Revista "Gand de dascal" - Nr. 1 2011 by Alex DB

Gând de dascal̆

Redacţia revistei Gând de dascăl Coordonatori: Prof. Surovcek Ion Prof. Onogea Ioan Redactor şef : Prof. Nicoleta Savu - I. Ş. J. Vâlcea

Redactor şef adjunct: Inst. Emil Popa - I. Ş. J. Vâlcea

Redactori - arii curriculare: 1. Limbă şi comunicare -inst. Limbăşanu Georgeta, C.N.I. „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea -prof. Mesea Monica Mihaela, Şcoala Jiblea Veche, Călimăneşti -inst. Melania Stanca, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea -prof. Oprica Elena, Şcoala „Ş. V. Cantacuzino”, Călimăneşti 2. Matematică şi Ştiinţe -înv. Deniţoiu Paula, Şcoala „Tudor Vladimirescu” Drăgăşani -prof. Manu Rodica Irina, Şcoala „Take Ionescu”, Rm. Vâlcea -înv. Marinela Bâtea, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea -prof. Bucuroiu Daniela, C.N.I. „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea 3. Om şi societate -prof. Emil Pârvulescu, C.N.I. „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea -prof. Stoenescu Gheorghe, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.5, Rm. Vâlcea -prof. Mihaela Pârvulescu, C.N.I. „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea -înv. Liana Stănescu, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea 4. Arte -înv. Cârstea Valeriu, Şcoala „I. Gh. Duca”, Rm. Vâlcea -înv. Dumitrescu Aurelia, Liceul de Artă Rm. Vâlcea -prof. Muller Ştefania Alina, Şcoala „Take Ionescu”, Rm. Vâlcea -prof. Surovcek Rodica, G. P. P. Nord 3, Rm. Vâlcea

5. Educaţie fizică -prof. Cazacu Iulian, Şcoala Grebleşti, Câineni -prof. Viorel Drăguţescu, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea -înv. Ilie Costinescu, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea 6. Tehnologii -inst. Ceauşoglu Anelice, Şcoala Nr. 4, Rm. Vâlcea -înv. Tisoaică Elena, Şcoala „Achim Popescu”, Păuşeşi Măglaşi -inst. Truşcă Adriana, Şcoala Gura Văii, Bujoreni -inst. Niţă Mirela Claudia, Şcoala „Ş. V. Cantacuzino”, Călimăneşti 7. Consiliere şi Orientare -prof. Elena Manuela Liţă, I. Ş. J. Vâlcea -prof. Tudoran Ana Maria, Şcoala „Anton Pann” , Rm. Vâlcea -inst. Georgeta Safta, Şcoala Gura Văii, Bujoreni -prof. Popescu Vera, Şcoala „Take Ionescu”, Rm. Vâlcea 8. Învăţământ alternativ -inst. Şandru Valeria, C. C. D. Vâlcea -prof. Chiţoran Nicoleta, GŞ „Antim Ivireanul”, Rm. Vâlcea 9. Dezvoltare profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat -prof. Mărăndici Tatiana, C. N. „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea -prof. Mihai Fârtat, Şcoala Nr. 4, Rm. Vâlcea -înv. Mioara Onogea, Şcoala Goranu, Rm. Vâlcea Corector: Prof. Petronela Ştefan, Şcoala „Take Ionescu”, Rm. Vâlcea

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. PAPUZU CORNELIA EDITOR-INF. DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA 2011

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Cuprins

01. Dragi cititori, Prof. înv. primar Ion Surovcek 02. Tabel nominal cu membrii fondatori ai asociaţiei învăţătorilor din jud. Vâlcea

03. Prezentarea asociaţiei generale a învăţătorilor din România. (AGIRo) Președintele As. Înv.Vâlcea Surovcek Ion

04. Proiectele Comenius, dimensiunea europeană a educaţiei Prof. Muller Ştefania-Alina Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Prof. Mărăndici Tatiana Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea 05. Educatorul - bun arhitect al sufletelor Inst.Anelice Ceausoglu Şcoala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea

06. Ceea ce se dorește a fi cariera didactică Prof. Savu Nicoleta Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

07. Impactul metodelor activ - participative şi interactive Inspector şcolar Popa Emil Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

08. Metoda didactică - plan de acţiune conceput pentru iniţierea şi derularea situaţiilor de învăţare Prof. Şandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea

09. Compunerea – mijloc de dezvoltare a personalităţii elevilor Înv. Liana Stănescu Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

10. Aspecte ale alternativei educaţionale Step By Step Prof. înv. primar Ioan Onogea Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 13 Râmnicu Vâlcea

11. Vechea dilemă a creaţiei – actuala problemă a educaţiei Învăţător Ţurlea Viorel Şcoala cu clasele I-VIII “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

12. Familia - partener în educaţie Inst. Tudoran Ana-Maria Casa Corpului Didactic Vâlcea

13. Importanţa parteneriatului şcolar în învăţământul preuniversitar Înv. Bădiţescu Diana Şcoala cu clasele I-VIII Ocniţa Ocnele Mari

14. Societatea învăţătorilor din Vâlcea ( Istoric ) Înv. Marinela Bîtea Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

15. Jocurile matematice şi jocurile de mişcare în ora de matematică Institutor Grigoroiu Nicoleta Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea

16. Metoda proiectelor Inst. Melania Stanca Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Prof. Mesea Monica Mihaela Școala cu clasele I-VIII Jiblea Veche Călimănești 17. Rolul părinţilor în dezvoltarea respectului de sine al copilului Prof. Petronela Ştefan Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

18. Omul de la catedră – grădinar de suflete! Prof. înv. primar Manu Rodica Irina Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

19. Educaţia, între toleranţă şi autoritate Prof. Mihaela Pârvulescu

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Prof. Emil Pârvulescu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea 20. Cum să facem ca banii să devină factor educativ? Inst. Maria Raduca Şcola cu clasele I-VIII Ocnița – Ocnele Mari

21. Locul jocului în lecţia de educaţie fizică Prof. Viorel Drăguţescu Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

22. Şcoala “Achim Popescu” - Punte de legătură între trecut şi prezent. Înv. Tisoaică Elena, Înv. Tisoaică Vasile Şcoala cu clasele I-VIII “Achim Popescu” Păuşeşti-Măglaşi

23. Şcoala “Take Ionescu”- scurt istoric Prof. înv. primar Surovcek Ion Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâcea

24. In Memoriam Înv. Ion Paraschivoiu Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti

25. ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL VÂLCEA - STATUT

26. FIŞA DE ÎNSCRIERE

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Dragi cititori, Revista GÂND DE DASCĂL va face cunoscute aspecte din activitatea cadrelor didactice din învăţământul vâlcean prin articolele publicate. După revoluţia din 1989, în mai multe judeţe apar asociaţii ale învăţătorilor. După Congresul Naţional al Învăţătorilor desfăşurat la Arad, la iniţiativa unui grup de învăţători din judeţul Vâlcea este înfiinţată Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea. Asociaţia îşi propune sprijinirea progresului comunităţii din care face parte, ridicarea prestigiului şcolii, creşterea eficienţei actului educativ prin dezvoltarea profesională, promovarea şi apărarea drepturilor cadrelor didactice şi ale elevilor. Prin Asociație dorim să colaborăm şi să comunicăm mai bine, să iniţiem şi să desfăşurăm diferite proiecte şi proiecte în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, Casa Corpului Didactic, diferite asociaţii şi fundaţii, cu sindicatele din învăţământ, cu alţi parteneri educaţionali. Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea are un caracter profesional, ştiinţific şi cultural având ca scop cultivarea spiritului de solidaritate, promovarea tradiţiilor locale şi sprijinirea cadrelor didactice în vederea perfecţionării. Prima întrunire a Asociaţiei Învăţătorilor a fost la 16 august 1891, cu prilejul Conferinţei Generale a Corpului Didactic din judeţ, când se constituie “Societatea Corpului Didactic din Şcolile Primare din Vâlcea” ( Societatea Învăţătorilor din Vâlcea ), cu sediul la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, din reşedinţa judeţului. În 1921, Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea este condusă de C. Popescu-Călimăneşti. Numărul membrilor în 1932 este de 733. Realizări: Banca învăţătorească, înfiinţată la 8 decembrie 1926 cu 21 membri, azi are 832. Revista “Învăţătorul”, înfiinţată în 1927, este organul de luptă al Secţiei. Pentru Casa de odihnă, Secţiunea are un teren cumpărat la Carmen Silva. Casa de ajutor reciproc funcţionează cu 687 membri şi acordă ajutor în caz de deces. Acum, Asociaţia are peste o sută de membri şi avem convingerea că va duce cu bine tradiţiile învăţământului vâlcean, iar vocea asociaţilor va fi cunoscută atât prin revista GÂND DE DASCĂL, cât şi prin site-ul <asociatiainvatatorilorvl.home.ro> care va fi dezvoltat şi în care este şi un forum pentru publicarea altor “gânduri de dascăl”.

Prof. înv. primar Ion Surovcek

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

Tabel nominal cu membrii fondatori ai asociaţiei învăţătorilor din jud. Vâlcea Nr.

PROFESIA

NUMELE ŞI PRENUMELE

ŞCOALA

FUNCŢIA IN ORGANIZARE

crt. 1

Institutor

Surovcek Ion

Învăţător

Savu Nicoliţa ( Nicoleta)

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Institutor Învăţător Învăţător

Turlea Benone Viorel Cârstea Valeriu Onogea Ioan Nistor Magdalena Bucuroiu Daniela Costinescu Ilie Deniţoiu Paula Stoenescu Gheorghe Dumitrescu Constantin Dumitrescu Paul

13 14

Învăţător Învăţător

Dumitrescu Aurelia Manu Rodica Irina

Învăţător

Cosac Filofteia

Institutor

Oprescu Irina

Învăţător

Deliu Dumitru

Învăţător

Masac Maria

Învăţător

Şerban Maria

20 21

Învăţător Învăţător

Călina Maria Popescu Vera

22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35

Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător

Popa Emil Cazacu Iulian Teodorescu Ioana Ţenea Valentina Ţurlea Maria Crăciun Nicoliţa Drăgoescu Eugen Enache Luminiţa Tudora Alexandrina Popelca Maria Iordănescu Elena Popelca Virgil Opriţa Maria Bubu Cristina-Elena

Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “I. Gh.Duca”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII Nr. 13, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII Nr. 5, Rm. Vâlcea C.N. “Matei Basarab”, Rm. Vâlcea C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Şc. “Tudor Vladimirescu”, Drăgăşani Şc. cu cls. I-VIII Nr. 5, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Liceul de Artă, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Gr. Şc. Sanitar “Antim Ivireanul”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. “Şerban Cantacuzino”, Călimăneşti Şc. cu clasele I-VIII Grebleşti Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea

Preşedinte Vicepreşedinte Secretar Trezorier Membru Membru Membru Membru Membru Cenzor Cenzor Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

36 37 38

Învăţător Învăţător Institutor

Profesor

40 41 42 43

Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător

44 45 46 47 48 49 50 51 52

Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător Institutor

Institutor

54 55 56 57

Învăţător Învăţător Învăţător Învăţător

Învăţător

59 60

Institutor Contabil

Smărăndoiu Tamara Mihuţă Băzăvan Georgeta Cinculescu Maria-Melania Popescu Mădălina-Adriana Şchiopu Zenovia Predescu Georgeta Şchiopu Maria Ştefănescu Valerica

Şc. cu cls. I-VIII Nr. 5, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII Nr. 5, Rm. Vâlcea

Membru Membru Membru Membru

Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şcoala “Anton Pann”, Rm. Vâlcea Şc. Nr. 13, Rm. Vâlcea Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Enescu Maria Gr. Şc. Sanitar “Antim Ivireanul”, Rm. Vâlcea Stănescu Elena-Liana C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Bolovan Victoria C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Gavrilă Ioana C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Marinescu Nicoliţa C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Bâtea Marinela C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Stanca Melania C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Catrinoiu Paraschiva C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Pârvulescu Maria Marcela Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab”, Rm. Vâlcea Stănculescu Elena- Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab”, Carmen Rm. Vâlcea Chiţoran Nicoleta Şc. cu cls. I-VIII Ocniţa, Oc. Mari Ştefanache Diana Laura Gr. Şc. Ec. “Iustinian Marina”, Băile Olăneşti Rostogol Floarea Liceul “Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca Munteanu Maria Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Muller Ştefania- Alina Şc. cu cls. I-VIII “Take Ionescu”, Rm. Vâlcea Cătănoiu Alina Maria Şc. cu cls. I-VIII Nr. 13, Rm. Vâlcea Mega Elena C.N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea

Nr. 1 * Februarie 2011

Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Membru Cenzor

Gând de dascal̆

Prezentarea asociaţiei generale a învăţătorilor din România. (AGIRo) După constituirea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Vâlcea s-a făcut afilierea la AGIRo. Preşedintele AGIRo este Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din Arad. Învăţătorii din Asociaţia vâlceană au participat în fiecare an la congresele AGIRo care au avut loc la Arad, Bucureşti şi Constanţa. La Constanţa au participat ca invitaţi ministrul învăţământului, Daniel Funeriu, ministrul învățământului din Republica Moldova, Leonid Bujor, foştii miniştri ai învăţământului, Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga, precum şi secretari de stat şi profesori universitari. Au participat învăţători, profesori şi educatoare din toate judeţele ţării şi din alte ţări. Deschiderea congresului a avut loc la sala Oleg Danovski din Constanţa şi celelalte lucrări au avut loc în Eforie Sud. În acest timp, au avut loc discuţii asupra Legii învăţământului şi a problemelor din învăţământ, conferinţe pedagogice, spectacole de muzică susţinute de Tudor Gheorghe, precum şi spectacole de folclor. Judeţul nostru a avut o delegaţie de peste 30 de persoane printre care Savu Nicoleta, Popa Emil, Onogea Ion, Cârstea Valeriu, Bîtea Marinela, Denițoiu Paula, Cazacu Iulian, Limbășanu Georgeta şi mulţi alţii. În continuare, prezentăm câteva imagini de la congres. Surovcek Ion - Președintele Asociația Învățătorilor din Jud. Vâlcea CONGRESUL AGIRo 2010

LEONID BUJOR - ministrul învățământului din Republica Moldova

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

CONGRESUL AGIRo CONSTANȚA 2010

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ CONGRESUL AGIRo București 2008

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

CONGRESUL AGIRo București 2009

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

Proiectele Comenius, dimensiunea europeană a educaţiei Prof. Muller Ştefania-Alina Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Prof. Mărăndici Tatiana Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Într-o lume dinamică, orientată tot mai mult pe comunicare, pe integrare, bazată pe o societate deschisă, democratică, scopul fundamental al şcolii este de a oferi acesteia profiluri umane complexe. Calitatea educaţiei este dată de o transformare inovatoare, căutându-se în permanenţă o diversificare a funcţiilor şcolii în scopul dezvoltării acesteia ca centru de resurse pentru elevi şi părinţi, dar şi pentru ceilalţi membri ai comunităţii.Ritmul şi dinamismul dezvoltării pot izvorî din educaţie, aceasta având mijloacele şi forţa de a instrui şi educa generaţii mobile şi active, bine înzestrate din punct de vedere intelectual, capabile să depăşească inerţia unui mediu social refractar, în care se resimt încă note accentuate de prejudecată şi discriminare. Dimensiunea europeană a educaţiei este reflectarea unei realităţi care exercită presiuni, determinându-ne să întreprindem măsuri pentru a-i sprijini pe tineri să găsească modalităţi de răspuns la provocările lumii contemporane. Proiectele şcolare Comenius au ca scop îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale. Aceste proiecte sunt promovate şi susţinute financiar de către Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, se derulează în învăţământul preuniversitar şi implică un număr mare de persoane: elevi, părinţi, toate categoriile de personal didactic, precum şi comunitatea locală, asociaţii neguvernamentale ş.a. Comenius este prima componentă a „Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii”. Se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (de la grădiniţe la şcoli postliceale) şi tuturor membrilor comunităţii educaţionale care îşi desfăşoară activitatea în acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi autorităţilor locale, asociaţiilor de părinţi sau ONG-urilor care activează în domeniul educaţional. Comenius sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, reţele de parteneriat şcolar, precum şi participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru a creşte calitatea şi a consolida dimensiunea europeană în educaţie. Programul sectorial Comenius, la nivel european, urmăreşte o ţintă foarte ambiţioasă, şi anume să implice în activităţi educaţionale de cooperare cel puţin trei milioane de elevi până în anul 2013. De asemenea, Comenius urmăreşte: * Dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul profesorilor şi elevilor; *Sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă. Parteneriatele şcolare se împart în două categorii: 1. Proiectele multilaterale sunt proiecte de parteneriat în care se pot implica cel puţin trei instituţii din trei ţări diferite. Din punctul de vedere al conţinutului, proiectele multilaterale pot fi axate pe: - Elevi şi pe implicarea activă a acestora în activităţi specifice unei tematici comune la nivel de parteneriat. - Instituţie şi pe îmbunătăţirea managementului şcolar şi a metodelor pedagogice. 2. Proiectele bilaterale sunt proiecte în care se vor implica maximum două instituţii din două ţări diferite. Aceste proiecte sunt continuatoarele Proiectelor lingvistice din Programul Socrates II.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

În cadrul ” Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii”, proiectele bilaterale au ca scop promovarea diversităţii lingvistice în Europa şi încurajarea folosirii tuturor limbilor oficiale ale Uniunii. Aşadar, în astfel de proiecte se vor aborda strict tematici referitoare la dezvoltarea competenţelor elevilor şi profesorilor în limbile străine. Proiectele bilaterale au o durată de 2 ani şi presupun schimburi reciproce de elevi între instituţiile partenere. Durata schimbului de elevi este de minimum 10 zile. La schimbul de elevi vor participa minimum 10 elevi cu vârsta de cel puţin 12 ani. Grupul de elevi va fi însoţit de profesori. Comenius Regio sunt proiecte de parteneriat în care se pot implica cel mult două regiuni din două ţări diferite, participante în program (regiuni de dezvoltare, judeţ, municipiu etc). În cadrul proiectului, fiecare din regiunile implicate în parteneriat vor fi reprezentate de parteneri locali. Obiectivele proiectelor Comenius Regio sunt să promoveze dimensiunea europeană în educaţie prin activităţi de cooperare între autorităţile locale şi regionale cu rol în educaţie; să sprijine schimbul de bune practici între regiunile implicate în parteneriat; să dezvolte instrumente privind cooperarea sustenabilă; să ofere responsabililor din sistemul administrativ posibilitatea cunoaşterii experienţei educaţionale europene; să extindă participarea şcolilor, dar şi a autorităţilor şcolare şi a altor actori, în sectorul educaţiei informale şi non-formale, a căror importanţă este într-o continuă creştere. MOBILITĂŢI INDIVIDUALE 1. Mobilităţi ale elevilor: Elevii au posibilitatea de a participa în activităţile de mobilitate de scurtă durată (schimb de elevi, reuniune de proiect), în proiectele de parteneriat multilateral sau bilateral Comenius. Începând din anul 2010 însă, vor fi posibile mobilităţi de lungă durată ale elevilor tot în cadrul proiectelor de parteneriat Comenius. Pentru a participa la o astfel de mobilitate, vârsta minimă a elevilor este de 12 ani. Acţiunea se adresează studenţilor sau absolvenţilor de studii superioare, indiferent de domeniul de studiu, care doresc să îmbrăţişeze o carieră didactică. Scopul principal al acţiunii este de a oferi viitoarelor cadre didactice posibilitatea de a se iniţia în metode şi tehnici de predare, de a înţelege conceptul de dimensiune europeană şi importanţa acestuia în actul instructiv - educativ, de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limbi străine şi de a cunoaşte alte sisteme educaţionale din alte ţări. Se finanţează prin „Programul sectorial Comenius” stagii de formare cu durata cuprinsă între minimum 3 şi maximum 10 luni. Stagiile se desfăşoară în instituţii de învăţământ preuniversitar din ţările în care se desfăşoară „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii”. 3. Formare continuă pentru personalul implicat în educaţia şcolară Acţiunea se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi are ca scop îmbunătăţirea calităţii educaţiei şcolare prin participarea acestora la stagii de formare continuă. Aceste stagii trebuie să se desfăşoare în altă ţară europeană decât aceea în care participantul îşi desfăşoară activitatea profesională. Astfel, participantul este încurajat să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi competenţele de predare şi să cunoască mai bine modul în care se realizează educaţia şcolară în Europa. Durata stagiilor de formare poate fi de 5 zile efective - 6 săptămâni.

