Revista - Invatamantul de la sate incotro - Nr. 3 - Decembrie 2014

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA CASA VÂLCEA CASACORPULUI CORPULUI DIDACTIC DIDACTIC VÂLCEA ȘCOALA BĂTĂȘANI ŞCOALAGIMNAZIALĂ GIMNAZIALĂ BĂTĂŞANI

JUDEȚEAN

TEMA

Nr. 3 Decembrie Nr. 1 2014

Ediţia a VII-a 22 FEBRUARIE 2014

VARIANTĂ OPTIMĂ PENTRU SUSȚINEREA PLĂCERII DE CUNOAȘTERE ȘI AFIRMARE PROFESIONALĂ A TINERILOR

EDITURA NOVA DIDACT EDITURA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA RÂMNICU VÂLCEA MARTIE 2013

ISSN 2286 – 4598 ISSN–L 2286 – 4598

Redacția și administratia revistei

Redactor Șef: Prof. Tudor Dumitru Corectură: Prof. Șchiopescu Iulia Maria Layout & grafică: Dăscălete-Burtea Alexandru Colaboratori: Prof. Stroe Oana Coordonator: Prof. Tudor Dumitru Tehnoredactare: Autorii articolelor Inițiator: Prof. Tudor Dumitru

Autorii articolelor sunt responsabili pentru conținut

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA 2014 DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. ANDRA BICĂ EDITOR-INFORMATICIAN: DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA BIBLIOTECAR: PURANU GEORGETA

ISSN 2286 – 4598 ISSN–L 2286 – 4598 DECEMBRIE 2014

Învățământul de la sate INCOTRO?

Cuprins 1. Așa a început simpozionul

6

2. ,,Învățământul de la sate, încotro?”

Prof. Tudor Dumitru

6

3. Potentialul creativ al elevilor Profesor Invatamant Primar Dinu Manuela Școala Gimnazială Bătășani, Valea Mare

7

4. Dezvoltarea personalităţii copilului prin activităţile extracurriculare Prof. Inv. Primar Folea Aurelia Liceul Tehnologic ,,Petrache Poenaru ,,Balcesti

9

5. Considerații metodice privind studiul simetriilor, translațiilor și rotațiilor în gimnaziu 12 Prof. Gheorghe Necșuleu Liceul Teoretic Lădești, județul Vâlcea 6. Educatia nonformală Prof. Inv. Primar: Pomană Florentina Marina ,,Școala Primară Zăvoieni” - Măciuca Prof. Inv. Primar: Spiridon Aurelia Gabriela – Prof. Inv. Primar: Boalbeș Elena Camelia– ,,Scoala Gimnazială Nicolae Bălcescu”- Drăgășani 7.

13

Educaţia nonformală în învăţămantul preşcolar Educatoare Budurascu Irina Elena Gradiniţa cu Program Normal Oveselu-Maciuca

16

8. Educaţia Nonformală- o completare a educației formale Student: Tudora Sorin Gabriel Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere 9.

17

Descrierea capitalului de cunoaştere din Şcoala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea 21 Fârtat Marinela Fârtat Mihai Şcoala Cu Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea

10. Filmul dedicat Primului Război Mondial ca sursă istoric Prof. dr. Maria Aurelia Diaconu

25

11. Impactul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității copilului preșcolar 28 Educatoare Teca Mariana-Iuliana Grădinița cu Program Normal Oveselu-Măciuca Dobrișan Daniela Grădinița cu Program Normal Zăvoieni –Măciuca )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

4

Nr. 3 2014

12. Educația non-formală – un alt tip de educație Înv. Matei Dumitru Prof. Matei Liliana Școala Gimnazială Bătășani

29

13. Bucuria de a fi de dascăl Prof.inv.primar Valentina Boltaşu Colegiul Tehnic Balş, Balş- Olt

32

14. Dezvoltarea interesului elevilor pentru lectură Prof. inv. primar, Rădulescu Gheorghe Liceul Tehnologic “Petrache Poenaru” Loc. Bălcești-Vâlcea

33

15. Optimizarea activității didactice pentru obținerea succesului școlar Prof. inv. primar, Rădulescu Margareta Lic.Tehnologic ”Petrache Poenaru” Bălcești

34

16. Importanța abordării comunicative în predarea limbii engleze Prof. Popescu Maria Madalina Scoala Gimnaziala Ionesti-Valcea

36

17. Stimularea creativităţii elevilor prin activităţi extracurriculare Prof. înv. primar Tănase Luminița Prof. înv. primar Dumitrașcu Alina Prof. înv. primar Popa Iulia Liceul Teoretic Măciuca

37

18. Valențe educative ale educației nonformale Prof.înv. primar Popa Emilia Școala Gimnazială Mateești

41

19. Rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității elevilor Ionescu Anca Iulia

42

20. Valențe formative ale educației nonformale Prof. înv. primar Șerban Mariana-Liliana Școala Gimnazială Bătășani, Valea Mare

44

21. Să spunem DA, educației non-formale!

Prof. Stroe Oana Școala Gimnazială Bătășani

46

5

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Așa a început simpozionul ,,Învățământul de la sate, încotro?”

Prof. Tudor Dumitru Unul dintre obiectivele sistemului de perfecţionare a învățământului românesc este dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice astfel încât să se asigure un proces instructiv-educativ de calitate. Aceste competenţe sunt de ordin cognitiv, afectiv, conativ şi practic, având o dublă natură: • tehnică şi didactică, în pregătirea conţinuturilor; • relaţională-pedagogică şi socială, în adaptarea la interacţiunile din clasă; Simpozioanele s-au dovedit a fi acțiuni interesante la care participă benevol cadre didactice din școli și medii diferite dornice de formare continuă. Participarea la un simpozion înseamnă interes pentru a afla câte ceva din experiența didactică a colegilor, cum se pot pune în practică multe cunoștințele și competențele achiziționate, modalitățile prin care unii colegi și-au dus la bun sfârșit acțiunile instructiv-educative care păreau a fi mai dificile, cum au dovedit că sunt buni manageri ai clasei sau ai unității școlare și multe altele.

Am observat că la aceste simpozioane participau foarte puține cadre didactice din mediul rural, motivând distanța sau lipsa mijloacelor de transport. Știind cu câte probleme se confruntă dascălii de la sate, dar și câte lucruri minunate realizează, profesorul Tudor Dumitru, director al Școlii cu Clasele I-VIII Bătășani și învățătoarea Popescu Florentina Marta au propus Inspectoratului Școlar al Județului Vâlcea organizarea simpozionului județean ,, Învățământul de la sate, încotro?” la Școala Bătășani, comuna Valea Mare.

Dumnealor au argumentat organizarea acestui simpozion astfel: • Învăţământul din mediul rural se confruntă de foarte multă vreme cu probleme deosebite de ordin material, conceptual şi atitudinal care au dus la migrarea elevilor şi trebuie găsite soluţii de eliminare a acestora • Această temă nu a fost abordată până acum în mod special şi într-un mediu direct interesat • Recunoaşterea necesităţii şi utilităţii proiectelor de reabilitare a şcolilor din mediul rural şi găsirea modalităţilor de implicare eficientă a factorilor de decizie în realizarea acestora Au mai motivat și de ce ar fi bine aleasă locația prin: • Şcoala Bătăşani este în mediul rural şi s-a confruntat cu astfel de probleme.

• Şcoala are dotarea necesară, fiind centru de resurse PIR. • În comuna Valea Mare sunt multe cadre didactice competente şi interesate în găsirea de soluţii realizabile, care acceptă şi promovează noul.

• Cadrele didactice din Valea Mare doresc să împărtăşească din experienţa şi realizările lor şi să înveţe şi de la alţii.

• Acest simpozion îl doresc a fi şi o invitaţie pentru anul următor, când se vor sărbători 170 de ani de învățământ în Valea Mare, 170 de la înfiinţarea primelor şcoli în satele Bătăşani, Drăganu şi Pietroasa.

• Şcoala este bine localizată şi se poate ajunge uşor, pe sosea modernizată şi doresc ca acţiunea să se repete anual.

Solicitarea a avut sorți de izbândă.

Pe data de 24 noiembrie 2007 la Şcoala cu clasele I-VIII Bătăşani, com. Valea Mare, jud. Vâlcea s-a desfăşurat primul simpozion cu tema ,, Învăţământul de la sate, încotro?”. La organizarea lui au contribuit toate cadrele didactice din comună și au participat foarte mulți dascăli din comunele învecinate.

Seriozitatea cu care a fost organizat și coordonat acest simpozion, modalitatea în care s-au derulat dezbaterile, atmosfera de lucru, bagajul de informații cu care a plecat fiecare de la acest simpozion , au fost rampă de lansare pentru edițiile următoare, ajungând ca pe 22 februarie 2014 să se desfășoare cea de-a VII-a ediție a simpozionului. )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

6

Nr. 3 2014

Potentialul creativ al elevilor

1.1 Creativitatea ca produs Edison considera ca actul creativ se compune din 99% transpirtie si 1% inspiratie. Crearea unui produs reprezinta rezultatul unui proces complex, care necesita multa munca. ,,Prin prisma produselor sale, activitatea de creatie se diferentiaza in creatie stiintifica si creatie artistica. Dezvoltarea creativitatii stiintifice doar prin discipline reale si a celor artistice prin discipline umaniste nu poate avea sorti la izbinda.

Din contra educatia artistica se rasfringe si asupra creativitatii stiintifice, dupa cum educatia stiintifica si tehnologica va avea repercusiuni si asupra creatiei artistice, din moment ce substratul lor psihologic incumba aceleasi mecanisme” Produsele create de elevi la bilogie sunt foarte diverse : obiecte ( modele, colectii, tablouri, filme foto si video, materiale didactice etc.), idei, probleme, teste, proiecte, programe pentru utilizarea computerului, lucrari literare ( poezii, proza, jocuri didactice, sarade, triade ), lucrari grafice (desene, scheme de reper), ziare de sinteza, creatii musicale etc.

In literatura de specilitate sint descrise diferite clasificari ale nivelului creativitatii ca produs al muncii creatoare: 1)Creativitatea expresiva – este o premisa de dezvoltare a formelor superioare de creativitate. Produsele creative se caracterizeaza prin spontanietate, fara a viza utilitatea si valoarea sociala a lor. Se manifesta la nivel de exercitiu prin diferite solutii productive. Creativitatea expresiva poate fi stimulata prin jocuri de creatie, desene cu subiecte liber alese, instituirea unui climat favorabil.

Nu se admit observatiii critice, pentru a nu bloca spontanietatea activitatii elevilor.

2) Creativitatea productiva – se manifesta prin realizarea unor lucruri utile pe baza anumitor tehnici imbunatatite. Produsele se deseobesc cu putin de cele obisnuite, ele nu sunt foarte originale.

Stimularea creativitatii productive se realizeaza prin invatarea creativa, ce presupune metode de descoperire si problematizare, largirea orizontului de cunostinte, acumularea experientei.

3)Creativitatea inovativa – este legata de cea expresiva si cea productiva, dar in procesul ei se cauta o solutie noua, o interpretare originala a unor lucruri cunoscute, prin combinarea ingenioasa a unor elemente. Se descopera noi relatii intre obiecte si fenomene, dar cu totul neobisnuite. Inovatia de acest

Profesor Invatamant Primar Dinu Manuela Școala Gimnazială Bătășani, Valea Mare 1 Actualitatea temei abordate Stimularea potentialului creativ al elevilor reprezinta una din principalele prioritati ale educatiei in lume la acest inceput al mileniului III. In conditiile existente la noi, e necesara dezvoltarea creativitatii fiecarei personalitati,inca din copilarie, asa incit viitorii absolventi ai liceiilor sa poata contribui la progresul tarii noastre. Invatarea creativa a biologiei se bazeaza pe capacitatea elevului de a elabora ceva nou,original,valoros, important si util pentru sine si pentru mediul in care activeaza.

Procesul dat stimuleaza imaginatia si curiozitatea, initiativa si increderea in fortele proprii, independenta in gasirea variatelor solutii-atitudini atit de solicitate in societatea contemporana.

Termenul creativitate provine de la latinescul ,,creare”,ceea ce inseamna a ,,zamisli”,,, a fauri ”, ,,a naste ”.

In limbajul psihologic termenul a fost adaptat initial pentru a defini capacitatea de creatie artistica.

O definitie ampla a creativitatii se propune in lucrarea ,,Pedagogie” de Bontas I. ,, creativitatea este o capacitate complexa si fundamentala a personalitatii, care sprigininduse pe date sau produse anterioare, in imbinarea cu investigatii si date noi, produce ceva nou , original de valoare si eficienta stiintifica si social utila, ca rezultat al influentelor si relatiilor factorilor subiectivi si obiectivi-adica a posibilitatilor persoanei si a conditiilor ambientale, ale mediului socio-cultural.

Epoca in care traim cere fiecarui individ sa se adapteze la situatii mereu noi, sa resolve numeroase probleme sociale si profesionale, sa gaseaca solutii variate, ingenioase, originale.

Schimbarile globale se deruleaza in ritmuri tot mai accelerate. Pentru a pregati tinerii sa faca fata transformarilor rapide ale vietii in aspectele economic, politic, social, cultural e necesara dezvoltarea creativitatii elevilor la toate disciplinele.

Scoala contemporana, centrata pe elev, are un rol bine precizat in dezvoltarea uriasului potential intelectual, reprezentat de inteligenta si creativitate care, pus in valoare, va asigura neintrerupt progresul socio-uman.

7

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

fel sporeste simtitor productivitatea, imbunatateste procesul de predare-invatare-evaluare.

4) Creativitatea inventiva – reprezinta nivelul creatiei persoanelor talentate care produc noi idei, solutii, tehnologii.

5) Creativitatea emergenta – este nivelul descoperirelor exceptionale in stiinta, creatie artistica, tehnica, etc. Celor mai valoroase creatii li se acorda Premiul Nobil.

Calea de la etapa expresiva la etapa de creatie emergenta este lunga si cere multe si sustinute efortri intelectuale pentru a educa si forma personalitati creatoare ce vor dinamiza progresul tarii.

Cum este o personalitate creatoare?

Autorul Marin Stoica in ,,Psihopedagogia Personalitatii” caracterizeaza personalitatea creatoare prin urmatoarele trasaturi: ,, motivatia superioara si atitudinea creativa, pasiunea pentru munca si adevar, angajarea totala si capacitatea de efort, nivelul de aspiratie, tenacitatea, noncomformismul, receptivitatea fata de nou, inteligenta si imaginatia creatoare, largimea si profunzimea cimpului de imagini si idei.”

-Asaltul de idei (brainstormingul) -Sinectica -Ideea engineering (tehnica ideilor) c)Metode si activitati scolare si extrascolare creative Activitatile scolare si extrascolare pot constitui un cadru favorabil dinamizarii creativitatii prin: munca independenta in clasa, rezolvarea temelor pentru acasa, elaborarea proiectelor, expozitii ale elevilor, sesiuni stiintifice, concursuri, olimpiade, documentarea si investigarea stiintifica independente indeosebi.

Dintre metodele de invatamint care dezvolta creativitatea, importante sunt cele active participative, printre care citam: invatarea prin problematizare si descoprire semidirijata, metoda modelarii si exercitiile creative, care ar trebui sa existe in manualele scolare la sfirsit de capitol sau dupa un grup de capitole.

Invatarea creativa are loc atunci cind elevii participa activ la lectie, coopereaza in perechi si grupuri, cautind, aflind si aplicind elemente noi de cunostinte, capacitati si aptitudini, prin intermediul metodelor active, cum sunt descoperirea, problematizarea, modelarea, exercitiile creative, jocul de rol etc.

1.4 Vizualiuarea creativa – reprezinta utilizarea deliberata a imaginatiei creatoare, aplicata active in viata cotidiana, in scopul atingerii obiectivelor, al depasirii obstacolelor, al sporirii constiintei de sine si cresterii generale a calitatii traiului.

Folosirea vizualizarii creative cu copiii este mai cu seama plina de satisfactii, fiind de obicei aproape o a doua natura pentru ei. Copiii au nevoie fireasca si un talent deosebit pentru jocuri creatoare si pline de imaginatii, astfel incit, pentru ei, folosirea inconstienta a imaginarului nu presupune aproape nici un efort. Fara indoiala, este mult mai placuta si mai clara decit multe alte materii care li se predau.

Fiind un instrument atit de firesc, vizualizarea creativa ii poate ajuta sa creasca mai echilibrati si mai constienti de sine. Folosind diverse tehnici de vizualizare, ne putem indruma copiii astfel, incit sa-si pastreze legatura naturala, inascuta cu sinele creator si spiritual. In modul acesta, contribuim nu numai la cresterea, ci si la dezvoltarea unor personae increzatoare in propriile forte, intuitive, creatoare si iubitoare.

Aplicarea vizualizarilor creative dezvolta imaginatia elevilor, capacitatea de a se echilibra si a

1.2 Factorii creativitatii Creativitatea ca proces este un act complex asupra caruia actioneaza diferiti factori: 1)Ereditatea; 2)Capacitatile intelectuale ( imaginatia,inteligenta,memoria si gindirea); 3)Aptitudinile; 4)Caracterul; 5)Motivatia; 6)Efortul de pregatire si investigare; 7)Mediul socio-cultural; 1.3 Metodele de stimulare a creativitatii se impart in: a)Metode logico-matematice: -Inventarul de attribute (insusiri); -Incrucisarea fortata; -Analiza morfologica; -Matricea descoperirilor; -Tehnica catalogului; -Extensia limitelor metodologice. b)Metodele psihosociale: )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

8

Nr. 3 2014

Dezvoltarea personalităţii copilului prin activităţile extracurriculare

se stapini, constiinta de sine, autoaprecierea adecvata, instituie un climat deosebit la lectie si motiveaza elevii sa realizeze obiectivele propuse.

In cadrul lectiei, metoda vizualizarilor creative se imbina armonios cu metoda ,,Mesaje” Metoda Mesaje e menita sa orienteze elevii spre succes, spre depasirea blocajelor de creativitate, contribuie la stimularea curiozitatii, a dorintei de autoafirmare, la crearea unei bune dispozitii inainte de lectia de biologie. Mesajele sunt insotite de desene, de lucrari grafice. Ele faciliteaza instalarea unui climat favorabil pentru autorealizare, deschidere, colaboarare.

Impactul mesajelor asupra personalitatii:

Prof. Inv. Primar Folea Aurelia Liceul Tehnologic ,,Petrache Poenaru ,,Balcesti Motto: “Să nu-i educăm pe copii noştri pentru lumea de azi,această lume nu va mai exista cand ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor.Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

Maria Montessori - ,,Descoperirea copilului’’.

• Creaza o dispozitie buna inainte de lectie; • Sporeste increderea in fortele proprii; • Apare dorinta de autoafirmare; • Dezvolta originalitatea; • Stimuleaza capacitatea de comunicare; • Dezvolta capacitatea de exprimare; • Stirneste interesul fata de laectie; • Apare dorinta de a acorda ajutor.

Metoda poate fi utilizata la lectie, pentru a corela obiectivele cu subiectul studiat, ea este aplicabila si in cadrul evaluarii formative a lectiei.

În orice domeniu de activitate este necesară cunoaşterea proprietăţilor materialului de prelucrat,pentru a utiliza uneltele cele mai potrivite şi tehnologia adecvată.Această cerinţă se impune cu atât mai mult în domeniul educaţiei,unde se modelează ,,materialul’’ uman,care are o multitudine diversă de variante comportamentale ce cu greu pot fi prevăzute,unele fiind chiar imprevizibile.

