Cartea "Sirineasa - Monografie" 2011

1

2

Prof. Ioana Consuela Păușescu

Inst. Adriana Nicolae Păușescu

MONOGRAFIE

Editura Nova Didact 2011 Râmnicu Vâlcea

3

ColaboratoriProf. Păușescu Elena Prof. Păușescu Ion Inv. Grigore Ioniță Prof. Dumitrescu Grigore Inv. Ioniță Gheorghe Tehnoredactare: Prof. Păușescu Consuela Ioana Instit. Nicolae Păușescu Adriana Copertă: Inf. Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Mulțumim d-nei Prof. Păușescu Elena

ISBN: 978-606-92971-0-0 Tipar executat la Casa Corpului Didactic Vâlcea

4

"Când învăţătorii, preoţii şi alţi cărturari de la ţară s-ar osteni să scrie istoria satului lor, vom avea pagini vii adevărate, despre tot ce este pretutindeni cărţi cinstite care vor alcătui laolaltă monografia tării. Ele vor sluji tuturor, şi istoricului şi omului de litere şi economistului şi omului politic.Cine ar şti despre frumuseţea legendelor şi despre atâtea lucruri de interes, dacă nu am avea istoria sumară a satelor cu dramele lor? " NICOLAE IORGA

5

6

~PREFAŢĂ~ MOTTO: ''De aceea, vă rog pe voi, cei ce veţi ceti această carte, dacă se va afla ceva greşit,îndreptaţi cu duhul blândeţii şi ne blagosloviţi pe noi cei ce ne-am ostenit întru aceasta şi nu ne blestemaţi, căci n-a scris înger, ci mâna păcătoasă şi din lut făcută''.

"Evanghelia învatatoare'' (1664)

Relizarea monografiilor localităţilor îşi au originea din secolul al XIX-lea de la Ion Ionescu de la Brad care relizează, în premieră mondială, cercetari monografice în profil zonal ale judeţelor Mehedinţi, Putna şi Dorohoi, incluzând aspecte pedo - climatice, economice, demografice, sociale şi oferind, astfel, informaţii preţioase pentru deciziile politico-administrative în direcţia emancipării poporului român. În această direcţie, celebru este Dimitrie Gusti care a creat un program naţional de cercetări monografice complexe a localităţilor rurale, vizând, de asemenea, ridicarea materială şi spirituală a populaţiei, conservarea tradiţiilor noastre.

In anii ' 60 ai secolului al XX-lea a luat naştere un val de preocupări pentru realizarea monografiilor rurale. Invăţători, profesori, jurişti, medici, cercetători ş.a., au elaborat monografii ale localităţilor natale, readucând în memoria concetăţenilor lor originea, istoria, activitatea si spiritualitatea oamenilor.

Fiecare aşezare omenească are propria ei istorie. Satele din Şirineasa nu fac excepţie. Istoria lor cuprinde un şir lung de evenimente, întâmplări strădanii şi eforturi ale oamenilor care au trait şi trudit în aceste locuri, care au ştiut să înfrunte, cu bărbăţie şi eroism, de-a lungul veacurilor, urgiile care s-au abătut asupra lor, uneori chiar cu jertfa supremă, atunci când hotarele tării şi când munca lor era pusă în pericol.

Oamenii care au trăit pe aceste meleaguri ne sunt părinţi, bunici, străbunici, moşi şi stramoşi, care ne-au transmis, din generaţie în generaţie, tradiţii şi obiceiuri, au ştiut să cânte bucuriile şi să înfrunte necazurile, să ne înveţe să vorbim şi să comunicăm în graiul nostru străbun, au clădit frumos şi trainic temelia viitorului.

Au contribuit, prin aceasta, la cultivarea mândriei de a aparţine comunitaţilor respective oriunde s-ar afla, în ţară sau prin lume.

Este o chemare de îmbărbătare, un mod de a-i îndemna pe cei care vor şi pot să facă ceva pentru satul lor, care strigă: ''Nu mă uitaţi, că din sânul meu aţi plecat, eu sunt tatăl şi mama voastră mai faceţi ce se mai poate şi pentru mine.''

Satul ne cheamă în ajutor, să-l menţinem aşa cum ni l-au lasat străbunii noştri, să-l dezvoltăm din punct de vedere cultural, spiritual şi economic, pentru că şi el işi are istoria lui şi este nedrept să fie dat uitării.

Au declanşat în conştiinţa lor dorinţa de a contribui, pe masura posibilitaţilor lor la propăşirea satului natal şi localitaţii respective.

Iată de ce, rândurile ce urmează sunt doar un început, o etapă, în realizarea monografiei comunei Şirineasa. Şi, am dori să fie un impuls al sentimentelor calde ce ne leagă de aceste meleaguri.

7

I. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR Abordarea monografică a unei localităţi sau zone impune, de obicei, realizarea unui istoric al acelor cercetări, care au avut drept finalitate elaborarea unor monografii locale sau a unor studii de specialitate privind parametrii geografico-economici, dinamica populaţie-economie, ameliorarea productivitaţii solului şi combaterea eroziunii acestuia ş.a.

O primă elaborare monografică aparţine doctorului Miulescu Ion (Nelu), fiul învătătorului Ctin Miulescu, născut în satul Cioraşti, tratează pe baza informaţiilor culese pe teren, dar coroborate şi cu cele de arhivă, trecutul si prezentul comunei Şirineasa. Lucrarea oferă informaţii inedite despre instituţiile (şcoală, biserică şi primărie), precum şi ocupaţiile umane şi tradiţiile locale.1 Trebuie remarcate şi studiile de specialitate elaborate de Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Vâlcea referitoare la ameliorarea covorului si amenajarea antierozională de pe pajiştile şi paşunile comunei, precum şi a fertilitaţii solurilor la CAP, cu trimiteri la condiţiile pedo-climatice şi vegetaţia specifică zonei.

La elaborarea studiului de fată, au fost valorificate parţial informaţiile oferite de lucrările menţionate, marea majoritate a acestora fiind furnizate pe baza documentară - în mare măsură inedită-, existenţa în depozitele Arhivelor Vâlcene, cât şi cea achiziţionată de Primăria comunei şi de persoane particulare.

Incercarea noastră de a prezenta cât mai fidel, în lucrarea de fată, lumea satelor din comuna Şirineasa nu ar fi fost posibilă fară sprijinul primit de la unii dintre consătenii noştri, intelectualii sau oamenii simplii care au facut istorie, au contribuit cu date fizico-geografice, economice, administrativpolitice, povestiri din bătrâni şi studii personale. Toate acestea ne-au ajutat să realizăm o documentare cât mai completă asupra istoriei satului nostru.

Se cuvine să menţionăm aici pe cei care au avut contribuţii deosebite: profesorii Ion Păuşescu, Grigore Dumitrescu, Elena Păuşescu, Dan Săraru, învăţătorii Grigore şi Gelu Ioniţă, Ion Săraru, Petre Georgescu, preoţii Gheorghiţă şi Georgel Popescu, Constantin Andreescu, oameni simplii ca Victor Chiriţa(Torică), Ion Tănasie, Petre Popescu, veterani de război şi alte persoane care se regăsesc în cuprinsul cărţii.

1

Ion Miulescu , Monografia com. Sirineasa<1945?>(manuscris)

8

II. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A. POZIŢIA GEOGRAFICA A TERITORIULUI Teritoriul comunei Şirineasa se află în Oltenia, situat la mijlocul judeţului Vâlcea, în partea de est, pe paralela de 450 latitudine nordică şi de meridianul de 240 longitudine estică de Greenwich.2 Configuraţia terenului a avut o mare influenţa asupra locuitorilor facându-i să i se adapteze şi comuna se prezintă mai mult lungă de 9 km si 200 m pe valea râului Luncavăţ, care îşi mână apele între două sisteme diferite de dealuri.

Are o altitudine de 260 m deasupra nivelului mării şi se întinde pe o suprafată de 58 km2.

Suprafaţa comunei are 4277 ha teren din care 2746 ha pădure, iar din această pădure 180 ha sunt ale locuitorilor.3 Are ca vecine la est: comuna (oraşul) Băbeni şi comuna Ioneşti- satul Marcea, la vest comuna Popeşti - satul Curtea, la nord oraşul Babeni-Bistriţa, şi la sud cu comuna Peşceana-satul Roieşti.

Comuna este alcatuită din 5 sate: Şirineasa, Cioraşti, Slaviteşti, Valea Alunişului, Aricioaia şi este străbătută de a lungul ei de şoseaua judeţeană Slăviteşti -Oteteliş, iar satele Valea Alunişului, Slaviteşti şi Aricioaia rămân răzlete în partea de sud a comunei şi sunt străbătute de drumuri comunale.

Centrul comunei îl formează satele Şirineasa şi Ciorăşti, care au casele aşezate de a lungul şoselei Slăviteşti-Oteteliş şi al drumurilor. In aceste sate îngrămădirea este mai mare şi desimea caselor este de aproximativ 15-25 m. Densitatea populaţiei din aceste sate a facut pe locuitori să deschidă drumuri noi, în majoritate drepte, dar înguste pe care le numesc uliţe sau catune. De satul Şirineasa aparţin catunele Ungureni şi Loturi. Cătunul Loturi face legatura între satul Şirineasa şi satul Slaviteşti.

Drumul ce trece pe aici a fost la început pietruit, apoi asfaltat între anii 2007-2009.

La extremitatea de est a satului, Şirineasa se află un fel de colonie rudari şi coşari numită Ciolpani (Rudărie). Şoseaua principala şi şoseaua comunala Şirineasa-Creţeni la început au fost pietruite, cu laţimea reglementară şi prevăzute cu şanţuri de scurgere, din când în când erau pietruite, iar pe parcurs după anul 1976 au fost mai mult laţite şi asfaltate.

Satul de reşedintă al comunei se află la 28 km de municipiul Rm- Vâlcea, la 25 km de oraşul Horezu şi la 94 km de Craiova.

B. CARACTERISTICILE FIZICO GEOGRAFICE

1. Relieful Relieful solului este accidentat : are multe dealuri, denivelări frecvente, piscuri, vârfuri, văi adânci, pante abrupte, în majoritate împădurite, râpi înalte, rezultate în urma unor prăbuşiri de teren, mlaştini, poieni destinate păşunatului sau agriculturii, toate acestea înfăţişând un tablou în continuă mişcare.

Nota dominantă este dată de culmile prelungi, orientate nord-sud rezultate din fragmentarea suprafeţei iniţiale de catre reţeaua hidrologică paralelă.

Culmile înalte din zonă, prin dispunerea lor, respectă înclinarea generală cu o structură monoclinală în care straturile cad spre sud. Ca urmare, panta generală a reliefului coboară lent, la vârfuri aflate la 450-500 m în extremitaţile estice şi vestice ale zonei până la altitudini de 250-150 m în 2 3

Enciclopedia Geografică a Romaniei, Editura Ştiintifica şi Enciclopedică, Bucuresti 1982, p 785 Arhiva Primăriei Şirineasa

9

lunca Luncavăţului. Formaţiunile moi-marne, argile, nisipuri şi pietrişuri intercalate, cu o structură dominant monoclinală, îi conferă zonei o fizionomie de platou, în care râul Luncavăţ a închis o vale largă, asimetrică, cu terase aluviale şi lunci mlăştinoase.

Principalele dealuri care străjuiesc acest platou neted sunt: Culmea Brătăşeanca la nord, Dealul Viilor, Culmea lui Ismană, Culmea Ruginosului, Stupina şi Slăviteşti la sud.

Altitudinal, după treapta dealurilor urmează Valea Luncavăţului, care are în general o luncă bine reliefată, dezvoltată, chiar dacă prin debitul ei nu este prea importantă.

Sub aspectul structuralo-geologic, în comuna Şirineasa găsim la bază: Levantinul care este construit dintr-un orizont:  de bază, reprezentat prin marne vinete, nisipoase, rareori fosilifere care se pot observa numai prin văi şi râpi mai adânci.  mijlociu, reprezentat prin pietrişuri mici şi nisipuri de10-30 cm. Pietrişurile formează straturi care variază de la 0,20-0,50 cm.  superior, format din marne gălbui sau vinete, nisipoase formând straturi de grosime între 1-8m sau numai un singur strat, cu o singură culoare.

Quaternarul, apare în văi care se termină cu aluviuni, ale râurilor, pietrişuri şi nisipuri.4 Şirineasa fiind aşezată chiar la vărsarea Luncavăţului în Olt, vom întalni un strat de quaternar cu toate straturile subdivizate, pe marginea râului Luncavăţ, şi care favorizează înaintarea rapidă a eroziunii, adâncirii şi lărgirii văilor producând declanşarea unor procese de versant. Un asemenea punct în comuna Şirineasa se gaseşte în punctul Ciolpani.

STRUCTURA SOLULUI DUPĂ ERELE GEOLOGIGE

4

Enciclopedia Geografica a Romaniei

10

2. Clima Aici întâlnim o climă specifică zonelor de deal din Subcarpaţii Getici, cu o temperatură medie anuală de plus 100 C. Vara , temperatura ajunge la plus 350 C şi iarna, coboară până la minus 200 C. Regimul fluviometric variază în funcţie de anotimp: ploi abundente primavara şi toamna, având uneori caracter torenţial, alteori ploi domoale. Vara, ploile sunt trecatoare şi de scurtă durată, uneori fiind însoţite de furtună, căderi de grindină, cu aspect de vijelie. Sunt cunoscute veri cu regim fluviometric foarte redus, ori absent în totalitate. O astfel de vară a fost în anul 1946, când, timp de 10 luni, nu a căzut nici o ploaie. Seceta şi căldura toridă au intrerupt vegetaţia încă din luna august,când locuitorii au strâns totul de pe câmp. Apoi a urmat foametea din 1947. Seceta a cuprins atunci întrega ţară, nu numai comuna Şirineasa.

Clima unei zone este în strânsa legatură cu suprafaţa activă, care reprezintă suprafaţa terestră cu toate particularitaţile ei de: relief (în special altitudinea şi expoziţia versanţilor), vegetaţie (gradul de acoperire speciile caracteristice şi stadiul de evoluţie), sol şi reţeaua hidrologică.

In studiul climei şi pentru stabilirea caracteristicii climaterice a unei regiuni, trebuie să ţinem seama de următorii factori: temperatura, vânturile şi ploile.

Temperatura cea mai scazuta se înregistrează în lunile ianuarie şi februarie -100 C şi -150 C temperatura medie, uneori atingând şi -250 C până la -300 C şi creşte în mod capricios în lunile de primăvară pentru ca în iulie să avem cea mai ridicată temperatură +350 C. Valorile maxime absolute au depăşit în câteva rânduri 350 C (380 C în luna iulie 2000 şi cca 400 C, pe 18 iulie 2007) iar cele mai scazute temperaturi s-au înregistrat în 1985 la -270 C şi în anul 1993 luna ianuarie -26,90 C.5 Incepând cu luna august temperatura descreşte. Tranziţia de la iarnă la primăvară care aproape nu există se manifestă brusc.

Nu tot aşa este trecerea de la toamnă la iarnă. Aici trecerea este caracterizată prin brumă groasă. Limitele şi durata iernii aproape că nu se pot preciza. In ultimii ani, luna decembrie, -lună de iarnă- a avut zile aşa de calde cu cer senin şi atmosferă liniştită, încât nu se deosebea cu nimic de toamnă. Zăpada şi alte fenomene caracteristice iernii, îngheţul de exemplu, nu se observau decât în a doua jumătate a lunii ianuarie, pentru ca în a doua jumătate a lunii martie, să poţi observa livezile de pomi pline de oameni veseli ieşiţi să le curăţe, văruie şi să le sape.

Viile hibrizi nu se îngroapă, nefiind prea frig. In luna aprilie însă, chiar şi în luna mai, ne găsim uneori în faţa unor oscilaţii de temperatură puţin agreabilă. Se întâmplă ca în nopţile senine ce urmează zilelor ploioase să vină cu o scădere simţitoare de temperatură, roua să fie înlocuită cu brumă, este destul ca o noapte din aceasta, pentru ca recolta viilori pomilor să fie definitiv compromisă. In luna iunie temperatura este de multe ori mai scazută ca în luna mai, din cauza ploilor care sunt mai abundente, iar în luna iulie să fie cea mai ridicată temperatură, care se ridică până la 350 C. Al doilea element în determinarea climei îl formează vânturile.

Vânturile care bat peste comuna noastră sunt neregulate ca şi ploile.

Crivăţul care bântuie iarna, nu are violenţă, bate la câmpie şi din partea de est a ţarii. Dealurile şi pădurile îi scad tensiunea şi creează zone de interferenţă.

Vântul mare suflă dinspre nord mai ales primavara, vine cald, topind zăpezile şi forţează mugurii copacilor şi ai pomilor să se deschidă.

Băltăreţul care bate de primavara până toamna, dinspre sud-est, este vântul binefăcător, care aduce mai în tot timpul ploaie.6 Austrul, numit şi ''Sărăcila'', vine uscat, însoţit de căldură ori răceală. Suflă mai ales primăvara şi toamna dinspre vest, ori sud -vest, aducând de multe ori şi ploaie.

Zefirul, vântul dulce şi bine făcător, care răcoreşte feţele transpirate ale muncitorilor în lungile zile de vară, este primit cu bucurie de locuitorii comunei.

Precipitţtiile atmosferice: Cea mai mare cantitate de apă cade în lunile de primăvară şi toamnă.

In general toate lunile se bucură de ploi, în afară de luna iulie, care e uneori lipsită de umezeală. Din 5 6

Directia Judeteana Arhivelor Nationale Vâlcea.

Momografia com Oteşani 1996

11

punct de vedere al precipitaţiilor atmosferice, zona fagului şi stejarului primeşte o cantitate anuală medie de precipitaţii care variază între 600-900 mm. Ajunge chiar la 1000 mm cu cât înaintează spre subzona coniferelor.

Deşi pe teritoriul comunei noastre se gasesc destule păduri aducătoare de ploi, totuşi plantele au avut mult de suferit din cauza secetei care a bântuit în mai multe rânduri pe teritoriul comunei noastre, culminând cu anii 1946, 1968, 2007 anul când s-a înregistrat cea mai mare temperatură din istoria ţării de peste 400 C, iar în următorii ani în lunile iunie, iulie şi august au fost câte 5-7 zile cu temperaturi mai mari de 380 C. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii au fost în anii 1940, 1970 şi 2005 care nu au produs pagube importante locuitorilor din comună.

Alte fenomene climatice ce se mai manifestă pot fi: ceaţa, bruma, grindina ş.a., primele două asociindu-se cu sezoanele reci ale anului, pe când al treilea, cu cel cald.

După Koppen, formula climatică specifică zonei este D.f.b.x. ce caracterizează un climat, temperat, umed, cu veri calde şi ierni dulci.7 După cele constatate omul este favorizat în această regiune.

Având ploi la timp, caldură suficientă şi o iarnă oarecum dulce, plantele şi animalele se pot dezvolta normal.

3. Hidrografia 1. Cursuri de apă Comuna Şirineasa este aşezată în podişul Getic şi străbătută de-a lungul ei, de râul Luncavăţ, care izvorăşte din munţii Căpăţânei, muntele Ursu, curge de la nord la sud până la comuna Vaideeni, iar de aici la vale se îndreaptă către sud-est până în dreptul oraşului Horezu, de unde se dirijează către sud-est şi apoi se varsă în râul Olt pe teritoriul comunei Ioneşti, satul Marcea.

Cursul său are o întindere de 60 km, o viteza de 3 m pe secundă, laţimea de 5m şi adâncimea medie de 0,30 cm.

Acest râu trece prin comunele: Vaideeni, oraşul Horezu, Măldăreşti, Oteşani, Popeşti, Şirineasa şi Ioneşti.

Valea Luncavăţului se deschide în direcţia nord-sud-est şi are o lărgime de 1 km. Este închisă spre nord de dealul Cioraşti - Şirineasa care se prezintă ca o culme transversală, lungă de 7 km abrupt în partea de sud, şes cu panta lină către nord.

In acest sistem de dealuri cota cea mai înaltă o formează dealul ''Hurca'', ce se înalţă atingând altitudinea de 445 m.

Cele două maluri ale râului Luncavăţ se prezintă ca o câmpie, pe o adâncime de 1 km, iar mai departe spre sud, terenul se prezintă mult mai frământat, în sisteme de dealuri cu culmi longitudinale cu direcţia nord-sud. Sunt culmi lungi cu protuberanţe laterale, născute din eroziunea culmilor, de către pâraiele care captează apa de ploaie şi din izvoare, scurgându-se sub formă de torente puternice.

Inălţimea lor este aproape uniformă şi se menţine, cu excepţia a doua cote la înalţimea de 450 m deasupra nivelului mării. Amintim culmile: Brătăşeanca, dealul Viilor, culmea lui Ismană, a Ruginosului, Stupina şi Slăviteşti. Toate aceste culmi sunt paralele între ele şi perpendiculare pe albia râului Luncavăţ. Printre ele se deschid văi largi, care în timpul verii seacă ori au un debit mic de apă.

Acestea sunt: Valea Alunişului, Valea Morilor, Valea Şirineasa şi Valea Stupina şi au direcţia de scurgere catre nord, vărsându-se în râul Luncavăţ.

Singurul afluent al Luncavăţului din altă direcţie este pârâul Firijba, ce vine dinspre nord-vest şi curge către sud-est.

Toate apele din cuprinsul comunei sunt captate de râul Luncavăţ, care e un râu - zglobiu caracterul râurilor de munte şi se varsă în Olt la hotarul de nord al comunei Ioneşti. Normal are un

7

D.J.A.N.V.

12

debit mic de apă, dar când plouă acumulează atâta apă încât devine primejdios prin inundaţiile ce le face la culturile de pe ambele maluri.

Râul Luncavăţ aduce şi foloase locuitorilor prin pescuit, punerea în mişcare a morilor pentru a măcina cereale, udatul grădinilor de zarzavaturi situate pe ambele maluri ale sale, adăpatul vitelor de primăvara până toamna şi pentru irigarea culturilor CAP Şirineasa.

2 Izvoare şi fântâni Având în vedere că e o comună apropiată de munte, situată în regiune deluroasă, este foarte explicabil ca apa să fie din abundenţă şi de bună calitate, având în vedere şi structura rocilor.

Apa freatică se afla la adâncimi variabile, de la 5-8 m în lunca Luncavăţului, la peste 40 m, pe versanţi. Se întâlnesc deseori şi izvoare de coastă, alimentate de pânza de apă suspendată, cu un debit de 2-3 l/min.8 In afară de pâraiele şi văile ce încrustează adânc satele din Şirineasa, pe suprafata acestora se găsesc numeroase izvoare amenajate fie cu fântani forate la adancime, fie cu fântani de suprafată din care apa curge afară - toate fiind făcute cu un scop bine determinat, să asigure alimentarea cu apă a gospodăriilor şi adăpatul animalelor.

De alungul şoselei şi a uliţelor, cetăţenii au căutat apa necesară fie săpând în adâncime, fie captând apa câtorva izvoare, construind din piatră de munte şi de râu ştiubeie, precum şi fântâni din lemn, mai ales în câmp. În ultima vreme parte din locuitori şi-au construit în curtea casei ştiubeie din tuburi de beton, cu roată şi acoperite. Cele câteva fântani din satul Ciorăşti sunt destul de igienice, fiind construite în întregime din beton. Atât fântânile cât şi ştiubeiele au în apropierea lor câte un jgheab pentru adăpatul vitelor. Majoritatea ştiubeielor si fântânilor sunt închise cu gard, pentru a nu intra decât omul la apă.

Dintre cele mai semnificative izvoare amintim: izvorul de la ''Cişmea'' aflat lângă biserica de la Cioraşti, Fântâna de pe uliţa lui Nică Badica, ambele au apa rece şi suficientă, oricât s-ar consuma din ele. In toate satele aproape fiecare gospodărie are puţ forat sau săpat în curtea casei, ori fântână la mică distanţă de casă. In total până în anul 1990 erau peste 170 de surse de apă dintre care 11 izvoare captate si 158 fântâni săpate sau forate. Cultul morţilor a făcut pe gospodarii comunei să aibă grijă deosebită pentru fântânile din fiecare sat care se prezintă într-o stare satisfăcătoare din punct de vedere igienic.

