Revista - Locuri si oameni cu care ne mandrim - Nr. 1 - 2012

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim Nr. 1 - Iulie 2012

Din acest număr • Nicolae Iorga, un patriarh al culturii româneşti - pg. 7 • Stephan Ludwig Roth cărturarul medieșan în slujba adevărului și a dreptății - pg. 18 • Humuleştiul şi Ion Creangă cu care ne mândrim - pg. 20 • Oameni ai salvei - Tiberiu Morariu - pg. 22 • Mănăstirea Dintr-un Lemn pg. 53 • Palatul Culturii Iași - pg. 61 • Dimitrie Cantemir – primul savant integraţionist european - pg. 85 • România - pg. 123 Casa Corpului Didactic Vâlcea Editura Nova Didact Râmnicu Vâlcea - Iulie 2012

• Ţara mea - pg. 125 • Judeţul Vâlcea - File de istorie - pg. 127

Redacţia revistei Redactor Șef: Prof. inv.primar Ceausoglu Anelice - Școala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea Redactori Șefi Adjuncți: Prof. Perta Mihaela - Școala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea Redactori: Prof. Chicioroaga Elena - Școala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea Prof. Mihai Mădălina - Școala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea Bibliotecar Statie Daniela - Școala cu clasele I-VIII Nr.4, Râmnicu Vâlcea Grafică Computerizată: Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Copertă: Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Colaborator: Prof. Șandru Valeria -Prof. metodist - Casa Corpului Didactic Vâlcea Tehnoredactare Computerizată: autorii articolelor Autorii sunt responsabili pentru conținutul articolelor publicate

ISSN: 2285 - 4533 ISSN-L: 2285 - 4533

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. ANDRA BICĂ EDITOR-INFORMATICIAN DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

Prezentari ` cu continut , stiintific/istoric ,

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Gheorghe Bobei - un boem rural

micul cărturar, / Închipuit poet cu mers agale”.

Reîntors la ţară, alcătuieşte culegeri de folclor, prelucrează scenarii şi regizează spectacole.

Un bun prilej de a colinda satele i-l oferă funcţia de inspector al căminelor culturale din Oltenia (19461947). Până la pensionare (1960), mai predă la gimnaziul din Hurezi şi la Şcoala de gospodărie rurală din Măldăreşti (1947-1948), înapoindu-se după aceea în comuna natală. Ales membru de onoare în Asociaţia folcloriştilor şi etnografilor vâlceni, participă la festivaluri internaţionale.

Munca sa de pedagog s-a împletit în mod armonios cu celelalte activităţi ca folclorist, poet, publicist, pe care le-a desfăşurat în permanenţă, cu credinţă si devotament. Gheorghe Bobei era şi funcţiona efectiv ca o adevărată „instituţie culturală” a satului românesc. Existenţa sa purta, ca o aură de sfinţenie, acea opţiune de tinereţe şi din care a făcut raţiunea şi voluptatea vieţii sale: în loc să aspire la statutul de profesor universitar, a preferat să rămână dascăl de ţară. „În satul unde vei merge, să faci coruri cu copiii şi sătenii, să fii în fruntea oricărei mişcări muzicale din sat” – îl îndemnase George Enescu. şi Bobei a ascultat şi a urmat cuvântul marelui muzician. În 1952, alături de învăţătoarea Elena Constantinescu şi preotul Constantin Boboacă, creează corul „Vers Oltenesc”, care va deveni cu timpul una dintre vestitele formaţii de amatori de acest gen, din judeţ şi din ţară. În timpul războiului, a fost mobilizat de frontul de est, in Moldova. După 1945, începe să desfăşoare o acţiune de culturalizare, unică în felul ei, prezentând de unul singur, programe artistice, care cuprindeau cântece patriotice şi populare şi câte o expunere în care îşi propunea să transmită „sentimente de întremare sufletească şi vibrantă mândrie românească”, activitate ce va fi continuată până la sfârşitul vieţii sale, pe scena căminului cultural din Bărbăteşti sau din alte localităţi. A contribuit la îmbogăţirea repertoriilor ansamblurilor corale prin prelucrarea şi armonizarea a numeroase cântece populare locale de o rară frumuseţe.

Opera sa poetică se constituie ca o amplă autobiografie lirică ce are ca drept fundal, sentimentul adânc al pământului şi al oamenilor lui harnici, păstrători ai vechilor datini şi obiceiuri peste care se proiectează în permanenţă, propriile sale aspiraţii. În memoria celorlalţi a rămas ca un colegprofesor, de la care toţi au avut cu prisosinţă ce învăţa;” să nu fi profesor tigru, ci profesor elefant, să nu trăieşti numai pentru tine ci şi pentru ceilalţi, printr-o dăruire cel puţin sufletească, să fi bun, să fi respectuos, să răspunzi cu responsabilitate şi pricepere când

Elevă: Tudosie Adina Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti, jud. Vâlcea S-a născut la 29 octombrie 1897 în satul Bărbăteşti din părinţi săraci. Era fiul Ioanei şi al lui Ion Bobei, oameni simpli dar iubitori de frumos. Şcoala primară a făcut-o în sat. În 1911 intră, ca bursier, la Şcoala Normală din Constanţa. Începe între timp să scrie, trimiţând primele încercări, în versuri şi în proză, la „Dobrogea jună”. După un an de învăţătură la Craiova, se întoarce în cetatea tomitană, pentru ca între 1916 şi 1918, în timpul războiului, să urmeze, la Botoşani, şcoala de ofiţeri în rezervă.

Din 1919, predă la şcoala din satul vecin Dobriceni unde va reveni după ce în 1925 a avut o catedră la Frăţileşti (în Ialomiţa). Mare iubitor de producţii populare, culege texte şi melodii pentru revista „Izvoraşul”. Va mai publi­ca folclor şi în alte periodice („Cultura poporului”, „Albina”, „Orizont”, „Gazeta învăţătorului”, „Argeş”). În 1925, împre­ ună cu I.C. Stroescu, înfiinţează societatea culturală „Farul” şi scoate, la Râmnicu Vâlcea, o publicaţie cu aceeaşi denumire. În 1926 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie – secţia pedagogică – Bucureşti. Acolo studiază intens, dar se remarcă şi ca un talent literar, colaborând cu versuri originale şi traduceri la diverse reviste bucureştene, printre care şi „Sinteza” lui George Călinescu. Termină în mod strălucit cursurile universitare, obţinând alături de diplomă şi menţiunea de „Magna cum laude”. Lucrarea sa de licenţă „Poezia lui Panait Cerna” a fost premiată de Institutul de literatură şi publicată în buletinul „Învăţătorul şi Universitatea”, ceea ce îi deschidea perspective deosebite în cariera universitară. Dar tânărul dascăl stăpânit de marea dragoste pentru oameni din mijlocul cărora se ridicase, a refuzat postul de asistent universitar şi se întoarce la Bărbăteşti să-şi continue profesia de învăţător şi animator cultural. Bobei a optat pentru libertate, a hălăduit haiduceşte pe valea Otăsăului şi pe alte „văi”, trăind şi cântând, mai ales, ca singuratica pasăre, atât de iubită în folclor, din pădurile de la poalele Builei, precum însuşi poetul mărturiseşte într-o „Confesiune” blând autoironică: „De dragul cântecului popular, /M-am afundat în apele rurale /Am fost cioban, doinaş şi lăutar / Şi câteodată Nr. 1 - 2012

4

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Biserica Vătăşeşti- biserica de peste râu

eşti solicitat, să iubeşti folclorul şi arta populară, cântecul, jocul şi tot ce este frumos în jurul tău.”spunea Bobei. ,,Avea părul alb, fruntea lată şi bombată, cu sprâncene stufoase şi lungi , sub care răsăreau doi ochi albaştri ca cicoarea, inteligenţi şi blânzi, mărginiţi de obraji plinuţi si roşcovani. În permanenţă purta cămaşă ţărănească albă, cu mâneci largi, care era cusută de sora sa Maria, cu râuri frumoşi şi mărunţi, la guler si uneori pe piepţi. Subsuoară purta caietul cu versuri şi plaivasul, iar în mână vioara, de care rareori se despărţea.”Aşa şi-l aminteşte profesoara pensionară Maria Boboacă ca pe o „prezenţă vie şi de mare talent” Era prezent în permanenţă pe scena căminului cultural cu cântece populare vocale pe care şi le acompania cu vioara sa măiastră. Era la şezători, la clăci, la nunţi şi botezuri şi la toate manifestările culturale. Şi-a închinat întreaga viaţă, ridicării spiritual a satului său. “Când începea să cânte, închizând ochii şi lăsându-şi obrazul să mângâie vioara, mi se părea că nimic nu era mai profund şi mai înălţător pe lume decât să cânţi, fie şi pentru tine însuţi, dapoi (şi) pentru alţii. Când cânta „neica Bobei”, pe malul Otăsăului, de undeva din cerul Builei, pogora Dumnezeu pe pământ... “ Cred că Dumnezeu, care-l hărăzise cu harul cântecului, îl iubea şi îl ocrotea pe cel care se autodefinise astfel: „Scoborâtor din plaiuri dragi vâlcene, / Eu sunt rapsodul fraţilor ţărani...”/În „zumzet de cobză şi în tril de fluier”. Bobei cânta în versurile sale, din toată inima, „frumuseţea, visul şi seninul”.

Despre Bobei s-a scris mult şi poate se va mai scrie şi numai cuvinte elogioase. A fost pedagog, poet, folclorist, îndrumător pe făgaşul culturii, apostol şi înaintemergător. „Figura senină, blândă a bătrânului ţăran cu studii universitare, colindând uliţele satului în straie ţărăneşti, cocor întârziat, rămas din cârdurile de cocori de alt-dat, stăruie şi astăzi, după ce a încetat să mai existe, ca o flacără vie, mângâind inimile celor care l-au cunoscut … ”.

Elev: Zăt Bogdan Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bodeşti- Bărbăteşti, jud.

Vâlcea Prima ,,floare” persistentă creată de om este biserica. Frumoasele biserici din Bărbăteşti sunt,” ca nişte perle arhitectonice”, presărate de- lungul Otăsăului , ele contribuind la faima satului Bărbăteşti.

După Schitul Pătrunsa, numit frumos de Maria Boboacă „ biserica de lângă cer”, cea mai frumoasă construcţie bisericească din Bărbăteşti este biserica Vătăşeşti. ( biserica de peste râu – râul Otăsău n.n) Aceasta s-a dat în folosinţă în anul 1712 . A fost construită din iniţiativa preotului Ştefan Vătafu (care este înmormantat în biserică) cu soţia sa Ilinca , cu ajutorul episcopului Climent al Râmnicului (1739-1748 ) cel care a subvenţionat zugrăvirea interioară, fiind amintit şi în pisania bisericii.

La 1725 se menţionează predarea unor cunoştinţe de scris şi citit în încăperea de jos a clopotniţei bisericii.

Dupa anul 1831, este adăugat pronausul, pe boltă fiind pictata”Hora Ielelor” sau “Celor Sfinte”: sunt cinci fete îmbracate în costume naţionale diferite, reprezentând marile provincii româneşti; 1. Oltenia, Muntenia şi Dobrogea ; 2. Moldova; 3. Bucovina; 4. Basarabia; 5. Ardealul cu Banatul , Crişana şi Maramureşul.

Le cânta trei muzicanţi hora înfrăţirii.

Muzicanţii sunt îmbracaţi , unul în galben , altul în roşu şi al treilea în albastru , simbolizând tricolorul , care apare pentru prima dată în 1831 , când s-a format armata de dorobanţi. Unul cânta din vioara cu arcuşul , în formă de arc, vechea armă de luptă în Evul mediu , altul din cobză si al treilea din cimpoi . Această pictură face ca biserica să fie un unicat în zonă. Graţie picturii , biserica a fost vizitată în doua rânduri de către Regina Maria şi Printul Nicolae , de către Grigore Alexandrescu şi Alexandru Odobescu. În biserică sunt pictaţi , de asemenea ,ctitorii, preoţii si deaconii , precum şi familiile lor în costume de înfluenţă bizantină .

Actualmente biserica este funcţională preot

Bibliografie 1. Maria Boboacă- Mecu „Buchet de imortele”, Editura Almarom, Rm. Vâlcea, 2008 2. Elena Năstiou, Nicolae năstoiu ,,Bărbăteştiun sat românesc,, Rm. Vâlcea,1995

Nr. 1 - 2012

5

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim fiind Adrian Cosma.

Prin vechimea monument istoric.

sa,

biserica

a

din România, alături de alte câteva creatoare din sat şi din ţară. În anul 2001 a luat Diplomă de Excelenţă pentru creaţie de artă populară din partea Muzeului Astra din Sibiu.

Oameni de artă şi cultură din judeţ precum şi numeroşi folclorişti din ţară au scris numai cuvinte de laudă despre viaţa şi activitatea ţărăncii – poet din acest sat. Numeroase publicaţii au pus-o la loc de cinste în paginile lor. Este găsită în monografia album „Arta populară din Vâlcea” Cu unele selecţii de versuri cu care a primit premii naţionale a fost inclusă în antologii: 10 Poeţi – ţărani în 1973 şi Stare de dor – poeţi şi pictori ţărani, 1983, întocmite de poetul Ion Meiţoiu. Oameni de elită ai culturii vâlcene, precum prof. dr. Gheorghe Deaconu, directorul Centrului judeţean de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare, precum şi prof. univ. Ion Şt. Lazăr au fost alături de ea, au ajutat-o atunci când avea nevoie şi i-au dat împuternicirea de a fi „un fenomen” al elitei lumii ţărăneşti, iar cei veniţi din altă parte s-au extaziat în faţa unui „miracol” elogiind această întrupare vie a duhului popular românesc. În casa sa avea o cameră plină cu obiecte lucrate de ea, pe perete covor, pe pat macaturi, iar peste tot erau expuse diplome şi premii ca meşter – artist şi poet.

Pe un perete avea „cămăşile uriaşilor” puse pe umeraşe, care erau foarte lungi şi largi. Sunt ţesute la război, netăiate în talie, cu modele foarte frumoase, în faţă având zăvelci împodobite cu mărgele. Ea spunea că în tinereţe „s-a robit” cu munca la Letonia lui Iacov pentru aşa e cămaşă. A muncit şi a strâns vreo câteva cămăşi de pe unde le-a găsit şi au vrut să i le dea. Şi mai zicea: „Poate aşa or fi fost femeile pe atunci, mari şi uriaşe, precum sunt şi cămăşile ”. Păstrează acolo numeroase fotografii interesante, albume şi caiete cu însemnări şi poezii proprii, frumos copertate cu ţesătură de maestră.

A scris poezii fără număr, parcă le-a ţesut pe pânza vremii, a colecţionat modele foarte vechi de cusături, a vorbit cu apele Otăsăului, dar şi ale Atlanticului, atunci când fiul ei, aflat în Canada a chemat-o acolo să o cunoască lumea, a vorbit cu cerul, pentru că ştia că de acolo o priveşte mereu Dumnezeu Ea a fost şi va rămâne o personalitate distinsă în lumea satului său, care a dus numele de „Bărbăteşti” în ţară şi peste hotare, prin creaţiile sale de artă populară date pretutindeni.

Se întindea mereu cu tine la taină, mereu avea ceva de ţesut în cuvinte, după ce mai lăsa acul să se odihnească, iar dacă o vizitai, trebuia să-i vezi

devenit

Bibliografie 1. Elena Năstiou, Nicolae Năstoiu ,, Bărbăteştiun sat românesc,, Rm. Vâlcea , 1995

Gheorghiţa Măleanu - artistaţesătoare Elevă:Olteanu Nicoleta Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti, jud. Vâlcea S-a născut în Bărbăteşti în anul 1918 într-o familie cu venituri modeste, de unde şi repulsia ei de toată viaţa îndreptată împotriva celor bogaţi. A învăţat 7 clase primare în sat. De mică a învăţat să ţese la război de la mama ei care era foarte pricepută într-ale războiului. Mama ei era singura femeie din sat care băga râurii în pânză fără model, din memorie. I-a semănat în pricepere şi îndemânare şi fiica sa deoarece aproape un secol, a fost neîntrecută la ţesut. A ştiut că nimeni alta tot rostul războiului, de la urzitul pe gard, până la obiectul finit şi lucrările ieşite din mâna ei erau fără cusur. Era o adevărată artistă-ţesătoare.

Alături de război a purtat în permanenţă şi plaivasul cu care a scris numeroase poezii frumoase pe care le-a adunat în cartea sa de suflet „Cămaşa românească”.

Gheorghiţa Măleanu a fost o prezenţă vie în viaţa culturală a satului participând pretutindeni cu creaţii proprii de artă populară, cu poezii. A fost tot timpul prezentă cu obiecte frumoase la numeroasele expoziţii ce se organizau în sat, la judeţ, la Bucureşti sau peste hotare, unde primea premii şi elogii. A fost la prezentă la marile expoziţii de la Parlamentul României din 1999 şi 2002, la Muzeul Ţăranului Român sau la Muzeul Satului, unde s-a bucurat de o mare apreciere. În sat, a condus câţiva ani, un cerc de ţesături unde a instruit numeroase eleve, iniţiindu-le în rostul războiului de ţesut. Pentru participarea sa îndelungată ca meşteră şi poetă populară a fost premiată şi răsplătită cu numeroase diplome şi titluri de prestigiu. A fost primită ca membră a Academiei Artelor Tradiţionale Nr. 1 - 2012

6

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim lăzile cu cămăşi româneşti, pentru că n-aveai unde să mai vezi aşa ceva. Pare că o zăresc: măruntă şi firavă. Parcă e un fir de iarbă bătut de vântul Builei... îşi aminteşte Maria Boboacă.

A plecat vara, în vara lui 2007, într-o zi de iulie Să fi avut 87 de ani când a plecat, cu prea multe taine, peste oceanul lumii noastre. Poate scrie poezii într-o altă grădină, la fel de frumoasă, precum cea de sub Buila Bărbăteştilor În satul de sub Buila a rămas doar numele ţărăncii Gheorghiţa Măleanu, pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu harul înţelepciunii fără măsură .

lae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniţi din zona Pindului, deşi istoricul nu s-a identificat niciodată explicit şi fără echivoc cu această etnie. Părinţii lui au fost Nicu Iorga , avocat şi Zulnia Iorga, născută Arghiropol. După studiile elementare şi gimnaziale din Botoşani, a urmat Liceul Naţional din Iaşi în 1888. A absolvit Universitatea din Iaşi într-un singur an cu diploma “magna cum laude”, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul la numai 23 de ani,în 1893. Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română in cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să abordezi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi cu satisfacţie că Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În epoca comunistă opera sa istorică a fost ignorată în mod conştient, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia.

Iorga a fost autor al unui numar uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor:circa 1.250 de volume şi 25.000 de articole.

Opera sa istorica cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului,tipăriturilor,a călătoriilor în străinătate.Câteva din publicaţiile mai importante:Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 de volume(1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume , apărută şi în limba germană(1908-1913), Istoria românilor în 10 volume(1936-1939). Ca literat ,N.Iorga a scris poezii, drame istorice(Invierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi ), volume memorialistice. Ca istoric literar , a publicat : Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea(vol.I-II,1901); Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea,de la 1821 înainte. Ca om politic a fost co-fondator al Partidului Naţionalist-Democrat, în anii 1931-1932Prim- ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi , Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.Orgolios din fire, obişnuia să şfichiuie cu vorba pe oricine îl deranja.

Un asemenea „incident “îl relatează chiar Iorga în memoriile sale,publicate cu titlul “O viaţă de om aşa cum a fost”.

“După ce izgonisem de la instrucţie toată banda solicitatorilor politici şi toată gloata confuză a cutreierătorilor de birouri, impunând munca şi răsplătind-o şi prin daruri de vacanţă(…), credeam că pentru lucrul meu ştiinţific şi pentru un trup sexagenar, peste care, pentru întâia oară , din exces de

Bibliografie 1. Maria Boboacă- Mecu „Buchet de imortele”, Editura Almarom, Rm. Vâlcea-2008

Nicolae Iorga, un patriarh al culturii româneşti Elev: Ghileschi Bogdan Coordonator: Prof. Ionuţ Câşlaru Liceul de artă ”Ştefan Luchian“ Botoşani, jud.

Botoșani Puţine personalităţi româneşti au o biografie marcată de atâtea „recorduri” ale cunoaşterii şi creaţiei literare cum întâlnim la Nicolae Iorga. Născut la Botoşani,la 6 iunie 1871(S.N.18iunie),nume originalNicu N. Iorga,decedat în 27 noiembrie 1940, a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român.Dupa ce a devenit la doar 23 de ani , membru corespondent al Academiei Române, în 1894,Iorga a primit post la catedra de istorie a Universităţii Bucureşti.Academician a fost din 1911.S-a impus şi ca iniţiator a unor şcoli şi reviste prestigioase. A fondat şi condus , printre altele, cursurile de vară de la Vălenii de Munte(1908), Şcoala Româna din Paris(1920), Şcoala de misionare naţionale şi morale. Neamul românesc, Sămănatorul, Revista istorică,Revue Historique du Sud-Est-Europeen, Floarea darurilor au fost câteva dintre ziarele şi revistele patronate de marele istoric. Dupa cum a afirmat George Călinescu , Iorga a jucat în cultura românească ,în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”Strămoşii lui NicoNr. 1 - 2012

7

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim muncă, se vor abate infirmităţile, am dreptul la câteva luni de odihnă, de linişte, în odăiţele de la Mangalia.