Necesităţile curente ale activităţii instruciveducative impun cerinţa de a cunoaşte cât mai bine personalitatea fiinţei umane pe care o prelucăm,pentru a găsi mijloacele şi srategiile cele mai eficiente.

Studierea şi cunoaşterea personalităţii celor care intră sub incidenţa educaţiei se impune şi pentru depistarea cât mai timpurie a copiilor dotaţi şi supradotaţi şi pentru dirijarea educării şi instruirii lor.

Cunoaşterea potenţelor individuale ale copilului trebuie pusă astăzi în termeni noi ,mult mai largi,mai bogaţi şi mai diverşi,pentru a depăşi încadrarea trăsăturilor personalităţii în tipare preconcepute .

Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat.

Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor. În grădiniţa contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la

9

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.

Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate. Ştefan M. precizează că oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului.

Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării copiilor.

După o binecunoscută clasificare UNESCO, educaţia extracurriculară, adică educaţia de dincolo de procesul de învăţământ, apare sub două aspecte principale: educaţia informală – reprezintă influenţa incidentală a mediului social transmisă prin situaţiile vieţii de zi cu zi - şi educaţia non-formală, care se realizează fie în sistemul de învăţământ, fie în cadrul unor organizaţii cu caracter educativ.

Ca parte integrantă a procesului instructiveducativ,activităţile extracurriculare trebuie să respecte reperele oricărei activităţi didactice: a)COMUNICAREA-în cadrul căreia se asigură climatul educaţional,individualizarea comunicării şi modalităţile comunicării; b)ETICA RELAŢIILOR EDUCATOARECOPIL bazate pe valori, conduită, considerarea copilului ca partener educaţional; c)STRATEGII DE MENEGEMENT: I-PROIECTAREA ACTIVITĂŢII-stabilirea realistă a obiectivelor,actuali- zarea conţinutului de învăţare în fucţie de cunoştinţele copiilor,adaptarea conţinutului la particularităţile cognitive ,selectarea tehnicilor de lucru,diversitatea şi atractivitatea activităţilor,utilizarea adecvată a tehnicilor auxiliare; I I - I M P L E M E N TA R E A - p a r c u r g e r e a etapelor de învăţare-proiectare,adaptare la contexte,gestionarea corectă a metodelor şi tehnicilor de lucru,gestionarea eficientă a timpului,claritatea explicaţiilor şi cerinţelor ,transformarea copiilor din consumatori de informaţie în producători de informaţie; d)EVALUAREA-proiectarea activităţilor de evaluare corespunzătoare,selectarea eficientă a )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

metodelor de evaluare în vederea obţinerii unui feedback rapid asupra atingerii obiectivelor,diversificarea metodelor şi tehnicilor de evaluare,prezenţa elementelor de noutate şi inovaţie în produsele copiilor; Activităţile extracurriculare organizate de grădiniţa au conţinut cultural, artistic, spiritual, ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea comunităţii locale.

Activităţile extracurriculare de masă reprezintă activităţi care cuprind aproape întreaga masă a copiilor dintr-o grupă, mai multe grupe, sau chiar grupe de copii din mai multe gradinite .

Aceste activităţi le oferă destindere, recreere, voie bună, satisfacţiile atmosferei de grup, iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmări şi recunoaştere a aptitudinilor. Aceste activităţi au caracter ocazional şi iau forme foarte variate.

- sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa; - aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la şcoala primară; - vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi; - vizitarea centrului de plasament; - excursii; - plimbări în parc; - vizită la diferite muzee.

Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.

Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.

Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.

-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.

- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun, Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui

10

Nr. 3 2014

Eminescu, Ziua Europei, Carnaval; Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

La copilul de vârstă preşcolară este strâns legată de activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în afara ei sub forma jocului, a învăţăturii şi a muncii.

Tocmai de aceea, o mare grijă trebuie acordată particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului.

Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor”.

Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm grădiniţa cu viaţa. Pentru a-l face pe copil să depăşească în şcoală „greutăţile greu de învins”, important este să nu uităm că una din trebuinţele principale ale copilului este jocul.

Jocul – activitate recreativ – instructivă, prilej de activizare şi dezvoltare a creativităţii.

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Ştim cu toţii că orice copil de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul.

Acestea le conferă conduitelor lor multă flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare psihică.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.

Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănătoare fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii – problemă, într-un cuvânt dezvoltă creativitatea.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori,

pe lângă consumul nervos chiar şi cele mai simple jocuri, şi efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseşte cu desăvârşire.

Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziţie, de voie bună, oferindu-i copilului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte şi de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă. În joc, copilul îşi dă frâu liber imaginaţiei.

Jocurile spontane reliefează capacitatea de creaţie a copilului, capacitate bazată pe propria experienţă, îmbogăţită cu noi elemente, corespunzătoare dorinţelor sale.

Activităţile extraşcolare - prilej de activizare şi de dezvoltare a creativităţii. În orice tip de activitate extraşcolară, fie că este vorba de drumeţie, vizita într-un atelier de creaţie, un muzeu, un loc istoric, o excursie de mică sau mare anvergură este necesar să antrenăm trei factori implicaţi în actul educaţional: preşcolarii – prin responsabilităţi asumate atât individual, cât şi în grup; familie – prin susţinere morală, financiară, sau chiar implicate în organizarea activităţilor; grădiniţa – prin obţinerea avizelor necesare deplasării, elaborarea strategiilor didactice, realizarea unităţii dintre cei doi factori, finalizarea activităţii întreprinse.

Acest tip de activitate îi antrenează pe copii în activitatea de învăţare, îi apropie de grădiniţă, îi determină să o îndrăgească. Chiar ei propun, cer aşteaptă şi se implică în realizarea acestui tip de activitate.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi copii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date,, învaţă să înveţe’’.

Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi

11

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Considerații metodice privind studiul simetriilor, translațiilor și rotațiilor în gimnaziu

cunoască preşcolarii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al grădiniţei şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru viaţă. În legătură cu dezvoltarea creativităţii copiilor, pot fi date educatorilor următoarele îndrumări: gândirea creativă şi învăţarea din proprie iniţiativă trebuie încurajate prin laudă. Trebuie promovat modul variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor şi a ideilor. Preşcolarii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă important ca educatoarea însăşi să fie creativa.

Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.

Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi.

Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,adoptând el în primul rând o atitudine creatoare,atât în modul de realizare al activităţii,cât şi în relaţiile cu copii ,asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a copiilor.

Prof. Gheorghe Necșuleu Liceul Teoretic Lădești, județul Vâlcea Studiul transformărilor geometrice a apărut odată cu geometria, din necesități practice care au condus la determinarea formei și dimensiunii uneltelor de muncă și a locuințelor. Din acest motiv apare necesar studiul transformărilor geometrice încă din gimnaziu. În gimnaziu în cadrul trunchiului comun se studiază simetria față de un punct și simetria față de o dreaptă, ambele considerate în planul euclidian.

Am constatat că există unii elevi ce nu pot rezolva o problemă de geometrie de genul „Se consideră simetricul unui punct P față de dreapta...”, deoarece acești elevi nu cunosc exact ce înseamnă acest tip de simetrie.

Fenomenul se datorează, probabil, faptului că în programa de gimnaziu simetriile sunt prezentate în trecere. Este necesar să se pună accentul pe definiții.

Astfel, după ce se dă definiția cunoscută a simetriei față de un punct, după ce ne-am asigurat că elevii au scris-o pe caiete folosind și cuvinte, considerăm că este bine să le propunem exerciții simple, cu notații schimbate pentru a ne asigura că elevii realizează corect construcțiile corespunzătoare. De asemenea punem accentul pe construcția simetricei unei drepte față de un punct arătându-le elevilor că pentru aceasta este suficient să construim simetricele a două puncte de pe dreaptă și să trasăm dreapta determinată de cele două puncte. Pentru elevii mai buni punctăm și faptul că un triunghi se transformă prin simetria față de un punct într-un triunghi congruent cu cel dat. Astfel de considerații se pot face și pentru simetria față de o dreaptă , care are multe proprietăți comune cu simetria față de un punct. Trebuie să-i conducem pe elevi să vadă și o deosebire esențială între cele două tipuri de simetrii și anume că simetria față de un punct păstrează orientarea figurilor, în timp ce simetria față de o dreaptă schimbă orientarea figurilor. Nu trebuie uitat să introducem prin exemple noțiunile de figură care are centru de simetrie (un cerc are centru de simetrie centrul său, iar un paralelogram are centrul de simetrie în punctul de intersecție a diagonalelor lui) și figură care are axă de simetrie (înălțimile unui

Bibliografie Ionescu M. Chiş,,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire’’.Editura Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca,2001, Lespezeanu M.,,Tradiţionalism şi modern în învăţământul preşcolar’’Editura S.C. Omfal,Bucureşti,2007 Preda Viorica,,Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii.’’Editura,,Gheorghe Cârţu Alexandru’’, Craiovan 2009. )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

12

Nr. 3 2014

triunghi echilateral sunt axe de simetrie , diagonalele unui romb sunt axe de simetrie , dreptele ce trec prin centrul unui cerc sunt axe de simetrie etc.). În ore la dispoziția profesorului sau în ore opționale este bine să se introducă noțiunile de translație în plan și rotație în plan, translația fiind legată, de exemplu de mișcarea unui vagon pe o porțiune dreaptă de linie de cale ferată, iar rotația fiind strâns legată de noțiunea de cerc.

Dacă este timp se vor da și exemple de probleme rezolvate cu ajutorul transformărilor geometrice studiate, cum ar fi o demonstrație simplă a teoremei lui Pompeiu (cu distanțele MA, MB, MC de la un punct M din interiorul la vârfurile triunghiului echilateral ABC se poate construi un triunghi), folosind metoda rotației.

Considerațiile de mai sus sunt utile la clasa a VIII-a, unde este indicat să se definească simetriile, translațiile și rotațiile în spațiu și să se construiască imagini de poliedre prin aceste transformări geometrice care au proprietatea esențială de a păstra distanțele dintre oricare două puncte ale spațiului (motiv pentru care ele se numesc izometrii ale spațiului). Și în spațiu este util să le cerem elevilor întocmirea unui referat cu tema: „Utilizarea simetriei, translației și rotației în rezolvarea unor probleme de geometrie “.

Menționăm în final că însușirea simetriilor planului, în mod corespunzător în gimnaziu, va facilita rezolvarea unor probleme de geometrie analitică, clasa a X-a, pregătitoare pentru bacalaureat.

Bibliografie: 1. Gh. Necșuleu : Transformări geometrice în planul euclidian , Editura Fair Partners, București, 2006 .

2. Gh. Necșuleu , I. Necșuliu: Matematică , manual pentru clasa a VIII-a, Geometrie, Editura Fair Partners , București, 2010 .

3. V. Necșuleu : Transformări geometrice ale spațiului și aplicații în mecanică , Editura SITECH , Craiova , 2011.

Educatia nonformală Prof. Inv. Primar: Pomană Florentina Marina ,,Școala Primară Zăvoieni” - Măciuca Prof. Inv. Primar: Spiridon Aurelia Gabriela – Prof. Inv. Primar: Boalbeș Elena Camelia– ,,Scoala Gimnazială Nicolae Bălcescu”- Drăgășani „Şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine”, ci ar trebui „să fie orientată spre dezvoltarea calităţilor personalităţii, adică spre un învăţământ educativ” Educaţia este o parte importantă a vieţii fiecăruia dintre noi, dar nu este obligatoriu ca ea să se desfăşoare în clasă. Există mai multe moduri de a învăţa – uneori, nici nu ne dăm seama că o facem.

Educaţia tradiţională este structurată şi formală, fiind oferită de o instituţie (şcoală, universitate) şi finalizându-se cu obţinerea unei diplome.Educaţia informală este opusul acesteia: învăţăm neintenţionat, în familie sau prin intermediul activităţilor cotidiene şi recreative. Educatia nonformală este cea mai noua abordare a invățării prin activităti plăcute si motivante. Avantajele sale multiple inglobeaza bifarea tuturor deprinderilor specifice sistemului tradițional de invățământ, cu un aport suplimentar de abilități câștigate in condițiile unei libertăți de exprimare maxime.

Educația nonformală inseamnă orice acțiune organizata in afara sistemului școlar, prin care se formeaza o punte intre cunostintele predate de profesori si punerea lor in practica. Acest tip modern de instruire elimina stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse si al temelor obligatorii. Inseamna placerea de a cunoaste si de a te dezvolta. Învăţarea nonformală se află undeva între aceste două extreme. Poate fi structurată, cu obiective de învăţare clar definite, dar are loc de obicei în afara instituţiilor formale: ateliere, seminarii, cursuri locale, activităţi la locul de muncă sau chiar acţiuni sportive.

Educaţia nonformală, îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei. O caracteristică nou apărută la acest tip de educaţie, este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la educaţia formală. Acest tip de educaţie conţine majoritatea influenţelor educative, care au loc în afara clasei.

13

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Acestea sunt activităţi extradidactice sau activităţi opţionale sau facultative.

Educaţia nonformală are un caracter mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ. Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întîmpinarea diferitelor grupuri sociale, particular pentru fiecare persoană.

Educaţia nonformală este caracterizată prin: - răspunderea concretă la cerinţele fixate; - permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din viaţa practică; - scoate din educaţie, funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare; - elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi; -are caracter facultativ sau opţional; - nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă; - permite punerea în valoare a aptitudinilor şi intereselor copiilor şi tinerilor; - permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporită a formelor, cunoaşte modalităţi diferite de finanţare; - facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri sau interdisciplinar; -accentuează obiective de tip formativeducativ.

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin: • valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional; • oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene; • participare voluntară, individuală sau colectivă; • modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe; • dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme; • un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.

Obiectivele pedagogice specifice educaţiei nonformale completează resursele educaţiei formale la nivelul unor coordonate „de vocaţie” aşa cum precizează Viviane Landsheere: sprijinirea elevilor, studenţilor, adulţilor etc. cu şanse speciale-minime-maxime, de reuşită şcolară, profesională etc; stimularea dezvoltării personalităţii elevilor, studenţilor etc. şi a comunităţii educative locale, la niveluri de performanţă şi de competenţă superioare, relevante în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvată a strategiilor de proiectare-realizare a acţiunilor (de formare si de perfecţionare profesională; de organizare a timpului liber; de alfabetizare funcţională a grupurilor sociale defavorizate.

Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ prin două circuite pedagogice principale: a) un circuit pedagogic situat în afara clasei: - cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; - ansambluri sportive, artistice, culturale etc; - întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare. b) un circuit pedagogic situat în afara şcolii: - activităţi perişcolare- organizate special pentru valorificarea educativă a timpului liber: - cu resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) şi de expoziţii etc; - cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio- televiziune şcolară; instruire asistată pe calculator, cu reţele de programe nonformale etc; - activităţi paraşcolare- organizate în mediul socio-profesional, ca „soluţii alternative” de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de presă pedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie permanentă etc.

Teoria „deşcolarizării societăţii” a lui Ivan Iuich propune „patru reţele ale cunoaşterii”

14

Nr. 3 2014

caracteristice pentru „noile instituţii educative” de tip nonformal: a) o reţea de „servicii utilizată în activitatea zilnică „ care pun la dispoziţia publicului diferite „obiecte educative”: instrumente, biblioteci, laboratoare, săli de expoziţii, săli de spectacol, muzee etc; b) o reţea de „schimburi de cunoştinţe” actualizate, bazată pe „o listă de persoane” dispuse şi capabile de asemenea activităţi; c) o reţea de comunicare susţinută printrun organism care „facilitează întrunirile între „semeni” şi înregistrarea dorinţelor în materie de educaţie; d) o reţea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de „servicii educative” oferite chiar la nivelul unui „anuar”.

Conţinuturile educaţiei nonformale urmăresc desfăşurarea unei activităţi cu caracter formativ, prin excelenţă, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu părinţii, elevii, organizaţiile nonguvernamentale social-culturale.

Conţinutul şi metodologia educaţiei nonformale evidenţiază următoarele note specifice care apar la nivel funcţional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate realizat în raport cu educaţia formală şi de deschidere în raport cu educatia informală: a) proiectarea pedagogica neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic etc; b) organizaţia facultativă, neformalizată (ONG), cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale, cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie; c) evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.

Aceste note specifice explică avantajele dar şi limitele educaţiei nonformale dependente de incapacitatea momentană a acesteia de validare socială a rezultatelor care „nu conduc decât rareori la o calificare oficială a competenţelor” după Viviane De Landsheere.

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală Activităţi directe în sprijinul instruirii elevilor - activităţi individuale consultaţia

antrenamentul - activităţi de grup meditaţia cercul pe materii vizita de lucru Activităţi directe în sprijinul educării elevilor - formarea competenţelor de organizareautoorganizare atribuirea de sarcini organizarea clasei de elevi - acţiuni unidisciplinare excursia de studiu concursul şcolar, olimpiade sesiuni de comunicări ştiinţifice - activităţi pluri şi interdisciplinare cercurile extracurriculare ( tehnologic, cultural, ecologic, sportiv, umanitar) serbările şcolare competiţii culturale competiţii sportive expoziţii şcolare vizite de studiu în ţară sau în alte ţări ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT) activităţi culturale -vizite la muzee, centre culturale mese rotunde tabere şcolare cluburi şcolare jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale ( Crucea Roşie, Salvaţi copiii, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”) prin promovarea de proiecte pe cele cinci piste educaţionale (dezvoltarea fizică, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea afectivă, dezvoltarea socială, dezvoltarea spirituală).

Activităţi indirecte în spijinul educării -comemorări sau festivităţi - şcoala părinţilor - şedinţa cu părinţii - consultaţii pentru părinţi - invitaţi- personalităţi, reprezentanţi ai unor instituţii culturale, sportive, medicale, organizaţii socio-profesionale Activităţi indirecte în spijinul instruirii - amenajarea unor spaţii destinate unei discipline: punctul, colţul, centrul, atelierul...

15

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Educaţia nonformală în învăţămantul preşcolar

disciplinei - traducerea unor mijloace informatice de predare În ceea ce priveşte desfăşurarea educaţiei nonformale, L. Srinivasan (1985) distingea patru mari opţiuni metodologice generale: centrată pe conţinuturi (sănătate, planing familial, formare agricolă); centrată pe probleme ale vieţii cotidiene; centrată pe conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale); educaţie umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, a încrederii în capacităţile de iniţiativă, de creaţie, de decizie.

Limitele educaţiei nonformale reflectă fluiditatea structurilor organizatorice focalizate în prea mare măsură asupra obiectivelor pe termen scurt şi asupra „libertăţii” metodologice a educatorilor. Ele comportă, astfel, trei riscuri pedagogice majore: promovarea unui activism de suprafaţă dependent doar de îndeplinirea obiectivelor concrete; avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelaţia funcţională dintre subiectul şi obiectul educaţiei; eludarea posibilităţilor de validare socială reală a rezultatelor în raport cu „diplomele şi certificatele” obţinute la nivelul educaţiei formale. neimplicare totală ci doar de suprafaţă a celor care îndrumă aceste activităţi Educaţia nonformală oferă un câmp motivaţional mai larg şi mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalităţii elevului, având o capacitate rapidă de receptare a tuturor influenţelor pedagogice informale, aflate, altfel, într-o expansiune cantitativă greu controlabilă.

Dezvoltarea educatiei nonformale oferă sugestii şi chiar soluţii pentru depăşirea prelungitei „crize a şcolii”.

