ceva semnificativ decât numai din sine şi pentru sine. Ea, la rândul ei, fiind un factor de presiune şi de influenţare a dinamicii sociale. Cultura naşte cultura dupa cum „puterea“ politica îşi propulsează şi susţine propria ei întindere şi influenţă. Este un fundament ideatic şi educaţional fără de care fiinţa umană ar arăta altfel. Iar în zilele noastre şi în orice societate normală, cultura în sine poate avea o dinamică şi o energie socială şi chiar „financiară“ care să îi asigure „reproducţia“, ca să folosim un termen economic.

Pe de altă parte, într-o societate „emergenta“, cum este cea a României contemporane, raporturile dintre „putere“, BANII şi cultura sunt, fără îndoială, programate social în defavoarea ultimei din motive inerţiale, dar mai ales, dintr-un refuz dispreţuitor, manifestat inclusiv la unii intelectuali, faţă de rigoarea şi truda pe care o presupun cultura şi domeniile adiacente „spiritului“ şi ideilor. Şi chiar dreptul culturii şi al spiritului de a fi neliniştit, de a se juca cu sine şi cu prejudecăţiile care ne asaltează de peste tot. Astăzi, este de ajuns sa pronunţi cuvântul „spirit“ şi condiţionarea noastră „materialist-dialectică“ intră în alertă. Fără a mai vorbi de faptul că din punct de vedere financiar rezultatele „materiale“ sunt aproape invizibile, oricum, greu de cuantificat şi cântarit aşa cum, bunaoara, „puterea“ ori palierele economice o pot face. În comunism cultura a reprezentat numai o „componenta“ a propagandei marxist-leniniste internationaliste si a luptei de clasa, abia ulterior fiind asezonata unui nationalism mitic ce a schimbat doar „ambalajul“, continutul ei fiind întru totul aservit scopurilor si ideologiei regimului totalitar. Iar caderea comunismului a lasat cultura noastra, multa, putina câta a fost, fara capacitatea de a fi independenta politic, dar si fara mijloacele financiare necesare functionarii ei sociale. Astfel, desconsiderarea culturii si a educatiei, dar si a „intelectualului“, a gândirii si a creativitatii acestuia, dreptul lui la independenta critica si ideologica (nu numai strict cultural vorbind) este înca atât de activa din punct de vedere social si atât de cuprinzatoare „politic“ încât la aproape 20 de ani de la caderea comunismului suntem la fel de buimaci „ideatic“ ca si în trecut.

Avantajele libertăţii de a exprima idei fără a fi pedepsit ori marginalizat şi beneficiile unei organizări sociale democratice se pare că sunt favorabile doar unei categorii restrânse de persoane care au profitat pur şi simplu de conjunctura momentului „istoric“ actual pentru a-şi asigura doar propria bunăstare şi viitorul social.

Alti semeni de-ai nostri si-au expus cele mai mari sperante înspre alte orizonturi de cultura si de civilizatie, emigrând, pur si simplu, chiar daca pentru asta si-au pus la bataie echilibrul psihic si afectiv al propriilor copii, de pilda, invocând, evident, dreptul acestora la fericire si la bunastare. Si sub dictatura comunista una dintre cele mai uzitate, dar si raspândite idei justificative a inactivitatii ori a inabilitatii noastre sociale era legata de lozinca sacrificiului spre binele copiilor. Dar mai interesant e ca parasirea spatiului sociocultural autohton este acceptata ca o solutie viabila nu numai de catre cei saraci si mai neinstruiti, care îsi doresc un trai mai bun.

122 |

Bibliografie • Chim Mihu, Antropologia Culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

322

Despre

copilărie, bani și suflet Profesor inv. Primar Spiridon Gabriela Boalbeș Elena Școala Gimnazială” Nicolae Bălcescu” Drăgășani

Într-o dimineață de început de iarnă, când afară te biciuiau picături de ploaie cu zăpadă, priveam de la geamul clasei , muncitorii care lucrau pe schela clădirii vecine. Își făcuseră un acoperiș din folie de plastic care le acoperea , măcar umerii și capul. Am simțit un fior rece și nu ne-am putut abține să nu facem o mică pauză și să le arătăm micilor nostri prieteni de clasa pregătitoare Step by Step, în ce condiții lucrau acei oameni.

Parca nu mai simteam căldura și confortul din clasă. Parcă ne izbeau și pe noi peste față sagețile ascuțite ale viscolului.

Am simțit nevoia să le vorbim micuților noștri despre bani, despre meserii, despre economii si nu în ultimul rând despre respectul față de părință și bani. Și cum altfel îi poți sensibiliza decât prin relatarea experiențelor de viață.

Nu știu la ce se gândea colega mea, dar un val de gânduri imi trecea prin cap. La care să mă opresc?

Cu care să încep? Și am început: - Dragii mei, am vrea să vă vorbim astăzi despre bani, valoarea banilor și respectul față de bani. Haideți să privim oamenii care lucreaza pe schela aceea și să ne imaginăm următoarele: Cine îl așteaptă pe fiecare acasă?

Ce -și pot dori copiii lor de la Moș Nicolae sau Moș Crăciun?

Ce credeți că gândesc acei oamnei privind pe fereastră la noi ?

Ce putem face noi, pentru noi cei de mai târziu?

Am observat ca ochișorii lor priveau la oamenii de pe schelă cu tristețe dar si cu respect.

Micuții noștri, spre mirarea noastră, au preluat imediat ideile și , așa, pe înțelesul lor, cu puțina lor experiența de viață, au început să spună ce-și imaginau ei despre acei oameni.

La început, la discuții participau câțiva copii. Apoi din ce în ce mai mulți și la un moment dat cu totii iși dădeau cu părerea.

Intrebarea „Ce putem face noi, pentru noi cei de mai târziu? ” a impus un moment de tăcere. Apoi au particicipat la acele discutii dar se simtea acea stare când, teoretic știi tot , practic nu faci nimic.

Le-am spus atunci povestea fostului meu elev, Costică.

Costică era elev în clasa I. Un băiețel brunet, cu niște ochi mari și negri , foarte sărăcuț. Locuia cu toată familia într-o căsuță formată din două camere, fără curent electric. Era o curte mare dar fără gard. Costică iarna ,mereu întârzia la școală. Se trezea când se lumina afară.

Lipsea de la școală atunci când murea cineva in sat pentru că mergea să adune banii care se aruncau și la pomană. Copiii îl marginalizau pentru că era sărac. Eu îi cumpăram haine, caiete, creioane, tot ce-i trebuia la școală.

Chiar dacă nu venea la școală în fiecare zi mă aștepta și mă conducea la stația de microbuz.

Pe drum formam cuvinte , despărțeam în silabe iar în stație scriam cu un bețisor în nisip numere, faceam calcule, dadeam dictări. Știa că pentru că m-a condus eu îi dădeam un bănuț. Era foarte fericit.

Au trecut de atunci douăzeci de ani . Eu m-am mutat din acea localitate. După douăzeci de ani am primit un telefon. O voce necunoscută s-a prezentat: Sunt Cîrstea Costică.

Imediat mi l-am reamintit.M-a sunat să-mi mulțumească pentru că l-am ajutat când îmi era elev. Este un om bogat, cel mai bogat din satul său.

Cum a ajuns să fie cel mai bogat? Prin muncă; prin ambiție.

Apoi am continuat: - Dragii noștri, activitatea voastră la școală reprezintă serviciul vostru. În funcție de rezultatele obținute vă asigurați confortul si bunăstarea. Cei care invață foarte bine iși asigură tot confortul pe când cei

123 |

322

care nu acordă multă atenție învățăturii trăiesc in sărăcie.

Dincolo de nevoile de bază: mâncare, haine, o locuință exista și nevoia de joc. Putem noi să ne procurăm singuri tot ce ne trebuie? Deocamdată, nu. Avem nevoie de sprijinul părinților. Ce putem să facem pentru a le fi mai ușor părinților noștri?

Să considerăm că in zilele când suntem cuminți și acultători și rezolvăm corect sarcinile primite primim un bănuț de aur. Considerăm bulinuța galbenă , pe care o primim, acest bănuț de aur. Îl ducem acasă părinților.

Le vom aduce multă bucurie.

Ce mai putem să facem pentru noi și părinții noștri?

Să învățăm să facem economii. Cum vom face aceste economii?

Vom respecta câteva reguli: Vom aprecia tot ce primim de la părinți și nu vom cere mai mult.

Vom avea mai multă grijă de rechizite, haine și jucării pentru a le avea mai mult timp.

Atunci când primim banuți de la părinți să le cerem sfaturi dacă vrem să cumpărăm ceva și să ne învățăm să –i strângem la pușculiță. Cu economiile noastre putem și noi să-i ajutăm pe părinții noștri.

Aceasta a fost o primă lecție despre bani și suflet.

Apoi, săptămânal, discutăm ce am făcut din ceea ce ne-am propus în privința banilor, a economiilor și a realizărilor la școală.

Elevii noștri sunt la vârsta la care pot fi cu ușurință sensibilizați și educați . Sunt la început de drum când iși contruiesc temelia casei în care vor locui mai târziu.

Educaţia

financiară ,o perspectivă europeană Prof. Stan Oana –Elena Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

“Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă. Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre în sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o politică monetaăa uneori greu de înteles şi pentru specialisti”, a spus Mugur Isărescu.

Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie să fie informaţi.

Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, consilier în Direcţia Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Băncii Naţionale a României.

Banii pe înţelesul tuturor înseamnă să înveţi de mic ce sunt, la ce folosesc, cât de importanţi sunt, cât de greu se obţin şi cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască banii.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activităţii didactice în vederea formării la elevi a competenţelor formulate în programa şcolară.

Dezvoltarea competenţelor cheie, considerarea elevului ca subiect al activităţii instructive educative şi orientarea acesteia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practicaplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile, printre care: utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: - construcţia progresivă a cunoştinţelor, exersarea şi consolidarea abilităţilor elevilor; - cultivarea exigenţei şi autoexigenţei elevului; - abordări flexibile şi parcursuri didactice diferenţiate; - abordări inter şi transdisciplinare; utilizarea unor metode active (de exemplu: simularea, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, studiul de caz, învăţarea prin descoperire, jocul de roluri bazat pe empatie, analiza de text,metode de gândire critică, realizarea de portofolii, lucrul pe calculator/internet/în grupuri de lucru virtuale), care pot

124 |

322

contribui la: - crearea acelui cadru educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă; - înţelegerea modului în care conceptele specifice Educaţiei financiare se pot aplica în viaţa de fiecare zi; - exersarea lucrului în echipă, a îndeplinirii unor roluri specifice în grupuri de lucru, a cooperării cu persoane diferite în realizarea unei sarcini de lucru; - înlăturarea stereotipurilor, a automatismelor de gândire, precum şi cultivarea spiritului tolerant; utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de activitate (individuală, pe perechi şi în grupuri mici); învăţarea prin acţiune (experienţială), realizarea unor activităţi bazate pe sarcini concrete; utilizarea, în activitatea didactică, a calculatorului ca mijloc modern de instruire, care să permita subordonarea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, în vederea desfăşurării unor lecţii interactive, atractive.

Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe economisire, este de fapt vorba de o schimbare de mentalitate“, a spus Ligia Goloşoiu.

Discuţiile pe tema educaţiei financiare au început să fie din ce în ce mai populare şi în mediile internaţionale. În luna mai a acestui an, o organizaţie olandeză - Child and Youth Finance International - a organizat la Istanbul cel de-al doilea summit internaţional pe tema educaţiei financiare, la care au participat reprezentanţi ai statelor în care se organizează astfel de cursuri, menite să atragă atenţia asupra nevoii de educaţie financiară ca disciplină obligatorie în şcoli.

Bibliografie • Programa şcolară pentru disciplina optională ,,Educaţia financiară “,Bucureşti 2010 • Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti,1994 • Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 • Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar,

Educația

economică și antreprenorială în

românia

Înv. Stanciu Elvira Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Loc. Drăgăşani Jud. Vâlcea Termenul de educație are legătură cu termenul de învățare dar are diferite grade de libertate față de acesta și o identitate proprie. Spre deosebire de “a învăța”, un verb reflexiv ce exprimă o acțiune pe care o face și o suportă subiectul, “a educa” este prin excelență un verb activ, o acțiune care se răsfrânge asupra altei persoane. Putem să învățăm singuri dar nu putem să ne educăm singuri. Învățarea se naște din subiect în timp ce educația vine oarecum din afara lui.

Pe lângă învățătura ca știință și inteligență logică și tehnologică, omul mai are nevoie de o inteligență și o învățătură care să -l ajute să aprecieze, să evaluze, să discearnă între ce este bine și ce este rău, între ce e permis șă ce nu, între ce este valoare și ce este non-valoare.

Este ceea ce noi numim astăzi inteligență practică, sau capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a fi o ființă autonomă.

Acest tip de inteligență – axiologică – se formează prin experiență de viață. De aici diferența dintre învățare și educație dintre oameni și culturi, respectiv dintre sistemele de valori. Lipsa de claritate a valorilor, confuzia lor sau insuficienta sustinere genereaza fenomene de criza educationala. Studiul lor este important în masura în care ne preocupa analiza comparativa a valorilor, tipurile de justificari, identificarea unor tendinte si,

125 |

322

bineînteles, reconsiderarea tabelei de valori a educatiei nationale. Cunostintele, deprinderile sau capacitatile izolate nu mai pot face față provocarilor vieții sau unei anumite profesii, fiind nevoie de o învatare la nivel de competenta. Tocmai aceasta dinamica a schimbarilor socio-profesionale determina si dinamica/modificarea competentelor, continua reconsiderare a acestora.

Pe de alta parte, schimbari se produc si în aria învatarii; elevul este confruntat cu o varietate de tipuri de probleme, de situatii de învatare care, de asemenea, presupun constructia si valorificarea de competente.

Aceasta reorientare în tabela de valori a educatiei pretinde, o data în plus, centrarea curriculumului scolar pe competente. Importanta „competentei” deriva si din documentele europene care sunt elaborate tocmai pentru a sustine interesul si pentru a justifica importanta competentelor.

Ca atare, competentele devin sistem referential pentru programele educationale si un principiu fundamental al politicilor educationale. Competenta reprezinta capacitatea dovedita de a selecta, combina si utiliza adecvat cunostinte, abilitati si alte achizitii constând în valori si atitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite categorii de situatii de munca sau de învatare, precum si pentru dezvoltarea profesionala ori personala în conditii de eficacitate si eficienta.

Educația financiară contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor operațiunilor financiare pe o piață extrem de dinamică dar și asupra deciziei personale, de grup sau sociale. În ceea ce privește educația antreprenorială, Uniunea Europeană considera spiritul antreprenorial ca unul dintre factorii-cheie pentru creşterea prosperităţii ţărilor sale membre. Educatia antreprenoriala motiveaza si impulsioneaza crearea de afaceri pe baza valorificarii cunostintelor, marii antreprenori nu au crescut de la sine, ei sunt un produs al societatii si al culturii nationale orientate spre antreprenoriat. Antreprenorii de succes sunt responsabili pentru creşterea economică, susţinută de nivelurile de concurenţă, crearea de locuri de muncă şi inovaţii.

Realitatea ne arată că dezvoltarea economică a unei regiuni depinde nu numai de construirea infrastructurii economice - “hard power”, ci şi de specificul cultural şi forţa sa - “soft power. Efortul creării unui efect de antrenare în educația economică și antreprenorială revine factorilor de decizie din educație.

Competențele pe care aceste domenii le reclamă sunt de ordin superior, complex și mai mult, dinamic.

Daca proiectarea lor ține efectiv de nivelul academic, formarea lor trebuie să înceapă de timpuriu – nivel primar, inclusiv educația părinților. Validarea acestor competențe la nivel preuniversitar se produce cel mai adesea la nivelul comunitații locale. Parteneriatul școlar cu diferite instituții (primării, prefecturi, universități de profil, camere de comerț, școli de studii comerciale, banci, societăți de asigurări, societăți comerciale și bineînțeles celelalte unități școlare) prin intermediul proiectelor extracurriculare este o astfel de formă de validare. Sunt incipiente dar din ce în ce mai multe și mai sigure beneficiile acestor parteneriate.

Comunitatea intră în școală și școala devine componentă activă a comunității.

Susținerea educației economice și antreprenoriale este o nevoie de supraviețiure în societatea românească actuală. Eforturile nu aparțin unui actor sau altul, privat sau public, de o anumită orientare politică sau de un grad de pregătire anume, eforturile trebuie să fie comune și orientate. Beneficiile acestui tip de educație sunt pe termen lung și generază externalități pozitive în orice domeniu de activitate.

Cu cât sunt inițiate mai devreme, raportat la vârsta școlară, cu atât efectele asupra individului și asupra mediului său sunt mai vizibile. Gradul de absorbție pe piața muncii și numărul societăților nou-înființate sunt doi dintre indicatorii care reflectă fidel nivelul de educație economică și antreprenorială. Maturitatea economică și antreprenorială este o dovadă a existenței unui bagaj cultural constructiv și o garanție a unui acces democratic la dezvoltare.

126 |

Bibliografie • Potolea, Dan(coord.), (2012) Coordonate ale unui nou Cadru de Referință al Curriculumului Național, Editura Didactică și Pedagogică R.A., • Toffler, Alvin (1973) Şocul viitorului, Editura Politică, Bucureşti, • Van Praag, C.M., Versloot, P.(2007) What is the value of entrepreneurship?

322

“Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană”

Stângaciu Liliana Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 Drăgăşni, jud. Vâlcea Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregăească copiii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adaptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Creearea unor contexte problematice simple, în care copiii sumt solicitaţi să caute soluţii care pot constribui la înţelegerea firească a necesităţii adaptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii. În cadrul strategiilor didactice poate fi utilizat jocul de rol urmărind drept finalitate formarea şi exersarea unor deprinderi de utilizare a instrumentelor moderne de plată; dezvoltrea capacităţilor cognitive, afective şi volitive ale copiilor; asimilarea unor modele de relaţii interpersonale, manifestarea creativităţii , ex. Jocul de rol cu tema: “ Cum mă comport într-un magazin/ la piaţă?”

Aşa cum a spus Ligia Georgescu- Goloşoiu doctor în economie, expert în cadrul BNR ” Este foarte important pentru copiii.....să dispună de cunoştinţe în domeniul financiar- bancar, având în vedere că astăzi, în literatura de specialitate nu a fost abordat acest subiect pe înţelesul celor mici.”

Valenţele

educativ-formative ale predării Educaţiei financiare la ciclul primar Prof. înv. primar: Stîrcea Denisa Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este un subiect pe cât de delicat, pe atât de important în viaţa fiecăruia dintre noi, de aceea introducerea ei în şcoli pentru a fi învăţată este extrem de utilă şi cu aplicabilitate imediată în viaţa cotidiană. Copiii află încă de la început despre bugetul personal,venituri şi cheltuieli, termeni care stau la baza educaţiei financiare ce îi va învăţa ce înseamnă banul şi cum acesta este câştigat.

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul, şi anume bugetul. De cele mai multe ori limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al copilului , iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă . În cuvinte simple copilul trebuie să înţeleagă că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Începând încă de la grădiniţă copilului i se pot explica reguli simple, care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic, dar sigur către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora. Fie că vorbim despre inventarea unora sau de adaptarea altora astfel încât cel mic să primească informaţia pe care dormi s-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ceea ce este scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bancnotele. Astfel ei vor înţelege, pentru început că monedele înseamnă mai ieftin , iar bancnotele mai scump.

Introducerea ca disciplină opţională a educaţiei financiare în şcoli începând chiar cu ciclul primar este extrem de binevenită în societatea noastră actuală, în care totul se modernizează rapid, banii fiind un subiect extrem de important al vieţii cotidiene.Micii şcolari îşi formează astfel competenţe cu privire la gestionarea banilor şi luarea unor decizii care au consecinţe financiare, înţelegând , în acelaşi timp şi modul în care banii

127 |

322

sunt cheltuiţi, economisiţi, investiţi, împrumutaţi, adică noţiuni fundamentale ale educaţiei financiare.

Pe parcursul unui an şcolar elevii vor fi familiarizaţi cu termeni specifici domeniului financiar –bancar, vor recunoaşte elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite, aflând despre sistemul bancar din România,utilizând operaţii aritmetice pentru înţelegerea unor tranzacţii financiare simple. Prin jocuri precum „Monopoly”vor identifica situaţii în care se realizează un schimb în natură sau o operaţiune bancară. Prin jocurile de rol „Plec într-o vizită într-o ţară străină”vor identifica costuri şi beneficii ale schimbului valutar. Rezolvând şi chiar creând rebusuri cu teme financiare micii şcolari vor folosi termeni specifici domeniului financiar-bancar în contexte practice, accesibile vârstei lor.

Conversaţia euristică, metodă care presupune dialogul activ cu elevii poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte legate de economisire sau pentru identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de efecutare a plăţilor, de exemplu pentru identificarea nevoilor de economisire, a modalităţilor de economisire, a locurilor în care pot fi utilizate cardurile bancare, descrierea modului de folosire a acestora. În cadrul acestor ore snt create contexte dilematice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii, de exemplu prin formularea unor întrebări de genul „Cum poţi rezolva următoarea situaţie?”.

Copiii îşi dezvoltă, în acelaşi timp, capacităţi cognitive, afective şi volitive, asimilează modele de relaţii interpersonale, manifestă creativitate prin jocuri de rol cu teme diferite, precum: „Cum mă comport într-un magazin?”. Prin folosirea metodelor activ-participative, precum: cadranele, ciorchinele, pălăriile gânditoare, se dezvoltă, în egală măsură, în cadrul unor forme de activitate frontală sau în grup,deprinderi de comunicare, de negociere, de soluţionare a sarcinilor primite în contexte diferite.

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bibliografie • Marin Manolescu, „Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar”, Editura Credis, Bucureşti, 2006; • Ligia Georgescu –Goloşoiu, „Educaţie financiară-Banii pe înţelesul copiilor”-auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi a IV-a

Responsabilizarea

socială și financiară

a elevului

Rof. Înv. Primar: Stroe Maria-Magdalena Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea În ultimii ani au fost lansate reforme importante în sectorul public cu scopul de a accelera creșterea economică și de a promova drepturile sociale. În acest context, reforma în sistemul educației este considerată una dintre cele mai importante pârghii de schimbare socială,deoarece școala este cea care asigură liantul social.

Marea provocare a educației și învățământului în ultimii ani este ca el să ofere,în cele din urmă,condițiile,atât de mult discutate,pentru realizarea personală și dezvoltarea tinerilor de-a lungul vieții(capital cultural) asistându-i să-și urmeze obiectivele în funcție de interesele și aspirațiile individuale; potențarea unei cetățenii active și incluzive ( capital social ) ,angajabilitate ( capital uman ),capacitatea de a obține un loc decent pe piața muncii.

Scopul major al educației financiare este dezvoltarea integrală a personalității elevului, responsabilizarea socială și financiară a elevului,formarea la elevi a unei culturi financiare,a competențelor antreprenoriale și de integrare/ incluziune socială, pregătirea subiecților educaționali pentru a adopta decizii cu caracter financiar.

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să învețe despre importanța banilor. Clasele primare

128 |

322

reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celui mic,întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea, împărțirea și alte concepte matematice utile în acest sens.Jocurile de societate precum Monopoly poate fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani. Câteva dintre modalitățile prin care îl poți învăța pe cel mic despre importanța banilor și modul lor de folosire: mersul la cumpărături,oferirea unei recompense,încurajarea să economisească, reducerea timpului petrecut în fața TV-ului,învățarea despre generozitate.

Educația financiară se face optim în perioada copilăriei mici și se definitivează în perioada adolescenței. În acest fel,obiceiurile sănătoase pe care ar trebui să le aibă fiecare tânăr se sădesc și se maturizează înainte ca acesta să înceapă sa-și câștige banii.Pentru aceasta cea mai bună abordare ar fi începerea educației financiare în familie.

Chiar dacă părintele știe cum să-și educe copilul mic în domeniul finanțelor personale,de multe ori este bine să apeleze,secundar sau pentru completarea cunoștințelor,la persoane specializate în asemenea tip de educație. Să știi să-ți stabilești scopurile financiare la o vârstă timpurie în viață poate fi o modalitate de a abilita tinerii.Să ai un scop financiar este important,deoarece el te stimulează să transformi în realitate o aspirație.

Scopul financiar te poate ajuta să te disciplinezi și să te motivezi în tendința de a economisi,te poate ajuta săți îndeplinești visele sau ambițiile într-o manieră realistă,lucrativă și organizată sau poate să te pregătească pentru ca să faci față unor responsabilități financiare mai mari.

Un alt aspect important rezidă în faptul că Educația financiară este abordată din perspectiva realistă a vieții cotidiene,antrenând valorile sociale,economice și financiare achiziționate/cunoscute la celelalte discipline școlare și constituind un ansamblu unitar, integrativ de cunoștințe,capacități și atitudini,ale căror componente sunt reciproc condiționate și au drept obiectiv major pregătirea elevului pentru a aprecia schimbările din mediul social,economic,financiar în care își va desfășura activitatea pe viitor.

Bibliografie • Bulzan Carmen,Formarea civică,Editura Meteor Press,București,2006; • Bîrzea C.,Educația pentru cetățenie democratică-Raport întocmit după programul Consiliului Europei de formare continuă a profesorilor în 1998.

Conceptul

de sistem de învățământ și funcțiile

acestuia

Prof. Țăpescu Elena Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.

Sistemul de învățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate gradele, profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și funcționează în baza unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, în unele și cu caracter juridic, precum și a unor standarde educaționale.

Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante probleme socio-umane – educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea că ,, Educația este cea mai mare și mai grea problemă ce i s-a dat omului spre rezolvare.”

Sistemul de învățământ din România este un subsistem al sistemului social global. El prezintă la intrare exigențele sociale contemporane privind educația tinerei generații, ale pregătirii forței de muncă și specialiștilor și la ieșire – finalitățile, valorizarea și eficiența instituțiilor de instrucție și educație, obiectivate în ,,produsul “său specific – oamenii pregătiți, forța de muncă , specialiștii capabili să se integreze cu randament

129 |

322

și spirit creator în activitățile social-utile. Întotdeauna, între fluxurile de intrare și ieșire acționează un fenomen de reglare și optimizare, denumit conexiune inversă (feedback ). În România, sistemul de învățământ contemporan se caracterizează prin deschidere și dinamism față de nou, dezvoltându-se și acționând în concordanță cu cerințele economico-sociale, cu progresul științificotehnic și cultural, cu aspirațiile poporului român în condițiile societății civile și a statului de drept, democratic.

Sistemul de învățământ, asemănător educației în general realizează cele trei funcții educaționale principale și anume : a) funcția cognitivă, instructiv-educativă și culturală, care-l formează pe om ca ,, homo cogitans”(omul care vorberbește); b) funcția praxiologică, de muncă și aplicare a cunoștințelor în practică, care-l formează pe om ca ,,homo faber” (omul care muncește și creează.), și c) funcția etico-axiologică, de valorificare, de evaluare corectă, care-l formează pe om ca ,, homo estimans” omul care apreciază, valorizează corect și se comportă demn, civilizat.

Esre necesar ca managementul educațional să conștientizeze faptul, în toate sferele activității sociale, că învățământul și educația nu sunt fenomene de consum, cum greșit au fost considerate, ci fenomene care realizează cel mai valoros și eficient ,, produs” cu bătaie lungă – omul pregătit să exercite o profesiune social- utilă. De asemenea, managementul educațional este necesar să asigure un raport rațional și dinamic între numărul oamenilor pregătiți prin studii și numărul cerut de diviziunea socială a muncii, menținând accesibilitatea reală a învățământului de toate gradele pentru ca cei care au posibilități intelectuale și materiale să poată obțină pregătirea pe care o doresc. Învățământul ca prioritate națională este necesar să se dezvolte în contextul interacțiunii dintre cerințele dezvoltării economico-sociale și cele ale dezvoltării resurselor umane. În procesul integrării europene și al globarizării, sistemul de învățământ românesc este deschis relațiilor cu organismele internaționale de educație. Cum este UNESCO, și relațiile cu sistemele de învățământ din alte țări, fapt obiectivat în participarea țării noastre la realizarea unor programe educaționale internaționale precum Phare, Tempus, Socrates ș.a. În condițiile statului de drept, democrat, în România toți cetățenii patriei au drepturi și șanse egale la învățătură, fără nicio discriminare de natură socială sau materială, de sex, rasă, etnie, religie, politică etc., garantându-se dezvoltarea și afirmarea personalității, dobândirea unei culturi și clasificări profesionale, a unei educații diferențiate, în conformitate cu rezultatele în pregătire și aptitudinile fiecăruia. În virtutea drepturilor și șanselor reale la învățătură trebuie făcute eforturi și create condiții egale de dezvoltare, dar aceasta nu înseamnă că în mod automat indivizii pot să ajungă egali în dezvoltare și pregătire.

Diversitatea omenescului în contextul diversității universale nu presupune în mod utopic egalitarismului dezvoltării și calificării, prin anularea ierarhizării posibilităților, competențelor, valorilor și performanțelor individuale reale. În condiții de drepturi și șanse egale, în mod firesc și obiectiv vor exista diferențieri și ierarhizări de pregătire, de competențe și performanțe în dezvoltare și calificare.

Dreptul la învătătură pentru toți cetățenii țării necesită și asigurarea dreptului la învățătură și la integrarea socio-profesională și a diferitelor categorii de dizabilități – neuropsihici, senzoriali, motorii etc. prin dezvoltarea corespunzătoare a învățământului special. De asemenea, potrivit legii, acest principiu presupune și asigurarea dreptului și șanselor egale la învățătură, pe toate treptele de învățătură și pentru anumiți tineri din diferite țări ale lumii.

Ca urmare a unui învățământ democratic, a dreptului și a șanselor egale de învățătură, în România, oricărui tânăr, fără nicio discriminare, care obține rezultate corespunzătoare la învățătură și promovează un grad de învățământ, i se oferă posibilitatea de a trece într-un grad de învățătură superior celui absolvit, de la învățământ primar, până la cel superior, deci și la doctorat. Accesibilitatea în toate gradele de învățământ este asigurată și de caracterul învățământului oblogatoriu de zece ani, de gratuitatea acestora, de facilitățile financiare date tinerilor studioși prin burse, scutiri de taxe etc. în celelalte grade de învățământ și prin caracterul unitar al învățământului.

Desigur, caracterul deschis al învățământului de toate gradele poate implica și concursuri pentru intrarea în învățământului liceal, profesional,postliceal și superior, inclusiv la doctorat, acestea fiind determinate de un anumit număr de locuri stabilit în funcție de cerințele diviziunii sociale a muncii și de nivelul și competența pregătiririi pentru a pătrunde, într-un grad de învățământ superior și într-un anumit profil, tinerii cei mai merituoși.

Asigurarea de șanse egale pentru a trece dintr-un grad în altul de învățământ necesită înlăturarea discrepanțelor dintre diferitele grade de învățământ, pentru ca trecereasă se facă fără șocuri și eșecuri. Odată

130 |

322

cu asigurarea de șanse egale de pregătire a tineretului este necesar să se dezvolte și învățământul elitelor,care să ofere tinerilor supradotați posibilitatea unei pregătiri de înaltă performanță și creativitate, benefică pentru ei și pentru societate. În condițiile învățământului accesibil din România, tinerii supradotați, care înaintează în școlaritate prin ritm propriu la învățătură, pot promova doi ani de studiu într-un an școlar.

Caracterul deschis al învățământului necesită eforturi susținute și rezultate elevate la învățătură, pentru ca diplomele de studiu acordate la terminarea fiecărui grad de învățământ să fie acoperite, să se bazeze pe competență intelectuală și profesională, pentru a fi omologate pe plan național și mondial, și pentru a face față cursurilor profesionale pe care le vor susține absolvenții școlilor și facultăților. În concluzie, concomitent cu crearea condițiilor pentru un învățământ al elitelor , printre care profesorii specializați pentru acesta, este necesar ca acesta să nu ducă nici la desconsiderarea copiilor și tinerilor din învățământul obișnuit, nici la izolarea, îngâmfarea și ruperea de aspectele sociale a celor supradotați, ci învățământul elitelor trebuie să fie un model deosebit de instruire, care să influențeze creșterea calității și eficienței învățământului obișnuit, realizarea înțelegerii, respectului, cooperării și ajutorului dintre copiii și tinerii supradotați și copiii și tinerii majoritari din învșțământul obișnuit. Instruirea specifică a celor supradotați trebuie realizată în mod flexibil, inteligent și eficient în cadrul învățământului obișnuit, dar și în cadrul unui învățământ al elitelor.

Bibliografie • Ioan Bontaș, Tratat de Pedagogie –Editura All - 2008; • Constantin Cucoș, Pedagogie – Editura Polirom 2006.

Educația

financiară-o necesitate a vremurilor Inst. Torețoiu Valentina Școala Gimnazială Slătioara

Conceptele economice stau la baza înţelegerii vieţii economice şi adoptării unor decizii raţionale, oferind instrumentele analitice necesare. De asemenea, ele formează fundamentul limbajului economic.

Educația financiară prezintă elevilor importanţa educaţiei economice, îi ajută să înţeleagă activităţile şi fenomenele economice printr-o varietate de activităţi interesante.

De cele mai multe ori, suntem puşi în situaţia de a adopta decizii în numele elevilor. Elevii care vor participa la lecţiile de educaţie economică vor învăţa să decidă ei înşişi, într-un mod înţelept. Vor înţelege mai bine legătura dintre ceea ce învaţă la şcoală şi rolurile pe care le vor realiza în societate ca adulţi.

Ca individ, elevul îşi dezvoltă caracteristicile personale, formându-şi o imagine adecvată despre sine, asumându-şi responsabilităţi, cooperând cu ceilalţi şi stabilindu-şi obiective personale ţinând seama de reguli, de interesele grupului şi ale societăţii. Ca resursă de muncă, el învaţă despre valoarea muncii, despre diversitatea profesiilor şi despre aşteptările patronilor sau ale antreprenorilor. Ca producător învaţă că trebuie să gestioneze corect resursele şi să presteze o muncă de calitate. În calitate de consumator, el învaţă să decidă raţional cum să folosească resursele limitate pe care le are pentru a obţine satisfacţie maximă.

Elevii se dezvoltă mai întâi în relaţie cu un mediu restrâns, familial, apoi într-un mediu mai general şi mai abstract. Aptitudinile de bază necesare pentru a desfășura activităţi economice performante sunt capacitatea de a lua decizii şi disponibilitatea pentru muncă. Capacitatea de a lua decizii presupune analiza unor probleme economice. Disponibilitatea pentru muncă presupune cunoaşterea aptitudinilor şi a propriilor interese, dar şi a exigenţelor angajatorilor. Multe informaţii oferite la aceste lecţii sunt necesare copiilor în viaţa de zi cu zi.

Lecţiile sunt atractive şi stârnesc curiozitatea. Activităţile practice îi învaţă pe elevi să se descurce în situaţii diverse. În general, nu putem avea tot ce ne dorim. De aceea trebuie să ne stabilim priorităţi, să adoptăm permanent decizii.

131 |

322

Scopurile educației financiare sunt: • Îmbogăţirea cunoştinţelor generale ale elevilor cu noţiuni economice şi de antreprenoriat; • Ajutarea elevilor în identificarea numeroaselor activităţi care se desfăşoară în cadrul comunității; • Trezirea interesului şi a atenţiei elevilor în ceea ce priveşte tipurile de meserii solicitate pe piaţa muncii; • Prezentarea unor strategii şi modalităţi de a pune în valoare aptitudinile personale, în vederea ocupării în viitor a postului dorit; • Atragerea atenţiei elevilor asupra importanţei vieţii economice într-o comunitate; • Sublinierea importanţei şi a influenţei pe care o au şcoala şi procesul educaţional în realizarea lor profesională ulterioară.

Prin studierea educației financiare elevii vor identifica principalele trăsături ale unei comunități şi vor deveni conştienţi de caracteristicile şi problemele economice specifice. Ei vor învăța că locurile de muncă și competențele lucrătorilor din principalele sectoare economice sunt esențiale pentru determinarea caracterului și vieții unei comunități. Elevii vor înţelege că interdependența dintre afaceri este esențială pentru libera circulație a banilor într-o comunitate.

Educaţia economică este esenţială pentru fiecare persoană şi este bine ca fiecare individ să fie educat, de mic pentru a avea un viitor decent.

Importanţa

educaţiei financiare Prof. Tiucă Mariana Şcoala Gimnazială ”N. Bălcescu” Drăgăşani Vâlcea

În ultimii ani, tot mai multe bănci din România au iniţiat programe destinate copiilor şi tinerilor cu scopul de a forma educaţia financiară acestora de timpuriu. Specialiştii susţin importanţa acestui tip de educaţie, care contribuie la „o economie stabilă şi dezvoltată sănătos”. Cunoaşterea insuficientă sau absenţa totală a cunoştinţelor în domeniul financiar/bancar la nivelul populaţiei din România duce la apariţia clienţilor nemulţumiţi, o situaţie deloc pe placul instituţiilor bancare.

Educaţia financiară este fundamentală în vederea constituirii unei pieţe unice şi doreşte, în acest scop, să stimuleze cetăţenii Uniunii Europene să îşi însuşească cunoştinţe de bază în materie de finanţe personale.

Dat fiind lipsa de cunoştinţe a consumatorilor în privinţa produselor financiare şi având în vedere creşterea diversităţii şi complexităţii acestor produse, Comisia Europeană a decis promovarea dezvoltării educaţiei financiare în cadrul Uniunii Europene.

Educaţia financiară este benefică persoanelor( de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţi ( diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economie în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare). Două studii recente finanţate de către Comisia Europeană relevă, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi ( autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil.

Zi de zi, educaţia financiară îşi reconfirmă necesitatea, dar şi avantajele oferite. Acestea vizează diverse niveluri, de la formarea capacităţii de creare a bugetului personal şi de economisire, a competenţelor antreprenoriale şi a celor investiţionale până la suplimentarea pieţei de capital cu lichidităţi acordate apoi economiei sub formă de credite şi îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite în sectorul bancar, care va contribui la stabilitatea financiară.

Educaţia financiară continuă să fie bine determinată şi are un rol important pentru creşterea bunăstării populaţiei şi dezvoltării economiei naţionale.

Educaţia financiară ar trebui să fie corectă, echidistantă şi transparentă, astfel încât să servească intereselor consumatorului, şi trebuie să se deosebească în mod clar de consilierea comercială sau de publicitate.

132 |

322

În vederea atingerii acestui obiectiv, instituţiile financiare sunt încurajate să elaboreze coduri de conduită pentru personalul propriu. Consumatorii au nevoie de o informare eficace, clară şi inteligibilă, în special în mesajele publicate pentru produse financiare.

Programa şcolară pentru disciplina Educaţie financiară, reprezintă o ofertă curriculară centrală de disciplină opţională pentru învăţământul primar, clasele a III-a şi a IV-a, proiectată pentru un buget de timp de 1 oră/săptămână. Disciplina este concepută din perspectivă transcurriculară la nivelul ariilor curriculare Om şi societate, Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Programa şcolară Educaţia financiară este elaborată într-o perspectivă modulară, disciplina putând fi studiată fie pe durata unui an şcolar, fie pe durata a doi ani şcolari, oferind cadrelor didactice posibilitatea unei utilizări flexibile, după cum urmează: la nivelul unui singur an de studiu, respectiv clasa a III-a sau clasa a IV-a, cadrul didactic având posibilitatea de a realiza o selecţie a competenţelor specifice şi a conţinuturilor corespunzătoare, în funcţie de particularităţile claselor de elevi; la nivelul a doi ani de studiu, respectiv clasa a III-a şi clasa a IV-a, prin parcurgerea integrală a programei şcolare.

Prin elaborarea programei şcolare pentru disciplina „Educaţie financiară”, se urmăreşte formarea în rândul elevilor a unor competenţe cu privire la gestionarea banilor şi adoptarea unor decizii care au consecinţe financiare, precum şi conturarea unei imagini a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi, investiţi în societatea de azi.

Programa şcolară a fost elaborată ţinând cont de Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi, contribuind la dezvoltarea celor opt competenţe cheie: Comunicare în limba maternă; Comunicare în limbi străine; Competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii; Competenţă digitală; A învăţa să înveţi; Competenţe sociale şi civice; Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; Sensibilizare şi exprimare culturală.

Pentru cursul opţional de Educaţie financiară propus la nivelul claselor a III-a şi a IV-a se va avea în vedere folosirea unor strategii şi metode didactice moderne, care să-i pună pe elevi în situaţii similare celor din realitate, astfel încât cunoştinţele şi deprinderile să fie maximal potenţate(de exemplu, prin utilizarea unor imagini din viaţa reală care ilustreză comportamente într-o instituţie bancară, asumarea de roluri/responsabilităţi în cadrul jocurilor de rol propuse). Conversaţia euristică, metodă care presupune dialogul activ cu elevii clasei, poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte legate de economisire sau pentru identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de efectuare a plăţilor( de exemplu, pentru identificarea nevoilor de economisire, a modalităţilor de economisire, a avantajelor/dezavantajelor diferitelor tipuri de economisire, a locurilor în care pot fi utilizate cardurile bancare, descrierea modului de folosire a acestora).

Crearea unor contexte dilematice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii ( de exemplu, prin formularea unor întrebări de genul:”Ce faci dacă...?”, „Cum poţi să rezolvi următoarea situaţie...?”). În cadrul strategiilor didactice poate fi utilizat jocul de rol urmărind drept finalitate: formarea şi exersarea unor deprinderi de utilizare a instrumentelor moderne de plată; dezvoltarea capacităţilor cognitive, afe3ctive şi volitive ale copiilor; asimilarea unor modele de relaţii interpersonale, manifestarea creativităţii ( de exemplu, jocuri de rol cu tema:”Cum mă comport într-o bancă?/într-un magazin/într-o agenţie de turism/ la piaţă?”).

Se recomandă realizarea unor metode activ-participative precum: ciorchinele, cadranele, cubul, pălăriile gânditoare, în cadrul unor forme de activitate frontale sau în echipă, dezvoltându-se, în egală măsură, deprinderile de comunicare, de negociere şi de soluţionare a sarcinilor primite în contexte diferite ( de exemplu, în cadrul temelor privind valuta, antreprenoriatul ş.a.)

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate, cum sunt cele: bazate pe un demers inductiv, active, relevante, bazate pe colaborare, critice.

133 |

322

Strategiile didactice pot include şi o serie de activităţi nonformale şi informale, precum: Vizite la Muzeul Băncii Naţionale, Monetăria Statului, Imprimerie, la diverse bănci, care oferă elevilor posibilitatea de a observa, analiza şi experimenta în mod direct activităţi care au legătură cu domeniul financiar; Serbări şcolare cu piese de teatru în care copiii sunt personaje, reprezentând bănuţii; Parteneriate cu alte şcoli în scopul realizării unor proiecte simple; Expoziţii cu lucrările elevilor ( machete de bănci, compuneri, referate, etc).

Bibliografie • Programa şcolară pentru disciplina opţională”Educaţie financiară”, Bucureşti, 2013.

• www.google.ro; • www.didactic.ro;

Pușculița,

calendarul și graficul Tudora Victoria Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani

Când copilul a depășit de ceva vreme vârsta grădiniței, literele și cifrele nu mai au secrete pentru el. E momentul potrivit să se treacă la nivelul următor al educației financiare.

1. Pușculița cu dorințe Pușculița rămâne, cu siguranță, principalul și cel mai eficient instrument de economisire pentru copii.

Ai folosit-o precis și pana acum. Dar pe măsură ce copilul crește e momentul ca și pușculița să se transforme în mod corespunzător. Este important pentru copil săînvețe să-și fixeze obiective și termene pentru atingerea acestora. La început obiective mici cu termene scurte, apoi din ce în ce mai ambițioase. Și care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora? Desigur... pușculița.

- Într-un loc vizibil, pe capacul cutiei sau pe plic, încurajează copilul să-și noteze, cât mai detaliat, obiectul pe care dorește săîl cumpere cu banii economisiți.

- Ajută-l să-și stabilească un termen realist pentru îndeplinirea acestei dorințe.

- Ajută-l să calculeze suma zilnică pe care trebuie să o economiseascăîn pușculiță pentru a-și putea atinge obiectivul.

- Încurajează-l să nu abandoneze pe parcurs.

- Transformați atingerea obiectivului într-o sărbătoare. Dincolo de bucuria prilejuită de obținerea obiectului dorit, copilul trebuie să simtă acest eveniment și ca pe o importantă realizare personală, să fie mândru de reușita sa și săîși îmbunătățească, cu acest prilej, impresia despre propria persoană.

2. Calendarul financiar Atunci când copilul este pregătit pentru dezvoltarea unor abilități de planificare pe termen mediu sau lung puteți folosi un planificator de activități (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta să-și construiască un program de economisire mai ambițios.

- Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret susține mai bine motivația pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajută foarte mult și în acest caz.

- Pornind de la suma necesară ajută-l să calculeze și notați pe calendar obiectivele intermediare (săptămânale sau lunare) - Zilnic sau săptămânal, încurajează-l să noteze pe calendar suma adăugată la economii și învață-l să calculeze soldul total.

- Pentru a deveni mai interesant calendarul poate fi îmbogățit cu desene amuzante și semnificative pentru etapele programului de economisire.

3. Graficul financiar

134 |

322

Desenarea unui grafic, cu creionul pe hârtie sau direct pe calculator, poate fi o activitate amuzantă pentru copil.

- Poți ajuta copilul să transpună datele din calendarul financiar într-un grafic.

- Creșterea sumei de bani economisite este mult mai vizibilă pe un grafic, acest lucru ajutând la păstrarea sau chiar creșterea motivației pentru economisire.

- Reprezentarea grafică ajută la conștientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor copilului în viitor.

Ponturi: a/ Indiferent de vârsta copilului, obiectivul de atins trebuie să fie cât mai dorit, astfel încât să poată fi menținută motivarea până la final. b/ Economisirea și urmărirea ritmului ei trebuie să fie amuzante. Dacă observi că apare plictiseala transformă metoda de ținere a socotelilor, astfel încât să fie mereu un joc nou și interesant. c/ Asigură-te că odată cu atingerea obiectivului satisfacțiile copilului vor fi atât materiale (cumpărarea obiectului dorit) cât și emoționale (obținerea respectului și aprecierii celor din jur, creșterea încrederii în propria persoană) și chiar spirituale (satisfacția îndeplinirii cu succes a unei sarcini autoasumate, cu prețul amânării satisfacțiilor imediate). Ajută-l săînțeleagă importanța performanței sale, sub toate aceste aspecte.

Educația

financiară. Are școala românească

nevoie de ea?

Trușcă Anca Maria Colegiul Național Alexandru Lahovari Râmnicu Vâlcea A educa înseamnă a forma, a învăța, a modela, a construi o personalitate, a o îndruma pe un anume drum. Prin definiție, școala înseamnă educație. Dar cum ar fi dacă școala ne-ar oferi nu numai informații științifice și ne-ar învăța și cum să ne descurcăm din punct de vedere financiar, cum să avem grijă de viitorul nostru financiar? Și asta încă de la o vârstă fragedă?

Fiecare dintre noi are un geniu financiar înnăscut.Problema este să descoperim unde zace și să îl trezim, afirma Robert Kigosaki, specialist în domeniu. Acest lucru presupune existența unui astfel de geniu și la un copil de cinci, șase sau zece ani, de ce nu? În România, educația financiară în cadrul populației nespecializate este ca și inexistentă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să dăm o șansă generațiilor care vor urma. Ele reprezintă viitorul.Viitorul nostru financiar. Motiv pentru care, consider mai mult ca imperativ necesară includerea acestui tip de educație încă de la cele mai mici cicluri de învățământ.

Consider că exemplu personal contribuie într-o mare măsură în acest tip de educație. Dar într-o societate în care adulții întâmpină probleme în a-și gestiona proprii bani, ce exemplu ar putea lua copiii?!

Educația financiară și incluziunea financiară în școală reprezintăuna dintre prioritățile Uniunii Europene, în scopul creării unei piețe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar care să fie accesibilă pentru toți cetățenii statelor membre Uniunii Europene.

Educația financiară destinată, spre exemplu, micilor educabili, ar putea viza formarea unor competențe precum gestionarea banilor șiadoptarea unor decizii care au consecințe financiare, dar și conturarea unei imagini a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți, împrumutați, învestiți în societatea actuală. În ziua de astăzi se vorbește tot mai mult de conturarea unui profil de formare european pentru absolvenții învățământului obligatoriu, orientat sore dezvolatarea celor opt competențe-cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii, competențe digitale, a învăța să înveți, competențe sociale si civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, sensibilizare și exprimare culturală. Altfel spus, o cultură și o educație financiară a elevului ar contribui la dezvolatarea competențelor cheie, pentru educația pe parcursul întregii vieți, în special în ceea ce

135 |

322

privește competențe precum: spiritul de inițiativă și antreprenoriat, competențe civice și sociale, comunicare în limba maternă, competențe digitale și a învăța să înveți.

Dacă pentru elevii din ciclul primar, educația financiară presupune învățarea despre o bună gestionare a banilor, pentru cei din ciclul gimnazial, aceasta presupune informarea lor, în calitate de consumatori de bunuri și servicii, cu privire la drepturile pe care le au și la instituțiile care le apără aceste drepturi. De asemenea, mai presupune dezvoltarea unui comportament responsabil față de resursele finaciare, prin promovarea unor comportamente, atitudini și valori care permit asumarea rolurilor și a responsabilitătților din viața zilnică.

Educația financiară ar putea fi făcută de actorii din domeniul financiar( reprezentanți ai băncilor sau ai societăților de investiții care au, teoretic, programe de educație financiară) sau de către noi, profesorii, prin cursuri opționale.

Dar se pune întrebarea: Cine are nevoie de o educație reală, concretă a populației în domeniul finanțelor personale? Păi tocmai populația însăși. Pe cine altcineva ar trebui să intereseze soarta noastră financiară dacă nu pe noi înșine? Cine altcineva își dă interesul mai bine ca noi?

Din generație în generație am fost învățați de către mame, bunici, străbunici că banul reprezintă ochiul dracului și că el stă la baza tuturor relelor. Am fost învățați că trebuie să muncim pentru bani, dar nimeni nu ne-a învățat cum să facem banii să muncească pentru noi. Se spune că tinerii sunt prea puțin maturi pentru a învăța lucrurile de bază despre bani, despre cum să îi faci și cum să îi gestionezi. Este o concepție cu acre trebuie luptat, o concepție ce strigă după schimbare, schimbare pe care o putem face noi părinții, noi profesorii sau noi cei din jur. Americanii, de exemplu, nu au această problemă. Pentru ei, să lucrezi de la 16 ani,de exemplu, este ceva normal.

Dacă statul și societatea civilă nu se implică, nu ne rămâne decât nouă, persoanelor particulare, în calitate de profesori, părinți sau, pur și simplu, persoane care avem contact cu tinerii, să promovăm finanțele personale. Acesta este și un avantaj: dacă generațiile viitoare vor fi mai prospere, noi, toți, ajunși la vârsta a treia, vom avea șanse mai mari la un viitor mai bun, vom avea asigurată plata pensiilor.

Bibliografie • Becher Gary S- Comportamentul uman. O abordare economică, editura All, București, 1994; • Kiyosaki Robert- Tată bogat, tată sărac. Educația financară în familie, editura Curtea Veche, București • Lăcătuș Maria Liona- Învățământ preuniversitar și educație economică, editura ASE, București, 2003

Informația

contabila și sistemul de educație Profesor Turmacu Carmen Ionela Liceul Antim Ivireanu

Metodele utilizate pentru comensurarea unei firme la nivelul unei țări își pierd reprezentativitatea când vorbim de alinierea la nivel internațional. Astăzi accentul se mută asupra organizaţiilor flexibile şi suficient de agile care au nevoie de specialişti care să lucreze împreună în echipe. Echipele inter şi multi-funcţionale constau din membrii care posedă diferite seturi de calificări şi competenţe. Acest fapt este plin de semnificaţii în noua economie şi în societatea cunoaşterii. De aceea, traseele de cariera îi favorizează pe cei care pot practica mai multe profesii şi care dovedesc calităţi reale pentru a lucra în grup şi pentru a se perfecţiona permanent.

Pe lânga schimbul de informații și de experiență în probleme comune sistemelor educației, statele membre ale Uniunii Europene acordă o atenție deosebită informațiile contabile care au devenit un bun public prin publicarea situațiilor financiare anuale. Cooperarea intre unitățile de învățământ si agenții economici, pentru o dezvoltare durabilă, face ca aceștia sa fie implicați activ oferind instrumente comune de lucru care au

136 |

322

la bază retratarea situațiilor financiare potrivit referențialului contabil recunoscut la nivel internațional.

Performanța globală se definește în funcție de capacitatea firmei de a crea valoare tuturor dețimătorilor de interese respectiv acționari, salariați, furnizori, clienți, comunitatea. Metodele utilizate pentru comensurarea unei firme la nivelul unei natiuni își pierd reprezentativitatea când vorbim de alinierea la nivel internațional.

Partea din venitul de care dispun agenții economici ce depașește mărimea consumului reprezintă economiile. Acestea se folosesc sub formă de investiții.

Investiția este procesul economic fundamental care provoacă o creștere a venitului, de unde decurge o noua crestere a consumului și a economiilor, având un puternic efect de antrenare, în toate domeniile, asupra tuturor. Conceptul de investiţii într-o acceptiune mai largă este reprezentat de ansamblul cheltuielilor private şi publice destinate formării, menţinerii şi dezvoltării stocului de capital (fizic și uman). Capitalul uman este definit drept „stocul de cunoştinţe profesionale, deprinderi, abilităţi, care pot conduce o persoană la sporirea capacităţilor sale creative şi, implicit, a veniturilor scontate a se obţine în viitor, precum şi capacitatea oamenilor de a produce în mod eficient bunuri materiale şi servicii”( Angelescu, A., Apostol, G., Dicţionarul de Economie, 2001, p.9).

Indicatorii tradiționali reflectă performanța istorică a firmelor. De exemplu profitul contabil oferă informații privind capacitatea firmei de a controla cheltuielile și dea obtine venituri superioare cheltuielilor.

Nici un indicator clasic nu ia în seamă costul capitalului investit în afacere, ci doar efectele utilizării lui.

Valoarea de piață a întrprinderii include valoarea de piață a tuturor capitalurilor acesteia, respectiv valoarea de piață a capitalului propriu și valoarea de piață a datoriilor. Acest indicator reprezintă diferența dintre valoarea de piață a unei firme (suma capitalurilor proprii și datoriile) și capitalul investit al acesteia.

MVA = Valoarea de piață – Capitalul investit.

Avand în vedere raportarea la piața, se poate considera ca MVA este un indicator al performanței externe al întreprinderii (Jianu I., Evaluarea, prezentarea și analiza performanței întreprinderii, 2007, p.375376).

Comparativ cu rezultatul contabil , valoarea economică adăugată, denumită generic rezultat economic are o valoare informațională superioară. Ia in seamă câștigurile generate de utilizarea activului firmei, și costul asociat capitalului investit. EVA- rezultatul economic- se bazează pe acoperirea cheltuielile din exploatare și costurile de capital.

EVA = Re.net-CIxCm, Unde: CI - capital investit (capital permanent), Cm – cost mediu ponderat al capitalului.

Spre deosebire de MVA, EVA se poate determina atât la nivelul întregii firme cât și la nevelul subdiviziunilor organizatorice ale acesteia. EVA permite calcularea performanței firmei pe perioade mai scurte de un an, deoarece se exprimă în funcție de rezultatul contabil din expoatare.

Bibliografie • Academia de Știinte Economice (2003) Economie, Ed. Economica, Bucuresti, p.22 • Angelescu, A., Apostol, G. (2001) Dicţionarul de Economie, ed.a 2-a, Ed. Economică, Bucureşti, p.9 • Angelescu, C., Stănescu, (2000) Economie, Editura Oscar Print, București

137 |

322

Totul

despre educaţia financiară Vlad Maria-Lorina Şcoala Gimnazială Cainenii Mari

Consider că alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniţă.

Nenumărate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învăţământ preşcolar şi şcolar fără să înveţe prea multe despre bani.Cu cât educaţia financiară începe de la o vârstă mai fragedă cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.Pe parcursul acestei teme copiii află care sunt metodele de economisire a banilor, învată sa îşi stabilească obiectivele financiare, să constate cât de important este timpul si să construiască un buget de venituri şi cheltuieli,pentru a vedea câţi bani intră si câţi bani ies. Învaţă de asemenea că ,,am nevoie” este prioritar faţă de ,,îmi doresc” atunci cănd dispui de o sumă limitată de bani.

Ce mai poate învăţa copilul despre bani?

Banii au diverse forme si mărimi: pot fi de metal sau de hârtie- bancnote, valoarea banului nu se poate exprima in termen de ,,CÂTE MAŞINUŢE POT CUMPĂRA CU ACEŞTI BANI?” ; Ce înseamnă ,,rest”, banii sunt folosiţi pentru a cumpăra obiecte din magazine sau pentru a plăti anumite ,,servicii”, doctorul, facturile etc....

Fiecare ţară are o monedă specifică; la noi aceasta se numeşte ,,leu”; parinţii primesc in fiecare lună o sumă de bani, cel mai important, este ca oamenii să lucreze nu numai pentru bani dar si pentru că fac activităţi care le fac plăcere.

Activităţile sunt concepute in mod ludic, simplu, pornind de la activităţile zilnice, obişnuite, astfel încât copiii să fie implicaţi activ in activităţi practice si să contribuie cu soluţi la problemele expuse de educatori.

Zece metode de educaţie financiară pentru copii Nici o vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să înveţe despre importanţa banilor. Chiar dacă juniorul tău este micuţ, îl poţi ajuta să deprindă cateva noţiuni fiscale cum ar fi economisirea. Pe măsură ce va creşte,va începe să ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocaţiei sau chiar să te ajute să plănuieşti bugetul familiei pentru vacanţă.

Descoperă astăzi zece modalităţi prin care îl poţi învăţa pe cel mic despre importanţa banilor si modul lor de folosire.

1.Jocuri care presupun gestionarea banilor Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani.Organizează o seară dedicată jocurilor de societate în fiecare săptămâna,implică toată familia şi petreceţi împreună un timp plăcut şi educativ.

2.Mergeţi la cumpărături Educaţia financiară a celui mic începe chiar cu treburile casnice cotidiene,cum ar fi mersul la supermarket.Spune-i înainte de cumpărături bugetul pe care îl ai la dispoziţie şi transformaţi într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită.Cel mic poate fi asistentul tău financiar şi,cu ajutorul unui calculator,poate ţine evidenţă cheltuielilor.

3.Oferă-i o recompensă Cel mic va fi încântat să te ajute cu diverse lucruri care sunt de făcut prin casă(aspirat,ştersul prafului,etc).

Oferă-i câte o recomprensa sub formă unei sume mici pentru fiecare treaba la care te ajută învăţându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii şi să-i gestionezi.

4.Încurajează-l să economisească.

Dăruieşte-i o puşculiţa simpatică sau confecţionaţi una împreună aşa încât cel mic să aibă un loc unde să îţi poată ţine banii.Îl poate împărţi pe două categorii,bani de cheltuiala şi bani de pus deoparte,iar în acest fel puteţi decide împreună cum să împartă alocaţia lunară.

5.Mergeţi la banca Mergi cu cel mic la banca şi deschide un cont.Explică-i cum suma pe care o depune în banca va creşte în timp şi de ce este important să ai mereu bani puşi deoparte.

138 |

322

6.Învaţă-l cum să vorbească despre bani În inocenţa lor,copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câţi bani câştigă sau cât au plătit pentru un anumit lucru, deşi semnificaţia cifrelor nu este foarte clară pentru ei.Explică-i cu blândeţe cum nu este întotdeauna politicos să întrebi altă persoană despre venitul financiar suma cât de mult bani cheltuie aceasta.

7.Reduce timpul petrecut în faţă TV-ul şi online Copiii sunt expuşi unui număr foarte mare de reclame într-un timp scurt.De aceea este greu pentru cel mic să se abţină şi să nu-şi dorească să deţine cea mai nouă jucărie sau ultimul joc video apărut.Reducând timpul petrecut în faţă TV-ului sau online, îl poţi proteja măcar parţial de publicitatea uneori agresivă.

8.Învaţă-l despre bancomate şi cărţile de credit.

Cel mic poate crede că banii provin de la bancomat sau că poţi plăti orice lucru cu cardul.Explică-i toate aceste concepte şi arată-i cum se folosesc şi ce se întâmplă, de fapt în spatele lor.

9.Oferă-i un exemplu pozitiv.

Arată-i celui mic importantă unei comunicări transparente în privinţa gestionării aspectelor financiare în familia voastre. Întotdeauna când mergeţi la cumpărături, sugerează-i faptul că lucrurile materiale nu condiţionează fericirea.Petreceţi timp împreună şi învaţă-l cum astfel de lucruri mici contează mai mult pentru bunăstarea unei persoane decât venitul financiar.

10.Învaţă-l despre generozitate.

Nici o lecţie financiară nu este completă fără generozitate. Ajută-l să capete o perspectiva corectă asupra banilor, aratamdu-i faptul că există multe lucruri,precum dragostea pentru familie şi cei care ne înconjoară,care nu au un preţ. Începe cu paşi mărunţi educaţia financiară acelui mic şi vei vedea cum,în timp îşi va dezvolta abilităţile necesare unui comportament responsabil şi va învaţa cum să gestioneze corect finanţele.

Bibliografie • Popan M. “Să învăţăm împreună contabilitatea cheltuielilor şi veniturilor”, Editura Jurnalul de Sighet, 1997.

Educația

financiară- rol important în dezvoltarea personalității copilului Prof. înv. primar Mirela Vlad Liceul ,,Gheorghe Surdu” Brezoi Valoarea banilor și sfaturile financiare sunt lecții pe care copiii trebuie să le primească de la părinți, nu de la prieteni, de la școală sau din mass-media. Când vine vorba de bani și copii, parcă nu mai există răbdare până când aceștia vor înțelege că banii nu cresc în pom, că se câștigă și se muncesc cinstit și că nu dispunem de sume infinite de bani.

Banii sunt o reprezentare concretă a uni idei abstracte, iar copiii în vârstă de doi ani nu sunt în măsură să înțeleagă asta. Dacă i se dă micuțului o monedă, cu siguranță mai degrabă o bagă în guriță, o aruncă sau încearcă să o rupă decât să o bage în pușculiță.

De la trei ani, copilul poate să identifice monedele după tipul lor dacă este suficient de expus și dacă i se vorbește constant despre ele. Dacă i se dă unui copil de trei ani o monedă este foarte posibil să înțeleagă că poate lua ceva în schimbul ei.

Mulți copii de patru ani pot înțelege ,,aspectul comercial” al banilor, astfel că, dacă este pus în situația de a da o monedă unui casier, el știe că nu o va mai primi înapoi. Însă ei nu înțeleg și care sunt diferențele de preț și ce anume se poate cumpăra cu o monedă și ce nu. Dacă are o monedă in mănuță, copilul are impresia că poate cumpăra un întreg magazin cu ea.

139 |

322

Începând cu cinci ani copilul începe treptat să aibă o reprezentare din ce în ce mai realistă a banilor.

Conceptul de economisire a banilor va prinde din ce în ce mai mult contur la copilul de șase ani. Însă ideea de viitor este încă neclară pentru el, de aceea va stabili obiective pe termen scurt cu ei.

La sfârșitul grădiniței sau la începutul școlii copiluleste apt să numere ceea ce îl poate ajuta în administrarea banilor și în numărarea lor. Tot la această vârstă copiii pot face diferența între ,,a vrea” și ,,a avea nevoie”.

Copilul de vârsta școlară poate aprecia că are opțiuni atunci când vine vorba de bănuți. De asemenea el nu se va mai mulțumi cu monedele. Va ști că moneda are o valoare foarte mică și nu va fi foarte încântat de câte ori o va primi. Așteptările cresc pe măsură ce înaintează în vârstă.

Până când va împlini opt ani copilul va înțelege valoarea reală a monedelor. Însă copilul devine din ce în ce mai înțelegător și mai deschis ideii de recompensă întârziată (economisirea banilor în vederea unui scop viitor). De asemenea, va avea o reprezentare mai bună a ideii de viitor. Așa că obiectivele pe termen lung sunt mult mai realiste și de pus în practică la această vârstă.

Educația financiară timpurie poate avea un efect benefic asupra modului în care micuțul învață să-și cheltuiască banii și să economisească mai târziu. Cea mai simplă modalitate este să-i aloci copilului o sumă de bani lunar, pe care să-l înveți apoi cum să o cheltuiască, explicându-i despre modul în care, uneori îți amâni o dorință, pentru a o îndeplini mai târziu.

Copiii sunt mult mai tentați să preia exemplul părinților decât să asculte lecțiile lor de teorie, astfel că părinții trebuie să aibă un comportament fiscal responsabil, dacă se dorește ca copiii să preia aceleași valori.

Adolescenții, dar și copiii mai mici, pot învăța multe dacă li se explică modul în care părinții cheltuiesc o parte din bugetul familiei. Atunci când apar cheltuieli neprevăzute, trebuie să ne asigurăm că micuții înțeleg de unde vor proveni banii și de ce alte lucruri trebuie să se lipsească.

Oferind copilului o alocație lunară de bani de buzunar, pe care părintele o suplimentează doar în situații excepționale, este cel mai simplu mod de a-i învăța valoarea banului. Dacă își doresc ceva ce nu își permit să-și cumpere din alocație, copilul trebuie stimulat să economisească câte puțin în fiecare lună și apoi trebuie ajutat sa cumpere ce dorește, adăugând o treime sau chiar jumătate din cheltuiala finală. Oferindu-le chiar o dobândă atunci când reușesc să economisească bani și trebuind să li se da opțiunea de a împrumuta de la părinți cu dobândă. Odată ce vor descoperi că s-au plictisit de jocul sau jucăria cumpărată foarte repede, dar mai au de plătit la ea câteva luni, vor fi mai precauți cu modul în care își cheltuiesc banii.

Responsabilitatea fiscală este una dintre abilitățile cele mai importante pe care micuții trebuie să le capete de la părinți și profesori, pentru a deveni adulți care să-și poată administra bine banii și să nu acumuleze datorii pe care să nu le poată plăti.

140 |

Bibliografie • Georgescu GoloșoiuLidia- ,,Educație financiară- Banii pe înțelesul copiilor”, Editura Explorator, Ploiești, 2013

322

Cum

să-ți administrezi banii și bugetul personal?

Zoor Liliana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

Totul se învârte în zilele noastre în jurul banilor. Întrebarea care frământă cel mai des mintea oamenilor este “Cum să câștig bani?”. Răspunsul poate fi simplu. Primul pas pentru a câștiga bani este să-i gestionezi corect pe cei pe care îi ai deja. Întocmirea bugetului personal îți conferă exactitatea veniturilor și a cheltuielilor zilnice, săptămânale, lunare și anuale. De aceea este bine să fi informat şi educat, pentru a fi un consumator responsabil, care poate lua decizii financiare corecte.

Acest lucru poate să te ajute să-ți faci un plan atât pe termen scurt, cât și pe termen lung a activităților ulterioare. Pentru a-ți calcula venitul trebuie să-ți enumeri toate sursele de venit (salariu, alocații, dividende, dobânzi din depozite bancare sau titluri de stat, venituri din proprietatea intelectuală, arenzi etc.), dar poți să cauți și alte surse suplimentare de venit prin desfășurarea altot activități în timpul liber. În cazul cheltuielilor dacă dorești să știi cât cheltuiești într-o săptamână cel mai eficient este să ții un jurnal în care să treci atât cheltuielile zilnice, cât şi pe cele anuale cu plata impozitelor (mașină, locuință, terenuri ), asigurărilor pentru acestea, asigurărilor medicale sau de viață, dar și pe cele ocazionale survenite ca urmare a unor evenimente de viață (zile de naștere, nunți, botezuri, înmormântări).

Pentru gestionarea în mod corect și eficient bugetul de venituri și cheltuieli putem adopta mai multe măsuri: să facem plata facturilor lunare la timp sau chiar să se folosească opțiunea de debitare directă a acestora; să evităm retragerea de numerar de pe card, economisind comisionul pe care banca-l percepe la retragerile de numerar; să economisim lunar sau ori de câte ori avem posibilitatea, pentru ca atunci când apar cheltuiele neprevăzute, să nu fim afectați; să citim extrasele lunare de cont, pentru a vedea dacă tranzacțiile făcute sunt corecte; să plătim la timp ratele creditelor contractate, la cardul de credit sau altă datorie; să alegem celor mai bune dobânzi la depozitele de pe piață; să cumpărăm inteligent, indifferent de unde ne facem cumpărăturile, din magazine sau de pe internet, să urmărim promoțiile şi reducerile; De asemenea cheltuielile se pot reduce și prin: folosirea becurilor economice și aprinderea luminii numai atunci când este nevoie; reducerea consumului de energie pentru încălzire și răcire, prin izolarea ferestrelor și a ușilor; reciclarea aparatelor electrocasnice prin folosirea sistemului buy-back; stingerea calculatorului, monitorului sau laptopului, precum și a oricărui aparat electric atunci când nu este folosit; alegerea aparatelor electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic (clasa A++); spălarea hainelor eficient și la o temperatură a apei mai scăzută (de exemplu la 400C); economisirea consumului de apă folosită în uzul casnic, prin instalarea unui apometru sau limitarea pierderilor inutile; folosirea transportului în comun atunci când acesta este posibil, iar pe distanțe scurte se poate folosi bicicleta sau chiar mersul pe jos; Bibliografie • http://www.responsabilitatesociala.ro/editoriale/educatie-financiara-cum-sa-ti-administrezi-baniisi-bugetul-personal.html#sthash.a9Hw82MH.dpuf • http://www.bugetulfamiliei.ro/banii-nostri/cum-ii-administrezi-banii.html

141 |

322

Abordarea

transcurriculară a educaţiei financiare în demersul didactic Prof. Zorlescu Carmen Cristina Școala Gimnazială” Achim Popescu “Păușești Măglași „Educaţia financiară“ este menită să îi ajute pe elevi să înveţe să facă economii şi să aprecieze valoarea banilor încă de mici.

Copii reprezintă generația de mâine a viitorilor funcționari bancari cărora le va fi predată ștafeta, de aceea este important ca, astăzi, societatea să investească în această generație, chiar dacă nu este o investiție ale cărei rezultate se văd imediat, ci este o investiție pe termen mijlociu și lung. În predarea acestei noi discipline școlare s-a pus accent pe îmbinarea teoriei cu practica, a elementelor formale (școala), cu cele non-formale (activități practice, efectuarea unor proiecte, afișe, desene, vizite documentare la bancă, BNR, Monetăria Statului etc.). Această materie interdisciplinară se predă după o programă școlară aprobată de Ministerul Educației și îmbină noțiuni de știinăe exacte (calcul matematic), istorie, literatură, geografie, comunicare, compunere etc.

Ce este numerarul sau bancomatul, cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar, care sunt modalităţile de economisire a banilor, dar şi cine sunt personalităţile de pe bancnotele de un leu sau de cinci lei sunt doar câteva dintre noţiunile cu care ar trebui să rămână elevii după ce vor învăţa, timp de o oră pe săptămână, lecţiile de educaţie financiară. Modulul opţional de educaţie financiară a fost aprobat pentru anul şcolar 2013/2014, printr-un ordin emis de ministrul educaţiei naţionale. În cadrul acestui proiect, beneficiarii „direcţi“ sunt cei 11.500 de elevi şi 500 de profesori din toată ţara, care au optat până în prezent pentru acest opţional. „Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie să fie informaţi”.

Activitatea didactică, precum şi elaborarea manualelor şcolare trebuie precedate de lectura integrală a programei şcolare. Pornind de la propunerile existente în programă cu privire la activităţile de învăţare, profesorii şi autorii de manuale pot realiza o proiectare didactică personală, în concordanţă cu prevederile programei şi cu situaţiile concrete de predare-invatare Educația financiară în școli oferă cadrelor didactice un sprijin concret în centrarea demersului didactic pe experienţe de învăţare, potrivit specificului competenţelor care trebuie formate, prin prezentarea cu caracter orientativ a unor exemple de activităţi de învăţare: exerciţii de identificare a propriilor nevoi, precum şi a principalelor nevoi ale unei familii, pe termen scurt, mediu şi lung; elaborarea unui buget personal/de familie, analizând veniturile şi cheltuielile; realizarea, pentru o săptămână, a unei evidenţe a veniturilor şi a cheltuielilor personale; analizarea, pe baza acestei evidenţe, a modului de gestionare a cheltuielilor; exerciţii de identificare a unor proiecte personale, precum şi a unor proiecte la nivelul familiei, care necesită existenţa unor resurse financiare; simularea stabilirii la nivel personal/de familie a unor priorităţi în ceea ce priveşte realizarea proiectelor propuse: analizarea acestor situaţii în termeni de alegere şi renunţare; exerciţii de alocare a resurselor financiare în funcţie de nevoile care trebuie satisfăcute; simularea situaţiei în care o persoană se confruntă cu un surplus de bani; exerciţii de identificare a posibilităţilor pe care le are o persoană/o familie, pentru a utiliza aceşti bani şi pentru a economisi; realizarea unei analize SWOT cu privire la economisirea unei sume de bani la bancă în vederea realizării de către o persoană/o familie a unui proiect; simularea situaţiei în care o persoană se confruntă cu minus de bani; exerciţii de identificare a posibilităţilor pe care le are o persoană/o familie, de a acoperi acest minus, prin contractarea unui împrumut; analizarea unor oferte de credit ale băncilor, prin care să fie exersate: citirea cu atenţie a textului, identificarea condiţiilor de acordare a împrumutului de către bancă, identificarea unor riscuri, a unor pasaje de

142 |

322

text scrise cu font mic, luarea deciziei de semnare a contractului după informarea prealabilă; analizarea şi compararea ofertelor unor bănci în scopul alegerii unei bănci pentru deschiderea unui cont curent; analizarea avantajelor şi a dezavantajelor utilizării diferitelor tipuri de carduri; realizarea de exerciţii de analiză a riscurilor legate de administrarea banilor cu ajutorul băncilor, precum şi a unor modalităţi de prevenire/de reducere a acestor riscuri; realizarea unor analize referitoare la serviciile bancare care pot fi utilizate de populaţie; Analizarea situaţiilor în care persoanele se pot confrunta cu riscuri şi a modului în care pot preveni aceste riscuri prin încheierea unor asigurări, în scopul dobândirii siguranţei financiare, analizarea rolului BNR, a relaţiilor existente între BNR şi băncile comerciale. Strategiile de lucru propuse trebuie să ţină seama de experienţa elevilor la această vârstă şi să permită valorizarea pozitivă a acestei experienţe, în concluzie este o materie binevenita în contextul actual al procesului educativ.

Bibliografie • Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu, ziarul Financiar

Vârsta

şi educaţia pentru bani.

Prof.inv.primar Agapin Mihaela Școala Gimnaziala Teodor Balaşel, Ștefănești

Cei mici văd în bani o sursă de plăcere dar şi de discuţii frustrante, nelinişte, recompense,pedeapsă.

Necesitatea de a educa treptat până la adolescenţă în acest domeniu, rezultă din faptul că aceştia vor fi viitori administratori ai familiilor lor, dar şi clienţi potenţiali ai băncilor,vânzători şi cumpărători.

La vârsta de cinci ani, banii sunt pentru copii ceva abstract, dar ei pot fi învăţaţi că banii se obţin prin muncă iar banii găsiţi pe stradă nu sunt ai lor. Ei pot fi educaţi în spiritul economiilor şi determinaţi să nu risipească mâncarea, lumina şi apa. Cele mai bune modalităţi de educare la această vârstă le constituie exemplul adulţilor dar şi răspunsurile potrivite la întrebările copiilor privind problemele banilor din familie.

La această vârstă copiii trebuie să înveţe despre valoarea banilor altfel ei vor fi asociati şi vor începe să ne fure din portofelele pe care le au uneori la îndemână. Copilului i se dă posibilitatea cât mai devreme, să aibă bani la dispoziţia sa. Aceasta este o condiţie ca el să înveţe că nu toate dorinţele sunt realizabile şi că el este responsabil de suma pe care o are la dispoziţia sa.

La vârsta de şapte ani, copiilor li se poate oferi periodic o sumă care le dă sentimentul autonomiei şi responsabilităţii. La această vârstă se poate discuta despre modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani. Copilul nu trebuie remunerat pentru ceea ce face în gospodărie şi nici nu trebuie să i se retragă suma pentru că nu a fost cuminte. De asemenea, dacă suntem într-o situaţie financiară grea,este necesar ca adulţii să explice copilului acest lucru pe măsura înţelegerii sale. Copilului de această vârstă i se poate explica de ce nu e bine să fure bani sau obiecte. Lor nu trebuie să i se repete mereu că viaţa este foarte scumpă şi că trebuie să muncească şi să câştige. Lor trebuie să li se vorbească despre preţul lucrurilor, al hranei şi serviciilor pe care le foloseşte familia dar şi de banii necesari pentru o anumită perioadă. La această vârstă, i se poate aloca o sumă pentru şcoală lăsându-i libertatea s-o împartă singur. Copii învaţă valoarea banilor cu exemple concrete, nu cu adjective sau cu morală. La această vârstă putem să-i învăţăm să viseze cu privire la bani dar să şi constate că un vis poate să treacă.

La vârsta de doisprezece ani începe adevărata educaţie pentru bani. La această vârstă pot să fie utilizate conturile bancare. Sumele livrate de familie sau dobândite din alte surse nu trebuie să depindă de rezultatele şcolare şi nici de serviciile prestate. Este necesar ca părinţii să le vorbească despre modul în care ei câştigă banii. Participarea copiilor şi adolescenţilor la repartizarea banilor în familie,este o condiţie pentru ca aceştia să nu aibă pretenţii exagerate şi să se încadreze în anumite sume alocate, a căror valoare să o estimeze corect.

143 |

322

Vârsta adolescenţei este vârsta la care tinerii învaţă ce înseamnă atitudinile diferite faţă de bani. Unii dintre aceştia se opun ideii de planificare financiară,având impresia că îşi pierd autonomia şi controlul asupra resurselor băneşti. Toate aceste aspecte arată cât de importantă este educaţia în acest domeniu, educaţie care va trebui să ducă la evitarea unor decizii costisitoare cu efecte negative asupra vieţii viitorilor cetăţeni. La această vârstă copilul începe să-şi dea seama că va fi stăpân pe puterea pe care ţi-o dau banii, dacă nu-i va cheltui pe toţi deodată.

Copilul poate învăţa că nu trebuie să se lase dominat de bani şi să-i folosească, transformându-i in lucruri utile. Banii constituie şi simbolul puterii, dar o putere pe care nu trebuie să te laşi orbit. Copilul trebuie să înveţe să-i preţuiască şi să-i respecte şi pe cei care câştigă mai puţin. Copii trebuie ajutaţi să înţeleagă valoarea concretă, simbolică şi valoarea lor imaginară. Însă e la fel de greşit să li se dea prea mulţi bani copiilor care nu ştiu ce să facă cu ei şi în acelaşi timp să-i ajutăm să înţeleagă valoarea banilor şi să li se vorbească despre aceştia în termeni concreţi.

Bibliografie • • • • • •

Programele Junior Achievement în parteneriat cu Ministerul Educaţiei pe baza Protocolului nr.10184/ 14.05.2003: Banii şi bugetul; Băncile şi sistemul bancar; Finanţele mele; Ioana Raluca Ghioarcă, Banii în familie. Cum îi gestionaţi ca să nu vă certaţi.

Evenimentul zilei, 22 septembrie 2011; Magda Săndulescu, Ce soluţii ai pentru a pune bani deoparte pentru copii.

Evenimentul zilei, 10 decembrie 2011.

Educația

financiară în secolul al XXI-lea Prof. Badea Petronela Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

În pragul secolului al XXI-lea, teoria banilor, a creditului bancar si a pietelor financiare constituie cea mai importanta provocare teoretica a stiintei economice. Fara a exagera, putem spune ca, o data acoperit „golul teoretic” reprezentat de analiza socialismului, domeniul cel mai putin cunoscut si totusi cel mai important ramâne cel monetar.Greselile metodologice, lipsa cunoasterii teoretice si, ca o consecinta a acestora, practicile coercitive sistematice de origine guvernamentala abunda în acest domeniu. Problema este ca relatiile sociale în care moneda este implicata sunt, de departe, cele mai abstracte si mai dificil de înteles. Cu alte cuvinte, cunoasterea sociala generata si implicata astfel este cea mai vasta, mai complexa si mai greu de definit. Aceasta explica de ce coercitia sistematica practicata de guverne si de bancile centrale în acest domeniu este de departe cea mai nociva si cea mai prejudiciabila.

De asemenea, aceasta întârziere intelectuala a teoriei monetare si bancare a avut efecte serioase asupra evolutiei economiei mondiale. În prezent, în ciuda tuturor sacrificiilor facute în scopul reorganizarii economiilor occidentale dupa criza anilor 1970, aceleasi greseli, datorate absentei controlului financiar si monetar, au fost inevitabil comise, ducând inexorabil la aparitia unei noi recesiuni economice mondiale, de dimensiuni considerabile.

Comisia Europeană consideră educaţia financiară ca fiind fundamentală în vederea constituirii unei pieţe unice şi doreşte, în acest scop, să stimuleze cetăţenii Uniunii Europene să îşi însuşească cunoştinţele de bază în materie de finanţe personale. Dată fiind lipsa de cunoştinţe a consumatorilor în privinţa produselor financiare şi având în vedere creşterea diversităţii şi complexităţii acestor produse, Comisia a decis promovarea dezvoltării educaţiei financiare în cadrul Uniunii Europene (UE).Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 2007 privind educaţia financiarăface parte din cadrul măsurilor privind serviciile financiare cu amănuntul, prevăzute în raportul Comisiei „O piaţă unică pentru Europa secolului XXI-a” şi are ca obiectiv asistarea părţilor interesate în ceea ce priveşte elaborarea programelor de educaţie financiară prin intermediul:

144 |

322

unei conştientizări a necesităţii combaterii inculturii de ordin financiar; unei educaţii financiare de înaltă calitate în cadrul UE; unei puneri în comun a celor mai bune practici; dezvoltării de instrumente practice în vederea facilitării unei educaţii financiare mai eficiente în şcoli.

Două studii recente finanţate de către Comisia Europeană relevă, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi (autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil.Printre acţiunile deja întreprinse, Comisia a elaborat un instrument de educare online, Dolceta, ce propune formarea adulţilor în domeniul consumului, şi „Agenda Europa”, o broşură cu caracter informativ destinată elevilor din învăţământul secundar.

Educaţia financiară ţine de competenţa statelor membre, dar şi UE poate furniza un ajutor practic important. Comisia a definit, astfel, următoarele iniţiative ca fiind prioritare: crearea unui grup de experţi în materie de educaţie financiară, care va avea ca domeniu de activitate promovarea şi schimbul celor mai bune practici şi consilierea Comisiei cu privire la elaborarea politicii de educaţie financiară; asigurarea unui patronaj (inclusiv mesajul de susţinere şi utilizarea logourilor europene) al statelor membre şi actorilor din sectorul privat în vederea organizării de conferinţe naţionale şi regionale, cât şi pentru orice alte iniţiative care au ca scop promovarea educaţiei financiare; publicarea pe site-ul web al Comisiei a unei baze de date online a programelor de educaţie financiară şi de cercetare în domeniul educaţiei financiare în cadrul UE, pentru a facilita consultarea resurselor în materie de cele mai bune practici şi de cercetare în acest domeniu; elaborarea, începând din 2008, a unui nou modul Dolceta, destinat formării cadrelor de învăţământ de cultură financiară, în scopul stimulării şi asistării profesorilor din învăţământul primar şi secundar în vederea includerii de probleme financiare în programa şcolară generală.

Educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Bibliografie • Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti,1994.

• Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994.

• Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, • Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu

145 |

322

Modalităţi

de dezvoltare a responsabilităţii

financiare la copii

Baldovin Corina Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea În mintea copiilor, parintii dispun de niste obiecte magice care pot face minuni - banii. Pentru copiii de varsta mica, banii reprezinta doar notiuni abstracte, insa pe masura ce cresc, inteleg ca acestia au asociate anumite valori.

Odata cu dezvoltarea conceptului de numar, acestia incep sa inteleaga ca banii se pot acumula (economisi) si pot deveni instrumente de schimb si, prin urmare, devin din ce in ce mai preocupati sa ii detina.

Daca pentru copiii de varste mici, banii sunt un concept abstract carora, ulterior, le ataseaza o anumita valoare tangibila, concreta, pentru copiii de varste mai mari, conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban in sine, ci de notiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabila a banilor, intrucat acestea presupun o proiectare in viitor.

Copilul incepe sa devina mai receptiv cand vine vorba de recompensa intarziata, care presupune o planificare si o amanare constienta pentru a obtine un anumit obiect si, mai putin impulsiv, in satisfacerea unor nevoi/dorinte imediate.

Asistam la o expunere tot mai mare a copiilor nostri la discutii legate de procurarea si gestionarea banilor, ca urmare a implicarii acestora in viata de familie, astfel ca nu este de mirare ca micutii devin tot mai interesati de ceea ce pot face cu banii pe care multi dintre ei ii detin. Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie sa vina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul…buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Copilul nu va intelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic.

Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinta banilor este acela in care isi doreste ceva anume.

Strangerea jucariilor si aranjarea lor, pastrarea ordinii in propria camera, asezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activitati ce pot fi recompensate de catre parinti. Este o metoda de a-l educa pe cel mic si a-l responsabiliza treptat.

In felul acesta, el va invata ca, la randul lui, are anumite sarcini in cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cred ca, uneori, anumite pretentii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multa atentie din partea parintilor. Pentru ca cei mici sa invete valoarea banilor si pentru a aprecia ce inseamna scump versus ieftin, este bine sa le prezentam treptat monedele si bacnotele.