Ce nu s-a uneltit în urma mea!(…)Veniseră la mine câţiva proprietari rurali foarte împovăraţi, care-mi cereau moratoriu sau alte măsuri care ar fi lovit greu în creditul ţării.Le-am refuzat.Ofeream în schimb recomandaţii către organele fiscale pentru păsuiri indicate de situaţie.Din dos, un glas a ţâşnit:”Dar noi suntem disperaţi”! I-am răspuns că,deoarece de o parte e casa mea, de alta , marea , dacă ar fi disperaţi, s-ar fi aruncat în mare în loc să imi vină în casă.”

Printre vorbele de duh rostite de-a lungul timpului, în diverse împrejurări ,istoria consemnează şi unul petrecut în 1926.Atunci în toiul campaniei electorale, în ziarul Neamul Românesc , Nicolae Iorga i-a numit “fripturişti” pe câţiva politicieni national-ţăranişti ”trecuti” la partidul de guvernământ al generalului Averescu, după ce fuseseră “îmbiaţi”cu funcţii in fruntea ministerelor şi prefecturilor.

Implicarea în viaţa politică i-a adus lui Iorga şi sfârşitul. Denunţase în anii “30 atentatele comise de legionari impotriva adversarilor politici, ceea ce îl transformase intr-un”duşman” al Legiunii.În 1937, relaţiile păreau să se amelioreze, odată cu editorialul elogios semnat de professor în onoarea legionarilor Moţa şi Marin, ucişi în războiul civil spaniol.

Un an mai târziu însă , Nicolae Iorga , consilier al Regelui Carol al II-lea, şi-a reluat atacurile împotriva “Căpitanului”. I s-a răspuns în martie 1938 , printr-o scrisoare plină de reproşuri: ”Eşti un incorect”, îi scria Corneliu Zelea Codreanu.’’Eşti un necinstit sufleteşte”(...)Eu nu mă pot bate cu dumneata.N-am nici geniul, nici vârsta ,nici condeiul şi nici situaţia dumitale. N-am nimic. Dumneata ai totul. Dar din adâncul sufletului lovit şi nedreptăţit îti strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte,căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!” Acuzele s-au soldat cu un proces de calomnie, transformat într-unul de subminare a autoritătilor statului, fiind finalizat cu condamnarea lui Corneliu Zelea Codreanu la 10 ani de închisoare. În noiembrie 1938 , Codreanu , împreună cu alţi 12 legionari , a fost asasinat la Ţâncabeşti, iar Nicolae Iorga a devenit , în ochii gardiştilor „autorul moral” al crimei. Şi ţintă izbutită a “sfintei răzbunări legionare”.

Sfârşitul tragic, presimţit de Iorga după cum reiese din discuţiile sale cu apropiaţi ,s-a produs în 1940, în timpul scurtei guvernari legionare. La 27 noiembrie 1940, şapte legionari l-au ridicat de acasă, din Sinaia , sub pretextul unui interogatoriu la Nr. 1 - 2012

Bucureşti.”]n drum spre maşină, grupul s-a întâlnit cu domnişoara Alina Iorga, fiica savantului , care , auzind de la tatăl său că merge la Bucureşti pentru un interogatoriu, a cerut să meargă şi ea”, relatează un document identificat în arhiva lui Dudu Velicu, fost angajat al Serviciului Special de Informaţii. A fost refuzată. Profesorul a fost aşezat în faţă împreună cu şoferul şi un alt individ..Trupul neînsufleţit al cărturarului a fost descoperit a doua zi , într-un şant, aproape de Şoseaua Ploieşti-Strejnic. Nouă cartuşe puseseră capăt vieţii cărturarului.

Nicolae Iorga a fost fondatorul(1920) şi director al Şcolii Române din Paris.

A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (“Neamul Românesc”,”Revista istorică“, Floarea darurilor”. A fost unul dintre doctrinarii sămănătorismulu şi a condus revista ‚’’Sămănătorul’’în perioada 1905-1906.A întocmit numeroase volume de izvoare, documente. Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filozofic, a îmbogăţit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele „permanenţe”,coordonate ale dezvoltării istorice. După aflarea veştii despre asasinarea lui Iorga, 47 universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Activitatea ştiinţifică a lui Iorga reflectă credinţele sale de-o viaţă. Fiind un naţionalist moderat şi un apărător al tradiţionalismului ţărănesc, Iorga a devenit interesat in documentarea istoriei domeniilor rurale din vechea Valahie şi Moldova.Constatând lipsa de surse privind istoria româna din Evul Mediu şi încercând să descrie procesul de tranziţie de la Dacia romană la un popor vorbind o limbă romanică, Iorga şi-a concentrat eforturile în directia cercetării modului în care au fost păstrate obiceiurile romane în zonele rurale.

Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.

Bibliografie 1. Ştefan Meteş, Activitatea istorică a lui Nicolae Iorga, Bucureşti, Editura Pavel Suru, 1921 2. Nicolae Grigoraş, Nicolae Iorga: omul şi opera, Iaşi, Editura Junimea , 1971 3. Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga (18711940), Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, Editura Militară 1976 4. Petre Turlea, Nicolae Iorga, o viaţă pentru neamul românesc, Bucureşti, Editura Pro Historia, 2001 8

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Eternităţii i se alătură personalităţi ale satului nostru, Budureasa

de Farmacologie şi Farmacognozie de sub conducerea prof. dr. Gheorghe Marinescu, a predat demonstraţiile practice de Farmacognozie pentru 12 serii de medicinişti de la Bucureşti. Dăruirea şi profesionalismul şi-au spus cuvântul, iar în anul 1942 fiind plecat la Bucureşti pentru examen de clasificare alături de alţi 545 farmacişti din ţară, a obţinut locul I cu media 19,75. De două ori a fost clasificat întâiul pe ţară la concursurile pentru concesii de farmacii, a administrat mai întâi în Cluj actuala farmacie nr.1 din Piaţa Libertăţii, iar apoi şi în Bucureşti actuala farmacie nr. 3, fără a o abandona pe cea dintâi. În activitatea sa de cercetare ştiinţifică s-a ocupat de plantele medicinale precum: feriga, menta, dracila, muşeţelul, creţişoara, coada racului, coada calului.

A fost profesor doctor docent din anul 1970, a stat 45 de ani la catedra Universităţii din ClujNapoca, a realizat opt brevete de invenţii obţinute ca autor al unor preparate farmaceutice obţinute din plante cum ar fi :Aftozol, Biloton, Galcorin.

A închis ochii , pentru totdeauna, la 29 aprilie 1985 după o scurtă şi discretă suferinţă, deplin conştient până în ultimele ore. A fost cel mai vârstnic, mai înţelept, mai blajin, mai omenos şi mai iubit dintre profesorii Facultăţii de Farmacie, a fost ultimul supravieţuitor din generaţia primilor asistenţi, savanţi care au dat fiinţă şi glorie universităţii clujene de după 1919.

Elev: Casa Adrian Coordonator: înv. Petruse-Goina Alina Şcoala cu clasele I-VIII Budureasa, jud. Bihor PROFESOR DOCTOR DOCENT, TEODOR GOINA (1896- 1985) – OM DE ŞTIINŢĂ EMERIT AL ROMÂNIEI ,, Mănâncă, bea cu rânduială Lucră, dormi cu socoteală, Fii curat, spălat, frumos De vrei să fii sănătos!”

Acestea sunt cuvintele unui fiu al satului nostru , învăţate de la părinţii săi încă din copilărie, principii după care şi-a condus toată viaţa.

Teodor Goina s-a născut în Budureasa, la 27 februarie 1896, ca al nouălea copil în familia unui învăţător. A urmat clasele primare la Şcoala din Budureasa, iar liceul la Beiuş, unde a absolvit în 1916.

Pasiunea pentru farmacie îşi are rădăcinile tot din natura meleagurilor natale după cum povestea în familie: ,,Când eram mic mă trimitea tata cu o sticluţă la Beiuş, la farmacie, să aduc miere de ruje (soluţie contra aftelor bucale , obţinută din petale de trandafir, actuala glicerină boraxată). Mă uitam fermecat la farmacist – de unde ştia când şi pe ce borcănaş să pună mâna? Aici e de mine , mi-am zis şi când am terminat liceul ştiam ce aveam de făcut mai departe.

Sărăcia nu-ţi prea face voia, tata avea şapte copii, la Cluj am venit cu un coş de nuiele să urmez facultatea, a trebuit să muncesc din greu”.

Cu practica de farmacie făcută la Oradea, a urmat Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, unde a obţinut diploma de farmacist în anul 1921. A fost angajat ca preparator, asistent, apoi şef de lucrări la Farmacia Clinicilor Universitare din Cluj.

Pornind de la lumea vegetală a înfiinţat în învăţământul farmaceutic disciplina Farmacognoziei, ce se ocupă cu studiul plantelor cu întrebuinţare medicală. Teza sa de doctorat a fost ,, Contribuţia la studiul farmacognostic al plantei Berberis vulgaris”(arbustul dracila), lucrare calificată ,,Magna cum laudae” în anul 1929. În 1922 a fost transferat la Institutul Nr. 1 - 2012

Bibliografie: 1. Date bibliografice ale familiei GOINA.

Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş Elevă: Lăcătuş Sandra Coordonator: Prof. Pleşa Elena Colegiul „Aurel Vijoli„ Făgăraş, jud. Brașov Pentru români, totdeauna comunismul a fost un lucru străin de sufletul lor, atât ca ideologie, cât şi ca regim politic. Partidul Comunist a fost impus la guvernare de armata sovietică şi apoi de forţa celor mai declasaţi indivizi din societatea românească: securitatea.

Odată cu impunerea la cârma ţării a unui gu9

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim vern dominat de comunişti, condus de Petru Groza, a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare.

Pe fondul acestei situaţii s-a închegat o rezistenţă armată anticomunistă. Ea a început în Bucovina fiind organizată de ofiţeri ai Armatei Române. Rezistenţa armată s-a întins apoi în toţi munţii României. Ţara Făgăraşului a fost zona României în care regimul comunist a fost respins încă din faşă atrăgând după sine ani mulţi de chin, percheziţii, anchete, teroare şi moarte. Majoritatea sătenilor au sprijinit fără condiţii lupta anticomunistă pentru că viaţa lor se ghida după nişte principii simple şi reale. Au preferat să lupte împotriva minciunilor şi al legiuitorilor nedrepţi. Astfel s-au creat grupurile de rezistenţă din Munţii Făgăraş. Cel mai cunoscut grup de rezistenţă din Munţii Făgăraş era Grupul Carpatin Făgărăşan.

Dintre membrii acestui grup amintim pe: Ion Gavrilă Ogoranu, Laurean Haşu, Jean Pop, Ioan Chiujdea, Ioan Novac, Gheorghe Haşu, Ion Ilioi etc.

Rezistenţa făgărăşeană a avut trei caracteristici: caracter naţional, caracter creştin şi caracter monarhic. Indiferent de cine a fost iniţiată şi constituită, scopul rezistenţei era salvarea României de la regimul comunist. Drapelul sub care se lupta era tricolorul şi toţi aveau conştiinţa că reprezintă adevăratul stat român. Cei ce luptau pentru neamul românesc aveau credinţa că luptă pentru prezenţa lui Hristos în sufletul românilor, pentru valorile creştine, pentru adevăr şi dreptate. Se lupta de asemenea pentru o Românie regală cu o constituţie democratică. În aceste acţiuni partizanii au fost sprijiniţi de ţăranii din satele făgărăşene. Ion Gavrilă Ogoranu scria: Am fost iubiţi şi sprijiniţi de o populaţie minunată. Ne-am încadrat întotdeauna în morala creştină şi onoarea militară. Ţineam să nu rămână în urma noastră nici o acţiune de care să ne fie ruşine în viitor.

Nu am tras niciodată primii asupra ostaşilor trimişi după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevăraţii vinovaţi care conduceau represiunea de la distanţă şi eram puşi în situaţia tragică, de a ne întâlni şi a ucide român cu român pe crestele munţilor. Am tras doar atunci când am fost înconjuraţi pentru a ieşi din încercuire.

Partizanii retraşi în munţi se adăposteau în nişte bordeie făcute din pământ şi crengi. Pe toate crestele din Munţii Făgăraş existau astfel de bordeie. Luptătorii rezistenţei coborau noaptea în satele de sub munte pentru a se aproviziona cu mâncare şi haine şi pentru a afla ultimele ştiri. Trebuiau să umble cu băgare de seamă deoarece nu ştiau cine le este prieten şi cine duşman. De multe ori, după o asemenea acţiuNr. 1 - 2012

ne în care întâlneau săteni, îşi făcea apariţia securitatea şi miliţia, ceea ce însemna că au fost trădaţi.

Dumitru Moldovan, erou al acelei perioade şi soţia lui Jean Pop care trăiesc şi azi în satul Lisa, judeţul Braşov , îşi aduc aminte de acele vremuri. “Securitatea, voia să facă din mine unul din miile de informatori. Deoarece am refuzat, am fost chemat la securitate şi pedepsit exemplar. Am fost atunci zdrobit în bătaie. Apoi am plecat la munte…..

Am fost rănit în picior şi abdomen şi mi-am pierdut cunoştinţa……Am fost dus la Sibiu chiar dacă rănile erau nevindecate şi a fost reîncepută ancheta. Am fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică pe baza multor articole, între care şi nelipsita „crimă de uneltire contra ordinei sociale. În 13 aprilie 1964 am fost eliberat trecând din închisoarea mică în închisoarea mare, România. ” „Pentru mine şi copiii mei, calvarul a început într-o noapte de septembrie a anului 1951. În acea noapte a venit foarte multă armată şi poliţie. Au căutat peste tot, în casă, în grajd, prin curte, să-l găsescă pe soţul meu. Furioşi că nu au găsit ceea ce căutau am devenit eu ţinta lor. Mă duceau de trei-patru ori pe săptămână la Miliţie să le furnizez informaţii: Unde e, căţea? Eram lovită cu brutalitate fără să se ţină cont că eram gravidă. Anchetele şi teroarea au continuat mulţi ani de atunci înainte. Pentru că nu aveam ce să le spun despre soţul meu mă ridicau de acasă mai rar dar tot de două ori pe săptămână ajungeam la Securitate…….

Privind la Maria Şerban, mă întreb de unde a avut această femeie micuţă atâta putere să facă faţă tratamentelor inumane aplicate de Securitate, să ridice moralul copiilor ei şi să reziste despărţirii şi pierderii soţului. Şi-a purtat cu demnitate destinul de soţie de partizan deşi, în acele vremuri tulburi lumea o judeca şi o condamna pentru acţiunile lui Jean Pop. Faptul că era soţia lui a condamnat-o la izolare, sătenii evitând-o de teama Securităţii. A supravieţuit grelelor încercări, dar amărăciunea şi-a săpat loc adânc în sufletul ei, nefiind niciodată pe deplin fericită.

Pentru ideile lor, luptătorii rezistenţei anticomuniste şi-au lăsat familiile fără apărare, plecând în munţi. Ştiau sigur că toţi membrii familiei vor fi anchetaţi şi torturaţi, dar Ţara merita orice sacrificiu. Ştiau că viaţa lor atârnă de un fir de păr, dar nu au dat înapoi nici un pas. Chiar şi atunci când au fost prinşi şi torturaţi, ei au spus cu mândrie că sunt partizani.

Securitatea nu i-a putut face să-şi lepede credinţa şi ideile naţionaliste. Au trăit şi au murit cu demnitate.

10

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim RUGĂCIUNE Găsită între materialele partizanilor noştri.

Boișoara, și altele.

Romanii vor construi pe pământul vâlcean mai multe așezări ale căror ruine mai pot fi văzute la Rusidava (Drăgășani), Buridava (Stolniceni), Pons Aluti (Ionești), Arutela (Bivolari).

Un rol important în stabilirea legăturilor dintre așezări l-au avut drumurile. Pentru ținutul Vâlcii se cuvine să amintim vestita ,,Cale Traiana,, ce șerpuia pornind de la Dunăre, pe lângă malurile Oltului, până în inima Carpaților.

La începutul secolului IX, în jurul Râmnicului s-a închegat o formațiune politică românească ce a devenit oraș la sfârțitul secolului XIII, în accepțiunea principiilor medieval de atunci.

Prima atestare documentară a orașului datează din 20 mai 1388, fiind întâlnită într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân. Referitor la originea numelui Râmnic, acesta provine de la sensul de ,,pește,, din slavonă. Primul sigiliu al orașului Râmnicu Vâlcea datează din 1506, fiind unul dintre cele mai vechi însemne de acest fel din Țara Românească. În secolele XIV-XVII ținuturile vâlcene vor cunoaște o mare înflorire. Domnitorii români, ctitori de țări și de neam, vor dura temelii trainice pe aceste meleaguri. De numele lui Mircea cel Bătrân se leagă așadar prima atestare documentară a Râmnicului ca oraș domnesc, cât și ridicarea pe malul Oltului, la nord de Călimănești, a semeței mănăstiri Cozia.

Matei Basarab aduce teascurile unei tipografii la Govora (la mijlocul secolului XVII). Constantin Brâncoveanu ridică la Horezu un Valoros monument de artă, punând bazele unei biblioteci.

Secolul XVIII a fost cel care a impus orașul în panteonul culturii românești. În jurul Episcopiei Râmnicului Noului Severin, care își avea sediul aici, își vor desfășura activitatea cărturari de marcă, a căror simplă înșiruire ne dă o imagine completă asupra a ceea ce a fost Râmnicul în acest veac: Antim Ivireanul, Climent, Chesarie, Filaret, Naum Râmniceanu, Dionisie Eclesiarhul, cărturari care au impus orașul ca o înaltă autoritate a vieții spiritual a timpului. Cărturarii de la Râmnic au transpus pe plan illuminist cele mai înalte idei ale vremii, continuând tradiția istoriografică a marilor cărturari ai veacurilor trecute: Miron Costin, Constantin Cantacuzino Stolnicul și Dimitrie Cantemir.

Activitatea culturală a Râmnicului a gravitat în secolul XVIII în jurul tiparniței și a muncii de editare a cărților. Venirea lui Antim Ivireanul, ca episcop al eparhiei oltene și aducerea la Râmnic a tiparniței sale de la Snagov, a dat un nou curs dezvoltării spirituale a cetății într-un secol plin de contradicții, în condițiile

Adu-ţi aminte Doamne de toţi camarazii

Primeşte-i sub scutul Tău, iartă-i şi odihneşte-i.

Dă-ne putere celor vii asupra celor potrivnici, spre înflorirea României creştine şi apropierea de Tine, Doamne a neamului nostru românesc, în vederea învierii lui. Amin!

Bibliografie 1. Lăcătuş, Elena, Lucrare de licenţă, 2007.

2. Ogoranu, I.G, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Editura Mesagerul de Făgăraş, vol.

IV 3. Moldovan, Dumitru, locuitor al satului Lisa 4. Şerban, Maria, locuitor al satului Lisa

Vâlcea, ținut străvechi Elev: Boștinaru Ștefan Coordonator: Prof.Turmacu Carmen Grupul Școlar „Ferdinand I„ Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea Pitoresc și plin de farmec. Așa se dezvăluie Vâlcea călătorului abia sosit în acest ținut binecuvântat de Dumnezeu cu munți, podișuri și dealuri, depresiuni și vii de o neasemuită frumusețe.

Vâlcea, ținut străvechi, are o istorie bogată, încărcată de date și fapte deosebite. Județul Vâlcea este așezat în partea sudică a țării, de o parte și de alta a Oltului.

Fiind unul dintre cele mai vechi județe din țară, este menționat încă din ianuarie 1392, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân.

Primele urme descoperite pe teritoriul județului datează de acum două milioane de ani și au fost descoperite la Bugiulești (comuna Tetoiu).

Descoperirile continuă la Copăcel, un sat de lângă Rm. Vâlcea, unde au fost aduse la lumină material arheologice cu o vechime de circa 8000 de ani. Perioada preistorică și cea geto-dacică este bine reprezentată, mărturie stand descoperirile din așezările de la Ocnița, Grădiștea, Ionești, Brezoi, Nr. 1 - 2012

11

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim intensificării expansiunii politice asupra pământului românesc.

Orașul Râmnicu Vâlcea este reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea. El are o istorie ce datează încă din vremea romanilor, însă este atestat documentar în anul 1388. În central orașului, se găsesc ruinele cetății domnești a lui Mircea cel Bătrân.

Aici a fost semnat documentul de atestare a județului Vâlcea la data de 8 ianuarie 1392, acesta fiind primul județ atestat documentar. Sigiliul orașului datează din anul 1505 fiind, unul dintre cele mai vechi sigilii orășenești din Țara Românească.

Istoria orașului cunoaște variate transformări ale sale.

Astfel, datorită ocupării olteniei de către austrieci, în perioada 1718-1739, acest a fost incendiat, fiind transformat, urmare a acestui fapt, în fortăreață de apărare. Radu cel Mare înființează aici, în anul 1504, o episcopie numită Episcopia RâmniculuiNoul Severin. Însă atestarea documentară a acestei episcopii cu titulatura completă datează din timpul lui Mihnea Vodă, la 29 decembrie 1590. Tot la Râmnic, la începutul secolului al XVIII- lea, se deschide o școală de artă (de zugravi) sub conducerea lui Ioan Zugravul.