Motto: ,,Educaţia are drept scop să dea sufletului si corpului întreaga frumuseţe şi perfecţiune de care sunt suscetibile .

(PLATON) Educaţia nonformală include un ansamblu de activitaţi educative, structurate si instituţionalizate care au loc în afara sălilor de clasă, fiind activitaţi opţionale. Acest tip de educaţie vine în completarea celei formale si este constituit dintr-o gamă foarte largă de activitaţi flexibile adaptată nevoilor si intereselor persoanei.

Educaţia nonformală în învăţământul preşcolar oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil în parte.De aceea, aceste activitaţi desfaşurate în afara sălii de clasă au un rol important asupra dezvoltării fizice, psihointelectuale si socio-afective dar si pentru o mai bună integrare socială. Gradiniţa trebuie sa ofere diverse astfel de activitaţi pentru a-i atrege pe copii. Exemple de astfel de activităti: vizionarea unor spectacole de teatru, serbări, vizite si plimbări, excursii, voluntariat.

Activităţile extracuriculare bine pregătite , sunt atractive pentru orice varstă, stârnindule interesul producându-le bucurie, uşurându-le acumularea de cunoştinte, chiar dacă presupun un efort suplimentar. În cadrul acestor activitaţi sunt atrasi si copii timizi, dar si cei imulsivi, invăţând astfel sa se tempereze în preajma colegilor .

Rolul acestor activitaţi extracurriculare este oferirea copiilor de oportunitaţi multiple de recreere, dezvoltarea spiritului de competiţie, valorificarea potenţialului intelectual si al aptitudinilor, stimularea imaginaţiei , creativităţii si iniţiativei. Prin activităţi bogate si prin considerarea copiilor ca pe nişte oameni in continua dezvoltare, căutăm cu ajutorul activităţilor extracurriculare în care îi antrenăm, sa le trezim curiozitatea, sa le pastrăm viu interesul pentru cunoaştere, să-i provocam în a căuta şi descoperii lucruri noi.

Evaluarea activitaţilor desfaşurate în cadrul educatiei nonformale este ,,facultativă, nefornalizată

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

Educatoare Budurascu Irina Elena Gradiniţa cu Program Normal Oveselu-Maciuca

16

Nr. 3 2014

cu accente pshihologice, prioritar stimulative, fară note sau calificative oficiale .

Educaţia nonformală este importantă prin urmatoarele avantaje pedagogice:-este centrata pe cel ce invata; -dispune de un curriculum la alegere; -antrenează noile tehnologii comunicaţionale; Având un caracter atractiv , copiii participa într-o atmosfera de buna voie si optimism , cu însufletire si daruire, la astfel de activitaţi. În concluzie putem spune ca educaţia nonformala in invatamantul prescolar e o componentă educaţionala valoroasă şi eficienta căreia orice cadru didactic trebuie sa-i acorde atenţie . Având posibilitatea de a desfasura activitati extracurriculare munca noastra devine mai plăcuta deoarece aceste activitaţi sunt atractive şi îi determina pe copii să participe cu interes.

Bibliografie 1. Ion T. Radu, Liliana Ezechil, Pedagogie, Editura V & INTEGRAL, Bucuresti, 2008 2. Colceriu Laura, Psihopedagogia învaţamântului preşcolar, 2008.

Educaţia Nonformală- o completare a educației formale Student: Tudora Sorin Gabriel Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere „Şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine”, ci ar trebui „să fie orientată spre dezvoltarea calităţilor personalităţii, adică spre un învăţământ educativ” Educaţia nonformală alături de educaţia formală şi educaţia informală reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane. Pentru a deveni o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi informală.

Educaţia nonformală este definită astfel: • educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii („Dicţionarul intenaţional al educaţiei”) • educaţia care are loc în afara şcolii - de exemplu, prin influenţa mediului familial, al grupurilor de prieteni şi al mediului de viaţă ( Terry G. Page et al., 1977) • educaţia urmărită în afara sistemului şcolar, într-o manieră regulată sau intermitentă; educaţia nonformală poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extraşcolare de a dobândi cunoştinţele generale sau calificări profesionale („Terminologia învăţământului tehnic şi profesional, 1978); • orice activitate educativă structurată întrun cadru nonşcolar (diferite organizaţii ale tinerilor, cluburi, asociaţii diverse, ONG-uri etc.)

• ( „Vocabularul educaţiei”, 1979); • orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare a subgrupelor specifice populaţiei - atât copii, cât şi adulţi (Coombs şi Ahmed, 1974); • o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar

17

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

întotdeauna cu efecte formative ( C. Moise, T. Cozma) • reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate întrun cadru instituţionalizat extradidactic constituit ca „o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate nonformal( Văideanu, George).

Educaţia nonformală, îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei.

O caracteristică nou apărută la acest tip de educaţie, este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la educaţia formală. Acest tip de educaţie conţine majoritatea influenţelor educative, care au loc în afara clasei. Acestea sunt activităţi extradidactice sau activităţi opţionale sau facultative.

Educaţia nonformală are un caracter mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ. Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întâmpinarea diferitelor grupuri sociale, particular pentru fiecare persoană.

Educaţia nonformală este caracterizată prin: - răspunderea concretă la cerinţele fixate; - permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din viaţa practică; - scoate din educaţie funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare; - elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi; - are caracter facultativ sau opţional; - nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă; - permite punerea în valoare a aptitudinilor şi intereselor copiilor şi tinerilor; - permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporită a formelor, cunoaşte modalităţi diferite de finanţare; - facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri sau interdisciplinar; - accentuează obiective de tip formativeducativ.

Dintre metodele educaţiei nonformale, putem enumera: Teatru labirint, Percuţie, Photovoice, Jonglerie, Scriere creativă, Dans contemporan, Jocurile de rol, Origami teatru, Biblioteca vie, etc.

Dans contemporan- atelierul abordează corpul ca pe un spaţiu deschis, de explorat, un spaţiu capabil să surprindă şi să se surprindă, scăpând rutinei şi obişnuinţelor cotidiene. Metoda presupune atât antrenament fizic, ce are drept scop conştientizarea )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

şi sensibilizarea corpului, pregătindu-l pentru noi descoperiri, cat şi jocuri şi improvizaţii, concentrândune pe spontaneitate şi autenticitate, pentru a putea debloca propriile resorturi creative şi pentru a se dezvolta capacitatea de a “vorbi” prin mişcare.

Jongleria, sau Flow Arts, este capacitatea unui individ de a produce tipare de forma şi culoare controlând unul sau mai multe obiecte în coordonatele spaţiu-timp.

Cu alte cuvinte este arta, desprinsă din artele circului şi din ritualuri străvechi, de a crea folosind obiecte în mişcare. Participanţii vor deprinde tehnici de bază în mânuirea poi-urilor, a flowerstick-ului, a staff-ului şi metodologia creării unui flash-mob.

Percuţie - metoda se bazează pe improvizaţie şi creativitate. Aceasta face apel la aptitudinea participantului de a se exprima, de a comunica prin sunete muzicale, în mod direct şi de a ajunge la improvizaţii sau aspecte creative, prin intermediul unui obiect sonor. Muzica astfel creată poate fi uneori chiar o compoziţie muzicală elaborată, dar cel mai adesea ea este o improvizaţie a cărei valoare terapeutică rezidă în expresia emoțională.

Teatru labirint - este o metodă performativă, participativă care presupune implicarea directă a spectatorului în experienţa propusă, prin parcurgerea unui traseu alcătuit dintr-o succesiune de momente dezvoltate, în general pe o anumită temă. Acest proces interactiv produce o schimbare în modul de reprezentare a realităţii și de percepţie a propriei persoane, conducând la o nouă conştientizare a acesteia.

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin: • valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional; • oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene; • participare voluntară, individuală sau colectivă; • modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe; • dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice

18

Nr. 3 2014

anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme; • un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.

Obiectivele pedagogice specifice educaţiei nonformale completează resursele educaţiei formale la nivelul unor coordonate „de vocaţie” aşa cum precizează Viviane Landsheere: • sprijinirea elevilor, studenţilor, adulţilor etc. cu şanse speciale-minime-maxime, de reuşită şcolară, profesională etc; • stimularea dezvoltării personalităţii elevilor, studenţilor etc. şi a comunităţii educative locale, la niveluri de performanţă şi de competenţă superioare, relevante în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic; • valorificarea adecvată a strategiilor de proiectare-realizare a acţiunilor de formare si de perfecţionare profesională; • de organizare a timpului liber; de alfabetizare funcţională a grupurilor sociale defavorizate.

Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ prin două circuite pedagogice principale: clasei:

a) un circuit pedagogic situat în afara

- cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; - ansambluri sportive, artistice, culturale etc; - întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare. b) un circuit pedagogic situat în afara şcolii: - activităţi perişcolare- organizate special pentru valorificarea educativă a timpului liber: - cu resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) şi de expoziţii etc; - cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio- televiziune şcolară; instruire asistată pe calculator, cu reţele de programe nonformale etc; - activităţi paraşcolare- organizate în

mediul socio-profesional, ca „soluţii alternative” de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de presă pedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie permanentă etc.

Teoria „deşcolarizării societăţii” a lui Ivan Iuich propune „patru reţele ale cunoaşterii” caracteristice pentru „noile instituţii educative” de tip nonformal: a) o reţea de „servicii utilizată în activitatea zilnică „ care pun la dispoziţia publicului diferite „obiecte educative”: instrumente, biblioteci, laboratoare, săli de expoziţii, săli de spectacol, muzee etc; b) o reţea de „schimburi de cunoştinţe” actualizate, bazată pe „o listă de persoane” dispuse şi capabile de asemenea activităţi; c) o reţea de comunicare susţinută printrun organism care „facilitează întrunirile între „semeni” şi înregistrarea dorinţelor în materie de educaţie; d) o reţea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de „servicii educative” oferite chiar la nivelul unui „anuar”.

Conţinuturile educaţiei nonformale urmăresc desfăşurarea unei activităţi cu caracter formativ, prin excelenţă, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu părinţii, elevii, organizaţiile nonguvernamentale social-culturale.

Conţinutul şi metodologia educaţiei nonformale evidenţiază următoarele note specifice care apar la nivel funcţional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate realizat în raport cu educaţia formală şi de deschidere în raport cu educatia informală: a) proiectarea pedagogica neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic etc; b) organizaţia facultativă, neformalizată (ONG), cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale, cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie; c) evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.

Aceste note specifice explică avantajele dar şi limitele educaţiei nonformale dependente de incapacitatea momentană a acesteia de validare socială a rezultatelor care „nu conduc decât rareori la o calificare oficială a competenţelor” după Viviane De Landsheere.

19

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală 1. Activităţi directe în sprijinul instruirii elevilor - activităţi individuale - consultaţia - antrenamentul - activităţi de grup - meditaţia - cercul pe materii - vizita de lucru 2. Activităţi directe în sprijinul educării elevilor - formarea competenţelor de organizareautoorganizare - atribuirea de sarcini - organizarea clasei de elevi - acţiuni unidisciplinare - excursia de studiu - concursul şcolar, olimpiade - sesiuni de comunicări ştiinţifice - activităţi pluri şi interdisciplinare - cercurile extracurriculare ( tehnologic, cultural, ecologic, sportiv, umanitar) - serbările şcolare - competiţii culturale - competiţii sportive - expoziţii şcolare - vizite de studiu în ţară sau în alte ţări - ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT) - activităţi culturale -vizite la muzee, centre culturale - mese rotunde - tabere şcolare - cluburi şcolare - jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare - discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală - acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale ( Crucea Roşie, Salvaţi copiii, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”) prin promovarea de proiecte pe cele cinci piste educaţionale (dezvoltarea fizică, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea afectivă, dezvoltarea socială, dezvoltarea spirituală). )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

3. Activităţi indirecte în spijinul educării -comemorări sau festivităţi - şcoala părinţilor - şedinţa cu părinţii - consultaţii pentru părinţi - invitaţi- personalităţi, reprezentanţi ai unor instituţii culturale, sportive, medicale, organizaţii socio-profesionale 4. Activităţi indirecte în spijinul instruirii - amenajarea unor spaţii destinate unei discipline: punctul, colţul, centrul, atelierul... disciplinei - traducerea unor mijloace informatice de predare În ceea ce priveşte desfăşurarea educaţiei nonformale, L. Srinivasan (1985) distingea patru mari opţiuni metodologice generale: - centrată pe conţinuturi (sănătate, planing familial, formare agricolă); - centrată pe probleme ale vieţii cotidiene; - centrată pe conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale); - educaţie umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, a încrederii în capacităţile de iniţiativă, de creaţie, de decizie.

Limitele educaţiei nonformale reflectă fluiditatea structurilor organizatorice focalizate în prea mare măsură asupra obiectivelor pe termen scurt şi asupra „libertăţii” metodologice a educatorilor. Ele comportă, astfel, trei riscuri pedagogice majore: - promovarea unui activism de suprafaţă dependent doar de îndeplinirea obiectivelor concrete; - avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelaţia funcţională dintre subiectul şi obiectul educaţiei; - eludarea posibilităţilor de validare socială reală a rezultatelor în raport cu „diplomele şi certificatele” obţinute la nivelul educaţiei formale.

- neimplicare totală ci doar de suprafaţă a celor care îndrumă aceste activităţi Educaţia nonformală oferă un câmp motivaţional mai larg şi mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalităţii elevului, având o

20

Nr. 3 2014

capacitate rapidă de receptare a tuturor influenţelor pedagogice informale, aflate, altfel, într-o expansiune cantitativă greu controlabilă.

Dezvoltarea educației nonformale oferă sugestii şi chiar soluţii pentru depăşirea prelungitei „crize a şcolii”.

Descrierea capitalului de cunoaştere din Şcoala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea Fârtat Marinela Fârtat Mihai Şcoala Cu Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea

Bibliografie 1. Ghidul programului Tineret in acţiune, găsit la www.tinact.ro 2. http://www.nonformalii.ro/ 3. http://nonformalii.wordpress.com/ 4. http://www.tinapse.ro/home/pentrucei-care-cred-in-voluntariat-educatienonformala-si-tineret

Pentru identificarea capitalului intelectual am ales o unitate şcolară de nivel gimnazial, reprezentativă la nivelul judeţului Vâlcea, Şcoala Gimnazială Nr. 4 Rm. Vâlcea.

Alegerea este motivată de faptul că, spre deosebire de ceilalţi factori de producţie – vizibili şi uşor măsurabili – cunoaşterea, prin caracterul ei ”imaterial” şi dificil de obiectivat, joacă un rol determinant în stabilirea unui avantaj competitiv în economia postmodernă, în special pe o piaţă specială,cum este aceea a educaţiei.

Stabilirea unor criterii şi indicatori (măsurabili) pentru evaluarea sau clasificarea firmelor din sectorul cinci al economiei, specific societăţii postmoderne, bazată pe cunoaştere, deşi utilă atât consumatorilor cât şi managerilor, este foarte dificilă deoarece sunt implicate caracteristici ale capitalului format din resursa umană, evaluarea proceselor şi a produselor trebuind să ţină seama de calităţi care nu mai suportă mecanismele strict economice de tip financiar. În consecinţă, pentru managementul unui furnizor de educaţie, stabilirea cât mai exactă a capitatului de tip uman, social, cultural, dincolo de cel economic, se constituie într-o necesitate, având în vedere dobândirea unui avantaj competitiv prin utilizarea eficientă a resurselor.

21

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Descrierea capitalului intelectual din organizaţie

Capitalul intelectual INDIVIDUAL Competenţe operaţionale1 (cerute de fişa postului)

CAPITAL INTELECTUAL ORGANIZAŢIE Capital uman2 (stoc) (numărul de posturi, calificările cerute)

• 74 posturi, din care · 56 posturi personal • Organizarea didactic adecvată a activităţilor 21 învăţători didactice în funcţie 31 profesori de tipul de lecţie şi de 4 didactic auxiliar( particularităţile mediului laborant, bibliotecar, educaţional; administrator reţea IT) • Aplicarea ·18 posturi personal conceptelor şi teoriilor nedidacti moderne privind 2 economişti formarea capacităţilor de 2 muncitori întreţinere cunoaştere; 1 administrator • Utilizarea 4 paznici metodelor şi strategiilor 9 îngrijitori de predare adecvate • 33 posturi cu studii particulaităţilor de vârstă/ medii sau professional individuale.

41 posturi cu studii superioare Cunoaştere 1200 elevi, din care: generala · 539 ciclul primar ( c o n f o r m - 601ciclul gimnazial calificărilor deţinute)

SISTEMCOMUNITATE

Infrastructura cunoaşterii (ce tipuri de instrumente de baze pe cunoaştere sunt folosite) • Reţea de calculatoare cuprinzând fiecare catedră/ laborator/cabinet (infrastructură care permite circulaţia informaţiei, constituindu-se într-o premisă a circulaţiei cunoaşterii); • Conturi de poşta electronică pentru şcoală, catedre, diferite activităţi; • Pagina web a şcolii şi a Concursului „La Şcoala cu Ceas”

• Proiectarea conţinuturilor instructiveducative; • Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei; • Stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în timpul lecţiilor.

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

22

Nr. 3 2014

Competenţe în relaţiile personale (abilităţile de comunicare cerute de posturi) •Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare; • Manifestarea unui comportament empatic; •Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului didactic, ca act de comunicare.

Capital organizaţional (intern) Ce ar rămâne în organizaţie dacă într-un an de zile s-ar schimba treptat tot membrii acesteia • Procedurile şi reţelele de comunicare şi decizie definite prin regulamentele şcolare precum şi prin regulamentul de ordine interioară; • Bazele de date ale fiecărei structuri instituţionale –catedră, laborator; • Relaţiile între structurile organizaţionale (dacă au fost obiectivate prin acte administrative – plan managerial,planuri operaţionale) de tipul celor dintre departamente, echipe şi dacă schimbarea s-a produs treptat.

Capital

Competenţe • Concurs „La Şcoala sociale (integrarea socială) cu Ceas”3, definit iniţial ca un concurs de matematică, • Realizarea unor din 2006 conţine şi probe la discipline umaniste4. proiecte comune Interesant din Şcoală – familie perspectiva cunoaşterii este comunitate; • Participarea la faptul că „extinderea de brand” activităţi comune cu la domeniul umanist nu a avut celelalte cadre didactice efectul scontat, poate tocmai din şcolală sau la nivelul datorită blocării cunoaşterii comunităţii educaţionale. tacite referitoare la acest gen de activitate la nivelul catedrei de matematică.

Tehnologii “soft” Capital social (conform definiţiei de mai sus) Apartenenţa la “elita” şcolilor vâlcene se manifestă atât la elevi, prin uniforma specifică şcolii, cât şi la personalul didactic(mulţi dintre profesori sunt metodişti iar alţii sunt îndrumători de practică pedagogică) În şcoală se manifestă o serie de ritualuri specifice, atât pentru elevi (de la intrarea bobocilor până la absolvire) cât şi pentru profesori (cu ocazia Zilei Şcolii sunt sărbătoriţi şi pensionarii care au predat în şcoală)

Abilitatea de a obţine beneficii din deschiderea sistemelor internaţionale ( de ex. Programe) În ultimii trei ani, elevii şi profesorii şcolii au participat la două programe de colaborare europeană de tip Socrates – EUROPAMI şi Apa, aurul de mâine.

Programele au avut drept parteneri şcoli din Franţa şi au vizat schimbul de informaţii şi colaborarea în vederea realizării de produse educaţionale(site web, colecţii de roci, insecte, plante, documentări şi cercetări privind tradiţiile naţionale,limba, istoria, valorificarea eficientă a resurselor.