Pe lângă aceste surse de apă, sunt fântânile de prin păduri şi poalele dealurilor construite din lemn, având un bazin de 50 cm adâncime, cu o suprafaţă de 1,50-2,50 metri pătraţi, acoperite cu bârne de lemn, în care se scurge un izvor. Aceste izvoare au apă foarte rece si curată, iar pericolul unei infecţii este înlăturat, având în vedere că apa curge în continuu din bazin şi sunt vizitate doar de copiii care merg cu vitele la păşunat şi de către unii cetăţeni care merg foarte rar, după anumite nevoi. Unele din aceste fântâni sunt prevăzute cu troiţe care servesc ca adăpost în timp de ploaie. O parte din fântâni sunt des reparate datorită vechii credinţe ca fiecare mort să aibă o fântână a lui. Aceste izvoare se găsesc foarte multe pe văile comunei şi sunt amenajate cu fântâni de suprafaţă. Astfel de fântâni de suprafaţă, cu activitate permanentă, fără pericol de a seca vreodată, se află la ''Şipot'' fântână cu adăpătoare pentru vite, reconstruită din ciment, prin interesul Primăriei Şirineasa în anul 1983, cu ajutorul obştei. O altă fântână este cea situată în punctul ''Fântânile Reci'' facută în anul 1952, prin interesul lui Constantin (Costică) Marinescu, cu acoperiş din lemn, cu pod de lemn în faţa fântânii, o punte şi un şopron cu masă, reconstruită apoi din ciment prin contribuţia Ocolului Silvic Băbeni. Pe parcurs s-au recondiţionat şi alte fântâni cum este cea de la'' Ruginosu'' care tot prin contribuţia Ocolului Silvic Băbeni s-a construit si o cabană.

Toate aceste fântâni au apă de băut potabilă şi foarte rece, fac să se spună de către toţi trecătorii, că se poate trăi numai cu apă şi aer.

Prin derularea programului '' Sapard '' în anii 2005 şi 2006 s-a introdus şi în comuna Şirineasa apa curentă făcând ca nivelul de trai al cetăţenilor să se îmbunătăţească şi munca lor în gospodărie să

8

D.J.A.N.V.

13

fie mai usoară. Fântânile au fost înlocuite cu pompă de apă, în curţile locuitorilor, sau cu apă introdusă direct în casă.

C. POTENŢIALUL BIO ŞI PEDO-GEOGRAFIC

1. Solul In Şirineasa se găseşte zona solurilor de pădure. In perimetrul acestei comune au fost identificate următoarele tipuri de soluri: a) solurile aluviale -sunt soluri care se găsesc în sectorul de luncă şi pe terasele inferioare ale Luncavăţului, fiind soluri tinere şi fertile, dezvoltate pe aluviuni, acestea sunt valorificate pentru cultura porumbului şi a legumelor. b) solurile brune -sunt în continuarea celor aluviale fiind folosite pentru culturi cerealiere, pomi fructiferi, pe alocuri viţa de vie. c) solurile brun- roşcate -(argiluvisolurile) care se găsesc în etajul stejarului şi sunt destul de fertile, bune pentru culturile de viţa de vie şi pomi fructiferi. d) solurile brun-acide -(combilosolurile) care se găsesc în etajul fagului sunt mai puţin roditoare şi prielnice pentru culturile de pomi fructiferi. e) soluri brune mijlocii - puternic erodate, rehumificate cu orizontul ''A'' subţire şi, uneori, cu orizontul ''D'' la suprafaţă, care sunt caracteristice-în raport de complexitatea lor - versanţilor.9 Dată fiind structura solului, şi în raport cu posibilitaţile pe care le oferă condiţiile din zonă, locuitorii satelor au ca principală ocupaţie agricultura, creşterea vitelor, pomicultura şi, în mică masură, cultura viţei de vie. Practicând aceste ocupaţii, abia reuşesc sa-şi câştige resurse pentru existenţa minimă.

Asupra solului local, format în majoritate dintr-un strat de argilă vânătă, uneori gălbuie, nisip şi pietriş, masive de rocă albă calcaroasă, acţionează intens agenţii externi (ploaia, vântul, seceta, temperaturile ridicate din timpul verii ori gerurile din timpul iernii),care determină eroziuni,surpături, alunecări de teren, fenomene ce duc uneori la modificarea scoarţei terestre în asemenea măsură, încât unele porţiuni devin de nerecunoscut.

2. Flora Aceasta este reprezentată prin păduri şi pajişti secundare. a) Vegetaţia forestieră In flora comunei Şirineasa se observă bogăţie şi variaţie.

Dintre cele cinci zone de vegetaţie ale ţarii, comuna se încadrează în zona forestieră cu subzona fagului şi a stejarului, 2/3 din terenul comunei este acoperit cu păduri de fag şi stejar.

Varietatea de fag caracteristică comunei este aceea denumită “ Fagus Silvatica''.Aceasta are nevoie de cea mai mare perioadă de vegetaţie şi de un climat temperat. Se teme de secetă şi călduri mari şi este indiferent la constituţia mineralogică a solului. Subjugă celelalte esenţe carora le sustrage hrana. După fagul care predomină, copacul caracteristic regiunii acesteia este stejarul (Amercus sessiliflora). Urmează apoi gorunul (Quercus petrae), gârniţa (Quercus fraivetto), cerul (Quercus ceris), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus lectulus), ulmul (Ulmus faliacea), arţarul (Acer platonoides), etc. b) Vegetaţia ierboasă După vegetaţia lemnoasă a zonei fagului şi stejarului, urmează vegetaţia ierboasă a acestei zone. Deoarece fagul înfrunzeşte mai târziu este natural să vedem până la aceasta dată şi chiar mai târziu, diferite plante ierboase prin păduri care durează apoi până prin luna august.

9

D.J.A.N.V.

14

Aceste plante ierboase sunt diferite, dupa cum ne apropiem de partea interioară şi exterioară a zonei fagului şi stejarului.

In luminişuri sau ochiuri de pădure vegetaţia creşte intens, şi este formată din diferite plante şi muşchi. In această regiune găsim arbuşti: alunul (Corylus avellana), sângerul cu flori roşii ca sângele (Cornus sanguineea), părul pădureţ (Pyrus communus), mărul pădureţ (Molus silvestrus), cornul, socul, etc. c) Vegetaţia azonală Formată din specii de esenţă moi, este caracteristică pentru lunca Luncavăţului. Varietatea acestei vegetaţii este sporita prin vegetaţia proprie zăvoiului ca: aninul, plopul, pluta, salcia şi răchita des întâlnite pe malurile râului Luncavăţ.

In prezent o nouă notă a peisajului au adus-o pomii fructiferi proprietatea CAP Şirineasa - care au format întinse şi frumoase plantaţii de: meri, peri, pruni, cireşi şi vişini care din păcate imediat după 1990 toată plantaţia a fost tăiată şi vândută.

Pe o parte a terenului comunei se găsesc fâneţe naturale zmălţuite cu cele mai vii culori şi izlazurile folosite la paşunatul vitelor.

Pe terenurile degradate de pe teritoriul comunei s-au facut plantaţii cu salcâmi, un copac ce deţine multe calitaţi. El fixează terenul, creşte foarte iute, prin tăiere lăstăreşte uşor, iar densitatea lemnului şi culoarea sa îngăduie să i se dea întrebuinţarea stejarului.

3. Fauna In pădurile comunei Şirineasa care formează unul din masivele cele mai însemnate ale judeţului Vâlcea, prin livezile cu pomi fructiferi, prin fâneţe, izlazuri şi galerii subpământene îsi duc viaţa o mulţime de animale mamifere, nemamifere, păsări şi insecte. In haţişurile pădurii, lupul care devine din ce în ce mai rar, stă în vecinătatea sprintenei căprioare, vulpea cea şireata pândeşte iepurele, iar bursucul (viezurele) şi porcul mistreţ aşteaptă asfinţitul soarelui spre a ieşi să cerceteze culturile de porumb. Jderul, dihorul şi pisica sălbatică aleargă prin copaci în urmărirea unei păsărele, nevăstuica sare din scorbură în scorbură, cercetându-le pe cuiburi cu ouă, ori puişori plăpânzi. Pe langă acestea vezi mişunând sute de arici, mii de veveriţe zglobii, şoareci şi cârtiţe.

Dintre zburătoare în afară de cele sedentare: mierla, ghionoaia, gaiţa, scatiul, coţofana, pupăza, vrabia, cinteza, presura, sticletele, piţigoiul, etc primavara ne mai aduce pe vestitorii ei: cocostârcul cel greoi, cucul cel neastâmpărat, rândunele jucăuşe, codobatura, divina privighetoare, ciocârlia şi turturele, iar prin fâneţea cu variatele ei culori, prin umezeala izvoarelor pădurii şi în apa râului Luncavăţ, abundă milioane de insecte, care te vrăjesc prin zumzetele lor variate, milioane de licurici care dau un aspect feeric pădurii şi minunatelor nopţi de vara.

Fauna acvatică cuprinde specii diferite de reptile, raci, peşti şi moluşte în apa care îşi duc viaţa mai mult sau mai puţin grea, din cauza duşmanilor ce le urmăresc.

Această faună acvatică a bazinului hidrografic al râului Luncavăţ, până în anii 1970 era bogat populată de diferite specii de peşte, cum ar fi: somnul, crapul, plătica, nisipariţa, crustaceele (până în perioada interbelica), etc.

In ultimii ani, aceasta a înregistrat mari pierderi, datorită captării unor afluenţi pentru complexul hidroenergetic de la Lotru, folosirii neraţionale a metodelor de ierbicidare şi chimizare în agricultura socialistă, practicării pe scară largă a braconajului şi, nu în ultimul rând, deservirii unor ape reziduale.

15

III. ISTORIA SATULUI – ISTORIA ŢĂRII A. DOCUMENTE ŞI ATESTĂRI ARHEOLOGICE 1. Atestări documentare Pe teritoriul comunei Şirineasa a existat continuitate neîntreruptă din vremurile cele mai îndepărtate până în zilele noastre. Datele arheologice existente pe raza comunei aflate în curs de cercetare vor putea aduce noi dovezi în sprijinul tezei continuitaţii. Din punct de vedere arheologic s-a descoperit un maxilar şi un femur de animale preistorice (ursul spelens, elefantul indian) care au populat aceste regiuni precum şi un craniu de mamut care datează din paleolitic, acestea găsindu-se în momentul de fată la muzeul din Rm. Vâlcea.

Ca atestări amintim : ● 1577 - Alexandru Voievod - domn a toată ţara Ungaro-Vlahiei fiul lui Mircea Voievod dă poruncă lui Cazan să-i fie făcută o cină din Ciorăşti un ogor în Pârhaviţa.10 ● 1609 - Radu Voievod - domn al Ţării Româneşti, nepotul lui Basarab Voievod dă poruncă boierului Oprea Logofătul din Şirineasa să-i fie satul Foleştii de Jos de la Bistriţa cu păduri, dealuri, vii, cu vecini şi cu tot venitul.11 ● George Ioan Lahovary - tratează despre aşezarea şi componenţa comunei Şirineasa, Jud. Vâlcea, plasa Oltul, compusă din trei cătune: Ciorăşti, Şirineasa şi Slăviteşti cu o populaţie de 1518 locuitori.12 Figura cea mai stralucită din trecutul nostru, din punct de vedere al puternicei sale religiozitaţi şi al adâncei înţelegeri a artei şi culturii occidentale, pe care s-a străduit s-o transplanteze şi la noi a fost desigur, figura marelui domn Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Brâncoveanu care avea o avere imensă - supranumit de turci Altin-Bei (prinţul aurului) a fost un mare iubitor de artă şi ziditor de biserici, palate şi spitale. Amintim numai : mânăstirea Horezu, biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, palatul de la Potlagi, palatul de la Mogoşoaia, spitalul Colţea, etc.

Arhitectura clădirilor din epoca lui Brâncoveanu ''stilul Brâncovenesc'' este influenţa italiană a stilului baroc, caracterizat prin mulţimea ornamentelor. Cladirile lui se disting prin frumuseţea şi eleganţa ornamentelor şi în decorarea interioară a palatelor sale, se resimte influenţa italiană.

Dar dărnicia cea mare a domnului se îndreaptă cu deosebită grijă către credinţa ortodoxă, cel mai puternic reazim al poporului din ţara noastra în acele vremuri. De aci ridicarea a numeroase lăcaşuri de închinăciune, care sunt totodată un puternic focar de cultură, pentru că în vechime la noi ştiinţa de carte era un atribut care aparţinea, aproape exclusiv, preoţilor.

Prin râvna cu care el a sprijinit şi intărit credinţa ortodoxă până departe spre răsărit, prin bunătatea şi generozitatea lui, pe care i le recunosc şi streinii pripăşiţi la curtea lui, Brâncoveanu a meritat pe deplin cele două trăsături caracteristice pe care le-a subliniat în personalitatea lui, anonimul poet popular : ''Brâncoveanu Constantin Boier vechi şi domn creştin''. Şi......poate nu este o simpla întâmplare - ca cea mai minunată ctitorie a bogatului Domn Mânăstirea Horezu - să fie clădită în judeţul Vâlcea.

Frumuseţea şi dărnicia naturii din aceste locuri îndemnând sufletul la adânca reculegere a fost desigur motivul cel mai puternic ce l-a convins pe Brâncoveanu să aşeze aci lăcaşul de închinăciune, care va vorbi dealungul veacurilor despre marele său ctitor.

10

Documente din Istoria Romaniei Vol. IV, pag. 136-137; 403-404 Documente din Istoria Romaniei Vol. I , pag. 377-378 12 George Ioan Lahovary, Dictionar Geografic al Jud. Valcea, pag 520-521 11

16

2. Istoria satelor Şirineasa In trecutul nostru cultural sentimentalitatea religioasă a fost o puternică realitate a vechii lumi româneşti şi pe ea s-a sprijinit întreaga structură socială. Când bătrânii acelor timpuri ajungeau în asfinţitul vieţii şi simţeau că li se apropie ceasul de trecere în lumea cealaltă, alegeau cu grijă partea care se cuvenea urmaşilor de partea sufletului şi scriau - cu mâna tremurândă de emoţie - credinţa vieţii lor, prin care lăsau o bună parte din moşii şi avere mânăstirilor, pentru opere de binefacere.

Pentru pomenirea sa veşnica, domnul înzestrează această mânăstire cu moşii, între care şi moşia Şirineasa, fostă a jupânesei Stanca - ruda domnului - şi a fiului său'' Mateiu Postelnicu'' din Drăgoteşti, cu pădure, moară şi cu tot venitul de peste hotar.

Moşia Şirineasa a fost dăruită mânăstirei Horezu, după cum se vede din hrisovul lui Constantin Voda Brâncoveanu - din anul 7203 (1695), din care extragem: ''Io Constantin Basarabă W. Domn stăpânitor al Ungro-Vlahiei.

Inţelepciunea lăudând-o lăudatul şi prea Inălţatul Solomon o propăvăduieşte a fi cât toate celelalte zidiri ale lui Dumnedeu şi ceresci şi pământesci, mai înaltă şi mai vrednică etc.

Pentru aceea după ce cu a sa dumnezăiască putere ne-a învrednicit şi am venit la scaunul strămoşilor noştri al domniei terei Românesci, dintr-u alegerea şi voinţa a tớta boierimea terei, pusam gând ca acela şi dintr-u tớta inima noastră am voit a ridica sf. mânăstire aicea pre pământul terei, ca să se preaslăvească preaslăvitul nume al lui Dumnedeu, şi găsind loc ca acela locul ce se cheamă Hurezu ot Sud Vâlcea luat' am pe Dumnedeu într-ajutor şi într-al doilea an din domnia noastră, pusam temelie, am zidit mânăstire întru slava lui Dumnedeu şi întru numele marilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi Elena, etc.''

Aci vorbeşte domnul despre moşia Şirineasa, pe care jupâneasa Stanca şi fiul său Mateiu Postelnicu o dăruieşte mânăstirei Horezu cum am arătat mai sus. Această moşie - mai înainte de a se face danie - a fost dată de zestre de jupânesa Stanca fiicei sale Ilinca, care a fost căsătorita cu Constantin Vel Pitar, feciorul lui Vintilă Corbeanu, bi-vel Ban. Si continuă hrisovul domnesc :. ,,Deci întâmplându-se fie-sei moarte - nefăcând feciori cu Constantin Pitaru, rămasă iară această moşie pe seama jupânesei Stanca şi a fiu-seu Mateiu Postelnicu.’’ ,,Deci jupâneasa Stanca cu fiu-seu Mateiu Postelnicu au dat şi au închinat la sfânta mânăstire a Domniei mele - zice hrisovul Brâncovenesc -tớta partea lor de ocină de la Şirineasa, pentru pomana şi pentru sufletele lor şi a boierului ei Dima Ciurcibaşa şi coconilor ei celor pristăviţi ce şi-au scris numele lor şi al părinţilor la sf. Pomelnic, dând şi închinând ocina lor Şirineasa toată partea lor cu zapis de la mama lor, la leatul 7208 (de danie şi închinăciune)’’.

Acest hrisov domnesc, scris de Brâncoveanu în graiul simplu şi înţelept al bătrânilor noştri de altădată, ne arată clar că Şirineasa, fosta moşie a jupânesei Stanca, dăruita de ea, a fost întărită prin acte - ca proprietate a ctitoriei sale, de însuşi domnul. Şirineasa devine astfel metoh - adică sucursală - a mânăstirei Horezu, zidită de Constantin Brâncoveanu, după cum se constată din hrisovul său din anul 1695. ,, Şi iară să fie sfintei mânăstiri Horezu, metohul de la Şirineasa ot Sud Vâlcea cu casele şi cu biserica cinstind hramul Sft. Nicolae, cu pivnita şi cu juniţa şi cu două roate de moară şi cu o dârstă în apa Luncavăţului, care şi acestea le-au făcut părintele Ion, iar moşia Şirineasa,este dată de Domnia Mea sfintei mânăstiri’’.

Pentru a lega si mai mult aceste locuri de mânăstirea Horez, domnul clădi în anul 1797 în satul Şirineasa o biserică, o frumoasă ctitorie după cum atestă hrisovul său : -''Io Constantin Brâncoveanu Woevod şi Maria Constantin W''Despre evlaviosul Domn, bătrânii satului povestesc multe legende, cunoscute de la moşii şi strămoşii lor.

In curtea şcolii din satul Şirineasa spre apus de biserica Sf. Nicolae se găsesc şi azi urmele unei clădiri care se zice că erau case de ale domnului.

17

La biserica zidită aci de dânsul, este o tamplă veche - cu caracter sculptural şi arhitectonic al tuturor clădirilor înălţate de harnicul ctitor (stilul brâncovenesc) despre care locuitorii spun că ar fi adusă aici chiar de către domn.

Pădurea din partea de nord a satului Şirineasa (azi numită Valea Impăratului) se numea înainte pădurea ''Horezu'' şi toti bătrânii povestesc de ultimul egumen grec al mânăstirii, anume Crisante, care locuia în casele domneşti de lângă biserică, şi care împreună cu un boier parvenit dintre clăcaşi, fără nici o cultură şi cunoscut destul de bine sub numele de ''boier Traşca'' exploatau poporul în favoarea lor.

Traşcă era din satul Şirineasa unde există şi astăzi descendenţi colaterali din familia lui.

Din exploatarea consătenilor săi a reuşit să strângă o avere fabuloasă, circa 50 ha pământ, 3 mori de apă şi numeroase dependinţe ale căror ruine se pot vedea şi azi. Pe râul Luncavăţ în raza comunei erau 7 mori care aduceau un venit de 3 000 lei anual.

In casele sale din satul Ciorăşti era o subprefectură şi un excadron de călăraşi.

A murit în anul 1885, după ce a văzut moartea fiului său, singurul moştenitor omorât cu parul de un fiu al său din satul Şirineasa, anume Jugăraru, fiind prea mult asuprit.

Ultimii ani i-a petrecut în mizerie şi a murit ruinat, fără descendenţi direcţi în una din morile sale din satul Ciorăşti, unde măcina porumbul oamenilor.

Poate prin moartea sa tragică, a ispăşit păcatul de a fi nesocotit gândurile frumoase si gestul darnic al lui Brâncoveanu care hotărâse acest pământ pentru slava lui Dumnezeu.

Satul Şirineasa este deci un sat de clăcaşi ai mânăstirii Horezu, care au fost împroprietariţi de Cuza - vodă, prin reforma agrară din anul 1864.

In perioada de timp a anilor 1900-1908, Şirineasa este unită cu vecina de la vest sub numele de ''Şirineasa - Dăeşti''. In 1929, conform legii pentru organizarea administrativă locală, îşi ia numirea de sat şi aparţine de comuna Băbeni.

După modificarea legii, în 1933 - îsi ia numirea de comună rurală, iar în iunie 1934, i se dă înapoi satul Slăviteşti In anul 1970 comuna îşi întregeşte teritoriul cu un al 5-lea sat - satul Aricioaia.

Satul Şirineasa îşi trage numele de la Valea Şirineasa.

După atâtea modificări, astăzi comuna Şirineasa este rezultatul coeziunii sufleteşti a locuitorilor din cinci sate distincte pe vremuri prin spaţiile nelocuite dintre ele, prin condiţiunile sociale şi prin organizarea aparte a fiecăruia.

Aceste sate sunt : Şirineasa, Ciorăşti, Slăviteşti, Valea Alunişului şi Aricioaia.

Fiecare din aceste sate îşi are istoricul şi vechimea sa şi nu au format mereu organizaţia politica de azi.

Documentele oficiale privitoare la satele Ciorăşti şi Slăviteşti s-au distrus în marea lor majoritate în timpul ocupaţiei germane 1916-1918. De aceea legenda şi amintirile păstrate de bătrâni constituie singurul sprijin în reconstituirea adevărului istoric.

Ciorăşti Geneza satului Ciorăşti se crede că este anterioară anului 1600 şi formează limita superioară a epocii de diferenţiere a claselor sociale în : boieri, moşneni (razeşi) şi vecini (rumâni-clăcaşi), deoarece locuitorii acestui sat sunt moşneni.

Caracterul de moşnean se poate constata din actele ce le poseda fiecare om asupra pământului care-l stăpâneşte, fiind inserat, cu intitulatura ''pământ moşnenesc''.

Datorită acestui fapt locuitorii satului Ciorăşti, nu au fost împroprietăriţi sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, fiind socotiţi ca deţinători de suprafeţe suficiente de pământ. Cu toate acestea, în urma razboaielor mondiale 1916-1919 şi 1941-1945 ,văduvele, orfanii, invalizii de război şi locuitorii care au luptat pe front şi au avut pământ puţin au fost împroprietăriţi cu pământ de la 0,12 ha la 0,25 ha în special vătraţii de casa.

18

Din anul 1819 avem ca izvor documentar data de 16 februarie 1819 - testamentul lui popa Radu Duhovnicu din Ciorăşti, prin care acesta lasă feciorului său de suflet popa Ioan şi rudelor sale, cum să stăpânească ce va rămâne după moartea sa.

Numele satului Ciorăşti, vine de la ''Cioară'' care probabil a fost o personalitate locală, a cărui legendă de abia mai dăinuieşte în memoria celor 2-3 bătrâni din sat, se îmbie cu logica şi imaginaţia intelectualilor din sat, Informaţiile provin de la câţiva bătrâni printre care amintim : Păuşescu Constantin, Ioniţă Grigore, Georgescu Petre, preoţii Andreescu Constantin şi Popescu Gheorghe (Gheorghiţă).

Bătrânii spun că a fost o căpetenie de haiduci, cunoscut sub numele de ''Căpitan Cioară''.

Intelectualii cred că acest personagiu a avut conducerea acestor locuri, cu misiunea de a supraveghea şi conduce gloatele în vremuri de restrişte, fiind cunoscut deci tot sub numele de ''Căpitan Cioară''. Acest personagiu se zice că a fost căpitan de al lui Mihai Viteazu şi ar fi murit în luptele cu turcii, când Mihai Viteazu a atacat cetăţile de pe malul drept al Dunării. Numele său l-a păstrat şi-l va păstra încă posterităţii nu numai satul Ciorăşti, ci şi cota 460 m numită ''Cuca (dealul Ciorii)'' un deal înalt de formă conică, străjuind valea Luncavăţului.

Suindu-te în vârful acestui deal, care era un punct strategic al haiducilor lui Cioară, ori a paznicilor celuilalt Cioară, ţi se oferă ochilor toată valea Luncavăţului, de unde puteau să observe destul de bine şi pericolul şi prada.

Existând în aceste condiţiuni dealul acesta, nu putea fi decât un meterez, care fiind înconjurat de zidul greu penetrabil al pădurii, cunoscut perfect, deci nu era accesibil urmăritorilor, fără a avea neplăceri serioase.

Un punct care vine în sprijinul acestor afirmaţii, este dealul vecin cunoscut sub numele de ''Piscul Cărămizii'' ce se înălţa la altitudinea de 466 m şi al carui sol şi subsol este bogat în urme de cărămizi vechi, expuse în formă de careu.