Râmnicu Vâlcea se ridică pe locul unde, cu milenii de ani în urmă, existau așezări umane ordonate. Vestigiile arheologice descoperite până în prezent dau cu aproxomație ca dată a construcțiilor de aici perioada neolitică și epoca bronzului. De asemenea, mai pot fi întâlnite la tot pasul semen ale unor construcții din epoca daco-romană, atestând continuitatea unei vieți urbane din negura vremilor și până în prezent. La începutul Evului Mediu, Râmnicul era deja constituit ca o cetate importantă, folosind din plin avantajul de a fi amplasat pe un drum commercial cunoscut.

Râmnicul a devenit un important centru cultural sub domniile lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Prima ,,moară de hârtie,, din Țara Românească și prima tiparniță au fost realizate la Mănăstirea Govora în 1705. La scurt timp după aceea, cunoscutul cărturar Antim Ivireanul a adus la Râmnic o nouă tipografie care va face din cartea de Râmnic o marcă de prestigiu în Țările Române. Datorită acestui fapt marele istoric Nicolae Iorga obișnuia să numească Râmnicul drept capital tiparului românesc.

La 29 iulie 1848, pe locul actualului Parc Zăvoi, în cadrul unei manifestații similar cu Adunarea de la Islaz, râmnicenii intonează pentru prima dată într-un cadru official, cântecul ,,Deșteaptă-te Române!,,.

Valea Oltului, străjuită de păduri seculare, este Nr. 1 - 2012

de departe cea mai spectaculoasă și cea mai atractivă zonă. Pe lângă pitoresc, însă, județul este renumit și prin bogăția miraculoaselor ape tămăduitoare.

Atracțiile județului Vâlcea sunt mari și numeroase.

Bibliografie 1. „Inscripții în cărbune” , Costea Marinoiu, Ed. Eminescu,1985, 2. „Istoria cărții vîlcene”, Costea Marinoiu, Ed. Scrisul românesc,Craiova,1981.

3. „Istorie și continuitate”, C. Marinoiu, V. Cismaru, P. Purcarea, Ed. Conphys 2000.

Mănăstirea Turnu Elev: Ilinescu Claudiu Coordonator: Prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII Genuneni, jud. Vâlcea

Iată-mă din nou la drum. Îmi place foarte mult să căltăoresc şi în special să văd locuri inedite. Am vizitat foarte multe biserici din judeţul Vâlcea, dar acum, emoţionat, mă îndrept spre Mănăstirea Turnu despre care am auzit multe lucruri frumoase.

Pe Valea Oltului, dincolo de Cozia, se află o mănăstire veche, numită, Turnu. Aceasta este aşezată într-o zonă foarte bogată în vestigii arheologice datând din vremea stăpânirii romane în Dacia (106271d. Hr.). Puţin mai sus de Mănăstirea Cozia, pe stânga Oltului, în Poiana Bivolari, se mai vad şi acum rămăşiţele din zidurile unui castru înzestrat şi cu băi termale. Aşa cum s-a întâmplat cu numeroase construcţii, piatra de temelie a fost luată de oameni şi zidul tot micşorat. Dincolo de Poiana Bivolari, se afăl un tăpşan de piatră, unde s-a ridicat o cruce având următoarea inscripţie: “Această Sfântă cruce după memoria de la masa lui Traian, s-a ridicat după cum se vede, prin osârdia şi cheltuiala Prea Sfinţitului Episcop al Argeşului D. D. Ghenadie II,, pentru conservarea acestui loc istoric si spre amintire, precum şi întru pomenirea fericitului mitropolit Varlaam, fondatorul schitului Turnu. Fcăută la anul mântuirii 1880, august 29 ”.

Cu aceste informaţii pretioase pornesc din nou la drum. Se împletesc aici, la Turnu, mărturiile dăinuirii noastre de-a lungul vremurilor, urmele 12

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Mănăstirea Dintr-un Lemn

romane şi străvechea biserică creştină. Importanţa acestui loc strategic este evidenţiată şi de numele purtat de valea de aici- “Poşta Veche”, fiindcă aici poştaşii schimbau caii şi primeau cele trebuincioase pentru continuarea drumului, la vale, spre Dunăre şi Balcani.

Am întrebat curios, de unde vine numele Turnu şi am aflat că acesta provine de la turnul de observaţie aflat pe promontoriul muntos din apropiere, la început spunându-i-se chiar “Mănăstirea de după turn”. Aici, insăşi natura s-a dovedit prielnică vieţii însingurate a sihaştilor: primăvara mai timpurie, iarna târzie si mai usoară.

De la legendă, am aflat că istoria Mănăstirii Turnu este legată de mitropolitul Varlaam care a zidit această biserică veche, cea mai mică de azi, respectând întru totul planul Coziei. În primele timpuri, călugării veniţi aici primeau hrana şi cele trebuincioase vieţii de la Cozia, dar, mai târziu, făcându-se cunoscută evlavia celor trăitori aici, schitul a început să primească danii importante din partea unor domnitori sau a unor familii boiereşti.

Aşezarea mănăstirii produce o impresie de neşters celor care vin aici cu gândul la cele cereşti, şi nu doar ca turişti care mai adaugă un pliant la colecţia de vacanţă. Stânca de granit coboară din munte afundându-se în apele Oltului, iar peşterile din împrejurimi îi ascund pe cei dornici să trăiască în singurătate.

Am rămas profund impresionat de dăruirea călugărilor, de cinstea şi curăţenia lor sufletească, iar masa pe care ne-au oferit-o la final, de post, a fost cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Recomand tuturor care citesc aceste pagini să viziteze acest loc modest, superb si încărcat de istorie şi de spiritualitate.

Elev: Tărăsescu Miruna Coordonator: Prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII Genuneni, jud. Vâlcea De multe ori stau şi mă gândesc de ce paşii mă îndreaptă în fiecare an spre Mănăstirea Dintr-un Lemn. Poate unul dintre argumente ar fi faptul că stau la câţiva kilometri de aceasta, dar credinţa şi energia de sute de ani acumulate în acest sfânt lăcaş mă fac sa gândesc pozitiv, îmi dau curaj, putere sufletească şi mă fac un om mai bun.

Noi, cei din zonă, îi spunem “De-un lemn”. Pe drumul modernizat ce trece prin BăbeniFrânceşti-Horezu, călătorul poate vedea mai multe aşezări vâlcene destul de modeste. Împreună cu alti turisti, ajunşi la satul Mănăstireni, putem să vizităm un unicat al ortodoxiei româneşti- Mănăstirea Dintrun Lemn. Urcăm cu emoţie treptele spre modesta bisericută din lemn. Aflăm de la măicuţe că a fost construită în veacul trecut, pe locul şi asemănarea celui cunoscut in legenda culeasă acum peste trei sute de ani de credinciosul şi curiosul Paul de Alep. După relatările acestuia, culese de la faţa locului, aici ar fi fost construită o bisericută modestă de către un pustnic , din lemnul unui singur arbore. Alte variante numesc un cioban.

Această mănăstire s-a bucurat de aprecierea unor scriitori. Celebră este vestita nuvelă Doamna Chiajna a lui Alexandru Odobescu, a cărei actiune se petrece în parte aici, la această mănăstire. Evident că vestita Doamnă era pe deplin cunoscută in zonă prin ctitorirea Schitului Iezer, de lângă Olăneşti. Martorul principal prin care se poate data cu oarecare exactitate întemeierea mănăstirii este o icoană care se păstrează la mănăstire. Icoana o reprezintă pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus. Savantul german Andrei Grober de la Universitatea din Strassbourg, vizitând in 1929, Mănăstirea dintr-un Lemn, a studiat această icoană si a datat-o ca fiind pictată în secolul al IV-lea, la o mănăstire din Grecia.

Biserica dintr-un lemn (bolniţa) este construită pe locul stejarului purtător de icoană. Prima bisericuţă din secolul al VI-lea a căzut pradă focului. De aceea prin anii 1810-1814, este ridicată actuala bisericuţă pe locul celei vechi de Iancu, ginerele lui Constantin Socoteanu, ruda episcopului Grigore Socoteanu.

BisericuŞa din lemn este lucrată in bârne groase de stejar încheiate în coadă de rândunică, având o formă dreptunghiulară. În exterior este înconjurată

Bibliografie 1. Ciucă. I. Domnica, Ciucă, D. Ioan. – Un Athos românesc pe Valea Oltului, Parohia CampuMare, 2003 2. Tudor, Gheorghe, Tămas, Corneliu. – Vâlcea turistică, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 1999

Nr. 1 - 2012

13

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Oameni și locuri din Drăgășani

de un brâu în torsadă săpat in grosimea lemnului, cu un pridvor deschis. Nu are turlă. Catapeteasma este facută în 1814 din lemn de tei. În interior sunt multe icoane extrem de interesante artistic.

Biserica din zid (1635) a Mănăstirii Dintrun Lemn este ctitorită de Preda Brâncoveanu, nepot de văr al lui Matei Basarab. Domnitorul Şerban Cantacuzino adaugă în 1864 pridvorul. Ştefan Cantacuzino a contribuit şi el cu turla pronaosului, repictează biserica şi-i impodobeşte intrarea cu un bogat portal. O întamplare neobişnuită petrecută la Mănăstirea Dintr-un Lemn în zilele când turcii ucideau pe Brâncoveni trebuie amintită. În ziua aceea îngrozitoare, Doamna Păuna Cantacuzino se afla la mănăstire şi în timpul slujbei a fost cuprinsă de un acces de demenţă-poate epilepsie- în faţa mulţimiii adunate la mănăstire. Maicile au fost acuzate de vrajitorie şi, drept pedeapsă, una a fost surghiunită la altă mănăstire şi zidită într-o chilie, alta va fi spanzurată şi ultima va fi ingropată, în picioare, de vie.

Un alt eveniment idilic petrecut aici l-a avut ca erou pe Anton Pann. In 1827, la varsta de 33 de ani, scriitorul Anton Pann se îndragostise de nepoata maicii Platonida, o soră de 16 ani, o cere in casatorie, este refuzat de Maica Platonida şi atunci cei doi fug la Brasov.

Poveşti multe se pot spune despre acest sfânt lăcas spre care se indreaptă mii sau poate miloane de oameni an de an. De nenumărate ori am simtit că o fortă divină s-a pogorât asupra mea şi m-a întărit, m-a făcut să plec cu sufletul pur şi cald, cu încrederea în forţele mele. Recomand tuturor românilor o vizită, mcăcar o dată în viaţă spre aceste locuri pline de duh sfânt.

Elev: Ciaușescu C-tin Petrișor Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, jud. Vâlcea Localitatea s-a aflat pe unul din drumurile romane şi anume pe drumul roman care facea legătura între castrul roman Sucidava (Celei - judeţul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului, castrul roman Arutela (Călimăneşti - judeţul Vâlcea) şi continuă către Transilvania. Acest drum şi traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană).

Cea dintâi atestare documentară a localităţii este 7 iunie 1535, dintr-un hrisov al domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina care arată: jupânul Fârtat pârcalabul şi fiii lui, ca să-i fie în Lăleşti şi Drăgaşani şi în Murgeşti, pentru că i-au fost bătrâne şi drepte moşii de moştenire. Şi despre cartierele componente ale municipiului, înainte sate din vecinătatea vechiului târg există atestări documentare: cartierul Momoteşti datat 12 iulie 1527 într-un hrisov al lui Radu de la Afumaţi; Zlătărei (fostă comună) în 1519 într-un hrisov al lui Neagoe Basarab; Gârdeşti la 3 iunie 1519,în cartea lui Mircea Vodă.

Principala ocupaţie a locuitorilor a fost şi este cultivarea viţei de vie şi prelucrarea strugurilor.

Renumele viilor şi vinului de Drăgăşani a fost întotdeauna la loc de cinste.

De Drăgăşani ca târg putem vorbi din a doua parte a secolului al XVIII-lea. În 1772 austriacul Von Bauer scrie în memoriile sale despre localitatea Drăgăşani: “sat cu o casã episcopalã, o curte boiereascã, o bisericã, vii şi un târg”. În zona Drăgăşanilor câţiva dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu conduşi de Preda Drugănescu alãturi de eterişti au opus rezistenţã trupelor otomane. Ca omagiu al evenimentelor petrecute la Drăgăşani s-a ridicat, în anul 1884 în parcul din centrul oraşului, un monument comemorativ.

Revoluţia din 1848 ridică la luptă întreaga Oltenie, o parte din locuitorii Drăgăşaniului, aflânduse în armata revoluţionară de la Troianu (în prezent cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea) condusã de Gheorghe Magheru fostul căpitan de panduri al lui Tudor Vladimirescu.

Anul 1995 are o semnificaţie aparte în viaţa Drãgãşaniului pentru că atunci s-au împlinit 460 de

Bibliografie 1. Ciucă. I. Domnica, Ciucă, D. Ioan. – Un Athos românesc pe Valea Oltului, Parohia CampuMare, 2003 2. Creţeanu, Radu. – Mănăstirea Dintr-un Lemn, 1998 3. Tudor, Gheorghe, Tămas, Corneliu. – Vâlcea turistică, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 1999

Nr. 1 - 2012

14

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim ani de la atestarea prin documente oficiale a localitãţii şi a dobândit statutul de municipiu.

Merită amintit şi eroismul de care au dat dovadă elevii Şcolii de subofiţeri jandarmi la 30 august 1944, care au dezarmat o coloană militară motorizată germană. În afară de viticultură, principala ocupaţie a locuitorilor municipiului, până în anii 1970, au mai existat şi ateliere meşteşugăreşti legate de activităţi casnice (croitorii,ateliere de reparaţii a diferitelor aparate casnice) sau ateliere legate de producerea de cele necesare viticulturii şi prelucrarii strugurilor.

După 1970, s-au construit o fabrică de jenţi auto şi una de încălţăminte cu feţe din pânză (bascheţi, tenişi).

Tot pe raza municipiul se află “Institutul de Cercetări Viticole”.

Se remarcă în oraş câteva construcţii reprezentative ale continuităţii sociale şi culturale acestei localităţi cum ar fi: • Casa memorială a scriitorului Gib Mihăescu; • Biserica Târgului Drăgăşani care a fost o construcţie mare de zid, înconjurată cu ziduri, din care o parte se mai păstreaza şi astăzi. În jurul ei s-au dat luptele între panduri şi turci în 1821. Ea a fost demolată după primul război mondial şi pe acelaşi loc s-a ridicat actuala catedrală a oraşului; • Biserica Sf. Ilie, monument de cultură, care a fost zidit a treia oară în anul 1834; • Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Capu Dealului; • Biserica Sf. Nicolae din cartierul Gardeţi ; • Ruinele castrului roman “Russidava” sau cetatea “Domnului de Rouă”, descoperite în cartierul Momoteşti la circa 150 m de şoseaua naţională, Râmnicu Vâlcea - Craiova, via Găneasa; • Muzeul Vinului, în centrul oraşului.

viață, a scris cinci romane, vreo cincizeci de schițe și nuvele, mai multe piese de teatru (unele publicate la peste 40 de ani distanță) precum și peste 500 de articole la ziar.

Literatura lui Gib Mihaescu se înscrie în genul analizei psihologice, gen modern. Autorul însuși arăta într-un interviu că prozatorii contemporani au misiunea de a părăsi litoralul vieții și de a face pe scafandrii sufletului omenesc. Asemănările cu Dostoievski, Andreev, H.P.Bengescu, Camil Petrescu sunt vizibile.

Muzeul Viei și Vinului este rodul strădaniei mai multori locuitori drăgășeneni. El cuprinde trei secții : • Secția viticolă expune documente vechi despre viticultura din zona Drăgășanilor, ustensile și inventar viti-vinicol (zdrobitori, linuri, butoaie, etc.); • Secția arta în care sunt expuse tablouri ale pictorului Petru Mogoș din perioada anilor 1920-1934 (portrete, peisaje vâlcene de la câmpie și de la munte); • Secția de arheologie în care sunt expuse în ordine cronologică unelte din piatră, din diverse epoci istorice arhaice, ceramică veche, cărămizi romane, tubulatură din ceramică romană și mozaic roman din majolică, fosile pietrificate de animale din cuaternar.

Arhirtectura, sculptura și vinificația sunt preocupări ale popoarelor evoluate.In vechea Eladă, statuile se ridicau pe piețele publice, numeroase ca și florile pajiștilor de munte, iar în temuta Romă, monumentele impozante și vinul erau respectate și cântate de poeți deopotriva cu faptele eroilor și zeilor.

Putem spune că Drăgășaniul este o ,,perlă’’ a Olteniei și României.

Veniți să ne vizitați orașul!

Orașul Drăgășani, pe langa faima viticolă, are meritul că a dăruit literaturii pe Gib Mihăescu, un scriitor de notorietate între cele doua războaie mondiale.

Viața scurtă, întreruptă prematur, la doar la 41 de ani, nu i-a oferit sansa să se afirme plenar, vocația lui rămânând în mare parte neîmplinită, dar opera lasată atestă talentul și valoarea deosebită a scriitorului. S-a născut în Drăgășani, la 23 aprilie 1894 și ne-a părăsit la 19 octombrie 1935, fiind înmormântat la Drăgășani.

In cei 15 ani și ceva de creație, rezervați de Nr. 1 - 2012

15

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Orăştie – inima istoriei

Un Ţinut Mirific

Prof. Dreptate Ioana Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, Jud. Hunedoara

Elev: Ivaşcu Sergiu Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, Jud. Hunedoara

Faţă de multe oraşe din România, Orăştie este o aşezare mic����������������������������������������� ă���������������������������������������� în ceea ce priveşte suprafaţa, însă monumental din punct de vedere istoric.

Localitatea este foarte bogată pe plan economic, în prezent numărând multe fabrici şi instituţii, dar şi mulţi oameni dornici de a contribui la economia sa înfloritoare.

Urbea este renumită atât turistic, cât şi cultural, la aceasta adăugându-se faima istorică. În fiecare locuitor al acestei aşezări bate o inimă mândră că îşi are originile în străvechea aşezare a dacilor destoinici. În trecut acest oraş a fost greu încercat de multe lupte politice, epidemii şi jafuri care au dus la distrugerea lui parţială. Însă asemenea păsării Phoenix a reînviat din propria cenuşă. După fiecare lovitură nu s-a intimidat, ci s-a refăcut rapid, iar acum numără multe întâmplări de care românii sunt mândri.

Orăştia a fost căminul multor oameni de cultură precum luptătorul pentru echitate socială, economică şi culturală Aurel Vlad, cărturarul umanist Nicolaus Olahus, poetul Dominic Stanca, preotul – cărturar Ioan Moţa.

Punând accent pe cultură, aici s-au înălţat şcoli în care învaţă o parte din viitorul României. Nicăieri în ţară nu ai să găseşti persoane mai primitoare care se mândresc cu comoara acestui oraş, cu istoria şi cu industria ei.

Fiind o aşezare cu oameni credincioşi, urbea numără multe biserici ortodoxe şi catolice, având o faimoasă catedrală «Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril» care poate fi admirată în centrul oraşului.

Faima turismului din Orăştie este dată de învecinarea cu cetetea Sarmisegetuza, inima istoriei strămoşilor noştri, dacii.

Oamenii harnici din oraş numără fiecare gospodării mândre. Firea ospitalieră a acestora îndeamnă turiştii în verile călduroase la râurile şi ştrandurile care oferă răcoarea binevenită.

Turiştii însetaţi de cultură pot viziona piese de teatru la Casa de Cultură din Orăştie. De asemenea localitatea oferă pescarilor râurile pline de peşti, unde aceştia se pot lăuda cu o captură pe cinste.

Astfel Orăştia pate fi considerat pe drept cuvânt o localitate ce numără persoane cu un caracter asemănător cu cel al sângelui albastru.

Nr. 1 - 2012

Oraşul Orăştie este situat în stânga Mureşului, la marginea de vest a întinsului Cămp al Pâinii.

Unul din cele şapte oraşe principale săseşti din Ardeal, a fost colonizată pe la mijlocul secolului al XII-lea, cu colonişti saşi. Era localitatea cea mai de vest a numitului „Fundus Regius”, teritoriu atât de privilegiat pentru noii veniţi.

Oraşul, neavând un zid de apărare, o cetate propriu zisă, avea o biserică fortificată, prevăzută cu ziduri şi o curte largă, care putea servi drept refugiu populaţiei în caz de primejdie. Pe la mijlocul veacului al XII-lea, localitatea şi împrejurimile au fost jefuite şi distruse de tătari, însă regiunea a fost populată cu noi colonişti.Ţinutul este distrus din nou în anul 1420 de către turci, care iau cu ei 20 de mii de prizonieri. În satele din jurul Orăştiei azi nu se mai află decât români.

Prin 1850, Orăştia era capitala celui de-al X-lea Ţinut al Transilvaniei şi cuprindea Haţegul, Baia de Criş, Ilia şi Deva. Orăştie este un oraş cu un bogat trecut cultural şi de luptă. În anul 1582, aici a fost tipărită cunoscuta „Palia de la Orăştie”, tradusă de Mihail Turdaş, una dintre primele tipărituri în limba română.Tot de aici, în 1905 s-a tipărit ziarul „Tovărăşia“ care organiza şi îndemna la luptă şi asociere. Tot atunci a luat fiintă un sindicat al muncitorilor constructori.

Ca centru cultural şi şcolar, oraşul are o Şcoală Medie Mixtă, o şcoală de 7 ani, Casă de Cultură, un Muzeu Raional, care prezintă specificul raionului sub raportul istoric şi al ştiinţelor naturii, o Biserică Raională.

Ca centru al unui ţinut foarte populat şi ca punct de gravitaţie al satelor din jur, a fost întotdeauna un important centru economic, cu vestite târguri, întreprinderi comerciale şi industriale.

