Cultura si educatie financiara, o perspectiva europeana Nr.1 mai 2016

Cultură

Nr. 1

ŞI

EDUCAŢIE FINANCIARĂ, O Perspectivă Europeană

CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

MAI 2016

Colectivul de redacție INIȚIATOR: Inspector Școlar General Prof. drd. Andra BICĂ

DIRECTOR: Prof. Tatiana MĂRĂNDICI

ADMINISTRATOR FINANCIAR: Ec. Varinia DUMITRANA

MEMBRI: Prof. Dumitru CIOBANU Prof. Valeria ȘANDRU Prof. Antoaneta DRĂGHICI Prof. Mihaela Daniela SAMOILĂ Prof. Ioana STĂNCUȚ Georgeta PURANU

GRAFICĂ COMPUTERIZATĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

LAYOUT: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

COPERTĂ: Informatician Alexandru Constantin DĂSCĂLETE-BURTEA

Autorii articolelor sunt responsabili pentru conținutul articolelor din revistă.

Editura NOVA DIDACT

ISSN 2501-5192 ISSN-L 2501-5192 MAI 2016

EDIȚIE CD-ROM

Cultura si educatie financiara, o perspectiva europeana

Cuprins 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

Propunerea unei strategii naționale pentru educație financiară în școli 21 Inspector Școlar General Prof. drd. Andra Bică Inspectoratul Școlar General Vâlcea Cultura populară în școală 23 Director Prof. Tatiana Mărăndici Casa Corpului Didactic Vâlcea Evaluating the Efficacy of School Based Financial Education Programs 25 Inspector Școlar General Adjunct Prof. Imparatu Lacramioara Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Strategii şi condiţii de promovare a succesului şcolar 26 Inspector Școlar General Adjunct Prof. Cumpănășoiu Teodor Sorin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Orizont 2020 - Un nou program de finantare pentru cercetare si inovare la nivelul UE 27 Prof. Croitoru Elena Roxana Liceul Tehnologic de Turism Calimanesti Demersuri de proiectare a educaţiei diferenţiate 29 Prof. Adina Dobrete Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Drumul spre succes în afaceri 32 Prof. Ioniță Isabella Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Educația financiară abordată din perspectiva realistă a vieții cotidiene 34 Prof. Apostol Doinița Liceul Tehnologic “Ferdinand I” Râmnicu Vâlcea Despre educaţia financiară și nu numai...

35 Prof. Ciochină Luisa Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Râmnicu Vâlcea Modalităţi de diferenţiere a activităţii instructiv educative în scopul stimulării succesului şi prevenirii insuccesului şcolar 37 Prof. Croitoru Iustin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Managementul activităților educaţionale în cabinetele logopedice interşcolare 39 Prof. Mariana Lazăr Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea Când începem educația financiară a copilului?

41 Prof. Elena-Calonfira Săraru Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea Protestantismul şi economia de piaţă 42 Prof Luca Adrian Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea De la joc la educaţia financiară 43 Insp. ed. timpurie, Prof. Ancuţa Giorgiana Maria

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Repere definitorii ale conceptului de piaţă Prof. Onogea Ioan Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea Economia de piaţă românească după 1990 Prof. Manda Mihai Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea Prof. Manda Claudia Colegiul Național Mircea cel Bătrâm Râmnicu Vâlcea Educația financiară – o altfel de educație Prof. Gabriela Trăistaru Liceul Tehnologic „General Magheru” Râmnicu Vâlcea Istoricul burselor de marfuri Prof. metodist Samoilă Daniela Casa Corpului Didactic Vâlcea Organizarea interdisciplinară a conţinuturilor-de la teorie la practică- Prof. Stăncuț Ioana Casa Corpului Didactic Vâlcea Responsabilitatea socială și finanțare în educație Prof. metodist Șandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea 5 Lectii simple despre bani pe care ar trebui să le învețe oricine la grădiniță Prof. metodist Dumitru Ciobanu Casa Corpului Didactic Vâlcea ”Cultură și educație financiară la preşcolari” Anghel Violeta Grădiniţa cu Program Normal “ Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, jud. Vâlcea Micii bancheri în acţiune Prof. Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Banii în viaţă copiilor noştri Iordan Lucreţia Vasilica Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea Micii bancheri Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Educația fizică și sport, ca un fenomen socioeconomic Prof. Cazacu Iulian Școala Gimnazială Câinenii Mari Cum facem educaţie financiară copiilor?

Profesor Giuran Daniela Şcoala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Drăgăşani 10 Reasons Why Schools Should Be Teaching Financial Literacy To Our Kids Profesor Giuran Daniela Școala Gimnaziala “Tudor Vladimirescu” Drăgășani

44

45

47

49

52

55

57

59

60

62

63

66

68

69

29. Educație financiară- Ce poți să îl înveți pe copil despre bani în funcție de vârstă Profesor Învățământ Primar Dogaru Nicuța Aura Școala Gimnazială Gura Văii, Bujoreni 30. Copilul trebuie educat…

Prof. drd. Sevastia Lizuca Dicu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni 31. Importanța predării educației financiare în școli Profesor Ionescu Daniela Liceul Teoretic, comuna Grădiștea, județul Vâlcea 32. Importanţa şi avantajele educaţiei financiare Prof. Înv.primar Rada Ionela Petrina Şcoala Gimanzială „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 33. Metoda proiectului în educația financiară Prof. înv. primar: Răducioiu Emilia Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea 34. Circulaţia bănească Prof. Popescu Ana-Maria Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud.Vâlcea 35. Strategii în proiectarea educaţiei diferenţiate Prof. Predișor Corina Școala Gimnazială „Achim Popescu” Păușești Măglași 36. Banii şi sestemele monetare Prof. Florescu Elena Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu,, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea 37. Alfabetizarea finaciară Prof. Cotar Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea 38. Comunităţile virtuale şi educaţia Prof. dr. Ana-Maria Arișanu Colegiul Național Mircea cel Bătrân Rm. Vâlcea 39. Diferenţierea instrumentelor financiare pe măsura evolutiei sistemului financiar Prof. Preda Gabriela Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea 40. Educaţia financiară – o prioritate pentru europa secolului. Al XXI-lea Informatician Statie Ovidiu Daniel Liceul Ferdinand I Râmnicu Vâlcea 41. Educația financiară în societatea cunoașterii Prof. înv. primar Ana-Maria Pleșoianu Școala Gimnazială ,,Pia Brătianu”, București 42. Educația financiară la școală și acasă Prof. înv. primar Bălana Dorina Liceul ”Preda Buzescu” Berbești 43. Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie Prof. Banu Cristina Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea 44. Strategii moderne de marketing bancar

71

72

74

75

77

78

80

83

84

86

87

89

90

91

93

94

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

Prof. Dăncău Monica-Adriana Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea Diferenţierea băncilor prin marketing bancar Administrator financiar Ştefănescu Corina-Jana Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea Educaţia financiară în ciclul gimnazial Prof. Tănasie Daniela Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea Repere moral-religioase în noua civilizație a banului Prof. Mihaela Duțu Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Calitatea serviciului educaţional-imperativ pentru un învăţământ competitiv în plan european Prof. dr. Nica Elena Loredana Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Impactul multinaționalelor asupra economiei mondiale Prof. Ionela Dima Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea Istoria banilor Prof. înv. primar Truşcă Maria Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea Necesitatea educației financiare în școli Prof. Marin-Badea Laurențiu Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea Principiile unei strategii naționale pentru educație financiară Prof. Marin-Badea Ana-Veronica Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea Curriculum la decizia scolii Prof. Laura Stroescu Școala Gimnazială nr. 10 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Educația financiară a copilului începe cu exemplul personal Prof. înv. primar Agapin Mihaela Școala Gimnazială Teodor Bălășel, Ștefănești Educaţia financiară în funcţie de vârstă Alexandru Ana Mădălina Şcoala Gimnazială Orleşti Educaţia financiară – optional dorit de elevi Prof. înv. primar Teodorescu Felicia Şcoala Gimnazială Alunu Educaţia financiară a copiilor Curcă Diana-Gabriela Şcoală Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară o prioritate încă din copilărie Prof. Stan Oana Elena Şcoala Gimnazială Nr. 13 Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară, o perspectivă europeană

96

98

100

102

103

104

106

108

110

112

113

114

115

116

117

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

Prof. Otesanu Ioana Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară la copii - moft sau necesitate?

Prof. Radu Laura-Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Valoarea adăugată a proiectelor europene din cadrul programului Erasmus + Prof. Matei Marilena Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Servicii bancare electronice Prof. Pădurețu Emil Colegiul Național “Gib Mihăescu” Drăgășani Educația pozitivă în cultura financiară Prof. Cismaru Viorel Colegiul de Silvicultură Și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea Educația financiară – nu doar un deziderat, ci o necesitate Prof. Mihăilescu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Importanța educației financiare Prof. Căpăținescu Cecilia Școala Gimnazială, Comuna Milcoiu, jud. Vâlcea Teaching about money Prof. Iova Alina-Ionela Şcoala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea Educatie financiara Andrei Simona Scoala Gimnaziala Tomsani Despre intermedierea schimbului de mărfuri: de la troc la bitcoin Prof. Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Situaţii conflictuale şi de criză în clasa de elevi Ec. Anghel Daniela Carmen Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Educația antreprenorială la copii Prof. Gaiță Gabriel Școala Gimnazială, Comuna Milcoiu, jud. Vâlcea Financial education in schools Iacob Claudia Ramona Liceul George Tarnea , Babeni, jud Valcea Aspecte practice ale educaţiei financiare Prof. înv. primar Duinea Diana Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Specificul relaţiei profesor-elev-părinte Prof. Bîțu Julieta Liceul de Artă ”Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Istoria banilor Prof. Drăgan Camelia Colegiul Național ”Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

118

120

122

124

125

126

127

129

130

133

135

136

137

139

140

75. Caracteristici și aspecte ale managementului modern Prof. Cristiana Lazăr Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea 76. Cardul de credit Prof. Înv. Preșc. Peche Alina-Marieta Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14, Loc. Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea 77. Cat de mult iti pasa de educatia financiara a copiilor tai?

Dobrescu Maria Magdalena Scoala Gimnaziala Orlesti 78. Ce poţi să îl înveţi pe copil despre bani în funcţie de vârstă Prof. înv. primar Pătru Cristina Ramona Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab“ Râmnicu Vâlcea 79. Chemarea artei în afaceri Prof. Cristina Cercelaru, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea 80. Progresul de mâine – educarea copiilor de azi Prof. Ciocan Valentin Liceul ”Constantin Brâncoveanu”Horezu 81. ,,A şti să faci “ Prof. Cojocaru Daniela Şcoala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea 82. “Controlul intern managerial - standardul 14 «raportarea contabilă şi financiară»» Ing. Prof. Staicu Gabriela Prof. Popa Natalia Narcisa Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea 83. Copilul şi banii Prof. înv. preşc. Băluţă Mihaela Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea 84. Sfaturi financiare pentru tinerii adulți Prof. Alexandru-Cristian Bănuță Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea 85. Educaţia financiară prin activităţile extraşcolare Prof. Diaconescu Cristina Şcoala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea 86. Cultură și educație financiară, o perspectivă generală Profesor Reicher Camelia Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae ”Râmnicu Vâlcea 87. Cultură şi educaţie financiară, o perspectivă europeană Prof. Popa Ecaterina Georgeta Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului-Râmnicu Vâlcea 88. Educația financiară în familie Petrescu Angela Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea 89. Cum facem educatie financiara copiilor? Învatator Dobrin Nicoleta Scoala Gimnaziala Nr. 13, Ramnicu Valcea 90. De ce avem nevoie de educaţie financiară?

142

143

145

146

148

149

151

153

155

157

158

159

160

161

163

164

91.

92.

93.

94.

95.

96.

97.

98.

99.

100.

101.

102.

103.

104.

105.

Profesor Simeanu Mihaela, Şcoala Gimnazială Milcoiu, Vâlcea De la joc la teorie, apoi la practică Înv. Dumitrescu Florica Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea.

De la Partidul Național Agrar la Partidul Național Creștin Prof. Daniel Tudosoiu Colegiul Național ,,Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea – jud. Vâlcea Cultura si educatie financiara pentru copilul tau Prof. Bunea Denisa Colegiul Național ”Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea Importanţa studierii limbii române Prof. Dinu Diana Liceul”Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea Relația profesor-elev în context european Prof. Constantinescu Dragos Colegiul National ,, Al. Lahovari ’’ , Râmnicu Vâlcea Importanţa educaţiei financiare în ciclul primar Prof. Ancuţa Bianca Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Metode active/alternative de predare - învăţare la educaţie financiară Prof. înv. primar Popescu Natalia Prof. înv. primar Cătănoiu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Cum să începem educația financiară a copiilor?

Profesor: Bucuroiu Daniela Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Necesitatea unei educații financiare Prof. înv. primar, Antoană Florina Școala Gimnazială ”Luca Solomon” Vaideeni Educația financiară Prof. Țuncu Maria Bianca Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea Educația financiară în grădiniţă Prof.înv. preșcolar Boncan Ruxandra Prof.înv. preșcolar Bălescu Mariana Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară a copiilor, preocupare majoră a adulţilor Prof. Înv. Preşcolar Baicu Maria Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimăneşti Educația financiară a copiilor - o prioritate a zilelor noastre Prof. înv. primar Popa Emilia Școala Gimnazială Mateești Educația financiară a copiilor Ionescu Lavinia Mihaela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară a copilului începe în familie şi continuă la grădiniţă

166

167

169

170

171

173

174

177

179

180

181

182

183

184

186

106.

107.

108.

109.

110.

111.

112.

113.

114.

115.

116.

117.

118.

119.

120.

Tucan Nicoliţa Şcoala Gimnazială Nr.13 / Grădiniţa cu P.P. Nr. 14 , Râmnicu Vâlcea Educația financiară din perspectivă europeană Prof. înv. primar Dragomir Adelina-Elena Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Educația financiară în rândul adolescenților Bibliotecar: Ionescu Gabriela Liceul Teoretic, Comuna Grădiștea, Județul Vâlcea ,,Educația financiară în școala românească la vârsta precoce,, Lungu Giorgiana Școala Gimnazială Mateești Educația financiarǎ ȋncepe de la o vȃrstǎ fragedǎ Croitoru-Necșuleu Elena-Andreia Școala Gimnazialǎ Stǎnești, Râmnicu Vâlcea Educația financiară și începuturile ei ... în familie Prof. înv. pr. Dîrleci Gina-Eugenia Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Educația financiară – simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori Roșu-Călina Roxana-Laura Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară trebuie să fie luată în serios!

Prof. Predescu Georgeta Liceul Tehnologic Oltchim, Râmnicu Vâlcea Scurtă istorie ilustrată a banilor din spaţiul românesc Prof. Băiaşu Luminiţa Ileana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea Educaţia în viziunea europeană Prof. Cristiana Văcăreanu Colegiul Naţional „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Educatia financiară Popescu Doina-Maria Colegiul National ,,Gib Mihaescu,, Dragasani Jud Valcea Importanţa educaţiei financiare Prof. Liţă Miriam-Irina Şcoala Gimnazială Nr.10 Râmnicu Vâlcea Comportamentul financiar potrivit Prof. Drăghici Maria-Antoneta Liceul “Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea Educatia economica Prof. Maria Magdalena Cherăscu Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea Despre precaritatea educaţiei financiare: prezent sumbru, viitor incert Prof. Pană M. Tiberiu Prof. Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea «Educația financiară la copii” Prof. Smedoiu Sorin Constantin

188

189

190

192

193

194

195

196

200

202

204

205

206

208

212

121. Simpozion național cultură și educație financiară în capitalism Prof. Costache Cristina Narcisa Liceul ”Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea 122. Educaţia financiară – redresarea generaţiei şi conturarea unui nou mediu social Marcu Elena-Andrada Şcoala Gimnazială Genuneni 123. Etica educației financiare Predișor Daniela Școala Gimnazială ,, Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea 124. Sugestii metodologice pentru a preda disciplina opţională ”educaţie finaciara” la nivel liceal Prof. Neagu Elena Simona Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu 125. Educația permanentă în contextul globalizării Prof. Maria Georgescu Coordonator CJAP Vâlcea 126. Globalizarea - fenomen al lumii contemporane Păun Cătălin Liceul Tehnologic “Oltchim” Râmnicu Vâlcea 127. Cum să începem educaţia financiară a copiilor ?

Prof. Înv. Preprimar: Glodeanu Mihaela Grădiniţa Căsuţa din Poveste Ocnele Mari 128. Locul educației antreprenoriale în activitățile preșcolarilor Prof. Glonț Ramona Liceul Antim Ivireanu, structura Grădinița cu P.P Nord 1, Râmnicu Vâlcea 129. Importanta Educatiei financiare in ciclul primar Inv. Cazacu Vasilica Scoala Gimnaziala Nr. 5 Râmnicu Valcea 130. Importanţa educatiei financiare Prof. Ţîştea Elena – Irina Şcoala Gimnazială Stăneşti 131. Importanţa şi avantajele educaţiei financiare în viziunea Comisiei Europene Prof. Ionescu Maria Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea 132. Importanţa şi avantajele educaţiei financiare Cherăscu- Teliţoiu Nicoleta- Marinela Liceul „Preda Buzescu” –Berbeşti, Vâlcea 133. Interculturalitate europeană Bologa Cristiana Şcoala Gimnazială nr. 5, Râmnicu Vâlcea 134. Valenţe educative interactive ale tehnologiei instruirii Prof. Ivancu Manuela Liceul ”Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea 135. Transdisciplinaritatea – o abordare curriculara moderna Prof. Ivancu Mihail Școala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea 136. Rolul bugetului personal în cadrul educaţiei financiare Popescu Corina

214

215

217

218

220

221

223

224

225

227

228

232

233

235

237

239

137.

138.

139.

140.

141.

142.

143.

144.

145.

146.

147.

148.

149.

150.

151.

152.

Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Banii pe înțelesul copiilor Caraponu Maria-Aura Școala Gimnazială Nr.5, Râmnicu Vâlcea Rolul educației financiare în rândul tinerilor Prof. dr. Georgescu Livia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Cum să le vorbești despre bani copiilor - în lumea poveștilor- Poajgă Simona- Veronica Școala Gimnazială Orlești Mediu curat pentru viitor Prof. Căpraru Maria-Magdalena Grădinița cu Program Normal ”Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, Jud. Vâlcea Materia școlară – educație financiară Prof. Cojocaru Nicoleta Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea Educația economică înseamnă valorizarea faptelor și sentimentelor umane Prof. înv. primar Dincă Lavinia Aura Liceul “Gheorghe Surdu” Brezoi Metode de conducere moderne folosite în societatea contemporană Prof. Sitaru Păuna Maria Mihaela Centrul Școlar pentru educație incluzivă Băbeni Calitatea educației financiare în școlile primare Prof. inv. primar Nicolăescu Claudia Gianina Școala Gimnazială, Comuna Sinești, Județul Vâlcea Educaţie financiară prin jocul de rol Prof. înv. primar Mihăilă Simona-Elena Liceul Teoretic ,,Ioan Pascu”-Codlea Educația financiară – disciplină opțională Prof. Miroiu Carmen Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea Globalizarea afacerilor Prof. Miu Lucian Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea “Mentoratul – modalitate de formare și integrare profesională a viitorilor dascăli economist” Nicoleta Goran Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârsta de șapte ani Profesor înv. preșcolar Bondoc Luminița Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești Obiectivele si abordarile unei educatii antreprenoriale Prof. inv. primar Cumpanasoiu Lavinia Elena Liceul ,,Preda Buzescu » Berbesti Organizarea sistemului financiar-bancar Prof. Bîrzan Iuliana-Claudia Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea Rolul proiectelor europene în educaţia interculturală

240

242

244

246

247

248

250

251

253

255

257

258

260

261

264

265

153.

154.

155.

156.

157.

158.

159.

160.

161.

162.

163.

164.

165.

166.

Prof. Păuşescu Ioana Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Economia prin ochii de copii Prof. Popescu Marilena Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu Crearea spaţiului european al învăţământului superior – procesul bologna Profesor Ciobanu Luiza Colegiul Național “Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea Programul “Fiecare Copil în Grădiniță” Prof. înv. preșcolar Tănăsoiu Alice Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești Financial education can make a difference Prof. Radu Ramona Liceul Tehnologic General Magheru Bugetul personal Prof. Marinescu Raluca Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea Primii paşi în educaţia financiară Prof. înv. preşcolar: Popescu Elena Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Structură: Grădiniţa cu P.P. Nord 2 Judeţul: Vâlcea Politici financiare in domeniul educaţiei (abordare socio-economică) Prof. Dr. Cocău-Jitianu Carmen Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Educația financiară la preșcolari Educ.Vasile Maria Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Natura e omul ,iar omul este natura Prof. inv. presc. Raducu Anca Mihaela Educatoare Mazilu Gheorghita Scoala Gimnaziala Tudor Vladimirescu Dragasani Gradinita cu Program Normal Tudor Vladimirescu Dragasani Educaţia multiculturală: valori împărtăşite, valori recunoscute Prof. Turmacu Carmen Ionela Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea Exemple de buna practica in predarea optionalului de ed. financiara Prof. inv. primar Sasu Elena Roxana Scoala Gimnazială ,,Anton Pann’’ Râmnicu Valcea Motivarea non-financiara a personalului – factor de interes in cadrul unei organizatii Prof. Aurelia Neamtu Scoala Gimnaziala ,,Take Ionesu” Râmnicu Vâlcea Analiza economica financiara a unei societati Prof. Neamtu Ion Alexie Colegiul National ,,Mircea Cel Batran” Râmnicu Vâlcea Cum îi învățăm pe copii să economisească Înv. Rotea Anca Maria Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu,, Loc. Drăgășani Jud. Vâlcea

266

267

269

270

271

273

274

275

276

278

279

281

283

284

167. Abordarea unor capitole din matematica in perspectiva interdisciplinară 285 Profesor Papuzu Anastasie Constantin Scoala Gimnaziala Nr.10 Râmnicu Vâlcea 168. Abordarea interdisciplinară 287 Profesor Predoana Tatiana Liceul Sanitar Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea 169. Educaţie financiară-copii!De ce?Cum? Când? Şi unde?

288 Prof. înv. preșcolar Drăghici Elena-Denisa Liceul „Antim Ivireanu” Structura G.P.P Nord 1 Râmnicu Vâlcea 170. Formarea interculturală a profesorului 289 Prof. Spiridon Elena Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 171. Importanța educație financiare corecte in formarea tinerilor 292 Prof. Purice Corina Scoala Gimnazială Nr. 4, Râmnicu Vâlcea 172. Educaţia financiară prioritate a Uniunii Europene şi a României. Dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare.

294 Udrea Mariana Rita Şcoala Gimnazială Orleşti+ Şcoala Gimnazială, Valea Mare, Băbeni 173. Educație financiară prin opere literare 296 Prof. Negrea Titela-Violeta Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea 174. Educația financiară a copiilor de vârstă școlară 297 Prof. Onogea Mioara Școala Gimnazială nr. 5 Râmnicu Vâlcea 175. Importanța educației financiare a elevilor de liceu 298 Profesor Păușescu Maria Maricica Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea 176. Responsabilitatea financiară a copilului- banii de buzunar 299 Prof. Mosor Ana-Maria Colegiul de Silvicultură Și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea 177. Rolul firmelor de exercițiu în educația finaciară a tinerilor 301 Prof. Violeta Marilena Grecea Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea 178. Rolul lui Ion Mihalache în formarea Partidului Naţional Ţărănesc şi a afirmării sale în viaţa politică a ţării 302 Prof. Tudosoiu Mihaela Școala Gimnazială ,,Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 179. Riscurile financiare şi asigurarea persoanelor contra riscurilor 304 Prof. ing. Ruxanda Constantin Cristian Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea 180. Avantajele aduse de programul de educaţie financiară 305 Stanciu Elvira Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Loc. Drăgăşani Jud. Vâlcea 181. Terminologia de marketing economic 307 Prof. Simion Andreea Ştefania Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

182. Despre asigurãri 309 Prof. Simion Mihãiţã Constantin Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 183. Educația financiară pas cu pas 310 Prof. Joița Mihaela Gabriela Școala Gimnazială Olanu, județul Vâlcea 184. Metode de educație financiară 311 Prof. Ispas Elena Simona Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea 185. Educație financiară - oameni de succes 312 Prof. înv. primar Trandafir Filofteia Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea 186. Rolul educaţiei financiare în şcoală 313 Prof. Stanca Mariana-Lelia Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea 187. Cum îl înveţi pe școlar să economisească 314 Învăţător Mihăilă Elena Școala Gimnazială Buleta, Mihăeşti 188. Sistemul de economisire și creditare - BAUSPAR 315 Ionescu Marius Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 189. Cultura și educația financiară-premise pentru transformarea copilului într-un adult competent și responsabil 317 Profesor: Ungureanu T. Floarea Școala Gimnazială ,, Șerban Vodă Cantacuzino” Călimănești 190. Valoare – bani – copii 319 Prof. pt. înv. primar Simioana Mihaela Şcoala Gimnazială „Teodor Bălăşel”, Ştefăneşti, Jud. Vâlcea 191. Activităţi didactice desfăşurate pe grupuri de elevi 320 Prof. Vasile Codruța Școala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea 192. Profesorul, factor de decizie, de organizare și control 322 Prof. Vetuța Ciocan Liceul ”Constantin Brâncoveanu” Horezu 193. Importanţa cunoaşterii grupurilor şcolare 324 Ec. Vlangăr Cristina Nelsonia Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea 194. Analiza factorilor creșterii și dezvoltării economice 327 Popescu Cristina Andreea Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu 195. Educatia financiara. Invata-ti copilul de unde vin bani 329 Stancicu Alina Elena Școala Gimnazială Budești 196. Familia și școala – parteneri în educația elevului 330 Prof. Antone Monica Elena Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea 197. Antreprenoriatul în România 332

198.

199.

200.

201.

202.

203.

204.

205.

206.

207.

208.

209.

210.

211.

212.

Prof. pentru înv. primar Pleantă Doris Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Educație interculturală 334 Prof. Mîrșanu Lidia Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar in cadrul orelor de educaţie financiară’’ 335 Prof. Doina Negoiţă Liceul „Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea ”Pușculița buclucașă„ 336 Prof. Din Maria Andreea Școala Gimnazială Anton Pann, Râmnicu Vâlcea Educatia financiara 337 Prof.inv.primar Popescu Madalina Scoala gimnaziala nr.5 Râmnicu Vâlcea Familia și educația financiară 339 Prof. Florentina Cristina Nicula Director CJRAE Vâlcea Educația financiara - o perspectiva europeana 340 Prof. gr. I Marin Vladulescu, Colegiul Național ,,Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea Educația economică - disciplină opțională 341 Prof. Domnișor Maria Magdalena Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea Educația financiară, importantă pentru o economie stabilă si bine dezvoltată 342 Prof. inv. primar Ceaușoglu Anelice Prof. inv. primar Căpățîna Maria Magdalena Școala Gimnazială Nr. 4, Râmnicu Vâlcea Importanta educaţiei financiare în predarea geografiei umane 345 Prof. Tamaș Maria Mirela Colegiul Național Mircea ce Bătrân, Râmnicu Vâlcea Lucrul în echipă, o modalitate complexă de abordare a lecției 347 Prof. Elena Ungureanu Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Abandonul şcolar, cauze şi efecte 348 Prof. Faităr Cosmin Cristian Şcoala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Importanţa utilizării metodelor moderne 350 Stana Simona-Maria Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea Particularităţi psihologice ale începătorilor cântăreţi 351 Prof. Ghiţan Doina Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Cultura si educatie financiara 353 Prof. Manu Cristian Dumitru Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea Metode de educație financiară în școli 355

213.

214.

215.

216.

217.

218.

219.

220.

221.

222.

223.

224.

225.

226.

Ing. Olteanu Elena Ing. Sescioreanu Maria Liceul Tehnologic ,,General Magheru” Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară începe în familie Marilena Murtaza Borcosi Daniela Şcoala Gimnazială Nr 13 /Grădiniţa P.P.Ostroveni 3; Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Când trebuie începută educaţia financiară?

Negoiţă Elena Kraus Ana Şcoala Gimnazială Nr 13 /Grădiniţa P.P.Ostroveni 3; Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea „De la joc ... La educație financiarǎ” Prof. inv. preș. Badea Alina Liceul ,,Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea/Grǎdinița Cu P.P. Nord 1 Etica-cerinta a unor performante manageriale durabile Prof. Papuzu Cornelia Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea Ambiţia reuşitei financiare – un exemplu parental Prof. Înv. Primar Camelia Stoica Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Tehnici multi-media în educaţia centrată pe elev Prof. Piu Gheorghe Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară în context european Prof. Bercea Camelia Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea /Structura G.P.P. Nord 1 Educaţia financiară, o componentă importantă în educaţia copilului Prof. Înv. Primar Enăchescu Daniela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară – depridere necesară în dezvoltarea copilului Prof. Înv. Primar Stănculescu Carmen Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Cum să ajungi un leader eficient Prof. Înv. Primar Munteanu Sorina Școala Gimnazială „Achim Popescu” Pauşeşti- Măglași Problema banilor în familie, în societate Prof. Onuț Maria Școala Gimnazială Nr.4, Râmnicu Vâlcea Respiraţia- fundament al performanţelor de tehnică vocală Pâlşu Robert Constantin Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Rolul Educaţiei financiare în şcoală Prof. Mihaela Nălbitoru – Mărăcine Şcoala Gimnazială Nr. 5, Râmnicu Vâlcea Rolul educatiei financiare in societate Prof. Gr. I Moldoveanu Roxana Colegiul Național ,,Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

356

357

358

360

361

363

365

366

368

369

371

372

373

376

227. Educarea copiilor în spiritul mortal Prof. înv. primar Ciucă Elena Diana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea 228. Motivaţia învăţării la elevi şi aspiraţia profesională Vîlcu Alina Liceul „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea 229. Educația financiară în ciclul primar Prof. înv. primar Popescu Mirela Colegiul Nașional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea 230. Care este valoarea banilor pentru copii ?

Prof. Şandru Janina-Elena Şcoala Gimnazială Mateeşti 231. Stilul de conducere al managerilor eficace și eficienți Prof. Țăpescu Elena Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Râmnicu Vâlcea 232. Anglicismele si dezvoltarea economică Prof. Miercan Elena Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 233. Antreprenoriatul – sursă se inovare Prof. Vochiţu Carmen Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 234. Bugetul personal - „bani albi pentru zile negre“ Profesor Alina Cioculeasa Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea 235. Educaţia financiară- o investiţie în viitorul societăţii Prof. Ciurea Camelia Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 236. Globalizarea și antreprenoriatul Prof. dr. Ana-Maria Udrescu Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea 237. Învățarea educației antreprenoriale prin E-learning Codruța Elena Țenea Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea 238. Voluntariatul, o componentă fundamentală în dezvoltarea personalității Prof. Simeanu Iuliana Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 239. “Voluntariatul- viitorul începe azi“ Prof. Ceaușu Geta Cristina Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea 240. Educația financiară - fețe ale cubului Prof. Denise Banu C.J.R.A.E. Vâlcea - Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea 241. Cultură și educație, perspectivă europeană Prof. Simona Andrei Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea 242. Valoarea adăugată a proiectelor europene din cadrul programului Erasmus + Prof. Matei Marilena

378

379

383

384

385

388

389

391

392

394

395

397

398

400

404

405

Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 243. MEMORIA: Procesul de memorare Informatician: Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vălcea 244. Cultură financiară – un concept de actualitate Prof. Ioana Lidia Paula Colegiul Economic-Rm.Vâlcea

408

410

Propunerea

unei strategii naționale pentru educație financiară în școli Inspector Școlar General Prof. drd. Andra Bică Inspectoratul Școlar General Vâlcea În deschiderea conferinței „Educația financiară: investiție în viitorul societății, guvernatorul Băncii Naționale a României făcea următoarele observații: Este bine știut că o economie stabilă și dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoștințe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidențiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noțiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum și european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic și dezvoltarea durabilă.

Așa cum spunea Alvin Toffler ”Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.” [1] Din păcate, România este țara cu cea mai slabă educație financiara din Europa, arată datele unui studiu publicat de Standard&Poor`s. La nivel global, 52% dintre adulți sunt alfabetizați financiar, înțelegând conceptele financiare, in România doar unul din cinci adulți se află in aceasta situație.

România, cu doar 22% dintre adulți care au cunoștințe in domeniul financiar, la nivel global se află pe locul 100 din 116 țări analizate având cea mai scăzută rată din Uniunea Europeana”, se arată in studiu. [2] Astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) si Asociația pentru Protecția Consumatorilor din Romania (APC Romania), în calitate de inițiatori si parteneri ai Programului Național de Educație Financiara „Bugetul Familiei”, lansează spre dezbatere o propunere de Strategie Națională pentru Educație Financiară care are ca viziune creșterea sustenabilă a bunăstării consumatorilor români. Misiunea stabilită în carul acestui proiect este asigurarea unui cadru general și structurat și a unei serii de obiective concrete, în care sectorul non-profit, guvernamental și cel privat să poată lucra împreună, într-un efort comun pentru a crește gradul de educație financiară în următorii cinci ani. [3] Strategia Națională de educație financiară are patru obiective generale: 1. conștientizarea nevoilor de educație financiară și asigurarea accesului cetățenilor la educație financiară prin informarea necesară și continuă; 2. identificarea principalelor competențe financiare pe care trebuie să le dețină consumatorii și dezvoltarea unor comportamente financiare responsabile; 3. identificarea și promovarea practicilor eficiente în domeniul educației financiare; 4. realizarea eficientă și consolidarea programelor care oferă educație financiară. [3] Nu mai e niciun secret ca tarile educate sunt si primele tari „alfabetizate” financiar. Aici, companiile, asociațiile si ONG-urile știu că numărul celor care înțeleg termenii financiari nu este suficient și se implica activ in educare, chiar daca nu există „un pact național pe educația financiară”. Ei sunt primii care sprijină educația copilului, viitor angajat al companiei care a generat si sprijinit financiar pentru campania de conștientizare. [4] În țările care pun accent pe educația financiară, exemplele despre cum sa ne administram banii, să eficientizăm câștigurile familiei, încep din copilărie și cuprind inclusiv raționamente logice ușoare, nu numai date generale despre bani si bancomate. Elevul este ajutat sa înțeleagă că un „dolar” investit la un randament de 6% diferă de unul cu un randament de doar 2%. Și peste 50 de ani, suma investită cu randamentul de 6% va fi diferita de a celui care a investit cu 2%. Si astfel, el poate combate inegalitatea de avere, care va duce la

21 |

414

frustrare si stres. Tot la orele de educație financiara, el învață că acești factori sunt declanșatorii unor probleme de sănătate. Iar un om bolnav, va cheltui bani pentru sănătatea sa. Și asta doar daca îi va deține! [4] Tocmai de aceea, propunerea ANPC și APC România cu privire la o Strategie Națională pentru Educație Financiară prevede opt principii de bază pentru furnizarea unor programe de educație financiară de calitate: 1. Educația financiară trebuie să fie disponibilă și promovată în mod activ pe întregul parcurs al vieții, fără întrerupere.

2. Programele de educație financiară trebuie să fie îndreptate în mod clar către nevoile cetățenilor.

3. Consumatorii trebuie să beneficieze de educație economică și financiară cât mai curând posibil, începând cu vârsta școlară.

4. Programele de educație financiară trebuie să cuprindă instrumente generale care să atragă atenția asupra necesității de a îmbunătăți cunoștințele financiare în materie de riscuri financiare.

5. Atunci când prestatorii de servicii financiare furnizează informații de educație financiară, acestea trebuie să fie echilibrate, transparente și obiective. Interesele consumatorului trebuie să fie întotdeauna avute în vedere, cu respectarea legislației în vigoare, fără a se apela la practici comerciale incorecte.

6. Formatorii din domeniul financiar trebuie să beneficieze de resursele și de formarea corespunzătoare pentru a putea desfășura programe de educație financiară eficace, eficiente și fiabile.

7. Trebuie să se promoveze coordonarea la nivel național între părțile interesate pentru a obține o definire clară a rolurilor, pentru a facilita schimbul de experiențe și pentru a raționaliza și crea o ierarhie a resurselor. Cooperarea internațională între instituțiile care susțin sau implementează programe de educație financiară trebuie întărită pentru a facilita schimbul celor mai bune practici.

8. Instituțiile care susțin sau implementează programe de educație financiară trebuie să evalueze în mod regulat și, dacă este necesar, să actualizeze programele pe care le gestionează pentru ca acestea să fie conforme cu cele mai bune practici din acest domeniu. [3]

22 |

Bibliografie 1. http://www.bnr.ro/Discurs-in-deschiderea-conferinței-’Educatia-financiara-investitie-in-viitorulsocietatii!’-10712.aspx 2. http://www.paginadebanci.ro/romania-sub-burkina-faso-la-educatie-financiara/ 3. http://www.bugetulfamiliei.ro/strategia-nationala-pentru-educatie-financiara-consultare.html 4. http://www.bankingnews.ro/educatia-financiara-in-scoala.html

414

Cultura

populară în școală Director Prof. Tatiana Mărăndici Casa Corpului Didactic Vâlcea

Colegiul Național Mircea cel Bătrân derulează in perioada 1.09.2015 – 1.08.2017 proiectul ”Popular Culture in School” , Nr. Ref 2015-1-RO01-KA219-015009_1 Proiectul este finanţat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus +.

Contextul proiectului Cultura populară este o forță care nu poate fi împiedicată deoarece reflectă aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Oamenii sunt expuși culturii populare în casele, în comunitățile lor, în școli. Prieteniile se clădesc în jurul unor teme legate de cultura populară, aceasta având un impact inevitabil asupra tinerilor.

Pe de altă parte, cultura populară le oferă educatorilor șansa de a-i cunoaște pe elevi și de a le înțelege preocupările.

Proiectul are ca scop principal reducerea efectelor negative negative ale culturii populare asupra elevilor, să eficientizeze activitățile curriculare și să le stimuleze performanța.

Obiective specifice: -descoperirea unor noi modalități de învățare prin acumulare de cunoștințe și experiență la nivel local și european; -să le ofere elevilor șansa de a fi creativi, cu inițiativă și promovarea învățării prin utilizarea mijloacelor IT și multimedia; -introducerea a noi metode de predare, transdisciplinare, folosind cultura populară, la nivel de parteneriat prin schimb de bune practici; - îmbunătățirea competențele lingvistice ale elevilor întrun context real și cooperarea la nivel european.

Grupul țintă este format din elevi de liceu.

Echipa de proiect este formată din prof. Tatiana Mărăndici – coordonator, prof. Antoanela Fărcăşanu – responsabil IT, prof. Marius Mărgărit – responsabil monitorizare, prof. Daniela Conea – membru, prof. Ana-Maria Tulugea – membru, prof. Marcela Barbu – membru, ec.

Luminiţa Fulgescu – responsabil financiar. În cadrul proiectului sunt realizate materiale care pot fi utilizate în cadrul orelor sau în activități extrașcolare. Acestea pot fi vizualizate și descărcate din meniul Rezultate de pe pagina web a proiectului http://www.popculture.ro/ În perioada 29.02.2016-04.03.2016, au fost organizate activități de învățare cu tema ,,Exploring popular culture in education,,. La activitățile de învățare derulate la CN Mircea cel Bătrân, au participat 21 de elevi și 8 profesori de la Fundacio Escolapie – Spania, Nösnäs gymnasiet – Suedia, Karabaglar Cumhuriyet Mesleki ve Teknik Anadolu - Turcia, profesori și 21 de elevi de la CN Mircea cel Bătrân,

23 |

414

Râmnicu Vâlcea - România. Pe durata acestora, elevii din cele 4 tări au lucrat în echipe mixte, iar orele au fost coordonate de membrii echipei de proiect din România. Programul a fost focusat pe tema centrală a proiectului – cultura populară, influența ei asupra noastră și modalitatea de a o utiliza constructiv pe durata activităților de predare - învățare. De asemenea, au fost incluse vizite de studiu la Muzeul Satului Vâlcea și la Sibiu cu tema ,,Arhitectura de la tradițional la modern’’, pe durata vizitelor elevii având sarcini specifice de realizat. În ultima zi, la evaluarea activităților, echipele de elevi au prezentat proiectele realizate ca urmare a cunoștințelor acumulate în cadrul programului de învățare.

Aceste proiecte sunt cei mai buni ambasadori ai ţării noastre pentru că am dovedit că putem schimba percepţia europenilor despre noi, românii!”

24 |

414

Evaluating

the Efficacy of School Based Financial Education Programs Inspector Școlar General Adjunct Prof. Imparatu Lacramioara Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Could financial literacy training for children lay a foundation for good financial decisions and a better quality of life in adulthood? If so, what type of training works best?

Research on financial knowledge and behavior indicates that individuals in both developed and developing countries around the world lack adequate knowledge to make informed financial decisions. In response to evidence that financial literacy is correlated with well-being, many service providers, donors, and policymakers have begun including financial training and business education as part of their broader antipoverty strategies. Intuitively, financial education provides useful tools to people of all ages, yet empirical evidence for this impact is meager and often mixed. This project tests two financial education curricula for primary school students. Specifically, it measures the impact of financial education on student behavior attitudes, and outcomes.

Saving and finances are part of daily life for many youth, yet traditional school curricula often overlook the specific issues and challenges students encounter with money. This curricular gap represents a missed opportunity for students and teachers.

The goal of financial education is financial capability development. Depending on their circumstances, people may lack some or all of the elements that enable them to be financially capable within their own community. This is true for people of different incomes and backgrounds and living in different parts of the world. The FECC is specifically designed for low-income people in developing countries, who face greater challenges due to their lack of resources, variability of incomes, and exposure to greater risks inherent in their external environments.

This is where financial education comes into play. It empowers people to shift from reactive to proactive financial decision making. It provides people with the attitudes, knowledge, skills, and self-efficacy that they need to adopt good money management practices for earning, spending, saving, borrowing, and investing.

Ultimately, it enables people with the confidence and ability to take greater advantage of the financial services – formal and informal – that are available to them, giving them a sense of control in their day to day lives.

Financial literacy is a core life skill for participating in modern society. Children are growing up in an increasingly complex world where they will eventually need to take charge of their own financial future.

National surveys show that young adults have amongst the lowest levels of financial literacy. This is reflected by their general inability to choose the right financial products and often a lack of interest in undertaking sound financial planning. Even from an early age, children need to develop the skills to help choose between different career and education options and manage any discretionary funds they may have, whether from allowances or part time jobs. These funds may entail the use of savings accounts or bank cards.

In 2005, the OECD recommended that financial education start as early as possible and be taught in schools.

Including financial education as part of the school curriculum is a fair and efficient policy tool. Financial education is a longterm process. Building it into curriculums from an early age allows children to acquire the knowledge and skills to build responsible financial behaviour throughout each stage of their education. This is especially important as parents may be ill-equipped to teach their children about money: levels of financial literacy are generally low around the world.

25 |

414

Strategii

şi condiţii de promovare a succesului

şcolar

Inspector Școlar General Adjunct Prof. Cumpănășoiu Teodor Sorin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea Acestea sunt , în principal , de triplă natură , în interacţiune : a) familială ; b) psihosociofiziologică ; c) pedagogică .

a)Strategii şi condiţii ale succesului şcolar de natură familială

Printre cele mai deosebite se pot menţiona : • prezenţa activă a unui grup familial închegat ; • relaţii familiale democratice , bazate pe îndrumare şi exigenţe instructiv – educative , pe cooperare , înţelegere , respect şi ajutor reciproc ; • preocuparea constantă a părinţilor pentru educaţia elevată a copiilor elevi pentru o comportare demnă , civilizată în familie şi în afara ei ; • antrenarea copiilor-elevi la îndeplinirea anumitor activităţi gospodăreşti şi de altă natură , care însă să nu ducă la diminuarea preocupărilor lor pentru învăţătură ; • condiţii favorabile de viaţă , de hrană , îmbrăcăminte , igienă , sănătate etc. ; • condiţii favorabile de învăţătură şi cultură – loc de studiu , surse de informaţii – manuale , îndrumare , culegeri de probleme , inclusiv rechizitele necesare ; • condiţii de folosire activă şi profitabilă a timpului liber ; • stimularea spiritului de independenţă şi iniţiativă , înlăturându-se tutelarea sau autoritarismul faţă de copiii-elevi ; • sprijin în rezolvarea unor dificultăţi la învăţătură , inclusiv prin meditaţii , fără să se ajungă la supraîncărcare ; • relaţii şi contacte nemijlocite ale părinţilor cu şcoala , cu profesorii , cu profesorul diriginte îndeosebi , pentru a cunoaşte exigenţele acestora şi a contribui la îndeplinirea lor , mai ales a celor legate de învăţătură , de folosirea timpului liber , de orientare şcolară şi profesională etc.

b)Strategii şi condiţii ale succesului şcolar de natură psihosociofiziologică

Printre cele mai importante se pot evidenţia : • asigurarea unui organism bine dezvoltat , sănătos , puternic şi echilibrat. Dacă situaţiile o cer , tratarea medicală corespunzătoare a unor eventuale deficienţe senzoriale , motorii etc. şi a unor eventuale boli ale sistemelor organismului , cu asigurarea condiţiilor de igienă ; • asigurarea unui psihic normal , echilibrat , capabil să dezvolte o activitate intelectuală , afectivă şi volitivă favorabilă unei activităţi de învăţare elevate şi eficiente ; dacă este cazul , realizarea tratamentului medical şi a psihoterapiei corespunzătoare în vederea înlăturării unor tulburări nervoase şi psihice , cum ar fi unele eventuale stări de impulsivitate, de inadaptabilitate şcolară şi socială , de singurătate sau a unor eventuale tulburări comportamentale , cum ar fi psihozele (ideile fixe , obsesiile ) ; • asigurarea unor relaţii interumane şi sociale valoroase

b)Strategii şi condiţii ale succesului şcolar de natură pedagogică

Strategiile şi condiţiile pedagogice sunt numeroase . Printre cele mai importante se pot enumera : • calitatea organizării şcolare la toate nivelurile ; • calitatea şi modernitatea conţinutului învăţământului şi al documentelor şcolare ; • calitatea profesorilor , în sensul posedării de către aceştia a unei înalte şi eficiente pregătiri de specialitate , generale , pedagogice , metodice , moral-civice , pe baza căreia să se manifeste o

26 |

414

deosebită măiestrie pedagogică şi un elevat şi dinamic tact pedagogic ; • tratarea individuală şi diferenţiată a acestora , urmărindu-se valorificarea la înalt nivel de performanţă a posibilităţilor individuale ale tineretului studios ; • tratarea elevilor ca subiecţi ai educaţiei , transformându-i în proprii lor educatori, capabili de autoinstrucţie , autoevaluare şi de manifestare a feed-back-ului ; • relaţii democratice între elevi , între profesori şi elevi , dezvoltându-se concomitent îndrumarea şi exigenţa corecte , normale ; • dezvoltarea unor grupuri şcolare închegate , capabile de a se manifesta ca factori educativi ; • formarea convingerilor pentru obţinerea unei pregătiri de înaltă performanţă , pentru autodepăşire , eliminându-se în cât mai mare măsură şi chiar în totalitate măsurile coercitive , sancţiunile educative; • realizarea unor obiective şi evaluări coerente a rezultatelor şcolare şi interiorizarea acestei evaluări pentru educarea capacităţii de autoevaluare ; • organizarea de competiţii şcolare cu antrenarea cât mai multor elevi ; • formarea în timpul şcolii a capacităţilor necesare integrării socioprofesionale eficiente şi creative ; • contribuţia mass-media şi a altor factori educativi în conştientizarea rolului învăţământului , a necesităţii sporirii eforturilor pentru obţinerea unei pregătiri de calitate de către toţi cei aflaţi pe băncile şcolii ; • aprecierea favorabilă a societăţii faţă de învăţământ , pe care-l consideră ca un domeniu de prioritate naţională şi socială , precum şi certitudinea că absolventul va găsi un loc de muncă corespunzător, după terminarea şcolii .

Orizont

2020 - Un nou program de finantare pentru cercetare si inovare la nivelul UE Prof. Croitoru Elena Roxana Liceul Tehnologic de Turism Calimanesti Comisia propune investitii in valoare de 80 de miliarde de euro in cercetare si inovare pentru a incuraja cresterea economica si crearea de locuri de munca Comisia Europeana a prezentat pe 30 noiembrie 2011 un pachet de masuri pentru stimularea cercetarii, inovarii si a competitivitatii in Europa. Comisarul Máire Geoghegan-Quinn a anuntat lansarea programului Orizont 2020 pentru investitii in cercetare si inovare, cu un buget de 80 de miliarde euro. Comisarul Androulla Vassiliou a prezentat o Agenda strategica de inovare pentru Institutul European de Inovare si Tehnologie, care va primi fonduri de 2,8 miliarde euro in cadrul acestui program. In paralel, vicepresedintele Antonio Tajani a anuntat un program complementar nou, destinat sa stimuleze competitivitatea si inovarea la nivelul IMMurilor, cu un buget suplimentar de 2,5 miliarde euro. Programele de finantare se vor derula in perioada 2014 - 2020.

Orizont 2020 reuneste pentru prima data in cadrul unui program unic toate fondurile UE destinate cercetarii si inovarii,concentrandu-se mai mult ca niciodata asupra transformarii descoperirilor stiintifice in produse si servicii inovatoare care ofera oportunitati de afaceri si imbunatatesc viata oamenilor. In acelasi timp, programul reduce drastic birocratia, simplificand normele si procedurile pentru a atrage mai multi cercetatori de varf si o gama mai larga de intreprinderi inovatoare.

Programul Orizont 2020 va orienta fondurile catre trei obiective principale: • Pentru sprijinirea pozitiei UE ca lider mondial in domeniul stiintei se aloca un buget de 24,6 miliarde euro, care include o crestere cu 77 % a fondurilor alocate Consiliului European pentru Cercetare pentru succesele obtinute.

• Pentru contributia la asigurarea primatului industrial in domeniul inovarii se aloca un buget de 17,9 miliarde euro care include o investitie majora de 13,7 miliarde euro in tehnologii cheie, precum si

27 |

414

un acces sporit la capital si sprijin pentru IMM-uri.

• Se vor aloca fonduri de 31,7 miliarde euro pentru abordarea principalelor preocupari comune tuturor europenilor, impartite in sase teme-cheie: sanatatea, schimbarile demografice si bunastarea; securitatea alimentara, agricultura durabila cercetarea in domeniul marin si maritim si bioeconomia; sursele de energie sigure, ecologice si eficiente; mijloacele de transport inteligente, ecologice si integrate; combaterea schimbarilor climatice, utilizarea eficienta a resurselor si materiile prime, precum si societatile sigure, inovatoare si incluzive.

Context Orizont 2020 este un pilon esential al initiativei emblematice „O Uniune a inovarii”, a strategiei Europa 2020, care vizeaza cresterea competitivitatii Europei la nivel global. Uniunea Europeana este un lider mondial in ceea ce priveste numeroase tehnologii, insa se confrunta cu o concurenta tot mai acerba atat din partea puterilor traditionale, cat si din partea economiilor emergente. Propunerea Comisiei urmeaza sa fie discutata de catre Consiliu si Parlamentul European, in vederea adoptarii sale pana la sfarsitul anului 2013.

Finantarea oferita de programul Orizont 2020 va fi mai usor accesibila datorita faptului ca acest program are o structura mai simpla si prevede un singur set de norme si mai putina birocratie. Orizont 2020 va insemna: simplificarea considerabila a rambursarii prin introducerea unei rate forfetare unice pentru costurile indirecte si a numai doua rate de finantare - pentru cercetare si, respectiv, pentru activitati de piata, un punct unic de acces pentru participanti, mai putine formalitati administrative in pregatirea propunerilor si renuntarea la toate controalele si auditurile inutile. Un obiectiv-cheie este reducerea cu 100 de zile, in medie, a intervalului de timp dintre solicitarea unui grant si primirea finantarii, ceea ce inseamna ca proiectele pot fi initiate mai devreme.

Comisia va depune eforturi majore pentru ca programul sa devina accesibil mai multor participanti din intreaga Europa, prin explorarea eventualelor sinergii cu fondurile alocate in cadrul politicii de coeziune a UE. Orizont 2020 va identifica potentiale centre de excelenta in regiunile cu performante slabe si le va oferi acestora consiliere si sprijin in materie de politica, in timp ce fondurile structurale ale UE pot fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii si a echipamentelor.

Se vor aloca fonduri de 3,5 miliarde euro pentru diversificarea si extinderea utilizarii unor instrumente financiare care sa faciliteze atragerea de imprumuturi de la institutiile financiare din sectorul privat. Acestea s-au dovedit a fi extrem de eficiente in ceea ce priveste stimularea investitiilor private in inovare, care determina in mod direct cresterea economica si crearea de locuri de munca. Intreprinderile mici si mijlocii (IMM-urile) vor beneficia de aproximativ 8,6 miliarde EUR, ceea ce reprezinta o recunoastere a importantei rolului lor in procesul de inovare.

Orizont 2020 va investi aproximativ 6 miliarde euro in dezvoltarea capacitatilor industriale europene din domeniul tehnologiilor generice esentiale (TGE). Printre acestea se numara: fotonica, microelectronica si nanoelectronica, nanotehnologiile, materialele avansate, sistemele avansate de fabricatie si de prelucrare si biotehnologia. Dezvoltarea acestor tehnologii necesita o abordare multidisciplinara, bazata pe o utilizare intensiva a cunostintelor si a capitalului.

In temeiul propunerii Comisiei, se vor aloca 5,75 miliarde euro (+21%) Actiunilor Marie Curie, care, de la lansarea lor in 1996, au contribuit la formarea, mobilitatea si dezvoltarea competentelor a peste 50.000 de cercetatori.

Ca parte integranta din programul Orizont 2020, EIT va juca un rol important prin reunirea celor mai bune institutii de invatamant superior, centre de cercetare si intreprinderi pentru a crea antreprenorii de maine si pentru a garanta ca „triunghiul cunoasterii” europene se ridica la nivelul celor mai bune din lume.

Comisia a decis sa intensifice semnificativ sprijinul acordat EIT, propunand un buget de 2,8 miliarde euro pentru perioada 2014-2020 (fata de cele 309 milioane EUR alocate de la lansarea sa in 2008). EIT se bazeaza pe conceptul inovator de platforme transfrontaliere de parteneriat public-privat, denumite Comunitati de cunoastere si inovare (CCI). La cele trei CCI existente, axate pe domeniul energiei durabile (CCI InnoEnergy), al schimbarilor climatice (CCI Climate) si al societatii informatiei si comunicatiilor (EIT ICT Labs), se vor adauga sase CCI noi in perioada 2014-2020.

Fondurile alocate Consiliului European pentru Cercetare (CEC) vor creste cu 77 %, ajungand la 13,2 miliarde euro. CEC ii sprijina pe cei mai talentati si mai creativi oameni de stiinta sa realizeze in Europa cercetari inovatoare de cea mai inalta calitate, in cadrul unui program care este recunoscut si respectat pe plan international.

28 |

414

De asemenea, programul Orizont 2020 va continua promovarea cooperarii internationale, pentru a consolida excelenta si atractivitatea UE in domeniul cercetarii, pentru gasi solutii comune la provocarile globale si pentru a sprijini politicile externe ale UE. Bibliografie 1. 2014, Comisia Europeana-Cum funcţionează Uniunea Europeană, Ghidul instituţiilor UE pentru fiecare 2. http://ec.europa.eu/programmes/horizon2020/en/

Demersuri

de proiectare a educaţiei diferenţiate Prof. Adina Dobrete Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Diferenţierea şi individualizarea instruirii constituie o problemă pedagogică veche, dar mereu actuală, deoarece oamenii se deosebesc unii de alţii nu doar în ceea ce priveşte felul lor de a gândi şi a fi, ci şi prin capacitatea şi ritmul de învăţare, prin atitudinea faţă de aceasta1. Diversitatea umană a pus în faţa pedagogiei şi a psihologiei educaţiei problema complexă a diferenţierii şi individualizării instruirii, ca premisă indispensabilă pentru asigurarea reuşitei fiecărui elev şi realizarea unor performanţe cât mai apropiate de potenţialul său intelectual maxim.

Pedagogia diferenţiată are la bază contribuţiile unor pedagogi precum R. Cousinet, C. Freinet, O. Decroly, J. Piaget, H. Wallon etc. În Franţa, în 1989, în conformitate cu „Legea de orientare asupra educaţiei” a fost creată posibilitatea de a „introduce diferenţa” în învăţământ pe două căi, la nivelul „proiectului instituţional al şcolii” şi prin proiectul personal al elevului (alegeri personale, mai mult sau mai puţin sub îndrumarea cadrului didactic). Pedagogia diferenţiată poate fi definită ca o „pedagogie individualizată care recunoaşte elevul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situaţiei de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar” al uniformităţii, al falsei democraţii conform căreia toţi trebuie să muncească în acelaşi ritm, în aceeaşi durată şi urmând aceleaşi itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic şi practic al luptei cu eşecul şcolar, cu orice formă de excludere”2. Întrucât natura şi societatea umană progresează prin diferenţiere şi nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie „tocirea” particulărităţilor individuale până la dispariţie, ci respectarea și valorificarea lor, pentru ca prin educaţie şi instrucţie, fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană complexă, capabilă să creeze noi valori materiale şi spirituale. Premisa oricărei acţiuni de tratare diferenţiată o constituie depistarea şi decelarea trăsăturilor care-i diferenţiază pe subiecţi şi stabilirea rolului fiecăruia în definirea comportamentului care conduce la performanţe maximale.

Pedagogia modernă propune repere metodologice şi de conţinut ale unei educaţii „pe măsură”, care acţionează atât la nivel de sistem, macrostructural, cât şi la nivel microstructural, al formelor de grupare a elevilor, al particularităţilor fiecărei individualităţi. Sunt, astfel, organizate, clase de grupare ori „clase speciale” care se constituie atât pentru elevii capabili de performanţă superioară, cât şi pentru cei cu ritm lent de asimilare ori cu nevoi speciale. Ion T. Radu, pedagog român important în fundamentarea teoretică şi practică a instruirii diferenţiate, consideră că egalizarea şanselor de succes presupune efortul convergent al educatorilor pentru a oferi „fiecăruia după capacităţi, pentru a obţine cât mai mult posibil din partea tuturor”.

1

- Joiţa, E. (coord. ) (2007), Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă, E.D.P., R.A., Bucureşti.

2 Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară, I.-O. (2005), Ştiinţa învăţării. De la teorie la practică, Editura Polirom, Iaşi.

29 |

414

Educaţia diferenţiată în funcţie de nevoile specifice oferă o alternativă strategică pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale fiecărui copil, precum şi înţelegerea unor asemănări esenţiale derivate din structurile de bază ale dezvoltării copilului facilitează stabilirea obiectivelor educaţionale în acord cu această cunoaştere şi selectarea strategiilor educaţionale eficiente pentru întreaga clasă, dar şi pentru fiecare copil. Educatorul se află astăzi, mai mult ca oricând, în faţa unei decizii privind diferenţierea şi personalizarea proiectării intervenţiei sale formative, ceea ce îl obligă la dezvoltarea competenţelor de cunoaştere şi valorizare a elevului pentru reuşita sa socială. „Permanenta provocare a clasei nu este nimic altceva decât o şansă de exprimare a măiestriei sale didactice”3.

Instruirea diferenţiată nu se identifică cu strategiile folosite şi nici cu un model de predare. Este mai mult decât atât, este un mod de gândire despre predare şi învăţare care pleacă de la nivelul de disponibilitate al elevilor, interes, nevoi, profil de învăţare. Proiectarea şi planificarea lecţiilor au ca punct de plecare elevul, stadiul în care se află el în diferite momente. Instruirea diferenţiată se constituie ca un învăţământ pe măsura elevilor, ceea ce conduce la formarea capacităţilor de autoinstruire ṣi dezvoltarea nevoii de învăţare continuă.

Instruirea diferenţiată impune reconsiderarea unor componente ale actului pedagogic: accentul nu se mai pune pe abundenţa de informaţii, ci pe sisteme de concepţii, noţiuni ṣi principii fundamentale.

Profesorul nu mai poate fi singura sursă de informaţii pentru elevi. Profesorul nu transmite cunoṣtinţe, ci organizează, îndrumă activitatea de învăţare, asistă formarea capacităţilor de autoinstruire, asigură adaptarea la situaţii noi. Instruirea diferenţiată permite valorificarea potenţialului fiecărui individ considerând fiecare individ un unicat ṣi permite totodată identificarea mai multor tipuri de indivizi ṣi stiluri de învăţare. Diferenţiarea nu înseamnă renunţarea la un program unitar de instruire, pentru că se păstrează aceleaṣi obiective, aceleaṣi conţinuturi. Instruirea unitară nu înseamnă un învăţământ „la fel” pentru toţi, ci înseamnă crearea situaţiilor favorabile fiecărui elev pentru descoperirea intereselor, aptitudinilor și posibilităţilor de formare proprii. Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la potenţialităţile individuale, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului, la interesele şi abilităţile fiecăruia.

Programul de educaţie diferenţiată se caracterizează prin aspecte specifice: planificarea şi organizarea directă şi indirectă a activităţilor care să corespundă nevoilor de dezvoltare ale copiilor; plasarea accentului pe individualitatea copiilor; construirea ocaziilor de învăţare şi adaptarea lor la nevoile beneficiarilor; folosirea metodelor de predare şi învăţare individualizate şi în perechi sau în grupuri mici; îndeplinirea unor roluri noi de către cadrele didactice; cunoaşterea fiecărui copil şi a caracteristicilor clasei de elevi; individualizarea activităţii fiecărui copil în funcţie de nevoile sale; varietatea şi flexibilitatea materialelor didactice; evaluarea permanentă a programului de individualizare; atitudinea flexibilă din partea profesorilor; parteneriatul educativ etc.

Din perspectiva strategiilor didactice proiectate, diferenţierea, ca abordare globală de instruire, implică utilizarea unui ansamblu diversificat de metode aplicate complementar: conversaţia, în special cea euristică, demonstraţia, explicaţia, exerciţiul, tehnica utilizării fişelor de muncă independentă (fişe de dezvoltare, de recuperare, de exersare, de creaţie), utilizarea fişelor individuale de progres sau a diagramelor de progres a fişelor de evidenţă a greşelilor tipice al nivelul unei clase sau a unui grup de elevi (fişe de caracterizare). Se poate proiecta o organizare individuală și în grup didactic, grup mic, grupul omogen fiind constituit pe baza aplicării unor teste.

Strategiile didactice pot fi diferenţiate şi personalizate pentru că toate componentele lor structurale, dar, mai ales, combinaţiile acestora pot avea valenţe în dezvoltarea elementelor de specificitate ale personalităţii elevilor. Sunt utilizate strategiile de tip euristic, constituite în jurul metodelor problematizării, studiului de caz, proiectului, metodelor şi tehnicilor specifice stimulării creativităţii, organizării pe grupe mici şi omogene, pe grupuri de antrenament. Opţiunea pentru proiectarea unei strategii tradiţionale sau centrată pe elev poate fi făcută doar în urma unei analize a contextului educaţional şi doar cu respectarea şi recunoaştera corespondenţelor dintre fianlităţile educaţionale, caracterisiticile personale, procesele cognitive şi tipurile de învăţare.

Proiectarea activităţii educaţionale trebuie să ia în considerare activităţile specifice pe care elevul le realizează în cadrul activităţii diferenţiate independente: • parcurge materia în ritm auto-determinat, potrivit propriei structuri; • lucrează în momentele care îi convin personal, recomandabil pentru orele facultative; • abordează un subiect într-o anume fază, în funcţie de cunoştinţele acumulate anterior (posibil la 3 Şoitu, L., Cherciu, R.D. (2006), Strategii educaţionale centrate pe elev, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti.

30 |

414

disciplinele liniare); • poate alege din mai multe mijloace de instruire.

Finalitatea generală a programelor educaţionale diferenţiate şi personalizate este adaptarea curriculumului la posibilităţile şi nevoile specifice elevilor. În formularea obiectivelor educaţionale se va respecta principiul echilibrului dintre obiectivele cognitive, afective şi psihomotrice. În proiectarea situaţiilor de învăţare se va aplica principiul individualizării sau al personalizării, în vederea respectării stilurilor personale de lucru. Obiectivele curriculum-ului diferenţiat şi personalizat decurg din idealul educaţional şi finalităţile sistemului de învăţământ.

Pentru a preda conţinutul în mod diferenţiat trebuie să ştim cât are de învăţat fiecare elev din fiecare unitate de conţinut. Este obligatorie testarea elevilor la începutul predării oricărei teme noi.

Altă strategie de diferenţiere a conţinuturilor este de a facilita învăţarea unei teme în mod integrat, pluridisciplinar astfel încât grupuri de elevi cu interese, abilităţi şi cunoştinţe diferite să poată să aprofundeze tema respectivă din perspective diferite. Un alt mod de a lucra diferenţiat cu conţinuturile este de a alege puncte diferite de intrare pe text. Accesarea unei teme noi este mai uşoară în momentul în care fiecare elev poate interveni în mod activ cu ceea ce ştie despre tema respectivă. Pentru a trata diferenţiat conţinutul, elevilor li se poate permite să accelereze sau să încetinească ritmul progresului personal prin diferite procedee. 4 Abordarea centrată pe elev presupune o raportare specifică la finalităţile educaţiei, la rolurile profesorului şi elevului, la modalităţile de interacţiune în clasă şi la metodele, mijloacele şi procedeele utilizate. Această abordare aduce cu sine, ca acţiune educaţională, o experienţă care presupune deopotrivă dificultăţi şi limitări.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Cerghit, I. Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006 Creţu, C. Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, Iaşi, 1998 Cristea. S. Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P., . Bucureşti,1998 Joiţa, E. (coord. ), Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitivconstructivistă, E.D.P., R.A., Bucureşti, 2007

4 Păcurari, O., Ciohodaru, E., Marcinschi, M., Constantin, T. (2005), Să ne cunoaştem elevii, Educaţia 2000+, Bucureşti.

31 |

414

Drumul

spre succes în afaceri Prof. Ioniță Isabella Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Majoritatea oamenilor ar dori să aibă succes în activităţile sale, dar nu ştiu ce trebuie să facă pentru aceasta şi de aceea preferă să nu facă nimic. Frica de a face greşeli sau posibilitatea de a eşua în ceea ce şi-au propus sunt principalele motive prin care ei încearcă să justifice inacţiunile sale. Anume aceste persoane şi suferă eşecuri chiar fără să facă nimic, deşi destinul le-ar fi dat mai multe posibilităţi.

Succesul este o acţiune care la etapa finală presupune o răsplată. În exemplele noastre: o notă mare, un serviciu prestigios sau chiar admiraţia celor din jur. Când însă în urma eforturilor depuse nu suntem răsplătiţi, atunci simţim o dezamăgire adâncă, care pentru unii oameni foarte emotivi se poate transforma în insucces.

Mintea omului este programată să-şi propună nişte scopuri şi să încerce să le atingă. Mai mult ca atât omul, este adânc decepţionat atunci când îşi pierde scopul în viaţă. Anume această trăsătură a omului a fost denumită de I.P. Pavlov ca “Reflexul scopului”. Reflexul scopului este instinctul care împinge orice vietate spre căutarea a ceva nou - informaţie nouă, cunoştinţe noi.

După definiţia lui Pavlov - reflexul scopului este forma de bază a energiei vitale din organismele noastre. Toată existenţa noastră, toate îmbunătăţirile ei, toată cultura ei sunt aduse numai de oameni care tind spre atingerea ţelurilor puse de ei (conştient sau inconştient) în viaţă.

Din această cauză e foarte important de a ne lămuri, care sunt scopurile noastre pe termen scurt şi lung. Desigur natura a înzestrat fiecare om cu diferite capacităţi în diferită proporţie, dar ea ne protejează în majoritatea cazurilor de punerea scopurilor nerealistice.

Revenind la manageri există o tendinţă a lor de a cădea într-una din următoarele două categorii: cei care definesc ce este de făcut, fac şi apoi pleacă acasă; cei care crează în permanenţă agitaţie prin exteriorizare de activităţi şi care încearcă să-şi justifice poziţia mai degrabă prin efortul palpabil pe care îl depun decât prin rezultatele la care ajung. Cei din ultima categorie sunt de asemenea reactivi în răspunsuri şi nu inovativi.

Această abordare este într-o măsură mai mică sau mai mare prezentă la toţi managerii. Totuşi primejdia cea mai mare este că dacă un manager petrece prea mult timp autojustificându-se s-ar putea să nu mai reuşească să stabilească ce are de făcut şi astfel nici să nu mai facă ce are de făcut. Până la urmă managerii sunt judecaţi mai degrabă după rezultatele lor decât după orice altceva. Comportamentul centrat pe activitate este mai degrabă asociat incompetenţei sau neliniştii decât chiar comportamentul politic abil. Pe termen lung, acest tip de comportament agravează în realitate poziţia managerului în loc să o amelioreze. De aceea pentru a nu ajunge în viitor la situaţii de genul celor prezentate mai sus trebuie să ne învăţăm să ne stabilim corect scopurile şi să delimităm aria activităţii noastre.

Odată ce ne-am stabilit scopul principal, adică cel strategic, începem să împărţim acel scop major în scopuri tactice mai mărunte, le analizăm şi numai acum putem să întocmim planul de acţiune. Planul da activitate poate fi pe termen lung pentru scopurile mai dificil îndeplinite. El include un lung şir de nivele, pe care v-a trebui să le parcurgeţi, înainte de a vă apropia de scopul final. De obicei împrejurările deseori fac ca planul pe termen lung să se modifice sau chiar să devieze de la ţinta finală. Astfel e mai util să ne pregătim planuri mai puţin voluminoase pe termen scurt şi mediu. Ele sunt îndeplinite cu eforturi mai puţine şi fac parte din etapizarea planului global.

Planul curent (din fiecare zi) ar trebui neapărat să includă activităţile ce nu pot fi amânate în ordinea importanţei şi urgenţei. Plănuirea are scopul de a face ca omul să nu se împotmolească în detalii şi să facă diferenţă între ceea ce este important şi neesenţial. Se recomandă următoarea clasificaţie a activităţilor în ordinea îndeplinirii lor: • Activităţi importante şi urgente • Activităţi importante, dar nu urgente • Activităţi urgente, dar neimportante • Activităţi ce dau senzaţia de ocupare • Pierdere de timp

32 |

414

Prima categorie include activităţile ce trebuie efectuate neapărat, care în caz de ne îndeplinire aduc neplăceri. A doua categorie e constituită din treburi ce sunt permanent amânate, dar care se referă la direcţiile de bază a punerii în practică a scopurilor noastre. La categoria de activităţi urgente, dar neimportante se referă, de exemplu, obligaţia de a merge la o întrunire neinteresantă. Activităţile ce ne răpesc vremea, dar nu se atribuie nici la cele importante şi nici la cele urgente pot fi de genul celor de a aranja actele şi hârtiile de pe masa de lucru, clasificându-le după anumite criterii. Ultimele două grupe ne creează doar impresia de ocupare utilă, însă practic nu ne aduc nici un folos semnificativ nici nouă, nici persoanelor din anturaj. Plănuirea trebuie orientată spre primele două categorii.

Un lucru foarte important pentru un manager este delimitarea postului. Această delimitarea trebuie privită mai degrabă ca un proces continuu decât ca o activitate singulară. Organizaţiile trebuie să se schimbe pentru a putea supravieţui, iar posturile managerilor trebuie actualizate în mod corespunzător. Această abordare ne-ar permite să definim cu o claritate superioară scopurile şi priorităţile în cadrul sarcinilor care caracterizează postul. În unele unităţi economice managerii s-ar putea să primească indicaţii de la manageri superiori, ceea ce le-ar permite să-şi execute sarcinile fără să stea prea mult la identificarea lor. În alte situaţii însă - probabil acolo unde au loc frecvente modificări interne şi de mediu extern - managerul trebuie să aloce mult timp definirii obiectivelor. Un ghid suplimentar se poate dovedi modul în care munca a fost prestată de un predecesor, cu condiţia de a ameliora tehnica de muncă pentru a atinge rezultate superioare sau pentru a se adapta noilor împrejurări mai cu uşurinţă. De regulă titularul postului descoperă că-şi asumă unele sarcini de care şeful nu este conştient. Este de asemenea de întrevăzut să existe sarcini pe care ceilalţi se aşteaptă să le rezolve şi de care el nu este conştient. De aceea este foarte importantă reactualizarea sarcinilor, obligaţiilor, obiectivelor şi posibilităţilor ce ni le oferă postul de manager.

Cei învinşi sau rataţii nu vreau să trăiască în prezent. Ei încearcă să împovăreze pe ceilalţi cu obligaţiile sale. Ei nu se consideră niciodată vinovaţi, întotdeauna altcineva trebuie să fie vinovat. Astfel de oameni se autocompătimesc, învinovăţind în acelaşi timp alţi oameni. Unora dintre ei le pare rău că nu s-au născut bogaţi sau fericiţi. Un alt tip de rataţi cred că numai o minune ar putea să le îmbunătăţească viaţa, ei nu se cred în stare să schimbe traiul lor înspre bine. Un al treilea tip de rataţi trăieşte sub semnul fricii a tot ce s-ar putea întâmpla.

Ei sunt întotdeauna neliniştiţi. Ei sunt atât de preocupaţi de nenorocirile din viitor că nu reuşesc să observe ce se petrece în prezent. Astfel realitatea pentru ei ia o formă invalidă. Învinşii înşişi nu-şi dau posibilitatea de a vedea şi analiza lucrurile aşa cum stau. Unui ratat îi e frică să aprecieze adevărata situaţie, să nimerească dintr-o dată într-un mediu nou, să acţioneze altfel decât alţii, chiar dacă o astfel de acţiune e complet greşită.

Aceşti oameni trăiesc şi acţionează aşa cum se aşteaptă alţii de la ei să trăiască. Ei aşteaptă ca cei din jurul lor să acţioneze aşa cum cred ei de cuviinţă. Pentru ca cei din jurul lor să trăiască precum vreau ei, rataţii încearcă să-i conducă, să manipuleze purtarea lor. Persoanele de genul celor analizate folosesc potenţialul său mintal nu la modul cel mai favorabil. Pentru ele sunt caracteristice două feluri de activitate mintală: raţionalizarea şi intelectualizarea. În cazul raţionalizării un ratat acţionează în concordanţă cu pretextele inventate în prealabil. În cazul intelectualizării el copleşeşte pe cei din jurul său cu vorbe goale dar neînţelese şi frumoase. În acest fel o cantitate foarte mare din potenţialul său rămâne nerealizat. De obicei majoritatea oamenilor întrunesc calităţi şi de învingători şi de rataţi, însă dacă vom încerca să privim puţin lucrurile din alt unghi din care neam obişnuit să facem vom reuşi mai mult ca sigur să ameliorăm considerabil poziţia noastră.

Bibliografie 1. ABC economic: paşi spre succes. Ghidul profesorului.Editura Ruxanda, Chişinău, 2005 2. Bîrzea C., “Arta şi ştiinţa educaţiei”, E. D. P. , Bucureşti, 1995 3. Văideanu George, Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988

33 |

414

Educația

financiară abordată din perspectiva realistă a vieții cotidiene Prof. Apostol Doinița Liceul Tehnologic “Ferdinand I” Râmnicu Vâlcea Reforma în sistemul educației este considerată una dintre cele mai importante pârghii de schimbare socială cu scopul de a accelera creșterea economică și de a promova drepturile sociale. Școala este cea care asigură liantul social.

Marea provocare a educației și învățământului în ultimii ani este ca el să ofere, în cele din urmă, condițiile, atât de mult discutate, pentru realizarea personală și dezvoltarea tinerilor de-a lungul vieții(capital cultural) asistându-i să-și urmeze obiectivele în funcție de interesele și aspirațiile individuale; potențarea unei cetățenii active și incluzive ( capital social ), angajabilitate ( capital uman ), capacitatea de a obține un loc decent pe piața muncii.

Scopul major al educației financiare este dezvoltarea integrală a personalității elevului, responsabilizarea socială și financiară a elevului, formarea la elevi a unei culturi financiare, a competențelor antreprenoriale și de integrare/ incluziune socială, pregătirea subiecților educaționali pentru a adopta decizii cu caracter financiar.

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregătească copiii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adaptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Creearea unor contexte problematice simple, în care copiii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot constribui la înţelegerea firească a necesităţii adaptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii.

Conceptele economice stau la baza înţelegerii vieţii economice şi adoptării unor decizii raţionale, oferind instrumentele analitice necesare. De asemenea, ele formează fundamentul limbajului economic.

Educația financiară prezintă elevilor importanţa educaţiei economice, îi ajută să înţeleagă activităţile şi fenomenele economice printr-o varietate de activităţi interesante.

De cele mai multe ori, suntem puşi în situaţia de a adopta decizii în numele elevilor. Elevii care vor participa la lecţiile de educaţie financiară vor învăţa să decidă ei înşişi, într-un mod înţelept. Vor înţelege mai bine legătura dintre ceea ce învaţă la şcoală şi rolurile pe care le vor realiza în societate ca adulţi.

Ca individ, elevul îşi dezvoltă caracteristicile personale, formându-şi o imagine adecvată despre sine, asumându-şi responsabilităţi, cooperând cu ceilalţi şi stabilindu-şi obiective personale ţinând seama de reguli, de interesele grupului şi ale societăţii. Ca resursă de muncă, el învaţă despre valoarea muncii, despre diversitatea profesiilor şi despre aşteptările patronilor sau ale antreprenorilor. Ca producător învaţă că trebuie să gestioneze corect resursele şi să presteze o muncă de calitate. În calitate de consumator, el învaţă să decidă raţional cum să folosească resursele limitate pe care le are pentru a obţine satisfacţie maximă.

Elevii se dezvoltă mai întâi în relaţie cu un mediu restrâns, familial, apoi într-un mediu mai general şi mai abstract. Aptitudinile de bază necesare pentru a desfășura activităţi economice performante sunt capacitatea de a lua decizii şi disponibilitatea pentru muncă. Capacitatea de a lua decizii presupune analiza unor probleme economice. Disponibilitatea pentru muncă presupune cunoaşterea aptitudinilor şi a propriilor interese, dar şi a exigenţelor angajatorilor.

Un alt aspect important rezidă în faptul că educația financiară este abordată din perspectiva realistă a vieții cotidiene, antrenând valorile sociale, economice și financiare achiziționate/cunoscute la celelalte discipline școlare și constituind un ansamblu unitar, integrativ de cunoștințe, capacități și atitudini,ale căror componente sunt reciproc condiționate și au drept obiectiv major pregătirea elevului pentru a aprecia schimbările din mediul social, economic, financiar în care își va desfășura activitatea pe viitor.

Bibliografie 1. Bulzan Carmen, Formarea civică, Editura Meteor Press, București, 2006;

34 |

414

2. Bîrzea C., Educația pentru cetățenie democratică-Raport întocmit după programul Consiliului Europei de formare continuă a profesorilor în 1998.

3. Programa şcolară pentru disciplina opţională”Educaţie financiară”, Bucureşti, 2013.

4. www.didactic.ro;

Despre

educaţia financiară și nu numai...

Prof. Ciochină Luisa Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Râmnicu Vâlcea

Educaţia financiară este benefică persoanelor, pentru că le permite acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute, societăţii, pentru că pot fi diminuate riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii şi economiei în ansamblul său, prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare.

Termenul de educație are legătură cu termenul de învățare dar are diferite grade de libertate față de acesta și o identitate proprie. Spre deosebire de “a învăța”, un verb reflexiv ce exprimă o acțiune pe care o face și o suportă subiectul, “a educa” este prin excelență un verb activ, o acțiune care se răsfrânge asupra altei persoane. Putem să învățăm singuri dar nu putem să ne educăm singuri. Învățarea se naște din subiect în timp ce educația vine oarecum din afara lui.

Pe lângă învățătura ca știință și inteligență logică și tehnologică, omul mai are nevoie de o inteligență și o învățătură care să -l ajute să aprecieze, să evaluze, să discearnă între ce este bine și ce este rău, între ce e permis șă ce nu, între ce este valoare și ce este non-valoare.

Este ceea ce noi numim astăzi inteligență practică, sau capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a fi o ființă autonomă.

Acest tip de inteligență – axiologică – se formează prin experiență de viață. De aici diferența dintre învățare și educație dintre oameni și culturi, respectiv dintre sistemele de valori. Lipsa de claritate a valorilor, confuzia lor sau insuficienta sustinere genereaza fenomene de criza educationala. Studiul lor este important în masura în care ne preocupa analiza comparativa a valorilor, tipurile de justificari, identificarea unor tendinte si, bineînteles, reconsiderarea tabelei de valori a educatiei nationale. Cunostintele, deprinderile sau capacitatile izolate nu mai pot face față provocarilor vieții sau unei anumite profesii, fiind nevoie de o învatare la nivel de competenta. Tocmai aceasta dinamica a schimbarilor socio-profesionale determina si dinamica/modificarea competentelor, continua reconsiderare a acestora.

Pe de altă parte, schimbări se produc și în aria învățării; elevul este confruntat cu o varietate de tipuri de probleme, de situații de învățare care, de asemenea, presupun construcția și valorificarea de competențe.

Aceasta reorientare în tabela de valori a educației pretinde, o data în plus, centrarea curriculumului școlar pe competențe. Importanța „competenței” deriva și din documentele europene care sunt elaborate tocmai pentru a susține interesul și pentru a justifica importanța competențelor.

Ca atare, competențele devin sistem referențial pentru programele educaționale și un principiu fundamental al politicilor educaționale. Competența reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții constând în valori și atitudini, pentru rezolvarea cu succes a unei anumite categorii de situații de muncă sau de învățare, precum și pentru dezvoltarea profesionala ori personală în condiții de eficacitate și eficiența.

Educația financiară contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor operațiunilor financiare pe o piață extrem de dinamică dar și asupra deciziei personale, de grup sau sociale. În ceea ce privește educația antreprenorială, Uniunea Europeană considera spiritul antreprenorial ca unul dintre factorii-cheie pentru creşterea prosperităţii ţărilor sale membre. Educatia antreprenoriala motiveaza si impulsioneaza crearea de afaceri pe baza valorificarii cunostintelor, marii antreprenori nu au crescut de la sine, ei sunt un produs al societatii și al culturii nationale orientate spre antreprenoriat. Antreprenorii de succes sunt responsabili pentru creşterea economică, susţinută de nivelurile de concurenţă, crearea de locuri de muncă şi inovaţii.

35 |

414

Realitatea ne arată că dezvoltarea economică a unei regiuni depinde nu numai de construirea infrastructurii economice - “hard power”, ci şi de specificul cultural şi forţa sa - “soft power”. Efortul creării unui efect de antrenare în educația economică și antreprenorială revine factorilor de decizie din educație.

Competențele pe care aceste domenii le reclamă sunt de ordin superior, complex și mai mult, dinamic.

Daca proiectarea lor ține efectiv de nivelul academic, formarea lor trebuie să înceapă de timpuriu – nivel primar, inclusiv educația părinților. Validarea acestor competențe la nivel preuniversitar se produce cel mai adesea la nivelul comunitații locale. Parteneriatul școlar cu diferite instituții (primării, prefecturi, universități de profil, camere de comerț, școli de studii comerciale, banci, societăți de asigurări, societăți comerciale și bineînțeles celelalte unități școlare) prin intermediul proiectelor extracurriculare este o astfel de formă de validare. Sunt incipiente dar din ce în ce mai multe și mai sigure beneficiile acestor parteneriate.

Comunitatea intră în școală și școala devine componentă activă a comunității.

Susținerea educației economice și antreprenoriale este o nevoie de supraviețiure în societatea românească actuală. Eforturile nu aparțin unui actor sau altul, privat sau public, de o anumită orientare politică sau de un grad de pregătire anume, eforturile trebuie să fie comune și orientate. Beneficiile acestui tip de educație sunt pe termen lung și generază externalități pozitive în orice domeniu de activitate.

Cu cât sunt inițiate mai devreme, raportat la vârsta școlară, cu atât efectele asupra individului și asupra mediului său sunt mai vizibile. Gradul de absorbție pe piața muncii și numărul societăților nou-înființate sunt doi dintre indicatorii care reflectă fidel nivelul de educație economică și antreprenorială. Maturitatea economică și antreprenorială este o dovadă a existenței unui bagaj cultural constructiv și o garanție a unui acces democratic la dezvoltare.

Bibliografie 1. Potolea, Dan, Coordonate ale unui nou Cadru de Referință al Curriculumului Național, Editura Didactică și Pedagogică R.A., 2012 2. W. Păvăloaia, M. Paraschivescu, G. Olaru,F. Radu, Analiza financiara. Studiu de caz, Editura Tehnopress, 2006 3. Mihaela Nona Chilian, Competitivitatea economiei românești și integrarea în Uniunea Europeană, Editura Universitară, 2011

36 |

414

Modalităţi

de diferenţiere a activităţii instructiv educative în scopul stimulării succesului şi prevenirii insuccesului şcolar Prof. Croitoru Iustin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea O caracteristică a societăţii moderne o reprezintă accentul pus pe rentabilitatea învăţământului. Sistemul de învăţământ trebuie să aibă drept obiectiv fundamental formarea de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi care să permită absolvenţilor să lucreze cu o eficienţă socială maximă. Astfel de rezultate se pot înregistra, însă, doar atunci când şcoala ţine seama de aptitudinile elevilor, de interesele lor, de ritmul lor de dezvoltare.

Fiecare elev are propria individualitate lui definită de o serie de aspecte: un anumit specific psihologic reprezentat de particularităţi ale proceselor sale psihice; însuşiri psihice (aptitudini, temperament, caracter) şi structuri afectiv emoţionale distincte (interese, aspiraţii, convingeri, trebuinţe etc.); un anumit specific neurofiziologic reprezentat, în special, de caracteristicile funcţionale ale sistemului nervos şi ale analizatorilor; un anumit nivel de dezvoltare intelectuală: unii copii memorează mai lent şi gândesc mai greu, alţii mai repede, unii au un spirit de observație mai dezvoltat, alţii mai puțin; un anumit nivel de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi etc.

Este important ca profesorul să cunoască toate aceste particularităţi, să identifice şi să folosească metode şi procedee corespunzatoare dezvoltării copiilor. Din aceste motive s-au căutat modalităţi concrete pentru individualizarea învăţământului, adică adaptarea procesului de învăţământ în raport cu inteligenţa, aptitudinile, ritmul de muncă, reacţiile afective ale fiecărui elev.

Educarea diferenţiată şi individuală trebuie să aibă drept punct de plecare cunoaşterea celui educat; ea nu trebuie să se constituie într-o acţiune de la sine, ci are scopul de a facilita formarea personalităţii elevilor la standardele maxime permise de caracteristicile lor individuale. Cadrul didactic, trebuie să realizeze o ierarhie şi să coordoneze, pe această bază, influenţele pozitive care să determine implicarea copiilor la propria lor formare în funcţie de particularităţile lor psihoindividuale. Astfel, elevii trebuie obişnuiţi să se autocaracterizeze, pentru ca, într-un mediu constructiv, modelator şi automodelator, să-şi poată forma conduita şi comportamentul.

Principalul ţel pe care trebuie să-l urmărească profesorul prin cunoaşterea psihologică a elevilor cu care lucrează îl reprezintă descoperirea imensului potenţial al acestora în scopul valorificării în opera de construcţie a fiecărei personalităţi, luate individual. În acelaşi timp, descoperind personalitatea elevului, aşa cum se manifestă ea în realitate, profesorul va putea forma cu uşurinţă relaţii de interdependenţă la nivelul clasei, făurind simultan sintalitatea5 acestora. Luând în considerare problema cunoaşterii personalităţii elevului de pe o asemenea poziţie, profesorul trebuie să descopere, în permanenţă, noi modalităţi de transformare a acestuia, evoluând, în acelaşi timp şi el, ca o consecinţă a biopolarităţii actului didactic.

2. Instrumente de instruire diferenţiată Problema instruirii diferenţiate nu este nouă, ci numai modul de abordare. În acest sens, aria preocupărilor s-a extins atât în direcţia conceperii unei activităţi instructiv-educative mai variate, nuanţate în raport cu diferenţele dintre elevi, cât şi în sensul promovarii unei acţiuni complexe de asistenţă a copilului (de natură medicală, socială, psihopedagogică).

De-a lungul timpului au fost puse în practică o serie de modalităţi de diferenţiere a activităţii instrutiv educative, aplicarea acestora fiind realizată în funcţie de deosebirile dintre elevi manifestate prin capacitatea generală de învăţare şi cea specializată.

Astfel, Jean Jack Rousseau evidenţia în lucrările sale avantajele instruirii individualizate axate pe relaţia „un educator pentru un elev”. Această modalitate de instruire este uşor de aplicat, iar rezultatele sunt pe măsură; totuşi, în cadrul şcolii nu este posibil de aplicat decât în situaţii speciale (elevi excepţionali sau cu 5 Sintagma „sintalitate” provine din gr. „syn”- împreună şi engl. „syntality”- personalitate distinctă a grupului în raport cu alte grupuri şi reprezintă o caracteristică importantă ce reprezintă performanţe măsurate ale unui grup şcolar care a ajuns să se manifeste ca un tot unitar, elevat, valoros şi eficient, ca şi cum ar fi o singură persoană, deci analog cu personalitatea distinctă a unui grup.

37 |

414

cerinţe educative speciale), într-un inteval limitat de timp.

O altă abordare a avut în vedere nivelul intelectual al elevilor sau nivelul de cunoştinţe al acestora. În această situaţie, criteriul utilizat în formarea claselor este nivelul intelectual al elevilor sau rezultatele intelectuale obţinute în anul precedent. Organizarea activităţii instructiv educative la aceste se realizează pe clase şi lecţii, doar programa şcolară şi metodele de predare fiind diferite. Programele şcolare oferite de ministerul de profil sunt folosite pentru elevii normali; pentru clasele cu elevi supradotaţi programele sunt mai bogate, iar în clasele cu cerinţe speciale se studiază după o programă redusă. În ceea ce privește metodele de predare aplicate, în clasele de supradotați se utilizează cu precădere metodele verbale, iar la cei întârziaţi metode intuitive şi active. O particularitate a acestui sistem o reprezintă faptul că grupurile şcolare nu sunt închise, permiţându-se accesul noilor elevi, odată cu creşterea achiziţiilor intelectuale.

Prin organizarea învăţământului diferenţiat se pot urmări două scopuri: pe de o parte, elevii cu aptitudini deosebite îşi însuşesc cunoştinţe peste nivelul prevăzut în programa şcolară, iar cei mijlocii şi cei mai slabi îşi însuşesc mai multe cunoştinţe decât dacă n-ar fi fost ajutaţi prin teme diferenţiate, ajungând astfel ca şi ei să corespundă cerinţelor programei.

Activitatea diferenţiată, alături de activitatea frontală, oferă posibilitatea de a înregistra cele mai bune rezultate în activitatea didactică: deprinderi temeinice de muncă intelectuală, cunoştinţe asimilate precis şi capacitatea de a le aplica în practică, dezvoltarea în mod corespunzător a proceselor psihic. În activitatea practică, s-a constatat că pe lângă folosirea unor metode active, euristice, la rezultate bune se ajunge şi prin îmbinarea judicioasă a muncii frontale cu munca diferenţiată. Activitatea diferenţiată, alături de activitatea frontală, oferă posibilitatea de a obţine cele mai bune rezultate în munca didactică: deprinderi temeinice de muncă intelectuală, cunoştinţe asimilate precis şi capacitatea de a le aplica în practică, dezvoltarea corespunzătoare a proceselor psihice. În activitatea practică, s-a constatat că pe lângă folosirea unor metode active, euristice, la rezultate bune se ajunge şi prin îmbinarea judicioasă a muncii frontale cu munca diferenţiată.

3. Concluzii Problematica instruirii diferenţiate şi individualizate este una de stringentă actualitate. Amploarea preocupărilor şi efervescenţa dezbaterilor pe această temă, precum şi interesul crescând pentru identificarea unor soluţii corespunzătoare sunt corelate cu intenţiile factorilor decizionali, care încearcă să adapteze mai accentuat învăţământul la particularităţile psihofizice, individuale şi de vârstă ale copiilor, în vederea dezvoltării depline a personalităţii acestora.

Acţiunea de diferenţiere a activităţilor cu elevii, trebuie stabilită orientând-o după acele aspecte care influenţează mai puternic randamentul acestora. Stabilirea unui sistem de lucru potrivit trebuie să se facă în funcţie de „capacitatea de învăţare” sau de „însuşire” a informaţiilor (receptivitatea la învăţare). Orice acţiune de diferenţiere a instruirii trebuie să aibă ca punct de plecare sesizarea trăsăturilor comune, dar şi a deosebirilor dintre elevi, deosebiri manifestate pe mai multe planuri : tip dominant al proceselor nervoase superioare, dezvoltare intelectuală, capacitate de învăţare, ritm de lucru, interes, înclinaţii. În concluzie, pedagogia diferenţiată poate fi considerată o pedagogie individualizată care recunoaşte şcolarul ca persoană având propriile sale reprezentări despre situaţia de formare, o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel mitului identitar al uniformităţii, al falsei democraţii, conform cărora toţi trebuie să se formeze, să se perfecţioneze şi să muncească în acelaşi ritm, în aceeaşi durată şi urmând aceleaşi căi.

La nivelul clasei programele de intervenție diferenţiată se concretizează în întocmirea Programului de intervenţie personalizat. Acesta este un instrument de planificare şi coordonare care trebuie să specifice directivele realizate, metodele şi terapiile educaţionale aplicate pentru fiecare caz particular, durata intervenţiilor, evaluarea la sfârşitul aplicării acestei tehnici. În realizarea unui Program de intervenţie personalizat se parcurg mai multe etape: elaborarea obiectivelor învăţării, care sunt mai specifice şi mai precise decât scopurile şi prezentarea modalităţilor de realizare a obiectivelor de intervenţie.

Bibliografie 1. Creţu, T. Stimularea potenţialului intelectual al copiilor, în vederea obţinerii succesului şcolar, Buc. , Editura Semne, 2003.

2. Cucoş, C. Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002 3. Grittner, F. M. Individualized instruction: An historical perspective, The Modern Language Journal, 1975

38 |

414

Managementul

activităților educaţionale în cabinetele logopedice interşcolare Prof. Mariana Lazăr Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea În demersurile realizării politicii educaționale, complementar activităților educaționale desfășurate în școlile de masă și în sprijinul acestora, activitățile Centrului Logopedic Interșcolar au un management specific, aflat la aflat la interacțiunea dintre psihologie, psihopedagogie specială, pedagogie, sociologie, științele comunicării, etc.

Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază perspectivele de abordare a clasei de elevi şi structurile dimensionale ale acesteia, în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare. Este un domeniu de cercetare în știintele educației care studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactică și psihosocială) cât și structurile dimensionale ale acesteia (ergonomică, psihologică, psihosocială, normativă, relațională, operațională și creativă) în scopul facilității intervenţiilor cadrelor didactice în situații de criză „microeducațională” și a evitării consecințelor negative ale acestora, prin exercițiul microdeciziilor educaționale”. (Romiţă Iucu – „Managementul clasei de elevi”, ed. Polirom, 2006).

Elena Joița subliniază necesitatea abordării ”interdisciplinare a managementului educațional din punct de vedere: psihologic, sociologic, ergonomic, filozofic, politologic, juridic, epistemologic, etc. și consideră managementul educației ca fiind teoria și practica, știința și arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării, elementelor activității educative, ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualității umane, în mod permanent pentru afirmarea autonomă și creativă a personalității sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaționale”.

Managementul activităţilor unui centru logopedic interşcolar este reprezentat de ansamblul acţiunilor de planificare organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la demersurile specifice din cabinete pentru corectarea tulburărilor de vorbire şi a efectelor acestora în planul personalităţii copiilor din şcolile de masă, avându-se în vedere integrarea şcolară şi socială a fiecărui copil cu respectarea legităţilor obiective generale şi specifice, ale satisfacerii nevoilor lor concrete.

Specificul acestui demers constă în utilizarea metodelor şi instrumentelor de coordonare pentru realizarea obiectivelor intervenţiilor logopedice la nivelul performanţelor aşteptate de sistemul educaţional pentru ca fiacare copil să obțină rezultate.

Programul managerial al centrului logopedic presupune totalitatea activităților de organizare a cabinetelor, dotare corespunzătoare, contactare a directorilor și cadrelor didactice din școlile arondate, depistarea copiilor cu tulburări de vorbire și alte tipuri de deficiențe, diagnoza / prognoza și planificarea intervențiilor, cu scopul general de creştere a eficienţei procesului instructiv-educativ. Obiectivele, sarcinile, competențele și responsabilitățile sunt specifice activității realizate cu copiii / elevii / tinerii școlarizați pe diferite niveluri, majoritatea lor fiind formată din logopați preșcolari și școlari mici.

La nivel de cabinet logopedic, intervențiile corectiv-recuperator-compensatorii reprezintă esența activităților. Acestea sunt complementare celor de de predare-învăţare-evaluare de la grupă/clasă. Colaborarea strânsă cu cadrele didactice și legătura permanentă cu familiile oferă profesorului logoped posibilitatea de a identifica modalitățile de intervenţie şi de acceptare a celor mai potrivite decizii. În logopedie, managementul nu se referă la deprinderea de a preda o tehnică de însușire-corectare a unui sunet sau de îmbunătățire a lexiei/grafiei, ci la competențele de abordare terapeutică a activității, de a ține permanent cont de structura personalității copilului, de condițiile concrete de viață ale fiecărui copil, de cerințele școlare cărora trebuie să le răspundă, precum și realizarea consilierii părinților și cadrelor didactice.

Prin urmare, managementul în logopedie înseamnă corelarea activităților din cabinet cu activitățile de învățare și ținând cont de condițiile sociale și culturale ale copilului.

Managementul relaţiilor interpersonale se centrează pe cabinetul școlar ca microsistem social. Cultura

39 |

414

şcolară a unei instituţii educaţionale este unică, este influenţată de cultura comunităţii în cadrul căreia funcţionază, ale cărei obiective educaţionale trebuie respectate. Climatul școlar trebuie să fie pozitiv, copiii și elevii trebuie responsabilizați și să devină parteneri în învățare. În perioada preșcolarității, activitățile logopedice pregătesc copilul pentru integrarea facilă în clasele primare și obținerea rezultatelor așteptate de familie și educatoare. În acest interval, munca complementară corectivă a educatoarei reprezintă o condiție importantă a obținerii rezultatelor, alături de implicarea continuă a familiei în corectarea vorbirii și continuarea exercițiilor specifice din cabinetul logopedic. Școlarul mic este asaltat de parcurgerea programei școlare de la clasă care, pentru el, devine activitatea cea mai importantă. Totuși, baza obținerii de rezultate bune nu se află în mulțimea paginilor cu exerciții grafice pregătitoare, așa cum mulți părinți consideră, ci în abordarea activităților în ritmul copilului, pe înțelesul lui și cu obținerea micilor satisfacții de care, chiar el are neapărată nevoie.

Managementul calității în cabinetele logopedice înseamnă: Confortul copilului, satisfacția asupra rezultatelor obținute, Recunoașterea activității cabinetelor la nivel de unități școlare arondate, Eficiența activității relaționată la timpul de corectare-recuperare-compensare, Simplificarea procesului corectiv-recuperativ-compensatoriu astfel încât, să permită copilului integrarea în procesul învățării de la clasă, Evaluarea progresului.

Rezultatele în domeniul achizițiilor, recuperării și dezvoltării vocabularului, îmbunătățirii pronunției, însușirii lexiei și grafiei, precum și dezvoltării armonioase a personalității copilului înseamnă rezultate şcolare mai bune, eficienţă didactică și reprezintă rezultate ale unui management eficient al cabinetelor logopedice şi al şcolilor implicate.

40 |

Bibliografie 1. Gherguț, Alois, Management general și strategic în educație, Ed. Polirom, Iași, 2007, 2. Iucu B. Romiță, Managementul clasei de elevi, Ed. Polirom, Iasi, 2006, 3. Joița, Elena, Management educațional. Profesorul manager: roluri si metodologie, Ed. Polirom, Iași, 2000.

414

Când

începem educația financiară a copilului?

Prof. Elena-Calonfira Săraru Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea

Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care țin de cheltuirea și economisirea banilor, iar pușculitele sunt un pas mic catre un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privința banilor este acela în care își dorește ceva anume. O jucărie după care tânjește este un prilej bun pentru a se simți motivat să strângă singur bani pentru a și-o achiziționa. În același timp, el învață că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea și că anumite lucruri implica un efort. Părinții sunt cei care îl ajută în acest plan și îl încurajează. Bineînțeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură și cu reguli. Copilul află că există o zi de salariu, în care primește sume mai mărișoare de la ambii părinți și, de asemenea, că și el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar. În felul acesta, el va învăța că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora.

Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginația ne ajută, fie despre adaptarea unor povești cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informația pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite. Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prințese, regi, regine etc.

Uneori, anumite pretenții ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multă atenție din partea părinților. Pentru ca să învețe valoarea banilor și pentru a aprecia ce înseamnă scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele și bancnotele. Astfel, ei vor înțelege pentru început că monedele înseamnă mai ieftin, iar bancnotele mai scump. De asemenea, odată ce au învățat cifrele, putem să citim prețurile cu ei și să îi ajutăm să înțeleagă ce este scump.O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogați?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casă mai mare sau jucării mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să învețe să valorizeze ceea ce are și să considere bogăție faptul că nu îi lipsește nimic.

Foarte important și benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puțin decât el.

Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuțe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care provin din familii sărmane. Copilul va învăța ce înseamnă să fii generos, iar bogăția nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci și la cei care sunt privați și de minimul necesar.

Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem și alte aspecte care sunt mai importante decat banii. Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

41 |

414

Protestantismul

şi economia de piaţă

Prof Luca Adrian Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Max Weber poneşte de la constatarea de bun simţ că sistemul economic capitalist s-a dezvoltat cu precădere în acele zone în care religia dominantă era cea protestantă. În acest sens el se foloseşte de statisticile realizate de statul german, iar acestea confirmă constatarea sa. De asemenea, el formulează o ipoteză interesantă, oare nu cumva există o legătură, chiar dacă nu una directă, ci una indirectă între protestantism şi dezvoltarea capitalistă ulterioară a unor zone din Europa. Înainte de a verifica plauzibilitatea acestei ipoteze, Weber mai întâi analizea-ză conceptul de capitalism. În acest sens, el critică un ”mit” foarte persistent chiar şi în zilele noastre, potrivit căruia capitalismul se asociază cu lăcomia, dorinţa de înavuţire cu orice chip, cu lipsa de scrupule etc Toate aceste preocupări şi dorinţe sunt prezente în orice loc şi în orice epocă istorică, ele au existat în antichitate, în Evul Mediu şi mai există şi în prezent.

Sistemul economic capitalist, în schimb aducea un element nou, şi anume el valoriza munca, punea în prim plan ca sursă legitimă a oricărei înavuţiri munca eficientă. Acest lucru însemna că abia prin intermediul câştigului rezultat prin efort propriu putem să intrăm în stapânirea unor bunuri, doar munca constituie un scop legitim al acţiunii umane. Dar, pentru a câştiga în acest fel era necesar un comportament raţional, calculat şi chiar cumpătat. Mai întâi, individul trebuie să acumuleze capital, iar acest lucru se putea realiza numai prin cumpătare şi buna chivernisire a resurselor, care în nici un caz nu trebuia să fie rispite. În al doilea rând, capitalistul trebuia să fie suficient de prevăzător pentru aşi investi capitalul în activităţi profitabile, adică în acele genuri de activităţi care sporeau capitalul prin muncă.

Ceea ce îl interesează pe Weber în lucrarea ”Etica protestantă şi spiritul capitalismului” este aceea de a realiza o autentică arheologie a acelor ideilor care au contribuit la constituirea unei etici capitaliste a muncii şi a comportamentului raţional-eficient. Punctul de plecare îl constituie protestantismul, în special religia lui Jean Calvin. În cadrul concepţiei teologice al lui Calvin termenul central este cel de predestinare. Oamenii sunt predestinaţi fie gloriei divine, fie vor fi damnaţi, deoarece Dumnezeu nu există în vederea omului, ci omul există în vederea lui Dumnezeu. Problema centrală este că absolut nici un om nu ştie în ce categorie face parte, nu există nici un semn care sa vină din parte divinităţii, iar pe temeiul acesteia omul să ştie dacă este hărazit gloriei divine, sau dimpotrivă viaţa sa este sortită păcatului etern.

Singurul lucru care îi rămâne omului este acela de realiza fapte bune în această lume terestră a interacţiunilor sociale, singura certitudine de care dispune este aceea că are puterea de înfăptui binele. La rândul ei, această putere şi disponibilitate a omul pentru făptuirea binelui îi deschide acestuia posibilităţile de a se salva, adică de a se mântui şi de a dobândi graţia divină. În acest fel, protestantismul deplasează accentul de la contemplaţia pură a lui Dumnezeu, spre înfăptuirea unor acţiuni bune, iar religia protestantă devine predominant etică, iar acest accent contribuie la rândul lui la formare, iar apoi la extindere socială a unei autentice etici capitaliste. În concluzie, educaţia financiară îşi găseşte utilitatea prin faptul că deschide şi focalizează intersele tinerilor spre o realitate socială extrem de complexă, chiar contradictorie. Cum armonizăm îndemnul capitalist spre consum cu spiritul auster al protestantismului capitalist, în acestă problemă de fapt rezidă „contradicţia capitalismului”.

42 |

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Jean Delumeau – „Religiile lumii”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996; Mircea Eliade - ”Sacrul şi profanul”, Editura Humanitas, Bucureşti ,1995; Max Weber – ”Etica protestantă şi spiritul capitalaismului”, Editura Humanitas, Bucureşti,1993; Alain Renaut – ”Era individului”, Editura Institutul European, Iaşi, 1998;

414

De

la joc la educaţia financiară Insp. ed. timpurie, Prof. Ancuţa Giorgiana Maria Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

Educația financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, atunci când aceștia încep să ceară prima bomboană, prima jucărie. Copiii trebuie să fie familiarizați cu banii, cu valoarea acestora, cum pot fi cheltuiți cu responsabilitate, cum pot fi economisiți, investiți sau donați în scop caritabil Programul educaţional «De la Joc la Educație Financiară», iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie şi derulat în parteneriat cu MENCŞ, BCR şi Infomedia Pro, își propune să promoveze conceptul de educație financiară în rândul copiilor preșcolari, cu activități de informare atât pentru copii și educatori, cât și pentru părinți și, cel mai important, să imprime copiilor respectul față de muncă și față de bani contribuind si la educarea morala a acestora.

Educaţia financiară a celui mic începe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket. Părinţii trebuie să le spună copiilor înainte de a merge la cumpărături, bugetul pe care îl au la dispoziţie şi se poate transforma într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită. Copilul poate deveni asistent financiar şi cu ajutorul unui calculator, poate ţine evidenţa cheltuielilor.

De altfel, poate fi încântat să ajute cu diversele lucruri care sunt de făcut prin casă (aspirat, ştersul prafului, dusul gunoiului etc.). Astfel, poate primi câte o recompensă sub forma unei sume mici, pentru fiecare treabă la care ajută, învăţându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii şi să-i gestionezi.

Copilul poate fi încurajat să economisească dăruindu-i o puşculiţă simpatică sau poate fi confecţionată împreună cu el, aşa încât cel mic să aibă un loc unde să îşi poata ţine banii. Îi poate împărţi pe două categorii, bani de cheltuială şi bani de pus deoparte, iar în acest fel el poate decide împreună cu părinţii cum să împartă alocaţia lunară.

Părinţii pot merge cu cel mic la bancă şi pot deschide un cont. I se poate explica cum suma pe care o depune în bancă va creşte în timp şi de ce este important să ai mereu bani puşi deoparte. În inocenţa lor, copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câţi bani câştigă sau cât au plătit pentru un anumit lucru, deşi semnificaţia cifrelor nu este foarte clară pentru ei. Trebuie să li se explice cu blândeţe cum nu este întotdeauna politicos să întrebi o altă persoană despre venitul financiar sau cât de mulţi bani cheltuie aceasta.

Cel mic poate crede că banii provin de la bancomat sau că poţi plăti orice lucru cu cardul. Chiar şi copiii mai mari pot să nu înteleagă ce înseamnă să utilizezi un credit. Ar fi bine să li se explice toate aceste concepte şi să le aratăm cum se folosesc şi ce se întâmplă, de fapt, în spatele lor.

Nu este recomandat să-i fie ascunse cheltuielile şi ar fi indicat să i se arate celui mic importanţa unei comunicări transparente în privinţa gestionării aspectelor financiare în familie. Întotdeauna când se merge la cumparături, trebuie să i se explice faptul că lucrurile materiale nu condiţionează fericirea. Este recomandat să petrecem timp împreună şi să ne învăţăm copiii cum astfel de lucruri mici contează mai mult pentru bunăstarea unei persoane decât venitul financiar.

Nicio lecţie financiară nu este completă fară generozitate. Copiii trebuie ajutaţi să capete o perspectivă corectă asupra banilor, arătându-le faptul că există multe lucruri, precum dragostea pentru familie şi cei care ne înconjoară, care nu au un preţ.

Dacă începem cu paşi marunţi educaţia financiară a celui mic vom vedea cum, în timp, îşi va dezvolta abilităţile necesare unui comportament responsabil şi va învăţa cum să gestioneze corect finanţele.

43 |

414

Repere

definitorii ale conceptului de piaţă Prof. Onogea Ioan Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea

Economia de piaţă este o formă modernă de organizare a activităţii economice în care oamenii acţionează în mod liber, autonom şi eficient, în concordanţă cu legile şi regulile pieţei, fapt care face posibilă valorificarea maximă a resurselor rare, existente pentru satisfacerea nevoilor şi dorinţelor nelimitate ale oamenilor.

Piaţa, în sistemul economiei de piaţă, se manifestă ca un sistem de pieţe concurenţiale, în care agenţii întreprinzători intră în relaţii economice libere şi directe de vânzare-cumpărare Conceptul de piaţă acoperă o realitate extrem de complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu, neexistând o definiţie unanim acceptată a acestei noţiuni. Cu toate acestea, specialiştii au realizat eforturi pentru a circumscrie principalele semnificaţii ale conceptului de piaţă, astfel că elementele sale definitorii sunt următoarele: • Piaţa este spaţiul economic în care îşi desfăşoară activitatea toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice; • Piaţa este locul de întâlnire şi de confruntare a cererii cu oferta de bunuri economice, care se află într-un anumit raport de mărime şi structură, pe baza căreia agenţii economici îşi orientează activitatea. Astfel, dacă cererea este mai mai mare decât oferta, producătorii vor fi motivaţi să-şi extindă acti-vitatea, iar în caz contrar îşi contractă activitatea; • Pe piaţă se formează preţul de vânzare, iar acesta are o contribuţie esenţială în orientarea activităţii agenţilor economici, astfel: - când preţul este mare, creşte tentaţia producătorilor de a oferi un bun, dar scade interesul cumpărătorilor; - când preţul este scăzut, creşte tentaţia cumpărătorilor de achiziţiona bunul, dar s-ar putea să-l nu-l mai găsească pe piaţă, fiind de această dată demotivaţi producătorii; Regulatorul pieţei este concurenţa, iar aceasta este concepută ca fiind un tip de relaţie care se stabileşte între agenţii economici, astfel că aceştia îşi urmăresc propriile interese; În ciuda dificultăţilor pe care le presupune clarificarea conceptului de piaţă, putem formula următoarea definiţie, iar aceasta poate fi acceptată ca fiind una satisfăcătoare din punct de vedere teoretic şi practic, mai ales că ea se fundamentează pe nişte precizări anterior formulate.

Dacă intenţionăm să concretizăm acest concept, atunci putem spune că cele mai vizibile forme de piaţă sunt magazinele, pieţele agroalimentare, restaurantele, cafenelele, cofetăriile. Dar tot pieţe sunt şi bursele de valori, unde se tranzac-ţionează titlurile de valoare, bursele de mărfuri, unde se cumpără şi se vând cantităţi mari de bunuri omogene, licitaţiile organizate pentru vânzarea unor opere de artă, negocierile pe care le poartă un agajator cu un expert în inginerie etc Deşi toate aceste contexte sociale sunt deosebit de diverse, ele reprezintă tipuri specifice de piaţă, adică locuri de întâlnire ale unor cumpărători cu vânzătorii bunurilor sau serviciilor solicitate.

Economia concurenţială, de piaţă, nu poate fi concepută în absenţa pieţei, deoarece ea îi este constitutivă, ea reprezintă o condiţie intrinsecă fără de care nici nu s-ar putea vorbi de capitalism. Această legătură indispensabilă dintre capitalism şi piaţă, rezultă din funcţiile pe care le îndeplineşte piaţa într-o economie concurenţială. Astfel, printre principale funcţii ale pieţei putem să enumerăm următoarele: • funcţia de informare cu privire la ceea ce este nevoie şi ar trebui să se producă, cu privire la preţul la care se pot efectua tranzacţiile, cantităţile care se pot tranzacţiona, exigenţele de calitatea pe care trebuie sa le satisfacă bunurile etc; • funcţia de confirmare / infirmare a unor decizii economice. De pildă, un producător decide să majoreze producţia şi oferta bunului X, dar reacţia pieţei nu este pe măsura aşteptărilor ofertantului.

Acest exemplu constituie o infirmare a unei decizii economice luate de un întreprinzător privat, iar societatea comercială trebuie să ţină seama de reacţia specifică a pieţei; • funcţia de comunicare între producţie şi consum, în sensul că ofertantul culege informaţiile pe care le furnizează piaţa, informaţii pe care apoi îşi fundamentează deciziile şi strategiile;

44 |

414

• funcţia de distribuire a resurselor pe activităţi economice, acest lucru în-seamnă că piaţa este un mecanism impersonal de alocare a resurselor (”invizible hand” al lui Adam Smith ). Mai precis, cine vinde va încasa venituri și în acest fel va avea acces la factorii de producţie, adică la forţă de muncă, capital tehnic, resurse naturale, neofactori de producţie ( informaţii, tehnologii de vârf, cercetare ştiinţifică etc ) • În concluzie, economia de piață circumscrie o realitate complexă, tocmai din acest motiv. O cunoaștere a acesteia devine o condiție de bază pentru dezvoltarea individului.

Bibliografie 1. Gabriela Anghelache, 2009, Piaţa de capital în context european, Ed.Economică, Bucureşti;

Economia

de piaţă românească după 1990 Prof. Manda Mihai Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea Prof. Manda Claudia Colegiul Național Mircea cel Bătrâm Râmnicu Vâlcea

După 1989 societatea românească a cunoscut, din punct de vedere economic şi social, o prăbuşire fără precedent, sub aspectul duratei şi profunzimii. Timp de peste un deceniu România a traversat o criză prelungită, exprimată atât prin accentuarea dezechilibrelor structurale macroeconomice şi sectoriale, cât şi prin persistenţa decalajelor dintre cerere şi ofertă, pe fundalul risipirii avuţiei naţionale, diminuării resurselor naturale şi umane, căderii producţiei, productivităţii muncii şi eficienţei economice.

Tranziţia a înregistrat costuri economice şi sociale uriaşe, suportate de marea majoritate a populaţiei ţării ale cărei condiţii de viaţă au fost precare. Gestionarea de către guvernanţi a greutăţilor generate de transformarea radicală a regimului social-economic a fost dificilă şi deseori defectuoasă. Anul 1990 marchează începutul restructurării sistemului economico-social pentru trecerea la economic de piaţă. Şansele reuşitei erau deosebite.

Nu existau regrete faţă de vechiul sistem economico-social, iar dezavuarea în bloc a tuturor celor care se aflaseră în funcţii de conducere administrativă, de producţie, desfacere sau de altă natură era cvasiunanimă. Viaţa social-economică a României era dominată de populism. Se preconizau şi se adoptau măsuri fără acoperire în conţinut economic, care au grăbit apariţia unor noi fenomene negative, pe lângă cele deja existente.

O primă măsură, agreată de populaţie, dar care a avut consecinţe grave pentru evoluţia ulterioară a economiei româneşti a fost restituirea “părţilor sociale” ale populaţiei către deţinători, care însemnau circa 38 miliarde lei, revenind fiecărui deţinător circa 10 000 lei, sau trei salarii medii la acea vreme. Sumele au fost astfel transferate rapid din sfera producţiei în sfera circulaţiei, unde nu exista un volum de mărfuri alimentare sau nealimentare care să poată fi procurat de cei care încasaseră sumele respective.

Veniturile populaţiei au crescut, în ciuda slabelor performanţe în ceea ce priveşte producţia naţională şi prin plata celui de-al 13-lea salariu, a cărui contravaloare reclama, la rândul său, un plus de bunuri şi servicii pentru populaţie. Pe fondul diminuării producţiei şi a insuficienţei unor stocuri de mărfuri suficiente, măsurile amintite au stimulat inflaţia.

Fenomenul s-a amplificat rapid, având consecinţe dezastruoase pentru o economie nepusă la punct cu rigorile pieţei libere. În această conjunctură s-a trecut la liberalizarea parţială a preţurilor – o necesitate absolută şi condiţie obligatorie pentru trecerea la economia de piaţă – începând cu 1 noiembrie 1990, într-un moment când nu existau condiţiile necesare pentru a se trece la această acţiune: economia era în declin evident, producţia, exportul, investiţiile înregistrau adevărate căderi; procesul de privatizare se găsea la început de

45 |

414

drum; legile şi instituţiile economiei de piaţă şi instrumentele specifice acestei economii nu erau elaborate sau nu funcţionau. S-a trecut, totodată, la dezvoltarea sectorului privat în paralel cu încercarea de restructurare şi privatizare a întreprinderilor de stat.

La începutul şi sfârşitul anilor ’90 a fost promovată, cu precădere, mai ales la sugestia principalelor organisme financiar-bancare internaţionale politica fragmentării marilor combinate şi întreprinderi industriale, care s-a dovedit neeficientă. În 1990-1991 s-a încercat adoptarea unor măsuri de restructurare şi retehnologizare a întreprinderilor de stat, reuşindu-se doar transformarea lor în regii autonome sau în companii comerciale. S-a urmărit, totodată, descentralizarea economică, privatizarea şi încurajarea investiţiilor străine.

Economia a înregistrat însă căderi catastrofale. În 1992-1996 s-a acţionat pentru realizarea unei reforme treptate, promovându-se politica paşilor mărunţi. Nu s-a aplicat terapia de şoc, care ar fi impus populaţiei eforturi deosebite în schimbul unor rezultate incerte. S-a reuşit totuşi să stopeze căderea economiei şi să imprime o creştere economică modestă. Inflaţia s-a redus, iar raportul dintre indicele câştigului salarial şi indicele preţurilor de consum a sporit. La finele anului 2000, PIB-ul scăzuse cu peste 10% faţă de anul 1996.

Producţia industrială era inferioară cu cca 20% faţă de aceiaşi perioadă, reprezentând sub 50% din nivelul atins în 1989 deşi se privatizaseră aproape 5 000 de societăţi comerciale care, în mod normal, ar fi trebuit să stimuleze creşterea activităţii economice.

Memorandumul convenit în 1999 de Executiv cu Fondul Monetar Internaţional stabilea obiectivele şi politicile economice ale guvernului României. Elaborat şi definitivat în laboratoarele Fondului, documentul prevedea închiderea şi lichidarea unui număr de întreprinderi mari, continuându-se astfel dezindustrializarea ţării sub lozinca “privatizare-restructurare”. Se poate afirma că în perioada 1997-2000 s-a încercat, la cererea Fondului Monetar Internaţional, aplicarea unei reforme accelerate, însoţită de restructurarea şi privatizarea companiilor de stat. Declinul economic s-a accentuat, iar deficitul bugetar şi al balanţei comerciale au crescut, dar sădirea germenilor dezvoltării durabile a întârziat.

Din 2001 s-a adoptat o atitudine pragmatică, deschisă spre economia reală, menită să asigure un echilibru între imperativele economiei de piaţă şi cele ale protecţiei şi solidarităţii sociale, precum şi o concordanţă între obiectivele pe termen scurt, cele pe termen mediu şi lung şi cerinţele integrării europene şi euro-atlantice.

Creşterea economică susţinută timp de patru ani apropia România, după mai mult de un deceniu şi jumătate, de nivelul atins în 1989 în ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor. Rezultatele înregistrate în redresarea economiei şi funcţionarea mecanismelor economiei de piaţă au făcut ca Raportul de Ţară al Comisiei Europene pe anul 2004 să recunoască României statutul de economie de piaţă funcţională.

Programul de guvernare pe perioada 2005-2008, generos şi ambiţios prin dimensiuni şi obiective, exprima, între altele, opţiunea guvernului pentru restrângerea intervenţiei statului în economie şi întărirea funcţiilor acestuia de „garant al libertăţii”, „garantarea şi dezvoltarea proprietăţii private”, „restituirea integrală a proprietăţilor abuziv confiscate de regimul comunist, tratamentul egal al proprietăţii”, “integrarea deplină a României în structurile economice şi de securitate euroatlantice”.

Opţiunile fundamentale ale guvernului şi principiile de guvernare s-au concretizat în introducerea cotei unice de 16% pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, reducerea cotei impozitului pe profit de la 25% la 16%, precum şi reducerea graduală a cotei de impozitare pentru contribuţiile la fondurile de asigurări sociale începând cu anul 2006. Cota unică de impozitare de 16% pe venitul persoanelor fizice şi pe profit s-a aplicat cu consecvenţă. A rezultat o reducere a încasărilor la bugetul public din profit şi venituri personale, compensată prin creşterea accizelor, colectarea mai bună a veniturilor şi o fiscalitate lărgită a economiei. Relaxarea fiscală iniţială a fost însoţită de lărgirea fiscalizării şi o tăiere de cheltuieli publice.

Măsura a avut ca rezultat creşterea sensibilă a veniturilor persoanelor cu venituri mari şi sporirea veniturilor imensei majorităţi a salariaţilor cu sume nesemnificative. Ecartul între veniturile covârşitoarei mase a populaţiei şi un număr restrâns de angajaţi a crescut semnificativ. Introducerea şi aplicarea cotei unice de impozitare a însemnat abandonarea principiului impozitului progresiv, aplicat de toate guvernele liberale ale României în perioada interbelică.

Preconizata restrângere a intervenţiei statului în economie se afla, de asemenea, în opoziţie cu politica promovată de naţional liberali în timpul guvernării interbelice.

Creşterea economică în ritm susţinut, începută timid în anul 2000 şi continuată în anii următori, a permis sporirea semnificativă a veniturilor salariaţilor, precum şi ale pensionarilor, modalităţi care au condus la sporirea diferenţelor între cei cu venituri superioare şi marea masă a angajaţilor şi pensionarilor. În ultimii ani s-a încercat a se inocula ideea iluzorie a unei dezvoltări rapide, bazată doar pe servicii, fără un suport industrial solid şi fără o agricultură modernă pentru care pledează convingător condiţiile pedoclimatice existente în ţara noastră. Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până în epoca noastră; apoi comerţul complementar,

46 |

414

traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoţit economia subterană pe parcursul acestor ani, adaptându-se realităţii. În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri, traficul de arme, corupţia, prostituţia, dar şi o serie de activităţi casnice care sunt aducătoare de venituri ilicite, neînregistrate. În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane; cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv in economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană.

Situaţia economică concretă existentă la un moment dat impune cetăţenilor o reacţie imediată pentru asigurarea supravieţuirii, iar anumite tradiţii au încă influenţe puternice, totuşi, reglementările legale care guvernează societatea stabilesc limita dintre ceea ce este acceptat, condiţiile de acceptare şi ceea ce societatea respinge.Astfel, legislaţia stabileşte în principal: limitele minime şi maxime de vârstă pentru exercitarea anumitor meserii şi, în mod particular, ocroteşte copiii, interzicând exploatarea acestora; condiţiile de natură tehnică şi normele de protecţie a muncii specifice fiecărui domeniu; limitele timpului de muncă, odihnă, condiţii ce trebuie asigurate lucrătorilor.

Educația

financiară – o altfel de educație Prof. Gabriela Trăistaru Liceul Tehnologic „General Magheru” Râmnicu Vâlcea

În literatura de specialitate, educaţia non-formală este reprezentată de activtităţile educative organizate de alte instituţii decît şcoala – muzee, biblioteci, cluburi ale elevilor etc.“ˡ... şi se întemeiază pe recunoaşterea faptului că “un număr mare din experienţele de învăţare ale oamenilor s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite organizaţii şi biblioteci”².

Educaţia nonformală este diferită faţă de educaţia formală, atat prin conţinut cît şi prin formele de realizare. Conţinutul este organizat pe arii de interes (şi nu pe ani de studiu sau discipline academice) iar formele sunt foarte diverse ca durată, modalitate de organizare sau predare. Utilizând metode și mijloace didactice nonformale, noțiuni despre bugetul personal pot fi abordate în cadrul orelor de consiliere (dirigenție) sau în cadrul programului „Săptămâna altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Copiilor nu le mai place să stea numai în interiorul clasei și să asculte teorie, vor să vadă cu ochii lor cursul de schimb, să meargă la ghiseu, să aibă experiența directă.

Astăzi, mai mult ca oricând, orice tânăr are nevoie de cunoștințe financiare de bază pentru a înțelege cum funcționează societatea și cum poate lua cele mai bune decizii pentru viitorul său. Cunoașterea mediului financiar și abilitățile de a gestiona banii sunt esențiale pentru a ne descurca în sistemele economice complexe din prezent.

Alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniță. Nenumarate studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învățământ preșcolar fără să învețe mai nimic concret despre bani. Cu cât educația financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. Copiii trebuie sa înteleagă ideea de limită (de pilda, distincția dintre ceea ce își doresc și ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorințe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obține satisfacerea unei dorințe).

De aceea, Banca Națională a României sprijină procesul de educație financiară, prin implementarea, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, a proiectului educațional Educație financiară -Banii pe înțelesul copiilor, ca materie optională, începand cu anul școlar 2013 – 2014, disciplina „Educație financiară” ce se predă elevilor claselor III – IV, iar JA România a introdus în gimnaziu și liceu trei programe de educație financiară, menite nu numai să îmbogățească cultura financiară a tinerilor, ci și să le dezvolte abilitățile, să le

47 |

414

dea încredere în ei și să-i inspire să adopte un comportament responsabil.

Astfel, prin jocuri interactive și dezbateri, elevii clasei a VII a, parcurgând modulul Sensul banilor, înțeleg mai bine rolul banilor în societate, consumul și economiile, învață cum să fie mai responsabili și să își gestioneze corect resursele, luând în același timp decizii raționale privind finanțele personale.

Modulul Educația financiară -1 destinat elevilor din clasele IX – X, promovat de Junior Achievement România, prin activități learning by doing coordonate de profesori și de consultanți voluntari din comunitatea de afaceri, ajută tinerii să înțeleagă mecanismele de funcționare a bugetului de venituri și cheltuieli, economii, investiții, servicii bancare, carduri și modalități de plată moderne, utilizarea creditului, asigurări și opțiuni oferite de aceste instrumente pentru a putea lua decizii financiare informate. În clasele XI – XII, tinerii, parcurgând Modulul Educație financiară -2, ce cuprinde concepte și activități despre Finanțe personale și Piața de Capital elevii își aprofundeze concepte și instrumente financiare variate. Tinerii învață cum funcționează economia de piață, cum să compare tipuri de venituri și cheltuieli, cum să realizeze bugete și planificări financiare. Ei analizează diverse modalități de investiții, descoperă instrumentele pieței de capital, riscurile asociate investițiilor și serviciile financiare moderne, inclusiv online.

Lucrând în echipă, ei simulează înființarea unei mici afaceri, își asumă roluri și responsabilități și identifica pașii fundamentali în demararea și administrarea unei firme.

Modulele de educație financiară îi ajută pe elevi să înțeleagă conceptele teoretice învățate la școală prin activități practice, exerciții, simulări și dezbateri cu ajutorul consultanților voluntari din business.

Elevii înțeleg concepte-cheie și descoperă instrumente financiare de bază, ce pot contribui la un trai mai sigur, mai puțin stresant și mai productiv.

48 |

Bibliografie 1. Simona Velea, Ol. Istrate, Introducere în pedagogie. Note de curs ,2006 2 Pasi Sahlberg, Building bridges for learning, European Youth Forum, Brussels, 2000 3. https://ec.europa.eu 4. http://www.jaromania.org/ 5. http://www.consumerclassroom.eu/

414

Istoricul

burselor de marfuri Prof. metodist Samoilă Daniela Casa Corpului Didactic Vâlcea

Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Grecia şi Roma Antică şi continuă şi astăzi. Dacă ar fi să alegem oricare din produsele tranzacţionate azi la bursă şi am încerca să-i traversăm evoluţia pe piaţă de-a lungul istoriei, am găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfă (barter), contractul cu plată şi livrare imediată (spot), contractul cu plată şi livrare ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options).

Darul şi schimbul de marfă datează de la începutul civilizaţiei. A treia fază, contractul spot, poate fi considerată ca adevăratul început al pieţelor de marfă organizate.

Până în anul 1600 comerţul în Europa şi Asia nu a fost destul de intens pentru a permite susţinerea activităţii comercianţilor locali sau a pieţelor locale. Periodic, târgurile serveau ca pieţe de desfacere pentru arii geografice întinse. Aceste târguri au fost organizate la început de comercianţii ambulanţi care schimbau mărfurile lor locale pe mărfuri exotice aduse din ţinuturi îndepărtate. Banii erau puţini şi majoritatea tranzacţiilor se făceau prin simplu schimb. Acest tip de târg era des organizat în Grecia Antică, în timpul Imperiului Roman, dar şi în China.

Treptat, a apărut o reţea de târguri specializate şi bine organizate. Existau reguli precise care stabileau unde, când şi cum pot vinde comercianţii, în funcţie de tipul de marfă oferit. S-a introdus interdicţia contractării în afara acestor târguri, pentru a preveni acumularea unei cantităţi mari de marfă care ar fi permis ulterior controlul preţului.

Cu timpul, s-au constituit asociaţii de comerţ care reprezentau interesele noii clase de comercianţi.

Disputele din afaceri erau soluţionate în tribunale special înfiinţate, prin aplicarea codului comerciantului.

Odată cu creşterea numărului de tranzacţii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de târg”. Aceste scrisori permiteau amânarea plăţii unei mărfi, deci o extindere a creditului. Comercianţii aveau posibilitatea să circule din târg în târg reglând plăţile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de târg, plătind la sfârşit eventualele datorii rămase, în bani. Aşa a apărut piaţa spot (cash). Adesea, comercianţii prezentau eşantioane din marfa lor, urmând ca plata - în bani sau cu scrisoare - să se facă numai atunci când titlul trecea la cumpărător.

Se consideră că rădăcinile comerţului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care a permis Japoniei să dezvolte şi să organizeze piaţa la termen începând cu anul 1697, cu aproape un secol şi jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii.

Denumirea de „bursă” provine de la oraşul Bruges, unde aceste adunări se ţineau la Hotel des Bourses, numit aşa după un senior din vechea şi nobila familie van den Boursen care îl construise şi pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii şi negustorii pentru a negocia bani, metale preţioase, hârtii de valoare şi mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianţilor au primit denumirea de burse.

Primele burse de mărfuri în lume Prima bursă, în accepţiunea modernă, a fost cea de la Anvers, înfiinţată în anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale. În anul 1554 s-a înfiinţat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange”, care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare. În anul 1639 apar la Paris o serie de agenţii de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse şi Rouen, iar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, la Montpellier. În Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg şi Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.

49 |

414

La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia în baza contractelor „options” prin care se permitea convenirea unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor. Un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial se constituie o bursă a grâului în care se desfăşurau tranzacţii de trei ori pe săptămână, într-o hală uriaşă de lemn în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l vândă şi pentru a negocia preţul în funcţie de calitatea acestuia.

Burse au mai fost înfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc. În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Olanda şi Anglia comerţul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare şi industriale. În 1848 şi-a început activitatea Chicago Board of Trade ca bursă de grâne. Câţiva dintre cei mai pricepuţi comercianţi de grâne au hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale - CBOT. Odată cu apariţia unei burse organizate, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii bogaţi au văzut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde să-şi depoziteze grânele pentru consumul pe un an întreg. Aceasta a ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de grâne care existau în trecut în America şi a contribuit la stabilirea preţurilor cerealelor pentru tot cursul anului. În acest interval de timp s-a produs transformarea comerţului „spot” în comerţ „la termen”, proces apărut pentru prima dată într-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerţ s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin. În 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la început unt, ouă, brânză, păsări domestice şi alte produse agricole. Mai târziu, aceasta a fost numită Bursa de Unt şi Ouă din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). În cele din urmă, aceasta a început să tranzacţioneze tipuri de marfă atât de multe şi diverse, încât, în 1919, a fost numită mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange.

Câteva dintre mărfurile tranzacţionate în acel timp erau cartofii, ceapa şi pieile de vită iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouăle îngheţate şi slănina de porc au fost adăugate mărfurilor care se tranzacţionau la CME. Astăzi se lucrează cu patru grupe de produse: mărfuri agricole, valute, dobânzi şi indici bursieri. În 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul făceau obiectul tranzacţiilor la termen. Cu timpul, gama produselor tranzacţionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pieţelor la termen, creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii au determinat, ca începând cu anul 1971, să se diversifice gama produselor tranzacţionate la termen cu metale preţioase (aur, argint, platină), devize, titluri financiare cu venit fix şi indici bursieri. În 1972, CME inaugurează tranzacţionarea contractelor futures pe valute - primele contracte futures financiare, iar în 1975 CBOT lansează primele contracte futures pe rata dobânzii. În 1982 Kansas City Board of Trade iniţiază primele contracte futures pe indici bursieri.

Este de remarcat faptul că deşi CBOT lansase contracte futures pe grâne încă din 1865 şi CME contracte futures pe ouă şi unt încă din 1919, prima lege care venea să reglementeze „pieţele de contracte” a fost adoptată abia în 21 septembrie 1922 - „Legea tranzacţiilor futures cu cereale”(The Grain Futures Act of 1922).

Legea superviza tranzacţiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzacţionare şi prevenirea manipulării pieţelor. Crahul bursier din 1929 şi criza economică de la începutul anilor ‚30 au grăbit adoptarea în 1936 a „Legii bursei de mărfuri”(The Commodity Exchange Act of 1936).

Istoria s-a repetat în ceea ce priveşte reglementarea contactelor futures de pe pieţele financiare. Deşi acestea erau cunoscute încă din 1970 şi au fost lansate în 1972, legea care le reglementa a fost adoptată în 23 octombrie 1974.

O creştere deosebită a interesului pentru tranzacţiile la termen s-a înregistrat între anii 1975-1985, fapt evidenţiat de volumul contractelor pe pieţele americane şi engleze. În prezent, numărul burselor care funcţionează în lume trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în Anglia, 8 în Germania, 7 în Franţa. Există azi 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite în 37 de ţări.

Odată cu schimbările petrecute în ţările din Europa Centrală şi de Est s-au făcut eforturi în vederea organizării unor pieţe bursiere şi în ţările din această zonă.

Bursele de mărfuri în România

50 |

414

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului”(1937), încă din 1839 apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei” este prezentat „Codul de Comerţ” care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ” din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez „ din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române” apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ” din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România.

Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu”, admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Prima iniţiativă legislativă după1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea burselor de mărfuri”. Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.

Biblografie 1. Galbraith, J. K. Societatea perfecta, Editura EUROSONG&BOOK, Bucuresti, 1997 2. Manea, Gh. Dictionar de economie, Editura Economica, Bucuresti, 2001 5. Murgescu, C. Mersul ideilor economice la români, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1986

51 |

414

Organizarea

interdisciplinară a conţinuturilor-

de la teorie la practicăProf. Stăncuț Ioana Casa Corpului Didactic Vâlcea Problema interdisciplinaritătii a preocupat filosofii şi pedagogii încă din cele mai vechi timpuri: sofiştii greci, Plinius, Comenius şi Leibnitz, iar la noi Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Găvănescu şi, dintre numeroşii pedagogici ai perioadei contemporane amintim pe G. Văideanu. În opinia acestuia, intredisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii şi îmtre diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”.

Interdisciplinaritatea este o forma de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care se realizează în principal respectând logica ştiintelor respective, adaptate particularitătilor legii didactice şi-l ajuta pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare.

Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă schimbărilor, acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii Aceasta se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină întralta, transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare.

Interdisciplinaritatea reprezinta o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării, cu implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite.

Societatea în care trăim şi în care vor trăi copiii pe care îi pregătim are nevoie de oameni care să gândească interdisciplinar, care să treacă cu uşurinţă de la un domeniu la altul. Un învăţământ interdisciplinar poate să-i ajute pe copii să dobândească o privire de ansamblu asupra vieţii şi universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale şi să distingă mai uşor scopurile de mijloace.

Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături intre discipline.

Interdisciplinaritatea apare ca necesitate a depăşirii limitelor creatoare de cunoaştere, care a pus graniţe artificiale între diferite domenii ale ei. Argumentul care pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că oferă o imagine integrată a lucrurilor care sunt analizate separat. Predarea interdisciplinară pune accent simultan pe aspectele multiple ale dezvoltăii copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.

Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi pogresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învăţare, pentru interrelaţionarea cu semenii, pentru parcurgeea cu succes a treptelor următoare în învăţare, pentru învăţarea permanentă. În procesul de învăţământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilor minimale obligatorii, sugerate chiar de planul de învăţămând sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare.

Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, obiectivelor, dar se creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu liber sentimentelor, să lucreze în echipă, individual. În înfăptuirea unui învăţământ modern, formativ, predarea – învăţarea interdisciplinară este o condiţie importantă. Corelarea cunoştinţelor de la diferitele obiecte de învăţământ contribuie substanţial la realizarea educaţiei elevilor, la formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii, a capacitaţii lor de a aplica cunoştinţele în practică. Corelarea cunoştinţelor fixează şi sistematizează mai bine cunoştinţele, o disciplină o ajută pe cealaltă să fie mai bine însuşită. Posibilităţile de corelare a cunoştinţelor dintre diferitele obiecte de învăţământ sunt nelimitate.

Important este ca predarea – învăţarea să fie văzută ca o modalitate modernă de realizare a eficienţei lecţiilor, iar cadrul didactic, pentru a-şi atinge obiectivele propuse trebuie să se pregătească din timp şi să apeleze la capacitatea sa creatoare. Predarea – învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecţii, care activează pe elevi, le stimulează creativitatea şi contribuie la unitatea procesului instructiv – educativ, la formarea unui om cu o cultură vastă.

52 |

414

Trebuie, aşadar făcut pasul de la conţinuturi la personalitatea celui cu care se lucrează. Astăzi, acest aspect se numeşte învăţare centrată pe elev. Astfel, importante devin metodele cu care se prelucrează conţinuturile şi prin intermediul cărora este implicat educatul în procesul de dezvoltare a sa. Soluţia este aceea de a regândi atât conţinutul cât şi metoda, plecând de la studiul educatului. Metafora lui John Dewey sugerează direct că elevul devine ,, soarele în jurul căruia gravitează,, dispozitivele pedagogiei. Educatul, cu toate resursele sale psihologice, este centrul în jurul căruia gravitează conţinutul, metodele, mijloacele de învăţământ, profesorul, spaţiul clasei, organizarea clasei, organizarea instruirii. Învăţământul modern îşi pierde treptat caracterul reproductiv, orientat spre însuşirea de cunoştinţe, devenind din ce în ce mai creativ şi activ, centrându-se pe dezvoltarea competenţelor. Teoriile actuale ale personalităţii arată că nu există om fără calităţi.

Pedagogia modernă a demonstrat eficienţa utilizării metodelor interactive la lecţie (conversaţia euristică, problematizarea, demonstraţia, jocul de rol, dezbaterea, metode şi tehnici de lucru individual sau pe echipe). Educatorul trebuie să îşi adapteze conţinuturile la specificul educatului şi să găsească cele mai bune metode de valorificare a acestuia. Este un proces dificil dar merită a fi realizat pentru că cel mai important lucru în procesul instructiv-educativ este să contribui la dezvoltarea educatului şi să obţii tot ce este mai bun la el. (Goodson, 1994). „Elevul viitorului va fi un explorator” – spune Marshall McLuhan. Pentru aceasta el trebuie să fie conştientizat de importanţa învăţării prin cercetare, prin descoperire, de importanţa realizării conexiunilor între diferitele discipline.

Avantajele interdisciplinarităţii sunt: • permite elevului să acumuleze informaţii despre obiecte procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai şcolarităţii; • clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline; • creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare; • permite aplicarea cunoştinţelor în diferite domenii; • constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoştinţe şi volumul de învăţare.

Corelarea interdisciplinară între limba şi literatura română şi celelalte discipline se poate realiza prin: • Elemente de vocabular Termeni specifici diferitelor discipline: ¤ termeni ştiinţifici (matematică, geografie, istorie) ¤ elemente de limbaj plastic (educaţie plastică) ¤ termeni tehnici (abilităţi practice, educaţie tehnologică) ¤ termeni muzicali (educaţie muzicală) ¤ termeni juridici (educaţie civică) Expresii, structuri gramaticale: pot fi create în cadrul conversaţiilor ce pleacă de la materialele discutate.

• Texte ¤ textele cu conţinut ştiinţific oferă elevilor posibilitatea de a explica înţelesul textelor după studierea unor fenomene (ştiinţe) ¤ textele descriptive ale unor scriitori români pot fi recomandate elevilor pentru lectura suplimentară (geografie, ştiinţe) ¤ textele cu conţinut istoric (unele conţinând arhaisme), texte cu valoare strict documentară (istorie) ¤ proverbele, legendele, ghicitorile pot fi valorificate în legătură cu temele abordate în lecţiile de ştiinţe, geografie, istorie, matematică ¤ textele unor cântece îi apropie pe elevi de unele poezii cunoscute • Excursia literară adânceşte înţelegerea operelor cu caracter descriptiv şi poate fi precedată sau urmată de lecturi adecvate din opera scriitorilor.

• Cerinţe ce dezvoltă creativitatea ¤ crearea de probleme cu elemente din textele studiate ¤ imaginarea unor legende (a unui animal, a unui loc, a unei plante) ¤ descrieri ale unor imagini fotografice sau filmate ¤ exerciţii de creaţie care să ilustreze teme cu elemente moral-civice

53 |

414

¤ compuneri ce valorifică excursiile şi drumeţiile ¤ coroborarea compoziţiilor literare cu cele plastice pe aceeaşi temă ¤ crearea unei poezii, a unei descrieri, a unui desen determinate de audiţii ¤ colaje reprezentând scene din textele studiate ¤ realizarea unor jocuri folclorice care combină limba română, educaţia muzicală,fizică Un curriculum centrat pe nevoile, posibilităţile, pe ritmul, rolurile şi demersurile celui care învaţă ar putea reprezenta cadrul integrator care va înlocui curriculumul centrat pe disciplinele de învăţământ. Formarea experienţei şi dezvoltarea competenţelor nu trebuie să fie doar obiective scrise pe hârtie. Nouă, dascălilor, ne revine misiunea de a forma aceste competenţe, de a şti cum să le implementăm în activitatea zilnică de predare, învăţare şi evaluare, de a descoperi valorile ce se ascund în fiecare din elevii noştri. Reuşita va depinde mult de calitatea actului didactic şi a parteneriatului educator-educat.

54 |

Bibliografie 1. Ciolan Lucian, Învăţarea integrat, Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. Editura Polirom,Iaşi, 2008, pag. 125-130 2. Cucoş, Constantin , Pedagogie, Editura Polirom,Iaşi,1996, pag.77-79 3. Ionescu, Miron şi Radu, Didactica modernă. Cluj-Napoca: Editura Dacia,2001, pag.113-114, 153-157 4. Pălăşan, Toader, Crocnan, Daniel Ovidiu, Huţanu, Elena , Interdisciplinaritatea şi integrare – o nouă abordare a ştiinţelor în învăţământul preuniversitar, în Revista Formarea continuă a C.N.F.P. din învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 2003 5. Stanciu, Mihai , Reforma conţinuturilor învăţământului, Editura Polirom, Iaşi, 2002 6. Văideanu, George , Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988

414

Responsabilitatea

socială și finanțare

în educație

Prof. metodist Șandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea Gary Becker (1997) arată că investiţiile în capitalul uman (educaţie, instrucţie şi asistenţă medicală) se repercutează în cele mai mari creşteri ale productivităţii muncii şi, prin urmare, într-o contribuţie importantă la sporirea PIB. Autorul vorbeşte despre rate ale profitului din investiţia în şcolarizare, despre riscurile unui investitor în educaţie, considerând gospodăria ca fiind o “mică companie”, considerând copii drept “bunuri de consum” ce aduc un venit psihic părinţilor și despre ”piaţa căsătoriei” Se demonstrează că distribuţia diferită a veniturilor îşi are originea nu atât în deosebirile biologice sau familiale dintre oameni ci mai mult în diferențele culturale rezultate din eforturi educaţionale incoerente.

Modalitatea fundamentală de sporire a productivităţii şi, ca rezultat, a bunăstării indivizilor constă în sporirea investiţiilor în cunoştinţele şi deprinderile/abilitățile forţei de muncă. Calculele prezentate de Gary Becker oferă argumente pentru a demonstra că ratele ridicate de profit obţinute de pe urma calificării superioare a salariaţilor indică o insuficienţă a investiţiilor în capitalul uman. Privind problema din acest punct de vedere, responsabilitatea socială a educaţiei pare, mai degrabă, că nu aparţine statului. De fapt, nu există un interes pe măsură din partea părinţilor, universităţilor, angajatorilor de a cheltui resurse cu dezvoltarea capitalului uman şi, de aceea, prezenţa statului devine absolut obligatorie. Practic, întreaga “şcoală de gândire a capitalului uman” ar putea funcţiona în regim privat prin intermediul pieţei. Din acest punct de vedere, intervenţia statului ar trebuie să se reducă la finanţarea educaţiei de bază sau creditarea studiilor universitare ale studenţilor.

Constatările lui G. Becker sunt confirmate de statisticile din România. Dacă analizăm structura ratei şomajului din economia noastră, vom descoperi că fenomenul şomajului afectează, în cea mai mare măsură, persoanele cu nivel scăzut de educaţie, adică persoanele cu cele mai modeste investiţii în propriul capital uman.

Responsabilitatea socială a educației poate fi privită sub două aspecte: a) responsabilitatea socială a învățământului: proiectarea obiectivelor, profilul şi conţinutul învățământului; metode de predare și relații cu elevii; activități extrașcolare ș.a. b) responsabilitatea socială a educației din afara școlii (privită ca loc de desfășurare a procesului de învățământ) prin cooperarea cu toți actorii implicați și interesați în educație; educație permanentă; corelarea învățământului cu piața muncii și inserția absolvenților în muncă; evaluări/examinări externe etc.

Salrero Okito (2009) se referă la rezultatele Japoniei, obţinute în perioada postbelică, apreciind că unul din motivele dezvoltării rapide a ţării sale, a fost „abundenţa unei forţe de muncă ieftine, de bună calitate şi educate, capabilă să facă față tehnologiilor sofisticate”. De fapt, resursele umane, educaţia constituie priorităţi ale societăţii japoneze. Se poate spune că ridicarea calităţii muncii contribuie la creşterea angajării, productivităţii şi coeziunii sociale.

Separarea dintre cei cu un volum mic şi cei cu un volum mare de cunoştinţe afectează coeziunea economică şi socială. Rolul statului este acela de a asigura accesul egal la educaţie în condiţiile unei educaţii de calitate. Asigurarea acestei echităţi depinde de resursele economice, demografia şcolară, contextul politic intern şi extern şi descentralizarea apărută în alte sectoare decât educaţia (în principal, în administraţia publică).

Elementele menţionate anterior depind de mulţi factori şi pot fi identificate printr-o analiză socio – educaţională.

Zonele socio-economice au puncte tari şi puncte slabe diferite privind populaţia şcolară, structura dezvoltării economice, nivelul şomajului, infrastructura, calitatea serviciilor oferite de diferite instituţii, incluzând aici şi unităţile şcolare sau cele care oferă forme de calificare şi formare pentru adulţi.

Toți membrii societății au foarte mari așteptări de la școală. Se dorește ca sistemul educațional să reducă inegalităţile sociale şi economice, să dezvolte abilităţile sociale şi civice necesare şi să producă tineri competenți pe piața muncii. Se pune întrebarea dacă administrațiile școlare și universitare împreună cu autoritățile locale, sistemul central educațional trebuie să aibă responsabilitatea totală a educației. În fapt, avem nevoie de responsabilități multiple ale tuturor actorilor implicați în educație.

Statul ar trebui să dezvolte cadrul general de manifestare a responsabilității în raport cu școala. Un sistem de responsabilitate public bine conceput poate antrena experți, evaluatori profesioniști, consilieri

55 |

414

și alte persoane a căror expertiză poate ajuta școala. Aceasta nu derogă autoritățile competente ale statului de responsabilitățile sale. Dar, având în vedere că elevul este un produs comun al familiei și al instituțiilor publice, este foarte important pentru educatori să vizeze priorităţile în educație împreună cu reprezentanți ai autorității locale, agenți economici din zonă, părinți, ONG, sindicate, administrația școlară regională și națională serviciile medicale, sociale, de educație timpurie, dezvoltare comunitară, voluntariat, ca şi asociaţii ale părinţilor, Biserica, ONG, patronate și toate alte părți interesate. Responsabilitățile comune sunt stimulative pentru membrii grupului și îngreunează ignorarea unora de către ceilalți.

Un bun sistem de responsabilitate public va costa inițial mai mult, dar pe termen lung raportul cost – beneficiu va evolua în sensul așteptat.

Finanţarea educaţiei reprezintă modul de alocare şi cheltuire a resurselor necesare îndeplinirii politicilor naţionale, regionale şi locale.

Finanţarea unităţilor şcolare se realizează din mai multe surse. În prezent, acest proces este centralizat dar, în viitorii ani, finanţarea educaţiei se va descentraliza treptat.

Pe scurt, sursele de finanţare pentru educaţie şi destinaţiile acestor fonduri sunt: • bugetul naţional, prin bugetele consiliilor judeţene o parte din fondurile colectate din taxa pe valoare adăugată (TVA) este folosită pentru plata salariilor personalului din învăţământ şi a burselor.

• bugetul naţional (al Ministerului Educaţiei), prin bugetele consiliilor locale, sunt plătite manualele şcolare.

• bugetul naţional, prin bugetele consiliilor judeţene şi locale, o parte din fondurile colectate din impozitul pe venit poate fi folosită, în funcţie de nevoi, pentru finanţarea unităţilor şcolare (pentru cheltuieli materiale, de funcţionare, reparaţii, întreţinere, construcţii şi alte destinaţii prevăzute în bugetele consiliilor judeţene, respectiv locale).

• bugetul consiliului judeţean sau local, din fondurile proprii (strânse din diferite impozite şi taxe locale) pot fi finanţate salarii, burse, cheltuieli materiale şi orice alte cheltuieli prevăzute în bugete.

• surse proprii, extrabugetare – donaţii, sponsorizări, vânzare de produse şi servicii etc. – din care pot fi finanţate salarii, burse, cheltuieli materiale şi orice alte cheltuieli prevăzute în bugetul unităţii şcolare.

Bugetul este principalul instrument de realizare a misiunii şcolii, a proiectelor şi planurilor de dezvoltare instituţională. Ca urmare, principala întrebare la care trebuie să răspundă bugetul şcolii este: cum pot fi procurate şi cheltuite, în condiţii de maximă eficienţă, resursele financiare ale şcolii pentru ca procesul educaţional să se desfăşoare normal şi pentru a atinge scopurile şi obiectivele stabilite.

Etapele în obţinerea fondurilor financiare: 1. Analiza nevoilor de finanţare; 2. Stabilirea scopurilor şi obiectivelor organizaţionale pentru care avem nevoie de fonduri; 3. Stabilirea grupurilor ţintă ale acţiunilor de obţinere de fonduri şi ierarhia acestora; 4. Stabilirea strategiilor şi a metodelor de colectare a fondurilor; 5. Realizarea concretă a colectării de fonduri.

Execuţia bugetară reprezintă cheltuirea (şi urmărirea cheltuirii) sumelor alocate prin bugetul aprobat pentru ceea ce s-a prevăzut a fi cheltuiţi şi în limita sumei planificate pentru fiecare capitol, participativ şi centrarea asupra elevului, ca membru al comunităţii sale.

Bibliografie 1. Joiţa, E., Management educaţional, Iaşi: Polirom, 2000 2. Dragomir, M., Pleşa, A., Breaz, M., Chicinaş, L., Manual de management educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Centrul Regional de Dezvoltare şi Inovare a Resurselor din învăţământ Cluj, Turda: Ed. Hiperborea, 2000

56 |

414

5 Lectii

simple despre bani pe care ar trebui să le învețe oricine la grădiniță Prof. metodist Dumitru Ciobanu Casa Corpului Didactic Vâlcea Fiecare dintre noi avem parte de lectii financiare la diferite momente din viața noastră, dar nu suntem niciodată prea bătrâni – sau prea tineri – pentru a începe să învățăm.

Iar unele lectii despre bani sunt atât de importante încât înțelegerea lor este o cerință obligatorie pentru supraviețuirea financiară. În cazul în care ai tu însuți nevoie de o mică recapitulare, sau dacă doreşti să înveţi un tânăr ce relație să aibă cu banii, acum este un moment bun să faci acest lucru.

1. Banii înseamnă muncă.

Explicat în cel mai simplu mod, banii sunt echivalentul fizic al muncii. Fie că ai muncit pentru ei folosindu-ți mintea sau mușchii, banii sunt rezultatul unei forme de efort.

Dar există bineînțeles multe metode mai delicate și mai pozitive de a-ți învăța copilul de șase ani relația dintre efort și recompensă financiară decât a-l pune să șteargă pardoseala cu mopul pentru a primi masa de seară… Cea mai importantă dintre lectii este despre cum să modifici comportamentul de cheltuire a banilor.

Ideea pe care vrei să o încurajezi cu aceste lectii este următoarea: “Dacă banii înseamnă muncă, lucrurile pe care le cumpăr cu banii mei sunt de fapt munca mea.” O bună înțelegere a acestui concept este cheia unui comportament mai sănătos de cheltuire a banilor.

2. A cheltui nu este același lucru cu a investi.

Deși ambele ne pot goli buzunarele și conturile bancare pentru o perioadă de timp, a cheltui și a investi sunt lucruri foarte diferite.

A da 2000 de euro pentru o canapea de piele înseamnă a cheltui, dar a folosi aceiași bani pentru a cumpăra o mașină second hand, care te ajută să-ţi îndeplineşti sarcinile de serviciu, este o investiție.

Gândește-te la asta așa: dacă obiectul sau serviciul pe care îl cumperi îţi va oferi în schimb ceva tangibil (precum capacitatea de a rămâne angajat, de a avansa în carieră, de a vinde cu profit mai târziu etc.) atunci este o investiție. Dacă nu îndeplinește această cerință, atunci este pur și simplu o cheltuială.

3. Creditele pentru nevoi personale sunt periculoase.

Ar putea să nu pară grav, dar de fiecare dată când folosim cardul de credit, luăm de fapt un împrumut. Şi să recunoaștem, ultimul lucru pe care și-l doresc băncile este să aibă clienți care își plătesc în fiecare lună datoriile în întregime. În realitate, ele preferă ca toate cumpărăturile noastre să se adune laolaltă şi să li se aplice o dobândă de 20-25%. Învață-ți copiii secretele „murdare” ale cărților de credit. Spune-le despre micii monștri care se ascund în spatele benzii magnetice. Știi tu, aceia care au conceput formula magică: comoditate + folosire frecventă + valoare mică a plății lunare = datorii pe termen lung cu dobânzi mari.

Inventează o poveste de spus înainte de culcare în care un prinț care cheltuia prea mult a devenit cerșetor din cauza acestei bucăți de plastic. În zilele noastre, acestea sunt lectii care pot deveni realitate foarte uşor…

4. Înțelegerea diferenței dintre a vrea și a avea nevoie.

Copiii își doresc lucruri cu atât de mult entuziasm încât le este foarte dificil să facă diferența între ceea ce vor și ceea ce le trebuie. Dacă îi întrebi asta atunci când au pus ochii pe ceva, probabil că pot inventa o poveste despre cum jucăria respectivă le este total indispensabilă pentru supraviețuire – cel puţin lor aşa li se pare.

Dar a fi capabil să faci diferența între nevoi și necesități este o abilitate folositoare la orice vârstă. De ce? Pentru că trăim într-o economie care a făcut o întreagă știință din a le amesteca pe cele două. Fără a tine seama de răsfăț, e important să fii capabil să le identifici pe cele două, iar ăsta este primul pas pentru a reuşi să trăieşti pe măsura bugetului personal.

5. Banii nu pot cumpăra fericirea, dar pot cumpăra diferite opţiuni în viaţă.

57 |

414

Valoarea banilor nu constă în faptul că ne fac fericiți, ci în faptul că ne acordă posibilitatea de a avea diferite opțiuni în viață. Iar o alegere autentică, bine finanțată, este o pasăre rară zilele acestea.

Mulți dintre noi simt că au întotdeauna mai multe opţiuni, pentru că, fiind consuma-tori, ne sunt prezentate în permanenţă o mulțime de variante în fiecare clipă a vieții noastre. Dar multe dintre aceste variante sunt în realitate de proastă calitate – alegeri de suprafață, construite doar pentru a încuraja cheltuiala.

Numai cei disciplinați financiar își pot permite să facă alegeri care chiar le schimbă viața, precum aceea de a-și schimba cariera, de a se muta în capătul celălalt al țării, de a porni o nouă afacere sau de a se pensiona mai devreme. Capacitatea noastră de a face alegeri reale, majore, ne dă puterea de a ne reinventa în orice etapă a vieții noastre.

Sigur, acestea sunt numai 5 lectii despre bani dintr-o listă lungă de fundamente ale finanțelor personale, dar constituie o bună bază pentru a-ţi construi stabilitatea financiară. Iar dacă ajuți un copil sau un tânăr să le învețe, ai răbdare și evită să creezi un sentiment de frică legat de bani.

Amintește-ți că adevărata putere vine din înțelegerea faptului că banii nu sunt misterioși, prosperitatea nu este mereu rezultatul unui noroc chior, iar securitatea financiară este sub controlul tău.

58 |

Bibliografie www.Ideisibani.ro

414

”Cultură

și educație financiară la preşcolari”

Anghel Violeta Grădiniţa cu Program Normal “ Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, jud. Vâlcea Deprinderile financiare sănătoase sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a copilului şi pregătirea lui ca adult de succes. Bunicii ar trebui să sprijine familia atunci când trebuie să la vorbească nepoţilor despre bani. Grădiniţa încearcă să ajute pe cât poate familia în această problemă. „Părinţii fac o treabă extraordinară învăţându-i pe copii bunele maniere şi cum să se ferească de pericole, cum să-şi facă patul sau cum să îşi construiască o solidă bază culturală”, spune Mary Hunt, expert în finanţe personale şi autoare a recent lansatei cărţi „Raising Financially Confident Kids”. „Însă, adesea, aceştia neglijează unul dintre cele mai importante valori umane – aceea de a fi responsabil dar, mai ales, independenţi financiar”, adaugă aceasta.

Aşa că, pentru a le asigura copiilor un viitor financiar frumos, pentru a-i responsabiliza, ea oferă 10 „ponturi” care te vor ajuta să-i înveţi cu uşurinţă pe cei mici despre bani, despre importanţa şi valoarea lor.

1. Fii un model de „bună practică”. Asta deoarece copiii au tendinţa de a copia, nu doar ce spui, ci mai ales ceea ce faci. În acest caz, asigură-te că le oferi propriul model financiar sănătos.

2. Nu spune niciodată „Nu am bani pentru asta”. Din moment ce vrei să-ţi înveţi copilul să cheltuiască responsabil, nu ai voie să spui că nu mai ai bani sau că nu-ţi mai poţi permite să-i cumperi flecuşteţul pe care ţi l-a cerut pe când eraţi în supermarket.

Acest anunţ l-ar putea bulversa, chiar speria pe copilul care astfel crede că familia lui este în im pas din punct de vedere financiar. Aşa, că o variantă de răspuns ar fi: „Nu vom cheltui acum bani pe asta”.

3. Nu uita să-ţi implici copiii în cumpărăturile casnice. Hunt susţine că a le cere copiilor să te ajute să faci diferite cumpărături pentru casă şi să-i rogi să te însoţeasca la supermarket în acest sens poate reprezenta un pas important în educaţia lor financiară.Dă-i copilului în grijă lista de cumpărături şi vei avea astfel ocazia de a planifica alături de el întreaga sesiune de shopping, inclusiv alegerea produselor în raport de calitate şi preţ.

4. Nu este bine să-i iei pe copii la cumpărături de plăcere. Aceasta ar fi o „supraexpunere” a lor la cumpărături, avertizează Hunt, şi ar putea duce la o încurajare a consumului şi a cheltuirii banilor la impuls.

5. Este important să îi iei pe copii cu tine la bancă. Fie că faci retrageri de numerar, dar mai ales daca depui spre a economisi, este bine să îi ai şi pe copii alături. Aşa ei vor şti după ce principii funcţionează o bancă şi vor fi încurajaţi să pună întrebări. În acest sens, vârsta de 10 ani este momentul optim pentru a le deschide un cont de economii pe numele copilului tău. Tot atunci copilul va putea începe să meargă, împreună cu tine, să îşi depună banii economisiţi în propriul cont.

Dacă este bine să vadă, să atingă şi să manipuleze sume de bani, fie ele şi modice, nu acelaşi lucru se poate spune despre cardul de credit. „Banii sunt vizibili, nu pot crea confuzii. Însă cardul de credit poate trimite mesaje eronate copiilor”, susţine Hunt. Astfel, atâta timp cât copiii sunt încă mici, 6. lasă-i să folosească bani lichizi pentru a cumpăra diferite lucruri. În cazul în care vei alege să îi permiţi să se folosească de card, va trebui să iţi asumi şi eventualele consecinţe ale unui asemenea act, una dintre ele fiind aceea că va cheltui peste măsura, furaţi de mirajul cardului.

7. Dă-i copilului tău bani săptămânal sau lunar, ca o alocaţie. Deşi sunt multe păreri care consideră asta o greşeala, să dai bani cu regularitate copilului tău îl va ajuta pe acesta să înveţe să îşi gestioneze singur banii. Potrivit lui Hunt, pe la 6 ani poţi începe să îi dai copilului tău săptămânal bani de

59 |

414

buzunar, iar, treptat, pe măsura ce copilul creşte, să măreşti acest interval. Aşa el va învăţa despre economiile pe termen scurt şi lung, cum să cheltuiască responsabil şi cum să economisească.

8. Nu îţi împrumuta copiii cu bani. Deşi greu de aplicat in zilele noastre, mai ales intr-o societate romanesca bazată pe idei balcanice, ideea de a nu le împrumuta copiilor bani este excelentă. Atâta timp cât aceştia primesc de la părinţi bani lunar sau săptămânal, nu are rost să te oblige pe tine, părinte, să îi dai şi mai mult. Dacă a ales să cheltuiască prea repede banii, este alegerea lui şi trebuie să suporte consecinţa acţiunilor sale.

Cu siguranţă, în scurt timp va învăţa să fie mai chibzuit.

9. Poţi vorbi copiilor tăi despre bani, economii şi cheltuieli oricând. Aşa vor învăţa că finanţele sunt importante, accesibile şi deloc de speriat.

10. Şi, nu în ultimul rând, nu ocoli subiectul banilor atunci când acesta apare în discuţiile din familie.

Insuflă-le copiilor, încă de la vârsta fragedă, ideea că a şti cum să faci economii şi să cheltuieşti inteligent, dar şi să fii generos, este unul dintre aspectele care asigură succesul în viaţă.

Aceste 10 „ponturi”, despre cheltuirea banilor cum spune autoarea Mary Hunt sunt valabile în familiile care dispun totuşi de ceva bani şi care au câte un card sau îşi pot permite să deschidă un cont în bancă, deoarece în viaţa de zi cu zi întâlneşti şi cazuri în care familia trăieşte doar din alocaţia copiilor.

Era bine dacă Mary Hunt scria această carte atunci când noi aveam o vârstă potrivită pentru a ne educa şi proprii noştri copii financiar după nişte reguli, nu după ureche aşa cum am procedat noi . În viaţa cotidiană banii reprezintă un simbol al muncii noastre, devenind importanţi atât prin valoarea cât şi prin numărul lor.

Micii

bancheri în acţiune Prof. Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget. De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da.“ Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Dincolo de nevoile de bază, există şi nevoia de joc, de răsfăţ, de atenţie. Dacă ştim să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare. Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun şi atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înţeleagă limitările financiare. De asemenea, nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă.

Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă. Părinţii sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înţeleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvăleşte pentru a obţine ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză. „Ne era teamă că T. nu va mai aprecia nimic din ceea ce are. Îl vedeam cât de repede se plictiseşte de jucării şi cum mereu îşi doreşte câte ceva nou. Ne-am hotărât ca într-una din seri, în timp ce ne jucam cu el, să îi spunem o poveste despre locurile noastre de muncă şi despre salariu. Şi acum îmi amintesc cum desenam împreună un tati şi o mami care se întorc de la serviciu. I-am explicat câte

60 |

414

puţin cu fiecare ocazie pe care o aveam iar, treptat, l-am învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are şi să aştepte atunci când îşi doreşte ceva nou. Cred că suntem un caz fericit, T. este un copil înţelegător“, ne povesteşte T.C., profesoară.

Atunci când avem o discuţie cu copilul, legată de plata datoriilor casei, cheltuielile pentru mâncare şi haine, care sunt prioritare, trebuie să avem grijă ca cel mic să nu se simtă vinovat pentru cheltuielile ce ţin de el. Totodată, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci când i se explică ceva şi să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte şi supărătoare. Foarte important de reţinut este ca acest timp de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obişnuinţe şi deprinderi ale copilului. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume.

O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică un efort. Părinţii sunt cei care îl ajută în acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli.

Copilul află că există o zi – de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţi şi, de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar. Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinţi. Este o metodă de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăţa că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material. „M. mea era tare dezordonată… peste tot erau împrăştiate doar jucăriile ei, hainuţe, etc. Avea deja trei ani şi încercam să o conving să mă ajute păstrând o oarecare ordine.

Atunci mi-am amintit tactica mamei mele de a mă responsabiliza, recompensându-mă financiar. Eu şi soţul meu am avut câteva discuţii cu M. despre cum poate avea şi ea un «salariu»… dacă pune jucăriile la loc după ce se joacă, dacă duce farfuria la bucătărie după ce a mâncat, dacă strânge hăinuţele. Iar la sfârşit de săptămână primea bănuţi pentru puşculiţă şi plănuiam împreună ce va face când va strânge o anumită sumă.

O perioadă a funcţionat, fiind motivată de recompensă, iar apoi, treptat, s-a obişnuit să facă anumite lucruri.“ Ne povesteste M.R., 34 de ani. „A. are 16 ani şi când are nevoie de o sumă de bani mai mare, ştie că o poate obţine dând o mână de ajutor în casă. L-am obişnuit asa de mic şi, deşi mi-a fost teamă că nu va întreprinde nimic dacă nu este recompensat, nu s-a ajuns la această situaţie. Am avut grijă ca recompensa să nu fie mereu una financiară.

Acum, pe lângă alocaţia săptămânală stabilită în acord cu toţi membrii familiei şi bineînţeles cu anumite condiţii ataşate, banii extra şi-i câştigă muncind în plus. Fie că ăa cu aspiratorul în weekend în toata casa sau că îşi ajută surioara la lecţii, considerăm gesturile lui ca o muncă ce merită răsplătită.

De asemenea, faptul că i-am stabilit o alocaţie săptămânală, l-a ajutat să îşi planifice cheltuielile în funcţie de acest buget, devenind responsabil cu banii săi“, mărturiseşte B., 39 ani.

Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora.

Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginaţia ne ajută, fie despre adaptarea unor poveşti cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informaţia pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite. Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prinţese, regi, regine. De aceea, mici adaptări la realitatea moderna, nu strică niciodată. „A. îşi dorea foarte mult o păpuşă Barbie balerina, deşi mai avea două asemănătoare.

Pentru că în perioada respectivă aveam oarece probleme financiare cu ipoteca apartamentului şi sosirea pe lume a unui nou bebeluş, am încercat să o convingem pe A. să aprecieze mai mult păpuşile pe care le avea şi să amânăm primirea uneia noi. Aşa au început poveştile cu cele două surioare Barbie – interpretate de papusile ei. A fost o metoda destul de ingenioasă, pentru că aşa am petrecut mai mult timp împreună, am făcut-o treptat să fie nerăbdătoare să îşi cunoască viitoarea surioară şi a învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are deja.

Cred că, uneori, anumite pretenţii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multă atenţie din partea părinţilor.“ Aceasta este experienţa R., 34 ani. Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ce înseamnă scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bacnotele. Astfel, ei vor înţelege pentru început că monedele înseamnă mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odată ce au învăţat cifrele, putem să citim preţurile cu ei şi să îi ajutăm să înţeleagă ce este scump.

61 |

414

O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogaţi?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casă mai mare sau jucării mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să înveţe să valorizeze ceea ce are şi să considere bogăţie faptul că nu îi lipseşte nimic. Foarte important şi benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puţin decât el.

Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuţe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care vin din familii sărmane.

Copilul va învăţa ce înseamnă să fii generos, iar bogăţia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci şi la cei care sunt privaţi şi de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem şi alte aspecte care sunt mai importante decât banii. „Ne-am făcut un obicei ca în preajma sărbătorilor să mergem cu cadouri la verişorii lui I., care trăiesc la ţară şi au posibilităţi financiare mai limitate. Fiul meu a învăţat să fie generous şi cât de plăcut este să dăruieşti, nu doar să primeşti. Îmi amintesc că avea doar patru ani când, fiind în vizită la verişori, le-a lăsat lor trotineta lui cea nouă pentru că «ei nu au jucării aşa multe ca mine…». M-a impresionat foarte mult. Bineînţeles, în egală măsură, a mâncat ciocolată din unul dintre cadouri pentru că… îi era poftă.

Cu toate acestea, ştiu că este un copil inteligent, înţelegător şi darnic, iar dacă este întrebat dacă e bogat, va răspunde fie «da, am o ciocolată!», fie «Eu nu am bani pentru că nu muncesc…»“, ne povesteste D., 41 ani.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect. Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va găsi cea mai potrivită metodă de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu – Goloșoiu, (2013), Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești 2. Ligia Georgescu – Goloșoiu (2013), Educație financiară - Banii pe înțelesul copiilor, Caietul elevului, Editura Explorator, Ploiești 3. Ligia Georgescu – Goloșoiu, coordonator, Corina Mohorea, Stela Olteanu. (2013) Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, Editura Explorator, Ploiești

Banii

în viaţă copiilor noştri Iordan Lucreţia Vasilica Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea

În ultimii ani, tot mai multe bănci din România au iniţiat programe destinate copiilor şi tinerilor cu scopul de a formă educaţia financiară a acestora de timpuriu. Specialiştii susţin importantă acestui tip de educaţie, care contribuie la “o economie stabilă şi dezvoltată sănătos”.

Studii de piaţă recente privind educaţia financiară a populaţiei arată că 3,2% dintre români au acces la programe de educaţie financiară, 14% nu au cunoştinţe despre produse şi servicii financiare şi 65% nu reuşesc să se ajungă cu cheltuielile financiare zilnice, iar aceste rezultate demonstrează că există o nevoie stringentă de educaţie financiară în România.

Copiii ar trebui să fie conştienţi de importantă banilor de la vârste cât mai fragede, şi părinţii sunt de acord. Dar nu poţi să-i povesteşti unui copil de 5 ani despre credite ipotecare, pentru că este dincolo de capacitatea lui de înţelegere. Încă de la grădiniţă,poate nici nu ne dăm seama, copiii sunt deja conştienţi de bani. De exemplu, întrun magazin de jucării, ei observă că sunt şanse mai mari să le cumperi jucării mai mici decât cele mai mari şi

62 |

414

mai spectaculoase. La această vârstă, copiii trebuie să înţeleagă patru lucruri: • Ai nevoie de bani să cumperi lucruri • Câştigi bani prin muncă • S-ar putea să trebuiască să aştepţi înainte să-ţi cumperi ceva ce vrei • Există o diferenţa între lucrurile pe care le vrei şi cele de care ai nevoie Că să îi faci să înţeleagă aceste lucruri, la care chiar şi adulţii au probleme, trebuie să începi atunci când copiii sunt foarte mici, în acea perioada în care sunt curioşi despre tot ceea ce îi înconjoară. Trebuie incearcat să găseşti momente pe care poţi să le dai exemplu pentru a-i arată importantă banilor, să le cumpărăm o puşculiţa, pentru a-i învaţă despre economii. Le putem spune că dacă strânge o anumită suma, tu îi vei da o dobânda, şi cu această ocazie să îl înveţi ce este dobânda.

Ajuns la vârstă şcolarităţii, copiii ar trebui să ştie ce sunt economiile şi ce este dobânda. Ei ar trebui să înţeleagă că un card de credit înseamnă un împrumut la banca, şi că dacă nu plăteşti facturile la timp, vei sfârşi prin a plăti mai mult decât ai consumat. De asemenea, ar trebui să ştie că este periculos să-ţi pui informaţiile personale, cum ar fi detaliile contului bancar, pe un site web pentru că ar putea fi furate.Cum îi ajuţi să înţeleagă aceste lucruri: dacă nu are deja o suma stabilită de bani de buzunar, acum este timpul să îi dai una săptămânal sau la un interval pe care îl alegi tu. Ai putea chiar să-l ajuţi să-şi facă şi să folosească un cont la banca. Dacă faci aceste lucruri, copilul va înţelege mai bine importantă banilor, pentru că va observă cât de repede se cheltuiesc dacă nu sunt atenţi.

Când este vorba de liceu copilul trebuie să se gândească la facultate şi costurile ei, şi să realizeze că nu ar trebui să-şi cumpere un lucru pe care îl vrea dacă nu şi-l poate permite. De asemenea, ar trebui să realizeze deja că banii pot să-i ajute să-şi îndeplinească visele, sau sunt obstacole în calea lor.