Dealul Cărămizii aparţine unei puternice creste, care indică începutul unui sistem de dealuri compuse din lanţuri arcate cu văile deschise asupra Oltului de la confluenţa Luncavăţului în sus.13 Nu este esclusă existenţa unei cetaţi comandată de ''Căpitan Cioară''.

In ceea ce priveşte biserica veche din satul Ciorăşti există un hrisov în care se prevede că la anul 1797 s-a găsit fondată de moşnenii acestui sat, care a avut de moş al lor pe unul ''Vasile''. Biserica veche a fost reparată în anul 1882, iar biserica actuala a fost construită între anii 1924-1928. După o stampilă de alamă formată din trei bucăti, se poate constata că satul Ciorăşti pe vremuri forma singur comuna ''Ciorăşti''. Bătrânii povestesc de această stampilă că datează cu mult înainte de Alexandru Ioan Cuza. Această ştampilă a fost găsită în biblioteca învăţătorului Miulescu C. Petre (1940) de către fiul acestuia, student la medicină, Miulescu Ioan. In anul 1955 această stampilă a fost donată directorului muzeului, Paul Purcărescu.

In prezent această ştampilă se găseâte la muzeul din Rm-Valcea, dată de familia fostului învăţător al satului Ciorăşti - Petre C. Miulescu. Este formată din trei bucăţi şi era împărţita la trei persoane distincte din administraţia comunei, spre a se evita abuzurile. Atunci când se elibera un act sau se autentificau actele de vânzare - cumpărare de pământ trebuiau să fie de faţă cei trei posesori ai ştampilei pentru a putea fi aplicată pe acte.

Valea Alunişului Satul Valea Alunişului format din circa 30 de gospodării, îşi are numele de la pădurea de arbuşti ''alun'', care înconjoară satul din trei părti - est, sud, vest. Inainte de anul 1945 acest sat era cunoscut sub numele de cătunul Valea Alunişului pendinte de satul Ciorăşti şi se află la sud de satul Ciorăşti, la o distanţa de 1 km de care se leagă printr-un drum comunal. Casele erau grupate, unele la începutul văii, astăzi ele sunt părăsite, altele la mijlocul văii, iar aici o singură casă mai este locuită de către Enescu Nicolae, şi cele mai multe se găsesc la vărsarea văii în râul Luncavăţ, sau la intrarea din satul Ciorăşti în acest sat.

13

G. Iannescu, Studii de Geografie Militara, Oltenia si Banatul, 1894 pag. 189

19

Slăviteşti Satul Slăviteşti este un sat de clăcaşi împroprietăriţi tot din anul 1864, pe moşia boierului Maxim Slăvitescu. Era prinţ de neam sârbesc, fugit în ţara noastră din cauza asupririi turcilor.

Pe fosta moşie a lui se găseşte o biserică - monument istoric, unde ctitorii au costume greceşti, care astăzi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Această biserică este păstrată în stare de conservare până se va găsi un sponsor ca să o renoveze. In prezent numai satul mai poartă numele familiei Slăvitescu, deoarece fosta moşie a fost, o parte expropiată şi dată la cetăţenii din comunele Băbeni şi Şirineasa, iar o parte trecută în patrimoniul statului, făcând parte din I.A.S. Vâlcea, ferma Şirineasa.

Un hrisov vechi, găsit acolo, mărturiseşte că biserica din Slăviteşti s-a clădit la 7259 de la facerea lumii - 1751 azi de către Jupân Sin Ion Radu Slăvitescu şi Jupâneasa Bălaşa Sin Kir Roşianu Vornic,.ca să fie întru pomenirea noastră şi a părinţilor noştri şi s-au zidit în zilele Domnului nostru Ion Grigore Voievod, dăruindu-se cu toate dichisele ce sunt de trebuinţă.

Aricioaia Satul Aricioaia întregeşte teritoriul comunei Şirineasa în anul 1970, se află pe un deal la sud de satul Slăviteşti şi este înconjurat aproape din toate parţile de pădure.

B. VREMURI ŞI EVENIMENTE Transformările care au avut loc în societatea românească, începând cu mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu, continuând cu Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, reformele lui Cuza, Războiul pentru Independenţa şi până la înfăptuirea României Mari şi mai departe, evenimentele care au jalonat secolul al XX-lea au fost resimţite şi în comuna Şirineasa. Populaţia din aceste sate a participat într-un fel sau altul, la marea istorie a ţarii.

1.

Revoluţia de la 1821 din Ţara Românească condusă de

Tudor Vladimirescu Cel care s-a ridicat împotriva opresiunii sociale şi a dominaţiei otomane a fost Tudor Vladimirescu, la chemarea căruia au răspuns pandurii care alcătuiau nucleul militar al mişcării ţăranilor şi micilor boieri. In perioada ianuarie-mai 1821, ţăranii şi micii boieri au format ''Adunarea Norodului ” organism politic şi militar condus de Tudor Vladimirescu. Mişcarea revoluţionară a fost înăbuşită şi conducătorul ei a fost condamnat la pedeapsa capitală de către Eterie. Dar mişcarea condusă de Tudor a însemnat sfârşitul regimului fanariot, care era perceput ca deosebit de apăsător în <ticăloasa Dachie>, aşa cum se exprimă cu un sentiment de amărăciune un contemporan - Naum Râmniceanu.

Intrega societate din Principatele Române era afectată de această stare de lucruri, împovărătoare pentru toate categoriile sociale, de la ţăranul clăcaş la marele boier pământean. Poziţiile erau totuşi diferenţiate, fiind vorba pentru unii din dorinţa unei eliberări complexe - sociale şi naţional

20

- ori, pentru alţii de dorinţa unei descătuşări naţionale, împletite cu tendinţa, în ceea ce privea marea majoritate a boierimii pământene, de a prelua succesiunea boierimii greceşti sau grecizate.14 Ca atare, Revoluţia de la 1821 s-a produs pe un fond de nemulţumire generală, generată de un regim social-politic necorespunzător, dar şi într-un climat de nemulţumire şi agitaţie caracteristic şi altor popoare din Europa.

Deşi nu avem încă dovezi certe privind încadrarea unor panduri din zonă în <Adunarea Norodului>, derularea ulterioară a evenimentelor - tensionate şi de prezentă militară eteristă şi asasinarea conducătorului pandurilor -Tudor Vladimirescu, fac ca ţara să cadă în anarhie, iar bunurile şi vieţile oamenilor să fie la discreţia bandelor de răufăcători (arnăuţi sau eterişti).

Astfel, în zona Titeşti este surprins un grup de negustori de o bandă condusă de bimbaşa Anastase şi jefuit de suma de peste 770 lei, printre victimile jafului fiind Costea Slăvescu şi Gheorghe Grecul (din Popeşti).15 Tot o astfel de bandă - condusă de un Iordache Fârtat din Dozeşti, care acţiona în perimetrul Slăviteşti-Ciorăşti, a fost anihilată de straja polcovnicului judeţului, Gheorghe Bonciu '' ce era orânduită la acele locuri, fiind ştiut că urdică făcătorii de rele ''

2. Alegerile pentru Adunarea Obştească extraordinară (1842) Domnia lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) a fost marcată de raporturi tensionate, pe de o parte, cu Adunarea Obştească ordinară - dominată de <Partida naţională>, al cărei lider era colonelul Ion Câmpineanu şi, pe de altă parte, cu Rusia, nemulţumită de maniera în care domnul muntean îşi exercitase prerogativele.

La intervenţia diplomatică a Rusiei, la care se asociază şi Turcia, domnitorul va fi depus din calitatea sa ( octombrie 1842) şi organizate alegeri pentru desemnarea membrilor Adunării Obşteşti Extraordinare, care avea menirea să ''aleagă'' noul domnitor.

In acest context, la reşedinţele plăşilor şi plaiurilor - potrivit circularelor trimise în teritoriu ''boierilor de neam'' şi '' mazililor'' - ,vor fi organizate alegeri pentru desemnarea candidaţilor şi în rândul cărora urmau să fie aleşi - la reşedinţa judeţeană '' doi deputaţi ai judeţului şi mădulari'' pentru forul suprem al ţării.16 In urma procedurii de votare din 8 noiembrie 1842, cel mai mare număr de voturi din rândurile '' boierilor de neam'', le-au întrunit Ghiţă Măldărescu din Buneşti şi Niţa Măciuceanu din Surpatele, iar din al ''boierilor mazili'', Pătru Nicolae şi Nicolae Crăciun.17

3. Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (1857) Decizia Marilor Puteri Garante la Congresul de pace de la Paris (1856) ca populaţia celor două Principate să fie consultată în problema viitoarei organizări prin intermediul unor foruri reprezentative - Adunările ad-hoc, unde urmau să trimită reprezentanţi toate categoriile sociale, a declanşat într-un entuziasm cvasigeneral, acţiunea de pregătire a alegerilor, întocmindu-se mai întâi listele electorale.

Conform actelor normative care reglementau organizarea alegerilor, corpul electoral era împărţit în mai multe categorii : marii proprietari, care aveau peste 100 de fălci de pământ şi care desemnau câte trei deputaţi pentru fiecare judeţ, prin vot direct ; micii proprietari, cu proprietăţi între 10 si 99 fălci, care desemnau câte un deputat, ales prin delegaţii plăşilor; clăcaşii îşi desemnau deputaţii după aceeaşi procedură ca şi micii proprietari, iar orăşenii îşi alegeau un singur deputat pentru fiecare oraş, exercitându-şi dreptul de vot cei cu un venit anual de cel puţin 8000 lei.18 14

Istoria Romanilor, Constiutirea Romaniei Moderne (1821-1878) ,Vol.VII P.C.P,D/50. Revolutia de la 1821 in jud. Valcea 16 D.JA.N.V,P.P.O.DOS. 3/1842-1843 17 Ibidem f. 64 18 Istoria Romanilor, Constituirea Romaniei Moderne (1821- 1878), Vol, VII 15

21

De la sfârşitul lunii martie 1857, în judeţ se desfăşoară operaţiunea de înscriere a alegătorilor pe listele electorale, conform categoriilor prevăzute în instucţiuni, iar la finalul lunii iunie 1857 sunt înaintate forului judeţean.

De de la începutul lunii septembrie 1857 este declanşată activitatea propriu-zisa de alegere a deputaţilor pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti : delegaţii clăcaşilor îl vor alege pe Stamate Budurescu din Foleştii de Jos, iar ai micilor proprietari pe pitarul Nicolae Iancovescu din Horezu.19

4. De la Tudor la Cuza In perioada dintre mişcarea revoluţionară din 1821 şi Revoluţia din 1848, au avut loc o serie de procese premergătoare modernizării Principatelor Române, printre care cel mai important a fost Regulamentul Organic, care, împreună cu unele prevederi ale Convenţiei de la Paris, au stat la baza reformelor înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Regulamentele Organice ale celor două principate au avut, pe langă prevederi pozitive, referitoare la separarea puterilor în stat, îmbunătăţirea sistemului fiscal şi modernizarea instituţiilor, o serie de aspecte negative, care afectau starea socială a tărănimii: se păstrau vechile privilegii şi scutirile de impozite pentru boierime şi cler, se menţinea claca. O treime din fiecare moşie era considerată proprietate absolută a boierului. Practic, problema agrară rămânea nerezolvată.

Cel mai important eveniment pentru ţărănimea din Principatele Unite l-au construit reformele înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în special prin Legea rurală din 1864, care a desfiinţat claca şi i-a împroprietarit pe ţărani. Inainte de reforma din 1864, trei sferturi din teritoriul ţării se afla în posesia mânăstirilor şi a moşierimii.

Reformele înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au pus bazele organizatorice ale statului român modern, cu urmări pozitive pe toate planurile : economic, social, politic şi cultural.20 In afara Legii rurale, o deosebită importantă pentru populaţia de la ţară a avut-o Legea din 1 aprilie 1864 referitoare la organizarea satelor şi comunelor rurale. Aceste reforme au condus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale populaţiei, inclusiv în mediul rural. De aceste reforme au beneficiat şi ţăranii dintr-o parte din satele ce urmau să formeze comuna Şirineasa.

Organizarea administraţiei locale a Ţării Româneşti, potrivit Regulamentului Organic reprezenta un pas înainte fată de trecut. Impărţirea ţării în judeţe, plase şi sate a însemnat revenirea la diviziunile teritoriale din perioada precedentă. Judeţele nu aveau personalitate juridică, dar oraşelor li s-a recunoscut dreptul de autonomie. Se impunea, aşadar, după 1859, o nouă ordine în administraţia Principatelor Unite, regulamentele organice fiind înlocuite cu unele prevederi ale Convenţiei de la Paris.

Legea din 1 aprilie 1864 organiza satele în comune rurale. Satul era o comunitate de mai multe familii care locuiau în acelaşi loc în mod statornic, independent de numărul locuitorilor. Comuna era alcătuita din mai multe sate cu un numar mai mare de locuitori de pe un teritoriu determinat, ce impunea o organizare politico-administrativă, unită printr-o comunitate de interese şi drepturi cu un scop bine determinat - al administrării intereselor locale. Legea îi acorda comunei personalitate juridică.

Potrivit acestor prevederi, toate tipurile de localităţi grupate (oraşe, târguri şi sate), care aveau peste 500 de locuitori, se transformau în comune, recunoscute cu personalitate juridică şi cu dreptul de a îndeplini anumite atribuţiuni de interes public şi cu un pronunţat caracter patrimonial.

Legea cuprindea numeroase prevederi de organizare administrativă, sarcinile ce reveneau comunelor, alegerea şi atribuţiunile primarilor şi ale consiliilor comunale prevedeau condiţiile necesare pentru a fi alegător ori eligibil. In concepţia Legii comunale se înţelegea că o comună rurală trebuia să aibă cel puţin 100 de familii sau peste 500 de locuitori. In situaţia în care un sat nu avea 100 de familii sau peste 500 de locuitori, acesta era alipit altui sat din apropiere şi formau împreună o comună.

Editura Enciclopedica Bucuresti 2003 pag. 447 19 Contributia judetului Valcea la Unirea Principatelor 1982 20 Dr. Gh. Bonciu , Alexandru Ioan Cuza si organizarea de stat a Romaniei (1859-1866) Rm. Valcea, Ed.Horion 1997

22

In baza acestei legi, comuna rurală devenea o circumscripţie teritorială care cuprindea un minimum legal de locuitori, căreia i se recunoştea în mod expres personalitatea juridică. Legea comunelor din aprilie 1864 era o lege cu caracter general, pentru organizarea comunelor urbane sau rurale, ce urma să fie stabilită numai prin lege specială.

In baza acestei legi a luat fiinţă şi comuna Şirineasa. Din 1864, putem, aşadar, să vorbim despre dezvoltarea politică, economică, socială, culturală a comunei Şirineasa.

In Legea pentru organizarea comunelor din 1864 se prevedea şi personalul care făcea parte din autoritatea locală: atât în comunele urbane, cât şi în cele rurale, autoritatea era reprezentată printr-un consiliu comunal şi un primar. Consiliul comunal se compunea din 5-17 membri, în raport cu numărul populaţiei. Membrii consiliului comunal erau aleşi direct de corpul electoral, care în toate comunele era compus dintr-un singur colegiu, care se convoca în comunele rurale din 2 în 2 ani, iar în comunele urbane din 4 în 4 ani. Pentru a fi ales în consiliul comunal se prevedeau anumite condiţii; nu puteau fi membri ai consiliului comunal salariaţi ai statului, rudele până la gradul doi inclusiv.

Odată constituit consiliul comunal, membrii acestuia depuneau jurământul. ''Jur credinţă domnitorului, supunere legilor ţării şi sprijin intereselor comunei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !'' In timpul mandatului, membrii consiliului puteau să-şi depună demisia către subprefect. In baza constituirii şi a jurământului depus, membrii consiliului intrau în atribuţiuni şi îndeplineau toate dispoziţiile primite de la plasă şi judeţ, precum şi cele de interes comunal.

5. Războiul de Independenţă al României din 1877-1878 Animat de un înflăcărat patriotism şi de credinţa nestrămutată că numai dobândind independenţa deplină a ţării va putea să-şi croiască un viitor pe masura năzuinţelor sale de veacuri, poporul român a sprijinit cu însufleţire, din primele momente acest război nu numai prin jertfele deosebit de grele pe care le-a dat pe câmpul de luptă, dar şi prin eforturile materiale făcute pentru susţinerea frontului. Căci, abia proclamata independenţa la 9 Mai 1877, a trebuit să fie apărată şi cosolidată pe câmpul de luptă de la sudul Dunării.

Pentru eroismul ostaşilor români pe câmpurile de luptă, populaţia civilă din comunele noastre au raspuns prin fapte de adâncă semnificaţie patriotică, prin rechiziţii şi transporturi, subscripţii publice în bani şi diferite ofrande făcute armatei, cei rămaşi acasă contribuind din plin la susţinerea efortului de război şi obţinerea victoriei finale.

Persoane particulare din comuna Şirineasa au donat ofrande cum sunt: Constantin Slăvitescu dă pentru război un car cu boi şi accesoriile sale.21 Comisia Plasei Otăsău a rechiziţionat din comuna Şirineasa 4 boi pentru a căra fân din Băbeni.22 Comuna Şirineasa dă pentru front 60 lei, 124 lei şi obiecte de 60 lei.23 De asemenea, comuna Şirineasa a participat cu un numar de 8 rezervişti concentraţi, dintre care Gligoveanu Niţu, Popescu Constantin, Nicolaescu Stancu, Nicolaescu Luca, Ionescu Pătru, Ionescu Ion, etc.24

6. Rascoala ţărănească din 1907 Dacă în judeţul Vâlcea, în vechea vatră ''moşneneasca'' proporţiile şi intensitatea răscoalei ţărăneşti nu au atins apogeul din lunca Dunării , aceasta se datoreză unor condiţii specifice : din 163 comune existente în judeţ, doar un numar de 30-35, sunt consemnate în documentele oficiale cu un grad mai mic sau mai mare al revoltei sociale, de la simpla stare de agitaţie, la adunările protestatare

21

1877 in jud. Valcea pag. 384 Ibidem pag. 417; 418; 479-481; 510; 513-518 23 Ibidem pag 546-549; 569-572 24 Ibidem pag 355 22

23

paşnice, din cârciumi, de pe uliţe sau din faţa Primăriei, până la devastări şi incendieri de conace.25 Pe raza satului Slăviteşti - potrivit unui raport oficial -, agitaţiile vor debuta în ziua de 14 martie 1907, protagoniştii lor fiind câtiva săteni din satul Ciorăşti, printre care Constantin Teodorescu din comuna Şirineasa-Dăieşti, şi Andrei Manolea, ce proiecta devastarea şi incendiera proprietaţilor domnului Filip Lahovary şi Slăvitescu, făcând necesară intervenţia trupelor care restabilesc ordinea.

In comuna Şirineasa-Dăieşti este arestat la 18 martie 1907 Constantin Teodorescu pentru "instigaţiuni" printre locuitori de a se răscula împotriva arendaşilor Gheorghe Mojoiu şi Gheorghe Bazacliu.

In 28 martie 1907 i se trimit rapoarte ale companiei 16 către regimentul nr :2 Vâlcea din care rezultă activitatea de instigator al lui Constantin Teodorescu din comuna Şirineasa - Dăieşti.26 Şi intelectualii comunei noastre, învăţătorii şi preoţii, - s-au implicat în evenimentele din primăvara anului 1907 - îndeplinindu-şi misiunea de propăvăduitori ai ordinii legale în rândurile sătenilor, de la care ultimii ''aşteaptă îmbunătăţirea stării economice şi morale prin organizarea cooperativelor săteşti, a unei administraţii dreaptă şi părintească.''27 In acest sens sunt evidenţiaţi de suporterii lor în materialele de sinteză înaintate forurilor lor tutelare - Meletie Răutu de la Proteeria judeţului Vâlcea şi Ştefan Kirizescu de la revizoratul Şcolar Vâlcea.

7. Războiul pentru întregirea Ţării Româneşti (1916-1919) Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX- lea s-au caracterizat printr-o tensiune internaţională fără precedent. Intre cele două blocuri politico-militare constituie-Tripla Inţelegere (Antanta) şi Tripla Alianţa (Puterile Centrale), s-a declanşat o cursă a înarmărilor, care a transformat continentul european într-un veritabil butoi de pulbere. Atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, căruia i-a căzut victimă prinţul moştenitor al Austro-Ungariei - Frantz Ferdinand şi soţia sa Sofia, va constitui pretextul, ci nu cauza declanşării primei mari conflagraţii mondiale.

Războiul a ridicat şi în faţa poporului român probleme de mare însemnătate pentru însăşi soarta naţiunii. Intrarea ţării în război de partea Antantei, s-a facut nu din dorinţa cuceririi de noi teritorii ci, datorită unor necesitaţi naţionale, rezumate în dezideratul eliberarii fraţilor noştri asupriţi de secole şi aflaţi între arbitrariile graniţe stabilite prin forţa de imperiile vecine : Monarhia Austro-Ungară şi Imperiul Ţarist.

Datorită aşezarii sale la graniţa cu Austro-Ungaria, având pe teritoriul său importanta arteră rutieră şi feroviară de pe Valea Oltului, judeţul Vâlcea a fost angrenat, odată cu primele dislocări de trupe, evenimentelor anilor 1916-1918.

La intrarea Ţării în Război - 15 august 1916 - majoritatea tinerilor din comuna noastră erau înrolaţi în Regimentul 2 Infanterie Vâlcea şi Regimentul 42 Infanterie (cu garnizoana in Drăgăşani), unitaţi care făceau parte, iniţial, din <Grupul Lotru-Olt)>, apoi din Corpul I Armată sau <Corpul de la Olt>, condus de ofiţeri de carieră : general David Praporgescu şi colonelul (general din 1971) Traian Mosoiu.28 Aici, pe Olt, s-au dat lupte grele pentru eliberarea şi, apoi, apărarea pământului străbun şi nu puţini au fost din flăcaii noştri care s-au înfrăţit cu ţărâna acestor meleaguri, cum a fost şi învăţătorul de la şcoala Ciorăşti, sublocotenentul Petre Dăescu din compania a 6-a a Regimentului 42 Infanterie în atacul de noapte executat de inamic asupra satului Casolt din Sibiu în septembrie 1916.29 In campania din anii 1916-1918, învăţătorul Petre Miulescu a luat parte la luptele de la Zimnicea, căzând grav rănit în fruntea companiei ce o comanda. La ieşirea din spital a fost avansat la 25

Rascoala taraneasa din 1907 in jud. Valcea , Balcesti pe Topolog 1974 Vol VII 1907 in judetul Valcea pag. 103; 153; 154; 19 ; 26; 39; 45.

27 Raportul Prefecturii jud. Valcea din feb. 1908 Inaintat Ministerului de Interne privind situatia jud. Valcea 1907, Doc.280. pag 331 28 S. Purece, H. Nestorescu – Balcesti, Jud. Valcea in anii primului razboi mondial.Studii si documente, Balcesti pe Topolog 1979 pag. 11-13 29 D.J.A.N.V, R.S.V. Doc. VII / 1919, F 24 26

24

gradul de locotenent şi propus pentru reformă. Dar, mândrul dascăl a refuzat, luând astfel parte şi în campania din 1919, ca ofiţer de legatură între Divizie şi Marele Stat Major.

Turnura nefavorabilă a evenimentelor militare de pe frontul dobrogean, precum şi inactivitatea Aliaţilor pe celelalte fronturi, s-au răsfrânt negativ asupra frontului principal din Transilvania, inamicul reuşind să stopeze ofensiva, românească şi, în urma unor bătălii îndârjite la ''trecătorile'' Carpaţilor şi conjugate cu acţiunile gruparii <Mackensen> de la sudul Dunării, va reuşi să treacă la sudul Carpaţilor, şi, în final să ocupe 2/3 din ţară.30 Populaţia ramasă în teritoriul ocupat va suporta consecinţele unui regim militar, care va inaugura exploatarea nemiloasă a bogaţiilor solului şi subsolului31.

Toate aceste suferinţe îndurate acasă şi pe front nu au fost zadarnice. Victoria finală a fost a acelora care au dus un război drept ce nu avea drept scop decât realizarea idealului naţional al Unirii depline de la 1 Decembrie 1918. Practic, întreg poporul român s-a ridicat la lupta împotriva ocupanţilor, determinând retragerea lor. Planurile inamicului de exterminare a poporului român au fost practic spulberate. Odată cu ele s-au prăbuşit şi imperiile vecine care dezlănţuiseră războiul mondial.

In aceste, condiţii, a avut loc ''Marea Unire'', năzuinta de veacuri a tuturor românilor proclamată la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, înfăptuindu-se România Mare.