Localitatea, din punct de vedere comercial, a fost în plină ascensiune în ceea ce priveşte industria forestieră, alimentară, cea a pielăriei, chimică şi a cărămidei. Întreprinderea de Industrie locală ,,I,C. Frimu” cuprindea în activitatea ei sectoare variate: produse de industrie alimentară, extractivă, materiale de construcţii, ateliere de reparaţii, industrializarea şi prelucrarea lemnului. Fabrica de blănuri ,,Vidra” 16

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Căstău - satul meu suflet

avea ca obiectiv prepararea si înnobilarea blănurilor şi obţinerea articolelor de blănărie, marochinărie. Întreprinderea ,,Digitalis” a fost o unitate industrială importantă pentru colectarea plantelor medicinale.

O cale ferată forestieră lega gara Orăştiei cu pădurile din bazinul râului Grădişte. Linia avea o lungime de 42 kilometri şi se putea călători până la poalele Muncelului şi ale Godeanului şi la ruinele din Grădiştea Muncelului.

Orăşelul cu case strânse una în alta (mai ales in centru), după modelul aşezărilor săseşti, avea şi străzi largi, cu grădini cu arbori, dându-i un aspect plăcut de oraş deschis şi vessel. Între anii 1918-1944 s-a înfăptuit învăţământul preşcolar, învăţământul primar, Şcoala de Arte şi Meserii, învăţământul liceal, orfelinatul.

Cu o anumită staţionare în timpul primului război mondial ,,Astra” îşi reia activităţile, organizându-se pe secţii: secţia de literatură, secţia istorică, şcolară, ştiinţifică economică. Începând din 1913 se înfiinţează la Orăştie sub auspiciile Astrei ,,Librăria Naţională” şi ,,Biblioteca Scriitorilor de la Noi”, îngrijte de O. C. Tăslăuanu.

Astra va edita noi cărţi depăşind cu mult domeniul literar.

Adunarea Astrei din septembrie 1913 coincide nefericit cu moartea lui A. Vlaicu, cel care vroia să treacă primul în zbor Carpaţii.

Cele două razboaie mondiale au însemnat pentru întregul ţinut ani de suferinţă şi sacrificii, dar şi ani de luptă pentru unitatea naţională. Cele patru decenii de dictatură comunistă au umbrit şi la noi istoria şi viaţa Orăştiei, dar cu toate acestea oraşul s-a conservat cu grijă, păstrându-şi neştirbită personalitatea În acest străvechi oraş de pe valea Mureşului, peste numele căruia pluteşte un fel de aură de exotic şi legendar, s-au perindat o serie de intelectuali care au avut contribuţii deosebite în dezvoltarea sa. După cum spunea Tiberiu Istrate Orăştia „este oraşul cu nume de oraş”. Dominic Stanca afirma că ,,cine n-a trecut prin Orăştie este numai pe trei sferturi om.”

Nr. 1 - 2012

Elev: Opruşoiu Cătălin Coordonator: Prof. Dreptate Ioana Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orǎştie, Jud. Hunedoara În vestul Europei, într-o ţară cu un număr aproximativ douăzeci de milioane de locuitori, în judeţul Hunedoara, la poalele munţilor Carpaţi, pe valea râului Sibişel se află satul meu natal, cu numele Căstău.

Născut şi crescut aici, pot să spun că localitatea are o populaţie de o mie de suflete. În trecut erau oameni bogaţi şi săraci, dar acum majoritatea sunt înstăriţi, oamenii depunând mari eforturi pentru ridicarea satului la nivel european. În centrul satului se află un vechi monument istoric ce poartă inscripţionat numele celor ce şi-au dat viaţa pentru independenţa ţării.

Aproape de monument s-a construit cu peste o sută de ani în urmă o biserică – faima aşezării noastre. Lângă această clădire se află un magazin de la care se aprovizionează sătenii cu cele necesare traiului. În dreapta bisericii se înalţă maiestoasă Şcoala cu clasele I-VIII în care am fost şi eu elev.

Aproape de şcoală, funcţionează grădiniţa în care cresc tinerele vlăstare.

Căminul cultural, aşezat în stânga intrării în sat peste podul cel mare a fost renovat conform standarelor europene. Aici se desfăşoară mai multe spectacole artistice în preajma sărbătorilor de iarnă.

Sărbătorile aduc feeria magică a Naşterii Pruncului Iisus. Copiii, băieţi şi fetele, merg cu colindatul, irozii, căluşerul, steaua şi pluguşorul. În trecut consătenii mei puneau mare bază pe agricultură. La noi a existat o cooperativă agricolă, unde se creşteau animale şi munceau zilnic foarte mulţi oameni din sat. Pot spune că localitatea mea natală a fost un sat agrar, unde a funcţionat o moară la care sătenii măcinau porumbul. Acum cei mai mulţi săteni lucrează la Orăştie la anumite socităţi comerciale.

De când am intrat în Uniunea Europeană satul meu de suflet are un aspect mult mai plăcut. A fost racordat la reţeaua de apă, gaz, iluminat public şi alte facilităţi care ne-au apropiat cu adevărat de o convieţuire modernă.

Anul acesta cu fonduri europene se va realiza şi canalizarea localităţii, precum şi recondiţionarea 17

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim drumurilor ce leagă aşezarea de localităţile vecine.

Satul Căstău – satul meu de suflet - este o aşezare frumoasă şi nu mi-aş putea imagina viaţa în altă parte decât în vatra strămoşească a înaintaşilor mei.

Mulţumirea sufleteascǎ este cǎ încǎ mai locuiesc în casa natalǎ şi cǎ încǎ mai urmez calea aceloraşi paşi ai copilǎriei, cu deosebirea cǎ paşii mei de acum au ajuns la maturitate. Retrǎiesc uneori, cu uşurinţǎ, episoade ale copilǎriei. Locul natal îmi este parcǎ aliat, ajutându-mǎ mult în aducerea aminte a clipelor de fericire.

Atmosfera pe care o degajǎ natura înconjurǎtoare te învǎluie cu vraja sa, fǎcându-te sǎ te îndrǎgosteşti de aceste ţinuturi.

Stau uneori şi-mi amintesc de fiecare primǎvarǎ, care aducea o datǎ cu ea parfumul florilor, cǎldura solarǎ şi viaţa divinǎ a întregii naturi.

De la viaţǎ poţi avea multe surprize, dar de cea mai sfântǎ credinţǎ nu te lipseşte nimeni şi nimic.

Chiar şi munţii pot fi daţi la o parte, dar amintirile rǎmân, în deosebi amintirile locurilor natale, unde ţiai investit o parte a vieţii.

Nostalgia se naşte „acasǎ”, iar revenirea „acasǎ” este întotdeauna prilej de fericire, cǎci oraşul este un sat, este satul veşniciei şi al iubirii de neam.

Să îndrăgim Palia Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orǎştie, jud.

Hunedoara Când spunem „casă” spunem locul natal şi vorbim despre cea mai sfântă zonă la care ne gândim întotdeauna cu drag.

Am observat tot mai des cǎ locul natal devine în timp un loc al amintirilor, al amintirilor din copilǎrie care nu ne mai dau pace. Întâmplǎrile mǎ fac sǎ tresar, sǎ redevin copil, chiar fie numai cu gândul.

Parfumul lor mǎ inundǎ, mǎ bucurǎ şi mǎ întristeazǎ totodatǎ, fiindcǎ pǎstrez în suflet o dragoste imensǎ pentru aceastǎ zonǎ.

Oraşul meu natal se numeşte Orǎştie, fiind situat în sud-vestul Transilvaniei, în centrul culoarului Orǎştiei, la sud de râul Mureş şi la marginea de vest a Câmpului Pâinii, în apropierea cetǎţilor dacice.

Numele sǎu este cunoscut în timp prin „Palia de la Orǎştie” sau vestitul cântec „Lele de la Orǎştie” ori prin zborul cu avionul al Icarului din Carpaţi− Aurel Vlaicu. Nu mǎ face sǎ vibrez mai tare decât atunci când aud vorbindu-se de Orǎştie ca de o zonǎ sfântǎ, deoarece cu toţii ştim cǎ aici s-a scris întâia oarǎ cuvântul „român”. Români suntem toţi şi vom fi în veacul veacului, iar ţara şi bogǎţiile ei le vom cinsti aşa cum şi înaintaşii noştri le-au cinstit. Aşa cum înainte cu douǎ mii de ani strǎmoşii noştri au preţuit întreaga zonǎ, dând valoare oraşului şi împrejurimilor sale, tot aşa trebuie şi noi sǎ sfinţim aceste meleaguri–izvor nesecat de nestemate.

Amintirea şi frumuseţea locului natal nu ne-o poate lua nimeni. Stau uneori şi meditez. Meditez la vremurile şi locurile copilǎriei mele.Nimic nu e mai minunat pentru mine decât dulceaţa fericirii şi a inocenţei copilǎriei. Dragostea cu care mǎ înconjurau pǎrinţii şi iubirea plinǎ de sinceritate, pe care mi-o arǎta mama, sunt de neînlocuit şi ireversibile. Ah, Doamne, cât aş da pentru a mai trǎi o asemenea clipǎ!

Dar este cu neputinţǎ...

Rǎmâne sǎ mǎ consolez doar cu peisajul ce mǎ înconjoarǎ, care este acelaşi şi totuşi schimbat.

Nr. 1 - 2012

Stephan Ludwig Roth cărturarul medieșan în slujba adevărului și a dreptății Elev Trebe Sergiu Îndrumător: Prof. Curelea Dragoș Școala cu clasele I – VIII Nr. 2 Cisnădie, jud. Sibiu

Procesul și condam-

narea la moarte prin împușcare a marelui gânditor sas, profesor și pastor la Mediaș și Moșna, Stephan Ludwig Roth, participant de marcă la revoluția pașoptistă din Transilvania a survenit la scurt timp după ce trupele geneStphan Ludwig Roth ralului Iosif Bem au in1796 - 1849 trat în principat obținând o serie de victorii asupra revoluției maghiare. Poate acest tragic final al marelui om ar fi putut fi evitat 18

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim dacă ar fi dat curs sfatului dat de camaradul său român revoluționarul preot-protopop din Mediaș, Ștefan Moldovan și ar fi trecut la timp peste munte în Țara Românească, cum dealtfel făcuseră numeroși actanți ai revoluției din Transilvania. De bunăcredință, însă Stephan Ludwig Roth a dat crezare scrisorii de protecție elibearte pe numele său de generalul cuceritor al principatului Iosif Bem. Evenimentele care au urmat au fost total defavorabile lui Roth, acesta fiind arestat la Moșna pe pământurile sale în 21 aprilie 1849 din ordinul comisarului guvernamental maghiar revoluționar Lászlo Csány și escortat pentru judecată la Cluj. Sentimentele sale paterne și totala convingere în nevinovăția sa, respectiv încrederea în scrisoarea de protecție semnată de generalul Bem au avut întâietate în hotărârea pastorului Roth de a reveni în parohia sa - locul în care era așteptat de cei cinci copii minori ai săi, toți cu vârste între 1 și 10 ani.

Documentele bisericești atestă existența sa în cadrul parohiei în perioada de timp cuprinsă între 21 ianuarie și 19 aprilie 1849. Cât timp prezența generalului Bem în principat era o garanție fermă nimeni nu a îndrăznit să atenteze la persoana pastorului sas, însă odată cu trecerea generalului în fruntea trupelor sale în Banat, comisarul maghiar revoluționar Lászlo Csány trece la punerea în aplicare a planurilor lui Kossuth de revocare a amnistierii emise, fiind constituite pretutindeni sălbaticile tribunale de sânge menite a înăbuși, definitiv, prin teroare fizică și psihică, orice rezistență anti-maghiară a românilor și sașilor.1 Potrivit unor date de epocă, citate în George Barițiu aproximativ 6000 de oameni, români și sași au căzut victimă acestor tribunale antiumane. Una dintre multele victime care au pierit atunci, ca urmare a instrucțiunilor lui Lajos Kossuth privind elita săsească din Transilvania – fruntașul revoluției maghiare de la 1848 – a fost și Stephan Ludwig Roth, acuzat de acest tribunal că a luptat cu sabia în mână împotrriva națiunii maghiare, în fruntea hoardelor de români și sași.2 Însă, realul substrat politic și revanșard al condamnării pastorului Roth, trebuie căutat în riposta-revanșă a nobilimii în contra celui, care cu ample vederi progresiste și europene a condamnat maghiarizarea forțată prin intermediul limbii, a celui care solicitatase la 1848 desființarea iobăgiei – servi-

tute personală față de un grof maghiar, reminescență a unui ev mediu, pe care lumea din Transilvania trebuia, fie și prin revoluție și jertfă să-l depășească - și împroprietărirea țăranilor, fie români, fie sași, fie maghiari și secui, cei care erau în accepțiunea înaintată a pastorului reformator adevărații proprietari ai gliei și cei care o lucrau nemijlocit. De asemenea, pastorul Roth se pronunțase public împotriva anexării Principatului Transilvaniei la Ungaria. Pornind de la aceste cauze, pe data de 21 aprilie 1849, 12 husari sub comanda unui ofițer, l-au arestat pe acesta și punându-l în lanțuri ca pe un criminal de drept comun, l-au escortat pe un traseu ce trecea prin localitățile Mediaș, Sighișoara, Târgu Mureș - până în cetatea Clujului, unde l-au încarcerat într-o celulă a vestitului Turn – închisoarea orașului.

Procesul de condamnare a pastorului-cărturar avea să debuteze odată cu 10 mai 1849 în fața unui complet de judecată partizan condus de magistratul Karacsay Sándor în fruntea unei curți mixte militarocivile, formate din doi ofițeri și doi civili – în aceste condiții deznodământul și finalul pricesului putea fi întrevăzut în ceea ce-l privea pe Stephan Ludwig Roth. Printre acuzațiile care i-au fost aduse amintim sumar aici: 1). – acceptarea unui post de conducere politico-socială sub ocupația inamicului; 2). – introducerea limbii române ca modalitate de comunicare oficială în treburile comitatului; 3). – alipirea celor treisprezece comune la pământul regesc pentru a se bucura de privilegiile chartei saxone; 4). – jefuirea locuitorilor maghiari de pe aceste locuri În decursul procesului care a urmat, avocatul clujean Basa Miklós a făcut uz de toate căile și procedurile legal-admise pentru a-l scăpa pe Roth de la condamnarea capitală, nereușind a deturna eșafodajul de parmanente acuzații pe care procurorul statului maghiar, Krizbay Miklós i le aducea. La puțin timp după deliberare, sentința a fost anunțată sec – Roth, fiind condamnat la moarte prin împușcare, cu executarea pedepsei la numai trei ore de la pronunțare și fără drept de apel.

Condus la zidul execuției în după amiaza zilei de 11 mai 1849, a refuzat să i se lege ochii și scoțând cu seninătate o batistă pe care o va înmâna pastorului lutheran, Heinrich G. Hintz, solicită acestuia ca după moarte să o înmoaie în sângele său cald, respectiv, să o înmâneze fiicei sale mai mari, singura care rămânea să aibe grijă de alți cinci frați mai mici, mama lor – soția pastorului Roth, fiind și ea moartă. Sunt clipe tragice și extrem de emoționante și citindu-le nu poți să nu te cutremuri.

La 11 mai 1849 în după amiaza acelei zile se prăbușea trupul său secerat de gloanțele unui pluton

1 Gazeta Mediașului, Mediaș, anul III, nr. 4 / 1 februarie 1939, George Togan, Doi eroi din revoluția de la 1848. Protopopul român Ștefan Moldovan și preotul sas Stephan Ludwig Roth.

2 Lucian Giura, Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 1999, p. 96.

Nr. 1 - 2012

19

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Humuleştiul şi Ion Creangă cu care ne mândrim

de execuție, viața fiindu-i curmată, din nefericire, în plină maturitate, la doar 53 de ani. Cădea astfel victimă Ludwig Roth ca victimă a spiritului de vendetă a nobilimii maghiare – care nu înțelegea deloc la acea dată spiritul nou al națiunilor în formare.

Prof. Leopoldina Melinte Şcoala Specială, Nr.8, sector.1, Bucureşti

Bibliografie selectivă

Am optat pentru locurile lui Creangă şi pentru personalitatea lui artistică, căci, precum zicea Ion Neculce, nasc şi la Moldova 0ameni(Valoroşi) Stau cteodată şi-mi aduc aminte ce vremi, ce locuri şi ce oameni mai erau pentru scriitorii noştri” parafrazându-l pe Ion Creangă. Humuleştiul era pentru el centrul universului” Pe vremea aceea, Humuleştiul nu erau numai aşa, un sat de oameni fără căpătâiu, ci sat vechiu răzăşesc, întemeiet în toată puterea cuvântului” cu gospodari unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre”. Dar cel mai bine se poate observa în partea a IV-a a Amintirilor, unde viziunea panoramică a lui Creangă se încadrează în acel univers specific românesc, mioritic, cum îi zice Blaga. Alternanţele deal-vale, încep cu locurile nemţene ale înălţimilor şi coboară până la câmpie. Şi aşa cum Muntele coboară şi înconjoară Humuleştiul şi tot aşa de la acest far al înălţimilor păşeşte cu lumina peste întregul neam românesc şi cu inima propulsează viaţa românilor.

La locul naşterii sale, Nică gândeşte cu inima “sălta cu inima de bucurie, în partea a II-a a Amintirilor. Alegoria de simboluri vizează nucleul spaţial al scriitorului, “locul naşterii ”, urmat de ,”casa părintească” din Humuleşti, cuptiorul , care stâlpul hornului, pe un alt plan al reţelei paradigmatice să lărgească sfera de referinţă simbolică la şfoara cu motocei, cuptorul-ascunzătoare, la jocuri şi jucării.

Creangă îşi construieşte universal său artistic în cercuri concentrice, locul naşterii este prima treaptă de coborâre spre celelelalte ale procesului evocării pentru a ajunge la “inima (plină) de bucurie a scriitorului, de aici la copilărie, la formarea personalităţii , prin şcolile pe care le-a urmat până la maturitate. Creangă nu este un descriptiv de locuri memorabile, ci un evocator, astfel ce omite descriptiv umple prin entuziasmul evocativ.

Invocarea cugetului ca măsură a persoanlităţii ca loc- matrice, “ca om din doi oameni care au adunat universul înconjurător pentru a găsi pe cei doi, tatăl şi mama sa, care sunt evocaţi paradigmatic într-o alegorie ce trece sintagmatic prin Vânătorii-Neamţului, monăstirile Secul şi Neamţulsatele Boiştea şi ghindăoanii, apoi la alt

a) Lucrări bibliografice editate 1. Giura, Lucian, Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 1999.

2. Gölner, Carol, Stephan Ludwig Rothmonografie, Editura Științifică, București, 1982.

3. Kroner, Mihail, Stephan Ludwig Roth. Viața și opera, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1982. b). Periodice, reviste, publicații 1. Viața Basarabiei, Chișinău, anul III, nr. 608 din 14 decembrie 1934, Ioan Hurdubețiu, Părerile unui istoric sas despre românii din Ardeal; 2. Gazeta Hârtibaciului, Agnita, anul II, nr. 23 / 31 august 1934, Ioan Hurdubețiu, Stephan Ludwig Roth.

3. Gazeta Mediașului, Mediaș, anul III, nr. 4 / 1 februarie 1939, George Togan, Doi eroi din revoluția de la 1848. Protopopul român Ștefan Moldovan și preotul sas Stephan Ludwig Roth.

4. Drum nou, Brașov, an XXI, nr. 6021 din 10 mai 1964, Nicolae Lupu, La comemorarea lui Stephan Ludwig Roth, personalitate progresistă a revoluției din 1848.

Stephan Ludwig Roth (1796 – 1849) pastor lutheran și cărturar sas participant în Revoluția de la 1848 în Transilvania Nr. 1 - 2012

20

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim nivel vin monastirile Agapia, Varaticul, cu urmaşii lor intraţi în istorie(Ceahlăieştii, Topoliţa şi Ocea, Târgul Neamţului, Codrenii, , Cetatea Neamţului, , Monastirea Neamnţului, iarmaroacele de la Peatra, Folticeni, Şi “căte târnosiri şi sfinţiri de biserici şi câte soboare şi revizii de feţe bisericeşti şi câţi străini din toată lumea… Lume, lume şi iar lume! Despărţirea de Humuleşti este pentru Nică o adevărată tragedie.

Drumul de la Humuleşti la Iaşi ne oferă un spaţiu panoramic. Un spaţiu care coboară de la înălţimile lumii pure, a copilăriei vârstei vârsta tinereţii şi adolescenţei marcată de acest drum cu toate vicisitudinile lui. Viziunea sintagmatică evidenţiază pe Moş Luca. Începută încă din capitolul trei aci se va face mai abrupt, ridiculizând-o, iar Moş Luca fiind trocmai acest simbol al lumii vechi ridiculizate într-o lume nouă.

în inima omului…” “ Doamne, măi femeie, zicea tata, văzând-o aşa de ahotnică…Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.

N-ai auzit că unul cică s-a dus bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă…, Părintele Ioan de sub deal, Doamne ce om vrednic mai era”; Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă, ageră la minte şi şi…silitoare “; bădiţa Vasile- “un holteiu zdravăn, frumos şi voinic…”; Toader a Catincăi- alt hojmalău…”; Dascălul Iordache, fârnâitul, …clămpănea de bătrân ce era. Sau evocarea unor întâmplări, cum ar fi probarea “Sfântul Neculai” (calul de lemn) de către Smărăndiuţa popei. Înttâmplarea cu pupăza din tei, pe care Nică o fură ca să nu-l mai scoale dimineaţa devreme.