Poate fi dificil să-ţi înveţi adolescentul aceste lucruri, pentru că se află la vârstă la care nu prea ascultă de părinţi. Decât să-i faci morală pe care el o va ignoră, ajută-l să înţeleagă cum poate obţine ceea ce vrea dacă economiseşte şi cheltuieşte în mod responsabil.

La 18 ani ar trebui să aibă cunoştinţe destul de mari despre concepte financiare, să ştie ce sunt împrumuturile, ratele de dobânda, cum să se angajeze, etc.

Poţi să îl ajuţi încurajându-l să meargă la un curs de finanţe personale, sau propune-i să ţină socoteală fiecărui ban pe care îl cheltuieşte timp de o luna, apoi să analizeze care sunt tiparele lui de cheltuire a banilor.

Bibliografie 1. ”Educaţia financiară : Banii pe înţelesul copiilor” Ligia Georgescu- Golosoiu , editura Explorator 2010

Micii

bancheri Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget. De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuţului, iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da.“ Bebeluşul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Dincolo de nevoile de bază, există şi nevoia de joc, de răsfăţ, de atenţie. Dacă ştim să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare. Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare,

63 |

414

regulile se impun şi atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înţeleagă limitările financiare. De asemenea, nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă.

Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă.

Părinţii sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înţeleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvăleşte pentru a obţine ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză. „Ne era teamă că T. nu va mai aprecia nimic din ceea ce are. Îl vedeam cât de repede se plictiseşte de jucării şi cum mereu îşi doreşte câte ceva nou. Ne-am hotărât ca într-una din seri, în timp ce ne jucam cu el, să îi spunem o poveste despre locurile noastre de muncă şi despre salariu. Şi acum îmi amintesc cum desenam împreună un tati şi o mami care se întorc de la serviciu. I-am explicat câte puţin cu fiecare ocazie pe care o aveam iar, treptat, l-am învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are şi să aştepte atunci când îşi doreşte ceva nou. Cred că suntem un caz fericit, T. este un copil înţelegător“, ne povesteşte T.C., profesoară. Atunci când avem o discuţie cu copilul, legată de plata datoriilor casei, cheltuielile pentru mâncare şi haine, care sunt prioritare, trebuie să avem grijă ca cel mic să nu se simtă vinovat pentru cheltuielile ce ţin de el. Totodată, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci când i se explică ceva şi să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte şi supărătoare. Foarte important de reţinut este ca acest timp de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obişnuinţe şi deprinderi ale copilului. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică un efort.

Părinţii sunt cei care îl ajută în acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli. Copilul află că există o zi – de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţi şi, de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar. Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinţi. Este o metodă de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăţa că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material. „M. mea era tare dezordonată… peste tot erau împrăştiate doar jucăriile ei, hainuţe, etc. Avea deja trei ani şi încercam să o conving să mă ajute păstrând o oarecare ordine. Atunci mi-am amintit tactica mamei mele de a mă responsabiliza, recompensândumă financiar. Eu şi soţul meu am avut câteva discuţii cu M. despre cum poate avea şi ea un «salariu»… dacă pune jucăriile la loc după ce se joacă, dacă duce farfuria la bucătărie după ce a mâncat, dacă strânge hăinuţele.

Iar la sfârşit de săptămână primea bănuţi pentru puşculiţă şi plănuiam împreună ce va face când va strânge o anumită sumă. O perioadă a funcţionat, fiind motivată de recompensă, iar apoi, treptat, s-a obişnuit să facă anumite lucruri.“ Ne povesteste M.R., 34 de ani. „A. are 16 ani şi când are nevoie de o sumă de bani mai mare, ştie că o poate obţine dând o mână de ajutor în casă. L-am obişnuit asa de mic şi, deşi mi-a fost teamă că nu va întreprinde nimic dacă nu este recompensat, nu s-a ajuns la această situaţie. Am avut grijă ca recompensa să nu fie mereu una financiară.

Acum, pe lângă alocaţia săptămânală stabilită în acord cu toţi membrii familiei şi bineînţeles cu anumite condiţii ataşate, banii extra şi-i câştigă muncind în plus. Fie că ăa cu aspiratorul în weekend în toata casa sau că îşi ajută surioara la lecţii, considerăm gesturile lui ca o muncă ce merită răsplătită.

De asemenea, faptul că i-am stabilit o alocaţie săptămânală, l-a ajutat să îşi planifice cheltuielile în funcţie de acest buget, devenind responsabil cu banii săi“, mărturiseşte B., 39 ani.

Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora.

Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginaţia ne ajută, fie despre adaptarea unor poveşti cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informaţia pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite. Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prinţese, regi, regine. De aceea, mici adaptări la realitatea moderna, nu strică niciodată.

64 |

414

„A. îşi dorea foarte mult o păpuşă Barbie balerina, deşi mai avea două asemănătoare. Pentru că în perioada respectivă aveam oarece probleme financiare cu ipoteca apartamentului şi sosirea pe lume a unui nou bebeluş, am încercat să o convingem pe A. să aprecieze mai mult păpuşile pe care le avea şi să amânăm primirea uneia noi. Aşa au început poveştile cu cele două surioare Barbie – interpretate de papusile ei. A fost o metoda destul de ingenioasă, pentru că aşa am petrecut mai mult timp împreună, am făcut-o treptat să fie nerăbdătoare să îşi cunoască viitoarea surioară şi a învăţat să aprecieze mai mult ceea ce are deja.

Cred că, uneori, anumite pretenţii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multă atenţie din partea părinţilor.“ Aceasta este experienţa R., 34 ani. Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ce înseamnă scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bacnotele. Astfel, ei vor înţelege pentru început că monedele înseamnă mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odată ce au învăţat cifrele, putem să citim preţurile cu ei şi să îi ajutăm să înţeleagă ce este scump.

O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogaţi?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casă mai mare sau jucării mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să înveţe să valorizeze ceea ce are şi să considere bogăţie faptul că nu îi lipseşte nimic. Foarte important şi benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puţin decât el. Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuţe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care vin din familii sărmane. Copilul va învăţa ce înseamnă să fii generos, iar bogăţia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci şi la cei care sunt privaţi şi de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem şi alte aspecte care sunt mai importante decât banii. „Ne-am făcut un obicei ca în preajma sărbătorilor să mergem cu cadouri la verişorii lui I., care trăiesc la ţară şi au posibilităţi financiare mai limitate. Fiul meu a învăţat să fie generous şi cât de plăcut este să dăruieşti, nu doar să primeşti. Îmi amintesc că avea doar patru ani când, fiind în vizită la verişori, le-a lăsat lor trotineta lui cea nouă pentru că «ei nu au jucării aşa multe ca mine…». M-a impresionat foarte mult. Bineînţeles, în egală măsură, a mâncat ciocolată din unul dintre cadouri pentru că… îi era poftă. Cu toate acestea, ştiu că este un copil inteligent, înţelegător şi darnic, iar dacă este întrebat dacă e bogat, va răspunde fie «da, am o ciocolată!», fie «Eu nu am bani pentru că nu muncesc…»“, ne povesteste D., 41 ani.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect. Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va găsi cea mai potrivită metodă de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu – Goloșoiu, (2013), Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești 2. Ligia Georgescu – Goloșoiu (2013), Educație financiară - Banii pe înțelesul copiilor, Caietul elevului, Editura Explorator, Ploiești 3. Ligia Georgescu – Goloșoiu, coordonator, Corina Mohorea, Stela Olteanu. (2013) Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, Editura Explorator, Ploiești

65 |

414

Educația

fizică și sport, ca un fenomen

socioeconomic

Prof. Cazacu Iulian Școala Gimnazială Câinenii Mari „Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”. „Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual”, spunea J.J. Rousseau Lipsa de activitate fizică duce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice precum bolile cardio-vasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii.

Cartea albă a Comisiei „Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate” subliniază importanţa adoptării de acţiuni pro-active în vederea contracarării declinului înregistrat în privinţa activităţilor fizice, iar acţiunile sugerate în cele două Cărţi în privinţa activităţilor fizice se vor completa reciproc.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă cel puţin 30 de minute de activitate fizică ce necesită un efort moderat (inclusiv activităţi sportive, dar nu numai) pe zi pentru adulţi şi 60 de minute pentru copii.” “(…) Comisia încurajează statele membre să examineze modul în care promovează conceptul de viaţă activă prin intermediul sistemelor naţionale de educaţie şi de formare, inclusiv prin formarea profesorilor.”

Sportul, ca fenomen social, devine din ce în ce mai important în societăţile moderne, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni îl practică, se documentează despre sport sau îl privesc ca spectatori. Practicat în instituţiile de învăţământ, dar şi în timpul liber, sportul a devenit o profesie însemnând nu numai implicarea activă, ci şi participarea la spectacolul oferit de acesta, având aşadar o largă arie socială. Nu trebuie omis faptul că nivelul de practicare a exerciţiilor fizice, respectiv a sportului, reprezintă un indicator principal al stării de sănătate a societăţii.

Profesorului de educaţie fizică îi revine rolul de a oferi elevilor, într-un cadru organizatoric adecvat, cunoştinţele necesare şi de a le forma priceperi metodologice de practicare independentă, în timpul liber (loisir) a formelor preferate de exerciţii fizice, dar şi a celor simple, accesibile unui număr mare de tineri şi adulţi (gimnastica de înviorare, de întreţinere, jogging, program de exerciţii cu gantere şi cu extensoare etc.).

Profesia de cadru didactic este una foarte complexă, iar schimbările care survin în toate planurile (economic, cultural, social, politic), creează un impact atât asupra școlii, cât și asupra profesorilor.

Abilităţile sociale se dezvoltă când comunicăm şi interacţionăm cu altă persoană. Fiecare dintre noi transmitem şi recepţionăm mesaje, care sunt percepute şi înţelese în funcţie de istoria personală, aşteptări, dorinţe, credinţe, atitudini, tip de reacţii, emoţii şi sentimente. Profesia de dascăl presupune, în primul rând, cu excepţia harului, existenţa unor abilităţi sporite de comunicare.

A educa înseamnă a adăuga noi date la latura intimă a copilului, a te lupta cu ceea ce e de prisos, a dezvăţa de obişnuinţele nocive. Intervenţia reală a profesorului şi iniţiativa elevului trebuie să se armonizeze, „profesorul ajutând elevul să-şi însuşească drumul propriu” (G. Snyders). Comunicarea, şi în principal limbajul, asigură suportul strict necesar al actului educativ. Comunicarea presupune asocierea elementelor cognitive şi afective cu scopul de a transmite informaţii, a inspira credinţe, a induce emoţii sau a evidenţia comportamente printr-un proces alternant de relaţii între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic şi comportamental. Comunicarea didactică este una instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare. Nu se numeşte didactică pentru că apar profesorii şi elevii; cei doi actori pot fi doi elevi, cartea şi omul care învaţă, părintele şi copilul, iniţiatul şi ucenicii.

Limbajul este activitatea de comunicare a gândirii prin semne ce au o valoare pentru fiecare. Deci, comunicarea se poate face verbal sau nonverbal, sau chiar paraverbal. Limbajul nu este doar vorbirea.

Analizând fenomenul comunicării trebuie să evidenţiem cele şase componente ale sale, toate necesare pentru

66 |

414

a exista o comunicare reală: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalul, codul şi conexiunea inversă. Voi reveni la importanţa conexiunii inverse, numită şi feedback. Limbajul este o activitate ce se învaţă în timp, formarea conceptelor fiind un fenomen laborios. Vorbirea evoluează de la o stare concretă la una abstractă, iar odată cu avansarea la categoriile universale se va ajunge la o organizare mai bună a lumii obiective.

Scăderea numărului de cadre didactice calificate duce, implicit, la o scădere a selecției în rândul profesorilor, acest lucru atrăgând după sine nevoia de schimbare: „schimbările au determinat preocupări și eforturi pentru reformarea și modernizarea sistemelor educaționale”6 (Strategii educaționale centrate pe elev, 2006, p.11) Profesorul din zilele noastre trebuie să participe la programe de formare continuă în vederea dezvoltării personale, nu doar să fie un profesor foarte bine pregătit în specialitatea sa. Profesorul îndrumător are rolul de a oferi viitoarelor cadre didactice informații cu privire la responsabilitățile și dificultățile pe care le vor întâlni ca profesori, dar și de a oferi sprijin tinerilor debutanți, în vederea depășirii cu succes a acestora. Printre abilităţile sociale pe care un profesor îndrumător trebuie să le deţină, amintim: • Spirit de echipă; • Comunicare, seriozitate; • Capacitate de asimilare de noi informaţii şi abilităţi; • Disponibilitate pentru implicare în diverse activităţi sociale. În educație fizică și sport, profesorul trebuie să facă legătura între teorie și practică, astfel viitorul cadru didactic va înțelege că valoarea influenţelor exerciţiilor fizice sporeşte prin folosirea raţională a factorilor naturali de călire: aerul, apa, soarele. Un organism călit devine mai rezistent la îmbolnăviri, face faţă cu randament sporit la efort, se adaptează mai uşor la intemperii. Efectele amintite pot fi obţinute prin practicarea exerciţiilor fizice în aer liber, chiar şi în sezonul rece. Sălile în care se desfăşoară activitatea trebuie iluminate corespunzător şi bine aerisite, curăţenia lor şi a terenurilor sportive urmând să fie bine întreţinută permanent.

Titlul de profesor/antrenor este „ansamblul atribuțiilor date în primul rând de poziția de educator și, în al doilea rând, de profilul specializării, care este educația fizică și sportul, activități diferențiate de alte activități cu caracter instructiv-educativ”7(A., Dragnea și colaboratorii, 2006, p.99).

Dialogul educativ nu înseamnă întrebările profesorilor şi răspunsurile elevilor. A dialoga înseamnă să admitem că interlocutorii pot să înveţe unii de la alţii. Şi aş dori să amintesc aici adevărul spus de Constantin Noica, şi anume: o şcoală adevărată este cea în care învaţă şi elevul şi profesorul. În ceea ce spunem este bine să folosim mai multe canale pentru a fi mai bine receptaţi şi să se reţină mai multe informaţii. Se ştie că reţinem doar 10% din ceea ce citim, 20% din ce auzim, 30% din ce vedem, 50% din ce vedem şi auzim, 80% din ce spunem şi 90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp. Totuşi, din alt punct de vedere, limbajul educativ permite o îndreptare a atenţiei spre ficţiune şi imaginaţie.

Profesorul îndrumător de practică pedagogică nu doar transmite aceste informații, dar îl și încurajează pe student să-și asume „în primul rând, rolul principal de conducător manifestat în proiectarea, organizarea, desfășurarea și conducerea activităților (…) și în al doilea rând, rol secundar de prieten, îndrumător, diriginte, etc.”8 (G., Rață, 2008, p.333). În concluzie, profesorul îndrumător deține un rol important în stimularea și educarea noilor cadre didactice în vederea transmiterii cunoștințelor necesare pentru formarea competențelor intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor necesare tinerilor în societatea actuală.

Bibliografie 1. Dragnea, Adrian,Teodorescu, Silvia,Tudor, Virgil, Educație fizică și sport teorie și didactică, Editura FEST, București, 2006 2. Coordonatori prof.univ.dr. Șoitu, Laurenţiu, prof.drd. Cherciu , Rodica, Diana, Strategii educaționale centrate pe elev, Alpha MDN, București, 2006 3. Rață,Gloria, Didactica educației fizice și sportului, Editura PIM, Iași, 2008 6 Laurenţiu Şoitu, Rodica DianaCherciu Strategii educaționale centrate pe elev, Alpha MDN, Bucureşti, 2006, p.11.

7 Adrian Dragnea și colaboratorii, Educaţie fizică şi sport- teorie şi didactică, Editura FEST, Bucureşti, 2006, p.99.

8 Gloria Rață, Didactica educaţiei fizice şi sportului,Editura PIM, Iaşi, 2008, p.333.

67 |

414

Cum

facem educaţie financiară copiilor?

Profesor Giuran Daniela Şcoala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Drăgăşani

De ce cred că este important să facem educaţie financiară?

Fiecare părinte cred că a trecut prin experienţă în care fiind la cumpărături, copilul începe să insiste foarte mult sau să ţipe că îşi doreşte ceva foarte mult iar noi nu mai ştim cum să reacţionăm corect. Poate că uneori putem să refuzăm, dar alteori cedăm din cauza oboselii sau disconfortului pe care îl simţim când toată lumea se uită la noi. Dacă în schimb am reuşit să explicăm copilului care-i treaba cu banii, cu siguranţă că aceste situaţii pot să apară mult mai rar sau poate chiar deloc.

Cu unele recomandări nu sunt de acord căci funcţionează pe principiul recompensei, dar din fiecare experienţă extragem ce e bun şi aplicăm ce se potriveşte familiei noastre.

Sfaturi utile pentru familie: 1.Să ţinem cont de mesajul pe care îl transmitem copilului legat de relaţia noastră cu banii, atitudinea faţă de bani. Noi suntem modele pentru copii în toate, aşadar inclusiv pentru relaţia cu banii.

2.Să discutăm despre bani în familia noastră…. bineînţeles că sunt excluse de aici certurile din cauza banilor…:) Le povestim istoria banilor, de unde vin banii, ce reprezintă, cum se cheltuie, tocmai pentru că ei să înţeleagă că banii se termină, nu avem un sac fără fund de unde tot scoatem bani….

3.Le explicăm diferenţa dintre nevoi şi dorinţe. Alimentele, hainele intră la categoria nevoi, dar dacă vorbim de haine de lux deja intră la dorinţe. Dacă îi obişnuim să le cumpărăm tot timpul ce îşi doresc, vor creşte cu ideea că este datoria noastră să le satisfacem toate cerinţele.

Cum îi obişnuim să facă această diferenţa? Îi implicăm în realizarea listei de cumpărături dar şi în efectuarea cumpărăturilor: să bifeze singuri puncte de pe lista, să observe când sunt oferte şi să ştie că acelea sunt momente în care se pot economisi bani (faţă de bugetul iniţial alocat).

4.Este recomandat să plătim cash când suntem cu cei mici la cumpărături, tocmai pentru că banii să fie ceva palpabil pentru ei…să socotească singuri cât trebuie să plătim şi să primească restul. Cardul este o noţiune prea abstractă pentru ei şi nu o înţeleg.

5.Îi învăţăm că alegerea este la noi şi că avem control asupra banilor. Este dăunător să spui “Nu îmi permit”, ci mai indicat să-i spui la ce ar trebui să renunţe familia voastră pentru a-i satiface cerinţă. Dacă este o jucărie foarte scumpă, un exemplu de explicaţie ar fi că “pentru a-i cumpără ce îşi doreşte, e necesar să renunţaţi la a mai cumpără fructe timp de o luna”.

6.Alocaţia – cum pot copiii să facă rost de bani ? Îi putem ajută să câştige bani de buzunar implicându-i în treburile gospodăreşti (nu pentru a face curat în camera lui, ci dacă participa la curăţenia din spaţiile comune, curtea, etc) şi plătindu-i pentru asta sau încurajându-i să facă servicii diverse vecinilor, rudelor, etc.

Nu este recomandat să se ofere bani de buzunar zilnic, copiii în jur de 7 ani pot primi săptămânal (dar nu pur şi simplu, fără să fi făcut nimic pentru ei) iar cei peste 8 ani pot primi un buget lunar şi se vor învaţă astfel să îşi planifice banii pentru întreagă luna.

7.Îi învăţăm să-şi organizeze banii de buzunar, pentru asta Carmen Iorgulescu ne recomandă să-i oferim 3 “porcuşori-puşculiţa” copilului: unul pentru cheltuiala (nevoi şi dorinţe) – 60%, unul pentru economisire 20-30% şi unul pentru donaţie 20-10% . Mi-a plăcut partea asta cu porcuşorii şi cred că o voi aplică, trebuie să fie şi ceva distractiv în toată educaţia asta …:) Iar pentru a avea o evidenţă a banilor “se pot distra“ completând un Jurnal al banilor de buzunar….şi uite cum copiii din ziua de azi pot învaţă să facă “bugete” de la vârste fragede…

8.Să-i obişnuim să-şi stabilească obiective...ce vor să facă cu banii, pentru ce le trebuie bani. Doar având în minte obiectivul vor fi capabili să facă ceea ce e necesar pentru a câştigă banii de care au nevoie.

Pentru plăcerea de a avea păpuşă mult visată, fetiţă va putea renunţă să-şi cumpere tot felul de nimicuri pentru o perioada de timp….Obiectivul trebuie să fie vizibil, să îl deseneze, să îl vadă zilnic pe porcuşorul economisire, un abtipild ceva care să aibă legătură cu obiectivul 9.Să le dăm voie să înveţe din greşeli.…Noi suntem atotştiutori, normal suntem părinţi, am trecut prin

68 |

414

multe, dar acesta nu este motiv pentru care să-i răpim copilului nostru puterea de a decide. Îl lăsăm să ia decizii pe banii lui, chiar dacă greşeşte….doar aşa va învaţă şi pe viitor va şti să îşi asume consecinţele. Copiii devin responsabili cu banii lor dacă le dăm ocazia să ia decizii singuri. În concluzie, e clar, avem nevoie de educaţie financiară pentru copiii noştri, să luăm ce este util şi ce ni se potriveşte din teorie, aplicăm şi adaptăm din mers.

10

Reasons Why Schools Should Be Teaching Financial Literacy To Our Kids Profesor Giuran Daniela Școala Gimnaziala “Tudor Vladimirescu” Drăgășani In recent years, many academics have pushed for the introduction of financial literacy into the school curriculum. The need to educate our kids about money is simply greater than ever. Here’s 10 reasons why.

1. They don’t know enough. Studies have shown that many young people have little understanding of finance and economics. They are spending and borrowing without knowing that interest builds up, or that credit cards aren’t free money.

2. They are starting younger. The weekly-allowance system is used in many families. Five dollars for the candy store may not seem so bad, but pre-teens stretching $25 over one week will need a bit more guidance.

3. There are greater temptations. A few minutes on the Internet and a kid can find more than a few toys or CDs to ask for. When they’re old enough to buy, online shopping makes it a little too easy. It’s more important than ever to tell them the value of saving and delayed gratification early on.

4. They have more debt options. A report by the Federal Reserve showed that 53,000 student credit card accounts were opened in 2008, and by 2009 there were some 2 million student credit cards in circulation. Agreements between banks and colleges have made it easy for students to get debt— more students are paying tuition with credit cards every year in addition to charging schoolbooks and other expenses.

5. They have more debt in general. Many college students between 18 and 25 have at least one credit card. By the time they graduate, half of them have four or more, with an average balance of over $3,000. That means they learn to take out more credit in the four or so years that they’re in college.

If a financial literacy program is implemented in high schools and colleges, they could graduate with less debt.

6. Student loans are costlier. In 2011, student loans accounted for a greater slice of the debt pie than credit cards for the first time in the U.S. While the costs of education have grown, incomes and government aid aren’t keeping up. Students are taking on more debt, and with banks tightening their belts, many of them are turning to riskier subprime lenders.

7. People are going bankrupt younger. Bankruptcy doesn’t discriminate: in 2001, almost one in five Americans from age 18 to 24 declared bankruptcy, according to USA Today. The same age bracket is the fastest growing demographic in bankruptcy cases. Most bankruptcies are the result of accumulated debt, so people as young as 15 may already be on the road to bankruptcy.

8. They start saving later. More kids are taking their time in school and starting their careers—and retirement plans—later than their parents. It’s not uncommon for a student to start a stable career only in his 30’s. If they learn the importance of saving and investing in high school or college, it will encourage them to get started earlier, and to work harder to avoid “taking their time” in college. This is more important then ever because…

9. The government won’t always have their backs. With the retirement boom looming, it’s a highly likely that the next generation of retirees won’t enjoy the same benefits as their parents did from the government. More than ever, young people today are going to have to save more and invest wisely if

69 |

414

they want a comfortable retirement some day.

10. Not everyone is given the same chance. The Jumpstart Coalition surveys showed that the most financially literate youngsters are mostly white, male, and come from well-educated families. A separate study by the NLSY showed that financially literate young adults have parents with ample retirement savings, often invested in stocks. The data suggests that financial literacy is concentrated in the middle and upper classes, but everyone is faced with the same financial decisions. Teaching all kids in schools helps to ensure that all kids are on the same footing when it comes to handling their own money.

The need for financial education cannot be overstated. There are at least three compelling reasons to require financial education in schools.

First, it is important to be financially literate before engaging in financial contracts and not after. Yet findings from the Jump$tart Coalition for Personal Financial Literacy, which surveys high school students, and from the National Longitudinal Survey of Youth, which surveys young adults, show that young Americans lack knowledge of basic concepts of economics and finance. This is worrisome as it means that young people are borrowing without understanding, for example, the power of interest compounding and are choosing their investments, including investment in their own education, without knowing rates of return. Young people face many financial decisions, from how to use credit cards to how to buy a car or start a business. Of course, one of the most important decisions that students face right out of school is how to finance their education—an important investment decision both personally and financially. Also, an early grounding in financial literacy sets the stage for engagement in financial education later in life.

The second reason it is important to teach financial education in schools is that financial knowledge is based on scientific concepts—for example, the law of interest compounding and the concepts of risk and risk diversification—and the groundwork for this sort of conceptual understanding is best laid in a formal educational setting. Financial concepts are not necessarily best learned through experience over time or on the advice of friends, family, and colleagues who are not, themselves, financial experts. Some of the most important financial decisions individuals make are not made repeatedly over time. We do not retire many times or buy many houses. Risk management or rates of return are rarely explained to us in easy-to-understand terms; more likely they are reported in long and complex statements printed in 6-point fonts! And financial experiences can be difficult to decipher without some basic knowledge: For example, what is one supposed to learn from the current economic crisis?

The third reason that financial literacy should be taught in schools is to give everyone the chance to learn it. The surveys from Jump$tart Coalition show that the small groups of students who are deemed to be financially literate are disproportionately white males from college educated families. Similarly, data from the most recent wave of the National Longitudinal Survey of Youth show that the young adults (23–28 years old) who are financially literate have college educated mothers and have parents who had stocks and retirement savings when these young adults were teenagers. While this is good news for this limited demographic group, everyone—even those without highly educated and financially sophisticated parents—is faced with financial decisions and we all need the skills to make sound decisions. Some have argued that financial literacy is relevant only if one has wealth. This is a very narrow view. Individuals must make decisions not only about assets but also about debt. And debt is present, even pervasive, across all income strata.

Bibliography 1. Dave Ramsey, Why Should We Teach Our Kids About Money? , 2011 2. Kelly Walsh, 10 Reasons Why Schools Should Be Teaching Financial Literacy To Our Kids, 2011

70 |

414

E ducație

financiară- Ce poți să îl înveți pe copil despre bani în funcție de vârstă Profesor Învățământ Primar Dogaru Nicuța Aura Școala Gimnazială Gura Văii, Bujoreni Deprinderile financiare sănătoase sunt esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregătirea lui ca adult de succes. Cu toate acestea, în școală educația financiară lipsește cu desăvârșire. În acest context, este vital să suplinești tu, parinte, rolul școlii și să-i oferi copilului și lecții despre bani.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poți învăța conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani când sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. De asemenea, un raport dat publicității de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârsta de șapte ani. „Cu cât încep părinții mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecții zilnice despre bani – de exemplu să-i dau copilului de șase ani doi dolari și să îl lași să aleagă ce fruct să își cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Parinții sunt modelul copiilor și le vor influența obiceiurile financiare, astfel încât cei mici vor deveni adulți responsabili, care vor investi inteligent și care vor ști să dăruiască„ spune Kobliner. Între 3 și 5 ani îl poti învăța lecția: Ai putea să fii nevoit să aștepți până să îți poți cumpăra ceva. Este un concept greu de învățat și de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoana respectivă ajunsă la maturitate. Copiii cu vârste între 3 și 5 ani vor trebui să învețe că, dacă îsi doresc ceva cu adevarat, trebuie să economisească și să aștepte până îsi vor putea permite să cumpere lucrul respectiv.

Activități potrivite 1. Când copilul stă la coadă, vorbește-i despre cât de important este faptul că a economisit bani și încurajează-l să continue în acest fel.

2. Pune în casă trei borcane pe care să le etichetezi astfel: „Economii”, „Cheltuieli” și „Donații”. De fiecare dată când copilul primește bani – pentru că a făcut diferite comisioane sau de ziua lui – împarte banii în mod egal în fiecare dintre cele trei borcane și lasă-l pe copil să își cumpere lucruri care îi fac plăcere, cum ar fi bomboane sau abțibilduri. Învață-l că banii din borcanul de „Economii” să fie păstrați pentru lucruri mai costisitoare.

3. Propune-i copilului să îsi stabilească un obiectiv, cum ar fi acela de a-și cumpara o jucarie. Asigurăte că nu este vorba despre o jucarie pe care nu și-ar putea-o permite. Dacă, totuși, are gusturi costisitoare, puneți la cale un program care să îl ajute să își atingă acest scop într-un timp rezonabil. Și, de fiecare dată când copilul adaugă bani în borcanul cu economii, ajută-l să-i numere, pentru a vedea cât a strâns. Satisfacția lui va fi mare. Între 6 și 10 ani învață-l lecția: Trebuie să alegi cum îti vei cheltui banii. La această vârstă este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se pot termina și că este important să ia decizii înțelepte, pentru că odată ce cheltuiești banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit.

Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenați în activități precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

Ce activitati sunt potrivite: 1. Include-l pe copil în deciziile financiare ale casei. De exemplu, explică-i că motivul pentru care ai ales să cumperi un suc de portocale al unei firme cvasinonime în loc de unul de brand este acela că între cele două diferența de preț este de câțiva lei in favoarea celui cumpărat de tine.

2 Dă-i copilului câțiva bănuți când mergeți împreună la supermarket și lasă-l să aleagă ce va cumpăra.

3. Când sunteti la cumpărături, vorbește-i copilului despre felul în care iei deciziile financiare, adresându-i întrebări de genul: „Este asta ceva de care chiar avem nevoie?” sau „Am putea să renunțăm la asta în această săptămână, dacă tot alegem să luam cina în oraș?”, „Oare nu l-aș putea împrumuta de undeva?”, „O costa mai puțin în alt magazin?” și așa mai departe.

De la vârsta de 11 ani și până pe la 13 ani, copilul poate învăța că: Dacă economisești mai repede, cu atât vei avea bani să-ți cumperi ce-ți dorești.

71 |

414

Este vârsta la care se poate schimba gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, poți introduce în vocabularul copilului tău conceptul de interes complex – când atenția este în egală măsură concentrată asupra economiilor pe care le-ai făcut deja și asupra acelora pe care le vei face.

Ce activități sunt potrivite vârstei: 1.Descrie conceptul de interes complex folosind cifre și spune-i de exemplu: „Dacă pui deoparte 100 de lei în fiecare an, începând cu vârsta de 14 ani, până vei ajunge la 65 de ani vei fi economisit 23.000 de lei.

Dacă însă vei alege să începi a economisi acești bani pe la vârsta de 35 de ani, când o să ai 65 de ani vei strange numai 7.000 de lei”.

2. Învață-l pe copil să-și calculeze singur economiile și să își dozeze interesele.

3.Explică-i copilului că este important să aibă aspirații mai mari și mai importante decât să-și cumpere o anumită jucărie. „La această vârsta, copiii sunt tentați să nu economisească, deoarece doresc să își cumpere diferite obiecte. Însă dacă își vor propune obiective pe termen lung, ei vor renunța la mărunțișuri”, spune Kobliner.

De exemplu, adaugă ea, în cazul în care copilul este obișnuit să-și cumpere dulciuri în fiecare zi după școală, s-ar putea să se decidă ca ar fi mai bine să economisească respectivii bani pentru un telefon performant, de exemplu.

Bibliografie 1. Beth Kobliner, „Get A Finaincial Life”, FIRESIDE, A Division of Simon & Schuster, Ind. 1230 Avenue of the Americas, New York, NY 10020

Copilul

trebuie educat…

Prof. drd. Sevastia Lizuca Dicu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni

Educatia copilului mic cu privire la bani se face foarte usor prin joc. Iar cel mai bun mod de a-l invata despre bani si ce poate face cu acestia este la cumparaturi. Inainte de a experimenta intr-un magazin adevarat, jucati-va acasa „de-a magazinul” sau „de-a cumparaturile”. În jurul varstei de 2,5 – 3 ani, copilul ar trebui sa stie sa numere pana la 10. Astfel ca poti folosi cifrele in activități mai complexe, cum ar fi simularea banilor.

Astăzi însă mi-am propus să scriu câteva rânduri despre cum ne putem educa financiar mai bine copiii.

Am un băiat de 9 ani, pe măsură ce a crescut m-a preocupat cum îl pot ajuta să-și dezvolte din copilărie conceptele de bază despre bani și utilitatea lor, astfel încât atunci când va fi adult să-și poată gestiona în mod sănătos finanțele personale.

Am purtat discutii despre educația financiară s-a redus în primul rând la discuțiile despre cum avem bani și câți avem. Am fost de altfel “forțată” să fac asta pentru că el își dorea să-i cumpărăm orice jucărie vedea. Și nu-mi permiteam să le cumpărăm pe toate Așa că am făcut câteva lucruri: Am început să discut despre cum apar banii.

Am început să-i spun că uneori nu avem bănuți să luăm ceva anume. Chiar dacă aș fi putut să-i cumpărăm acel lucru, vroiam să învețe că nu putem să-i îndeplinesc orice dorință.

I-am luat o pușculiță. Deocamdată cred că o vede încă ca pe o jucărie în care pune bănuți, pe măsură ce va crește îl vom învăța să folosească banii strânși ca să-și ia ceva ce-și dorește. M-am concentrat mult pe pe dezvoltare personală și motivație. Am dorit însă să dezvolt copilului meu o personalitate puternică.

Discuțiile despre bani devin importante pe măsură ce un copil crește. Băiatul meu obișnuia să ceară să-i cumpărăm orice jucărie vede în reclame la TV. Ceea ce ne era fizic imposibil, plus că nu am dorit să-l obișnuim că orice vede trebuie doar să-l ceară și-l să-l aibă. Așa că am început să discutăm despre bani.

Nu toți părinții vor să discute însă cu copiii despre bani, întrebându-se dacă nu e cumva prea devreme

72 |

414

pentru asta. Personal cred că astfel de discuții pot fi începute de când copilul este mic, în special atunci când începe să ceară lucruri. Cred eu, el trebuie să realizeze că toate acele lucruri costă bani și nu pot fi pur și simplu luate din magazin. Astfel, poate începe să înțeleagă importanța și utilitatea banilor.

Trebuie explicat copilului de unde vin banii. Am rămas surprinsă când după ce i-am spus copilului că nu putem cumpăra o jucărie pentru că nu avem bănuți, el mi-a arătat bancomatul și mi-a spus să iau bani de acolo. Astfel am început amândoi o discuție legat de modul în care banii ajung la bancă, de ce nu putem cumpăra orice, de ce lucrăm etc.

Suplimentar, m-am gândit la câteva moduri simple în care îi putem ajuta pe copii să învețe rostul banilor încă de când sunt mici.

Scopul este ca pe măsură ce cresc, ei să înțeleagă că banii pot fi câștigați, că lucrurile au un cost (nu numai lucrurile) și că trebuie plătit acel cost ca să le avem. O lecție care derivă de aici este și că nu există nimic care să fie gratis, totul are un preț.

Cel mai simplu mod este de a face educație financiară cu un copil este să folosim bani când suntem cu ei: să-i luăm cu noi la cumpărături și să folosim bani în fața lor, plătind cash, iar nu cu card.

Asta îi va ajuta să înțeleagă că pentru a avea un lucru din magazin, trebuie să dăm bani (îi vede fizic).

Uneori noi mai obișnuim să îi dăm bănuți copilului, să plătească el pentru o bomboană sau ciocolățică și să primească restul înapoi. Astfel el se implică și chiar dacă nu înțelege procesul (e prea mic ca să fie nevoie să-l înțeleagă) este implicat într-un fel.

Un copil își mai pierde uneori lucrurile. Ce facem atunci? Spunem că este Ok de fiecare dată și îi cumpărăm altă jucărie în loc? Îmi amintesc de o vorbă pe care mi-a spus-o cândva un om bătrân: “orice copil își poate pierde lucruri.

Unul care însă le pierde și e nevoit să se descurce fără ele va învăța să aibă grijă de propriile lucruri”.

Un alt obicei sănătos este acela de a-i încuraja să economisească într-o pușculiță. Pot pune banii deoparte în ideea că atunci când strâng o anumită sumă, vom pune și noi părinții ceva și-și vor cumpăra un obiect pe care îl doresc (o bicicletă, un calculator al lor, etc). Sau când le dăm bani de buzunar, îi putem încuraja să pună ceva deoparte, în pușculiță. Inițial am încercat asta cu o pușculiță în formă de avion, până când l-a scăpat pe jos și s-a spart.

Două abordări legat de pușculiță: putem lua una din care se pot scoate bani oricând, urmând ca banii scoși să fie completați ulterior există cele care trebuie sparte/tăiate pentru a scoate bani – utile ca sa-l învățăm să strângă sume mai mari pentru a lua ceva mai important pentru el. Eu am preferat această a doua variantă.

Desigur, este evident că dacă încurajăm copilul să strângă bani, ar fi nepotrivit ca atunci când noi înșine rămânem fără bani, să luăm banii din pușculița lui fără a-i cere acordul. Să nu uităm că din clipa în care i-am dat, acei bani sunt ai lui și nu ne mai aparțin.

Cel mai important lucru este că, copilul începe să fie implicat într-una dintre cele mai importante activități ale casei: administrarea banilor și organizarea casei.

73 |

414

Importanța

predării educației financiare în

școli

Profesor Ionescu Daniela Liceul Teoretic, comuna Grădiștea, județul Vâlcea Predarea „Educației finaciare” în școli este foarte importantă deoarece tinerii trebuie educați încă de la o vârstă fragedă cum să-și gestioneze corect banii.

In prezent în România, familia este cea care furnizează în mod indirect copiilor o educație financiară, prin exemplu propriu asupra modului cum aceștia aduc banii în casă , îi cheltuie și îi gestionează. Această educație în familie are carențe destul de mari deoarece părinții se rezumă doar la sfaturile copiilor de a învăța bine și a face o facultate, iar apoi să-și ia o slujbă bine plătită. Părinții care sunt preocupați de educația copilului în domeniul financiar și a gestionării banilor, sunt acei părinți care au o afacere și vor să o transmită mai departe copiilor, sau părinți care lucrează în domeniul bancar.

Primele lucruri despre bani se învață încă din copilărie și de aceea este necesar ca educația finaciară să înceapă chiar din timpul perioadei preșcolare, deoarece îi ajută pe copii să crească mai siguri pe ei din punct de vedere financiar. Ei trebuie învățați ce înseamnă banul , care este valoarea reală a acestuia, și cum trebuie înmulțit.

Plecând de la ideea că cei mici sunt receptivi atunci când li se spun povești, educația financiară poate fi predată preșcolarilor sub formă de povești sau jocuri , iar mai apoi elevii vor învăța despre apariția băncilor și rolul lor în societatea contemporană, despre schimbul valutar, cum se câștigă și se gestionează banii, cum și unde trebuie investiți banii, ce este cardul și ce este creditul bancar.

Putem spune că în epoca contemporană ne întâlnim zi de zi cu probleme financiare atât în familie cât și la lucru și de aceea educația financiară este esențială pentru fiecare dintre noi. Dacă copiii învață în școli despre valoarea banului, dar și metodele prin care se fac banii, cu siguranță vor învăța și cum să-i gestioneze corect. Chiar dacă o parte din elevi nu își vor alege ca meserie să lucreze în instituțiile financiare, ei vor învăța și vor fi informați despre gama de servicii și produse și rolul acestora în economia contemporană.

De asemenea este foarte important ca elevii să fie informați despre achiziționarea unui card bancar sau al unui card de credit, astfel încât să își dezvolte capacitățile necesare pentru a lua decizii finale corecte.

Prin predarea educaţiei financiare elevii vor învăța să devină mai chibzuiți și mai responsabili în gestionarea bugetului personal,și își dezvoltă spiritul de economisire, dar și capacitatea de a lua decizii raționale Banul reprezintă un aspect esențial în viața oricărui cetățean, de aceea, “Educația financiară„ trebuie predată în școli ca o disciplină de bază și nu ca o disciplină alternativă sau opțională, deoarece cetățeanul nu trebuie să fie capabil doar să muncească și să plătească impozite, el trebuie să fie informat și să știe să-și gestioneze banii.

Este bine ştiut că o economie stabilă se dezvoltată sănătos și are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Bibliografie 1. SCURTU, Marin; DUŢU, Mihaela, ,,Economie”, Ed.Independenţa Economică, Piteşti, 2001.

2. www.hotnews.ro/stiri-esential-16077232-video-bnr-lansat-dvd-pentru-el...

3. www.businessmagazin.ro/.../educatia-financiara-ar-putea-reduce-proble..

74 |

414

Importanţa

şi avantajele educaţiei financiare Prof. Înv.primar Rada Ionela Petrina Şcoala Gimanzială „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri.

Educaţia financiară ne ajută să menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţă de zi şi zi. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie să înţelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gama largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţă şi în acelaşi timp ne ajută să ne atingem obiectivele. Asta dacă le înţelegem pe fiecare în parte şi ştim să le folosim în avantajul nostru.

Primul pas în educaţia financiară este acela de a înţelege cum să câştigăm bani, să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenţi de un salariu. Află mai multe despre cum să faci bani.

Apoi, ştiind cât şi de unde avem banii, este important să avem şi o evidenţă a cheltuielilor pentru a putea planifică investiţii ulterioare. Poţi învaţă cum să ţii un buget de venituri şi cheltuieli pentru familia ta.

Metodele de economisire şi de investire a banilior sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie de asemenea să fii informat şi să înţelegi avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni.

Educaţia financiară permite persoanelor să înţeleagă mai bine produsele şi conceptele financiare, precum şi să îşi dezvolte competenţele necesare pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în domeniul financiar; şi anume să fie conştienţi de riscurile şi oportunităţile financiare şi să ia decizii avizate în materie de servicii financiare. Această se extinde pe întreagă durata a vieţii.

Educaţia financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecţia şi consilierea în mod corespunzător a consumatorilor. Toate aceste politici contribuie la întărirea capacităţii consumatorilor de a lua cele mai bune decizii în raport cu situaţia lor financiară.

Educaţia financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieţi, poate aduce avantaje fiecărui cetăţean, indiferent de vârstă să şi de nivelul veniturilor sale. Această aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât şi pentru societate în ansamblul ei. Educaţia financiară trebuie considerată, desigur, că un complement al unei protecţii corespunzătoare a consumatorilor şi al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, această nu trebuie percepută că fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informaţiilor dintre consumatori şi prestatori.

Avantajele pentru persoane Educaţia financiară poate ajută copiii să ia cunoştinţă de valoarea banilor şi îi poate învaţă pe aceştia să îşi gestioneze cheltuielile şi să facă economii. Această poate permite studenţilor şi tinerilor să dobândească competenţe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce priveşte gestionarea şi rambursarea ajutoarelor pentru studii. Această poate ajută adulţii să îşi planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziţia unei case sau mărirea familiei. Educaţia poate ajută cetăţenii să anticipeze din punct de vedere financiar situaţiile neprevăzute, să investească în mod inteligent şi să economisească pentru pensie. Această îi poate ajută, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăţilor. Persoanele care au cunoştinţe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice şi acordă o atenţie mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puţin probabil că acestea să achiziţioneze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înţeleg sau să îşi asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăţi financiare.

Avantajele pentru societate Educaţia financiară are implicaţii care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea,

75 |

414

avantaje întregii societăţi. Această poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil că persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituţiilor financiare tradiţionale şi nu societăţilor marginale sau cămătarilor, care sunt mai oneroşi şi care implică riscuri mai mari.

Această poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători şi să facă economii.

Această poate contribui la dezvoltarea competenţelor finanţatorilor de mâine.

Avantajele pentru economie Educaţia financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse şi servicii corespunzătoare, reducând astfel rată creditelor neperformante, şi anume pentru împrumuturi şi credite ipotecare, sporind diversitatea şi, prin urmare, securitatea economiilor şi a investiţiilor. Persoanele care au primit o educaţie financiară sunt în măsură să aleagă produse şi servicii mai puţin oneroase, de o calitate superioară şi mai adecvate, accentuând astfel concurenţă, încurajând inovarea şi solicitând îmbunătăţiri ale calităţii şi diversităţii acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar şi la o îmbunătăţire a bunăstării economice.

Educaţia financiară este oferită de numeroşi actori, şi anume autorităţi financiare de supraveghere, organisme pentru alfabetizarea adulţilor, organisme de informare asupra contractării de împrumuturi, asistenţi sociali, federaţii din sectorul financiar, societăţi de microcreditare, reprezentanţi ai consumatorilor, autorităţi din domeniul educaţiei, întreprinderi private din sectorul financiar, precum şi servicii din domeniul imobiliar s.a. Ţările membre ale Uniunii Europene la iniţiativa Comisiei Europene au introdus în şcolile primare programul “Educaţia financiară” care propune educarea consumatorilor încă de la o vârstă fragedă şi mai propune dezvoltarea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar. De regulă programul este elaborat cu Banca Centrală a ţării respective cu scopul de a reglementa cursurile pentru acest program. România a introdus acest program încă în anul 2010 şi acesta este predat în clasele a 3-a şi/sau a 4-a. Subiectele predate sunt opţionale şi doar clasele ce l-au ales îl vor studia. Programul se referă la provenienţă banilor, apariţia băncilor şi rolul lor în societatea contemporană, schimbul valutar, cum se câştigă şi se gestionează banii, unde şi cum se investesc banii, cardul, cecul bancar şi ce este creditul bancar.

Educaţia financiară nu trebuie să fie învăţată doar în şcoli sau la cursuri speciale, ci această trebuie învăţată începând cu perioada când copilul îşi da interesul, încă de acasă. Părinţii trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învaţă ce înseamnă banul şi cum acesta este câştigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu şi trebuie să fie pe înţelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înţeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuţiei. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora.

Una dintre cele mai răspândite metode de a învaţă ce este banul şi chiar metodă de a câştigă banii încă de mici este recompensă. Unii părinţi îşi plătesc copii pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curăţenia în camera. Aceste obiceiuri utile îi vor învaţă pe copii să devină mai responsabili şi îi va încuraja să muncească pentru a primi marea recompensă.

O altă metodă utilă este jocul Monopoly, care l-a scurt timp după lansarea să a devenit unul dintre cele mai populare şi utile jocuri financiare pentru copii. Prin joc copii vor înţelege valoarea banilor, cum aceştia se câştigă şi chiar cum să îi înmulţească prin logică şi gândire.

Aproape fiecare copil din Statele Unite ale Americii are câte o puşculiţa unde îşi strânge banii. Prin această metodă copii vor putea economisi banii şi îşi vor putea cumpără lucrurile pe care doar ei le doresc. Încurajaţi copii să facă economii şi nici într-un caz nu îi obligaţi.

Pe lângă educaţia financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora şi a metodelor prin care se fac banii, copii trebuie învăţaţi şi despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceştia nu îşi vor crea viitorul în una dintre instituţiile financiare, aceştia trebuie informaţi despre rolul lor în economia contemporană şi despre gama de servicii şi produse pe care acestea le oferă. Educaţia financiară este esenţială pentru fiecare din noi.

Prin urmare, educaţia financiară ar putea avea efecte semnificative care să se răspândească asupra ansamblului economiei. Educaţia financiară poate încuraja consumatorii să compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografică a acestora, permiţându-le astfel să beneficieze de posibilităţile oferite de piaţă unică. Pe de ăla parte, în cazul în care consumatorii posedă o mai bună cultură financiară şi sunt dispuşi să aleagă noi prestatori de servicii financiare, aceştia vor fi încurajaţi să între pe noile pieţe din alte

76 |

414

state membre, ceea ce va spori activitatea transfrontalieră.

Bibliografie 1. Goloşoiu, Ligia Georgescu, Educaţie financiară - Banii pe înţelesul copiilor, editura Explorator, 2011.

2. http://www.gandeste-pozitiv.ro/ce-inseamna-educatie-financiara-si-de-ce-avem-nevoie-de-ea/

Metoda

proiectului în educația financiară Prof. înv. primar: Răducioiu Emilia Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea

O metodă flexibilă, complexă şi integratoare, care reclamă promovarea interdisciplinarităţii este învăţarea bazată pe proiect (în literatura de specialitate cunoscută sub numele de project based learning). Ea permite lărgirea ariei de cunoştinţe referitoare la un anumit subiect, prin abordarea inter- şi pluridisciplinară, elevii aprofundând cunoştinţele în procesul de implementare.

Proiectul este un produs individual şi colectiv, în care fiecare elev contribuie, în măsura responsabilităţilor şi intereselor lui, la obţinerea unui rezulat concret colectiv. Fiecare elev reprezintă o “piesă” dintr-un mecanism care depinde de toţi şi de fiecare în parte. Într-o schemă simplă, sumară, voi încerca să prezint un exemplu de bună practică a unui proiect pe care l-am desfăşurat în acest an școlar cu elevii clasei mele, în cadrul opționalului de Educație financiară. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul a opt săptămâni și a avut ca scop aducerea cât mai aproape de copii a preocupărilor practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile. „ ABCul milionarului” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții. Pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice. Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață.

Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale. Am „beneficiat” de cunoștințele de matematică, dar și de „experiența” practică a unor minunați copii de 9 și 10 ani. Pretextul activității de învățare a fost un joc-concurs, în cadrul căruia patru grupe de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli al unui copil de vârsta lor, libertatea de creație fiind cvasitotală.Copiii nu au avut restricții de cheltuire a banilor, cu excepția interdicțiilor legale, au avut posibilitatea de a-si imagina liber metode de câștigare a bănuților de buzunar și dreptul de a împrumuta bani, contra unei dobânzi negociate liber, de la o altă echipă.

Conţinuturile temei au fost abordate din perspectiva interdisciplinarităţii,operându-se cu cunoştinţe din mai multe arii curriculare (limba şi literatura română, matematică, om şi societate, arte).

Rezultate aşteptate : stimularea creativității copiilor, inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice cu efecte benefice în viața reala. Chiar dacă e ușor să scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor, dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens. E nevoie de crearea unor contexte didactice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, a deţinerii unor informaţii (de exemplu, prin formularea unor întrebări de genul: Ce faci dacă?..., Cum rezolvi situaţia următoare?...)

Evaluarea : chestionare, desene, machete, colaje, realizarea unor postere, eseuri, jurnale de economii, șcenete, jocuri de rol, gen: Reporterul de serviciu . Evaluarea realizată la finalul derulării experimentului pe tema economisirii banilor a evidenţiat faptul că aproape 90% din elevii participanţi au conştientizat motivul pentru care trebuie sa fie interesați de economisirea și gestionarea banilor și cum pot ei fi folosiți mai bine

77 |

414

pentru a aduce venituri suplimentare.

Acțiuni • dezbateri pornind de la ideea legăturii dintre locul de muncă și salariu; • transpunerea unor tranzacții financiare simple în limbaj matematic; • crearea unor probleme simple utilizând termeni din domeniul financiar –bancar,( depunere, profit, retragere, etc.); • prezentarea importanței circulației banilor prin crearea unor șcenete; • descrierea mijloacelor de economisire utilizate în familie; • redactarea unor eseuri, pe baza temei propuse( De ce și cum pot eu economisi bani? ); • vizite la sediul unor Banci; • identificarea unor tipuri de conturi și carduri folosite; • jocuri de rol: Cum mă comport într-o bancă?, într-un magazin?, într-o agenție de turism/,la piață?, interviuri luate părinților , pe tema tipurilor de credite pe care aceștia le pot solicita băncii, dar și a termenului de rambursare , cu precizarea ratei dobânzii- urmate apoi de crearea unor articole pe baza răspunsurilor primite, cu premierea celui mai apreciat articol; joc de rol ce presupune parcurgerea , într-o bancă , a etapelor necesare deschiderii unui cont de economii • experimentarea rolului de mic întreprinzător care gestionează o afacere prin prezentarea acesteia în fața colegilor; • realizarea bugetului clasei ; Finalitatea cea mai importantă a învăţământului contemporan o constituie, probabil, pregătirea individului pentru educaţia permanentă ; altfel spus, integrarea activă în viaţa socială şi în procesul învăţării continue. De aceea, în selecţionarea şi organizarea conţinuturilor învăţământului, cercetătorii au identificat diferite modalităţi de abordare a disciplinelor, şi utilizarea lor, cu scopul eficientizării învăţării în perspectiva educaţiei permanente.

Bibliografie 1. Bocoș, M., Didactica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist, Ed. 2. Paralela 45, București, 2007; 3. Cerghit, I., Metode de învățământ, Ed. Polirom, București, 2006;

Circulaţia

bănească Prof. Popescu Ana-Maria Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud.Vâlcea

Pentru deplina realizare a posibilităţilor influenţei economice a banilor asupra dezvoltării economiei de piaţă, e nevoie de anumite condiţii. Cea mai importantă dintre ele - mişcarea banilor în ţară în sfera circulaţiei, îndeplinind funcţiile demijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, trebuie să fie stabilă. Cu alte cuvinte, e necesar ca circulaţia monetară să-şi păstreze sau să-şi crească capacitatea de cumpărare şi cursul în valută forte.

Baza obiectivă a acestui proces o constituie producţia de mărfuri, care generează diverse contradicţii (creînd totodată condiţiile necesare înlăturării acestora) între două elemente principale în care se împarte lumea mărfurilor: marfă şi bani. Lipsa sau maturitatea insuficientă a acestei condiţii ar putea îngreuia mult îndeplinirea funcţiilor monetare în cadrul dezvoltării producţiei sociale, fiind o cauză serioasă a tensionării situaţiei social-economice din ţară. O importanţa nu mai mică are corelaţia dintre masele monetară şi marfară care, în ultimă instanţă, determină starea circulaţiei băneşti din ţară.

O dată cu avansarea diviziunii sociale a muncii şi formarea pieţelor naţionale şi mondiale în perioada capitalismului, circulaţia monetară deserveşte circuitul şi rotaţia capitalurilor, mijloceşte circulaţia şi schimbul produsului social total. O circulaţie monetară raţional organizată, în numerar şi prin virament, poate contribui

78 |

414

la realizarea procesului de circulaţie a mărfurilor şi de mişcare a capitalurilor fictiv şi de împrumut. Analizînd evoluţia formelor valorii şi circulaţiei monetare, K. Marx a descoperit legea circulaţiei băneşti ca o formă de funcţionare (expresie) a legii valorii în sfera circulaţiei. Funcţionarea acestor legi are o importanţă universală, deci este caracteristică tuturor formaţiunilor sociale, în care există relaţii marfă-bani.

De aceea cercetarea ei, este absolut motivată din punct de vedere metodologic pentru condiţiile economiilor de tranziţie, adică pentru ţările care-şi reformează economia naţională pe baza relaţiilor de piaţă.

Esenţa legii circulaţiei băneşti îşi găseşte expresia în faptul că orice cantitate de bani, necesară pentru exercitarea funcţiei de mijloc de circulaţie, trebuie să fie echivalentă cu suma preţurilor (costurilor) mărfurilor vîndute, împărţită la numărul de rotaţii (viteza circulaţiei) ale unităţilor monetare omonime: M=PQ/V unde: M -indică suma de bani; P - preţul mărfii; Q - cantitatea de bani; V - viteza circulaţiei banilor. În felul acesta, legea circulaţiei băneşti exprimă dependenţa reciprocă dintre masa mărfurilor aflate în circulaţie, nivelul preţurilor acestora şi viteza circulaţiei băneşti. O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfăbani, pe măsura trecerii de la stilul de gospodărire administrativ de comandă şi planificare centralizată la mecanismul de piaţă de autoreglare a economiei, rolul banilor s-a schimbat în mod radical. Înlocuirea rigidelor instrumente limită-normativ prin alegerea liberă a genurilor şi sferelor activităţii de antreprenoriat şi acordarea unor drepturi largi proprietarilor - producători de mărfuri pentru realizarea actelor de cumpărare-vînzare după principiul concurenţei şi formării liberale a preţurilor le-a atribuit banilor un rol activ în organizarea producţiei sociale. Trocul, acest proces voalat, într-un fel condamnabil, de schimb în natură între producătorii de marfă, în condiţiile planificării centralizate a producţiei şi repartizării produselor finite este exprimat în mod artificial prin două acte independente: M - B (vînzarea mărfii cu bani); B - M (cumpărarea mărfii cu bani). În perioada timpurile a economiei tranzitorii, o serie de dificultăţi specifice au apărut în cazul primului act, cînd, spre deosebire de economiile cu relaţii de piaţă stabilite deja, poziţia dominantă pe piaţă nu o deţin vînzătorii, ci cumpărătorii. Aceştia din urmă controlează cu ajutorul banilor volumul şi calitatea mărfurilor, formează conjunctura cererii şi ofertei, iar, în consecinţă, producătorii sunt aceia care suferă pierderi. Dar, respectînd legile pieţei în etapele iniţiale de valorificare a ei, producătorii de mărfuri se văd în mod obiectiv nevoiţi să-şi restructureze producţia şi să ia măsuri în vederea îmbunătăţirii calităţii şi asortimentului mărfurilor, adică să facă investiţii în proporţii considerabile. De altfel, concurenţa predetermină necesitatea reducerii costurilor producţiei, căci la baza preţurilor stă valoarea mărfii sau cuantumul (volumul) cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea şi vînzarea ei. În condiţiile trecerii la economia de piaţă, doar ramurile care asigură fabricarea unor mărfuri noi, necesare şi economice pentru societate se dovedesc a fi rentabile. Drept rezultat, anume în aceste sectoare se îndreaptă capitalurile disponibile, sporesc investiţiile şi, respectiv, creşte producţia. În felul acesta, datorită interacţiunii legii valorii şi legii circulaţiei monetare ca formă de expresie a celei dintîi, în sfera circulaţiei, se poate asigura o influenţă regulatoare efectivă asupra procesului de formare a preţurilor şi deci dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă. În ultimă instanţă, o dată cu schimbarea rolului banilor şi cu modificarea relaţiilor băneşti sporeşte şi eficienţa producţiei sociale.

Bibliografie 1. Francis, G. Jay, Siegel, Susan M., Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001 2. Gardner, Edward P. M., Versluijs, Peter C., Bank Strategies and Challenges in the New Europe, Editura Palgrave, London, 2001

79 |

414

Strategii

în proiectarea educaţiei diferenţiate Prof. Predișor Corina Școala Gimnazială „Achim Popescu” Păușești Măglași

Diferenţierea şi individualizarea instruirii constituie o problemă pedagogică veche, dar mereu actuală, deoarece oamenii se deosebesc unii de alţii nu doar în ceea ce priveşte felul lor de a gândi şi a fi, ci şi prin capacitatea şi ritmul de învăţare, prin atitudinea faţă de aceasta9. Diversitatea umană a pus în faţa pedagogiei şi a psihologiei educaţiei problema complexă a diferenţierii şi individualizării instruirii, ca premisă indispensabilă pentru asigurarea reuşitei fiecărui elev şi realizarea unor performanţe cât mai apropiate de potenţialul său intelectual maxim.

Pedagogia diferenţiată are la bază contribuţiile unor pedagogi precum R. Cousinet, C. Freinet, O. Decroly, J. Piaget, H. Wallon etc. În Franţa, în 1989, în conformitate cu „Legea de orientare asupra educaţiei” a fost creată posibilitatea de a „introduce diferenţa” în învăţământ pe două căi, la nivelul „proiectului instituţional al şcolii” şi prin proiectul personal al elevului (alegeri personale, mai mult sau mai puţin sub îndrumarea cadrului didactic). Pedagogia diferenţiată poate fi definită ca o „pedagogie individualizată care recunoaşte elevul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situaţiei de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar” al uniformităţii, al falsei democraţii conform căreia toţi trebuie să muncească în acelaşi ritm, în aceeaşi durată şi urmând aceleaşi itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic şi practic al luptei cu eşecul şcolar, cu orice formă de excludere”10. Întrucât natura şi societatea umană progresează prin diferenţiere şi nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie „tocirea” particulărităţilor individuale până la dispariţie, ci respectarea și valorificarea lor, pentru ca prin educaţie şi instrucţie, fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană complexă, capabilă să creeze noi valori materiale şi spirituale. Premisa oricărei acţiuni de tratare diferenţiată o constituie depistarea şi decelarea trăsăturilor care-i diferenţiază pe subiecţi şi stabilirea rolului fiecăruia în definirea comportamentului care conduce la performanţe maximale.

Pedagogia modernă propune repere metodologice şi de conţinut ale unei educaţii „pe măsură”, care acţionează atât la nivel de sistem, macrostructural, cât şi la nivel microstructural, al formelor de grupare a elevilor, al particularităţilor fiecărei individualităţi. Sunt, astfel, organizate, clase de grupare ori „clase speciale” care se constituie atât pentru elevii capabili de performanţă superioară, cât şi pentru cei cu ritm lent de asimilare ori cu nevoi speciale. Ion T. Radu, pedagog român important în fundamentarea teoretică şi practică a instruirii diferenţiate, consideră că egalizarea şanselor de succes presupune efortul convergent al educatorilor pentru a oferi „fiecăruia după capacităţi, pentru a obţine cât mai mult posibil din partea tuturor”.

Educaţia diferenţiată în funcţie de nevoile specifice oferă o alternativă strategică pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale fiecărui copil, precum şi înţelegerea unor asemănări esenţiale derivate din structurile de bază ale dezvoltării copilului facilitează stabilirea obiectivelor educaţionale în acord cu această cunoaştere şi selectarea strategiilor educaţionale eficiente pentru întreaga clasă, dar şi pentru fiecare copil. Educatorul se află astăzi, mai mult ca oricând, în faţa unei decizii privind diferenţierea şi personalizarea proiectării intervenţiei sale formative, ceea ce îl obligă la dezvoltarea competenţelor de cunoaştere şi valorizare a elevului pentru reuşita sa socială. „Permanenta provocare a clasei nu este nimic altceva decât o şansă de exprimare a măiestriei sale didactice”11.

Instruirea diferenţiată nu se identifică cu strategiile folosite şi nici cu un model de predare. Este mai mult decât atât, este un mod de gândire despre predare şi învăţare care pleacă de la nivelul de disponibilitate 9 - Joiţa, E. (coord. ) (2007), Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă, E.D.P., R.A., Bucureşti.

10 Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară, I.-O. (2005), Ştiinţa învăţării. De la teorie la practică, Editura Polirom, Iaşi.

11 Şoitu, L., Cherciu, R.D. (2006), Strategii educaţionale centrate pe elev, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti.

80 |

414

al elevilor, interes, nevoi, profil de învăţare. Proiectarea şi planificarea lecţiilor au ca punct de plecare elevul, stadiul în care se află el în diferite momente. Instruirea diferenţiată se constituie ca un învăţământ pe măsura elevilor, ceea ce conduce la formarea capacităţilor de autoinstruire ṣi dezvoltarea nevoii de învăţare continuă.

Instruirea diferenţiată impune reconsiderarea unor componente ale actului pedagogic: accentul nu se mai pune pe abundenţa de informaţii, ci pe sisteme de concepţii, noţiuni ṣi principii fundamentale.

Profesorul nu mai poate fi singura sursă de informaţii pentru elevi. Profesorul nu transmite cunoṣtinţe, ci organizează, îndrumă activitatea de învăţare, asistă formarea capacităţilor de autoinstruire, asigură adaptarea la situaţii noi. Instruirea diferenţiată permite valorificarea potenţialului fiecărui individ considerând fiecare individ un unicat ṣi permite totodată identificarea mai multor tipuri de indivizi ṣi stiluri de învăţare. Diferenţiarea nu înseamnă renunţarea la un program unitar de instruire, pentru că se păstrează aceleaṣi obiective, aceleaṣi conţinuturi. Instruirea unitară nu înseamnă un învăţământ „la fel” pentru toţi, ci înseamnă crearea situaţiilor favorabile fiecărui elev pentru descoperirea intereselor, aptitudinilor și posibilităţilor de formare proprii. Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la potenţialităţile individuale, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului, la interesele şi abilităţile fiecăruia.

Programul de educaţie diferenţiată se caracterizează prin aspecte specifice: planificarea şi organizarea directă şi indirectă a activităţilor care să corespundă nevoilor de dezvoltare ale copiilor; plasarea accentului pe individualitatea copiilor; construirea ocaziilor de învăţare şi adaptarea lor la nevoile beneficiarilor; folosirea metodelor de predare şi învăţare individualizate şi în perechi sau în grupuri mici; îndeplinirea unor roluri noi de către cadrele didactice; cunoaşterea fiecărui copil şi a caracteristicilor clasei de elevi; individualizarea activităţii fiecărui copil în funcţie de nevoile sale; varietatea şi flexibilitatea materialelor didactice; evaluarea permanentă a programului de individualizare; atitudinea flexibilă din partea profesorilor; parteneriatul educativ etc.

Dintre principiile care stau la baza programului de educaţie diferenţiată amintim: • fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice şi particulare; • în centrul actului educativ se află elevul cu cerinţele sale individuale; • educaţia nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte; • stimularea independenţei de alegere şi acţiune va fi împletită cu activitatea de grup şi cu sprijinirea relaţiilor interpersonale; • obiectivul central al activităţii din şcoală îl reprezintă stimularea dezvoltării copiilor prin modalităţi care să asigure bazele unei personalităţi independente şi creatoare; Proiectarea şi organizarea activităţilor instructiv-educative se realizează în funcţie de decizia strategică a profesorului. Demersul său va urma un anumit plan prestabilit şi va plasa elevul în situaţia de învăţare cea mai propice, într-un context de solicitări, condiţii şi resurse care să permită dobândirea competenţelor prefigurate prin obiective. Concepută ca un scenariu didactic cu structură complexă, strategia elimină în mare măsură hazardul, erorile, riscurile şi evenimentele nedorite din practica pedagogică. Pentru a se realiza, însă, o interacţiune flexibilă între acţiunile profesorului şi acţiunile elevului, este necesar să se ţină seama de potenţialul acestuia din urmă: motivaţie, capacitate de a acţiona într-un anumit mod şi de a opera cu anumite categorii de cunoştinţe, nivel de pregătire, stil de învăţare etc12.

Educaţia diferenţiată şi personalizată presupune o abordare completă, din perspectiva curriculum-ului în sens larg, cu toate componentele şi interacţiunile dintre acestea. Rezultă o nouă paradigmă, ca răspuns la interesele şi ritmul de învăţare al elevilor, în funcţie de care cadrele didactice pot diferenţia conţinutul, procesul şi produsul printr-o gamă de strategii manageriale şi educaţionale. Argumente pentru susţinerea proiectării unei învăţări centrate pe subiect ar putea fi decantate ca urmare a unei analize comparative a principiilor paradigmei educaţionale clasice, faţă de principiile paradigmei educaţionale moderne. 13Diferenţierea experienţei de învăţare se realizează încă din etapa de proiectare, la nivel de: conţinuturi, metodologia predării – învăţării, atmosfera psihosocială, standarde de performanţă. La nivelul elevului, diferenţierea se exprimă prin extensiunea cunoştinţelor, profunzimea înţelegerii, ritmul şi stilul de învăţare creativ, reproductiv, investigativ. În practica şcolară a diverselor sisteme de învăţământ sunt menţionate diverse exemple de diferenţieri de conţinut precum: • sistemul unităţilor capitalizate (credite): conţinutul este divizat în unităţi corespunzătoarea unui 12 Păcurari, O., Ciohodaru, E., Marcinschi, M., Constantin, T. (2005), Să ne cunoaştem elevii, Educaţia 2000+, Bucureşti.

13 Cucoş, C. (2006), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.

81 |

414

semestru, an sau unui ciclu. Unele unităţi de conţinut au caracter obligatoriu, altele nu, elevul având posibilitatea să aleagă. Astfel sunt prevăzute unităţi indispensabile formării de bază (planul general), unităţi specifice conţinutului (planul special) şi unităţi care îmbogăţesc universul cultural al elevului. La finele perioadei de timp destinate însuşirii conţinutului respectiv, elevul susţine un examen care îi conferă un număr de credite.

• sistemul modular reprezintă de asemenea o modalitate eficientă de organizare diferenţiată şi personalizată a conţinuturilor învăţământului. Finalitatea generală a programelor educaţionale diferenţiate şi personalizate este adaptarea curriculum-ului la posibilităţile şi nevoile specifice elevilor ţintă 14.

Din perspectiva strategiilor didactice proiectate, diferenţierea, ca abordare globală de instruire, implică utilizarea unui ansamblu diversificat de metode aplicate complementar: conversaţia, în special cea euristică, demonstraţia, explicaţia, exerciţiul, tehnica utilizării fişelor de muncă independentă (fişe de dezvoltare, de recuperare, de exersare, de creaţie), utilizarea fişelor individuale de progres sau a diagramelor de progres a fişelor de evidenţă a greşelilor tipice al nivelul unei clase sau a unui grup de elevi (fişe de caracterizare). Se poate proiecta o organizare individuală și în grup didactic, grup mic, grupul omogen fiind constituit pe baza aplicării unor teste. Strategiile didactice pot fi diferenţiate şi personalizate pentru că toate componentele lor structurale, dar, mai ales, combinaţiile acestora pot avea valenţe în dezvoltarea elementelor de specificitate ale personalităţii elevilor. Sunt utilizate strategiile de tip euristic, constituite în jurul metodelor problematizării, studiului de caz, proiectului, metodelor şi tehnicilor specifice stimulării creativităţii, organizării pe grupe mici şi omogene, pe grupuri de antrenament. Opţiunea pentru proiectarea unei strategii tradiţionale sau centrată pe elev poate fi făcută doar în urma unei analize a contextului educaţional şi doar cu respectarea şi recunoaştera corespondenţelor dintre fianlităţile educaţionale, caracterisiticile personale, procesele cognitive şi tipurile de învăţare.

Proiectarea activităţii educaţionale trebuie să ia în considerare activităţile specifice pe care elevul le realizează în cadrul activităţii diferenţiate independente: • parcurge materia în ritm auto-determinat, potrivit propriei structuri; • lucrează în momentele care îi convin personal, recomandabil pentru orele facultative; • abordează un subiect într-o anume fază, în funcţie de cunoştinţele acumulate anterior (posibil la disciplinele liniare); • poate alege din mai multe mijloace de instruire.

Finalitatea generală a programelor educaţionale diferenţiate şi personalizate este adaptarea curriculumului la posibilităţile şi nevoile specifice elevilor. În formularea obiectivelor educaţionale se va respecta principiul echilibrului dintre obiectivele cognitive, afective şi psihomotrice. În proiectarea situaţiilor de învăţare se va aplica principiul individualizării sau al personalizării, în vederea respectării stilurilor personale de lucru. Obiectivele curriculum-ului diferenţiat şi personalizat decurg din idealul educaţional şi finalităţile sistemului de învăţământ.

Pentru a preda conţinutul în mod diferenţiat trebuie să ştim cât are de învăţat fiecare elev din fiecare unitate de conţinut. Este obligatorie testarea elevilor la începutul predării oricărei teme noi.

Altă strategie de diferenţiere a conţinuturilor este de a facilita învăţarea unei teme în mod integrat, pluridisciplinar astfel încât grupuri de elevi cu interese, abilităţi şi cunoştinţe diferite să poată să aprofundeze tema respectivă din perspective diferite. Un alt mod de a lucra diferenţiat cu conţinuturile este de a alege puncte diferite de intrare pe text. Accesarea unei teme noi este mai uşoară în momentul în care fiecare elev poate interveni în mod activ cu ceea ce ştie despre tema respectivă. Pentru a trata diferenţiat conţinutul, elevilor li se poate permite să accelereze sau să încetinească ritmul progresului personal prin diferite procedee. 15 Abordarea centrată pe elev presupune o raportare specifică la finalităţile educaţiei, la rolurile profesorului şi elevului, la modalităţile de interacţiune în clasă şi la metodele, mijloacele şi procedeele utilizate. Această abordare aduce cu sine, ca acţiune educaţională, o experienţă care presupune deopotrivă dificultăţi şi limitări.

14 Creţu, C. (1998), Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, IS. 15 Păcurari, O., Ciohodaru, E., Marcinschi, M., Constantin, T. (2005), Să ne cunoaştem elevii, Educaţia 2000+, Bucureşti.

82 |

414

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Cerghit, I. Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006 Creţu, C. Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, Iaşi, 1998 Cristea. S. Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P., . Bucureşti,1998 Cucoş, C. Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006

Banii

şi sestemele monetare Prof. Florescu Elena Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu,, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea

Economia de schimb nu poate evolua fără existenţa unor mijlocitori ai schimbului, bunuri de referinţă, în raport de care să se stabilească valoarea celorlalte bunuri şi servicii. Banul este definit ca orice bun care mijloceşte schimbul de bunuri şi servicii. Astfel că bani au constituit foarte multe bunuri de-a lungul dezvoltării umane, cum ar fi: scoicile, pieile, cerealele, pietrele, metalele, hârtia, plasticul. Rolul monedei (banilor) în cadrul unei economii este pus în evidenţă prin funcţiile îndeplinite: Funcţia de măsură a valorii Prin această funcţie, moneda serveşte la măsurarea cheltuielilor de producţie şi a rezultatelor, la realizarea de calcule economice prin care se stabileşte costul activităţilor desfăşurate sau programate a se desfăşura, se apreciază eficienţa, se determină preţul produselor şi al serviciilor.

De altfel, funcţia de măsură a valorii este exercitată prin mecanismul formării preţurilor, în care intervin trei factori determinanţi: munca, utilitatea şi raportul cerere-ofertă. Moneda îndeplineşte această funcţie în mod ideal; când se exprimă valoarea unei mărfi sau cheltuielile de producţie nu este necesară prezenţa efectivă a sa, fiind suficient ca moneda (banii) să existe, în general, în societate.

Funcţia monedei ca mijloc de circulaţie În această funcţie, moneda serveşte procesului circulaţiei mărfurilor, intervenind în actul de vânzare-cumpărare al unei mărfi, ce trece de la producător la consumator în schimbul unei anumite cantităţi de monedă. Totodată, trecerea din posesia unei mărfi în posesia altei mărfi are loc prin intermediul monedei. În această calitate - de mijloc de circulaţie - banii apar ca bani reali, cu existenţă efectivă: numerar sau bani de cont. Pentru exercitarea acestei funcţii este necesar să existe o anumită cantitate de monedă în circulaţie, care să mijlocească noi şi noi acte de vânzare-cumpărare.

Funcţia monedei ca mijloc de plată Această funcţie constă în utilizarea monedei pentru achitarea mărfurilor cumpărate pe credit, pentru plata salariilor, dobânzilor, chiriilor, impozitelor şi taxelor, primelor de asigurări, pentru restituirea împrumuturilor etc. Şi această funcţie reclamă existenţa monedei în mod real, efectiv.

Funcţia monedei ca rezervă a valorii În fapt, această funcţie reprezintă o putere de cumpărare în aşteptare la agenţii economici sau populaţie. Este vorba de economisirea şi acumularea unor sume băneşti în vederea unor activităţi viitoare sau în scopuri de precauţie contra unor cheltuieli neprevăzute. Manifestarea acestei funcţii se află, evident, în relaţie directă cu evoluţia puterii de cumpărare a monedei, fenomenul inflaţionist afectând mai mult sau mai puţin această putere.

Funcţia de monedă universală Moneda este folosită şi în cadrul relaţiilor economice internaţionale la cumpărarea de mărfuri şi prestarea unor servicii. Monedele folosite cu preponderenţă în cadrul acestor relaţii sunt denumite valute forte, adică acele monede naţionale recunoscute pe plan internaţional ca mijloc de cumpărare, mijloc de plată şi de rezervă (dolarul SUA, euro, lira sterlină, francul elveţian, yenul japonez etc).

Tot în acest sens, se utilizează, în prezent, şi unităţi monetare convenţionale - DST (Drepturi Speciale de Tragere emise de Fondul Monetar Internaţional), care însă au o circulaţie limitată la relaţiile dintre băncile centrale ale ţărilor lumii şi între acestea şi Fondul Monetar Internaţional. Derularea procesului de circulaţie a mărfurilor, a schimbului de bunuri şi servicii este mijlocită de monedă. Pentru ca moneda să-şi poată îndeplini rolul şi funcţiile sale este necesar ca aceasta să fie pusă în circulaţie într-un anumit volum şi într-o structură anume. Cantitatea de monedă existentă în circulaţie într-o economie naţională, într-un interval de timp dat,

83 |

414

constituie masa monetară. Altfel spus, pornind de la funcţiile monedei, masa monetarăreprezintă ansamblul mijloacelor de plată şi de circulaţie, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat în cadrul unei economii. Într-o altă accepţiune, masa monetară se prezintă ca o mărime eterogenă constând din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor . Numeroasele dezbateri privind definirea monedei s-au concentrat îndeosebi asupra formelor sale de existenţă şi care trebuie incluse în structura masei monetare. Generalizând diferitele sensuri şi interpretări date masei monetare, sferei sale de cuprindere, se poate aprecia că în structura acesteia pot fi incluse următoarele active, în funcţie de gradul de lichiditate: • moneda efectivă sau numerarul (bilete de bancă, moneda divizionară); • moneda de cont (scripturală); • depunerile la termen şi în vederea economisirii; • alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate .

Bibliografie 1. Dănilă, Nicolae, Anghel, Lucian Claudiu, Dănilă, Marius Ioan, Managementul Lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti 2002 2. Francis, G. Jay, Siegel, Susan M., Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001 3. Gardner, Edward P. M., Versluijs, Peter C., Bank Strategies and Challenges in the New Europe, Editura Palgrave, London, 2001

Alfabetizarea

finaciară Prof. Cotar Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Educaţia financiară poate fi privită ca un element cheie al dezvoltării economice. Prin urmare, este important felul în care este înţeleasă nevoia pentru acest tip de educaţie precum şi implicarea diferiților factori în realizarea acesteia.

Insuficienţa cunoştinţelor în domeniul financiar este în strânsă legătură cu sărăcia, gradul scăzut de educaţie, apartenenţa la mediul rural, munca în agricultura de subzistenţă. Pentru sporirea nivelului de alfabetizare financiară este necesară îmbunătăţirea educaţiei, dezvoltarea economică şi socială, inclusiv dezvoltarea de programe de educaţie financiară. Analizând episoade din istoria recentă a țării noastre, în care lipsa unui grad corespunzător de pregătire financiară a populaţiei a avut rezultate nedorite, putem înţelege importanţa acestui tip de educaţie. Numeroasele jocuri financiare piramidale ce au păgubit milioane de persoane, economiile la CEC erodate aproape complet de inflaţia din anii ’90, îndatorarea excesivă a multora în anii imediat anteriori crizei economice sau gestionarea necorespunzătoare a unor împrumuturi scumpe (carduri de credit, amanet, cămătărie etc.), sunt numai câteva exemple de cazuri în care existenţa unui bagaj mai bogat de cunoştinţe financiare ar fi putut duce la evitarea multor pierderi financiare şi chiar drame personale. Avem suficiente motive de stimulare a activităţilor educative în domeniul financiar.

Educaţia financiară are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea economică generală. Indivizii mai bine informaţi şi educaţi fac alegeri financiare mai bune şi îşi sporesc nivelul de bunăstare. O comunitate formată din indivizi mai înstăriţi este o comunitate mai bogată şi mai dezvoltată. Educația financiară nu este doar atributul școlii, ci aceasta trebuie învățată încă de acasă. Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum este acesta câștigat. Subiectul trebuie abordat simplu și pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă, în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției.

Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele

84 |

414

acestora. Trebuie să li se explice copiilor că nevoia de joc, răsfăț și atenție este strâns legată de unele limite bugetare. Una dintre cele mai răspândite metode de a învață ce este banul și chiar metoda de a câștiga banii încă de mici este recompensa. Unii părinți își plătesc copii pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curățenia în cameră. Aceste obiceiuri utile îi vor învăța pe copii să devină mai responsabili și îi va încuraja să muncească pentru a primi marea recompensă. Deloc de neglijat este pușculița în care își strâng banii. Prin această metodă copii vor putea economisi banii și își vor putea cumpără lucrurile pe care doar ei le doresc. Copiii trebuie încurajați să facă economii și nici într-un caz obligați, explicându-le că odată ce aceștia vor strânge o sumă valoroasă își vor putea cumpără fie un calculator, fie un joc, o bicicletă sau orice obiect la care acesta visează.

De la joc se trece treptat la educația financiară adevărată. Statisticile arată că gradul de alfabetizare financiară în Romania este de 22%, iar planificarea unui buget este o necunoscută pentru trei din patru români. În general, tinerii nu sunt obișnuiți să economisească, iar banii de care dispun se duc pe lucruri lipsite de importanță. De obicei, părinții administrează banii, copiii beneficiază de un buget fără a fi monitorizați în ceea ce priviește utilizarea acestuia. În prezent, atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe.

Educaţia financiară se aplică aproape în orice facem. Indiferent de activitatea pe care o realizăm este nevoie de bani sau este nevoie să administrăm bani. De educaţie financiară avem nevoie oricând şi la orice oră. Tot timpul ne întâmpinăm de dificultăţi din punct de vedere al banilor. Educația financiară permite persoanelor să înțeleagă mai bine produsele și conceptele financiare, precum și să își dezvolte competențele necesare pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul financiar; și anume să fie conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și să ia decizii avizate în materie de servicii financiare. Aceasta se extinde pe întreaga durată a vieții.

Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea în mod corespunzător a consumatorilor. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale, în loc de a se mulțumi cu compararea ofertelor de servicii financiare, fie în propria lor țară, fie în celelalte state membre. Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare. Acest grup este format din reprezentanți ai instituțiilor publice europene, băncilor centrale și comerciale, ONG-uri și fundații în domeniul educației din 16 țări ale UE: Marea Britanie și Italia (3 reprezentanți); Germania, Franța și Polonia (2 reprezentanți), Bulgaria, Ungaria, Cehia, Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca, Spania, Austria, Suedia, Portugalia (1 reprezentant). În prezent, România nu are niciun reprezentant în cadrul acestui grup de cooperare dedicat educaţiei financiare la nivel european. Aceasta, în contextul în care potrivit celui mai recent studiu realizat de către Banca Mondială, nivelul de cunoștințe economice și financiare în România, măsurat prin indicele Financial Literacy Index se situează la o medie de 31 pe o scară de la 0 la 100. Începând din anul 2008, ca parte a strategiei de comunicare cu publicul, Banca Națională a României și-a asumat o abordare strategică prin susţinerea educaţiei economico-financiare şi a proiectelor care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instituţiei, principiile de bază ale economiei, în special în rândul tinerilor.

Consolidarea și dezvoltarea proiectelor educaționale a fost certificată în anul 2013 prin semnarea unui nou Protocol de Cooperare între BNR şi Ministerul Educației Naționale, cele două instituții urmând să inițieze/ implementeze o paletă largă de activități dedicate susținerii educației financiare.

Alături de B.N.R., și celelalte bănci comerciale (B.C.R, B.R.D.-G.S.G., RAIFFESEN Bank, OTP Bank, etc. își concentrează eforturile în direcția deja inițiată: susținerea unei atitudini financiare responsabile în rândul tinerilor din România, concretizata prin parteneriatele de durată încheiate cu diverse instituții de învățământ.

Bibliografie 1. Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti, 1994

85 |

414

2. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 3. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu 4. Bugetul tău, Credite imobiliare şi ipoteci, Carduri de credit, Împrumuturi, Asigurări, Economii, disponibile la adresa: www.bugetulfamiliei.ro 5. Rolul BNR, Bănci comerciale în România, disponibile la adresa: http://www.bnr.ro 6. Buget, Economii, Împrumuturi, disponibile la adresa: http://www.rbsmoneysense.ro/

Comunităţile

virtuale şi educaţia Prof. dr. Ana-Maria Arișanu Colegiul Național Mircea cel Bătrân Rm. Vâlcea

Progresele făcute în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor creează noi oportunităţi de comunicare şi interconectare a cetăţenilor şi organizaţiilor, conducând la o schimbare radicală a comportamentul uman şi a modului de funcţionare a organizaţiilor.

Inteligenţa, ca singurul activ durabil al unei organizaţii, este formată din cunoştinţe individuale şi colective. Prin urmare, cetăţenii resimt tot mai acut nevoia de informare şi de comunicare, organizaţiile încearcă să-şi restructureze informaţiile astfel încât accesul la informaţii utile să fie cât mai rapid.

Comunităţile virtuale au apărut şi se dezvoltă ca urmare a creşterii gradului de încredere în rolul major pe care Internetul îl joacă în societatea informaţională.

Prin raportare la comunitatea tradiţională, telecomunitatea sau comunitatea virtuală se diferenţiază prin înlocuirea interacţiunilor directe cu cele mediate de Internet, însă există şi o serie de caracteristici comune: 1. acelaşi scop; 2. sensul, identitatea şi apartenenţa; 3. un set de reguli şi norme nescrise; 4. rituri şi ritualuri, forme de exprimare specifice.

Comunităţile virtuale evoluează (fig. 1) în funcţie de interesele membrilor şi au nevoie de o infrastructură software şi de reţea care să permită satisfacerea nevoilor specifice.

Un portal, un forum de discuţii, un chat pentru comunicarea sincronă, un weblog reprezintă instrumente Web suficiente pentru dezvoltarea unei comunităţi virtuale simple, bazate pe discuţii în jurul unui subiect.

Transformarea unei comunităţi simple într-o comunitate de valori are loc atunci când simpla utilizare

86 |

414

este înlocuită de participare activă, membrii identificându-se cu scopurile comunităţii din care fac parte.

Comunităţile de interese apar în momentul în care devin esenţiale în funcţionarea efectivă a afacerilor sau în satisfacerea nevoilor individuale şi reprezintă comuniunea dintre membrii complet dependenţi de existenţa comunităţii. În domeniul educaţional, nevoia de informare şi comunicare este frecvent conştientizată, învăţarea prin colaborare începe să-şi facă simţită prezentă, iar comunităţile de interese pot juca roluri strategice în evoluţia sistemelor de învăţământ.

Managementul relaţiilor cu publicul devine din ce în ce mai important şi pentru instituţiile educaţionale care încep să considere site-urile Web ca fiind strategice atât în formarea comunităţii de învăţământ cât şi în îmbunătăţirea eficienţei şi productivităţii instituţiei.

Problemele care apar sunt legate de imparţialitate şi independenţă, de manipulare şi control, de etică şi confidenţialitate, altfel spus de obiectivitatea, actualitatea şi relevanţa informaţiilor prezentate.

Bibliografie 1. Lăculeanu, A.M.- Tehnologia informaţiei cu aplicaţii în sistemul educaţional, Teză de doctorat, Bucureşti, 2006

Diferenţierea

instrumentelor financiare pe măsura evolutiei sistemului financiar Prof. Preda Gabriela Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Evoluția sistemului financiar se manifestă printr-o diversificare a instrumentelor financiare accesibile întreprinderilor și altor organizații, precum și particularilor. Această diversificare permite să se propună operatorilor o gamă de instrumente cu caracteristici din ce în ce mai variate. Acest lucru se poate observă analizând gamă de titluri pe bază mai multor criterii de clasificare. a) Criterii de clasificare a instrumentelor financiare. După funcția lor financiară, adică a posibilităților de utilizare pe care le oferă, se pot identifică patru tipuri de instrumente financiare: Instrumente de plată care cuprind banii sub formă de bancno-te, conturi bancare(bani scriptuali), monedă metalică: instrumente de plasament care sunt active create (sau emise) de o întreprindere sau de un organism oarecare și propuse economiilor publice. Asemenea tuturor activelor financiare, aceste instrumente sunt niște documente care reprezintă un angajament contractat de emitent în față subscriitorilor. Grație deținerii acestor titluri, subscriitorii pot emite dreptul la rambursare și la plățile care le sunt recunoscute de emitent.

Unele din aceste instrumente înseamnă o simplă înscriere într-un cont ținut de unitatea care a beneficiat de un aport de fonduri.

Acesta e cazul depunerii de economii la bancă sau la casă de economii. Altele implică crearea unor titluri negociabile care permit o anumită mobilitate a plasamentelor. Astfel, pentru subscriitor,interesul față de aceste titluri e legat de negociabiliatea lor, adică de posibilitatea de a le cedă unor terți, înaintea scadenței lor normale. Acesta este cazul acțiunilor, obligă-tiunilor, biletelor de trezorerie; instrumente de credit sau de împrumut, care diferă de cele anterioare prin aceea că ele nu sunt cesionabile. Acestea reprezintă un aport de fonduri consimțit de o persoană (o bancă de exemplu) unei alte persoane (o întreprindere de exemplu) și are deci un caracter personal; instrumente de speculație și de acoperire a riscurilor care corespund unor active utilizate, fie în scopuri speculative, fie în scopul protecției împotrivă riscurilor. Această categorie de active a cunoscut o dezvoltare extraordinară datorită inovațiilor financiare care au permis, începând din anii 70, diversificarea instrumentelor de acoperire a riscului de schimb prin utilizarea contractelor financiare la termen

87 |

414

și a opțiunilor. În funcție de durata lor, putem clasifica instrumentele financiare după scadență lor normală, adică având în vedere apropierea mai mare sau mai mică a datei la care ele vor fi rambursate. Sub aspectul duratei, aceste instrumente pot corespunde unor operațiuni la vedere sau la termen, în cazul unui plasament la vedere, deținătorii de economii își pot recupera fondurile în orice moment, (ară termen sau preaviz. Acesta e cazul libretelor de economii. În schimb, în cazul unei operațiuni la termen, se prevede o scadență fixă, ceea ce duce la o relativa imobilizare a fondurilor, pe termen scurt, mediu sau lung. În ceea ce privește remunerarea, această poate fi fixă sau variabila, în ultimul caz, ea este calculată pe bază unor indicatori prevăzuți dinainte: variația rezultatelor întreprinderii, creșterea prețurilor, variația raței dobânzilor pe piață.

Gamă de active financiare, diferențiate pe bază funcției lor, a duratei și a modului de remunerare, poate fi mai mult sau mai puțin largă și profundă, în funcție de stadiul de dezvoltare a sistemului financiar atins de economia națională. Această gamă e restrânsă și mult dominată de diferitele tipuri de monedă, în țările cu sistem financiar puțin dezvoltat. Ea poate însă avea sute de instrumente în țările cu sistem financiar dezvoltat. b) Evoluția sistemului financiar. Evoluția sistemului financiar e caracterizată printr-un proces activ de inovații financiare care lărgesc gamă de instrumente financiare, dar care afectează totuși în mod inegal, țările lumii. În țările cu sistem financiar dezvoltat, gamă mijloacelor de finanțare suferă o permanență mișcare de înnoire, care duce la apariția unor noi instrumente sau la transformarea celor existențe. Fără a avea pretenția de a fi exhaustivi, vom menționa aici principalele inovații financiare sau îmbunătățirile aduse diferitelor categorii de instrumente financiare în ultimii 30 de ani.

Pentru instrumentele pe termen mediu și lung, se observă mai ales, dezvoltarea creditului-contract de închiriere (leasing) pentru bunuri mobiliare sau imobiliare și apariția unor forme noi de obligațiuni. Dacă obligațiunile convertibile în acțiuni au fost difuzate de mai multe zeci de ani, asistăm în anii ‚80 și ‚90 la introducerea unor inovații marcante. S-au introdus, de exemplu, obligațiunile cu cupon zero, obligațiunile cu dobândă variabila și obligațiunile asociate cu warrantc. Acestora din urmă le sunt atașate bonuri de subscripție pentru emisiuni viitoare de acțiuni sau obligațiuni, prevăzute de emitent. Pe de altă parte, noile titluri reprezentând ‚quasi-fonduri proprii’ permit unor întreprinderi să aibă acces la unele forme de finanțare intermediare între împrumuturile clasice și emisiunile de acțiuni.

Pentru creditele pe termen scurt, se remarcă apariția unor noi forme de credit de mobilizare a creanțelor, că de exemplu factoringul. La numeroase operațiuni specializate asistăm în plus la îmbunătățirea sau adaptarea procedurilor în funcție de nevoile întreprinderilor. Acesta e, de exemplu, cazul finanțării exportului, a inovațiilor, a activității de creație din întreprinderi. Înmulțirea inovațiilor financiare reflectă aptitdinea sistemelor financiare dezvoltate de a se transformă pentru a ține pasul cu eforturile de investiții și de gestiune ale întreprinderilor, în plus, noile tehnici dovedesc grijă pentru creșterea flexibilității practicilor financiare, adaptandu-lc la instabilitatea conjucturala. Multe inovații urmăresc să permită deținătorilor de economii și întreprinderilor să stăpânească mai bine incertitudinile legate de inflație, rată dobânzilor, influența conjuncturii economice asupra rezultatelor întreprinderilor, influența variabilelor economice internaționale și în special cea a evoluției cursului de schimb valutar.

Aceste inovații merg în sensul unei lipse de legătură între domeniile de intervenție ale diferitelor tipuri de instituții și diferitelor tipuri de finanțare. Această întreagă evoluție afectează țările lumii în moduri diferite.

Se manifestă puternic în America de Nord, în Europa Occidentală, în unele țări din Orientul Apropriat și de pe Coastă Pacificului, în schimb, majoritatea țărilor din America Latină, Africa și Europa de Est n-au fost afectate de acest văl de inovații, decât într-o mică măsură, în plus, chiar în țările care au participai activ la această mișcare de înnoire financiară, efectele sale au afectat în special marile organizații și instituțiile financiare.

Impactul lor asupra gestiunii întreprinderilor mici și mijlocii rămâne limitat și adesea indirect.

88 |

414

Educaţia

financiară – o prioritate europa secolului. Al XXI-lea

pentru

Informatician Statie Ovidiu Daniel Liceul Ferdinand I Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri .

Sondajele internaţionale au demonstrat nivelul scăzut al cunoştinţelor financiare şi economice de bază în rândul consumatorilor. În acelaşi timp, pe măsura ce inovaţia şi mondializarea extind gama şi sporesc complexitatea serviciilor financiare propuse, dezvoltarea programelor de educaţie financiară a devenit o prioritate.

Importanţa educaţiei financiare este recunoscută atât la nivel mondial, cât şi la nivel european. În raportul său privind o piaţă unică pentru Europa sec. al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educaţia financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piaţa unică aduce beneficii directe cetăţenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi cunoştinţe de bază în materie de finanţe personale. Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populaţie educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanţa educaţiei financiare s-a evidenţiat în general în ultimele decenii, pe măsură ce pieţele s-au dezvoltat şi ca rezultat al schimbărilor demografice, economice, politice Desigur, educaţia financiară se face optim în perioada copilăriei mici şi se definitivează în perioada adolescenţei. În acest fel, obiceiurile sănătoase pe care ar trebui să le aibă fiecare tânăr se sădesc şi se maturizează înainte ca acesta să înceapă să-şi câştige proprii bani.

Pentru aceasta, cea mai bună abordare ar fi începerea educaţiei financiare în familie. Din păcate, mulţi dintre români nu au nici măcar minimum de informaţii necesare pentru a-şi ţine în ordine finanţele personale.

De cele mai multe ori ei nu sunt de vină, pentru că nici părinţii lor şi nici şcoala, mai târziu, nu le-au furnizat aceste informaţii. Vina apare atunci când lipsa de informaţii se perpetuează în viaţa de adult, perioadă în care lipsa de educaţie financiară nu este completată din proprie iniţiativă şi efort personal. Chiar daca părintele ştie cum să-şi educe copilul mic în domeniul finanţelor personale, de multe ori este bine să apeleze, secundar sau pentru completarea cunoştinţelor, la organisme şi persoane specializate în asemenea tip de educaţie. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie să înţelegem în ce masură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţa şi în acelaşi timp ne ajută să ne atingem obiectivele. Asta dacă le înţelegem pe fiecare în parte şi ştim să le folosim în avantajul nostru.

Criza financiară globală a demonstrat importanţa educaţiei financiare a populaţiei. Pentru foarte mulţi, această educaţie a venit, din păcate, prea târziu, iar costurile s-au dovedite norme. Şi la noi s-a descoperit importanţa educaţiei financiare abia după ce o parte importantă a cetăţenilor s-a îndatorat excesiv, în condiţiile unei exuberanţe iraţionale pe care nimeni nu s-a străduit să o tempereze.

Organismele interesate s-au angajat, de câţiva ani, într-o adevărată ofensivă pentru creşterea gradului de educaţie financiară. Ţinta acesteia nu sunt doar adulţii sau liceenii, ci merge până la nivelul învăţamântului primar. Pentru reuşita acestei iniţiative este necesară coordonarea la nivel naţional între instituţii, iar cooperarea internaţională a frunizorilor de programe de educaţie financiară va fi stimulată în vederea facilitării schimbului celor mai bune practice.

Bibliografie 1. Inteligenţa financiară – Karen Berman, Joe Knight, Ed.Curtea Veche Cluj Napoca, 2011, pag.8284; 2. Tata bogat, tata sărac. Educaţia financiară în familie- Robert T. Kiyosoki, Sharon L. Lechter, Ed. Curtea Veche, Cluj Napoca, 2009, pag. 180-187 ;

89 |

414

Educația

financiară în societatea cunoașterii Prof. înv. primar Ana-Maria Pleșoianu Școala Gimnazială ,,Pia Brătianu”, București

Soliditatea construcţiei Europei unite, prin dezvoltarea comunităţilor ei, depinde nu numai de puterea economică şi financiară a ţărilor membre ale Uniunii Europene, dar şi de prestigiul cultural pregătit, creat şi afirmat prin sistemul educaţional.

Având convingerea importanţei investiţiei în om prin educaţie, experţi în domeniul educaţiei au supus dezbaterii, în forumurile de conducere ale Uniunii Europene, problematica educaţiei în perspectiva dezvoltării personale a tinerilor, formării profesionale şi a integrării lor active în viaţa economică şi culturală a societăţii.

Astfel, în cadrul dezbaterilor Consiliului European, la Lisabona, în martie 2000, s-a evidenţiat importanţa educaţiei pentru promovarea competenţei, competitivităţii şi calităţii profesionale dobândite într-un învăţământ de calitate, pentru promovarea incluziunii (integrării) sociale şi reducerea excluziunii (marginalizării) sociale. La Stockholm, în martie 2001, Consiliul European a adoptat Raportul “Obiective viitoare ale sistemelor de educaţie şi formare” pentru a direcţiona îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor de educaţie şi formare în spaţiul UE, facilitarea accesului larg la sistemul de educaţie şi formare şi deschiderea lor către lume. În urma crizei financiare globale, problema educației financiare a atins un prag important, deoarece a câștigat recunoaștere internațională ca fiind o abilitate de viață obligatorie pentru indivizi. În acest sens, din ce în ce mai multe țări au început să dezvolte strategii și programe educaționale financiare, au introdus educația financiară în curriculum-ul școlar și au proiectat cadre de învățare adecvate acestei discipline.

Motivul acestor noi eforturi de politică este multilateral. În primul rând, în timp ce educația financiară se referă la toate vârstele, educația generației tinere pe probleme financiare a devenit cu atât mai importantă, deoarece acestea vor suporta probabil mai multe riscuri financiare și se vor confrunta cu produse financiare din ce în ce mai complexe și mai sofisticate decât părinții lor în acest moment. În al doilea rând, tinerii au acces și le sunt oferite, servicii financiare la vârste mai fragede ( prin bani de buzunar, telefoane mobile, conturi bancare sau chiar cărți de credit ).

Cu toate acestea, studiile cele mai recente arată niveluri scăzute îngrijorătoare de ,,alfabetizare financiară” a tinerilor. În acest context, introducerea educației financiare în programa școlară oficială este considerată una dintre cele mai eficiente și corecte modalități de a ajunge la o întreagă generație pe o scară largă. În plus, din moment ce curriculum-ul se întinde pe mai mulți ani și poate începe cât mai devreme, învățământul primar este un mijloc propice de a insufla și o cultură financiară, de a hrăni comportamente financiare sănătoase în rândul adulților viitori. Acest lucru este deosebit de important, deoarece familia, părinții, nu pot transmite în mod egal copiilor lor aceste obiceiuri financiare. În plus, după cum s-a demonstrat în alte domenii educaționale conexe (cum ar fi sănătatea), tinerii sunt difuzori de noi obiceiuri bune în restul populației.

Cu toate acestea, integrarea cu succes a educației financiare în programele școlare se dovedește a fi o provocare, în multe privințe, ca urmare a unei game largi de constrângeri. Printre acestea se numără: lipsa de resurse și de timp; curriculum-ul deja încărcat; expertiza insuficientă și know-how-ul; lipsa de materiale de calitate; varietatea părților implicate; lipsa de voință politică puternică și durabilă, angajamentul și responsabilitatea generală.

Oamenii ar trebui să fie educați cu privire la aspectele financiare, de la vârste cât mai fragede. În acest context, aceste orientări ale UE vizează furnizarea la nivel înalt de orientare internațională și fără caracter obligatoriu, pentru a asista factorii de decizie și părțile interesate în proiectarea, introducerea și dezvoltarea unor programe eficiente de educație financiară în școală. Astfel de orientări pot fi adaptate în funcție de necesitățile naționale sau de altă natură și, în special, în funcție curriculum-ul național și diversitatea sistemelor educaționale. În funcție de structura sistemelor educaționale la nivel local, regional sau național, liniile directoare se aplică programelor școlare începând de la grădiniță până la sfârșitul școlarizării oficiale.

90 |

414

Termenul „educație financiară”, va fi utilizat în școli pentru a se referi la predarea cunoștințelor, deprinderilor, comportamentelor, atitudinilor și valorilor financiare care vor permite educabililor să ia decizii financiare eficiente în viața lor de zi cu zi și atunci când aceștia devin adulți.

Bibliografie 1. Cucoş, C., (2002), Pedagogie, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom.

2. Goloșoiu, Georgescu, L., (2007), Educație financiară. Banii pe înțelesul copiilor, Ploiești, Editura EXPLORATOR. 3. Marinescu, M., (2013), Noile educații în societatea cunoașterii, București, Editura Pro Universitaria.

4. Marinescu, M., (2009), Tendinţe şi orientări în didactica modernă, București, Editura Didactică şi Pedagogică.

Educația

financiară la școală și acasă Prof. înv. primar Bălana Dorina Liceul ”Preda Buzescu” Berbești

Prin studierea disciplinei Educaţie financiară, elevul, viitorul consumator de produse şi servicii bancare, va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit, care să încurajeze economisirea. În acest sens, disciplina Educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al copiilor. Când literele și cifrele nu mai au secrete pentru copil, e mometul potrivit pentru a trece la educația financiară. Nevoia de educație financiară timpurie a devenit evidentă în ultimii ani într-un context economic internațional marcat de o înțelegere redusă a serviciilor financiare.

Acest gen de educație nu urmarește să producă doar patroni și investitori, ci îi face pe tineri să se implice în a juca toate rolurile, inclusiv cele de investitor sau patron, nu numai cele de angajat și liber profesionist. Numai așa ei vor putea să aleagă în mod conștient și să facă banii într-un mod care se potrivește cu personalitatea lor.

De asemenea, punând elevii în situații extrem de asemănătoare cu cele reale (prin jocurile de rol și jocurile multi-player) ei vor putea să înțeleagă că banii se cheltuie mult mai ușor decât se fac și că gestionarea banilor trebuie să se realizeze conștient, conform unui plan, pentru că altfel consecințele pot fi dezastruoase, atât pe termen scurt cât mai ales pe termen lung.

Gestionarea puşculiţei se învaţă încă din şcoala primară!

Elevii din ciclul primar își însușesc noțiuni financiare prin jocuri și activități practice.

1. Pușculița cu dorințe Pușculița rămâne, cu siguranță, pricipalul și cel mai eficient instrument de economisire pentru copii.

Pe măsură ce copilul crește e momentul ca și pușculița să se transforme în mod corespunzător. Este important pentru copil să învețe să-și fixeze obiective și termene pentru atingerea acestora. La început obiective mici cu termene scurte, apoi din ce în ce mai ambițioase. Și care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora?

Desigur... pușculița.

Este bine ca un copil să-și transforme sau să-și creeze pușculița dupa placul sau: poate fi o casetă decorată, o cutiuță creată special sau un simplu plic pe care copilul poate desena ceva reprezentativ pentru el.

Iată câteva sugestii: Într-un loc vizibil, pe capacul cutiei sau pe plic, copilul trebuie încurajat să-și noteze, cât mai detaliat, obiectul pe care dorește să îl cumpere cu banii economisiți.

Trebuie ajutat să-și stabilească un termen realist pentru îndeplinirea acestei dorințe.

Trebuie ajutat să calculeze suma zilnică pe care trebuie să o economisească în pușculiță pentru a-și putea atinge obiectivul.

Trebuie încurajat să nu abandoneze pe parcurs.

91 |

414

Atingerea obiectivului trebuie transformată într-o sărbătoare. Dincolo de bucuria prilejuită de obținerea obiectului dorit, copilul trebuie să simtă acest eveniment și ca pe o importantă realizare personală, să fie mândru de reușita sa și să își îmbunătățească, cu acest prilej, impresia despre porpria persoană.

2. Calendarul financiar Atunci când copilul este pregătit pentru dezvoltarea unor abilități de planificare pe termen mediu sau lung se poate folosi un planificator de activități (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta să-și construiască un program de economisire mai ambițios.

Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret susține mai bine motivația pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajută foarte mult și în acest caz.

Pornind de la suma necesară copilul trebuie ajutat să calculeze și să noteze pe calendar obiectivele intermediare (săptămânale sau lunare) Zilnic sau săptămânal, trebuie încurajat să noteze pe calendar suma adăugată la economii și învațat să calculeze soldul total.

Pentru a deveni mai interesant, calendarul poate fi îmbogățit cu desene amuzante și semnificative pentru etapele programului de economisire.

3. Graficul financiar Desenarea unui grafic, cu creionul pe hârtie sau direct pe calculator, poate fi o activitate amuzantă pentru copil.

Copilul poate fi ajutat să transpună datele din calendarul financiar într-un grafic.

Creșterea sumei de bani economisite este mult mai vizibilă pe un grafic, acest lucru ajutând la păstrarea sau chiar creșterea motivației pentru economisire.

Reprezentarea grafică ajută la conștientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor copilului în viitor.

Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie. Educația financiară începe cu exemplul personal. Cunoscând cât de mult imită copiii comportamentul părinților este bine ca aceștia să își implice copiii în acțiuni care presupun repartizarea banilor în funcție de priorități. De asemenea copiii trebuie să cunoască noțiunea de economisire a banilor pentru anumite scopuri sau obiective.

92 |

414

Funcţia

banilor ca mijloc de circulaţie Prof. Banu Cristina Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea

În sfera schimbului de mărfuri M-B-M, banii ca mijloc de circulaţie asigură executarea plăţilor pentru cumpărarea materiei prime şi a materialelor şi achitarea cu producătorii de mărfuri pentru producţia finită. De aici rezultă că, în acest proces, banii joacă rolul de factor intermediar în schimbul de mărfuri şi îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie. Circulaţia de mărfuri, intermediată de bani, are o seamă de avantaje comparativ cu schimbul de marfă pe marfă, fiindcă nu necesită: • corespunderea reciprocă a necesităţilor celor doi producători de mărfuri; • coincidenţa în timp şi spaţiu a actelor de vînzare şi cumpărare.

După cum se poate vedea, circulaţia de mărfuri este deservită de bani, datorită cărui fapt pot fi depăşite hotarele spaţiului, timpului şi particularităţilor acestui proces, care sunt caracteristice schimbului direct de mărfuri. Prin urmare, depăşind cadrul schimbului de mărfuri, banii, ca mijloc de circulaţie contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea sferei operaţiilor comerciale (aceluiaşi schimb de mărfuri).După apariţia banilor, caracterul contradictoriu al procesului de schimb nu dispare, ci dimpotrivă - se amplifică.

Circulaţia mărfurilor se separă în două procese de metamorfoză: M-B şi B-M, adică vînzare şi cumpărare, între care se poate produce un decalaj. Totodată se modifică formele valorii: la vînzarea mărfii, valoarea acesteia se transformă din marfară în monetară, iar în urma cumpărării pe banii cîştigaţi a altei mărfi, forma monetară a valorii devine marfară. În felul acesta, actele de cumpărare şi de vînzare se separă, devenind independente.

Fiecare producător de marfă, fiind totodată proprietarul mărfii sale, are dreptul să o vîndă, apoi să cumpere în schimb noi materii prime şi materiale, conducîndu-se după interesele economice personale.

Mişcarea mărfurilor este iniţială, determinată, iar circulaţia banilor derivată, fiind însă totodată necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei de mărfuri şi procesului de reproducţie. Astfel, de exemplu, mărfurile, după vînzarea lor, dispar din circulaţie, iar banii nu pleacă din această sferă, rămînînd pentru deservirea perpetuă a schimbului de mărfuri. Totuşi, după ce-şi vinde marfa, proprietarul mărfii s-ar putea să nu cumpere o altă marfă - în asemenea caz, un alt proprietar va rămîne cu marfa nevîndută, neputînd, la rîndul său, cumpăra marfa unui al treilea proprietar de mărfuri ş.a.m.d.

Eventualitatea unei discordanţe (rupturi) în procesul de cumpărare şi vînzare, condiţionată de funcţia banilor ca mijloc de circulaţie, este una din premisele declinului economic, căci anume schimbările structurale în procesul de producere şi vînzare a produsului social sunt cauzele iniţiale ale situaţiilor de criză.

Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii reali, nu banii ideali, care nu trebuie neapărat să aibă valoare deplină. Îndeplinind rolul de intermediar efemer la cumpărare-vînzare, banii efectivi (cu valoare deplină) pot fi înlocuiţi cu bani semne ale valorii. În prezent, cînd aurul se demonetizează, funcţia de mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii de credit şi banii de hîrtie. În plus, dacă procesul de metamorfoză M-B-M nu se întrerupe, circulaţia banilor se produce pe baza banilor cu funcţia de mijloc de cumpărare.

Această deducţie rezultă, în primul rînd, din faptul prevalării cantitative a tranzacţiilor în care banii sunt folosiţi tocmai în calitatea respectivă. Funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare, acumulare şi păstrare ca economii. Banii sunt întruchiparea (expresia) generală a avuţiei publice - astfel se explică năzuinţa oamenilor spre acumularea lor - lucru posibil, dacă vînzarea (M-B) nu este urmată de cumpărare (B-M). Acest fenomen (al acumulării) este favorizat de lichiditatea înaltă a banilor, fapt care, de asemenea, determină o formă comodă de păstrare a bogăţiilor, cu toate că stăpînirea lor, cu rare excepţii, nu e aducătoare de venituri băneşti, care ar putea fi obţinută dacă banii ar fi puşi la păstrare în hîrtii de valoare, sub formă de bunuri imobiliare etc. Prin urmare, banii îşi îndeplinesc funcţia de formare a tezaurelor, acumulări şi economii, cînd sunt scoşi un timp din circulaţie şi se află la producătorii de mărfuri, adică fezabilitatea acestei funcţii rezultă din separarea în spaţiu şi timp a celor două acte - vînzare şi cumpărare.

Acumularea banilor e o condiţie necesară a dezvoltării continue a populaţiei de mărfuri. Pentru procurarea utilajului, materiei prime, combustibilului, pentru capitalizarea profitului în vederea lărgirii

93 |

414

producţiei, producătorul trebuie sa acumuleze sub formă de bani o parte din profitul realizat. La procedura de acumulare a banilor recurg şi persoanele fizice atunci cînd vor să-şi cumpere mărfurile necesare. Pentru îndeplinirea funcţiei de tezaurizare (mijloc de acumulare şi economie), banii, pe vremuri, în acelaşi timp aveau şi valoare deplină, şi erau reali (fiind de aur şi argint). În condiţiile circulaţiei monetare metalice, funcţia de acumulare a tezaurelor juca un rol economic important - cea de regulator spontan al legii circulaţiei băneşti.

Dacă cererea de bani metalici scădea, o parte dintr-aceştia era depusă în tezaur, iar dacă cererea de bani creştea - dimpotrivă, aceştia erau scoşi din tezaur şi puşi în circulaţie. În prezent, această funcţie a rezervei de aur (tezaur) a Băncii Centrale nu mai există - din cauza retragerii aurului din circulaţia bănească internă, iar funcţia de mijloc de acumulare şi păstrare a economiilor populaţiei a revenit banilor de credit.

Bibliografie 1. Dănilă, Nicolae, Anghel, Lucian Claudiu, Dănilă, Marius Ioan, Managementul Lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti 2002 2. Francis, G. Jay, Siegel, Susan M., Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001 3. Gardner, Edward P. M., Versluijs, Peter C., Bank Strategies and Challenges in the New Europe, Editura Palgrave, London, 2001

Strategii

moderne de marketing bancar Prof. Dăncău Monica-Adriana Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu”, Ocnele Mari, Jud. Vâlcea

Conceptul de marketing bancar Introducerea marketingului în sectorul bancar a fost lentă şi sinonimă până în anii ′70 cu publicitatea şi relaţiile publice. Chiar şi după această dată, rolul marketingului era privit mai mult din punct de vedere tactic decât strategic, iar activitatea de marketing, ca ocupând un loc secundar în ansamblul activităţilor organizaţiei.

Cu toate acestea şi în pofida recesiunii economice, în ultimii ani, companiile din sectorul financiar bancar se numără printre cei mai mari utilizatori de marketing direct şi au apariţii tot mai numeroase în mass-media.

Conceptul de marketing16, ca mod de gândire, este o filosofie a organizaţiei, o atitudine economică orientată spre client, conform căreia aceasta îşi va realiza obiectivul esenţial- obţinerea de beneficii- numai prin satisfacerea cerinţelor consumatorului.

Marketingul este considerat astăzi factorul esenţial al succesului unei organizaţii, indispensabil în dezvoltarea sa economico- socială, soluţie miraculoasă ce rezolvă problemele acesteia, instrument de bază în atingerea marilor performanţe, dar şi în evitarea riscului. În acelaşi timp, în industria bancară au loc schimbări majore, datorate apariţiei şi dezvoltării economiei de piaţă, a noilor reglementări legislative asociate acesteia, proceselor şi procedurilor de lucru implicate în sistemul bancar, tehnologiei îmbunătăţite şi unei game mai largi de produse şi servicii oferite clienţilor, persoane fizice sau juridice.

Accepţiunile date marketingului după numeroşi autori, se pot grupa în trei categorii17: • Ansamblul acţiunilor şi mijloacelor de vânzare (publicitate, promovare şi vânzare) utilizate pentru a cuceri pieţele. Conform acestei accepţiuni, s-ar părea că marketingul ar putea fi utilizat mai ales în cazul bunurilor de larg consum, neglijându-se procesele industriale, serviciile sociale şi culturale; • Ansamblul instrumentelor de analiză, metodelor de previziune şi de cercetare a pieţei utilizate în vederea cunoaşterii cadrului dinamic al cererii şi al nevoilor consumatorilor. În acest caz, s-ar putea concluziona că marketingul este accesibil doar marilor întreprinderi, care îşi pot permite 16 17

94 |

Cetină, Iuliana, Marketing financiar-bancar, Editura Economică, București 2005, p. 11 Popescu, Jenica, Marketingul serviciilor financiar-bancare, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 11

414

elaborarea unor studii ample şi costisitoare.

• Ansamblul instrumentelor de persuasiune care crează un sistem în care individul apare ca obiect al unei explorări pur comerciale din partea vânzătorului.

Dezbaterile care se crează pe bază semnificaţiei şi consecinţei în sine a cuvântului ”marketing”noţiune sau concept şi-au găsit rezolvarea în şcoala americană de marketing, care a reuşit să facă următoarea delimitare: noţiunea de marketing presupune o acţiune practică, în timp ce conceptul de marketing reprezintă o filosofie sau un mod de gândire care cuprinde tot ceea ce face corporaţia, în cazul de faţă, banca. În acest sens, adoptarea conceptului de marketing, ca bază a ansamblului deciziilor strategice şi tactice care se adoptă în procesul de conducere şi în existenţa instituţiei bancare, ar presupune luarea în considerare a patru elemente18: • Satisfacerea dorinţelor clienţilor. Acesta este un aspect vital al conceptului de marketing fără de care obiectivele financiare ale băncii nu ar putea fi îndeplinite.

• Rentabilitatea. Satisfacerea clienţilor nu poate fi realizată cu orice cost, trebuind să existe un echilibru între gradul de îndeplinire a dorinţelor clienţilor şi câştigul realizat de pe urma efortului depus.

• Cointeresarea angajaţilor. Toţi angajaţii trebuie să înţeleagă importanţa marketingului şi să lucreze în spiritul conceptului de marketing. Acest lucru se poate face prin satisfacerea nevoilor angajaţilor, ei trebuind să devină conştienţi de importanţa controlului costurilor şi de cea a maximizării veniturilor.

• Responsabilitatea socială. Banca trebuie să fie conştientă şi sensibilă la comunitatea şi mediul în care funcţionează. Instituţia bancară deţine un rol extrem de important în societate şi, în consecinţă, trebuie să aibă un comportament responsabil.

• Se consideră că se pot identifica cinci faze în marketingul bancar19: → Marketing = reclamă, promovarea vânzărilor, publicitate. La începutul anului 1950, marketingul nu pătrunsese încă în conservatoarea comunitate bancară. Băncile acţionau pe o aşa zisă ”piaţă a vânzătorului”. Clienţii aveau nevoie de servicii financiare de bază furnizate de bănci, fără ca acestea să fie nevoite să facă studii de piaţă. La sfârşitul anilor ′50, concurenţa pentru conturile de economii s-a intensificat şi o serie de bănci au început să recurgă la publicitate şi la tehnici de promovare a vânzărilor. → Marketing = amabilitate şi bună deservire. În lupta pentru clienţi, băncile au învăţat că este mai uşor să-i determine pe oameni să le treacă pragul, dar este mai greu să-i păstreze. Astfel marketingul a căpătat o nouă dimensiune, aceea de a-i face pe plac clientului. Atmosfera prietenoasă a devenit o caracteristică atât de comună încât şi-a pierdut avantajul competitiv şi nu a mai fost un motiv în alegerea băncii de către client. → Marketing = inovaţie. Treptat, toate băncile au ajuns să arate la fel, dar unele dintre ele au început să recunoască nevoia de a găsi mijloace prin care să se diferenţieze de concurenţă. La sfârşitul anilor ′60 multe bănci au introdus noi produse bancare – cărţi de credit, lini de credit overdraft- şi au dezvoltat alte instrumente de marketing. → Marketing = o bună poziţionare. Noile produse şi servicii bancare au devenit din ce în ce mai răspândite astfel încât băncile au început să se adreseze unor segmente de piaţă specifice. → Marketing = analiză, planificare şi control.

Conceptul de marketing se bazează pe filozofia că, obiectivele unei organizaţii sunt cel mai bine atinse prin identificarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor săi şi întâlnirea acestor nevoi şi cerinţe printr-o integrare eficientă, organizată la nivelul unui efort susţinut de conducere. Recunoscând că piaţa şi clientul sunt parte a 18 Odobescu, Emanuel, Marketingul bancar modern, Ediție nouă, Editura Sigma, București 2007, p.

17 19 Cetină, Iuliana, Odobescu, Emanuel, Strategii de marketing bancar, Editura Economică, București 2007, p. 20

95 |

414

unei largi societăţi, un alt element poate fi adăugat la acest concept20: marketingul ar trebui să se desfăşoare într-o manieră responsabilă social. Conceptul de marketing este o filosofie şi un cadru de spirit care pătrunde în întreaga organizaţie; este de asemenea o bază pentru procesul de luare a deciziilor şi un ghid pentru gestionarea eficientă a resurselor. Marketingul, atunci, nu este o activitate pe care o afacere o angajează, ci mai degrabă este o filosofie de organizare, care influenţează şi direcţionează toate operaţiunile unei bănci sau altei afaceri. Într-o formulare concisă, se poate afirma că marketingul bancar reprezintă managementul proceselor care conduc la satisfacerea necesităţilor financiare ale clienţilor, într-o manieră profitabilă pentru bancă.

Bibliografie 1. Basno, Cezar, Dardac, Nicolae Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002 2. Berea, Aurelian Alexandru Paul, Modernizarea sistemului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2001 3. Casu, Barbara, Girardone, Claudia, Molyneux, Philip, Introduction to banking, Editura Prentice Hall Financial Times, 2006 4. Căpraru, Bogdan, Retail banking, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2009 5. Cetină, Iuliana, Marketing financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti 2005 6. Cetină, Iuliana, Brandabur, Raluca Ecaterina, Constantinescu, Mihaela, Marketingul serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti 2006

Diferenţierea

băncilor prin marketing

bancar

Administrator financiar Ştefănescu Corina-Jana Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea Diferenţierea marketingului bancar s-a realizat, în esenţă, prin modificarea sau completarea conceptelor cristalizate în urma îndelungatului proces care a avut loc în domeniul bunurilor şi serviciilor.

Axul central al acestei diferenţieri îl reprezintă conţinutul serviciilor bancare, conţinut care stă la baza atât a unor concepte specifice marketingului cât şi a particularităţilor pieţei şi comportamentului consumatorului21. O primă diferenţiere derivă din caracteristicile particulare prin care deosebim serviciile de produse şi anume: intangibilitatea, inseparabilitatea, perisabilitatea şi varietatea. De asemenea, marketingul bancar se diferenţiază şi prin relaţia unică existentă între client şi bancă.

2.1 Mixul de marketing în sectorul bancar Mixul tradiţional este format din cei patru P: produs, preţ, plasament (distribuţie), promovare. Noţiunea de mix presupune ca aceste variabile să se intercondiţioneze între ele. Mai mult, noţiunea de mix presupune că există un optim al acestor patru elemente pentru un anumit segment de piaţă la un moment dat.

Pentru sectorul financiar-bancar în literatura de specialitate sunt menţionate două noi elemente al mixului de marketing22: Personalul- care prestează serviciile oferite şi are abilitatea de a recunoşte şi de a înţelege necesităţile clienţilor; 1. Premisele fizice- aspecte fizice ce însoţesc activităţile de prestare a serviciilor.

Toate aceste elemente prezentate sunt la fel de importante pentru marketingul serviciilor, fiecare dintre 20 Francis, G. Jay, Siegel, Susan M. Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001, p. 209 21 Cocriș, Vasile, Chirleșan, Dan, Economie bancară. Repere teoretice și studiu monograpic, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iași, 2008, p. 371 22 Cetină, Iuliana, op. cit.,p 67

96 |

414

domenii depinzând de celelalte pentru a crea un ”mix de marketing” eficient.

Personalul care prestează serviciul, suita de activităţi sau procese care implică prestarea, precum şi evidenţele fizice sunt factori decisivi în obţinerea satisfacţiei consumatorului. Compania trebuie să se asigure că personalul de vânzare iniţiază şi dezvoltă relaţii bune cu consumatorii. În acelaşi timp, compania trebuie să ofere angajaţilor programe de pregătire şi perfecţionare şi totodată se asigure motivaţia necesară acestora pentru a presta în condiţii de excelenţă. Personalul este şi un element important al descrierii specificaţiei produsului (serviciului) oferit, de multe ori personalul reprezentând baza acceptării preţului serviciului de către client.

Premisele fizice, prin forma fizică şi toate şi toate condiţiile în care se livrează serviciile sunt alte elemente componente ale mixului de marketing. Acestea sunt foarte importante datorită intangibilităţii serviciilor. Evidenţa fizică poate fi sub forma unui articol tangibil pe care clientul să-l poată reţine.

Un mix de marketing eficient presupune combinarea într-un tot unitar a elementelor componente: produsul, preţul, promovarea, plasarea în lanţul de distribuţie şi personalul. Băncile cu cel mai mare succes vor fi cele care identifică, anticipează şi satisfac necesităţile clienţilor prin intermendiul unui acces uşor la produsele şi serviciile oferite la un preţ stimulativ.

2.1.1 Politica de produse şi servicii bancare Abordarea corectă a produsului- serviciu din perspectiva marketingului necesită considerarea a trei nivele de analiză a acestuia23: • Conceptul de beneficiu al clientului- punctul de vedere al consumatorului, avantajele (beneficiile) căutate de acesta ar trebuie să fie centrale în conturarea serviciului. Beneficiul căutat de client este alcătuit dintr-o multitudine de elemente fizice, funcţionale şi psihologice; • Conceptul de serviciu- se răspunde la întrebările ”în ce domeniu al serviciilor ne desfăşurăm activitatea?” şi ”căror nevoi şi dorinţe încercăm să răspundem?”, deoarece acest concept este considerat ”inima” ofertei de servicii; • Oferta de servicii- se pot distinge servicii elementare şi servicii globale. Serviciile elementare conţin serviciile de bază şi serviciile periferice. Serviciile de bază constituie principala raţiune de cumpărare a clientului; serviciile periferice sunt cele oferite pe lângă serviciul de bază şi care adaugă valoare acestuia. Serviciile globale sunt constituite dintr-un set de servicii de bază şi periferice.

Administrarea ofertei de servicii are în vedere o grupare de trei componente: elementele serviciului, formele serviciului şi nivelele serviciului. Elementele serviciului sunt ingredientele tangibile, controlabile şi necontrolabile care alcătuiesc produsul-serviciul. Formele serviciului rezultă din examinarea detaliată a variantelor opţiuni ale fiecărui element al serviciului respectiv şi influenţează stabilitatea preţurilor serviciilor.

Astfel, serviciile pot fi oferite sub forma unui set cu preţ unic, sub formă de elemente separate, fiecare la un anumit preţ sau sub forma unei combinaţii a primelor două variante. Nivelul serviciilor priveşte judecata, aprecierea serviciului de către client, prin prisma calităţii şi cantităţii beneficiilor rezultate din acel serviciu. În general, băncile oferă două tipuri de servicii clienţilor lor24: tranzacţii singulare şi servicii cu caracter de continuitate. Tranzacţiile singulare se constituie atunci când clientul vine la bancă, cumpără serviciul, ulterior neavând alt contract (de exemplu cumpărarea valutei sau încasarea unui cec în valută). Aceste servicii singulare trebuie să fie vândute clientului ori de câte ori acesta are nevoie. Serviciile cu caracter de contiuitate apar în cazul în care clientul are o relaţie de durată cu banca (de exemplu atunci când un client deschide un depozit la termen). Departamentul de marketing trebuie să adopte o strategie care să-l încurajeze pe client ca, pe baza relaţiei cu banca, să apeleze în mod natural şi la tranzacţiile singulare, chiar dacă vizitează banca o dată sau de mai multe ori. Orice client trebuie să aibă un sentiment de satisfacţie care, în ultimă instanţă, ar putea să-l conducă la folosirea mai multor servicii şi, dacă o face, el ar putea deveni client fidel pe termen lung.

Pe piaţă băncile se luptă să apară ca fiind diferite de concurenţă, încercând să creeze prin diferenţiere o personalitate proprie, chiar dacă există o similitudine dată de caracterul relativ standardizat impus de legislaţie şi de sistemele informatice şi trebuie avut în vedere faptul că băncile se adresează următoarelor categorii25: 23 Zaiț, Adriana, Marketingul serviciilor, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004, p. 54 24 Cetină, Iuliana, Odobescu, Emanuel, Strategii de marketing bancar, Editura Economică, București 2007, p. 67 25 Odobescu, Emanuel, Marketingul bancar modern, Ediție nouă, Editura Sigma, București 2007, p. 47

97 |

414

→ Persoanelor fizice, dar diferenţiat tinerilor, elevilor, studenţilor, muncitorilor, pensionarilor; → Societăţilor comerciale, dar diferenţiat întreprinderilor mici şi mijlocii, marilor corporaţii, societăţilor transnaţionale, societăţilor de comerţ; → Altor bănci; sunt bănci ale băncilor (en gros), sunt bănci care oferă servicii de colaborare cu operaţii similare, operaţii de mandat, în numele altor bănci; → Societăţilor financiare, în cadrul acestora fiind societăţile de brokeraj, societăţilor de asigurări, societăţilor de leasing, companiilor de credite de consum, etc; → Statului, precum colectarea taxelor, creditarea bugetului sub forma titlurilor de stat, finanţarea proiectelor de infrastructură etc.

Produsele şi serviciile bancare se modifică şi se adaptează permanent în vederea satisfacerii necesităţilor de consum, a condiţiilor de mediu în continuă schimbare şi de asemenea nevoilor clienţilor, dar şi a profitabilităţii băncii.

Bibliografie 1. Dănilă, Nicolae, Anghel, Lucian Claudiu, Dănilă, Marius Ioan, Managementul Lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti 2002 2. Francis, G. Jay, Siegel, Susan M., Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001 3. Gardner, Edward P. M., Versluijs, Peter C., Bank Strategies and Challenges in the New Europe, Editura Palgrave, London, 2001

Educaţia

financiară în ciclul gimnazial Prof. Tănasie Daniela Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea

Educaţia financiară reprezintă o ofertă curriculară centrală de disciplină opţională pentru gimnaziu, proiectată pentru un buget de timp de 1 oră/săptămână, pe durata unui an şcolar. Disciplina se poate preda în oricare dintre clasele de gimnaziu, în condiţiile adecvării demersului didactic la particularităţile de vârstă ale elevilor. În elaborarea prezentei oferte curriculare s-a avut în vedere faptul că educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. În acest context, Comisia Europeană a lansat în consultare publică documentul Comunicarea privind Incluziunea financiară: Asigurarea accesului la un cont bancar de bază. Acest document răspunde obiectivelor propuse de Comisia Europeană în domeniul serviciilor financiare, obiective cuprinse in Comunicarea Comisiei Europene privind O piaţă unică pentru Europa secolului 21. De asemenea, demersurile de iniţiere în domeniul educaţiei financiare propuse prin prezentul curriculum răspund unei iniţiative dezvoltate la nivel european prin proiectul Dolceta – proiect online în derulare – de educaţie a consumatorului. Iniţiat de Comisia Europeană şi aplicat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul Dolceta şi-a propus informarea şi educarea diferitelor categorii de consumatori, cu scopul asigurării protecţiei acestora.

Demersul de realizare a educaţiei financiare propus prin prezentul curriculum are în vedere atât complexitatea realizării educaţiei financiare, cât şi posibilitatea începerii acesteia din gimnaziu, prin iniţierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situaţiile concrete în care sunt implicaţi şi de la experienţele pe care elevii le au la această vârstă. Prezenta programă şcolară este justificată din perspectiva următoarelor aspecte: - pregătirea elevilor de gimnaziu pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a calităţii de consumatori, care îşi cunosc nevoile şi fac alegeri informate, care îşi cunosc drepturile şi sunt pregătiţi să le exercite în

98 |

414

situaţii concrete de viaţă; - valorificarea experienţei elevilor, specifică vârstei, prin formarea şi exersarea unor deprinderi şi atitudini corecte în ceea ce priveşte asumarea responsabilă a calităţii de consumator, administrarea bugetului personal, relaţia consumatorului cu băncile; - raportarea, fără reţineri, a elevilor de gimnaziu, la aspecte de bază care ţin de domeniul financiar, cu care vin în contact direct sau prin intermediul familiei din care fac parte.

Disciplina opţională ,,Educaţie financiară’’, propusă spre studiu în gimnaziu, se raportează la Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” orientat de formarea celor opt competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală.

Contribuţia disciplinei Educaţie financiară la dezvoltarea competenţelor cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvoltării anumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea cu privire la alte competenţe cheie.

Disciplina Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; competenţă digitală; a învăţa să înveţi.

Programa şcolară pentru Educaţie financiară are următoarele finalităţi: - informarea elevilor de gimnaziu, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii cu privire la drepturile pe care le au şi la instituţiile care le apără aceste drepturi; - dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare; - dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiar, prin promovarea unor comportamente, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi. Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu 3 Structura programei şcolare include următoarele elemente: - Notă de prezentare - Competenţe generale - Valori şi atitudini - Competenţe specifice şi conţinuturi - Sugestii metodologice Competenţele generale sunt preluate din curriculumul şcolar de trunchi comun, dezvoltat în gimnaziu pentru Cultură civică. Competenţele specifice sunt corelate cu unităţile de conţinut, corespondenţa dintre acestea nefiind biunivocă; o anumită competenţă specifică poate să fie atinsă prin diferite unităţi de conţinut. Lista explicită ce recomandă valori şi atitudini accentuează dimensiunea afectiv-atitudinală şi morală a învăţării, din perspectiva contribuţiei specifice a acestei discipline la atingerea finalităţilor educaţiei. Sugestiile metodologice au rolul de a orienta utilizarea prezentului curriculum în proiectarea şi realizarea activităţilor de predareînvăţare-evaluare, în concordanţă cu specificul disciplinei şi cu statutul acesteia de curs opţional.

Bibliografie 1. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 2. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Consumul sustenabil, Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www. dolceta.eu 3. Dreptul tău ca şi consumator – Întocmirea unei reclamaţii privind un produs defect sau un serviciu la adresa:http://www.anpc.gov.ro/anpc/anpcftp/infocons/campanie_informare_2009/pdf/drept_ consumator.

4. Ghidul consumatorului privind practicile comerciale incorecte şi clauze la adresa:http://www.anpc. gov.ro/anpc/anpcftp/infocons/campanie_informare_2009/pdf/practici_incorecte.pdf Educaţie financiară 5. Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu 8 Grupul de lucru pentru curriculum Eugen STOICA - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii Angela TEŞILEANU - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Elena BĂLAN Şcoala Superioară Comercială N. Kretzulescu.

99 |

414

Repere

moral-religioase în noua civilizație a

banului

Prof. Mihaela Duțu Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Privind retrospectiv la scara timpului, putem aprecia că, întotdeauna, banul a fost perceput de către oameni ca fiind acel magnet irezistibil, a cărui forță de atracție își trage seva din urmarea firească a visului financiar26 prin care se pot satisface trebuințele materiale, spirituale și culturale, supuse unei permanent proces de adaptare la contextul de progres și civilizație al fiecărei epoci.

Cele două fațete ale realității înconjurătoare, una de vânzare și alta de cumpărare, au creat o societate a economiei de bani care, în construcția ei sistemică, se manifestă ca un organism viu, ce a contribuit la formarea unei conștiințe a valorilor, căutând să-l elibereze pe om de tirania economicului, fără a elimina însă această relaționare cu banul, privit atât ca mijloc, cât și ca scop. Indiferent de modul în care este valorizat, banul nu va reuși niciodată să-l înnobileze pe om, deoarece, până la urmă,adevărata sursă a înnobilării se află în relația lui cu propria conștiință, cu semenii și cu permanentele interdependențe dintre egoism și altruism, conflict și pace,bogăție și sărăcie27. Nuanțarea corectă a acestora este posibilă doar într-o societate care își propune să pună bazele subtile de reglementare prn intermediul cărora banul să fie doar consecința naturală a faptului că, fiecare, în procesul muncii, se dedică activităților la care se pricepe cel mai bine. Numai că, după cum ne confirmă experiența umanității, realitatea nu s-a ridicat niciodată la nivelul acestor standarde, iar banul nu a reprezentat neapărat măsura corectă a muncii depuse, după cum nici multiplicarea acestuia nu a fost întotdeauna rezultatul unei bune chivernisiri.28 Fiind conștienți de toate aceste aspecte, specialiștii în economie au simțit nevoia să se conecteze la interferențele economicului cu o serie de alte domenii ce țin de conviețuirea oamenilor în societate, precum: antropologie, religie, istorie, etică, morală, legislație, politică.

Abordarea moral-religioasă a banului pornește în primul rând de la cele două mari concepții(evreiască și creștină) care, atât în completarea cât și în diferențierea lor, fac referire la atitudinea omului față de bani.

Astfel, conform perceptelor ebraice, ai căror fondatori-Avram, Isac și Iacob- au fost oameni înstăriți,toți cei care își găsesc satisfacția în avuțiile acumulate nu fac nici bine, nici rău.

După cum este menționat în Vechiul Testament, avuția nu este deloc desconsiderată, iar sărăciei nu i se aduc laude, bunăstarea fiind interpretată ca expresie a bunăvoinței divine. Referitor la relația posesorposesiune,29 aceasta este abordată prin prisma faptului că noi posedăm bunuri materiale dar, într-o anumită măsură și ele ne posedă pe noi, iar în procesul acumulării lor, ne este din ce în ce mai greu să renunțăm la un anumit confort material. Un alt aspect al eticii banului este cel care legitimează ierarhizarea socială, respectiv comuniunea între bogați și săraci. De pildă, Vechiul Testament amintește despre celebra ”lege a spicuitului”,30 conform căreia proprietarii nu au voie să adune boabele rămase pe câmp după seceriș, deoarece, tot ce rămâne se cuvine să aparțină săracilor. Pe de altă parte, omului flămând i se permite să mănânce pe săturate din roadele unui pământ care nu îi aparține, dacă respectă regula să nu ia cu el nimic la plecare. Putem astfel deduce că Biblia a fost primul izvor de inspirație pentru legiferarea statului bunăstării din societatea modernă care, prin mecanismele redistribuirii, îi determină pe oameni să dea și altora din surplusul lor.

La antipodul religiei iudaice, teoria maximizării avuției a apărut în creștinism întoarsă pe dos, evidențiindu-se faptul că neajunsurile și sărăcia sunt valaori înalte. Analizând cele treizeci de parabole ale lui Isus menționate în Noul Testament.31 putem sesiza imediat că nouăsprezece sunt așezate într-un context socio – economic, dintre care, mai relevante sunt: parabola banului rătăcit, a iconomului necinstit, a datornicilor, a 26 C-tin Popescu, Al. Tașnadi: ”Respiritualizarea. Învață să fii om” Ed. A.S.E., București 2009, pag 209 27 Dorel Dumitru Chirițescu ”Nebuneasca exuberanță”, Dilema veche, nr 531/2014 28 David S. Landes: ”Avuția și sărăcia națiunilor”; Ed. Polirom București, 2013; pag 229 29 Thomas Sedlacek; ”Economia binelui și a răului”; Ed. Publica, București, 2012, pag 140 30 Thomas Sedlacek: op. Cit.; pag 153-154 31 Op. Cit. pag 140

100 |

414

nebunului bogat. O altă temă abordată este cea referitoare la condamnarea împrumuturilor bănești însoțite de plata dobânzii de către un număr considerabil de teologi și specialiști în dreptul canonic al Evului Mediu, pe motiv că banii sterili nu pot produce alți bani doar în virtutea trecerii timpului, care era considerat un dar de la Dumnezeu.

După cum se știe, încă din cele mai vechi timpuri, lombarzii și evreii si-au făcut o specialitate din cămătărie, iar evreul a fost dintotdeauna privit ca ”om al banului”.32 Numai că, realitatea restrictivă, în care toată lumea avea nevoie de bani cu sume ce depășeau disponibilitățile momentului, a determinat apelarea la împrumuturi, astfel că, deși creștinii îi socoteau pe evrei un popor păcătos, autoritățile creștine au fost cele care le-au încredințat evreilor misiunea acordării împrumuturilor cu dobândă.

Ajungând la zilele noastre și făcând analogie cu situația financiară a băncilor și a marilor companii din 2008 – 2009, precum și cu mult controversata lege a dării în plată din țara noastră, putem desprinde concluzia că societatea modernă nu poate funcționa fără această iertare nedreaptă a datoriilor.

Pe de altă parte, urmare a reformelor lui Luther, din trunchiul comun al creștinismului, se desprinde ramificația protestantismului, care pune în lumină un nou mod de abordare a subordonării omului față de bani. În noua viziune, omul este perceput ca un simplu custode al bunurilor ajunse la el prin grație divină, motiv pentru care acesta trebuie să li se subordoneze ca un slujitor.

Asistăm astfel la cultivarea prin credință a sentimentului de responsabilitate față de bani și la descurajarea obținerii averii ca scop în sine, aceasta fiind posibilă doar ca rezultat a muncii depuse.33 În acest fel, protestantismul, considerat a fi o religie a banului, a contribuit la apariția filosofiei cupidității pure prin promovarea idealului omului onest conform căruia nu doar istețimea este cea care contează în afaceri, este nescesară și problema etosului, adică a eticii față de viață. La un moment dat, apare necesitatea de-a vedea dincolo de profit și de bani, de ținere în frâu a comportamentelor negative, respectiv a lăcomiei, risipei și nesăbuinței.

Din cele prezentate anterior, reiese că umanitatea a căutat dintotdeauna să găsească acel echilibru dintre a trăi bine și frumos, astfel încât inevitabilul darwinism social să poată fi așezat într-un cadru al decenței, prin promovarea pragmantismului cu morală, a eticii și responsabilității. Realitatea prezentului ne demonstrează nouă, profesorilor de discipline economico – financiare că, alături de predarea noțiunilor și conceptelor din programă, ne revine și misiunea de a cultiva în rândul noilor generații de elevi dragostea față de muncă, de aproape, respectul pentru lucrul bine făcut, precum și asumarea unei competiții oneste.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

5.

Chirițescu, Dorel Dumitru: ”Nebuneasca exuberanță”; Dilema veche; nr. 531/2014 Landes, S. David ”Avuția și sărăcia națiunilor”; Ed Polirom, București, 2013 Popescu, C-tin, Tașnadi, Al. ”Respiritualizarea. Învață să fii om” Ed. ASE, București, 2009 Sedlacek, Thomas „Economia binelui și a răului”; Ed. Publica, București, 2012 Weber, Max ” Etica protestantă și spiritul capitalismului”, Ed. Humanitas, București, 1993

32 Jean Sevillia:”Incorectitudinea istorică”, Ed. Humanitas, București, 2012; pag 224 33 Max Weber: ” Etica protestantă și spiritul capitalismului”, Ed. Humanitas, București, 1993, pag 140

101 |

414

Calitatea

serviciului educaţional-imperativ pentru un învăţământ competitiv în plan european Prof. dr. Nica Elena Loredana Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea În actualul context al dezvoltării economice, resursele umane reprezintă elementul esenţial al competiţiei, atât la nivel naţional cât şi internaţional. În competiţia globală a economiei informatizate, calitatea şi inventivitatea resurselor umane sunt principalii factori care stau la baza decalajelor esenţiale între state.

Pornind de la afirmatia lui Alfred Marshall ”cel mai de preţ din tot capitalul este acela investit în fiinţa umană”, considerăm calitatea resurselor umane în general şi a celor educaţionale în special ca fiind factor hotărâtor al creşterii economice de ansamblu. Specialiştii în domeniu apreciază că există o relaţie foarte stransă între progresul tehnologic şi investiţia în educaţie cu implicaţii în toate domeniile vieţii: economic, social, politic, cultural.

Deşi cea mai largă idee răspândită cu privire la calitate este că aceasta costă scump în ultimă instanţă, cercetările au demonstrat contrariul. Calitatea serviciilor educaţionale este un obiectiv social dorit, iar contribuţia sa la creşterea eficienţei întregii economii este hotărâtore.

Deficienţele constatate în domeniul managementului instituţiilor de învăţământ reies din orientarea acestuia spre soluţionarea şi atenuarea problemelor calităţii pe măsura apariţiei lor si nu pe sporirea continuă a calităţii proceselor şi activităţilor ce generează aceste probleme, pe dualitatea structurilor organizatorice în învăţământ şi tendinţa de autoizolare a personalului şi subdiviziunilor funcţionale, pe imperfecţiunea proceselor de analiză şi măsurare a calităţii managementului instituţiei si soluţionarea problemelor calităţii în frecvente cazuri după un model „de modernizare întârziată”.

Calitatea serviciului educaţional - imperativ pentru un învăţământ competitiv în plan european este influenţată de: 1. Resursele umane – factor cheie al dezvoltării economico-sociale 2. Calitatea serviciilor educaţionale - imperativ al prezentului 3. Managementul şi cultura calităţii învăţământului universitar 4. Deficienţe în domeniul managementului instituţiilor de învăţământ superior Resursele umane – factor cheie al dezvoltarii economico-sociale Oamenii reprezintă principala sursă a oricărei economii în drumul său spre modernizare. Resursele umane educate, sănătoase, cu un potenţial fizic şi intelectual înalt, capabile de instruire pe tot parcursul vieţii şi adaptabile la schimbările economice sunt esenţiale pentru un model de creştere economică bazat pe competitivitate, eficienţă şi calitate.

Pornind de la ideea existenţei “organizaţiilor vii”, managerii au ajuns la concluzia că resursele umane reprezintă sufletul acelor organizaţii (Mathis, R. L., Nica, P.C., Rusu,1997).

Calitatea resurselor umane reprezintă un cumul de proprietăţi şi caracteristici deţinute de resursele umane ale unui organizaţii. În literatura de specialitate, calitatea se referă uneori la „utilitate”, „aptitudine de utilizare” sau „conformitatea cu cerinţele” (S. Ciurea, N. Dragulanescu, 1995). Aşadar, calitatea resurselor umane nu are caracter static, strict delimitat la o anumită cerere, ci reflectă o stare de fapt - ceea ce a fost bun odată poate să nu mai corespundă în prezent şi, cu atât mai mult, în viitor.

Investiţia în capitalul uman trebuie înţeleasă ca o investiţie care subsumează investiţiile în educaţie.

Investiţia în resurse umane include totalitatea cheltuielilor pentru creşterea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale oamenilor. Abordarea investiţiilor în capitalul uman, asemeni investitiilor in capital fizic se poate face pe baza analizei cost-beneficiu, cost-eficacitate şi a actualizării Printre factorii care influenţează investiţia în capitalul uman se regăsesc: starea generală a economiei, lungimea şi stabilitatea fluxului de venituri, diferenţele de venit, costurile directe şi indirecte, renta de abilitate, rata de recuperare a investiţiei în capitalul uman, venitul marginal al acestuia, etc.

Educaţia trebuie să ajute la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă societatea contemporană. În

102 |

414

acest scop, se impune perfecţionarea coerenţei interne a sistemelor educative cu societatea, dar şi asigurarea unei anumite stabilităţi şi continuităţi a acestora care să le asigure eficienţă pe termen lung.

O societate stabilă, democratică, se spune, nu poate exista dacă majoritatea cetăţenilor nu dispun de un nivel minim de cultură civică. Ideea ar fi că educaţia de care beneficiază un copil aduce foloase nu numai părinţilor săi ori lui însuşi, ci şi celorlalţi membri ai societăţii. „Educaţia copilului meu contribuie la bunăstarea ta, prin promovarea unei societăţi stabile şi democratice”(M. Friedman).

Bibliografie 1. S. Ciurea, N. Dragulanescu, Managementul calităţii totale, Editura Economică, Bucureşti1995; 2. Farrington, D. ,Legislative initiatives in the context of the Bologna Process: a comparative perspective, UNESCO – CEPES, Bucharest, 2005; 3. Taylor, J. & Miroiu, A., Policy-making, strategic planning and management on Higher Education, Papers on Higher Education, UNESCO, Bucharest, 2002; 4. Vlăsceanu L. , Asigurarea calităţii în educaţie , UNESCO-CEPES , Bucureşti, 2005.

Impactul

multinaționalelor asupra economiei

mondiale

Prof. Ionela Dima Școala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea Teoreticienii economiei mondiale sunt de părere că societăţile transnaţionale sunt principalii agenţi economici, societatea transnaţională reprezentând firma care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine, alcătuind un vast ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate principală – firma mamă şi un număr de filiale, implementate în diferite ţări. În condiţiile globalizării economiei, ideea de transgresare a frontierelor naţionale, de apariţie a întreprinderii globale, este surprinsă corespunzător de termenul „transnaţional”, acest termen fiind adoptat şi de ONU, în 1964.

Societăţile transnaţionale constituie cea mai importantă forţă de determinare şi de promovare a interdependenţelor mondiale, scopul final fiind manufacturarea de produse globale. Întreprinderile transnaţionale sunt sisteme economice dezvoltate din trusturi sau corporaţii internaţionale anterioare, sau create în perioada ultimilor decenii, care constau în active tangibile şi intangibile – capital investit în producţia de bunuri şi servicii, capacităţi de cercetare, dezvoltare, tehnologii avansate, modalităţi şi practici de organizare şi management, legături comerciale, desfăşurate şi deţinute în ţara de origine şi în alte ţări. Sistemele de întreprinderi transnaţionale generează nu numai bunuri şi servicii, ci şi capital bănesc pentru investiţii, noi tehnologii, capacităţi de inovaţie şi de instruire a forţei de muncă pentru utilizarea tehnologiilor, practici de organizare şi gestionare proprii. Între societăţile transnaţionale şi investiţiile străine directe există o puternică legătură, deoarece investiţiile străine directe constituie sursa financiară de formare a acestora. Societatea transnaţională este o firmă puternică din punct de vedere economico-financiar constituită într-o ţară şi care şi-a extins activitatea dincolo de graniţe. În economia contemporană, mondializarea producţiei a devenit un fenomen evident. Funcţionarea economiei mondiale actuale, pe fondul unor tendinţe pronunţate de deschidere a pieţelor naţionale, nu poate fi descifrată în lipsa unei atente analize a procesului de formare a societăţilor multinaţionale, a cauzelor acestui proces, precum şi reliefarea consecinţelor asupra dezvoltării economiilor naţionale. Investiţiile directe de capital au o influenţă puternică asupra globalizării economiei mondiale. Discutând despre triada investiţii străine directe – globalizare – societăţi transnaţionale, începând cu anii 80 şi intensificându-se în a doua jumătate a anilor 90, fluxurile de investiţii străine directe au crescut la nivel mondial mai rapid decât alţi indicatori macroeconomici precum produsul intern brut, exporturile sau investiţiile străine. Investiţiile străine directe reprezintă astfel principala formă de manifestare a globalizării. Trendul crescător al fluxurilor mondiale

103 |

414

de investiţii străine directe a susţinut considerabil expansiunea internaţionalizării producţiei, manifestată îndeosebi prin consolidarea poziţiei societăţilor transnaţionale în ansamblul economiei mondiale. Relaţia investiţii străine directe – globalizare – societăţi transnaţionale contribuie la accentuarea şi consolidarea globalizării, iar principalii actori care realizează investiţiile străine sunt societăţile transnaţionale. Investiţiile străine directe reprezintă categoria investiţiilor internaţionale, care reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă).

Prin colaborarea cu firmele locale, transnaţionalele transferă principalele valori corporative, tehnologie, jucând un rol important în creşterea competitivităţii firmelor locale. Principalele responsabilităţi ale acestor companii sunt legate de contribuţia adusă dezvoltării economiilor receptoare, protecţia mediului înconjurător, crearea locurilor de muncă, asigurarea concurenţei şi înlăturarea politicilor de concurenţă neloială, protecţia consumatorului, înlăturarea corupţiei şi birocraţiei, respectarea drepturilor omului. De luat în considerare este şi contribuţia pentru veniturile publice ale ţării gazdă, deoarece guvernele pretind ca transnaţionalele să nu întrebuinţeze practici abuzive în repatrierea profitului, şi să prezinte autorităţilor fiscale date corecte şi documente financiar contabile solicitate.

Globalizarea este percepută ca un moment în cadrul procesului de mondializare, în cadrul căruia actorul principal este reprezentat de firma multinaţională. Bineînţeles, principalul obiectiv al unei corporaţii este maximizarea profitului, pentru a se menţine şi pentru a prospera într-un mediu economic concurenţial, dar relaţiile de afaceri sunt relaţii care necesită încredere, legitimitate, loialitate, transparenţa deciziilor şi strategiilor manageriale pentru publicul consumator sau publicul ţintă, angajaţi sau diverşi parteneri de afaceri implicaţi.

Bibliografie 1. Albu, Alexandru D., Cooperarea economică internaţională, Ed. Expert, Bucureşti, 1995; 2. Bal, Ana, Economie mondială, Editura Ase, București, 2006 3. Bari, I., Globalizare, Editura Economică, București, 2004

Istoria

banilor Prof. înv. primar Truşcă Maria Şcoala Gimnazială ,,Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Jud.Vâlcea

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur.

De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine. În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint. Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538. Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede.

O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor.

Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul. Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul

104 |

414

românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari”).

Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890. La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham.

Datorită lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă. Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență. La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie. Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles. În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I. După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană. Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial. Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.

Bibliografie 1. Dănilă, Nicolae, Anghel, Lucian Claudiu, Dănilă, Marius Ioan, Managementul Lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti 2002 2. Francis, G. Jay, Siegel, Susan M., Principles of banking- an overview of the financial servicies industry, Editată de American Bankers Association, 2001 3. Gardner, Edward P. M., Versluijs, Peter C., Bank Strategies and Challenges in the New Europe, Editura Palgrave, London, 2001

105 |

414

Necesitatea

educației financiare în școli Prof. Marin-Badea Laurențiu Liceul „Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

Agenția de rating Standard&Poor a publicat recent rezultatele unui sondaj Gallup pe un eșantion de 150.000 de adulți din 148 de tari pentru măsurarea nivelului de „alfabetizare” din punct de vedere financiar, derulat la nivel global.

Rezultatele sondajului Standard&Poor au plasat România pe locul 124, ultimul loc in UE, cu un scor de 22%. Mai exact, doar 22% dintre femei si 22% dintre bărbați au trecut testul.

Este înfricoșător ca 78% dintre românii chestionați au picat testul, adică nu au răspuns corect la cel puțin trei concepte dintre cele patru evaluate. În cadrul sondajului au fost testate cunoștințele participanților privind patru concepte financiare de baza: diversificarea riscului, inflația, aritmetica si dobânda compusă. În UE, cele mai ridicate procentaje au fost înregistrate în Suedia si Danemarca – fiecare cu 71%, Marea Britanie – 67% si Germania – 66%. În România, numai 15% dintre adulți economisesc pentru perioada bătrâneții si numai 35% dintre adulții care au credite știu ce reprezintă capitalizarea dobânzii, potrivit sondajului S&P. Un aspect interesant relevat de sondaj: rezultatele sunt mai bune pentru cei cu vârsta intre 15 si 34 de ani (30%) decât in cazul celor intre 35 si 54 de ani (23%) și al celor de peste 55 de ani (19%).

România are nevoie ca Educația Financiară să pătrundă în școală ca obiect de studiu obligatoriu.

Aici, unde 78% dintre ai noștri nu înțeleg termeni financiari elementari, este nevoie de un “pact național pe educația financiară” Se estimează că 30-40% din averea deținută la vârsta pensionarii este reprezentata de educația financiară a individului. Mai precis, de cunoștințele financiare aplicate de-a lungul vieții. [1] Noi, românii, am fost încurajați sa învățăm o meserie ca sa muncim pentru bani, dar nimeni nu ne-a învățat cum să facem să muncească banii pentru noi. Am fost învățați să nu ne facem griji pentru viitorul nostru financiar, pentru că firma ori statul vor avea grijă de noi la pensie. Și totuși, copiii noștri educați în același sistem de învățământ vor fi cei care vor sfârși prin a ne plăti aceasta pensie. [2] De ce educație financiară?

Pentru că lipsa educației financiare duce la probleme financiare. Daca ai o problema financiară, atunci sigur ai nevoie de soluții la acea problemă. Nu lipsa banilor creează problemele financiare, lipsa educației creează problemele financiare. Pentru că e ușor să înveți să aplici principii simple care îți pot aduce rezultate extraordinare.

Educația financiară nu există în nicio școală din România ca și materie de studiu. De aceea este necesar, util si benefic pentru orice persoană să înțeleagă câteva principii de bază ale educației financiare.

Dar înainte de principii, iată câteva posibile motive care ar putea determina pe oricine să se instruiască permanent din punct de vedere financiar: • vreau mai mulți bani • am cheltuieli pe care le fac și vreau sa îmi permit mai multe • vreau sa îmi petrec următorul concediu in Dubai la Hotelul Burj Al Arab • vreau sa îmi educ copiii la cele mai bune universități private din lume, vreau să le asigur viitorul din punct de vedere financiar • o sa ies la pensie, apropos mai am doar 1 an pana atunci…

Si lista ar putea continua.

Fiecare dintre noi avem diverse motive care ne îndeamnă să ne instruim. De aceea primul pas în demersul instruirii financiare trebuie să fie stabilirea de fiecare dintre noi a motivelor si obiectivelor proprii.

[3] Financial Literacy Survey a realizat in Romania (mai 2010) un studiu, în baza datelor culese de Institutul de Economie Mondială, prin care scoate în evidență următoarele: • Gradul redus de alfabetizare financiară rezultă în capabilitate financiară redusă

106 |

414

• 14% din populație este practic financiar analfabetă • Gradul de alfabetizare financiară este corelat cu modernitatea individului și a comunităților locale • Veniturile de nivel redus duc la capabilitate redusă de administrare a banilor și de planificare financiară • Majoritatea populației nu este pregătită și nu are rezerve pentru a face față unei scăderi semnificative a veniturilor și nici pentru alte situații neașteptate • Necunoașterea drepturilor consumatorului și încrederea redusă în actualul sistem de soluționare a litigiilor combinate cu gradul redus de alfabetizare financiară duc la pasivitate în apărarea drepturilor • Indiferent de veniturile pe care le au, consumatorii trebuie să învețe responsabilitatea pentru propriul viitor și să-și organizeze mai bine resursele.

Criza economică recentă a evidențiat necesitatea educației financiare și a însușirii conceptelor și instrumentelor de educație financiară de către consumatori pentru a fi pregătiți să ia decizii financiare bune într-un sistem financiar din ce în ce mai complex. Dificultățile financiare pe care le pot întâmpina consumatorii și familiile acestora pot afecta dezvoltarea societății.

Astăzi, accesul la educație financiară este esențial atât din perspectiva asigurării protecției consumatorilor în contextul unei piețe în continuă schimbare, cât și din punct de vedere al facilitării transferului de responsabilitate de la un actor economic la altul. În absența educației financiare, participarea activă, informată și conștientă a consumatorilor la sistemul economic actual prezintă o problemă, rezolvarea acesteia fiind o prioritate pentru Uniunea Europeană.

Promovarea și însușirea de informații imparțiale și corecte protejează consumatori, în special pe cei care aparțin unei categorii defavorizate, oferindu-le acces la surse de finanțare și la incluziune socială. Consumatorii trebuie să aibă acces la produse și servicii adaptate nevoilor lor și la educație financiară specializată pentru a înțelege complexitatea serviciilor financiare.

Fără educație financiară, riscul ca acești consumatori de servicii financiare să intre in impas financiar este mare, existând posibilitatea supra-îndatorării și astfel a intrării în imposibilitate de a-și achita ratele.

Toate aceste aspecte pot avea efecte negative asupra situației economico-sociale a respectivei categorii de consumatori. [4] Bibliografie 1.

2.

3.

4.

http://www.bankingnews.ro/educatia-financiara-in-scoala.html http://www.educatiefinanciara.ro/ http://www.educatiefinanciara.ro/de-ce/ http://www.bugetulfamiliei.ro/strategia-nationala-pentru-educatie-financiara-consultare.html

107 |

414

Principiile

unei strategii naționale pentru

educație financiară

Prof. Marin-Badea Ana-Veronica Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea Cunoștințele financiare permit oamenilor să-și aloce eficient resursele financiare, pe tot parcursul vieții, într-o viața plină de incertitudini si imperfecțiune. Lipsa educației financiare generează inegalitate si frustrare pe plan personal. Iar acest lucru este deja cunoscut in România acestor ani.

Fără o înțelegere generală a conceptelor financiare, nu putem face alegeri înțelepte în plan financiar, nu suntem deschiși către economisire și nu știm cum ne poate ajuta acest comportament pe viitor. Nu știm să facem investiții, nu înțelegem cum si când putem accesa un împrumut, nu înțelegem termenii financiari prezenți într-un contract al unei entități financiare.

Până acum câțiva ani, tangența copiilor români cu educația financiară se rezuma doar la câteva lecții primite in particular. Elevii de azi speră si visează ca mâine sa fie timpul lor, al oamenilor liberi, cu business-ul lor si banii pe care sa-i investească așa cum au învățat. Dar de unde vor fi învățat?

Statul, Ministerul și Școala nu s-au implicat la nivelul necesar până acum sa ajute elevul, viitorul angajat, manager, să aibă măcar minimele cunoștințe financiare.

Oficialii BNR au anunțat în luna noiembrie 2015 că România lucrează împreună cu nouă state europene la o “strategie naționala pentru educația financiara”. [1] Cele noua state (Albania, Croația, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia si Slovenia) au căzut de acord asupra efectuării unor cursuri privind educația financiară, creării unei platforme solide pentru împărtășirea celor mai bune practici si a experiențelor fiecărui stat și punerii in aplicare a unor activități comune in diverse campanii de conștientizare precum Global Money Week. De asemenea, în cadrul întâlnirii, a fost convenită si crearea unui raport anual despre progresul educației financiare si al incluziunii financiare a tinerilor. [2] Deja Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) au avansat o propunere privitoare la o Strategie Națională pentru Educație Financiară. Potrivit cadrului general al acesteia, furnizarea unor programe de educație financiară ar trebui să respecte opt principii cuprinse în Comunicarea COM(2007)808 a Comisiei Europene, emisă în anul 2007: Aceste principii sunt: Principiul 1: Educația financiară trebuie să fie disponibilă și promovată în mod activ pe întregul parcurs al vieții, fără întrerupere.

Educația financiară trebuie să permită persoanelor vizate să răspundă provocărilor financiare care reprezintă evenimente reale din viața lor, de la cele trăite de tineri, la cele experimentate de pensionari.

Programele trebuie să poată fi adaptate situației financiare a cetățenilor și familiarității acestora cu chestiunile financiare.

Principiul 2: Programele de educație financiară trebuie să fie îndreptate în mod clar către nevoile cetățenilor.

Pentru a respecta acest principiu, trebuie să se efectueze studii preliminarii în vederea stabilirii nivelului actual de cunoștințe financiare ale cetățenilor pentru a determina acele priorități care necesită o abordare primordială. Programele trebuie să fie disponibile în timp util iar informația să fie ușor de accesat.

Educația financiară trebuie să răspundă unei nevoi specifice: persoanele care intră pentru prima dată în câmpul muncii, șomerii, cuplurile care doresc să întemeieze o familie, tinerii, persoanele cu datorii etc. Este important să se garanteze că programul oferă informații de educație financiară pe înțelesul tuturor consumatorilor iar formatul acestuia permite consultarea sau accesul la informații în funcție de nevoile utilizatorului. Angajatorii trebuie să aibă în vedere modalitatea în care educația financiară poate fi furnizată la locul de muncă, eventual în combinație cu unele informații privind sistemele de pensii ocupaționale.

Principiul 3: Consumatorii trebuie să beneficieze de educație economică și financiară cât mai

108 |

414

curând posibil, începând cu vârsta școlară.

Autoritățile naționale trebuie să aibă în vedere introducerea și dezvoltarea noțiunilor de educație financiară în cadrul unor discipline obligatorii, precum economie și educație antreprenorială și realizarea unor oferte de cursuri opționale.

Dobândirea unor cunoștințe economice și financiare de bază încă de la nivelul învățământului preuniversitar este esențială. Comisia a publicat deja o recomandare privind competențele-cheie pentru formarea continuă (2006/962/CE), care sprijină dezvoltarea unor competențe, cum ar fi capacitatea de a aplica gândirea matematică în situații cotidiene, o înțelegere mai amplă a mecanismelor economiei și capacitatea de a-și planifica și de a-și organiza viața. În acest context, autoritățile naționale și regionale responsabile de educație trebuie să găsească o modalitate de a integra, inclusiv din perspectivă transdisciplinară, educația economică și financiară în programa școlare.

Principiul 4: Programele de educație financiară trebuie să cuprindă instrumente generale care să atragă atenția asupra necesității de a îmbunătăți cunoștințele financiare în materie de riscuri financiare.

Consumatorii nu sunt întotdeauna conștienți de riscurile financiare rezultate dintr-un nivel redus de educație financiară, aspect care ar putea determina o atitudine deschisă pentru informare și instruire.

Instrumente de tipul chestionarelor de auto-evaluare și al campaniilor de conștientizare privind educația financiară pot contribui la creșterea nivelului de informare și educare a populației. Publicul vizat poate fi orientat în continuare spre materiale specifice de educație financiară.

Principiul 5: Atunci când prestatorii de servicii financiare furnizează informații de educație financiară, acestea trebuie să fie echilibrate, transparente și obiective. Interesele consumatorului trebuie să fie întotdeauna avute în vedere, cu respectarea legislației în vigoare, fără a se apela la practici comerciale incorecte.

Este necesar ca, în urma consultării cu reprezentanții consumatorilor sau ai investitorilor, instituțiile de servicii financiare să fie încurajate să dezvolte programe de educație financiară și să pună la dispoziția publicului, competențele și expertiza sa.. Cu toate acestea, atunci când publicului i se oferă informații de educație financiară, prestatorii de servicii și produse financiare trebuie să se asigure că se face o distincție clară între educația financiară generală, informațiile privind fiecare produs în parte și consilierea oferită unui client despre un produs sau serviciu. Trebuie să se acorde o atenție deosebită modului de prezentare a materialelor de educație financiară pentru a evita orice ambiguitate în acest sens.

Principiul 6: Formatorii din domeniul financiar trebuie să beneficieze de resursele și de formarea corespunzătoare pentru a putea desfășura programe de educație financiară eficace, eficiente și fiabile.

Pentru a oferi educație financiară eficace este necesar să se asigure că persoanele care realizează formarea diferitelor categorii de consumatori dispun de competențele necesare. Acest lucru presupune formarea prealabilă a formatorilor și vizează nu numai cadrele didactice din școli, ci și asistenții sociali, angajații băncilor, voluntarii diverselor organizatii neguvernamentale, a căror formare trebuie să aducă avantaje publicului beneficiar al programelor de educație financiară. Aceasta va necesita elaborarea unor materiale care vor fi folosite drept suport didactic în programele de formare.

Principiul 7: Trebuie să se promoveze coordonarea la nivel național între părțile interesate pentru a obține o definire clară a rolurilor, pentru a facilita schimbul de experiențe și pentru a raționaliza și crea o ierarhie a resurselor. Cooperarea internațională între instituțiile care susțin sau implementează programe de educație financiară trebuie întărită pentru a facilita schimbul celor mai bune practici.

Autoritățile naționale, prestatorii de servicii financiare, grupurile de consumatori, profesorii și celelalte părți interesate trebuie să fie încurajate să coopereze în materie de educație financiară. Acest lucru ar putea permite definirea mai clară a obiectivelor, acoperirea mai bună a diferitelor grupuri țintă, raționalizarea și ierarhizarea resurselor, precum și promovarea învățării prin experiență. De asemenea, la nivel internațional, cooperarea și crearea de rețele între furnizorii de educație financiară ar permite evidențierea acelor domenii care necesită o atenție sporită, precum și facilitarea schimbului de cele mai bune practici.

Principiul 8: Instituțiile care susțin sau implementează programe de educație financiară trebuie să evalueze în mod regulat și, dacă este necesar, să actualizeze programele pe care le gestionează pentru ca acestea să fie conforme cu cele mai bune practici din acest domeniu.

Furnizorii de educație financiară ar trebui să includă, în cadrul programelor lor, evaluarea regulată a progreselor înregistrate și a respectării obiectivelor. În cazul în care aceste obiective nu sunt atinse, furnizorii trebuie să aibă în vedere anumite modificări ale programelor lor pentru a le alinia la cele mai bune standarde

109 |

414

din respectivul sector de activitate. [3] Bibliografie 1. http://www.bankingnews.ro/educatia-financiara-in-scoala.html 2. http://www.bankingnews.ro/bnr-sustine-strategia-nationala-pentru-educatie-financiara.html

Curriculum

la decizia scolii Prof. Laura Stroescu Școala Gimnazială nr. 10 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Termenul de curriculum, tot mai frecvent întâlnit în literatura de specialitate, cunoaşte un evantai de conotaţii. Definirea sau caracterizarea lui întâmpină multe dificultăţi. Ele se datorează, îndeosebi, extensiunii variabile a sferei fenomenelor pe care le include. Definiţiile pe care le vom enumera din multele posibile, sunt edificatoare, din acest punct de vedere: el, curriculum, cuprinde definiţia obiectivelor învăţământului, conţinuturile, metodele (inclusiv evaluarea), mijloacele (inclusiv manualele) şi dispoziţiile privitoare la formarea adecvată a educatorilor. Termenul de curriculum are astăzi o foarte mare răspândire, el fiind purtătorul unei concepţii noi despre selecţionarea şi organizarea învăţării într-o anumită clasă, pentru un anumit număr de discipline sau pentru un anumit model. În sens restrâns funcţia curriculumului este cea a „specificării conţinuturilor”.

După cum se constată, sensurile acestui termen sunt destul de greu de armonizat şi de a le găsi un numitor comun.

La una din extreme termenul desemnează un „proiect” conceput în prealabil, care acoperă toate componentele unei acţiuni educaţionale: obiective, conţinuturi, strategii, evaluare; la cealaltă extremă termenul se referă în mod concret la organizarea şi structurarea conţinutului procesului de învăţământ pentru un modul concret: ciclu şcolar, clasă, obiect de învăţământ, capitol, temă, lecţie etc.; aspecte consemnate programele şcolare. Acest din urmă sens se înscrie în perimetrul predării şi presupune, cu preponderenţă, o nuanţă pedagogică.

Având în vedere finalităţile acţiunii educaţionale de dezvoltare a creativităţii umane se impune în mod necesar un conţinut informaţional care urmează să fie selecţionat, structurat şi transmis în procesul de învăţământ. Evident că toate aceste operaţii urmează să fie astfel concepute încât să contribuie la înfăptuirea dezideratelor pe care le incumbă stimularea şi exprimarea creativităţii, ca disponibilitate şi trăsătură general – umană. În consecinţă, proiectarea conţinutului procesului de învăţământ urmează să se realizeze în funcţie de două coordonate fundamentale: a. valorificarea cuantumului informaţional pe care ni-l oferă memoria socială, respectiv datele şi descoperirile condensate în întreaga paletă de domenii ale creaţiei umane universale şi naţionale; b. asigurarea stimulării şi dezvoltării potenţialului şi capacităţilor creative ale celor angrenaţi în procesul de învăţământ.

Aplicarea planurilor-cadru în şcoli şi trasformarea acestora în scheme orare concrete, specifice, presupune o succesiune de operaţii manageriale care vizează interacţiunea şi cooperarea între şcoli, elevi, părinţi, autorităţi locale, rezultatul acestui complex de acţiuni fiind curriculumul la decizia şcolii. Conform legislaţiei în vigoare fiecare şcoală elaborează în acest scop un proiect curricular al şcolii, în care stabileşte şi filiera profilurilor şi specializările pe care doreşte să le ofere sau să le dezvolte. Acest proiect se menţine în limitele referenţialităţii şi orientărilor de principiu ale şcolii, stabilite în proiectul de dezvoltare instituţională.

Proiectul curricular al şcolii se conturează treptat în urma consultărilor şi dezbaterilor cu întregul personal didactic al şcolii şi fiind o problemă de specialitate este elaborat de Consiliu pentru Curriculum, care cuprinde şefii comisiilor metodice de specialitate şi este un organism decizional coordonat de consiliul

110 |

414

de administraţie al şcolii şi de directorul unităţii având atribuţii ulterioare în ceea ce se cheamă dezvoltare şi diversificare curriculară la nivel de şcoală în anul următor.

Curriculum-ul la decizia şcolii se poate realiza în următoarele moduri: A. Curriculum extins – şcoala urmează sugestiile oferite de autoritatea centrală; B. Curriculum aprofundat – şcoala aprofundează zona curriculum-ului de bază, dezvoltarea unor teme (capitole din conţinuturile prevăzute de programele şcolare, dacă această dezvoltare răspunde nevoilor reale ale elevilor.

C. Curriculum elaborat de şcoală – şcoala proiectează şi construieşte în zona trans- şi interdisciplinară Opţionalul deschide noi perspective creativităţii la nivelul practicii şcolare învăţătorilor, profesorilor devenind astfel „un conceptor al curriculum-ului”, el orientându-şi proiectarea pornind de la obiective clar definite pe care le va urmări pe toată durata desfăşurării opţionalului, sprijinindu-se pe vehicularea unor conţinuturi accsesibile elevului, conţinuturi construite de către elev prin aplicarea unor strategii didactice centrate pe nevoile, interesele, deprinderile şi abilităţile existente/aşteptate.

Diferenţierea curriculară vizează adaptarea procesului de predare-învăţare la „posibilităţile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului”. Această strategie diferenţiată redă trecerea de la „o şcoală pentru toţi” la „o şcoală pentru fiecare”, trecere care poate fi realizată tocmai prin posibilităţile oferite de proiectarea şi aplicarea onestă a curriculum-ului la decizia şcolii şi în condiţiile în care au loc într-adevăr trecerea de la centrarea pe conţinuturi la centrarea pe nevoile şi interesele elevului.

Programa de opţional poate avea o structură diferită în funcţie de ciclurile curriculare, finalităţile învăţământului, particularităţile unităţii şcolare. Pentru elaborarea programelor de opţional cea mai simplă şi eficientă este cea propusă de Ligia Sarivan în lucrarea „Repere pentru proiectarea opţionalelor” şi în documentele difuzate de atelierele de formare organizate de Minister şi de Consiliul Naţional pentru Curriculum.

Educaţia nu exclude existenţa unor procese în care se pot aplica anumite principii generale acumulânduse experienţă şi furnizându-se astfel modele care au funcţionat în alte cazuri similare. „În educaţie, a face înseamnă nu atât a şti să faci, cât mai ales a căuta să faci, iar a continua nu include a reface pentru a aspira la un nou şi ulterior a face.” Toate acestea explică raţiunea de a fi a curriculum-ului în educaţie, care în teorie îşi caută mai ales forma, iar în practică îşi caută în mod special conţinutul.

Bibliografie 1. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie, Ed. Aramis, 2. MEC, Institutul de Ştiinţe Educaţionale, Managementul educaţional, pentru institutele de învăţători.

111 |

414

Educația

financiară a copilului începe cu

exemplul personal

Prof. înv. primar Agapin Mihaela Școala Gimnazială Teodor Bălășel, Ștefănești Educația financiară se face optim în perioada copilăriei mici și se definitivează în perioada adolescenței. În acest fel, obiceiurile sănătoase pe care ar trebui să le aibă fiecare tânăr se sădesc și se maturizează înainte ca acesta să înceapă să-și câștige proprii bani. E ca și spălatul pe dinți: nu înveți un copil să se spele pe dinți atunci când îi apar primele carii, e prea târziu.