In timpul Primului Război Mondial, ţara noastră a înregistrat 558.059 morţi, 75.941 mutilaţi, 200.000 răniţi grav şi 166.000 prizonieri şi dispăruţi din rândul militarilor, în total peste 1.000.000 pierderi. 32 In fiecare cătun, sat, comună, atât în teritoriile ocupate, cât şi în cele din afara ocupaţiei, era multă jale şi suferinţă. In toate comunele şi oraşele ţării soseau telegrame de pe front în care se anunţau ostaşi căzuţi la datorie.

Pentru realizarea idealului naţional a contrbuit şi comuna Şirineasa prin efort uman şi tribut de sânge al celor 121 de eroi: din care 16 gradaţi şi ceilalţi soldaţi.

8. Al doilea război mondial (1941-1945) La 26 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, iar în zilele următoare Basarabia şi nordul Bucovinei au fost evacuate. La 30 august 1940, prin Diktatul de la Viena, i s-au impus cedarea Transilvaniei de nord-vest.

După o perioadă de tulburări interne, la 22 iunie 1941, guvernul român a declarat război Uniunii Sovietice şi, în alianţa cu armatele germane a început operaţiunile de eliberare a teritoriilor ocupate de aceasta, întrunind adeziunea majoritătii românilor, inclusiv a clasei politice româneşti.33 La 27 iulie 1941, după lupte grele, Basarabia şi Bucovina de nord erau complet eliberate, iar mareşalul Ion Antonescu a luat controversata decizie de a continua razboiul dincolo de Nistru, alături de aliatul german.

Armatele române au înaintat în interiorul Uniunii Sovietice până la Odesa, cotul Donului şi Stalingrad, cu enorme sacrificii economice şi umane. Contraofensivele sovietice de la Stalingrad (noiembrie 1942 - februarie 1943), au determinat retragerea frontului sovietic şi apropierea acestuia de graniţele României (primăvara 1944).

Prin actul de la 23 august 1944, armata română a întors armele împotriva fostului sau aliat şi, alaturi de marile unitaţi sovietice, va acţiona pentru eliberarea Ardealului de nord-vest de sub ocupaţia Ungariei hortiste şi va continua războiul până la capitularea necondiţionată a Germaniei fasciste (9 mai 1945).

Atât pe frontul de est cât şi cel de vest, România a înregistrat considerabile pierderi materiale şi vieţi.

30

S. Purice, H Nestorescu op. cit. p. 14 -18 Ibidem p . 20 si urm.

32 Col. ® Octavian Goga , Popor erou , popor martir in ,, Romania eroica “1999 nr. 6-7, p 35 33 V. Georgescu, Istoria Roman ilor de la Origini pana in zilele noastre, Ed.a 3-a ,, Humanitas”, Bucuresti 1992, p 232-233 31

25

Astfel, în luptele purtate de militarii batalionului comandat de căpitanul Petre Ceauşu împotriva unei puternice grupări inamice - de circa 6.000 militari germani concentrată la nord de Bucureşti, în triunghiul Băneasa - Tunari - Otopeni.34 Totodată, pentru anihilarea unor unitaţi germane care se retrăgeau pe Valea Oltului, în direcţia Sibiu - Alba-Iulia, locotenentului în rezervă Mihăescu M. Ion i se încredinţează comanda unei ''companii de armament greu, formată din peste 250 de rezervişti, majoritatea vâlceni'' care, prin acţiuni rapide şi îndrăzneţe, a reuşit să dezarmeze şi să facă prizonieri de război peste 800 de militari germani şi să captureze importante cantităţi de armament şi material de război, din care şi 30 de maşini militare.35 In acelaşi timp, în alt colţ de ţară - cel sud-vestic - , Divizia 10 Infanterie ungară, atacând în direcţia Gyla - Chişineu - Criş - Pancota, s-a lovit de dârza rezistenţă a detaşamentului Diviziei 1 Infanterie-instrucţie, precum şi a elevilor aparţinând Şcolilor militare de ofiţeri în rezerva de infanterie dislocate la Ineu36, dintre aceştia făcând parte şi sergentul Ivan Nicolae care a fost grav ranit.

După lichidarea focarelor de rezistenţă germane din capitală şi principalele centre ale ţării (2430 august), armatei române i s-a încredinţat misiunea de a nimici forţele germano-ungare şi elibera nord-vestul Transilvaniei.

Regimentul 2 Dorobanţi Vâlcea, încadrat în Divizia 11 Infanterie va participa la sângeroasele lupte de la Cucerdea, Oarba de Mureş, - aici a fost rănit soldatul Moisoaia Ion -,Soconda şi, în final, la eliberarea localitaţilor Carei şi Satu Mare (25 octombrie 1944). Aici s-a remarcat caporalul Enache Mihail din Compania a 4-a mitralieră comandată de locotenent Popa, care a tras ''cu mitraliera până la lichidarea unei unitaţi duşmane, ce atacase prin surprindere unitatea noastră.''37 In continuare, armata româna va participa, alături de mai marile unităţi sovietice, la operaţiunile de eliberare a Ungariei şi Cehoslovaciei.

Lupte grele s-au dat la Tokay - cota 516 apărată de unităţi ale Diviziei 2 ungare.

Pe teritoriul Cehoslovaciei, ostaşii Regimentului 2 Dorobanţi Vâlcea vor străbate, prin lupte şi grele pierderi, masivii muntoşi (Javorina, Nitra, Fatra Mare, ş.a.) participând la marile operaţiuni militare <Roznava>, şi <Zvolen-Banska-Bistrica> In timpul conflagraţiei mondiale (1941-1945) România a pierdut 794.562 oameni, din care pe frontul de est; 624.740 şi pe frontul de vest; 169.822 oameni.38 Si pentru locuitorii comunei noastre izbucnirea celui de-al doilea război mondial a însemnat debutul unui lanţ de suferinţe şi restricţii de tot felul. Aproape toţi bărbaţii nascuţi între 1900-1922 au fost chemaţi cu ordine de încorporare sau de concentare şi trimişi pe front. O parte din ei au lasat în urma lor jale şi tristeţe, au lasat mame cu inimile frânte de durere, soţii rămase văduve, îndurerate şi împovărate de grija zilelor ce urmau, copii orfani şi multă durere.

O parte dintre cei care au luptat pe front şi dintre cei care au căzut pe front au fost împroprietariţi  in anul 1921 a avut loc prima împroprietărire de pământ a veteranilor de război şi văduvelor de război care s-a facut din moşia boierilor Lahovary şi Oromulu pentru cei care au luptat în primul razboi mondial  in anul 1945 a avut loc cea de a doua împroprietărire de pământ a veteranilor de razboi din cel de-al doilea război mondial.

Au fost împroprietariţi un numar de 264 de veterani de război şi văduve de război.

Suprafaţa folosită pentru împroprietarire a fost de 53,90 ha dupa cum urmează:  din moşia lui Filip Lahovary - 38,97 ha  din moşia lui C-tin Oromulu -14,93 ha

34

Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial Vol. 2 , Ed. Militara Bucuresti 1989 p. 156 si urm.

I.M. Mihaescu , op. cit. p 3 36 Romania in anii ……..Vol. 3, p, 77 37 I.M. Mihaescu . op. cit. p. 3 38 Octavian Cerghez , Jertfele Romanilor in Romania Eroica, martie 2007 p. 4-5 35

26

9. Schimbările survenite după al doilea război mondial In anul 1945, au început exproprierile moşiilor de pe raza comunei. Astfel au fost expropriaţi moşierii: Filip Lahovary şi Constantin Oromulu, trecându-se la împroprietarirea ţăranilor din comuna Şirineasa, iar restul de pământ ce a rămas în urma împroprietăririi a fost trecut în patrimoniul statului, luând fiinţa GAS Şirineasa. Cu această ocazie au fost împroprietărite un numar de 280 familii, trecându-se în istorie, o însemnată victorie a poporului nostru, prin reforma agrară din 1945.

Exproprierea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, care o viaţă întreagă au fost exploataţi în satul Şirineasa, s-a facut pe baza Legii nr. 187 din 22 martie 1945.

Sub conducerea PCR la data de 20 februarie 1945 în comuna Şirineasa ia fiinţă organizaţia de masă ''Frontul Plugarilor'', în frunte cu Cismaru Dumitru ca preşedinte, Oprescu Emanoil ca secretar, Barbuş Gr. Ion vicepreşedinte şi peste 150 membrii.

La 6 martie 1945, a fost instalat, sub presiunea ruşilor, guvernul condus de dr. Petru Groza.

Incepea astfel schimbarea întregului sistem politic, economic şi social.

La 1 aprilie 1945, ia fiinţa cooperativa de tip nou ''Luncavăţul'' cu un numar de 270 de membrii condusă de : Georgescu Petre preşedinte, Cismaru Dumitru vicepreşedinte, Isărescu Constantin casier, Ionită Grigore membru, ş.a.

In anul 1946, la 19 noiembrie, au avut loc primele alegeri libere în ţara noastră, la care a luat parte şi cetaţenii din comuna noastră pentru a-şi da votul pentru guvernul care i-a scăpat de robie şi asuprire. Primar al comunei era Cismaru Dumitru, iar notar Traşcă Petre.

In anul 1947 cele doua unitaţi de tip burghez : Cooperativa forestieră şi Banca Populară ''Stupina'' (înfiinţată în 1903 de Grigore Miulescu) s-au înglobat la Cooperativa ''Luncavăţul'' cu tot patrimoniul lor. In urma acestor reforme cooperativa se organizează din nou, având ca preşedinte pe Cismaru Dumitru şi un numar de 6 membrii în consiliu de conducere, iar ca gestionari : Iacovescu Constantin în satul Şirineasa, Badica Constantin în satul Ciorăşti şi Pătularu Ion în satul Slăviteşti.

Biroul acestei cooperative se afla în localul Băncii Populare ''Stupina''.

Prin actul naţionalizarii din anul 1948, s-au trecut în patrimoniul statului peste 800 ha pădure ce se găsea pe teritoriul comunei Şirineasa. Din această pădure a fost dată comunei 271ha pentru aprovizionarea cetăţenilor cu material lemnos. Aceasta pădure se exploatează conform legilor silvice de către Sfatul Popular Comunal. Primar în această perioadă este Hîldan Nicolae şi notar Traşcă Petre.

In anul 1950, la 3 decembrie, au loc primele alegeri de deputaţi ai Sfaturilor Populare. Ca preşedinte a fost ales Olaru Nicolae, secretar Traşcă Petre şi un număr de 27 deputaţi . In anii 1950-1952, în urma raionării, satul Ciorăşti, a fost alipit de comuna Dăieşti, iar la 6 iunie 1952, cu ocazia încadrării Sfaturilor Populare cu muncitori din fabrici şi uzine satul Ciorăşti, a fost din nou alipit satului Şirineasa. Ca preşedinte al Sfatului Popular Comunal a fost numit Ghiţa B. Ion din Piteşti, iar secretar Avram Nicolae.

In anul 1954, în lumina Plenarei din 3-5 martie 1949, a CC a PMR cu privire la transformarea socialistă a agriculturii, s-a constituit un comitet de iniţiativa care să ducă muncă de lamurire în rândul cetăţenilor pentu a se înscrie în GAC şi în întovărăşire, astfel că în 13 martie 1955 ia fiinţa ''Asociaţia simplă legumicolă'' cu un număr de 13 membri. Iar în anul 1956, comitetul de iniţiativa hotărăşte transformarea acestei asociaţii în întovărăşirea ''16 Februarie'' care s-a constituit la 11 februarie 1956 cu un număr de 33 membri cu o suprafată de 5ha, preşedinte fiind Manole Nicolae şi secretar Traşcă Petre.

Sub îndrumarea organelor de partid la data de 8 decembrie 1957 se constituie întovărăşirea pomicolă ''30 Decembrie'' din satul Ciorăşti având ca preşedinte pe Vladut Nicolae, ca secretar învăţătorul Georgescu Petre şi membri :Ionită Grigore, Boban C-tin, Croitoru Ion, cu 185 de cetăţeni şi o suprafată de 170 ha. In anul 1959, se plantează prima livadă de pomi, în suprafată de 20 ha, cu 2.000 meri în punctul numit Şes.

Ducând mereu muncă de lamurire s-a reuşit ca la data de 11 noiembrie 1961 să ia fiinţa GAC ''Luncavăţul'' cu 189 familii şi o suprafată de 384 ha teren agricol,ca preşedinte fiind ales Opriţa Ion, iar la 5 martie 1962, comuna Şirineasa a fost complet colectivizată, fiind cuprinşi în GAC, un numar de 687 familii, cu o suprafată de 1.005 ha, din care 520 ha arabil, 173 ha păşuni, 120 ha fâneţe, 5 ha vie, 20 ha livezi pomi, 167 ha livezi pomi tineri.

27

In perioada constituirii GAC, preşedinte al Sfatului Popular era Donţu Ion, secretar Banu Dumitru, contabil Negrea Constantin, membrii: Opriţa Ion, Ioniţă Gheorghe, Banu Elena,Bizgan IL.Ion, Brenciu Victor.

Incepând din anul 1962, s-au strâns boi, vaci, viţei, oi, scroafe şi atelaje de la membri colectivişti la sediul GAC, a trebuit să construiască grajduri, astfel că în satul Ciorăşti au construit două grajduri pentru vite, două bazine din beton armat pentru fructe, un atelier pentru fierărie şi rotărie, o cameră pentu pază şi un siloz, iar în satul Şirineasa la grajdurile din punctul ''Ţarină'' s-a construit o fântână cu pompă pentru adăpatul vitelor.

GAC mai poseda un motor de tăiat lemne, un autocamion marca ''Carpaţi'' şi altul marca '' Steagul Roşu'' şi tractoare.

Suprafaţa totală a comunei = 4277 ha Suprafaţa agricolă = 1643 ha din care: ▪ proprietate cooperatistă =1221 ha ▪ proprietate de stat = 356 ha ▪ gospodării individuale = 66 ha După modul de folosinţă: ▪ suprafaţa arabilă = 683 ha din care: ▪ C.A.P. = 408 ha ▪ I.A.S. = 44 ha ▪ gospodăriile populaţiei = 231 ha ▪ livezi pomi = 379 ha ▪ vii = 18 ha ▪ păşuni şi fâneţe = 563 ha ▪ fond forestier = 2521 ha ▪ drumuri si ape = 113 ha.

După anul 1970, GAC s-a numit CAP. La conducerea CAP de la înfiinţare şi până la desfiinţare au fost următorii preşedinţi : Opriţa Ion, Munteanu Ion, Săraru IL Ion, Săraru A. Gheorghe, Olteanu Ion, Tănăsuică Nicolae şi Stancu Maria.

C. EROII NEAMULUI 1 . ''Eroi au fost eroi sunt încă''...

In fiecare an, în ziua Inălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, creştinii satelor din comuna Şirineasa se întâlneau la monumentul ridicat în anul 1921 în curtea Primăriei pentru a comemora aşa cum se cuvenea pe eroii neamului. Ei au murit apărând cu credinţă pământul sfânt al patriei străbune.

Sunt eroii comunitaţii noastre, sacrificiul lor stă mărturie pentru istoria zbuciumată a neamului nostru, de aceea se cuvine să ascultăm chemarea lor: Şi noi am fost boboci De floare mândră-a ţării, Cu dragoste de glie, bunii Şi părinţii ne-au crescut In vremurile înfloririi noastre, In toiul iernilor şi-al verii, De strajă ţării fiind, noi, Seceraţi de gloanţe am murit.

Dar v-am lăsat vouă o ţară, Cu drept de moştenire, între hotare, Acest pământ este al vostru Şi nu uitaţi, c-aveţi o datorie de onoare, Să-l apăraţi, să ne cinstiţi pe noi, 28

După-al credinţei creştine - jurământ, Şi ori de câte ori aveţi prilejul, Să presăraţi cu flori ''Istoricul Mormânt'' Ziua în care ne cinstim eroii are o dublă semnificaţie. Pe de o parte, este ziua sfânta în care toţi creştinii ortodocşi serbează, la 40 de zile după Inviere, Inălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pe de altă parte, este ''Ziua Eroilor'', ziua în care sunt comemoraţi martirii şi eroii neamului. După Primul Război Mondial, care a condus la Marea Unire din 1918, Guvernul României şi Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române au hotărât, în anul 1921, ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită odată cu Inălţarea Mântuitorului.

Poporul nostru a cunoscut dintotdeauna eroismul şi sacrificiul suprem pentru apărarea gliei străbune. Fiecare brazdă de pământ românesc a fost apărată cu jertfe de vieţi omeneşti, a fost udată cu sângele martirilor şi eroilor neamului, cu sudoarea moşilor şi strămoşilor noştri. Cei mai multi dintre ei au cazut pe câmpurile de luptă şi au rămas fără morminte, fără cruci, fără lumânări. Unii dintre aceşti eroi au căzut între hotarele patriei, alţii pe teritoriile altor state, precum: Bulgaria,Ucraina, Rusia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania. Cele mai importante locuri unde s-au dat lupte crâncene şi a curs mult sânge românesc au fost: Griviţa, Plevna, Rahova, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Odesa, Cotul Donului, Valea Oltului, Valea Prahovei, Oarba de Mures, Munţii Tatra.

Acolo au rămas eroii noştri. Mormintele lor răzleţe şi necunoscute nu poartă însemne şi nu primesc jerbe de flori, fiind împodobite doar cu florile câmpului.

In Primul Război Mondial, au căzut la datorie, din comuna, următorii:39 Căpitani: preot Cerbulescu Ioan Sublocotenenţi: Chiriţa Constantin, Dăescu Petre.

Plutonieri: Croitoru Nicolae, Proorocu Constantin Sergenţi: Gurgu Constantin, Logofeteasa Nicolae, Mihăilescu Dumitru, Temelie Constantin Caporali: Badica Constantin Cismaru Vasile Covercă Petre Limbălată Nicolae Pătularu Dumitru Traşcă Alexandru Tămbrescu Ion Soldaţi: Anghel Grigore Anghel Petre Baboi Ioan Barbu Ioan Bălută Petre 39

Bărbuş Dumitru Bărbuş Gheorghe Bâjea Gheorghe Bâjea Ioan Barbu Ioan Bâzgan Ilie Brenciu Gheorghe Bolborici Ioan Buşoi Sterie Căpătan Ioan Căpătan Petre Căpătan Dumitru Căpătan Vasile Cerbu Ioan Cerbu Petre Chiriţa Ioan Chiriţescu Petre Cismaru Dumitru Cismaru Ilie Cojocaru Gheorghe Covercă Gheorghe Cristea Petre Croitoru Petre Croitoru Serafim Dincă Petre Dinculescu Alexandru Drăgan Ştefan Drăgoi Nicolae Dumitrescu Dumitru Florea Constantin

Garamia Gheorghe Giugioiu Ioan Gurgu Ioan Hoanţa Dumitru Hîldan Ilie Iacob Constantin Ioniţă Gheorghe Isărescu Gheorghe Ismană Ion Ismană Nicolae Luca Pavel Manole Rafailă Marinescu Gheorghe Marinescu Nicolae Meianu Dumitru Meianu Marin Miercan Gheorghe Mihalache Constantin Moisoaia Gheorghe Moisoaia Ion Nedelcu Dumitru Negrea Ioan Negrea Petre Nichifor Grigore Nicu Gheorghe Olaru Nicolae Popa Gheorghe Paţirea Ion Paţirea Nicolae Păuşescu Constantin Păuşescu Marin

Pleşa Dumitru Pleşa Gheorghe Pleşa Ioan Puică Gheorghe Rizea Gheorghe Săraru Gheorghe Spătaru Constantin Speriuş Marin Stancu Gheorghe Stoian Gheorghe Stoica Ilie Stoica Ioan Streinu Constantin Strambeanu Gheorghe Strâmbeanu Nicolae Strâmbeanu Ştefan Şerban Victor Tanasie Constantin Temelie Gheorghe Traşcă Ioan Traşcă Petre Trută Gheorghe Trută Nicolae Tudor Dumitru Turbatu Constantin Ţămbrescu Nicolae Ungureanu Dumitru Ungureanu Ioan Ungureanu Nicolae Ungureanu Nicolae T. Vladu Constantin

Vladu Constantin N. Vlăduţ Ioan Vlăduţ Irimia Vlăduţ Victor Vlăsceanu Gheorghe Zamfir Moise

Arhiva Consiliului Judetean ,, Cultul Eroilor “ Valcea – Monumentul Eroilor din Sirineasa

29

Prin sacrificiu, ei au zidit la temelia ţării şi a neamului crezul într-un viitor mai bun. ...Eroi au fost, eroi sunt încă Şi-or fi în neamul românesc.

Toţi aceşti eroi sunt prezenţi, în fiecare an, la apel şi pomenire, în ziua sfântă a Inălţării

2. ''Presăraţi pe-a lor morminte''...

In urma jertfei atâtor eroi, pământul ţării a fost presărat cu morminte şi cimitire.

Au fost şi încă mai sunt, printre consătenii noştri, martori ai evenimentelor din teatrele de război, care au luptat pe front alături de eroii pe care îi comemoram. Ei sunt veteranii de război, în faţa cărora ne plecăm fruntea cu pietate şi respect: Ion Tanasie, Petre Dumitrescu, Victor Chiriţa, învăţător Grigore Ioniţă, care ne-au părăsit, Petre Popescu care este încă printre noi. Ei ne-au povestit despre ororile războiului, despre frigul, foamea şi spaima din tranşee, sub gloanţe şi bombardamente, despre căldura, sudoarea mirosul greu şi aerul irespirabil, îmbâcsit de fum, despre izul sărat al sângelui vărsat şi al cadravelor camarazilor lor aflaţi în descompunere pe câmpul de luptă... Povestirile lor sunt adevarate lecţii de istorie. Noi şi urmaşii noştri avem datoria să nu uităm istoria neamului românesc, să păstrăm vie în constiinţa noastră jertfa eroilor şi martirilor noştri şi, pe acest monument, în fiecare an, de Inălţare, să presărăm <<...pe-a lor morminte / Ale laurilor foi, / Spre a fi mai dulce somnul / Fericiţilor eroi...>>...Eroii sunt ai Ţării şi ai noştri. Să ne amintim de ei.40 Andreescu Nicolae (Nae) Antonescu Adam Antonescu Gheorghe Bîja Ştefan Fănică Barbu Constantin (Titu) Hîldan Ion Iacovescu Ion Marinescu Antim Nicu Constantin Tănasie Nicolae Tănasie N. Nicolae Sârbu Victor Şerban Constantin (Titu) Ştefănescu Constantin Ştefănescu Petre Toma Gheorghe Ungureanu Gheorghe Vladu Ilie

40

Sursa : Evidenţă realizată de Prof. Ion Păuşescu , Inv. Ion Săraru şi Păpusa Ungureanu

30

3. Monumentul Eroilor

Monumentul Eroilor

Este construit în cinstea eroilor din primul război mondial dintre anii 1916-1918.

In vârful monumentului se află un vultur cu o cruce în cioc care simbolizează năzuinţele pentru eternitatea poporului român.

Monumentul eroilor a fost ridicat în satul Şirineasa, în centrul civic al comunei, în anul 1921.

Monumentul ridicat de iniţiatori, cu sprijinul unor membrii activi ai comunitaţii, întruchipează simbolic toate mormintele eroilor satelor noastre. Numele eroilor căzuţi la datorie sunt încrustate pe acest monument, care rămâne ca document pentru păstrarea lor în memoria generaţiilor actuale şi viitoare. Acest monument a fost primul ridicat în comună şi a rămas singurul. Se spune ca o comunitate care nu are un monument al eroilor nu are istorie. Aceste monumente sunt deopotrivă semne de recunoştiinţa, dar şi documente istorice, ele fac parte din credinţa şi spiritualitatea comunităţii, ele înscriu pagini în istoria poporului român şi devin obiecte de patrimoniu cultural.

Numai astfel comunităţile noastre îşi pot arăta recunoştiinţa faţă de jertfa supremă a eroilor, în spiritul celor afirmate de marele istoric Vasile Pârvan: ''De felul cum poporul îşi îngrijeşte monumentele şi cimitirele eroilor, de felul cum le cinsteşte şi le venerează memoria, dovedeşte cultura şi civilizaţia acelui popor.''

31

IV. CADRUL ETNOGRAFIC. VIAŢA FOLCLORICĂ A. LOCUINŢA ŞI GOSPODARIA Cele mai multe case din comună se caracterizează prin forma lor obişnuită, care e specificul nostru etnic, formă dreptunghiulară, cu patru streşini şi sală în faţă. Sunt aşezate langă şosea şi în lungul uliţelor în aşa fel ca în faţă să rămână loc pentru gradiniţa unde se plantează flori şi pomi. Ele sunt orientate cu faţa spre sud sau est.