“La cireşe” o evidenţiază pe mătuşa Mărioara cu îndărătnicia ei. Întâmplările cu învăţătura lui Trănea excelează prin regizarea scenariului până la amânunt, pe varietatea limbajului şi comportamentul lui Trăznea.

Grefarea umorului pe capacitatea de creaţie limbajului este o altă trăsătură a geniului lui Creangă de care suntem mândri. Aici ne evidenţiază spiritualitatea poporului nostru. Numai cine n-a fost în Ţinutul Neamţului nu ştie că limbajul lui Creangă este al semenilor lui cu anumite caracteristici de perfecţionare a stilullu.

Personaje cu care ne mândrim

Dacă universul spaţial al lui Creangă ne dă mândria fiinţării noastre pe aceste plaiuri mioritice, lumea lui ne dă mândria frumuseţii umane a românilor pe care ne-o mai prezintă într-o frumuseţe şi întindere la fel de cuprinzătoare ca a coregionalului său, Mihail Sadoveanu. Lumea lui începe cu cea a familiei, a satului său, a ţinutului până la cuprinderea naţională a românilor. Ne regăsim şi ne mândrim pentru aceasta că e reprezentativă nouă, pentru că e o lume patriarhală, iar construcţia acestei lumi capătă amprenta unei viziuni monografice. Ne impresionează această lume prin individualizarea, personalizarea, originalitatea şi identitatea generalizatoare. Personajele sale sunt construite pe matricea familială în frunte cu un pater familias, care este Ştefan a Petrei Ciubotariu. Smaranda, mama, şi cei şapte copii constituie baza familiei, pe care tot concentric construieşte schema familiei ce se va pierde în cuprinderea unei lumi cu varietatea sa de individualităţi , particularităţi de limbaj, varietăţi de temperamente, caracteristici şi comportamente , cu limbaje asimilate din vorbirea colectivă, prin zicale, proverbe sau sintagme de circulaţie, construind personaje memorabile, originale ce se reţin prin câteva trăsături, cel mai adesea din două sau trei, dar atât de bine prinse în ce aveau ele esenţial.

Smaranda “era vestită prin năzdrăvăniile sale, era plină de minunăţii, îşi trata copii ca pe nişte copii ai soarelui, sau ai naturii, care se schimbau după dorinţa ei. Tatăl, Ştefan a Petrei, menţinea echilibrul familiei, excelând printr-o înţelepciune de bun simţ, prin judecăţi de tipul “ dacă-i cal să tragă; dacă-i popă să citească…” sau “Ian taci, măi femeie, că biserica-i Nr. 1 - 2012

21

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Oameni ai salvei - Tiberiu Morariu

Vâlsan şi Romulus Vuia. În 1929 îşi susţine în mod strălucit licenţa cu tema: Valea Sălăuţei. În anul următor îşi completează pregătirea ştiinţifică la Paris unde lucrează sub îndrumarea lui Emmanuel de Martonne şi unde ia cunoştinţă de noile orientări în geografia franceză.

Este orientat spre geografia umană de marea personalitate a profesorului Jean Brunhes de la College de France.

După specializarea de la Paris este numit preparator, apoi asistent şi şef de lucrări la catedra de geografie a Universităţii din Cluj unde s-a apropiat de Robert Ficheux, cercetătorul Munţilor Apuseni şi purtătorul concepţiei franceze în interpretarea revoluţiei reliefului. Atras de geografia umană şi etnografie îşi elaborează şi susţine în 1937 teza de doctorat; ,,Viaţa pastorală în Munţii Rodnei”, publicată de Societatea română de geografie în anul 1937.

Elaborează multe lucrări cu caracter etnografic: Oieritul evreilor maramureşeni-1931, Pivele din valea Zăgrii - 1933, Aurăritul pe valea Someşului Mare - 1939, Stânele din Carpaţii româneşti-1944. În aceeaşi perioadă publică lucrări de geografia populaţiei: Distribuţia populaţiei în Transilvania, Banat şi Crişana - 1940, Elementul germanic în Transilvania-1942, Emigrările maramureşene în Transilvania -1944. În 1944 este numit profesor suplinitor la Universitatea din Cluj cu sediul provizoriu la Timişoara, devenind în 1943 profesor titular.

După război iniţiază şi conduce publicaţia: Studia Universitatis Babeş- Bolyoi-seria de geografie. Îşi aduce contribuţia la organizarea prestigiosului Simpozion de geografie aplicată 15-18 septembrie 1966 de la Cluj care a reunit majoritatea geografilor ţării.

A participat la multe congrese internaţionale de geografie ca preşedinte al Comitetului Naţional de geografie: Stokholm 1960, Londra 1964, New Delhi 1968. Împreună cu colaboratorii: Alexandru Savu şi

Elev: Pavelea Florina Coordonator: Înv. Mureşan - Sas Maria Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” Salva, jud.

Bistrița - Năsăud

“A lăsa fiului tău o moştenire, e ca şi cum l-ai ţine pe umeri, pe când alţii se căznesc să se suie.”

Nicolae Iorga

Vă prezint cu mândrie un nume: Tiberiu Morariu.

Născut în localitatea Salva la 26 septembrie 1905, aşezare din ţinutul Năsăudului care a dat mari valori spirituale culturii româneşti, a fost unul din geografii de seamă ai României. Fiul preotului Morariu Iuliu, a făcut parte dintr-o familie numeroasă. A urmat cursurile şcolii confesionale din Salva după care a frecventat cursurile şcolii germane din Bistriţa, unde a primit o temeinică pregătire în cunoaşterea limbii germane şi o primă imagine a culturii central europene.

Urmează studiile liceale la Năsăud unde primeşte o largă cultură umanistă. În toamna anului 1925 intră la Universitatea din Cluj, specialitatea geografie. Orientarea spre geografie s-a datorat excursiei interuniversitare din vara anului 1921 condusă de profesorul Emmanuel de Martonne de la Sorbona.

La universitate a avut profesori eminenţi ca:George Nr. 1 - 2012

22

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim F. Dumbravă elaborează şi publică hărţi morfometrice pentru Transilvania şi întreaga ţară, densitatea reţelei hidrografice (1954, 1956), energia reliefului (1957, 1959) fragmentarea medie a reliefului 1959.

S-a preocupat de regionarea teritoriului pentru „Monografia geografică a României”. În 1962 publică Cursul de hidrologie, apoi în ediţia a-II-a 1969 cu I.Pişota şi I. Buta. În colaborare cu E. Morariu şi Al.Savu publică în 1969 „Locurile balneare din România”.

Participă ca autor sau coordonator de lucrări de ansamblu asupra ţării noastre ca de pildă: Noua Geografie a patriei(1964), Geographie de la Roumanie (1966), Ghidul turistic al României (1958), Atlasul geografic al României (1965). Pentru laborioasa activitate a fost cinstit cu distincţii şi recunoaşteri: premiat de Academia Română (1936), membru corespondent al Academiei Române din 1955, preşedinte al Comitetului Naţional de Geografie din 1967, doctor honoris causa al Universităţii din Strasbourg-Franţa 1969.

După o bogată activitate încetează din viaţă la 30 noiembrie 1982 la Cluj-Napoca.

miraculoasă a limbii noastre e un semn că era român (valah curat ori cutovlah), sau că venise aici în fragedă copilarie” . Numele tatălui, Pantoleon Petrov, a devenit în românește Petroveanu, iar fiul și-a păstrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care își semna manuscrisele până prin 1826.

Tatăl răposeaza înainte de vreme, lăsând în urma-i o văduvă și trei orfani (o soră care murise de mică). Anul morții tatălui, 1806, coincide cu izbucnirea a nu se mai știe catelea razboi ruso-turc. „Antonachi”, cum îl alinta mama, ia drumul pribegiei, împreună cu ceilalți doi frați, la Nord de Dunare, în căutarea unei vieți mai bune.

Un pasionat colecționar de muizcă românească, care au format creații din repertoriul lăutarilor din perioada fanariotă. Pann a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi manele și cântece de lume inspirate din ritmurile bizantine, orientale sau psaltice. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a aprobat tradiția de imnuri bizantine și modulații eliminate de inspirație levantină, în timp ce el a fost printre primii din generația sa de a folosi notația modernă și marcaje italiene pentru tempo.

Bibliografie

Anton Pann a fost și un cobzar iscusit cântând în diverse tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui Năstase Ochialbi. A activat în cadrul tarafului lui Ochialbi pentru câteva luni de zile, fiind proaspăt concediat din funcția de profesor la Râmnicu-Vâlcea, și întors la București unde lucrează ziuă cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea ca lăutar.

Anul 1848 îl găsește pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureștii din pricina molimei de holera. La 11 iunie izbucnește ca o uriașă flacără Revoluția și se întinde în intreaga țară. Gheorghe Dem Theodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că „Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naționale și cânta triumful revoluțiunii printr-un imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 și publicat în „Monitorul Roman” Nr. 14 din 26 august 1848, inserat în colecția „Anul 1848 în

1. “Din Istoricul Şcolii Salva” de prof.

Dionisie Piciu

Anton Pann, compozitor al muzicii imnului national al romaniei Elev Teodorescu Vlad Coordonator: Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea Anton Pann s-a născut în Bulgaria, la Silven, un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al raului Tundza, laN-NE de Stara-Zagora .

Tatăl se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) si era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirma că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoașterea Nr. 1 - 2012

23

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Pe urmele lui Anton Pann

Principatele Române”, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, fratele căpitanului de pompieri Pavel Zăgănescu, eroul bătăliei din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Țării Românești, cadrul în care fusese sărbătorită revoluția în orașul Râmnicu-Vâlcea și care menționează și participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituțiu, aflându-se și d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o musică vocală cu niște versuri prea frumoase puse pe un ton national plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor”.

Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus jurământul pe Constituție, s-au sfințit steagurile revoluției și s-a cântat „pentru prima dată în Țara Româneasca”, într-un cadru oficial, după afirmația lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al României, Deșteaptă-te, române!.

Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de brașoveanul Andrei Mureșan prin 1842. Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul din admiratorii acestuia, ne relatează cum în casa poetului Andrei Mureșanu din Brașov, unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac și Vasile Alecsandri, cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia „Un răsunet”, cel care a găsit melodia „veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă în posterioritate, a fost Anton Pann.

Această melodie nu era alta decât romanța „Din sanul maicii mele”, alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Mureșanu și despre poezia „Un rasunet” (Deșteaptă-te, române), George Călinescu numește această poezie „Marseilleza română”, iar pe Anton Pann îl considera „acel Rouget de Lisle roman”, comparându-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofițerul francez care a compus Marseilleza, imnul Revoluției franceze de la 1789.

Elev Ceausoglu Eduard Coordonator: Prof. Mihaela Perţa Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea Anton Pann, născut: Antonie PantoleonPetroveanu, poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist, de origine aromân, compozitor al muzicii imnului naţional al României. a fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii.

Din familia unui arămar, din târguşorul bulgăresc, el părăseşte încă din copilărie, locurile natale. În timpul războiului ruso-turc, din anii 18061812, mama sa, Tomaida, rămasă văduvă, pribegeşte cu copiii în nordul Dunării. După o scurtă şedere la Chişinău, unde ajunsese doar cu Anton, în urma morţii celor doi fii mai mari, înrolaţi în armata rusă şi căzuţi la asediul Brăilei, Tomaida ia din nou drumul spre sud, stabilindu-se în 1812 la Bucureşti. Aici, Pann, cu vocea lui neobişnuit de frumoasă, datorită căreia fususe primit si in corul bisericii din Chişinău, intră cântăreţ la biserica Sfinţilor şi paracliser la biserica Olari. Învaţă doi ani la Şcoala de psaltichie, înfiinţată în 1816 de Petru Efesiu, deţinător şi al unei tipografii, în care Pann va lucra ca tipograf şi, mai târziu, o va şi conduce.

Psalt şi protopsalt la mai multe biserici din capitală, director de tipografie, mai târziu proprietar al unei tipografii, Anton Pann a fost cel mai important muzician al primelor cinci decenii ale secolului al XIX-lea.

Om polivalent, Anton Pann şi-a manifestat talentul artistic nu doar in muzică, ci şi în literatură si publicistică. Datorită acestei deschideri culturale, este dificilă încadrarea lui într-o anumită zona culturală dar, conform operelor sale, cele mai multe creaţii sunt în domeniul muzical. “Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti” este cel mai important tratat muzical din prima jumătate al secolului al XIX-lea şi până astăzi rămâne primul muzician care vorbeşte despre estetica muzicală şi care propune un sistem propriu de divizare al octavei, sistem ce îşi păstrează şi în momentul de faţă valabilitatea.

Anul 1826 aduce ceva nou in viata lui, şi anume legătura cu meleagurile vâlcene.

Documentele vremii îl gasesc în acest an orânduit “dascăl de muzichie” la Şcoala de pe lânga Episcopia

Bibliografie 1. G. Dem Teodorescu, Viața și activitatea lui Anton Pann, Editura Gutemberg, 1893 2. Gh. Ciobanu, Din culegerile lui Anton Pann, disc Electrecord, București, 1966 Nr. 1 - 2012

24

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim Râmnicului şi cântăreţ la biserica”Buna Vestire”.

In activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal romanizarea şi modernizarea muzicii bisericeşti, dovada fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. In acelaşi timp, preda lecţii de muzică maicilor de la mânăstirile Dintr-un Lemn şi Surupatele, care erau încantate de”glasul mângâios al psaltului”.

Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului Rm.Valcea. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de culă din actuala stradă Ştirbei Vodă, azi Casa Memorială Anton Pann. Din acest loc, Pann pleca pe drumurile judeţului, către satele care i-au oferit inspiraţia folclorică necesară desăvârşirii operei sale.

Este cea mai veche cladire din Râmnicu-Vâlcea, care mai păstrează stilul acesta de construcţie curat românesc, cu specificul zonei vâlcene.

Anul 1848 îl găseşte, din nou, pe Anton Pann la Ramnicu Valcea. Părăsise Bucureştii din pricina molimei de holeră. La 11 iunie izbucneşte ca o uriaşă flacără Revoluţia şi se întinde în întreaga ţară. G. Dem. Teodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că “Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naţionale şi cânta triumful revoluţiunii printrun imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 şi publicat în “Monitorul Român” Nr. 14 din 26 august 1848, inserat în colecţia “Anul 1848 în Principatele Romane”, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, fratele eroului din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Ţării Româneşti, cadrul în care fusese sărbătorită revoluţia în oraşul Râmnicu-Vâlcea şi care menţionează şi participarea lui Anton Pann: “Intr-acest pompos constitutiu, aflându-se şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie si triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”.

Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, “intr-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii”, adica actualul parc Zavoi, prilej cu care s-a depus juramântul pe Constituţie, s-au sfinţit steagurile revoluţiei şi s-a cântat “pentru prima dată în Ţara Românească” , într-un cadru oficial, dupa afirmaţia lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al României,”Deşteaptă-te, române!”

Nr. 1 - 2012

Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann şi unul din admiratorii acestuia, ne relatează cum în casa poetului Andrei Mureşanu din Braşov, unde se întâlneau N. Bălcescu, Ion Brătianu, Gh. Magheru, Cezar Bolliac şi Vasile Alecsandri, cu toţii fiind în căutarea unei melodii pentru poezia “Un răsunet”, cel care a gasit melodia “veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă în posterioritate, a fost Anton Pann. Această melodie nu era alta decât romanţa “Din sânul maicii mele”, alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Mureşanu şi despre poezia “Un răsunet” (Deşteaptă-te, române), George Călinescu numeşte această poezie “Marseilleza română”, iar pe Anton Pann îl considera”acel Rouget de Lisle român” , comparându-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofiţerul francez care a compus Marseilleza, imnul revoluţiei franceze de la 1789.

Nicolae Iorga, in “Istoria literaturii romanesti”, il caracteriza astfel pe Anton Pann: “Cântăreţul de giumbuşuri, lăutarul literar al petrecerilor, ghiduşul de ietacuri, amorezatul care caută la ferestruicele căsuţelor de mahala, prinzând ceasul când lipseşte respectivul jupân, tovarăşul ceasurilor de veselie ale preoţilor, dascălilor, ţârcovnicilor, cărora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din plăcuta slujbă a Satanei”.

Bibliografie 1. Iorga,Nicolae, Istoria literaturii romanesti, 2. Piru,Al.,Istoria literaturii române de la început până azi, 1981 3. Teodorescu, G.Dem., Viaţa şi activitatea lui Anton Pann, 1893 4. Vianu, Tudor, Scriitorii români I, 1960

25

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mânăstirea Cozia, ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân

care au cântat Cozia cu muza poeziilor lor, intrun stil si într-un duh cu totul deosebit: Alexandru Vlahuţa face o minunata descriere a Mânăstirii Cozia in „România Pitoreasca”; Grigore Alexandrescu, cu ocazia vizitei din anul 1842 pe la mânăstirile de peste Olt, a scris aici una din poeziile cele mai frumoase si mai inspirate,”Umbra lui Mircea.La Cozia”; inspirat de atmosfera de la Cozia,George Coşbuc ne-a lăsat moştenire literara poezia „Cântec demonic”; Dimitrie Bolintineanu a scris poezia „Muma lui Mihai Viteazul”,impresionat de gestul intrării ei in monahism, după asasinarea mişelească a unuia dintre cei mai mari ctitori de Tara Românească; Mihai Eminescu, marele iubitor al neamului si al trecutului sau istoric, a evocat, la rândul lui, cu geniala-i pana, versurile „Scrisorii a III a” imaginea plina de măreţie si dârzenie a lui Mircea cel Bătrân, rămasă celebra in istoria literaturii noastre. Astfel, exista peste 50 de poezii editate privind trecutul glorios al Mânăstirii Cozia si al ctitorului ei „...Mircea, in neamul meu răsai In seara asta dinaintea nunţii Oltul pe zid la Cozia mereu, e de priveghi La clopote cu tara si cu munţii. …..”

Ioan Alexandru, „Imnul lui Mircea cel Bătrân” Mânăstirea Cozia se afla pe drumul naţional Rm. Vâlcea-Sibiu, la 22 km.de Rm. Vâlcea si 75 km. de Sibiu, pe partea dreapta a Oltului,intre munţii împodobiţi cu brazi ,fagi, stejari si tei,in apropiere de salba de staţiuni balneo-climaterice de la Cozia,Păuşa, Căciulata si Călimăneşti Fiind ridicata de însuşi voievodul Mircea cel Bătrân, intre anii1386-1388, cu meşteri din Moravia, bisericii i s-a dat hramul „Sf. Treime” datorita celor trei munţi care o înconjoară dinspre sud-vest, nord si nord-vest. De-a lungul timpului,mânăstirea a fost distrusa de foc,apoi reparata si renovata de mai multe ori.

Neagoe Basarab a făcut lucrări de restaurare si reamenajare si a zidit doua fântâni in curtea bisericii;in jurul fântânii din faţa bisericii, in care astăzi se sfinţeşte apa pentru agheasma mare, se găseau patru chipuri umane sculptate:un maghiar,un turc,un rege si un rob,prin gurile cărora curgea apă.

Domnitorul Radu Paisie a zidit botniţa mânăstirii, iar cele doua policandre din naos si pronaos sunt din timpul lui Constantin Brâncoveanu.

Mânăstirea a cunoscut si momente neplăcute.

Astfel,intre 1789-1793 a fost transformata in puşcărie, iar in timpul primului război mondial a devenit lagăr pentru prizonieri si chiar grajd de cai.

Elev: Perta Ania Coordonator: Prof. inv. primar Ceausoglu Anelice Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea Aşa cum milenara Columna a lui Traian, căreia i se alătura toate marile descoperiri arheologice, constituie netăgăduite marturii istorice care atesta geneza, vechimea si permanenta noastră pe locurile in care s-a născut, s-a dezvoltat si trăieşte poporul roman,tot astfel urmele unor biserici si multe din mânăstirile noastre, întregesc străbunele dovezi care au supravieţuit epocilor de cotropire si pârjoliri. In mânăstiri si-au ascuţit penele întâii caligrafi si au apărut primele manuscrise si podoabe grafice in aur sau xilografii migălos lucrate. Cât priveşte pe constructorii lor, aceste lăcaşuri din piatra si din cărămida, au fost datorate, in mare parte unor voievozi sau domnitori, aria geografica in care monumentul este înălţat fiind totdeauna legata de scaunul domnesc respectiv.

Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mânăstirea Cozia, aceasta străveche moştenire strămoşeasca, trăieşte si va dăinui in istoria noastră si in memoria poporului roman,deopotrivă prin însemnătatea ei spirituala si artistica, cat si prin cei 600 de ani scurşi de la întemeiere:veacuri in care mulţi călugări s-au format aici, nu putini ajungând vestiţi oameni de cultura. Pe plan istoric, Mânăstirea Cozia ne va aminti totdeauna de marele Voievod al Tarii Româneşti: Mircea cel Bătrân, gloriosul ei ctitor.

Mânăstirea Cozia a pus la îndemâna cercetătorilor un bogat,interesant si variat material arhitectonic, de scupltura in piatra, in lemn si pictura murala. De asemenea, mânăstirea a fost in cursul frământatei noastre istorii si un însemnat punct strategic De aceea, fiind unul dintre cele mai vechi si complexe monumente istorice si de arta, bucurânduse si de o pitoreasca situare, aşezământul Coziei este mult cercetat si vizitat de turiştii din tara si din străinătate.