Astfel, ei vor intelege pentru inceput ca monedele inseamna mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odata ce au invatat cifrele, putem sa citim preturile cu ei si sa ii ajutam sa inteleaga ce este scump.

Foarte important si benefic este sa il educam pe cel mic sa ii ajute pe cei care au mai putin decat el.

Astfel, putem strange anumite jucarii sau hainute care nu ii mai vin, dar sunt in stare buna, pe care apoi sa le dam impreuna unor copii care vin din familii sarmane. Copilul va invata ce inseamna sa fii generous.

Interesul financiar trebuie lamurit, dar totodata este bine sa subliniem si alte aspecte care sunt mai importante decat banii.

Banii sunt importanti, dar rostul si valoarea lor reala trebuie explicate copilului de cand arata primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie in joaca, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizari, fiecare parinte va gasi cea mai potrivita metoda de a lamuri si, implicit de a educa propriul copil.

146 |

322

Rolul

educației financiare în școli Bărbulescu Elena-Andreea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

Educația financiară în sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelată cu perceperea banului, în sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada trecută.

Scopul Educației Financiare ca disciplină este exact acela de a învăța noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelalte valori ale vieții sociale și personale.

Educația financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii și respectului pentru munca în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație absolut necesar.

Poveștile sunt un mijloc bun de a arăta copiilor valorile pe care disciplina le promovează, rămânând într-un spațiu ludic.Este vremea unor intervenții clare, precise atât la nivelul intențional al politicilor școlare, cât și la cel practic de susținere a acestora pentru realizarea unei învățări autentice care să ducă la împlinirea nevoilor reale ale copilului, învățare care depășește cadrul delimitat de zidurile școlii. Este nevoie de asumarea responsabilității pentru modul în care sunt echipați tinerii de azi pentru a face față provocărilor zilei de mâine, responsabilitate care revine in totalitate adulților implicați în educația acestora. În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, programul „Pușculița” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții. Pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice. Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Experiențele deosebit de plăcute din anii anteriori, când „Pușculița” a fost la grădiniță, de la grupa mijlocie până la grupa mare, un proiect tematic deosebit de interesant m-am gandit, ca în fiecare an când vorbim despre ,,bani,, să desfășor acest proiect tematic împreună cu grupa de copii.

Pretextul activității de învățare a fost sub formă de joc-concurs, în cadrul căruia copiii au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli al unui copil de vârsta lor, libertatea de creație fiind cvasitotală.

Copiii nu au avut restricții de cheltuire a banilor, cu excepția interdicțiilor legale, au avut posibilitatea de a-si imagina liber metode de câștigare a bănuților de buzunar și dreptul de a împrumuta bani, contra unei dobânzi negociate liber, de la o altă echipă.

Puși în fața acestei simulări copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învâțat. Am remarcat în primul rând faptul că nici o echipă nu a fost tentată să ia bani cu împrumut, nici măcar pentru „distracția” de duminică. În schimb toți au încercat să-și maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități casnice pentru care ar putea fi răsplătiți de părinți cu bani de buzunar. Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită, cheltuielile zilnice pentru diverse mici plăceri fiind limitate sau chiar zero uneori. Una dintre echipe și-a imaginat chiar câștigarea unui premiu în bani la un concurs de șah.

Toate echipele au încheiat săptămâna fără datorii, sumele „economisite” putând stârni invidia multor adulți.

Bibliografie • Ligia Georgescu - Goloșoiu ,,Educatie financiară. Banii pe înțelesul copiilor,, Ed. Oscar Print, București, 2011 • Marin Manolescu ,,Curriculum pentru învățământ primar și preșcolar, ,,Ed.Credis, București, 2006 • ***Incursiune în istoria leului, București, 2008

147 |

322

Educaţia

antreprenorială la preşcolari Educ. Bercea Camelia Liceul “ Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

În contextul noilor politici educaţionale moderne o provocare a profesiei de dascăl este reprezentată de stimularea de la vârsta fragedă, în speţă începând cu etapa preşcolară, a spiritului antreprenorial la copii.

Tocmai de aceea am încercat să desfăşor cu preşcolarii din grupă activităţi care să le stimuleze iniţiativa, perseverenţa, încrederea în forţele proprii şi comunicarea cu ceilalţi.

Ce ar trebui, intr-un cuvânt, să ii invăţăm pe copiii noştri ca să dezvolte un spirit antreprenorial?

Să pună intrebări Intrebatul face parte din modul nostru de a invăţa lucruri. Fără intrebări, nu am fi ştiut niciodată de ce se intâmplă anumite lucruri sau care este modul prin care ele se intâmplă. De aceea, este important să îţi înveţi copilul să pună întrebări atunci când are nelămuriri şi să nu se lase redus la tăcere până ce nu primeşte răspunsul concret.

Să vorbească în public Fiecare dintre noi suferă, într-un fel sau altul, de o frică de a vorbi in public. Însă, dacă acest fapt este cauzat de un instinct moştenit de la strămoşii noştri mamiferi, asta nu înseamnă că el nu poate fi controlat. Învăţa-ţi copiii să nu considere vorbitul in public ca un eveniment remarcabil ci ca pe ceva normal. Adeseori, copiii sunt reduşi la tacere atunci când vorbesc „oamenii mari” însă, acest lucru nu face decât să le accentueze teama de a vorbi atunci când au spectatori, de a crea o impresie greşită.

Să învete din greşeli Toată lumea greşeşte şi, mai mult, greşeala este un lucru necesar pentru dezvoltarea noastră, ca oameni. Secretul este să accepţi acest lucru si să consideri orice greşeala drept o experienţă din care să tragi unele concluzii. Aşadar, o greşeala privită din punctul de vedere al experienţei işi pierde sensul peiorativ pe care majoritatea dintre noi i-l acordă şi câstigă unul chiar pozitiv, în special când vorbim despre copii.

Cum să vândă Poate crezi că vânzarea nu are rost a fi ştiută atunci cand eşti copil. Totuşi, negocierea face parte chiar si din copilăria noastră, si începe ăncă de la încercarea de amânare a orei de culcare.

Să ceară ajutorul „Omul este un animal social” spune definiţia noastră şi, această sociabilitate, se trage exact de la nevoia de a fi ajutat. În mai mulţi, el putea face faţă pericolelor din afară peşterii. În sens mai modern, a cere ajutorul este un lucru natural şi poate, de cele mai multe ori, să ofere rezultate mult mai bune decât dacă am lucra singuri. De aceea, este important să îţi înveţi copilul când şi cum să ceară ajutorul, indiferent care ar fi problema sa. Dacă aceasta cerere se îndreaptă spre tine, acest lucru este şi mai bun.

Preşcolaritatea nu este doar o vârstă potrivită pentru stimularea spiritului întreprinzător, ci este chiar vârsta aptă pentru desfăşurarea organizată a mai multor activităţi de acest gen. Primul pas pentru puternicul şi creativul spirit de antreprenor este identificarea ideii. Acest pas este uşor de făcut, dacă în prealabil, copilul şi-a lărgit viziunea asupra lumii pe care o priveşte acum dintr-o altă perspectivă. Aceasta înseamnă a vedea problemele ca oportunităţi, dificultăţile ca provocări, a vedea tot timpul partea plină a paharului.

148 |

Bibliografie • Internet :http://www.cicero.rdsor.ro/02%20Phare/RO/cusuri/actiunea1.htm • Internet: http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1408#ixzz3S6LsdB00

322

Argumente

în favoarea educaţiei financiare

a tinerilor

Ing. Bitică Cristiana Nicoleta Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” Râmnicu Vâlcea Societăţile moderne au sisteme politice, legislative, sociale si economico – financiare din ce în ce mai sofisticate, mai pretenţioase şi care presupun eforturi de înţelegere, de adaptare, precum şi importante resurse financiare pentru a putea funcţiona în mod eficient, eficace şi cu costuri cât mai mici.Dezvoltarea societăţilor umane a fost posibilă datorită diviziunii sociale a muncii şi apariţiei banilor şi a relaţiilor financiare pe care acestea le-au generat, dezvoltare ce a luat un serios avant odata cu apariţia capitalismului la începutul secolului al XVI – lea.

Dezvoltarea creditului comercial si ulterior a creditului bancar, a făcut posibilă mobilizarea resurselor financiare libere din economie şi punerea acestora la dispozitia investitorilor, adica a oamenilor dispuşi să înfiinţeze întreprinderi individuale sau societare, prin care să exploateze resursele solului şi ale subsolului , să mobilizeze şi să angajeze forţa de munca, să contribuie la formarea produsului intern brut national şi prin schimburi comerciale internaţionale să aducă un câştig mai mare economiei naţionale sau forţelor productive naţionale aşa cum le denumirea marele nostru economist Mihail Manoilescu, să contribuie la formarea diferitelor bugete componente ale bugetului naţional consolidat prin impozitele si taxele plătite, să contribuie la dezvoltarea societaţilor prin donaţii si sposorizări cu caracter social si cultural. Se ştie că dezvoltarea unei economii naţionale şi implicit creşterea nivelului de trai al cetăţenilor unei naţiuni este strict dependentă de numărul şi valoarea întreprinderilor care acţionează pe teritoriul acestuia.

Din acest punct de vedere, la nivel internaţional există o preocupare permanentă din partea guvernelor statelor în curs de dezvoltare sau a celor mai puţin dezvoltate să atragă investiţii străine, care să ducă la creşterea stocului de capital, la generarea de locuri de muncă şi la creşterea netă a beneficiilor comunităţilor locale unde sunt prezente aceste investiţii. Creşterea netă a beneficiilor se calculează ca diferenţă între câştigurile comunităţilor locale formate din impozitele plătite de companiile străine la bugetul local sau la bugetul naţional şi transferate ulterior bugetului local sub formă de transferuri şi subvenţii,impozitele pe salarii plătite de către angajator, beneficii colaterale mai greu de cuantificat dar vizibile legate de dezvoltarea unor industrii sau activităţi colaterale sau conexe din care se scad eventualele facilităţi acordate iniţial de autorităţile locale (punerea la dispoziţia investitorilor a unor terenuri aflate în patrimoniul autorităţii locale pentru care se pierde uzufructul, scutirea sau perceperea redusă de impozite pe o durată scurtă de timp – de regulă trei ani, investiţii iniţiale relativ mari in infrastructura locală (utilităţi publice). În teoria şi practica economică se consideră că subdezvoltarea este generată de două cauze majore, care răspund în proporţii diferite, dar invariabil prezente la perpetuarea sărăciei şi anume: lipsa capitalului şi slaba pregatire a forţei de muncă Cultura financiară presupune cunoaşterea şi utilizarea conceptelor cu care operează ştiinta finanţelor și anume: dobânda nominală şi dobânda reală, capital, rata rentabilităţii, rata capitalului, profit net, profit brut, investiţii directe şi de portofoliu, bursa de valori, acţiuni şi obligaţiuni, valoarea actualizată netă a investiţiilor, pieţe financiare, curs de schimb, etc. În literatura economică se face distincţie între două tipuri de finanţe: finanţe private şi finaţe publice.

Finaţele private sunt supuse reglementărilor dreptului privat, legilor economiei de piaţă şi se desfăşoară cu acordul expres al partenerilor consimţit prin încheierea, executarea şi derularea diverselor tipuri de contracte financiare (contracte de depozit, contracte de împrumut, contracte de asigurare, contracte de vânzare – cumpărare de acţiuni la bursa de valori, contracte de vânzare – cumpărare a diferitelor tipuri de obligaţiuni private, contracte de finanţare etc).

Finanţele publice sunt supuse dreptului public şi privesc relaţiile de repartiţie a produsului intern sau a venitului naţional, precum şi modul de formare şi de utilizare a resurselor publice în cadrul economiilor naţionale.Ansamblul regulilor care formează finanţele publice sunt cuprinse în dreptul financiar public( Legea finanţelor publice 500 din 2002, Legea finanţelor publice locale 273 din 2006, legea anuală a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat etc), suportă modificări multiple datorită politicilor financiar

149 |

322

–bugetare diferite ale guvernelor, datorită modificării condiţiilor concrete în care se desfăşoară activitatea finaciară, a imperativelor de dezvoltare social- culturală şi educaţională a comunităţilor locale.

Pe pieţele financiare care supun regulilor concurenţiale cererea şi oferta de bani in sens generic, de resurse financiare in termeni de economics există o luptă foarte mare între state reprezentate de către guverne şi investitorii privaţi care solicită resurse financiare de la cei care dispun de acestea şi care le centralizează( fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări, fonduri mutuale etc), deoarece statele moderne au nevoie de sume considerabile de bani pentru finanţarea deficitelor bugetare din ce în ce mai mari şi care au tendinţa de a se generaliza.Pentru a putea atrage fondurile necesare guvernele iniţiază prospecte prin care propun investitorilor dobânzi atractive sau discounturi la cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale.

Se consideră că titlurile de stat sunt cele mai sigure forme de plasament, unde riscul nu există sau tinde catre zero.Cu toate acestea literatura de specialitate a reţinut câteva cazuri în care deţinatorii de obligaţiuni au pierdut valoarea obligaţiunilor plus dobânda aferentă, deoarece statul nu şi-a onorat obligaţiunile, adică nu le-a răscumpărat. Cazul cel mai celebru îl reprezintă pierderea investitorilor francezi de câteva miliarde de franci francezi în obligaţiuni emise de Rusia în ultimele două decenii ale secolului al xix-lea, obligaţiuni emise pentru finanţarea căilor ferate ruseşti. În momentul 1917 al Revoluţiei bolşevice care a dus la instaurarea regimului comunist, noua orânduire refuză plata obligaţiunilor deţinute de cetăţenii francezi. Urmează mai multe runde de negocieri între guvernele celor două state care nu duc însă la nici un rezultat, ultimele negocieri derulându-se în formula Boris Eltin – Francois Mitterand, in anul 1991. Pierderea francezilor este totală, aceste obligaţiuni vânzându-se acum ca numismate.

De aceea, considerăm că ştiinţa finanţelor trebuie să fie însuşită de către tineri, prin existenţa unor ore în cadrul ciclului gimnazial, astfel încât tinerii să fie conştienţi de importanţa alegerii lor în materie de investiţii, de plasare a resurselor care exced nevoile primare, de protecţia banilor pe care i-au strâns şi economisit, deoarece aceştia reprezintă munca trecută care generează un venit mai mare in viitor.

150 |

Bibliografie • Dominigue Gallois: Bursa, Editura Teora Bucureşti 1997 • Mihail Manoilescu : Forţele naţionale productive şi comerţul exterior;Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1986

322

Elemente

esențiale în cultura si educația

financiară

Prof. Boadă Ileana Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Motto: „Banii pot oglindi cu acurateţe aspecte relevante pentru istoria, cultura şi civilizaţia oricărui stat. De asemenea, ei pot reprezenta o sursă preţioasă de informaţii despre evenimente şi personalităţi marcante din viaţa unei naţiuni.

Mai mult decât atât, bancnotele şi monedele reprezintă adevărate produse culturale, omniprezente în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi, chiar şi acum, în era banilor electronici.“ Mugur Isărescu

Educaţia financiară este o componentă esenţială de responsabilizare a consumatorilor, deoarece le oferă înţelegerea modului de a-şi gestiona finanţele, cu scopul de a evita riscurile şi posibila excludere financiară. Acesta este un element cheie pentru a reconstrui încrederea consumatorilor în sistemul bancar. În contextul efectelor crizei economico-financiare, reglementatorii europeni pun accent în elaborarea normelor pe o protecţie mai accentuată a consumatorului printr-o conştientizare mai amplă. Ţinând cont că educaţia financiară şi asigurarea accesului la servicii bancare de bază reprezintă priorităţi pentru români, având în vedere calitatea de cetăţeni europeni şi de intenţia de creare a unei pieţe integrate a serviciilor financiare, este necesară demararea unor programe naţionale, prin implicarea statului, care să conducă la o înţelegere adecvată a fenomenului financiar – bancar.

Principii de bază ale programelor de educaţie financiară de calitate 

educaţia financiară trebuie să fie disponibilă şi activ promovată pe tot parcursul vieţii, într-o manieră continuă;



programele de educaţie financiară trebuie să vizeze în mod concret necesităţile persoanelor şi să fie disponibile în timp util şi uşor accesibile;



consumatorii trebuie să poată beneficia de educaţie în domeniul economic şi financiar de la o vârstă şcolară, aceasta urmând a fi, de preferinţă, inclusă în cadrul programelor şcolare generale;

322

151 |2



programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă instrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare;



programele de educaţie financiară oferite de către prestatorii de servicii financiare trebuie să fie echilibrate, transparente şi obiective. Acestea trebuie întotdeauna să corespundă interesului consumatorului;



formatorii în domeniul financiar trebuie să beneficieze de o formare corespunzătore şi de resursele necesare;



se va promova coordonarea la nivel naţional între organismele interesate, iar cooperarea internaţională a furnizorilor de programe de educaţie financiară va fi stimulată în vederea facilitării schimbului celor mai bune practici;



programele de educaţie financiară vor fi evaluate la intervale regulate şi, dacă este cazul, actualizate.

BIBLIOGRAFIE http://europa.eu/legislation_summaries/consumers/protection_of_consumers/l22031_ro.htm http://www.arb.ro/categorie/proiecte/educatie-financiara/ http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/ http://www.aaf.ro/wp-content/uploads/2014/06/Educatia-Investitorilor-Raport-EFAMA-.pdf

152 |

3

322

Educaţia

financiară a copilului preşcolar Prof. Boşonea Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia, Râmnicu Vâlcea

Educația financiară urmarește conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți, împrumutați, investiți în societatea de azi, concomitent cu dobândirea de abilități de gestionare a lor și de adoptare a unor decizii care au consecințe financiare, având ca obiectiv formarea unui comportament rațional în relație cu banii, prin antrenarea copiilor în activități ce stimulează gândirea logicocreativă.

Care sunt pașii pentru îndeplinirea acestui obiectiv?

Formarea unui mod economic de gândire, într-o lume în care există tot mai multe nevoi, iar resursele sunt limitate.

Realizarea deosebirii între dorință și necesitate.

Familiarizarea cu noțiuni economice fundamentale: troc, bancnote, monede, sold, depunere, retragere, cec, bancomat, card de credit, euro, profit, curs de schimb, economisire, cont de economii, instituții de credit etc.

Folosirea jocului pentru transmiterea de cunoștințe și formarea de competențe.

Jocul în lecțiile de educație financiară Între joc și situația reală există întotdeauna o simultitudine formală, o analogie (bancnote adevărate bancnote specimen, piața adevarată - piața creată, simulată în sala de clasă: minimachete reprezentând banca, bancomatul, cardul și vizita la bancă, la bancomatul real și observarea folosirii cardului de către adulti etc.).

Exemple de jocuri pentru dezvoltarea educației financiare La întâlnirea de dimineață (prin joc și activități interactive): ,,Călatori în timp – Trocul” La centrul ,,Joc de rol” : ,,Plec în excursie” (joc de identificare a situațiilor și locurilor în care se poate realiza un schimb valutar) ,,Cât am economisit ?”: joc-concurs Joc de rol: ,,La cumpărături”: joc bazat pe exersarea rolului de vânzator și a rolului de cumpărător, pe deprinderea de a face mici tranzactii ,,Cum plătesc azi ?”: familiarizarea cu modalități diferite de plată ,,De-a bancherul”: obținerea unui credit, avantaje și dezavantaje La centrul ,,Construcții’’: Monetăria Statului, Imprimeria Băncii Naționale a României, Bancomatul etc.

La centrul ,,Arte”: (colaje, picturi, confecționarea de produse spre vânzare, repararea unor produse pentru reîntrebuintarea lor - economisirea, înfrumusetarea clasei, a holului și atribuirea valorii lucrăriiestimare etc.)

La centrul ,,Bibliotecă”: (,,Povestea banilor”, povești cu tâlc) La centrul ,,Științe”: (identificarea personalitaților de pe bancnote, a materialelor din care sunt confecționate bancnotele, monedele etc.)

Prin joc se pot dezvolta copilului preşcolar noţiuni financiare simple şi uşor de asimilat, precum: Ce sunt banii.

De unde provin banii și la ce folosesc.

Cum arată banii (exemplificare prin monede și bancnote).

Care au valoare mai mare.

Economisirea banilor dar și risipa/cheltuirea (prin exemplificare cu risipa necontrolată de mâncare, de apă, de săpun și detergent, de energie, toate transpuse prin cheltuirea de bani pe utilități și produse de îngrijire personală).

Am desfășurat cu copiii jocuri, cum ar fi, de exemplu, ,,Jocul meseriilor”, având ca personaje angajați cu diferite profesii. Preșcolarii sunt familiarizați cu noțiuni financiare, de la proveniența banilor (serviciul), la

153 |

322

economisirea lor (depunerea lor în bancă) și la cheltuirea lor în scopuri personale (achitarea unei excursii în Europa).

Bibliografie • www.finzoom.ro

Cercetarea

pedagogică, practica creatoare în învățământul românesc Profesor ing. Adrian Boureci Liceul Tehnologic “Căpitan Nicolae Pleșoianu” Râmnicu Vâlcea În general, cercetătorii consideră pedagogia o sursă de dezvoltare a gândirii şi practicii creatoare, de progres în cunoaştere şi de soluţionare a multor probleme ale praxisului social. Particularizând la domeniul Pedagogiei putem afirma fără a greşi că dezvoltarea ştiinţei pedagogice şi, implicit, a învăţământului este legată de cercetarea pedagogică.

Scopul unei astfel de cercetări constă în următoarele: organizarea optimă şi desfăşurarea eficientă a activităţilor instructiv – educative; optimizarea fenomenelor, introducerea şi realizarea inovaţiilor în învăţământ.

Există mai multe criterii de clasificare a cercetării pedagogice: a) După scopul şi complexitatea subiectului de cercetat deosebim - cercetări teoretico–fundamentale (care deschid noi orizonturi asupra fenomenului educaţional); abordeaza problemele educative cu caracter teoretic pe termen lung, in viitor. Cercetarea pedagogica fundamentala concepe si proiecteaza educatia, invatamantul, scoala viitorului.

- cercetări practic–aplicative (abordează o problematică restrânsă şi vizează îmbunătăţirea domeniului explorat – de exemplu: evaluarea randamentului şcolar şi îmbogăţirea modalităţilor concrete de acţiune). b) După metodologia de lucru adoptată deosebim: - cercetări observaţionale (neexperimentale) – concluziile sunt mai mult teoretice, sunt cercetări descriptive, merg de la particular la general; - cercetări experimentale – conduc la descoperirea unor relaţii cauzale între elementele acţiunii educaţionale. Fenomenele cercetate sunt determinate cantitativ şi apoi sunt generalizate. În aceste tipologii de cercetare nu există o demarcaţie tranşantă; ele se interferează şi se completează reciproc. Functiile cercetarii pedagogice: • functia explicativa - se rezuma doar la a constata, a descrie si a explica fenomenele educative manifestate; • functia praxiologica - cercetarea pedagogicp este importanta atunci cand depaseste stadiul descriptivexplicativ si purcede benefic in maniera interventionista, determinand modificari, transformari, apropieri de optim si armonie; • fucntia predictiva - cercetarea pedagogica se carcaterizeaza in a spune ceea ce trebuie sa fie sau ceea ce va evolua in mod deosebit intr-o directie anumita; • functia sistematizatoare; • functia referential-informationala.

In cercetarea pedagogica totul pleaca de la problema de cercetat, care are o natura diversa. Problema se transforma in ipoteza cercetarii. Problema se formuleaza concis, dupa care se enunta ipoteza ce constituie argumentul cercetarii.

Planul unei cercetari pedagogice cuprinde urmatoarele etape: Etapa 1: Delimitarea problemei de cercetat presupune trei acţiuni distincte: a) sesizarea apariţiei unei probleme de cercetat pentru care nu există încă o aplicaţie adecvată. Această

154 |

322

problemă poate să apară spontan din observaţia însăşi a faptelor sau să fie pusă intenţionat. Oricum, trebuie să fie destul de restrânsă pentru a putea fi înţeleasă în totalitatea sa şi exprimată cât mai clar posibil. Să nu fie o pseudoproblemă; b) formularea adecvată şi precisă a problemei de cercetat, altfel cercetarea rătăceşte şi se epuizează; c) documentarea în domeniu.

Problema de investigat trebuie: să conţină o anumită doză de incertitudine; să stimuleze preocuparea pentru descoperirea soluţiei.

Etapa 2: Precizarea obiectivelor – se realizează concomitent cu delimitarea (alegerea) temei şi definirea obiectivelor, adică: de ce se întreprinde cercetarea? ce îşi propune cercetarea?

Etapa 3: Formularea ipotezei de cercetare Această ipoteză implică întrebarea la care se caută răspuns prin cercetarea ce se va desfăşura. De cele mai multe ori, ipoteza este o opţiune între două sau mai multe posibilităţi de a răspunde la acea întrebare.

Specific pentru cercetarea pedagogică este echivalenţa cu presupunerile implicate de ipoteză care trebuie să ne asigure că, în urma cercetării rezultatele formative la care vom ajunge nu sunt inferioare situaţiei de la care s-a pornit. Ipoteza are funcţia predictivă (prezice cu o oarecare probabilitate relaţiile ce se stabilesc într-un context dat).

Etapa 4:Organizarea cercetării – presupune enumerarea etapelor cercetării: stabilirea perioadei de cercetare, precizarea locului (şcoli, centre universitare, zone geografice); stabilirea eşantionului de subiecţi cuprinşi în cercetare (să fie reprezentativi); fixarea unui eşantion martor, dacă cercetarea este experimentală; caracterizarea subiecţilor (vârstă, sex, mediu, proveniență); stabilirea bazei materiale necesare cercetării.

Etapa 5: Stabilirea metodologiei de cercetare şi prelucrare a datelor- presupune adaptarea uneia sau mai multor metode destinate strângerii de date (obiective şi complete) date şi informaţii, ce vor fi analizate şi interpretate – în scopul avansării de soluţii ştiinţifice la problema cercetată. În cadrul cercetărilor se folosesc concomitent mai multe metode şi tehnici de investigaţie (observarea, experimentul, interviul, chestionarul, analiza de conţinut, studiu de caz, tehnici sociometrice).

Etapa 6: Prelucrarea şi interpretarea datelor - toate datele culese vor fi ordonate, clasificate, sistematizate, corelate. Se utilizează, în acest scop, procedee/tehnici logice, matematico-statistice şi grafice.

Se fac tabele cu rezultate, se fac apoi raportări la scările de evaluare. Se fac clasificări, se calculează media aritmetică şi coeficienţii de corelaţie, se întocmeşte diagrama de comparaţie.

Etapa 7: Elaborarea concluziilor cercetării Orice concluzie va trebui să fie dedusă din analiza datelor sau rezultatelor experimentale obţinute.

Aceste concluzii vizează variaţia/invariaţia fenomenului studiat, caracterul simptomatic sau pasager al manifestării fenomenului supus cercetării, impactul pe termen scurt, mediu sau lung al soluţiilor avansate etc. Finalitatea oricărei cercetări pedagogice este de a descoperi reguli de acţiune pentru a spori în mod sigur randamentul educaţiei.

Etapa 8:Valorificarea cercetării Cercetarea desfăşurată se finalizează printr-un raport de cercetare care va conţine: evaluarea cercetării, schema de organizare a cercetării (prezentată şi în final); literatura consultată; descrierea designului cercetării; analiza datelor obţinute; discutarea/interpretarea datelor; concluzii (soluţii). Apoi se face: comunicarea ştiinţifică; articol în presă; studiu; lucrare metodico-ştiinţifică.

Obiectivul final al cercetării pedagogice este cel de a ameliora acţiunea pedagogică, care – direct sau indirect – are legătură cu randamentul şcolar. Acesta este şi motivul pentru care investigaţia pedagogică se exercită asupra unor fapte obiective care există în afara noastră. Cercetarea pedagogică nu face introspecţie, ci scormoneşte adânc pentru a descoperi noi modalităţi de a face educaţie, explicând ştiinţific activităţile educative desfăşurate la un moment dat şi – în acelaşi timp – pentru a ameliora procesul educaţional propunând inovarea învăţământului.

Clasificarea metodelor şi tehnicilor de cercetare: lectura ştiinţifică;rezumatul;conspectul;metoda observaţiei;metoda studiului de caz;analiza produselor activităţii şcolare;experimentul pedagogic;eşantionarea; metoda testelor;interviul şi chestionarele scrise;metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale;metoda scărilor de opinii şi atitudini.

1.Lectura ştiinţifică este consemnată în fişe pe probleme şi subprobleme care cuprind: autorul, titlul lucrării, locul apariţiei, anul, editura şi pagina. Fişele sunt de mai multe tipuri: fişe de idei, de citate şi de sinteză, care cuprind şi judecăţi de evaluare a ideilor.

155 |

322

2. Rezumatul simplu, de adnotare sau informativ, conţine ideile de bază dintr-o lucrare.

3.Conspectul ca formă mai complexă de rezumat, alături de referat, recenzie şi sinteză sunt de asemenea folosite pentru informarea şi documentarea ştiinţifică.

4. Metoda observaţiei este utilizată pe scară largă pentru investigare şi culegere a datelor experimentale, respectându-se unele cerinţe: formularea unui scop precis al observării, alcătuirea unui plan de observare, înregistrarea fidelă a datelor (video, audio sau clasică), clasificarea, compararea, raportarea şi interpretarea datelor. Observarea poate fi spontană, ştiinţifică, de explorare şi de experimentare.

5. Metoda studiului de caz cuprinde: prezentarea cazului; analiza cazului; propunerea de soluţii şi testarea acestora; aplicarea soluţiei mai eficiente.

6. Analiza produselor activităţii şcolare care sunt: planificări, proiecte didactice, cataloage, lucrări efectuate de elevi la disciplinele opţionale.

7. Experimentul pedagogic constă în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu: introducerea instruirii cu calculatorul. Experimentul se desfăşoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală şi de control), având aproximativ acelaşi nivel de cunoştinţe şi tehnica rotaţiei factorilor, când grupa de control devine grupă experimentală, iar aceasta grupă de control.

8. Eşantionarea reprezintă alegerea unui număr de subiecţi din populaţia şcolară ce urmează a fi supuşi experimentării sau controlului cercetării. În aceste cazuri, se foloseşte numai eşantionul experimental, testându-se înainte de experimentare, situaţia la care se porneşte.

9. Metoda testelor. Testul este o probă precis determinată, ce implică o temă sau un grup de sarcini.

Aplicând testul la un eşantion (grup de referinţă) obţinem etalonul, sau tabelul de notare, care este o scară cu repere numerice. În funcţie de ceea ce măsurăm, întâlnim teste pedagogice (de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi), teste psihologice şi sociometrice, care măsoară relaţiile interpersonale din grup. Cerinţele unui test sunt: validitatea (să poată măsura ceea ce ne propunem), etalonarea, pentru a corespunde vârstei sau clasei de elevi testată), standardizarea, adică aplicarea şi corectarea uniformă pentru toţi subiecţii, să permită exprimarea rezultatelor în unităţi de măsură şi să folosească notarea dihotomică (răspuns corect sau greşit). Punctajul general al unui test rezultă din totalul punctelor obţinute la itemii care-l compun.

10. Interviul şi chestionarele scrise, convorbirea individuală sau în grup, ancheta psihopedagogică şi studiul documentelor şcolare constituie tehnici eficiente pentru culegerea şi interpretarea datelor necesare cercetării pedagogice. În aceste cazuri, se precizează problema de cercetat, eşantionul şi indicatorii la care ne raportăm răspunsurile.

11. Metoda analizei psihopedagogice a datelor experimentale, prin clasificarea şi ordonarea acestora, folosind calculul statistic, curbele statistice de mărime, de distribuţie şi de corelaţie, al cărei coeficient exprimă gradul de legătură între şiruri de măsuri corespunzătoare – spre exemplu, între inteligenţă şi randamentul şcolar s-a constat că există un coeficient de corelaţie de 0,50.

12. Metoda scărilor de opinii şi atitudini, în care rezultatele se distribuie pe o scară cu mai multe intervale. De exemplu, opinii sau atitudini: corecte, incorecte, mai puţin corecte etc. Rezultatele la învăţătură la o clasă pot fi distribuite pe o scară cu 4 intervale de câte 5 puncte fiecare sau pe o scară de calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient.

Cercetarea pedagogica este o actiune de observare si investigare, pe baza careia cunoastem, amelioram sau inovam fenomenul educational. Nu toate fenomenele educationale pot fi supuse unei experimentari riguroase (exemplu: formarea sentimentelor morale). Practica educativa constituie, pentru cercetator, o sursa de cunoastere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor si de generalizare a experientei pozitive. În acest timp cercetarea pedagogica, prin concluziile ei, contribuie la inovarea si perfectionarea procesului de invatamant si de educatie.

156 |

Bibliografie • Tudorica, R. - Managementul Educaţiei în Context European, Editura Meronia, Bucureşti, 2006; • Jinga, I. - Curs “ Management Educaţional” – Concepte şi strategii, 2008; • Cucos, C. - Psihopedagogie, Editura Polirom, Bucureşti.

322

Educația

financiara Budeanu Maria-Magdalena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Fiecare ţară are propria sa cultură a banilor, adică a modului în care banii pot fi folosiţi, percepuţi şi reglementaţi. Există multe diferenţe privitoare la felul în care sunt utilizaţi banii. Banii reprezintă un lucru asupra căruia fiecare are propria sa părere. Indiferent dacă ai foarte mulţi bani sau foarte puţini, ai nevoie de ei în fiecare zi. Felul în care cineva foloseşte banii este unic, este felul său, determinat de circumstanţele şi de locul în care trăieşte. S-ar părea că toată lumea ştie să-şi câştige şi să-şi cheltuiască banii. Realitatea demonstrează însă, că prea mulţi oameni nu ştiu cum să controleze modul în care folosesc banii. Banii îi controlează pe ei Elementele fundamentale ale educaţiei pentru bani atât la nivelul tinerilor cât şi la nivelul adulţilor sunt: planificarea financiară, stabilirea obiectivelor şi luarea deciziilor.

Planificarea financiară este un proces de gândire şi nu un produs. Un plan financiar se fundamentează pe ce este mai important în viaţa fiecăruia, adică ce vrea să obţină, să fie şi să facă. Stabilirea obiectivelor îl ajută pe fiecare să traseze direcţia către planurile şi acţiunile sale. Pentru a-şi putea stabili obiectivele oamenii trebuie să prioritizeze, conştientizând că resursele sunt întotdeauna limitate. Fiecare dintre noi trebuie să facem distincţia dintre nevoi şi dorinţe. Un element esenţial în îndeplinirea obiectivelor financiare este practica economisirii continue şi consecvente, lucru posibil prin efectuarea de cheltuieli mai mici decât veniturile. Este important ca oamenii să înţeleagă că multe decizii personale actuale vor avea consecinţe asupra deciziilor viitoare.

Banii în familie. Problema banilor constituie subiect de discuţii în familie, discuţii care uneori ajung la conflicte. Atunci când membrii adulţi ai unei familii ajung în situaţii dificile din cauza banilor, ceilalţi membri ai familiei trebuie să ţină seama de experienţa de viaţă a celuilalt, care îl face să fie mai econom sau mai generous Vârsta şi educaţia pentru bani. Cei mici văd în bani o sursă de plăcere dar şi de discuţii frustrante, nelinişte, recompense, pedeapsă. Necesitatea de a educa treptat până la adolescenţă în acest domeniu, rezultă din faptul că aceştia vor fi viitori administratori ai familiilor lor, dar şi clienţi potenţiali ai băncilor, vânzători şi cumpărători. La vârsta de cinci ani, banii sunt pentru copii ceva abstract, dar ei pot fi învăţaţi că banii se obţin prin muncă. Copilului i se dă posibilitatea cât mai devreme, să aibă bani la dispoziţia sa. Aceasta este o condiţie ca el să înveţe că nu toate dorinţele sunt realizabile şi că el este responsabil de suma pe care o are la dispoziţia sa. La vârsta de şapte ani, copiilor li se poate oferi periodic o sumă care le dă sentimentul autonomiei şi responsabilităţii. La această vârstă se poate discuta despre modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani. Copilul nu trebuie remunerat pentru ceea ce face în gospodărie şi nici nu trebuie să i se retragă suma pentru că nu a fost cuminte.Vârsta adolescenţei este vârsta la care tinerii învaţă ce înseamnă atitudinile diferite faţă de bani. Unii dintre aceştia se opun ideii de planificare financiară, având impresia că îşi pierd autonomia şi controlul asupra resurselor băneşti. Toate aceste aspecte arată cât de importantă este educaţia în acest domeniu Rolul şcolii şi al profesorilor în educaţia financiară a tinerilor. Pentru elevii de liceu studiul economiei şi implicit a educaţie financiare reprezintă o necesitate financiară şi capătă dimensiuni aparte. Economia generală, inclusă în corpul disciplinelor socio - umane, constituie fundamentul teoretic pentru o serie de alte discipline economice cum ar fi: economia aplicată, educaţia antreprenorială, elemente de management. Prin însuşirea conceptelor de bază ale economiei şi conceptelor privitoare la acest domeniu, elevii vor putea săşi reprezinte şi să înţeleagă bunurile pe care le cumpără din perspectiva costurilor şi a timpului investit, să gândească asupra resurselor pe care le deţin şi asupra datoriilor pe care le au.

Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor

157 |

322

financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Bibliografie • Programa de Economie pentru clasa aXI-a, aprobată prin Ordinul ministrului nr.3252/13.02.2006; • Programa de Economie aplicată pentru clasa aXII-a, aprobată prin Ordinul ministrului nr.5959/22.12.2006; • Programele Junior Achievement în parteneriat cu Ministerul Educaţiei pe baza Protocolului nr.10184/ 14.05.2003: Banii şi bugetul; Băncile şi sistemul bancar; Finanţele mele; 4.

Ioana Raluca Ghioarcă, Banii în familie. Cum îi gestionaţi ca să nu vă certaţi. Evenimentul zilei, 22 septembrie 2011; • Marian Ignat, Ce fac bancherii cu banii pe care îi deţin? Evenimentul zilei, 28 noiembrie 2011; • Magda Săndulescu, Ce soluţii ai pentru a pune bani deoparte pentru copii. Evenimentul zilei, 10 decembrie 2011.

Managementul

clasei

Burlan Olguta Roxana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea 1. In sistemul social actual de educatie si invatamant, cadrele didactice trebuie sa se raporteze la cei pe care ii educa, sa stabileasca relatii de cooperare cu parintii acestora si cu alti factori interesati ai societatii.

Ele nu educa numai la catedra sau in clase, ci prin fiecare contact relational cu copiii si parintii, desfasoara o munca de crestere si dezvoltare, de conducere si directionare.

Activitatea cadrelor didactice se desfasoara in fata unor individualitati psihice in formare. De aici deriva necesitatea unei maxime responsabilitati in ce priveste comportamentele si interventiile educatorului.

Aceasta este perspectiva care le confera cadrelor didactice o pozitie oarecum speciala-unica.

Din acest moment mi se pare ca definitia managementului ca o alternativa este falsa.

Acesta, deci managementul, este dupa parerea mea, care poate fi oricand combatuta, un complement necesar fiecarui cadru didactic - educatoare, invatator, profesor, care conduce o clasa de copii, care se respecta pe sine si munca pe care o presteaza.

Din acest punct de vedere, la nivelul invatamantului prescolar, fiecare educatoare este managerul clasei de copii pe care o conduce.

2. Exista numeroase definitii ale cuvantului „management”: a prevedea si a planifica, a organiza, a conduce si a controla; asumarea raspunderii pentru deciderea, planificarea si reglementarea activitatii unor oameni care lucreaza pentru un scop comun; lucrul cu indivizi sau grupuri pentru indeplinirea unor obiective organizationale.

In aceste definitii exista cateva elemente-cheie, comune tuturor: nevoia de obiective si scopuri pentru o activitate, exploatarea resurselor materiale si umane existente, coordonarea eforturilor individuale.

Cuvantul „management” se suprapune, ca sfera explicativa si de definitie, cu urmatoarele concepte: supraveghere / supraveghetor; conducere / lider; executare / executor; organizare / organizator; control / controlor; directiune / director.

Din perspectiva educationala, termenul de „management” apare in mai multe ipostaze: management educational – are in vedere politica educationala in general; management scolar – are in vedere conducerea activitatii scolare din punct de vedere institutional in

158 |

322

raport cu prima ipostaza; managementul clasei - are in vedere conducerea activitatii instructiv-educative la nivelul fiecarei clase de copii, care se raporteaza la randu-i celor doua ipostaze de mai sus.

Semantica termenului „management” incurajeaza asocierea sau chiar identificarea cu sensul de „reusita” – reusita intr-un domeniu de activitate al vietii sociale, de la afaceri pana la propria personalitate.

Procesul de invatamant are drept scop asigurarea nivelului de reusita minimala pentru fiecare elev in parte, in planul formarii personalitatii sale, dar si atingerea unei reusite educationale, din perspectiva cadrului didactic.

3. Managementul unei clase de copii, care revine fiecarui cadru didactic ce conduce acea clasa, are mai multe dimensiuni: - dimensiunea ergonomica ce tine de aranjarea clasei, a mobilierului, de pavoazarea clasei, deci aspectul general al clasei; - dimensiunea psihologica are in vedere atat caracteristicile de ordin psihologic strict, cat si cele de psihologia educatiei.

Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt reprezentate de cunoasterea, respectarea si exploatarea particularitatilor individuale ale copiilor.

- dimensiunea sociala, care are in centru clasa de elevi ca grup social care cuprinde ansambluri de indivizi constituite istoric intre care exista diverse tipuri de interactiuni si relatii comune determinate; - dimensiunea normativa conform careia la baza constructiei grupului clasa stau unele seturi de norme, reguli, care vor regla intreaga desfasurare a activitatii scolare cotidiene; - dimensiunea operationala consta in modalitati de rezolvare a situatiilor de criza, in gasirea unor procedee si strategii de interventie ale cadrului didactic in aplanarea acestor situatii de criza; - dimensiunea inovatoare care reprezinta o conditie esentiala a optimizarii interactiunilor si microdeciziilor educationale in universul grupului.

Managementul, fiind o caracteristica a oricarei activitati organizate, are cateva trasaturi si functii comune, indiferent de domeniu. Din acest punct de vedere managerii din domeniul invatamantului, in speta cadrele didactice, ar trebui sa aiba: o pregatire de specialitate comuna in ceea ce priveste functiile si rolurile manageriale de baza (si aici se remarca cursurile de management ce s-au desfasurat la C.C.D. si pe care le-au urmat multe din colegele noastre); si o pregatire manageriala specifica, ce presupune adaptarea principiilor generale si a functiilor manageriale la particularitatile domeniului condus, in cazul nostru, al grupei de copii (aici se remarca insasi aceasta activitate care se desfasoara astazi).

Ceea ce este specific rolurilor manageriale de baza al cadrului didactic sunt amplitudinile diferite pe care le capata acestea precum si continuitatea si simultaneitatea lor. Toate functiile manageriale ale cadrului didactic se coreleaza reciproc.

Spre exemplu, in comparatie cu procesele manageriale din industrie unde intre manager si personal se interpune masina, iar rebuturile pot fi reconditionate si reintroduse in procesul tehnologic, in procesul educational din clasa conducerea se realizeaza nemijlocit asupra personalitatii copiilor, iar consecintele unor erori sunt inadaptarea, delicventa, incompetenta, rebuturi ale stilului managerial ce cu greu sau chiar deloc mai pot fi reparate.

Esenta rolurilor manageriale ale cadrelor didactice in activitatea de la clasa este orientarea si dirijarea resurselor umane si materiale de care dispune clasa si procesul instructiv-educativ la un moment dat catre realizarea obiectivelor proiectate, in conditii de eficienta maxima.

4. Principalele functii sau roluri manageriale ale cadrului didactic cuprind urmatoarele componente: - planificarea; - organizarea; - decizia educationala; - controlul si evaluarea; - consilierea.

Planificarea – nu se refera cu necesitate la alcatuirea unor documente scrise, cum ar fi planificarea calendaristica, ci ea regaseste:

159 |

322

obiectivele prioritare ale etapei; resursele necesare atingerii obiectivelor; principalele actiuni de intreprins.

Ca o forma de definire, planificarea cuprinde un sistem de decizii privitoare la o serie de obiective si la viitoarele mijloace, actiuni, resurse si etape pentru realizarea acestora.

Organizarea – este determinata de permanenta schimbarilor care au loc in pocesul de invatamant. Din punct de vedere managerial, organizarea poate fi descrisa astfel: ansamblul de actiuni menite sa valorifice optim mijloacele umane si materiale ale clasei de elevi si ale procesului de invatamant; selectionarea mijloacelor operationale cele mai simple si eficiente; stabilirea si aplicarea de masuri pentru atingerea obiectivelor stabilite, in conditii de eficienta maxima.

Decizia educationala - este un proces de alegere in mod deliberat a unei linii de actiune, pentru a ajunge la un anumit rezultat sau obiectiv.

O definitie operationala a deciziei data de profesorul Ioan Jinga, o prezinta ca „activitate constienta de alegere a unei modalitati de actiune, din mai multe alternative posibile, in vederea realizarii obiectivelor propuse”.

La nivelul invatamantului, decizia are un caracter mai complex, deoarece procesul condus vizeaza omul in formare. Consecintele deciziilor au influenta directa asupra personalitatii viitorului adult, elevul in formare.

Controlul si evaluarea Controlul, ca o componenta a actului managerial, trebuie sa se organizeze si sa se desfasoare in functie de obiectivele generale stabilite. El va fi cu atat mai eficient cu cat va determina in unitatea procesuala controlata un eveniment, o imbunatatire.

Evaluarea, din perspectiva manageriala, reprezinta verificarea masurii in care scopurile si obiectivele dintr-o etapa manageriala au fost atinse. Evaluarea de aceasta natura este atat de tip cantitativ cat si calitativ.

Consilierea – este o relatie speciala dezvoltata intre cadrul didactic si elevul, copilul in nevoie, cu scopul declarat de a-l ajuta. Consilierea este doar o arma sau un instrument de lucru in mana, inima si mintea cadrului didactic.

Un rol important in activitatea manageriala a educatoarelor este si gasirea unor metode si procedee pentru integrarea si adaptarea copiilor cu cerinte educationale speciale.

Politica educationala bazata pe dezideratul „educatia pentru toti” – deziderat stipulat in legislatia internationala si in cea romana, necesita noi abordari educationale, necesita informatii speciale si modificarea atitudinilor educationale traditionale.

Atitudinile moderne, de tip integrationist, presupun faptul ca integrarea copiilor cu nevoi speciale reprezinta o necesitate obiectiva a oricarui individ si a colectivitatii.

Abordarea educativa din perspectiva procesului adaptativ–integrator, subliniaza necesitatea analizei si proiectarii programelor educationale in raport cu specificitatea si individualitatea copiilor pe care-i avem la un moment dat in grupa pe care o conducem.

Din tot ce ati audiat pana acum, rezulta faptul ca activitatea instructiv-educativa nu este „o simpla transmitere de date, ci, inainte de toate este conducerea, managementul unui proces complex de generare de comportamente durabile, motivate, finalizate si integrate in viata de zi cu zi”.

160 |

322

Importanța

educației financiare timpurie Prof. înv. primar Călin Corina Școala Gimnazială Lungești

Nevoia de educație financiară timpurie a devenit evidentă în ultimii ani într-un context economic internațional marcat de o înțelegere redusă a serviciilor financiare.La nivel european,directivele Comisiei Europene recomandă introducerea educației financiare în școli de la cele mai mici niveluri pentru a educa și responsabiliza viitorii consumatori.Formarea abilităților de planificare si economisire în rândul copiilor este un obiectiv esențial pentru dezvoltarea resonsabilitații și a independenței lor financiare.Educaţia financiară reprezinta o formă distinctă de activitate educaţională , al cărui scop este să pregătescă elevii pentru a dobândii abilităti de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activitaţi de învaţare diversificate .

Conţinuturi si exemple de activitaţi de învatare sunt variate, urmarind dezvoltarea competenţelor cheie, considerarea elevului ca subiect al activităţii instructiv educative şi orientarea acestuia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practic aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile.Educația financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă.

Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Tindeți să explicați copiilor și de posibilitățile financiare, pentru că odată cu nevoia de joc, răsfăț și atenție există și unele limite bugetare.Una dintre cele mai răspândite metode de a învață ce este banul și chiar metoda de a câștiga banii încă de mici este recompensa. Unii părinți își plătesc copii pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curățenia în cameră. Aceste obiceiuri utile îi vor învăța pe copii să devină mai responsabili și îi va încuraja să muncească pentru a primi marea recompensă.

O alta metodă utilă este jocul Monopoly, care l-a scurt timp după lansarea sa a devenit unul dintre cele mai populare și utile jocuri financiare pentru copii. Prin joc copii vor înțelege valoarea banilor, cum aceștia se câștigă și chiar cum să îi înmulțească prin logică și gândire. Monopoly a apărut în anul 1934 în momentul de culme al Marii Depresiuni și de atunci a devenit unul dintre cele mai populare jocuri financiare din lume.

Aproape fiecare copil are câte o pușculiță unde își strânge banii. Prin această metodă copii vor putea economisi banii și își vor putea cumpără lucrurile pe care doar ei le doresc. Încurajați copii să facă economii și nici într-un caz nu îi obligați. Explicați-le că odată ce aceștia vor strânge o sumă valoroasă își vor putea cumpără fie un calculator, fie un joc, o bicicletă sau orice obiect la care acesta visează.

Pe lângă educația financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora și a metodelor prin care se fac banii, copii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul în una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul lor în economia contemporană și despre gama de servicii și produse pe care acestea le oferă.

Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați în viața cotidiană. Totul se modernizează foarte rapid, serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Bibliografie: • Lidia Georgescu-Golosoiu, Educaţie Financiară- Banii pe înţelesul copiilor (manual), 2010 • Bancamea.ro Liviu Guțulescu

161 |

322

Educaţia

financiară a copiilor Prof. Înv. Presc. Chera Dana Cristina

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozitătii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul ,,buget”.

De cele mai multe ori limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să le înteleagă. În cuvinte simple, el poate percepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile.

Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da“. Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Dincolo de nevoile de bază, există şi nevoia de joc, de răsfăţ, de atenţie. Dacă ştim să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun şi atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înteleagă limitările financiare.

De asemenea, nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă. Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă.

Părinţii sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înţeleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvăleşte pentru a obţine ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză. Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora. Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginaţia ne ajută, fie despre adaptarea unor poveşti cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informaţia pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prinţese, regi, regine etc. De aceea, mici adaptări la realitatea modernă, nu strică niciodată.

O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogaţi?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casă mai mare sau jucării mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să înveţe să valorizeze ceea ce are şi să considere bogăţie faptul că nu îi lipseşte nimic.

Foarte important şi benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puţin decât el.

Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuţe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care vin din familii sărmane.

Copilul va învaţa ce înseamnă să fii generos, iar bogăţia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci şi la cei care sunt privaţi şi de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem şi alte aspecte care sunt mai importante decât banii.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va gasi cea mai potrivită metodă de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

Copilul mic trebuie să ştie , încă de la început, că părinţii lui merg la serviciu sau la propria firmă pentru a munci, că munca lor este utilă altora, şi că, pentru acest lucru sunt răsplătiţi cu bani.

El trebuie să înţeleagă cât mai devreme că banii nu cresc pur şi simplu în buzunarul părinţilor, ci au întotdeauna un preţ. Odată înţeles acest lucru părinţii vor fi scutiţi de multe neplăceri în anii ce vor urma.

Copilul trebuie învaţat să gestioneze eşecul, să se ferească de eşec şi să ştie că lipsa acţiunii este ea însăşi un eşec .

162 |

322

Bibliografie • Proiect ,,Educatia financiară a copiilor şi moneda europeană” • http://invatacei.blogspot.ro/p/stillurile-parentale-si-consecintele.html • http://www.informatiiprofesionale.ro/finante/educatia-financiara-a-copilului-tau

Cultura

si educatia finanaciara in perspectiva

europeana

Inv: Cocoru Luican Maria Denisa Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea Copilul manuieste banii de mic, asista la discutii in familie, iar media este plina de stiri referitoare la bani. In aceasta mare de informatii, venite de-a valma, cine il orienteaza, cine ii ofera repere in acest sens.

Copilul, pe langa faptul ca vine in contact cu o serie de informatii referitoare la bani, este pus in situatia de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii.

Este foarte important acest lucru intr-o societate in care cultul muncii se pierde. Este vremea unor interventii clare, precise atat la nivelul intentional al politicilor scolare, cat si la cel practic de sustinere a acestora pentru realizarea unei invatari autentice care sa duca la implinirea nevoilor reale ale copilului, invatare care depaseste cadrul delimitat de zidurile scolii.

Este nevoie de asumarea responsabilitatii pentru modul in care sunt echipati tinerii de azi pentru a face fata provocarilor zilei de maine, responsabilitate care revine in totalitate adultilor implicati in educatia acestora.

Educatia financiara in sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelata cu perceperea banului in sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada comunista.

In acea perioada in care majoritatea parintilor care au in prezent copii de scoala din aceasta tara s-au format, s-a incurajat lucrul in comun, sub o coordonare unitara. Desi a avut si rezultate meritorii (ex. metroul bucurestean), educatia din perioada comunista a diminuat substantial capacitatea de a recunoaste oportunitatile ivite pentru afaceri. Mai mult, comunismul a subminat capacitatea de a exploata oportunitatile, chiar daca acestea erau identificate.

Odata cu destramarea ordinii existente in perioada comunista, acei putini in care spiritul de aventurier nu a fost complet anihilat, au incercat sa exploateze orice oportunitate ivita. Dar nu intotdeauna acesti oameni aveau si criterii morale neafectate. Aceasta ar putea fi o explicatie a modului in care s-au facut averi in toate statele ex-comuniste si ar putea explica in buna parte fenomenul coruptiei.

Nu doar ca oportunitatile de afaceri nu puteau fi vazute, dar chiar daca ar fi existat, nu se cunostea exploatarea acestora. Treptat, au aparut false oportunitati bazate pe incalcarea legilor convietuirii sociale, iar castigul facil obtinut preponderent prin incalcarea legilor si sfidarea societatii a creat premisa aparitiei unui tip social care se intalneste si azi, care cel mai adesea este luat in deradere, dar care prospera in detrimentul intereselortarii.

Educatia financiara a copiilor trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea muncii si respectului pentru munca in patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparatie absolut necesar.

Scopul educatiei financiare este exact acela de a invata noile generatii, nu cu suprematia banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vietii sociale si personale.

163 |

322

Simpozion

național cultură și educație

financiară în capitalism Prof. Costache Cristina Narcisa Liceul Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea Motto: „Banii pot oglindi cu acurateţe aspecte relevante pentru istoria, cultura şi civilizaţia oricărui stat.

De asemenea, ei pot reprezenta o sursă preţioasă de informaţii despre evenimente şi personalităţi marcante din viaţa unei naţiuni.

Mai mult decât atât, bancnotele şi monedele reprezintă adevărate produse culturale, omniprezente în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi, chiar şi acum, în era banilor electronici.“ Mugur Isărescu Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază in materie de finanțe personale.

Cred că majoritatea celor interesați de acest subiect, al educației financiare, au aflat măcar despre existența cărții “Cadranul banilor” de Robert Kiyosaki . Pentru cei care au și citit-o, vreau să reamintim elementele esențiale împărtășite de autor, iar pentru cei care nu au citit încă această carte ( sau altele din seria Tata bogat, tata sărăc ) să le stârnim interesul pentru a descoperi cele 4 metode de a face bani și care dintre ele te va ajuta să ajungi bogat.

Ce este Cadranul Banilor?

Diagrama de mai jos reprezintă Cadranul Banilor, unde fiecare literă înseamnă:

A – angajat, L – liber profesionist, P – patron, I – investitor.

Aceste 4 metode de a produce bani sau venituri sunt la dispoziția oricăruia dintre noi. Totul este să alegi ceea ce vrei să faci și mai ales câți bani vrei să câștigi.

Un angajat caștigă bani prin păstrarea locului de muncă și a muncii depuse zi de zi pentru compania în care lucrează. Veniturile îi sunt însă limitate la numărul de ore pe care îl poate lucra efectiv. Și mai ales, câștigă bani DOAR DACĂ continuă să lucreze. A caștiga bani doar din salariu este riscant și limitativ.

Un liber – profesionist își câștigă banii lucrând pentru el însuși. Poate câștiga mai mult decât un angajat însă este supus aceleiași conditii de a avea bani atâta timp cât poate să muncească. Cu cât muncești mai mult, cu atât ai mai mulți bani. Dar și dacă nu mai poți lucra …ce se intamplă ?

Un patron deține o afacere care îi aduce bani, prin munca angajaților. Veniturile pot fi nelimitate și riscul de a rămâne fără nici un venit ( fără nici un client/ angajat) sunt destul de mici.

Un investitor își atrage venituri din investițiile pe care le face– cu alte cuvinte, bani care produc mai mulți bani. Ei pot caștiga sau pierde mulți bani, în funcție de talentul și cunoștințele pe care le are.

164 |

322

Metodele diferite de a obține un venit necesită tipuri de gândire diferită, abilități practice diferite, căi educaționale diferite și genuri diferite de oameni. Fiecare om este atras de unul dintre cele 4 cadrane.

Fiecare poate obține venituri din toate cele 4 cadrane. Motivele pentru care alegem un anumit cadran din care să ne extragem venitul de bază nu prea țin de ceea ce am învățat la școală; ele au legatură cu punctele noastre forte, cu valorile , slăbiciunile și interesele noastre esențiale. În concluzie, educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Bibliografie • Kiyosaki, T. Robert, Cadranul banilor, Ed. Curtea Veche, București, 2008.

• Kiyosaki, T. Robert, Tată bogat, tată sărac. Educațiefinanciară în familie, Ediția a III-a, Ed. Curtea Veche, București, 2008.

• https://www.google.ro/search?q=cultura+si+educatie+financiara&oq=cultura+si&aqs=chrome.0.

Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană

Prof. înv. primar Croitoru Iuliana Elisabeta Şcoala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu,, Drăgăşani Păpuşa aceea îmi trebuie şi maşina cea verde şi jocul cu avioane. A, şi aşa mai avea nevoie de rochiţacea portocalie si alte câteva lucruri foarte necesare ...

Puţini sunt părinţii care pot spunecă nu au auzitastfel de formulari de la copiiilor, cam de pe la vârsta la care aceştia au inceputsaverbalizeze. În mintea copiilor, părinţii dispun de nişte obiecte magice care pot face minuni - banii. Pentru copiii de vârstă mică, banii reprezintă doar noţiuni abstracte, însa pe măsura ce cresc, înţeleg că acestia au asociate anumite valori.

Odata cu dezvoltarea conceptului de număr, acestia încep să înţeleagă că banii se pot acumula (economisi) şi pot deveni instrumente de schimb şi, prin urmare, de vin din ce in ce mai preocupaţisă îi deţină. În mod paradoxal, dacă pentru copiii de vârste mici, banii sunt un concept abstract cărora, ulterior, le ataşeaza o anumită valoare tangibilă, concretă, pentru copiii de vârste mai mari, conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine, ci de noţiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor, întrucat acestea presupun o proiectare in viitor. Copilul incepe să devină mai receptiv când vine vorba de recompensă întârziată, care presupune o planificaresi o amânare conştientă pentru a obţine un anumit obiect si, mai putin impulsiv, in satisfacerea unor nevoi/dorinţei mediate.

Pentru o asimilare cât mai corectă a informaţiilor de natură financiară a fost elaborat un manual adaptat particularitaţilor de vârsta ale şcolarului mic - “Educaţie Financiară - Banii pe intelesul copiilor”, autor Dr. Ligia Georgescu Golosoiu. Prin actualitatea si oportunitatea subiectului, prin inovare si variaţie - referindune aici la originalitatea abordarii, acest manual devine un instrument de lucru necesar pentru formarea unor atitudini corecte in privinţa banilor..

In ultima decadă, asistăm la o expunere tot maimare a copiilor nostri la discuţii legate de preocurarea si gestionarea banilor, ca urmare a implicării acestora în viata de familie, astfel ca nu este de mirare ca micuţii devin tot mai interesaţi de ceea ce pot face cu banii pe care multi dintre ei ii detin.

Manualul răspunde acestor întrebari prin explicarea unor noţiuni specifice - economisire, dobânda, investiţie, schimbul valutar, profit, troc, servicii bancare electronice etc.

165 |

322

Educație

financiară-evoluția banilor Educatoare: Dinica Ramona Scoala Gimnazială Nr. 8 Colonie Râmnicu Vâlcea

Rolul banilor in economie este pus in evidență de funcțiile pe care aceștia le indeplinesc in cadrul vieții economice Profesorul George Strat arată că banii indeplinesc funcțiile de: intermediar al schimburilor, de măsură a valorilor de etalon, de economisire si tezaurizare.

Economiștii contemporani pun accent pe rolul banilor in procesul schimbului de mărfuri și in ansamblul mecanismului de reglare a vieții economice. Din această perspectivă majoritatea se opresc asupra a trei funcții, și anume: -mijloc de schimb: banii se interpun in cadrul schimbului de mărfuri; o data cu apariția lor, schimbul forma trocului este inlocuit de schimbul de marfă pe bani. In această calitate, banii apar ca bani reali, cu existența efectivă. Procesul de schimb al mărfurilor prin intermediul banilor presupune efectuarea a două acte opuse si complementare: transformarea mărfurilor in bani, (respectiv vânzarea) si transformarea banilor in marfă (respectiv cumpărarea).

Deci, prin intermediul banilor, fiecare bun si serviciu poate fi schimbat pe alt bun si serviciu. Separarea celor două acte, datorită existenței banilor, permite amânarea cumpărăturii, respectiv transformarea banilor in marfă. Deci exista posibilitatea ca cele doua acte ale schimbului (transformarea mărfurilor in bani si transformarea banilor in marfă) să nu coincida in timp și spațiu. In anumite condiții această necoincidență poate crea dificultăți schimbului de mărfuri, incetinindu-l sau chiar obturându-l, cu efecte negative asupra intregii economii. Intreruperea lanțului celor două tranzacții conține posibilitatea crizelor economice. Pentru indeplinirea acestei funcții este necesar să existe o anumită cantitate de bani in circulație.

- masură a valorii: este o funcție deosebit de importantă a banilor. In concepția clasică, banii de aur indeplinesc această funcție deoarece ei inșiși sunt marfă si au valoare. Așa cum greutatea se măsoară cu altă greutate, lungimea cu altă lungime, si valoarea mărfurilor se măsoară cu ajutorul altor valori. Banii in această funcție se prezintă ca o oglindă in care se reflectă valoarea tuturor celorlalte mărfuri din societate.

Pentru a indeplini această funcție, nu este nevoie de prezența banilor alaturi de marfa a carei valoare o măsoară, ci este suficient ca ei sa existe in societate. In concepția economiștilor contemporani, banii apar ca unitate de calcul, ca un instrument general de măsură. Valoarea mărfurilor se exprimă cu ajutorul banilor din preț, deci printr-un raport cantitativ. Aceasta funcție este indeplinită și de banii de hârtie a căror curs este forțat, deoarece deși ei nu au valoare, au capacitatea de a stabili acel raport cantitativ de schimb, adică raportul de schimb comparabil. Se precizează că nu este obligatoriu ca măsurarea unei anumite mărimi să se efectueze cu mărimi asemanatoare.

Există instrumente de determinare a unor mărimi care nu au la bază mărimile respective, exemplu: termometrul pentru măsurarea temperaturii, voltmetrul pentru măsurarea intensității curentului, etc.

Drept urmare si banii de hârtie, care nu au valoare, se prezintă ca un astfel de instrument, putând măsura și exprima valoarea mărfurilor (bunuri si servicii) prin preț.

- conservare de valoare: banii indeplinesc această funcție deoarece ei apar ca intruchipare a avuției.

Obținerea banilor prin vânzarea bunurilor si serviciilor dă posibilitatea economisirii lor, adică și a altui tip de consumație. Economisirea se bazează pe asigurarea că valoarea banilor la care se renunță va fi regăsita in integritatea sa in viitor, atunci cand vor fi utilizați banii economisiți. Economisirea este posibilă numai datorită existenței banilor. Acest lucru necesită garanția menținerii valorii și deci a posibilității stocării acesteia.

Funcțiile banilor pun in evidență rolul pe care ei il au in societate, de ‚sânge’ al acestui organism complex care este economia (P.A. Samuelson).

166 |

322

Banii

şi semnificaţia lor socio-economică Prof. Drăguşinoiu Nicoleta Liceul Tehnologic Henri Coandă Râmnicu Vâlcea

De mii de ani, filozofi, gânditori, profeţi şi poeţi au denigrat banul şi l-au numit rădăcina tuturor relelor şi motivul pentru toate necazurile din lume. În realitate însă, banul este punctul culminant, apogeul de concesie umană. Nu există nimic mai tolerant pe această lume decât banul.

Banii sunt mai deschişi la minte decât orice religie, stat, cod cultural sau obicei social. Banii sunt singurul sistem de încredere creat de oameni în istorie. Primii bani cunoscuţi în istorie au fost banii de orz sumerieni, care au apărut în Sumerul antic, acum 5000 de ani, aproximativ în acelaşi timp şi loc şi în aceleaşi condiţii ca şi scrierea.

Banii de orz au fost un număr fix de boabe de orz folosit ca o măsură universală pentru evaluarea şi schimbul tuturor celorlalte bunuri şi servicii, iar primele monezi, din argint, au apărut în Mesopotamia.

După cum spunea Durkheim în lucrările sale, când pornim la analiza societăţii trebuie să începem prin a analiza ,în primul rând, legăturile existente între membrii societăţii, relaţiile care se stabilesc între acestia. Relaţiile existente între indivizi sunt extrem de variate, fiecare categorie având importanţa ei în cursul desfăşurării normale a vieţii sociale. Dar, încă din antichitate, relaţiile economice dintre actorii sociali au jucat un rol fundamental în evoluţia omenirii. De aceea putem spune că economia este esenţialmente legată de social.

Banii pot ignora aproape toate deosebirile culturale şi nu fac discriminări pe bază de religie, sex, rasă sau vârstă şi se bazează pe două principii universale.

Primul este convertibilitatea universală, cu bani putem transforma aproape orice în aproape orice altceva: pământ în loialitate, dreptate în sănătate, violenţă în cunoaştere.

Al doilea principiu fundamental al banilor este încrederea. Cu bani, ca intermediar, oamenii pot coopera cu privire la orice proiect. Astfel, banii au servit de-a lungul a sute şi mii de ani ca o punte de legătură între diferite regate, religii şi culturi şi au contribuit la unificarea omenirii şi la crearea lumii globale în care trăim astăzi Puterea banului se manifesta în oricare dintre sferele vieţii sociale, spunându-şi cuvântul într-un mod hotărâtor. Învăţâmântul este unul dintre aspectele vieţii care nu a fost ocolit de influenţa exercitată de bani. În mod frecvent, în cadrul şcolii, performanţele elevilor se înregistrează în funcţie de apartenenţa lor la clasa socială, iar standardele luate în considerare sunt cele ale clasei mijlocii, care include acei oameni care au cât de cât o situaţie financiară bună şi un statut socio-profesional bun. Luând în considerare asemenea standarde în evaluarea performanţelor şcolare ale elevilor, cei din clasa socială inferioară se simt frustraţi, daţi la o parte, şi chiar dacă au capacitatea intelectuală de a fi la fel de buni sau poate mai buni decât copiii din celelalte clase sociale, ei nu sunt vazuţi ca atare, ci sunt etichetaţi în funcţie de provenienţa sociala.

Lipsa banilor afecteaza grav nivelul de instrucţie şi în timp statutul socio-profesional al copiilor proveniţi din familii sărace; neavând resurse financiare suficiente, membrii clasei inferioare renuntă de multe ori să-şi trimită copilul la şcoală sau îl retrage din şcoală. Evident, nivelul de instrucţie al acestor copii este net inferior celui al copiilor din celelalte clase sociale.

Prin urmare,pentru a avea un sistem monetar eficient şi echilibrat,avem nevoie de sprijinul unui sistem politic eficient şi a unor principii etice comune.

Bibliografie • Bran, Paul, “ Mecanismul monetar actual”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc., 1984 • Hatos, Adrian, “Economie, societate si educatie”, Ed. Universitatii din Oradea, 2004 • Kiritescu, Costin, “Moneda – mica enciclopedie”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc., 1982

167 |

322

Banii

în viața oamenilor Profesor Duță Elena Mihaela Liceul Tehnologic G-ral Magheru Râmnicu Vâlcea

Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.”

- Henry Ford Cu mii de ani în urmă, în așa numită Epoca de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde și-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea Epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior, puteai să folosești părți din metal pentru a-ți plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii.

Primele monede, convenabile prin faptul că puteau fi repede manevrate – numărare în loc de cântărire –, au apărut în Asia Mică, în sec. VII î. H., dintr-un aliaj de aur și argint, iar Grecii antici au preluat rapid conceptul și au început să fabrice monede de argint şi de bronz, mai târziu numai din metale prețioase argint și aur, ele prezentând încredere şi devenind un „mijloc de schimb” eficient. Se foloseau totuși și metale neprețioase, cuprul și aliajele sale (cuprul cu staniu denumit bronz și cupru cu zincul denumit alamă), care aveau o valoare mai mică, necesară tranzacțiilor comerciale zilnice. Banii, deci au apărut ca o necesitate a practicării comerțului, ei reprezentând valoarea muncii.

Cuvântul „monedă” provine de la primul loc unde se producea fabricarea lor în Roma Antică, numit „Templul Iunonei Moneta”. Mai târziu s-au deschis și alte monetării şi monedele romane au fost acceptate pentru schimburi în toată Europa, din Insulele Britanice până în Turcia. Când Imperiul Roman a început să se destrame și au apărut naţiunile în Europa, fiecare ţară a preluat și menţinut controlul asupra propriului sistem monetar.

Până nu demult banii existau exclusiv sub forma monedelor– bani metalici –, o monedă conţinând o cantitate exactă de metal, precum aur sau argint, cu valoare cunoscută. Pe măsură ce comerţul s-a intensificat și era nevoie de tot mai mulţi bani ca mediu de schimb, băncile şi guvernele au început să emită bancnote – bani de hârtie – cu valoare nominală mai mare. Bancnotele nu conţin valoarea pe care o reprezintă, dar, emitentul unei bancnote garantează valoarea acesteia.

De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscripţionată dar care reprezintă un acord de încredere între stat şi cetăţenii lui, între agenţii economici externi şi cei interni, între ţările care colaborează economic la toate nivelurile, iar statul garantează bancnotele ca fiind purtătoare ale muncii pe întreg teritoriul ţării şi nu numai. Banii folosiţi în comerţ au o valoare clară, recunoscută de toată lumea, sau mai bine spus: „Banul vorbeşte în limba înţeleasă de toate naţiunile”.

Aceasta fiind pe scurt istoria banilor, să vedem ce a ajuns să reprezinte banii în zilele noastre. Și fiindcă ne găsim în pragul Sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, ne dăm seama, mai bine ca oricând, că fără bani nu se poate trăi, nu se poate intra și ieși din această perioadă. Dacă pofta sexuală și cea a mâncării este intermitentă, pofta banului a devenit permanentă. Trăim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt trăim într-o lume unde banii dau valoarea oricărui lucru. În societatea noastră pluteşte ideea că banii deschid orice uşă şi pot cumpăra totul, că banul ar fi un pașaport pentru lumea bunăstării și a fericirii. Iubirea de bani a luat amploare, a devenit „drogul” societății în care trăim și nu ne dăm seama că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.

Vedem cu ochii noștri și auzim cu urechile noastre atâtea cazuri în care banii nu aduc fericirea. Unii se exprimă cinic: „Banii n-aduc fericirea, ci numărul lor!” Cineva chiar a glumit pe socoteala acestei maxime, dându-și cu părerea: „Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a ştiut unde să meargă să facă

168 |

322

cumpărături!?”

Sigur că se poate glosa îndelung pe tema banilor care pot dezvolta pe lângă rarele calități întâlnite la oameni – de recompensă dreaptă pentru o muncă depusă, de cadouri pentru membrii familiei sau pentru prieteni la anumite ocazii, diferite acte de caritate – și cele mai urâte trăsături ale caracterului precum lăcomia, egoismul, parvenitismul, înșelăciunea, minciuna, furtul etc. Cu banii obținuți prin efort și muncă poți să-ți cumperi o casă, dar nu poți să-ți faci cu ei un cămin fericit, poți să-ți cumperi o mașină pentru a fi de folos timpului tău, dar nu poți avea siguranța vieții cu ea, poți să-ți cumperi medicamentele cele mai scumpe, dar nu și sănătatea, poți cumpăra haine scumpe, mobilă frumoasă, dar nu poți împodobi casa sufletului, poți aduce la masa ta sute de oameni, dar nu și prietenii adevărați, poți să faci tranzacții cu oameni, dar nu poți avea totodată respectul și mulțumirea lor, ș. a. m. d. Se întâmplă foarte des ca omul cu bani mulți să nu mai gândească normal, gândirea să-i fie pervertită și în acest caz, după spusele lui R. W. Emerson, omul „este mai atent la banii lui decât la principiile sale”; conștiința este învăluită și acel „tribunal al omului” de care vorbea Kant, cu adevărat omul nu-l mai simte. Și totuși astăzi, oamenii consideră că banii sunt foarte importanți! Încetul cu încetul s-a împământenit ideea că „banul, pilele și relațiile” te fac om, îți asigură succesul în viață, te fac fericit și politicienii de vârf cultivă, pe ascuns de cele mai multe ori, acest mijloc de îmbogățire. Aproape nimeni nu mai face nici un gest – intervenție (pilă) – fără să fie răsplătit cu bani, ceea ce nu corespunde cu firea românului – miloasă, ajutătoare, generoasă, corectă. Și în lipsa unor legi clare și morale care să pună stavilă acestui comportament, s-a ajuns la fenomenul corupției – abatere de la moralitate, de la cinste, la depravarea propriului eu. S-a ivit un apetit deosebit pentru a da și a lua, așa zisa șpagă. Fenomenul corupției avea și are și astăzi multe aspecte, de la „banii în plic”, trafic de influență, primirea de bunuri necuvenite, la devalizarea de bănci şi comisioane tulburătoare.

El se întâlnește la multe niveluri și ceea ce este revoltător, este „acoperirea” furtului; cei corupți se acoperă unii pe alții, conducătorii ascund „petele negre” ale societății și inegalitățile grave ivite prin fenomenul corupției. Ori, în democrație așa ceva nu este permis, conducerea politică din democrație trebuie să respecte anumite reguli și principii de bază sănătoase ale societății, cerințele morale adresându-se „tuturor oamenilor, în orice moment și în orice condiții” ale vieții.

Unii spun pe drept că degeaba ai bani dacă nu ai şi relaţii, fiindcă atunci nu prea știi sau nu prea poți să faci ceva cu ei. De multe ori ca să rezolvi o problemă nu-ţi sunt de ajuns banii, ci ai nevoie de o persoană sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Şi când zic asta nu mă gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte, ci mă gândesc la lucruri simple care se pot ivi în viața oricui. Contează însă legalitatea și felul relațiilor. Când se plănuiesc afacerile urâte, acestea adună oamenii de calitate sufletească inferioară, se formează acele așa zise „clanuri” (părți mici ale societății uniți de interese comune), sau organizații criminale cu activitate infracțională, în scopul obținerii de venituri ilicite și care distrug valoarea societății construită cu mari eforturi. O metodă practicată intens în zilele noastre este împrumutul sumelor mari de bani care creează adevărate „imperii” ale datoriilor și al numărului de datornici. Oamenii harnici care recurg la împrumuturi (e dreptul lor!), prin muncă reușesc să se achite onorabil de datorii, oamenii profitori, leneși și păgubitori, dezechilibrează societatea prin aceste datorii, prin nemuncă și necinste. Repercusiunile sunt de ordin economic și politic ale țării respective.

Toţi se gândesc la bani și la bunurile materiale, aleargă să obțină bani și să aibă cât mai multe bunuri.

Este normal să muncești, este normal să vrei să câștigi bani, este normal să nu dorești a fi sărac, ci bogat, dar este cu totul altceva să ajungi să fii sclavul banului și el să fie stăpânul tău. Biblia ne învață că „nu este greşit să fii bogat, dar este greşit să iubeşti banii”, adică să fii împătimit de ei, căci drumul Răului pe cât este de atrăgător, pe atât este de amăgitor și distrugător! Goana după îmbogățire este într-atât de seducătoare, încât noblețea și omenia dispar. Confucius care a trăit într-o perioadă când țara sa se afla într-o stare de declin social și moral, spunea: ,,Virtutea omeniei este mai folositoare oamenilor decât apa și focul; am văzut oameni care au murit pentru că au pășit în apă și în foc; însă nu am văzut niciodată murind pentru că au pășit pe calea omeniei”.

Uităm că nu luăm cu noi la plecare, nici banii, nici bunurile dobândite cu ei și o dată plecați, nu ne mai întoarcem la ele. Ce frumos ne grăiește Biblia!: „Nu vă strângeți comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă și nici nu le fură…” (Matei cap.6,19-21).

Nu atât banii sunt problema, ci relaţia defectuoasă din viața noastră cu legile morale, cu Divinitatea,

169 |

322

spre a înțelege bine rostul banilor, rostul vieții și a nu uita de comorile necesare sufletului nostru, pentru ca viața noastră să aibă valoare, prin acțiunile, faptele din timpul dăruit fiecăruia.

Să ne amintim de frumoasa imagine invocată de Immanuel Kant: „cerul înstelat” – creația lui Dumnezeu (perfecțiunea) – și „legea morală” – conținutul sublim al creației – care definesc, adică ar trebui să definească, frumusețea vieții noastre.

Evoluția

banilor Educatoare: Duta Iulia Școala Gimnazială Bărbatesti Jud. Vâlcea

La inceput banii au avut formă de lingouri, brătări, inele, etc. Ei au luat forma de monedă ulterior.

Monezile conțineau o anumită cantitate de aur sau argint, emisă de autoritatea statului pe bază de monopol, cu o anumită denumire. Acestea erau primite in plată de cele mai multe ori nu numai in țara emitentă, ci și in alte țări, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur conținută.

In procesul circulației monedele de aur cunosc un proces de uzură. Astfel se ajunge ca valoarea nominala a monedei să nu mai corespundă cu conținutul ei in aur, iar monedele cu același nume să aibă valori diferite. Apare astfel posibilitatea ca in rolul de monedă, banii de metal prețios să poată fi inlocuiți prin bani fără valoare intrisecă. Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii.

Forma monetară a banilor devine independentă și locul aurului este luat de obiecte relativ lipsite de valoare, cum ar fi hârtia. In felul acesta se ajunge la forma ‚bani din hârtie’, care dupa natura lor pot fi: 1. bilete de bancă (bancnote, bani de credit); 2. bani de hârtie propriu-zisă; Bancnotele sunt semne ale valorii emise de bancile centrale (de emisiune), care in procesul circulației inlocuiesc banii cu valoare deplină. Acestea au o dublă garanție: cambiile (politele) comerciale și stocul de metal prețios al bancii de emisiune.

Banii de hârtie sunt , de asemenea, semne ale valorii. Sunt emise de stat, fără drept de convertibilitate, având un curs forțat. Aceștia, corespunzator rolului pe care il au, nu simbolizează valoarea lor sau a aurului, ci semnifica doar valoarea bunurilor materiale și a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.

Alături de bancnote și bani de hârtie circulă și moneda divizionară, confecționată din metale neprețioase, având același rol de semn al valorii.

Astazi termenul de monedă a fost extins pentru denumirea oricărui semn bănesc. De menționat, insă, că termenii de ‚bani’ si ‚moneda’ nu sunt sinonimi, deși in vorbirea curentă astăzi nu se mai face distincție intre ei. Noțiunea de bani astăzi nu mai semnifică numai monezile și banii de hârtie. Crearea banilor de cont (scripturali) impune, din ce in ce mai mult, practica plăților efectuate prin cecuri emise pe baza depozitelor ‚la vedere’ pe care le dețin persoanele fizice si juridice la bancile comerciale.

Depozitele ‚la vedere’ sunt depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi transformate in bani (cambii, cecuri, etc).care pot fi retrase in orice moment pe cale de virament sau cec, in bancnote sau monezi.

In alte condiții, specialiștii sunt de părere că banii ‚in sens restrâns’, pot fi definiți ca bani ‚lichizi’ (monezile și banii de hârtie) plus depozitele bancare pe baza cărora se pot emite cecuri, deci mijloace de plată cu cel mai inalt grad de lichiditate.

Mulți specialiști pledează pentru a include in masa monetară, alături de banii propriu-ziși, toate instrumentelefinanciare si titlurile de credit. Prin aceasta se desprinde existența unui raport invers proporțional intre sfera de cuprindere a masei monetare și gradul de lichiditate a elementelor componente. Având in vedere legătura intre masa monetaraă și cerere, prin intermediul prețurilor, in țările dezvoltate se urmarește cu atenție evoluția masei monetare la toate componentele ei.

170 |

322

Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană

Înv. Floroiu Elisaveta Şcoala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu,, Drăgăşani Există un moment in viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozitaţii celui mic, fară a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încat el sa înteleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel si pretenţiile.

Comportamentul învatat de copil înca din fragedăpruncie este acela de „cere si ţi se va da“. Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca parinţii să îi ofere. Dincolo de nevoile de bază, există si nevoia de joc, de răsfaţ, de atenţie. Dacă ştim să îi explicăm că este imposibil sa îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare. Copilul nu va întelege de ce uneori poate avea anumite lucruri, iar alteori nu.

Prin urmare, regulile se impun si atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai putin iubit, decât să înteleaga limitările financiare.De asemenea, nici schimbările bruste de comportament din partea parinţilor nu sunt cea mai potrivită metoda. Dacă acestia se hotărasc fară explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înteleasa ca o pedeapsă. Parinţii sunt cei care gestioneaza cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înteleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“. In acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvaleşte pentru a obţine ceva ce parintele, în prima faza, îi refuză.

Totodata, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci când i se explică ceva şi să nu perceapa schimbarile de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte si supărătoare. Foarte important de reţinut este că acest timp de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbam anumite obişnuinţe si deprinderi ale copilului.

Banii

pe înetelesul copiilor Prof. Geanovu Lenuca Liliana Școala Gimnaziala Ulmetu-Copaceni Judetul Vâlcea

Educatia financiară are un real success atat în rândul elevilor cât si al dascălilor și vine în sprijinul celor care doresc să cunoască și să înțeleagă elementele fundamentale despre bani și bănci , abordând subiecte importante care au fost tratate mai puțin în literature pentru copii .

Bunul obicei al economisirii incepe începe încă de la o vârstă fragedă.

De aceea este foarte important să le explicăm eleviilor procedurile economisirii , precum și operațiunile băncii , iar această educație contribuie la conferirea încrederii copiilor în bănci , dar si la deprinderea economisirii si cheltuirii banului cu înțelepciune . Auxiliarele curricular “Educatie financiară” pentru învățământul primar recomandate de Ministerul Educației Naționale , la nivel central pentru disciplina opțională la decizia școlii.

Au fost elaborate ca urmare a propunerilor de îmbunatatire formulate atât de elevi, cât si de cadrele lor didactice din țara. Printre recomandările acestora se află propunerea de utilizare a jocurilor pentru fixarea noțiunilor predate. Pentru a ințelege și reține cât mai multe date , si informații despre bani si bănci în vederea sprijinirii elevilor, a fost elaborat “ Caietul elevului” ; caiet ce respectă principiile psiho- pedagogice ale invațării, deja cunoscute si recomandă noi metode atractive de predare prin joc, sau “arta prezentării vizuale” .

171 |

322

Elevii trebuie să știe că ,cu mult timp in urmă , oamenii nu foloseau banii , ci schimbau produsele lor cu altele de care aveau nevoie . Acest schimb de mărfuri , sau schimbul in natură , adică schimbul direct al unei mărfi cu alta , de aceeași valoare fără a recurge la bani reprezintă trocul . Trocul se făcea in anumite spații numite târguri , iarmaroace , bâlciuri sau bazare . Pentru copii este important să știe când au apărut primele monede și istoria banilor din România și din lume . Istoria banilor ne-a aratat ca ei au fost și sunt folositi ca mijloc de schimb pentru comert . Banii au făcut ca schimbul să se efectueze mai ușor și reprezenta un etalon utilizat pentru a măsura și compara bunurile și serviciile . Încă de mici trebuie să afle că banii se pot câștiga numai prin muncă , prin desfășurarea unei activități și au rol important in toate aspectele vieții noastre , cât de greu se obțin și cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască “BANII” . Este important de știut felul de economisire a banului și implicit modul de investire a acestuia in vederea obținerii de profit . Așa cum spunea un proverb romanesc : “ Cine economiseste banul și- l investește corect trăiește fără griji “ .

Bibliografie • Ligia Georgescu Golosoiu-Educatie Financiara

Educație

financiară Educatoare: Georgescu Alina Rodica Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea

Stimularea creativității copiilor inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice va avea efecte benefice în viața reala. Chiar dacă e ușor sa scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens.

Pușculița rămâne, cu siguranță, pricipalul și cel mai eficient instrument de economisire pentru copii.

Ai folosit-o precis și până acum. Dar pe măsură ce copilul crește e momentul ca și pușculița să se transforme in mod corespunzător.

Este important pentru copilul tău să invețe să-și fixeze obiective și termene pentru atingerea acestora.

La inceput obiective mici cu termene scurte, apoi din ce in ce mai ambițioase. Și care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora? Desigur… pușculița.

Ajută-ți copilul să-și transforme sau să-și creeze pușculița după placul său: poate o fi casetă decorată, o cutiuță creată special sau un simplu plic pe care copilul poate desena ceva reprezentativ pentru el.