Pentru aceasta, cea mai bună abordare ar fi începerea educației financiare în familie. Din păcate, mulți dintre români nu au nici măcar minimul de informații necesare pentru a-și ține în ordine finanțele personale.

De cele mai multe ori ei nu sunt de vină, pentru că nici părinții lor și nici școala, mai târziu, nu le-au furnizat aceste informații. Vina apare atunci când lipsa de informații se perpetuează în viața de adult, perioadă în care lipsa de educație financiară nu este completată din proprie inițiativă și efort personal.

Oferă-i o pușculiță. Arată-i ce se face cu ea și procedeaza și tu la fel. Ia-l cu tine de fiecare dată când pui bani în cont, când scoți bani de pe bancomat, când plătești la casă la cumpărături, când distribui banii și faci liste.

Este important să vadă că tu te preocupi efectiv: că acele hârtii și acele bancnote sunt valoroase și că mami și tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii învață din exemplul personal, învață imitândute.

Incă de când este micuț primește bani de la bunica să își cumpere ceva dulce, iar când merge cu tine în magazin crede că banii nu se termină niciodată, mai ales că «are și el de la bunica»... Cum să procedezi astfel încât să îi formezi deprinderi financiare sănătoase? Cum să îl obișnuiești încă de mic să facă economii și să își gestioneze micuțul venit?

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este destul de mare încât să îl poți învăța câte ceva despre bani și despre «prețul» lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine și predau copiilor încă din clasele primare concepte și strategii despre cum să își gestioneze venitul. Copiii sunt învățați că «am nevoie» este prioritar față de «imi doresc», atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învățați că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai puțin, pentru că, vorba unei fetițe, «cine ar vrea să dea mai mulți bani pe același lucru?».

Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicate, exemplificate și confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru că, până să ajungă la școală, educația financiară începe în familie...

112 |

Bibliografie 1. „Banii pe intelesul copiilor”,Editura Didactica si Pedagogica,Autor Ligia Georgescu-Golosoiu,2007.

414

Educaţia

financiară în funcţie de vârstă Alexandru Ana Mădălina Şcoala Gimnazială Orleşti

Deprinderile financiare sănătoase sunt esenţiale pentru bună dezvoltare a copilului şi pregătirea lui că adult de succes. Cu toate acestea, în şcoală educaţia financiară lipseşte cu desăvârşire. În acest context, este vital să suplineşti tu, părinte, rolul şcolii şi să-i oferi copilului şi lecţii despre bani.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poţi învaţă conceptele financiare încă de la vârstă de trei ani când sunt capabili să înţeleagă ce înseamnă a economisi şi a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicitatii de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârstă de şapte ani. „Cu cât încep părinţii mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecţii zilnice despre bani – de exemplu să-i dau copilului de şase ani doi dolari şi să îl laşi să aleagă ce fruct să îşi cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Părinţii sunt modelul copiilor şi le vor influenţă obiceiurile finaciare, astfel încât cei mici vor deveni adulţi responsabili, care vor investi inteligent şi care vor şti să dăruiască„, spune Kobliner. Între 3 şi 5 ani îl poţi învaţă lecţia: Ai putea să fii nevoit să aştepţi până să îţi poţi cumpără ceva. Este un concept greu de învăţat şi de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoană respectivă ajunsă la maturitate. Copiii cu vârste între 3 şi 5 ani vor trebui să înveţe că, dacă îşi doresc ceva cu adevărat, trebuie să economisească şi să aştepte până îşi vor putea permite să cumpere lucrul respectiv. Între şase şi 10 ani învaţă-l lecţia: Trebuie să alegi cum îţi vei cheltui banii.

La această vârstă este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se poate termină şi că este important să ia decizii înţelepte, pentru că odată ce cheltuieşti banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit. Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenaţi în activităţi precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

De la vârstă de 11 ani şi până pe la 13 ani, copilul poate învaţă că: Dacă economiseşti mai repede, cu atât vei avea bani să-ţi cumperi ce-ţi doreşti.

Este vârstă la care poate schimbă gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, poţi introduce în vocabularul copilului tău conceptul de interes complex – când atenţia este în egală măsură concentrată asupra economiilor pe care le-ai făcut deja şi asupra acelora pe care le vei face.

Bibliografie 1. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/

113 |

414

Educaţia

financiară – optional dorit de elevi Prof. înv. primar Teodorescu Felicia Şcoala Gimnazială Alunu

În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, proiectul “Artist pe scena şcolii mele”, prin echipa “Magicienii florilor” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor, problemele nu doar obișnuite şi inevitabile ale vieții, ci chiar dezvoltarea spiritului antreprenorial ,deoarece educația nu trebuie să fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate plutind doar în sferele metafizice.

Educația copiilor trebuie să fie centrată pe pregătirea pentru viață.

Anul trecut am câştigat un proiect finanţat de Petrom în cadrul “Şcoalii lui Andrei” împreună cu elevii din învăţământul primar al Școlii Gimnaziale Alunu ,din judeţul Vâlcea. Proiectul intitulat “Artist pe scena şcolii mele” constă în construirea unei sere pentru producerea de răsaduri de flori. Din banii rezultaţi din comercializarea răsadurilor se va amenaja o sală de festivităţi în incinta vechiului atelier al şcolii. Proiectul nostru este în primul an de derulare.

Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui să fie un tânăr adult capabil să trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale. După experiențele deosebit de plăcute din perioada iniţierii proiectului, când echipa magicienilor a participat intens cu tot felul de idei care s-au dovedit a fi foarte bune,în momentul implementării proiectului am fost vizitaţi de consultanţii trimişi de Petrom şi aici, în realizarea planului de afaceri a fost nevoie de cunoștințele de aritmetică dar și de „experiența” practică a unor minunați copii de 10-11 ani. Pretextul activității de învățare a fost un joc-concurs, în cadrul căruia patru grupe de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli pentru realizarea unei sere, libertatea de creație fiind cvasitotală.

Puși în fața acestei simulări, copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învățat. Am remarcat în primul rând faptul că toți au încercat să maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități pentru care ar putea fi răsplătiți de cumpărători cu bani pentru a realiza ceea ce ne-am propus . Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită şi folosită pentru realizarea ideii de la care am pornit .

Stimularea creativității copiilor inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice va avea efecte benefice în viața reală. Chiar dacă e ușor să scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens.

Aceste întâlniri cu copiii și reacția lor pozitivă la provocările acestui tip de activitate non-formală ne întăresc convingerea că depinde doar de noi ca generația ce ne urmează, cea despre care spunem că va trebui să ne plătescă pensiile (pentru că noi n-am fost capabili să ne asigurăm independența pentru bătrânețe) să fie una formată din adulți responsabili și capabili să ia decizii corecte pentru ei și pentru familiile lor.

Răsfoind paginile pe internet am descoperit că o doamnă consilier la Banca Naţională a Romaniei a pus bazele unui proiect de lucru prin care a realizat programa şcolara de Educaţie Financiară în şcoli.Acest proiect poate fi predat în cadrul orelor de opţional de către orice cadru didactic, având la dispoziţie un ghid al învăţătorului care cuprinde planificarea orelor, fişe de evaluare, precum şi CD cu lecţiile predate.

Din datele prezentate observ că foarte mulţi părinţi şi elevi şi-au ales să studieze acest opţional care are un manual gratuit şi un caiet al elevului numit “Educaţie financiară-Banii pe înţelesul copiilor”.

Credem că un astfel de curs de inteligenţă financiară ar trebui făcut de fiecare român, nu doar de către antreprenori, pentru că acum câţiva ani am fost în situaţia de a spune că nu îmi mai ajung banii şi că nu mă mai pot descurca, iar acum pot spune că mă pot descurca bine cu jumătate sau chiar şi cu un sfert din banii pe care îi câştigam atunci. Şi totul, în această situaţie, ţine de educaţia financiară a fiecăruia.

114 |

414

Educaţia

financiară a copiilor Curcă Diana-Gabriela Şcoală Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

Când te gândeşti, ca părinte, la educaţia financiară a copilului tău, trebuie luat în considerare că cel mai important obiectiv este că cel mic să înţeleagă că banii nu sunt o “resursă” nelimitată, care apare de fiecare dată când el are o nevoie sau o dorinţa.

Astfel, explică-i că banii se câştigă prin muncă, trebuie chibzuiţi, iar că atunci când îi cheltuim pentru a cumpără un anumit lucru, există şi un anumit “cost de oportunitate”, adică alegem acel lucru în defavoarea altuia. Iată câteva idei după care te poţi ghida în procesul de educare financiară a copilului tău, oferite de Smart Education, centru de studii specializat în educaţie financiară şi antreprenoriat pentru copii.

5 lucruri pe care cei mici trebuie să le înveţe despre bani 1. Permite-i copilului tău să aibă acces la o suma de bani, pentru a putea înţelege importantă acestora .

Nu vorbim despre sume foarte mari, desigur, ci despre câţiva bănuţi de buzunar pe care copilul să şi-i poată alocă după cum consideră mai bine. Îi stimulezi astfel pe lângă spiritul de analiză (trebuie să facă alegeri), şi un anumit nivel de independenţa. Sigur că tu, că părinte, vei fi alături de copil cu sfaturi, dar alegerea trebuie să rămână la el. Pregăteşte-te şi de alegeri care nu vor fi pe placul tău. Copiii pot învaţă chiar mai multe dintr-o greşeală decât din alegeri bune făcute de alţii, în acest domeniu.

2. Învaţă-ţi copilul că banii se câştigă prin muncă, pentru a înţelege valoarea lor Deseori, când întrebăm copiii cum plănuiesc să facă rost de banii necesari pentru anumite lucruri pe care şi le doresc, răspunsul vine natural: “Păi cum? De la părinţi!”. În cazul copiilor mai mari, peste 6 ani, poţi să stabileşti anumite “sarcini” pentru îndeplinirea cărora aceştia să obţină câţiva bănuţi suplimentari. Fie că este vorba de treburi gospodăreşti, mici comisioane sau alte activităţi în care îl poţi implică pe cel mic, toate acestea îi vor învaţă mai multe despre valoarea banilor. Câştigându-şi singur banii, copilul va fi chibzuit în a-i cheltui.

3. Ajută-ţi copilul să facă strategii pentru economisirea pe termen lung, pentru a achiziţiona lucruri de valoare mai mare Dacă ştii că cel mic îşi doreşte cu adevărat un anumit lucru, fie că vorbim despre echipament sport, bicicletă, jucărie sau altceva, ajută-l să găsească o strategie pe termen lung pentru a obţine o suma de bani mai importantă. Faceţi împreună un plan de economisire regulată însoţit de o strategie de obţinere a banilor suplimentari.

4. Explică-i copilului tău rolul băncilor şi al conturilor Cel mic va fi fascinat să înţeleagă ce înseamnă banca. Poţi chiar să îi deschizi un cont în banca. Atfel, copilul se poate familiariza cu mijloacele moderne de plata, vorbim în special de carduri, şi poate experimenta singur faptul că bancomatele oferă doar sumele pe care le deţii în cont. Se întâmplă că cei mici să-şi trimită părinţii la bancomat, atunci când aceştia le explică faptul că nu au suficienţi bani pentru a cumpără ce-şi doreau copiii.

5. Încurajează, pe lângă cheltuiala chibzuită, şi generozitatea E o lecţie de viaţă pe care copiii ar trebui să o primească încă de mici. Ei înţeleagă astfel că a oferi, chiar dacă nu aduce un beneficiu vizibil imediat, produce multă bucurie în ochii celui ce primeşte. E important că cel mic să participe la orice gest de donaţie, astfel încât să poată vedea şi reacţia celui care primeşte.

Bibliografie 1. http://www.wall-street.ro/

115 |

414

Educaţia

financiară o prioritate încă din

copilărie

Prof. Stan Oana Elena Şcoala Gimnazială Nr. 13 Râmnicu Vâlcea “Ne dorim să educăm elevii încă de la o vârstă fragedă de importanţa pe care o are administrarea eficientă a banilor, parte importantă din viaţa noastră. În momentul de faţă, disciplina Educaţie Financiară este opţională în şcoli, însă proiectul pe care îl susţinem îşi propune integrarea acesteia printre materiile obligatoriu de urmat. Susţinerea proiectului este parte a eforturilor noastre de a dezvolta pe termen lung responsabilitatea românilor cu privire la gestionarea bugetului personal şi pe cel al familiei.”, declară Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

Există un moment în viața familiei când părinții trebuie să vină în întâmpinarea curiozității celui mic, fară a ști care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de întelegere al micuțului, iar explicațiile date astfel încat el să înteleagă. În cuvinte simple, el poate pricepe că banii au o limită, la fel și pretențiile.

Comportamentul învățat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere și ți se va da“.

Bebelușul știe că dacă plânge va fi hrănit, știe să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învață că e suficient să vrea ca părinții să îi ofere.

Dincolo de nevoile de baza, există și nevoia de joc, de răsfăț, de atenție. Dacă știm să îi explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim și metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va întelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun și atunci când îi oferim ceva celui mic. Daca îi oferim odată multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simți mai degrabă mai puțin iubit, decât să înțeleagă limitările financiare.

De asemenea, nici schimbările bruște de comportament din partea părinților nu sunt cea mai potrivită metoda. Daca aceștia se hotărăsc fără explicații să-și limiteze generozitatea, ea va fi înțeleasă ca o pedeapsă.

Părinții sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primește din partea lor. Ei sunt cei care îl învață să valorizeze ceea ce primește, să se bucure de ceea ce are și să înțeleagă atunci când părinții spun „nu“ sau „nu se poate“. În acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul țipă sau se tăvălește pentru a obține ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză.

Totodată, dacă este învățat să accepte anumite reguli, îi va fi mai usor să înțeleagă atunci când i se explică ceva și să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinților ca fiind bruște și supărătoare. Foarte important de reținut este că acest tip de educație este bine să aibă loc până la vîrsta de șase ani, dupa această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obișnuințe și deprinderi ale copilului. Începînd cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care țin de cheltuirea și economisirea banilor, iar pușculițele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privința banilor este acela în care își dorește ceva anume.

O jucarie după care tânjește este un prilej bun pentru a se simți motivat să strângă singur bani pentru a și-o achiziționa. În același timp, el învață că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea și că anumite lucruri implica un efort.

Părinții sunt cei care îl ajută în acest plan și îl încurajează. Bineînțeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masură și cu reguli. Copilul afla că există o zi – de salariu, în care primește sume mai mărișoare de la ambii părinți și, de asemenea, că și el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Bibliografie

116 |

414

1. Revista Nr.2.,,Educaţia financiară pe înţelesul tuturor”-coordonator Ligia Georgescu Goloșoiu 2. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 3. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, Consumul sustenabil, Drepturile consumatorului, Servicii, Securitatea produselor, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu 4. Programa şcolară pentru disciplina optională ,,Educaţia financiară “,Bucureşti 2010

Educaţia

financiară, o perspectivă europeană Prof. Otesanu Ioana Şcoala Gimnazială Nr.13 Râmnicu Vâlcea

“Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă. Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre în sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o politică monetaăa uneori greu de înteles şi pentru specialisti”, a spus Mugur Isărescu.

Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie să fie informaţi.

Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, consilier în Direcţia Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Băncii Naţionale a României.

Banii pe înţelesul tuturor înseamnă să înveţi de mic ce sunt, la ce folosesc, cât de importanţi sunt, cât de greu se obţin şi cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască banii.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activităţii didactice în vederea formării la elevi a competenţelor formulate în programa şcolară.

• Dezvoltarea competenţelor cheie, considerarea elevului ca subiect al activităţii instructive educative şi orientarea acesteia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practicaplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile, printre care: • utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: - construcţia progresivă a cunoştinţelor, exersarea şi consolidarea abilităţilor elevilor; - cultivarea exigenţei şi autoexigenţei elevului; - abordări flexibile şi parcursuri didactice diferenţiate; - abordări inter şi transdisciplinare; • utilizarea unor metode active (de exemplu: simularea, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, studiul de caz, învăţarea prin descoperire, jocul de roluri bazat pe empatie, analiza de text,metode de gândire critică, realizarea de portofolii, lucrul pe calculator/internet/în grupuri de lucru virtuale), care pot contribui la: - crearea acelui cadru educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă; - înţelegerea modului în care conceptele specifice Educaţiei financiare se pot aplica în viaţa de fiecare zi; - exersarea lucrului în echipă, a îndeplinirii unor roluri specifice în grupuri de lucru, a cooperării cu persoane diferite în realizarea unei sarcini de lucru; - înlăturarea stereotipurilor, a automatismelor de gândire, precum şi cultivarea spiritului tolerant; • utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de activitate (individuală, pe perechi şi în grupuri mici); • învăţarea prin acţiune (experienţială), realizarea unor activităţi bazate pe sarcini concrete;

117 |

414

• utilizarea, în activitatea didactică, a calculatorului ca mijloc modern de instruire, care să permita subordonarea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, în vederea desfăşurării unor lecţii interactive, atractive.

Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe economisire, este de fapt vorba de o schimbare de mentalitate“, a spus Ligia Goloşoiu.

Discuţiile pe tema educaţiei financiare au început să fie din ce în ce mai populare şi în mediile internaţionale. În luna mai a acestui an, o organizaţie olandeză - Child and Youth Finance International - a organizat la Istanbul cel de-al doilea summit internaţional pe tema educaţiei financiare, la care au participat reprezentanţi ai statelor în care se organizează astfel de cursuri, menite să atragă atenţia asupra nevoii de educaţie financiară ca disciplină obligatorie în şcoli.

Bibliografie 1. Programa şcolară pentru disciplina optională ,,Educaţia financiară “,Bucureşti 2010 2. Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti,1994 3. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 4. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar,

Educaţia

financiară la copii - moft sau necesitate?

Prof. Radu Laura-Elena Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie, cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor și îi poate învăța pe aceștia să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei.

Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați în viața cotidiană. Totul se modernizează foarte rapid, iar serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Nici o vârsta nu este prea mică pentru ca un copil să înveţe despre importanţa banilor. Alfabetizarea financiară trebuie începută încă din grădiniţă. Nenumărate studii au demonstrat faptul ca principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învăţământ fără să înveţe mai nimic concret despre bani. Cu cât educaţia financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. Copiii trebuie să înţeleagă ideea de limită (de pildă, distincţia dintre ceea ce îşi doresc şi ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obţine satisfacerea unei dorinţe).

Specialiștii recomandă ca debutul educației financiare să fie făcut încă de la cele mai fragede vârste deoarece o atitudine corectă, formată din copilărie, față de practici precum economisirea banilor, cheltuirea lor, dar şi diferențierea justă între nevoi şi dorinţe conduc la formarea unui stil de viață responsabil și înțelept, care îl pot transforma pe copilul de azi în tânărul de succes de mâine.

Este foarte important să acordăm o atenție deosebită educației financiare timpurii pentru a-i feri pe copii de însușirea unor informații greşite despre bani, care îi poate afecta pe parcursul vieții. Indiferent de voința noastră, copiii de vârstă şcolară mică încep să aibă grupurile lor sociale în cadrul cărora vorbesc între ei diverse lucruri. Printre acestea, un subiect des discutat este acela legat de bani. Ei își împărtășesc unii altora

118 |

414

lucruri care nu sunt mereu în favoarea lor, sau pot înțelege greșit mesaje referitoare bani sau la obținerea lor.

Spre exemplu, un copil poate auzi de la un prieten faptul că banii sunt pentru cei bogați sau bogații sunt oameni norocoși. Ce motivație ar mai avea copilul să manifeste responsabilitate față de bani, dacă ar crede aceste lucruri?

El trebuie îndrumat astfel încât să înțeleagă încă de mic faptul că marea majoritate a bogaților au muncit pentru a ajunge bogați, iar banii sunt pentru toți aceia care muncesc pentru ei. Oferindu-i o educație financiară timpurie, copilul de acum și adultul de mâine, poate „filtra” informațiile primite selectându-le pe cele corecte și care sunt în beneficiul lui. Pe măsură ce cresc, copiii sunt tot mai curioși și cer explicații tot mai amănunțite referitoare la finanțe, iar unii dintre noi nu avem timpul necesar sau ne este dificil să explicăm pe înţelesul lor anumite noțiuni.

Educația financiară pentru copii presupune un minim de cunoștințe și informații care îi vor face pe aceştia să perceapă într-un mod diferit valoarea și circuitul banilor. Mai precis, se referă la setul de competenţe şi cunoştinţe care le permite să ia decizii eficiente şi bazate pe informaţii, în privinţa resurselor financiare, fiind ajutaţi de următorii paşi: • Să-i învăţăm pe copii despre bani de la vârste fragede înainte de a-şi crea obişnuinţe greşite. Atunci este momentul de a dezvolta în copii un coeficient financiar care duce la capacitatea de a gestiona finanţele.

• Să conducem prin exemplu, ştiut fiind ca părintele este modelul copilului său.

• Să discutăm despre aspecte financiare între membrii familiei, fără menajamente.

• Să-i explicăm diferenţa dintre nevoie şi dorinţă/valoarea lui nu.

• Să-l învăţăm că alegerea e la noi.

• Să-i acordăm o alocaţie pe care să o poată folosi cum doreşte, dar să-l ajutăm să câştige bani de buzunar (de exemplu, să-l sprijinim în micile lui idei de afaceri).

• Să-l învăţăm să-şi organizeze banii de buzunar.

• Să deschidem la bancă un cont de economisire pentru copil.

• Să-i spunem că din greşeli se învaţă. De aceea îl vom lăsa sa se implice în procesul decizional şi să îşi asume consecinţele Si pentru final…..ceva la care să reflectăm: „Lasă-le copiilor tăi destul de mulţi bani încât să creadă că pot face orice, dar nu atât de mulţi încât să nu mai facă nimic.” (Warren Buffet) Bibliografie 1. Georgescu – Goloșoiu, Ligia, Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Editura 2. Explorator, Ploieşti,2013 ; 3. Lăcătuş, Maria Liana, Învăţământ preuniversitar şi educaţia economică, Editura ASE, Bucureşti, 2009

119 |

414

Valoarea

adăugată a proiectelor europene din cadrul programului Erasmus + Prof. Matei Marilena Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Programul Erasmus + are un rol aparte în crearea dimensiunii europene prin crearea unui set de valori comune care asigură liantul necesar pentru construcţia şi dezvoltarea unei societăţi tinere caracterizată prin nediscriminare, toleranţă, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi,dezvoltarea dimensiunii europene.

De exemplu, în cadrul proiectelor de mobilitate, dimensiunea europeană a proiectului poate fi reflectată prin următoarele caracteristici: • proiectul cultivă sentimentul cetăţeniei europene al tinerilor şi îi ajută să înţeleagă rolul lor ca parte a prezentului şi viitorului Europei; • proiectul reflectă o problema comună pentru societatea europeană, cum ar fi rasismul, xenofobia şi antisemitismul, abuzul de droguri; • tema proiectului este de interes european, cum ar fi extinderea UE, instituţiile europene, proiectele europene; • activităţile proiectului promovează valori europene, cum ar fi egalitatea de şanse, drepturile omului şi democraţia, respectul pentru alte culturi; • proiectul oferă tinerilor o experienţă de învăţare interculturală, şi anume cooperarea tinerilor din diferite medii culturale.

• proiectul sugerează faptul că ideile, practicile, metodele puse în practică într-o ţară pot fi împărtăşite şi transferate în altă ţară.

Trebuie menţionat dacă şi în ce mod proiectul dumneavoastră reflectă următoarele caracteristici: • proiectul stimulează sentimentul de cetăţenie europeană al tinerilor şi îi ajută să înţeleagă rolul lor în contextul actual şi viitor al Europei; • proiectul reflectă un subiect de preocupare comun pentru societatea europeană, precum rasismul, xenofobia şi antisemitismul, consumul de droguri, etc.; • tema proiectului este una de interes european, precum extinderea UE, instituţiile europene, proiectele europene; • activităţile proiectului promovează valorile europene, precum egalitatea de şanse, drepturile omului şi democraţia sau respectul faţă de alte culturi.

Impact: Trebuie explicat impactul anticipat asupra tinerilor participanţi şi asupra comunităţilor locale implicate în proiect, precum şi măsurile prevăzute pentru obţinerea acestui impact.

ATENŢIE: Există o diferenţă foarte clară între rezultate şi impact: Rezultatele (produse sau servicii) sunt direct, şi pot fi controlate de echipa proiectului, impactul este rezultatul indirect al rezultatelor proiectului, şi nu poate fi controlat sau garantat, ci doar estimat.

Daca nu obţineţi rezultatele pe care vi le-aţi asumat, riscaţi să pierdeţi finanţarea sau să returnaţi din banii primiţi. Dacă nu se obţine impactul estimat, aveţi o problemă de imagine.

Includerea tinerilor cu posibilităţi reduse: Proiectul dumneavoastră implică tineri cu posibilităţi reduse (care se confruntă cu situaţii care le îngreunează integrarea în societate, vezi principalele dificultăţi identificate mai jos) şi / sau tineri cu nevoi speciale (probleme de mobilitate, de sănătate, etc.)? În caz afirmativ, trebuie să descrieţi şi să motivaţi răspunsul.

Vizită de planificare în avans: Este prevăzută o vizită de planificare în avans? Dacă da, trebuie să menţionaţi programul propus (agenda), datele şi locaţia.

Vizibilitate: Trebuie să descrieţi: • modul în care veţi asigura vizibilitatea susţinerii primite din partea programului Tineret în Acţiune; Vizibilitate - grad de expunere a unei activităţi, persoane sau instituţii în fata unui public dat, în timpul

120 |

414

desfăşurării proiectului şi după terminarea acestuia • modul în care proiectul dumneavoastră va aduce o valoare adăugată clară pentru promovarea programului Tineret în Acţiune.

Valoare adăugată este un concept esenţial. Înseamnă ceea ce aduce în plus proiectul fată de suma investită. Un exemplu simplu: Un cub de marmură costă 1000 de euro. Un sculptor transformă cubul într-o sculptură deosebită, a cărei valoare este evaluată la 8000 de euro. Diferenţa de 7000 de euro reprezintă valoarea adăugată de sculptor.

Un exemplu mai specific. Dacă într-un proiect de 1000 de euro organizaţi un curs de 5 zile, valoarea de piaţă a cursului este de 5000 euro. Diferenţa reprezintă valoarea adăugată. Din banii oferiţi de finanţator voi veţi achiziţiona materiale, servicii, bilete de avion etc.

• Diseminarea rezultatelor (valorizare) şi continuare: Trebuie să oferiţi o descriere detaliată a măsurilor standard planificate în ceea ce priveşte diseminarea rezultatelor proiectului, precum şi pentru a promova bunele practici. De asemenea, trebuie să explicaţi modul în care intenţionaţi să continuaţi acest schimb de tineri (de exemplu, prin proiecte noi în cadrul programului Tineret în Acţiune, prin contacte permanente cu grupul (grupurile) partener(e), etc.).

Valorizare - un proces de diseminare şi exploatare a rezultatelor proiectelor (produse, materiale de curs, metodologie etc), în scopul de a le optimiza valoarea şi de a le spori impactul.

Dacă aţi planificat măsuri suplimentare pentru activităţile de valorizare şi continuare, trebuie să le descrieţi.

Bugetul-terminologie Co-finanţare - principiul conform căruia grantul acordat nu poate să acopere în întregime costurile implementării proiectului. Beneficiarul trebuie să găsească surse alternative de finanţare, prin derularea, de exemplu a unor activităţi de fund-raising, prin solicitarea de fonduri de la alte organizaţii, sau chiar prin participarea cu propriile resurse.

Cofinanţarea se poate asigura prin: - Donaţii - Sponsorizări în cash sau în natură - Credite - Surse proprii - Alte fonduri, cu condiţia să nu se deconteze de două ori aceeaşi factură - Cotizaţii - Contribuţia partenerilor.

- Colecta de fonduri.

Rezultatele proiectului pot constitui valoarea adăugată a unui proiect european.

Rezultatele unui proiect pot fi tangibile, palpabile sau intangibile: acest aspect influenţează alegerea instrumentelor de colectare, diseminare şi exploatare a acestora.

1. Produse - sunt rezultate palpabile şi durabile sub forma unor noi produse de învăţare, noi calificări, materiale video, etc. care includ:  rapoarte şi/sau studii comparative  manuale sau materiale de formare specifice modulelor de formare şi educatie  module inovative de formare şi educaţie  noi curricule de învăţare şi calificări  materiale ajutătoare pentru noi abordări sau metodologii  materiale pentru e-learning  evenimente de tipul conferinţelor, evenimentelor culturale, întâlniri campanii de conştientizare, seminarii, dezbateri, simpozioane, etc.

2. Metode - care pot include: dezvoltarea şi creşterea cunoştintelor la nivelul participanţilor într-un anumit domeniu sau subiect de dezbatere  procese de cooperare şi metodologii  know-how (transfer de competenţe)  schimb de idei şi bune practici, etc 3. Experienţe – sunt rezultate intangibile şi cu potenţial de a fi mai puţin durabile decât produsele sau

121 |

414

metodele. Acestea pot include:  experienţa câştigată de partenerii de proiect în managementul şi dezvoltarea unui proiect în parteneriat (transnaţional)  experienţa câştigată de indivizi, de exemplu în timpul unor mobilităţi internaţionale  schimbul de experienţă câştigat prin înfrăţirea oraşelor sau evenimente culturale, etc.

4. Rezultate la nivel de politici - care în general derivă din acele iniţiative sau proiecte care sunt în mod particular şi la scară largă inovatoare şi/sau eficiente. Aceste rezultate sunt aplicate la nivel extins (nivel de sistem) de agenţi multiplicatori, iar generarea unor astfel de rezultate are în vedere adesea implementarea unor proiecte cu o puternică dimensiune participativă.

5. Cooperarea europeană - poate reprezenta un rezultat care garantează creşterea gradului de conştientizare cu privire la problematica UE şi contribuie la creşterea vizibilităţii, şi poate fi reflectată prin:  noi sau extinse parteneriate europene  schimb de experienţă şi de bune practică la nivel transnaţional  dialog inter-cultural şi cooperare dialog şi parteneriate între ţări UE şi externe acestui spaţiu, etc.

Bibliografie 1. Manual de evaluare,elaborat in cadrul proiectului de instruire si consultanta pentru Dezvoltare Continua a sectorului IPT din Romania RO2006/018-147.04.01.02.01.03.01 2. www.erasmusplus.ro 3. Strategii de evaluare in cadrul activitatilor pedagogice,https//ro.wikipedia.org 4. Scrierea proiectelor in context TIA,2008, Manual dezvoltat de Reţeaua Naţională de Formatori a Programului Tineret în Acţiune.

Servicii

bancare electronice Prof. Pădurețu Emil Colegiul Național “Gib Mihăescu” Drăgășani

Introdus pe piața românească de marile bănci internaționale, „funcționarul electronic” a ajuns să facă parte din ofertele majorității băncilor autohtone.

La început a fost electronic-banking-ul, a urmat Internet-banking-ul, iar de curând, în Romania a fost introdus serviciul de mobile-banking. Toate cele trei servicii oferă clientului băncii, în principiu, cam aceleași facilități. Diferențele dintre ele constau în libertatea de mișcare oferită și în canalul folosit pentru a comunica cu banca.

Electronic-banking-ul sau E-banking-ul este primul dintre aceste servicii care îl scutesc pe omul de afaceri de drumurile zilnice la bancă. E-banking-ul permite utilizatorului să facă de acasă, din fața calculatorului, operațiuni în contul bancar. Astfel, omul de afaceri nu mai este obligat să meargă la bancă, să stea la coada la ghișeu să completeze formulare, să le semneze, să le ștampileze, să le înmâneze funcționarului bancar, într-un cuvânt, să piardă timp foarte prețios. Acest tip de serviciu nu este o noutate în mediul bancar. Operațiunile care se pot efectua prin intermediul E-banking-ului pornesc de la vizualizarea soldurilor conturilor firmelor, ajungând până la plăți, transferuri și schimb valutar, creare depozite la termen etc.

Conexiunea dintre bancă și computerul companiei se face printr-o linie telefonică obișnuită, la cere calculatorul este conectat cu ajutorul unui modem. Computerul nu trebuie să fie prea sofisticat. Un model x486, depășit de mult din punct de vedere tehnologic, este suficient pentru a beneficia în condiții foarte bune de avantajele E-banking-ului. O altă facilitate de care beneficiază utilizatorii E-banking-ului o reprezintă interfața care se realizează între softul instalat între acest serviciu și programul de contabilitate al firmei.

Astfel, tranzacțiile realizate prin E-banking sunt automat înregistrate și în contabilitate.

122 |

414

De asemenea, la băncile cu rețele internaționale se pot vizualiza și se pot realiza operațiuni în conturile filialei din Romania, de la sediul central al firmei în străinătate.

Internet banking-ul mărește și mai mult gradul de libertate al celor care ordonă plăți și transferuri.

Aceștia nu mai sunt legați, în relația cu banca, de drumul la ghișeu, dar nici măcar nu trebuie să se afle la sediul firmei.

Daca la E-banking serviciul nu se putea accesa decât de la calculatorul aflat în companie, Internetbanking-ul poate fi utilizat de la orice calculator conectat la Internet, indiferent unde se află acesta. Practic, în cele mai multe cazuri, utilizatorul serviciului nici măcar nu trebuie să posede un calculator al lui, un Internet– Café fiind suficient. Operațiunile care se pot realiza sunt aceleași ca în cazul E-banking-ului: transmiterea ordinelor de plată, transferuri, schimb valutar, vizualizarea situației conturilor etc. Deja, băncile au început să sară peste etapa primara a E-banking-ului, direct la Internet Banking.

Principala problema care trebuie avută în vedere de către o bancă în momentul în care implementează acest tip de serviciu este securitatea comunicațiilor prin Internet. Procedura care trebuie urmată pentru a beneficia de serviciu este strictă, tocmai pentru o siguranța maximă. În momentul de față, cu ajutorul serviciului Mobile-banking, oamenii pot beneficia chiar de libertate totală în contactul cu banca. Transferurile bancare, ordinele de plată, schimburile bancare, precum și consultarea istoricului operațiilor se pot realiza direct de pe telefonul mobil. Banca percepe sau nu o taxă pentru acest serviciu, clientul neavând nevoie decât de un telefon mobil cu WAP (Wireless Application Protocol) și de un abonament pentru acest serviciu, la rețelele de telefonie mobilă. Fiecare producător de celulare are în portofoliul de produse telefoane cu această facilitate.

Un client al băncii, pentru a utiliza Mobile-banking, trebuie să semneze un contract cu banca. El primește un „user-name” și o parola, apoi poate să-si utilizeze telefonul mobil pentru operațiuni bancare.

Există o singura constrângere – banii din cont pot fi transferați către o lista predefinită de clienți. În cazul în care telefonul mobil este pierdut și, prin absurd, găsitorul ar cunoaște „user name”-ul și parola, nu ar putea să transfere banii din cont decât spre o firmă din lista predefinită.

Fiind introdus relativ recent, Mobile-Banking-ul nu este utilizat în prezent de un procentaj mare din clienții băncilor, însă trendul este crescător, iar viitorul aparține dispozitivelor mobile.

Bibliografie 1. Dr. Ligia Georgescu-Goloşoiu, Electronic Banking/E-Banking 2. Dr.ing. Dan Vasilache, “Plăţi Electronice”

123 |

414

Educația

pozitivă în cultura financiară Prof. Cismaru Viorel Colegiul de Silvicultură Și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea

Disciplinarea pozitivă se bazează pe filozofia lui Alfred Adler care presupune cunoașterea și aplicarea unor principii în clasa de elevi. Educația pozitivă pune accentul pe nevoile copilului și pe responsabilitatea găsirii unor soluții la problemele curente. Se folosește încurajarea copilului în a dobândi încredere în propriile decizii și responsabilitatea respectării consecințelor deciziilor sale.

Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Activitate desfășurată la clasa – Banii Obiective: Înțelegerea importanței învățării copiilor despre valoarea banilor prin experiențierea proprie.

Realizare: 1. Rugati elevii sa formeze grupuri de cate 4. Se dă fiecărui grup câte o coală de flipchart cu titlul: „Copilăria mea cu banii” si rugați elevii să împartă foaia în 4 cadrane. În primul cadran din stanga- sus se roagă elevii să scrie răspunsurile la intrebarea A. În al doilea cadran din dreapta –sus, elevii vor scrie răspunsurile de la întrebarea B. In cadrul din stânga –jos, se vor scrie răspunsurile pentru întrebarea C și în cadranul din dreapta –jos pentru întrebarea D. a.

Ce făceai pentru a câștiga bani când erai copil ? b.

Ce ai învățat din modul în care ai obținut banii ? c.

Cum obțin copiii bani azi? d.

Ce credeți că învață din modul în care obțin bani ?

2.

3.

4.

5.

Invitați elevii să împartă cu întreg grupul, răspunsurile. Întrebati elevii ce gânduri, insight-uri au avut în timp ce scriau răspunsurile.

Dați elevilor un paragraf dintr-un articol de specialitate – educație financiară și comentați-l în clasă.

Rugați grupul să întocmească un plan pe care să îl implementeze în familie pentru a economisi bani.

Comentarii

Copiii învață abilități de viață din experiența proprie cu banii. Foarte mulți copii, învață tehnici de manipulare (câștig sau convingere) mai degrabă decât aptitudini bugetare. Ei învață că „banii cresc în copac” mai degrabă decât că banii sunt pentru i folosi la îndeplinirea anumitor obiective. Copiii învață că responsabilitatea financiară este o abilitate care este necesară să se învețe de când sunt mici pentru a da valoare activităților pecuniare.

124 |

Bibliografie 1. Jane Nelson- Teaching Parenting the positive Discipline Way 2. www.educatiefinanciara.ro

414

Educația

financiară – nu doar un deziderat,

ci o necesitate

Prof. Mihăilescu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea În societatea contemporană, şcoala nu mai constituie destinaţia finală pe calea educativă. Aceasta devine un reper pe calea integrării într-un sistem de educaţie şi instruire permanentă. În general, se consideră că educaţia este aceea care trebuie să oprească dezintegrarea socială. Însă toate ţările se confruntă în prezent cu problema eşecului şcolar şi a abandonului prematur al studiilor. După unele sondaje efectuate la scară internaţională, procentul abandonului şcolar în unele sisteme educative este destul de înalt. Astfel, nefrecventarea instituţiilor educative şi renunțarea prematură la studii constituie deseori prima formă de ruptură cu structurile sociale şi aceste fenomene pot antrena excluderea socială (I. Antonesei, 2000).

Este foarte important ca instituțiile de învățământ de toate gradele, factorii sociali care se implică în procese instructiv-educative, precum și toți ceilalți furnizori de servicii de formare și de perfecționare, autorizați conform legii, să includă în programele naționale de educație teme și activități referitoare la egalitatea de șanse în educație. În societate actuală, elevul se află în centrul învăţării. Are o mai mare libertate în alegerea şi folosirea stilului şi ritmului proprii de învăţare. Îşi identifică obiectivele învăţării, reflectează asupra procesului său de învăţare, vine cu propriile sugestii, propune noi interpretări. Lucrând în echipă/grup, comunică şi pe orizontală, cu cei de o seamă, împărtăşindu-le colegilor idei, soluţii, argumente, dificultăţi. Devine din obiect, subiect al propriei deveniri şi se obişnuieşte să caute/să găsească rezolvări proprii. Se simte mai atras de învăţare, mai motivat. Dovedeşte o mai bună capacitate de înţelegere şi memorare, folosind experienţele şi cunoştinţele anterioare în obţinerea de noi cunoştinţe. Se confruntă direct cu situaţii concrete, apropiate celor din viaţa reală, învaţă din experienţă. Elevul preia controlul asupra propriei învăţări. Priveşte realitatea din perspective multiple.

Contextul social vizează o societate dinamică, o perioadă caracterizată printr-o mare mobilitate socială care cere o reînnoire neîncetată a cunoştinţelor şi a tehnicilor de lucru. În secolul XXI, învăţământul nu se limitează numai la tineri pentru că învăţământul pe tot parcursul vieţii este o nouă cerinţă fundamentală, formarea profesională devenind element esenţial al sistemului educativ.

Procesul instructiv este tot mai puţin închis într-un spaţiu-timp dat. Astăzi problema majoră este „ce şi cum să înveţi?”, precum şi problema dezvoltării talentului fiecăruia. Din acest motiv, în sectorul educativ accentul se pune mai mult pe cerere, decât pe ofertă (C. Brătianu, 2001). Încadrarea în muncă este primul factor de integrare socială. Astăzi însă piaţa muncii este mai dinamică şi mai flexibilă. Se constată tot mai mult că nu mai există garanţia unei încadrări pe viaţă. Aceste mutaţii au ca efect nu numai faptul că provoacă dispariţia unui mare număr de meserii, dar şi faptul că afectează chiar caracterul şi organizarea muncii. Piaţa muncii cere achiziţionarea de noi competenţe atât la nivel de individ, cât şi la scara întreprinderii, ceea ce atrage după sine necesitatea unei actualizări permanente a competenţelor. Apar diverse modele de îmbinare a învăţământului cu lucrul care şterg linia de demarcaţie tradiţională între educaţie şi formarea iniţială sau post-iniţială ori la întreprindere. Au fost introduse ori sunt în curs de elaborare noi metode de învăţământ, care au la bază autonomia şi dezvoltarea şcolii şi a universităţii în calitate de „gestionari” ai cunoştinţelor şi informaţiei Educaţia poate să contribuie în diverse moduri la cetăţenia democratică şi la coeziunea socială. Educaţia pentru o cetăţenie activă şi conştientă începe la școală şi continuă pe tot parcursul vieţii prin promovarea unor valori fundamentale: inserţia, nu excluderea; toleranţa, nu predispoziţia pentru conflict; simţul responsabilităţii, nu pasivitatea; raţiunea şi obiectivitatea, nu subiectivitatea şi iraţionalul.

Educația financiară în sine nu este neapărat un deziderat, ci trebuie corelată cu perceperea banului, în sensul de trezire a spiritului antreprenorial, anihilat în perioada comunistă când majoritatea părinților care au în prezent copii de școală s-au format, încurajându-se lucrul în comun, sub o coordonare unitară.

Deși a avut și rezultate meritorii, educația din perioada comunistă a diminuat substanțial capacitatea de a recunoaște oportunitățile ivite pentru afaceri. Mai mult, regimul totalitar a subminat capacitatea de a exploata oportunitățile, chiar dacă acestea erau identificate.

125 |

414

Odată cu destrămarea ordinii existente în perioada comunistă, acei puțini în care spiritul de aventurier nu a fost complet anihilat, au încercat sa exploateze orice oportunitate ivită. Dar nu întotdeauna acești oameni aveau și criterii morale neafectate. Aceasta ar putea fi o explicație a modului în care s-au facut averi în toate statele ex-comuniste și ar putea explica în bună parte fenomenul corupției. Nu doar că oportunitățile de afaceri nu puteau fi văzute, dar chiar dacă ar fi existat, nu se cunoștea exploatarea acestora. Treptat, au apărut false oportunități bazate pe încălcarea legilor conviețuirii sociale, iar câștigul facil obținut preponderent prin încălcarea legilor și sfidarea societății a creat premisa apariției unui tip social care se întâlnește și azi, care cel mai adesea este luat în derâdere, dar care prosperă în detrimentul intereselor țării.

Educația financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii și respectului pentru munca în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație absolut necesar.

Scopul acesteia ca disciplina este exact acela de a învăța noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelalte valori ale vietii sociale și personale.

Importanța

educației financiare Prof. Căpăținescu Cecilia Școala Gimnazială, Comuna Milcoiu, jud. Vâlcea

Educația financiară permite persoanelor să înțeleagă mai bine produsele și conceptele financiare, precum și să își dezvolte competențele necesare pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul financiar; și anume să fie conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și să ia decizii avizate în materie de servicii financiare. Aceasta se extinde pe întreaga durată a vieții. Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea în mod corespunzător a consumatorilor.

Toate aceste politici contribuie la întărirea capacității consumatorilor de a lua cele mai bune decizii în raport cu situația lor financiară. Numeroase sondaje internaționale au demonstrat nivelul în general scăzut al cunoștințelor financiare și economice de bază ale consumatorilor. În același timp, pe măsură ce inovația și mondializarea extind gama și sporesc complexitatea serviciilor financiare propuse, dezvoltarea acestei educații devine din ce în ce mai importantă. Pentru a demonstra acest lucru este suficient să se reamintească dificultățile de pe piața americană a creditelor ipotecare subprime, în care numeroși consumatori au contractat credite ipotecare peste mijloacele de care dispuneau, datorită, în parte, unei proaste cunoașteri a caracteristicilor produselor financiare propuse. Statele membre ar trebui să aibă rolul principal, însă UE le poate sprijini în acest demers. Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european, inclusiv în Cartea albă privind politica serviciilor financiare (2005-2010), în Cartea verde din luna mai 2007 privind serviciile financiare cu amănuntul și în rezoluția Parlamentului European privind politica serviciilor financiare, adoptată în luna iulie 2007.

Chestiunea privind educația financiară a fost, de asemenea, menționată în concluziile Consiliului ECOFIN din 8 mai 2007, în care Consiliul invită statele membre „să își intensifice în mod semnificativ eforturile, în raport cu responsabilitățile și inițiativele proprii ale sectorului financiar, pentru a spori sensibilizarea gospodăriilor în ceea ce privește nevoia lor de a fi informate corect și formate, astfel încât să își îmbunătățească pregătirea, continuând în același timp să protejeze investitorii în mod corespunzător”. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale, în loc de a se mulțumi cu compararea ofertelor de servicii financiare, fie în propria lor țară, fie în celelalte state membre.

Importanţa crescândă a educaţiei financiare Sectorul serviciilor financiare evoluează foarte rapid.

Inovația și globalizarea permit accesul la o gamă din ce în ce mai largă de produse și servicii menite să răspundă unei mari varietăți de nevoi și împrejurări. Progresele tehnologice, noile mijloace electronice de comercializare, precum și integrarea piețelor financiare au sporit gama serviciilor propuse și mijloacele de

126 |

414

acces la acestea. Însă, pentru mulți consumatori, aceste produse sunt complexe, iar rezultatele viitoare în ceea ce le privește sunt greu de evaluat. Lipsa concordanțelor între informații continuă să fie importantă: chiar și un produs financiar simplu poate părea complex pentru consumatorul obișnuit care este prost informat sau nu este deloc informat în materie financiară.

Sondaje recente evidențiază importanța problemelor cu care se confruntă consumatorii. Consumatorii consideră că aspectele financiare sunt greu de înțeles: Consumatorii recunosc din ce în ce mai des că le lipsesc anumite competențe esențiale pentru a înțelege aspectele financiare. Această lipsă a competențelor poate avea consecințe semnificative asupra capacității lor de a interacționa cu furnizorii de servicii financiare și de a obține de la aceștia cea mai bună ofertă. Conform unui sondaj efectuat în Ungaria, consumatorii nu cunoșteau nici măcar noțiunile financiare de bază; de exemplu, 70% din respondenți nu cunoșteau sensul cuvântului inflație. Un sondaj efectuat în Franța, Spania și Italia a arătat, de asemenea, că o mare parte din populația cu venituri mici nu acorda nicio atenție diferențelor dintre costurile și condițiile propuse de instituțiile financiare și că aceste persoane nu erau capabile să le evalueze.

Deseori consumatorii își supraestimează cunoștințele în materie de servicii financiare. Consumatorii nu sunt interesați de educația financiară decât în măsura în care realizează că aceasta le poate fi utilă. Prin urmare, prima etapă constă în creșterea gradului de conștientizare al persoanelor vizate, care „nu știu că nu au cunoștințe” despre aspectele financiare. Respondenții la sondajele din Statele Unite ale Americii considerau că înțeleg anumite noțiuni financiare, însă, în urma verificărilor, cunoștințele lor în materie s-au dovedit a fi limitate.

Teaching

about money Prof. Iova Alina-Ionela Şcoala Gimnazială Nr.13, Râmnicu Vâlcea

At a time when many adults don’t know how to plan wisely for the future, even our youngest citizens can start to develop “money smarts.” The world still reels from the fallout of the economic tailspin precipitated by unfortunate, overly optimistic, or shortsighted institutional and individual financial choices. Now more than ever, we need to educate ourselves and help our students become financially literate -- be able to make sound decisions about managing personal finances and understand the fundamentals of our national and global economy.

The Federal Reserve Bank of Kansas City has proposed a sequence of economic terms and concepts to be introduced in the elementary grades: Kindergarteners can learn the meaning of wants, needs, scarcity, choice, goods, and services through simple scenarios bringing those concepts to life.

Students in grades 1-3 can learn about barter, money, earning, spending, income, saving, opportunity cost, resources, and basic banking concepts.

Students in the intermediate grades are able to grasp the concepts of profit and loss, trade-offs, markets, entrepreneurship, imports and exports, interdependence, budgets, credit and debit, supply and demand, shortage and surplus, competition, exchange rates, and more.

Students in middle- and high-school can develop an increasingly sophisticated understanding of our economic system, including taxation, interest, the distribution and exchange of goods and services, world trade, inflation and recession, banking, the

127 |

414

Federal Reserve, family budgeting, and much more.

Even young students can develop healthy habits of saving toward short-term and long-term goals, and intermediate students can learn to research and invest virtual money in the stock market. Most American teens are not learning in high school about the basics of paying bills, building good credit and avoiding debt, even as they’re increasingly relying on student loans to finance their higher education, according to a new financial literacy study.

John Pelletier, director of the Center for Financial Literacy and the author of the report, said he’s walked into high school classrooms where the bulk of students believe their chosen career will make them at least $100,000 a year. “You can see how people, based on that flawed analysis, think that they can afford $70,000, $80,000 or $90,000 in debt,” he said. “What needs to be taught is more career exploration, more understanding about income.” Alabama, Missouri, Tennessee and Virginia all scored an A for their financial literacy education programs. That means these states require at least the equivalent of one semester of personal finance education in their high schools. Utah is the only state to receive an A+. Students there are required to take a semester of personal finance course and take an assessment on what they’ve learned that’s created and administered by the state. Educators who teach the personal finance course also receive special training on topics like financial planning and credit and investing.

The states that received an F — which include California, Massachusetts and Pennsylvania — have minimal or no requirements for personal finance education. High-school students in these states can graduate without ever encountering a financial literacy course. The Center for Financial Literacy released its first report card 2013. Since then, the research and grading methodology changed slightly so it’s hard to say definitively whether the state of financial literacy education has improved nationwide over the past two years, Pelletier said. But he noted that some states clearly have improved their personal finance education in the past two years.

Alabama received an F on the 2013 scorecard, but received an A this year after implementing a requirement that all high scholars take a career preparedness course, which includes elements of personal finance.

“It’s not an apples-to-apples comparison but I can certainly point to a variety of states where they have moved in the right direction,” Pelletier said.

Seventeen year-olds may also just not have a good understanding of what they’re agreeing to when they sign on to their student loans. Nearly a third of white student loan borrowers under the age of 50, and about half of black and Hispanic student loan borrowers the same age said they would have found a different way to finance their education if they could make their borrowing decision again, according to a July from the Pew Charitable Trusts. And parents can’t necessarily be relied upon to provide their children with sound financial advice at this crucial time, Pelletier said.

What’s more, most American adults aren’t exactly setting examples of pristine financial behavior. More than 60% of adults don’t have a financial cushion for emergencies, according to a recent survey from personal finance site GoBankingRates.com. While that low savings rate is likely explained in part by the Great Recession, which decimated Americans’ wealth, it may also be because American adults have a poor understanding of good financial hygiene. “When you look at the adult behavior, you can’t help but wonder whether or not these adults are doing a good job teaching their children,” said Pelletier. Given all of this, there’s reason to think teens could use more information from trusted sources on how to make the best financial decisions, particularly as they prepare to stare down thousands of dollars in debt.

There’s some evidence to indicate that state-mandated financial education can improve young adults credit scores. But Shastry and colleagues at Harvard Business School and the Federal Reserve Bank of Chicago found in a forthcoming paper that state requirements to mandate the teaching of personal finance courses in high school have no effect on adults’ savings levels, credit scores, bankruptcy rates or total financial assets.

More math classes on the other hand do have an effect on financial outcomes, the researchers found. It’s hard

128 |

414

to say why exactly that is, but one possibility is because people who are more comfortable with math may feel more confident comparing loan terms or figuring out how much to set aside in savings, Shastry said. “A lot of these finance questions could really be a math question,” she said.

General math principles may also be more effective because high-school students struggle to absorb and remember personal finance lessons they won’t use for months or years down the line. “It’s hard for me to talk to my college students about retirement savings,” Shastry said.

Bibliography 1. http://www.marketwatch.com 2. http://www.educationworld.com 3. Travillian Andreea, “Little Kids Big Money”, Smart Step Inc, 2012

Educatie

financiara Andrei Simona Scoala Gimnaziala Tomsani

In ultimii ani, tot mai multe banci din Romania au initiat programe destinate copiilor si tinerilor cu scopul de a forma educatia financiara a acestora de timpuriu. Specialistii sustin importanta acestui tip de educatie, care contribuie la “o economie stabila si dezvoltata sanatos”.

Cunoasterea insuficienta sau absenta totala a cunostintelor in domeniul financiar-bancar la nivelul populatiei din Romania duce la aparitia clientilor nemultumiti, o situatie deloc pe placul institutiilor bancare, scrie Daily Business. Solutia la aceasta problema pare sa fie educatia financiara, asigurata tot mai mult in ultimii ani prin programe precum MoneySense a RBS Romaia, “Conteaza pe educatie!” a Bancii Transilvania, “ABCdar Bancar” a Raiffeisen Bank, ale Visa Europa sau ale celor derulate de grupul ING. “Studii de piata recente privind educatia financiara a populatiei arata ca 3,2% dintre romani au acces la programe de educatie financiara, 14% nu au cunostinte despre produse si servicii financiare si 65% nu reusesc sa se ajunga cu cheltuielile financiare zilnice, iar aceste rezultate demonstreaza ca exista o nevoie stringenta de educatie financiara in Romania”, a afirmat directorul general al Visa Europe in Romania, Catalin Cretu.

Psihologii sunt de acord ca la 4-5 ani este destul de mare incat sa il poti invata cate ceva despre bani si despre “pretul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de aceasta aptitudine si predau copiilor inca din clasele primare concepte si strategii despre cum sa isi gestioneze venitul. Copiii sunt invatati ca “am nevoie” este prioritar fata de “imi doresc”, atunci cand ai o suma limitata de bani. Sunt invatati ca daca ai doua produse aproape la fel, sa il cumperi pe cel care costa mai putin, pentru ca, vorba unei fetite, “cine ar vrea sa dea mai multi bani pe acelasi lucru?”.

1. Educatia financiara a copilului incepe cu exemplul personal Ofera-i o pusculita. Arata-i ce se face cu ea si procedeaza si tu la fel. Ia-l cu tine de fiecare data cand pui bani in cont, cand scoti bani de pe bancomat, cand platesti la casa la cumparaturi, cand distribui banii si faci liste, cand prioritizezi...

Este important sa vada ca tu te preocupi efectiv: ca acele hartii si acele bancnote sunt valoroase si ca mami si tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii invata din exemplul personal, invata imitandute.

Mai departe, verbalizeaza si fa-l pe cel mic martor la alegerile si deciziile pe care le iei. Altfel spus, gandeste cu voce tare. Explica-i de ce alegi un anumit lucru si renunti la altul. Procedeaza asa in supermarket, cand luati de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolata. Continua acasa, cand va uitati impreuna in catalogul de la Ikea, cand stabiliti unde sa mergeti in vacanta, cand hotarati ce cadou luati pentru aniversarea unor prieteni... Tine-l pe copil aproape atunci cand au loc in familie discutiile despre buget si

129 |

414

cheltuieli.

2. Joaca de-a educatia financiara Este la fel de important sa te vada concret cand umbli cu banii si cum umbli cu banii.Gandirea copilului este foarte concreta. Asa ca tine-l pe langa tine atunci cand vii cu banii acasa, ii numeri si ii repartizezi. Chiar daca ii tii pe card, poti proceda astfel din cand in cand, pentru ca cel mic sa vizualizeze si sa inteleaga efectiv cum gestionezi banii. Apoi, implica-l in gestionarea bugetului familiei, tot intr-un mod concret. Pregateste niste borcane pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipesti o eticheta (Lumina, Apa, Internet, Mancare, Hainute, Concediu...). Foloseste apoi bani din jucarie, decupati si desenati de voi sau chiar bani reali. Impreuna cu cel mic, numara-i si pune-i pe fiecare in borcanul care ii revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Daca mai raman bani fara “destinatie”, dezbateti ce s-ar putea face cu ei.

3. Gaseste un motiv pentru care cel mic sa economiseasca Cu prima ocazie (iar aceasta nu te va lasa prea mult sa astepti...), explica-i ca nu poti sa ii cumperi jucaria sau bicicleta pe care si-o doreste cu pasiune, pentru ca nu ai toti banii acum.Insa propune-i sa cooperati, pentru ca asa puteti strange banii impreuna. Important este sa identifici acel lucru care il motiveaza sa faca economii, pe care si-l doreste foarte mult.

Bibliografie 1. Studentie.ro

Despre

intermedierea schimbului de mărfuri: de la troc la bitcoin Prof. Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Lucrarea de faţă îşi propune să facă o scurtă trecere în revistă a principalelor acţiuni financiare pe care le-a făcut omul de-a lungul istoriei sale: 1. Trocul Conform Noului dicţionar universal al limbii române, Trocul este o formă primitivă a schimbului de mărfuri, în care un produs se schimbă direct pe alt produs (fără mijlocirea banilor). Trocul este aşadar o operaţie economică prin care o persoană schimbă un bun cu un alt bun, făcând parte din schimburile numite de compensaţie, schimb de servicii egale. Trocul era singurul mod de schimb existent în societate în timpurile vechi, dar nu a dispărut niciodată, în totalitate, nici în comerţul interior al unui stat şi nici în schimburile internaţionale, mai ales când o ţară nu dispune de o deviză convertibilă. Crizele economice au impus întotdeauna un rol mai important trocului, ca urmare a răririi monedelor.

O variantă modernă a trocului este aceea (re)inventată în secolul al XXI-lea, şi anume barterul, care presupune utilizarea platformelor online de schimb direct: unele oferă unelte de negociere directă între membrii participanţi, altele promovează o monedă virtuală pentru echivalarea diferenţei de valoare între bunurile tranzacţionate. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt SwapAce (Australia şi Asia), BarterQuest (Nord America), Baratar (Comunitate – română – online care promovează prin intermediul unei platforme electronice securizate schimburi directe de bunuri şi servicii). Independente una faţă de alta - aparţin de companii diferite – aceste unelte online prezintă similarităţi în funcţionarea opţiunilor oferite membrilor comunităţilor lor cum ar fi moneda digitală, mesageria internă, sistemul interactiv de ofertă şi contra-ofertă, etc. De asemenea, fiecare operează pe pieţe dedicate şi adresează specificul fiecăreia. Aceste platforme se adresează deopotrivă atât oamenilor de rând (persoane fizice) cât şi companiilor (persoane juridice). Oamenii

130 |

414

pot schimba între ei ceea ce le prisoseşte pentru alte obiecte sau servicii pe care le doresc. Posibilitatea de a utiliza aceste platforme de troc online poate înlesni companiilor mişcarea stocurilor şi, în acelaşi timp, economisirea de numerar.

O altă formă actuală a trocului este aceea cunoscută sub denumirea Swap, adică un schimb de cadouri pe o temă dată, între internauţi. Scopul acestui schimb fiind acela specific reţelelor de socializare. De exemplu, pentru un swap de 2 euro, membrii swap trebuie să trimită un obiect având o valoare sub 2 euro. Participanţii pot fi repartizaţi în binom (A îi trimite lui B, iar B îi trimite lui A), sau sub formă de lanţ (A îi trimite lui B, care îi trimite lui C, care îi trimite lui D, care îi trimite lui E, care îi trimite lui..., care îi trimite lui A). Nu este vorba de un troc în sensul clasic, întrucât în cazul unui swap, efectul surpriză este foarte important.

2. Aurul şi argintul Treptat, pe măsura multiplicării formelor de schimb, au apărut anumite bunuri cu rol de etalon: sarea şi uleiul de măsline, pieile de animale şi dinţii de delfin/mistreţ/elefant, vitele şi vinul, scoicile şi carapacea de broască ţestoasă, grânele, ceaiul, tutunul, sclavii şi, mai ales, metalele preţioase. Aceste produse au apărut pentru a se evita problemele şi neînţelegerile legate de troc (trocul semnifică o formă simplă de comerţ, constând în schimbul în natură, caracteristică economiei primitive).

3. Moneda Primele monede au apărut prin 640 – 630 î. Hr., în Anatolia, fiind fabricate din electrum (un aliaj natural din aur şi argint, combinate în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., activa în Asia Mică. Polisurile greceşti Atena şi Corint au început să bată monedă proprie în 575 – 570 î. Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia. Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur şi argint, metale mai puţin preţioase, cum ar fi arama.

Dezvoltarea sistemului monetar are însă şi bune şi rele: unul dintre rele sale este cămătăria (alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus, de exemplu), altul este inflaţia (în anul 250 d. Hr., conţinutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% - consecinţe ale inflaţiei accelerate). O parte bună a acestei dezvoltări monetare este stabilirea unor reguli: reforme şi taxe [împăratul Octavianus Augustus – decedat în 14 d. Hr. – impozita tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile, Diocleţian (284 – 305), a instituit controlul preţurilor şi al dobânzilor, şi a introdus primul sistem de buget anual].

Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, iar statele germane au adoptat pfeningul, care în Anglia a devenit penny. Încă din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari redutabili: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638 – 558 î. Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.

Au existat însă şi monede mult mai stranii. De exemplu, monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor din Oceanul Pacific: erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate - înşirate pe o prăjină - de doi oameni; monedele cu valoare maximă, aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone. Pentru că insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani era adusă aici cu plutele, de la distanţe impresionante. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă - una de 1,3 metri.

4. Bancnota Bancnota este un mijloc de plată din hârtie tipărită, emis de o bancă. Este o monedă fiduciară (un instrument financiar a cărui valoare nominală este superioară valorii sale intrinsece, pe care i-o acordă utilizatorul ca valoare de schimb, mijloc de plată, şi deci ca monedă, se sprijină pe un principiu de garanţie apărată de o instituţie centralizatoare), cunoscută şi sub denumirile de bilet de bancă şi de bani de hârtie.

Denumirea vine probabil de la bactreate - bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau, monede emise în secolul al XII- lea, de statele germanice. Încă din jurul anului 900, în China au apărut banii de hârtie, iar în 960, emisiunile de bancnote au devenit normale. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie,

131 |

414

al împăratului Hung Tsun (în anul 1149). Administraţia chineză a adoptat oficial bancnotele în 1024. Banii de hârtie au fost folosiţi şi de Imperiul Mongol, care, după 1230, cuprindea şi China. În următoarea sută de ani, hârtia a devenit ban în India, Japonia şi Persia.

Europenii au aflat despre banii de hârtie de la Marco Polo care, între 1275 şi 1292, a trăit în China. În 1355, Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu, a publicat ,,De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum”, realizând conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370, Oresme a devenit consilier al regelui Carol al V-lea al Franţei.

Mijlocul secolului al XV-lea a fost marcat de inventarea tiparului, fapt datorat germanului Gutenberg.

Pentru a putea fi folosită la producerea banilor, tiparniţa a fost modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.

5. Transferul internbancar Primele bănci de negoţ din lumea antică acordau împrumuturi în grâne către fermieri şi comercianţi care transportau bunurile între oraşe (dar ideea de împrumut cu dobândă/cu avantaj era, desigur, mult mai veche: întotdeauna cine a avut mai mult a învăţat cum să profite de surplus). Acest lucru a început prin anii 2.000 î.

Hr. în Asiria şi Babilon. Ulterior, în Grecia Antică şi în timpul Imperiului Roman, creditorii care îşi desfăşurau activitatea în temple, acordau împrumuturi, acceptau depozite şi schimbau bani. Dovezile arheologice din această perioadă din China sau India, arată indicii ale unei intense activităţi de creditare.

Activitatea bancară, în sensul modern al cuvântului, îşi are originea în Evul Mediu şi Renaşterea timpurie în Italia, în oraşele bogate din nord precum Florenţa, Veneţia şi Genova. Familiile Bardi şi Peruzzi au dominat activitatea bancară din secolul al XIV-lea din Florenţa. Aceste familii au creat sucursale în multe alte oraşe din Europa. În 1694 şi 1695, au fost fondate Bank of England, respectiv Bank of Scotland. La 1698, monedele mai reprezentau doar puţin peste jumătate din banii aflaţi în circulaţie în Anglia, restul fiind hârtii de valoare.

Urmează conturile bancare accesibile prin intermediul unui card de plastic şi, încet-încet, îşi face apariţia plata prin intermediul portofelului electronic incorporat în telefonului mobil.

6. Bitcoin Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat şi o „monedă” digitală, creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Numele Bitcoin se referă atât la programul cu sursa deschisă pentru folosirea acestor monede, cât şi la reţeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează. Spre deosebire de majoritatea monedelor, Bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitent central, ci foloseşte o bază de date distribuită peste noduri ale unei reţele pentru a inventaria tranzacţiile şi se foloseşte pentru a furniza funcţii de bază pentru securitate cum ar fi asigurarea că bitcoinii nu pot fi cheltuiţi decât de cel care îi deţine şi doar o singură dată.

Construcţia monedei Bitcoin permite deţinerea şi transferul anonim de valoare. Bitcoinii pot fi salvaţi pe un computer personal sub forma unui fişier portofel sau pot fi stocaţi cu un serviciu de portofel al unei terţe părţi, iar în ambele cazuri bitcoinii pot fi trimişi prin intermediul internetului oricărei persoane cu o adresă Bitcoin. Topologia de la egal la egal şi lipsa unei administraţii centrale fac nefezabil ca o autoritate, un guvern, etc. să manipuleze valoarea Bitcoinului sau să introducă inflaţie prin producerea lor.

Bitcoin este una din primele implementări a conceputului numit „criptomonedă” (cryptocurrency), prima dată descris în 1998 de Wei Dai pe mailing listul Cyperpunk. În comparaţie cu monedele convenţionale, Bitcoin diferă prin faptul că nu există niciun supraveghetor care să poată controla valoarea datorită naturii lor descentralizate, atenuând posibile instabilităţi cauzate de bănci centrale. Inflaţia este limitată şi controlată, programată în programul Bitcoin, dar este predictibilă şi cunoscută tuturor părţilor încă de la început. Transferurile sunt facilitate direct fără ajutorul unui procesor de plăţi între noduri. Acest tip de tranzacţii face imposibilă anularea tranzacţiei. Clientul Bitcoin transmite tranzacţia nodurilor apropiate care la rândul lor propagă tranzacţia în reţea. Tranzacţiile corupte sau invalide sunt respinse de nodurile oneste. Tranzacţiile sunt gratuite dar o taxă ar putea fi plătită altor noduri pentru a prioritiza procesarea tranzacţiei.

Viitorul schimburilor comerciale va continua să fie legat de rolul şi funcţiile statului, de fluctuaţiile sistemului financiar-bancar, ancorat în realităţi economice şi nu în cele ale lumii virtuale.

132 |

414

Bibliografie 1. Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicţionar universal al limbii române, 2007.

2. Radu Negrea, Banii şi puterea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990.

3. Descoperă.ro/CULTURA/O istorie a banilor, de la colţii de câine la conturile virtuale 4. https://ro.wikipedia.org/ 5. https://bitcoin.org/en/

Situaţii

conflictuale şi de criză în clasa de elevi Ec. Anghel Daniela Carmen Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

În orice clasă de elevi pot apărea conflicte ce constau în stări tensionale ce se pot instala la niveluri diferite: 1. elev-elev; 2. diriginte-elevi; 3. profesori-elevi; 4. clasa de elevi-alte colective de elevi; 5. elevi-părinți.

Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul profesorului, la nivelul elevului, cât şi la nivelul dirigintelui, al conducerii şcolii sau al părinților. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de: • lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă; insuficienta cunoaştere a elevilor şi a specificului interacţiunii în clasa de elevi; • lipsa de atenţie în raport cu dorinţele şi aşteptările actorilor implicaţi în educaţie; • lipsa de obiectivitate a educatorului în conduita faţă de elevi, supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate, aplicarea rutinieră a aceloraşi măsuri în raport cu toţi elevii, nevalorificarea şi lipsa de apreciere a aptitudinilor elevilor, nesesizarea la timp a influenţelor informale asupra elevilor, neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate de către elevi; • recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea unor probleme, pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor; • menţinerea unor catalogări, ,,etichete”, cu privire la elevi; • afirmarea, deschisă sau nu, a neîncrederii, neantrenarea elevilor în luarea deciziilor; • nediscutarea cu elevii a regulilor şi a consecinţelor încălcării acestora, neexersarea înţelegerii şi acceptării sancțiunilor şi recompenselor, slaba comunicare cu părinţii, slaba comunicare cu consiliul profesoral al clasei şi cu conducerea şcolii.

Tipuri de conflicte: 1. de cumul - acumulare de stări tensionale prin nerezolvarea oportună sau prin neprevenire; 2. de idei - prin menţinerea ideilor personale în raport cu rezolvarea unei sarcini; 3. de interese, de motive; 4. interpersonale - legate de primirea şi rezolvarea unor roluri, sarcini; 5. intragrup - legate de realizarea unor acţiuni, sarcini, atunci când nu sunt încă bine formate deprinderile de cooperare; 6. intergrup; 7. izolate sau permanente; 8. incipiente sau consolidate; 9. minore sau complexe;

133 |

414

10. manifeste sau latente; 11. la nivelul clasei sau cu extindere externă; 12. psihologice; 13. didactice; 14. psihosociale; 15. manageriale; 16. combinate; 17. cu cauze imediate sau cu cauze în experienţa anterioară; 18. rezolvabile la nivelul clasei, în grup sau individual sau cu implicarea unor factori externi.

Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză, aceasta constând într-un eveniment neaşteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres şi de periculozitate în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar şi cu integritatea fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. Se impune nu numai rezolvarea acestor situaţii de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora.

Strategii de prevenire a conflictelor: 1.modelul Canter - profesorul să se manifeste pozitiv în toate situaţiile, să ajute elevii să conştientizeze scopurile şi cerinţele de rezolvare şi, mai ales, normele disciplinare, de participare, utilizând stimulările adecvate; 2. modelul Glasser - terapia realităţii, cu raportarea permanentă a comportamentului la specificul mediului, la cerințele şi dificultăţile lui, prin analize şi dezbateri; 3. modelul Kounin — rolul “efectului de undă” asupra grupului atunci când se aplică o sancţiune unui elev; 4. modelul modificărilor de comportament - întărirea unui comportament se datorează consecinţelor pozitive sau negative pe care le are; întărirea, prin confirmare, a unui comportament pozitiv duce la repetare, iar lipsa de întărire a celor negative va determina suprimarea lor, ambele situaţii determinând modificări comportamentale; 5. modelul consecinţelor logice - elevul trebuie să se autoanalizeze şi să prevadă consecinţele abaterilor, cu sprijinul dirigintelui şi al clasei.

STRATEGII REZOLUTIVE (în cadrul programului de intervenţie) 1. Ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict, apelând la empatie pentru a le înţelege; 2. Identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune; 3. Analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse; 4. Găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în construirea soluţiilor; 5. Discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale; 6. Sugerarea punerii în situaţia celuilalt; 7. Discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz; 8. Arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea; 9. Punerea în situaţii de comunicare, variată pentru o mai mare deschidere; 10.Punerea în situaţii de exprimare emoţională; 11.Utilizarea sistemului recompenselor; 12.Organizarea de discuţii de grup şi cu alţi factori interesaţi (părinţi, consilier, prieteni); 13. Antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune; 14 .Cererea de scuze în mod direct, la nivel de grup sau clasă, cu explicaţia necesară; IS.Raportarea în comun la situaţii mai dificile, obstacole, amenintări; 16.Imaginarea a cât mai multor consecinţe pozitive şi negative şi analiza lor comparativă de către părţile implicate; I7.Schimbarea grupului sau reconstruirea după alte criterii; I8.Apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor şi devierilor grave de comportament; 19.Utilizarea sistemului de sancţiuni şi pedepse.

134 |

414

Bibliografie 1. Iucu, B.,R., „Managementul şi gestiunea clasei de elevi” Ed. Polirom, 2000 2. *** Managementul conflictului, Ghid MEC – CNPP, Bucureşti, 2001

Educația

antreprenorială la copii Prof. Gaiță Gabriel Școala Gimnazială, Comuna Milcoiu, jud. Vâlcea

Pe masura ce inainteaza in viata, odata cu dorintele lor din ce in ce mai numeroase, copiii devin constienti de puterea banului si de ce pot face cu el, de modul in care isi pot satisface placerile prin utilizarea lui. Din acest motiv, cel mai adesea recurg din nou la ajutorul parintilor, cei pe care ii vad precum niste bancomate mereu pline pana la refuz cu acele bancnote care, in zilele noastre, reprezinta un subiect fascinant mai ales in randul adolescentilor.

Daca, in copilarie, cel mic nu prea acorda importanta cuvenita banilor, lucrurile incep sa se schimbe odata cu adolescenta, etapa din viata copilului in care acesta ia tot mai mult contact cu lumea, formandu-si un anumit stil de trai, viata sociala care, evident, se intretine cu bani, iar acestia nu au cum sa provina de la altcineva decat de la parinti, „sponsorii accidentali” ai propriilorcopii.

Ca primi formatori ai copilului, pe langa educarea, formarea si sustinerea acestuia, parintii au datoria de a ii contura tanarului aflat la inceput de drum anumite deprinderi care sa ii fie de folos in viitorul sau, fie personal, fie profesional. Dezvoltandu-i niste abilitati practice, mecanisme de gandire cu care sa poata rationa singur si pe care sa le poata utiliza in situatii vitale, adolescentul va reusi sa ajunga cu succes adultul de maine de care fiecare parinte in parte isi doreste sa fie mandru.

Educatia financiara este o componenta importanta a procesului de initiere a copilului ghidat si indrumat de catre parinti. Tanarul trebuie sa aiba o parere reala, obiectiva, actualizata la zi vis-a-vis de bani si tot ceea ce implica obtinerea, utilizarea si rulajul acestora. Tocmai de aceea, educatia antreprenoriala se dovedeste a fi un subiect util de abordat, intr-o prima faza in relatia parinte-copil, ca mai apoi, in liceu, sa existe o baza solida de la care sa se porneasca si sa se aprofundeze cunostintele specifice din domeniul stiintei respective.

In linii mari, educatia antreprenoriala reprezinta stiinta prin care o persoana interesata invata sa puna bazele unei afaceri si sa o sustina pe o perioada de timp preferabil nedeterminata. Aceasta persoana se numeste antreprenor. Pentru a ajunge unul de succes, nu este neaparat nevoie de studii de specialitate in domeniu. Cu multa munca si perseverenta, aptitudinile necesare unei astfel de persoana se pot prefigura inca din copilarie, asta insemnand ca parintii vor avea de lucrat la viziunea de ansamblu a copilului lor in legatura cu oportunitatile din mediul afacerilor.

Educatia antreprenoriala ca joc Desi pare un subiect spinos de abordat, mai ales atunci cand partenerul de discutie e chiar copilul tau, tanarul inca fara experienta si care pare a nu intelege nici macar termenii de baza, lucrurile nu stau deloc asa.

Inceteaza sa iti mai subestimezi copilul si trateaza-l ca pe un adult, ca de la egal la egal si s-ar putea sa ai parte de niste surprize la care nici macar nu sperai. Fa ca totul sa para o discutie libera, un joc chiar, o mini sceneta cu schimb de roluri, ocazie cu care sa ii dai posibilitatea fiului sau fiicei tale sa se puna in locul oamenilor mari, cei care au in sarcina asigurarea bugetului in familie. Privind-o ca pe o oportunitate de a fi luat in considerare, de a i se acorda responsabilitati mult peste nivelul sau, copilul va incerca sa te impresioneze, asa ca isi va pune in functiune toti neuronii, solicitandu-i pana la maxim, in speranta de a se comporta exemplar, asemeni unui businessman.

In mod involuntar, inconstient clar, copilul se va transpune in anumite situatii date, avand la indemana doar sfaturile pe care tu i le oferi si propria imaginatie. Spiritul de intreprinzator nu va intarzia sa iasa la iveala, antrenand gandirea critica si libertatea de exprimare, astfel ca adolescentului nu ii va fi teama sa spuna ceea ce gandeste, neavand nici o retinere in fata parintelui sau, cel care stie ca oricum nu il va judeca pentru ce va

135 |

414

spune ci, eventual, daca se impune, il va corecta si il va ajuta sa vada lucrurile cu o mai buna claritate, aceasta ghidare venind din partea parintelui adult, a celui experimentat, trecut prin viata, deci care stie cu adevarat despre ce este vorba in afaceri.

Odata cu largirea orizonturilor, prin intrevederea de mici ocazii de a face un ban in plus, de a scoate profit din ceva la care ceilalti nici macar nu s-au gandit, copilul dobandeste viziune de ansamblu, astfel ca, pe viitor, ii va fi mult mai usor a se orienta in lumea reala, de zi cu zi, printre fel de fel de oameni cu care poate contracta in vederea pornirii unui business personal, ori chiar a continuarii celui de familie.

Financial

education in schools Iacob Claudia Ramona Liceul George Tarnea , Babeni, jud Valcea

Financial education should ideally be integrated into the school curriculum as part of a co-ordinated national strategy for financial education involving the wider community. School programmes should allow every child in a country to be exposed to this subject matter through the school curriculum. The introduction of financial education should be preceded by, and based on, an assessment and analysis of the status and level of financial education provided through existing curricula and the current level of financial literacy of children and young people. The identification of a public leader or co-ordinating body at national level should ensure the relevance and long-term sustainability of the programme. This could be a Government Ministry, such as Finance or Education, a financial regulator, a central bank or a committee/council gathering several public authorities. Whichever co-ordinating body is chosen, it is essential to secure the involvement and support of the Ministry of Education and of the education system at national, regional and local levels, preferably from the beginning of the project .

Appropriate, tailored and quantifiable goals The overarching goals of the introduction of financial education in the school curriculum should be set through the nationally coordinated strategy and based on relevant education principles. More detailed objectives and outputs should preferably be established in dedicated learning frameworks on financial education. Such learning frameworks should preferably be endorsed by the public educational authorities. The content of the learning framework may vary according to national, regional or local circumstances, the identification of particular talents, needs, aspirations and gaps, the structure and requirements of the education system, and cultural or religious considerations, as well as the approach adopted for the introduction of financial education in schools. In this respect, in some countries or jurisdictions, learning frameworks on financial education may need to be developed at regional or local level.

Learning frameworks on financial education should ideally encompass knowledge and understanding; skills and behaviours; as well as attitudes and values. These may also encompass entrepreneurial skills. In general, learning frameworks on financial education in schools provide some guidance either to schools and teachers or to local authorities on:  Learning outcomes / Topic/content of financial education classes which can include, according to school age/grade:  Money and transactions;  Planning and managing finances;  Risk and rewards;  Financial landscape The introduction of financial education in schools should ideally involve a flexible approach and be adaptable to national, regional and/or local circumstances. It is often preferable for financial education to be introduced as a mandatory and statutory component of the national curriculum in order to ensure it is actually

136 |

414

taught to all children through their time at school.

The introduction of financial education as a stand-alone subject or module would ensure that sufficient time and resources were devoted to its teaching. However, considering the constraints on most education systems, the inclusion of financial education in some specific subjects (e.g., mathematics, economics or social sciences, home economics, citizenship, literature or history) or as a horizontal subject integrated in a wider range of classes can also be effective.

Indeed, the inclusion of financial education through a cross-curricular approach may overcome the difficulties posed by overloaded curricula, and allow for the development of more diverse and potentially innovative and engaging ways to link financial literacy to more familiar topics for teachers and students. If this approach is used, it will be important to develop mechanisms to monitor the actual teaching of financial literacy. It will also require the identification, within the dedicated learning framework on financial education, of specific links with other subjects and to provide teachers in the relevant classes with case studies and examples.

Financial education in schools should start as early as possible (ideally in kindergarten and primary schools) and last at least until the end of the formal curriculum and, to the extent possible, the end of high school. The learning framework will have to be adapted to age/grade with the objective of developing sound financial competencies throughout students’ time at school.

Bibliography 1. OECD (2005), Recommendation on Principles and Good Practices on Financial Education and Awareness.

2. Atkinson, A. and F-A Messy, (2012), Measuring Financial Literacy: Results of the OECD/INFE Pilot Study, OECD Working Papers on Finance, Insurance and Private Pensions, No. 15, OECD Publishing, http://dx.doi.org/10.1787/5k9csfs90fr4-en 3. Grifoni, A. and F-A Messy, (2012), Current Status of National Strategies for Financial Education: a Comparative Analysis and Relevant Practices, Working Papers on Finance, Insurance and Private Pensions, No. 16,

Aspecte

practice ale educaţiei financiare Prof. înv. primar Duinea Diana Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Deprinderile financiare sănătoase sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a copilului şi pregătirea lui ca adult de succes. Cu toate acestea, în şcoală educaţia financiară lipseşte. În acest context, este vital să introducem în programa de studiu această disciplină. Recent, a fost implementată cu titlul de opţional această disciplină la ciclul primar, înregistrând un real success, atât în rândul copiilor, cât şi printre părinţi.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poţi învăţa conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani când sunt capabili să înţeleagă ce înseamnă a economisi şi a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicităţii de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârsta de şapte ani. „Cu cât încep părintii mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecţii zilnice despre bani – de exemplu să-i dai copilului de şase ani doi dolari şi să îl laşi să aleagă ce fruct să îşi cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Părinţii sunt modelul copiilor şi le vor influenţa obiceiurile financiare, astfel încât cei mici vor deveni adulţi responsabili, care vor investi inteligent şi care vor şti să dăruiască„, spune Kobliner. Între 3 şi 5 ani îl poţi învăţa lecţia: Ai putea să fii nevoit să aştepţi până să îţi poţi cumpăra ceva Este un concept greu de învăţat şi de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoana respectivă ajunsă la maturitate. Copiii

137 |

414

cu vârste între 3 şi 5 ani vor trebui să înveţe că, dacă îşi doresc ceva cu adevărat, trebuie să economisească şi să aştepte până îşi vor putea permite să cumpere lucrul respectiv.

Activităţi potrivite 1. Când copilul stă la coadă, vorbeşte-i despre cât de important este faptul că a economisit bani şi încurajează-l să continue în acest fel 2. Pune în casă trei borcane pe care să le etichetezi astfel: „Economii”, „Cheltuieli” şi „Donaţii”. De fiecare dată când copilul primeşte bani – pentru că a făcut diferite comisioane sau de ziua lui – împarte banii în mod egal în fiecare dintre cele trei borcane şi lasă-l pe copil să îşi cumpere lucruri care îi fac plăcere cum ar fi bomboane sau abţibilduri. Învaţă-l că banii din borcanul de „Economii” să fie păstraţi pentru lucruri mai costisitoare.

3. Propune-i copilului să îşi stabilească un obiectiv, cum ar fi acela de a-şi cumpăra o jucărie. Asigurăte că nu este vorba despre o jucărie pe care nu şi-ar putea-o permite. Dacă, totuşi, are gusturi costisitoare, puneţi la cale un program care să îl ajute să îşi atingă acest scop într-un timp rezonabil. Şi, de fiecare dată când copilul adaugă bani în borcanul cu economii, ajută-l să-i numere, pentru a vedea cât a strâns. Satisfacţia lui va fi mare. Între şase şi 10 ani învaţă-l lecţia: Trebuie să alegi cum îţi vei cheltui banii.

La această vârstă este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se poate termina şi că este important să ia decizii înţelepte, pentru că o dată ce cheltui banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit.

Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenaţi în activităţi precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

Ce activităţi sunt potrivite: 1. Include-l pe copil în deciziile financiare ale casei. De exemplu, explică-i că motivul pentru care ai ales să cumperi un suc de portocale al unei firme cvasinonime în loc de unul de brand este acela că între cele două diferenţa de preţ este de 50 de bani în favoarea celui cumpărat de tine.

2 Dă-i copilului câtiva banuţi când mergeţi împreună la supermarket şi lasă-l să aleagă ce va cumpăra.

3. Când sunteţi la cumpărături, vorbeşte-i copilului despre felul în care iei deciziile financiare, adresându-i întrebări de genul: „Este asta ceva de care chiar avem nevoie?” sau „Am putea să renunţăm la asta în această săptămână, dacă tot alegem să luăm cina în oraş?”, „Oare nu l-aş putea împrumuta de undeva?”, „Costă mai puţin în alt magazin?” şi asa mai departe.

De la vârsta de 11 ani şi până pe la 13 ani, copilul poate învăţa că: Dacă economiseşti mai repede, cu atât vei avea bani să-ţi cumperi ce-ţi doreşti.

Este vârsta la care se poate schimba gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, poţi introduce în vocabularul copilului tău conceptul de interes complex – când atenţia este în egală măsură concentrată asupra economiilor pe care le-ai făcut deja şi asupra acelora pe care le vei face.

Ce activităţi sunt potrivite vârstei: 1.Descrie conceptul de interes complex folosind cifre şi spune-i de exemplu: „Dacă pui deoparte 100 de lei în fiecare an, începând cu vârsta de 14 ani, până vei ajunge la 65 de ani vei fi economisit 23.000 de lei.

Dacă însă vei alege să începi a economisi aceşti bani pe la vârsta de 35 de ani, când o să ai 65 de ani vei strânge numai 7.000 de lei” 2. Învaţă-l pe copil să-şi calculeze singur economiile şi să îşi dozeze interesele.

3. Explică-i copilului că este important să aibă aspiraţii mai mari şi mai importante decât să-şi cumpere o anumită jucărie. „La această vârstă, copiii sunt tentaţi să nu economisească, deoarece doresc să îşi cumpere diferite obiecte. Însă dacă îşi vor propune obiective pe termen lung, ei vor renunţa la mărunţişuri”, spune Kobliner.

138 |

414

Specificul

relaţiei profesor-elev-părinte Prof. Bîțu Julieta Liceul de Artă ”Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea

Despre educaţie se vorbeşte mult în zilele noastre şi mulţi factori sunt implicaţi în realizarea ei, dar dintre aceştia familia ocupă, locul de bază. Rolul de conducător în procesul de educaţie îl are fără îndoială,şcoala, dar în calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al şcolii,familia trebuie să o secondeze de aproape şi sincer.

Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reuşitei şcolare.

Dintotdeauna şcoala a colaborat cu părinţii din cele mai vechi timpuri în diverse forme, dar astăzi din punct de vedere al cerinţelor sociale, apare mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre şcoală şi familie.

Cunoaşterea cerinţelor specifice ale şcolii, valorificarea muncii elevilor, urmărirea activităţii de învăţare în modul familial,contribuie la îmbunătăţirea acestei legături şi diminuând sursele de neînţelegere, plasează părinţii şi elevii în relaţii de încredere în mediul şcolar. Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, pentru a-şi exercita cu succes rolul în viaţa copiilor,familiile trebuie încurajate prin acţiuni sociale specifice ,care favorizează derularea optimă a relaţiilor educaţionale.

Personalitatea profesorului este „izvorul şi reglatorul” actului educativ,iar scopul formal al educaţiei nu este decât acela al formării omului responsabil,a se conduce singur, pe calea binelui, a adevărului,a dreptăţii şi a frumosului.

Pentru a deveni om cu adevărat, pentru a se cunoaşte pe sine, elevul trebuie să caute să îşi satisfacă trebuinţele psihosociale specifice, cum sunt nevoia de identitate, de apartenenţă la grup,de acceptare şi apreciere din partea celorlalţi, nevoia de statut şi de participare.

Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii elevului, care este urmărit atât în familie,cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolare şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc; astfel se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor.

Rolul profesorului nu se reduce doar la educaţia de la catedra sa din clasă,ci presupune o activitate de acest gen în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de îndrumare şi de conducere.

O relaţie eficientă profesor –părinte presupune o ascultare activă,implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin: a)Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor; b)Lectorate cu părinţii; c)Adunări comune părinţi-elevi; d)Comunicarea prin poştă; e)Comunicarea prin telefon.

Cunoaşterea elevilor şi a grupurilor de elevi este una dintre principalele arii de conţinut ale pregătirii tuturor cadrelor didactice, iar pentru utilizarea acestui deziderat este nevoie de o colaborare strânsă între şcoală şi familie. O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinţii este identificarea dificultăţilor pe care le întâmpină aceştia în comunicarea cu proprii copii,precum şi prezentarea unor mijloace de optimizare a comunicării dintre aceştia. Astfel, colaborarea cu familia este aşezată pe un fundament solid.

Direcţii de îmbunătăţire a relaţionării eficiente profesori-părinţi/ părinţi-profesori • Profesorul va informa pe părinţi despre aspectele pozitive şi negative din activitatea elevului la şcoală; • Este recomandat ca mai întâi să fie prezentate unele aspecte pozitive, unele succese obţinute la învăţătură sau unele schimbări lăudabile din comportamentul lui; • Se va arată apoi la care obiecte elevul întâmpină greutăţi, ce greşeli se observă în comportarea lui

139 |

414

şi vor fi analizate cauzele acestora; • Părinţii vor fi informaţi despre posibilităţile de dezvoltare pe care le are copilul, despre aptitudinile şi interesele pe care le manifestă în munca şcolară şi în cea extraşcolară; • Este necesar ca părinţii să ţină legătura cu şcoala, spre a se informa despre rezultatele muncii şi despre comportarea lor la şcoală.

Pentru a exista o relaţie optimă şi autentică între partenerii implicaţi în procesul instructiv-educativ este necesară asumarea responsabilităţii de fiecare persoană implicată în acest demers.

Nu se poate vorbi separat de aceste relaţii care se formează de-a lungul timpului petrecut în şcoală, proasta funcţionare a unui tip de relaţie, pune în dificultate şi celelalte tipuri de relaţii.

Bibliografie 1. Stan, Emil, “Managementul clasei de elevi”, Editura Teora, Bucureşti, 2003.

2. Ulrich, Catalina, “Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare”, Editura Corint, Bucureşti, 2000.

Istoria

banilor Prof. Drăgan Camelia Colegiul Național ”Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

În vechime se făcea troc, schimb în natură, după care au început să fie folosite monedele, care mai întâi erau reprezentate de scoici, apoi se băteau din metale prețioase, aur şi argint. Banii sunt folosiţi din timpuri străvechi, în comerț, ca mijloc de plată, sub formă de monede. Apoi au apărut bancotele și, în prezent, mijloacele electronice de plată.

Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii „bani” ai omenirii, din păcate greu de mânuit şi perisabili. În anii 3000-2000 înainte de Hristos au apărut primele activităţi bancare în Mesopotamia, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produselor agricole şi materialelor preţioase.. În jurul anului 1760 î.Hr., în Babilon, codul lui Hammurabi conţinea legi care reglementau activităţile bancare. În China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoicile s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului al XX-lea. O legendă greacă spune că legislatorul Solon (638558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.

Câteva forme neobişnuite de bani sunt colţii de câine, folosiţi în insulele Solomon din Pacific; brăţările, folosite în Coasta de Fildeş; clopoţeii de bronz (Zimbabwe) sau cuţitele (China). În 640-630 î.Hr. au apărut monedele metalice fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii şi din argint, combinate în proporţii egale), fiind inventate de lidieni.

De-a lungul istoriei, monedele au fost bătute din aur şi argint (în perioadele de stabilitate economică) sau aliaje şi metale obişnuite acoperite cu argint şi aur (în perioadele de inflaţie).

După ce galii au atacat Roma, când gâştele au salvat Capitoliul, acolo unde erau stocate rezervele de bani ale romanilor, s-a înălţat un templu pentru zeiţa Moneta, de unde şi denumirea de monedă.

Numele de bancă vine de la italianul banca, aceasta fiind denumirea meselor celor care schimbau bani (cei alungaţi din templu de Hristos). În jurul anului 900, în China au apărut primele bancnote de hârtie, din cauza penuriei de cupru din care erau bătute monedele.

Asta arată clar că banii funcţionează ca unitate de măsura a valorii, nu prin valoarea lor reală. De-a lungul istoriei banii au fost bătuţi din metale preţioase, apoi din metale obişnuite, după care au devenit bancnote

140 |

414

din hârtie, apoi din plastic şi, după cum vedem astăzi, banii sunt electronici, neavând suport material.

Sunt două cauze majore ale raţiunii apariţiei banilor: pe de o parte (la nivel microeconomic), e vorba de nevoia de a înlocui trocul cu o metodă mai la îndemână, care să presupună existenţa unei forme mai accesibile a valorii, lichidităţile. De exemplu, dacă un ţăran care cultiva porumb avea nevoie de serviciile unui fierar care care nu era interesat de porumb, ci de grâu, era nevoie de unul sau mai mulţi intermediari.

Pe de altă parte (la nivel macroeconomic), guvernele au astfel un control mult mai bun asupra propriilor economii. Ele au posibilitatea să tipărească bani de hârtie. Ar fi fost mult mai greu dacă mecanismul economic ar fi avut la bază trocul sau un sistem monetar bazat pe unele produse, ca aurul. De exemplu, când oamenii nu au bani suficienţi, se pot tipări bani şi mări salariile, ceea ce va impulsiona comerţul, producţia şi vânzarea de bunuri de consum.

La începutul secolului al X-lea, au fost introduși banii de hârtie, de către negustorii chinezi de ceai, care încheiau tranzacțiile cu bilete la ordin, pentru a nu transporta monede metalice grele.

Bancnota e un mijloc de plată mai modern, din hârtie tipărită, cunoscută și drept bilet de bancă și bani de hârtie (chiar dacă ulterior au fost tipărite pe suport din plastic). Din secolul al XIX-lea, bancnotele sunt tipărite pe o hârtie fină cu mai multe straturi, cu rezistenţă mare la îmbătrânire și mânuire, având un filigran.

Acum aproape 30 de ani, tot mai multe ţări au adoptat bancnotele din polimeri (ca, de exemplu, polipropilena), fiind mult mai rezistente la șifonare și la rupere decât cele din hârtie. Prima bancnotă din polimeri emisă de România e cea de 2.000 de lei, din 1999, lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din luna august a acelui an. Astfel, România a fost prima țară din Europa care a pus în circulație bancnote din polimeri.

Bancnota românească de 10 bani, emisă în 1917, a intrat în Guinness World Records drept cea mai mică bancnotă din lume, având dimensiunile 27,5 x 38 mm. Şi bancnota de 1.000.000 de lei, emisă în 2003, a intrat în Cartea Recordurilor, fiind bancnota de polimeri cu cea mai mare valoare nominală din lume. În secolul al XVII-lea, în statele românești circulau talerii olandezi. Aceştia aveau gravat pe ei un leu. Şi după ieșirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani, iar în 1867 leul devenea unitatea monetară a Principatelor Unite.

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc e drahma de argint de 8 grame, emisă de orașul grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Pe 22 aprilie 1867 s-a stabilit ca monedă națională leul, având etalonul la 5 grame de argint și având 100 de submultipli, numiţi bani. Primele monede emise erau din bronz, de 1 ban, 2, 5 și 10 bani, bătute în Birmingham, Anglia.

Cum România a intrat în Uniunea Europeană la începutul anului 2007, ar urma să treacă la moneda unică europeană, EURO, după 2016. În prezent, există posibilitatea de a ne lipsi chiar şi de cardul din plastic: îşi face apariţia plata prin intermediul „portofelului electronic” incorporat în telefonului mobil.

Bibliografie 1. Murgescu, C. Mersul ideilor economice la români, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1986 2. Madgearu, V. Curs de economie nationala, Casa Scoalelor, 1937

141 |

414

Caracteristici

și aspecte ale managementului

modern

Prof. Cristiana Lazăr Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea În prezent, a crescut importanţa managementului pentru economiile naţionale în mare parte datorită nevoii crescute de standarde de viaţă mai înalte în rândul populaţiilor naţionale şi nevoii economiilor în dezvoltare de a face comerţ de pe poziţii de egalitate cu partenerii lor mai bine dezvoltaţi din Europa, Japonia şi de pe continentul nord-american. Câţiva dintre factorii majori implicaţi în aceste schimbări sunt: • dezvoltarea rapidă a tehnologiei microelectronice, care a revoluţionat multe din procesele prin care bunurile şi serviciile deveneau disponibile pentru clienţi.

• capacitatea crescută a firmelor de a concura unele cu altele datorită beneficiilor tehnologiei şi existenţei din belşug a unei forţe de muncă bine calificată.

• creşterea cererii de bunuri de consum şi servicii personale cât mai variate • îmbunătăţirea masivă a sistemelor de comunicaţie.

• creşterea importanţei turismului în cadrul comerţului internaţional, dezvoltarea călătoriilor şi a transportului aerian.

Exponenţii managementului modern au identificat următoarele aspecte: 1) importanţa construirii unei viziuni sau misiuni ai organizaţiei; 2) nevoia de a înţelege mediul extern – clienţi, competitori, furnizori, curente tehnologice, economice şi politice; 3) clarificarea scopurilor şi ţintelor organizaţionale; 4) dezvoltarea unei culturi organizaţionale; 5) construirea unor structuri organizaţionale flexibile; 6) apariţia angajaţilor multicalificaţi şi flexibile cu cunoştinţele necesare, deprinderi şi competenţe necesare; 7) optimizarea contribuţiei angajaţilor prin provocările oferite de locul de muncă şi prin puteri sporite; 8) îmbunătăţirea canalelor interne de comunicare şi de luare a deciziilor; 9) utilizarea noilor tehnologii în sistemele interne de comunicare şi în activităţile de birou, precum şi în procesele de producţie; 10) utilizarea noilor tehnologii pentru o mai eficientă comunicare cu pieţele şi cu clienţii individuali; 11) management de schimbare în jurul organizaţiei; 12) dezvoltarea unui avantaj competiţional prin satisfacerea clienţilor; 13) dezvoltarea unor standarde de excelenţă în întreaga organizaţie; 14) dezvoltarea unei strategii globale din perspectiva comerţului internaţional.

Misiunea şi scopurile stau la baza tipului de cultură care se va dezvolta, din care face parte şi dorinţa de excelenţă. Mediul extern joacă un rol semnificativ, deoarece clienţii competitorii, furnizorii, comunităţile locale şi alte părţi implicate vor exercita o oarecare influenţă asupra a ceea ce alege organizaţia să facă şi cum o va face (avantajul competitiv). În interiorul organizaţiei, calificările şi aptitudinile angajaţilor, mai ales ale managerilor, precum şi modul în care este optimizată contribuţia lor devenind extrem de importante. În prezent accentul se pune pe abordarea contingenţă, respectiv adaptarea structurilor organizaţiei, a

142 |

414

stilurilor manageriale, a culturii organizaţionale conform atribuţiilor culturale dominante din ţara gazdă. În acest sens, Hofsede a elaborat un studiu (1980) ce urmărea analiza diferenţelor de valoare dintre mai bine de 11.000 de angajaţi dintr-o singură companie multinaţională (IBM) din aproape 40 de ţări, deoarece acesta consideră că, cultura ″determină identitatea unui grup de oameni în acelaşi fel în care personalitatea determină identitatea unui individ″.

Principalele dimensiuni care pot diferenţia valorile şi atitudinile specifice ale fiecăruia din cele 40 de culturi naţionale, privitoare la aspecte legate de muncă sunt: 1. individualism versus colectivism – individualismul este considerat ca un atribut naţional, iar colectivismul este un atribut care cere oamenilor loialitate faţă de grupul în care îşi găsesc protecţie; 2. distanţa faţă de putere – care se referă la măsura în care culturi diferite acceptă distribuţia diferită a puterii într-o societate; 3. evitarea nesiguranţei – se referă la măsura în care societatea este capabilă să tolereze nesiguranţa şi astfel simte mai puţin nevoia să o evite; 4. masculinitate versus feminitate – dimensiunea presupune diferenţierea între acele preocupate mai mult de relaţii şi de bunăstarea altora (feminitate).

De fapt, în prezent, prea puţine organizaţii de afaceri pot desfăşura activităţi comerciale prin ignorarea dimensiunii internaţionale a activităţii lor. Firmele care şi-au extins activitatea peste graniţe au adus cu ele propriile stiluri manageriale de a face afaceri.

Bibliografie 1. Cole A. Gerald Management. Teorie şi practică, Ed. Ştiinţa, 2004 2. Mihalcea Radu Management, Ed. Economică, 2000

Cardul

de credit Prof. Înv. Preșc. Peche Alina-Marieta Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14, Loc. Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea

Un card de credit (sau o carte de credit) este un card de plată, a cărei denumire provine de la obiectul fizic utilizat, o cartelă dreptunghiulară de plastic. Un card de credit este diferit de un card de debit prin faptul că nu se transferă sume de bani din contul utilizatorului la fiecare tranzacție efectuată. Prin folosirea cardului de credit, emitentul cardului îl împrumută pe titular cu o sumă de bani. Folosind cardul de credit, titularul nu este obligat să achite datoria acumulată imediat, el poate amâna plata acestei datorii pentru mai târziu, cu costul plății unei dobânzi pentru banii datorați. Majoritatea cardurilor de credit au aceeași formă și dimensiune, conforme cu specificațiile standardului ISO 7810, adică 85,60 × 53,98 mm (33/8 × 21/8 țoli).

Cardul de credit reprezintă un împrumut, aflat permanent la dispoziția clientului. Suma maximă care poate fi obținută cu ajutorul cardului este numită de bănci - limită de credit. Aceasta scade pe măsură ce banii sunt utilizați și se reîntregește o dată cu rambursarea.

Cardul poate fi folosit de client după cum dorește. Acesta poate efectua diverse plăți la magazinele care acceptă cardurile sau, pur si simplu, poate retrage numerar de la bancomate.

Prin natura sa, cardul de credit este, însă, un produs destinat facilitării plătilor la comercianți și, mai puțin, utilizării în scopul retragerii de numerar de la bancomate. Diferențierea se observă în mod evident.

Trebuie doar să luăm în calcul nivelul net superior al comisioanelor la retragerea de numerar în comparație cu cardurile de debit. În plus, majoritatea băncilor percep dobânzi pentru sumele retrase în numerar de pe cardurile de credit, din momentul efectuării operațiunii.

143 |

414

La început, utilizarea cardurilor de credit emise de instituțiile de credit românești a fost limitată, în majoritatea cazurilor, la teritoriul național. În prezent, însă, aproape toate cardurile de credit emise sub sigla Visa, MasterCard sau American Express pot fi folosite și în străinătate.

Cardurile de credit sunt emise în general în lei. Există însă bănci unde deținătorii de card pot opta pentru carduri în valută. O asemenea opțiune este recomandată celor care călătoresc frecvent în străinătate, întrucât utilizarea în țară a unui card emis în valută va fi însoțită de un comision de conversie de 2% din valoarea tranzacției.

Perioada de grație este un aspect cheie în cazul cardurilor de credit. Rambursarea întregii sume datorate într-un anumit termen de la emiterea extrasului de cont, înseamnă că nu se va plăti nici un leu dobândă.

Limita de credit este calculată pe baza unei proceduri, numită scoring. Aceasta ține cont de veniturile solicitantului, dar și de o serie de alți factori relevanți pentru emitent: vechimea la locul de muncă, numărul de persoane aflate în întreținere, etc. Scoringul diferă de la o bancă la alta, astfel încât și limita de credit acordată variază - uneori chiar semnificativ - de la un emitent la altul.

Solicitantul unui card de credit poate să opteze însă și pentru o limită de credit inferioară celei rezultate din procedura de scoring. În acest fel, nu își epuizează întreaga capacitate de îndatorare și va putea obține carduri de credit și de la alte instituții.

Deținerea a trei carduri de credit, și nu unul singur, poate fi profitabilă pentru un client. În acest mod, el poate profita de eventuale discounturi sau alte tipuri de avantaje pe care diverse bănci le atașează propriilor carduri.

Avantaje ale cardului de credit: 1) Cardul de credit este, prin excelență, un card de cumpărături – este aproape o regulă – cardurile de credite oferă comision 0 la plata cumpărăturilor în magazin (și comisioane mari pentru retragerile de numerar de la ATM).

2) Mai mult, multe bănci din România au introdus programe de fidelizare prin care oferă clientilor discounturi în cazul în care plătesc cu cardurile de credit în anumite magazine sau lanțuri de magazine.

3) Ratele fără dobândă la cumpărăturile în anumite magazine partenere reprezintă un alt beneficiu extrem de important (similar discounturile oferite de aceleasi magazine).

4) Campaniile de cash-back. Băncile își doresc cu orice preț să utilizăm cardul la plata cumpărăturilor și cât mai puțin la retragerea de numerar. Acest lucru se întâmplă pentru că fiecare bancă percepe un comision substanțial de la comercianții prin intermediul cărora se efectuează tranzacția. Din acest motiv, unele bănci implementează campanii de cash-back.

5) Metoda excelentă de asigurarea a unor sume de rezervă.

Dezavantaje ale cardului de credit: 1) Comisionul de retragere de la ATM. Toate băncile percep comisioane mari pentru retragerile de numerar de la ATM (inclusiv de la ATM-urile proprii).

2) Comisionul de emitere al cardului și taxa anuală de gestiune cont card – aceste două comisioane sunt percepute de toate băncile și nu sunt deloc mici.

3) Dobânda percepută în cazul în care clientul nu returnează banii înăuntrul perioadei de grație.

4) Comisionul de conversie valutară se aplică în cazul cumpărăturilor în altă monedă decât moneda cardului sau în cazul retragerilor la ATM în altă monedă. În concluzie, cardurile de credit sunt o alternativă recomandată pentru fiecare dintre noi, alternativă care nu ne va aduce costuri suplimentare legate de comisioane sau dobânzi cu condiția să respectăm o serie de reguli de disciplină financiară și să alegem bine, încă de la început banca potrivită de la care să luăm cardul de credit.

144 |

Bibliografie 1. Ion Rosu - Hamzescu, Cărțile de plată în România, Editura Mondo - Ec, Craiova, 1997.

2. Nicolae Dardac, Operațiuni bancare - instrumente și tehnici de plată, E.D.P., București, 1996.

3. Radu Popescu, Cardul - instrument modern de plată, Editura Tribuna Economică, București, 1998.

414

Cat

de mult iti pasa de educatia financiara a copiilor

tai?

Dobrescu Maria Magdalena Scoala Gimnaziala Orlesti Cu toţii suntem preocupaţi de câştigarea banilor, pentru că, ei sunt sursă care ne permite să supravieţuim zi de zi. În schimbul lor ne putem procura mâncarea, hainele şi toate celelalte lucruri care ne asigura stilul de viaţă pe care ni-l dorim… şi pe care ni-l permitem.

Banii se câştigă muncind. Şi doar atunci când munceşti pentru ei, le cunoşti cu adevărat valoarea şi înveţi să fii atent la modul cum îi cheltuieşti. Astfel, înveţi să gestionezi banii, pentru că ei să îţi ajungă de la un salariu la altul şi eventual să şi economiseşti o parte din ei.

Dar cum îi explici toate acestea unui copil de câţiva ani, pentru că el să înţeleagă în mod corect valoarea banilor?

• De unde vin banii? Începe să îi explici copilului tău cum intră banii în familia voastră luna de luna. Creează o mică povestioară în care să îi spui ce faci tu pentru a primi aceşti bani, care este meseria ta.

Momentul propice pentru a începe să discuţi cu copilul tău despre bani este la 3 ani. La 6 ani, ar trebui să fi avut deja aceste discuţii cu el şi copilul să înţeleagă întreg mecanismul prin care banii intră în casă voastră, modul cum trebuie cheltuiţi şi importantă economisirii lor.

Ce ai de făcut? Ia 2 pusculite, una pentru ţine şi una pentru copil ( sau două simple borcane) şi impuneţi să pui în fiecare zi când vii cu bani acasă, câţiva lei în borcanul de economisire. Copilul va imită comportamentul tău atunci când va primi bani de la ţine, de la bunici sau alte rude.

• Cum se cheltuiesc banii?

La un moment dat puşculiţa copilului va trebui să se golească. Întrebarea cheie este: pe ce se vor duce acei bani?

Iar aici, tu că părinte, joci un rol cheie. Învaţă-l pe copil importantă alegerii. Nu le poate avea pe toate.

Dacă îşi cumpără lucrul x, nu îi vor mai ajunge banii pentru lucrul y. Ce îşi doreşte mai mult dintre cele două lucruri?

Nu ceda tentaţiei de a suplimenta suma din puşculiţa copilului, doar pentru că el să îşi poată cumpără ambele lucruri. În caz contrar, toate eforturile tale de până atunci se vor duce pe apă sâmbetei.

• Nu oferi exemple contradictorii Mama intră cu copilul în magazin. Iau exact ce le trebuie: un kilogram de zahăr şi 3 pâini. Copilul îşi doreşte o ciocolată şi insistă că mama să să i-o cumpere. Mama îi explică, că doar de acele produse au nevoie şi că nu au bani să cheltuiască pe alte lucruri. Dar ajunsă la casă de marcat, mama îşi aduce aminte că nu mai are ţigări şi îşi cumpără un pachet. Ţi-ai dat seama ce s-a întâmplat?

Tu că părinte, ai obligaţia de a respectă ceea ce spui. Dacă tu zici ceva şi faci în secundă următoare exact invers, copilul tău se va simţi confuz. Şi da, ai ghicit: confuzia nu duce la nimic bun.

• Nu neglija copii pentru bani Există părinţi care pleacă în străinătate să muncească şi lasă copiii cu bunicii sau alte rude apropiate.

Intenţia părinţilor este una bună: să muncească pe un salariu mai mare şi să poată trimite bani acasă, pentru că, copiii lor să aibă de toate.

• Dar oare câte dulciuri sau jucării sunt necesare pentru a compensa afecţiunea părintească?

Pe lângă lucrurile de baza: hrană, apă, adăpost, haine etc. necesare pentru o bună dezvoltare a copilului, el are extrem de multă nevoie de grijă şi căldură părinţilor săi. De la ei primeşte iubire, sfaturi, educaţia necesară.

145 |

414

Nu lasă pe nimeni şi nimic să îţi răpească, clipele petrecute împreună cu copiii tăi, pentru că, peste ani, lipsa acestor amintiri va lasă urme adânci în comportamentul copiilor tăi!

Bibligrafie 1. http://www.cristinne.ro/

Ce

poţi să îl înveţi pe copil despre bani în funcţie de

vârstă Prof. înv. primar Pătru Cristina Ramona Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab“ Râmnicu Vâlcea Deprinderile financiare sănătoase sunt esenţiale pentru bună dezvoltare a copilului şi pregătirea lui că adult de succes. Cu toate acestea, în şcoală educaţia financiară lipseşte cu desăvârşire. În acest context, este vital să suplineşti tu, părinte, rolul şcolii şi să-i oferi copilului şi lecţii despre bani.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poţi învaţa conceptele financiare încă de la vârstă de trei ani când sunt capabili să înţeleagă ce înseamnă a economisi şi a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicitatii de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârstă de şapte ani. „Cu cât încep părinţii mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecţii zilnice despre bani – de exemplu să-i dau copilului de şase ani doi dolari şi să îl laşi să aleagă ce fruct să îşi cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Părinţii sunt modelul copiilor şi le vor influenţă obiceiurile finaciare, astfel încât cei mici vor deveni adulţi responsabili, care vor investi inteligent şi care vor şti să dăruiască„, spune Kobliner. Între 3 şi 5 ani îl poţi învaţă lecţia: Ai putea să fii nevoit să aştepţi până să îţi poţi cumpără ceva Este un concept greu de învăţat şi de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoană respectivă ajunsă la maturitate. Copiii cu vârste între 3 şi 5 ani vor trebui să înveţe că, dacă îşi doresc ceva cu adevărat, trebuie să economisească şi să aştepte până îşi vor putea permite să cumpere lucrul respectiv.

Activităţi potrivite 1. Când copilul stă la coadă, vorbeşte-i despre cât de important este faptul că a economisit bani şi încurajează-l să continue în acest fel 2. Pune în casă trei borcane pe care să le etichetezi astfel: „Economii”, „Cheltuieli” şi „Donaţii”. De fiecare dată când copilul primeşte bani – pentru că a făcut diferite comisioane sau de ziua lui – împarte banii în mod egal în fiecare dintre cele trei borcane şi lasă-l pe copil să îşi cumpere lucruri care îi fac plăcere cum ar fi bomboane sau abţibilduri. Învaţă-l că banii din borcanul de „Economii” fie păstraţi pentru lucruri mai costisitoare.

3. Propune-i copilului să îşi stabilească un obiectiv, cum ar fi acela de a-şi cumpără o jucărie. Asigurate că nu este vorba despre o jucărie pe care nu şi-ar putea-o permite. Dacă, totuşi, are gusturi costisitoare, puneţi la cale un program care să îl ajute să îşi atingă acest scop într-un timp rezonabil. Şi, de fiecare dată când copilul adaugă bani în borcanul cu economii, ajută-l să-i numere, pentru a vedea cât a strâns. Satisfacţia lui va fi mare. Între şase şi 10 ani învaţă-l lecţia: Trebuie să alegi cum îţi vei cheltui banii.

146 |

414

La această vârstă este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se poate termină şi că este important să ia decizii înţelepte, pentru că odată ce cheltuieşti banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit.

Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenaţi în activităţi precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

Ce activităţi sunt potrivite: 1. Include-l pe copil în deciziile financiare ale casei. De exemplu, explică-i că motivul pentru care ai ales să cumperi un suc de portocale al unei firme cvasinonime în loc de unul de brand este acela că între cele două diferenţa de preţ este de 50 de cenţi în favoarea celui cumpărat de ţine.

2 Da-i copilului câţiva bănuţi când mergeţi împreună la supermarket şi lasă-l să aleagă ce va cumpăra.

3. Când sunteţi la cumpărături, vorbeşte-i copilului despre felul în care iei deciziile financiare, adresându-i întrebări de genul: „Este asta ceva de care chiar avem nevoie?” sau „Am putea să renunţăm la asta în această săptămâna, dacă tot alegem să luăm cină în oraş?”, „Oare nu l-aş putea împrumută de undeva?”, „O costă mai puţin în alt magazin?” şi aşa mai departe.

De la vârstă de 11 ani şi până pe la 13 ani, copilul poate învaţă că: Dacă economiseşti mai repede, cu atât vei avea bani să-ţi cumperi ce-ţi doreşti.

Este vârsta la care poate schimbă gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, poţi introduce în vocabularul copilului tău conceptul de interes complex – când atenţia este în egală măsură concentrată asupra economiilor pe care le-ai făcut deja şi asupra acelora pe care le vei face.

Ce activităţi sunt potrivite vârstei: 1.Descrie conceptul de interes complex folosind cifre şi spune-i de exemplu: „Dacă pui deoparte 100 de lei în fiecare an, începând cu vârsta de 14 ani, până vei ajunge la 65 de ani vei fi economisit 23.000 de lei.

Dacă însă vei alege să începi a economisi aceşti bani pe la vârstă de 35 de ani, când o să ai 65 de ani vei strânge numai 7.000 de lei” 2. Învaţă-l pe copil să-şi calculeze singur economiile şi să îşi dozeze interesele.

3. Explică-i copilului că este important să aibă aspiraţii mai mari şi mai importante decât să-şi cumpere o anumită jucărie. „La această vârstă, copiii sunt tentaţi să nu economisească, deoarece doresc să îşi cumpere diferite obiecte. Însă dacă îşi vor propune obiective pe termen lung, ei vor renunţa la mărunţişuri”, spune Kobliner.

De exemplu, adaugă ea, în cazul în care copilul este obişnuit să-şi cumpere dulciuri în fiecare zi după şcoală, s-ar putea să se decidă că ar fi mai bine să economisească respectivii bani pentru un telefon performant, de exemplu.

Bibliografie 1. *Beth Kobliner, „Get A Financial Life” 2. *Ruva Gabriel, „Copil isteţ”

147 |

414

Chemarea

artei în afaceri

Prof. Cristina Cercelaru, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Arta adevărată are întotdeauna o finalitate estetică prin care omul îşi exprimă simţurile cele mai ascunse ale sufletului, prin ea se face apel la organele de simţ ale omului, la cultura sa generală, la senzaţii, percepţii, reprezentări, la memorie, imaginaţie, gândire, la spirit de observaţie, la atenţie, la logică, la inteligenţă. Arta este un mod de a comunica, de a răspunde unor nevoi sufleteşti ale omului, drept urmare, artistul, prin orice mod, încearcă să-i dea o încărcătură emoţională şi o putere de comunicare deosebită pentru ca în momentul contemplării ei de către cineva să îi trezească anume trăiri, anumite ancorări sau similititudini cu viaţa reală, să-l facă pe privitor să trăiască în lumea tabloului, să îl simtă, să îl vrea în preajma sa, dobândind acea „nevoie de artă”. „Nevoia de artă” nu se poate rezolva cu kitsch-urile oricărui amator în domeniul creaţiei, ci este un act cultural responsabil, un act al celor chemaţi pentru a continua ascendenţa valorii, o decizie a noastră de a şti să alegem şi să ne bucurăm de o operă veritabilă de artă.

Arta este, în general, o achiziţie menită să încânte ochiul, să bucure sufletul şi să lumineze un perete altfel gol, dar, pe lângă toate acestea, este şi o investiţie foarte profitabilă, fiind o alegere foarte bună mai ales în perioadele de scădere economică. Fiind percepută ca o alternativă viabilă la investiţiile de tip imobiliar, investiţia în operele de artă a devenit interesantă pentru un segment important de public avizat. Pentru unele persoane arta reprezintă emoţie, pentru alte persoane arta reprezintă investiţie, pentru alţii reprezintă un statut social, pentru alte persoane arta reprezintă element decorativ etc.

Investiţia în artă poate fi privită în general din două puncte de vedere, ca investiţie sentimentală şi ca investiţie financiară. Investiţia sentimentală în artă presupune achiziţionarea uneia sau a mai multor lucrări, care să creeze o legătură spirituală sau să trezească o anumită amintire şi pe care încă mulţi ani mai târziu o va păstra. Un exemplu simplu de investiţie sentimentală ar fi un portret, care să surprindă un moment din viaţă. Investiţia financiară în artă în linii mari înseamnă achiziţionarea unei opere de artă la un preţ convenabil, care în timp creşte în valoare şi eventual poate fi convenabil valorificată mai târziu. Un exemplu de investiţie financiară ar fi lucrările unor artişti tineri, încă necunoscuţi, dar talentaţi şi valorificarea lor mai târziu. Pentru acest tip de investiţie de obicei sunt necesare cunoştinţe de artă începând cu mediu spre avansat.

Piaţa de artă este slab corelată cu alte pieţe, ceea ce face ca investiţia în obiecte de artă să fie un plasament bun, asigurând o protecţie împotriva inflaţiei. Investiţia poate fi făcută direct în opere de artă, achiziţionând lucrări ce vor primi în viitor un preţ mai mare decât cel plătit acum sau poate fi făcută prin fonduri de investiţii specializate, acestea beneficiind de experienţa unor experţi în artă pentru selectarea operelor în care vor investi, iar costurile de tranzacţionare sunt în general mult negociate, ţinând cont de volumul tranzacţionat. În cadrul pieţei artei, timpul reprezintă un factor de necontestat în atingerea ţintelor de randament.

Vânzarea unei opere de artă într-un interval mai scurt de un an de la achiziţia ei poate să nu ofere randamentele aşteptate. Există mai multe criterii în funcţie de care un obiect poate fi considerat operă de artă: criteriul estetic, renumele creatorului, monumentalitatea, rafinamentul sau fineţea realizării, vechimea obiectului, criteriul afectiv şi mesajul transmis de opera de artă. În topul mondial al vânzărilor de artă românească, lucrările lui Brâncuşi ocupă primele poziţii.

Recordul de 26 milioane de euro, stabilit în 2009, precum şi celelalte opere vândute cu peste 1 milion de euro îi securizează pentru mult timp prima poziţie. Lucrările de artă contemporană au preţuri mai mici, dar cumpărătorii trebuie să aibă mai multă răbdare, dacă vor să scoată profit de pe urma lor.

Comerţul de artă s-a extins mereu la pieţe şi resurse noi: arta japoneză, rusă, chineză, indiană, africană etc. Efervescenţa pieţei de artă la nivel internaţional - inclusiv în România - este certificată de tranzacţiile de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de euro încheiate anual. Plasarea de capital în opere de artă s-a dovedit a fi o decizie cât se poate de inspirată, fapt demonstrat de apariţia şi situaţia din ce în ce mai înfloritoare a caselor de licitaţie, inclusiv în România ultimilor ani. Sumele investite în opere de artă purtând semnături celebre au conferit cumpărătorilor un anumit grad de confort psihic şi financiar, mai ales că valoarea unei creaţii de autor poate creşte, în câţiva ani, şi cu până la 50%. Dupa decembrie 1989, în România au aparut zeci de case de

148 |

414

licitaţii pentru vânzarea obiectelor de artă, însă puţine au rezistat pe piaţă, unul dintre motive fiind şi lipsa de valoare a pieselor achiziţionate şi scoase la vânzare drept obiecte de artă. Cele mai cunoscute case de licitaţii sunt Artmark, Grimberk, Alis, Araart, Goldart etc. Arta a intrat în vizorul oamenilor de afaceri, devenind o ţintă pentru cei care apreciază pe lângă profit şi planuri de afaceri, pasiunea pentru artă, dar mai ales modul în care ea reuşeşte să ne facă viaţa mai frumoasă.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

5.

6.

www.despreinvestitii.ro www.investeam.ro - Eugen Voicu-”Arta ca investiţie” www.artspace.ro www.historia.ro www.telegrafonline.ro www.jurnalul.ro - Alexandru Boariu- „Galerii si case de licitatii - Cine ne apara de kitschurile „artistice”?”

Progresul

de mâine – educarea copiilor de azi Prof. Ciocan Valentin Liceul ”Constantin Brâncoveanu”Horezu

Pe parcursul evoluţiei, societatea a acumulat experienţa de cunoaştere teoretică şi practică condensată în valori materiale şi spirituale ce constituie ereditatea socială a culturii şi civilizaţiei, în acest sens educaţia/ pedagogia studiază fenomenul educaţional cu toate implicaţiile sale asupra formării personalităţii umane în vederea integrării active în viaţa socială.

Problemele lumii contemporane au impus într-un timp foarte scurt constituirea unor noi tipuri de educaţie (ecologică, pentru pace şi cooperare, pentru participare şi democraţie, pentru sănătate, interculturală, economică şi casnică modernă, pentru drepturile omului, pentru comunicare şi mass-media, nutriţională, pentru timp liber etc.) dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate.

Conţinuturile, finalităţile şi obiectivele noilor educaţii propun un demers prin care educaţia încearcă să răspundă exigenţelor lumii contemporane şi să producă o schimbare a actului educativ în favoarea educaţiei bazată pe învăţare inovatoare, societală şi adaptabilă.

Noile educaţii sunt definite la nivelul programelor şi a recomandărilor organizaţiilor internaţionale, ca răspuns la imperativele lumii contemporane. Procesul declanşat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale, interdisciplinare şi permite abordarea unor probleme sociale care impun soluţii concrete: democraţia, pacea, mediul, alimentaţia, sănătatea etc. aceste educaţii trebuie să fie gândite în condiţiile optimismului pedagogic, putând determina descoperirea răspunsurilor la problemele cu care se confruntă fiecare generaţie.

In sens social-istoric educaţia reprezintă procesul de transmitere şi asimilare a experienţei – economice, politice, religioase, filosofice, artistice, ştiinţifice şi tehnice – de la înaintaşi la urmaşi.

Concomitent şi ulterior educaţia se realizează prin şcoli/universităţi, social, biserică şi în familie, indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii şi civilizaţiei şi de modalităţile de transmitere, s-a realizat dialogul generaţiilor, s-a asigurat continuitatea existenţei materiale şi spirituale a omenirii. În sens social-cultural, educaţia aduce individul de la starea de natură biologică la cea cultural, menirea educaţiei fiind aceea ,,de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”. ,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare ,,tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în organismul noului născut- fără educaţie”.

Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul

149 |

414

evoluţiei sale, modificări esenţiale.

Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât şcoala, cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai puţin formal cum este familia, iar apoi se continuă în medii instituţionalizate cum sunt şcoala şi biserica. Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură generală impresionantă.

O educaţie înaltă şi nobilă este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-a face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează modelarea caracterului.

De exemplu, nimeni nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi să rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaţie.

Un concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv şcolii.

Nimic mai greşit. Şcoala oferă cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui. Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii. Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi mai puţin bune ne modelează, aducând înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună şi asupra altora. Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust, prin limbajul vulgar folosit de cei care apar pe sticlă şi prin inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă. Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se aşeze pe un caracter ales al educatorului.

Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim şi să trăim ceea ce spunem. În mare parte, se poate aprecia că activitatea educaţională este dinamică şi flexibilă în acelaşi timp, iar educaţia stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi” şi „a deveni” compatibil cu un anumit model social care diferenţiază nu doar şcoli de gândire, dar şi prin felul de a face mai rezonabile dăruirea şi competenţa educatorilor. În planul devenirii sale, educaţia diferă de la o etapă istorică la alta, în funcţie de condiţiile materiale şi spirituale ale societăţii, pentru că ea se dovedeşte şi un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia, cea a dezvoltării omului ca om, ca forţă de muncă şi în aceeaşi măsură ca o fiinţă socială.

Privind în perspectiva succesiunii epocilor istorice, idealul, mecanismele, conţinuturile şi finalităţile Educaţiei s-au schimbat mereu, au evoluat şi s-au perfecţionat necontenit, fiind vorba de un sistem deschis, dar supus necondiţionat dinamicii schimbărilor istorice. Tinerii trebuie educaţi în aşa fel încât să realizeze că libertatea individuală nu se poate realiza decât în cadrul libertăţii colective, generale, că munca şi respectul faţă de ceilalţi constituie o obligaţie fundamentală a fiecărui cetăţean. Educarea psihică trebuie să urmărească etapele vârstei, pentru că odată cu permanenta şi vizibila dezvoltare corporală, părinţii trebuie să urmărească şi evoluţia psihică, evoluţia psiho-motorie a copilului în colectivele în care trăieşte, cu atât mai mult cu cât rolul cel mai important în evoluţia moral-civică a copilului îl au exemplele bune, care pleacă inevitabil din familie.

De la familie copilul învaţă să iubească munca, ţara şi libertatea, dar şi să respecte legile ţării.

El trebuie să fie activ şi adaptabil, iar părinţii au datoria permanentă de a-l face să progreseze, să se perfecţioneze şi să-şi mărească valoarea umană. Suntem deseori martori ai unor drame care se întâmplă în viaţa cotidiană şi de cele mai multe ori, vedem că puţine lucruri dor atât de mult ca o inimă zdrobită, că oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau o pierdere financiară, dar atunci când este rănit sufletul, simţi că eşti devastat şi nu mai ai putere să lupţi nici măcar pentru viaţa ta. De aceea, cred că importanţa identificării timpurii a disponibilităţilor educaţionale este primordială şi constă tocmai în faptul că majoritatea explicaţiilor despre diferenţele dintre potenţialitate şi disponibilitate, de multe ori îşi îndreaptă factorii familiari şi oportunităţile educative şi profesionale spre diferenţele substanţiale din mediile favorabile timpurii. S-a observat că atât sprijinul părinţilor, cât şi cel al profesorilor sunt decisive în dezvoltarea personalităţii copilului.

150 |

414

Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex. Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şi creativităţii în educaţie ne îndeamnă să distrugem zidul de nepătruns al gândirii materialiste, care ani în şir a creat stereotipii eronate, în actualul context, avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice.

Se spune, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima jumătate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste probleme menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc, analfabeţi nu sunt doar cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştinţele de bază, vorbinduse de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial, educaţia contribuind astfel la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie.

Pe buna dreptate, viitorul educaţiei constituie o prioritate a comunităţii mondiale, naţiunile au nu numai dreptul, dar şi datoria de a se sprijini reciproc pentru ca prin educaţie, cultură şi ştiinţă să ajungă la pace, progres şi prosperitate şi nu la haos, la dezumanizare, la disperarea provocată de un mediu în continuă degradare.

Bibliografie 1. Tomşa, Ghe. - Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2005 2. Cucoş, C.- Psihopedagogie,Editura Polirom,Iaşi, 1998 3. Joiţa, E. - Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova, 2003

,,A

şti să faci “ Prof. Cojocaru Daniela Şcoala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea

Conceptul de „conţinut al învăţământului” este destul de larg şi de flexibil. Intr-o accepţiune foarte largă a termenului conţinuturile învăţământului includ toate informaţiile descrise şi organizate atât sub formă de program oficializat, cât şi sub formă de conţinuturi latente sau implicite. Altfel spus, tot ceea ce se comunică prin şcoală/grădiniţă oficial şi neoficial, inclusiv prin calitatea vieţii şcolare, atitudinile cadrelor didactice, contextul moral relaţional etc. (Cf. V. De Landsheere, op cit). Rossekh şi G. Văideanu). Învăţământul centrat pe competenţe este o alternativă la învăţământul tradiţional centrat exclusiv pe cunoştinţe, pe asimilare de informaţii. Din această perspectivă, este însă foarte importantă selecţia acelor conţinuturi care au relevanţă maximă pentru formarea competenţelor dorite si deopotriva, punerea lor in aplicare.

Organizarea educatiei si învăţământului din perspectiva formării competenţelor va conduce la situaţii în care cei ce se afla intr-un proces de educatie nu vor mai fi copleşiţi cu asimilarea de informaţii punctuale, ci vor fi iniţiaţi în acele fundamente, concepte, tematici, idei care au menirea de a structura o disciplină, un câmp al cunoaşterii. O asemenea concepţie va determina selectarea cunoştinţelor în funcţie de potenţialitatea şi interesele elevilor. Aceştia vor învăţa să se servească de cunoştinţele de cultură generală, să le activeze în viaţa cotidiană. Astfel şcoala nu va mai livra o cultură rigida, dată ca definitivă, ci va acorda mai mult timp formării competenţelor de bază şi cunoştinţelor utile (Ph. Perenoud, L’évaluation des éleves. De la fabrication de l’éxcelence a la regulation des apprentissages, De Boeck, 1998).

Activităţile de predare, învăţare şi evaluare, tehnicile si instrumentele aferente trebuie gândite si construite în funcţie de competenţele care se cer a fi asimilate de către elevi. Competenţa nu este reductibilă la o sumă de activităţi sau de exerciţii prezentate într-o ordine oarecare. Ea nu este un punct de sosire, ci un punct de plecare, pornind de la care trebuie reorganizate situaţiile de învăţare si activitatile de evaluare (Jean

151 |

414

Vogler, pag. 222). Referitor la educatie, competenţa presupune „a şti să faci”. Conţinutul sarcinilor in procesul educativ este insa foarte divers; prin urmare competenţele trebuie să fie foarte diverse. În ultima vreme se vorbeşte în literatura de specialitate de „competenţe transversale”, ce reprezintă ceva mai mult decât convenţionalele „competenţe interdisciplinare / pluridisciplinare” si chiar decat „frecvent invocatele „socluri de competenţe”, absolut necesare, aferente educaţiei şi culturii generale, pe care se pot dezvolta relativ uşor competenţe în domenii multiple” ( D. Ungureanu).

Din perspectiva învăţământului modern in educatie accentul trebuie pus pe stăpânirea de către elevi a proceselor, înţelegerea conceptelor şi pe capacitatea de a le folosi în diverse situaţii. Această cerinţă trebuie urmărită pe fiecare din domeniile cunoasterii/ experientiale si disciplinele studiate în şcoală.

Pentru aceasta, însă, specialiştii trebuie să definească fiecare domeniu nu numai din punctul de vedere al stăpânirii cunoştinţelor ce se învaţă în cadrul institutionalizat, dar mai ales din punctul de vedere al cunoştinţelor şi aptitudinilor pe care este important să le posede individul în viaţa adultă. Este necesar un profil general al cunoştinţelor şi competenţelor elevilor la ieşirea din şcolaritatea obligatorie, dar şi pe fiecare palier în parte: învăţământ prescolar, primar, secundar etc. („profilul de formare”).

Originalitatea acestui mod de a concepe şi a organiza planurile, programele de învăţământ şi, în general, activitatea de învăţare, este evidentă. În mod tradiţional, planurile de învăţământ şi programele şcolare erau concepute ca un ansamblu de informaţii şi de tehnici de stăpânit şi acordau mai puţină importanţă, în cadrul fiecărei discipline, achiziţiei de aptitudini susceptibile să fie utilizate în viaţa adultă. Invăţământul tradiţional acordă încă o importanţă scăzută achiziţiei de competenţe de ordin mai general, care să permită individului să rezolve probleme şi să aplice ideile şi cunoştinţele în diverse situaţii întâlnite în viaţă.

Cunoaşterea umană se află astăzi într-un proces continuu de diferenţiere, apărând noi discipline care se adaugă celor deja existente. Fiecare disciplină constituită militează pentru propria consacrare nu numai în plan ştiinţific, dat şi în planurile de învăţământ. Şi pentru că şcoala nu poate rămâne în urma dezvoltării cunoaşterii, adaugă noi discipline în planurile de învăţământ. Această adivitate atinge la un moment dat un prag de saturare, dată fiind dimensiunea limitată a planului de instruire şi a receptivităţii informaţionale a elevilor. Ca atare apar unele consecinţe negative: proliferarea activităţilor şcolare, aglomerarea de cerinţe, accentuarea predării în dauna învăţării, apariţia redundanţei informaţionale.

Organizarea şi predarea intradisciplinară a conţinuturilor Acestea au reprezentat şi reprezintă încă axele curriculum-ului tradiţional. Integrarea intradisciplinară „este operaţia care constă în a conjuga două sau mai multe conţinuturi interdependente aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei probleme, studierii unei teme sau dezvoltării abilităţilor. Spre exemplu, integrarea datelor istorice ale câtorva ţări pentru a înţelege dinamica de ansamblu a unei epoci” (Dictionnaire actuelle de l’education, Guerin, 1993) .

Justificarea pedagogică a acestui mod de abordare a conţinuturilor constă în aceea că ea „oferă în mod direct, atât profesorului cât şi elevului, o structură care respectă ierarhia cunoştinţelor anterioare dobândite.”

(D’Hainaut, op. Cit.). În plus, abordarea intradisciplinară este securizantă: pe măsură ce avansează în materie, elevul îşi dă seama de drumul pe care l-a parcurs. Dezavantajele cele mai des invocate cu privire la conceperea şi predarea intradisciplinară sunt: 1. transferul orizontal de la o disciplină la alta al celor ce învaţă se produce puţin şi de regulă la elevii cei mai dotaţi; 2. perspectiva intradisciplinară a condus la paradoxul „enciclopedist specializat”, care închide elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei însuşi, care îi izolează din ce în ce mai mult, pe măsură ce o adâncesc; 3. în devotamentul său pentru disciplină, cadrul didactic tinde să treacă în planul doi obiectul prioritar al educaţiei: elevul.

Concepţiile moderne aruncă o nouă interpretare şi viziune asupra educatiei, care trebuie să pună în evidenţă cunoştinţele şi competenţele elevilor din perspectiva achiziţiei noţiunilor şi a aptitudinilor cu caracter mai general care le vor folosi în viaţă În condiţiile Curriculum-ului Naţional actual, structura Planului Cadru pentru învăţământul preuniversitar românesc pe arii curriculare, sporeşte posibilităţile de predare/ învăţare integrată a conţinuturilor şi nu numai.

Inconvenientele abordării intradisciplinare sunt numeroase. Iată câteva dintre acestea

152 |

414

• învăţarea principiilor unei discipline nu oferă garanţia transferului acestora în alte discipline, ştiut fiind faptul că transferul orizontal al cunoştinţelor se face puţin doar la elevii cei mai dotaţi; • perspectiva intradisciplinară a dus la „paradoxul enciclopedistului specializat”. Acesta închide elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi şi care îi izolează din ce în ce mai mult pe măsură ce o adâncesc. Sau, folosind o exprimare consacrată, cel ce învaţă va cunoaşte tot mai mult despre un domeniu tot mai restrâns, înaintând către acea limită unde va şti totul despre nimic; • în devotamentul său pentru disciplina de studiu, profesorul tinde să treacă pe planul al doilea obiectul prioritar la educaţiei: elevul; • această perspectivă pune în concurenţă profesorii de diferite discipline, în loc să-i reunească.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

De Landsheere Definirea obiectivelor educaţiei, Bucureşti, 1979 V . Guerin.Dictionnaire actuelle de l’education, Paris, 1993 G. Văideanu Fundamente pedagogice, Bucureşti, 1970 Ph. Perenoud. L’évaluation des éleves, , Bucureşti,1981

“Controlul

intern managerial - standardul 14 «raportarea contabilă şi financiară»» Ing. Prof. Staicu Gabriela Prof. Popa Natalia Narcisa Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea

1. Controlul intern managerial 1.1 Definirea conceptului de control intern Etimologia cuvântului “control” provine din expresia din limba latină “contra rolus” ceea ce înseamnă verificarea unui act duplicat realizat după unul original. Controlul în accepțiunea lui semantică este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații, pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. În literatura de specialitate există însă mai multe accepțiuni pentru control: - în cea francofonă, controlul reprezintă o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act; - în accepțiunea anglosaxonă, controlul este acțiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuțioasă cu scopul de a cunoaște sau de a reglementa funcționalitatea unui mecanism.

1.2. Tipuri de standarde: a. STANDARDELE REFERITOARE LA MEDIUL DE CONTROL b. STANDARDELE REFERITOARE LA PERFORMANȚE ȘI MANAGEMENTUL RISCULUI

153 |

414

c. STANDARDELE REFERITOARE LA ACTIVITĂȚI DE CONTROL (Standardele 9, 10, 11) d. STANDARDELE REFERITOARE LA INFORMARE ŞI COMUNICARE (Standardele 12, 13, 14) e. STANDARDELE REFERITOARE LA EVALUARE ŞI AUDIT (Standardele 15, 16)

2. Standardul 14 - RAPORTAREA CONTABILĂ ŞI FINANCIARĂ face parte din categoria standardelor referitoare la informare şi comunicare.

1. Descrierea standardului Conducătorul entităţii publice asigură buna desfăşurare a proceselor şi exercitarea formelor de control intern adecvate, care garantează că datele şi informaţiile aferente utilizate pentru întocmirea situaţiilor contabile anuale şi a rapoartelor financiare sunt corecte, complete şi furnizate la timp.

2. Cerinţele legale ale standardului • 14.2.1. Conducătorul entităţii publice este responsabil de organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrarea sa, precum şi a execuţiei bugetare, în vederea asigurării exactităţii tuturor informaţiilor contabile aflate sub controlul său.

• 14.2.2. Conducătorul compartimentului financiar-contabil asigură calitatea informaţiilor şi datelor contabile utilizate la realizarea situaţiilor contabile, care reflectă în mod real activele şi pasivele entităţii publice.

• 14.2.3. Situaţiile financiare anuale sunt însoţite de rapoarte anuale de performanţă, în care se prezintă pentru fiecare program obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate.

• 14.2.4. În entitatea publică sunt elaborate proceduri şi controale contabile documentate în mod corespunzător, vizând corecta aplicare a actelor normative din domeniul financiar-contabil şi al controlului intern.

3. Referinţe principale: - Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice

154 |

414

privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare; - norme metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale, precum şi a unor raportări financiare lunare, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice; - norme metodologice privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Bibliografie 1. Ordinului secretarului general al Guvernului nr. 400/2015 2. www.edu.ro

Copilul

şi banii Prof. înv. preşc. Băluţă Mihaela Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

Comportamentul învăţat de copil încă din fragedă pruncie este acela de „cere şi ţi se va da“.Bebelusul ştie că dacă plânge va fi hrănit, ştie să ceară să i se schimbe scutecul, iar pe parcurs învaţă că e suficient să vrea ca părinţii să îi ofere.

Dincolo de nevoile de baza, există şi nevoia de joc, de răsfăţ, de atenţie. Dacă ştim să ii explicăm că este imposibil să îl aibă pe Scooby Doo animal de companie, trebuie să găsim şi metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va înţelege de ce uneori poate avea anumite lucruri,iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun şi atunci când îi oferim ceva celui mic. Dacă îi oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simţi mai degrabă mai puţin iubit, decât să înţeleagă limitările financiare.

De asemenea, nici schimbările bruşte de comportament din partea părinţilor nu sunt cea mai potrivită metodă. Dacă aceştia se hotărăsc fără explicaţii să-şi limiteze generozitatea, ea va fi înţeleasă ca o pedeapsă.

Părinţii sunt cei care gestionează cum va aprecia copilul tot ce primeşte din partea lor. Ei sunt cei care îl învaţă să valorizeze ceea ce primeşte, să se bucure de ceea ce are şi să înţeleagă atunci când părinţii spun „nu“ sau „nu se poate“.

In acest fel se pot evita în avans scene publice în care copilul ţipă sau se tăvăleşte pentru a obţine ceva ce părintele, în prima fază, îi refuză.

Atunci când avem o discuţie cu copilul, legată de plata datoriilor casei, cheltuielile pentru mâncare şi haine, care sunt prioritare, trebuie să avem grijă ca cel mic să nu se simtă vinovat pentru cheltuielile ce ţin de el.

Totodata, dacă este învăţat să accepte anumite reguli, îi va fi mai uşor să înţeleagă atunci când i se explică ceva şi să nu perceapă schimbările de atitudine ale părinţilor ca fiind bruşte şi supărătoare. Foarte important de reţinut este că acest timp de educaţie este bine să aibă loc până la vârsta de şase ani, după această vârstă fiind mai greu să schimbăm anumite obişnuinţe şi deprinderi ale copilului. Începând cu vârsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care ţin de cheltuirea şi

155 |

414

economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume.

O jucărie după care tânjeşte este un prilej bun pentru a se simţi motivat să strângă singur bani pentru a şi-o achiziţiona. În acelaşi timp, el învaţă că nu poate avea totul pe loc, ce înseamnă răbdarea şi că anumite lucruri implică un efort.

Părinţii sunt cei care îl ajută în acest plan şi îl încurajează. Bineînţeles, tot ei sunt cei care îi vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu măsură şi cu reguli. Copilul află că există o zi – de salariu, în care primeşte sume mai mărişoare de la ambii părinţi şi, de asemenea, că şi el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strângerea jucăriilor şi aranjarea lor, păstrarea ordinii în propria cameră, aşezarea hainelor pe scaun sau în dulap sunt activităţi ce pot fi recompensate de către părinţi. Este o metoda de a-l educa pe cel mic şi a-l responsabiliza treptat. În felul acesta, el va învăţa că, la rândul lui, are anumite sarcini în cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora.

Fie că vorbim despre inventarea unora dacă imaginaţia ne ajută, fie despre adaptarea unor poveşti cunoscute în scurte povestiri din care cel mic să primească informaîia pe care dorim să i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Din păcate, în cele mai populare basme nu se pune niciodată problema salariului, toate personajele fiind prinţese, regi, regine etc. De aceea, mici adaptări la realitatea moderna, nu strică niciodata.

Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ce înseamnă scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bacnotele.Astfel, ei vor înţelege pentru început că monedele înseamnă mai ieftin, iar bacnotele mai scump. De asemenea, odată ce au învăţat cifrele, putem să citim preţurile cu ei şi să îi ajutăm să înţeleagă ce este scump.

O întrebare cu care ne întâlnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogaţi?“ Cea mai corectă atitudine este aceea în care explicăm copilului ce înseamnă să fii bogat. Sunt copii care au o casa mai mare sau jucarii mai multe, dar în egală măsură copilul trebuie să înveţe să valorizeze ceea ce are şi să considere bogaţie faptul că nu îi lipseşte nimic.

Foarte important şi benefic este să îl educăm pe cel mic să îi ajute pe cei care au mai puţin decât el.

Astfel, putem strânge anumite jucării sau hăinuţe care nu îi mai vin, dar sunt în stare bună, pe care apoi să le dăm împreună unor copii care vin din familii sărmane.

Copilul va învăţa ce înseamnă să fii generos, iar bogaţia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci şi la cei care sunt privaţi şi de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lămurit, dar totodată este bine să subliniem şi alte aspecte care sunt mai importante decât banii.

Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va găsi cea mai potrivită metoda de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

156 |

414

Sfaturi

financiare pentru tinerii adulți Prof. Alexandru-Cristian Bănuță Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Din nefericire, educația financiară nu este punctul forte al românilor, cu atât mai puțin a celor tineri, la început de drum. Crezi că administrarea eficientă a finanțelor personale este complicată și necesară doar celor care au mulți bani sau afaceri proprii ? Te înșeli și ai de pierdut dacă nu înveți să ai o relație corecta și echilibrată cu banii tăi.

Pentru a te ajuta sa începi, am făcut o listă cu 5 cele mai înțelepte sfaturi financiare pentru a înțelege mai bine cum poți avea o viață confortabilă și prosperă.

1. Învață să te controlezi și să ai râbdare Dacă nu ai învățat asta de când erai mic, învață cât mai repede. Să renunți la satisfacerea unei dorințe imediate pentru o recompensă mai mare, mai târziu, este de foarte mare ajutor pentru bugetul tău. Renunță la a face cumpărături pe credit și așteaptă până când strângi banii necesari. În felul asta se reduce și riscul de a cumpăra lucruri de care nu ai cu adevărat nevoie. Dacă îți place o pereche de blugi și ești tentant să o plătești cu cardul de credit, renunță. Să înveți să economisești și să trăiești cu atât cât câștigi este primul pas spre prosperitate.

2. Preia controlul viitorului tău financiar Dacă nu înveți să îți administrezi bugetul, se va găsi altcineva care să o facă – un consultant financiar sau banca unde ai credite și cu siguranță nu tu vei avea de câștigat. Nici sfatul părinților, de a-ți cumpăra “o casă a ta” , deși oferit cu intenții bune, în cazul tău poate fi un o idee proastă. Citește câteva cărți pentru a învăța mai multe despre administrarea finanțelor. Înțelegând cum funcționează banii și micro-economia vei putea să faci banii să muncească pentru tine!

3. Află unde se duc banii tai După ce ai mai citit câte ceva despre finanțele personale, ai înțeles că trebuie să ai cheltuieli mai mici decât veniturile pentru a trăi liniștit. Pentru a face asta învăța să ții un buget de venituri și cheltuieli. O poți face pe calculator cu un excel simplu sau cu ajutorul unor aplicații mobile. Notează ce cheltuieli ai și vezi de unde poți “tăia” astfel încât să poți face și economii. De exemplu, poți plăti o chirie mai mică într-un apartament mai mic făcând astfel economii pentru a cumpăra propria ta locuință. Citește mai multe despre bugetul de cheltuieli și începe să ții unul chiar de azi.

4. Creează un fond de urgentă Una din legile finanțelor personale spune să te plătești mai întâi pe tine. Astfel, înainte de a plăti factura la telefon sau întreținerea, mai întâi pune deoparte o suma pentru situații de urgență. Îți creezi un fond de economii pentru situații neprevăzute. Acest lucru te ține departe de probleme financiare și te ajută să dormi mai bine noaptea. În plus, va deveni un obicei să economisești, astfel ca vei ajunge să ai mai mult decât bani pentru urgențe. Vei aloca bugete pentru vacanță sau o mașina nouă.

5. Protejează-ți banii Chiar dacă la început nu ai prea multe economii, caută cele mai bune soluții de economisire și investiții.

Dacă pentru început un cont de economii pare mulțumitor pentru că ții bani în siguranța la bancă, pe termen lung nu este o soluție prea bună, mai ales acum când dobânzile la depozite sunt aproape zero.

157 |

414

Dacă nu ești atent comisioanele bancare pot chiar depăși dobânda. Citește mai multe despre investii, caută să obții randamente cât mai mari, ideal peste 10% anual și atenție la taxele pe care trebuie să le plătești pentru veniturile realizate. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât trebuie să fii mai atent cum îi păstrezi.

Educaţia

financiară prin activităţile extraşcolare Prof. Diaconescu Cristina Şcoala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea

Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor. Educaţia extracurrriculară (realizată dincolo de procesul de învăţământ) îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri.

Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.

Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al scolii şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru viaţă.

Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.

Activităţile extracurriculare reprezintă un element prioritar în politicile educaţionale întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalităţii tânărului, asupra performanţelor şcolare şi asupra integrării sociale în general.

Participarea la activităţi extracurriculare structurate organizate de şcoli, spre deosebire de participarea la activităţi nestructurate (uneori incluzându-le şi pe cele organizate în şcoli) se asociază cu rezultate pozitive în ceea ce priveşte dezvoltarea adolescenţilor.

Dezbaterea competenţelor a fost dificilă, profesorii şi toate celelalte persoane intervievate au avut dificultăţi în a le identifica. Competenţele pe care curriculumul naţional ar trebui să le dezvolte elevilor conform Legii Educaţiei Naţionale sunt: competenţe de comunicare în limba maternă şi în limbi străine, competenţe matematice, ştiinţifice şi tehnologice, digitale, sociale şi civice, antreprenoriale, competenţe de sensibilizare şi expresie culturală şi competenţa de a învăţa să înveţi. Cele mai multe dintre acestea se regăsesc şi în cele pe care vor să le dezvolte profesorii elevilor prin activităţile extracurriculare, dar şi în cele pe care copiii, părinţii şi ceilalţi actori le consideră necesare.

“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria Montessori

158 |

414

–”Descoperirea copilului”) Şcoala este ca o lume fermecată, este lăcaşul unde se pun bazele ,,clădirii’’fizice şi spirituale a ,,puiului de om’’Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor” .

Cultură

și educație financiară, o perspectivă

generală

Profesor Reicher Camelia Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae ”Râmnicu Vâlcea O economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economicofinanciare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă. În acest context, educația financiară are un rol extrem de important în menținerea unui echilibru financiar, învățându-ne cum să gestionăm veniturile noastre și să cheltuim mai puțin, să economisim.

Educaţia financiară poate reprezenta o ofertă curriculară centrală de disciplină opţională pentru liceu.

Disciplina se poate preda în oricare dintre clasele de liceu, în condiţiile adecvării demersului didactic la particularităţile de vârstă ale elevilor. În elaborarea unei oferte curriculare se poate avea în vedere faptul că educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. În acest context, Comisia Europeană a lansat în consultare publică documentul Comunicarea privind incluziunea financiară, asigurarea accesului la un cont bancar de bază. Demersurile de iniţiere în domeniul educaţiei financiare propuse prin prezentul curriculum răspund unei iniţiative dezvoltate la nivel european prin proiectul Dolceta – proiect online în derulare – de educaţie a consumatorului.

Iniţiat de Comisia Europeană şi aplicat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul Dolceta şi-a propus informarea şi educarea diferitelor categorii de consumatori, cu scopul asigurării protecţiei acestora.

Demersul de realizare a educaţiei financiare propus prin prezentul curriculum are în vedere atât complexitatea realizării educaţiei financiare, cât şi posibilitatea începerii acesteia din gimnaziu şi continuării în liceu, prin iniţierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situaţiile concrete în care sunt implicaţi şi de la experienţele pe care elevii le au la această vârstă. Prezenta programă şcolară este justificată din perspectiva următoarelor aspecte precum pregătirea elevilor de liceu pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a calităţii de consumatori care îşi cunosc nevoile, sunt conştienţi de riscuri şi de oportunităţi şi pot face alegeri informate; valorificarea experienţei elevilor specifică vârstei prin formarea şi exersarea unor deprinderi şi atitudini corecte în ceea ce priveşte administrarea bugetului personal, relaţia consumatorului cu băncile; raportarea, fără reţineri, în cunoştinţă de cauză, a elevilor de liceu, la aspecte de bază care ţin de domeniul financiar, cu care vin în contact direct sau prin intermediul familiei din care fac parte.

Contribuţia disciplinei educaţiei financiare privind dezvoltarea competenţelor cheie europene este

159 |

414

nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvoltării anumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea altor elemente cheie. Disciplina educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe precum: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; competenţă digitală; a învăţa să înveţi.

Programa şcolară pentru Educaţie financiară are următoarele finalităţi: informarea elevilor de liceu asupra problemelor financiare de bază, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii, în scopul realizării mai bunei lor protecţii.

Educaţia financiară are drept obiective precum dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiarbancar, prin promovarea unor comportamente, deprinderi, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi; dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare.

Bibliografie Dave Ramsey, Transformarea financiară totală, Editura House of Guides Publishing Group, 2009 Michael Gerber, Mitul întreprinzătorului (The E-myth), Colecția Cunoastere & Autoeducare BUSINESS, Editura Amaltea, 2003 Napoleon Hill, De la idee la bani, Editura Curtea Veche, 2011

Cultură

şi educaţie financiară, o perspectivă

europeană

Prof. Popa Ecaterina Georgeta Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului-Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. În acest context, Comisia Europeană a lansat în consultare publică documentul Comunicarea privind Incluziunea financiară: Asigurarea accesului la un cont bancar de bază. Acest document răspunde obiectivelor propuse de Comisia Europeană în domeniul serviciilor financiare, obiective cuprinse în Comunicarea Comisiei Europene privind o piaţă unică pentru Europa secolului 21.

De asemenea, demersurile de iniţiere în domeniul educaţiei financiare răspund unei iniţiative dezvoltate la nivel european prin proiectul Dolceta – proiect online în derulare – de educaţie a consumatorului iniţiat de Comisia Europeană şi aplicat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul Dolceta şi-a propus informarea şi educarea diferitelor categorii de consumatori, cu scopul asigurării protecţiei acestora.

Demersul de realizare a educaţiei financiare are în vedere complexitatea realizării educaţiei financiare, prin iniţierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situaţiile concrete în care sunt implicaţi şi de la experienţele pe care elevii le au la această vârstă.

Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe

160 |

414

coerente, integrate.

Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.Aşa cum spunea Alvin Toffler ”Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța şi reînvăța.”

Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare.

Mai mult, cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoștințelor economico-financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale.

Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte.

Educația

financiară în familie Petrescu Angela Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

Educația financiară începe în familie, prin exemplul propriu, al modului în care obții banii sau îi cheltui.

Ca atare, e bine să începi activ să dirijezi această educație, de la o vârstă cât mai fragedă, de când copilul poate să recepționeze primele sale concepte abstracte.

Există programe educaționale din domeniul financiar, funcționând perfect la grădiniță, sugerez ca vârstă de început a educației financiare în familie, palierul de 3-5 ani, în funcție de dezvoltarea intelectuală a copilului și receptivitatea sa spre asemenea subiecte.Înainte de a aborda subiectul educației financiare, trebuie să mă opresc, succint, asupra educației, ca fenomen general. Sunt patru surse din care ne luăm informațiile și învățăm, începând cu copilăria și continuând cu vârsta adultă: • Educația familială, așa numiții „Cei șapte ani de acasă”, care continuă și dincolo de vârsta de șapte ani • Educația în sistemul școlar, liceal și de învățământ superior • auto-educația • influența mediului social (de la influența prietenilor și cunoscuților până la influența mass media) După cum se vede, se formează un păienjeniș de influențe, mai mult sau mai puțin pregnante, în funcție de: • intensitatea acțiunii factorului • susceptibilitatea personală de a fi influențat de unul sau altul dintre factori Intensitatea acțiunii Fiecare element al listei poate contribui cu o infinită paletă de intensități • un părinte poate investi o doză importantă de timp sau bani în educația copilului sau poate să o neglijeze total, din lipsă de timp sau dorința de a se implica • un sistem școlar de calitate mai slabă influențează parțial educația copilului • lipsa motivației de a te autoeduca poate să reducă la zero acest segment • dependența de televizor și mass media în general poate produce o educație infirmă, care numai educație nu se poate numi Susceptibilitatea personală Este determinată de înclinațiile pe care le avem, spre o anumită sursă de informare sau alta: • o personalitate timidă va fi, probabil, mai înclinată spre mass media sau spre auto-educație prin lectură • o pesonalitate dependentă de atenția grupului de prieteni va fi influențată major de valorile (sau non-valorile) grupului pe care îl frecventează

161 |

414

Familia Educația în familie se realizează, indiferent dacă părinții se implică sau nu. Chiar și lipsa de implicare voluntară poate produce o educație prin propriul exemplu. Daca mama cheltuie banii rapid, după ce ia avansul sau lichidarea salariului, dacă tata cheltuile ultimii bani ai familiei pe țigări și băutură, elevul are în față exemple disfuncționale care-l vor îndruma să devină neputincios când vine vorba de controlul banilor personali. Dacă părinții elevului sunt liber profesioniști sau antreprenori, care discută în casă aspecte legate de profesia sau afacerea lor și care-l implică în discuții sau chiar îl iau „pe teren” pentru a vedea cum funcționează o afacere sau cum se duce o negociere, elevul va acumula informații extrem de benefice care îi vor trasa o predispoziție spre aceste modalități de a face bani.

Educație înseamnă comunicare A educa înseamnă a transfera informații și deprinderi de la o persoană care le deține (învățător, în accepțiunea generală a termenului) la o persoană care va stoca aceste informații sau va acumula deprinderile (învățăcel sau student). Transferul de informație înseamnă, eminamente, comunicare. Ca atare, dacă un părinte nu este capabil să comunice cu propriul copil, are slabe șanse să îl poată învăța ceva, în afară de transferul de informații, ca efect secundar al exemplului propriu. Ideea de bază este următoarea: nu poți să educi un copil decât dacă știi să comunici cu el, iar comunicarea se învață de la cea mai fragedă vârstă. Pentru aceasta trebuie: • să fii disponibil, fizic, „să fii acolo” • să cunoști bazele comunicării (e bine să citești, să te informezi asupra subiectului) • să ai cunoștințe de bază de psihologie (informarea, din nou, este esențială) • să inițiezi activ comunicarea • să cultivi ideea de comunicare, stimulând copilul să vină la tine pentru a întreba, a discuta, a vorbi despre subiectele care îl interesează.

Comunicarea trebuie să vină natural, pentru ca orice tentativă de genul „hai să stăm la masă și să vorbim” este sortită eșecului. Cu orice ocazie apare, legată de o întâmplare sau de o discuție, trebuie să inițiezi comunicarea și să pornești procesul de educație. În seria de articole despre drumul spre stabilitate financiară, următorii sunt pașii care trebuie făcuți: 1. stabilește-ți un țel clar, cuantificabil 2. construiește sursele de venit 3. cheltuiește-ți eficient banii, în așa fel încât să poți economisi 4. investește banii economisiți 5. reinvestește profitul obținut la punctul 4, până în momentul în care profitul reprezintă ținta stabilității tale financiare În plus, poți să grăbești acest proces, cu ajutorul investițiilor accelerate.

Iată câteva recomandări generale, legate de educația financiară în familie: • pornește devreme, de ăndata ce copilul poate să comunice eficient și e capabil să înțeleagă primele noțiuni abstracte simple • educația înseamnă comunicare, deci trebuie să înveți să comunici înainte de a educa • educația începe prin exemplu personal, care de multe ori „vorbește mai tare” decât un discurs; de aceea trebuie să fii atent ce spun faptele tale • implică-te activ • stimulează copilul să te imite, din punct de vedere financiar, în economisire, în urmărirea fluxului de bani etc.

• educă-te continuu • realizeză educație financiară permanentă.

Bibliografie 1. www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/ 2. www.milionarulmioritic.com

162 |

414

Cum

facem educatie financiara copiilor? Învatator Dobrin Nicoleta Scoala Gimnaziala Nr. 13, Ramnicu Valcea

De ce este important sa facem educatie financiara?

Fiecare parinte cred ca a trecut prin experienta in care fiind la cumparaturi, copilul incepe sa insiste foarte mult sau sa tipe ca isi doreste ceva foarte mult iar noi nu mai stim cum sa reactionam corect. Poate ca uneori putem sa refuzam, dar alteori cedam din cauza oboselii sau disconfortului pe care il simtim cand toata lumea se uita la noi. Daca in schimb am reusit sa explicam copilului care-i treaba cu banii, cu siguranta ca aceste situatii pot sa apara mult mai rar sau poate chiar deloc.

Cu unele recomandari cel mai bine functioneaza principiul recompensei, dar din fiecare experienta extragem ce e bun si aplicam ce se potriveste familiei noastre. Prin parcurgerea a noua lectii putem afla cele mai bune recomandari privind educatia financiara a copiilor.

Ce am aflat?

Sa tinem cont de mesajul pe care il transmitem copilului legat de relatia noastra cu banii, atitudinea fata de bani. Noi suntem modele pentru copii in toate, asadar inclusiv pentru relatia cu banii.

Sa discutam despre bani in familia noastra…. bineinteles ca sunt excluse de aici certurile din cauza banilor. Le povestim istoria banilor, de unde vin banii, ce reprezinta, cum se cheltuie, tocmai pentru ca ei sa inteleaga ca banii se termina, nu avem un sac fara fund de unde tot scoatem bani….

Le explicam diferenta dintre nevoi si dorinte. Alimentele, hainele intra la categoria nevoi, dar daca vorbim de haine de lux deja intra la dorinte. Daca ii obisnuim sa le cumparam tot timpul ce isi doresc, vor creste cu ideea ca este datoria noastra sa le satisfacem toate cerintele.

Cum ii obisnuim sa faca aceasta diferenta? Ii implicam in realizarea listei de cumparaturi dar si in efectuarea cumparaturilor: sa bifeze singuri puncte de pe lista, sa observe cand sunt oferte si sa stie ca acelea sunt momente in care se pot economisi bani (fata de bugetul initial alocat).

Este recomandat sa platim cash cand suntem cu cei mici la cumparaturi, tocmai pentru ca banii sa fie ceva palpabil pentru ei…sa socoteasca singuri cat trebuie sa platim si sa primeasca restul. Cardul este o notiune prea abstracta pentru ei si nu o inteleg.

Ii invatam ca alegerea este la noi si ca avem control asupra banilor. Este daunator sa spui “Nu imi permit”, ci mai indicat sa-i spui la ce ar trebui sa renunte familia voastra pentru a-i satiface cerinta. Daca este o jucarie foarte scumpa, un exemplu de explicatie ar fi ca “pentru a-i cumpara ce isi doreste, e necesar sa renuntati la a mai cumpara fructe timp de o luna”.

Alocatia – cum pot copiii sa faca rost de bani ? Ii putem ajuta sa castige bani de buzunar implicandu-i in treburile gospodaresti (nu pentru a face curat in camera lui, ci daca participa la curatenia din spatiile comune, curtea, etc) si platindu-i pentru asta sau incurajandu-i sa faca servicii diverse vecinilor, rudelor, etc.

Nu este recomandat sa se ofere bani de buzunar zilnic, copiii in jur de 7 ani pot primi saptamanal (dar nu pur si simplu, fara sa fi facut nimic pentru ei) iar cei peste 8 ani pot primi un buget lunar si se vor invata astfel sa isi planifice banii pentru intreaga luna.

Ii invatam sa-si organizeze banii de buzunar, pentru asta Carmen Iorgulescu ne recomanda sa-i oferim 3 “porcusori-pusculita” copilului: unul pentru cheltuiala (nevoi si dorinte) – 60%, unul pentru economisire 20-30% si unul pentru donatie 20-10% . Partea aceasta cu porcusorii este interesanta si se poate aplica, trebuie sa fie si ceva distractiv in toata educatia asta. Iar pentru a avea o evidenta a banilor “se pot distra“ completand un Jurnal al banilor de buzunar….si uite cum copiii din ziua de azi pot invata sa faca “bugete” de la varste fragede…

Sa-i obisnuim sa-si stabileasca obiective...ce vor sa faca cu banii, pentru ce le trebuie bani. Doar avand in minte obiectivul vor fi capabili sa faca ceea ce e necesar pentru a castiga banii de care au nevoie. Pentru

163 |

414

placerea de a avea papusa mult visata, fetita va putea renunta sa-si cumpere tot felul de nimicuri pentru o perioada de timp….Obiectivul trebuie sa fie vizibil, sa il deseneze, sa il vada zilnic pe porcusorul economisire, un abtipild ceva care sa aiba legatura cu obiectivul Sa le dam voie sa invete din greseli.…Noi suntem atotstiutori, normal suntem parinti, am trecut prin multe, dar acesta nu este motiv pentru care sa-i rapim copilului nostru puterea de a decide. Il lasam sa ia decizii pe banii lui, chiar daca greseste….doar asa va invata si pe viitor va sti sa isi asume consecintele. Copiii devin responsabili cu banii lor daca le dam ocazia sa ia decizii singuri.

In concluzie, e clar, avem nevoie de educatie financiara pentru copiii nostri, sa luam ce este util si ce ni se potriveste si putem aplica, adapta din mers.

Bibliografie 1. Carmen Iorgulescu - ’’Cum le explicam copiilor ca banii nu cresc in copaci? ’’ 2. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/

De

ce avem nevoie de educaţie financiară?

Profesor Simeanu Mihaela, Şcoala Gimnazială Milcoiu, Vâlcea

Succesul în plan financiar nu ţine de noroc sau speculaţii, ci de o solidă educaţie financiar-bancară.

Această latură a educaţiei, prea puţin cunoscută beneficiarilor de produse bancare din ţara noastră, începe să prindă contur, graţie eforturilor conjugate ale instituţiilor implicate activ în acest demers,atât la nivel individual (familie),cât şi la nivel instituţional (companii, Asociaţia Română a Băncilor), prin includerea unor cursuri de educaţie financiară în şcoli şi crearea de programe educaţionale specializate .

Tradiţional, această dimensiune educativă era lăsată în seama familiei şi realizată empiric, în funcţie de capacitatea acesteia de gestionare a resurselor financiare. Posiblităţile limitate de punere în practică a unor strategii de obţinere a independenţei financiare, au condus la dezvoltarea unui comportament de tip pasiv la tinerele generaţii.

Doua atitudini eronate pe care familia le-a oferit copiilor, au condus la acest comportament: neimplicarea lor în problemele legate de bani, pornind de la premiza că acestea le depăşesc puterea de înţelegere şi alocarea de resurse pentru satisfacerea discreţionară a unor dorinţe fără a li se oferi modele de organizare financiară.

De ce avem nevoie de educaţie financiară?

Educaţia financiară are rolul de a dezvolta o atitudine pozitivă, activă, de utilizare a unor strategii coerente de planificare a resurselor proprii şi de a le transforma în surse aducătoare de venit, asigurându-ne astfel independenţa financiară.

Gestionarea inteligentă a resurselor , conceperea unui plan de economisire ne ajută să facem faţă unor cheltuieli neprevăzute (cum ar fi efectuarea unor reparaţii majore ale maşinii sau ale locuinţei),situaţiilor de urgenţă (o problemă gravă de sănătate, un eveniment în familie), eventualitatea pierderii locului de muncă(este din ce în ce mai greu de obţinut şi de păstrat un loc de muncă sigur şi profitabil),pentru a avea o viaţăbunăfără stres (prin salvarea banilor pentru cheltuielile anuale).

Economisirea banilor înseamnă organizare şi preluarea controlului asupra viitorului şi activităţilor financiare.Economisind timp, ne asigurăm şi liniştea sufletească.

Când începe educaţia financiară?

Ca orice demers educativ, educaţia financiară trebuie începută de la vârste mici. Copilul învaţă prin

164 |

414

imitaţie, de aceea este foarte important să i se ofere modele . Ei copiază comportamentul adulţilor, dând dovadă de o capacitate mare de a acumula informaţii. Modelele de acţiune oferite de adulţi pot contribui, fie la dobandirea unei maturităţi şi a unor automatisme pozitive in atingerea reuşitei în viaţă, fie, dimpotrivă, la însuşirea unor deprinderi negative susţinute de satisfacerea impulsurilor de moment, ca tipar financiar mental şi emoţional pe care îl cunoaşte. De aceea trebuie învăţat să-şi controleze emoţiile, să discerană între dorinţă şi necesitate.

Una dintre erorile grave comise de părinţi, este aceea de a merge la cumpărături împreună cu copilul, fără listă de cumpărături.

Aparent lipsit de importanţă, acest gest este cel mai simplu mod de a-i arăta copilului tău că nu ai niciun sistem de gestiune a banilor. Achiţionarea doar a ceea ce este pe listă este o dovadă de responsabilitate şi are un mare beneficiu: stoparea cumpărăturilor sub impulsul satisfacerii recompensei imediate.

O altă eroare frecventă a familiei constă în ,, recompensarea’’ micuţului pentru diverse premii sau rezultate bune, generând cheltuieli fără a impune o limită de buget.

Un obicei din ce în ce mai întâlnit în ziua de astăzi îl constituie oferirea banilor de cheltuială zilnică.

Afişarea ostentativă a acestora induce concurenţa între copii, ca mijloc de evitare a unor situaţii umilitoare şi generează tensiuni în cadrul familiei care cedează impulsurilor de moment.Pentru a evita această greşeală, părinţii îi pot spune căîşi poate păstra banii, dacă nu îi cheltuie pe toţi. În acest mod se sădeşte în mintea copilului ideea de a-şi gestiona mai bine banii, de a nu-i cheltui pe toţi, de a economisi. Copilul este motivat să strângă bani, să nu-şi mai cumpere lucruri puţin importante şi să se bucure chiar din banii lui de achiziţii mai mari.

Motivarea copilului este extrem de importantă. Nu trebuie să amânăm discuţiile legate de bani, dar nici să împovărăm copilul cu informaţii care îi depăşesc puterea de înţelegere. Misiunea este dificilă atunci când părinţii se dovedesc incapabili din cauza lipsei de educaţie financiară şi a obiceiurilor nesănătoase legate de bani.

Copilul trebuie învăţat că banii reprezintă doar un mijloc, care te poate ajuta să-ţi transformi visurile în realitate şi nu un scop în sine. Începand cu vârsta de trei ani, părinţii îi pot explica celui mic reguli simple care ţin de cheltuire si economisire a banilor. Un prim pas îl constituie achiziţionarea unei puşculiţe în care să-şi depoziteze economiile proprii. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinta banilor este acela în care acesta îşi doreste ceva anume.Însoţirea micuţului la magazin, prezentarea prin comparaţie a unor jucării similare, dar cu preţuri diferite, explicarea posibilităţii de a economisi bani prin alegereajucărieimaiieftine, încurajarea iniţiativei de a alege singur, îi dezvoltă spiritul de investiţie şi de economie.

Implicarea în rezolvarea problemelor legate de bugetul de venituri şi cheltuieli al familiei, pe măsură ce micuţul se măreste, îl responsabilizează şi îi dă sentimentul propriei importanţe.Copiii vor învăţa să fie mai disciplinaţi şi mai organizaţi.

Interesul financiar va sporipemăsurăceîncredereaînforţelepropriivacreşte, îşiva forma o viziunesănătoasă, prinînţelegereafaptului că banii sunt doar o consecinţă a valorii pe care o vom aduce societăţii prin efortul nostru, prin proiectele noastre şi prin succesul obţinut în domeniile importante din viaţa noastră.

165 |

414

De

la joc la teorie, apoi la practică Înv. Dumitrescu Florica Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea.

”Disciplina Educație financiară, cu un curriculum realizat cu ajutorul Băncii Naționale a României, a fost introdusă ca optional în școli din septembrie 2013”. Atunci am hotărât în cadrul comosiei metodice să alegem acest curs pentru elevii claselor a IV. Alegerea noastră s-a dovedit a fi una foarte inspirată, fapt pentru care, atunci când am primit oferta de opțional/auxiliar pentru elevii mici (pregătitoare, clasa I, clasa a II-a) nu am avut nici o ezitare să-l prezentăm și să-l recomandăm părinților.

Ca și în 2013, prima reacție a fost: ”dar, nu va fi prea greu?!” Întreaga familie a cuvântului ”finanțe” cred că produce o reacție asemănătoare, asta dacă omitem realitatea: noi nu încercăm să facem din copii niște specialiști în domeniu, ci doar îi familiarizăm cu câteva noțiuni, îi ajutăm să înțeleagă câteva mecanisme de economisire, planificare și gestionare a banilor. Și pentru ca totul să fie și mai ușor, am pornit de la jocuri. În activitățile în completarea orelor am alcătuit scurte liste cu jucării preferate, apoi fiecare a desenat jucăria pe care o îndrăgește cel mai mult. Puși în fața întrebării ”cu ce ai vrea să schimbi jucăria preferată?”, cei mai mulți au răspuns că preferă să o păstreze. După multe discuții, am formulat concluzia: valoarea unui obiect nu are legătură cu prețul ci cu însemnătatea acestuia.

Acum nu mai reacționează negativ nici unul dintre ei dacă un coleg aduce la școală o jucărie mai uzată sau una de mici dimensiuni. Încearcă fiecare să prezinte cât mai detaliat povestea jucăriei și momentele deosebite în care a avut alături acel obiect.

Când am discutat despre troc, am avut ocazia să facem mici experimente. Tot acum, copiii au înțeles că trocul nu are nici o legătură cu împrumatul obiectelor, așa cum au tras greșit concluzia la începutul lecției.

Acum fac troc folosind cardurile cadou de la cornulețe și biscuiți. Dublurile abțibildurilor sunt și ele bine tranzacționate.

Tot jucându-ne, au învățat că ”a cheltui” și ”a risipi” nu sunt deloc acțiuni asemănătoare. Un copil a refuzat, la un moment dat, să primească un leu rest, atunci când a adus banii pentru Gazeta matematică Junior spunând că este mai bine să îl păstrez și să cumpărăm ceva când mai avem nevoie. Gestul lui i-a influențat pe colegi, așa că acum nici unul nu mai cere/primește restul. În fiecare lună, după ce plătim revistele, hotărâm ce cumpărăm cu banii rămași. De cele mai multe ori cumpărăm abțibilduri sau autocolante pe care le primesc drept premii copiii care lucrează repede corect și îngrijit. Alteori cumpărăm caramele și toată lumea se răsfață alegând aroma preferată.

Toți au spus că părinții le păstrează banii din alocație în cont. Am discutat despre importanța acestui lucru și despre faptul că, la majorat, vor dispune de o sumă destul de mare pe care o vor gestiona așa cum vor socoti ei că este mai bine.