Mulţi cărturari,erudiţi si mânuitori ai condeiului, au scris frumoase si interesante tratate sau articole de istorie si literatura despre ctitoria marelui Mircea cel Bătrân. Dintre aceştia nu putem sa nu-i amintim pe scriitorii si poeţii noştri romani Nr. 1 - 2012

26

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim In pronaosul bisericii sunt îngropaţi Mircea cel Bătrân si mama celui mai mare roman-Mihai Viteazul, maica Teofana, călugărita după moartea fiului ei si decedată in anul 1605.

In istoria noastră naţională, voievodul Mircea este un reprezentant de seamă al marilor tradiţii istorice si romaneşti, pe care le dezvolta si le lasă moştenire.

Mircea este primul luptător pentru creştinătate, timp de peste 30 de ani, in interesul creştinătăţii întregi, cel ce se afla de santinelă in postul cel mai înaintat al Europei, apărând creştinătatea cu întreg tezaurul ei de cultura.

-1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii. De asemeni îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea are robi ţigani care sunt folosiţi atât la exploatarea sării, cât şi la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt şi Valea lui Stan de pe Lotru.

La 28 martie 1415, se scrie de către marele voievod, Mircea cel Bătrân, hrisovul prin care mănăstirii Cozia i se dăruieşte vama de la Genune.

Lăcaşul a primit în continuare noi donaţii din partea diferiţilor domnitori urmaşi la domnia ţării. Astfel până la 1500 sunt elaboarate 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale.De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată şi renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare şi consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958 - 1 ianuarie 1959 de către guvernul României la intervenţia patriarhului de atunci, Justinian Marina.

In timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele şi s-a refăcut pictura, între anii 1512-1521. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706-1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său brâncovenesc.

Istoria sfântul lăcaş este strâns legată de istoria ţării. In timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, mănăstirea va fi o fortăreaţă redutabilă în calea cotropitorilor. Îl găsim aici numit curator civil prin decretul nr.519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe preotul Radu Şapcă, participant de seamă la revoluţia burgheză de la 1848 din Ţara Românească.

Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii: „Ştiţi că acest templu este zidit de prinţul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinţ viteaz, asemenea şi ceilalţi Vlad al V -lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum şi Ştefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejeşte pentru apărarea acestor ţări, de a scăpa pe străbunii noştri de năvălirile ce veneau din alte părţi”.

Dar mănăstirea a cunoscut şi momente neplăcute. Astfel între 1879-1893 autorităţile o transformă în puşcărie, lucru cel face pe poetul neamului, Mihai Eminescu, să scrie un articol virulent în ziarul „Timpul” din 12 septembrie 1882: Cozia,unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca

Bibliografie 1. Constantin C. Giurescu, „Istoria Romanilor”, Editura Bucureşti 2. Nicolae Iorga, „Studii si documente privind Istoria Romanilor”, Editura Bucureşti 3. Arh.Gamaliil Vaida, „Mânăstirea Cozia ieri si astăzi”, Editura Bucureşti 4. Pr.Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului si Argeşului”, Monografia Râmnicu Vâlcea

Mânăstirea Cozia Elev: Mojoiu Teodora Denisa Coordonator: Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII NR.4 Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea O ctitorie de seamă a celui care a fost unul din marii domnitori ai Ţării Româneşti întinsă până la „Marea cea mare”, Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia stă de straje, în bătaia valurilor învolburate ale Oltului în zidurile sale, la confluenţa falnicilor munţi cu dealurile roditoare ale ţinuturilor vâlcene binecuvâtate de Dumnezeu .A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă.

Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voievodului Mircea cel Batrân care spunea: „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”

Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.

Pictura interioară este făcută între anii 1390 Nr. 1 - 2012

27

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim vechime, cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!”

Ulterior va fi şi spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.

Un alt moment greu pentru sfântul lăcaş a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916 :...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...”

Mănăstirea Cozia a constituit dealungul timpului şi un puternic focar de cultură românească.

Prin hrisoave domneşti din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcţiona o şcoală mănăstirească încă din 1415.Primul dascăl a fost părintele Sofronie stareţul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri şi imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român.

Mardarie Cozianul alcătuieşte la 1696 Lexiconul slavo-român necesar şcolii. Despre funcţionarea şcolii pomeneşte la 12 mai 1772 şi Arhimandritul Ghenadie care a venit la Cozia din mică copilărie, unde am învăţat şi carte. Nu departe de Cozia la Jiblea (azi cartier al oraşului Călimăneşti) exista în secolul XVIII o şcoală sătească condusă de Barbu elev al şcolii mănăstireşti.

plecat spre Maramureş trecând şi prin Salva, arzând, omorând şi robind pretutindeni,.

Când au venit tătarii, oamenii s-au ascuns din calea lor, adăpostindu-se în pădure.

Un tătar a văzut o femeie fugind spre Poieniţă.

Era Truţa, o femeie tânără şi frumoasă, care avea grijă de familia ei. Nu putea fugi tare din calea tătarilor, pentru că avea şi copiii cu ea, dintre care unul mic, în braţe. Tătarul a urmărit-o. Truţa a trecut Dealul Migii, a mers pe cumpăna dealului până a ajuns la o fântână lângă pădure. Copiii mai mărişori au fugit peste deal la tatăl lor, prin pădure. Truţa s-a oprit să se odihnească lângă fântână şi să bea puţină apă. A crezut că tătarul nu o mai urmăreşte. Dar s-a înşelat. El venea pe cărare, încet. Zărindu-l, Truţa îşi dă seama de pericol. “Dacă mă va descoperi, o să mă ucidă şi pe mine şi pe copilul meu drag. Nu pot fugi până la pădure pentru că iarba e cosită şi mă va vedea! Ce să fac oare?”

Atunci, vede bozul înalt de lângă fântână. Se ascunde.

Tătarul s-a oprit. Priveşte în jur. E o linişte deplină. Îşi scoate securea, o aşează jos, lângă fântână, apoi se apleacă să bea apă. Dar, dintr-o dată copilul începe a plânge. Fără a se mai gândi, Truţa sare din ascunziş, ia securea şi dintr-o dată îl ucide pe tătar, retezându-i capul.

De atunci, zic drumeţii, că şi cântecul mierlei aminteşte de fapta măreaţă a Truţii.”

Aceasta faptă de eroism a acestei femei viteze care şi-a apărat copilul, a rămas adânc săpată în memoria localnicilor. Au creat chiar şi o baladă.

Bibliografie 1. Istoricul mănăstirii Cozia 2. ”Istoria cărţii vâlcene” - autor prof. Costea Marinoiu 3. reviste de istorie

Fântâna Truţii Elevă: Foşlui Oana Coordonator: Înv. Sas Alexandra Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” Salva, jud.

Bistrița - Năsăud

Eugen Ionescu ( 26 nioembrie 1909 – 28 martie 1994) Elevă Lupu Rebeca Coordonator: prof. Amza Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3, Slatina, jud. Olt

Situată într-un minunat colier de coline, scăldată de apele cristaline ale Someşului şi Sălăuţei, Salva ascunde poveşti pline de eroism. În partea de răsărit , unde soarele, care încă de la prima clipire, scaldă cu razele sale satul, se află o fântână care ascunde o taină. Localnicii o numesc Fântâna Truţii.

“Era în anul 1717, când hanul şi tătarii lui au Nr. 1 - 2012

S-a născut în 1909 la Slatina, judeţul Olt dintr-un tată român, avocat de profesie şi o mamă cu 28

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim cetăţenie franceză, Therese Ipcar, fiica unui inginer francez. După naşterea scriitorului familia se stabileşte un timp la Paris. În copilărie Eugen Ionescu şi sora sa au simţit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuşi la unele abuzuri fizice ca şi verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului. Îşi continuă educaţia în România urmând cursurile de liceu la Colegiul „Sfîntul Sava” din Bucureşti. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare, este numit profesor la Cernavodă, iar mai târziu este transferat la Bucureşti. În 1936 se căsătoreşte cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul fascist de la Vichy. Îşi scrie teza de doctorat „Tema morţii şi a păcatului în poezia franceză” dar nu o va susţine niciodată. Activitatea politică a ataşatului cultural la Paris este minimală, Ionescu rezumându-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.

Primele apariţii ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. Volumul de debut e un volum de versuri numit „Elegii pentru fiinţe mici”.

Cele mai de seamă scrieri în limba română sunt eseurile critice, reunite în volumul intitulat „Nu!”, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru scriitori tineri needitaţi. Prima piesă de teatru a fost „Cântăreaţa cheală”(„La Cantatrice Chauve”) reprezentată la 11 mai 1950 la Theatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, fiind primită cu răceală de public şi de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, şi intitulată „Englezeşte fără profesor”, publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea şi va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parisian. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dat treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian. Teatrul cel de seamă al Franţei, La Comedie Francaise prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu „Setea şi Foamea” şi apoi piesa „Regele moare”. În anul 1969, primeşte Marele Premiu Naţional pentru teatru, iar anul 1970 îi aduce o importanNr. 1 - 2012

tă recunoaştere, alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, fiind primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincţie. Eugen Ionescu e cunoscut în toată lumea, primeşte numeroase premii şi distincţii, se implică în numeroase acţiuni prin care militează pentru libertate. Una dintre acestea, notabilă pentru istoria naţională, este mesajul de solidaritate trimis protestatarilor anticomunişti din Piaţa Universităţii din Bucureşti în 1990.

Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărţi şi sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaţionale, simpozioane şi festivaluri. Scrierile sale, traduse în numeroase limbi, inclusiv în româneşte, jucate pe mai toate scenele lumii, îl impun pe Ionescu drept întemeietorul unui nou curent, cunoscut sub numele de teatru absurd. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare şi mecanice, cu limbaj aberant şi caracter comic predominat: „Cântăreaţa cheală”, „Lecţia”, „Scaunele” şi altele. A doua încadrează piese ca „Ucigaş fără simbrie”, „Rinocerii”, „Regele moare” în care apare un personaj principal, un mic funcţionar modest sau rege visător şi naiv, cu numele de Beranger sau Jean. În aceste piese acţiunea şi decorul capătă importanţă, limbajul este mai puţin derutant şi comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea şi izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morţii este marea forţă motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii şi limbajului la moartea neînţeleasă şi neacceptată a individului.

Nici didactic, nici moralizant, antisentimental şi anticonvenţional, teatrul lui Ionescu este un teatru – joc, un joc adevărat, deci liber şi straniu, pur şi sincer, provocator, un lanţ pasionant, vertiginos şi în toate direcţiile. De fapt, comedia şi tragedia se împletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte.

Bibliografie 1. Laura Pavel, Ionesco, Anti-lumea unui sceptic, Piteşti, Editura Paralela 45, 2002.

2. Marie-France Ionesco, Portretul scriitorului în secol, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003.

29

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mănăstirea Clocociov Slatina

încă din a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

Biserica a fost acoperită şi ea tot cu tablă de aramă, iar temelia consolidată cu o nouă centură de beton.

Vechea stăreţie s-a reconstruit şi acoperit cu tablă din aluminiu. S-au refăcut şi monumentalele pivniţe caracteristice epocii, a fost restaurată clopotniţa, zidul din incintă şi s-a construit o stăreţie nouă şi alte clădiri necesare vieţii mănăstirii. Lucrările noi de restaurare au readus monumentul la forma sa iniţială, respectând trăsăturile stilistice ale veacului al XVIIlea. Mânăstirea păstrează parţial zidul de incintă, înalt, cu masivi contraforţi pe laturi, care imprimau totodată un caracter de apărare a complexului. Pe latura de apus se găseşte clopotniţa - construcţie din două nivele, parterul flancat în interior de două nişe în grosimea zidului, peste care se ridică turnul refăcut la restaurare în forma hexagonală cu deschideri arcuite, în interiorul căruia sunt păstrate clopotele.

Pe faţada principală o decoraţie în zimţi de cărămidă conturează deschiderea semicirculară a porţii, unde este pictată icoana hramului - Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Aceeaşi decoraţie se continuă şi pe celelalte feţe ale turnului, ca şi în jurul deschizăturilor de pe tambur. Biserica Biserica este din zid, în plan triconic, interiorul cuprinzând altarul, naosul şi pronaosul.

Structura naosului prezintă unele particularităţi care ilustrează procesul de păstrare şi prelucrare a unor soluţii din veacul al XVI-lea. Pridvorul deschis, cu arcade rotunjite pe stâlpi circulari, groşi, din zid, completează planul bisericii. Aici, un frumos chenar sculptat în piatră, ca şi pisania (ambele din 1645) decorează intrarea în interior. Uşa de la intrare în pronaos, stranele şi alt mobilier, precum şi catapeteasma sunt din lemn frumos sculptat. Pictura este nouă, din 1937. A fost executată de pictorul Nicolae Pană, care a repictat interiorul şi o parte din pridvor. Cu toate restaurările din 1846 şi din 1862, în pronaos se păstrează din vechea pictură tabloul votiv, remarcabil portret de grup de familie boieresc, cu portretele ctitorilor şi ale descendenţilor săi direcţi. Repictarea s-a făcut cu ajutorul Episcopului gospodar Nichita Duma, sprijinit de Milcoveanu şi P. Protopopescu. Această acţiune a avut ca rezultat redeschiderea mănăstirii Clocociov. Muzeul În incinta mănăstirii găsim şi un muzeu care deţine o importantă colecţie de artă veche românească, ce cuprinde icoane, piese de artă decorativă în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn, cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară, de artişti români renumiţi. Prezentate cu grijă, ele constituie o colecţie

Elev Zăvelcă Alexandra Îndrumător: Amza Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3, Slatina, jud. Olt Situată în partea de sud a oraşului Slatina, într-o depresiune flancată de doi versanţi - poziţie naturală la al cărei pitoresc contribuie şi larga privelişte ce se deschide spre râul Olt - Mănăstirea Clocociov străjuieşte de veacuri aceste locuri, favorizată de configuraţia naturală a terenului, păstrandu-şi nealterate tradiţia, prestigiul precum şi frumuseţea şi robusteţea construcţiei. Monumentul se numără azi, prin îndepărtatul său trecut istoric, între aşezările mănăstireşti cu renume din judeţul Olt. Mănăstirea Clocociov este cunoscută documentar din veacul al XVI-lea, din vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521). Este reclădită şi înzestrată cu danii de Mihai Viteazul (1593-1601).

Degradările survenite după 1628 determină o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab.

Reclădirea ei o face marele dregător Ducu Buicescu vel Agă şi ruda lui Matei Basarab, împreună cu soţia, jupâneasa Dumitra, şi cu mama sa, jupâneasa Mara.

Zidirea bisericii începe în 1645 şi durează câteva luni. Ctitoria lui Diicul Buicescu se compunea dintr-o biserică, mai multe chilii şi incintă. Nu se cunosc datele terminării întregului complex şi a pictării bisericii. În cursul secolelor al XVII-lea şi al XVIIIlea, mănăstirea este cunoscută prin proprietăţile şi veniturile de care dispune, fiind închinată şi mănăstirii Cutlumuş (de către domnitorul Alexandru Coconul), din muntele Athos. Între anii 1798-1802 s-a nevoit în Mânăstirea Clocociov călugărul Naum Râmiceanul (1764-1839). Aici el a scris o cronică rămasă până în 1944, când a fost publicată de profesorul Şt.

Bezdechi. În domnia lui Ioan Caragea (1812-1818) mânăstirea a contribuit cu sume substanţiale la întreţinerea şcolilor în întreaga ţară. Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti, complexul a suferit succesive avarii ca urmare a neglijenţelor, prădăciunilor, războiului din 1916 şi cutremurelor din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, care au dus la totala sa degradare. Cutremurul din 1977, lăsând urme adânci, a determinat restaurări totale în anii 19801981. Acestea s-au făcut cu cheltuiala Episcopiei Râmnicului şi cu grija şi sub conducerea maicii stareţe Mihaela Tamaş. Acum au fost refăcute din zid şi acoperite cu tablă de aramă cele trei turle dispărute Nr. 1 - 2012

30

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim de o importantă valoare istorică şi culturală, evocând momente din trecutul mănăstirii ca şi o îndelungată şi intesă activitate creatoare din domeniul artelor decorative. De o rară calitate artistică, reprezentative pentru opera lui Matei Basarab, sunt patru icoane impărăteşti: Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Iisus, Sfântul Nicolae şi Adormirea Maicii Domnului, piese de mari proporţii, provenite din Biserica Sâmbureşti - Olt, lucrate în atelierele domneşti din Târgovişte şi datează din 1647-1645, opere dăruite de Marco vel Armaş şi soţia sa jupâneasa Rada. Caracterizate prin tipologia arhaică a figurilor, ca şi prin împodobirea fondului şi cadrelor cu bogate motive florale incizate şi aurite, acestea se încadrează în stilul numit decorativ, care marchează tradiţia în pictura veche a secolului al XVI-lea şi pictura de icoane a epocii brâncoveneşti.

Mănăstirea se bucură azi de condiţii de viaţă moderne şi cultivă cu cinste, grija pentru păstrarea unui vestigiu important din trecutul artistic şi istoric al neamului românesc. În forma în care se prezintă astăzi, prin arhitectura sa, mănăstirea Clocociov - cu toate degradările succesive, datorită restaurării care a căutat să respecte şi să păstreze trăsăturile vechii aşezări - se înscrie între monumentele de la mijlocul veacului al XVII-lea, dominate încă de caracteristicile stilistice ale epocii lui Matei Basarab. Ca şi la acestea varietatea formelor este temperată de sobrietatea şi simplitatea construcţiei, la care decoraţia este folosită cu măsură.

Bibiografie 1. Ionaşcu, I., Biserici, chipuri şi documente din judeţul Olt, vol. I, Editura Fundaţiei “Universitatea pentru Toţi”, Slatina, 2004.

2. Mincă, A., Butoi, M., Monumente istorice şi de artă din judeţul Olt, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984.

3. Poboran, G., Istoria oraşului Slatina, Slatina, 1909.

Nr. 1 - 2012

31

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Anton Pann

Elevă: Raducea Ioana Coordonator: bibliotecar Statie Daniela Scoala cu clasele I-VIII Nr.4 Rm.Valcea, jud. Vâlcea

Nr. 1 - 2012

32

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

33

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

34

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

35

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

O minune a naturii-Salina Ocnele Mari Elevă: Turmacu Bianca Coordonator: Prof. Turmacu Carmen Grup Școlar Ferdinand I, Rm.Vâlcea, jud. Olt

Nr. 1 - 2012

36

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

37

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

38

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

39

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Repere Vâlcene Elevă: Ilie Mădălina Coordonator: Prof. Turmacu Carmen Grup Școlar „Ferdinand I” Rm.Vâlcea, jud. Vâlcea

Nr. 1 - 2012

40

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

41

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

42

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

43

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Monumentul comemorativ al Răscoalei din 1907 din Flămânzi Elevă: Achiței Andreea Școala cu clasele I-VIII “M. Sturdza” Flămânzi, jud. Botoşani

Nr. 1 - 2012

44

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

45

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mănăstirea Cozia Elev: Predescu Ioan-Alexandru Coordonator: Prof. Nica Daiana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Nr. 1 - 2012

46

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

47

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

48

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

49

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mânăstirea Cozia Elev: Drugaru David Coordonator: bibliotecar Statie Daniela Scoala cu clasele I-VIII Nr.4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Nr. 1 - 2012

50

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

51

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

52

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Mănăstirea Dintr-un Lemn Elevă: Crăineanu Maria - Alexia Coordonator: Prof. Nica Daiana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Nr. 1 - 2012

53

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

54

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

55

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

56

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Un oraș cu un trecut glorios Elevă: Mădărășan Alina Coordonator: Prof. Dreptate Ioana Școala cu clasele I-VIII Orăștie, jud. Hunedoara

Nr. 1 - 2012

57

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

58

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

59

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

60

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Palatul Culturii Iași

Nr. 1 - 2012

61

Elev: Matei Gaspar Coordonator: Prof. Corina Rotaru Colegiul “C. Negruzzi” Iasi

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

62

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

63

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

64

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

65

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Iași Elevă: Aghiniţei Ana Maria Coordonator: Prof. Corina Rotaru Colegiul “C. Negruzzi” Iasi

Nr. 1 - 2012

66

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

67

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

68

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

69

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

70

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Invitație la “Mărțișor” Elev: Bitan Gabriel Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

Nr. 1 - 2012

71

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

72

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

73

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Parcul ”Carol” Elev: Baltag Alin Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

Nr. 1 - 2012

74

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

75

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

76

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Cimitirul Bellu Elevă: Badea Catalina Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

Nr. 1 - 2012

77

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

78

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

79

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nicolae Sabau Elev: Mircea Ruben Coordonator: Prof. Danciu Alina Claudia Scoala cu clasele I-VIII Cicirlau, Structura Ilba, jud. MaramureČ™

Nr. 1 - 2012

80

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

81

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

82

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

83

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

84

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Dimitrie Cantemir – primul savant integraţionist european Elev: Grab Albert Cosmin Coordonator: Prof. Nisteriuc Laurenția Şcoala Creştină Filadelfia, jud. Suceava

Nr. 1 - 2012

85

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

86

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

87

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

88

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Dimitru Oniga- poetul luminii Elev: Nisteriuc Daniel Florin Coordonator: Prof. Ştefănescu Daniela Narcisa Şcoala Creştină Filadelfia, jud. Suceava

Nr. 1 - 2012

89

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

90

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

91

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

92

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Silviu Dragomir Elev: BuĹŁiu Marcel Coordonator: Prof. Tulbure Claudia Ĺžcoala cu clasele I-VIII Gurasada, jud. Hunedoara

Nr. 1 - 2012

93

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

94

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

95

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

96

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Cinci motive să vizitezi Sibiul Elevă: Avram Denisa Coordonator: Prof. Geta- Marieta Negrea Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 25 Sibiu

Nr. 1 - 2012

97

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

98

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

99

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

100

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Biserica “Sfântul Arhanghel Mihail” Gurasada - O perlă medievală Elev: Pintilie Flavius Coordonar: Prof. Tulbure Claudia Şcoala cu clasele I- VIII Gurasada, jud. Hunedoara

Nr. 1 - 2012

101

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

102

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

103

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Valea castelelor medievale Elev: Bartha Roland Coordonator: Prof. Tulbure Claudia Ĺžcoala cu clasele I- VIII Gurasada, jud. Hunedoara

Nr. 1 - 2012

104

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

105

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

106

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

107

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Badea Cârţan 1849-1911 Elevă: Surd Teodora Coordonator: Prof. Gabriela Bârcă Şcoala cu clasele I-VIII nr. 25 Sibiu

Nr. 1 - 2012

108

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

109

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

110

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

111

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

112

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Cetatea Cisnădioara Elev: Prisoschi Andrei Coordonator: Prof. Ostroveanu Alina Școala cu clasele I-VIII Nr. 2 Cisnădie, Jud. Sibiu

Nr. 1 - 2012

113

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

114

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

115

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

116

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

` Creatie literara ,

Nr. 1 - 2012

117

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

România, dulce ţară Elevă: Anca Pavel Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „Ovidiu Hulea” Aiud, jud. Alba

România-i ţara mea O iubesc şi stau în ea .