Intr-un loc vizibil, pe capacul cutiei sau pe plic, incurajează copilul să-și noteze, cât mai detaliat, obiectul pe care dorește să il cumpere cu banii economisiți.

Ajută-l să-și stabilească un termen realist pentru indeplinirea acestei dorințe.

Ajută-l să calculeze suma zilnică pe care trebuie să o economisească in pușculița pentru a-și putea atinge obiectivul.

Transformați atingerea obiectivului intr-o sărbătoare. Dincolo de bucuria prilejuită de obținerea obiectului dorit, copilul trebuie să simtă acest eveniment și ca pe o importantă realizare personală, să fie mândru de reușita sa și să iși imbunătățească, cu acest prilej, impresia despre porpria persoană.

Atunci când copilul este pregatit pentru dezvoltarea unor abilități de planificare pe termen mediu sau lung puteți folosi un planificator de activități (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta să-și construiască un program de economisire mai ambițios.

Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret susține mai bine motivația pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajută foarte mult și in acest caz.

Pornind de la suma necesară ajută-l să calculeze si notati pe calendar obiectivele intermediare (săptămânale sau lunare) Zilnic sau săptămânal, incurajează-l să noteze pe calendar suma adaugată la economii si invață-l

172 |

322

să calculeze soldul .

Desenarea unui grafic, cu creionul pe hârtie sau direct pe calculator, poate fi o activitate amuzantă pentru copilul tău.

Iți poți ajuta copilul să transpună datele din calendarul financiar intr-un grafic.

Creșterea sumei de bani economisite este mult mai vizibilă pe un grafic, acest lucru ajutând la păstrarea sau chiar creșterea motivației pentru economisire.

Reprezentarea grafică ajuta la conștientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor copilului tău in viitor.

Indiferent de vârsta copilului, obiectivul de atins trebuie să fie cât mai dorit, astfel incat să poată fi menținută motivarea până la final.

Economisirea și urmarirea ritmului ei trebuie să fie amuzante. Daca observi că apare plictiseala, transformă metoda de ținere a socotelilor, astfel incât să fie mereu un joc nou si interesant.

Oferă-i copilului la intervale fixe de timp (săptămânal sau lunar) un bonus, dupa modelul dobânzii bancare. Fă-i cadou un anumit procent din suma economisită până in acel moment, astfel incât să incurajezi creșterea economisirii și să descurajezi eventualele tentative de “atacare” a pușculiței.

Asigura-te că odată cu atingerea obiectivului satisfacțiile copilului vor fi atăt materiale (cumpărarea obiectului dorit) cât și emoționale (obținerea respectului și aprecierii celor din jur, creșterea increderii in propria persoană) și chiar spirituale (satisfacția indeplinirii cu succes a unei sarcini autoasumate, cu prețul amânării satisfacțiilor imediate). Ajută-l să ințeleagă importanța perfomanței sale, sub toate aceste aspecte.

Etica

afacerilor Goran Nicoleta Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Progresul economic culminant şi extinderea tehnologiilor la scară globală au dus la reafirmarea considerentelor de ordin etic. Pe măsură cerelaţiile dintre oameni sunt din ce în ce mai apropiate, depăşind barierele spaţiale, etica devine o problemă care nu mai poateşi nu mai trebuie să fie ignorată. În contextul actual al globalizării vieţii economice, sociale şi chia rspirituale, nevoia de moralitate a oamenilo rdevine din ce în ce mai pregnantă, considerat, în special, un apanaj al dezvoltării, eticaeste un set de valori care nu lipseşte din nici o culturăa lumii.

Participanţii la jocul economic ajung să considere mediul de afaceri drept „o junglă” în care „fiecare face orice pentru a supravieţui” aplicând principiul „fiecare pentru sine”.

Lumea afacerilor cunoaşteuna din cele mai periculoase false principii: „supravieţuirea este apanajul celor mai bine adaptaţi”. O asemenea viziune implică ideea că afacerile înseamnă o competiţie acerbăşi nu întotdeauna corectă, în care concurenţii se devorează unul pe celălalt, fiecare bazându-se numai pe propriile forţe. Afacerile sunt într-adevăr competitive, dar aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin că trebuie să fie si canibale sau că fiecare trebuie să facă orice îi stă in puteri pentru a supravieţui.

Totuşi, competiţia economică are loc într-un cadru social bine organizat. Spre deosebire de viaţa din junglă, viaţa in mediul de afaceri este in mod fundamental cooperativă. Competiţia este posibilă numai în limitele unor preocupări mutual împărtăşite. Cooperarea este întotdeauna cea mai bună strategie, chiar şi in natură. Contrar metaforei „fiecarepentru sine”, afacerile implică aproape întotdeauna largi grupuri de oameni care coopereazăşi au încredere unii în ceilalţi, din care fac parte reţele de furnizori, prestatori de servicii, consumatori şi investitori.

De exemplu: angajatorii se aşteaptă ca angajaţii lor să nu fure din companie sau de la locul de muncă; parţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să onoreze înţelegerea consimţită; cei care cumpără un produs se aşteaptă să corespundă reclamei sau publicităţii care i s-a făcut; indivizii care lucrează alături de colegii lor se aşteaptă ca aceştia să spună, în general, adevărul, să-i

173 |

322

respecte, să nu le producă nici un fel de daune şi să-şi facă munca pentru care sunt plătiţi. În majoritatea cazurilor, acestea şteptări sunt îndeplinite. Dacă toţi cei implicaţi într-o afacere – cumpărători, vânzători, producători, management, muncitori, angajaţi şi consumatori- ar acţiona amoral sau chiar imoral, fără a ţine seama de rezultatele morale sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile nu ar mai exista. Pe de altă parte, nu se poate nega faptul că indivizii acţionează imoral îna faceri, aşa după cum o fac în orice altă sferă a activităţii umane.

Pentruca o afacere sau o activitate economică oarecare să poată fi considerată morală sau imorală trebuie avut în vedere ş icadrul general în care îşi desfăşoară activitatea exact, sistemul economic al ţării gazdă şicel al ţării de origine.

Codurilor de etică au importanţă în organizație; un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este guvernată o organizaţie. Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de conduitepe care o organizaţie doreşte să le vadă aplicate atâ tîn interior, câtşi-n exterior. Incitativ (cu o dominantă culturală) sau coercitiv (cu o doominantă disciplinară), codul are menirea de a atrage atenţia oamenilor din organizaţie, dar şi ansamblului de părţi interesate.

Actualul mediu de afaceri impune organizaţiilor de afaceri (care vor să reziste şi să prospere înt imp) responsabilităţi mult mai extinse decât simpla respectare a legilor în vigoare; în plus, s-a demonstrat faptul că un comportament cooperant faţă de concurenţi este mult mai benefic, pe termen lung, pentru toate părţile implicate într-o tranzacţie comercială.

Argumente pro şi contra existenţei unui cod etic într-o organizaţie Argumente pro : cuprinde seturi de reguli şi valori care vor ghida comportamentul membrilor. este un element al identităţii comune a membrilor organizaţiei, ce va ce ei au în comun, o parte important a culturii organizaţionale. sunt aproape aceleaşi de la o organizaţie la alta; prin urmare, de ce să fie unele separate? este un instrument, un mijloc de transfer al culturii organizaţiei către noii membri. este un instrument prin care este judecat un comportament neetic şi prin care poate fi exclus un membru care se comportă neetic. include norme şi valori care nu sunt stipulate de normele formale, de obicei centrate pe ceea ce nu este permis, pe sancţiuni, şi nu pe acţiuni pozitive, adică pe ceea ce trebuie să faci pentru binele organizaţiei.

Adevăratul succes al codurilor etice nu rezidă neapărat doar din modul în care acestea reglementează comportamentul moral al angajaţilor, ci mai degrabă, din felul în care reuşesc să transpună anumite valori morale în conduita membrilor conducerii şi a angajaţilor, respectiv să dezvolte „o cultură de conştientizare morală şi grijă pentru semeni”.

Argumente contra: sunt reguli formale pentru organizaţie şi sunt suficiente reguli de acestfel. sunt aproape aceleaşi de la o organizaţie la alta; prin urmare, de cesă fie unele separate? de obicei, oamenii citesc regulamentele atunci când devin membri; cu trecerea timpului, îşi amintesc doar regulile generale. Dacă aceste regulamente sunt promovate în mod repetat de către organizaţie, ele devin nepopulare.

Poate fi interpretat greşit şi folosit în mod abuziv, prentru a exclude pecei care nu încalcă regulile formale.

Este dificil să-i înveţi pe adulţi normele sociale; valorile pe care le-au învaţat în familie, comunitate şi şcoala sunt determinate pentru comportamentul lor ulterior.

Cele mai multe din problemele mediului românesc de afaceri se nasc în zona de intersecţie dintre politic şi afaceri: corupţie, conflicte de interese, ambiguităţile rămase în probleme precum controlul averilor, lobby-ul, sponsorizarea partidelor politice.

Bibliografie:

174 |

• Creţu C., 2000, Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei, Ed. Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi • D’Hainaut, L., 1981, Programe de învăţământ pentru educaţia permanentă, EDP, Bucureşti • Văideanu, G., 1988, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, Bucureşti

322

Rolul

educației finaciare în școală Prof. Violeta Marilena Grecea Colegiul Național de Informatică “MateiBasarab” Râmnicu Vâlcea

Conform unui sondaj recent al EFAMA (the European Fund and Asset Management Association), publicat în martie 2014, România este printre țările europene care au cea mai slabă educație financiară. În cadrul acestui sondaj, doar 4% dintre românii chestionati au putut să răspundă corect la trei întrebări simple despre administrarea banilor și finanțele personale. În ceea ce privește rolul educației financiare timpurii, Ludwik Sobolewski, director general al Bursei de Valori București, afirma:“Educația financiară este în directă legatură cu înțelegerea felului în care economia funcționează. Cele două nu pot fi separate. O metodă bună pentru a rezolva problema, este aceea de a demonstra și a crea înțelegerea faptului că economia „reală” funcționează atunci când lucrează în armonie cu sectorul financiar, iar acest lucru trebuie învățat la fiecare nivel de învățământ și educație - din copilărie, până la viața de adult. „ Intuind astfel rolul important al educației financiare care ar trebui să înceapă din școală, Ministerul Educației propune elevilor și cadrelor didactice diferite variante, astfel încât viitorul adult să fie capabil să ia decizii corecte, să se adapteze cu ușurință societății secolului XXI, unei piețe a muncii în continuă schimbare.

Astfel, în 2014, M.E.N., în parteneriat cu B.N.R., a demarat un program în care au fost implicați peste trei milioane de copiiși tineri din 118 țări ale lumii. În România, la activitățile desfășurate între 10 și 17 martie 2014, au participat peste 6.100 de elevi din școli și licee, din 19 județe și municipiul București.Evenimentele derulate pe parcursul celor șapte zile s-au încheiat cu Conferința internațională «Educația Financiară: investiție în viitorul societății!», organizată de BNR și MEN, împreună cu CYFI, Junior Achievement Romania, cu sprijinul Visa Europe.

De asemenea, tot în parteneriat, de data aceasta cu Junior Achievement Romania, se pot desfășura diferite activități în școli, în formele de implementare Curriculum la Decizia Școlii, Curriculum în Dezvoltare Locală sau Opțional.Programele propuse sunt “Dezvoltareabilități pentru viață”, “ Educație financiară”, “Educație economică”, “Educațieantreprenorială”,”Educațiepentruorientareprofesională”, “Educație pentru sănătate și viață activă”.Prin activităţile learning by doing desfăşurate la clasă şi interacţiunea cu consultanţi voluntari din comunitatea de afaceri, tinerii dobândesc competenţe esenţiale pentru viaţă, experienţe inedite, oportunitatea de a participa la competiţiile internaţionale din cadrul programelor, apartenenţa la o reţea globală educaţională şi profesională. Încă din 2010, aprobată prin ordin al ministrului educației, există și poate fi folosită în școli, PROGRAMĂŞCOLARĂPENTRU DISCIPLINA OPŢIONALĂEDUCAŢIE FINANCIARĂ[curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu]. În elaborarea acesteia, s-a avut în vedere faptul că educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre.

Disciplina opţională Educaţie financiară, propusă spre studiu în gimnaziu, se raportează la Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” orientat de formarea celor opt competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competențe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală. Contribuţia disciplinei Educaţie financiară la dezvoltarea competenţelor cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvolătrii anumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea cu privire la alte competenţe cheie. Disciplina Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;

175 |

322

competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; competenţă digitală; a învăţa săînveţi.

Programa are următoarele finalităţi: informarea elevilor de gimnaziu, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii cu privire la drepturile pe care le au şi la instituţiile care le apărăaceste drepturi; dezvoltarea unui comportament responsabil faţăde resursele financiare; dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiar, prin promovarea unor comportamente, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi.

Bibliografie • http://www.wall-street.ro • http://www.jaromania.org • Educaţie financiară– Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu

Educația

financiară a tinerilor Educatoare: Lung Ana Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată Râmnicu Vâlcea

Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Aşa cum spunea Alvin Toffler ”Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.”

Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare.

Acest grup este format din reprezentanți ai instituțiilor publice europene, băncilor centrale și comerciale, ONGuri și fundații în domeniul educației din 16 țări ale UE: Marea Britanie și Italia (3 reprezentanți); Germania, Franța și Polonia (2 reprezentanți), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca, Spania, Austria, Suedia, Portugalia (1 reprezentant). În prezent, România nu are niciun reprezentant în cadrul acestui grup de cooperare dedicat educaţiei financiare la nivel european. Aceasta, în contextul în care potrivit celui mai recent studiu realizat de către Banca Mondială, nivelul de cunoștințe economice și financiare în România, măsurat prin indicele Financial Literacy Index se situează la o medie de 31 pe o scară de la 0 la 100.

Mai mult, cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoștințelor economico-financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat

176 |

322

la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte.

Consolidarea și dezvoltarea proiectelor educaționale a fost certificată în anul 2013 prin semnarea unui nou Protocol de Cooperare între BNR şi Ministerul Educației Naționale, cele două instituții urmând să inițieze/ implementeze o paletă largă de activități dedicate susținerii educației financiare.

Bibliografie Reviste de specialitate Site-ul BNR

Educatia

financiara. Element vital intr-o

societate prospera

Invatator: Lungoci Zenovia Scoala Gimnaziala “Nicolae Balcescu” Drăgășani jud Vâlcea Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economicofinanciare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ.

Daca prosperitatea unui popor, este rezultatul bunastarii fiecarui cetatean in parte, atunci bunastarea fiecarui cetatean nu poate fi obtinuta fara ca ei sa posede cunostinte din domeniul financiar inca de la o virsta frageda. Cunoscuti oameni de afaceri, vorbitori motivationali si experti in obtinerea bunastarii financiare cum ar fi: Napoleon Hill, Robert Kiyosaki, Donald Trump, dar si cetateni ai Republicii Moldova ca Sergiu Certan, au incercat pina acum sa demonstreze ca educarea din punct de vedere financiar a tinerei generatii trebuie sa constitue o prioritate pentru autoritati.

Educarea din punct de vedere financiar a populatiei, ar putea preveni viitoarele crize economice si ar ajuta reprezentantii tinerei generatii sa devina independenti din punct de vedere financiar de la o virsta mai frageda ceea ce va duce la crearea unei societati educate si prospere.

Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați în viața cotidiană. Totul se modernizează foarte rapid, serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră. Țările membre ale Uniunii Europene la inițiativa Comisiei Europene au introdus în școlile primare programul “Educația financiară” care propune educarea consumatorilor încă de la o vârstă fragedă și mai propune dezvoltarea receptivității elevilor pentru domeniul financiar.

De regulă programul este elaborat cu Banca Centrală a țării respective cu scopul de a reglementa cursurile pentru acest program. România a introdus acest program încă în anul 2010 și acesta este predat în clasele a 3-a și/sau a 4-a. Subiectele predate sunt opționale și doar clasele ce l-au ales îl vor studia. Programul se referă la proveniența banilor, apariția băncilor și rolullor în societatea contemporană, schimbul valutar, cum se câștigăși se gestionează banii, unde și cum se investesc banii, cardul, cecul bancar și ce este creditul bancar.

Educația financiară nu trebuiesă fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă.

Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuies ă fie pe înțelesul celor mici.

177 |

322

Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta săînțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atuncicând li se spun povești, identificându-se maiușor cu personajele acestora. Tindeți să explicați copiilor Dvs. și de posibilitățile financiare, pentru că odată cu nevoia de joc, răsfăț și atenție există și unele limite bugetare. Fiți mai prudenți, explicați copilărește cât de importanți sunt baniiși care este valoarea reală a acestora.

Una dintre cele mai răspândite metode de a învață ce este banul și chiar metoda de a câștiga banii încă de mici este recompensa. Unii părinți își plătesc copii pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curățenia în cameră. Aceste obiceiuri utile îi vor învăța pe copii să devină mai responsabili și îi va încuraja să muncească pentru a primi marea recompensă.

O alta metodă utilă este jocul Monopoly, care l-a scurt timp după lansarea sa a devenit unul dintre cele mai populare și utile jocuri financiare pentru copii. Prin joc copii vor înțelege valoarea banilor, cum aceștia se câștigă și chiar cum să îi înmulțească prin logică și gândire. Monopoly a apărut în anul 1934 în momentul de culme al Marii Depresiuni și de atunci a devenit unul dintre cele mai populare jocuri financiare din lume.

Aproape fiecare copil din Statele Unite ale Americii are câte o pușculiță unde își strânge banii.

Prin această metodă copii vor putea economi si banii și își vor putea cumpăra lucrurile pe care doar ei le doresc. Încurajați copii să facă economii și nici într-un caz nu îiobligați. Explicați-le că odată ce aceștia vor strânge o sumă valoroasă își vor putea cumpăra fie un calculator, fie un joc, o bicicletă sau orice obiect la care acesta visează.

Pe lângă educația financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora și a metodelor prin care se facbanii, copii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar.

Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul în una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul lor în economia contemporană și despre gama de servicii și produse pe care acestea le oferă.

Asa cum spunea marele istoric si om de cultura Nicolae Iorga: ”Invatatura trebuie sa fie un drum, intotdeauna un orizont”.

Bibliografie • Educatia Financiara pe intelesul copiilor; • Discurs îndeschiderea conferinței’Educaţia financiară: investiţie în viitorul societăţii!’ Mugur Isărescu

„Educaţia

financiară în şcoală” Prof. Înv. Preşcolar Oprişor Adriana Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Drăgăşani

„Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă. Dacă nu inveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre in sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o politică monetară uneori greu de înţeles şi pentru specialişti”, spunea Mugur Isărescu.

Educația financiară este un subiect foarte important de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați de viața cotidiană, serviciile financiar-bancare revinindu-le o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat implementarea programei şcolare pentru disciplina opţională „Educaţie financiară”.Programa şcolară oferă cadrelor didactice un sprijin concret în centrarea demersului didactic pe experienţe de învăţare, potrivit specificului competenţelor care trebuie formate, prin prezentarea cu caracter orientativ a unor exemple de activităţi de învăţare: • exerciţii de identificare a propriilor nevoi, precum şi a principalelor nevoi ale unei familii, pe termen scurt, mediu şi lung;

178 |

322

• elaborarea unui buget personal/de familie, analizând veniturile şi cheltuielile; Strategiile de lucru propuse trebuie să ţină seama de experienţa elevilor la această vârstă şi să permită valorizarea pozitivă a acestei experienţe.

Competenţele generale pe care elevii trebuie să le dobândeasca: 1. Cunoaşterea şi utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 2. Recunoaşterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor Competenţele specifice urmărite formându-se pe parcursul unui an şcolar.

Educaţia financiară reprezinta o formă distinctă de activitate educaţională , al cărui scop este să pregătescă elevii pentru a dobândii abilităti de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activitaţi de învaţare diversificate.

Se recomandă realizarea unor metode activ participative precum: ciorchinele ,cadranele,cubul,pălăriile gânditoare în cadrul unor forme de activitate frontale sau in echipă, dezvoltându-se în egală măsură, deprinderile de comunicare, de negociere şi soluţionare a sarcinilor primite in contexte diferite. În cadrul strategiilor didactice poate fi utilizat jocul de rol urmărind drept finalitate: formarea şi exersarea unor deprinderi de utilizare a instrumentelor moderne de plata: dezvoltarea capacitaţilor cognitive, afective si volitive ale copiilor: asimilarea unor modele de relatii interpersonale manifestarea creativităţii ( exemplu: joc de rol cu tema cum mă comport într-un magazin/piaţa/bancă.

Conversaţia euristică, metoda care presupune dialogul activ cu elevii clasei, poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte legate de economisire sau pentru identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de executare a plaţilor.

Strategiile didactice pot include o serie de activitaţi nonformale si informale, precum: vizite la Muzeul Băncii Naţionale, parteneriate cu alte şcoli în scopul realizării unor proiecte simple, expoziţii cu lucrările copiilor.

Instrumentele de evaluare trebuie să evidenţieze progresul realizat de fiecare elev pe parcurasul traseului şcolar, prin formarea competentelor propuse.Sunt recomandate metode moderne de evaluare, autoevaluare, realizarea de mini proiecte si portofolii, utilizarea probelor orale şi şcrise precum şi cele practice. Procesul de evaluare va pune accent pe: - corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programă; - valorizarea rezultatelor învăţării, prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev; - recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite în contexte non-formale sau informale; - utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor şcolare.

Conţinuturi si exemple de activitaţi de învatare sunt variate, urmarind dezvoltarea competenţelor cheie, considerarea elevului ca subiect al activităţii instructiv educative şi orientarea acestuia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practic aplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile.

Bibliografie • Lidia Georgescu-Golosoiu, Educaţie Financiară- Banii pe înţelesul copiilor (manual), 2010 • Marin Manolescu, Curriculum pentru învaţamant primar si preşcolar, editura Credis , 2006

179 |

322

Turismul

și importanța lui în școală Prof. Moldoveanu Roxana Prof. Marin Vlădulescu Ionel Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Turismul reprezintă un fenomen social-economic de o mare complexitate, care s-a tranformat dintr-o simplă activitate cu caracter recreativ sau sportiv, în una din ramurile importante ale economiei. Turismul reprezintă o „școală permanentă, deschisă tuturor românilor”, școala la care se învață iubirea de frumos, protecția si conservarea mediului, cunoașterea și aprecierea valorilor cultural-artisticești a celor istorice. De asemenea, prin turism învățăm să beneficiem de drepturile și libertațile fundamentale ale omului, ale demnității și toleranței, ale solidarității umane, să fim buni prieteni, să ne acceptăm unii pe alții.

Infulența si contribuția turismului la menținerea și consolidarea păcii între popoare și în lume, i-a adus acestuia apelativul de „pașaport al păcii” și înțelegerii, întărind prin cunoaștere nemijlocită, climatul de încredere, stabilitate și pace.

Caracterul complex al turismului este redat și de influența acestuia asupra a numeroase aspecte ale vieții social-economice cum ar fi: a) asupra calitații vieții, prin contribuția pe care și-o aduce la creșterea acesteia; b) creșterea nivelului de cunoștințe generale și de specialitate la persoanele care participă turismul; c) creșterea aportului la creșterea avuției naționale și a produsului intern brut.

Funcțiile turismului Indiferent de locul sau forma în care se practică, turismul îndeplinește o serie de funcții, cum ar fi: -funcția economică - turismul reprezință un domeniu economic în care se consumă serviciu si bunuri, se crează locuri de muncă, se igienizează unele puncte și zone și se duce profit; -funcția socială - este redată în special de efectele directe si indirecte ale turismului cum ar fi: folosirea forței de muncă locale, în special feminine, într-o activitate utilă; -procesul de readucere, măcar pentru o perioada scurtă de timp a oamenilor în natură; -crearea unui nou „stil de viață” de tip dinamic, opus sedentarismului; -funcția demografică - creșterea longevității pentru peroanele care practică turismul; -creșterea numerică a popuției prin turism.

-funcția politică - prin turism oamenii ajung să se cunoască, să se înteleagă și să se aprecieze mai mult.

Cu cât se vor cunoaște mai bine, se vor respecta mai mult.

-funcția cultural-educativă - prin turism omul își îmbunătățește parametrii săi culturali prin acumularea unor cunoștințe dintre cele mai diverse, cum ar fi cele de ordin istoric, geografic, religios. Prin turism omul devine mai bun, mai atent cu semenii săi și cu lucrurile cu care vine în contact, învață să respecte legile naturii.

-funcția de sănătate - prin turism starea de sănatate a oamenilor sănatoși se consolidează, iar a celor bolnavi crește până la însănătoșirea totală; -mișcarea, aerul, clima, odihna si recreearea, apele minerale și termale, nămolurile și mofetele, fiecare separat și toate la un loc contribuie la întărirea starii de sănătate Motivațiile ce stau la baza turismului -de ordin personal -relizarea personală, acumularea de noi cunoștințe din cele mai diverse domenii; -contctul direct cu natura pură, nepoluată; -ieșirea din cotodian, din locurile obișnuite; -întărirea și consolidarea stării de sănătate și restabilire a echilibrului nervos; -explorări de locuri si zone noi -de ordin familial -întărirea stării de coeziune a famiei; -contribuția la educarea copiilor prin propunerea lor în contact direct cu diverse elenente din natură; -revenirea la o stare normală de familie, de a fi cât mai mult timp reunită, nu numai din punct de vedere

180 |

322

fizic ci și spiritual.

-de ordin social -acumularea de noi cunoștințe și deaprinderi; -cunoașterea la fața locului a unor descrieri din cărți și romane, a unor noi oameni; -deplasarea din mediul obișnuit, care de cele mai multe ori este monoton, în unul cu largi deschideri spațiale, culturale, morale. În cadrul turismului, un loc aparte îl ocupă turismul școlar care are la bază câteva caracteristici: a) se practică în colectiv, în grupuri mai mici sau mai mari, în funcție de capacitatea mijlocului de transport utilizat; b) are la bază o anumită temă: istorică, literară, religioasă etc. c) are un pronunțat caracter instructiv-educativ, cu precizarea unui bogat fond informativ asupra istoriei și culturii locurilor vizate; d) de regulă sunt de durată, și de puține ori, mediu; e) se practică la prețuri accesibile, prin apelarea la servicii modeste de cazare, masă, de multe ori parțiale; f) uneori antrenează în unele grupuri și un număr variabil din părinții elevilor. Școala și dascalii ei au un rol deosebit de important în dezvoltarea turismului în școală și deci prin sport și mișcare formarea de copii frumoși și sănătoși. În calitatea sa de animator, profesorul va trebui să analizeze cunoștințele și aptitudinile elevilor și să organizeze: a) un colț turistic de informare si prezentare a manifestărilor cu caracter turistic; b) cercuri turistice pentru orientare turistică, marcaje turistice etc.; organizarea unir concursuri cu tematică turistică, dotate cu premii constând în obiecte legate de practicarea turismului.

Drumețiile și excursiile prin specificul lor presupun un efort fizic foarte mare și un consum energetic pe măsură. Acest consum nu poate fi asigurat decât printr-o alimentație rațională. Alcătuierea unei rații echilibrate, sănătoase și gustoase presupune includerea alimentelor din fiecare grupă în anumite cantități: carne și derivatele ei ce reprezintă circa 4-8% din valoarea calirică globală a zilei.

-laptele și derivatele lui 30-35% -ouăle 45% -leguminoasele uscate 1-4% -legumele și fructele 13-17% -produsele zaharoase 7-8% -bauturile nealcoolice 2-3% Pe traseu se poate consuma câte puțin, dar des (la 2-3core) unele elemente calirice: o lingură de zahăr, o bucată de brânză sau salam uscat, miez de nucă, o lingură de miere, o bucată de glucoză.

Bibliografie • Preda I. - Muntele, frumusețe și educație, Editura pentru Turism, București, 1990; • Udrea Gh., - În ajutorul iubitorilor de drumeții și expediții, Editura Diagonal, București, 2001; • Bucur Gh., Popescu - educația pentru sănătate în școală, Editura FIAX LUX, București, 1993

181 |

322

Educaţia

financiară începe în prima zi de viaţă Popa Ovidiu Şcoala Gimnazială Nr.10 Râmnicu Vâlcea Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr.14 Râmnicu Vâlcea

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baze informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutorul pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştrii.

Educaţia financiară ne ajută să menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem ecomonii pentru situaţii neprevăzute, cum să strângem avere sau cum să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi.

Primul pas în educaţia financiară este acela de a înţelege cum să câştigăm banii, să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenţi de un salariu.

Educaţia financiară se face, în primul rând, acasă, prin exemplul personal. Dar într-o societate formată din adulţi care nu ştiu ( şi chiar recunosc asta) să-şi gestioneze banii proprii, ce exemplu ar putea urma copiii şi tinerii?

Dacă se doreşte ca un copil să devină un adult responsabil şi pregătit pentru viaţă nu trebuie neglijată educaţia lui financiară. Nu este niciodată prea devereme pentru a fi începută. Atitudinea părinţilor faţă de bani va determina relaţia copilului cu aceştia. Îi va iubi, îi va dispreţui, îi va dori cu ardoare? Cât de importanţi vor fi banii pentru el şi ce va face pentr a-i obţine? Cu siguranţă răspunsul la aceste întrebări nu lasă indiferent niciun părinte. Iar răspunsul depinde, în mare măsură, de părinte.

Copilul mic trebuie să ştie, încă de la început, că părinţii lui merg la serviciu sau la propria firmă pentru a munci, că munca lor este utilă şi altora şi că, pentru acest lucru, sunt răsplătiţi cu bani. Asocierea între efortul util şi câştig trebuie să devină una automată în mintea copilului. El trebuie să înţeleagă cât mai devreme că banii nu cresc pur şi simplu în buzunarul părinţilor ci au întotdeauna un preţ. Odată înţeles acest lucru părinţii vor fi scutiţi de multe neplăceri în anii ce vor urma.

Este bine să îi fie oferit copilului exemplul unui echilibru emoţional în privinţa banilor. Părinţii nu trebuie să se sfiască să spună nu atunci când pretenţiile copilului sunt prea mari pentru bugetul lor sau pur şi simplu nu se justifică sub aspectul utilităţii. Copilul trebuie să înţeleagă faptul că nu este posibil să obţină tot ceea ce îşi doreşte, unul dintre motive fiind şi faptul că fondurile băneşti sunt limitate. Părinţii trebuie să arate prin comportamentul lor că deţin controlul asupra situaţiei financiare a familiei. În fiecare gest copilul trebuie să vadă siguranţă şi încredere. Fiecare părinte trebuie să-şi controleze emoţiile astfel încât să înveţe că bugetul se poate gestiona cu raţiune şi echilibru.

Copilul nu trebuie niciodată învinovăţit pentru cheltuielile care sunt făcute în folosul sau la dorinţa lui.

Dacă este o cheltuială necesară trebuie tratată în mod firesc. Nu trebuie exagerat cu răsfăţul şi trebuie limitat numărul de jucării cumpărate pentru copil. Se ştie că o abundenţă de jucării duce la plictis din partea copilului şi la naşterea dorinţei de a primi mereu şi mereu lucruri noi. În schimb copii care au jucării puţine sunt mai ataşaţi de ele şi îşi dezvoltă mai mult intelingenţa şi imaginaţia pentru a inventa jocuri noi şi a evita plictiseala.

Odată ce copilul va învăţa cifrele şi primele operaţii de bază din aritmetică se poate trece la pasul următor şi va putea fi implicat mai mult în gestionarea unor mici fonduri băneşti. Până atunci nu trebuie uitat că bazele educaţiei, inclusiv financiare, sew pun în primii 7 ani de acasă.

182 |

322

Fabuloasa

lume a banilor

Prof. Florentina Radu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea În contextul actual, educaţia financiară este unul dintre cele mai importante elememte în dezvoltarea unui copil, un aspect pe care atât părinţii, cât şi educatorii ar trebui să-l aibă în vedere. Cultura financiarbancară ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă. Din păcate, nu mulţi pun bază pe această formă de educaţie.

Deseori, copiii primesc bani de la părinţi, fără a munci pentru ei, nu apreciază adecvat valoarea acestora şi nu înţeleg funcţiile lor, manifestând, chiar şi în viaţa de adult, un comportament iresponsabil referitor la această realitate.

Discuţiile pe tema educaţiei financiare au devenit din ce în ce mai populare atât în mediile internăţionale, cât şi pe plan naţional. În august 2013, Ministerul Educaţiei aproba programa şcolară pentru materia opţională “Educaţie financiară”, realizată în colaborare cu serviciul de educaţie al B.N.R., plecând de la premiza că viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, sunt copiii, de aceea ei trebuie să fie informaţi. În încercarea de a aduce cât mai aproape de aceştia preocupările practice ale vieţii de adult, cu scopul declarat de a le forma abilităţi şi obiceiuri comportamentale utile, educaţia financiară şi-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare şi înţelegere al copiilor problemele nu doar obişnuite, ci chiar inevitabile ale vieţii. Ce este numerarul sau bancomatul, cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar, care sunt modalităţile de economisire a banilor, dar şi cine sunt personalităţile de pe bancnotele de un leu sau de cinci lei sunt doar câteva dintre noţiunile care se regăsesc în programa de studiu a elevilor din clasele a III-a şi a IV-a.

Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe economisire, să se formeze ca viitori consumatori de produse şi servicii bancare informaţi, tineri capabili să trăiască, să decidă şi să acţioneze responsabil pe toate planurile vieţii lor, inclusiv cel al finanţelor personale, să perceapă corect valoarea banilor, dar şi a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară şi să-şi organizeze viaţa în acest sens, să devină adulţi responsabili şi capabili să ia decizii corecte pentru ei şi pentru familiile lor. În sens mai larg, banii influenţează majoritatea comportamentelor noastre de oameni moderni: cheltuielile curente, salariul, raporturile din familie sau din afara ei, relaţiile interumane, în general, toate sunt, mai mult sau mai puţin, reglate financiar la un moment dat, întrucât trăim într-o societate în care totul se bazează pe circulaţia şi puterea banului.

Din punct de vedere psihologic, banul în sine nu are nici o valoare. El primeşte valoarea pe care i-o dă fiecare dintre noi. Orice om are trei necesităţi primare, şi anume hrană, adăpost şi îmbrăcăminte, pe care trebuie să şi le satisfacă, iar pentru aceasta este nevoie de bani. Dar când banul condiţionează poziţia socială, succesul, cariera, prestigiul, respectul, demnitatea, atunci el primeşte o valoare şi o importantă exagerată şi disproporţionată. De aici , dorinţa, lupta, obsesia de a-l poseda.

Din punct de vedere energetic, banul este neutru, dar se încarcă pozitiv sau negativ în funcţie de provenienţa şi utilizarea lui: fie că este câştigat muncind corect, fie că este obţinut prin mijloace necinstite, pentru a câştiga putere, prestigiu, poziţie socială.

Utilitatea banilor este incontestabilă, dar e necesar să înţelegem relaţia noastră cu aceştia. Este vorba, de fapt, despre o schimbare de mentalitate. Când vom înţelege că banii trebuie să circule şi nu să zacă în vreun cont bancar, că scopul lor este acela de a ne satisface acele necesităţi fizice primare, atunci le vom da o valoare corectă, le vom impune o limitare inteligentă şi nu acea importanţă exagerată pe care le-o atribuim atunci când sunt o necesitate psihologică.

Fie că sunt un mijloc de satisfacere a unor nevoi primare, o cale de eliberare a sinelui de constrângerile materiale ce împiedică individul să fie liber, sursă de împlinire sufletească prin materializarea dorinţei de a împărtăşi cu semenii, modalitate de a-ţi demonstra superioritatea asupra unei colectivităţi sau mijloc de control pentru adolescenţi rebeli, banii degajă o energie fabuloasă, pozitivă sau nu, în funcţie de modalitatea fiecăruia

183 |

322

de a se raporta la ei, aşa cum fabuloasă rămâne credinţa unora în capacitatea banilor de a întreţine fericirea.

Educaţia

finaciară făcută prin textele literare Prof. Rîpă Claudia Şcoala Gimnazială Nr. 10 Râmnicu Vâlcea

Literatura presupune bani şi banii presupun literatură deoarece ambele fac, în ziua de azi, parte din viaţa cotidiană. În literatura tema banilor apare în mod frecvent la Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă, George Călinescu, Mircea Eliade şi alţii, arătându-şi astfel importanţa pentru viaţa cotidiană ce ajunge să influenţeze până la urmă şi literatura. Putem întâlni banii ca obsesie, dorinţă, lucru de temut, banalitate sau motiv de război. Astfel apar şi personajele tip-avarul, hoţul, pensionarul, parvenitul, fie că sunt bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, banul rămâne motiv de ascensiune socială sau de pirzanie, de ceartă sau iubire, de viaţă sau de moarte.

Dintre toate elementele care definesc universul existenţei umane, banul este cel care influenţează în cea mai mare măsura destine individuale şi colective. În numele acumulării de capital se fac sacrificii nejustificate, se renunţă la valori morale, fără a se lua în calcul efemeritatea valorilor reprezentate de bani.

Cu alte cuvinte, „magia banului, magnetismul aurului, superstiţia averii sunt poate cel mai răspândit motiv al zadarnic frămânţatei noastre vieţi. [ ...] Pentru bani se jertfeşte totul: liniştea, cinstea, iubirea proprie şi a celorlalţi”. ( Mircea Florian, Arta de a suferi ). „Enigma Otiliei” – roman realist, care reconstituie o atmosferă ca aceea a Bucureştiului antebelic – urmăreşte evoluţia raporturilor dintre personaje, pe fondul aşteptării unei moşteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru alţii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Tema banului susţine firele narative principale, deoarece majoritatea personajelor romanului se definesc prin raportare la poziţia socială pe care le-o asigură averea. Acţiunea este amplă, desfăşurându-se pe mai multe planuri narative, care conturează un conflict complex. Pe de o parte, clanul Tulea şi Stanică Raţiu sunt obsedaţi în asemenea măsura de averea lui Costache Giurgiuveanu încât sacrifică aproape totul: „liniştea, cinstea, iubirea proprie şi a celorlalţi” ( Mircea Florian, Arta suferinţei ) - , ceea ce creează numeroase centre de conflict exterior ( Stanică Raţiu - Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea - Costache Giurgiuveanu ). Pe de altă parte, banul modifică radical percepţia asupra lumii a individului - Aurica Tulea crede că se va mărita dacă va dobândi averea lui moş Costache.

Demersul analitic al romanului cumulează nenumarate fapte, întâmplări, vorbe, gesturi, gânduri care pun în lumină dorinţa de a-şi spori averea şi zgârcenia bătrânului. De la micile „ciupeli” faţă de Pascalopol ( care le tolerează, condescendent ), până la socotelile încărcate pentru întreţinerea lui Felix şi la obţinerea unor mari profituri din închirierea unor imobile pentru studenţi, moş Costache face orice pentru a agonisi.

Obişnuinţa de a strânge orice bănuţ dă naştere unor scene în care ridicolul personajului este evident: când Pascalopol este invitat să joace cărţi şi pierde un ban, Costache susţine vehement că moneda este a lui, deşi adevărul e evident. Privaţiunile de ordin personal pe care şi le impune îi conferă un aspect grotesc: ghetele de gumilastic sunt degradate, ciorapii groşi de lână sunt roşi şi plini de găuri, pantalonii largi de stambă colorată sunt prinşi cu bucăţi de sfoară care înlocuiesc şireturile, iar hainele îi sunt decolorate de purtarea lor indiferent de anotimp.

Când este necesar să capete îngrijiri medicale, moş Costache procedează în acelaşi mod: merge la un farmacist, dar nu este satisfăcut de preţ şi face o economie la medicamente de 20 de bani, care i se pare o suma impresionantă. Aceeaşi obsesie pentru economii îl determină să facă planuri fantasmagorice de a-i construi Otiliei o casă cu materiale obţinute din demolări, al cărei plan arhitectural îl construieşte singur. Prin vânzarea de manuale, seringi, instrumente medicale obţinute de la studenţii medicinişti, moş Costache obţine diverse sume, pe care le ţine acasă, întrucât băncile nu-i inspiră siguranţă.

Victimă a puterii mistificatoare a banului, moş Costache ajunge, în finalul romanului, în ipostaza unei marionete, asistând la cel mai grav şi mai tragic asediu al averii sale. Situaţia este cu atât mai tragică cu

184 |

322

cât atacul este condus de cele mai apropiate persoane ( Aglae şi restul familiei ), victime, la rândul lor, ale aceluiaşi stăpân.

Personajele create de George Călinescu se înscriu în limitele propriei condiţii. Condiţionate să-şi desfăşoare existenţa într-o societate în care banul reprezintă o valoare în sine, un scop, nu un mijloc, majoritatea personajelor acestui roman al lui George Călinescu ilustrează, ca evoluţie, teoria determinismului social, trăind continuu efemeritatea „magiei banului”.

Concluzionând, oamenii trebuie educaţi din punct de vedere financiar, iar această educaţie se poate face printr-o comunicare eficientă şi printr-o informare continuă.

Bibliografie • George Călinescu – Enigma Otiliei • Mircea Florian – Arta de a suferi

Întocmirea

salariilor în Edusal Rosca Erika Sanda Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu Vâlcea

Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv unităţile de învăţământ special, casele corpului didactic, cluburile sportive şcolare, palatele copiilor, cluburile elevilor şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în calitate de angajatori, efectuează încadrarea şi salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic potrivit potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Statele de personal ale unităţilor de învăţământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unităţile de învăţământ şi se avizează de inspectoratele şcolare, la începutul fiecărui an şcolar sau ori de câte ori apar modificări.

Unităţile de învăţământ întocmesc lunar Statele de Plată pentru întregul personal angajat cât si pentru unităţile din subordine în funcţie de cerinţele programului EDUSAL si a versiunilor lansate în cadrul acestuia.

STATUL DE PERSONAL: întocmirea lunara acestuia pe programul Edusal se face astfel: - se iniţializează luna pentru care se lucrează, se verifică ca versiunea să fie cea corectă, conectarea la server să fie „REUŞITĂ” ,apoi se trece la încadrarea personalului urmărindu-se : salariul de încadrare, sporurile aferente, persoanele aflate în întreţinere, număr de norme, norme la cumul, norme la plata cu ora, total drepturi. Se vor completa toate cerinţele programului : modul de plată, (virament se va menţiona banca ) sau numerar. Se va urmări ca nrumărul de norme reieşite după ce a fost completat cu toti angajaţii să fie cel din statul de funcţii aprobat pentru unitatea şcolară în anul şcolar in curs. După ce s-au parcurs toate aceste etape statul se salvează şi se trimite electronic la ISJ pentru verificare şi aprobare.

Statul trimis va trebui să fie marcat la STARE : Trimis si cu o bulina galbenă. După verificarea acestuia de către ISJ, acesta îl va trimite înapoi având starea de aprobat şi marcat cu o bulina verde ( în cazul în care este întocmit corect) sau cu o bulina roşie dacă sunt probleme. În acest caz se corecteaza situatiile inexacte şi se reia fluxul.

ATENŢIE : NU SE POATE GENERA STATUL DE PLATA dacă statul de personal nu este avizat şi la tipărire nu are cod de bare.

STATUL DE PLATĂ: se întocmeşte conform programului Edusal din meniul prin „generare stat de plată”. Se va urmări conform, “paşilor” prevăzuţi în program: pontajul, (zile lucrate, zile concediu medical si calculul aferent, ore efectuate la plata cu ora, înregistrare persoane în întretinere, marcarea conturilor bancare, istoric venituri pentru calcul concedii medicale pentru angajaţii noi, înregistrarea altor drepturi, veniturilor din alte salarii (se refera la plata cu ora necalificat când aceste nu sunt în specialitate), înregistrarea reţinerilor de după salariul net. Se vor colecta acele contribuţii pentru care exista baza legală. După finalizarea statului

185 |

322

de plată se vor genera taxele suportate de angajator : contribuţie pensie, sănătate, şomaj, risc utilizând meniul Recapitulaţie taxe din meniul UTILITARE. După finalizarea recapitulatiei taxe si pentru statul de plată se parcurge acelaşi flux ca şi pentru statul de personal. După primirea stare aprobat pentru a finaliza luna aceasta se închide.

Situaţia centralizatoare se generează din meniul UTILITARE după închiderea statului de plată. În ea se vor regăsi reţinerile şi plăţile salariului conform statului de plată (card-banca sau numerar-CEC).

După completarea Situaţiei centralizatoare ( pe care o cere expres trezoreria) se acţionează butonul „închidere centralizator”. Dacă nu se generează şi nu se închide situaţia centralizatoare nu se va putea iniţializa luna următoare.

Biflografie • Legea nr. 63/2011 • Ghid de completare state de plata EDUSAL

Educaţia

financiară în şcoala primară Sanda Aura Şcoala Gimnazială Olanu

Educaţia financiară în sine nu este neapărat un deziderent, ci trebuie corelată cu peceperea banului în sensul de trezire a spiritului antreprenorial.

Educatia financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii şi a respectului pentru muncă în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparaţie absolut necesar.

Este vremea unor intervenţii clare, precise atât la nivelul intenţional al politicilor şcolare, cât şi la cel practic de susţinere a acestora pentru realizarea unei învăţări autentice care să ducă la împlinirea nevoilor reale ale copilului, învăţare care depăşeşte cadrul delimitat de zidurile şcolii. Este nevoie de asumarea responsabilităţii pentru modul în care sunt echipaţi tinerii de azi pentru a face faţă provocărilor zilei de mâine, responsabilitate care revine în totalitate adulţilor implicaţI în educaţIa acestora.. Din acest punct de vedere Educaţia Financiară este o reuşită confirmata de interesul elevilor şi al părinţilor, manifestat pe parcursul implementării acesteia, venind în întampinarea unei nevoi existente şi vizibile la nivelul societăţii: lipsa educaţiei financiare.

Scopul Educaţiei Financiare ca disciplină este exact acela de a învaţa noile generaţii, nu cu supremaţia banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelale valori ale vieţii sociale şi morale. Poveştile sunt un mijloc bun de a arăta copiilor valorile pe care disciplina le promovează, rămânând într-un spaţiu ludic.

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să înveţe despre importanţa banilor. Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educaţia financiară a celui mic, întrucat la şcoala este familiarizat cu înmulţirea, împarţirea şi alte concepte matematice utile în acest sens. Deşi copilul este micuţ, îl putem ajuta să desprindă cateva noţiuni fiscale, cum ar fi econoimisirea.

Copilul mânuieşte banii de mic, asistă la discuţii în familie, iar media este plină de ştiri referitoare la bani. În această mare de informaţii, venite de-a valma, cine îl orientează, cine îi oferă repere în acest sens? De altfel, modul de abordare a acestei probleme este un alt aspect care recomandă necesitatea educaţiei financiare încă din clasele primare.

Elevii vor învăţa de mici cât de importanţi sunt banii, la ce folosesc, cât de greu se obţin și cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască.

186 |

Bibliografie • Educaţia financiară pe inţelesul tuturor, Revista numarul 3.

• Educţaia financiară pe inţelesul tuturor, Revista numarul 7 .

322

Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană

Prof. Pentru Învăţământul Primar Florescu Adriana-Ramona Prof. Bulacu Viorica-Daniela Şcoala Gimnazială Orleşti O economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populaţie educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanţa educaţiei financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce pieţele s-au dezvoltat, precum şi ca rezultat al schimbărilor demografice, economice şi politice.

Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economicofinanciare pentru a face faţă complexităţii acestor nevoi şi produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educaţia financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu iniţiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoştinţelor economico-financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că UE acordă o atenţie sporită educaţiei financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populaţia nu deţine încă suficiente cunoştinţe care să o ajute să înţeleagă serviciile şi produsele financiare pentru a lua decizii corecte. În anul 2013 a fost semnat un nou Protocol de Cooperare între BNR şi Ministerul Educaţiei Naţionale, cele două instituţii urmând să iniţieze/ implementeze o paletă largă de activităţi dedicate susţinerii educaţiei financiare.

Problematica educaţiei financiare a copiilor trebuie abordată dintr-o perspectivă cât mai largă, legată de trecut şi prezent, astfel încât elevii să fie mult mai bine pregătiţi să înţeleagă şi să se confrunte cu viitorul.

Educaţia financiară în sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelată cu perceperea banului în sensul de trezire a spiritului antreprenorial.

Educaţia financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii şi respectului pentru muncă în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparaţie absolut necesar.

Scopul Educaţiei financiare ca disciplină este exact acela de a învăţa noile generaţii, nu cu supremaţia banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelalte valori ale vieţii sociale şi personale.

Educaţia financiară se face, în primul rând, acasă, prin exemplul personal. Dar într-o societate formată din adulţi care nu stiu să-şi gestioneze banii proprii, ce exemplu ar putea urma copiii si tinerii?

187 |

322

Educaţia

financiară în bibliotecă Bibliotecar Cioienaru Elena Anișoara, Bibliotecar Dobre Daniela Biblioteca Judeţeana Antim Ivireanul Râmnciu Vâlcea

Contextul socio-politic global, dar cu precădere european, au făcut din educaţia financiară o componentă importantă a educaţiei. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a putea face faţă complexităţii vieţii determinate atât de schimbările profunde suferite de societate cât şi de nevoile tot mai variate ale indivizilor.

Criza financiară globală a punctat încă o dată necesitatea unei abordări de tip nou a realităţii, care să se materializeze prin programe şi proiecte de educaţiei financiară a căror implementarete să contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe tot parcursul vieţii recomandată de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene.

Programele şi proiectele au în vedere atât complexitatea realizării educaţiei financiare cât şi posibilitatea începerii acesteia de la o vârstă căt mai fragedă. Se pune accentul pe gândirea critică, iniţiativă, rezolvarea problemelor, evaluarea riscurilor, luarea deciziilor pornind de la experienţe şi situaţii concrete în care sunt puşi indivizii.

Acestă nouă abordare a educației financiare s-a materializat prin numeroase iniţiative cum ar fi: semnarea mai multor parteneriate între actorii importanţi ai societăţii (BNR, Visa şi băncile membre din România, Ministerul Educaţiei Naţionale, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ONG-uri, Asociaţii profesionale) ce au avut ca urmare iniţierea şi implementare a numeroase proiecte dedicate susţinerii educaţiei financiare. Amintesc aici: Global Money Week – proiect al Băncii Naţionale a României (vizite ale sediilor BNR, prezentări și vizionări de filme privind istoria banilor, istoria BNR); Centrul online de educație financiară și antreprenorială, www.sigurantafinanciara.ro, un instrument care oferă atât sfaturi celor care doresc să afle cum își pot gestiona mai bine resursele financiare cât și celor care doresc să înceapă o afacere; www.bugetulfamiliei.ro: primul site non-profit de educație financiară din România, lansat în 2008; www.totuldespredae.ro: o inițiativă ANPC, site dedicat exclusiv explicării noțiunii de dobândă anuală efectivă pe înțelesul consumatorilor, 2010; Ghidul tău despre buget: primul ghid de informare a angajaților și agenților pe teme de gestionare a bugetului personal sau al familiei, susţinut de Provident, 2010; -www.baniiq.ro : un program de educaţie financiară ce se adresează unui public larg, prin care participanţii îşi îmbunătăţesc cunoştinţele despre produsele şi conceptele financiare, cum ar fi: buget, planificare, investiţii, venituri şi cheltuieli, credite, risc financiar; Programul Bani IQ –fii inteligent cu banii tăi! a fost finanţat de Visa Europe şi susţinut de bancile membre din România (Raiffeisen Bank, ING Bank Romania, UniCredit Tiriac Bank, Banca Transilvania, ALPHA BANK GROUP, Banca Comerciala Româna, Banca Romana pentru Dezvoltare, Agricole Bank Romania, Millennium Bank) şi implementat de Junior Achivement România în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, ANBPR prin bibliotecile publice şi IREX. Proiectul Bani IQ-Fii inteligent cu banii tăi! a urmărit o acoperire naţională, încercând să ajungă la cât mai multe persoane. Proiectul-pilot s-a desfășurat în perioada mai-septembrie 2012, în 64 oraşe din România.

Proiectul s-a extins treptat în 2013 către celelalte localităţi din România şi a continuat şi în 2014. În bibliotecile publice, programul pilot a fost iniţiat în 2012 în 9 biblioteci județene (Botoşani, Buzau, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Vâlcea) care au avut sarcina să disemineze informaţia în cel putin 9 biblioteci comunale din fiecare judeţ prin intermediul reţelei Biblionet. Coordonatorii judeţeni au instruit bibliotecarii comunali care la rândul lor au organizat la nivelul comunităţilor locale sesiuni de instruire şi au oferit îndrumare cetăţenilor pentru înscrierea şi parcurgerea traininigului on-line de pe site-ul baniiq.

188 |

322

În 2012 s-au înregistrat un număr de 2313 cetăţeni care au beneficiat de serviciile de educaţie financiară Bani IQ oferite de bibliotecile publice (495 cetăţeni doar în judeţul Vâlcea) din care 1515 s-au înscris şi online pe site-ul Bani IQ. În 2013 proiectul s-a extins în 33 de biblioteci judeţene, au fost instruiţi 982 bibliotecari publici şi peste 10000 membrii ai comunităţii. În 2014 nu avem încă centalizarea rezultatelor pe ţară dar în judeţul Vâlcea au beneficiat de instruire sau îndrumare 2546 de membrii ai comunităţii din care 2165 în cele 31 de biblioteci comunale ce s-au înscris în program şi 381 de cetăţeni în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Educația

financiară a elevilor din ciclul primar Prof. înv. primar Șerban Diana-Cristina Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab„ Râmnicu Vâlcea

În mintea copiilor, părinții dispun de niște obiecte magice care pot face minuni - banii. Pentru copiii de vârsta mică, banii reprezintă doar noțiuni abstracte, însă pe măsură ce cresc, înteleg ca aceștia au asociate anumite valori. Odată cu dezvoltarea conceptului de număr, aceștia încep să inteleagă că banii se pot acumula (economisi) și pot deveni instrumente de schimb și, prin urmare, devin din ce în ce mai preocupați să îi dețină. În mod paradoxal, dacă pentru copiii de vârste mici, banii sunt un concept abstract cărora, ulterior, le atașează o anumită valoare tangibilă, concretă, pentru copiii de vârste mai mari, conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine, ci de noțiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor, întrucât acestea presupun o proiectare în viitor.

Copilul începe să devină mai receptiv când vine vorba de recompensa întârziată, care presupune o planificare și o amânare conștienta pentru a obține un anumit obiect și, mai puțin impulsiv, în satisfacerea unor nevoi/dorințe imediate. În ultima decadă, asistam la o expunere tot mai mare a copiilor noștri la discuții legate de procurarea și gestionarea banilor, ca urmare a implicării acestora în viața de familie, astfel că nu este de mirare că micuții devin tot mai interesați de ceea ce pot face cu banii pe care mulți dintre ei îi dețin. Astfel, organizarea, la nivelul clasei, a unor târguri în care cei mici au confecționat și comercializat diverse obiecte artizanale, precum și a unor concursuri cu tematici financiare au oferit copiilor posibilitatea de a-și manifesta spontaneitatea, inventivitatea.

De cealaltă parte, părinții sunt încântați de faptul că micuții lor acumulează noțiuni despre abc-ul financiar în moduri atractive ce depășesc convențiile învățământului tradițional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului social și economic actual. Educația financiară începută în familie este astfel consolidată ți substanțial îmbunătățită, iar cei mici învață că banii se obțin prin muncă, au valoare, pot fi economisiți și trebuie cheltuiți responsabil. În fond, așa cum ne învățăm copiii să fie responsabili pentru jucăriile și hainele lor, tot așa este bine să îi învățăm să fie responsabili și cu banii.

Pentru că educația financiară nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice. Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Pretextul activității de învățare a fost un joc-concurs, în cadrul căruia patru grupe de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli al unui copil de vârsta lor, libertatea de creație fiind cvasitotală. Copiii nu au avut restricții de cheltuire a banilor, cu excepția interdicțiilor legale, au avut posibilitatea de a-si imagina liber metode de câștigare a bănuților de buzunar și dreptul de a împrumuta bani, contra unei dobânzi negociate liber, de la o altă echipă. Puși în fața acestei simulări copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învâțat.

189 |

322

Am remarcat în primul rând faptul că nici o echipă nu a fost tentată să ia bani cu împrumut, nici măcar pentru „distracția” de duminică. În schimb toți au încercat să-ți maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități casnice pentru care ar putea fi răsplătiți de părinți cu bani de buzunar. Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită, cheltuielile zilnice pentru diverse mici plăceri fiind limitate sau chiar zero uneori. Una dintre echipe și-a imaginat chiar câștigarea unui premiu în bani la un concurs de șah.

Toate echipele au încheiat săptămâna fără datorii, sumele „economisite” putând stârni invidia multor adulți. Stimularea creativității copiilor inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice va avea efecte benefice în viața reala.

Chiar dacă e ușor sa scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens. Aceste întâlniri cu copiii și reacția lor pozitivă la provocările acestui tip de activitate non-formală îmi întăresc convingerea că depinde doar de noi ca generația ce ne urmează, cea despre care spunem că va trebui să ne plătescă pensiile (pentru că noi n-am fost capabili să ne asigurăm independența pentru bătrânețe) să fie una formată din adulți responsabili și capabili să ia decizii corecte pentru ei și pentru familiile lor.

Bibliografie • www.cutezatorii.ro

Educaţia

financiară – necesitate a economiei

solide

Prof. pt. ȋnv. primar Sfranciog Petre-Ovidiu Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgăşani Ȋn ultimii ani, tot mai multe bănci din Romania au iniţiat programe destinate copiilor şi tinerilor cu scopul de a forma educaţia financiară a acestora de timpuriu. Specialiştii susţin importanţa acestui tip de educaţie, care contribuie la “o economie stabilă şi dezvoltată sănătos”.

Cunoaşterea insuficientă sau absenţa totală a cunoştinţelor ȋn domeniul financiar-bancar la nivelul populatiei din Romania duce la apariţia clienţilor nemulţumiţi, o situaţie deloc pe placul instituţiilor bancare, scrie Daily Business. Soluţia la această problemă pare să fie educaţia financiară, asigurată tot mai mult ȋn ultimii ani prin programe precum MoneySense al RBS România, “CONTează pe educaţie!” al Băncii Transilvania, “ABCdar Bancar” al Raiffeisen Bank, ale Visa Europa sau ale celor derulate de grupul ING. “Studii de piaţă recente privind educaţia financiară a populaţiei arată că 3,2% dintre români au acces la programe de educaţie financiară, 14% nu au cunoştinţe despre produse şi servicii financiare şi 65% nu reuşesc să se ajungă cu cheltuielile financiare zilnice, iar aceste rezultate demonstrează ca există o nevoie stringentă de educaţie financiară ȋn România”, a afirmat directorul general al Visa Europe ȋn Romania.

Lipsa de educaţie financiară, dar şi lăcomia prin intermediul căreia românii “s-au ȋnfipt” ȋn credite ȋnainte de criza economică mondială ȋi fac pe mulţi să platească acum cu vârf şi ȋndesat. Mult mai uşor le este celor care deja şi-au dat seama de greşeala făcută şi ȋncearcă să-şi ţină cheltuielile sub control.

Pentru a se scuti de viitoare probleme, o parte din creditorii locali au ȋncercat ȋn ultimii ani să ȋşi educe clienţii prin editarea de diferite ghiduri de educaţie financiară. Iată câţiva paşi pe care ȋi recomandă Raiffeisen Bank, referitori la gestionarea corectă şi conştientă a banilor: Pasul 1- Analizaţi situaţia financiară Dacă nu folosiţi mai bine de jumătate din venituri pentru a vă plăti ratele bancare sau dacă nu vă plătiţi utilităţile şi creditele cu rezervele de bani pe care le aveţi deja, s-ar putea să puteţi ieşi din dificultăţile financiare fără prea mari probleme. Aceeaşi regulă se poare aplica şi dacă nu ”reuşiţi” să acumulaţi restanţe la utilităţi mai mult de două luni.

190 |

322

Pasul 2 – Trebuie să aveţi obiective realiste Nu veţi reuşi niciodată să vă gestionaţi banii cum trebuie dacă nu prioritizaţi obiectivele. Nu rare sunt cazurile ȋn care persoanele cu credite aleg să cheltuiască banii destinaţi ratelor, pe diferite lucruri, ȋn loc să plătească banca.

Pasul 3 – Ţineţi o evidenţă cât mai amănunţită a veniturilor şi cheltuielilor Cea mai simplă metodă pentru a vedea unde se “aruncă” inutil banii este să vă notaţi cheltuielile pe care le-aţi avut ȋn respectiva zi. Faceţi acest experiment timp de o lună şi aşa veti vedea unde aţi exagerat cu cheltuielile şi unde nu.

Pasul 4 – Utilizaţi-vă creditul cât mai eficient Nu vă ȋndatoraţi decât dacă este absolut necesar. Dacă aveţi mai multe credite, ȋncercaţi să le consolidaţi, astfel veţi avea o singură rată, pe o perioadă mai lungă ce-i drept, dar mai mică. Foarte important: dacă aveţi asigurare ataşată la credit, interesaţi-vă ce riscuri vă acoperă.

Pasul 4 este cel mai simplu; dacă aveţi bani ȋn surplus după ce acoperiţi cheltuielile – economisiţi! Nu mai aruncaţi cu banii pe diferite cumpărături de moment. “Shopping-ul de impuls” s-a dovedit de multe ori a fi foarte dăunător asupra bugetului familial. Nu este ruşinos să urmăriţi promoţiile la diferite alimente. Mândria ȋn perioada de criză dăunează grav sănătăţii… financiare.

Bibliografie • Ghid pentru cariera – Dezbateri, seminarii – 15 Martie 2011 • Info studentie – Stiri Business – 13 Iunie 2012

Evoluția

educației financiare în școala primară Prof.înv. primar Trandafir Filofteia Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea

Educația financiară este procesul prin care dobândim cunoștințe, aptitudini și abilități care ne permit să luam decizii mai bune în ceea ce privește gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informațiilor corecte și să știm cui să cerem ajutor și sfaturi pentru a obține mai multe beneficii din banii noștri .

Educația financiară ne ajută să menținem un echilibru financiar, ne învață cum să gestionam veniturile noastre și să cheltuim mai puțin sau cum să facem economii pentru situatii neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viața de zi cu zi. „Cultura financiar-bancară începe de la vârstă fragedă. “ - Mugur Isărescu, guvernatorul BNR Chiar dacă tentative de introducere a educației financiare în școli au existat încă din 2007, abia în luna noiembrie a anului 2013, Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale au semnat un protocol de colaborare pe o perioada de 4 ani, având drept scop implementarea la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale “Educație financiară”.

Programa pentru această disciplină opțională a fost aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ordinul nr. 4887/26.08.2013 al ministrului educaţiei.

Conform notei de prezentare a acestei discipline, educația financiară urmărește formarea în rândul elevilor ( clasele a III-a și a IV-a ) a unor competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii care au consecinte financiare. De asemenea, se urmărește conturarea unei imagini a modului în care sunt percepuți, cheltuiți sau investiți banii în societatea de astăzi.

Proiectul pentru studierea acestei discipline a fost demarat încă din anul școlar 2012-2013 în București și în alte 10 județe și a fost un real succes. Chiar dacă acest opțional a apărut ca urmare a Recomandării Parlamentului European și a Cosiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi(2006/962/EC), se pliază pe necesitatea și dorințele elevilor și a familiilor acestora.

Educația financiară trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, încă din familie. Copilul trebuie să învețe

191 |

322

să facă diferența dintre nevoie și dorintă, trebuie să își dezvolte un comportament responsabil față de resursele financiare. În învățământul primar ca principală activitate trebuie să se afle jocul. Prin joc sau utilizând metode active-participative elevii sunt antrenați să rezolve diverse probleme legate de buget dezvoltandu-se astfel perceptia asupra valorii banului, dar și a muncii și confortul mental oferit de siguranța financiară. Organizarea, la nivelul clasei, a unor târguri în care cei mici au de confecționat și comercializat diverse obiecte artizanale, precum și a unor concursuri cu tematici financiare oferă copiilor posibilitatea de a-si manifesta spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa. În cadrul proiectului Global Money Week, în 2014 la New York, România a fost premiatîă pentru derularea acestui proiect de educație financiară . În martie 2014 a fost a fost lansată prima ediție a concursului de educație financiară „Olimpiada micilor bancheri”. Concursul a avut două faze: faza locală (10 – 17 martie 2014 - Global Money Week) și faza interjudeţeană (4 – 11 aprilie 2014 - Săptămâna ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun”). Acest concurs are ca scop dezvoltarea şi menţinerea interesului copiilor asupra problemelor legate de cunoaşterea şi de aplicarea corectă a instrumentelor de plată, dezvoltarea cunoştinţelor financiare, întărirea ideii că „BANUL înseamnă MUNCĂ” Ediția a II-a a acestui concurs se desfășoară în perioada 9 februarie – 5 mai 2015 la nivelul claselor a III a și a IV-a, iar date despre regulamentul concursului și formularul de înscriere pot fi gasite pe www. cutezătorii.ro Bibliografie • *Programa pentru disciplina opțională Educație financiară ( curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar) • *Revista : Educație financiară pe înțelesul tuturor, nr. 1, 2013 • * www.cutezatorii.ro

Mecanismul

financiar - bancar Tucan Nicolita Gradinita cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

Mecanismul financiar al României Conceptul de mecanism financiar Potențialul economic al unei țări, posibilitățile acesteia de a satisface cerințele economic- sociale, locul pe acre îl ocupă în economia mondială și măsură participării la diviziunea internațională a muncii, asigurarea unor condiții de viață decentă a populației, că și independența țării depind de modul cum resursele materiale, financiare și umane sunt atrase și folosite în circuitul economic, de organizarea și conducerea activității economico-sociale, de mecanismul economico-financiar de funcționare a economiei naționale.

Mecanismul economico-financiar este determinat de natură economică a relațiilor de producție, de complexitatea acestor relații, de nivelul de dezvoltare al forțelor de producție, de instrumentele financiare și bancare, de condițiile în care se desfășoară procesul reproducției sociale, precum și de factorii moralipublici care acționează în societatea noastră. Mecanismul financiar reprezintă un sistem complex și dinamic de conducere, organizare și utilizare eficientă a resurselor materiale, de muncă și bănești ale întregii societăți.

El are o sferă de aplicare largă, cuprinzând practic întregul sistem de conducere a agenților economici , a instituțiilor publice și aa utoritatilor administrativ-teritoriale, toate măsurile, instrumentele și normele economico-finaciare.

Mecanismul financiar este un angrenaj complex, constituit din ansamblul conexiunilor și legăturilor, din totalitatea formelor, metodelor, principiilor, instrumentelor financiare și bancare, a verigilor și celulelor

192 |

322

independente de organizare, previziune, gestiune și conducere a activității finaciar, de înfăptuire a gestinuii economico-financiare.

Competență principală a mecanismului economico- financiar o constituie sistemul complex al conducerii activității economico-financiare, care are următoarele elemente principale: 1. Principiile fundamentale de conducere a economiei naționale; 2. Modul de organizare a economiei, formele legăturilor dintre celulele economiei naționale și ale acesteia cu economia mondială; 3. Relațiile de piață și planul ; 4. Criterii de eficientă în diferite sfere și niveluri ale economiei naționale; 5. Instrumentele economice și metodele administrative utilizate în conducere; 6. Mecanisme speciale pentru intensificarea, slăbirea sau oprirea anumitor procese; 7. Sistemul informațional; 8. Procedee referitoare la adoptarea deciziilor, control, analiză, evaluarea rezultatelor, alocarea rațională a resurselor aflate la dispoziția agenților economici, în vederea creșterii productivității muncii, obținerii unui profit sau a unei eficiente economico-sociale ridicate, legarea mai strânsă a veniturilor agenților economici și a fiecărui salariat de rezultatele obținute; Funcționarea optimă a mecanismului economico-financiar în profil de ramură economică și teritorial, la nivel macro și microeconomic are la bază câteva principii și anume: a) conducereea și orientarea dezvoltării economice și sociale a țării de către stat; b) așezarea întregii actrivitati pe baze economice profitabile; c) realizarea gestiunii economico-finaciare a autofinanțării; d) participarea agenților economici într-o măsură crescândă la constituirea fondurilor de resurse sociale ale statului; e) perfecționarea stimulării materiale și întărirea răspunderii; f) organizarea activității economico-financiare pe bază de bugeturi și venituri și cheltuieli; g) perfecționarea autocontrolului și a controlului financiar-bancar; h) optimizarea relațiilor de plată. Întrucât este constituit că un sistem de forme de existența a economiei naționale, de metode și mijloace de organizare și conducere a activități economico-sociale și financiar-bancare la nivelul macro și microeconomi, mecanismul economico-finaciar cuprinde unitatea organică a următoarelor mecanisme: a) organizarea și conducerea economiei naționale; b) sistemul și aparatul finaciar-bancar; c) formarea prețurilor și tarifelor; Mecanismul economico-financiar cuprinde toate lațurile vieții economice, financiare, bancare, toate ramurile și subramurile economiei naționale, agenții economici, instituțiile publié și unitățile administrativteritoriale, organele financiar-bancare, instrumentele economice, financiar banacare, precum și cadrul juridicconstituit din acte normative.

Mecanismul economico-finaciar trebuie astfel creat și aplicat încât să contribuie la realizarea a tuturor obiectivelor programului de dezvoltare economică și socială ale bugetului de stat și a ale bugetelor locale. Prin intermediul mecanismului finaciar se constituie, se repartizează și se utilizează cu eficientă fondurile bănești în concordanță cu obiectivele economice la toate nivelurile precum și în profil teritorial Mecanismul economico-financiar trebuie astfel construit încât să funcționeze normal pentru a asigură dezvoltarea economico-socială echilibrată în profil de ramură economică și teritorial, la nivel macro și microeconomic.Creșterea eficienței economico-sociale constituie una dintre funcțiile de bază ale mecanismului economico-financiar. Eficientă trebuie asigurată pe fiecare ramură, subramură, agent economic, produs și loc de muncă.

Bibliografie • Retail banking - Ciprian Capraru • Analiză economică - Petrescu S., Mironiuc M. • Raportarea și analiză financiară a entității economice - Batrancea M.

193 |

322

Necesitatea

educaţiei financiare Economist Tudosie Elena Şcoala Gimnazială Buneşti

În condiţiile societăţii contemporane şi ale economiei de piaţă, educaţia financiară trebuie să devină o componentă necesară a culturii generale, contribuind la formarea personalităţii umane. În acest context, atât viaţa de familie şi viaţa personală, cât şi activitatea din oricare domeniu al vieţii sociale, includ, într-o măsură mai mare sau mai mică probleme de natură economică şi financiară.

Strâns legat de această realitate, pentru educaţia economico-financiară a tineretului aflat în perioada şcolarizării, trebuie avute în vedere un minimum de date, indiferent de profesia ce şi-o însuseşte şi pe care o va exercita dupa absolvirea învăţământului preuniversitar, precum: investiţii financiare, piaţa valutară, piaţa de capital şi liberalizarea pieţelor, fonduri mutuale, profit, dobânzi, dividende, impozite, taxe, accize, control financiar, amenzi baneşti şi confiscări de bunuri şi mijloace băneşti obţinute ilicit etc.

Asemenea celorlalte componente, şi educaţia financiară implică proiectarea şi realizarea unor obiective, printre care menţionăm: a) dobândirea de cunostinţe financiare, asemănătoare celor enunţate mai sus şi formarea unei gândiri flexibile şi creative, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă, care să ofere copiilor posibilitatea de a întelege această problematică, în interacţiune, ca un obiectiv cognitiv-formativ; b) formarea de convingeri şi sentimente economice puternice, obiectivate în simţiri şi trăiri superioare, care să dinamizeze tinerii să înteleagă şi să se implice în rezolvarea corectă şi eficientă atât a problemelor financiare de grup şi individuale, în interacţiune, ca un obiectiv afectiv-formativ; c) formarea la priceperi şi deprinderi financiare, care să ofere fiecărui copil posibilitatea reală de a se implica practic în rezolvarea acestor probleme individuale, ca un obiectiv acţional-practic.

Realizarea acestui ultim obiectiv este necesară în orice domeniu al vieţii sociale, în unele domenii ca sănătate, învăţământ, ordine publică, justiţie şi mai ales în economie, formarea spiritului dentologic reprezentând o necesitate imperioasă, deoarece acestea pot frâna (înlătura) tentaţia egoistă nestăvilită a unora de a obţine bani cât mai mulţi prin orice mijloace, prin corupţie, fapt care-i dezumanizează, iar în economie frustrează societatea şi pe fiecare membru al ei, diminuând foarte mult posibilitatea de obţinere a prosperităţii generale şi individuale.

Educaţia financiară trebuie să-şi găsească locul în conţinutul învăţământului prin discipline adecvate şi prin acţiuni specifice de implicare corespunzător profesiei şi domeniului de activitate. Acest tip de educaţie trebuie să fie sustinut de toţi factorii educativi, prin mijloacele specifice, precum: familia, mass-media, organizaţii ale societătii civile etc.

Educaţia financiară înseamnă să îi înveţi pe copii să preţuiască şi să aprecieze banii, să înveţe cum să îi cheltuiească şi să îi investească, drept modalitate legală pentru a spori numărul acestora.

Un exemplu care asigură verificarea modului în care şi familiile se implică în responsabilizarea copiilor, îl reprezintă cheltuirea de către aceştia din urmă a „banilor de buzunar”. Indiferent de posibilităţile financiare ale familiilor, diferite de la caz la caz, considerăm că se impune cu necesitate ca familiile să cunoască modul în care sunt cheltuiţi aceşti bani. Utilizarea cu chibzuială a banilor de buzunar îl poate responsabiliza pe copil, care are posibilitatea să îi considere ca fiind un buget personal.

Faptul că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte nivelul de înţelegere a termenilor financiari ar trebui să facă din acest tip de educaţie o prioritate în învăţământul preuniversitar.

Această realitate se datorează, printre altele, inexistenţei unor programe/proiecte care să contribuie la educaţia financiară a populaţiei şcolare. Însuşirea unor noţiuni elementare de educaţie financiară trebuie să se îmbine cu noţiuni de etică a muncii constând între altele, în respectarea cu rigurozitate a programului de lucru. În acest sens, pe lângă exemplul celorlalţi membrii ai familiei copilului, devin exemplare şi atitudini ale personalului didactic cu care acesta intră în contact. În condiţiile în care marea majoritate a familiilor nu dispun de bani suficienţi pentru asigurarea unor

194 |

322

condiţii minime de existenţă (şi nu pentru satisfacerea unor capricii), se impune ca printr-un efort comun, şcoala şi familia, să cultive valori morale autentice, educându-i pe copii în cultul muncii. La care, printre altele, contribuie şi educaţia financiară.

Bugetul

personal -,,bani albi pentru zile negre” Educ. Udrescu Gheoghiţa Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

Bugetul personal este unul dintre cele mai importante concepte ale finanţelor personale. Într-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit şi de cheltuieli şi este dezvoltat un plan pentru veniturile in exces, care trebuie cheltuite sau economisite. Un buget personal este de folos numai atunci cand este administrat cu grijă.

Administrarea bugetului Realismul este una dintre cele mai importante calităţi ale unui buget. Pericolul cel mai mare este sa estimezi veniturile nesigure sau iluzorii, cheltuieli subdimensionate sau, mai rău, şi una, şi alta. Bugetul nu înseamnă zgârcenie ci control. Trebuie stabilite în mod realist priorităţile şi trebuie să observăm periodicmăcar trimestrial, dacă nu o dată pe lună ,cheltuielile, ca să ne putem da seama la timp când apar excesele sau deficitele şi cum pot fi acestea corectate. În primul rând trebuie să ştim că în întocmirea unui buget personal trebuie parcurse patru etape: Calcularea venitului lunar-ia în considerare toate sumele de bani de care beneficiem sub diferite forme: salariu, sporuri, venituri realizate din activităţi auxiliare, alocaţii, chirii, etc. Apoi calculăm şi aflăm la cât se ridică suma câştigurilor reale.

Calcularea cheltuielilor lunare - trebuie făcută o listă cu toate cheltuielile fixe şi variabile.. Cheltuielile fixe sunt: chirie, facturi, rate etc. Acestea sunt uşor de identificat. Cheltuielile variabile : alimente, îmbracăminte, transport, excursii, distracţii, etc.

Nu trebuie însă să uităm de cheltuielile periodice (trimestriale, semestriale, anuale)- impozite, asigurări.

Trebuie să punem de o parte în fiecare lună o anumită sumă care să fie disponibilă în momentul în care apar astfel de cheltuieli.

Dacă ne gîndim din timp la acestea, nu vom întâmpina dificultăţi atunci când trebuie să le plătim.

Urmărirea evoluţiei situaţiei financiare si revizuirea bugetului dacă este cazul.

Trebuie calculată diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Apoi aflăm suma rămasă disponibilă, după care scădem totalul cheltuielilor lunare din totalul câstigurilor lunare. Dacă rezultatul este cu plus, înseamnă că bugetul are un excedent, iar dacă este cu minus, atunci are un deficit. În cazul unui deficit trebuie revăzute pimele două etape. Fie încercăm să obţinem un venit mai mare, fie reducem cheltuielile.

Stabilirea obiectivelor financiare.

Acestea trebuie să fie realiste, specifice, măsurabile şi bine definite în timp. Acum este momentul pentru a stabili obiective pe termen scurt şi pe termen lung.

Calcularea bugetului este o modalitate de a pune stăpânire pe banii noştri. Este şi o cale de cunoaştere a vieţii pe care ne-o dorim, un instrument care ne va ajuta să punem stăpânire asupra propriei noastre vieţi.

Bibliografie • 1. Decizii înţelepte pentru viitorul tău financiar www.baniIQ.ro • 2. Finantele mele/Manualul elevului Finantele mele.pdf • 3.Finanţele mele/Ghidul profesorului şi al consultantului voluntar/ Programe JA/MP Finantele mele WTM(1).pdf

195 |

322

Cultura

şi educaţia financiară Ungureanu Elena-Aurora Scoala Gimnazială Sat Măgura, Comuna Mihăeşti

În secolul nostru, într-o lume a informaţiei, în care doar cei care au şansa la educaţie pot reuşi, se impune introducerea în şcoli a unei noi materii-Cultura şi educaţia financiară.

De ce ar trebui să discutăm despre educaţie financiară în şcoală?

Există multe motive pe care le putem enumera, cele mai elocvente sunt sugerate prin citate celebre, cum ar fi:“Banii nu sunt singurul răspuns, dar fac diferenţa” – Barack Obama;“Cheltuitorii mari sunt proşti creditori” – Benjamin Franklin;“Nu am fost niciodata într-o situaţie care să se înrăutaţească pentru că am avut bani la mine.” – Clinton Jones;“Dacă nu ştii cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine” – Robert T. Kiyosaki;“Bunăstarea este produsul capacităţii omului de a gândi.” – Ayn Rand;“Banii înseamnă putere, iar puterea îţi oferă posibilitatea de alegere.” - Sam Rockwell;“Banul economisit este de două ori câştigat” Alexandru Gh. Radu;“Nu uita: Timpul înseamnă bani” – Benjamin Franklin.

Privind în ansamblu, o populaţie educată şi pe latura economico-financiară, nu doar pe cele morale, spirituale şi culturale, este o populaţie prosperă, o societate capitalistă, aşa cum putem vorbi despre ţările dezvoltate.

Pentru o dezvoltare economico-financiară pe plan naţional, putem apela la exemplul dat de istoria financiară a marilor investitori străini. Investiţiile străine au fost reuşita capitalismului de tip laissez-faire.

S-au dezvoltat, pas cu pas, abia în secolul XIX. Scriind în 1817, David Ricardo încă putea spune că cei mai mulţi oameni avuţi sunt „satisfăcuţi cu o rată scăzută a profitului în propria lor ţară, în loc să caute averii lor o utilizare mai avantajoasă în naţiunile străine.”[1] Însă antreprenorii şi capitaliştii au fost împinşi către investiţiile străine nu din altruism, ci din dorinţa de a obţine profituri prin satisfacerea consumatorilor domestici, în cel mai bun şi ieftin mod posibil, cu acele bunuri pe care le cereau cel mai urgent.

S-au dus în ţările străine pentru a oferi pe piaţa de acasă, direct sau indirect (prin schimb triunghiular, de exemplu), acele resurse şi alimente care altfel nu s-ar fi putut obţine deloc, sau doar cu un cost mai mare.

Avantajul investiţiilor străine este dezvoltarea concomitentă atât a ţărilor investitoare, cât şi a celor ţintă, într-o mai mare sau mai mică măsură. Intrarea capitalului străin a dus la creşterea salariilor şi a îmbunătăţit nivelul mediu de trai al maselor.

Spre finele secolului XIX, cei mai inteligenţi dintre patrioţii naţiunilor subdezvoltate au privit la contrastul dintre condiţiile nesatisfăcătoare ale propriilor ţări şi prosperitatea Occidentului. Nu au putut evita concluzia că europenii şi americanii au reuşit mai bine decât popoarele lor în lupta cu penuria şi înfometarea. Încercând sa urmeze exemplul acestora, tinerii de elită din ţările subdezvoltate au studiat ştiinţele economice la universităţile europene şi americane pentru a afla astfel secretul creşterii nivelului de trai.

Concluzionând, putem afirma că viitorul unei naţiuni este în mâna copiilor noştri, iar cel mai bun mod în care putem sa-i ajutăm este implementarea, încă de la cele mai mici vârste, a unei educaţii financiare, materie mater pentru ştiinţele economice.

196 |

Bibliografie • David Ricardo, On the Principles of Political Economy and taxation, vol. 1 of The Works and Correspondence of david Ricardo, Piero Sraffa, ed. (Cambridge: Cambridge University Press, 1951-1973), p. 137.

322

Educaţia

financiară Prof. Ungureanu Elena Şcoala Gimnazială Nr.5 Rm.-Vâlcea

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri . Educaţia financiară ca fiind fundamentală în vederea constituirii unei pieţe unice şi doreşte, în acest scop, să stimuleze cetăţenii Uniunii Europene să îşi însuşească cunoştinţele de bază în materie de finanţe personale. Această comunicare vizează definirea principiilor de bază pentru programele naţionale de educaţie financiară de calitate, cât şi prezentarea iniţiativelor gestionate de Uniunea Europeană în acest domeniu. Educaţia financiară ne ajută să menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi.

Obiective Prezenta comunicare face parte din cadrul măsurilor privind serviciile financiare cu amănuntul, prevăzute în raportul Comisiei „O piaţă unică pentru Europa secolului XXI-a” şi are ca obiectiv asistarea părţilor interesate în ceea ce priveşte elaborarea programelor de educaţie financiară prin intermediul: • unei conştientizări a necesităţii combaterii inculturii de ordin financiar; • unei educaţii financiare de înaltă calitate în cadrul UE; • unei puneri în comun a celor mai bune practici; • dezvoltării de instrumente practice în vederea facilitării unei educaţii financiare mai eficiente în şcoli.

Importanţa şi avantajele economice şi sociale ale educaţiei financiare Educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Două studii recente finanţate de către Comisia Europeană relevă, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi (autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil. “Educaţia financiară începută de la vârste mici este importantă”, afirmă cei de la Asociaţia pentru Educaţie Complementară. “În copilarie se formează şi se dezvoltă comportamente care ne vor urmări şi la vârsta adultă. Este cel mai potrivit moment pentru a învăţa lucruri folositoare pentru întreaga viaţă.”

Asociaţia organizează seminarii de educaţie financiară pentru elevii din şcoli cu următoarele obiective: • formarea abilităţilor necesare pentru gestionarea unei mici sume de bani; • formarea unei discipline financiare; • învăţarea avantajelor economisirii; • creşterea stimei de sine prin capacitatea de a atinge un obiectiv SMART; • formarea capacităţii de automotivare; • răsplătirea efortului depus.

Metodele de predare includ: jocul, discutiile libere, desenul, puţină aritmetică, colaje de imagini etc.

Seminarul se desfăşoară pe durata a două şedinţe de câte o oră şi 30 minute.

“Ora de educaţie financiară pentru copii”.

Activitatea se desfăşoară pe perechi sau în grupuri, pe proiecte. Sunt prezentate noţtiuni de bază despre finanţele personale, cum se obţin şi cum se gestionează care sunt diferenţele de mentalitate între bogaţi şi săraci, despre rolul banilor în contextul valorilor, precum şi dorinţele şi nevoile necesare.

De asemenea, copiii sunt învăţaţi cum să conceapă un buget al familiei şi să se încadreze în el. Cum să creeze un buget pentru un anume eveniment şi să organizeze evenimentul cu bugetul dat sau cum să studieze

197 |

322

piaţa, la nivel de preţuri în magazine.

Se pune un accent deosebit pe: • activitate interactivă, desfăşurată îin clasă, în natură sau la firme; • feedback; • soluţii personale; • parte experimentală, practică în firme; • comunicare liberă.

A fost propusă elaborarea unui nou modul de formare a cadrelor de învăţământ de cultură financiară, în scopul stimulării şi asistării profesorilor din învăţământul primar şi gimnazial în vederea includerii de probleme financiare în programa şcolară generală.

Bibliografie • www.blog.ideiafaceri.ro • www.calificativ.ro

Educatia

financiara in perspectiva europeană Prof. pentru invatamant primar Vaduva Natalia Școala Gimnazială ,,Nicolae Balcescu”, Drăgășani

In acest an scolar in invatamantul romanesc s-a instrodus un optional numit educatie financiara care a fost o noutate pentru invatamantul nostru.

Pentru Educatia Financiara clasele a III-a / a IV-a, introdusa ca disciplina optionala in scolile care au intuit utilitatea unui astfel de manual, la sfarsitul primului an de la implementare feedback-ul primit atat din partea parintilor, cat si a copiilor, in urma aplicarii unui chestionar, este extrem de pozitiv. Acest lucru nu face decat sa intareasca ideea ca un demers coerent si articulat care sa furnizeze informatii adecvate celor mici este binevenit.