Un progres mi s-a părut a fi și afirmația unei fetițe, deși m-a întristat: ”Aș vrea și eu cartea, dar o întreb pe mama dacă îi rămân bani după ce plătește Asociația”. Cartea în discuție era cuprinsă în oferta Clubului de Lectură (Editura Artur).

Părinții au contribuit și ei la responsabilizarea copiilor stabilind un plafon în limitele căruia aceștia pot achiziționa reviste, cărți, fotografii fără a le cere acordul. Toate celelalte oferte sunt discutate mai întâi cu părinții.

Sunt pași mici pe care îi facem, dar sunt impoetanți în pregătirea pentru viitor a copiilor, astfel încât putem afirma că: ”educația financiară ne ajută să menținem un echilibru financiar, ne învață cum să gestionăm veniturile noastre și să cheltuim mai puțin, cum să facem economii pentru situații neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viața de zi si zi. În ziua de azi trebuie să fim bine informați despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituții bancare încearcă să ni le vândă.”

166 |

414

Bibliografie 1. Georgescu Golosoiu, Ligia – Educație Financiară, banii pe înțelesul copiilor, Editura Explorator, București 2. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20224747-educatia-financiara-scoli-peste-30-000-eleviinscris- pana-acum-optionalul-educatie-financiara-organizat-sprijinul-bnr.html 3. http://www.gandeste-pozitiv.ro/ce-inseamna-educatie-financiara-si-de-ce-avem-nevoie-de-ea

De

la Partidul Național Agrar la Partidul Național Creștin Prof. Daniel Tudosoiu Colegiul Național ,,Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea – jud. Vâlcea Această trecere de la Partidul Național Agrar la Partidul Național Creștin a fost posibilă datorită faptului că Regele Carol al II – lea a reușit să-l convingă pe Octavian Goga , că ar fi utilă fuziunea P.N. Agrar cu Liga Apărării Național Creștine ( L.A.N.C.) . L. A. N. C. a fost creată în anul 1923, și a desfășurat o activitate intensă pentru promovarea ideilor de bază ale programului său având adepți mai mulți în Moldova, Bucovina și Basarabia. Aceste două partide conștiente că nu pot ajunge la conducerea țarii, au căutat încă din 1923 să se coalizeze pe baza unui program comun, împotriva partidelor mari care dominau scena politică a țării și asigurau rotativa guvernamentală. . Astfel Goga venise în contradicție cu liderii Partidului Național Român , încă din timpul existenței Consiliului Dirigent, iar în 1938 cu linia politică a mareșalului Alexandru Averescu.

Goga ar fi preferat un guvern personal al Regelui Carol al II-lea, deasupra partidelor politice. Cât privește gruparea lui A.C. Cuza ( L.A.N.C.) , acesta era conștient că prin progresul său antisemit, nu avea șanse să ajungă la guvern , deoarece programul venea în contradicție cu spiritul poporului român1.

Referindu-se la cauza fundamental care a făcut posibilă fuziunea, Ghe. Cuza invocă convingerile naționaliste ale lui Goga și Cuza care au constituit factorul principal al fuziunii, drept urmare tratativele preliminarii obișnuite în asemenea cazuri, aproape că n-au existat2 .

Este adevărat faptul că în perspectivă , Carol ținea seama că între cele două partide cu orientare de dreapta, gruparea lui Goga se situa pe o poziție mai apropiată de monarhie și chiar de un regim personal al Regelui. Afinitățile lui Goga pentru Carol, ca și unele animozități existente între el și Iuliu Maniu, și sentimentele sale de apropiere față de Vaida-Voievod vor constituii în anul 1935, dar mai cu seamă în anul 1937, elemente evidente de ordin subiectiv care vor conduce la investirea lui Goga pentru formarea noului guvern din 19373.

Fuziunea dintre cele două partide s-a realizat la 14 iulie 1935 în orașul Iași . Noua organizație politică rezultată din contopirea celor două partide de dreapta poartă denumirea de Partidul Național Creștin ( P.N.C.) , iar cu acest prilej A.C. Cuza a fost proclamat președinte de onoare, iar O. Goga președinte activ al partidului. Acest nou partid avea două organe de presă ,,Apărarea Națională” ( cuzist) și ,,Țara Noastră”( gogist). Organizația de tineret a P.N.C. se va numi L.A.N.C. iar membrii ei vor purta denumirea de ,,lăncieri”.

Păstrând drapelele cu sfastica și se aflau sub conducerea domnului profesor Nichifor Crainic. A fost constituit și programul partidului , ce prevedea că ,, ideile de căpetenie ale înfrâțirei noastre, pe care ne angajăm, pe onoare și pe conștiința de a le îndeplinii”.

Prin acest program se prevedea : - la baza statului roman principiul spiritual îl reprezenta creștinismul; socoteau regalitatea ca sigura formă de stat care ne asigura în fața curentelor anarhice și a atâtor vecinătăți dușmane nouă; - se declară pentru modificarea Constituției, ținând prin aceasta la afirmarea categorică a ideii naționale în structura vieții; - vor transformarea Corpurilor Legiuitoare într-un instrument ordonat și util, o nouă organizare a Senatului, răspunderea ministerială și introducerea pedepsei cu moartea pentru anumite

167 |

414

crime de drept comun; - armata națională, justiția și învățământul de stat să fie în mâinile națiunii demonante. În domeniul economic se dorea o întărire a producției agricole socotind-o o ramură de căpetenia e economiei naționale; - întărirea industriilor cu capital românesc și stabilirea unui echilibru între prețurile agricole și cele industrial. În politica externă se avea drept grijă de căpetenie apărarea ființei statului menținând principiul intangibilității granițelor României, și creînd în acest fel un sistem de alianțe cu statele puternice. În ultima parte a programului se cerea înnarmarea grabnică a Țării 5.

Odată încheiată fuziunea organizația centrală și județene au lansat o amplă campanie de propaganda pentru lămurirea maselor , campanie ce a fost desfășurată în toată țara. S-au ținut întruniri în toate centrele importante cum ar fi : Cluj, Iași și Chișinău, la care au participat zeci de mii de cetățeni. În ziua de 20 octombrie 1935, la Congresul organizat la Cernăuți , unde au participat A.C. Cuza și O. Goga , congresiștii purtau plancarde pe care scria ,, Trăiască Goga și Cuza!” , iar pe alte plancarde scria ,, Jos comuniștii ! ” .

La Cluj aceste manifestații s-au soldat cu unele incidente între congresiști și muncitori datorită unor mici neînțelegeri. Toate aceste acțiunii initiate de P.N.C. aveau drept scop torpilarea marii acțiuni populare pe care P.N.Ț. dorea să o organizeze la 14 noiembrie 1935, cu scopul de a forța mâna lui Carol pentru demiterea guvernului prezidat de Ghe. Tătărescu , și aducerea unuia condus de P.N.Ț. 6. Această mișcare de organizare a unei demonstrații în 14 noiembrie 1935, a P.N.Ț. , la nemulțumit pe Rege și pe prim-ministru Tătărescu. În acest scop ei au discutat cu Goga care a fost Încântat de idea organizării cu sprijinul guvernului a unei întruniri a P.N.C. Încă din 2 noiembrie 1935 , Tătărescu trimite câte o scrisoare atât lui Goga cât și lui Mihalache de a interzice Adunarea din 14 noiembrie , deoarece în acea zi se deschidea sesiunea Corpurilor Legiuitoare, și nu era posibil să se lucreze sub presiunea străzii. Această mișcare a fost pusă la cale de către Monarh pentru al folosii pe Goga împotriva P. N. Ț 7.

Bibliografie 1. M. Mușat , I. Ardeleanu ,, România după Marea Unire”, vol. II , patrea a II-a, Ed. Științifică și Enciclopedică , Buc., 1987, p.228 2. M. Fătu, ,, Cu pumnii strânși – Octavian Goga în viața plitică a României 1918-1938”, Ed. Globus, Buc., 1993, p. 227 3. I. S curtu ,,Viața politică din România 1918-1944”, Ed. Albatros, Buc. , 1982, p.185 4. M. Mușat , I. Ardeleanu , op. cit. , p. 225 5. Gh. Sbârnă ,, Partidele politice dinRomânia 1919-1940 ” , Ed. Silvi, Buc. ,2002, p. 215-219 6. M. Mușat , I. Ardeleanu , op. cit. , p 260-261 7. Gh. Buzatu, I. Scurtu ,, Istoria românilor în sec. XX”, Ed. Paideia, Buc., 1999, p.308-309

168 |

414

Cultura

si educatie financiara pentru copilul tau Prof. Bunea Denisa Colegiul Național ”Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

De-a lungul timpului am abordat, pe parcursul mai multor articole, tematica educatiei financiare, la copii si la tineri. Ai in link-urile de mai sus trei dintre aceste articole, care dezbat pe larg aceasta tema generoasa.

Desigur, educatia financiara se face optim in perioada copilariei mici si se definitiveaza in perioada adolescentei. In acest fel, obiceiurile sanatoase pe care ar trebui sa le aiba fiecare tanar se sadesc si se maturizeaza inainte ca acesta sa inceapa sa-si castige proprii bani. E ca si spalatul pe dinti: nu inveti un copil sa se spele pe dinti atunci cand ii apar primele carii, e prea tarziu.

Pentru aceasta, cea mai buna abordare ar fi inceperea educatiei financiare in familie. Din pacate, multi dintre romani nu au nici macar minimul de informatii necesare pentru a-si tine in ordine finantele personale.

De cele mai multe ori ei nu sunt devina, pentru ca nici parintii lor si nici scoala, mai tarziu, nu le-au furnizat aceste informatii. Vina apare atunci cand lipsa de informatii se perpetueaza in viata de adult, perioada in care lipsa de educatie financiara nu este completata din proprie initiativa si efort personal.

Chiar daca parintele stie cum sa-si educe copilul mic in domeniul finantelor personale, de multe ori este bine sa apeleze, secundar sau pentru completarea cunostintelor, la organisme si persoane specializate in asemenea tip de educatie. Aminteam in articolele de mai sus despre materiile optionale in unele (extrem de putine) scoli din Romania si de anumite proiecte non-guvernamentale de educatie financiara (printre care se numara si proiectul pe care il coordonez, AVANTAJ LA START).

De la acele articole a trecut ceva timp, s-au mai adunat informatii si ma simt dator sa le impart cu tine. Daca esti parinte sau vei deveni parinte in curand si te intereseaza subiectul, te invit ca pe langa lectura articolelor de mai sus sa iei in calcul si urmatoarele posibilitati: • manualele de educatie financiara pentru ciclul primar, realizate de D-na Ligia Golosoiu, consilier BNR • cursurile realizate de Prof. Cristian Luca din Ploiesti, despre care puteti gasi mai multe detalii aici • cursurile de educatie financiara , realizate de firma Solv&Perform din Bucuresti (site) si promovate de editura Rentrop&Starton • cursurile de educatie financiara realizate de ec. Mirela Bojin, in cadrul Asociatiei pentru Educatie Complementara din Timisoara, in gradinite si/sau pe timpul verii (detalii aici) • proiectul de educatie financiara realizat de catre bunul meu prieten Eusebiu Burcas in cadrul zilelor „Scoala Altfel„, proiect de care au beneficiat peste 2000 de tineri • cursurile de educatie financiara tinute de bibliotecarii publici, un proiect sub egida Junior Achievment si Visa Europe, in cateva judete din Romania (detalii aici) • cursurile gratuite tinute in scolile din Timisoara si din tara de catre subsemnatul (pana acum in doua licee din Timisoara si se pare, in curand, la Grupul Scolar „Gheorghe Pop de Basesti” din Cehul Silvaniei, la invitatia D-nei Prof. Diana Susman) Lungimea listei ar putea sa te faca sa crezi ca tara vuieste de educatie financiara. Realitatea este mult mai trista: raportat la numarul de tineri din Romania, aceste proiecte si initiative nu fac decat sa scrijeleasca la suprafata nevoia acuta de educatie financiara la tineri.

Daca esti parinte, te invit sa cauti solutii pentru educatia financiara a copilului tau, fie prin carti, fie prin cursuri specializate, gratuite sau platite.

Daca esti profesor, te invit sa faci cursuri de pregatire care sa iti dea posibilitatea sa predai cursuri de educatie financiara la elevii tai sau, cel putin, incearca sa aduci la clasa specialisti care fac asemenea cursuri.

Statul roman, din impotenta sau, as prefera sa nu fie asa, din rea vointa, nu considera ca educatia financiara a tinerilor ar fi necesara, la nivel standardizat, in scoli. Sta doar in puterea noastra sa actionam energic pentru a face educatie financiara generatiei tinere, incepand cu copilul nostru si, daca se poate, continuand cu

169 |

414

prietenii lui, colegii lui sau poate chiar mai departe.

Bibliografie 1. Heynes, P. Modul economic de gândire, Editura D.P., Bucuresti, 1991 2. Hoffman, O. Profesiile în fata viitorului, (coord.) Editura Academica, Bucuresti, 1990

Importanţa

studierii limbii române Prof. Dinu Diana Liceul”Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

Motto: „A vorbi despre limba în care gândeşti – a gândi – gândire se poate face numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor! Ce patrie minunată este această limbă (...) noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie, o patrie fără de nume nu este patrie. Limba română este patria mea”.

Nichita Stănescu Limba română este patria „din laptele mamei, este patria poeţilor, este patria dorului şi a doinei, este patria noastră a fiecăruia dintre noi. Limba este patria gândirii, pentru că gândirea nu este posibilă fără învelişul material al vorbirii”. Ideile nu se pot naşte şi nu pot exista decât în „patria de cuvinte”, propoziţii şi fraze.

Studiul limbii duce în mod firesc la crearea posibilităţilor dezvoltării plenare a copiilor, le deschide acestora perspectiva unei vieţi spirituale bogate. Omul care nu are cuvinte, nu are idei. Limbaj sărac înseamnă gândire săracă şi confuză, simţire săracă şi confuză, capacitate creatoare săracă şi fără valoare. Numai prin limbă, prin cuvinte poţi învăţa dor şi dragoste „de ţară, de mumă şi de frate”. „În limba sa numai i se lipesc poporului de suflet perceptele bătrâneţii, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor” – spunea Eminescu.

Numai prin puterea demiurgică a cuvântului, mereu nouă, mereu neştinsă fiinţa neamului românesc a dăinuit şi va dăinui.

Literatura, artă a cuvântului, oferă câmp larg de originală modelare, căci scriitorul este chemat să dea cuvântului orientările sale, să le dozeze cu fantezie, „să le cioplească din nou calapoadele, după planul cugetării lui”. . La Arghezi „seara e răzvrătită”, „cuvintele cu-ndemnuri pentru vite” devin „leagăne urmaşilor stăpâni”, devin, „frământate mii de săptămâni”, „visuri şi icoane”, „muguri şi coroane” pentru a realiza procesul de creaţie. În viziunea marilor scriitori, cuvântul, scrierea lui corectă, respectarea normelor limbii, a semnelor de punctuaţie, devin procedee stilistice care contribuie la a vorbi şi a scrie mai bine româneşte.

Prin studiul limbii trebuie să se creeze priceperi şi deprinderi de exprimare a ideilor şi sentimentelor cu respectarea cerinţelor generale de exprimare literară.

Funcţia socială a limbii impune prin calităţile pe care trebuie să le aibă: claritate, precizie, conciziune, expresivitate, corectitudine etc. A vorbi înseamnă a fi înţeles, înseamnă nu numai a comunica gânduri, ci şi a produce un efect: a convinge, a impresiona, a determina la acţiune.

Elevii trebuie să capete priceperi şi deprinderi de exprimare corectă nu numai în scris, ci şi pentru activitatea creatoare, care presupune infinite relaţii orale, trebuie să capete deprinderea de a folosi limba pen­tru a transmite corect cunoştinţele dobândite şi a-şi exprima propriile lor idei şi sentimente. De aceea, în cadrul studierii limbii române trebuie să cunoască mijloacele prin care se obţine expresivitatea: epitete, comparaţii,

170 |

414

substituţii metaforice etc. Şcolarii trebuie deprinşi să-şi rânduiască ideile în chip logic, să organizeze exprimarea lor în funcţie de normele gramaticale, să folosească toate resursele de care dispune limba noastră. . Gândirea nu este posibilă fără „slovă”. În acest sens, cât de îndreptăţită este cugetarea desprinsă din Imnul lui Dimitrie Anghel: „Împerecheri ciudate de slove,... O, cuvinte!...

Ce farmec se deşteaptă când vă rosteşte gura…

De n-aţi fi fost voi, oare, atunci cu ce veşminte S-ar fi-mbrăcat pe lume şi dragostea şi ura?”

Noi, profesorii de limba şi literatura română, suntem datori să cultivăm şi să transmitem nu orice limbă, ci limba „ca un fagure de miere” a lui Costin, Neculce, Eminescu, Creangă, Arghezi. Un fapt autentic de limbă este un adevăr de viaţă şi – aşa cum spunea, în spirit clasic, Sadoveanu – o „frumuseţe preţuieşte cât un adevăr”. Să cultivăm în elevii noştri încrederea în cuvântul scris al marilor noştri condeieri, încrederea în „cuvântul ce exprimă adevărul”, despre istoria, munca şi faptele trecute şi prezente ale poporului român.

Bibliografie 1. De Landsheere Definirea obiectivelor educaţiei, Bucureşti, 1979 2. V . Guerin.Dictionnaire actuelle de l’education, Paris, 1993 3. G. Văideanu Fundamente pedagogice, Bucureşti, 1970

Relația

profesor-elev în context european Prof. Constantinescu Dragos Colegiul National ,, Al. Lahovari ’’ , Râmnicu Vâlcea

Este banală aserțiunea relația interpersonală pozitivă stimulează, iar cea negativă dăunează.

Relația profesor-elev influențează randamentul elevului. Acestă relație depinde de personalitatea profesorului. Se spune, de obicei, că profesorii buni sunt prietenoși, veseli, înțelegători și virtuoși din punct de vedere moral, mai degrabă decât cei cruzi, deprimați, neîngăduitori și decăzuți moral.

Atmosfera din clasă este un factor important al randamentului elevilor și al profesorilor și depinde, în mare măsură, de personalitatea celor din urmă.

Elevul poate fi afectat de un profesor insensibil, negativ, care folosește declarații aversive în clasă, căci acestea ating sentimentul valorii personale al elevilor.

Așa cum unii elevi aleg o anumită direcție în viață, o anumită carieră și reușesc în aceasta datorită profesorilor lor, tot așa, probabil, că există elevi capabili care ar fi putut reuși în anumite domenii, dar au fost respinși de profesori ostili și inconsecvenți.

Elevul este cel care învață; obiectivele instruirii prin el se realizează; lui i se adresează conținutul și munca educatorului cu el sunt folosite metodele de învățământ; el este cel evaluat. De aceea profesorul trebuie să-l cunoască bine pe cel care reprezintă rațiunea întregii sale activități.

Atitudinea elevilor față de activitatea școlară reprezintă principala forță motrice a învățării.

Succesul întărește motivația de aînvăța a elevului, insuccesul îl face indiferent față de materia respectivă sau îl poate determina să găsească compensații în alte activități, dovedindu-și sieși că și el poate să reușească în ceva. Așa apare fenomenul absențelor la ore, elevul putând să intre în grupuri de aventură sau chiar de delincvență. Orice profesor trebuie să-și pună întrebarea: Ce îl îndeamnă pe elev să învețe la materia mea?, iar deontologia profesională îi impune să evite etichetarea negativă a oricărui elev, pentru că prin aceasta este frustrată o trebuință fundamentală a omului, anume nevoia de stimă și considerație, de aprobare socială și recunoaștere a valorii personale. Etichetări ca : ești un elev slab la învățătură ;Nu înveți, nu-ți dai silința; ești nepriceput etc., nu-i stimulează pe elevi, îi pot lăsa indiferenți și

171 |

414

chiar îi înrăiesc.( Efectele needucative ale etichetării negative a elevilor în Revista de Pedagogie Nr.2februarie 1978).

O activitate care produce satisfacții tinde să se repete. Satisfacția sau insatisfacția elevului tinde să se repete. Satisfacția sau insatisfacția elevului, în raport cu activitatea sa școlară, este condiționată și de nivelul lui de aspirații. Există mai multe situații pe care profesorul le poate întâlni în situațiile reale din clasă: • Un nivel de aspirații scăzut și aptitudine mediocră școlară, ceea ce duce la neangajarea elevului respectiv în efortul de învățare.

• Un nivel de aspirații ridicat neînsoțit de aptitudini pe măsură: elevul se angajează în efortul de învățare iar profesorul trebuie să-l susțină, să-l încurajeze.

• Nivelul de aspirații scăzut însoțit de aptitudine școlară înaltă: fără a se angaja prea mult, cu efort minim, elevul face față la nivel acceptabil cerințelor școlare. Astfel de elevi trebuie îndrumați să se ridice la nivelul posibilitățiilor reale.

Nivelul individual de aspirații nu poate fi separat de aspirațiile grupului familial, grupului clasă și grupului școală.

Pentru o reușită școlară normală, este necesară și încrederea în sine a elevului. Cel care are încredere în sine se angajează în activitate, este optimist, nu este demoralizat de eventualele insuccese, care sunt firești . Având încredere în competențele lui, elevul se mibilizează în îndeplinirea sarcinilor și își ridică nivelul de aspirație. Sentimentele de nesiguranță pe care le au unii elevi care nu-și cunosc bine posibilitățiile reale, pot fi o cauză a insuccesului lor. Implicând elevul în activitate, sprijinindu-l, oferindu-i modele, îl susținem să progreseze, dar neglijându-l, competența lui nu va crește. Este profund dăunătoare atitudinea acelor profesori care lucrează în clasă numai cu elevii care sunt, prin firea lor, activi și răspund corect și rapid.

Are efect negativ pentru profesor, căci are eficiență scăzută per total elevi și este dăunătoare pentru elevii marginalizați, care rămân cu un nivel scăzut de pregătire. În general, școala este centrată, în mare măsură, pe formarea spiritului conformist, iar elevii foarte inteligenți sunt mai degrabă conformiști decât nonconformiști. Copiii creativi se descurcă bine în situațiile care cer gândire divergentă, iar profesorii preferă, în prea mare măsură, gândirea convergentă care cere trudă din partea celui care învață; elevul creativ nu este foarte sârguincios, el acționează mai mult prin flexibilitate și fluență, este original, nu reproductiv, se descurcă mai bine când cer soluții posibile, iar nu răspunsuri unice, ,,corecte”.

Creativitatea trebuie încurajată, iar relația profesor-elev este definitorie în acest sens.

Cred cu tărie că profesorul, în calitate de conducător al clasei de elevi, trebuie să adopte un stil de conducere democratic și să organizeze activitatea condus de principiul cooperării. De el depinde ca elevii să conștientizeze că profesorul- conducător al clasei și elevii, ca membri ai acestui grup, au un interes comun: învățătura și formarea elevilor.

Comunicarea dintre ei va fi sinceră și vor privi dezacordurile ca pe o problemă ce se poate rezolva în mod deschis, manifestând receptivitate față de nevoile ambelor părți .

Parafrazând teza că dezvoltarea trece sau se face prin educație, am putea spune că, la rândul ei educația trece prin mintea și prin inima celor care o proiectează la nivel global –specilaliștii domeniului- și a celor care o realizează zilnic în școli și universități- educatorii. ( George Văideanu, Educația la frontiera dintre milenii) Bibliografie 1. ALLPORT, G.W., STRUCTURA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII, E.D.P., BUCUREȘTI,1991.

2. MĂRCUȘANU,If.,ȘI MUSTER,D., ETICHETAREA NEGATIVĂ A ELEVILOR ÎN REVISTA DE PEDAGOGIE2/1978.

3. MĂRCUȘANU,If.,ȘI MUSTER,D., EFECTELE NEEDUCATIVE ALE ETICHETĂRIINEGATIVE A ELEVILOR, ÎN REVISTA DE PEDAGOGIE2/1978.

172 |

414

Importanţa

educaţiei financiare în ciclul

primar

Prof. Ancuţa Bianca Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este un subiect pe cât de delicat, pe atât de important în viaţa fiecăruia dintre noi, de aceea introducerea ei în şcoli pentru a fi învăţată este extrem de utilă şi cu aplicabilitate imediată în viaţa cotidiană. Copiii află încă de la început despre bugetul personal,venituri şi cheltuieli, termeni care stau la baza educaţiei financiare ce îi va învăţa ce înseamnă banul şi cum acesta este câştigat.

Există un moment în viaţa familiei când părinţii trebuie să vină în întâmpinarea curiozităţii celui mic, fără a şti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul, şi anume bugetul. De cele mai multe ori limbajul trebuie adaptat nivelului de înţelegere al copilului , iar explicaţiile date astfel încât el să înţeleagă . În cuvinte simple copilul trebuie să înţeleagă că banii au o limită, la fel şi pretenţiile. Începând încă de la grădiniţă copilului i se pot explica reguli simple, care ţin de cheltuirea şi economisirea banilor, iar puşculiţele sunt un pas mic, dar sigur către un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul în privinţa banilor este acela în care îşi doreşte ceva anume. Cei mici sunt foarte receptivi când le spunem poveşti, identificându-se mai uşor cu personajele acestora. Fie că vorbim despre inventarea unora sau de adaptarea altora astfel încât cel mic să primească informaţia pe care dormi s-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Pentru ca cei mici să înveţe valoarea banilor şi pentru a aprecia ceea ce este scump versus ieftin, este bine să le prezentăm treptat monedele şi bancnotele. Astfel ei vor înţelege, pentru început că monedele înseamnă mai ieftin , iar bancnotele mai scump.

Introducerea ca disciplină opţională a educaţiei financiare în şcoli începând chiar cu ciclul primar este extrem de binevenită în societatea noastră actuală, în care totul se modernizează rapid, banii fiind un subiect extrem de important al vieţii cotidiene.Micii şcolari îşi formează astfel competenţe cu privire la gestionarea banilor şi luarea unor decizii care au consecinţe financiare, înţelegând , în acelaşi timp şi modul în care banii sunt cheltuiţi, economisiţi, investiţi, împrumutaţi, adică noţiuni fundamentale ale educaţiei financiare.

Pe parcursul unui an şcolar elevii vor fi familiarizaţi cu termeni specifici domeniului financiar –bancar, vor recunoaşte elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite, aflând despre sistemul bancar din România,utilizând operaţii aritmetice pentru înţelegerea unor tranzacţii financiare simple. Prin jocuri precum „Monopoly”vor identifica situaţii în care se realizează un schimb în natură sau o operaţiune bancară. Prin jocurile de rol „Plec într-o vizită într-o ţară străină”vor identifica costuri şi beneficii ale schimbului valutar. Rezolvând şi chiar creând rebusuri cu teme financiare micii şcolari vor folosi termeni specifici domeniului financiar-bancar în contexte practice, accesibile vârstei lor.

Conversaţia euristică, metodă care presupune dialogul activ cu elevii poate fi folosită pentru analizarea unor aspecte legate de economisire sau pentru identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de efecutare a plăţilor, de exemplu pentru identificarea nevoilor de economisire, a modalităţilor de economisire, a locurilor în care pot fi utilizate cardurile bancare, descrierea modului de folosire a acestora. În cadrul acestor ore snt create contexte dilematice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, respectiv a deţinerii unor informaţii , de exemplu prin formularea unor întrebări de genul „Cum poţi rezolva următoarea situaţie?”.

Copiii îşi dezvoltă, în acelaşi timp, capacităţi cognitive, afective şi volitive, asimilează modele de relaţii interpersonale, manifestă creativitate prin jocuri de rol cu teme diferite, precum: „Cum mă comport într-un magazin?”. Prin folosirea metodelor activ-participative, precum: cadranele, ciorchinele, pălăriile gânditoare, se dezvoltă, în egală măsură, în cadrul unor forme de activitate frontală sau în grup,deprinderi de comunicare, de negociere, de soluţionare a sarcinilor primite în contexte diferite.

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au

173 |

414

consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bibliografie 1. Marin Manolescu, „Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar”, Editura Credis, Bucureşti, 2006; 2. Ligia Georgescu –Goloşoiu, „Educaţie financiară-Banii pe înţelesul copiilor”-auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi a IV-a

Metode

active/alternative de predare - învăţare la educaţie financiară Prof. înv. primar Popescu Natalia Prof. înv. primar Cătănoiu Alina Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea ”Este imposibil că elevii să înveţe ceva cât timp gândurile lor sunt robite şi tulburate de vreo patimă. Întreţineţi-i deci într-o stare de spirit plăcută, dacă vreţi să va primească învăţăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos şi armonios într-un suflet care tremuria pe cât este de greu să tragi linii frumoase şi drepte pe o hârtie care se mişcă.”

(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”) Opţionalul Educaţie financiară este o nouă formă distinctă de activitate educaţională prin care se urmăreşte formarea în rândul elevilor a unor competenţe cu privire la gestionarea banilor şi adoptarea unor decizii având consecinţe financiare , precum şi la formarea unei imagini privind modul în care banii sunt percepuţi , cheltuiţi economisiţi , împrumutaţi sau investiţi. Am considerat că este necesar să creez situaţii de predare -învăţare astfel încât elevii să fie puşi în situaţii similare celor din realitate , considerând că însuşirea noilor cunoştinţe va fi maxim potenţată.

Ce sunt banii ? Cum şi de ce au apărut banii ? Istoria banilor de la troc la euro ! Sunt întrebări care incită gândirea elevilor ! Cum poate învăţătorul să-l ajute pe elev să înţeleagă necesitatea banilor, importantă lor şi istoria acestora ? Se ştie că învăţarea este o activitate proprie care solicită efort individual pentru înţelegerea conştientă a noţiunilor / a elementelor de limbaj specific domeniului financiar- bancar dar îmbinarea activităţilor de cooperare cu cele de învăţare în grup şi de muncă independenţa va duce la dezvoltarea unor relaţii interpersonale care vor favoriza apariţia şi construirea învăţării personale şi colective. Capacitatea de decizie şi iniţiativa sunt stimulate în cadrul învăţării în grup iar interacţiunea dintre minţile elevilor duce la o învăţare mai activă , la o participare susţinută de încredere , stimularea reciprocă ducînd la rezultate foarte bune , graţie unei cooperări fructuoase. Conversaţia euristică (presupune dialogul activ) poate fi folosită pentru înţelegerea unor aspecte care oferă răspunsuri la întrebarea ,, Ce sunt banii ? De ce avem nevoie de bani ? Cum se obţin banii ? Am propus elevilor spre dezbatere texte că : Ocaua lui Cuza , Banul muncit (de Alexandru Mitru) , Pinocchio îl reîntâlneşte pe Vulpe şi pe Motan şi se duce cu ei să semene cele patru monede în Câmpul miracolelor (Pinocchio , de Carlo Collodi) . Elevii au fost solicitaţi să dea răspunsuri la întrebările : Ce aflase domnitorul Alexandru Ioan Cuza despre negustor ? Cum se realiza schimbul de produse între oameni ? Consideraţi că era un schimb echitabil pentru ambele persoane ? De ce ? Cum credeţi că se poate realiza totuşi un schimb corect ? Care era atitudinea lui Iliuţă faţă de muncă ? Cum reuşeşte tatăl să-i schimbe această atitudine ? Cum a dovedit Iliuţă că s-a schimbat ? Ce primeşte Pinocchio de la păpuşarul Mangiafoco ? De ce ? Cum spune vulpe că se pot înmulţii banii ? Voi sunteţi de acord cu acest lucru ? Cum credeţi că se pot obţine banii ?

Am creat astfel contexte dilematice simple pornind de la aceste situaţii întâlnite în text , elevii fiind solicitaţi să caute soluţii care să ducă la înţelegerea adoptării unor comportamente.

Ai făcut ,,troc”? Când şi de ce ? A fost un schimb echitabil pentru ambii parteneri ? (realizezi o colecţie

174 |

414

şi faci schimburi de dubluri) Cum poţi face rost de bani dacă îţi doreşti o jucărie ? ( solicităm ajutorul părinţilor , prestăm anumite activităţi corespunzătoare vârstei , economisim banii primiţi) Toate bogăţiile îşi au originea în minte. Bogăţia este în idei nu în bani (Robert Collier) . Trebuie să recunoaştem că banul are o funcţie educativă pentru copii. El are semnificaţii matematice , este un simbol . Ce simbolizează ?Mijloc de schimb ! Cu el obţii tot ce-ţi doreşti dar îi obţii doar în anumite condiţii . Elevii au informaţii despre bani de la o vârstă fragedă dar sunt empirice . Banul este o hârtie, pe care sunt scrise cifre , dar el nu înţelege semnificaţia lor ! Aude des răspunsul ,, nu avem bani „dar ştie ce înseamnă bugetul familiei ? El trebuie ajutat să înţeleagă mecanismul acestui schimb bani – jucării / dulciuri / produse. Realizarea unei atitudini responsabile în raport cu banii se poate realiza oferindu-le ocazia să-I gestioneze , să economisească , să aleagă pe ce să-I cheltuie , să înţeleagă ce urmări are o alegere greşită .

Metodă cubul poate fi folosită cu succes pentru înţelegerea unor noţiuni , fiind considerată o metodă activ –participativă care dezvoltă în egală măsură atât deprinderile de comunicare , de negociere cât şi de soluţionare a sarcinilor primite .

Descrie : Descrie bancnotă de 200 lei !

Compară : Compară bancnotă de 10 lei cu cea de 100 lei !

Asociază: Asociază corespunzător bancnotele ! (faţă -verso) Analizează: Analizează prin ce se diferenţiază bancnotele de valori diferite !

Aplică: Un litru de lapte costă 4 lei , o îngheţată 3lei , o minge de fotbal 23 lei iar o cutie de acuarele costă 9 lei. Ce produse poate cumpără Raoul cu 45 lei ? Găseşte toate variantele şi află restul primit pentru fiecare caz !

Argumentează: De ce s-a renunţat la schimbul numit ,,troc”?

Metoda cvintetului este o metodă activă care dezvoltă gândirea critică, învăţându-i pe elevi să emită şi să-şi susţină propriile păreri. Elevii dau frâu imaginaţiei prin crearea a 5 versuri care respectă cinci reguli în scopul în scopul de a sintetiza conţinutul temei abordate .

Scrie un cvintet pornind de la cuvântul ,, banul” Banul Muncit , preţuit Agonisind , câştigând , cheltuind Banul muncit este păstrat !

Sudoare.

Metodă pălăriilor gânditoare Tehnică interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă.

Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.

Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.

Sarcini de lucru posibile pentru lecţia ,, Economii” Pălăria albă • Aduce informaţii despre valoarea banilor , cum se câştigă , cum se economisesc , cum se investesc . Aduce informaţii suplimentare .

• Ce informaţii avem?

• Ce informaţii lipsesc?

• Ce informaţii am vrea să avem?

• Cum putem obţine informaţiile?

175 |

414

Pălăria albastră • Da frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor; Oferă o perspectiva emoţională asupra evenimentelor; Descătuşează stările afective.

• Putem să rezumăm punctele de vedere expuse?

• Care e următorul pas?

• Care sunt ideile principale?

• Să nu pierdem timpul şi să ne concentrăm asupra banilor, nu credeţi? Pentru a va putea satisface anumite dorinţe , este nevoie suplimentară de bani ! Economisim!

• Găseşte proverbe potrivite !

Pălăria neagră • Exprimă prudenţă, grijă, avertismentul, judecată; Oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie; Este perspectiva gândirii negative.

• Ce ne împiedică să economisim ?

• La ce riscuri ne expunem când achiziţionăm acţiuni la o companie ?

• Ne permite banca să facem retrageri din cont ?

• Este justificată crearea unui cont ?

Pălăria galbenă Oferă o pespectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei .Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic.

• Pe ce se bazează aceste idei privind investiţiile ?

• Care sunt beneficiile?

• Cum trebuie să procedăm pentru a ne suplimenta banii ?

Pălăria verde Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă; Este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare.

• Şansă succesului este dacă economiseşti şi investeşti • Cum poate fi altfel atacată problema câştigului de bani?

• Putem face asta ( investiţia) şi în alt mod?

• Găsim şi o altă explicaţie pentru profitul înregistrat ?

• Ce s-ar întâmplă dacă nu am economisi / investi ?

Pălăria roşie • Sentimentul meu e că… ( e foarte bine să economiseşti !)

• Nu-mi place felul cum s-a procedat ….

• Intuiţia îmi spune că… ( e benefic pentru copii că părinţii să le creeze conturi de economii şi depozite la termen !) .

Metodă explozia stelară este o metodă de stimulare a creativităţii, o modalitate de relaxare a copiilor şi se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de noi probleme şi noi descoperiri . Grupul cooperează în elaborarea întrebărilor.

CE este valoarea nominală ?

CUM suplimentăm nevoia de bani ?

UNDE putem investi banii ?

CINE face depuneri în cont / retrageri ?

176 |

414

DE CE este necesar să avem un cod PIN la card ?

Metodă jocului didactic – metodă interactivă de formare a competenţelor de comunicare ,creează o atmosfera plăcută , atractivă , dezvoltă spontaneitatea construcţiilor verbale.

Jocul ,, De-a magazinul „ implică asumarea rolului de cumpărător care trebuie să ia decizii privind priorităţile în efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate , stabilirea unui buget care să permită achiziţionarea lucrurilor necesare. Jocul poate fi complicat sugestionandu-le să facă investiţii care să ducă la suplimentarea bugetului. Elevii hotărăsc să investească într-o fermă de animale . Stabilesc / estimează cheltuielile şi fac estimări şi în ceea ce privesc veniturile .

Pentru a putea să facă investiţii copilul trebuie să ştie că are nevoie de economii. Săptămânal este bine să-l obişnuim să aibă un mic buget pentru cheltuieli personale (acesta trebuie stabilit în funcţie de nevoile sale dar şi de vârstă / să nu primească mai mulţi bani decât are nevoie. ) Un simplu joc ,, Şi tu poţi fi creativ „îi poate oferi ocazia să-şi confecţioneze din materiale refolosibile o puşculiţa pentru păstrarea economiilor .

Sufletul copiilor este fragil , dornic de nou dar el trebuie învăţat că ,,Toate bogăţiile îşi au originea în minte.

Bogaatia este în idei nu în bani !(Robert Collier) Bibliografie 1. Educaţie financiară / Banii pe înţelesul copiilor - Ghidul învăţătorului , Ligia Georgescu Golosoiu , Corina Mohorea , Stela Olteanu Educaţie financiară / Banii pe înţelesul copiilor-auxiliar pentru clasele I-IV, Ligia Georgescu Golosoiu

Cum

să începem educația financiară a copiilor?

Profesor: Bucuroiu Daniela Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Discuțiile despre bani devin importante pe măsură ce un copil crește.. Ceea ce ne este fizic imposibil, plus că nu vrem să-i obișnuim că orice văd trebuie doar să-l ceară și-l vor avea.

Nu toți părinții vor să discute însă cu copiii despre bani, întrebându-se dacă nu e cumva prea devreme pentru asta. Personal cred că astfel de discuții pot fi începute de când copilul este mic, în special atunci când începe să ceară lucruri. Cred eu, el trebuie să realizeze că toate acele lucruri costă bani și nu pot fi pur și simplu luate din magazin. Astfel, poate începe să înțeleagă importanța și utilitatea banilor.

1. Cum apar banii?

De unde vin aceștia? Am rămas surprinsă când după ce le-am spus copiilor că nu putem cumpăra o jucărie pentru că nu avem bănuți, ei mi-au spus că există bancomate și că pot să iau bani de acolo.

Astfel am început o discuție legat de modul în care banii ajung la bancă, de ce nu putem cumpăra orice, de ce lucrăm etc.

Suplimentar, m-am gândit la câteva moduri simple în care îi putem ajuta pe copii să învețe rostul banilor încă de când sunt mici.

Scopul este ca pe măsură ce cresc, ei să înțeleagă că banii pot fi câștigați, că lucrurile au un cost și că

177 |

414

trebuie plătit acel cost ca să le avem. O lecție care derivă de aici este și că nu există nimic care să fie gratis, totul are un cost.

2. Exemplul personal: plătind cumpărăturile cu bani gheață Cel mai simplu mod este de a face educație financiară cu un copil este să folosim bani când suntem cu ei: să-i luăm cu noi la cumpărături și să folosim bani în fața lor, plătind cash, iar nu cu card.

Asta îi va ajuta să înțeleagă că pentru a avea un lucru din magazin, trebuie să dăm bani (îi vor vedea fizic). Uneori noi mai obișnuim să le dăm bănuți copiilor, să plătească ei pentru o bomboană sau ciocolățică și să primească restul înapoi. Astfel ei se implică și chiar dacă nu înțeleg procesul (sunt prea mici ca să fie nevoie să-l înțeleagă) sunt implicaţi într-un fel.

3. Lucrurile pierdute Copii își mai pierde uneori lucrurile. Ce facem atunci?

Spunem că este Ok de fiecare dată și le cumpărăm altă jucărie în loc? Îmi amintesc de o vorbă pe care mi-a spus-o cândva un om bătrân: “orice copil își poate pierde lucruri.

Unul care însă le pierde și e nevoit să se descurce fără ele va învăța să aibă grijă de propriile lucruri”.

4. Economisirea bănuților Un alt obicei sănătos este acela de a-i încuraja să economisească într-o pușculiță. Pot pune banii deoparte în ideea că atunci când strâng o anumită sumă, vor pune ceva şi părinţii și-și vor cumpăra un obiect pe care îl doresc (o bicicletă, un calculator al lor, etc).

Sau când primesc bani de buzunar, pot fi încurajaţi să pună ceva deoparte, în pușculiță.

Două abordări legat de pușculiță: • putem lua una din care se pot scoate bani oricând, urmând ca banii scoși să fie completați ulterior; • sau există cele care trebuie sparte/tăiate pentru a scoate bani – utile ca sa-l învățăm să strângă sume mai mari pentru a lua ceva mai important pentru el; 5. Jocuri financiare Există o serie de jocuri care pot ajuta copiii să învețe ABC-ul financiar. În funcție de vârsta lor, cele mai cunoscute sunt Monopoly sau Cashflow (varianta pentru copii a jocului lui Robert Kiyosaki). O altă aplicație în acest sens este Tycoon.

Oferindu-le copiilor ocazia de a înțelege de unde apar banii și de a avea sume mici de bani, îi ajutăm să învețe gestionarea lor, lecție care le va fi de folos ca adulți.

Biliografie 1. “Copil bogat, copil istet”, Robert Kiyosaki

178 |

414

Necesitatea

unei educații financiare Prof. înv. primar, Antoană Florina Școala Gimnazială ”Luca Solomon” Vaideeni

Educația financiară este un domeniu neexploatat din punct de vedere al informaţiilor dar care, din cauza situaţiei economice din ce în ce mai dificile prin care am trecut şi prin care trecem, este solicitat tot mai des. Educaţia financiară este acea educaţie care îţi arată cum să câştigi bani mai mulţi, cum să administrezi banii bine şi cum să-i cheltuieşti cu cap. Este acea educaţie care te ajută să cunoşti momentul în care trebuie să te opreşti să mai cheltuieşti . Este o educaţie care te ajută şi în viaţa de zi de zi să-ţi administrezi banii .

Deprinderile financiare trebuie însușite încă din copilărie, din familie. Sunt deprinderi sănătoase și esențiale pentru buna dezvoltare a copilului pentru pregătirea lui ca adult de succes. În școală educația financiară lipsește cu desăvârșire. Nu de puține ori noi, cadrele didactice am întâlnit situații în care copiii au avut la ei sume mari de bani, la școală, dar în special în excursii și nu știu cum să-i cheltuiască mai repede, indiferent dacă au sau nu nevoie de lucrurile cumpărate. Nu știu să-i cheltuiască. De multe ori venim cu sfaturi, însă susținerea morală și financiară a familiei este mai presus și nu avem succes. În acest context, este vital să fim sprijiniți sau supliniți de părinți în rolul școlii, oferindu-i copilului și lecții despre bani. Încă de la vârsta preșcolară copiii ar trebui să învețe că, dacă își doresc ceva cu adevărat, trebuie să economisească și să învețe să aștepte până își vor putea permite să cumpere lucrul respectiv. La vârsta micii școlarități, este important să i se explice copilului că banii sunt într-o sumă care, până la urmă, se poate epuiza și cât este de important să ia decizii înțelepte, pentru că după ce cheltuiește banii pe care îi are, nu va mai avea alți bani de cheltuit.

Tot la această vârstă este perioada în care copiii pot fi antrenați în activități de genul ”a economisi”, ”a cheltui” sau îndeosebi ” a dărui”.

De la gimnaziu, copilul poate învăța că, cu cât economisește mai repede, cu atât va avea bani să-și cumpere ce-și dorește. Este etapa de vârstă la care se poate schimba gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, se pot introduce în vocabularul copilului conceptul de interes complex, când atenția este în egală măsură concentrată asupra economiilor pe care le-a făcut deja și asupra acelora pe care le va face.

Banii sunt importanți, dar rostul și adevărata lor valoare trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest lucru.

Prin orice mijloc, fie în joacă, încă de la vârsta preșcolară, fie cu povești, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte trebuie să găsească cea mai potrivită cale pentru a lămuri și, bineînțeles pentru a face o educație financiară propriului copil.

O educație financiară corectă, adaptată nivelului de vârstă, se realizează în mediul școlar, după o programă bine stabilită, pentru disciplina opțională. Cadrele didactice pot implementa un program de educație financiară deoarece continuturile programelor sunt practice, cu foarte multe exemple de activități. Programa urmărește formarea la elevi competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii care au consecințe financiare, precum și conturarea unei imagini a modului în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți sau investiți în societatea de astăzi.

Este necesară studierea educației financiare începând de la vârsta preșcolarității pentru a forma tinerei generații competențe necesare în societatea noastră.

Bibliografie 1. Educație financiară - Curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar - București, 2013 2. Ligia Georgescu- Goloșoiu- Educație financiară –Banii pe înțelesul copiilor

179 |

414

Educația

financiară Prof. Țuncu Maria Bianca Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea

,,Banii pot oglindi cu acurateţe aspecte relevante pentru istoria, cultura şi civilizaţia oricărui stat. De asemenea ei pot reprezenta o sursă preţioasă de informaţii despre evnimente şi personalităţi marcante din viaţa unei naţiuni. Mai mult decât atât, monedele şi bancnotele reprezintă adevărate produse culturale, omniprezente în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi,chiar şi acum, în era banilor electronici.” ( Mugur Isărescu).

Educația a fost dintotdeauna un fenomen care a contribuit la dezvoltarea profesională şi personală a individului, precum şi o modalitate de obţinere a recunoaşterii şi aprecierii celorlalţi. În esenţă, educaţia se bazează pe implementarea unor concepte care să ajute individul să adoptecele mai bune decizii în viaţa de zi cu zi, astfel încât caracterul ei practic nu poate fi neglijat.poate tocmai datorită acestor aspecte, este necesar ca individul să posede cunoştinţe minime despre aspectele financiare şi economice ale mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Educaţia financiară a devenit necesară pentru orice familie cu un venit mediu care trebuiesă decidă în legătură cu venitul său, cu acoperirea cheltuielilor legate de locuinţă, de educaţiacopiilor şi, nu în ultimul rând, cu asigurarea unei pensii.

Desigur, oamenii au fost dintotdeauna responsabili de gestionarea banilor personali. Ei au fost puşi mereu în situaţia de a decide cât demulţi bani vor c!eltui, respectiv vor economisi sau cât de mulţi bani vor aloca pentru c!eltuielilecurente, pentru petrecerea vacanţelor, respectiv pentru ac!iziţionarea unor bunuri de folosinţă îndelungată precum mobilă sau aparatură electrocasnică.

Evoluţiile recente au făcut ca educaţia financiară să devină deosebit de importantă pentru bunăstarea fiecăruia. De ani de zile se discută despre necesitatea unei educaţii economice şi financiare care să-i ajute pe tineri să îşi gestioneze, într-un mod cât mai bun, propriile resurse băneşti.

Tinerii care au deprins un mod economic de gândire, au mai multă încredere în sine, sunt mai capabili să adopte decizii privind finanţele personale sau cariera pe care o vor urma şi să acţioneze ca autentici cetăţeni informaţi.

Educaţia financiară trebuie să se adreseze elevilor din toate ciclurile de învăţământ - primar, gimnazial şi liceal, în egală măsură - desigur prin forme şi modalităţi diferite, în funcţie de specificul vârstei, al capacităţilor dezvoltate şi al experienţelor trăite la fiecare vârstă. Școala trebuie să ofere elevilor o educaţie adecvată, să îi ajute să înţeleagă şi să acţioneze eficient în lumea în care trăim.

Fundamentarea educaţiei financiare pe conceptele economice de bază şi pe modul economic de gîndire este elementul distinctiv al unui programcoerent de ,,alfabetizare” financiară.

Elevii trebuie sa se familiarizeze cu noțiunile economice șifundamentale şi cu modul economic de gândire, cu aspecte ale vieţii economice, într o lume încare există tot mai multe nevoi, iar resursele sunt limitate.

Cu alte cuvinte, educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională menită să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bunul obicei al economisirii începe de la o vârstă fragedă. De aceea, consider că,explicăndu-le elevilor importanţa şi procedurile economisirii, precum şi operaţiunile băncii, îngeneral, se va ajunge la sporirea încrederii elevilor în bănci, dar şi la deprinderea economisirii şi cheltuirii banului cu înţelepciune.

Astfel, se ajunge la concluzia că, încă de mici, copiii trebuie să înţeleagă ce sunt, la ce folosesc, cât sunt de importanţi, cât de greu se obţin şi cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască BANII.

180 |

414

Educația

financiară în grădiniţă Prof.înv. preșcolar Boncan Ruxandra Prof.înv. preșcolar Bălescu Mariana Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

Considerăm că alfabetizarea financiară trebuie începută încăde la vârste foarte mici.Foarte multe studii au demonstrat faptul că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin sistemul de învăţământ preşcolar fără să înveţe nimic concret despre bani. Cu cât educaţia financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. De aceea am realiyzat un proiect educativ intitulat Ce doresc să cumpăr dacă aş acea mulţi bani, acest proiect l-am desfăşurat la grădiniţă la grupa mare.

Scopul proiectului a fost de a-i familiariza pe copii cu principalele concepte despre bani şi importanţa acestora în viaţa lor. Prin derularea proiectului am dorit ca preşcolarii să afle, încă de la grădiniţă , care este valoarea banilor. Ei au învăţat, de exemplu, să fie economi, să preţuiască darurile de la părinţi, pentru că au fost cumpărate cu bani ce reprezintă munca de zi cu zi a acestora sau ce înseamnăsă dăruiadscă din banii economisiţi de ei.

Copiii au mers în vizită la bănci, pentru a învăţa cele mai simple noţiuni legate de relaţia dintre acestor instituţii şi clienţi şi a vedea cum se desfăşoară activitatea de acolo, la magazine, la piaţă să vadă ce putem face cu banii, de ce sunt necesari.

Activităţile din cadrul proiectului au fost concepute în mod ludic, simplu, pornind de la activităţi zilnice, obiţnuite, astfel încât copiii să fie implicaţi activ în activităţi practice şi săcontribuie cu soluţii la problemele expuse de profesori.

Pe parcursul proiectului, copiii au aflat care sunt metodele de economisire a banilor, învaţă să işi stabilească obiectivele financiare, să constate cât de important este timpul şi să construiască un buget de venituri şi cheltuieli, pentru a vedea câţi bani „intră” şi câţi bani „ies”. Învaţă de asemenea că „am nevoie” este prioritar faţă de „imi doresc” atunci cand dispui de o suma limitată de bani.

Ce mai poate învăţa copilul preşcolar despre bani?Raspuns: banii au diverse forme şi mărimi; pot fi de metal sau de hârtie- bancnote; valoarea banului se poate explica în termeni de “câte dulciuri sau păpuşi pot cumpara cu aceşti bani; ce înseamnă “rest”; banii sunt folosiţi pentru a cumpara obiecte din magazine sau pentru a plăti anumite “servicii”: doctorul, facturile; fiecare ţară are o monedă specifica; la noi aceasta se numeste “leu”; părinţii primesc în fiecare luna o sumă de bani; ceea ceeste important este ca oamenii să lucreze nu numai pentru bani dar si pentru că fac activităţi care le fac placere.

Copilul mânuieşte banii de mic, asistă la discuţii în familie, iar media este plină de ştiri referitoare la bani. În această mare de informaţii, venite de-a valma, cine îl orientează, cine îi oferă repere în acest sens?

De altfel, modul de abordare a acestei problema este un alt aspect care recomanda desfăşurarea proiectului. Copilul, pe lângă faptul că vine în contact cu o serie de informaţiir eferitoare la bani, este pus în situaţia de a reflecta asupra banului ca valoare a muncii.

181 |

414

Educaţia

financiară a copiilor, preocupare

majoră a adulţilor Prof. Înv. Preşcolar Baicu Maria Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimăneşti Banii sunt importanţi, dar rostul şi valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie in joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte va gasi cea mai potrivită metodă de a lămuri şi, implicit de a educa propriul copil.

Psihologii sunt de acord că o educaţie financiară a copiilor începe încă de la 4/5 ani. Pedagogii occidentali îi educă pe copii, folosind concepte şi strategii încă de la clasele mici, învăţându-i cum să îşi gestioneze ,,venitul“. Copiii sunt învăţaţi care este diferenţa dintre ,,a dori“ şi ,,a avea nevoie“.

Educaţia financiară începe cu exemplul personal. Cunoscând cât de mult imită copilul comportamentul adulţilor este bine ca părinţii să îşi implice copiii, atât cât este posibil, în acţiuni legate de extrageri de bani de la bancomat, în magazine, acasă. Motivăm de ce alegem un produs şi nu altul, cum din două produse la fel îl alegem pe cel mai ieftin. Efectiv gândim cu voce tare, explicând de ce cumpărăm una şi nu alta, de ce pe aceea şi nu pe cealaltă, de ce sunt necesare ,,economiile,, . Cumpărăm o puşculiţă pe care i-o dăruim, stimulându-i dorinţa de a face economii, necesare procurării anumitor bunuri. Te preocupi să vadă că acele hârtii sunt purtătoare de valoare, verbalizezi tot ce faci în legătură cu banii.

Gândirea copilului fiind concretă trebuie să-l facem martor atunci când aducem banii şi când îi repartizăm pe anumite categorii de cheltuieli. Începem jocul ,,de-a banii“ folosind diferite puşculiţe şi sugerând în ce fel îi destinăm: apă, curent, televizor, internet etc. . Când copilul îşi doreşte mult un obiect ,,negociem“ cu el modul de a-l obţine. Astfel îi sugerăm că ,,economiile“ lui sunt foarte importante pentru a cumpăra ceea ce îşi doreşte. Pentru a-i ţine trează dorinţa punem o poză, poster sau altceva cu obiectul respectiv în spaţiul ocupat de copil.

Facem un plan al economiilor şi înregistrăm fiecare progres. Înregistrarea trebuie făcută vizibil printrun desen sugestiv/ o linie cu câteva gradaţii, un patrat împărţit în patru părţi egale.

Trebuie să găsim diferite metode de a-l încuraja pe copil să facă economii. O metodă este aceea de a dubla suma pe care el a economisit-o, de a-i oferi o jucărie, un dulce, o plimbare, determinându-l să renunţe la lucrurile mărunte în favoarea celor mai importante.

Educaţia financiară se poate începe în perioada copilăriei mici şi se definitivează în adolescenţă. Este important ca tot ce facem acasă să urmeze şi la grădiniţă şi invers. O bună colaborare între cadrul didactic şi părinte conduce la reuşita întreprinderii noastre. În grădiniţă sunt activitaţi pe care educatoarea le poate fructifica în scopul începerii sau consolidării educaţiei financiare. În jocul de rol, copilul poate deveni tatăl, mama care se preocupă să aibă resursele necesare asigurării traiului, plăţii facturilor, procurării alimentelor sau bucuriillor. Ei merg la magazin, cumpără pentru ,,copii lor“, merg la piaţă , negociază preţul, cu alte cuvinte imită comportamentul adultului.

După terminarea proiectului ,,Bogăţiile toamnei“ am organizat o expoziţie cu vânzare a produselor de toamnă: legume, fructe, conserve . Cumpărători au fost părinţii. Acţiunea a fost un succes, banii colectaţi au fost folosiţi pentru a organiza o excursie. Copiii au fost vânzători înnăscuţi care au negociat preţul şi au motivat de ce au nevoie de bani. Excursia i-a bucurat atât de mult( am fost la Rezervaţia de zimbri în Haţeg) încât m-au rugat să mai facem o expoziţie. În jocurile lor copiii folosesc bani confecţionaţi din hârtie, dar originea lor reală le-am spus-o printr-o povestire creată. Periodic fixăm un obiectiv pe care trebuie să-l atingem folosindu-ne de economiile noastre: o vizită la Grădina Zoologică Ostroveni, sau o drumeţie în împrejurimi, o vizită la Muzeul Satului sau un cadou pentru colegii care îşi aniversează ziua. În discuţiile ocazionale cu părinţii spunem ce am realizat solicitând informaţii şi din activitatea similară de acasă.

182 |

414

Sunt de părere că un opţional pe tema ducaţiei financiare la preşcolari este necesar. Copilul trebuie educat să înţeleagă că banul este purtător de valoare, că pentru a putea avea bani trebuie să munceşti şi să economiseşti pentru a putea procura cele necesare traiului.

Bibliografie 1. LIGIA GEORGESCU-GOLOSOIU, EDUCAŢIE FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTURORBANII PE ÎNŢELESUL COPIILOR, ghidul învăţătorului, ED. EXPLORATOR, PLOIEŞTI, 2013.

2. EDUCAŢIE FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR, Revistă de promovare a educaţiei financiare.

Educația

financiară a copiilor - o prioritate a

zilelor noastre

Prof. înv. primar Popa Emilia Școala Gimnazială Mateești Educația financiară este procesul prin care dobândim cunoștințe, aptitudini și abilități care ne permit să luăm decizii bune în ceea ce privește gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informațiilor corecte și să știm cui să cerem ajutor sau sfaturi atunci când vrem să obținem beneficii din economiile noastre.

Educația financiară se face optim în perioada copilăriei mici și se definitivează în perioada adolescenței. În acest fel, obiceiurile sănătoase pe care ar trebui să le aibă un tânăr se sădesc și se maturizează înainte ca acesta să-și câștige banii proprii.

Pentru aceasta, cea mai bună abordare ar fi începerea educației financiare din familie, și continuarea ei pe parcursul școlarității.

Educația financiară reprezintă o formă de activitate educațională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilități de management al banilor și de adoptare a deciziilor care au consecințe financiare, utilizând forme ți activități de învățate diversificate cum sunt cele:  bazate pe un demers inductiv - se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora trebuie să ia o decizie, încurajându-i să generalizeze pentru alte situații, pornind de la acestea;  active – elevii sunt încurajați să realizeze activități, să participe la dezbateri, și nu doar să recepteze pasiv informații;  relevante – conceperea unor activități de învățare în jurul unor situații reale semnificative din viața familiei, a comunității;  bazate pe colaborare – se folosesc activitățile de grup și învățare prin cooperare;  critice – elevii sunt încurajați să gândească ei înșiși, solicitându-le opiniile și punctele de vedere și ajutându-i să –și dezvolte capacitățile de argumentare.

Mulți dintre români nu au nici măcar minimul de informații pentru a-și gestiona finanțele personale.

Acest lucru se întâmplă, pentru că nici părinții nici școala nu le-au furnizat aceste informații. Problema apare atunci când lipsa de informații se perpetuează și la maturitate.

De aceea, educația financiară este binevenită pentru fiecare - fie că e copil, fie că este adult angajat, utilizator de produse și servicii bancare.

Educația financiară are rolul de a forma în rândul elevilor unele competențe cu privite la gestionarea banilor, precum și conturarea unei imagini, a modului în care banii sunt câștigați, cheltuiți, economisiți, împrumutați și nu in ultimul rând investiți.

Astfel, pentru a forma un adult care să-si chibzuiască banii, copiii trebuie să știe cum și cât să cheltuiască, în funcție de banii câștigați, dar să șină cont și de eventuale situații neprevăzute, pentru care să economisească

183 |

414

pe cât posibil. De asemenea este important să știe să facă diferența dintre nevoie ți dorință.

Elevii trebuie să rețină faptul că banii se câștigă prin muncă remunerată, se economisesc și se investesc în ideea de a fi înmulțiți. La fel de bine trebuie să cunoască faptul că o economie cât mai prosperă, banii trebuie să circule. Ei trebuie informați cu privire la sistemul bancar, care este importanța băncilor și cum au apărut acestea, să cunoască legătura dintre locul de muncă și salariu, dar și rolul banilor.

Un lucru la fel de important care este necesar a fi cunoscut de copii, este acela de a cunoaște circuitul banilor în economie( împrumut/credit bancar, investiție într-o eventuală afacere).

Pentru aprofundarea acestor cunoștințe despre cultura și educația financiară este benefică din când în când prezența unui specialist în domeniul financiar în cadrul activităților cu caracter extrașcolar.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu - Goloșoiu, Educație financiară - Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești, 2013 2. Ligia Georgescu -Goloșoiu, coordonator, Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educație financiară Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului+CD lecțiile predate, Editura Explorator, Ploiești, 2013 3. Programa școlară pentru disciplina opțională Educație financiară, București, 2013

Educația

financiară a copiilor Ionescu Lavinia Mihaela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

Deprinderile financiare sănătoase sunt esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregătirea lui ca adult de succes. Cu toate acestea, înș scoală educația financiară lipsește cu desăvârșire. În acest context, este vital să suplinești tu, părinte, rolul scolii și să-i oferi copilului și lecții despre bani.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Financial Life”, este de părere că pe copii îi poți învăța conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani, când sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. Între 3 și 5 ani îl poți învăța lecția: Ai putea să fii nevoit să aștepți până să iți poți cumpăra ceva!

Este un concept greu de învățat și de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoana respectivă ajunsă la maturitate. Copiii cu vârste între 3 și 5 ani vor trebui să învețe că, dacă își doresc ceva cu adevărat, trebuie să economisească și să aștepte până își vor putea permite să cumpere lucrul respectiv. Între șase și 10 ani învață-l lecția: Trebuie să alegi cum iți vei cheltui banii!

La această vârsta este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se poate termina și că este important să ia decizii înțelepte, pentru că odată ce cheltuiești banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit. Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenați în activități precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

De la vârsta de 11 ani și până pe la 13 ani, copilul poate învăța că: Dacă economisești mai repede, cu atât vei avea bani să-ti cumperi ce-ți dorești!

Este vârsta la care poate schimba gândirea financiară pe termen scurt cu cea pe termen lung. De asemenea, poți introduce în vocabularul copilului tău conceptul de interes complex – când atenția este în egală

184 |

414

măsură concentrată asupra economiilor pe care le-ai făcut deja și asupra acelora pe care le vei face.

10 ponturi de la specialist despre cum să-l înveți pe copil despre bani 1. Fii un model de „bună practică”. Asta deoarece copiii au tendința de a copia nu doar ce spui, ci mai ales ceea ce faci. În acest caz, asigură-te că le oferi propriul model financiar sănătos.

2. Nu spune niciodată „Nu am bani pentru asta”. Din moment ce vrei să-ți înveți copilul să cheltuiască responsabil, nu ai voie să spui că nu mai ai bani sau că nu-ți mai poți permite să cumperi flecuștețul pe care ți l-a cerut pe când erați în supermarket. Acest anunț l-ar putea bulversa, chiar speria pe copilul care astfel crede că familia lui este în impas din punct de vedere financiar. Așa, că o variantă de răspuns ar fi: „Nu vom cheltui acum bani pe asta”.

3. Nu uita să-ți implici copiii în cumpărăturile casnice. Hunt susține că a le cere copiilor să te ajute să faci diferite cumpărături pentru casă și să-i rogi să te însoțească la supermarket în acest sens poate reprezenta un pas important în educația lor financiară. Dă-i copilului în grija lista de cumpărături și vei avea astfel ocazia de a planifica alături de el întreaga sesiune de shopping, inclusiv alegerea produselor în raport de calitate și preț.

4. Nu este bine să-i iei pe copii la cumpărături de plăcere. Aceasta ar fi o „supraexpunere” a lor la cumpărături, avertizează Hunt, și ar putea duce la o încurajare a consumarismului și a cheltuirii banilor la impuls.

5. Este important să îi iei pe copii cu tine la bancă. Fie că faci retrageri de numerar, dar mai ales dacă depui spre a economisi, este bine să îi ai și pe copii alături. Așa ei vor ști după ce principii funcționează o bancă și vor fi încurajați să pună întrebări. În acest sens, vârsta de 10 ani este momentul optim pentru a le deschide un cont de economii pe numele copilului tău. Tot atunci copilul va putea începe să meargă, împreuna cu tine, să își depună banii economisiți în propriul cont.

6. Lasă-i să folosească ani lichizi pentru a cumpăra diferite lucruri. În cazul în care vei alege să îi permiți să se folosească de card, va trebui să iți asumi și eventualele consecințe ale unui asemenea act, una dintre ele fiind aceea că va cheltui peste măsură, furați de mirajul cardului.

7. Dă-i copilului tău bani săptămânal sau lunar, ca o alocație. Deși sunt multe păreri care consideră asta o greșeală, să dai bani cu regularitate copilului tău îl va ajuta pe acesta să învețe să își gestioneze singur banii. Potrivit lui Hunt, pe la 6 ani poți începe să îi dai copilului tăi săptămânal bani de buzunar, iar, treptat, pe măsură ce copilul crește, să mărești acest interval. Așa el va învăța despre economiile pe termen scurt și lung, cum să cheltuiască responsabil și cum să economisească.

8. Nu iți împrumuta copiii cu bani. Deși greu de aplicat în zilele noastre, mai ales într-o societate romanescă bazată pe idei balcanice, ideea de a nu le împrumuta copiilor bani este excelentă. Atâta timp cât aceștia primesc de la părinți bani lunar sau săptămânal, nu are rost să te oblige pe tine, părinte, să îi dai și mai mult. Dacă a ales să cheltuiască prea repede banii, este alegerea lui și trebuie să suporte consecința acțiunilor sale. Cu siguranță, în scurt timp va învăța să fie mai chibzuit.

9. Poți vorbi copiilor tăi despre bani, economii și cheltuieli oricând. Așa vor învăța că finanțele sunt importante, accesibile și deloc de speriat. Și, nu în ultimul rând, nu ocoli subiectul banilor atunci când acesta apare în discuțiile din familie. Insuflă-le copiilor, încă de la vârstă fragedă, ideea că a ști cum să faci economii și să cheltuiești inteligent, dar și să fii generos, este unul dintre aspectele care asigură succesul în viață.

10. Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes. Fie în joacă, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizări, fiecare părinte

185 |

414

va găsi cea mai potrivită metodă de a lămuri și, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie 1. Beth Kobliner - „Get A Financial Life”, 2009 2. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/

Educaţia

financiară a copilului familie şi continuă la grădiniţă

începe în

Tucan Nicoliţa Şcoala Gimnazială Nr.13 / Grădiniţa cu P.P. Nr. 14 , Râmnicu Vâlcea În primul rând ,, de ce educaţie?,, Pentru că educaţia este o cale accesibilă oricui, un drum deschis tuturor, nu trebuie decât să vrei să-l urmezi.

De ce ,,educaţie financiară?,, Pentru că banii, fie că vrem , fie că nu, fac parte din viaţa noastră. Ne condiţionează în multe moduri, ne determină acţiunile şi chiar ne modelează caracterul. Relaţionăm emoţional cu banii. ca atare şi cu tot ceea ce înseamnă ei: confort sau disconfort, securitate sau insecuritate, stress, teamă, plăcere, emoţie.

1.Puşculiţa cu dorinţe.

Puşculiţa ramâne, cu siguranţă, pricipalul şi cel mai eficient instrument de economisire pentru copii.

Dar pe masură ce copilul creşte e momentul ca şi puşculiţa să se transforme în mod corespunzator.

Este important pentru copil să înveţe să-şi fixeze obiective şi termene pentru atingerea acestora. La început obiective mici cu termene scurte, apoi din ce în ce mai ambiţioase. Şi care ar fi cel mai potrivit loc pentru notarea acestora? Desigur…..... puşculiţa.

Să ajutăm copilul să-şi transforme sau să-şi creeze puşculiţa după placul său: poate o fi caseta decorată, o cutiuţă creată special sau un simplu plic pe care copilul poate desena ceva reprezentativ pentru el.

2.Calendarul financiar.

Atunci când copilul este pregătit pentru dezvoltarea unor abilităţi de planificare pe termen mediu sau lung putem folosi o serie de activităţi pentru a-l ajuta să-şi construiască un program de economisire mai ambiţios.

Deoarece vizualizarea unui obiectiv concret susţine mai bine motivaţia pentru economisire, stabilirea unui obiectiv material ajută foarte mult şi în acest caz.

Pentru a deveni mai interesant calendarul poate fi imbogăţit cu desene amuzante şi semnificative pentru etapele programului de economisire.

3.

Graficul financiar.

Desenarea unui grafic, cu creionul pe hârtie poate fi o activitate amuzantă pentru copil.Il putem ajuta să transpună datele din calendarul financiar într-un grafic.

Creşterea sumei de bani economisite este mult mai vizibila pe un grafic, acest lucru ajutând la pastrarea sau chiar creşterea motivaţiei pentru economisire.

Reprezentarea grafică ajută la conştientizarea beneficiilor economisirii pe termen lung, lucru ce va fi deosebit de folositor copilului în viitor.

Indiferent de vârsta copilului, obiectivul de atins trebuie să fie cât mai dorit, astfel încât să poată fi menţinută motivarea până la final.

Economisirea şi urmărirea ritmului ei trebuie să fie amuzante. Dacă observăm că apare plictiseala transformăm metoda de ţinere a socotelilor, astfel încât să fie mereu un joc nou şi interesant.

Educaţia financiară începe în familie

186 |

414

Încă de când este micuţ primeşte bani de la bunica sa, îşi cumpără ceva dulce, iar cănd merge cu mama în magazin crede că banii nu se termină niciodată, mai ales că „are şi el de la bunica”. Cum să procedăm astfel încât să îi formăm deprinderi financiare sănătoase? Cum să îl obişnuim de mic să facă economii şi să îşi gestioneze micuţul venit?

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este destul de mare încât să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre „preţul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul.

Educaţia financiară a copilului începe cu exemplul personal.

Să-l luăm cu noi de fiecare dată când punem bani în cont, când scoatem bani de pe bancomat, când plătim la casa la cumpărături, când distribuim banii şi facem liste.

Este important să vadă că noi ne preocupăm efectiv: că acele hârtii şi acele bancnote sunt valoroase şi că mami şi tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitându-ne.

2. Joaca de-a educaţia financiară Este la fel de important să ne vadă copiii concret când umblăm şi cum umblăm cu banii. Gândirea copilului este foarte concretă. Aşa că îl ţinem pe langă noi atunci când folosim banii în jocuri , pentru ca cel mic să vizualizeze şi să înţeleagă efectiv cum gestionăm banii.

Apoi, implicându-l în gestionarea bugetului, chiar al familiei, tot într-un mod concret. Îi pregătim niste cutiuţe pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipim o etichetă (Lumina, Apa, Internet, Mâncare, Hăinute, Jucării,Concediu...). Folosim apoi bani din jucărie, decupaţi si desenaţi de noi sau chiar bani reali. Împreună cu cei mici, numărăm şi punem pe fiecare în cutiuţa care îi revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai ramân bani fară “destinaţie”, vedem ce s-ar putea face cu ei.

3. Găsim un motiv pentru care cel mic să economisească Cu prima ocazie îi explicăm că nu putem să cumpărăm jucaria sau bicicleta pe care şi-o doreşte cu pasiune, pentru că nu avem toţi banii acum. Însă îi propunem să cooperăm , pentru că aşa putem strange banii împreună. Important este să identificăm acel lucru care îl motivează să facă economii, pe care şi-l doreşte foarte mult.

4. Îl încurajăm pe copil să economisească stimulându-l în mod concret,de fiecare dată când reuşeşte să strangă o anumită sumă noi i-o dublăm. Important este să îl stimulăm să amâne recompensa imediată pentru o recompensă mai mare, mai târziu.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu-Golosoiu, educaţie financiară pe înţelesul tuturor-banii pe înţelesul copiilor, ghidul învăţătorului, Ed. Explorator, Ploieşti, 2013.

2. Educaţie financiară pe înţelesul tuturor, Revistă de promovare a educaţiei financiare.

187 |

414

Educația

financiară din perspectivă europeană Prof. înv. primar Dragomir Adelina-Elena Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea

Lumea se schimbă, şi cu ea şi locul omului în aceasta lume. În întreaga Europă, responsabilii învăţământului caută să atenueze ”divorţul” dintre educaţia primită şi viaţa profesională viitoare.În condiţiile în care acceptăm că şcoala şi grădiniţa trebuie să reflecte cu fidelitate ceea ce se petrece la nivel social, vom recunoaşte inclusiv faptul că acestea au intrat într-o etapă postmo­dernă caracteristică întregii societăţi. Astfel, unor trăsături precum rigoarea, raţionalitatea, determinarea ori precizia (definitorii pentru tradiţionalism sau pentru modernitate) li se opun altele cum ar fi conduita ludică, existenţa mai multor alternative, renunţarea la limite, stiluri inovatoare, mobilităţi interculturale etc. Şcoala prezentului trebuie să fie centrată pe o pregătire reală, pentru performanţă (competenţe, abilităţi intelectuale şi practice, capacităţi etc.), pentru dezvoltarea mecanismelor interne de procesare a informaţiilor, astfel încât tinerii să nu fie copleşiţi de fluxul informaţiei, dar să aibă ca ultim scop dezvoltarea la nivel comunitar şi individual. În acest sens, în țara noastră a fost introdusă recent în curricula de învățământ,educația financiară,deprinderile financiare sănătoase fiind esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregătirea lui ca adult de succes. Disciplina Educație financiară, cu un curriculum realizat cu ajutorul Băncii Naționale a României, a fost introdusă ca opțională în școli din septembrie 2013. Copiii au învățat astfel și elemente de istorie, pentru că acest curriculum este transdisciplinar: copiii învață și cine sunt personalitățile de pe bancnote, matematică, gândire logică și le este stimulată creativitatea.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Financiar Life”, este de părere că pe copii îi poți învăța conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani când sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicității de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârsta de șapte ani.

Prin educația financiară,elevii învață să gândească logic, să facă prețuri estimative de vânzare, să își aprecieze munca și materialele pe care le folosesc și să își calculeze și un profit.

Disciplina opţională Educaţie financiară este concepută la nivelul ariilor curriculare “Om şi societate” şi “Matematică şi ştiinţe” şi are ca obiectiv integrator “formarea unui comportament raţional în relaţie cu banii, prin antrenarea copiilor în activităţi ce stimulează gândirea logico-creativă”. Ideea de a se introduce acest opţional o consider foarte bine venită, cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate de consum, toată lumea, inclusiv copiii, au nenumărate oferte tentante pentru a cheltui, dar prea puţin se investeşte pentru a învăţa să mai punem şi deoparte «bani albi pentru zile negre» sau nu numai cu acest scop.

Cu ajutorul acestei discipline,elevii învață că, indiferent cât de bine îşi planifică finanţele, pot avea loc evenimente neprevăzute, cum ar fi dezastre naturale, accidente sau boli. Educația financiară contribuie la formarea unei imagini complete asupra planificării financiare personale corecte prin folosirea asigurărilor şi a opţiunilor oferite de acestea.

După ce învaţă despre importanţa economisirii, elevii sunt îndemnaţi să ia în considerare diverse opţiuni de investire şi li se va explica faptul că, deşi investiţiile pot fi profitabile, ele sunt adesea riscante. Elevii învaţă că oamenii îşi asumă riscuri în diverse moduri în etape diferite ale vieţii şi că este foarte important să înţeleagă foarte bine ce riscuri şi ce avantaje prezintă fiecare opţiune de investire.

Scopul educației financiare în școală constă în: • creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice, copiilor şi părinţilor acestora în activităţi de educaţie financiară și cunoașterea mai bună a particularităților culturale românești; • conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi, investiţi în societatea de astăzi, concomitent cu dobândirea unor abilităţi de gestionare

188 |

414

a banilor; Obiceiurile comportamentale se formează încă din prima copilărie. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut sau au învățat încă de mici, începând de acasă, continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar și completând cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor. Încurajând copiii să experimenteze economisirea, la început cu ajutorul unei pușculițe, le oferim șansa unei vieți organizate și cumpătate. Învățându-i să renunțe la unele plăceri imediate pentru a-și redirecționa resursele, astfel disponibilizate către o satisfacție viitoare (materializată prin jucăria sau cărticica dorită), le oferim însuși instrumentul de bază al economisirii: capacitatea de a amâna consumul.

Bibliografie 1. Tomşa, Ghe., 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti.

2. Cucoş, C., 1998,Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi 3. Toader, A.D.,1995, Psihologia schimbării şi educaţia. Polarităţi şi accente ale procesului educaţional, EDP, Bucureş

Educația

financiară în rândul adolescenților Bibliotecar: Ionescu Gabriela Liceul Teoretic, Comuna Grădiștea, Județul Vâlcea

Rolul educației financiare în viața unui adolescent este foarte important. Această responsabilitate le revine în primul rând părinților înca din primii ani de viața ai copilului. Având o educație în acest sens de la o vârstă fragedă adolescentul de mai târziu va fi conștient de riscurile și eventualele probleme ivite în momentul în care se hotărăște să devină independent din punct de vedere financiar. Învațați de mici să primească în dar bani, fără a depune eforturi, aflați acum la cea mai vulnerabilă vârstă, adolescenții, din dorința de a deveni independenți financiar, sunt tentați să facă unele greșeli în acest sens.

Deci, adolescentul trebuie să fie pregătit să învețe care sunt obiectivele planului care îi va aduce succes pe viitor, să adapteze planul la personalitatea și visul său , să pună planul în aplicare, să greșească și să învețe din greșeală, iar la fiecare greșeală să modifice planul pentru a-l face mai eficient astfel încât la final să culeagă o sumedenie de roade. În primul rând un adolescent trebuie să deprindă știința siguranței financiare, pentru a evita eșecul. În al doilea rând el trebuie să utilizeze banii cu chibzuință și eficiență – să-i economisească. Banii odată câștigați trebuie să fie bine gestionați. Pentru o mai buna gestionare a banilor, tinerii trebuie sa faca diferența dintre nevoie (necesitate) si dorința.

Adolescentul trebuie să știe că banii se fac în doua feluri: muncind pentru alții și muncind pentru sine.

Orice lucru are un început. Și acest lucru se referă la faptul că orice drum care are ca scop independența financiară înseamnă a începe o ucenicie. Astfel, până a ajunge la bani adolescentul este capabil să învețe o meserie. Ucenicia va fi făcută fie gratis începând cu lucruri simple de bază, mulțumindu-se cu faptul că învață meserie, fie pe bani puțini.

Banii munciți sunt mult mai apreciați și mai ,,valoroși” decât cei primiți în dar de la părinți. În momentul în care tinerii se bucură de banii lor munciți , aceștia înteleg țelul vieții lor.

Astfel, vor vedea cât de simplu este să îți descoperi pasiunea și apoi să o valorifici financiar, făcând în acelasi timp din aceasta un mijloc de a face bine și de a aduce binele în viața celorlalți. În ordinea importanței, pe primul loc se claseaza definirea visului personal, iar mai apoi scopul vieții – țelul suprem al existenței sale, care fără partea materială nu ar avea niciun contur.

Pentru a avea o viața financiară împlinită copiii și adolescenții ar trebui să știe câteva lucruri de bază

189 |

414

și anume:,, ce sunt banii”; ,, pe ce cheltuim: nevoile, dorințele și cheltuielile inteligente”; ,, cum și de ce economisim”.

Adolescenții au nevoie de educație financiară, sa știe să economisească bani, indiferent se sursa de provenientă a acestora, fie că sunt primiți, fie că sunt caștigați prin muncă, dar să cunoască în aceeași masură și eșecul. Cunoscând eșecul, în momentul în care vor fi tentați să investească bani, vor fi mai responsabili. În concluzie, adolescenții trebuie să cunoască faptul ca banii reprezintă un mijloc de păstrare a valorii, dar și faptul că banii pot fi economisiți în prezent pentru a fi utilizați în viitor. Economiile se depoziteaza de regulă la bănci pe termen scurt, deoarece cu timpul valoarea lor poate să scadă. Pe termen lung, banii se pot păstra ca investiții care să le conserve valoarea.

Bibliografie 1. https://ro.scribd.com/doc/36745100/Cum-Sa-Faci-Bani-Inca-Din-Adolescent-A 2. https://www.zumzi.com/ro/educatie-financiara-si-antreprenoriala-pentru-adolescenti.html 3. Economie-manual pentru clasa a XI-a/ Mariana Liana Lăcătuș, George-Paul Lăcătuș. București: Corint, 2006

,,Educația

financiară în școala românească

la vârsta precoce,,

Lungu Giorgiana Școala Gimnazială Mateești

Educația financiară este un subiect de actualitate și foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați de viața cotidiană. Totul se modernizează rapid, iar serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Educația financiară este esențială pentru fiecare dintre noi. Publicul trebuie educat din punct de vedere financiar, iar această educație se poate face numai printr-o comunicare eficientă, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor. Consider că lucrurile pe care le înveți în copilărie îți rămân alaturi toata viața. De aceea este foarte important ca această educație să se înceapă de la o vârstă fragedă, chiar din timpul perioadei preșcolare, deoarece îi ajută pe copii să crească mai siguri pe ei din punct de vedere financiar.

Pe lângă educația financiară, copiii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul într-una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul în economia contemporană și despre gama de servicii și de produse pe care acestea le oferă. Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor reală trebuie explicate copilului de când arată primele semne de interes pentru acest aspect.

Așadar, educația financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă. Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției.

190 |

414

Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie. În România, orele de educație financiară au fost introduse recent în curicula de învățământ ca opționale.

Educația financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educațională, al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilități de management al banilor și de adoptare a deciziilor care au consecințe financiare, utilizând forme și activități de învățare diversificate. De exemplu, pentru cei mici de învățământ preșcolar-cls.pregătitoare-cls.I recomand cartea ,,Educația financiară prin joc,, Ligia Georgescu – Goloșoiu, carte adaptată segmentului de vârstă reprezintând un prim pas în punerea bazelor unei educații financiare atât de necesare omului contemporan.

Cartea prezintă într-o ordine logică povestea banilor de la troc - ce sunt banii – cum se câștigă aceștia și, mai ales, cum îi utilizăm. De fapt, cartea ne propune o călătorie fascinantă în lumea banilor. Pentru înțelegere, sunt utilizate metode simple: să colorăm, să desenăm, să decupăm banii, să spunem poezii despre bani, să cântăm pe aceeași temă.Toate activitățile recomandate în carte urmăresc dezvoltarea capacității copilului de a-și comunica propriile idei, opinii, gânduri. Urmărind firul poveștii, copiii învață cum să se comporte în diverse etape din viața reală: la magazin, la bancă, aceștia învață noi reguli de politețe, învață să lucreze în echipă, îndeplinind diverse roluri în situații diferite, îmbină armonios elementele instructiv-educative, cu cele distractive.

Bibliografie 1. Georgescu – Goloșoiu, Ligia, ,,Educația financiară prin joc,, (manual)-auxiliar curricular pentru preșcolari (grupa mare) și școlari (clasa pregătitoare/clasa I) ; 2. Georgescu – Goloșoiu, Ligia, ,,Educația financiară prin joc,, (caietul elevului)-auxiliar curricular pentru preșcolari (grupa mare) și școlari (clasa pregătitoare/clasa I) ; 3. Georgescu – Goloșoiu, Ligia, ,,Educația financiară prin joc,, (ghidul educatorului/învățătorului) pentru preșcolari (grupa mare) și școlari (clasa pregătitoare/clasa I) ; 4. Manolescu, Marin, ,,Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar,, Ed.Credis,București, 2006 ***,,Incursiune în istoria leului,,, București, 2008; 5. Argument - Simpozion Național ”Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană” , Ediția a II – a; 6. Programa şcolară pentru disciplina opțională ,,EDUCAȚIE FINANCIARĂ,, [curriculum la decizia şcolii pentru învățământul primar], Aprobată prın ordinal ministrului ,Nr. 4887 / 26.08.2013;

191 |

414

Educația

financiarǎ ȋncepe de la o vȃrstǎ

fragedǎ

Croitoru-Necșuleu Elena-Andreia Școala Gimnazialǎ Stǎnești, Râmnicu Vâlcea Deprinderile financiare sǎnǎtoase sunt esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregǎtirea lui ca adult de succes. Cu toate acestea, ȋn școalǎ educația financiarǎ este foarte importantǎ, ȋncǎ de la grǎdinițǎ. Ȋn acest context, este vital sǎ suplineascǎ pǎrintele, rolul școlii și sǎ-i ofere copilului și lecții despre bani. Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de pǎrere cǎ pe copii ȋi poți ȋnvǎța conceptele financiare ȋncǎ de la vȃrsta de trei ani cȃnd sunt capabili sǎ ȋnțeleagǎ ce ȋnseamnǎ a economisi și a cheltui.

De asemenea, un raport dat publicitǎții de Universitatea Cambridge aratǎ faptul cǎ obiceiurile financiare ale copiilor se formeazǎ pȃnǎ la vȃrsta de șapte ani.

Cu cȃt ȋncep pǎrinții mai curȃnd sǎ profite de avantajul de a le putea da copiilor lecții zilnice despre bani – de exemplu sǎ-i dai copilului de șase ani 5 lei și sǎ ȋl lași sǎ aleagǎ ce fruct sǎ ȋși cumpere, cu atȃt ȋi va fi mai bine copilului. Pǎrinții sunt modelul copiilor și le vor influența obiceiurile financiare, astfel ȋncȃt cei mici vor deveni adulți responsabili, care vor investi inteligent și care vor ști sǎ dǎruiascǎ. Primele lecții ȋn educația copilului cu privire la bani ȋncep simplu și relaxat, cu jocuri de simulare. Trebuie folosite lucruri simple, familiare copilului, pentru a-l ajuta sǎ facǎ primele conexiuni. Ȋn cȃteva zile, va putea amenaja chiar un mic magazine, iar camera lui devine un mic supermarchet, unde toate produsele au prețuri. Ȋn funcție de vȃrstǎ copiii pot ȋnvǎța diverse lecții despre educația financiarǎ. De exemplu: a) Copiii cu vȃrste ȋntre 3 și 5 ani vor trebui sǎ ȋnvețe lecția: “Dacǎ ȋși doresc ceva cu adevǎrat, trebuie sǎ economiseascǎ și sǎ aștepte pȃnǎ ȋși vor putea permite sǎ cumpere lucrul respectiv”. Activitǎți potrivite pentru aceastǎ lecție pot fi: 1. Cȃnd copilul stǎ la coadǎ, vorbește-i despre cȃt de important este faptul cǎ a economisit bani și ȋncurajeazǎ-l sǎ continue ȋn acest fel; 2. Pune ȋn casǎ trei borcane pe care sǎ le etichetezi astfel: „Economii”, „Cheltuieli” și „Donații”. De fiecare datǎ cȃnd copilul primește bani – pentru cǎ a fǎcut diferite comisioane sau de ziua lui – ȋmparte banii ȋn mod egal, ȋn fiecare dintre cele trei borcane și lasǎ-l pe copil sǎ ȋși cumpere lucruri care ȋi fac plǎcere cum ar fi bomboane sau abțibilduri. Ȋnvațǎ-l ca banii din borcanul de „Economii” sǎ fie pǎstrați pentru lucruri mai costisitoare; 3. Propune-i copilului sǎ ȋși stabileascǎ un obiectiv, cum ar fi acela de a-și cumpǎra o jucarie. Asigurǎte cǎ nu este vorba despre o jucǎrie pe care nu și-ar putea-o permite. Dacǎ, totuși, are gusturi costisitoare, puneți la cale un program care sǎ ȋl ajute sǎ ȋși atingǎ acest scop ȋntr-un timp rezonabil. Și, de fiecare datǎ cȃnd copilul adaugǎ bani ȋn borcanul cu economii, ajutǎ-l sǎ-i numere, pentru a vedea cȃt a strans. Satisfacția lui va fi mare. b) Ȋntre șase și 10 ani ȋnvațǎ-l lecția: “Trebuie sǎ alegi cum ȋți vei cheltuii banii”.

La aceastǎ vȃrstǎ este important sǎ-i explici copilului cǎ banii sunt ceva care, pȃnǎ la urmǎ, se pot termina și cǎ este important sǎ ia decizii ȋnțelepte, pentru cǎ odatǎ ce cheltuiești banii pe care ȋi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit. Tot acum este perioada ȋn care copiii pot fi antrenați ȋn activitǎți precum a economisi, a cheltui sau a darui. Activitǎțile potrivite pentru aceastǎ lecție pot fi: 1. Include-l pe copil ȋn deciziile financiare ale casei. De exemplu, explicǎ-i cǎ motivul pentru care ai ales sǎ cumperi un suc de portocale al unei firme cvasinonime ȋn loc de unul de brand este acela cǎ ȋntre cele douǎ, diferența de preț este de 50 de bani ȋn favoarea celui cumpǎrat de tine.

2. Dǎ-i copilului cȃțiva bǎnuți cȃnd mergeți ȋmpreunǎ la supermarket și lasǎ-l sǎ aleagǎ ce va cumpǎra.

192 |

414

3. Cȃnd sunteți la cumpǎrǎturi, vorbește-i copilului despre felul ȋn care iei deciziile financiare, adresȃndu-i ȋntrebǎri de genul: „Este asta ceva de care chiar avem nevoie?” sau „Am putea sǎ renunțǎm la asta ȋn aceastǎ sǎptǎmȃnǎ, dacǎ tot alegem sǎ luǎm cina ȋn oraș?”, „Oare nu l-aș putea ȋmprumuta de undeva?”, „O costa mai puțin ȋn alt magazin?” și așa mai departe.

Banii sunt importanți, dar rostul și valoarea lor realǎ trebuie explicate copilului de cȃnd aratǎ primele semne de interes pentru acest aspect. Fie ȋn joacǎ, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizǎri, fiecare pǎrinte va gǎsi cea mai potrivitǎ metodǎ de a lǎmuri și, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie 1. www.educațiefinanciarǎpentrucopii.ro 2. www.psychologies.ro

Educația

financiară și începuturile ei ... în

familie

Prof. înv. pr. Dîrleci Gina-Eugenia Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Încă de când este micuț primește bani de la bunica să își cumpere ceva dulce, iar când merge cu tine în magazin crede că banii nu se termină niciodată, mai ales că „are și el de la bunica”... Cum să procedăm astfel încât să le formăm deprinderi financiare sănătoase? Cum să îi obișnuim, încă de mici, să facă economii și să își gestioneze puținul venit?

Psihologii sunt de acord că, la 4-5 ani este destul de mare încât să îl putem învăța câte ceva despre bani și despre prețul lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine și predau copiilor încă din clasele primare concepte și strategii despre cum să își gestioneze venitul. Copiii sunt învățați că am nevoie este prioritar față de îmi doresc, atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învățați că, dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai puțin, pentru că, vorba unei fetițe, cine ar vrea să dea mai mulți bani pe același lucru?. Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicate, exemplificate și confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru că, până să ajungă la școală, educația financiară începe în familie...

Să le oferim o pușculiță! Să le arătăm ce se face cu ea și să procedăm și noi la fel. Să-i luăm cu noi de fiecare dată când punem bani în cont, când scoatem bani de pe bancomat, când plătim la casă cumpărăturile, când distribuim banii și facem liste, când prioritizăm un bun sau altul...

Este important să vadă că noi ne preocupăm efectiv: ca acele hârtii și acele bancnote sunt valoroase și că și mami, și tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copilul învață din exemplul personal, învață imitându-ne. Apoi, să verbalizăm și să-l facem pe cel mic martor la alegerile și deciziile pe care le luăm. Altfel spus, să gândim cu voce tare. Să-i explicăm de ce alegem un anumit lucru și renunțăm la altul. Ar trebui să procedăm așa în supermarket, când luăm de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolată. Continuăm acasă, când ne uităm împreună în catalogul publicitar de la supermarketul X, când stabilim unde să mergem în vacanță, când hotărâm ce cadou luăm pentru aniversarea unor prieteni... Să-l ținem pe copil aproape atunci când au loc în familie discuțiile generale despre buget și cheltuieli.

Să ne jucăm de-a educația financiară! Este la fel de important să ne vadă concret când umblăm cu banii și cum umblăm cu banii. Gândirea copilului este foarte concretă. Așa că trebuie să-l ținem pe lângă noi atunci când venim cu banii acasă, îi numărăm și îi repartizăm. Chiar dacă îi ținem pe card, putem proceda astfel, din când în când, astfel încât cel mic să vizualizeze și să înțeleagă efectiv cum se gestionează banii.

Apoi, se recomandă să-l implicăm în gestionarea bugetului familiei, tot într-un mod concret. Pregătim

193 |

414

niște borcane pentru fiecare dintre cheltuielile familiei, pe care lipim o etichetă (Lumină, Apă, Internet, Mâncare, Hăinuțe, Concediu...). Folosim apoi bani din jucărie, decupați și desenați de noi sau chiar bani reali. Împreună cu cel mic, îi numărăm și-i punem pe fiecare în borcanul care îi revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai rămân bani fără destinație, dezbatem ce am putea face cu ei.

Cu prima ocazie (iar aceasta nu ne va lăsa prea mult să așteptăm...), trebuie să le explicăm că nu putem să le cumpărăm jucăria sau bicicleta pe care și-o doresc cu pasiune, pentru că nu avem toți banii acum, respectiv că nu este de trebuință imediată. Însă, le putem propune să cooperăm, pentru că așa vom putea strânge banii împreună. Important este să identificăm noi, părinții, acel lucru care i-ar motiva să facă economii, pe care și le doresc foarte mult. Ca să le menținem motivația, le punem pe perete în camera lor o imagine, o fotografie sau un desen cu lucrul dorit.

Ulterior, le propunem un plan de economii. Ca să le fie clar ce se întâmplă și ca să le păstrăm entuziasmul pe parcurs, înregistrăm fiecare progres pe care îl fac copiii noștri. Pregătim o etichetă pe care să o lipim pe pușculiță, pe care să desenăm un interval gradat, format din maxim 5 unități, ca să nu descurajeze dacă sunt prea multe, sau desenăm pe etichetă un cerc împărțit în patru. Atunci când copilul strânge jumătate sau o cincime din sumă, colorăm împreună o bucată din cerc sau facem un semn clar pe intervalul gradat. Apoi când ajunge la jumătate...și tot așa. În acest fel, cel mic are o reprezentare vizuală a progresului și rămâne motivat în continuare.

Să-l stimulăm în mod concret. Punem mâna și contribuim și noi la succesul lui, după vorba cui are i se va da.... Aceasta înseamnă că putem stabili cu el astfel: de fiecare dată când reușește să strângă o anumită sumă, de exemplu 5 lei, noi i-o dublăm. Suma o stabilim în funcție de venitul lui. Dacă 5 lei este o nimica toată pentru noi, atunci pornim de la o valoare mai mare. Daca nu este chiar o nimica toată pentru cel mic să strângă 5 lei, așadar îi trebuie puțină răbdare, atunci aceasta este o valoare potrivită. Important este să îl stimulăm să amâne recompensa imediată pentru o recompensă mai mare, pentru mai târziu. Pe măsură ce mai crește și își formează această deprindere, putem micșora procentul pe care i-l adăugăm. Adică, nu îi mai dublăm suma, ci îi adăugăm jumătate din ea. Îl mai putem încuraja și altfel: să-i oferim o răsplată concretă atunci când atinge suma stabilită. Dacă primește bănuți de la bunici, îi rămâne lui restul de la cumpărături și în plus preferă o înghețată mai ieftină, ca să păstreze câțiva bănuți, atunci va ajunge să aibă la un moment dat 10 lei. Bravo! Numai că pentru el, acești 10 lui nu înseamnă nimic... nu se concretizează în nimic, dacă mai are de strâns pe lângă ei până să își poată cumpăra lucrul acela mai scump pe care și-l dorește. Mai mare impact are pentru el faptul că a mâncat o înghețată cu 2 cupe, nu cu 4, decât că acum are încă 10 lei în pușculiță... Așa că îi oferim o recompensă pe care să o simtă. Îi oferim o mică jucărie, o etichetă colorată pentru caiete, o ora în plus la joacă, o vizită la Zoo...

Copilul are nevoie și de stimulente pe parcurs, până să experimenteze recompensa reală care îl așteaptă odată ce va strânge întreaga sumă de bani...

Educația

financiară – simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori Roșu-Călina Roxana-Laura Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea Educația financiară este un proces de dobândire a cunoștințelor, aptitudinilor și abilităților care ne permit să gestionăm mult mai bine resurselor noastre, ne ajută să menținem un echilibru financiar și ne învață cum să ne gestionăm veniturile. În ziua de astăzi este imperios necesar să fim informați foarte bine despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse companii încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii avem nevoie să înțelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre și ce obligații avem în calitate de clienți. Acest lucru nu este greu de realizat cât timp avem la dispoziție o gamă largă de servicii financiare care ne pot ușura viața și în acelasi timp ne ajută să ne atingem obiectivele.

194 |

414

De-a lungul timpului au fost făcute numeroase sondaje care au demonstrat că nivelul cunoștințelor financiare și economice ale cetățenilor este în general scăzut, deși dezvoltarea acestei educații devine din ce în ce mai importantă, pe măsură ce inovația sporește complexitatea serviciilor financiare oferite.

Progresele tehnologice, noile mijloace electronice de comercializare, precum și integrarea piețelor financiare au sporit gama serviciilor propuse și mijloacele de acces la acestea. Însă, pentru mulți consumatori, aceste produse sunt complexe, iar rezultatele viitoare în ceea ce le privește sunt greu de evaluat. Lipsa concordanțelor între informații continuă să fie importantă: chiar și un produs financiar simplu poate părea complex pentru consumatorul obișnuit care este prost informat sau nu este deloc informat în materie financiară.

Din acest punct de vedere, importanța educației financiare este recunoscută atât la nivel mondial, cât și la nivel european. În secolul al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale, în loc de a se mulțumi cu compararea ofertelor de servicii financiare. În ciuda faptului că educație financiară este în general la un nivel scăzut, consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța pe care cunoștințele din domeniul financiar le vor avea atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Potrivit mai multor studii, dezvoltarea unor bune competențe financiare este una dintre principalele preocupări ale părinților pentru copiii lor.

Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie, cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecții corespunzătoare a consumatorilor și al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori.

Educaţia

financiară trebuie să fie luată în

serios!

Prof. Predescu Georgeta Liceul Tehnologic Oltchim, Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este abilitatea de a utiliza cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a lua decizii eficiente și în cunoștință de cauză în gestionarea banilor. Dobândirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților de cultură financiară este un proces pe tot parcursul vieții, care începe în copilărie prin colectarea banilor în puşculiţă și evoluează la subiecte mai avansate, cum ar fi managementul riscului si alocarea activelor.

Preocupările legate de pregătirea financiară sunt documentate în studii recente care demonstrează că atât tinerii, cât şi adulții, nu au cunoștințele de bază necesare pentru a face bune opțiuni financiare. Aceste îngrijorări au fost sporite în 2005 de un raport al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), care indică faptul că analfabetismul financiar este foarte răspândit în grupe de vârstă și zone geografice. Un studiu din 2006, menit să testeze cunoștințele financiare de bază ale adulților cu vârsta peste 50 de ani, a relevat faptul că analfabetismul financiar este deosebit de puternic în rândul persoanelor în vârstă, de sex feminin, și cele cu studii limitate.

Situaţia financiară de astăzi este tot mai complexă, iar familiile sunt forțate să aleagă între o gamă variată de produse și servicii financiare. O astfel de complexitate ridică semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea financiară a consumatorului- capacitatea acestuia de a gestiona resursele și de a lua decizii financiare eficiente. Educaţia financiară poate fi un factor determinant al securității financiare a unui individ pe termen lung, în ceea ce priveşte veniturile sale, sănătatea și educația. De la a ști cum să creezi și să gestionezi un buget al familiei, la a învăţa cum să investeşti bani pentru pensie sau să creezi bazele unei afaceri, capacitatea financiară este esențială pentru capacitatea unei familii de a construi și a proteja bunurile. De aceea, asigurarea

195 |

414

educației financiare în școală, la locul de muncă şi în societate este o modalitate prin care factorii de decizie în educaţie pot ajuta următoarea generație în a obține o viață stabilă financiar și sigură.

Tinerii sunt adesea activi punct de vedere economic on-line la o vârstă fragedă, folosind carduri de credit ale părinților pentru achiziții, și pot avea responsabilitatea pentru contractele de telefonie mobilă. În același timp, aceste produse și servicii sunt din ce în ce mai complicate, alegerile sunt mai dificile, iar tânăra generaţie este nevoită să ia decizii financiare importante la o vârstă mult mai fragedă, în comparaţie cu generațiile anterioare. În consecinţă, înțelegerea financiară este o competență majoră de viață, şi ea trebuie dobândită din şcoală. Primul pas în asigurarea faptului că tinerii care părăsesc școala au abilitățile necesare pentru a face față cu încredere problemelor financiare de zi cu zi este dezvoltarea înţelegerii financiare. Copiii trebuie să înțeleagă valoarea banilor și cum să interacționeze cu furnizorii de servicii financiare pentru a- şi asigura propriul lor viitor. Ei trebuie să fie în măsură să aplice cunoștințele și să înțeleagă aspectele financiare într-o serie de contexte, utilizând TIC acolo unde este cazul. Abilităţile pe care le vor învăța în clasă, combinate cu experiența dobândită în propria familie şi şansa de a avea propriul lor produs de economisire, îi va pregăti mai bine pentru a evita problemele financiare ulterioare. În sprijinul noilor generaţii, profesorii au nevoie de materiale adecvate curriculumului şi dezvoltare profesională. În plus, factorii de decizie trebuie să recunoască faptul că managerierea finanţelor personale este o abilitate fundamentală pentru carieră şi pentru viaţa individului. Pentru a acoperi decalajul dintre sprijinul acordat profesorilor și lipsa actuală de resurse, trebuie insistat pe susținerea sistemică a educației financiare şi oportunitatea predării disciplinei afaceri și economie la toate nivelurile, începând cu școala elementară.

Bibliografie 1. http://annalusardi.blogspot.ro/ 2. http://scorecard.assetsandopportunity.org/latest/measure/financial-education-in-schools 3. https://www.afcpe.org/assets/pdf/lewis_mandell_linda_schmid_klein.pdf

Scurtă

istorie ilustrată a banilor din spaţiul

românesc

Prof. Băiaşu Luminiţa Ileana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea Primele „monede” - ca instrumente care să intermedieze schimbul de mărfuri - au apărut pe teritoriul României la malul Mării Negre, în cetăţile greceşti. Prima colonie greacă de pe teritoriul ţării noastre, pe coasta de vest a Mării Negre, a fost cea de la Histria, şi cele mai vechi produse ale atelierului monetar histrian sunt monedele vârf de săgeată, turnate anume în tipare şi care nu au servit niciodată ca arme.

Cetatea a emis, probabil cândva în secolul al II-lea î. Hr., şi o serie scurtă de stateri de aur de tip

196 |

414

Lysimach (general macedonean care, după moartea lui Alexandru cel Mare devine satrap al Traciei (321-306 î. Hr.), rege autoproclamat al Traciei (fapt care-i extindea autoritatea şi asupra Dobrogei de azi) – în această calitate a purtat războaie cu Dromihete, regele get de la nordul Dunării, dar a fost înfrânt)

În perioada locuirii greceşti a ţărmului vestic al Mării Negre, au circulat drahme de bronz ori argint, stateri de aur şi tetradrahme de argint.

Drahme/ Calatis

Tetradrahma dacică

Stateri / Calatis

Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celţilor sau care au imitat monedele greceşti, dar tehnicile de batere a acestora erau primitive.

Singurele monede cunoscute drept monede dacice sunt cosonii, nume care il fac astfel cunoscut (printre altele) pe Coson (sau Koson), un rege al geto-dacilor după domnia lui Burebista.

În secolul al II-lea după Hristos, cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială şi în acest spaţiu, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul al XIV-lea.

197 |

414

După anul 1000, au început să apară şi monede locale, dar circulau mai ales emisiuni monetare străine: sârbeşti, turceşti, poloneze (dinarul de argint, asprul de argint, grosul de argint, ducatul de aur, florinul de aur, dinarul unguresc de argint, altîn-zlotul turcesc de aur, leul olandez de argint, ducatul olandez de aur, talerii olandezi de argint, testonul de argint, piastrul turcesc de argint, mahmudeaua de aur, icosarul de aur, ducatul unguresc de aur, ducatul austriac de aur). În formaţiunile statale româneşti, primul voievod care a emis monede a fost Vladislav I înŢara Românească, el bătând ducaţi munteni din argint, fiind urmat de emisiunile monetare ale lui Petru Muşat în Moldova, acesta emiţând groşi de argint, iar în Transilvania au fost emisiuni monetare de tip vest-european: groşi, oboli, dinari, creiţari, guldeni, taleri şi ducaţi, începând cu anul 1538.

Monede medievale din Muntenia

Monede medievale din Moldova Leul a devenit monedă naţională odată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea

198 |

414

monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835/1.000 argint fin, iar restul aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani (fabricate din aramă), 50 de bani (argint), 1 şi 2 lei (argint) şi 20 de lei (aur).

La 27 octombrie 1890, sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau atunci o valoare egală cu aceea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia. Printre bancnotele emise de Banca Naţională a României (înfiinţată în anul 1880) s-au numărat cele de 20, de 50, de 100 de lei în 1881; acestora le-au urmat banii de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnotele de 20, 100 şi 1.000 de lei, între 1904 şi 1906; 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910; 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917; bancnote de 1, 2 şi 5 lei în 1917.

Bancnote cu valori nominale de 50 bani, 25 bani, 10 bani/ Ferdinand 1917/avers Bancnota cu valoare nominală de 10 bani a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ştampila Ministerului de Finanţe al României şi are dimensiunile 27,5 x 38 mm.

După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1958 procesul culminând cu dizolvarea şi trecea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945 - 1947, au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor (1950).

O altă bancnotă de 1.000 de lei a fost pusă în circulaţie în 1950 de către Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar în 1952, Ministerul Finanţelor a emis bancnotele de la unu până la 100 de lei. În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România a lansat bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.

199 |

414

Cea mai cunoscută emisiune monetară a României a fost pusă în circulaţie în 1999, deşi a avut un caracter mai degrabă comemorativ, fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de Soare din 11 august 1999. Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate emisiunile din perioada următoare.

Aceasta fost prima bancnotă din Europa emisă pe suport de polimer. Cu ocazia aceluiaşi eveniment, în 1999 a fost emisă şi o monedă de 500 lei „Eclipsa Solară” din Aluminiu-Magneziu (AlMg3), cu diametrul de 25 mm. Această monedă a fost bătută pentru circulaţie, într-un tiraj de 4.000.000 de exemplare.

Bibliografie 1. Daicoviciu, Hadrian, Coson sau Cotiso? în Acta Musei Napocensis (AMN), 2, Cluj-Napoca, 1965.

2. Poenaru Bordea, Gheorghe, Emisiunile monetare ale atelierelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre. Un stadiu al problemei, în 130 de ani de la crearea sistemului monetar românesc modern, Bucureşti, 1997.

3. Kiriţescu, Costin C., Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, Bucureşti, 1997.

4. http://www.cimec.ro/numismatica/ 5. https://ro.wikipedia.org

Educaţia

în viziunea europeană Prof. Cristiana Văcăreanu Colegiul Naţional „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Raportul UNESCO relevă o nouă concepţie despre educaţie într-o lume dinamică, tehnologizată şi globalizată. Educaţia nu se desfăşoară numai în şcoală ci creşte tot mai mult preocuparea pentru educaţia noninformală şi informală. Conceptul de cultură suferă modificări, accentul deplasându-se de la cultura de tip academic către cea de tip funcţional, de la cultura scrisă, către cea de tip oral şi audio-vizual, de la predominanta monoculturalităţii către deschiderea interculturală.

Pentru a defini misiunea educaţiei în relaţie cu provocările lumii contemporane, Raportul pentru UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru educaţie în secolul XXI a propus patru ,,piloni” strategici ai învăţării: ,,A învăţa să trăieşti împreună cu alţii” vizează în plan didactic, dezvoltarea la elevi a cunoştinţelor şi capacităţilor necesare pentru a accepta şi a valoriza pluralismul şi diversittatea, valorilor democraţiei şi drepturile omului. ,,A învăţa să cunoşti” presupune înzestrarea elevilor cu tehnicile şi instrumentele cunoaşterii şi mai ales, a învăţa cum să înveţe.

Comunicarea orală şi scrisă, verbală şi nonverbală, calculul matematic şi rezolvarea de probleme, cunoaşterea şi înţelegerea lumii, a drepturilor şi responsabilităţilor sunt câteva din abilităţile necesare omului capabil de adaptare. ,,A învăţa să faci” constituie un reper al educaţiei contemporane care presupune orientarea pragmatică: nevoia de a dezvolta deprinderi profesionale şi competenţe sociale, capabili să ia decizii raţionale în situaţii diferite de viaţa pentru a participa la viaţa comunităţii şi a ameliora calitatea vieţii personale şi a vieţii împreună. ,,A învăţa să fii” aduce în prim plan dezvoltarea personalităţii autonome şi responsabile. Competenţele

200 |

414

vizate sunt complementare celorlalte amintite anterior: dezvoltarea de atitudini şi valori, asumarea de responsabilităţi, dezvoltarea unor relaţii sociale proactive.

A învăţa să fii presupune dezvoltarea unor competenţe de observare autocritica, de relaţionare, de recunoaştere a drepturilor celorlalţi. Modalităţi recomandate în acest sens sunt: organizarea de activităţi şcolare transdisciplinare şi de activităţi extraşcolare cu mijloace şi surse sociale-culturale.

Noul curriculum tinde să devină tot mai flexibil, la nivelul certificării – prin eforturile de a crea proceduri de recunoaştere şi de echivalare, şi la nivelul sistemului de formare a cadrelor didactice, care ar trebui să fie pregătite prin formarea iniţială şi continuă pentru proiectarea şi conducerea activităţiilor de educaţie nonformală, pentru complementarizarea acestora cu educaţia formală. Şcoala îşi lărgeşte sfera de activitate către educaţia nonformală prin parteneriate cu societatea civilă, comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. În ceea ce priveşte dimensiunea europeană în educaţie, aceasta se referă la atitudini, comportamente, valori acceptate şi promovarea atât la nivel individual – ca membru al unei comunităţi, cât şi dintr-o perspectivă colectivă. De aceea în contextul dimensiunii europene, învăţarea de sine se realizează prin învăţarea despre ceilalţi.

Principalul suport îl conţine curriculum-ul, prin intermediul căruia sunt oferite informaţii despre Europa ca entitate culturală, socială, politică şi economică.

Dimensiunea europeană în educaţie se bazează pe o concepţie interdisciplinară, relevante, în acest sens fiind disciplinele: geografie, cultură civică, istorie, limbi străine. Nu există disciplină cu rol dominant. Între disciplinele de studiu există o interdependenţă. Finalitatea acestui demers va fii formarea viitorilor cetăţeni europeni care să poată exprima o viziune personală asupra spaţiului european, să manifeste înţelegere şi solidaritate faţă de ceilalţi, aflaţi la mare distanţă.

Tânărul, astfel format, trebuie să conştientizeze cu adevărat că participarea activă şi responsabilă este modul cel mai potrivit pentru dezvoltarea sa intelectuală şi profesională în calitate de cetăţean european.

Educaţia în spiritul valorilor europene trebuie să-şi aducă contribuţia la schimbarea relaţiilor între oameni bazate pe mai mult respect şi mai puţină violenţă.

Bibliografie 1. Voiculecu S. ,,Şcoala şi educaţia pentru toţi. Puncte de sprijin”, studii de specialitate, Editura LARISA, 2006 2. Ciolan l. ,,Dincolo de discipline”- ghid pentru învăţarea integrată/cross-curriculară, Editura Humanitas Educaţional, 2003

201 |

414

Educatia

financiară Popescu Doina-Maria Colegiul National ,,Gib Mihaescu,, Dragasani Jud Valcea

Disciplina Educatie financiara, cu un curriculum realizat cu ajutorul Bancii Nationale a Romaniei, a fost introdusa ca optionala in scoli din septembrie 2013. Unul din zece elevi de clasele a III-a si a IV-a invata in prezent aceasta materie, iar pentru septembrie 2015 s-au inscris pana acum peste 30.000 de elevi, potrivit unui comunicat. „Copiilor nu le mai place sa stea numai in interiorul clasei si sa asculte teorie, vor sa vada cu ochii lor cursul de schimb, sa mearga la ghiseu, sa aiba experienta directa”, a declarat pentru HotNews.ro Ligia Georgescu Golosoiu, consilier in BNR si coordonator al grupului care a realizat programa scolara Educatie Financiara.

Guvernatorul a sustinut ca “a face politica monetara cu un public needucat este dificil. Politica monetara se propaga mult mai usor daca publicul e educat”.

“Cultura financiar-bancara incepe de la varsta frageda. Daca nu inveti copilul despre valoarea banului si despre functiile banului intr-o maniera care sa ii intre in sange, vei suferi cand vei incerca sa promovezi de la nivelul institutiei noastre o politica monetara uneori greu de inteles si pentru specialisti”, a adaugat Mugur Isarescu.

Acesta a explicat ca “protocolul semnat astazi in prezenta ministrului Educatiei si a membrilor Consiliului de Administratie al BNR consolideaza un parteneriat inceput acum mai bine de 3 ani. In plus, creeaza premisele dezvoltarii unor proiecte in domeniul educatiei financiare. Scopul il reprezinta cooperarea dintre institutiile noastre in vederea insusirii, dezvoltarii unor elemente ale educatiei financiare la nivelul invatamantului preuniversitar si prin intermediul unor proiecte initiate si finantate de BNR”.

“Beneficiarii proiectului apar prin intermediul disciplinei optionale Educatia financiara”, alaturi de alte proiecte pe care BNR le deruleaza in zona cercetarii sau a invatamantului superior.

Ce invata copiii - Programa scolara “Educatie financiara” 1. Cunoasterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 1.1 Identificarea unor termeni specifici domeniului financiar-bancar in contexte practice accesibile elevilor: prin utilizarea de glosare, texte, liste de cuvinte pentru intelegerea sensului unor termeni specifici - completarea unor texte lacunare, vizand identificarea notiunilor noi dobandite - descrierea elementelor de identificare a monedelor, a bancnotelor si a elementelor de siguranta aflate pe acestea - exercitii de recunoastere si asociere de valuta cu zona sau tara corespunzatoare - realizarea unor discutii, compuneri, referitoare la informatiile primite in timpul vizitelor organizate la muzee, banci, alte institutii - construirea si rezolvarea unor rebusuri pe teme financiar-bancare 1.2 Recunoasterea unor instrumente de plata si servicii bancare - identificarea metodelor de administrare a unui cont bancar - descrierea elementelor de siguranta necesare unui card, respectiv carnet de cecuri - exercitii de recunoastere si explicare a unor servicii bancare 2. Recunoasterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 2.1 Informarea privind sistemul bancar din Romania - dezbateri pornind de la ideea legaturii dintre locul de munca si salariu - exercitii de identificare a rolului banilor - descrierea evolutiei monedelor, respectiv a bancnotelor in Romania - evidentierea rolului Monetariei Statului, a Imprimeriei Bancii Nationale a Romaniei, respectiv a Bancii Nationale a Romaniei 2.2 Identificarea situatiilor in care se realizeaza un schimb in natura (troc) sau o operatiune bancara - identificarea situatiilor in care se poate realiza schimbul de bunuri prin mijlocirea banilor

202 |

414

- exemplificarea actelor de schimb in care au fost implicati - descrierea unui schimb realizat si motivarea tranzactiei realizate - identificarea rolului detinut intr-un schimb: vanzator/cumparator - vizite la sediile unor sucursale bancare pentru a cunoaste direct operatiunile care se pot realiza acolo - jocuri de tip “Monopoly” 2.3 Utilizarea operatiilor aritmetice pentru intelegerea unor tranzactii financiare simple - transpunerea unor tranzactii financiare simple in limbaj matematic - analizarea unor probleme cu continut financiar-bancar: identificarea si analizarea componentelor tranzactiei; identificarea operatiilor prin care se ajunge la rezolvare; identificarea formulei de calcul - crearea de probleme simple utilizand termeni din domeniul financiar-bancar (sold, retragere, depunere, curs valutar, profit)2.4 Identificarea costurilor si beneficiilor schimbului valutar - exercitii de identificare a situatiilor si locurilor in care se poate realiza un schimb valutar - joc de rol: “Plec in excursie intr-o tara straina!”

2.5 Identificarea circuitului banilor in economie - prezentarea importantei circulatiei banilor prin crearea unor scenete - realizarea portofoliului elevului, care sa contina referate, proiecte si fise de documentare despre imprumut/credit bancar (conditii, avantaje/dezavantaje) si despre intreprinzatori celebri si ideile lor de afaceri 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare 3.1 Identificarea unor mijloace si tehnici bancare utilizate in societatea actuala - identificarea mijloacelor tehnice folosite in institutiile bancare (P.O.S., bancomat) - utilizarea unui card la bancomat, P.O.S. - jocuri de rol “La librarie”, “La banca” 3.2 Utilizarea, in situatii date, a unor mijloace si tehnici bancare - realizarea de minimachete (banca, bancomat, card) - folosirea bancnotelor specimen in jocurile didactice - exersarea modului de utilizare a unui card 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor 4.1 Analizarea situatiilor in care se pot economisi bani - descrierea mijloacelor de economisire utilizate in familie - realizarea unor lucrari cu tema “De ce si cum pot economisi bani?”

- identificarea de tipuri de conturi si de carduri folosite 4.2 Identificarea modalitatilor de gestionare a banilor - experimentarea rolului de mic intreprinzator care gestioneaza o afacere prin prezentarea acesteia in fata colegilor - realizarea unor prezentari despre intreprinzatori celebri si ideile lor de afaceri Bibliografie 1. Programa Educatiei financiare elaborate de MENSC in parteneriat cu BNR 2. hotNews.ro, Raluca Patnazi

203 |

414

Importanţa

educaţiei financiare Prof. Liţă Miriam-Irina Şcoala Gimnazială Nr.10 Râmnicu Vâlcea

Trendurile in domeniul financiar sunt mult mai complexe decât cele de acum o generație. Acum 25 de ani sa știi cum sa economisești, cum sa cheltui cu grija bani era suficient pentru majoritatea oamenilor in special din tarile dezvoltate. Astăzi însa, consumatorii trebuie sa diferențieze o varietate de produse, servicii, furnizori de servicii si produse financiare pentru a duce la bun sfârșit proiectele lor financiare. Cu siguranța, tinerii din ziua de astăzi au acces la o cu totul alta varietate de servicii decât părinții lor si asta se datorează informației pe care o obținem cu atâta ușurință.

Astăzi tinerii sunt mult mai legați de bănci, dependenți de ele, datorita traiului si a scopurilor pe care tinerii si le fixează in viață. Cu toate acestea ei trebuie sa aibă un minimum de cunoștințe financiare pentru a nu deveni victima băncilor. Dar ce este educația financiara? De ce avem nevoie de ea?

Educația financiara este procesul prin care dobândim informații, abilitați care ne permit sa luam decizii mai bune in ceea ce privește gestionarea resurselor noastre, sa facem analize pe baza informațiilor corecte si sa știm la cine putem apela pentru un sfat sau chiar ajutor pentru a obține cat mai multe beneficii din bani .

Educația financiara ne învață si ne ajuta sa menținem un echilibru financiar, ne învață cum sa gestionam câștigurile noastre si sa cheltuim mai puțin, cum sa economisim , cum sa strângem sau sa punem deoparte bani pentru situații neprevăzute.

In secolul in care trăim trebuie sa fim bine informații despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituții bancare încearcă sa ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie sa înțelegem in ce măsura satisfac nevoile noastre si ce obligații avem in calitate de clienți.

Astăzi avem la dispoziție o varietate de servicii financiare care ne pot ușura viața si in același timp ne ajuta sa ne atingem obiectivele. Primul lucru pe care educația financiara ne învață este acela de cum sa câștigam bani, cum sa avem mai multe surse de venit si cum sa nu devenim dependenți de salariu. Tot educația financiara ne învață cat de important este sa avem o evidenta a banilor câștigați, o lista de cheltuieli,o monitorizare permanenta a banilor care vin si pleacă . Poți învăța cum sa ții un buget de venituri si cheltuieli pentru familia ta.

Metodele de economisire si de investire a banilor sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie de asemenea sa fii informat si sa înțelegi avantajele si dezavantajele fiecărei opțiuni.

Iar acest lucru este esențial in situația economica actuala. Când e bine sa faci un credit, cu ce dobânzi si pe ce perioada, care sunt avantajele si dezavantajele cardurilor de credit si cum sa alegi cel mai bun instrument de economisire oferim de banca. Toate aceste lucruri tun de educația financiara care din fericire se regăsește si in sistemul nostru de învățământ. Începând de mic trebuie sa înveți despre bani, gestionarea lor dar si cum sa te descurci pentru când vei devenii adult. Conform unui studiu recent 78% dintre romani sunt analfabeți financiar.

Tocmai de aceea este important, vital sa-i învățăm pe copii cum sa gestioneze banii si cat de importanți sunt ei pentru vremurile pe care le trăim.

204 |

414

Comportamentul

financiar potrivit Prof. Drăghici Maria-Antoneta Liceul “Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

În România există un grad scăzut de informare a consumatorilor români în ceea ce privește educația financiară și o capacitate redusă de a lua decizii financiare în cunoștință de cauză în comparație cu indicatorii calculați în celelalte state europene. În plus, studiile subliniază un decalaj major în transformarea acestor cunoștințe într-un comportament financiar sănătos de utilizare a instrumentelor de planificare pe termen lung.

[1] Iată câteva indicii privitoare la dobândirea și consolidarea unui comportament financiar potrivit: 10 lucruri pe care să le faci, ca elev sau student, legat de bani: 1. Investește bani în cărți, cursuri, seminarii etc Cea mai bună modalitate prin care să devii mai inteligent este să te documentezi și să aplici. Te poți documenta din cărți sau de la alți oameni.

2. Fă mult voluntariat Voluntariatul este recunoscut ca experiență de muncă. Deci fă o grămadă de voluntariat. Acesta o să îți transforme viața din toate punctele de vedere(personal,profesional,social).

3. Profită de chestiile gratis De exemplu, de faptul că ți se decontează transportul în comun în marile orașe. Sau de multele evenimente la care poți participa gratis dacă stai într-un oraș. Informează-te și participă la cât mai multe lucruri ca să îți formezi o bază solidă de experiență.

Poți să găsești o mulțime de cărți gratis online. O grămadă de cursuri gratis. Și ai Youtube la dispoziție de unde poți afla multă informație de calitate.

4. Deschide o afacere online Deschide un site despre pasiunea ta. Vinde ceva online. Fă ceva care să te ajute să acumulezi experiență în online. O să ai mare nevoie de ea.

Un exemplu ar fi un blog în care să scrii despre pasiunea ta. Articolele care le o să apară acolo trebuie să fie utile pentru cititori și să fie scrise într-un mod prietenos.

5. Nu fuma Un obicei foarte prost și foarte greu de lăsat. Eu am reușit doar a treia oară să mă las definitiv. Trebuie doar să fii perseverent și să ai încredere că poți.

Poți să scoți acest obicei introducându-l pe următorul.

6. Fă sport Sportul o să îți schimbe viața și mentalitatea. Spun asta din proprie experiență. Trebuie să faci un sport încă din tinerețe ca să poți să îți păstrezi vitalitatea și energia la cote înalte. Poți să faci orice fel de mișcare dorești și se pliază pe nevoile tale. Doar să o faci constant și să formezi un obicei de lungă durată. Dacă se poate pe viață.

Indiferent ce fel de sport faci, fă-l. Și mersul pe distanțe considerabile(km) se pune. Nu trebuie să alergi sau să te duci la sală. Mergi vreo 4-5 km pe zi și o să se vadă rezultatele. Apoi poți să treci și la ceva mai solicitant. Începe cu cât poți dar începe.

7. Cumpără lucruri de calitate superioară și la jumătate din cantitate Plătește de două ori mai mult și cumpără de două ori mai puțin.

Este mai rentabil să ai o pereche de încălțăminte de calitate decât 3 de o calitate îndoielnică. Asta se referă la toate lucrurile pe care le cumperi. Astfel, vei economisi bani cumpărând lucruri mai scumpe. Este paradoxal dar foarte adevărat.

8. Investește în sănătatea ta Micile problemele de sănătate din tinerețe se pot transforma în probleme mari în timp. Nu ezita să ai grijă de tine și de corpul tău. Du-te periodic la dentist. Fă-ți analize cel puțin o dată pe an. Este mai ok să previi decât să tratezi.

205 |

414

Îți ofer un pont: donează sânge și o să ai parte de analize gratis. Astfel o să știi în mare dacă este ceva în neregulă cu tine. Desigur că ar trebui să donezi sânge ca să-i ajuți pe alții însă de ce să nu profiți de ocazia de a ajuta pe toată lumea.

9. Învață să gătești Abilitatea de a putea să îți pregătești singur mâncarea devine din ce în ce mai rară la tineri. Am devenit destul de comozi și este normal deoarece avem acum o mulțime de oportunități. Însă nu trebuie să ne „culcăm pe o ureche” și să pierdem din vedere efectul pe termen lung al pregătirii personale a mâncării. Un obicei pe care este necesar să-l stăpânești.

Astfel poți să economisești bani și îți construiești o aptitudine pe care oricine ar trebui să o aibă. Nu începe să faci cine știe ce mâncăruri. Probabil nu o să îți iasă și o să arunci banii la gunoi. Învață să faci un orez, niște ouă ochiuri, niște piure etc. Chestii simple și de bun simț.

10. Oferă și vei primi Asta se leagă foarte mult de voluntariat. Este o vorbă care spune că poți să dai doar ceea ce ești tu. Sunt o mulțime de persoane pe net care critică și jignesc. Asta au ele de oferit și asta oferă. Îmi este milă când citesc comentarii aiurea pe Youtube. Nu de cel care a încărcat videoclipul ci de cel care a găsit că este util să își rupă câteva minute din viață și să trântească o jignire.

Ai grijă să oferi ceea ce vrei să primești. Omoară oamenii aiurea cu politețe. Arată că ai stăpânirea și încrederea în sine pentru a putea trece peste nimicuri. Și este important și în orice fel de afacere să oferi plus valoare celor pe care îi dorești clienții tăi. [2] Bibliografice 1. http://www.bugetulfamiliei.ro/strategia-nationala-pentru-educatie-financiara-consultare.html 2. http://laurentiumihai.ro/lucruri-pe-care-sa-le-faci-studentie-legat-de-bani/

Educatia

economica Prof. Maria Magdalena Cherăscu Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

In conditiile societatii contemporane, ale economiei de piata indeosebi, educatia economica devine o componenta imperios necesara culturii generale, formarii personalitatii tuturor oamenilor. In acest context, atat viata de familie si viata personala, cat si activitatea din oricare domeniu al vietii sociale, fara exceptie, includ, intr-o masura mai mare sau mai mica, semnificatii, si probleme de natura economica, care trebuie cunoscute, in vederea participarii oamenilor la dezvoltarea lor, corespunzator profesiunii lor.

Strâns legat de aceasta realitate se prezinta un minimum de date economice, care trebuie avute in vedere in educatia economica a intregului tineret studios, indiferent de profesia ce si-o insuseste si pe care o va executa dupa absolvirea scolii sau facultatii, precum: economie nationala, economie mondiala, relatii economice internationale, integrare economica europeana, ramuri economice, zone economice libere, economie de piata, societati comerciale, concurenta economica, marfuri, bunuri de consum, comert, servicii, proprietate publica (de stat) si proprietate privata, privatizare si metode de privatizare, criza economica, reforma economica, restructurare economica, afaceri economice, investitii financiare, piata valutara, piata de capital, piata de marfuri, piata de valori, piata pamantului si liberalizarea pietelor mentionate, venit national, buget national si bugete locale, descentralizare economica, pret de cost, pret de vanzare, liberalizarea preturilor, fonduri mutuale, profit, dobanzi, dividende, impozite, taxe, accize, contracte economice, contracte de munca, negocieri economice, salarii, pensii, somaj si ajutor de somaj, ajutor social, inflatie economica, blocaj economic, faliment economic, coruptie economica (evaziune fiscala, economie subterana, afaceri economice veroase, castiguri ilicite, spalarea banilor murdari etc), control financiar, amenzi banesti si confiscari de bunuri si mijloace banesti obtinute ilicit, balanta si bilant contabil, legislatie economica si altele.

206 |

414

Asemenea celorlalte componente, si educatia economica implica proiectarea si realizarea unor obiective, astfel: a) dobandirea de cunostinte economice, asemanatoare celor enuntate mai sus si formarea unei gandiri economice flexibile si creative, in concordanta cu cerintele economiei de piata, care sa ofere oamenilor posibilitatea de a intelege atat problematica ideatica si practica a economiei nationale, cat si problematica economica a vietii si activitatii de grup si individuale, in interactiune, ca un obiectiv cognitiv-formativ; b) formarea de convingeri si sentimente economice puternice, obiectivate in simtiri si trairi superioare, care sa dinamizeze oamenii sa inteleaga si sa se implice, fara retineri, in rezolvarea corecta si eficienta atat a problemelor economiei nationale cat si a problemelor economice de grup si individuale, in interactiune, ca un obiectiv afectiv-formativ; c) formarea la priceperi si deprinderi economice, care sa ofere fiecarui om posibilitatea reala de a se implica practic in rezolvarea atat a problemelor economiei nationale, in functie de profesia sa si domeniul social in care lucreaza, cat si in rezolvarea problemelor economice (a afacerilor - cand este cazul) de grup si individuale, pentru a se contribui la prosperitatea generala si individuala, ca un obiectiv actional-practic; d) formarea omului in spirit deontologic, care sa-i determine conceptii, atitudini, acte si afaceri economice demne, corecte, licite si, in acelasi timp, sa-l implice in lupta pentru prevenirea sau inlaturarea coruptiei economice, ca un obiectiv etic (morai-civic).

Realizarea acestui ultim obiectiv este necesara in orice domeniu al vietii sociale. in unele domenii ca sanatate, invatamant, ordine publica, justitie si mai ales in economie, formarea spiritului dentologic reprezinta o necesitate imperioasa, deoarece acestea pot frana (inlatura) tentatia egoista nestavilita a unora de a obtine bani cat mai multi prin orice mijloace, prin coruptie, fapt care-i dezumanizeaza, iar in economie frustreaza societatea si pe fiecare membru al ei, diminuand foarte mult posibilitatea de obtinere a prosperitatii generale si individuale.

Educatia economica trebuie sa-si gaseasca locul in continutul invatamantului prin discipline adecvate (Cunostinte economice. Economie politica) si prin actiuni specifice de implicare a tuturor oamenilor in rezolvarea problemelor economice, corespunzator profesiei si domeniului de activitate. Educatia economica trebuie sustinuta de toti factorii educativi, prin mijloacele specifice, precum: familia, mass media, organismele societatii civile etc.

Bibliografie 1. Ciolăneanu, Roxana, Dinamica relaţiei marcă-brand în terminologia românească de marketing, în Studii de lingvistică – omagiu doamnei profesor Angela Bidu-Vrânceanu, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2011, p. 87-96.

2. Idem, Terminologia marketingului economic, Terminologie şi terminologii, vol. I, coord. Angela Bidu-Vrânceanu, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2010, p. 159-163.

207 |

414

Despre

precaritatea educaţiei financiare: prezent sumbru, viitor incert Prof. Pană M. Tiberiu Prof. Achim Manuela Ioana Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea Motto: „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ.”

Mihail Kogălniceanu Profetice vorbe, care încă nu îşi găsesc acoperire în fapte pe măsura lor. Pentru că România zilelor noastre, pe lângă alte tare ale regimurilor mai vechi sau mai noi, se confruntă cu o problemă care se dovedeşte a fi din ce în ce mai greu de surmontat: gradul redus de alfabetizare financiară și economică a populaţiei. Se ştie că orice sistem bancar are nevoie de clienți informați, capabili să ia decizii în cunoștință de cauză. Unul din obiectivele pragmatice pentru depăşirea treptată a acestui impediment îl reprezintă educaţia financiară a generaţiilor tinere, aflate pe băncile şcolii.

Ofensiva educării financiare a copiilor a pornit în România din anul 2007. De când, Ligia Goloșoiu, specialist de la Banca Națională a României (BNR), a pus la punct manuale și CD-uri dedicate educației financiare şi a aşezat temelia acestui proiect, care se dovedește motorul schimbării, obiectivul său declarat fiind acela de a ajunge în toate școlile și grădinițele din România. Aceasta fiind şansa de a avea viitori clienți informați, demni și fericiți. Sigur că nu este vorba de acei debitori care, nu cu mulţi ani în urmă, au ales să se împrumute în „monedele exotice”, (respectiv franci elvețieni), să acceseze credite pe termen lung fără a avea o înțelegere a unor concepte financiare de bază. Sunt clienții din statisticile unui studiu Gallup, din care a reieșit că 78% dintre români sunt analfebeţi financiar[1]. Este același tip de client care în cadrul sondajului amintit a picat testul despre cele patru concepte financiare de bază: diversificarea riscului, inflația, aritmetica și dobânda compusă. Potrivit altui studiu, realizat de Erste Group la jumătatea anului 2015, principala sursă de educație financiară a copiilor şi tinerilor din România rămâne familia, cu peste 90% din procente.

Unii clienţi bancari se consideră „educați” financiar doar dacă au avut un „conflict” cu banca, dacă au „înțeles” ce înseamnă DAE (dobânda anulă efectivă), sau dacă știu să ceară detalii despre ea, dacă știu unde o găsesc pe o pagină din contract, sau știu să se uite cât mai au de achitat până la finalul perioadei de creditare.

Deoarece banii au fost şi continuă să fie importanți, rostul și valoarea lor trebuie explicate copilului, fiind important ca acesta să prețuiască banii, să știe să-i cheltuiască și să-i investească. Cu toate acestea, deşi se admite necesitatea organizării învăţământului financiar, Disciplina Educație Financiară, un curriculum realizat cu ajutorul Băncii Naționale a României, a fost introdus în școli, cu sprijinul Ministerului Educației, de-abia în septembrie 2013. Deşi prima carte de educație financiară – „Banii pe înțelesul copiilor” – tiparită de Ligia Goloșoiu, a apărut încă din anul 2007! În anul 2013 BNR și MEN au semnat un parteneriat pe 4 ani, inclusiv pentru anul şcolar 2016 – 2017.

Acest curs s-a dovedit a fi cea mai populară materie şcolară opțională, în anul 2015, circa 45.000 de elevi din clasele a 3-a și a 4-a au studiat Educație Financiară. Principlalul obiectiv al proiectului constă în implementarea treptată a acestuia la nivel național. În anul școlar 2015 – 2016 s-au înscris peste 53.500 persoane (inclusiv profesori care se pregătesc pentru a putea transmite elevilor informația financiară corectă).

Odată cu introducerea la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale „Educație financiară”, a devenit necesară și evaluarea nivelului de cunoştinţe acumulate de copii, această măsură încadrându-se în obiectivele specifice ale proiectului, și anume: formarea unor deprinderi de lucru şi de comunicare în rândul elevilor; dezvoltarea abilităţilor de cercetare interdisciplinară şi aplicarea lor în activitatea curentă; stimularea gândirii critice şi creative; dezvoltarea abilităţilor artistice şi creşterea gradului de interes al elevilor pentru valorile cultivate; îmbunătăţirea comunicării copii – părinți – educator; dezvoltarea unor competenţe de

208 |

414

comunicare între toţi factorii educaţiei (elevi – elevi, elevi – profesori, profesori – profesori, instituţii şcolare – comunitate).

Considerăm că pentru atingerea acestor deziderate este necesar ca Ministerul Educației să constate faptul că aceste cursuri opționale nu sunt suficiente. Că ele trebuie extinse de la grădiniță la liceu, că trebuie integrate obligatoriu în școală pentru a contribui şi astfel la formarea unui popor educat. Un nivel scăzut de educație financiară reduce șansele românilor de a ajunge la bunăstare și măreşte riscul ca aceştia să ia decizii eronate referitoare la administrarea economiilor personale. Implemenarea unui asemenea program ambiţios presupune şi educarea personalului didactic implicat în procesul transmiterii acestor informații elevilor, acesta fiind următorul pas care trebuie să fie făcut. Deoarece, din cei 78% români care nu au reușit să răspundă unor întrebări financiare de bază, fac parte şi mulţi dintre profesori.

Atingerea obiectivelor unei educaţii financiare eficiente mai presupune ca băncile comerciale, BNR, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sau Bursa de Valori Bucureşti (BVB) să îşi conjuge eforturile pentru a contribui la educarea viitorilor clienți[2]. Băncile comerciale susțin educația financiară în școli, iar în noul plan cadru pentru clasa a 8-a, Ministerul Educației a propus obligativitatea aceastei materii.

Pentru că interesul social al tuturor acestora este major, prezentăm poziţiile lor recente referitoare la problematica impulsionării extinderii educaţiei financiare în sistemul educaţional naţional.

La începutul lunii februarie a. c., Banca Naţională a României a găzduit o conferință internațională de educație financiară cu tema «„Spend smart, live smart” – experiențe europene în domeniul educației financiare», ocazie de a-şi manifesta din nou interesul pentru introducerea obligativității în școlile românești a disciplinei „Educație Financiară”.

Context în care s-au prezentat rezultatele unui studiu efectuat de Banca Mondială, care situează România printre ultimele țări în ceea ce privește gradul de bancarizare, ţara noastră aflându-se pe locul 124 în lume din 143 de țări, cu peste 52,% dintre români care nu folosec niciun serviciu financiar bancar. Doar 16,5% dintre români dețin un card de debit, iar 9,6% au un credit de consum. Cu acel prilej, Valentin Lazea, economistul șef al BNR a prezentat plastic necesitatea informării financiare a majorităţii populaţiei: „Așa cum o persoană care nu are permis nu are ce căuta la volanul unei mașini, pe un drum, așa o persoană care vrea un credit și nu răspunde la niște întrebări basic, n-ar trebui să îl primească. E o propunere. Îl protejăm de un pericol mare pe cetățean”. În cadrul alocuţiunii sale rostită la conferinţă, Ligia Goloșoiu, inițiatoarea proiectelor de educație financiară din cadrul BNR, a declarat: „Facem exerciții, colorăm, cântăm, spunem poezii pe tema banilor și îi învățăm că (banii, n. n.) au valoare, că sunt obținuți prin munca părinților astfel încât să-i respecte pe părinți pentru munca lor. Am reușit să lansăm și proiectul pentru noțiuni introductive în învățământul preșcolar”[3] „Educația financiară nu se face întrerupt, se face cu voce tare, permanent. Și spun din nou: la intrare în fiecare bancă trebuie afișat un bilanț. Este o aroganță îngrozitoare să credeți că publicul trebuie să știe acest lucru. De ce trebuie să fie publicul bancher? Nu este niciun motiv să credem acest lucru. Nu aveți niciun drept să considerați că publicul trebuie să știe că nu dați banii băncii în credite! Ce, dumneavoastră știți cum funcționează un tren sau o uzină?”, a afirmat Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar de educație financiară organizat de Asociația Română a Băncilor și Institutul Bancar Român. Cu acel prilej, guvernatorul BNR a susținut că educația financiară nu trebuie făcută doar atunci când băncilor le este greu, „pentru că atunci reacția publicului poate fi adversă”, adăugând: „Cred că acest lucru rezidă din faptul că acum încercați să recuperați întreruperea cam lungă a efortului educației financiare”.

Isărescu a mai spus că un client trebuie ajutat să înțeleagă faptul că banca nu dă credite din banii ei, ci din banii deponenților: „Publicul trebuie să știe că banca dă credite din banii noștri, iar creditul nu este o investiție. Banii trebuie dați înapoi. Atunci încercarea băncii de a recupera banii nu mai este privită ca fiind ceva cinic, ci va fi ceva normal”. În aceste condiții, guvernatorul băncii centrale a îndemnat băncile să investească masiv în educația financiară, pentru a contracara costurile ignoranței în acest domeniu: «Dacă dați bani grei pe produse de genul „creditul care se ia imediat”, de ce nu ați da bani grei pentru educație financiară, pentru că oricum costă mult mai puțin decât aceste confuzii create în societatea românească».

Oficialul BNR a mai spus că și la nivel european a crescut nivelul de conștientizare a educației financiare, care promovează o relație echilibrată între clienți și bănci, la nivel microeconomic, iar la nivel macroeconomic, clienții educați asigură stabilitatea sistemului. A mai spus că băncile trebuie să explice publicului care este diferența dintre Banca Națională a României și băncile comerciale care, potrivit Legii bancare, nu sunt subordonate băncii centrale, ci sunt unități autonome, cu gestiune proprie, care urmăresc profitul, nefiind „societăți de binefacere”. Referitor la educația financiară, Mugur Isărescu a atras atenția

209 |

414

băncilor că aceasta trebuie să se adreseze publicului larg, să fie într-un limbaj accesibil, pentru că în prezent acestea folosesc un limbaj pur tehnic, înțeles de doar „0,1% din populația țării”! Guvernatorul BNR a vorbit și despre necesitatea diferențierii între educație financiară și cultură financiară, proces care poate dura generații, dar care este absolut necesar: „Vedeți care este pericolul? După 25 de ani vin inițiative legislative care ne dau înapoi cu 25 de ani” [4].

Din anul 2013 România a intrat în circuitul global de evenimente denumit „Global Money Week” (GMW), dedicat educației financiare a copiilor și tinerilor. În cadrul proiectului, sunt organizate evenimente în școli, universități, ministere, instituții financiare etc., la care participă membrii ai societății civile, copii și tineri. Global Money Week este o „sărbătoare” a conștientizării valorii banilor. Scopul acesteia este de a le preda acestora, „prin activități interactive și distractive, noțiuni despre bani, economisire, mijloace de trai, găsirea unui loc de muncă sau cum să devină antreprenori”, potrivit unui comunicat de presă al BVB. În România, aceste evenimente, aflate în desfășurare, fac parte din campania de educație financiară începută în noiembrie 2015, care se va încheia în iunie 2016[5]. Prin intermediul BNR, România a fost câștigătoare a „Global Money Week Award” pentru Europa – în anul 2015. La activitățile organizate de BNR în parteneriat cu Ministerul Educației, în toate sucursalele și agențiile băncii centrale din țară, au participat peste 6.100 de elevi din școli și licee, din 19 județe și municipiul București.

Aviz tuturor amatorilor, pe care îi îndemnăm să-şi iniţieze elevii în utilizarea site-urilor şi coordonarea activităţilor educative rezultate din informaţiile de mai jos: 1. Pe 14 martie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat o secțiune a site-ului propriu, dedicată educației financiare a copiilor, www.asfromania.ro/edu[6]. „Resursele noastre sunt limitate și am intrat în spațiul virtual. O să vedeți astăzi (pe 14 martie a. c., n.n.) lansăm www.asfromania. ro/edu, o secțiune a site-ului nostru dedicată educației financiare pentru voi, să vă jucați așa în loc de jocuri cu mașini sau altceva să vă jucați, puteți să faceți și simulări. Este un site foarte frumos, foarte prietenos, foarte colorat. Oricine poate să intre și o să vedeți cât este de frumos, dar în principal se adresează copiilor.

Este foarte adevărat că aproape nu contează ce vârstă ai ca să joci, depinde când începi să te joci pe bursă și când începi să utilizezi aceste instrumente”, a afirmat atunci Mișu Negrițoiu, preşedintele ASF. Acesta a mai declarat că ASF realizează că dezvoltarea pieței de retail și a piețelor financiare nebancare în România se bazează pe educație și astfel a lansat un ambițios program de educație financiară pentru elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a și pentru cei din clasa a XII-a.

2. Banca Transilvania a lansat concursul „Învățăm povestea banilor prin teatru”, în cadrul programului său de educație financiară, ABT Financiar[7]. Prin această competiție, banca încurajează elevii din clasele I-IV să învețe despre bani într-un mod mai puțin convențional, prin punerea în scenă a poveştii „Istoria unui Galben” de Vasile Alecsandri şi filmarea ei, „actorii” fiind chiar copiii participanţi la proiect.

Premiul, în valoare de 3.000 de euro, va fi acordat echipei care a acumulat cel mai mare număr de voturi în secțiunea ABT Financiar de pe pagina de Facebook BT, în perioada de aplicare în concurs, dintre 3 – 27 mai a. c.

Paşii care trebuie parcurşi pentru înscrierea elevilor în acest proiect sunt următorii: 1. Accesarea paginii ABT Financiar de pe site-ul BT, pentru consultarea materialelor orientative puse la dispoziție de Banca Transilvania: scenariu şi video-ghid cu sfaturi; 2. Formarea unei grupe din 7 copii, care sunt actori în piesa respectivă; aceştia pot fi din clase diferite (din clasele I-IV); 3. Realizarea unui material video cu piesa de teatru, care să fie postat pe YouTube.com (un cont nou se realizează prin accesarea paginii https://www.youtube.com, secțiunea “Inregistrare” / ”Sign in”). Formatul materialului trebuie să fie următorul: HD, MP4 sau MOV, 9×16 sau 4×3, maximum 25 MB; 4. Completarea pe pagina de Facebook a BT, în secțiunea Concurs ABT Financiar, a formularului de participare în care este necesară includerea link-ului materialului video postat pe YouTube. Prin completarea acestui formular, materialul video este încărcat automat în secțiunea “Galerie înscrieri concurs ABT Financiar” de pe pagina de Facebook BT şi, astfel, piesa poate fi votată.

Echipa câştigătoare va avea ocazia să pună povestea live în scenă, la începutul lunii iunie a.c., în una dintre sucursalele sau agențiile BT, ocazie ca banca să acorde premiul. Programul ABT Financiar a fost lansat în luna aprilie, cu ocazia săptămânii „Școala Altfel”, în cadrul său peste 10.000 de elevi au avut ocazia să afle de la echipe ale Băncii Transilvania cum pot fi gestionați banii şi ce înseamnă o bancă[7].

Ne exprimăm speranţa că la ediţia următoare a acestei sesiuni de comunicări vom afla date relevante

210 |

414

despre participarea la acest concurs a unor copii din judeţul nostru şi rezultatele meritorii obţinute de către aceştia. Mult succes copiilor şi îndrumătorilor!!

Vă puteţi întreba: de ce este cu adevărat imperios necesară educaţia financiară a copiilor? Un răspuns simplu, dar elocvent, ar putea fi următorul: „La un test dat copiilor de grădiniţă şi învăţământ primar, aceştia au spus că banii sunt fabricaţi de zâne şi personaje din desene animate. Problema este că şi mulţi dintre părinţii lor, adulţi, când s-au dus prin 2005-2006 să ceară credite cu buletinul, probabil că îşi închipuiau la fel, că banii sunt fabricaţi de zâne şi de personaje din desene animate. Şi, pentru că au avut experienţa că banii nu sunt fabricaţi de zâne şi mai trebuie daţi şi înapoi, au înţeles cât de importantă este educaţia financiară şi au fost de acord să-şi dea copiii la acest curs opţional”, declara în anul 2014 Valentin Lazea, economistulsef al bancii centrale, la un seminar pe tema unui curs opţional de educaţie financiară. Ocazie în care V. Lazea, finanţist cunoscut pentru implicarea și susținerea proiectelor destinate educației financiare a copiilor, constatând precaritatea acestui tip de informaţii în rândul elevilor, a adăugat un adevăr care este prea puţin asimilat de către personalul didactic: „Trebuie să uităm ca România este o ţară bogată, că avem grâne, aur, petrol, lemn etc. Toate ţările care s-au pus cu burta pe carte au pornit de la premisa „suntem săraci, trebuie să punem accent pe minţile noastre”. Cât timp vom continua să credem că „aici avem sare, lemn, pâine şi aur, nu ne vom pune de acord că trebuie să facem o educaţie de calitate, iar cheia educaţiei de calitate este rigoarea şi calitatea, aspecte care diferenţiază ţările”. „Educaţia este principalul vector asupra căruia trebuie să ne concentrăm cu toţii ca să putem asigura, pe termen lung, o dezvoltare durabilă, economică şi socială a României. Un segment nodal îl reprezintă ridicarea, pe toate palierele de vârstă, cu paşi cât mai repezi, a nivelului de cunoaştere şi înţelegere a noţiunilor financiare.

Am în vedere chiar noţiuni de bază începând, de exemplu, cu reînscăunarea denumirii LEU a monedei naţionale în locul uzurpatorului RON. În ultima vreme am observat tot mai des cum miniştri, oameni de afaceri sau diverse persoane folosesc termenul RON atunci când anunţă statistici, bilanţuri şi bugete, sau când vorbesc pur şi simplu despre banii lor”, a punctat Corneliu Cojocaru, Expert Principal în cadrul Direcţiei de Comunicare a BNR. Trebuie să recunoaştem că are dreptate; mulţi dintre profesori continuând să folosească această denumire incorectă pentru moneda naţională.

Structurat sub forma unei sesiuni de comunicări, dublat de editarea unei publicaţii promiţătoare, evenimentul la care participăm - aflat la cea de a doua ediţie - facilitează o întrevedere captivantă şi stimulativă între specialişti din domeniul bancar şi mediul academic, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, ai societăţii civile şi mass-media, profesori, elevi şi studenţi etc.

Fie ca experienţa astfel dobândită de către participanţii la simpozion să slujească scopului de a forma generaţii de oameni din ce în ce mai bine educaţi, inclusiv din punctul de vedere al utilizării cu profit a veniturilor lor băneşti.

Note bibliografice [1] Educaţia financiară în şcoală – strategie naţională. 78% din români nu ştiu răspunsurile unor întrebări financiare de bază, la link-ul: http://www.bankingnews.ro/educatia-financiara-in-scoala.html [2] Educația financiară în România: unde suntem, ce avem de rezolvat și cine are de câștigat, la linkul: http://www.bankingnews.ro/educatie-financiara-banci-bnr.html [3] BNR cere educaţie financiară în şcoli. 52% dintre români nu ştiu nimic despre servicii, iar 6% încă mai cumpără pe caiet, la adresa: http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/bnr-cere-educatie-financiara-in-scoli-52-dintre-romani-nustiu-nimic-despre-servicii-iar-6-inca-mai-cumpara-pe-caiet.html BNR cere educație financiară în școli: „Așa cum o persoană fără permis nu are ce căuta la volan, un om care nu știe răspunsul la întrebări financiare de bază nu ar trebui să primească credite”, la link-ul: http:// www.bankingnews.ro/bnr-educatie-financiara-credite.html [4] Isărescu: Educația financiară nu se face întrerupt, se face cu voce tare! Publicul trebuie să știe că nu dați banii băncii în credite! Educație se face și în sucursale, la adresa: http://www.bankingnews.ro/educatia-financiara-credite-sucursale.html [5] Este Global Money Week și în România. Educația Financiară ar trebui să devină strategie națională, la: http://www.bankingnews.ro/global-money-week-educatie-financiara.html [6] Programul de Educaţie Financiară al ASF, la kink-ul: http://asfromania.ro/edu/ Vezi şi: http://www.bankingnews.ro/tag/educatie-financiara

211 |

414

[7] https://www.bancatransilvania.ro/bt-social-media-newsroom/stiri/concurs-abt-financiar-dedicat-copiilor-invatampovestea-banilor-prin-teatru/ Vezi Banca Transilvania lansează concursul Învățăm povestea banilor prin teatru. Elevii din clasele I-IV învață despre bani, filmează piesa de teatru şi câştigă premiul de 3.000 de euro, la link-ul: http://www. bankingnews.ro/banca-transilvania-abt-financiar-premiu-euro.html Vezi şi Proiecte educaţionale ale BNR, la adresa: http://www.bnr.ro/Proiecte-educationale-7872.aspx

«Educația

financiară la copii” Prof. Smedoiu Sorin Constantin

Părinţii fac o treabă extraordinară învăţându-i pe copii bunele maniere şi cum să se ferească de pericole, cum să îsi construiască o solidă bază culturală. Însă, adesea, aceştia neglijează unul dintre cele mai importante dintre valori umane – aceea de a fi responsabil dar, mai ales, independenţi financiar.

Aşa că, pentru a le asigura copiilor tăi un viitor financiar frumos, pentru a-i responsabiliza trebuie ţinut cont de câteva reguli importante:  Fii un model de „bună practică - Asta deoarece copiii au tendinţa de a copia nu doar ce spui, ci mai ales ceea ce faci. În acest caz, asigură-te că le oferi propriul model financiar sănătos.  Nu spune niciodată „Nu am bani pentru asta”. Din moment ce vrei să-ti înveţi copilul să cheltuiască responsabil, nu ai voie să spui că nu mai ai bani sau că nu-ţi mai poţi permite să-i cumperi jucăria pe care ţi-a cerut-o pe când eraţi în supermarket. Acest anunţ l-ar putea bulversa, chiar speria pe copilul care astfel crede că familia lui este în impas din punct de vedere financiar. Aşa, ca o variantă de răspuns ar fi: „Nu vom cheltui acum bani pe asta”.  Nu uita să-ţi implici copiii în cumpărăturile casnice. A le cere copiilor să te ajute să faci diferite cumpărături pentru casă şi să-i rogi să te însoţească la supermarket în acest sens poate reprezenta un pas important în educaţia lor financiară. Dă-i copilului în grijă lista de cumpărături şi vei avea astfel ocazia de a planifica alături de el întreaga sesiune de shopping, inclusiv alegerea produselor în raport de calitate şi preţ.  Nu este bine să-i iei pe copii la cumpărături de plăcere. Aceasta ar fi o „supraexpunere” a lor la cumpărături şi ar putea duce la o încurajare a consumerismului şi a cheltuirii banilor la impuls.  Este important să-ţi iei pe copii cu tine la bancă. Fie că faci retrageri de numerar, dar mai ales dacă depui spre a economisi, este bine să ii ai iş pe copii alături. Aşa ei vor şti după ce principii funcţionează o bancă şi vor fi încurajaţi să pună întrebări. In acest sens, vârsta de 10 ani este momentul optim pentru a le deschide un cont de economii pe numele copilului tău.

212 |

414

 Dacă este bine să vadă, să atingă şi să manipuleze sume de bani, fie ele şi modice, nu acelaşi lucru se poate spune despre cardul de credit. „Banii sunt vizibili, nu pot crea confuzii. Insa cardul de credit poate trimite mesaje eronate copiilor. Astfel, atâta timp cât copiii sunt încă mici, lasă-i să folosească bani lichizi pentru a cumpăra diferite lucruri.  Dă-i copilui tău bani săptămânal sau lunar, ca o alocaţie. Deşi sunt multe păreri care consideră asta o greşeală, să dai bani cu regularitate copilului tău îl va ajuta pe acesta să înveţe să îşi gestioneze singur banii. Consider că pe la 6 ani poţi începe să îi dai copilului tău săptămânal bani de buzunar, iar, treptat, pe măsura ce copilul creşte, să mareşti acest interval. Aşa el va învată despre economiile pe termen scurt şi lung, cum să chletuiască responsabil şi cum să economisească.

Educaţia financiară la copii joacă un rol determinant în viitorul lor de adulţi. Iar până acolo, urmează episoadele de care se tem toţi părinţii: scene de plâns isteric în magazin pentru că doresc (încă) o jucărie, insistentă cu care cer un anume model de rucsac, ori o pereche de încalţăminte sau un telefon mobil, fără să accepte sau să înţeleagă refuzul părinţilor.

Bibliografie 1. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/

213 |

414

Simpozion

național cultură și educație

financiară în capitalism Prof. Costache Cristina Narcisa Liceul ”Antim Ivireanu”, Râmnicu Vâlcea

Motto: „Banii pot oglindi cu acurateţe aspecte relevante pentru istoria, cultura şi civilizaţia oricărui stat. De asemenea, ei pot reprezenta o sursă preţioasă de informaţii despre evenimente şi personalităţi marcante din viaţa unei naţiuni.

Mai mult decât atât, bancnotele şi monedele reprezintă adevărate produse culturale, omniprezente în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi, chiar şi acum, în era banilor electronici.“ Mugur Isărescu Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază in materie de finanțe personale.

Cred că majoritatea celor interesați de acest subiect, al educației financiare, au aflat măcar despre existența cărții “Cadranul banilor” de Robert Kiyosaki . Pentru cei care au și citit-o, vreau să reamintim elementele esențiale împărtășite de autor, iar pentru cei care nu au citit încă această carte ( sau altele din seria Tata bogat, tata sărăc ) să le stârnim interesul pentru a descoperi cele 4 metode de a face bani și care dintre ele te va ajuta să ajungi bogat.

Ce este Cadranul Banilor?

Diagrama de mai jos reprezintă Cadranul Banilor, unde fiecare literă înseamnă:

A – angajat, L – liber profesionist, P – patron, I – investitor.

Aceste 4 metode de a produce bani sau venituri sunt la dispoziția oricăruia dintre noi. Totul este să alegi ceea ce vrei să faci și mai ales câți bani vrei să câștigi.

Un angajat caștigă bani prin păstrarea locului de muncă și a muncii depuse zi de zi pentru compania în care lucrează. Veniturile îi sunt însă limitate la numărul de ore pe care îl poate lucra efectiv. Și mai ales, câștigă bani DOAR DACĂ continuă să lucreze. A caștiga bani doar din salariu este riscant și limitativ.

Un liber – profesionist își câștigă banii lucrând pentru el însuși. Poate câștiga mai mult decât un

214 |

414

angajat însă este supus aceleiași conditii de a avea bani atâta timp cât poate să muncească. Cu cât muncești mai mult, cu atât ai mai mulți bani. Dar și dacă nu mai poți lucra …ce se intamplă ?

Un patron deține o afacere care îi aduce bani, prin munca angajaților. Veniturile pot fi nelimitate și riscul de a rămâne fără nici un venit ( fără nici un client/ angajat) sunt destul de mici.

Un investitor își atrage venituri din investițiile pe care le face– cu alte cuvinte, bani care produc mai mulți bani. Ei pot caștiga sau pierde mulți bani, în funcție de talentul și cunoștințele pe care le are.

Metodele diferite de a obține un venit necesită tipuri de gândire diferită, abilități practice diferite, căi educaționale diferite și genuri diferite de oameni. Fiecare om este atras de unul dintre cele 4 cadrane.

Fiecare poate obține venituri din toate cele 4 cadrane. Motivele pentru care alegem un anumit cadran din care să ne extragem venitul de bază nu prea țin de ceea ce am învățat la școală; ele au legatură cu punctele noastre forte, cu valorile, slăbiciunile și interesele noastre esențiale. În concluzie, educaţia financiară este benefică persoanelor (de exemplu, permiţându-le acestora să anticipeze din punct de vedere financiar anumite situaţii neprevăzute), societăţii (diminuând riscurile de excludere financiară şi stimulând consumatorii să fie prevăzători şi să facă economii) şi economiei în ansamblul său (prin favorizarea comportamentelor avizate şi prin aportul de lichidităţi pe pieţele financiare).

Bibliografie 1. Kiyosaki, T. Robert, Cadranul banilor, Ed. Curtea Veche, București, 2008.

2. Kiyosaki, T. Robert, Tată bogat, tată sărac. Educațiefinanciară în familie, Ediția a III-a, Ed. Curtea Veche, București, 2008.

3. https://www.google.ro/search?q=cultura+si+educatie+financiara&oq=cultura+si&aqs=chrome.0.

Educaţia

financiară – redresarea generaţiei şi conturarea unui nou mediu social Marcu Elena-Andrada Şcoala Gimnazială Genuneni Despre educaţia financiară s-a discutat mult şi cu mare interes în ultimii ani, însă ce este aceasta de fapt şi cu ce ne ajută? Sunt întrebări ce îşi găsesc, fără îndoială, răspunsurile în mediul social aprig cu care noi, cei mari, ne confruntăm în fiecare zi. Tocmai din acest motiv consider că este o necesitate ca noua generaţie, care ne va susţine în viitor, să ştie ce este banul, să îi cunoască valoare în mod real, şi, mai ales, să cunoască procesul de producere şi să-şi însuşească valori certe în ceea ce înseamnă gestionarea lui.

Dave Ramsey, unul dintre cei mai cunoscuţi învăţători de educaţie financiară din lume, autorul unei cărţi geniale de educație financiară, şi anume: „Transformare financiară totală – Un plan cu rezultate confirmate pentru o formă financiară optimă“, a dat lumii un crez deosebit în ceea ce reprezintă gestionarea banului: „Liniștea financiară nu înseamnă achiziționarea diverselor lucruri. Înseamnă să înveți să trăiești cu mai puțin decât produci, ca să poți să dai bani înapoi și să mai rămâi cu alți bani pe care să îi investești. Nu poți căștiga până nu faci asta.”

Pornind de la această afirmaţie, care reprezintă, cred eu, chibzuinţa financiară, putem afirma că educaţia financiară îi ajută pe copii să îşi stabilească priorităţile financiare şi să împiedice risipa, care, de ce să nu fim sinceri, este o caracteristică a poporului român, poate chiar consecinţă a regimului comunist cu care mare parte a părinţilor noii generaţii s-a confruntat, regim care nu îţi dădea ocazia să risipeşti bani pe diverse lucruri, considerate ca fiind surplus în cadrul gestionării corecte a rezervelor financiare familiale. Tocmai din această cauză avem copii care nu ştiu ce este banul şi cât de greu se câştigă, cum nu ştiu nici cât de uşor se risipeşte. Din această perspectivă intervine necesitatea socială a educaţiei financiare încă din copilărie, pe o bază care absoarbe ca un burete, ci nu în adolescenţă, când poate că tânărul are deja format un mod de viaţă,

215 |

414

iar schimbarea, ştim cu toţii, se concretizează mult mai greu decât modelarea.

Despre conceptul de modelare financiară cred eu că trebuie să discutăm, modelare care, cum am ales să detaliez şi în titlu, poate redresa noua generaţie şi, iminent, are toate şansele să contureze un nou mediu social, în perspectiva că nu se caută ca toţi oamenii să fie bogaţi din punct de vedere material, acesta fiind un obiectiv a cărui realizare nu ţine de un simplu dascăl ce îi modelează pe elevi, ci se caută ca tinerii să înveţe să-şi gestioneze banii în aşa fel încât să îşi permită să trăiască decent, în felul lor, să-şi contorizeze cheltuielile şi să-şi planifice distribuirea banilor.

Cunoaştem cu toţii tineri care, desprinşi de familia care le-a oferit totul până la un punct, devin oameni maturi care nu reuşesc să se gestioneze singuri, devin maturul veşnic împrumutat, veşnic dator, maturul care munceşte un an pentru a-şi acoperi datoriile adunate într-o lună, devin aşadar puiul care părăseşte cuibul înainte să înveţe să zboare. Pot fi evitate aceste adevăruri triste, care ne macină societatea? Sigur că pot! Cum? prin modelarea precoce a tânărului care bate din picior şi plânge în faţa vitrinei pentru maşinuţa pe care şi-o doreşte, dar pe care nu o poate primi pentru că alte cheltuieli primează în familie. Aici intervine şi educaţia financiară dezvoltată în cadrul familiei, acea putere de a-i spune copilului tău că nu se poate şi mai ales, de ce nu se poate, fără teama că te-ar putea pune la zid, chiar el, copilul tău, pentru faptul că nu-i poţi oferi chiar tot ceea ce-şi doreşte. Poţi, desigur, ca părinte, să-i explici tot ceea ce primeşte fără să ceară, lucruri care costă, dar care de cele mai multe ori trec neobservate: locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, rechizite, medicamente... lucruri pe care copiii încă nu le conştientizează ca fiind cheltuieli, tocmai din această lipsă acută de educaţie financiară.

Consider, aşadar, că educaţia financiară trebuie să vină în ajutorul tinerilor pe două flancuri: unul familial, altul şcolar, şi numai prin colaborarea celor două putem avea rezultate care să determine o schimbare reală în economia şi dezvoltarea de ordin social.

Fiind o materie transdisciplinară, aceasta poate fi foarte atractivă pentru copii, îmbinând multiple forme de cunoaştere pe care aceştia să le exploreze şi să şi le însuşească. Voi încheia cu un citat pe care îl consider ca fiind o altă cărămidă pe temelia necesităţii educaţiei financiare: „O autentică educaţie nu poate favoriza abstractizarea în dauna altor forme de cunoaştere. Educaţia trebuie să pună accentul pecontextualizare, concretizare şi globalizare. Educaţia transdisciplinară se bazează pe reevaluarea rolului intuiţiei, imaginaţiei, sensibilităţii şi corpului în transmiterea cunoştinţelor”. (B. Nicolescu- Cartea transdisciplinarităţii)

216 |

414

Etica

educației financiare Predișor Daniela Școala Gimnazială ,, Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

Școala contemporană este supusă unor provocări precum viteza schimbărilor socio-economice, modificarea valorilor pe scara axiologică, chiar și modificarea ordinii de satisfacere a nevoilor.

Rolul educației devine mai complex pentru că nu doar transmite informații, ci formează competențe și nu competențe cu valoare imediată, ci competențe de viață și pentru viață, care la rândul lor se adaptează la schimbări.

O întrebare punctuală a copiilor în orice discuție despre integrarea lor în spațiul socio-economic este despre bani. Sunt banii scop sau mijloc? Zona financiară din educație are un opțional și câteva puncte tangențiale la discipline precum economie, antreprenoriat, economie aplicată.

Răspunsul pe care îl așteaptă elevii este mai amplu. Pe lângă informațiile stricte despre bani, ei doresc să-și formeze o atitudine, doresc să genereze un comportament care să le asigure succesul în viață – și nu doar succesul financiar.

Tocmai de aceea cred că orice educație financiară facem, dincolo de orice programă și curriculă, este nevoie să fie integrată într-o perspectivă etică. ,, A face” bani nu este un scop în sine. A munci (munca fiind o activitate specific umană utilă atât fiecărui individ în parte cât și comunității în ansamblu) este rostul intrinsec al educației.

Atitudinea formată și dezvoltată prin predarea-învățarea disciplinelor economico-financiare este mai utilă elevilor decât informații seci, de calcul și generalizare sau abstractizare.

De mici, copiii aud expresii care au legătură cu banii. Ei se familiarizează cu importanța acestora în viața de zi cu zi și îi asociază cu obținerea de jucării, dulciuri, excursii etc.

La școală, elevii au banii lor de buzunar, au propriile alegeri legate de felul în care îi pot cheltui și în același timp se formează și un mecanism de apreciere a celorlalți în funcție de suma cheltuită, de obiectele ce se pot procura cu banii de buzunar. Există tendința de ,, a se judeca” între ei nu după ceea ce fac, învață, realizează fiecare, ci după posibilitățile financiar-materiale ale familiilor din care provin.

Este o falsă raportare la lume, este practic un viciu de adaptare la grupul de apartenență, care în timp nu asigură nici un avantaj.

Cel mai des copiii aud expresii precum ,,învață și ia note mari ca să ai mai târziu un serviciu bun și să câștigi mulți bani”. Aparenta motivație extrinsecă pentru efortul școlar susținut, nu are nici o legătură cu educația financiară. În familie începe educația financiară, ea continuă în școală și apoi pe întreg parcursul vieții. Se intersectează elemente de educație formală, nonformală și informală. Educația ,,programată” este adesea contrazisă de învățarea spontană, de modelele furmizate prin mass – media, generând alternative de comportament.

Alteritatea societății românești contemporane nu se datorează învățământului sau modului în care acesta funcționează, ci mai ales insuficientei implicări a societății în dezvoltarea învățământului. Ceea ce era considerat cauză a ineficientei adaptări sociale , nu este decât o consecință a atribuirilor situaționale neobservabile. Se așteaptă totul de la ,,școală” și nu i se oferă nimic la schimb. Este ca și cum educația copiilor începe abia din prima zi de școală, ca și cum familia, comunitatea locală, societatea în ansamblu sunt absolvite de orice răspundere - doar pentru că există ,,școala”.

Este astăzi cu siguranță , acest timp, timpul redefinirii școlii în misiunea ei de educare, alături și nu în locul familiei, al comunității locale, al mass-mediei, al societății în ansamblu.

Ideea că munca este sursa principală de venituri este ideea principală a educației pentru viață. Rolul muncii nu este doar de a asigura venituri, ci și satisfacție profesională.

217 |

414

Sugestii

metodologice pentru a preda disciplina opţională ”educaţie finaciara” la nivel liceal Prof. Neagu Elena Simona Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu Prezentul articol este un instrument de lucru care se poate adresează profesorilor care predau în liceu disciplina opţională Educaţie financiară, fiind conceput în aşa fel încât să le permită acestora: - să-şi orienteze propria activitate înspre formarea la elevi a competenţelor specifice domeniului; - să-şi manifeste creativitatea şi să-şi adecveze demersurile didactice la particularităţile elevilor cu care lucrează.

Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activităţii didactice în vederea formării la elevi a competenţelor formulate în programa şcolară.

Dezvoltarea competenţelor cheie, considerarea elevului ca subiect al activităţii instructiveducative şi orientarea acesteia spre formarea competenţelor specifice, accentuarea caracterului practicaplicativ al disciplinei presupun respectarea unor exigenţe ale învăţării durabile, printre care: - utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe:construcţia progresivă a cunoştinţelor, exersarea şi consolidarea abilităţilor elevilor; cultivarea exigenţei şi autoexigenţei elevului;abordări flexibile şi parcursuri didactice diferenţiate; abordări inter şi transdisciplinare; - utilizarea unor metode active (de exemplu: simularea, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare, studiul de caz, învăţarea prin descoperire, jocul de roluri bazat pe empatie, analiza de text, metode de gândire critică, realizarea de portofolii, lucrul pe calculator/internet/în grupuri de lucru virtuale), care pot contribui la: crearea acelui cadru educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă; înţelegerea modului în care conceptele specifice Educaţiei financiare se pot aplica în viaţa de fiecare zi; exersarea lucrului în echipă, a îndeplinirii unor roluri specifice în grupuri de lucru, a cooperării cu persoane diferite în realizarea unei sarcini de lucru; înlăturarea stereotipurilor, a automatismelor de gândire, precum şi cultivarea spiritului tolerant; - utilizarea unor strategii didactice care să permită alternarea formelor de activitate (individuală, pe perechi şi în grupuri mici); - învăţarea prin acţiune (experienţială), realizarea unor activităţi bazate pe sarcini concrete; - utilizarea, în activitatea didactică, a calculatorului ca mijloc modern de instruire, care să permită subordonarea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, în vederea desfăşurării unor lecţii interactive, atractive.

Programa şcolară oferă cadrelor didactice un sprijin concret în centrarea demersului didactic pe experienţe de învăţare, potrivit specificului competenţelor care trebuie formate, prin prezentarea cu caracter orientativ a unor exemple de activităţi de învăţare: - exerciţii de identificare a propriilor nevoi, precum şi a principalelor nevoi ale unei familii, pe termen scurt, mediu şi lung; - elaborarea unui buget personal/de familie, analizând veniturile şi cheltuielile; - realizarea, pentru o săptămână, a unei evidenţe a veniturilor şi a cheltuielilor personale; analizarea, pe baza acestei evidenţe, a modului de gestionare a cheltuielilor; - exerciţii de identificare a unor proiecte personale, precum şi a unor proiecte la nivelul familiei, care necesită existenţa unor resurse financiare; - simularea stabilirii la nivel personal/de familie a unor priorităţi în ceea ce priveşte realizarea proiectelor propuse: analizarea acestor situaţii în termeni de alegere şi renunţare; - exerciţii de alocare a resurselor financiare în funcţie de nevoile care trebuie satisfăcute; - simularea situaţiei în care o persoană se confruntă cu un surplus de bani; exerciţii de identificare a posibilităţilor pe care le are o persoană/o familie, pentru a utiliza aceşti bani şi pentru a economisi; - realizarea unei analize SWOT cu privire la economisirea unei sume de bani la bancă în vederea realizării de către o persoană/o familie a unui proiect; - simularea situaţiei în care o persoană se confruntă cu minus de bani; exerciţii de identificare a

218 |

414

posibilităţilor pe care le are o persoană/o familie, de a acoperi acest minus, prin contractarea unui împrumut; - analizarea unor oferte de credit ale băncilor, prin care să fie exersate: citirea cu atenţie a textului, identificarea condiţiilor de acordare a împrumutului de către bancă, identificarea unor riscuri, a unor pasaje de text scrise cu font mic, luarea deciziei de semnare a contractului după informarea prealabilă; - analizarea şi compararea ofertelor unor bănci în scopul alegerii unei bănci pentru deschiderea unui cont curent; - analizarea avantajelor şi a dezavantajelor utilizării diferitelor tipuri de carduri; - realizarea de exerciţii de analiză a riscurilor legate de administrarea banilor cu ajutorul băncilor, precum şi a unor modalităţi de prevenire/de reducere a acestor riscuri; - realizarea unor analize referitoare la serviciile bancare care pot fi utilizate de populaţie; - analizarea situaţiilor în care persoanele se pot confrunta cu riscuri şi a modului în care pot preveni aceste riscuri prin încheierea unor asigurări, în scopul dobândirii siguranţei financiare; - realizarea de exerciţii de comparare şi de alegere a unor oferte de servicii ale diferitelor bănci; analiza oportunităţilor legate de utilizarea acestora; - exersarea luării unor decizii în cunoştinţă de cauză, pe baza unor informaţii prealabile; - utilizarea noilor medii pentru dobândirea unor informaţii despre bănci şi despre ofertele acestora; - analizarea rolului BNR, a relaţiilor existente între BNR şi băncile comerciale.

Strategiile de lucru propuse trebuie să ţină seama de experienţa elevilor la această vârstă şi să permită valorizarea pozitivă a acestei experienţe.

Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învăţare. În perspectiva unui demers educaţional centrat pe competenţe, se recomandă utilizarea cu preponderenţă a evaluării continue, formative.