Este o ţară bogată, Asta ştie lumea toată.

Are munţi, dealuri, câmpii Şi necaz… şi bucurii.

Are lacuri, ape, mare , Dar şi lanuri pe ogoare.

Vara mergem la înot, Iarna zgribulim de tot, Când ne dăm cu săniuţa Sau pe schi pe la Tihuţa.

Noi suntem acum copii, Dar vom creşte într-o zi, Vom munci cu drag în ea, România-i ţara mea !

cutul glorios al străbunilor pentru ca cerul să fie mereu senin.

Undeva, în mijlocul tării, între Carpaţi se află locul unde m-am născut: Transilvania, o regiune plină de istorie şi obiceiuri transmise din strămoşi. Pe plaiurile Transilvaniei a picurat sângele eroilor care au murit în lupta pentru ţara lor. Aceşti eroi ai patriei sunt strămoşii noştri şi trebuie cinstiţi şi omagiaţi pentru tot ce au făcut pentru ţara lor şi pentru noi.

Transilvania este o regiune bogată şi pitorească, ascunsă între Carpaţi. Aici portul popular, dansurile şi tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie.

Tot timpul satele sunt în sărbătoare, iar sătenii întind marea horă şi dansează cu mândrie purtând minunatul port naţional.

Aiud… oraşul unde m-am născut, este un oraş mic dar adâncit şi el în istoria României. Aici se înalţă o măreaţă cetate cu ziduri înalte şi puternice care mai dăinuie şi astăzi. Cetatea este doar o imagine a istoriei Aiudului…Plimbâmdu-mă cu gândul prin aceste locuri, o vrajă mă duce-n trecut alături de eroii neamului şi simt ca sunt alături de ei, dar, revin mereu în lumea reală şi mă bucur că trăiesc întro asemenea âară plină de încărcătură istorică şi sunt mândră ca sunt şi eu, acolo, o mică româncă.

Plaiuri româneşti Elevă: Savu Anca Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „Ovidiu Hulea” Aiud, jud. Alba

România este ţara unde m-am născut şi de unde nu aş pleca niciodată. Este un tărâm de poveste cu castele şi cu împăraţi în care soarele îţi zâmbeşte şi florile îţi şoptesc cuvinte dulci. Mă plimb adesea prin acest colţ de vis şi descopăr tot mai multe frumuseţi.

România, cu drapelul ei tricolor, are peisaje pitoreşti cu munţi înalţi şi falnici, dealuri înverzite, câmpii înflorite şi marea… zbuciumata mare care se izbeşte de stâncile care îi stau în cale. România este o ţară de poveste unde se află îngropat adânc treNr. 1 - 2012

118

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Inocenţă Elevă: Fufezan Patricia Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „O. Hulea” Aiud, jud. Alba d-nei profesoare/dirigintă

Cade frunza… În lumina melancolică a unei toamne timpurii, din castanul singuratic, din curtea şcolii se desprinde agale o frunză ruginie, se zbate câteva clipe în vânt şi-apoi se culcă obosită pe pământul reavăn.

Dincolo de poarta şcolii, o femeie mărunţică, cam în pragul vârstei de şaizeci şi cinci de ani, dăscăliţă cândva în această şcoală, s-a oprit pentru câteva clipe şi, scrutând cu ochii ei vioi largul curţii, schiţează un zâmbet.

- Aceştia erau porumbeii mei, spuse ea.

Oamenii nu pot avea două mame, dar noi suntem acei copii care nu am făcut parte din această categorie. Pentru noi, ea, diriginta, acea femeie care acum ne priveşte numai din poarta şcolii, reprezintă sublimul, iar sublimul este ecoul unui suflet generos.

Ea este îngerul care l-a părăsit pe Dumnezeu şi s-a ascuns de el în clasa noastră. Noi, la început n-am ştiut, dar ne-am dat seama când am mai crescut şi nu am demascat-o în faţa Lui, tocmai pentru a rămâne lângă noi.

De la ea am învăţat că bunul simţ este expresia raţiunii naturale prezente în fiecare dintre noi; că ceea ce gândim trebuie gândit bine şi exprimat clar; că tinerii sunt porumbeii lumii în care trăim, de aceea ei pot fi numiţi simbolul inocenţei iar inocenţa este cea dintâi victimă a oricărei agresiuni. De aceea, noi, cei care trăim în lumea posibilă, suferim tragic pentru cei care stau o clipă sau mai mult lângă agonia şi moartea inocenţei ca trup, suflet sau spirit.

Tot ea ne-a învăţat că deosebirile de limbă dintre noi nu trebuie să existe şi că, dincolo de funcţia comunicării, rostirea cuvintelor are rosturi şi funcţii diferite. Cuvintele pe care ni le adresa erau într-o perfectă armonie cu vârsta noastră; la început eram nişte copii şi ea ni se adresa ca şi unor adolescenţi.

Ne-a considerat întotdeauna prieteni şi ne-a susţinut necondiţionat în momentele dificile prin care am trecut întreaga clasă când am pierdut un coleg, şi a considerat că un sfat prietenesc din partea ei poate salva mai multe vieţi şi ne-a adus pe calea cea bună în momentul acela de rătăcire.

Stăpân a tot ceea ce există pe pământ, omul poate salva, spori sau distruge imensul tezaur - viaţa.

Nr. 1 - 2012

Ea a salvat acest tezaur cu atitudinea, perseverenţa, dăruirea şi sufletul ei.

Noi ne-am luat zborul, aripile s-au lăsat purtate de vânt în toate direcţiile, dar acum suntem cu toţii aici, în curtea şcolii unde am învăţat ce este omenia, prietenia şi iubirea faţă de semeni, noi, porumbeii, faţă-n faţă cu cea care ne-a deschis uşa cuştii. Mă mândesc cu ea şi de aceea aceasta e asemenea unui imn închinat d-nei mele profesoare.

119

Şcoala mea Elevă: Craiu Gabriela Coordonator: Prof. Grindei Mioara – Ioana Şcoala cu cls. I-VIII Petreşti – Corbii Mari, jud.

Dâmbovița Acum mulţi ani s-a- nfiinţat, Mulţi copii au învăţat, Multe lucruri au aflat, În viaţă i-au ajutat. Şcoala mea este frumoasă, Mi-aş dori s-o iau acasă.

Aici noi am învăţat, Niciodată n-am uitat. Şcoala mea-i o şcoală bună, Toţi copiii se adună.

Căci aici au studiat, Mai departe au plecat.

La Şcoala Petreşti noi învăţăm, Cu foarte mulţi copii isteţi, Iar tu, aici de vrei să-nveţi, Oricând vrei, noi te-aşteptăm.

La Petreşti am învăţat, Lucruri mari de neuitat, Să scriem şi să citim, Pe Dumnezeu să-l iubim. Şcoala mea e foarte bună, O asemăn cu o lună, Iar noi, stelele ce stăm, De la ea să învăţăm.

Aceasta este Şcoala mea!

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mănăstirea Dintr-un lemn Elev: Buteaţă Alexandra Coordonator: prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII, Genuneni, jud. Vâlcea

Într-o zi cu soare, Bună de plimbare, Am pornit cutezător, Spre un loc încântător.

Mergând in inima pădurii, Fiind frate de cruce al naturii, Am zărit un stejar uriaş, Tocmai bun pentru al meu lăcaş.

Era un locaş sfânt, Unic pe acest pămant.

Respirai credinţă pură, Venită parcă din natură.

Marea credintă a căpătat fiinţă, Dar, nu ştia c-a lui dorinţă, Poate crea un loc sfânt Ce peste ani e pretuit.

Era Mănăstirea dintr-un Lemn, Ce m-atrăgea ca un îndemn, De-o frumuseţe făr-asemănare, De o vechime ce îi dă valoare.

Când in biserică el a intrat, Divinitatea i s-a arătat, Pe creştetul bătrân l-a mângâiat Ş i toată durerea i-a alinat.

Dar dintr-o dată mă împiedic Şi nu mai pot să mă ridic.

Cad intr-un vis adânc, Simt cum mă scufund.

Lumea, auzind de-aşa minune, Aici a venit ca să se-nchine.

Femei, bătrâni, copii plini de durere, Aici găsesc mângâiere.

Eram pustnic cu credinţă vie Că lumea mai bună poate să fie, Şi încercam să construiesc, Loc de-nchinare, dumnezeiesc.

Dar, de-odată mă sfârşesc.

O lumina încep să zăresc.

Lumea mă privea speriată, Ca pe-o fiinţă ciudată.

Tuturor le-am povestit, Că in vis am devenit, Omul care a creat, Locul acesta minunat. În biserică am intrat, Şi totul părea neschimbat.

Aşadar, veniţi, chiar vă îndemn, Să vizitaţi Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Nr. 1 - 2012

120

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Muzeul viei și vinului Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea Mai în mijloc de oraș Se află un muzeaș Cu struguri buni din vie Oamenii fericiți să fie.

Drăgășani Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea

Dar, acolo e o sală Văzută întâia oară De copii mărunți ca noi Ce stateam doi câte doi.

În Drăgășani Mulți orășeni Se plimbă liniștiți Nestingheriți.

Și în sala aia mare Se-adunau srrugutii-n căldare Și-apoi frumos aranjați Și cu aur premiați.

Căci orașul e frumos Deși nu este luxos.

Dar în suflet este O mare poveste.

Voi copii să vă mândriți Că acest muzeu îl știți.

Cu lucruri puse la loc Deveniți muzeolog.

Mergem cu drag Pe străzile lui Mergem cu drag La casa oricui.

La casa memorială Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea La casa memorială Unde-i o sală mare A stat un mare artist.

Un om sufletist, Un om talentat Un om învățat,

Suntem mândri Că suntem orășeni, Suntem mândri Că suntem drăgășeneni.

Orăştie, Orăştie Elev: Bălan Caius Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, jud.

Hunedoara

În acea casă, La o mică masă, Îmi pare rău Că n-am spus Dar, crede-mă, m-aș fi dus.

N-am fost la casa lui Și n-am spus nimănui.

Nr. 1 - 2012

La casa lui voi merge Și mulți s-o viziteze Că el a meritat mult Acum și demult E a lui Gib Mihăescu mândrie Și a noastră să fie!

Orăştie, Orăştie, Tradiţie şi măreţie Ce a fost şi ce-o să fie…

Tu eşti o bijuterie.

Populaţia a crescut.

121

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim Uneori a şi scăzut Orăştie, eşti frumoasă Ca o tânără mireasă.

Că deşi e un oraş mic, Are un trecut bogat De mulţi oameni admirat.

Te-am iubit, te vom iubi, Tu trebuie să ştii, Istoria ta bogată Frumuseţea rafinată, Dacă le priveşti îndată Vei fi foarte fermecată.

Un sat cu nume din legendă Elevă: Ciolac Ramona Coordonator: Prof. Agheorghiesei Gabriela Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 „Tiberiu Crudu” Tudora, jud. Botoşani

Orăştie, Orăştie, Un oraş din poezie, O străveche vatră de cultură Pentru întreaga sa arhitectură.

Pe domniţa Tudora, Frumoasă şi atrăgătoare Ştefan cel Mare , şugubăţ În taină a iubit-o.

Draga mea Orăştie, Indiferent de ce-o să fie, Te iubesc foarte mult Eşti un oraş foarte cunoscut.

Voichiţa doamna, gând rău i-a pus Şi-a izgonit-o ca Radu s-o omoare, Când Ştefan la luptă era.

Oraşul meu Elevă: Mustea Mădălina Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, jud.

Hunedoara Lângă Mureşul curat Un oraş e aşezat.

Nu e un oraş prea mare, Dar are oameni de valoare.

În luncă ei s-au refugiat Prin codri între două pâraie.

Acolo s-au adăpostit Şi-o cărticică şi-au făcut.

Dar peste ani Ştefan trecând Pe Tudora a revăzut, Şi ţinutul de la Dolhasca la Hârlău i-a dăruit.

În oraşul meu iubit, Unde am copilărit, Stă de strajă la hotare Statuia Regelui cel Mare.

Şi fiindcă Radu în oaste la război muri, Ştefan mai arzător iubi pe Tudora Iar locul numele-şi luă: Satul Tudora.

Şi mergând în spre Grădişte Întâlnim a lor morminte, Unde viaţa şi-au jertfit Pentru a lor popor iubit.

Revenind la Orăştie Vreau ca bine să se ştie Că de aici a plecat Vlaicu cel mult adorat.

La-ncheiere vreau să vă zic, Nr. 1 - 2012

Radu, un muntean Cu frumoasa Tudora fugind Prin codri către Tătăruşi, La râul Siret a ajuns.

122

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Satul Tudora

Aduc voia bună şi bucuria.

Elev: Bobocea Emanuel Coordonator: Prof. Agheorghiesei Gabriela Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 „Tiberiu Crudu” Tudora, jud. Botoşani

Cu oameni primitori şi harnici agricultori, viticultori şi de animale crescători, Urmaşi de-ai lui Ştefan cel Mare.

Situată Nord-Estul României Eînvecinată-n Nord cu Liteni şi Cristeşti, La Sud cu Dolhasca şi Siriţel, La Vest cu Dolhasca şi Liteni Iar la Est cu Frumuşica şi Deleni.

România Elev: Copaci Alexandru Coordonator: Prof. Tibacu Florența Școala cu clasele I-VIII Nr. 117 – București

Mereu o să vorbesc Graiul românesc! Ţara ce m-alintă Iubirea mi-o simte.

Vreo cinci mii de locuitori are, Prin cătunele Arini, Cornăţel, Vale, Ruşi, Turbata, Geamăn, Capul Codrului şi Plugăreni.

Dealuri, câmpii şi pâraie are, Iar în Siret de vrei poţi pescui crap, ştiucă şi caras.

Este ţara mea Unde am trăit, da! Şi-o să mai trăiesc Traiul românesc!

În peisajul pădurii sălbatice Rezervaţia de Tissa cu arbori tineri încântă.

Păduri luminoase de gorun, stejar şi fag, Acoperă bazinul pâraielor Pleşu şi Turbata.

Ghiocei, viorele şi toporaşi vestesc primăvara aici.

Iar zbârciogii, hribii şi gălbiorii, iuţarii şi ghebele Cheamă an de an culegătorii.

Ţara mea de glorii Plină de victorii.

Glasul românesc Cu drag îl iubesc!

Un’ m-oi duce în zare La turci sau la mare, Gânduri voi dărui Dulcii Românii.

Despre rozătoare precum şoarecele de pădure, veveriţa şi hârciogul Iar mai dedemult cerbul carpatin aţi auzit, Păsări precum ciocănitoarea, cucuveaua, mierla şi gaiţa Prin crengile copacilor le vezi. Îar dacă privirea-ţi cobori, La şarpele de pădure şi năpârcă, Un fior rece simţi, Căci sunt de strajă printre copaci.

Copiii locitorilor învaţă aici În două şcoli şi două grădiniţe. Şi pentru că satul e bogat în folclor Datini şi obiceiuri de Anul Nou şi Crăciun De la daci şi romani s-au păstrat: Jocul căiuţilor şi al caprei, Al urşilor, al mascaţilor, Colindul şi urătura Nr. 1 - 2012

Portul popular la sărbători şi spectacole Cu mândrie de tudoreni şi tudorence e îmbrăcat.

123

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Mircea cel Bătrân în conştiinţa urmaşilor Elevă: Bleichman Andreea Coordonator: Prof. Stoica Olimpia

Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea Voievodul muntean şi faptele lui de vitejie au fost evocate de-a lungul vremii în multe opere literare, pictură, sculptură. Figura lui modestă, dar plină de patos patriotic a impresionat autorii: Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia; D. Bolintineanu-Viaţa lui Vlad Ţepeş şi Mircea cel Bătrân şi poezia Mircea cel Mare şi solii; M.Eminescu –Scrisoarea III; D. CiurezuNoaptea-n miez la mănăstire; E. Jebeleanu –Cozia; Ioan Alexandru- Imnul lui Mircea cel Bătrân; sculptură: statui în piaţa din Târgovişte, Piteşti, Turnu Măgurele, Tulcea, Bucureşti, Constanţa, pictură: în special frescele ctitoriilor, film: Sergiu NicolaescuMircea .

O epocă din istoria naţională de care a fost preocupat Mihai Eminescu este cea medievală şi renascentistă. Figura lui Mircea cel Bătrân este evocată în „Scrisoarea III „(Convorbiri literare , 1881), în care Eminescu creează antiteza dintre trecutul măreţ şi eroic şi un prezent decăzut şi degradat.

Confruntarea dintre Mircea cel Bătrăn şi Baiazid Ilderim., zis Fulgerul, este descrisă în magnifica scenă a bătăliei de la Rovine, de pe Argeş.

Cei doi conducători sunt puşi faţă în faţă şi caracterizaţi prin antiteză. De o parte Baiazid cotropitorul, distrugătorul, arogantul lipsit de scrupule, nepoliticos, ameţit de victoriile obţinute, încrezător în forţa violenţei, în capacitatea de a distruge tot ce i se opune, sfârşeşte prin autopreaslăvire: „Am jurat ca peste dânşii să trec falnic fără păs„ De cealaltă parte se află Mircea, simbolizând virtuţiile poporului român. Asemenea lui Dan, căpitan de plai (V. Alecsandri), el este un personaj exemplar , emblematic prin aceea că întruchipează experienţa seculară a românilor, cumpătarea, şi înţelepciunea acestui popor. Mircea cel Bătrân este domnitorul Ţării Româneşti, figură pilduitoare a istoriei naţionale. Poetul îl prezintă ca pe un adevărat erou popular în timpul întâlnirii cu Baiazid şi în timpul Nr. 1 - 2012

bătăliei de la Rovine. El este profund legat de poporul său, ale cărui aspiraţii le reprezintă .Se caracterizează prin port simplu, vorbă chibzuită, modestă: „Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port„.

Se adresează sultanului cuviincios, paşnic, după datina străveche: ”Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine ai venit !”. Respinge cu demnitate pretenţiile lui Baiazid de a-i închina ţara: „Despre partea închinării, însă, doamne să ne ierţi !”, sugerându-i , printr-o aluzie , posibilitatea evitării unui conflict„.. ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale„. Iar la jignirile aduse de sultan îi răspunde cu demnitate: „... căci moşneagul ce priveşti, / Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti „ Trăsătura dominantă a domnitorului este dragostea de ţară. El rezumă măreţele fapte de vitejie ale înaintaşilor pentru păstrarea libertăţii ţării şi-i aminteşte simplu, bătrâneşte soarta altor cotropitori: ”Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ„.

Bătălia de la Rovine dezvăluie şi alte trăsături ale voievodului român. Viteaz, bun strateg, Mircea este un exemplu pentru ostaşii săi. În faţa ostaşilor săi, îmbărbătat de dragostea de neam şi ţară şi de vitejia armatei sale „Peste un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată”. Eminescu a întruchipat demnitatea de neclintit şi patriotismul fierbinte al poporului român, care a luptat de veacuri pentru apărarea fiinţei naţionale.

Ecoul bătăliei de la Rovine a străbătut veacurile stârnind puternice sentimente de emoţie urmaşilor. Se poate aprecia că epoca lui Mircea cel Bătrân a fost una dintre cele mai glorioase perioade din istoria nepământesc de zbuciumată a poporului român.

124

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Ţara mea Elevă: Ghergan Alexia Coordonator: Prof. Tibacu Florenţa Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 117 Bucureşti

Un buchet de flori Peste munţi şi mări, Asta-i ţara mea, Dulce, România!

Plec în sus şi-n jos Lumea s-o cunosc, Dar mă-ntorc la ea, Fiindcă-i ţara mea.

Portul românesc Mult îl mai iubesc Arăt ca o floare Şi mi-s mândră tare!

Graiul din străbuni L-am păstrat anii buni.

Dulce şi frumoasă E limba românească.