Educatorul - bun arhitect al sufletelor Inst.Anelice Ceausoglu Şcoala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea

Educaţia este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a omului, dar este şi un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi a progresului acesteia. Ca activitate specific umană, educaţia se manifestă ca relaţie subiect-obiect, vizând producerea unor schimbări în personalitatea educabilului. Trebuie să ţinem cont că la ambii poli ai acestei relaţii se află fiinţele umane ce dezvoltă o atitudine activă, un răspuns personalizat la stimuli. Subiectul acţiunii educative este cel care realizează influenţa educativă. În context şcolar, acesta este profesorul, institutorul, învăţătorul. Este ştiut că oricât de mult ar dori să-şi păstreze obiectivitatea, el

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ este influenţat de criteriile personale prin prisma cărora filtrează realitatea şcolară şi socială în care este integrat. El nu poate rămâne un simplu mijlocitor al transferului culturii sale către elev, ci este mai ales arhitectul capabil să-l ajute pe cel din urmă să-şi construiască cultura sa individuală. Înţelesul de “educator bun” nu este acelaşi la indivizii şi categoriile cu care acesta vine în contact: elevii, părinţii, directorii, organele administrative. Este incontestabil că educaţia este ştiinţa şi arta, că ştiinţa educaţiei presupune raţiune, iar ca artă, presupune implicare afectivă. Dascălului i se cere formarea deprinderilor morale la elevi. O primă condiţie este de a iubi copilul şi o altă condiţie este să se înveţe tainele acestei meserii. Pestalozzi spunea că “spre a creşte oameni, înainte de orice ştiinţă şi de orice metodă, trebuie să ai inimă”. Dragostea pentru copii reprezintă cerinţa esenţială, condiţie în asigurarea eficienţei,calităţii şi progresului în întregul şi complicatul demers instructiv-educativ, în realizarea optimului pedagogic. Cunoaşterea copilului, înţelegerea, încrederea, prietenia, exigenţa rezonabilă, terapia diferenţiată şi diversificată, altruismul şi optimismul pedagogic au drept piatră de căpătâi dragostea pentru copii. Menirea dascălului, a educatorului modern este de a-l conduce pe elev către dorinţa şi instrumentele care să-i permită aplicarea - în viaţa de zi cu zi - a noţiunilor asimilate. Rolul de mediator atitudinal şi cognitiv între cel ce se formează şi sursele informării sale incumbă alte strategii educaţionale şi didactice. Responsabilitatea actului didactic creşte, ca şi exigenţele impuse manifestării abilităţilor psihopedagogice ale dascălului. În căutarea idealului pedagogic trebuie pornit de la permanenţă şi moştenire culturală plus exigenţele viitorului, iar în construirea unui ideal pedagogic, de la perfecţionarea spirituală către împlinirea binelui general. Un rol deosebit în construirea idealului se considera că îl are educatorul, pregătit să formeze personalităţi armonioase, apte de gândire şi acţiuni independente, de participare competentă, afectivăşi creativă. Rabindrantah Tagore spunea că “omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la alt om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul omului se modelează datorită sufletului altui om”. Învăţătorul este acela care dă informaţiei un înveliş pe înţelesul copilului şi găseşte calea către percepţia lui. Elevul bun nu este acela care stă cuminte în bancă fără să o deranjeze pe învăţătoare cu întrebările lui, ci acela care este tot timpul măcinat de curiozităţi, de dorinţa de a face, de a afla cât mai mult,de a fi capabil să se descurce în orice situaţie. Elevul bun este activ, are o gândire critică, are curajul de a susţine cu argumente părerile proprii, are curajul să pună întrebări, are şi puterea să arate că există în clasă şi că de părerea sa trebuie să se ţină cont. Educaţia la începutul mileniului III se vrea a fi o educaţie modernă, centrată pe elevi, aceştia devin participanţi la propriul proces de formare şi dezvoltare. Educatorii trebuie să se adapteze cât mai uşor şi cât mai repede noilor tendinţe, să aibă acces la toate sursele de informaţie, să le folosească în mod eficient şi creativ pentru a obţine randamente şcolare deosebite.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Ceea ce se dorește a fi cariera didactică Prof. Savu Nicoleta Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea “Doar atunci când meseria nu e practicată cu pasiune, ea devine trudă.” ( … ) Studenţi până mai ieri, acum profesori într-o lume în transformare, o lume în care copii, preadolescenţi, adolescenţi, tineri, dar şi adulţi sunt legaţi între ei, printr-o complicitate anume, într-un joc ce se derulează necontenit: al predării de cunoştinţe, al receptării acestora, al acumulării, al evaluării. Acest joc nu este întâmplător, el rulează după legităţi proprii, legităţi ce-i transformă pe participanţi în parteneri, îi apropie, îi determină să înveţe unii de la alţii. De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună. Odată ieşiţi din această convenţie, redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi. De la înşişi educatorii noştri am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei umane. Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, profesorii, le putem demonstra elevilor preţuirea noastră, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le până la emoţie. Îi respectăm, prin faptul că îi tratăm ca pe fiinţe unice. Le dăm sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral. Profesia de educator/profesor este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o are de îndeplinit: formarea unor personalităţi autonome integrabile social, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă profesionalitate. Sf. Ioan Gură de Aur spunea: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără de viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”. Chiar dacă importanţa socială a profesiei este uriaşă - din perspectiva transformării profunde a personalităţii, a dezvoltării substanţei intelectuale, fizice şi socio-morale a celor educaţi – această profesie în cadrul societăţii contemporane nu este printre cele mai solicitate, dar nu se regăseşte nici printre cele mai evitate. Este o profesie intelectuală respectată, care nu-i conferă deţinătorului putere, influenţă ori venituri băneşti deosebite, dar îi conferă un statut social ce-l plasează în zona de mijloc a societăţii. În majoritatea statelor dezvoltate această profesie este exercitată mai ales de femei, bărbaţii dorind profesii care să le aducă venituri mai mari şi o anumită doză de inedit. În plus, această profesie oferă o perspectivă redusă de a face carieră (atât profesorul debutant, cât şi cel cu gradul didactic I – cu multă experienţă – fac acelaşi lucru). Cu toate acestea, profesia aceasta nu poate fi schimbată cu uşurinţă, iar dintr-un alt domeniu se poate pătrunde mai greu datorită pregătirii complexe de care este nevoie. Societatea actuală a dus la apariţia unor schimbări şi în cadrul sistemului educativ, schimbări care dau o nouă dimensiune rolului şi statutului cadrului didactic. Astfel, cadrul didactic nu mai este văzut doar ca un transmiţător de informaţii şi cunoştinţe prevăzute în programa analitică. El devine un gânditor şi un agent care trebuie să ia decizii, iar în activitatea cu elevii devine un model şi un mediator. Ca model, cadrul didactic demonstrează în mod frecvent procesele de gândire şi explorare, iar ca mediator el este “interfaţă” între cel care învaţă şi mediul de învăţare, ajutând elevii să organizeze şi să interpreteze informaţiile. Răspunzător de calitatea acestor schimbări, cadrul didactic, pe baza actualizării şi îmbunătăţirii ethosului pedagogic cu noţiunile propuse şi introduse de reforma din cadrul învăţământului (curriculum

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ şcolar, evaluare formativă, managementul clasei de elevi ca grup social, noile relaţii profesor-elevi, manuale alternative, consiliere şi orientare, curriculum la decizia şcolii etc.) şi a dezvoltării tehnicilor pedagogice, le transpune în practica şcolară. Astfel, cadrul didactic/profesorul îşi construieşte propriul stil didactic adecvat noilor schimbări, stil ce se reflectă în următoarele direcţii de acţiune, direcţii ce pot fi asemănate cu puncte forte ale activităţii didactice: Preocuparea pentru cunoaşterea elevilor, a nevoilor, intereselor, dificultăţilor şi problemelor acestora. În vederea realizării acestei preocupări elevul trebuie să fie ascultat cu răbdare, lăsat să se exprime, să-şi manifeste opinia, să se dezvăluie, să acţioneze. El, elevul, trebuie acceptat aşa cum este, trebuie sprijinit să fie el însuşi, să-şi manifeste personalitatea şi propria valoare, să-şi găsească propriul drum în realizarea sa deplină. Manifestarea unui nou tip de relaţie a profesorului cu elevii şi asumarea de noi şi variate roluri ale profesorului. Noua relaţie democratică dintre profesor şi elevi consolidează noile roluri ale profesorului de: organizator, îndrumător, consilier, mediator, moderator, manager al procesului educaţional, evaluator etc., astfel că ea (relaţia) câştigă în dinamism şi în flexibilitate, facilitează o comunicare reală între cei doi protagonişti ai actului educaţional. Preocuparea pentru o abordare nouă, integrată, interdisciplinară a conţinuturilor învăţării în cadrul ariilor curriculare şi a obiectelor de studiu. Trecerea de la instrucţie la educaţie. În condiţiile actuale, informaţia nu mai constituie un scop în sine, ci mai degrabă mijlocul prin care se formează capacităţile, priceperile, deprinderile şi comportamentele elevilor, celor educaţi. Explozia informaţională, multitudinea surselor de informare a elevilor impune a învăţa elevii să aleagă, să-şi formeze priceperi de a analiza critic sursele de informare, de a utiliza doar sursele veridice. Această realitate este amplificată şi de faptul că scopul activităţilor desfăşurate în şcoală se centrează pe educaţia caracterului, inteligenţei, sensibilităţii, voinţei şi atitudinilor, pe educaţia ecologică, pe educaţia pentru democraţie, pentru participare şi dezvoltare, pentru toleranţă, pentru respectul propriei persoane şi al celuilalt, pe educaţie multiculturală şi pluralism, pe educaţia patriotică, direcţii în care rolul profesorului este hotărâtor. Deschiderea activităţii desfăşurate la clasă către sursele educaţiei nonformale. Elevii sunt educaţi de către profesor în vederea selectării, receptării, prelucrării şi aplicării conţinuturilor asimilate în afara şcolii. Profesorul se preocupă astfel, în mod intenţionat, cu articularea celor două tipuri de învăţare care au tendinţe de a se manifesta independent. Utilizarea unor strategii didactice care plasează elevul în centrul procesului educativ prin solicitarea tuturor tipurilor de raţionamente (deductiv, inductiv, ipotetic, transductiv, analogic). În această situaţie, observaţia, jocul de rol, studiul de caz, problematizarea, asaltul de idei, descoperirea, dezbaterea etc. sunt integrate în lecţii de către profesor cu o înaltă măiestrie, în funcţie de natura obiectivelor şi a conţinuturilor, a nivelului de pregătire al elevilor. Depistarea şi educarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor. Profesorul se preocupă în mod constant de crearea condiţiilor afirmării performanţelor maximale ale fiecărui elev, sunt construite condiţii reale de acces la succesul şcolar şi social. Promovarea unor noi tehnici şi instrumente variate de evaluare. Capacităţile cognitive, afectivmotivaţionale, volitive, comportamentele, atitudinile, deprinderile, priceperile sunt astfel supuse de către profesor unei investigaţii la care şi elevii participă cu mai mare interes, multitudinea şi varietatea noilor tehnici şi instrumente de evaluare ajutându-i să transpună creativ ceea ce au acumulat. Afirmarea capacităţii de autoevaluare a elevilor. Dintre modalităţile explicite utilizate în vederea atingerii acestei capacităţi de către profesor se pot enumera : autocorectarea sau corectarea reciprocă, autonotarea controlată, notarea reciprocă etc. Pentru ca toate acestea să fie atinse şi stăpânite de către cadrul didactic într-o măsură ridicată este nevoie de o activitate de formare continuă, activitate care să o continue pe cea iniţială şi să-l ancoreze pe acesta în realitatea de zi cu zi. Această activitate de formare continuă se poate realiza prin participarea la o serie de acţiuni obligatorii: dobândirea gradelor didactice (definitivat, gradul II, I, perfecţionările periodice), precum şi activităţile derulate la nivelul unităţii şcolare sau al localităţii sub forma: comisiilor

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

metodice, activităţilor la nivel de catedră, la nivelul consiliului profesoral, consfătuiri pedagogice etc. Pe lângă acestea, mai trebuie menţionate acţiunile neobligatorii, acţiuni care antrenează cadrele didactice dornice să se perfecţioneze: sesiuni de comunicări ştiinţifice, participarea la realizarea unor proiecte, participarea la conceperea şi realizarea de materiale didactice, fişe de lucru sau de evaluare pentru elevi, manuale, îndrumătoare, caiete de muncă independentă pentru elevi, angajarea în acţiuni pentru realizarea de reviste şcolare (pentru elevi), reviste profesionale (pentru profesori), materiale de informare pentru elevi, profesori, părinţi, colaboratori, etc. Această activitate de formare continuă presupune centrarea sa pe dezvoltarea deprinderilor de a lucra în echipă, pe dezvoltarea echipelor de cadre didactice. Echipa de profesori se pune în serviciul unor dificultăţi, a unor situaţii problematice, cazuri speciale – cazuri în care experienţa colectivă a cadrelor didactice este foarte importantă (un ex. deosebit de concludent fiind Consiliul profesorilor clasei). Atât formarea iniţială cât şi cea continuă a cadrelor didactice trebuie să ia în considerare şi schimbările curriculare propuse şi să se centreze în jurul acestora. Noile planuri de învăţământ, noile concepţii integratoare, inter-, pluri- sau multidisciplinare, concepţia modulară, noile moduri de abordare a cunoaşterii, concepţia metodologică necesară realizării unui învăţământ obligatoriu până la vârsta de şaisprezece ani, introducerea informaticii, sunt doar câteva exemple de domenii în care e nevoie stringentă de intervenţie în /şi prin formarea permanentă. În concluzie, în întreaga sa activitate, profesorul trebuie să devină un partener activ în educaţia continuă, un susţinător, dar şi un “consumator” al acesteia. Numai astfel va putea să se ridice la aşteptările formatorilor săi şi să aibă sentimentul datoriei împlinite, atât faţă de el cât şi faţă de cei pe care îi modelează, îi pregăteşte pentru confruntarea cu rigorile vieţii. În mod sigur aceştia vor deveni nişte învingători. “Cel mai bun educator este acela care cunoaşte mai bine vremea în care trăieşte , care percepe cu fineţe marile trăsături caracteristice ale vieţii contemporane şi care se bucură şi suferă din cauza acestei vieţi …” Ernest Louis

Impactul metodelor activ - participative şi interactive Inspector şcolar Popa Emil Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea “Numeroşi profesori, odată ce au terminat un program de formare iniţială, se blochează în propriile paradigme de gândire şi acţiune, refuzând să absoarbă ceea ce se descoperă pe acest tărâm, îşi fac şi se refugiază în propria pedagogie - de fapt, o însăilare de amintiri, idei retardate, şabloane procedurale, vorbărie goală.” (C. Cucoş, 2002). Aşa apreciază C. Cucoş interesul unor cadre didactice faţă de ceea ce este nou, inovator, în învăţământ. În ultimii ani au existat diverse schimbări în sistemul de învăţământ din România. Acest fapt a determinat şi o modificare a percepţiei în care cadrele didactice înţeleg să îşi exercite profesia, mai ales că în noile condiţii este nevoie de o legătură tot mai puternică între şcoală şi societate. Cele mai cunoscute şi utilizate clasificări posibile ale ale metodelor: Criteriul de clasificare 1

Tipologia metodelor

Metode tradiţionale: expunerea, conversaţia, exerciţiul etc.; Din punct de vedere Metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, istoric: instruirea programată

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

5 6

Din punct de vedere al Metode generale: expunerea, prelegerea, conversaţia, cursul magistral etc.; sferei de aplicabilitate: Metode particulare: exerciţiul moral sau exemplul (în cazul educaţiei morale). Metode de transmitere şi însuşire a valorilor culturii: Metode de comunicare orală (bazate pe limbaj oral): metode expozitive (afirmative), metode interogative (conversative, dialogate); Metode de comunicare scrisă (bazate pe limbaj scris); Metode de comunicare oral-vizuală (bazate pe limbaj oral-vizual); Metode de comunicare interioară (bazate pe limbajul intern). După sursa principală Metode de explorare organizată a realităţii (obiective intuitive): care generează învăţarea: Metode de explorare directă a obiectelor şi fenomenelor reale; Metode de explorare indirectă, prin intermediul substitutelor realităţii. Metode bazate pe acţiune practică (operaţionale): Metode de învăţare prin acţiune efectivă (reală); Metode de simulare (învăţare prin acţiune fictivă, simulată). Instruirea programată (asistată de calculator). Din punct de vedere Metode expozitive: centrate pe memoria reproductivă şi pe ascultarea pasivă; al angajării elevilor la Metode active: care suscită activitatea de explorare personală a realităţii. lecţie: Metode de predare şi comunicare; După funcţia didactică Metode de fixare şi consolidare; principală: Metode de verificare şi apreciere a rezultatelor muncii. Din punct de vedere al Metode algoritmice: bazate pe secvenţe operaţionale, stabile, prestabilite; strategiei cognitive: Metode euristice: bazate pe descoperire proprie şi rezolvare de probleme. Metode individuale: pentru fiecare elev; Din punct de vedere al Metode de predare-învăţare în grup: omogene şi eterogene; structurării muncii: Metode frontale: cu întreaga clasă; Metode combinate: prin alternări între variantele de mai sus. Metode bazate pe învăţarea prin receptare: expunerea, demonstraţia cu caracter expozitiv; După implicarea în Metode bazate pe descoperirea dirijată: conversaţia euristică, studiul de caz; învăţare: Metode de descoperire propriu-zisă: exerciţiul euristic, brainstorming-ul,… Metode heterostructurante (transformarea se produce prin altul): expunerea, conversaţia, După tipul schimbării studiul de caz, problematizarea etc.; produse la elevi: Metode autostructurante (transformarea prin sine): descoperirea, exerciţiul. Metode de predare-învăţare interactivă în grup: Metoda predării-învăţării reciproce; Mozaicul; Citirea cuprinzătoare; Cascada; STAD (Student Teams Achievement Division); Metoda învăţării pe grupe mici; TGT (Teams / Games / Tournaments); Metoda turnirurilor între echipe; Metoda schimării perechii; Metoda piramidei; Învăţarea dramatizată. Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare: Subtipologie: Harta cognitivă sau conceptuală; Matricele; Lanţurile cognitive; Fishbone maos (scheletul de După funcţia didactică peşte); Diagrama cauzelor şi a efectului; Pânza de păianjen; Tehnica florii de nufăr; Metoda principală a metodelor R.A.I.; Cartonaşele luminoase. interactive de grup: Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii: Brainstorming; Starbusting (explozia stelară); Metoda pălăriilor gânditoare; Caruselul; Multivoting; Masa rotundă; Interviul de grup; Studiul de caz; Incidentul critic; Phillips 6/6; Tehnica 6/3/5; Controversa creativă; Tehnica acvariului; Tehnica focus grup; Patru colţuri; Metoda Frisco; Sinectica; Metoda Delphi etc. Metode de cercetare în grup: Tema sau proiectul de cercetare în grup; Experimentul pe echipe; Portofoliul de grup.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Metodele cu caracter activ şi interactiv satisfac, în mare măsură, condiţiile fundamentale ale învăţării eficiente şi creative, sunt formativ-educative, sunt centrate pe elev, îi implică activ pe subiecţi, au caracter interactiv, permit diferenţierea instruirii. Principalele argumente în favoarea folosirii acestui tip de metodologie sunt:  Implicarea activă în sarcinile de învăţare propuse de profesor elevilor îi face pe aceştia responsabili de rezultatul învăţării;  Participarea activă a tuturor elevilor înlătură practicile de învăţare în vederea notării şi caracterul selectiv în implicare;  Facilitează punerea în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi a capacităţilor în contexte şi situaţii variate;  Facilitează dezvoltarea capacităţilor de analiză şi de luare a deciziilor oportune;  Stimulează iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;  Asigură o integrare uşoară a cunoştinţelor noi în sistemul noţional, devenind astfel operaţionale;  Stimulează potenţialul creativ, originalitatea şi potenţialul fiecărui elev;  Asigură un demers interactiv firesc al actului de predare-învăţare-evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor. În ceea ce priveşte o bună pregătire a metodelor, în vederea aplicării lor concrete în cadrul activităţilor cu elevii, profesorul trebuie să aibă în vedere:  scopul demersului metodologic: (dacă implică elevii în cunoaştere; dacă le dă posibilitatea argumentării răspunsurilor; dacă ajută la sesizarea legăturilor cauzale între concepte; dacă sporesc aprofundarea cunoştinţelor; dacă formează gândirea logică a elevilor; dacă îi deprind pe elevi să rezolve singuri o problemă de învăţare);  procedura de aplicare a metodei propuse: (dacă se aplică pe grupe, individual sau frontal; dacă se bazează pe metode de comunicare, orală sau scrisă, sau pe exerciţiu, problematizare); profesorul trebuie să stabilească de la început care sunt regulile pe care elevii trebuie să le respecte în cadrul aplicării oricărui tip de metodă;  variante ale metodei (în unele cazuri): în funcţie de obiectivele instructive şi de informaţie, metoda specifică, propusă, poate fi aplicată şi sub alte forme, bazate pe diferite tipuri de învăţare. Cercetările efectuate în practica de specialitate, precum şi experienţa personală a multor cadre didactice, au demonstrat că metodele activ-participative şi interactive au un impact eficient asupra formării psiho-individuale ale elevilor, mai ales dacă se respectă, în aplicarea lor, unele condiţii, cum ar fi:  Să ofere elevilor libertate de iniţiativă şi de exprimare;  Să solicite inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea;  Să asigure participarea efectivă a elevilor la toate fazele elaborării cunoştinţelor;  Să solicite operaţiile mintale de bază (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea);  Să ofere elevilor posibilitatea de a efectua ei înşişi raţionamente;  Să permită elevilor să pună, la rândul lor, întrebări profesorului sau colegilor. Misiunea dascălului actual este mai dificilă, el trebuind să realizeze în timpul orei atât partea de transmitere de noi cunoştinţe, cât şi să suplinească lipsa de studiu individual acasă, tot mai acută la unii elevi. Este vorba despre o necesitate a schimbării de viziune asupra educaţiei. Şcoala este şi trebuie să rămână acea organizaţie menită să ridice educaţia tinerelor generaţii la nivelul cerinţelor unei lumi în continuă schimbare. Dacă îşi va păstra în continuare rolul, acela de a produce învăţare, şi dacă va urmări să evolueze permanent, va deveni o organizaţie inovatoare, aşa cum se cere astăzi pe “piaţă”. Metodele ca atare nu apar în stare pură, ci sub forma unor variante determinate de situaţiile concrete ale procesului didactic. Din Antichitate şi până la Renaştere organizarea învăţării a avut un caracter predominant individualizat. Epoca modernă cunoaşte trecerea spre sistemul clasă-lecţie şi instruirea pe grupe, sistem iniţiat de către pedagogul ceh J. A. Comenius, în secolul al XVII-lea. În primele decenii ale secolului al XX-lea, adepţi ai curentului „Educaţia nouă” sesizează unele limite ale învăţământului organizat pe clase şi lecţii şi-i opun noi forme de organizare a procesului de învăţământ, mai suple şi mai apropiate de interesele spontane de cunoaştere ale copiilor, forme care să susţină interesele şi aptitudinile individuale.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