Locul pentru construirea casei se alege numai pe terenuri scurse şi igienice. Casele sunt aşezate pe temelii de ciment, iar pereţii se construiesc din bârne de lemn ori din cărămidă.

In vechime, locuinţele erau construite din lemn cioplit, compuse dintr-o cameră cel mult două şi învelite cu siţă.

O asemenea construcţie o prezentăm în imaginea de mai jos.

Casă veche din satul Ciorăşti

Este o casă tărănească din satul Ciorăşti, construită la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, construcţie joasă, cu ferestre mici, acoperită cu şiţă, acoperişul fiind înalt, pentru a da înclinaţia necesară scurgerii apei. Casele de acest tip aveau 1-2 camere, unele aveau pridvor sau prispă, altele aveau intrarea directă. Curtea casei era împrejmiută cu gard din lemn.

In prima jumatate a sec. al XX-lea, respectiv până la al Doilea Război Mondial, majoritatea caselor erau construite din lemn, acoperite cu şiţă, formate dintr-o cameră sau cu două camere. Numai 32

puţine case, aparţinând unor oameni înstariţi, aveau 3 camere, din care una mai mică la mijloc, una sau două fiind pardosite cu scândură. In general ferestrele caselor erau mici şi aveau în tocurile lor introduse vergele din fier împotriva hoţilor.

Din aceasta perioadă datează casa din imaginea de mai jos.

Casă din satul Şirineasa după anul 1940

După anii 1970 casele au început să fie construite numai din cărămidă de cuptor şi din chirpici roşii, apoi din chirpici de ciment, iar acum din prefabricate. Casele sunt construite cu un nivel sau două nivele, au dormitoare mari, au băi moderne, au ferestrele formate din două sau trei părţi care se deschid lateral, au uşi duble şi sunt construite din lemn de brad, stejar sau termopan.

In trecut camerele erau spoite cu pământ sau pardosite cu cărămidă. Astăzi camerele sunt pardosite cu scândură de brad sau stejar, cu parchet din lemn sau melaminat. Acoperişul în trecut era făcut din şiţă şi ţiglă, iar mai târziu din plăci de azbociment, tablă galvanizată sau de aluminiu şi alte tipuri noi de tablă.

Camerele caselor au întrebuinţări diferite: una din ele are rolul de bucătărie, unde se găseşte un raft cu mai multe poliţe unde se aşează vasele de bucătărie şi găleata cu apă (vadra), un pat în care dorm unul sau mai mulţi membrii ai familiei şi o masă scundă sau înaltă pe care se mănâncă şi câteva scaune mici sau mari.

A doua cameră îndeplineşte rolul de dormitor, aici dorm cei mai mulţi membrii ai familiei.

Incăperea era mobilată cu două paturi, o masă care se aşează sub fereastră, o ladă şi un cuier unde se păstrează îmbrăcămintea.

Cea de a treia cameră e mobilată mai cu gust, mereu curată şi are menirea camerei de primire a musafirilor. Aici se aşează toate obiectele de preţ ale gospodarului.

Pereţii sunt împodobiţi cu scoarţe, macaturi, covoare, carpete, cusături, prosoape alese perdele, etc. Masa şi cele două paturi sunt şi ele îmbrăcate cu gust. La capetele paturilor se gasesc perinile, macaturile alese frumos în război şi păturile de lână care formează trusoul fetelor. Tot în această cameră se gaseşte mobila şi alte lucruri de artă.

Majoritatea caselor noi construite au şi o cămară în care se păstreză alimente, ş.a.

33

Altele au sub ele, beci sau garaj, construite din beton sau cărămidă, în beci se păstreză vase cu băuturi, diferite legume şi fructe conservate, lăzi cu fructe, zarzavaturi, etc.

Pe lângă casă, fiecare gospodar avea şi acareturi: bucătărie de vară (cunie) construită din scândură, este o cameră folosită la gătit de primăvara până toamna, aici este cuptorul unde se coace pâine, mălai, cozonaci, friptura, tot aici se serveşte şi masa; fânar folosit pentru nutreţuri puse la adăpost, care cuprinde 1-2 magazii în care se păstrează hambarele cu cereale sau vase de lemn, una din acestea poate fi folosită drept grajdul vitelor. Aceste dependinţe sunt construite din bârne de lemn sau cărămidă, având temelia de ciment; pătule construite pe 6 stâlpi din ţevi de fier, bârne, ştacheţi, unde se depozitează porumbul ştulete.

Terenul din jurul casei şi celorlalte clădiri se numeşte curte şi este împrejmuit cu gard de ulucă, sârmă, iar pe latura de la şosea sau uliţa, gardul este din ulucă, din ciment sau zidit. Pe această latura se găsesc porţile în număr de trei, construite din lemn sau fier.

In timpul colectivizării mulţi tineri s-au calificat în diferite meserii, după care s-au angajat în fabrici, uzine, în comerţ, pe şantiere, etc. Cu salariile câştigate au reuşit sa-şi construiască case mari spaţioase, cu parter şi etaj, cu băi moderne, cu garaje la subsol pentru maşini, şi-au cumpărat maşini şi alte obiecte de uz casnic, dintre cele mai moderne. După 1989, numărul caselor s-a înmulţit, ele fiind construite mai spaţioase şi chiar cu două etaje, acoperite cu ţiglă şi tablă după ultimul model.

Casa din Şirineasa după anul 2000

34

B. PORTUL In vechime, o parte din locuitori purtau costume naţionale. Ulterior, portul naţional a început să se modernizeze, cofecţionandu-se ii, poale pentru cămăşile bărbăteşti şi fuste pentru femei din panza mai fină, marchizet sau madipolon (probabil pânză fabricată în Polonia).

1. Costumul bărbătesc Pentru portul zilnic, bărbaţii purtau pe timp de vară pantaloni albi, cămasă cu poale, se încingeau cu brâu roşu, unii mai în vârstă purtau chimir, în special cei care fumau, în chimir îşi ţineau tabachera cu tutun. Pe cap purtau pălărie neagră. Cămasa avea guler fără rever, cusut dintr-o fâşie de pânză dublată pe care se coseau nişte floricele mărunte, în faţă se ataşau două chiotori din aţă pentru a încheia cămaşa. Cămaşa era despicată în faţă cam 20 cm, peste despicătură era pusă o făşiuţa de pânză, tivită pe margini şi cusută uneori cu floricele mici. Această fâşiuţa se numea platcă.

Peste cămasă, atunci când era frig, purtau vestă din dimie neagră, făcută la croitor. Alţii purtau cojoace, făcute la cojocar din piei de oaie, tăbăcite, ornamentate cu flori sau alte modele.

In picioare, purtau opinci, iar pe timp de vară un fel de sandale cu tălpi de cauciuc sau scarpeţi.

Mulţi umblau desculţi.

Costumul de sărbătoare al bărbaţilor era mult mai frumos. Cămăşile erau înflorate, poalele erau cusute lângă tiv cu colţunaşi şi un rând de flori sau săbac.. Pantalonii erau făcuţi la croitor, fiind eleganţi şi călcaţi la dungă. In loc de brâu, purtau bete colorate. Vesta era din postav negru, Pe cap, purtau pălărie nouă din fetru ori din pluş. In picioare purtau ghete sau pantofi, cei avuţi.

2. Costumul femeiesc Fetele purtau în zilele de sărbătoare, la biserică şi la horă, fustă cu flori la poale, şoarţe în diferite culori, de preferinţă negre, dar şi albastre, roşii, etc. Pe ele erau cusute flori, în anumite modele, două, trei rănduri în partea de jos, iar la capăt aveau ciucuri, pe margini aveau colţişor. Ia era cusută cu flori pe piept şi pe mâneci, florile erau completate cu fluturi galbeni sau albi, strălucitori, precum şi cu mărgele mici, rotunde ori cilindrice (cilicuri), de diferite culori. Fetele coseau cu multă migală, cu toate acestea nu le împidica cu nimic ca sa-şi coase câte o ie, în postul Paştelui. Ţineau secret între ele să nu le fie furat modelul, ca să le surprindă pe celelalte în noaptea de Paşti, când fiecare fată apărea cu o ie nouă. Fetele se încingeau, ca şi băieţii, cu bete. Peste ie, îmbrăcau o vestă, şi aceasta cusută în ton cu şoarţele. Pe cap nu purtau nimic. Părul era împletit în cozi, dar mai târziu şi-au tăiat părul. După ce se căsătoreau, femeile nu mai umblau cu capul descoperit, purtând batic sau basma. Incă de la nuntă, duminica seara, după ce se ridica masa şi se strângea darul, miresei i se lua voalul şi i se învelea capul cu o marama (cârpa). Prin acest obicei, mireasa trecea din rândul fetelor în rândul nevestelor, semnul fiind purtarea maramei.

Marama era făcută dintr-o pânză specială, mai fină, ţesută din borangic. Unele gospodine creşteau viermi de mătase şi din gogoşile obţinute scoteau firele de borangic, le ţeseau şi realizau o asemenea pânză. Celelalte cumpărau marame gata făcute din târg. In rest, femeile se îmbrăcau pentru sărbătoare ca şi fetele. In picioare la hora şi biserică purtau pantofi sau ghete.

In zilele de Paşti, toate mergeau dimineaţa la biserică şi după amiază la horă îmbrăcate în cele mai frumoase costume. Când lăutarii începeau să cânte şi băieţii se prindeau în horă şi printre ei intrau fetele, iar pe margini priveau mamele şi bunicile, se contura un tablou superb, se luminau ochii de atâta frumuseţe.

Pentru zilele de lucru, atât fetele cât şi femeile purtau ii, şoarţe şi fuste simple ori cu mai puţine flori. Pe cap purtau batice în special la sapă, la seceră, la treierat de grâu. Vara în picioare purtau scarpeţi confecţionaţi de ele sau umblau desculţe. Iarna, purtau opinci, iar la biserică şi horă purtau ghete.

35

C. HORA SATULUI Hora în sat se făcea aproape în fiecare duminică, cu excepţia duminicilor din post. Dintre dansurile populare tradiţionale care se jucau la horă, cele mai cunoscute erau: Hora mare (hora de mână), Ciuleandra, Brâul, Brâuleţul, Invârtita, Jianca, Periniţa, Alunelul, etc. In afară de horele tradiţionale, se mai dansau valsuri şi tangouri. Astazi, foarte rar se mai joacă Hora mare, se joacă o horă de mână în formă generală, aşa cum se joacă pretutindeni în ţară, se mai joacă şi Brâul, dar cu totul schimbat. Alte dansuri din cele menţionate nu se mai joacă. Totul a fost abandonat, ca şi portul popular. Instrumentele muzicale specifice locului au fost: vioara la care cânta Istrate Midoi şi Strâmbeanu Aron, contrabasul, cânta Ungureanu Dumitru (Mitru Leanţii), ţambalul, cânta Ochea Gheorghe (Fâsâcă), cobza, fluierul, clarinetul, cavalul. Azi aceşti muzicanţi nu mai sunt printre noi.

Instrumentele care se folosesc astazi sunt acordeonul, voce si orgă la care cântă fraţii Streinu Cătălin şi Florin. Au fost însa în satele noastre oameni care au purtat costum popular până la sfârşitul vieţii lor.

Mai sunt în satele noastre câteva persoane care nu s-au despărţit de acest costum popular: Elena Ungureanu (Leana Ungureanca), Maria Moisescu.

Horele erau completate cu chiuituri şi strigături, prin care erau satirizate lenea, nepăsarea, fudulia, nepriceperea, etc. Băieţii din sat care se credeau mai ''drăcoşi'' începeau hora chiuind şi strigând: ''Hora mare, mare, mare!

Veniţi, fetelor şi voi, Şi fetiţe n-are, n-are!

Câte una printre noi Puţinele ce-au rămas, Câte una, câte două Poartă turbanul pe nas, C-aşa ne place şi nouă.'' Şi fac la băieţi necaz, Dacă vedeau că fetele se lasă prea mult rugate şi nu se prindeau în horă, băieţii le chemau din nou: ''Haideţi fetelor şi voi, Da-v-ar Dumnezeu noroc Câte una printre noi.

Toate să vă măritaţi, N-aşteptaţi ca să vă roage, Câte trei bărbaţi să luaţi Ca pe nişte hodoroage, Cu nici unul să nu staţi Haideţi, fetelor, la joc Pe mine să m-aşteptaţi.''

D. VIAŢA DE FAMILIE CĂSĂTORIA

1. Imbrăcămintea mirilor Imbrăcămintea fetei (miresei) înainte vreme constă din: o ie din cele mai frumoase cusută de ea, fotă, vâlnic sau soarţe lucrate de ea sau cumpărate din târguri sau bâlciuri şi încălţată cu pantofi cumpăraţi de către mire şi aduşi în dimineaţa nunţii, când venea să o ia de la părinţi. Mireasa era încălţată cu pantofii aduşi de către un tânăr intim prieten cu mirele, socotit ca frate de ginere. Pe cap, purta un voal cu beteală, care era cumpărat şi aranjat pe cap de către nună (naşa) mirelui. In prezent costumul naţional al miresei, a fost înlocuit cu rochie albă pe care trebuie să o cumpere mirele.

Iarna peste costumul naţional îmbrăca o haină groasă, cumpărată din târg sau bâlci.

Imbrăcămintea mirelui (ginerelui) constau din haină şi vestă neagră, cumpărate din târg sau făcute pe comandă şi pantaloni de aba. Cămaşa cusută frumos cu motive naţionale, era făcută cadou de către mireasă. Pe cap purta o pălărie neagră, nouă, din cele mai scumpe sau căciula din cele mai bune pe timpul iernii. In picioare purta pantofi sau ghete.

Pe haină, în partea stângă a pieptului purta o floare mare de lămâiţă, cu betea, cumpărată de către nunul mare (naşul) sau naşa.

36

In prezent, locul cămăşii naţionale l-a luat cămaşa confecţionată de-a gata din târg şi cravată. In prezent, haina, vesta şi pantalonul au fost înlocuite cu costum.

2. Nunta In satele noastre, nunta ţinea trei zile, începea de sâmbătă, de la ora amiezei, şi dura până marţi, cam la aceeaşi oră. Bucatele, de asemenea, erau pregatite, bucătarul era la datorie de sâmbătă dimineaţa, alergătorii şi celelalte ajutoare ştiau ce au de facut.

Nunta se desfăşura în două părţi, o parte la mireasă şi o parte la ginere. Mireasa umbla prin sat şi chema la nuntă, nuntaşi din partea miresei, dându-i fiecăruia să guste vin din ploscă. După ce mireasa se întorcea acasă, începea fedeleşul obicei care consta în croirea bradului. Un obicei important în satul Ciorăşti, este confecţionarea bradului de nuntă la casa miresei sâmbătă seara, până în nuntă, care constă dintr-un vârf de brad cumpărat de la oraş, împodobit cu diferite floricele făcute din hârtie colorată, de către băieţi şi fete prieteni cu mirii.

Spre deosebire de satul Ciorăşti, în satul Şirineasa, unde sunt mai mulţi oieri, în loc de brad se foloseşte steagul, care este confecţionat dintr-un prosop mare frumos ales în război cu motive naţionale, împodobit cu ciucuri şi beteală, care se arborează la stâlpul casei unde se ţine în tot timpul cât durează petrecerile de nuntă. După aceea este luat şi păstrat la casa mirelui ca amintire.

La ''croitul'' bradului, lăutarii cântau şi cântă şi în prezent miresei: ''Copiliţa cu părinţi, Veniţi fraţi, veniţi surori, La ce naiba te măriţi, De-mi daţi şi mie ajutor.

Ori părinţii tăi n-au minţi?

Ajutor cu ce-ţi putea, Că mila de la părinţi Să mă văd la casa mea, Niciodată n-ai s-o uiţi, Infloriţi, flori, înfloriţi, Dar mila de la bărbat, Mie nu-mi mai trebuiţi.

Pumni şi palme după cap.

Infloriţi şi staţi perete, Infloriţi, flori, înfloriţi, Eu de astăzi ies din fete.

Mie nu-mi mai trebuiţi.

Astăzi sunt cu fetele, Mie când îmi trebuiaţi, Mâine cu nevestele, Voi atunci îmboboceaţi.

Poimâine cu babele Infloriţi şi staţi ca gardul, Că aşa trec zilele.''

Că mie-mi croieşte bradul.

Tinerii - băieţi şi fete erau îmbiaţi să bea vin, tuică şi să ia o gustare. Mireasa avea o fată, bună prietenă care o ajuta la distribuirea cadourilor la nuntaşi: batiste cusute de fetele din sat, flori făcute cu ocazia confecţionării bradului, înfaşurate cu betea şi flori de pus în piept cumpărate.

Ginerele avea şi el lăutarii lui. El îşi lua lăutarii, un băiat din sat, o ploscă cu tuică şi plecau în sat să cheme nuntaşii lui. Când terminau de umblat prin sat, se întorceau acasă unde începea şi la ginere fedeleşul, care consta în bărbieritul ginerelui, urmat de horă şi de distracţia tineretului. Prin acest obicei, bărbieritul, ginerele trecea din rândul băieţilor în rândul bărbaţilor. Măiestria lăutarilor şi a celui ce-l bărbierea era să-l facă pe ginere să plângă. Dacă reuşeau să-l facă să plângă însemna că va fi un bărbat slab, pe care îl va comanda nevasta. Dacă nu plângea, va fi un bărbat puternic, care nu se va lăsa condus de nimeni. La bărbierit i se cânta ginerelui următorul cântec: ''Foaie verde foi de praz, Pusei briciul pe obraz Şi-ncepui ca să mă raz, Să fac la fete necaz, Că mă-nsor şi-am să vă las.

Vă las, fetelor, cu bine, Şi luaţi gândul de la mine.

De acum m-am însurat,

Grija casei am luat, Numai umblu noaptea-n sat.''

37

Duminică dimineaţa, acasă la mireasă, la brad i se prinde o batistă cusută de mireasă, un măr şi un covrig. Mireasa, împreună cu un tânăr, ia un vas de lemn (vadră), pe un prosop mare, cusut în casă şi bradul, însoţiţi de lăutari şi nuntaşi, se duc la o fântână de unde aduc apă, se stropeşte, în acel timp se joacă hora bradului (hora de mână). Cu apa aceasta se stropesc nuntaşii care vin să ia mireasa.

Astăzi în loc de vadră se foloseşte o galeată a cărei toartă este învelita cu un prosop, un buchet de flori şi busuioc cu ele se face udatul. Aceste tradiţii în localitatea noastră se mai păstreză şi astăzi cu prilejul unor evenimente, cum este nunta.

La casa mirelui, animaţia este mai mică. Datoria lui este să aducă naşii, să pregătească pantofii cumparaţi de mire şi voalul miresei cumpărat de naşă, să-şi strânga nuntaşii, apoi să plece la mireasă.

Acolo ginerele este întâmpinat cu porţile bine închise, bradul miresei este ascuns şi mireasa este ascunsă într-o cameră.

Un nuntaş din suita mirelui, bun orator, rosteşte Oraţiile (colăcerii) de nuntă: (culese de la Nicolae Ion (COLAC)) - Bună dimineaţa, cinstiţi socri mici!

- Bine aţi venit! Ce vânt vă aduce pe aici?

Ce căutaţi şi după cine umblaţi?

- Ce căutăm şi după cine umblăm, N-avem cui seamă să dăm.

Umblăm ziua pe sub soare Şi noaptea când e răcoare.

Vreţi să ştiţi la ce venirăm Şi la poartă ne oprirăm?

Ne vom da cuvântul, însa... Ţineţi-vă gura strânsă. Şi să tăceţi ca pâmântul Ascultându-ne cuvântul, Dar de ce vă tot feriţi Şi de ce vă grămădiţi?

Ce e cu atâta mulţime Şi cu atâta tinerime?

De parcă urşii văzură Şi căscară toţi din gură!

N-au mai văzut oameni înca Ori se tem că îi mănâncă?

Dar să lăsăm glumele, Ţineţi strânse gurile.

Ori faceţi una din două, Să v-aduc o veste nouă.

Tânărul nostru iubit Aseară s-a bărbierit, Dimineaţa s-a sculat, Faţa albă şi-a spălat, Părul şi l-a pieptănat Şi frumos s-a îmbrăcat, Ghete noi a încăţat Şi pe cal a încălecat.

Trâmbiţele au sunat Şi pe toţi i-a deşteptat, Pe nuntaşi i-a adunat.

Veneau băieţi valuri, valuri, De pe văi şi de pe dealuri, Şi codane, fetişcane,

Mai brunete, mai bălane, Roşii ca mărul pârguit, Numai bune de iubit.

Că de n-aş fi însurat, Mai c-aş intra în păcat.

Tânărul nostru împărat, Pe toate le-a studiat Să aleagă el vreuna, Dar nu i-a plăcut nici una. Şi ne spuse-n taină mare Că înspre răsărit de soare, Intr-o casă la fereastră, E o garofită în glastră, Ce-i frumoasă foc şi pară, Dar nu e scoasă afară.

In taină ne-a spus aşa: Că s-a logodit cu ea.

Ca să nu se ofilească, El vrea ca s-o ocrotească Pe-acea garoafă de fată, Frumoasă şi sprâncenată.

Haideţi cu toţi după ea Până unde-o vom afla.

Toţi pornirăm şi sosirăm, La casa voastră oprirăm.

Am văzut porţi ferecate, In lanţuri erau legate, Bradul intr-un pod era pus, Şi am zis: Aici e fata ascunsă!

Porţile noi le forţarăm Şi-n curtea voastră intrarăm.

Hai deschideţi-ne casa, Vrem să ne luăm mireasa.

Ce staţi cu gura căscată, Vreţi să mai zicem odată?

Ia gustaţi din plosca noastră Ţuică veche românească, Ori vin de la mama lui, 38

Din butoiul mirelui.

- Bine, vin şi ţuică vom gusta, Dar pe fată, n-o vom da, Dacă mirele nu are Incălţări pentru picioare, D-alea să se potrivească In picior la fata noastră.

- Are, cum să nu! Arată-le! Şi voi lăsaţi glumele,

Faceţi rânduielile!

Puneţi masa-n bătătură, Aduceţi de băutură!

Aşeza-ţi pe toţi nuntaşii, In cap mirii şi cu naşii, Socrii mici şi socrii mari, Să ne cânte lăutarii!

Ce mai staţi, hai multă grabă, Mai avem şi altă treabă”.

După declamarea oraţiilor, naşa intra în cameră la mireasă cu voalul şi alte obiecte necesare pentru a o găti aşa cum ştie ea mai bine. Cu naşa intră şi fratele de ginere cu pantofii în care pune bani şi alte obiecte ca să încalţe mireasa. In timp ce se îmbracă mireasa, nuntaşilor li se pregateşte şi serveşte o gustare de către alergători. In timp ce se găteste mireasa lăutarii îi cântă: ''Ia-ţi, mireasă ziua bună, Când o face plopul pere De la tată de la mumă, Şi răchita micşunele.

De la fraţi, de la surori, Când o sta raţa pe cracă, De la grădina cu flori Când s-o scălda curca-n baltă, Taci mireasă, nu mai plânge, Atuncea şi nici atunci, Că la maică-ta ti-i duce Când o face salcia nuci.''

Când mireasa este îmbrăcată, este invitat mirele să o vadă pe fereastră printr-o salbă. Când totul este gata, se pleacă la biserică, unde mirii sunt aşteptaţi de preot pentru cununia religioasă. De la cununie întreg alaiul merge la casa mirelui. Cel care poartă bradul, se suie pe coama casei pentru a-l arbora acolo. Totodată, susnumitul, recită diferite oraţii, rupând covrigul de la brad în patru bucăti, pe care le aruncă în direcţia celor patru puncte cardinale. La casele acoperite cu fier sau tiglă, bradul este arborat pe un stâlp al casei spre răsărit.

După cununia tinerilor, parinţii miresei îşi strâng nuntaşii acasă, îi servesc cu: ciorbă de carne de vacă, pasăre sau porc, dulce sau acrită cu zeamă de varză murată, tocană cu chiftele sau varză cu carne, însoţită cu răcituri (piftii) din carne de porc sau vită, iar pe urmă se serveşte friptura în special de pasăre şi cozonac. Mâncarea era servită cu mălai dospit şi mai putină pâine cumpărată de la brutării.

Băuturile care se serveau erau ţuica şi vinul.