Alături de formele şi instrumentele clasice de evaluare, recomandăm utilizarea unor forme şi instrumente complementare, cum sunt: proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor. Procesul de evaluare va pune accent pe: • corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa şcolară; • valorizarea rezultatelor învăţării, prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev; • recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite în • contexte non-formale sau informale; utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor şcolare.

Bibliografie 1. Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti,1994 2. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 3. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, 4. Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu 5. Bugetul tău, Credite imobiliare şi ipoteci, Carduri de credit, Împrumuturi, Asigurări, Economii, 6. disponibile la adresa: www.bugetulfamiliei.ro 7. Rolul BNR, Bănci comerciale în România, disponibile la adresa: http://www.bnr.ro 8. Calculator de buget, Economii, Împrumuturi, disponibile la adresa: http://www.rbsmoneysense.ro/

219 |

414

Educația

permanentă în contextul globalizării Prof. Maria Georgescu Coordonator CJAP Vâlcea

Din perspectiva educației permanente, rolul școlii se modifică radical, iar de vreme ce procesul educativ nu mai are loc exclusiv în școală, ci în diferite locuri și circumstanțe, școala nu mai deține monopolul asupra proceselor instructiv-educative. Acest fapt nu presupune o diminuare a rolului școlii, ci o modificare a acestuia, solicitând competențe superioare cadrelor didactice.

Regândirea educației școlare în lumina învățării permanente presupune revizuirea tuturor dimensiunilor curricululum-ului școlar, pornind de la obiectivele educaționale, conținuturile, metodele de predare-învățare, până la evaluarea cunoștințelor și abilităților dobândite. Competențele considerate de bază și care trebuie asigurate în cadrul învățământului din societatea cunoașterii sunt: comunicarea în limba maternă și în limbi străine, competențe de bază în matematică, știință și tehnologie, competențe digitale, a învăța să fii, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, deschidere spre alte culturi și creație artistică.

Dacă în ultima jumătate a secolului trecut am asistat la conturarea și definirea tot mai clară a rolului computerului în educație, iar televiziunea și radioul erau insuficient utilizate pentru educație, astăzi putem vorbi de utilizarea computerelor ca o parte integrantă a sistemelor de învățământ.

Așa cum indică numeroase studii (Jencks, 1972), succesul socio-profesional este influențat de un mare număr de factori dintre care nu școala este cel mai important, un rol decisiv revenind coeficientului de inteligență.

Mediul familial, grupul de egali, mass-media exercită, de asemenea, o influență tot mai puternică alături de cea a școlii. Rolul pe care îl joacă educația nonformală și informală contrazic astfel ideea că învățământul ar contribui în mod decisiv la egalizarea șanselor indivizilor și că succesul acestora în viață ar depinde în mare măsură de calitatea acestuia. Învățarea informală devine mai importantă atât sub raportul impactului sau duratei, iar după cum arată Văideanu ,,problema nu este de a muta învățarea din școală în afara ei, sau invers, de a muta învățarea de acasă în școală, ci de a spori eficiența învățării de tip școlar, a spori timpul afectat studiului și a articula diferitele tipuri de învățare”, la care se poate adăuga centrarea pe formativ și adaptarea la schimbare în defavoarea metodelor tradiționale centrate pe memorare și înțelegerea statică a lumii muncii.

Același autor arată că proiectarea politicilor educaționale în perspectiva învățării permanente nu poate avea sorți de izbândă fără a ține cont de timpul investit în învățare și fără a înțelege în mod adecvat jocul de forțe dintre diferitele tipuri de învățare, deoarece tocmai acestea, durata și intensitatea învățării, generează decalajele dintre indivizi, iar la nivel systemic, dintre națiuni.

Cele mai multe pierderi și șocuri în sistemul de învățământ se produc la trecerea între diferitele niveluri sau tipuri de învățare. Centrarea pe obținerea de rezultate bune la examene și concursuri de admitere obstrucționează formarea competențelor, atitudinilor și a simțului estetic și încurajează ,,deturnarea talentelor din domeniile umaniste spre cele care par mai rentabile, focalizând astfel atenția elevului asupra unui număr limitat de discipline de studiu’’ (Văideanu, 1988).

Noile organizații internaționale apărute în contextul globalizării au promovat libertatea de mișcare a persoanelor și bunurilor la nivel regional sau local. Leit-motivul programelor promovate de agențiile ONU este ideea că educația, cultura și dialogul dintre națiuni stau la baza schimbării și a progresului. Acestea au rolul de a promova pacea, cooperarea, dezvoltarea și de a apăra valorile fundamentale ale omenirii: democrația, egalitatea, libertatea, independența. Încă de acum două decenii Văideanu arăta faptul că educația nu mai poate fi concepută și realizată fără a fi în concordanță cu realitatea socio-economică și în lumina unor scopuri strict didactice și menționa noile conținuturi dezirabile ale planurilor de învățământ: educația planetară, educația pentru participare și dezvoltare, educația pentru schimbare și pentru problematica lumii contemporane. În ciuda măsurilor inițiate în această direcție curriculum-ul școlar încă nu a integrat în mod uniform și coerent toate aceste conținuturi. Învățarea permanentă, după cum am văzut, nu privește doar actualizarea continuă a cunoștințelor de natură profesională, ci se adresează și unor aspecte generale de viață și conviețuire într-o lume globalizată.

220 |

414

Dacă în logica divizării prin granițele naționale problemele de ordine și respectarea legii erau abordate la nivel național, acum flagelul lumii contemporane, precum terorismul, traficul de droguri și personae necesită o abordare la nivel global. Așa cum se menționează într-un document UNESCO schimbarea dezirabilă a omului nu este posibilă fără educație: ,,Războaiele iau naștere în conștiința oamenilor, tot în conștiința oamenilor trebuie realizată protejarea păcii’’. Analizând motivația distructivă a grupurilor care militează pentru acte antisocial, apare evident faptul că intervențiile în domeniul educației trebuie să fie totuși însoțite de investiții în ridicarea calității vieții.

Colocviul organizat de UNESCO consacrat valorilor morale și coținuturilor educației de mâine sublinia faptul că ,,onestitatea, generozitatea, perseverența, umorul, loialitatea și integritatea sunt calități care se cer încurajate și dezvoltate în toate sistemele educative și la fiecare copil”. Și în Europa, sistemele de învățământ au început să pună accent pe educația pentru valori. Efortul de sinteză a valorilor regăsite în diferite culture s-a concretizat într-un program-cadru structurat pe patru categorii: -valori sociale – cooperare, sinceritate, amabilitate, compasiune, responsabilitate, respect față de alții, etc.; -valori individuale – onestitate, toleranță, acceptarea diversității, demnitate, seninătate; -valori vizând țara și comunitatea mondială – patriotismul, conștiința națională, civismul, conștiința independenței națiunilor, respectul față de alte culturi, etc.; -valori procesuale – abordarea științifică a realității, aptitudinea de a judeca, a evalua, a discerne (binele, răul) etc.

Bibliografie 1. Institutul de Științe ale Educației - ,,Calitatea Învățământului: Perspectiva Învățării Permanente”, București, 2009

Globalizarea

- fenomen al lumii contemporane Păun Cătălin Liceul Tehnologic “Oltchim” Râmnicu Vâlcea

„Globalizarea nu este ceea ce noi toţi dorim şi sperăm, ce zicem şi ce facem. Este ceea ce se întâmplă cu noi toţi (Bauman) ” Societatea actuală, societate radical diferită față de orice tip de organizare preexistent in istoria cunoscută a umanității, este fundamentată pe un fenomen ce acționează în toate palierele existenței umane la nivel global.

Acest fenomen relativ nou apărut, in accepțiunea sa actuală, a modificat ireversibil, prin schimbarea modulului in care se fac schimburile si operațiunile economice, întregul univers social. Astfel, mobilitatea individului, a ideilor, a culturii si comunicării au devenit constante ale noului mediu social globalizat. Problema care se ivește in aceste condiții se referă la valorizarea efectelor globalizării. Este un factor social pozitiv? A devenit lumea un loc mai sigur, mai bun, care să asigure individului prosperitate si echilibru? Sau mai degrabă putem asemăna procesul de globalizare cu un tăvălug, care odată cu trecerea sa, creează insecuritate și inegalitate, si care îl transformă pe homo sapiens sapiens în homo economicus, caracterizat de o raționalitate extremă, fără sistem axiologic sau spiritual, dispus să facă orice pentru bunăstarea materială si putere financiară?

La modul generic, globalizarea exprimă procesul de extindere a activităţilor sociale, economice şi politice peste graniţe (naţionale, apoi regionale), astfel încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-o anume zonă a arealului mondial ajung să aibă semnificaţii şi să influenţeze şi vieţile celor aflaţi într-un alt colţ al lumii. Organizarea regională şi instituţională determină caracterul regulat al globalizării contemporane, adică o accelerare detectabilă a interconectării, a regulilor de acţiune şi a fluxurilor care transcend societăţile şi statele constituente ale ordinii globale.

Globalizarea este insă, un termen căruia îi putem atribui numeroase semnificații. Semnificația

221 |

414

principală asupra căreia voi insista in cadrul eseului se referă la ințelegerea globalizării ca fiind dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescîndă asupra economiilor naționale cu urmări semnificative în planul social atât la nivel individual cât și general. Consider că majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzînd pătrunderea valorilor de piață în acele domenii de care ele nu aparțin în mod tradițional: religie, educație, cultură, etc, pot fi atribuite acestor fenomene. Se pot menționa astfel fenomene precum globalizarea informației și a culturii, răspîndirea televiziunii, a internetului și a celorlalte forme de comunicare inclusiv mobilitatea crescută a comercializării ideilor.

La sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, tranzacțiile internaționale de capital erau strict controlate în majoritatea statelor. Controlul asupra mișcărilor de capital a fost treptat înlăturat, iar piețele financiare extrateritoriale, stimulate și de diferitele crize ale perioadei (războiul rece, criza petrolului din anul 1973) s-au dezvoltat rapid. Mișcările internaționale de capital s-au accelerat la începutul anilor “80, piețele financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor “90, după colapsul imperiului sovietic.

Globalizarea ai cărei martori suntem, reprezintă epoca în care statele nu mai sunt entităţi închise, plasate în afara mecanismului relaţional mondial. Ele sunt obligate să interacţioneze pentru a-şi asigura supravieţuirea fizică, existenţa naţională sau supremaţia internaţională. Şi nici chiar acele entităţi statale autopoziţionate la periferia sistemului internaţional, ca urmare a excluderii dictate de propria voinţă politică (ex. Coreea de Nord), nu sunt organisme izolate, ele fiind forţate să interacţioneze cu lumea exterioară datorită temerilor pe care le ridică politicile lor naţionale şi presiunile prin care comunitatea internaţională încearcă să reglementeze o stare de fapt care ar putea duce la deteriorarea eşafodajului structurat pe principiile dreptului internaţional public. Aşadar, globalizarea contemporană nu exclude şi nici nu lasă pe nimeni să se excludă. Ea este cu adevărat „globală“ în aspiraţii.

Globalizarea contemporană tinde să cuprindă toate sectoarele vieţii sociale, de la economic la cultural, dar în primul rând, ea încearcă să stabilească anumite caracteristici globale în domeniile politicii, dreptului şi guvernării. Aşadar, globalizarea post Război Rece cunoaşte un puternic grad de instituţionalizare, înlocuind diviziunea rigidă şi bipolară a lumii cu multipolaritatea exprimată, de fapt, în regionalizare.

Mediul de securitate se caracterizează, la începutul secolului al XXI-lea, prin modificări profunde şi adeseori surprinzătoare prin rapiditate şi consecinţe. Lumea devine tot mai complexă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Globalizarea militară a însemnat o evoluţie limitată a sistemului de alianţe şi o structură de securitate internaţională oarecum previzibilă. Războiul Rece a divizat lumea în cele mai multiple aspecte ale ei (economic, social, cultural), dar a şi reunit-o sub forma unei ordini militare globale numită „echilibrul terorii“- politica MAD (mutual assured destruction). A fost ceea ce a funcţionat la parametrii maximi, stimulând progresul tehnologic şi permiţând proiectarea unei infrastructuri militare impresionante.

222 |

Bibliografie 1. Joseph E. Stiglitz – Globalizarea 2. Zygmunt Bauman – Globalizarea si efectele ei sociale

414

Cum

să începem educaţia financiară a copiilor ?

Prof. Înv. Preprimar: Glodeanu Mihaela Grădiniţa Căsuţa din Poveste Ocnele Mari

Deprinderile financiare sănătoase sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a copilului şi pregatirea lui ca adult de succes. Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poţi învaţa conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani când sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicitații de Universitatea Cambridge arată faptul ca obiceiurile financiare ale copiilor se formeaza pâna la vârsta de șapte ani.

Aşa cum educaţia, în general, este esentială pentru sănatatea şi bogaţia societăţii, tot aşa este şi educatia financiară. În lumea moderna, indiferent de ţara în care locuieşti, este esenţial să ai abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a gestiona banii şi să şti câte ceva despre modul în care funcţioneaza economia.

Dacă dobândesc aceste cunostinte încă de la vârsta preşcolară, au mai multe şanse să deţină un cont bancar şi, apoi, să poată face economii când vor fi mari.

Așadar, a învăța de la vârstă fragedă despre ceva atât de simplu, de banal precum valoarea banilor este foarte important. Educația timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ prin consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Ultimele cercetări au demonstrat și argumentat modul în care trebuie abordată această perioadă de vârstă. Ideea centrală este aceea că fiecare copil este unic iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în toate deciziile luate în privinţa lui, cu scopul primordial de al ajuta să se dezvolte deplin. Încă de când este micuţ copilul primeşte bani să îşi cumpere ceva dulce, iar când merge în magazin crede că banii nu se termină niciodată. Cum să procedezi astfel încat să îi formezi deprinderi financiare sănatoase? Cum sa îl obişnuieşti încă de mic să facă economii şi să îşi gestioneze micul venit? Sunt întrebări pe care şi le pune orice părinte responsabil. Acestea sunt lucruri simple, dar pentru care trebuie comunicare, exemplificate şi confirmate copilului.

Cu cât încep părintții mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecții zilnice despre rolul şi importanţa banilor în viaţa noastră, cu atât îi va fi mai bine copilului. Părinții sunt modelul copiilor și le vor influența obiceiurile finaciare, astfel încât cei mici vor deveni adulți responsabili, care vor investi inteligent şi care vor şti să cheltuiască inteligent. Este un concept greu de învățat și de acceptat de oameni la toate varstele.

Copiii cu vârste între 3 și 5 ani vor trebui să învețe că, dacă își doresc ceva cu adevarat, trebuie să economisească și să aștepte până își vor putea permite să cumpere lucrul respectiv.La această vârstă este important să-i explici copilului ca banii sunt ceva care, până la urmă, se poate termina și că este important să ia decizii înțelepte, pentru că odată ce cheltuiești banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit.Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenați în activitați precum a economisi, a cheltui sau a darui.

Psihologii sunt de acord ca la 4-5 ani copilul este destul de mare încât să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre “preţul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul. Copiii sunt învăţaţi că “am nevoie” este prioritar faţă de “îmi doresc”, atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai doua produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costa mai puţin. Cine ar vrea sa dea mai multi bani pe acelasi lucru? Ţinându-l pe copil aproape atunci când au loc discuţii în familie despre buget şi cheltuieli verbalizând alegerile şi deciziile pe care le iei, altfel spus gândind cu voce tare, explicându-i când te afli în supermarket de ce alegi un anumit lucru şi renunţi la altu reprezintă un prim pas în educaţia financiară Este important sa vadă ca tu te preocupi efectiv: ca acele hartii şi acele bancnote sunt valoroase şi că mami şi tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum. Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitandu-te.

Insuflându-le copiilor, încă de la vârstă fragedă, ideea că a ști cum să faci economii și să cheltuiești inteligent, dar și să fii generos, este unul dintre aspectele care asigură succesul în viața.

223 |

414

Bibliografie 1. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002; 2. Baban, A., Consiliere educaţionala, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001; 3. Carmen Sonia Duşe, Dan – Maniu Duşe - Management educaţional, Editura Universităţii ,, Lucian Blaga’’, Sibiu, 2003; 4. Dragu,A.; Cristea,S.; „Psihologie şi pedagogie şcolară”,2002, Ovidius University Press, Constanţa; 5. „Ghid de bune practici”, Bucureşti, 2012

Locul

educației antreprenoriale în activitățile

preșcolarilor Prof. Glonț Ramona Liceul Antim Ivireanu, structura Grădinița cu P.P Nord 1, Râmnicu Vâlcea În contextul noilor politici educaţionale moderne o provocare a profesiei de dascăl este reprezentată de stimularea de la vârsta fragedă, în speţă începând cu etapa preşcolară, a spiritului antreprenorial la copii.

Educația și îngrijirea copiilor de vârstă preșcolară și antepreșcolară pot pune bazele succesului viitor și le pot oferi, în special copiilor provenind din medii dezavantajate, șansa de a se forma, de a-și asigura un nivel de trai decent, de a-și găsi mai ușor un loc de muncă și de a se integra în societate.

Educația pentru societate este o importantă latură a educației care se abordează încă din perioada preșcolară, apărând în activitățile instructiv-educative desfășurate la grupa de către educatoare sub diferite forme: - educația moral-civică, educația religioasă, educația rutieră, educația pentru sănătate, educația ecologica, educația practică și elemente de activitate casnică și mai nou, educația antreprenorială.

Educația antreprenorială urmărește învățarea copiilor: să recicleze materialele de care nu mai au nevoie dându-le o intrebuințare nouă, combinându-le pentru a obține prin diferite tehnnici (modelaj, pictura, decupare, impletire, snuruire, indoire, aplatizare, lipire etc) obiecte interesante. Acestea pot fi utilizate in grădiniță, la activități sau pot fi vândute pentru a obține un profit.

Asadar, prin activitatile antreprenoriale se urmarește: • reciclarea materialelor variate prin confecționarea unor obiecte interesante si utile; • valorificarea acestora prin vânzarea lor și obținerea unui profit; • investirea profitului câștigat în interesul copilului; • socializarea la nivel de grupa (între copii), la nivel de grădiniță (între copii de la diferite grupe și educatoare), la nivel de grădiniță și alte persoane interesate (intre copii, educatoare, părinți și parteneri educaționali).

Se pot organiza diferite târguri, în cadrul cărora” micii întreprinzători” să-și valorifice obiectele: Târgul de Crăciun, Târgul de Paște, „Târgul micilor întreprinzători”, etc. Scopul acestor acțiuni este acela de a familiariza copiii preșcolari cu elemente de educație antreprenorială și financiară, într-un mod atractiv, aplicat și accesibil vârstei. Preşcolaritatea nu este doar o vârstă potrivită pentru stimularea spiritului întreprinzător, ci este chiar vârsta aptă pentru desfăşurarea organizată a mai multor activităţi de acest gen. Cu ocazia unor astfel de târguri am observat că părinții sunt desosebit de încântați, se implică și participă cu plăcere la activități.

Printr-o diversitate de activităţi interesante, preşcolarii vor înţelege mai bine lumea în care trăiesc, legătura dintre ceea ce învaţă la grădiniţă şi rolurile pe care le vor avea în societate ca adulţi.

Educaţia financiară şi antreprenorială nu trebuie să lipsească nici unui preşcolar dacă se doreşte ca acesta să devină un adult bine integrat social. Adaptarea la cerinţele vieţii sociale începe din grădiniţă când copilul ia contact cu regulile, responsabilităţile şi rolurile pe care trebuie să şi le asume.

Educaţia financiară şi antreprenorială ajută copilul să se descopere, să-şi valorizeze propriile competenţe, să-şi dezvolte abilităţile sociale şi emoţionale. Implicit, toate acestea, pe termen lung vor contribui la creşterea

224 |

414

stimei de sine, la o bună adaptare şcolară, la o atitudine pozitivă faţă de şcoală, învăţătură, muncă, la integrarea socială şi dezvoltarea spiritului civic.

Bibliografie 1. Revista Invatamantului Prescolar nr. 3-4-2000 „Educatia in anul 2000”, Bucuresti 2. Cucuteanu I., Grunzu M., Rusu T., Luca O. „Indreptari pentru suflet de copil”, Editura Pim, Iasi 2003

Importanta

Educatiei financiare in ciclul

primar

Inv. Cazacu Vasilica Scoala Gimnaziala Nr. 5 Râmnicu Valcea “Educatie financiara” este o disciplina optionala pentru clasele a III-a si/sau a IV-a, proiectata pentru 1 ora pe saptamana. Materia poate fi studiata fie pe durata unui singur an scolar (clasa a III-a sau a IV-a), fie pe durata a doi ani scolari. In cazul in care este studiata un singur an, profesorii pot selecta numai anumite continuturi ale programei pentru a le preda, in timp ce in cazul in care disciplina este aleasa la clasa pentru doi ani, profesorii vor parcurge integral programa scolara. Avand in vedere noile cerinte ale societatii de astazi, elevii incep sa inteleaga relatiile dintre castig, cheltuieli, economie si investitie. Traim intr-o societate in care capitalismul inseamna capital bancar, de aceea inca de mici copiii incep sa inteleaga valoarea banilor. Educatia financiara se face in primul rand acasa prin exemplul personal.

Intr-o societate formata din adulti care nu stiu sa-si gestioneze banii, ce exemplu ar urma copiii?

Educatia copiilor trebuie sa fie centrata pe pregatirea pentru viata. S-a pornit de la un joc-concurs unde patru grupe de elevi au intocmit bugetul de venituri si cheltuieli al unui copil der varsta lor. Copiii nu au avut restrictii la cheltuirea banilor, cu exceptia interdictiilor legale, au avut posibilitatea de a-si imagina liber metode de castigare a banilor de buzunar si dreptul de a imprumuta bani, contra unei dobanzinegociate liberi de la o alta echipa.

Pusi in fata acestei simulari, copiii au luat decizii din care si parintii lor ar avea mult de invatat. S-a remarcat in primul rand faptul ca nici o echipa nu a fost tentata sa ia bani cu imprumut nici pentru distractia de duminica. In schimb toti au incercat sa-si majoreze veniturile imaginandu-si o multime de activitati casnice pentru care ar putea fi rasplatiti de parinti cu bani de buzunar. Cea mai mare parte a banilor astfel castigati a fost economisita, cheltuielile zilnice pentru diverse lucruri fiind limitate, sau chiar zero uneori.

Una din echipe si-a imaginat castigarea unui premiu in bani la un concurs scolar, Toate echipele au incheiat saptamana fara datorii, sumele economisite putand starni invidia multor adulti.

Programa “Educatie financiara” a fost realizata in cadrul unui grup de lucru coordonat de Ligia Georgescu Golosoiu - consilier in cadrul BNR, din care au facut parte Irina Negoita - economist institutor, director Scoala Metropolitana-ARC sector 6 Bucuresti, Corina Mohorea - profesor scoala primara la Scoala generala nr. 183, sector 1, Stela Olteanu - profesor la Liceul Marin Preda din sectorul 6.

Competentele generale pe care elevii trebuie sa le dobandeasca: 1. Cunoasterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 2. Recunoasterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor Competente specifice care se formeaza pe parcursul unui an scolar si exemple de activitati de invatare:

225 |

414

1. Cunoasterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 1.1 Identificarea unor termeni specifici domeniului financiar-bancar in contexte practice accesibile elevilor: prin utilizarea de glosare, texte, liste de cuvinte pentru intelegerea sensului unor termeni specifici - completarea unor texte lacunare, vizand identificarea notiunilor noi dobandite - descrierea elementelor de identificare a monedelor, a bancnotelor si a elementelor de siguranta aflate pe acestea - exercitii de recunoastere si asociere de valuta cu zona sau tara corespunzatoare - realizarea unor discutii, compuneri, referitoare la informatiile primite in timpul vizitelor organizate la muzee, banci, alte institutii - construirea si rezolvarea unor rebusuri pe teme financiar-bancare 1.2 Recunoasterea unor instrumente de plata si servicii bancare - identificarea metodelor de administrare a unui cont bancar - descrierea elementelor de siguranta necesare unui card, respectiv carnet de cecuri - exercitii de recunoastere si explicare a unor servicii bancare 2. Recunoasterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 2.1 Informarea privind sistemul bancar din Romania - dezbateri pornind de la ideea legaturii dintre locul de munca si salariu - exercitii de identificare a rolului banilor - descrierea evolutiei monedelor, respectiv a bancnotelor in Romania - evidentierea rolului Monetariei Statului, a Imprimeriei Bancii Nationale a Romaniei, respectiv a Bancii Nationale a Romaniei 2.2 Identificarea situatiilor in care se realizeaza un schimb in natura (troc) sau o operatiune bancara - identificarea situatiilor in care se poate realiza schimbul de bunuri prin mijlocirea banilor - exemplificarea actelor de schimb in care au fost implicati - descrierea unui schimb realizat si motivarea tranzactiei realizate - identificarea rolului detinut intr-un schimb: vanzator/cumparator - vizite la sediile unor sucursale bancare pentru a cunoaste direct operatiunile care se pot realiza acolo - jocuri de tip “Monopoly” 2.3 Utilizarea operatiilor aritmetice pentru intelegerea unor tranzactii financiare simple - transpunerea unor tranzactii financiare simple in limbaj matematic - analizarea unor probleme cu continut financiar-bancar: identificarea si analizarea componentelor tranzactiei; identificarea operatiilor prin care se ajunge la rezolvare; identificarea formulei de calcul - crearea de probleme simple utilizand termeni din domeniul financiar-bancar (sold, retragere, depunere, curs valutar, profit) 2.4 Identificarea costurilor si beneficiilor schimbului valutar - exercitii de identificare a situatiilor si locurilor in care se poate realiza un schimb valutar - joc de rol: “Plec in excursie intr-o tara straina!”

2.5 Identificarea circuitului banilor in economie - prezentarea importantei circulatiei banilor prin crearea unor scenete - realizarea portofoliului elevului, care sa contina referate, proiecte si fise de documentare despre imprumut/credit bancar (conditii, avantaje/dezavantaje) si despre intreprinzatori celebri si ideile lor de afaceri 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare

226 |

414

3.1 Identificarea unor mijloace si tehnici bancare utilizate in societatea actuala - identificarea mijloacelor tehnice folosite in institutiile bancare (P.O.S., bancomat) - utilizarea unui card la bancomat, P.O.S. - jocuri de rol “La librarie”, “La banca” 3.2 Utilizarea, in situatii date, a unor mijloace si tehnici bancare - realizarea de minimachete (banca, bancomat, card) - folosirea bancnotelor specimen in jocurile didactice - exersarea modului de utilizare a unui card 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor 4.1 Analizarea situatiilor in care se pot economisi bani - descrierea mijloacelor de economisire utilizate in familie - realizarea unor lucrari cu tema “De ce si cum pot economisi bani?”

- identificarea de tipuri de conturi si de carduri folosite 4.2 Identificarea modalitatilor de gestionare a banilor - experimentarea rolului de mic intreprinzator care gestioneaza o afacere prin prezentarea acesteia in fata colegilor - realizarea unor prezentari despre intreprinzatori celebri si ideile lor de afaceri Bibligrafie 1. Ligia Georgescu-Golosoiu- Educatie financiara 2. Corina Mohorea

Importanţa

educatiei financiare Prof. Ţîştea Elena – Irina Şcoala Gimnazială Stăneşti

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre financiare, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri.

Să ştii să-ţi stabileşti scopurile financiare la o vârstă timpurie în viaţă poate fi o modalitate de a abilita tinerii. Mulţi tineri au probleme financiare, pentru că nu au abilitatea de planificare financiară. Învăţarea acesteia la o vârstă fragedă poate fi numai un avantaj, deoarece acesta ajută tinerii să facă primul pas practic şi structurat în realizarea aspiraţiilor mari.

Educaţia financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă. Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Tindeți să explicați copiilor și de posibilitățile financiare, pentru că odată cu nevoia de joc, răsfăț și atenție există și unele limite bugetare. Fiți mai prudenți, explicați copilărește cât de importanți sunt banii și care este valoarea reală a acestora.

Una dintre cele mai răspândite metode de a învață ce este banul și chiar metoda de a câștiga banii încă

227 |

414

de mici este recompensa. Unii părinți își plătesc copii pentru unele lucruri banale, precum ar fi aranjarea jucăriilor sau chiar curățenia în cameră. Aceste obiceiuri utile îi vor învăța pe copii să devină mai responsabili și îi va încuraja să muncească pentru a primi marea recompensă.

O alta metodă utilă este jocul Monopoly, care l-a scurt timp după lansarea sa a devenit unul dintre cele mai populare și utile jocuri financiare pentru copii. Prin joc copii vor înțelege valoarea banilor, cum aceștia se câștigă și chiar cum să îi înmulțească prin logică și gândire. Monopoly a apărut în anul 1934 în momentul de culme al Marii Depresiuni și de atunci a devenit unul dintre cele mai populare jocuri financiare din lume.

Aproape fiecare copil are câte o pușculiță unde își strânge banii. Prin această metodă copii vor putea economisi banii și își vor putea cumpăra lucrurile pe care doar ei le doresc. Încurajați copii să facă economii și nici într-un caz nu îi obligați. Explicați-le că odată ce aceștia vor strânge o sumă valoroasă își vor putea cumpără fie un calculator, fie un joc, o bicicletă sau orice obiect la care acesta visează.

Pe lângă educația financiară a copiilor despre valoarea banului, gestionarea corectă a acestora și a metodelor prin care se fac banii, copii trebuie învățați și despre sistemul financiar-bancar. Chiar dacă aceștia nu își vor crea viitorul în una dintre instituțiile financiare, aceștia trebuie informați despre rolul lor în economia contemporană și despre gama de servicii și produse pe care acestea le oferă.

Fără o înţelegere generală a conceptelor financiare, nu putem face alegeri înţelepte în plan financiar: nu suntem deschişi către economisire şi nu ştim cum ne poate ajuta acest comportament pe viitor. Nu ştim să facem investiţii, nu înţelegem când şi cum putem accesa un împrumut, nu înţelegem termenii financiari prezenţi într-un contract al unei entităţi financiare.

Bibliografie 1. www.bancamea.ro – Liviu Guţulescu 2. www.bankingnews.ro

Importanţa

şi avantajele educaţiei financiare în viziunea Comisiei Europene Prof. Ionescu Maria Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Educația financiară permite persoanelor să înțeleagă mai bine produsele și conceptele financiare, precum și să își dezvolte competențele necesare pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul financiar; și anume să fie conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și să ia decizii avizate în materie de servicii financiare. Aceasta se extinde pe întreaga durată a vieții.

Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea în mod corespunzător a consumatorilor. Toate aceste politici contribuie la întărirea capacității consumatorilor de a lua cele mai bune decizii în raport cu situația lor financiară.

Numeroase sondaje internaționale au demonstrat nivelul în general scăzut al cunoștințelor financiare și economice de bază ale consumatorilor. În același timp, pe măsură ce inovația și mondializarea extind gama și sporesc complexitatea serviciilor financiare propuse, dezvoltarea acestei educații devine din ce în ce mai importantă.

Pentru a demonstra acest lucru este suficient să se reamintească dificultățile de pe piața americană a creditelor ipotecare subprime, în care numeroși consumatori au contractat credite ipotecare peste mijloacele de care dispuneau, datorită, în parte, unei proaste cunoașteri a caracteristicilor produselor financiare propuse.

Statele membre ar trebui să aibă rolul principal, însă UE le poate sprijini în acest demers. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază

228 |

414

în materie de finanțe personale, în loc de a se mulțumi cu compararea ofertelor de servicii financiare, fie în propria lor țară, fie în celelalte state membre.

Sectorul serviciilor financiare evoluează foarte rapid. Inovația și globalizarea permit accesul la o gamă din ce în ce mai largă de produse și servicii menite să răspundă unei mari varietăți de nevoi și împrejurări.

Progresele tehnologice, noile mijloace electronice de comercializare, precum și integrarea piețelor financiare au sporit gama serviciilor propuse și mijloacele de acces la acestea. Însă, pentru mulți consumatori, aceste produse sunt complexe, iar rezultatele viitoare în ceea ce le privește sunt greu de evaluat. Lipsa concordanțelor între informații continuă să fie importantă: chiar și un produs financiar simplu poate părea complex pentru consumatorul obișnuit care este prost informat sau nu este deloc informat în materie financiară. Sondaje recente evidențiază importanța problemelor cu care se confruntă consumatorii.

• Consumatorii consideră că aspectele financiare sunt greu de înțeles: Consumatorii recunosc din ce în ce mai des că le lipsesc anumite competențe esențiale pentru a înțelege aspectele financiare. Această lipsă a competențelor poate avea consecințe semnificative asupra capacității lor de a interacționa cu furnizorii de servicii financiare și de a obține de la aceștia cea mai bună ofertă. Conform unui sondaj efectuat în Ungaria, consumatorii nu cunoșteau nici măcar noțiunile financiare de bază; de exemplu, 70% din respondenți nu cunoșteau sensul cuvântului inflație. Un sondaj efectuat în Franța, Spania și Italia a arătat, de asemenea, că o mare parte din populația cu venituri mici nu acorda nicio atenție diferențelor dintre costurile și condițiile propuse de instituțiile financiare și că aceste persoane nu erau capabile să le evalueze.

• Deseori consumatorii își supraestimează cunoștințele în materie de servicii financiare. Consumatorii nu sunt interesați de educația financiară decât în măsura în care realizează că aceasta le poate fi utilă.

Prin urmare, prima etapă constă în creșterea gradului de conștientizare al persoanelor vizate, care „nu știu că nu au cunoștințe” despre aspectele financiare. Respondenții la sondajele din Statele Unite ale Americii considerau că înțeleg anumite noțiuni financiare, însă, în urma verificărilor, cunoștințele lor în materie s-au dovedit a fi limitate. Într-un sondaj australian, două treimi din respondenți considerau că aveau o bună cultură financiară, în timp ce numai un sfert dintre cei interogați cunoșteau noțiunea de „dobândă compusă”.

• Puțini consumatori se proiectează în viitor sau aleg produse adaptate nevoilor lor. În consecință, mulți consumatori pot contracta împrumuturi excesive și se pot confrunta cu dificultăți în cazul în care situația lor personală se schimbă (de exemplu, datorită unui deces, eșecului unei relații sau perioadelor de șomaj). Pentru aceștia este, de asemenea, mai dificil să își asigure un nivel de trai satisfăcător la pensie. Potrivit unui sondaj britanic, există numeroși consumatori care nu se proiectează în viitor, indiferent de nivelul veniturilor lor, iar 70% din consumatori nu au luat nicio măsură în cazul unei scăderi neprevăzute a veniturilor.

Cu toate acestea, consumatorii doresc să se informeze în legătură cu aspectele financiare. În pofida faptului că nivelul general de educație financiară este în mod evident scăzut, consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța crescândă pe care cunoștințele din domeniul financiar le vor avea atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Potrivit unui studiu realizat de VISA, dezvoltarea unor bune competențe financiare se situează pe locul doi în ierarhia preocupărilor părinților pentru copiii lor, imediat după siguranța personală a acestora.

Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecții corespunzătoare a consumatorilor și al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori.

Educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor și îi poate învăța pe aceștia

229 |

414

să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei. Educația poate ajuta cetățenii să anticipeze din punct de vedere financiar situațiile neprevăzute, să investească în mod inteligent și să economisească pentru pensie. Aceasta îi poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăților.

Persoanele care au cunoștințe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice și acordă o atenție mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puțin probabil ca acestea să achiziționeze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înțeleg sau să își asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăți financiare.

Educația financiară are implicații care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăți. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituțiilor financiare tradiționale și nu societăților marginale sau cămătarilor, care sunt mai oneroși și care implică riscuri mai mari.

Aceasta poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători și să facă economii.

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competențelor finanțatorilor de mâine.

Educația financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse și servicii corespunzătoare, reducând astfel rata creditelor neperformante, și anume pentru împrumuturi și credite ipotecare, sporind diversitatea și, prin urmare, securitatea economiilor și a investițiilor. În felul acesta s-ar putea evita apariția unor situații ca și aceea a pieței americane a creditelor ipotecare „subprime” în 2007, cu repercusiunile lor asupra ansamblului piețelor financiare. Persoanele care au primit o educație financiară sunt în măsură să aleagă produse și servicii mai puțin oneroase, de o calitate superioară și mai adecvate, accentuând astfel concurența, încurajând inovarea și solicitând îmbunătățiri ale calității și diversității acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar și la o îmbunătățire a bunăstării economice. Consumatorii care au încredere în capacitatea lor de a investi pot aduce lichidități suplimentare pe piețele de capital, care pot fi utilizate ulterior pentru finanțarea micilor întreprinderi ale UE, un elementcheie în sprijinirea creșterii economice și a locurilor de muncă. Asociațiile de consumatori structurate și bine informate în materie financiară pot avea, de asemenea, rolul unei contraponderi politice în procesul elaborării regulamentelor, reducând astfel riscul unei sechestrări din partea sectorului financiar asupra dispozițiilor legale. Prin urmare, educația financiară ar putea avea efecte semnificative care să se răspândească asupra ansamblului economiei.

Educația financiară poate încuraja consumatorii să compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografică a acestora, permițându-le astfel să beneficieze de posibilitățile oferite de piața unică. Pe de ală parte, în cazul în care consumatorii posedă o mai bună cultură financiară și sunt dispuși să aleagă noi prestatori de servicii financiare, aceștia vor fi încurajați să intre pe noile piețe din alte state membre, ceea ce va spori activitatea transfrontalieră.

Două studii de mare anvergură, finanțate de Comisia Europeană oferă o prezentare generală a diferitelor inițiative aflate în vigoare în statele membre în materie de educație financiară: • Educația financiară este oferită de numeroși actori, și anume autorități financiare de supraveghere, organisme pentru alfabetizarea adulților, organisme de informare asupra contractării de împrumuturi, asistenți sociali, federații din sectorul financiar, societăți de microcreditare, reprezentanți ai consumatorilor, autorități din domeniul educației, întreprinderi private din sectorul financiar, precum și servicii din domeniul imobiliar ș.a. Autoritățile naționale (ministerele, inspectorii financiari, băncile centrale etc.) promovează programe de educație financiară în 11 state membre.

• Educația financiară pare să fie extrem de importantă în anumite state membre, și anume în Regatul Unit, Germania, Austria, Țările de Jos și Italia. În multe alte țări, și anume în Grecia, Bulgaria și Letonia, activitatea în acest domeniu este limitată, sau chiar inexistentă.

• Elementele de bază privind utilizarea banilor reprezintă subiectul central pe care îl tratează programele de educație financiară, de exemplu modul de utilizare a unui cont bancar. Urmează apoi stabilirea bugetului personal, inclusiv gestionarea creditelor și a împrumuturilor. Chestiunile privind investițiile, economisirea și pensionarea, asigurarea și gestionarea riscurilor sunt tratate mai puțin, aceste domenii necesitând poate o atenție mai mare pe viitor.

Numărul programelor destinate copiilor și tinerilor este identic cu cel al programelor destinate adulților.

230 |

414

Există numai câteva programe care par a fi destinate unui public mai specific, de exemplu persoanelor aflate în preajma vârstei de pensionare, femeilor, minorităților etnice sau persoanelor cu venituri mici.

Dat fiind că schimbările de comportament nu se remarcă decât pe termen mai lung, avantajele programelor de educație financiară au făcut obiectul unui număr destul de redus de evaluări. Datele disponibile, cum ar fi volumul creditului de consum, numărul pierderilor datorate rambursării, plângerile consumatorilor și evoluția cheltuielilor sociale în materie de mediere a datoriilor pot fi utilizate numai într-o mică măsură pentru a determina dacă inițiativele privind educația financiară au contribuit direct la aceste schimbări de comportament. Este dificil de constatat care sunt efectele datorate programelor de educație financiară și care sunt cele datorate mediului economic, în general, și anume nivelului de ocupare a forței de muncă, creșterii salariilor, inovațiilor financiare etc. sau cele datorate situației personale și mediului care influențează comportamentul consumatorului.

Prin urmare, evaluările tind să pună accentul pe participarea cetățenilor la programele individuale de educație financiară. Acestea utilizează următoarele măsuri: creșterea numărului de participanți, publicațiile solicitate, numărul de vizitatori ai site-ului web respectiv, acoperirea mediatică, numărul de cereri de informații primite etc. Un instrument eficace la care recurg unii dintre furnizorii de servicii educaționale în domeniul financiar, inclusiv statele membre, pentru a măsura avantajele acestei educații este utilizarea sondajelor de referință. Aceste sondaje oferă o prezentare succintă a nivelului culturii financiare a populației, putând contribui la definirea priorităților și facilitând monitorizarea progreselor în timp.

De asemenea, au avut loc mai multe tentative de a examina schimbările de comportament care se datorează educației financiare.

Anumite evaluări efectuate în cadrul unui program britanic de educație financiară la locul de muncă au arătat că 82% din participanți intenționau să ia măsuri ca urmare a participării lor la seminarii, de exemplu contribuind la un plan de pensii voluntar sau rambursându-și datoriile; atunci când au fost contactați, peste trei luni, 60% din participanți își puseseră deja în practică deciziile.

• Studii efectuate în Statele Unite ale Americii au arătat că seminariile privind pensionarea prezintă, în general, rate de participare superioare și contribuții mai semnificative decât sistemele voluntare de pensii ocupaționale. Alte studii au demonstrat, de asemenea, că aceste seminarii pot avea un efect pozitiv atât asupra valorii nete a activelor, cât și asupra prosperității măsurate la scară mai largă.

• Studii privind eficacitatea consilierii prealabile unei achiziții imobiliare oferite împrumutătorilor cu venituri mici din SUA au arătat că împrumutătorii potențiali care beneficiază de consiliere înainte de a achiziționa prezintă, în medie, o rată a pierderilor mai mică de 13%.

Aceste exemple prezintă efectul pozitiv asupra comportamentelor, care se pot datora participării la programe de educație financiară. Comisia dorește să promoveze difuzarea studiilor și a evaluărilor existente.

Respectând pe deplin competențele statelor membre în materie de educație, UE a elaborat numeroase activități în domeniul educației financiare și poate acorda un sprijin părților interesate. În plus, articolul 153 din tratat prevede că Comunitatea trebuie să contribuie la promovarea dreptului la informare și a educației consumatorilor pentru prezervarea intereselor acestora și să adopte măsuri de sprijinire, completare și monitorizare a politicii duse de statele membre în acest domeniu. Educația financiară poate, de asemenea, contribui la reușita pieței unice a serviciilor financiare, ajutând consumatorii să aleagă serviciul cel mai potrivit nevoilor lor, indiferent de locul în care se află furnizorul. UE ar putea interveni în acest cadru. „Agenda Europa”, o broșură distribuită elevilor din învățământul secundar pentru a-i informa asupra drepturilor lor ca și consumatori, este o altă inițiativă în acest domeniu. Aceasta cuprinde un capitol despre bani și datorii, în care se explică modul de funcționare a instituțiilor și a produselor financiare, și care atrage atenția asupra pericolelor reprezentate de împrumuturile excesive. În martie 2007, Comisia a organizat conferința „ Increasing Financial Capability ” („Creșterea capacității financiare”) pentru a sublinia importanța furnizării unei educații financiare de calitate și necesitatea de a crea un forum care să permită schimbul celor mai bune practici.

Cartea Verde privind serviciile financiare cu amănuntul a sugerat că este posibil să se facă mai multe eforturi în vederea încurajării educației financiare. Acest punct de vedere a fost confirmat de marea majoritate a părților interesate care au răspuns la această consultare. Mulți dintre respondenți au declarat că educația ar trebui să rămână o competență națională și au propus să i se atribuie Comisiei rolul de colectare și difuzare

231 |

414

a informațiilor privind cele mai bune practici, precum și acela de elaborare a unor principii fără caracter obligatoriu pentru a-i sprijini pe furnizorii de educație financiară. Pentru alții, avantajele educației financiare nu se manifestă decât pe termen lung, iar atenția ar trebui îndreptată spre protecția consumatorilor prin intermediul unei legislații riguroase în materie de servicii financiare.

Bibliografie 1. eur-lex.europa.eu

Importanţa

şi avantajele educaţiei financiare Cherăscu- Teliţoiu Nicoleta- Marinela Liceul „Preda Buzescu” –Berbeşti, Vâlcea

Educația financiară permite persoanelor să înțeleagă mai bine produsele și conceptele financiare, precum și să își dezvolte competențele necesare pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul financiar; și anume să fie conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și să ia decizii avizate în materie de servicii financiare. Aceasta se extinde pe întreaga durată a vieții. Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea în mod corespunzător a consumatorilor. Toate aceste politici contribuie la întărirea capacității consumatorilor de a lua cele mai bune decizii în raport cu situația lor financiară.

Importanţa crescândă a educaţiei financiare Sectorul serviciilor financiare evoluează foarte rapid. Inovația și globalizarea permit accesul la o gamă din ce în ce mai largă de produse și servicii menite să răspundă unei mari varietăți de nevoi și împrejurări.

Progresele tehnologice, noile mijloace electronice de comercializare, precum și integrarea piețelor financiare au sporit gama serviciilor propuse și mijloacele de acces la acestea. Însă, pentru mulți consumatori, aceste produse sunt complexe, iar rezultatele viitoare în ceea ce le privește sunt greu de evaluat. Lipsa concordanțelor între informații continuă să fie importantă: chiar și un produs financiar simplu poate părea complex pentru consumatorul obișnuit care este prost informat sau nu este deloc informat în materie financiară. Sondaje recente evidențiază importanța problemelor cu care se confruntă consumatorii.

Avantajele economice şi sociale ale educaţiei financiare Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecții corespunzătoare a consumatorilor și al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori.

Avantajele pentru persoane Educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor și îi poate învăța pe aceștia să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei. Educația poate ajuta cetățenii să anticipeze din punct de vedere financiar situațiile neprevăzute, să investească în mod inteligent și să economisească pentru pensie. Aceasta îi poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăților. Persoanele care au cunoștințe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice și acordă o atenție mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puțin probabil ca acestea să achiziționeze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înțeleg sau să își asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăți financiare.

232 |

414

Avantajele pentru societate Educația financiară are implicații care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăți. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituțiilor financiare tradiționale și nu societăților marginale sau cămătarilor, care sunt mai oneroși și care implică riscuri mai mari.

Aceasta poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători și să facă economii.

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competențelor finanțatorilordemâine.

Avantajele pentru economie Educația financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse și servicii corespunzătoare, reducând astfel rata creditelor neperformante, și anume pentru împrumuturi și credite ipotecare, sporind diversitatea și, prin urmare, securitatea economiilor și a investițiilor. Persoanele care au primit o educație financiară sunt în măsură să aleagă produse și servicii mai puțin oneroase, de o calitate superioară și mai adecvate, accentuând astfel concurența, încurajând inovarea și solicitând îmbunătățiri ale calității și diversității acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar și la o îmbunătățire a bunăstării economice.

Aceste exemple prezintă efectul pozitiv asupra comportamentelor, care se pot datora participării la programe de educație financiară.

Bibliografie 1. http://www.wall-street.md/importanta-si-avantajele-educatiei-financiare-in-viziunea-comisieieuropene/

Interculturalitate

europeană

Bologa Cristiana Şcoala Gimnazială nr. 5, Râmnicu Vâlcea Conform legislatiei comunitare, interculturalitatea se referă la existența și la interacțiunea echitabilă a unor culturi diverse, precum și la posibilitatea de a genera expresii culturale împărtășite prin dialog și respect reciproc.

Conceptul de intercultural pune accentul pe interacţiunea dintre grupurile percepute ca distincte din societate, referindu-se mai degrabă la un proces dinamic de schimburi, de dialog, de negociere între grupuri, precum şi de identificare a unui limbaj comun şi a unui spaţiu comun în care să se desfăşoare comunicarea.

Caracterul intercultural al unui fapt este tocmai accentul pe relaţia reciprocă dintre elementele constitutive ale schimburilor.

Prin plurilingvism se înțelege în mod generic folosirea mai multor limbi de către acelaşi individ, spre deosebire de multilingvism care reprezintă coexistența mai multor limbi în cadrul unui grup social.

Plurilingvismul este o valoare europeană conform căreia toate limbile reprezintă moduri la fel de valoroase de comunicare şi exprimare a identității, având la bază toleranța şi acceptarea diferențelor şi a minorităților.

Niciodată perfectă, traducerea nu poate înlocui formele autentice de expresie ale limbii sursă, fiecare limbă fiind purtătoarea unei culturi Deşi se evită în mod deliberat şi calculat termenul de plurilingvism în favoarea celui de multilingvism, i se asociază o parafrază care defineşte utilizarea termenului drept cunoaşterea de către cetăţenii europeni a mai multor limbi moderne, ceea ce corespunde de fapt definiţiei plurilingvismului. În conformitate cu canoanele Consiliului Europei cuprinse în Carta europeană a plurilingvismului, o societate plurilingvă este alcătuită din indivizi care sunt în majoritate plurilingvi sau multilingvi, spre deosebire de o societate multilingvă care poate fi alcătuită din indivizi monolingvi, dar vorbitori de limbi diferite

233 |

414

Într-o vreme în care viziunea dominantă a mondializării tinde spre monopolul unei singure limbi de comunicare instrumentalizată, este necesar să afirmăm superioritatea unui plurilingvism bazat pe limbile cu tradiţie culturală.

Limbile neputând fi separate de cultură, identitatea Europei este dată de culturile şi limbile sale. Europa nu poate prin urmare sã existe fără respectarea limbilor care se vorbesc pe teritoriul ei În schimb, existenţa unei singure limbi de comunicare internaţionalã nu este nici pe departe garanţia înţelegerii reciproce şi a cunoaşterii celuilalt.

Institutul Media pentru Diversitate, diversitatea înseamnă că fiecare persoană este unică și are dreptul de a-i fi respectate diferențele individuale/colective - dimensiunea rasei, etnicității, genderului, orientării sexuale, statutului socio-economic, vârstei, abilităților fizice, credințelor religioase, convingerilor politice sau ideologice. Înțelegerea celuilalt presupune trecerea de la simpla tolerare la acceptarea și celebrarea bogăției diversității conținute în fiecare dintre noi. Una dintre valorile Europei a fost tocmai diversitatea, care stă și astăzi la baza Uniunii Europene.

Diversitatea culturală se referă la multitudinea formelor prin care culturile grupurilor și ale societăților își găsesc expresia. Se manifestă nu doar în forme variate, prin intermediul cărora se exprimă patrimoniul cultural al umanității, îmbogățit și transmis grație varietății expresiilor culturale, dar și prin intermediul diverselor modalități de creație artistică, de producție, de difuzare, de distribuție și de beneficiere de expresiile culturale, indiferent de mijloacele și tehnologiile utilizate.

Bibliografie 1. http://www.antidiscriminare.ro; 2. Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, document disponibil la adresa: http:// www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Conventia_Cadru_pentru_Protectia_Minoritatilor_ Nationale.pdf;

234 |

414

Valenţe

educative interactive ale tehnologiei

instruirii

Prof. Ivancu Manuela Liceul ”Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

Motto:

La început a fost cuvântul … de aceea adevărata faţetă a umanităţii se bazează pe omul dialogal, omul care se află în relaţie cu ceilalţi, relaţie care întemeiază nu numai o esenţă colectivă ci şi realizarea individului ca atare. Etimologic, termenul provine de la latinescul comunis, care înseamnă a face ca un lucru să devină comun si din latinescul cuminecare…’’Toată viaţa şi toată societatea laolaltă cu toată cultura, sunt o chestiune de comunicare, dar sunt totodată şi una de cuminecare(…) Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi înţelesuri; cuminecarea e de subînţelesuri .’’(C.Noica- Alina Pamfil,2004) ,,Învăţarea este acea modificare a dispoziţiei sau capacităţii care poate fi menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere. Modificarea numită învăţare se manifestă ca o modificare a comportamentului de care era capabil individul înainte de a fi pus într-o situaţie de a învăţa oarecare cu comportamentul de care dă dovadă după acest tratament. Modificarea poate consta şi adesea constă efectiv pentru o mai mare capacitate pentru un anumit tip de performanţă. Ea poate consta şi în schimbarea unei dispoziţii din categoriile denumite atitudine sau interes sau valoare.” (R.M.Gagne- Elena Joiţa, 2003) Educaţie şcolară ieri…educaţie şcolară azi Schimbările survenite în procesul instructiv educativ în învăţământul actual conform tendinţelor actuale din societate şi a ultimelor descoperiri în materie de psiho-pedagogie şcolară (teoria inteligenţelor multiple ceea ce presupune tratare diferenţiată pentru fiecare elev în funcţie de predominantele sale individuale şi stiluri diferite de învaăţare), au condus la mutaţii în planul metodologiei didactice. Este necesară înlocuirea metodelor tradiţionale, unilateral centrate pe o informaţie prelucrată de cadru didactic şi transmisă univoc ( lăsând elevul pe planul factorului pasiv ),cu metode interactive centrate în primul rând pe activitatea elevului, care devine în felul acesta un factor activ, implicat energic în procesul de învăţare.

Datorită avalanşelor informaţionale care abundă societatea românească, învăţământul are rolul de a inventa viitorul, de a facilita adaptarea, de a forma indivizi care să poată trăi în acord cu provocările timpului lor (ce nu mai este nici secolul industrializării, nici un stadiu informaţional, ci o societate care – în cazuri extreme – poate strivi prin multitudinea stimulilor). Pentru elev e necesar să înveţe cum să plaseze ceea ce acumulează în context economic şi social şi să-şi dezvolte un sistem just de valori.

Simpla expunere a unor cunoştinţe este considerată a fi vetustă. Oferta informaţională electronică nu mai necesită promovarea unor enciclopedişti. Tendinţa generală este cea a specializării şi a cizelării competenţelor de comunicare. Educaţia va trebui făcută în accord cu tipul ideal de personalitate pe care îl promovează societatea, dar nu după criterii artificiale.Se pare că pentru viitor, computerul va fi un instrument familiar utilizat pentru comunicare, învăţare, recreere şi muncă. Societatea contemporană, deseori numită societate a comunicării generalizate, poate fi prin excelenţă o societate educativă. Deschiderile majore produse în plan epistemologic, cultural şi tehnologic impun frecvente restructurări adaptative ale fenomenului educaţional în dubla sa calitate de factor şi consecinţă a dezvoltării societăţii. Alvin Tofler afirma: “Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu stie să citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe.’’

Ultimele descoperiri în materie de psihopedagogie determină schimbări majore la nivelul didacticii.

Consecinţele acestor inovaţii presupun o nouă viziune în abordarea metodologică a procesului instructiv –educativ. Învăţarea e un proces cognitiv ce include o multitudine de antecedente corelative: gândirea, memoria, motivaţia , priceperi şi deprinderi, cunoştinţe şi operaţii intelectuale, implicarea afectivă a sferii subiectivităţii, jocul şi creativitatea debordantă. Teoria inteligenţelor multiple, metodele moderne interactive, strategiile şi modelele de proiectare didactică conduc spre o deplasare a perspectivelor de la viziunea tradiţională şi

235 |

414

conservatoare centrată pe expunerea oficială şi distantă a profesorului la un modus operandi centrat pe elev, cu statut de agent voluntar, activ şi conştient de propria sa educaţie, erou al unui scenariu didactic ce duce spre autonomie şi responsabilitate. Există o serie de directive, formulate de didactică şi ele vizează deschiderea continuă a pedagogiei comunicării spre un nou model comunicativ funcţional.

Dată fiind importanţa învăţării raportă la inovaţiile societăţii actuale, în desfăşurarea ei sunt implicate metode şi procedee didactice (divizate dihotomic pe opoziţia tradiţional / modern) alături de un complex mult mai vast ce se structurează în strategii didactice, procedee, mijloace de învăţare, între toate aceste procese şi activităţi didactice existând multiple relaţii de interdependenţă. Toate procesele şi funcţiile intelectuale şi în mod special cele psiho-motorii sunt antrenate în cadrul învăţării prin diverse metode şi proceede interactive .

Deci, se poate spune că învăţarea antrenează întreg psihicul şi are un rol generativ, formativ şi constructiv faţă de acesta. Într-o dezbatere paralelă cu privire la învăţarea continuă, Candy (1994) sugerează că persoanele care învaţă continuu au, printre altele, capacitatea de a face corelaţia diferite aspecte ale cunoaşterii, precum şi capacitatea de a-şi administra învăţarea. Knowles (1984) relevă elementele învăţării care sunt necesare în munca cu adulţii, proces care identifică de asemenea rolul profesorului care plasează elevii în centrul învăţării.

Elevii trebuie să fie implicaţi activ în învăţare şi să îşi asume un grad înalt de responsabilitate personală în acest sens.

Knowles consideră auto orientarea drept esenţa învăţării la adulţi şi susţine că necesităţile şi experienţele persoanei care învaţă trebuie să fie mai presus de expertiza instructorului. Adulţii, consideră el, sunt persoane care se orientează singure în procesul de învăţare şi fiecare adult este unic datorită experienţelor sale personale.

Considerată drept cea mai importantă descoperire în domeniu după Jean Piajet, Teoria inteligneţelor multiple elaborată de Howard Gardner porneşte de la ideea coexistenţei în creierul uman a unor inteligenţe diferite şi autonome care conduc la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare. Cele opt inteligenţe( verbală- lingvistică , logico-matematică, vizual-spatiala, kinestezica, muzicală, interpersonală, intrapersonală şi inteligenţa naturalistă) contibuie la o percepere diversificată a vieţii, a relaţiilor sociale , a existenţei în general. Cunoaşterea tabloului sinoptic a fiecărei inteligenţe este relevantă pentru creearea situaţiilor favorabile fiecărui copil pentru descoperirea intereselor, aptitudinilor şi posibilităţilor de formare. În consecinţă , se impune necesitatea tratării diferenţiate a fiecărui elev în parte , în conformitate cu configuratţa psiho- atitudinală a individului – copil aflat în formare. Dinamica societăţii actuale impune un ritm alert de acţiune şi participare la viaţa socială. Având în vedere aceste standarde ridicate de rigoare ale stilului vieţii actuale impus de dominanta tutelară pe care o au mijloacele mass media şi sfera instituţiilor audio-vizualului este necesar ca în procesul instructiv educativ să se realizeze nişte abateri de la viziunea tradiţională, rigidă şi conservatoare, deşi eficentă în privinţa asimilării de cunoştinţe la viziunea reformatoare şi modernă ce impune modelul comunicativ-funcţional.

Bibliografie 1. Joiţa, Elena, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară , Editura Arves, 2003 2. Lohisse, J , Comunicarea.De la transmiterea mecanică la interacţiune (trad.G.Scurtu Ilovan), Iasi, Polirom, 2001 3. Mattterlat,A şi M , Istoria teoriilor comunicării (trad. I. Pânzaru), Iaşi, Polirom, 2001

236 |

414

Transdisciplinaritatea

– o abordare

curriculara moderna

Prof. Ivancu Mihail Școala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea Trăim într-o lume caracterizată prin rapiditate, complexitate, într-o continuă schimbare, în care omul este plasat în contextul „ izbucnirilor tehnologice”. În acest sens, şcolii îi revine nobila misiune de a-i pregăti pe copiii de azi pentru a face faţă dinamismului accelerat al societăţii contemporane, dezvoltându-le competenţe, valori şi atitudini necesare reuşitei personale şi sociale. Acestea nu pot fi formate în întregime prin intermediul disciplinelor şcolare clasice, impunându-se o abordare integrată a curriculumului şcolar. Integrarea curriculară se realizează prin stabilirea unor relaţii clare de convergenţă între cunoştinţe, capacităţi, competenţe, atitudini şi valori care aparţin disciplinelor şcolare distincte, al obiectivelor sau al metodelor .

Este importantă unitatea cunoaşterii, ceea ce se aflã în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplinã. Demersul care îşi propune să răspundă la întrebări sau să rezolve probleme semnificative ale lumii reale, prilejul de valorificare şi aplicare a cunoştinţelor, de formare a unor capacităţi ce transced disciplinele este transdisciplinaritatea.

Aceasta reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, ajungându-se la fuziune, faza cea mai complexă şi radicală a integrării. Ea este complementară demersului disciplinar; din confruntarea dintre discipline, făcând să apară noi rezultate şi noi punţi între ele ; ne oferă o nouã viziune asupra naturii şi a realităţii.

Transdisciplinaritatea nu caută să elaboreze o superdisciplină înglobând toate disciplinele, ci să deschidă toate disciplinele spre ceea ce au în comun şi la ceea ce se află dincolo de graniţele lor. În munca mea cu fiecare copil în parte, în activitatea pe care o desfăşor pentru a le forma cele mai frumoase calităţi omeneşti, studiez copiii, căutând înainte de toate să găsesc în fiecare o trăsătură pozitivă şi să-l fac să aibă încredere în aceasta. De aceea încerc să „centrez” elevul în procesul instructiv-educativ, să-i cunosc problemele, tulburările şi cauzele ce le-au determinat, mergând până la apropierea afectivă şi crearea unei atmosfere de securitate emoţională şi de înţelegere.Traversând barierele disciplinelor, concentrând aspecte ale curriculumului în asociaţii semnificative, favorizând adoptarea unei tematice globale de interes pentru elevi, am putut renunţa cu uşurinţă la stilul de lucru fragmentat. Abordarea de tip transdisciplinar mă ajută să realizez o decompartimentare a obiectelor de studiu implicate. Cunoştinţele specifice diferitelor discipline fuzionează şi conduc la dezvoltarea unor proiecte integrate. Pentru aceasta sunt preocupată de proiectarea şi realizarea dezvoltării curriculare intra-, inter- şi transdisciplinare, de a construi demersuri didactice interactive. De altfel, proiectarea activităţii şcolare şi extraşcolare o realizez pe teme, modalitate care îmi permite culegerea cunoştinţelor relevante, în jurul unui subiect, din cât mai multe discipline. Avantajul constă în flexibilitate şi combinare a acestor teme cu altele, fiecare dintre ele pregătindu-ne să utilizăm altele. Temele constau în lecţii planificate pe o perioadă de învăţare de câteva săptămâni.

Iata cateva câteva dintre temele pe care le-am cuprins în proiectarea transdisciplinară a activităţii didactice: Toamna în imagini, Copilăria şi jocul, Identitatea contează, Ţara, Tradiţii şi obiceiuri, Cartea, Păstrăm o planetă sănătoasă, Ce ne comunică plantele?, Primăvara – anotimpul trezirii la viaţă.

Elevul vine cu „bagajul” de cunoştinţe din viaţa de zi cu zi, iar eu le „conturez”, valorificându-le.

Pentru mine este foarte important să valorific întreaga realitate înconjurătoare a copilului, să-i ofer o varietate de situaţii educative favorizante, care îi permit să facă sinteze, să sesizeze lumea văzută ca întreg, dar în acelaşi timp să priceapă şi sistemele, subsistemele acesteia, interdependenţa dintre ele.

Prin transdisciplinaritate, ca modalitate de intersectare a diferitelor arii disciplinare, reuşesc să pun în valoare ceea ce ştie elevul, pentru a învăţa să cunoască, a învăţa să facă, a să fie, a învăţa să construiască. Numai oferindu-le un mediu care le generează experienţe incitante, relevante pentru vârsta lor ca individualităţi, elevii au posibilitatea de a se descoperi , de a se exprima, de a pune probleme şi, în acelaşi timp, de a rezolva probleme . Desigur că e importantă şi alegerea celor mai eficiente metode activ-participative, metode şi tehnici interactive moderne: dezbaterea, studiul de caz, proiectul, interviul, dilema, jocul teatral, brainstormingul, diamantul, ciorchinele, floarea de nufăr, colajul, aplicaţiile practice. De un real folos îmi sunt manualele

237 |

414

alternative care cuprind oferte de exerciţii-joc transdisciplinare.Dintre demersurile transdisciplinare pe care le-am realizat cu elevii mă voi opri asupra celor care consider că au avut cel mai important impact asupra lor.

Tema: Cartea ( obiecte de studiu: limba şi literatura română, ştiinţe, educaţie civică, educaţie pentru sănătate, educaţie tehnologică) – 2 săptamani.

• Povestea unei cărţi (de la tăierea copacului uscat şi până când o citim) • Metoda Ciorchinele - identificarea tipurilor de publicaţii ce pot fi găsite într-o bibliotecă. (activitate pe grupe la biblioteca şcolii) • Cartea – comoară de înţelepciune • Joc de rol: La bibliotecă şi Dialog între carte şi elev/cititor • Respectul pentru cărţi înseamnă respectul pentru semeni (grupa 1) • Câteva sfaturi pentru cititori. (grupa 2) • Elaborarea regulamentului de funcţionare a bibliotecii din sala de clasă –codul etic de lecturare ( se lucrează în 3 echipe şi se selectează cele mai bune idei ale fiecărei echipe • Legarea cărţilor (activitate practică de lipire a foilor desprinse în fascicule şi prinderea lor Tema : Identitatea contează (obiecte de studiu: educaţie civică, limba şi literatura română, istorie , educaţie plastică, , educaţie muzicală) • Vizitarea orasului Rm. Valcea - 2 săpt.

• Joc de rol: De-a ghizii (activitate pe grupe) • Compunere: Sunt valcean!

• Povestiri vechi despre Rm. Valcea • Versuri închinate acestui oraş ( întâlnire cu poeta Ana Munteanu) • Poezie colectivă: Rm. Valcea iubită!

• Desenarea unor obiective turistice • Finalitatea temei este un colaj care cuprinde imagini cu obiective turistice din oraşul natal.

Tema: Păstrează Planeta sănătoasă! ((obiecte de studiu: ştiinţe, limba şi literatura română, educaţie civică, educaţie plastică, educaţie pentru sănătate) – 2 săptămâni  Rolul pădurilor pentru sănătatea aerului;  Compunere: Apa este sursa vieţii şi  Ziua Pământului – 22 Aprilie  acţiune de curăţenie în parcul din oras-educaţie ecologică prin joc  Păpuşa şi suportul de creioane- confecţionarea de obiecte din materiale refolosibile.  Suntem prietenii naturii (activitate practică de reciclare a deşeurilor )  Finalitatea temei constă în confecţionarea de afişe prin care să convingă populaţia păstrarea sănătăţii Pământului.

Abordând teme transdisciplinare elevii colaborează în grup, învaţă să se ajute între ei, să se bucure de succesele colegilor, înţeleg şi îşi asumă roluri în funcţie de context şi de competenţele personale, se formează şi se dezvoltă deprinderi practice elementare şi de muncă organizată. De asemenea, ei învaţă să comunice cu claritate, într-o varietate de forme (verbal, artistic, non-verbal), exprimă idei, sentimente, credinţe cu ajutorul mijloacelor estetice. Nu neglijez exersarea capacităţii de aplicare şi dezvoltare a gândirii critice, dar şi conştientizarea modului în care deciziile individuale afectează propria persoană, grupul din care face parte şi comunitatea.

Bibliografie 1. Cucoş C. – Pedagogie, Editura Polirom, 2000 2. Basarab Nicolescu – Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, 1999

238 |

414

Rolul

bugetului personal în cadrul educaţiei

financiare

Popescu Corina Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea Bugetul personal este unul dintre cele mai importante concepte ale finanţelor personale. Într-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit şi de cheltuieli şi este dezvoltat un plan pentru veniturile în exces, care trebuie cheltuite sau economisite. Un buget personal este de folos numai atunci când este administrat cu grijă.

Administrarea bugetului Realismul este una dintre cele mai importante calităţi ale unui buget. Pericolul cel mai mare este să estimezi venituri nesigure sau iluzorii, cheltuieli subdimensionate sau, mai rău, şi una, şi alta. Bugetul nu înseamnă zgârcenie, ci control.

Stabileşte-ţi în mod realist priorităţile şi observă periodic (măcar trimestrial, dacă nu o dată pe lună) cheltuielile, ca să-ţi poţi da seama la timp când apar excesele sau deficitele şi cum pot fi acestea corectate. În primul rând, trebuie să ştii că în întocmirea unui buget personal trebuie parcurse patru etape: 1. Calcularea venitului lunar. Determină care este câştigul tău lunar: ia în considerare toate sumele de bani de care beneficiezi în fiecare lună, sub diferite forme: salariu, sporuri salariale, venituri realizate din activităţi auxiliare, diverse beneficii primite de la serviciu sau de la stat, alocaţii, chirii, dobânzi etc. Apoi calculează şi află la cât se ridică suma câştigurilor lunare.

2. Calcularea cheltuielilor lunare. Fă o listă cu toate cheltuielile „fixe” şi „variabile”. Cheltuieli fixe sunt: chirie, facturi, rate etc. Acestea sunt uşor de identificat. Cheltuieli variabile: alimente, îmbrăcăminte, transport, excursii, distracţii (mers la film sau ieşit în oraş), reparaţii etc. Atenţie! Nu uita de cheltuielile periodice (trimestriale, semestriale sau anuale – impozite, asigurări) şi pune deoparte în fiecare lună o anumită sumă care să fie disponibilă în momentul în care apar astfel de cheltuieli. Dacă te vei gândi din timp la acestea, nu vei întâmpina dificultăţi atunci când va trebui să le plăteşti.

3. Urmărirea evoluţiei situaţiei financiare şi revizuirea bugetului dacă este cazul. Calculează diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Află care este suma rămasă disponibilă după ce scazi totalul cheltuielilor lunare din totalul câştigurilor lunare. Dacă rezultatul este cu plus, înseamnă că bugetul are un excedent, dacă este cu minus, atunci are un deficit. În cazul unui deficit, trebuie revăzute primele două etape.

4. Stabilirea obiectivelor financiare Acestea trebuie să fie realiste, specifice, măsurabile şi bine definite în timp. Acum este momentul să-ţi stabileşti obiective pe termen scurt şi pe termen lung. Fă o listă cu tot ceea ce ţi-ai propus. Iată o listă orientativă: 1. obiective pe termen lung: achiziţionarea unei locuinţe, urmarea unor cursuri de specializare, retragerea din serviciu peste câţiva ani etc.

2. obiective pe termen scurt: îmbunătăţiri ale locuinţei, achiziţionarea de aparate electrocasnice, a unei maşini noi, o vacanţă în străinătate etc.

3. alte investiţii pe care le doreşti: depozite la bancă, investiţii la bursă sau în fonduri de investiţii, achiziţii de valoare (tablouri, bijuterii etc.). După ce ţi-ai făcut această listă, află care este suma lunară pe care ar trebui să o rezervi pentru a-ţi atinge aceste obiective. În cazul în care nu ai un scop precis, alege planificarea economiilor şi înmulţirea banilor.

La întocmirea bugetul lunar se au în vedere următoarele venituri şi cheltuieli efectuate de o familie în decursul unei luni.

Total Venitul lunar (fără impozit) ............ lei Taxe, impozite ............ lei Economii ............ lei ............ lei Cheltuielile lunare – Mâncare ............ lei – Chirie/rată ............ lei – Utilităţi (gaz, electricitate, apă) ............ lei

239 |

414

- Telefon ............ lei - Asigurări ............ lei - Maşina (plata raţei, benzina, asigurarea) ............ lei - Foloseşte transportul public (nu are maşină) ............ lei Cheltuieli diverse - Medicale ............ lei - Îmbrăcăminte ............ lei - Donaţii caritabile ............ lei - Recreere/distracţie ............ lei - Altele ............ lei Total cheltuieli ............ lei (Adună toate cheltuielile şi scade-le din suma lunară disponibilă) ............ lei Excedent (sau deficit) ............ lei Bibliografie 1. Ligia Georgescu – Goloșoiu, Corina Mohorea și Stela Olteanu, Banii pe înţelesul copiilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2011 2. Napoleon Hill, De la idee la bani, Editura Curtea Veche, București, 2011 3. www.baniiq.ro 4. www.bnr.ro 5. www.educațiefinanciară.ro

Banii

pe înțelesul copiilor Caraponu Maria-Aura Școala Gimnazială Nr.5, Râmnicu Vâlcea

Banii reprezintă o parte importantă a vieții de zi cu zi și știm cu toții cât de dificilă devine uneori gestionarea lor. De aceea, cu toții căutăm metode prin care să îl învățăm cu ușurință pe copil ce înseamnă banii și valoarea lor. Ne întrebăm, ca părinți, ce am putea să îi spunem copilului nostru despre bani dacă este preșcolar sau cum am putea să îl învățăm pe adolescent să fie responsabil.

Educația financiară ar trebui să înceapă devreme și să nu se termine niciodată. De aceea, ar trebui găsite soluții pentru problemele specifice fiecărei etape de vârstă și ar trebui să se facă o abordare transdisciplinară care să coreleze informațiile cu activitățile practice din mai multe domenii precum psihologie, pedagogie, consiliere școlară, economie și publicitate. În primul rând, copilul trebuie ajutat să înțeleagă ce înseamnă banii și cum îi văd preșcolarii. Ei nu înțeleg noțiunea de schimb, pentru a obține ceva, trebuie să dai ceva la rândul tău. «Banii» reprezintă pentru ei doar niște obiecte concrete, fără o valoare reală. De aceea, ei sunt dispuși să ofere o sumă mai mare decât prețul obiectului pe care și-l doresc. Nu știu prea multe despre cum se obțin banii, ei pot avea impresia că oricine poate obține orice sumă de bani, oricât de mare ar fi aceasta. De aceea, este bine să cunoască faptul că tata sau mama merg la serviciu pentru a câștiga bani. Astfel, încep să își formeze o reprezentare a modului în care sunt obținuți banii. Este o bază pentru ca ei să poată învăța că banii se obțin prin muncă. Despre bani, despre cum trebuie să îi aprecieze, copiii trebuie învățați din copilărie până la adolescență.

Ei trebuie să înțeleagă că banii fac parte din viața noastră de zi cu zi: ne-o pot face mai ușoară sau ne-o pot complica. Știm cu toții cât de dificilă poate deveni uneori gestionarea banilor.Oricare ar fi vârsta copilului, trebuie să-i explicăm ce înseamnă mai exact banii, să-l învățăm cum să îi economisească și să-i cheltuiască, să-l orientăm cum să-i gestioneze în mod responsabil.

Cum recunoaștem un preșcolar care știe ce înseamnă banii? Atunci când își dorește să i se cumpere ceva, întreabă părinții dacă au suficienți bani pentru a cumpăra obiectul respectiv, întreabă deseori cât costă un obiect și vrea să afle prin exemple dacă prețul este mare sau mic, îi place să se implice în jocuri de pe urma

240 |

414

cărora primește monede pe care le strânge într-o pușculiță.

De multe ori ne întrebăm cum am putea să-l învățăm pe preșcolar despre managementul banilor. Am putea să-i explicăm că înseamnă banii, de unde vin, pentru ce sunt necesari și ce înseamnă a cumpăra. Putem, de asemenea, să-i explicăm valoarea banilor spunându-i cât costă o pâine, cât costă o prăjitură sau o bicicletă și ce lucruri puteți cumpara cu o anumită sumă de bani. Nu ar trebui să-i cumpărăm de fiecare dată tot ceea ce își dorește și oricând, chiar dacă îți permiți. Trebuie să îi explicăm faptul că există și priorități în a cumpăra diverse lucruri importante și care sunt acestea. De asemenea, trebui să-l învățam ce înseamnă a economisi: de exemplu, atunci când își dorește un obiect scump, să-i propunem să strângem bani împreună, folosind o pușculiță. Când mergem la cumpărături, putem să-i atragem atenția asupra procesului: să alegem mai întâi produsele de care avem nevoie, apoi le plătim și le putem lua acasă. Il putem implica și pe el, lăsându-l să plătească jucăria sau ciocolata cumpărată. Ne putem juca de-a vânzătorul și clientul, pentru ca cel mic să înțeleagă și mai bine ce înseamnă a cumpăra și a vinde. În plus, trebuie învățat că banii nu înseamnă totul în viață, trebuie să-i vorbim și despre valori, principii și sentimente.

De exemplu, atunci când copilul își dorește o jucărie, în loc să îl refuzăm, îi putem spune că vom strânge bani pentru ea. Printre metodele pe care le putem folosi și care mi-au atras atenția se numără desenarea obiectului dorit de copil. Lipirea desenului pe un borcan transparent.

Câteva zile, copilul trrebuie să pună mărunțișul care rămâne de la cumpărături în borcan.

De fiecare dată când adaugăm bani, numărăm banii pe care i-am strâns și îi spunem de câți mai are nevoie. Dacă suma de bani care trebuie strânsă este destul de mare, poutem să mai adaugăm și câteva bancnote de la noi. Pe măsură ce adaugăm bani in borcan, putem colora treptat desenul realizat, pentru a sugera cât mai concret apropierea de momentul în care obiectul dorit de copil va fi cumpărat. Când suma este strânsă, mergem împreună cu copilul la magazin și cumpărăm obiectul dorit. Ne putem juca de-a vânzătorul. Este o modalitate de a-l ajuta pe copil să își facă o imagine despre ce înseamnă să economisești bani și care este rolul banilor, acela de a facilita obținerea unor bunuri sau servicii. Pentru că, deocamdată, copilul preșcolar nu primește bani de buzunar, va trebui să folosim banii noștri pentru a-i face aceste scurte introduceri despre aspectele financiare.

Indiferent de metodele alese, important este ca părinții să înțeleagă că acești copii trebuie să conștientizeze rolul banilor în viața lor încă de mici.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Centrul Parteneriat pentru Educatie, (2004). Ghidul: Diferențe de gen în creșterea și educarea copiilor Channel de Reniyah Wolf, (2004). Banii și energia din spatele lor Dezmir L., Cum să faci bani încă din adolescență

241 |

414

Rolul

educației financiare în rândul tinerilor Prof. dr. Georgescu Livia Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Nevoia de educație financiară timpurie a devenit evidentă în ultimii ani într-un context economic internațional marcat de o înțelegere redusă a serviciilor financiare. La nivel european, directivele Comisiei Europene recomandă introducerea educației financiare în școli de la cele mai mici niveluri, pentru a educa și responsabiliza viitorii consumatori.

Din 2013, ca răspuns la aceste recomandări, Ministerul Educației Naționale a introdus și aprobat programa pentru disciplina opțională “Educație financiară” pentru învățământul primar. Dar dincolo de importanța evidentă a înțelegerii conceptelor financiare de bază, formarea abilităților de planificare și economisire în rândul tinerilor este un obiectiv esențial pentru dezvoltarea responsabilității și a independenței lor financiare.

Educaţia financiară ne ajută să menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi şi zi. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie să înţelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţa şi în acelaşi timp ne ajuta să ne atingem obiectivele. Asta dacă le înţelegem pe fiecare în parte şi ştim să le folosim în avantajul nostru.

Planificarea financiară este un proces de gândire, nu doar un produs. Un plan financiar este bazat pe ceea ce fiecare dintre noi consideră că este cel mai important în viaţă: • Ce vrei să obţii în viaţă?

• Ce vrei să fii, să faci şi să ai?

Obiectivele te vor ajuta să trasezi direcţia către planurile şi acţiunile tale. Ca să poţi face acest lucru, ai nevoie de o educaţie elementară în domeniul financiar, fundamentată pe trei elemente: activele, pasivele şi cash flow-ul (fluxul financiar).

Pentru a-ţi putea stabili obiectivele corect, trebuie să înveţi să le prioritizezi, conştientizând că resursele sunt întotdeauna limitate, şi să înţelegi diferenţele dintre nevoi şi dorinţe. Este în regulă să ai nevoi. Adesea nevoile ne dau dorinţa de a reuşi. Cel mai important este să fii capabil să faci diferenţa dintre o dorinţă şi o nevoie şi să foloseşti această înţelegere când iei deciziile importante. Luarea deciziilor joacă un rol important în procesul de planificare financiară.

A face alegeri înseamnă a folosi resursele limitate, în modul cel mai bun cu putinţă, pentru a îndeplini obiectivele. O valoare este o convingere sau o idee pe care tu o consideri importantă sau dezirabilă. Nu toată lumea acordă valoare aceloraşi lucruri în viaţă şi este foarte posibil ca valorile tale să se schimbe de-a lungul vieţii. Oamenii sunt diferiţi şi, cel mai important, au idei diferite. Valorile influenţează obiectivele tale şi luarea deciziilor. Obiectivele sunt îndeplinite prin aplicarea de fiecare dată a procesului de planificare financiară în cinci paşi. Cei cinci paşi sunt: 1. Stabilirea obiectivelor.

2. Analizarea informaţiilor.

3. Întocmirea unui plan.

4. Implementarea planului.

5. Monitorizarea şi modificarea planului.

242 |

414

Un rol important în cadrul educației financiare este întocmirea planului financiar personal.

Acesta presupune următoarele etape: a. Evaluarea resurselor Pentru a te ajuta în deciziile tale, va trebui să ştii câţi bani ai ca venit şi câţi cheltuieşti. Mulţi oameni utilizează planuri financiare sau bugete pentru a compara veniturile şi cheltuielile pe parcursul unei perioade de timp. Bugetul este echilibrat atunci când veniturile şi cheltuielile sunt egale. Deficitul apare atunci când cheltuielile depăşesc venitul, iar excedentul apare când venitul depăşeşte cheltuielile.

Deşi sunt multe modalităţi de a realiza un buget, procesul se compune de obicei din trei etape: stabilirea obiectivelor financiare, estimarea veniturilor şi planificarea cheltuielilor. În calitate de consumator, persoană care economiseşte şi investitor, iei multe decizii. Deciziile inteligente necesită cunoaşterea unor informaţii pe care le poţi afla prin interpretarea cu atenţie a ofertelor. Pe acestea le găsim pe internet (pe paginile băncilor, sau ale altor instituţii, în ziare, reviste etc. b. Etapele planului (GANTT) Pentru planificarea corectă a resurselor într-un interval de timp, poţi folosi planul GANTT. Planul GANTT este un tabel care conţine referiri la activităţi desfăşurate într-un anumit interval de timp. Activităţile sunt situate, împreună cu alte informaţii, în partea stângă a tabelului, în timp ce durata de execuţie este trecută, pe orizontală, deasupra activităţilor. c. Analiza SWOT Un alt instrument de management de proiect care poate fi aplicat cu succes în proiectele personale financiare este analiza SWOT. Analiza SWOT (engl.: acronim pentru Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) este un instrument de management strategic. Analiza SWOT începe prin efectuarea unui inventar al calităţilor şi slăbiciunilor interne ale proiectului tău. Notează apoi oportunităţile şi ameninţările externe care pot afecta proiectul. d. Luarea deciziilor O decizie bună este deseori punctul culminant al mai multor factori. Cu toţii putem recunoaşte o decizie bună, dar şi una proastă. Cu toate acestea, pentru că procesul de luare a deciziilor este un concept abstract, uneori este destul de dificil să descriem în cuvinte un proces prin care luăm decizii bune. Factorii care influenţează stabilirea obiectivelor şi procesul de luare a deciziilor sunt: familia, societatea, nevoile, vârsta, motivaţia, timpul, educaţia, cultura, prietenii, obiceiurile, atitudinile, banii, valorile.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu – Goloșoiu, Corina Mohorea și Stela Olteanu, Banii pe înţelesul copiilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2011 2. Napoleon Hill, De la idee la bani, Editura Curtea Veche, București, 2011 3. www.baniiq.ro 4. www.bnr.ro 5. www.educațiefinanciară.ro

243 |

414

Cum

să le vorbești despre bani copiilor - în lumea poveștilorPoajgă Simona- Veronica Școala Gimnazială Orlești

Disciplina opțională ,, Educația financiară” vine în sprijinul elevilor, ajutându-i să înțeleagă problemele cu care se confruntă societatea de astăzi.

Ei trebuie să se familiarizeze cu noțiunile economice fundamentale și cu modul economic de gândire, cu aspecte ale vieții economice, într-o lume în care există tot mai multe nevoi, iar resursele sunt limitate. S-a pus accentul pe ceea ce este mai important pentru copii, și anume să-i învățăm valoarea banilor , cum să economisească de mici banii și cum să-i cheltuiască cu înțelepciune.

Prin studiul disciplinei opționale ,, Educatie financiară”se au în vedere următoarele finalități: - sensibilizarea elevilor cu privire la problematica banilor și băncilor; - formarea unor capacități de explorare/ investigare a fenomenului bancar; - formarea unor deprinderi și abilități de utilizare a unor mijloace și tehnici bancare; - identificarea intereselor proprii și a unor mijloace de economisire și gestionare a banilor; Însă cele mai importante noțiuni despre bani, cheltuieli, economii și investiții ar trebui învățate de copii chiar de la părinții lor și încă de la vârste foarte fragede. ,, Educația financiară poate începe pe la trei ani și un pic. Sunt studii care arată că vârsta aceasta este optimă și este puternic corelată cu succesul financiar al copilului în viață. Există un studiu longitudinal foarte bun, care arată că vârsta la care începe educația financiară este un indicator foarte important al felului în care va gestiona copilul banii pe termen lung”, spune psihologul Gaspar Gyorgy, specializat în relațiile de familie.

Primele noțiuni despre bani pot fi învățate prin intermediul jocului de-a cumpărăturile în care copilul vinde pietricele și primește în schimb frunze pe post de bani.

Apoi, părintele îl poate învăța cum să facă diferența între o monedă de 10 bani și alta de 50 de bani. Începând cu vârsta de trei ani, psihologul le recomandă părinților să îi învețe pe copii să își păstreze banii primiți cu diferite prilejuri de la rude și prieteni în trei borcănașe: unul pentru cheltuit, unul pentru economisit și unul pentru împărțit. În perioada 6-10 ani, studiile psihologice recomandă să îi învățăm pe copii să ia decizii înțelepte când achiziționează un produs și să înțeleagă cum este administrat bugetul familiei.,, Copiii trebuie să înțeleagă care este comportamentul cumpărătorului. Când mergem la cumpărături și ne propunem să cumpărăm un robot de bucătărie, de pildă, să îi transmitem felul în care gândim. Nu luăm marca asta că este mai scumpă, o luăm pe acesta că e la fel de bună și costă mai puțin. Sau așteptăm o promoție, iar diferența de bani o putem folosi ca să cumpărăm și altceva. Sau nu umplem de fiecare dată coșul la supermarket” . Tot la această vârstă, copiii înțeleg mai bine valoarea banilor dacă sunt lăsați să comande la restaurant, dacă achită ei nota de plată, dacă, cântăresc singuri fructele și legumele și plătesc cumpărăturile la casă. Iar banii din borcănașul cu economii pot fi folosiți pentru a cumpăra diferite jucării ieftine pe care copilul și le dorește. Jucăriile nu trebuie să aibă o valoare foarte mare, pentru că îi este greu să gestioneze , să își gestioneze frustrarea și să aștepte până când se strânge o sumă mai mare de bani” a văzut psihologul.

După vârsta de 10 ani, copiii pot înțelege noțiunea de investiție și pot fi învățați că banii reprezintă un mijloc prin care ei își pot atinge obiectivele pe termen lung. ,, După această vârstă, pot înțelege noțiuni abstracte, pot face face diferite corelații: dacă strâng mai mulți bani pe o perioadă respectivă de timp, atunci pot face investiții mai mari. E perioada de vârstă în care cuvântul investiție trebuie integrat în vocabularul de familie. Când strâng bani și îmi cumpăr ceva mai important savurez viața mai intens decât dacă i-aș cheltui pe

244 |

414

toate prostiile” , continuă Gaspar Gyorgy.

De asemenea, după această vârstă, copiii își pot gestiona cu mai mare ușurință frustarea și sunt capabili să aștepte perioade mai lungi pentru a-și cumpăra un obiect de valoare mai mare.

Totodată, copiii trebuie învățați că banii trebuie câștigați. Uneori, poate funcționa modelul în care copilul este plătit pentru diferitele lucruri pe care le face în favoarea familiei, însă acest lucru nu este întodeauna valabil. Alteori, copiii pot face diferite picturi, mărțișoare sau ornamente pe care să le vândă celor apropiați. Însă aceste tehnici nu sunt eficiente în cazul tuturor copiilor și în cazul tuturor părinților.

Nevoia de a-i obișnui pe viitorii adulți cu noțiuni financiare de bază a fost suplinită în ultimii ani de companii multinaționale. Acestea dezvoltă programe prin intermediul cărora voluntarii le vorbesc copiilor despre bani, economii și investiții. În timpul orelor, micuții fac exerciții inspirate din viața reală și sunt încurajați să ia decizii pentru ei și familiile lor.

Bibiografie 1. Ligia Georgescu Goloșoiu, ,, Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor”- auxiliar pentru clasele I-IV ( manual, caietul elevului) 2. M. Manolescu- ,, Teoria și metodologia evaluării”, Editura Universitară, 3. 2010 4. Marin Manolescu, Dan Potolea- ,, Teoria și metodologia curriculumului”, MEC,2006/2007 5. www.bnr.ro

245 |

414

Mediu

curat pentru viitor Prof. Căpraru Maria-Magdalena Grădinița cu Program Normal ”Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, Jud. Vâlcea

Protecţia naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi comportă trei aspecte importante: • Prevenirea deteriorării mediului • Acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică • Păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate.

Interesul şi dragostea pentru natura sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. In plus, comportamentele şi convingerile formate copiilor la o varstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toata viaţa.

De aceea, în educaţia realizată în gradiniţă trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă, în general, natura pentru ei.

Scopul principal al educaţiei privind mediul înconjurător este acela de o oferi fiecărui individ posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă faţă de mediul în care traieşte. Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om si mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi animalelor. Punctul de plecare al acestui demers îl constituie optica noastră ce trebuie să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare. Deci, este important ca noi, cei care avem misiunea de a-i educa pe cei mici, să avem o conştiinţă ecologică bine conturată, pentru ca acţiunile pe care le desfăşurăm sa fie eficiente si credibile în faţa copiilor.

Preşcolarii trebuie să realizeze ca problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră, oricât de insignifiantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Activitaţile de educaţie ecologică se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul şi comunicarea să încurajeze iniţiativele, dar şi opţiunile fiecăruia.

Abordarea educaţiei ecologice în grădiniţă prezintă anumite particularităţi metodologice, scopul final al acestui demers fiind formarea unui comportament ecologic adecvat şi derularea de acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător. Schema logică de abordare a educaţiei ecologice prezintă câteva etape care descriu un traseu formativ ce poate fi urmat de către orice cadru didactic, prin valorificarea atentă a conţinutului si metodologiei specifice disciplinei: 1. Perceperea şi observarea naturii. Această primă etapă poate fi realizată cel mai bine prin ieşirile în natură, excursii, tabere. Este primul pas de contact nemijlocit cu elementele mediului şi constituie premisa etapelor următoare.

2. Determinarea trăirii unor senzaţii şi sentimente şi conştientizarea copiilor asupra acestora.

In urma perceperii aspectelor din mediul înconjurător, copiilor li se atrage atenţia asupra plăcerii de a privi cerul senin, de a trage în piept aerul curat al unei păduri, de a asculta susurul unui pârâu. In această etapă educatoarei îi revine rolul de a discuta şi a atrage atenţia asupra acestor aspecte şi de a sublinia beneficiile unui mediu sănătos, curat precum si apartenenţa noastră la sistemele naturale de viaţa şi comuniunea existentă între noi si mediul natural.

3. Implicarea personală. Prin discuţii, în urma stabilirii locului si rolului fiecăruia în spaţiu şi timp, în cadrul social pot fi relevate modalitaţi de implicare individuală, felul în care putem fi de folos.

4. Asumarea responsabilităţii. Aceasta etapă este esenţială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Existând implicare, trebuie să existe şi responsabilitate. Etapele menţionate de desfăşurare a educaţiei ecologice asigură, potrivit nivelului acestei vârste, adoptarea comportamentului ecologic. Este implicit faptul că informaţia motivează, însoţeşte şi susţine percepţia senzorială, analiza senzaţiilor, încadrarea în sistemul natural de viaţă, definirea rolului personal, respectiv, implicarea individuală şi asumarea responsabilităţii.

5. Alcătuirea unei strategii de acţiune. Această etapă reprezintă trecerea spre acţiunea concretă.

Faptul că, în calitate de cadre didactice, organizăm acţiuni diverse împreună cu copiii, nu este

246 |

414

suficient. Realizarea, într-adevăr importantă, ar fi să formăm copiilor acel interes şi acele abilităţi care să le permită să inţeleagă cum se organizează astfel de acţiuni şi să acţioneze din imbold propriu.

Pentru a le forma copiilor o conduită ecologică putem porni de la o idee simplă, dar destul de eficientă în planul emoţiilor şi sentimentelor: transpunerea copilului în locul elementului din natură care a suferit o agresiune din partea omului. Pus în postura celui agresat şi care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde „ drept la existenţă„ tuturor elementelor mediului din jurul său. Treptat va inţelege că orice acţiune de distrugere sau exterminare de orice fel este cât se poate de dăunătoare pentru că strică echilibrul naturii. Permanent acţiunile desfăşurate se pot realiza într-o atmosferâ relaxantă, în care copiii îşi pot defini propria personalitate, aspiraţiile şi ierarhia personală de valori, se încurajează exprimarea şi comunicarea, opţiunile personale, iniţiativele. Sunt încurajate discuţiile şi munca în grup, precum şi orice iniţiativă luată în protejarea mediului.

Curiozitatea copiilor conduce la acumularea de cunoştinţe despre mediul înconjurător, despre protecţia lui, ceea ce contribuie la dezvoltarea capacitaţii copiilor de a gândi logic şi de a interpreta corect aspecte din jurul lor.

Bibliografie 1. Andreescu Florica, Benjamin Marian, Neveanu Paul Popescu, „Studii psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor intre 3 si 7 ani”. Editura Didactica si Padagogica, Bucuresti, 1970 2. Mihai Golu, „ Percepţie şi activitate” Editura Stiintifica Bucuresti, 1971.

3. „Revista Invăţământul Preşcolar” Nr.1-2

Materia

școlară – educație financiară Prof. Cojocaru Nicoleta Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea

În România, orele de educație financiară au fost introduse recent în curicula de învățământ ca opționale. În străinătate, însă, în special în țările occidentale, educațtia financiară în școli se face de mulți ani. Cu toate acestea, însă, analizele făcute de sociologi și psihologi au arătat faptul că, în ciuda lucrurilor despre bani pe care le învață la școală, tinerii deveniți adulți nu își îmbunătățesc comportamentele financiare.

Shawn Cole, profesor de Finanțe la Harvard Business School, se întreabă următorul lucru: dacă educația financiară este într-adevar eficientă, de ce atât de mulți tineri se confruntă cu datorii foarte mari, intrarea în incapacitate de plată și un grad extrem de redus de economisire? În urma unor studii pe care le-a desfășurat împreună cu alți cercetători, profesorul Cole a constatat că alți factori influențează mai mult comportamentele financiare ale copiilor mai degrabă decât orele de educație financiară, scrie Wall Street Journal. Unul dintre acești factori este o materie care se învață pe tot parcursul școlii și este vorba de matematică.

Elevii care au făcut ore suplimentare de matematică au ajuns ulterior să-și gestioneze mai bine creditele decât alți colegi de-ai lor care nu au alocat timp suplimentar pregătirii la matematică. În plus, persoanele care au făcut mai multe ore de matematică s-a dovedit că investesc un procent mai mare din venit și situația lor financiară este departe de intrarea în incapacitate de plată. „Numeroase decizii financiare sunt mai ușoare dacă te simți confortabil cu numerele și faci comparații numerice”, spune profesorul Shawn Cole. În lipsa unor abilități matematice puternice, oamenii tind să investească, să cheltuiască sau să economisească bazându-se pe criterii emoționale. În plus, persoanele care au învățat prea puțină matematică fac greșeli financiare mai mari din cauză că nu conștientizează cât de repede se poate acumula o datorie.

Shawn Cole spune că se va asigura că cei doi copii ai săi vor face cât de multă matematică pot. El îi

247 |

414

sfătuiește și pe ceilalti părinți să facă același lucru.

Așadar, cele mai recente studii arată că elevii care învață mai multă matematică fac calcule mai rapide și înțeleg evoluțiile matematice, ceea ce îi ajută să-și gestioneze mai bine bugetul și să facă prognoze legat de ce se va întâmpla cu banii sau cu datoriile lor. Iată un motiv în plus pentru a găsi cele mai bune modalități pentru copiii tăi de a înțelege matematica și de a o învăța.

Educația copilului mic cu privire la bani se face foarte ușor prin joc. Iar cel mai bun mod de a-l învăța despre bani și ce poate face cu aceștia este la cumpărături. Înainte de a experimenta într-un magazin adevarat, jucați-vă acasă „de-a magazinul” sau „de-a cumpărăturile”. În jurul vârstei de 2,5 – 3 ani, copilul ar trebui să știe să numere până la 10. Astfel că poți folosi cifrele în activități mai complexe, cum ar fi simularea banilor. Primele lecții în educația copilului cu privire la bani încep simplu și relaxat, cu jocuri de simulare. Folosește lucruri simple, familiare copilului, pentru a-l ajuta să facă primele conexiuni. În câteva zile, vă puteți amenaja chiar un mic magazin. Iar camera lui devine un mic supermarchet, unde toate produsele au prețuri. El intră cu o sumă de bani și încearcă să găsească perechi între prețurile produselor și banii din mâna lui.

Vei vedea cât de distractiv va fi să mergi cu copiii la cumpărături. Pentru că aceste lecții de educație financiară vor transforma mersul la magazin cu un joc fascinant, unde va putea să „se joace” de-adevărat, cu produse adevărate. Iar de la discuțiile legate de o jucărie pe care a văzut-o și o dorește, atenția lui va fi concentrată pe modul în care se fac cumpărăturile, te va întreba despre prețuri, iar tu îl poți îndemna să citească prețurile produselor. Astfel, prima lecție de educație a copilului cu privire la bani se transformă îl învață pe copil despre bani, despre faptul că totul trebuie cumpărat și că pentru toate se plătește. Este și o lecție de matematică, unde se repetă cifrele, se analizează mulțimile (de produse de același fel – cum ar fi pungile de făină, sticlele de ulei etc).

Bibliografie 1. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/

Educația

economică înseamnă valorizarea faptelor și sentimentelor umane Prof. înv. primar Dincă Lavinia Aura Liceul “Gheorghe Surdu” Brezoi “Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori”, pare să spună fiecare copil prin vorbele micului prinț al lui Antoine de Saint-Exupery. Într-o lume în care avem percepția că economia este determinantul fiecărei respirații, am pierdut consensul și sensul adevăratei economii.

Fiecare părinte și-ar dori, în funcție de proiecția vieții sale asupra educației copilului, un mediu ,,ca-n palmă” pentru fiecare. Realitatea este alta, trăim într-un mediu economic în care se pare celelalte medii sunt subordonate acestuia. În condițiile societății contemporane, ale economiei de piață îndeosebi, educația economică devine o componentă imperios necesară culturii generale, formării personalității tuturor oamenilor. În acest context, atât viața de familie și viața personală, cât și activitatea din oricare domeniu al vieții sociale, fără excepție, includ, într-o măsură mai mare sau mai mică, semnificații, și probleme de natură economică, care trebuie cunoscute, în vederea participării oamenilor la dezvoltarea lor, corespunzător profesiunii lor.

Asemenea celorlalte componente, și educația economică implică proiectarea și realizarea unor obiective, astfel: a) dobândirea de cunostințe economice, asemănătoare celor enunțate mai sus și formarea unei gândiri economice flexibile și creative, în concordanță cu cerințele economiei de piață, care să ofere oamenilor posibilitatea de a înțelege atât problematica ideatică și practică a economiei naționale, cât și problematica

248 |

414

economică a vieții și activității de grup și individuale, în interacțiune, ca un obiectiv cognitiv-formativ; b) formarea de convingeri și sentimente economice puternice, obiectivate in simțiri și trăiri superioare, care să dinamizeze oamenii să înțeleagă și să se implice, fără rețineri, în rezolvarea corecta și eficientă atât a problemelor economiei naționale cât și a problemelor economice de grup și individuale, în interacțiune, ca un obiectiv afectiv-formativ; c) formarea de priceperi și deprinderi economice, care să ofere fiecărui om posibilitatea reală de a se implica practic în rezolvarea atât a problemelor economiei naționale, în funcție de profesia sa și domeniul social în care lucrează, cât și în rezolvarea problemelor economice (a afacerilor - când este cazul) de grup și individuale, pentru a se contribui la prosperitatea generală și individuală, ca un obiectiv acțional-practic; d) formarea omului în spirit deontologic, care să-i determine concepții, atitudini, acte și afaceri economice demne, corecte, licite și, în același timp, să-l implice în lupta pentru prevenirea sau înlăturarea corupției economice, ca un obiectiv etic (moral-civic).

Realizarea acestui ultim obiectiv este necesară în orice domeniu al vieții sociale. În unele domenii ca sănătatea, învățământul, ordine publica, justiție și mai ales în economie, formarea spiritului dentologic reprezintă o necesitate imperioasa, deoarece acestea pot frâna (înlătura) tentația egoistă nestăvilită a unora de a obține bani cât mai mulți prin orice mijloace, prin corupție, fapt care-i dezumanizează, iar în economie frustrează societatea și pe fiecare membru al ei, diminuând foarte mult posibilitatea de obținere a prosperității generale și individuale.

Educația economică trebuie să-și găsească locul în conținutul învățământului prin discipline adecvate (Cunoștințe economice. Economie politică) și prin acțiuni specifice de implicare a tuturor oamenilor in rezolvarea problemelor economice, corespunzator profesiei si domeniului de activitate. Educația economică trebuie susținută de toți factorii educativi, prin mijloacele specifice, precum: familia, mass media, organismele societății civile etc.

Vorbim atât de mult despre economie în stațiile de așteptare dintre generații, numai despre adevărata economie nu comentăm mare lucru. Economia este o știință frumoasă și ușoară. Ea este știința liberei inițiative, a simțului proprietății, a cumpătării și a dăruirii. Aceste valențe fundamentale ale economiei le găsim în stare pură la copiii noștri. În jocul lor frumos, indiferent de vârstă, rar observăm stigmate ale jocului speculativ.

Educație pentru viață va contribui la șlefuirea calităților economice native ale copilului. Bunul gospodar din abordarea clasică reprezintă în simplitatea termenului, structura unui om puternic, înțelept, priceput și cumpătat.

Fiind cunoscută ca “arta bogăției” educația economică va corela talentele și înzestrările altor domenii cu filosofia economică de viață. Astfel, cei mari și mici vor învăța că cea mai mare bogăție a planetei este chiar oferta omului: înzestrările native, capacitățile sufletești, intelectuale și profesionale, vocația, chemarea, pasiunea, talanții (talentele).Cei mici vor ști să-și facă și să prioritizeze propriul coșuleț de consum, vor învăța să economisească înțelegând utilitatea și calitatea unei jucării (știm bine că fiecare copil vrea să le cumpere pe toate).

Relația dorință — plăcere — necesitate va fi intens discutată prin exemple de bunuri și servicii specifice oamenilor mici și mari.

Elevii claselor primare și gimnaziale vor învăța să–și prioritizeze cheltuielile pentru bunuri de folosință îndelungată, activități sportive, vacanțe, cum să cheltuiască și cum să nu cheltuiască într-o vacanță. La clasele mai mari, în funcție de talentul, vocația sau meseria dorită, fiecare elev își va folosi cunoașterea și cunoștințele economice prin liberă inițiativă în inițierea și dezvoltarea unei afaceri. Elevii vor alege inteligent bunurile și serviciile dorite fără să fie influențați doar de reclama comercială. Principalele instrumente economice vor fi însușite și folosite în aplicații. Economia de piață este economia micului întreprinzător, așa că, dragi părinți să vă așteptați să veniți la școală cu copilul de mânuță și să plecați partenerial, la sfârșitul zilei, cu un mic întreprinzător. Școlii îi revine menirea nu numai de a face educație economică, ci a-i învăța pe elevi ce și cum trebuie să facă pentru a obține banii care îi asigură un viitor confortabil, dar mai presus de acest lucru, copilul de azi, tânărul de mâine trebuie să înțeleagă că în fața banilor valorile morale și omul au prioritate.

Bibliografie 1. Popescu, C.,2004, “Creşterea care sărăceşte”, (Editura Economică, Bucureşti)

249 |

414

2. Cotigaru, B., Petrescu, V., Popescu, C., 2006, “Reconstrucţia instituţional-spirituală a întreprinderilor, cerinţă a dezvoltării durabile în societatea cunoaşterii”,(Editura ASE, Bucureşti) 3. Sen, A., 2004, “Dezvoltarea ca libertate”, (Editura Economică, Bucureşti)

Metode

de conducere moderne folosite în societatea contemporană Prof. Sitaru Păuna Maria Mihaela Centrul Școlar pentru educație incluzivă Băbeni Managementul a apărut, s-a dezvoltat şi perfecţionat cu referire directă la economie, dar treptat s-a impus în toate domeniile activităţii umane.

Unele dintre metodele de conducere sunt legate mai mult sau mai puţin de diferite şcoli şi curente de gândire în acest domeniu, altele mai mult de calităţile managerilor, de contextul socio-economic în care funcţionează entitatea condusă într-un moment sau altul.

Abordări teoretice ale metodelor de conducere

1.Conducerea colectivă Conducerea colectivă este o metodă democratică de conducere, care porneşte de la premisa că fenomenele contemporane sunt deosebit de complexe, astfel că posibilitatea erorilor este foarte ridicată în luarea deciziilor individuale.

Conducerii colective i se atribuie în practică sensuri diferite şi anume: ■ conducerea unei unităţi micro sau macro se face prin organisme colective; ■ la fundamentarea şi luarea deciziei participă toţi membrii unităţii conduse; ■ conducerea colectivă se realizează fie prin participarea tuturor membrilor unităţii conduse, fie prin delegaţi aleşi de colectivitate.

O conducere colectivă presupune însă structuri adecvate, care să fie respectate în toate împrejurările, menţinerea unui echilibru permanent între leaderii de opinie şi ceilalţi membri ai conducerii colective, ruperea acestui echilibru anulând conţinutul şi virtuţile acestei metode. De asemenea, o conducere colectivă trebuie să folosească metode adecvate de comunicare între conducători şi cei conduşi, astfel încât aceştia din urmă să aibă acces la analiza şi la influenţa actului de conducere.

Conducerea colectivă, construcţie logică şi pe deplin democratică din punct de vedere teoretic, se poate transpune, deocamdată, mai greu în practică şi numai pentru decizii strategice care se iau la intervale mari de timp. Pe măsura ridicării calificării profesionale şi a ţinutei morale, atât în ceea ce priveşte managerii, cât şi colectivele largi de oameni, este de aşteptat ca această metodă să se impună, ca o soluţie adecvată pentru instituirea unui model de viaţă realmente democratic.

2. Conducerea participativă Porneşte, ca şi conducerea colectivă, de la ideea participării directe sau prin colective cât mai largi de reprezentare la fundamentarea deciziei.

Esenţial în metoda conducerii participative nu este atât luarea deciziilor prin vot colectiv, ci promovarea unui asemenea stil de conducere care să-i motiveze pe subordonaţi să-şi îmbunătăţească activitatea. Motivarea se face atât prin recompense materiale, cât şi printr-o largă consultare a subalternilor, astfel încât aceştia să ajungă să considere că problemele conducerii sunt problemele lor.

Acest tip de conducere reprezintă un sistem informaţional bine pus la punct, accesul celor conduşi la informaţii despre firma în care lucrează, pregătirea temeinică a conducătorilor, dar şi a celor conduşi, un grad ridicat de civilizaţie, un comportament corespunzător de ataşament faţă de întreprindere, faţă de ţară.

Un model în acest sens îl prezintă economia japoneză, o economie prosperă şi puternic angrenată

250 |

414

în afacerile internaţionale, care asigură acestei ţări, săracă în resurse naturale, o situaţie de competitivitate ridicată pe piaţa mondială.

Aşadar, procesul decizional în firmele japoneze se concentrează pe definirea întrebărilor mai mult decât pe găsirea soluţiilor. Astfel, deoarece toate nivelurile organizaţiei sunt angajate în acest proces, apare un consens global asupra problemelor şi priorităţilor. Acest consens tinde să întărească sentimentul de loialitate şi abnegaţie din partea tuturor celor implicaţi.

De fapt, principalele caracteristici ale comportamentului în organizaţiile japoneze, aşa cum au fost ele reflectate de Ouchi, sunt: • organizaţiile japoneze oferă locuri de muncă pe viaţă; (numai muncitorilor din nucleu) • se promovează din interior; • dezvoltarea carierei nu se face pe specializare; • proces decizional participativ; • grad înalt de încredere reciprocă; • importanţa responsabilităţii colective; • aprecierea performanţei se face după un timp; • succesul este văzut din punct de vedere al eforturilor de cooperare.

Conducerea participativă, în esenţă, se doreşte a fi şi este, în măsura în care se realizează cu bune rezultate, o formă democratică de management şi acţiune, un model de motivare a salariaţilor în activităţi susţinute pentru creşterea performanţelor întreprinderii Bibliografie 1. Puiu Alexandu - Managemant. Analize şi studii comparative, Ed. Independenţa Economică, 2007 2. Straub T. Joseph - Ghidul managerului începător, Ed. Teora, 2001

Calitatea

educației financiare în școlile primare Prof. inv. primar Nicolăescu Claudia Gianina Școala Gimnazială, Comuna Sinești, Județul Vâlcea

”Este imposibil ca elevii să învețe ceva cât timp gândurile lor sunt robite și tulburate de vreo patimă.

Intrețineți-i deci intr-o stare de spirit placută, dacă vreți să vă primească învățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremură pe cât este de greu să tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se mișcă.”

(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”) Opționalul Educație financiară este o nouă formă distinctă de activitate educațională prin care se urmărește formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii având consecințe financiare , precum și la formarea unei imagini privind modul in care banii sunt percepuți , cheltuiți economisiți , împrumutați sau investiți. Am considerat că este necesar să creez situații de predare -învățare astfel încât elevii să fie puși în situații similare celor din realitate , considerând că însușirea noilor cunoștințe va fi maxim potențată.

Ce sunt banii ? Cum și de ce au apărut banii ? Istoria banilor de la troc la euro ! Sunt întrebări care incită gândirea elevilor ! Cum poate învățătorul să-l ajute pe elev să înțeleagă necesitatea banilor, importanța lor și istoria acestora ? Se știe că învățarea este o activitate proprie care solicită efort individual pentru înțelegerea conștientă a noțiunilor / a elementelor de limbaj specific domeniului financiar- bancar dar îmbinarea activităților de cooperare cu cele de învățare în grup și de muncă independentă va duce la dezvoltarea unor relații interpersonale care vor favoriza apariția și construirea învățării personale și colective.

Capacitatea de decizie și inițiativa sunt stimulate în cadrul învățării în grup iar interacțiunea dintre

251 |

414

mințile elevilor duce la o învățare mai activă , la o participare susținută de încredere , stimularea reciprocă ducînd la rezultate foarte bune , grație unei cooperări fructuoase. Conversația euristică (presupune dialogul activ) poate fi folosită pentru înțelegerea unor aspecte care oferă răspunsuri la întrebarea ,, Ce sunt banii ?

De ce avem nevoie de bani ? Cum se obțin banii ? Am propus elevilor spre dezbatere texte ca : Ocaua lui Cuza , Banul muncit (de Alexandru Mitru) , Pinocchio îl reîntâlnește pe Vulpe și pe Motan și se duce cu ei să semene cele patru monede în Câmpul miracolelor (Pinocchio , de Carlo Collodi) . Elevii au fost solicitați să dea răspunsuri la întrebările : • Ce aflase domnitorul Alexandru Ioan Cuza despre negustor ? Cum se realiza schimbul de produse între oameni ? Considerați că era un schimb echitabil pentru ambele persoane ? De ce ? Cum credeți că se poate realiza totuși un schimb corect ? Care era atitudinea lui Iliuță față de muncă ? Cum reușește tatăl să-i schimbe această atitudine ? Cum a dovedit Iliuță că s-a schimbat ? Ce primește Pinocchio de la păpușarul Mangiafoco ? De ce ? Cum spune vulpe că se pot înmulții banii ? Voi sunteți de acord cu acest lucru ? Cum credeți că se pot obține banii ?

Am creat astfel contexte dilematice simple pornind de la aceste situații întâlnite în text , elevii fiind solicitați să caute soluții care să ducă la înțelegerea adoptării unor comportamente.

• Ai făcut ,,troc”? Când și de ce ? A fost un schimb echitabil pentru ambii parteneri ? (realizezi o colecție și faci schimburi de dubluri) • Cum poți face rost de bani dacă îți dorești o jucărie ? ( solicităm ajutorul părinților , prestăm anumite activități corespunzătoare vârstei , economisim banii primiți) Toate bogațiile își au originea în minte. Bogăția este în idei nu în bani (Robert Collier) .

Trebuie să recunoaștem că banul are o funcție educativă pentru copii. El are semnificații matematice , este un simbol . Ce simbolizează ?Mijloc de schimb ! Cu el obții tot ce-ți dorești dar îi obții doar în anumite condiții . Elevii au informații despre bani de la o vârstă fragedă dar sunt empirice . Banul este o hârtie, pe care sunt scrise cifre , dar el nu înțelege semnificația lor ! Aude des răspunsul ,, nu avem bani “dar știe ce înseamnă bugetul familiei ? El trebuie ajutat să înțeleagă mecanismul acestui schimb bani – jucarii / dulciuri / produse.

Realizarea unei atitudini responsabile în raport cu banii se poate realiza oferindu-le ocazia să-I gestioneze , să economisească , să aleagă pe ce să-I cheltuie , să înțeleagă ce urmări are o alegere greșită .

Metoda cubul poate fi folosită cu succes pentru înțelegerea unor notiuni , fiind considerată o metodă activ –participativă care dezvoltă în egală măsură atat deprinderile de comunicare , de negociere cât și de soluționare a sarcinilor primite .

Descrie : Descrie bancnota de 200 lei !

Compară : Compară bancnota de 10 lei cu cea de 100 lei !

Asociază: Asociază corespunzător bancnotele ! (față -verso) Analizează: Analizează prin ce se diferențiază bancnotele de valori diferite !

Aplică: Un litru de lapte costă 4 lei , o înghețată 3lei , o minge de fotbal 23 lei iar o cutie de acuarele costă 9 lei. Ce produse poate cumpăra Raoul cu 45 lei ? Găsește toate variantele și află restul primit pentru fiecare caz !

Argumentează: De ce s-a renunțat la schimbul numit ,,troc”?

Scrie un cvintet pornind de la cuvântul ,, banul” Banul Muncit , prețuit Agonisind , câștigând , cheltuind Banul muncit este păstrat !

Sudoare.

Metoda jocului didactic – metodă interactivă de formare a competențelor de comunicare ,creează o atmosferă plăcută , atractivă , dezvoltă spontaneitatea construcțiilor verbale. Jocul ,, De-a magazinul „ implică asumarea rolului de cumpărator care trebuie să ia decizii privind prioritățile în efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate , stabilirea unui buget care să permită achiziționarea lucrurilor necesare. Jocul poate fi complicat sugestionându-le să facă investiții care să ducă la suplimentarea bugetului . Elevii hotărăsc să investească într-o fermă de animale . Stabilesc / estimează cheltuielile și fac estimari și în ceea ce privesc veniturile .

252 |

414

Pentru a putea să facă investiții copilul trebuie să știe că are nevoie de economii. Săptămânal este bine să-l obișnuim să aibă un mic buget pentru cheltuieli personale (acesta trebuie stabilit în funcție de nevoile sale dar și de vârstă / să nu primească mai mulți bani decât are nevoie. ) Un simplu joc ,, Și tu poți fi creativ „îi poate oferi ocazia să-și confecționeze din materiale refolosibile o pusculiță pentru păstrarea economiilor .

Sufletul copiilor este fragil , dornic de nou dar el trebuie învățat că ,,Toate bogățiile iși au originea în minte.

Bogaăția este in idei nu în bani !(Robert Collier) Bibliografie 1. Educație financiară / Banii pe înțelesul copiilor-Ghidul învățătorului , Ligia Georgescu Goloșoiu , Corina Mohorea , Stela Olteanu 2. Educație financiară / Banii pe înțelesul copiilor-auxiliar pentru clasele I-IV, Ligia Georgescu Goloșoiu

Educaţie

financiară prin jocul de rol Prof. înv. primar Mihăilă Simona-Elena Liceul Teoretic ,,Ioan Pascu”-Codlea

Domeniul financiar reprezintă pilonul de bază al societăţii actuale. Este modul prin care putem să facem lucrurile pe care le facem. Despre cum alocăm resursele pe care le avem pentru a fi mai productivi, despre modul în care oamenii pot contribui eficient şi constructiv, şi despre cum luăm decizii şi gestionăm riscurile care apar, dar şi despre multe alte lucruri putem afla în cadrul unui opţional de educaţie financiară.

Educatia financiară este obligatorie pentru a obţine succesul zilnic în afaceri şi în viaţa personală.

Educaţia nu este un lux, este o necesitate. Acest domeniu este esenţial pentru dezvoltarea personală şi pentru atingerea obiectivelor pe care le avem.

Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC), face referire la dezvoltarea celor opt competenţe cheie: competenţe de comunicare în limba maternă; competenţe de comunicare în limbi străine; competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiiinţe şi tehnologii; competenţa digitală; a învăţa să înveţi; competenţe sociale şi civice; spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; sensibilizare şi exprimare culturală.

Aceste competenţe pot fi dezvoltate şi prin studierea educaţiei financiare.Datorită particularităţilor de vârstă, la clasa I , educaţia financiară se realizează foarte uşor prin joc şi prin jocul de rol.

Jocul de rol este considerat o artă magică a imitaţiei si a prefacerii. În cadrul jocurilor de rol copilul reproduce fictiv o situaţie reală (personaje, fenomene, funcţii, relaţii) într-un scenariu prestabilit. Beneficiile pe care aceste activităţi le au în dezvoltarea lui sunt nenumărate, dezvoltând abilităţi importante şi ajutându-l să înţeleagă o mulţime de concepte şi idei pe care altfel cu greu şi le-ar putea explica.

Jocul de rol nu este doar o activitate distractivă pentru copil, el devine un instrument esenţial al învăţării. Copilul învaţă prin experienţă, deoarece devine “actor” al vieţii sociale şi nu numai, şi are ocazia să înveţe lucruri noi, să îşi formeze convingeri şi să înfrunte situaţii complicate, în care se vede nevoit să găsească soluţii creative pentru a le depăşi.

Potrivit specialiştilor, prin acest tip de joc, el este încurajat să se joace şi să dobândească o mulţime de abilităţi şi cunoştinţe.La opţionalul de educaţie financiară pe care l-am desfăşurat în acest an şcolar ,elevii de clasa I au fost puşi în situaţia de a-şi explora imaginaţia, au dobândit noi elemente de limbaj, şi-au dezvoltat vocabularul; au învăţat să gândească abstract, şi-au îmbunăţătit abilităţile sociale; au căpătat încredere în sine, au găsit soluţii creative la diverse probleme, au învăţat să înţeleagă punctul de vedere al celorlalţi, şi-au dezvoltat calităţi de lider Expertii în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol foloseşte şi stimulează nu doar latura emoţională, limbajul sau abilităţile motorii, ci are şi un un rol esenţial în dezvoltarea inteligenţei

253 |

414

copilului,determină formarea unor conexiuni sinaptice la nivel cerebral. Cu cât se formează mai multe conexiuni de acest gen, cu atât copilul devine mai inteligent.

Competenţele generale urmărite la acest opţional au fost: cunoaşterea şi utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar; recunoasterea unor elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite; utilizarea unor mijloace şi tehnici bancare; manifestarea interesului pentru economisirea şi gestionarea banilor Pentru realizarea acestor competenţe cea mai utilizată metodă a fost, bineînţeles, jocul de rol .Iată câteva jocuri de rol utilizate care au contribuit la formarea unor competenţe specifice:  ,,La magazin”, ,,La bancă”, ,,La piaţă”- Utilizarea operaţiilor aritmetice pentru înţelegerea unor tranzacţii financiare simple;  Plec în excursie”, ,,Mergem la cumpărături/spectacol”, ,,Plătim utilităţile”- Identificarea circuitului banilor în economie;  ,,La restaurant”, ,,La piaţă”, ,,La cofetărie”, ,,La muzeu”- Utilizarea , în situaţii date, a unor mijloace şi tehnici bancare Finalităţile urmărite prin realizarea acestui opţional au fost: sensibilizarea elevilor cu privire la problematica banilor şi băncilor; formarea unor capacităţi de explorare/investigare a fenomenului bancar; formarea unor deprinderi şi abilităţi de utilizare a unor mijloace şi tehnici bancare; identificarea intereselor proprii şi a unor mijloace de economisire şi gestionare a banilor;

254 |

Bibliografie 1. Ligia Georgescu-Goloşoiu- Educaţie financiară prin joc (manual/auxiliar curricular pentru clasele P/ I/ a II-a, Editura EXPLORATOR, 2015); 2. Marin Manolescu- Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar, Editura Credis, Bucureşti, 2006; 3. www.bnr.ro

414

Educația

financiară – disciplină opțională Prof. Miroiu Carmen Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea

Potrivit unui studiu comandat de ING, aproape 90% dintre români au un nivel redus de înțelegere a problematicilor legate de bani sau întâmpină dificultăți în a utiliza concepte financiare esențiale. Există, de asemenea, o diferență între cunoștințele acumulate și acțiunile întreprinse. Spre exemplu, deși 86% dintre români au cunoștințe corecte privind subiectul economisirii din timp pentru pensie, doar 21% dețin un plan pentru pensie. Nivelul de cunoștințe financiare al românilor s-a redus în ultimul an și jumătate, 88% dintre respondenți încadrându-se în acest an, în profilele „începător” și „neștiutor”, cu 11 puncte procentuale mai mult față de 2010. Testul de inteligență financiară a fost lansat la sfârșitul anului 2010 și este realizat în 10 state din Europa - Bulgaria, Cehia, Grecia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia și Ungaria.

Conform studiului, întrebările cu cel mai redus număr de răspunsuri corecte sunt cele legate de economisire (40% în România, comparativ cu 41% media la nivelul celor 10 state), problemele financiare din gospodărie (46% în România, comparativ cu 45% media), viitorul financiar (51% în România, față de 52% media) și investiții (52%, comparativ cu 50% media). [1] Un grup de lucru coordonat de Ligia Georgescu Goloșoiu - consilier in cadrul BNR, din care au făcut parte Irina Negoiță - economist institutor, director Școala Metropolitana-ARC sector 6 București, Corina Mohorea - profesor scoală primara la Școala generala nr. 183, sector 1, Stela Olteanu - profesor la Liceul Marin Preda din sectorul 6, au elaborat o programă pentru un curs opțional destinat elevilor claselor a III-a și a IV-a, prin care se țintesc următoarele competențe generale: 1. Cunoașterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 2. Recunoașterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor Competențele specifice și exemple de activități: 1. Cunoașterea si utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 1.1 Identificarea unor termeni specifici domeniului financiar-bancar in contexte practice accesibile elevilor: prin utilizarea de glosare, texte, liste de cuvinte pentru înțelegerea sensului unor termeni specifici - completarea unor texte lacunare, vizând identificarea noțiunilor noi dobândite - descrierea elementelor de identificare a monedelor, a bancnotelor si a elementelor de siguranță aflate pe acestea - exerciții de recunoaștere si asociere de valuta cu zona sau tara corespunzătoare - realizarea unor discuții, compuneri, referitoare la informațiile primite in timpul vizitelor organizate la muzee, bănci, alte instituții - construirea si rezolvarea unor rebusuri pe teme financiar-bancare 1.2 Recunoașterea unor instrumente de plata si servicii bancare - identificarea metodelor de administrare a unui cont bancar - descrierea elementelor de siguranță necesare unui card, respectiv carnet de cecuri - exerciții de recunoaștere si explicare a unor servicii bancare 2. Recunoașterea unor elemente specifice fenomenului bancar in contexte practice diferite 2.1 Informarea privind sistemul bancar din Romania - dezbateri pornind de la ideea legăturii dintre locul de munca si salariu - exerciții de identificare a rolului banilor - descrierea evoluției monedelor, respectiv a bancnotelor in Romania - evidențierea rolului Monetăriei Statului, a Imprimeriei Băncii Naționale a României, respectiv a Băncii Naționale a României 2.2 Identificarea situațiilor in care se realizează un schimb in natura (troc) sau o operațiune bancara - identificarea situațiilor in care se poate realiza schimbul de bunuri prin mijlocirea banilor

255 |

414

- exemplificarea actelor de schimb in care au fost implicați - descrierea unui schimb realizat si motivarea tranzacției realizate - identificarea rolului deținut într-un schimb: vânzător/cumpărător - vizite la sediile unor sucursale bancare pentru a cunoaște direct operațiunile care se pot realiza acolo - jocuri de tip „Monopoly” 2.3 Utilizarea operațiilor aritmetice pentru înțelegerea unor tranzacții financiare simple - transpunerea unor tranzacții financiare simple in limbaj matematic - analizarea unor probleme cu conținut financiar-bancar: identificarea si analizarea componentelor tranzacției; identificarea operațiilor prin care se ajunge la rezolvare; identificarea formulei de calcul - crearea de probleme simple utilizând termeni din domeniul financiar-bancar (sold, retragere, depunere, curs valutar, profit) 2.4 Identificarea costurilor si beneficiilor schimbului valutar - exerciții de identificare a situațiilor si locurilor in care se poate realiza un schimb valutar - joc de rol: „Plec in excursie într-o tara străină!”

2.5 Identificarea circuitului banilor in economie - prezentarea importantei circulației banilor prin crearea unor scenete - realizarea portofoliului elevului, care sa conțină referate, proiecte si fise de documentare despre împrumut/credit bancar (condiții, avantaje/dezavantaje) si despre întreprinzători celebri si ideile lor de afaceri 3. Utilizarea unor mijloace si tehnici bancare 3.1 Identificarea unor mijloace si tehnici bancare utilizate in societatea actuala - identificarea mijloacelor tehnice folosite in instituțiile bancare (P.O.S., bancomat) - utilizarea unui card la bancomat, P.O.S. - jocuri de rol „La librărie”, „La banca” 3.2 Utilizarea, in situații date, a unor mijloace si tehnici bancare - realizarea de minimachete (banca, bancomat, card) - folosirea bancnotelor specimen in jocurile didactice - exersarea modului de utilizare a unui card 4. Manifestarea interesului pentru economisirea si gestionarea banilor 4.1 Analizarea situațiilor in care se pot economisi bani - descrierea mijloacelor de economisire utilizate in familie - realizarea unor lucrări cu tema „De ce si cum pot economisi bani?”

- identificarea de tipuri de conturi si de carduri folosite 4.2 Identificarea modalităților de gestionare a banilor - experimentarea rolului de mic întreprinzător care gestionează o afacere prin prezentarea acesteia in fata colegilor - realizarea unor prezentări despre întreprinzători celebri si ideile lor de afaceri.

Bibliografie 1. http://www.bugetulfamiliei.ro/strategia-nationala-pentru-educatie-financiara-consultare.html 2. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15469132-vor-invata-copiii-clasa-iii-educatie-financiarapovestea-unei-materii-care-fost-introdusa-oficial-anul-acesta-scoli-programa-scolara-integrala. htm

256 |

414

Globalizarea

afacerilor Prof. Miu Lucian Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Schimbarile in coordonatele mediului economico-social vizeaza economia mondiala in ansamblu precum si, in mod diferentiat, fiecare economie nationala. Pentru intreprinderea moderna, mediul extern la care isi raporteaza activitatea are tendinta extinderii spatiale. Nu este vorba insa numai de firmele care prin profilul, dimensiunile si amplasarea lor isi finalizeaza activitatea pe piete ale mai multor tari. Chiar si intreprinderile care isi circumscriu activitatea in limitele pietei interne sau numai locale sunt expuse efectului unor mutatii inregistrate pe o scara mult mai larga decat cea nationala.

Situatia este explicabila in conditiile cresterii interdependentelor dintre componentele economiei si, respectiv, pietei mondiale. Mecanismele economiei de piata implica confruntarea si tendinta de echilibrare a cererii cu oferta pe spatii geografice din ce in ce mai largi, fluxurile peste granite avand drept obiect marfuri, servicii, capitaluri, tehnologii, forta de munca; mai mult chiar, se inregistreaza un “export-import” de crize, de inflatie si alte asemenea fenomene ale mecanismului de piata.

In acest cadru se inscrie fenomenul globalizarii afacerilor la nivel international, fenomen ce impune o modificare de atitudine din partea firmelor in raport cu problemele pietei mondiale. Tendintele manifestate de tot mai multe tari de a-si marca semnificativ prezenta pe piata internationala (de exemplu: Olanda realizeaza 50% din P.N.B. iar Suedia 30%, pe seama shimburilor economice externe) duc la o diluare a “granitelor” dintre marketingul intern si marketingul international, fara ca directiile respective de specializare specificitatea.

Aceasta situatie se constituie intr-o premisa a dezvoltarii conceptului de “marketing total”--- abordare unitara de catre firma, subordonata obiectivelor strategice pe care si le-a fixat, a tuturor pietelor legate de activitatea sa (piata de aprovizionare, piata muncii, a capitalurilor, a asigurarilor, de desfacere).

Probabil cel mai important factor de succes in marketing il reprezinta atitudinea. Aceasta nu poate ramane exclusiv in coordonatele mediului local al firmei, ci se cere a fi, in tot mai mare masura, orientata spre piata internationala. Efortul de integrare economica pe spatii tot mai largi ale globului (exemplul Comunitatii Europene poate fi cel mai elocvent) determina schimbari in exigentele pietei internationale, ce nu pot fi ignorate de nici o firma ce se doreste competitiva.

Implicarea internationala a unei intreprinderi cere mai multa atentie fata de interdependentele atat din spatiul regional sau national, cat si din cel international. Odata cu proliferarea societatilor transnationale si multinationale, distantele in spatiu isi pierd treptat semnificatia. Avantajele comparative oferite de diferite tari pe piata internationala a muncii, precum si reglementarile legislative diferentiate in materie de politica fiscala, fac ca un produs de complexitate medie (cum este, de ex. , un automobil) sa fie rezultatul cooperarii filialelor unei firme transnationale din mai multe tari.

O astfel de segmentare a procesului de productie poate fi considerata varianta “GOLF” a automobilului VOLKSWAGEN, pentru care motorul se fabrica in Mexic, instalatia de evacuare a gazelor in Jugoslavia, dispozitivele de franare in Canada iar caroseria si montajul se efectueaza in Belgia. De altfel concernul VOLKSWAGEN (primul producator de automobile din Europa si al patrulea mondial – cu o productie zilnica, in 1989, de 12.700 de masini) ofera un sugestiv exemplu de dezvoltare multinationala a pietei unei firme: filialele sale de productie, desfacere, service si activitati financiare sunt situate in 19 tari.

Pentru a raspunde exigentelor pietei internationale, marile companii isi desfasoara activitatea de marketing in conditiile unor grade diferite de integrare a conducerii filialelor lor (sau a societatilor “surori”) de pe meridianele lumii. Gradul de internationalizare a firmei devine astfel un element cu semnificatii strategice pentru politica sa de piata. In mod corespunzator, s-au conturat patru principale orientari in acest domeniu. In timp ce etnocentrismul determina conducerea firmei sa se concentreze asupra operatiilor de pe piata interna, abordand doar pe plan secundar activitatile internationale, motivatia pentru acestea din urma fiind legata de surplusul productiei autohtone in raport cu cererea nationala, policentrismul, recunoscand semnificatia pietelor internationale pentru firma, permit filialelor sa actioneze independent una de alta in stabilirea obiectivelor si programelor de marketing. Adoptate in faza de maturitate a unei companii, orientarile regiocentrice si,

257 |

414

respectiv, geocentrice o determina sa priveasca anumite regiuni ale globului sau intregul mapamond ca pe niste zone pentru care se cer dezvoltate programe de marketing regionale, respectiv, mondiale. Ultima varianta duce la maxima standardizare a programelor de marketing, la proiectarea lor la scara mondiala. Un sugestiv exemplu de orientare geocentrica a activitatii de piata il ofera concernul elvetian NESTLE (situat in topul mondial al anului 1990 pe locul 26 – cu vanzari de 29,3mild dolari, cu un profit de 1,4mild dolari si functionand cu 196.940 salariati), care realizeaza numai cca. 5% din cifra de afaceri in tara de origine (Elvetia) si dispune de societati “surori”, cu activitate de sine statatoare in Europa, America de Nord si de Sud, Africa si Asia.

Procesul de globalizare a pietelor ridica in fata marketingului probleme legate atat de procurarea si armonizarea informatiilor de piata, cat si de “modelare” a politicilor mixului de marketing. In raport cu structurile organizatorice pentru care opteaza, pe baza uneia dintre orientarile activitatii sale de piata, enumerate mai inainte, firma isi va diferentia munca de cercetare-dezvoltare a produselor si serviciilor, strategiile in materie de pret, logistica comerciala sau activitatea promotionala, urmarind drept finalitate maximizarea profitului global la nivel international.

Bibliografie 1. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 2. Lipsey, G.R., Economia pozitiva, Editura. Christal, K. A Economica, Bucuresti, 1999

“Mentoratul

– modalitate de formare și integrare profesională a viitorilor dascăli economist” Nicoleta Goran Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Deşi mai sunt destui profesori care consideră că a transmite experienţa profesională pe care o posedă celor care abia debutează în această meserie este un proces care se bazează pur şi simplu pe intuiţie, există suficiente motive să considerăm că, astăzi, acest tip de activitate a câştigat mult în complexitate. Lucrarea de faţă îşi propune să aducă o serie de argumente în sprijinul unui mentorat eficient şi, mai ales, oferă un ansamblu de instrumente utile celor care şi-au asumat această interesantă şi provocatoare misiune.

Mentoratul este văzut ca un proces a cărui esenţă constă în transmiterea abilităţilor şi informaţiilor de la persoane cu experienţă către debutanţi, este privit ca un proces interactiv, ce implică o dimensiune ocupaţională-orientată spre progresul în carieră şi una a dezvoltării funcţiilor psiho-sociale prin oferirea de consiliere şi legarea unei prietenii cu persoana mentorată. Newby şi Corner (1977) definesc mentoratul ca fiind o “relaţie dinamică între o persoană care doreşte să înveţe şi alta dornică s-o ajute şi s-o ghideze”.

Mentorii sunt sfătuitori, oameni cu experienţî în carieră, care doresc să-şi împărtăşească cunoştinţele; sunt suporteri care oferă încurajări emoţionale şi morale; sunt tutori care dau feed back specific asupra performanţei unei personae; sunt sponsori, surse de informaţie şi ajutor în obţinerea unor facilităţi; sunt modele de identitate, tipul de persoană care ar terbui să fie în domeniul academic. În contextul actual al evoluţiilor din Europa se pune din ce în ce mai mult accent pe creşterea rolului educaţiei, şi, în general, al procesului de formare-dezvoltare profesională în acord cu provocările declanşate în acest stadiu al afirmării societăţii cunoaşterii şi al lansării ideii învăţării pe toată perioada vieţii.

Din datele culese de reprezentanţii tărilor member ale ENTEP rezultă că abilităţile şi competenţele considerate a fi definitorii pentru un profesor bun în general se regăsesc în modelul european al profesorului.

Noul profil uman şi profesional al profesorului european este creat prin mentoratul educaţional şi prin aplicarea standardelor de calitate privind activitatea profesorului mentor, care contribuie la achiziţionarea competenţelor

258 |

414

necesare profesorului european, astfel încât acesta să aibă o şansă în plus de a accede pe piaţa europeană a serviciilor educaţionale. Acestea se referă la: competenţe de organizare instituţională; competenţe de organizare a clasei de elevi; competenţe de relaţionare; competenţe de comunicare; competenţe de planificare; competenţe psihopedagogice; competenţe didactico-metodologice; competenţe de management al resurselor externe; competenţe reflective; competenţe de tip european.

Stilul de predare reuneşte particularităţile individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa proprie de lucru cu elevii”, ,,stilul său original de instruire a elevilor”. Pentru surprinderea specificului dependenţei acestui proces de personalitatea profesorului european s-a introdus conceptul de „stil educaţional” sau „stil de predare”. El s-a impus relativ mai recent în literatura pedagogică pe baza investigaţiilor întreprinse asupra comportamentului didactic al profesorului şi, în general, asupra relaţiei profesor-elevi.

Stilul de predare al profesorului imprimă pecetea personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea soluţiilor. Stilul de activitate didactică desemnează felul în care profesorul organizează şi conduce procesul de învăţământ, presupunând anumite abilităţi, îndemânări sau priceperi din partea acestuia. Stilul cadrului didactic se concretizează prin alegerile potrivite cu situaţiile de instruire, în alegerea metodelor şi formelor de lucru pedagogic prin care el realizează un randament/performanţă pedagogică superioară. Cadrele didactice eficiente şi-au elaborat întotdeauna propriile lor stiluri de predare, care influenţează, într-un fel sau altul, modul în care elevii se raportează la profesor şi la sarcina de învăţare, ori la atmosfera din clasă.

Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea cunoştinţelor şi dacă metodele sunt îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile primite prin feedback. În opinia mea, mentorul ideal ar trebui să îndeplinească o serie de calităţi. În primul rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi, consider necesară o pregătire de specialitate la un nivel înalt de calitate. Este inadmisibil ca atunci când se prezintă în faţa unor elevi sau studenţi să nu cunoască materia pe care o predă şi să fie limitat la manual.

A doua condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, tactul pedagogic, deoarece nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere. Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui profesor mentor, deoarece consider că nu toţi mentoraţii sunt genii şi învaţă rapid. Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă. Ce folos să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este capabil să se exprime clar sau să-şi expună opiniile şi gândurile?

Profesorul mentor trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea identităţii sale profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine, faţă de şabloane, chiar dacă, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial. Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este factorul determinant al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia , fie ea tradiţională, fie modernă. Profesorul mentor trebuie să fie un moderator, care îndrumă eforturile receptive ale mentoratului, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic şi amabil, pentru ca prin întregul său comportament, să introducă în consiliere dimensiunea estetică, să sensibilizeze partenerii şi astfel să creeze condiţiile necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura validă sub aspect psiho-pedagogic şi didactic.

Bibliografie 1. Creţu C., 2000, Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei, Ed. Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi, pp. 246-270; 273-285 2. D’Hainaut, L., 1981, Programe de învăţământ pentru educaţia permanentă, EDP, Bucureşti, pp.

209-281 3. Liliana Ezechil, 2007, Calitate în mentoratul educaţional, Bucureşti, Editura V/I Integral 4. Ungureanu, Dorel, 1999, Educaţie şi curriculum, Ed. Eurostampa, Timişoara.

5. www.Keyskillssupport.net 6. www.jisc.ac.uk pachete de predare, module virtuale de formare, ghiduri on line gratuite 7. www.techdis.ac.uk/pdf/curricula.pdf curriculum-uri accesibile – documente privind practica inclusivă.

8. www.edu.ro 9. www.europedu.org

259 |

414

Obiceiurile

financiare ale copiilor se formează până la vârsta de șapte ani Profesor înv. preșcolar Bondoc Luminița Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești Deprinderile financiare sănătoase sunt esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregătirea lui ca adult de succes.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de părere că pe copii îi poți învăța conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani când sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicității de Universitatea Cambridge arată faptul că obiceiurile financiare ale copiilor se formează până la vârsta de șapte ani. „Cu cât încep părinții mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecții zilnice despre bani – de exemplu să-i dau copilului de șase ani doi dolari și să îl lași să aleagă ce fruct să își cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Părinții sunt modelul copiilor și le vor influența obiceiurile finaciare, astfel încât cei mici vor deveni adulți responsabili, care vor investi inteligent și care vor ști să dăruiască„, spune Kobliner. Între trei și cinci ani, părintele îl poate învăța lecția: Ai putea să fii nevoit să aștepți până să îți poți cumpăra ceva.

Este un concept greu de învățat și de acceptat de oameni la toate vârstele. Oricum, capacitatea de a întârzia o recompensă poate prezice cât de mult succes va avea persoana respectivă ajunsă la maturitate. Copiii cu vârste între 3 și 5 ani vor trebui să învețe că, dacă își doresc ceva cu adevarat, trebuie să economisească și să aștepte până își vor putea permite să cumpere lucrul respectiv.

Activități potrivite 1. Când copilul stă la coadă, vorbește-i despre cât de important este faptul că a economisit bani și încurajează-l să continue în acest fel.

2. Pune în casă trei borcane pe care să le etichetezi astfel: „Economii”, „Cheltuieli” și „Donații”. De fiecare dată când copilul primește bani – pentru că a făcut diferite comisioane sau de ziua lui – împarte banii în mod egal în fiecare dintre cele trei borcane și lasă-l pe copil să își cumpere lucruri care îi fac plăcere cum ar fi bomboane sau abțibilduri. Învață-l că banii din borcanul de „Economii” să fie păstrați pentru lucruri mai costisitoare.

3. Propune-i copilului să își stabilească un obiectiv, cum ar fi acela de a-și cumpăra o jucarie. Asigurăte că nu este vorba despre o jucarie pe care nu și-ar putea-o permite. Dacă, totusi, are gusturi costisitoare, puneți la cale un program care să îl ajute să își atingă acest scop într-un timp rezonabil. Și, de fiecare dată cînd copilul adaugă bani în borcanul cu economii, ajută-l să-i numere, pentru a vedea cât a strâns. Satisfactia lui va fi mare. Între șase și zece ani învață lecția: Trebuie să alegi cum îți vei cheltui banii.

La această vârstă este important să-i explici copilului că banii sunt ceva care, până la urmă, se termină și că este important să ia decizii înțelepte, pentru că odată ce cheltuiești banii pe care îi ai, nu vei mai avea bani de cheltuit.

Tot acum este perioada în care copiii pot fi antrenați în activități precum a economisi, a cheltui sau a dărui.

Ce activități sunt potrivite: 1. Include-l pe copil în deciziile financiare ale casei. De exemplu, explică-i că motivul pentru care ai ales să cumperi un suc de portocale al unei firme cvasinonime în loc de unul de brand este acela că între cele două diferența de preț este de 50 de cenți în favoarea celui cumpărat de tine.

2 Dă-i copilului câțiva bănuți când mergeți împreună la supermarket și lasă-l să aleagă ce va cumpăra.

3. Când sunteți la cumpărături, vorbește-i copilului despre felul în care iei deciziile financiare, adresându-i întrebări de genul: „Este asta ceva de care chiar avem nevoie?” sau „Am putea să renunțăm la asta în această săptămână, dacă tot alegem să luam cina în oraș?”, „Oare nu l-aș putea împrumuta de undeva?”, „O costa mai puțin în alt magazin?” și așa mai departe.

260 |

414

Bibliografie 1. Beth Kobliner, best seller-ului „Get A Finaincial Life.

Obiectivele

si abordarile unei educatii

antreprenoriale

Prof. inv. primar Cumpanasoiu Lavinia Elena Liceul ,,Preda Buzescu » Berbesti In unele tari se propaga, din ce in ce mai des, ideea de educatie antreprenoriala.

Daca la noi acest termen este strain, inca, parintilor, la nivel european deja s-au dezvoltat cateva strategii pentru a aplica acest tip de disciplina in scoli. In Lituania, educatia antreprenoriala este aplicata inca din 2003, in timp ce in Marea Britanie si in Norvegia, ea este prezenta din 2004. In 2009, educatia antreprenoriala si-a atins apogeul, fiind lansata in mai multe tari europene. In Ungaria, Portugalia si Romania, ea se afla, inca, in discutii. Dat fiind ca tara noastra face parte din Uniunea Europeana, trebuie sa ne asteptam ca si in unitatile noastre de invatamant sa apara, cat mai curand.

Pana atunci, insa, educatia antreprenoriala ar trebui sa fie facuta, in primul rand, acasa, pentru a obtine niste rezultate cu adevarat consistente. De aceea, ne-am gandit ca, prin prezentarea obiectivelor si abordarilor unei educatii antreprenoriale, sa va usuram munca si sa reusiti, din timp, sa va pregatiti copiii sa devina niste lideri de viitor capabili sa isi conduca propria afacere profitabila.

Scopul final al educatiei antreprenoriale este acela ca cei aflati inca la o varsta frageda sa inceapa sa isi dezvolte atitudinile, abilitatile si cunostintele in ceea ce priveste comportamentul antreprenorial de succes. In acest scop, urmatoarele idei sunt principale: In ceea ce priveste atitudinile unui copil, se urmareste inducerea unor atitudini de tipul constientizarii de sine si a increderii de sine. Acestea sunt vitale pentru un comportament orientat spre antreprenoriat si, de aceea, primul pas in acest tip de educatie trebuie facut in aceasta directie. In articolul „Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive” am discutat despre cat de importante sunt acestea doua in general si prin ce metode se pot ele achizitiona de catre un copil.

Alte atitudini importante pentru o astfel de educatie sunt initiativa, curajul asumarii riscurilor, gandirea critica, creativitatea si o gandire orientata spre rezolvarea problemelor si nu spre gasirea unor tapi ispasitori.

Acestea sunt, de asemeni, fundamentale si ar trebui sa faca parte din oricare tip de educatie, nu doar din cea antreprenoriala.

Cunostintele spiritului antreprenorial sunt, si ele, parte importanta a acestei educatii si nu numai. O buna informare asupra diferitelor posibilitati de cariera si a lumii muncii ar trebui sa apara inca din perioada preadolescentei. Cu cat mai multe informatii din campul in care copilul are talent sau doreste sa activeze, cu atat se poate orienta mai devreme spre construirea unei cariere pe placul lui. Asa cum spuneam si in articolul „Vreau sa imi aleg singur cursul vietii!”, o munca facuta cu pasiune are mai multe sanse de performanta decat una facuta din obligatie si, de aceea, indiferent care este talentul sau visul copilului tau, ar trebui sa ii respecti dreptul de a il urma. In acest sens, oferirea de catre parinti a unor informatii concrete si folositoare din domeniul spre care copilul doreste sa se orienteze, il poate ajuta din timp sa decida daca acesta i s-ar potrivi sau nu. De exemplu, unui copil caruia ii place foarte mult matematica, poate nu i-ar placea sa lucreze ca si profesor, datorita orarului fix sau a salariului modest, insa i-ar placea sa devina inginer, aceasta materie fiind una foarte importanta in acest domeniu. Totusi, daca parintii nu ii explica acest lucru, el nu are de unde afla, cat timp este in scoala si si-ar putea pierde interesul pentru matematica.

Prin intelegerea muncii si a diferitelor tipuri ale ei (munca fizica, munca intelectuala, etc.) se construieste, de asemeni, si o intelegere a spiritului antreprenorial. Puterea oportunitatilor si alegerilor poate fi achizitionata prin exemple din campul muncii si viata de zi cu zi, in general, acestea fiind cunostinte de baza pentru un bun antreprenor. Desi in tara noastra literatura economica si financiara este lasata sa se prafuiasca

261 |

414

pe cele mai de jos rafturi ale bibliotecilor, in alte tari ea face parte dintre lecturile obligatorii din liceu. Studiile arata ca peste 60% dintre firmele nou deschise dau faliment in primele 6 luni, in tara noastra, tocmai pentru ca patronii nu au suficiente cunostinte economice. Insa ele nu sunt importante doar daca vrei sa iti deschizi o afacere. O cantitate mai mare de notiuni fundamentale in ceea ce priveste economia este necesara pentru oricine, pentru ca activitatile noastre zilnice, reprezentate de achizitii si vanzari (angajarea este, de fapt, vanzarea serviciilor noastre unui cumparator), se bazeaza, de fapt, pe ele.

De asemeni, la fel de important este, pentru un tanar, sa inteleaga si modelele organizationale de business si procesele prin care se pot aplica acestea. Un exemplu negativ in acest sens sunt miile de tineri care cred ca a fi seful unei echipe inseamna sa muncesti mult mai putin decat echipa cand, de fapt, lucrurile stau invers. De aceea, intalnim de multe ori angajati care contesta deciziile sefilor sau care cred ca ei sunt mult prea buni pentru locul lor de munca.

Esentiale in viata oricui si nu doar a celor care doresc sa isi deschida o afacere sau sa se afirme la locul de munca sunt unele aptitudini precum abilitatile de comunicare, capacitatea de planuire si construirea unei imagini proprii bune. Daca despre comunicare am vorbit in majoritatea articolelor noastre si, pe viitor, vom mai vorbi mult despre ea, celelalte doua aptitudini sunt subiective, depinzand de la om la om si, desigur, de la copil la copil. De aceea, este important ca un parinte care doreste sa ii faca educatie antreprenoriala copilului este necesar sa ii cunoasca personalitatea foarte bine, mai intai, iar apoi sa construiasca un plan adecvat acesteia.

Crearea si implementarea unui plan de afaceri are, la baza sa, o aptitudine deseori inhibata de o educatie prea autoritara si anume capacitatea de explorare. Curajul de a explora apare inca de mic, fiind un instinct natural si, de altfel, modalitatea prin care copilul invata si, de aceea, parintii ar trebui sa ii permita acestuia si sa ii sustina curiozitatea.

Pune-ti copilul in diferite situatii mai dificile, cere-i parerea in rezolvarea unor treburi si explica-i procedeul prin care tu ai rezolvat unele probleme ale familiei. In acest fel, il vei invata sa parcurga pasii strategici spre solutionarea lor si sa caute cea mai practica rezolvare. Tot astfel il vei ajuta ca, atunci cand va fi mare, sa nu intre in panica, atunci cand situatia se complica, ci sa caute modalitatea cea mai buna de iesire.

A ii conduce pe altii cere foarte multe abilitati, insa acestea nu sunt foarte greu de invatat. Desigur, totul e mult mai usor atunci cand ai un talent natural in a fi lider, totusi, situatia nu este pierduta daca natura nu a vrut sa apartii acestei categorii. De aceea, este foarte important sa iti inveti copilul ce implica o functie de conducere si, in acest sens, iti recomand articolul „Cum isi alege prietenii adolescentul?”. Sfat: incearca sa eviti cartile motivationale. Acestea sunt ceea ce psihologii adevarati numesc „psihologie populara” – ceva mult prea departe de adevar si de tehnicile stiintifice, credibile.

Totusi, exista si aici o limita. Linia dintre a iti dori sa faci bani pentru ca vrei sa fii independent si a iti dori asta pentru ca vrei mai multe lucruri este foarte subtire si o persoana poate aluneca foarte usor pe partea gresita. Dorinta de a avea ce au si altii poate crea o profunda nefericire si, de aceea, depinde de parinti sa isi invete copiii sa gandeasca in mod constructiv din acest punct de vedere. Este important sa subliniezi faptul ca prea multi bani nu inseamna fericire si ca omul nu are nevoie de foarte multe lucruri pentru a zambi.

Fiecare dintre noi sufera, intr-un fel sau altul, de o frica de a vorbi in public. Insa, daca acest fapt este cauzat de un instinct mostenit de la stramosii nostri mamiferi, asta nu inseamna ca el nu poate fi controlat.

Invata-ti copilul sa nu considere vorbitul in public ca un eveniment remarcabil ci ca pe ceva normal. Adeseori, copiii sunt redusi la tacere atunci cand vorbesc „oamenii mari” insa, acest lucru nu face decat sa le accentueze teama de a vorbi atunci cand au spectatori, de a crea o impresie gresita.

Intrebatul face parte din modul nostru de a invata lucruri. Fara intrebari, nu am fi stiut niciodata de ce se intampla anumite lucruri sau care este modul prin care ele se intampla. De aceea, este important sa iti inveti copilul sa puna intrebari atunci cand are nelamuriri si sa nu se lase redus la tacere pana ce nu primeste raspunsul concret. Ca si exemplu negativ, imi aduc aminte ca, atunci cand eram in scoala generala, mie si colegilor mei ne era frica si rusine sa intrebam profesorii daca nu intelegeam ceva. Fraza „Intreaba tu!” era la ordinea zilei. Drept consecinta, multi dintre noi a trebuit sa pierdem ore intregi in cautarea unor raspunsuri sau, mai rau, am abandonat subiectul, neatragandu-ne. Mi-ar placea sa stiu ca acest lucru nu se mai intampla si in ziua de astazi si ca cei mici sunt incurajati sa isi exprime nelamuririle si curiozitatile si sa caute raspunsurile, indiferent cat de puerile sau simple ar parea acestea.

Asa cum afirmam in articolul „Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive”, toata lumea greseste si, mai mult, greseala este un lucru necesar pentru dezvoltarea noastra, ca oameni. Secretul este sa accepti acest lucru si

262 |

414

sa consideri orice greseala drept o experienta din care sa tragi unele concluzii. Asadar, o greseala privita din punctul de vedere al experientei isi pierde sensul peiorativ pe care majoritatea dintre noi i-l acorda si castiga unul chiar pozitiv, in special cand vorbim despre copii.

Poate crezi ca vanzarea nu are rost a fi stiuta atunci cand esti copil. Totusi, negocierea face parte chiar si din copilaria noastra, si incepe inca de la incercarea de amanare a orei de culcare. Articolul „Cum sa iti inveti copilul sa pretuiasca banii” explica mult mai multe despre acest fapt si ofera chiar si exemple de jocuri prin care copilul poate fi invatat cum sa vanda.

Ofeream, in randurile de mai sus, exemplul oamenilor care se simt mult prea buni pentru posturile in care sunt. Totusi, ei nu fac nimic pentru a avansa in cariera sau a castiga acele posturi care cred ei ca li se cuvin. Intr-un cuvant, acesti oameni sunt cei care considera ca viata – destinul - este stapanul lor si nu invers, asa cum ar fi normal. Sunt oameni care au renuntat sa lupte, desi stiau ca, poate, ar fi putut mai mult. Desigur, nu vrei asta pentru copilul tau si, de aceea, este important sa il inveti sa mearga pana la capat in incercarile lui deoarece, prin perseverenta, orice drum cu suisuri si coborasuri se poate transforma, la un moment dat, intrunul drept.

Creativitatea – si nu cea din punct de vedere artistic, desi si ea are rolul sau in viata noastra – este foarte importanta. Fara creativitate nu am reusi sa gasim solutii, sa ne ducem luptele pana la capat, sa rezolvam probleme, sa ii conducem pe altii, sa ne castigam banii, sa invatam din greseli sau sa vindem. Intr-un cuvant, creativitatea este cea care sta la baza constructiei personalitatii unui antreprenor.

Fara un strop de economie, nici chiar cei mai bogati dintre noi nu ar reusi sa isi mentina acest statut.

Desigur, nu e nevoie sa il transformi in Hagi Tudose, insa n-ar fi rau daca s-ar uita dupa pisicile care au deja coada scurta... „Omul este un animal social” spune definitia noastra si, aceasta sociabilitate, se trage exact de la nevoia de a fi ajutat. In mai multi, el putea face fata pericolelor din afara pesterii. In sens mai modern, a cere ajutorul este un lucru natural si poate, de cele mai multe ori, sa ofere rezultate mult mai bune decat daca am lucra singuri. De aceea, este important sa iti inveti copilul cand si cum sa ceara ajutorul, indiferent care ar fi problema sa. Daca aceasta cerere se indreapta spre tine, acest lucru este si mai bun.

Primul sfat era sa iti inveti copilul sa rezolve probleme insa, asa cum am invatat de la viata pana acum, exista solutii rapide si solutii greoaie si incete. Avantajele si dezavantajele exista pentru amandoua tipuri si alegerea nu este intotdeauna usor de facut. Insa, daca iti vei invata copilul sa se gandeasca la consecintele pe termen lung ale alegerilor sale, atunci, cu siguranta, el va sti sa aleaga cele mai bune solutii.

Bibliografie 1. Obiectivele si abordarile unei educatii antreprenoriale 2. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1408#ixzz3URLooK1T

263 |

414

Organizarea

sistemului financiar-bancar

Prof. Bîrzan Iuliana-Claudia Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea Organizarea sistemului financiar-bancar se bazează pe structura instituţională a spaţiului financiar şi monetar, centrată pe cele cinci componente: Banca Centrală, băncile, alte instituţii de credit, Trezoreria şi piaţa financiară, evidenţiind rolul organizatoric şi reglementativ al Băncii Centrale, precum şi dispunerea concentric-diferenţiată a tuturor instituţiilor financiare, angajate în realizarea circuitelor monetare şi financiare dintr-o economie.

Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţa: a) construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare şi de coordonare, în particular, Banca Centrala, de entităţile bancare operative; b) asigurarea autonomiei entităţilor bancare într-un cadru reglementat la nivel naţional şi internaţional; c) constituirea unui cadru organizatoric unitar; d) e)

promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare; realizarea unei configuraţii funcţionale, în cadrul acesteia având un rol primordial organismele de credit.

Organismele de credit, cuprinzând ansamblul intermediarilor financiari a căror activitate se circumscribe realizării “operaţiunilor de bancă”, pot fi grupate în 5 categorii: a) băncile comerciale, care au vocaţie universală; b) băncile mutuale şi cooperatiste, care au anumite restricţii în distribuirea creditelor; c) case de economisire şi organismele locale de credit; d) societaţile bancare care-şi procură resursele prin împrumuturi pe piaţa monetară; e) instituţii financiare specializate, care pot emite bonuri de trezorerie pe termen scurt.

Sistemul financiar cuprinde, în plus, instituţii financiare diverse, care nu efectuează operaţiuni de credit, organisme şi instituţii de plasament pe pieţele de capital şi, în fine, Trezoreria. În principiu, toate aceste organisme de credit sunt afiliate la o organizaţie (asociaţie) profesională, reprezentativă, prin intermediul căreia se execută supravegherea şi controlul din partea autoritaţii publice.

De asemenea, sunt constituite diverse organisme, cu rol de reprezentare sau consultative, care asigură în ansamblul lor coordonarea sistemului de credit, fundamentarea profesională a politicii monetare, implicarea sistemului bancar în circuitele financiare internaţionale.

Organizarea sistemului financiar-bancar este supusă unui continuu proces de adaptare şi transformare, de specialitate şi difereţiere, de reglementare sau de dereglementare, această evoluţie confirmându-se atât nevoilor interne ale economiei, cât şi cerinţelor sistemului financiar internaţional.

Organizarea financiară nu este o componentă pasivă a sistemului şi structurilor economice, ea manifestându-şi activismul în sensul nevoii de transformare pe direcţiile necesare de evoluţie, dinamizând procesele economice şi restructurările care se impun.

Bibliografie 1. www.preferatele.com 2. www.scritub.com/

264 |

414

Rolul

proiectelor europene în educaţia interculturală Prof. Păuşescu Ioana Consuela Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex.Primele contacte intre oamenii de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt. eTwinning facilitează accesul cadrelor didactice la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Idealul eTwinning reprezintă promovarea activităţilor de colaborare între cadrele didactice şi elevii Europei într-o manieră uşoară, prietenoasă şi stimulativă. Numeroasele şcoli europene participante stau mărturie a succesului.

In cadrul eTwinning este imposibil să desfăşori un proiect fără să te loveşti de aspectul lingvistic, indiferent că ne referim aici la limba maternă a şcolilor din proiect sau, aşa cum este mai des întâlnit, o limbă terţă folosită ca mijloc de comunicare. În momentul în care se întâlnesc, tinerii europeni vor să comunice, să afle detalii despre viaţa din şcolile şi ţările fiecăruia şi să înveţe cuvinte în limba partenerilor. Acesta este punctual forte al acţiunilor eTwinning, stimulează comunicarea.

Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire on-line între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei din ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.

Nucleul eTwinning îl constituie procesul de predare şi experimentare a noi practici de predare, tehnologii şi mijloace de realizare a unor sarcini tradiţionale. Blogurile, paginile wiki, fişierele video, conferinţele, publicarea on-line, toate acestea se regăsesc în galeria de proiecte prezentate pe portalul eTwining. Înfrăţirea on-line a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să completeze comunicarea şi cooperarea on-line prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.

Unul dintre rezultatele vizibile şi imediate o reprezintă modificarea produsă în metodele şi tehnicile de învăţare. Se dovedeşte astfel că pesimismul în privinţa educaţiei este total nefondat, cu condiţia ca şcolile să evolueze constant şi să rămână la curent cu ultimele progrese în materie de învăţare. Un aspect important al acestor proiecte este schimbul de valori culturale şi tradiţii; cu cât schimbul cultural este mai intens, cu atât îl vom cunoaşte mai bine pe partenerul nostru şi cu atât vom deveni mai „europeni”. Proiectele eTwinning pot fi considerate o contribuţie majoră la învăţământul european, în special în domeniul lingvistic şi cultural. Este un bun exemplu într-un domeniu care, până nu demult, era considerat dificil de abordat, iar proiectele eTwinning au demonstrat faptul că educaţia europeană este o realitate a prezentului şi a viitorului.

Orice proiect de colaborare implică stabilirea unor relaţii, în cadrul cărora cadrele didactice îşi propun să colaboreze la realizarea unui proiect. Stabilirea acestor relaţii are loc în două etape sau procese: - relaţii în sensul de relaţionare interumană, de stabilire de relaţii între persoane; - relaţii în sensul de raportare la real, de comunicare a unui conţinut cu ajutorul limbii.

Un proiect eTwining este caracterizat de întrepătrunderea acestor două procese.Din această perspectivă, munca în echipă, factorul esenţial pentru succesul unui proiect, necesită o nouă abordare.

Un proiect de succes împleteşte cele două elemente, capitalul cultural şi limba, astfel încât, treptat, să vă cunoaşteţi partenerii şi pe dumneavoastră, nu doar la nivel superficial, ci demonstrând o înţelegere profundă, apreciere şi toleranţă faţă de contextul cultural. Astfel, elevii şi partenerii de proiect achiziţionează un nou tip de cunoştinţe, care le permit să devină cetăţeni ai lumii în adevăratul sens al cuvântului.

Bibliografie 1. http://www.asociatia-profesorilor.ro/rolul-proiectelor-internationale-in-educatia-interculturala. html

265 |

414

Economia

prin ochii de copii Prof. Popescu Marilena Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu

Motto:

„Trăim din ce primim, dar ne creăm viaţa din ce oferim”

Winston Churchill Economia este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii. Dar cum o vede un copil?

Pentru societate, copilul reprezintă speranța, ajutorul, moștenirea și continuitatea speciei umane.

Considerăm că economia este percepută de către copil ca un factor ce îi asigură fericirea. Acesta nu conștientizează definiția economiei, dar o vede ca pe un mod în care acesta se poate bucura. Dezvoltarea economiei fiecărui stat duce la o creștere și o educație adecvate a copiilor, aceștia beneficiând de toate valorile materiale cât și morale, dezvoltându-i astfel universul psihologic. Părinții sunt persoanele în care copiii își pun toată încrederea, aceștia reprezintă persoanele cu importanță primordială în viața fiecărui copil.

Bunăstarea financiară a părinților îi ajută pe aceștia să le asigure copiilor un viitor bun, o educație adecvată și un comportament respectabil. Un copil ce își vede părinții fericiți deoarece aceștia au ce să-i ofere, simte că și el este fericit.

De asemenea, economia poate reprezenta pentru copil un domeniu în care acesta poate activa și își poate dezvolta calitătile de antreprenor încă de la vârste fragede. Studierea economiei și a ramurilor ei în școli duce la constituirea unor noi generații de antreprenori, de oameni de afaceri. Copilul îsi poate găsi vocația în domeniul economiei. Acesta o vede ca pe un mijloc în care își poate depăși condiția, în care își poate etala aptitudinile, un mijloc prin care își poate ajuta părinții și persoanele dragi, țara .

Când copilul vede factura la apă sau la electricitate nu simte, nu știe ce înseamnă. Peste câțiva ani același lucru îl va bulversa fiindcă va simți pe propriul buzunar. În casa părinților dar și la școală, copiii pot învăța unele lucruri practice care privesc economia.

Din primele zile de viață, părinții ne asigură lumina în timpul zilei , orientând camera copilului în cel mai luminat punct al casei, unde pătrunde mult lumina solară. În astfel de condiții folosim puțină energie electrică, acolo putem să beneficiem de cât mai mult timp și de lumina naturală și de căldura ce patrunde prin ferestre.

Economie de bani semnificativă se va face în acest sens prin încălzirea naturală a camerei până la 20 °C. Puțin câte puțin copilul percepe economia ca pe o necesitate. Chiar din primele zile de școală, copilul va scrie pe fiecare rând, nu lasă spații decât dacă i se cere. La desen folosește puțin câte puțin acuarelă, iar la baie învață să închidă robinetul când folosește săpunul. În concluzie, economia în ochii unui copil are efecte benefice, aceasta constituind pentru el o cale spre dezvoltarea câmpului emoțional, intelectual, găsirea unei meserii, depășirea condiției, eliminarea risipei și asigurarea unei vieți sănătoase.

266 |

414

Crearea

spaţiului european al învăţământului superior – procesul bologna Profesor Ciobanu Luiza Colegiul Național “Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea La reuniunea Miniștrilor Educației din Franța, Marea Britanie, Italia și Germania desfășurată la Sorbona (premergătoare Procesului Bologna) în mai 1998 au fost formulate principiile de bază ale Procesului Bologna (enunţate în Declaraţia de la Sorbona) : 1. creşterea transparenţei programelor de studii la nivel internaţional şi recunoaşterea calificărilor prin convergenţa graduală către un cadru comun de calificări şi cicluri de studii ; 2. facilitarea mobilităţii studenţilor şi profesorilor în spaţiul european şi integrarea acestora pe piaţa muncii ; 3. elaborarea unui sistem comun de diplome universitare pe nivele ( licenţă/masterat, doctorat).

Procesul Bologna este numit după Declarația de la Bologna – Italia, semnată la 19 iunie 1999, de către miniştrii responsabili de învățământul superior din 29 de țări europene. Prin semnarea acestui document a fost inițiat procesul de creare a Spațiului European al Învățămîntului Superior care a facilitat convergența diverselor sisteme de învăţămînt superior spre sisteme mai transparente, comparabile și compatibile bazate pe trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat . Scopul major al Procesului Bologna constă în crearea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area) bazat pe adoptarea : 1. unui sistem de diplome universitare care să poată fi parcurse şi comparate cu uşurinţă ; 2. unui sistem bazat pe două cicluri principale de studii – licenţă/masterat ; 3. a unui sistem de credite transferabile (ECTS) ; 4. unor cooperări internaționale şi schimb academic pentru facilitarea mobilităţii studenților, profesorilor și cercetătorilor pentru asigurarea calităţii în educaţie ; 5 promovarea dimensiunii europene în învăţământul superior prin dezvoltarea curriculară şi cooperara interinstituţională. În prezent, 48 de state sunt membre ale Procesului Bologna. O dată la fiecare 2 ani, Miniștrii Educației din țările care și-au asumat participarea la Procesul Bologna se reunesc și analizează gradul de indeplinire al obiectivelor propuse și propun noi obiective și linii de acțiune în domeniul reformelor educaționale.

România a devenit membru al Procesului Bologna în 1999, prin semnarea «Declaraţiei de la Bologna», angajându-se astfel să includă în priorităţile învăţământului superior românesc obiectivele stabilite la nivel european. Începând din 1999, au avut loc nouă conferinţe ministeriale: Bologna (1999), Praga (2001), Berlin (2003), Bergen (2005), Londra (2007), Leuven/Louvain-la-Neuve (2009), Budapesta-Viena (2010), Bucureşti (2012) şi Erevan (2015) : • Comunicatul de la Praga ( mai 2001) a subliniat trei aspecte ale Procesului Bologna : 1. elaborarea conceptului de învăţare continuă ; 2. implicarea socială a instituţiilor de învăţămînt superior şi a studenţilor, 3. creşterea atractivităţii Spaţiului European al Învăţământului Superior. În cadrul aceleiaşi reuniuni s-a hotărât infiinţarea Grupului Bologna Follow – up (BFUG) responsabil cu evoluţia continuă a procesului.

• Comunicatul de la Berlin ( septembrie 2003) a marcat o etapă importantă pentru continuarea Procesului Bologna prin stabilirea următoarelor priorităţi : 1. asigurarea calităţii la nivel instituţional, naţional şi european ; 2. implementarea sistemului de două cicluri de studii ; 3. recunoaşterea diplomelor universitare şi a perioadelor de studii şi eliberarea Suplimentului la diplomă în mod automat şi gratuit; 4. elaborare unui cadru principal al calificărilor pentru spaţiul european al Învăţământului Superior; 5. includerea nivelului doctoral ca al treilea ciclu de studii al Procesului Bologna ; 6. promovarea unor legături mai strânse între Spaţiul European al Învăţământului Superior şi Spaţiul European al Cercetării.

• În Comunicatul de la Bergen (Norvegia – mai 2005) miniştrii au extins priorităţile pentru 2007 incluzând : 1. întărirea dimensinii sociale şi înlăturarea obstacolelor din calea mobilităţii ; 2. implementarea standardelor şi liniilor directorii pentru asigurarea calităţii ( de către Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior – ENQA) ; 3. dezvoltarea unor cadre naţionale de calificări compatibile cu noul Cadru al Calificărilor adoptat pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior ; 4 . crearea de oportunităţi pentru trasee de studii flexibile în Învăţământul Superior şi adoptarea unor proceduri pentru recunoaşterea studiilor anterioare.

267 |

414

Prin Comunicatul de la Londra (mai 2007) miniştrii s-au angajat să : 1. creeze un Registru European pentru Asigurarea Calităţii (EQAR) ; 2. definitiveze cadrele naţionale de calificări în conformitate cu Standardele şi Liniile Directorii Europene pentru Asigurarea Calităţii Spaţiul European al Învăţământului Superior până în 2010 ; 3. să raporteze acţiunile implementate la nivel naţional pentru înlăturarea obstacolelor pentru întărirea dimensiunii sociale ; 4. implementeze şi să raporteze strategiile implementate la nivel naţional pentru întărirea dimensiunii sociale, inclusiv planurile de acţiune şi alte măsuri pentru a evalu eficienţa acestora ; 5. adopte o strategie pentru adaptarea Spaţiul European al Învăţământului Superior în contextul global.

• În Comunicatul de la Leuven (Belgia – aprilie 2009) s-a hotărât : 1. ca fiecare ţară să stabilească obiective măsurabile pentru creşterea participării în general şi mai ales a grupurilor sociale slab reprezentate în învăţământul superior până în 2020 ; 2. cel puţin 20% din studenţii absolvenţi în cadrul Spaţiul European al Învăţământului Superior ar trebui să fii beneficiat în prealabil de un stagiu de studii sau pregătire în strainătate ; 3. învăţarea continuă şi integrarea pe piaţa muncii trebuie considerate misiuni importante ; 4. studiul centrat pe student trebuie să fie obiectivul principal al reformelor curriculare în curs.

• Comunicatul de la Budapesta-Viena ( martie 2010) –lansează Strategia Europa 2020 care presupune: 1. creșterea „inteligentă”, „durabilă” și „favorabilă incluziunii; 2. investiții mai eficiente în educație, cercetare și inovare; 3. o creștere considerabilă a numărului de tineri care își finalizează studiile superioare (cel puțin 40% din grupa de vârstă 30-34 de ani până în 2020).

• Comunicatul de la Bucureşti (2012) face referire la : 1. recunoaşterea automată a diplomelor în interiorul sistemului Bologna pe baza unor standarde de calitate, mecanisme de verificare reciprocă, mobilităţi ale studenţilor sau cercetare comună; 2. faptul că educaţia poate să contribuie la ieşirea din criză a statelor; 3. şanse egale la un învăţământ de calitate, 4. creşterea angajabilităţii absolvenţilor ; 5. creşterea mobilităţii studenţilor în spaţiul european al învăţământului superior; 6. compatibilizarea curriculei de învăţământ şi dezvoltarea relaţiilor între ţările europene, dar şi între cele care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care sunt în procesul Bologna.; 7. reducerea şomajului în rândul tinerilor absolvenţi ca o prioritate europeană; 8. accesul la fonduri europene pentru creşterea angajabilităţii absolvenţilor şi pentru creşterea mobilităţii studenţilor la nivelul Uniunii Europene - Uniunea Europeană va finanţa astfel de programe.

• Comunicatul de la Erevan (iulie 2015) cuprinde angajamente privind elaborarea şi implemenarea politicilor publice în domeniul învăţământului superior, considerate prioritare pentru perioada 2015-2018: 1.creşterea calităţii şi relevanţei învăţământului superior ; 2. majorarea ratei de inserţie profesională a absolvenţilor printr-o finanţare adecvată care să fie utilizată printr-un management instituţional performant; 3.promovarea mobilităţilor studenţeşti, de cercetare şi de personal.

Strategia ”Europa 2020” Strategia ”Europa 2020” este strategia Uniunii Europene de creștere economică pentru această decadă și reprezintă documentul central al activității Comisiei Europene, având setate 5 obiective majore – privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și mediul/energia – care urmează să fie îndeplinite până în 2020 în sprijinul obiectivelor Procesului Bologna dupa 2010. Fiecare stat membru UE a adoptat propriile sale obiective naționale în aceste domenii. Strategia definește educația ca una din una din prioritățile necesare pentru sprijinirea potențialului de creștere economică a UE și pentru sustenabilitatea socială a statelor .UE sprijină activ prioritățile procesului de la Bologna prin crearea programelor educaționale și de formare ale UE: 1. Erasmus Mundus, de dezvoltare a învățământului superior la o scară mondială (programe comune de master și doctorat, inclusiv burse, parteneriate cu instituții de învățământ superior din afara Europei și proiecte de promovare a învățământului superior european la nivel internațional); 2. Jean Monnet, promovarea predării și cercetării cu privire la integrarea europeană; 3. Tempus, având drept scop principal consolidarea capacităților și modernizarea învățământului superior în țările învecinate din Europa de sud-est, Europa de est și Mediterana; 4. Edulink, consolidarea capacităților și integrarea regională în învățământul superior în regiunea ACP (Africa, Caraibe și Pacific); 5.ALFA, sprijinirea cooperării dintre instituțiile de învățământ superior din UE și America Latină.

•

Bibliografie 1. Bîrzea Cezar (2001) – Politicile şi Instituţiile Uniunii Europene, Edit. Corint, Bucureşti ;

268 |

414

2. Tudorică Roxana (2004) – Dimensiunea europeană a învăţământului românesc. Strategii şi constrângeri, Institutul European Iaşi ; 3. Tudorică Roxana (2007) – Managementul european în context european, Edit. Meronia, Iaşi.