Metoda didactică - plan de acţiune conceput pentru iniţierea şi derularea situaţiilor de învăţare Prof. Şandru Valeria Casa Corpului Didactic Vâlcea Una dintre preocupările cele mai de seamă ale şcolii, prezentă şi în viaţa părinţilor încă de când copiii sunt mici, se opreşte asupra viitorului profesional al copiilor. Copilul frecventează şcoala nu doar pentru a o frecventa. Scopul este acela de a se pregăti pentru intrarea în viaţa socială productivă. De aici, reiese foarte clar obligaţia şi rolul şcolii de a oferi la timp, elevilor şi părinţilor acestora, informaţii generale suficiente despre sistemul de învăţământ şi o informare specială amănunţită despre sistemul de şcolarizare: şcoala care trebuie urmată pentru a învăţa meseria aleasă, obiectele la care se dă concurs, obiectele de specialitate pe care le va urma, durata studiilor etc. Procedând astfel, şcoala devine partener al părinţilor, sprijin acestora, prieten. Dar preocupările actuale ale şcolii nu se limitează doar la atât. Cadrul didactic modern nu se limitează doar la predarea unui număr mare de cunoştinţe, ci stârneşte curiozitatea elevilor, le deschide minţile şi le pune acolo scânteia. Aceasta înseamnă un învăţământ deschis, centrat pe elev, pe formarea acestuia. Comunicarea didactică reprezintă baza procesului de predare-învăţare-evaluare. Competenţa comunicaţională a profesorului este într-o oarecare măsură înnăscută, dar mai ales dobândită, prin voinţă şi efort pedagogic. Pregătirea profesorului pentru activităţile didactice condiţionează în cea mai mare măsură succesul şcolar al elevilor. Trecând de etapa pregătirii părţii de documentaţie, atât de necesară, profesorul trebuie să aibă în vedere ca materialul să fie accesibil, adecvat nivelului de gândire al elevului, să fie structurat logic şi prezentat în mod gradat. Astfel, el se preocupă de crearea şi menţinerea continuă a unei motivaţii optime pentru învăţare, de asigurarea receptării materialului prin mai mulţi analizatori pentru a realiza asociaţii mentale complexe, de utilizarea metodelor activ-participative, a unor întrebăriproblemă, a dezbaterilor, a confruntărilor de idei. Toate acestea constituie legităţi cu efecte pozitive asupra randamentului şcolar. Învăţământul centrat pe elev desemnează acel proces de implicare a elevului la propria formare, la formarea personalizată. Formatorul, profesorul, dascălul, îşi modifică radical rolul, se transformă din instructor în organizator, în moderator, în colaborator al elevilor, iar aceştia devin coparticipanţi la propria formare. Metodele care fac lecţiile mai interesante, care îi ajută pe elevi să realizeze judecăţi fundamentate, care îi sprijină în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală sunt metodele de învăţare activă, metodele de tip activ-participativ. Folosite periodic la lecţii, dacă nu chiar permanent, dezvoltă motivaţia pentru studiu şi implicit obţinerea performanţelor. Acestea pot fi grupate în metode de învăţare prin descoperire şi problematizare, metode de învăţare creativă, metoda modelării. În condiţiile învăţământului contemporan, aflat într-un plin secol al cunoaşterii, marcat de o permanentă procesare a informaţiei, se pune tot mai mult accent pe formarea personalizată şi în acest sens trebuie să se ţină cont de modurile diferite de învăţare ale individului. Elevul învaţă activ atunci când materialul predat este inteligibil şi corespunde intereselor şi posibilităţilor lui intelectuale. Propunerea unor forme de învăţare creativă, care stimulează capacitatea intelectuală, oferă situaţii de învăţare productivă, conducând la dezvoltarea concretă a unor competenţe ca: - folosirea limbii române pentru înţelegerea şi exprimarea realităţii; - îmbogăţirea relaţiilor de comunicare cu persoanele cu care interacţionează; - formarea unui comportament adaptabil la condiţiile realităţii cotidiene; - dezvoltarea gândirii critice cu aplicabilitate în soluţionarea unor probleme practice din viaţa reală; - cunoaşterea şi aprecierea diferenţelor dintre oameni şi a modului lor de gândire; - sensibilizarea faţă de nevoile şi stările semenilor.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Metodele activ-participative nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marcând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Priceperea de a combina metodele, mijloacele de învăţământ şi formele de grupare a elevilor constituie atuuri ale cadrului didactic eficient, acestea contribuind, fără doar şi poate, la optimizarea procesului de formare a personalităţii. Desfăşurarea procesului de învăţământ implică folosirea unor instrumente de lucru adecvate, cu ajutorul cărora se înfăptuiesc finalităţile educaţionale. În activitatea didactică aceste instrumente poartă denumirea de metode de învăţământ. Metodologia se constituie ca un segment al didacticii care studiază natura, funcţiile şi modul de folosire a metodelor specifice procesului instructiv-educativ. Strategia didactică semnifică modalităţi de abordare a predării, învăţării şi evaluării printr-o combinaţie optimă a metodelor, mijloacelor şi tehnicilor de instruire, precum şi a formelor de organizare prin care să se poată înfăptui obiectivele, finalităţile stabilite, la parametrii superiori de performanţă. O strategie didactică arată, în general, “ce face” învăţătorul şi “ce face” elevul, ea pune în evidenţă capacitatea cadrului didactic de a alege şi combina eficient, într-o anumită ordine, metode, procedee şi mijloace de instruire, forme de grupare a elevilor, capacitatea de a selecta şi structura conţinutul ştiinţific în funcţie de obiectivele propuse, de cunoştinţele anterioare ale elevilor, de a opta pentru o anume experienţă de învăţare ce urmează a fi trăită de elevi, vizând obţinerea de performanţe maxime. Strategiile se stabilesc pornind de la concepţia pedagogică contemporană şi de la o concepţie personală, având în vedere o multitudine de factori care sunt implicaţi în actul educativ, de la cei definiţi prin termeni didactici şi pedagogici generali, până la cei referitori la stilul de gândire şi de învăţare al elevilor, la spaţiul şi mobilierul şcolar unde se susţine lecţia. O strategie didactică eficientă se reflectă imediat în alegerea şi aplicarea concretă a celor mai oportune metode didactice, iar acestea, la rândul lor, se concretizează în declanşarea mecanismelor psihologice ale învăţării, cele mai potrivite particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor, conducând la formarea acelor deprinderi practice concrete de soluţionare imediată a unei probleme din realitatea cotidiană. Metodele sunt instrumente de lucru atât ale profesorului, cât şi ale elevilor. Ele au o sferă de cuprindere a tuturor componentelor procesului didactic, cu implicaţii atât asupra predării, cât şi a învăţării şi evaluării. Orice metodă include în structura sa un număr de operaţii ordonate într-o anumită succesiune logică. Aceste operaţii, care apar ca tehnici mai limitate de acţiune, ca simple detalii sau componente ale unei metode, sunt numite frecvent procedee. În ultimă instanţă, o metodă ne apare ca un ansamblu organizat de procedee, care se pot succeda sau relua în funcţie de o situaţie nouă. Privite în viziune sistemică, metodele de învăţământ sunt indisolubil legate de toate celelalte componente ale procesului didactic. Funcţionalitatea lor este determinată de modul în care ele sunt angajate în întregul mecanism al acţiunii didactice, alături de celelalte componente ale sistemului. Metodele de învăţământ reprezintă componenta cea mai dinamică, mai mobilă a procesului de învăţământ. Elevul care a participat activ în cadrul desfăşurării lecţiei propriu-zise, care a avut oportunitatea să-şi spună opinia, care a avut şansa de a se face util într-un moment sau altul al lecţiei, aceasta fiind posibil doar prin aplicarea unei diversităţi de metode, va putea, cu siguranţă, să aplice în practică deprinderile formate, va putea aplica şi oferi soluţii la diverse probleme reale care pot interveni oriunde, oricum şi oricând. Numai astfel elevii se pot considera pregătiţi pentru intrarea în viaţa socială, profesională viitoare. Şi, în condiţiile societăţii româneşti contemporane, când nevoia de oameni buni profesionişti, buni practicieni este tot mai acută, şcoala românească nu poate să nu caute adaptări şi readaptări pentru a reuşi, în final, să elibereze astfel de absolvenţi, buni profesionişti, şi să-i “dea” societăţii. Pentru a le fi sporită eficienţa, metodele, dar mai ales modul de utilizare a lor, trebuie să sufere unele tendinţe de înnoire, cum ar fi: - creşterea ponderii utilizării metodelor active, care solicită şi exersează operaţiile gândirii, participarea activă şi conştientă, întemeiată pe înţelegerea profundă a ceea ce se învaţă: creşterea calităţii formelor de muncă independentă a elevilor în procesul învăţării; - orientarea învăţării, prin folosirea strategiilor participative, spre formarea de capacităţi şi atitudini, prin dezvoltarea competenţelor proprii de rezolvare a problemelor; - perfecţionarea metodelor de comunicare orală, în sensul sporirii gradului lor de eficienţă, a capacităţii

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ de a transmite şi recepta o cantitate mai mare de informaţii într-un timp relativ mai scurt, de a opera o mai bună selecţie a informaţiilor; - diminuarea ponderii metodelor verbaliste, relativ pasive, bazate pe memorie şi memorizare, în favoarea extinderii metodelor de elaborare prin eforturi proprii a cunoştinţelor noi, metodelor euristice de învăţare prin căutare, cercetare, descoperire; - utilizarea metodelor care combină învăţarea individuală cu munca în echipă şi cu cea colectivă. Exigenţele învăţământului contemporan nu numai că nu acceptă uniformizarea sau şablonismul metodic, înscrierea metodelor în tipare prestabilite, dar se declară deschis în favoarea diversificării lor. Însăşi diversitatea situaţiilor de instruire sugerează folosirea unei mari varietăţi de metode şi procedee. Există o multitudine de clasificări, toate argumentate în mod adecvat, după criterii viabile, precum: - tradiţionale-moderne; - bazate pe rezolvarea de probleme; - bazate pe învăţarea socială sau pe experienţă; - generale-particulare; - verbale-intuitive; - expozitive; - pasive-active, etc. Metodele didactice cu un caracter plurifuncţional sunt metode care asigură funcţii în plus, în sensul că pot participa, simultan sau succesiv, la realizarea mai multor obiective de instruire, fiecare metodă având, de obicei, o funcţie specifică, prin care se impune în faţa altor metode, dar alături de aceasta îşi poate asuma şi multe alte funcţii corelate (funcţii generale, particulare, funcţia cognitivă, formativ-educativă, motivaţională, instrumentală / operaţională, normativă / procedurală). Pentru profesor, metoda didactică este un plan de acţiune conceput pentru iniţierea şi derularea situaţiilor de învăţare. Alegerea metodei se face în funcţie de două categorii de factori: • obiectivi – natura finalităţilor; mecanismele învăţării; • subiectivi – cadrul psihosocial şi didactic în care se aplică metoda; personalitatea profesorului; psihologia elevilor; stilurile de învăţare ale elevilor. Opţiunile metodologice sunt condiţionate de competenţa psihopedagogică a educatorului, dar şi de experienţa sa educaţională în calitate de subiect al formării şi de formator. Pe aplicarea metodelor activ-participative în practica zilnică îşi pun amprenta patternurile comportamentale ale profesorului: istoria personală a profesorului ca elev, formarea iniţială a acestuia şi mediul şcolar în care este integrat.

Compunerea – mijloc de dezvoltare a personalităţii elevilor Înv. Liana Stănescu Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Creativitatea este o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare. Sămânţa roditoare a creativităţii o constituie imaginaţia, acea funcţie care transformă impresiile, amintirile, ideile noastre creând combinaţii, plăsmuiri variate, unele din ele constituind izvorul principal al inspiraţiei creatoare de valori. În portretul omului creator, imaginaţia se caracterizează prin: fluiditate, constând în bogăţia asociaţiilor de imagini ori de idei care inundă conştiinţa umană, flexibilitate, adică uşurinţa cu care o persoană e capabilă să schimbe punctul de vedere în abordarea unei situaţii, a unei probleme, originalitatea soluţiilor, nota definitorie a creativităţii. Imaginaţia, funcţie combinatorie, presupune însă un material prealabil, un bagaj de informaţii care urmează a fi prelucrat. De aceea, creativitatea se bazează pe memorie, care reţine informaţiile şi pe gândire, care organizează şi sistematizează aceste informaţii, făcându-le utilizabile. Alţi factori care pot interveni în procesul creativ sunt: spiritul de observaţie, aptitudinile, motivaţia

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

persoanei, o voinţă formată, o perseverenţă îndelungată şi sensibilitatea la probleme, însuşire complexă ce presupune interes pentru ceea ce trebuie rezolvat, dar şi capacitatea de discriminare, de analiză, precum şi o atitudine creativă, adică o dispoziţie spre progres, spre inovaţie. Între disciplinele de învăţământ care oferă un vast câmp de acţiune învăţării creative, un loc de frunte îl ocupă limba şi literatura română. La disciplina limba şi literatura română, elevii învaţă să fie creativi prin intermediul jocurilor de cuvinte organizate sub forma unor concursuri, al jocurilor de rol, prin comentarii, interpretări posibile pe care le pot da textelor literare, găsirea altor soluţii, diferite de cele ale autorului, pentru problemele din texte şi, mai ales, prin scrieri imaginative. Scrierea imaginativă oglindeşte gradul de stăpânire şi folosire a limbii de către elevi, capacitatea de exprimare în scris, respectarea ortografiei, punctuaţiei, topicii, angajează în mod efectiv capacităţile intelectual – creative ale elevilor şi oferă terenul de valorificare în practică a cunoştinţelor, deprinderilor şi capacităţilor însuşite în şcoală la toate disciplinele de învăţământ. Cele mai bune scrieri imaginative le vor realiza elevii ai căror învăţători îşi cultivă ei înşişi potenţialul creator, în virtutea principiului bipolarităţii actului pedagogic, care iubesc originalitatea şi urăsc şabloanele, care asigură în sala de clasă un climat favorabil, caracterizat printr-o tonalitate afectivpozitivă de exigenţă şi de înţelegere, de responsabilitate. Scrierea imaginativă include: compunerea narativă după o ilustraţie sau un şir de ilustraţii; compunerea după planul de idei; compunerea cu început dat; compunerea după benzi desenate; compunerea pe baza unor cuvinte de sprijin; compunerea narativă în care se introduce dialogul; compunerea pe baza unor cuvinte şi expresii date; compunerea narativă liberă; compunerea care înfăţişează o fiinţă sau un colţ de natură. Compunerea şcolară este o întreprindere dificilă, migăloasă şi pretenţioasă care se bazează, însă, pe abilităţi învăţate anterior. În lecţiile de literatură, elevii îşi însuşesc multe instrumente care devin operaţionale în tehnica şi conţinutul compunerii: îmbogăţirea, activizarea, precizarea şi nuanţarea vocabularului; alcătuirea planului de idei; povestirea unui text literar narativ; redactarea rezumatului; realizarea unor descrieri sau caracterizări; exersarea dialogului prin citire pe roluri şi transformarea dialogului în povestire. Alături de literatură, educaţia plastică şi ştiinţele naturii oferă cadrul adecvat observării sistematice a obiectelor, tablourilor, ilustraţiilor şi al sintetizării observaţiilor efectuate. Elevii sunt îndrumaţi să-şi confecţioneze mape tematice incluzând materiale de sprijin, cum ar fi: seturi de ilustraţii aflate în reviste sau cărţi pentru copii, desene tematice personale, fişe cu expresii poetice culese din textele literare studiate sau din lectura suplimentară, fişe cu poezii pentru copii etc. Pentru ca elevii să-şi manifeste personalitatea, în activitatea de elaborare a compunerilor am pus un mare accent pe utilizarea acestor materiale şi mai ales, am încurajat crearea unor expresii unice, individuale. La documentaţia adunată cu trudă şi bucurie de către elevi se adaugă cea din portofoliul învăţătorului, cuprinzând materiale didactice, materiale bibliografice, fişe de lucru sau de evaluare, consemnarea unor succese sau insuccese în activitatea de creaţie, lucrări ale elevilor. Etapele de elaborare ale unei compuneri sunt: stabilirea temei; documentarea (strângerea materialului); invenţiunea (căutarea ideilor); dispoziţiunea şi diviziunea (alcătuirea planului şi dozarea proporţională a părţilor, dispunerea logică şi ordonată a ideilor);

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ elocuţiunea, cel mai important moment al compunerii ce constă în redactarea sau dezvoltarea în scris a ideilor din plan; redactarea propriu-zisă, ce trebuie să respecte cîteva cerinţe legate de: aşezare estetică şi funcţională a textului în pagină, grafie lizibilă, frumoasă, corectitudine gramaticală, vocabular adecvat, respectarea normelor ortografice şi de punctuaţie, adaptarea stilului la subiectul tratat, utilizarea corectă a timpurilor verbale. Din paleta bogată de scrieri imaginative ce se realizează la ciclul primar, mă voi referi, în cele ce urmează, la două dintre ele, pentru a ilustra modul creativ în care le-am abordat în vederea dezvoltării personalităţii elevilor: compuneri narative după o ilustraţie sau un şir de ilustraţii şi compuneri narative libere. În redactarea compunerilor narative după o ilustraţie, un şir de ilustraţii sau după diapozitive, am acordat o atenţie deosebită calităţii imaginilor utilizate: să fie realizate corespunzător din punct de vedere artistic, să aibă un conţinut clar, accesibil elevilor, să fie de mărime potrivită pentru a putea fi urmărite. Am constatat că elevilor le este mai uşor să alcătuiască o compunere după un plan de imagini (dându-i fiecărui tablou un titlu), decât după un plan scris, iar o acţiune este urmărită foarte bine de elevi pe un şir de tablouri după care alcătuiesc compunerea. Deşi fiecare din ilustraţii redă un moment esenţial din succesiunea momentelor ce marchează conţinutul de bază al unei naraţiuni, ilustraţiile nu redau direct, prin cuvinte, naraţiunea sau peisajul din natură, ci doar le sugerează. Pus în faţa lor, elevul reflectează asupra fiecărei ilustraţii, pentru ca apoi, urmărind succesiunea, să poată stabili înlănţuirea ideilor pe baza cărora se va alcătui compunerea. Redactarea compunerii va fi rezultatul unor idei creatoare ale elevilor, iar elevii vor depune efort intelectual pentru a găsi cele mai potrivite forme de exprimare. Trecerea de la un şir de ilustraţii, la compuneri pe baza ilustraţiei unice se face treptat. După ce elevii reuşesc să observe ce idee dezvoltă fiecare imagine şi alcătuiesc compuneri după acestea, în activităţile următoare nu se mai foloseşte un întreg şir, ci doar o parte din materiale, ajungându-se apoi la o singură ilustraţie. De aici, elevul dezvoltă acţiunea cu forţe proprii şi-i conferă o interpretare creatoare. El trebuie să-şi imagineze ce s-a petrecut înainte şi după momentul înfăţişat în tablou, să descifreze tabloul prezentat, să stabilească succesiunea secvenţelor compunerii, precum şi eventualele semnificaţii ale unor detalii ale tabloului respectiv. Cu mult succes, am utilizat, în special la clasa a IV-a, tablouri-pretext care să reprezinte un singur moment al acţiunii; în rest, se apelează la imaginaţia creatoare şi la cunoştinţele elevilor sau la personaje ori obiecte, fie static, fie în acţiune, urmând ca, pe baza lor, elevii să imagineze întâmplări ai căror eroi sunt obiectele sau personajele prezentate. Înainte de redactarea compunerilor, am reactualizat normele referitoare la dozarea proporţională a părţilor compunerii, dispunerea logică şi ordonată a ideilor principale, am întărit regulile de scriere grafică, ortografică şi de punctuaţie, aşezarea în pagină, acurateţea. În cazul introducerii dialogului, s-au reactualizat formulele specifice, scrierea replicilor utilizând linia de dialog, redactarea la persoana corespunzătoare. Am exemplificat tipul de compunere după un tablou- pretext cu o compunere semicolectivă, în care planul s-a elaborat în colectiv după un exerciţiu de brainstorming, iar redactarea s-a făcut individual. Compunerile individuale (în care atât planul, cât şi redactarea se realizează individual) au cea mai mare notă de originalitate şi dezvoltă în cea mai mare măsură gândirea, imaginaţia creatoare şi capacităţile intelectuale ale elevilor. Din această categorie fac parte compunerile narative libere. Pentru a aborda cu succes o compunere narativă liberă, este necesar ca elevii să-şi formeze anumite deprinderi de culegere şi selectare a informaţiilor, de ordonare a ideilor şi de dezvoltare a acestora într-un limbaj corespunzător, utilizând un vocabular bogat şi nuanţat. Deşi se numesc compuneri libere, la clasele mici mai este necesară încă, în unele momente, îndrumarea de către învăţător, datorită experienţei reduse a elevilor, a informaţiilor limitate de care dispun, a posibilităţilor mici de a observa independent obiecte, fenomene, peisaje şi, mai ales, de a selecta şi ordona toate aceste date. În cele ce urmează, voi arăta cum am procedat practic pentru realizarea compunerii libere cu titlul « Primăvara ». Am stabilit din timp subiectul , iar elevii au avut ca temă să se documenteze în legătură cu

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

subiectul ales: să recitească lecţia de la literatură, să-şi întocmească fişe cu expresii poetice culese sau create de ei şi un plan de idei în vederea elaborării compunerii. În ora de compunere s-au citit câteva planuri, s-au purtat discuţii pe marginea lor cu scopul de a stabili criterii de orientare pentru întreaga clasă, s-a verificat documentarea elevilor, după care a urmat elocuţiunea. Etapa următoare, redactarea propriu-zisă a compunerii, a concretizat pregătirea complexă realizată în prealabil. Cu toată această pregătire, activitatea de elaborare a compunerii a fost un act creator, iar scrierile elevilor au îmbinat elemente narative, descriptive şi de dialog. Elevii au creat multe compuneri libere, care au fost citite, discutate şi apreciate de colegi. Aceasta a contribuit la dezvoltarea personalităţii acestora, a stimulat valorificarea aptitudinilor, a vocaţiei, a talentului, a încurajat competiţia, asumarea de responsabilităţi, comunicarea, abordările bazate pe iniţiativă şi imaginaţie, dându-le copiilor sentimentul muncii împlinite. Bibliografie 1. Psihopedagogie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Casa Corpului Didactic, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995 2. Ungureanu, Adalmina, Metodica studierii limbii şi literaturii române, Ed. As’s , Iaşi, 2003 3. Matei, Nicolae, Constantin, Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, E.D.P.Buc.1982.

Aspecte ale alternativei educaţionale Step By Step Prof. înv. primar Ioan Onogea Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 13 Râmnicu Vâlcea Alternativele educaţionale/pedagogice reprezintă variante de organizare şcolară, care propun soluţii de modificare a anumitor aspecte legate de formele oficiale, consacrate, de organizare a activităţii instructiv-educative. În cadrul sistemului de învăţământ din România sunt instituţionalizate următoarele alternative educaţionale, aplicabile în învăţământul preprimar şi primar, cu deschideri spre învăţământul secundar: Waldorf, Montessori, Step by step, Freinet şi Jena-Petersen. Alternativele educaţionale au o serie de dimensiuni comune: - dezvoltă grija faţă de copil, având în vedere dezvoltarea sa armonioasă, echilibrată; - promovează, în esenţă, acele teorii şi principii pedagogice care pleacă de la nevoile copilului, de la dorinţele şi posibilităţile sale; copilului nu i se impune nimic din afară, el învaţă acţionând, din propria sa experienţă; - vizează respectarea copilului, valorificarea ritmului său de dezvoltare, a sensibilităţii, a autonomiei şi înclinaţiilor sale naturale pe baza unor modele nondirective; - pun accent pe meditaţie, reflecţie, pe o pedagogie centrată pe personalitatea celor educaţi şi mai puţin pe considerente teoretice, pe aspecte informative. Programul Step by Step susţine necesitatea creării unui model educaţional care să verifice dacă elevul este conştient că tot ce se întâmplă în viaţă este interdependent şi pune accent pe colaborarea şcolii cu familiile elevilor, pe implicarea părinţilor acestora în conceperea şi organizarea activităţilor din şcoală. Pentru a pregăti copiii să fie receptivi şi să se informeze permanent în cadrul societăţilor democratice, Programul Step by Step creează temelia atitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor de care copiii vor avea nevoie în viitor. Programul este conceput în spiritul respectului faţă de necesităţile specifice fiecărei ţări şi tradiţiilor culturale, în spiritul respectării Drepturilor Omului şi Convenţiei Drepturilor Copilului. Programul Step by Step este un program destinat copiilor de la 3 ani şi până la vârsta de 13 ani

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ şi familiilor acestora. Programul educaţional Step by Step pentru învăţământul primar se ghidează după 4 obiective: • să pregătească indivizi dispuşi să se instruiască toată viaţa; • să creeze un mediu de instruire bazat pe respect reciproc şi pe principii democratice; • să asigure continuitatea şi metode practice de dezvoltare; • să se asigure că toţi copiii vor dobândi deprinderi eficiente, artistice, etice şi practice, pentru a lua parte cu succes la viaţa unei societăţi democratice. În România, copiii care învaţă în alternativa educaţională Step by Step parcurg aceeaşi programă ca şi în învăţământul tradiţional, diferind modul de aplicare al acesteia. Clasa Step by Step este structurată diferit faţă de cea din învăţământul tradiţional, aranjarea fiind făcută pe centre care au fiecare dulapuri cu materiale specifice şi panouri de afişare zilnică a evaluărilor sau lucrărilor copiilor. Dispare statutul de “lider” al cadrului didactic, nemaifiind catedra din faţa clasei şi deseori învăţătorul fiind pus în situaţia de a deveni parte integrantă în procesul educativ şi nu doar difuzor de surse de informaţii. Programul promovează educaţia centrată pe copil, predarea orientată după nevoile şi interesele copilului, învăţarea organizată în centre de activitate, implicarea familiei şi comunităţii în educaţia copiilor, respectarea şi aprecierea diversităţii umane, susţinerea incluziunii grupurilor defavorizate. Alternativa educaţională Step by Step are misiunea de a dezvolta în fiecare copil capacitatea de a fi creativ, de a-şi forma o gândire critică, a face opţiuni şi a avea iniţiativă, a defini şi a rezolva o problemă, a comunica uşor cu semenii, a-i înţelege şi a negocia. Munca în grupuri stă la baza activităţilor didactice. Aceste activităţi urmăresc să dezvolte la copii un simţ al identităţii şi preţuirii de sine, cooperarea, respectul şi integrarea în comunitatea elevilor. Modalităţile de lucru şi metodele aplicate cer moduri diferite de dispunere a mobilierului şi organizarea elevilor în formaţii de lucru de diferite mărimi. Se ţine cont de nivelul de dezvoltare al fiecărui copil prin metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a elevilor clasei. Activitatea este organizată pe centre de activitate (de alfabetizare, de lectură, de ştiinţe, de matematică, de arte, de teatru şi jocuri etc.), care răspund intereselor şi nevoilor elevilor şi includ activităţi pe mai multe niveluri şi cu materiale diferite, organizate logic, ţinând cont de cerinţele şi stilurile individuale de învăţare. În concluzie, alternativa educaţională Step by Step susţine necesitatea creării unui model educaţional care să verifice dacă elevul este conştient că tot ce se întâmplă în viaţă este interdependent şi pune accent pe colaborarea şcolii cu familiile elevilor, pe implicarea părinţilor acestora în conceperea şi organizarea activităţilor din şcoală. Bibliografie 1. Kirsten A. Hansen, Roxane K. Kanfmann, Kate Burke Walsh, Crearea claselor orientate după necesităţile copilului 2. Elena Joiţa (coordonator), Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Ed. Arves, Craiova, 2003