Chiar daca cei mai multi dintre copii poseda anumite cunostinte primare in domeniu, beneficiile studierii acestui manual constau in facilitarea accesului la informatii prin prezentarea acestora sub forma unor activitati ludice fapt ce conduce, pe de o parte la o asimilare mai facila si de durata si, pe de alta parte, la o dinamizare a actiunii didactice.

In ultima decada, asistam la o expunere tot mai mare a copiilor nostri la discutii legate de procurarea si gestionarea banilor, ca urmare a implicarii acestora in viata de familie, astfel ca nu este de mirare ca micutii devin tot mai interesati de ceea ce pot face cu banii pe care multi dintre ei ii detin. Manualul raspunde acestor intrebari prin explicarea unor notiuni specifice - economisire, dobanda, investitie, schimbul valutar, profit, troc, servicii bancare electronice etc.

De altfel, disciplina optionala imbina cunostinte dobandite in cadrul altor cursuri, cum ar fi: matematica, limba romana, istorie, desen, muzica, comunicare.

Din aceasta perspectiva, receptivitatea cu care copiii au tratat acest material este justificata.

In urma centralizarii datelor rezultate din aplicarea chestionarului, s-a observat ca cei mai multi copii au apreciat partea practica a acestei discipline optionale - caietul elevului. Acesta cuprinde o serie de exercitii si activitati practice si totodata atractive, cu ajutorul carora copiii isi insusesc informatiile de care sunt interesati, informatii de care se vor folosi pentru a-si dezvolta comportamente proprii in relatie cu ceea ce inseamna banii.

Astfel, organizarea, la nivelul clasei, a unor targuri in care cei mici au confectionat si comercializat diverse obiecte artizanale, precum si a unor concursuri cu tematici financiare au oferit copiilor posibilitatea de a-si manifesta spontaneitatea, inventivitatea, initiativa si a constituit prin aceasta un alt element de interes din structura cursului.

In subsidiar, manualul de studiu ofera pe langa notiuni specifice domeniului financiar si informatii

198 |

322

importante pentru cultura generala a copiilor - istoria banilor, personalitatile reprezentate pe bancnote, banii altor state. Toate aceste subiecte se doresc a fi dezvoltate si aprofundate intrucat aria de interes a copiilor nu a fost acoperita in totalitate.

De cealalta parte, parintii sunt incantati de faptul ca micutii lor acumuleaza notiuni despre abc-ul financiar in moduri atractive ce depasesc conventiile invatamantului traditional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezulta din scenarii adaptate mediului social si economic actual. Educatia financiara inceputa in familie este astfel consolidata si substantial imbunatatita, iar cei mici invata ca banii se obtin prin munca, au valoare, pot fi economisiti si trebuie cheltuiti responsabil. In fond, asa cum ne invatam copiii sa fie responsabili pentru jucariile si hainele lor, tot asa este bine sa ii invatam sa fie responsabili si cu banii.

Gradul ridicat de aplicabilitate a jocurilor didactice cuprinse in caietul elevului, a fost apreciat de parinti ca un punct forte al acestei discipline, intrucat ofera copiilor posibilitatea sa experimenteze situatii practice de viata prin participare activa, prin aplicarea unor strategii euristice, aspecte ce pun in valoare si antreneaza capacitatile creatoare ale acestora. Se faciliteaza astfel, o dezvoltare cognitiva complexa.

Prin continutul si tematicile abordate, acest manual contribuie la formarea unor atitudini sanatoase in privinta banilor, precum si la conturarea unei imagini corecte despre ce inseamna banii si ce poti face cu acestia.

Toate informatiile prezentate in cadrul acestui optional subliniaza necesitatea continuarii si popularizarii la o scara larga a acestui proiect ce se dovedeste a fi nu numai de actualitate, dar si necesar pentru educatia financiara a altor generatii de copii. Pentru unii dintre acestia, se contureaza si o deschidere spre abordarea unor filiere educationale specifice domeniului financiarbancar, aspect subliniat si de interesul pentru o plaja variata de subiecte apartinand acestui registru.

Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie sa vina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Comportamentul invatat de copil inca din frageda pruncie este acela de „cere si ti se va da“.

Bebelusul stie ca daca plange va fi hranit, stie sa ceara sa i se schimbe scutecul, iar pe parcurs invata ca e suficient sa vrea ca parintii sa ii ofere.

Dincolo de nevoile de baza, exista si nevoia de joc, de rasfat, de atentie. Daca stim sa ii explicam ca este imposibil sa il aiba pe Scooby Doo animal de companie, trebuie sa gasim si metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va intelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic. Daca ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simti mai degraba mai putin iubit, decat sa inteleaga limitarile financiare.

De asemenea, nici schimbarile bruste de comportament din partea parintilor nu sunt cea mai potrivita metoda. Daca acestia se hotarasc fara explicatii sa-si limiteze generozitatea, ea va fi inteleasa ca o pedeapsa.

Parintii sunt cei care gestioneaza cum va aprecia copilul tot ce primeste din partea lor. Ei sunt cei care il invata sa valorizeze ceea ce primeste, sa se bucure de ceea ce are si sa inteleaga atunci cand parintii spun „nu“ sau „nu se poate“.

In acest fel se pot evita in avans scene publice in care copilul tipa sau se tavaleste pentru a obtine ceva ce parintele, in prima faza, ii refuza. „Ne era teama ca Ionel nu va mai aprecia nimic din ceea ce are. Il vedeam cat de repede se plictiseste de jucarii si cum mereu isi doreste cate ceva nou. Ne-am hotarat ca intr-una din seri, in timp ce ne jucam cu el, sa ii spunem o poveste despre locurile noastre de munca si despre salariu.

199 |

322

Si acum imi amintesc cum desenam impreuna un tati si o mami care se intorc de la serviciu. I-am explicat cate putin cu fiecare ocazie pe care o aveam iar, treptat, l-am invatat sa aprecieze mai mult ceea ce are si sa astepte atunci cand isi doreste ceva nou.

Cred ca suntem un caz fericit, Ionel este un copil intelegator“, ne povesteste Ana, profesoara. Atunci cand avem o discutie cu copilul, legata de plata datoriilor casei, cheltuielile pentru mancare si haine, care sunt prioritare, trebuie sa avem grija ca cel mic sa nu se simta vinovat pentru cheltuielile ce tin de el.

Totodata, daca este invatat sa accepte anumite reguli, ii va fi mai usor sa inteleaga atunci cand i se explica ceva si sa nu perceapa schimbarile de atitudine ale parintilor ca fiind bruste si suparatoare. Foarte important de retinut este ca acest timp de educatie este bine sa aiba loc pana la varsta de sase ani, dupa aceasta varsta fiind mai greu sa schimbam anumite obisnuinte si deprinderi ale copilului.

Mic ghid de responsabilizare Incepand cu varsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care tin de cheltuirea si economisirea banilor, iar pusculitele sunt un pas mic catre un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinta banilor este acela in care isi doreste ceva anume.

O jucarie dupa care tanjeste este un prilej bun pentru a se simti motivat sa stranga singur bani pentru a si-o achizitiona. In acelasi timp, el invata ca nu poate avea totul pe loc, ce inseamna rabdarea si ca anumite lucruri implica un efort.

Parintii sunt cei care il ajuta in acest plan si il incurajeaza. Bineinteles, tot ei sunt cei care ii vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masura si cu reguli. Copilul afla ca exista o zi – de salariu, in care primeste sume mai marisoare de la ambii parinti si, de asemenea, ca si el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strangerea jucariilor si aranjarea lor, pastrarea ordinii in propria camera, asezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activitati ce pot fi recompensate de catre parinti. Este o metoda de a-l educa pe cel mic si a-l responsabiliza treptat.

In felul acesta, el va invata ca, la randul lui, are anumite sarcini in cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material. „Ioana mea era tare dezordonata… peste tot erau imprastiate doar jucariile ei, hainute, etc. Avea deja trei ani si incercam sa o conving sa ma ajute pastrand o oarecare ordine. Atunci mi-am amintit tactica mamei mele de a ma responsabiliza, recompensandu-ma financiar.

Eu si sotul meu am avut cateva discutii cu Ioana despre cum poate avea si ea un «salariu»… daca pune jucariile la loc dupa ce se joaca, daca duce farfuria la bucatarie dupa ce a mancat, daca strange hainutele etc.

Iar la sfarsit de saptamana primea banuti pentru pusculita si planuiam impreuna ce va face cand va strange o anumita suma. O perioada a functionat, fiind motivata de recompensa, iar apoi, treptat, s-a obisnuit sa faca anumite lucruri.“ Ne povesteste Raluca, 34 de ani. „Marius are 16 ani si cand are nevoie de o suma de bani mai mare, stie ca o poate obtine dand o mana de ajutor in casa. L-am obisnuit asa de mic si, desi mi-a fost teama ca nu va intreprinde nimic daca nu este recompensat, nu s-a ajuns la aceasta situatie. Am avut grija ca recompensa sa nu fie mereu una financiara.

Acum, pe langa alocatia saptamanala stabilita in acord cu toti membrii familiei si bineinteles cu anumite conditii atasate, banii extra si-i castiga muncind in plus. Fie ca da cu aspiratorul in weekend in toata casa sau ca isi ajuta surioara la lectii, consideram gesturile lui ca o munca ce merita rasplatita.

De asemenea, faptul ca i-am stabilit o alocatie saptamanala, l-a ajutat sa isi planifice cheltuielile in functie de acest buget, devenind responsabil cu banii sai“, marturiseste Radu M., 42 de ani.

Povesti cu talc Cei mici sunt foarte receptivi cand le spunem povesti, identificandu-se mai usor cu personajele acestora.

Fie ca vorbim despre inventarea unora daca imaginatia ne ajuta, fie despre adaptarea unor povesti cunoscute in scurte povestiri din care cel mic sa primeasca informatia pe care dorim sa i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Din pacate, in cele mai populare basme nu se pune niciodata problema salariului, toate personajele fiind printese, regi, regine etc. De aceea, mici adaptari la realitatea moderna, nu strica niciodata. „Karina isi dorea foarte mult o papusa Barbie balerina, desi mai avea doua asemanatoare. Pentru ca in perioada respectiva aveam oarece probleme financiare cu ipoteca apartamentului si sosirea pe lume a unui nou bebelus, am incercat sa o convingem pe Karina sa aprecieze mai mult papusile pe care le avea si sa amanam primirea uneia noi.

200 |

322

Asa au inceput povestile cu cele doua surioare Barbie – interpretate de papusile ei. A fost o metoda destul de ingenioasa, pentru ca asa am petrecut mai mult timp impreuna, am facut-o treptat sa fie nerabdatoare sa isi cunoasca viitoarea surioara si a invatat sa aprecieze mai mult ceea ce are deja.

Cred ca, uneori, anumite pretentii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multa atentie din partea parintilor.“ Aceasta este experienta Andreei, bibliotecara, 34 de ani. Pentru ca cei mici sa invete valoarea banilor si pentru a aprecia ce inseamna scump versus ieftin, este bine sa le prezentam treptat monedele si bacnotele.

Astfel, ei vor intelege pentru inceput ca monedele inseamna mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odata ce au invatat cifrele, putem sa citim preturile cu ei si sa ii ajutam sa inteleaga ce este scump.

O intrebare cu care ne intalnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogati?“ Cea mai corecta atitudine este aceea in care explicam copilului ce inseamna sa fii bogat. Sunt copii care au o casa mai mare sau jucarii mai multe, dar in egala masura copilul trebuie sa invete sa valorizeze ceea ce are si sa considere bogatie faptul ca nu ii lipseste nimic.

Foarte important si benefic este sa il educam pe cel mic sa ii ajute pe cei care au mai putin decat el.

Astfel, putem strange anumite jucarii sau hainute care nu ii mai vin, dar sunt in stare buna, pe care apoi sa le dam impreuna unor copii care vin din familii sarmane.

Copilul va invata ce inseamna sa fii generos, iar bogatia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci si la cei care sunt privati si de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lamurit, dar totodata este bine sa subliniem si alte aspecte care sunt mai importante decat banii. „Ne-am facut un obicei ca in preajma sarbatorilor sa mergem cu cadouri la verisorii lui Radu, care traiesc la tara si au posibilitati financiare mai limitate.

Fiul meu a invatat sa fie generos si cat de placut este sa daruiesti, nu doar sa primesti. Imi amintesc ca avea doar patru ani cand, fiind in vizita la verisori, le-a lasat lor trotineta lui cea noua pentru ca «ei nu au jucarii asa multe ca mine…». M-a impresionat foarte mult.

Bineinteles, in egala masura, a mancat ciocolata din unul dintre cadouri pentru ca… ii era pofta.

Cu toate acestea, stiu ca este un copil inteligent, intelegator si darnic, iar daca este intrebat daca e bogat, va raspunde fie «da, am o ciocolata!», fie «Eu nu am bani pentru ca nu muncesc…»“, ne povesteste Ioana, 38 de ani, director de marketing.

Banii sunt importanti, dar rostul si valoarea lor reala trebuie explicate copilului de cand arata primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie in joaca, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizari, fiecare parinte va gasi cea mai potrivita metoda de a lamuri si, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie • Lidia Georgescu-Golosoiu, Educatie financiara- Banii pe intelesul copiilor(manual)-auxiliar curricular pentru clasele a III-a si/sau a IV-a • Lidia Georgescu-Golosoiu, Educatie financiara- Banii pe intelesul copiilor(caietul elevului)auxiliar curricular pentru clasele a III-a si/sau a IV-a • Lidia Georgescu-Golosoiu(coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu- Educatie financiaraBanii pe intelesul copiilor-Gidul invatatorului pentru clasele a III-a si/sau a IV-a • Marin Manolescu, Curriculum pentru invatamant primar si prescolar, Editura Credis, Bucuresti, 2006***Incursiune in istoria leului,Bucuresti,2008 • http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/kids/index_en.htm • http://ecb.int/ecb/educational/facts/html/index.ro.html

201 |

322

Activitatea

administratorului de patrimoniu

în grădiniță

Administrator de patrimoniu Agiu Niculina Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești Legea educației naționale nr 1 /2011, reglementează funcțiile, competențele, responsabilitățile, drepturile și obligațiile personalului didactic de predare și de instruire practică și ale personalului didactic auxiliar.

Personalul didactic de predare și de instruire practică din învățământul preuniversitar are drepturile și obligațiile prevazute în L.E.N. în Statutul personalului didactic. La nivelul fiecarei unități de învățământ, prin regulamentul de ordine interioara, se pot stabili drepturi și obligatii specifice, cu consultarea reprezentantului/ reprezentanților organizației/organizațiilor sindicale din unitate.

Serviciul de administrație este subordonat directorului unității de învățământ. Administratorul iși desfașoară activitatea sub conducerea directorului, răspunde de gestionarea și de întreținerea bazei materiale a unității de învățământ, coordonează activitatea personalului administrativ de întreținere și curățenie(mecanici, paznici, portari, magazineri, muncitori, gestionari, personalul de cantina, internat și de aprovizionare). Întregul inventar mobil și imobil al unității de învățământ se trece în registrul inventar al acesteia și în evidențele contabile. Schimbarea destinației bunurilor ce apartin unității de învățământ se poate face numai cu îndeplinirea formelor legale. Programul personalului de ingrijire se stabileste de către administartor, potrivit nevoilor unității de învățământ și se aprobă de director. Administratorul stabileste sectoarele de lucru ale personalului de îngrijire. În funcție de nevoile unității de învățământ, directorul poate schimba aceste sectoare. Administratorul nu poate folosi personalul subordonat în alte activități decât în cele necesare unității de învățământ.

Responsabilitățile administratorului de patrimoniu: • organizarea și centralizarea sarcinilor personalului de îngrijire; • administrarea bunurilor din patrimoniul grădiniței; • procurarea materialelor de curățenie și dezinfecție ale grădiniței; • stabilirea și ținerea sub control a procesului de preparare a hranei, achiziționarea, depozitarea și verificarea alimentelor, studierea ofertelor pieții pentru colaborarea cu potențialii furnizori; • înregistrarea materialelor prime în inventar; • întocmirea ți calcularea zilnică a listei de alimente ; • încasarea și virarea la Trezorerie a contribuției pentru hrană; • tehnoredactarea documentelor unității de învățământ; • responsabilă cu securitatea și sănătatea în muncă.

202 |

322

Învățarea

integrată și principiul interdisciplinarității Prof. înv. primar Anica Lidia |Florentina Școala Gimnazială Țepești, Tetoiu

Predarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de transmitere a cunoștințelor la nivelul unui model de comunicare unidirecțional, dar aflat în concordanță cu anumite cerințe metodologice care condiționează învățarea școlară, în mod special (Cristea S., 2000). Conținutul predării este atent dimensionat pentru ca transmiterea informațiilor să poată avea loc. În actualul context, abordarea interdisciplinară a conținuturilor educaționale reprezintă o provocare și în același timp un imperativ pentru cadrele didactice la toate nivelele de școlaritate, astfel: • respectarea particularităților de vârsta și individuale, reper fundamental în construirea situațiilor de predare - învățare; • diversificarea și flexibilizarea situațiilor de predare, învățare prin utilizarea de metode și procedee variate, interactive care să motiveze, să stimuleze elevul, să antreneze inițiativa, imaginația, creativitatea, dorința de a învăța; • centrarea pe obiective care urmaresc formarea de capacități, compețente, atitudini; • centrarea pe elev în proiectarea activităților de învățare.

Predarea integrata a cunoștintelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează metoda în predarea – învățarea cunoștințelor, în sensul că obiectul de învățământ are ca referință nu numai o disciplină științifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.

Predarea integrată a cunoștințelor nu poate fi definită ușor și nici suficient de riguros în același timp.

Aceasta datorită faptului că este o noțiune dinamică care suferă mereu modificări. Termenul utilizat cel mai frecvent este cel de predare integrata a cunoștiințelor: această denumire vrea să sugereze faptul că este o strategie ce presupune reconsiderări radicale, nu numai în planul organizării conținuturilor, ci și în „ambianța” predării și învățării (Ciolan L.,2008).

Predarea integrată a cunoștiințelor se fundamentează pe două sisteme de referință: unitatea științelor studiate și procesul de învățare la elevi. Ideea despre unitatea științelor se bazează pe postulatul că universul însuși prezintă o anumită unitate care impune o abordare globală. Constatările și experimentele în domeniu recomandă integrarea predării științelor ca un fel de principiu natural al învățării. Predarea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a științei cu societatea, cultura, tehnologia. În învățământul modern este tot mai evidentă necesitatea instruirii integrate.

Particularități ale învățării integrate: interacțiunea obiectelor de studiu, centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor, relații între concepte din domenii diferite, corelarea rezultatelor învățarii cu situațiile din viața cotidiană, rezolvarea de „probleme” cu relevanță practică; Cei 4 piloni ai învățării integrate sunt: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să muncești împreună cu ceilalți, a învăța să fii.

A învăța să știi/ să cunoști - a stăpâni instrumentele cunoașterii; instrumentele esențiale ale învățării pentru comunicare și exprimare orală, citit, scris, socotit și rezolvare de probleme, a poseda în același timp o cunoaștere vastă, dar și aprofundată a unor domenii principale; a înțelege drepturile și obligațiile specifice unei societăți democratice. Cel mai important aspect al acestui pilon este considerat însă a învăța să învețe.

A învăța să faci - a-ți însuși deprinderile necesare pentru a practica o profesie și a-ți însuși competențele psihologice și sociale necesare pentru a putea lua decizii adecvate diverselor situații de viață; a folosi instrumentele tehnologiilor avansate.

A învăța să muncești împreună - a accepta interdependența ca pe o caracteristică a mediilor sociale contemporane; a preveni și a rezolva conflictele; a lucra împreună cu ceilalți pentru atingerea unor obiective comune, respectând identitatea fiecăruia.

A învăța să fii - a-ți dezvolta personalitatea și a fi capabil să acționezi autonom și creativ în diverse situații de viață; a manifesta gândire critică și responsabilitate; a valoriza cultura și a depune eforturi pentru

203 |

322

dezvoltarea propriilor capacități intelectuale, fizice, culturale; a manifesta simț estetic și a actiona pentru menținerea unui climat de pace și înțelegere. Învățarea depășește cadrul formal al școlii, nu mai este doar apanajul elevilor, fiind concentrată, ca activitate, mai ales în prima parte a vieții; evoluția și caracteristicile societății contemporane au condus la afirmarea și necesitatea ideii de învățare pe tot parcursul vieții.

Organizarea învățării pe criteriul disciplinelor formale clasice devine insuficientă într-o lume dinamică și complexă, caracterizată de explozia informațională și de dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor. O învățare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiționale poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.

Dintre strategiile didactice utilizate în abordarea interdisciplinară care favorizează învățarea integrată, amintim: învățarea bazată pe proiect, predarea în echipa formată din mai multe cadre didactice, învățarea prin cooperare, învățarea activă, implicarea comunității, aplicații ale inteligențelor multiple, etc. În învățământul primar abordarea integrată a conținuturilor este o necesitate, dată de nevoia firească a elevilor de a explora mediul apropiat, fizic și social, de a-l cunoaște și a-l stăpâni, preocupare ce este pe deplin întâmpinată în condițiile structurării interdisciplinare a curriculum-ului. Aceasta, deoarece modul natural al elevilor de a învăța despre ceea ce îi înconjoară nu este acumularea de cunoștințe pe domenii ale științei, ci, dimpotrivă, integrarea informațiilor, priceperilor, deprinderilor diverse în jurul unor teme care le-au stârnit interesul sau a unor elemente de viață reală. De altfel, viața de adult îi va așeza pe indivizi în fața unor probleme ce presupun de cele mai multe ori cunoaștere globală.

Studierea integrată a realității îi permite școlarului mic explorarea în mod global a mai multor domenii de cunoaștere prevăzute în programă, dar subordonate unor aspecte particulare ale realității înconjuratoare, asigurându-i achiziția unor concepte și legități fundamentale, a unor proceduri de lucru și instrumente de cunoaștere a realului.

De asemenea, abordarea integrată a conținuturilor educației școlare permite luarea în considerare a nevoilor de cunoaștere a școlarilor mici și abordarea unor subiecte de interes pentru aceștia în cadrul unor teme/ proiecte mai cuprinzătoare, sugerate de documentele curriculare.

Corelarea conținuturilor, predarea tematică, predarea sinergică, integrarea curriculară – termeni cu semnificații relativ echivalente – sunt soluții posibile pentru depășirea pericolului detașării școlii de viața reală și transformării acesteia într-un cadru închis ficțional și denaturat.

Integrarea conținuturilor disciplinelor de studiu, precum și a ariilor curriculare este considerată astăzi principala provocare în domeniul proiectării programelor școlare.

Argumentele psihopedagogice în favoarea dezvoltării unui curriculum integrat sunt multiple. Astfel, în planul profunzimii și solidarității cunoștințelor dobândite printr-o atare abordare, plusul calitativ este evident: cei care învață identifică mai ușor relațiile dintre idei și concepte, dintre temele abordate în școală și cele din afara ei, baza integrată a cunoașterii conduce la o mai rapidă reactivare a informațiilor, timpul de parcurgere a curriculum-ului este sporit. În planul relațiilor interpersonale: integrarea curriculară și, în special, metoda proiectelor încurajează comunicarea și rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare, în timpul derulării proiectelor se dezvoltă un „sens al comunicării” și o perfecționare implicită a modurilor de grupare, elevii devin mai angajați și mai responsabili în procesul învățării, curriculum-ul integrat promovează atitudini pozitive. Învățarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de-o parte și, pe de altă parte, învățarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat. Parametrii structurării curriculare integrate pot fi: conceptele transmise, deprinderile și abilitățile formate și aplicațiile realizate.

Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării elevului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică și progresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învățare, pentru interrelaționarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învățare, pentru învățarea permanentă.

Problemele concrete de viațã, ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter integrat și nu pot fi soluționate decât apelându-se la cunoștințe, deprinderi, competențe ce nu sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu. Pentru ca elevii zilelor noastre sã facã fațã solicitãrilor lumii contemporane, trebuie sã le formãm capacitatea de a realiza transferuri rapide și eficiente între discipline, de a colecta, sintetiza și de a pune la lucru împreunã cunoștințele dobândite prin studierea disciplinelor școlare.

Dacã succesul școlar este dat de performanța elevului în cadrul contextelor disciplinare, succesul în

204 |

322

viața personalã, profesionalã și socialã este dat tocmai de capacitatea de a ieși din tiparul unei discipline și de a realiza conexiuni și transferuri rapide între discipline, pentru soluționarea problemelor ivite.

Bibliografie • ,,Demersuri integrate în învãtãmântul primar”, curs P.I.R.; autori: Lucian Ciolan, Laura Elena Ciolan; 2006

Educația

antreprenoriala la preșcolari Prof. înv. preșc. Băluță Mihaela Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea

În unele țări se propagă, din ce în ce mai des, ideea de educație antreprenoriala. Dacă la noi acest termen este străin, încă, părinților, la nivel european deja s-au dezvoltat câteva strategii pentru a aplica acest tip de disciplină în școli.

Educația financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă. Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.

Educația financiară este esențială pentru fiecare dintre noi. Publicul trebuie educat din punct de vedere financiar, iar această educație se poate face numai printr-o comunicare eficientă, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor. De aceea este foarte important ca această educație să se înceapă de la o vârstă fragedă, chiar din timpul perioadei preșcolare, deoarece îi ajută pe copii să crească mai siguri pe ei din punct de vedere financiar.

Scopul final al educatiei antreprenoriale este acela ca cei aflati inca la o varsta frageda sa inceapa sa isi dezvolte atitudinile, abilitatile si cunostintele in ceea ce priveste comportamentul antreprenorial de succes.

In ceea ce priveste atitudinile unui copil, se urmareste inducerea unor atitudini de tipul constientizarii de sine si a increderii de sine. Acestea sunt vitale pentru un comportament orientat spre antreprenoriat si, de aceea, primul pas in acest tip de educatie trebuie facut in aceasta directie.

Alte atitudini importante pentru o astfel de educatie sunt initiativa, curajul asumarii riscurilor, gandirea critica, creativitatea si o gandire orientata spre rezolvarea problemelor si nu spre gasirea unor tapi ispasitori.

Acestea sunt, de asemeni, fundamentale si ar trebui sa faca parte din oricare tip de educatie, nu doar din cea antreprenoriala.

Pune-ti copilul in diferite situatii mai dificile, cere-i parerea in rezolvarea unor treburi si explica-i procedeul prin care tu ai rezolvat unele probleme ale familiei. In acest fel, il vei invata sa parcurga pasii strategici spre solutionarea lor si sa caute cea mai practica rezolvare. Tot astfel il vei ajuta ca, atunci cand va fi mare, sa nu intre in panica, atunci cand situatia se complica, ci sa caute modalitatea cea mai buna de iesire.

Fiecare dintre noi sufera, intr-un fel sau altul, de o frica de a vorbi in public. Insa, daca acest fapt este cauzat de un instinct mostenit de la stramosii nostri mamiferi, asta nu inseamna ca el nu poate fi controlat.

Invata-ti copilul sa nu considere vorbitul in public ca un eveniment remarcabil ci ca pe ceva normal. Adeseori, copiii sunt redusi la tacere atunci cand vorbesc „oamenii mari” insa, acest lucru nu face decat sa le accentueze teama de a vorbi atunci cand au spectatori, de a crea o impresie gresita.

Intrebatul face parte din modul nostru de a invata lucruri. Fara intrebari, nu am fi stiut niciodata de ce se intampla anumite lucruri sau care este modul prin care ele se intampla. De aceea, este important sa iti

205 |

322

inveti copilul sa puna intrebari atunci cand are nelamuriri si sa nu se lase redus la tacere pana ce nu primeste raspunsul concret.

Creativitatea – si nu cea din punct de vedere artistic, desi si ea are rolul sau in viata noastra – este foarte importanta. Fara creativitate nu am reusi sa gasim solutii, sa ne ducem luptele pana la capat, sa rezolvam probleme, sa ii conducem pe altii, sa ne castigam banii, sa invatam din greseli sau sa vindem. Intr-un cuvant,creativitatea este cea care sta la baza constructiei personalitatii unui antreprenor.

Este important să îți înveți copilul când și cum să ceară ajutorul, indiferent care ar fi problema sa. Dacă această cerere se îndreaptă spre tine, acest lucru este și mai bun.

Primul sfat era să îți înveți copilul să rezolve probleme însă, așa cum am învățat de la viață până acum, există soluții rapide și soluții greoaie și încete. Avantajele și dezavantajele există pentru amândouă tipurile și alegerea nu este întotdeauna ușor de făcut. Însă, dacă îți vei învăța copilul să se gândească la consecințele pe termen lung ale alegerilor sale, atunci, cu sigurantă, el va ști să aleagă cele mai bune soluții.

Educatie

financiara Prof. inv. primar Barbu Maria Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Drăgăşani

I.CREDITUL I.1.CREDITUL.TRASATURILE CARACTERISTICE Caracteristica esentiala a creditului o reprezinta inlocuirea unei plati imediate cu o promisiune de plata la o data ulterioara numita scadenta.Desi moneda nu este prezenta in momentul creditarii datorita promisiunii de plata,se exprima in moneda, iar rambursarea se face tot in moneda.Creditul este deci asteptarea unei cantitati de moneda rezulta creditarea este un act care se desfasoara in timp.

Exista mai multe conceptii privind elemental fundamental in definirea crediului,dintre care 3 sunt importante: 1.creditul ca incredere 2.creditul ca forma a relatiilor de schimb 3.creditul ca expresie a relatiilor de distribuire 1.Creditul ca incredere Potrivit acestei conceptii, idea de incredere reprezinta principalul continut al creditului.In aceasta conceptie creditul este o categorie subiectiva,psihologica.Chiar si notiunea de credit isis are originea in latinescul”credita” care semnifica : a avea incredere.Increderea este necesara in relatia de imprumut.Fara ea nici vanzarea marfii cu plata amanita nu ar avea loc.Pentru acordarea imprumutului creditorul trebuie sa fie convins de bunitatea debitorului, de solvabilitatea acestuia,de capacitatea debitorului de a face plata la scadenta.

2.Creditul ca forma a relatiilor de schimb Unii autori considera creditul ca fiind o forma particulara a schimbului.Particularitatea ar fi ca exista un interval de timp apreciabil care separa efecuarea prestatiei de efectuarea contraprestatiei.In aceeasi acceptiune,creditul este definit ca: un schimb care incepe in present si se termina in viitor, sau un accord prin care forme ale valorii(bunuri,servicii,moneda) sunt create in schimbul unei promisiuni de plata viitoare.

Cei mai multi specialisti considera ca creditul nu este o forma a schimbului,pentru ca nu modifica continutul material al valorii si este legat de schimb, adica imprumuturile sunt de obicei contractate ce scopul de a face plati pentru livrari de bunuri si servicii,plati de salarii etc.

3.Creditul ca expresie a relatiilor de distribuire Ceea ce deosebeste esential creditul de schimbul de marfuri este mobilul creditului,redistribuirea valorii adica transportul unei parti din prodesul social de la unii participanti la circuitul economic catre alti participanti cu un transfer cu character temporar.

In principal creditul este expresia relatiilor de redistribuirea disponibilitatilor banesti latente, passive

206 |

322

existente in economie atat la agentii nefinanciari cat si la cei financiari prin inlocuirea monedei temporar pasive cu moneda active,cat si prin cresterea disponibilitatilor de capitalul banesc si cresterea masei monetare in circulatie.

I.2.ELEMENTELE PRINCIPALE ALE CREDITULUI 1.Subiectele raportului de credit sunt:debitorul,creditorul care prezinta o mare diversitate din punct de vedere al structurii socio-economice, al motivelor creditarii al duratei angajarii sale.In general subiectele raportului de credit sunt bancile, pe de alta parte in calitate de creditori si populatia, agentii economici si statul in calitate de debitor.

2.Promisiunea de rambursare este elementul principal al raportului de credit.Presupune riscuri si necesita adesea garantii.Garantiile pot fi reale sau personale.Cele reale cuprind retinerea,gajul,ipoteca,privile giu,un bun corporal, proprietate a debitorului atat timp cat n-a fost achitat integral.Pentru acesta bunul trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta trebuie sa fie certa si exigibil.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia creditului (gajul).Gajarea poate avea loc cu sau fara deposedare.

Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil in cazul neachitarii datoriei de catre debitor.

Privilegiul este dreptul conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate in a fi platiti atunci cand dispun de o garantie asupra unor parti sau asupra totalizarii patrimoniului debitorului.Creditul privilegiat dispune de dreptul de preferinta si urmarire.

Garantia personala este angajamentul luat de o terta,persoana de a plati (girant) in cazul in care debitorul este in incapacitate.

Trebuie subliniat ca in caz de necesitate transferarea garantiei in bani(mai ales la garantile nete) presupun pentru creditor cheltuieli si eforturi suplimentare.

3.Termenul de rambursare, are durate foarte variate de la termene foarte scurte pana la termene de peste 50 de ani pentru constructiile de locuinte .Creditul cu scadenta de sub 1 an este credit pe termen scurt, cel cu scadenta intre 1-5 ani este pe termen mediu, peste 5 ani este credit pe termen lung 4.Dobanda este o caracteristica esentiala a creditului.

5.Consemnarea si transferabil...

Educatia

financiară a copiilor în familie Prof. înv. primar- Bercu Mihaela Şcoala Gimnaziala, Sat Ursi, Conuna Stoileşti, judetul Valcea

Educația financiară este esențială pentru fiecare din noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată, vom deveni mai avantajați în viața cotidiană. În epoca contemporană ne întâlnim zi de zi cu probleme financiare fie la lucru sau la domiciliu, de aceea trebuie să cunoaştem cateva noţiuni elementare din acest domeniu, chiar de la cea mai frageda vârsta.

Una dintre cele mai răspândite metode de a învață ce este banul - o metodă de a câștiga banii încă de mici - este recompensa. Unii părinți își plătesc copiii cu sume modice, simbolice pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curățenia în cameră. Aceste obiceiuri utile îi vor învăța pe copii să devină mai responsabili și îi va încuraja să muncească pentru a primi o recompensă.

O alta metodă utilă este jocul Monopoly, care, la scurt timp după lansarea sa, a devenit unul dintre cele mai populare și utile jocuri financiare pentru copii. Prin joc copii vor înțelege valoarea banilor, cum se câștigă și chiar cum să îi înmulțească prin logică și gândire. Monopoly a apărut în anul 1934 și de atunci a devenit unul dintre cele mai populare jocuri financiare din lume.

Unii au câte o pușculiță unde își strânge banii. Prin această metodă copii vor putea economisi banii și își vor putea cumpără lucrurile pe care şi le doresc. Copiii trebuie încurajaţi să facă economii și nici într-un caz nu trebuie obligati.

207 |

322

Atunci cand copilul este pregatit pentru dezvoltarea unor abilitati de planificare pe termen mediu sau lung puteti folosi un planificator ( calendar financiar) de activitati (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta sa-si construiasca un program de economisire mai ambitios Graficul financiar este alta modalitate de educare in spirit financiar. Desenarea unui grafic, cu creionul pe hartie sau direct pe calculator, poate fi o activitate amuzanta pentru copil.

Pe lângă educația financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora și a metodelor prin care se fac banii, copii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul în una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul lor în economia contemporană și despre gama de servicii și produse pe care acestea le oferă.

Bibliografie • Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 • Georgescu Golosoiu Ligia, Educatie financiara. Banii pe intelesul copiilor – Manual, Editura Oscar Print, 2011.

Educația

financiară la vârsta preșcolară Prof. înv. preșcolar Bondoc Luminița Prof. înv. preșcolar Tănăsoiu Alice Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești

Considerăm că alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniță. Nenumarate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învățământ preșcolar și școlar fără să învețe mai nimic concret despre bani. Cu cât educația financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.

Proiectul educațioal “Educaţie financiară prin joc” l-am desfășurat la grădiniță la grupa mare. Scopul acestui proiect este de a-i familiariza pe copii cu principalele concepte financiare. Prin derularea proiectului am dorit ca preșcolarii să afle, încă de la vârste foarte fragede, care este valoarea banilor. Ei au învăţat, de exemplu, să fie economi, să preţuiască darurile de la părinţi, pentru că au fost cumpărate cu bani ce reprezintă rodul muncii acestora sau ce înseamnă un act de caritate. Copiii au mers în vizită la bănci, pentru a învăţa cele mai simple noţiuni legate de relaţia dintre aceste instituţii şi clienţi şi a vedea cum se desfăşoară activitatea de acolo. Copiii trebuie să înțeleagă ideea de limită (de pildă, distincția dintre ceea ce iși doresc și ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorințe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obține satisfacerea unei dorințe).

Pe parcursul proiectului, copiii au aflat care sunt metodele de economisire a banilor, învață să iși stabilească obiectivele financiare, să constate cât de important este timpul și să construiască un buget de venituri și cheltuieli, pentru a vedea câți bani „intră” și câți bani „ies”. Învață de asemenea că „am nevoie” este prioritar față de „imi doresc” atunci cand dispui de o suma limitată de bani.

Ce mai poate învăța copilul preșcolar despre bani? Raspuns: banii au diverse forme și mărimi; pot fi de metal sau de hârtie- bancnote; valoarea banului se poate explica în termeni de “câte mașinuțe pot cumpara cu acești bani?; ce înseamnă “rest”; banii sunt folosiți pentru a cumpara obiecte din magazine sau pentru a plăti anumite “servicii”: doctorul, facturile; fiecare țară are o monedă specifica; la noi aceasta se numeste “leu”; părinții primesc în fiecare luna o sumă de bani; ceea ce este important este ca oamenii să lucreze nu numai pentru bani dar si pentru că fac activități care le fac placere.

Copilul mânuiește banii de mic, asistă la discuții în familie, iar media este plină de știri referitoare la bani. În această mare de informații, venite de-a valma, cine îl orientează, cine îi oferă repere în acest sens?

De altfel, modul de abordare a acestei probleme este un alt aspect care recomanda desfășurarea

208 |

322

proiectului. Copilul, pe lângă faptul că vine în contact cu o serie de informații referitoare la bani, este pus în situația de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii.

Activitățile din cadrul proiectului au fost concepute în mod ludic, simplu, pornind de la activități zilnice, obișnuite, astfel încât copiii să fie implicați activ în activități practice și să contribuie cu soluții la problemele expuse de profesori.

”Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană”

Buşe Anca Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu Preocuparea pentru creşterea gradului de educare financiară în rândul populaţiei nu reprezintă doar apanajul fiecărui individ (deşi, poate la acest nivel interesul ar trebui să fie cel mai mare), ci se conturează din ce în ce mai mult la nivelul instituţiilor europene.

Un raport prezentat recent Parlamentului European - Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare, ce îşi propune să completeze directiva Comisiei Europene privind creditele ipotecare arată necesitatea imbunătăţirii educaţiei financiare şi a informării pe acest segment în rândul populaţiei.

O astfel de iniţiativă este bine venită mai ales în contextul în care, cel puţin în România nu există un program formal de educare financiară, deşi în Europa astfel de programe există de multă vreme. Un studiu al Comisiei Europene derulat în 2007 arată faptul că în ţările dezvoltate ale Europei există numeroase iniţiative de educaţie financiară a populaţiei, în principal a populaţiei tinere. Astfel, cele mai multe astfel de iniţiative sunt în Marea Britanie, Germania şi Austria, exponentul Europei Centrale şi de Est în acest clasament fiind Polonia. Studiul Comisiei Europene relevă că în România, Bulgaria, Slovenia sau Luxemburg nu există programe naţionale de educare a populaţiei, eventualele iniţiative în acest sens făcând parte din programe europene transnaţionale.

România a fost desemnată câştigătoare a «Global Money Week Award» Europa, pentru programul de educaţie financiară derulat de Banca Naţională a României (BNR) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în cadrul proiectului internaţional «Global Money Week». MEN precizează că «Global Money Week» este un proiect iniţiat de organizaţia neguvernamentală CYFI, în anul 2012, care se desfăşoară anual, pe parcursul unei săptămâni.

«Trofeul reprezintă recunoaşterea, la nivel mondial, a eforturilor depuse de către BNR şi MEN în domeniul educaţiei financiare a copiilor şi tinerilor din România, ca urmare a parteneriatului dintre cele două instituţii. «Global Money Week Award» se acordă unei singure ţări din fiecare continent, fiind cea mai importantă dintre cele trei secţiuni premiate de către CYFI. Statele nominalizate la această categorie din Europa, în 2014, au fost România, Olanda şi Albania», se arată în comunicat. În 2014, în acest program au fost implicaţi peste trei milioane de copii şi tineri din 118 ţări ale lumii. În România, la activităţile desfăşurate între 10 şi 17 martie 2014, de către BNR în parteneriat cu MEN, în toate sucursalele şi agenţiile băncii centrale din ţară au participat peste 6.100 de elevi din şcoli şi licee, din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Evenimentele derulate pe parcursul celor şapte zile s-au încheiat cu Conferinţa internaţională «Educaţia Financiară: investiţie în viitorul societăţii!», organizată de BNR şi MEN, împreună cu CYFI, Junior Achievement România, cu sprijinul Visa Europe. Delegaţia României a primit trofeul în cadrul ceremoniei anuale a Child and Youth Finance International 2014 (CYFI), desfăşurată la sediul ONU din New York.

Programul naţional de educaţie financiară BaniIQ, lansat de Visa Europe împreună cu băncile membre din România, încurajează orice persoană să parcurgă trainingul online pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele financiare Programul de training include noţiuni de bază despre venituri, cheltuieli, organizarea bugetului personal, economisire, servicii financiare, investiţii etc. Mai mult, platforma online oferă utilizatorilor posibilitatea de

209 |

322

a-şi testa nivelul de cunoştinţe înainte şi după finalizarea cursului pentru a evalua modul în care trainingul online i-a ajutat să-şi îmbunătăţească aptitudinile. Programul este derulat de Visa Europe împreună cu băncile membre din România şi implementat de Junior Achievement, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

La nivel naţional, aproximativ 1.000 de biblioteci publice din reţeaua Biblionet sunt implicate în programul de educaţie financiară BaniIQ. Trainingul se desfăşoară în bibliotecile din 33 de judeţe, atât prin cursuri fizice, susţinute de bibliotecari, cât şi prin cursuri online, pe calculatoarele din cadrul bibliotecilor.

Până la sfârşitul ediţiei din 2014, programului BaniIQ urmăreşte să instruiască 20.000 de persoane prin parteneriatul cu Biblionet.

Bibliografie • 1)BaniIQ încurajează educaţia financiară şi răsplăteşte cunoştinţele -http://www.onlinestudent.ro; • 2) Educaţia financiară, formală sau informală?- http://www.investeam.ro; • 3) România, premiată la New York pentru programul de educaţie financiară derulat de BNR şi Ministerul Educaţiei – Mediafax -http://www.mediafax.ro.

Cultura

şi educaţia financiarǎ Prof. Ciurea Camelia Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea

Nivelul educaţiei financiare a persoanelor fizice se referă la capacitatea acestora de a lua decizii corecte în ceea ce priveşte utilizarea propriilor resurse financiare.

Educarea financiarǎ a populaţiei nu a reprezentat o prioritate în România până acum, cu toate că în Occident, dar şi în noile state membre UE, autorităţile de supraveghere pun mare accent pe această componentă.

De fapt nimeni nu poate aprecia mai bine capacitatea de rambursare decât cel care solicită creditul, astfel că sprijinirea persoanelor fizice în luarea deciziilor financiare fundamentate reprezintă factorul de menţinere a unui sistem bancar sănătos.

La nivel naţional, băncile din România au iniţiat o serie de proiecte menite să îmbunatăţească colaborarea cu clienţii. Cel mai amplu şi de durată este cel ce vizează educarea consumatorilor, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gratian Ghetea arătând că această acţiune este una care se va desfasura pe termen lung şi aproape continuu. Realizarea unei strategii şi unui program de educare a consumatorului a revenit Comitetului pentru Iniţiative Speciale (SPI), un parteneriat între ARB, BNR, Ministerul Finanţelor şi Protecţia Consumatorului, sprijinit de Programul Convergence, administrat de Banca Mondială.

Crecetătorii au realizat diferite studii de evaluare a cunoştinţelor financiare.Astfel, în Statele Unite ale Americii s-a evidenţiat nivelul redus de cunoaştere a principalelor categorii de produse şi servicii bancare, a elementelor de management financiar şi s-a remarcat neînţelegerea unor categorii investiţionale deosebit de importante: acţiuni, obligaţiuni etc. Lipsa cunoştinţelor financiare la nivelul întregii populaţii americane s-a evidenţiat şi printr-un studiu realizat de Hilgert şi Hogarth (2002) care a folosit date obţinute prin chestionarea a peste 1.000 de persoane adulte cu vârste între 18 şi 97 ani. Aceste studii au relevat diferenţe substanţiale între diferite categorii socio-demografice: persoanele cu studii reduse, femeile, vârstnicii au avut rezultate inferioare celorlalte categorii analizate. În 2006 Lusardi şi Mitchell au elaborat un studiu destinat să evalueze cunoştinţele financiare ale persoanelor de peste 50 de ani. Rezultatele evidenţiază faptul că doar jumătate dintre respondenţi au putut formula răspunsuri corecte în legătură cu modul de capitalizare a dobânzilor la propriile economii şi cu privire la influenţa inflaţiei asupra acestora. Doar o treime dintre participanţii la studiu au fost în măsură să indice corect beneficiile diversificării riscurilor asupra siguranţei şi randamentului portofoliului personal.

210 |

322

În Europa rezultatele sunt similare. Astfel, în Marea Britanie, Miles (2004) evidenţiază o slabă cunoaştere a ratelor de dobândă şi a sistemului de ipoteci în rândul debitorilor. Se arată că persoanele tinere, cu precădere cele cu studii reduse şi cu un nivel scăzut al veniturilor au un comportament financiar mai puţin sofisticat.

Decidenţii de politică economică ar trebui sa fie preocupaţi de posibilele implicaţii ale lipsei de cultură financiară asupra comportamentului economic. În acest sens au fost efectuate diverse studii care sa analizeze legatura existentă între lipsa de educaţie financiară a populaţiei şi comportamentul economic.

Lusardi şi Mitchell (2007) arată că există o probabilitate mai mare ca populaţia cu un grad mai ridicat al cunostinţelor economice să prezinte abilităţile necesare conceperii unui plan de pensionare (aderarea la anumite fonduri de pensii). Dupa ce au fost luaţi în considerare factorii ca : educaţie, stare civila, numar de copii, perioada pâna la pensionare, rasă şi sex, autorii au concluzionat că educaţia financiară joacă un rol independent în influenţarea comportamentului economic. Rezultatele acestei lucrări sunt importante şi prin prisma studiilor efectuate anterior de Lusardi si Mitchell, care în 2006 demonstrează că există o corelaţie directă între lipsa planului de pensionare (neaderarea la un fond de pensii) şi lipsa economisirii. Şi alti autori au confirmat legatura pozitivă dintre educaţia financiară şi comportamentul economic.

De exemplu Calvet, Campbell şi Sodini (2005) au evidenţiat că există o probabilitate mai mare ca indivizii cu o educaţie financiară solidă să realizeze investiţii mai eficiente, orientându-se spre active ce comportă un grad mai ridicat de risc. Studiul este susţinut şi de Van, Rooji, Lusardi si Alessie (2007) care arată că repondenţii cu un nivel ridicat al cunostinţelor economice investesc într-o proporţie mai mare în acţiuni. În prezent, în România, nu există suficiente date sau analize ale comportamentului financiar al populaţiei la nivel microeconomic, al comportamentelor de economisire, îndatorare sau acumulare al populaţiei, în condiţiile în care se resimte puternic impactul acestui comportament asupra bunăstării generale.

Educarea financiară a populaţiei nu a reprezentat o prioritate în România până acum, cu toate că în Occident, dar şi în noile state membre UE, autorităţile de supraveghere pun mare accent pe această componentă.

A apărut necesitatea evaluării nivelului de cunoştinţe financiare ale publicului adult din România, să se evalueze modul de informare al publicului şi să se ofere susţinerea necesară în evaluarea corectă a riscurilor asumate în momentul creşterii gradului de îndatorare. Nimeni nu poate aprecia mai corect capacitatea de rambursare decat cel care solicită creditul, astfel că sprijinirea persoanelor fizice în luarea unor decizii financiare fundamentate reprezintă o modalitate de menţinere a unui sistem bancar sănătos.

Bibliografie • Transformare financiară totală –Dave Ramsay,Ed.House of Guides,2009 • http://teoraeco.blogspot.ro/2010/02/educatia-financiara.html

211 |

322

Politici

financiare in domeniul educaţiei Prof. Dr. Cocău-Jitianu Carmen Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Politicile financiare în acest domeniu reprezintă una din prioritaţile principale ale Ministerul Invăţământului. Astfel, acesta are ca obiective strategice in domeniul politicilor financiare pentru educatie, urmatoarele: 1. Nevoia de înlăturare a decalajelor care despart România de ţările bogate şi dezvoltate din punct de vedere al economiei şi al structurilor sociale, politice, juridice, de educaţie; 2. Necesitatea creşterii gradului de competitivitate pe plan internaţional al economiei româneşti; 3. Multiplicarea contactelor ştiinţifice şi culturale cu ţările avansate ale lumii; 4. Realizarea obiectivelor de integrare a României în rândul statelor dezvoltate din punct de vedere economic.

Procesul de modernizare a conţinutului, structurii şi calităţii învăţământului românesc cere un efort financiar deosebit. Acest efort se impune a fi cu atât mai mare cu cât, se ştie că, fiind considerat ca activitate neproductivă, învăţământul functionează într-o stare de subfinanţare. Depăşirea în timp a acestei stări şi realizarea obiectivelor strategice ale modernizării cer elaborarea şi aplicarea unor noi politici şi mecanisme economice care vizează: a) un sistem legislativ economico-financiar care să stimuleze autonomia de folosire a resurselor; b) multiplicarea şi diversificarea surselor de finanţare; c) un nou mod de organizare a activităţii de colectare a veniturilor, de repartizare şi folosire a fondurilor şi de protejare a patrimoniului unităţilor de învăţământ; d) un nou sistem de alocare a resurselor; e) un sistem modern de management economico-financiar al unităţilor de învăţământ. f) elaborarea politicilor şi măsurilor privind atragererea Fondurilor Europene g) întărirerea disciplinei economico-flnanciare; h) elaborarea politicilor de personal; i) elaborarea politicilor privind descentralizarea; j) asigurarea si administrarea bunurilor proprietate publică şi/sau privată a statului încredinţate; k) reprezentarea în numele statului român, în condiţiilc legii, pe plan intern şi internaţional; l) colaborarea cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice şi persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine; m)aplicarea acordurilor internaţionale în domeniile sale de activitate, precum şi promovarea de noi acorduri.

O direcţie productivă de cercetare constă în identificarea proceselor de schimbare tipice, schimbarea prin iradiere, ţinându-se cont de ideea că, de-a lungul istoriei, oamenii au acţionat în urmărirea obiectivelor lor, conform specificului cultural al mediului în care trăiesc. Conflictele ce ţin de distribuirea puterii sau autorităţii, conflictul între public-privat, decalajul între moravuri-instituţii, între mentalitate-habitudini şi realitate sunt importante. In acest cadru complex, interesul factorilor de decizie este ca, prin schimbarea sistemului de finanţare al învăţământului, implementarea politicilor sectoriale din domeniul educaţiei să constituie un succes, atât prin rezultatele imediate, cât şi prin efectele de medie şi lungă durată.

Pentru construirea succesului, este necesar să investigăm cadrul mai larg al manifestărilor sociale, prin instrumente şi metodologii specifice domeniului psiho-social. In formularea politicilor, trebuie să ţinem cont de experienţă şi să utilizăm expertiza în domeniul economiei educaţiei, al economiei politice, al istoriei culturale şi antropologiei. Cunoaşterea „accidentelor” ideologice din istoria românilor, decodarea semnificaţiei

212 |

322

unor comportamente sociale, aprofundarea şi focalizarea pe problematica analizei cost-beneficiu în cercetarea istoriei educaţiei din România pot conduce la conexiuni şi interpretări nebănuite pentru a asigura elaborarea strategiei de punere în aplicare a programului de guvernare în domeniul învăţământului.

Managementul

institutiei scolare: fundamente teoretico-metodologice. Stiluri de conducere.

Constantinescu Loredana

1. Conceptul de management educational Managementul educational (pedagogic) = activitate psihosociala de conducere superioara a unui sistem de invatamant.

Aceasta activitate trebuie sa abordeze eficient: -problemele globale - functionalitatea sociala de ansamblu a sistemului de invatamant; -problemele de pilotaj - valorificarea optima a resusrselor sistemului de invatamant; -problemele strategice - inovarea continua a sostemului de invatamant.

Elaborarea conceptului de managemenet pedagogic presupune respectarea a 2 conditii metodologice: -prelucrarea informatiei de la alte stiinte socio-umane care analizeaza activitatea de management; -managementul scolar este un cadru de lucru didactic care pune in functiune programul managerial, conduce personalul didactitc si administrativ in scopul sustinerii eficientei procesului instructiv-educativ.

2. Principiile, functiile si continutul managementului educational Activitatea manageriala este orientata de mai multe principii: a. principiul eficientei activitatii manageriale, realizat pe baza aplicarii metodelor de informare si elaborare a deciziilor, de activizare a personalului in stabilirea deciziilor, de stimulare a initiativei si a muncii operative de conducere, prin obiectiile precise de indrumare si control, administrativ bugetare; b. principiul conducerii participative si al unitatii de actiune a tuturor factorilor care coopereaza la realizarea obiectivelor manageriale, pe baza cunoasterii temeinice a unitatii scolare; c. principiul organizarii si programarii rationale a tuturor activitatilor manageriale, in functie de obiective d. principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient si al respectarii unor norme de conduita: responsabilitate, prestigiu, autoritate, ordine, disciplina, motivatie, stimulente morale si financiare, satisfactii profesionale etc. e. principiul inovarii permanente a metodelor si tehnicilor manageriale, a metodelor de predareinvatare-evaluare, de cercetare stiintifico-metodica si de inovare a invatamantului.

Functiile managementului scolar sunt: prevederea, decizia, organizarea, comanda (comunicarea deciziei), coordonarea si controlul.

Metode manageriale -metode de informare si elaborare a deciziilor. In acest scop, managerul scolar utilizeaza metoda observatiei, studiul documentelor scolare, asistente la lectii, referate, analize, dezbateri, dari de seama, consfatuiri etc.

-metode de activizare in scopul participarii personalului didactic la procesul managerial: explicatia, convorbirea, convingerea, observatia critica si autocritica, exemplul, sugestia, indemnul, lauda, aprobarea, dezaprobarea etc.

-metode de stimulare a initiativei si a creativitatii: brainstorming-ul, dezbaterea libera, analogia, fuzionarea mai multor idei etc.

-metode operative – se refera la conducerea prin obiective precise, la procesele administrative si bugetare.

Valorificarea experientei de conducere exercitata la diferenta nivelului ale sistemului si ale procedurii de invatare, in calitate de profesor de specialist, profesor-diriginte, profesormetodist, profesor-consilier,

213 |

322

profesor-cercetator, profesor-director, profesor-inspector etc.

Conducerea manageriala a sistemului invatamantului solicita prezenta cadrului didactic, care este sustinuta social, din punct de vedere epistemic si etic: -epistemic (ce tine de cunoastere) - cadrul didactic are calitatea de factor de decizie, implicat in proiectarea si realizarea unui ciclu managerial complet, bazat pe informare, evaluare si comunicare a rezolvarii; -etic - prezenta cadrului didactic in functie de conducere este determinata de experienta acumulata de acesta in cadrul programului de invatamant.

Cadrele didactice reprezinta o resursa manageriala inepuizabila valorificata la scara sociala a sistemului si programului de invatamant.

Conducerea stiintifica, superioara a sistemului de invatamant se organizeaza pe 3 nivele: -nivel global→ MECT; -nivel teritorial→ ISJ; -nivel local→ unitati de invatamant de diferite tipuri (gradinite, scoli primare, scoli generale, scoli profesionale, scoli speciale, licee, grupuri scolare etc.).

Practica managementului pedagogic solicita valorificarea experientei de conducere, exercitata de cadrele didactice la diferite nivele ale sistemului si ale programelor de invatamant: a. educator, invatator, profesor - conducere activitati didactice la nivelul unui colectiv; b. profesor-diriginte - conducere activitati educative la nivelul clasei; c. profesor-logoped - conducere procese de dezvoltare a limbajului copiilor; d. profesor-metodist - conducere activitate metodica la nivel judetean (CCD) si la nivel interscolar; e. profesor-director - conducere activitati de inspectie scolara de diferite tipuri, proiectate si realizate la nivel national (MECT) si judetean (ISJ); f. profesor-cercetator; g. profesor-demnitar in MECT, comisii de specialitate - conducere globala a sistemului de invatamant conform liniei de politica educationala elaborata si sustinuta la nivel macrostructural.

Tehnica elaborarii deciziei are urmatoarele etape: -stabilirea problemei de rezolvat; -culegerea informatiei; -analiza informatiei; -elaborarea deciziei; -comunicarea deciziei; aplicarea deciziei; -evaluarea eficientei acesteia.

Comunicarea in cadrul managementului scolar este o forma de comunicare interumana, care contine 3 elemente: a. emitatorul (managerul scolar) - trebuie sa transmita un mesaj inteligibil, sa prefere explicatii, demonstratii, argumente, sa acorde libertate de gandire si de actiune receptorului, sa foloseasca feed-back-ul pentru a se convinge daca este inteles; b. canalul de transmisie (comunicarea verbala, scrisa, nonverbala sau combinata); c. receptorul - percepe, selecteaza, interpreteaza, adopta o anumita atitudine.

3. Niveluri ale conducerii invatamantului - sistem si institutie.

214 |

322

4. Directorul de scoala ca manager scolar: personalitate, stiluri, eficienta Stilul managerial este ecuatia personala pe care managerul o pune in joc in aplicarea principiilor, in prezentarea obiectivelor, in luarea deciziilor, in prevenirea si rezolvarea conflictelor.

Tipuri de stiluri: -stilul democrat; -stilul autoritar-excesiv; -stilul liberal-permisiv. a.competente necesare in proiectarea activitatii de conducere: -cunoasterea problemelor unititii scolare; -adoptarea principiilor si metodelor de management la specificul scolii; -utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale. b.competente in elaborarea deciziilor: -aplicarea tehnicii elaborarii deciziilor; -comunicarea, aplicarea si evaluarea deciziilor; -cooperarea cu factorii implicati in conducere; -prevenirea si evitarea deciziilor incorecte. c.competente necesare controlului si indrumarii: -stabilirea prioritatilor; -programarea operatiunilor, a asistentelor la lectii; -cooperarea cu sefii de catedre si de comisii metodice; -realizarea competenta a indrumarii. d.competente profesionale -performante psiho-pedagogice si metodice; -performante manageriale (aptitudini); -capactiatea de inovare si a daptare la sisteme noi. e.trasaturi de personalitate si calitati morale -temperament echilibrat, fermitate, hotarare; -responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact in relatiile cu personalul din subordine; -comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.

5. Profesorul, factor de decizie Profesorul reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor in sarcina educativa, membru al colectivului scolii, coleg.

Profesia de educator este - fara indoiala – incarcata de tensiune. Pentru a putea raspunde atator cerinte, el trbuie sa aibp cunostinta misiunii sale, are obligatia de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instuire.

6. Elemente de reforma in domeniul managementului educational din Romania In evaluarile internationale, performantele sistemului de invatamant plasau Romania in afara tarilor europene comparabile, alaturi de state ca Albania, Macedonia, Bosnia-Hertegovina.

Sistemul opera cu criterii locale de performanta, iar marea performanta alimenta cu iluzii mai toate scolile la noi. Pretutindeni se vorbea numai de bine, de pedagogia succesului, vreme in care in alte state educatia era chestionata si criticata sever, era supusa unor ameliorari si inovatii continue.

Intr-o perioada insemnata ca timp (1990 – 1997) sistemul romanesc de invatamant nu s-a dezvoltat semnificativ, dimpotriva in multe componente s-a instalat o criza adanca: uzura spatiilor si a echipamentelor didactice, lipsa noilor investitii, imbatranirea corpului profesoral, lipsa de motivatie a tinerilor pentru cariera didactica, lipsa studiilor de diagnoza si de dezvoltare in domeniul invatamantului etc.

Conceptul reformei 1997 - 2000 a fost fundamentat pe un studiu de diagnoza intitulat „Invatamantul romanesc azi”. Studiul a fost publicat la editura Polirom in 1998. Au fost identificate disfunctiile scolii la acea vreme: un invatamant rigid, de tip „uni-forma”, o scoala de tip didacticist, cu profesori solitari si materii insulare, o scoala care supralicita continuturile, impovara memoria elevilor si nu-i invata sa gandeasca, o scoala nu mult schimbata fata de Pedagogia lui Comenius de acum mai bine de 350 ani, o scoala care functiona inca dupa spiritul colectivist, in care elevul era prezent doar ca individ modal, ca medie statistica, individ lipsit de nevoi si cerinte personale de dezvoltare.

Pe considerentele aratate mai sus, Proiectul din 1997 al reformei propunea dezbaterii publice o reforma

215 |

322

comprehensiva, o reforma neamanata, o reforma acum, cu orice dificultati in fata.

Trebuie sa se recunoasca faptul ca optiunea pentru a urni tavalugul incremenit a fost un act de mare curaj, chiar temerar, dar un curaj asociat cu documentare din surse multiple, cu analize in adancimea fenomenelor, cu intelepciunea deciziilor si colaborare in echipe de profesionisti.

Anii reformei 1997 - 2000 s-au focalizat pe un ansamblu de sase capitole de masuri: 1. Reforma curriculara (plan de invatamant, programe, manuale) si compatibilizarea europeana a curriculumului national.

2. Trecerea de la invatarea reproductiva la cea creativa, prin rezolvare de probleme si relansarea cercetarii stiintifice in universitati.

3. O noua conexiune intre scoli, licee si universitati, pe de o parte si mediul lor inconjurator economic, administrativ si cultural, pe de alta parte.

4. Ameliorarea infrastructurii si conectarea la comunicatiile electronice ale lumii.

5. Reforma managementului scolar si academic prin descentralizare si crearea autonomiei institutionale a unitatilor de invatamant.

6. Initierea unor forme avansate de cooperare internationala.

Anii reformei nu au operat cu jumatati de masura in niciunul din domeniile asumate. Dar se poate vedea cu usurinta ca focalizarea majora a fost si ar trebui sa fie, pe mai departe, reforma de curriculum. Se cuvine sa mentionam ca abia dupa 1997 conceptul de curriculum a inceput sa patrunda in limbajul scolii la noi, desi el era utilizat pe scara larga pe plan international, de mult timp, cu aproape 100 de ani mai devreme.

De aceea, pe baza faptelor, spunem ca in domeniul curriculumului nu se poate vorbi de o reforma propriu-zisa, ci mai degraba de un proiect de curriculum cu totul si cu totul nou, un curriculum national conceput de la un capat la altul. Practic, Ministrul si Profesorul Andrei Marga aduce pentru prima data in Romania aplicatia pedagogica a curriculumului, care, la acea data, in tarile civilizate se afla in stadiul reformei avansate.

Data fiind noutatea provocarii la inovatie in educatie, lipsa totala de cultura si experienta romaneasca in materie de curriculum, nu este deloc de mirare ca au aparut controverse, neintelegeri si greutati pe durata elaborarii programelor cadru si a segmentelor de curriculum scolar.

Sa spunem, doar ca exemplu, fara a supara pe cineva, ca in unele dezbateri ale scolii termenul curriculum era gresit pronuntat: curi-cumul, ceea ce reflecta greutatea instalarii notiunilor noi in limbaj si in sistemul de gandire. Se stie, totodata, ca dificultatile de conceptualizare antreneaza, in continuare, dificultati de gandire si mai ales de aplicatie. Aceste dificultati au marcat buna asezare a reformei in scoli.

Controversa pedagogica esentiala este urmatoarea: care sunt tipurile de curriculum validate international si potrivite la noi?

Abordari ca la noi, fara sustinere in conceptul reformei au spus asa: un curriculum la decizia scolii (CDS) si un curriculum optional (CO) ar permite scolii sa decida ce doreste in orarul sau. Asa s-a instalat clientela orelor si a catedrelor pe extensiuni ale trunchiului comun.

CD este in fapt un curriculum de dezvoltare locala. El defineste nevoile de educatie ale comunitatii.

Deci, ancorarea scolii in realitatile sociale si economice imediate nu este posibila prin programe la decizia scolii, ci prin programe adecvate cerintelor sociale si economice aflate in proximitate.

Trebuie sa accentuam, sa repetam chiar: scoala moderna nu este una egocentrica, nu asuma curriculum pur si simplu la decizia sa, aceasta ar fi un non-sens.

In sfarsit, optionalele definesc nevoile si posibilitatile individuale de studiu, curriculumul individual.

Experientele de invatare tin acum de optiunea familiei si a elevului, nicidecum de decizia scolii sau a profesorilor, cum se intampla frecvent la noi.

Fara indoiala, reforma comprehensiva a invatamantului si noul proiect de curriculum au fost actiuni de referinta in societatea romaneasca a anilor 1997 – 2000 si continua sa fie repere in prezent.

Rezultate notabile au fost comentate in mass-media acelor timpuri si sunt evocate astazi: -elaborarea de noi manuale; -o noua structurare a anului scolar si academic; -evaluarea didactica si evaluarea institutionala; -formarea cadrelor didactice; -reorganizarea retelei scolare; -extinderea scolilor profesionale;

216 |

322

-reorganizarea invatamantului ca rezolvare de probleme; -crearea noii interactiuni invatamant - mediu inconjurator economic si social; -implicarea familiei in stabilirea proiectului scolii; -ameliorarea infrastructurii si conectarea la tehnologiile informationale; -investitii locale in unitatile scolare; -relansarea invatamantului rural etc.

-Profesorul, catedrele si scoala, parintii si comunitatea au fost pusi in fata limitelor habitusurilor educationale vechi, dar schimbarile prefigurate si rezultatele ce prindeau contur au fost total si ilogic blocate imediat dupa anul 2000.

Nota privind Politici ale Sectorului Educatie din Romania Sistemul educational din Romania se afla la o rascruce. Reforme importante initiate in sector dupa caderea comunismului – care includ schimbarea curriculumului, evaluarea elevilor, formarea profesorilor, finantarea si modul de conducere – vor trebui continuate pentru imbunatatirea rezultatelor in educatie. Dar integrarea in Uniunea Europeana (UE) a Romaniei va pune noi cerinte capitalului uman al tarii, creand astfel noi provocari in acest sector. Cererea de mana de lucru calificata va creste o data cu cresterea ponderii productiei cu valoare adaugata ridicata sia serviciilor in economie.

Aceste schimbari vor necesita o forta de munca mai competitiva, cu noi competente si calificari. Pentru satisfacerea acestor cerinte, Guvernul va trebui: (i)sa mareasca eficienta si echitatea educatiei in contextul descentralizarii prin introducerea formulei de finantare pe elev, optimizarea retelei scolare si formarea de manageri in domeniul educatiei; (ii)sa ridice calitatea educatiei, in primul rand printr-o mai buna gestionare a resurselor umane; (iii)sa creeze mai multe oportunitati de recalificare si educatie continua; (iv)sa sporeasca eficacitatea prin elaborarea unui program strategic coerent de reforma, planificare, administrare si conducere a sectorului.

Nota de fata sintetizeaza constatarile si concluziile celei mai recente analize a sectorului educatiei realizate de Banca Mondiala.

Principalele provocari in sectorul educatiei Nivelul incadrarii cu personal este, in general, prea ridicat, iar raportul elevi/profesor in scadere.

Numarul elevilor va continua sa scada, dar este probabil ca scaderea sa difere semnificativ in functie de nivelul de invatamant. Cea mai mare scadere se prevede in invatamantul gimnazial si liceal, urmata de invatamantul secundar vocational si de cel superior. Conform simularii realizate de catre Banca Mondiala a tendintelor de viitor, raportul elevi/profesor in invatamantul liceal va scadea drastic, de la 12,17 la 7,6 in 2013. Simularile realizate pentru intregul sistem indica o scadere continua si semnificativa a acestui raport in invatamantul liceal si superior. Izolarea invatamantului gimnazial in cadrul simularilor arata un usor declin in urmatorii opt ani, dar nu un trend continuu – ascendent ori descendent.

Daca presiunea schimbarilor demografice este clara, nu la fel este si raspunsul corespunzator acestei situatii. Pe de-o parte, se poate argumenta necesitatea reducerii personalului didactic de la aceste niveluri de invatamant. Pe de-alta parte, aceasta tendinta este determinata intr-o masura deloc neglijabila de ratele de cuprindere care sunt in continuare scazute (in special in invatamantul liceal), putandu-se deci argumenta nevoia de schimbare – atat din partea scolilor, cat si din a profesorilor, pentrua putea atrage un numar sporit de elevi. In absenta altor schimbari, mentinand parametrii constanti, cum ar fi marimea claselor, si daca practicile de angajare ar fi total flexibile, pierderea de elevi ar presupune o scadere cu peste 50.000 a necesarului de personal didactic, din care 80% in invatamantul secundar, gimnazial si liceal.

Sindicatele puternice si reglementarile privind forta de munca fac dificila actiunea Guvernului de a adapta serviciile educationale la aceste tendinte. Este stiut ca modalitatile de angajare nu sunt complet flexibile.

Profesorii nu pot fi cu usurinta concediati sau angajati in alta parte si, in plus, exita presiunea angajarii de noi absolventi. O rata totala de reducere de 2% ar scadea mult aceasta presiune. Datorita sindicatelor, orice modificare in domeniul resurselor umane este foarte dificila pentru decidenti.

Norma didactica este foarte mica comparativ cu cea din alte tari, dar salariile profesorilor si altor categorii de personal sunt si ele mici, ceea ce are ca rezultat slaba calitate a noilor veniti in acest sector.

Salariul mediu al unui profesor reprezinta doar doua treimi din PIB-ul pe locuitor, un nivel scazut raportat la media OCED, care este de 1,33 din PIB-ul pe locuitor pentru invatamantul primar si 1,37 din PIB-ul pe locuitor pentru invatamantul secundar. Profesorii sunt slab motivati, in mica masura supervizati si rareori

217 |

322

responsabilizati. Deteriorarea situatiei profesorilor a dus la scaderea calitatii acestora, dupa cum reiese din rezultatele examenelor de titularizare. Sau relatat cazuri de coruptie la examenele si concursurile nationale pentru obtinerea posturilor in invatamant. In plus, exista relatari privind coruptia legata de promovarea in invatamantul superior si obtinerea titlului de doctor.

Principala dilema strategica a Guvernului este cum sa mareasca salariile profesorilor imbunatatind in acelasi timp eficienta si managementul in educatie.

Este greu de stabilit cat s-ar economisi prin trecerea la managementul la nivelul scolii, descentralizare, eliminarea actualului sistem de finantare (pe baza “sumelor defalcate”), restructurarea Inspectoratelor Scolare Judetene si aplicarea formulei de finantare. Bine efectuate – si cu o crestere sporita a responsabilitatii generale in cadrul sistemului – castigurile rezultate dintr-un mai bun raport cost-eficienta ar fi, probabil, semnificative.

Un lucru este clar: managementul resurselor umane constituie un principal motiv de preocupare, iar lipsa unui plan strategic reprezinta in continuare un obstacol in vederea imbunatatirii acestuia. Exista o multitudine de domenii in care s-ar putea realiza economii minore de cheltuieli, care sunt, insa, categoric eclipsate de eficienta pe care ar putea-o aduce cu sine reforma modului de angajare, repartizare, management si salarizare a personalului didactic.

Sectorul educatie a fost pana nu demult cronic subfinantat, cheltuielile fiind indreptate cu precadere spre invatamantul superior in dauna celui preuniversitar. Pana in 2006 cheltuielile pentru educatie au fost mici comparativ cu ale altor tari. Cheltuielile merg in mai mica masura catre invatamantul de baza si secundar, in timp ce ponderea cheltuielilor pentru invatamantul superior in cadrul sectorului se numara printre cele mai ridicate din lume. Atunci cand au avut loc, cresterile de buget au fost in mare parte utilizate pentru investitii in infrastructura sau echipament (“hardware”), putine fiind investitiile in modernizarea sistemului (in aspectele sale“soft”) pentru realizarea unui invatamant de inalta calitate.

Solutia nu este doar de a mari cheltuielile pentru educatie pana la un anumit nivel fixat arbitrar, ci de a lega bugetarea de un plan strategic si o agenda de reforma. Re-repartizarea bugetului intre niveluri de educatie nu reprezinta neaparat o solutie.Cheltuielile publice directe in invatamantul tertiar nu sunt ridicate, o mare parte din fonduri provenind din resurse proprii (taxe de scolarizare, contracte, activitati antreprenoriale).

Concluzii si sugerarea prioritatilor de reforma in sectorul educatiei: Dupa cum s-a aratat in sectiunile anterioare ale acestei Note, principalele probleme ale sectorului educatie vizeaza calitatea, accesul, relevanta, eficienta si echitatea. Numarul elevilor in invatamantul secundar (cel liceal in mod special) este prea mic pentru a putea duce la formarea unei forte de munca competitive.

In absenta unor interventii, aceasta rata scazuta de cuprindere in invatamantul secundar, la care se adauga modificarile demografice survenite anterior, ar putea duce si la o semnificativa pierdere de elevi si in ultima instanta la un substantial surplus de personal didactic.

Competitivitatea Romaniei, indeosebi in contextul aderarii la UE, este amenintata de un curiculum care nu tine seama de noile nevoi ale angajatorilor, ca si de rata extrem de scazuta de participare in educatia tertiara si in educatia continua. Pentru personalul didactic, politicile depasite privind resursele umane care nu leaga sistemul de salarizare de performanta si responsabilitate au facut ca sectorul sa fie neatractiv pentru tinerii absolventi talentati, ducand la scaderea calitatii noilor veniti in randurile acestei profesii. Iar slaba calitate a profesorilor scade la randul ei calitatea serviciilor educationale si, prin extensie, a rezultatelor educatiei.

Conducerea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) este profund interesata ca planurile de descentralizare sa mearga inainte in scopul cresterii calitatii educatiei si a relevantei acesteia pentru nevoile economiei. Exista si un puternic angajament pentru ca, odata luate masurile de eficienta si responsabilitate corespunzatoare, bugetul educatiei sa creasca si sa se treaca la rezolvarea neajunsurilor existente de multa vreme in acest sector. Planurile de crestere a salariilor profesorilor trebuie sa prevada schimbari privind responsabilitatile si dezvoltarea profesionala.

Provocarilor identificate in aceasta Nota li se poate fata prin aplicarea unui set de politici prioritare care includ: (I)O mai mare eficienta si echitate a sistemului educational in contextul descentralizarii acestuia prin: -introducerea formulei de finantare pe elev, pe baza unor norme riguroase, care trebuie sa se sprijine la randul lor pe o analiza solida care sa reflecte costurile reale si obiectivele politicii; -optimizarea retelei scolare care sa reflecte nevoile unei populatii scolare in scadere; -cresterea capacitatii institutionale prin formarea de manageri in domeniul educatiei pentru toate nivelele sistemului.

218 |

322

(II)Cresterea calitatii educatiei prin: -elaborarea unei strategii a resurselor umane care sa includa un sistem de stimulare mai eficient coreland salariile profesorilor cu performanta acestora; strategia va trebui sa rezolve managementul ineficient al resurselor umane, cuprinzand schimbari in modul de repartizare, angajare, concediere, promovare si titularizare a personalului didactic; -modificarea repartizarii personalului didactic pe niveluri de invatamant si unitatiadministrativteritoriale si a personalului didactic din invatamantul profesional in invatamantul general; -stabilirea de standarde pentru formarea initiala a profesorilor pentru formarea continua, dezvoltarea carierei de profesor, evaluarea profesorilor si reglementari in domeniul ocuparii; -marirea normei didactice; -stabilirea de stimulente pentru inovatia pedagogica; -aplicarea masurilor cerute de Legea nr. 87/2006 privind asigurarea calitatii legate in mod special de autoevaluare si evaluarea externa.

(III)Cresterea competitivitatii fortei de munca din Romania prin: -asigurarea unei calificari mai ridicate a absolventilor prin cresterea numarului elevilor cuprinsi in invatamantul secundar, ca si prin sporirea calitatii si relevantei -curiculumului si procesului de predare; -folosirea educatiei continue pentru obtinerea calificarii cerute in anumite locuri de munca, actualizarea competentelor si calificarii, dobandirea de noi competente pentru schimbarea carierei; -cresterea relevantei si atractivitatii invatamantului tehnic vocational, reducand -eventual ponderea acestuia in randul populatiei scolare.

(IV)Cresterea capacitatii de conducere/coordonare a MECT prin: -legarea procesului de elaborare a bugetului de planificarea strategica si de agenda de reforma, cresterea capacitatii de formulare a unor politici, strategii si programe pornind de la rezultatele asteptate si urmarirea implementarii acestora, precum si revederea politicilor de reglementare a invatamantului; -cresterea capacitatii institutionale si a practicilor de management (inclusiv prin unirea si intarirea Directiei de Politici Educationale si a Unitatii de Politici Publice din cadrul MECT); -infiintarea unui mecanism de coordonare pentru o mai buna corelare a procesului de bugetare cu planificarea strategica si politicile stabilite; -infiintarea unui organism interministerial pentru coordonarea initiativelor inter-sectoriale.

(V)Stimularea insusirii de catre cei implicati a reformelor din sector prin -studii de specialitate, consultari cu grupurile implicate, dezbateri publice, campanii de comunicare (de exemplu: cu parintii fisa de raportare a rezultatelor anuale la invatatura ale elevului, comparativ cu performanta scolii, performanta judetului si standardele nationale; un observator al locurilor de munca pentru absolventii invatamantului superior); -asigurarea de la inceput a unui sprijin politic la nivel inalt pentru schimbarile din sectorul educatie; -elaborarea unei strategii de raportare pentru informarea guvernului si publicului privind progresele realizate; -transmiterea de rapoarte regulate Comisiilor parlamentare de specialitate.

2. Stiluri si modele psihologice de conducere a organizatiilor Definitie: Conducerea, in sensul managementului, se refera la capacitatea de a organiza si administra elementele componente ale unei organizatii.

Conducerea a fost analizata din diferite perspective: -a trasaturilor de personalitate ale liderului -a stilului practicat de acesta -a situatiilor ce urmeaza sa fie rezolvate in cadrul organizatiei Toate analizele facute au urmarit descoperirea acelor stiluri caracteristice care permit conducerii sa devina mai eficiente.

Perspective de cercetare 1.Analiza listelor cu trasaturile de personalitate ale unor lideri celebri nu a reusit sa ajunga la concluzii concludente cu privire la trasaturile cerute pentru o conducere eficienta (ducind la rezultate adeseori condradictorii) 2.Perspectiva axata pe gasirea celui mai bun stil de conducere dorea sa gaseasca cel mai bun stil general de conducere universal aplicabil in toate situatiile; a dus si ea la rezultate confuze

219 |

322

3.Perspectiva situationala sau de contingent argumenteaza ca nu exista un stil de conducere general aplicabil oricarei situatii Stilul de conducere depinde de mai multi factori: -caracteristicile conducatorului, -caracteristicile subordonatilor, -natura sarcinilor de munca, -nivelul organizational -mediul extern.

Deoarece cercetarile bazate pe identificarea trasaturilor de personalitate ale liderului au dus la un esec, cercetarile s-au axat dupa anii 1950 pe analiza stilului sau comportamentului conducatorului.

Aceste cercetari au fost influentate de rezultatele cercetarilor lui Lewin Lippit si White cu privire la efectele celor trei stiluri fundamentale de conducere –autoritar, democrat si permisiv- asupra performantelor unor grupuri de copii in cadrul activitatilor extrascolare.

In absenta conducatorului s-a observat ca, productivitatea grupului condus autoritar tindea sa scada, acelui condus democratic ramanea neschimbata, iar a celui condus permisiv crestea.

Membrii grupului condus autoritar au manifestat mai multa neincredere in lider si au exprimat mai multe nemultumiri. Cei condusi democratic erau mai prietenosi, mai putin centrati pe lider si mai mult pe grup.

Concluzia a fost ca, stilul democratic de conducere a fost preferat celorlalte.

Perspectiva de studiu a stilurilor de conducere Aceste cercetari au deschis perspectiva studierii liderilor in functie de doi factori: -modul de raportare la sarcinile de munca (productie); -modul de raportare la oameni.

Ambii factori formeaza stilul de conducere, ce se refera la raportarea conducatorului la sarcini si la oameni.

Scoli si cercetari ale stilului de conducere I.Studiile de la Ohio s-au bazat pe aplicarea, dupa cel de-al doilea razboi mondial a Chestionarului de descriere a comportamentului de conducere alcatuit de Halpin si Winer. Acestia au proiectat o lista cu 150 de itemi descriptivi ai comportamentului de conducere, rugand apoi membrii unui grup sa isi evalueze propriul conducator. Din analiza raspunsurilor reiese ca exista 2 factori care explica comportamentul conducatorilor eficienti:Consideratia; Initierea de structura.

Consideratia se refera la centrarea conducatorului pe oameni, pe stabilirea unor relatii armonioase de activitate, bazate pe incredere si respect si pe stimularea participarii subalternilor la organizarea si realizarea sarcinilor de munca.

Initierea de structura reprezinta comportamentul de conducere centrat pe sarcina, pe organizare si structurarea eficienta a activitatii.

Liderii caracterizati prin valori inalte obtinute la factorul consideratie, produce cea mai inalta satisfactie subalternilor, si invers, cei axati pe structura produc cele mai mari insatisfactii.

II.Studiile de la Michigan (Lickert) deriva dintr-o cercetare a lui Lickert cu privire la comportamentul conducatorilor unor grupuri de munca diferentiate dupa gradul de productivitate obtinut.

Cercetarea a evidentiat ca liderii grupurilor cu productivitate inalta tind sa fie centrati pe oamenii respectivi, sa acorde mai multa atentie relatiilor umane din cadrul grupului.

Conducatorii grupurilor cu productivitate scazuta sunt centrati in special pe cerintele sarcinilor de munca, fiind mai putin interesati de necesitatile oamenilor.

Deci, exista doua orientari alternative ale conducatorilor: -un conducator fie centrat pe oameni, fie pe sarcina; -satisfactia este mai mare in cadrul grupurilor conduse de lideri centrati pe oameni si mai mica in cazul celor centrati pe sarcini.

Acest model a fost completat de Floyd Mann care adauga la analiza comportamentului de conducere anterior (centrat pe oameni si sarcina) si dimensiunea administrativa.

Mann, in viziunea sa, vede comportamentul ca fiind compus din 3 functii care se bazeaza pe formarea anumitor deprinderi corespunzatoare: -Cea a relatiilor umane, respectiv capaciatatea de a lucra cu oamenii ca si cunoasterea principiilor comportamentului uman, a relatiilor umane si a motivatiei acestora.

220 |

322

-Deprindera tehnica referitoare la capacitatea de a folosi cunostintele, metodele, tehnicile si utilajele necesare pentru realizarea sarcinilor specifice.

-Deprinderea administrativa care se refera la capacitatea de a intelege si actiona in concordanta cu obiectivele generale ale organizatiei, si nu numai ale grupului condus. Aceasta implica abilitatea de a planifica, organiza munca, de a controla, urmari si coordona activitatea.

Combinarea optima acelor trei tipuri de deprinderi se face in functie de fiecare situatie in parte.

Pentru liderii din varful organizatiei, sunt importante deprinderile administrative. Pentru cei de la baza, mai importante sunt deprinderile necesare coordonarii.

Ulterior Bowers si Seashore elaboreaza Teoria celor patru factori ai conducerii eficiente. Cei patru factori sunt: 1. suportul/ajutorul/sprijinul specific fie comportamentului de conducere centrat pe potentarea sentimentelor si sensibilitatea oamenilor, fie pe stimularea valorii si importantei personale.

2. facilitarea interactiunii dintre membri grupului, caracteristica a conducatorului ce incurajeaza dezvoltarea unor relatii stranse si reciproc satisfacatoare intre componentii grupului.

3. accentuarea scopului bazat pe comportamentul orientat pe stimularea entuziasmului si a dorintei de realizare, atat a scopurilor grupului cat si a unor performante inalte necesare dezvoltarii organizatiei.

4. facilitarea muncii caracteristica a comportamentului ce sprijina grupul in realizarea obiectivelor, atat printr-o buna organizare, coordonare si planificare, cat si prin furnizarea resurselor materiale si a cunostintelor tehnice.

Eficienta comportamentului de conducere este, in viziunea autorilor, determinata de combinarea tuturor celor patru factori enumerati.

Rensis Lickert (1967) elaboreaza Teoria celor patru sisteme de conducere care se refera in realitate le cele 4 stiluri generale de conducere. Acestea sunt urmatoarele: 1.stilul autoritar-exploatator caracterizat prin faptul ca, puterea, controlul si deciziile sunt concentrate in varful ierarhiei, iar sistemul de comunicare pe verticala si orizontala este slab structurat. Deciziile sunt luate la varful ierarhiei, nu exiata interes pentru problemele oamenilor si productivitatea este relativ scazuta.

2. stilul autoritar-binevoitor se caracterizeaza prin creearea unor oportunitati pentru audierea parerilor salariatilor.

Deciziile importante se iau la varful ierarhiei, iar cele de mica importanta pot fi luate la nivelul esaloanelor inferioare.

Productivitatea este acceptabila, dar influentata negativ de manifestari de absenteism si fluctuatia personalului.