Descrierea stocului de cunoaştere tacită şi a stocului de cunoaştere explicită existente în organizaţie În identificarea principalelor domenii privind cunoaşterea explicită, respectiv cea tacită am avut în vedere atât persoanele implicate în organizaţia studiată cât şi rezultatele muncii lor.

23

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Identificarea celor două tipuri de cunoaştere am realizat-o pornind de la diferenţele lor specifice, cunoaşterea explicită răspunzând imperativului a cunoaşte că iar cea tacită, a cunoaşte cum (Gilbert Ryle).

După cum se observă din sumara trecere în revistă a câtorva din principalele domenii în care operează forme de cunoaştere explicită, aceasta se manifestă atât la nivel individual cât şi la nivelul organizaţiei. Acest tip de cunoaştere este accesibilă în mod explicit tuturor acelora care alcătuiesc capitalul uman al şcolii şi este vizibil prin proceduri, cunoscute/accesibile de toţi/tuturor, legi, ordine, dispoziţii administrative interne, norme metodologice, regulamente.

2.1. Descrierea sumară a stocului de cunoaştere explicită • Cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice caracteristice disciplinelor predate, fiecare cadru didactic cunoaşte teoriile şi modul de predare a conţinuturilor specifice.

• Cunoaştere în domeniul managementului curriculumului, problemele legate de proiectarea, predarea, evaluarea rezultatelor la disciplinele predate, caracterizează,de asemenea, fiecare cadru didactic.

• Fiecare cadru didactic, precum şi personalul didactic posedă cunoaştere, obiectivată prin proceduri precise, referitoare la normele de siguranţă a elevilor(acţiune în caz de dezastre, incendii, accidente) • Cunoaşterea conceptelor din psihologie, pedagogie precum şi din metodica predării disciplinelor, utile în activitatea de la clasă, precum şi a surselor de informare specifice acestor domenii.

• Cunoaştere în domeniul resurselor reprezentate de actele normative (legi, ordine ale ministrului, regulamente, metodologii) care reglementează activitatea şi relaţiile profesorilor, elevilor şi părinţilor.

• Cunoaşterea, într-o măsură suficientă a modului de realizare a managementului economicofinanciar la nivelul instituţiei de învăţământ (alocarea de resurse pentru catedre, laboratoare, proiecte, salarizare, impozitare, acordarea de salarii/gradaţii de merit sau alte stimulente), diferă în funcţie de nivelul la care se situează fiecare cadru didactic – responsabil de catedră/comisie metodică, manager de proiect.

• Cunoaşterea structurii şi ierarhiei organizaţionale diferă în funcţie de nivelul la care operează profesorul respectiv, experienţa şi interesele personale.

• Fiecare cadru didactic este preocupat de cunoaşterea din domeniul realizării relaţiilor cu părinţii şi comunitatea educaţională din care face parte; în acest sens, la nivelul şcolii funcţionează organisme specializate, în care fiecare are sarcini specifice.

• Cunoaştere tacită în domeniul predării (fiecare cadru didactic are propriul mod de abordare a conţinuturilor predate, astfel că, la acelaşi nivel, cu elevi de acelaşi potenţial aparent, folosind chiar şi aceleaşi metode în cele mai multe cazuri, eficienţa actului didactic este diferită, de la profesor la profesor).

• Cunoaştere tacită în domeniul managementului resurselor materiale (cum să determini factorii de decizie – Consiliul de Administraţie – sau de execuţie - director, să aloce fonduri mai importante pentru laboratorul sau proiectul care te interesează; cum să determini personalul auxiliar sau nedidactic, secretară, laborant, bibliotecar să acţioneze într-un anumit mod; care sunt persoanele din Consiliul de Administraţie care te pot susţine în aprobarea unei propuneri).

• Cunoaşterea tacită în domeniul competenţelor sociale vizează persoanele care pot forma relativ repede echipe performante ( se cunosc între ele, au mai făcut parte din aceleaşi echipe la proiecte anterioare, au aceleaşi interese, abilităţi în coordonarea şi monitorizarea unor proiecte) • Cunoaşterea tacită a cadrelor didactice se manifestă şi la nivelul metalimbajului, atât intre profesori/învăţători cât şi între ei şi elevi, părinţi, conducerea şcolii, reprezentanţi ai autorităţilor locale (sensuri subînţelese, „de la sine înţeles”, „bineînţeles că”) sau al gesturilor sau mimicii.

• În proiectarea curriculumului la decizia şcolii există un tip de cunoaştere tacită atât la nivelul fiecărui profesor, care în acest domeniu simte că are libertatea de a folosi ceea ce îi place din ceea ce ştie pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor părinţilor şi elevilor, dar şi las nivelul şcolii, care se poate individualiza, dobândind ceea ce s-ar putea defini drept avantaj competitiv pe piaţa educaţională, în

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

2.2. Descrierea sumară a stocului de cunoaştere tacită

24

Nr. 3 2014

cazul prezentat, cel al Şcolii Take Ionescu, acesta este cel al matematicii. În concluzie, Şcoala cu clasele I-VIII Take Ionescu are un capital de cunoaştere explicită asemănător cu cel al celorlalte şcoli echivalente, diferenţa făcând-o capitalul de cunoaştere tacită, care îi este caracteristic; acest tip de cunoaştere este profund profesionalizată şi specializată, implică aspecte cognitive, axiologice şi comportamentale specifice membrilor organizaţiei, fiind foarte greu de obiectivat.

De asemenea, capitalul de cunoaştere caracterizează atât persoanele din care este formată organizaţia cât şi organizaţia în sine, capitalul de cunoaştere al organizaţiei nefiind suma capitalurilor individuale.

Transferul cunoaşterii tacite individuale atât spre o altă persoană cât şi spre formarea unei cunoaşteri la nivel organizaţional este un complex de fenomene extrem de dificil de definit şi descris, managementul acestui aspect neputându-se realiza fără a lua în seamă factori precum creativitatea, capacitatea inovativă şi asumarea riscurilor atât din punctul de vedere al managerului cât şi al celorlalţi actori implicaţi.

Bibliografie 1. Brâncoveanu, Romulus, 2006, Capitalul de cunoaştere, Note de curs 2. CNFP, 2003, Standardul naţional de formare continuă pentru funcţia didactică de profesor 3. Şcoala cu clasele I-VIII Take Ionescu, 2008, Stat de funcţii 4. h t t p : / / w w w. f r e e w e b s . c o m / l a c e a s / concurs.htm, ianuarie 2008

(Footnotes) 1 CNFP (2003), Standardul naţional de formare continuă pentru funcţia didactică de profesor 2 Şcoala Gimnazială Take Ionescu Rm Valcea, 2008, Stat de funcţii 3 În perioada de la înfiinţare până în 1977 şcoala a funcţionat într-un local care se remarca din punct de vedere arhitectural prin ceasul de pe frontispiciu.

4

http://www.freewebs.com/laceas/concurs.

htm

Filmul dedicat Primului Război Mondial ca sursă istoric Prof. dr. Maria Aurelia Diaconu Pentru că anul acesta se sărbătorește centenarul primului război mondial, am hotărât să prezint impactul acestuia asupra istoriei, prin prisma filmelor documentare și artistice, deoarece filmul promovează istoria și o face accesibilă marelui public.

Importanța pe care o joacă filmul în educația non-formală a determinat încurajarea măsurilor prin care acesta se face promovat. În vara anului 2013 la cea de-a V-a ediția a Festivalului de Film de la Râșnov a fost deschis oficial chiar și un muzeu dedicat filmului istoric românesc.

Cunoscând accesibilitatea pe care filmul a dobândit-o în secolul XX, precum și impactul și rolul formator, putem recurge la film ca la un mijloc facil de realizat în demersul nostru didactic. Costurile reduse și suportul tehnic limitat, sugerează de-asemenea utilizarea filmului ca sursă istorică.

Dar nu numai posibilitățile de utilizare recomandă proiecțiile de film la clasă, ci și viziunea de ansamblu pe care filmele au avantajul de a-l oferi.

Această viziune vine în sprijinul istoriei, pe care nu o putem înțelege decât dacă empatizăm cu ea. Și cum putem face aceasta decât intrând prin intermediul filmului în atmosfera timpului și a spațiului istoric studiat.

Proiecțiile au numeroase avantaje: trezesc interesul asupra subiectului abordat, permit cunoașterea societății în ansamblul său, evidențiază imaginarul și mentalul social existent la un moment dat, surprind elemente de viață cotidiană, precum ocupațiile, tabieturile, moda.

Rămâne la latitudinea cadrului didactic alegerea celor mai reprezentative și bine documentate filme, care servesc competențelor propuse orei de istorie. În ccea ceea ce privește Primul Război Mondial am venit în sprijinul celor interesați de acest subiect prin realizarea unei liste cu cele mai concludente filme artistice și documentare: • Pădurea spânzuraților, 1964, Liviu Ciulei, ecranizare a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu • Prin cenușa imperiului, film realizat în 1975, Andrei Blaier, ecranizare a romanului lui Zaharia Stancu, Jocul cu

25

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

Nr. 3 2014

moartea • Ecaterina Teodoroiu, 1978, Dinu Cocea, prezintă viața și activitatea “eroinei de pe Jiu” • Ultima noapte de dragoste, 1979, Sergiu Nicolăescu, bazat pe romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu • Lumea palidă a durerii, 1981, Iulian Mihu • Capcana mercenarilor, 1981, Sergiu Nicolăescu, film care prezintă iarna lui 1918 în Transilvania • Întunecare, 1985, Alexandru Tatos, ecranizare a romanului omonim al lui Cezar Petrescu.

• Regina Maria, 2012, film regizat de Sorin Ilieșiu Filmul transmite experiențe de viață, care scot în evidență tragedia războiului așa cum este percepută de oamenii de rând. Numărul mare de morți și mutilați face ca să dispară idei preconcepute despre “dușman” și despre “ce este corect și ce este greșit” în acest conflict, lăsându-i furioși și dezorientați.

Filmul prezintă o serie de tiplogii, care servesc studiului istoriei: Eroul, Emanciparea, Dezertarea.

Filmul Ecaterina Teodoroiu, prezintă elementele istorice într-o notă de dramatism existențial. Recurge la sensibilizarea marelui public prin prezentarea unei eroine ce pleacă spre moarte cu dorința de a da viață unui ideal, reîntregirea teritoriului național. Filmul pune accent pe devotamentul și iubirea de țară de care dă dovadă. Imaginea sa este evidențiată și prin prezentarea doamnelor înaltei societăți cu preocupări frivole, care preferă să organizeze societăți de binefacere, în loc să-i ajute într-un mod concret pe ostașii de pe front.

Dezertarea

Climatul de război favorizează și războiul psihologic. Ororile războiului, neliniștea de pe front scote în evidență compasiunea pentru adversar, precum și necesitatea reevaluării principilor și valorilor umane.

Reprezentativă în acest sens este Pădurea Spânzuraților, ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu a fost inspirat dintr-o întâmplare reală, respectiv povestea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului şi subofiţer în armata austro-ungară, care a fost spânzurat la Ghimeş pe data de 14 mai 1917 când încerca să dezerteze pe frontul românesc.

Eroul

Filmul creează eroi, caractere remarcabile a căror existență a intrat de mult în legendă. În acest clișeu se încadrează și personalitatea eroinei Ecaterina Teodoroiu. Aceasta sensibilizează și astăzi prin patriotismul, devotamentul și implicarea de care a dat dovadă în slujba războiului, sacrficându-și viața pentru țară. Figura sa rămâne una emblematică fiind asociată adesea cu Ioana d’ Arc, datorită curajului de care a dat dovadă pe câmpul de luptă. Ecaterina Teodoroiu a fost decorată pentru faptele sale de arme cu “Virtutea Cercetășească” și cu “Virtutea Militară” de război clasa a doua.

Imagine din filmul Pădurea Spânzuraților În timpul primului război mondial Apostol Bologa se înrolează voluntar pe front, pentru a-i arata iubitei sale, Marta, că este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari. Pe frontul din Galiţia, el este decorat şi avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea marţială, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin spânzurare, pe sublocotenentul ceh Svoboda. După execuţie, află de la noul comandant de companie, căpitanul Klapka, motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze.

Din acest moment începe să aibă mustrări de conştiinţă, iar încercarea de a găsi noi argumente şi

Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din Armata Română )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

26

Nr. 3 2014

justificări îi sporeşte neliniştea şi obsesia vinovăţiei devine chinuitoare. Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotăraşte să dezerteze, este rănit şi internat în spital. Îndragostit de unguroaica Ilona, fiica groparului Vidor, în casa căruia este încărtiruit, Bologa rupe în timpul concediului de convalescenţă logodna cu Marta. La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marţială.

Acum urmau să fie judecaţi nişte ţărani, consideraţi spioni fiindcă se duceau să-şi muncească ogoarele peste liniile interzise convenţional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovaţi şi hotărăşte să dezerteze. Este prins, condamnat şi spânzurat.

Trupele române în Transilvania Emanciparea

Reprezentativă pentru emanciparea femeilor din România în preajma Primului Război Mondial este personalitatea reginei Maria a României. Pentru meritele sale ea a fost supranumită “Mama răniților” sau “Regina soldat”.

Prin puterea exempluluis său regina Maria a antrenat femeile din România să se pună în slujba războiului, să se pregătească din punct de vedere medical oferind suportul lor răniților de pe front. Alte femei se angajează la marile uzine și fabrici ce produc armament și materii prime necesare războiului.

Regina Maria în timpul vizitei într-un spital în 1917 Războiul emancipează femeia. O antrenează în activități care până nu demult fuseseră apanajul bărbaților. Emanciparea profesională determină emanciparea financiară și numeroase transformări la nivelul mentalității și imaginarului social. Femeile își schimbă vestimentația, tabieturile, câștigă importante drepturi și libertăți și se implică cu ardoarea în problemele politice și sociale ale epocii.

Filmul vine în sprijinul istoriei arătând societatea în ansamblul său, cu multiplele sale valențe. Războiul și starea generală de război implică nu numai ceea ce se petrece pe front, ci și marea masă a populației. Războiul produce modificări profunde la nivelul de gândire și percepere al individului, crează sentimentul de insecuritate, este un moment al marilor întrebări și frământări interioare. Se produc schimbări importante la nivelul mentalității colective.

Vizionările filmelor artistice, istorice și documentare permit elevilor o documentare rapidă, stimulează gustul pentru lectură pentru a-și lărgi cunoștințele și curiozitățile, instigă dorința de cercetare și aprofundare. În urma vizionărilor de film, profesorul trebuie să încurajeze elevii să delimiteze adevărul de fantezie, să realizeze cronici de film, să analizeze și să compare abordarea filmografică cu alte surse: documente istorice, proză, fotografii etc.

Nu trebuie uitat scopul principal al istoriei, și anume formarea conștiinței naționale. Elevii trebuie încurajați să găsească în istoria noastră națională personalități, dar și evenimente care ne fac să fim mândrii că suntem români. Învățând din experiențele istoriei putem trăi într-o lume mai bună, mai tolerantă, în care valorile și principiile umanitare sunt respectate, iar oamenii se pot simți în siguranță.

27

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Impactul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității copilului preșcolar

transformare a lumii, de capacitatea de acomodare cu depăşire prin originalitate.

Libertatea de exprimare, convingerea că ceea ce spui este interesant şi valoros pentru alţii, încrederea în forţele proprii, echilibru între ceea ce crezică poţi şi ceea ce faci cu adevărat sunt elemente care oferă stabilitate personală, valoare şi confort emoţional în cadrul unităţii.

Excursiile şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.

Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.

Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.

-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.

- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun, Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval; Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

Vizionările şi spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în grădiniţe, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei.

Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă înfaptul că ea constituie o sursa inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.

Vizionarea unor filme, diafilme, spectacole de teatru precum şi a emisiunilor TV , poate constitui de asemenea o sursă de informaţii, dar în acelaşi timp un punct de plecare în organizarea unor acţiuni interesante.

De exemplu: vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, urmată de discuţii pregătite în prealabil, pe lângă faptul

Educatoare Teca Mariana-Iuliana Grădinița cu Program Normal Oveselu-Măciuca Dobrișan Daniela Grădinița cu Program Normal Zăvoieni –Măciuca Prinactivităţile extracurriculare desfăşurate în grădiniţe se urmăreşte completarea procesului didactic, organizarea raţională şi plăcută a timpului liber. O cerinţă foarte important vizând opţiunea pentru astfel de activitate este selecţionarea din timp a suportului theoretic în funcţie de interesele şi dorinţele copiilor şi ordonarea lor într-un repertoriu cu o temă centrală.

Activităţile extracurriculare organizate pot avea conţinut cultural, artistic sau spiritual, conţinut ştiinţific şi tehnico-aplicativ, conţinut sportive sau pot fi simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea comunităţii locale.

Grădiniţa ca instituţie educativă, continuă educaţia copilului începută în familie, iar actul educaţional are rolul de a stimuli şi valorifica talentul, aptitudinile, de a susţine comunicarea, de a încuraja competiţia şi asumarea de responsabilităţi în vederea dezvoltării şi formarii unei personalităţi armonioase a copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă.

Activităţile extracuriculare pot dezvolta spiritual creative conducând la elaborarea unor metode şi procedee specifice de stimulare a creativităţii. . Aceste activităţi au caracter ocazional şi iau forme foarte variate.

- sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa; - aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la şcoala primară; - vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi; - excursii; - plimbări în parc; - vizită la diferite muzee; -voluntariate.

Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii, de comportamentul de căutare, de punere a vechilor concepte încontexte noi, de )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

28

Nr. 3 2014

că realizează completarea unor aspecte educative, stimulează şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, pictură, etc.

Din această perspectivă consideram că în cadrul activităților organizate în mijlocul naturii ,al vieții sociale , preșcolarii au observat în mod direct obiectele, fenomenele, anumite locuri istorice, putând reda mult mai bine imaginea realității la lecțiile de desen și modelaj, folosind materialele colectate chiar de ei înșiși.

Copilul de vârstă preşcolară este strâns legat de activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în afara ei sub forma jocului, a învăţăturii şi a muncii. Tocmai de aceea, o mare grijă trebuie acordată particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului.

Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.

Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi.

Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,adoptând el în primul rând o atitudine creatoare,atât în modul de realizare al activităţii,cât şi în relaţiile cu copii ,asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a copiilor.

Bibliografie 1. „Curriculum pentru învățământul preșcolar”, Bucureşti, Didactica Publishing Hause, 2009 2. Ionescu M. Chiş ,,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire’’, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,2001 3. Preda Viorica ,,Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii.’’Editura,,Gheorghe Cârţu Alexandru’’, Craiova 2009.

Educația non-formală – un alt tip de educație Înv. Matei Dumitru Prof. Matei Liliana Școala Gimnazială Bătășani

Copilul se naște cu capacitatea virtuală de a dobândi limbajul. El nu inventează limba, ci își

însușește limba colectivității în care se dezvoltă. Odată cu învățarea limbii, copilul își sporește cunoașterea, își manifestă atât posibilitățile de receptare a codului verbal, cât și pe cele de transmitere, de comunicare a propriilor gânduri și sentimente. Copilul își poate alege nu numai cuvintele, ci și modul de combinare a lor.