Vechea dilemă a creaţiei – actuala problemă a educaţiei Învăţător Ţurlea Viorel Şcoala cu clasele I-VIII “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea Se zice că atunci când Dumnezeu a făcut lumea, a făcut şi compoziţia creierului uman. A aşezat această compoziţie într-un bol mare şi i-a poruncit Sfântului Petru să toarne în cutia craniană a fiecărui om, o cantitate oarecare de creier. Sfântul Petru i-a aşezat pe oameni în rând câte unul şi i-a înzestrat pe fiecare cu o cantitate mai mică sau mai mare de creier, după cum se întâmpla să ia cu o lingură ce o avea la îndemână, o anumită cantitate de creier din bolul cel mare.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Aşa au apărut în lume oameni cu grade diferite de inteligenţă, de la savanţi la cei obişnuiţi. Văzând Petre că mai sunt destui oameni la rând şi creierul rămas se împuţinează, merge la Creator şi îl roagă să mai facă o nouă compoziţie pentru a ajunge tuturor. Dumnezeu îl refuză politicos şi îi spune că acest lucru este imposibil, deoarece creaţia divină este unică şi nerepetabilă. Se sfătuiesc şi ajung la concluzia ca să “lungească” compoziţia creată iniţial, turnând apă în bolul cu pricina. Cu noua compoziţie sunt înzestraţi alţi oameni ce stăteau la rând. Aşa au apărut în lume “oamenii cu probleme mentale” pe care îi întâlnim tot mai des şi în număr tot mai mare printre noi. Dar cum şi aşa compoziţia din bol se termina, iar la rând erau destui oameni, Sfântul Petru intră în panică, merge la Dumnezeu şi îi prezintă noua situaţie. Disperarea Sfântului este liniştită de Creator prin cuvintele: - Nu te speria, Petre! Celor ce au rămas le vom da diplome. Aceasta este “vechea dilemă a creaţiei”. Ea seamănă izbitor de mult cu “actuala problemă a educaţiei”. Este inutil ca “actuala problemă a educaţiei” să fie comentată, deoarece nu se doreşte a fi schimbată. Nu ne rămâne decât să o semnalăm ca un fapt deja existent, iar până se va găsi cineva care să o aducă la normalitate, nouă celor mulţi, ne rămâne încă vie speranţa. Evaluarea din perspectiva învăţământului centrat pe competenţe. Elementele la care se raportează activitatea evaluativă în şcoală sunt foarte diverse şi semnifică o realitate complexă. Această realitate este prefigurată prin obiectivele cadru şi de referinţă ale disciplinelor de studiu diferenţiate pe cicluri şi pe anii de studiu, precum şi prin conţinuturile prevăzute de programele şcolare pentru a fi reactivate în clasă. Abordarea activităţii evaluative din perspectivă cognitivă şi metacognitivă, orientarea acesteia predominant spre procesele cognitive ale elevului şi spre autoreflecţie privind învăţarea, ne conduce la ideea că sintagma tradiţională “rezultate şcolare ale elevului” ar trebui reconsiderate şi chiar substituite cu formele lingvistice care să exprime realitatea intenţiilor şi preocupărilor actuale. “Rezultatele şcolare” fac trimitere, cu deosebire, la “produsele învăţării”. Desigur, nu sunt excluse apriori nici procesele care au condus la acele rezultate, dar trimiterea este ţintită prioritar spre produsul final al activităţii de învăţare. O formulă des întâlnită şi uzitată de literatura de specialitate actuală şi care este în consens cu pendularea evaluării între cogniţie şi metacogniţie este “evaluarea competenţelor şi proceselor cognitive” ale elevului. Iată deci că, pe lângă competenţe care integrează o multitudine de elemente (cunoştinţe, capacităţi, abilităţi, competenţă), intră în câmpul acţiunii evaluative “procesele cognitive ale celui care învaţă”. Evaluarea pe bază de competenţe este o problemă centrală a ultimului deceniu şi jumătate. În esenţă, aceasta semnifică faptul că atenţia în procesul evaluativ nu mai trebuie focalizată pe performanţe (obiectiv specific derivat din PPO – Pedagogia prin obiective – şi care a dominat anii 1980), ci pe activităţile mentale ale elevului (cel care învaţă) şi care susţin obţinerea acelor performanţe. O asemenea deplasare de accent, spune Jacques Baille, are, evident, multe consecinţe, pune multe probleme, căci evaluarea se vede confruntată cu întrebări care vizează funcţionalitatea sa. Dintr-o asemenea perspectivă, evaluarea nu mai este sinonimă cu măsurarea şi nu mai reprezintă doar suport al deciziei: ea trece pe analiza proceselor cognitive ale celui care învaţă. În domeniul evaluării, reînnoirea se manifestă pregnant şi este evidentă, inclusiv prin diminuarea referinţelor la noţiuni a căror invocare era mai mult frecventă în învăţământul tradiţional. Folosirea categoriilor precum: “evaluarea diagnostică”, “prognostică”, “formativă”, “sumativă”, “certificativă” etc. este substituită de termeni precum: “comunicare”, “reglare”, “autoreglare”, “procese”, “negociere”, “cogniţie”, “metacogniţie” etc. Această substituţie semnifică, de asemenea, faptul că este vorba mai puţin de “a măsura”, “a verifica” şi mai mult de a analiza procesele, pentru a înţelege şi a regla sensurile activităţii elevului care învaţă.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Conceperea programelor de studiu centrate pe competenţe este relativ recentă. Această idee se datorează în mare parte lucrurilor în domeniu care aparţin lui Guy Le Boterf. Lucrarea sa cea mai reprezentativă este Le competence – essai sur un attracteur etrange, apărută în 1999, care a produs un impact deosebit asupra transferului conceptului din lumea muncii şi profesiilor în lumea şcolii. Aşa cum afirmă autorii lucrării Quel avenir pour les competences?, în învăţământ noţiunea de competenţă a pătruns masiv la începutul anilor 1990. Ea succede diferitele curente pedagogice, dar mai ales două curente foarte puternic impregnate unul de altul şi care au avut perioada lor de glorie în anii 1980: • Pe de o parte, pedagogia prin obiective a permis centrarea învăţăturii pe esenţial: activitatea elevului. Important nu mai era ceea ce trebuie “să ştie” elevul, ci ceea ce el trebuie să ştie “să facă” cu ceea ce ştie. Era vorba de o veritabilă revoluţie, pe care unii au numit-o coperniciană în lumea pedagogică. Din păcate, derivele pedagogiei prin obiective au condus la “fărâmiţarea învăţăturii în microobiective”, strict predate şi controlate, fără a se mai pune problema a ceea ce ştie elevul să facă la modul global şi nu pe bucăţele. • Pe de altă parte, “pedagogia stăpânirii”, direct derivată din prima. Această concepţie a permis să se pună accentul pe adevărul următor: nu numai că toţi elevii ar putea să înveţe, să facă dovada lui “savoir-faire”, ci, în plus, că toţi sunt capabili. Raţionamentul fiind simplu, s-a ajuns la afirmaţia: Orice elev este capabil să înveţe totul, cu condiţia să dispună şi să înveţe în ritm propriu. Din aceste două mişcări revoluţionare s-a născut o nouă preocupare: aceea a evaluării centrate pe competenţă. Competenţa reprezintă un concept relativ recent în teoria evaluării, fiind transferat, aşa cum am arătat, din arii operaţionale sau economice. Este mai greu de evaluat, întrucât face parte din gama rezultatelor şcolare ample şi profunde de maximă relevanţă. Competenţa este un megarezultat educaţional ce nu poate fi corelat decât orientativ cu un obiectiv educaţional cu grad mare de generalitate: obiectiv de arie curriculară, obiectiv cadru general etc., putând fi integrat în soclurile de competenţă. Din cauza complexităţii sale, competenţa este nu doar greu de format şi de evaluat dar şi greu de definit. Nu există un consens în acest sens. În principiu, competenţa poate fi considerată ca o disponibilitate acţională a elevului, bazată pe resurse bine precizate, dar şi pe experienţa prealabilă, suficientă şi semnificativ organizată. Se materializează în performanţe ale elevului, predictibile în mare măsură pe baza prestaţiilor anterioare. Ph. Meirieu (1993) defineşte competenţa ca fiind identificarea şi recurgerea la una sau mai multe capacităţi/abilităţi, într-un câmp noţional sau disciplinară determinat. Acelaşi autor vede, totodată, în competenţă, un set de capacităţi specific împletite, care îi permit individului să asocieze la o clasă de probleme precis identificate, un program de abordare adecvată, bine stăpânit. Într-o lucrare recentă, profesorul Miron Ionescu defineşte competenţele, la rândul său, astfel: “Ansambluri integrate de capacităţi şi abilităţi de aplicare, operare şi transfer ale achiziţiilor, care permit desfăşurarea eficientă a unei activităţi, utilizarea în mod funcţional a cunoştinţelor, principiilor şi deprinderilor dobândite, în diferite contexte formale, neformale şi informale”. În opinia lui Ph. Perrenoud, competenţele presupun integrarea şi adaptarea, mobilizarea şi transferul de cunoştinţe la diverse situaţii, reglarea resurselor şi strategiilor de gândire şi acţiune căpătând tot mai multă fineţe în raport cu pluralitatea experienţelor acumulate. Unele competenţe sunt disciplinare, altele se află la graniţa mai multor discipline, iar altele sunt transdisciplinare. Organizarea învăţământului din perspectiva formării competenţelor la elevi va conduce la situaţii în care aceştia nu vor mai fi copleşiţi de asimilarea de informaţii punctuale, ci vor fi iniţiaţi în acele fundamente, concepte, tematici, idei care au menirea de a structura o disciplină, un câmp al cunoaşterii. O asemenea concepţie va determina selectarea cunoştinţelor în funcţie de potenţialitatea şi interesele elevilor. Aceştia vor învăţa să se servească de cunoştinţele de cultură generală, să le activeze în viaţa cotidiană. Astfel, şcoala nu va mai livra o cultură înţepenită, dată ca definitivă, ci va acorda mai mult timp formării competenţelor de bază şi cunoştinţelor utile.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Bibliografie 1. Cucoş, Constantin. Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi, Editura Polirom, 2008 2. Jinga, Ioan, Istrate, Elena. Manual de pedagogie. Bucureşti, Editura ALL, 2008 3. Manolescu, Marin. Evaluarea şcolară. Bucureşti, Editura Meteor Press, 2005

Familia - partener în educaţie Inst. Tudoran Ana-Maria Casa Corpului Didactic Vâlcea Motto: “Şcoala, pentru a da roade, are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părinţilor. Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă familia e ostilă şi indiferentă.” H. H. Stern - Educaţia părinţilor în lume Într-o lume dominată de globalizare, într-un secol al vitezei în care tehnica evoluează rapid, când tot mai mulţi oameni îşi fac un crez din proverbul “timpul înseamnă bani”, găsim din ce în ce mai puţin timp pentru copiii noştri. Pe fundalul transformărilor prin care trece societatea umană, importanţa educaţiei capătă dimensiuni majore. Cei implicaţi în educaţie vor fi responsabili de calitatea omului format şi de integrarea lui rapidă în viaţa socială. Educaţia începe în familie, prima colectivitate umană, microgrupul în care începe socializarea individului şi care trebuie să asigure modelul unui comportament adecvat. Copilul se va umaniza în funcţie de relaţiile socio - afective şi de formele de cultură şi muncă pe care i le prezintă mediul familial. Climatul afectiv al familiei condiţionează calitatea dialogului emoţional şi răspunsurile comportamentale ale copiilor. În familie se găseşte dragostea, educaţia şi disciplina. Rolul familiei este covârşitor. Părinţii sunt primii educatori, ei le formează cele dintâi comportamente, începând cu noţiunile de igienă personală şi colectivă, regimul de viaţă, de odihnă şi de muncă. De la cea mai mică vârstă se monitorizează dezvoltarea proceselor psihice: atenţia, memoria, gândirea, imaginaţia şi deprinderile de comunicare. Familia asigură copiilor sentimentul siguranţei şi îi ajută să depăşească obstacolele inerente vieţii, educându-i să devină persoane responsabile, adaptate timpului în care trăiesc. Realitatea socială îi determină pe părinţi să petreacă mult timp la serviciu şi, în multe cazuri, să plece să muncească în străinătate. În aceste situaţii, copilul rămâne mai puţin supravegheat, iar răspunderea formării lui cade în sarcina bunicilor şi mai ales a dascălilor. „Cei 7 ani de-acasă”, mai nou “6”, sunt hotărâtori pentru dezvoltarea ulterioară a existenţei lui. Familia este factorul educativ care ţine sub îndrumare individul uman pe cea mai lungă durată din viaţa lui. “Profesorii fac şcolari buni, numai mamele cresc oameni buni”. Tranziţia de la un sistem totalitar, în care libertatea individului era la cote minime, la un sistem democratic, bazat pe economia de piaţă, creează de multe ori confuzii la nivel familial, individual, social. Aceste schimbări survenite în societate au conferit şcolii dreptul, răspunderea majoră pentru educaţia copiilor, îndatoriri de a corecta greşelile în educaţie primite în familie şi mai ales de a suplini unele dintre funcţiile acesteia. E adevărat: rolul familiei nu poate fi preluat total de nicio altă instituţie, mă refer în special la aspectul afectiv. Şi totuşi şcoala, a doua instanţă de socializare după familie, preia multe din sarcinile acesteia. Dascălul, în calitatea sa nouă de manager, care este tot mai mult promovată de învăţământul

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ modern, trebuie să conducă cu maximă eficienţă relaţiile cu părinţii, transformându-şi-i în aliaţi şi colaboratori. El e veriga între şcoală şi familie, e educator şi partener al educaţiei, e consultant al părinţilor, este “o făclie care se stinge luminând pe alţii”. Se ştie că nicio şcoală nu-şi poate realiza conţinutul, sarcinile şi scopul final dacă nu are sprijinul familiei. Modul cum interrelaţionează părinţii şi dascălii îşi pune amprenta pe formarea şi instruirea copilului. Colaborarea dintre familie şi şcoală presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiuni, urmărind acelaşi ţel: binele copilului. Nu trebuie niciodată să uităm că a educa este mai greu decât a instrui. Tocmai în acest sens este nevoie de colaborarea dintre familie şi şcoală. Familia susţine, lărgeşte şi adânceşte neîncetat acţiunile educative ale şcolii, iar şcoala se sprijină permanent pe experienţa de viaţă a copilului, dobândită în familie. Colaborarea şi comunicarea periodică şi permanentă între părinţi şi dascăli, cooperarea în anumite momente, atmosfera destinsă dintre ei contribuie la sporirea eficienţei învăţării şcolare. Părinţii trebuie implicaţi permanent în activitatea şcolii, nu numai atunci când se ivesc probleme. Colaborarea familiei cu şcoala nu trebuie să se rezume la domeniul bazei materiale a învăţământului, la sporirea confortului în sala de clasă prin colectări de fonduri, sponsorizări, muncitori pentru îmbunătăţiri şi reparaţii. Acolo unde este posibil, părinţii trebuie implicaţi în luarea deciziilor: modificările orarului, pregătirile şi programele suplimentare legate atât de rezultatele la învăţătură ale copiilor, cât şi de comportarea acestora în colectiv, ş.a. Familia este alături de şcoală supraveghind elevii când îşi efectuează temele, îndrumând şi încurajând lectura suplimentară, folosirea timpului liber, dar şi în cadrul activităţilor extraşcolare: excursii, tabere, vizite, vizionări de spectacole, concursuri. În realizarea acestor activităţi, familia este susţinător material şi moral şi adesea chiar participant direct. Un alt prilej în care familia este alături de şcoală sunt serbările şcolare. Serbările unesc prin afect, responsabilitate şi plăcere copii şi învăţător, învăţător şi părinţi, copii şi părinţi, copii şi copii. O altă modalitate de colaborare o reprezintă participarea la seri speciale, la sărbătorirea unor evenimente ale clasei, la sărbătorirea zilelor de naştere în colectivul de elevi, la acţiuni caritabile, ş.a. . Astfel, părinţii se pot cunoaşte mai bine, pot găsi împreună noi căi de implicare în viaţa şcolii. Părinţii pot fi parteneri în educaţie. Unii părinţi au şi dorinţa, şi timpul, şi posibilitatea financiară de a juca un rol în activităţile şcolare, în viaţa clasei, lucru vizibil mai ales în învăţământul primar. Concluzia: activitatea didactică poate fi sprijinită prin intermediul familiei. Câştigul: pentru toată lumea: copii, familie, şcoală. Copiii se simt importanţi şi responsabili când se văd participând alături de părinţi. Într-un parteneriat real familie – şcoală, funcţia educativă a şcolii se împleteşte concret cu funcţia şi îndatoririle şcolii, ambele instituţii completându-se reciproc în educarea şi creşterea armonioasă a elevului. Părinţii toarnă temelia marelui edificiu, supraveghează nu doar primii paşi ai copilului, ci şi pe următorii. Noi, dascălii, revărsăm din cupa înţelepciunii şi a pasiunii, punem în balanţă toleranţă cu exigenţă şi astfel, împreună, contribuim la modelarea fiinţei umane, având în minte vorbele lui Plutarh “consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie”.

Importanţa parteneriatului şcolar în învăţământul preuniversitar Înv. Bădiţescu Diana Şcoala cu clasele I-VIII Ocniţa Ocnele Mari Educaţia nu este un proces limitat spaţial şi temporal, cu incidenţă determinată asupra biografiei personale. Reforma a convertit învăţământul românesc dintr-un învăţământ predominant reproductiv, într-

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

unul creativ, care formează cele patru capacităţi de bază ale viitorului specialist: a) de a abstractiza; b) de a gândi sistematic; c) de a testa soluţiile; d) de a comunica în limbile moderne şi de a folosi tehnicile informatizate. Activităţile educative bine echilibrate, bine motivate şi mai ales bine organizate oferă posibilitatea valorificării acumulărilor elevului pe parcursul întregului ciclu de pregătire sau unele dintre acestea pot avea ecou în sufletul lor toată viaţa. Educaţia complementară este tocmai acea componentă a educaţiei care stimulează valorificarea aptitudinilor, a vocaţiei, a talentului, încurajând competiţia, asumarea de responsabilităţi, abordările bazate pe iniţiativă, imaginaţie, opţiune, care creează cadrul optim de formare a unei personalităţi complete şi complexe. Activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apropiaţi şi mai accesibili sufletelor acestora. Activităţile complementare imprimă copilului un anumit comportament, o ţinută adecvată situaţiei, declanşează anumite sentimente. O mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare, care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta. Educaţia modernă (reforma curriculară) propune noi metode de instruire, atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor. Toate metodele moderne vizează participarea tuturor subiecţilor la instruire, având fiecare şanse egale în educaţie. O nouă dimensiune a învătământului modern se realizează prin parteneriatele şi proiecte educaţionale. Proiectul educaţional reprezintă un puternic instrument de învăţare, este un bun instrument de cercetare ce poate fi folosit cu succes în căutarea şi găsirea de resurse educaţionale. Este o experienţă pozitivă pentru toţi cei implicaţi: elevi, cadre didactice, părinţi. Învăţarea directă de la oameni este mai avantajoasă decât cititul unei cărţi, deoarece acest lucru include şi experienţa de viaţă. Parteneriatul educaţional trebuie privit nu doar ca un concept, parteneriatul educaţional este o atitudine abordată în sprijinul dezvoltării societăţii prin prisma educativă şi este, de asemenea, unul dintre cuvintele-cheie ale pedagogiei contemporane, presupunând participare la o acţiune educativă comună, interacţiuni constructive acceptate de către toţi partenerii, comunicare eficientă între participanţi, acţiuni comune cu respectarea rolului fiecărui participant – interrelaţionare. Parteneriatul educaţional presupune, de asemenea, unitate de cerinţe, de opţiuni, decizii şi acţiuni educative subordonate actului educativ propriu-zis. Societatea, prin toţi reprezentanţii săi, este responsabilă de şlefuirea acestor particularităţi, pentru a le da cea mai valoroasă formă de reîntoarcere în societate. Parteneriatul este de fapt rezultatul unei tranzacţii în plan afectiv-atitudinal care se bazează pe trebuinţa firească, pe care orice om o are, de a respecta şi de a fi respectat, de unde şi expresia : respectul este o cale cu dus şi întors. Gradul reuşitei personale este reuşita activităţilor colective, performanţa colectivă. Activităţile cu caracter aplicativ desfăşurate în grup devin o sursă de cunoaştere, iar în cadrul lor se formează şi se dezvoltă, chiar dacă cei ce învaţă sunt elevi sau adulţi, capacitatea de a asculta, respectul de sine şi de ceilalţi, arta de a face faţă, de a evita şi de a elimina acele carenţe pe plan educaţional prin soluţionare comună, arta de a conlucra pentru realizarea obiectivelor propuse. Munca în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică problemele educative. Grupul se solidarizează pentru atingerea obiectivelor educaţionale, iar rolul coordonator îi revine educatorului şcolar. El este cel ce trebuie să deţină între competenţele sale pe aceea de a gestiona cantitatea şi calitatea relaţiilor. Educatorul pregăteşte programul de educaţie pe baza nevoilor identificate în rândul grupului ţintă; creează situaţii propice învăţării care ajută participanţii să înveţe unii de la alţii şi oferă răspunsuri la întrebările pe care le au în practică; structurează instruirea pe grupuri ce permite participanţilor să înveţe unii de la alţii; subliniază aplicabilitatea practică imediată a celor învăţate. Parteneriatele sunt necesare pentru a extinde accesul la folosirea efectivă a tehnologiilor noi de

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ informare şi comunicare. Scopul principal al activităţilor de parteneriat este acela de a creşte nivelul educaţional. Principalele obiective ale parteneriatelor sunt: promovarea cooperării între şcoală şi agenţii economici, între şcoală şi comunitatea locală, între elevii din zone culturale diferite. Educaţia formală presupune pe lângă contribuţia şcolii şi participarea tuturor actorilor educaţionali implicaţi în formarea elevilor, în a-i pregăti pentru viaţă, iar un rol major îl au dezvoltarea proiectelor şi parteneriatelor educative cu ceilalţi membri ai comunităţii. Bibliografie 1. Ciubotariu M., Galiceanu M., Activităţile extraşcolare-primul pas în formarea personalităţii copilului. Învăţământul primar, nr. 1 / 2002, Ed. Discipol, Bucureşti. 2. Jinga, Ioan; Istrate, Elena, Manual de pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti, 1998. 3. Nicola, Ioan, Pedagogie, E.D.P., Bucureşti.,1994.