După ce servesc masa, socrii mici îşi ia darurile pentru naşi şi rudele mirelui şi împreună cu lăutarii şi nuntaşii lor pleacă spre casa mirelui. Ei se numesc pochinzeri. Acolo sunt întâmpinaţi de socrii mari, de mire şi mireasă, de rude şi neamuri, sunt aşezaţi la masa toţi nuntaşii, atât cei din partea mirelui, cât şi cei din partea miresei. Inainte de servirea mesei soacra mare îşi cheamă rudele apropiate să joace hora de mână, pentru a le da darurile. In timpul jocului, mama miresei, însoţita de o rudă a ei, iese în mijlocul horei, strigă şi joacă, îndreptându-se către nuni (naşi) punându-le pe umeri şi în braţe diferite daruri: cârpă mare de borangic aleasă, pijama, prosop mare cusut frumos, perină cu fulgi cusută frumos sau cumpărată din târg, macat, covor, tablou, plapumă, material de costum sau rochie, etc. La celelalte rude le dădea câte un prosop, basma, batic, iar la soacra mare îi dădea ie cusută, fustă, batic şi socrului mare pijama şi prosop In timp ce se joacă Hora miresei, lăutarii cânta, cântecul nunilor.

Hai, puiule, hai, Lângă mirii dumitale, Hai, puiule, hai,41 Bine-ţi şade, ginerică, C-ai mireasă frumuşică.

Ce mai lună luminoasă, Ce mai mireasă frumoasă.

41

Refrenul, Hai puiule, hai se repetă după fiecare vers

Ce mai soare luminos , Ce mai ginere frumos.

Bine şade doi cu doi, Şi vouă doi porumbei.

Nune mare, nune mare, Bagă mâna-n buzunare, C-ai să dai ceva parale Pentru finii dumitale.

Scoate gologani d-ăi mari, 39

Dă bacşiş la lăutari.

Pân' la anu' să botez.

Ginerică şi mireasă, V-am cântat şi v-am urât Să vă fie casa, casă! Şi gura mi s-a uscat, Să vă fie masa, masă!

Adu-ne rachiu d-ăl tare, Cu mulţi copilaşi în casă.

Dă-ne şi ceva parale” Din inimă vă urez Alte jocuri specifice sunt: sârba, brâul, brâuleţul, rustemul, Jianca, ciuleandra, floricica, vals, învârtita, tangouri, etc. Toate aceste dansuri populare se joacă între servirea felurilor de mâncare.

Mâncarea şi băuturile care se servesc sunt cele descrise mai sus, la masa miresei.

In prezent mâncărurile s-au schimbat radical. Se servesc: aperitive reci din: salam, şuncă, icre măsline, chiftele, tobă, drob, caşcaval, brânză, roşii, castraveţi, salata de beuf; aperitive calde din: crenvuşti (sau cârnăciori) cu muştar sau peşte. Se serveşte cafea, după care urmează sarmale cu ardei iute şi mămăliguţa, friptură de porc, vită sau pasăre cu salate, apoi cozonac cu prăjituri şi tort.

Ca băuturi se servesc vin, ţuică, apă minerală şi suc. Locul mălaiului l-a luat pâinea care se gaseşte din belşug. După masă toţi nuntaşii dau daruri - bani sau obiecte casnice - pentru tinerii căsătoriţi. Mai întâi, naşul anunţă ce le dăruieşte el mirilor, apoi tot el anunţă cu ce ajută fiecare nuntaş.

Jocul, petrecerea, distracţia durează până spre dimineaţă.

In cursul zilei de luni, pe la prânz se punea masa alergătorilor. Distracţia şi jocul durau până seara, când din nou se aşeza masa întârziaţilor, a celor care nu au putut veni duminică seara.

Se obişnuia şi se obişnuieşte şi azi ca ,după ce se ridică masa de duminică, să-i fie luat miresei, voalul de pe cap, de către naşă, punându-i-se în loc o maramă, batic sau eşarfă. In acest timp lăutarii cântă miresei acelaşi cântec intonat la gătirea ei, completat cu următoarele versuri: ''Ieri ai fost cu fetele, Astăzi, cu nevestele, Mâine eşti cu babele.''

Marţi dimineaţa, se mai aşeză o masă pentru ai casei şi pentru cei care dăduseră ajutor şi astfel nunta se termină. In prezent nunţile se fac la Căminul Cultural.

In prezent, nuntaşii sunt chemaţi cu invitaţii scrise, soacra mică nu mai da cadouri la rudele mirelui, nunta nu mai ţine trei zile şi se face mai mult la localuri: Căminul Cultural, şi alte localuri.

NAŞTEREA

1. Naşterea copilului Inainte vreme, femeile nu se duceau să nască la casa de naştere sau spital şi erau asistate de anumite femei în momentul naşterii, iar după naşterea fătului, una dintre femei care era socotită mai pricepută, lega şi tăia ombilicul (buricul) cu un briceag pe o bucătică de lemn pe care punea câte o monedă de bani şi o bucată de ceară. După tăiera ombilicului, această femeie, era obligată să meargă la preotul satului cu o sticlă de 1/2-1l apă proaspătă, cu busuioc şi bani, pentru a-i dezlega apa noului născut.

In a treia seară după naştere, moaşa copilului, venea şi-i punea ''Ursitorile'' pe o masă. Aceste ursitori constau din: un pahar cu vin, bani, carte, pământ, diferite cereale, lână, fulgi de la păsări, oglindă, foarfecă, aţă şi ac. Se puneau aceste obiecte, ca să fie găsite de cele trei fete închipuite, sub numele de ''Ursători'', care veneau la miezul nopţii, se aşezau în jurul mesei şi urau pe rând ce trebuie să ajungă noul născut. Femeia moasă la plecare obliga pe mama copilului să se prefacă adormită la venirea ursătorilor ca să le audă ce urează. Timp de trei zile după naştere, mama copilului nu avea voie să se dea jos din pat, copilul fiind îmbăiat de către femeia moasă, care îi pregătea şi mâncarea în acelaşi timp.

40

2. Botezul In satele noastre, tinerii căsătoriţi nu aveau preferinţe asupra sexului copilului ce urma să se nască. Era aşteptat cu bucurie şi se consultau cu naşii şi părinţii ce nume să-i dea. In trecut, copiilor li se dădeau nume româneşti tradiţionale - Ion, Petre, Gheorghe, Vasile, Marin sau Ioana, Elena, Maria, Petria, Ana, Safta, Gheorghiţa, etc. Astazi copiii sătenilor din Şirineasa primesc tot mai des nume străine, preluate din telenovele şi din lumea vedetelor de televiziune.

Botezul avea loc, la şase săptămâni de la naştere, adeseori, mai devreme sau mai tarziu. Odată cu botezarea copilului şi mama mergea la biserică, preotul îi făcea o slujbă ca s-o slobozească de cele rele. Până atunci mama copilului nu avea voie să umble noaptea pe afară, să aducă apă, spre a fi ferită de duhurile rele.

In ziua botezului, moaşa se prezenta la casa copilului cu hăinuţe şi îmbraca copilul pe care îl ducea la biserică. Tot în ziua botezului, naşii se prezentau fie la casa copilului fie la biserică cu hăinuţe, plapuma, scutece şi lumânare pentru botez. Insoţit de parinţi şi alte rude, mergeau la biserică, unde preotul oficia slujba botezului după ritualul cunoscut. De la biserică copilul era luat de naşa şi adus acasa cu lumânarea aprinsă. Lumânarea era stinsă de un copil cu ambii părinţi.

După botez, urma petrecerea, la care participau naşii, părinţii, rude, neamuri şi alţi invitaţi. Toţi aduceau daruri pentru noul născut: bani, obiecte, etc. Petrecerea dura până seara. Uneori, tinerii părinţi angajau, în acest scop, lăutari. In prezent se păstrează aceeaşi tradiţie.

3. Datul de grinda Timp de trei ani de la naştere, în dimineaţa Anului Nou (în ziua de 1 ianuarie) copilul era dus la moaşa, care îi punea pe cap, un covrig mare împletit, în care punea bani, bacnote şi monede, sare, zahar. Moaşa îl ridica de trei ori în sus spre tavan (grindă), cu faţa spre răsărit, urându-i: ''Sus nepoate la grindă: să te faci mare, să trăieşti mulţi ani, să ai noroc de părinţi, să ai minte, sănătate, aur, argint şi să fie bogat în toate'' Pentru acest seviciu făcut, femeia moaşa, era răsplătită de părinţii copilului cu 1 dal de vin şi ţuică, un cârnat (trandafir), o strachină de răcituri (piftii) de porc sau pasăre, 8-10 pâini, o pasăre vie, şi diferite cadouri. La rândul ei moaşa îmbraca copilul cu un rând de haine.

La ora 12 luau masa împreună. Acest obicei se poartă şi astăzi.

MOARTEA Moartea este unul din acele fenomene naturale care au atras cel mai mult atenţia oamenilor din totdeauna. In jurul ei neştiinţa a ţesut sumedenie de poveşti şi credinţe deşarte. Unii oameni au privit fenomenul morţii cu sfiala şi cu teamă şi s-au cutremurat întotdeauna, văzând distrugerile pe care timpul le aduce în corpul mort.

Moartea survine ca un act brusc, instantaneu, o data cu ultima rasuflare. Se spune că fiinţa ''şi-a dat duhul'', presupunându-se că în acel moment sufletul a părăsit corpul.

In momentul când sufletul părăseşte corpul, acesta moare, devine cadravu. Intr-o scriere ca ''Odiseea'' lui Homer, veche de câteva mii de ani, se spune: ''...Că doar asta-i A oamenilor stare după moarte.

Căci oasele şi carnea se destramă Şi praf s-alege ea topită-n focul Puternic arzător, de cum se duce Din oase albe viaţa şi ca visul Să-naripează sufletul şi zboară.''

41

Această credinţă străveche este exprimată în legende şi fabule, în care animalele şi plantele gândesc, vorbesc şi se comportă ca oamenii.

Moartea survine la toate fiinţele, mai curând sau mai târziu, după reproducere. Aceasta este o lege a naturii, dacă vieţuitoarele ar muri înainte de a lăsa urmaşi, viaţa s-ar stinge repede pe pământ.

Fiind pe deplin conştient că viaţa este inevitabil limitată în timp şi că moartea îi va întrerupe la un moment dat firul activitaţii creatoare, omul se străduieşte să participe din plin prin muncă, astfel încât prin ceea ce înfăptuieşte el să dăinuiască peste veacuri.

E. JOCURI DE COPIII Copiii mici, preşcolarii, şcolarii şi adolescenţii care nu aveau înca anii să meargă la horă sau alte distracţii, aveau şi ei modul lor de a se distra. In familii se organizau anumite jocuri, atât vara cât şi iarna. Pe timp de vară, se jucau atât la scoală, cât şi în izlaz, unde erau cu vitele la păscut sau acasă seara până târziu în noapte.

1 Pituluşul era un joc ce se putea organiza de doi copii sau mai mulţi. Toţi cei care erau antrenaţi în joc se pitulau cuminţi după un copac, un colţ de zid, o tufă deasă, timp în care unul punea ochii. Unul din cei care se ascundeau striga: ''Gata!''. Cel care punea ochii pleca în căutarea lor. Dacă vedea unul din copii, zicea: ''Uite, l-am văzut pe...!''Cei care jucau pituluşul trebuia să ajungă la locul unde s-a pus ochii, înaintea celui care a pus ochii, în caz contrar, rămânea să pună ochii în locul celui care pusese înainte. Când jocul era numai în doi, se ascundeau pe rând. Acest joc se poartă şi astăzi.

2. Clincea se organiza numai cu patru copii. Doi erau bătăuşi şi trebuiau să aibă câte un ciomag (bâtă) şi un băţ scurt, de grosimea unui ciomag lung de 10-12 cm, iar ceilalţi doi, erau alergători. Se făceau două gropiţe aflate la distanţa de 12-15 m între ele şi erau marcate cu câte un băt. Băţul scurt se numea clince. La fiecare gropiţa exista un alergător şi un bătăuş. Alergatorul arunca cu clincea spre groapa opusă, unde bătăuşul avea obligaţia să lovească clincea şi să o trimită cât mai departe. După lovire cei doi bătăuşi alergau în sens opus lovind bâtele şi ''bătând'' groapa. In situaţia când alergătorul introducea clincea în groapa adversarului, rolurile celor două echipe se schimbau. Alergătorii deveneau bătăuşi şi bătăuşii deveneau alergatori. Jocul se finaliza în favoarea echipei care a fost de mai multe ori la ''bătaie''.

3. Purceaua era un joc de băieţi mai mari, înarmaţi cu ciomage mai groase şi o piatră rotundă, de mărimea unui ou ori a unei mingi de tenis de câmp. Pe un teren mic, sub forma unei vetre rotunde, se făceau o gropiţa în mijloc şi mai multe gropiţe pe margine, la distanţa de 1-1,5 m. Se alegea porcarul. Atât jucătorii, cât şi porcarul aveau bâte sau ciomage care mai de care mai solide şi mai tari.

Porcarul din marginea vetrei arunca piatra rotundă pe vatră şi o pazea cu bâta în aşa fel încât să nu poată fi lovită de către jucători. Dacă unul dintre jucători o lovea, porcarul avea două posibilităţi: ori să prindă purceaua cu bâta şi s-o aducă în groapa de la mijloc, ori să întroducă primul capătul în gropiţa celui care a lovit purceaua. Dacă reuşea acest lucru, cel care a lovit purceaua şi a ramas pe afară, rămâne porcar. Toţi ceilalţi jucători trebuiau să ocupe câte o gropiţa, introducând unul din capetele bâtei în gropiţe. Cel care nu reuşea să ocupe un loc rămânea porcar.

4. Popicul era un joc format numai cu doi copii. Se înfigea în pământ o bâtă de aproximativ un metru. La capătul superior care era bine rotunjit se punea o bucată de lemn în lungime de 10 cm. In jurul bătului înfipt în pământ se trasa un cerc cu raza de 50 cm. Unul dintre copii prin tragere la sorţi intra la bătaie. Cu o bâtă lovea popicul aflat în vârful băţului înfipt în pământ pentru a-l trimite cât mai departe. Al doilea jucător numit alergător avea obligaţia să prindă popicul cu mâinile sau să-l trimită spre bătăuş cu condiţia să ajungă în cercul trasat la începutul jocului. Dacă se reuşea acest lucru rolurile se inversau. Jocul se finaliza în favoarea celui care făcea cele mai multe măsuri de băt de la lovirea popicului până la aruncarea acestuia în cercul fixat la început.

5. Ţânţarul era un joc între două persoane, fiecare având câte 9 boabe, unul de porumb şi celalalt de fasole. Jocul era desenat pe un carton compus din trei pătrate concentrice, unul mai mic decât celelalte, unite pe laterale de patru linii perpendiculare pe mijlocul acestora. Jucătorii erau obligaţi să pună boabele de aşa natură încât să blocheze pe celalalt ori să-i ia boabele, când reuşea să aşeze trei boabe în linie şi să facă un car.

42

Dacă făcea două caruri se numea morişca. Jocul se termina când unul dintre participanţi rămânea cu doar două boabe.

6. Săniuşul. Iarna, copiii, băieţi şi fete mergeau la saniuş. Urcau pe deal cu târliile (săniuţe) şi în chiote îşi dadeau drumul la vale. Câştigătorul era cel care ajungea primul la punctul stabilit. Uliţele satelor cu derdeluşuri erau pline de hărmălaia copiilor, uneori chiar şi a adulţilor, aidoma tabloului zugrăvit de George Coşbuc în Iarna pe ulita.

Un alt mijloc de petrecere a iernii pe dealuri era bobul, o sanie joasa dirijata cu ajutorul unui volan, a unor sfori, cu picioarele sau cu mâinile când era o singură persoana culcată pe burtă. In bob urcau câte 7-8 copii care se bucurau nespus de mult când ajungeau la capătul pârtiei. Toate drumurile din sate - în satul Ciorăşti pe Şoseaua nouă, pe drumul spre Firijba, pe drumul spre Valea Alunişului, în satul Şirineasa pe uliţa Paţireştilor, pe izlazul Ciolpani -vuiau de larma copiilor cu saniuţe.

F. OBICEIURI CALENDARISTICE 1. Obiceiuri de primăvară.

Satele din Şirineasa aveau tradiţii frumoase, specifice fiecarui anotimp. Obiceiurile erau îmbinate cu diverse activitaţi gospodăreşti.

La venirea primăverii, marcată de 1 martie, fetele confecţionau mărţişoare, atâtea câte comandau fraţii lor. Mărţişoarele erau făcute din fire roşii şi albe, cu ciucurei la capete din mătase.

Băieţii cumpărau broşe care imitau o floare de primăvară, legau mărţişorul de brosă şi dădeau aceste mărţişoare fetelor pe care le cunoşteau. Fetele prindeau mărţişoarele la piept şi le purtau pânaă înflorea porumbarul.42 La 9 martie, de ziua Sfinţilor Mucenici, toţi gospodarii dadeau foc gunoaielor strânse. Femeile afumau cu fum de cârpă aprinsă toată casa, grajdul şi coteţele, pentru a alunga şerpii ca să nu vină în timpul verii prin curtea casei.

In preajma sărbatorilor de Paşti, curtea casei, grădina erau curăţate, gardurile erau văruite, pomii erau îngrijiţi şi văruiţi. In casă mobilierul era curăţat, păturile şi macaturile de de pe pereţi erau spălate şi scuturate, astfel ca sărbătoarea Paştelui era aşteptată cu mare bucurie de către gospodari.

In duminica Floriilor, era dezlegare la peşte şi în fiecare familie se mânca peşte, după ce oamenii veneau de la biserică, cu ramuri de salcie sfinţite şi le puneau la icoanele din casă. In săptămâna Mare, sătenii mergeau la slujbele care se ţineau seara la biserică, (denii) se spovedeau la preot şi se împărtăşeau. In paralel femeile pregăteau bucate pentru sărbători.

In noaptea Paştelui, toată suflarea satului mergea la Inviere, pentru a primi lumina nouă, potrivit obiceiului. Intorşi acasă, în fiecare gospodărie se întindeau mese, ciocneau şi mâncau ouă roşii precum şi alte bucate. Dimineaţa, unii mergeau din nou la biserică, alţii se îngrijau de vite, iar după masă, cei tineri mergeau la horă în sat. Distracţia dura trei zile, potrivit tradiţiei.

2. Obiceiuri de vară.

Vara când era secetă, se practica un obicei tradiţional numit Paparuda. Se constituia un grup de fete sau femei, din cătunul Ciolpani, înfăşurate cu verdeaţa peste corp, mergeau la fântâni pe uliţele satelor, jucând şi cântând, invocând ploaia, în care timp sătenii le stropeau cu apă şi cântau: ''Rude, Paparude, Domnul să ne ude!

Rudă, Paparudă, Ieşi afară, udă!

Toarnă cu găleata, Peste toată ceata.

42

Un prun salbatic, care face fructe mici, asemanatoare prunelor

43

Toarnă cu urciorul, Peste tot ogorul.

Pământul să-nflorească, Totul să rodească!''

Prin acest cântec, fetele chemau ploaia. Dacă întâlneau o femeie gravidă, vărsau apa pe ea şi îi cântau Paparuda.

3. Obiceiuri de toamnă.

Dintre obiceiurile de toamnă, consemnăm claca de curăţat porumb. Toamna gospodarii culegeau porumbul şi-l transportau în care cu boi acasă. Pentru curăţatul lui din foi oamenii făceau clacă pe împrumut. Claca se desfaşura seara şi veneau la clacă cei invitaţi (băieţi, bărbaţi, fete, femei şi copii). Porumbul era depozitat în grămezi în bătătura casei, magazie, fânar, şopru, după posibilitaţile fiecarui gospodar. Oamenii curăţau de zor şi discutau diverse probleme din viaţa satului. Se spuneau snoave, poveşti şi se faceau glume. Cei care ştiau să cânte cu un instrument la sfarşit le cânta, iar tinerii jucau. Gazda care organiza claca, se pregatea din timp cu porumb fiert, ţuică fiartă sau rece şi must. In seara următoare se făcea claca la altă familie.

După clăcile organizate pentru curăţatul porumbului, se organizau alte clăci pe timp de iarnă (şezători), unde se cântau cântece. Viaţa satului îşi continua cursul chiar şi în vreme de război. Uneori, durerea se transforma în veselie. La clăcile din sat, fetele cântau: ''Foaie verde de muşcată, Pleacă neica în armată.

Ce m-oi face eu, surată, Că rămân nemăritată.

Ia-mă neică şi pe mine, Să fac armata cu tine.

Ia-mă neică-n raniţă, Cu tine pe graniţă.''

Dintre cântecele pe care le cântau băieţii şi bărbaţii tineri în şezători, în timpul războiului, aşteptând ordinul de chemare pe front, reţinem următoarele 2 fragmente: ''Şi-am zis verde foi de nuc, Eu mă duc, mândro, mă duc La armată, nu la plug.

Eu mă duc, mândro, de-acasă, La armată, nu la coasă.

Atunci când m-oi libera, Tot pe tine te-oi lua.'' şi: ''Foaie verde de trifoi, Plec, nevastă, la război.

Ai grijă de car şi boi, Şi de casă şi de oi, De copii şi de bătrână, Până când Maica cea bună O să se milostivească, Războiul să se sfârşească.

Vremea asta o să vie Când, numai Dumnezeu ştie.''

4. Obiceiuri de iarnă Tradiţiile şi obiceiurile legate de sărbătorile Crăciunului, mai ales colindele, erau diferite de la un sat la altul.

Câteva obiceiuri care se mai întâlnesc în satele noastre din Şirineasa cu prilejul Sfintelor sărbători ale Crăciunului sunt obiceiuri frumoase care coboară din străfundul veacurilor la casele creştinilor. In satul Ciorăşti, seara, înainte de ajunul Crăciunului, copiii umblau (şi în prezent umblă) din casă în casă cu colindul şi toţi colindătorii cântă colinda:43 43

Sursa: Ilie Nica, Gheorghe (Gica) Olaru , Cristi Dinculescu

44

''Bună ziua, mari boieri, Să-n floriţi ca nişte meri, Ş-această casă frumoasă La mulţi ani să pomenească.

Că vă vin colindători In ajun de sărbători, Ei nu v-aduc niciun rău Ci v-aduc pe Dumnezeu Să vă mântuie de rău.

Naşterea cea prea curată Din fecioară ne-nchinată, Cânta-n luncă păsărele La fereastră rândunele.

Noi vă zicem să trăiţi, Intru-n mulţi ani fericiţi, Şi ca pomii să rodiţi, Şi ca ei să înfloriţi, La anul şi La Mulţi Ani!''

Pentru acest colind copiii primeau colindeţi făcuţi în casă, covrigi cumpăraţi din târg, gogoşi, mere, biscuiţi, eugenii, ţuică şi vin. In satul Şirineasa colindătorii merg din casă în casă, dimineata în ajunul Crăciunului. De Crăciun, se umbla cu Steaua, Capra, iar în noaptea de Anul Nou cu Pluguşorul, în ziua de Sfântul Vasile (1 ianuarie) copiii mai mici mergeau cu Sorcova, iar în noaptea de Bobotează, la cei care purtau numele, Ion, veneau muzicanţi şi le cântau ''Zorile.'' Gospodarii le dădeau bani, băutură şi dulciuri.

V. CADRUL SOCIO - DEMOGRAFIC A. ORIGINEA POPULAŢIEI In comuna Şirineasa locuiesc oameni de origine româna. Toţi au aceiaşi naţionalitate.

Din punct de vedere al claselor sociale, originea locuitorilor este diferită în satele comunei. In satul Ciorăşti, populaţia amintită în documentele istorice, datează încă din perioada anului 1400, pe timpul domnitorului Mircea cel Bătrân, se dovedeşte a fi alcătuită din moşneni. Natura acestei populaţii este strâns legată de proprietatea asupra terenurilor, în sensul că azi proprietatea asupra pământului este divizată pe fâşii late de 9-12 stânjeni. Pe această fâşie se găseşte una şi aceiaşi familie cu toate ramificaţiile ei.

Incă de la origini locuitorii satului Ciorăşti, au fost oameni liberi şi din aceasta cauză se numesc moşneni (răzeşi).

Satul Şirineasa are o altă origine. Nu se cunoaşte în mod direct situaţia acestui sat până în anul 1700, decât faptul că terenurile satului au aparţinut Mânăstirii Horezu, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu.

După 1700, odată cu apariţia fanarioţilor în Ţara Românească o bună parte din terenurile acestui sat au fost date la doi boieri fanarioţi: Oromulu şi Lahovary.

Incet, încet cei care munceau pe moşia Mânăstirii Horezu şi a celor doi boieri s-au stabilit în acest sat. In 1864 prin secularizarea averilor mânăstireşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, aceştia au fost împroprietăriţi cu câte 5 ha de pământ. Infăptuirea acestui eveniment a făcut ca locuitorii acestui sat să aibă un cult dosebit faţă de acest domnitor. Majoritatea păstrau în casele lor portretul domnitorului ca pe o icoană sfântă.

De acum, ei au devenit proprietari de pământ şi terenurile erau muncite cu dragoste şi dăruire.