3. stilul consultativ se bazeaza pe o considerare mai atenta a opiniilor si ideilor subordonatilor in rezolvarea sarcinilor de munca. Exista o interactiune corespunzatoare intre conducere si subordonati bazata pe incredere si respect.

Deciziile strategice sunt luate la varf, iar cele curente la nivelele de baza.

Sistemul de comunicare este mult imbunatatit, iar motivarea oamenilor se bazeaza pe recompense si participarea indivizilor la luarea deciziilor.

4. stilul participativ este cel mai democratic sistem de conducere. El se bazeaza pe urmatoarele principii: -principiul relatiilor suportive conform caruia conducatorul trebuie sa se raporteze cu interes si respect la subordonati, trebuie sa fie sensibil la necesitatile si sentimentele acestora.

-principiul considerarii grupului de munca ca stand la baza organizatiei. Conform acestui principiu, scopurile organizatiei sunt definite prin participarea membrilor grupurilor de munca, iar deciziile sunt luate le toate nivelurile organizatiei.

Informatiile circula liber in toate directiile, motivatia este pozitiva si organizarea formala si informala se identifica neexistand forte ostile scopurilor organizationale.

Nici acest model in ultima sa varianta nu poate fi considerat perfect, ci doar mai bun decit celelalte.

Nici unul dintre modelele anterioare de analiza nu este perfect, deoarece eficiente conducerii depinde de adecvarea stilului de conducere la situatia respectiva.

Pentru a explica relatia dintre stilurile de conducere si situatiile sau contextele in care se prefigureaza, au fost formulate teoriile de contingenta.

Fielder a pus la punct un model care se bazeaza pe supozitia ca, eficienta conducerii depinde de combinatia intre doi factori: A.personalitatea conducatorului; Personalitatea conducatorului este definita de Fielder dupa tipul de motivitate ce o caracterizeza:

221 |

322

-motivatia pentru relatii umane. Cei motivati pentru relatii umane se preocupa in principal de realizarea unor relatii interpersonale puternice cu ceilalti membrii ai grupului, accentuand necesitatea de a fi acceptati de grup. Ei tind sa-si centreze interesul pe mentinera unui climat cald, prietenos, ca o strategie eficienta pentru functionarea grupului.

-motivatia pentru indeplinirea sarcinii. Cei motivati de sarcina sunt orientati pe realizarea eficienta a salariilor de munca, fiind putin interesati de atitudinile si sentimentele subordonatilor. Pentru masurarea motivatiei, Fielder foloseste o scara intitulata Scara colaboratorului cel mai putin preferat – LPC. B.variabilele situationale.

Sunt evaluate de Fielder in functie de masura in care acestea sunt favorabile sau nefavorabile conducatorului, in functie de influenta si controlul pe care acesta il poate exercita asupra situatiilor: -situatiile favorabile sunt cele in care conducatorul dispune de influenta si control, fiind sigur ca deciziile, actiunile si sugestiile sale vor fi realizate de membrii grupului.

-situatiile nefavorabile sunt cele in care liderul controleaza cu greu situatia astfel incat eficienta grupului este neclara.

Gradul de control al situatiei este apreciat de Fielder in functie de urmatorii trei factori: a. Relatiile subordonat – conducator; b. Structura sarcinii; c. Puterea pozitiei conducatorului.

Consecintele modelului lui Fielder se concretizeaza in producerea unui program de instruire intitulat adecvarea la lider, in cadrul caruia, conducatorii sunt invatati sa modifice situatia grupului, astfel incat, sa o poata adecva stilului motivational personal.

Modelul de conducere elaborat de Fielder porneste de la premisa ca indivizii sunt relativi inflexibili, deoarece in functie de tipul lor de personalitate sunt orientati spre sarcina sau spre relatii umane.

Tinand seama de acestea, Fielder recomanda actiunea pe linia modificarii situatiilor in asa fel incat acestea sa poata fi adaptate stilului specific al fiecarui conducator.

Modelul normativ al conducerii eficiente elaborat de V. Vroom (1973) recomanda conducatorilor sa foloseasca modelul sau atunci cind sunt pusi in situatia de a alege intre un stil de conducere sau altul.

Vroom isi propune sa analizeze in cadrul acestui model stilurile sau metodele de conducere,si caracteristicile situatiei care revendica adoptarea unui anumit stil.

Stilurile descrise de el sunt urmatoarele: 1)Autocrat I – in care liderul ia deciziile singur si rezolva probleme pe baza informatiilor de care dispune in acel moment 2)Autocrat II – in care liderul obtine de la subordonati informatiile necesare si apoi decide singur asupra modului de solutionare a problemei. Rolul grupului este de a oferi liderului informatii si nu de a imagina sau evalua solutii alternative 3)Consultativ I – in care liderul prezinta problema unor membrii relevanti ai grupului solicitindu-le in mod individual idei si sugestii. In incheiere decide singur indiferent ca reflecta sau nu parerile grupului.

4)Consultativ II – liderul aduna membrii grupului si le prezinta problema in colectiv solicitind opiniile acestora. Apoi ia o decizie care va reflecta sau nu influienta grupului 5)Grup – liderul prezinta problema intregului grup, cerind membrilor acestuia sa-si expuna opiniile si sa evalueze impreuna diferite alternative pentru a ajunge la un consdens cu privire la solutia aleasa. El nu inceraca in nici un fel sa influenteze grupul in adoptarea unei solutii, specificind ca va accepta si va implementa orice solutie oferita de grup.

Vroom sugereaza ca un conducator poate sa foloseasca fiecare din cele 5 stiluri de decizie in funstie de situatie.

Situatiile la rindul lor se pot imparti in mai multe tipuri dupa urmatoarele caracteristici: 1)importanta calitatii deciziilor 2)masura in care liderii dispun de suficienta informatie si experienta pentru a lua decizii de calitate 3)masura in care problema este structurata 4)posibilitatea ca decizia de tip autoritar sa fie acceptata de subordonati 5) masura in care acceptarea deciziei si angajarea subordonatilor este importanta pentru aplicarea acesteia 6)masura in care subordonatii sunt motivati sa realizeze scopurile organizationale asa cum sunt ele

222 |

322

prezentate si explicate in formularea problemei 7)masura in care exista probabilitatea ca subordonatii sa se impotriveasca deciziei Modelui lui Vroom a fost astfel proiectat incit alegerea stilului adecvat de conducere sa protejeze atit caliatatea deciziei cit si acceptarea acesteia de catre subordonati.

Testarea empirica a modelului a demonstrat ca desi in majoritatea cazurilor conducatorii incearca sa-si adapteze stilul de conducere situatiilor specifice cu care se confrunta, nu intotdeauna exista o compatibilitate intre metodele folosite de ei si cele ale modelului prezentat.

Grila tridimensionala a conducerii eficiente – Reddin J. W. Reddin (1970) a completat modelul clasic bidimensional al conducatorului cu a treia variabila si anumeReddin.

Reddin (1970) propune in acest sens o grila tridimensionala a conducerii eficiente cu scopul de a demonstra conducatorilor ca pot deveni mai eficienti prin schimbarea adaptiva a stilurilor de conducere.

Elementele modelului lui Reddin sunt urmatoarele: 1) orientarea pe sarcina care defineste gradul in care conducatorul organizeaza si directioneaza eforturile subordonatilor spre atingerea scopurilor organizationale. Rolul principal al conducatorului orientat pe sarcina consta in planificare, organizare si control 2) orientarea pe relatie semnifica masura in care conducatorul se preocupa de dezvoltarea relatiilor interpersonale. Un astfel de conducator manifesta incredere, respect si consideratie pentru ideile, atitudinile si sentimentele subordonatilor 3) eficienta se refera la masura in care un conducator realizeaza standardele de performanta corespunzatoare lui si anume: a) atingerea scopurilor organizationale b) obtinerea unui inalt grad de angajare al grupului spre realizarea acestor scopuri c) producerea unor satisfactii inalte la membrii grupului Dupa Reddin, comportamentul liderului este: 1. orientarea pe relatie 2. orientarea pe sarcina 3. prin ambele modalitati Astfel rezulta in viziunea sa 4 stiluri de conducere: -stilul integrator cind conducatorul este preocupat in mare masura atit de sarcina cit si de relatiile cu oamenii -stilul dedicat in care preocuparea pentru realizarea sarcinii este dominanta iar cea pentru relatie mai putin importanta -stilul relationat cind orientarea pentru relatii este mai accentuata si cea pentru realizarea sarcinilor mai redusa -stilul divizat cind exista preocupare redusa atit pentru sarcina cit si pentru relatiile cu oamenii Reddin arata ca aceste 4 stiluri de conducere fundamentale reprezinta in realitate tot atitea tipuri de comportament.

Fiecare stil poate fi eficient in unele structuri si ineficient in altele. Alegerea unui stil adaptat fiecarei situatii determina realozarea unei conduceri eficiente. Prin identificarea si ordonarea stilurilor eficiente si ineficiente este introdus de autorul a merican in analiza factorul eficientei.

Eficienta nu se rezuma doar la performantele obtinute de conducator, ci depinde de flexibilitatea acestuia in alegerea stilului cel mai adecvat prin care se pot obtine performante inalte.

Modelul tridimensional al lui Reddin evidentiaza faptul ca un conducator poate folosi mai multe stiluri in functie de situatie.

-Flexibilitatea unui conducator este determinata de capacitatea sa de a adopta mai multe stiluri eficiente alternative -Rezistenta la stil semnifica tendinta conducatorului de a-si mentine acelasi stil indiferent de context.

Reddin introduce si alte doua concepte fundamentale cu privire la atributele de stil: a) stilul in deriva caracteristic conducatorului care isi schimba stilul pentru reducerea tensiunii create de presiunile situatiei si nu pentru cresterea eficientei b) rididitatea de stil specifica conducatorilor care isi mentin un stil inadecvat si ineficient Reddin arata de altfel in incheierea studiilor sale ca liderii intilnesc in activitatea lor un numar egal de

223 |

322

situatii de conducere care ofera sanse egale pentru adoptarea unui stil sau altul.

In concluzie teoriile moderne asupra conducerii pun accentul pe analiza legaturii dintre caracteristicile conducatorilor si cerintele situatiilor de conducere subliniind ideea de contingenta (de legatura) dintre acestea.

In viziunea teoriilor contemporane eficienta in conducere depinde de personalitatea conducatorului situatiile care-i solicita folosirea capacitatilor sale de conducere. Validarea acestor teorii pe baza unor cercetari empirice a dus la identificarea unei multitudini de variabile situationale in cadrul organizatiilor, fapt ce a permis adincirea analizei cu privire la imbunatatirea activitatii acestora prin intermediul conducerii eficiente.

Un dezavantaj major al acestor modele teoretice consta in faptul ca de mule ori acestea au o aplicabilitate limitata la tipul de societate in care au fost testate, la specificul indivizilor si organizatiilor dintr-o tara sau alta.

De aceea extrapolarea acestor modele in alte tari si culturi trebuie facuta cu atentie tinindu-se seama de specificul dezvoltarii organizatiilor dintr-o anumita tara (determinata de nivelul sau de dezvoltare / de tipul de cultura organizationala existent) 3. Schimbare si dezvoltare organizationala A schimba, potrivit DEX1, inseamna a inlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeasi natura), a da unui lucru alta forma, alt aspect, a modifica, a transforma, a muta.

Mihail Dumitrescu (1995), in lucrarea „Introducere in management si management general“, aprecia ca „… schimbarea reprezinta in general, o modificare, o transformare sau o prefacere in forma si/sau continutul unui obiect, unei activitati sau unui produs natural, de gandire sau social“. „The Economist Book – Strategie“, 1998, explica conceptul de schimbare astfel: „Invata sa iubesti schimbarea. Simte-te confortabil alaturi de intuitia ta. Fa din compasiune, grija, armonie si incredere pietrele de temelie ale afacerii. Indragosteste-te de ideile noi“.

Gary Johns (1998), in cartea „Comportament organizational“, sustine ca schimbarea se petrece atunci cand un program sau un plan este implementat pentru a deplasa organizatia si/sau pe membrii ei spre o stare mai multumitoare.

In lucrarea „Progresul organizational – schimbare, transformare si inovare organizationala“ (1999), Ioan Petrisor afirma ca „schimbarea inseamna incercarea de catre intreprindere sa fie altfel. Aceasta reprezinta starea a ceea ce se modifica, evolueaza“.

Multiplele aspecte ale schimbarii organizationale au fost prezentate pe larg de catre Milan Kubr (1992) in „Manualul consultantului in management“. Acestea ar fi: – schimbari in modul de constituire al organizatiilor (statutul juridic, forma de proprietate, domeniul de activitate etc.); – schimbari ale sarcinilor si ale activitatilor (nomenclatorul de produse sau servicii oferite, furnizori, clienti si piete); – schimbari ale tehnologiei utilizate (echipamente, procese tehnologice, scule, materiale si energie) – schimbari in structurile si procesele de management (organigrama firmei, procesul decizional, sistemul informational, procedurile de control intern); – schimbari in structura organizationala (stil de conducere, influente, valori si traditii); – schimbari in randul oamenilor (echipa manageriala, personalul de executie, competenta, motivatiile, comportamentul si eficienta in munca); – schimbari ale performantei organizatorice (economice, financiare, sociale, modul in care organizatia se integreaza in mediul de activitate si isi indeplineste misiunea); – schimbari ale imaginii pe care si-a creat-o organizatia in cercurile de afaceri si in societate.

Linda Ackerman (1986) a expus, in lucrarea „Dezvoltare, tranzitie sau transformare: problema schimbarii in organizatie“, trei tipuri principale de schimbare organizationala – schimbarea de dezvoltare ce consta in imbunatatirea deprinderilor, a metodelor sau a conditiilor care din anumite motive nu pot satisface asteptarile curente; – schimbarea tranzitionala ce inseamna implementarea unei stari noi cunoscute (reorganizari, introducerea de noi servicii, produse si tehnologii, procese si sisteme). Schimbarile tranzitionale pot presupune schimbari de dezvoltare – schimbarea transformationala ce presupune implementarea unei stari noi necunoscute, fiind rezultatul unei succesiuni de schimbari tranzitionale. Aceasta presupune parcurgerea, atat a unor schimbari de dezvoltare, cat si a unor schimbari tranzitionale.

224 |

322

Patricia Wilson (1996) compara schimbarea cu o masina care vine, in viteza mare, exact inspre directia in care ne aflam. Nu exista niciun sofer, dar suntem siguri ca masina se indreapta spre noi.

Mariana Prediscan (2001) sustine ca „…schimbarea organizationala reprezinta actiunea, un ansamblu de actiuni, un proces, prin care se urmareste modificarea, transformarea partiala sau totala a unei organizatii, a elementelor sale componente sau a proceselor ce au loc aici, permitand trecerea, de la starea prezenta la o stare viitoare, dorita, care difera cantitativ si/sau calitativ de prima. Obiectivul unei schimbari organizationale este instaurarea unei stari noi, in locul celei existente“.

In conceptia noastra, schimbarea organizationala reprezinta procesul prin care se urmareste adaptarea unei organizatii la cerintele mediului in care isi desfasoara activitatea, prin transformarea partiala sau totala a proceselor interne si a resurselor disponibile sau atrase, pe baza anticiparii reactiilor viitoare si a gestionarii legale si eficiente a riscurilor potentiale, asociate mediului de desfasurare a activitatii.

Tipologia, dimensiunea si magnitudinile schimbarii Gruparea tipurilor de schimbari se realizeaza in functie de o serie de criterii dintre care cele mai semnificative le apreciem a fi: – modul de reactie fata de mediul ambiant; – gradul de pregatire a schimbarii de catre organizatie; – modul de implementare a schimbarii; – domeniul in care are loc schimbarea; – ritmul schimbarii; – natura schimbarii; – aria schimbarii si mediul ambiant.

In functie de modul de reactie fata de mediul ambiant, literatura de specialitate particularizeaza doua mari tipuri de schimbari organizationale, si anume – schimbarea proactiva – urmareste anticiparea reactiilor viitoare si a riscurilor potentiale, asociate mediului ambiant, precum si gestionarea legala si eficienta a acestora prin adoptarea unor obiective si masuri indraznete ce promoveaza acest tip de schimbare; – schimbarea reactiva (adaptiva) – presupune adaptarea organizatiei la influentele mediului ambiant.

In functie de gradul de pregatire a schimbarii de catre organizatie, pot fi identificate urmatoarele doua tipuri de schimbari: – schimbarea planificata – reprezinta acea schimbare posibil de anticipat si care este pregatita in mod adecvat de catre organizatie. In planificarea schimbarii este necesar sa se aiba in vedere ca reusita acesteia depinde de luarea in considerare a realitatii ca atat oamenii, cat si organizatiile pot sa asimileze intr-o anumita perioada de timp un numar limitat de schimbari, ce difera de la un angajat la altul, de la o organizatie la alta, de la o tara la alta; – schimbarea neplanificata – este o schimbare naturala ce apare ca rezultat al necesitatii de adaptare si reactie a organizatiei la situatiile noi aparute in mediul de activitate.

In functie de maniera in care se implementeaza o schimbare, putem identifica – Schimbarea impusa Este schimbarea initiata si realizata de pe o pozitie de forta. De cele mai multe ori acest tip de schimbare genereaza nemultumiri si rezistenta mare din partea celor afectati. Este bine sa nu se exagereze cu schimbarile impuse, dincolo de situatiile de urgenta, cand nu este timp pentru discutarea acesteia, iar nerealizarea sau tergiversarea ei ar fi foarte pagubitoare pentru organizatie. Chiar si in aceste situatii, managementul organizatiei are obligatia sa explice angajatilor decizia de a impune o anumita schimbare, tocmai pentru a reduce rezistenta acestora fata de schimbare; – Schimbarea participativa Reprezinta acel tip de schimbare ce presupune participarea managerilor si a angajatilor afectati de schimbare. Cu toate ca procesul de schimbare participativa este mai lent si mai costisitor comparativ cu cel al unei schimbari impuse, acesta tinde sa se impuna tot mai mult in cultura organizationala. Acest tip de schimbare are o durabilitate mai mare ce rezulta din aceea ca angajatii participa cu propuneri si solutii de implementare eficace, fapt ce reprezinta un important avantaj, deoarece procesul beneficiaza de experienta si creativitatea participantilor; – Schimbarea negociata Reprezinta acel tip de schimbare la care participa doua sau mai multe persoane ori grupuri afectate

225 |

322

si care discuta masurile ce urmeaza a fi adoptate. Negocierea este recomandabila atunci cand schimbarea afecteaza interesele angajatilor, tocmai in scopul obtinerii sprijinului acestora in implementarea cu succes a schimbarii.

In functie de modul de implementare a schimbarii, literatura de specialitate prezinta patru grupe de strategii de schimbare, grupate astfel: – Strategii sus-jos Presupun informarea angajatilor de catre managementul organizatiei cu privire la necesitatea producerii unei anumite schimbari. Dezavantajele acestor strategii constau in aceea ca schimbarile dorite nu sunt foarte clare pentru toata lumea, in timp ce atasamentul si disponibilitatea necesare unei implementari eficiente lipsesc de cele mai multe ori; – Strategii jos-sus Plaseaza responsabilitatea efectuarii schimbarii la baza piramidei ierarhice, unor echipe de angajati.

Principalul avantaj rezulta din obtinerea unui atasament fata de schimbare mult mai mare decat in strategiile de sus in jos. Sunt strategii care se aplica cu rezultate bune numai pentru realizarea unor schimbari in cadrul unor functiuni ale organizatiei, prin urmare vizeaza segmente cu numar limitat de probleme. Dezavantajul principal consta in lipsa abordarii de ansamblu si neobtinerea colaborarii tuturor membrilor organizatiei – Strategii intre functiuni reprezentative Presupun recrutarea de reprezentanti din functiunile in care sunt persoane afectate de schimbarea propusa. Avantajulprincipal consta in largirea orizontului problemelor afectate de schimbare la nivelul mai multor functiuni, precum si obtinerea unei colaborari mai ample in realizarea acesteia. Dezavantajul principal rezida in aceea ca angajatii direct afectati de schimbare nu sunt implicati niciodata semnificativ in proces, nu inteleg schimbarile ce se fac si de ce sunt acestea necesare; – Strategii-pilot Pornesc de la identificarea si definirea unei parti specifice a organizatiei ca lider al schimbarii. In procesul schimbarii sunt implicati puternic numai angajatii din partea selectata ca lider al schimbarii, rezultatele acestora reflectandu-se la nivelul intregii organizatii. Principalul avantaj rezulta din beneficiul constituirii unui colectiv de angajati care gasesc antrenanta si folositoare aceasta modalitate de schimbare. Dezavantajul principal rezida in adancirea diferentelor intre angajatii din zonele-pilot si restul organizatiei, putand aparea uneori chiar sabotaje care sa determine o eficienta finala scazuta a schimbarii.

Schimbarile hard si soft reprezinta cele doua extreme ale spectrului schimbarii, avand principalele atribute prezentate sintetic in tabelul de mai jos:

In functie de mediul ambiant si de aria schimbarii, pot fi identificate schimbari produse intr-un subsistem al organizatiei sau care vizeaza intreaga organizatie.

In anul 1999, David Nandler si Michael Tushman, intr-un articol publicat in „The Academy of Management, Executive Magazine“, au identificat doua dimensiuni ale schimbarii, si anume: aria schimbarii si mediul ambiant.

In conceptia celor doi autori, in functie de aria schimbarii, se pot identifica: – schimbari incrementale – ca fiind modificari, transformari al caror accent cade pe componentele individuale, avand ca obiectiv cresterea adaptabilitatii; – schimbari strategice – reprezentand o ruptura totala fata de situatia actuala si reconfigurarea organizatiei intr-o conceptie complet noua.

Schimbarile strategice presupun parcurgerea unui set coerent de schimbari incrementale.

226 |

322

In functie de mediul ambiant, cei doi autori au identificat urmatoarele doua tipuri de schimbari: – reactive – reprezentand raspunsuri clare la evenimente care au loc in mediul ambiant; – anticipative – constand in prevederea actiunii factorilor din mediul ambiant si luarea masurilor necesare de adaptare continua a organizatiei la mediu.

Nandler si Tushman au mers mai departe cautand sa defineasca pozitia schimbarii in raport cu mediul ambiant si aria schimbarii. Au fost identificate astfel patru clase de schimbari prezentate sintetic in figura:

Cele patru clase de schimbari generate de interactiunea intre mediul ambiant si aria schimbarii sunt: – reglarea – reprezinta o schimbare incrementala efectuata cu anticipatie, in scopul descoperirii cailor de crestere a eficientei, fara ca sa existe o problema imediata; – adaptarea – este o schimbare incrementala ca un raspuns la evenimente externe ce impun adaptarea organizatiei la noile realitati ale mediului extern fara a fi necesara insa o schimbare fundamentala; – reorientarea – reprezinta o schimbare strategica ce are la baza o anticipare a fenomenelor externe si a evolutiei acestora. Acest tip de schimbare impune redirectionarea fundamentala a organizatiei prin realizarea unor schimbari majore fara a se realiza o rupere violenta cu trecutul, respectiv cu cadrul organizational existent; – recrearea – este o schimbare strategica impusa de evenimente externe foarte periculoase, care ameninta existenta organizatiei. Prin acest tip de schimbare se realizeaza o despartire radicala de trecut si definirea unui nou set de valori, a unei noi strategii si a unei noi culturi organizationale.

Pornind de la intensitatea relativa a diferitelor tipuri de schimbari, se poate defini un clasament al acestora, in ordinea descrescatoare a manifestarii intensitatii schimbarii.

Ordinea in acest clasament ar fi urmatoarea: recrearea, reorientarea, reglarea adaptarea.

Este clar ca schimbarile strategice sunt mai intense decat cele incrementale. De asemenea schimbarile anticipative sunt mai intense decat cele reactive, deoarece presupun realizarea unor activitati complexe intr-o perioada scurta de timp, fara a avea posibilitatea obtinerii colaborarii si atasamentului personalului.

Finalitatea schimbarii organizationale este influentata in mod decisiv de dimensiunile schimbarii, care pot fi: – amplitudine:semnificativa, nesemnificativa.

Reflecta dimensiunea verticala a schimbarii, decalajul creat intre starea veche si starea noua. Cele mai mari dificultati, din punct de vedere al managerizarii, le creeaza schimbarile de amplitudine mare, care sunt schimbari majore, semnificative si caracterizate de o mare rezistenta a angajatilor; – intindere:generala, locala.

Reflecta dimensiunea orizontala a schimbarii, gradul in care schimbarea afecteaza organizatia. Este o variabila foarte importanta pentru ca de marimea ei depinde numarul de persoane afectate de schimbarea propusa, elementul cel mai important de definire a strategiei de reducere a rezistentei la schimbare; – continuitate:continua , discontinua.

Reflecta masura in care schimbarea mai pastreaza legatura cu trecutul. Schimbarile discontinue sunt cele mai dificile de implementat in situatia in care personalul afectat nu este constientizat asupra situatiei de criza pe care o traverseaza organizatia; – etapizare:graduala, brusca.

Este de preferat ca schimbarea sa se produca gradual in situatii normale si brusc in situatii de criza; – frecventa:singulara ,repetata.

Exprima realitatea ca schimbarea poate fi un eveniment singular sau se poate repeta cu anumita regularitate. Dificultati creeaza schimbarea singulara deoarece personalul afectat manifesta rezistenta ridicata, nefiind obisnuit cu astfel de situatii. De asemenea, si randamentul echipei manageriale poate fi serios afectat de lipsa de experienta in implementarea unor schimbari; – durata:scurta , lunga.

Exista schimbari a caror perioada de implementare poate sa fie de marimea catorva zeci de secunde sau a catorva ani. Duratele scurte sunt specifice schimbarilor cu amplitudine mica, iar duratele mari sunt cerute de schimbarile cu amplitudine mare, complexitate mare, arie de cuprindere mare si un numar mare de angajati

227 |

322

afectati; – initiatorul:eu/noi, altii.

Schimbarea poate fi initiata de subor-donati, manageri sau proprietari. Reactia de rezistenta la schimbare depinde atat de gradul in care initiatorul este afectat de aceasta, cat si de locul pe care-l ocupa initiatorul in procesul schimbarii. Daca proprietarii sau managerii sunt initiatori, atunci acestia trebuie sa discute cu angajatii modul de implementare a schimbarii, tocmai pentru a reduce rezistenta acestora. In situatia in care initiativa vine din partea angajatilor, odata obtinut acordul managerilor si al proprietarilor, implicarea acestora este maxima; – perceptia: pozitiva, negativa.

Influenteaza foarte mult modul de implementare a schimbarii. O schimbare perceputa ca nefiind necesara sau ca fiind inutila are esecul garantat; – surpriza: schimbare asteptata, schimbare neasteptata.

Este un factor deosebit de sensibil si trebuie avut in vedere ca angajatii nu agreeaza, in general, surprizele, cu atat mai putin pe cele negative. Cea mai eficienta cale este aceea de comunicare permanenta cu angajatii.

Ce

context pentru educația financiară a copiilor?

Mirela Cosmescu Școala Gimnazială Slătioara, Vâlcea

Lumea, aşa cum o cunoaştem, este într-o permanentă mişcare, pe care, cel mai adesea, o numin evoluţie, deşi, dacă ne-am raporta doar la nivelul de trai al multor oamnei, am putea-o numi involuţie. Totul ţine de perspectiva din care privim lucrurile, de ceea ce ne fixăm ca reper în analiza noastră.

Se poate naşte uneori întrebarea dacă ar fi posibil să trăim izolaţi, rupţi de realitatea care ne înconjoară, într-o încercare de apărare în faţa presiunilor la care ne supune viaţa de zi cu zi. Raspunsul ar putea fi, desigur, afirmativ. Dar această izolare ar putea fi vazută ca o renunţare, ca o înfrângere susceptibilă de a lăsa urme asupra psihicului nostru pe termen lung, apărând mai târziu regretele, pentru că izolarea nu poate fi permanentă. De aceea, soluţia cea mai bună este adaptarea la noile cerinţe ale societăţii actuale, asumarea de responsabilităţi în vederea integrării în grupurile cărora le aparţinem.

Aşadar, soluţia cea mai bună este integrarea, asumarea de responsabilităţi, evoluţia personală în cadrul grupului căruia îi aparţinem, şi în societate, în ansamblul ei. Iar pentru o bună integrare este nevoie de o educare permenentă, de o informare corectă, şi de o aducere la zi continuă a cunoştinţelor pe care le deţinem.

Dacă suntem de acord că nu putem trăi în afara societăţii, trebuie să acceptăm şi faptul că tot ceea ce se întâmplă la nivelul acesteia, independent de voinţa noastră şi de posibilitatea noastră de a rezolva singuri problemele care apar, se răsfrânge asupra traiului nostru cotidian.

Se vorbeşte în ultima vreme la noi, şi nu numai, de criza francului elveţian, criză care a suscitat o mare nemulţumire în rândul celor care în urmă cu mai mulţi ani au fost tentaţi de dobânzile avantajoase oferite de anumite bănci, fără a se întreba dacă nu cumva în spatele lor s-ar putea afla lucruri care să evolueze într-o direcţie nedorită. Cuvântul criză a devenit un leitmotiv al ultimilor ani, în spaţiul românesc, şi probabil nu există domeniu în care ea să nu se fi manifestat: criză economică, criză financiară, criză socială, criză diplomatică etc.

Pentru a avea un punct de plecare pentru expunerea noastră privind educaţia financiară a copiilor, am luat ca reper un interviu acordar de Ligia Goloşoiu, expert BNR, doctor în economie şi autor al manualului de Educaţie financiară, apărut pe site-ul ziare.com: „Criza francului elveţian este generată şi de neştiinţa omului. Atunci când ai paşit într-o bancă trebuie să ştii cu cine să vorbeşti şi să înţelegi ce ţi se spune. Acolo unde este o dobândă prea ridicată la economisire sau prea scăzută la împrumut, faţă de dobânda pieţei, e un semn de întrebare.

Când există diferenţe mari, nefavorabile, trebuie să te întrebi cine le suportă. Instituţia de credit, ca orice societate comercială, este interesată să îşi vândă produsele şi serviciile bancare şi să obţină un profit, nu e o instituţie de binefacere. Clientul

228 |

322

trebuie să îşi facă socoteala şi să nu rezolve doar o problemă de moment.”1

Aşadar, criza francului elveţian are la bază „neştiinţa omului”. Prin urmare, fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că trăim într-o scietate a banului, acesta fiind motorul foarte multora dintre acţiunile noastre. O buna cunoaştere a pieţei de capital, a mecanismelor financiare, ar trebui să ne conducă la luarea unor decizii care să nu ne afecteze negativ evoluţia ulterioară.

Din fragmentul deja citat mai aflam încă o informaţie importantă: „Clientul trebuie să își facă socoteala”. Altfel spus, clientul trebuie să fie mai prevăzător decât Parlamentul și decât BNR, care, cel puțin la nivel teoretic, sunt chemate să-l apere pe termen lung și care, de fapt, fac dovada că de multe ori nu iau măsuri decât în momentul apariției unei crize care stârnește nemulțumirea populației. Dar cum poate clientul „să își facă socoteala” azi pentru ce se va întâmpla mâine sau poimâine, odată ce nu el este cel care pune în mișcare pârghiile care sa conducă la construcția unei societăți așezate, în care piața de capital să fie stabilă și predictibilă?

Exista la noi obiceiul de a ne gândi la un anumit lucru doar în momentul în care apare o problemă, ceea ce poate da multe bătăi de cap căci, în acest fel, este arătată incapacitatea factorilor de decizie de a gândi în perspectivă și de a lua decizii care să preîntâmpine o eventuală apariție a unor evenimente în viitor.

Este adevărat că în medicină se caută remediu pentru boală în momentul în care aceasta s-a declanșat și când medicul știe cu ce se confruntă, dar credem că este timpul ca societatea să nu mai fie comparată cu un pacient, eventual cu unul bolnav, căruia nu îi acordăm atenție atata timp cât boala nu s-a manifestat.

Pentru a nu strica tradiția, ideea educației financiare penru copii a apărut la noi tot într-un moment de criză, dar momentul este comun intregului spațiu european, ideea fiind susținută de Comisia Europeana și este, de asemenea, și o preocupare a UNICEF, care editează și manuale în acest scop. În Statele Unite și în Canada există deja o tradiție în ce privește această educație financiară a copiilor – celebrele economisiri făcute de părinții și copiii din clasa de mijloc pentru studiile universitare ale acestora din urmă. Deși inițiativa apare pe fondul crizei financiare mondiale, ea își va arăta cu siguranță roadele odată cu trecerea timpului, conducând la apariția uni consumator de produse bancare mai educat, mai apt să ia decizia corectă atunci cand este pus în situația de a o face.

Odată ce suntem de acord cu faptul că este nevoie de o educație financiară a copiilor, se nasc o mulțime de întrebări. Una dintre ele: cine va fi răspunzător de această educație? Dacă până acum ea cădea exclusiv în sarcina părinților, în prezent, fiind un partener permanent al copiilor și al părinților, școala va trebui să asume și acest rol. Educația financiară a copiilor făcută în școală trebuie să vină în completarea celei făcute de părinți.

De aceea este nevoie de o colaborare strânsă între părinți și școală, cei doi parteneri trebuind să se bucure de încredere reciprocă. Parinții nu trebuie să se limiteze doar la a le vorbi copiilor despre cum să economisească banii ci în primul rând să le explice care este rolul și valoarea acestora ca și legătura dintre muncă și ban. Copiii trebuie să știe de mici că banii sunt recompensa pentru munca desfășurată și că fără muncă nu trebuie să aștepte o recompensă. Când vorbim despre bani și rolul lor, mai ales unor copii de vârstă mică, trebuie să ținem seama de faptul că trăim într-o lume concretă și nu intr-una ideală, iar ceea ce îi învățăm pe copii nu trebuie să sune bine doar la nivel teoretic ci trebuie să fie bine ancorat în realitatea prezentă.

O altă întrebare legată de educația financiară a copiilor este: cui îi revine sarcina de a o face? Cum ea este propusă, și deja introdusă, începând cu clasa a treia, sarcina îi va reveni, evident, învățătorului. Tot de la expertul BNR, Ligia Goloșoiu, aflăm că BNR pune la dispozitia învățătorilor și un ghid care să-i faciliteze munca. Nu ne putem totuși împiedica să nu ne întrebăm în ce măsură un cadru didactic poate fi considerat în prezent un exemplu de reușită financiară, si deci un exemplu bun de urmat, în condițiile în care această categorie socio-profesională este acuzată, deja de mulți ani, de toate nereușitele din societatea românească. În ce măsură va putea un cadru didactic, sau școala în ansamblul ei, conracara atacurile permanente venite din partea mass media sau din partea multor politicieni, începând chiar de la cel mai înalt nivel? Ne amintim cu toții că în urmă cu câțiva ani președintele țării a afirmat că „școala românească scoate tâmpiți”. Căutând informații pentru această lucrare, am găsit un comentariu la unul din interviurile acordate de Ligia Goloșoiu, în care cea care îl postase găsea vinovatul pentru criza francului elvețian și care este – cum altfel?! - școala românească, inadaptată la cerințele societății actuale și care „scoate inadaptați”. Trimiterea este evidentă.

După cum am spus deja, și după cum o știm cu toții, școala trebuie să fie un partener atât pentru părinți cât și pentru elevi, iar nu un adversar. Copilul trebuie să învețe, și să rețină de mic, că educația primită la școală și acasă va fi recompensată mai târziu, și că recompensa de moment (care a devenit o formă de șantaj din 1 http://www.ziare.com/articole/educatia+financiara+copii

229 |

322

partea copiilor: fac asta dacă-mi dai asta) nu este benefică pentru evoluția sa. Acumularea de noțiuni în scopul obținerii de foloase de moment ar trebui combătută și descurajată.

Deși disciplina este introdusă deocamdată doar ca materie opțională, se urmărește implementarea ei la nivel național astfel încât toți elevii să știe ce este un cont bancar, un card de credit etc. Înțelegem așadar că disciplina se adresează atât elevilor din mediul rural cât și celor din mediul rural. Dar se ține oare seama de diferențele din ce în ce mai mari care există între sat și oraș? Cum va putea învățătorul să le vorbească unor copii de lucruri pe care nu le văd decât la televizor? Este adevărat că toate aceste lucruri nu pot decât să sporească interesul pentru învățare al elevilor ce provin din medii defavorizate în dorința de a avea și ei, într-o bună zi, acces la facilitățile oferite de o societate modernă. Dar până atunci, factorii responsabili au nu doar datoria de a introduce o materie nouă de stiudiu ci și pe aceea de a creea condiții și șanse egale tuturor elevilor din românia.

Cum societatea actuală este foarte dinamică, școala trebuie să fie și ea cel puțin la fel de dinamică și să se adapteze noilor cerințe, venind în întâmpinarea așteptărilor beneficiarilor. Dar acest lucru se poate face doar cu concursul întregii societăți care nu trebuie să fie un spectator ce înregistrează greșelile facute de aceasta ci un partener real.

230 |

Bibliografie • http://www.ziare.com/articole/educatia+financiara+copii • http://www.isjolt.ro/wp-content/uploads/2015/01/prezentare.pdf • http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15469132-vor-invata-copiii-clasa-iii-educatie-financiarapovestea-unei-materii-care-fost-introdusa-oficial-anul-acesta-scoli-programa-scolara-integrala. htm • http://www.didactic.ro/stiri/noua-disciplina-optionala-educatie-financiara • http://www.bmo.com/formulefuteepourparents/ages-9-12/leducation-financiere-par-le-jeu/ • http://www.lesaffaires.com/mes-finances/consommation/un-bon-placement--l-educationfinanciere-des-enfants/555712 • http://www.unicef.org/cfs/files/CFS_FinEd_F_Web_19.4.13.pdf • http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/qe-30-12-894-fr.pdf

322

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană

Prof: Dediu Georgeta Mihaela Școala Gimnazială „Teodor Bălășel” Ștefănești Educația financiară este procesul prin care dobândim cunoștinte, aptitudini și abilități care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce privește gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informațiilor corecte și să știm cui să cerem ajutor și sfaturi pentru a obține mai multe beneficii din banii nostri.

Aceasta reprezintă o formă distinctă de activitate educațională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilități de management al banilor și de adoptare a deciziilor care au consecințe financiare, utilizând forme și activități de învățare diversificate.

Educația financiară ne ajută să menținem un echilibru financiar, ne învață cum să gestionăm veniturile noastre și să cheltuim mai puțin, cum să facem economii pentru situații neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viața de zi și zi. În ziua de azi trebuie să fim bine informați despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituții bancare încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie să înțelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre și ce obligații avem în calitate de clienți. Astăzi avem la dispoziție o gamă largă de servicii financiare care ne pot ușura viața și în același timp ne ajută să ne atingem obiectivele.

Primul pas în educația financiară este acela de a întelege cum să câstigăm bani , să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenti de un salariu. Apoi, știind cât și de unde avem banii, este important să avem și o evidentă a cheltuielilor pentru a putea planifica investiții ulterioare. Poți învăța cum să ții un buget de venituri si cheltuieli pentru familia ta.

Educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Potrivit strategiei UE 2020, la nivel național, statele membre trebuie să își asume o serie de responsabilități, printre care: - să reformeze sistemele de cercetare și inovare, pentru a întări centrele de excelență, să dezvolte cooperarea între universități, între cercetare și mediul de afaceri, să implementeze programe comune de cooperare transfrontalieră, cu valoare adăugată la nivel european și să adapteze în acest sens procedurile de finanțare, pentru a asigura difuzarea tehnologiei în spațiul Uniunii Europene.

- să asigure sprijin suficient științei, absolvenților de matematică și inginerie și să se concentreze asupra Curriculei școlare, asupra creativității, inovării și antreprenoriatului.

- să acorde prioritate finanțării cunoașterii, inclusiv prin folosirea unui regim de taxare și alte instrumente financiare care să promoveze o rată mai mare a investițiilor în cercetare și dezvoltare.

Acceptând ipoteza că statele membre au niveluri de dezvoltare diferite și deci nevoi diferite, Comisia Europeană consideră că viziunea UE 2020 poate fi adaptată în funcție de specificul național pentru a favoriza creșterea tuturor statelor membre. Comisia își propune ca Europa să dețină un rol de lider, să susțină concurența și să prospere datorită unei economii bazate pe cunoaștere, conectată, mai ecologică și mai favorabilă incluziunii, care să aibă o creștere puternică și durabilă și să asigure atât un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, cât și progresul social.

Europa dispune de unele dintre cele mai bune universități din lume, apreciază experții Comisiei, însă ar trebui să ne propunem să avem mult mai multe și să le transformăm într-un adevărat motor al cunoașterii și al creșterii. În acest sens, va fi nevoie nu numai de investiții, ci și de reforme și, după caz, de consolidare, de o cooperare mai strânsă, inclusiv cu mediul de afaceri, și de o atitudine mai deschisă la schimbare. Pentru a contribui la acest proces de schimbare, universitățile europene ar trebui evaluate comparativ cu cele mai bune

231 |

322

universități din lume.

Ar trebui luată în considerare o nouă etapă în cadrul actualelor programe Erasmus, Leonardo și Erasmus Mundus, însoțită de inițiative naționale, care să acorde tuturor tinerilor din Europa posibilitatea de a efectua o parte din parcursul lor educațional în alte state membre.

Bibliografie • W. Păvăloaia, M. Paraschivescu, G. Olaru,F. Radu, Analiza financiara. Studiu de caz, Editura Tehnopress ( 2006 ) • Mihaela Nona Chilian, Competitivitatea economiei românești și integrarea în Uniunea Europeană ,Editura Universitară ( 2011 )

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană

Prof. Dicu Sevastia Lizuca Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni Este bine ştiut că o economie stabilă se dezvoltată sănătos și are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economicofinanciare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Aşa cum spunea Alvin Toffler ”Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.”

Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare.

Acest grup este format din reprezentanți ai instituțiilor publice europene, băncilor centrale și comerciale, ONG-uri și fundații în domeniul educației din 16 țări ale UE: Marea Britanie și Italia (3 reprezentanți); Germania, Franța și Polonia (2 reprezentanți), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca, Spania, Austria, Suedia, Portugalia (1 reprezentant). În prezent, România nu are niciun reprezentant în cadrul acestui grup de cooperare dedicat educaţiei financiare la nivel european. Aceasta, în contextul în care potrivit celui mai recent studiu realizat de către Banca Mondială, nivelul de cunoștințe economice și financiare în România, măsurat prin indicele Financial Literacy Index se situează la o medie de 31 pe o scară de la 0 la 100.

Mai mult, cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoștințelor economico-financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte. Începând din anul 2008, ca parte a strategiei de comunicare cu publicul, Banca Națională a României și-a asumat o abordare strategică prin susţinerea educaţiei economico-financiare şi a

232 |

322

proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instituţiei, principiile de bază ale economiei, în special în rândul tinerilor.

Această implicare este atestată de proiectele dezvoltate şi consolidate de către BNR în ultimii ani - ” BNR - Zilele Porților deschide pentru studenții economiști”, adresat studenților din facultăți cu profil economic, ” Să vorbim despre bani și bănci”, care vizează sprijinirea educației financiare în învățământul preuniversitar, ACADEMICA BNR, dedicat managementului universitar şi cadrelor didactice din universităţile partenere.

BNR a fost prezentă şi la nivel european în susţinerea unor programe educaţionale şi anume: găzduirea Expoziţiei despre euro în anul 2011 sau participarea la conferinţe pe tematici de educaţie financiară.

O reflectare este a faptului că, susţinerea valorilor româneşti şi europene a fost şi este o preocupare importantă pentru Banca Naţională a României, din anul 2010 am integrat si proiectul “Zilele Culturale ale BNR”, oferind astfel un cadru de manifestare a talentului și creativității, atât artiștilor consacraţi cât şi celor mai tineri prin organizarea de evenimente culturale în sediile BNR. Consolidarea și dezvoltarea proiectelor educaționale a fost certificată în anul 2013 prin semnarea unui nou Protocol de Cooperare între BNR şi Ministerul Educației Naționale, cele două instituții urmând să inițieze/ implementeze o paletă largă de activități dedicate susținerii educației financiare.

Aşa cum spunea marele istoric şi om de cultură Nicolae Iorga ”Învățătura trebuie să fie uneori un drum; întotdeauna un orizont.”

Cultura

si educatia finanaciara in perspectiva

europeana

Inv: Draghici Daniela Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea Odata cu destramarea ordinii existente in perioada comunista, acei putini in care spiritul de aventurier nu a fost complet anihilat, au incercat sa exploateze orice oportunitate ivita. Dar nu intotdeauna acesti oameni aveau si criterii morale neafectate. Aceasta ar putea fi o explicatie a modului in care s-au facut averi in toate statele ex-comuniste si ar putea explica in buna parte fenomenul coruptiei.

Nu doar ca oportunitatile de afaceri nu puteau fi vazute, dar chiar daca ar fi existat, nu se cunostea exploatarea acestora. Treptat, au aparut false oportunitati bazate pe incalcarea legilor convietuirii sociale, iar castigul facil obtinut preponderent prin incalcarea legilor si sfidarea societatii a creat premisa aparitiei unui tip social care se intalneste si azi, care cel mai adesea este luat in deradere, dar care prospera in detrimentul intereselor tarii.

Copilul manuieste banii de mic, asista la discutii in familie, iar media este plina de stiri referitoare la bani. In aceasta mare de informatii, venite de-a valma, cine il orienteaza, cine ii ofera repere in acest sens.

Copilul, pe langa faptul ca vine in contact cu o serie de informatii referitoare la bani, este pus in situatia de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii.

In acea perioada in care majoritatea parintilor care au in prezent copii de scoala din aceasta tara s-au format, s-a incurajat lucrul in comun, sub o coordonare unitara. Desi a avut si rezultate meritorii (ex. metroul bucurestean), educatia din perioada comunista a diminuat substantial capacitatea de a recunoaste oportunitatile ivite pentru afaceri. Mai mult, comunismul a subminat capacitatea de a exploata oportunitatile, chiar daca acestea erau identificate.

Este foarte important acest lucru intr-o societate in care cultul muncii se pierde. Este vremea unor interventii clare, precise atat la nivelul intentional al politicilor scolare, cat si la cel practic de sustinere a acestora pentru realizarea unei invatari autentice care sa duca la implinirea nevoilor reale ale copilului, invatare care depaseste cadrul delimitat de zidurile scolii.

Scopul educatiei financiare este exact acela de a invata noile generatii, nu cu suprematia banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vietii sociale si personale.

Este nevoie de asumarea responsabilitatii pentru modul in care sunt echipati tinerii de azi pentru a

233 |

322

face fata provocarilor zilei de maine, responsabilitate care revine in totalitate adultilor implicati in educatia acestora.

Educatia financiara in sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelata cu perceperea banului in sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada comunista.

In concluzie educatia financiara a copiilor trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea muncii si respectului pentru munca in patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparatie absolut necesar.

Educaţia

financiară în context european Prof. Drăghici Elena-Denisa Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

„Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă.Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre în sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o plitică monetară uneori greu de înţeles şi pentru specialişti”, adăugat Mugur Isărescu.

Fiecare ţară are propria sa cultură a banilor, adică a modului în care banii pot fi folosiţi, percepuţi şi reglementaţi. Banii reprezintă un lucru asupra căruia fiecare are propria sa părere. Indiferent dacă ai foarte mulţi bani sau foarte puţini, ai nevoie de ei în fiecare zi. Felul în care cineva foloseşte banii este unic, este felul său, determinat de circumstanţele şi de locul în care trăieşte. Realitatea demonstrează însă, că prea mulţi oameni nu ştiu cum să controleze modul în care folosesc banii.

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe bazainformaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri.

Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Primul pas în educaţia financiară este acela de a întelege cum să câştigăm bani, să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenţi de un salariu. Metodele de economisire şi de investire a banilor sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie de asemenea să fii informat şi să înţelegi avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni, Înţelegerea instrumentelor financiare este crucială în situaţia economică actuală. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care să le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru autiliza aceste servicii avem nevoie să înţelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţa şi în acelaşi timp ne ajută să ne atingem obiectivele.

Educaţia financiară ne ajută să ne menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să stângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi. Aceasta trebuie să fie diponibilă şi activ promovată pe tot prcursul vieţii, într-o manieră continuă.

Prin studierea educaţiei financiare în şcoală, elevii de astăzi, respectiv viitorii consumatori de produse şi servicii bancare, vor putea fi mai bine informaţi şi pregătiţi în sensul formării unei gândiri şi a unui mod de abordare corecte atunci când se vor confrunta cu astfel de probleme şi, nu în ultimul rând, vor avea abilităţile

234 |

322

necesare pentru a purta o dicuţie (în calitate de client) cu un specialist bancar, astfel încât, apoi, să poată lua decizia singuri în perfectă cunoştinţă de cauză. De asemenea, ar putea contribui la creşterea responsabilităţii viitorilor clienţi bancari în ceea ce priveşte limita de îndatorare, însuşirea unor noţiuni de bază legate de evoluţia cursului de schimb, a inflaţiei şi respectiv a legăturii dintre acestea şi nivelul ratelor la împrumut, regula de bază fiind de a nu te îndatora cu mai mult de o treime din totalul veniturilor.

Dacă populaţia ar beneficia de cunoştinţe în materie de educaţie financiară, asemenea fenomene negative ar putea fi evitate.

Programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă insrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare. Astfel, viitorul consumator de produse şi servicii bancare va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit care să încurajeze economisirea. În acest sens, disciplina educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei.

Educaţia financiară poate ajuta copiii să ia cunoştinţă de valoarea banilor şi să dobândească competenţe necesare pentru autonomia lor. Persoanele care au dobândit o educaţie financiară sunt în măsură să aleagă produse şi servicii de calitate superioară şi adecvate, accentuând astfel concurenţa, încurajând inovarea şi solicitând îmbunătăţiri ale calităţii şi diversităţii acestora, ceea ce duce la o îmbunătăţire a bunăstării economice. În concluzie, educaţia financiară este benefică persoanelor, societăţii şi economiei în ansamblul său.

Bibliografie • Anghelache, Gabriela - Piata de capital în context european, Editura economica, Bucuresti 2009.

• Georgescu - Golosoiu, Ligia, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

• Georgescu - Golosoiu, Ligia (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

Apariţia

şi rolul banilor Prof. Alina Natalia Dumitraşcu Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru”, Bălceşti, judeţul Vâlcea

Dincolo de rolul lor bine definit în economie, banii pot reflecta cu acurateţe aspecte importante din istoria unei ţări, furnizând informaţii deosebit de preţioase despre evenimente şi personalităţi care au marcat-o în mod fundamental.

Din punct de vedere al originii, putem defini banul ca fiind un bun, cu rol de instrument de schimb şi etalon de măsurare. Banii au o istorie îndelungată, suferind numeroase modificări de-a lungul istoriei. Înaintea banilor a existat schimbul (sau trocul). Acesta se facea în mod direct, fără niciun alt element la mijloc. Acest schimb mai purta şi denumirea de „Barter”, specific economiilor de piaţă primitive. Acest barter era, însa, destul de costisitor deoarece se pierdea foarte mult timp până la realizarea unui schimb mulţumitor, deoarece presupunea o dublă coincidenţă a nevoilor sau dorinţelor.

Tocmai din aceste considerente, au apărut primele forme de „bani”, diverse obiecte cu rol de intermediere, de instrument de schimb: dinţi de delfin, vite, porci, lână, sare, tutun, argilă, ceramică, fildeş, carapace de broască ţestoasă, blănuri, dar şi unelte sau armament. Problema era că aceste obiecte nu puteau fi divizate fără să-şi piardă din valoare. Astfel, următorul pas au fost metalele preţioase, mai întâi arama, terminând cu aurul. Acestea erau omogene, uşor de transportat, inalterabile, uşor de prelucrat şi, poate cel mai important aspect, puteau fi divizate fără să-şi piardă valoarea. O problemă aici era că aceste metale preţioase aveau forme şi mărimi diferite, necesitând o cântărire şi măsurare la fiecare schimb. Astfel, schimbul direct începe să dispară.

235 |

322

Ca o concluzie, ca primă etapă apar banii-marfă, iar în final se fixează pe metale preţioase. O dată cu apariţia banilor, lumea mărfurilor se divide în două: la un pol apar toate mărfurile obişnuite, cu utilităţile lor, iar la polul opus, o marfă deosebită care joacă rolul de bani şi care se poate schimba cu oricare din mărfurile existente.

La început banii au avut formă de lingouri, brăţări, inele etc. Ei au luat forma de monedă ulterior.

Monezile conţineau o anumita cantitate de aur sau argint, emisă de autoritatea statului pe bază de monopol, cu o anumită denumire. Acestea erau primite în plată de cele mai multe ori, nu numai în ţara emitentă, ci şi în alte ţări, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur conţinută. În procesul circulaîiei monedele de aur cunosc un proces de uzură. Astfel, se ajunge ca valoarea nominală a monedei să nu mai corespundă cu conţinutul ei în aur, iar monedele cu acelaşi nume să aibă valori diferite. Apare astfel posibilitatea ca în rolul de monedă, banii de metal preţios să poată fi înlocuiţi prin bani fără valoare intrisecă. Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii.

Rolul banilor în economie este pus în evidenţă de funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc în cadrul vieţii economice. Conform teoriei obiective a valorii, banii indeplinesc urmatoarele functii: măsură a valorii; mijloc de circulaţie; mijloc de plată; de tezaurizare; bani universali.

Prin urmare, monedele au devenit rapid un mijloc de schimb fiabil şi eficient, care a contribuit în mare măsură la dezvoltarea comerţului După Herodot, primele monede au fost batute in secolele VII-VI î.e.n. De atunci şi până în secolul XVII e.n., banii s-au regăsit sub acelaşi principiu, sub formă de monede (din metale preţioase). Acestea diferă, însă, de la o regiune la alta şi de la un reper temporal la altul. Baterea de monedă era un drept exclusiv al conducerii statului.

Primele monede bătute pe teritoriul actual al României au fost emise în vechile oraşe greceşti pontice (Histria, Callatis şi Tomis). Surse istorice ne spun că aceste monede au fost bătute după aproximativ două secole de la apariţia primelor monede în Asia Mică.

Inventarea monedelor a soluţionat multe probleme, dar nu pe toate. Astfel, atunci când doreau să cumpere bunuri costisitoare, oamenii aveau nevoie de un volum mare de monede, care erau dificil de transportat, reprezentând o ţintă uşoară pentru hoţi.

Soluţia la această problemă a fost oferită de banii de hârtie. În prezent, banul a căpătat o valoare exagerată şi disproporţionată pentru că, psihologic, depindem de el pentru buna noastră stare şi dispoziţe.

236 |

Bibliografie • Cernea S., Monedă şi teoria monetară, Timişoara, Editura Mirton, 2000.

• Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, credit, bănci, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2003.

• Liviu Iancu, Primele monede din istorie, în “Historia”, 2013.

322

Cultura

si educatia finanaciara in perspectiva

europeana

Inv: Dumitrescu Anca Scoala Gimnaziala Creteni Jud.Valcea

Educatia financiara este procesul prin care dobandim cunostinte, aptitudini si abilitati care ne permit sa luam decizii mai bune in ceea ce priveste gestionarea resurselor noastre, sa facem analize pe baza informatiilor corecte si sa stim cui sa cerem ajutor si sfaturi pentru a obtine mai multe beneficii din banii nostri .

Este foarte important acest lucru intr-o societate in care cultul muncii se pierde. Este vremea unor interventii clare, precise atat la nivelul intentional al politicilor scolare, cat si la cel practic de sustinere a acestora pentru realizarea unei invatari autentice care sa duca la implinirea nevoilor reale ale copilului, invatare care depaseste cadrul delimitat de zidurile scolii.

Educatia financiara in sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelata cu perceperea banului in sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada comunista.

Scopul educatiei financiare este exact acela de a invata noile generatii, nu cu suprematia banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vietii sociale si personale.

Este nevoie de asumarea responsabilitatii pentru modul in care sunt echipati tinerii de azi pentru a face fata provocarilor zilei de maine, responsabilitate care revine in totalitate adultilor implicati in educatia acestora.

In acea perioada in care majoritatea parintilor care au in prezent copii de scoala din aceasta tara s-au format, s-a incurajat lucrul in comun, sub o coordonare unitara. Desi a avut si rezultate meritorii (ex. metroul bucurestean), educatia din perioada comunista a diminuat substantial capacitatea de a recunoaste oportunitatile ivite pentru afaceri. Mai mult, comunismul a subminat capacitatea de a exploata oportunitatile, chiar daca acestea erau identificate.

In concluzie, nu doar ca oportunitatile de afaceri nu puteau fi vazute, dar chiar daca ar fi existat, nu se cunostea exploatarea acestora. Treptat, au aparut false oportunitati bazate pe incalcarea legilor convietuirii sociale, iar castigul facil obtinut preponderent prin incalcarea legilor si sfidarea societatii a creat premisa aparitiei unui tip social care se intalneste si azi, care cel mai adesea este luat in deradere, dar care prospera in detrimentul intereselortarii.

237 |

322

„Banii

pe înţelesul copiilor – Educaţie financiară pentru ciclul primar” Înv. Dumitrescu Florica Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea În iunie 2013, în primele zile de vacanță, am participat la o întâlnire cu doamna Ligia Georgescu Goloșoiu, organizată tot la Biblioteca Antim Ivireanul de departamentul Învățământ primar al IȘJ Vâlcea.

Doamna Goloșoiu ne-a prezentat opționalul, ne-a vorbit de drumul parcurs de la proiectul pilot la implementarea acestuia la nivel național, am frunzărit materialele promoționale și, pentru că eram la întâlnire patru din cele șapte membre ale comisiei noastre metodice, am hotărât ca nu ar fi rău să-l experimentăm și noi.

Le-am telefonat colegelor și așa am ajuns să ne trecem numele pe lista celor care ar dori să aibă în anul școlar 2013- 2014 drept opțional ”Educația financiară pentru ciclul primar”.

Ceea ce a urmat ar fi fost greu de imaginat în iunie, atunci când am luat hotărârea. Părinții nu au avut nici un argument contra acestui opțional, cu toate că nu fuseseră întrebați în prealabil, așa cum procedăm de obicei. Copiii au prezentat un interes moderat atunci când au fost anunțați că vom studia despre bani.

Răsturnarea de situație a venit după prima săptămână de școală, atunci când am primit materialele (manualul și auxiliarul) și am desfășurat prima lecție. Entuziasmul manifestat în acea primă oră a sporit cu fiecare lecție și fiecare activitate. Dacă ar fi fost ei factor de decizie, ar fi hotărât măcar trei ore de Educație financiară pe săptămână.

Temele și exercițiile din manual au fost suplimentate cu date luate din istorie dar și din matematică.

Problemele cu conținut legat de bani au devenit o joacă.

Liberul schimb nu mai are secrete pentru ei. În săptămâna ”Să știi mai multe – să fii mai bun” avem încă din clasa I o zi de activități dedicate meseriilor. Anul școlar trecut, în ziua ”Meserii” șase copii au fost bancheri. Banca lor era organizată după toate cerințele, așa cum era descrisă în manual, ba mai mult, ”bancomatul” realizat cu mult talent dintr-o cutie mare pentru tort răspundea comenzilor vocale ale solicitantului.

Copiii au aplicat în practică o parte din cunoștințele dobândite în timpul lecțiilor. Au ajuns astfel să se intereseze de sumele acumulate în conturile în care primesc alocațiile și de dobânzile aferente. În perioada dedicată recapitulării finale, întreaga clasă a participat la realizarea unui proiect vizând aplicarea cunoștințelor dobândite în urma studierii opționalului. Și pentru că tot discutasem despre oportunitatea creditelor și despre cele mai avantajoase condiții oferite de bănci, copiii au făcut planuri de afaceri și au cerut finanțare din partea aceleiași bănci ”înființate” în săptă/âna ”Să știi mai multe..”

Surprinzător pentru mine a fost scara la care au gândit proiectul: prima echipă a fost cea a Creatorilor: au solicitat credit pentru spațiu de lucru și publicitate. Creatorii își ”vindeau” desenele unui atelier de producție.

Producătorii au cerut credit pentru a extinde linia de producție. Hainele realizate în noua lor fabrică ajungeau la vânzare într-un magazin. Vânzătorii au constatat că le-a crescut numărul clienților și au un plan de afaceri pentru extinderea activității: au cerut finanțare pentru un sector care să achoziționeze și să vândă accesorii necesare hainelor pe care le vindeau la început. Între atâția întreprinzători, angajații bancii abia mai reușeau să studieze planurile de afaceri și șă stabilească în ce condiții acordă creditele.

Activitatea a durat aproape trei ore, dar copiii au lucrat mult mai mult pentru pregătirea ei. Au fost încântați să folosească drept recuzită jucării (casă de marcat, mașinî de cusut, telefon...) hăinuțe și accesorii atât pentru păpuși cât și pentru copii. Spațiul clasei a fost ”compartimentat” pentru ca fiecare firmă să-și poată desfășura activitatea, să-și facă reclamă...

Copiii au fost mult mai receptivi decât mi-aș fi putut imagina atunci când am urmărit prezentarea doamnei Goloșoiu, și au demonstrat că sunt mult mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor în viața de zi cu zi decât suntem noi dispuși să credem.

Le-am recomandat colegilor cu care am discutat mai apoi acest opțional, iar recomandarea nu a avut nimic formal.

238 |

322

Copiii chiar sunt interesați de circuitul banilor, de motivele pentru care ar trebui să soliciți un credit și de o întreagă paletă de probleme asociate banilor Bibliografie • Georgescu- Goloșoiu, Ligia - „Banii pe înţelesul copiilor – Educaţie financiară pentru ciclul primar”, www.ise.ro programe scolare

Educatie

financiara Prof. inv. primar Dumitrescu Mariana Școala Gimnazială Creteni , Vâlcea

Cum sa-ti inveti copilul despre bani Copiii ar trebui sa fie constienti de importanta banilor de la varste cat mai fragede, si parintii sunt de acord. Dar nu poti sa-i povestesti unui copil de 5 ani despre credite ipotecare, pentru ca este dincolo de capacitatea lui de intelegere. Daca vrei sa-ti inveti copilul despre bani, noi iti spunem cu ce sa incepi, in functie de varsta lui.

Copilul tau este la gradinita.

Poate nu iti dai seama, dar copilul tau deja este constient de bani. De exemplu, intr-un magazin de jucarii, el a observat ca sunt sanse mai mari sa-i cumperi jucarii mai mici decat cele mai mari si mai spectaculoase. La aceasta varsta, copilul trebuie sa inteleaga patru lucruri: • Ai nevoie de bani sa cumperi lucruri • Castigi bani prin munca • S-ar putea sa trebuiasca sa astepti inainte sa-ti cumperi ceva ce vrei • Exista o diferenta intre lucrurile pe care le vrei si cele de care ai nevoie Ca sa il faci sa inteleaga aceste lucruri, la care chiar si adultii au probleme, trebuie sa incepi atunci cand copiii sunt foarte mici, in acea perioada in care sunt curiosi despre tot ceea ce ii inconjoara. Incearca sa gasesti momente pe care poti sa le dai exemplu pentru a-i arata importanta banilor, si cumpara-i o pusculita, pentru a-l invata despre economii. Ai putea si sa-i spui ca daca strange o anumita suma, tu ii vei da o dobanda, si cu aceasta ocazie sa il inveti ce este dobanda.

Copilul tau are 12 ani.

Pana acum, copiii ar trebui sa stie ce sunt economiile si ce este dobanda. Ei ar trebui sa inteleaga ca un card de credit inseamna un imprumut la banca, si ca daca nu platesti facturile la timp, vei sfarsi prin a plati mai mult decat ai consumat. De asemenea, ar trebui sa stie ca este periculos sa-ti pui informatiile personale, cum ar fi detaliile contului bancar, pe un site web pentru ca ar putea fi furate.

Cum ii ajuti sa inteleaga aceste lucruri: daca nu are deja o suma stabilita de bani de buzunar, acum este timpul sa ii dai una saptamanal sau la un interval pe care il alegi tu. Ai putea chiar sa-l ajuti sa-si faca si sa foloseasca un cont la banca. Daca faci aceste lucruri, copilul va intelege mai bine importanta banilor, pentru ca va observa cat de repede se cheltuiesc daca nu sunt atenti.

Copilul tau e la liceu.

Aceasta este perioada la care copilul trebuie sa se gandeasca la facultate si costurile ei, si sa realizeze ca nu ar trebui sa-si cumpere un lucru pe care il vrea daca nu si-l poate permite. De asemenea, ar trebui sa realizeze deja ca banii pot sa-i ajute sa-si indeplineasca visele, sau sunt obstacole in calea lor.

Poate fi dificil sa-ti inveti adolescentul aceste lucruri, pentru ca se afla la varsta la care nu prea asculta de parinti. Decat sa-i faci morala pe care el o va ignora, ajuta-l sa inteleaga cum poate obtine ceea ce vrea daca economiseste si cheltuieste in mod responsabil.

Copilul tau are 18 ani.

239 |

322

La aceasta varsta, ar trebui sa aiba cunostinte destul de mari despre concepte financiare, sa stie ce sunt imprumuturile, ratele de dobanda, cum sa se angajeze, etc.

Poti sa il ajuti incurajandu-l sa mearga la un curs de finante personale, sau propune-i sa tina socoteala fiecarui ban pe care il cheltuieste timp de o luna, apoi sa analizeze care sunt tiparele lui de cheltuire a banilor.

Educația

financiară pentru cei mici Prof. înv. Primar Dunca Mihaela Școala Gimnazială “Ș. V. Cantacuzino” Călimănești

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să învețe despre importanța banilor. Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celui mic, întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea, împărțirea și alte concepte matematice utile în acest sens. Chiar dacă juniorul tău este micuț, îl poți ajuta să deprindă câteva noțiuni fiscale, cum ar fi economisirea. Pe măsură ce va crește, va începe să ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocației sau chiar să te ajute să plănuiești bugetul familiei pentru vacanță.

Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani. Organizează o seară dedicată jocurilor de societate în fiecare săptămână, implică toată familia și petreceți împreună un timp plăcut și educativ.

Educația financiară a celui mic începe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket. Spune-i înainte de cumpărături bugetul pe care îl ai la dispoziție și transformați într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită. Cel mic poate fi asistentul tău financiar și, cu ajutorul unui calculator, poate ține evidența cheltuielilor.

Cel mic va fi încântat să te ajute cu diversele lucruri care sunt de făcut prin casă (aspirat, ștersul prafului, dusul gunoiului etc.). Îi poți oferi câte o recompensă sub forma unei sume mici pentru fiecare treabă la care te ajută, învățându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii și să-i gestionezi.

Dăruiește-i o pușculiță simpatică sau confecționați una împreună, așa încât cel mic să aibă un loc unde să își poată ține banii. Îi poate împărți pe două categorii, bani de cheltuială și bani de pus deoparte, iar în acest fel puteți decide împreună cum să impartă alocația lunară.

Mergi cu cel mic la bancă și deschide un cont. Explică-i cum suma pe care o depune în bancă va crește în timp și de ce este important să ai mereu bani puși deoparte. În inocența lor, copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câți bani câștigă sau cât au plătit pentru un anumit lucru, deși semnificatia cifrelor nu este foarte clară pentru ei. Explică-i cu blândețe că nu este întotdeauna politicos să întrebi o altă persoană despre venitul financiar sau cât de mulți bani cheltuie aceasta.

Copiii sunt expuși unui număr foarte mare de reclame într-un timp scurt. De aceea este greu pentru cel mic să se abtină și să nu-și dorească să dețină cea mai nouă jucărie sau ultimul joc video apărut. Reducând timpul petrecut în fața TV-ului sau online, îl poți proteja măcar parțial de publicitatea uneori agresivă.

Cel mic poate crede că banii provin de la bancomat sau ca poți plati orice lucru cu cardul. Chiar și copiii mai mari pot să nu înțeleagă ce înseamnă să utilizezi un credit. Explică-i toate aceste concepte și arată-i cum se folosesc și ce se întâmplă, de fapt, în spatele lor.

Nu-i ascunde niciodată cheltuielile partenerului tău și arată-i celui mic importanța unei comunicări transparente în privința gestionării aspectelor financiare în familia voastră. Întotdeauna când mergeți la cumpărături, sugerează-i faptul că lucrurile materiale nu condiționează fericirea.

240 |

Bibliografie • WWW.BNR.RO • http://ec.europe.eu/ economy finance/euro/kids/index en.htm

322

Educaţia

financiară - un răspuns specific pentru problematica actuală Gheorghiu CorinaŞcoala Gimnazială ,,Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea ,, Dacă nu se schimbă sensul de mers, vom ajunge de unde am plecat.”( proverb chinezesc) Idealul educaţional este una din modalităţile prin care se exprimă corelaţia dintre societate şi acţiunea educaţionala. Ca o componentă intrinsecă a acesteia, conţinutul idealului este prin excelenţă social, incluzând cerinţele fundamentale ale societăţii faţă de acţiunea educaţională. Această finalitate exprimă sub forma unui proiect dinamic, obiectivele şi funcţiile cu care educaţia este investită de societate, privită ca întreg, în lumina unor necesităţi actuale şi de perspectivă ale ei. Idealul educaţional concentrează în esenţa sa modelul sau tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice pe care educaţia este chemată să-l formeze în procesul desfăşurării ei. Prin intermediul său, societatea îşi proiectează propriile sale aspiraţii, concretizate în calităţile fundamentale ale membrilor săi, indispensabile pentru menţinerea şi funcţionarea ei ca sistem macrosocial.

Viaţa contemporană se caracterizează prin numeroase mutaţii : amplificarea şi imprevizibilitatea schimbărilor de natură economică şi socio-politică, intensificarea din sfera profesiunilor, amplificarea interdependenţelor dintre macrosistemul social şi componentele sale, sporirea caracterului democratic al organizării şi gestionării socialului. Problematica lumii contemporane, caracterizată prin universalitate, globalitate, complexitate şi caracter prioritar demonstrează că soluţiile cele mai eficiente nu pot fi găsite prin demersuri şi angajări secvenţiale, ci e nevoie de o viziune holistică în studierea şi decantarea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă omenirea. Analiza problematicii contemporane şi identificarea marilor teme de meditaţie au condus la constituirea, în plan educaţional, a unor răspunsuri specifice, prin potenţarea ,, noilor educaţii”: educaţia pentru pace, educaţia ecologică, educaţia pentru participare şi democraţie, educaţia demografică, educaţia economică şi casnică modernă, educaţia pentru comunicare şi mass-media, educaţia nutriţională, educaţia comunitară etc.

Educaţia economică şi casnică modernă vizează pregătirea tinerilor pentru o adecvare la lumea bunurilor, la practicile economice, la lumea muncii. Trăim într-o perioadă în care pragmatismul şi mercantilismul economic par să dirijeze toate practicile umane. Aceste modificări valorice trebuie să găsească noile generaţii pregătite pentru a se putea integra cât mai bine în societatea modernă. În măsura în care spaţiul privat tinde să se redefinească ( prin acordarea de mai mult timp pentru sine, prin intimizarea accentuată a mediului personal, prin construirea de alternative de viaţă privată ), potenţarea spiritului gospodăresc, a gestionării convenabile a propriilor bunuri sau a câştigului se dovedeşte a fi un deziderat formativ urmărit încă din şcoală. În condiţiile în care viaţa economică este foarte dinamică, instrumentalizarea tinerilor cu explicaţii adiacente, cu termeni de specialitate, cu practici economice de bază, cu atitudini corespunzătoare, cu o gândire economică fundamentală, cu un ideal economic constituie o ipostază a pregătirii generale.

Din 2002, termenul de competenţe cheie domină discursul privind finalităţile sistemelor de învăţământ din Europa. Comisia Europeană a contribuit la definirea şi identificarea competenţelor cheie necesare absolventului de învăţământ obligatoriu pentru a face faţă cerinţelor societăţii şi economiei cunoaşterii prin documentul RECOMMENDATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 18 December 2006. Domeniile de competenţe cheie sunt cruciale pentru trei aspecte ale vieţii: împlinirea personală şi dezvoltarea pentru viaţă ( capital cultural ), cetăţenie activă şi incluziune socială ( capital social ), şansa de angajare ( capital uman ). Ţinând cont de Recomandarea Parlamentului European privind competenţele cheie, a fost introdusă la nivelul claselor a III/IV-a ca disciplină opţionala ,, Educaţia financiară” care are în vedere următoarele finalităţi: sensibilizarea copiilor cu privire la problematica banilor şi băncilor; formarea unor capacităţi de explorare/investigare a fenomenului bancar; formarea unor deprinderi şi abilităţi de utilizare a unor mijloace şi tehnici bancare; identificarea intereselor proprii şi a unor mijloace de economisire şi gestionare a banilor. Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor

241 |

322

care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bibliografie • Nicola, Ioan – TRATAT DE PEDAGOGIE ŞCOLARA, EDP Bucureşti, 1996 • Cucoş Constantin – PEDAGOGIE, Ed. Polirom, Iaşi, 2006 • Programa şcolară pentru disciplina Economie Financiară. 8.10.2012

Cultură

și educație financiară la preşcolari Ghiorlan Nicolița Nadia Şcoala Gimnazială Ioneşti

,,Educația financiară PREŞCOLARĂ!‟

este o problemă în România. Atunci să facem ce trebuie: EDUCAȚIE

Educația financiară începută de la vârste mici este importantă. În copilărie se formează și se dezvoltă comportamente care ne vor urmări și la vârsta adultă.Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.

E cel mai potrivit moment pentru a învăța lucruri folositoare pentru întreaga viață.Nenumărate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învățămant preșcolar fără să învețe mai nimic concret despre bani.

Alfabetizarea financiară trebuie începută de timpuriu dacă dorim ca rezultatele să fie pe termen lung.

Copiii trebuie săînțeleagă de unde provin bani,unde se duc și cum sunt ei folosiți de către părinți pentru a asigura cele necesare în casă.Poți săîl încurajezi pe copil să plătească ceea ce ați cumpărat și să ceară restul.

Părintii trebuie să-i implice cât mai mult pe copii in ceea ce numesc ,,treburi casnice” iar la finalul activității sau la finalul zilei copilul să primească o recompensă banească.

Atunci când va dori săîși cumpere ceva copilul va avea posibilitatea să hotărască singur câți bani va cheltui, dacăîi va cheltui pe toți.Copiii trebuiesăafle care sunt metodele de economisire a banilor,săînvețesăîși stabilească obiectivele financiare, să constate cât de important este timpulșisă construiască un buget de venituriși cheltuieli, pentru a vedea câți bani „intră” și câți bani „ies”, săînvețe de asemenea că „am nevoie” este prioritar față de „îmi doresc” atunci când dispui de o sumă limitată de bani.

Copiii trebuie să știe căbanii au diverse forme și mărimi; pot fi de metal sau de hârtie- bancnote; valoarea banului se poate explica în termeni accesibili copiilor “câte mașinute pot cumpăra cu acesti bani?; ce inseamnă “rest”; banii sunt folosiți pentru a cumpăra obiecte din magazine sau pentru a plăti anumite “servicii”:facturile, taxiul, abonamentul la metrou; fiecare țară are o monedă specifică; la noi aceasta se numeste “leu”; părinții primesc în fiecare lună o sumă de bani; ceea ce este important este ca oamenii să lucreze nu numai pentru bani dar si să facă ceea ce fac cu mare plăcere.

242 |

Bibliografie • Educatia financiara pe intelesul tuturor; Editura Explorator Pitești • www.FinZoom.ro - Sectiunea Educatie Financiara Revista de promovare a educatiei financiare.

322

Educaţia

financiară a copiilor Ghiță Camelia Școala Gimnazială ”Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie sa vina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Copilul nu va intelege de ce uneori poate avea anumite lucruri, iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic. Daca ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simti mai degraba mai putin iubit, decat sa inteleaga limitarile financiare.

De asemenea, nici schimbarile bruste de comportament din partea parintilor nu sunt cea mai potrivita metoda. Daca acestia se hotarasc fara explicatii sa-si limiteze generozitatea, ea va fi inteleasa ca o pedeapsa.

Parintii sunt cei care gestioneaza cum va aprecia copilul tot ce primeste din partea lor. Ei sunt cei care il invata sa valorizeze ceea ce primeste, sa se bucure de ceea ce are si sa inteleaga atunci cand parintii spun „nu“ sau „nu se poate“.In acest fel se pot evita in avans scene publice in care copilul tipa sau se tavaleste pentru a obtine ceva ce parintele, in prima faza, ii refuza.

Totodata, daca este invatat sa accepte anumite reguli, ii va fi mai usor sa inteleaga atunci cand i se explica ceva si sa nu perceapa schimbarile de atitudine ale parintilor ca fiind bruste si suparatoare. Foarte important de retinut este ca acest tip de educatie este bine sa aiba loc pana la varsta de sase ani, dupa aceasta varsta fiind mai greu sa schimbam anumite obisnuinte si deprinderi ale copilului.

Incepand cu varsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care tin de cheltuirea si economisirea banilor, iar pusculitele sunt un pas mic catre un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinta banilor este acela in care isi doreste ceva anume.O jucarie dupa care tanjeste este un prilej bun pentru a se simti motivat sa stranga singur bani pentru a si-o achizitiona. In acelasi timp, el invata ca nu poate avea totul pe loc, ce inseamna rabdarea si ca anumite lucruri implica un efort.Parintii sunt cei care il ajuta in acest plan si il incurajeaza. Bineinteles, tot ei sunt cei care ii vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masura si cu reguli. Copilul afla ca exista o zi – de salariu, in care primeste sume mai marisoare de la ambii parinti si, de asemenea, ca si el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strangerea jucariilor si aranjarea lor, pastrarea ordinii in propria camera, asezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activitati ce pot fi recompensate de catre parinti. Este o metoda de a-l educa pe cel mic si a-l responsabiliza treptat. In felul acesta, el va invata ca, la randul lui, are anumite sarcini in cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cei mici sunt foarte receptivi cand le spunem povesti, identificandu-se mai usor cu personajele acestora.

Fie ca vorbim despre inventarea unora daca imaginatia ne ajuta, fie despre adaptarea unor povesti cunoscute in scurte povestiri din care cel mic sa primeasca informatia pe care dorim sa i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Din pacate, in cele mai populare basme nu se pune niciodata problema salariului, toate personajele fiind printese, regi, regine etc. De aceea, mici adaptari la realitatea moderna, nu strica niciodata.

Cred ca, uneori, anumite pretentii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multa atentie din partea parintilor. Pentru ca cei mici sa invete valoarea banilor si pentru a aprecia ce inseamna scump versus ieftin, este bine sa le prezentam treptat monedele si bacnotele.Astfel, ei vor intelege pentru inceput ca monedele inseamna mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odata ce au invatat cifrele, putem sa citim preturile cu ei si sa ii ajutam sa inteleaga ce este scump.

Foarte important si benefic este sa il educam pe cel mic sa ii ajute pe cei care au mai putin decat el.

Astfel, putem strange anumite jucarii sau hainute care nu ii mai vin, dar sunt in stare buna, pe care apoi sa le dam impreuna unor copii care vin din familii sarmane.Copilul va invata ce inseamna sa fii generos, iar

243 |

322

bogatia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci si la cei care sunt privati si de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lamurit, dar totodata este bine sa subliniem si alte aspecte care sunt mai importante decat banii.

Banii sunt importanti, dar rostul si valoarea lor reala trebuie explicate copilului de cand arata primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie in joaca, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizari, fiecare parinte va gasi cea mai potrivita metoda de a lamuri si, implicit, de a educa propriul copil.

,,Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană

Prof. Ilie Carmen Maria Şcoala Gimnazială Anton Pann Râmnicu Vâlcea ,,Nu există garanţii, dar este mai bine să fii pregătit decât să fii luat prin surprindere’’- Donald J. Trump Importanţa dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidenţiată de faptul că în domeniul creaţiei şi serviciilor culturale lucrează aproximativ 3,1%din totalul locurilor de muncă în U.E. În acest context au fost adoptate măsuri suplimentare de protejare a propietăţii intelectuale, inclusiv pentru creaţiile on-line, realizarea unui echilibru raţional între libertatea de acces şi promovarea unui cadru fiscal favorabil industriilor culturale. Obiectivul strategic îl constituie încetăţenirea unor practici şi instrumente libere şi diverse de acces la educaţie şi cunoaştere, la toate resursele care pot dezvolta creativitatea.

Deceniul în care ne-am îmbarcat prezintă numeroase provocări pentru Europa. Strategia pentru Europa anului 2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii recunoaşte pe bună dreptate rolul cheie al educaţiei şi educaţiei superioare pe care trebuie ca cele din urmă să îl joace dacă vrem ca ambiţiile noatre pentru Europa în cadrul unei realităţi globale, aflată într- o continuă schimbare să se realizeze. Cel mai mare risc pe care îl avem acum este să nu fim pregătiţi pentru viitor. Aşa cum am văzut ,,nu există garanţii, dar este mai bine să fii pregătit decât să fii luat prin surprindere’’(Donald J. Trump)..

Calitatea educaţiei poate fi cel mai important factor al dezvoltării economice şi sociale, afirmării personale şi al capitalului uman, social şi civic, fără de care coeziunea şi relaţiile sociale rămân noţiuni vide de orice conţinut. Într-un mediu în care competenţele şi abilităţile dobândite şi rafinate în cadrul educaţiei superioare devin din ce în ce mai importante (Comisia Europeană, 2010), este un imperativ social faptul de a extinde oportunităţile unei educaţii superioare la o cât mai mare pondere din populaţie posibil, educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. În prezent nu reuşim să punem în valoare talentele disponibile nouă în Europa şi dacă nu vom schimba această cale pe care o urmăm o să rămânem cu mult în urmă în lumea noastră competitivă şi interconectată. Aşadar, dimensiunea socială a educaţiei superioare cere atenţia noastră urgentă. Acest lucru implică lărgirea accesului la educaţie superioară a cât mai multor cetăţeni europeni posibil şi este vital că obiectivul acestei politici se află în centrul sistemelor noastre de educaţie. Este la fel de vital ca măsurile să fie implementate acum pentru a transforma realitatea noastră şi să fim capabili să monitorizăm efectiv impactul acţiunilor noastre. Într-adevăr, acest lucru este ceea ce înţelegem noi prin politici adoptate ca urmare a unor dovezi. Pieţele noastre de muncă au nevoie din ce în ce mai mult de absolvenţi având cunoştinţe şi competenţe oferite de educaţia superioară şi va trebui să investim substanţial în sistemele noastre de educaţie superioară pentru a ne asigura că aceste nevoi sunt îndeplinite Finanţarea din surse publice a instituţiilor de învăţământ superior este principala sursă de venit pentru cea mai mare parte a peisajului învăţământului superior în toate statele membre ale UE. Mai mult de 70% din finanţarea instituţiilor de învăţământ superior provine de la bugetul public (Eurydice 2008, p. 47), iar

244 |

322

pentru state, finanţarea este un mecanism de direcţie majoră pentru învăţământul superior (Lepori et al.

2007, p. 85). Ţările folosesc puterile lor de guvernare, printre altele, să introducă o mai mare diversitate în domeniul învăţământului superior, pentru a spori managementul performanţei, sau pentru adaptarea ofertei de învăţământ superior la cerinţele de unei aşa-numite economii bazată pe cunoaştere (Johnstone, 2009).

Finanţarea învăţământului superior în general şi a instituţiilor de învăţământ superior, în special, a constituit obiectul a numeroase studii (de exemplu, EACEA/Eurydice, 2008). Salmi şi Hauptmann (2006, p. 2) au găsit o răspândire tot mai mare a “mecanismelor de alocare inovatoare”, în special utilizarea de măsuri bazate pe performanţă şi utilizarea formulelor de finanţare. Analizând evoluţiile istorice aceştia au identificat trei abordări ale tipurilor de finanţare în scopul lărgirii participării la învăţământul superior: • creşterea finanţării publice a învăţământului terţiar în timp ce se percep taxe relativ mici; • perceperea de taxe mai mari, dar cu tipuri de niveluri de burse şi împrumuturi îmbunătăţite; • extinderea sectorului privat de învăţământ superior pentru a reduce presiunea asupra finanţării publice (Ibid., p. 33).

Cu toate acestea, autorii subliniază de asemenea,faptul că efectele de promovare a egalităţii de finanţare publică a instituţiilor de învăţământ superior depinde de alegerea mecanismelor de finanţare, în timp ce finanţarea publică directă a studenţilor, prin subvenţii, împrumuturi sau cupoane ar putea avea probabil un impact pozitiv mai mare. Această constatare este reafirmată de Teixeira (2009, pp. 57-58), care a identificat tensiunea dintre mecanismele de piaţă în învăţământul superior şi necesitatea de direcţie guvernamentală pentru a atinge obiectivele sociale. Deplasarea sarcinii de finanţare către persoanele fizice şi a familiilor lor, în primul rând din motive de eficienţă, mai degrabă decât din perspectiva echităţii sociale – aşa cum susţin, de exemplu Salmi şi Hauptman (2006) şi Barr (2004) – este o abordare contestată din punct de vedere politic, diverse dezbateri fiind în curs de desfăşurare în mai multe ţări europene (a se vedea Eurydice 1999, p. 185). În alte state, cu toate acestea, trecerea la un sistem mai orientat spre piaţă progresează. Bazându-se pe reformele recente în domeniul finaţării în Danemarca, Norvegia şi Portugalia, Frølich etc, descoperă existenţa unei tendinţe de abordări de finanţare bazate pe rezultatele şi orientate către piaţă, inclusive introducerea unor taxe suportate de studenţi. Ei arată că stimulentele prevăzute pentru reforma în domeniul finanţării învăţământului superior sunt în primul rând eficienţa, calitatea şi responsabilitatea, în timp ce dimensiunea socială sau lărgirea participării sunt mult mai puţin vizibile. În prezent, toate domeniile bugetelor publice, inclusiv educația și formarea, fac obiectul unei examinări riguroase. Majoritatea statelor membre întâmpină dificultăți în ceea ce privește menținerea nivelurilor actuale ale cheltuielilor, fără a mai menționa mărirea acestora. Cu toate acestea, cercetările sugerează că îmbunătățirea nivelului de studii poate produce beneficii semnificative pe termen lung și poate genera creștere și locuri de muncă în Uniunea Europeană. În cele din urmă, toate instrumentele trebuie mobilizate pentru realizarea obiectivelor stabilite în cadrul strategiei Europa 2020 și al ET 2020, inclusiv programele actuale și viitoare în domeniul educației și formării, fondurile structurale și programul „Orizont 2020”.