Societatea învăţătorilor din Vâlcea ( Istoric ) Înv. Marinela Bîtea Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea La sfârşitul secolului al XIX-lea, ca răspuns la cerinţele înnoitoare ale evoluţiei societăţii româneşti, apar interesante şi entuziaste iniţiative din partea “apostolilor” şcolii, materializate în numeroase construcţii de tip asociativ. Acestea înmănuncheau, într-un nucleu, pe iubitorii de neam şi de cultură, având menirea de a susţine şi promova idealurile naţionale şi prosperitatea ţării. Odată cu redeşteptarea ideilor de modernizare a societăţii româneşti, generaţia paşoptistă vâlceană, însufleţită de idealurile revoluţiei face primii paşi spre mobilizarea forţelor creative pentru “trezirea” la o nouă viaţă politică şi spirituală, a concetăţenilor săi. Distinsul profesor Constantin Codreanu de la Şcoala Normală a dat o interpretare “desluşită”, pe înţelesul tuturor, Constituţiei, care a fost difuzată pe tot cuprinsul Ţării Româneşti, şi a înfiinţat în aprilie – mai 1848, un cor modern care a cântat, la 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te române!”. Neabandonând lupta pentru o nouă abordare a progresului ţării, aceeaşi generaţie s-a hotărât, în epoca reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, să clădească, în anul 1865, o “asociaţie de cuget”, iar la 13 noiembrie 1866, să-şi exprime adeziunea pentru înfiinţarea la Râmnic, printre primele din ţară, secţiunea judeţeană a “Societăţii pentru Învăţătura Poporului”. Apărută la Bucureşti, Societatea înfiinţează secţiuni în 21 de centre judeţene, printre primele constituite fiind cele din Dâmboviţa, Curtea de Argeş, Vâlcea, Bacău, Călăraşi, Covurlui şi Prahova. Secţiunea vâlceană îşi propunea, prin statutele sale, obiective care să pornească din trebuinţele “existente” şi de actualitate; cu preponderenţă, se punea accentul pe aspectul cultural şi educativ. Întregul Program al secţiunii constituia o îmbinare temeinică a activităţii culturale cu întreaga problematică a dezvoltării economice şi politice la nivel central şi local. Strategia secţiunii urmărea pe toate căile “deşteptarea” poporului prin învăţământ şi educaţie. Cunoscând condiţiile materiale grele ale şcolilor existente, precum şi calitatea scăzută a învăţământului în multe şcoli din judeţ, iniţiatorii societăţii vâlcene îşi propuneau să-şi unească eforturile pentru “îmbunătăţirea şcolilor” sub aspect material şi al calităţii conţinutului şi metodelor instructiveducative. Mai târziu, în anul 1878, aceiaşi mentori entuziaşti – învăţători, avocaţi, medici şi chiar militari locali, preconizau organizarea unei asociaţiuni menită să slujească ţării prin “reuniuni de spirit şi credinţă

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

pentru înălţarea trecutului şi a virtuţilor populaţiunii în cugetul tinerimii”. O contribuţie însemnată la propăşirea spirituală a societăţii româneşti au avut-o slujitorii şcolii care, cu dăruire şi consecvenţă şi, adeseori, cu sacrificii personale, au acţionat pentru ridicarea prestigiului învăţământului, pentru culturalizarea semenilor şi au militat permanent pentru condiţii mai bune de muncă şi de viaţă. În acest context se înscrie şi iniţiativa învăţătorilor din Vâlcea care, la 16 august 1891, cu prilejul Conferinţei generale a corpului didactic din judeţ, când se constituie “Societatea Corpului Didactic din Şcolile Primare din Vâlcea” ( Societatea Învăţătorilor din Vâlcea ), cu sediul la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, din reşedinţa judeţului. În şedinţa plenară au fost citite şi aprobate statutele, s-a ales un consiliu de conducere şi preşedintele noii organizaţii, învăţătorul C. Popescu, de la Şcoala din Călina, plasa Oltul. Potrivit statutelor adoptate, membrii societăţii îşi propuneau ca obiective esenţiale, cultivarea sentimentului de solidaritate profesională, să sprijine personalul didactic de la şcolile primare pentru îmbogăţirea cunoştinţelor profesionale, să acorde ajutor în caz de necesitate. Aşadar, scopul principal pe care membrii se obligau să-l materializeze cu mult “zel” era de a lucra cu tragere de inimă pentru răspândirea instrucţiunii şi a contribui la îmbogăţirea metodelor de învăţământ. De asemenea, se preconiza susţinerea de disertaţii, organizarea de seri literare, dezbateri pe teme pedagogice, organizarea de excursii de documentare ştiinţifică, înfiinţarea unei biblioteci de lectură proprie, abonamente la publicaţii cu caracter pedagogic, ştiinţific şi literar, dar şi editarea unei publicaţii locale care să cuprindă materiale de literatură populară, culegeri de folclor, despre progresul şcolii, drepturile şi îndatoririle personalului didactic. Pentru strângerea de fonduri, membrii societăţii şi colaboratorii prezentau în mod frecvent o serie de manifestări cultural-artistice în diferite centre ale judeţului, antrenând la aceste acţiuni învăţătorii cei mai talentaţi. Cu prilejul sărbătorilor Crăciunului (1891), Societatea a organizat un mare bal cu tombolă la Râmnicu-Vâlcea, al cărui “preşedinte” a fost desemnat revizorul şcolar Radu Rizescu (ce funcţionase ca profesor la Şcoala de Băieţi din Drăgăşani). A urmat un frumos spectacol, alcătuit din muzică vocală (cor), acompaniată de o orchestră, s-a jucat piesa “Vicleimul”, în cadrul unei înalte ţinute tradiţionale, religioase. Folosind o parte din fondul creat prin depunerile membrilor fondatori la constituire, societatea a înfiinţat revista “Lotreanul” ca organ pentru informare şi dezbateri de idei şi opinii, destinat corpului didactic. În acest scop, s-a ales un comitet format din învăţători, care l-au desemnat tot pe învăţătorul C. Popescu pentru a susţine şi coordona revista. Programul imediat şi de perspectivă al revistei cuprindea o tematică deschisă la activitatea învăţământului şi a vieţii economice şi sociale din societatea românească:  Noile principii pedagogice şi modul lor de aplicare;  Urmărirea, cunoaşterea şi generalizarea celor mai bune metode de predare;  Cauzele “împiedicătoare” în frecventarea şcolilor, modul şi mijloacele,ca şi învăţăturile ce ar trebui folosite pentru impulsionarea frecventării cursurilor de către elevii şcolilor urbane şi rurale;  Publicarea celor mai interesante idei şi concluzii desprinse din dezbaterile corpului didactic de la conferinţele pedagogice pe plăşi etc.;  susţinerea grădinilor şcolare şi protejarea copiilor orfani. În această revistă, învăţătorii vâlceni şi-au expus dorinţele de ridicare a învăţământului şi de emancipare materială a lor. Abordând o problematică variată şi complexă, revista trata probleme şcolare din ţară şi din străinătate. Sediul redacţiei se afla în comuna Zăvideni. Primul număr apare la 1 decembrie 1891, iar cu înscrierea şi distribuirea abonamentelor se ocupa învăţătorul C. Dumitrescu (din comuna Zăvideni). Începând cu numărul 2 al revistei (25 decembrie 1891), aceasta apare cu titlul “Ţara Lotrului”, apoi, din ianuarie 1892, revista revine la denumirea iniţială “Lotreanul”. Între membrii fondatori ai societăţii şi colaboratorii marcanţi ai revistei întâlnim nume de învăţători cunoscuţi: Teodor Bălăşel (Ştefăneşti), V. Georgescu (Ioneştii Mincului), Gh. Pretorian (Costeşti), N. Iepureanu (Brezoi), Gh. Popescu (Mateeşti), M. Popescu (Făureşti), Ion Didicescu (Voiceşti), C. Dumitriu, Mihai Măldărescu ş.a. Pe lângă problemele profesionale şi de informare “enciclopedică”, revista „Lotreanul”, nr. 1 şi 2, la rubrica “Epigrame”, ridiculiza unele aspecte din viaţa satelor, din învăţământ şi din “politicianismul”

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ vremii, ceea ce a “atras numai ură” din partea celor vizaţi. Din statut se excludeau ingerinţele politicului în activitatea societăţii, ea asumându-şi rolul de “imparţialitate” când trata problemele economice, sociale şi culturale. Spiritul democratic promovat de societate era evident, manifestându-se deschis în orice problemă, reflectat şi în paginile revistei. Pentru aceasta s-a stabilit un contact permanent cu prefectul judeţului de o delegaţie formată din 4 – 5 învăţători, în scopul de a-l încunoştinţa cu principalele probleme ale învăţământului vâlcean şi pentru a-i solicita sprijinul. Societatea îşi va dovedi viabilitatea prin acţiunile întreprinse până în anul 1898, când o mare parte din membrii şi atribuţiile ei vor fi preluate de Societatea Culturală a Judeţului Vâlcea, înfiinţată la 23 august 1898. Bibliografie 1. Gheorghe Dumitraşcu, Haretismul în actualitate, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu Vâlcea, 2008.

Jocurile matematice şi jocurile de mişcare în ora de matematică Institutor Grigoroiu Nicoleta Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea Jocul de mişcare în ora de matematică poate fi o noutate pentru mulţi dascăli sau chiar o familiaritate pentru cei care pot împleti matematica, muzica şi dansul. Viaţa înseamnă ritm şi mişcare. Un ritm în doi echivalează cu dansul perechilor. Un grup de trei poate să ne ducă cu gândul la armonie şi vals în acelaşi timp. Patru este mişcarea anotimpurilor, dar şi întregul an, în armonia celor două perechi de cald şi rece. În paşi rari sau ritmaţi, în şir indian, elevii clasei I îşi pot însuşi numeraţia 1 - 100. Totul este mişcare în cerc, în jurul băncilor, prin întreaga clasă. Altfel, şi stând pe loc, elevii numără şi tactează prin bătăi din palme, când le vine rândul, rostind numărul corespunzător. În cerc, în jurul clasei, se aud numerele rostite ritmic, marcate prin bătăi din palme, dar cu ochii închişi. E o lume a numerelor auzite prin rostire şi prin bătăi din palme, o lume ce strigă în ritm de ceasornic. Fiecare număr e auzit cu forţa şi bucuria cu care fiecare copil participă la joc. Şi cum numerele sunt multe şi se pot împărţi în pare şi impare, le vom folosi pe rând pentru a fi rotite prin cercul elevilor o dată, de două ori, de trei ori …, depinde până la cât vrem să numărăm în acel moment. Tot în cerc elevii pot înota. Mâna stângă numără unu, drepta numără doi, stânga numără trei şi dreapta numără patru; tot aşa mai departe… Jocul se schimbă şi înotătorul va rosti tare pe “unu” şi va tăcea la rostirea lui “doi”; va rosti tare pe “trei” şi va tăcea la “patru” . Continuăm şi vom rosti tare toate numerele fără soţ până într-un loc anume. Aşa descoperim şi simţim numerele fără soţ. În alt joc, elevii se plimbă în cerc prin clasă, în şir indian. Un elev ales de învăţător rosteşte “unu”. Al doilea i se alătură şi numără “doi”. Ţinându-se de mână, cei doi rostesc împreună “o dată doi” (prima pereche). Următorii rostesc “trei” şi “patru” (de două ori doi). Jocul continuă până la a treisprezecea pereche din clasă. Elevii vor şti că 13 perechi de 2 înseamnă 26 de elevi. Ne mişcăm, numărăm şi înmulţim cu 2. Aşa, pe nesimţite, obţinem şi înmulţirea cu doi sau cu trei, la clasa întâi.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Versurile ritmate descoperă elevilor definiţiile şi poveştile matematice ale descăzutului, scăzătorului şi restului. Exemplu: Des – că – zu – tul es – te Nu – mă – rul cel ma – re Ce-l a – flă co – pii – i Doar prin a – du – na – re. De la versurile ce-i ajută la memorarea formelor cifrelor (unu este un cârlig, cu nasu-ngheţat de frig; doi este un răţoi, de pe lacul din zăvoi) la versurile şi cântecele ce-i ajută la numeraţie, se ajunge la versuri ce dezvoltă gândirea şi operaţiile acesteia. Pentru a satisface nevoia de joc, primele exerciţii matematice se vor desfăşura la grădini zoologice, în parcuri de joacă, în labirinturi, în căsuţe, etc. Titluri de jocuri desfăşurate cu clasa mea: „Piticul săritor”, „Căutătorul de aur”, „Găseşte perechea”, „Ajută-l pe fluturaş să găsească floarea”, „La ce număr se gândeşte iepuraşul”, „La ce număr se gândeşte fiecare animal”, „Colorează răspunsul corect”, „Ce numere lipsesc”, „Care sunt vecinii”, „Colorează numărul mai mare”, etc. Cel mai relaxant, dar şi antrenant s-a dovedit a fi puzzle-ul matematic. Ofer în continuare un exemplu de puzzle folosit la clasa I C de la Şcoala Nr. 4, Rm. Vâlcea. Puzzle matematic 1. Rezolvă exerciţiile din tabel; 2. Decupează imaginea şi taie cele 20 de pătrăţele; 3. Lipeşte fiecare pătrăţel peste căsuţa din tabel astfel încât să corespundă numărul imaginii cu rezultatul exerciţiului; 4. Colorează imaginea rezultată; Succes! 10 – 2 =

11 + 8 =

8–6=

12 + 6 =

8+2=

8+3=

9–8=

9+5=

11 – 5 =

10 – 6 =

11 + 4 =

12 – 5 =

12 + 5 =

8+5=

11 – 6 =

14 – 5 =

11 + 5 =

10 – 7 =

16 + 4 =

18 – 6 =

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

Metoda proiectelor

Inst. Melania Stanca Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Prof. Mesea Monica Mihaela Școala cu clasele I-VIII Jiblea Veche Călimănești

Teoriile privind învăţarea sau dezvoltarea copilului la vârstele timpurii promovează conceptul de profesor cu rol de ghid. În acest context, metoda proiectelor stimulează şi, în acelaşi timp, satisface curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în propriul proces de dezvoltare, în care învăţătorul nu este decât un ghid atent, o persoană-resursă care sprijină respectarea rutei individuale a învăţării, a copilului şi a ritmului propriu al acestuia. Metoda proiectelor este o strategie de învăţare şi de evaluare a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare, pe căutarea şi găsirea răspunsurilor legate de tema propusă. Această metodă a fost iniţiată de John Dewey, care, la sfârţitul secolului al XIX-lea, bazându-se pe teoria interesului, a elaborat o programă fundamentată pe necesităţile şi posibilităţile copilului. În al doilea deceniu al secolului XX, W. Kilpatrick popularizează ideile lui Dewey –aplicând în şcolile americane metoda proiectelor, al cărei scop principal era armonizarea şcolii cu societatea. Metoda răspundea cerinţelor educaţiei pragmatice americane, punând accent pe acţiune, eficienţă şi independenţă în gândire. Aşadar, planificarea activităţii pe teme sau metoda proiectelor la copiii de vârstă şcolară mică este prezentă şi înainte de 1960, popularizată în anii 1960 – 1970 (Smith, 1972; Haggit, 1975), şi cunoaşte o revenire ( Baskwill & Whitman, 1986; Gambert, 1988; Katz & Chard, 1989; Walmsley & Walp, 1990). Actualele orientări în învăţământul românesc, dar mai ales schimbarea abordării de la curriculum centrat pe disciplină la unul centrat pe elev, care este situat în centrul organizării procesului de predare – învăţare, au atras după sine necesitatea găsirii acelor soluţii didactice care să stimuleze performanţa elevului cel puţin la nivelul descris de potenţialul său. Un mod de a conferi deschidere şi viaţă muncii de la catedră este şi acesta al exerciţiului transdisciplinar prin folosirea proiectului ca metodă didactică interactivă, cu rol instructiveducativ. Văzut, în plan teoretic, ca o metodă globală, cu un puternic caracter transdisciplinar, ca o metodă care stimulează şi dezvoltă multilateral personalitatea în curs de formare a copilului, în planul practic, el se defineşte ca un efort deliberat de cercetare al copiilor, concentrat pe depistarea detaliilor şi înţelegerea subiectului în întreaga sa amploare şi nu pe găsirea de răspunsuri corecte la întrebările puse de adult. Aşadar, un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect din sfera idealului sau practicului către care copilul îşi îndreaptă întreaga sa atenţie şi energie. Proiectul îi implică pe copii în conducerea investigaţiei asupra fenomenelor şi evenimentelor despre care doresc să înveţe mai mult. Şi ceea ce este absolut deosebit, din punctul de vedere al respectării rutei individuale a învăţării şi a ritmului propriu, proiectul poate fi dus la bun sfârşit de un grup mic de copii, de întreaga grupă sau, ocazional, de un singur copil. Proiectul este atât o cauză şi un motor de instruire, cât şi o metodă pedagogică (Pelpel P. 1993, pag. 170). Experienţa ne-a demonstrat că subiectele proiectelor care pornesc de la interesele copiilor sunt cele care asigură motivaţia, care oferă multe satisfacţii şi care valorifică mai bine cunoştinţele acumulate. De aceea, subiectul proiectului realizat a fost ales pornind de la un eveniment important din viaţa fiecărui copil: 1 IUNIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI. Această temă sintetizează cunoştinţele elevilor din cadrul disciplinelor: Educaţie civică, Limba şi literatura română, Cunoaşterea mediului, Educaţie tehnologică, Educaţie plastică. Finalităţile urmărite prin derularea acestui proiect au fost următoarele:

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

înţelegerea noţiunilor de drepturi şi îndatoriri ale copiilor; formarea deprinderii de a lucra în grupuri mici la realizarea unui proiect comun; formarea abilităţii de a concepe şi de a prezenta un produs realizat de către elevii înşişi. Aspectele principale ale conţinuturilor abordate în cadrul proiectului (subteme) sunt: Drepturile şi îndatoririle copilului; O lume ideală pentru copii; Târgul de obiecte de design interior. Locul de desfăşurare al proiectului: sălile de clasă şi acasă. Resursele materiale implicate în proiect sunt: cărţi de proză, poezii, manuale; reviste; acuarele, vopsele acrilice, lac incolor; lipici, foarfeci; suport pentru decor; coli; lut, ghips, polistiren, etc. Forma de organizare / sarcini / responsabilităţi: Se desfăşoară în paralel cu activităţile obişnuite, necesitând timp alocat săptămânal pentru discuţii de organizare, lucru şi finalizare. Durata este cuprinsă între patru – cinci săptămâni. Proiectul se derulează în paralel cu trei colective de elevi: clasa a III – a A, clasa a III – a B şi clasa a II –a B. Elevii fiecărei clase au fost împărţiţi în trei grupe a câte 8 – 9 elevi, cu teme date pentru fiecare grupă. Alcătuirea grupelor s-a făcut conform criteriilor stabilite de copii (relaţii de prietenie, încredere, respect reciproc, proiecte realizate anterior, etc). În cadrul fiecărui grup au fost atribuite responsabilităţi: liderul grupului, care coordonează activitatea şi facilitează participarea membrilor la discuţie; secretarul, care notează ideile membrilor grupului, strategia de lucru, bibliografia, etc; timer-ul, care urmăreşte încadrarea în timp; raportorul, care prezintă proiectul în clasă. Grupele vor aduna materiale separat, în câte o mapă, care apoi va forma un capitol din întregul proiect. Tipuri de produse: ■ lucrări scrise şi ilustrate (compuneri, poezii, postere, pliante, citate, desene, afişe); ■ obiecte decorative realizate din lut şi ghips, tablouri pictate pe polistiren. Evaluare Evaluarea produsului final se face prin prezentarea orală, liberă, de către fiecare grupă a informaţiilor culese şi a materialului realizat, învăţătorul fiind un permanent consilier şi evaluator final, fără să neglijeze părerea elevilor. Fiecare colectiv de elevi şi-a prezentat, pe rând, proiectele realizate în faţa colegilor din celelalte două clase, în trei etape distincte. Sălile de clasă au fost amenajate corespunzător, expunându-se o parte din materialele ilustrative, sugestive, create de elevi (expoziţia de desene, obiecte decorative, postere, etc.) Copiii au fost sfătuiţi ca în timpul evaluării proiectului să pună întrebări celorlalte grupe, să vină cu completări şi să alcătuiască o fişă de observaţie pentru fiecare grupă, cu întrebările: raportorul vorbeşte clar, corect, în propoziţii, prezintă material bogat, aduce noutăţi, este original, etc. După ce a participat la prezentarea proiectelor realizate de către colegii din celelalte două clase, fiecare colectiv de elevi a discutat cu învăţătorul său despre munca realizată în grupuri, despre modul în care ceilalţi copii au abordat aceeaşi temă, despre concluziile la care s-a ajuns în urma studiului la acest proiect. Se analizează răspunsurile elevilor, se fac aprecieri asupra modului de lucru, a respectării regulilor stabilite în fiecare grupă.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Pe baza fişelor de observaţie se fac recomandări pentru activitatea viitoare. Concluzii Proiectul are un conţinut transdisciplinar deoarece prin realizarea acestuia se ating obiectivele de referinţă ale mai multor arii curriculare: Cunoaşterea mediului să aplice observaţia ca demers al cunoştinţelor de tip ştiinţific; să conştientizeze efectele activităţii omului asupra mediului înconjurător. Limba şi literatura română să construiască texte orale scurte pe baza unui suport vizual dat; să pronunţe clar şi corect un mesaj; să manifeste cooperare în diferite situaţii de comunicare; să redacteze texte ţinând seama de părţile unei compuneri; să manifeste interes pentru lecturarea unor texte variate. Educaţie civică să identifice drepturile universale ale copilului; să formuleze enunţuri simple pro şi contra în soluţionarea unor dileme. Educaţie tehnologică / Educaţie plastică să aplice diverse tehnici de lucru pentru realizarea unui desen / colaj / jucării / obiecte de design interior; să selecteze diverse materiale, în vederea utilizării acestora. Proiectul oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi, de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile lor sunt cele mai evidente. Totodată, elevul este situat în miezul acţiunii, rezervându-şi un rol activ şi principal (să imagineze, să investigheze, să creeze, să ia decizii, să-şi asume responsabilităţi şi, implicit, pe măsură ce câştigă experienţă, să devină mai stăpân pe puterile lui şi mai încrezător în forţele proprii). Copiii sunt parteneri în luarea deciziilor referitoare la tot ce se desfăşoară în cadrul proiectului ( începând de la stabilirea a ceea ce vor să afle prin intermediul proiectului, titlu, loc de desfăşurare, grupe în care să lucreze, până la stabilirea modului de evaluare). Funcţionalitatea atribuită proiectului a fost necesară pentru a crea copiilor o motivaţie mai puternică şi a-i implica afectiv, cunoscută fiind puterea acestei componente psihice în procesul învăţării. Un exemplu în acest sens ar fi organizarea unei expoziţii de desene pe holurile şcolii, prin intermediul căreia s-a prezentat colegilor din alte clase şi târgul de obiecte decorative confecţionate din lut şi ghips. Cu banii obţinuţi în urma vânzării propriilor produse, copiii şi-au organizat o petrecere chiar de 1 Iunie. Părinţii şi întreaga familie au reprezentat o resursă umană centrală, stimulând şi sprijinind interesul copiilor pentru cunoaştere şi, totodată să fie alături de şcoală în demersul educaţional pe care aceasta îl desfăşoară. Toate materialele au fost prezentate cu mult curaj, individual sau în grup, de către elevi, sub coordonarea liderilor, punându-i în situaţia de a argumenta pertinent orice afirmaţie, de a da explicaţii, de a face judecăţi de valoare. Fiecare elev a observat atent munca celorlalţi colegi, s-a autoevaluat, a contribuit la întocmirea portofoliului final, dovedind că transdisciplinaritatea pune elevul într-o postură atractivă. Realitatea practicii noastre profesionale ne învaţă însă că proiectul nu se poate aplica nici permanent, nici pretutindeni, dar că utilizarea lui dă frumuseţe şi viaţă învăţării şcolare. Bibliografie 2. 3. 4. 5.