Pentru ca elevii să vină la școala cu o mai mare plăcere, trebuie să învățăm să le ascultăm părerile, dorințele și opțiunile. Pentru a le furniza situații de învățare cât mai diverse trebuie să apelăm și la alte modalități de lucru, la alte strategii și abordări, care încurajează interacțiunile între elevi, exprimarea opiniilor, libertatea alegerii, cooperarea, libertatea inițiativei și participarea motivată la activitățile propuse. Aceștia vor fi stimulați să aducă, în procesul învățării formale, propriile experiențe de învățare acumulate în comunitatea mică a familiei, a prietenilor, a unui grup care împărtășește hobby-uri sau interese comune.

Pe lângă educația formală (ce conține acțiuni intenționat educative, organizate și realizate în mod planificat, sistematic) și educația informală (ce face referire la informațiile spontane, cotidiene, ce nu sunt prelucrate din punct de vedere pedagogic), educația non-formală are un rol deosebit de important. Această formă a educației are avantajul desfășurării întrun spațiu instructiv-educativ, mai flexibil decât cel școlar, oferindu-i astfel elevului o mai mare libertate de acțiune, un câmp motivațional mai larg.

Educația non-formală este o nouă abordare a învățării care se diferențiază de educația clasică, formală prin tipologia activităților extrem de plăcute și motivante. Un atu al acesteia îl constituie faptul că urmărește formarea și dezvoltarea abilităților, deprinderilor, competențelor, în general, care se regăsesc în sistemul tradițional de învățământ, însă, aceasta aduce un aport suplimentar de abilități câștigate în condițiile unei libertăți de exprimare maxime.

29

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Termenul de nonformal provine din latinescul „nonformalis” preluat cu sensul „în afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. J. Kleis îl definește ca fiind “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării , al cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor)”.1 Deși, în România, acest tip de educație a început să devină cunoscut, abia în ultimii ani, acesta exista în Germania încă de la începutul secolului XX, odata cu înființarea asociației Wandervogels, o asociație a tinerilor revoltați împotriva caracterului livresc al şcolii, prin care tinerii erau îndemnaţi să călătorească, să cunoască natura, ţara.

Așa cum toți știm, educația formală, din școala românească pune mare accent pe achiziția de cunoștințe, în schimb, punerea lor în aplicare le creează o serie de dificultăți tinerilor, care de cele mai multe ori se simt frustrați și foarte debusolați, atunci când ies de pe băncile școlii și sunt nevoiți să se descurce în diverse situații problematice din viața de zi cu zi.

Educația non-formală încearcă să repare acest lucru și pune foarte mare accent pe punerea în practică a cunoștințelor și pe confruntarea elevilor cu situații similare din viața reală.

Educația nonformală înseamnă orice acțiune organizată în afara sistemului școlar, prin care se formează o punte între cunoștințele predate de profesori și punerea lor în practică. Acest tip modern de instruire elimină stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse și al temelor obligatorii. Înseamnă plăcerea de a cunoaște și de a te dezvolta pe plan personal, social și profesional.

Pedagogi precum Cucoși (1999), Stan (2001), Elena Joița (2008) au identificat caracteristici ale acestui tip de educație precum: • Activitățile realizate au ca scop perfecționarea individuală • Cadrul didactic trebuie să dea dovada de flexibilitate, adaptabilitate, rapiditate, creativitate, entuziasm.

Acțiunile corespund strict intereselor, aptitudinilor și dorințelor participanților. Așadar,

acestea se pliază mult mai bine pe interesele și posibilitățile elevilor.

• Educații nu sunt obligați să participe la astfel de activități și, în general, nu primesc calificative oficiale, nu sunt notați. Există și cazuri când primesc o diplomă sau un certificat de participare.

Prin urmare, educația nonformală are caracter facultativ sau opțional și nu presupune o evaluare riguroasă.

• Educația nonformală presupune doua tipuri de activități: paraşcolare sau extrașcolare (de perfecţionare, reciclare etc.), perişcolare sau extradidactice (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri ştiinţifice, vizionări de filme etc); • Elevii se implica în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi; • permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale; • se valorifică aptitudinile şi interesele elevilor; • cunoaşte modalităţi diferite de finanţare; • organizarea ei este planificată; • poate fi o cale de ajutor pentru cei cu şanse mici de a accede le o şcolarizare normală (săraci, izolaţi, analfabeţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale). Așadar, aceasta susține alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate.

• se disting patru opţiuni metodologice de desfăşurare a educaţiei formale: 1. centrată pe conţinuturi (sănătate, planning familial, formare agricolă); 2. centrată pe problemele vieţii cotidiene; 3. pentru conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor individuale); 4. educaţia umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, încrederea în capacităţile de iniţiativă, de creaţie şi decizie) (Srinivasan, 1985, citat de Stanciu, 1999, p. 34). contribuie la recreerea și la destinderea participanților precum și la petrecerea organizată a timpului liber.

Educația nonformală are obiective clare și precise care nu urmăresc să înlăture modul tradițional de educație, întrucât nu putem asigura o formare completă a elevului doar printr-un singur tip

1 http://www.asociatia-profesorilor.ro/educatia-nonformala.html )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

30

Nr. 3 2014

de educație, ci prin îmbinarea educației formale, cu cea nonformală și informală. Printre aceste obiective putem numi: -completarea și lărgirea orizontului cultural din diverse domenii -crearea de condiții pentru formarea profesională -sprijinul alfabetizării grupurilor sociale defavorizate -asigura cadrul de exersare și de cultivare a diferitelor înclinații, aptitudini și capacități, de manifestare a talentelor Acest tip de educație are o serie de avantaje precum: • curriculumul este flexibil, se alege împreună cu elevii în funcție de preferințele acestora. Acest lucru este îi motivează pe elevi să se implice activ în activități, să caute, să reflecteze.

Faptul că elevii contribuie la organizarea acestor activități îi va ajuta să-și dezvolte competențe de management, utile în activitățile din viața de zi cu zi.

• Munca de cercetare conduce implicit la îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților, oferind activități de reciclare profesională, de completare a studiilor și de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacității indivizilor supradotați.

• Se pune accent pe munca în echipă.

• Creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea și refacerea echilibrului psiho-fizic.

• asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii fiind interesată să mențină interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă și pregătirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediata a cunoștințelor.

• antrenează noile tehnologii comunicaționale, ținând cont de progresul tehnico-științific, valorificând oportunitățile oferite de internet, televiziune, calculatoare.

Pe lângă toate aceste avantaje, educația nonformală prezintă și dezavantaje • promovarea unui activism de suprafață, dependent doar de îndeplinirea

obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educației formale.

• avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelația funcțională dintre subiectul și obiectul educației • eludarea posibilităților de validare socială reală a rezultatelor în raport cu “diplomele și certificatele” obținute la nivelul educației formale.”

Toate aceste trei educaţii „paralele”, chiar dacă au propriul câmp de acţiune şi funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, această articulare conducând la întărirea lor reciprocă şi la eficientizarea demersului educativ.

Cele trei forme se sprijină şi se condiţionează reciproc. Trebuie recunoscut totuşi că, sub aspectul succesivităţii în timp şi al consecinţelor, educaţia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităţii ei pentru individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză.

De amploarea şi profunzimea educaţiei formale depinde calitatea coordonării şi integrării influenţelor nonformale şi informale. La un moment dat ponderea educaţiei se poate deplasa în favoarea nonformalului şi a informalului (Cucoş, 2006, p. 48).

Bibliografie • http://www.asociatia-profesorilor.ro/ educatia-nonformala.html • Cucoși, Constantin, (2006), Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării. Iași: Editura Polirom • Cucoși, Constantin,(1999), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași: Editura Polirom.

• Joița, Elena, (2008), A deveni profesor constructivist, București: Editura Didactică și Pedagogică • Stan, C., (2001), Educaţia. Sistemul ştiinţelor despre educaţie, în volumul Pedagogie. Suporturi pentru pregătirea profesorilor, coord. Ionescu, M., Chiş, V., Editura Presa Universitară Clujeană.

• Stanciu, S., (1999), Reforma conţinuturilor învăţământului. Cadru metodologic, Editura Polirom, Iaşi.

31

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Bucuria de a fi de dascăl

N-am uitat niciodată că este suficientă o singură dezamăgire şi în faţa elevilor n-aş mai fi persoana care poate să-i ajute, ci una care caută să-i împiedice.

I-am învăţat să fie buni, cinstiţi, sinceri, corecţi, să se iubească, să se ajute la nevoie.

I-am învăţat să se asculte unii pe alţii, săşi exprime gândurile, ideile, în mod argumentat, să găsească rezolvare constructivă conflictelor iscate.

Am crezut in valorile pe care le-am cerut elevilor mei, am trăit în ele şi le-am arătat calea celor care au vrut să urmeze drumul meu.

N-am uitat nicio clipă că, in formarea caracterului fiecarui individ, primii patru ani de şcoală au aceeaşi importanţă ca şi cei şapte ani de acasă.

Elevul poate greşi, dar învăţătorul trebuie să-l ajute să se corecteze şi să ajungă pe aceeaşi lungime de undă cu cel care-l instruieşte, îl sprijină în dezvoltarea unei gândiri deschise şi flexibile.Merită orice efort, dacă ne gândim la amprenta pe care o lasă activitatea şi personalitatea învăţătorului în viaţa oricărui om.

Le-am creat deseori posibilitatea de a se manifesta spontan, dezinvolt, de a fi nestingheriţi, dar le-am explicat că destinul lor depinde în mare măsură de modul în care ştiu să-şi valorifice împrejurările de viaţă.Am acţionat mereu cu convingerea că toţi elevii pot învăţa, am descoperit diferenţele individuale care-i distingeau şi le-am luat în considerare în activitatea cotidiană, i-am ajutat să-şi dezvolte capacităţile cognitive şi respectul pentru învăţătură.

Nu de puţine ori extenuantă, profesia pe care mi-am ales-o mi-a dat satisfacţia muncii împlinite, dar oare mi-am făcut pe deplin datoria?

Găsesc din când în când, în cutia poştală, câteva gânduri bune, scrise pe o carte poştală şi trimisă de la Marea Neagră sau de peste Ocean.

Mă încearcă sentimente de nespusă bucurie si stiu că acele cuvinte reprezintă consideraţia, respectul şi preţuirea celui care le-a trimis.

Cu siguranţă, acesta este semnul recunoştinţei unui „fost” elev în al cărui suflet licăre uneori amintirea primilor ani de şcoală. În scurt timp, voi porni la drum cu o altă generaţie: „Nr.9” şi-mi stăruie în minte versurile: „Seamănă un gând, vei culege o faptă; Seamănă o faptă, vei culege un obicei; Seamănă un obicei,

Prof.inv.primar Valentina Boltaşu Colegiul Tehnic Balş, Balş- Olt „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri, fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu. Uitându-se la el, se bucură şi oamenii, şi Dumnezeu”.

Sunt fraze pe care le-am găsit scrise la intrarea într-o şcoală de ţară, la 1septembrie 1983.

Era pentru prima oară când păşeam într-o unitate şcolară ca dăscăliţă. Îmi amintesc fiecare moment din ziua aceea „mare” şi mă încearcă un sentiment de nostalgie.

Aveam nouăsprezece ani, dar emoţia şi bucuria mă stăpâneau ca pe un şcolar din clasa I. Nobila meserie pe care mi-o alesesem nu-mi mai părea deloc uşoară, responsabilitatea mea era deacum uriaşă. Ştiam că în profesia de educator, înainte de toate, stă copilul şi pentru a-l modela, e nevoie de răbdare, dăruire, calm, tandreţe, putere şi foarte multă dragoste.

De-atunci s-au scurs peste treizeci de ani şi-n tot acest timp, am picurat iubire şi grijă în munca mea, am căutat să fiu aproape de elevii mei, să le formez sufletele pe căi raţionale şi sentimentale şi, nu de puţine ori, am avut satisfacţia de a vedea triumfând bunul simţ şi superioritatea inimii.

Am căutat ca tot ceea ce am făcut să contribuie la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil, la educarea lui. Ştiam că reprezint pentru elevii mei un model pe care ei, cu siguranţă, vor încerca să-l imite, „firul roşu” care-i va ghida pe drumul spre cunoaştere, cel mai apropiat prieten, omul care-i ajută să-şi recunoască şi să-şi îndrepte greşelile, persoana care apreciază just activitatea lor, care le dă răspuns la orice întrebare pentru că... „doamna ştie tot”.

Le-am dăruit şcolarilor mei dragoste, înţelegere, susţinere morală, m-am bucurat alături de ei, am suferit uneori, dar m-am purtat cu demnitate şi respect de sine.

Le-am ascultat problemele, am încercat să răspund la toate „De ce-urile” adresate necunoscutelor pe care viaţa le-a pus în faţa lor, mi-am respectat promisiunile. Am fost uneori severă, dar întotdeauna dreaptă şi am avut pentru toţi aceleaşi măsuri de apreciere a silinţei şi a rezultatelor. )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

32

Nr. 3 2014

vei culege un caracter; vei culege un destin”.

Samuel Smiles

Dezvoltarea interesului elevilor pentru lectură Prof. inv. primar, Rădulescu Gheorghe Liceul Tehnologic “Petrache Poenaru” Loc. Bălcești-Vâlcea

)

33

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , )

Trezirea interesului pentru lectură este punctul de plecare pe tărâmul cunoaşterii şi în acelaşi timp chezăşia succesului în activitatea şcolară pentru fiecare învăţător cât şi pentru elevii săi.

Copilul în general este lipsit de încredere în forţele lui. Efortul pe care îl face în primele clase pentru a parcurge câteva pagini este uriaş.

Lectura propriu zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor hieroglife care adesea îi înspăimântă pe copii. Învăţătorul şi părinţii trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa psihică a micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi pline de mister. Numai formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil zburdalnic, dornic de joc şi voie bună, un cititor liniştit, care se cufundă ore întregi în lectura unei cărţi. Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi este necesar să se formeze cu răbdare şi stăruinţă gustul pentru lectură . Întâlnim adesea copii care ascultă cu mult interes o lectură frumoasă citită de părinţi sau de învăţător, dar preferă să se joace, sau să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără a fi tentaţi săptămâni de-a rândul să mai citească şi altceva decât ceea ce li se cere către învăţător în orele de curs. La aceşti elevi care au învins deja greutăţile începutului, nu mai poate fi vorba de lipsa de interes, ci problema îmbracă alt aspect, gustul pentru lectură nu este încă format.

Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea condiţiei intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaştera indirectă a diferitelor universuri şi

realităţi. Mai mult decât oricare din tehnicile audiovizualului prin care sunt vehiculate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge, pe langă satisfacţiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie…

Lectura îndeamnă la introspecţie, angajează valori formative care îşi pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că lectura ( cărţi , reviste, ziare, diverse publicaţii), reprezintă una dintre cele mai răspandite şi intense activităţi ale omului modern. O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi formarea de cititori pasionaţi este legată de felul în care se recomandă ce să citească şi cum să citească, de modul in care noi,cadrele didactice reusim sa formam gustul elevilor pentru lectura, ca mai tarziu sa se poata transforma in pasiune .

Dintre modalităţile aflate la îndemâna noastră pentru dezvoltarea interesului copiilor pentru lectură menţionez: • modelul de cititor oferit de cadrul didactic - citirea/ povestirea incitantă: cadrul didactic trebuie să întrerupă lectura sau povestirea pe care o expune copiilor, într-un moment de maximă atractivitate, lăsându-i pe elevi să-şi imagineze continuarea întâmplării ( lectura cu predicţii); • organizarea unor concursuri de recitări , ghicitori, finalizate cu recompense; • desfăşurarea unor jocuri literare : ,, Bibliotecarul si prietenii sai’’ , ,, Prietenii cartii’’; • Jocurile literare sunt mijloace pasionante care-i invită pe copii la lectura.

De exemplu, jocul ,,Recunoaşteţi povestirea’’ place mult elevilor şi îi determină să citească povestirea pentru a putea câştiga jocul. Elevii sunt împărţiţi în grupe de câte patru. Se prezintă câte un fragment dintr-o povestire şi li se cere să recunoască titlul şi autorul. Câştigă cei care au recunoscut toate povestirile.

• La fel se poate desfasura jocul ,,Recunoaşteţi personajul’’ cu cu deosebirea că din fragmentele prezentate trebuie să recunoască numele personajului şi titlul povesti.

• ,,Scaunul povestitorului’’: după ce elevii fac un exerciţiu de redactare liberă, sunt invitaţi să ia loc pe un scaun, care devine

Nr. 3 2014

Optimizarea activității didactice pentru obținerea succesului școlar

scaunul povestitorului’’: Ceilalţi elevi le vor pune întrebări ., sunt invitaţi să ia loc pe un scaun, care devine scaunul autorului. Ceilalţi elevi le vor pune întrebări în privinţa scrierii • ,, Povestirea în lanţ”- este un joc prin care conţinutul poveştilor citite este redat de cât mai mulţi elevi. Povestea este cunoscută de toţii elevii. Elevii sunt aşezaţi în cerc formând un “lanţ”. Este numit primul elev să povestească. Acesta povesteşte un fragment, altul continuă povestirea de acolo de unde s-a oprit primul şi tot aşa până la sfârşitul acesteia. Copilul care nu poate continua povestirea, “rupe lanţul” şi drept pedeapsă trebuie să citească cu o lectură mai mult.

• ,, Povestea comună’’ :Participanţii/grupul se aşează în cerc. Ei vor creea o poveste comună, fiecare spunând/compunând o parte din poveste . Liderul începe povestea iar ceilalţi o continuă pe rând.

Nimeni nu ştie ce fel de poveste va fi, ea va fi creată cuvânt cu cuvânt.

• recomandarea unor texte literare adecvate vârstei şi preocupărilor elevilor; • prezentarea unor cărţi în aşa fel încat să ambiţioneze elevii în achiziţionarea şi lecturarea lor; Noi, cadrele didactice avem dificila misiune de a-l întoarce pe cititor la carte folosind diverse metode, cât mai active, mai antrenante si mai atractive.

Datoria noastră rămâne promovarea unor soluţii directe de stimulare a lecturii si încercarea de a optimiza demersul educativ prin realizarea unui schimb de idei, de metode, de activităţi, de materiale didactice in sprijinul dezvoltării sferei motivaţionale a elevului.

Atunci cand copiii nu simt lectura ca pe o obligatie, ci o cauta ca pe o sursa de informare ,de bucurie, de relaxare, putem spune ca am implinit cu adevarat marea partea din misinea ce o avem .

Prof. inv. primar, Rădulescu Margareta Lic.Tehnologic ”Petrache Poenaru” Bălcești Actul instruirii se realizează în contextul unei reţele complexe de atitudini şi relaţii între dascălelevi,elevi-elevi,elev-clasa de elevi. Asemenea interacţiuni determină un climat psiho-social în cadrul lecţiilor care poate favoriza sau defavoriza optimizarea predării şi învăţării.

Ansamblul tuturor acestor manifestări relaţionale constituie fondul pe care se va insera educaţia intelectuală şi morală a copilului.

Indemnul adresat în urmă cu două secole de Jean Jacques Rousseau « începeţi dar prin a vă cunoaşte copiii » se află şi astăzi la temelia educaţiei.

Pornind de la această idee vom putea constata faptul că nu de puţine ori dascălii îşi orientează atenţia şi explicatiile spre unii elevi şi îi ignoră pe alţii ; că înlesnesc participarea activă a unor elevi şi o descurajează pe a altora, acordând o atenţie mai mare elevilor buni , în timp ce elevii slabi nu sunt luaţi în seamă. Aceste diferenţe oferă unor elevi posibilităţi mai mari de afirmare , în cadrul aceleaşi clase.