Bibliografie • 1.Asplund, R., Adbelkarim, OB şi Skalli, A., 2008. O perspectivă a egalităţii accesului la înscriere şi finanţare a educaţiei terţiare. Education Economics, 16(3), pp. 261-274.

• 2. Comisia Europeană, 2010a. Strategia Europeană pentru Disabilitate 2010-2020. Un angajament • reînnoit pentru o Europă fără de barierei, Studiul Comisiei, ce însoţeşte Comunicarea Comisiei către • Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor • Comitetul. SEC (2010) 1323 final. Bruxelles: European Commission • 3.Comisia Europeană, 2011. Chestionarul anual al creşterii economice în 2011: formularea răspunsului • cuprinzător al UE la criză, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul, Comitetul • Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Comitetul. COM (2011) 11 final. [pdf] Bruxelles: • Comisia Europeană. Disponibil la: http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/en_final.pdf

245 |

322

Educație

financiară prin firma de exercițiu Prof. Ioan Maria Liceul Tehnologic “Justinian Marina” Băile Olănești

Firma de exercițiu este o metodă didactică modernă și interactivă aplicată în ciclul superior al liceului la nivel național și internațional, cu scopul dezvoltării spiritului antreprenorial al elevilor, prin simularea proceselor dintr-o firmă reală. Cadrul instruirii este unul activ, creativ și interactiv, elevii participă voluntar și motivat la propria formare dobândind competențele esențiale bazate pe practică.

Experiența financiară dobândita de elevi în timpul desfășurării activităților în cadrul firmei de exercițiu se materializează în cunoștințe, competențe și atitudini pentru viață, iar performanțele obținute de elevi servesc drept motivație pentru viitoare afaceri și cariere de succes. Dacă între mediul economic și cel educațional există o strânsă legătură, trecerea se face cu succes de pe băncile școlii în piața muncii supusă unei schimbări continue. Tinerii care activează în timpul școlii într-o firmă de exercițiu sunt ușor integrabili pe piața muncii și au abilități antreprenoriale dezvoltate.

Informaţia contabilă este cea mai importantă parte a informaţiilor din domeniul economic, managerii pot lua decizii eficiente doar dacă identifică în timp util informațiile cu adevărat relevante pentru ei din multitudinea de informații contabile ce reflectă operațiile de exploatare, investiții, finanțare și gestiune a trezoreriei. Pentru ca analiza economico-financiară să fie relevantă, managerii nu se opresc doar la informațiile ce decurg din situațiile financiare, ci solicită persoanelor competente informații prin care sa cunoască şi să urmărească mecanismul de formare a performanţelor.

Entuziasmul cu care elevii lucrează în firma de exercițiu virtuală conduc la ideea de motivare în alegerea carierei visate, la atingerea obiectivelor propuse pe termen scurt și lung. Interesele profesionale ale elevilor dezvoltate în firma de exercițiu se corelează cu opțiunile lor viitoare și gradul de realism în ceea ce privește integrarea lor pe piața muncii, după terminarea unei forme de învățământ preuniversitar/universitar.

Avantajele firmei de exercițiu se identifică atât pentru elevii participanți cât și pentru agentii economici care îi sprijină. Cel mai important aspect al firmei de exercițiu este faptul că permite elevilor să pună în aplicare noțiunile teoretice pe care le-au învatat la clasă, dar și obișnuirea acestora cu asumarea de responsabilități pentru acțiunile sau deciziile pe care le iau în legatură cu firma de exercițiu. Înteracțiunea elevilor în firma de exercițiu îi învață sa rezolve probleme ce apar pe parcursul activității în firmă, probleme cu care nu s-au întalnit în cadrul orelor de curs. În același timp, elevii iși formeaza deprinderi, abilitati, își însușesc competențe cheie, cum ar fi capacitatea de a lucra în echipă, gândire interdisciplinară, competențe de comunicare și relaționare instituțională.

Obținerea abilităților profesionale conduce la o flexibilitate necesară pe piața muncii și pot descoperi o afinitate față de un anumit loc de muncă. În cadrul Liceului Tehnologic „Justinian Marina” elevii clasei a XI-a își desfașoară activitatea prin Firma de exercițiu THILLA SA (obiect de activitate: “Activități ale agențiilor de turism”) și Firma de exercițiu 3BIS SA (obiect de activitate: “Activități de cazare pe perioade de scurta durată”), coordonator –prof. Ioan Maria.

246 |

322

Culturã

şi educaţie financiarã, o perspectivã

europeanã

Ionescu Elena Daniela Liceul Tehnologic de Turism Cãlimãneşti Eu cred cã fiecare dintre noi are un geniu financiar înnãscut. Problema este sã descoperim unde zace şi sã îl trezim. El încã doarme, pentru cã am fost educaţi sã credem cã banul stã la rãdãcina tuturor relelor.

Am fost încurajaţi sã învãţãm o meserie ca sã muncim pentru bani, dar nimeni nu ne-a învãţat cum sã facem sã munceascã banii pentru noi. Am fost învãţaţi sã nu ne facem griji pentru viitorul nostru financiar, pentru cã firma, ori statul vor avea grijã de noi la pensie. Şi totuşi, copiii noştri educaţi în acelaşi sistem de învãţãmânt, vor fi cei care vor sfârşi prin a ne plãti aceastã pensie.

Dacã simţi cã banii vin la tine foarte rar sau greu şi pleacã foarte rapid, ar trebui sã faci ceva diferit ce ceea ce ai fãcut pânã acum!

Iatã câteva propuneri: 1. Gestioneazã-ţi finanţele! Acesta ar fi primul pas în a observa de unde vin banii şi unde se duc aceştia. Este şi cel mai vechi sfat pe care l-ai primit din partea bunicilor. Poate prea simplu, însã odata ce începi sa îţi gestionezi banii, vei deveni mai conştient de deciziile pe care trebuie sã le iei şi vei acţiona mai inteligent.

2. Schimbã-ţi mentalitatea! Dacã ai crescut într-o familie în care nu se discutã despre bani, sau dacã simţi cã momentan nu câştigi banii pe care îi meriţi, probabil ai o mentalitate de om sãrac. Unii cred cã nu pot dezvolta o afacere profitabilã, cã nu sunt suficient de pregãtiţi pentru a obţine o slujbã bunã. Dacã gândeşti aşa, atunci ar trebui discutat cu oameni de afaceri, sau cu prieteni care au situaţii demne de lãudat.

3. Schimbã-ţi comportamentul financiar! Nu se poate schimba peste noapte, însã chiar de acum îţi poţi schimba modul în care îţi cheltuieşti banii.

Sã ne gândim la oamenii inteligenţi ce au terminat o facultate sau un master şi care au obţinut un job datoritã competenţelor lor sau care au dezvoltat un start-up care a devenit o ˛˛ micã maşinã profitabilã de fãcut bani ʼʼ.

Deşi sunt oameni care au un comportament extraordinar în plan profesional, social sau familial, când vine vorba de comportamentul financiar, aceştia îl ignorã cu desãvârşire.

Existã consumatori impulsivi, adicã ˛˛perfecţiʼʼ pentru comercianţi. Cumpãrã orice, la orice preţ. Dacã le place ceva, pun în coş, neţinând cont de câţi bani mai au disponibili pânã la urmatorul salariu.

Primul pas în schimbarea comportamentului financiar este, cu siguranţã, analizarea propriului comportament.

Unele persoane omit activitatea de planificare financiarã. Nu au planuri clar definite pe care sã le urmeze. Surprinzãtor este cã toţi oamenii ştiu cã fãrã un plan, indiferent cã este financiar, sau de orice alt tip, şansele de reuşitã tind cãtre zero.

Unii nu au informaţii, abilitãţi sau competenţe financiare. Rezultatul unor investiţii, nu foarte profitabile, au la bazã, de cele mai multe ori, lipsa de înţelegere a produselor si serviciilor financiare şi investiţiile în afaceri, în domenii pe care nu le cunosc.

Dezvoltarea unei gândiri ˛˛sãnãtoaseʼʼ, a modului în care funcţioneazã cele mai importante produse şi servicii financiare şi dezvoltarea abilitãţilor antreprenoriale, te pot ajuta sã-ţi creşti veniturile personale.

Bibliografie • www.educaţiefinanciarã.ro

247 |

322

Educatia

financiara a copiilor – o prioritate

a zilelor noastre

Prof. Ionescu Simona- Mihaela, Scoala Gimnaziala, Com Sinesti, Jud Vâlcea În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, prin educatie financiara se propune să se aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții. Pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice, educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Educatia financiara se face, in primul rand, acasa, prin exemplul personal. Dar intr-o societate formata din adulti care nu stiu sa-si gestioneze banii proprii, ce exemplu ar putea urma copiii si tinerii?

Educatia financiara ar putea fi facuta in scoala. Chiar daca mediul formal nu e poate cel mai eficient, invatarea unor notiuni si exersarea unor tehnici nu are cum sa strice.

Daca doresti ca puiul tau sa devina un adult responsabil si pregatit pentru viata nu neglija educatia lui financiara. Nu e niciodata prea devreme sa o incepi. Atitudinea parintilor fata de bani va determina relatia copilului tau cu acestia. Ii va iubi, ii va dispretui, ii va dori cu ardoare? Cat de importanti vor fi banii pentru el si ce va face pentru a-i obtine?

Cu siguranta raspunsul la aceste intrebari nu te lasa indiferent. Iar raspunsul depinde, in mare masura, de tine.Pentru a construi o relatie fireasca, lipsita de patima, a copilului tau cu banii trebuie sa tratezi si tu subiectul respectiv in mod cat mai natural.

Odata ce copilul tau va invata cifrele si primele operatii de baza din aritmetica vei putea trece la pasul urmator si il vei putea implica mai mult in gestionarea unor mici fonduri banesti.

Pana atunci nu uita ca bazele educatiei, inclusiv financiare, se pun in primii 7 ani de acasa.

Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie sa vina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Comportamentul invatat de copil inca din frageda pruncie este acela de „cere si ti se va da“. Bebelusul stie ca daca plange va fi hranit, stie sa ceara sa i se schimbe scutecul, iar pe parcurs invata ca e suficient sa vrea ca parintii sa ii ofere.

Dincolo de nevoile de baza, exista si nevoia de joc, de rasfat, de atentie. Daca stim sa ii explicam ca este imposibil sa il aiba pe Scooby Doo animal de companie, trebuie sa gasim si metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va intelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic. Daca ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simti mai degraba mai putin iubit, decat sa inteleaga limitarile financiare.

248 |

Bibliografie • Ligia Georgescu-Golosoiu ,- Educatie Financiara – Banii pe intelesul copiilor (manual ); • Ligia Georgescu-Golosoiu ,- Educatie Financiara – Banii pe intelesul copiilor (caietul elevului ); • Ligia Georgescu-Golosoiu(coordonator),Corina Mohorea, Stela Olteanu,- Educatie Financiara – Banii pe intelesul copiilor (ghidul invatatorului )

322

Educaţia

financiară: investiţie în viitorul

societăţii

Maria Iosifaru Şcoala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea Maria-Narcisa Dumitraşcu Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea ”Învăţătura trebuie să fie uneori un drum; întotdeauna un orizont.”

(Nicolae Iorga)

O economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populaţie educată, informată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanţa educaţiei financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce pieţele s-au dezvoltat, precum şi ca rezultat al schimbărilor demografice, economice şi politice.

Atât nevoile individuale cât şi oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face faţă complexităţii acestor nevoi, a produselor financiare şi evitarea dezinformărilor. În acest context, pe plan global cât şi cel european, educaţia financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu iniţiative care, în mod special în Uniunea Europeană, urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Ce trebuie să ştim despre educaţia financiară: • Permite consumatorilor să înţeleagă mai bine conceptele financiare şi să-şi însuşească şi să-şi dezvolte competenţe necesare pentru aprofundarea cunoştinţelor în domeniul financiar.

• Vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecţia şi consilierea consumatorilor; toate aceste politici contribuie la întărirea capacităţii consumatorilor de a lua cele mai convenabile decizii în raport cu situaţia lor financiară.

• Oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieţi, poate aduce avantaje fiecărui cetăţean, indiferent de vârstă şi de nivelul venitului.

• Aduce avantaje atât pentru economie cât şi pentru societate în ansamblul ei.

• Are efecte semnificative răspânditoare asupra ansamblurilor care constituie economia.

Avantajele pentru persoane, societate şi economie

• Persoanele care au primit o educaţie financiară sunt în măsură să aleagă produse şi servicii mai puţin oneroase, de o calitate excelentă şi mai adecvate, accentuând astfel concurenţa, încurajând inovarea şi solicitând îmbunătăţiri ale calităţii şi diversităţii acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar şi la o îmbunătăţire a bunăstării economice.

• Poate ajuta copiii să ia cunoştinţă de valoarea banilor şi îi poate învăţa pe aceştia să îşi gestioneze cheltuielile şi să facă economii.

• Permite studenţilor şi tinerilor să dobândească competenţe importante pentru autonomia lor, de exemplu, în ceea ce priveşte gestionarea şi rambursarea ajutoarelor pentru studii.

• Ajută adulţii să îşi planifice mai bine deciziile, cum ar fi achiziţia unei case, a unui teren sau mărimea familiei.

E important de reţinut că ajută cetăţenii să anticipeze din punct de vedere financiar situaţiile neprevăzute, să investească în mod inteligent şi să economisească pentru pensie; aceasta îi poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăţilor. Persoanele care au cunoştinţe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice şi acordă o atenţie mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puţin probabil ca acestea să achiziţioneze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înţeleg sau să îşi asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăţi financiare.

Comisia Europeană a recunoscut faptul că îmbunătăţirea cunoştinţelor financiare ale consumatorilor este un element crucial în construirea Pieţei Financiare Unice. Consumatorii care au dobândit cunoştinţe

249 |

322

financiare pot să utilizeze mai bine oportunităţile create de integrarea financiară în Uniunea Europeană. ”Analfabeţii secolului XXI nu vor fi cei care nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu pot învăţa, dezvăţa şi reînvăţa.”

(Alvin Toffler)

Educația

financiară , o necesitate?

Prof. Joița Mihaela – Gabriela Școala Gimnazială Olanu Comuna Olanu, județul Vâlcea

În contextul social actual, tot mai des ne-am pus întrebarea: Este o necesitate educația financiară? Cel mai bun răspuns a fost oferit în anul 2013 de către Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României : “a face politică monetară cu un public needucat este dificil. Politica monetară se propagă mult mai ușor dacă publicul e educat”.

Tot domnul guvernator susținea : “Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă. Dacă nu înveți copilul despre valoarea banului și despre funcțiile banului într-o maniera care să îi intre în sânge, vei suferi cănd vei încerca să promovezi de la nivelul instituției noastre ( BNR) o politică monetară uneori greu de înțeles și pentru specialist”.

Conform Comisiei Europene, educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţândule acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Două studii realizate înainte de 2007, finanţate de către Comisia Europeană relevau, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi (autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil.

Comisia a definit opt principii care ar putea veni în sprijinul organismelor implicate în difuzarea educaţiei financiare în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a programului de educaţie financiară: • educaţia financiară trebuie să fie disponibilă şi activ promovată pe tot parcursul vieţii, într-o manieră continuă; • programele de educaţie financiară trebuie să vizeze în mod concret necesităţile persoanelor şi să fie disponibile în timp util şi uşor accesibile; • consumatorii trebuie să poată beneficia de educaţie în domeniul economic şi financiar de la o vârstă şcolară, aceasta urmând a fi, de preferinţă, inclusă în cadrul programelor şcolare generale; • programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă instrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare; • programele de educaţie financiară oferite de către prestatorii de servicii financiare trebuie să fie echilibrate, transparente şi obiective. Acestea trebuie întotdeauna să corespundă interesului consumatorului; • formatorii în domeniul financiar trebuie să beneficieze de o formare corespunzătore şi de resursele necesare; • se va promova coordonarea la nivel naţional între organismele interesate, iar cooperarea internaţională a furnizorilor de programe de educaţie financiară va fi stimulată în vederea facilitării schimbului celor mai bune practici; • programele de educaţie financiară vor fi evaluate la intervale regulate şi, dacă este cazul, actualizate.

La nivelul ciclului gimnazial studiul educației financiare urmărește informarea elevilor în calitate de consumatori de bunuri și servicii cu privire la drepturile pe care le au și instituțiile care apără aceste drepturi, dezvoltarea unor comportamente responsabile față de resursele financiare, precum și dezvoltarea receptivității pentru domeniul financiar.

250 |

322

Ca o concluzie precizez ca educația financiară este necesară pentru că urmărește formarea unui comportament rațional în relație cu banii, iar elevii sunt antrenați în activități ce studiază gândirea logicocreativă.

Bibliografie • europa.eu/legislation_summaries/consumers/protection_of_consumers/l22031_ro.htm • www.isjcta.ro/Educatie-financiara-cds-gimnaziu.pdf

Educatie

financiara - veniturile şi cheltuielile in sistemul de sănătate Prof. Simona-Maria Maracine Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Această lucrare se adresează celor interesați să cerceteze, să descopere date statistice referitoare la veniturile și cheltuielile sistemului de sănătate din România, respectiv Europa.

Statisticile arată că România cheltuiește cel mai puțin din Europa pentru sănătate si se situează printre țările cu cele mai reduse niveluri de impozitare din Europa. În țara noastră, din totalul resurselor alocate sănătății, 80% sunt publice, iar 20% private. În privința celor publice, cele mai multe - 85% - sunt administrate de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). În cazul celor private, imensa majoritate provin din plăți directe, respectiv co-plăți sau tarife pentru servicii. În România, contribuțiile actuale de asigurări sociale de sănătate sunt insuficiente pentru a finanța cererea de servicii și medicamente, iar serviciilor de asistență medicală primară li se alocă resurse semnificativ sub media europeană.

Totodată, dintre toate țările Uniunii Europene, România alocă cel mai mic procent din PIB pentru Sănătate - 3,6 % , care este de două ori mai mic raportat la media Uniunii Europene. La un asemenea buget este normal că și cheltuielile pentru îngrijirea sănătății să fie mult mai mici.

Practic, pentru sănătatea unui român se cheltuiește de 10 ori mai puțin, comparativ cu media europeană.

La nivelul economiei naţionale, expresia veniturilor încasate de posesorii factorilor de producţie, corespunzător contribuţiei aduse la crearea bunurilor şi serviciilor, constituie venitul naţional. Potrivit metodei producţiei, venitul naţional reprezintă valoarea adăugată netă, exprimată în preţurile factorilor, creată în decurs de un an de către agenţii economici ai unei ţări, în interiorul ţării şi în străinătate. Altfel spus, venitul naţional reflectă totalitatea veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producţie –muncă, producţie, capital.

Producerea venitului naţional are drept motivaţie satisfacerea celor două necesităţi vitale pentru o societate-consumul şi economisirea –astfel că venitul se divide, în procesul utilizării, în două mari componente:consum şi economii. Împărţirea venitului în consum şi economii, avand o anumită valoare, este limitată de mărimea venitului. Acesta se descompune deci, şi nu se compune din părţi formate independent. El este pragul superior pana la care pot să ajungă consumul şi economiile însumate.

Veniturile cuvenite altor sectoare se referă la: contribuţii la asigurări sociale, profiturile nedistribuite şi impozitele pe venituri ale firmelor.

Veniturile cuvenite menajelor în urma procesului de redistribuire se referă la: ajutoare de şomaj, alocaţii pentru copii, pensii, ajutoare de boală precum şi dobânzi plătite populaţiei.

Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietăţii întreprinderii.

Venitul se constată în baza metodei calculării în perioada de gestiune în care a fost obţinut indiferent

251 |

322

de momentul efectiv al intrării mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare.

Consumul reprezintă partea din venit cheltuită pentru cumpărarea de bunuri şi servicii, destinate satisfacerii directe a trebuinţelor populaţiei şi/sau necesităţilor generale ale societăţii. La nivel macroeconomic, consumul trebuie analizat sub cele două forme ale sale: consum final şi consum intermediar .

Consumul final reprezintă ansamblul cheltuielilor care permit satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale şi colective. Acestea sunt cheltuieli care nu contribuie în mod direct la creşterea producţiei.

Consumul intermediar reprezintă valoarea bunurilor economice provenite din procese de producţie anterioare şi care sunt folosite şi consumate în alte procese de producţie, în scopul creării de noi bunuri şi servicii.

Cheltuielile includ toate cheltuielile şi pierderile ce se scad din venit la calculul profitului perioadei de gestiune.

Furnizarea și finanțarea serviciilor de sănătate pot fi privite ca un transfer de resurse între furnizorii de servicii de sănătate, pacienți (beneficiarii serviciilor) și terțe părți. Cea mai simplă formă de tranzacție pentru obținerea unui bun sau serviciu este plata directă, achitată de beneficiarul direct furnizorului în schimbul bunului/ serviciului achiziționat. Totuși, din cauza costurilor foarte mari ale multor tratamente medicale, sistemele moderne de sănătate s-au dezvoltat prin interpunerea unei terțe părți între beneficiar și furnizorul de servicii, cu rolul de a prelua riscul financiar asociat îmbolnăvirii. Părțile terțe pot fi instituții publice și/ sau private, care se finanțează atât prin contribuții directe, cât și indirecte, de la un grup de beneficiari pe care îi protejează împotriva riscului printr-un mecanism de alocare a resurselor către furnizorii de servicii, medicamente și dispozitive medicale.

Bibliografie • Constanta Popescu - Economie. Editura Biblioteca, Tgv 2005 • www.europa.eu • www.expertforum.ro

”Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană”

Marinescu Daniela Scoala Gimnaziala Romanii de Jos-Horezu Educația financiară este indispensabilă omului care vrea să reușească în lumea contemporană. Vestea bună este că un domeniu se poate învăța și gestiona cu succes dacă îi înțelegem dinamica. Din 1918 în lume şi din 1993 în România, Junior Achievement (JA) implementează în şcoli programe de educaţie economică, antreprenorială, financiară şi de orientare profesională.

Prin activităţile learning by doing desfăşurate la clasă şi interacţiunea cuconsultanţi voluntari din comunitatea de afaceri, tinerii dobândesc competenţe esenţiale pentru viaţă, experienţe inedite, oportunitatea de a participa la competiţiile internaţionale din cadrul programelor, apartenenţa la o reţea globală educaţională şi profesională: 37 de țări din Europa și 121 din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea se desfăşoară în peste 1.300 de şcoli publice din întreaga ţară, datorităparteneriatului cu Ministerul Educaţiei nr.

10184/2003 şi susţinerii financiare din partea comunităţii de afaceri.

BNR a lansat un nou produs educaţional - un DVD destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial, care cuprinde scurtmetraje despre istoria banilor, viaţa bancnotelor şi elementele de siguranţă ale acestora, precum şi un tur virtual al Băncii Naţionale a României, videoclipurile fiind avizate de către specialiştii MEN. România se află sub media mondială la capitolul educaţie financiară şi este greu să faci politică monetară dacă nu îi înveţi pe cei mici despre valoarea şi funcţiile banului, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la semnarea protocolului, potrivit Mediafax.

252 |

322

Scopul îl reprezintă cooperarea dintre instituţiile noastre în vederea însuşirii, dezvoltării unor elemente ale educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar şi prin intermediul unor proiecte finanţate şi iniţiate de BNR. Beneficiarii principali ai acestor proiecte sunt elevii. Beneficiarii apar prin intermediul disciplinei opţionale educaţia financiară şi al proiectului ‘Să vorbim despre bani şi bănci’, dar şi al vizitelor la sediul central sau sediile reţelei teritoriale al BNR şi la Monetăria Statului, în cadrul programului Şcoala Altfel».

Programa pentru „Educaţie financiară” răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar.Programa pentru „Educaţie financiară” a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unităţi şcolare, încă din anul 2010-2011.

Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, consilier în Direcţia Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Băncii Naţionale a României, care este şi autoarea a trei cărţi care vor fi folosite în cadrul orelor de la clasă: manualul de educaţie financiară, caietul elevului şi ghidul învăţătorului (elaborat împreună cu două învăţătoare care au folosit aceste manuale în anii precedenţi).

Banca Naţională, finanţator al proiectului, cumpără manualele, care vor fi distribuite gratuit în şcoli, iar angajaţii din direcţiile regionale ale băncii vor facilita contactul învăţătorilor cu şefii de sucursale bancare (având în vedere că în cadrul acestui opţional este recomandată şi o vizită la bancă). Tot în cadrul acestui proiect a fost realizată şi o revistă de promovare a educaţiei financiare, care este distribuită în bănci şi în inspectoratele şcolare.

Ce este numerarul sau bancomatul, cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar, care sunt modalităţile de economisire a banilor, dar şi cine sunt personalităţile de pe bancnotele de un leu sau de cinci lei sunt doar câteva dintre noţiunile cu care ar trebui să rămână elevii după ce vor învăţa, timp de o oră pe săptămână, lecţiile de educaţie financiară.

Discuţiile pe tema educaţiei financiare au început să fie din ce în ce mai populare şi în mediile internaţionale. O organizaţie olandeză - Child and Youth Finance International - a organizat la Istanbul cel de-al doilea summit internaţional pe tema educaţiei financiare, la care au participat reprezentanţi ai statelor în care se organizează astfel de cursuri, menite să atragă atenţia asupra nevoii de educaţie financiară ca disciplină obligatorie în şcoli.

Bibliografie • Educaţie financiară de la Banca Naţională pentru cei mici - http://mises.ro; • JARomania – Home - http://www.jaromania.org; • Peste 11.000 de copii de şcoală primară vor face cursuri de educaţie financiară -http://www.zf.ro.

253 |

322

Rolul

educției financiare în dezvoltarea tinerilor Prof. Mihăilescu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

Educaţia poate să contribuie în diverse moduri la cetăţenia democratică şi la coeziunea socială. Educaţia pentru o cetăţenie activă şi conştientă începe la școală şi continuă pe tot parcursul vieţii prin promovarea unor valori fundamentale: inserţia, nu excluderea; toleranţa, nu predispoziţia pentru conflict; simţul responsabilităţii, nu pasivitatea; raţiunea şi obiectivitatea, nu subiectivitatea şi iraţionalul.

Educația financiară în sine nu este neapărat un deziderat, ci trebuie corelată cu perceperea banului, în sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat în perioada comunistă când majoritatea părinților care au în prezent copii de școală s-au format, încurajându-se lucrul în comun, sub o coordonare unitară.

Deși a avut și rezultate meritorii, educația din perioada comunistă a diminuat substanțial capacitatea de a recunoaște oportunitățile ivite pentru afaceri. Mai mult, regimul totalitar a subminat capacitatea de a exploata oportunitățile, chiar dacă acestea erau identificate.

Odată cu destrămarea ordinii existente în perioada comunistă, acei puțini în care spiritul de aventurier nu a fost complet anihilat, au încercat sa exploateze orice oportunitate ivită. Dar nu întotdeauna acești oameni aveau și criterii morale neafectate. Aceasta ar putea fi o explicație a modului în care s-au facut averi în toate statele ex-comuniste și ar putea explica în bună parte fenomenul corupției. Nu doar că oportunitățile de afaceri nu puteau fi văzute, dar chiar dacă ar fi existat, nu se cunoștea exploatarea acestora.

Treptat, au apărut false oportunități bazate pe încălcarea legilor conviețuirii sociale, iar câștigul facil obținut preponderent prin încălcarea legilor și sfidarea societății a creat premisa apariției unui tip social care se întâlnește și azi, care cel mai adesea este luat în derâdere, dar care prosperă în detrimentul intereselor țării.

Educația financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii și respectului pentru munca în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație absolut necesar.

Scopul acesteia ca disciplina este exact acela de a învăța noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelalte valori ale vietii sociale și personale. În secolul XXI, învăţământul nu se limitează numai la tineri pentru că învăţământul pe tot parcursul vieţii este o nouă cerinţă fundamentală, formarea profesională devenind element esenţial al sistemului educativ.

Procesul instructiv este tot mai puţin închis într-un spaţiu-timp dat. Astăzi problema majoră este „ce şi cum să înveţi?”, precum şi problema dezvoltării talentului fiecăruia. Din acest motiv, în sectorul educativ accentul se pune mai mult pe cerere, decât pe ofertă (C. Brătianu, 2001). Încadrarea în muncă este primul factor de integrare socială. Astăzi însă piaţa muncii este mai dinamică şi mai flexibilă. Se constată tot mai mult că nu mai există garanţia unei încadrări pe viaţă. Aceste mutaţii au ca efect nu numai faptul că provoacă dispariţia unui mare număr de meserii, dar şi faptul că afectează chiar caracterul şi organizarea muncii. Piaţa muncii cere achiziţionarea de noi competenţe atât la nivel de individ, cât şi la scara întreprinderii, ceea ce atrage după sine necesitatea unei actualizări permanente a competenţelor. Apar diverse modele de îmbinare a învăţământului cu lucrul care şterg linia de demarcaţie tradiţională între educaţie şi formarea iniţială sau post-iniţială ori la întreprindere. Au fost introduse ori sunt în curs de elaborare noi metode de învăţământ, care au la bază autonomia şi dezvoltarea şcolii şi a universităţii în calitate de „gestionari” ai cunoştinţelor şi informaţiei. În societatea contemporană, şcoala nu mai constituie destinaţia finală pe calea educativă. Aceasta devine un reper pe calea integrării într-un sistem de educaţie şi instruire permanentă. În general, se consideră că educaţia este aceea care trebuie să oprească dezintegrarea socială. Însă toate ţările se confruntă în prezent cu problema eşecului şcolar şi a abandonului prematur al studiilor. După unele sondaje efectuate la scară internaţională, procentul abandonului şcolar în unele sisteme educative este destul de înalt. Astfel, nefrecventarea instituţiilor educative şi renunțarea prematură la studii constituie deseori prima formă de ruptură cu structurile sociale şi aceste fenomene pot antrena excluderea socială (I. Antonesei, 2000). În societate actuală, elevul se află în centrul învăţării. Are o mai mare libertate în alegerea şi folosirea stilului şi ritmului proprii de învăţare. Îşi identifică obiectivele învăţării, reflectează asupra procesului său de

254 |

322

învăţare, vine cu propriile sugestii, propune noi interpretări. Lucrând în echipă/grup, comunică şi pe orizontală, cu cei de o seamă, împărtăşindu-le colegilor idei, soluţii, argumente, dificultăţi.

Devine din obiect, subiect al propriei deveniri şi se obişnuieşte să caute/să găsească rezolvări proprii.

Se simte mai atras de învăţare, mai motivat. Dovedeşte o mai bună capacitate de înţelegere şi memorare, folosind experienţele şi cunoştinţele anterioare în obţinerea de noi cunoştinţe. Se confruntă direct cu situaţii concrete, apropiate celor din viaţa reală, învaţă din experienţă. Elevul preia controlul asupra propriei învăţări.

Priveşte realitatea din perspective multiple.

Contextul social vizează o societate dinamică, o perioadă caracterizată printr-o mare mobilitate socială care cere o reînnoire neîncetată a cunoştinţelor şi a tehnicilor de lucru.

Educaţie

financiară - copii! De ce? Cum?

Când? Şi unde?

Prof. înv. Primar Mihalache Ana –Roxana Şcoala Gimnazială, Com. Ioneşti Educatia Financiara începe din copilărie! Mărturie suntem noi, părinţii noştri şi generaţia de tineri din prezent. Banii nu sunt doar o problemaă a oamenilor mari, de aceea explicaţiile despre bani şi finanţe personale trebuie să vină din timp.

Iar cei mici ……cu toţii….sunt minunaţi! Sunt extraordinar de curioşi şi da, foarte isteţi.

Vor să ştie, să cunoască, să facă, să exploreze, să se joace, să îsi imagineze, să viseze. Iar modelul lor în viată suntem noi, părinţii.

Cred foarte tare că nu trebuie să îi privăm pe copiii noştri de educatie în domeniul financiar: adică să le vorbim despre bani! Este un subiect care ne însoţeşte toata viata şi ne influenţează puternic existenţa şi felul în care facem alegeri încă din copilărie.

“Banii nu aduc fericirea, dar siguranta financiară – DA.” (studiu realizat la Universitatea Princeton, SUA).

De ce?

Pentru că ne tratăm copiii cu respect şi credem că este dreptul lor să le explicăm şi să le oferim răspunsuri atunci cand vor să ştie mai mult. Bugetul familiei, locul de muncă al părinţilor şi nevoia de a fi atent ce facem cu banii nu ar trebui să fie un secret.

Pentru că vrem să facem tot ceea ce tine de noi, ca parinti, pentru ca ei să facă alegeri înţelepte în viată, iar banii sunt parte inseparabilă a ei.

Pentru că ne dorim ca cei mici să nu repete greşelile noastre în materie de finanţe. Şi nici nu ne dorim să alerge în viată după bani “pentru că asa face toata lumea”: vrem să muncească cu drag făcand ceea ce le place şi să înţeleagă că secretul stă în gestionarea eficienta a banilor şi nu în goana după ei.

Pentru că nu ne dorim să urle şi să se tăvălească pe jos în magazine doar pentru că nu ne permitem sau refuzăm să cumpărăm tot ceea ce copilul îşi doreşte în acel moment.

Pentru că vrem ca cei mici să ştie că banii nu ni-i dă bancomatul, ci îi caştigăm prin muncă. Nu sunt în număr nelimitat şi trebuie să îi cheltuim responsabil. Uneori trebuie să asteptăm pentru a putea obţine ceea ce ne dorim. Cel mai important este să ştie că făcand ceea ce le place, dar în mod conştiincios şi cu seriozitate, pot să caştige bani: este însă necesar să ştim să ne gestionam eficient bugetul.

Pentru că Educaţia Financiară este o investiţie foarte bună în viitorul copiilor noştri.

Cum? Prin joacă. Prin vise şi imaginaţie. Prin vorbe înţelepte bine alese şi lăsandu-i să fie ceea ce sunt…… copii. Fiind acolo atunci cand au întrebări şi oferind răspunsuri. Prin exemple…..în primul rand prin exemplul nostru.

Când?

Eu cred că putem începe să le explicam copiilor despre bani încă de la varste foarte mici: 2-3 ani, în

255 |

322

funcţie de copil şi de părinte. Nu cred că forţăm lucrurile în niciun fel explicandu-i unui copil de 2 ani ce sunt banii, de unde vin şi ce facem cu ei. Cred însă, că greşim atunci cand nu facem asta, din moment ce copiii noştri sunt curioşi şi interesaţi de bani.

Unde? În familie. La joacaă. În parc. La plimbare. La cumpăraături. La grădiniţă. La şcoală. Oriunde se iveşte ocazia pentru a da un exemplu bun şi un răspuns la o întrebare de copil curios. Ocazii sunt, dar dacă nu le găsim…..le “fabricăm”.

Iar dacă timpul nu vă permite vouă, părinţilor, să faceţi asta, lăsaţi-i pe care care au timp, pot şi ştiu să le vorbească copiilor despre bani, pe înţelesul lor, într-un mod distractiv si jucăuş.

Evitati să credeţi că este cel mai bine pentru copii să nu aibă de-a face cu banii.

Bibliografie • Ligia Georgescu- Golosoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

• WWW. Didactic. Ro • Ligia Georgescu- Golosoiu (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

”Educația

financiară, o prioritate în contextul

actual”

Profesor Militaru Maria-Magdalena Liceul „Gheorghe Surdu”-Brezoi Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate. În acest sens, criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Educaţia financiară este o componentă esenţială de responsabilizare a consumatorilor, deoarece le oferă înţelegerea modului de a-şi gestiona finanţele, cu scopul de a evita riscurile şi posibila excludere financiară.

Acesta este un element cheie pentru a reconstrui încrederea consumatorilor în sistemul bancar. În contextul efectelor crizei economico-financiare, reglementatorii europeni pun accent în elaborarea normelor pe o protecţie mai accentuată a consumatorului printr-o conştientizare mai amplă. Ţinând cont că educaţia financiară şi asigurarea accesului la servicii bancare de bază reprezintă priorităţi pentru români, având în vedere calitatea de cetăţeni europeni şi de intenţia de creare a unei pieţe integrate a serviciilor financiare, este necesară demararea unor programe naţionale, prin implicarea statului, care să conducă la o înţelegere adecvată a fenomenului financiar – bancar.

Este vremea unor intervenții clare, precise atât la nivelul internațional al politicilor școlare, cât și la cel practic de susținere a acestora pentru realizarea unei învățări autentice care să ducă la împlinirea nevoilor reale ale copilului, învățare care depășește cadrul delimitat de zidurile școlii. Este nevoie de asumarea

256 |

322

responsabilității pentru modul în care sunt echipați tinerii de azi pentru a face față provocărilor zilei de mâine, responsabilitate care revine în totalitate adulților implicați în educația acestora.

Cu scopul de a reduce problemele care apar la nivelul întelegerii funcionării sistemului bancar, întețelegerii fiscalității, este necesară o educație financiară care îl poate face mai responsabil pe potențialul client. Prin studierea educatției financiare în scoală,de exemplu, elevii de astăzi, respectiv viitorii consumatori de produse și servicii bancare, vor putea fi mai bine informați și pregăiti, în sensul formării unei gândiri și a unui mod de abordare corecte atunci cand se vor confrunta cu astfel de probleme, și, nu în ultimul rând, vor avea abilitățile necesare pentru a purta o discuție (în calitate de client) cu un specialist bancar, astfel încât, apoi, să poată lua decizia singuri, în perfectă cunoștință de cauza. În concluzie, contextul actual demonstrează din ce în ce mai mult că educația financiară este extrem de necesară pentru infromarea populației consumatoare și nu numai.

Bibliografie • http://www.finzoom.ro/Info/art/FinancialNews/Educatia-Financiara • http://www.aaf.ro • Ghenea, Marius, Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri, Universul Juridic, 2011 • Ramsey, Dave, Transformarea Financiară Totală, House of Guides Publishing Grup, 2009

Educația

economică – disciplină opțională Profesor Mîrșanu Lidia Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Râmnicu Vâlcea

Proiecte de „Educație financiară” au existat în ultimii 16 ani în școlile românești. În învățământul preprimar și primar particular aceste programe au constituit un factor esențial de opțiune a părinților în alegerea instituției de învățământ. Programe de educație financiară au fost extinse și în învățământul liceal, ca opțional în cadrul ariei curriculare „Om și societate”. Programele propuse se bazează pe experiența a peste 120 de țări în care se predă această disciplină. Băncile sunt dispuse să acorde consultanță de specialitate în domeniu.

Fiecare părinte își dorește o educație financiară pentru copil, deoarece tânărul trebuie să fie ancorat în timpul său, să conștientizeze realitățile economiei contemporane. Traiectoria materială constituie apanajul societății actuale.

Educația economică îi face pe elevi să înțeleagă problemele din cotidian, îi ajută să identifice și să evalueze consecințele deciziilor personale, ale părinților și autorităților. Economia este prezentă atât în viața personală, cât și în cea socială.

Ministerul Educației Naționale (MEN) a aprobat, prin Ordin de Ministru, implementarea programei școlare pentru disciplina opțională “Educație financiară”. Din anul școlar 2013-2014, programa școlară a putut fi utilizată ca ofertă centrală de curriculum la decizia școlii. ”Educație financiară» este o disciplină opțională pentru clasele a III-a și/sau a IV-a, proiectată pentru 1 oră pe săptămână. Materia poate fi studiată fie pe durata unui singuran școlar (clasa a III-a sau a IV-a), fie pe durata a doi ani școlari. În cazul în care este studiată un singur an, profesorii pot selecta numai anumite conținuturi ale programei pentru a le preda, în timp ce în cazul în care disciplina este aleasă la clasă pentru doi ani, profesorii vor parcurge integral programa școlară.

Din anul 2009 MECI a aprobat o programă școlară pentru disciplina opțională „Educație economică”, curriculum la deciziașcolii pentru gimnaziu, proiectată pentru doi ani de studiu, de preferință, pentru clasele a VI-a și a VII-a, beneficiind de un buget de timp de 1 oră/săptămână. Curriculumul de educație economică pentru învățământul gimnazial românesc este urmarea unui program de success al Centrului Român pentru Educație Economică, realizat în parteneriat cu Centrul de Educație Economică din cadrul Universității Hayward din California, Consiliul de Educație Economică din SUA și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

257 |

322

Contribuția disciplinei Educațiee conomică la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie europeneeste nuanțată și diversificată, incluzând atât contribuția directă, cât și contribuția indirectă/sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie. Această educație contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie pentru educația pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competențe-cheie: competențe sociale și civice; spirit de initiativă și antreprenoriat; a învăța săî nveți; competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii; comunicare în limba maternă; sensibilizare și exprimare culturală.

Programele școlare implementate pentrua ceste discipline opționale oferă conținuturi și sugestii metodologice adaptate vârstei elevilor. În urma acestor cursuri, școala românească formează un viitor consumator de produse și servicii bancare informat, care să nu mai ajungă la bancă să întrebe ce este un cont, să achiziționeze servicii fără a se gândi la riscuri, și în același timp să își manifeste interesul pentru economisirea, gestionarea și investirea resurselor financiare.

Educarea oamenilor în general, a tinerilo rîn special, în spiritul economiei de piață are efecte benefice și pentru viața cotidiană, dar și pentru evoluția profesională a tinerilor, fiind practic o pregătire indirectă pentru muncă și pentru inițiative private, participând activ la dezvoltarea personală și socială. În context contemporan, sistemele educaționale din țările dezvoltate acordă o importanță deosebită acestei noi dimensiuni a educației, ceea ce echivalează cu recunoașterea valorii pe care o are pregătirea economică și pentru mediul de afaceri în înțelegerea corectă a lumii de azi.

Bibliografie • Sasu Constantin, Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Editura Polirom, București, 2010 • Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Programă școlară pentru disciplina opțională „Educație economică”, București, 2009

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană

Înv. Mițaru Elena Școala Gimnazială “N. Bălcescu”, Drăgășani, Vâlcea Succesul în orice domeniu și mai ales în cel financiar, se obține de către cei care dețin informații, cunoștințe, cei care stăpânesc acel domeniu și sunt capabili să facă o analiză corectă a pieței. Dacă nu ai o educație financiară corectă, indiferent cât de mult câștigi, poți să fi într-o stare continuă de insuficiență financiară și de haos financiar. Indiferent de experiența pe care o avem și domeniul în care activăm, noi toți avem de luat decizii financiare aproape zilnic, mai importante sau mai puțin importante. Dacă nu suntem corect informați și nu avem un nivel minim de educație financiară, există posibilitatea ca aceste decizii sa ne afecteze viitorul financiar.

Pentru a putea avea siguranța financiară pe termen lung, avem nevoie sa ne informăm corect și să învățăm de la oameni specializați și autorizați în domeniul financiar, iar această decizie stă în responsabilitatea noastră a fiecăruia dintre noi. Pe măsură ce evoluăm la un nivel tot mai înalt de educație financiară, vom începe să recunoaștem oportunitățile financiare din jurul nostru.

Complexitatea produselor și serviciilor financiare din România justifică existența unui program de educație financiară. Apariția unor noi canale de distribuție, diversitatea reglementărilor din domeniu, dinamica schimbărilor pot pune în dificultate consumatorii români. De aceea, un program care oferă instrumentele pentru un control mai strict al veniturilor și cheltuielilor personale sau familiale poate fi foarte util pentru aceștia.

Educația financiară permite consumatorilor să înțeleagă mai bine conceptele financiare și să-și

258 |

322

însușească și să-și dezvolte competențe necesare pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniul financiar.

Se dorește creșterea gradului de conștientizare în rândul consumatorilor în ceea ce privește riscurile și oportunitățile financiare pe care aceștia le au și sprijinirea acestora în luarea unor decizii informate în materie de servicii financiare. Aceasta se extinde pe întreaga durata a vieții. Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea consumatorilor.

Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale.

Educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor și îi poate învăța pe aceștia să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei. Educația poate ajuta cetățenii să anticipeze din punct de vedere financiar situațiile neprevăzute, să investească în mod inteligent și să economisească pentru pensie. Aceasta ii poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăților. Persoanele care au cunoștințe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice și acordă o atenție mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puțin probabil ca acestea să achiziționeze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le ințeleg sau să își asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăți financiare.

Educația financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse și servicii corespunzătoare, reducând astfel rata creditelor neperformante, și anume pentru împrumuturi și credite ipotecare, sporind diversitatea și, prin urmare, securitatea economiilor și a investițiilor. Persoanele care au primit o educație financiară sunt în măsură să aleagă produse și servicii mai putin oneroase, de o calitate superioară și mai adecvate, accentuând astfel concurența, încurajând inovarea și solicitând îmbunătățiri ale calității și diversității acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar și la o îmbunătățire a bunăstării economice.

Prin urmare, educația financiară ar putea avea efecte semnificative care să se răspândească asupra ansamblului economiei. Educația financiară poate încuraja consumatorii să compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografică a acestora, permițându-le astfel să beneficieze de posibilitățile oferite de piața unică.

Comisia Europeană a recunoscut faptul că îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale consumatorilor este un element crucial în construirea Pieței Financiare Unice. Consumatorii care au dobândit cunoștințe financiare pot să utilizeze mai bine oportunitățile create de integrarea financiară în Uniunea Europeană.

Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară are implicații care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăți.

Bibliografie • Ligia Georgescu Goloșoiu – “Educația financiară – banii pe înțelesul copiilor” (manual) • Ligia Georgescu Goloșoiu, prof. Corina Mohorea și prof. Stela Olteanu – “ Educație financiară – banii pe înțelesul copiilor” (ghidul învățătorului) • www.bnr.ro • www.google.ro

259 |

322

Educaţia

financiară-element vital într-o societate

prosperă

Mogoşan Maria-Loredana Şcoala Gimnazială Mateeşti Educația copiilor nu trebuie să fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate, ea trebuie să fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Zi de zi, educaţia financiară îşi reconfirmă necesitatea, dar şi avantajele oferite. Acestea vizează diverse niveluri, de la formarea capacităţii de creare a bugetului personal şi de economisire la formarea competenţelor antreprenoriale.

Bazele educaţiei, inclusiv financiare, se pun în primii 7 ani de acasă. Educaţia financiară se face, în primul rând, prin exemplul personal.

Pentru ca copiii noştri să devină adulţi responsabili şi pregătiţi pentru viaţă nu trebuie să neglijăm educaţia lor financiară. Nu e niciodată prea devreme să o începem. Atitudinea parinţilor faţă de bani va determina relaţia copilului cu aceştia. Îi va iubi, îi va dispreţui, îi va dori cu ardoare? Cât de importanţi vor fi banii pentru el şi ce va face pentru a-i obţine? Răspunsul la aceste întrebări depinde, în mare măsură de noi, părinţi şi cadre didactice deopotrivă.

Copilul mic trebuie să ştie, încă de la început, că parinţii lui merg la serviciu sau la propria fimă pentru a munci, că munca lor este utilă altora şi că, pentru acest lucru, sunt răsplătiţi cu bani. Asocierea între efortul util şi câstig trebuie să devină una automată în mintea copilului. El trebuie să înţeleagă cât mai devreme că banii nu cresc pur şi simplu în buzunarul părinţilor ci au întotdeauna un preţ. Odată înţeles acest lucru vom fi scutiţi de multe neplăceri în anii ce vor urma.

Educaţia financiară poate fi facută în şcoală. Chiar dacă mediul formal nu e poate cel mai eficient, învăţarea unor noţiuni şi exersarea unor tehnici este necesară.

Prin studierea educaţiei financiare în şcoală, elevii vor putea fi mai bine informaţi şi pregătiţi, în sensul formării unei gândiri şi a unui mod de abordare corecte atunci când se vor confrunta cu diverse probleme.

Prin studierea disciplinei Educaţie financiară, elevul va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit, care să încurajeze economisirea. În acest sens, disciplina Educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei.

De asemenea, educaţia financiară ar putea fi făcută de actorii din domeniul financiar. Bancile, Societatile de Investitii, IFN-urile, toţi au, în teorie, programe de educaţie financiară.

Obiectivul central al educaţiei financiare este conştientizarea funcţionării mecanismelor economiei de piaţă, importanţei educaţiei în realizarea unei cariere şi impactului economiei asupra viitorului tinerilor.

Depinde doar de noi ca generația ce ne urmează, cea despre care spunem că va trebui să ne plătescă pensiile să fie una formată din adulți responsabili și capabili să ia decizii corecte pentru ei și pentru familiile lor.

Pentru a putea supraviețui în jungla financiară trebuie să fim pregătiți, deci să ne informăm, să studiem, să analizăm toate detaliile, să comparăm și doar apoi să luăm decizia corectă care va funcționa în folosul nostru. Să avem grijă de copiii nostri, să le deschidem toate ușile posibile, să le predăm lecții de viață utile și doar așa le vom face viața mai ușoară.

260 |

Bibliografie • Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, apărute în Editura Explorator, 2013, Ploiești autori: Ligia Georgescu – Goloșoiu – coordonator, împreună cu prof. Corina Mohorea și Stela Olteanu.

• www.finzoom.ro

322

Economisirea

banilor pe înţelesul copiilor Prof. Neaţă Maria – Ramona Şcoala Gimnazială „Ioan Didicescu”, Voiceşti

Economisirea reprezintă procesul de reţinere din venituri a ceea ce rămâne după consum, alteori economisirea presupune “ păstrarea“ în siguranţă a sumelor deţinute, în timp ce prin investirea aceloraşi sume se aşteaptă o “ multiplicare” a acestora.

Relaţia copilului cu banii este destul de timpurie, încă de când merge cu părinţii la cumpărături sau în diferite locuri şi vede că pentru a cumpăra este nevoie de bani, adică nu putem lua pur şi simplu obiectele sau produsele dorite, ci ele trebuie plătite.

Iniţial, copilul nu înţelege de ce este nevoie să fie plătite, de ce nu devin ale lui pur şi simplu dacă şi le doreşte, doar pentru că şi le doreşte.

Părinţii sunt cei care explică ce înseamnă a cumpăra, ce înseamnă a avea bani, de unde vin banii şi cum pot fi cheltuiţi banii. Pentru copil, la vârsta mică, banii sunt o noţiune abstractă, el nu înţelege valoarea lor, nu poate aprecia ce înseamnă „scump” sau „ieftin”, nu poate aprecia cât costă o jucărie şi dacă părinţii îşi permit sau nu să o cumpere.

Copiii sunt foarte receptivi la ceea ce se petrece în jurul lor şi la comportamentele pe care le observă.

Este firesc pentru cei mici să aibă exemple care să îi inspire.

Pe măsură ce crește, copilul trebuie să știe, să înțeleagă cum câștigă părinții banii de care dispune familia. Pentru unele familii, discuția despre bani este un subiect tabu. Părinții îi câștigă și copiii îi cer. Cu toate acestea, copiii trebuie învățați de mici să facă diferența dintre necesități, dorințe permise și mofturi..

Chiar și pușculița are rolul ei, alături de încurajările noastre pentru a face economii. Este recomandat să cumpărăm copiilor cadou o puşculiţă simpatică din ceramică, sticlă, plastic sau din orice alt material.

Ar fi bine ca puşculiţa să aibă un design atrăgător şi o culoare veselă şi poate reprezenta un purceluş, o căsuţă, o cabină telefonică, un cufăr, o cutie cu simbolul zodiei copilului. O va păstra cu mare atenţie fiindcă i se pare o jucărie. Şi tot în joacă o va umple cu bani. Este bine ca şi părinţii să aibă puşculiţa lor. Copiii vor lua de bun acest exemplu şi va exista chiar si o competiţie, cine pune mai mulţi bani în puşculiţă.

Părinţii trebuie să le povestească copiilor despre economii şi strângerea banilor pentru un scop bine stabilit. De exemplu, pentru cumpărarea unei biciclete, a unei rachete de tenis, a unui calculator. Astăzi, în multe familii, în funcţie de vârsta lor, copiilor li se acordă lunar o sumă de bani pe care cei mici o vor împarţi în funcţie de cheltuielile necesare. Îşi cumpără dulciuri, jucării, reviste, în general lucruri pe care le văd şi la ceilalţi copii din anturajul lor.

Alocațiile sunt sume modice pe care copilul îi poate gestiona cu ușurință. Ele pot „merge” la pușculiță sau se pot transforma în bani de buzunar. Prin gestionarea propriilor finanțe, copilul va fi nevoit să învețe să treacă prin tot felul de situații și, chiar dacă va avea și momente nechibzuite când își va cumpăra lucruri inutile, va învăța din propriile greșeli. Va ști să-și planifice cu mai multă chibzuință următoarea alocație sau următorii bani de buzunar.

Copiii trebuie ajutaţi să economisească. Când îşi doresc un obiect mai scump, trebuie încurajaţi să strângă o parte din sumă, economisind din banii de buzunar sau câştigând suplimentar bani din diverse mici servicii pe care le realizează pentru părinţi sau pentru alte persoane.

Atunci când copilul îşi doreşte ceva, ştie că are propriile sale resurse. Mai târziu, după ce va începe să meargă la şcoala, le putem oferi cheiţa puşculiţei, ceea ce îi va demonstra că avem încredere în el şi în modul în care va alege să cheltuiască acei bani. Mai mult decât atât, acest tip de recompensă îl va face pe copil să înţeleagă raportul care se stabileşte între munca şi retribuţie. Părinţii pot contribui şi ei la alimentarea puşculiţei, maxim de două ori pe lună iar atunci când copiii se dovedesc a fi mult mai harnici şi mai ambiţioşi în a-şi îndeplinii atribuţiile, putem chiar să le acordăm un premiu.

Dacă este indecis în privinţa modului în care va investi banii economisiţi, putem să îi sfătuim. Trebui însă să ţinem cont nu de ceea ce are nevoie în acel moment, ci de ceea ce îşi doreşte.

Părinţii trebuie să se asigure că odată cu atingerea obiectivului satisfacţiile copilului vor fi atât materiale

261 |

322

(cumpărarea obiectului dorit) cât şi emoţionale (obţinerea respectului şi aprecierii celor din jur, creşterea încrederii în propria persoană) şi chiar spirituale (satisfacţia îndeplinirii cu succes a unei sarcini autoasumate, cu preţul amânării satisfacţiilor imediate). Trebuie ajutaţi să înţeleagă importanţa perfomanţei sale, sub toate aceste aspecte. ”Zi de zi, educaţia financiară îşi reconfirmă necesitatea, dar şi avantajele oferite. Acestea vizează diverse niveluri, de la formarea capacităţii de creare a bugetului personal şi de economisire, a competenţelor antreprenoriale şi a celor investiţionale până la suplimentarea pieţei de capital cu lichidităţi, acordate apoi economiei sub formă de credite, şi îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite în sectorul bancar, care va contribui la stabilitatea financiară.”

Bibliografie • W. Păvăloaia, M. Paraschivescu, G. Olaru,F. Radu, Analiza financiara. Studiu de caz, Editura Tehnopress ( 2006 ) • Mihaela Nona Chilian, Competitivitatea economiei românești și integrarea în Uniunea Europeană, Editura Universitară ( 2011 )

Modalităţi

de a face economii în bugetul

familial

Ion Necşuliu Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului , Râmnicu Vâlcea În ţara noastră, statisticile arată că marea majoritate a familiilor de români nu sunt de loc familiarizate cu conceptele economice chiar şi cele mai de baza cum ar fi de exemplu , bugetul familial.

Un buget familial este un plan pentru veniturile si cheltuielile viitoare, un plan pe care îl poţi folosi pentru a cheltui înţelept si a face economii. Deşi multi au început să îşi ţină un astfel de buget, majoritatea românilor cheltuie in continuare mai mult decât câştigă. Metoda prin care îţi poţi ţine cheltuielie în frâu este acea de a şti exact pe ce dai banii pentru a putea vedea unde poţi să tai . Un buget lunar te poate ajuta să îţi plăteşti datoriile la timp, sa ai bani pentru situaţii neprevazute şi pentru a face economii pentru visele tale.

Vom prezenta în continuare modalităţi de a face economii în bugetul familial: Energie: aprindeti lumina numai atunci cand este nevoie, nu lasaţi becurile sa ardă fără rost, folositi becuri eficiente energetic ; folositi o temperatura mai scazută în locuinţă; reduceti consumul de energie pentru încălzire si răcire, de exemplu, prin izolarea ferestrelor sau a uşilor; încercaţi sa răciţi atmosfera fără a recurge la aparatul de aer conditionat.

Aparatura electrica si electrocasnica:alegeti aparate electrocasnice eficiente energetic; stingeti calculatorul, monitorul si orice alt aparat atunci cand nu sunt folosite;nu porniti o masina de spalat decat daca este încărcată complet cu rufe sau vessel.

Apa:economisiţi apa folosita la baie sau la bucatarie; splalaţi hainele eficient şi la o temperatura a apei mai scăzută;instalaţi un apometru pentru a urmării consumul de apa Transport:conduceti la viteza constantă şi anticipaţi ce urmeaza să se întâmple; evitaţi pe cât posibil frânarea şi accelerările rapide sau motorul care merge in gol; menţineţi-vă anvelopele umflate in mod corespunzator; folositi transportul in comun (autobuz, tramvai, metrou) atunci cand este posibil; pe distanţe scurte mergeţi pe jos sau cu bicicletă, făcând în acelasi timp mişcare.

Alimentaţie: cumparăţi produse şi alimente proaspete cultivate local sau de sezon;atunci cand este posibil cumparati mâncare organică si încercaţi să reduceţi consumul de carne ; pregatiti-va un pachet pentru pranzul de la serviciu.

Cumpără inteligent:indiferent de unde îţi faci cumpărăturile, din magazine sau de pe internet, urmăreşte promoţiile şi reducerile. Ar fi însă bine să eviţi să cumpeăraţi produse doar pentru că sunt la reducere. S-ar

262 |

322

putea ca tu şi familia ta să nu aveţi nevoie de ele acum şi astfel, devin inutile. Stabileşte-ţi o limita de bani pentru cadourile pentru zile de naştere şi sărbători şi respect-o!

Preia controlul asupra finantelor tale:acum că ţi-ai organizat bugetul, asigură-te că ţii situaţia sub control. Astfel, dacă vor aparea schimbări în viţa ta, vei fi mai bine pregătit.

Urmăreşte-ţi cheltuielile :fă-ţi un calendar al plăţilor anuale şi lunare, precum plata impozitului sau plata asigurarii pentru autoturism. Vei fi mai bine pregatit pentru plata acestora daca le programezi din timp, evitând plata penalităţilor; caută variantele cu comisioane minime cand îţi plăteşti utilităţile sau ratele la credite.

Fă mici economii în fiecare zi; economiseşte în fiecare zi câte puţin pentru situaţii neprevăzute.Asigură-te că ai totuşi acces uşor la economiile tale. Nu ştii niciodată când ai o nevoie urgentă. Poate ca doreşti să faci economii pentru sărbători, vacanţe, zile de naştere sau alte ocazii speciale. Economiseşte câte puţin şi vei observa diferenţa. Începe prin a alege dobânzile cele mai bune pentru depozitele tale bancare sau conturile de economii.

Fă-ţi o analiză periodică a bugetului:în funcţie de schimbările care apar în viaţa ta (de exemplu îţi cresc sau scad veniturile, ratele), reanalizeaza-ţi bugetul.

Bibliografie • Elena Bălan ş.a.:Economie aplicată,Manual pentru clasa a XII-a şi a XIII-a, Editura Humanitas , 2012, Bucuresti.

• Ligia Georgescu-Goloşoiu:Educaţie financiară ,Editura Explorer, 2013,Ploieşti.

Analiza

economică financiară în şcoală Profesor: Nicolau Romaniţa Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea

În ultimii ani, tot mai multe bănci din Romania au iniţiat programe destinate copiilor şi tinerilor cu scopul de a forma educaţia financiară a acestora de timpuriu. Specialiştii susţin importanţa acestui tip de educaţie, care contribuie la “o economie stabilă şi dezvoltată sănătos”.

Cunoaşterea insuficientă sau absenţa totală a cunostinţelor în domeniul financiar-bancar la nivelul populaţiei din Romania duce la apariţia clienţilor nemulţumiţi, o situaţie deloc pe placul instituţiilor bancare, scrie Daily Business. Soluţia la această problemă pare să fie educaţia financiară, asigurată tot mai mult în ultimii ani prin programe precum MoneySense a RBS Romaia, “CONTează pe educaţie!” a Băncii Transilvania, “ABCdar Bancar” a Raiffeisen Bank, ale Visa Europa sau ale celor derulate de grupul ING. “Studii de piaţă recente privind educaţia financiară a populaţiei arată că 3,2% dintre români au acces la programe de educaţie financiară, 14% nu au cunostinţe despre produse şi servicii financiare şi 65% nu reuşesc să se ajungă cu cheltuielile financiare zilnice, iar aceste rezultate demonstrează că există o nevoie stringenta de educaţie financiară în România”, a afirmat directorul general al Visa Europe în România”.

Diagnosticul financiar.

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducatorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe

263 |

322

stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc: analiza rentabilitaţii; analiza riscului şi analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când cineva cere o astfel de lucrare.

Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfaşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili şi nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informaţii referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic, managementul întreprinderii (informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţează performanţele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.

Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situaţiei financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere acesta vizeaza viitorul.

Bibliografie • http://www.e-referate.ro/ • http://referat.clopotel.ro/

”Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană”

Oprea Elisaveta Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu Educaţia financiară ţine de competenţa statelor membre, dar şi UE poate furniza un ajutor practic important. Cu toate acestea, comunitatea are posibilitatea de a interveni în cadrul măsurilor de informare şi educare a consumatorilor, precum şi la punerea în aplicare a măsurilor ce sprijină şi completează politica dusă de statele membre.Printre acţiunile deja întreprinse, Comisia a elaborat un instrument de educare online, Dolceta, ce propune formarea adulţilor în domeniul consumului, şi „Agenda Europa”, o broşură cu caracter informativ destinată elevilor din învăţământul secundar.

Cartea verde din mai 2007 privind serviciile financiare cu amănuntul a subliniat că se pot lua mai multe măsuri pentru favorizarea educaţiei financiare. Acest fapt a fost confirmat şi de răspunsurile la cartea verde, în special legate de difuzarea de către Comisie a celor mai bune practici, dar şi de adoptarea de reguli comunitare nerestrictive care să vină în sprijinul furnizorilor de educaţie financiară. Comisia a definit opt principii care ar putea veni în sprijinul organismelor implicate în difuzarea educaţiei financiare în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a programului de educaţie financiară: 1. educaţia financiară trebuie să fie disponibilă şi activ promovată pe tot parcursul vieţii, într-o manieră continuă; 2. programele de educaţie financiară trebuie să vizeze în mod concret necesităţile persoanelor şi să fie

264 |

322

disponibile în timp util şi uşor accesibile; 3. consumatorii trebuie să poată beneficia de educaţie în domeniul economic şi financiar de la o vârstă şcolară, aceasta urmând a fi, de preferinţă, inclusă în cadrul programelor şcolare generale; 4. programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă instrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare; 5. programele de educaţie financiară oferite de către prestatorii de servicii financiare trebuie să fie echilibrate, transparente şi obiective. Acestea trebuie întotdeauna să corespundă interesului consumatorului; 6. formatorii în domeniul financiar trebuie să beneficieze de o formare corespunzătore şi de resursele necesare; 7. se va promova coordonarea la nivel naţional între organismele interesate, iar cooperarea internaţională a furnizorilor de programe de educaţie financiară va fi stimulată în vederea facilitării schimbului celor mai bune practici; 8. şi asistenţa practică prevăzute programele de educaţie financiară vor fi evaluate la intervale regulate şi, dacă este cazul, actualizate. „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ.” (Mihail Kogălniceanu). Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.

Două studii recente finanţate de către Comisia Europeană relevă, printre altele, că educaţia financiară este propusă de către un mare număr de entităţi (autorităţi de monitorizare, angajaţi din domeniul social, educaţie publică etc.) din cadrul statelor membre şi că numărul iniţiativelor naţionale în acest domeniu este extrem de variabil. „Îmi iubesc copiii şi vreau să fac tot posibilul pentru ca ei să aibă parte de cea mai bună educaţie! Învătământul tradiţional, deşi este foarte important, nu mai este de ajuns. Trebuie să înţelegem cu toţii ce sunt banii şi cum lucrează ei.“ scrie Sharon L. Lechter in cartea Tată bogat, tată sărac…”

Din păcate educația financiară nu se predă decât în foarte puține specializări din învățământul universitar și este centrată mai degrabă pe instrumentele financiare decât pe o disciplină riguroasă în a analiza, a prioritiza și identifica obiective care merită sau nu să fie atinse cu resurse personale sau provenite din credite.

Bibliografie • Banca Naţională a României - Proiecte educaţionale - http://www.bnro.ro; • Kiyosaki, Robert T., Tată bogat, tată sărac. Educaţia financiară în familie, Bucureşti, Curtea Veche, 2008 ; • Legislation summaries consumers / Protection of consumers - http://europa.eu.

265 |

322

Cultura

și educația financiară a copiilor Prof. înv. primar Palea Lavinia Școala Gimnazială Alunu-Vâlcea

Cultura și educația financiară începe de la vârstă fragedă,de la vârsta copilăriei,de atunci când copilul începe să perceapă noțiunea de bănuț.Dacă nu înveți copilul despre valoarea banilor și despre funcțiile acestuia intr-o manieră care să-i intre în sânge vor fi probleme mai târziu când acesta va trebui să-i gestioneze singur. În mintea copiilor,părinții dispun de niște obiecte magice care pot face minuni- banii.Pentru copiii de vărstă mică banii reprezintă doar noțiuni abstracte,însă pe măsură ce cresc,înțeleg că aceștia au asociate anumite valori.

Odată cu dezvoltarea conceptului de număr,aceștia încep să înțeleagă că banii se pot economisi și pot deveni instrumente de schimb și,prin urmare,devin din ce în ce mai preocupați să îi dețină. Dacă pentru unii copii de vârste mici banii sunt o noțiune abstractă cărora le atașează o anumită valoare tangibilă,concretă ,pentru copiii de vârste mai mari conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine ,ci de noțiuni ca ec onomisire,gestionare,cheltuire responsabilă a banilor,întrucât acestea presupun o proiectare în viitor.

Copilul incepe să devină receptiv când vine vorba de recompensa întârziată,care presupune o planificare și o amânare conștientă pentru a obține un anumit obiect și mai puțin impulsiv în satisfacerea unei nevoi,dorințe imediate.Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celor mici întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea,împărțirea și alte concepte matematice în acest sens.Aici,la ciclul primar,se incepe „Educația financiară” menită să îi ajute pe elevi să învețe să facă economii și să aprecieze valoarea banilor. Chiar dacă copilul este micuț,acesta poate să deprindă câteva noțiuni fiscale cum ar fi economisirea.

Pe măsură ce va crește va începe să ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocației sau chiar să ajute la bugetul familiei.Ce este bancomatul sau numeralul,cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar,care sunt modalitățile de economisire a banilor,dar și cine sunt personalitățile de pe bacnotele pe care le folosesc sunt doar câteva dintre noțiunile cu care ar trebui să rămână elevii după lecțiile de educație financiară.Copiii sunt viitorii consumatori de servicii bancare,dar și viitorii manageri și antreprenori,de aceea trebuie să fie informați.

Pentru a-i educa financiar se pot folosi mai multe metode cum ar fi: -jocurile care sunt o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani; -participarea la cumpărături,educația financiară incepând chiar cu treburile casnice cotidiene cum ar fi mersul la cumpărături; -oferirea unei recompense,copilul fiind încântat să ajute la anumite treburi casnice(aspirat,șters praful,dusul gunoiului)contra unei recompense; -încurajarea să economisească,copilului trebuie să-i se cumpere o pusculiță in care să își pună economiile; -vizite la bancă unde vor merge împreună cu părinții iar aceștia din urmă le vor deschide un cont.E necesar să li se explice că între timp suma depusă va creste și este foarte important să aibă bani puși deoparte.

-reducerea timpului petrecut în fața televizorului și a tabletei,acestea fiind pline de reclame iar copii se abțin cu greu să nu-și dorească ceva; -oferirea unor exemple pozitive,sugerându-i faptul că este un lucru bun să nu cheltuiești fără rost ; -să învețe ce este generozitatea,nici o lecție financiară nu fiind completă fără generozitate; -să invețe ce este bancomatul și cartea de credit.

Cultura și educația financiară a copiilor începe cu pași mărunți și în timp își vor dezvolta abilitățile necesare unui comportament responsabil și vor învăța cum să gestioneze corect finanțele.

266 |

Bibliografie • Programa școlară pentru disciplina opțională„EDUCAȚIE FINANCIARĂ” • Manualele de„ EDUCAȚIE FINANCIARĂ” clasa a III-a și aIV-a, autor Ligia Georgescu Goloșoiu

322

Cultura

şi educatie financiara – o perspectiva

europeana

Pomana Florentina Mariana Scoala Primara Zavoieni Educatia financiara reprezinta o forma distincta de activitate educationala, al carui scop este sa pregateasca elevii pentru a dobandi abilitati de management al banilor si de adoptare a deciziilor care au consecinte financiare utilizand forme si activitati de invatare diversificate.

O economie stabila si dezvoltata sanatos are la baza o populatie educata financiar. În contextul perioadei de criză economică, s-a văzut din ce în ce mai des nevoia de a avea o populaţie educată financiar, pe comportamentul căreia să se bazeze o economie mai stabilă şi dezvoltată pe fundamente sănătoase. Iar cu cât această educație începe de la o vârstă mai mică, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.

Toate studiile, rapoartele şi cercetările de piaţă din această perioadă privind situația competențelor financiare ale populației au confirmat, la nivel mondial, o situaţie îngrijorătoare în privinţa educaţiei financiare și a comportamentelor financiare sustenabile, atât la nivelul finanţelor personale, cât şi la nivelul, mai sofisticat, al investiţiilor.

In Uniunea Europeană, în cadrul departamentului de politici pentru o piață unică (prin activitatea Expert Group on Financial Education (EGFE), educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ în politicile europene, cu inițiative care urmăresc crearea unor programe coerente la nivelul întregului spațiu european. La nivelul României, situaţia urmează aceleaşi direcţii.

Mai mult, tot în contextul alinierii strategiilor de dezvoltare, anul acesta, nevoia de educaţie financiară a fost conştientizată chiar şi la nivelul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a introdus în programa şcolară câteva module de educaţie financiară.

Programele private, venind din zona financiar-bancară, vin să completeze şi să confirme o dată în plus acestă nevoie stringentă din piaţa românească.

Mai mult, într-un context general, proiectul vine în întâmpinarea Recomandării Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi(2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” ce presupune necesitatea dezvoltarii a opt competenţe cheie, printre care şi spiritul de iniţiativă şi antreprenoriat. Aceasta în contextul în care studiile de piață, precum cel efectuat la cererea Băncii Mondiale de către Institutul de Economie Mondială şi Academia Română în luna mai 2010, demonstrează că în România există o carenţă semnificativă în ceea ce priveşte educaţia financiară concretă a tinerilor, fapt ce are repercusiuni pe termen lung asupra societăţii.

Obiectivul proiectului de educatie financiara in scoli Tinerii pot deveni adulti responsabili si antreprenori de succes cu ajutorul programelor de educatie financiara. Cu cat elevii afla mai devreme despre implicatiile si responsabilitatea pe care mediul economic le presupune, cu atat acestia vor putea contribui pozitiv la constructia unei societati sanatoase si educate.

Proiectul ,,Conteaza pe educatie”, reprezintă: - un mijloc de a promova educaţia financiară şi antreprenorială în şcoli - o iniţiativă care doreste sa sprijine sistemul educaţional în crearea bazelor unei culturi financiare în rândul elevilor– de la vârsta când copilul începe şcoala şi continuând cu trecerea la etapa când acesta ajunge să urmeze studii superioare, respectiv să lucreze.

- un context generos pentru ca elevii sa ia parte la activitǎţi educativ financiare cu caracter practic, interactive şi provocatoare, care îi vor ajuta sǎ înţeleagǎ şi sǎ înveţe despre gestionarea eficientǎ a finanţelor personale - un parteneriat intre scoli si comunitatea locala, ambele părţi având ocazia de a învăţa mai multe despre managementul raţional al resurselor financiare - acţiuni desfăşurate de-a lungul unei săptămâni cu un orar şi activităţi ingenioase, axate pe tema educatiei financiare. Elevii de şcoală generală şi de liceu împreună cu profesorii vor fi supuşi provocării de a

267 |

322

gestiona în mod concret finanţele.

Avantajele activităţilor de educatie financiara cu caracter interdisciplinar: - se bucură de popularitate în rândul elevilor şi promovează o atitudine pozitivă vis-à-vis de tema educatiei financiare - pot fi planificate pe o perioadă mai lungă de timp şi adaptate preferinţelor elevilor - invită agenţiile cu profil economic, cu experienţă în coordonarea de astfel de evenimente, să vină în sprijinul acestei iniţiative cu sfaturi şi resurse - se adresează nu doar elevilor, ci şi părinţilor şi profesorilor, dovedindu-se utile şi creând entuziasm şi în rândul acestora.

Parintii implicati in educatia financiara a copiilor - părinţii si tutorii sunt încurajaţi să lucreze împreună cu copiii prin intermediul unor teme de casa pe subiectul educatiei financiare. In acest fel isi vor putea exprima pareri constructive cu privire la gestiunea banilor într-un cadru informal şi destins precum cel al familiei - parintii si tutorii vor primi inviatii la reuniuni, prezentări şi activităţi extra-şcolare, fie în calitate de spectatori fie de voluntari in activitati de educatie financiara - părinţii şi tutorii cu experienţă în domeniul financiar sunt invitati sa contribuie, impartasindu-ne experientele lor O săptămană de scoala ALTFEL înseamnă: - ajustarea orarului tradiţional timp de o săptămână - concentrarea tuturor materiilor şi activităţilor pe tema educatiei financiare - facilitarea elevilor de a lua parte la vizite, pentru a avea atât perspectiva agenţiilor externe de profil cât şi a specialiştilor ce vor vizita şcoala - participarea la activităţi de educatie financiara împreună cu părinţii şi cu alţi membri ai comunităţii - încurajarea contribuţiei altor arii curriculare la tema propusă.

Beneficiile implicarii elevilor intr-un program de educatie financiara - le ofera sansa de a lucra în grupuri mixte de vârstă lucru care contribuie la cresterea adaptabilitatii acestora - elevii devin mai responsabili si mai pregatiti sa isi gestioneze banii - înţelege mai bine rolul de lider, respectiv de membru în cadrul organizării unui grup.

268 |

322

”Cultură

și educație financiară în şcoală’ Prof. înv. preşc. Popa Florina Grădiniţa cu Program Normal Micul Prinţ Râmnicu Vâlcea

”Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.” (Alvin Toffler).

O economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice. Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe.

Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă. Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare. Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte. În continuare voi prezenta câteva sugestii legatede cum îl poţi învăţa pe şcolar despre managementul banilor .

Explică-i ce înseamnă banii: de unde vin, pentru ce sunt necesari şi ce înseamnă a cumpăra.

Explică-i valoarea banilor: cât costă o pâine, cât costă o prajitură sau o bicicletă şi ce lucruri puteţi cumpăra cu o anumită sumă de bani. Nu îi cumpăra de fiecare dată tot ceea ce işi doreşte ş oricând, chiar daca iţi permiţi. Explică-i faptul că există şi priorităţi în a cumpăra diverse lucruri importante şi care sunt acestea. Învaţă-l ce înseamnă a economisi: atunci cand îşi doreşte un obiect scump, propune-i să străngeţi bani împreună, folosind o puşculiţă.

Când mergeţi la cumpărături, atrage-i atenţia asupra procesului: alegeţi mai întâi produsele de care aveţi nevoie, apoi le plătiţi şi le puteţi lua acasă. Îl poţi implica şi pe el, lăsându-l să plătească jucăria sau ciocolata cumpărată.

Jucaţi-vă de-a vânzătorul şi clientul, pentru ca cel mic să înţeleagă şi mai bine ce înseamnă a cumpara şi a vinde. Învaţă-l că banii nu înseamnă totul în viaţă, vorbeşte-i şi despre valori, principii şi sentimente.

Mulţi preadolescenţi se vor lăsa influenţaţi de moda sau “trend-uri” în alegerile pe care le fac atunci cand cumpără produse. Prin urmare, la această vârstă copiii sunt uşor de convins şi influenşat de reclame şi publicitate, iar banii devin mai ales un mijloc de a obţine hainele şi accesoriile la moda sau de a ieşi în oraş cu prietenii. Cu siguranţă, vor apărea în continuare alegeri greşite de gestionare a banilor. Însa bunele obiceiuri formate până la această vârstă trebuie consolidate în continuare.

Bibliografie • Educaţie Europeană. Curs optional pentru clasele III-IV,,Chiran R., C. Varzaru C .,Ed.Aramis, 2009, p.87-88

269 |

322

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

europeană

Prof. înv. primar Popescu Elena Pompilia Scoala Gimnaziala Nr.13, Râmnicu Vâlcea Copiii sunt viitorii consumatori de servicii si produse bancare, dar si viitorii manageri si anteprenori ,de aceea trebuie informati.Scopul introducerii educatiei financiare inca din scoala primara este ca elevii sa invete sa fie responsabili si mai atenti la cum se folosesc banii si sa puna mai multa valoare pe economisire.

Educația financiară a elevului trebuie să înceapă destul de devreme, copiii din România simt nevoia de a cunoaște cât mai multe detalii despre bani si despre bănci având în vedere faptul că acest subiect nu prea a fost tratat în literatura pentru copii.

Baza oricarei informatii intelectuale,civice,morale si mai nou,financiare,trebuie pusa inca din perioada scolara si prescolara.Pe langa educatia financiara,copiii trebuie invatati si despre sistemul financiar-bancar.Ei trebuie informati depre rolul in economia contemporana si depre gama de servicii si produse pe care sistemul bancar le ofera.Banii sunt importanti dar si valoarea lor reala trebuie explicate copiilor.

Punând accentul pe ceea ce este mai important pentru copii și anume să-i învățăm cum să economisească de mici banii, întrucât bunul obicei al economisirii începe de la o vârstă fragedă, explicându-le copiilor importanța și procedurile economisirii, precum și operațiunile băncii, în general, putem contribui la dobândirea unei încrederi a copiilor în bănci, dar și la deprinderea obiceiului economisirii și cheltuirii banului cu înțelepciune.

Din discuțiile purtate cu cadre didactice, părinti, elevi, mediul bancar, s-a ajuns la concluzia necesității introducerii, la nivel național, a unui opțional de educație financiară.

Ideea de a se introduce acest opţional o consider foarte bine venită, cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate de consum, toată lumea, inclusiv copiii, au nenumărate oferte tentante pentrua cheltui, dar prea puţin se investeşte pentru a învăţa să mai punem şi deoparte «bani albi pentru zile negre» sau nu numai cu acest scop.

Obiceiurile comportamentale se formează încă din prima copilărie. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut sau au învățat încă de mici, începând de acasă, continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar și completând cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor. Încurajând copiii să experimenteze economisirea, la început cu ajutorul unei pușculițe, le oferim șansa unei vieți organizate și cumpătate. Învățându-i să renunțe la unele plăceri imediate pentru a-și redirecționa resursele, astfel disponibilizate către o satisfacție viitoare (materializată prin jucăria sau cărticica dorită), le oferim însuși instrumentul de bază al economisirii: capacitatea de a amâna consumul.

Informaţiile pe care elevii au ocazia să şi le însuşească, graţie conţinuturilor vizate de acest opţional, sunt extrem de utile, în contextul actual în care trăim şi au, drept consecinţă, schimbări pozitive la nivelul atitudinii, responsabilităţii şi conduitei acestora, cu privire la bani.

O încercare pentru dibăcia, flerul, știința de care trebuie să dea dovadă în a gândi, proiecta și aplica un opțional atractiv și instructiv, ușor de abordat, dar cu destulă substanță în conținut în așa fel încât să-l înarmeze pe copil pentru viața de fiecare zi.

In cadrul orelor la clasa, învățătorii folosesc multe metode active-participative, reușind să trezească în conștiința elevilor valoarea banilor. Aceștia au folosit des jocul de rol, problematizarea, descoperirea euristică, elevii aflând astfel ce însemnă să lucrezi și să fii remunerat. Elevii au aflat, de asemenea, care este diferența dintre nevoi si dorințe, conștientizând că nu întotdeauna este suficient să îți dorești un anumit lucru.

Elevii, coordonați de cadre didactice, beneficiază de vizite la sucursale de bănci pentru a vedea cum se desfășoară activitatatea în aceste locuri, comportamentul operatorilor bancari, dar si cel mai important lucru descoperit, operațiunile concrete care se pot derula într-o bancă. Elevii pot vedea cum se face o depunere și o retragere de bani și de unde provin banii pe care părinții îi retrag cu ajutorul cardului. Elevii au înțeles că pentru a putea să îți satisfaci anumite dorinte mai costisitoare este nevoie să economisești, adică să aduni banii într-un cont, cu acordul părinților, pentru a putea beneficia de dobânzile acordate/bonificate de bancă.

Impactul orelor de educație financiară asupra elevilor este mare, părinții au descoperit că copiii lor au

270 |

322

devenit mai conștienți și mai atenți în gestionarea banilor pe care îi primeau zilnic sau ocazional, unii dintre ei reușind să economisească sume de bani suficiente care le-au permis să își cumpere singuri, dar cu acordul părinților, obiecte pe care și le doreau foarte mult.

Programa opționalului este concepută la nivelul ariilor curriculare „Om si societate” și „Matematică și Știinte” și are ca obiectiv integrator «formarea unui comportament rațional în relația cu banii, prin antrenarea copiilor în activitați ce stimulează gândirea logico - creativă”.

Prin elaborarea acestei programe școlare, s-a urmărit conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți, împrumutați, investiți în societatea de azi, concomitent cu dobândirea unor abilități de gestionare a banilor și de adoptare a unor decizii care au consecințe financiare.

Programa scolară la nivelul învățământului primar își propune: accesul egal la educație financiară, educația financiară specifică vârstei elevilor, dobândirea și înțelegerea limbajului specific educației financiare, formarea și exersarea unor deprinderi și atitudini corecte în postura de consumator, administrarea bugetului personal, economisirea și dezvoltarea spiritului de inițiativă.

Prin implicarea activă a Băncii Naționale a României în acest proiect sprijinind asigurarea bazei logistice necesare și contribuind la implementarea educației financiare la învățământul primar, acest proiect educational are ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară a publicului, respectiv a copiilor, părinților, fraților și bunicilor. În acest fel, Banca Natională a României va contribui la o mai bună înțelegere și la o evaluare corectă a unor aspecte economice si financiare.

Bibliografie • Educație financiară, Curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar, clasa a III-a și/sau a IV-a; • Cutezătorii, SC Editura Explorator SRL

Educaţia

financiară la vârsta preşcolară – premiză a educaţiei durabile Prof. înv. Preşc., Popescu Elena Prof.înv. Preşc. Statie Aurelia Grădiniţa cu Program Prelungit Nord I, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară a devenit, în multe ţări, o nouă dimensiune a curriculumului, cu scopul de a iniţia şi promova o atitudine responsabilă faţă de economia natională şi mondială, de a-i face pe tineri să conştientizeze pericolele unei degradări accentuate a vieţii în general.

Noua reformă educaţională din România vizează câteva obiective concrete care fac trimiteri la un învăţământ diversificat, care permite şi stimulează note individuale de pregătire, care încurajează competiţia şi favorizează înnoirea, cu standarde ridicate, compatibile cu sistemele europene, şi deci internaţionalizat, orientat spre valori.

Alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniţă. Nenumărate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învatamant preşcolar fără să înveţe mai nimic concret despre bani. Cu cât educaţia financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. La început folosim exemplul personal pentru a-l învăţa pe copil de unde vin banii şi unde se duc. Putem să îl încurajăm să dea el banii vănzătorului de la magazin şi să ceară restul, apoi îi oferim o recompensă dacă îşi păstrează camera curată şi dacă ajută la treburile din casă.

Copiii trebuie să înţeleagă ideea de limită (de pildă, distincţia dintre ceea ce îşi doresc şi ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a

271 |

322

obţine satisfacerea unei dorinţe).

Educaţia financiară trebuie să aibă în vedere o serie de obiective: - conştientizare: sprijin acordat copiilor de a ajunge la un nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de cultura financiară şi problemele acesteia; - cunoştinţe: sprijin acordat copiilor de a ajunge la o înţelegere a modului cum funcţionează aceasta cultură financiară, cum apar problemele legate de aceasta şi cum pot fi ele rezolvate; - atitudine: sprijin acordat copiilor de a-şi însuşi un set de valori (grijă faţă de economie, de cumpatare, motivaţie şi dorinţă de a participa la acţiuni care sa releve aceste noţiuni); - abilităţi: sprijin în vederea însuşirii unor abilităţi necesare pentru identificarea şi investigarea problemelor financiare şi pentru participarea la rezolvarea acestor probleme; - participare: sprijin în vederea însuşirii de experienţe pentru a folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate în luarea unor decizii bine gândite, pozitive, pentru rezolvarea problemelor financiare.