Cerghit, I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti 1998; Iucu, R., B., Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Ed. Polirom, Bucureşti, 2001; Tomşa, G.,Orientarea şi dezvoltarea carierei de elev, Viaţa Românească, Bucureşti, 1999; Văideanu, G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, Bucureşti 1998.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Rolul părinţilor în dezvoltarea respectului de sine al copilului Prof. Petronela Ştefan Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Dezvoltarea si menţinerea respectului de sine al unui copil reprezintă o provocare pentru fiecare părinte, constituind un aspect extrem de important pentru evoluţia lui în plan personal şi profesional. Copiii care se respectă pe ei înşişi sunt deschişi, privesc viaţa cu realism, dar şi cu optimism şi gestionează eficient atât conflictele, cât şi presiunile negative inerente. La polul opus, cei al căror respect de sine este deficitar sunt predispuşi stărilor de anxietate şi de frustrare, dezvoltând de multe ori complexe de inferioritate care le vor marca întreaga viaţă. Ce este respectul de sine? Specialiştii americani în psihologia copilului definesc respectul de sine ca fiind un ansamblu de concepţii si sentimente pe care fiecare dintre noi le avem pentru noi înşine. Felul în care ne definim şi ne percepem influenţează în mod direct motivaţiile, atitudinile şi tipul nostru de comportament. Respectul de sine începe să se modeleze şi să se definească încă din primii ani de viaţă - astfel, în jurul vârstei de 3-4 ani, copiii încep să aibă idei si impresii despre sine, ajungând treptat la concluzii care se cristalizează pe măsură ce aceştia cresc. De aceea, este foarte importantă încurajarea în permanenţă, chiar şi pentru aspecte care par cu desăvârşire lipsite de importanţă. A găsit o buburuză şi vine mândru să o arate? A modelat un omuleţ de plastilină? Lăuda-ţi-l, manifestaţi-vă bucuria şi arătaţi-vă mândri de mica lui realizare. De asemenea, încurajaţi-l - conceptul succesului apărut ca urmare a perseverenţei se inserează începând de acum! Pe măsură ce copilul încearcă, greşeşte, încearcă din nou, greşeşte iar şi iar – dar, în cele din urmă, izbuteşte să realizeze ceea ce şi-a propus, înţelege treptat care îi sunt posibilităţile şi aptitudinile, precum şi faptul că, pentru a reuşi, este nevoie uneori să înveţi din greşeli. Însă ideile şi concepţia despre sine sunt legate indisolubil de reacţia celor din jur - în special a părinţilor, care sunt cei mai apropiaţi - şi de aceea implicarea acestora este esenţială. De asemenea, în definirea respectului de sine un rol important îl are dragostea şi suportul celor din jur. Dacă un copil are multiple realizări, dar nu se simte iubit şi sprijinit de familie, poate ajunge să nu se mai preţuiască, mergând până la a-şi minimaliza cu totul meritele şi calităţile. În aceeaşi notă, un copil care se simte iubit, dar este ezitant şi neîncrezător în sine poate să nu se mai aprecieze deloc. În concluzie, respectul de sine al celui mic se construieşte prin realizarea unui echilibru între manifestarea aprecierii şi a dragostei. Indicii ale respectului de sine şi ale lipsei acestuia Respectul de sine fluctuează pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, fiind influenţat de experienţele acumulate. Un copil care nu se respectă este, de obicei, închis în sine, refractar faţă de orice tendinţă de comunicare şi nu se arată dornic să se implice în nicio activitate. De cele mai multe ori vorbeşte negativ despre sine, spunând, de exemplu: “sunt un prost”, “nu voi fi niciodată în stare să înţeleg cum se face asta”, “de ce să mă agit? Oricum, nu-i pasă nimănui de mine” şi aşa mai departe. În aceste situaţii, un copil nu are deloc încredere în sine, având tendinţa să renunţe imediat la o activitate care nu-i reuşeşte sau să aştepte pe altcineva să se ocupe de problema respectivă pentru el. De asemenea, este pesimist, retras, dezinteresat şi nu manifestă nicio atracţie pentru acţiuni provocatoare. Pe de altă parte, un copil al cărui respect de sine este pronunţat interacţionează întotdeauna cu bucurie cu ceilalţi şi este nerăbdător să socializeze. Se implică în activităţi de grup, îi plac atât munca în echipă, cât şi lucrul independent - pentru că are credinţa că va reuşi. Este în permanenţă interesat de orice şi gata să-şi asume noi responsabilităţi. Diferenţa faţă de cazul precedent se poate remarca şi în tipul de afirmaţii despre sine: în loc să spună “sunt un prost”, va spune “nu înţeleg...”. Îşi cunoaşte în egală măsură punctele tari şi slabe, învăţând să le accepte pe acestea din urmă şi să încerce să le depăşească.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Care este rolul părinţilor? Iată câteva modalităţi prin care putem contribui – uneori decisiv – la dezvoltarea şi menţinerea respectului de sine al copiilor noştri. Fiţi mereu atenţi la ceea ce spuneţi! Copiii sunt foarte receptivi şi sensibili la ceea ce le spun părinţii. Amintiţi-vă să-l lăudaţi nu numai pentru o treabă bine făcută, dar şi pentru efortul şi implicarea de care a dat dovadă. Dar nu exageraţi. De exemplu, dacă nu reuşeşte să fie numit şeful clasei sau căpitanul echipei de fotbal a şcolii, nu-i spuneţi “ei bine, data viitoare vei munci mai mult şi vei reuşi”. Folosiţi, în schimb, o frază de genul “ei bine, acum nu ai reuşit, dar suntem mândri de tine şi de efortul pe care l-ai depus în acest scop”. Dacă nu-l puteţi lăuda pentru reuşită, recompensaţi-l pentru efort. Fiţi voi înşivă un model pozitiv! Dacă părintele este foarte dur cu el însuşi, pesimist sau are aşteptări nerealiste de la propria persoană, este de aşteptat ca cel mic să aibă aceeaşi atitudine faţă de sine. Fiţi încrezători şi respectaţi-vă, iar copilul vă va urma. Pentru că – nu-i aşa? – părintele reprezintă acum idealul pentru el şi îşi doreşte să fie asemenea lui. Identificaţi şi redirecţionaţi concepţiile eronate ale copilului! Spuneam că cel mic percepe părintele ca pe un model şi îl idealizează... Oricât ar fi de flatant, sunteţi convinşi că nu sunteţi perfecţiunea întruchipată! Aşadar, nu-l lăsaţi să persiste în credinţa că părintele lui este o adevărată minune. O astfel de impresie poate prinde rădăcini şi copilul va ajunge să aibă aşteptări nefondate de la el însuşi. Spre exemplu, dacă părintele este un inginer de succes, iar cel mic vrea să-i calce pe urme şi are însă probleme la matematică, poate ajunge să spună “nu sunt bun la matematică, deci sunt un elev slab şi nu voi reuşi nimic”. Nu numai că astfel de afirmaţii reprezintă o falsă generalizare, dar se pot constitui în premise ale unui eşec profesional total. Cum îl puteţi ajuta să-şi schimbe opinia? Spuneţi-i ceva de genul “eşti un elev bun şi te descurci bine la şcoală. Atât doar că trebuie să acorzi ceva mai multă atenţie matematicii”. Oferiţi-vă să-l ajutaţi să înfrunte problemele dificile şi lăudaţi-l când găseşte soluţia corectă! Fiţi spontani şi afectuoşi cu cel mic! Dragostea şi suportul părintelui contribuie foarte mult la dezvoltarea şi menţinerea respectului de sine al celui mic. Îmbrăţişaţi-l des, spuneţi-i că sunteţi mândri de el, lăudaţi-l, recompensaţi-l - fără a exagera, pentru că cei mici sunt deosebit de sensibili şi simt când manifestările de afecţiune ale celor din jur sunt reale sau forţate. Creaţi un mediu familial armonios! Un copil care nu se simte în siguranţă în familie nu va ajunge niciodată să se respecte, pentru că trăieşte permanent în teamă şi presiune. Dacă părinţii săi se ceartă des ori se ajunge chiar la violenţă fizică, cel mic se va retrage în sine şi nu va mai manifesta interes pentru nimic - nici măcar pentru activităţile care altminteri îi fac plăcere. Familia reprezintă pentru copil un “port” în care îşi doreşte să poată ancora întotdeauna cu drag şi fără temeri, ştiind că va găsi acolo sprijin permanent.

Omul de la catedră – grădinar de suflete! Prof. înv. primar Manu Rodica Irina Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Cu toţii ştim că nu-i nimic mai frumos, mai nobil decât meseria de învăţător, de “grădinar de suflete umane”, de călăuză a celor mai curate, mai pline de energie, de căldura şi de dragoste: sufletele copiilor. Dascălul este acea persoană sub ochii căreia cresc şi se formează oamenii de mâine. Vocaţia de învăţător este complexă, nobilă, dificilă, dar şi plăcută, flexibilă, exigentă şi liberă, în care mediocritatea nu este permisă, în care “a şti” nu înseamnă nimic fără emoţie şi forţă spirituală.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Profesorul, învăţătorul, institutorul, dascălul sau oricum l-am numi, trebuie să fie proiectantul, liderul, monitorul, factorul de alocare al resurselor – o multitudine de roluri împletite într-o frumoasă şi nobilă meserie. În personalitatea învăţătorului mereu trebuie sacrificat ceva şi înlocuit cu altceva mai bun, care, la rândul său, trebuie să-şi mărească proporţiile. A fi dascăl în mileniul III nu e simplu deloc. Schimbările profunde şi rapide care se petrec în societatea contemporană determină dascălul de azi să fie pregătit pentru a veni în întâmpinarea nevoii de schimbare, capabil să o anticipeze, să o dorească şi să se pregătească pentru ea. Uneori schimbările ne depăşesc, alteori le prindem din zbor şi când începem să ne obişnuim cu ele, apar altele.Viaţa de dascăl este o “adevărata aventură”. Învăţătorul este nevoit să progreseze mereu, să-şi menţină trează curiozitatea spirituală şi dorinţa de inovaţie, deoarece eficacitatea actului instructiv-educativ este dependentă de calitatea educatorilor, de calificarea şi de aptitudinile lor, de calităţile lor umane şi pedagogice. Cariera didactică presupune dăruire, implicare, muncă asiduă, dar şi anumite calităţi de ordin intelectual, afectiv, moral, în conformitate cu o mare responsabilitate socială, liber şi conştient asumată. Profesia de cadru didactic nu şi-a căpătat încă un loc de frunte în repertoriul de profesii, în societatea contemporană statutul social al dascălului fiind unul mediu.Un învăţător nu dispune de influenţă sau de venituri superioare, însă câştigă prestigiu şi satisfacţii, mai ales atunci când vocaţia a stat la baza alegerii profesiei. Copiii reflectă dragostea, o asimilează şi o returnează dacă este blândă, sinceră, îngăduitoare, înveşmântată în tandreţe şi înţelegere, asigurându-le liniştea, speranţa, confortul psihic, protecţia. În sufletul copilului există un izvor afectiv care trebuie umplut mereu cu atenţie, tandreţe, sinceritate, dar şi cu o iubire sinceră necondiţionată. Copilul hrănit cu dragoste îşi sporeşte afectivitatea şi apoi preia, prin consonanţă, energia pozitivă de care a fost copleşit. Învăţătorul este dator să respecte ideile copiilor şi să le foloseasca pentru a modela reguli.El trebuie să interacţioneze cu elevii săi în timp ce aceştia lucrează, deoarece de el depinde atmosfera, tonusul clasei, exemplul său personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la învăţăceii săi: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală, seriozitate, dăruire, dragoste şi înţelegere faţă de cei din jur. Bucuria copiilor este şi bucuria noastră, ea se revarsă ca o lumină în inimile noastre oferindune acea motivaţie de a continua, ne oferă certitudinea că suntem pe drumul cel bun. Copiii nu ştiu întotdeauna cum să ceară dragostea şi atenţia noastră şi de aceea, uneori devin irascibili, agresivi sau pasivi, neinteresaţi de ce se întâmplă în jurul lor. Tandreţea, cuvântul blând le redau liniştea, siguranţa şi echilibrul. Deseori, recompensele afective: lauda,exemplul pozitiv sunt mult mai de efect decât nota sau calificativul acordat. Dragostea adevărată este îngăduitoare, blândă, binefăcătoare, iar roadele ei le culegem uneori în present, dar de cele mai multe ori în viitor, când se vor materializa într-un salut, un zâmbet, o mână strânsă cu căldura sau poate în câteva cuvinte care vor avea puterea să ne umezească ochii şi să ne încălzească sufletele. Acestea sunt lucrurile care emoţionează un dascăl, acestea sunt cele mai de preţ recompense ale muncii noastre. Munca unui dascăl nu se măsoară în cuvinte. Cuvintele sunt prea sărace pentru a reda clipele de nesomn, zbucium, frământări, împliniri, neîmpliniri. Important este ca fiecare clipă să fie trăită intens, alături de copii şi pentru ei. Formăm generaţii după generaţii de elevi şi după fiecare, ne întrebăm dacă am greşit undeva, dacă am făcut suficient pentru fiecare elev, dacă am aplicat cele mai eficiente metode şi niciodata nu suntem pe deplin multumiţi de rezultatele obţinute. Dorim tot mai mult, tot mai bine. Este idealul oricărui dascăl să ajungă la performanţă, el şi elevii săi. A fi dascăl înseamnă a pune suflet în tot ceea ce faci, a iubi elevii de la clasă ca pe proprii tăi copii, a învăţa continuu alături de ei. A fi dascăl înseamnă a dărui şi a trăi o parte din viaţa elevilor tăi. Poate, cu trecerea anilor, devenim tot mai sensibili sau poate mai nostalgici. Poate şi noi avem nevoie de înţelegere, de răbdare, de o clipă de linişte. Aceste vremuri nu ne sunt benefice. Am trăit altfel anii tinereţii şi poate de aceea facem mereu comparaţii. Şi cine poartă vina? Doar timpul, necruţătorul

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ duşman al omului. Iar dacă timpul nu are răbdare să aştepte, noi, dascălii, trebuie să deschidem elevilor larg porţile cunoaşterii şi să-i învăţăm să preţuiască munca. Să le arătăm multe şi să-i învăţăm să facă cele mai bune alegeri pentru ei. Să le dăm aripi să zboare către soare, să privească atent cerul şi pământul, dar şi pe oamenii din jurul lor.

Educaţia, între toleranţă şi autoritate Prof. Mihaela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Prof. Emil Pârvulescu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea În contextul transformărilor survenite într-o arie vastă a societăţii, domeniul educaţional nu poate fi exclus restructurării în ansamblu. Se oferă soluţii variate, vizând educaţia într-o continuă perfecţionare sub raportul tuturor segmentelor: forme, conţinut, metode, fără a se omite încă un aspect esenţial, relaţia stabilită între cei angajaţi direct în acţiunea educativă. În cazul educaţiei ca produs instituţionalizat, relaţia profesor-elev, fără minimalizări sau absolutizări de prisos, se înscrie pe fondul unor trăsături pedagogice fundamentale, derivate din imperativul educaţional. Alternativele ce s-ar impune astfel constau într-o promovare a educaţiei prin toleranţă – cu anumite restricţii în accepţie sau a educaţiei exclusiv autoritare. Eliminarea discordanţei între exigenţă şi independenţă, depăşirea contradicţiei ascultare – libertate a îmbrăcat în timp forme distincte de concretizare. Se vehicula într-o perioadă mai îndepărtată ideea oportunităţii excesului de autoritate bazat, în special, pe frică şi pedepse drastice. Nu este necesar să negăm valoarea tradiţiei, căci nu putem tăgădui că tradiţia face parte din educaţia pe care au primit-o cei mai mulţi şi se cuvine să recunoaştem că ea întruneşte şi calităţi. Chiar dacă sistemele de educaţie şi deprinderile familiei de ieri nu mai sunt potrivite pentru copiii de azi, ele nu-şi pierd în întregime din valoarea pe care au avut-o în trecut. Evocarea tradiţionalismului nu constă numai în acceptarea tradiţiei, ci şi în faptul că uneori suntem sclavii ei, că o impunem, ca şi cum am vrea să ne întoarcem la atmosfera şcolară şi familială de odinioară, pe care însă nimic nu o mai poate reînvia. Dar există şi o greşeală faţă de inovaţii, echivalentă cu acceptarea lor în bloc, fără o alegere critică şi discernământ. Într-adevăr, nu e deloc uşor să te apropii de elev, să găseşti măsura justă între familiarism concesiv şi severitatea acerbă, să elaborezi adevărate tactici când acesta devine un adversar. În educaţia şcolară, statutul cadrului didactic contrastează izbitor cu cel de elev şi de-aici discrepanţele care se ivesc. Şi când primul doreşte a-şi impune cu orice preţ superioritatea, prin dispensarea de orice atitudine democratică, iar al doilea să zădărnicească această autoritate iritantă, e uşor de imaginat ce scenă încărcată de contradicţii se naşte. Dar există şi varianta opusă, nu mai puţin condamnabilă: profesori la care hipertrofierea eului devine hipotrofiere şi, miopi la greşelile elevului devenind, afişează acea seninătate, care, aparent, nu mai incomodează pe nimeni. Şi totul este sortit eşecului dintr-o deficitară înţelegere a esenţei conceptelor de toleranţă şi exigenţă, ce nu se exclud, ci au o contribuţie educativă complementară. Fiecare cadru didactic îşi personifică rolul de educator într-o manieră originală şi ajunge în cele din urmă la un stil propriu de activitate educativă; calităţile şi defectele sale nu pot fi privite în mod izolat, ci întotdeauna în funcţie de clasa sa, dar aceasta nu înseamnă că nu se poate apropia de ceea ce am numi profesor ideal în orice clasă de elevi. Cunoaşterea unor personalităţi şcolare diverse îi verifică abilităţile de tratare diferenţiată a elevilor şi totodată i le completează. La clasele mici, prin natura lor, tipurile de elevi variază în mod contrastant: sunt copii greoi din fire, care suportă mai uşor tratamentul învăţătorului şi acceptă resemnaţi sancţiunile; alţii, dimpotrivă, plini de viaţă, nu ştiu să îşi ascundă pornirile sufleteşti. Complăcându-se în mici viclenii, neastâmpărul propriu vârstei este confundat adesea cu impertinenţa şi de aici pedeapsa : un simplu gest de ameninţare şi copilul încremeneşte, precum dresorului îi ajunge să arate biciuşca fiarelor pentru ca acestea să se supună întru totul comenzilor. Dar ce se va întâmpla dacă va încerca să intre apoi în “cuşca fiarelor” fără biciuşcă? Cu siguranţă, rezultatele vor fi altele. Şi pentru ce să persecuţi tocmai pe cel lipsit de apărare? Nu este oare chiar un principiu contrar firii? Cea mai mare

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

greşeală ar fi să apreciezi pe elevul mic după erorile sale, în loc să apreciezi modul în care aceste fapte îl ajută să se îndrepte. A sesiza stările emoţionale ale elevilor, a avea pentru acestea o anumită înţelegere, a fi capabil să te transpui în sufletul copilului, să-l priveşti pe acesta din interior sau cel puţin să-ţi propui un asemenea ţel, reprezintă tot atâtea faţete ale educaţiei prin toleranţă. Situaţia se schimbă în cazul preadolescentului: amator de şotii împotriva profesorilor, nu mai acceptă să fie personaj secundar şi are, prin urmare, el însuşi o atitudine mai subtilă, mai personală. Sunt chiar frecvente conflictele între un anumit elev şi profesor, dobândind în viziunea celor mai mulţi, caracterul unei “probleme personale”. Adolescenţii devin şi mai necruţători, pretind să li se ofere posibilitatea de exprimare, de dezbateri legate de temele lecţiilor. Cum trebuie înţeleasă aici toleranţa? Acceptarea compromisului oricând şi oriunde este o cale tristă, iar înţelegerea tradusă prin indiferenţă la tot ce e abatere şi lipsa sancţionării juste nu şi-ar atinge scopul. Elevii ocupă imediat terenul lăsat liber şi aduc în favoarea lor un răspuns la replică, formulat în mod explicit ca un reproş: “Dacă tot nu e ordine, de ce unul dintre noi ar face excepţie?’’ O toleranţă controlată, corelată cu personalitatea deschisă, dar puternică a profesorului ar putea stăvili din agresivitatea vârstei. Atitudinea poliţienească ar fi ridicolă şi infructoasă, vizând un adolescent de optsprezece ani. Necesitatea de autoafirmare şi de tratare de pe un plan apropiat este mai viu resimţită acum, comparativ cu perioadele anterioare. A oferi elevului adolescent dreptul la opinie, la susţinerea propriilor idei fără impertinenţă constituie o alternativă ce-şi dovedeşte eficienţa. Dezaprobând părerilor elevilor, fie dintr-o neraţională aversiune faţă de mediul în care s-a format, fie şi cu motive întemeiate, rareori se poate ajunge la discuţii utile. Să încurajeze discuţia, să nu refuze recunoaşterea temeiniciei opiniilor elevilor, să-şi asume propriile înfrângeri, sunt dovezi de înţelegere justă a personalităţii elevului adolescent. Indulgenţa nu trebuie însă să degenereze în favoritisme sau să încarce cu sentimente de frustrare pe cei rămaşi în afara “graţiei”. Tânărul are încredere în profesorul exigent, dar imparţial, demn de el însuşi şi care-şi demonstrează ataşamentul printr-o autoritate reală (conferită de pregătirea sa, tactul pedagogic) şi nu formală (bazată pe intimidare).

Cum să facem ca banii să devină factor educativ? Inst. Maria Raduca Şcola cu clasele I-VIII Ocnița – Ocnele Mari “Banul este cea mai sigură piatră de încercare a firii omeneşti”

Vasile Alecsandri

Nu vi se pare firesc ca subiectul banilor să fie abordat cum se cuvine în şcoală? Chiar dacă l-am ignora noi, nu îl neglijează viaţa. Fiind o marfă universală, prin intermediul căreia se vând şi se cumpără alte mărfuri, banii sunt o realitate cu care copiii intră de timpuriu în contact. Ei aud conversaţii despre bani, asistă la plata unor bunuri sau servicii, li se cumpără lucruri absolut necesare sau care le aduc confort psihic: joc, jucărie, carte, hăinuţe etc. Unii primesc bani de buzunar la şcoală pentru a-şi cumpăra ceva în pauze. Aşadar, ei au nu numai o practică observativă asupra banilor, ci şi o experienţă existentială a acestora ca prezenţă în lume. Pentru a-i face să aprecieze valoarea banilor, se pot organiza jocuri didactice folosindu-ne de anumite noţiuni şi reprezentări. Ne putem imagina, împreună cu copiii, viaţa oamenilor la începuturile civilizaţiei, când încă nu existau bani. Neputând produce toate bunurile de care avea nevoie, ci doar o parte, pe celelalte le procurau prin troc. De exemplu, apicultorii ofereau miere la schimb pentru cereale produse de cei ce se ocupau cu agricultura.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Joc didactic Vom simula cu elevii un joc de schimb: pentru o ascuţitoare de care am nevoie , de exemplu, dau un evidenţiator color. Ei vor observa că era foarte dificil pentru oameni să găsească exact pe aceia care produceau bunurile de care aveau nevoie, trocul fiind destul de dificil de realizat. Şi, de aceea, au căutat o altă modalitate şi au găsit-o. Pentru că oamenii au început să se ocupe cu mineritul, au constatat că cel mai valoros este aurul, pe care l-au divizat în bucăţi mai mici sau mai mari, începând să schimbe mărfurile pe acel metal. Joc didactic Vom folosi jetoane pentru a reprezenta bucăţile de aur şi ne vom juca cumpărând diferite “produse”. Cu timpul, bucăţile de aur au devenit monede – adică li s-a dat o formă, de regula rotundă, pe care s-a gravat valoarea ei. Astfel, au apărut banii. Se pot prezenta albume numismatice şi se va ajunge la explicaţia: banii de aur sunt depuşi la Banca Naţională, care, în locul lor, tipăreşte bani de hârtie. Hârtia în sine nu este valoroasă, ci numai ceea ce scrie pe ea. Prezentând copiilor, pe înţelesul lor, geneza banilor, contribuim la punerea bazelor conştiinţei lor economice. Problema este ca aceşti bani să devină un factor educativ pentru copii. De aceea, trebuie să-i facem să înţeleagă că banii provin din munca părinţilor, iar eforturile pentru a-i obţine nu trebuie risipite în cheltuieli inutile. Joc didactic Se împart liste cu preţuri estimative ale serviciilor şi bunurilor utile într-o familie şi ale altora care aduc un confort psihic. Activitatea se desfăşoară pe echipe. Încadrându-se într-o sumă de bani dată, ei trebuie să renunţe la o parte din acestea . La final, se vor înfrunta rezultatele şi se va discuta în jurul alegerilor făcute. Aşadar, banii de buzunar ar trebui să fie un factor educativ. Neținuți în stăpânire, pot deveni uşor o forţă distructivă, iar tentaţiile lumii moderne pot crea o reprezentare hazardată a banilor. “Sunetul banilor este pentru urechi; sunetul ştiinţei – pentru minte.” (Traian Demetrescu – “Cugetări”).