Un dascăl bun trebuie să cunoască bine fiecare elev să-l folosească potrivit capacităţilor sale, dirijându-i activitatea în cooperare cu ceilalţi elevi.

Rolul dascălului este să monitorizeze predarea, pentru a fi sigur ca informaţia se transmite corect şi că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări. Dacă grupurile de experţi se împotmolesc, dascălul poate să îi ajute pentru a se asigura că aceştia înţeleg corect şi pot transmite mai departe informaţiile.

Reuşita şcolară reprezintă raportul dintre efectul obţinut şi efortul depus în procesul de învăţământ; eficienţa activităţii didactice.

Factorii şi cauzele generatoare de suprasolicitare pot fi structuraţi în funcţie de următoarele instanţe: elev, cadru didactic, şcoală, mediu socio-familial.

Cauze care ţin de elev: • -starea de sănătate, unele deficienţe senzoriale sau/şi tulburări de personalitate ; • -deficienţe în dezvoltarea fizică a elevilor;

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

34

Nr. 3 2014

• -dificultăţi de adaptare a unor elevi de 6 ani la regimul şcolar ; • -supraîncărcarea cu activităţi şcolare şi extraşcolare ; • -nerespectarea unui regim raţional de muncă şi odihnă,etc.

• eficienţa activităţii didactice Cauze care ţin de cadrul didactic: -dozarea defectuoasă în timp a conţinutului programelor şi manualelor şcolare; -supraîncărcarea elevilor cu teme pentru acasă; -orare defectuos întocmite,fără respectarea curbelor de efor zilnic şi săptămânal; -oboseala pricinuită elevilor din cauza nerespectării de către cadrele didactice a diferenţelor individuale,etc.

Stilul pe care dascălul trebuie să-l adopte la clasă trebuie să fie democratic, pentru ca : -elevului să i se permită să fie activ,atent pe tot parcursul activităţii ; -atmosfera din clasă să fie de cooperare,de respect, de toleranţă -să sprijine elevii, să le dirijeze activitatea, să permită fiecărui elev să lucreze în ritmul său ; -să determine elevii să gândeasca, să comunice, să pună întrebări, să răspundă ; -să aplice metode didactice pentru elev,prin elev şi împreună cu elevul.

In funcţie de stilul adoptat elevii se vor implica activ, îşi vor dezvolta încrederea în forţele proprii, vor învăţa să asculte şi să respecte opiniile celorlalţi, vor deveni parteneri ai dascălului, întreaga clasă devenind o comunitate liberă şi eficientă.

Nu este suficient să ştii ce să comunici şi nici să cunoşti bine elevii. Un dascăl bun se caracterizează prin empatia, prin capcitatea de a sesiza şi înţelege nevoile şi problemele elevilor, de a se identifica cu ei, adaptându-şi comportamentul didactic şi afectiv la cerinţele lor, bucurându-se odată cu ei de succesele obţinute.

Pentru a crea relaţii de simpatie între el şi elevi, dascălului îi sunt necesare unele calităţi ca : interesul faţă de copii şi dorinţa de a-i ajuta, pasiunea pentru meserie, echilibrul sufletesc, răbdarea, înţelegerea, amabilitatea, competenţa profesională.

Chiar din clasa I este bine să descoperim trăsăturile de personalitate şi de comportament, ca să ştim care elevi sunt activi sau inactivi, timizi, ordonaţi, dezordonaţi , pentru a putea urmări evoluţia lor până la sfărşitul clasei a IV-a.

In activitatea mea am avut , ca mulţi dintre colegii mei, elevi cărora le place să deranjeze activitatea clasei, aceşti elevi nu trebuie excluşi sau pur şi simplu scoşi afară pe motiv că « este mai bine fără ei ». Pentru elevii de genul acesta trebuie mereu găsită o sarcină în plus, deoarece acordarea atenţiei reprezintă pentru ei cel mai important lucru.

Nu trebuie să uităm că în relaţia dascăl-elev folosirea cu tact a disciplinei , fără să îngrădească libertatea elevului, va avea un efect constructiv asupra acestuia.

Rolul important al pedagogului este acela de a facilita lucrul în echipe, de a înlesni contactele interumane. Elevul trebuie lăsat să comunice liber în legătură cu ceea ce a înţeles din lecţie, să explice cu cuvintele sale, dascălul constatând astfel creativitatea,inteligenţa elevului.

Obţinerea succesului şcolar presupune o adaptare cu dublu sens : pe de o parte a copilului la activitatea şcolară, iar pe de altă parte a şcolii la factorii interni ai acestuia.

Un rol hotărâtor îl constituie necesitatea adaptării activitătii diadactice,a conţinutului ei, a metodelor folosite şi a formelor de desfăşurare, la particularităţile elevilor sau grupului de elevi .

Cunoaşterea particularităţilor psihofizice ale elevilor reprezintă condiţia necesară adaptării strategiilor de tratare diferenţiată a elevilor. Reuşitele noastre vor fi cu atât mai mari, cu cât pătrundem mai adânc în viaţa elevilor noştri, le cunoaştem stările sufleteşti, slăbiciunile, năzuinţele personale.

Experienţa şcolară a confirmat că succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului, după cum insuccesul este descurajant. Prin urmare succesul corelează pozitiv cu performanţa şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în mai bine. In acest fel din scop şi rezultat al activităţii devine un mijloc de progres şcolar.

Bibliografie 1. Marin Stoica – Pedagogie şcolară-199 Ed. Gh. Alexandru 2. Invăţământul primar 2-3/2001 ;2-3/2004 Ed. Discipol 3. Educaţia pentru sănătate – Ghid pentru cadrele didactice-2003

35

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Importanța abordării comunicative în predarea limbii engleze

scop precis  Important este conținutul și nu forma  Limbajul utilizat este variat, nu se limitează doar la anumite structuri lexico-gramaticale  Rolul profesorului se schimbă  Sunt utilizate materiale didactice mai puține și mai flexibile, iar gramatica se învață prin practică mai mult decât prin învățarea unor reguli PRINCIPALELE AVANTAJE ALE ABORDĂRII COMUNICATIVE  Toate cele patru dimensiuni ale predării limbii engleze sunt dezvoltate ( exprimarea orală și scrisă, receptarea mesajului scris și oral)  Principiul pedagogic este interacțiunea în clasă ( elevii lucrează cel mai frecvent în perechi sau pe grupe, fiind astfel încurajați să comunice într-o atmosferă relaxată)  După cum am mai menționat, rolul profesorului în cazul utilizării activităților comunicative se schimbă. Profesorul devine facilitator sau manager al activităților. El trebuie să facă pregătirile preliminare și să dea instrucțiunile, precum și să se asigure că elevii le-au înțeles și că se pot lansa în rezolvarea sarcinii. Din acest moment, însă, profesorul trebuie să monitorizeze realzarea sarcinilor și să verifice progresul elevilor din umbră, astfel încât să nu pară prea intrusiv.

Deoarece accentul cade pe fluență și nu pe acuratețe, profesorul nu va interveni să corecteze eventuale greșeli, însă le va nota pentru ca la sfârșitul activității să poată oferi feedbackul necesar. Dacă activitatea o permite, profesorul poate deveni chiar participant, partener în rezolvarea sarcinii.

Cel mai des menționat dezavantaj al activităților comunicative este tendința elevilor de a utiliza limba maternă în locul limbii engleze. Această tendință nu trebuie combătută cu duritate. În schimb, profesorul trebuie să explice beneficiile comunicării pentru învățarea limbii engleze și să caute să-i stimuleze și pe acei elevi care au un nivel mai scăzut de cunoștințe sau care sunt mai timizi. În continuare urmează prezentarea pe scurt a câtorva exemple de activități comunicative scrise și orale.

• CONSENSUL – începe ca o activitate individuală. Elvilor li se cere să facă o listă cu 10 obiecte pe care le-ar lua cu ei în

Prof. Popescu Maria Madalina Scoala Gimnaziala Ionesti-Valcea Predarea limbii engleze ca limbă modernă a reprezentat o provocare perpetuă pentru găsirea celor mai eficiente metode. De-a lungul timpului, au fost utilizate o serie de metode, considerate acum tradiționale. Printre acestea se numără metoda traducerii, metoda audio-linguală si metoda Prezentare, Practică, Producere.

Toate acestea nu și-au dovedit în întregime eficiența, aducând în prim-plan necesitatea identificării unor metode noi, care să pună accent pe elev, să-l implice mai mult în activități, să-i stimuleze dorința de comunicare și să-i solicite în mai mare măsură capacitatea de utilizare independentă a limbii engleze. Din această perspectivă, metoda comunicativă este una dintre cele mai apreciate și mai des recomandate metode de predare a limbii engleze.

Lucrarea de față își propune să prezinte caracteristicile principale ale metodei comunicative, evidențiind tipurile de interacțiune dintre elevi, precum și rolul profesorilor în timpul activităților vizate. Vor fi prezentate și câteva exemple concrete de activități.

CARACTERISTICILE ACTIVITĂȚILOR COMUNICATIVE Principalul obiectiv ce stă la baza abordării comunicative este transformarea elevului din simplu receptor de limbă engleză în producător autonom de limbă engleză. Din acest motiv, în cazul activităților comunicative accentul se pune pe fluența limbajului mai mult decât pe acuratețe.

De asemenea, activitățile sunt create în așa fel încât să se aibă în vedere situații de comunicare reală, autentică, spre deosebire de exercițiile repetitive unde se evidențiază un număr limitat de structuri lexico-gramaticale. Se pornește de la premisa că în situațiile concrete de comunicare, există interes pentru informațiile comunicate, de aceea trebuie selectate teme și subiecte în funcție de particularitățile de vârstă și de interesele elevilor.

Activitățile comunicative se deosebesc de cele noncomunicative prin următoarele:  Există o dorință de comunicare și un )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

36

Nr. 3 2014

vacanță. Se formează apoi perechi, elevii trebuind să negocieze pentru a obține o nouă listă, comună, tot cu 10 obiecte.

Apoi, perechile se vor uni pentru a forma grupe de câte 4 și mai apoi de câte 8 elevi, cerința rămânând aceeași. Activitatea se oprește când există 2 sau 3 liste finale care vor fi discutate de toată clasa.

• DEZBATEREA – profesorul enunță o propoziție de genul FUMATUL AR TREBUI INTERZIS ÎN SPAȚIILE PUBLICE. Elevii sunt împărțiți în două grupe, cerându-li-se să găsească argumente PRO, respectiv CONTRA afirmației. Când argumentațiile sunt gata, fiecare grup desemnează câte un vorbitor care să prezinte discursul final. La sfârșit, se poate organiza un vot pentru a desemna argumentația cea mai convingătoare ( în acest caz, trebuie stabilit în prealabil un juriu.)

• RECONSTRUIREA UNEI POVEȘTI această activitate se poate realiza în scris sau oral. Elevii sunt împărțiți pe grupe și le sunt distribuite cartonașe cu imagini.

Fiecare membru al grupului trebuie să descrie imaginile fără a arăta cartonașul colegilor. La sfârșit, după ce fiecare elev a terminat descrierea, se reconstituie povestea pe care o ilustrau cartonașele.

• BULETINUL DE ȘTIRI – elevilor li se cere să scrie câte două știri de televiziune.

Profesorul adună știrile, împarte elevii pe grupe și distribuie știrile în mod egal.

Fiecare grup trebuie să combine știrile pentru a obține un buletin de știri pe care apoi îl prezintă în fața clasei. În concluzie, se poate spune că activitățile comunicative se pretează la orice moment al lecției și sunt apreciate pentru că stimulează dorința de comunicare a elevilor în limba engleză. În metodica modernă se încurajează o abordare eclectică, dorinduse îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne.

Bibliografie 1. Harmer, J. – The Practice of English Language Teaching, Longman 1995 2. Nica, M. – Communicative Method in English Language Teaching (www.upm. ro/facultati.../stiinte.../Marius%20Nica.

pdf) 3. Oprescu, M. – Metode tradiționale și moderne folosite în predarea limbii engleze 4. ( http://www.rcsedu.info/index. php?option=com)

Stimularea creativităţii elevilor prin activităţi extracurriculare Prof. înv. primar Tănase Luminița Prof. înv. primar Dumitrașcu Alina Prof. înv. primar Popa Iulia Liceul Teoretic Măciuca Educaţia nu este un proces limitat, spaţial şi temporal cu incidenţă determinată asupra biografiei personale, formarea individului după principii etice şi axiologice solide trebuie să devină un proces continuu, o coordonată a şcolii şi a societăţii româneşti.

Transformarea educaţiei într-un proces permanent este imperativ pentru lumea contemporană. Îndeplinirea acestora reclamă efortul solidar al familiei, al şcolii de toate gradele, al instituţiilor cu profil educativ şi al mass-media, care prin impactul covârşitor asupra audienţei poate deveni o tribună a educaţiei. Individul, aflat în centrul acestui proces, trebuie ajutat să-şi formeze o concepţie corectă asupra existenţei, întemeiată pe moralitate şi respect social, să adopte drept puncte de reper valori autentice şi să se integreze armonios în societate. Şcoala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare, trăsături specifice copiilor.

Ei au nevoie de acţiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea lor de cunoaştere, să le ofere prilejul de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile.

Activităţile extracurriculare contribuie la adâncirea şi completarea procesului de învăţământ, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularităţi prin care se deosebesc

37

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

de activităţile din cadrul lecţiilor. Aceasta se referă la conţinutul activităţilor, durata lor, la metode folosite şi la formele de organizare a activităţilor.

Conţinutul acestor activităţi nu este stabilit de programa şcolară, ci de către cadrele didactice, în funcţie de interesele şi dorinţele elevilor.

Având un caracter atractiv, elevii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi.

Activităţile extracurriculare pot îmbrăca variate formate: spectacole cultural-artistice, șezători, serbări, excursii, vizite, cercuri pe discipline sau cercuri literare, întreceri sportive, concursuri etc.

Alegerea din timp a materialului şi ordonarea lui într-un repertoriu cu o temă centrală este o cerinţă foarte importantă pentru orice fel de activitate extracurriculară.

Dat fiind rolul educativ al serbărilor şcolare în istoria învăţământului românesc şi constatând că lucrările destinate serbărilor şcolare din ultimele decenii au fost deficitare prin conţinutul, valenţele şi scopul, ca însuşi sistemul educaţional unilateral care le-a generat şi degenerat, voi stărui asupra acestei forme de activitate extracurriculară.

Creativitatea copiilor este stimulată încă de la vârsta preşcolară şi este continuată la şcoală prin practicarea unor jocuri specifice vârstei acestora.

Se ştie că jocul este esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la condiţia adultului. Jocul socializează, umanizează, prin joc se realizează cunoaşterea realităţii. Se exersează funcţiile psihomotrice şi socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea şi neîmplinirile individuale.

Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea dau posibilitatea copiilor să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să demonteze jucării.

Concursurile cu premii sunt necesare în dezvoltarea creativităţii copiilor şi presupun o cunoaştere aprofundată a materiei învăţate. Întrebările pot cuprinde: interpretare, recitare, priceperi şi deprinderi formate în activităţile practice.

Serbarea şcolară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a capacităţilor de vorbire şi înclinaţiilor artistice ale elevilor. Prin conţinutul vehiculat în cadrul serbării, elevii culeg o bogăţie de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan şi sincer situaţiile redate. )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

Stimularea şi educarea atenţiei şi exersarea memoriei constituie obiective importante care se realizează prin intermediul serbării. Intervenţia, la momentul oportun, cu rolul pe care îl are de îndeplinit fiecare elev şi susţinută de suportul afectivmotivaţional, contribuie la mărirea stabilităţii atenţiei, iar cu timpul sporeşte capacitatea de rezistenţă la efort.

Lectura artistică, dansul, cântecul devin puternice stimulări ale sensibilităţii estetice. Valoarea estetică este sporită şi de cadrul organizatoric: sala de festivităţi, un colţ din natură (parcul sau grădina şcolii) amenajate în chip sărbătoresc.

Contribuţia copilului la pregătirea şi realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită ca un scop în sine, ci prin prisma dorinţei de a oferi ceva spectatorilor: distracţie, înălţare sufletească, plăcerea estetică, satisfacţie-toate acestea îmbogăţindu-le viaţa, făcând-o mai frumoasă, mai plină de sens.

Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când reuşeşte să trezească o emoţie în sufletul spectatorilor. Reuşita spectacolului produce ecou în public, iar reacţia promptă a spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.

O activitate deosebit de plăcută este excursia.

Ea ajută la dezvoltarea intelectuală si fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Excursia îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară prin însuşirea a noi cunoştinţe.

Ea reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire psihologică a elevilor, pentru a-i face să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării, din atmosfera de muncă, ci şi ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Vizionarea în colectiv a filmelor este o activitate foarte îndrăgită de copii, nu numai datorită fascinaţiei pe care imaginea filmului o exercită asupra lor, ci şi dorinţei de a se afla în grupul prietenilor şi colegilor cu care pot să facă schimb de impresii.

Dacă în clasele I şi a II-a elevii sunt atraşi mai mult de desene animate, pe măsura înaintării în vârstă urmăresc şi alte emisiuni (filme cu caracter istoric, emisiuni legate de viaţa plantelor, a animalelor etc.).

Un rol deosebit în stimularea creativităţii îl constituie biblioteca şcolară, care îl pune pe copil în contact cu cărţi pe care acesta nu le poate procura.

Lectura ajută foarte mult la dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte şi expresii frumoase pe care

38

Nr. 3 2014

să le folosească oriunde.

Noile demersuri educaţionale redimensionează atât statutul cât şi sarcinile cadrelor didactice, care trebuie să devină manageri de educaţie, prin intermediul unor proiecte/programe educative operaţionale, adecvate ethos-ului unităţii şcolare şi orizontului de aşteptare al comunităţii locale, proiecte/programe desfăşurate pe baza unor convenţii/contracte de parteneriat.

Prin structură, obiective şi conţinut, educaţia trebuie să răspundă necontenit exigenţelor cerute de evoluţia realităţii naţionale şi internaţionale.

Semnificaţia şi eficienţa actului educativ sunt date de disponibilitatea educaţiei de adaptare şi autoreglare faţa de cerinţele tot mai numeroase ale spaţiului social. Şcoala trebuie să se afle în dialog autentic şi permanent cu societatea, străduindu-se să realizeze punţi de legătură între nevoile educaţionale, resursele/ disponibilităţile intelectuale ale copiilor / tinerilor şi perspectivele de dezvoltare economică a societăţii. În acest sens, colaborarea dintre elevii diferitelor şcoli nu este un proces spontan, ci este o activitate organizată, susţinută, conştientă, direcţionată spre problemele educative ale tinerei generaţii.

Cultivarea capacităţii creatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane, chiar dacă au existat şi poziţii sceptice care au susţinut că învăţământul actual nu contribuie la dezvoltarea creativităţii, observându-se că el cultivă mai ales gândirea critică, disciplina, conformismul, incompatibile cu climatul de libertate favorabil imaginaţiei creatoare.

Creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care în condiţii favorabile generează produse noi şi valoroase pentru societate. Şcoala trebuie să stimuleze exprimarea potenţialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze iniţiativele lui, ingeniozitatea şi curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor relaţii care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii şi să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.

Activităţile şcolare chiar dacă urmăresc însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe temeinice, a unor priceperi şi deprinderi, implicând în ansamblu o concepţie ştiinţifică despre lume şi viaţă şi chiar dacă duc la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi creatoare, nu pot răspunde suficient dorinţei de cunoastere şi de creaţie - însuşiri caracteristice copiilor.

Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ impun imbinarea activităţii şcolare cu activităţi extracurriculare ce au numeroase valenţe formative. Desfăşurarea activitătilor şcolare şi extraşcolare permite şi manifestarea creativităţii de grup, a relaţiilor creative. În acest cadru, şi educatorul îşi poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică.

Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii. De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.

Aceste activităţi sunt apreciate de către copii şi de către factorii educaţionali în măsura în care îndeplinesc niste condiţii : - urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ ; - valorifică şi dezvolă interesele şi aptitudinile copiilor ; - organizează timpul liber într-o manieră placută, relaxantă ; - formele de organizare ale acestor activităţi au caracter recreativ, dar urmăresc un scop educativ ; - au un efect pozitiv pentru munca desfasurată în grup, creează un sentiment de siguranţă şi încredere.

Multitudinea activităţilor extraşcolare desfăşurate cu copiii conduc la dezvoltarea creativităţii acestora prin contactul pe care îl au cu mediul înconjurător, cu diverşi factori din societatea din care face parte.

Am constatat că aceste activităţi au îmbogăţit cunoştinţele elevilor despre viaţa plantelor şi a animalelor, dar au încurajat şi exprimarea liberă a copiilor în afara clasei. S-a mai observat că ei pot reprezenta cu mai multă creativitate realitatea atunci când desenează, modelează sau au de alcătuit scurte texte.

Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea diferitelor evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, de tradiţiile şi obiceiurile statornicite în şcoală. Serbarea şcolară este o activitate

39

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

extracurriculară tradiţională, care are mari valenţe educative. Această activitate permite exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai talentaţi întrun domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în felul lui, la reuşita comună. Am realizat astfel de acţiuni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului, a Dragobetelui, a zilei de 8 Martie , a Zilei Europei sau la sfârşit de an şcolar, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber oral, în scris sau prin muzică.

Carnavalul este o manifestare veselă, antrenantă, plină de mişcare şi surprize. Am organizat carnavale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu ocazia Zilei Pământului sau cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Participanţii au purtat costume întruchipând diverse personaje, iar jocul de rol a stimulat imaginaţia elevilor. Element dominant al carnavalului a fost dansul, intercalat cu diverse forme de manifestări artistice. Elevii au avut posibilitatea de a se manifesta liber, atât în crearea costumului, cât şi în interpretarea/ realizarea unor monologuri.

Concursurile sunt forme competiţionale de activitate extraşcolară, organizate pe diferite teme.

Am organizat la nivel de şcoală concursuri de dans, de creaţii artistice, de desen, între clasele de nivel primar, dar am participat şi la Concursuri Naţionale şi Internaţionale de creatie plastică şi creaţie literară, Micul matematician, Ortografie şi comunicare, etc.

Vizionarea spectacolelor, a filmelor, a diafilmelor sau a emisiunilor de televizor sunt forme de activitati prin care elevul nu doar dobândeşte informaţii, ci este stimulat spre activităţi de pictură, dans ş.a.m.d. determinând astfel şi dezvoltarea creativităţii.

Aceste activităţi întregesc activitatea educativă a şcolii, aducând un surplus informaţional elevilor şi completând condiţiile concrete ale educaţiei acestora. Astfel, experienţa de învăţare non-formală şi informală întregeşte, completează şi lărgeşte experienţa de învăţare formală.

Elevii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie plastică. Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât şi informator. Rezultatul actului lor creator devine astfel cartea lor de vizită, dar şi a şcolii

Bibliografie 1. Livia Decun, Contribuţia activităţilor extraşcolare în optimizarea procesului de învăţământ, în Învăţământul Primar nr. 4/ 1998; 2. Eugenia Şincan şi Gheorghe Alexandru, Îndrumător pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1993.

3. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa coord. , ( 2008), Psihologie şcolara, Ed.Polirom, Iaşi 4. Manolache, Anghel-coord. general (1979), Dicţionar de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 5. Ştefan, Mircea (2006), Lexicon pedagogic, Ed. Aramis, Bucureşti 6. Revista învăţământ primar nr. 4 din 1998, Contribuţia activităţilor extraşcolare în optimizarea procesului de învătământ 7. Site – ul didactic ,,www.didactic.ro” 8. Site – ul informational ,,www.edu.ro”

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

în care învaţă. În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica, în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed- back pozitiv.

40

Nr. 3 2014

Valențe educative ale educației nonformale Prof.înv. primar Popa Emilia Școala Gimnazială Mateești Educația este o parte importantă a vieții fiecăruia dintre noi,dar nu este obigatoriu ca ea să se desfășoare în clasă.Există mai multe moduri de a învăța-uneori,nici nu ne dăm seama că o facem.

Educația nonformala constituie o nouă abordare a învățării ,bazată îndeosebi pe activități plăcute și motivante și oferă un câmp motivațional mai larg și mai deschis procesului de formaredezvoltare a personalității elevului. Avantajele sale multiple înglobeaza bifarea tuturor deprinderilor specifice sistemului tradițional de învațământ, cu un aport suplimentar de abilități câștigate în condițiile unei libertăți de exprimare maxime.

J. Kleis definește educatia nonformala ca fiind ,,orice activitate educaționala, intenționată și sistematică, desfășurata de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizarii învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor)”.

Educația nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil,tânăr sau adult,complementarizând celelalte forme de educaţie prin: • valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional; • oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene; • participare voluntară, individuală sau colectivă; • modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe; • dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi

dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme; • un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură etc.

Foarte des, se creează o confuzie în legatură cu obiectivele educației nonformale: aceasta nu urmărește să excludă modul tradițional de educație, ci să completeze teoria prin activități atractive, la care să ia parte un număr mai mare de tineri ,să-i invețe să se comporte în viața de zi cu zi, să lucreze în echipă pentru a-și îndeplini obictivele și astfel să dispară competiția acerbă pentru note care ,deseori, nu reflectă realitatea. În plus, acțiunile corespund strict intereselor, aptitudinilor și dorințelor participanților.

Așadar, un sistem educațional bine pus la punct este acela care gasește un echilibru între sistemul traditional și educația nonformala care are un rol esențial,iar educația din România mai are multe de schimbat până să ajungă la acel echilibru.

Principalele aspecte care atrag la educația nonformala sunt caracterul voluntar al acesteia pe de-o parte, dar și faptul că se bazează mai mult pe practică decat pe teorie. Deși se desfășoară totul într-un mod organizat, persoana în cauză alege de bunăvoie să se implice, fara să aștepte în schimb recompense financiare sau recompense specifice educatiei formale: notele. De asemenea nu se aplică nici pedepse, cum ar fi absențele, scăderea notei la purtare și altele. Există totuși obiective clare de învățare atașate activităților desfășurate într-un cadru nonformal, dar atingerea lor se realizează într-un alt mod decât acela al predării, care este metoda de bază din institutele de învățământ.

Contrastând metoda de învățare de mai sus, educația nonformala oferă posibilitatea unor altfel de metode, interactive si diversificate, pentru obținerea unor cunoștințe si aptitudini noi, cât și pentru punerea acestora în practică. Cateva exemple de metode folosite în contextul nonformal pot fi: jocul de rol, dezbateri, brainstorming, jocuri de improvizație .Selectarea metodelor depinde, desigur, de scopul activitații respective.

Principalele avantaje ale educației nonformale sunt răspunderea concretă la cerințele și nevoile stabilite,permite momente de abstractizare și extragere a cunoștințelor din viața cotidiană și din lucrurile practice,anulează învățarea mecanică,

41

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

dezvoltă învățarea logică și practică. De asemenea oferă libertatea de exprimare a propriilor idei, și cel mai important este că elevii pot învăța doar ceea ce își doresc, nu sunt obligați în niciun fel să asimileze lucruri care nu corespund cu parerile și cu dorințele proprii.

Valenţele educative ale activitǎţilor nonformale reliefeazǎ relaţia mai destinsǎ, mai apropiatǎ dintre educator şi educat. Chiar dacǎ profesorul conduce întregul demers didactic, elevii se pot manifesta spontan şi liber. Adultul nu îşi impune punctual de vedere, cel mult sugereazǎ, coopereazǎ şi îi sprijinǎ sǎ devinǎ buni organizatori ai propriei activitǎţi. În prim-plan se aflǎ educabilul, în plan secund rǎmânând cadrul didactic, tocmai pentru ca elevul sǎ îşi poatǎ valorifica abilitǎţile organizatorice, de cooperare, de colaborare, de asumare a responsabilitǎţii. Paleta de strategii didactice variate oferǎ elevului şansa de a acumula experienţe de viaţǎ prin contactul nemijlocit cu oamenii, cu fenomenele de culturǎ materialǎ şi spiritualǎ. Educatul devine resursǎ, producǎtor, lider de opinie, cu alte cuvinte participant activ la propria învǎţare. În vederea creşterii interesului şcolarilor pentru cunoaştere şi a dezvoltǎrii unor trǎiri emoţionale autentice, activitǎţile nonformale trebuie sǎ ţinǎ cont de interesele, înclinaţiile, preocupǎrile, preferinţele elevilor.

Pentru a stimula dezvoltarea cognitivǎ, spiritualǎ, interpersonalǎ şi socialǎ, activitǎţile nonformale, ca şi cele formale, se adapteazǎ cerinţelor individuale ale elevilor, potenţialului acestora.

Nu putem nega valenţele psihologice ale educaţiei nonformale: individul se adapteazǎ mai uşor cerinţelor ulterioare ale societǎţii, observânduse schimbǎri la nivelul vieţii de familie, a pieţei forţei de muncǎ, a comunitǎţii, a societǎţii multiculturale şi a globalizǎrii. Şcoala din zilele noastre nu poate ignora experienţele acumulate de elevi în cadrul acestor activitǎţi. Ca şi educaţia formalǎ, cea nonformalǎ urmǎreşte formarea unor comportamente propice învǎţǎrii continue, chiar şi prin mijloace proprii, achiziţionarea unui volum de informaţii şi transferarea lui în diverse domenii ale cunoaşterii, dezvoltarea gândirii critice, multiplicarea experienţelor pozitive. În ultimul timp, constatǎm o tendinţǎ de apropiere între educaţia formalǎ şi cea nonformalǎ: prima tinde sǎ devinǎ tot mai flexibilǎ, mai adaptatǎ nevoilor şi motivaţiilor specifice educabililor, în

Rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea personalității elevilor Ionescu Anca Iulia Societatea modernă prin dinamismul său, prin flexibilitatea sa, deschiderea spre inovaţii solicită un model al personalităţii umane care ar fi capabilă să facă faţă cerinţelor secolului XXI care s-a anunţat ca un mileniu al schimbărilor continue. Educaţia devine imboldul progresului social, exigenţele timpului an de an suscită noi abordări şi valorificări ale ştiinţelor pedagogice, psihologice, politice, sociale, economice în scopul formării unei generaţii tinere capabile să asigure în continuare un nivel de bunăstare a vieţii, o interacţiune socială sporită, condiţii optime pentru dezvoltarea umană.

Comunitatea de învăţare este mediul de formare a atitudinilor, capacităţilor şi competenţelor elevului. Participând şi cooperând, demonstrând interes pentru studii, pentru propria autodezvoltare, pentru viaţa comunitară, elevul trăieşte o continuă schimbare de comportament, acumulează experienţe prin care îşi racordează existenţa personală la dinamismul vieţii sociale actuale şi viitoare în

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

vreme ce a doua se organizeazǎ din ce în ce mai riguros, urmǎreşte o cât mai explicatǎ recunoaştere publicǎ, foloseşte metode deja probate şi recunoscute de specialişti, urmǎreşte asigurarea unei anumite calitǎţi.

Cu toate acestea, educaţia nonformalǎ îşi are rolul ei, sprijinind eforturile celor care doresc sporirea coerenţei procesului instrutiv-educativ: educaţia permanentǎ şi orientarea prospectivǎ a educaţiei.

Educaţia nonformală oferă un câmp motivaţional mai larg şi mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalităţii elevului, având o capacitate rapidă de receptare a tuturor influenţelor pedagogice informale, aflate, altfel, într-o expansiune cantitativă greu controlabilă. În concluzie,educația nonformală este accesibilă tuturor,oferă noi perspective și oportunități pe plan personal,cât și profesional,este utilă în nenumărate domenii și ajută la completarea golurilor din programa școlară.

42

Nr. 3 2014

interesul propriu şi al societăţii.

Una dintre activitățile extrașcolare, care implică dezvoltarea personalității elevului, este cu siguranță, serbarea școlară. Prin conţinutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde, serbarea şcolară valorifică varietatea, preocuparea intereselor şi gusturilor şcolarilor. Ea evaluează talentul, munca şi priceperea colectivului clasei şi transformă în plăcere şi satisfacţie publică străduinţele colectivului clasei şi ale fiecărui copil în parte.

Perioada de pregătire a serbării, dorinţa sinceră de succes, sudează colectivul, impulsionează în mod favorabil, face ca elevul să trăiască clipe de desfătare sufletească. Consider că fiecare copil trebuie să aibă un loc bine definit în cadrul programelor, pentru a se simţi parte integrantă a colectivului, să fie constient că şi de participarea lui depinde reuşita unei serbări şcolare. Aceste serbări organizate evaluează talentul colectivului clasei şi al fiecărui copil în parte. Punerea serbărilor în scenă aduc satisfacţii atât “artiştilor“ cât şi “spectatorilor“, elevi şi părinţi, contribuind la socializarea copiilor de la o vârstă fragedă.

O altă activitate deosebit de plăcută care contribuie la stimularea personalităţii elevilor este excursia. Aceasta ajută la dezvoltarea intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Excursia este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară dobândind însuşirea a noi cunoştinţe. Excursia reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire a elevilor, îi ajută să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din atmosfera de muncă de zi cu zi ci şi ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să confecţioneze modele variate. În stimularea creativităţii un rol important îl are şi biblioteca şcolară, care-l pune pe copil în contact cu cărţi pe care acesta nu le are şi nu le poate procura.

Lectura este cea care îl ajută la dezvoltarea cât şi la îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte frumoase, pe care elevii pot să le folosească în orice împrejurare.

Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber

al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. Au menirea de a valorifica timpul liber al elevilor într-un mod plăcut şi util şi de a-l transforma într-o sursă educaţională.

Activităţile extraşcolare au un rol important în cultivarea gustului pentru lectura, pentru carte.

Elevii pot fi stimulaţi să citească prin vizionarea de piese de teatru, filme istorice, comedii, participând la lansări de cărţi,prin dramatizarea unor opere literare cu diferite ocazii, prin implicarea în desfăşurarea șezătorilor literare, a cercurilor de lectură şi a atelierelor de scriere creativă.

Activităţile extracurriculare se nasc atât din obligaţie, cât şi din iniţiativă proprie, la propunere sau impuse din diferite surse, cum ar fi MECTS, ONGuri, alte instituţii şi actori de la nivelul comunităţii, şcoala în ansamblu, profesorii. O primă categorie de activităţi extracurriculare este cea a activităţilor care au la bază directive ale MECTS, fiind proiecte implementate la nivel naţional.

Cel mai des întâlnite sunt activităţile care au la bază iniţiativa şcolii sau a unor profesori. Activităţile extraşcolare pot fi clasificate şi după conţinutul lor: ştiinţific, cultural-artistic, umanitar, ecologic, moralcivic, tehnic-aplicativ, turistic, sportiv, sau caracterul recreativ. Aceste tipuri de conţinut se suprapun, nefiind mutual exclusive, prin urmare întâlnim frecvent situaţii în care o activitate poate fi încadrată în mai multe categorii de conţinut.

Activitățile de natură cultural-artistică, cele creative, au ca mod de punere în practică cel mai des teatrul, dar şi alte forme ca pictura, desenul, încondeiatul ouălor de Paşte sau revista şcolii.

Activităţile ecologice se suprapun cu cele legate de domeniul biologiei, presupunând culegerea plantelor medicinale, de exemplu. Cele moral-civice se suprapun parţial şi celor ecologice, acestora adăugându-se şi cele în colaborare cu Poliţia sau alte instituţii locale.

Activităţile cu caracter sportiv sunt menţionate de toate părţile intervievate în topul preferinţelor: acestea vizează fotbalul, voleiul şi competiţii de acest gen: cursuri de karate, dansuri etc.

O parte din activităţi au şi o componentă economică.

Elevii sunt încurajaţi să îşi vândă creaţiile sau munca, se realizează expoziţii cu vânzare, tombole, chiar vânzarea unei reviste a şcolii, obţinând în acest fel bani pe care şcoala îi foloseşte la finanţarea altor activităţi. În acest mod elevii sunt educaţi în scopul conştientizării valorii muncii.

O personalitate armonioasă are nevoie de un

43

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Valențe formative ale educației nonformale

mediu favorabil in care sa crească fericit, sa edifice împreună cu semenii săi o societate modernă și prosperă. Şcoala de astăzi este ziua de mâine a țării noastre și efortul nostru de astăzi este fundamentul realizărilor viitoare.

Prof. înv. primar Șerban Mariana-Liliana Școala Gimnazială Bătășani, Valea Mare

Bibliografie

Motto: „OMUL NU POATE DEVENI OM DECÂT PRIN EDUCAȚIE” Imanuel Kant

1. Carnegie Council on Adolescent Development, A matter of time: Risk and opportunity in nonschool hours.

Washington, 1992.

2. Eccles, J. S.; Barber, B. L.; Stone, M. & Hunt, J. Extracurricular Activities and Adolescent Development, Journal of Social, Issues 59, pp. 865-889, 2003.

3. Feldman, A. L. & Matjasko, J. L. The Role of School-Based Extracurricular Activities în Adolescent Development: A Comprehensive Review and Future Directions, Review of Educational Research, 75:129, 2005.

4. Holland, A. & Thomas, A. Participation in Extracurricular Activities în Secondary School: What Is Known, What Needs To Be Known?, Review of Educational Research, 457:437, 1987.

5. Mahoney, J. & Cairns, R. Do extracurricular activities protect against early school dropout?, Developmental Psychology, 33, pp. 241-253, 1997.

6. Mahoney, J. L. School Extracurricular Activity Participation Antisocial Patterns, Child Development, 71, 502–516, 2000.

7. MECTS, Raport asupra Stării Sistemului Naţional de Învăţământ, 2010.

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

Educația reprezintă activitatea psihosocială cu funcție generală de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane pentru integrarea socială optimă.

Toate influențele și acțiunile educative care intervin în viața individului, în mod organizat și structurat sau, dimpotrivă, în mod spontan (întâmplător, difuz, neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale educației.

Educația nonformală a fost definită de către J.Kleis drept “Orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, cu conținut adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale; scopul ei fiind maximizarea învățării și cunoașterii și minimizarea problemelor cu care se confruntă individul în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor)”.

Procesul de diferenţiere a formelor de organizare a învăţării a fost declanşat la începutul secolului al XX-lea sub presiunea amplificării volumului de informaţii ştiinţifice, tehnice, culturale şi artistice precum şi a trebuinţei elevului de a-şi întregi educaţia şcolară şi prin alte modalităţi de cunoaştere decât cele clasice. Obiective prioritare ale procesului de învăţământ şi anume: educarea atitudinii copilului faţă de mediu, faţă de valorile naționale, față de necesitatea frecventării şcolii, educarea respectului faţă de sine etc; se pot realiza şi prin activităţi în afara școlii care să continue ce s-a început în timpul procesului instructiv-educativ sau să consolideze această muncă.