De fapt, în grădiniţă se construieşte fundamentul conduitei financiare, conduită care presupune manifestarea de acţiuni concrete în privinţa conservării, gospodăririi şi consumării cu masură a bunurilor materiale. În acest sens, copiii trebuie conduşi să înţeleagă faptul că satisfacerea necesităţilor şi supravieţuirea generaţiilor umane prezente şi viitoare, dar şi menţinerea unei vieţi de calitate pe Pământ, sunt posibile numai dacă omul păstrează un echilibru între producţie şi consum, că apreciază corect valoarea bunurilor produse, că este chibzuit în a consuma, că posedă o educaţie sănatoasă a economiei şi nu a risipei inutile De asemenea, copilul de azi, adultul de mâine, trebuie să înteleagă că fiecare produs al muncii are o anumită valoare, deci un anumit preţ, datorate efortului depus pentru realizarea lui, precum şi în funcţie de calitatea acestuia, că răsplata vine doar atunci când munceşti cu adevărat,cu conştinciozitate şi responsabilitate, adică munceşti bine, nu „doar te faci că munceşti”.

Copiii sunt foarte atenţi la ceea ce se petrece în jurul lor şi la comportamentele pe care le observă la părinţi, la educatori şi dascăli. Şi este foarte uşor să devină receptivi la noţiunile financiare, dacă le sunt prezentate pe întelesul lor şi prin exemple practice.

Poveştile sunt un mijloc bun de a arăta copiilor valorile pe care disciplina le promovează, rămânând întrun spatiu ludic. Semnificativă în acest sens a fost povestirea „Banul muncit” de A. Mitru, prin intermediul căreia preşcolarii au aflat că „minciuna are picioare scurte”, iar învăţătura care se desprinde clar si concis este: ,,După faptă şi răsplată!”

Aşa cum părinţii şi adulţii, oamenii muncii în general, muncesc ca să îşi asigure existenţa zilnică şi să susţină financiar familia, tot aşa şi copiii sunt răsplătiţi pentru efortul pe care îl depun în activităţile de la grădiniţă, pentru produsul muncii lor: lucrările artistico-plastice şi practice, pentru rezultatele obţinute la „învăţătură”. Cu cât efortul depus de fiecare este mai mare şi mai responsabil, cu atât recompensele şi satisfacţia lucrului bine făcut sunt mai mari.

Am reuşit astfel să transmitem preşcolarilor din grupa noastră formarea unei atitudini financiare responsabile, care să permită manifestarea unei conduite adecvate şi să-şi dezvolte capacităţi de cunoaştere şi înţelegere a problemelor legate de educaţia financiară , fundament al educaţiei în spiritul dezvoltării durabile.

Amintim în acest sens o serie de activităţi cu caracter antreprenorial (care constituie baza educaţiei financiare), pe care le-am desfăşurat cu copiii atât la nivelul grupei, dar şi la nivel de grădiniţă, cu prilejul unor evenimente cultural-sociale: ,,Carnavalul toamnei”, ,,Bazarul iernii”, ,,Târgul primăverii”. Copiii şi-au însuşit cu seriozitate rolul de ,,producători” şi ,,vânzători”; într-un cadru frumos amenajat cu decoruri adecvate, împarţiţi în echipe, au vândut părinţilor produse ale muncii lor la care aveau preţuri fixate de comun acord (flori de toamnă, fructe şi legume, podoabe de Crăciun, sorcove, felicitări, mărţişoare, produse dulci: mere glazurate, clătite, gogoşi, bombiţe, realizate în cadrul activităţilor practic-gospodăreşti şi artistico-plastice sub îndrumarea d-nelor educatoare). Au negociat preţurile, au făcut reclamă mărfii expuse, ca nişte adevăraţi comercianţi, au primit banii a căror valoare au învaţat-o acasă sau în cadrul activităţilor matematice, au dat corect restul când a fost cazul. Aceste activităţi au avut un impact deosebit asupra tuturor copiilor atât datorită caracterului interactiv, competitiv şi atractiv, ei fiind motivaţi să vândă cât mai multe produse şi să strângă cât mai mulţi bani cu scopul de a-i folosi apoi în cadrul altor activităţi în cadrul grupei.

Dacă începem cu paşi mărunţi educaţia financiară a celui mic vom vedea cum, în timp, îşi va dezvolta abilităţile necesare unui comportament responsabil şi va învaţa cum să gestioneze corect finanţele.

272 |

322

,,Micii producători”

,,Micii comercianţi”

Bibliografie • PROGRAMA ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIŢA DE COPII, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Bucureşti 2005.

• http://www.finzoom.ro/Info/art/Advices/Educatia-Financiara-~abfb9b570a004325b4c75fe9 6a003538/

273 |

322

Educația

financiară în învățământul primar Prof.înv.primar-Popescu Mihaela Școala Gimnazială Alunu

Acest tip de educație este nou,dar totuși vechi.Deocamdată în România se studiază ca disciplină opțională la clasele mici.Acest proiect este susținut de BNR. Alegerea lui ține de o serie de pași parcurși și anume,din luna februarie pană în luna iunie, in funcție de școală și de inspectorat, se fac ședințe cu părinții, în cadrul cărora, invățătorul va prezenta oferta opționalelor pe care elevii le pot studia anul școlar următor, iar părinții aleg prin vot disciplinele pe care doresc ca elevii sa le urmeze. Se alege opționalul cu voturile cele mai multe prin consemnarea intr-un proces verbal, după care se înștiințează inspectoratul școlar.

Ligia Georgescu Golosoiu este cea care a conceput manualul de Educație financiară prin care sa le explice copiilor noțiunile financiare de bază.

Fiecare program are programa si planificare accesibile de către toți profesorii și depuse la dosare la inspectorate pentru avizare pentru implementare sub forma de Curriculum la decizia școlii.

Competențele generale pe care elevii trebuie sa le dobândească: 1. Cunoașterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar.

2. Recunoașterea unor elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite.

3.Utilizarea unor mijloace și tehnici bancare.

4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor.

Aceasta disciplină poate fi studiată și în programul After School. În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, proiectul „Gestionarea banilor” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții. Pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice. Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Pretextul activității de învățare a fost un joc-concurs, în cadrul căruia patru grupe de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli al unui copil de vârsta lor, având libertatea de creație.

Copiii nu au avut restricții de cheltuire a banilor, cu excepția interdicțiilor legale, au avut posibilitatea de a-și imagina liber metode de câștigare a bănuților de buzunar și dreptul de a împrumuta bani, contra unei dobânzi negociate liber, de la o altă echipă.

Puși în fața acestei simulări copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învățat. Am remarcat în primul rând faptul că nici o echipă nu a fost tentată să ia bani cu împrumut, nici măcar pentru „distracția” de duminică. În schimb toți au încercat să-ți maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități casnice pentru care ar putea fi răsplătiți de părinți cu bani de buzunar. Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită, cheltuielile zilnice pentru diverse mici plăceri fiind limitate sau chiar zero uneori. Una dintre echipe și-a imaginat chiar câștigarea unui premiu în bani la un concurs de șah.

Toate echipele au încheiat săptămâna fără datorii, sumele „economisite” putând stârni invidia multor adulți.

274 |

Bibliografie • www.didactic.ro • Revista „Educația Financiară pe Ințelesul Tuturor”.

322

Principiile

educației financiare

Prof. înv. primar Popescu Mirela Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este benefică persoanelor (permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Pe baza examinării programelor de educație financiară existente deja în UE, Comisia a formulat mai multe principii care ar putea ajuta autoritățile publice, prestatorii de servicii financiare, organizațiile de consumatori, angajatorii și alți factori interesați să desfășoare programe de educație financiară la nivel național sau local. Respectivele principii sunt în acord cu abordările și metodelor diverse aplicate în prezent pentru dezvoltarea unei strategii de succes de educație financiară.

Principiul 1: Educația financiară trebuie să fie disponibilă și promovată în mod activ pe tot parcursul vieții, fără întrerupere.

Educația financiară trebuie să permită persoanelor vizate să răspundă provocărilor financiare care reprezintă evenimente reale din viața lor. Programele trebuie să poată fi adaptate situației financiare a cetățenilor și nivelului de pregătire financiară al acestora.

Principiul 2: Programele de educație financiară trebuie să fie îndreptate în mod clar către nevoile persoanelor.

Atingerea acestui obiectiv este condiționată de realizarea unor cercetări orientate spre stabilirea nivelului actual de cunoștințe financiare ale indivizilor și de a identifica acele concepte, probleme și chestiuni care necesită o abordare imediată. Programele trebuie să fie disponibile în timp util și accesibile. Accesibilitatea informației este deosebit de importantă pentru a facilita accesul tuturor persoanelor. De asemenea, formatul în care este prezentat conținutul trebuie să fie accesibil și adaptat nevoilor utilizatorului. Educația financiară se poate desfășura în școli sau în afara școlii; poate fi parte din sistemul formal de educație sau nonformal.

Iar, dacă ne referim la educația financiară a adulților aceasta se poate realiza și în colaborare cu angajatorii; ea poate fi furnizată la locul de muncă și poate conține și mai multe aspecte legate de sistemele de pensii ocupaționale.

Principiul 3: Consumatorii trebuie sa beneficieze de o educație economică și financiară cât mai curând posibil, încă din școală.

Educația financiară trebuie să fie realizată în școală; ea trebuie să fie parte a curriculumului școlar.

Dobândirea cunoștințelor economice și financiare de bază începând cu școala primară este deosebit de importantă. Comisia Europeană a publicat deja o recomandare privind competențele-cheie pentru formarea continuă (2006/962/CE), care sprijină dezvoltarea unor competențe de bază, printre care capacitatea de a aplica gândirea matematică în situații cotidiene, o înțelegere mai ampla a mecanismelor economice și capacitatea unei persoane de a-și planifica și organiza viața. O asemenea recomandare vizează, în mod explicit, educația economică și financiară și implicarea autorităților educaționale naționale în sprijinirea și promovarea ei.

Principiul 4: Programele de educație financiară trebuie să cuprindă instrumente generale care să atragă atenția asupra necesității de a îmbunătăți cunoștințele financiare în materie de chestiuni și riscuri financiare.

Consumatorii nu sunt întotdeauna conștienți de lipsa lor de cunoștințe privind chestiunile și riscurile financiare; conștientizarea lor reprezintă primul pas în motivarea pozitivă pentru pregătirea financiară.

Instrumente de tipul chestionarelor de autoevaluare, precum și campaniilor publicitare privind importanță cunoștințelor financiare pot contribui la creșterea nivelului de conștientizare a populației. Publicul avizat poate fi orientat apoi spre teme și probleme specifice de educație financiară.

Principiul 5: Educație financiară trebuie sa fie echilibrată, transparentă și obiectivă. Interesele consumatorului trebuie să fie întotdeauna avute în vedere.

Este necesar ca, în urma consultării cu reprezentanții consumatorilor sau ai investitorilor, sectorul

275 |

322

serviciilor financiare să fie încurajat să ia inițiative pentru a contribui la realizarea educației financiare și pentru a pune competențele specialiștilor la dispoziția publicului. Prestatorii de servicii de educație financiară trebuie să facă distincție clară între educația financiară generală, informațiile privind fiecare produs în parte și consilierea oferită unui client specific cu privire la un anumit produs sau serviciu. Trebuie să se acorde o atenție deosebită modului de prezentare a materialelor de educație financiară pentru a evita orice eventuală ambiguitate în acest sens.

Principiul 6: Formatorii din domeniul financiar trebuie sa beneficieze de resursele și de formarea corespunzătoare pentru a putea desfășura programe de educație financiară eficace și fiabile.

Pentru o educație financiară eficace este necesar sa se asigure că persoanele care furnizează formarea dispun de cunoștințele necesare: „formarea profesorilor”. Acest lucru vizează nu numai cadrele didactice din școli, ci și asistenții sociali, angajații băncilor, voluntarii și celelalte persoane din sectorul educațional, a căror formare trebuie să aducă cele mai mari avantaje publicului destinatar. Aceasta va necesita elaborarea unor materiale și a unor programe de formare adaptate.

Principiul 7: Trebuie să se promoveze coordonarea la nivel național între părțile interesate pentru a obține o definire clară a rolurilor, pentru a facilita schimbul de experiențe și pentru a raționaliza și crea o ierarhie a resurselor. Cooperarea internațională între furnizorii de educație financiară trebuie întărită pentru a facilita schimbul celor mai bune practici.

Educația financiară nu este apanajul unei singure entități educaționale. La realizarea ei conlucrează, pe lângă școală, prestatorii de servicii financiare, grupurile de consumatori, familia și alte părți interesate Acest lucru permite definirea mai clară a obiectivelor, acoperirea mai bună a diferitelor grupuri țintă, raționalizarea și ierarhizarea resurselor, precum și promovarea învățării prin experiență. De asemenea, la nivel internațional, cooperarea și crearea de rețele între furnizorii de educație financiară ar permite evidențierea acelor domenii care necesită o atenție sporită, precum și facilitarea schimbului de cele mai bune practici.

Principiul 8: Furnizorii de educație financiară trebuie să evalueze în mod regulat și, dacă este necesar, să actualizeze programele pe care le gestionează pentru ca acestea să fie conforme cu cele mai bune practici din acest domeniu.

Furnizorii de educație financiară ar trebui să includă, în cadrul programelor lor, evaluarea cu regularitate a progreselor înregistrate și a respectării obiectivelor. În cazul în care aceste obiective nu sunt atinse, furnizorii trebuie să aibă în vedere anumite modificări ale programelor lor pentru a le alinia la standardele celor mai buni prestatori din sector. Informația corectă nu numai că protejează consumatorii, dar poate face ca acele segmente de piață ineficiente să lucreze în interesul consumatorilor. Consumatorii trebuie sa aibă acces la educație specializată, bazată pe nevoile specifice, care să îi ghideze în complexitatea și diversitatea serviciilor financiare. În concluzie, educația financiară are la bază principii precum: promovarea activă pe tot parcursul vieții, orientarea către nevoile persoanelor, realizarea cât mai curând posibil, încă din școală, vizarea cunoștințelor de bază în materie de chestiuni și riscuri financiare. Respectivele principii sunt în acord cu abordările și metodele diverse aplicate în prezent pentru dezvoltarea unei strategii de succes de educație financiară.

276 |

Bibliografie • Lăcătuş, Maria Liana, Învăţământ preuniversitar şi educaţia economică, Editura ASE, Bucureşti, 2009 • Hatos, Adrian, Economie, societate si educție”, Editura Universității din Oradea, 2004 • *** http://europa.eu • *** http://www.educatieeconomica.ro • *** http://www. educatiefinanciara.com/

322

Educația

antreprenorială o nouă viziune asupra

societății actuale

Preda Elena Gabriela Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Este necesar ca în educarea tinerei generaţii să se ţină cont și de specificul mediului economic. Dat fiind faptul că este vorba de realizarea unui demers, cum este educaţia antreprenorială, el ar putea începe prin precizarea semnificaţiilor unor termeni de bază, iar primul dintre ei ar putea fi tocmai acela de întreprinzător, care poate fi definit drept o persoană care iniţiază și derulează o acţiune, asumându-și riscurile asociate inovării în schimbul obţinerii unor satisfacţii personale (materiale, psihologice, morale sau sociale). Într-un sens limitat la sfera economiei, întreprinzătorul poate fi definit drept o persoană care iniţiază, individual sau în asociere cu alte persoane, o întreprindere care investește capital și acţionează în industrie, agricultură, transporturi, comerţ, servicii. În acest sens, s-ar putea schiţa anumite trăsături de personalitate despre care se consideră că sunt comune majorităţii întreprinzătorilor de succes: spirit de iniţiativă, perseverenţă, încredere în sine, în forţele proprii, nevoia de împlinire, adică dorinţa de atingere a unor obiective proprii, capacitatea de asumare a unor riscuri personale și financiare, potenţial energetic ridicat, concretizat în capacitatea de a depune un efort intens și îndelungat etc. Desigur, aceste însușiri sunt prezente în proporţii diferite în structura personalităţii fiecărui individ și este posibil chiar ca unele dintre ele să nu fie prezente, ceea ce nu înseamnă însă că individul respectiv nu ar putea fi întreprinzător.

Scopul final al educației antreprenoriale este acela ca cei aflați încă la o vârstă fragedă să înceapă să îsi dezvolte atitudinile, abilitățile si cunoștințele in ceea ce privește comportamentul antreprenorial de succes.

In acest scop, următoarele idei sunt principale: 1.Atitudinile antreprenoriale : În ceea ce privește atitudinile unui copil, se urmărește inducerea unor atitudini de tipul conștientizării de sine si a încrederii de sine. Acestea sunt vitale pentru un comportament orientat spre antreprenoriat si, de aceea, primul pas in acest tip de educație trebuie făcut in această direcție. In articolul „Cele 5 mesaje ale educației pozitive” am discutat despre cat de importante sunt acestea două în general și prin ce metode se pot ele achiziționa de către un copil.

Alte atitudini importante pentru o astfel de educație sunt inițiativă, curajul asumării riscurilor, gândirea critică, creativitatea și o gândire orientată spre rezolvarea problemelor și nu spre găsirea unor țapi ispășitori.

Acestea sunt, de asemeni, fundamentale și ar trebui să facă parte din oricare tip de educație, nu doar din cea antreprenorială.

2.Cunostintele antreprenoriale Cunoștințele spiritului antreprenorial sunt, și ele, parte importantă a acestei educații și nu numai. O bună informare asupra diferitelor posibilități de carieră și a lumii muncii ar trebui să apară încă din perioada preadolescentei. Cu cat mai multe informații din câmpul in care copilul are talent sau dorește să activeze, cu atât se poate orienta mai devreme spre construirea unei cariere pe placul lui. Așa cum spuneam și in articolul „Vreau să îmi aleg singur cursul vieții!”, o muncă făcută cu pasiune are mai multe șanse de performantă decât una făcută din obligație și, de aceea, indiferent care este talentul sau visul copilului tău, ar trebui sa ii respecți dreptul de a îl urma. In acest sens, oferirea de către părinți a unor informații concrete și folositoare din domeniul spre care copilul dorește să se orienteze, îl poate ajuta din timp să decidă dacă acesta i s-ar potrivi sau nu. De exemplu, unui copil căruia ii place foarte mult matematică, poate nu i-ar plăcea să lucreze ca și profesor, datorită orarului fix sau a salariului modest, însă i-ar plăcea să devină inginer, această materie fiind una foarte importantă in acest domeniu. Totuși, dacă părinții nu ii explică acest lucru, el nu are de unde afla, cat timp este in școală și și-ar putea pierde interesul pentru matematică.

Prin înțelegerea muncii și a diferitelor tipuri ale ei (muncă fizică, muncă intelectuală, etc.) se construiește, de asemeni, și o înțelegere a spiritului antreprenorial. Puterea oportunităților și alegerilor poate fi achiziționată prin exemple din câmpul muncii și viața de zi cu zi, in general, acestea fiind cunoștințe de bază pentru un bun antreprenor.

277 |

322

Deși in tara noastră literatura economică și financiară este lăsată să se prăfuiască pe cele mai de jos rafturi ale bibliotecilor, in alte țări ea face parte dintre lecturile obligatorii din liceu. Studiile arată că peste 60% dintre firmele nou deschise dau faliment in primele 6 luni, in tara noastră, tocmai pentru că patronii nu au suficiente cunoștințe economice. Însă ele nu sunt importante doar dacă vrei să iți deschizi o afacere.

O cantitate mai mare de noțiuni fundamentale in ceea ce privește economia este necesară pentru oricine, pentru că activitățile noastre zilnice, reprezentate de achiziții și vânzări (angajarea este, de fapt, vânzarea serviciilor noastre unui cumpărător),se bazează de fapt pe ele. De asemeni, la fel de important este, pentru un tânăr, să înțeleagă și modelele organizaționale de business și procesele prin care se pot aplica acestea. Un exemplu negativ in acest sens sunt miile de tineri care cred ca a fi șeful unei echipe înseamnă să muncești mult mai puțin decât echipa când, de fapt, lucrurile stau invers. De aceea, întâlnim de multe ori angajați care contesta deciziile șefilor sau care cred că ei sunt mult prea buni pentru locul lor de muncă.

3.Aptitudinile antreprenoriale Esențiale în viața oricui și nu doar a celor care doresc să își deschidă o afacere sau să se afirme la locul de muncă sunt unele aptitudini precum abilitățile de comunicare, capacitatea de plănuire și construirea unei imagini proprii bune. Dacă despre comunicare am vorbit in majoritatea articolelor noastre și, pe viitor, vom mai vorbi mult despre ea, celelalte două aptitudini sunt subiective, depinzând de la om la om și, desigur, de la copil la copil. De aceea, este important ca un părinte care dorește să îi facă educație antreprenorială copilului este necesar să îi cunoască personalitatea foarte bine, mai întâi, iar apoi să construiască un plan adecvat acesteia.

Crearea și implementarea unui plan de afaceri are, la baza sa, o aptitudine deseori inhibată de o educație prea autoritară și anume capacitatea de explorare. Curajul de a explora apare încă de mic, fiind un instinct natural și, de altfel, modalitatea prin care copilul învață și, de aceea, părinții ar trebui să ii permită acestuia și să ii susțină curiozitatea.

Educația

financiară începe în familie Prof. Preda Luiza Corina Colegiul Național Gib Mihăescu Drăgășani

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să învețe despre importanţa banilor. Perioada preșcolară și primară reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celui mic, întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea, împărțirea și alte concepte matematice utile în acest sens. Chiar dacă copilul este mic, poate fi ajutat să deprindă câteva noțiuni fiscale, cum ar fi economisirea. Pe măsură ce va crește, va începe să ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocației sau chiar să ajute la planificarea bugetului familiei pentru vacanță. Iată câteva modalități prin care îl putem învăța pe cel mic despre importanţa banilor și modul lor de folosire.

1. Jocuri care presupun gestionarea banilor Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani. Organizează o seară dedicată jocurilor de societate în fiecare săptămâna, implică toată familia și petreceți împreună un timp plăcut și educativ.

2. Mergeți la cumpărături Educația financiară a celui mic începe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket. Spune-i înainte de cumpărături bugetul pe care îl ai la dispoziție și transformați într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită. Cel mic poate fi asistentul tău financiar și, cu ajutorul unui calculator, poate ține evidența cheltuielilor.

3. Oferă-i o recompensă Cel mic va fi încântat să te ajute cu diversele lucruri care sunt de făcut prin casă (aspirat, ștersul prafului, dusul gunoiului etc.). Îi poți oferi câte o recompensă sub forma unei sume mici pentru fiecare treabă la care te ajută, învățându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii și să-i gestionezi.

278 |

322

4. Încurajează-l să economisească Dăruiește-i o pușculiță simpatică sau confecționați una împreună, așa încât cel mic să aibă un loc unde să își poată ține banii. Îl poate împarți pe două categorii, bani de cheltuială și bani de pus deoparte, iar în acest fel puteți decide împreună cum să împartă alocația lunară.

5. Mergeți la bancă Mergi cu cel mic la bancă și deschide un cont. Explică-i cum suma pe care o depune în bancă va crește în timp și de ce este important să ai mereu bani puși deoparte.

6. Învață-l cum să vorbească despre bani În inocența lor, copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câți bani câștigă sau cât au plătit pentru un anumit lucru, deși semnificația cifrelor nu este foarte clară pentru ei. Explică-i cu blândețe cum nu este întotdeauna politicos să întrebi o altă persoană despre venitul financiar sau cât de mulți bani cheltuie aceasta.

7. Reduce timpul petrecut în fața TV-ul și online Copiii sunt expuși unui număr foarte mare de reclame într-un timp scurt. De aceea este greu pentru cel mic să se abțină și să nu-și dorească să dețină cea mai nouă jucărie sau ultimul joc video apărut. Reducând timpul petrecut în fața TV-ului sau online, îl poți proteja măcar parțial de publicitatea uneori agresivă.

8. Învață-l despre bancomate și cărțile de credit Cel mic poate crede că banii provin de la bancomat sau că poți plăți orice lucru cu cardul. Chiar și copiii mai mari pot să nu înțeleagă ce înseamnă să utilizezi un credit. Explică-i toate aceste concepte și arată-i cum se folosesc și ce se întâmplă, de fapt, în spatele lor.

9. Oferă-i un exemplu pozitiv Nu-i ascunde niciodată cheltuielile partenerului tău și arată-i celui mic importanţa unei comunicări transparente în privința gestionării aspectelor financiare în familia voastră. Întotdeauna când mergeți la cumpărături, sugerează-i faptul că lucrurile materiale nu condiționează fericirea. Petreceți timp împreună și învață-l cum astfel de lucruri mici contează mai mult pentru bunăstarea unei persoane decât venitul financiar.

10. Învață-l despre generozitate Nicio lecție financiară nu este completă fără generozitate. Ajută-l să capete o perspectivă corectă asupra banilor, arătându-i faptul că există multe lucruri, precum dragostea pentru familie și cei care ne înconjoară, care nu au un preț. Începe cu pași mărunți educația financiară a celui mic și vei vedea cum, în timp, își va dezvolta abilitățile necesare unui comportament responsabil și va fi învățat cum să gestioneze corect finanțele.

Bibliografie • Tată Bogat, Tată Sărac: Educaţia financiară în familie / Robert T. Kiyosaki • Traducere: Irina-Margareta Nistor • Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2000

279 |

322

Rolul

profesorul în managementul clasei de elevi prof. înv. primar Predișor Corina Școala Gimnazială Achim Popescu Păușești Măglași

„Educaţia este un lucru major: ea decide soarta omului.“(V.G. Belinski) În cadrul modelului psihosocial al învăţării şcolare, rolul central revine personalităţii profesorului şi relaţiilor sale interpersonale cu personalitatea în formare a elevului (grupului). În conformitate cu acest model, procesualitatea şi eficienţa învăţării şcolare moderne din cadrul clasei sunt determinate atât de structurile socioeducaţionale normative (principii, norme, prescripţii, ierarhii organizaţionale etc.), cât şi de factori psihologici individuali şi grupali (structuri de personalitate, status, rol, climat psihosocial, competenţe, stiluri comportamentale etc.).

Modelul în discuţie permite identificarea componentelor structurale fundamentale ale activităţii de învăţare, tipurile de factori (sociali, grupali, individuali) şi interacţiunile lor posibile, ce determină sau condiţionează atât procesualitatea, cât şi rezultatele învăţării şcolare. Acesta scoate în evidenţă bilateralitatea actului învăţării, a cărui dinamică şi finalitate este determinată, concomitent, de factori sociali şi factori individuali.

Modelul psihosocial al învăţării cuprinde următoarele componente structurale2 aflate în interdependenţă: 1. Personalitatea profesorului (aptitudini, atitudini, matricea psihologică, capacitate empatică, competenţa psihosocială, motivaţie, rol-status, imagine de sine şi de altul, stil comportamental etc.).

2. Personalitatea elevului (capacitate intelectuală, structura motivaţională, perceperea de sine şi de altul, grad de conştientizare, structura cognitivă, atitudini + valori, comportamente rezolutive şi creatoare, expectaţii şi niveluri de performanţe şcolare etc.).

3. Caracteristicile grupului (atmosfera psihosocială, starea socioafectivă, norme, valori şi modele de interacţiune sociocognitive, socioafective, comunicative, evalualiv-apreciative, criterii reglatori, permisive şi inhibitive, natura relaţiilor interpersonale, opinii, atitudini, motivaţii etc., care structurează sintalitatea grupului).

4. Situaţia de învăţare (natura şi conţinutul sarcinii, complexitatea şi gradul de organizare, obiective, metode şi strategii, programe analitice, principii didactice, situaţii problematice, conflicte şi cooperări cognitive, feedback-uri).

Cercetările concrete întreprinse au evidenţiat că nivelul şi calitatea succesului şcolar/ profesional sunt determinate, în mod prioritar, de nivelul şi funcţionalitatea aptitudinilor şi atitudinilor psihosocioeducaţionale.

De asemenea, reuşita şcolară (profesională) este condiţionată şi de alţi factori (de natură socială, culturală, motivaţională etc.). Prin urmare, buna funcţionalitate şi operativitate a trăsăturilor de personalitate reprezintă o condiţie necesară pentru activitatea instructiv-educativă, dar nu şi suficientă.

Comportamentul efectiv de implicare sau de răspuns al liderului şi membrilor grupului şcolar faţă de cerinţele situaţiei de învăţare este rezultatul unui ,,act de procesare mentală cu ajutorul unei matrici psihologice personale“3. În acelaşi timp, această schemă operaţională, care nu este nici total raţională, nici intuitivă, ghidează şi coordonează comportamentul acţional al persoanei profesor, elev) mai mult decât stimulii fizici, decât situaţiile de învăţare sau relaţiile social obiective. Explicaţia acestui fenomen psihologic constă în faptul că, faţă de aceleaşi situaţii obiective date, oamenii reacţionează diferit, deoarece ei nu se găsesc, din punct de vedere subiectiv, într-o stare mentală identică.

Tocmai această matrice cognitiv-valorică a personalităţii (profesorului, elevului) – care se formează prin acţiune şi interacţiune sociopsihică – constituie forţa motrice care selectează, conduce, orientează motivaţiile, intenţiile atitudinile şi comportamentele individului în raporturile cu sine şi cu alţii. În funcţie de gradul de organizare, elaborare a schemei psihologice, profesorul poate adopta trei stiluri comportamentale în 2 P. Neveanu-Popescu, Mielu Zante, Tinca Creţu, PSIHOLOGIA ŞCOLARĂ, Bucureşti, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1987, p. 39.

3 Gh. Dumitriu, Comunicare şi învăţare, Bucureşti, E.D.P., R.A.,1988, p. 86.

280 |

322

situaţia socioeducaţională: rigid, flexibil, mixt.

Primul este conservator, conformist normelor sociale şi care se finalizează cu o productivitate medie în activitatea de învăţare din clasă; al doilea este euristic, creator, noncomformist, perfectionism şi care este înalt productiv; ultimul este relativ neorganizat, neelaborat, ambiguu, oscilant, imprevizibil şi ca atare slab productiv pentru relaţiile, sarcinile şi scopurile grupului şcolar.

Cercetările psihologice ale ultimelor două decenii oferă posibilitatea explicării şi înţelegerii comportamentului uman individual şi social prin intermediul structurilor mentale, îndeosebi cognitive, care se interpun ca variabile intermediare între stimulii externi şi răspunsurile subiectului. Numai prin observarea directă şi înregistrarea conduitei externe a profesorului, elevilor, riscăm să nu surprindem trăsăturile esenţiale, caracteristicile semnificative care stau la baza exprimării comportamentului individual şi social. Este necesar să fie studiată structura mental-axiologică a subiectului (profesorului, elevului, prin intermediul căreia aceasta receptează, analizează, decodifică, evaluează, interpretează evenimentele, situaţiile educaţionale, comportamentele individuale şi sociale de grup. Această structură include elementele cognitiv-informaţionale, motivaţional-afective, caracterial valorice, aflate în unitatea funcţională sau disfuncţională. În funcţie de originalitatea şi consistenţa matricei mentale, fiecare subiect (profesor, elev) se raportează într-o manieră atitudinal-comportamentală proprie sau tipologică faţă de situaţiile obiective, de activităţile sociale, de alte persoane şi faţă de sine.

Astfel, în analiza situaţiilor problematice, în activitatea de rezolvare a problemelor, cadrele didactice competente organizează şi grupează mental informaţiile în unităţi configuraţionale semnificative pentru o anumită categorie de probleme, în timp ce elevii procedează fragmentar, segment cu segment, parte cu parte.

Cercetările experimentale demonstrează că nu există identitate şi univocitate între natura stimulului si natura comportamentului subiectului uman.

Structurile mental-valorice sunt personale, iar prin interacţiune/ intermodelare şi prin atribuirea aceloraşi semnificaţii ele devin psihosociale, interpersonale sau grupal-sociale. Astfel atunci când elevul nu reuşeşte să răspundă adecvat la solicitările profesorului, la întrebările acestuia, nu trebuie să etichetăm că el nu a învăţat, că, mai curând, ar trebui să spunem şi să interpretăm că ceea ce a învăţat nu răspunde aşteptărilor, expectaţiilor cadrului didactic. Desigur, condiţia principală care trebuie îndeplinită este ca elevul care răspunde incorect la întrebările profesorului nu s-a pregătit temeinic, atunci, tot ce este în afară aşteptărilor profesorului, neîncadrându-se în concepţia sa teoretică, nu înseamnă că nu este adevărat din punct de vedere psihologic; deoarece contează criteriul de referinţă al judecăţii de adevăr sau de valoare când interpretăm şi evaluam răspunsurile, comportamentelor de învăţare a elevilor.

Aprecierile asupra comportamentelor de învăţare a elevilor efectuate de profesori constituie, din punct de vedere psihologic, simple ipoteze, estimări care pot avea trei posibilităţi: de a se confirma, infirma şi nici prima nici a doua, adică sunt valabile în alt cadru de referinţă. Astfel, când profesorul interpretează comportamentul binevoitor al unui elev, în situaţia de învăţare, ca mai mult afectuos, decât ostil, şi aceasta se poate dovedi în practica a fi, într-adevăr, ceea ce s-a apreciat ipotetic a fi, atunci aprecierile profesorului sunt confirmate real, deci sunt adevărate. Dar dacă, ulterior, elevul îşi modifică conduita şi profesorul formulează aceleaşi aprecieri, atunci evaluările sunt neadevărate şi deci infirmate de practică; iar daca elevul a simulat comportamentul binevoitor din alte motive, interese şi atitudini – valori, atunci aprecierile şi interpretările iniţiale ale profesorului nu mai au valoarea logică de adevăr.

Aşadar, în funcţie de noile contexte şi schimbării, profesorul trebuie să-şi schimbe paternul mental şi stilul personal de percepere, judecată, evaluare şi interpretare a noilor fapte petrecute, aceasta pentru a nu greşi o structura mentală preconcepută, dogmatică, a personalităţii profesorului, ce nu ţine seama de noile realităţi ivite în clasa, in situaţiile de învăţare, tradusă în acte invariabile de evaluare şi interpretare, de corect sub aspect formal – logic, este imprecisă, inexactă în plan psihologic şi ca atare supusa infirmării. Dimpotrivă, o structură cognitiv-apreciativă suplă, flexibilă, ce afectează interpretări multiple, evaluări divergenţe şi chiar euristice este operată din punct de vedere psihologic şi, ca atare, greu a fi infirmată de realitate.

Personalitatea cadrului didactic, cu aptitudini şi atitudini psihosociopedagogice, cu vocaţie se exprimă în activitatea de educaţie prin erudiţie, cunoştinţe solide de specialitate, dar şi prin cunoaşterea particularităţilor psihointelectuale ale elevilor, prin capacitatea empatică, prin cunoaşterea de a relaţiona afectiv cu elevul (grupul de elevi), inteligenţă şi tact în adoptarea deciziilor, dar şi prin mânuirea conştientă a mecanismelor de optimizare a activităţii de învăţare. Doar profesorul competent profesional, psihopedagogic, psihosocial manifestă o înaltă flexibilitate mentală şi comportamentală în relaţiile şi activităţile didactice. Aceasta se

281 |

322

concretizează într-un stil comportamental ce-i permite o suplă, rapidă şi eficientă adaptare la cerinţele grupului, la natura sarcinii şi la condiţiile situaţiei de învăţare.

Personalitatea cadrului didactic – apreciat de elevi ca model dezirabil – are un rol stimulativ şi motivat pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură însă această relaţie nu se verifică în cadrul aprecierii elevilor cu atitudini negative şi rezultate şcolare scăzute. În acelaşi timp, în situaţia de învăţare şcolară, elevii adolescenţi apreciază personalitatea profesorului care practica un stil comportamental democratic, creativintegrator în relaţiile şi activităţile socioeducaţionale, interpersonale. În activitatea instructiv-educativă stilul personalităţii profesorului este o structură interacţională specifică de aptitudini, atitudini şi comportamente aflate în corelaţii funţionale cu natura, cerinţele, solicitările şi finalităţile complexului socioeducaţional. Stilul personalităţii didactice îndeplineşte un rol important în desfăşurarea procesului de învăţare, în motivarea şi obţinerea performanţelor şcolare, precum şi în structurarea personalităţii elevului (grupului). Profesorul care dispune de un stil psihosocial interactiv-creativ în acţiunile şi relaţiile interpersonale cu elevii înţelege şi rezolvă în mod constructiv mesajele care vin din mediu social-obiectiv şi din cel individual-subiectiv.

Având în vedere aceste consideraţii teoretice, abordarea psihosociologică a procesului şi produselor învăţării şcolare moderne trebuie să aibă drept preocupare centrală analiza interacţiunilor care se produc între structura psihosocială a personalităţii individuale (profesor, elev) şi natura, conţinutul, nivelul solicitărilor situaţiei de învăţare în cadrul grupului şcolar şi al relaţiilor interpersonale.

Faptul că motivaţia constituie unul din factorii esenţiali (alături de personalitate, atmosferă psihosocială, natura situaţiei socioeducaţionale etc.) în explicarea şi înţelegerea activităţii şi performanţelor învăţării şcolare nu mai trebuie afirmat, ci doar demonstrat. Corelarea motivaţiei cu comportamente personale şi interpersonale în situaţia de învăţare ne redă faptul că grupul-clasă şi membrii săi (profesori, elevi) se află în relaţii de interacţiune, în raport de condiţionare reciprocă – pentru realizarea scopurilor socioeducaţionale.

Dacă se doreşte optimizarea performanţelor informativ-formative, atunci orice conduită de învăţare implică interacţiune motivată de profesori şi elevi (grup) pe de o parte, şi între aceştia şi situaţiile concrete de învăţare, pe de altă parte. Relaţiile şi interacţiunile dintre aceşti factori subiectivi-obiectivi au o motivaţie, procesualitate şi finalitate psihocomportamentală, dinamică, ce generează o ambianţă psihosocială specifică în cadrul activităţii grupului şcolar.

Modelul îşi propune să elucideze şi următoarele aspecte: modul în care activitatea de învăţare şi sociodinamică grupului-clasa răspund structurii motivaţionale a subiecţilor implicaţii (profesori şi elevi); modul cum corelează motivaţia extrinsecă cu cea intrinsecă în comportamentul psihosocial de învăţare; modul cum se structurează (formează) diferite tipuri de motive pe criterii valorice, în situaţia de învăţare, în funcţie de condiţiile obiective şi psihosociale ale activităţii de învăţate; felul cum sunt percepute personalitatea şi competenţa psihosocială a cadrului didactic; modul de percepere şi evaluare a ambianţei psihosociale din cadrul grupului-clasă.

Faţă de influenţele sociale ale sursei autorizate – care este personalitatea profesorului – elevul sau grupul adoptă, după H. Kelman (1961), trei tipuri de reacţii: a) încuviinţare; b) internalizare şi c) identificare4. În starea de încuviinţare persoana vizată de sursa influentă (elev/ grup) se conformează doar formal în plan comportamental fără a-şi schimba credinţele şi atitudinile proprii. Astfel, elevii învaţă doar datorită solicitărilor şi intervenţiilor profesorului şi nu datorită convingerilor personale, deoarece, în fapt, activitatea de învăţare nu este pe lacul lor, nu produce satisfacţii. În cazul internalizării, subiectul (elev/ grup) îşi schimbă opiniile, gândurile, atitudinile şi comportamentului datorită credinţei sale în validitatea mesajului emis de sursa influentă. Un elev se apucă temeinic de învăţat după ce, recepţionând şi prelucrând mental mesajul sursei autorizate, dată de persoana profesorului, se convinge personal de necesitatea şi valoarea reală a învăţării pentru împlinirea personalităţii sale.

Iar in situaţia de identificare, persoana vizată (ţinta) îşi modifică atitudinea, credinţa si comportamentul ca urmare a ,,contopirii” cu sursa emiţătoare de mesaje influente, care este apreciata ca fiind demna de credibilitate, respect, admiraţie sau de a fi urmata. Un elev se apucă serios de invăţat sau de sport pentru a fi la fel ca profesorul sau antrenorul admirat şi considerat ca model ideal. Trebuie arătat că elevul sau grupa adoptata şi alte modalităţi de reacţie la influenţele şi acţiunile educative ale profesorului, ca:apărare, evitare, agresivitate, supunere, retragere, cooperare, competiţie, noncomformism, etc., în funcţie de natura şi tipologia motivaţională .

4

282 |

H. Kelman, apud Filimon Turcu,, Bucureşti, Fundamente ale psihologiei şcolare, Editura ALL,1999, p. 73.

322

Nucleul comportamentului psihosocial de învăţare şcolară îl constituie factorul motivaţional5 al personalităţii elevului ,,deşteptat“ şi stimulat indirect de personalitatea profesorului în contextul ,,forţelor pozitive“ ale grupului şi prin situaţiile problematice, atractive de învăţare. Din perspectiva psihosocială, eficienţa învăţării şi a rezultatelor activităţii elevului creşte atunci când profesorul este capabil de a crea o atmosfera destinsă, un climat socioafectiv echilibrat, consonant intre el şi grupul de elevi şi o stare sociocognitivă (intellectual - cognitivă) relativ tensionată (disonanta) în situaţia de învăţare. Consonanta socioafectivă, la rândul ei, este generată de prezenţa la cadrul didactic a unor dimensiuni psihice, precum:cunoaşterea de sine si de altul, percepţia corecta de sine şi de altul, reprezentarea de sine, capacitatea de evaluare, interpretare, decizie, stilul de inter-relaţionare capabil sa genereze o ,,distanţă/ apropiere psihologică” egală pentru fiecare membru al grupului şcolar; oferirea de şanse egale fiecăruia de a se valorifica pozitiv în cadrul grupului. În realizarea consonanţelor socioafective interpersonale contribuie, în mare măsura, comunicativitatea didactică şi comportamentul empatic ale personalităţii profesorului. Avem în vedere deopotrivă aptitudinea de organizare, conducere si control al demersului didactic, factorii vorbirii expresive (intonaţia, accentul, tempoul, pauza, mijloacele sintactice:sintagma, propoziţia, fraza etc.). Starea sociocognitivă relativ tensionată, disonantă, a situaţiei de învăţare este dată de modul de structurare si organizare a sarcinilor de învăţare de către profesor, centrată pe modelul formativ al învăţării, de creare a situaţiilor problematizate, a interacţiunilor intelectuale conflictuale, contradictorii, din perceperea şi trăirea simultană a două realităţi de cunoaştere diferite, din conflictul de idei opuse ce pot să rezulte: a) Din cerinţele situaţiei si nivelul de acţiuni, operaţii potenţiale aflate în dezechilibru, dar care sunt necesare elevului pentru îndeplinirea noilor sarcini de învăţare; b) Din nivelurile atinse real de dezvoltarea posibilităţilor de rezolvare a copilului, de nivelul dezvoltării psihice si exigenţele sarcinii de învăţare.

Această lucrare îşi propune să arate influenţa personalităţii profesorului (în cazul de faţă a celui de limba şi literatura română) asupra managementului clasei de elevi. Pentru copiii, felul în care acesta se comportă, felul cum vorbeşte, modul în care se îmbracă au o importanţă deosebită şi îi determină să preia sau nu din personalitatea acestuia.

Interacţiunea psihosocială din cadrul activităţii de învăţare şcolare poate fi constructivă, performantă, facilitând schimburile de informaţii, formarea şi interiorizarea operaţiilor, valorilor psihosociale, acestea depinzând, în principal de calitatea relaţiilor interpersonale dintre profesor şi elevi.

Practica educaţională, precum şi rezultatele cercetării întreprinse, arată că, de regulă, competenţa psihosocială a profesorului şi atmosfera socială a grupului în care se desfăşoară învăţarea intercorelează frecvent la valori pozitive şi semnificative, ceea ce ne îndreptăţeşte să le consideră, ca principale surse ce contribuie la structurarea motivaţiei, compatibilităţii cognitiv-preferenţiale, interpersonale în situaţia interactivă de învăţare şi implicit la obţinerea performanţei şcolare.

Scopul acestui proiect a fost acela de a demonstra influenţa pe care o are personalitatea profesorului în managementul clasei de elevi.

Bibliografie • Dafinoiu Ion, Marcu Minel, Ruică Tiberiu, PSIHOLOGIA - clasa a X-a, Iaşi, Institutul European,2000.

• Dumitriu, Gh., Comunicare şi învăţare, Bucureşti, E.D.P., R.A.,1988 • Neveanu-Popescu, P., Zante, Mielu, Creţu, Tinca, PSIHOLOGIA ŞCOLARĂ, Bucureşti, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1987 • Turcu, Filimon, Bucureşti, Fundamente ale psihologiei şcolare, Editura ALL,1999

5 Ion Dafinoiu, Minel Marcu, Tiberiu Ruică, PSIHOLOGIA - clasa a X-a, Iaşi, Institutul European, 2000, p. 97.

283 |

322

Banii

– mijloc sau scop?

Predişor Daniela Şcoala Gimnazială ,, Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

Poate că cele mai dese expresii, sau cele mai dese cuvinte utilizate ale acestui timp au legătură cu banii. Încă din grădiniţă, copiii se familiarizează cu banii, cu importanţa acestora în viaţa de zi cu zi şi îi asociază cu şansa de a obţine jucării, dulciuri, etc. La şcoală, deja elevii au banii lor de buzunar, au propriile alegeri legate de ceea ce pot face cu banii şi din păcate, părinţii pierd controlul asupra modului în care copiii îi cheltuiesc.

Educaţia de zi cu zi, în familie şi la şcoala primară cuprinde doar tangenţial discuţii despre acest subiect. Nu există o competenţă specifică legată de acestă temă. Cel mai des apare în activităţi legate de comunicare, dezvoltare de limbaj, relaţionare, cunoaşterea meseriilor, etc.

Viaţa de zi cu zi, pune copilul în contact cu banii, cu utilizarea acestora, însă nu li se vorbeşte şi despre rolul real al acestora. Adesea, este amintit în expresii precum ,,învaţă şi ia note mari ca să ai mai târziu un serviciu bun şi să câştigi mulţi bani”. Aparenta motivaţie extrinsecă pentru efortul şcolar susţinut, nu are nici o legătură cu educaţia financiară.

Educaţia financiară începe în familie, continuă în şcoală şi apoi pe întreg parcursul vieţii. Oricare factor de educaţie trebuie să ţină cont de câteva principii: vârsta copilului, crizele financiare mai mici sau mai mari din familie, cauzele şi consecinţele acestor crize precum şi posibilele soluţii de prevenire sau contracarare.

Este important, în astfel de situaţii, să i se dea posibilitatea copilului să-şi exprime propriile gânduri, emoţii şi soluţii pe care acesta le-ar putea avea. În astfel de discuţii este important să încurajăm copilul că totul va fi bine, este important să ne concentrăm pe aspecte pozitive, evitând îngrijorarea şi centrându-ne pe soluţii.

Se poate evidenţia ideea că doar munca este sursă de venituri, că orice câştig poate fi licit sau ilicit.

Rolul muncii nu este doar de a da remunerare, ci le amintim copiilor de satisfacţia profesională, de importanţa alegerii acelor meserii care corespund real posibilităţilor şi aspiraţiilor noastre.

Este necesar ca şi copiii să înveţe că banii sunt un mijoc de schimb, sunt măsura financiară a muncii sau a utilităţii unui produs şi de asemenea că banii pot să fie economisiţi. Nu este însă suficient să-i pună deoparte.

Economia este de dorit să fie legată de scopuri şi priorităţi. În astfel de situaţii se evidenţiază alegerile, efortul de a renunţa la mici plăceri imediate şi de a amâna, a aştepta până se obţine ceea ce s-a dorit. Uneori este nevoie chiar de un plan de economisire, de reguli de respectat.

Astfel, se evidenţiază şi se formează deprinderi de rezolvare de probleme, de luare de decizii, Se evidenţiază şi se formează atitudini pozitive, respect faţă de muncă şi faţă de bunurile şi serviciile obţinute cu bani. În orice fel le vom explica celor mici despre bani, să nu uităm că ei învaţă prin joc.

Iar primul pas este recunoaşterea banilor. Putem să le punem la dispoziţie cât mai multe monede şi bancnote pe care ei să le recunoască.

Putem asocia banii (valoarea lor) cu diverse obiecte. Exp. : câte monede de 50 bani sunt necesare pentru a cumpăra o acadea, câte bancnote de 1 leu sunt necesare pentru a cumpăra o carte, etc. Jocul interdisciplinar matematică- educaţie financiară îl motivează pe elevul mic să exerseze calculul matematic cu plăcere şi interes.

Asociem banii cu preţul produselor şi cu ,,restul”, atunci când suma este mai mare şi preţul mai mic, sau când suma este mai mică şi preţul mai mare. Elevii, în al doilea caz, pot să găsească soluţii pentru a obţine diferenţa. Soluţiile pot să fie de genul ,, cer de la bunici”, ,,astăzi nu mai cumpăr ciocolată şi pun banii la puşculită”, ,, aleg să cumpăr ceva mai ieftin” sau ,, aş putea să spăl vasele sau să fac ceva util, astfel încât munca mea să fie răsplătită financiar”.

Economisirea banilor este un comportament uman raţional, astfel elevii sunt ajutaţi de mici să înţeleagă nu doar conceptul ci să şi exerseze comportamentul de economisire. ,,Borcanul cu dorinţe” poate să fie o puşculiţă atractivă. Pe o coală de hârtie desenăm obiectul dorit şi lipim de borcan. Astfel, copilul are un reper material şi ştie pentru ce stânge banii. De fiecare dată când pune bani în borcan , ei trebuie număraţi pentru a evidenţia creşterea sumei şi aproprierea de ţinta finală. Îi putem motiva, în situaţia unor sume mai mari, prin

284 |

322

înţelegerea (contractul) iniţial prin care adulţii promit că la o sumă X strânsă de copil, părinţii adaugă diferenţa de bani pentru procurarea bunului dorit, sau că vor primi diferenţa de bani când ei vor strânge singuri jucăriile, când vor ajuta la spălatul vaselor, sau oricealte sarcini gospodăreşti- învăţând atât că munca este răsplătită, cât şi faptul că atunci când doresc ceva este important să merite acel lucru.

Bibliografie • suntpărinte.ro/ Ghidul banilor

Metode

de educatie financiara pentru copii Inv. Radu Janeta Georgiana Şcoala Gimnaziala Creteni Jud. Valcea

Nicio varsta nu este prea mica pentru ca un copil sa invete despre importanta banilor. Clasele primare reprezinta perioada ideala pentru educatia financiara a celui mic, intrucat la scoala este familiarizat cu inmultirea, impartirea si alte concepte matematice utile in acest sens. Chiar daca juniorul tau este micut, il poti ajuta sa deprinda cateva notiuni fiscale, cum ar fi economisirea. Pe masura ce va creste, va incepe sa ia decizii financiare precum modalitatea de cheltuire a alocatiei sau chiar sa te ajute sa planuiesti bugetul familiei pentru vacanta. Iata cateva modalitati prin care il poti invata pe cel mic despre importanta banilor si modul lor de folosire.Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractiva prin care copiii sa descopere lucruri despre bani. Organizeaza o seara dedicata jocurilor de societate in fiecare saptamana, implica toata familia si petreceti impreuna un timp placut si educativ.

Educatia financiara a celui mic incepe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket. Spune-i inainte de cumparaturi bugetul pe care il ai la dispozitie si transformati intr-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilita. Cel mic poate fi asistentul tau financiar si, cu ajutorul unui calculator, poate tine evidenta cheltuielilor.

Cel mic va fi incantat sa te ajute cu diversele lucruri care sunt de facut prin casa (aspirat, stersul prafului, dusul gunoiului etc.). Ii poti oferi cate o recompensa sub forma unei sume mici pentru fiecare treaba la care te ajuta, invatandu-l in acest fel ce inseamna sa ai banii proprii si sa-i gestionezi.

Daruieste-i o pusculita simpatica sau confectionati una impreuna, asa incat cel mic sa aiba un loc unde sa isi poata tine banii. Il poate imparti pe doua categorii, bani de cheltuiala si bani de pus deoparte, iar in acest fel puteti decide impreuna cum sa imparta alocatia lunara.

Mergi cu cel mic la banca si deschide un cont. Explica-i cum suma pe care o depune in banca va creste in timp si de ce este important sa ai mereu bani pusi deoparte.

In inocenta lor, copiii pot pune intrebari personale celor din jur cu privire la cati bani castiga sau cat au platit pentru un anumit lucru, desi semnificatia cifrelor nu este foarte clara pentru ei. Explica-i cu blandete cum nu este intotdeauna politicos sa intrebi o alta persoana despre venitul financiar.

Copiii sunt expusi unui numar foarte mare de reclame intr-un timp scurt. De aceea este greu pentru cel mic sa se abtina si sa nu-si doreasca sa detina cea mai noua jucarie sau ultimul joc video aparut. Reducand timpul petrecut in fata TV-ului sau online, il poti proteja macar partial de publicitatea uneori agresiva.

Cel mic poate crede ca banii provin de la bancomat sau ca poti plati orice lucru cu cardul. Chiar si copiii mai mari pot sa nu inteleaga ce inseamna sa utilizezi un credit. Explica-i toate aceste concepte si arata-i cum se folosesc si ce se intampla, de fapt, in spatele lor.

Nu-i ascunde niciodata cheltuielile partenerului tau si arata-i celui mic importanta unei comunicari transparente in privinta gestionarii aspectelor financiare in familia voastra. Intotdeauna cand mergeti la cumparaturi, sugereaza-i faptul ca lucrurile materiale nu conditioneaza fericirea. Petreceti timp impreuna si invata-l cum astfel de lucruri mici conteaza mai mult pentru bunastarea unei persoane decat venitul financiar.

Nicio lectie financiara nu este completa fara generozitate. Ajuta-l sa capete o perspectiva corecta asupra

285 |

322

banilor, aratandu-i faptul ca exista multe lucruri, precum dragostea pentru familie si cei care ne inconjoara, care nu au un pret.

Modalități

de absorbție a fondurilor europene nerambursabile în românia Prof. Ing. Ruxanda Constantin Cristian Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară începe din familie, când copilul află despre bani şi rostul acestora, aude vorbindu-se despre bănci şi carduri bancare, despre împrumuturi, ca sursă de finanţare externă, despre folosirea fondurilor europene rambursabile şi nerambursabile pe bază de proiecte, despre: firme, ferme agricole, câştiguri, etc. și învăță să folosească carduri pentru alocații, mijloace moderne de plată.

Părinţii sunt primii ghizi ai lumii financiare, mai ales dacă sunt oameni de afaceri, fermieri, economiști, bancheri, etc..

Limbajul de specialitate, adaptat conform nivelului intelectual al copilului, se dobândeşte începând cu studiul în școala gimnazială a obiectului educație tehnologică și apoi în liceu, al educaţiei antreprenoriale, economiei, economiei aplicate sau chiar modulelor de finanţare a afacerii într-o lume concurenţială, unde competiţia pe piaţă îi păstrează pe cei mai iscusiţi şi îi elimină pe cei care nu ştiu să folosească bine banii.

Astfel, se informează despre oamenii de succes din toate domeniile, de exemplu: Bill Gates, Steve Jobs, Ioan Nicolae, Ion Ţiriac etc., despre bani şi funcţiile lor, despre pieţele: bancară şi de capital, instituţii financiare (bănci, bursa de valori București-BVB), operaţii bancare sau bursiere, despre autofinanțare sau despre companii venture, despre investitorii străini, ce pot recapitaliza firmele româneşti pentru a le face profitabile (incubatoarele de afaceri mai ales în domeniul I.T.).

Un capitol de mare interes, după intrarea României în UE – 2007, îl constituie absorbţia fondurilor nerambursabile pe bază de proiecte, atât pentru dezvoltarea I.M.M.-urilor, (întreprinderi mici şi mijlocii) cât şi a fermelor agricole şi dezvoltarea localităţilor rurale. În sensul acesta, funcţionează două agenţii specializate pentru derularea fondurilor europene în agricultură şi dezvoltare rurală: A.P.I.A. (Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) şi A.F.I.R.(Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale). Absorbţia fondurilor europene în agricultură – 95% APIA şi 70% AFIR, în perioada 2007 – 2013. Este cea mai bună absorbţie a fondurilor europene în agricultură.

Astfel sunt în derulare plăți directe și măsuri de piață din fondurile F.E.G.A. (Fondul European de Garantare Agricolă) : Pilon 1 – 6,21 miliarde Euro și Pilon 2 – investiții în agricultură din F.E.A.D.R. (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală): 8,12 miliarde Euro. În concluzie, României i s-a alocat suma de 14,33 miliarde Euro cu absorbție până în 31.12.2015. În perspectiva P.A.C. (Politică Agricolă Comună) 2014 – 2020 : Pilonul 1 – plăți directe și măsuri de piață din F.E.G.A., România are alocată suma de 10,39 miliarde Euro și Pilonul 2 – 7,12 miliarde Euro din F.E.A.D.R., respectiv, în totalitate: 17,51 miliarde Euro cu finalitate de absorbție până la 31.12.2022.

Astfel, cele 2 agenții specializate pentru derularea fondurilor europene în agricultură și dezvoltare rurală au de absorbit suma de 17 miliarde Euro, în vederea ridicării agriculturii românești la nivelul țărilor europene din familia comună.

286 |

Bibliografie • Gheorghe Crețoiu – ECONOMIE, Ed. Antet Press , 2010 • Natalia Lazăr ș.a. – Manual/ Educație Antreprenorială, București EDP, 2005 • Dobrilă Maria, Bogdan Camelia, Păuna Lucian – Curs “Implementarea și aplicarea PAC în România”, 2014

322

Banii

de buzunar ai copiilor Prof. pt. înv. primar: Simioana Mihaela Şcoala Gimnazială „Teodor Bălăşel”, Ştefăneşti, Jud. Vâlcea

Foarte mulţi părinţi încep, în jurul vârstei de 8 ani ai copilului, să-i dea acestuia bani de buzunar, argumentând că fac acest lucru deoarece copilul „vrea” şi copilul va trebui „să dea bine” la şcoală. Este la modă acest lucru!

Aceşti bani de buzunar, obţinuţi prin efectuarea anumitor responsabilităţi de către copii, pot fi un bun instrument de a-l învăţa care este puterea banilor şi care este modalitatea cea mai sănătoasă de a te raporta la ei, ci nu doar un moft. Copilul poate învăţa cum anume se fac micile cumpărături, cum trebuie să primească restul corect, cum poate economisi o parte din ei şi cum trebuie să facă alegeri înţelepte de fiecare dată când vrea să scoată banii din buzunar.

Este necesar să îi arătăm copilului această parte deloc neglijabilă a vieţii noastre, să-i spunem că avem nevoie de diferite obiecte, să-i cerem părerea privind achiziţionarea diferitelor produse. Cumpărăturile au un important rol educativ.

Banii de buzunar se pot folosi ca şi recompensă pentru notele bune de la şcoală şi un comportament corect. Indiferent de vârstă copiii pot învăţa principii de bază privind cheltuirea banilor.

O bună variantă celei de a cheltui o avere pe mofturile lor, este să-i învăţăm cum anume pot economisi pentru plăcerile lor. Dacă ei îşi doresc un lucru care nu este util, dar îl vor pentru moftul lor, nu au decât să şi-l cumpere din economiile pe care le vor face.

Mergând din aproape în aproape, nu vom ajunge în situaţia de a fi depăşiţi de cererile copilului, în imposibilitatea de a-i fixa o sumă de bani de buzunar, de a-l pedepsi că a cheltuit prea mult sau pe obiecte care nu-i folosesc. Ba chiar, copilul va deveni responsabil, va face diferenţa între nevoi şi dorinţe, va căuta obiecte de calitate şi nu va fi risipitor.

Cu cât le vom permite copiilor noştri mai devreme să experimenteze răsplata şi triumful unor obiceiuri sănătoase de a cheltui banii, cu atât mai bine vor învăţa să facă prejudecăţi sănătoase.

Banii de buzunar rămân un foarte bun instrument de învăţare, atunci când vine vorba de generozitate şi de a fi practic.

Ca o concluzie, este bine să învăţăm copiii ce înseamnă responsabilitatea, de la cea morală la cea financiară prin intermediul banilor de buzunar.

Bibliografie • Ligia Georgescu – Goloşoiu, Educaţie financiară - Banii pe înţelesul copiilor (manual) - auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi/sau a IV-a; • Ligia Georgescu – Goloşoiu, Corina Mohorea, Stela Olteanu - Educaţie financiară – • Banii pe înţelesul copiilor – ghidul învăţătorului pentru clasele a III-a şi a IV-a.

287 |

322

Geneza,

evoluţia şi funcţiile banilor Prof. Înv. Primar: Simoiu Daniela Stelea Elena-Bianca Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu”, Drăgăşani

Banii, aşa cum îi cunoaştem astăzi, au evoluat de-a lungul mai multor etape. Cea mai timpurie formă a banilor a fost bunul-marfa, care a apărut ca răspuns la restricţiile impuse de troc. Oamenii au început să folosească o anume marfă, care se putea schimba uşor cu altele, o marfă comercializată pe scara largă, cu o cerere mare, putând îndeplini rolul de bani. Mai multe mărfuri au servit drept bani în diferite perioade istorice.

Metalele ca aurul sau argintul au avut calităţile necesare pentru a fi o formă adecvată de bani şi anume au putut fi transformate uşor în monede. Dezvoltarea monedelor a constituit un progres remarcabil în evoluţia banilor.

Monedele au fost utilizate pentru clasificarea şi standardizarea mijloacelor monetare în unităţi convenabile, care nu mai trebuiau cântărite pentru fiecare tranzacţie. Acest lucru a simplificat mult procesul de schimb, astfel încât tranzacţiile s-au realizat datorită valorii metalului preţios pe care îl conţineau.

Când monedele au fost bătute şi garantate de stat, acceptabilitatea lor s-a extins rapid. Forma monetară a banilor devine independentă şi locul aurului este luat de obiecte relativ lipsite de valoare, cum ar fi hârtia. În felul acesta se ajunge la forma ,,bani din hârtie”, care după natura lor pot fi: bilete de bancă ( bancnote, bani de credit ); bani de hârtie propriu-zis. Banii de hârtie sunt, de asemenea, semne ale valorii.

Funcţiile banilor: 1. Mijloc de schimb ( intermediar al schimburilor). Banii sunt un mijloc de schimb, iar prin această funcţie a lor, banii ne eliberează de restricţiile comerţului prin barter, permit dezvoltarea schimbului de produse şi servicii, un nivel ridicat de specializare şi creează posibilitatea creşterii nivelului de trai.

2. Măsură a valorii ( etalon al preţurilor ). Spre deosebire de comerţul prin barter, banii oferă un etalon prin care valoarea celorlalte mărfuri poate fi măsurată şi comparată. Odată cu introducerea banilor nu mai este necesară reconsiderarea continuă a unui anume bun sau serviciu, în comparaţie cu o varietate de alte bunuri.

Toate bunurile pot fi evaluate în bani, iar comparaţiile pot fi făcute uşor. Ca unitate de cont, banii contribuie la ţinerea evidenţei contabile, a veniturilor şi cheltuielilor.

3. Mijloc de economisire şi acumulare ( activ de rezervă ). Valoarea activelor care îndeplinesc rolul banilor trebuie să fie stabilă, pentru a face posibilă separarea actelor de vânzare de cele de cumpărare. De asemenea, stabilitatea valorii reprezentate de bani permite economisirea unor venituri fie pentru a consuma mai mult în timp, fie pentru a efectua investiţii productive.

4. Mijloc de plată ( în relaţiile economice bazate pe credit ). Dacă banii reprezintă o valoare relativ stabilă, pot fi folosiţi şi în relaţiile de acordare şi rambursare a creditelor. Această funcţie determină avantaje economice importante.

5. Mijloc de realizare a tranzacţiilor unilaterale. Toate plăţile implică tranzacţii în două sensuri.

Exemple de plăţi unilaterale: plata impozitelor,a donaţiilor sau operelor de caritate.

6. Mijloc de influenţare a activităţii economice. Evoluţia masei monetare într-o economie poate influenţa producţia, preţurile, utilizarea forţei de muncă. Majorarea sau scăderea masei monetare afectează puterea de cumpărare, producţia şi furnizarea de bunuri şi servicii.

7. Simbol al bogăţiei şi puterii economice. În acest sens, banii reprezintă obiect de studiu nu numai pentru economie, ci şi pentru alte ştiinţe sociale, cum sunt sociologia şi politologia. În concluzie, banii sunt tot ceea ce este general – pretutindeni şi în mod permanent – acceptat ca mijloc de schimb şi de plată.

288 |

Bibliografie • Ligia Georgescu – Goloşoiu, Educaţie financiară - ,,Banii pe înţelesul copiilor”; • Kiritescu Costin, ,,Moneda – mica enciclopedie”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

322

Copiii-

actori principali în proiectul ,,educatia

financiarã”

Prof. Înv. Primar: Spîrleanu Adina Scoala Gimnazialã ,,Nicolae Bãlcescu” Localitatea Drãgãşani Există oare părinţi care nu au auzit expresii de genul: ,,Păpuşa aceea ȋmi trebuie.”.,,Maşina cea verde şi jocul cu avioane ȋmi lipseşte din colecţie.”

Majoritatea părinţilor pot spune că astfel de formulări au fost auzite la copiii lor, din momentul ȋn care aceştia au ȋnceput să vorbească.

Copiii consider că părinţii dispun de un obiect magic care poate face minuni- banii. La vȃrstă mică, aceştia sunt o noţiune abstract, ȋnsă odată cu creşterea lor, ȋnţeleg că banii au associate anumite valori.

Atunci cȃnd dezvoltarea conceptului de număr devine operaţională, copiii ȋncep să ȋnţeleagă că banii se pot acumula- economisi şi pot devein instrumente de schimb şi vor deveni preocupaţi să ȋi deţină.

Dacă la vȃrstă mică, pentru copii banii sunt un concept abstract cărora ulterior, le ataşează o valoare palpabilă şi concretă, pentru copiii de vȃrste mai mari, conceptual abstract nu mai este reprezentat de ban ȋn sine, ci de noţiunea de economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor. Copilul ȋncepe să devină mai receptive cȃnd vine vorba de recompense ȋntȃrziată, care presupune o planificare şi o amȃnare conştientă pentru a obţine un anumit obiect, mai puţin impulsiv ȋn satisfacerea unor nevoi sau dorinţe imediate.

Chiar dacă majoritatea copiilor deţin anumite cunoştinţe primare ȋn domeniul financiar, prin studierea disciplinei ,,Educaţie Financiară- Banii pe ȋnţelesul copiilor” se facilitează accesul la informaţii sub formă de exerciţii, jocuri, cunoscut fiind că cel mai uşor copiii ȋnvaţă prin activităţile ludice conducȃnd şi la dinamizarea acţiunii didactice.

Suntem martorii unei expuneri tot mai mare a copiilor noştri la discuţii legate de obţinerea şi gestionarea banilor, ca urmare a implicării acestora ȋn viaţa de familie, ei devenind tot mai interesaţi de ce pot face cu banii pe care mulţi dintre ei ȋi deţin.

Noţiuni specific ca economisire, dobȃndă, investiţie, schimbul valutar, profit, trocc, servicii bancare electronice, etc.

Pe baza cunoştinţelor dobȃndite la disciplinele Matematică, Limba romȃnă, Istorie, Arte plastic, Educaţie muzicală ȋşi regăsesc aplicabilitatea ȋntr-o disciplină ca Educaţie Financiară ȋntr-o predare integrată, elevii dovedind o foarte mare receptivitate.

Organizarea de activităţi practice, atractive ȋn timpul activităţii didactice le dezvoltă copiilor comportamente proprii ȋn relaţie cu ceea ce ȋnseamnă banii.

Necesitatea continuării şi popularizării la scară largă a acestui proiect se dovedeşte a fi nu numai de actualitate, dar şi necesară pentru educaţia financiară a altor generaţii de copii. Şi pentru că majoritatea dintre noi suntem părinţi, acum că cei mici deţin cunoştinţe din domeniul financiar, mare grijă cȃnd mai ȋmprumutaţi bani de la aceştia! S-ar putea să auziţi ceva de dobȃndă, penalităţi ȋn caz de nerestituire la timp a sumei ȋmprumutate!!! Pot deveni foarte serioşi şi de neȋnduplecat cȃnd vine vorba de banii lor.

Bibliografie • Revista de Educatie Financiara Pentru Toti • Metode de Invatare- Ioan Cerghit, Ed. Polirom

289 |

322

Cultură

și educație financiară – o perspectivă

europeană

Prof. înv. primar Stan Violeta Înv. Stan Elena Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” BAN, bani, s. m. 1. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului; monedă de metal sau de hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată (în economia socialistă și ca mijloc de acumulare socialistă și de economii). Pornind de la definiția banilor, constatăm că ei pot fi un mediu de schimb, deoarece au o valoare clară, recunoscută de toată lumea.

De asemenea, ei reprezintă o modalitate de stocare a valorii pentru viitor.

Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

Educația financiara se face, în primul rând, acasă, prin exemplul personal. Dar într-o societate formată din adulți care nu știu (și chiar recunosc asta) să-și gestioneze banii proprii, ce exemplu ar putea urma copiii și tinerii?

Exista un moment în viața familiei când părinții trebuie să vină în întâmpinarea curiozității celui mic, fără a ști care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul „buget”. De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de înțelegere al copilului, iar explicațiile date astfel încât el să înțeleagă.

Noua materie introdusă ca opțional, Educația financiară permite elevilor să înțeleagă mai bine conceptele financiare și să-și însușească și să-și dezvolte competențe necesare pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniul financiar. Dorim să credem că educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția si consilierea consumatorilor.

Educația financiară devină un ghid pentru elevii care doresc să învețe să-și administreze eficient „banii lor”. De asemenea, copiii trebuie să știe despre importanta unei evidente clare a veniturilor și a cheltuielilor lor, cu alte cuvinte să lucreze după un buget. În acest fel vor vedea care sunt sau ar putea sa fie sumele de bani pe care pot să le economisească. Educația copiilor cu privire la importanța și valoarea banilor poate fi extrem de grea. Totuși, amânarea sau lipsa ei poate avea repercusiuni la maturitate, când vor avea proprii lor bani și nu vor ști ce înseamnă să gestionezi finanțele în funcție de nevoi și posibilități. Nicio vârstă nu este prea mica pentru a-i învăța simbolistica banului.

Valoarea pe care o au banii și sfaturile financiare învățate încă de timpuriu sunt lecții pe care copiii trebuie să le primească fie de la părinți, fie de la școală, sau din mass media. Educația financiara timpurie poate avea un efect benefic asupra modului în care copilul învață să-și cheltuiască banii și să economisească pentru mai târziu.

290 |

Bibliografie • Revista „Educație financiară pe înțelesul tuturor” nr. 7, • Dicționar explicativ al limbii române

322

Educație

financiară - Evoluția banilor Educatoare: Stefan Mariana Grădiniţa cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea

Economia de schimb in condițiile contemporane este de necunoscut fără existența banilor. Aceștia fac parte din viața de zi cu zi a omului, reprezentând poate cel mai interesant instrument economic asupra căruia omul s-a aplecat pentru al ințelege, pentru a-i descoperi natura, rolul si funcțiile lui.

Principala intrebare care și-o pun specialiști este legata de natura banilor. Ei se intreabă ce sunt banii?

Acestei intrebări i s-au dat mai multe răspunsuri. Clasicii economiei politice au demonstrat că banii nu sunt altceva decat o marfă. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decât să indeplinească un rol, respectiv ei sunt un echivalent general al valorii tuturor mărfurilor si un instrument de schimb. Ei au apărut spontan in urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. Alți specialiști consideră banii a fi rodul unei convenții la care oamenii ar fi ajuns pentru a usura schimbul, sau ar fi o ficțiune juridică, respectiv o creație a ordinii de drept.

Banii sunt o convenție socială artificială . . . de indată ce bunurile pot fi cumparate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimți să se folosească de el pentru cumpărăturile si vanzările sale. Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptați sau nu . . .pentru că ei sunt acceptați.’ (Paul A. Samuelson ) Din alte puncte de vedere banii mai sunt considerați ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiți cu increderea tuturor posesorilor lor. Numai in aceste condiții banii sunt acceptați in societate. Banii sunt priviți ca fiind orice activ care este acceptat in tranzacția si in reglementarea schimbului si a datoriilor.

Problema naturii banilor nu a fost inca pe deplin rezolvată. Discutiile intre specialisti continuă, dar important este faptul că toți subliniază importanța banilor in societate:’ noi identificam banii ca un element cheie pentru provocarea eficienței in producția si schimbul de produse si servicii. Banii ajută la rezolvarea acestor probleme din cauză ca sunt un bun care are acceptarea generala ca mijloc de schimb’ (Lloyd Atkinson).

O definiție a banilor a dat-o Costin Kiritescu : ‚banii reprezintă un instrument social, o forma particulară imediat mobilizatoare a avuției sociale, o intruchipare transmisibilă si omnivalentă a puterii de cumparare, care confera deținatorului dreptul asupra parții din produsul social al țarii emitente’.

Banii au aparut in procesul trecerii de la economia naturală la economia de schimb. Inițial schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respectiv se schimba pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o formă a schimbului de mărfuri caracteristic pentru societațile neevoluate, in care specializarea producătorilor este in stare incipienta. Diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicii si tehnologiei, a determinat specializarea producatorilor si extinderea schimburilor de mărfuri, creând dificultăți si bariere. Principalele dificultăți erau : a) imposibilitatea realizarii coincidenței dintre nevoile ofertantilor si cumparatorilor: un producator A are de oferit marfa X, iar producatorul B marfa Y. Presupunem ca B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de marfa Z. Atunci B, trebuie sa caute producatorul C al mărfii Z, care să aibă nevoie de marfa Y. Daca il gasește schimba Y pe Z, după care se intoarce pentru a face schimbul care de fapt il interesează, respectiv marfa Z cu marfa Y. In acest mod sunt satisfacuți și producatorul A si B. Dar o asemenea modalitate ingreuneaza schimbul si in unele cazuri il face chiar imposibil. b) Dificultățile in determinarea valorii: schimbul mărfii contra marfă nu permite folosirea unui instrument rapid de apreciere a valorii mărfii si de raportare din acest punct de vedere intre mărfurile care se schimbă. c) Imposibilitatea divizării in elemente. Multe categorii de mărfuri nu puteau fi divizate, pentru vânzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantități din alte mărfuri, peste nevoile de consum ale cumpărătorului.

In concluzie, ca prima etapă apar banii mărfa, care in final se fixează pe metale prețioase. O dată cu apariția banilor, lumea mărfurilor de divide in doua: la un pol apar toate mărfurile obișnuite, cu utilitațile lor, iar la polul opus, o marfă deosebită care joacă rolul de bani și care se poate schimba cu oricare din mărfurile existente.

291 |

322

Răspunderea

juridică în sistemul economico

- financiar

Prof. înv. preprimar Stoian Helga-Ramona Liceul “Preda Buzescu”-Berbeşti, judeţul Vâlcea Evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace , în întregime sau în parte,de la plata impozitelor,taxelor şi altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extra bugetare de către persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite în continuare contribuabili. În toate timpurile,multitudinea obligaţiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor, au făcut să stimuleze ingeniozitatea acestora în a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale. În cazul evaziunii, contribuabilul încearcăsă se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă,pentru a beneficia cât mai mult de avantajele oferite de reglementările fiscale în vigoare. Ingineria financiar- fiscală utilizează cele mai modernetehnici şi strategii: marketinguljuridic al mediilor de afaceri interne şi internaţional. Diferiţi autori definesc conceptul de evaziune fiscală drept o sustragere de la impunere a materiei impozabile. În România problema evaziunii fiscale capată un interes major, în primul rând datorită existenţei unei economii cu o lipsă acută de capital,atât la nivel macroeconomic,unde fenomenul subcapitalizării este deosebit de presant.

De asemenea,tot lipsa de capital atrage după sine o situaţie precară a veniturilor care trebuie să alimenteze bugetul de stat şi care au ca menire finanţarea unor importante sectoare sociale (sănătatea, învăţământul). În aceste condiţii, limitarea într-o măsura cât mai mare a evaziunii fiscale ar avea un efect pozitiv asupra echilibrului bugetar.

Evaziunea fiscală poate fi,ilicită,având şi un caracter fraudulosşi evaziune fiscală legalăsau mai bine zis, tolerată.Prin evaziune fiscală ilicită se înţelege acţiunea contribuabilului care încalcă o prescripţie legalăcu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor,taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.Evaziunea fiscală este frauduloasăcând contribuabilul,obligat să furnizeze date în sprijinul declaraţiei sale,recurge la disimularea materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat. În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest tip,ele fiind practic nelimitate şi într-o continuă schimbare datorităspiritului inventiv al contribuabililor. În activitatea fiscală există,însă,forme care se regăsesc mai frecvent şi de care trebuie să se ţină seama la cercetarea contabilă: • înregistrările realizate cu scopul de a micşora rezultatele; • infiinţarea de conturi pasive în nomenclature fictive; • înscrierea de cifre nereale în registrele contabile; • amortismentele nelegale şi amortismente la supraevaluări; • întocmirea de declaraţii false; • întocmirea de documente de plăţi fictive; • crearea de rezerve latente; • alcătuirea de registre contabile nereale ; • nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor; • trecerea în conturi personale a unor părţi din beneficiu; • reducerea cifrei de afaceri; • executarea de registre de evidenţe duble,un exemplar real şi altul fictiv; • diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor, sau înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate; • falsificarea bilanţului,ca mijloc de fraudare a fiscului,care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef,ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă. În practică este însă incert şi foarte greu de delimitat evaziunea legală de cea ilegală,astfel că între legal şi ilegal nu există un zidchinezesc fix, ci o mişcare brauniană,ordonată de perfecţionarea legii.

Se poate spune că există trei familii de contribuabili: una a celor cinstiţi (zona albă), a doua a celor

292 |

322

necinstiţi(zona neagră) şi ultima (zona gri) a celor care scapă fiscului eventual, fie legitim prin abilitate (vid legislativ) ,fie illegal prin acrobaţii sau abuz de lege, trecând de la o zonă la alta.

Bibliografie • “ Analiza economico-financiară“ – Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu; • “Diagnostic economic-financiar”-Costache Rusu; • “Controlul intern al Raportarii Financiare Practici de transparenţă şi credibilitate financiară“ Andreea Cristina Dănescu.

Cultura

si educatia finanaciara in perspectiva

europeana

Prof. inv. primar: Stoica Durla Raluca Scoala Gimnaziala Prundeni Jud. Vâlcea Educatia financiara in sine nu este neaparat un deziderat, ci trebuie corelata cu perceperea banului in sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat in perioada comunista.

In acea perioada in care majoritatea parintilor care au in prezent copii de scoala din aceasta tara s-au format, s-a incurajat lucrul in comun, sub o coordonare unitara. Desi a avut si rezultate meritorii (ex. metroul bucurestean), educatia din perioada comunista a diminuat substantial capacitatea de a recunoaste oportunitatile ivite pentru afaceri. Mai mult, comunismul a subminat capacitatea de a exploata oportunitatile, chiar daca acestea erau identificate.

Odata cu destramarea ordinii existente in perioada comunista, acei putini in care spiritul de aventurier nu a fost complet anihilat, au incercat sa exploateze orice oportunitate ivita. Dar nu intotdeauna acesti oameni aveau si criterii morale neafectate. Aceasta ar putea fi o explicatie a modului in care s-au facut averi in toate statele ex-comuniste si ar putea explica in buna parte fenomenul coruptiei.

Nu doar ca oportunitatile de afaceri nu puteau fi vazute, dar chiar daca ar fi existat, nu se cunostea exploatarea acestora. Treptat, au aparut false oportunitati bazate pe incalcarea legilor convietuirii sociale, iar castigul facil obtinut preponderent prin incalcarea legilor si sfidarea societatii a creat premisa aparitiei unui tip social care se intalneste si azi, care cel mai adesea este luat in deradere, dar care prospera in detrimentul intereselortarii.

Educatia financiara a copiilor trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea muncii si respectului pentru munca in patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparatie absolut necesar.

Scopul Educatiei Financiare ca disciplina este exact acela de a invata noile generatii, nu cu suprematia banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vietii sociale si personale.

Copilul manuieste banii de mic, asista la discutii in familie, iar media este plina de stiri referitoare la bani. In aceasta mare de informatii, venite de-a valma, cine il orienteaza, cine ii ofera repere in acest sens.

Copilul, pe langa faptul ca vine in contact cu o serie de informatii referitoare la bani, este pus in situatia de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii.

Este foarte important acest lucru intr-o societate in care cultul muncii se pierde. Este vremea unor interventii clare, precise atat la nivelul intentional al politicilor scolare, cat si la cel practic de sustinere a acestora pentru realizarea unei invatari autentice care sa duca la implinirea nevoilor reale ale copilului, invatare care depaseste cadrul delimitat de zidurile scolii.

Este nevoie de asumarea responsabilitatii pentru modul in care sunt echipati tinerii de azi pentru a face fata provocarilor zilei de maine, responsabilitate care revine in totalitate adultilor implicati in educatia acestora.

293 |

322

Copiii

şi banii de buzunar Prof. Stoicănescu Denisa Iuliana Colegiul Naţional”Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

Oamenii care au reuşit în viaţă au facut-o şi pentru că au avut un simţ al responsabilităţii foarte bine dezvoltat. Copiii se maturizează atunci când invaţă să accepte responsabilitate din ce in ce mai mare pentru alegerile şi acţiunile lor.

Responsabilitatea este abilitatea de a accepta consecinţele alegerilor noastre.

Una dintre modalităţile prin care putem dezvolta responsabilitatea copiilor noştri, care înseamnă şi responsabilitate financiară pană la urmă, este oferirea de bani de buzunar.

Banii de buzunar sunt o practică destul de controversată în dezvoltarea responsabilităţii. Unii parinţi văd banii de buzunar ca un privilegiu căştigat de copii, in timp ce altii îl văd ca dreptul fiecarui membru al familiei. Cand parinţii plătesc copiii pentru treburi facute in casă, aceştia adesea fac acea treabă doar pentru bani, nu ca să ajute ca membru al familiei. In consecinţă, banii sunt valoarea, nu cooperarea. Apoi, daca părinţii roaga copiii să facă o treabă suplimentară sau să accepte mai multa responsabilitate, copilul ar putea să intrebe: „Cât voi primi pentru aceasta?” În curând, parintele devine un negociator de salarii, plătind sume din ce in ce mai mari de bani doar pentru facerea treburilor de baza din casă. Părinţii vor să îi inveţe pe copii ca o treabă facută îţi poate aduce bani, întrucât acesta este şi modul in care funcţionează lumea reala.

Banii de buzunar ne invaţă cum să ne chibzuim banii: cum să caştigăm, să economisim, să facem un buget şi să punem prioritate achizţiilor.

Treburile iîn casă ne invaţă cooperarea şi responsabilitatea: să contribui ca membru al familiei, să respecţi angajamentele şi să faci treaba de calitate.

Luate separat, fiecare este o unealta valoroasă de predare. Combinate, adesea duc la probleme.

Planul Pentru Bani de Buzunar in Trei Paşi Părinţii îşi pot atinge scopurile de a preda responsabilitatea, managementul banilor şi cooperarea, fără efecte secundare negative, urmând un plan în trei paşi pentru treburi în casă şi bani de buzunar.

1: Banii de buzunar de bază. Daţi-le o sumă de baza (săptămânală sau lunară - în funcţie de vârsta copilului), pentru a-i învăţa managementul banilor. În cazul în care copiii n-au grijă de bani, lăsaţi-i să experimenteze consecinţele.

Copiii îşi cheltuiesc adesea banii în mod inconştient în primele luni.

Implicaţi-i pe copii să facă treburi în casă doar pentru că sunt membri ai familiei. Nu legaţi banii lor de buzunar de bază cu aceste sarcini de bază. Daca nu îşi îndeplinesc aceste sarcini, îşi pot pierde din privilegiile sociale, dar nu bani. Aceasta învaţă valoarea muncii inainte de joacă.

2: Câştigarea de bani suplimentari. Copiii pot câştiga mai mulţi bani dacă acceptă responsabilităţi în plus dincolo de auto-ingrijire şi de sarcinile de bază.

Aceste sarcini suplimentare sunt de obicei mai dificile sau necesită să fie facute mai rar decât sarcinile zilnice.

3: Economisirea pentru cumpărături. În cazul în care copiii vor să strângă bani pentru o achiziţie importantă, pot face sarcini de la pasul 3.

Acestea sunt sarcini mari, care se fac o dată sau de câteva ori pe an, cum ar fi curaţarea unui dulap, greblarea frunzelor sau ajutarea unui părinte cu un proiect major cum ar fi aranjarea grădinii sau zugravirea.

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să înveţe despre importanţa banilor. Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educaţia financiară a celui mic, întrucât la şcoală este familiarizat cu înmulţirea, împarţirea şi alte concepte matematice utile în acest sens.

294 |

Bibliografie • Robert T. Kyosaki „Tată bogat, tată sărac”, 2001 • Robert T. Kyosaki Copil bogat, copil isteţ ,2001

322

Culturăși

educație financiară o perspectivă

europeană

Purcărescu Mariana Liliana Școala Gimnazială Anton Pann “Cultura financiar-bancara incepe de la varsta frageda. Daca nu inveti copilul despre valoarea banului si despre functiile banului într-o maniera care sa ii intre in sange, vei suferi cand vei incerca sa promovezi de la nivelul institutiei noastre o politica monetara uneori greu de inteles si pentru specialisti”, a spus Mugur Isarescu.

Educația financiară ar putea fi facută în școală. Chiar dacă mediul formal nu e poate cel mai eficient, învățarea unor noțiuni și exersarea unor tehnici nu are cum să strice.

Educația financiară ar putea fi facută de actorii din domeniul financiar. Băncile, Societățile de Investiții, IFN-urile, toți au, în teorie, programe de educație financiară.

Cine are interesul unei educări reale (și corecte) a populației în domeniul finanțelor personale? Păi tocmai populația.Pe cine altcineva ar trebui să intereseze soarta banilor noștri, dacă nu pe noi?