4. *** Comunicatul de la Bergen 5. *** Comunicatul de la Berlin 6. *** Comunicatul de la Praga 7. *** Comunicatul de la Bologna 8. *** Comunicatul de la Londra 9. *** Comunicatul de la Leuven 10. *** Comunicatul de la Bucureşti 11. *** Comunicatul de la Budapesta – Viena 12. *** Comunicatul de la Erevan 13. *** www.edu.ro

Programul

“Fiecare Copil în Grădiniță” Prof. înv. preșcolar Tănăsoiu Alice Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești

Programul “Fiecare Copil în Grădiniță” va fi finanțat în 2016 cu suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea, pe anul 2016, a participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Este vorba de tichetele sociale pentru încurajarea copiilor să urmeze grădinița, iar suma totală este de 55,5 milioane lei. Banii sunt repartizați județelor în funcție de numărul de copii înscriși la grădinițe și declarați eligibili pentru program.

Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar - “Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite.

Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar.

Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).

Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.

Prezența zilnică a copiilor la grădiniță o țin cadrele didactice din învățământul preșcolar, după un formular similar celui folosit de Fundația Ovidiu Ro în programul pilot. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.

Copiii eligibili pentru acest program sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social.

Stimulentul acordat sub formă de tichet social este acordat pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili. Înscrierea în Program este permanentă, pentru a permite familiilor să își înscrie copiii la grădiniță și

269 |

414

după începerea anului școlar. Tichetul se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență.

Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole.

Tichetele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatoare..

Financial

education can make a difference Prof. Radu Ramona Liceul Tehnologic General Magheru

A core life skill Financial literacy is a core life skill for participating in modern society. Children are growing up in an increasingly complex world where they will eventually need to take charge of their own financial future. As young adults learning to live independently they will need to know how to budget and make wise financial choices for everyday living, for example, choosing mobile phone and utility contracts.

They will need to manage risks: save for a ‘rainy day’, avoid taking on unmanageable debt, and provide for their old age and health care. Financial products and services vary widely and, in the case of credit, can be almost too easily accessible for many of today’s young people. At the same time, these products and services are becoming more complicated and the choices more difficult. Adding to this complexity are economic and technological developments which have brought greater global connectedness and massive changes in communication and financial transactions, as well as in social interactions and consumer behaviour.

Poor financial decisions can have a long-lasting impact on individuals, their families and society. The causes of the recent financial crisis were complex, but the lack of financial literacy was certainly one of the aggravating factors leading to ill-informed decisions on mortgage loans. Low levels of financial literacy have also been associated with a lower standard of living, decreased psychological and physical well-being and greater reliance on government support. Financial education can make a difference. It can empower and equip young people with the knowledge, skills and confidence to take charge of their lives and build a more secure future for themselves and their families. Supporting financial education can be viewed by the main public, private and civil stakeholders as a critical long-term investment in human capital.

National surveys show that young adults have amongst the lowest levels of financial literacy. This is reflected by their general inability to choose the right financial products and often a lack of interest in undertaking sound financial planning.

Even from an early age, children need to develop the skills to help choose between different career and education options and manage any discretionary funds they may have, whether from allowances or part time jobs. These funds may entail the use of savings accounts or bank cards. In 2005, the OECD recommended that financial education start as early as possible and be taught in schools. Including financial education as part of the school curriculum is a fair and efficient policy tool. Financial education is a longterm process. Building it into curriculums from an early age allows children to acquire the knowledge and skills to build responsible financial behaviour throughout each stage of their education. This is especially important as parents may be illequipped to teach their children about money: levels of financial literacy are generally low around the world.

In 2012, financial literacy is an optional component of the OECD Programme for International Student Assessment (PISA). PISA currently tests the attainment of 15-year-olds in mathematics, reading and science across 65 countries. The introduction of a financial literacy assessment will result in a unique international benchmark on the level of financial literacy of young people. The rich data will enable detailed investigations of the main factors associated with financial literacy levels and will help to identify policy measures that can be employed to improve levels in the future.

270 |

414

Bugetul

personal Prof. Marinescu Raluca Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Buget personal: 1. Intocmiti un buget personal si analizati atent veniturile si cheltuielile actuale. Este foarte important sa va cunoasteti situatia financiara actuala.

2. Adunati suma tuturor veniturilor si scadeti din acestea cheltuielile esentiale (chirie, factura la utilitati etc.). Facturile fiind lunare, e cel mai bine sa faceti acest calcul tot lunar. Ce rămâne poate fi alocat pentru alte cheltuieli (sau pentru economii!).

Venituri si cheltuieli: 1. Platiti-va facturile lunare la timp. Folositi optiunea debitare directa, in acest fel nu veti rata nicio plata si veti economisi bani si timp.

2. Faceti diferenta intre nevoi si dorinte. Iar asta e simplu: nevoile reprezintă acele bunuri sau servicii la care nu puteti renunta, în timp ce dorintele sunt acele lucruri care nu sunt neapărat necesare, dar pe care v-ar plăcea să le aveti.

Imprumuturi: 1. Evitati retragerea de numerar de pe cardul de credit - comisionul perceput de banci pentru aceasta operatiune este semnificativ.

2. Daca va ganditi sa contractati un credit ipotecar sau vrei sa va schimbati contractul existent, cel mai bine este sa discutati cu un specialist bancar ce optiuni aveti.

Economisire: 1. Economisiti lunar pentru a avea oricand la dispozitie o suma pentru diverse situatii sau urgente ce pot aparea. Oricât de bine va planificati viitorul, intotdeauna vor aparea în viata evenimente majore care va pot afecta serios.

2. Cititi in fiecare luna extrasele de cont pentru a sti care este situatia dvs. financiara si pentru a va asigura ca tranzactiile efectuate sunt corecte.

Datorii: 1. Faceti tot posibilul pentru a plati la timp ratele la creditele contractate, la cardul de credit sau orice alta datorie. Amintiti-va ca modul in care abordati datoriile actuale va va afecta capacitatea de a contracta alte credite in viitor.

Exista, de asemenea, idei „eco” care va pot ajuta si la reducerea cheltuielilor: Energie 1. aprindeti lumina numai atunci cand este nevoie, nu lasati becurile sa arda fara rost, folositi becuri eficiente energetic 2. folositi o temperatura mai scazuta in locuinta 3. reduceti consumul de energie pentru incalzire si racire, de exemplu, prin izolarea ferestrelor sau a usilor 4. incercati sa raciti atmosfera fara a recurge la aparatul de aer conditionat Aparatura electrica si electrocasnica

271 |

414

1. alegeti aparate electrocasnice eficiente energetic 2. printati fata-verso 3. stingeti calculatorul, monitorul si orice alt aparat atunci cand nu sunt folosite 4. reciclati aparatele electrocasnice (folositi sistemele buy-back) 5. nu porniti o masina de spalat decat daca este incarcata complet cu rufe sau vesela Apa 1. economisiti apa folosita la baie sau la bucatarie 2. splalati hainele eficient si la o temperatura a apei mai scazuta 3. instalati un apometru pentru a urmari consumul de apa Transport 1. conduceti la viteza constanta si anticipati ce urmeaza sa se intample; evitati pe cat posibil franarea si accelerarile rapide sau motorul care merge in gol 2. mentineti-va anvelopele umflate in mod corespunzator 3. folositi transportul in comun (autobuz, tramvai, metrou) atunci cand este posibil 4. pe distante scurte mergeti pe jos sau cu bicicleta, facand in acelasi timp miscare Alimentatie & general 1. cumparati produse si alimente proaspete cultivate local sau de sezon 2. atunci cand este posibil cumparati mancare organica si incercati sa reduceti consumul de carne 3. pregatiti-va un pachet pentru pranzul de la serviciu 4. evitati produsele de unica folosinta 5. cumparati produse de la companii care reduc cantitatea de ambalaje folosita 6. cumparati ceea ce va trebuie, nu ceea ce doriti; apelati la o lista de cumparaturi As vrea ca in incheiere sa va spun ca RBS Romania va ofera si posibilitatea unor interactiuni personalizate cu personal special instruit sa raspunda la intrebari legate de educatie financiara, in general, sau de folosirea produselor si serviciilor bancare.

Prin urmare va adresez invitatia de a beneficia de MoneySense, programul RBS de educatie financiara care ofera in mod impartial si gratuit informatii si idei pentru bugetul vostru personal sau despre diverse produse si servicii bancare. In acest fel vom putea cu totii sa ne administram mai bine finantele personale si sa fim mai pregatiti pentru viitor.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

5.

272 |

www.rbsmoneysense.ro www.50waystohelp.com www.wearewhatwedo.org www.dailyecotips.com www.globalstewards.org/ecotips.htm

414

Primii

paşi în educaţia financiară Prof. înv. preşcolar: Popescu Elena Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Structură: Grădiniţa cu P.P. Nord 2 Judeţul: Vâlcea

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să înveţe despre importanţa banilor.Chiar dacă este mic, copilul poate fi ajutat să desprindă câteva noţiuni fiscale, cum ar fi economisirea. Pe măsură ce creşte, va începe să ia decizii financiare, precum modalitatea de cheltuire a alocaţiei sau chiar să-şi ajute părinţii să organizeze bugetul familiei pentru vacanţă.

Vom descrie câteva modalităţi prin care copilul poate fi învăţat despre importanţa banilor şi modul lor de folosire.

Jocurile de societate precum Monopoly pot fi o modalitate distractivă prin care copiii să descopere lucruri despre bani. Se poate organiza o seară dedicată jocurilor de societate în fiecare săptămână, care să implice toată familia şi astfel se poate petrece împreună un timp plăcut şi educativ.

Educaţia financiară a celui mic începe chiar cu treburile casnice cotidiene, cum ar fi mersul la supermarket. Părinţii trebuie să le spună copiilor înainte de a merge la cumpărături, bugetul pe care îl au la dispoziţie şi se poate transforma într-un joc alegerea celor necesare sub suma stabilită. Copilul poate deveni asistent financiar şi cu ajutorul unui calculator, poate ţine evidenţa cheltuielilor.

De altfel, poate fi încântat să ajute cu diversele lucruri care sunt de făcut prin casă (aspirat, ştersul prafului, dusul gunoiului etc.). Astfel, poate primi câte o recompensă sub forma unei sume mici, pentru fiecare treabă la care ajută, învăţându-l în acest fel ce înseamnă să ai banii proprii şi să-i gestionezi.

Copilul poate fi încurajat să economisească dăruindu-i o puşculiţă simpatică sau poate fi confecţionată împreună cu el, aşa încât cel mic să aibă un loc unde să îşi poata ţine banii. Îi poate împărţi pe două categorii, bani de cheltuială şi bani de pus deoparte, iar în acest fel el poate decide împreună cu părinţii cum să împartă alocaţia lunară.

Părinţii pot merge cu cel mic la bancă şi pot deschide un cont. I se poate explica cum suma pe care o depune în bancă va creşte în timp şi de ce este important să ai mereu bani puşi deoparte. În inocenţa lor, copiii pot pune întrebări personale celor din jur cu privire la câţi bani câştigă sau cât au plătit pentru un anumit lucru, deşi semnificaţia cifrelor nu este foarte clară pentru ei. Trebuie să li se explice cu blândeţe cum nu este întotdeauna politicos să întrebi o altă persoană despre venitul financiar sau cât de mulţi bani cheltuie aceasta.

Copiii sunt expuşi unui număr foarte mare de reclame într-un timp scurt. De aceea este greu pentru cel mic să se abţină şi să nu-şi dorească să deţină cea mai nouă jucărie sau ultimul joc video apărut. Reducând timpul petrecut în faţa TV-ului sau online copilul poate fi protejat măcar parţial de publicitatea uneori agresivă.

Cel mic poate crede că banii provin de la bancomat sau că poţi plăti orice lucru cu cardul. Chiar şi copiii mai mari pot să nu înteleagă ce înseamnă să utilizezi un credit. Ar fi bine să li se explice toate aceste concepte şi să le aratăm cum se folosesc şi ce se întâmplă, de fapt, în spatele lor.

Nu este recomandat să-i fie ascunse cheltuielile şi ar fi indicat să i se arate celui mic importanţa unei comunicări transparente în privinţa gestionării aspectelor financiare în familie. Întotdeauna când se merge la cumparături, trebuie să i se explice faptul că lucrurile materiale nu condiţionează fericirea. Este recomandat să petrecem timp împreună şi să ne învăţăm copiii cum astfel de lucruri mici contează mai mult pentru bunăstarea unei persoane decât venitul financiar.

Nicio lecţie financiară nu este completă fară generozitate. Copiii trebuie ajutaţi să capete o perspectivă corectă asupra banilor, arătându-le faptul că există multe lucruri, precum dragostea pentru familie şi cei care ne înconjoară, care nu au un preţ.

Dacă începem cu paşi marunţi educaţia financiară a celui mic vom vedea cum, în timp, îşi va dezvolta abilităţile necesare unui comportament responsabil şi va învăţa cum să gestioneze corect finanţele.

273 |

414

Politici

financiare in domeniul educaţiei (abordare socio-economică) Prof. Dr. Cocău-Jitianu Carmen Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Politicile financiare în acest domeniu reprezintă una din prioritaţile principale ale Ministerul Invăţământului. Astfel, acesta are ca obiective strategice in domeniul politicilor financiare pentru educatie, urmatoarele: 1. Nevoia de înlăturare a decalajelor care despart România de ţările bogate şi dezvoltate din punct de vedere al economiei şi al structurilor sociale, politice, juridice, de educaţie; 2. Necesitatea creşterii gradului de competitivitate pe plan internaţional al economiei româneşti; 3. Multiplicarea contactelor ştiinţifice şi culturale cu ţările avansate ale lumii; 4. Realizarea obiectivelor de integrare a României în rândul statelor dezvoltate din punct de vedere economic.

Procesul de modernizare a conţinutului, structurii şi calităţii învăţământului românesc cere un efort financiar deosebit. Acest efort se impune a fi cu atât mai mare cu cât, se ştie că, fiind considerat ca activitate neproductivă, învăţământul functionează într-o stare de subfinanţare. Depăşirea în timp a acestei stări şi realizarea obiectivelor strategice ale modernizării cer elaborarea şi aplicarea unor noi politici şi mecanisme economice care vizează: a) un sistem legislativ economico-financiar care să stimuleze autonomia de folosire a resurselor; b) multiplicarea şi diversificarea surselor de finanţare; c) un nou mod de organizare a activităţii de colectare a veniturilor, de repartizare şi folosire a fondurilor şi de protejare a patrimoniului unităţilor de învăţământ; d) un nou sistem de alocare a resurselor; e) un sistem modern de management economico-financiar al unităţilor de învăţământ. f) elaborarea politicilor şi măsurilor privind atragererea Fondurilor Europene g) întărirerea disciplinei economico-flnanciare; h) elaborarea politicilor de personal; i) elaborarea politicilor privind descentralizarea; j) asigurarea si administrarea bunurilor proprietate publică şi/sau privată a statului încredinţate; k) reprezentarea în numele statului român, în condiţiilc legii, pe plan intern şi internaţional; l) colaborarea cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice şi persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine; m)aplicarea acordurilor internaţionale în domeniile sale de activitate, precum şi promovarea de noi acorduri.

O direcţie productivă de cercetare constă în identificarea proceselor de schimbare tipice, schimbarea prin iradiere, ţinându-se cont de ideea că, de-a lungul istoriei, oamenii au acţionat în urmărirea obiectivelor lor, conform specificului cultural al mediului în care trăiesc. Conflictele ce ţin de distribuirea puterii sau autorităţii, conflictul între public-privat, decalajul între moravuri-instituţii, între mentalitate-habitudini şi realitate sunt importante. In acest cadru complex, interesul factorilor de decizie este ca, prin schimbarea sistemului de finanţare al învăţământului, implementarea politicilor sectoriale din domeniul educaţiei să constituie un succes, atât prin rezultatele imediate, cât şi prin efectele de medie şi lungă durată.

Pentru construirea succesului, este necesar să investigăm cadrul mai larg al manifestărilor sociale, prin instrumente şi metodologii specifice domeniului psiho-social. In formularea politicilor, trebuie să ţinem cont de experienţă şi să utilizăm expertiza în domeniul economiei educaţiei, al economiei politice, al istoriei culturale şi antropologiei. Cunoaşterea „accidentelor” ideologice din istoria românilor, decodarea semnificaţiei unor comportamente sociale, aprofundarea şi focalizarea pe problematica analizei cost-beneficiu în cercetarea istoriei educaţiei din România pot conduce la conexiuni şi interpretări nebănuite pentru a asigura elaborarea

274 |

414

strategiei de punere în aplicare a programului de guvernare în domeniul învăţământului.

Educația

financiară la preșcolari Educ.Vasile Maria Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

Este important să facem educație financiară pentru a înțelege copiii valoarea banilor, să învețe să facă alegeri responsabile și să gândească pe termen lung, să-și planifice bugetul și să-l gestioneze.

Copiii trebuie să cunoască istoria banilor, de unde vin banii, ce reprezintă, cum se cheltuie, tocmai pentru ca ei să înțeleagă că banii se termină, nu există ,,un sac fără fund” de unde tot scoatem bani.

Este necesar să-i obișnuim pe copii să facă diferența dintre nevoi și dorințe implicându-i în realizarea listei de cumpărături, dar și în efectuarea cumpărăturilor: să bifeze singuri puncte de pe listă, să observe când sunt oferte și să știe că acelea sunt momente în care se pot economisi bani.

Cardul este o noțiune prea abstractă pentru ei și nu o înțeleg, de aceea este recomandat pentru copii să plătească cash la cumpărături să socotească singuri cât trebuie să plătească și să primească restul. Îi putem învăța pe copii să-și organizeze banii de buzunar, spre exemplu, îi putem oferi copilului trei pușculițe: una pentru cheltuială (nevoi și dorințe), una pentru economisire și una pentru donație.

Putem să-i obișnuim pe copii să stabilească obiective, bine ar fi să fie vizibile,ce vor să facă cu banii, pentru ce le trebuie bani, astfel, având în minte obiectivul vor fi capabili să facă ceea ce este necesar pentru a câștiga banii de care au nevoie.

Să le dăm voie să învețe din greșeli, îl putem lăsa pe copil să ia decizii pe banii lui, chiar dacă greșește... doar așa va învăța și pe viitor va ști să își asume consecințele.Copiii devin responsabili cu banii lor dacă le dăm ocazia să ia decizii singuri.

Deprinderile financiare sănătoase sunt esențiale pentru buna dezvoltare a copilului și pregătirea lui ca adult de succes. Cu toate acestea, în școală educația financiară lipsește cu desăvârșire. În acest context, este vital să suplinescă părinții, rolul școlii și să-i ofere copilului și lecții despre bani.

Beth Kobliner, autoarea best seller-ului „Get A Finaincial Life”, este de parere că pe copii îi poți învăța conceptele financiare încă de la vârsta de trei ani cand sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă a economisi și a cheltui. De asemenea, un raport dat pubicității de Universitatea Cambridge arăta faptul ca obiceiurile financiare ale copiilor se formează pană la vârsta de șapte ani. „Cu cât încep părinții mai curând să profite de avantajul de a le putea da copiilor lecții zilnice despre bani – de exemplu să-i dau copilului de șase ani doi dolari și să îl lași să aleagă ce fruct să își cumpere, cu atât îi va fi mai bine copilului. Parinții sunt modelul copiilor și le vor influența obiceiurile finaciare, astfel încât cei mici vor deveni adulți responsabili, care vor investi inteligent și care vor ști să dăruiască, spune Kobliner.

275 |

414

Natura

e omul ,iar omul este natura Prof. inv. presc. Raducu Anca Mihaela Educatoare Mazilu Gheorghita Scoala Gimnaziala Tudor Vladimirescu Dragasani Gradinita cu Program Normal Tudor Vladimirescu Dragasani

„Învăţaţi-i pe copiii voştri ce i-am învăţat pe ai noştri: că Pământul este mama noastră. Tot ce i se întâmplă Pământului, va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui Pământ.” Sieux Seattle Educatia pentru protectia mediului a devenit in mai multe tari o noua dimensiune a curriculumului , cu scopul de a initia si promova o atitudine responsabila fata de mediu , de a-i face pe copii sa constientizeze pericolele unei degradari accentuate a mediului .

Scopul esential al educatiei ecologice este indeosebi acela de a forma bazele unei gandri si atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vietii , de a le dezvolta spiritul de responsabilitate fata de Ecosistem. Prin participarea tuturor factorilor educativi : scoala, familie, comunitate, mass-media etc. la realizarea acestor intentii, copilul intelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzator asupra mediului .

Educatia ecologica nu este ceva legat doar de prezent , ci si de viitor, tinand cont de schimbarile dramatice ce au avut si au loc in cursul firesc al naturii , schimbari determinate de actiunea umana toxica , iresponsabila, dictata de ineteresul financiar imediat .

Data fiind deschiderea si receptivitatea de care dau dovada copiii prescolari,acum este momentul sa-i sensibilizam si sa-i facem sa priveasca atent la tot ce ii inconjoara.

Educaţia ecologică este parte integrantă a educaţiei moral civice ,alaturi de educaţia rutieră, educaţia religioasă, educaţia pentru familie, educaţia pentru pace, educaţia pentru drepturile omului.

Pentru realizarea unei educaţiei ecologice există obiective centrale cum ar fi: I.Cultivarea dragostei pentru TERRA cu tot ce intră în componenţa acesteia: ape,plante,animale şi conştientizarea necesitaţii de a economisi apa,energia electrică,lemnul etc. toate resursele naturale.

II. Formarea de convingeri ecologice care se întemeiază pe cunoaşterea drepturilor naturii,intelegerea necesitaţii conservării şi ameliorarea mediului ambiant,constientizarea efectului pe care îl poate avea deteriorarea mediului asupra calităţii omenirii.

III. Formarea comportamentelor ecologice va aduce in prim plan grija faţă de mediu,intervenţia pentru stoparea poluării a deteriorării şi a unei acţiuni de păstrare ,îmbogăţire si infrumusetare a mediului .

Educatia ecologica presupune cunoştinţe,atitudini ,conduite care se dobândesc într-un timp îndelungat ce se pot realiza prin toate activitaţile instructive care se desfăşoară în grădiniţă: observări dirijate şi spontane,lecturi după imagini, convorbiri ,memorizări,experimente la colţul naturii, jocuri didactice si jocuri de rol.

Pentru realizarea acestor obiective am initiat activitati ce au avut ca scop formarea , dezvoltarea unor deprinderi si priceperi de cunoastere prin studiul mediului concret , prin experienta practica actionala individuala si de grup, bazate pe cunostintele dobandite in activitatile de educatie formala si pe algoritmul descoperirii unor noi informatii .

Astfel, in cadrul activitatilor ce apartin Domeniului estetic si Creatic si Domeniului Om si Societate am realizat colaje cu materiale reciclabile; in cadrul activitatilor de apartin Domeniului Stiinta am vorbit despre dezastrele si calamitatile naturale provocate de neglijenta oamenilor.

De asemenea, am organizat activităţile pe arii de stimulare ce au creat investigaţii, descoperiri ale proprietăţilor unor obiecte şi fenomene din mediul înconjurător,experienţe etc.

Aria de stimulare ŞTIINŢĂ s-a amenajat în funcţie de anotimp şi de temele de interes pe o perioadă determinantă. Astfel în anotimpul primăvara s-au gasit planşe cu aspecte de primăvară, tăvi cu seminţe,crenguţe înmugurite, flori,ierbar, legume, ghivece etc.

Lucrăriile de la aria de stimulare ARTĂ au reflectat modul cum copiii văd lumea înconjurătoare. S-au planificat teme diverse si accesibile de exemplu,,Câmp cu flori , ,,Fluturi’’, ,,Plouă’’, ,,Flori de primăvară’’,

276 |

414

,,Vin pasarile călătoare’’, ,,Copacul înflorit’’, ,, Micile vieţuitoare’’, ,,Copiii îngrijesc curtea grădiniţei’’ ,etc Aria BIBLIOTECA îmbogăţeste cunostinţele cognitive ,formează interesul pentru ocrotirea şi protejarea naturii. Alegerea materialelor s-a facut tot dupa nevoile copiilor,după teme -cu cărţi de poezii şi poveşti despre vieţuitoare care vor sensibiliza copii,cărţi de colorat, confecţionate de ei, jocuri de masă, jetoane, casete cu poveşti ,calculator cu jocuri specifice copiilor etc.

Jocurile de rol din cadrul ariilor de stimulare sau din cadrul jocurilor liber alese trebuie privite în interdependenţă cu experienţa de viaţă a copiilor şi cu deprinderile formate .Astfel ,în jocurile ,,De-a gradinarii şi ,,De-a florăresele’’,copii ajutaţi de educatoare pot amenaja în curtea grădiniţei ronduri cu flori,straturi de legume .

Contribuţia rolului prin alte jocuri naturii în viaţa omului ,dar şi contribuţia omului la dezvoltarea mediului s-a realizat şi pin jocurile ,,Caută-ţi un prieten în lumea plantelor-animalelor, ,,Tu eşti apa ,eu sunt aerul’’, ,,Cum ai trăi pustie pe o planetă pustie.’’

Un mijloc atrăgător şi accesibil prin care copilul îşi înşuşeşte o serie de cunoştinţe este jocul didactic.

După ce au realizat activităţi de observare despre caracteristicile animalelor se poate organiza jocul,,Musafirul nostru’’.În cadrul lui,copiii au avut de rezolvat sarcini -să recunoască animalul ,să descrie trăsăturile lui,să precizeze mediul unde trăieşte,să enumere foloasele pe care le aduc ,să indice moduri de ocrotire şi îngrijire etc.

Povestirile transmit cunoştinţe despre natură şi educă copii în spirit ecologic.

Prin Povestirile,,De ce ninge ‚’’,,Povestea fulgului de zăpadă’’ de E.Căldăraru micuţii au înţeles că ninsoarea se formează iarna,când este frig şi picăturile de apă îngheaţă transformându-se în fulgi de zăpadă.,că zăpada este benefică solului,dar nu în cantitate foarte mare.Poveştile ,,Dumbrava minunată’’ de M.Sadoveanu , ,,Padurea plânge ,pădurea râde de Cella Aldea Sârbu îi determină pe copii să comunice cu mediul natural în plan afectiv ,atitudinal şi comportamental.

Memorizările sunt un mijloc de educare a limbajului şi un mod de cunoaştere a naturii şi de formare a comportamentelor ecologice.Poezia ,,Gândăcelul’’ de E.Farago are un profund mesaj ecologic care face să vibreze sufletul sensibil al copiilor.

Plimbările ,excursiile ,vizitele oferă avantaje pentru mentinerea sănătăţii fizice şi psice.Contactul cu natura sporeşte eficienţa demersului specific al educaţiei ecologice.

Educaţia ecologică a copiilor se realizează cu succes dacă în actiunile organizate de educatoare se urmăresc obiective accesibileşi posibil de realizat,cu conţinuturi ,strategii didactice şi tematici corespunzătoare.

In concluzie, putem spune ca nu exista activitati anume pentru educatia ecologica, ci prin toate activitatile si actiunile ce le desfasuram in gradinita, copiii isi pot insui numeroase notiuni si cunostinte despre ecologie .

Inchei articolul cu mentiunea ca aceste activitati pe care le-am descris sumar sunt doar cateva exemple din multitudinea de activitati pe care le-am desfasurat impreuna cu grupa , iar pentru anii viitori mi-am propus sa initiez mai multe astfel de activitati pentru a putea dezvolta prescolarilor capacitatea de a gasi solutii de rezolvare a problemelor de mediu si pentru edcarea cetatenilor.

Curiozitatea lor duce la acumularea de cunostinte despre mediul inconjurator , despre protectia lui , contribuind la dezvoltarea capacitatii de a gandi logic si a interpreta corect anumite aspecte din jurul sau .

Bibliografie 1. Revista de educatie ecologica pentru dezvoltare durabila Pro Ecologia Mileniului III, Editura Reprograph, 2014 2. Magdalena Anghel, Georgeta Toma, Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru invatamantul prescolar, Editura Delta Cart Educational, Pitesti 2013 3. Emilia Caldararu, Tot ce vad si tot ce este, mie-mi spune o poveste, Editura Ion Creanga, Bucuresti 4. Cornelia Mot, Educatia Ecologica, Editura Emia, Deva, 2001

277 |

414

Educaţia

multiculturală: valori împărtăşite,

valori recunoscute Prof. Turmacu Carmen Ionela Liceul Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea În lumea modernă, diversitatea în sens larg – indiferent dacă este de natură culturală sau lingvistică – poate fi pusă pe seama a doi factori esenţiali: intensificarea migraţiei şi noile tehnologii de informare şi comunicare.

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt.

Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

Nivelurile de educaţie multiculturală identificate de specialişti sunt în număr de cinci, în ordine fiind: 1 - Educaţia monoculturală - este punctul de plecare în politicile educaţionale, curricula şi materialul didactic fiind reprezentative doar pentru cultura dominantă.

2 - Starea de toleranţă - în care diferenţele sunt suportate, trecute cu vederea.

3 - Starea de acceptare - în care diferenţele sunt cunoscute şi recunoscute, nemaifiind negate sau respinse fără apel.

4 – Respectul - reprezintă admiraţie faţă de diversitate.

5 - Solidaritatea şi afirmarea - este nivelul la care este evidentă preocuparea faţă de echitate şi justiţie socială.

Educaţia multiculturală este una din dimensiunile educaţiei integrale. Criteriile de succes în realizarea educaţiei interculturale în şcoală sunt: a) asigurarea unei balanţe între diferitele finalităţi majore ale educaţiei (scopuri culturale, profesionale de calificare , sociale, de dezvoltare profesională); b) asigurarea de oportunităţi pentru comunicare şi cooperare, chiar între grupuri diferenţiate; c) asigurarea de şanse egale de educaţie; d) reflectarea diverselor realităţi specifice societăţilor multiculturale prin toate tipurile de curriculum; e) prezentarea informaţiilor din cât mai multe perspective, pentru a stimula conştiinţa diversităţii şi a unităţii prin diversitate.

Educaţia multiculturală în societatea modernă nu este numai o chestiune de descoperire a bogăţiei si varietăţii de aspecte de această natură în cadrul clasei de elevi. Copiii pot proveni din medii culturale diferite, dar de asemeni şi profesorii, şcoala şi comunitatea. Toleranţa faţă de aspectele mai puţin cunoscute si căutarea celor complementare trebuie să devină atitudini esenţiale, care să stea la baza noului curriculum al sec. al XXI-lea. Identificarea valorilor comune poate deveni o sarcină dificilă dacă nu este însoţită de recunoaşterea beneficiilor care decurg din această diversitate. Şcoala poate deţine un rol major în păstrarea spiritului de libertate şi toleranţă al tinerei generaţii.

Intr-o lume marcată de diferenţe culturale şi lingvistice, şcoala trebuie să îi înveţe pe tineri să convieţuiască într-o societate deschisă şi liberă, fundamentată pe autoritatea valorilor împărtăşite. Inţelegerea şi însuşirea concepţiei conform căreia interculturalitatea înseamnă demnitate şi respect acordate individului devine, astfel, o necesitate. Oamenii ca fiinţe raţionale pot dezvolta aceste valori numai folosindu-le, exprimându-le şi explorându-le împreună, ca membri ai unei comunităţi caracterizate prin diversitate.

Prin formarea gradată a unei astfel de atitudini va creşte şi flexibilitatea legată de abordarea si însuşirea noilor experienţe educaţionale şi nu numai. Diversitatea încurajează gândirea critică şi acesta este un fapt deosebit de important în societatea contemporană, unde inovaţia se bazează în primul rând pe colaborare.

Insuşirea abilităţilor de a „naviga” într-un „ocean” de diferenţe culturale este o necesitate pentru orice persoană într-o lume al cărei liant îl constituie tehnologia şi dezvoltarea facilităţilor de a călători şi de a comunica.

Schimbul real de idei – cheia inovaţiei şi a progresului – solicită sensibilitate şi înţelegerea punctelor de vedere, a valorilor şi a ideilor celorlalţi.

In calitate de factor determinant al procesului educativ, şcoala trebuie să se orienteze nu numai către crearea cadrului adecvat în vederea auto-dezvoltării personale, dar şi către definirea unui mediu care să furnizeze o experienţă educaţională de cea mai înaltă calitate. O parte importantă a acestei misiuni este garantarea capacităţii elevilor de a percepe în mod coerent şi critic probleme complexe şi de a-şi aplica propriile cunoştinţe

278 |

414

într-o lume în continuă schimbare. Pentru realizarea acestui ţel, elevii trebuie să depăşească simpla memorare a unor informaţii prestabilite într-un anumit domeniu şi să dezvolte o înţelegere integrată mai profundă a unor sisteme aflate în interacţiune complexă. Este esenţială în această privinţă abilitatea de a gândi profund, creativ şi din perspective diferite. Rolul şcolii este acela de a încuraja tinerii să articuleze şi să evalueze opinii, să asimileze date din multiple surse şi să emită judecăţi într-un mod inovativ şi modern. Este necesar să se creeze situaţii de învăţare care să-i angajeze pe elevi, să încurajeze discuţiile şi să faciliteze dezbaterile pentru a crea perspective multiple de abordare a diferitelor situaţii şi probleme. În concluzie, dimensiunea multiculturală a unui proces educativ de calitate joacă un rol deosebit de important în societatea modernă prin capacitatea sa de a îmbogăţi creativ sistemul general de valori, dar şi prin abilitatea da a împărtăşi în mod efectiv aceste valori cu cei din jurul nostru. Acest fenomen va avea o consecinţă logică şi necesară: dezvoltarea inevitabilă a unor relaţii bazate pe toleranţă, înţelegere şi flexibilitate între cetăţenii lumii de azi.

Bibliografie 1. Constantin Cucoş, Teodor Cozma, Locul educaţiei pentru diversitate în ansamblul problematicii educaţiei contemporane 2. Teodor Cozma ( coord.), O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, Editura Polirom, Iaşi. 2001

Exemple

de buna practica in predarea optionalului de ed. financiara Prof. inv. primar Sasu Elena Roxana Scoala Gimnazială ,,Anton Pann’’ Râmnicu Valcea Educația financiară Învățată-acum la școală...

Ne ajută să gândim, Cum să economisim...…

Finalitatea cea mai importantă a învăţământului contemporan o constituie, probabil, pregătirea individului pentru educaţia permanentă ; altfel spus, integrarea activă în viaţa socială şi în procesul învăţării continue. De aceea în selecţionarea şi organizarea conţinuturilor învăţământului cercetătorii au identificat diferite modalităţi de abordare a disciplinelor şi utilizarea lor, cu scopul eficientizării învăţării în perspectiva educaţiei permanente. Probabil, soluţia de aplicat nu este nici interdisciplinaritatea totală, nici învăţământul pe materii concepute în maniera tradiţională; o combinaţie între aceste două formule, realizată în funcţie atât de exigenţele ştiinţelor contemporane şi de diferite activităţi sociale cât şi de exigenţele psihologice ale diferitelor vârste pare mai realistă şi mai eficace” (UNESCO, Reunion sur la methodologie de la reforme des programes scolaires, Doc. ED. 76/Conf. 640/3, pag. 18) Pornind de la faptul că interdisciplinaritatea derivă din :dezvoltarea unei gândiri integratoare,formarea unei imagini unitare asupra realității,insușirea unei metodologii unitare de,abordare a realității,lucrul in echipă – invățarea prin cooperare,transferuldecunoștinteși,metodologii,circulațiainformației,creareaunuilimbaj inter disciplinar,aplicabilitatea ,cunoștintelor in noi contexte de viață,deplasează accentul de la « ainvăța despre, la a ști cum »,promovează invățarea prin contactul direct cu lucrurile M-am oprit la o metodă flexibilă, complexă şi integratoare, care reclamă promovarea interdisciplinarităţii și anume: învăţarea bazată pe proiect (în literatura de specialitate cunoscută sub numele de project based learning), un produs individual şi colectiv, în care fiecare elev contribuie, în măsura responsabilităţilor şi intereselor lui, la obţinerea unui rezulat concret colectiv. Fiecare elev reprezintă o “piesă” dintr-un mecanism care depinde de toţi şi de fiecare în parte.

Optionalul de Ed. Financiara și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și

279 |

414

înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții. Pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice. Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale. Am „beneficiat” de cunoștințele de matematică, dar și de „experiența” practică a unor minunați copii de 9 și 10 ani. Pretextul activităților de învățare a fost de joc-concurs, în cadrul căruia grupele de elevi au întocmit bugetul de venituri și cheltuieli al unui copil de vârsta lor, libertatea de creație fiind cvasitotală.Copiii nu au avut restricții de cheltuire a banilor, cu excepția interdicțiilor legale, au avut posibilitatea de a-si imagina liber metode de câștigare a bănuților de buzunar și dreptul de a împrumuta bani, contra unei dobânzi negociate liber, de la o altă echipă.

Conţinuturile temei au fost abordate din perspectiva interdisciplinarităţii, operându-se cu cunoştinţe din mai multe arii curriculare (limba şi literatura română, matematică, om şi societate, arte).

Acțiunile derulate in vederea formarii competentelor au avut la baza atat metode traditionale, cat si moderne; • dezbateri pornind de la ideea legăturii dintre locul de muncă și salariu; • transpunerea unor tranzacții financiare simple în limbaj matematic; • crearea unor probleme simple utilizând termeni din domeniul financiar –bancar ( depunere, profit, retragere, etc.); • descrierea mijloacelor de economisire utilizate în familie; • redactarea unor eseuri, pe baza temei propuse( De ce și cum pot eu economisi bani? ); • vizite la sediul unor Banci; • jocuri de rol: Cum mă comport într-o bancă?, într-un magazin?, într-o agenție de turism/,la piață?, interviuri luate părinților , pe tema tipurilor de credite pe care aceștia le pot solicita băncii, dar și a termenului de rambursare , cu precizarea ratei dobânzii- urmate apoi de crearea unor articole pe baza răspunsurilor primite, cu premierea celui mai apreciat articol; joc de rol ce presupune parcurgerea , într-o bancă , a etapelor necesare deschiderii unui cont de economii • realizarea bugetului clasei ; • realizarea unor postere despre întreprinzători celebri și ideile lor de afaceri; Rezultate aşteptate in urma activitatilor derulate : stimularea creativității copiilor, inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice cu efecte benefice în viața reala. Chiar dacă e ușor să scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor, dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens. E nevoie de crearea unor contexte didactice simple, în care elevii sunt solicitaţi să caute soluţii care pot contribui la înţelegerea firească a necesităţii adoptării unor comportamente, a deţinerii unor informaţii (de exemplu, prin formularea unor întrebări de genul: Ce faci dacă?..., Cum rezolvi situaţia următoare?...)

Evaluarea : chestionare, desene, machete, colaje, realizarea unor postere, eseuri, jurnale de economii, șcenete, jocuri de rol..Evaluarea realizată la finalul derulării experimentului pe tema economisirii banilor a evidenţiat faptul că aproape 90% din elevii participanţi au conştientizat motivul pentru care trebuie sa fie interesați de economisirea și gestionarea banilor și cum pot ei fi folosiți mai bine pentru a aduce venituri suplimentare.

Un bun exemplu este capitolul ,,Economisirea’’, capitol in care elevii, impartiti pe grupe, au întocmit bugetul de venituri si cheltuieli pe o perioadă de șapte zile. Puși în fața acestei simulări, copiii au luat decizii din care și părinții lor ar avea mult de învățat. Am remarcat în primul rând faptul că nicio echipă nu a fost tentată să ia bani cu împrumut, nici măcar pentru „distracția” de duminică. În schimb toți au încercat să-şi maximizeze veniturile, imaginându-și o mulțime de activități casnice pentru care ar putea fi răsplătiți de părinți, bunici, prieteni- cu bani de buzunar.Cea mai mare parte a bănuților astfel câștigați a fost economisită, cheltuielile zilnice pentru diverse mici plăceri fiind limitate sau chiar zero uneori. Una dintre echipe și-a imaginat chiar câștigarea unui premiu în bani la un concurs de matematică.Toate echipele au încheiat săptămâna fără datorii, sumele „economisite” putând stârni invidia multor adulți.Copiii au realizat că banii câștigați prin muncă au o valoare mai mare.

Realizarea unor asemenea demersuri plasează elevul în centrul procesului didactic şi validează învăţământul formativ, cu consecinţe asupra tuturor componentelor curriculum-ului, asupra activităţilor

280 |

414

nonformale şi ale « noilor educaţii ». Raportându-se permanent la standardele de performanţă se dezvoltă interesul pentru obţinerea de satisfacţii prin muncă şi se stimulează motivaţia pentru organizarea eficientă a timpului.

Bibliografie 1. EDUCAȚIE FINABNCIARĂ - Banii pe înțelesul copiilor, manual + caiet de lucru 2. Editura EXPLORATOR, 2013, Autor: Ligia Georgesu-Goloșoiu 3. Bocoș, M., Didactica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist, Ed. Paralela 45, București, 2007; 4. Cerghit, I., Metode de învățământ, Ed. Polirom, București, 2006; 5. Cosmovici, A., Psihologia generală, Ed. Polirom, Iaşi, 1999; 6. D’Hainaut, L., Probleme de învăţământ şi educaţie permanentă, E. D. P., Bucureşti, 1981;

Motivarea

non-financiara a personalului – factor de interes in cadrul unei organizatii Prof. Aurelia Neamtu Scoala Gimnaziala ,,Take Ionesu” Râmnicu Vâlcea Oamenii sunt cea mai importantă resursă în cadrul unei companii, ca urmare motivaţia angajaţilor este hotărâtoare în ceea ce priveşte succesul sau eşecul acesteia, fiind astfel motivul pentru care trebuie să reprezinte o temă de maximă actualitate a managerului.

Motivarea non-financiară reprezintă integrarea unui sistem de recompensă şi recunoştere (Rewards and Recognition), care nu presupune acordarea directă a unor sume de bani angajatului.

Politicile motivaţionale, financiare şi non-financiare, nu trebuie concepute în mod izolat ci în acord cu celelalte politici ale companiei şi cu obiectivele prestabilite. Analiza implementării acestora nu se va limita doar la o perioadă scurtă de timp, ci va lua în calcul efectele produse de acestea pe un orizont temporal mai lung.

Având în vedere că, fiecare persoană este motivată de lucruri diferite, în functie de circumstanţele individuale şi de situaţia în care se găseşte la un moment dat, managerii trebuie să fie capabili să identifice factorii motivaţionali care să se plieze pe dorinţele şi nevoile acestora.

Politica de motivare non-financiară trebuie să stimuleze recunoaşterea nu doar pe verticală, ci şi pe orizontală (manager-angajat şi angajat-angajat). Acest sistem R&R va avea un efect pozitiv dacă managerul va implica angajaţii în crearea grilei de evaluare, după care se va face recompensarea personalului din cadrul firmei, constientizându-le astfel angajatilor importanţa lor în cadrul echipei şi a companiei. În funcţie de mai multe criterii se poate face o clasificare a motivaţiei, însă cea mai revelantă este aceea care face diferenţa dintre motivarea pozitivă şi motivarea negativă.

Principalii factori motivaţionali premiali utilizaţi în cadrul unei companii sunt: • realizarea profesională; • un climat organizaţional plăcut; • munca interesantă; • dezvoltarea profesională; • recunoaşterea contribuţiilor profesionale; • respectul şi un anumit statut oferite de natura postului.

Motivarea negativă este generată de factori motivaţionali aversivi, care induc sentimente şi reacţii negative cu privire la postul ocupat în cadrul companiei. Principali factori sunt: • apariţia impresiei de inechitate ; • politicile şi procedurile de control (liste întregi cu reguli, reguli care nu sunt necesare);

281 |

414

• relaţiile colegiale/ierarhice; • statutul individual pe care îl conferă o anumită poziţie în companie; • nivelul scăzut al salariului/reducerea salariului; • nesiguranţa locului de muncă; • influenţa serviciului asupra vieţii personale (timp liber versus timp ocupat).

Motivarea non-financiara vs. Motivarea financiara În procesul de decizie privind acceptarea unui loc de muncă, atăt motivarea non-financiară cât şi motivarea financiară au un rol determinant. Acestea contribuie la dezvoltarea angajatului întrucât ambele îl pun pe acesta în situaţia de a furniza performanţă.

Este clar că, în cadrul unei companii, care îşi doreşte performanţă, nu puteam aveam doar un singur tip de motivaţie, dar în comparaţie cu motivarea financiară, cea non-financiară prezintă o serie de avantaje: • costuri reduse; • are un efect mai puternic şi rămâne întipărită mai mult timp în mintea angajatului deoarece face apel la starea emoţională a acestuia; • se poate aplica pe o perioadă mai lungă de timp; • dacă este întreruptă nu generează resentimente în rândul celor vizaţi; • promovează apartenenţa la echipa respectivă; • creşte fidelitatea angajatului faţă de companie.

Modul de aplicare a motivaţiei non-financiare Relaţia dintre angajat şi angajator constituie un factor de maximă motivare pentru angajat. Metodele motivaţionale utilizate de catre un manager, prin care să arate că îi pasă de angajaţii săi, sunt următoarele (fără a se limita la acestea): • o comunicare eficace: o ascultare activă a managerului la mesajele transmise de către interlocutor, urmată de un feedback clar din partea acestuia; • feedback pozitiv (recunoaşterea meritelor): “laudă în public şi corectează în privat”; • extinderea/îmbogăţirea postului: remarcarea din partea managerului a potenţialului fiecărui angajat şi încurajarea dezvoltării acestora; • managementul prin obiective: participarea în comun la stabilirea obiectivelor, realizarea acestora precum şi evaluarea performaţelor fiecărui angajat; • cercurile calităţii: managerul le propune angajaţiilor să constituie echipe pentru a furniză soluţii în rezolvarea unei probleme ce priveşte calitatea produsului; • claritatea sarcinilor: managerul trebuie să ofere suficiente informaţii referitoare la sarcinile trasate, pentru ca angajaţii să înteleagă ce se doreşte de la ei; • Delbecq: maximizarea participării membrilor grupului pentru obţinerea de idei noi în vederea soluţionării unor probleme; • Brainstorming şi/sau Brainwriting: tehnici specifice de grup menite să genereze o gamă variată de idei pentru rezolvarea unor probleme; • delegarea: managerul poate să împuternicească o persoană/un grup de persoane, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unui proiect. În contextul economic actual, soluţia optimă pentru o anumită categorie de probleme care apar în activitatea unei companii îl reprezintă sistemul R&R. La nivelul unei companii, aplicarea practică a motivaţiei non-financiară, poate să aducă urmatoarele rezultate: • identificarea factorilor motivaţionali caracteristici angajaţilor din cadrul societăţii, vizând creşterea performanţelor profesionale; • alinierea obiectivelor individuale la obiectivele generale ale societăţii şi stabilirea modalităţilor prin care acestea vor fi realizate; • cultivarea spiritului de coeziune, apartenenţă şi responsabilitate comună pentru succesul sau insuccesul echipei; • “împingerea” personalului spre acţiune, în perioadele de vărf sau în momentele critice ale companiei, când se simte nevoia de forţă suplimentară şi bugetul companiei nu permite angajarea de personal suplimentar; • determinarea angajaţilor de a se implica în realizarea obiectivelor de dezvoltare ale companiei şi

282 |

414

conştientizarea acestora de rolul pe care îl au în cadrul acesteia; • diminuarea fluctuaţiei de personal din funcţiile cheie ale companiei şi creşterea leialităţii faţă de aceasta; • un mediu de business competitiv prin dezvoltarea dorinţei de reuşită a personalului; • creşterea calităţii produselor/serviciilor oferite, implicit a vânzărilor, fără a fi nevoie de suplimentarea costurilor de producţie şi a cheltuielilor de marketing; • îmbunătăţirea imaginii externe şi interne a companiei şi clădirea unui climat intern de valorizare a muncii bine făcute.

Tehnicile motivaţionale, indiferent de modul de clasificare sau de folosire a acestora, pleacă de la următoarea premisă: cu atât mai mari vor fi sentimentele de apartenenţă şi de implicare în cadrul acelei firme, cu cât sunt mai mari responsabilitatea, recunoaşterea, respectul sau statutul acordat personalului.

Analiza

economica financiara a unei societati Prof. Neamtu Ion Alexie Colegiul National ,,Mircea Cel Batran” Râmnicu Vâlcea

I. CONSIDERATII GENERALE Diagnosticul financiar consta intr-un ansamblu de instrumente si metode care permit aprecierea situatiei financiare si a performantelor unei intreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situatia financiara a intreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de mentinere si dezvoltare in mediul specific economiei locale.

In sens general, finalitatea diagnosticului financiar consta in oferirea de informatii financiare atat celor din interiorul intreprinderii, cat si celor interesati din afara acesteia.

Cand problema diagnosticului este pusa din interiorul intreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducatorii, actionarii actuali sau salariatii.

Obiectivul urmarit in acest caz este de a detecta eventuale situatii de dezechilibru financiar si de a adopta noi decizii de gestionare a intreprinderii. Aceste decizii se bazeaza pe identificarea originii si cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de alta parte, pe stabilirea masurilor de remediere a dezechilibrelor.

Cand problema este pusa din exteriorul intreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analistii financiari, actionarii potentiali, organisme bancare si financiare sau chiar statul. Obiectivul urmarit este capacitatea financiara a intreprinderii de a genera profit, capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii), precum si valoarea intreprinderii.

De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite intreprinderilor (in special bancile), fie pentru luarea deciziilor de patrundere in capitalul unei intreprinderi (actionari potentiali sau alte intreprinderi).

Atat analiza pe plan intern cat si cea externa au ca obiectiv aprecierea performantelor intreprinderii si a riscurilor la care aceasta este pusa si urmaresc: analiza rentabilitatii; analiza riscului si analiza valorii intreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai in caz de grave dificultati sau cand cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele inregistrate de intreprindere sau de desfasurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie sa aiba loc periodic. Diagnosticul financiar identifica factorii favorabili si nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a intreprinderii.

De cele mai multe ori informatiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informatii referitoare la mediul extern al intreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informatii referitoare la potentialul tehnic si uman, potential comercial si juridic, managementul intreprinderii (informatii dependente de intreprinderi). Toate aceste elemente influenteaza performantele financiare ale intreprinderii determinand, in final, competitivitatea acesteia.

283 |

414

Folosind metode si tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situatiei financiare trecuta si actuala, pe baza informatiilor furnizate pentru luarea deciziilor de catre conducere acesta vizeaza viitorul.

Informatiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situatiile financiare simplificate care cuprind: bilantul, contul de profit si pierdere, anexa la bilant.

Cum

îi învățăm pe copii să economisească Înv. Rotea Anca Maria Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu,, Loc. Drăgășani Jud. Vâlcea

Dacă tu ca adult, nu prea reziști în fața unei haine sau a unei mașini, sau mai știu eu ce, de ce te aștepți ca un copil de trei ani să nu urle dacă el vrea jucăria aia ACUM? Faptul că nu reziști nici tu, ar trebui să te facă mai înțelept cu privire la mofturile copiilor, nu? Mai tolerant.

Ideea e că aceste mofturi, dacă nu sunt abordate corect, dau naștere unor adulți la fel de vulnerabili ca și tine la cheltuieli. Și nu credem că te lauzi cu douăzeci de bluze (inutil) cumpărate de la reduceri… Pentru că, da, și tu ai autocontrolul unui copil de trei ani, cel puțin când cheltuiești fără noimă.

Dar cum înveți un copil să economisească bani? Cum îl motivezi să lase, nu pe mâine, ci pe răspoimâine, ceva ce el dorește cu ardoare azi? Fie că e o nouă consolă de jocuri, o tabletă, un echipament sportiv sau tot ce ar mai putea tenta un copil? Nu e simplu!

Dacă noi, ca adulți, ne trezim la sfârșit de lună cu overdraft-ul gol, înseamnă că ceva din mecanismul cumpărăturilor fără de minte ne controlează. Mai ales în ziua de azi, când publicitatea și marketing-ul ne bombardează și ne fac să ne simțim incompleți, frustrați, că nu posedăm acel ceva ACUM. Copiii vor fi cu atât mai vulnerabili la aceste mesaje, cu cât ei nu au autocontrolul unui adult. Ce să mai zici de adolescenți, care par a nu mai avea niciun autocontrol: ei vor haine de firmă și telefoane cool, pe care să le schimbe, eventual, în ritmul dement în care apar noi modele?

Stăpânirea de sine, treabă serioasă! În primul rând, depinde de dezvoltarea cortexului prefrontal, partea cea mai evoluată a creierului, de dindărătul frunții.Cea care, între altele, se ocupă de moderarea emoțiilor, de luarea deciziilor și de proiecția în timp a acțiunilor. Adolescenții nu au cortexul prefrontal suficient dezvoltat, fapt care explică acțiunile lor impulsive, slaba moderare a emoțiilor.Ca să vedeți de ce e atât de evoluată această parte a creierului și ce rol important are ea legat de timp, gândiți-vă că rudele noastre apropiate, cimpanzeii, au un orizont de timp de maximum 20 de minute în viitor. Lor nu le dă prin cap să pună la păstrare niște mâncare, dacă li se oferă din abundență, în ideea că poate mâine nu vor mai primi deloc.Nu-mi aduceți argumentul veverițelor: ele ascund alune din instinct, nu pentru că se gândesc că „peste o lună vine iarna, ar fi bine să păstrez 40% din ghindele pe care le primesc de la copiii din parc“. Oamenii amână satisfacția, însă. Ei se gândesc că e bine să aibă la iarnă ceva pus la păstare.Ba chiar compun fabule cu greierele și furnica, pentru a transmite astfel, codat, în povești simple, învățătura economisirii. Oamenii sunt inteligenți. Ca să vedeți cât de valoros este acest lucru, amânarea satisfacției, gândiți-vă că este considerat mai important în ecuația succesului decât inteligența.

Pentru că poți fi inteligent, dar impulsiv, nestăpânit, nestrunit… Ești genial, poftim, dar îți scapă un „porumbel“ chiar atunci când nu trebuie și îți „strici ploile“ cu cine ai fi vrut să colaborezi. Autocontrolul este extrem de valoros în interacțiunile noastre sociale.

Psihologii evoluționiști spun că tocmai în ideea adaptării în grup a evoluat el (pentru că, altfel, am fi rămas la stadiul de maimuțe care fură din farfuria maimuței dominante – șeful, să zicem, atunci când acesta nu e atent doar pentru că ne era foame și nu ne puteam abține).

Dacă pui bani deoparte, este pentru că te vei bucura de ei mai târziu. Amâni satisfacția. Dacă nu-i cumperi copilului tău de 15 ani un telefon nou, ci îi spui că vei pune jumătate din sumă dacă și el pune jumătate din economiile lui sau din orele lucrate în vacanța de vară, ai șanse să prețuiască mai mult telefonul, odată cumpărat.

284 |

414

Să învețe valoarea banilor. Traducerea banilor în ore de muncă. Altfel, banii rămân abstracți, ceva la care consideră că are dreptul, în virtutea obisnuinței.

Pe la opt ani, copiii pot învăța să economisească. Psih. americană Annette Otto a descoperit momentul acesta privind niște copii care jucau un joc video. În joc, ei puteau să economisească bani ca să cumpere o jucărie ori să îi cheltuiască pe dulciuri. Cei de șase ani au cheltuit banii pe dulciuri, cei de opt-nouă ani au economisit sume bunicele.

Pentru a încuraja această orientare către viitor – scrie autorul american Roy Baumeister în cartea Willpover, Rediscovering Our Greatest Strength – părinții pot deschide conturi de economii pe numele copiilor.

Cei care au așa ceva, par să fie mai atenți cu banii decât cei care nu au. La fel, sunt mai conștienți de valoarea banilor cei care discută cu părinții despre bani, spre deosebire de cei care iau totul de-a gata, fără frământări.

Cu cât copiii sunt mai mici și regulile mai clare (și puse în act de ambii părinți), cu atât e mai simplu să educi copiii care își reglează emoțiile imediate, satisfacția.Dacă plânge că vrea mașinuța acum, dar îi repeți cu calm că regula e doar „o jucărie pe săptămână, lună, etc.“ (fiecare familie cu regulile ei), ai șanse să integreze regula și să nu mai urle și mâine, când mergeți la mall. Copiii au nevoie de reguli.Comportamentul copiilor îl imită pe cel al părintelui care respectă și el aceeași regulă. Dacă îi spui că și tu îți dorești o bluză, dar că aștepți să o cumperi luna viitoare, va înțelege că regula pe care el trebuie să o respecte îi privește și pe cei mari. Va învăța încet, încet să amâne satisfacția.

Bibliografie 1. Alhabeeb, M., J., (1996). Teenagers’ Money, Discretionary Spending And Saving, Association for Financial Counseling and Planning Education Baban, A., (2001).

2. Consiliere educațională. Ghid pentru orele de dirigenție consiliere, S.C.Psinet, S.R.L., Cluj Napoca Birkenbihl, V.F., (1998).

3. Antrenamentul comunicării, Editura Gemma-Pres, București Bonsang E., (2007).

4. How do middle-aged children allocate time and money transfers to their older parents in Europe?, Springer Science+Business Media B.V.

Abordarea

unor capitole din matematica in perspectiva interdisciplinară Profesor Papuzu Anastasie Constantin Scoala Gimnaziala Nr.10 Râmnicu Vâlcea Societatea în care trăim şi în care vor trăi copiii pe care îi pregătim pentru viaţă are nevoie şi va avea nevoie de oameni care să gândească interdisciplinar, care să treacă cu uşurinţă de la un domeniul la altul.

Dacă privesti cu ochiii unui copil, noianul de cunostinte care trebuie asimilate si întelese, atunci ca profesor modern, si cu dorintă în a preda centrat pe elev, trebuie să cunosti ceea ce este interdisciplinar, ceea ce ar putea ajuta elevul să înteleagă mai bine anumite notiuni care la prima vedere par ”abstacte”. Profesorul modern, trebuie să aibă cunostinte interdisciplinare, astfel încât să stie să incite curiozitatea elevilor prin legături între diferite materii, între materii si viata cotidiană, făcute cu măiestrie ca un ghid în demersul euristic al elevilor.

Profesorul de chimie, în cazul în care ar fi pus în situatia de a preda fizica, ar avea surpriza plăcută de a observa că foarte multe din notiunile pe care le-a predat în clasa a VII-a la chimie, le întâlneste în manualul de fizică clasa a VIII-a.

Un capitol întreg de transformări de stare de agregare, este pregătit a fi predat, la chimie, ca notiuni ce explică fenomenele fizice.În acest capitol, pe scurt, sunt prezentate denumirea transformărilor de stare de agregare, sunt prezentate si măsurate temperaturile de topire, de fierbere a anumitor substante. Evident, profesorul de chimie, se bazează , pe notiunile studiate de elevi în clasa a VI-a, legate de măsurarea temperaturii.

285 |

414

Dacă profesorul de matematică , ar folosi cunostintele pe care elevii din clasa a VI-a o au legat de reprezentarea grafică a miscării, atunci elevii de clasa a VIII-a mult mai usor ar face legătura între functii si reprezentarea grafică a lor.

Teorema lui Pitagora, pe care elevii o învată la matematică în clasa a VII-a la mijlocul semestrului II, este introdusă la fizică prin compunerea vectorilor, si elevii ”descoperă” Teoroma lui Pitagora , descompunând vectorii, care fac între ei un unghi de 900 si lucrând la scara indicată.

Fizica foloseste multe din relatiile matematice pe care le învată în clasa a V-a, legate de transformări ale unitătilor de măsură pentru lungime, arie, volume, pe care le reiau la fizică clasa a VI-a.

Notiunile de matematică, geometrie din clasa a VI-a la scăderea unghiurilor, se pot folosi la fizică la scăderea intervalului de timp, cls. a VI –a ( Ex. ∆t=2h05min-1h35min=1h65min-1h35min=30min).

Atunci când se rezolvă problemele de fizică, cu ajutorul calculului algebric, ajută foarte mult faptul că elevii clasei a VI-a învată simplificarea si calculul cu aducere la acelasi numitor(Ex. TRANSFORMĂRI: 54 Km/h=54000m/3600s=540m/36s=90m/6s=15m/s ; ÎNLOCUIRI ÎN FORMULE: ( V1+V2 )/2=1/2(15m/s+25m/s)=1/2(40m/s)=20m/s ) Simplificări ale unitătilor de măsură: (kg/m3)*m3=Kg. Foarte multe din problemele de fizică si chimie, se rezolvă cunoscând proprietătile proportiilor, învătate în clasa a VI-a: x/a=y/b a*x=b*y(produsul mezilor este egal cu produsul extremilor), X=b*y/a( Exemplu : F1/S1=F2/S2 LEGEA LUI PASCAL-F1=(S1*F2 )/S2 ).

De asemenea la problemele legate de deplasarea mobilelor si traiectorie, se pot folosi notiuni de geometrie, de distante între două puncte, notiuni pe care elevii le aprofundează în clasa a VII-a la geometrie.

Bibliografie 1. Văideanu, George – Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, 1988 2. Stanciu, Mihai – Reforma conţinuturilor învăţământului, Polirom, 1999

286 |

414

Abordarea

interdisciplinară Profesor Predoana Tatiana Liceul Sanitar Antim Ivireanu Râmnicu Vâlcea

Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între discipline; astfel un învăţământ interdisciplinar poate să-i ajute pe elevi să dobândescă o privire de ansamblu asupra vieţii şi universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale şi să distingă mai uşor scopurile de mijloc.

Interdisciplinaritatea presupune transferul metodelor dintr-o disciplină în alta, căutându-se teme comune mai multor discipline, care pot conduce la realizarea obiectivelor de învăţare de nivel înalt, a competenţelor transversale (luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însuşirea tehnicilor şi metodelor de învăţare eficientă), care, indiferent de disciplină, implică aceleaşi principii, prin utilizarea unor strategii de predare – învăţare bazate pe probleme. În opinia lui G. Văideanu (1988), interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii şi diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”.[1] Mihai Stanciu (1999) indică avantajele pe care le aduce corelatiile interdisciplinare, enumerând următoarele: • „acumularea de informaţii despre procese şi fenomene care vor fi folosite în anii următori de studiu; • clasificarea mai temeinică a unor probleme; • învăţare durabilă şi cu sens, prin interacţiuni permanente între discipline, prin relevanţa explicită a competenţelor formate în raport cu nevoile personale, sociale şi profesionale; • folosirea cunoştinţelor în contexte diferite, realizarea transferului de informaţii sau de metode de la o disciplină la alta; • stimularea funcţiei de sinteză a învăţăceilor”. [2] Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta, transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare. Predarea interdisciplinară se focusează pe aspectele multiple ale formarii elevului: dezvoltă intelectul, dezvoltă partea emoţională, cea socială, fizică şi estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi progresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învăţare, pentru interrelaţionarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învăţare.

Dacă ne oprim la una dintre cele mai importante discipline, matematica, multe noţiuni matematice se pot înţelege mai bine dacă sunt integrate cu exemple practice de la alte discipline. Anume, raportul a două numere (clasa a VI-a) se poate da exemplul raportului dintre distanţa parcursă şi timpul de parcurgere, obţinând viteza medie de la fizică; la mărimi direct proporţionale se poate da exemple de la chimie; la volumul şi aria sferei se poate da exemplu volumul şi aria Pământului de la geografie, aflarea lungimii unei catete sau aflarea lungimii ipotenuzei pentru un triunghi dreptunghic va fi reţinută mult mai bine prin ‘împletirea’ elementelor de la ora de educaţie fizică sau chiar geografie. Metafora lui John Dewey sugereză direct că elevul devine “soarele în jurul căruia graviteză” dispozitivele pedagogice.

Specialiştii avertizează însă că perspectiva interdisciplinară nu ignoră disciplinele: „Interdisciplinaritatea realizată la nivel de grupe de materii conexe sau concepută sub o formă şi mai radicală nu implică abandonarea noţiunii de disciplină. Dimpotrivă, disciplinele, cu metodele şi cu epistemologia lor proprie – datorită însăşi specificităţii lor – trebuie să fie considerate drept necesare atât pentru o formaţie intelectuală sistematică, cât şi pentru o bună înţelegere a lumii”. [3] În concluzie “pentru ca interdisciplinaritatea să devină din deziderat o realitate, e necesar ca planurile şi programele să fie realizate de către comisii interdisciplinare. Astfel, totul rămîne doar la nivel de intenţie , iar la nivel formal, prin disciplinele care funcţionează într-o arie curriculară sau alta.” [4] Bibliografie

287 |

414

1.

2.

3.

4.

Văideanu, George – Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, 1988 Stanciu, Mihai – Reforma conţinuturilor învăţământului, Polirom, 1999 Văideanu, George – Interdisciplinarite, U.N.E.S.C.O. , 1975 Orţan, Florica - Pedagogie şi elemente de psihologie, Editura Risoprint, 2012

Educaţie

financiară-copii!De ce?Cum? Când?

Şi unde?

Prof. înv. preșcolar Drăghici Elena-Denisa Liceul „Antim Ivireanu” Structura G.P.P Nord 1 Râmnicu Vâlcea Educația financiara începe din copilărie! Mărturie suntem noi, părinţii noştri şi generaţia de tineri din prezent. Banii nu sunt doar o problemă a oamenilor mari, de aceea explicaţiile despre bani şi finanţe personale trebuie să vină din timp.Iar cei mici ……cu toţii….sunt minunaţi! Sunt extraordinar de curioşi şi da, foarte isteţi.Vor să ştie, să cunoască, să facă, să exploreze, să se joace, să îsi imagineze, să viseze. Iar modelul lor în viată suntem noi, părinţii.Cred foarte tare că nu trebuie să îi privăm pe copiii noştri de educatie în domeniul financiar: adică să le vorbim despre bani! Este un subiect care ne însoţeşte toata viata şi ne influenţează puternic existenţa şi felul în care facem alegeri încă din copilărie. „Banii nu aduc fericirea, dar siguranta financiară – DA.” (studiu realizat la Universitatea Princeton, SUA).

De ce?

Pentru că ne tratăm copiii cu respect şi credem că este dreptul lor să le explicăm şi să le oferim răspunsuri atunci cand vor să ştie mai mult. Bugetul familiei, locul de muncă al părinţilor şi nevoia de a fi atent ce facem cu banii nu ar trebui să fie un secret.

Pentru că vrem să facem tot ceea ce tine de noi, ca parinti, pentru ca ei să facă alegeri înţelepte în viată, iar banii sunt parte inseparabilă a ei.

Pentru că ne dorim ca cei mici să nu repete greşelile noastre în materie de finanţe. Şi nici nu ne dorim să alerge în viată după bani “pentru că asa face toata lumea”: vrem să muncească cu drag făcand ceea ce le place şi să înţeleagă că secretul stă în gestionarea eficienta a banilor şi nu în goana după ei.

Pentru că nu ne dorim să urle şi să se tăvălească pe jos în magazine doar pentru că nu ne permitem sau refuzăm să cumpărăm tot ceea ce copilul îşi doreşte în acel moment.

Pentru că vrem ca cei mici să ştie că banii nu ni-i dă bancomatul, ci îi caştigăm prin muncă. Nu sunt în număr nelimitat şi trebuie să îi cheltuim responsabil. Uneori trebuie să asteptăm pentru a putea obţine ceea ce ne dorim. Cel mai important este să ştie că făcand ceea ce le place, dar în mod conştiincios şi cu seriozitate, pot să caştige bani: este însă necesar să ştim să ne gestionam eficient bugetul.

Pentru că Educaţia Financiară este o investiţie foarte bună în viitorul copiilor noştri.

Cum? Prin joacă. Prin vise şi imaginaţie. Prin vorbe înţelepte bine alese şi lăsandu-i să fie ceea ce sunt…… copii. Fiind acolo atunci cand au întrebări şi oferind răspunsuri. Prin exemple…..în primul rand prin exemplul nostru.

Când?

Eu cred că putem începe să le explicam copiilor despre bani încă de la varste foarte mici: 2-3 ani, în funcţie de copil şi de părinte. Nu cred că forţăm lucrurile în niciun fel explicandu-i unui copil de 2 ani ce sunt banii, de unde vin şi ce facem cu ei. Cred însă, că greşim atunci cand nu facem asta, din moment ce copiii noştri sunt curioşi şi interesaţi de bani.

Unde? În familie. La joacaă. În parc. La plimbare. La cumpăraături. La grădiniţă. La şcoală. Oriunde se iveşte

288 |

414

ocazia pentru a da un exemplu bun şi un răspuns la o întrebare de copil curios. Ocazii sunt, dar dacă nu le găsim…..le “fabricăm”.Iar dacă timpul nu vă permite vouă, părinţilor, să faceţi asta, lăsaţi-i pe care care au timp, pot şi ştiu să le vorbească copiilor despre bani, pe înţelesul lor, într-un mod distractiv si jucăuş.Evitati să credeţi că este cel mai bine pentru copii să nu aibă de-a face cu banii.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu- Golosoiu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

2. WWW. Didactic. Ro 3. Ligia Georgescu- Golosoiu (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

Formarea

interculturală a profesorului Prof. Spiridon Elena Şcoala Gimnazială ,,Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Profesorul se formează ca membru al unei culturi şi, în acest mod, structura sa psiho-socio-culturală este construită conform tiparelor şi bias-urilor mediului din care provine. Este ca toţi ceilalţi, un rod al autobiografiei care l-a construit. Doar o formare interculturală menită să-i dezvolte mecanismele implicitului căruia îi este supus în mod inconştient poate oferi cadrul unei ,,deconstrucţii” şi decentrări care să-i deschidă calea spre dobândirea unei competenţe interculturale transferabile elevilor săi. În acest context activitatea de învăţare devine o învăţare a acceptării alterităţii, un proces de formare a maturităţii culturale concretizate în competenţa interculturală. Ca scop al educaţiei pentru diversitate, competenţa interculturală semnifică ,,acea capacitate relaţională de a intra în raport cu persoane aparţinând altor culturi, demonstrând permisivitate, respect şi înţelegerea semnificaţiilor culturale diverse” (Cucoş, C., 2000, p. 213).

A forma această competenţă la educat nu înseamnă doar structurarea actului educativ conform laturii informative, nu înseamnă doar prezentarea unor cunoştinţe sau a unei ideologii, ci presupune o acţiune deliberată de formare şi transformare a personalităţii celui educat prin raportarea permanentă la principiile flexibilităţii şi deschiderii culturale. Educaţia interculturală subliniază astfel încă o dată necesitatea reorientării către o pedagogie a modelelor şi accentuează rolul formării competenţelor didactice în realizarea unor acte educative eficiente.

Educatorul intercultural este cel care structurează la nivel înalt rezultatele formării academice cu formarea psihopedagogică şi formarea psihosocială. La nivelul ideal de formare profesorul intercultural îmbină cele trei modele ale profesorilor care s-au succedat în timp: • modelul mecanicist(comportamental, de origine behavioristă care promovează imaginea profesorului tehnolog de comportamente) • modelul personalist(axat preponderent pe factorii de personalitate a profesorului-profesorul carismatic) modelul relaţionist(cognitivist, profesorul care îşi orientează discursul într-o manieră ce accentuează latura intelectuală).

Formatorul de competenţe interculturale este totodată un emiţător de idei, un tehnolog al comportamentelor elevului şi un model uman ce influenţează, prin resorturi afective, formarea personalităţii educatului. Rămâne însă deschisă problema referitoare la preponderenţa unuia dintre cele trei modele în profilul educatorului intercultural.

Răspunsul ar putea fi sugerat de analiza diferenţierii semantice implicate de existenţa în limba franceză

289 |

414

a doi termeni separaţi ce desemnează profesorul: l’enseignant- profesorul caracterizat prin intelectualism şi spre acumularea de informaţii(model tradiţionalist) şi le formateur - profesorul care oferă informaţiile în numele a ceva, o schimbare dorită la elevi. Educatorul intercultural se încadrează în modelul formatorului, al celui care îşi întemeiază demersul educativ pe conceptul de transfer.

El este cel care transferă nu doar cunoştinţele, ci şi competenţele sale, este cel care nu doar organizează lecţii, ci stăpâneşte totodată realitatea psihosocială şi culturală, transferând această capacitate la elevii săi. Întrebarea care se cere a fi pusă în contextul actual sete aceea dacă formarea profesorilor în contextul sistemului de învăţământ actual corespunde modelului propus de educaţia interculturală. Răspunsul care ar putea fi dedus dintr-o simplă analiză a raportului dintre pregătirea academică şi pregătirea relaţională a profesorilor poate constitui un argument important pentru acordarea unei ponderi crescute formării interculturale a cadrelor didactice: ,, În universităţile noastre, formarea profesorilor urmează mai mult un traiect tehnicist în direcţia specializării academice. Dincolo de formarea de tip ştiinţific, prin achiziţionarea cunoaşterii specifice, chiar formarea de tip psihopedagogic, mai ales în universităţile româneşti, lasă de dorit. Chiar şi puţinele topici psihopedagogice neglijează aspectele relaţionale, socio-culturale în care se face educaţia”(Cucoş, C., 2000, p.

200). Este motivul pentru care ne vom axa în continuare pe o succintă analiză a competenţei interculturale ca nouă componentă necesară a competenţei didactice. În contextul socio-politic şi cultural actual, competenţa interculturală devine o componentă esenţială a competenţei didactice. Pentru a stabili locul acestei competenţe în structura mai largă a competenţei didactice vom recurge la câteva delimitări conceptuale.

Competenţa este considerată a fi ,,acea capacitate remarcabilă, profesională, izvorâtă din cunoştinţe şi practică(deci în urma cercetării inteligente şi sistematice a unor activităţi relativ dificile). Competenţa conferă randament, precizie, siguranţă şi permite rezolvarea de situaţii dificile în direcţia în care s-a format”(Şchiopu, U., 1997). Privit astfel termenul de competenţă impune o raportare prin diferenţă specifică la conceptele aptitudine şi capacitate. H. Piéron (1957) delimita aptitudinile de capacităţi, aptitudinea fiind, în accepţiunea sa ,,substratul constituţional al unei capacităţi, preexistând acesteia din urmă, care va depinde de dezvoltarea naturală a aptitudinii, de formaţia educativă, eventual, şi de exerciţiu; numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate”(apud Mitrofan, N., 1988, p. 17).

Ce înseamnă a fi profesor competent, raportat la ,, aptitudinea pedagogică” şi la concretizarea acesteia în capacitate prin exerciţiu? Un criteriu de diferenţiere îl poate constitui contextul în care se desfăşoară activitatea şi cerinţele implicate de acesta pentru comportamentul profesorului. Comportamentul profesorului privit dintr-o perspectivă interacţională poate fi sintetizat în formula C= f(R, P, Sed) în care C= comportamentul profesorului, P = însuşirile de personalitate, Sed = situaţia educaţională, R = relaţia dintre (cf. Potolea, D., 1983), el putând fi diferenţiat între termenul competenţă şi termenii aptitudine şi capacitate prin intermediul variabilei situaţie educativă.(vezi anexa 3 ) Competenţa presupune aşadar mai mult decât actualizarea aptitudinilor prin exerciţiul capacităţilor.

Specificul ei constă în depăşirea cunoaşterii şi aplicării tehnologiei învăţate prin raportarea adecvată şi flexibilă a acesteia la contexte diferite şi cu grade de problematizarea accentuate. Competenţa nu se reduce numai la tehnica efectuării unui lucru sau la informaţiile necesare practicării activităţii ci cuprinde şi atitudinea faţă de activitate. ,, o competenţă este un savoir mobilizat. Nu este o tehnică sau un savoir în plus, ci este o capacitate de a mobiliza un ansamblu de resurse- savoir faire, scheme de evaluare şi acţiune, metode, atitudini- pentru a face faţă eficient situaţiilor complexe şi inedite. Nu este suficient să îmbogăţim paleta resurselor pentru ca aceste competenţe să se ascută imediat, deoarece dezvoltarea lor trece prin integrare, prin punerea în sinergia resurselor într-o anumită situaţie, iar acest lucru se învaţă.” (Perrenoud apud Alleman-Ghionda et al., 1999, p. 102) competenţa didactică şi competenţa intercultural, în particular, nu înseamnă doar a aplica o metodologie, ci a oferi o perspectivă de înţelegere a lumii, a diversităţii culturale. Profesorul intercultural competent transferă comportamente, atitudini, valori care îi oferă educatului posibilitatea de a aborda autonom şi flexibil realitatea culturală.

Formarea competenţei interculturale a profesorului presupune restructurări ale profilului de personalitate în sensul formării unei deschideri şi flexibilităţi orientate spre acceptarea alterităţii. Calificarea pedagogică a formatorilor interculturali implică acoperirea a trei sfere cu orientare diferită: • sfera teoretică(lărgirea cunoştinţelor în domeniul ştiinţelor socio-umane) • sfera metodologică(construcţia didactică) • sfera intra şi interpersonală(dezvoltarea personală şi interpersonală)

290 |

414

Aspectul teoretic oferă cadrul necesar înţelegerii pluralităţii, combaterii prejudecăţilor şi lărgirii orizontului teoretic general. Acest cadru nu este însă suficient pentru a atinge dezideratele unei formări interculturale şi poate constitui, în anumite circumstanţe, chiar o barieră în formarea atitudinală, prin cristalizarea stereotipă a culturilor pentru care apare un plus de informaţie. În strânsă interdependenţă cu sfera teoretică se află formarea metodologică ce înseamnă, pentru educatorul intercultural, o adâncire a pregătirii în domeniul pedagogiei diferenţiale şi al didacticii limbii în condiţii plurilingve. Sub acest aspect formarea interculturală îi va permite profesorului să achiziţioneze şi să utilizeze un instrument de analiză pentru a înţelege contextul social, cultural şi lingvistic în care predă.

El va fi capabil să utilizeze contextul multicultural ca resursă de realizare a educaţiei interculturale.

Cea de a treia sferă a formării interculturale a profesorului presupune modelarea identităţii şi reorganizarea cogniţiei sociale pe baza principiilor interculturalităţii. La acest nivel, formarea vizează reflectarea asupra propriilor prejudecăţi, analiza situaţiilor de eterogenitate şi formarea competenţei de comunicare interculturală.

Punctul de plecare în formarea interculturală în constituie, în acest caz, repunerea în discuţie a reprezentărilor pe care profesorii le au şi situarea sub un permanent semn de întrebare a validităţii acestora. Obiectivul acestei componente a formării interculturale constă în angajarea profesorului într-o mişcare de decentrare culturală care să-i permită transmiterea unui complex atitudinal similar la elevi.

Direcţiile de formare interculturală a profesorului analizate mai sus subliniază necesitatea reelaborării obiectivelor de formare prin deplasarea accentului dinspre formarea teoretică spre o formare preponderent atitudinală şi metodologică.

Bibliografie 1. Cucoş, C., 2000: Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Polirom, Iaşi 2. Marcus, S., 1999: Competenţa didactică, All, Bucureşti 3. Mitrofan, N., 1988: Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, Bucureşti

291 |

414

Importanța

educație financiare corecte in

formarea tinerilor

Prof. Purice Corina Scoala Gimnazială Nr. 4, Râmnicu Vâlcea Educația financiară are la bază dezvoltatea capacității de a înțelege cum funcționează banii în lume: cum cineva reușește să-i câștige, cum acea persoană îi gestionează, cum îi investește (se transformă în mai mult) sau cum o persoanp poate dona bani pentru a-i ajuta pe alții. Mai precis, se referă la setul de competențe și cunoștințe care permite unei persoane să ia decizii eficiente și bazate pe informații, în privința resurselor financiare.

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED) a început un proiect interguvernamental în anul 2003, cu scopul de a oferi modalități de îmbunătățire a standardelelor de educație și de alfabetizare financiară prin dezvoltarea unor principii comune de alfabetizare financiară. În martie 2008, OCDE a lansat International Gateway for Fianancial Education, un amplu proiect privind educația financiară, care are drept scop de a servi ca un centru de schimb de informații pentru educație financiară, și cercetare din întreaga lume.

A-i ajuta pe oameni să înțeleagă problemele financiare este foarte important deoarece generațiile mai tinere, cel mai probabil, se vor confrunta cu produse și servicii financiare din ce în ce în ce mai complexe. În multe țări, tinerii între 15 și 18 ani se confruntă cu una dintre deciziile lor financiare cele mai importante: dacă să investească în învățământul superior sau nu.

Populatia trebuie sa cunoasca notiuni economico-financiare pentru a face fata complexitatii produselor financiare, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, aratand ca cele mai recente analize ale Comisiei Europene subliniaza rolul pe care nivelul redus al cunostintelor l-a avut in criza globala. Acesta a mai precizat, referitor la educatia financiara a copiilor, ca este important ca acestia sa pretuiasca banii, dar si sa-i cheltuiasa si sa-i investeasca. “Nimic atractiv, dinamic… copiii trebuie sa fie implicati activ in activitati practice si sa contribuie cu solutii la problemele expuse. “ Alfabetizarea financiara trebuie inceputa inca din gradinita. Nenumarate studii au demonstrat faptul ca principalul motiv pentru care oamenii se lupta cu dificultatile financiare este acela ca au trecut prin sistemul de invatamant prescolar fara sa invete mai nimic concret despre bani. Cu cat educatia financiara incepe de la o varsta mai frageda, cu atat rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. Copiii trebuie sa inteleaga ideea de limita (de pilda, distinctia dintre ceea ce isi doresc si ceea ce este posibil), ideea de amanare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinte a caror realizare necesita suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legata in primul rand de efortul necesar pentru a obtine satisfacerea unei dorinte). În România, educaţia financiară este extrem de scăzută, nu doar la copii, ci şi la adulţi, ceea ce s-a văzut inclusiv în recenta criză a francului, a declarat Georgescu Goloşoiu, expert BNR, autoarea unor manuale de educaţie financiară pentru clasa a treia şi a patra. Oamenii nu ştiu ce e aceea dobândă la un depozit, nu ştiu că e 3% pe an, nu pe lună. Oamenii nu ştiu să calculeze DAE la un credit, nu citesc tot e scrie în contracte.

Toată lumea trebuie să aibă nişte noţiuni financiare generale.

Educaţia financiară a fost introdusă în rândul cursurilor opţionale, la clasa a treia sau a patra. În anul şcolar 2014-2015 la cursuri participă 46.000 de copii din 41 de judeţe şi Bucureşti, respectiv 11% din totalul elevilor de clasa a treia şi a patra. Copiii învaţă cum să devină mai chibzuiţi, să nu pună accent pe consum, pe cheltuieli, să ştie să economisească. De exemplu, învaţă cum să strângă bani cu care să cumpere materiale şi să modeleze obiecte la care să stabilească un preţ şi să le vândă. Atât învățătorii, cât și părinții și copiii au doar cuvinte de laudă pentru acest opțional, deoarece sunt abordate teme de actualitate, pe înțelesul elevilor; subiectele sunt atractive, practice și îi vor responsabiliza în gestionarea banilor atunci când vor fi adulți.

“La un test făcut în rândul copiilor preșcolari, aceștia au răspuns că banii sunt fabricați de zâne și personaje din desene animate. Problema este că și părinții lor au crezut același lucru, când au cerut credite doar cu buletinul “- a spus Valentin Lazea, economistul Șef al Băncii Naționale a României, în cadrul conferinței organizate de BNR cu tema “Educația financiară - o investiție pentru viitor”. «Chiar ar trebui să ne gândim ca, orice persoană care vine la bancă să ceară un credit, să răspundă mai întâi la un chestionar, care să conțină

292 |

414

un set de întrebări de bază referitoare la dobândă, comisioane, curs de schimb, risc valutar, etc. Dacă nu știi să răspunzi este ca și cum ai conduce pe șoselele țării o mașină, fără permis de conducere - te pui în pericol și pe tine și pe cei din jur».

Visa Europe, împreună cu băncile membre din România şi cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a extins programul naţional de educaţie financiară BaniIQ, lansat în 2012, ca urmare a succesului înregistrat în prima ediţie. Acesta a depăşit aşteptările iniţiale şi a ajutat 55.000 de persoane să obţină informaţiile necesare pentru a-şi administra mai bine finanţele personale. Programul se adreseaza atat tinerilor cat si adultilor.

Cursurile din cadrul programului BaniIQ includ notiuni teoretice esentiale si studii de caz despre planificarea financiara, organizarea bugetului personal, modalitati de utilizare a serviciilor financiare pe internet, economisire, investitii si multe altele.

“Romania, in opinia mea, are nevoie de perseverenta, care este o calitate nu foarte frecventa pe malurile Dambovitei, de consolidare, de intelegere a ceea ce inseamna de exemplu un ciclu economic si faptul ca este inerent oricarei economii de piata” - Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale Române.

Avantajele economice şi sociale ale educaţiei financiare Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecții corespunzătoare a consumatorilor și al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori.

Avantajele pentru persoane Educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor și îi poate învăța pe aceștia să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei. Educația poate ajuta cetățenii să anticipeze din punct de vedere financiar situațiile neprevăzute, să investească în mod inteligent și să economisească pentru pensie. Aceasta îi poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăților. Persoanele care au cunoștințe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice și acordă o atenție mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puțin probabil ca acestea să achiziționeze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înțeleg sau să își asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăți financiare.

Avantajele pentru societate Educația financiară are implicații care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăți. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituțiilor financiare tradiționale și nu societăților marginale sau cămătarilor, care sunt mai oneroși și care implică riscuri mai mari.

Aceasta poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători și să facă economii.

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competențelor finanțatorilor de mâine.

Avantajele pentru economie Educația financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse și servicii corespunzătoare, reducând astfel rata creditelor neperformante, și anume pentru împrumuturi și credite ipotecare, sporind diversitatea și, prin urmare, securitatea economiilor și a investițiilor. În felul acesta s-ar putea evita apariția unor situații ca și aceea a pieței americane a creditelor ipotecare „subprime” în 2007, cu repercusiunile lor asupra ansamblului piețelor financiare. Persoanele care au primit o educație financiară sunt în măsură să aleagă produse și servicii mai puțin oneroase, de o calitate superioară și mai adecvate, accentuând astfel concurența, încurajând inovarea și solicitând îmbunătățiri ale calității și diversității acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar și la o îmbunătățire a bunăstării economice. Consumatorii care au încredere în capacitatea lor de a investi pot aduce lichidități suplimentare pe piețele de capital, care pot fi utilizate ulterior pentru finanțarea micilor întreprinderi ale UE, un elementcheie în sprijinirea creșterii economice și a locurilor de muncă. Asociațiile de consumatori structurate și bine

293 |

414

informate în materie financiară pot avea, de asemenea, rolul unei contraponderi politice în procesul elaborării regulamentelor, reducând astfel riscul unei sechestrări din partea sectorului financiar asupra dispozițiilor legale. Prin urmare, educația financiară ar putea avea efecte semnificative care să se răspândească asupra ansamblului economiei. Educația financiară poate încuraja consumatorii să compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografică a acestora, permițându-le astfel să beneficieze de posibilitățile oferite de piața unică. Pe de ală parte, în cazul în care consumatorii posedă o mai bună cultură financiară și sunt dispuși să aleagă noi prestatori de servicii financiare, aceștia vor fi încurajați să intre pe noile piețe din alte state membre, ceea ce va spori activitatea transfrontalieră.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Napoleon Hill – De la idee la bani, Ed.Curtea Veche Lidia Georgescu – Cultura si educație școlară, o perspectivă europeană, Ed. Oscar Print Robert Kiyoski – Copil bogat, copil isteț, Ed. Curtea Veche Robert Kiyoski – Cadranul banilor, Ed. Curtea Veche

Educaţia

financiară prioritate a Uniunii Europene şi a României. Dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare.

Udrea Mariana Rita Şcoala Gimnazială Orleşti+ Şcoala Gimnazială, Valea Mare, Băbeni In Uniunea Europeană, în cadrul departamentului de politici pentru o piață unică (prin activitatea Expert Group on Financial Education (EGFE), educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ în politicile europene, cu inițiative care urmăresc crearea unor programe coerente la nivelul întregului spațiu european.

Educaţia financiară este un subiect important în viaţa fiecaruia dintre noi .Copii trebuie învăţaţi de rolul şi despre sistemul financiar bancar ,chiar dacă în viitor nu vor activa în sistem, ,trebuie informaţi de rolul in economia contemporană şi gama de servicii şi produse pe care acesta le ofera. Banii sunt importanţi, dar rolul lor şi valoarea lor trebuie explicate copilului de cand acesta manifesta un interes. Limbajul adoptat trebuie să fie la nivelul intelectului copilului .Educaţia financiară devine una din problemele importante ale României, mai ales în cotextul crizelor financiare. Populaţia trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că cele mai recente analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul redus al cunoştinţelor l-a avut în criza globală. Incepand de la gradiniţă copilului i se pot explica anumite reguli simple ce ţin de cheltuirea banului şi economisirea lui. Puşculiţa este un pas mic, dar sigur, către un buget personal al copilului, este un mod de a responsabiliza copilul în cheltuirea banului în relaţie cu dorinţa de a –şi apropia un lucru. Educaţia financiară este bine venită chiar din ciclul primar. Micii şcolari pot să-şi formeze competenţe cu privire la gestionarea banilor şi luarea unor decizii cu caracter financiar, înţelegând în acelaşi timp şi modul lor de cheltuire, economisire ,investiţie, împrumut, adică tocmai noţiuni fundamentale ale educaţiei financiare. Prin jocuri tip Monopoly pot identifica situaţii în care se pot realiza schimburi în natură sau operaţii bancare. .Prin jocuri de rol “plec într-o ţară străină “pot identifica costuri şi beneficii a schimbului valutar .Conversaţia euristică, metoda de dialog active cu elevii, poate fi folosită pentru analiza unor aspecte legate de economisire sau identificarea şi utilizarea unor instrumente moderne de efectuarea plaţilor. Copii îşi dezvoltă capacităţi cognitive, afective şi volitive, asimilează modele de relaţii interpersonale, manifestă creativitate prin jocuri de rol cu teme diferite, dar care se circumscriu contextului educaţiei financiare. Prin folosirea metodelor activ participative se dezvoltă deprinderi de comunicare, de negociere, de soluţionare a problemelor în diferite

294 |

414

contexte finciare. (1) Educaţia Financiară este una dintre priorităţile Uniunii Europene, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă tuturor cetăţenilor statelor membe . Scopul educaţiei financiare este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor si de a adopta decizii cu consecinţe financiare utilizând forme şi activităţi de învăţare.

La gimnaziu: • bazate pe demers inductive: se prezintă elevilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora trebuie să ia decizii active – prin care elevii sunt încurajaţi să ia parte la discuţii ,să participe la activităţi, dezbateri tematice relevante, adica situaţii concrete ce pot apare in familie; • bazate pe colaborare, cooperare, critice cea ce îi ajută să-şi formeze un limbaj argumentative.

La liceu educaţia financiară promovează urmatoarele valori şi atitudini : • consumator avizat; • chibzuinţă, responsabilitate în gestionarea bugetului personal; • spirit de economisire; • respingerea risipei de resurse băneşti; • responsabilitate în asigurarea persoanei, familiei şi bunurilor sale; • relaţionare pozitivă cu ceilalţi; • capacitatea de a lua decizii rationale.(2) În perioadele de criză oamenii, în special aceia cu venituri reduse, trebuie să facă faţă unor dificultăţi foarte mari. Acest lucru se reflectă, în primul rând, în plan financiar, când apar probleme de rambursare a împrumuturilor sau imposibilitatea de a pune ceva bani de-o parte pentru a investi sau economisi. Disciplina Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; competenţă digitală; a învăţa să înveţi. Educaţia financiară are următoarele finalităţi: informarea elevilor de liceu asupra problemelor financiare de bază, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii, în scopul realizării mai bunei lor protecţii; - dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiarbancar, prin promovarea unor comportamente, deprinderi, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi; - dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare.(3) Concentrându-ne atenţia asupra cazului României, se afirmă necesitatea unui program naţional pentru educaţie financiară care, împreună cu protecţia consumatorului, este necesară pentru existenţa unor pieţe financiare largi, care să servească întregii populaţii, pentru îmbunătăţirea eficienţei dimensiunii de retail a pieţei financiare şi pentru asigurarea stabilităţii pe termen lung a sistemului financiar. Institutul Bancar Român ca instituţie ar trebui să colaboreze cu MENCS pentru dezvoltarea unor programe educaţionale specifice.

Pentru a pune în context situaţia României din punct de vedere al educaţiei financiare, amintim o comparaţie internaţională a nivelului de cunoştinţe financiare, prezentată de Jappelli(2010), care poziţionează România aproape de limita inferioară a clasamentului, pe locul 49 din55. În afară de aceasta, am constatat că o serie de instituţii din domeniul financiar (precum Banca Natională a României sau Comisia de Supraveghere a Sistemului dePensii Private)au colaborat cu diverse licee sau universităţi, organizând seminarii informative şi conferinţe. Aceste evenimente nu au fost însa organizate în mod sistematic la nivel national şi nici nu a existat o continuitate identificabilă a acţiunilor educative în cadrul diferitelor instituţiide învăţământ.(4) Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Marin Manolescu :Curriculum pentru învăţământ preşcolar şi primar ; Ligia Georgescu Golosâşoiu Educaţie financiară –Banii pe înţelesul copiilor-auxiliar curricular clasa a II-a ,clasa a IV-a ).

Băieşu Luminiţa Ileana Grupul Şcolar Oltchim Vâlcea ) ( Eugen STOICA - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii; Angela TEŞILEANU - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei; Elena BĂLAN - Şcoala Superioară Comercială N. Kretzules ).

5. ABORDĂRI LOCALE ALE EDUCAŢIEI FINANCIARE Dr. Tudor CIUMARACentrul de Cercetări Financiare şi Monetare “Victor Slăvescu”, Academia Română

295 |

414

Educație

financiară prin opere literare Prof. Negrea Titela-Violeta Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Criticul Eugen Lovinescu se întreba, între altele, de ce avarul e considerat, în viaţă şi în literatură, ridicol şi odios, iar risipitorul e văzut cu îngăduinţă, cu simpatie chiar. El considera că avarul nu-şi ruinează familia ci, pe căi mai dure, îi pregăteşte un viitor mai bun, în timp ce risipitorul nu are niciun fel de respect pentru bunurile lui şi ale altora fiind primejdios din punct de vedere social.

Euclio, eroul comediei „Ulcica” a lui Plaut, descoperă o comoară pe care însă o ţine ascunsă continuând să trăiască în mare sărăcie împreună cu fiica sa. Deşi are această comoară, se duce regulat să-şi încaseze bănuţul de argint pe care conducătorul cetăţii în care locuieşte îl dă cetăţenilor foarte săraci, când face baie plânge pentru că pierde prea multă apă, când bărbierul îi taie unghiile, le strânge şi le ia cu el și îşi căsătoreşte fiica cu un bătrân foarte bogat, împotriva voinţei acesteia. Nu se cunosc aspecte legate de biografia lui, personajul e purtătorul unei singure trăsături, e un avar şi atât, iar piesa urmăreşte să-l înfăţişeze doar în această manifestare a caracterului său.

Aspecte similare se regăsesc în lucrarea lui Moliere, „Avarul”. Şi aici scriitorul e preocupat de a releva trăsăturile generale ale avarului, dezumanizarea acestuia. Tot sensul vieţii lui sunt banii, trăieşte în condiţii precare impunând acelaşi regim copiilor şi servitorilor, vrea să îşi căsătorească fiica cu un bătrân şi fiul cu o văduvă pentru a scăpa de grija dotelor. Se îndrăgosteşte de o tânără fără zestre şi se gândeşte că ar fi o soţie bună pentru că e crescută în sărăcie şi obişnuită cu puţin; renunţă însă uşor la ea, în favoarea fiului său, când i se dă caseta cu bani furată.

Se povesteşte despre el că ar fi dat în judecată pisica vecinului pentru că i-a mâncat ce a mai rămas dintr-o friptură de berbec sau ca a furat ovăzul cailor. Totuşi, Harpagon păstrează aparenţele modului de viaţă ale „lumii bune”: are servitori şi caleaşcă, deşi servitorii sunt prost îmbrăcaţi iar caii de la caleaşcă înfometaţii, dă mese acasă atunci când interesele o cer. Eroul întruchipează avarul în genere, aspaţial şi atemporal.

Cavalerul avar din poemul dramatic al lui Puşkin, e, până la un punct, un zgârcit clasic. Are lăzi de aur, pe care le ţine ascunse în pivniţă, dar trăieşte precum cei mai săraci dintre muritori, locuieşte într-o cămară neîncăpătoare şi se hrăneşte cu coji uscate. Fiului său, tânar plin de calităţi, nu-i dă niciun ban, silindu-l să ducă o viaţă în umilitoare sărăcie, iar când i se cere să îşi îndeplinească îndatoririle de tată, pentru a scăpa de obligaţii, îşi calomniază fiul, acuzându-l că vrea să-l ucidă şi să-i fure averea. Avarul lui Puşkin e atât de împătimit de aur încăt numai vederea acestuia îi provoacă delicii inimaginabile. Coboară, uneori, în pivniţa secretă unde îşi ţine comoara, deschide lăzile cu bani, aprinde lumânări în faţa fiecăreia şi se desfată contemplând grămezile de aur sclipitor.

Din perspectivă romantică e văzut şi avarul lui Hasdeu, Sbierea, în drama istorică „Răzvan şi Vidra”.

Căzut în mâinile lui Răzvan, el se consideră mort nu la gândul că fostul său rob l-ar putea ucide, ci pentru că haiducii i-au luat sacul cu bani pe care îl avea la el. Mai târziu, rob la poloni, refuză să se răscumpere, aşteptând un prilej fericit pentru a fi eliberat fără să plătească nimic. Până atunci se declară mulţumit că robia îi asigură suszistenţa, fără a-i afecta averea din ţară.

Grandet e un zgârcit tipic evocat de Balzac prin mijloacele artei realiste.

Simplu dogar la origine, el s-a îmbogăţit treptat, folosindu-se cu abilitate de conjuncturi favorabile, în momente tulburi, la care s-au adăugat trei moşteniri în familie. Grandet nu e un filozof, nu e generos niciodată, e un împătimit de îmbogăţire şi Balzac prezintă amănunţit caracterul personajului, modul de viaţă, dezumanizarea sa treptată până la obsesia dementă din preajma morţii când se teme să nu-i dispară aurul şi banii.

Costache Giurgiuveanu, personajul lui George Călinescu din romanul „Enigma Otiliei”, diferă sensibil de avarii lui Balzac. Averea sa e în bună parte moştenită şi nu acumulată. Spre deosebire de avarii menţionaţi, moş Costache e fricos, ezitant, fire slabă. Banii nu-i păstrează la bancă, ci îi ţine lângă el, ascunşi sub duşumea ori sub saltea.

Preocuparea de a strânge bani şi a face avere, caracteristică multor personaje din nuvelele lui Slavici,

296 |

414

scriitor realist cu tendinţă spre clasicism, o regăsim şi în romanul „Mara”, cu deosebire la eroina al cărei nume dă şi titlul operei. Avariţia ei nu este însă de aceeaşi natură cu a avarilor amintiţi până acum. Banul o obsedează, îl preţuieşte dar nu-i întunecă judecata, nu-i impune privaţiuni, nici la mâncare, nici la îmbrăcăminte şi nu-i alterează dragostea foarte puternică pentru copii. În cazul Marei există o proporţie egală de zgârcenie şi afecţiune maternă, de hotărâre bărbătească şi sensibilitate femeiească.

De o structură aparte este avariţia lui Hagi –Tudose din nuvela cu acelaşi titlu de Delavrancea. El are o prăvălie cu personal redus, pe care-l supraveghează cu străşnicie iar sursa averii sale e chiar avariţia care depăşeşte orice închipuire. Personajul îşi impune mari privaţiuni pentru a strânge bani: trăieşte în mizerie, într-o casă întunecoasă, se hrăneşte doar cu pâine şi bragă ori „ciuguleşte” de prin prăvălii prefăcându-se ca vrea să cumpere şi gustă marfa. Nu are familie pentru că e conştient că o nevastă şi copii presupun cheltuială.

Sfârşitul avarului, în literatura romantică şi naturalistă, dar, uneori, şi în cea realistă, e tragic. Moartea nu vine natural, ci e datorată unui şoc emotiv ce-şi are originea tot în avariţia personajului, este un sfârşit simbolic în care poate fi descifrată o condamnare radicală a unui viciu vechi de când lumea.

Bibliografie 1. Păcurariu, Dim., Teme. Motive. Mituri, Editura Albatros, Bucureşti, 1990 2. Lovinescu, Eugen, Scrieri, I, Editura Cartea Românească , Bucureşti, 1969

Educația

financiară a copiilor de vârstă școlară Prof. Onogea Mioara Școala Gimnazială nr. 5 Râmnicu Vâlcea

Introducerea educației financiare ca disciplină opțională în școli începând cu ciclul primar este bine venită în societatea noastră actuală, în care totul se modernizează rapid, banii fiind un subiect extrem de important al vieții cotidiene. Micii școlari își formează astfel competențe cu privire la gestionarea banilor și cu luarea unor decizii care au consecințe financiare, înțelegând în acela și timp și modul în care banii sunt cheltuiți, economisiți, investiți, împrumutați, adică noțiuni ale educației financiare.

Prin studierea disciplinei Educație financiară, elevul, viitorul consumator de produse și servicii bancareva fi ajutat să adopte un stil de viață chibzuit care să încurajeze economisirea. În acest sens disciplina Educație financiară urmărește modelarea unui comportament pe termen lung al populației. Prin predarea acestei discipline se vor crea premisele pentru a avea consumatori de produse și servicii bancare informați și educați, Demersul de realizare a educației financiare are în vedere posibilitatea începerii acesteia încă din primii ani de școală, prin inițierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situațiile concrete în care sunt implicați și de la situațiile cocrete în care sunt implicați și de la experiențele pe care aceștia le au la această vârstă. Astfel, elevii vor fi pregătiți pentru asumarea în cunoștință de cauză, a calității de consumatori care își cunosc drepturile și le pot exercita în situații concrete de viață, administrarea bugetului personal, raportarea la aspecte de bază care țin de domeniul financiar cu care vin în control direct sau prin intermediul familiei din care fac parte.

Punând accent pe ceea ce este mai important pentru copil și anume să-i învățăm cum să economisească de mici banii, explicându-le importanța și procedurile economisirii, putem contribui la deprinderea obiceiului economisirii și cheltuirii banului cu înțelepciune.

Obiceiurile comportamentale se formează încă din primii ani ai copilăriei. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut și au învățat încă de mici., îcepând de acasă și continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar, completând apoi cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor.

Multe persoane adulte nu au nici măcar minimul de informații necesare pentru a-și ține în ordine finanțele personale. Aceasta, pentru că nici părinții lor și nici școala, mai târziu. Nu le-au furnizat aceste

297 |

414

informații. De aceea, educația financiară este binevenită oricui, fie că este copil, tânăr angajat, utilizator al produselor și serviciilor bancare, fie că este o persoană cu un nivel al veniturilor mai mic, sau că este vorba de un om de afaceri prosper.

Educația financiară are deci rolul de a forma în rândul elevilor unele competențe cu privire la gestionarea bnanilor, precum și conturarea unei imagini a modului în care banii sunt câștigați, cheltuiți, economisiți, împrumutați și nu în ultimul rând investiți.

De reținut în rândul elevilor este și faptul că banii se câștigă prin muncă remunerată, se economisesc făcând diferența între necesitate și plăcere și se investesc în ideea ca aceștia să fie înmulțiți.

La orele de Educație financiară elevii vor putea fi informați cu privire la sistemul bancar, care este importanța băncilor și cum au apărut acestea, ce este o operațiune bancară, să înțeleagă rolul tranzacțiilor financiare și nu în ultimul rând beneficiile schimbului valutar.

De cealaltă parte, părinții sunt încântați de faptul că micuții lor acumulează noțiuni despre abc-ul financiar în moduri atractive ce depășesc convențiile învățământului tradițional. Copiiii sunt actorii principali ai acestui demers iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului social și economic actual. În concluzie, scopul unei bune educații financiare îl constituie creșterea gradului de implicare atât al copiiilor, cât și al cadrelor didactice și părinților în astfel de activități, conturarea unei imagini complexe a modului în care sunt percepuți banii, dobândirea unor abilități de gestionare a acestora.

Bibliografie 1. Ligia Georgescu Goloșoiu, Educatie financiară - „Banii pe înțelesul copiilor” : ghidul învățătorului, Ed. Explorator, Ploiești, 2013

Importanța

educației financiare a elevilor

de liceu

Profesor Păușescu Maria Maricica Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea Într-o societate a cunoaşterii care este în continuă mişcare şi transformare educaţia trebuie privită ca o dimensiune permanentă a existenţei umane desfăşurată cu scopul adaptării la cerinţele societăţii. Din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi, se conturează, pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european”, orientat de formarea celor opt competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală.

Educaţia financiară şi incluziunea financiară reprezintă, pe de altă parte, priorităţi pentru Uniunea Europeană, în scopul creării unei pieţe integrate a serviciilor financiare la nivel comunitar, care să fie accesibilă pentru toţi cetăţenii statelor membre. Sectorul serviciilor financiare evoluează rapid. Inovația și globalizarea permit accesul la o gamă din ce în ce mai largă de produse și servicii menite să răspundă unei mari varietăți de nevoi și împrejurări. Progresele tehnologice, noile mijloace electronice de comercializare, precum și integrarea piețelor financiare au sporit gama serviciilor propuse și mijloacele de acces la acestea. Însă, pentru mulți consumatori, aceste produse sunt complexe, iar rezultatele viitoare în ceea ce le privește sunt greu de evaluat. În acest context, educația financiară trebuie să aibă în vedere atât complexitatea acesteia, cât și posibilitatea începerii acesteia de la vârste fragede și continuării în liceu, prin iniţierea elevilor în acest domeniu, pornind de la situaţiile concrete în care sunt implicaţi şi de la experienţele pe care elevii le au la această vârstă.

298 |

414

Prezența educației financiare la liceu se impune în vederea pregătirii elevilor pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a calității de consumator, pentru formarea unor deprinderi și atitudini corecte privind administrarea bugetului personal, pentru abordarea, în cunoștință de cauză, a situațiilor curente care țin de domeniul financiar, cu care vin în contact direct sau prin intermediul familiei din care fac parte. Dacă este începută de timpuriu, în familie, și continuată apoi la școală, educația financiară poate ajuta copiii să ia cunoștință de valoarea banilor, să își gestioneze cheltuielile și să facă economii. Mai târziu, aceasta poate permite studenților și tinerilor să dobândească competențe importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și rambursarea ajutoarelor pentru studii. Ulterior, poate ajuta adulții să își planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziția unei case sau mărirea familiei. Educația poate ajuta cetățenii să anticipeze din punct de vedere financiar situațiile neprevăzute, să investească în mod inteligent și să economisească pentru pensie să evite tentativele de fraudă în domeniul plăților. Persoanele care au cunoștințe în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice și acordă o atenție mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare Educația financiară are implicații care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăți. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituțiilor financiare tradiționale și nu societăților marginale sau cămătarilor, care sunt mai oneroși și care implică riscuri mai mari.

Aceasta poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători și să facă economii.

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competențelor finanțatorilor de mâine.

Bibliografie 1. Becker, G. (1994), Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti; 2. Văideanu, G.(1981), Educația la frontiera dintre milenii, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Responsabilitatea

financiară a

copilului- banii de buzunar

Prof. Mosor Ana-Maria Colegiul de Silvicultură Și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea Educația financiară a copiilor poate începe de la vârste mici atunci când aceștia încep să își asume anumite responsabilități. Practica privind banii de buzunar a stârnit diferite controverse în domeniul parentingului democratic. Unii părinți văd banii de buzunar ca pe un privilegiu câștigat de copii, în timp ce alții îl văd ca dreptul fiecărui membru al familiei. În cele mai multe cazuri, părintele devine un negociator de salarii, plătind sume din ce în ce mai mari doar pentru facerea treburilor obișnuite în casă. De exemplu, un copil poate spune în momentul când este rugat să accepte o treabă suplimentară, să ducă gunoiul după ce își face curat în cameră: „Cât voi primi pentru asta?”. Când părinții plătesc copiii pentru treburi făcute în casă, atunci copilul învață valoarea banilor și nu cooperarea.

Părinții vor trebui să îi învețe pe copii că o treabă făcută îți poate aduce bani, asemănător funcționării în lumea reală. Însă, există multe joburi care nu necesită o muncă plătită. (spălatul rufelor, a vaselor, etc).

Banii de buzunar și asumarea responsabilităților în casă îi învață pe copii abilități de viață.

• Banii de buzunar îi învață cum să își chibzuiască banii: cum să îi câștige, să îi economisească, să își planifice un buget.

• Treburile în casă îi învață responsabilitatea și cooperarea: să faci parte din familie, să contribui la treburile casnice, să îți asumi angajamente.

Managementul banilor de buzunar

299 |

414

Părinții îi pot învăța pe copii responsabilitatea, managementul banilor și cooperarea prin trei modalități: 1. Banii de buzunar de bază. În fiecare lună dați copiilor o sumă fixă de bani pentru a-i învăța managementul banilor. Este responsabilitatea copiilor să aibă grijă de ei. Dacă aceștia nu au grijă de bani, trebuie lăsați să experimenteze consecințele naturale. În primele luni, aceștia îi vor cheltui nechibzuit și în consecință nu trebuie suplimentată suma de bani. Dacă părinții nu reacționează agresiv și nu îi salvează atunci când aceștia au cheltuit banii, copiii își vor da seama că trebuie să economisească bani pentru a-și cumpăra ceea ce își doresc.

Rugați-i pe copii să facă treabă în casă doar pentru că sunt membrii ai aceleași familii și în casă familia este o echipă unde se împart sarcinile. Se recomandă a se evita legarea banilor de buzunar față de îndeplinirea sarcinilor de bază în casă. Treburi cum sunt ducerea gunoiului, așezarea mesei, spălatul rufelor, curățenie în cameră pot fi făcute alternativ de fiecare membru.

2. Banii suplimentari Copiii pot câștiga bani suplimentar dacă acceptă îndatoriri în plus față de cele stabilite inițial, cele de bază. Se presupune că aceste sarcini sunt mai dificile și nu trebuie făcute foarte des. Aceste sarcini sunt propuse de către copil și negociate cu părinții.

3. Economisirea pentru cumpărături În această etapă, copiii pot economisi bani pentru cumpărarea unor lucruri dorite dacă îndeplinesc sarcini mai complexe (își ajută părinții la zugrăvit, fac curățenie în grădină, sau își ajută vecinii, prietenii).

Aceste sarcini sunt mari, se fac o dată sau de 2 ori pe an.

Banii de buzunar depind de nevoile copiilor și de ce doresc aceștia să facă cu ei. Unii copii își pot împărți banii pe categorii de buget, alții îi pot cheltui pe toți odată. Adolescenții din dorința de independență doresc să aibă control permanent asupra lor. Dacă părinții își impun punctul de vedere asupra cheltuirii banilor, de obicei se ajunge la lupte de putere. În schimb, dacă părinții stabilesc cerințe de buget de când copiii sunt mici, aceștia se obișnuiesc cu o rutina.

Unii părinți oferă stimulente la economisire. Această modalitate poate fi considerată o recompensă pentru faptul că copilul a economisit o sumă de bani. Odată ce s-a aplicat un astfel de plan de stimulare la economisire, acesta poate crea dependență asemenea unei mituiri.

Bibliografie 1. Jody Johnston Pawel – Magazia de unelte a părinților

300 |

414

Rolul

firmelor de exercițiu în educația finaciară

a tinerilor

Prof. Violeta Marilena Grecea Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Motto: „Dă-i unui om un pește și va fi sătul o zi întreagă, învață-l să pescuiască și va fi sătul o viață întreagă.” - Lao Tzu Este recomandat ca educația financiară a copiilor să înceapă la vârste cât mai fragede, și să se realizeze chiar de către familie. În același timp, și școala poate să contribuie la educația financiară, încă din clasele mici.

S-ar putea crede că, la elevii de liceu educația financiară este deja realizată dacă se începe de timpuriu, numai că nu este așa. Există noțiuni specifice educației financiare pe care elevii le pot înțelege mult mai bine la vârsta adolescenței, lucruri care au legătură și cu faptul că aceștia încep să înțeleagă la modul serios abia acum ce înseamnă banii, cum poate influența o slujbă nivelul de trai al familiei, de ce trebuie să ținem cont din punct de vedere financiar atunci când ne alegem viitorul.

Printre metodele didactice moderne care pot contribui nu numai dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor, ci implicit și la educația lor financiară, se află metoda firmei de exercițiu.

Firma de exercițiu este o metoda didactica modernă și interactiva prin care se simulează procesele dintr-o firmă reală. Orice firmă de exercițiu are ca principal obiectiv crearea unui plan de afacere clar și realist și ajută membrii FE să observe dacă afacerea lor se îndreaptă spre obiectivele propuse, dacă sunt alocate resurse suficiente, dacă au fost luate în calcul riscuri și cum pot fi acestea depășite. Modelarea cheltuielilor din firma de exercițiu în funcție de cifra de afaceri, folosind planul financiar previzionat, oferă posibilitatea dezvoltării afacerii virtuale într-un mediu de afaceri real.

Fiecare plan de afacere trebuie să cuprindă și o Previziune financiară (raportată la 1 an) Spre exemplu, firma de exercițiu Nova Med de la Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, a cuprins următoarele elemente în planul de afaceri: Managementul societății a prognozat pentru anul financiar 2015 un buget de venituri și cheltuieli avantajos, la finalul celor 12 luni de activitate obținându-se profit rezultat din munca depusă de fiecare dintre cei 6 angajați.

1.Venituri totale=Venituri exploare+Venituri financiare+Venituri excepționale Venit= 220 RON x 100 buc + 240 RON x 100 buc=46.000 RON 2. Cheltuieli totale = Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieri excepționale Cheltuielile financiare reprezintă contravaloarea comisioanelor aferente operațiunilor bancare efectuate.

Cheltuielile excepționale constituie contravaloarea eventualelor pierderi din calamități.

Cheltuielile de exploatare dețin ponderea cea mai mare, sunt reprezentate de:

3.Presupupunând că toate produsele sunt vândute, profitul brut se calculează ca diferență între încasări și cheltuieli astfel: Profit Brut=Venituri totale-Cheltuieli totale =46.000-20.680=25.320RON Profitul net este venitul rezidual al unei firme, după adăugarea veniturilor totale și câștigurilor și scăzând toate cheltuielile și pierderile pentru perioada de raportare. Profit net=Profit brut-Impozit pe profit =25.320-16%din25.320=2.532RON

301 |

414

În cadrul firmei de exercițiu se dezvoltă și funcționează diverse departamente, printre care și departamentul resurse umane. Elevii vor simula toate activitățile care au loc în acest departament, astfel încât ei vor cunoaște, analiza și simula modul de calcul al salariilor, precum și metode de stimulare și motivare pentru angajați.

Salariul din firma de exercițiu reprezinta suma de bani virtuală ce revine unui angajat (salariat) pentru munca prestată. Angajatul în firma de exercițiu este încadrat, pe baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată.

Descriu mai jos un model de activitate practică ce are loc într-un modul Firmă de Exercițiu: Cât câstig eu în această lună?

• Pe departamente • timp: 30 minute; • materiale: calculator, consumabile, documente tipizate (ștat de salarii).

Realizați ștatele de salarii pe o lună folosind atât varianta clasica, cât si varianta pe baza unui soft.

• Indiferent de varianta în care lucrează, se întocmeste statul de salarii pentru angajații departamentului; • Se trage la sorți modul în care va lucra fiecare departament.

• Coordonatorul firmei de exercițiu va acorda feedback la sfârsitul activitații pentru fiecare departament, feedback axat pe modul de utilizare al softului, pe modul de completare al documentelor și pe modul de lucru în echipa care formează departamentul; • Situațiile listate și documentele completate se depun într-un portofoliu al departamentului, care va fi evaluat la sfârsitul semestrului pe baza criteriilor de evaluare ale unui portofoliu.

Bibliografie 1. Williams, Mary – Manual de evaluare elaborat în cadrul proiectului Instruire și Consultanță Continuă a Sectorului IPT din România, RO2006/018 147.04.01.02.01.03.01

Rolul

lui Ion Mihalache în formarea Partidului Naţional Ţărănesc şi a afirmării sale în viaţa politică a ţării Prof. Tudosoiu Mihaela Școala Gimnazială ,,Anton Pann” Râmnicu Vâlcea Imediat după constituirea Partidului Ţărănesc din data de 5/18 decembrie 1918, Ion Mihalache se retrage din satul Dobreşti de Argeş pentru o perioadă de mobilizare psihică, după lungile lupte duse pentru înfiinţarea partidului.1 Cu sau fără legătură cu organizaţia centrală începeau să apară tot mai multe „partide ţărăneşti”, nu atât în jurul unor puncte de program bine conturate, cât mai ales al unei idei – necesitatea organizării politice a ţărănimii. Astfel de partide se constituiau pe comune, pe grupuri de comune, pe judeţe adesea fără nici o legătură între ele.2 În primăvara şi vara anului 1919, Ion Mihalache se preocupa de statutul extern al ţării. Acestuia i se păreau în pericol frontierele ţării datorită evenimentelor apărute în ţările vecine ca: Ungaria, Rusia, încât cerea ministrului de război să ia măsuri pentru pregătirea armatei.3 La data de 10-23 iunie 1919 apărea primul număr al revistei „Ţara Nouă”, organul central al Partidului Ţărănesc. De îngrijirea ei se ocupau Mill Ionescu Berbecaru precum şi intelectuali precum: Cezar Petrescu, Ion Popa, I. Mihăescu.4 Ministrul I.G. Duca fost director al Băncii Populare şi Cooperativelor săteşti, a avut la începutul anului 1919 o discuţie cu Ion Mihalache sugerându-i ideea de a face o frumoasă carieră politică dacă se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Ion Mihalache refuză ideea propusă de Duca. Văzând că prin asemenea practici nu reuşea să împiedice afirmarea Partidului Ţărănesc, liberalii au folosit o gamă variată de metode pentru împiedicarea activităţii ţărăneşti.5

302 |

414

În cel de-al treilea număr al revistei „Ţara Nouă” – Comitetul Central a dat publicităţii proiectul de norme conducătoare în Partidul Ţărănesc – se preconiza că puteau fi membri ai partidului „toţi cetăţenii care n-au făcut politică militantă de partid în cadrele vechilor partide oligarhice. Explicând această interdicţie Ion Mihalache scria „Dacă partidele ar avea porţile larg deschise tuturor nemulţumiţilor din vechile partide, sau tuturor celor care văd că le fuge terenul de sub picioare în vechile partide atunci ei ar da buzna peste noi, văzând că aici e viitorul. Şi cum noi suntem oameni fără multă experienţă, iar ei maeştri în şurubările politice partidul ar încăpea exclusiv pe mâinile lor şi am cădea în greşeala vechilor partide.6 Deoarece organizaţiile judeţene îşi desfăşurau activitatea fără o legătură între ele, Comitetul Central a convocat o consfătuire pe ţară. Desfăşurată la Bucureşti în zilele de 15/28 şi 16/29 iulie 1919 consfătuirea a prilejuit primul contact al iniţiatorilor şi conducătorilor organizaţiilor judeţene. Au participat reprezentanţi din 12 judeţe; iar Iaşul a trimis telegrame.7 În toamna anului 1919, Ion Mihalache împreună cu partidul său se implică în campania pentru alegerile parlamentare. Era pentru prima dată când toţi locuitorii dispuneau de dreptul egal de vot.8 În octombrie 1919 apare declaraţia de principii a Partidului Ţărănesc prin care se spune că va lupta din răsputeri pentru: gospodăria rurală şi naţională, pentru administraţia obştească, şcoală şi credinţa poporului, sănătate şi bunăstarea poporului şi pentru bugetul poporului.9 Cu un asemenea fond ideologic Partidul Ţărănesc în frunte cu Ion Mihalache se lansează în campania electorală într-o atmosferă de mare încredere pusă în oamenii de la sate care reprezentau 80% din populaţia ţării.10 Crearea de noi organizaţii ţărăniste, apropiatele alegeri parlamentare, au impus iniţierea unei noi consfătuiri pe ţară la 8-9 octombrie 1919, la care au participat delegaţi din 18 judeţe. Se adăugau delegaţii din judeţele: Constanţa, Covurlui, Dolj, Ialomiţa şi Mehedinţi.11 La data de 13 octombrie 1919, apărea în revista „Ţara Nouă” articolul „Rostul Partidului Ţărănesc de Virgil Madgearu”, în care sunt definite rolul şi ţelurile partidului ţăranilor români cât şi deosebirile programatice dintre Partidul Ţărănesc şi celelalte partide politice din ţară.12 În alegerile parlamentare din 2-4 noiembrie 1919 pentru Adunarea Deputaţilor şi 7-8 noiembrie pentru Senat, Partidul Ţărănesc a depus listele de candidaţi numai în Vechiul Regat. Alegerile au marcat o importantă modificare a raportului de forţe politice. Partidul Naţional Liberal nu a reuşit să câştige alegerile. Cel mai mare număr de mandate a obţinut Partidul Naţional din Transilvania – 169; P.N.L. – 103; Partidul Ţărănesc din Basarabia – 72; Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat 61 mandate.13 Astfel Ion Mihalache era desemnat deputat în două judeţe: Muscel şi Râmnicu Sărat având adepţi în toate satele din Vechiul Regat.14 Alegerile parlamentare nu au dat un câştigător, dar sentimentul general se îndreaptă spre noile partide. N. Iorga aprecia că acestea „se simţeau observate şi pândite din umbră de liberalii furioşi de neprevăzutul rezultat al alegerilor.”15 După lungi tratative începute în 18-19 noiembrie 1919, Ion Mihalache a decis să lupte pentru colaborarea tuturor partidelor politice noi. După tratative intense la 25 noiembrie s-a încheiat un acord de colaborare între Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc, Partidul Naţionalist – Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina şi Partidul Ţărănesc din Basarabia pentru constituirea unui bloc parlamentar.16 Alianţa politică cunoscută sub numele de Blocul parlamentar desemna la 1 decembrie 1919 guvernul Alexandru Vaida Voievod care în aceeaşi zi îşi depune jurământul.17 Bibliografie 1. Apostol Stan – Ion Mihalache – Destinul unei vieţi, Editura Bucureşti 1999, pag. 63 2. Ioan Scurtu – Din viaţa politică a României. Întemeierea Partidului Ţărănesc în perioada 19181926, Editura Bucureşti 1975, pag. 19 3. Arhiva Naţională Bucureşti. Fond Ion Mihalache nr. 1121 dos. 93 f. 15 4. Ioan Scurtu – op. cit, pag. 20 5. Ibidem – pag. 21 6. Ţara Nouă – 1919 I nr. 3 din 29 iunie/6 iulie 1919 7. Ţara Nouă – 1919 I nr. 7 din 21 iulie/3 august 1919 8. Apostol Stan – Ion Mihalache – Destinul unei vieţi, Editura Bucureşti 1999, pag. 70 9. Doctrina Ţărănistă în România, Editura Noua Alternativă 1994, pag. 87 10. Apostol Stan – op. cit, pag. 51 11. Mircea Muşat; Ion Ardeleanu – Viaţa politică în România 1918-1929, Editura Politică Bucureşti 1976, pag. 209 12. Doctrina Ţărănistă în România – pag. 90

303 |

414

Riscurile

financiare şi asigurarea persoanelor

contra riscurilor

Prof. ing. Ruxanda Constantin Cristian Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea Asigurarea este o garanţie acordată de un asigurător asiguratului său, de a indemniza eventualele pagube, în schimbul unei prime sau cotizaţii. Pentru a putea beneficia de o asigurare este nevoie de semnarea unui contract, numit: “contract de asigurare”.

Principalele caracteristici juridice ale contractului de asigurare: • caracter consensual - se încheie în scris numai pe baza consimţământului părţilor; • caracter sinalagmatic - părţile contractante îşi asumă reciproc anumite obligaţii reciproce şi interdependente; • caracter aleatoriu - părţile contractante nu cunosc la încheierea contractului ce efecte vor rezulta din desfăşurarea lui: beneficii sau pierderi. Caracterul aleator este esenţial la contractul de asigurare; • caracter oneros - fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj (folos) prin prestaţia pe care s-a angajat să o facă în favoarea celeilalte părţi. La fel ca şi alte contracte cu titlu oneros, contractul de asigurare este opus contractului cu titlu gratuit; • caracter succesiv - eşalonarea în timp a prestaţiilor precizate în contract. Faptul că, valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o anumită perioadă de timp, face posibilă eşalonarea plăţii primei de asigurare de către asigurat; • caracter de adeziune - forma şi clauzele contractului sunt stabilite de către societatea de asigurări, potenţialul asigurat având posibilitatea să accepte sau să respingă în bloc acest contract; • caracter de bună-credinţă - presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de către ambele părţi.

Asigurătorul este persoana juridică care în schimbul unei prime de asigurare (sumă de bani) îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate.

Asiguratul este persoana fizică care în schimbul unei prime de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi ori accidente.

Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul de a încasa suma asigurată sau despăgubirea, fără sa fie neapărat parte la contractul de asigurare.

Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul o plăteşte asiguratorului, pentru ca acesta din urmă să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii sau sumei asigurate în momentul în care se produce riscul asigurat.

Riscul asigurat se referă la un eveniment care, o dată produs, din cauza efectelor sale, obligă pe asigurător să plătească asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.

Tipuri de asigurări: a) asigurări obligatorii – sunt acelea care se bazeaza pe principiul obligativităţii prin lege(exemple: RCA, asigurari de locuinţe- din iulie 2010); b) asigurări facultative- se încheie numai în baza acordului de voinţă al părţilor(exemple: asigurări de viaţă, asigurări auto facultative: CASCO, asigurări pentru pensii, etc.)

Riscurile ne ameninţă existenţa, a noastră şi a familiei, la tot pasul şi în orice moment, iată numai câteva dintre întrebările legate de grijile care ne frământă şi care pornesc de la riscurile cu care ne confruntăm: „Ce vor face ai mei dacă eu dispar? Din ce vor trăi? Cine va plăti creditul? Vor putea păstra casa? Cine va plăti şcoala copilului?”. Astfel de griji sunt întemeiate şi fireşti, dar printr-o asigurare de viaţă li se poate oferi celor asiguraţi mai multă siguranţa. Am ales pentru exemplificare câteva dintre planurile de asigurare, care există ca produse oferite de piaţa asigurărilor: Asigurare de viaţă pe termen limitat care acoperă doar riscul de deces, iar primele plătite sunt mici în raport cu suma asigurată. Aceasta se utilizează pentru copii fără venituri sau pentru părinţi cu venituri mici, al căror susţinător financiar doreşte să îi ştie în siguranţă sau pentru situaţia în care s-a angajat un credit pe termen lung.

304 |

414

Asigurare de viaţă pe termen nelimitat cu acumulare de fonduri sau o asigurare mixtă de viaţă care în caz de deces asigură protecţia celor dragi, dar garantează şi o sumă la supravieţuire, pentru situaţiile în care se doreşte acumularea unui fond, lăsarea unei moşteniri.

Asigurare tip rentă de studii prin care copiilor le poate fi asigurată suma necesară pentru a-şi continua studiile după 18 ani sau un sprijin financiar pentru a-şi porni propria afacere. Această asigurare se face atunci când părinţii vor să asigure copiilor lor un start în viaţă.

Planuri de asigurare pentru pensii. Acestea sunt o alternativă la pensia de stat, care îi propune asiguratului menţinerea standardului de viaţă cu care s-a obişnuit.

Pentru cei care călătoresc frecvent există asigurare de călătorii, care oferă temporar, protecţie suplimentară. Prin poliţa de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate se acoperă cheltuielile făcute ca urmare a unei îmbolnăviri sau a unui accident apărut in timpul călătoriei. Este obligatorie pentru călătoriile în UE, SUA si alte state si este mai mult decât recomandabilă.

Bibliografie 1. Gheorghe Crețoiu – ECONOMIE, Ed. Antet Press , 2010 2. E., Bălan, M., Iatagan, D., Olaru, A., Teşileanu, Economie aplicată, Editura Humanitas educaţional, Bucuresti, 2007.

Avantajele

aduse de programul de educaţie

financiară

Stanciu Elvira Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu’’ Loc. Drăgăşani Jud. Vâlcea Educaţia financiară, oferită la un nivel corespunzator de-a lungul întregii vieţi, poate aduce avantaje fiecărui cetăţean, indiferent de vârsta sa şi de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât şi pentru societate în ansamblul ei. Educaţia financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecţii corespunzătoare a consumatorilor şi al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informaţiilor dintre consumatori şi prestatori. Educaţia financiară poate ajuta copiii să ia cunostinţă de valoarea banilor şi îi poate învăţa pe aceştia să îşi gestioneze cheltuielile şi să facă economii.

Aceasta poate permite studenţilor şi tinerilor să dobândească competente importante pentru autonomia lor, de exemplu în ceea ce priveşte gestionarea şi rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adulţii să îşi planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achiziţia unei case sau mărirea familiei. Educaţia poate ajuta cetăţenii să anticipeze din punct de vedere financiar situaţiile neprevăzute, să investească în mod inteligent şi să economisească pentru pensie. Aceasta îi poate ajuta, de asemenea, să evite tentativele de fraudă în domeniul plăţilor. Persoanele care au cunoştinte în domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adaptează cel mai bine nevoilor lor specifice şi acordă o atenţie mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai puţin probabil ca acestea să achizitioneze produse de care nu au nevoie, să ia angajamente în favoarea unor produse pe care nu le înţeleg sau să îşi asume riscuri care le-ar putea cauza dificultăţi financiare.

Educaţia financiară are implicaţii care se extind dincolo de persoanele vizate, aducând, de asemenea, avantaje întregii societăţi. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiară: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare în materie financiară să se adreseze instituţiilor financiare tradiţionale şi nu societăţilor marginale sau cămătarilor, care sunt mai onerosi şi care implica riscuri mai mari.

Aceasta poate încuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scăzute, să fie prevăzători şi să facă economii.

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competenţelor finanţatorilor de mâine. Educaţia financiară poate contribui la stabilitatea financiară prin sprijinirea consumatorilor în a alege produse şi servicii corespunzatoare, reducând

305 |

414

astfel rata creditelor neperformante, şi anume pentru împrumuturi şi credite ipotecare, sporind diversitatea şi, prin urmare, securitatea economiilor şi a investiţiilor. Persoanele care au primit o educaţie financiară sunt în măsură să aleagă produse şi servicii mai puţin oneroase, de o calitate superioară şi mai adecvate, accentuând astfel concurenţa, încurajând inovarea şi solicitând îmbunătăţiri ale calităţii şi diversităţii acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate în sectorul financiar şi la o îmbunatăţire a bunăstării economice.

Consumatorii care au încredere în capacitatea lor de a investi pot aduce lichidităţi suplimentare pe pieţele de capital, care pot fi utilizate ulterior pentru finanţarea micilor întreprinderi, un element-cheie în sprijinirea creşterii economice şi a locurilor de muncă. Asociaţiile de consumatori structurate şi bine informate în materie financiară pot avea, de asemenea, rolul unei contraponderi politice în procesul elaborării regulamentelor, reducând astfel riscul unei sechestrări din partea sectorului financiar asupra dispoziţiilor legale. Prin urmare, educaţia financiară ar putea avea efecte semnificative care să se răspândească asupra ansamblului economiei.

Educaţia financiară poate încuraja consumatorii să compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografică a acestora, permiţându-le astfel să beneficieze de posibilităţile oferite de piaţa unică. Pe de altă parte, în cazul în care consumatorii posedă o mai bună cultură financiară şi sunt dispuşi să aleagă noi prestatori de servicii financiare, aceştia vor fi încurajati să intre pe noile pieţe din alte state membre, ceea ce va spori activitatea transfrontalieră. Comisia Europeană a recunoscut faptul că îmbunătăţirea cunoştinţelor financiare ale consumatorilor este un element crucial în construirea Pieţei Financiare Unice. Consumatorii care au dobândit cunoştinţe financiare pot să utilizeze mai bine oportunităţile create de integrarea financiară în Uniunea Europeană. În acest sens, Comisia Europeană a introdus în Baza de date Europeana pentru Educaţie Financiară şi Programul de educaţie financiară, Bugetul Familiei.

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este destul de mare încât să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre “preţul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de aceasta aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul. Copiii sunt învăţaţi că “am nevoie” este prioritar faţă de “îmi doresc”, atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai puţin, pentru că, vorba unei fetiţe, “cine ar vrea sa dea mai mulţi bani pe acelaşi lucru?”. Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicate, exemplificate şi confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru că, până să ajungă la scoală, educaţia financiară începe în familie. Oferă-i o pusculita. Arată-i ce se face cu ea şi procedează şi tu la fel. Ia-l cu tine de fiecare dată când pui bani în cont, când scoţi bani de pe bancomat, când plăteşti la casa la cumpărături, când distribui banii şi faci liste, când prioritizezi...Este important să vadă că tu te preocupi efectiv: că acele hârtii şi acele bancnote sunt valoroase şi că mami şi tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitandu-te. Mai departe, verbalizează şi fă-l pe cel mic martor la alegerile şi deciziile pe care le iei. Altfel spus, gândeşte cu voce tare. Explică-i de ce alegi un anumit lucru şi renunţi la altul. Procedează aşa în supermarket, cand luaţi de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolată. Continua acasă, când vă uitaţi împreună în catalogul de la Ikea, când stabiliţi unde să mergeţi ăn vacanţă, când hotărâăi ce cadou luaţi pentru aniversarea unor prieteni... Ţine-l pe copil aproape atunci când au loc în familie discuţiile Este la fel de important să te vadă concret când umbli cu banii şi cum umbli cu banii. Gaândirea copilului este foarte concretă. Aşa că ţine-l pe lângă tine atunci când vii cu banii acasă, îi numeri şi îi repartizezi. Chiar dacă îi ţii pe card, poţi proceda astfel din când în când, pentru ca cel mic să vizualizeze şi să înţeleagă efectiv cum gestionezi banii.

Apoi, implică-l în gestionarea bugetului familiei, tot într-un mod concret. Pregăteşte niste borcane pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipeşti o etichetă (Lumina, Apa, Internet, Mâncare, Hăinuţe, Concediu...). Folosesşte apoi bani din jucărie, decupaţi şi desenaţi de voi sau chiar bani reali. Împreună cu cel mic, numără-i şi pune-i pe fiecare în borcanul care îi revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai ramân bani fără “destinaţie”, dezbateţi ce s-ar putea face cu ei. Cu prima ocazie (iar aceasta nu te va lăsa prea mult să astepţi...), explică-i că nu poti să îi cumperi jucăria sau bicicleta pe care şi-o doreşte cu pasiune, pentru ca nu ai toţi banii acum. Însă propune-i să cooperaţi, pentru că aşa puteţi strânge banii împreună.

Important este să identifici acel lucru care îl motivează să facă economii, pe care şi-l doreşte foarte mult.

Ca să îi menţii motivaţia, pune-i pe perete în camera lui o imagine, o fotografie sau un desen cu lucrul dorit. Apoi, propune-i un plan de economii. Ca să îi fie clar ce se întâmplă şi ca să îi păstrezi entuziasmul pe parcurs, înregistrează fiecare progres pe care îl face. Pregăteşte o etichetă pe care să o lipiţi pe puşculiţa, pe care să desenezi un interval gradat, format din maxim 5 unităţi, ca să nu descurajeze dacă sunt prea multe. Sau

306 |

414

desenează pe etichetă un cerc împărţit în patru. Atunci când copilul strânge jumătate sau o cincime din sumă, coloraţi împreună o bucată din cerc, sau faceţi un semn clar pe intervalul gradat. Apoi când ajunge la jumătate...

Si tot aşa. În acest fel, cel mic are o reprezentare vizuală a progresului şi rămâne motivat în continuare.

Stimulează-l în mod concret. Pune mana şi contribuie şi tu la succesul lui, după vorba “cui are i se va da...”. Aceasta înseamnă că poţi stabili cu el astfel: de fiecare dată când reuşeşte să strângă o anumită sumă, de exemplu 5 lei, tu i-o dublezi. Suma o stabilesti în funcţie de “venitul” lui. Dacă 5 lei este o nimica toată pentru voi, atunci porneşti de la o valoare mai mare. Dacă nu este chiar o nimica toată pentru cel mic să strângă 5 lei, aşadar îi trebuie puţină răbdare, atunci aceasta este o valoare potrivită. Important este să îl stimulezi să amâne recompensa imediată pentru o recompensă mai mare, mai târziu. Pe masură ce mai creşte şi îşi formează această deprindere, poţi micşora procentul pe care i-l adaugi. Adică nu îi mai dublezi suma, ci îi adaugi jumătate din ea. Îl mai poţi încuraja şi altfel. Oferă-i o răsplată concretă atunci când atinge suma stabilită. Dacă primeşte bănuţi de la bunici, îi rămâne lui restul de la cumpărături şi în plus preferă o îngheţată mai ieftină, ca să păstreze câţiva bănuţi, atunci va ajunge să aibă la un moment dat 10 lei. Bravo! Numai că pentru el, aceşti 10 lei nu înseamnă nimic... nu se concretizează în nimic, dacă mai are de strâns pe langă ei până să îşi poată cumpăra lucrul acela mai scump pe care şi-l doreşte. Mai mare impact are pentru el faptul că a mâncat o îngheţată cu 2 cupe, nu cu 4, decât că acum are încă 10 lei în puşculiţă. Aşa că oferă-i o recompensă pe care să o simtă. Oferă-i o mică jucărie, o etichetă colorată pentru caiete, o oră în plus la joacă, o vizită la Zoo... Copilul are nevoie şi de stimulente pe parcurs, până să experimenteze “recompensa” reală care il aşteaptă odată ce va strange întreaga sumă de bani.

Bibliografie 1. Lăcătuş, Maria Liana, Învăţământ preuniversitar şi educaţia economică, editura ASE, Bucureşti, 2009 2. Programa şcolară pentru disciplina opţională- Educaţie Financiară- curriculum la decizia şcolii pentru liceu, MECTS 2010, la www.edu.ro 3. Programa şcolară pentru disciplina opţională- Educaţie Financiară- curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu, MECTS 2010, la www.edu.ro

Terminologia

de marketing economic Prof. Simion Andreea Ştefania Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea

În cadrul sistemelor ştiinţelor economice marketingul este o disciplină cu un pronunţat caracter aplicativ şi experimental şi cu un lexic variat.

Marketingul contemporan a cunoscut o evoluţie spectaculoasă, de la nivelul unei funcţiuni a întreprinderii la cel de concept călăuzitor al unei organizaţii. Asigurând conducerea sistematică a întreprinderii orientate spre piaţă, marketingul dobândeşte valenţe specifice noi, de natură de a stimula abordarea interdisciplinară a fenomenelor şi proceselor pieţei. Ştiinţa marketingului a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă atât sub aspectul extinderii în cele mai diverse ramuri economice, social – culturale, politice, cât şi din punct de vedere al aprofundării cunoaşterii domeniului, al tehnicilor şi instrumentelor de investigare a proceselor şi fenomenelor pe care le include această ramură a teoriei şi practicii economice34.

Importanţa acestui domeniu rezultă şi din evoluţia spectaculoasă a învăţământului de marketing, atât în mediul universitar cât şi în cel liceal de specialitate economică. Dar această dezvoltare spectaculoasă a 34 Marketing – Dicţionar Explicativ, coordonatori: Constantin Florescu, Petre Mâlcomete, Nicolae Al. Pop, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 12-13.

307 |

414

marketingului aduce după sine şi problema lexicului de specialitate, căci sub impactul dinamismului are loc o explozie informaţională care cere oricărui interesat o cât mai variată gamă de cunoştinţe.

Marketingul este un domeniu în formare căruia îi corespunde un limbaj dinamic în curs de constituire, cu împrumuturi din alte discipline ce variază prin tipul şi gradul de modificare semantică: autoconsum, achiziţie, atitudine, imagine, percepţie, fie prin modificări de sens cu păstrarea mediei semantice: piaţă, atenţie, calitate, deprindere35.

Elocvent este cazul termenului piaţă al cărui sens de bază este acela de loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri mai ales cu produse agroalimentare36.

Păstrând sensul de bază în terminologia de marketing îl regăsim în numeroase exprimări terminologice specifice: piaţa bunurilor de consum, piaţa organizatorică, piaţa serviciilor, piaţa internă,piaţa externă, piaţa internaţională, piaţa globală, piaţa produsului, piaţa întreprinderii, cotă de piaţă, relaţii de piaţă37; piaţă comună europeană, piaţa serviciilor financiare, piaţă de gros, piaţă monetară, piaţă-test38.

O parte din termenii specifici marketingului desemnează aceleaşi concepte, care trimit la acelaşi referent ca şi în domeniile cu care marketingul a intrat în contact: angrosist, autoservire, broker, catalog, concurenţă, consumator, rabat, reclamă, soldare, vânzare39. Există însă semne că începe să se impună ca limbaj de sine stătător, un exemplu în acest caz este sintagma panou de afişaj şi a echivalentului acestuia panou publicitar. În funcţie de domeniul precizat termenii de marketing pot fi clasaţi după cum urmează: economic(brand, cercetare de marketing, declin, distribuţie, hypermarket, identitate corporativă, metamarketing, nişă de piaţă, obsolescenţă, piaţa produsului, preţ de vânzare, prospectare); economic+comerţ(concurenţă, marketing, merchandising); marketing(panou de afişaj, panou publicitar); finanţe(soldare); sociologic(sondaj de opinie); telecomunicaţii(televiziune).

Cu cât o terminologie este mai nouă sau în curs de formare cu atât inconsecvenţele de natură conceptualsemantică şi denominativă sunt mai frecvente şi, deci, variaţia este frecventă la toate nivelurile. Este cazul terminologiei de marketing în care Roxana Ciolăneanu prezintă fenomenul variaţiei sub diversele ei forme: cantitativă(non-lingvistică), calitativă(lingvistică), sintactică şi semantică40. Terminologia de marketing este supusă aceloraşi mecanisme lingvistice de adaptare, ajustare, schimbare şi inovare ca şi limba generală.

Marketingul este un domeniu care nu s-a delimitat încă ferm în raport cu domeniile cu care a intrat în contact, în special cu economia. Este un domeniu dinamic care antrenează o terminologie la fel de dinamică şi, în consecinţă, greu de circumscris.

Limbajul de marketing este un limbaj în formare, care se remarcă printr-o dinamică conceptual semantică importantă al cărei efect este variaţia lingvistică şi nonlingvistică. De aici şi dificultăţile în utilizarea termenilor specifici de către cei implicaţi în procesul de instruire, în special elevii.

Bibliografie 1. Ciolăneanu, Roxana, Dinamica relaţiei marcă-brand în terminologia românească de marketing, în Studii de lingvistică – omagiu doamnei profesor Angela Bidu-Vrânceanu, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2011, p. 87-96.

2. Idem, Terminologia marketingului economic, Terminologie şi terminologii, vol. I, coord. Angela Bidu-Vrânceanu, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2010, p. 159-163.

3. Idem, Variaţia terminologică în dicţionare, Aspecte ale variaţiei terminologice în dicţionarele specializate de marketing, în Terminologie şi terminologii, vol. II, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 95-131.

4. Danciu, Victor, Marketing, Editura Economicã Preuniversitaria, Bucureşti, 2001.

35 Roxana Ciolăneanu, Variaţia terminologic în dicţionare, Aspecte ale variaţiei terminologice în dicţionarele specializate de marketing, în Terminologie şi terminologii, vol. II, …p. 95.

36 DEX, p. 788.

37 Victor Danciu, Marketing, Editura Economicã Preuniversitaria, Bucureşti, 2001, p. 92.

38 Marketing – Dicţionar Explicativ, p. 513-522.

39 Roxana Ciolăneanu, Terminologia marketingului economic, în Terminologie şi terminologii, vol. I, …p. 168-169.

40 Idem, Variaţia terminologic în dicţionare…p. 99-107.

308 |

414

Despre

asigurãri Prof. Simion Mihãiţã Constantin Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

Asigurarea este o formă de protecţie bazată pe un contract, prin care o persoană fizică sau juridică care se va numi asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice - asigurator, plătind asiguratorului o sumă de bani numită prima de asigurare. Asiguratorul se obliga prin acesta contract să plătească asiguratului despăgubiri în cazul în care evenimentele prevăzute în contract au loc.

Riscurile acestea vor exista întotdeauna: în legătură cu sănătatea, cu activitatea profesională, şi, în cazul firmelor, riscuri privind mărfurile sau activele companiei. De aceea este foarte bine să încercăm să transferăm riscurile asupra altcuiva.

Acestea sunt motivele pentru care au apărut serviciile sau, mai bine zis, produsele de asigurare. Acestea sunt oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri în schimbul unei sume de bani. Astfel, plata unei sume îl pune pe asigurat la adăpost de problemele cauzate de accidente, fie ele auto sau de altă natură, îi poate salva firma de la probleme financiare care ar putea duce la faliment.

Asigurarea, așa cum este perceputã în zilele noastre are ca izvor de apariție marele incendiu din Londra din anul 1666. În anul 1680, englezul a înființat prima companie de asigurări de incendii din Anglia, denumitã The Fire Office. În Statele Unite, prima companie de asigurări a demarat activitatea tot prin încheierea asigurărilor pentru incendii, cu sediul în Charleston(Carolina de Sud), în anul 1732. În anul 1752, a fondat Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire, prima companie care colecta contribuţii în vederea prevenirii incendiilor.

Despre o societate de asigurări în România putem vorbi începând cu anul 1871 când s-a înfiinţat prima societate de asigurări, numită „Dacia“. La doi ani după aceasta s-a înfiinţat cea de-a doua societate: „România“, cele două au fuzionând în anul 1881 şi creând o societate mult mai puternică numită „Dacia-Romania“. În Ianuarie 1991, conform unor hotărâri de guvern ce reglementau asigurările de la noi din ţară, fostul ADAS a fost preluat de către societăţile comerciale pe acţiuni Astra şi Carom. Acesta a dat startul unei noi dezvoltări a pieţei de asigurare şi reasigurare din România, în următorii ani apărând numeroase societăţi cu capital privat, fie românesc fie în parteneriat cu societăţi străine.

Astfel încep să se formeze marile societăţi de asigurare de la noi din ţară, dea lungul timpului fiecare căutând parteneriate cu companii străine care au secole de tradiţie şi de experienţă în ceea ce priveşte domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. Pe lângă asiguratori au apărut şi societăţi de intermediere în asigurări. Aceştia şi-au asumat rolul de agenţi dar în unele cazuri şi de brokeri de asigurări.

Cea mai importantă clasificare a asigurãrilor cea făcută de legiuitor. Astfel în Legea 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor la art. 7 alin. 2 erau prevăzute următoarele tipuri de asigurări legale:asigurări de viaţă; asigurări de persoane altele decât cele de viaţă; asigurări de autovehicule; asigurări maritime şi de transport; asigurări de aviaţie; asigurări de incendiu şi alte pagube la bunuri; asigurări de răspundere civilă; asigurări de credite şi garanţii; asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate; asigurări agricole. În vederea armonizării legislaţiei noastre la uzanţele comunitare în Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor la art. 3 alin. 1 se prevede că: Activitatea de asigurare se grupează în: asigurări de viaţă şi asigurări generale. La ora actualã companiile de asigurãri oferã o gamã foarte largã de poliţe ce acoperã aproape toate aspectele vieţii şi activitãţii umane. În general se poate vorbi despre gruparea asigurãrilor în jurul a câteva puncte de referinţã: Asigurãri de viaţã, Asigurãri auto, Locuinţe şi bunuri, Pensii private, Sãnãtate.

Indiferent de cât de mult a evoluat umanitatea, un lucru este foarte clar: nu putem controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, exemplul cel mai bun fiind poate natura. De aceea asigurarea, prin mijloacele sale specifice contribuie la desfăşurarea neîntreruptă a proceselor de producţie în industrie, agricultură şi în celelalte ramuri ale producţiei sau la reluarea rapidã a stilului de viaţã.

309 |

414

Bibliografie 1. Bistriceanu, Gh., D., Asigurări şi Reasigurări în România, Bucureşti, 2006.

2. Legea 47/1991; Legea 136/1995 şi Legea 32/2000, http://www.asfromania.ro.

3. Tănăsescu, Paul, Lăzărescu, Sorin, Dragotă, Mihaela, Şerbănescu, Cosmin, Asigurări moderne de bunuri si persoane, Editura A.S.E., Bucuresti, 2005 4. http://www.1asig.ro/Despre-asigurari-13.htm.

5. htrtp:/ www.portaldeasigurări.ro

Educația

financiară pas cu pas Prof. Joița Mihaela Gabriela Școala Gimnazială Olanu, județul Vâlcea

Este bine ştiut că o economie stabilă se dezvoltată sănătos și are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s- a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Pentru că educația financiară ne ajută să menținem un echilibru financiar, ne învață cum să gestionăm veniturile noastre și să cheltuim mai puțin, cum să facem economii pentru situații neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viața de zi și zi, aceasta ar trebui să înceapă încă din familie.

Totuși, primul pas în educația financiară este acela de a întelege cum să câstigăm bani , să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenti de un salariu. Apoi, știind cât și de unde avem banii, este important să avem și o evidentă a cheltuielilor pentru a putea planifica investiții ulterioare. Poți învăța cum să ții un buget de venituri si cheltuieli pentru familia ta. Totodată, nu trebuie sa învestești cu sufletul, ci doar după un studiu amănunțit al pieței.

Elevii de astăzi, dacă beneficiază de o educație corespunzătoare din punct de vedere financiar, vor fi pregătiţi în sensul formării unei gândiri şi a unui mod de abordare corecte atunci când se vor confrunta cu probleme fiscale sau de investiții.

Donald J. Trump afirma: ,,nu există garanţii, dar este mai bine să fii pregătit decât să fii luat prin surprindere”. Cu alte cuvinte, este bine sa se introducă educația financiară în școală ca disciplină de studiu, însă viitorul adult trebuie continuu să se informeze.

Educaţia financiară se poate face în şcoală indirect, în cadrul orelor de limba română, matematică etc. prin intermediul serbărilor şcolare şi piese de teatru, jocurilor didactice matematice, probleme distractive, jocuri de rol cu tema : ,, Cum mă comport într-un magazin?”, ,, Ce pot face într-o bancă?, Ce pot cumpăra din piaţă?”, Ce bani folosesc dacă merg într-o altă ţară?”. De asemenea informatii preţioase privind educatia financiară se pot însuşi şi în timpul unor vizite la Muzeul Băncii Naţionale, la diverse bănci, Imprimerie, Monetăria Statului.

Este important ca elevii să înțeleagă chintesenţa şi rolul banilor, precum şi a instituţiilor de credit.

Astfel, gestionând cu responsabilitate banii încă de la o vârstă fragedă, în viitor vor putea să îi investească eficient.

Bibliografie 1. Revista „Educație financiară pe înțelesul tuturor” nr. 7 2. www.citatecelebre.ro

310 |

414

Metode

de educație financiară Prof. Ispas Elena Simona Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea

Este binecunoscut faptul că educația financiară începe în familie prin exemplul personal. Copilul, viitorul adult, poate să desfășoare diverse jocuri sau să participe la diverse treburi cotidiene care să implice noțiuni despre bani, fiscalitate, investiții ( jocuri de societate gen Monopoly, participări la cumpărături, drumuri la bancomat).

Se pune întrebarea : Care sunt cele mai eficiente metode de educație financiară pentru a deveni un adult de succes ? Răspunsuri sunt multiple, în funcție de sectorul de vârstă în care dorim să facem educație financiară. În familie, copilul poate fi învățat despre bancomate și cărți de credit, despre cum să vorbească despre bani oferind permanent un exemplu pozitiv. În școală, elevii trebuie învățați să își fixeze obiective și termene petru realizarea acestora. Un prim pas – pușculița pentru economisire. Aceasța poate fi cumpărată, dacă copilul este mic sau confecționată, dacă este mai mare.

Dacă elevul a dobândit abilități de planificare pe termen mediu sau lung se poate folosi un planificator de activitati (trimestrial sau anual) pentru a-l ajuta să-și construiască un program de economisire mai ambițios.

Acest calendar financiar poate fi îmbogățit cu desene amuzante și semnificative pentru etapele programului de economisire.

O altă metodă eficientă și în același timp amuzantă este creionarea sau desenarea pe calculator a unui grafic financiar. Astfel poate observa mult mai ușor creșterea sumei de bani economisite.

Chiar dacă în prezent nu este instituită educația financiară ca disciplină de studiu obligatorie, pregătirea pentru ”lumea banilor” poate fi făcută în cadrul oricărei discipline utilizănd metode activ participative moderne.

De amintit : • brainstormingul sau ciorchinele de idei- metodă care oferă posibilitatea de a-i pune pe elevi în situaţia de a se gândi la o temă pe care o vor întâlni în text şi de a face asociaţii în legătură cu aceasta.

• Ciorchinele- un organizator grafic prin care se evidenţiază într-o reţea conexiunile dintre ideile despre un subiect.

• copacul ideilor - metodă grafică în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi la baza paginii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate cunoştinţele evocate. Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul al grupului şi fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi. Metoda formează abilități de comunicare și colaborare.

Bibliografie 1. http://www.asociatia-profesorilor.ro/metode-interactive-pentru-un-invatamant-eficient.html

311 |

414

Educație

financiară - oameni de succes Prof. înv. primar Trandafir Filofteia Școala Gimnazială Budești, județul Vâlcea

Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale.

Educaţia financiară începe în familie cu exemplul personal. Cunoscând cât de mult imită copilul comportamentul adulţilor este bine ca părinţii să îşi implice copiii, atât cât este posibil, în acţiuni legate de extrageri de bani de la bancomat, în magazine, acasă. Motivăm de ce alegem un produs şi nu altul, cum din două produse la fel îl alegem pe cel mai ieftin. Efectiv gândim cu voce tare, explicând de ce cumpărăm una şi nu alta, de ce pe aceea şi nu pe cealaltă, de ce sunt necesare ,,economiile”. Cumpărăm o puşculiţă pe care i-o dăruim, stimulându-i dorinţa de a face economii, necesare procurării anumitor bunuri. Te preocupi să vadă că acele hârtii sunt purtătoare de valoare, verbalizezi tot ce faci în legătură cu banii.

Educaţia financiară începută în familie este consolidată şi substanţial îmbunătăţită prin activități și jocuri didactice cu această tematică în grădiniță și apoi în școală.

Prin studierea disciplinei Educaţie financiară, elevul, viitorul consumator de produse şi servicii bancare, va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit,care să încurajeze economisirea, În acest sens, disciplina Educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei.

Elevii corect îndrumați vor identifica principalele trăsături ale unei comunități şi vor deveni conştienţi de caracteristicile şi problemele economice specifice. Ei vor învăța că locurile de muncă și competențele lucrătorilor din principalele sectoare economice sunt esențiale pentru determinarea caracterului și vieții unei comunități. Elevii vor înţelege că interdependența dintre afaceri este esențială pentru libera circulație a banilor într-o comunitate.Altfel spus, dacă dorim ca elevii noștri să aibă un viitor decent, să fie oameni de succes trebuie să aibă parte de o educație financiară și o îndrumare corespunzătoare.

Bibliografie 1. Georgescu Goloșoiu Lidia- ,,Educație financiară- Banii pe înțelesul copiilor”, Editura Explorator, Ploiești, 2013 2. www.didactic.ro

312 |

414

Rolul

educaţiei financiare în şcoală Prof. Stanca Mariana-Lelia Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea

Scopul Educației Financiare ca disciplină este exact acela de a învăța noile generații, nu cu supremația banului, ci cu valoarea lui în raport cu celelalte valori ale vieții sociale și personale. Educația financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii și respectului pentru munca în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație absolut necesar.

Educaţia financiară începe cu exemplul personal. Cunoscând cât de mult imită copilul comportamentul adulţilor este bine ca părinţii să îşi implice copiii, atât cât este posibil, în acţiuni legate de extrageri de bani de la bancomat, în magazine, acasă. Motivăm de ce alegem un produs şi nu altul, cum din două produse la fel îl alegem pe cel mai ieftin. Efectiv gândim cu voce tare, explicând de ce cumpărăm una şi nu alta, de ce pe aceea şi nu pe cealaltă, de ce sunt necesare ,,economiile” . Cumpărăm o puşculiţă pe care i-o dăruim, stimulându-i dorinţa de a face economii, necesare procurării anumitor bunuri. Te preocupi să vadă că acele hârtii sunt purtătoare de valoare, verbalizezi tot ce faci în legătură cu banii.

S-au pus în valoare trei coordonate ale lecţiilor de educaţie financiară: transdisciplinaritatea (pentru asimilarea cunoştinţelor de educaţie financiară, copiii aplică noţiuni din alte discipline:matamatică, limba şi literatura romană, istorie), învăţarea prin joc (dramatizările, rebusurile, activităţile de abilităţi practice, compunerile; probleme de calcul matematic dezvoltate în jurul manualului de educaţie financiară care fixează noţiuni din alte discipline şcolare) şi formarea unor deprinderi de viaţă utile copilului în viitor (educaţia financiară stimulează creativitatea şi spiritul întreprinzător al celor mici, comunicarea cu îndrumătorul, disciplinează comportamentul financiar prin realizarea de economii, ajută la aprecierea corectă a unui produs şi conduce la coştientizarea valorii banilor).

Prin studierea disciplinei Educaţie financiară, elevul, viitorul consumator de produse şi servicii bancare, va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit,care să încurajeze economisirea, În acest sens, disciplina Educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei. Prin predarea acestei discipline, noi considerăm că se vor crea premisele pentru a avea consumatori de produse şi servicii bancare informaţi şi educaţi.

Contribuţia disciplinei Educaţie financiară la dezvoltarea competenţelor cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvoltării anumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea cu privire la alte competenţe cheie. Disciplina Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; - comunicare în limba maternă; - competenţă digitală; - a învăţa să înveţi.

Programa şcolară pentru Educaţie financiară are următoarele finalităţi: - informarea elevilor de gimnaziu, în calitate de consumatori de bunuri şi de servicii cu privire la drepturile pe care le au şi la instituţiile care le apără aceste drepturi; - dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de resursele financiare; - dezvoltarea receptivităţii pentru domeniul financiar, prin promovarea unor comportamente, atitudini şi valori care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi. Educaţie financiară – Curriculum la decizia şcolii pentru gimnaziu 3 Structura programei şcolare include următoarele elemente: - Notă de prezentare - Competenţe generale - Valori şi atitudini - Competenţe specifice şi conţinuturi - Sugestii metodologice Competenţele generale sunt preluate din curriculumul şcolar de trunchi comun, dezvoltat în gimnaziu pentru Cultură civică. În acest sens, educaţia financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei care, dacă ar fi beneficiat de cunoştinţe în materie, ar fi putut fi evitate multe fenomene negative.

Bibliografie 1. Programa şcolară pentru disciplina optională ,,Educaţia financiară “,Bucureşti 2010

313 |

414

2. Educatia financiara pe intelesul tuturor –Revista de promovare a educatiei financiare nr.7/2014 3. Educatie financiara –Ligia Geoegescu-Golosoiu,Corina Mohorea, Stela OlteanuEducaţie

Cum

îl înveţi pe școlar să economisească Învăţător Mihăilă Elena Școala Gimnazială Buleta, Mihăeşti

În ciclul primar copiii învaţa conceptual de “număr”, astfel că pot să opereze cu aspectul cantitativ.De asemenea, învaţă să socotească, ceea ce facilitează utilizarea banilor. Copilul înţelege mai uşor operaţiile pe care le realizează cu obiecte concrete, astfel că manipularea concretă a banilor este un bun exerciţiu pentru ei.

La această vârstă au capacitatea intelectuală de a înţelege ce presupune faptul de a strânge şi a cheltui bani. De aceea, acum este un bun moment de a-l încuraja să economisească pentru ceva ce îşi doreşte.

• Prima dată când îi dai bani copilului tău, ajută-l să-i organizeze. Dacă primeşte o sumă mare de bani cadou, nu îi păstra tu pentru el. Întreabă-l ce ar vrea să cumpere cu ei şi dacă îşi doreşte mai multe obiecte, ajută-l să aleagă. Încurajează-l să păstreze o parte din bani şi pentru alte obiecte pe care şi le doreşte.

• Explică-i faptul că banii câştigaţi de voi se impart în banii pentru cheltuieli de fiecare zi, banii economisiţi pentru situaţii neaşteptate şi banii strânşi pentru scopuri pe termen lung.

• De la această vârstă, copilul pleacă singur în diferite excursii sau tabere. Este o bună ocazie de a învăţa cum să îşi gestioneze banii pe care îi va lua cu el. Este posibil să îşi cumpere tot felul de lucruri nefolositoare şi să epuizeze toată suma rapid, însă astfel va invăţa ca data viitoare să folosească banii mai prudent.

• Este bine să îl înveţi pe copil ce înseamnă activităţile caritabile sau filantropice. A împărţi cu alţi copii, care sunt defavorizaţi şi nu au poate nici strictul necesar, este o activitate prin care cel mic va învăţa ce înseamnă solidaritatea umană şi îşi va dezvolta în acelaşi timp stima de sine, ajutându-i pe ceilalţi.

• Cere-i să facă o listă cu tot ce ar dori să cumpere. Apoi cere-i să le împartă în doua categorii: dorinţe şi nevoi - diferenţa dintre “a vrea” şi “a avea nevoie”. Dă-i un exemplu pe care îl poate înţelege: îşi doreşte foarte mult o bicicletă, dar are mai multă nevoie de hrană sau de o haină de iarnă.

• Încurajează-l să economisească pentru lucrul pe care şi-l doreşte. De asemenea este bine ca recipientul în care strânge banii să îi permită să vadă progresul făcut. De exemplu o cutie de plastic trasparentă sau un borcan de sticlă îl va încuraja pe copil să continue să economisească bani.

• Ajută-l să împartă banii de care dispune în mai multe secţiuni: pentru cheltuieli actuale, pentru caritate, pentru scopuri apropiate sau pentru scopuri îndepărtate. Poate păstra banii de care dispune în mai multe plicuri, borcane sau cutii pe care sa le eticheteze în funcţie de scopurile pentru care îi alocă. Banii pe care îi strânge copilul vor fi cheltuiţi în funcţie de preferinţele sale.

• A recompensa sarcinile casnice prin bani poate reprezenta o modalitate de a-l învăţa pe copil managementul banilor. Este bine să ai grijă la câteva detalii. “Am făcut curat în cameră. Primesc bani pentru asta? Avantajul recompenselor financiare: copilul îndeplineşte sarcinile pe care i le dai şi câştigă bani, având astfel ocazia să înveţe managementul banilor. Dezavantajul: sarcinile în casă sunt o responsabilitate familială pe care copilul este bine să şi-o asume fără a fi nevoie de o motivaţie financiară. Este recomandabil să înţeleagă faptul că fiecare membru al familiei are anumite obligaţii în casă pe care le îndeplineşte pentru că îşi asumă această responsabilitate.

• Dacă vrei să afle valoarea banilor, încearcă să–l împrumuţi.Dacă iţi cere bani cu împrumut, pe lângă suma pe care o primeşte în mod constant, profită de această ocazie pentru a-l învăţa şi despre dobândă. Cere-i în plus un mic procent atunci când îţi va înapoia banii si explică-i că acest principiu stă la baza împrumuturilor bancare. O mică lecţie de acest gen îl va încuraja pe copil să economisească banii de care dispune pentru a nu avea nevoie pe viitor de împrumuturi.

314 |

414

• Exerciţiu-joc: Ce poţi cumpăra? Desenează pe foaie o coloană cu mai multe bancnote şi monede şi o coloană cu diferite produse pe care copilul şi le doreşte şi de care are nevoie. Lângă produse treceţi preţurile lor. Spune-i copilului că banii desenaţi pe foaie sunt banii de care “dispune” el.

Cere-i să calculeze suma totală. Cere-i să aleagă cât mai multe produse pe care le poate cumpăra.

Regula jocului este că trebuie să aleagă atât produse pe care le doreşte cât şi produse pe care lear face cadou unei personae dragi sau produse de care are nevoie. La final, propune-i copilului să strângă bani pentru produsele pe care le-a ales în cadrul acestei activităţi. Este o activitate de a exersa matematica, dar si de a-l învăţa să aleagă cum să folosească banii.

• Cere-i să te ajute la lista de cumpărături şi ia-l cu tine la magazine. Respectă lista pe care aţi realizat-o împreună. În acest fel, îl vei învăţa să evite cumpărăturile spontane şi să înţeleagă că dispuneţi de un buget limitat.

Antrenând copilul în astfel de activităţi, îl veţi învăţa cum să economisească, cum să cheltuiască şi cum să dăruiască.

Bibliografie 1. Educaţie financiară pe înţelesul tuturor nr. 7,2014 2. wwwsuntparinte.ro

Sistemul

de economisire și creditare - BAUSPAR Ionescu Marius Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

Numărul clienților care beneficiază de economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ din Romania (cunoscut și sub denumirea de sistem BAUSPAR) este cu mult mai mic decât în cazul altor țări europene, astfel încât este deosebit de important ca prima de stat pentru economisire-creditare să susțină sistemul BAUSPAR pentru ca acesta să ajungă la maturitate și pentru a se dezvolta, așa cum s-a întâmplat în celelalte tari europene, susține Andreas J. Zehnder, Director Executiv al Federației Europene al Băncilor pentru Locuințe și Președinte al Uniunii Internaționale pentru Finanțarea Locuitului, într-un comunicat de presa remis BankingNews.ro Principiile fundamentale ale sistemului de economisire-creditare sunt simple. Întâi clientul BAUSPAR economisește, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienți care își doresc acest lucru și care sunt eligibili.

“Practica standard este aceea că pentru a obține prima de stat pentru domeniul locativ nu există criterii de eligibilitate – fiecare cetățean, indiferent de vârsta, are dreptul la prima pentru depunerile sale pentru domeniul locativ. Principul de bază al unui contract de economisire-creditare este acela că leagă etapa de economisire cu dreptul de a primi un credit pentru domeniul locativ. Clientul are dreptul să facă împrumutul, însă nu este obligat.”

Sistemele BAUSPAR din Europa sunt proiectate pentru a oferi o finanțare de termen lung pentru domeniul locativ. Cu toate acestea, din moment ce se bazează în mod exclusiv pe resurse colective, adică pe economiile tuturor celor care au un contract de economisire-creditare și economisesc, suma totală a creditelor nu poate depăși, prin definiție, suma economiilor și amortizarea împrumuturilor pentru orice perioada dată.

Prin urmare, este la fel de importanta atragerea persoanelor care economisesc pentru domeniul locativ și care decid să nu facă un împrumut BAUSPAR. Dacă sistemul BAUSPAR are suficienți clienți care economisesc pentru domeniul locativ, îi crește vizibilitatea și îi permite să ofere produse de credit atrăgătoare. Prima de stat pentru locuințe trebuie privită în acest context. O primă de stat atractivă din partea statului, care să nu fie supusă unor reguli restrictive și distinctive, atrage un segment mai mare din populație către sistemul BAUSPAR și implicit către investiții în

315 |

414

domeniul locativ”, a precizat Andreas J. Zehnder. „Decizia de a lua credit rămâne întotdeauna la latitudinea clientului. Nimeni nu te poate obliga să iei un împrumut dacă nu vrei unul. Cred că cel mai important aspect al sistemului BAUSPAR este faptul că multe persoane contribuie prin economisire la dezvoltarea sistemului, astfel încât sistemul BAUSPAR poate fi privit ca o pușculiță în care mulți strâng bani pentru domeniul locativ. Deci se formează un fond cu scopul de a susține investițiile în locuit. Aceasta este important pentru înțelegerea modului de funcționare a băncilor de locuințe, nu faptul dacă toți clienții obțin un credit, ceea ce este imposibil de realizat.

Important este să existe fonduri suficiente pentru aceia care vor să investească în domeniul locativ – modernizare, construcție, cumpărare etc. Acesta este aspectul principal. Așa funcționează economisireacreditarea în sistem colectiv și băncile pentru locuințe. În toate tarile, economisirea-creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ este susținută de stat prin prime de stat. Astfel, statul încurajează oamenii să facă economii pe termen lung și să investească în domeniul locativ.

Un sistem BAUSPAR bine înrădăcinat contribuie la stabilitatea economică datorită modelului de funcționare anti-ciclic. Funcția de stabilizare a acestui model s-a demonstrat din nou în cadrul crizei financiare mondiale din 2007 – 2008. În timp ce alți creditori erau îngrijorați cu privire la lipsa de fonduri sau de problemele privind creditele în alta valută, băncile de locuințe au putut oferi credite clienților. În Europa băncile de locuințe și economisirea-creditarea reprezintă un element important al sistemului financiar. Economiile emergente sunt, astfel, bine sfătuite daca susțin dezvoltarea și extinderea economisiriicreditării pentru domeniul locativ.

Toate segmentele de populație, fără diferențiere de vârsta și cu precădere pentru populația cu venituri mai mici sunt sprijinite de stat prin prima de stat. În Germania, sistemul de economisire-creditare (Bauspar) are o experiență de peste 80 de ani. În Austria, cinci din zece austrieci dețin un contract de tip BAUSPAR, iar în Republica Ceha, patru din zece. Aceste cote impresionante arata cat de populare sunt băncile pentru locuințe și în zilele noastre.

Motivul inițial care a stat la baza introducerii primei de stat pentru depuneri pentru domeniul locativ în Germania era unul social, și anume – formarea capitalului privat pentru populația mai săracă. Bonusul a reușit și reușește și astăzi să atragă grupuri de populație care altfel nu ar participa cu economiile lor la investiții în domeniul locativ. Aș vrea sa reamintesc în acest context faptul ca una dintre cele mai importante părți ale procesului de construcție sau cumpărare al unei case este reprezentata de plata avansului.

Produsele de economisire-creditare sunt produse care au un ciclu de viață lung. Clientul încheie un contract de economisire-creditare pentru domeniul locativ cu o valoare care reflecta intențiile lui în domeniul locativ. Depune periodic o anumita suma de bani în contul contractului sau de economisire-creditare, până ajunge la suma economisita de 40%-50%. Acest tip de abordare a asigurării confortului locativ în viitor impune o planificare a resurselor financiare proprii și o disciplina financiară individuală pe un timp îndelungat.

Statul încurajează efortul cetățenilor, indiferent de vârsta, de a îmbunătăți condițiile locative, de a renunța la consumul imediat în beneficiul investițiilor pe termen lung în domeniul locativ.

Statul încurajează efortul cetățeanului prin acordarea primei în cuantum de 25% din economiile efectuate anual, nu mai mult de 250 EUR/an (echivalent lei). La finalizarea procesului de economisire și în funcție de îndeplinirea condițiilor de repartizare, clientul dobândește dreptul de a accesa un credit cu valoarea de 50%-60% din suma contractată. Atât pentru sumele economisite cat și în cazul creditelor banca oferă dobânzi fixe.

Bibliografie 1. Comunicat de presa - BankingNews.ro 2. https://www.bcrlocuinte.ro/ro

316 |

414

Cultura

și educația financiară-premise pentru transformarea copilului într-un adult competent și responsabil Profesor: Ungureanu T. Floarea Școala Gimnazială ,, Șerban Vodă Cantacuzino” Călimănești Kiyosaky T.,Robert, Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie Moto: Caracterul însă al unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.

Mihai Eminescu Pornind de la motoul eminescian, putem dezvolta ideile asupra cărora facem referire la prezentul simpozion. Cultura și educația financiară sunt elemente inseparabile când este vorba despre pregătirea copilului în domeniul financiar.

Fără o cultură generală, profesorul nu poate avea cultură financiară, iar fără aceasta din urmă, nu e capabil să ofere informații și mai ales să-i îndrume corect pe copii pe drumul anevoios al finanțelor. Este nevoie ca omul de la catedră să fie permanent pregătit, să aibă deschidere spre concepte moderne de învățare și predare a cunoștințelor din toate domeniile, inclusiv cel al banilor, pentru că, până la urmă, despre ei este vorba.

Cadrul didactic trebuie să îi învețe pe elevi totul despre bani. Pe școlarul mic, îl poate atrage prin povești despre ce sunt banii, valoarea lor, despre aprecierea omului care muncește din greu pentru bancnotele cu valoare, despre economisirea lor, despre conturi și credite bancare, despre avantajele și riscurile la care se expun adulții, adică părinții lor și ei, ca viitoare persoane mature și responsabile. În cadrul procesului instructiv- educativ, actorii învățării pot beneficia de metodele cele mai moderne de învățare, pot fi atrași cu ajutorul unor ghicitori sau filme de scurt metraj despre domeniul financiar, despre cum au apărut bancnotele, etc. De asemenea, ei trebuie să primească o astfel de educație și în interiorul familiei. Cunoștințele primite în sânul familiei se vor aprofunda la școală. Cea de-a doua instituție va avea mai puține posibilități de a-i ajuta pe copii să stăpânească aceste abilități, pentru că familia deține cel mai important rol în viața copilului. Meritul lor este acela de a ajuta la conturarea și formarea educației antreprenoriale de mai târziu.

Ca metode moderne de învățare putem menționa pe cele mai potrivite pentru captarea atenției elevilor și motivarea pe termen lung a acestora. În primul rând, regizorul scenariului didactic va utiliza predarea integrată a cunoștințelor financiare, astfel încât prin intermediul jocurilor didactice cum ar fi: ,, Cine știe, câștigă!”, ,,Pălăriile gânditoare”, ,, Metoda cubului” și altele, va asigura reușita regizării didactice. Bineînțeles că evaluarea în cadrul orelor de educație financiară se va face la nivel individual, fie în cazul unui opțional specializat, fie prin intermediul orelor de comunicare în limba română și a disciplinelor complementare care asigură succesul demersului pedagogic. În al doilea rând, cele maI eficiente lecții nu sunt numai cele de matematică, ci și cele de limba romănă care dezvoltă capacitatea reproductiv-imaginară a micuților, dar și gândirea convergentă, divergentă și mai ales cea critică. Astfel prin intermediul prezentărilor ppt, a lecțiilor moralizatoare, fie din literatura română: Banul muncit de Alexandru Mitru, Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă și în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului cu tematica , Banii, răsplata muncii” și fabula ,, Greierul și furnica” de Alexandru Donici, dascălul asigură structura necesară unei educații financiare de calitate. Exemplele pot continua atât cu cele aparținătoare literaturii române, cât și cu cele din literatura universală, cum ar fi: ,, Micul copist” de Edmondo de Amicis, fabula Greierele și furnica de La Fontaine. Jocurile didactice vor fi utilizate atât la orele de limba română, matematică, cât și la cele de educație personală sau educație civică.