Ei se ocupau, în principal cu agricultura, cultura cerealelor (grâu şi porumb), plantau pomi fructiferi, cultivau viţa de vie, creşteau animale şi păsări.

Aceste familii s-au înmulţit formând locuitorii de astăzi ai acestui sat.

Locuitorii din satul Slăviteşti provin din lucrătorii pământului unui boier pe nume Sin Kir Ioan Radu Slăvitescu de origine turcă. Deci locuitorii satelor Şirineasa, Slăviteşti şi Aricioaia sunt vecini şi clăcaşi, adică sunt veniţi din alte parţi fiind aduşi să lucreze moşiile. Numai locuitorii satelor Ciorăşti şi Valea Alunişului se trag din moşneni, adică oameni liberi.

45

B. SCHIMBARI SOCIALE IN DIFERITE PERIOADE ISTORICE In cadrul comunei starea socială a populaţiei a fost diferită în funcţie de sate.

Locuitorii satului Şirineasa încă de la început, puţini la număr, neavând proprietăţi o duceau greu, locuitorii satului Ciorăşti trăgându-se din vechii moşneni o duceau mai bine, întrucât posedau pământ, pădure şi animale.

In perioada interbelică, agricultura era ocupaţia de bază a majorităţii populaţiei, deoarece industria ţării era slab dezvoltată şi tăranul era legat de glia strămoşească. In acel timp planta ce se cultiva mai mult era porumbul, iar grâul era cultivat în mică măsură, deoarece credeau că pământul era impropriu culturii grâului. Agricultura nu se facea, destul de raţional, nefiind date îndrumările necesare de către organele competente şi toate muncile agricole se făceau cu unelte primitive.

In perioada colectivizării, agricultura în comuna noastră s-a schimbat radical, mai ales în anul 1962 când s-a colectivizat întreaga comună. Planta care predomina în acest timp este grâul care se seamană cu ajutorul semănătorilor acţionate de tractoare şi care se recoltează cu ajutorul combinelor.

Pământul dă recolte bogate, datorită aplicarii regulilor agrotehnice, precum şi folosirii maşinilor date de SMT. Harnicii locuitori ai comunei noastre îşi împart activitatea în următoarele domenii de producţie: agricultori, meseriaşi, muncitori.

Situaţia sociala s-a schimbat radical în anii colectivizării prin faptul că mulţi tineri au dobândit anumite meserii, astfel, ei au putut să ocupe locuri de muncă în industrie, comerţ şi alte ramuri ale economiei, locuri de muncă ce le-au permis să-şi realizeze anumite venituri, din care şi-au construit case spaţioase, cu confortul necesar, alţii şi-au cumpărat apartamente, şi-au cumpărat maşini şi alte utilitaţi necesare.

După 1989 viaţa comunei a luat o nouă întorsătură în structura ei de organizare. După Revoluţie situaţia tinde să se schimbe, prin primirea înapoi a proprietăţilor avute anterior cooperativizării, prin aplicarea Legii 18/1991, care reda pământul fiecarui proprietar pe vechiul amplasament, fapt ce va aduce noi modificari în structura şi starea socială a populaţiei din comună.

Din acest moment locuitorii comunei îşi împart activitatea în următoarele domenii de producţie: agricultură, micul comerţ, industrie şi micii meseriaşi.

Diverşi locuitori şi-au procurat maşini agricole, tractoare, pluguri, semănători, combine de treierat grâu şi alte unelte agricole pentru a-şi munci pământul.

Din păcate, populaţia comunei, în special cei tineri au nevoie de timp pentru schimbarea mentalităţii pentru a ajunge la ceea ce ne-au lăsat moştenire înaintaşii noştri. Din păcate lipsesc posibilităţile materiale pentru a asigura tehnologiile adecvate fiecarei culturi, aşa încât producţiile sunt mici. Rămâne ca deziderat al viitorului, regruparea terenurilor deţinute de proprietari în sole compacte pentru ca această şansa economică să aducă bunăstarea oamenilor.

C. CUPRINDEREA POPULAŢIEI - SECTOARE ECONOMICE Dacă în anul 1930 populaţia comunei avea un număr de 1262 de locuitori, în anul 1939 numărul acestora a crescut la 1487 de locuitori, în anul 1978 a crescut la 3060 de locuitori, iar astăzi numărul locuitorilor a ajuns la peste 2700 de locuitori.

Evoluţia populaţiei: Anul Total B F Naşteri Decese 1938

2725

1308

1417

72

48

1948

2650

1253

1397

69

41

1989

2715

1331

1384

31

27

46

1999

2720

1353

1367

28

25

Prin munca stăruitoare a dascălilor din comuna noastră s-a ajuns ca între anii 1938-1939 toţi tinerii sub 30 de ani să ştie carte.

Evoluţia populaţiei şcolare şi a cadrelor didactice: Unitatea Anul Populatia şcolară şcolara

înfiinţării

1938

şcolii

B

Şirineasa

1957

115

Ciorăşti

1962

77

Cadre did.

F

2

1948 T

B

66

181

78

155

F

1989

2000

T

B

F

T

B

F

T

100 63

163

102

79

181

96

83

179

75

149

14

12

26

26

15

28

74 2

22

18

Satele au în medie 550 locuitori, sunt înşiruite pe valea râului Luncavăţ, iar trecerea dintr-un sat în altul se face aproape pe nesimţite. Ca structură predomină satele răsfirate.

Principala ramură a economiei din comuna noastră este agricultura. Agricultorii se ocupă cu tot ceea ce pământul le îngăduie, fără a se specifica şi dedica unei ramuri de producţie. Ei practică, agricultura, horticultura, apicultura, creşterea animalelor precum şi exploatarea pădurilor. Ocupaţia de bază o constituie agricultura, comuna având 1531 ha teren agricol. Pe lângă agricultura care este ocupaţia tradiţională, o parte din locuitori lucrează în industria din raza comunei, a oraşului Rm. Vâlcea sau alte localităţi din ţara.

O bună parte din locuitori lucrau în exploatările forestiere din bazinul forestier de pe valea Luncavăţului. In afară de ocupaţiile de bază (rotari, fierari, tâmplari, cojocari, croitori, etc) moştenite şi practicate de veacuri, unii locuitori se deplasau la lucru pe diferite şantiere de construcţie în intreprinderi industriale şi chiar în agricultură (IAS) unde se angajau în perioade de vârf, în producţie.

Aspectul general al satelor din comuna Şirineasa a fost mult schimbat, prin construirea unor unitaţi social-culturale şi economice de interes general (căminul cultural, dispensarul, şcoli, grădiniţe, primarie, magazine sateşti, oficiu de postă) pe de alta parte construirea de locuinţe individuale. Numai casele vechi mai au un numar mic de camere. Cele mai noi sunt construite în stil modern, mari, spaţioase cu parter, etaj sau chiar cu două etaje şi sunt acoperite cu ţiglă şi tablă după cel mai nou model şi material.

Incă din cele mai vechi timpuri în comuna noastră se practica comerţul. Acesta consta în vânzări de fructe şi lemne de foc sau de construcţie.

Odată cu economia de piată pe raza comunei, au apărut şi oameni de afaceri care funcţionau cu mai multe societăţi şi prestaţii în diverse servicii către populaţie ca: magazine, sifonărie, centre alimentare, societate de vinalcol, etc.

Reţeaua comercială a fost mult extinsă şi modernizată. Din 3 magazine ale comerţului de stat s-au înmultit la un numar de 20 de magazine de stat şi private, care se ocupau cu comerţul mărfurilor alimentare şi nealimentare, iar pe parcurs o bună parte din acestea au intrat în stadiul de faliment.

O îndeletnicire străveche a locuitorilor este creşterea animalelor.

Insă cea mai veche îndeletnicire rămâne agricultura.

Transformarile economice şi sociale petrecute în viaţa satului au determinat schimbări şi în peisajul ocupaţiilor tradiţionale.

47

D. INDELETNICIRI STRĂVECHI 1. Munca la câmp Toate muncile de primăvara până toamna se făceau pţ împrumut, prin ajutor reciproc, la arat, la semănat, prăşit, secerat, cositul fânului, culesul prunelor şi viilor, cules în general. Ţăranul muncea foarte mult, dar toamna avea recolte slabe. Planta ce se cultiva cel mai mult era porumbul, iar grâul era cultivat mai puţin. Terenul se cultiva alternativ. Semănatul se facea cu călcâiul piciorului pe timp ploios şi cu sapa pe timp secetos, în cuiburi la trei paşi distanţa şi la trei brazde între rânduri în urma plugului, tras de boi.

Câţiva ţărani mai înstăriţi posedau maşina manuală de treierat şi vânturat grâul. Până la apariţia acestor maşini, treiratul se făcea cu ajutorul cailor, iar cei mai săraci băteau snopii de grâu cu parul şi-l vântura atunci când bătea vântul mai puternic.

Grâul se spala şi se usca la soare, se macina la morile de pe Luncavăţ. Moara era pusă în mişcare de forţa apei, cu ajutorul unor turbine construite din lemn, fiecare turbină învârtea o piatră de măcinat. Aceste mori se foloseau la măcinatul porumbului şi grâului. Din făina obţinuta , gospodinele făceau pâine de casă. Pâinea era coaptă în cuptorul din vatră, pe timp de vară, dar cuptorul era încălzit uneori şi pe timp de iarnă, în preajma sărbătorilor când coceau pâine, colindeţe pentru colindători, mălai, turtă, cozonaci.

Ca unelte agricole aveau plugul cu boi, sapa, hârleţul, coasa, secera, târnacopul, grebla de lemn şi grapa de mărăcini.

O tadiţie agrară mult practicată în comuna noastră, în decursul vremii, era aceea, ca la lăsata secului pentru postul mare, tăranii proprietari de boi, se întâlneau la cârciuma satului unde se cinsteau cu tuică şi vin, întovărăşindu-se câte doi, trei, pentru arăturile din acel an, pentru transportul, cu căruţele, cerealelor de pe câmp până acasă.

In verile secetoase, fete sau femei din cătunul Ciolpani, înfaşurate cu verdeaţa, mergeau la fântâni şi pe uliţele satelor jucând şi cântând, invocând ploaia, în care timp sătenii le stropeau cu apă, dăruindu-le bani sau alimente.

Cunoştinte populare despre meteorologie înainte vreme erau:  In noaptea de 31 decembrie, se puneau pe masă 12 foi de ceapă cu sare în aceeaşi cantitate în fiecare. In dreptul fiecareia se scria numele unei luni din an. Dimineaţa stăpânul casei cerceta aceste foi, notându-şi luna care are mai multă apă din dizolvarea sării. Cea care avea mai multă apă era socotită lună ploioasă, iar cea care avea mai putină apă era socotită lună secetoasă.  Bătrânii spuneau că atunci când fulgera la Cornucaprii (tropicul capricornului) în cel mult o jumătate de oră va veni ploaia.  Când bătea vântul dinspre apus, ziceau că acesta prevesteşte mare seceta şi de aceea îl numeau: Traistă goală - Sărăcilă -.  Când era furtună puternică şi se trăgea clopotul bisericii, oamenii credeau despre clopot că are puteri supranaturale de împrăştiere a norilor.  Tot pe timp de furtună, unii cetăţeni înfigeau diferite obiecte de fier în mijlocul curţii, cu credinţa că le apară casa de trăsnete.  Terenurile arabile ale satelor din comună nu aveau o fertilitate pretabilă agriculturii, dar sătenii noştri cu tradiţie mai veche s-au ocupat cu cultivarea cerealelor, creşterea animalelor, pomicultura, în mod deosebit plantaţii de măr, de prun şi viţa de vie, apicultura si vânatul. a. Creşterea animalelor Inainte vreme locuitorii comunii se ocupau şi cu creşterea animalelor: ovine, porci, capre, cai.

Oile cele mai multe se găseau în satul Şirineasa, unde se găseau adevăraţii oieri veniţi din Transilvania.

Majoritatea populaţiei poseda câte 2 boi, 1 vacă cu lapte, câteva oi, porci, capre, iar cei mai înstăriţi aveau şi cai. Oierii din satul Şirineasa preparau vestita '' Telemea'' de oaie, pe care o vindeau pe pieţele oraşelor, pentru furajul oilor.

48

Ceilalţi locuitori foloseau laptele ca hrană zilnică, iar prisosul era transformat prin fierbere în brânza, pe care o păstrau în putini de lemn sau vase de pământ smălţuite, fiind consumată în perioada când nu aveau lapte. Untul se prepara din laptele prins ( închegat) bătut în putinee de lemn sau de lut smălţuite şi era consumat proaspăt cu mămăliguţa caldă. O parte era topit şi păstrat în vase smălţuite şi se folosea la pregătirea mâncărilor în timpul verii.

Bolile care bântuiau atât înainte cât şi azi printre oile din comună erau: gălbează, râia şi cârcelul. Inainte aceste boli distrugeau turme întregi de oi deoarece nu se cunoştea nici un medicament.

In prezent aceste boli nu mai constituie un pericol, datorită medicamentelor descoperite de oamenii de ştiinţa. Când se sângerau le cresta urechea cu briceagul, fiind bătută apoi cu un beţişor pentru a se scurge sângele. O altă boală care bântuia printre oi era şi antraxul (dălacul).

Bolile care bântuiau şi bântuie la cai sunt: răpciuga - boala contagioasă caracterizată prin ulceraţii pe mucoasa nazală, respiraţie grea, râia, tignafes (boala de plămâni) şi dălacul.

La bovine, atât în trecut cât şi astăzi se manifesta urmatoarele boli: febra aftoasă, care se manifesta printr-o erupţie la gură şi picioare şi care este transmisibilă la om, şi dălacul. Când mâncau trifoi sau lucernă verde, oamenii le dădeau de sânge dintr-o venă de deasupra ochiului sau de la gât. In prezent gazele din stomac se elimină cu ajutorul trocarului.

Porcinele sufereau şi suferă de: pestă, rujeolă, dălac şi emfizem pulmonar. Inainte vreme aceste boli făceau mari pagube pentru că nu se cunoşteau şi nici nu existau medicamentele de azi, care salvează animalele în cauză. Un medicament empiric, şi singurul chiar, care în anumite cazuri dădea rezultate bune, era rădăcina de spânj care era introdusă în ureche. b. Pomicultura Este ramura de cultură cea mai potrivită în comuna noastră, unde chiar configuraţia solului este proprie culturii pomilor, în afară de terenul de pe malurile râului Luncavăţ prielnice pentru grădinărie.

Creşterea pomilor în satul Ciorăşti şi a grădinilor de zarzavat în satul Şirineasa, dădeau coeficientul cel mai mare în veniturile locuitorilor. Pomii ce s-au cultivat în comuna noastră au fost: prunii, merii, perii şi nucii, iar prin vii erau piersicii. c. Cultura viţei de vie Inainte pe dealurile comunei Şirineasa se planta viţa de vie zisă românească, care a fost distrusă de filoxeră, iar mai târziu a fost înlocuită cu viţa de vie sălbatică, importată din alte ţări şi altoită cu viţă nobilă. Rădăcina viei sălbatice nu a mai fost distrusă de filoxeră. Parte din cetăţeni au plantat viţa de vie hribizi, pe motivul că este mult mai puţin pretenţioasă decât cea nobilă. Plantarea viţei de vie se făcea primăvara, în terenul desfundat din toamnă, la un metru distanţa şi interval tot un metru, una de cealaltă.

Ca instrumente viticole aveau: hârleţul, târnăcopul, sapa, foarfeca, maşina din aramă pentru stropit, maşina de pulverizat praf de pucioasă şi ferăstrău scurt pentru tăierea butucilor uscaţi.

Pentru zdrobitul strugurilor aveau linul, în care strugurii se zdrobeau cu picioarele, apoi teascul în care tescovina era stransă pentru a se scurge tot mustul.

Cei bătrâni în zilele de vineri, nu munceau în vie motivând ca aceasta provoacă uscarea frunzelor şi a strugurilor.

Comuna Şirineasa vestită altădată prin livezile de pomi fructiferi şi cultura viţei de vie pe care le deţinea, şi care, au fost distruse în timpul comunismului, se străduieşte astăzi prin locuitorii săi să reînvie aceste ramuri ale agriculturii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu legumicultura şi creşterea animalelor . d. Apicultura A fost pe vremuri în floare în comuna noastră, mai cu seamă în satul Ciorăşti, unde erau gospodari care aveau 50-70 buduroaie (stupi primitivi) cu albine. Locul stupilor primitivi, a fost luat de stupii sistematici care dau mai mult randament şi sunt mai uşor de îngrijit. După primul război această ocupaţie era în declin. In cele din urmă, atenţia oamenilor s-a îndreptat serios spre reînviera acestei ramuri de producţie. e. Vânatul In comuna noastră, în trecut se făcea în mod ilegal, de către toţi posesorii de arme, unii dintre ei având şi câini de vânătoare. In prezent vânatul se face conform legii de protecţia vânatului, posesorii de arme de vânătoare având şi permise speciale pentru vânat. Azi nu mai folosesc câinii de vânătoare.

49

La toate aceste activitaţi, participa întreaga familie, copiii mai mici făceau munci mai uşoare, mergeau cu vitele la păscut. Cei mari ajutau la munci mai grele. Femeile foloseau baniţa, confecţionată din lemn, de formă rotundă, de mărimea unei roţi de car, prevăzută cu un cerc şi un fund circular, pentru a transporta mâncarea în câmp la oamenii aflaţi la muncă. In baniţa se aşezau oalele cu ciorbă, cratiţele cu mâncare, străchini din lut şi linguri din lemn, turtă, pâinea sau mălaiul. Baniţa cu mâncare era purtată pe cap unde se aseză mai întâi un prosop (şervet, basma, iarbă, frunze de porumb), acesta era modelat, bine sucit să nu se desfacă, în formă de cerc cu diametrul de 10-15cm, rezultând o glabnică.

Aceasta se folosea şi la adusul apei cu vadra, sau a altor obiecte ce puteau fi duse pe cap de catre fete şi femei.

3. Industria casnica In timpul verii şi toamnei, femeile pregăteau inul, cânepa, lâna, astfel că până venea iarna acestea să fie gata pentru tors. Ele semănau cânepa, o culegeau, luau sămânţa dupa ce o uscau, apoi o duceau la baltă pentru a o topi, o aşezau mănuşa lângă mănuşa peste care se puneau greutaţi ca să stea în apă. După câteva zile scoteau cânepa, o puneau la uscat şi când era bine uscată, o dădeau la meliţă.

Meliţa era o unealtă făcută special pentru aşa ceva, fiind confecţionată pe un postament din lemn bine fixat, având la capete doi stâlpişori fixaţi în postament şi deasupra lor două scândurele, fixate paralel de stâlpişori în aşa fel ca distanţa dintre scândurele să fie de 4-5cm între aceste scânduri, o altă scândură, cioplită în formă de satâr, era prinsă la un capăt într-un cui de lemn în aşa fel ca scândura să fie rabatabilă. Odată trecută prin această operaţie, cânepa se alegea în fuior, se pieptăna frumos cu ajutorul unor piepteni. Cu aceştia se pieptăna şi lâna, după ce era tunsă de pe oi, spălată, uscată şi pregatită pentru a fi prelucrată în pânză sau dimie (stofă pentru haine).

Lâna spălată dărăcita şi făcută caiere, cânepa şi inul meliţate, pieptănate şi făcute fuioare urmau să fie toarse şi transformate în fire subţiri, bune de ţesut. La torsul lânii şi cânepii, femeile organizau de multe ori claca, la câte o familie, unde veneau femei însoţite de bărbaţii lor, fete cu fraţii lor mai mari sau mai mici, unde se spuneau snoave, cântau din gură sau fluier, făceau glume, jucau cărţi şi stăteau până noaptea târziu, lucrând la lumina lămpii cu gaz.

După ce lâna, cânepa şi inul erau toarse, gospodinele goleau fusele în gheme ori pe nişte mosoare, mari cu ajutorul unor scule numite: vârtelniţa şi sucală, care erau învârtite manual. Pentru golirea fuselor foloseau şi răşchitorul, un fel de ''teu'', despicat la o baza într-o crăcană cu două ramificaţii. Odată obţinute firele în această formă, gospodinele le pregăteau pentru ţesut, le urzeau.

Erau în satul Ciorăşti câteva femei care aveau urzoi, precum Mariţa lui Rădoi, o femeie în vârstă, care era cea mai solicitată. Urzoiul când era pus în funcţiune ocupa toată camera în care era instalat. Axul său era fixat în podea si în tavan, cu suporţi special făcuţi. Alte femei urzeau direct pe gard. O altă femeie care era foarte căutată pentru năvăditul în iţe, cu un număr foarte mare de iţe (24 iţe, 50 iţe şi chiar 104 iţe) a fost Ioana Popescu (Oana lui Colac). Ea a fost căutată şi pentru festonatul costumelor naţionale : vestă şi şoarţe.

Odată ajunse acasă de la urzoi, femeile pregăteau războiul de ţesut. Aici intervenea arta cea mai grea năvăditul. Fiecare fir era luat manual şi introdus prin ocheţii a două, trei, patru, şase, sau mai multe iţe şi prin despărţiturile spetei ce regla distanţa dintre firele urzite, după care începea ţesutul propriu-zis. Gospodina trebuia să se aprovizioneze cu ţevi depănate, din fire de lână, cânepa sau bumbac, în forma papiotelor cu aţă de cusut, atât cât să încapă în suveică şi erau bobinate cu ajutorul sucalei. Ţevile erau făcute din lemn de soc. Războiul odată, aşezat în casă, nu se mai scotea până aproape de Paşti. Ţesătura avea destinaţii diferite, în raport cu materialul din care era realizat.

4. Industria locală In afară de industria casnică, unde femeile prelucrau inul, cânepa, lâna, bumbacul şi pe alocuri borangicul provenit de la viermii de mătase, în comună mai existau câţiva locuitori care învăţaseră câte o anumită meserie, pe care o practicau mai, în tot timpul anului. Aceşti meseriaşi practicau: fieraria, tâmplăria, dogăria, croitoria, cismăria şi dulgheria. Rudarii din Ciolpani se ocupau cu: rotăria -o 50

meserie destul de bănoasă, confecţionarea de albii, linguri, coşuri - din această cauză li se mai spune şi coşari. Tot aceşti coşari cofecţionau hambare, cozi de sape, cozi de coasă şi mături de nuiele.

In timpul colectivizării tineretul din cătunul Ciolpani, lucra la IAS din Bărăgan-Dobrogea şi diferite şantiere din ţară. După 1989 mulţi au plecat la muncă în străinătate, iar alţii, în special femei lucrează la Salubritate în Rm- Vâlcea.

5. Comerţul Inainte vreme comerţul consta din vânzarea fructelor pe pieţele din Bucureşti şi Craiova, de unde veneau negustori şi ridicau personal marfă de la locuitorii comunei. De asemenea în lunile de toamnă şi iarnă cetăţenii se mai ocupau şi cu vânzarea lemnelor de foc sau de construcţie la locuitorii comunelor: Ioneşti, Orleşti, Zăvideni, Prundeni. Cu această îndeletnicire se ocupau în special locuitorii satului Ciorăşti, care erau proprietari de păduri.

In afară de cele arătate mai sus, în comună erau şi câteva prăvălii unde se vindeau: manufactură, fierărie, coloniale şi diferite mărunţişuri. Aceste prăvălii au funcţionat până când a luat fiinţă cooperativa ''Luncavăţul'' în anul 1945.

6. Cărăuşia In trecut cărăuşia se făcea cu carul cu boi, căruţe cu cai şi iarna cu sania. Cu carul cu boi şi căruţa cu cai se transportau fructele la Drăgăşani şi Craiova, iar prin sate se mai transporta şi sarea, aducând la întoarcere cerealele necesare.

In timpul iernii se transportau lemne în comunele arătate mai sus, la 4. de unde aduceau vinul necesar pentru sărbătorile de iarnă, mai ales cetăţenii care nu aveau vie proprie.

In timpul colectivizarii, mijloacele de transport au fost înlocuite cu maşini de transport, care aduceau mărfurile necesare la magazinele din comună şi la transportul cerealelor şi fructelor de pe terenul CAP. De asemenea transportul lemnelor din pădure la locul de destinaţie se făcea şi se face cu ajutorul tractoarelor cu troliu şi autocamioanelor.

In ceea ce priveşte ocupaţia locuitorilor, în afară de cele arătate mai sus majoritatea cetăţenilor din comuna noastră (bărbaţi) lucreau în fabrici, uzine şi dierite şantiere, deoarece munca pe ogoarele CAP se facea mecanizat şi nu mai necesita prea multe braţe de muncă.