Locul jocului în lecţia de educaţie fizică Prof. Viorel Drăguţescu Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea Jocul, datorită influenţelor pe care le are asupra organismului, este folosit pe scară largă în lecţii alături de celelalte mijloace ale educaţiei fizice. În funcţie de sarcinile pe care şi-a propus profesorul să le realizeze într-o lecţie, prin diferite jocuri el poate să atingă rezultatele dorite. Majoritatea jocurilor adaptate structural şi ca durată pot fi folosite în oricare parte a lecţiei. Volumul de activitate fizică desfăşurat prin joc în diferite grade ale învăţământului este variabil, el fiind invers proporţional cu vârsta elevilor. În general, este indicat ca jocurile să fie folosite în fiecare lecţie , dar să fie variate, în funcţie de influenţa lor. Se pot face lecţii alcătuite în întregime din jocuri, structura orei nu suferă nicio schimbare, iar sarcinile sunt rezolvate în întregime prin jocuri. Asemenea lecţii se pot face la începutul anului şcolar, când se lucrează cu colective pe care profesorul nu le cunoaşte în suficientă măsură, astfel el va reuşi să afle mai repede comportamentul şi gradul deprinderilor pe care le posedă elevii. Jocuri de mişcare - pentru elevii din clasele I-IV 1. Mingea frige Loc de desfăşurare : sala de sport , teren sau curte; Material didactic : 1-2 mingi de volei (baschet); Participanţi : tot efectivul clasei;

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Se formează un cerc cu toţi elevii, care stau apropiaţi unul de altul, cu faţa spre interiorul cercului. Unul dintre jucători are o minge în mână, iar la un semnal dat de conducătorul jocului se trece mingea din mână în mână într-un singur sens cât mai repede (mingea frige). Cel care scapă mingea din mână este scos afară din joc. La fiecare scoatere din joc, cercul se strânge, închizându-se spaţiul rămas liber prin ieşirea unui jucător. Câştigă ultimii 4 jucători care au reuşit să rămână în joc. Regulament :Nu se permite ţinerea mingii în mână, ea trebuie pasată imediat ce este primită. 2. Mingea prin tunel Loc de desfăşurare: curte, teren, sală; Material didactic: 2-4 mingi de volei; Participanţi: tot efectivul clasei; Jucătorii sunt aşezaţi în flanc câte unul, pe două sau mai multe şiruri care constituie echipele de joc (între şiruri se lasă un spaţiu de 4-5 paşi). Jucătorii stau cu picioarele depărtate, făcând un tunel. Primul din fiecare echipă are o minge în mână. La semnalul dat, jucătorii cu mingea o aruncă printre picioare (tunel), ceilalţi sunt atenţi şi ajută la trecerea mingii (împingând-o cu mâinile) până la ultimul jucător din echipă. Acesta prinde mingea şi fuge cu ea prin dreapta şirului său şi se aşază în faţa echipei sale cu picioarele depărtate. Aruncă din nou mingea printre picioarele jucătorilor. Jocul continuă astfel, până când primul jucător de la fiecare echipă revine în faţa şirului. Echipa al cărei prim jucător a revenit cel dintâi la locul său este câştigătoare. Regulament: Jucătorii trebuie să păstreze distanţa între ei; Dacă mingea a ieşit din tunel, ea va fi luată de jucătorul care a lăsat-o să iasă şi va fi pusă în joc tot de el, după ce şi-a reluat locul în echipă. 3. Mal şi lac Loc de desfăşurare: sală, teren ; Participanţi: tot efectivul clasei ; Jucătorii sunt aşezaţi în jurul unui cerc desenat pe sol. Interiorul cercului se consideră “lac”, iar exteriorul “mal”. Conducătorul rosteşte unul din aceste cuvinte; dacă jucătorii sunt pe mal sar în cerc la comanda “lac”, iar dacă se comandă “mal” rămân pe loc. Câştigă cei care răspund rapid, corect la comenzi. Jucătorii care greşesc sunt scoşi din joc prin comanda “înecat”. Indicaţi: între comenzi se lasă timp de atenţie. 4. Cursa într-un picior Loc de desfăşurare: teren, sală de sport; Participanţi: tot efectivul clasei, împărţit în echipe cu număr egal de jucători; Elevii, împărţiţi în 2-4 echipe, sunt aşezaţi în flanc câte unul în număr egal, în faţa a trei linii: prima linie este cea de plecare, a doua de schimbare a piciorului, iar a treia de sosire. La comanda ”porniţi”, primii de la fiecare echipă pornesc, sărind pe piciorul drept până la linia a doua, unde schimbă piciorul, continuând săritura pe piciorul stâng, până la sosire. Predau ştafeta colegului şi jocul continuă până ce primul de la fiecare echipă ajunge în faţa şirului. Câştigă echipa care a terminat prima cursa. Regulament: Jucătorii nu au voie să plece înainte de sosirea coechipierilor din cursă; Dacă nu schimbă piciorul de sprijin la linia a doua, vor fi penalizaţi; Trebuie să atingă cu piciorul ultima linie trasată, altfel vor primi penalizări. 5. Vânătorul iscusit Loc de desfăşurare: teren, sală de sport ; Material didactic : două mingi de oină, o minge de volei ; Participanţi : întreg efectivul clasei ; Jucătorii, în afară de unul care este vânătorul, sunt aşezaţi în cerc cu intervale mari între ei. Trei dintre jucătorii din cerc au mingi. Vânătorul se află în centru. La semnalul de începere al jocului, mingile se pasează de la unul la altul, traversând cercul. Vânătorul trebuie să urmărească şi să prindă numai mingea cea mare. Când a reuşit să o prindă, jucătorul care a aruncat-o îi ia locul.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

cerc;

Învingător este cel care reuşeşte cel mai mare număr de interceptări, stabilite de la început. Regulament: Vânătorul nu are voie să ia mingea din mâna unui jucător, nu are voie să iasă din

Jucătorii trebuie să arunce mingile astfel încât să traverseze cercul, nu să o paseze la colegul alăturat; 6. Podul rulant Loc de desfăşurare: sală , teren ; Materiale: bastoane ; Participanţi: întreg efectivul clasei împărţiţi în 4 echipe egale ; Jucătorii din fiecare echipă se aşază în flanc câte unul, în spatele unei linii de plecare. Ultimii doi de la fiecare echipă formează pereche şi ţin cu câte o mână capetele unui baston. La semnal, aceştia din urmă aleargă cu bastonul pe deasupra şirului de copii, iar când au ajuns în faţă coboară bastonul la 2030 cm de sol şi îl trec pe sub picioarele copiilor, care vor sări peste el. Când aceştia au terminat, predau bastonul următorilor jucători de la urma şirului, iar ei trec în faţă, participând alături de ceilalţi la joc. Echipa care a terminat prima va fi câştigătoarea. Regulament: Jocul trebuie să se desfăşoare în viteză. 7. Miriapodul uriaş Loc de desfăşurare: sală de sport; Participanţi: întreg efectivul clasei; Jucătorii se împart în echipe cu număr egal şi se aşază în spatele unei linii de plecare, iar în faţă, la 8-10 m, se trasează o linie de sosire. Jucătorii din fiecare echipă se aşază pe genunchi (pe 4 labe), apucând cu mâinile gleznele celui din faţă şi formând astfel un miriapod uriaş. La semnalul de plecare, jucătorii pornesc în patru labe, parcurgând distanţa fixată dus-întors. Câştigă echipa care termină prima, fără să se fi desfăcut lanţul format. Regulament: jucătorii nu au voie să desfacă mâinile de pe gleznă. 8. Transportul mingilor Loc de desfăşurare: teren de sport, sală de sport; Materiale didactice: mingi medicinale (1-2 kg); Participanţi: toată clasa; Jucătorii se împart în două, trei echipe cu număr egal de copii şi se aliniază prin flanc în spatele unei linii de plecare. La 10-15 m de această linie se trasează linia de întoarcere, iar în faţa fiecărei echipe se aşază 2 mingi medicinale. La semnalul de începere, primul jucător din fiecare echipă ia în braţe cele două mingi şi aleargă cu ele până la semnul stabilit şi înapoi, predă mingile aşezându-le jos. Jucătorul următor continuă jocul în acelaşi fel. Echipa care termină prima este învingătoare. Regulament: Jucătorul care transportă mingile nu trebuie să fie ajutat la ridicarea lor; Dacă pe parcurs a scăpat mingile, trebuie să le recupereze şi să continue jocul. 9. Ştafeta cu mingea rostogolită Loc de desfăşurare: teren de sport, sală de sport ; Materiale: mingi medicinale ; Participanţi: toată clasa ; Jucătorii se împart în două-trei echipe cu număr egal de jucători. Formaţia echipelor este în flanc câte unul, în spatele unei linii de plecare şi la 10 -15 m de aceasta se trasează linia de întoarcere. La semnalul de începere, primul jucător de la fiecare echipă rostogoleşte mingea în direcţia stabilită dusîntors. Jocul continuă până ce au trecut toţi jucătorii. Câştigă echipa care termină prima. Regulament: Mingea trebuie rostogolită, nu au voie să alerge cu ea în mână. 10. Bucheţelele Loc de desfăşurare: sală de sport, teren ; Participanţi: întreg efectivul clasei ;

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

Jucătorii se deplasează în flanc câte unul sau doi şi primesc diferite comenzi pentru mers sau alergare: mers rapid, încet, mers pe vârfuri sau pe călcâie, alergare uşoară sau cu genunchii sus. La un moment dat, conducătorul jocului strigă un număr, iar la auzul acestuia jucătorii se strâng repede în grupe formate din numărul strigat. Gruparea se face sub formă de bucheţele, cu faţa spre interior. Jucătorii care nu au reuşit să se grupeze sunt eliminaţi sau penalizaţi. Regulament: Numărul strigat trebuie să fie ales astfel încât să nu fie exact divizibil cu numărul total al jucătorilor. 11. Fuga după minge Loc de desfăşurare: sală de sport ; Materiale: mingi, bănci de gimnastică ; Participanţi: toată clasa ; Jucătorii se împart pe echipe în număr egal. În faţa fiecăreia se aşază o bancă de gimnastică şi o minge. La semnal, primii de la fiecare echipă iau mingea şi o rostogolesc pe bancă, se întorc în alergare cu mingea în mână şi o predau următorilor jucători, care continuă în acelaşi fel. Câştigă echipa care termină prima şi respectă regulile. Regulament: Mingea la dus nu are voie să fie ridicată de pe bancă ; Dacă le-a scăpat mingea din mână trebuie să o recupereze şi să continue jocul. Bibliografie 1. 2. 3. 4.

Ghisoiu Gh., Muzsi Al., Gimnastica sub formă de joc, Editura U.C.F.S., 1962 Micu A.,Aspecte teoretice şi practice ale lucrului în circuit în lecţia de educaţie fizică, 1968 Stroescu A.,Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968 Mujicicov N., Baranga D., Mujicicov C.,Jocuri pentru copii şi tineret, Editura tineretului, cultură fizică şi sport, 1956.

Şcoala “Achim Popescu” - Punte de legătură între trecut şi prezent. Înv. Tisoaică Elena, Înv. Tisoaică Vasile Şcoala cu clasele I-VIII “Achim Popescu” Păuşeşti-Măglaşi Situată la poale de munte, pe valea râului Olăneşti, comuna Păuşeşti-Măglaşi se găseşte la 10 kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe drumul judeţean ce leagă municipiul de Băile Olăneşti. Comuna PăuşeştiMăglaşi dispune de formele de organizare ale principalelor instituţii ale statului: primăria, poliţia, spitalul comunal, şcoala şi grădiniţa. Deşi la începutul mileniului al II-lea, Păuşeşti-Măglaşi era o aşezare neconsemnată în documente şi neatestată prin vestigii arheologice, odată cu organizarea primelor cnezate şi voievodate româneşti, zona comunei Păuşeşti-Măglaşi a făcut parte din componenţa cnezatului Fărcaşu, menţionat documentar în anul 1247 în Diploma Calaverilor Ioaniţi. Oameni gospodari, locuitorii acestor meleaguri vâlcene s-au îndeletnicit cu practicarea agriculturii, a creşterii animalelor şi a plantării pomilor fructiferi, dar au reuşit să creeze în acelaşi timp şi un centru important de cultură din care s-au desprins numele unor renumiţi cercetători români: Ceauşu Nicolae, conferenţiar universitar doctor inginer la Facultatea de Agronomie din Timişoara; Cebuc Alexandru I, şef de secţie la muzeul de istorie al municipiului Bucureşti, vicepreşedinte al Comitetului de Cultură al municipiului Bucureşti, director al Muzeului de Artă al României; Petrescu Antim P., episcop al Râmnicului Noul Severin; Popescu Achim, profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie din Bucureşti; Răboacă Gheorghe I, cercetător ştiinţific; Zugrăvescu Elena, poetă; Zugrăvescu Paul, cercetător ştiinţific la Institutul de cercetări chimice din Bucureşti.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Un rol important în dezvoltarea marilor nume amintite l-a avut şcoala din comuna PăuşeştiMăglaşi. Cu toate că atestarea documentară a existenţei unei şcoli în comună apare abia în 1838, ştiinţa de carte era prezentă cu mult înainte printre sătenii acestor meleaguri. O primă dovadă a existenţei unei locaţii a şcolii a fost pe lângă Mănăstirea Sărăcineşti, la care predau dascălii greci. O altă informaţie se referă la existenţa unei dăscălii care data de dinainte de 1838 şi reprezenta, de fapt, o chilie din piatră construită de Onisifor Vlăduceanu, alături de biserica din satul Vlăduceni, unde tinerii şi bătrânii care doreau să înveţe să scrie şi să citească primeau lecţii după cărţile bisericeşti. Un alt loc în care a funcţionat şcoala a fost Casa de stat a Sfatului, lângă biserica din actualul sat Coasta, însă după 1843 şcoala a funcţionat în casa lui Marin Şchiopu, ca apoi să se mute în Valea de Case în clădirea în care funcţiona şi primăria. Un local propriu al şcolii a fost dat în folosinţă abia în 1847, după ce oamenii strânseseră cu greu banii necesari construirii unui astfel de lăcaş, dar al căror efort a fost în zadar în acel moment, când după înfrângerea revoluţiei din 1848, şcolile săteşti au fost închise timp de zece ani. Rolul şcolii a fost pus pe seama slujitorilor bisericii. Primul local propriu-zis al şcolii a fost în satul Coasta, care a funcţionat până în anul 1876, în 1893 dându-se în folosinţă un alt spaţiu cu două săli de clasă la care s-au adăugat încă patru. În anul 1920, în comuna Păuşeşti-Măglaşi s-a pus temelia unei şcoli de fete, urmând ca, între 1948 şi 1989, învăţământul din comună să se supună diferitelor transformări impuse de sistemul de guvernare. Actualul sediu al şcolii din comuna Păuşeşti-Măglaşi a fost dat în folosinţă în anul 1984, fiind un imobil modern cu trei nivele, 15 săli de clasă, patru laboratoare şi o bibliotecă. În prezent, şcoala a fost modernizată şi dotată cu mobilier în stil european şi materiale didactice necesare predării disciplinelor şcolare în cele mai bune condiţii. Din luna septembrie anul 2000, Şcoala cu clasele I-VIII, PăuşeştiMăglaşi, cum era cunoscută înainte, poartă denumirea de Şcoala cu clasele I-VIII “Achim Popescu”, denumire dată în cinstea marelui cercetător Achim Popescu, pe care elevii de azi îl au ca model. Dar cine a fost Achim Popescu? Pasionat de misterele Egiptului, încifrate în vechile documente în scriere hieroglifică, Achim Popescu obţinea în anul 1939 certificatul de absolvire al şcolii primare din comuna Păuşeşti-Măglaşi pentru ca, peste ani, elevul de atunci să devină bursier al Universităţii din Cairo. Achim Popescu a studiat mai mulţi ani arhivele şi bibliotecile din Cairo, precum şi din alte centre universitare ale Orientului. La 22 iunie 1978, Achim Popescu a obţinut titlul de doctor în egiptologie al Universităţii din Cairo, devenind astfel primul egiptolog român. Având ca exemplu pe ilustrul cercetător, Achim Popescu, cadrele didactice şi elevii şcolii din comuna Păuşeşti-Măglaşi se pot mândri cu rezultatele la concursurile şi olimpiadele şcolare, fiind conştienţi că reuşita procesului instructiv-educativ are la bază strânsa colaborare dintre profesori şi elevi, şcoală şi familie, dar şi că perseverenţa şi concurenţa dau naştere performanţei. Călăuziţi de aceeaşi sete de cunoaştere a celui care a fost Achim Popescu, elevii şcolii care poartă numele marelui cercetător român se avântă pe tărâmul învăţăturii, alături de dascălii lor reuşind să dezlege misterele ascunse în paginile cărţilor care îi vor conduce pe calea succesului.

Şcoala “Take Ionescu”- scurt istoric Prof. înv. primar Surovcek Ion Şcoala cu clasele I-VIII “Take Ionescu” Râmnicu Vâcea Progresul cultural al secolului al XVIII-lea, triumful limbii române ca limbă de cultură a făcut ca să apară necesitatea unui învăţământ organizat care să se adreseze unor tineri din pături mai largi ale societăţii, organizat pe baze moderne. La 29 noiembrie 1719 episcopul cărturar, tipăritor de cărţi, Damaschin şi egumenii Ioan de la Horezu, Ştefan de la Bistriţa, Ştefan de la Arnota, Pahomie de la Govora, cereau înfiinţarea la Râmnic a unei Şcoli în limba română. Cu unele mici întreruperi, şcoala din Râmnic a funcţionat în tot cursul secolului al XVIII-lea, mai

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

ales ca şcoală domnească de limbă română. În 1798 apare la Râmnic, cu titulatura de Şcoala românească şi grecească. Localul în care se ţineau cursurile şcolii era în incinta Sfintei Episcopii a Râmnicului, care mai există şi astăzi. Dezvoltarea oraşului ca puternic centru comercial şi de schimb, dezvoltarea social-economică a păturilor înstărite orăşeneşti şi cerinţele începutului de modernizare a organizării statului impun înfiinţarea unei şcoli organizate pentru un număr mai mare de elevi. Pentru modernizarea procesului de învăţământ s-a luat legătura cu şcoala similară din Bucureşti, de la care s-au cerut ”cuviincioasele povăţuiri” atât pe linie metodică, cât şi pe linie administrativă. Atunci, ca şi acum, erau probleme financiare ca să se asigure salariul dascălului. Inspecţiile aveau drept scop ca lecţiile predate să facă şi “rod de procopseală şi luminare”. De asemenea, inspectorii trebuiau să strângă banii de la donatori şi să achite la timp salariul. După punerea în aplicare a Regulamentului organic şi elaborarea Regulamentului Şcoalelor, ia naştere la 1 mai 1832, ca răspuns al trebuinţei epocii, Şcoala naţională normală. Funcţionarea şcolii la Râmnic (oraş de căpetenie în judeţ) a întâmpinat multe greutăţi din cauza fondurilor insuficiente, a clădirilor “care periclitează viaţa” şi “a frigului care intră pe ferestre”. Profesorul era conducător şi de şcoală publică şi de şcoală normală, preda lecţii la trei clase câte şapte ore pe zi, după care se ocupa de corespondenţa cu Ocârmuirea din judeţ şi de vânzarea cărţilor didactice şi literare. Sistemul de notare era de la 1 (elev eminent) la nota 4 (elev repetent). Profesorii de la Râmnic notau cu Foarte Bine, Prea Bine, Bine, Cumpătat, Slab, Rău, Prost, la învăţătură şi la purtare. Materialul didactic era aproape inexistent, iar ca manuale şcolare erau: Bucoavna sau Abecedarul, Aritmetica, Istoria Ţării Româneşti, Geografia Ţării Româneşti, Istoria sfântă şi Catehismul. Şcoala naţională din Râmnic a început cursurile la 7 martie 1832, cu 48 de elevi, ajungând la 174 elevi în 1846. Profesorul raporta Eforiei că orăşenii au primit cu mult entuziasm hotărârea de a deschide Şcoala naţională, la Râmnic. Înainte de a lua fiinţă Şcoala naţională, în Râmnic a existat o şcoală particulară care nu s-a bucurat de apreciere din partea orăşenilor. În 1840 a luat fiinţă biblioteca şcolară care a devenit prima bibliotecă publică din oraş. Şcoala naţională a fost inspectată de mai multe ori de directorul “Şcoalelor Naţionale”, Petrache Poenaru, care a fost mulţumit de “sârguinţa şi silinţa ce a pus profesorul la învăţătură, pentru care a rămas toată obştea mulţumită”. În 1859, Şcoala din Râmnic a fost vizitată de exigentul revizor Andrei Pretorian, care a apreciat rezultatele obţinute de elevi. După Legea instrucţiunii publice, votată la 16-18 martie1864, prin care învăţământul devine unitar în toată ţara, precum şi obligatoriu şi gratuit, corpul didactic de la şcoala din Râmnic şi numărul elevilor a crescut. Conferinţele şcolare prezentate în cadrul şedinţelor publice erau axate pe teme de educaţie patriotică, sanitară, morală, cunoştinţe din agricultură, creşterea vitelor, etc. erau ţinute în localul Şcolii de Băieţi din Râmnic – azi, localul Muzeului Judeţean. Timp de 8 luni, marele dramaturg I.L. Caragiale, inspector şcolar, a fost în contact cu cadrele didactice, ajutând la găsirea unor forme superioare de promovare a experienţei celor mai capabili învăţători şi institutori. În 1896, se dă în folosinţă noul local cu patru săli de clasă şi locuinţă pentru director. Acest local a fost supus unor noi adăugiri şi supraetajări. Datorită faptului că a fost instalat un ceas - localul a fost numit “Şcoala cu ceas”. În 1956, pe baza unei dispoziţii, are loc mixtarea Şcolii de Băieţi Nr.1 şi a Şcolii Elementare de Fete Nr. 1 – fosta Şcoală Primară de Fete ”Ioniţă Temelie” – de fapt vecine, doar strada le separa, sub o conducere unică. În epoca reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cadrele didactice au hotărât să clădească, în anul 1865, o “asociaţie de cuget”, iar la 13 noiembrie 1866, să-şi exprime adeziunea pentru înfiinţarea la Râmnic, printre primele din ţară, a secţiunii judeţene a “Societăţii pentru Învăţătura

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Poporului”. La iniţiativa învăţătorilor din Vâlcea, la 16 august 1891, cu prilejul Conferinţei generale a corpului didactic din judeţ, se constituie “Societatea Corpului Didactic din Şcolile Primare din Vâlcea” ( Societatea Învăţătorilor din Vâlcea ), cu sediul la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, din reşedinţa judeţului. Societatea îşi va schimba denumirea în 1898, când o mare parte din membrii şi atribuţiile ei vor fi preluate de Societatea Culturală a Judeţului Vâlcea, înfiinţată la 23 august 1898, cu sediul în incinta Şcolii cu Ceas, loc unde se ţineau şedinţele de lucru. Prin dăruirea cadrelor didactice, instituţia s-a situat pe o traiectorie ascendentă. Conducerea şcolii s-a preocupat de folosirea timpului liber al elevilor în scopuri distractiv-educative. Cadrele didactice au căutat să se perfecţioneze continuu în arta predării. Nenumăraţi au fost învăţătorii şi elevii care nu s-au mai întors niciodată de pe câmpul de luptă în care şi-au înfrăţit sângele cu pământul. În procesul- verbal întocmit de către inspectorul şcolar V. Florescu, se menţiona că a găsit la şcoală “ordine, voiciune, muncă. De remarcat armonia în care se lucrează la această şcoală.” Între 1991-1992 şi 1948-1997, şcoala a funcţionat sub denumirea Şcoala cu clasele I-VIII „I. L. Caragiale”. Între 1922-1948, şcoala a purtat numele de „Take Ionescu”. În 1977, şcoala s-a mutat în noul local construit peste drum, pe vechiul amplasament al Şcolii Generale de Fete de pe Calea lui Traian, vechiul local fiind amenajat pentru muzeul judeţean. La jumătatea lunii decembrie 1997 s-a aprobat ca Şcoala Nr.1 să reia vechea denumire de „Take Ionescu” – una dintre cele mai strălucite inteligenţe ale gândirii diplomatice româneşti din perioada modernă şi contemporană, care a adus mari servicii ţării şi neamului românesc, contribuind direct cu resurse financiare proprii la reconstruirea şcolii distruse de un incendiu. Astăzi, Şcoala “Take Ionescu” dispune de laboratoare pentru predarea chimiei, fizicii, ştiinţelor naturale, de cabinete pentru predarea istoriei, limbii române şi a limbilor moderne, dotate cu tot ce este necesar pentru însuşirea cunoştinţelor, gândirii şi inventivităţii. Sala de sport, biblioteca, cabinetul medical, cabinetul psihologic, sala de festivităţi, cabinetele metodice, ca şi sălile de clasă, luminoase şi bine dotate, contribuie la un mediu care ajută la optimizarea performanţelor elevilor. Sunt organizate, de asemenea, diverse activităţi extraşcolare (cor, trupe de dans, teatru, balet, organizarea de excursii, drumeţii, revista şcolii, vizionarea de spectacole, colaborarea cu diferite muzee şi clubul copiilor, concursuri sportive sau muzicale, serbări şcolare, expoziţii, etc.) Conducerea şcolii, echipa de cadre didactice performante şi bine pregătite, devotate misiunii şcolii, care practică un învăţământ diferenţiat, centrat pe elev şi care ţin legătura cu părinţii elevilor, au adus rezultate corespunzătoare unei şcoli de elită. Rezultatele obţinute de elevi atât la concursuri, cât şi la examenele pentru admitere în liceu au schimbat numele de Şcoala Nr.1 în renume. Bibliografie 1. Tamaş C., Burduază V.,Şcoala cu ceas, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1998.