Tu şi el şi eu, Vom cinsti mereu Patria străbună Ca pe-o mamă bună

Nr. 1 - 2012

125

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Umbra lui Mircea. La Cozia Elev: Savulescu Adrian Coordonator: Prof. Stoica Olimpia Școala cu clasele I-VIII Nr. 4, Râmnicu Vâlcea, jud.

Vâlcea Mulţi mânuitori ai condeiului, poeţi şi scriitori, au cântat în operele lor Mănăstirea Cozia şi pe Mircea cel Bătrân într-un stil şi într-un duh cu totul deosebit.

Alexandru Vlahuţă, impresionat de zidurile încărcate de istorie şi de figura lui Mircea păstrată pe zidurile mănăstirii, face o emoţionantă descriere a mănăstirii în volumul „România pitorească„: „Puţin mai sus de izvoarele Căciulatei răsar din Olt sfintele ziduri ale mănăstirii Cozia. Clădită de Mircea – voievod aici, în spintecătura Carpaţilor, această mănăstire istorică a fost nu numai un loc de retragere şi de rugăciune pentru cei cuvioşi , ci şi o cetate de pază şi de ocrotire în zilele de primejdie . Vechile încăperi s-au schimbat, numai zidul de afară în care bat apele Oltului de mai bine de cinci sute de ani, şi biserica din mijlocul curţii au înfruntat puterea stricătoare a vremii. Înlăuntrul acestei biserici, catapiteazmă ce pare o horbotă de marmură, cu păreţii afumaţi , cu jilţuri de piatră lustruite de vechime, cu lumină puţină ce străbate prin ferestrele înguste, nespus de triste , ţi-apar chipurile sfinţilor ciopârţite de suliţele păgâneşti – din ochii lor zgâriaţi pare că vezi lacrimi curgând.

Aici, sub o lespede cu slove şterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea.„ În vara anului 1842 , împreună cu prietenul său Ion Ghica, Grigore Alexandrescu face o călătorie la mănăstirile din Oltenia. După cum reiese din Memorialul acestor călătorii, el reuşeşte să scrie cea mai reuşită poezie dedicată amintirii domnitorului Mircea cel Bătrân. Poezia intitulată – „Umbra lui Mircea. La Cozia„ ar fi fost compusă chiar la mănăstirea Cozia, unde se afla mormântul marelui domn, într-o noapte romantică, pe când poetul contempla, inspirat, munţii negri şi valea Oltului, dintr-un turn al mănăstirii. Valurile Oltului, cu o şoaptă înecată, se sfărâmau de mal şi tăcerea misterioasă ce domnea împrejur predispunea sufletul la melancolie.

Poetul simte legătura cu trecutul, puternica presiune a faptelor istorice,c are îşi cer dreptul la evocare.

Poezia începe solemn, cu un vers amplu Nr. 1 - 2012

instrumentat de o muzicalitate îndelung şi amănunţit studiată, necesară risipirii ecourilor Este momentul meditaţiei romantice , al solitudinii în mijlocul naturii şi nopţii într-un loc încărcat de istorie : „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate „ Impresionantă este personificarea valurilor Oltului, văzute ca nişte generaţii ce au trecut, sugerând ideea veşniciei, devenirii istorice şi totodată a permanenţei. Noaptea este întruchipată ca o himeră neagră, vie, mişcătoare, ieşind dintr-o râpă. Acum... este ora propice nălucirilor şi fantomele trecutului ies din morminte:” Este noaptea nălucirii , un mormânt se dezveleşte „ De pe muchii de stâncă , asemeni unui fluid misterios, apare fantoma domnitorului Mircea.

La această apariţie, elementele naturii se cutremură: „Râul înapoi se trage...munţii vârful şi-l clătesc” În jurul fantomei voievodului, ieşind din tainiţele mormântului, înarmat şi purtând coroană, se adună hotarele Ţării Româneşti : „ Mircea! Îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează, Acest sunet, acest nume valurile –l priimesc; Unul altuia îl spune; Dunărea se –nştiinţează, Şi –ale ei spumate unde către mare îl pornesc.„ Poetul se posterna în faţa măreţei umbre şi vine să depună la mormântu-i prinosul de recunoştinţă al contemporaneităţii.

Mircea fusese apărătorul libertăţii şi realizase odinioară fapte răsunătoare , de necrezut în momentul de faţă. Voievodul îi apare poetului ca un uriaş a cărui armură n-ar mai putea-o purta urmaşii bicisnici. „Noi citim luptele voastre , cum privim vechea armură Ce un uriaş odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.”

Portretul de erou al naţiunii române este construit de Gr. Alexandrescu prin întrebări retorice asupra identităţii viteazului, comparându-l pe Mircea cu cele mai strălucite personalităţi ale istoriei: „Cavaler de al credinţei, sau al Tibrului stăpân, Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura, Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân?”

Poetul i se adresează direct , în numele tuturor românilor: „Salutare, umbră veche! Primeşte –nchinăciune / De la fiii României care tu o ai cinstit!” Este omagiată râvna neostoită a lui Mircea

126

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim cel Bătrân, care a fost neobosit în lupta pentru libertatea şi independenţa ţării, exprimată metaforic prin cuvintele „... întreprinderea –ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare „, ilustrând ideea patriotismului fără margini şi a răsunetului pe care numele voievodului l-a câştigat drept pentru poporul său : „De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat”.

Judeţul Vâlcea - File de istorie Elevă: Dinu Diana Elena Coordonator: Prof. Stoica Olimpia Școala cu clasele I-VIII Nr. 4, Râmnicu Valcea, jud.

Vâlcea Motto:

„Nu e zidire veche, ruină, mobilă de pământ de care să nu fie legat un cântec, o legendă, un nume de viteaz„ ( Alexandru Vlahuţă, România pitorească) Atestarea documentară a judeţului Vâlcea, a municipiului Râmnicu Vâlcea, a altor localităţi ale judeţului precum şi a ctitoriei frumosului monument bisericesc de pe Valea Oltului, Mănăstirea Cozia, sunt strâns legate de numele uneie dintre figurile legendare ale istoriei românilor, Mircea cel Bătrân, un „Basarab autentic – domn coborâtor din străbuni ai acestui neam, fiul lui Radu Basarab, nepotul lui Nicolae Alexandru şi strănepotul lui Basarab I Întemeietorul”. Aflată încă în perioada de consolidare, Ţara Românească a existat sub semnul providenţei în perioada cât la cârma sa a fost Mirce cel Bătrân, unul dintre „cei mai viteji şi cei mai ageri dintre principii creştini„, după cum îl caracteriza traducătorul de cronici turceşti –Leundavius.

Râmnicu Vâlcea, oraşul scăldat de apele bătrânului Alutus, este o veche aşezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice efectuate aici. Romanii au construit cetăţi (castre) durabile, care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a aşezării.

Prima menţiune documentară referitoare la urbea noastră datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân conferea mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori dăruita de Dan I şi a unei vii, pe care o făcuse danie jupănul Budu, cu voia lui Radu I .

Prima atestare ca oraş este 4 septembrie, 1389, când Mircea cel Bătrân menţiona într-un hrisov că Nr. 1 - 2012

se află „în oraşul domniei ... numit Râmnic”. În centrul oraşului se află ruinele cetăţii domneşti a lui Mircea cel Bătrân , prezenţe materiale vii ale marelui voievod în această aşezare: aici a semnat documentul de atestare a judeţului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul judeţ atestat documentar.

Din vechea şi măreaţa cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit ”Mircea cel Bătrân„, în cinstea vestitului voievod.

Numeroase documente arată că prin oraş au trecut de-a lungul timpului şi alte nume de rezonanţă din istoria neamului românesc: Doamna Chiajna, Constantin Brâncoveanu, Pătraşcu cel Bun, Radu cel Frumos, Radu Praise. În secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfăşura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul (1705) adus aici de Constantin Brâncobeanu, care a pus bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română.

Printre cărţile tipărite aici au fost: „Tomul bucuriei„ şi Antologhion „.Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul „Capitala tipografiilor”, iar un capitol al „Literaturii române vechi„- Epoca lui Chesarie de Râmnic”.

Au ieşit de sub tipar în continuare „Gramatica slavonească”(1755), „Trâmbiţa românească” (1769), ciclul „Mineelor”(1776-1780), întâia ediţie a lucrării „Observaţii sau băgări de seama asupra regulelor şi rânduielilor gramaticii româneşti„ a lui Ienăchişă Văcărescu (1787).

Alt important cărturar al Râmnicului, episcopul Damaschin, a reuşit tot în această perioadă să contribuie la ”romanizarea aproape a tuturor cărţilor”, traducând aproape întreaga literatură a timpului şi propune înfiinţarea a două şcoli: una românească la Râmnic şi una latinească la Craiova .

Tot la Râmnic, la începutul secolului al XVIII –lea, s-a deschis o şcoală de artă mai precis de zugravi sub conducerea lui Ioan Zugravul.

La 29 iulie 1848, în parcul „Zăvoi”, se intonează pentru prima dată cântecul „DEŞTEAPTĂTE, ROMÂNE!” compus de Anton Pann pe versurile poeziei „Un răsunet„ de Andrei Mureşanu, la ceremonialul organizat în cinstea victoriei şi sfinţirea stindardelor libertăţii naţionale. Peste ani, în urma revoluţiei din 1989, „DEŞTEAPTĂ-TE , ROMÂNE!”a devenit Imnul naţional al României.

Tot în Râmnic a trăit bunicul dinspre mamă al poetului Octavian Goga, preotul Ioan Bratu care a jucat un rol important în evenimentele revoluţionare ale anului 1848.

127

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de „culă„ din actuala stradă Ştirbei Vodă, astăzi „Muzeul memorial Anon Pann.”. Din acest loc, Pann pleca pe drumurile judeţului, către satele care i-au oferit inspiraţia folclorică necesară desăvârşirii operei sale. Anton Pann a fost cel care a pregătit formaţia corală care a intonat pentru prima dată imnul „Deşteaptă-te, române!”.

Au mai trecut prin oraş, de-a lungul timpului, în diferite călătorii Grigore Alexandescu, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, iar I.L. Caragiale a fost, o perioadă, revizor şcolar.

Un eveniment cultural important s-a petrecut în istoria oraşului în anul 1920, la 1 iulie, când a avut loc primul Congres al Ligii culturale după relizarea României Mari. Această manifestare a fost prezidată de Nicolae Iorga.

File de istorie cu care astăzi ne măndrim, rădăcini ce au dat permanenţă poporului şi limbii române.

Nr. 1 - 2012

128

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

` Creatie plastica ,

Nr. 1 - 2012

129

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

130

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

131

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

132

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

133

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

134

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

135

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

136

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

137

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Cuprins 1. Gheorghe Bobei - un boem rural Elevă: Tudosie Adina Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti, jud. Vâlcea

4

2. Biserica Vătăşeşti- biserica de peste râu Elev: Zăt Bogdan Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bodeşti- Bărbăteşti, jud. Vâlcea

5

3.

Gheorghiţa Măleanu - artista-ţesătoare Elevă:Olteanu Nicoleta Coordonator: Prof. Mentea Mirela Şcoala cu clasele I-VIII Bărbăteşti, jud. Vâlcea

6

4. Nicolae Iorga, un patriarh al culturii româneşti Elev: Ghileschi Bogdan Coordonator: Prof. Ionuţ Câşlaru Liceul de artă ”Ştefan Luchian“ Botoşani, jud. Botoșani

7

5. Eternităţii i se alătură personalităţi ale satului nostru, Budureasa Elev: Casa Adrian Coordonator: înv. Petruse-Goina Alina Şcoala cu clasele I-VIII Budureasa, jud. Bihor

9

6. Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş Elevă: Lăcătuş Sandra Coordonator: Prof. Pleşa Elena Colegiul „Aurel Vijoli„ Făgăraş, jud. Brașov

9

7.

Vâlcea, ținut străvechi Elev: Boștinaru Ștefan Coordonator: Prof.Turmacu Carmen Grupul Școlar „Ferdinand I„ Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

11

8.

Mănăstirea Turnu Elev: Ilinescu Claudiu Coordonator: Prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII Genuneni, jud. Vâlcea

12

9.

Mănăstirea Dintr-un Lemn Elev: Tărăsescu Miruna Coordonator: Prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII Genuneni, jud. Vâlcea

13

10. Oameni și locuri din Drăgășani Elev: Ciaușescu C-tin Petrișor Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Nr. 1 - 2012

14

138

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, jud. Vâlcea 11. Orăştie – inima istoriei Prof. Dreptate Ioana Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, Jud. Hunedoara

16

12. Un Ţinut Mirific Elev: Ivaşcu Sergiu Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, Jud. Hunedoara

16

13. Căstău - satul meu suflet Elev: Opruşoiu Cătălin Coordonator: Prof. Dreptate Ioana Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orǎştie, Jud. Hunedoara

17

14. Să îndrăgim Palia Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orǎştie, jud. Hunedoara

18

15. Stephan Ludwig Roth cărturarul medieșan în slujba adevărului și a dreptății 18 Elev Trebe Sergiu Îndrumător: Prof. Curelea Dragoș Școala cu clasele I – VIII Nr. 2 Cisnădie, jud. Sibiu 16. Humuleştiul şi Ion Creangă cu care ne mândrim Prof. Leopoldina Melinte Şcoala Specială, Nr.8, sector.1, Bucureşti

20

17. Oameni ai salvei - Tiberiu Morariu Elev: Pavelea Florina Coordonator: Înv. Mureşan - Sas Maria Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” Salva, jud. Bistrița - Năsăud

22

18. Anton Pann, compozitor al muzicii imnului national al romaniei Elev Teodorescu Vlad Coordonator: Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

23

19. Pe urmele lui Anton Pann Elev Ceausoglu Eduard Coordonator: Prof. Mihaela Perţa Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

24

20. Mânăstirea Cozia, ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân Elev: Perta Ania Coordonator: Prof. inv. primar Ceausoglu Anelice Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

26

21. Mânăstirea Cozia Elev: Mojoiu Teodora Denisa Coordonator: Inv. Zamfir Erika Școala cu clasele I-VIII NR.4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

27

Nr. 1 - 2012

139

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim 22. Fântâna Truţii Elevă: Foşlui Oana Coordonator: Înv. Sas Alexandra Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” Salva, jud. Bistrița - Năsăud

28

23. Eugen Ionescu ( 26 nioembrie 1909 – 28 martie 1994) Elevă Lupu Rebeca Coordonator: prof. Amza Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3, Slatina, jud. Olt

28

24. Mănăstirea Clocociov Slatina Elev Zăvelcă Alexandra Îndrumător: Amza Nicoleta Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3, Slatina, jud. Olt

30

25. Anton Pann Elevă: Raducea Ioana Coordonator: bibliotecar Statie Daniela Scoala cu clasele I-VIII Nr.4 Rm.Valcea, jud. Vâlcea

32

26. O minune a naturii-Salina Ocnele Mari Elevă: Turmacu Bianca Coordonator: Prof. Turmacu Carmen Grup Școlar Ferdinand I, Rm.Vâlcea, jud. Olt

36

27. Repere Vâlcene Elevă: Ilie Mădălina Coordonator: Prof. Turmacu Carmen Grup Școlar „Ferdinand I” Rm.Vâlcea, jud. Vâlcea

40

28. Monumentul comemorativ al Răscoalei din 1907 din Flămânzi Elevă: Achiței Andreea Școala cu clasele I-VIII “M. Sturdza” Flămânzi, jud. Botoşani

44

29. Mănăstirea Cozia Elev: Predescu Ioan-Alexandru Coordonator: Prof. Nica Daiana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

46

30. Mânăstirea Cozia Elev: Drugaru David Coordonator: bibliotecar Statie Daniela Scoala cu clasele I-VIII Nr.4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

50

31. Mănăstirea Dintr-un Lemn Elevă: Crăineanu Maria - Alexia Coordonator: Prof. Nica Daiana Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

53

32. Un oraș cu un trecut glorios Elevă: Mădărășan Alina Coordonator: Prof. Dreptate Ioana

57

Nr. 1 - 2012

140

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Școala cu clasele I-VIII Orăștie, jud. Hunedoara 33. Palatul Culturii Iași Elev: Matei Gaspar Coordonator: Prof. Corina Rotaru Colegiul “C. Negruzzi” Iasi

61

34. Iași

66

Elevă: Aghiniţei Ana Maria Coordonator: Prof. Corina Rotaru Colegiul “C. Negruzzi” Iasi

35. Invitație la “Mărțișor” Elev: Bitan Gabriel Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

71

36. Parcul ”Carol” Elev: Baltag Alin Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

74

37. Cimitirul Bellu Elevă: Badea Catalina Coordonator: Prof. Daniela Theodorescu Școala cu clasele I-VIII Nr.12 ”Mărțișor”, București

77

38. Nicolae Sabau Elev: Mircea Ruben Coordonator: Prof. Danciu Alina Claudia Scoala cu clasele I-VIII Cicirlau, Structura Ilba, jud. Maramureș

80

39. Dimitrie Cantemir – primul savant integraţionist european Elev: Grab Albert Cosmin Coordonator: Prof. Nisteriuc Laurenția Şcoala Creştină Filadelfia, jud. Suceava

85

40. Dimitru Oniga- poetul luminii Elev: Nisteriuc Daniel Florin Coordonator: Prof. Ştefănescu Daniela Narcisa Şcoala Creştină Filadelfia, jud. Suceava

89

41. Silviu Dragomir Elev: Buţiu Marcel Coordonator: Prof. Tulbure Claudia Şcoala cu clasele I-VIII Gurasada, jud. Hunedoara

93

42. Cinci motive să vizitezi Sibiul Elevă: Avram Denisa Coordonator: Prof. Geta- Marieta Negrea Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 25 Sibiu

97

Nr. 1 - 2012

141

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim 43. Biserica “Sfântul Arhanghel Mihail” Gurasada - O perlă medievală Elev: Pintilie Flavius Coordonar: Prof. Tulbure Claudia Şcoala cu clasele I- VIII Gurasada, jud. Hunedoara

101

44. Valea castelelor medievale Elev: Bartha Roland Coordonator: Prof. Tulbure Claudia Şcoala cu clasele I- VIII Gurasada, jud. Hunedoara

104

45. Badea Cârţan 1849-1911 Elevă: Surd Teodora Coordonator: Prof. Gabriela Bârcă Şcoala cu clasele I-VIII nr. 25 Sibiu

108

46. Cetatea Cisnădioara Elev: Prisoschi Andrei Coordonator: Prof. Ostroveanu Alina Școala cu clasele I-VIII Nr. 2 Cisnădie, Jud. Sibiu

113

47. România, dulce ţară Elevă: Anca Pavel Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „Ovidiu Hulea” Aiud, jud. Alba

118

48. Plaiuri româneşti Elevă: Savu Anca Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „Ovidiu Hulea” Aiud, jud. Alba

118

49. Inocenţă Elevă: Fufezan Patricia Coordonator: Prof. Dinga Rusanda Şcoala cu cls. I-VIII „O. Hulea” Aiud, jud. Alba

119

50. Şcoala mea Elevă: Craiu Gabriela Coordonator: Prof. Grindei Mioara – Ioana Şcoala cu cls. I-VIII Petreşti – Corbii Mari, jud. Dâmbovița

119

51. Mănăstirea Dintr-un lemn Elev: Buteaţă Alexandra Coordonator: prof. Stana Simona-Maria Şcoala cu clasele I-VIII, Genuneni, jud. Vâlcea

120

52. Muzeul viei și vinului Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea

121

53. La casa memorială Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania

121

Nr. 1 - 2012

142

>

Locuri ,si oameni cu care ne mandrim

Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea 54. Drăgășani Elevă: Diaconeasa Ioana Ștefania Coordonator: Înv. Stanciu Elvira Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu,, Drăgășani, Jud. Vâlcea

121

55. Orăştie, Orăştie Elev: Bălan Caius Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, jud. Hunedoara

121

56. Oraşul meu Elevă: Mustea Mădălina Coordonator: Prof. Dimulescu Rodica Grup Şcolar „Nicolaus Olahus„ Orăştie, jud. Hunedoara

122

57. Un sat cu nume din legendă Elevă: Ciolac Ramona Coordonator: Prof. Agheorghiesei Gabriela Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 „Tiberiu Crudu” Tudora, jud. Botoşani

122

58. Satul Tudora Elev: Bobocea Emanuel Coordonator: Prof. Agheorghiesei Gabriela Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 „Tiberiu Crudu” Tudora, jud. Botoşani

123

59. România Elev: Copaci Alexandru Coordonator: Prof. Tibacu Florența Școala cu clasele I-VIII Nr. 117 – București

123

60. Mircea cel Bătrân în conştiinţa urmaşilor Elevă: Bleichman Andreea Coordonator: Prof. Stoica Olimpia Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

124

61. Ţara mea Elevă: Ghergan Alexia Coordonator: Prof. Tibacu Florenţa Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 117 Bucureşti

125

62. Umbra lui Mircea. La Cozia Elev: Savulescu Adrian Coordonator: Prof. Stoica Olimpia Școala cu clasele I-VIII Nr. 4, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

126

63. Judeţul Vâlcea - File de istorie Elevă: Dinu Diana Elena Coordonator: Prof. Stoica Olimpia Școala cu clasele I-VIII Nr. 4, Râmnicu Valcea, jud. Vâlcea

127

Nr. 1 - 2012

143

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

Nr. 1 - 2012

144

>

Locuri si , oameni cu care ne mandrim

ISSN: 2285 - 4533 ISSN-L: 2285 - 4533

Nr. 1 - 2012

146