Educația nonformală se referă la diversele forme de influențare formativă (de modelarea caracterului) și informativă (de informare asupra unor competențe sau capacități de rezolvare a problemelor vieții) a elevilor și scoate din procesul educativ funcția de predare, lăsând loc funcției de învățare, dând rezultate bune numai dacă se bazează,

44

Nr. 3 2014

este corelată și se coordonează împreună cu educația formală. Ea cuprinde activități extracurriculare, opționale sau facultative, deosebindu-se de educația formală prin conținutul și formele de desfășurare.

Acțiunile educative respective sunt flexibile și vin în întâmpinarea diferitelor interese ale persoanelor implicate, putând fi organizate de: instituții școlare, organizații ale tineretului, întreprinderi, societăți comerciale de training sau formare etc.

Spre deosebire de învățământul formal, educația nonformală permite dezvoltarea capacităților naturale ale unei persoane prin implicarea ei în procesul de dezvoltare a unui proiect, ales din orice domeniu de activitate. Aceasta oferă un set de experiențe sociale necesare, utile, și satisface tendința naturală a multor tineri de a se implica în activități practice, de a se simti activi și a provoca schimbări în mediul lor social, oferind posibilitatea punerii de acord a cunoștințelor cu abilitățile înnăscute.

Educația nonformală dezvoltă și competențe funcționale și anume: capacități organizatorice, capacități de autogestiune, de management-ul timpului, de gândire critică, de luarea deciziilor, de prelucrarea și utilizarea contextuală a unor informații, capacitatea de a identifica și de a rezolva probleme.

Prin structură, conţinut specific, educația nonformală este firesc complementară activităţii de învăţare realizată în sala de clasă. Acest gen de activitate are o deosebită influenţă formativă asupra copiilor, în toate formele ei de organizare: plimbări, excursii, vizite, concursuri, spectacole, programe artistice, etc. În cadrul acestor activităţi elevii se confruntă adesea cu situaţii noi, prin acţiuni directe în care sunt puşi în situaţia de a utiliza în diferite contexte, cunoştinţele sau abilităţile dobândite anterior în timpul activităţilor curriculare.

Activităţile extraşcolare sunt un bun prilej de activizare a elevilor, dar este necesar să fie antrenaţi trei factori implicaţi în actul educaţional şi anume: • şcolarii – prin responsabilităţi asumate atât individual, cât şi în grup; • familie – prin susţinere morală, financiară, sau chiar implicare în organizarea activităţilor; • şcoală – prin obţinerea avizelor necesare, elaborarea strategiilor didactice, realizarea unităţii dintre factori, finalizarea activităţii întreprinse.

Acest tip de activităţi îi antrenează pe copii în activitatea de învăţare, îi apropie de şcoală, îi determină să o îndrăgească; chiar ei propun, cer,

aşteaptă şi se implică în realizarea acestor activităţi.

Dacă se are grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat împreună cu momentele recreative, de relaxare; atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date; de fapt învaţă să înveţe. Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se autodisciplinează.

Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.

O personalitate armonioasă are nevoie de un mediu favorabil în care să crească fericit, să edifice împreună cu semenii săi o societate modernă şi prosperă. Şcoala de astăzi formează oamenii de mâine, care trebuie să dobândească în timpul şcolarităţii lor acele cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi necesare realizărilor viitoare.

Datorită capacității de a transmite valori și de a crea atitudini pozitive în mod eficient și durabil, educația nonformală are mare valoare formativă asupra personalității elevilor din orice ciclu de învățământ.

Bibliografie 1. Boboc, G., Profil moral – dimensiune axiologică a personalităţii în “Învăţământul primar”, nr. 1-2, 1995; 2. Brunner, J., Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970; 3. Dumitru, P., Educarea şcolarilor mici prin activităţile extracurriculare în “Redimorevistă de ştiinţă şi educaţie”, Anul II, nr.

12, Editura Didactic Pres, 2004; 4. Golu, P., Verza, E., Zlate, M., Psihologia copilului , manual pentru clasa a XIa, Scoli Normale, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti, 1998.

45

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Să spunem DA, educației nonformale!

Începând cu anul 2014 programul Tineret în Acțiune va fi integrat în noul program ERASMUS+ alături de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul pentru cooperare cu țările industrializate. Acest program va dura până in anul 2020.

Accesând fondurile puse la dispoziție de aceste programe putem crea o serie de proiecte prin care sa îi ajutăm pe tineri să-si dezvoltare creativitatea, să-și valorifice talentele artistice, dar şi să participare activ în viața comunității în care trăiesc. Activitățile non-formale contribuie la dezvoltarea încrederii în sine şi primirea de informaţii într-un alt mod decât cel clasic şi plictisitor. Prin intermediul acestora, tinerii vor învăţa să socializeze, să se deschidă faţă de nou, de ceilalţi, să comunice, să evolueze pe plan personal, social și profesional. Ei vor dobândi o serie de deprinderi și aptitudini cu ajutorul cărora să se poată descurca atunci când vor fi față în față cu o serie de situații problematice, să fie capabili să lucreze în echipă, să reușească să se adapteze la diverse contexte socio-culturale.

Aceste programe europene se pliază pe educația non-formală și urmăresc toate obiectivele acesteia. Prezentând ca model programul Tineret în acțiune, putem argumenta faptul că obiectivele acestuia se pliază obiectivelor educației non-formale, și anume, urmărește promovarea cetățeniei active a tinerilor și a cetățeniei europene, dezvoltarea solidarității și a toleranței între tineri și cultivarea înțelegerii reciproce. Tinerii trebuie să fie încurajați să participe activ la viața civică a comunității acestora, să devină conștienți de faptul că joacă un rol activ în construirea Europei prezente și viitoare.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, granițele statelor membre ne sunt deschise și putem circula liber, putem studia sau lucra în una dintre aceste țări, de aceea este foarte important să le însușim tinerilor respectul pentru diversitatea culturală, în vederea eliminării discriminării, a rasismului și a xenofobiei. Pentru a putea realiza acest lucru ni se oferă posibilitatea desfășurării unor activități comune cu tineri care provin din medii culturale, etnice și religioase diferite.

Includerea tinerilor cu oportunități reduse este un alt deziderat al educației non-formale și a programelor europene precum Tineret în Acţiune ce se doreşte a fi şi un instrument care să îmbunătăţească includerea socială, cetăţenia activă, capacitatea tinerilor cu oportunităţi reduse de a obţine un loc de muncă şi să contribuie la coeziunea socială în

Prof. Stroe Oana Școala Gimnazială Bătășani Învățarea non-formală este acel tip de educație care se desfășoară în afara curriculumului din sistemul de educație formală și oferă, în special tinerilor, posibilitatea de a achiziționa acele competențe necesare integrării în viața socială. Învățarea informală se constituie din deprinderile și competențele formate în cursul activităților din viața de zi cu zi, de la locul de muncă, de studiu, din timpul activităților de recreere. Învățarea non-formală și informală nu pot sa înlocuiască învățarea formală ce cuprinde activități structurate și organizate, desfășurate într-un cadru instituționalizat; cele trei forme de educație se completează una pe cealaltă.

Cu toate acestea, învățarea non-formală și informală le permite tinerilor să dobândească o serie de competențe foarte importante întrucât sunt centrate pe persoana care învață și sunt strâns legate de nevoile și aspirațiile acesteia. Competențele dobândite ajută la dezvoltarea personală, includerea socială și cetățenia activă, întrucât promovează activitățile de voluntariat, iar toate acestea lărgesc orizontul obținerii unui loc de muncă. În ultimii ani, învățarea non-formală a fost și este intens promovată, în special printr-o serie de programe europene precum Tineret în acțiune sau Erasmus + care le oferă cadrelor didactice, dar și tinerilor, posibilitatea de a accesa fonduri europene și de a participa la o serie de proiecte care presupun desfășurarea de activități non-formale ce constituie surse de învățare și de dobândire de competențe.

De exemplu, „Tineret in Acțiune” (Youth in Action) este programul Uniunii Europene care susține activitățile de învățare non-formală pentru tineri, prin finanțarea de proiecte. Acesta a venit în continuarea programului „Tineret” (Youth) și a fost implementat în perioada 2007 - 2013. Programul, cu finanțare de la Comisia Europeană, a vizat promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate și toleranță, sprijinirea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, promovarea cooperării europene și a contribuit la îmbunătățirea calității sistemelor de susținere a activității de tineret. )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

46

Nr. 3 2014

ansamblu.

Principiile învățării non-formale urmăresc pregătirea tinerilor pentru viața socială și formarea acelor competențe necesare acestora pentru depășirea obstacolelor viitoare. Activitățile realizate prin metode de acțiune, de educație non-formală se bucură de un real succes în rândul tinerilor deoarece se respectă ritmul fiecăruia, învățarea este intenționată și voluntară. Mediile și situațiile în care se desfășoară formarea tinerilor sunt variate, iar învățarea nu este principala activitate. Pot fi activități de recreere, de descoperire a talentelor, de dezvoltare a creativității, a competențelor de relaționare, de încurajare a discuțiilor deschise între tineri pentru a-și comunica propriile sentimente, frustrări, nemulțumiri în vederea educării în ceea ce privește modul de gestionare a propriilor trăiri, suplinirea carențelor de afecțiune, distanțare, prin muncă în grup. În educația non-formală activitățile pot fi realizate de către formatori, lucrători de tineret sau voluntari, astfel este eliminată acea rigurozitate impusă de educația formală în care tinerii sunt evaluați, primesc note și există o oarecare distanță între cadrele didactice și elevi. În activitățile de învățare non-formală nu se pun note, în schimb pot fi acordate anumite certificate de recunoaștere a competențelor dobândite, de tipul certificatului Youthpass, acordat pentru proiectele din cadrul programului Tineret în acțiune. Aceste certificate pot fi utile pentru viitorul personal, educațional sau profesional al participanților.

Pe de alte parte, aceste activități non-formale vizează grupuri țintă și înregistrează învățarea într-un mod specific.

Până la acest punct, am prezentat doar caracteristici ale educației non-formale și ale activităților specifice acestei, dar este foarte important de menționat și analizat metodele de acțiune, nonformale prin care se realizează aceste activități.

Aceste metode non-formale sunt foarte utile într-o astfel de intervenție datorită caracterului inovativ care stârnește curiozitatea, datorită interactivității, a faptului că promovează munca în echipă, și stimulează creativitatea și spontaneitatea.

Prin intermediul acestor metode tinerii vor putea să-și comunice trăirile fără a se simți stânjeniți, săși recâștige stima de sine și să-și ridice moralul, se vor putea integra cu ușurință într-un grup și își vor dezvolta simțul comunicării.

Dintre metodele educației non-formale putem enumera: Animația socio-educativă, Animația

stradală, Biblioteca Vie, Cafeneaua Publică, Dezbate, Expoziția vie, Facilitarea grafică, Flashmob, Jocurile de societate, Jonglerie, Open Space, Origami Teatru, PhotoVoice, Strorytelling, Teatrul de Umbre, Teatrul Forum, Jocurile de rol, etc.

Animația socio-afectivă presupune activități desfășurate în contexte variate, care să permită relaționarea între tineri, în vederea insuflării dorinței acestora de a participa la viața socială și de a se implica activ în viața comunității lor, dar și care să urmărească dezvoltarea personală, autocunoașterea, în vederea integrării sociale și culturale. Animația socio-educativa reprezintă așadar, o modalitate, un instrument de relaţionare cu și între participanți, folosindu-se de activităţi de tip social, cultural, fizic şi sportiv. Animatorul are un rol important deoarece trebuie să cunoască tehnici și practici de animație în grup și să organizeze o serie de activități artistice bazate pe muzică, pictură, teatru, jocuri, ateliere manuale. Obiectivele acestei metode sunt cele de socializare, de reglare socială, de culturalizare, având desigur caracter educativ și inovator. În cadrul acestei metode intră jocuri de prezentare (linia vieții, fântâna miraculoasă), comunicare(mașina de spălat, schimbă locul, prietenul meu imaginar), cooperare (mingea de tenis, cărți, meserii, proverbe și alte câteva, ultimul detaliu, trenul cu baloane, magazinul de pantofi) energizare, cunoaștere și autocunoaștere (cravata adevărului sau minciunii, inițialele calităților, mingea fierbinte, vânătoarea, mingea călătoare, ghici cine sunt !,cercul de conversație, autoportretele, cine este prietenul meu ?, jocul numerelor, Da sau Nu ? Nume cu nume, It ain’t me babe, Scrabbel de grup, Căutarea comorii umane, Alandala, spune cum mă cheamă, în căutarea mea), afirmare si/sau integrare în grup (Balaurul cochet, Vânătoarea de comori) , relaxare (dans printre sticle, te mai poți ridica singur ?, sticla răsturnată, obiectul încărcat de electricitate, încătușații) încredere (laboratorul mass-media, cascada cuvintelor, mașinăria umană).

Biblioteca Vie promovează respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, dorește să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și să stimuleze dialogul între oameni. Biblioteca Vie funcționează ca o bibliotecă normală, diferența este că pe rafturi nu mai sunt CĂRȚI ci OAMENI care funcționează precum niște cărți ce intră în dialog cu cititorul. Astfel, intrând în Biblioteca Vie oamenii pot trăi și învăța din experiențele celor din jur. Prin aceste activități se urmărește înlăturarea prejudecăților.

47

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

Pașii pe care trebuie să îi urmăm în vederea organizării Bibliotecii Vii sunt : • Identificarea obiectivelor şi stabilirea beneficiilor metodei • Responsabilităţile echipei de proiect • Alegerea locaţiei pentru organizarea evenimentului • Selecţia cărţilor şi pregătirea cataloagelor • Selecţia şi pregătirea bibliotecarilor • Întâlnirea de pregătire a cărţilor • Promovarea bibliotecii • Desfăşurarea efectivă a bibliotecii • Evaluarea bibliotecii • Monitorizarea Bibliotecilor Vii în România / Elemente de identitate vizuală Cafeneau Publică se bazează pe dialogul activ dintre participanți în vederea schimbului de informații și a găsirii de soluții. Numărul participanților nu trebuie să fie mai mic de 12. Așa cum spune și numele, dezbaterea se organizează intr-o locație asemănătoare unei cafenele sau chiar intr-o cafenea pentru a crea o atmosferă relaxantă care să stimuleze gândirea liberă, creativitatea și dialogul. Participanții sunt împărțiți în grupuri de câte 4-5 la fiecare masă și discută un anumit aspect al temei de dezbatere servind cafea și răcoritoare. La fiecare masă un participant este gazda. După 20-30 de minute, participanții fac schimb de mese pentru a dezbate problema de la mesele respective, cu excepția gazdei care rămâne la masa sa. Aceasta introduce noii veniți în conversație și se preocupă de desfășurarea acesteia. Numărul de runde este în funcție de numărul grupurilor, dar nu trebuie să se depășească mai mult de 3-4 ore. La final se organizează o dezbatere cu toate grupele pentru a se prezenta concluziile și a se întocmi planul de acțiune.

Origami teatru presupune arta de îmbinare a hârtiei cu teatrul de animație. Aceasta are o funcție educativă, terapeutică (poate fi folosită în programele de recuperare a dependenților de droguri) si estetică (se fac spectacole de teatru, expoziții). Prin metoda Origami teatru se învață cum se pliază un pătrat de hârtie pentru a obține diverse forme, se învață să se elaboreze povești folosind figurinele pliate, se cultivă răbdarea și atenția la detalii și, mai ales, se învață să se comunice creativ și metaforic emoții și idei simple sau complexe. Facilitatorul demonstrează pașii de pliere spunând o poveste și îi ajută pe participanți să plieze corect sau le explică anumiți pași mai dificili. După realizarea obiectului, participanții sunt împărțiți în grupe și creează o poveste pentru figurina )

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? ,

respectivă, într-un anumit interval de timp, apoi grupurile își prezintă povestea.

PhotoVoice este o metodă prin care cei implicați stabilesc punctele tari și slabe ale comunității lor. Astfel se promovează schimbul de informații si spiritul critic. Un grup de 10 – 30 de persoane primesc câte un aparat foto și fac fotografii pe o anumită temă. Aceștia se întâlnesc regulat, discută fotografiile, își împărtășesc opiniile și își construiesc un mesaj de grup. Rezultatele sunt prezentate, apoi autorităților sub forma unor expoziții sau în cadrul unor evenimente mediatice, iar acestea trebuie să ia atitudine. Activitățile pot avea o durată de 2-3 săptămâni.

Storytelling-ul sau Arta Povestirii. Este o metodă ce se desfășoară in trei pași: Pasul 1 : Intrarea în poveste/ Poarta : prin intermediul jocurilor de grup, prin metode vizuale și media, exerciții de improvizație se creează un spațiu specific dialogului între participanți și al introspecției.

Pasul 2 : Povestea : naratorul creează magia realității pentru ca participanții să fie transpuși în poveste. Acesta poate realiza aceste lucruri prin intonație, volumul vocii, onomatopee, elemente auditive, tactile, kinestezice, participanții gustă sau miros diverse mâncăruri, obiecte, etc. Se mențin atenția și suspansul prin întrebări de tipul : ce credeți că va urma ?

Pasul 3 : Ieșirea din poveste : Povestea le aparține acum și ascultătorilor. Mesajul ajunge la fiecare participant în forma sa inițială, dar este acum filtrat de fiecare și capătă noi nuanțe specifice imaginației și experienței fiecăruia. Ieșirea din poveste se poate face prin activități precum dezbaterea, desenul, teatrul, etc. În funcție de ascultători, scopul acestei metode este de a crea, imagina, instrui, de a sonda nevoile participanților. Se creează o altă lume, una mai bună, în care aceștia ar putea imagina, crea, cerceta.

Teatru de umbre este o formă de teatru în care personajele prind viață prin intermediul actorilor păpușari aflați în spatele unei pânze opace, puternic luminată. Spectacolul pornește de la cuvintele unui text, acest text poate fi creat în cadrul unei echipe. Prin această metodă participanții învață să stăpânească un anumit tip de comunicare alternativă care îi va ajuta să evalueze corect mesajele zilnice la care sunt expuși. În același timp “actorii ” își dezvoltă competențele de comunicare și cooperare prin realizarea piesei al cărei scop este emoționarea publicului. Tot acest efort conduce la modelarea pozitiva a spiritului de echipa,

48

Nr. 3 2014

la o atitudine mai implicata, mai responsabila social.2 Metodele de lucru non-formale sunt o noutate în România, unde accentul se pune tot pe învățământul tradițional, ignorându-se contextele de educare non-formală, însă prin familiarizarea tinerilor cu metode non-formale, aceștia își lărgesc orizontul de cunoaștere și vor putea în viitor să relaționeze cu tineri din toată Europa, unde aceste metode de lucru sunt foarte cunoscute. În acest context, vor putea să facă schimb de experiențe, de bune practici, se va încuraja dialogul intercultural, toleranța, și se vor accesa informații prin care își vor facilita dezvoltarea.

Bibliografie 1. Ghidul programului Tineret în acțiune, găsit la www.tinact.ro 2. Laboratorul de educație non-formală.

Culegere de metode și instrumente, găsită la http://www.tinact.ro/documente-utile 3. http://www.nonformalii.ro/ 4. h t t p : / / e c . e u r o p a . e u / p r o g r a m m e s / erasmus-plus/index_en.htm

2 Mai multe informații despre metodele de educație non formală găsiți accesând site-ul http:// www.nonformalii.ro/

49

)

)

Învatamântul de la sate - ÎNCOTRO? , Nr. 3 2014

ISSN 2286 – 4598 ISSN–L 2286 – 4598