Lecțiile de educație financiară vor fi predate pe înțelesul copiilor. Li se vor aduce filme de specialitate:

317 |

414

,, Povestea banilor”și filme ortodoxe rusești sau filme de desene animate, în care copiii duc o viață grea, asfel încât prin metoda comparației, să deosebească binele lor de răul la care sunt expuși alte făpturi inocente. De asemenea, vor fi citite și povestiri în care protagoniștii au fost înșelați și au rămas fără niciun ban, ca în Cheița lui Buratino de Alexei Tolstoi. Profesorul va sintetiza materialul prezentat elevilor, dar va face conexiuni între viața imaginară din lumea poveștilor și povestirilor cu lumea reală.

Cele mai reușite lecții sunt cele din familie sau din școală, lecții bazate pe exemplele de bune practici.

Acestea nu vor fi luate numai din poveștile și povestirile prezentate, ci și din exemplele din viața adevărată.

Astfel, se vor face mereu trimiteri și vor interacționa, prin metoda problematizării, cu poveștile matematice sau literare, pentru o mai bună înțelegere a sistemului financiar.

Ca orice acțiune, acest tip de educație marchează începutul unei ere în care micile vlăstare vor fi capabile să dobândească cunoștințele, aptitudinile și abilitățile care le permit să ia decizii juste și mai bune în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare. Astfel, dascălul va căuta să programeze cât mai multe întâlniri cu părinții, pentru a le da sfaturi cu privire la educația personală și financiară a copiilor. Aceste reuniuni trebuie consimțite de ambele părți, astfel încât această colaborare să vizeze situațiile: • părintele să fie un model de ,,bună practică”, pentru că cei mici îi imită pe adulți, dar nu la nivel verbal, ci acțional: • să nu spună niciodată ,,Nu am bani pentru asta. Dacă adultul vrea să-l învețe pe copil să cheltuiască banii responsabil, atunci are nevoie să-i cumpere diverse obiecte, chiar lucruri neînsemnate.” 41 • adultul trebuie să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor financiare, dar să aibă mai multe răspunsuri cum ar fi: ,,Nu vom cheltui banii pe acest lucru.”42 • copilul trebuie să meargă la cumpărăturile casnice: Specialiștii afirmă că mersul la cumpărături îi determină pe copii să fie interesați de educația financiară, încât va ști să aleagă produse de calitate la prețuri rezonabile, chiar dacă va avea o listă înlocuită. Copiii trebuie obișnuiți cu asfel de situații și să facă cumpărăturile de plăcere.

Este imperios să meargă la bancă, să-i însoțească pe bunici și părinți. Vor vedea care este rostul cardului financiar, creditul bancar, contul bancar, dobânzile la eventualele împrumuturi sau depuneri financiare.

Pentru a deveni oameni competenți și responsabili , din acest punct de vedere, copiii trebuie să cunoască câteva chestiuni despre viață, încât ei trebuie învățați să învețe toată viața, să muncească pentru a avea câștiguri, să economisească bani pentru cărți, haine, jucării, alte obiecte moderne, dar folositoare și nu, în ultimul rând, să învețe lecția generozității.

Robert Kiyosaky, în cartea-i renumită, Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie, relevează că: „Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să acţioneze pentru ei.“43 Conchidem că educația financiară joacă un rol semnificativ în viața omului, astfel încât tânărul, viitorul adult să se descurce plauzibil în viață, fără a încălca normele etice ale societății în care trăiește. Ca mijloace motivante pentru copii sunt jocurile sugestive, cu același nume, ,,Să ne jucăm creativ!”

Pe lângă lecția generozității, copilul și adultul mai au multe capitole de studiat și de pus în aplicare, dar cel prioritar este acela al educa, pentru că un viitor adult instruit înseamnă un om care posedă credință și valori de nezdruncinat, asta e adevărata putere, puterea interioară. Cu ajutorul unei educații sănătoase primite în familie și în școală, cu valorile spirituale raportate la credință, muncă și generozitate, individul uman este permanent conectat cu centrii Universului, iar forțele divine vor lucra permanent pentru el. Ce înseamnă puțin, foarte puțin, pentru alții a căror viață se raportează doar la bani, pentru el înseamnă mult. Este cel care va primi cel mai mult în viață, chiar și atunci când a citit mai în fugă lecția galopantă a vieții terestre. Grație iubirii și interesului pentru semeni, va trece toate testele cu bine. Pentru el, banii sunt doar un mijloc de a putea construi, de a cumpăra, de a economisi și de a dărui mult celor din jur.

Bibliografie 1. www.gandeste-pozitiv.ro 41 Biblionet- www.gandeste-pozitiv,ro 42 Ibidem 43 Kiyosaky T.,Robert, Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie

318 |

414

Valoare

– bani – copii Prof. pt. înv. primar Simioana Mihaela Şcoala Gimnazială „Teodor Bălăşel”, Ştefăneşti, Jud. Vâlcea

Copiii sunt cei mai mari cheltuitori ai banilor munciţi de părinţi. Pornind de la această afirmaţie, pot spune că educaţia copiilor cu privire la importanţa şi valoarea banilor este esenţială. Amânarea sau lipsa ei poate avea repercusiuni la maturitate, când vor avea proprii lor bani şi nu vor ştii ce înseamnă să gestionezi finanţele în funcţie de nevoi şi posibilităţi. Nicio vârsta nu este prea mică pentru a-i învăţa simbolistica banului.

Este greu să faci până şi un adult să înţeleagă lucruri despre economie, finanţe, datorii, cheltuieli, venit şi alte asemenea probleme care implica importanţa banului.

Cu toţii ne dorim pentru copiii noştri tot ce este mai bun şi probabil că am face orice ca să îi ştim fericiţi. De fiecare dată când ei îşi doresc anumite lucruri, părinţii încearcă să facă tot posibilul pentru a le obţine şi de multe ori ajung să cheltuiască chiar mai mulţi bani decât şi-ar permite. Dar banii nu sunt un subiect pe care copiii să îl înţeleagă prea uşor şi de aceea pot ajunge să ceară din ce în ce mai multe lucruri, neştiind sacrificiile pe care părinţii lor sunt nevoiţi să le facă deseori. De aceea, dacă copiii tăi sunt destul de mari încât să îşi dorească ceva, cel mai bine ar fi să ai cu ei o discuţie deschisă despre valoarea banilor.

Odată ce copiii vor înţelege că banii nu sunt nelimitaţi, oricând şi oricâţi la dispoziţia părinţilor, vor deveni mai înţelegători. Chiar dacă o discuţie mai serioasă cu cei mici, despre un subiect important, poate uneori să-i sperie pe părinţi, este important să-i înveţi cât mai devreme pe copiii tăi adevărata valoare a banilor. În continuare voi prezenta cinci lucruri pe care le putem discuta cu copiii noştri despre bani şi valoarea lor: • importanţa diferită a lucrurilor - este esenţial să le explici copiilor că unele • lucruri sunt mai importante decât altele.

• modul cum funcţionează banii - copiii trebuie să înţeleagă că atunci când • cumperi anumite lucruri, rămâi cu mai puţini bani. Putem chiar să le spunem treptat, pe parcursul unei luni, câţi bani s-au cheltuit şi câti au mai rămas.

• modul cum se obţin banii - celor mici trebuie să le explici că părinţii au bani • datorită faptului că muncesc pentru a-i câştiga. Ca să le arătăm, putem să le dăm o sarcină uşoară în casă, pe care nu o fac în mod normal, şi apoi să îi răsplătim în mod simbolic cu ceva pe placul lor. Odată ce copiii vor înţelege că banii sunt o răsplată pentru munca depusă, vor fi mai atenţi cu ceea ce vor cere când vom merge la cumpărături.

• despre economii – este foarte important să îi încurajăm pe copii să • economisească bani, cumpărându-le puşculiţe, de exemplu. Dacă au primit nişte bani, le putem explica faptul că este mai înţelept să îi pună de-o parte şi să aştepte până când suma creşte. Astfel, îşi vor putea cumpăra lucruri mai consistente şi mai de valoare.

• preţul cel mai avantajos – după ce copiii au conştientizat valoarea banilor,trebuie să-i învăţăm să-i cheltuiască cu responsabilitate. În loc să cumpere prima jucărie pe care o văd pe raft, trebuie să-i ajutăm să se gândească dacă au într-adevăr nevoie de ea. Nu cumva există ceva mai important pe care să-şi cheltuiască banii? Şi, dacă se hotărăsc să cumpere ceva, atunci ei trebuie să găsească un preţ cât mai bun. Copiii trebuie să înveţe să caute un preţ avantajos şi nu să cumpere sub impulsul momentului.

Părinţii se ostenesc mereu să insufle copiilor o atitudine echilibrată şi corectă în faţa banilor. Ei depun eforturi încă de când sunt mici să îi învete despre valoarea banilor, folosind situaţii reale de viaţă (cumpărături, alocaţii, economii). Există însă unele lucruri pe care NU trebuie să le spunem niciodată în faţa copiilor! („Nu îti face griji pentru bani!») Nu trebuie să îl facem niciodată să creadă că nu trebuie să aibă grija banilor, pentru că nu vom face decât să creştem un copil care va fi iresponsabil la maturitate şi care nu va ştii cum să drămuiască banii.

319 |

414

Bibliografie 1. Ligia Georgescu – Goloşoiu, Educaţie financiară - Banii pe înţelesul copiilor (manual) - auxiliar curricular pentru clasele a III-a şi/sau a IV-a; 2. Ligia Georgescu – Goloşoiu, Corina Mohorea, Stela Olteanu - Educaţie financiară – Banii pe înţelesul copiilor – ghidul învăţătorului pentru clasele a III-a şi a IV-a.

Activităţi

didactice desfăşurate pe grupuri de

elevi

Prof. Vasile Codruța Școala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea Învăţarea prin cooperare reprezintă folosirea unor grupuri în scopuri instrucţionale pentru ca elevii care lucrează împreună să-ţi maximizeze propria învăţare cât şi pe cea a colegilor. Este modul în care se creează legături, în care elevii depind unul de altul în mod pozitiv. Este o strategie de instruire structurală şi sistematizată, în cadrul căreia grupuri mici lucrează împreună pentru a atinge scopuri comune. Premisa învăţării prin cooperare este aceea conform căreia subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. Învăţarea defăşurată pe grupuri de elevi determină dezvoltarea personală prin acţiuni de conştientizare. Ea solicită toleranţă faţă de modurile diferite de simţire şi gândire, valorizând nevoia copiilor de a lucra împreună, într-un climat proietenos, de susţinere reciprocă.

Totuşi, a „grupa” activităţile procesului de învăţare înseamnă mai mult decât a le cere elevilor „să lucreze împreună”. Obiectivul principal al lucrului în grup este de a-i implica pe elevi activ în procesul de învăţare atunci când există un scop comun acceptat de toată lumea. Gruparea le permite elevilor să lucreze împreună pentru a maximiza învăţarea proprie şi pe cea a altora.

Grupul este definit drept „un ansamblu de indivizi care au un scop comun şi se influenţează reciproc.” „După obiectivul prioritar vizat, grupurile pot fi clasificate în: - grupuri de descoperire - grupuri de confruntare - grupuri de interevaluare - grupuri de asimilare - grupuri de antrenamemt mutual (antrenarea fiecărui elev plecând de la sarcini simple) - grupuri de necesitate (de nevoi).” 44 Eficacitatea şi productivitatea grupului depăşesc eficacitatea şi productivitatea individuală. Lucrând în perechi, subiecţii se ajută, se corectează şi se stimulează reciproc, colaborând şi cooperând în soluţionarea unei sarcini de învăţare.

Metodele interactive de grup determină şi stimulează munca colaborativă desfăşurată de cei implicaţi în activitate (elevii), în cadrul căreia, toţi „vin” (participă) cu ceva şi nimeni nu „pleacă” cu nimic. Finalităţile acestor metode sunt: intensificarea sarcinilor asumate, stimularea productivităţii gândirii, familiarizarea cu munca de cercetare în echipă, depăşirea unor inhibiţii, a unor complexe de natură psihosocială, manifestate prin reţinerea de a participa la activităţi colective ş.a. Profitul este atât al grupului, cât şi al fiecărui individ în parte.

Componentele esenţiale ale cooperării sunt: interdependenţa pozitivă; responsabilitatea individuală şi de grup; interacţiunea promotorie nemijlocită; dezvoltarea deprinderilor interpersonale; analiza activităţii grupului.

44 48

320 |

Crenguţa-Lăcrămioara, Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009,

414

p.

În ceea ce priveşte interdependenţa, profesorul trebuie să formuleze clar sarcina de lucru precum şi obiectivele la nivelul grupului, astfel încât elevii să aibă convingerea că numai împreună pot reuşi. Profesorul poate considera că a reuşit să structureze corespunzător interdependenţa pozitivă atunci când membrii grupului au convingerea că sunt legaţi unul de celălalt în aşa fel încât unul nu poate atinge succesul dacă ceilalţi nu-l ating.

Responsabilitatea individuală şi de grup are în vedere are în vedere că grupul trebuie să fie răspunzător de atingerea obiectivelor stabilite, iar fiecare membru trebuie să fie răspunzător pentru contribuţia personală la îndeplinirea acestora. La nivel de grup, obiectivele trebuie stabilite clar şi trebuie să existe capacitatea de a măsura modul în care grupul progresează pentru atingerea lor şi eforturile individuale ale fiecărui membru al grupului. Responsabilitatea individuală intervine când performanţa individuală a fiecărui elev este apreciată, iar rezultatele sunt comunicate grupului şi individului pentru a stabili cine are nevoie de asistenţă suplimentară, de sprijin, de încurajare pentru îndeplinirea sarcinii de lucru.

Interacţiunea promotorie nemijlocită (interacţiunea faţă în faţă) constă în plasarea membrilor grupului faţă în faţă. Aceasta implică faptul că elevii lucrează împreună în mod efectiv, astfel încât să promoveze şi să susţină succesul fiecăruia, prin utilizarea în comun a resurselor existente, ajutându-se reciproc, prin încurajări, prin laude. Prin acest tip de interacţiune membrii grupului devin ataşaţi unii de ceilalţi, precum şi de obiectivele la nivel de grup.

Un element de frustrare întâlnit la mulţi profesori, elevi şi părinţi, în legătură cu învăţarea prin cooperare, este acela că de multe ori elevii cei mai buni îndeplinesc cea mai mare parte a sarcinilor, în timp ce ceilalţi doar se ţin după ei. Pentru ca o grupare în vederea învăţării prin cooperare să fie eficientă şi ca timpul disponibil al clasei să fie folosit în mod corespunzător, elevii trebuie să stăpânească, pe lângă materia propriu-zisă, un set de deprinderi de relaţionare interpersonală şi abilităţi de grup. Membrii grupului trebuie să fie capabili să asigure conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, stabilirea unui climat de încredere, să poată lua decizii, să medieze conflicte şi să fie motivaţi să acţioneze conform cerinţelor specificate.

Etapa finală în asigurarea disciplinei în cazul acestei metode de învăţare este analiza activităţii de grup.

Aceasta este necesară în cazul în care elevii discută cât de eficient îşi ating obiectivele şi cât de bine construiesc relaţiile interpersonale în grup. Profesorul poate să le ceară elevilor să emită aprecieri asupra calităţii activităţii lor, asupra modului de îndeplinire a obiectivelor, ca şi asupra abilităţilor sociale. În lipsa acestei analize, grupurile de învăţare prin cooperare sunt doar grupuri de elevi care lucrează împreună la o temă dată. „Există câteva reguli care trebuie respectate atunci când se organizează învăţarea pe echipe: • elaborarea unui plan de lucru în care se trec: elementele importante de studiat, sarcinile fiecărui membru, subtemele, aplicaţiile, locul de desfăşurare, şedinţele de studiu • explicaţiile profesorului asupra importanţei temei de studiu şi a avantajelor lucrului în grup pentru rezolvarea ei • oferirea elevilor spre rezolvare a unei sarcini relevante din punct de vedere social, a unei probleme cu largă aplicabilitate a cărei importanţă să stimuleze participarea elevilor • optarea pentru un număr optim de membri în grup (4-5) şi crearea unor echipe eterogene, dorinduse ca fiecare să aibă ocazia de a oferi ceva, de a-şi aduce contribuţia acolo unde este mai bun (specialist) • crearea posibilităţii membrilor echipei de a fi consiliaţi, îndrumaţi, de a avea acces la informaţii şi materiale • crearea unei atmosfere propice de lucru şi a unui spaţiu adecvat • explicarea modului de evaluare a muncii colective şi a fiecărui membru în parte.” 45 Există multe strategii de grupare a elevilor în vederea cooperării, fiecare fiind sprijinită de cercetări şi putând fi utilizată la diferite discipline şi niveluri de învăţământ. Cu timp şi răbdare, orice profesor, poate integra învăţarea prin cooperare în procesul de predare-învăţare. Cheia succesului constă în menţinerea unor aşteptări înalte, răspunderea individuală şi de grup a elevilor şi crearea unui mediu în sala de clasă în care cooperarea să fie încurajată. Învăţarea prin cooperare trebuie utilizată în mod strategic. Există momente şi locuri potrivite pentru a apela la structuri de grupuri. Cercetările au arătat că structurile de cooperare sunt mai bune decât cele 45 155

Crenguţa-Lăcrămioara, Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009,

321 |

p.

414

competitive şi bazate pe individualism, atât din punct de vedere al performanţelor şcolare, cât şi social, indiferent de conţinut şi de nivelul de învăţământ. Elevii văd adesea în şcoală o organizaţie bazată pe competiţie, în care încearcă să-i depăşească pe colegii lor. Cercetările arată că elevii au o atitudine mai bună faţă de şcoală, de disciplină şi faţă de profesori atunci când au posibilitatea de a lucra prin cooperare.

Dimensiunile procesului de învăţământ capătă, în cazul stategiilor de lucru în echipă, valenţe formative şi formatoare, încurajând progresul individual şi colectiv, personal şi social.

Bibliografie 1. Neacşu, Ioan, Instruire şi învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990 2. Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009

Profesorul,

factor de decizie, de organizare

și control

Prof. Vetuța Ciocan Liceul ”Constantin Brâncoveanu” Horezu Abordarea didacticii are ca preocupare de bază fundamentarea teoretică şi aplicativă a metodicilor de predare-învăţare- evaluare în cadrul fiecărei specialităţi în parte.

Ea este preocupată de conţinutul procesului de învăţământ, de desfăşurarea acestuia, de asigurarea echilibrului eficient între predare şi învăţare, de evaluarea randamentului şcolar şi de controlul întregului proces din perspectiva ameliorării continue a relaţiei profesor-elev.

Conţinutul procesului de învăţare este cuprins în curriculumul şcolar, care urmăreşte „să asigure absolventului de gimnaziu sau liceu un anume cuantum de priceperi şi deprinderi pentru o cât mai bună integrare în societate, deprinderea de a se exprima corect în conformitate cu normele limbii române literare, deprinderea de lectură şi comentare a textului literar etc”46.

O operaţie deosebit de importantă în acest sens este chiar alcătuirea curricumului disciplinei respective, concretizat în planuri de învăţământ, programe şcolare şi manuale opţionale.

Procesul de învăţământ nu se desfăşoară însă la întâmplare, ci sub controlul unei evaluări continue, din partea profesorilor, din partea forurilor instituţionalizate, conform unor strategii bine puse la punct. Foarte importantă este însă provocarea elevilor la autoevaluare, în sensul conştientizării propriei valori care-i va ajuta să se integreze ulterior în societate.

Toate aceste aspecte se desfăşoară prin manifestarea rolului de agent coordonator al profesorului, de factor de decizie, de organizare şi control. O astfel de relaţie însă trebuie să aibă în centrul atenţiei nu sporirea autorităţii punitive a profesorului, ci a autorităţii lui ştiinţifice, în calitatea de colaborator sau de consultant pe parcursul demersului didactic.

Aceste aspecte nu se exclud, ci dimpotrivă, se completează: „Profesorul reprezintă figura centrală a actului pedagogic, deopotrivă instrucţie şi educaţie… Care trebuie să fie dominanta personalităţii profesorului: numai practician al disciplinei, transmiţător impersonal al unui conţinut dat sau cercetător avizat al problemelor legate de studiul obiectului său de şcoală?”47.

La aceste întrebări se răspunde că profesorul este, ca practician al disciplinei, ceva din toate celelalte laturi, îmbinându-le cu ştiinţa, talentul şi creativitatea sa prin care trebuie să se implice în procesul educativinstructiv.

46 N. Eftenie, Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006 , p. 10-11.

47 N. Eftenie, Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006 , p. 14-15.

322 |

414

Sistemul de învăţământ este un sistem complex, cu caracter de masă, în care sunt implicaţi, la diferite nivele de execuţie şi de decizie foarte mulţi factori. Acest lucru are drept consecinţă faptul că el nu se poate desfăşura la întâmplare fără anumite reglementări legale, fără anumite principii de funcţionare care să-i asigure deopotrivă stabilitatea şi progresul.

Este vorba în primul rând de legea învăţământului şi de toate celelalte documente şcolare care sunt alcătuite în conformitate cu aceasta.

Toate aceste reglementări, plecându-se de la legea educaţiei, principiile de învăţământ şi metodele folosite în predare sunt elaborate şi instituţionalizate în urma unei experienţe îndelungate, unele de secole, de practică în procesul de învăţământ, pe măsura constatării eficienţei lor, în conformitate cu evoluţia continuă a societăţii.

La modul teoretic, principiile didactice au fost definite astfel: „Principiile didactice sunt cerinţe cu caracter legic privind esenţa procesului de învăţământ, a căror cunoaştere şi respectare condiţionează realizarea obiectivelor acestuia. Pentru educator, aceste cerinţe constituie idei călăuzitoare în organizarea şi conducerea activităţii instructiv educative, în vederea realizării optime a sarcinilor educaţiei”48.

Acestea stabilesc în ultimă instanţă punerea în aplicare a obiectivelor didactice, prin reguli cu valabilitate parţială şi prin reguli.

Regulile şi normele se concretizează în formulări prescriptive, prin care se cere, se impune sau se sugerează condiţiile de eficienţă ale unei activităţi.

Principiile didactice au un caracter general, normativ, dinamic şi sistematic.

Caracterul general se poate observa din aceea că are o sferă de aplicabilitate mare, fiind valabil pentru procesul de învăţământ în general, nu pentru o anumită ştiinţă.

Fiind o rezultantă a cunoaşterii relaţiei stabilite între teoria şi practica învăţării, ele stabilesc norme orientative şi reglatoare, întrucât aplicarea lor asigură reuşita demersului didactic.

Deşi sunt rezultatul unei experienţa îndelungate, uneori de secole, ele nu au un caracter imuabil; uneori dinamismul loc constă nu în schimbarea în sine, ci în caracterul lor de a se acomoda la diferitele situaţii, în conformitate cu evoluţia societăţii, a curricumului şcolar, cu noile obiective ale integrării sociale. Acest dinamism constă şi în faptul că ele se completează unele pe altele aşa încât, fiind conforme cu legile dezvoltării umane, se pot acomoda împreună la noile cerinţe sociale.

Această modalitate de completare reciprocă a lor rezultă din faptul că ele au fost concepute întrun sistem mulat pe toate laturile personalităţii umane (evoluţia gândirii, starea fazei psiho-fizice a elevului, posibilităţile educatorului, sarcinile care stau în faţa modelelor educative…).

Principiile didactice au fost analizate şi descrise din mai multe perspective.

Astfel, după scopul învăţării, C. Parfene consideră că principiile vizează: accesibilitatea, conştientizarea, temeinicia, formativitatea. „După metodica realizării procesului instructiv-educativ: corelarea informaţiilor, metodelor şi operaţiilor intelectuale de format la elevi; alternanţa dintre elementele concrete şi cele abstracte; modelarea, corelarea şi controlul cunoştinţelor; sistematizarea, problematizarea, motivarea (logică, afectivă şi morală)”49.

Din punctul de vedere al conţinutului şi al structurării curricumului se poate discuta despre gradarea volumului de cunoştinţe, de unitatea conţinutului, apropierea maximă a obiectului50.

Principiile care guvernează procesul de învăţământ în ansamblu şi predarea-învăţarea limbii şi literaturii române în particular, sunt: principiul caracterului ştiinţific al învăţământului; principiul caracterului aplicativ al învăţământului; principiul intuiţiei şi al corelaţiei dintre senzorial şi raţional; principiul caracterului activ şi conştient al învăţământului; principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor; principiul caracterului sistematic al învăţământului sau principiul sistematizării şi continuităţii; principiul luării în consideraţie a particularităţilor de vârstă şi individuale; principiul accesibilităţii învăţământului51.

La aceste 8 principii, alte studii de didactică modernă a mai adăugat şi altele, ceea ce probează dinamismul sistemului principiilor didactice. Astfel, astăzi se vorbeşte despre principiul conexiunii inverse; 48 I. Oprescu, Pedagogie, Editura FRM , Bucureşti, 1996, p. 186.

49 C. Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală (ghid teoretico-aplicativ), Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 10-11.

50 N. Eftenie, Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, p. 10.

51 I. Oprescu, Pedagogie, Editura FRM, Bucureşti, 1999, p. 191.

323 |

414

principiul esenţializării şi principiul concordanţei dintre procesele componente ale actului didactic (predare, învăţare, evaluare)52.

Bibliografie 1. Eftenie N., Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.

2. Ezechil Radu – Didactica.Teoria instruirii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.

3. Oprescu I., Pedagogie, Editura FRM, Bucureşti, 1999.

4. Parfene C., Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală (ghid teoretico-aplicativ), Editura Polirom, Iaşi, 1999.

Importanţa

cunoaşterii grupurilor şcolare Ec. Vlangăr Cristina Nelsonia Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

Oamenii trăiesc organizaţi în grupuri deoarece sunt fiinţe sociale. Un grup social reprezintă un ansamblu de indivizi între care există relaţii bine definite şi în care fiecare individ are conştiinţa apartenenţei la grup.

Membrii unui grup au o anumită structură, funcţionează după unele reguli prestabilite, au interese comune şi urmăresc realizarea unor scopuri specifice, bine delimitate.

Metodele de investigaţie a grupului sunt puţine, iar acestea care există sunt, cele mai multe dintre ele, adaptări ale metodelor folosite în studierea personalităţii individului. Psihologia de grup este diferită de suma psihologiilor fiecărui individ ce îi aparţine, de aceea se simte nevoia unor modalităţi noi, specializate, proprii cunoaşterii grupurilor.

Pentru ca un grup şcolar să ajungă la atingerea scopurilor, este necesar ca organizatorul şi conducătorul acestuia să aibă informaţii despre caracteristicile grupului, să cunoască deci psihologia sa.

Lucrarea ,,Cunoaşterea şi activitatea grupurilor şcolare”, elaborată de Mielu Zlate şi Camelia Zlate oferă o serie de metode şi tehnici de cercetare a grupurilor sociale, produse în psihologia de specialitate sau împrumutate şi adaptate de la ştiinţele învecinate.

Printre aceste metode se numără: • Autobiografia grupurilor • Observaţia sistemică a grupurilor pe baza categoriilor informaţionale • Tehnica sociometrică • Determinarea personalităţii interpersonale • Profilul psihologic al grupurilor Există multe situaţii în viaţa socială în care este foarte utilă aplicarea metodelor de cunoaştere a grupurilor, ca de exemplu: 1) Începerea activităţii cu un grup necesită deţinerea unor informaţii despre el. Într-o astfel de situaţie, dacă un profesor cere detalii elevilor referitoare la performanţele sau la aspiraţiile lor, el va obţine caracteristici psihoindividuale, nu unele psihosociale. De aceea este foarte necesară utilizarea metodelor ,,autobiografiei” şi ,,profilului psihologic” al grupului.

2) Aprecierea gradului de participare al fiecărui elev individual sau a întregului grup la activitatea de seminar necesită utilizarea metodei ,,observaţiei sistemice pe baza categoriilor interacţionale” elaborate de Bales. Astfel se poate aprecia conţinutul şi calitatea celor discutate, numărul participanţilor la discuţii şi felul în care s-au implicat ei în rezolvarea problemelor ridicate.

3) Aprecierea eficienţei grupului în funcţie de relaţiile dintre membrii acestuia, de atmosferă creată în grup, se poate face utilizând ,,tehnica sociometrică”. Această metodă analizează relaţiile afectiv-simpatice, deci relaţiile de simpatie sau antipatie manifestate de membrii grupului.

52 Radu, Ezechil – Didactica.Teoria instruirii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006 , p. 41.

324 |

414

4) În situaţiile de selecţie sau promovare a oamenilor şi în cele de formare sau reconstituire a grupurilor sociale, este necesară luarea în considerare a criteriilor de ordin psihologic şi psihosocial, a trăsăturilor de personalitate, a relaţiilor din cadrul grupurilor şi atmosfera de grup. Stabilirea tipului de ,,personalitate interpersonală” a grupului poate fi de mare folos în atingerea acestor obiective.

Rolul aplicării metodelor de cunoaştere a grupurilor sociale este acela de a-l ajuta pe cercetătorul, organizatorul sau conducătorul unui astfel de grup de a culege cât mai multe informaţii referitoare la grupul în cauză, de a înţelege funcţionarea sa şi a comportamentelor de grup. Dacă acesta reuşeşte să atingă scopurile prezentate, va fi capabil să anticipeze cu uşurinţă evoluţia viitoare a grupului.

PROFILUL PSIHOSOCIAL AL GRUPULUI Este o metodă de reprezentare grafică a rezultatelor unor măsurători făcute prin utilizarea diferitelor probe, fie pe un individ în parte, fie pe un eşantion de subiecţi.

Cu ajutorul unor teste sau a altor modalităţi, se determină nivelul de dezvoltare al diferitelor capacităţi psihice globale ale individului şi a elementelor componente ale acestora, ca de exemplu: • Gandirea – rapiditatea, ritmul, flexibilitatea, creativitatea • Atenţia – stabilitatea, concentrarea, volumul, distribuţia, mobilitatea • Memoria – rapiditatea întipăririi, trăinicia păstrării, exactitatea, promptitudinea şi completitudinea reactualizării datelor memorate • Alte capacităţi precum: imaginaţia, afectivitatea, aptitudinile, motricitatea, temperamentul, caracterul.

Această metodă are menirea de a vizualiza performanţele obţinute de un individ, sau a unui grup la o serie de probe, având şi posibilitatea comparării rezultatelor obţinute de o persoană în diferite perioade de timp, sau a rezultatelor obţinute de diferiţi indivizi la acelaşi moment.

Se pot remarca două puncte în profilul unui individ: a) Puncte slabe – care necesită intervenţii educative, remedieri sau ameliorări. b) Puncte forte – elementele de sprijin în vederea desfăşurării unor comportamente eficiente.

Pentru ca aceste trăsături ale indivizilor să fie convertibile la trăsături psihice ale unui grup, trebuie să se ţină cont de câteva aspecte ale grupului: 1) Stabilirea unor particularităţi ale grupului care urmează să fie măsurate iar apoi vizualizate sub forma profilului. Alegerea acestor particularităţi se face în funcţie de scopul urmărit. Dacă se doreşte aflarea multor informaţii, se vor utiliza majoritatea proprietăţilor grupurilor mici; dacă se doreşte caracterizarea grupului după proprietăţile esenţiale, se face apel doar la o parte a lor.

Cele mai utilizate proprietăţi sunt: • Consensul (existenţa atitudinilor asemănătoare în grup) • Conformismul ( respectarea normelor de grup) • Autoorganizarea (capacitatea grupului de a se organiza singur) • Coeziunea (unitatea grupului) • Eficienţa (îndeplinirea obiectivelor) • Autonomia (independenţa) • Controlul (grupul ca mijloc de control a acţiunii membrilor săi) • Stratificarea (ierarhizarea statutelor) • Permeabilitatea (acceptarea altor membri) • Flexibilitatea (de manifestare a comportamentelor variate) • Omogenitatea (similaritate psihologică şi socială a membrilor) • Tonul hedonic (plăcerea apartenenţei la grup) • Intimitatea (apropierea psihologică între oameni) • Forţa (tăria grupului) • Participarea (acţionarea pentru grup) • Stabilitatea (persistenţa în timp a grupului) 1) Alcătuirea unui chestionar care să se adreseze grupului şi care să conţină proprietăţile anterioare,

325 |

414

dar transformate în întrebări. Se recomandă ca aceste întrebări să fie clare, concise, să conţină cuvinte uzuale, pe înţelesul tuturor, astfel încât să permită elaborarea unor răspunsuri care să concorde cu realitatea. Cea mai des întâlnită formulare a întrebărilor este: ,,În ce masură…?”

2) Este foarte necesară stabilirea unităţilor de măsură a proprietăţilor respective. Cea mai utilizată este scara de atitudini de tip Lickert (cu cinci intervale), care dă posibilitatea evaluării gradului în care o anumită proprietate caracterizează grupul. Valorile scării se pot interpreta astfel: • un punct – caracteristica apare într-o masură foarte mică; • două puncte – caracteristica e prezentă în mică măsură; • trei puncte – caracteristica există într-o oarecare măsură; • patru puncte – caracteristica e prezentă în mare măsură; • cinci puncte – caracteristica apare într-o măsură foarte mare. În realizarea profilului psihologic de grup este necesară urmarea etapelor: a) Pregatirea grupului în vederea aplicării chestionarului, care poate fi: - o pregătire de conţinut – în care se explică termenii dificili; - o pregătire tehnică – în care se repartizează foile de răspuns fiecărui individ chestionat şi instruirea grupului subiecţilor de a răspunde la fiecare întrebare, notând în dreptul fiecăreia numărul de puncte acordat. b) Aplicarea chestionarului – poate fi lucru individual sau dictarea fiecărei întrebări de către cel care aplică şi notarea răspunsului de către subiecţi. c) Construirea profilului psihosocial al grupului – pe verticală sunt notate proprietăţile, iar pe orizontală cele cinci unităţi. În dreptul fiecărei proprietăţi se trec mediile rezultate de la toţi membrii grupului.

Unind punctele, vom obţine profilul psihosocial al grupului.

Realizarea acestui profil poate oferi informaţii despre grup, precum: -indică orientarea generală (pozitivă sau negativă) a proprietăţilor grupului social. Dacă proprietăţile sunt prezente în mare şi foarte mare măsură, grupul este bine organizat şi structurat; dacă proprietăţile apar într-o mică sau foarte mică măsură, grupul este dezorganizat şi conflictual; -arată măsura şi gradul în care fiecare proprietate este dezvoltată în grup, indicând ce caracteristică trebuie îmbunătăţită; -arată cauzele probabile ale unei situaţii de grup şi unele efecte ce s-ar putea obţine; Profilul psihosocial al grupului este modalitatea prin care se poate realiza o bună cunoaştere a grupului, a caracteristicilor lui generale şi particulare. Cu ajutorul lui se pot lua decizii de ameliorare a unor probleme apărute între membrii grupului, rezolvarea acestora ducând la o creştere a eficienţei şi o mai uşoară atingere a obiectivelor comune. Este înlesnită şi anticiparea funcţionalităţii viitoare a grupului.

Bibliografie 1. ZLATE M. , ZLATE C. , Cunoaşterea şi activitatea grupurilor şcolare, Editura Politică, Bucureşti, 1982 2. CRISTEA DUMITRU, Tratat de psihologie social, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 2000 3. PAROT FRANCOIS, Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999

326 |

414

Analiza

factorilor creșterii și dezvoltării economice Popescu Cristina Andreea Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu

INTRODUCERE Activitatea economică este importantă pentru fiecare stat în parte deoarece, în sens larg, poate genera bunăstare socială, astfel, economia în ansamblu caută să obțină binele comun, fiind scopul final al disciplinei sociale. Datorită acțiunii economice putem înțelege comportamentul și performanța activităților întreprinse de agenții economici care generează venituri cu scopul de a obține bunuri private și publice.

Creșterea și dezvoltarea economică sunt procesele principale ce urmăresc schimbările sociale și economice ale fiecărei națiuni. Creșterea și dezvoltarea economică sunt concepte economice amplu dezbătute în literatura de specialitate. Analizarea factorilor ce produc creștere și dezvoltare economică presupun studierea constantă a gradului de industrializare și tehnologizare, a resurselor umane, a activitățior de comerț, a prețurilor impuse de către stat, etc. Industrializarea a adus schimbări permanente în activitatea economică și umană.

CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ȘI FACTORII DETERMINANȚI Dezvoltarea economică este obiectivul principal al tuturor țărilor lumii. Acest adevăr este acceptat fară controverse. Creșterea veniturilor, bunăstarea, capacitățile economice ale popoarelor de pretutindeni sunt cele mai importante teme cu, care ne confruntăm în ziua de azi.

Dezvoltarea economică este un proces de schimbări sociale și economice, cantitative, calitative și structurale, în economie, în tehnologii de fabricație, în mecanismele și structurile organizatorice de funcționare a economiei. Omul reprezintă rolul principal în dezvoltarea economică, cu aspirațiile, nevoile, modul de gândire și comportamentul lui, astfel dezvolatarea economică se axează pe îmbunătățirea standardelor de viață în cazul țărilor aflate în curs de dezvoltare, atingerea acestui obiectiv presupune realizarea unui nivel de industrializare ridicat, dar și dezvoltarea și modernizarea sectorului agricol. Aceste transformări ale economiei,cantitative și calitative, pot determina ca o economie națională să crească în același timp și pe o perioada mai îndelungată produsul său global.Conceptul de dezvoltare economică este unul dintre cele mai des utilizate și cu cele mai multe sensuri, astfel, nu există o definiție acceptată de toată lumea.

Leszek Balcerowicz afirma că: “dezvolatea economică este un proces ce presupune schimbări de ordin cantitativ, calitativ și structural, cu impact pozitiv asupra economiei și nivelului de trai al populației, și a cărei tendință se înscrie pe o traiectorie continuu ascendenta”.53 Ceea ce au realizat majoritatea economiștilor de-a lungul anilor de carcetări asupra problematicii cu privire la dezvoltarea economică este faptul că dezvoltarea economică este posibilă, însă nu și inevitabilă. S-au format diferite opinii ale mai multor economiști care au determinat mai multe surse distincte ale dezvoltării economice, precum: Adam Smith, (diviziunea muncii), Karl Marx, (acumularea capitalului), Joseph Schumpter,( inovațiile), iar Roy Harrod și E Dommar, (rata economisirii și a invenților). În comparație cu dezvoltarea, creșterea economică presupune creșterea și menținerea venitului național pe locuitor și presupune o analiză mai mult cantitativă. Putem spune că acest concept de creștere este bine definit, acesta punând accentul pe sporirea avuției naționale, produs intern brut, produs național brut,venit național, ce pot fi exprimate atât în mărime absolută cât și în mărime relativă, pe locuitor.

John Keneth Galbraith afirmă că “ succesul unei economii depinde de o structură guvernamentală stabilă, eficientă și activă, care sa-i acorde sprijinul și să o îndrume. În lipsa acesteia niciuna dintre principalele condiții ale dezvoltării economice nu poate fi îndeplinită. Ar trebuii să existe cât mai multe societăți echitabile însă, intr-o societate echitabilă nimănui nu îi este permis să sufere de foame sau de lipsă de adăpost. Prima condiție este aceea a existenței unui număr suficient de locuri de muncă și de oportunități de câștig care să nu stimuleze inactivitatea. ” .54 În concepția unor specialiști există șase factori importanți ai dezvoltării economice.

53 Alina-Petronela Haller, Exporturile-factor de dezvoltare și creștere economică, editura Performatica , Iași, 2008, p 8 54 Galbraith J.K, Societatea perfectă, Editura Eurosong&Book, București, 1997, p 30 - 32

327 |

414

Primul factor important se referă la economie, investiții și decalaj tehnologic. Dezvoltarea și creșterea economică a unui stat depinde într-o mare măsură de dinamica, volumul și calitatea investițiilor. Realizarea de investiții produc efecte economice și sociale benefice unei țări, precum, creșterea cererii și ofertei de bunuri și servicii, creșterea veniturilor, profiturilor și cifrei de afaceri, ușurează circulația capitalului, gradul de tehnologizare este reînoit, stimulează mediul de afaceri și îmbunătățește mediul economic, cresc numărul de locuri de muncă, se reduce șomajul, crește calitatea vieții și a nivelului de trai, etc. 55 Al doilea factor este cel al transformării structurale și implică industrializarea, urbanizarea și schimbarea modului de producție dintr-unul tradițional intr-unul modern. Manifestarea creșterii economice este un fenomen anterior Revoluției Industriale propriu-zise, deoarece revoluția tehnologică constituie doar una dintre manifestările creșterii economice, semnul principal al acesteia și nu cauza ei determinantă.

Cel de-al treilea factor critic este reprezentat de structura comerțului exterior, ce se referă la sporirea exporturilor și diversificarea produselor exportate. Comerțul este activitatea ce a stabilit cele mai bune și durabile legături între țări, se extinde și se adâncește acolo unde există o manifestare a progresului tehnic.

Relația dintre export și fenomenul de creștere și dezvoltare economică nu este intamplătoare, chiar din vremea mercantiliștilor activitatea de export este un factor semnificativ de creștere și dezvoltare economică și constituie o cauză a acestora.

Ineficienta alocare a resurselor, al patrulea factor, care este rezultatul utilizarii prețurilor propuse de către stat. Pentru a distribui eficient resursele ,trebuie sa existe un mecanism de stabilire a prețurilor bazate pe o piață liberă, o reducere a pierderilor dar si o combatere a corupției din sistemul economic. Statul este responsabil de alocarea resurselor economice, el susține sistemele de asigurări sociale, sistemul de învățământ, sistemul de sănătate, asigură infrastructura, el propune taxele, impozitele.

Al cincilea factor al dezvoltării economice îl constituie formarea capitalului uman și resursele pentru dezvoltare, formarea capitalului uman reprezintă un proces complex care se referă la educația, accesul și calitatea acesteia, care se răsfrâng pe termen lung asupra economiei.

Cel de-al șaselea factor este cel al politicii durabile de dezvoltare, ce presupune organizarea corectă a tuturor sectoarelor economice, politice, sociale în vederea dezvoltării unei economii durabile. Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite acțiunile viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi și expune în prim plan necesitatea continuării și menținerii acestui proces de dezvoltare permanent, astfel nevoile de folosire a resurselor naturale disponibile nu vor fi folosite mai rapid decât gradul de reînoire a acestora. 56 Potrivit celor spuse pot susține că o țară este capabilă să se dezvolte rapid atunci când există o stabilitate politică, legislativă și monetară, ceea ce înseamnă că le permite oamenilor să-și planifice activitățile pe termen lung, iar ca aceste activități să fie realizate corect oamenii au nevoie de un grad de educație ridicat, astfel încât să fie capabili să utilizeze resursele și să-și desfășoare munca într-un mod corect și eficient. În cazul în care investițiile realizate sunt făcute corect, de exemplu dacă veniturile directe sunt reinvestite capitalul productiv crește, deci, cresc și veniturile reale.

CONCLUZII Creșterea și dezvoltarea economică determină îmbunătățirea vieții sociale în cadrul fiecărei comunități, ce se reflectă asupra nivelului de trai al indivizilor rezultat din progresul economic, care determină dezvoltarea tuturor sistemelor importante dintr-un stat (sistemul medical, educațional, politic etc).

Altfel spus, scopul creșterii și dezvoltării economice este concentrat asupra persoanei, a nevoilor de dezvoltare a personalității sale și a nivelului de trai, social ,cultural și spiritual ale acesteia. Pentru ca o țară să îndeplinească aceste nevoi de dezvoltare trebuie să elimine pe cât posibil rata șomajului, să ofere locuri de muncă, posibilități de educare potrivite și un venit corespunzător cetățenilor, astfel nivelul de trai al acestora ar fi ridicat fără lipsuri, și să redistribuie într-un mod adecvat resursele de care dispune pentru a satisface necesitățile de bază ale comunității.

Bibliografie 1. Ana Bal, ” Economie Mondială”, editura ASE, București, 2006 55 Despa R. , Eficiența investițiilor, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării-, Universitatea RomânoAmericană, Editura Universitară, București, 2010, p 98-101 56 Bal A., Economie Mondială, Editura ASE, București, 2006, p 237-239

328 |

414

2. Despa R. , Eficiența investițiilor, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării-, Universitatea Româno-Americană, Editura Universitară, București, 2010 3. Galbraith J.K, “Societatea perfecta”, Editura Eurosong&Book, București, 1997 4. Alina-Petronela Haller, “ Exporturile-factor de dezvoltare și creștere economică”, editura Performatica, Iași, 2008

Educatia

financiara. Invata-ti copilul de unde

vin bani

Stancicu Alina Elena Școala Gimnazială Budești Educatia financiara precara este una din problemele importante ale Romaniei, iar criza financiara din ultimii ani a aratat acest lucru.

Banii reprezinta un subiect important al vietii noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le invatam inca din copilarie.

Daca esti parinte, probabil ca te intrebi cum sa vorbesti cu copilul tau despre bani. Nu este un subiect usor, insa trebuie sa il abordezi din timp.

5 lucruri pe care copilul tau trebuie sa le stie despre bani 1.

Cum sa economiseasca 2.

Cum sa tina evidenta banilor 3.

Cum sa traiasca cu un buget fix 4.

Cum sa investeasca 5.

Cum sa foloseasca banii pentru a schimba lumea Cand incepi sa vorbesti cu copilul tau despre bani Educatia financiara a copilului tau trebuie sa inceapa la o varsta cat mai frageda, chiar de la varsta de cinci ani, potrivit site-ului parenthood.com. La inceput foloseste exemplul personal pentru a-ti invata copilul de unde vin banii si unde se duc. Poti sa il incurajezi sa dea el banii vanzatorului de la magazin si sa ceara restul. Ofera-i o recompensa daca isi pastreaza camera curata si daca ajuta la treburile din casa.

Acest lucru ii va responsabiliza si vor constientiza cum se castiga banii. David Paller, consultant financiar si vicepresedinte la Robert Osher Investment Management, preciza, intr-un articol publicat de parenthood. com, ca cea mai potrivita metoda pentru a-i face pe copii sa inteleaga circuitul banilor, este desenarea unei harti, mai ales ca, in zilele nostre, banii circula din ce in ce mai mult prin carduri si online banking, iar prezenta lor “fizica” este din ce in ce mai redusa.

Invata-l ce este un cont de economii Potrivit parenthood.com, la 7 ani copiii sunt capabili sa inteleaga ce este un cont de economii. Unele banci ofera posibilitatea deschiderii unui cont in numele copilului, in acest fel putand sa invete importanta economiilor.

Tot in aceasta perioada poate face cunostinta cu “online banking-ul”.

Incurajati copiii sa va arate ca sunt suficient de maturi incat sa poata lua singuri o decizie financiara.

Invata-l sa traiasca cu un buget fix Chiar daca situatia financiara a familiei tale este una buna, nu iti invata copilul sa primeasca intotdeauna ce isi doreste. Calculeaza-i o alocatie lunara si invata-l sa cheltuiasca atat cat are. Daca primeste bani in plus de cate ori se termina alocatia, copilul tau o sa invete foarte greu ca banii nu se fac chiar atat de usor.

Deschide-i un cont de tranzactionare pe Bursa In perioada adolescentei, copiii pot intelege cum functioneaza piata de capital. Multi oameni invata in timp ce fac, asa ca, poti incepe prin a deschide un cont de tranzactionare demo in numele copilului. Lasa-l sa se joace si sa descopere cum functioneaza piata.

Ca sa faceti lucrurile si mai interesante, puteti sa deschideti cate un cont demo pentru fiecare membru

329 |

414

al familiei si sa organizati un concurs. Asa va fi mai interesat si va invata mai repede.

Daca ideea de a investi la Bursa i se pare atractiva, poate ar avea sens sa isi foloseasca proprii bani pentru a cumpara actiuni, iar castigurile si dividendele incasate sa le pastreze. Daca nu are suficienti bani stransi pentru a-si deschide un cont de tranzactionare, puteti sa ii dati banii sub forma de imprumut, si in acest fel va invata si ca banii imprumutati trebuiesc inapoiati.

Invata-l sa faca donatii Copilul trebuie sa stie ca nu totul se reduce la cumparat jucarii si haine. Trebuie sa invete ca este important sa ii ajute si pe altii. Parintii trebuie sa isi invete copii sa le pese si de restul lumii asa cum le pasa si de bani.

Daca finantele personale dau multa bataie de cap persoanelor adulte, acest lucru nu trebuie sa se intample si cu copiii. O educatie financiara de la o varsta frageda ii va ajuta pe copii sa cresca mai siguri pe ei din punct de vedere financiar si mai putin stresat. Cei care vor invata cel mai mult vor fi cei mai protejati.

Familia

și

școala – parteneri în educația

elevului

Prof. Antone Monica Elena Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Familia este considerată prima ,,şcoală” în care copilul este pregătit pentru societate. În familie se pun bazele instrucţiei şi educaţiei tinerilor membri ai acesteia. Părinţii, înaintea grădiniţei şi apoi în paralel, au datoria și menirea de a cultiva la copil relaţiile de socializare. În completarea educaţiei la nivel preşcolar un rol important îl are grădiniţa care, prin metode şi procedee pedagogice poate interveni uneori direct, fără menajamente, în cazul în care constată cazuri de îndrumare greşită a copilului în familie. În general este cunoscut faptul că interesul pentru cunoaşterea şi mai ales pentru sprijinirea intenţionată a dezvoltării preşcolarului este mai redus decât în cazul şcolarului. Acest fapt este datorat faptului că, în această perioadă, rolul principal în educarea copilului revine părinţilor. După ce copilul devine şcolar apare la nivel social o delegare a acestor responsabilităţi către mediul şcolar care preia responsabilitatea în educarea şi formarea copilului.

Dacă în ceea ce priveşte situaţia educaţiei din şcoli lucrurile sunt clare, în sensul că există un grad de omogenizare a educaţiei social-educaţionale şi psihomodelatorii asupra copiilor, în perioada preşcolară diferenţele dintre strategiile și stilurile educaţionale ale părinţilor sunt extrem de mari.

Preocuparea părinţilor pentru dezvoltarea normală a copilului trebuie să existe de la vârstă fragedă pentru a se putea recurge, în situaţii speciale, la programe de sprijinire şi accelerare a procesului de dezvoltare sau de corectare a unor comportamente. Desigur este dificil, mai ales la început şi mai ales datorită faptului că observatorii sunt părinţii care, uneori, încearcă o mascare a unor indicatori ai profilului psihocomportamental.

Astfel, copilul poate manifesta interes în joc, în raport cu obiectele din jur, dar, la o analiză mai atentă se poate deduce că nu se poate orienta corect în spaţiu (înainte, înapoi, sus, jos, dreapta, stânga), fie că nu recunoaşte unele culori, fie că nu poate răspunde la unele sarcini simple sau copilul vorbeşte mult, dar refuză cooperarea cu alţi copii, fiind nesociabil.

Părinţii apelează la ajutorul unui specialist numai când lucrurile sunt clare, evidente (ex. copilul nu vorbeşte deloc, deşi a depăşit vârsta când ar trebui să vorbească). Chiar în cazul în care copilul este considerat normal dezvoltat apare necesitatea de a fi supus periodic unui proces de testare şi evaluare pentru a îndepărta la timp eventualele abateri de la etalon.

Copiii preşcolari sunt extrem de activi, le plac activităţile care le desfăşoară după propriul plac, vor activităţi care să le dea prilejul de a sări, a se căţăra, însă trebuie permanent supravegheaţi şi după aceste activităţi explozive este necesară alternarea cu activităţi liniştite asigurate prin perioade de odihnă, chiar dacă ei nu recunosc necesitatea lor. În această perioadă de vârstă se recomandă, de asemenea, evitarea unor activităţi

330 |

414

prea meticuloase întrucât ei în primele etape de vârstă sunt stângaci. De observat este şi faptul că, deşi băieţii sunt mai mari, fetele îi depășesc în deprinderile motorii, ei sunt mai stângaci şi este recomandat a se evita comparaţiile dintre băieţi şi fete sau desfășurarea unor competiţii între aceştia. În ceea ce priveşte caracteristicile sociale, la această vârstă copiii au unul sau doi prieteni buni, dar aceştia pot fi schimbați foarte repede. Preşcolarii tind să fie destul de flexibili social, pot să se joace cu mai mulţi copii din cadrul grupului. Trebuie observaţi constant acei copii care nu se integrează, care nu au abilitatea sau nu îndrăznesc să se joace cu alţi copii. Un rol deosebit în stabilirea acestor incapacități la preşcolari îl au educatoarele care organizează în cadrul grupelor jocuri şi activităţi distractive. Ele dau posibilitatea observării manifestărilor sociale dezvoltate la copii.

Din punct de vedere emoţional preşcolarii tind să-şi exprime sentimentele liber, deschis, dar cele mai frecvente sunt cele de supărare. În această perioadă este recomandat ca, în limite mai largi, copiii să fie lăsaţi şi chiar sprijiniţi în a-şi exprima sentimentele şi emoţiile pentru a le conştientiza în timp.

Dezvoltarea competenţelor la nivelul copiilor preşcolari pot fi încurajate dacă se are în vedere: - interacţiunea cât mai frecventă cu copilul, în diferite modalităţi; - afişarea interesului faţă de tot ce face acesta; - crearea de condiţii şi prilejuri copilului de a experimenta diferite lucruri şi situaţii din mediul ambiant; - încurajarea copilului de a realiza cât mai multe lucruri în mod independent; - înfluenţarea lui de a încerca să experimenteze comportamente mature şi calificate; - stabilirea de limite privind formele inacceptabile de comportament; - aprecieri asupra realizărilor sale în mod direct; - comunicarea în ceea ce priveşte dragostea şi afecţiunea într-un mod cald şi sincer.

Preşcolaritatea constituie etapa de viaţă în care de cele mai multe ori se creionează structurile profunde ale personalităţii individului. La această realizare contribuie totalitatea influenţelor exercitate atât de familie cât şi de instituţia preşcolară. Însă, trebuie ştiut că niciunul dintre mediile amintite nu asigură, acţionând de unul singur, deplina dezvoltare psihică a copilului, ci doar complementarizându-şi contribuţiile. În această lume reală a lucrurilor şi, mai ales a oamenilor, copilul trebuie să participe şi să se adapteze situaţiilor diverse.

Aportul grădiniţei la dezvoltarea socială a copilului la vârsta preşcolară este condiţionată şi de măsura în care educatoarea cunoaşte specificul dezvoltării copilului la această vârstă, disponibilităţile acestuia, dar şi particularităţile temperamentale ale fiecărui copil din grupă.

Bibliografie 1. Ciofu, C., ,,Interacţiunea părinţi copii, Editura Medicală Amaltea, Bucureşti, 1998 2. Vrăşmaş E. A., ,,Consilierea şi educarea părinţilor”, București, 2002

331 |

414

Antreprenoriatul

în România

Prof. pentru înv. primar Pleantă Doris Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Percepţia antreprenorilor asupra ecosistemului românesc Cultura antreprenorială puternic dezvoltată se datorează în principal presei şi evenimentelor de profil care au ridicat antreprenoriatul la rang de cinste. Cu toate acestea, problemele apar atunci când ne uităm la sustenabilitatea iniţiativelor antreprenoriale. România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană (după Austria, Estonia, Letonia, Olanda şi Slovacia) din punct de vedere al activităţii antreprenoriale totale: 9% din populaţia activă este fie în procesul de a începe un business, fie îşi dezvoltă propriile start-up-uri. Ocupăm însă penultimul loc la nivel european din punct de vedere al sustenabilităţii iniţiativelor antreprenoriale: mai bine de jumătate din companiile nou înfiinţate nu reuşesc să supravieţuiască perioadei critice de 42 de luni (acestea se închid sau îşi suspendă activitatea).

Ce e de făcut în acest sens? Pentru a face recomandări în deplină cunoştinţă de cauză, am hotărît să ne uităm la principalii factori care influenţează dezvoltarea ecosistemului antreprenorial: caracteristicile antreprenorului, accesul la finanţare, taxele şi alte bariere administrative, existenţa reţelelor şi a conexiunilor, cultura şi capitalul antreprenorial, educaţia antreprenorială şi politicile publice. Fiecare dintre aceşti factori a fost analizat de respondenţii unui chestionar, iar rezultatele au fost discutate cu antreprenori şi investitori activi pe piaţa din România.

1. Caracteristicile antreprenorului Antreprenorii împărtăşesc un set comun de trăsături care îi ajută să îşi înceapă propria afacere şi le măresc şansele de reuşită. Printre acestea se numără abilităţile de leadership, capacitatea de muncă, gradul de independenţă dorit, toleranţa la risc sau gradul de responsabilitate pe care doresc să şi-l asume. Românii nu sunt pregătiţi din acest punct de vedere şi simt nevoia să dezvolte aceste caracteristici prin programe educaţionale.

2. Acces la finanţare O mare problemă a ecosistemului antreprenorial românesc este lipsa accesului la finanţare. Deşi dintre 48% români îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu, mai mult de jumătate dintre aceştia afirmă că nu dispun de resursele financiare necesare pentru a face acest lucru. Acest indicator înregistrează o valoare dublă faţă de Uniunea Europeană, unde doar 21% dintre respondenţi acuză lipsa banilor ca motiv pentru care nu îşi dezvoltă propriile afaceri, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană. Temerilor legate de insuficienţa fondurilor li se adaugă şi cele legate de incapacitatea de a returna datoriile. Aceste probleme se diminuează o dată cu creşterea în vârstă, atunci când antreprenorii conştientizează că există numeroase opţiuni de finanţare accesibile în România şi în afara graniţelor.

3. Taxe şi alte bariere administrative Taxele şi barierele administrative sunt un impediment major pentru dezvoltarea activităţii antreprenoriale dintr-o regiune. Pentru antreprenori, ele se traduc în fonduri redirecţionate către stat şi timp pierdut în lucruri birocratice, înlocuind timpul ce ar trebui petrecut pentru îmbunătăţirea calităţii produsului sau serviciului oferit. Indiferent de vârstă, respondenţii sunt unanim de acord că nivelul taxelor şi al impozitelor este ridicat, iar corupţia şi ineficienţa existentă la nivelul instituţiilor publice au un impact negativ asupra posibilităţilor de dezvoltare ale propriilor afaceri.

4. Existenţa reţelelor şi a conexiunilor Existenţa reţelelor şi a conexiunilor este un factor cu impact asupra nivelului de activitate antreprenorială dintr-o anumită ţară. În România, comunităţi antreprenoriale puternice se dezvoltă în oraşele mari, însă acestea nu sunt încă suficient de prezente. Tinerii acuză de asemenea şi lipsa de conexiuni de business şi mentori relevanţi pentru ei. Există însă diferenţe semnificative pe grupe de vârstă: reţeaua de contacte a unei persoane creşte semnificativ o dată cu vârsta, ceea ce aduce cu sine şi noi conexiuni de business şi asistenţa de care au nevoie din partea mentorilor. În plus, există diferenţe semnificative şi între antreprenori şi cei care nu au pornit deja propriile afaceri, primii având acces la reţele mai dezvoltate, conexiuni de business şi mentorat.

332 |

414

5. Cultura şi capitalul social Cultura antreprenorială joacă un rol important pentru dezvoltarea activităţii antreprenoriale, iar România stă excelent din acest punct de vedere, având un capital social dezvoltat şi o atitudine pozitivă faţă antreprenoriat. Atunci când ne uităm însă la categoriile de oameni care influenţează opinia generală aspra antreprenoriatului, observăm că antreprenorii de succes, media, evenimentele şi prietenii au un impact pozitiv ridicat. La polul opus se situează însă profesorii, consilierii de carieră, părinţii şi familia, care influenţează negativ probabilitatea unui tânăr de a deveni antreprenor.

6. Educaţia antreprenorială 23% dintre români afirmă că au participat la cel puţin un program de educaţie antreprenorială, procentajul fiind egal cu cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene. Cu toate acestea, tinerii sunt nemulţumiţi de calitatea educaţiei antreprenoriale primite şi consideră că acestea sunt susţinute de oameni care nu au legătură cu mediul antreprenorial. Lipsa unei conexiuni dintre şcoală şi mediul de afaceri este principala problemă a educaţiei antreprenoriale din România, iar soluţionarea acesteia stă la baza îmbunătăţirii nivelului redus de sustenabilitate al companiilor nou înfiinţate.

7. Politicile publice Atunci când vine vorba despre stat, în loc să stimuleze dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, măsurile întreprinse de acesta sunt privite de comunitate ca un impediment major în calea dezvoltării. Astfel, membrii activi ai comunităţii antreprenoriale susţin că sunt la curent cu politicile publice de susţinere a antreprenoriatului, însă le consideră neadecvate. Lipsa de rezultate se datorează atât unei înţelegeri deficitare a mediului antreprenorial românesc cât şi corupţiei endemice care afectează măsurile întreprinse la toate nivelurile.

Ce rămâne de făcut?

Măsurile necesare pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial românesc pot fi întreprinse atât la nivel public, cât şi la nivel privat. Ca urmare a rezultatelor studiului şi a discuţiilor cu reprezentanţi importanţi din mediul de afaceri, considerăm că ar trebui să existe o diviziune clară a responsabilităţilor. Astfel, la nivel guvernamental, statul ar trebui să renunţe la programele de înfiinţare de noi companii – focusul trebuie schimbat pe sustenabilitatea celor existente prin îmbunătăţirea calităţii programelor de educaţie antreprenorială. În acest sens, este important să existe o legătură între şcoală şi mediul de afaceri, iar curricula ar trebui adaptată la condiţiile pieţei. În plus, sistemul educaţional trebuie să se concentreze pe crearea de lideri responsabili şi independenţi care valorifică antreprenoriatul şi înţeleg ce presupune acestea. Tot în slujba statului cade şi simplificarea administrativă şi fiscală, alături de lupta împotriva corupţiei. Pe de altă parte, mediul privat poate contribui semnificativ la dezvoltarea antreprenoriatului prin implementarea de programe de calitate: sesiuni de training, evenimente şi competiţii adresate antreprenorilor la început de drum, programe de mentorat şi suport pentru start-up-uri sau sesiuni de informare despre oportunităţile de finanţare existente.

Facilitarea accesului la acceleratoare, incubatoare şi spaţii de co-working este un alt punct foarte important, alături de promovarea continuă a modelelor de succes şi a motivelor corecte pentru a fi antreprenor. Împreună, sectorul public şi cel privat au puterea de a contribui semnificativ la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial românesc. Acum că e clar ce ar trebui făcut, rămâne doar ca lucrurile să fie puse în practică treptat, iar puzzle-ul să fie construit bucată cu bucată. Fiecare dintre noi îşi poate aduce contribuţia la schimbare, iar aceasta se produce încet, persoană cu persoană.

333 |

414

Educație

interculturală Prof. Mîrșanu Lidia Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului

Societatea noastră devine din ce în ce mai complexă. Explozia circulaţiei oamenilor şi a ideilor, multiplicarea contactelor, dispariţia frontierelor sunt realităţi evidente. Problema identităţii culturale este complexă şi presupune rezolvarea de comun acord. Trebuie să învăţăm modalităţi de convieţuire în această pluralitate a culturilor. Ca membrii ai Uniunii Europene trebuie să înţelegem interculturalismul ca „un instrument pentru ameliorarea egalizării şanselor şi a inserţiei optimale a populaţiilor străine, europene în viaţa economică şi socială, punând în practică dorinţa de întărire a drepturilor pentru toţi şi, de aici, chiar dezvoltarea democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990).

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt.

Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

Educatie interculturală deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate; este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste; este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor; presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa socială, instruirea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală. Așadar, această educație presupune o nouă abordare a orizontului valorilor. Școala interculturală realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii; invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialul cultural al elevilor, pesupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi.

Este cunoscut faptul că toleranţa cere să acceptăm diferenţele individuale, oricât de diferite ar fi de valorile noastre, presupune să-i ascultăm pe cei care au opinii diferite şi să analizăm cu obiectivitate argumentele acestora .Să nu considerăm că cei care au opinii diferite sunt duşmanii noştri, să ne susţinem propriile opinii cu argumente solide, să acceptăm că, uneori, opiniile noastre pot fi greşite, să acceptăm că, uneori, opiniile celorlalţi pot fi valoroase. Încă de mici, copiii trebuie „antrenaţi” să asculte „povestea” altui copil fără să emită judecăţi, să-şi prezinte propria „poveste” nealterată şi fără frica de a fi judecat de ceilalţi.

Pentru a fi evitate neînţelegerile copiii vor fi sprijiniţi să adreseze întrebări, să compare propriile convingeri cu ale colegilor, să identifice similitudinile şi diferenţele între acestea.

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul recunoaşterii deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educația primită în școală se călăuzeşte pe principii precum toleranţa, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor, exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice valoare locală autentică trebuie păstrată de cei ce aspiră la apropierea de cultura mondială. Copiii trebuie învăţaţi de mici să evite tendinţele de dispreţ a unor culturi minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea culturală a umanităţii. Sugestia Ministerului Cercetării de a aborda « noile educaţii » ca teme de studiu în învăţământ, ne determină să aducem în practică, proiecte şi activităţi care să ducă în viitor la rezolvarea a câte puţin din problemele lumii contemporane.

Un obiectiv important al « noilor educaţii »constă în pregătirea copiilor pentru acceptarea diversităţii în cadrul unui grup. Recunoaşterea şi acceptarea diversităţii stau la baza democraţiei. Copilul nu se naşte cu predispoziţia de a-i detesta pe cei diferiţi, ci el preia din familie prejudecăţile faţă de anumite grupuri (« să nu te joci cu ţiganii »). De aceea cadrele didactice trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi, cunoaşterea şi discutarea diverselor tradiţii, obiceiuri, valori, etc. Deosebit de importantă am considerat că este găsirea unor modalităţi de schimbare a atitudinii părinţilor referitoare la unele aspecte ce le par deosebite sau le

334 |

414

consideră neplăcute pentru copiii lor.

A învăța de la alții care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveți ca om, ca român, ca maghiar sau ca rrom. Nu se poate vorbi de o cultură diferită decât cunoscând-o. Iar cel mai bun mod de a face aceasta este să cunoști oamenii din această cultură, să împărtășești gândurile lor, trăirile, conflictele care ar putea să apară dintr-un motiv sau altul. Toleranța și capacitatea de detașare de propriile idei și valori sunt esențiale în acest sens.

Bibliografie 1. Teodor Cozma, O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea, Editura Polirom, Iași 2001 2. Constantin Cucoș, Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași 2001

Cunoașterea

și utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar in cadrul orelor de educaţie financiară’’ Prof. Doina Negoiţă Liceul „Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea

Motto: ’’Banul e nervul afacerilor’’-Diogene In contextul actual al globalizării,este foarte important ca școala să implementeze prin politica sa educaţională si cursuri de educaţie financiară,care au ca obiectiv imbogaţirea educaţiei in cadrul școlii cu experienţe reale ,cunoașterea sistemului economic european,dezvoltarea simţului de apartenenţă la Uniunea Europeana, cunoașterea unor noţiuni elementare despre bani căt si despre circuitul acestora.

Un astfel de curs își propune nu numai dezvoltarea personală a elevilor ci și familiarizarea acestora cu noţiuni precum troc,bani,card,economii,investiţii,credite.

Educaţia financiară școlară ,din perspectiva învaţarii pe tot parcursul vieţii,are la bază recomndarile Parlamentului European si Consiliului UE privind cele 8 competenţe cheie : -comunicarea in limba română -comunicarea in limbi straine -Competenţe matematice si competenţe de baza în știinţe si tehnologii -competenţe digitale -a învăţa sa inveţi -competenţe sociale si civice -spirit de iniţiativa si antreprenoriat -sensibilizare si exprimare culturală Astfel,parcurgând aceste cursuri, educabilii vor fi capabili să recunoasc intrumentele de plata si serviciile bancare,să descrie și să recunoască banii, să descrie elementele de identificare a bacnotelor,a monedelor cât și a elementelor de siguranţă, să identifice metodele de administrare a unui cod bancar,să facă diferenţa între cod bancar și card,sa știe să administreze un card,să-i cunoască elementele de siguranţă, să știe să explice de ce este necesar un card bancar,care sunt avantajele folosirii unui card ,ce presupune ideea de economisire a banilor.

Dialogul activ cu elevii in ceea ce privește analiza unor aspecte legate de rolul banilor in economia unei ţări, permite identificarea elementelor pozitive ale utilizării instrumentelor moderne de efectuare a plăţilor :card,on-line. șLa intrebări de tipul : Cum poţi plăti o factură telefonică ? Cum poţi sa rezolvi o tranzacţie bancară

335 |

414

?Ce faci daca nu ai bani lichizi ?- elevii sunt cei care vor raspunde prin exemplificare, ei vor fi puși in situaţii reale, trezindu-le astfel interesul faţă de realitatea imediată.

Educaţia financiară la nivelul scolii presupune folosirea unor strategii didactice care sa trezeasca interesul elevilor, să-i motiveze, să-i incurajeze, să-i puna in situaţii reale,sa le formeze deprinderile de utilzare a acestor instrumente moderne de plată ,să le dezvolte creativitatea,capacitaţile cognitive,afective si volitive.

Cea mai dinamica strategie este jocul de rol- elevii au ocazia să se responsabilizeze,să-și pună in valoare abilitaţile si capacitaţile de inţelegere a fenomenului financiar.

Ca o concluzie,educaţia financiară intră in categoria activitaţilor educaţionale,al cărei scop este să pregăteasca elevii pentru a dobândi abilitaţi de management al banilor,adoptarea unor decizii financiare,utilizând forme de învăţare diferite.

Bibliografie

1. www.didactic.ro 2. Lucia Georgescu –Educatie financiara-manual cls-aIII-a/aIV-a 3. www.educatie.ro 4. Ghid de educaţie financiară –ed.Niculescu-Bucuresti 2011

”Pușculița

buclucașă„ Prof. Din Maria Andreea Școala Gimnazială Anton Pann, Râmnicu Vâlcea

„Copiilor nu le mai place să stea numai în interiorul clasei și să asculte teorie, vor să vadă cu ochii lor cursul de schimb, să meargă la ghișeu, să aibă experiență directă. Eu le-am recomandat învățătorilor să organizeze vizita la o bancă după primul semestru și am primit mulți copii și aici la BNR. Ei au învățat așa și elemente de istorie, pentru că acest curriculum este transdisciplinar: copiii învață și cine sunt personalitățile de pe bancnote, matematică, gândire logică și le este stimulată creativitatea”, a explicat Ligia Georgescu Goloșoiu.

Anul acesta a început proiectul pilot pentru implementarea Educaţiei Financiare şi la începutul învăţământului primar, dar şi la grupa mare de la grădiniţă. Manualul după care vor învăţa micuţii se numeşte „Educaţie Financiară prin Joc” şi este realizat de L. Goloşoiu. Are patru capitole în care elevii învaţă despe ce înseamnă trocul, cum s-a trecut de la troc la valută, care sunt banii româneşti de pe piaţă de la monezi până la hârtii. În manual sunt fel de fel de jocuri pentru micuţi, spre exemplu ei pot decupa bucăţi dintr-o bancnotă de 1 leu desenată pe o pagină pe care să le asambleze în hârtia de 1 leu întreagă, ca pe un puzzle. Cartea este plină de texte haioase, poezii şi ghicitori pentru copii. Proiectul „Educaţie financiară” a fost implementat prima dată în anul şcolar 2012-2013 în Bucureşti şi în 10 judeţe, incluzând 1.173 de elevi şi 44 de cadre didactice. Peste 54.000 de elevi şi profesori au optat pentru Educaţie Financiară anul acesta În următorul an şcolar, 20132014 s-au înscris 12.502 elevi la opţionalul predat de 674 de dascăli şi Capitală şi 32 de judeţe. Anul acesta sunt înscrişi peste 45.000 de elevi şi dascăli din 41 de judeţe şi din Bucureşti, potrivit datelor prezentate de L. Goloşoiu în cadrul unei conferinţe de presă de la BNR unde a fost prezentat proiectul Educaţiei financiare, aceasta a spus că îşi doreşte ca proiectul să fie implementat la nivel naţional pentru învăţământul primar. Potrivit mărturiilor copiilor, aceştia sunt încântaţi de opţional. „Pentru mine, Banii pe înţelesul tuturor înseamnă să înveţi de mic ce sunt, la ce folosesc, cât de importanţi sunt, cât de greu se obţin şi cu câtă grijă trebuie să se cheltuiască banii. Dacă părinţii îmi dau bani de buzunar, eu cheltui cât mai puţini pentru ca restul să-i pun în puşculiţă. Cu banii adunaţi, îmi cumpăr lucruri necesare pentru şcoală”, a declar un elev. Proiectul a cunoscut

336 |

414

un adevărat succes și este implement de tot mai mulți profesori.

Ministerul Educației trebuie să constate, cât mai repede, că aceste cursuri punctuale și opționale nu sunt îndeajuns. Ele trebuie extinse, de la grădiniță la liceu, trebuie integrate în școală obligatoriu pentru dezvoltarea unei nații educate. Un nivel scăzut de educație financiară reduce șansele de a ajunge la bunăstare și crește riscul de a lua decizii greșite cu economiile personale. Și lucrurile nu se pot opri aici: educarea dascălilor care vor genera informații elevilor este una prioritară, este practic următorul pas. Și ei fac parte din cei 78% care nu au reușit să răspundă unor întrebări financiare de bază. Iar băncile, BNR, ASF sau BVB își unesc forțele pentru a educa viitorii clienți. Rămâne să descoperim dorința de implicare a părinților, a celor care au puterea să ceară disciplina financiară în școala lor. Așteptăm să vădem clienții de azi, cei care spun că nu au avut acces la informare, încurajându-și copii să cunoască acest domeniu. Să-i lase să aibă acces la aceste informații care vor servi drept lecții de educație fianciară pentru copii lor, dar mai ales pentru ei. Viitorul este în mâinile noastre!

Bibliografie 1. http://www.bankingnews.ro/educatie-financiara-banci-bnr.html 2. http://www.luminita.cutezatorii.ro/index.php?id=37&act=Educa%C5%A3ia%20 financiar%C4%83%20prin%20joc

Educatia

financiara Prof.inv.primar Popescu Madalina Scoala gimnaziala nr.5 Râmnicu Vâlcea

Educația financiară are la bază dezvoltatea capacității de a înțelege cum funcționează banii în lume: cum cineva reușește să-i câștige, cum acea persoană îi gestionează, cum îi investește (se transformă în mai mult) sau cum o persoanp poate dona bani pentru a-i ajuta pe alții. Mai precis, se referă la setul de competențe și cunoștințe care permite unei persoane să ia decizii eficiente și bazate pe informații, în privința resurselor financiare.Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED) a început un proiect inter-guvernamental în anul 2003, cu scopul de a oferi modalități de îmbunătățire a standardelelor de educație și de alfabetizare financiară prin dezvoltarea unor principii comune de alfabetizare financiară. În martie 2008, OCDE a lansat International Gateway for Fianancial Education, un amplu proiect privind educația financiară, care are drept scop de a servi ca un centru de schimb de informații pentru educație financiară, și cercetare din întreaga lume.

A-i ajuta pe oameni să înțeleagă problemele financiare este foarte important deoarece generațiile mai tinere, cel mai probabil, se vor confrunta cu produse și servicii financiare din ce în ce în ce mai complexe. În multe țări, tinerii între 15 și 18 ani se confruntă cu una dintre deciziile lor financiare cele mai importante: dacă să investească în învățământul superior sau nu.Populatia trebuie sa cunoasca notiuni economico-financiare pentru a face fata complexitatii produselor financiare, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, aratand ca cele mai recente analize ale Comisiei Europene subliniaza rolul pe care nivelul redus al cunostintelor l-a avut in criza globala. Acesta a mai precizat, referitor la educatia financiara a copiilor, ca este important ca acestia sa pretuiasca banii, dar si sa-i cheltuiasa si sa-i investeasca. “Nimic atractiv, dinamic… copiii trebuie sa fie implicati activ in activitati practice si sa contribuie cu solutii la problemele expuse. “ Alfabetizarea financiara trebuie inceputa inca din gradinita. Nenumarate studii au demonstrat faptul ca principalul motiv pentru care oamenii se lupta cu dificultatile financiare este acela ca au trecut prin sistemul de invatamant prescolar fara sa invete mai nimic concret despre bani. Cu cat educatia financiara incepe de la o varsta mai frageda, cu atat rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. Copiii trebuie sa inteleaga ideea de limita (de pilda, distinctia dintre ceea ce isi doresc si ceea ce este posibil), ideea de amanare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinte a caror realizare necesita suportarea unui anume grad de frustrare) sau

337 |

414

cea de valoare (legata in primul rand de efortul necesar pentru a obtine satisfacerea unei dorinte). În România, educaţia financiară este extrem de scăzută, nu doar la copii, ci şi la adulţi, ceea ce s-a văzut inclusiv în recenta criză a francului, a declarat Georgescu Goloşoiu, expert BNR, autoarea unor manuale de educaţie financiară pentru clasa a treia şi a patra. Oamenii nu ştiu ce e aceea dobândă la un depozit, nu ştiu că e 3% pe an, nu pe lună. Oamenii nu ştiu să calculeze DAE la un credit, nu citesc tot e scrie în contracte.

Toată lumea trebuie să aibă nişte noţiuni financiare generale.Educaţia financiară a fost introdusă în rândul cursurilor opţionale, la clasa a treia sau a patra. În anul şcolar 2014-2015 la cursuri participă 46.000 de copii din 41 de judeţe şi Bucureşti, respectiv 11% din totalul elevilor de clasa a treia şi a patra. Copiii învaţă cum să devină mai chibzuiţi, să nu pună accent pe consum, pe cheltuieli, să ştie să economisească.

De exemplu, învaţă cum să strângă bani cu care să cumpere materiale şi să modeleze obiecte la care să stabilească un preţ şi să le vândă. Atât învățătorii, cât și părinții și copiii au doar cuvinte de laudă pentru acest opțional, deoarece sunt abordate teme de actualitate, pe înțelesul elevilor; subiectele sunt atractive, practice și îi vor responsabiliza în gestionarea banilor atunci când vor fi adulți.”La un test făcut în rândul copiilor preșcolari, aceștia au răspuns că banii sunt fabricați de zâne și personaje din desene animate.

Problema este că și părinții lor au crezut același lucru, când au cerut credite doar cu buletinul “- a spus Valentin Lazea, economistul Șef al Băncii Naționale a României, în cadrul conferinței organizate de BNR cu tema “Educația financiară - o investiție pentru viitor”. “Chiar ar trebui să ne gândim ca, orice persoană care vine la bancă să ceară un credit, să răspundă mai întâi la un chestionar, care să conțină un set de întrebări de bază referitoare la dobândă, comisioane, curs de schimb, risc valutar, etc.

Dacă nu știi să răspunzi este ca și cum ai conduce pe șoselele țării o mașină, fără permis de conducere - te pui în pericol și pe tine și pe cei din jur”.Visa Europe, împreună cu băncile membre din România şi cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a extins programul naţional de educaţie financiară BaniIQ, lansat în 2012, ca urmare a succesului înregistrat în prima ediţie. Acesta a depăşit aşteptările iniţiale şi a ajutat 55.000 de persoane să obţină informaţiile necesare pentru a-şi administra mai bine finanţele personale.

Programul se adreseaza atat tinerilor cat si adultilor. Cursurile din cadrul programului BaniIQ includ notiuni teoretice esentiale si studii de caz despre planificarea financiara, organizarea bugetului personal, modalitati de utilizare a serviciilor financiare pe internet, economisire, investitii si multe altele.

Bibliografie 1. Yves BERNARD, Jean-Claude COLLI, Vocabular economic şi financiar, Editura: Humanitas, Bucureşti, 2. 1994 3. Gary S. BECKER, Comportamentul uman. О abordare economică, Editura All, Bucureşti, 1994 4. Module online axate pe diferite subiecte: Educaţia consumatorului, Iniţiere în domeniul financiar, 5. Drepturile consumatorului, Servicii financiare, disponibile la adresa: www.dolceta.eu

338 |

414

Familia

și educația financiară Prof. Florentina Cristina Nicula Director CJRAE Vâlcea

Copilăria înseamnă și investiție financiară în copil. Copilul vine în contact cu banii încă de mic, vede că banii sunt ținuți în portofel, vede că sunt dați la casier, uneori nu-I vede pentru că nu sunt fizic sunt pe card.

Copilul vede, însă este știut faptul că prichindelul este cel mai fin observatory, însă cel mai prost interpret.

Copilul nu va ști nicidată că banii sunt limitați atâta timp cât nu I se spune niciodată acest lucru. De mic copilul trebuie să învețe că uneori banii se termină, că dacă am luat un lucru s-ar putea ca pentru altul să nu mai fie bani. Copilul trebuie învățat să aleagă acel lucru pe care și-l dorește foarte mult și să renunțe la altul. Toate aceastea se învață de când copilul pune prima data mâna pe raft pentru a pune ceva în coșul de cumpărături. Nicioadtă nu e prea mic pentru a-l pune în situația să aleagă, însă când îl vom pune să aleagă pentru prima data când e mare atunci va fi mai greu să învețe, ba chiar va opune rezistență.

Psihologii sunt de acord că la 4-5 ani este destul de mare încât să îl poţi învăţa câte ceva despre bani şi despre “preţul” lor. Pedagogii occidentali se folosesc de această aptitudine şi predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul. Copiii sunt învăţaţi că “am nevoie” este prioritar faţă de “îmi doresc”, atunci când ai o sumă limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai puţin, pentru că, vorba unei fetiţe, “cine ar vrea să dea mai mulţi bani pe acelaşi lucru?”. Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicare, exemplificate şi confirmate copilului. Cum? Prin exemplul propriu. Pentru că, până să ajungă la şcoală, educaţia financiară începe în familie...

1. Înainte de toate oferă-i exemplul personal Oferă-i o puşculiţă. Arată-i ce se face cu ea şi procedează şi tu la fel. Ia-l cu tine de fiecare dată când pui bani in cont, când scoţi bani de la bancomat, când plăteşti la casa la cumpărături, când distribui banii şi faci liste, când prioritizezi...Este important să vadă ca tu te preocupi efectiv: ca acele hărtii şi acele bancnote sunt valoroase şi ca mami şi tati le folosesc cu un scop anume, nu oricum... Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitându-te.Mai departe, verbalizează şi fă-l pe cel mic martor la alegerile şi deciziile pe care le iei. Altfel spus, gândeşte cu voce tare. Explică-i de ce alegi un anumit lucru şi renunţi la altul.

Procedează aşa în supermarket, când luaţi de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolată. Continuă acasă, când vă uitaţi împreună în catalogul de la Ikea, când stabiliţi unde să mergeţi în vacanţă, când hotărâţi ce cadou luaţi pentru aniversarea unor prieteni... Ţine-l pe copil aproape atunci când au loc în familie discuţiile despre buget şi cheltuieli.

2. Joaca de-a educaţia financiară Este la fel de important să te vadă concret când umbli cu banii şi cum umbli cu banii. Gândirea copilului este foarte concretă. Aşa că ţine-l pe langă tine atunci când vii cu banii acasă, îi numeri şi îi repartizezi. Apoi, implică-l în gestionarea bugetului familiei, tot într-un mod concret. Pregăteşte nişte borcane pentru fiecare din cheltuielile familiei, pe care lipeşti o etichetă (Lumină, Apa, Internet, Mâncare, Hainuţe, Concediu...). Foloseşte apoi bani din jucărie, decupaţi şi desenaţi de voi sau chiar bani reali. Împreună cu cel mic, numără-i şi pune-i pe fiecare în borcanul care îi revine. Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai rămân bani fără “destinaţie”, dezbateţi ce s-ar putea face cu ei. Când este mai mare oferă-I chiar bani pentru a acoperii cheltuielile familiei, creează-I o situație reală de gestionare a banilor. Provoacă-l să se pună în situații diferite, asta pentru că nu tot timpul părinții vor avea bani disponibili pentru plăcerile lui.

3. Bani albi pentru zile negre Învață-ți copilul să facă planuri de economii. Nu-I lua tot ce-și dorește din banii tăi, pune-l să își achiziționeze lucrurile pe care și le dorește din banii economisiți. Așa va învăța că banii se termină, iar pentru a-și lua altceva va trebui să-și facă alt plan de economii. Dacă nu-l înveți în copilăria mica în adolescență va fi mai greu. Tot timpul va crede că ești obligat să-I dai bani de cheltuială.

4. Învață-l că banii se obțin prin muncă Este bine ca fiecare copil să știe că banii se obțin prin muncă, că părinții se duc la serviciu (care este

339 |

414

altceva decât treburile, responsabilitățile casei), că primiți bani dacă faceți ceva pentru altcineva, pentru o companie, firmă. Prin acest mod de abordare copilul va învăța că nu trebuie să ceară recompense pentru responsabilitățile lui. Puteți astfel să stabiliți alte sarcini, care nu sunt responsabilitățile lui, pentru care să- l recompensați.

Educația

financiara - o perspectiva europeana Prof. gr. I Marin Vladulescu, Colegiul Național ,,Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Numeroase sondaje internaționale au demonstrat nivelul în general scăzut al cunoștințelor financiare și economice de bază ale consumatorilor. În același timp, pe măsură ce inovația și mondializarea extind gama și sporesc complexitatea serviciilor financiare propuse, dezvoltarea acestei educații devine din ce în ce mai importantă. Pentru a demonstra acest lucru este suficient să se reamintească dificultățile de pe piața americană a creditelor ipotecare subprime, în care numeroși consumatori au contractat credite ipotecare peste mijloacele de care dispuneau, datorită, în parte, unei proaste cunoașteri a caracteristicilor produselor financiare propuse.

Statele membre ar trebui să aibă rolul principal, însă UE le poate sprijini în acest demers. Importanța educației financiare este recunoscută, atât la nivel mondial, cât și la nivel european, inclusiv în Cartea albă privind politica serviciilor financiare (2005-2010), în Cartea verde din luna mai 2007 privind serviciile financiare cu amănuntul și în rezoluția Parlamentului European privind politica serviciilor financiare, adoptată în luna iulie 2007. Chestiunea privind educația financiară a fost, de asemenea, menționată în concluziile Consiliului ECOFIN din 8 mai 2007, în care Consiliul invită statele membre „să își intensifice în mod semnificativ eforturile, în raport cu responsabilitățile și inițiativele proprii ale sectorului financiar, pentru a spori sensibilizarea gospodăriilor în ceea ce privește nevoia lor de a fi informate corect și formate, astfel încât să își îmbunătățească pregătirea, continuând în același timp să protejeze investitorii în mod corespunzător”. În raportul său privind o piață unică pentru Europa secolului al XXI-lea, Comisia Europeană prezintă educația financiară ca fiind o parte integrantă a eforturilor sale de a garanta că piața unică aduce beneficii directe cetățenilor europeni, în special prin stimularea acestora de a dobândi anumite cunoștințe de bază în materie de finanțe personale, în loc de a se mulțumi cu compararea ofertelor de servicii financiare, fie în propria lor țară, fie în celelalte state membre.

Educația financiară, oferită la un nivel corespunzător de-a lungul întregii vieți, poate aduce avantaje fiecărui cetățean, indiferent de vârsta sa și de nivelul veniturilor sale. Aceasta aduce, de asemenea, avantaje atât pentru economie cât și pentru societate în ansamblul ei. Educația financiară trebuie considerată, desigur, ca un complement al unei protecții corespunzătoare a consumatorilor și al unui comportament responsabil al prestatorilor de servicii financiare. În niciun caz, aceasta nu trebuie percepută ca fiind unicul remediu pentru lipsa de simetrie a informațiilor dintre consumatori și prestatori.

Două studii de mare anvergură, finanțate de Comisia Europeană oferă o prezentare generală a diferitelor inițiative aflate în vigoare în statele membre în materie de educație financiară: Educația financiară este oferită de numeroși actori, și anume autorități financiare de supraveghere, organisme pentru alfabetizarea adulților, organisme de informare asupra contractării de împrumuturi, asistenți sociali, federații din sectorul financiar, societăți de microcreditare, reprezentanți ai consumatorilor, autorități din domeniul educației, întreprinderi private din sectorul financiar, precum și servicii din domeniul imobiliar ș.a. Autoritățile naționale (ministerele, inspectorii financiari, băncile centrale etc.) promovează programe de educație financiară în 11 state membre.

Educația financiară pare să fie extrem de importantă în anumite state membre, și anume în Regatul Unit, Germania, Austria, Țările de Jos și Italia. În multe alte țări, și anume în Grecia, Bulgaria și Letonia, activitatea în acest domeniu este limitată, sau chiar inexistentă. Elementele de bază privind utilizarea banilor reprezintă subiectul central pe care îl tratează programele de educație financiară, de exemplu modul de utilizare a unui cont bancar. Urmează apoi stabilirea bugetului personal, inclusiv gestionarea creditelor și a împrumuturilor.

Chestiunile privind investițiile, economisirea și pensionarea, asigurarea și gestionarea riscurilor sunt

340 |

414

tratate mai puțin, aceste domenii necesitând poate o atenție mai mare pe viitor. Numărul programelor destinate copiilor și tinerilor este identic cu cel al programelor destinate adulților. Există numai câteva programe care par a fi destinate unui public mai specific, de exemplu persoanelor aflate în preajma vârstei de pensionare, femeilor, minorităților etnice sau persoanelor cu venituri mici.

Dat fiind că schimbările de comportament nu se remarcă decât pe termen mai lung, avantajele programelor de educație financiară au făcut obiectul unui număr destul de redus de evaluări. Datele disponibile, cum ar fi volumul creditului de consum, numărul pierderilor datorate rambursării, plângerile consumatorilor și evoluția cheltuielilor sociale în materie de mediere a datoriilor pot fi utilizate numai într-o mică măsură pentru a determina dacă inițiativele privind educația financiară au contribuit direct la aceste schimbări de comportament.

Este dificil de constatat care sunt efectele datorate programelor de educație financiară și care sunt cele datorate mediului economic, în general, și anume nivelului de ocupare a forței de muncă, creșterii salariilor, inovațiilor financiare etc. sau cele datorate situației personale și mediului care influențează comportamentul consumatorului. Prin urmare, evaluările tind să pună accentul pe participarea cetățenilor la programele individuale de educație financiară. Acestea utilizează următoarele măsuri: creșterea numărului de participanți, publicațiile solicitate, numărul de vizitatori ai site-ului web respectiv, acoperirea mediatică, numărul de cereri de informații primite etc. Un instrument eficace la care recurg unii dintre furnizorii de servicii educaționale în domeniul financiar, inclusiv statele membre, pentru a măsura avantajele acestei educații este utilizarea sondajelor de referință. Aceste sondaje oferă o prezentare succintă a nivelului culturii financiare a populației, putând contribui la definirea priorităților și facilitând monitorizarea progreselor în timp.

Educația

economică - disciplină opțională Prof. Domnișor Maria Magdalena Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea

Educarea oamenilor în general, a tinerilor în special, în spiritul economiei de piață are efecte benefice și pentru viața cotidiană, dar și pentru evoluția profesională a tinerilor, fiind practic o pregătire indirectă pentru muncă și pentru inițiative private, participând activ la dezvoltarea personală și socială. În context contemporan, sistemele educaționale din țările dezvoltate acordă o importanță deosebită acestei noi dimensiuni a educației, ceea ce echivalează cu recunoașterea valorii pe care o are pregătirea economică și pentru mediul de afaceri în înțelegerea corectă a lumii de azi.

Proiecte de „Educație financiară” au existat în ultimii 16 ani în școlile românești. În învățământul preprimar și primar particular aceste programe au constituit un factor esențial de opțiune a părinților în alegerea instituției de învățământ. Programe de educație financiară au fost extinse și în învățământul liceal, ca opțional în cadrul ariei curriculare „Om și societate”. Programele propuse se bazează pe experiența a peste 120 de țări în care se predă această disciplină. Băncile sunt dispuse să acorde consultanță de specialitate în domeniu.

Fiecare părinte își dorește o educație financiară pentru copil, deoarece tânărul trebuie să fie ancorat în timpul său, să conștientizeze realitățile economiei contemporane. Traiectoria materială constituie apanajul societății actuale.

Educația economică îi face pe elevi să înțeleagă problemele din cotidian, îi ajută să identifice și să evalueze consecințele deciziilor personale, ale părinților și autorităților. Economia este prezentă atât în viața personală, cât și în cea socială.

Ministerul Educației Naționale (MEN) a aprobat, prin Ordin de Ministru, implementarea programei școlare pentru disciplina opțională «Educație financiară». Din anul școlar 2013-2014, programa școlară a putut fi utilizată ca ofertă centrală de curriculum la decizia școlii. «Educație financiară» este o disciplină opțională pentru clasele a III-a și/sau a IV-a, proiectată pentru 1 oră pe săptămână. Materia poate fi studiată fie pe durata unui singur an școlar (clasa a III-a sau a IV-a), fie pe durata a doi ani școlari. În cazul în care este studiată un singur an, profesorii pot selecta numai anumite conținuturi ale programei pentru a le preda, în timp ce în cazul

341 |

414

în care disciplina este aleasă la clasă pentru doi ani, profesorii vor parcurge integral programa școlară.

Din anul 2009 MECI a aprobat o programă școlară pentru disciplina opțională „Educație economică”, curriculum la decizia școlii pentru gimnaziu, proiectată pentru doi ani de studiu, de preferință, pentru clasele a VI-a și a VII-a, beneficiind de un buget de timp de 1 oră/săptămână. Curriculumul de educație economică pentru învățământul gimnazial românesc este urmarea unui program de success al Centrului Român pentru Educație Economică, realizat în parteneriat cu Centrul de Educație Economică din cadrul Universității Hayward din California, Consiliul de Educație Economică din SUA și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Contribuția disciplinei Educație economică la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie europene este nuanțată și diversificată, incluzând atât contribuția directă, cât și contribuția indirectă/sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie. Această educație contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie pentru educația pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competențe-cheie: competențe sociale și civice; spirit de initiativă și antreprenoriat; a învăța să înveți; competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii; comunicare în limba maternă; sensibilizare și exprimare culturală.

Programele școlare implementate pentru aceste discipline opționale oferă conținuturi și sugestii metodologice adaptate vârstei elevilor. În urma acestor cursuri, școala românească formează un viitor consumator de produse și servicii bancare informat, care să nu mai ajungă la bancă să întrebe ce este un cont, să achiziționeze servicii fără a se gândi la riscuri, și în același timp să își manifeste interesul pentru economisirea, gestionarea și investirea resurselor financiare.

Bibliografie 1. Sasu Constantin, Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Editura Polirom, București, 2010 2. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Programă școlară pentru disciplina opțională „Educație economică”, București, 2009

Educația

financiară, importantă pentru o economie stabilă si bine dezvoltată Prof. inv. primar Ceaușoglu Anelice Prof. inv. primar Căpățîna Maria Magdalena Școala Gimnazială Nr. 4, Râmnicu Vâlcea ”Este imposibil ca elevii sa invete ceva cât timp gândurile lor sunt robite si tulburate de vreo patimă.

Intrețineți-i deci intr-o stare de spirit placută, dacă vreți să vă primească invățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremurîă pe cât este de greu să tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se mișca.”

(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”) Opționalul Educație financiară este o nouă formă distinctă de activitate educațională prin care se urmărește formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii având consecințe financiare , precum și la formarea unei imagini privind modul in care banii sunt percepuți , cheltuiți economisiți , împrumutați sau investiți. Am considerat că este necesar să creez situații de predare -învățare astfel încât elevii să fie puși în situații similare celor din realitate , considerând că însușirea noilor cunoștințe va fi maxim potențată.

Ce sunt banii ? Cum și de ce au apărut banii ? Istoria banilor de la troc la euro ! Sunt întrebări care incită gândirea elevilor ! Cum poate învățătorul să-l ajute pe elev să înțeleagă necesitatea banilor, importanța lor și istoria acestora ? Se știe că învățarea este o activitate proprie care solicită efort individual pentru

342 |

414

înțelegerea conștientă a noțiunilor / a elementelor de limbaj specific domeniului financiar- bancar dar îmbinarea activităților de cooperare cu cele de învățare în grup și de muncă independentă va duce la dezvoltarea unor relații interpersonale care vor favoriza apariția și construirea învățării personale și colective. Capacitatea de decizie și inițiativa sunt stimulate în cadrul învățării în grup iar interacțiunea dintre mințile elevilor duce la o învățare mai activă , la o participare susținută de încredere , stimularea reciprocă ducînd la rezultate foarte bune , grație unei cooperări fructuoase. Conversația euristică (presupune dialogul activ) poate fi folosită pentru înțelegerea unor aspecte care oferă răspunsuri la întrebarea ,, Ce sunt banii ? De ce avem nevoie de bani ? Cum se obțin banii ? Am propus elevilor spre dezbatere texte ca : Ocaua lui Cuza , Banul muncit (de Alexandru Mitru) , Pinocchio îl reîntâlnește pe Vulpe și pe Motan și se duce cu ei să semene cele patru monede în Câmpul miracolelor (Pinocchio , de Carlo Collodi) . Elevii au fost solicitați să dea răspunsuri la întrebările : • Ce aflase domnitorul Alexandru Ioan Cuza despre negustor ? Cum se realiza schimbul de produse între oameni ? Considerați că era un schimb echitabil pentru ambele persoane ? De ce ? Cum credeți că se poate realiza totuși un schimb corect ? Care era atitudinea lui Iliuță față de muncă ? Cum reușește tatăl să-i schimbe această atitudine ? Cum a dovedit Iliuță că s-a schimbat ? Ce primește Pinocchio de la păpușarul Mangiafoco ? De ce ? Cum spune vulpe că se pot înmulții banii ? Voi sunteți de acord cu acest lucru ? Cum credeți că se pot obține banii ?

Am creat astfel contexte dilematice simple pornind de la aceste situații întâlnite în text , elevii fiind solicitați să caute soluții care să ducă la înțelegerea adoptării unor comportamente.

• Ai făcut ,,troc”? Când și de ce ? A fost un schimb echitabil pentru ambii parteneri ? (realizezi o colecție și faci schimburi de dubluri) • Cum poți face rost de bani dacă îți dorești o jucărie ? ( solicităm ajutorul părinților , prestăm anumite activități corespunzătoare vârstei , economisim banii primiți) Toate bogațiile își au originea în minte. Bogăția este în idei nu în bani (Robert Collier) .

Trebuie să recunoaștem că banul are o funcție educativă pentru copii. El are semnificații matematice , este un simbol . Ce simbolizează ?Mijloc de schimb ! Cu el obții tot ce-ți dorești dar îi obții doar în anumite condiții . Elevii au informații despre bani de la o vârstă fragedă dar sunt empirice . Banul este o hârtie, pe care sunt scrise cifre , dar el nu înțelege semnificația lor ! Aude des răspunsul ,, nu avem bani “dar știe ce înseamnă bugetul familiei ? El trebuie ajutat să înțeleagă mecanismul acestui schimb bani – jucarii / dulciuri / produse.

Realizarea unei atitudini responsabile în raport cu banii se poate realiza oferindu-le ocazia să-I gestioneze , să economisească , să aleagă pe ce să-I cheltuie , să înțeleagă ce urmări are o alegere greșită .

Metoda cubul poate fi folosită cu succes pentru înțelegerea unor notiuni , fiind considerată o metodă activ –participativă care dezvoltă în egală măsură atat deprinderile de comunicare , de negociere cât și de soluționare a sarcinilor primite .

Descrie : Descrie bancnota de 200 lei !

Compară : Compară bancnota de 10 lei cu cea de 100 lei !

Asociază: Asociază corespunzător bancnotele ! (față -verso) Analizează: Analizează prin ce se diferențiază bancnotele de valori diferite !

Aplică: Un litru de lapte costă 4 lei , o înghețată 3lei , o minge de fotbal 23 lei iar o cutie de acuarele costă 9 lei. Ce produse poate cumpăra Raoul cu 45 lei ? Găsește toate variantele și află restul primit pentru fiecare caz !

Argumentează: De ce s-a renunțat la schimbul numit ,,troc”?

Metoda cvintetului este o metodă activă care dezvoltă gândirea critică, învățându-i pe elevi să emită și să-și susțină propriile păreri. Elevii dau frâu imaginației prin crearea a 5 versuri care respectă cinci reguli în scopul în scopul de a sintetiza conținutul temei abordate .

Scrie un cvintet pornind de la cuvântul ,, banul” Banul Muncit , prețuit Agonisind , câștigând , cheltuind Banul muncit este păstrat !

Sudoare.

Metoda pălăriilor gânditoare

343 |

414

• Tehnică interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă.

• Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.

• Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.

Sarcini de lucru posibile pentru lecția ,, Economii” Pălăria albă • Aduce informații despre valoarea banilor , cum se câștigă , cum se economisesc , cum se investesc.

• Aduce informații suplimentare .

• Ce informaţii avem?

• Ce informaţii lipsesc?

• Ce informaţii am vrea să avem?

• Cum putem obţine informaţiile?

Pălăria albastră • Dă frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor; Oferă o perspectivă emoţională asupra evenimentelor; Descătuşează stările afective.

• Putem să rezumăm punctele de vedere expuse?

• Care e următorul pas?

• Care sunt ideile principale?

• Să nu pierdem timpul şi să ne concentrăm asupra banilor, nu credeţi? Pentru a vă putea satisface anumite dorințe , este nevoie suplimentară de bani ! Economisim!

• Găsește proverbe potrivite !

Pălăria neagră • Exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata; Oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie; Este perspectiva gândirii negative.

• Ce ne împiedică să economisim ?

• La ce riscuri ne expunem când achiziționam actiuni la o companie ?

• Ne permite bancă să facem retrageri din cont ?

• Este justificată crearea unui cont ?

Pălăria galbenă Oferă o pespectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei .Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic.

• Pe ce se bazează aceste idei privind investițiile ?

• Care sunt beneficiile?

• Cum trebuie să procedăm pentru a ne suplimenta banii ?

Pălăria verde Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă; Este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare.

• Şansa succesului este dacă economisești și investești • Cum poate fi altfel atacată problema câștigului de bani?

• Putem face asta ( investiția) şi în alt mod?

• Găsim şi o altă explicaţie pentru profitul înregistrat ?

• Ce s-ar întâmpla dacă nu am economisi / investi ?

Pălăria roșie • Sentimentul meu e că… ( e foarte bine să economisești !)

• Nu-mi place felul cum s-a procedat ….

• Intuiţia îmi spune că… ( e benefic pentru copii ca părinții să le creeze conturi de economii și depozite la termen !) .

Metoda explozia stelară este o metodă de stimulare a creativității, o modalitate de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de noi probleme și noi descoperiri . Grupul cooperează în elaborarea întrebărilor.

CE este valoarea nominală ?

CUM suplimentăm nevoia de bani ?

344 |

414

UNDE putem investi banii ?

CINE face depuneri în cont / retrageri ?

DE CE este necesar să avem un cod PIN la card ?

Metoda jocului didactic – metodă interactivă de formare a competențelor de comunicare ,creează o atmosferă plăcută , atractivă , dezvoltă spontaneitatea construcțiilor verbale .

Jocul ,, De-a magazinul „ implică asumarea rolului de cumpărator care trebuie să ia decizii privind prioritățile în efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate , stabilirea unui buget care să permită achiziționarea lucrurilor necesare. Jocul poate fi complicat sugestionându-le să facă investiții care să ducă la suplimentarea bugetului . Elevii hotărăsc să investească într-o fermă de animale . Stabilesc / estimează cheltuielile și fac estimari și în ceea ce privesc veniturile .

Pentru a putea să facă investiții copilul trebuie să știe că are nevoie de economii. Săptămânal este bine să-l obișnuim să aibă un mic buget pentru cheltuieli personale (acesta trebuie stabilit în funcție de nevoile sale dar și de vârstă / să nu primească mai mulți bani decât are nevoie. ) Un simplu joc ,, Și tu poți fi creativ „îi poate oferi ocazia să-și confecționeze din materiale refolosibile o pusculiță pentru păstrarea economiilor .

Sufletul copiilor este fragil , dornic de nou dar el trebuie învățat că ,,Toate bogățiile iși au originea în minte.

Bogaăția este in idei nu în bani !(Robert Collier) Bibliografie 1. Educație financiară / Banii pe înțelesul copiilor-Ghidul învățătorului , Ligia Georgescu Goloșoiu , Corina Mohorea , Stela Olteanu 2. Educație financiară / Banii pe înțelesul copiilor-auxiliar pentru clasele I-IV, Ligia Georgescu Goloșoiu

Importanta

educaţiei financiare în predarea

geografiei umane

Prof. Tamaș Maria Mirela Colegiul Național Mircea ce Bătrân, Râmnicu Vâlcea De ce cred ca este important să facem educaţie financiară în liceu ?

Importanța educației financiare și crearea unei platforme care să le ofere românilor si mai ales tinerilor informaţii şi instrumente financiare care să îi ajute să-şi optimizeze bugetul propriu şi cel familial şi să înţeleagă termenii financiari-bancari pe care îi întâlnesc atunci când analizează diferite produse sau oferte financiare.

Campania realizate de diferite asociații au avut un impact cu atât mai important cu cât au fost inițiate într-o perioadă de instabilitate economica și nesiguranță financiara.

Un tânăr educat din punct de vedere financiar este un client responsabil, în măsură să ia decizii corecte, în cunoştinţă de cauză. De la această premisă a luat naștere Bugetul Familiei – o platformă prin care am încercat să-i împrietenim pe consumatori cu termenii financiari greoi, astfel încât să poată înţelege produsele şi serviciile financiare şi să le aleagă pe cele care se potrivesc cel mai bine propriilor nevoi şi posibilităţi.

Astăzi, mai mult ca oricând, orice tânăr are nevoie de cunoștințe financiare de bază pentru a înțelege cum funcționează societatea și cum poate lua cele mai bune decizii pentru viitorul său.

Geografia Umană , studiată în clasa a X-a , este foarte bine corelata cu Educatia financiara. Pentru a înţelege mai bine fenomenele legate de globalizare și dezvoltare durabilă , este necesară introducerea obligatorie în programa școlară a unui opţional cu viziune globală legat de educaţie financiară.

Cunoașterea mediului financiar și abilitățile de a gestiona banii sunt esențiale pentru a ne descurca în sistemele economice complexe din prezent. De aceea, JA România introduce în gimnaziu și liceu trei programe de educație financiară, menite nu numai să îmbogățească cultura financiară a tinerilor, ci și să le dezvolte abilitățile, să le dea încredere în ei și să-i inspire să adopte un comportament responsabil.

345 |

414

Modulele de educație financiară îi ajută pe elevi să înțeleagă conceptele teoretice învățate la școală prin activități practice, exerciții, simulări și dezbateri cu ajutorul consultanților voluntari din business.

Numarul elevilor care au optat pentru disciplina „Educație financiara” a crescut de la an la an. Educația financiară este necesară pentru a avea consumatori informați de produse si servicii bancare; pentru a schimba mentalitatea noii generații, respectiv pentru punerea bazelor unui stil de viață nou, chibzuit, care nu incurajeaza consumul, nici creditarea, ci economisirea; pentru cresterea increderii populatiei in banci si serviciile bancare; pentru a se realiza o transparența a serviciilor bancare.

Tinerii reprezinta generația de mâine a viitorilor funcționari bancari carora le va fi predata ștafeta, de aceea este important ca, astăzi, societatea să investeasca în această generație, chiar dacă nu este o investiție ale carei rezultate se vad imediat, ci este o investițiee pe termen mijlociu si lung. În predarea acestei noi discipline școlare s-a pus accent pe imbinarea teoriei cu practica, a elementelor formale (scoala), cu cele non-formale (activitati practice, efectuarea unor proiecte, afise, desene, vizite documentare la banca, BNR, Monetaria Statului etc.).

Aceasta materie interdisciplinară se predă dupa o programa scolara aprobată de Ministerul Educației si îmbină noțiuni de știinte exacte (calcul matematic), istorie, literatuă, geografie, comunicare, compunere etc.

Educația financiară promovează o relație echilibrată între clienți și bănci la nivel micro, iar la nivel macro clienții bancari educați asigură stabilitatea sistemului.

Unii dintre noi sunt studenți, matematicieni, unii construiesc clădiri, alții le echipează, medicii ne tratează. Avem specializări diferite, dar cu toții avem ceva în comun. Suntem proprii manageri ai bugetului nostru. În concluzie educația financiară este o necesitate, chiar dacă alegi să utilizezi sau nu produse și servicii bancare, dezvoltă în rândul elevilor spiritul antreprenorial si o multitudine de abilități de viață.

Bibliografie 1. http://www.finzoom.ro/Info/art/Advices/Educatia-Financiara-~8c19fc0584924b218e7364cee401 2f07/ 2. http://programe.ise.ro/ 3. Educație financiară -Banii pe înțelesul copiilor, ghidul învățătorului + CD lecțiilor predate, apărute în Editura Explorator, 2013, Ploiești autori: Ligia Georgescu –Goloșoiu –coordonator, prof. Corina Mohorea și prof. Stela Olteanu.

346 |

414

Lucrul

în echipă, o modalitate complexă de abordare a lecției Prof. Elena Ungureanu Școala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Un mod de organizare a procesului de învățământ este considerat fertil dacă ajută pe fiecare elev să se dezvolte potrivit aptitudinilor și posibilităților sale, dacă îi formează acele calități și capacități prin care el poate răspunde competent cerințelor vieții sociale și celor de perspectivă.

Activitatea pe echipe se poate organiza în orice clasă a învățământului primar. presupune rezolvarea de sarcini didactice de către toți membrii grupei, contribuind fiecare după puterile sale. în funcție de conținutul sarcinii, profesorul poate stabili liderii de grup,astfel ca, fiecare membru al grupului să fie pus în această situație, să își asume responsabilitatea pentru rezolvarea sarcinilor.

Un astfel de mod de abordare a lecției se poate folosi cu succes în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice ( AVAP). Copiii văd, simt și lucrează cu plăcere având antrenate gândirea, atenția, imaginația, voința de a învinge, sentimentul lucrului bine făcut, precum și preocuparea de a munci creator, cu inițiativă, cu dragoste, cu spirit gospodăresc, cu perseverență.

Toate obiectele confecționate de elevi, începând cu cele mai simple, au o utilitate evidentă, fie că sunt simple jucării, fie mijloace de învățământ la unele lecții (figuri geometrice,șabloane), fie că sunt obiecte de utilitate mai largă- felicitări, suport de creioane, rame, măști, figurine diverse. Îndemânarea, gustul estetic, spiritul creator și bucuria de a îmbina culori și modele sunt calități pe care le câștigă micii școlari făcând lucruri utile.

Abordând această modalitate de desfășurare a activității la clasa pe care o conduc, elevii au lucrat cataloage cu frunze, semințe, petale de flori, completând lucrarea cu pete picturale realizate prin diferita tehnici de lucru. Au desenat și colorat fluturele folosind amestecul de culori, apoi l-au decupat și asamblat, obținând o jucărie sau un obiect de decorat camera. Au realizat măști, ochelari pentru carnaval, pe care i-au colorat și ornat apoi. Toate aceste produse au fost prezentate sub formă de expozitii sau portofolii părinților, dar și în activitățile metodice.

Practica muncii pe echipe îl obișnuiește pe elev cu o gândire flexibilă, cu schimbul de idei, îl face apt să activeze într-o lume care se caracterizează prin schimbări ce se succed într-un ritm din ce în ce mai rapid.

O importanță deosebită o are alegerea sarcinilor didactice. Acestea trebuie să urmărescă fixarea și consolidarea cunoștințelor, aplicarea acestora în situații diverse. Pe lângă acestea, activitatea pe grupe are și alte obiective care vizează formare și educarea copiilor, cum ar fi : formarea deprinderilor de a lucra în grup, de a contribui personal la succesul grupului, de a accepta părerile altora, de a se bucura de sccesul grupei, de a trece peste greutăți, de a motiva pe cei din grup pentru rezolvarea cerințelor formulate.

Putem grupa elevii în așa fel ca fiacare dintre ei să dispună de resurse pentru ceilalți. Se pot utiliza bilete de aceeași culoare pentru fiecare echipă, gruparea făcându-se după culoarea biletelor. Pe bilete pot fi desenate obiecte care fac parte dintr-o categorie. Gruparea se poate face după obiectul respectiv ( brăduți, soare , flori).

Dacă în clasă sunt 24 de elevi și se constituie grupe de câte 4 elevi, se aleg 6 proverbe formate din câte 4 cuvinte. Câte un cuvânt din fiecare proverb este scris pe un bilet. Elevii trag biletele, apoi caută colegii care au bilete pe care sunt scrise cuvintele cu ajutorul cărora se reconstituie proverbul.

Lecțiile de educație civică oferă multiple posibilități de a desfășura activități pe grupe. Astfel, la tema Reguli în cadrul grupului, elevii au lucrat pe grupe, având ca sarcini să stabilească regulile de comportare în una din situațiile date : într-o sală de spectacol, în vizită, la aniversare, la muzeu, în excursie. Regulule stabilite de fiecare grupă au fost dezbătute de întreg colectivul de elevi, aceștia având posibilitatea să aducă completări.

Aprecierea activității în echipe și a rezultatelor lor implică exprimarea printr-o judecată de valoare și estimarea calității procesului de cooperare și de învățare. Aceste aprecieri urmăresc un dublu scop :ca munca în viitor să se desfășoare mai bine și elevii să dobândească încredere în posibilitățile lor de cercetare, să formeze la elevi calitățile civice pe care munca în colectiv le reclamă.

Prin lucrul pe echipe se sudează colectivul de elevi, se formează anumite deprinderi de comportament,

347 |

414

se consolidează cunoștințele, se conturează sentimente pozitive cum ar fi : respect, ajutorare, sacrificiu, dăruire, împlinire.

Bibliografie 1. Cucoș, Constantin , Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 2006 2. Cerghit, Ioan , Neacșu, Ioan, Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iași, 2001 3. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie generală, Ed. Aramis, București, 2000

Abandonul

şcolar, cauze şi efecte Prof. Faităr Cosmin Cristian Şcoala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

Mediatorul şcolar este purtătorul de cuvânt al şcolii în comunitate, informează comunitatea despre rolul şcolii şi despre dreptul tuturor la învăţământul obligatoriu, are un rol important în colaborarea cu părinţii pentru încurajarea înscrieii copiilor în şcoală; încurajarea părinţilor şi a comunităţilor să se implice în viaţa şcolii.

De asemenea, informează factorii interesaţi în legătură cu preocupările pe care le au familiile, mai ales cele care privesc chestiuni ale educaţiei copiilor; înregistrează problemele care influenţează accesul la educaţie; colaborează cu factorii de decizie pentru a identifica soluţii la problemele individuale sau cele ale familiilor care influenţează accesul la educaţie; dezvoltă şi menţine încrederea şi respectul comunităţii faţă de şcoală şi respectul şcolii faţă de comunitate; monitorizează progresul şcolar al copiilor care riscă să abandoneze şcoala şi încurajează participarea acestora la educaţie; monitorizează copiii de vărstă preşcolară şi şcolară care nu au fost înscrişi în grădiniţă şi la şcoală, în parteneriat cu cadrele didactice, identifică soluţii de a-i înscrie şi de a-i reintegra în procesul educaţional; monitorizează elevii care au abandonat învăţământul obligatoriu şi îi ghidează spre forme alternative de educaţie; informează părinţii despre progresul şcolar şi despre problemele cu care se confruntă copiii lor; informează comunitatea despre programele de asistenţă socială disponibile.

Dintre sarcinile ce-i revin mediatorului, ne-am oprit la una dintre ele care am considerat că este destul de importantă în viaţa şcolii şi anume vom aborda subiectul cu tema Abandonul şcolar - cauzele şi efectele acestuia.

Familia şi abandonul şcolar din perspectiva asistenţei sociale.

Abandonul şcolar, cauze şi efecte Cel mai mare păcat care depăşeşte pe toate celelalte şi care duce spre culmea răutăţii este lipsa de educaţie a copiilor.

Ioan Gură de Aur 1. Delimitări conceptuale : inadaptare, eşec insucces şi abandon şcolar Pe fondul permanentelor schimbări şi al declinului înregistrate în ultimul timp la nivelul societăţii româneşti şi al învăţământului, nu poţi aborda problematica educaţiei fără a face referire şi la fenomenul de abandon şcolar. Acest fapt evidenţiază amploarea pe care a luat-o fenomenul, gravitatea şi efectele sale dezastruase asupra educaţiei şi a societăţii, descriindu-se un cerc vicios alimentat de acesta. Fenomenul de abandon şcolar, mărimea şi efectele sale, sunt recunoscute, tratate corespunzător, dar în lipsa unei baze ştiinţifice care să ateste cauzele fenomenului,existenţa acestuia, totul făcându-se la nivel pragmatic.

Mergându-se de la lipsa unor definiţii elaborate ştiinţific şi până la confundarea sau dezbaterea lui ca o parte insignifiantă a unor concepte complexe, se trage concluzia că putem vorbi de o minimalizare a importanţei acestui fenomen în ciuda recunoaşterii complexităţii sale. Doar aşa poate fi explicată superficialitatea cu care este tratat conceptul din punct de vedere ştiinţific. Literatura de specialitate tratează abandonul şcolar ca un simplu efect al unor fenomene complexe, limitându-se la simpla consemnare a existenţei acestuia, fără o analiză profundă care să demonstreze amploarea fenomenului în sine. Studierea fenomenului de abandon şcolar nu este posibilă prin izolarea totală a acestuia de alte concepte, dar nici prin confundarea sau limitarea

348 |

414

lui la graniţele trasate pentru alte fenomene. În studiul inadaptării, al insuccesului şi eşecului şcolar se face uneori referire şi la abandonul şcolar, fără însă o tratare diferenţiată a acestuia. Toate aceste concepte sunt înrudite, strâns legate între ele, dar nu este vizibilă o tratare complexă a acestora, ca şi cum am avea un singur fenomen cu mai multe denumiri. Apar multe distorsiuni în definirea şi tratarea acestor concepte, vizibile mai des în rândul practicienilor. Nu sunt izolate cazurile în care elevul rămas repetent sau care prezintă un eşec şcolar cronicizat să fie considerat inadaptat şi invers, fără ca exemplele să se oprească aici. Înainte de a trata fenomenul de abandon şcolar, se impune o definire şi tratare succintă a conceptelor cu care se confundă, precizându-se legăturile care există între ele, eliminând astfel posibilitatea ca acestea să devină surse de neînţelegere.

2. Inadaptarea şcolară Inadaptarea şcolară se confundă, de cele mai multe ori, cu insuccesul şcolar, dar şi cu abandonul, sfera ultimului concept fiind redusă la cea a primului. Elevul neadaptat este considerat cel care înregistrează eşec şcolar sau care renunţă definitiv la şcoală. Acestea reprezintă doar o parte din efectele inadaptării şcolare, dar limitarea sa la ele împiedică surprinderea complexităţii fenomenului.

Inadaptarea şcolară se referă la „dificultăţile de a îndeplini sarcinile şcolare, cât şi la eşecul de integrare în mediul şcolar din care copilul face parte”asociată cu dezechilibrul apărut între elev şi mediul şcolar, între acesta şi sarcinile de învăţare. Pornind de la acest dezechilibru, Jigău face diferenţa între „inadaptarea pedagogică”, ce se referă la incapacitatea de a rezolva în mod corespunzător sarcinile didactice, şi „inadaptarea comportamentală” care înglobează tulburările de relaţionare a copilului cu profesorii, colegii, personalul specializat, precum şi încălcarea regulilor colectivităţii şcolare sau extraşcolare, m e d i u l ş c o l a r f i i n d p r i v i t c a o î n c h i s o a r e c e încătuşează spiritul şi libertatea copilului prin regulile sale. Se disting o serie de factori favorizanţi care diferenţiază inadaptarea şcolară de celelalte concepte, cei mai importanţi dintre aceşti factori fiind: • insuccesul şcolar, ce reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât inadaptarea şcolară, aceasta din urmă fiind o premisă a insuccesului şcolar; •incapacitatea de a răspunde cerinţelor comunităţii şcolare, aici fiind inclusă colectivitatea didactică, clasa de elevi, precum şi microgrupurile formate la nivelul şcolii precum şi în exteriorul ei; •imaturitatea şcolară, caracterizată prin neatingerea unui nivel optim privind dezvoltarea socială, morală, mintală, fizică şi volitivă, precum şi imposibilitatea valorificăriiniveluluilacares-aajuns. Inadaptarea şcolară poate fi interpretată în sens restrâns prin raportare la eficienţa sau ineficienţa acţiunilor pedagogice necesare în anumite împrejurări, precum: intrarea elevului în clasa I, sprijinirea elevului cu deficienţe sau insuficienţe în activitatea de învăţare etc. În sens larg, inadaptarea reflectă ineficienţa acţiunilor proiectate de profesor pentru stabilirea unui echilibru optim între posibilităţile elevilor şi necesităţile mediului educativ.

Acest echilibru vizează atât activitatea educativă, dar şi procesul de integrare psihosocială a elevului.

Nu putem pune semnul egalităţii între inadaptarea şcolară şi abandonul şcolar,ultimul fiind o consecinţă a inadaptării şi nici nu-l putem confunda cu insuccesul şcolar, ele d e ş i f i i n d f e n o m e n e î n r u d i t e „ s e d e o s e b e s c t o t u ş i , i n a d a p t a r e a e s t e o f o r m ă a insuccesului şcolar, având o sferă de cuprindere mai mică.”

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2000, p. 11 Popescu, V.,Succesul şi insuccesul şcolar, din Revista de Pedagogie, Nr. 11, 1991, p. 25 Jigău, M., Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998, p. 19 Claff, Godfrey, Parteneriat şcoală-famile-comunitate. Ghid pentru cadrele didactice, Bucureşti, 2006.

349 |

414

Importanţa

utilizării metodelor moderne Stana Simona-Maria Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea

În procesul didactic se utilizează o gamă variată de metode şi procedee, oferite fie de practica şcolară tradiţională, fie de didactica modernă. Folosirea acestora trebuie să fie determinată de realizarea unei învăţări active, proces în care profesorul îndeplineşte rolul unui ghid competent şi abil, care pune elevii în situaţii concrete de învăţare şi prin efort propriu.

Pentru alegerea strategiilor potrivite profesorul trebuie să cunoască varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează, informaţia pe care o predă şi obiectivele ce vor fi atinse. Dezideratele învăţământului contemporan modern ca viziune şi tehnică didactică, impun restrângerea drastică a expunerii cunoştinţelor, ba chiar eliminarea ei definitivă, elevii fiind doar receptori pasivi de informaţie.

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înzestrarea acestora cu capacităţi necesare unei activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a acestora în spiritul unei atitudini conştiente şi active. Cu ajutorul metodelor profesorul poate transforma textul dintr-un obiect static într-unul dinamic. Elevii trebuie ghidaţi să intre într-un dialog autentic cu textul, să-şi expună punctul de vedere şi să aibă în vedere mai multe posibilităţi de interpretare. În clasă, profesorul organizează, de fapt, o receptare dirijată – îi învaţă pe elevi cum să citească un text sau o tipologie de texte: (literare sau nonliterare). Modalităţile didactice de abordare a textului sunt căile alese de profesor în dirijarea receptării. În predarea unor lecţii de literatură putem avea în vedere următoarele abordări57 : 1. Intrarea în text se face prin folosirea unor metode iniţiale, de încălzire care au rolul de a motiva elevii pentru lectura sau discutarea textului. Plasate înaintea lecturii textului (în cazul textelor scurte) sau înaintea începerii discutării lui (lectura s-a realizat acasă), metodele iniţiale sunt menite să stârnească interesul elevilor pentru text (temă, structură) valorificând în acelaşi timp experienţa lor de viaţă / de lectură (pot fi exerciţii imaginative).

2. Discutarea textului se poate face în trei trepte: observarea (se referă la decodificarea corectă a textului: cuvinte necunoscute, forme arhaice, populare, regionale), explorarea (analiza de conţinut şi de structură a textului), interpretarea textului (reconstruirea semnificaţiilor textului). Aici se poate folosi o gama largă de metode ajungându-se până la discutarea textului prin raportare la alte texte studiate, portofolii.

3. Ieşirea din text se realizează prin metode folosite la finalul respectivei secvenţe didactice, pentru a-i oferi elevului un moment de reflecţie despre ce a învăţat, cum şi unde poate aplica cunoştinţele/ deprinderile achiziţionate.

Cerinţa primordială a educaţiei progresiste este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă independentă.

III. 2. Noţiunea de metodă de învăţământ „Metoda didactică” este un concept de bază în învăţământ, fapt ce impune o definire a acestuia.

Analiza cuvântului arată că acesta provine din grecescul methodos (odos = cale, drum şi metha = spre, către), aşadar înseamnă „cale care duce spre”, drumul de parcurs în vederea atingerii unui scop. Folosirea acesteia în învăţământ nu este lipsită de logică, pentru că se bazează pe cunoaştere58.

Metodele sunt totodată mijloacele prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a folosi roadele cunoaşterii formându-şi caracterul sau personalitatea. Prin metodă de învăţământ înţelegem, în concluzie, o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice.

Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt incluse aici: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descriere lor, precizându-se cerinţele de utilizare.

Alegerea unei metode se poate face ţinând cont de finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului 57 Mariana Norel, Florentina Sâmihăian, Didactica limbii şi literaturii române II 58

350 |

Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, Iaşi, Ed. Polirom, 2006, p. 165

414

instructiv, de particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de psihosociologia grupurilor şcolare, de natura mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi competenţa didactică a profesorului.59 Sistemul metodelor de învăţământ conţine: - metode tradiţionale, cu lung istoric în procesul didactic şi care pot fi păstrate cu condiţia adaptării lor la cerinţele învăţământului modern; - metode moderne, destul de numeroase, apreciate de elevi prin gradul crescut de atractivitate, prin accentul pus pe activitatea elevului, dar şi prin utilizarea tehnicii de vârf (calculatorul, simulatoarele).

Calitatea metodologică este un aspect ce ţine de oportunitate, de dozaj, combinaţii între metode sau ipostaze ale metodelor. Nu putem spune că o metodă este mai bună decât alta, fără a ţine cont de contextul în care metoda respectivă este eficientă. Aşadar, nu putem considera că metodele tradiţionale, cu vechime în aplicare şi care şi-au dovedit eficienţa, nu mai trebuie întrebuinţate în predarea literaturii române. Ele trebuie, însă, să fie dublate şi de cele moderne. Utilizarea metodelor moderne, pe lângă principala calitate, aceea de a situa elevul în centrul activităţii de predare-învăţare, are şi limite: acestea sunt consumatoare de timp, nu pot fi adaptate la orice lecţie, pot determina conflicte în interiorul grupurilor de elevi.

Bibliografie 1.

2.

3.

4.

Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Iaşi, Ed. Polirom, 2006, p. 165 Cucoş, Constantin, Pedagogie, Iaşi, Ed. Polirom, 1996, p. 84 Mariana Norel, Florentina Sâmihăian, Didactica limbii şi literaturii române II , Pamfil, Alina, Literatura română în gimnaziu. Structuri didactice dechise, Bucureşti, Editura Paralela 45, 2004

Particularităţi

psihologice ale începătorilor

cântăreţi

Prof. Ghiţan Doina Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Procesul cântului începătorilor se deosebeşte calitativ de procesul cântului unui cântăreţ cu experienţă.

Pentru a arăta acest lucru, voi încerca o succintă analiză a actului cântului în genere.

Cântul cuprinde două aspecte : a) Unul care îşi găseşte exprimarea în procesul respiraţiei, în procesele articulatorii ale organelor fonatorii, în procesul rezonanţei, emisiunii. b) Altul, exprimat în mişcarea gândirii provocată de conţinutul textului cântat.

Ambele aspecte trebuie cercetate împreună.

A. Pentru cânăreţul antrenat (format, experimentat) actul cântului este săvârşit fără o fixare permanentă a atenţiei asupra organelor care participă la actul cântului sau la mişcările acestora. Cântul lui este curgător, rapid, conştient intruncât percepera grafică a notelor muzicale şi a cuvintelor ( în perioada de pregătire) a făcut să coincidă cu înţelegerea nemijlocită a sensului lor.

B. Pentru cântăreţul începător, o primă problemă complexă este aceea a însuşirii emisiunii sunetelor ( vocale, consoane) corelate cu toate celelalte probleme (ţinută, respiraţie, articulaţie, intonaţie justă).

Planul percepţiei analitice fonetice (familiar începătorului cântăreţ din relaţiile de comunicare de fiecare zi, precum şi sistematic dezvoltat în prima etapă a învăţării cântului, când se pun bazele dezvoltării auzului şi a cântului), se complică acum cu un plan nou, planul percepţiei grafemelor, începătorul trebuind să stabilească cu multă finţe relaţiile precise între: • Exerciţiile care vin pe cale vizuală (notele muzicale, mimica şi gesturile profesorului de cânt, desene, planşe,etc.) .

• Exerciţiile care vin pe cale auditivă/ cuvintele explicative ale profesorului de cânt, 59

Constantin Cucoş, Pedagogie, Iaşi, Ed. Polirom, 1996, p. 84

351 |

414

acompaniamentul de pian, banda de magnetofon-casetofon-exemplificatoare).

• Exerciţiile care se produc la nivelul aparatului fonator (cântul său propriu).

Cea mai importantă problemă ce se pune pentru începătorul cântăreţ este în primul rând, aceea a corelării, a asocierii pe planul mintal a unor anumite semne percepute vizual (grafeme), cu anumite foneme (care le corespund) şi cu producerea lor, articularea lor (rostirea lor propriu-zisă, în actul cântului pe cuvinte).

De fapt, acest proces este şi mai complex. Începătorul, nu numai că trebuie să cuprindă cu ochii, să parcurgă succesiv corespondenţa grafică a lucrării ce execută (cuvinte-note muzicale-semne muzicale), să o „traducă” pe planul auditiv şi pe cel de articulare, dar atunci când nu cunoaşte lucrarea pe de rost, totodată trebuie să lege această structură grafică şi fonetică cu semnificaţia pe care o deţine, să sesizeze sensul textului şi al muzicii citite. Acest proces asociativ complex (intre planul optic, planul sonor, cel de articulare şi semnificaţie) se dezvoltă relativ, încet şi progresiv.

De aceea, cântul începătorului se deosebeşte calitativ de cel al cântăreţului experimentat.

• El mai are încă un „ câmp de cânt” propriu-zis format . Câmpul cântului său se limitează iniţial la sunete izolate, brut înlănţuite, necizelate.

• El sesizează cu o oarecare greutate inţelesul textului şi muzicii. Procesul cântului se subordonează treptat tocmai înţelegerii textului (sensul cuvintelor sau chiar şi contextului). Cu cât sesizarea sensului cântului se realizează mai repede, cu atât mai uşor şi mai repede se realizează interpretarea bucăţii muzicale respective.

Adeseori, începătorul, preocupat de intonarea justă a sunetelor muzicale, de respiraţie sau emisie, uită valorile muzicale, uită articularea viguroasă a cuvintelor, accentele, pentru a le da sensuri respective etc.

De aceea este necesar ca: - Începătorii cântăreţi să înveţe „pe de rost” lucrările executate (muzică şi text); - Să exerseze rostirea artistică a textului, aprofundând înţelesul acestuia; - Să asimileze „perfect „ piesa din punct de vedere muzical; - Acestea să fie suprapuse, îmbinate, spre a realiza un cânt conştient, corect, convingător.

Procesul cântului pentru începători este un proces complex, care prezintă o serie de particularităţi faţă de cel al experimentaţilor.

Concluzie: 1. Învăţarea cântului trebuie să aibă un caracter conştient.

2. Începătorul trebuie să stăpânească în vederea însuşirii cântului corect, respriraţia şi emisiunea fiziologică (firescul, naturaleţea).

3. Începătorul trebuie să fie instruit ca să realizeze o profundă corelaţie între activităţile organelor participante la actul cântului.

4.

Paralel cu activitatea de predare a tehnicii vocale, profesorul trebuie să desfăşoare o susţinută muncă pentru dezvoltarea spiritului de observaţie, a atenţiei, a gândirii şi voinţei începătorilor, pentru însuşirea procedeelor de analizare şi sintetizare multilaterală (fonetică, lexicală, gramaticală, respiratorie) de către începători.

352 |

414

Cultura

si educatie financiara Prof. Manu Cristian Dumitru Colegiul Național „Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Pentru binele tău, pentru binele familiei tale și al viitorului tău, încearcă să-ți recapeți coloana vertebrală. Când ceva nu este în regulă, ia atitudine și recunoaște stare de lucruri, fără să te dai bătut.

Dave Ramsey Termenul “educatie” defineste un ansamblu de masuri aplicate în mod sistematic în vederea formarii si dezvoltarii însusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau ale oamenilor, ale societatii etc; buna crestere, comportare civilizata în societate.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății.

Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.

Cultura se afla în strânsa legatura cu educatia. În urma unei educatii complete si bune, tinerii pot alege si întelege cultura. Într-un mediu familial care nu este nici el în contact cu cultura, copilul nu se simte atras de cultura. Familia este responsabila pentru cei “7 ani de acasa”, în care se formeaza bazele integritatii morale ale copilului. Mai departe, stim ca totusi profesorul este cel care trebuie sa ofere aplecare tânarului spre cultura.

Formele educatiei permit realizarea continuturilor generale ale educatiei (educatia intelectuala, educatia morala, educatia estetica, educatia tehnologica, educatia fizica), imbogatite permanent prin contributia tuturor disciplinelor de invatamant si a “noilor educatii” (educatia ecologica, educatia pentru democratie, educatia sanitara, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru pace, educatia financiara, etc.)

Educatia financiara permite consumatorilor sa inteleaga mai bine conceptele financiare si sa-si insuseasca si sa-si dezvolte competente necesare pentru aprofundarea cunostintelor in domeniul financiar.

Educaţie financiară contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi, recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domenii de competenţe cheie: spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; competenţă digitală; a învăţa să înveţi.

Avantajele pentru persoane, societate si economie Avantajele pentru persoane Educatia financiara poate ajuta copiii sa ia cunostinta de valoarea banilor si ii poate invata pe acestia sa isi gestioneze cheltuielile si sa faca economii. Aceasta poate permite studentilor si tinerilor sa dobandeasca competente importante pentru autonomia lor, de exemplu in ceea ce priveste gestionarea si rambursarea ajutoarelor pentru studii. Aceasta poate ajuta adultii sa isi planifice mai bine deciziile importante, cum ar fi achizitia unei case sau marirea familiei. Educatia poate ajuta cetatenii sa anticipeze din punct de vedere financiar situatiile neprevazute, sa investeasca in mod inteligent si sa economiseasca pentru pensie. Aceasta ii poate ajuta, de asemenea, sa evite tentativele de frauda in domeniul platilor. Persoanele care au cunostinte in domeniul financiar aleg serviciile financiare care se adapteaza cel mai bine nevoilor lor specifice si acorda o atentie mai mare avertismentelor privind riscurile de reglementare. Este mai putin probabil ca acestea sa achizitioneze produse de care nu au nevoie, sa ia angajamente in favoarea unor produse pe care nu le inteleg sau sa isi asume riscuri care le-ar putea cauza dificultati financiare.

Avantajele pentru societate Educatia financiara are implicatii care se extind dincolo de persoanele vizate, aducand, de asemenea, avantaje intregii societati. Aceasta poate fi un remediu pentru excluderea financiara: este mult mai probabil ca persoanele care au beneficiat de orice tip de formare in materie financiara sa se adreseze institutiilor financiare traditionale si nu societatilor marginale sau camatarilor, care sunt mai onerosi si care implica riscuri mai mari.

Aceasta poate incuraja consumatorii, inclusiv pe cei cu venituri scazute, sa fie prevazatori si sa faca economii.

353 |

414

Aceasta poate contribui la dezvoltarea competentelor finantatorilor de maine.

Avantajele pentru economie Educatia financiara poate contribui la stabilitatea financiara prin sprijinirea consumatorilor in a alege produse si servicii corespunzatoare, reducand astfel rata creditelor neperformante, si anume pentru imprumuturi si credite ipotecare, sporind diversitatea si, prin urmare, securitatea economiilor si a investitiilor. Persoanele care au primit o educatie financiara sunt in masura sa aleaga produse si servicii mai putin oneroase, de o calitate superioara si mai adecvate, accentuand astfel concurenta, incurajand inovarea si solicitand imbunatatiri ale calitatii si diversitatii acestora, ceea ce duce la o mai mare eficacitate in sectorul financiar si la o imbunatatire a bunastarii economice. Consumatorii care au incredere in capacitatea lor de a investi pot aduce lichiditati suplimentare pe pietele de capital, care pot fi utilizate ulterior pentru finantarea micilor intreprinderi, un element-cheie in sprijinirea cresterii economice si a locurilor de munca. Asociatiile de consumatori structurate si bine informate in materie financiara pot avea, de asemenea, rolul unei contraponderi politice in procesul elaborarii regulamentelor, reducand astfel riscul unei sechestrari din partea sectorului financiar asupra dispozitiilor legale.

Prin urmare, educatia financiara ar putea avea efecte semnificative care sa se raspandeasca asupra ansamblului economiei.

Educatia financiara poate incuraja consumatorii sa compare ofertele prestatorilor de servicii, indiferent de situarea geografica a acestora, permitandu-le astfel sa beneficieze de posibilitatile oferite de piata unica. Pe de ala parte, in cazul in care consumatorii poseda o mai buna cultura financiara si sunt dispusi sa aleaga noi prestatori de servicii financiare, acestia vor fi incurajati sa intre pe noile piete din alte state membre, ceea ce va spori activitatea transfrontaliera.

Recunoastere: Comisia Europeana a recunoscut faptul ca imbunatatirea cunostintelor financiare ale consumatorilor este un element crucial in construirea Pietei Financiare Unice. Consumatorii care au dobandit cunostinte financiare pot sa utilizeze mai bine oportunitatile create de integrarea financiara in Uniunea Europeana.

In acest sens, Comisia Europeana a introdus in Baza de date Europeana pentru Educatie Financiara si Programul de educatie financiara Bugetul Familiei.

Bibliografie 1. http://www.bugetulfamiliei.ro/general/prezentare-program-national-de-educatie-financiarabugetul-familiei.html 2. http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Interdependenta-formelor-educa126.php 3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Educatie

354 |

414

Metode

de educație financiară în școli Ing. Olteanu Elena Ing. Sescioreanu Maria Liceul Tehnologic ,,General Magheru” Râmnicu Vâlcea

„Așa cum educația, în general, este esențială pentru sănătatea și bogăția societății, tot așa este și educația financiară. În lumea modernă, indiferent de țara în care locuiți, este esențial să aveți abilitățile și cunoștințele necesare pentru a vă gestiona banii și să știți câte ceva despre modul în care funcționează economia. Dacă veți avea aceste cunoștințe, aveți mai multe șanse să dețineți un cont bancar și, apoi, să puteți face economii sau chiar împrumuturi pentru a înființa o mică afacere.” (Mario Draghi, Președintele Băncii Centrale Europene) În noiembrie 2013, la Banca Centrală Europeană, a avut loc a doua reuniune regională pentru Europa și Asia Centrală organizată de Child and Youth Finance International (CYFI) în colaborare cu Banca Centrala Europeană (BCE). În urma discuțiilor purtate s-au tras următoarele concluzii: • Necesitatea includerii de către Ministerul Educației a disciplinei Educație Financiară în curriculumul național, ca disciplină de studiu pentru învățământul preșcolar și preuniversitar (primar, gimnazial și liceal); • Necesitatea implicării tuturor autorităților naționale (banca centrală, ministerul educației, bănci, autoritatea pentru protecția consumatorului) ale unei țări în efectuarea educației financiare; • Necesitatea asigurării literaturii financiare (auxiliarele curriculare pentru copii și tineri); • Necesitatea îmbinării educației financiare din școală (teoria) cu practica din bănci, prin asigurarea unor vizite ale copiilor la bănci, bursa de valori pentru realizarea unei educații practice; Pornind de la particularitățile psihologice și de comportament ale adolescenților din ziua de azi și de la realitatea care spune că educația financiară poate fi o materie aridă, se vor expune câteva principii și propuneri care ar putea să stea la baza unei noi abordări educaționale.

1.Jocul de rol Una dintre cele mai eficiente modalități de a învăța este să faci. Jocul de rol este bine primit de elevi și poate constitui o metodă eficientă de achiziționare a cunoștințelor. De exemplu, elevul este invitat să fie unul dintre membrii familiei care lucrează pentru un salariu, având în întreținere doi copii. El primește o sumă de bani, o listă de cheltuieli lunare obligatorii și o lista de cheltuieli opționale și va trebui să-și facă un buget.

2. Filme documentare si artistice cu subiect economic Există filme extrem de interesante, atât artistice cât și documentare, care pot fi vizionate de către elevi în timpul liber. Această nouă modalitate de aprofundare a cunoștințelor este mult mai ușor de asimilat de către elevi decât clasica “temă de acasă”.

3. Concursuri de tip “Cine știe câștigă” Acest tip de concursuri pot fi realizate în mediu virtual, electronic, chiar pe internet, luând ca model concursul “Conquiztador”. Pot fi implicați elevii dintr-o clasă, dintr-o școală sau din întreaga țară. Se pot organiza campionate locale, orășenești, județene sau naționale, individuale sau inter-școlare.

4. Concursuri de investiții Se pot organiza concursuri de investiții virtuale, la bursa de acțiuni, de mărfuri sau de derivate, folosind cotațiile reale în cadrul platformelor demonstrative care sunt puse la dispoziție de brokeri. Aceste concursuri pot fi, de asemenea, la nivel local sau național.

5. Inițiative antreprenoriale Elevii pot deschide, sub supravegherea profesorilor de specialitate, în cadrul legal specific, mici afaceri, în diferite domenii, de la servicii la producție. Acest gen de activitate se pretează deosebit de bine în cadrul cercurilor cu tematică antreprenorială.

6. Seminarii cu patroni și investitori Pot fi organizate seminarii având ca invitați patroni și investitori locali care pot povesti din experiența personală pentru a constitui modele cu care să relaționeze elevii.

355 |

414

Bibliografie 1. www.finzoom.ro/.../educatia-financiara 2. www.empower.ro/bani/un-alt-fel-de-educatie-financiara-ii/ 3. www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId

Educaţia

financiară începe în familie

Marilena Murtaza Borcosi Daniela Şcoala Gimnazială Nr 13 /Grădiniţa P.P.Ostroveni 3; Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Programul «De la Joc la Educaţie Financiară» îşi propune să promoveze conceptul de educaţie financiară pentru copiii preşcolari, cu activităţi în triada părinţi-copii-educatori şi, de asemenea, să imprime respectul copiilor faţă de muncă şi faţă de bani”, a spus Viorica Preda, Inspector General, Ministerul Educaţiei. Încă de mic ,copilul primeşte bani de la bunici să îşi cumpere dulciuri sau jucării, iar când merge în magazin vor să cumpere multe lucruri crezând că are bani mulţi că nu se termină niciodată, mai ales că „are şi el de la bunica”...

Cum putem să îi formăm deprinderi financiare sănătoase? Cum să îl obişnuieşti încă de mic să facă economii şi să îşi gestioneze micuţul venit?

Psihologii consideră că la 4-5 ani este destul de mare încât să înveţe câte ceva despre bani şi despre „preţul” lor.

Pedagogii occidentali predau copiilor încă din clasele primare concepte şi strategii despre cum să îşi gestioneze venitul.

Copiii sunt învăţaţi că „am nevoie” este prioritar faţă de „îmi doresc”, atunci când ai o suma limitată de bani. Sunt învăţaţi că dacă ai două produse aproape la fel, să îl cumperi pe cel care costă mai puţin, cine ar vrea să dea mai mulţi bani pe acelaşi lucru?”.

Acestea sunt lucruri simple, dar care trebuie comunicate copilului prin exemplul propriu pentru că, până să ajungă la şcoală, educaţia financiară începe în familie...

Educaţia financiară a copilului începe cu exemplul personal .

Ii oferim o puşculiţa şi-i aratăm ce se face cu ea şi procedăm şi tu la fel.

Mergem cu copilul de fiecare dată când punem bani în cont, când scoatem bani de pe bancomat, când plătim la casă la cumpărături, când distribuim banii şi facem liste .....

Este important să vadă că acele hârtii şi acele bancnote sunt valoroase şi sunt folosite cu un scop anume, nu oricum... Copiii învaţă din exemplul personal, învaţă imitându-ne.

Verbalizăm deciziile pe care le luăm. Explicăm de ce alegem un anumit lucru şi renunţăm la altul în supermarket, când luăm de pe raft fie untul de arahide, fie crema de ciocolată. Continuăm acasă, când stabilim unde să mergem în vacanţă, când hotărâm ce cadou luaţi pentru aniversarea unor prieteni... Îl ţinem pe copil aproape atunci când au loc în familie discuţiile despre buget şi cheltuieli.

Ne jucoaca de-a educaţia financiară.

Este important să ne vadă concret când umblăm cu banii şi cum umblăm cu banii.Gândirea copilului este foarte concretă aşa că îl ţinem lângă noi atunci când venim cu banii acasă, îi număm şi îi repartizăm. Chiar dacă îi ţinem pe card, proceda astfel din când în când, pentru că cel mic să vizualizeze şi să înţeleagă efectiv cum gestionăm banii. Îl implicăm în gestionarea bugetului familiei, tot într-un mod concret. Folosim bani decupaţi şi desenaţi de noi sau chiar bani reali. Împreună cu cel mic, numărăm şi–i aşezăm pe fiecare într-un borcan etichetat cu nevoile stabilite anterior . Este un joc foarte atractiv pentru cel mic. Dacă mai rămân bani fără „destinaţie”, dezbateţi ce s-ar putea face cu ei.

356 |

414

Găsim motive pentru care cel mic să economisească.

Cu prima ocazie , explicăm că nu potem să îi cumpam jucăria sau bicicletă pe care şi-o doreşte cu pasiune, pentru că nu anem toţi banii acum,dar îi propunem să strângem banii împreună. Important este să îi motivăm să facă economii, pe care şi-l doreşte foarte mult.

Ca să îi menţinem motivaţia, punem pe perete în camera lui o imagine, o fotografie sau un desen cu lucrul dorit. Îi propunem un plan de economii. Ca să îi fie clar ce se întâmplă şi ca să îi păstrăm entuziasmul pe parcurs .

Incurajeazam copil să economisească.

De fiecare dată când reuşeşte să strângă o anumită suma, de exemplu 5 lei, tu i-o dublezi.

Important este să îl stimulezi să amâne recompensa imediată pentru o recompensă mă mare, mai târziu.

Pe măsură ce mai creşte şi îşi formează această deprindere, potem micşora procentul pe care i-l adaugam.

Adică nu îi mai dublezi suma, ci îi adaugi jumătate din ea. Îl mai potem încuraja şi altfel. Îi oferim o răsplată concretă atunci când atinge suma stabilită.

Dacă primeşte bănuţi de la bunici, îi rămâne lui restul de la cumpărături şi în plus preferă o îngheţată mai ieftină, că să păstreze câţiva bănuţi, atunci va ajunge să aibă la un moment dat 10 lei. Numai că pentru el, aceşti 10 lui nu înseamnă nimic... nu se concretizează în nimic, dacă mai are de strâns pe lângă ei până să îşi poată cumpără lucrul acela mai scump pe care şi-l doreşte. Mai mare impact are pentru el faptul că a mâncat o îngheţată cu 2 cupe, nu cu 4, decât că acum are încă 10 lei în puşculiţa. Aşa că îi oferim o recompensă pe care să o simtă. O mică jucărie, o eticheta colorată , o ora în plus la joacă, o vizită la Zoo...

Copilul are nevoie şi de stimulente pe parcurs, până să experimenteze „recompensa” reală care îl aşteaptă odată ce va strânge întreagă suma de bani...

Bibliografie 1. http://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina/educatia_financiara_incepe_in_familie

Când

trebuie începută educaţia financiară?

Negoiţă Elena Kraus Ana Şcoala Gimnazială Nr 13 /Grădiniţa P.P.Ostroveni 3; Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea

Programul „De la Joc la Educaţie Financiară”, iniţiat de BCR, Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie (APPE) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Infomedia România se va derula în 2016, începând cu luna aprilie şi va consta în desfăşurarea unor activităţi de formare şi informare a copiilor, a cadrelor didactice şi părinţilor, cu privire la noţiuni elementare de educaţie financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale şi, implicit, a dezvoltării comunitare.

Noul program dedicat preşcolarilor ilustrează preocuparea MENCS în ceea ce priveşte cunoştinţele financiare ale copiilor şi tinerilor din România.

Ne punem câteva întrebări: • Când trebuie începută educaţia financiară?

• Cine ar trebui să facă educaţia financiară?

Desigur, educaţia financiară se face în perioada copilăriei mici înainte ca acestia să înceapă să-şi câştige proprii bani.

Cea mai bună abordare ar fi începerea educaţiei financiare în familie.

Mulţi dintre adulţi nu au minimul de informaţii necesare pentru a-şi ţine în ordine finanţele personale.

Ei nu sunt devină, pentru că nici părinţii lor şi nici şcoala, nu le-au furnizat aceste informaţii.

Chiar dacă părintele ştie cum să-şi educe copilul mic în domeniul finanţelor personale, de multe ori

357 |

414

este bine să apeleze, la organisme şi persoane specializate în asemenea tip de educaţie.

Părinţii interesaţi de acest subiect , trebuie să ştie că au posibilitatea să caute soluţii pentru educaţia financiară a copilului sau , fie prin cărţi, fie prin cursuri specializate, gratuite sau plătite.

Profesorii, pot să facă cursuri de pregătire care să le dea posibilitatea să predea cursuri de educaţie financiară sau să aducă la clasa specialişti care fac asemenea cursuri.

Despre ce ar putea vorbi bunicii cu nepoţilor lor?

• Despre cum au evoluat preţurile de-a lungul timpului • Despre cum pot cumpără cadouri prietenilor de ziua lor, din propriile economii.

• Despre oportunităţile financiare pe care bunicii le-au avut datorită educaţiei despre bani.

• Buncii trebuie să asculte îngrijorările nepoţilor despre bani.

A invăţa despre valoarea banilor este foarte important într-o epoca a bancomatelor şi a online bankingului.

Ar trebui bunicii să se teamă că sunt prea intruzivi în relaţia părinţi – copii?

Nu pentru că părinţii au deja foarte multe pe cap, iar dacă bunicii pot să ajute, de că să nu o facă?

“Important este să ajute cu tact, să nu impună, pentru că orice discuţie care se poartă între generaţii nu poate fi decât constructivă”, spune specialistul. „Educaţia financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, atunci când aceştia încep să ceară prima bomboană, prima jucărie. Copiii trebuie să fie familiarizaţi cu banii, cu valoarea acestora, cum pot fi cheltuiţi cu responsabilitate, cum pot fi economisiţi, investiţi sau donaţi în scop caritabil”, a declaratLigia Golosoiu, autoarea noului manual pentru preşcolari şi a manualelor de educaţie financiară pentru clasele III - IV. Bibliografie 1. http://www.educatiefinanciarapentrucopii.ro/ponturi-pentru-bunici-ce-sa-le-spuna-nepotilordespre-bani/

„De

la joc ... La educație financiarǎ” Prof. inv. preș. Badea Alina Liceul ,,Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea/Grǎdinița Cu P.P. Nord 1

Educație financiară este o nouă formă distinctă de activitate educațională prin care se urmărește formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii având consecințe financiare , precum și la formarea unei imagini privind modul in care banii sunt percepuți , cheltuiți economisiți , împrumutați sau investiți. Am considerat că este necesar să creez situații de predare -învățare astfel încât elevii să fie puși în situații similare celor din realitate , considerând că însușirea noilor cunoștințe va fi maxim potențată.

Se știe că învățarea este o activitate proprie care solicită efort individual pentru înțelegerea conștientă a noțiunilor / a elementelor de limbaj specific domeniului financiar- bancar dar îmbinarea activităților de cooperare cu cele de învățare în grup și de muncă independentă va duce la dezvoltarea unor relații interpersonale care vor favoriza apariția și construirea învățării personale și colective. Capacitatea de decizie și inițiativa sunt stimulate în cadrul învățării în grup iar interacțiunea dintre mințile elevilor duce la o învățare mai activă , la o participare susținută de încredere , stimularea reciprocă ducînd la rezultate foarte bune , grație unei cooperări fructuoase.

Educația copiilor trebuie sa fie centrată pe pregătirea pentru viață. Finalitatea procesului educativ și scopul uriașei investiții de resurse umane și materiale implicate în acesta ar trebui sa fie un tânăr adult capabil sa trăiască, să decidă și să acționeze responsabil pe toate planurile vieții sale, inclusiv cel al finanțelor personale.

358 |

414

În încercarea de a aduce cât mai aproape de copii preocupările practice ale vieții adulte, cu scopul declarat de a le forma abilitați și obiceiuri comportamentale utile, programul „Atelierul de Bani” și-a propus, încă de la început, să aducă la nivelul de preocupare și înțelegere al copiilor problemele nu doar obișnuite, ci chiar inevitabile ale vieții pentru că educația nu trebuie sa fie o noțiune abstractă, ruptă de realitate si plutind doar în sferele metafizice.

Trebuie să recunoaștem că banul are o funcție educativă pentru copii. El are semnificații matematice , este un simbol . Ce simbolizează ?Mijloc de schimb ! Cu el obții tot ce-ți dorești dar îi obții doar în anumite condiții . Elevii au informații despre bani de la o vârstă fragedă dar sunt empirice . Banul este o hârtie, pe care sunt scrise cifre , dar el nu înțelege semnificația lor ! Aude des răspunsul ,, nu avem bani “dar știe ce înseamnă bugetul familiei ? El trebuie ajutat să înțeleagă mecanismul acestui schimb bani – jucarii / dulciuri / produse.

Realizarea unei atitudini responsabile în raport cu banii se poate realiza oferindu-le ocazia să-I gestioneze , să economisească , să aleagă pe ce să-I cheltuie , să înțeleagă ce urmări are o alegere greșită .

Aceste întâlniri cu copiii și reacția lor pozitivă la provocările acestui tip de activitate non-formală îmi întăresc convingerea că depinde doar de noi ca generația ce ne urmează, cea despre care spunem că va trebui să ne plătescă pensiile (pentru că noi n-am fost capabili să ne asigurăm independența pentru bătrânețe) să fie una formată din adulți responsabili și capabili să ia decizii corecte pentru ei și pentru familiile lor.

Pentru a putea să facă investiții copilul trebuie să știe că are nevoie de economii. Săptămânal este bine să-l obișnuim să aibă un mic buget pentru cheltuieli personale (acesta trebuie stabilit în funcție de nevoile sale dar și de vârstă / să nu primească mai mulți bani decât are nevoie. ) Un simplu joc ,, Și tu poți fi creativ „îi poate oferi ocazia să-și confecționeze din materiale refolosibile o pusculiță pentru păstrarea economiilor .

Stimularea creativității copiilor inclusiv în abordarea și rezolvarea unor probleme practice va avea efecte benefice în viața reala. Chiar dacă e ușor sa scrii orice cu creionul pe hârtie, realismul soluțiilor alese de acești copii demonstrează că sunt capabili să perceapă corect valoarea banilor dar și a muncii, să aprecieze confortul mental oferit de securitatea financiară și să-și organizeze viața în acest sens.

Bibliografie 1. Borteanu S, Breten S, Fulga M, Grama F, Curriculum pentru învăţământ preşcolar, Ed. DPH, Bucureşti, 2009 2. Georgescu-Colosoiu L, „De la joc... la educatie financiara”, Ed.Explorator, Ploiesti,2015

359 |

414

Etica-cerinta

a unor performante manageriale

durabile

Prof. Papuzu Cornelia Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea ETICA reprezinta un sistem de norme de conduita a oamenilor,care permite aprecierea din punctul de vedere al criteriilor morale si sociale a ceea ce este bine sau rau in comportamentul indivizilor si al organizatiilor in scopul stabilirii unor raporturi,generatoare de performanta,de stabilitate si convietuire pe baza de reciprocitate.

Etica nu se reduce la declaratii de buna intentie,ci indeplineste atat rolul de judecata morala,cat de luare a deciziilor in conditiile echilibrarii problemelor care pot genera conflict.

Luand in considerare drept criteriu modul de abordare a problematicii eticii,distingem: a) Etica convingerii Etica convingerii presupune o atitudine autentic morala,in sensul unei morale pure,pe baza careia cel ce actioneaza se supune strict convingerilor sale,fara a se lua in calcul consecintele actiunii. b) Etica responsabilitatii Aceasta etica presupune faptul ca prima dintre preocupari trebuie sa fie aceea a responsabilitatii asupra actelor proprii si a prevederii consecintelor acestora pentru ceilalti,in cazul managerilor pentru subalterni,dar si pentru mediul socio-economic in care actioneaza organizatia. c) Etica regulilor Conform acestei etici,o persoana sau o firma se limiteaza in mod automat la ce se cere prin principiile etice acceptate,prin legi,prin regulile interne stabilite. d) Etica posibilului Aceasta etica se reduce la un anumit conformism”atat pot,atat fac”. Unii manageri,preocupati de urgenta deciziilor ce trebuie luate,se deprind cu obiceiurile mediului si ale profesiei lor si,fara a incerca sa ierarhizeze si sa selecteze variantele optime,se multumesc cu posibilitatile dovedite.

ETICA MANAGERIALA reprezinta modul in care deciziile au efecte asupra persoanelor si grupurilor sociale,domeniul in care se definesc drepturile si indatoririle,precum si regulile pe care trebuie sa le respecte persoanele care decid.

Factorii care determina nivelul si acuratetea eticii manageriale: • Reglementarile legale • Normele si reglementarile comunitatii locale • Codurile etice sectoriale-reprezinta declaratiile unor grupuri de specialisti,care reglementeaza relatiile dintre proprii membri si celelalte categorii de indivizi cu care se realizeaza un contractexemplu codul de etica al profesorilor,al inginerilor,al medicilor,al economistilor,etc.

• Regulamentele si codurile institutiei-stabilesc conduita in organizarea si functionarea interna a firmei.

• Caracteristicile individuale-educatia din familie,invatamintele din timpul scolarizarilor,contributia bisericii in transmiterea unor mesaje cu un continut etic si moral,mediul apropiat format de rude si prieteni,mentorii si modelele,experienta acumulata in relatiile umane,conduc la o viziune personala a ceea ce este bine,cinstit,corect,onest,altruist.

• Starea firmei • Presiunea sociala .

CAUZE ALE NERESPECTARII ETICII • Lacomia pentru obtinerea unor mari castiguri personale • Dorinta exagerata de castig provoaca un comportament neetic.Cei care pun pe primul plan propria bunastare,indiferent de raul produs colegilor de munca,firmei sau institutiei,promoveaza practici

360 |

414

care contravin eticii,calitatile etice.

• Valorile individuale in conflict cu scopurile institutiei • Conflictele de natura etica apar atunci cand o institutie urmareste scopuri sau utilizeaza metode ce nu sunt acceptate de unii dintre angajatii sai. Angajatii ce protesteaza incearca sa gaseasca in interiorul institutiei metode pentru a rezolva problemele aparute in conflict cu etica.”Denuntarea” poate fi rezultatul unei asemenea situatii,daca un angajat „face public” un abuz,dupa ce a esuat in a convinge firma sa-l corecteze.Iar conceptul de denuntator este toatal diferit de cel de sabotor.

• Presiunile concurentiale,aviditatea de succes prin orice mijloc • Cand institutiile sunt presate de concurenta puternica,ele se pot angaja in activitatile neetice pentru a-si invinge concurentii.Atunci cand concurenta foloseste mijloace neloiale,exista riscul ca si managerii corecti sa faca unele compromisuri pentru a rezista in fata procedeelor institutiilor si managerilor incorecti. De asemenea,in interiorul firmei rivalitatea dintre angajati pentru avansare poate motiva unele tipuri de comportament neetic.

• Contradictii interculturale • Increderea reciproca in ceea ce priveste standardele etice joaca un rol esential in toate domeniile de activitate. Fara respectarea normelor etice,intreaga infrastructura care,in multe cazuri se construieste pe baza tehnicilor informale,alteori a increderii reciproce a oamenilor,s-ar putea distruge.

Bibliografie 1. Puiu, Al. Management. Analize si studii comparative.Editura Independenta Economica, Pitesti 2007 2. Tierney, E. Etica in afaceri. Ghid pentru afaceri, Editura Rentrop&Straton, Bucuresti,1999.

Ambiţia

reuşitei financiare – un exemplu parental Prof. Înv. Primar Camelia Stoica Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Dorinţa de reuşită, de evidenţiere într-un mediu competitiv ca cel al afacerilor, este imperios necesar a fi cultivată în rândul tinerilor de azi. Pe piaţa muncii, nimeni nu îţi va menaja copilul şi nici nu stă sa se gândeasca de două ori înainte să îl disponibilizeze atunci când asta s-ar impune. Tocmai de aceea e de preferat ca el sa muncească pentru sine, pentru firma sa, pentru dezvoltarea afacerii de care el singur va fi responsabil.

Odată cu succesul şi reusita, în viaţa copilului tău va interveni şi responsabilitatea, iar aceasta poate fi una in masă, atunci când ar avea personal în subordine, fiind direct răspunzător nu doar de soarta şi siguranţa financiară a acestora, dar şi de cea a familiilor lor, persoane care îi vor aştepta la fiecare sfârşit de lună să vină acasă cu salariul primit de la şeful lor, fiul tău.

Prin exemplu personal, părintele reuşeşte să îi transmită copilului său exact ceea ce îşi doreşte de la acesta să înţeleagă. Văzându-te cum te comporţi nu doar în casă, ci şi cu partenerii de afaceri, cu oamenii cu şi pentru care îţi desfăşori activitatea, copilul va înţelege cum trebuie el la rândul său să se manifeste într-un asemenea context. Chiar dacă nu va fi nevoie de vorbe pe care să i le adresezi direct, prin observaţie, copilul va învăţa mult mai multe decat îţi imaginezi de la chiar părintele său, cel care trebuie să ia aminte de faptul că un copil este o enciclopedie ambulantă, care aude şi vede tot, la final reţinând tot ceea ce reuşeşte să îi stârnească interesul. („Am nevoie de un model pozitiv!”)

Aşadar, părinţii trebuie nu doar să lase impresia că banii nu sunt un drept, ci un privilegiu, dar să şi argumenteze această idee, sa il faca pe copil sa inteleaga ca ei se obtin prin munca, in caz contrat soldurile cardurilor nealimentandu-se singure. Învăţând a se întreţine singur, prin rodul muncii sale, copilul se va descurca în mod independent, fără a mai trăi pe spinarea părinţilor, cei de care tot trebuie să se desprindă la un moment dat.

361 |

414

Munca în echipă şi gestionarea banilor.

Gestionarea banilor este o chestiune cu care multe persoane, chiar adulte fiind, au mari probleme. Cu ei in mână, tot nu reuşim întotdeauna să ne descurcăm, să îi împărţim în aşa fel încât să ne ajungă cel puţin de la un salariu la altul. Raţionalitatea şi pragmatismul îl vor ajuta pe copil să îşi stabilească în mod clar priorităţile, să le ordoneze în funcţie de importanţa şi urgenţa lor. Astfel, cu treburile bine puse la punct, nu va intra în criză de timp, nu va fi pus in întârziere de către creditori, iar tot timpul va reuşi să fie cu plăţile la zi, eventual să facă şi ceva economie după ce vede că şi-a respectat toate obligaţiile asumate.

Munca în echipă nu trebuie sa îi fie străina adolescentului. Chiar daca nimeni nu se îndoieşte de puterea de a se achita singur de atribuţiile sale şi de a îsi duce sarcinile la bun sfârşit, asta nu înseamnă că în doi lucrurile nu ar fi mai uşoare. Loialitatea, încrederea şi respectul vin la pachet cu un potenţial partener alături de care prestezi munca. Având un ochi format, tânărul va reuşi să prevadă de la o prima întâlnire cam în ce termeni ar urma să aibă loc relaţia dintre el şi persoana pe care o vede pentru prima data in viaţa sa. Nu putem aştepta ca acest lucru să se întâmple de pe pe o zi pe alta, căci acest simţ trebuie dezvoltat în timp, cu fiecare experienţă în parte avută. Dar, prin exercitiu, prin sfaturile oferite în primul rând de către părinţi, copilul va putea face diferenţa dintre aparenţe şi esenţe, dintre ceea ce este, ce s-ar putea concretiza şi ce este pur şi simplu o iluzie, un deziderat care e sortit a rămane la simplul stadiu de proiect înca din start.

Respectarea termenelor limita – un greu necesar Termenele limită, acele date la care un proiect trebuie predat sau la care o lucrare se finalizează, trebuie sa reprezinte importante puncte de reper pentru tânarul care îşi programează desfăşurarea muncii. Respectul în afaceri se câştigă, la fel şi renumele, ori dacă în breasla va circula vestea cum că al tau copil este unul neserios, care nu se ţine de cuvânt, care nu face tot ceea ce ţine de el ca antreprenor pentru ca parteneriatul sa aibă o evoluţie eficientă, cu sigurantă că, în viitorul apropiat, telefoanele lui nu vor mai suna atat, iar contactele pe care le are s-ar împuţina în mod vizibil, căci nimeni nu îşi doreşte să lucreze cu persoane care nu fac ceea ce promit, ceea ce îţi asuma, deci lucrul pentru care garanteaza, pentru care îşi pune (re)numele la bataie.

Stima de sine, şi ea importantă Indiferent de reusita scontată sau nu, ajută-ţi copilul să îşi îmbunătăţească stima de sine cu fiecare obiectiv propus pe care îl atinge. Chiar daca nu întotdeauna planul şi rezultatul final se potrivesc, învaţă-l sa ia fiecare experienţă drept un câştig, să extragă învăţămintele folositoare din fiecare schimb de replici cu oamenii, partenerii de afaceri alături de care va creste in timp si fata de care trebuie sa dea dovada de o atitudine respectuoasa si adecvata unui mediu in care fiecare dintre noi se prezinta in mod indirect prin promisiunile asumate si duse la indeplinire, o carte de vizita indirecta fiind chiar cuvantul dat si respectat, alaturi de setul de valori morale de la care am pornit inca din copilarie, caci educatia financiara isi are originile in anii fragezi ai adolescentei noastre. („Stima de sine la adolescenti”) Biliografie 1. Programa şcolară pentru disciplina opţională ed. Financiară 2. Ligia Georgescu Goloşoiu -ed. Financiară ed. Explo rator

362 |

414

Tehnici

multi-media în educaţia centrată pe elev Prof. Piu Gheorghe Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea

În prezent, educaţia este plasată într-un nou context socio-cultural în care monopolul instituţiilor este spart şi înlocuit de influenţele formative ale mass-mediei, ale jocurilor pe calculator,ale televiziunii şi radioului.

Evoluţia societăţii impune o reconsiderare a metodelor şi mijloacelor de învăţământ, astfel încât acestea să determine activarea elevilor. Aceste metode trebuie să-l situeze pe elev în prim - plan, punându-se accent pe munca individuală, pe descoperirea personală a lumii reale, prin observare, investigare. Elevii datorită avântului luat de domeniul IT au nevoie ca învăţarea să îi pregătească pentru viitor de aceea ar trebui să se pună un accent mai mare pe interdisciplinaritate şi pe încorporarea noilor tehnologii.

Rolul profesorului astăzi este de a proiecta experienţe de învăţare, de colaborare care sa îi motiveze pe elevi. Managementul realizat de profesor constă din proiectarea activităţilor, implementarea proiectului, supravegherea permanentă a derulării lui, evaluarea şi diseminarea după finalizarea acestuia.

Modelele morale comportamentale şi culturale pe care şcoala refuză să le transmită dintr-un reflex ideologic sau din neputinţă au fost înlocuite de eroii străzii, de Internet, de starurile cinematografiei şi muzicii de consum. În contextul transformărilor majore ale societăţii, factorii educaţionali trebuie să răspundă unor noi cerinţe.În ultimii ani informaţia tehnologică s-a extins foarte mult, la toate nivelurile vieţii sociale, şcoala s-a adaptat acestor schimbări, având printre obiectivele sale şi familiarizarea cu tehnicile avansate. Un prim efect al folosirii acestora se reflectă în modul în care oamenii gândesc despre cunoaştere, comunicare, învăţare...

Numeroşi specialişti arată că domeniul instruirii urmează să se confrunte în viitor cu situaţii complexe, ceea ce înseamnă că numai înţelegerea nefinisată a problematicii instrurii ne este suficientă. În prezent, o nouă didactică şi-a croit drum-didactica metodelor active şi participative- în care elevul nu mai este simplu receptor de informaţie ci subiect al cunoaşterii şi acţiunii. Didactica modernă pune accent pe latura formativă şi educativă, pe cultivarea creativităţii, pune în centrul atenţiei îmbinarea învăţării cu cercetarea şi cunoaşterea. Centrarea metodelor de învăţământ pe cel ce învaţă presupune cooperarea cu elevul pentru a pentru a putea defini anumite obiective, pentru a alege anumite conţinuturi şi pentru a adopta anumite tehnici.

Caracterul formativ al metodelor de predare presupune centrarea pe elev, mai ales că revoluţia informaţională obligă profesorul să schimbe modul în care vehiculează informaţia, prin strategii adecvate. În cadrul metodelor cu rol activ şi semiactiv în procesul de predare învăţare, un rol deosebit de important revine demonstraţiei cu ajutorul mijloacelor moderne prin care se asigură optimizarea metodelor expozitive în predarea istoriei. În învăţământul tradiţional procesul de predare este dedicat profesorului care este principalul furnizor de informaţii, este singurul responsabil în atingerea obiectivelor şi pregătirea materialelor didactice.

Este necesară regândirea educaţiei în ansamblul ei pentru a se putea oferi o alternativă reală exploziei de influenţe educative, nefaste şi necontrolate care atrag, incomparabil, mai mulţi tineri. Specialiştii în pedagogie consideră că elementele formative transmise prin mass-media, televiziune, cinematografie, computer, alcătuiesc aşa-numitul curriculum virtual. Opinia general acceptată a specialiştilor este că televiziunea reprezintă un profesor care predă necontenit -“maşina de predat” iar calculatorul poate face ceea ce omul prin limitele sale, nu poate realiza.

Elementul fundamental pentru înţelegerea succesului în comunicare îl reprezintă faptul că într-o naraţiune bine construită, auditoriul este implicat afectiv şi efectiv, în acţiunea personajelor.

Utilizarea demonstraţiei cu ajutorul mijloacelor moderne audiovizuale determină polarizarea atenţiei spre elementele de detaliu, asupra unor imagini care reprezintă aspecte ale evoluţiei unor evenimente, elemente de expresivitate în artă, detalii ale unor construcţii. Dintre mijloacele de comunicare a informaţiei istorice, menţionăm mijloacele audio-vizuale care asigură în proporţie de 30-60% reţinerea mesajului vizual. Prin imagini se oferă elevului posibilitatea de a explora realitatea substituită, de a investiga spaţiul istoric.

Mijloacele de comunicare audio-vizuale măresc curiozitatea reconstituirii unor evenimente istorice din

363 |

414

trecut. De exemplu, filmele istorice despre împăraţii romani, civilizaţia greacă, filmele despre Carol al II-lea, diapozitive cu monumente istorice. Învăţarea unei teme legate de Arta Renaşterii este stimulată prin imagini, sau prezentarea unor casete despre piramide dezvoltă curiozitatea, îndeamnă la cercetare şi studiu individual.

Posibilitatea de a face o lecţie despre un eveniment istoric prin intermediul calculatorului sau televizorului, pune în faţa profesorului doi factori esenţiali: multitudinea informaţiei care trebuie observată şi studiată, iar al doilea factor este legat de falsificarea sau fragmentarea informaţiei. De aici, intervine rolul didacticii privind utilizarea informaţiei obţinute prin intermediul mijloacelor media.

Educaţia audio-vizuală a elevului presupune parcurgerea a trei etape: identificarea imaginii, extrapolarea şi interpretarea acesteia. De exemplu: lecţiile legate de problematici foarte complexe cum ar fi temele: Holocaustul, Războiul Rece, Gulagul sovietic, Cultura naţională şi universală, Războaiele mondiale, Popoarele europene... Interpretarea mesajului audio-vizual de către elevi trebuie să cuprindă: atitudinea critică faţă de imagine, să înţelegă esenţa imaginilor, să asimileze informaţiile calitativ nu cantitativ, sensibilizarea pentru o anumită problemă, familiarizarea cu aspectul tehnic şi iniţierea în utuizarea mijloacelor audio-vizuale.

Aceste mijloace îndeplinesc mai multe funcţii: funcţia formativă-prin stimularea atenţiei comparaţiei şi convingerilor-funcţia estetică-prin dezvoltarea capacităţii elevilor de a evalua esteticul realităţii istoricefuncţia ergonomică se referă la capacitatea mijloacelor de învăţământ de a transmite un volum mare de informaţii într-un timp scurt, de exemplu o lectie de sinteză cu acoperire la nivel mondial - şi nu în ultimul rând funcţia de evaluare care oferă profesorului de istorie posibilitatea de a obţine informaţii referitoare la rezultatele instruirii prin cunoştinţe stocate pe calculator.