In mod paradoxal, dacă pentru copiii de vârste mici, banii sunt un concept abstract cărora, ulterior, le atașează o anumită valoare tangibilă, concretă, pentru copiii de vârste mai mari, concept-tul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine, ci de noțiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor, întrucât acestea presupun o proiectare în viitor. Copilul începe să devină mai receptive când vine vorba de recompense întarziată, care presupune o planificare și o amânare conștientă pentru a obține un anumit obiect și, mai puțin impulsiv, în satisfacerea unor nevoi și dorințe imediate.

Este necesară educația financiară pentru a avea consumatori informați de produse și servicii bancare; pentru a schimba mentalitatea noii generații, respective pentru punerea bazelor unui stil de viață nou, chibzuit, care nu încurajează consumul, nici creditarea, ci economisirea; pentru creșterea încrederii populației în bănci și serviciile bancare; pentru a se realiza o transparența a serviciilor bancare (încheierea contractelor cu banca, afiarea cursului de schimb, dobânzii etc.). „Copiii sunt viitorii consumatori de servicei şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie să fie informaţi. În 2007 am scris primul manual de educaţie financiară, iar în anul şcolar 2009/ 2010, manualul de educaţie financiară şi caietul elevului au fost folosite pentru prima dată în cadrul cursurilor opţionale la clasele a III-a şi a IV-a. În anul şcolar trecut (2012/ 2013), erau deja aproape 1.200 de elevi care au învăţat opţionalul la clasă, iar anul acesta numărul cererilor a crescut semnificativ. În prezent, aproape 12.000 de elevi şi cadre didactice din 24 de judeţe sunt implicate în proiect“, a spus Ligia GeorgescuGoloşoiu, care este şi doctor în economie.

Prin elaborarea programei școlare pentru disciplina “Educație financiară” se urmărește formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor șI adoptarea unor decizii care au consecințe financiare.

Programa școlară a fost elaborată ținând cont de “Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniuni Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți”.

295 |

322

Educaţia

financiară a copilului Prof înv. preşc. Tabacu Adriana Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1, Râmnicu Vâlcea

,, De ce educaţie la preșcolari?,, Pentru că educaţia este o cale accesibilă oricui, un drum deschis tuturor, nu trebuie decât să vrei să-l urmezi.

De ce ,,educaţie financiară?,, Pentru că banii, fie că vrem , fie că nu, fac parte din viaţa noastră. Ne condiţionează în multe moduri, ne determină acţiunile şi chiar ne modelează caracterul. Relaţionăm emoţional cu banii. ca atare şi cu tot ceea ce înseamnă ei: confort sau disconfort, securitate sau insecuritate, stress, teamă, plăcere, emoţie. Dacă educaţia înseamnă informare, şansă de a alege între mai multe opţiuni şi capacitatea de a anticipa consecinţele, atunci un om educat este, cel puţin în aspectele esenţiale, stăpânul propriei sale vieţi. Să nu fie o frunză în bătaia vântului, ci un stejar cu coroana protectoare este datoria fiecărei educatoare faţă de preşcolarii săi. Vârsta preşcolară constituie mometul potrivit pentru a începe educaţia financiară.

1.Puşculiţa cu dorinţe.

Puşculiţa ramâne, cu siguranţă, pricipalul şi cel mai eficient instrument de economisire pentru copii.

Dar pe masură ce copilul creşte e momentul ca şi puşculiţa să se transforme în mod corespunzator.

Este important pentru copil să înveţe să-şi fixeze obiective şi termene pentru atingerea acestora. La început obiective mici cu termene scurte, apoi din ce în ce mai ambiţioase. Şi care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora? Desigur…..... puşculiţa.

Să ajutăm copilul să-şi transforme sau să-şi creeze puşculiţa după placul său: poate o fi caseta decorată, o cutiuţă creată special sau un simplu plic pe care copilul poate desena ceva reprezentativ pentru el.

Intr-un loc vizibil, pe capacul cutiei sau pe plic, să îl încurajăm pe copil să-şi deseneze, noteze, cât mai detaliat, obiectul pe care doreşte să il cumpere cu banii economisiţi. Să-l ajutăm sa-şi stabilească un termen realist pentru îndeplinirea acestei dorinte şi să-l încurajăm să nu abandoneze pe parcurs. Transformăm atingerea obiectivului într-o sărbătoare. Dincolo de bucuria prilejuită de obţinerea obiectului dorit, copilul trebuie să simtă acest eveniment şi ca pe o importantă realizare personală, să fie mandru de reuşita sa şi să îşi îmbunătăţească, cu acest prilej, impresia despre porpria persoana.

2.Calendarul financiar.

Atunci când copilul este pregătit pentru dezvoltarea unor abilităţi de planificare pe termen mediu sau lung putem folosi o serie de activităţi pentru a-l ajuta să-şi construiască un program de economisire mai ambiţios.

Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret susţine mai bine motivaţia pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajută foarte mult şi în acest caz.

Pentru a deveni mai interesant calendarul poate fi imbogăţit cu desene amuzante şi semnificative pentru etapele programului de economisire.

3. Graficul financiar.

Desenarea unui grafic, cu creionul pe hârtie poate fi o activitate amuzantă pentru copil.Il putem ajuta să transpună datele din calendarul financiar într-un grafic.

Creşterea sumei de bani economisite este mult mai vizibila pe un grafic, acest lucru ajutând la pastrarea sau chiar creşterea motivaţiei pentru economisire.

Reprezentarea grafică ajută la conştientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor copilului în viitor.

Indiferent de vârsta copilului, obiectivul de atins trebuie să fie cât mai dorit, astfel încât să poată fi menţinută motivarea până la final.

Economisirea şi urmărirea ritmului ei trebuie să fie amuzante. Dacă observăm că apare plictiseala transformăm metoda de ţinere a socotelilor, astfel încât să fie mereu un joc nou şi interesant.

Oferim copilului la intervale fixe de timp (săptămânal sau lunar) un bonus, după modelul dobânzii

296 |

322

bancare. Facem cadou un anumit procent din suma economisită până în acel moment, astfel încât să încurajăm creşterea economisirii şi să descurajăm eventualele tentative de “atacare” a puşculiţei.

Ne asigurăm că odată cu atingerea obiectivului satisfacţiile copilului vor fi atât materiale (cumpararea obiectului dorit), cât şi emoţionale (obţinerea respectului şi aprecierii celor din jur, creşterea încrederii în propria persoană) şi chiar spirituale (satisfacţia îndeplinirii cu succes a unei sarcini autoasumate, cu preţul amânării satisfacţiilor imediate).

Educaţia financiară începe în familie Încă de când este micuţ primeşte bani de la bunica sa, îşi cumpără ceva dulce, iar cănd merge cu mama în magazin crede că banii nu se termină niciodată, mai ales că „are şi el de la bunica”. Cum să procedăm astfel încât să îi formăm deprinderi financiare sănătoase? Cum să îl obişnuim de mic să facă economii şi să îşi gestioneze micuţul venit?

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este destul de mare încât să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre „preţul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul, Copiii sunt învăţaţi că „am nevoie” este prioritar faţă de „imi doresc”, atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costa mai puţin, pentru că, vorba unei fetiţe, „cine ar vrea să dea mai mulţi bani pe acelaşi lucru?”.

Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicate, exemplificate şi confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru ca, până să ajungă la şcoală, educaţia financiară începe în familie şi continuă în grădiniţă.

1. Educaţia financiară a copilului începe cu exemplul personalSă-l luăm cu noi de fiecare dată când punem bani în cont, când scoatem bani de pe bancomat, când plătim la casa la cumpărături, când distribuim banii şi facem liste.

Este important să vadă că noi ne preocupăm efectiv: că acele hârtii şi acele bancnote sunt valoroase şi că mami şi tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitându-ne. verbalizăm şi îl facem pe cel mic martor la alegerile şi deciziile pe care le luăm. Altfel spus, gândim cu voce tare. Explicăm preşcolarului de ce alegem un anumit lucru şi renunţăm la altul. Procedăm aşa în supermarket, când luăm de pe raft fie bomboane, fie crema de ciocolată. Continuă aşa când ne uităm împreună în catalog, când stabilim unde sa mergem în vacanţă, când hotărâm ce cadou luam pentru aniversarea unor prieteni. Şi în familie părinţii trebuie să-i ţină aproape pe copil atunci cand au loc discuţiile despre buget şi cheltuieli.

2. Joaca de-a educaţia financiară Este la fel de important să ne vadă copiii concret când umblăm şi cum umblăm cu banii. Gândirea copilului este foarte concretă. Aşa că îl ţinem pe langă noi atunci când folosim banii în jocurid , pentru ca cel mic să vizualizeze şi să înţeleagă efectiv cum gestionăm banii.

Apoi, implicându-l în gestionarea bugetului, chiar al familiei, tot într-un mod concret. Îi pregătim niste cutiuţe pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipim o etichetă (Lumina, Apa, Internet, Mâncare, Hăinute, Jucării,Concediu...). Folosim apoi bani din jucărie, decupaţi si desenaţi de noi sau chiar bani reali. Împreună cu cei mici, numărăm şi punem pe fiecare în cutiuţa care îi revine.

3. Găsim un motiv pentru care cel mic să economisească Cu prima ocazie îi explicăm că nu putem să cumpărăm jucaria sau bicicleta pe care şi-o doreşte cu pasiune, pentru că nu avem toţi banii acum. Însă îi propunem să cooperăm , pentru că aşa putem strange banii împreună. Important este să identificăm acel lucru care îl motivează să facă economii, pe care şi-l doreşte foarte mult. Ca să îi menţinem motivaţia, îi punem pe perete o imagine, o fotografie sau un desen cu lucrul dorit. Apoi, propunem un plan de economii. Că să îi fie clar ce se întâmplă şi ca să îi păstrămz entuziasmul pe parcurs, înregistrăm fiecare progres pe care îl face.

4. Îl încurajăm pe copil să economisească stimulându-l în mod concret,de fiecare dată când reuşeşte să strangă o anumită sumă noi i-o dublăm. Important este să îl stimulăm să amâne recompensa imediată pentru o recompensă mai mare, mai târziu. Pe măsură ce mai creşte şi îşi formează această deprindere îl mai putem încuraja şi altfel. Îi oferim o răsplată concretă atunci când atinge suma stabilită.Aşa că trebuie să-i dăm o recompensă pe care să o simtă dăruindu-i o mică jucărie, o etichetă colorată , o oră în plus la joacă, o vizita la Zoo. etc.

297 |

322

Natura

motivaţiei umane Prof. înv primar Tatut Anamaria Narcisa Scoala Gimnaziala Nr 10 Râmnicu Vâlcea

Din perspectiva psihologiei muncii motivaţia este definită ca sumă a energiilor interne şi externe care iniţiază, dirijează şi susţin un efort orientat spre un obiectiv al organizaţiei, care va satisface simultan şi trebuinţele individuale. Din această definiţie rezultă trei elemente cheie: efortul, obiectivele organizaţionale şi trebuinţele.

Efortul este o măsură cantitativă a intensităţii. Astfel, un angajat puternic motivat depune o activitate susţinută la locul de muncă. Totuşi nu orice efort intens conduce la performanţe în muncă.

Angajatul trebuie să-şi canalizeze aceste eforturi spre a îndeplini şi obiectivele organizaţionale, acestea formând componenta calitativă a efortului, care dă valoare efortului depus .Cu cât obiectivele personale sunt mai apropiate de cele organizaţionale, cu atât efortul depus va aduce o contribuţie mai mare la rezultatele aşteptate de organizaţie, după cum nealinierea acestor obiective va rezulta în performanţe slabe la locul de muncă.

Motivaţia trebuie analizată şi ca un proces de satisfacere a trebuinţelor. Trebuinţa este o stare internă de necesitate care face ca anumite scopuri să fie atractive. Atâta timp cât este nesatisfăcută, ea creează o tensiune internă care stimulează individul, antrenându-l într-un comportament prin care acesta urmăreşte satisfacerea trebuinţei şi reducerea tensiunii.

Bibliografie • Druţă F. (1999) - Motivaţia economică, Editura Economică, Bucureşti.

• Robbins S.P. (1998) - Organizational Behavior. Concepts, Controversies, Applications, PrenticeHall, New Jersey.

Educaţia

financiară în şcoala noastră Prof. înv. primar Teodorescu Felicia Prof. înv. primar Boeangiu Cecilia Şcoala Gimnazială Alunu

Anul trecut am câştigat un proiect finanţat de Petrom în cadrul “Şcoalii lui Andrei” împreună cu elevii din învăţământul primar al Școlii Gimnaziale Alunu ,din judeţul Vâlcea. Proiectul intitulat “Artist pe scena şcolii mele” constă în construirea unei sere pentru producerea de răsaduri de flori. Din banii rezultaţi din comercializarea răsadurilor se va amenaja o sală de festivităţi în incinta vechiului atelier al şcolii. Proiectul nostru este în primul an de derulare. În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, proiectul “Artist pe scena şcolii mele”, prin echipa “Magicienii florilor” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor, problemele nu doar obișnuite şi inevitabile ale vieții, ci chiar dezvoltarea spiritului antreprenorial ,deoarece educația nu trebuie să fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate plutind doar în sferele metafizice.

Educația copiilor trebuie să fie centrată pe pregătirea pentru viață.

Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui să fie un tânăr adult capabil să trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile

298 |

322

vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

După experiențele deosebit de plăcute din perioada iniţierii proiectului, când echipa magicienilor a participat intens cu tot felul de idei care s-au dovedit a fi foarte bune,în momentul implementării proiectului am fost vizitaţi de consultanţii trimişi de Petrom şi aici, în realizarea planului de afaceri a fost nevoie de cunoștințele de aritmetică dar și de „experiența” practică a unor minunați copii de 10-11 ani.

Pretextul activității de învățare a fost un joc-concurs, în cadrul căruia patru grupe de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli pentru realizarea unei sere, libertatea de creație fiind cvasitotală. Puși în fața acestei simulări, copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învățat. Am remarcat în primul rând faptul că toți au încercat să maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități pentru care ar putea fi răsplătiți de cumpărători cu bani pentru a realiza ceea ce ne-am propus . Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită şi folosită pentru realizarea ideii de la care am pornit .

Stimularea creativității copiilor inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice va avea efecte benefice în viața reală. Chiar dacă e ușor să scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens.

Aceste întâlniri cu copiii și reacția lor pozitivă la provocările acestui tip de activitate non-formală ne întăresc convingerea că depinde doar de noi ca generația ce ne urmează, cea despre care spunem că va trebui să ne plătescă pensiile (pentru că noi n-am fost capabili să ne asigurăm independența pentru bătrânețe) să fie una formată din adulți responsabili și capabili să ia decizii corecte pentru ei și pentru familiile lor.

Răsfoind paginile pe internet am descoperit că o doamnă consilier la Banca Naţională a Romaniei a pus bazele unui proiect de lucru prin care a realizat programa şcolara de Educaţie Financiară în şcoli.Acest proiect poate fi predat în cadrul orelor de opţional de către orice cadru didactic, având la dispoziţie un ghid al învăţătorului care cuprinde planificarea orelor, fişe de evaluare, precum şi CD cu lecţiile predate.

Din datele prezentate observ că foarte mulţi părinţi şi elevi şi-au ales să studieze acest opţional care are un manual gratuit şi un caiet al elevului numit “Educaţie financiară-Banii pe înţelesul copiilor”.

Credem că un astfel de curs de inteligenţă financiară ar trebui făcut de fiecare român, nu doar de către antreprenori, pentru că acum câţiva ani am fost în situaţia de a spune că nu îmi mai ajung banii şi că nu mă mai pot descurca, iar acum pot spune că mă pot descurca bine cu jumătate sau chiar şi cu un sfert din banii pe care îi câştigam atunci. Şi totul, în această situaţie, ţine de educaţia financiară a fiecăruia.

299 |

322

Educatia

financiară a copiilor în cadrul instituţiilor de învăţământ Prof. înv. Primar Truşcă Gheorghiţa Şcoala Gimnaziala, Comuna Stoileşti, judetul Vâlcea Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini si abilităţi care ne permit sa luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor si sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii nostri .

Educaţia financiară se aplică aproape în orice facem. Indiferent de activitatea pe care o realizăm, este nevoie de bani sau este nevoie să administrăm bani.

Educaţia financiară a şcolarului reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională al cărui scop este să pregătească scolarul să dobândească abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizănd forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Educaţia financiară se poate face la şcoală indirect, in cadrul orelor de lima română, matematică etc. prin intermediul serbărilor şcolare şi piese de teatru , jocurilor didactice matematice, probleme distractive, jocuri de rol cu tema : ,, Cum mă comport într-un magazin?”, ,, Ce pot face într-o bancă?, Ce pot cumpăra din piaţă?”, Ce bani folosesc dacă merg într-o altă ţară?”. De asemenea informatii preţioase privind educatia financiară se pot însuşi şi în timpul unor vizite la Muzeul Băncii Naţionale, la diverse bănci, Imprimerie, Monetăria Statului.

Pentru o formare temeinică a unor competenţe cu privire la gestionarea corectă a banilor, a unor capacităţi de investigare a fenomenului bancar, a unor deprinderi şi abilităţi de utilizare a unor tehnici bancare, a unor mijloace de economisire şi gestionare a banilor este nevoie de realizarea unei educaţii financiare într-un cadru instituţionalizat, în şcoală, prin intermediul unei discipline opţionale bine structurate. În cadrul orelor se vor folosi metode interactive de învăţare pentru a ridica gradul de interes din partea elevilor în ceea ce priveşte participarea activă la lecţie, stimulând elevii în realizarea conţinuturilor şi aplicarea lor în viaţa reală.

300 |

Bibliografie • Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994.

• Georgescu Golosoiu Ligia, Educatie financiara. Banii pe intelesul copiilor – Manual, Editura Oscar Print, 2011.

• John Wiley & Sons Inc, Educatie financiara. Banii pe intelesul copiilor - Ghidul invatatorului, 2011.

322

Administrarea

bugetului personal

Tudor Elena Loredana Grădiniţa cu Program Normal Catolică “Sf. Ioana Antida” Râmnicu Vâlcea De la debutul crizei financiare m-am hotărât sa-mi fac un plan de administrare a bugetului personal.

Am început să mă documentez de la prieteni, din carţi, reviste de specialitate şi de pe internet antrenând în căutarea mea şi familia.

Cred că e mai bine mai târziu decât niciodată să începem un plan de administrare al bugetului , iar uneori trebuie să facem greşeli ca să putem merge mai departe şi să învaţăm..Am învăţat să fiu mai moderată în ceea ce priveste cheltuielile sau gradul de îndatorare, să mă astept la inversarea ciclului economic...altfel spus - faptul că întotdeauna apar şi “zile mai negre”.

Cu siguranţă fiecare dintre noi dorim să ne utilizăm resursele financiare de care dispunem în cel mai bun mod posibil, astfel încât să ne putem atinge obiectivele personale în viata. De aceea cred că educaţia financiară este binevenită oricui - fie că este un tânăr licean sau un angajat al unei multinaţionale, utilizator al produselor şi serviciilor bancare, fie este o persoană cu un nivel al veniturilor mai mic sau că este vorba de un om de afaceri înstărit...

Cum mi-am gestionat mai bine bugetul personal.Iată câteva idei puse în practică de mine: Bugetul personal: • Am întocmit un buget personal şi am analizat cu atenţie veniturile şi cheltuielile . Este foarte important să ne cunoaştem situatia financiară actuală.

• Am adunat suma tuturor veniturilor şi am scăzut din acestea cheltuielile esenţiale (asociaţie, factura la utilitati etc.). Facturile fiind lunare, am făcut acest calcul tot lunar. Ce mi-a rămas poate fi alocat pentru alte cheltuieli (sau pentru economii!).

• Venituri şi cheltuieli: • Am plătit facturile lunare la timp. Am folosit optiunea debitare directă, în acest fel nu am ratat nicio plată şi am economisit bani si timp.

• Am facut diferenţa intre nevoi si dorinte. Acest lucru nu a fost simplu: nevoile reprezintă acele bunuri sau servicii la care nu puteam renunţa, în timp ce dorintele sunt acele lucruri care nu sunt neapărat necesare, dar pe care mi-ar plăcea să le am.

• Împrumuturi: • Am evitat retragerea de numerar de pe cardul de credit pentru că comisionul perceput de banci pentru această operatiune este semnificativ..

• Economisire: • Pe cât posibil am economisit lunar pentru a avea oricând la dispoziţie o sumă pentru diverse situatii sau urgente ce pot apărea. Oricât de bine vă planificati viitorul, intotdeauna vor apărea în viata evenimente majore care vă pot afecta serios.

• Am citit în fiecare lună extrasele de cont pentru a şti care este situatia mea financiară şi pentru a ma asigura că tranzaţiile efectuate sunt corecte.

Bibliografie • Marin Manolescu , Curriculum pentru invătamântul primar si prescolar, Editura Credis, Bucuresti, 2006 Incursiune în istoria leului, Bucuresti, 2008.

301 |

322

Introducerea

“educaţiei financiare” în

învăţământul primar

Tudora Elena- Ramona Şcoala Gimnazială Milostea, Slătioara Cultura financiar-bancară începe de la o vârstă fragedă. Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră pe care să o înţeleagă , vei suferi când vei încerca mai tarziu să îi explici cum trebuie cheltuiţi banii. Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați de viața cotidiană. Totul se modernizează rapid , iar serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Este vremea unor intervenţii clare, precise atât la nivelul intenţional al politicilor şcolare, cât si la cel practic de susţinere a acestora pentru realizarea unei învăţări autentice care să ducă la împlinirea nevoilor reale ale copilului, învăţare care depăşeşte cadrul delimitat de zidurile şcolii. Este nevoie de asumarea responsabilităţii pentru modul în care sunt echipaţi tinerii de azi pentru a face faţa provocărilor zilei de mâine, responsabilitate care revine în totalitate adulţilor implicaţi în educaţia acestora.

Din acest punct de vedere, opţionalul „Educaţie Financiară este o reuşită confirmată de interesul elevilor şi părinţilor manifestat pe parcursul implementării acestuia, venind în întâmpinarea unei nevoi existente şi vizibile la nivelul societăţii: lipsa educaţiei financiare.

Copilul mânuieste banii de mic, asistaăla discuţii în familie, iar media este plină de ştiri referitoare la bani. In această mare de informaţii, venite de-a valma, cine îl orienteaza, cine îi oferă repere in acest sens? De altfel, modul de abordare a acestei probleme este un alt aspect care recomandă opţionalul „Educaţie financiară”. Copilul, pe lângâ faptul că vine în contact cu o serie de informaţii referitoare la bani, este pus în situaţia de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii. Este foarte important acest lucru într-o societate în care cultul muncii se pierde.

Prin acest optional se urmareşte formarea unui viitor consumator de produse şi servicii bancare informat, care să nu mai ajungă la banca să intrebe ce este un cont, si în acelasi timp, un potenţial economist care să lucreze pe piata bancară.Toţi copiii trebuie să cunoască noţiunile, şi nu doar elevii din marile oraşe.

Pentru orice copil, este mult mai uşor să reproducă un comportament la care este expus în mod constant decât să afişeze un comportament care îi este prezentat teoretic. Noţiunile prezentate în cadrul acestor ore trebuie să fie simple și pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției.

Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.In cadrul orelor de educatie financiara, elevii invaţă care sunt beneficiile pe care le au atunci cand fac economii,cum pot să câştige propii bani si să-i economisească,dar şi cum să evite risipa şi să-şi dezvolte spiritual anteprenorial.Este bine pentru cei mici să înveţe valoarea banului,să nu cheltuiască nesăbuit ,să ştie să facă economii atunci când pot şi toate acestea se vor învăţa întrun cadru organizat nu doar acasă. Este necesar să realizam situaţii de învăţare provocatoare care să le solicite munca, imaginaţia, talentul, colaborarea, perseverenţa, ca ingrediente ale reuşitei în viaţă, totul pornind de la principiul conform căruia nimic nu se obţine gratuit pe lumea asta!

Prin jocurile distractive,rebusurile şi desenele folosite ca metode de învăţare se urmăreşte,de fapt,repetarea şi fixarea noţiunilor teoretice introduse prin manual.Folosind un limbaj simplu si clar,apelând la proiecţi de filme,folosind echipamente de tehnică de calcul si vizualizare,elevii vor fi atraşi şi vor reţine mult mai uşor noile concepte si proceduri.

Prin noţiunile regăsite în manuale acestui opţional, s-a urmărit şi dobândirea unor abilităţi de gestionare a banilor şi de adoptare a unor decizii care au consecinţe financiare. Manualul oferă răspunsuri simple la întrebări precum ce sunt banii, ce este extrasul de cont, ce este un card, cum faci economii, prin exemple practice, jocuri, rebusuri şi desene de colorat, adaptate vârstei .

Implementarea noului opţional urmăreşte creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice, a copiilor

302 |

322

şi a părinţilor acestora în activităţi de educaţie financiară și cunoașterea mai bună a particularităților culturale românești.

Bibliografie Lidia Georgescu-Goloşoiu “Educaţie financiară-ghid pentru învăţători”,Ed.Explorator 2013 Bodo Schafer “Calea spre independenţa financiară”Institutul European,2003 Ovidiu Ionel Lica “Prietenul meu,calculatorul”Ed.Aius, 2009

Afacerea

proprietate individuală Prof.înv.primarUngureanu Ana Școala Gimnazială Ș. V. Cantacuzino Călimănești Prof.înv.primar Popescu Maria Școala Gimnazială Berislăvești

Afacerea proprietate individuală este una din cele trei forme principale de organizare a afacerilor.Alte doua forme de organizare a afacerilor sunt : afacerea în parteneriat și corporaţia.

Cele mai numeroase sunt afacerile individuale. Dar, în termen de cifră de afaceri majoritatea afacerilor revin corporaţiilor. Este totuşi foarte important ca toți să se înţeleagă diferenţele care sunt între cele trei forme de organizare a afacerilor ,dar şi avantajele şi dezavantajele fiecăruia.

Afacerea proprietate individuală.

O afacere proprietate individuală (,,sole proprietorship”) este cea care aparţine unui singur individ , deci putem spune că aparțin unei persoane fizice spre deosebire de afacerea în parteneriat(,,partnership”) care ia naștere atunci când sau mai multe persoane se asociază pentru a conduce o afacere care nu este corporizată.

A intra în afaceri ca persoană fizică este un lucru foarte simplu , pur şi simplu, este numai o chestiune de a începe operarea afacerii. Totuşi, cele mai multe administraţii orăşeneşti solicită ca până şi cele mai mici afaceri să dispună de o înregistrare , deci sapunem că trebuie să obțină o licenţă.

Proprietatea individuală a unei afaceri are, pentru micile întreprinderi, două avantaje importante: -poate să se formeze cu uşurinţă şi fără prea mari cheltuieli, deoarece nu este necesară stabilirea unui statut sau altui act juridic similar; -nu se plătesc impozite corporaţionale pe profituri, deşi câştigurile firmei sunt contabilizate ca venituri personale ale proprietarului său şi se impozitează prin aplicarea impozitului pe venituri individuale; acest impozit se aplică indiferent dacă aceste profituri se reinvestesc sau nu.

Proprietatea individuală a unei afaceri are, însă, şi patru dezavantaje importante: -este dificil pentru o persoană fizică să obţină sume importante de capital; -proprietarul este răspunzător în mod nelimitat pentru rambursarea datoriilor pe care le generează afacerea, ceea ce poate duce la pierderi mai mari decât fondurile investite iniţial în afacere; -viaţa unui astfel de afacere este limitată la viaţa creatorului său; -transferul de proprietate este dificil.

Datorită tuturor acestor raţiuni, proprietatea individuală a unei afaceri este, în principal, limitată la afacerile de talie mică. Totuşi, multe afaceri îşi încep existenţa ca afaceri individuale şi, apoi, se dezvoltă până la nivelul de corporaţie, schimbându-şi forma de organizare, atunci când dezavantajele proprietăţii individuale depăşesc avantajele aceste forme de organizare.

O afacere proprietate personală sau un parteneriat pot începe operaţiile fără să întocmească multe acte juridice spre deosebire de înfiinţarea unei corporaţii necesită mai mult. Cei care doresc să formeze o corporaţie (,,incorporators”) trebuie să pregătească documentele de înfiinţare, precum şi un set de regulamente.

Una din cele mai de actualitate oportunitati de afaceri reprezinta comertul electronic,acesta fiind cu posibilitati de profit mult mai ridicate decat in cazul altor categorii datorita faptului că toate costurile de deschidere și întreținere a afacerii sunt mult mai mici nemai fiind nevoie de un număr de angajați ,un sediu

303 |

322

sau un punct de desfacere toate acestea implicând costuri destul de importante .

Un alt aspect important al acestui tip de afacere reprezintă și posibilitatea de a încheia vânzări sau contracte fără a ține cont de frontiere ,afacerea putând să se extin dăla nivel global cu costuri minime.

Acest tip de afacere poate fi de asemenea încadrată atât în afacerea proprietate individuală, cât și afacerea în parteneriat şi corporaţie.

Importanţa

educaţiei financiare pentru

şcolarul mic

Vîlcu Elena- Raluca Şcoala Primară Drăgioiu, Olanu Robert T. Kiyosaki susţine că educaţia financiară vizează învăţătura necesară pentru a-ţi putea transforma banii câştigaţi din muncă în bunăstare şi siguranţă financiară de durată6.

Studierea educaţiei financiare în învăţământul primar are în vedere: adaptarea conţinutului la particularităţile de vârstă ale elevilor, însuşirea şi înţelegerea limbajului caracteristic educaţiei financiare, formarea- dezvoltarea deprinderilor şi atitudinilor potrivite în postura de consumator, gestionarea bugetului personal, economisirea şi dezvoltarea spiritului de iniţiativă.

Educaţia financiară îi ajută pe elevi să înveţe să economisească bani, deoarece acest obicei se poate însuşi de la o vârstă fragedă. Prin înţelegerea importanţei economisirii, elevii îşi formează deprinderea de a cheltui banii cu înţelepciune. Lecţiile de educaţie financiară au un impact puternic asupra şcolarilor pentru că devin atenţi în gestionarea banilor. Unii dintre ei, chiar reuşesc să economisească bani şi să cumpere, cu acordul părinţilor, obiecte dorite foarte mult.

Rolul banilor în viaţa economică şi socială necesită abordarea apariţiei şi evoluţiei funcţiilor îndeplinite de aceştia încă din perioada circulaţiei pieselor din metale preţioase şi până în prezent. Trecerea economiilor de la forma preponderent naturală ( bazată pe troc) la economia de schimb, concurenţială, antrenează importante modificări în rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor activităţii umane şi economice. În contextul economiilor contemporane, deşi s-au produs modificări importante din punctul de vedere al formei lor de existenţă, banii continuă să îndeplinească un rol major în politicile macro şi mondoeconomice.7 Cele mai importante funcţii ale banilor sunt: funcţia de instrument unic al tranzacţiilor (intermediar al schimburilor, mijloc de schimb), cea de etalon al valorii, de rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare), funcţia de unitate de cont şi cea de standard al plăţilor amânate.

Funcţia de instrument unic al tranzacţiilor (intermediar al schimburilor, mijloc de schimb) evidenţiază că banul reprezintă singurul mijloc de a achiziţiona bunuri şi de beneficia de servicii. Cea de etalon al valorii vizează că banul apreciază valoara bunurilor şi a serviciilor. Moneda reprezintă în această calitate o măsură comună pentru a calcula valorile, dar această măsură va trebui să fie totodată constantă şi să se conformeze unor reguli stabilite.8 Evaluarea bunurilor prin preţuri permite efectuarea unor înregistrări contabile şi a unor analize financiare. Funcţia de rezervă a valorii (mijloc de tezaurizare) vizează că între două tranzacţii, moneda este utilizată ca rezervă a puterii de cumpărare, servind ca instrument permanent de rezervă a valorii. Cea de unitate de cont constă în realizarea de comparaţii în timp şi cuantificarea valorii adăugate în activitatea economică. Funcţia de standard al plăţilor amânate evidenţiază că se permite stabilirea unei sume care va fi plătită într-un moment din viitor.

Un instrument des utilizat de copii în economisirea banilor este puşculiţa. Părinţii îşi îndrumă copiii să strângă bani pentru a achiziţiona obiectul dorit. Pentru ca economisirea banilor să devină o activitate 6 Robert T. Kiyosaki, Copil bogat, copil isteţ, Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2002, p. 15 7 Petre Deaconu, Victor Stoica, Bani şi credit: banii, teoriile monetare, administrarea banilor şi politica monetară, Bucureşti, Editura Economică, 2003, p.19 8 Petre Deaconu, Victor Stoica, Bani şi credit: banii, teoriile monetare, administrarea banilor şi politica monetară, Bucureşti, Editura Economică, 2003, p.45

304 |

322

distractivă, părinţii îi pot ajuta pe copii să noteze obiectul dorit pe puşculiţă şi să o decoreze. În funcţie de vârsta copiilor, părinţii îi pot ajuta să calculeze suma pe care o mai au de economisit şi să stabilească un termen pentru cumpărarea obiectului dorit. Cei mici trebuie încurajaţi să nu renunţe pe parcurs la economisirea banilor.

Reuşita copiilor de a achiziţiona obiectul dorit prin economisire, trebuie transformată într-o sărbătoare. Astfel copilul va fi încântat de reuşita sa şi va avea mai multă încredere în sine.

O altă activitate care poate stimula dorinţa de a economisi bani este realizarea unui calendar financiar. Ţinând cont de suma necesară achiziţionării unui obiect dorit, copii pot fi ajutaţi să calculeze şi să noteze pe un calendar obiectivele intermediare. Se va nota periodic suma adăugată la economii şi se va calcula soldul total. Calendarul poate fi decorat cu desene reprezentative, astfel încât această activitate să fie cât mai plăcută şi eficientă.

Prin studierea educaţiei financiare, elevii îşi vor însuşi rolul deţinut de bani în societate, de cheltuieli şi de economii. Se familiarizează cu noţiunile de bază ale educaţiei financiare, caracteristicile unui consumator inteligent şi modalităţile de economisire dar şi de obţinere a profitului prin deschiderea unei afaceri în viitor.

Astfel, studierea educaţiei financiare urmăreşte ca elevii să înţeleagă chintesenţa şi rolul banilor, precum şi a instituţiilor de credit. Se doreşte ca elevii să îşi poată gestiona cu responsabilitate banii încă de la o vârstă fragedă pentru ca în viitor să îi investească eficient.

Bibliografie • Deaconu, Petre, Stoica, Victor , (2003), Bani şi credit: banii, teoriile monetare, administrarea banilor şi politica monetară, Bucureşti, Editura Economică; • Kiyosaki, Robert T., (2002) Copil bogat, copil isteţ, Bucureşti: Curtea Veche Publishing; • http://www.ligiagolosoiu.ro/content/prezentare_disciplina_optionala.pdf; • http://mirelabojin.blog.com/

Cultura

si educatie financiara – o perspectiva

europeana

Zamfirache Angelica Mariana Scoala Gimnaziala Rosiile În contextul perioadei de criză economică, s-a văzut din ce în ce mai des nevoia de a avea o populaţie educată financiar, pe comportamentul căreia să se bazeze o economie mai stabilă şi dezvoltată pe fundamente sănătoase. Iar cu cât această educație începe de la o vârstă mai mică, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.

Toate studiile, rapoartele şi cercetările de piaţă din această perioadă privind situația competențelor financiare ale populației au confirmat, la nivel mondial, o situaţie îngrijorătoare în privinţa educaţiei financiare și a comportamentelor financiare sustenabile, atât la nivelul finanţelor personale, cât şi la nivelul, mai sofisticat, al investiţiilor.

In Uniunea Europeană, în cadrul departamentului de politici pentru o piață unică (prin activitatea Expert Group on Financial Education (EGFE), educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ în politicile europene, cu inițiative care urmăresc crearea unor programe coerente la nivelul întregului spațiu european. La nivelul României, situaţia urmează aceleaşi direcţii.

Mai mult, tot în contextul alinierii strategiilor de dezvoltare, anul acesta, nevoia de educaţie financiară a fost conştientizată chiar şi la nivelulMinisterul Educaţiei şi Cercetării, care a introdus în programa şcolară câteva module de educaţie financiară.

Programele private, venind din zona financiar-bancară, vin să completeze şi să confirme o dată în plus acestă nevoie stringentă din piaţa românească.

Mai mult, într-un context general, proiectul vine în întâmpinarea Recomandării Parlamentului

305 |

322

European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi(2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” ce presupune necesitatea dezvoltarii a opt competenţe cheie, printre care şi spiritul de iniţiativă şi antreprenoriat. Aceasta în contextul în care studiile de piață, precum cel efectuat la cererea Băncii Mondiale de către Institutul de Economie Mondială şi Academia Română în luna mai 2010, demonstrează că în România există o carenţă semnificativă în ceea ce priveşte educaţia financiară concretă a tinerilor, fapt ce are repercusiuni pe termen lung asupra societăţii.

Obiectivul proiectului de educatie financiara in scoli Tinerii pot deveni adulti responsabili si antreprenori de succes cu ajutorul programelor de educatie financiara. Cu cat elevii afla mai devreme despre implicatiile si responsabilitatea pe care mediul economic le presupune, cu atat acestia vor putea contribui pozitiv la constructia unei societati sanatoase si educate.

Proiectul ,,Conteaza pe educatie”, reprezintă: - un mijloc de a promova educaţia financiară şi antreprenorială în şcoli - o iniţiativă care doreste sa sprijine sistemul educaţional în crearea bazelor unei culturi financiare în rândul elevilor– de la vârsta când copilul începe şcoala şi continuând cu trecerea la etapa când acesta ajunge să urmeze studii superioare, respectiv să lucreze.

- un context generos pentru ca elevii sa ia parte la activitǎţi educativ financiare cu caracter practic, interactive şi provocatoare, care îi vor ajuta sǎ înţeleagǎ şi sǎ înveţe despre gestionarea eficientǎ a finanţelor personale - un parteneriat intre scoli si comunitatea locala, ambele părţi având ocazia de a învăţa mai multe despre managementul raţional al resurselor financiare - acţiuni desfăşurate de-a lungul unei săptămâni cu un orar şi activităţi ingenioase, axate pe tema educatiei financiare. Elevii de şcoală generală şi de liceu împreună cu profesorii vor fi supuşi provocării de a gestiona în mod concret finanţele.

Avantajele activităţilor de educatie financiara cu caracter interdisciplinar: - se bucură de popularitate în rândul elevilor şi promovează o atitudine pozitivă vis-à-vis de tema educatiei financiare - pot fi planificate pe o perioadă mai lungă de timp şi adaptate preferinţelor elevilor - invită agenţiile cu profil economic, cu experienţă în coordonarea de astfel de evenimente, să vină în sprijinul acestei iniţiative cu sfaturi şi resurse - se adresează nu doar elevilor, ci şi părinţilor şi profesorilor, dovedindu-se utile şi creând entuziasm şi în rândul acestora.

Parintii implicati in educatia financiara a copiilor - părinţii si tutorii sunt încurajaţi să lucreze împreună cu copiii prin intermediul unor teme de casa pe subiectul educatiei financiare. In acest fel isi vor putea exprima pareri constructive cu privire la gestiunea banilor într-un cadru informal şi destins precum cel al familiei - parintii si tutorii vor primi inviatii la reuniuni, prezentări şi activităţi extra-şcolare, fie în calitate de spectatori fie de voluntari in activitati de educatie financiara - părinţii şi tutorii cu experienţă în domeniul financiar sunt invitati sa contribuie, impartasindu-ne experientele lor Beneficiile implicarii elevilor intr-un program de educatie financiara - le ofera sansa de a lucra în grupuri mixte de vârstă lucru care contribuie la cresterea adaptabilitatii acestora - elevii devin mai responsabili si mai pregatiti sa isi gestioneze banii - înţelege mai bine rolul de lider, respectiv de membru în cadrul organizării unui grup.

Instrumentele de evaluare trebuie sa evidentieze progresul realizat de fiecare elev pe parcursul anului scolar prin formarea competentelor propuse prin programa scolara.

306 |

Bibliografie • Ligia Georgescu- Golosoiu, Educatie financiara, ,, Banii pe intelesul copiilor”

322

Banii

pe înțelesul copiilor Ed. Dobrică Manuela Nicoleta, Dobrică Valeria Grădiniţa cu Program Normal. Ionești, Vâlcea

Banii fac parte din viața noastră de zi cu zi: ne-o pot face mai ușoara sau ne-o pot complica. Știm cu toții cât de dificila poate deveni uneori gestionarea banilor.

Sunt frecvente situațiile în care vedem în magazine obiecte care ne atrag atenția și pe care ni le dorim.

Copiii cu atât mai mult se găsesc in aceasta situație, dorindu-si foarte multe lucruri si foarte repede. daca se poate. O lecție importanta legata de managementul banilor este alegerea inteligenta a lucrurilor pe care cheltuim banii. Așadar, nu ezita sa vorbești copilului despre cum poate evita cumpărăturile spontane.

Scopul Educației Financiare ca disciplina este exact acela de a învăța noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui in raport cu celelalte valori ale vieții sociale si personale.

Este necesar ca tinerii să afle, încă de la vârste foarte fragede, care este valoarea banilor. Ei vor învăța, de exemplu, să fie economi, sa prețuiască darurile de la părinți, pentru ca au fost cumpărate cu bani ce reprezintă rodul muncii acestora sau ce înseamnă un act de caritate. Totodată, cei mici vor merge in vizita la bănci, pentru a învață cele mai simple noțiuni legate de relația dintre aceste instituții si clienți si a vedea cum se desfășoară activitatea de acolo.

Poveștile sunt un mijloc bun de a arata copiilor valorile pe care disciplina le promovează, rămânând intr-un spațiu ludic. În ”Alba ca zăpada” piticii sunt paznicii unei comori; ”Punguța cu doi bani” a lui Creangă și ”Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia ilustrează perfect valoarea pe care o capătă cei doi galbeni. Fata moșneagului primește salba de aur de la gâtul cățelușei, drept răsplată pentru bunătatea și hărnicia ei.

Valoarea banului muncit cu trudă e cunoscută de Iliuță, în povestirea lui Alexandru Mitru, iar drumeții din ”Cinci pâini” găsesc dreptatea la judecător pentru împărțirea celor cinci lei primiți.

JOC: LA CUMPĂRĂTURI – modalitate de familiarizare a copiilor cu banii și cu folosirea acestora SCOP : exersarea deprinderilor de calcul mintal, xersarea formulelor de politeţe; MATERIALE : bancnote și monede, etichete pentru preţuri, diverse obiecte; REGULI : cumpărătorul /vânzătorul trebuie să rezolve mintal operaţiile de adunare şi scădere DESFĂŞURARE : Pe o măsuță aflată în centrul clasei se amenajează magazinul cu produse pe care sunt afişate preţurile. Fiecare copil primeşte câte un jeton pe care au fost trecute diverse sume. U copil este vânzătorul şi unul este cumpărătorul Jocul se poate desfăşura în mai multe variante : VARIANTA 1 Cumpărtorul trebuie să achiziţioneze două produse şi să aleagă obiectele astfel încât să îi ajungă suma pe care o are.

VARIANTA 2 Cumpărătorul vine, îşi alege produsul iar vănzătorul trebuie să îi scrie restul. Cumpărătorul trebuie să verifice corectitudinea restului primit VARIANTA 3 Cumpărătorul vine, îşi alege două sau trei produse iar vânzătorul îi spune cât face şi îi dă restul.

Clientul trebuie să verifice corectitudinea sumelor şi a restului.

307 |

322

Managementul

conflictelor Prof. psih. Gîrban Simona Liceul ”Antim Ivireanu” Râmnicu Vlcea

Conflictele sunt prezente inevitabil in toate domeniile activitatii umane supuse schimbarii. In consecinta, este normal sa existe o mare diversitate de definitii. Conflictele au o reputatie proasta si presupun, in mod traditional, la nivelul opiniei comune, o trimitere la violenta si deci, o valorizare negativa in definire: „conflict – neintelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism; cearta, diferend, discutie (violenta)”, „DEX, 1984: 184”.

Majoritatea analistilor din domeniul relatiilor internationale, un domeniu predilect pentru teoria solutionarii conflictelor subliniaza, de asemenea, incompatibilitatea intereselor in definitie: Conflictul este o− conditie sociala care apare cand doi sau mai multi actori urmaresc scopuri mutual exclusive sau mutual incompatibile. In relatiile internationale comportamentul conflictual poate fi inteles ca razboi sau amenintare cu declansarea razboiului (Evans, 1998: 93) Conflictul este urmarirea de− scopuri incompatibile de catre grupuri diferite (Miall, 2000: 19-20) La o analiza mai atenta se observa ca nu toate conflictele presupun o incompatibilitate de scopuri.

Conflictele pot sa apara, insa, intre parti care urmaresc acelasi obiectiv sau intre parti care au interese foarte diferite. Starea conflictuala poate exista si fara interese mutual exclusive. Leigh Thompson (2000) ofera un model al conflictelor in functie de impactul intre ceea ce el numeste „starea obiectiva a lumii” si perceptiile subiective ale partilor din conflict. Conflictul poate fi, astfel, real (conflictul exista si persoanele il percep ca atare), latent (exista dar nu este perceput), fals (nu exista, dar este perceput), sau inexistent (nici nu exista, nici nu este perceput).

Stephen P. Robbins defineste conflictul ca fiind un proces care incepe cand o parte percepe ca o alta parte a afectat sau este pe cale sa afecteze negativ ceva care o anumita valoare pentru prima parte (1998: 921).

Pruitt si Rubin considera ca, conflictul este divergenta perceputa de interese sau o credinta ca aspiratiile curente ale partilor nu pot fi atinse simultan (1986: 4).

Hocker si Wilmot sustin ca, conflictul se refera la interactiunea unor persoane, grupuri interdependente care percep scopuri incompatibile si interferenta reciproca in atingerea acestor scopuri (1985).

Aceste definitii sunt construite in mod voit foarte general pentru a include toate tipurile de conflicte.

Practic, definirea prin interactiune, perceptie si opozitie, marcheaza punctul in care orice activitate sau interactiune aflata in desfasurare se transforma intr-un conflict intre parti.

Perspective de abordare a conflictelor Exista cel putin trei perspective majore in abordare conflictelor: perspectiva traditionala, perspectiva relatiilor umane si perspectiva interactionista.

Perspectiva traditionalista viza perspectivele initiale asupra conflictului care presupuneau ca toate conflictele sunt rele. Conflictul era vazut negativ si era asociat in mode obisnuit cu termeni ca violenta, distrugere si irationalitate. Aceasta perspectiva solicita schimbari ale realitatii care a generat conflictele.

Perspectiva relatiilor umane. Prin aceasta perspectiva conflictele sunt normale pentru toate organizatiile si grupurile. De vreme ce conflictele sunt inevitabile, scoala relatiilor umane sugereaza acceptarea conflictelor.

Sustinatorii acestei perspective incearca sa rationalizeze conflictul.

Perspectiva interactionista. Aceasta perspectiva chiar incurajeaza conflictul, pornind de la ipoteza ca un grup pasnic, armonios si cooperant risca sa devina static, apatic, si sa nu raspunda nevoii de schimbare, inovatie si imbunatatire. Contributia majora a grupului interactionist este ca incurajeaza liderii de grup sa mentina un nivel al conflictului in organizatie suficient cat sa pastreze dinamismul, creativitatea si autocritica grupului.

Teoria interactionista nu sustine ca toate conflictele sunt bune. Evaluarea se face prin analiza functiilor pe care le indeplineste conflictul in cadrul unui grup. Unele conflicte sustin obiectivele grupului si ii imbunatatesc performanta – aceste conflicte sunt functionale, eficiente. Exista, fireste, si forme disfunctionale, distructive, de conflicte care blocheaza activitatea grupului.

Stagii ale procesului conflictual Conflictul este un proces dinamic. Identificare stagiilor de evolutie a acestui proces ne va oferi o

308 |

322

intelegere a mecanismelor conflictuale si va permite identificarea strategiilor de solutionare. Robbins (1998) prezinta cinci stagii majore ale procesului conflictual: opozitia potentiala sau incompatibilitatea, cunoasterea si personalizarea, intentiile de abordare a conflictului, comportamentul, rezultatele.

Primul pas in procesul conflictual este existenta conditiilor pentru ca un conflict sa poata izbucni.

Aceste conditii pot fi sintetizate in trei categorii generale: comunicare, structura si variabile personale.

Comunicarea poate fi o sursa serioasa de conflict daca genereaza forte contradictorii in perceptia partilor.

Aceste forte opuse rezulta din dificultati semantice, neintelegeri si „zgomot” in canalele de comunicare.

Structura. Opozitia potentiala sau incompatibilitatea poate sa fie generata si de cauze care tin de structura organizatiei sau grupului din care fac parte partile ce vor intra in conflict.

Variabile personale. Probabil cea mai utila variabila in studiul conflictului social o constituie sistemele de valori diferite.

Cunoasterea si personalizarea. Daca conditiile mentionate in modulul precedent afecteaza negativ un lucru important si de valoare pentru una dintre parti, potentialul pentru opozitie se transforma in conflict.

Perceptia este un element necesar. Astfel, una sau mai multe parti trebuie sa fie constienta de existenta conditiilor antecedente. Cu toate acestea, faptul ca un conflict este perceput nu inseamna ca este si personalizat.

Pe de alta parte, este necesar sa amintim ca emotiile joaca un rol extrem de important in stabilirea si formarea perceptiilor (emotiile negative produc suprasimplificarea lucrurilor si interpretari negative, iar cele pozitive maresc tendinta de a vedea aspecte diverse ale legaturilor dintre elementele unei probleme.

Intentiile intervin intre perceptiile, emotiile oamenilor si comportamentul lor deschis. Intentiile sunt decizii de a actiona intr-un anumit mod intr-o situatie conflictuala.

Pot fi identificate cinci intentii majore de abordare a conflictelor: abordarea ocolitoare, abordarea indatoritoare, abordarea competitiva, abordarea concesiva si abordarea colaborativa.

Comportamentul. Cand oamenii se gandesc la conflicte, ei tind sa se concentreze asupra acestui stagiu.

Aici conflictele devin vizibile. Acesta include actiunile, declaratiile si reactiile partilor conflictuale. Acest stadiu poate fi descris ca fiind un proces de interactiune dinamica.

Dupa gradul de intensitate, conflictele pot fi clasificate astfel: neintelegeri minore, forme subtile; sfidare deschisa a celuilalt si indoieli asupra lui; atacuri verbale, amenintari si ultimatum-uri, atacuri fizice agresive, eforturi deschise, vizibile de a distruge partea cealalta. Aceste conflicte pot fi situate ca un continuum.

Rezultatele. Interactiunea dintre parti se finalizeaza cu anumite consecinte. Aceste consecinte pot fi functionale, daca conflictul se finalizeaza cu o imbunatatire a performantei grupului, sau pot fi disfunctionale, daca duc la o diminuare a performantei acestuia.

Solutionarea conflictelor Oameni diferiti adopta strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se invata de obicei in copilarie si par sa functioneze automat la un nivel „preconstient”. Ceea ce pare natural in astfel de situatii, de fapt este o strategie personala invatata si, deoarece a fost invatata, poate fi oricand schimbata invatand metode noi si mai eficiente de a rezolva un conflict. Modul de actiune intr-un conflict este afectat de importanta obiectivelor personale si de cat de importanta este considerata relatia respectiva. Date fiind aceste doua preocupari in cadrul unei relatii, putem spune ca exista cinci strategii de baza care pot fi utilizate pentru solutionarea conflictului.

Retragerea arata o preocupare redusa atit pentru rezultate, cit si pentru relatiile interpersonale. Indivizii care adopta aceasta solutie se retrag din conflict, amana asumarea responsabilitatilor, ignora situatiile si persoanele si este caracteristica celor lipsiti de incredere in ei insisi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia in speranta ca va dispare de la sine. Conflictul insa nu dispare, ci ramine in stare latenta. El poate reizbucni cu o intensitate mult mai mare daca situatia care a generat conflictul este deosebit de importanta pentru parti.

Aplanarea se rezuma la incercarile personale de a multumi toate partile implicate in conflict. In aceasta situatie sunt supraevaluate relatiile interpersonale si sunt neglijate aspectele „tehnice” ale acestora. Altfel spus, aplanarea conflictului se intalneste atunci cind una dintre parti este dispusa sa satisfaca interesele celeilalte parti, in dauna propriilor sale interese, fie pentru a obtine un credit din partea celorlalti, fie pentru ca armonia si stabilitatea este vitala in relatie.

Fortarea este utilizata indeosebi in cazul in care individul doreste, cu orice pret, obtinerea rezultatelor, fara a avea consideratie fata de asteptarile, nevoile si sentimentele celorlalti. De obicei, aceasta modalitate de rezolvare a conflictului se bazeaza pe forta de constrangere a persoanei, care utilizeaza abuziv sursele de putere pe care le detine asupra celorlalte parti implicate.

Pe termen scurt, forta poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile pe termen lung.

309 |

322

Compromisul presupune concesii reciproce, ambele parti obtinand oarecare satisfactie. Aceasta posibilitate de solutionare a conflictelor porneste de la supozitia ca exista intotdeauna o cale de “mijloc” pentru solutionarea diferendelor, dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea unei solutii de compromis. Compromisul este de fapt o solutie superficiala de impacare a tuturor partilor care presupune sacrificarea convingerilor si uneori a rationalitatii. Adoptarea acestei metode se face mai ales atunci cind partile au puteri egale si sunt ferm hotarate sa-si atinga scopurile in mod exclusiv.

Confruntarea este o abordare a conflictului care ia in considerare atit nevoia de rezultate, cit si relatiile cu partile implicate. Aceasta constituie, probabil, singura cale de rezolvare definitiva a conflictului si este utilizata in cazul in care se accepta diferentele legitime dintre parti, cheia solutionarii conflictului fiind recunoasterea onesta a diferentelor.

Studiile efectuate in organizatiile economice arata ca cei mai eficace manageri abordeaza conflictul prin confruntare, pentru inceput, iar apoi incearca aplanarea, compromisul, fortarea si, abia la urma, retragerea.

Rezolvarea conflictelor.

Situatiile in care conflictul cauzeaza schimbari negative pot fi rezolvate printr-o multitudine de cai, concentrate pe schimbarea naturii relatiilor dintre grupurile interdependente, prin negociere intre grupuri care sa duca la reducerea conflictului cauzat de diversitatea de interese dintre grupuri.

Conflictele intergrupuri pot fi rezolvate prin controlul interdependentelor sau cel putin a diversitatilor.

Ambele metode cauta sa reduca sau sa elimine efectele negative ale diversificarii sau a interdependentelor.

Bibliografie • Bogathy, Zoltan. Negocierea în organizaţii. - Timişoara: Eurostampa, 1999 • Rezolvarea conflictelor şi negocierea. – Bucureşti: Rentrop & Straton, 1998 3. Scott, Bill. Arta Negocierilor. - Bucureşti: Editura Tehnică, 1996

Educaţia

financiară în teatrul lui Caragiale (Conu Leonida faţă cu reacţiunea – Ion Luca Caragiale) Bolocan Mihai Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Drăgăşani Educația financiară trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă.

Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplă și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.

Cuvantul ban a intrat în limba română mai întâi ca o noţiune ce făcea referire la un grad dregătoresc, la o funcţie în stat, adoptată după popoarele cu care românii erau în legatură la vremea respectivă. Termenul care desemnează moneda de schimb are o etimologie necunoscută în limba română, e cel care face referire la unitatea monetară aşa cum e ea văzută şi explicată în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. În literatura română există numeroase lucrări în care este invocat banul sub diferite forme. În opere total diferite prin perioadele în care au fost scrise sau prin maniera de abordare a autorului şi a temei propuse, este prezentată aceeaşi temă a banilor şi importanţa acestora în viaţa de zi cu zi. În piesa de teatru „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale sunt prezentaţi doi bătrâni, soț și soție, care îşi vorbesc înainte de culcare.

Cei doi ajung, ca fiecare, la binecunoscuta discuţie despre bani, Leonida susţinând republica sus şi tare, Efimiţa aprobându-l cuviincios în neştiinţă de cauză. El spune că republica i-ar scuti pe toţi de taxe şi impozite:

310 |

322

“…mai întâi şi-ntâi, că dacă e republică nu mai plăteşte niminea bir....”. Efimiţa e mirată de spusele lui iar el continuă: “Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate”. Şi Leonida ajunge şi la pensie pe care o percepe ca pe ceva în plus, cu care ar rămâne după venirea republicii şi instalarea noilor legi pentru că pensia lui e dată după legea veche: “Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt; republica este garanţiunea tuturor drepturilor”. Şi nu în ultimul rând, Caragiale înscrie în literatură încă un personaj care asimiliează greşit cuvintele spre marea mirare a soţiei: “Şi al treilea, că se face lege de murături”.(Face referire la legea de moratoriu, prin care se face amânarea plăţilor datoriilor), şi apoi îi dă explicaţia: „Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să plătească datoriile”.

Personajul înţelege lucurile numai în favoarea lui şi aşa cum îi sună după ureche. Iar când lucrurile îi scapă de sub control, la întrebarea soţiei că „Dacă nu mai plăteşte niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?”, el îi spune că e treaba statului şi că asta nu e preocuparea cetăţenilor: „Treaba statului, domnule, el ce grije are? Pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngijească să aibă oamenii lefurile la vreme...”.

Pensionarii sunt însă scoşi din timpul lor, sunt confuzi, nu au legătură cu realităţile din care fac parte.

Conu Leonida vrea republică deoarece crede că va mai avea un câştig în plus, fără să renunţe la pensie.

Leonida nu vrea să renunţe la trecut atunci când acesta e în favoarea lui dar vrea ceva nou, vrea schimbare, ca mai toate personajele lui Caragiale, mai ales pe plan politic, crezând că o nouă formă de guvernare îi va aduce numai beneficii şi nicio îngrădire.

Conu Leonida e mai pragmatic, vrea mai mult, crede că pensia îi e prea mică dar în megalomania lui nu îndrăzneşte să recunoască acest lucru nici măcar în faţa soţiei; pune totul pe seama statului şi a formei de guvernare care nu are grijă de cetăţean, ba chiar îl defavorizează.

Bibliografie • Conu Leonida faţă cu reacţiunea – Ion Luca Caragiale, Ed. Albatros, Bucureşti

Educaţia

financiră la preşcolari

Prof. înv. preşc. Mihăilescu Mihaela Liceul Antim Ivireanul, structura Grădinița cu Program Prelungit Nord 1, Râmnicu Vâlcea Trăim într-o societate de consum care pune o enormă presiune şi asupra adulţilor, şi asupra copiilor, chiar de la vârste fragede. Suntem în permanenţă bombardaţi de reclame pe toate căile: la televizor, pe internet, în ziare, reviste, chiar şi pe stradă, unde sunt amplasate multe panouri publicitare. În majoritatea reclamelor suntem îndemnaţi să consumăm din ce în ce mai mult.

Pentru unii adulţi reclama este egală cu zero, dar pentru cei mai mulţi, însă, reclama este un factor aspiraţional şi, în consecinţă, un factor de presiune. Aceşti oameni aspiră să se identifice cu personajul din reclamă şi îşi doresc foarte mult să obţină produsul sau serviciul respectiv pentru a fi „în pas cu lumea“.

Totuşi, un adult poate rezista tentaţiei de a-şi cumpăra un produs pe care l-a văzut într-o reclamă, dar copilul, la o vârstă fragedă, nu poate face acest lucru. Atunci copilul pune presiune asupra părintelui să îi cumpere lucrul respectiv. Uneori, presiunea e atât de mare, copiii sunt foarte insistenţi, încât părintele cedează, deşi ştie că nu face bine. Unele produse din reclame sunt dăunătoare sănătăţii copiilor: dulciuri, băuturi carbogazoase, junk-food.

De aceea, copiii trebuie să fie învăţaţi, de la vârste fragede ce înseamnă banii, cum trebuie cheltuiţi şi pe ce. Educaţia financiară poate începe chiar şi de la vârsta de 3 ani. Există multe metode prin care îi putem face pe copii să înţeleagă că banii nu sunt nelimitaţi, la un moment dat se termină şi nu pot avea întotdeauna chiar tot ce îşi doresc.

De exemplu, putem să îi dăm copilului o sumă de bani, cât considerăm noi, ca adulţi, că îi putem aloca

311 |

322

pentru o lună. Îi spunem că aceia sunt banii lui, la fel cum şi mami şi tati au bani, şi de fiecare dată când va vrea ceva, va folosi din banii lui.

Va fi avertizat că, dacă banii i se termină înainte de sfârşitul lunii, nu va mai primi alţii, la fel cum şi adulţii nu mai primesc alţi bani, dacă îi termină înainte de a primi următorul salariu. Putem folosi un calendar pentru a-l face să înţeleagă mai bine perioada în care poate folosi banii. Astfel, copilul va învăţa, treptat, să se limiteze la suma pe care i-o pot oferi părinţii şi să nu ceară mai mult decât aceştia îi pot da.

Dacă noi, ca părinţi, ne lăsăm influenţaţi de copii şi le cumpărăm mereu tot ce îşi doresc, deşi suntem conştienţi de faptul că sunt nişte mofturi şi nu lucruri necesare, pretenţiile lor vor creşte pe măsură înaintează în vârstă. La un moment dat vom ajunge să facem sacrificii pe care nu ni le putem permite, chiar împrumuturi substanţiale, doar pentru a satisface poftele copilului, crezând că altfel, copilul este nefericit. Fericirea copilului se poate obţine şi cu lucruri mărunte, dacă ştim să îl învăţăm de mic valoarea banului.

De asemenea, pe măsură ce creşte, putem să îl încurajăm să îşi câştige singur bani pentru lucrurile pe care şi le doreşte, desfăşurând activităţi specifice vârstei lui. Asta nu înseamnă că trebuie să fie răsplătit de fiecare dată când duce gunoiul sau îşi face curăţenie în cameră, pentru că atunci ar ajunge să nu mai facă nimic fără să fie răsplătit. Trebuie să găsim o cale de mijloc, în aşa fel încât, atât copiii cât şi părinţii, să fie mulţumiţi.

Dacă educaţia financiară se face de la cele mai fragede vârste, copilul ajunge să aprecieze corect valoarea banilor, devine mai responsabil, reuşeşte să gestioneze corect banii de care dispune şi se poate adapta mai uşor la viaţa de adult.

Bibliografie • Petrea, Irina, „Şi tu poţi fi Supernanny“, vol I, Editura Trei, 2011, pag. 242-246.

Familia

un bun exemplu pentru dezvolatrea educaţiei financiare Prof. Înv. Preşc. Bunescu Mihaela Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu Încă de când este micuţ primeşte bani de la bunica să îşi cumpere ceva dulce, iar când merge cu tine în magazin crede că banii nu se termină niciodata, mai ales că „are şi el de la bunica”... Cum să procedezi astfel încât să îi formezi deprinderi financiare sănătoase?

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este desput de mare să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre „preţul ” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul. Copiii sunt învăţaţă că „am nevoie” este prioritar faţă de „îmi doresc” , atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai mai puţin, pentru că nu trebuie să dăm mai mulţi bani pe acelaşi produs. Aceste lucruri sunt simple şi pe înţelesul copiilor, dar care trebuie comunicate, exemplificate şi confirmate copilului prin ...proriul exemplu, pentru că , până ajunge la şcoală, educaţia financiară începe în familie.

Se spune că educaţia financiară începe în familie şi aşa este, căci orice copi are o puşculiţă, iar dacă nu are trebuie să-i oferim una, pentru a îi arăta ce se face cu ea. Trebuie, de asemenea să-l luăm cu noi la bancomat, când plătim facturile, când facem lista de priorităţi, cumpărături. Este foarte important ca cel mic să vadă că ne preocupăm efectiv că acele bacnote sunt valoroase, astfel copilul învaţă din exemplul personal, imitându-ne.

Un alt exemplu este să ne jucăm de-a educaţia financiară, deoarece este important ca cel mic să vadă concret când umblăm cu banii şi cum umblăm cu ei. Gândirea copilului este concretă, aşa că , cel mic va înţelege cum se gestionează banii. Pregăteşte nişte borcane pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipeşti o etichetă (Lumină, Apă, Internet, Mâncare, Hainuţe, Concediu...). Foloseşte apoi bani din jucărie,

312 |

322

decupati şi desenaţi de voi sau chiar bani reali. Împreună cu cel mic, numără-i şi pune-i pe fiecare în borcanul care îi revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai rămân bani fără „destinaţie”, dezbateti ce s-ar putea face cu ei.

Educaţia financiară începe de la cele mai fragede vârste, spre exemplu, atunci când copilul îşi doreşte o jucărie nouă, trebuie să-i explicăm că nu avem toţi banii, însă îi propunem să coopereze, pentru că aşa ajungem să strângem banii necesari şi , totodată, îşl motivăm să facă economii, tocmai pentru că îţi doreşte foarte mult acea jucărie. Pentru a îi menţine motivaţia putem să-i punem pe peretele din camera lui o imagine sau fotografie cu lucrul dorit, iar în final putem să-i propunem un plan de economii. Ca să îi fie clar ce se întâmplă şi ca să îi păstrezi entuziasmul pe parcurs, înregistrează fiecare progres pe care îl face.

Pregăteşte o etichetă pe care să o lipiţi pe puşculiţă, pe care să desenezi un interval gradat, format din maxim 5 unităţi, ca să nu descurajeze dacă sunt prea multe. Sau desenează o etichetă, un cerc împărţit în patru.

Atunci când copilul strânge jumatate sau o cincime din sumă, coloraţi împreună o bucata din cerc sau faceţi un semn clar pe intervalul gradat. Apoi când ajunge la jumătate şi tot aşa. În acest fel, cel mic are o reprezentare vizuală a progresului şi rămâne motivat în continuare. Îl mai poţi încuraja şi altfel. Oferă-i o răsplată concretă atunci când atinge suma stabilită. Dacă primeşte bănuţi de la bunici, îi rămâne lui restul de la cumpărături. Pe lângă acest fapt este foarte important ca, pe întreg parcursul, să încurajăm copilul, fie şi cu siplul „Bravo!”, căci acest lucru îl motivează la nivelul psihicului. În concluzie, educaţia financiară , atinge cote maxime, fără să ne dăm seama, prin impactul emoţional şi vizual pe care îl are părintele în viaţa propriului copil.

Bibliografie • www.wikipedia.com • www.kinderalegria.ro- cursuri financiare pentru copii

Educație

financiară pe înțelesul copiilor Prof. Înv. Primar Mateescu Corina-Elena Liceul „ Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

Banul este un servitor bun, dar un stapân rău.

Alexandre Dumas

Păpușa aceea îmi trebuie și mașina cea verde și jocul cu avioane. A, și aș mai avea nevoie de rochița cea portocalie și alte câteva lucruri foarte necesare ...Puțini sunt păriții care pot spune că nu au auzit astfel de formulări de la copiii lor, cam de pe la vârsta la care aceștia au început să verbalizeze.În mintea copiilor, părintii dispun de niște obiecte magice care pot face minuni - banii. Pentru copiii de vârstă mică, banii reprezintă doar noțiuni abstracte, însă pe măsură ce cresc, înțeleg că aceștia au asociate anumite valori.

Odată cu dezvoltarea conceptului de număr, aceștia încep să înțeleagă că banii se pot acumula (economisi) și pot deveni instrumente de schimb și, prin urmare, devin din ce în ce mai preocupați să îi dețină. În mod paradoxal, dacă pentru copiii de vârste mici, banii sunt un concept abstract cărora, ulterior, le atașeaza o anumită valoare tangibilă, concretă, pentru copiii de vârste mai mari, conceptul abstract nu mai este reprezentat de ban în sine, ci de noțiuni ca economisire, gestionare, cheltuire responsabilă a banilor, întrucât acestea presupun o proiectare în viitor. Copilul începe să devină mai receptiv când vine vorba de recompensa întârziată, care presupune o planificare și o amânare conștientă pentru a obține un anumit obiect și, mai puțin impulsiv,în satisfacerea unor nevoi/dorințe imediate.

Studierea educației financiare încă de la cele mai mici vârste îi ajută pe elevi să învețe să facă economii și să aprecieze valoarea banilor încă de mici. Chiar dacă cei mai mulți dintre copii posedă anumite cunoștinte primare în domeniu, beneficiile studierii acestui opțional constau în facilitarea accesului la informații prin

313 |

322

prezentarea acestora sub forma unor activități ludice fapt ce conduce, pe de o parte la o asimilare mai facilă și de durată și, pe de altă parte, la o dinamizare a acțiunii didactice. În ultima decadă, asistăm la o expunere tot mai mare a copiilor noștri la discuții legate de procurarea și gestionarea banilor, ca urmare a implicării acestora în viața de familie, astfel că nu este de mirare că micuții devin tot mai interesați de ceea ce pot face cu banii pe care mulți dintre ei îi dețin.

Studierea acestui opțional în școli răspunde acestor întrebări prin explicarea unor noțiuni specifice economisire, dobândă, investiție, schimbul valutar, profit, troc, servicii bancare electronice etc.

De altfel, disciplina opțională îmbină cunoștinte dobândite în cadrul altor cursuri, cum ar fi: matematica, limba română, istorie, desen, muzică, comunicare.

Astfel, organizarea, la nivelul clasei, a unor târguri în care cei mici au confecționat și comercializat diverse obiecte artizanale, precum și a unor concursuri cu tematici financiare au oferit copiilor posibilitatea de a-și manifesta spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa și a constituit prin aceasta un alt element de interes din structura cursului.

De cealaltă parte, parinții sunt încântați de faptul că micuții lor acumulează noțiuni despre abc-ul financiar în moduri atractive ce depășesc convențiile învățământului tradițional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului social și economic actual.

Educatia financiară începută în familie este astfel consolidată și substantial îmbunătățită, iar cei mici învață că banii se obțin prin muncă, au valoare, pot fi economisiți și trebuie cheltuiți responsabil. În fond, așa cum ne învățăm copiii să fie responsabili pentru jucăriile și hainele lor, tot așa este bine sa îi învățăm să fie responsabili și cu banii.

Bibilografie • Ligia Georgescu- Goloșoiu, Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor- auxiliar pentru clasele a III-a și a IV-a • Marin Manolescu, Curriculum pentru învățământprimar și preșcolar, Editura Credis, București, 2006.

Educaţia

financiară-opţional de perspectivă

europeană

Prof. inv. primar Pascu Luminiţa-Mihaela Liceul ,,Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea „Educaţie financiară” este disciplina opţională pentru clasele a III-a si a IV-a proiectată pentru 1 oră pe săptămână .

Ce este un cont, cum se foloseşte un card, ce este un P.O.S - sunt câteva dintre noţiunile pe care elevii claselor a III-a si a IV-a le vor învăţa la disciplina opţională „Educaţie financiară”.

Ligia Georgescu Goloşoiu este cea care a conceput manualul de Educaţie financiară prin care să le explice copiilor noţiunile financiare de bază. Ideea transmiterii noii generaţii a unor noţiuni de bază din domeniul financiar s-a înfiripat după ce aceasta a participat la o emisiune cu copii despre bani si bănci. Vazând ca elevii vor să ştie cât mai multe, pun întrebări şi sunt curioşi să cunoască istoria banilor, Goloşoiu a căutat pe piaţă cărţi care să le transmită copiilor aceste nţiuni de bază. Vidul de informaţie din această zonă a determinat-o să conceapă cartea de Educaţie financiară care se adresează copiilor din primele clase şcolare. „Atragerea copiilor de la sate si din micile oraşe este cea mai mare provocare, pentru ca de aici va veni o inteligeţă pe care nici nu o bănuim acum”, a declarat pentru HotNews.ro , Ligia Georgescu Goloşoiu, consilier în BNR si realizator al programei Educaţie financiară. În cadrul acestui opţional elevii vor dobândi urmatoarele competenţe generale:

314 |

322

1. Cunoaşterea şi utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar; 2. Recunoaşterea unor elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite; 3. Utilizarea unor mijloace şi tehnici bancare; 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor; Competenţe specifice care se formează pe parcursul anului şcolar si exemple de activitaţi de învatare în cadrul oţionalului Educţie financiară: 1. Cunoaşterea şi utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar ; 1.2 Recunoaşterea unor instrumente de plată şi servicii bancare; 2. Recunoaşterea unor elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite ; 2.1 Identificarea situaţiilor în care se realizează un schimb în natura (troc) sau o operţiune bancară; 2.2 Utilizarea operaţiilor aritmetice pentru întelegerea unor tranzacţii financiare simple; 2.3 Identificarea costurilor şi beneficiilor schimbului valutar; 2.4 Identificarea circuitului banilor în economie; 3. Utilizarea unor mijloace şi tehnici bancare; 3.1 Identificarea unor mijloace şi tehnici bancare utilizate în societatea actuală; 3.2 Utilizarea, în situatii date, a unor mijloace şi tehnici bancare; 4. Manifestarea interesului pentru economisirea şi gestionarea banilor; 4.1 Analizarea situatiilor în care se pot economisi bani; 4.2 Identificarea modalitaţilor de gestionare a banilor; Obiceiurile comportamentale se formează încă din prima copilărie. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut sau au învățat încă de mici, începând de acasă, continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar și completând cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor. Încurajând copiii să experimenteze economisirea, la început cu ajutorul unei pușculițe, le oferim șansa unei vieți organizate și cumpătate. Învățându-i să renunțe la unele plăceri imediate pentru a-și redirecționa resursele, astfel disponibilizate către o satisfacție viitoare (materializată prin jucăria sau cărticica dorită), le oferim însuși instrumentul de bază al economisirii: capacitatea de a amâna consumul.

Bibliografie • Manualul “Educatie financiara” - Banii pe intelesul copiilor-auxiliar curricular (clasele I-IV) • Caietul elevului “Educatie financiara” - Banii pe intelesul copiilor-auxiliar curricular (clasele I-IV) • Ghidul invatatorului “Educatie financiara” - Banii pe intelesul copiilor-auxiliar curricular (clasele I-IV) • Ligia Georgescu - Golosoiu, Educatie financiara Banii pe intelesul copiilor (manual) - auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploiesti, 2013.Ligia Georgescu - Golosoiu, Educatie financiara Banii pe intelesul copiilor (caietul elevului) - auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploiesti, 2013.

• Ligia Georgescu - Golosoiu (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educatie financiara Banii pe intelesul copiilor (ghidul invatatorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploiesti, 2013.

315 |

322

Educaţia

financiară-element vital în viaţa

omului

Prof. Popescu Florina Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată, vom deveni mai avantajați în viața cotidiană. Totul se modernizează foarte rapid, serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Privită ca domeniu de activitate, educaţia financiară este un ansamblu de măsuri aplicate în vederea formării facultăţilor mentale în domeniul financiar ale oamenilor.

Studiile arată că o mare parte dintre cetăţeni nu posedă cunoştinţe elementare despre finanţe şi administrarea finanţelor proprii. Nivelul educaţiei financiare a persoanelor fizice se referă la capacitatea acestora de a lua decizii corecte în ceea ce priveşte utilizarea propriilor resurse financiare. În general,în pofida importanţei vitale pe care o joacă în societate,educaţia financiară nu se predă în nicio şcoală . ci trebuie însuşită din familie, încă de la cele mai fragede vârste.

Educarea financiară a populaţiei nu a reprezentat o prioritate până acum, cu toate că în Occident, autorităţile pun mare accent pe această componentă.

Odată cu trecerea timpului, europenii s-au mai convins înca o dată de importanţa predării educaţiei financiare elevilor nu doar la nivel universitar, dar şi liceal, gimnazial şi primar. Europenii au creat programe speciale de educaţie financiară,iar elevii din şcolile selectate pentru experimentarea programelor respective, au început deja cursuri de utilizare a unui cont bancar, administrarea propriului buget şi achiziţia şi vânzarea de acţiuni la Bursa de Valori Mobiliare.

Dacă prosperitatea unui popor, este rezultatul bunăstării fiecărui cetăţean în parte, atunci bunăstarea fiecărui cetăţean nu poate fi obţinută fără ca ei să posede cunoştinţe din domeniul financiar înca de la o vârstă fragedă. Cunoscuţi oameni de afaceri,vorbitori motivaţionali şi experţi în obţinerea bunăstării financiare cum ar fi: Napoleon Hill,Robert Kiyosaki,Donald Trump etc. ,au încercat pâna acum să demonstreze că educarea din punct de vedere financiar a tinerei generaţii trebuie să constituie o prioritate pentru autorităţi. În cadrul cursurilor de educaţie financiară,elevii ar trebui să înveţe noţiuni de bază despre economie, principiile de funcţionare a economiei,înţelegerea diferenţei dintre active şi pasive, utilizarea unui cont bancar, administrarea propriului buget, funcţionarea pieţelor financiare ş.a.

Educarea din punct de vedere financiar a populaţiei, ar putea preveni viitoarele crize economice şi ar ajuta reprezentanţii tinerei generaţii să devină independenţi din punct de vedere financiar de la o vârsta fragedă ceea ce va duce la crearea unei societăţi educate şi prospere. Aceasta este cea mai inteligentă şi de perspectivă investiţie pe care o pot face la acest moment orice ţară civilizată. În concluzie, educaţia financiară joacă un rol impostant în viaţa oricărui individ, deoarece, însuşi „părintele” domeniului financiar, Robert Kiyosaki, spunea că „principalul motiv pentru care oamenii au provăcări financiare este pentru că au petrecut mzlţi ani în şcoli, dar nu au învăţat nimic despre bani. Şcoala învaţă oamenii să lucreze pentru bani şi nu îi învaţă să pună banii să lucreze pentru ei.”

316 |

Bibliografie • www.wikipedia.com • Robert Kizosaki- Cadranul banilor,Ed. Curtea veche, Bucureşti,2008

322

Educaţia

financiară: investiţie în viitorul

societăţii!

Prof. înv. primar Badea Anca Florentina Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” Drăgășani Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice. Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe.

Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economicofinanciare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare.

Acest grup este format din reprezentanți ai instituțiilor publice europene, băncilor centrale și comerciale, ONGuri și fundații în domeniul educației din 16 țări ale UE: Marea Britanie și Italia (3 reprezentanți); Germania, Franța și Polonia (2 reprezentanți), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca, Spania, Austria, Suedia, Portugalia (1 reprezentant). În prezent, România nu are niciun reprezentant în cadrul acestui grup de cooperare dedicat educaţiei financiare la nivel european. Aceasta, în contextul în care potrivit celui mai recent studiu realizat de către Banca Mondială, nivelul de cunoștințe economice și financiare în România, măsurat prin indicele Financial Literacy Index se situează la o medie de 31 pe o scară de la 0 la 100. Mai mult, cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoștințelor economicofinanciare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte. Începând din anul 2008, ca parte a strategiei de comunicare cu publicul, Banca Națională a României și-a asumat o abordare strategică prin susţinerea educaţiei economico-financiare şi a proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instituţiei, principiile de bază ale economiei, în special în rândul tinerilor.

Această implicare este atestată de proiectele dezvoltate şi consolidate de către BNR în ultimii ani - ” BNR Zilele Porților deschide pentru studenții economiști”, adresat studenților din facultăți cu profil economic, ” Să vorbim despre bani și bănci”, care vizează sprijinirea educației financiare în învățământul preuniversitar, ACADEMICA BNR, dedicat managementului universitar şi cadrelor didactice din universităţile partenere.

BNR a fost prezentă şi la nivel european în susţinerea unor programe educaţionale şi anume: găzduirea Expoziţiei despre euro în anul 2011 sau participarea la conferinţe pe tematici de educaţie financiară.

Mai mult, ca o reflectare a faptului că susţinerea valorilor româneşti şi europene a fost şi este o preocupare importantă pentru Banca Naţională a României, din anul 2010 am integrat si proiectul “Zilele Culturale ale BNR”, oferind astfel un cadru de manifestare a talentului și creativității, atât artiștilor consacraţi cât şi celor mai tineri prin organizarea de evenimente culturale în sediile BNR. Consolidarea și dezvoltarea proiectelor educaționale a fost certificată în anul 2013 prin semnarea unui nou Protocol de Cooperare între BNR şi Ministerul Educației Naționale, cele două instituții urmând să inițieze/ implementeze o paletă largă de activități dedicate susținerii educației financiare.

317 |

322

Bibliografie • Ligia Georgescu- Golosoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

• Ligia Georgescu- Golosoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (caietul elevului)auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

• Ligia Georgescu- Golosoiu (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

• www.bnr.ro

Abordarea

microeconomică a şcolii Înv. Rotea Anca Maria Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Drăgăşani

Microeconomia analizează comportamentul de piaţă al consumatorului (individul) şi al producătorului (întreprinderea) pentru a înţelege procesele decizionale ale firmelor şi indivizilor sau gospodăriilor (consumatorilor individuali sau agregaţi). În acest demers, este analizată interacţiunea dintre cumpărătorii şi vânzătorii de bunuri şi servicii precum şi factorii care influenţează alegerile pe care aceştia le fac – cele mai intens studiate fenomene sunt cele de formare a preţurilor pe diferite pieţe şi cele care determină structura cererii şi a ofertei. Abordarea microeconomică se ocupă în mod unitar de consumator, de firmă, de regulile ce acţionează între actorii pieţei şi de emitentul acestora (guvernarea), de forţa de muncă şi de proprietate.

Lucrând în cadrul acestei convenţii, pe care am denumit-o metafora economică, şcoala devine sediul organizării şi combinării resurselor, producţiei de bunuri publice (setul de bunuri numit generic educaţie) şi al construirii unei părţi a capitalului uman. În analiza comportamentului uman, inclusiv în raport cu educaţia şi cu şcoala, paradigma utilitaristă cost-beneficii, pe care se construieşte teoria microeconomică, a produs studii importante şi o întreagă şcoală.

Creşterea gradului de autonomie al şcolilor, proiectată prin noua legislaţie a învăţământului, coboară nivelul de expertiză în domeniul generării de politici educaţionale la nivelul autorităţii publice locale şi al şcolii.

Este necesară constituirea expertizei pentru a manipula corect conceptele şi regulile de inferenţă din domeniul politicilor educaţionale, şi printr-un efort de simplificare şi standardizare a proceselor de analiză, de formulare a problemelor şi de decizie, această competenţă va putea fi construită la nivelul local şi al instituiei şcolare. În cazul organizaţiilor şcolare, metafora producţiei, a produsului sau a obiectului funcţionează prin substituirea conceptelor privind producţia cu unele din aceeaşi clasă – de exemplu, produsul poate fi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale elevilor, un corpus de curriculum la decizia şcolii adaptat cerinţelor elevilor şi părinţilor, o reorganizare a spaţiilor şcolare, o soluţie organizaţională etc. Metoda încurajează gândirea laterală şi creativitatea.

Spre deosebire de metodele clasice care îmbunătăţesc ceea ce există, analiza valorii concepe sau reconcepe produsul în funcţie de necesităţi şi urmăreşte realizarea unei funcţii ignorând soluţia actuală.

Studiile de analiza valorii nu urmăresc numai reducerea costurilor, ci şi îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare a produselor. Metoda pleacă de la premisa că pe utilizator nu îl interesează produsul ca obiect fizic, ci serviciile pe care acesta i le poate aduce. Orice costuri care nu contribuie la realizarea funcţiilor vor fi eliminate, obţinându-se în acest mod economii importante. Corelarea obiectivelor educaţionale cu standardele financiare şi cu procedurile în care acestea sunt incluse (procesul de bugetare şi managementul financiar) presupune cunoaşterea acestor obiective, explicitarea apartenenţei si semnificaţiei lor.

Este de insistat asupra faptului că intervenţia se va realiza asupra actorilor cheie din cadrul proceselor financiare, incluzând conducerea şcolilor, specialiştii din compartimentele de specialitate ale autorităţilor

318 |

322

locale, precum şi decidenţii (primar, viceprimar, consilieri locali). Mediul financiar pe care îl asigură autorităţile locale este perceput mai degrabă ca unul ostil, iar aşteptările privind eficacitatea proiectelor mari, gestionate la nivel central, sunt mai mari decât cele legate de cooperarea cu autorităţile locale. Mulţi dintre directori se raportează în general la instituţiile centrale, şi cred că guvernul răspunde în mare măsură de remedierea disfuncţiilor care apar în şcolile lor.

Aceştia mai cred şi că rolul inspectoratului şcolar în identificarea disfuncţiilor din şcoli este unul ridicat.

Rolul de director de şcoală este ca perceput ca fiind caracterizat de lipsa controlului şi a capacităţii decizionale asupra lucrurilor importante pentru bunul mers al şcolii, directorul fiind expus la situaţii umilitoare şi jignitoare. Cele mai frecvente intervenţii ale subiecţilor s-au situat în zona menţionării datoriei şi responsabilităţii, a încărcării mari de sarcini. Sarcinile de serviciu sunt dificile, necesitând un mare consum nervos, iar recompensa simbolică din partea societăţii este percepută ca slabă, aşa cum este şi recompensa financiară. Principalul factor motivaţional este mulţumirea lucrului bine făcut, chiar împotriva unui mediu extern ostil.

Subiecţii exprimă utilitatea educaţiei furnizate de şcoală, principalii beneficiari fiind indicaţi ca fiind copiii şi comunitatea ca întreg; unii directori menţionează utilitatea diferenţiată pentru elevi, o mică parte dintre aceştia beneficiind de oferta şcolară – cei ai căror părinţi înţeleg utilitatea învăţăturii.

Bibliografie • Iluţ, P. 2004. Valori, atitudini şi comportamente sociale. Editura Polirom, Bucureşti • Măntăluţă, O. Ghid de management financiar pentru directorii de şcoli şi grădiniţe. Editura Crizon, Constanţa, 2008 • Hanushek, Eric A. 1989. The Impact of Differential Expenditures on School PerformanceEducational Researcher.

319 |

322

320 |

322

Editat și publicat de Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.ccdvl.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Andra Bică

Editura NOVA DIDACT