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

In Memoriam Înv. Ion Paraschivoiu Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti N-am să preget niciodată a spune că toate reprezentările noastre sunt dominate de clişee. Chiar existenţa noastră este un clişeu de lung sau scurt metraj, graţie hazardului sau divinităţii. Pentru unii, acest film se poate întrerupe prea devreme sau chiar atunci când deznodământul vieţii începe să prindă contur. Privesc des şi cu emoţie tabloul primit cadou cu imaginea colegilor mei, promoţia 1975 ( clasă de băieţi a Liceului Pedagogic – Rm. Vâlcea), cu grupul de profesori de elită care ne-au instruit cu mare devotament, aproape de severitate şi constat că de fiecare dată o umbră de tristeţe mă încearcă. La întâlnirea de 35 de ani din 12 iunie 2010 care va avea loc, colegii mei Ilie Băzăvan, Popa Vasile şi Victor Munteanu nu vor mai răspunde prezent la strigarea catalogului. Ei nu mai sunt printre noi. Ce suntem în realitate? Ce reprezintă acest tabel în fond? Un puzzle care nu se mai poate niciodată recompune bucăţică vie cu bucăţică vie. Timpul, ca devorator al tuturor lucrurilor, în scurgerea sa, macină şi piatra. Ceea ce nu poate să facă este să demoleze prieteniile adevărate. În memoria colegului şi bunului nostru prieten,Munteanu Victor – învăţătorul de la Valea Mare, am comemorat un an de la dispariţia sa neaşteptată organizând un concurs de matematică cu clasele IIIV din zonă. Da, nu l-am uitat şi nu-l vom uita pe cel care ne-a fost un bun coleg, prietenos, cu simţul umorului, mereu în frunte, înzestrat cu o memorie fantastică. Era capabil ca în timp foarte scurt să memoreze logic un text apreciabil şi să-l reproducă cu mare precizie. Câte versuri, câte citate putea spune… Matematica era însă punctul lui forte. Era un bun metodist ca elev. Înţelegeai vrând-nevrând exerciţii şi probleme cu grad de dificultate ridicat, atunci când nu prea le pricepeam de la domnii profesori care predau matematică, fizică, chimie. Lui Victor Munteanu, viaţa i-a oferit destul, dar nu cât ar fi năzuit. Şi-ar mai fi dorit poate să-şi vadă cei doi băieţi însuraţi, să-şi răsfeţe nepoţii şi câte altele… Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare. Se spune că “situaţiile fericite îţi aduc prieteni, iar nenorocirile ţi-i verifică”. Pe 29 mai 2010, VICTOR MUNTEANU –la el acasă, la Valea Mare, şi-a verificat încă o dată prietenii, într-o zi solemnă. Acolo am fost aşteptaţi cu emoţie de soţia acestuia, învăţătoarea Dorina Munteanu, şi de toţi dascălii din comună. Tuturor le mulţumim. Amintirea unui OM adevărat rămâne nemuritoare. Dumnezeu să-l odihnească! De teamă că n-am spus tot ce-ar fi trebuit să spun, temător c-am spus prea mult şi să nu-l supăr preamărindu-l, mă opresc spunând laconic “NU TE VOM UITA”. În izbeliştea vremii A mai trecut un an. Te-am tot căutat prin Lume Şi te-am strigat în van. De-acolo din cer, din Univers Trimite-ne un semn. Poate un vers, Căci noi ne rugăm Ca lin să-ţi fie zborul; Şi-n gând te purtăm

Să ne treacă dorul. Să nu cunoşti furtună, Vreo vrajă nebună. Să şezi în lumină Cu lună plină-a soarelui tulpină. În iarba crudă De lacrimi udă. Zâne bune să-ţi spună poveşti Raiul răsune De ecouri cereşti.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆

ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL VÂLCEA STATUT CAPITOLUL I DENUMIRE, DURATĂ, SEDIU, PATRIMONIU,FILIALE Art. 1 Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea (numită în continuare Asociaţia) este subiectul de drept constituit de învăţătorii din judeţul Vâlcea care pun în comun si fără drept de restituire contribuţia materială constând în cotizaţia statutară, cunoştinţele sau aportul lor în munca pentru realizarea scopului asociaţiei, a unor activităţi în interes general, profesional, comunitar si în interesul lor personal nepatrimonial. Art. 2 Durata Asociaţiei este nedeterminată. Art. 3 Sediul Asociaţiei se afla în Rm. Vâlcea (Şc. cu clasele I-VIII Nr.5, Rm. Vâlcea). Art.4 Patrimoniul Asociaţiei provine din cotizaţii stabilite de Adunarea generală, din aportul în natură şi / sau în bani al asociaţilor, din patrimoniul recuperabil al fostei Asociaţii a Învăţătorilor din judeţul Vâlcea, din dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale, din dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţie, din venituri realizate din activităţi economice directe; din donaţii, sponsorizări sau legate; din resurse obţinute de la bugetul de stat şi / sau de la bugetele locale; din alte venituri prevăzute de lege. Asociaţia poate înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţie din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei. Asociaţia poate desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al asociaţiei. Art.5 Asociaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 3 membri, organe de conducere proprii şi un patrimoniu distinct de cel al asociaţiei. Filialele sunt entităţi cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice de administrare şi de conservare, în condiţiile stabilite de asociaţie prin actul constitutiv al filialei. Ele pot încheia acte juridice de dispoziţie, în numele şi pe seama asociaţiei, numai pe baza hotărârii prealabile a consiliului director al asociaţiei. Filiala se constituie prin hotărârea autentificată a adunării generale a asociaţiei. Personalitatea juridică se dobândeşte de la data înscrierii filialei în Registrul asociaţiilor şi al fundaţiilor. CAPITOLUL II SCOPUL SI OBIECTIVELE Art.6 Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea are ca scop cultivarea spiritului de solidaritate, ridicarea prestigiului şcolii si învăţătorului şi promovarea intereselor morale, sociale si materiale ale membrilor, urmărind: a) cultivarea tradiţiilor de solidaritate între învăţătorii vâlceni; b) promovarea activismului în formarea continuă pe plan profesional, intelectual, a implicării plenare în viaţa comunităţii; c) recuperarea, pentru a constitui modele pentru învăţătorii vâlceni, a memoriei foştilor preşedinţi ai Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Vâlcea; d) editarea unei reviste a asociaţiei; e) participarea la formarea profesională prin organizarea de stagii recunoscute de Ministerul Educaţiei; f) elaborarea de curricula pentru învăţământul românesc, clasic si alternativ; g) colaborarea cu Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale; h) facilitarea stabilirii si dezvoltării relaţiilor umane şi profesionale între membrii săi pe plan naţional şi internaţional; i) colaborarea cu organizaţiile sindicale, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu administraţia locală

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

şi centrală, cu organizaţii neguvernamentale pentru ridicarea calităţii actului educaţional, a statutului învăţătorului şi a progresului comunităţii; j) luarea de poziţii faţă de nedreptăţile aduse membrilor săi, apărând interesele profesionale şi sociale ale acestora; k) sprijinirea elaborării si publicării lucrărilor membrilor, lucrări care prezintă interes pentru Asociaţie şi membrii săi din punct de vedere ştiinţific si profesional sau prezintă realizările deosebite ale Asociaţiei; l) stimularea participării directe sau indirecte a membrilor Asociaţiei la elaborarea deciziilor strategice pentru învăţământul bazat pe tehnici şi metode pedagogice ale şcolii moderne; m) organizarea de manifestări ştiinţifice, culturale sau de alt tip care pot concura la promovarea unui învăţământ de calitate; n) stimularea activităţii membrilor prin introducerea în circuitul didactic a lucrărilor şi materialelor realizate de aceştia, constituind un fond documentar complex; o) susţinerea morală şi materială (în măsura posibilităţilor) a elevilor, studenţilor şi membrilor asociaţiei şi a familiilor acestora în cazul unor probleme deosebite de ordin social; p) cultivarea schimburilor cu alte colective care promovează aceleaşi principii; g) facilitarea difuzării presei specifice în rândul membrilor, precum şi în rândul tuturor celor interesaţi; Asociaţia va căuta parteneriatul instituţiilor publice în promovarea obiectivelor sale, obiective, prin excelenţă, de interes public. Spiritul de echipă va prevala în realizarea obiectivelor propuse, precum şi în activităţile Asociaţiei. CAPITOLUL III MEMBRII ASOCIAŢIEI DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE ASOCIAŢIILOR Art. 7 Membrii Asociaţiei pot fi: a) de drept, foştii membri ai Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Vâlcea de până la desfiinţare; b) învăţătorii activi sau pensionari din judeţul Vâlcea care solicită Consiliului director înscrierea în asociaţie i se obligă să respecte statutul ei. Adunarea generală poate crea şi alte categorii de membri. Nu poate fi membru al Asociaţiei persoana care a săvârşit acte penale sau care s-a abătut de la misiunea educatorului. Art. 8 Fiecare membru al Asociaţiei are următoarele obligaţii: a) să respecte statutul Asociaţiei şi hotărârile Adunării generale şi ale Consiliului director; b) să activeze în cadrul Asociaţiei, participând la acţiunile organizate de aceasta; c) să plătească cu regularitate sumele ce se constituie cotizaţie, hotărâte de Adunarea generală; d) să respecte Carta Drepturilor Copilului; e) să manifeste transparenţă în acţiunile privind Asociaţia; f) să dovedească fairplay în activitatea sa în cadrul Asociaţiei; g) să îndeplinească sarcinile încredinţate de conducerea Asociaţiei; h) să nu desfăşoare activităţi de partizanat politic în cadrul Asociaţiei. Art. 9 Fiecare membru al Asociaţiei are următoarele drepturi: a) să aleagă şi să fie ales în organele de conducere; b) să participe la AG şi la toate activităţile Asociaţiei; c) să participe cu titlu personal sau în calitate de delegat la manifestările la care Asociaţia este invitată; d) să colaboreze la realizarea de studii, experimente, ateliere, expoziţii, excursii tematice, schimburi de experienţă, alte activităţi specifice; e) să beneficieze de rezultatele care decurg din realizările sale în cadrul Asociaţiei; f) să colaboreze la publicaţiile Asociaţiei; g) să primească o recomandare oficială eliberată de CD din partea Asociaţiei, în urma analizei

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ activităţii pentru promovarea profesională, participări la manifestări naţionale sau internaţionale, pentru a avea acces la biblioteci şi case ale corpului didactic; h) să primească sprijinul Asociaţiei în activitatea curentă şi în publicarea lucrărilor personale de interes pentru Asociaţie; i) să i se acopere cheltuielile de deplasare în interesul Asociaţiei, cu aprobarea CD şi a CC. Art.10 Calitatea de membru al Asociaţiei încetează prin deces, retragere sau excludere. Fiecare membru al Asociaţiei este liber să se retragă prin cerere în acest sens, adresată CD. Excluderea se face prin vot majoritar simplu, de către Adunarea generală la propunerea Consiliului Director pe baza unei analize şi motivaţii bine întemeiate. Consiliul Director poate să reducă /suspende plata cotizaţiei temporar, pentru anumiţi membri pentru motive bine întemeiate (şomaj, boală, situaţii familiale deosebite). La încetarea calităţii de membru nu se poate reclama rambursarea cotizaţiei sau a altui vărsământ (donaţii, taxe suplimentare). CAPITOLUL IV ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ASOCIAŢIEI Art.11 - Organele asociaţiei sunt: a) Adunarea generala (AG); b) Consiliul director (CD); c) Comisia de cenzori (CC); d) departamente şi echipe de lucru organizate la iniţiativa AG sau CD; Art.12 Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor. Competenţa Adunării generale cuprinde: a) stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei; b) aprobarea bugetului de venituri şi de cheltuieli şi a bilanţului contabil; c) alegerea şi revocarea membrilor Consiliului director; d) alegerea şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori; e) înfiinţarea de filiale; f) modificarea actului constitutiv şi a statutului; g) dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare; h) orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut; Schimbarea sediului poate fi hotărâtă de către Consiliul director; Adunarea generală se întruneşte cel puţin o dată pe an şi are drept de control permanent asupra organelor alese. Cu această ocazie se vor organiza alegerile în organele de conducere şi activităţi specifice (comunicări ştiinţifice, expoziţii, activităţi formative); AG poate fi convocată în sesiune extraordinară la cererea a 3 dintre membrii CD sau a 1/3 din numărul de membri ai Asociaţiei. Membrii Asociaţiei pot fi reprezentaţi în AG de un alt membru pe care îl autorizează cu o procură, ce va fi înaintată CD cu 5 zile înaintea AG. CD va verifica autenticitatea ei şi va aproba temeinicia procurii. Nu se poate vota prin procură în cazurile în care se iau hotărâri prin vot secret. Asociaţia se constituie şi funcţionează pe principii democratice, fiecare membru având drept de decizie printr-un singur vot în cadrul AG, cu ocazia alegerii membrilor CD şi în toate problemele supuse AG spre analiză, conform statutului. În afara excepţiilor prevăzute în lege, toate deciziile vor fi luate în conformitate cu procedura de votare cuprinsă în statut. Convocarea AG ordinare se face prin nota telefonică şi prin poştă, cu cel puţin 10 zile înainte şi se va ţine cu majoritatea simplă a celor înscrişi în Asociaţie. Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul statutar de membri, adunarea se va ţine după 7 zile, fără convocare şi cu aceeaşi ordine de zi, indiferent de numărul membrilor prezenţi. Hotărârile AG se iau cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi. Votul este egal şi

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

direct. Votul secret este obligatoriu la alegerea organelor de conducere şi în cazurile hotărâte de AG. Hotărârile AG şi desfăşurarea AG se consemnează într-un proces verbal care se va face public, astfel încât toţi membrii Asociaţiei să cunoască hotărârile luate. La AG pot participa în calitate de consilieri sau consultanţi, fără drept de vot, persoane care pot da informaţii de specialitate pe un anumit domeniu (financiar, juridic etc.). Asociatul care, într-o anumita problemă supusă hotărârii Adunării generale, este interesat personal sau prin soţul/soţia, ascendenţii sau descendenţii săi, rudele în linie colaterală sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv, nu va putea lua parte la deliberare şi nici la vot. Asociatul care încalcă dispoziţiile alin. precedent este răspunzător de daunele cauzate Asociaţiei, dacă fără votul său nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută. Hotărârile luate de Adunarea generală, în limitele legii, ale actului constitutiv şi /sau ale statutului sunt obligatorii chiar şi pentru asociaţii care nu au luat parte la Adunarea generală sau au votat împotrivă. Hotărârile Adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre asociaţii care nu au luat parte la Adunarea generala sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz. Art. 13 Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării generale. El poate fi alcătuit şi din persoane din afara Asociaţiei, în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa. În exercitarea competenţei sale, Consiliul director: a) prezintă Adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul programelor Asociaţiei; b) încheie acte juridice în numele şi pe seama Asociaţiei; c) aprobă organigrama şi politica de personal ale Asociaţiei; d) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea generală. Atribuţiile membrilor CD sunt: a) preşedintele Asociaţiei convoacă şi prezidează şedinţele CD şi ale AG ordinare şi extraordinare; reprezintă Asociaţia; veghează la respectarea statutului şi la ducerea la îndeplinire a hotărârilor luate de AG şi CD; b) vicepreşedintele înlocuieşte preşedintele în cazul absenţei acestuia, preluându-i toate atribuţiile; c) secretarul are conducerea administrativă şi operativă a Asociaţiei, emite documentele şi face raportul de activitate al Asociaţiei; reprezintă, împreună cu preşedintele, Asociaţia; d) trezorierul gestionează fondurile Asociaţiei. CD este ales în fiecare an. CD se compune din: preşedinte, vicepreşedinte, secretar, trezorier şi un membru. CD se întruneşte lunar şi ori de câte ori este nevoie, încheind un proces verbal asupra hotărârilor luate. Procesele verbale vor fi puse la dispoziţia membrilor Asociaţiei. Funcţionează statutar dacă sunt prezenţi cel puţin 3 membri. Consiliul director îndeplineşte funcţiile: a) CD convoacă AG ordinară şi extraordinară, prin afişarea la sediu, prin publicarea în presă şi anunţarea în scris; b) Coordonează activitatea membrilor Asociaţiei între două AG; c) Elaborează politica de lucru a Asociaţiei, pornind de la activitatea membrilor şi de la propunerile orientative ale AG; d) Promovează parteneriate cu instituţii publice; e) Face demersuri pentru recunoaşterea Asociaţiei ca fiind de interes public; f) Schimbă sediul Asociaţiei în caz de nevoie; g) Ia poziţiile publice necesare referitoare la orientările activităţilor Asociaţiei şi, în funcţie de necesităţi, ia deciziile urgente necesare sub rezerva confirmării acestora de către AG; h) Prezintă Adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul programelor Asociaţiei; i) Caută resurse din partea altor organizaţii şi organisme naţionale şi internaţionale pentru finalizarea şi finanţarea activităţilor Asociaţiei; j) Supune votului AG eventualele modificări ale statutului; k) Garantează difuzarea de informaţii pentru toţi membrii Asociaţiei; l) Aduce toate propunerile membrilor ca apoi să fie dezbătute în plenul AG; m) Îşi elaborează propriul bilanţ şi program de activitate în cadrul AG. n) Face demersurile necesare pentru recuperarea patrimoniului Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Vâlcea; CD ia hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Membrii CD nu pot fi retribuiţi pentru funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul Asociaţiei. Nu poate fi membru al Consiliului director, iar dacă era, pierde această calitate, orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă persoana respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice. Consiliul director poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcţii executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de asociat ori sunt străine de Asociaţie, pentru a exercita atribuţiile prevăzute la art. 13 alin. (2), lit. b) şi d). Art. 14 Controlul financiar intern al Asociaţiei este asigurat de către o comisie de cenzori. În realizarea competenţei sale, Comisia de cenzori: a) verifică modul în care este administrat patrimoniul Asociaţiei; b) întocmeşte rapoarte şi le prezintă Adunării generale; c) poate participa la şedinţele Consiliului director fără drept de vot; d) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea generală. Comisia de cenzori este alcătuită dintr-un număr impar de 3 membri, din care majoritatea este formată din asociaţi. Membrii Consiliului director nu pot fi cenzori. Comisia de cenzori îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare. CAPITOLUL V DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ASOCIAŢIEI Art. 15 Asociaţia se dizolvă: a) de drept; b) prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz; c) prin hotărârea Adunării generale. Art. 16 Asociaţia se dizolvă de drept prin: a) realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă, în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt, nu se produce schimbarea acestui scop; b) imposibilitatea constituirii Adunării generale sau a constituirii Consiliului director în conformitate cu statutul Asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, Adunarea generală sau, după caz, Consiliul director trebuia constituit; c) reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni. Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul Asociaţiei, la cererea oricărei persoane interesate. Art. 17 Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: a) când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrara ordinii publice; b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) când Asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) când Asociaţia a devenit insolvabilă; Art. 18 Asociaţia se poate dizolva şi prin hotărârea Adunării generale. În termen de 15 zile de la data şedinţei de dizolvare, procesul-verbal, în forma autentică, se depune la judecătoria în a cărei

Nr. 1 * Februarie 2011

̆ ̆ Asociatia învatatorilor din Râmnicu Vâlcea ̕ ̕

circumscripţie teritoriala îşi are sediul, pentru a fi înscris în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Art. 19 În cazul dizolvării Asociaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o hotărâre a Adunării generale. Data transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului-verbal de predare-preluare, dacă prin acesta nu s-a stabilit o dată ulterioară. Art. 20 În cazul de dizolvare hotărâtă de Adunarea generală, lichidatorii vor fi numiţi de către Adunarea generală, sub sancţiunea lipsirii de efecte juridice a hotărârii de dizolvare. În toate cazurile, mandatul Consiliului director încetează odată cu numirea lichidatorilor. Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Reprezentanţii permanenţi-persoane fizice ale persoanei juridice lichidatoare trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.Imediat după intrarea lor în funcţie, lichidatorii vor face inventarul şi vor încheia un bilanţ care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului asociaţiei sau ale Fundaţiei. Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze registrele şi orice alte acte ale Asociaţiei. De asemenea, ei vor ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea datei acestora. Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. Lichidatorii sunt obligaţi să continue operaţiunile juridice în curs, să încaseze creanţele, să plătească creditorii şi, dacă numerarul este insuficient, să transforme şi restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor mobile şi imobile. Lichidatorii pot realiza numai acele operaţiuni noi care sunt necesare finalizării celor aflate în curs. Suma cuvenită creditorului cunoscut, care refuză să primească plata creanţei sale, se va consemna în contul său. Dacă plata creanţei nu se poate face imediat sau atunci când creanţa este contestată, lichidarea nu se va declara terminată înainte de a se garanta creditorii. În orice caz, lichidatorii nu pot încheia operaţiunile şi nu pot remite celor în drept contul gestiunii decât după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării Asociaţiei. Lichidatorii răspund solidar pentru daunele cauzate creditorilor din culpa lor. Atât faţă de Asociaţie, cât si faţă de asociaţi, lichidatorii sunt supuşi regulilor mandatului. După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligaţi ca în termen de două luni să depună bilanţul, registrul jurnal şi un memorandum, declarând operaţiunile de lichidare la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul Asociaţia. Lichidatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării şi radierea Asociaţiei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Publicarea lichidării se face prin afişarea la uşa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul persoana juridică, în termen de două luni de la terminarea Lichidării. Dacă în termen de 30 de zile libere de la depunerea bilanţului nu se înregistrează nicio contestaţie, bilanţul se consideră definitiv aprobat şi lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite celor în drept bunurile şi sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele şi actele Asociaţiei şi ale lichidării. Numai după aceasta lichidatorii vor fi consideraţi descărcaţi şi li se va elibera, în acest scop, un act constatator. Contestaţiile la bilanţul lichidatorilor se pot formula de orice persoană interesată la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul persoanei juridice lichidate. Toate contestaţiile se soluţionează printr-o singură hotărâre. Sentinţa pronunţată de judecătorie este executorie şi este supusă numai recursului. După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociaţiei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Asociaţia încetează a avea fiinţă la data radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

Nr. 1 * Februarie 2011

Gând de dascal̆ Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Vâlcea Rm. Vâlcea, B-dul Tudor Vladimirescu, Nr. 27 NR.

FIŞA DE ÎNSCRIERE NUMELE:_________________________________________________________________________ PRENUMELE: _____________________________________________________________________ DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: _________________________________________________________ B.I. / C.I. seria: _____, nr: _____ C.N.P. _________________________________________________ TELEFON: (fix/mobil) _______________________________________________________________ ADRESA de E-MAIL: _______________________________________________________________ STUDII: __________________________________________________________________________ PROFESIA: _______________________________________________________________________ LOCUL DE MUNCA: _______________________________________________________________ ADRESA LOCULUI DE MUNCĂ ŞI TELEFON: _________________________________________ Am luat la cunoştinţă despre prevederile Statutului Asociaţiei Învăţătorilor Vâlceni şi sunt de acord să Ie respect.

OPTEZ să mă înscriu ca: - membru activ - (da) _ _ _ _ _ _ _ _ (Subliniază opţiunea) - membru simpatizant - (da) ________ Data: __________________

Semnătura: __________________

Validat: - preşedinte A. Î. VL. : ________________

- secretar A. Î. VL. : _________________ L.S.

Nr. 1 * Februarie 2011

Tipar executat de editura NOVA DIDACT Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.valcea.ccd.edu.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Cornelia Papuzu