La o lecţie legată de un conflict mondial, prin folosirea calculatorului se poate suplini un volum mare de informaţii şi imagini: realizarea unor hărţi vii ale Europei care să cuprindă principalele fronturilor de luptă, imagini ale personalităţilor vremii, reprezentarea grafică a obiectivelor urmărite şi atinse de statele participante la război, etc. Calculatorul nu poate substitui, însă, profesorul, în activitatea şcolară, el este un instrument ajutător pentru toţi cei implicaţi.Un calculator nu poate suplini explicaţiile legate de o lecţie care urmăreşte mentalităţile dintr-o epocă sau nu poate reda decât într-o măsură oarecare, suferinţele şi sacrificiile umane, petrecute de-a lungul evoluţiei istorice. Specialiştii în pedagogie consideră că fiinţa umană nu-şi poate lăsa propria formare unui ansamlu de cipuri electronice şi nici nu se pot rezolva problemele socio-emoţionale cu care se confruntă profesorul: stări conflictuale, inegalităţi sociale, elevi dezinteresaţi, etc. Neajunsurile în utilizarea mijloacelor audiovizuale se materializează în abuzul de imagine, scăderea capacităţii de exprimare, monotonia şi oboseala, mesajul identic pentru toţi. Remediile sunt o folosire raţională a mijloacelor audiovizuale, participarea activă a elevilor la orele de istorie desfăşurate în laboratoarele multi-media. Se impune ca diferitele forme de predare a istoriei – manual, tv, calculator-să fie combinate fără a favoriza vreuna dintre ele. Rămâne necesară însă, consultarea instrumentelor clasice de informare în domeniul istoriei: cărţi de specialitate, reviste, articole, arhive, documente, etc.

Utilizarea Internetului la orele de Istorie prezintă avantaje multiple dar şi dezavantaje. Printre avantaje se pot enumera60: • marea varietate de surse istorice • multiperspectivitatea • acces rapid şi direct la rezultatele recente ale cercetării istorice • vizite virtuale la obiective de interes istoric (muzee, monumente, etc) Cele mai mari dezavantaje legate de utilizarea Internetului sunt: • accesarea unor site-uri care fac propagandă anumitor cauze sau a unor grupuri de interes (mai ales în domenii sensibile precum nazim, comunism holocaust, terorism, modificarea frontierelor, etc) • abordarea unilaterală a unor evenimente istorice • reducerea activităţii didactico-educative a elevilor (şi uneori si a profesorilor) in domeniul cercetării istorice, la nivelul „copy-paste” • slaba penetrare a acestui mijloc didactic mai ales în mediul rural În contextul existenţei enciclopediilor pe hard-disk, a Internetului, demonstraţia cu ajutorul calculatorului oferă atât profesorilor cât şi elevilor o cunoaştere a evoluţiilor în domeniu la nivel global.

Posibilităţile de comunicare, de analiză, şi sinteză sunt multiple cu ajutorul calculatorului conectat la Internet sau prin intermediul CD-urilor cu problematici restrânse. Internetul permite accesul în peste 30 de arhive din Europa prin proiectul Eurhistar Automation History, iar prin proiectul Gabriel cu unele biblioteci naţionale 60 *** Demersuri didactice la disciplina Istorie.Rm Vâlcea 2006, pag 91

364 |

414

din Europa.Există peste 1100 de centre, instituţii, universităţi, care deţin pagini Web(300 în SUA). Există 200 de grupuri de istorici sau interesaţi de istorie care cuprind 80000 de persoane din toată lumea cu pagină Web.

Educaţia

financiară în context european Prof. Bercea Camelia Liceul „Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea /Structura G.P.P. Nord 1

„Cultura financiar-bancară începe de la vârsta fragedă.Dacă nu înveţi copilul despre valoarea banului şi despre funcţiile banului într-o manieră care să îi intre în sânge, vei suferi când vei încerca să promovezi de la nivelul instituţiei noastre o plitică monetară uneori greu de înţeles şi pentru specialişti”, adăugat Mugur Isărescu.

Fiecare ţară are propria sa cultură a banilor, adică a modului în care banii pot fi folosiţi, percepuţi şi reglementaţi. Banii reprezintă un lucru asupra căruia fiecare are propria sa părere. Indiferent dacă ai foarte mulţi bani sau foarte puţini, ai nevoie de ei în fiecare zi. Felul în care cineva foloseşte banii este unic, este felul său, determinat de circumstanţele şi de locul în care trăieşte. Realitatea demonstrează însă, că prea mulţi oameni nu ştiu cum să controleze modul în care folosesc banii.

Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit să luăm decizii mai bune în ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe bazainformaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri.

Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice.

Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe. Oamenii trebuie să cunoască noţiuni economico‑financiare pentru a face față complexității acestor nevoi și produselor financiare. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate.

Primul pas în educaţia financiară este acela de a întelege cum să câştigăm bani, să avem mai multe surse de venit astfel încât să nu fim 100% dependenţi de un salariu. Metodele de economisire şi de investire a banilor sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie de asemenea să fii informat şi să înţelegi avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni, Înţelegerea instrumentelor financiare este crucială în situaţia economică actuală. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care să le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru autiliza aceste servicii avem nevoie să înţelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţa şi în acelaşi timp ne ajută să ne atingem obiectivele.

Educaţia financiară ne ajută să ne menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionăm veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să stângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi. Aceasta trebuie să fie diponibilă şi activ promovată pe tot prcursul vieţii, într-o manieră continuă.

Prin studierea educaţiei financiare în şcoală, elevii de astăzi, respectiv viitorii consumatori de produse şi servicii bancare, vor putea fi mai bine informaţi şi pregătiţi în sensul formării unei gândiri şi a unui mod de abordare corecte atunci când se vor confrunta cu astfel de probleme şi, nu în ultimul rând, vor avea abilităţile necesare pentru a purta o dicuţie (în calitate de client) cu un specialist bancar, astfel încât, apoi, să poată lua decizia singuri în perfectă cunoştinţă de cauză. De asemenea, ar putea contribui la creşterea responsabilităţii viitorilor clienţi bancari în ceea ce priveşte limita de îndatorare, însuşirea unor noţiuni de bază legate de

365 |

414

evoluţia cursului de schimb, a inflaţiei şi respectiv a legăturii dintre acestea şi nivelul ratelor la împrumut, regula de bază fiind de a nu te îndatora cu mai mult de o treime din totalul veniturilor. Dacă populaţia ar beneficia de cunoştinţe în materie de educaţie financiară, asemenea fenomene negative ar putea fi evitate.

Programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă insrumente de ordin general, care să atragă atenţia asupra necesităţii de îmbunătăţire a cunoştinţelor în materie de probleme şi riscuri financiare. Astfel, viitorul consumator de produse şi servicii bancare va fi ajutat să adopte un stil de viaţă chibzuit care să încurajeze economisirea. În acest sens, disciplina educaţie financiară urmăreşte modelarea unui comportament pe termen lung al populaţiei.

Educaţia financiară poate ajuta copiii să ia cunoştinţă de valoarea banilor şi să dobândească competenţe necesare pentru autonomia lor. Persoanele care au dobândit o educaţie financiară sunt în măsură să aleagă produse şi servicii de calitate superioară şi adecvate, accentuând astfel concurenţa, încurajând inovarea şi solicitând îmbunătăţiri ale calităţii şi diversităţii acestora, ceea ce duce la o îmbunătăţire a bunăstării economice. În concluzie, educaţia financiară este benefică persoanelor, societăţii şi economiei în ansamblul său.

Bibliografie 1. Anghelache, Gabriela - Piata de capital în context european, Editura economica, Bucuresti 2009.

2. Georgescu - Golosoiu, Ligia, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (manual)-auxiliar curricular pentru clasa a III-a, Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

3. Georgescu - Golosoiu, Ligia (coordonator), Corina Mohorea, Stela Olteanu, Educaţie financiară Banii pe înţelesul copiilor (ghidul învăţătorului pentru clasa a III-a), Editura Explorator, Ploieşti, 2013.

Educaţia

financiară, o componentă importantă în educaţia copilului Prof. Înv. Primar Enăchescu Daniela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Exista un moment in viata familiei cand parintii trebuie sa vina in intampinarea curiozitatii celui mic, fara a sti care este cel mai potrivit mod de a aborda subiectul… buget.

De cele mai multe ori, limbajul trebuie adaptat nivelului de intelegere al micutului, iar explicatiile date astfel incat el sa inteleaga. In cuvinte simple, el poate pricepe ca banii au o limita, la fel si pretentiile.

Comportamentul invatat de copil inca din frageda pruncie este acela de „cere si ti se va da“.Bebelusul stie ca daca plange va fi hranit, stie sa ceara sa i se schimbe scutecul, iar pe parcurs invata ca e suficient sa vrea ca parintii sa ii ofere.

Dincolo de nevoile de baza, exista si nevoia de joc, de rasfat, de atentie. Daca stim sa ii explicam ca este imposibil sa il aiba pe Scooby Doo animal de companie, trebuie sa gasim si metoda de a-i explica anumite limite… bugetare.

Copilul nu va intelege de ce uneori poate avea anumite lucruri iar alteori nu. Prin urmare, regulile se impun si atunci cand ii oferim ceva celui mic. Daca ii oferim odata multe cadouri, iar alteori unul singur, foarte probabil se va simti mai degraba mai putin iubit, decat sa inteleaga limitarile financiare.

De asemenea, nici schimbarile bruste de comportament din partea parintilor nu sunt cea mai potrivita metoda. Daca acestia se hotarasc fara explicatii sa-si limiteze generozitatea, ea va fi inteleasa ca o pedeapsa.

Parintii sunt cei care gestioneaza cum va aprecia copilul tot ce primeste din partea lor. Ei sunt cei care il invata sa valorizeze ceea ce primeste, sa se bucure de ceea ce are si sa inteleaga atunci cand parintii spun „nu“ sau „nu se poate“.

In acest fel se pot evita in avans scene publice in care copilul tipa sau se tavaleste pentru a obtine ceva

366 |

414

ce parintele, in prima faza, ii refuza.

Incepand cu varsta de trei ani, celui mic i se pot explica reguli simple care tin de cheltuirea si economisirea banilor, iar pusculitele sunt un pas mic catre un buget personal al copilului. Un moment potrivit pentru a responsabiliza copilul in privinta banilor este acela in care isi doreste ceva anume.

O jucarie dupa care tanjeste este un prilej bun pentru a se simti motivat sa stranga singur bani pentru a si-o achizitiona. In acelasi timp, el invata ca nu poate avea totul pe loc, ce inseamna rabdarea si ca anumite lucruri implica un efort.

Parintii sunt cei care il ajuta in acest plan si il incurajeaza. Bineinteles, tot ei sunt cei care ii vor da bani pentru obiectul dorit, dar cu masura si cu reguli. Copilul afla ca exista o zi – de salariu, in care primeste sume mai marisoare de la ambii parinti si, de asemenea, ca si el poate face anumite lucruri ce pot fi recompensate financiar.

Strangerea jucariilor si aranjarea lor, pastrarea ordinii in propria camera, asezarea hainelor pe scaun sau in dulap sunt activitati ce pot fi recompensate de catre parinti. Este o metoda de a-l educa pe cel mic si a-l responsabiliza treptat.

In felul acesta, el va invata ca, la randul lui, are anumite sarcini in cadrul familiei, fiind motivat cu ajutorul unor mici recompense, nu doar de ordin material.

Cei mici sunt foarte receptivi cand le spunem povesti, identificandu-se mai usor cu personajele acestora.

Fie ca vorbim despre inventarea unora daca imaginatia ne ajuta, fie despre adaptarea unor povesti cunoscute in scurte povestiri din care cel mic sa primeasca informatia pe care dorim sa i-o transmitem, acestea sunt mereu binevenite.

Din pacate, in cele mai populare basme nu se pune niciodata problema salariului, toate personajele fiind printese, regi, regine etc. De aceea, mici adaptari la realitatea moderna, nu strica niciodata.

Cred ca, uneori, anumite pretentii ale celor mici pot fi corectate prin oferirea de mai multa atentie din partea parintilor..

O intrebare cu care ne intalnim destul de des este: „Mami, noi suntem bogati?“ Cea mai corecta atitudine este aceea in care explicam copilului ce inseamna sa fii bogat. Sunt copii care au o casa mai mare sau jucarii mai multe, dar in egala masura copilul trebuie sa invete sa valorizeze ceea ce are si sa considere bogatie faptul ca nu ii lipseste nimic.

Foarte important si benefic este sa il educam pe cel mic sa ii ajute pe cei care au mai putin decat el.

Astfel, putem strange anumite jucarii sau hainute care nu ii mai vin, dar sunt in stare buna, pe care apoi sa le dam impreuna unor copii care vin din familii sarmane.

Copilul va invata ce inseamna sa fii generos, iar bogatia nu se va raporta numai la cei care au resurse financiare nelimitate, ci si la cei care sunt privati si de minimul necesar. Interesul financiar trebuie lamurit, dar totodata este bine sa subliniem si alte aspecte care sunt mai importante decat banii.

Banii sunt importanti, dar rostul si valoarea lor reala trebuie explicate copilului de cand arata primele semne de interes pentru acest aspect.

Fie in joaca, fie cu o poveste, fie prin mici responsabilizari, fiecare parinte va gasi cea mai potrivita metoda de a lamuri si, implicit de a educa propriul copil.

Bibliografie 1. Ed. Financiara - Ghid metodologic 2. Programa ed. Financiara 3. Ligia Georgescu- Ed. financiara

367 |

414

Educaţia

financiară – depridere necesară în dezvoltarea copilului Prof. Înv. Primar Stănculescu Carmen Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Pe măsură ce înaintează în viaţă, odată cu dorinţele lor din ce in ce mai numeroase, copiii devin constienţi de puterea banului şi de ce pot face cu el, de modul in care îşi pot satisface plăcerile prin utilizarea lui. Din acest motiv, cel mai adesea recurg din nou la ajutorul parinţilor, cei pe care îi văd precum nişte bancomate mereu pline pâna la refuz cu acele bancnote care, in zilele noastre, reprezinta un subiect fascinant mai ales in rândul adolescentilor.

Dacă, în copilărie, cel mic nu prea acorda importanţa cuvenita banilor, lucrurile încep să se schimbe odată cu adolescenţa, etapa din viata copilului in care acesta ia tot mai mult contact cu lumea, formându-şi un anumit stil de trai, viată sociala care, evident, se întreţine cu bani, iar aceştia nu au cum să provină de la altcineva decât de la părinţi, „sponsorii accidentali” ai propriilor copii.

Ca primi formatori ai copilului, pe lânga educarea, formarea si susţinerea acestuia, părinţii au datoria de a îi contura tânarului aflat la început de drum anumite deprinderi care să îi fie de folos in viitorul său, fie personal, fie profesional. Dezvoltându-i nişte abilităţi practice, mecanisme de gandire cu care să poată raţiona singur şi pe care să le poată utiliza in situaţii vitale, adolescentul va reusi sa ajungă cu succes adultul de mâine de care fiecare părinte în parte îşi doreşte sa fie mândru.

Educaţia financiară este o componentă importantă a procesului de iniţiere a copilului ghidat si indrumat de catre părinti. Tânărul trebuie să aibă o părere reală, obiectivă, actualizată la zi vis-a-vis de bani si tot ceea ce implica obţinerea, utilizarea si rulajul acestora. Tocmai de aceea, educaţia financiară se dovedeşte a fi un subiect util de abordat, într-o prima fază în relaţia părinte-copil, ca mai apoi, in liceu, să existe o baza solidă de la care să se porneasca şi să se aprofundeze cunostinţele specifice din domeniul ştiinţei respective. În linii mari, educaţia financiară reprezinta ştiinta prin care o persoană interesată învaţă să pună bazele unei afaceri şi să o susţină pe o perioadă de timp preferabil nedeterminată. Această persoană se numeşte antreprenor. Pentru a ajunge unul de succes, nu este neapărat nevoie de studii de specialitate in domeniu. Cu multa muncă şi perseverenţă, aptitudinile necesare unei astfel de persoană se pot prefigura înca din copilărie, asta însemnand că părinţii vor avea de lucrat la viziunea de ansamblu a copilului lor în legătură cu oportunităţile din mediul afacerilor.

Deşi pare un subiect spinos de abordat, mai ales atunci când partenerul de discuţie e chiar copilul tău, tânarul încă fără experienţă şi care pare a nu înţelege nici măcar termenii de bază, lucrurile nu stau deloc aşa. Încetează să îţi mai subestimezi copilul şi tratează-l ca pe un adult, ca de la egal la egal şi s-ar putea să ai parte de nişte surprize la care nici măcar nu sperai. Fă ca totul să para o discuţie liberă, un joc chiar, o mini sceneta cu schimb de roluri, ocazie cu care să îi dai posibilitatea fiului sau fiicei tale sa se puna in locul oamenilor mari, cei care au în sarcină asigurarea bugetului în familie. Privind-o ca pe o oportunitate de a fi luat in considerare, de a i se acorda responsabilităţi mult peste nivelul său, copilul va încerca să te impresioneze, aşa ca îşi va pune în funcţiune toţi neuronii, solicitandu-i pana la maxim, în speranţa de a se comporta exemplar, asemeni unui businessman. În mod involuntar, inconstient clar, copilul se va transpune în anumite situaţii date, avand la îndemană doar sfaturile pe care tu i le oferi şi propria imaginaţie. Spiritul de întreprinzător nu va întarzia să iasă la iveală, antrenand gandirea critica şi libertatea de exprimare, astfel că adolescentului nu îi va fi teama să spună ceea ce gandeşte, neavand nici o reţinere în faţa părintelui său, cel care ştie că oricum nu îl va judeca pentru ce va spune ci, eventual, dacă se impune, il va corecta şi îl va ajuta să vadă lucrurile cu o mai bună claritate, această ghidare venind din partea parintelui adult, a celui experimentat, trecut prin viaţă, deci care ştie cu adevărat despre ce este vorba în afaceri. („Îţi poţi învăţa copilul să devină un antreprenor de succes?”)

Odată cu lărgirea orizonturilor, prin întrevederea de mici ocazii de a face un ban in plus, de a scoate profit din ceva la care ceilalti nici macar nu s-au gandit, copilul dobandeste viziune de ansamblu, astfel ca, pe viitor, îi va fi mult mai uşor a se orienta in lumea reala, de zi cu zi, printre fel de fel de oameni cu care poate contracta în vederea pornirii unui business personal, ori chiar a continuării celui de familie. În cel de al doilea

368 |

414

caz, părintele ar face practic o investiţie de viitor în chiar copilul său, lăsându-i drept moştenire acestuia din urmă afacerea familiei, pe care o va gestiona cu pricepere, căci el ca antreprenor s-a format chiar sub ochii părinţilor săi, cei ce au fost acolo sa-l învete pe fiul lor ce persupune o afacere profitabilă.

Bibliografie 1. Programa şcolară pentru disciplina opţională Ed. Financiară 2. Ligia Georgescu Goloşoiu – Ed. Financiară Ed. Explorator

Cum

să ajungi un leader eficient Prof. Înv. Primar Munteanu Sorina Școala Gimnazială „Achim Popescu” Pauşeşti- Măglași

“Cel mai bun exemplu de leadership este leadershipul prin exemplu”(Jerry McClain). “ Leadershipul reprezinta abilitatea unei persoane de a exercita un tip de influenta,prin intermediul comunicarii,asupra altor persoane,orientandu-le spre indeplinirea unor obiective. “ D.Kipnis,S.Schmidt,C.S.Smith considera ca pot fi identificate urmatoarele tipuri de strategii de influentare a oamenilor: -ratiunea; -prietenia; -coalizarea; -caderea la invoiala; -agresivitatea; -autoritatea superioara.

Studiul efectuat arata ca cele mai utilizate strategii sunt cele bazate pe ratiune si agresivitate,iar cele mai putin folosite sunt autoritatea superioara si sanctionarea.

In orice institutie exista o organizare formala si una informala,care deseori difera sensibil.

Leadershipul formal reprezinta”dreptul formal al unei persoane de a exercita un tip de influenta,prin intermediul comunicarii,asupra altor persoane,in virtutea pozitiei lor ierarhice in acea institutie”.

Leadershipul informal “ rezida din calitatile intrinseci ale unei persoane,de a exercita o influenta in cadrul unui grup informal”.

Eficacitatea influentei celorlalti prin intermediul comunicarii este insasi esenta leadershipului.

Un bun manager va fi intotdeauna un bun leader,dar un bun leader nu e intotdeauna un bun manager..

Gradul ridicat de ambiguitate in organizatii,precum si in mediul acestora,necesita din partea leaderilor un nivel ridicat de complexitate cognitiva pentru a intelege nevoia de schimbare,pentru a elabora o strategie eficienta de rezolvare a problemelor cu care se confrunta organizatia si pentru a implementa aceasta strategie.

Se spunea ca pentru a fi leader trebuie sa te nasti leader,sa te nasti cu acele calitati care sa reprezinte “cheia”succesului.Totusi,un leader eficient se poate forma pe parcursul vietii;ar trebui sa prezinte inteligenta emotionala,dar si competente personale si sociale.Un bun leader se construieste printr-un proces continuu de studii,perfectionare si experimentare.

Insusirile de personalitate relevante pentru un leader eficient se refera la energia,dinamismul,tendinta spre activitate,spiritual de initiativa.Autoeficacitatea perceputa,locus of control,dominanta,empatia si sensibilitatea la nevoile celorlalti sunt abilitati ce ajuta leaderul sa obtina performanta.

Dintre aptitudinile specifice unui leader eficient ,alaturi de competenta profesionala ar fi fluenta verbala si senzitivitatea la relatiile interpersonale .

Dorinta de a utiliza influenta sociala,de a-i conduce,de a-i dirija si orienta pe ceilalti intr-o maniera dezirabila social,precum si orientarea personala spre indeplinirea unor scopuri inalte sunt predictori ai eficientei

369 |

414

leaderului.

O functie de conducere presupune o anumita combinatie de insusiri si aptitudini;energie si capacitate de munca,perceptie rapida si exacta a datelor,inteligenta,competenta profesionala,fluenta verbala,sesizarea exacta a relatiilor interpersonale,controlul sub aspect afectiv si situational etc.In absenta acestui grupaj de trasaturi o persoana nu devine leader eficient;in schimb,prezenta lor la un individ nu-l face pe acesta neaparat conducator.

Principalele comportamente ale unui leader eficient si functii ale leadershipului se refera la: -Elaboreaza o strategie vizionara de schimbare organizationala; -Inspira incredere si respect membrilor grupului; -Stabileste expectante inalte pentru membrii grupului; -Stimuleaza prin exemplu personal; -Demonstreaza incredere in fortele proprii; -Construieste un climat de incredere si siguranta in grup; -Mentine interactiunea eficienta ; -Incurajeaza grupul in directia perfectionarii; -Stabileste telurile grupului ; -Confera identitate grupului.

Un leader eficient promoveaza intotdeauna o viziune,adopta un stil democratic de conducere,ia decizii corecte si la timp, are capacitate de a gandi in perspectiva,este un bun coaching,om al viziunii,conduce eficient discutiile,dinamizeaza grupul,stabilind obiective realiste,e pretentios in ceea ce priveste calitatea, isi intelege si isi controleaza propriile emotii,are incredere in fortele proprii,este usor adaptabil,optimist,ambiti os,disponibil sa actioneze si sa profite de oportunitati,deleaga sarcini de rutina,creaza cadrul necesar pentru o activitate eficienta,comunica clar,incurajand feedback-ul,sprijina membrii echipei, formeaza echipa in adevaratul sens.,mentine integritatea grupului,foloseste tactici de persuasiune,prezinta empatie si stimuleaza abilitatile celor din jur prin feed-back si indrumare.

O persoana cu caracter autocratic-democratic,directiv-permisiv,orientat pe sarcini si pe persoane caracterizeaza un leader eficace.

Un leader eficient va tine seama intotdeauna de urmatoarele: -Promoveaza o viziune convingatoare,astfel incat ceilalti sa te urmeze!

-Formeaza-ti echipa si mentine-i integritatea! (doar asa vei reusi) -Fii un exemplu pentru ceilalti!

-Fa-i pe ceilalti sa se simta importanti! (le va creste increderea in sine) -Urmeaza regula de aur”Ce tie nu-ti place,altuia nu face!”(incearca sa ii tratezi pe ceilalti asa cum ti-ar placea tie sa fii tratat) -Admite greselile! (a gresi e omeneste;daca tu ai gresit ,nu iti ascunde greselile,pentru ca asa vor face si cei din jurul tau) -Gestioneaza conflictele!

-Lauda in public,dar critica in particular! (nimanui nu ii place sa fie criticat in public,deoarece se simte stanjenit;in schimb,lauda in public iti da incredere in fortele proprii) -Fa un joc al competitiei! (competitia ii motiveaza pe cei din jur sa isi puna in valoare calitatile ,incercand sa se autodepaseasca) -Stabileste telurile echipei si atinge-le! (asa vei da dovada de eficienta).

Despre leader si leadership in citate: ”Esenta leadershipului este viziunea.Nu poti sulfa intr-o trompeta nesigura”(Th.M.Hesburg} “Un leader bun se uita peste umarul sau si apoi se asigura ca cineva il urmeaza”(Henry Gilmen) “Sarcina unui leader este sa ia oamenii din locul in care se afla intr-un loc unde nu au mai fost”(Henry Kissinger) “Leadershipul este arta de a convinge pe cineva sa faca ce vrei tu,de placere”(D.Eisenhover) “Cel mai bun exemplu de leadership,este leadershipul prin exemplu”(Jerry McClain) “Intelepciunea de a-ti admite punctele slabe si a le corecta prin invatare continua inseamna leadership”(A. James) “Nu le spune oamenilor cum sa faca bine lucrurile.Spune-le ce sa faca si lasa-i sa te surprinda cu rezultatele lor”(George.S.Patton)

370 |

414

“Managementul face lucrurile cum trebuie,leadershipul face lucrurile care trebuie”(Peter.F.Drucker) “Inainte sa devii un leader,succesul insemna sa te dezvolti.Cand ai devenit leader ,succesul inseamna sa ii ajuti pe ceilalti sa se dezvolte”(Jack Welch) “Trebuie sa urmez oamenii.Nu sunt eu leaderul lor?”(Benjamin Disraeli) Bibliografie 1. BOEREANU,Anca.Leadership-stiluri de comunicare 2. GOLEMAN,Daniel;BOYATZIS,Richard. Inteligenta emotionala in leadership.Bucuresti:Curtea Veche,2005 3. ILINCA,Ion.Putere si leadership in Revista Finante Publice si Contabilitate,v.18,nr 7-8,p.7582,2007 4. OWEN,Hilarie;HODGSON,Vicky.Manual de leadership:ghid practice pentru un leadership eficient,Bucuresti:Codecs 2006

Problema

banilor în familie, în societate Prof. Onuț Maria Școala Gimnazială Nr.4, Râmnicu Vâlcea

Să discutăm puțin despre problema banilor în familie, în societate În primul rând, copiii nu iau parte la discuție pentru că nu vrem să știe că există probleme financiare, nu trebuie ca ei să-și facă griji în această privință. De cele mai multe ori, discuțiile despre bani se rezumă la „unde sunt banii?”, „ce am făcut cu banii?”, „de ce s-au terminat banii?”,”din vina cui am rămas fără bani?”. Prin urmare, ar trebui să ne canalizăm atenția, în special, pe următoarea problemă: “unde ai greșit?” Astfel încât să nu mai greșești și a doua oară, fă-ți un plan pentru ca luna următoare să nu mai rămâi fără bani și nu arunca vina pe celălalt. Pentru început, încercă să îți faci un plan pornind de la veniturile și cheltuielile lunare. Astfel, vei ști exact ce trebuie să facă fiecare dintre voi. De asemenea, îți va fi mult mai ușor să vezi pe ce anume cheltuiești banii, de unde poti economisi și cum poti să te asiguri că îi folosești în mod eficient. Cât de des discuți despre bani la locul de muncă? Cât de confortabil te simți când ceilalți povestesc despre bani, concediul pe care l-au avut sau următoarea mașină pe care vor să o cumpere?

Avem tendința să ne uităm în jur să facem comparații și judecăți. Ne comparăm cu colegii de școalã, cu colegii de muncă sau cu prietenii prin prisma a ceea ce avem. Această continuă comparație și competiție s-ar părea că ne ține în priză, că este însăși esența existenței noastre. Dar chiar așa este? Existã un sentiment de frustrare pentru că nu întotdeauna ne aflăm pe partea care trebuie. Se întâmplă și nedreptăți, însă fiecare încearcă să facă ceea ce este mai bun pentru el, prin urmare de noi depinde unde ne aflãm din punct de vedere financiar și cât de satisfãcuți sau mulțumiți suntem. Atunci când povestim cu prietenii despre situația noastră financiară, subiectul poate fi discutat în funcție de cât de confortabil ne simțim. Dacă rezultatul comparației este în favoarea noastrã, orgoliul nostru zâmbește satisfăcut și mergem mai departe cu capul sus; dacă comparația nu ne este favorabilă, ne căutăm scuze sau, mai grav, căutăm explicații întortocheate pentru succesul celeilalte părți: A avut noroc!

Ce comportament financiar ai? Ce faci cu banii? Știm cu toții câtă satisfacție am simțit atunci când am primit primul nostru salariu. Da, am fost mândri de reușita noastrã și cu siguranțã banii erau deja planificați pentru diferitele activități sau achiziții. Și chiar dacă i-am așteptat cu mare nerăbdare, parcă s-au terminat neașteptat de repede. Cum putem să ne planificăm bugetul astfel încât banii să fie cheltuiți eficient? Foarte simplu, există câțiva pași care te pot ajuta să controlezi și să valorizezi la maxim veniturile. Preia controlul finanțelor tale, controlează-ți veniturile și cheltuielile lunare. Vei avea o imagine exactă a situației tale financiare și îți vei putea planifica mai ușor eventualele activități. Cheltuielile sunt prea mari? Există numeroase modalități de economisire astfel încât nu trebuie să renunți la plăcerile tale. Evidența cheltuielilor te poate ajuta să descoperi

371 |

414

de unde poți reduce astfel încât confortul tãu să nu fie afectat. Începe sã cumperi inteligent! Nu toate reducerile sunt reduceri și nu tot ce este ieftin te ajută să economisești.

Gândește-te înainte să cumperi: chiar ai nevoie de produsul sau serviciul respectiv? La fel de importantã este planificarea înainte de orice investiție sau activitate care presupune o sumă mai mare de bani. Fă-ți o analizã periodicã a bugetului! Apar tot felul de schimbări în viața ta iar veniturile și cheltuielile pot fi diferite de la o lună la alta. Planurile tale financiare trebuie gândite pe termen lung, astfel încât obiectivele să poată fi atinse. În funcție de veniturile pe care le avem, fiecare dintre noi încearcă să le valorizeze și să le foloseascã cât mai organizat și mai responsabil. Cheltuielile nu pot fi controlate întotdeauna și uneori uităm de responsabilitatea controlului propriului buget. Vom învăța ce, cum și cât putem face cu venitul pe care îl avem. Te-ai gândit că poate te afli în această situație doar din vina ta? Că poate cei care au o situație financiară mai bună au fãcut eforturi să ajungă acolo? Încearcă să nu te mai compari cu ceilalți și să faci în așa fel încât să ajungi la stadiul în care să te simți confortabil din punct de vedere financiar. Frustrarea pe care o simți atunci când vezi bunăstarea celorlalți ar trebui să fie punctul de plecare spre schimbare. Nu arunca vina pe nimeni și nimic.

Schimbă-ți comportamentul financiar, caută să vezi unde ai greșit, fii corect cu tine și apoi vei vedea diferența.

Bibliografie 1. Educația financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Editura Oscar Print, 2011 2. Educație financiară – Banii pe înțelesul copiiilor, Ghidul învătătorului, Editura Explorator, 2013

Respiraţia-

fundament al performanţelor

de tehnică vocală

Pâlşu Robert Constantin Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea Unul dintre elementele cheie în cânt este respiraţia- adesea ignorată şi considerantă ca nu prea importantă, pentru că este cât se poate de natural şi firesc să respiri, dar cum?

Nu se poate concepe o impostaţie corectă în rezonatoarele superioare şi performanţe de tehnică vocală cu emisie de sunete calitative dacă ele nu sunt construite pe o tehnică de respiraţie corectă. Mai mult, consider că respiraţia este factor determinant în expresia vocală, frazele muzicale de linie şi diferitele efecte emoţionale fiind realizate numai cu ajutorul coloanei de aer, inteligent dirijantă şi manevrată.

Respiraţia este un mijloc de expresie de o importanţă covărşitoare pentru un muzician- interpret, este însuşi fenomenul vocal reprezentând unitatea funcţională şi interdependenţa segmentelor respirator- vibratorrezonator.

Aşa cum s-a arătat, un prim lucru de care se va lovi tânărul interpret-cântăreţ, va fi intotdeauna respiraţia, deoarece a te baza numai pe respiraţia normală a plămânilor în funcţiunea lor obişnuită este insuficient.

A cânta fără a cunoaşte mecanismul actului artistic al cântului şi fără a cunoaşte anatomia aparatului vocal şi respirator este dăunător şi chiar periculor pentru cântăreţul profesionist.

Un cânăreţ înfruntă foarte multe dificultăţi, una dintre ele fiind modificarea ritmului respiraţiei în funcţie de susţinerea frazelor muzicale, ajungând de multe ori la numai 6-10 respiraţii pe minut, faţa de 16-18 respiraţii pe minut în mod normal.

Sunetul de calitate se obţine numai cu o presiune subglotică permanentă, continuă şi optimă. Această presiune subglotică se prepară în „timpul mort” existent între o inspiraţie şi o expiraţie, care realizează un acord pneumoglotic şi pneumofonic. Durata expiraţiei, dozată bine, depinde mai mult de debitul glotic şi controlul muşchilor respiratori decât de capacitatea pulmonară. În cântul vocal, respiraţia costo-diafragmatică este considerată cea mai profundă respiraţie, care oxigenează în cea mai mare proporţie sângele. Ea se realizează cu ajutorul musculaturii abdominale şi toracice, antrenând o acţiune puternică a muşchilor dorsali, intercostali, abdominali şi bineînţeles ai diafragmei. De

372 |

414

multe ori o întâlnim şi numită respiraţie costo-abdominală sau toracică-abdominală în diferite tratate de canto mai vechi.

Spuneam chiar în titlul acestei lucrări că respiraţia este factor determinant şi fundament al performanţelor de tehnică vocală. De aceea, a ştii să cânţi legato, înseamnă a creea o punte de aer înte sunete cu o expiraţie continuă, a purta, a duce vocea unind cateodată intervale din registre diferite cu mulă maiestrie încât să nu se simtă trecerea. Desigur este vorba de o expiraţie profundă, largă, bineînţeles corectă şi dozată cu mare fineţe, aşa încât un sunet să apară lin din cel precedent, fară nici un gol de aer sau modificare de intensitate şi timbru.

Astfel, se pot obţie efecte spectaculoase din punct de vedere expresiv şi muzical.

Aş dori să subliniez că toate aceste probleme de tehnică vocală sunt mijloacele artistice de care ne folosim în domeniul expresiei şi implicării artistice. Pornind de la stăpânirea lor, le dezvoltăm, canalizândule ca efort spre rezultatul final care trebuie să fie artistic. Problemele de rezonanţă nu pot fi rezolvate separat, ci doar în legătură cu buna funcţionare a aparatului vocal, printr-o bună coordonare a auzului intern, o bună şi conştientă conducere a coloanei de aer, o activitate musculară elastică, o tonicitate şi perfectă funcţionare a coardelor vocale şi o formaţie verbală precisă, funcţiuni ce sunt comandate si controlate prin activitatea centrilor nervoşi din cortexul cerebral.

Rolul

Educaţiei financiare în şcoală Prof. Mihaela Nălbitoru – Mărăcine Şcoala Gimnazială Nr. 5, Râmnicu Vâlcea

Disciplina Educaţie financiară, cu un curriculum realizat cu ajutorul Băncii Naţionale a României, a fost introdusă ca opţională în şcoli din septembrie 2013. Unul din zece elevi de clasele a III-a si a IV-a învaţă în prezent această materie, iar pentru septembrie 2015 s-au înscris peste 30.000 de elevi, potrivit unui comunicat.

Programa şcolară pentru Educaţie Financiară a fost coordonată de Ligia georgescu Golosoiu, consilier în BNR. Ea a afirmat că nu le mai place ,,copiilor să stea numai în interiorul clasei şi să asculte teorie, vor să vadă cu ochii lor cursul de schimb, să meargă la ghişeu, să aibă experienţa directă”.

Educaţia financiară se predă o oră pe săptămână şi poate fi studiată fie pe durata unui singur an scolar (clasa a III-a sau a IV-a), fie pe durata celor doi ani şcolari. Materia este predată de învăţătoarea de la clasă. În 2013, Ministerul Educaţiei a încheiat un parteneriat pe 4 ani cu Banca Naţională a României, cu privire la proiectul Educaţie financiară. Drept urmare, acest opţional va fi predat folosind manuale şi materiale didactice gratuite până în anul şcolar 2016-2017 inclusiv. Coordonatoarea programului a precizat că după acea perioadă se va face un raport al proiectului educaţional, se vor trage concluziile şi se vor lua noile decizii. Aceasta a

373 |

414

declarat că opţionalul este predat în prezent de 2.000 de învăţătoare de la clasele a III-a sau a IV-a. Orice învăţătoare care vrea să predea disciplina are la dispoziţie, gratuit, un ghid al învăţătorului, cu planificarea orelor pentru 1 sau 2 ani de predare, fişe de evaluare specifice învăţătorilor şi un CD care foloseste ca animaţie personaje din manualul pentru elevi si care poate fi folosit şi la clasă.

Pentru a-i impulsiona pe copii, a fost organizată Olimpiada Micilor Bancheri. Consilierul BNR a povestit că 99 de elevi din ţară, de clasele a III-a si a IV-a, au participat la Olimpiada Micilor Bancheri, organizată de BNR. “Subiectele au fost concepute astfel încât copiii să nu reproducă nişte informaţii, ci să gândească logic, să facă preţuri estimative de vânzare, să îşi aprecieze munca şi materialele pe care le folosesc şi să îşi calculeze şi un profit. Deci au fost elemente de educaţie financiară şi elemente antreprenoriale”.

Implementarea programei şcolare pentru această materie a fost aprobată de Ministerul Educatiei in 2013. În primul an în care disciplina Educaţie financiară a fost introdusă în învăţământul primar, aproximativ 12.500 elevi din 32 judeţe şi municipiul Bucureşti s-au inscris la acest opţional (în anul şcolar 2013-2014). În următorul an şcolar, 2014-2015, 44.600 elevi au studiat disciplina de Educaţie financiară, adica în jur de 11% din totalul elevilor din clasa a III-a şi a IV-a înscrişi în acelaşi an şcolar la nivelul ţării.

Obiectivele vizate la Educaţie financiară sunt următoarele: 1. Cunoaşterea şi utilizarea unor elemente de limbaj specific domeniului financiar-bancar 2. 1.1 Identificarea unor termeni specifici domeniului financiar-bancar în contexte practice accesibile elevilor: prin utilizarea de glosare, texte, liste de cuvinte pentru înţelegerea sensului unor termeni specifici 3. - completarea unor texte lacunare, vizând identificarea noţiunilor nou- dobândite 4. - descrierea elementelor de identificare a monedelor, a bancnotelor şi a elementelor de siguranţă aflate pe acestea 5. - exerciţii de recunoaştere şi asociere de valută cu zona sau ţara corespunzătoare 6. - realizarea unor discuţii, compuneri, referitoare la informaţiile primite în timpul vizitelor organizate la muzee, bănci, alte instituţii 7. - construirea şi rezolvarea unor rebusuri pe teme financiar-bancare 8. 1.2 Recunoaşterea unor instrumente de plată şi servicii bancare 9. - identificarea metodelor de administrare a unui cont bancar 10. - descrierea elementelor de siguranţă necesare unui card, respectiv carnet de cecuri 11. - exerciţii de recunoaştere şi explicare a unor servicii bancare 12. Recunoaşterea unor elemente specifice fenomenului bancar în contexte practice diferite 13. 2.1 Informarea privind sistemul bancar din România 14. - dezbateri pornind de la ideea legăturii dintre locul de muncă şi salariu 15. - exerciţii de identificare a rolului banilor 16. - descrierea evoluţiei monedelor, respectiv a bancnotelor în România 17. - evidenţierea rolului Monetăriei Statului, a Imprimeriei Băncii Naţionale a României, respectiv a Băncii Naţionale a României 18. 2.2 Identificarea situaţiilor în care se realizează un schimb în natura (troc) sau o operaţiune bancară 19. - identificarea situaţiilor în care se poate realiza schimbul de bunuri prin mijlocirea banilor 20. - exemplificarea actelor de schimb în care au fost implicaţi

374 |

414

21. - descrierea unui schimb realizat şi motivarea tranzacţiei realizate 22. - identificarea rolului deţinut într-un schimb: vânzător/cumpărător 23. - vizite la sediile unor sucursale bancare pentru a cunoaşte direct operaţiunile care se pot realiza acolo 24. - jocuri de tip “Monopoly” 25. 2.3 Utilizarea operaţiilor aritmetice pentru înţelegerea unor tranzacţii financiare simple 26. - transpunerea unor tranzacţii financiare simple în limbaj matematic 27. - analizarea unor probleme cu conţinut financiar-bancar: identificarea şi analizarea componentelor tranzacţiei; identificarea operaţiilor prin care se ajunge la rezolvare; identificarea formulei de calcul 28. - crearea de probleme simple utilizând termeni din domeniul financiar-bancar (sold, retragere, depunere, curs valutar, profit) 29. 2.4 Identificarea costurilor şi beneficiilor schimbului valutar 30. - exerciţii de identificare a situaţiilor şi locurilor în care se poate realiza un schimb valutar 31. - joc de rol: “Plec in excursie într-o ţara străină!”

32. 2.5 Identificarea circuitului banilor în economie 33. - prezentarea importanţei circulaţiei banilor prin crearea unor scenete 34. - realizarea portofoliului elevului, care să conţină referate, proiecte şi fişe de documentare despre împrumut/credit bancar (condiţii, avantaje/dezavantaje) şi despre întreprinzători celebri şi ideile lor de afaceri 3. Utilizarea unor mijloace şi tehnici bancare 4. 3.1 Identificarea unor mijloace şi tehnici bancare utilizate în societatea actuală 5. - identificarea mijloacelor tehnice folosite în instituţiile bancare (P.O.S., bancomat) 6. - utilizarea unui card la bancomat, P.O.S. 7. - jocuri de rol “La librărie”, “La bancă” 8. 3.2 Utilizarea, în situaţii date, a unor mijloace şi tehnici bancare 9. - realizarea de minimachete (bancă, bancomat, card) 10. - folosirea bancnotelor specimen în jocurile didactice 11. - exersarea modului de utilizare a unui card 12. 4. Manifestarea interesului pentru economisirea şi gestionarea banilor 13. 4.1 Analizarea situaţiilor în care se pot economisi bani 14. - descrierea mijloacelor de economisire utilizate în familie 15. - realizarea unor lucrări cu tema “De ce şi cum pot economisi bani?”

16. - identificarea de tipuri de conturi şi de carduri folosite 17. 4.2 Identificarea modalităţilor de gestionare a banilor 18. - experimentarea rolului de mic întreprinzător care gestionează o afacere prin prezentarea acesteia în faţa colegilor 19. - realizarea unor prezentari despre întreprinzători celebri şi ideile lor de afaceri 20.

21.

Conţinuturi propuse: Domeniul Banii şi viaţa oamenilor: • Povestea banilor: ataşamentul faţă de lucruri; schimbul cu lucruri (trocul); banii în schimbul lucrurilor; banii din metale prţtioase; banii din hârtie (biletul de bancă) în locul banilor din aur • Moneda naţională a României: Leul (monede si bancnote româneşti folosite azi sau în trecut; confecţionarea monedelor - Monetăria Statului şi a bancnotelor - Imprimeria Băncii Naţionale a

375 |

414

• • • • •

• •

•

României); Banca Naţionala a României - tezaurul Instituţiile de credit: ce sunt băncile? cum au apărut băncile? operaţiuni bancare; sistemul bancar din România Moneda naţională a altor ţări. Valuta şi casa de schimb valutar Monede etalon: dolarul american; moneda europeană (euro); cursul de schimb Domeniul Valoarea banilor: Banii se câstigă: locuri de muncă şi meserii; salariul; ce este un antreprenor (întreprinzători celebri, calităţile unui bun om de afaceri); idei de afaceri; cum pot să câştig bani; profitul Banii se economisesc: nevoie şi dorinţa; de ce economisim banii; situaţii în care putem economisi bani; modalităţi de economisire a banilor; contul bancar de economii (libretul de economii/certificatul de depozit; soldul, dobânda, extrasul de cont) Banii se investesc: ce sunt investiţiile; modalităţi de a investi banii Domeniul Folosirea banilor: Banii circula: a vinde şi a cumpăra; modalităţi de plată: cardul (bancomatul, codul PIN, avantaje ale cardului, tipuri de carduri utilizate de bănci), cecul (ce este un cec; cum funcţionează; când poate fi folosit) Imprumutul: de ce împrumutăm bani; modalităţi de împrumut; creditul bancar (ce este un credit; cum se obţine un credit bancar; avantaje/dezavantaje)

Rolul

educatiei financiare in societate Prof. Gr. I Moldoveanu Roxana Colegiul Național ,,Al. Lahovari” Râmnicu Vâlcea

Educatia financiara este procesul prin care dobandim cunostinte, aptitudini si abilitati care ne permit sa luam decizii mai bune in ceea ce priveste gestionarea resurselor noastre, sa facem analize pe baza informatiilor corecte si sa stim cui sa cerem ajutor si sfaturi pentru a obtine mai multe beneficii din banii nostri .

Educatia financiara ne ajuta sa mentinem un echilibru financiar, ne invata cum sa gestionam veniturile noastre si sa cheltuim mai putin, cum sa facem economii pentru situatii neprevazute, cum sa strangem avere sau sa economisim pentru diverse obiective din viata de zi si zi.

In ziua de azi trebuie sa fim bine informati despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse institutii bancare incearca sa ni le vanda. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie sa intelegem in ce masura satisfac nevoile noastre si ce obligatii avem in calitate de clienti. Astazi avem la dispozitie o gama larga de servicii financiare care ne pot usura viata si in acelasi timp ne ajuta sa ne atingem obiectivele. Asta daca le intelegem pe fiecare in parte si stim sa le folosim in avantajul nostru.

Primul pas in educatia financiara este acela de a intelege cum sa castigam bani , sa avem mai multe surse de venit astfel incat sa nu fim 100% dependenti de un salariu. Afla mai multe desprecum sa faci bani.

Apoi, stiind cat si de unde avem banii, este important sa avem si o evidenta a cheltuielilor pentru a putea planifica investitii ulterioare. Poti invata cum sa tii un buget de venituri si cheltuielipentru familia ta.

Metodele de economisire si de investire a banilior sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie deasemenea sa fii informat si sa intelegi avantajele si dezavantajele fiecarei optiuni. Citeste mai multe despre cum sa investesti banii intr-un mod inteligent.

Iar intelegere intrumentelor financiare este cruciala in situatia economica actuala. Cand e bine sa faci un credit, cu ce dobanzi si pe ce perioada, care sunt avantajele si dezavantajele cardurilor de credit si cum sa alegi cel mai bun instrument de economisire oferim de banca. Toate aste cunostinte tin de educatia financiara, iar noi va ajutam sa gasiti raspunsuri corecte.

Educatia financiara este cruciala inca din periaoada copilariei,atunci cand viitorii adulti ar trebui sa constientizeze importanta administrarii resurselor financiare in viitor.Un adult care stie sa isi cheltuiasca banii si sa isi administreze bugetul se foreaza inca din primii ani de viata.

376 |

414

Educatia financiara se face optim in perioada copilariei mici si se definitiveaza in perioada adolescentei.

In acest fel, obiceiurile sanatoase pe care ar trebui sa le aiba fiecare tanar se sadesc si se maturizeaza inainte ca acesta sa inceapa sa-si castige proprii bani.

Pentru aceasta, cea mai buna abordare ar fi inceperea educatiei financiare in familie. Din pacate, multi dintre romani nu au nici macar minimul de informatii necesare pentru a-si tine in ordine finantele personale.

De cele mai multe ori ei nu sunt de vina, pentru ca nici parintii lor si nici scoala, mai , nu le-au furnizat aceste informatii. Vina apare atunci cand lipsa de informatii se perpetueaza in viata de adult, perioada in care lipsa de educatie financiara nu este completata din cauza lipsei de proprie initiativa si efort personal.

Statul roman, din rea vointa, nu considera ca educatia financiara a tinerilor ar fi necesara, la nivel standardizat, in scoli. Sta doar in puterea noastra sa actionam energic pentru a face educatie financiara generatiei tinere, incepand cu fiul sau fiica noastra si, daca se poate, continuand cu prietenii,colegii sau poate chiar mai departe.

Dave Ramsey,poate cel mai cunoscut om care se ocupa de educarea financiara a cetatenilor,spunea: ,,Educatia financiară nu înseamnă achiziționarea diverselor lucruri. Înseamnă să înveți să trăiești cu mai puțin decât produci, ca să poți să dai bani înapoi și să mai rămâi cu alți bani pe care să îi investești. Nu poți căștiga până nu faci asta.”O opera de referinta in domeniu a acestui expert in finante este Transformarea financiara totala - Un plan cu rezultate confirmate pentru o forma financiara optima . Autorul lanseaza, prin aceasta carte, o provocare tuturor celor care doresc sa-si imbunatateasca situatia financiara. Schimbarea ce trebuie facuta nu este defel usoara si ea trebuie sustinuta intens, pe parcursul unui proces ce poate dura de la cateva luni la cativa ani. in schimb, la capatul acestei transformari, toti care vor fi parcurs-o vor avea satisfactia de a se simti cu adevarat liberi si stapani pe propriile lor finante. Transformarea financiara totala implica o serie de etape ce trebuie depasite - prima dintre ele constand in depasirea fazei de negare si recunoasterea unei situatii financiare problematice.

Apoi, autorul demonteaza o serie de mituri legate de datorii, accentuand faptul ca datoria nu este un instrument. Miturile legate de bani sunt si ele demontate, autorul marturisind, in calitate de milionar in dolari, ca cei bogati nu au secrete. O alta etapa ce trebuie depasita este cea a ignorantei si a dorintei de a tine pasii cu vecinii. Un pas important in aceasta transformare il constituie fondul pentru urgente, pentru a putea incepe achitarea datoriilor, de la cele mai mici la cele mai mari, metoda numita bulgarele datoriilor.

Educația financiară permite persoanelor să înțeleagă mai bine produsele și conceptele financiare, precum și să își dezvolte competențele necesare pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul financiar; și anume să fie conștienți de riscurile și oportunitățile financiare și să ia decizii avizate în materie de servicii financiare.

Aceasta se extinde pe întreaga durată a vieții. Educația financiară vine în completarea măsurilor menite să garanteze informarea, protecția și consilierea în mod corespunzător a consumatorilor. Toate aceste politici contribuie la întărirea capacității consumatorilor de a lua cele mai bune decizii în raport cu situația lor financiară. Numeroase sondaje internaționale au demonstrat nivelul în general scăzut al cunoștințelor financiare și economice de bază ale consumatorilor. În același timp, pe măsură ce inovația și mondializarea extind gama și sporesc complexitatea serviciilor financiare propuse, dezvoltarea acestei educații devine din ce în ce mai importantă. Pentru a demonstra acest lucru este suficient să se reamintească dificultățile de pe piața americană a creditelor ipotecare subprime, în care numeroși consumatori au contractat credite ipotecare peste mijloacele de care dispuneau, datorită, în parte, unei proaste cunoașteri a caracteristicilor produselor financiare propuse. Statele membre ar trebui să aibă rolul principal, însă UE le poate sprijini în acest demers.

Cartea Verde privind serviciile financiare a sugerat că este posibil să se facă mai multe eforturi în vederea încurajării educației financiare. Acest punct de vedere a fost confirmat de marea majoritate a părților interesate care au răspuns la această consultare. Mulți dintre respondenți au declarat că educația ar trebui să rămână o competență națională și au propus să i se atribuie Comisiei rolul de colectare și difuzare a informațiilor privind cele mai bune practici, precum și acela de elaborare a unor principii fără caracter obligatoriu pentru a-i sprijini pe furnizorii de educație financiară. Pentru alții, avantajele educației financiare nu se manifestă decât pe termen lung, iar atenția ar trebui îndreptată spre protecția consumatorilor prin intermediul unei legislații riguroase în materie de servicii financiare.

377 |

414

EDUCAREA COPIILOR IN SPIRITUL MORAL

Educarea

copiilor în spiritul Prof. înv .primar Ciucămortal Elena Diana C.N.I. Matei Basarab Rm. Valcea

Prof. înv. primar Ciucă Elena Diana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

MOTTO: „... în domeniul moral, ca şi în cel intelectual, nu se posed în mod real decât ceea ce s-a cucerit prin sine-însuşi” J. Piaget

Educatia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii. Scopul constă în formarea individului ca subiect moral, respectiv ca individ care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor morale şi sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor.

Factorii educaţionali care răspund direct de realizarea educaţiei morale sunt: familia, instituţiile de învăţământ şi alte instituţii. Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape ale vieţii revine în primul rând familiei sale. Dar, ca primă treaptă a sistemului de învăţământ, grădiniţa de copii ș i apoi ș coala , are o importanţă deosebită în formarea personalităţii tinerei generaţii deoarece vârsta copiilor de care se ocupă este cea a maximei plasticităţi şi receptivităţii, a deschiderii largi către lume, a curiozităţii nemărginite, a motivaţiei maxime de a cunoaşte tot ce există în jur.

Pentru reuşita actului educaţional, munca depusă de învăț ătoare trebuie continuată, susţinută şi întărită de familie. De aceea, învăț ătoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare între ș coală şi familie şi să-i convingă pe părinţi să păstreze unitatea de cerinţe, adresate şcolarilor, cu cele ale ș colii.

Fără sprijinul activ al părinţilor, ș coala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Ceea ce învaţă copilul de la educatoare poate să nu aibă importanţă dacă părinţii nu întăresc şi nu valorizează suficient programul. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între partenerii educaţionali este benefică. De asemenea, existenţa unor reguli comune, cunoscute şi fixate împreună, uşurează mult efortul educativ.

Cunoscând faptul că: fiecare persoană este unică în felul ei, că fiecare părinte are stilul propriu de educaţie, convingerile şi valorile sale personale, grădiniţa încearcă să

378 |

414

Motivaţia

învăţării la elevi şi aspiraţia

profesională

Vîlcu Alina Liceul „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea În zadar un om are scopuri clar formulate, dispune de un potenţial intelectual, de cunoştinţe, de cerinţe, de deprinderi, de aptitudini deosebite; dacă el nu este împins, determinat, stimulat şi susţinut energetic (din interior) nu are şansa de a duce la bun sfârşit o activitate, sau de a obţine performanţe prea grozave. Eforturile gândirii se bazează pe o motivaţie, pe un interes, fără de care nu se poate realiza nimic. Vorbind de motivaţie, ne referim la totalitatea motivelor care dinamizează comportamentul uman. Un motiv este o structură psihică, ducând la orientarea, iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop mai mult sau mai puţin precizat.

Motivele sunt, de fapt, cauzele conduitei noastre, mai exact cauzele interne ale comportamentului. Prin urmare, este evidentă necesitatea de a ne preocupa de educarea lor.

Desigur, la baza motivaţiei stau cerinţele vitale de care depind existenţa şi bunăstarea organismului: trebuinţele de hrană, căldură, aer curat. Satisfacţia lor asigură echilibrul vieţii – homeostazia cum o intitulează biologii. Dar în afara acestora, chiar de la naştere, apar şi impulsuri, tendinţe de origine psihică. Mai întâi se vădeşte tendinţa de dominare a mediului, atât de caracteristică speciei umane. Ea este efectul unui surplus de energie disponibilă. Aceste manifestări dovedesc existenţa resurselor ce fac posibilă învăţarea chiar şi în condiţiile artificiale ale şcolii, departe de solicitările imperioase ale mediului şi ale tendinţelor vitale.

Trebuinţele devenite conştiente de obiectul lor sunt ceea ce numim dorinţe. Din ele izvorăsc tendinţele, impulsurile spre mişcare, acţiune. Trebuinţele, dorinţele, intenţiile sunt puternic influenţate de mediu, de experienţa socială. Ele se diversifică şi se complică foarte mult. Apar trebuinţe noi: azi simţim nevoia telefonului mobil, computerului etc. – dorinţe noi create de progresul tehnic. Până şi preferinţele alimentare sunt dependente de tradiţiile societăţii. În procesul instructiv-educativ, există o serie de motive fundamentale: 1. Ataşamentul copilului faţă de mama sa, se manifestă prin mişcări şi tendinţe de a o ţine în apropiere.

Pentru că are nevoie de îngrijire şi protecţie, prezenţa mamei îi dă un simţământ de securitate foarte important pentru dezvoltarea sa, atât mentală, cât şi fizică. Se ştie că un sugar abandonat şi adăpostit într-un orfelinat unde nu are parte de prezenţa quasi-permanentă a adultului, nu creşte în greutate în mod normal şi dezvoltarea sa suferă pe toate planurile (fenomen numit hospitalism). Dar şi mai târziu, chiar adultul are nevoie de preţuire, de afecţiune. Alfred Adler vorbeşte de sentimentul comunicării sociale ce stă la baza solidarităţii şi colaborării cu ceilalţi. Doar în condiţii favorabile se formează dispoziţia altruistă, tendinţa de a ajuta pe cei ce întâmpină dificultăţi.

2. Tendinţele agresive se află la polul opus ataşamentului, creând mari greutăţi elevilor şi mediului social în genere. Există formaţii nervoase ce declanşează emoţia de furie şi de posibile acte agresive.

Observându-se comportamentul animal, se constată că agresiunea, se declanşează în caz de pericol extrem (când fuga nu ajută) sau de încălcare a teritoriului de unde animalele îşi procură hrana. Prin analogie, ar trebui ca omul să reacţioneze agresiv numai în cazul unor frustrări extreme, a unor încălcări flagrante ale drepturilor sale, or, dimpotrivă, există agresiuni fără un temei real. Exceptând cazurile de patologie mentală, dispoziţiile agresive depind în mod esenţial de exemplul celor din jur şi de mentalităţi, influenţe de natură educativă.

Copiii obraznici, ostili, bătăuşi, provin mai totdeauna din familii unde părinţii le recomandă o comportare bărbătească, adică violentă şi provocatoare.

3. O tendinţă care pare a avea o serie de premise native este tentativa de influenţare creatoare a mediului (amintită mai sus), tendinţă de a-şi afirma forţele proprii, dorinţa de afirmare, motivaţia de realizare. Ea se manifestă prin încercarea de a-şi realiza aptitudinile şi în dorinţa de a obţine un succes, o performanţă într-o acţiune apreciată social. În ambele forme ale sale, aceste aspiraţii favorizează progresul copilului. Motivaţia de realizare capătă o intensitate maximă atunci când individul ştie că acţiunile sale vor fi apreciate cu ajutorul unui standard. Dorinţa de a obţine un succes depinde în mod firesc de atractivitatea performanţei. Al doilea factor care influenţează eforturile unei persoane îl constituie dificultatea sarcinii de rezolvat. Ciudăţenia constă în aceea că o performanţă este mai atractivă când e foarte dificilă, decât dacă este uşor de realizat.

379 |

414

Dorinţa obţinerii unui succes este însă contracarată de frica eşecului, astfel încât modul de comportare al unei persoane într-un concurs este influenţat de dialectica tendinţelor pozitive, în lupta cu inhibiţia creată de teamă.

Revenind la miezul temei noastre, apare ca vitală întrebarea: Care sunt motivele care-l fac pe copil să vină la şcoală, să asculte de profesori, să înveţe? Ele ar putea fi împărţite în două mari grupe:  Motivaţia extrinsecă, atunci când elevul se încadrează în disciplina şcolară, fără un interes direct pentru ceea ce se predă, ci pentru a primi, direct sau indirect, anumite recompense, îndeosebi morale;  Motivaţia intrinsecă, în cazul când învăţarea, dobândirea de cunoştinţe interesează în mod direct pe şcolar.

La nivelul motivaţiei extrinseci există:  Dorinţa de afiliere, când copilul merge la şcoală şi învaţă conştiincios mai ales pentru a face plăcere familiei care se interesează de ce face la şcoală, îl laudă şi uneori, îl recompensează. La aceasta se adaugă, câteodată, şi dorinţa de a corespunde aşteptărilor învăţătorului sau profesorului. Tot în această categorie intră şi dorinţa de a fi împreună cu unii copii din cartier, preocuparea de a face ceea ce fac în genere cei de vârsta sa – se manifestă deci tendinţa spre conformism.  Alteori conformismul nu decurge din afirmaţii sociale, ci din tendinţele normative, obişnuinţa de a se supune la norme, la obligaţii. Părinţii, profesorii, societatea îi cer să se supună la o îndoctrinare socială, iar copilul, deprins să asculte, se supune.  Supunerea la obligaţii poate fi însoţită şi de teama consecinţelor neascultării. Frica, sentimentul dominant în şcolile noastre de acum 100 de ani, a dispărut complet în anii dictaturii comuniste, când, dacă un elev nu învăţa, cel pedepsit era profesorul, în diferite moduri (meditarea în vacanţă, interzicerea de a se prezenta la examenele pentru acordarea de grade, etc.)  Ambiţia, dorinţa de a fi printre primii, este şi ea un stimulent în unele cazuri. Asistăm, cu amuzament, cum, uneori, în clasele mici, numeroşi elevi se agită, ridicând mâna ca să răspundă la o întrebare. Există părinţi care exagerează în direcţia aşteptărilor, fapt ce poate duce la sentimentele negative de concurenţă, ostilitate faţă de colegii rivali. Mai indicat ar fi să stimulăm o întrecere cu sine, dorinţa de a obţine rezultate din ce în ce mai bune, fără a privi cu invidie la performanţele altora. În centrul motivaţiei intrinseci găsim curiozitatea, dorinţa de a afla cât mai multe. Curiozitatea are la bază un impuls nativ şi e prezentă mai ales în primii ani de şcoală. Menţinerea ei trează e în funcţie de măiestria profesorilor şi constituie un factor important al trăiniciei celor asimilate. Curiozitatea se permanentizează atunci când se îmbină cu convingeri referitoare la valoarea culturii, care facilitează comunicarea cu ceilalţi şi asigură o mare bogăţie de trăiri, surse de satisfacţie şi echilibru sufletesc. Tot în acelaşi cadru motivaţional apare şi aspiraţia spre competenţă, dorinţa de a deveni un bun profesionist. În acest caz, eforturile se canalizează spre disciplinele ce au legătură cu viitoarea meserie.

Profesorii utilizează toate aceste motive ce apar cu o pondere variabilă de la un elev la altul, dar trebuie să cultive prin toate mijloacele motivaţiile intrinseci.

Una din sarcinile educative de primă importanţă este dezvoltarea la elevi a acelui sentiment al comunicării sociale, a dispoziţiei spre colaborare, întrajutorare, al solidarităţii sociale, al preocupării pentru soarta celorlalţi, simţământ esenţial într-o societate democratică. Din păcate, învăţământul aproape exclusiv frontal practicat la noi (care se bazează îndeosebi pe studiul individual şi obstrucţionează aproape tot timpul colaborarea între elevi în timpul orelor) nu facilitează formarea unor deprinderi şi înclinaţii spre colaborare.

Dimpotrivă, activitatea didactică pe grupe îi face pe elevi conştienţi de valoarea colaborării, chiar în munca intelectuală, şi favorizează solidaritatea, prieteniile. Astfel de activităţi conduc la evidente progrese nu doar la nivelul capacităţii de gândire, ci şi de ordin educativ; apar frecvente relaţii de ajutor între membrii aceleiaşi grupe la pregătirea lecţiilor, vizite reciproce, ajutor în caz de îmbolnăvire a unuia dintre ei, a apărut practica de a face cadouri fiecăruia în ziua de naştere. Colectivul, în genere, devine mai unit, iar certurile şi conflictele se răresc.

Colaborarea poate fi stimulată şi cu prilejul activităţilor din afara clasei sau extraşcolare: proiecte, serbări şcolare, piese de teatru etc. O altă ocazie de muncă în comun o constituie excursiile, unde se pot împărţi numeroase sarcini unor elevi; de buna lor îndeplinire depinde reuşita. Excursiile prilejuiesc jocuri, concursuri,

380 |

414

lasă amintiri de neuitat. Echipele sportive pot fi o şcoală a colaborării şi loialităţii, cu condiţia să fie permanente şi conduse cu seriozitate. În şcolile noastre există o subestimare a rolului lor educativ, mult mai apreciat în ţările occidentale. Activităţile invocate mai sus se includ în ceea ce pedagogii numesc metoda exerciţiului, mijloc esenţial, nu doar pentru formarea de deprinderi, ci şi pentru cristalizarea unor sentimente pozitive.

Evident, ele îndeplinesc astfel de obiecte numai dacă sunt bine organizate şi duc la succese îmbucurătoare pentru copiii participanţi.

Dacă activităţile menţionate creează posibilitatea unor combinări afective, transferul este influent mai ales cu prilejul recompenselor, satisfacţiilor. Recompensarea meritată este un factor deosebit de stimulator, satisfacţia succesului dinamizează şcolarul pentru a obţine şi alte rezultate bune; ea se transferă, treptat, şi asupra disciplinei unde el a excelat. Un elev poate învăţa la un obiect care nu-l interesează dintr-un sentiment al datoriei, dar bunele rezultate pot avea ca urmare formarea unui interes pentru materia respectivă. Aici este transfer, dar poate interveni şi ceea ce s-a numit autonomie funcţională. Aşa se explică de ce unii elevi conştiincioşi, care învaţă foarte bine la toate obiectele, ajung să aibă multiple interese şi le vine greu, la terminarea liceului, să opteze pentru o singură specializare.

A.S. Makarenko, pedagog rus cunoscut prin rezultatele obţinute în reeducarea a numeroşi copii delicvenţi, sublinia că omul are nevoie să întrevadă o bucurie, către care să tindă, să aibă o perspectivă.

Acest lucru e valabil mai ales pentru copii; totul – spunea pedagogul amintit – e să ştii să îmbini pespectivele mai îndepărtate cu cele apropiate. Succesele şcolare au drept efect şi formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă, deosebit de importantă pentru obţinerea unor frumoase performanţe profesionale. Dimpotrivă, insuccesele repetate pot îndepărta copilul de şcoală, de cultură şi devin un factor demobilizator, ceea ce nu înseamnă că trebuie să renunţăm la dezaprobare şi alte forme de pedeapsă.

Părerea şi atitudinea unor profesori în direcţia binefăcătoarei indulgenţe, ca şi acordarea cu uşurinţă a notelor de 9 şi 10, este greşită. De ce? Pentru că sunt defavorizaţi tocmai elevii buni care nu mai au nici o motivaţie de a învăţa dacă este evaluat în aceeaşi manieră ca un elev mediocru ori slab. De aceea, notarea trebuie făcută obiectiv şi cu discernământ. Pentru că performanţele obţinute fără efort nu aduc nici o satisfacţie, din acest motiv dificultatea e mult mai atractivă.

Exigenţa este foarte importantă. În primul rând, pentru că numai prin eforturi serioase e posibilă realizarea unui progres intelectual şi fiindcă atunci activitatea din şcoală e privită ca importantă, devenind sursă de strădanii zilnice, dar şi de adevărate satisfacţii. Profesorul trebuie să aibă grijă să gradeze exigenţele.

El trebuie să propună sarcini pe care majoritatea şcolarilor să le poată realiza în cadrul unui studiu concentrat.

Abia după familiarizarea cu o problemă vor fi ridicate altele mai grele. Dificultatea unei munci depinde şi de felul cum e privită de individ. Mark Twain observă că a înregistra hârtii într-un registru e o muncă obositoare, dar să urci un munte cu un sac de 20 kg în spinare este o plăcută distracţie. Marea artă a unui profesor e să facă interesante problemele disciplinei sale.

Enumerarea condiţiilor de mai sus sunt fundamentale pentru cristalizarea unor sentimente pozitive, însă nu exclude şi utilizarea expunerilor în activitatea instructiv-educativă. Pe lângă necesitatea predării clare şi argumentate logic, să nu uităm însemnătatea participării afective a profesorului.

Un factor esenţial al educării elevilor este personalitatea profesorilor. Profesorul trebuie să aibă o mare autoritate care se impune prin deplina sa competenţă profesională şi tact pedagogic. Doar atunci el devine un model pentru copii. Pentru că aceştia vor tinde să-i imite atitudinile, opiniile. Profesorul e cel care organizează şi conduce lecţia, tot el participă cu însufleţire la activităţile iniţiate după ore. Dragostea pentru disciplina sa şi convingerea în posibilităţile nebănuite ale copiilor ce cresc sub ochii lui le trezeşte interesul şi dă avânt aspiraţiilor. Un asemenea profesor rămâne întreaga viaţă o icoană vie în mintea discipolilor.

E de plâns situaţia în care profesorul are mentalitate de magazioner: el vine în clasă şi înregistrează în catalog calitatea de cunoştinţe memorată de şcolari, apoi le predă noile cunoştinţe, după care pleacă la altă clasă (altă sucursală). Formalismul în munca didactică, indiferenţa faţă de materia expusă nu fac decât să genereze o mare plictiseală în sufletul copiilor. Munca profesorului nu dă rezultate decât atunci când ea e însoţită de conştiinţa importanţei şi frumuseţii sale. Fără a fi actor, el trebuie să participe cu însufleţire la miracolul creşterii inteligenţei, al înfiripării de idealuri la fiinţele doritoare să cunoască şi să stăpânească lumea.

Nivelul de aspiraţie al elevilor Vorbim de aspiraţie atunci când o dorinţă vizează un model a cărui realizare constituie un progres, o dezvoltare într-o anumită direcţie. Termenul de aspiraţie se referă la aşteptările, scopurile ori pretenţiile

381 |

414

unei persoane, privind realizarea sa viitoare într-o sarcină dată (E. Hoppe). Sigur că aceste pretenţii variază foarte mult: un tânăr aspiră să ajungă muncitor calificat sudor, un altul vizează să devină inginer constructor, un al treilea speră să revoluţioneze tehnica computerizată… Evident, nivelul de performanţă urmărit diferă fundamental şi eforturile necesare realizării lui sunt cu totul diferite.

Atingerea unui asemenea scop atrage după sine şi satisfacţii.

Nivelul de aspiraţie este în funcţie de aptitudinile şi forţa de voinţă ale fiecăruia. Dar şi ambiţia socială joacă un rol hotărâtor. Aspiraţiile sunt şi în acord cu condiţiile materiale şi culturale în care se dezvoltă copilul.

De exemplu, printre fiii de ţărani sunt, proporţional, mai puţini cu aspiraţia absolvirii unei facultăţi, în raport cu cei proveniţi dintre intelectuali. Elevul care face parte dintr-o clasă cu nivel scăzut are de obicei aspiraţii şcolare mai limitate decât acela dintr-o clasă cu rezultate deosebite. Experienţele efectuate au arătat că succesele obţinute duc la creşterea nivelului de aspiraţie, pe când eşecurile au drept urmare scăderea pretenţiilor.

De regulă, ambiţioşii îşi propun mereu ţeluri dificile, pe când cei ce se subestimează tind spre performanţe modeste. În acest sens, nivelul de aspiraţie se apropie de eul ideal, o concepţie despre posibilităţile globale ale persoanei. Aspiraţiile, motivaţia de realizare, ambiţia contribuie la sporirea eficienţei muncii, a învăţării şi chiar la soluţionarea unor probleme. Totuşi, creşterea performanţelor nu e tot timpul într-un raport direct cu intensitatea motivaţiei. Cercetările au condus la stabilirea unei legi, cunoscută sub denumirea de legea YerkesDodson, conform căreia creşterea performanţei este proporţională cu intensitatea motivaţiei numai până la un punct, după care începe o stagnare sau chiar un declin. Într-adevăr, motivaţia prea puternică provoacă apariţia de emoţii, introducând oarecare dezorganizare, ceea ce împiedică progresul, ducând chiar la regres. Şcoala, profesorii pot contribui la formarea unor aspiraţii, a unui eu ideal superior. Mai întâi, modelul profesorilor poate fi un exemplu demn de urmat. Apoi, ei au menirea de a facilita constituirea unei imagini de sine corespunzătoare, de a favoriza o justă autocunoaştere. Un nivel de aspiraţie adecvat depinde de o justă apreciere a propriei posibilităţi (imagine de sine adecvată), căci supraestimarea te poate condamna la o viaţă plină de eşecuri, iar subestimarea te face să ratezi ţeluri realizabile. De aceea, dascălul trebuie să ajungă la o bună cunoaştere a elevilor săi, şi prin aprecieri bine motivate să le consolideze o imagine de sine obiectivă.

Bibliografie 1. Băban, Adriana – Consiliere educaţională, Ed. Dacia, Cluj, 2001 2. Preda, Marian – Comportament organizaţional. Teorii, exerciţii şi studii de caz, Ed. Polirom, Iaşi, 2006 3. Vlăsceanu, Mihaela – Psihologia organizaţiilor şi conducerii, Ed. Paideia, Bucureşti, 1993 4. Neculau, Adrian – Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 1996 5. Cosmovici, Andrei şi Iacob, Luminiţa – Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

382 |

414

Educația

financiară în ciclul primar Prof. înv. primar Popescu Mirela Colegiul Nașional de Informatică Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea

De ani de zile se discută despre necesitatea unei educaţii economice şi financiare care să-i ajute pe tineri să îşi gestioneze, într-un mod cât mai bun, propriile resurse băneşti. Tinerii care au deprins un mod economic de gândire au mai multă încredere în sine, sunt mai capabili să adopte decizii privind finanţele personale sau cariera pe care o vor urma şi să acţioneze ca autentici cetăţeni informaţi. Educația financiară trebuie să se adreseze elevilor din toate ciclurile de învățământ - primar, gimnazial și liceal, în egală măsură - desigur în forme şi modalităţi diferite, în funcţie de specificul vârstei, al capacităţilor dezvoltate şi al experienţelor trăite la fiecare vârstă. Şcoala trebuie să ofere elevilor o educaţie adecvată, să îi ajute să înţeleagă şi să acţioneze eficient în lumea în care trăim. Fundamentarea educaţiei financiare pe conceptele economice de bază şi pe modul economic de gândire este elementul distinctiv al unui program coerent de „alfabetizare” financiară. Însuşirea conceptelor economice fundamentale şi a modului economic de gândire reprezintă traseul de bază pe care trebuie să îl urmeze o persoană care are de-a face cu problemele financiare.

Introducerea ca disciplină opţională a educaţiei financiare în şcoli începând chiar din ciclul primar este extrem de binevenită în societatea noastră actuală, în care totul se modernizează rapid, banii fiind un subiect extrem de important al vieţii cotidiene. Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori și de aceea ei trebuie să fie informaţi. Opționalul vine în sprijinul elevilor din ciclul primar și îi familiarizează cu noțiunile economice fundamentale și cu modul economic de gândire, cu aspecte ale vieții economice, ajutându-i să înțeleagă problemele cu care se confruntă societatea de astăzi.

Elevii îşi formează astfel competenţe cu privire la gestionarea banilor şi luarea unor decizii care au consecinţe financiare, înţelegând în acelaşi timp şi modul în care banii sunt cheltuiţi, economisiţi, investiţi, împrumutaţi, adică noţiuni fundamentale ale educaţiei financiare.

Ce sunt băncile? Ce este numerarul sau bancomatul? Cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar? Care sunt modalităţile de economisire a banilor? Cine sunt personalităţile de pe bancnotele românești?

Ce sunt banii? Cum pot fi ei înmulţiţi? Ce este un card?

La toate aceste întrebări există răspunsuri simple, adaptate vârstei copiilor de clasa a III-a și/sau a IVa, prin jocuri, rebusuri şi desene de colorat. Aceste noţiuni, împreună cu multe altele, sunt predate elevilor, timp de o oră pe săptămână, la lecţiile de educaţie financiară. Dar dincolo de importanța evidentă a înțelegerii conceptelor financiare de bază, formarea abilităților de planificare și economisire în rândul copiilor este un obiectiv esențial pentru dezvoltarea responsabilității și a independenței lor financiare.

Educaţia financiară reprezintă o formă distinctă de activitate educaţională al cărei scop este să pregătească elevii pentru a dobândi abilităţi de management al banilor şi de adoptare a deciziilor care au consecinţe financiare, utilizând forme şi activităţi de învăţare diversificate.

Bibliografie 1. Lăcătuş, Maria Liana, Învăţământ preuniversitar şi educaţia economică, Editura ASE, Bucureşti, 2009 2. Georgescu-Goloșoiu, Ligia, Educație financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Manual, Editura Explorator, Ploiești, 2013 3. ***http://programe.ise.ro

383 |

414

Care

este valoarea banilor pentru copii ?

Prof. Şandru Janina-Elena Şcoala Gimnazială Mateeşti

La o anumită vârstă este necesar să-l înveţi pe copil locul şi rolul banilor în viaţa sa. Pentru aceasta părinţii au rolul de a-i îndruma pe copii pentru ca ei să achiziţioneze bine şi sigur, banii. În primul rând, doresc să subliniez faptul că nu învățăm copilul să primească o remunerație doar pentru a face cunoștință de faptul că produsele pe care le dobândește solicită deținerea unei anumite sume de bani ci că oamenii muncesc, astfel încât trebuie să fie atenţi cum îi cheltuiesc.

Cum putem să-i iniţiem pe copii despre valoarea banilor? De la vârsta de cinci ani copilul poate învăţa să numere cu o monedă fictivă. Apoi poate să meargă să cumpere pâine sau ceva dulce lăsându-l să cunoască moneda. Îi vom cere apoi să numere monedele şi să cunoască preţul de la magazin. Începând cu vârsta de şapte ani copilul înţelege că aspectul nu înseamnă valoarea unui lucru. Banii încep să aibă un alt sens.Copilul va putea singu să schimbe banii pe o bomboană, o jucărie, sau orice la alegere.

Această experienţă se va repeta mai târziu când va începe să aibă bani de buzunar. Părinţii le vor explica bine la ce va folosi acea sumă de bani (să cumpere o gustare sau un bilet la spectacol). Important este să aibă limite şi să li se explice că banii nu cad din cer. Tot atunci sunt învăţaţi că banii nu se fură ci trebuie câştigaţi în mod cinstit. Însuşirea cunoştinţelor este de asemenea un mod de a învăţa valoarea banilor. Începând cu vârsta de zece ani copilul poate să-şi facă singur economii.

Ei vor învăţa realitatea unui buget sau a unui salariu mediu pe economie. Există mai multe activităţi pe care le putem face cu copiii pentru a le permite să estimeze această valoare: să facă cumpărături pentru a cunoaşte preţul diferitelor produse; să facă anumite cumpărături singuri şi să se gândească bine înainte să cumpere ceva; să fie testaţi acasă cerându-li-se să-şi amintească preţul pe care l-au văzut în magazin. În timp ce copilul începe să înveţe la şcoală el este sfătuit să-şi chibzuiască banii de buzunar. Părinţii pot să le spună să nu depăşească o anumită sumă de bani într-o săptămână fără să-i risipească în zadar. Este avantajos pentru copii să ştie că trebuie să se gândească la fiecare bănuţ câteodată. Când copilul ajunge la vârsta adolescenţei ar putea să-şi deschidă un cont pe numele său şi să încredinţeze gestiunea tranzacţiilor sale iar copilul începe să facă faţă obligaţiilor viitoare. Şi pentru tinerii studenţi părinţii pot să-i antreneze să lucreze în timpul liber.

Aceasta le permite să ştie că pentru a câştiga bani trebuie să faci efort. Cunoaşterea acestui drum este importantă pentru tineri şi îi va însoţi în alegerea meseriei lor mai târziu. Valoarea banilor are un rol esenţial pentru copii. Tocmai de aceea părinţii au obligaţia de a-i învăţa linitele în cheltuieli căci cheltuind fără a cunoaşte această valoare riscă să antreneze copilul mai târziu la un act de violenţă rebelă. Să pregătim copiii noştri pentru a fi adulţi cinstiţi necesită deci o bună cunoaştere a aspectului financiar în viaţă.

Bibliografie 1. Marie-Claude François-Laugier Comment régler ses comptes avec l’argent?; 2. Pascale Micoleau Marcel Pour Les Nuls - : Bien gérer son argent

384 |

414

Stilul

de conducere al managerilor eficace și

eficienți

Prof. Țăpescu Elena Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Râmnicu Vâlcea Acest sistem de clasificare (pe grupe de stil) cuprinde: • stilul AUTORITAR • stilul DEMOCRATIC • stilul PERMISIV (LAISSER - FAIRE) STILUL AUTORITAR este propriu acelor manageri care refuză să accepte participarea subalternilor la îndeplinirea atribuţiilor manageriale.

Managerii cu stil autoritar adoptă în mod unipersonal deciziile privind obiectivele şi mijloacele realizării acestor obiective. Ei vor fi preocupaţi de realizarea sarcinilor, de controlul modului în care se execută sarcinile repartizate. Aceşti conducători acordă o încredere nelimitată măsurilor organizatorice în direcţia atingerii obiectivelor. Sub aspectul consecinţelor produse, stilul autoritar va declanşa rezistenţa neexprimată a subalternilor.

Un astfel de stil managerial reduce posibilităţile de dezvoltare profesională ale subalternilor.

Restrângerea acestor posibilităţi derivă din limitarea până la excludere a subordonaţilor de la adoptarea deciziilor.

Imposibilitatea de a participa la decizie diminuează simţul de responsabilitate, stânjeneşte interesul creativ – participativ. Acest stil deschide calea spre exagerarea atitudinii critice ori spre ştergerea interesului profesional (alienare profesională) al subalternilor. La fel, exagerarea controlului, va avea ca efect dezorientarea executanţilor în lipsa managerului, ceea ce induce, provoacă nevoia de control. Reducerea randamentului muncii în lipsa managerului îl va determina pe acesta să intensifice controlul. Deci, extinzând timpul afectat controlului, managerii cu stil autoritar reduc simultan timpul afectat creaţiei, inovaţiei.

Efectele disfuncţionale ale controlului exagerat sunt: deplasarea interesului subalternilor de la obiectivul de realizat la respectarea normelor (regulilor); • crearea unei nevoi sporite de control.

Mecanismul care explică o asemenea situaţie se fundamentează pe teorema lui Thomas conform căreia o definire falsă a unei situaţii devine adevărată prin consecinţele sale.

STILUL DEMOCRATIC este caracteristic managerilor care asigură participarea subalternilor la procesul de conducere. Managerii cu un acest stil apelează la colaborarea subalternilor atât la stabilirea obiectivelor cât şi la repartizarea sarcinilor.

Sub aspectelor consecinţelor se apreciază că stilul democratic determină o reducere a tensiunilor, conflictelor, o puternică participare.

Randamentul grupului este de prezenţa sau absenţa managerului. Orientarea managerilor cu acest stil spre control redus generează rezerve pentru muncă inovatoare.

STILUL PERMISIV (laissez-faire) se caracterizează prin evitarea oricărei intervenţii în organizarea şi conducerea grupului, plasând accentul pe organizarea şi conducerea spontană. Prezenţa sau absenţa managerului nu are efecte la nivelul randamentului. Diferenţa între stilul permisiv şi stilul democratic constă în starea moralului. În cazul managerului democratic moralul este ridicat deoarece conducătorul sprijină grupul. În cazul managerului permisiv moralul este ceva mai scăzut, deoarece conducătorul nu sprijină grupul în îndeplinirea sarcinii. În literatura sociologică se cunosc alternative ale acestui sistem de clasificare. Aceste alternative vizează categoriile de stil autoritar şi stil democratic, păstrând acelaşi distincţii esenţiale între cele două categorii de stimuli. Astfel, Brown subdivide manageri cu stil democratic în “democraţi autentici” şi în •

385 |

414

“pseudodemocraţi”, iar cei cu stil autoritar în “strict autoritari”, “binevoitori”, “autoritari incompetenţi”.

CLASIFICAREA PE TIPURI DE ZONĂ Acest sistem de clarificare împarte conducătorii în două zone după natura raportului de autoritate manifestat: • zona de exercitare a autorităţii conducătorilor din firmă; • zona de libertate a colaboratorilor Fiecare zonă se subîmparte în trepte. Prima zonă ( a managerilor) cuprinde 4 trepte, iar a doua zonă (a libertăţii colaboratorilor) cuprinde 3 trepte. Sistemul a fost elaborat de Tannen- baumann şi Schmidt, care au delimitat treptele după modul de adoptare a deciziei.

ZONA DE EXERCITARE A AUTORITĂŢII MANAGERIALE TREAPTA 1 = Ia decizia єi o anunюг TREAPTA 3 = Prezintг оn proiect decizia susceptibilг a fi modificatг TREAPTA 4 = Conducгtorii оєi prezintг ideeile єi primesc оntrebгri TREAPTA 2 = Convinge colaboratorii de temeinicia Manifestare preponderentг a conducerii UNIPERSONALE ZONA DE LIBERTATE A COLABORATORILOR TREAPTA 1 = Prezintг problema, culege sugestii єi decide TREAPTA 3 = Permite colaboratorilor sг ia decizii оn cadrul unor limite bine determinate TREAPTA 2 = Delimiteazг problema єi cere grupului de colaboratori sг ia decizia Managementul participativ Acest stil managerial surprinde atât latura organizatorică cât şi cea umană. Prin INIŢIEREA DE STRUCTURĂ. Fleishman şi Harris desemnează orientarea managerilor spre organizare: • distribuţie de sarcini; • stabilirea componentei grupului; • stabilirea modului de realizare a sarcinilor.

Asemenea acţiuni organizatorice (iniţiere de structură) se referă la nevoia resimţită de către manageri de a limita incertitudinile, de a-şi extinde posibilitatea de control al modului de desfăşurare a evenimentelor în cadrul sistemului de producţie.

Consideraţia se referă la tendinţa managerilor de a se preocupa de motivarea subalternilor, privind subalterni ca pe egali lor. Conducătorii cu acest stil managerial vor fi orientaţi cu precădere spre stabilirea unor relaţii de încredere şi reciprocitate.

Ei vor apela de obicei la utilizarea recompenselor pentru a obţine participarea subalternilor.

Conducătorilor cărora le este propriu un nivel scăzut de consideraţie vor insista în primul rând pe utilizarea mijloacelor de penalizare, în acest caz cresc tensiunile şi se impune controlul. Iniţierea de structură este concepută ca un factor permanent al oricărui activităţi manageriale.

Preocuparea pentru producţie şi preocuparea pentru oameni Conform, acestui criteriu stilul managerial este clasificat în funcţie de centrarea preocupării managerului pe producţie (P) şi pe oameni (D). Preocuparea pentru producţie şi preocuparea pentru oameni sunt măsurate cu ajutorul unor scări cu intervale scalare de la 1- 9.

Treapta scalară 1 indică nivelul cel mai scăzut de preocupare iar treapta 9 desemnează nivelul cel mai ridicat de preocupare. În baza scorurilor obţinute managerii sunt plasaţi în diferite zone ale unui grafic construit pe coordonatele celor două dimensiuni: centrarea pe productie şi centrarea pe oameni. În grila stilurilor manageriale pătratele marcate reprezintă principalele stiluri de conducere bazate pe interesul pentru producţie şi interesul pentru oameni.

STILUL 1.1 este caracteristic acelor manageri care manifestă un interes deosebit de redus atât pentru producţie cât şi pentru oameni. Managerii cu un asemenea stil depune eforturi minime pentru atingerea sarcinilor grupului sau organizaţiei dar şi pentru resurse umane (MANAGER SECĂTUIT).

386 |

414

STILUL 9.1 este caracteristic acelor manageri care acordă prioritate absolută soluţionării problemelor de producţie, acordând un interes minim, până la neglijarea resurselor umane.

Eforturile acestor manageri se îndreaptă spre îndeplinirea obiectivelor firmei prin instituirea unui regim intens de muncă, prin solicitare permanentă a salariaţilor. Ei acordă prioritate organizării. Activitatea poate fi eficientă numai prin stabilirea unor legături minime cu subordonaţii. În acest caz eficienţa este cu precădere condiţionată direct de soluţionarea aspectelor de ordin tehnic. (CENTRAT PE SARCINA) STILUL 9.9 se caracterizează prin acordarea unui interes sporit atât pentru producţie (P) cât şi pentru oameni (O). Eficienţa managerilor care practică un asemenea stil rezultă din eforturile depuse pentru soluţionarea favorabilă a ambelor categorii de probleme. Relaţiile dintre aceşti manageri şi subordonaţi se bazează pe respect reciproc fiind interactive, cooperante, participative (CENTRAT PE GRUP) STILUL 1.9 acordă prioritate resurselor umane, preocupându-se de problematica personalului, de crearea unor condiţii confortabile (ergonomice, psihosociale) de muncă.

Interesul pentru producţie este minim. Adeseori, managerii cu un asemenea stil manifestă o stăruinţă redusă, până la apatie, indiferenţă faţă de producţie (POPULIST).

STILUL 5.5 acordă o importanţă egală producţiei şi oamenilor, realizând un echilibru între interesul pentru producţie şi interesul pentru oameni. De aceea stilul a fost denumit şi stil echilibrat . Prin practicarea unui astfel de stil se obţin performanţe optime dar asigură şi menţinerea unui moral crescut al personalului (MODERAT OSCILANT).

Bibliografie 1. Petrescu Ioan, Management, Editura Tipocart Brașovia, Brașov, 1993; 2. Țoca Ioan, Management educaționl, Editura Didactică și Pedagogică, București,2002.

387 |

414

Anglicismele

si dezvoltarea economică Prof. Miercan Elena Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

În lingvistică ideea de globalizare a apărut ca o urmare directă a situaţiei din economie deci ilustrează o anumită faţetă a relaţiei dintre dinamica societăţii şi necesităţile comunicării. Limba aleasă pentru comunicare în acest proces de mondializare trebuie să se limiteze la utilizarea sau preluarea numai a anumitor procedee din sfera de registre aparţinând acelei limbi naturale selectate.

Din raţiuni conjuncturale, create în procesul de evoluţie socială şi tehnico-ştiinţifică a societăţii, limba acceptată ca limbă a globalizării a fost engleza.

Anglicizarea se prezintă ca o tendinţă a limbilor actuale de a lăsa să pătrundă, mai ales, în domeniul vocabularului, influenţa engleză, aceasta manifestându-se ca un element de superstrat.

Fenomenul este cu atât mai interesant, cu cât are loc între limbi neînrudite genealogic; prin faptul că aceasta cuprinde un număr tot mai mare de limbi, el are tendinţa de internaţionalizare, relevând o nouă dimensiune a contactului între limbi.

Două sunt aspectele sub care se manifestă influenţa engleză asupra limbii române actuale: categoria neologismului necesar şi în acest caz avem în vedere cele câteva domenii în care lexicul de origine engleză s-a impus şi a intrat în circulaţie atât în limba scrisă, cât şi în varianta vorbită şi moda lingvistică ce are un caracter mult mai superficial şi în mare parte efemer.

Domeniile în care anglicismele sunt folosite: domeniul muzical şi al vieţii mondene, domeniul sportiv, tehnic, economic, comercial-financiar, comunicaţii-presă, învăţământ-cercetare, sau comercial.

In domeniul economic ȋntâlnim terminologia economică, financiară, comercială şi a profesiilor.

Astfel apar cuvinte ca: broker, dealer, baby-sitter, drive-in, duty-free, non-profit, electronic-banking, touroperator, voucher, business, manager, management, marketing, rating, team –buiding, target, workshop, leader, sponsor, brand, staff, lobby, discount, dumping, sponsor, job, boss, business-man, shopping. În limbajul economic influenţa engleză determină nu doar introducerea unui număr mare de termeni necesari completării lexicului tehnic ci şi procese de reorganizare şi resemantizare. Acordarea economiei actuale româneşti la sistemele economiei internaţionale explică diversificarea şi determină numeroase schimbări în lexicul limbajului economic.

Influenţa limbii engleze, care se manifestă mai pronunţat la nivel terminologic, antrenează modificări ale vocabularului general: outsourcing, joint-venture, dealer, stockholder, target market, billing, overdraft, deadline, salesman, cookie, equity. În presa scrisă şi în literatura de specialitate, pe lângă păstrarea grafiei originare a termenului englezesc, recomandată de DOOM2 se întâlnesc şi anglicisme notate în moduri variate: adaptând grafia la scrierea românească(treidăr - pentru trader); renunţând uneori la consoanele duble(reseler – pentru reseller); se dublează nejustificat anumite litere(developper – pentru developer) ori cu o formă hipercorectă(haker – pentru hacker).

Circulaţia largă a termenilor economici care au pătruns în vocabularul uzual sau în alte limbaje contribuie la extinderea uneia din grafii ca şi înregistrarea ei în dicţionare.

Numeroşi oameni de cultură au criticat cu vehemenţă invazia de anglicisme; trebuie folosite în mod adecvat şi cu măsură pentru a nu stârni ridicolul. Anglicismele sunt o realitate, iar atitudinea vorbitorilor şi a specialiştilor trebuie să fie una raţională, cântărind atât avantajele cât şi dezavantajele.

Aceste structuri nou intrate în limbă nu au determinat alterarea limbii române ci, dimpotrivă au contribuit la permanenta ei înnoire şi reconstrucţie, la nuanţarea ei semantică şi stilistică, la modernizarea lexicului.

Influenţa limbii engleze nu trebuie considerată un fenomen negativ, nefiind cu nimic mai periculos decât alte influenţe străine care s-au manifestat de-a lungul timpului în limba noastră, atâta timp cât nu se exagerează folosirea lor.

388 |

414

Bibliografie 1. Cristina Athu, Influenţa limbii engleze asupra limbii române actuale(în limbajul economic şi de afaceri, Editura Universitarã, Bucureşti, 2011.

2. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române(DOOM), Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.

Antreprenoriatul

– sursă se inovare Prof. Vochiţu Carmen Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

Antreprenoriatul este procesul de creare a unei noi afaceri care va oferi valoare clienţilor şi va aduce câştig. Rolul principal în antreprenoriat îl joacă antreprenorul(omul de afaceri) Antreprenorul este persoana dispusă să-şi asume riscuri(pericole) şi să dedice efort şi timp pentru a începe propria sa afacere. Afacerea sa poate să fabrice un anumit produs,poate să se ocupe de comerţul en gros sau să furnizeze servicii. Poate fi o întreprindere în mediul fizic dar poate fi şi o afacere pe Internet, deci o formă de comerţ electronic (sau servicii electronice). În ceea ce priveşte antreprenorul, există o serie de definiţii: • antreprenorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi asumă responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea activităţii.

• antreprenorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.

• antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare funcţionării unei afaceri bazate pe inovaţie.

• antreprenorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă. În antichitate, succesul antreprenoriatului depindea de depăşirea riscurilor asumate şi a constrângerilor instituţionale. Bogăţia personală era acceptată atâta timp cât nu era legată de participarea directă în industrie şi comerţ, domenii în care acţionau, cu precădere, foştii sclavi şi alte categorii de oameni care nu erau consideraţi nobili.În secolele XVI şi XVII antreprenoriatul devenise pentru artizani un mod de a şi câştiga existenţa.

Comparativ cu timpurile moderne, numărul persoanelor implicate în activităţi antreprenoriale era destul de mic. Multe persoane nu aveau oportunitatea de a-şi folosi priceperea şi cunoştinţele într-un cadru inovator şi antreprenorial datorită restricţiilor religioase sau a breslelor de meşteşugari.

Satisfacţii oferite de activitatea de antreprenoriat : - Independenţa-este câştigată, în urma iniţierii unei afaceri, deoarece antreprenorul este cel care ia decizii şi face ca lucrurile să aibă o anumită direcţie stabilită de el însuşi. Pentru antreprenor, afacerea presupune şi un grad ridicat de responsabilitate. Şi în această situaţie, întreprinzătorul doreşte să şi-o asume. Libertatea de decizie şi acţiune care este conferită de deţinerea unei afaceri apare pentru el ca o necesitate asumată.

- Autorealizarea - întreprinzătorul, deţinând o afacere proprie, nu mai întâmpină piedici în autorealizare, singurele fiind cele determinate de propria sa capacitate şi creativitate.

- Posibilitatea unui câştig nelimitat - cei mai mulţi întreprinzători obţin mult mai mult câştig decât dacă ar lucra pentru alţii. Antreprenorul, în cazul în care are succes, poate obţine un profit care să îi

389 |

414

-

-

-

-

-

acopere dobânda la capitalul împrumutat şi care ar putea recompensa riscul asumat, efortul depus, talentul şi propria capacitate antreprenorială şi managerială.

Siguranţa muncii este un alt aspect pentru întreprinzătorul care are siguranţa unui loc de muncă şi avantajul că poate lucra atâta timp cât este capabil de muncă fără să fie obligat să iasă la pensie.

Angajarea membrilor familiei în cazul în care afacerea înregistrează rezultate bune, întreprinzătorul îşi va putea angaja toţi membrii familiei. Acesta este un alt aspect avantajos, deoarece afacerea va avea continuitate prin preluarea ei de către copii. Pe de altă parte, în afacerea derulată de membrii familiei poate exista o morală şi o încredere mai bună.

Folosirea independentă a capitalului acumulat antreprenorul poate să şi plaseze capitalul în propria afacere, în loc să investească în afacerile deţinute de alţii şi care pot fi riscante, sau în loc să-şi ţină banii în depozite bancare.

Aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor proprii - Pentru unele persoane găsirea unui loc de muncă adecvat cunoştinţelor proprii poate fi o problemă (datorită excesului de forţă de muncă în domeniul respectiv). În felul acesta, un întreprinzător poate iniţia o afacere, unde cunoştinţeleşi abilităţile sale să constituie un avantaj.

Ieşirea din rutină este o altă problema, des întâlnită. Sunt persoane care simt nevoia unei schimbări, care doresc să părăsească o activitate monotonă, de rutină. Iniţierea unei afaceri reprezintă o ocazie pentru a împlini această satisfacţie personală.

Putere şi influenţă pentru orice întreprinzător, o afacere conferă putere şi influenţă, deoarece el este cel care ia deciziile, influenţează cursul acţiunilor, decide soarta întreprinderii, iar toate aceste aspecte îi creează o satisfacţie psihologică deosebită Bibliografie 1. Borza, A., (coord):Antreprenoriat: managementul firmelor mici si mijlocii, Ed. Risoprint, ClujNapoca, 2009 2. Botea,F.Cristian,V.F.,Maidaev,M.,Mănescu,C.,Niţu,V.,Oniţă,M.,Ghidul întreprinzătorului particul ar,EdituraTehnică,Bucureşti,1994

390 |

414

Bugetul

personal - „bani albi pentru zile negre“ Profesor Alina Cioculeasa Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea

Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finantelor private. Intr-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit si cheltuieli si este dezvoltat un plan pentru veniturile in exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursa de finantare in cazul unei penurii. Un buget personal este de folos, ca si orice alt buget, numai atunci cand este administrat cu grija.

Copiii pot deprinde de mici noțiunile elementare despre bani și planificare mai ales că observă repede utilitatea banilor și cum se folosesc. Ideea este de a-i face conștienți de valoarea lucrurilor, de a-i învața săși gestioneze mai bine emoțiile legate de bani-frustrare (când cheltuiesc tot și nu își mai pot permite nimic), satisfacție (când fac achiziiții după ce au pus bani de-o parte), responsabilitatea alegerilor proprii (când trebuie să opteze între mai multe cheltuieli făcând o ierarhie a utilității acestora).

Tema a fost abordată de Emmanuelle Daviet și Marc Levy-Davila într-o carte despre filosofia banilor, “Tu și banii”, apărută în anii 2000 în Franța. Autorii recomandă părinților să le spună câte ceva micuților despre bugetul familiei, cheltuielile curente ale casei, ipoteci, asigurări și impozite, vacanțe și așa mai departe.

Fără să fie plictisiți, va trebui să li se dea sentimentul că li se fac confidențe, că sunt considerați persoane responsabile, apte să ajute în deciziile care trebuie luate de familie. Copiii au tot mai des propriile lor bugete, din banii alocați de părinți. Iată principalele greșeli ale părinților în legătură cu banii de buzunar: •

Se decide în locul copilului ce poate cumpăra și ce nu cu banii de buzunar pe care i-a primit. Copilul va simți că este doar un mod inteligent de i se lua înapoi indirect tot ce a primit și va fi frustrat.

•

Se încurajează “șantajul” și primele “de obiectiv” în bani. Nu se recomandă recompensarea copilului cu bani de buzunar pentru rezultate școlare bune, se va transforma în vânător de note. Se pot acorda însă mici bonusuri pentru rezultate bune, separate de sumele oferite periodic ca bani de buzunar. Similar se poate întâmpla și în cazul activităților menajere care i-ar reveni în mod normal, precum aranjatul camerei, așezarea mesei etc. Dacă primește bani pentru acest lucru le va face ulterior doar stimulat financiar. Poate primi mici recompense pentru activitățile din casă sau exterior (spălarea mașinii, tunderea gazonului, mici cumpărături), dar fără regularitate și nu în loc de banii de buzunar.

•

Părinții oferă prea des exemple proaste de cheltuieli iresponsabile, investiții neinspirate, atentate la cardul de credit, iar copii rețin acest tip de comportament și riscă să-l reproducă în viața de adult.

Economia de piață, înlăturarea granițelor, libera circulație a banilor și a persoanelor, dar mai ales tentațiile care apar la fiecare pas, ne determină să considerăm de un real folos pentru elevi însușirea unor cunoștințe minime de educație financiară. Obiectivele pe care profesorul trebuie să le atingă și ceea ce elevii trebuie să dobândească se poate rezuma astfel: • Să analizeze etapele întocmirii bugetului de venituri şi cheltuieli.

• Să distingă între economii şi investiţii.

• Să explice influenţa inflaţiei asupra bugetului personal.

Realismul este una dintre cele mai importante calităţi ale unui buget. Pericolul cel mai mare este să estimăm venituri nesigure sau iluzorii, cheltuieli subdimensionate sau, mai rău, şi una, şi alta. Bugetul nu înseamnă zgârcenie, ci control. Priorităţile trebuie stabilite în mod realist şi observate periodic (măcar trimestrial, dacă nu o dată pe lună) cheltuielile, ca să ne putem da seama la timp când apar excesele sau deficitele şi cum pot fi acestea corectate. În primul rând, elevii trebuie să ştie că în întocmirea unui buget personal trebuie parcurse patru etape: 1. Calcularea venitului lunar. Determinați care este câştigul vostru lunar: luați în considerare toate

391 |

414

sumele de bani de care beneficiați în fiecare lună, sub diferite forme: salariu, sporuri salariale, venituri realizate din activităţi auxiliare, diverse beneficii primite de la serviciu sau de la stat, alocaţii etc. Apoi calculați şi aflați la cât se ridică suma câştigurilor lunare.

2. Calcularea cheltuielilor lunare. Întocmiți o listă cu toate cheltuielile „fixe” şi „variabile”. Cheltuieli fixe sunt: chirie, facturi, rate etc. Acestea sunt uşor de identificat. Cheltuieli variabile: alimente, îmbrăcăminte, transport, excursii, distracţii (mers la film sau ieşit în oraş), reparaţii şi altele.

3. Urmărirea evoluţiei situaţiei financiare şi revizuirea bugetului, dacă este cazul.

4. Stabilirea obiectivelor financiare. Acestea trebuie să fie realiste, specifice, măsurabile și bine definite în timp.

Să fim mai moderați în privința cheltuielilor sau a gradului de îndatorare, să ne așteptăm oricând la inversarea ciclului economic...altfel spus, întotdeauna apar și „zile mai negre”. Doar că la nivel individual sau colectiv, tindem să uităm acest lucru!

Bibliografie 1. Decizii înțelepte pentru viitorul tău financiar. www.baniIQ.ro 2. Finanțele mele/Manualul elevului.pdf 3. Emmanuelle Daviet/Marc Levy-Davila-„Tu și banii“

Educaţia

financiară- o investiţie în viitorul

societăţii

Prof. Ciurea Camelia Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Educaţia financiară este procesul prin care dobândim cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care ne permit sa luam decizii mai bune in ceea ce priveşte gestionarea resurselor noastre, să facem analize pe baza informaţiilor corecte şi să ştim cui să cerem ajutor şi sfaturi pentru a obţine mai multe beneficii din banii noştri.

Educaţia financiară ne ajută să menţinem un echilibru financiar, ne învaţă cum să gestionam veniturile noastre şi să cheltuim mai puţin, cum să facem economii pentru situaţii neprevăzute, cum să strângem avere sau să economisim pentru diverse obiective din viaţa de zi cu zi. În ziua de azi trebuie să fim bine informaţi despre instrumentele financiare pe care le folosim sau pe care diverse instituţii bancare încearcă să ni le vândă. Pentru a utiliza aceste servicii, avem nevoie să înţelegem în ce măsură satisfac nevoile noastre şi ce obligaţii avem în calitate de clienţi. Astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de servicii financiare care ne pot uşura viaţa şi în acelaşi timp ne ajută sa ne atingem obiectivele.

Asta dacă le înţelegem pe fiecare în parte şi ştim să le folosim în avantajul nostru. Primul pas în educaţia financiară este acela de a înţelege cum să câştigăm bani , să avem mai multe surse de venit. Apoi, ştiind cât şi de unde avem banii, este important să avem şi o evidenţă a cheltuielilor pentru a putea planifica investiţii ulterioare. Poţi învăţa cum sa ţii un buget de venituri şi cheltuieli pentru familia ta. Metodele de economisire şi de investire a banilor sunt multiple, iar pentru a face cele mai bune alegeri, trebuie deasemenea să fii informat şi să înţelegi avantajele şi dezavantajele fiecărei opţiuni.

Educația financiară are la bază dezvoltatea capacității de a înțelege cum funcționează banii în lume: cum cineva reușește să-i câștige, cum aca persoană îi gestionează, cum îi investește (se transformă în mai mult) sau cum o persoană poate dona bani pentru a-i ajuta pe alții. Mai precis, se referă la setul de competențe și cunoștințe care permite unei persoane să ia decizii eficiente și bazate pe informații, în privința resurselor financiare.

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED) a început un proiect inter-

392 |

414

guvernamental în anul 2003, cu scopul de a oferi modalități de îmbunătățire a standardelelor de educație și de alfabetizare financiară prin dezvoltarea unor principii comune de alfabetizare financiară. În martie 2008, OCDE a lansat International Gateway for Financial Education, un amplu proiect privind educația financiară, care are drept scop de a servi ca un centru de schimb de informații pentru educație financiară, și cercetare din întreaga lume.

A-i ajuta pe oameni să înțeleagă problemele financiare este foarte important deoarece generațiile mai tinere, cel mai probabil, se vor confrunta cu produse și servicii financiare din ce în ce în ce mai complexe. În multe țări, tinerii între 15 și 18 ani se confruntă cu una dintre deciziile lor financiare cele mai importante: dacă să investească în învățământul superior sau nu.

Populaţia trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare. Alfabetizarea financiară trebuie începută încă din gradiniţă. Nenumarate studii au demonstrat faptul ca principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela ca au trecut prin sistemul de învăţământ preşcolar fară să înveţe mai nimic concret despre bani. Cu cât educaţia financiară începe de la o vârstă mai fragedă, cu atât rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung.

Copiii trebuie să înţeleagă ideea de limită (de pildă, distincţia dintre ceea ce îşi doresc şi ceea ce este posibil), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a caror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obţine satisfacerea unei dorinţe). Este bine ştiut că o economie stabilă şi dezvoltată sănătos are la bază o populație educată, inclusiv din perspectiva unor cunoştinţe financiare solide. Importanța educației financiare s-a evidenţiat în special în ultimele decenii pe măsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbărilor demografice, economice și politice. Atât nevoile individuale, cât și oferta de produse financiare au devenit mai complexe.. În acest context, în plan global, precum şi european, educația financiară ocupă un rol din ce în ce mai semnificativ, cu inițiative care, în mod special în Uniunea Europeană urmăresc crearea unor programe coerente, integrate. Criza financiară globală a fost văzută drept o oportunitate, un moment în care schimbările profunde de paradigmă economică și socială ne obligă la un nou tip de abordare pentru a asigura stabilitatea mediului economic şi dezvoltarea durabilă.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene în anul 2008 a fost creat Expert Group on Financial Education (EGFE), având ca scop realizarea schimburilor de experiență și bune practici în sprijinirea educației financiare.

Cu toate că UE acordă o atenție sporită educației financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficiente cunoștințe care să o ajute să înțeleagă serviciile și produsele financiare pentru a lua decizii corecte.

Bibliografie 1. http://www.bnr.ro/Educatia-financiara-investitie-in-viitorul-societatii!-10693.aspx 2. http://www.gandeste-pozitiv.ro/ce-inseamna-educatie-financiara-si-de-ce-avem-nevoie-de-ea/

393 |

414

Globalizarea

și antreprenoriatul Prof. dr. Ana-Maria Udrescu Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea

Joseph Schumpeter (1934), considerat de unii un geniu al economiei secolului XX, spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legatură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”.

Pentru a completa lista de informații despre activitatea și calitățile care impulsionează rezultatele antreprenorilor s-au întreprins numeroase studii. Concluzia comună a acestora a fost că toți antreprenorii de succes prezentau următoarele calități: controlul interior, capacitatea de planificare, asumarea riscurilor, inovația, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independența. Această listă se află într-un proces de îmbunătățire continuă prin adăugarea de noi caracteristici. În viziunea reprezentanților școlii behavioriste, cea care acordă cea mai mare atenție elementelor ce caracterizează antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, lideri, independenți, creatori, energici, originali, optimiști, orientați spre rezultate, flexibili, materialiști.

Alte caracteristici ale antreprenorilor : Determinarea și perseverența pot determina un antreprenor să facă față oricăror greutăți pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile și chiar pot compensa lipsa de experiență și de îndemânare a personalului angajat.

Căutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de a învăța repede și dorința puternică de a ști cât de bine se descurcă și cum își pot îmbunătați rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus să învețe din greseli și din experiențele anterioare.

Inițiativă și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane independente, ei caută și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eșecul întregii operațiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal să poată fi măsurat.

Orientare spre oportunități: Un lucru care îi diferențiază clar pe antreprenori este concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structură sau strategie. Când se hotărăsc să întreprindă o acțiune o fac într-un mod calculat, încearcă să facă totul pentru a obține cât mai multe șanse de câștig, dar evită să-și asume riscuri ce nu sunt necesare. Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpină adesea obstacole majore încrederea în abilitățile personale îi determină să le depășească și îi face pe ceilalți să-și mențină propriul optimism. Cei mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăți și nu sunt dezamăgiți, descurajați sau deprimați de un eșec.

Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor să ajungă. Ei au o viziune sau concept despre ceea ce vor să fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs și-a dorit ca firma sa să producă microcomputere ce pot fi folosite de oricine, de la copiii din școli până la oamenii de afaceri. Nu toți antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii își dezvoltă viziunea în timp, conștientizând ce este firma și ce poate ajunge.

Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva genetic, cu care te naști și nu o poți dobândi. Una dintre teoriile celebre apărute spre sfârșitul secolului al XX- lea afirmă că aceasta poate fi învățată.

Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreună cu dorința de a face o „diferenta” îi face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc să facă lucrurile în felul lor. Totuși antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea să le ia pe cele importante.

Lucrul în echipă: Dorința de independență și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să dorească lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde ar dori să se afle) personalul se ocupă de activitățile de „zi cu zi” din firmă.

Abilități manageriale: Aceasta nu reprezintă o caracteristică absolut necesară a antreprenorilor însă este important de știut că un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere.

Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piață. Rolurile și contribuția

394 |

414

antreprenorilor se amplifică substanțial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectă în revoluția antreprenorială actuală, care potrivit afirmațiilor a numeroși specialiști, va ajunge la apogeu în secolul XXI, generând multiple mutații, unele încă dificil de imaginat în prezent.

Sistemul economic actual dă naştere unor crize financiare şi economice, foamete, sărăcie, războaie şi goană după profituri nejustificate. Muhammad Yunus, câştigător al premiului Nobel pentru Pace susţine că actualul sistem nu mai funcţioneazăastfel s-a născut antreprenoriatul social Yunus nu a rămas la stadiul de declaraţii, ci a luat chiar iniţiativă şi a fondat o bancă de microfinanţări şi dezvoltare a comunităţilor, cunoscută ca banca săracilor. A vrut să demonstreze că antreprenoriatul social este soluţia care se axează pe umanitate, întrajutorare şi dezvoltare pe termen lung.

Astfel, într-o perioadă tulbure, de reașezare a economiei, antreprenoriatul social poate fi soluția pentru cei care au curajul sa pornească afaceri ce nu urmăresc neapărat profitul, ci mai ales generarea de “valoare socială”, adică rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte.

Învățarea

educației antreprenoriale prin

E-learning

Codruța Elena Țenea Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea Erasmus+ este noul program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020. Acest program finanțează parteneriate transnaționale între diferite instituții de educație cu scopul de a construi punți între sistemul educațional și câmpul muncii, prin care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe necesare astăzi. În perioada 2015-2018, Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea se implică într-un parteneriat strategic în domeniul şcolar – KA2, prin proiectul “Learning platform: Young people Entrepreneurial skill development possibilities”/ ”Platformă de învăţare: Posibilităţi de îmbunătăţire a competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor”, alături de şcoli din Letonia, Turcia, Spania şi Croaţia.

Principalul obiectiv al proiectului este îmbunătăţirea competenţelor antreprenoriale în rândul elevilor de 15-19 ani. Elevii şi profesorii implicaţi realizează o platformă on-line de învăţare care oferă lecţii interactive, jocuri, exerciţii atractive, materiale utile în dezvoltarea competenţelor antreprenoriale. Prin activităţi practice, tinerii vor învăţa despre economia modernă, cum să caute soluţii, cum să inoveze, îşi vor îmbunătăţi competenţele de comunicare în limba engleză şi competenţele digitale. Website-ul proiectului este accesibil la adresa de web http://epps.lv/.

Lucrul pe platforma de învăţare a început Elevii şi profesorii interesaţi îşi pot face cont pe http://www.epps.lv/moodle/.

Capitolele / modulele care se vor încărca pe platformă în cadrul proiectului Erasmus+ sunt: • Bugetul personal • Management. Marketing • Posibilități financiare pentru a fi antreprenor • Riscurile în afaceti • Cum sa fii un antreprenor creativ • Codul bunelor maniere pentru afaceri • Mediul de afaceri În prezent este activ capitolul Bugetul personal, care conține următoarele teme: Venitul personal,

395 |

414

Curba lui Lorenz, Cheltuielile personale, Bugetul, Legea lui Engel, Asigurările, Drepturile consumatorului, Proprietatea intelectuală. În luna februarie a acestui an, elevii parcurg subcapitolele încărcate pe platformă, propun şi ei teme de studiu, utilizează formule Excel pentru a calcula bugetul personal, dau teste, elevi din clasa a X-a prezintă elevilor din clasa a IX-a informaţii interesante din acest capitol. Aceste activităţi îşi propun să îmbunătăţească accesul la educaţie, să-i motiveze pe elevi, să le dezvolte creativitatea, competenţele antreprenoriale şi spiritul inovativ. În luna mai, după parcurgerea temelor, elevii vor susține un test online. Un mare avantaj este că toate conținuturile pot fi parcurse fie în limba engleză, fie în limba română.

Platforma de învățare http://www.epps.lv/moodle/ Tot în luna mai, elevii și profesorii din echipa de proiect postează materiale pentru un alt capitol – Business Etiquette sau Cum să ne comportăm în afaceri. Elevii au aflat obiceiuri inedite din alte țări, mai ales din țările implicate în proiect – Letonia, Spania, Turcia, Croația.

Este clar că cerințele pentru un învățământ de calitate s-au schimbat, învățământul secolului al XXIlea este centrat pe competențe care să-i ajute pe elevi să-și dezvolte personalitatea și să-și găsească un loc de muncă, astfel încât să se integreze mai ușor în viața socială. Proiectul își propune să îmbunătățească accesul la educație, să-i motiveze pe elevi printr-un proces de învățare cât mai creativ şi inovativ, dar să creeze şi o legătură puternică între școală și viața reală, respectiv piața europeană de locuri de muncă.

396 |

414

Voluntariatul,

o componentă fundamentală

în dezvoltarea personalității Prof. Simeanu Iuliana Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Voluntariatul poate fi o sursă foarte bogată de învăţare, atunci când există atât dorinţa de a învaţă din partea voluntarului, cât şi preocupare pentru motivaţia voluntarului din partea organizaţiei la care acesta activează. Implicându-se în diverse proiecte şi activităţi, lucrând în echipa sau de unii singuri, confruntându-se cu diverse situaţii şi probleme, voluntarii dobândesc implicit noi abilităţi, noi cunoştinţe, noi atitudini - întrun cuvânt, noi competenţe. În timp ce altruismul, preocuparea pentru cei din jur şi pentru diverse subiecte cu impact comunitar este cea mai evidenţă motivaţie pentru a deveni voluntari, pentru mulţi tineri este deosebit de motivantă oportunitatea de a dobândi noi abilităţi utile pentru a-şi găsi un loc de muncă sau posibilitatea de a explora diferite opţiuni de carieră. Activităţile de voluntariat pot avea un impact puternic asupra traiectoriei profesionale a unui tânăr. Dintre toate tipurile de învăţare informală şi non-formală, voluntariatul este cea mai complexă modalitate de a învaţă, de a te dezvoltă şi de a împărtăşi cele învăţate.

Unele organizaţii oferă voluntarilor lor instruire în anumite subiecte de interes pentru derularea în bune condiţii a activităţii acestora sau oportunitatea de a participa la diverse cursuri sau şcoli de vară în subiecte conexe activităţii lor sau pur şi simplu pentru a-i ajută în dezvoltarea lor personală şi pentru a-i motiva. Alte programe şi activităţi de voluntariat, în schimb, nu necesită instruire prealabilă sau nu au posibilitatea de a-şi motiva voluntarii în acest fel. Dincolo de aceste instruiri la care au acces, voluntarii învaţă mult mai multe din experienţă lor practică directă din cadrul activităţilor. Majoritatea programelor şi a activităţilor de voluntariat nu sunt concepute pentru a propune obiective de învăţare specifice voluntarilor pe care îi implică, ci sunt axate pe nevoile comunităţii. Indiferent de instruirea pe care o primesc sau nu, voluntarii spun, adesea, că au învăţat indirect, prin experienţă lor concretă, prin interacţiunile pe care le-au avut sau prin observarea altora sau a situaţiilor în care au fost implicaţi pe parcursul activităţilor. În cadrul comisiei SNAC, din Colegiul Energetic, Rm. Vâlcea, activitatea de voluntariat “Tradiții Pascale”din luna aprilie 2015 a constat în pachete cu cozonaci pentru copiii din Centrul pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Râmnicu Vâlcea, str. Liviu Rebreanu, nr.4.

La activitate au participat 147 elevi și 10 profesori. Elevii Colegiului au reușit să se implice în derularea proiectului Un dar – o rază de lumină, realizat în parteneriat cu Asociația ,,Liga femeilor creștin-ortodoxe” și astfel să bucure familiile nevoiașe, care au primit pachete consistente (alimente, dulciuri, îmbrăcăminte) care să le ajute să treacă cu bine Sărbătorile Pascale. Elevii voluntari ai Colegiului Energetic însoțiți de profesori au participat la manifestările organizate de Ocolul Silvic – Râmnicu Vâlcea sub egida “Luna plantării arborilor”in anul 2015, iar in 2016, în cadrul proiectului național Plantăm fapte bune, voluntarii au contribuit la împădurirea-completarea lipsurilor de puieți din plantația Fețeni, teren din fondul forestier administrat de D.S. Vâlcea – Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea. „Cadouri de la Moș Crăciun”, este o altă activitate de voluntariat derulată anual de către școala noastră care vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din cadrul Centrului pentru copiii cu dizabilități din municipiu. În cadrul acestei acțiuni elevi alături de profesori organizează un concert de colinde și strâng daruri pentru copiii cu dizabilități (alimente , haine, jucării). „Doneaza o carte”, este o actiune a școlii care vine în sprijinul elevilor din școlile din mediul rural care au nevoie de manuale, cărți de literatură și dicționare.

Câteva competenţe pe care, menţionează voluntarii noştri, le-au dobândit pe parcursul implicării lor în proiecte şi activităţi de voluntariat sunt: - competenţe generale precum comunicare în scris sau verbal – în limba maternă sau într-o limba străină, relaţionare cu beneficiari / sponsori / autorităţi / mass-media / personalităţi publice, etc., negociere, cooperare, asumarea responsabilităţii, luarea de iniţiativa, rezolvarea de probleme, gestionarea conflictelor, lucrul în echipa, leadership, comunicare interculturală, bună gestionare a timpului de lucru, etc.

- competenţe legate de sarcini specifice precum redactare de documente, scrierea de proiecte, contabilitate primară şi gestionarea de fonduri, documentare, competenţe administrative, animaţie socio-

397 |

414

culturală, organizare de evenimente, lucrul cu diverse tehnnologii moderne.

Mai mult decât atât, voluntariatul te poate ajuta să îţi dezvolţi noi atitudini faţă de cei din jur şi faţă de lumea care ne înconjoară: civism şi participare la viaţă publică, toleranţă, deschidere culturală, preocupare faţă de mediul înconjurător.

Voluntariatul şi beneficii în comunitate - Îmbunătăţirea calităţii pentru valoarea vieţii - Sprijin pentru organizaţiile non-profit locale - Îmbunătăţirea capacităţii de a face muncă în folosul comunităţii Beneficii pentru comunitatea de voluntari • Învaţă şi dezvoltă abilităţi de comunicare şi socializare • Dezvoltă şi interacţionează cu o reţea socială nouă – atât personal cât şi profesional • Îmbunătăţeşte sănătatea • Eşti parte din comunitate şi ajuţi la îmbunătăţirea acesteia • Explorezi interese şi hobby-uri noi • Dai naştere unui simt al împlinirii personale • Completezi CV-ul şi îmbunătăţeşti oportunităţile de carieră • Eşti un bun exemplu pentru copiii • Şi cel mai important...te simţi bine!!

Bibliografie 1. http://www.voluntareuropean.ro 2. http://www.imparte.ro

“Voluntariatul-

viitorul începe azi“ Prof. Ceaușu Geta Cristina Colegiul Energetic, Râmnicu Vâlcea

Voluntariatul reprezintă o activitate făcută din proprie iniţiativă în care o persoană îşi oferă timpul, talentul şi abilităţile în folosul comunităţii, fără a aştepta un câştig material. Există 3 caracteristici care diferenţiază voluntariatul de alte forme de implicare: ► o activitate aleasă în mod liber de fiecare persoană. E necesar ca oamenii să poată alege dacă să se implice sau nu şi orice formă de constrângere nu e compatibilă cu spiritul voluntariatului. ►este o activitate în beneficiul comunităţii, a binelui comun sau a mediului, spre deosebire de o activitate în beneficiul unui singur individ. ►nu se beneficiază şi nici nu este aşteptată vreo remuneraţie în schimbul activităţii (excepţie fac decontarea cheltuielilor în beneficiul activităţii cum ar fi transport şi alte materiale folosite). Este o activitate organizată, sub îndrumarea unei organizaţii sau unui alt grup formal sau informal.

Orice persoană poate ajuta societatea prin interesele proprii, abilităţi sau învăţare, elemente ce aduc în loc de bani, sentimente de respect şi apreciere pentru propria persoană. Voluntariatul este valoros şi pentru beneficiile directe sau indirecte precum dezvoltarea de abilităţi, beneficii sociale, sporirea angajabilităţii şi multe alte motive care pot interesa persoanele ce se alătură proiectelor de voluntariat.

Promovăm voluntariatul ca expresie a altruismului şi a solidarităţii, ca mijloc de consolidare a legăturilor de convieţuire, de respect şi de ajutor reciproc.

Suntem secolul XXI, era vitezei. Tot programul nostru se desfăşoară în ritm alert şi, în contextul acesta, poate fi greu să încercăm să găsim timp pentru activităţi în folosul altora, pentru acţiuni de voluntariat. În ciuda

398 |

414

acestui fapt, beneficiile muncii caritabile sunt multe şi nebănuite: nu numai că ne ajută pe noi,dar și pe familia și comunitatea din care facem parte.

De asemenea, unul dintre cele mai bune moduri de a-ți face noi prieteni este voluntariatul: intri în contact cu oameni noi, care au inițiativă, valori și spirit civic(altfel n-ar face voluntariat) și interese comune cu ale tale( luptați pentru aceeași cauză). Munca în echipă vă va uni cu siguranţă! Încrederea in sine creşte atunci când faci munca non-profit! Binele pe care îl faci pentru ceilalți,pentru comunitate îți dă automat un sentiment de împlinire și de satisfacție interioară, iar munca în echipă și în cadru organizat îți creează un sentiment de apartenență, de mândrie și identitate! Toate acestea te ajută să ai o abordare pozitivă asupra vieții și o stare generală de bine, astfel încât te vei putea concentra mai bine pe viitoarele tale obiective.

Voluntariatul combate cu succes depresia și anxietatea, reducându-le totodată și riscul de apariție!

Un factor cheie care declanșează depresia este izolarea socială. Munca voluntară te menține în contact permanent cu ceilalți și te ajută să îți formezi un sistem solid de susținere, care te protejează de stres și de depresie atunci când treci prin situații dificile. Şi nu în ultimul rând, voluntariatul te ajută să te menţii in formă, fiind bun pentru sănătate la orice vârsta. Studiile de specialitate atestă că cei care practică activităţi de acest fel au o rată a mortalităţii mai mică decât cei care nu o fac, au mai puţine boli de inimă şi simptome de durere cronică!

Comisia Europeană vine în ajutorul voluntarilor prin Grupul de lucru responsabil de redactarea Codului Etic al organizatorilor activităţilor de voluntariat. Acest document a fost realizat în cadrul Grupurilor tematice de lucru care au funcţionat în România pe durata Anului European al Voluntariatului 2011 şi se bazează pe un set de principii fundamentale etice şi morale, după care voluntarii să se ghideze când participă la astfel de acţiuni,dar şi pentru a oferi celor care desfăşoară astfel de activităţi în domeniu, un cadru de discuţie.

Codul etic al organizatorilor activităţilor de voluntariat are la baza sa 5 principii fundamentale: 1) Principiul transparenţei : reprezintă principiul de bază al organizatorilor activităților de voluntariat care încurajează un mod de lucru deschis si onest. Acesta presupune iniţierea unor reguli și respectarea unor măsuri, de către organizatori, precum iniţierea unor proceduri care să clarifice rolul voluntarilor, sarcinile, nivelul de implicare şi de responsabilitate în activitățile pe care le desfășoară, oferirea de informații corecte și complete.

2) Principiul responsabilităţii : acest principiu vizează prevenirea prejudiciilor, consecințelor și controlarea riscurilor. Orice voluntar implicat în proiect, ca şi orice organizator, de astfel, trebuie să conştientizeze responsabilitatea ce şi-o asumă pentru munca şi rezultatul obţinut.

3)Principiul legalităţi – acest principiu consacră supremaţia legii în întreaga activitate a organizatorilor activităților de voluntariat.

4)Principiul drepturilor omului - Acest principiu implică respectarea drepturile fundamentale ale omului. Este recomandat ca organizatorii activităților de voluntariat să ţină cont de valorile religioase, cultura și tradiţia ţării şi să nu se implice in activităţi care se abat de la legea statului.

5) Principiul confidențialităţii - Acest principiu implică asigurarea faptului că la informațiile pe care voluntarii le furnizează au acces doar organizatorii activităţilor de voluntariat.

Activitățile locale de voluntariat pot încuraja tinerii să ia atitudine și să se alăture eforturilor de voluntariat în comunități diverse. Tinerii atrași de o cariera în câmpul medical ar putea fi interesați să se implice într-o acțiune de voluntariat într-un spital, un centru de asistență medicală sau într-un centru de plasament pentru copii.

Voluntariatul înseamnă să oferim cu voinţă, cu generozitate şi cu dragoste acele lucruri care lipsesc altora.

Bibliografie 1. http://documents.tips/download/link/codul-etic-al-organizatorilor-activitatilor-de-voluntariat

399 |

414

Educația

financiară - fețe ale cubului

EDUCAŢIA FINANCIARĂ – FEŢE ALE CUBULUI

Prof. Denise Banu Denise BANU C.J.R.A.E. Vâlcea - Colegiul Național „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea

C.J.R.A.E. Vâlcea – C.N. „Alexandru Lahovari” Rm. Vâlcea

Cubul Rubik este „un joc problemă de tip puzzle inventat în 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. Pe un cub Rubik fiecare dintre cele şase feţe este acoperită cu 9 etichete colorate într-una din şase culori (în mod tradiţional alb, galben, portocaliu, roşu, albastru şi verde). Un mecanism de pivoţi permite rotirea independentă a fiecărei feţe astfel încât culorile se vor amesteca. Pentru rezolvarea jucăriei, fiecare faţă trebuie adusă la o singură culoare.” [1] Cubul Rubik s-a dovedit a fi nu numai „cea mai bine vândută jucărie din lume”, ci şi un material didactic cu o eficienţă uluitoare în activitatea de consiliere psihopedagogică pe teme privind managementul învăţării şi managementul conflictului.

Făcând trecerea de la teme specifice ariei Consiliere şi orientare la Educaţia financiară, am identificat 6 perspective de abordare ale acestui tip particular de educaţie, fiecare perspectivă fiind asociată unei feţe a cubului, şi anume: perspectiva economistului / finanţistului perspectiva comunităţii (locale, naţionale, europene) perspectiva profesorului perspectiva elevului perspectiva psihopedagogului (consilierului şcolar) perspectiva părintelui.

Bineînţeles, pot fi alese şi alte perspective, în acest caz cubul putând fi înlocuit cu un poliedru cu mai multe feţe. Dintre cele alese de noi, vom face referire la ultimele trei: perspectiva elevului, a psihopedagogului şi a părintelui.

Pentru a surprinde PERSPECTIVA ELEVULUI, am realizat un sondaj la şcoala unde lucrez (Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” Rm. Vâlcea) în care am angrenat 404 elevi de la clasele IX – XII (clasele a IX-a: 101 elevi; clasele a X-a: 99 elevi; clasele a XI-a: 99 elevi; clasele a XII-a: 105 elevi), reprezentativi pentru toate specializările: matematică-informatică, ştiinţele naturii, filologie, ştiinţe sociale. Sondajul a vizat următoarele aspecte: Percepţii ale elevilor privind „educaţia” şi „banii”; Ce înţeleg prin „educaţie financiară”? În ce măsură consideră necesară, utilă, de folos în viaţa de zi cu zi „educaţia financiară”? În ceea ce priveşte „educaţia”, elevii au exprimat următoarele asocieri: şcoală, sistem de învăţământ; familie, părinţi, cei 7 ani de acasă; bun simţ, bună creştere, maniere, comportament civilizat; învăţare, carte, cărţi, cunoştinţe, cunoaştere, ştiinţă; cultură; înţelepciune, respect, succes; viaţă, viitor, progres, performanţă, dezvoltare; profesori, elevi, copii; examen, teme; captivant, de folos, necesitate, disciplina, distracţie / lipsă, praf, plictiseală, durere de cap, supunere, sistem defect, furie; educaţie fizică.

Despre „bani”, au exprimat următoarele: viaţă bună, decentă, conştientă; supravieţuire; bogăţie, avere; bunăstare; oportunităţi, necesitate; bunuri (haine, computer nou, maşină, cumpărături); muncă, loc de muncă, cariera; afaceri, părinţi, salariu; succes, faimă, confort, lux; putere, distracţie; fericire, libertate, plăceri / nefericire, tristeţe; corupţie, aroganţă, manipulare, probleme, responsabilităţi, stres, boala societăţii, superficialitate; monedă; lei, euro, dolari; verde.

Majoritatea explicaţiilor privind „Educaţia financiară” au fost corecte, însă au apărut şi confuzii: a) Educaţie financiară = Educaţie antreprenorială; b) Educaţie financiară = finanţe pentru educaţie (banii pe care îi investim în educaţie; educaţie sprijinită cu ajutorul banilor; merite pentru cei care au rezultate excelente, ce constau în bani, burse; capacitatea noastră de a investi in şcoală; educaţia oferită de şcolile private, etc.). Dintre răspunsurile remarcabile prin francheţe, am selectat două: 1) „Educaţie financiară = modul de gestionare a banilor; îmi este foarte utilă, nivel

400 |

414

1

10 – „deoarece nu mă întreabă nimeni ce înseamnă albastru pentru Bacovia, dar va trebui să mă întreţin şi să învăţ despre taxe şi plata lor”; 2) nivel 1 – „un fel de limbă de lemn despre cum să ne folosim banii, bună din punct de vedere teoretic, inutilă din punct de vedere practic”.

Pentru a clarifica sensul acestui tip de educaţie, am explicat că „Educaţia financiară are la bază dezvoltarea capacităţii de a înţelege cum funcţionează banii în lume: cum cineva reuşeşte să-i câştige, cum acea persoana îi gestionează, cum îi investeşte (se transformă în mai mult) sau cum o persoană poate dona bani pentru a-i ajuta pe alţii. Mai precis, se referă la setul de competenţe şi cunoştinţe care permite unei persoane să ia decizii eficiente şi bazate pe informaţii, în privinţa resurselor financiare.” [2] Exprimarea aprecierilor privind utilitatea educaţiei financiare în viaţa cotidiană s-a realizat pe o scală de la 1 la 10: 1= minim, 10 = maxim, notele de 9 şi 10 reprezentând „foarte mare măsură”, 7 şi 8 „mare măsură”, 5 şi 6 „într-o oarecare măsură”, 3 şi 4 „mică măsură”, 1 şi 2 „foarte mică măsură”. Elevii chestionaţi consideră utilă în viaţa de zi cu zi educaţia financiară în foarte mare măsură – 41%, în mare măsură – 37%, într-o oarecare măsură – 16%, în mică măsură – 4%, în foarte mică măsură – 2%. Diagrama de mai jos ilustrează sinteza răspunsurilor elevilor: în mică măsură 4%

într-o oarecare măsură 16%

foarte mică măsură 2%

foarte mare măsură 41%

mare măsură 37%

Trecând la PERSPECTIVA CONSILIERULUI ŞCOLAR, vom face o asociere între bani şi nevoile umane ierarhizate de Maslow, având ca sursă de inspiraţie fluturaşii şi pliantele prin care băncile anunţă că oferă „credite pentru nevoi personale”. În anul 1954 psihologul american Abraham Maslow identifica cinci tipuri de nevoi specifice, fiecărui tip fiindu-i asociat un etaj al piramidei. [3]

5. Nevoide auto-realizare 4. Nevoi de stimă si statut 3. Nevoi de afectiune si afiliere 2. Nevoi de securitate 1. Nevoi biologice

Pornind de la credite pentru nevoi, am încercat să surprindem relaţia banilor cu nevoile fiecărei trepte din această piramidă: 1) nevoile fiziologice, 2) nevoile de securitate; 3) nevoile de afecţiune şi afiliere; 4) nevoile de stimă şi statut; 5) nevoile de auto-actualizare (autorealizare, autoîmplinire).

1) Nevoile elementare biologice (fiziologice) se referă la necesităţile de somn, respiraţie, apă, alimente, căldură, adăpost, mişcare şi sex. Ele sunt cele mai puternice, fiind direct legate de supravieţuire. De aceea, satisfacerea lor este foarte uşor de exploatat şi transformat în modalităţi 2

401 |

414

de a obţine bani, chiar foarte mulţi. Astfel, nevoia de hrană stă la baza consumerismului: „Mâncaţi!, Mâncaţi!, Mâncaţi! şi cumpăraţi pentru asta!!!”, iar nevoia de sex duce la pornografie şi prostituţie ca modalităţi de a obţine resurse financiare imense. Aceasta ar fi perspectiva sumbră, întunecată a abordării acestor nevoi. Din fericire, oamenii dau viaţă şi perspectivei luminoase: oferirea de hrană şi îmbrăcăminte celor „nevoiaşi”, sau „în nevoie” în cadrul acţiunilor filantropice, respectiv nevoia de sex corelată cu creşterea natalităţii, manifestată într-un cadru securizant, care este, a fost şi va fi familia.

2) Şi astfel trecem la al doilea nivel, la Nevoile de securitate, protecţie. Resimţim nevoia de a fi în siguranţă: noi înşine, familia, casa, bunurile, economiile, etc. Astfel, au apărut sistemele de securitate pentru locuinţe, firmele de securitate, serviciile de securitate, firmele de asigurări, casele de asigurări de sănătate etc. – toate surse de venit pentru cei care le conduc sau lucrează în cadrul lor.

3) Nevoile de afecţiune şi cele sociale, de apartenenţă la un grup implică trebuinţe de: comuniune socială, comunicare, implicare în rezolvarea problemelor sociale, participare la viaţa comunităţii al cărei membru eşti, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire şi afecţiune în cuplu şi din partea celor apropiaţi. S-ar părea că la acest nivel nu putem vorbi despre bani fără a fi mercantili, oportunişti, meschini. Şi totuşi … a cumpăra un bucheţel de lăcrămioare din piaţă, când apar pentru prima dată, pentru a-l oferi mamei/soţiei/iubitei/fiicei ştiind că sunt florile ei preferate presupune o investiţie financiară minimală cu un impact afectiv semnificativ. De asemenea, apartenenţa la diferite asociaţii non-guvernamentale, cluburi sportive, colegii profesionale implică şi achitarea unei cotizaţii lunare, anuale sau a unor taxe.

4) Nevoile de stimă şi recunoaştere se referă la: stima de sine, stima pe care o primeşti de la alţii, nevoia de a fi ascultat şi înţeles, aprobarea şi recunoaşterea competenţelor, meritelor şi valorii din partea altora; uneori chiar nevoia de a fi important, de putere, control, prestigiu, faimă.

Când ele sunt satisfăcute, persoana se simte încrezătoare în sine şi valoroasă. Când aceste nevoi sunt „frustrate”, persoana se simte inferioară, slabă, neputincioasă, lipsită de valoare. Banii fiind asociaţi cu valoarea, faima, o stimă de sine ridicată, dobândirea lor - legală sau ilegală, morală sau nu - este o modalitate de a satisface aceste nevoi.

5) Nevoia de auto-realizare (auto-actualizare) presupune împlinirea visurilor şi scopurilor propuse, reuşită în viaţă, activitatea de creaţie, conştientizarea rolului şi rostului nostru în lume, relaxare, meditaţie, realizarea potenţialului maxim. Această devenire este un proces care implică pe lângă toate resursele personale şi resurse financiare consistente: pentru educaţie, pentru dezvoltare personală, pentru hobby-uri, pentru călătorii etc. În anul 1990, piramidei lui Maslow i s-au mai adăugat 3 trepte: nevoile de cunoaştere – care au devenit treapta a 5-a, nevoile estetice – treapta a 6-a şi nevoile transcendente - treapta a 8-a:

402 |

8. Nevoi transcendente 7. Nevoi de auto-realizare 6. Nevoi estetice 5. Nevoi de cunoastere 4. Nevoi de stimă si statut 3. Nevoi de afectiune si afiliere 2. Nevoi de securitate 1. Nevoi biologice

3

414

Nevoile de cunoaştere se referă la necesitatea de înţelegere, sens, descoperire. Îmbogăţirea cunoaşterii presupune adesea sărăcirea finanţelor personale: cursuri de formare iniţială sau continuă care se plătesc, participarea la conferinţe, simpozioane, workshopuri implică achitarea unei taxe, revistele şi cărţile de specialitate au un preţ - adesea „piperat”, consilierea şi terapiile de autocunoaştere şi dezvoltare personală sunt costisitoare, chiar şi rechizitele şcolare necesare unui „învăţământ gratuit” implică un cost semnificativ ş.a. Cunoaşterea nu este ieftină! Necesită mult efort cognitiv şi volitiv, dar şi financiar.

Nevoile estetice se referă la trebuinţa omului de frumos, armonie, simetrie, ordine. Se exprimă în toate domeniile artei, arhitectură, design, dar şi în preţuirea frumosului din natură şi sensibilitatea faţă de frumuseţea oamenilor. Relaţia cu banii? Studiile în domeniul artelor sunt printre cele mai costisitoare, intrarea la muzee este contra cost, achiziţionarea obiectelor de artă presupune resurse financiare considerabile etc. Preocuparea (chiar obsesia) pentru „înfrumuseţare” a creat o adevărată industrie a cosmeticelor, o „ştiinţă” a machiajului, ramuri „bănoase” ale medicinei – chirurgia estetică, etc.

Nevoile transcendente se referă la aspiraţia omului spre „dincolo”, spre „mai sus”. Într-un articol publicat în Revista Convorbiri Literare [4], în 2014, academicianul Solomon Marcus făcea trimiteri la etimologia latină a cuvântului transcendenţă: „trans” – dincolo şi verbul „scand-o,um, ere” - a te sui, a te urca, a te căţăra şi de aici la „imaginea copilului care savurează acţiunea de a se căţăra, de a se înălţa în orice fel, suindu-se, urcându-se, căţărându-se ca să ajungă cât mai sus”.

Nevoia de transcendenţă ne defineşte ca oameni, „exprimă un neastâmpăr al fiinţei umane, o nemulţumire, un elan, o curiozitate. Omul nu e mulţumit cu ceea ce trăieşte acolo unde se află, vrea mai mult, vrea mai departe, vrea mai sus.” Pentru a ajunge acolo acţionează, îşi asumă riscuri, pericole, eşecuri.

Un tip special de investiţie financiară, care „te înalţă”, este cea realizată de o văduvă săracă şi relatată de Evanghelistul Marcu (cap.12, 41-44): Şi şezând în faţa cutiei milelor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia milelor mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei.

(Sfânta Evanghelie după Marcu - Banul văduvei). Şi astfel, piramida nevoilor se răstoarnă precum o clepsidră şi nevoia de hrană („totul de la gura ei”), nevoia de afecţiune şi afiliere sunt transfigurate, sublimate. Femeia, fiind văduvă era singură: nu-şi putea pune nădejdea în ajutorul familiei. Fiind săracă, n-avea statut social, nici faimă, nici apreciere. Aruncând în cutia milelor tot ce avea, rămânea fără mâncare. Şi în această dăruire totală, este Cineva care „stă şi priveşte”. Iisus o urmăreşte cu atenţie, apoi îi cheamă în mod special pe ucenici, le-o arată şi o laudă în faţa lor. Ce lucru extraordinar: Să te laude Dumnezeu!! Cu o investiţie financiară de numai 2 bani, dublată însă de una de încredere şi afecţiune deplină, totală, fără rezerve şi fără rest, văduva din Evanghelie devine unul dintre cei mai cunoscuţi „întreprinzători”ai lumii.

Din PERSPECTIVA PĂRINTELUI, am utilizat drept reper următoarele interogaţii: Ce-mi doresc pentru copilul meu?

Ce-mi doresc de la copilul meu?

Ce-mi doresc să-l învăţ pentru viaţă?

Experienţa proprie şi observaţiile asupra celor din jur, apropiaţi sau nu, ne demonstrează că utilizarea banilor „cu cap”, cu moderaţie, cu înţelepciune reprezintă o competenţă esenţială într-o existenţă echilibrată şi împlinită. De aceea, se impune ca şi noi, în calitate de părinţi, să ne facem o analiză critică a modului în care ne raportăm la bani, la cum îi folosim, la ce transmitem copiilor noştri în legătură cu ei. Poate va fi necesar să ne recunoaştem onest erorile, amăgirile, lipsa de cunoştinţe în domeniul financiar. Poate vom retrăi frustrări şi invidii resimţite în copilărie, când „banii mei” nu erau de fapt „ai mei”, fiind gestionaţi de părinţi după cum considerau ei, pe când prietenii noştri îi cheltuiau cum doreau pe ai lor. Poate vom constata că noi, părinţii de acum, mama 4

403 |

414

şi tata, avem opinii diferite despre „banii copilului nostru”. Cu siguranţă, vom conştientiza că noi înşine avem nevoie de educaţie financiară.

Ne dorim să câştigăm respectul, aprecierea şi admiraţia copiilor de acasă sau din clasă.

Pentru aceasta, ne este de folos să ne reamintim că „un copil nu este educat de vorbele unui adult, ci de faptele acestuia” (C.G. Jung). Disponibilitatea noastră de a ne asuma explicit propria educaţie în domeniul financiar, alături de copii, sau chiar de la ei, când este cazul, este deja o faptă.

Bibliografie şi surse: *** Noul Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p.81 [1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Cubul_Rubik [2] https://ec.europa.eu/epale/ro/content/educatie-financiara [3] http://www.succesulpersonal.ro/sp/index.php?p=comunicare&art=143 [4] http://convorbiri-literare.ro/?p=2131

Cultură

și educație, perspectivă europeană Prof. Simona Andrei Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Educația financiară a copiilor trebuie să aibă ca obiectiv repunerea muncii și a respectului pentru muncă în patrimoniul valorilor morale, fiind un act de reparație necesar.

Este vremea unor intervenții clare, precise atat la nivel internațional al politicilor școlare, cât si la cel practic de susținere a acestora pentru realizarea unei învățări autentice care să aducă la împlinirea nevoilor reale ale copilului, învățarea care depășește cadrul delimitat de zidurile școlii. Este nevoie de asumarea responsabilității pentru modul în care sunt echipati tinerii de azi pentru a face față provocării de mâine, responsabilitateacare revine în totalitate adulților implicați în educația acestora. Din acest punct de vedere Educația Financiară este o reușită confirmată de interesul elevilor și al părinților, manifestat pe parcursul implementării acesteia, venind în întâmpinarea unei nevoi existente și vizibile la nivelul societății: lipsa educației financiare.

Scopul Educației Financiare ca disciplină este exact acela de a învăța noile generații, nu cu speranța banului, ci cu valoarea lui în raport ce celelalte valori ale viții sociale și morale, Poveștile sunt un mijloc bun de a arăta copiilor valorile pe care disciplina le promovează, rămânând intr-un spațiu ludic.

Nicio vârstă nu este prea mică pentru ca un copil să învețe despre importanța banilor. Clasele primare reprezintă perioada ideală pentru educația financiară a celui mic, întrucât la școală este familiarizat cu înmulțirea, împărțirea și alte concepte matematice utile în acest sens. Deși copilul este micuțîl putem ajuta să desprindă câteva noțiuni fiscale, cum ar fi economisirea.

Copilul mânuiește banii de mic, ascultă discuții în familie, iar media este plinna de știri referitoare la bani. În această mare de informații, venite de-a valma, cine îl orientează, cine îi oferă repere în acest sens? De altefl, modul de abordare a a acestei probleme este un alt aspectcare recomandă necesitatea educției financiare încă din clasele primare.

O economie stabilă și dezvoltară sănătos are la bază o populație eductă, inclsiv din perspectiva unor cunoștințe financiare solide.Importanța educției financiare s-a evidențiat în special în ultimile decenii pe mîsură ce piețele s-au dezvoltat, precum și ca rezultat al schimbîrilor demografice, economice și politice.

5 Oamenii trebuie să cunoască notiuni economicofinanciarepentru a face față complexitășii acestor nevoi și produse financiare.În acest context, în plan global, precum și european, educția financiară ocupă un rol din

404 |

414

ce în ce mai semnificativ, cu inișiative care, în mod special in UE urmîresc crearea unor programe coerente, integrate.

Cele mai recente evaluări și analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunostințelor economico-financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că UE acorda o atenșie sporităeducașiei financiareî în ultimii ani, multe state europene încă nu raspund adecvat la această problemă, iar populația nu deține încă suficinte cunoștințe care să o ajute să înteleagă servicciil și produsele financiare pentru a lua decizii corecte.

Problematca educției financiare a copiilor trebuie abordată dintr-o perspectivă cât mai largă, legată de trecut și prezent, astfel încât elevii să fie mult mai bine pregătiți, să înteleagă și să se confrunte cu viitorul.

Educația financiară în sine nu este neapărat un deziderat, ci trebuie colerată cu perceperea banului în sensul de trezire a spiritului anteprenorial.

Educația financiară se face, în primul rând, acasă, prin exemplul personal. Dar într-o societate formată din adulți care nu știu sîă-și estioneze banii proprii ce exemplu ar putea urma copiii și tinerii? De aceea educația școlară este foarte bine să fie implementată încă din clasele primare.

Valoarea

adăugată a proiectelor europene din cadrul programului Erasmus + Prof. Matei Marilena Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Programul Erasmus + are un rol aparte în crearea dimensiunii europene prin crearea unui set de valori comune care asigură liantul necesar pentru construcţia şi dezvoltarea unei societăţi tinere caracterizată prin nediscriminare, toleranţă, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi,dezvoltarea dimensiunii europene.

De exemplu, în cadrul proiectelor de mobilitate, dimensiunea europeană a proiectului poate fi reflectată prin următoarele caracteristici: • proiectul cultivă sentimentul cetăţeniei europene al tinerilor şi îi ajută să înţeleagă rolul lor ca parte a prezentului şi viitorului Europei; • proiectul reflectă o problema comună pentru societatea europeană, cum ar fi rasismul, xenofobia şi antisemitismul, abuzul de droguri; • tema proiectului este de interes european, cum ar fi extinderea UE, instituţiile europene, proiectele europene; • activităţile proiectului promovează valori europene, cum ar fi egalitatea de şanse, drepturile omului şi democraţia, respectul pentru alte culturi; • proiectul oferă tinerilor o experienţă de învăţare interculturală, şi anume cooperarea tinerilor din diferite medii culturale.

• proiectul sugerează faptul că ideile, practicile, metodele puse în practică într-o ţară pot fi împărtăşite şi transferate în altă ţară.

Trebuie menţionat dacă şi în ce mod proiectul dumneavoastră reflectă următoarele caracteristici:  proiectul stimulează sentimentul de cetăţenie europeană al tinerilor şi îi ajută să înţeleagă rolul lor în contextul actual şi viitor al Europei;  proiectul reflectă un subiect de preocupare comun pentru societatea europeană, precum rasismul, xenofobia şi antisemitismul, consumul de droguri, etc.;  tema proiectului este una de interes european, precum extinderea UE, instituţiile europene, proiectele europene;  activităţile proiectului promovează valorile europene, precum egalitatea de şanse, drepturile omului şi democraţia sau respectul faţă de alte culturi.

405 |

414

Impact: Trebuie explicat impactul anticipat asupra tinerilor participanţi şi asupra comunităţilor locale implicate în proiect, precum şi măsurile prevăzute pentru obţinerea acestui impact.

ATENŢIE: Există o diferenţă foarte clară între rezultate şi impact: Rezultatele (produse sau servicii) sunt direct, şi pot fi controlate de echipa proiectului, impactul este rezultatul indirect al rezultatelor proiectului, şi nu poate fi controlat sau garantat, ci doar estimat.

Daca nu obţineţi rezultatele pe care vi le-aţi asumat, riscaţi să pierdeţi finanţarea sau să returnaţi din banii primiţi. Dacă nu se obţine impactul estimat, aveţi o problemă de imagine.

Includerea tinerilor cu posibilităţi reduse: Proiectul dumneavoastră implică tineri cu posibilităţi reduse (care se confruntă cu situaţii care le îngreunează integrarea în societate, vezi principalele dificultăţi identificate mai jos) şi / sau tineri cu nevoi speciale (probleme de mobilitate, de sănătate, etc.)? În caz afirmativ, trebuie să descrieţi şi să motivaţi răspunsul.

Vizită de planificare în avans: Este prevăzută o vizită de planificare în avans? Dacă da, trebuie să menţionaţi programul propus (agenda), datele şi locaţia.

Vizibilitate: Trebuie să descrieţi: • modul în care veţi asigura vizibilitatea susţinerii primite din partea programului Tineret în Acţiune; Vizibilitate - grad de expunere a unei activităţi, persoane sau instituţii în fata unui public dat, în timpul desfăşurării proiectului şi după terminarea acestuia • modul în care proiectul dumneavoastră va aduce o valoare adăugată clară pentru promovarea programului Tineret în Acţiune.

Valoare adăugată este un concept esenţial. Înseamnă ceea ce aduce în plus proiectul fată de suma investită. Un exemplu simplu: Un cub de marmură costă 1000 de euro. Un sculptor transformă cubul într-o sculptură deosebită, a cărei valoare este evaluată la 8000 de euro. Diferenţa de 7000 de euro reprezintă valoarea adăugată de sculptor.

Un exemplu mai specific. Dacă într-un proiect de 1000 de euro organizaţi un curs de 5 zile, valoarea de piaţă a cursului este de 5000 euro. Diferenţa reprezintă valoarea adăugată. Din banii oferiţi de finanţator voi veţi achiziţiona materiale, servicii, bilete de avion etc.

• Diseminarea rezultatelor (valorizare) şi continuare: Trebuie să oferiţi o descriere detaliată a măsurilor standard planificate în ceea ce priveşte diseminarea rezultatelor proiectului, precum şi pentru a promova bunele practici. De asemenea, trebuie să explicaţi modul în care intenţionaţi să continuaţi acest schimb de tineri (de exemplu, prin proiecte noi în cadrul programului Tineret în Acţiune, prin contacte permanente cu grupul (grupurile) partener(e), etc.).

Valorizare - un proces de diseminare şi exploatare a rezultatelor proiectelor (produse, materiale de curs, metodologie etc), în scopul de a le optimiza valoarea şi de a le spori impactul.

Dacă aţi planificat măsuri suplimentare pentru activităţile de valorizare şi continuare, trebuie să le descrieţi.

Bugetul-terminologie Co-finanţare - principiul conform căruia grantul acordat nu poate să acopere în întregime costurile implementării proiectului. Beneficiarul trebuie să găsească surse alternative de finanţare, prin derularea, de exemplu a unor activităţi de fund-raising, prin solicitarea de fonduri de la alte organizaţii, sau chiar prin participarea cu propriile resurse.

Cofinanţarea se poate asigura prin: - Donaţii - Sponsorizări în cash sau în natură - Credite - Surse proprii - Alte fonduri, cu condiţia să nu se deconteze de două ori aceeaşi factură - Cotizaţii - Contribuţia partenerilor.

- Colecta de fonduri.

406 |

414

Rezultatele proiectului pot constitui valoarea adăugată a unui proiect european.

Rezultatele unui proiect pot fi tangibile, palpabile sau intangibile: acest aspect influenţează alegerea instrumentelor de colectare, diseminare şi exploatare a acestora.

1. Produse - sunt rezultate palpabile şi durabile sub forma unor noi produse de învăţare, noi calificări, materiale video, etc. care includ:  rapoarte şi/sau studii comparative  manuale sau materiale de formare specifice modulelor de formare şi educatie  module inovative de formare şi educaţie  noi curricule de învăţare şi calificări  materiale ajutătoare pentru noi abordări sau metodologii  materiale pentru e-learning  evenimente de tipul conferinţelor, evenimentelor culturale, întâlniri campanii de conştientizare, seminarii, dezbateri, simpozioane, etc.

2. Metode - care pot include: dezvoltarea şi creşterea cunoştintelor la nivelul participanţilor într-un anumit domeniu sau subiect de dezbatere  procese de cooperare şi metodologii  know-how (transfer de competenţe)  schimb de idei şi bune practici,etc 3. Experienţe – sunt rezultate intangibile şi cu potenţial de a fi mai puţin durabile decât produsele sau metodele. Acestea pot include:  experienţa câştigată de partenerii de proiect în managementul şi dezvoltarea unui proiect în parteneriat (transnaţional)  experienţa câştigată de indivizi, de exemplu în timpul unor mobilităţi internaţionale  schimbul de experienţă câştigat prin înfrăţirea oraşelor sau evenimente culturale, etc.

4. Rezultate la nivel de politici - care în general derivă din acele iniţiative sau proiecte care sunt în mod particular şi la scară largă inovatoare şi/sau eficiente. Aceste rezultate sunt aplicate la nivel extins (nivel de sistem) de agenţi multiplicatori, iar generarea unor astfel de rezultate are în vedere adesea implementarea unor proiecte cu o puternică dimensiune participativă.

5. Cooperarea europeană - poate reprezenta un rezultat care garantează creşterea gradului de conştientizare cu privire la problematica UE şi contribuie la creşterea vizibilităţii, şi poate fi reflectată prin:  noi sau extinse parteneriate europene  schimb de experienţă şi de bune practică la nivel transnaţional  dialog inter-cultural şi cooperare dialog şi parteneriate între ţări UE şi externe acestui spaţiu, etc.

Bibliografie 1. Manual de evaluare,elaborat in cadrul proiectului de instruire si consultanta pentru Dezvoltare Continua a sectorului IPT din Romania RO2006/018-147.04.01.02.01.03.01 2. www.erasmusplus.ro 3. Strategii de evaluare in cadrul activitatilor pedagogice,https//ro.wikipedia.org 4. Scrierea proiectelor in context TIA,2008, Manual dezvoltat de Reţeaua Naţională de Formatori a Programului Tineret în Acţiune.

407 |

414

MEMORIA:

Procesul de memorare Informatician: Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vălcea

Memoria este procesul psihic de stocare şi de stocare a informaţiei, de acumulare şi utilizare a experientei cognitive.

Memoria îndeplineşte rolul de premisă şi produs al tuturor celorlalte procese psihice. Reflectând trecutul, fiind o funcţie a sedimentării şi reactualizării selective a experienţelor, memoria contribuie ca un suport indispensabil pentru învaţare, dar nu unicul suport al acesteia.

După prezenta sau absenta intenţiei de a memora, a efortului voluntar, memorarea se împarte în neintenţionata (sau involuntara) şi intenţionată (sau voluntara).

Memorarea neintenţionată se realizează fără să vrem, fără să ne propunem dinainte acest lucru, fără să facem vreun efort deosebit în acest sens, fără să utilizăm mijloace speciale mnemotehnice. Această formă are un caracter nesistematic, fiind în funcţie fie de particularităţile stimulului (de obicei reţinem stimulii mai deosebiţi ca noutate, intensitate, semnificaţie), fie de cele ale subiectului (starea de mai mare sau de mai redusă receptivitate psihică). De regula, ea durează puţin trecând foarte repede în forma intenţionată a memorării.

Deşi nu presupune vreun scop anterior, ea este legată de activitatea subiectului, în sensul că se reţin mai bine, chiar fără să vrem, acele informaţii care se leagă, corespund nevoilor, necesităţilor, activităţii sau profesiunii noastre.

Memorarea intenţionată presupune prezenta atât a scopului cât şi a efortului voluntar. Este organizată, sistematică, productivă, în funcţie de natura materialului (cu sens sau fără sens), face apel la o serie de procedee şi tehnici de memorare. Pentru realizarea ei în bune condiţii, nu este suficientă doar propunerea unor scopuri clare, diferenţiate, precise şi mai ales mobilizatoare. Dependenţa ei de particularităţile activităţii este şi mai mare. Ea este necesara mai ales în activităţile grele, dificile, monotone, neinteresante. Se presupune existenţa unor montaje mnezice sub influenţa cărora se asimileaza mereu informaţii. Încă Aristotel observa că memoria luată în sine este produs al conştiinţei noastre în prezent dar, luată ca indicaţie la altceva, este copia a ceea ce lipseşte.

Deci propriu memoria este ca evocând trecutul în raport cu necesităţile prezentului, să facă implicit distincţia dintre trecut şi prezent. Respectiv să reflecteze trecutul ca trecut şi să facă distincţia dintre real şi imaginar. Memoria este în raport necesar cu percepţia şi conştiinţa timpului. P. Janet a delimitat o clasă de acţiuni, numite mnezice, pe care subiecţii le întreprind pentru a fixa informaţia şi a o putea recupera la nevoie.

Astfel sunt desenele, simbolurile şi în principal limbajul sunt şi mai ales scrisul.

Pentru memorie este caracteristică strategia fidelităţii faţă de sursa de informare şi a exactităţii reproducerii. De aceea, în actele mnezice se recurge la puncte de sprijin, la constituirea unor unităţi tematice, la comparaţii şi clasificări şi în genere la sistematizare, aceasta având o însemnatate decisivă pentru memorare.

Pentru fixarea informaţiei este necesară o perioadă de „consolidare”, în care intervin restructurari intraneurale şi se elaborează engrama. Somnul favorizează consolidaţia. E.N.Sokolov considera că responsabili pentru pastrarea informaţiei sunt anumiţi neuroni din ariile asociative ca şi glia adiacenta.

C. Voicu a constatat că există o oarecare dependenţă a funcţionarii memoriei de tipul de sistem nervos.

Memoria, în condiţii normale, este prea puţin legată de particularităţi ale eredităţii şi fiind, în esenţă, o funcţie complexă ce se formează în legături şi o dată cu întreg sistemul psihic, va reflecta caracteristicile acestuia şi va depinde de condiţii ale exerciţiului, organizării şi motivaţiei.

Există fenomene de subînvăţare şi de supraînvăţare, dar nu una exagerată de natura sa determine efecte bocante. Dupa A. Jost, „dacă două asocieri sunt de intensitate egală, dar una este mai veche decat cealaltă, o nouă repetiţie va favoriza mai mult asociaţia mai veche decât asociaţia mai recentă”. Deci materialul învăţat mai de mult timp, dar relativ uitat, se poate reînvaţa mai uşor decât unul însuşit mai recent. Lyon a demonstrat, în legatură cu amploarea materialului de memorat, că dacă materialul creşte în progresie aritmetică, timpul de învăţare creşte în progresie geometrică. Robinson arată totodată că în condiţii egale de exersare sau repetiţie, materialul mai lung se aminteşte mai bine decât cel mai scurt.

408 |

414

Contează deci mărimea lanţului de asocieri posibile. Levitan arată că la acelaşi număr de repetiţii mult mai bine se reţin povestirile decât frazele izolate. Efectul Restorf dovedeşte totuşi că plasarea într-o serie omogenă, a unui element heterogen, facilitează memorarea acestuia. Tot aşa, după Foucault, în memorarea unei serii sunt favorizate elementele de la început şi cele de la sfârşit, mijlocul fiind dezavantajat. În activitatea mnezică, decisivă este calitatea. Nu este suficient să repeţi standardizat, orbeşte, la nesfarşit. A. Smirnov arată că repetiţiile variate, făcute în diverse forme, sunt mai productive decât cele uniforme. Fiecare repetiţie trebuie să însemne o adâncire şi perfecţionare a activităţii cognitive. Apoi regimul repetiţiilor trebuie adaptat optim la volumul şi gradul de dificultate al materialului. Există însă şi o problemă a intervalului dintre repetiţii: intervalele prea mari favorizeaza uitarea, iar cele prea scurte contribuie la oboseală. Intervalul optim dintre repetiţii depinde atât de sarcină, de material, cât şi de caracteristicile subiectului. La fiecare etapă este preferabil să se facă un număr mai redus de repetiţii. Cât priveşte alternativa dintre repetările globale şi cele pe fragmente, acestea se rezolvă tot în dependenta de volumul materialului şi de posibilităţile subiectului. Repetiţiile trebuie să îndeplinească şi o funcţie de control asupra gradului de însuşire a cunoştinţelor şi de aceea este necesar să se facă repetiţii fără apel la sursă, deci să se spună sau să se scrie „pe de rost”. Lecturile alternate cu recitări sunt de 2-3 ori mai productive sub raportul garantării reproducerilor, decât lecturile efectuate numai in gand. În funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii, a înţelegerii, a unor asociaţii logice, desprindem memorarea mecanică (efectuată în lipsa înţelegerii), şi memorarea logică (bazată pe înţelegerea şi descifrarea sensurilor, implicaţiilor, semnificaţiilor materialului memorat).

Memorarea mecanică este efectuată în lipsa înţelegerii, ducând la o învăţare formală; nu este persistentă în timp, dar e necesară în ontogeneza timpurie sau cand materialul nu are sens.

Memorarea logică este bazată pe înţelegerea sensurilor şi a semnificaţiilor materialului de memorat; este preponderent voluntară, economică, mai productivă decât cea mecanică şi absolut necesară în procesul învăţării cognitive.

Condiţiile care asigură o memorare facilă şi temeinică În primul rand, e importantă motivaţia subiectului, scopul memorării, sensul pe care îl are învăţarea pentru el. Dacă un elev învaţă numai pentru notă, numai pentru obţinerea unei diplome, cunoştinţele sale vor avea puţină trăinicie. O dată cu absolvirea, cunoştinţele acumulate îşi pierd sensul şi se afundă în înconştient.

Dacă e preocupat de realizarea unei competenţe profesionale, cel puţin materiile având o relaţie cu ea se vor sedimenta temeinic.

Un alt aspect îl constituie necesitatea cunoaşterii efectelor, a rezultatelor învăţării, ele fiind de natură să ghideze eforturile ulterioare. E. Thorndike, cel care a formulat cunoscuta „lege a efectului”, a realizat o experienţa simplă. Acerut unor persoane să tragă linii cu creionul pe o coală de hârtie, linii având exact 4 cm.

Ele erau însă legate la ochi, încât nu-şi dădeau seama de rezultatele obţinute. Lăsându-le să exerseze, deşi făceau zeci de încercări, nu se observa nici un progres. Cu altă grupă a procedat la fel, cu deosebirea că, după fiecare trasare, li se comunică rezultatul: „linia e prea scurta” sau „linia e prea lunga” etc. În acest caz, s-au remarcat progrese vizibile, chiar după câteva exerciţii.

O condiţie binecunoscută este înţelegerea materialului de învăţat, prelucrarea sa raţională, recurgânduse la memorarea semantică. Înţelegerea presupune realizarea de legături cu informaţiile anterior asimilate.

Memorarea logică este superioară celei mecanice, mai întâi prin uşurinţa învăţării. Înţelegerea influenţează şi trăinicia conservării cunoştintelor: un număr foarte mare de cuvinte fără înţeles se uită în proporţie însemnată, chiar şi numai după o oră. Pe când un text inteligibil se reţine exact zile şi săptămâni. Aşadar, prelucrarea logică, deplină înţelegere şi sistematizare a unui text sunt esenţiale pentru o învăţare facilă şi durabilă.

Un alt factor favorizant al memorării îl constituie voinţa, intenţia de a ţine minte, ceea ce implică un efort de a reţine informaţiile pentru a le putea relata altora. Are importanţă şi intervalul de timp pentru care ne pregătim să memoram un material.

Un bine cunoscut factor al conservării cunoştinţelor îl constituie repetarea lor. Dar nu orice fel de repetare este valoroasă. Eficienţa ei este proporţională cu participarea activă a celui care învaţă: să urmarească aprofundarea înţelegerii, stabilirea de numeroase legături cu bagajul cunoştinţelor asimilate, să rezolve probleme în relaţie cu materialul studiat, să efectueze aplicaţii în lucrări practice sau de laborator, să utilizeze desene ori scheme în vederea concretizării s.a.

Un rol pozitiv îl are numărul de repetări. Chiar şi repetările suplimentare sunt utile, contribuind la consolidarea informaţiilor. Însemnatate au şi pauzele dintre două repetiţii succesive. Repetiţia poate fi organizată diferit. Materia se poate repeta global (citind textul de la început până la sfârşit şi reluând-ul de la început) sau se poate repeta fragmentar (împărţind materialul pe teme şi efectuând repetiţia pe fragmente pănă la asimilarea treptată a tuturor). În cazul unui text scurt şi de mare volum de informaţii şi greu de înţeles, cea mai productivă este repetarea globală. Cand e vorba de un volum mare de informaţii şi greu de înţeles, cea mai eficientă este o repetare mixtă: o repetare globală, urmată de învăţarea pe fragmente şi, în final, o nouă parcurgere în ansamblu.

Un bun procedeu de reperare este acela de a îmbina lectura cu încercări de reproducere şi aceasta chiar de la început. Sunt mai multe avantaje. Poti citi un text de 6 ori, dar dacă nu eşti atent şi îţi fug mereu gândurile, s-ar putea să nu fii atent: nu poţi vorbi şi, simultan, să te gândeşti la altceva. Apoi, îţi dai seama de la început ce ai înţeles şi reţinut şi ce nu. Vei repeta deci din ce în ce mai puţine idei. În fine, revenirea la text îţi poate semnala şi cazurile de înţelegere gresită, având posibilitatea corectării. Ţinând cont de ceea ce s-a precizat în privinţa condiţiilor memorării putem concepe modul optim de organizare a învăţării unui text amplu şi dificil în felul următor: Prima etapă ar constitui-o familiarizarea cu textul, implicând o lectură rapidă a întregului material, pentru orientare.

Apoi se impune aprofundarea ideilor: se fragmentează textul după principalele teme şi se urmăreşte deplina înţelegere şi sistematizare a temelor luate pe rând. Înţelegerea aprofundată asigură în mare masură şi memorarea. Totuşi, sunt date, definiţii, clasificări care cer o muncă specială de fixare.

Prin urmare, în a treia fază se impune reluarea fiecărui fragment în vederea unei memorări analitice, când memoram ceea ce n-am reţinut.

Penultima etapă este aceea în care urmărim o fixare în ansamblu, când recapitularea întregului material este insoţită de întocmirea unor scheme (câteva idei principale pe o foaie de hârtie), sintetizând esenţa fiecărei lecţii.

Reuşita pregătirii unui examen depinde în mod esenţial de gradul înţelegerii, de aprofundarea ideilor, ceea ce implică existenţa unor priceperi, capacităţi de analiză critică, comentariu mintal şi sinteză, care ar trebui să se formeze încă din liceu.

Cultură

financiară – un concept de actualitate Prof. Ioana Lidia Paula Colegiul Economic-Rm.Vâlcea

Motto: „Curriculum-ul este ceea ce li se întâmplă copiilor în scoală ca rezultat a ceea ce fac profesorii. Aceasta include toate experiențele copiilor, pentru care școala ar trebui să-și accepte responsabilitatea. ” (Kansas, 1958) Educația financiară este un subiect foarte important în viața fiecăruia dintre noi, de aceea cu cât mai devreme aceasta va fi învățată vom deveni mai avantajați de viața cotidiană. Totul se modernizează rapid, iar serviciilor financiar-bancare le revin o parte din ce în ce mai mare în viața noastră.

Educația financiară nu trebuie să fie învățată doar în școli sau la cursuri speciale, ci aceasta trebuie învățată începând cu perioada când copilul își dă interesul, încă de acasă. Părinții trebuie să fie primii ghizi ai lumii financiare, cei care îi vor învăța ce înseamnă banul și cum acesta este câștigat. Abordarea subiectului trebuie să fie simplu și trebuie să fie pe înțelesul celor mici. Limbajul trebuie adaptat conform nivelului

intelectual al copilului, astfel încât acesta să înțeleagă în cuvinte simple, mesajul cheie al discuției. Cei mici sunt foarte receptivi atunci când li se spun povești, identificându-se mai ușor cu personajele acestora. Educația financiară precară este una din problemele importante ale României, iar criza financiară din ultimii ani a arătat acest lucru. Banii reprezintă un subiect important al vieții noastre de zi cu zi, iar primele lucruri despre bani le învățăm încă din copilărie.

Există programe de educație financiară pentru elevi care le oferă acestora informații despre etapele unei planificări financiare corecte, elementele unui buget personal adecvat vârstei, principii în economisire și investiții, tipuri de investiții, credit – avantaje și dezavantaje, tipuri de credite și costurile unui credit și despre ce înseamnă resursele umane și o carieră în sistemul bancar. Programele contribuie la formarea unei imagini complete asupra planificării financiare personale corecte în toate etapele vietii. Un astfel de program poate fi folosit în orele de dirigenție deoarece materialele sunt oferite gratuit de Junior Achievement Romania.

O scurta prezentare a activităților ce pot fi desfășurate cu elevii : Activitate: Planificarea financiară

Elevii:

Elevii învaţă cum să îşi planifice finanţele personale prin analizarea surselor de venit şi a cheltuielilor, să ia decizii cu privire la alocarea resurselor financiare şi să îşi implementeze corect planul financiar stabilit.

• Vor stabili obiective personale S.M.A.R.T.

Activitate: Bugetul personal

Elevii:

Elevii învaţă despre administrarea resurselor financiare, economii şi investiţii, efectele inflaţiei, servicii bancare şi alte servicii financiare.

• Vor identifica tipurile de venituri şi cheltuieli

• Vor analiza sursele de venit şi cheltuielile •Vor stabili etapele implementării planului financiar personal: etape versus responsabilităţi, termene de realizare, monitorizare şi revizuire plan

• Vor afla cum se pot înmulţi banii prin economii şi investiţii • Vor afla valoarea coşului zilnic si explica efectele inflaţiei • Vor învăţa despre serviciile bancare şi alte servicii financiare şi costurile acestora

Activitate: Economii şi investiţii

Elevii:

Elevii află care sunt principiile în economisire şi în investiţii, despre formele de economisire, tipurile de investiţii, costurile reale ale unui credit şi despre drepturile şi responsabilităţile consumatorului de servicii financiare.

• Vor învăţa principiile fundamentale în economisire: timp, risc şi profit, diversificarea investiţiilor, impactul inflaţiei, rata dobânzilor • Vor afla despre tipurile de economii: depuneri curente, depozite şi alte forme de economisire • Vor afla despre tipurile de investiţii: depuneri în bănci, achiziţii de bunuri şi imobile, în capital şi alte forme de investiţii

Activitate: Credite

Elevii:

Elevii învaţă despre tipurile de credite, cum să compare ofertele de credit, cum să alcătuiască corect un dosar de creditare, care sunt costurile reale ale unui credit şi despre drepturile şi responsabilităţile unui consumator de servicii financiare.

• Vor identifica tipurile de credite şi caracteristicile unui credit (cei 3 C): capacitate, caracter, capital • Vor analiza beneficiile si riscurile unui credit • Vor explica costul real al lui credit; • Vor analiza drepturile şi responsabilităţile consumatorului de servicii financiare • Vor afla ce înseamnă falimentul financiar personal

411 |

414

Activitate: Vreau să lucrez în domeniul Elevii: financiar • Vor analiza o varietate de cariere în domeniul bancar Elevii învaţă despre carierele • Vor identifica tipul de educaţie necesar pentru o carieră existente în sistemul bancar. În echipă, vor în sistemul bancar identifica moduri de a investi în propriul • Vor afla care sunt responsabilităţile şi aşteptările angacapital uman şi vor identifica atributele jatului şi angajatorului din sistemul bancar pe care trebuie să le dobândească pentru o carieră în sistemul bancar.

Programul le oferă elevilor informaţii despre etapele unei planificări financiare corecte, elementele unui buget personal adecvat vârstei, principii de economisire şi investiţii, tipuri de investiţii, credit – avantaje şi dezavantaje, tipuri de credite şi costurile unui credit şi despre ce înseamnă resursele umane şi o carieră în sistemul bancar.

412 |

Bibliografie http://www.jaromania.org/

414

Editat și publicat de Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.ccdvl.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Tatiana Mărăndici

Editura NOVA DIDACT