In afară de muncitori, agricultori şi meseriaşi în comuna noastră există şi mulţi intelectuali care îndeplinesc toate funcţiile din comună, iar o parte din ei au plecat în alte localitaţi.

Tot în comună existau câteva cârciumi: la Gae, unde se vindeau diferite băuturi spirtoase ca: vin şi ţuică. Călătorii din alte comune în trecere, găseau aici şi diferite mâncăruri, iar noaptea loc de dormit. In zilele de sărbătoare la aceste cârciumi se făcea hora satului cu orchestră angajată de patron.

E. STAREA DE SĂNĂTATE. 1. Bolile si leacurile lor Bolile care au bântuit mai mult în comuna noastră erau:  Bubatul (vărsatul).

Contra acestei boli se foloseau descântece de către anumite femei bătrâne (babe) dânduse copiilor bolnavi apa descântată pentru încetarea temperaturii (febra).  Icterul (gălbinarea).

Contra acestei boli se obişnuia să se taie cele două vene de sub limbă pentru scurgerea sângelui rău, dându-se să bea şi un ceai de diferite buruieni amare.  Junghiul (punerea de cuţit) provenit, de altfel dintr-o răceala a corpului.

La copiii mici, care nu puteau vorbi, li se punea pe corp, un gălbenuşi de ou, care era plimbat, până când se spărgea, crezând că acolo este junghiul. După aceea în locul acesta erau puse tărâţe de 51

grâu amestecate cu hrean învelite în cârpe, sau se puneau numai cârpe udate cu ţuică. La junghi se mai folosea şi o aţă descântată care se înfăşura pe corp. La vârstnici se foloseau descântecele cu busuioc, cuţit şi cărbuni stinşi în apă proaspătă adusă de la fântână, din care erau obligaţi să bea pe nemâncate şi să pună cârpe ude la partea dureroasă. ● Crizele de stomac (răsturnarea rânzei).

Cel bolnav era fricţionat de anumite femei şi obligat să se dea de trei ori peste cap. In cazul că nu se potolea durerea, i se punea pe stomac o lumânare aprinsă, peste care se punea o oală nouă. După stingerea lumânării, se producea vid şi partea dureroasă se sălta în oală ca într-o ventuză. ● Durerea de cap (deochiatul).

Această boală era tratată tot de către femei bătrâne prin descântece cu busuioc, cărbuni stinşi în apă proaspătă care era adusă de la mai multe fântâni până în răsăritul soarelui. Bolnavul era obligat să stea în faţa babei în timpul descântecului, în care timp îi sufla peste faţa ca să fugă cele rele din capul bolnavului. ● Frigurile (malarie-paludism).

Bolnavul era tratat în mod empiric, tot prin descântece, i se da să bea oţet sărat şi i se aplica pe una din mâini diferte buruieni tocate mărunt şi legate cu cârpă, fiind ţinute până se forma o umflătură care fiind înţepată cu un ac, se scurgea un lichid galben. ● Damblagia (paralizia) pierderea totală sau parţială a mobilităţii şi a sensibilitaţii corpului. Se credea că se vindecă cu untură de porc negru, taiat în ziua de 20 decembrie (Ignat) descântată de femei bătrâne, amestecată cu pământ din locul de pe câmp unde a dormit cel în cauză, locul acela fiind socotit loc rău, pe unde a trecut Ielele (Cele Sfinte).

In comună, cetăţenii folosesc următoarele plante medicinale: muşeţelul - se foloseşte la dureri de stomac, dureri de gât, dureri în dantură, dureri de ochi şi spălatul rănilor; floarea de tei şi soc - se ia ca ceai în caz de răceală; frunzele de menta (izma de grădina) - se întrebuinţează în crizele de stomac, diaree şi dizenterie; sunătoarea - care se întrebuinţează în boala de stomac şi ficat; pătlagina - foile ei unse cu grasime tratează rănile (bubele).

2. Dispensarul - Starea de sănătate Incă din cele mai vechi timpuri au funcţionat pe teritoriul comunei vraci deservanţi, sanitari şi câte o moaşă comunală, între care cităm: Mogoş Maria şi Bădulescu Victoria.

Moaşele comunale asistau la naşterile care aveau loc acasă. Dintre primii sanitari ai comunei amintim pe Dumitru Ivan, Nicolae Ivan. Mai târziu după 1950 s-au înfiinţat dispensarele medicale.

Dispensarul medical la început a funcţionat în diferite case (casa Cerbu Constantin) cu chirie, iar între anii 1976-1979 a funcţionat în localul Căminului Cultural. Actualul Dispensar se află alaturi de Primăria comunei Şirineasa şi a fost dat în folosinţa în anul 1979.

Dispensarul comunei Şirineasa 52

Primul medic cunoscut este doctora Haraeşic Manta Adriana care a venit din Sibiu.

Au urmat o serie de medici, stagiari care şi-au adus aportul în menţinerea si caştigarea sănătaţii în comună: dr. Veţeleanu Monica, dr. Soare, dr. Popa Emilia, dr. Braşoveanu, dr. Trană, dr. Covrescu, dr. Petrescu, dr. Dinescu Aiten (de origine turcă), dr. Stănescu Ion, dr. Chelaru, dr. Grigore, dr. Holer, dr. Gherzan şi dr. Filip Constanţa.

Astăzi îşi desfăşoara activitatea pe raza comunei medicul generalist dr. Popescu Mariana ajutată de asistenta medicală Popescu Valeria.

Alături de aceşti medici au colaborat şi asistentele: Streinu Mioara, Mocanu Elena şi Munteanu Maria (Monica).

Toţi aceşti medici şi asistente medicale au vegheat la sănătatea sătenilor, au dat dovada de competenţă şi un înalt grad de profesionalism.

Starea de natalitate între anii 1990-2009 este urmatoarea:44 Anul Natalitate B

Anul Natalitate

F

Total

1990 22

18

40

1991 29

20

1992 22

B

Anul Natalitate

F

Total

B

F

Total

1997 22

8

30

2004 5

8

13

49

1998 17

18

35

2005 11

6

17

11

33

1999 9

11

20

2006 3

10

13

1993 19

17

36

2000 19

9

28

2008 14

8

22

1994 16

13

29

2001 15

14

29

2009 14

6

22

1995 11

11

22

2002 15

13

28

1996 13

15

28

2003 10

10

20

I. VIAŢA RELIGIOASĂ A. BISERICA ŞI SATUL In viaţa spirituală a satelor ce compuneau comuna Şirineasa înainte de 1968, biserica a avut un rol bine determinat în dezvoltarea credinţei creştine, în formarea şi modelarea în spiritul credinţei în Dumnezeu, în educarea cuminţeniei şi supunerii, a respectului faţă de semeni, a încrederii în relaţiile dintre săteni şi autorităţi.

Oamenii acestor locuri şi-au păstrat de-a lungul timpului tradiţiile şi obiceiurile, frumosul port de oameni simpli şi graiul lor străbun - neinfluienţate sau falsificate. Atunci când s-au văzut în faţa unor primejdii, s-au rugat la Dumnezeu, făcând semnul crucii şi zicând:'' Doamne, iartă-ne, fereşte-ne de rele şi ajută-ne pe noi, păcătoşii, să scăpăm de toate necazurile! Nu aduce asupra noastră urgia şi mânia ta! '' La orice eveniment din viaţa lor - botez si cununie, naştere şi moarte - oamenii au cerut sprijin şi au primit ajutor de la Dumnezeu, prin biserică. La biserică s-au adunat în astfel de împrejurări, tot aici s-au rugat lui Dumnezeu în zilele de sărbătoare şi duminică, iar în sărbătorile precedate de post Învierea Domnului, sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Adormirea Maicii Domnului şi Naşterea Mântuitorului - credincioşii au ţinut post, s-au bucurat de taina spovedaniei şi împărtăşaniei. Prin Sfânta Învătătură şi prin slujitorii ei, biserica a intarit şi mângâiat sufletele strămoşilor noştri, a făcut

44

Dispensarul medical din Sirineasa

53

din ei oameni cinstiţi, buni creştini, cu frica de Dumnezeu, cu dragoste de semenii lor, lăsându-le urmaşilor, drept pildă, credinţa străbună. În comuna Şirineasa sunt trei biserici. Cea din centrul Şirineasa fondată în anul 1794 de către Constantin Brâncoveanu. Cea din satul Slăviteşti s-a clădit in anul 1751 de către Jupân Ion Radu Slăvitescu şi Jupâneasa sa Bălaşa Kir Roşianu Vornic. Cât despre biserica din satul Ciorăşti, dintr-un hrisov, rezultă că a fost zidită în anul 1797 de către moş Vasile.45

B.

BISERICILE - LĂCAŞURI DE CULT

Biserica a fost întotdeauna alături de şcoală, una din marile instituţii din viaţa poporului, nu putem să trecem fără să vorbim de viaţa religioasă a locuitorilor din comuna Şirineasa.

1.

Biserica ''Cuvioasa Paraschiva'' din satul Ciorăşti

Din punct de vedere religios în comună există parohia Ciorăşti, devenită parohie in anul 1997, când a fost renovată de preotul Lăcraru Mihai, apoi a fost Sfiinţită în acelaşi an. Tot preotul Lăcraru Mihai a mutat clopotniţa bisericii şi a construit o casă parohială.

Cum intri în satul Ciorăşti, sat de moşneni, privirea îţi este lovită de două turle mari, ce strălucesc in lumina soarelui. Sunt turlele bisericii din acest sat.

Biserica ''Cuvioasa Paraschiva''

45

Mitropolia Olteniei nr. 5-6 pag. 475-476, nr.9-10 pag. 754;Arhivele Olteniei 1936 pag. 422;430;723;Analele Mitropoliei Olteniei 1941 pag. 774-775

54

Aşezată în mijlocul acestui sat pe un teren mai înalt, lasă impresia unui însemnat monument.

Construcţia din cărămidă cu temelie de piatră şi ciment, pardoseală de mozaic, prezentând multă soliditate, biserica aceasta este opera ahitectului Ghica.

E clădită în anul 1928, alăturide biserica veche, care a fost din lemn şi din care a mai rămas Sf. Prestal, închis în zid de beton. Pentru această biserică veche din Ciorăşti există un hrisov în care se prevede că la anul 1797 s-a găsit fondată de moşnenii acestui sat care au avut de moş al lor pe unul ,,Vasile’’.Acest lăcaş a fost reparat în anul 1882.

Ridicarea bisericii noi din satul Ciorăşti a fost făcută cu multă cheltuială şi trudă,fiind totuşi gata la 8 noiembrie 1928, aşa cum scrie în Pisania de deasupra uşii. Piatra fundamentală a fost pusă la 5 mai 1924 pe vremea lui Ferdinand I, iar Sfinţirea a avut loc la 8 noiembrie 1928.

Această biserică are hramul ''Sf. Cuvioasa Paraschiva'', preot la vremea aceea fiind Gheorghe D. Popescu, iar dintre enoriaşii care au ajutat la clădirea bisericii amintim: Constantin Constantinescu, Ion Predescu, Emanoil Oprescu, Gheorghe P. N. Andrei, Nicolae Croitoru, Ion Marinescu, Ion Şt Dinculescu şi Eftimie Păuşescu.

Această biserică a fost deservită de preoţii: preotul Gheorghe D. Popescu, preotul Constantin Andreescu, preotul Nicolae cel care a făcut gardul de ciment de la şosea, preotul Gheorghe Bărbuş, preotul Mihai Lăcraru şi în prezent preotul Mihai Popescu, a contribuit la introducerea centralei termice cu calorifere în biserică şi construcţia unei clădiri pentru servirea mesei la praznicul bisericii, sau cu alte ocazii.

Având în vedere că satul Ciorăşti este format din moşneni proprietari din tată-n fiu, iar satul Şirineasa a luat naştere din clăcaşii de pe moşiile mânăstireşti, este firesc ca fiecare să-şi aibă organizaţia sa religioasă şi culturală. Aceste două sate s-au unit sub o singură administraţie, contribuind la aranjarea intereselor comune de ordin social.

2.

Biserica ''Sfântul Ierarh Nicolae'' din satul Şirineasa

În mijlocul satului Şirineasa, găsim biserica ridicată în anul 1937 de către enoriaşi .Această biserică are trei turle de cea mai mare frumuseţe arhitectonică, în contrast cu casele din jurul ei.

Biserica ''Sfântul Ierarh Nicolae''

55

Terminată în anul 1953 s-a sfinţit cu hramul ''Sf. Ierarh Nicolae'', preot paroh la vremea aceea fiind Gheorghe D. Popescu, iar preot deservant Constantin Gh. Andreescu. Această biserică a fost pictată de către Vasile Dumitrescu Strejeşti. În anul 1998-1999 această biserică a fost renovată de către preotul Gheorghe Gh. Popescu şi enoriaşii acestei biserici.

Biserica din satul Şirineasa este deservită până în august 2006, luna când a decedat, de preotul paroh Gheorghe Gh. Popescu (Georgel), fiul preotului Gheorghe D. Popescu. În prezent biserica este deservită de preoţii parohi: Truţă Gabriel şi Stănescu Cosmin, nepotul preotului Georgel Popescu.

3.

Biserica veche din satul Şirineasa

In apropiere de biserica Sf Nicolae, pe o alee în jos la 150 m în capătul ei, se zăreşte o bisericuţă mică, care a fost lăcaşul de închinăciune vechi, ce a cultivat din moşi strămoşi sentimentul religios.

Biserica veche din satul Şirineasa

Această biserică a fost înălţată prin truda enoriaşilor între anii 1883 -1887, în locul fostei biserici a lui Constantin Brâncoveanu, construită în anul 1794, care se afla în ruină la vremea aceea.

Aici găsim în interior o tâmpă veche cu caracter Brâncovenesc,datând din vremea acestuia.

Printre enoriaşii şi ctitorii care au sacrificat multă osteneală pentru ridicarea acestei biserici amintim: Nicolae Poenaru (primarul din acea vreme), Barbu M. Bolborici, Donţu Păun, Petre Achimescu, Ion Bucureşti, Ion Iliescu, Marin I. Barbu, Ion I. Moisescu, Nicolae Bucur, Nae Mihail arendaşul moşiei Şirineasa, Dumitru Oprescu - perceptorul comunei, Ion Gh. Istrătescu - arhitect şi Ion P. Şeuleanu – pictor .

In apropiere de această biserică se află resturi de temelii de case, foste probabil casele mânăstirii Horezu, care a avut până în 1864 aproape întreaga moşie a Şirinesei.

56

Biserica este uşor întreţinută, având o temelie din cărămidă, construită din lemn şi acoperiă cu şiţă din anul 1919, prezintă unele slăbiciuni ca orice locuinţă ajunsă la bătrâneţe.

4. Biserica din satul Slăviteşti Biserica din satul Slăviteşti s-a clădit în anul 7259 -1751 de către Jupân Sin Ion Radu Slăvitescu şi Jupâneasa Bălaşa Sir Kir Roşianu Vornicu.

Biserica din satul Slăviteşti

Această biserică a fost zidită în timpul domnitorului Ion Grigore Voevod, fiind ctitorie boierească. De această biserică nu se mai îngrijeşte nimeni ajungând astăzi în stadiu de ruină. Astăzi, în acest sat nu mai există biserică.

In prezent această biserică a fost declarată monument istoric.

Aici în biserică, în fumul de tămâie, s-au format suflete alese, care au dat naştere la oameni mari şi luminaţi. Se vede că viaţa culturală nu a fost neglijată nici în trecut şi nici azi, în aceste locuri.

Preoţii şi-au dat copiii la învăţăură şi după exemplul lor, din tată în fiu, toţi cei mai răsăriţi la nivel de cultură, astăzi , comuna noastră a dat naştere unor cărturari însemnaţi.

C. FOLCLORUL SĂRBĂTORILOR DIN COMUNĂ In această localitate se cunosc diferite sărbători, cărora cetaţenii le dau anumite interpretări.

Filipii - în aceste zile femeile nu lucrează şi nici nu dau gunoiul afară din casă, sub pretest că este rău de pagube la vite.

Rusaliile -se sărbătoresc timp de o săptămână la 50 de zile după paşti. In această săptămână femeile nu spală rufe şi nu coase , spunând că e rău de nebunie, le loveşte din caluş. In prima duminică a rusaliilor echipa de căluşari din satul Şirineasa, merge în comună şi joacă un joc tradiţional numit '' Căluşul'' la diferiţi cetăţeni din comună şi din comunele vecine.

57

Căluşul'' - este un joc moştenit din străbuni şi are loc de sărbătoarea Rusaliilor.

Jocul ,, Căluşul ’’

In comuna Şirineasa ansamblul ''Căluşul'' a fost premiat de nenumărate ori în judeţ şi alte judeţe ca: Târgu-Mureş, Caracal, etc.

Căluşul este compus dintr-un vătaf care comandă jocul, 9-10 jucători, stegarul (purtătorul de steag) şi un alt personaj este mutul. Mutul poartă o mască pe faţă cu mustăţi şi barbă, o costumaţie ca un capot cu brâu roşu şi nu vorbeşte în timpul jocului. Căluşarii au în picioare opinci cu pinteni şi clopoţei, iţari cusuţi cu râuri, cămăşi frumos cusute, brâuri frumos ornate, şi bete, iar pe cap poartă pălării împodobite cu panglici tricolore. Jocul începe în sâmbăta Rusaliilor şi se joacă sâmbăta, duminică, luni şi a doua duminică. Căluşarilor li se aduce în mijlocul horei o piatră pe care se aşează busuioc, usturoi, pelin si sare, iar la finalul jocului acestea se lasă gospodarului unde s-a jucat Căluşul, iar mutul primeşte bani de la stăpânul casei.

In a doua duminică a Rusaliilor, după ce se mai joacă pe la diferiţi cetăţeni, merg la una din cârciumile din comună şi termină jocul căluşului, prin ruperea bâtelor, a prăjinii steagului şi înmormântarea mutului, după care urmează petrecerea la cârciumă, a căluşarilor şi a cetăţenilor din comună.

- în casă se pun ramuri de tei, de nuc, pelin şi usturoi ca să alunge duhurile rele.

- un obicei practicat este acela, de a arbora ramuri cu frunze de tei la stâlpii caselor.

Marina - în această zi nu se lucrează fiind rău de vijelie.

Miercurea strâmbă - tinută mai ales de femeile gravide, de teamă să nu nască copii cu gura şi picioarele strâmbe. Nu se lucrează în această zi, pe motivul ca să nu iese pui din ouă cu ciocul şi picioarele strâmbe, deasemenea şi celelalte animale domestice.

Joia iepelor - cine avea cai nu lucra fiind rău de înţepături la cai.

Vartolomeu - nu se lucra şi nu se lucrează, fiind rău de furtună însoţită de grindină.

Pricopie - Precupul - nu se lucra ca să nu mănânce lupul vitele.

Sfântul Andrei - prevesteşte iarnă grea , iar lupii umblă iarna după pradă în haite.

40 Mucenici - 9 martie - dau cu măciucile în pământ, ca să intre gerul şi să iese căldura. In dimineaţa acestei zile, se obişnuia ca toţi ai casei să se afume cu cârpă aprinsă, precum şi grajdurile, coteţele, animalele şi stupii. In această zi se obişnuia să se recolteze miera de la stupii primitivi şi să se îndulcească ţuica cu ea.

58

Dragobetele - Drăgostitele - Cap de primăvară - în această zi se însoţesc păsările sălbatice, fiind rău de pagubă în vite şi păsările domestice.

Ropotinii ţestelor - în această zi se cofecţiona din pământ argilos ţeste care se foloseau la coacerea mălaiului şi a pâinii. Babele tăiau căţei fără ochi şi pisici negre pentru facerea farmecelor.

Sfântul Trifon - Trifonul lăcustelor - nu se lucra sub pretext că semănăturile vor fi distruse de lăcuste şi alte insecte.

Haralambie - nu se lucra fiind rău de boli, pe care se credea că el le are legate în lanţuri şi le va trimite peste cei care vor lucra.

Eliseu - e rău de furtună însoţita de grindină.

Sf.Petru - nu se lucra, deoarece el rânduia a le cui vite să fie mâncate de lupi.

Sâmbăta lui Sf. Toader - cine lucrează în această zi, are lucrurile încurcate în tot timpul anului. Membrii familiei îşi fac baie cu rădăcină de iarbă mare.

Spiridon - făcător de minuni - în această zi, cismarii nu lucrau fiind socotit patronul lor.

Sfântul Ignat - în această zi se tăia porcii pentru Crăciun şi nu se mai mânca peşte. Babele luau untura de la porcii negri tăiaţi în această zi, pentru facerea farmecelor şi descântecelor.

Atanasie şi Chiril - Vracii ochilor - nu se lucra fiind rău de boală, în special de ochi.

Pantelimon - Sora lui Sfântul Ilie - nu se lucra fiind rău de vijelie, furtună şi grindină.

Sânzâienele - Drăgaica - cine lucrează în aceea zi nu are rezultate bune în munca lui. Fetele se încingeau peste mijloc cu aceste plante în ziua aceea.

Sâmbăta lui Lazar - cine lucrează în această zi e rău de moarte atât în oameni, cât şi în păsări şi animale.

Treisfetiţele - sunt trei fete de sfinţi: Vasile, Grigore şi Ion. Sfântul Ilie - cine lucrează va fi trăznit atât el cât şi lucrarea facută.

Sfânta Filofteia - sora lui Sf. Nicolae - cine lucra era în pericol de a se tăia la mână sau picior.

Izvorul tămăduirii - nu se lucra fiind socotită ziua tămăduirii tuturor boalelor prin stropirea cu apă luată de la un izvor al bisericilor care îşi aveau hramul în această zi.

Moşii de vară - în sâmbăta rusaliilor. In această zi se face pomenirea morţilor. Femeile împart oale noi de pământ, cu lapte şi păsat, colivă şi vin. Iar la mănuşa oalei se pun diferite flori.

Moşii de iarnă - sâmbăta morţilor - se face pomenirea morţilor. Din această zi începe postul mare.

Stretenia - la 2 februarie - face parte din cele 12 praznice împărăteşti. Nu se lucrează.

Sfintele Marii - 15 august - 8 septembrie -fac parte din cele 12 praznice împărăteşti.

Obrejenia - 6 august - Schimbarea la faţa - face parte din cele 12 praznice împărăteşti.

In această zi se mănâncă peşte. Este aşezată în postul Sf. Marii.

Cuvioasa Paraschiva - Vinera Mare -hramul bisericii din satul Ciorăşti. Cetăţenii satului merg la biserică şi fac praznic în amintirea morţilor.

In afară de cele arătate mai sus în comună mai existau şi mai exista diferite obiceiuri: la lăsata secului postului mare, unii cetăţeni obişnuiau, după servirea mesei, să iese în curtea casei, să tragă cu arma, prin aceasta crezând că alungă duhurile rele din jurul casei.

In satul Şirineasa, tot cu această ocazie, tinerii având torţe aprinse în mână, confecţionate din coajă de cireş, mergeau prin livezile cu pomi, pe care îi afumau, rostind cuvântul ''Alimor''. Aveau credinţa că pomii vor da roade din belşug.

Duminica Floriilor - cetăţenii merg la biserică cu ramuri de răchită şi salcie verde în mânâ.

Vin cu ele, apoi le ia acasă, le fac sub formă de coroană şi le aşază la icoane.

Vineri până în paşti - din săptămâna neagră, se roşesc ouăle, făcându-se diferite desene pe ele.

Seara se merge la biserică cu flori şi se cântă prohodul.

La 23 aprilie în ziua de Sf. Gheorghe, dimineaţa, cetăţenii arborează la stâlpii casei, porţilor, grajduri şi în grădina cu zarzavaturi, ramuri de fag înfrunzit. La vacile cu lapte se pune sare, ca să nu le piară laptele, socotit că ar fi luat de cei care cânta cu buciumul pe coasta dealului din apropierea satului.

O tradiţie veche care se mai păstrează şi astăzi în ziua de Sf. Gheorghe este: ''Gurbanul'' - este o sărbătoare a unora din localnicii satului Şirineasa şi constă în sacrificări de miei de culoare albă, care semnifică mântuirea de păcate şi însănătoşirea celor bolnavi. Gurbanele 59

se fac la marginea unei păduri, iar resturile de la masă se îngroapă acolo, dacă se aduc acasă se zice ca aduc necazuri şi pagube.

In seara zilei de Joia Mare, din săptămâna neagră, se aprindeau focuri din resturile de coceni în curtea casei şi grădină.

In ziua de Buna Vestire - 25 martie şi în duminica Floriilor, cetăţenii mergeau la bâlci la Slăviteşti, de unde cumpărau: arpagic, peşte, diferite obiecte de îmbrăcăminte pentru sărbătorile paştelui, oale, sământă de cânepă şi de in, etc. In aceste zile se mănâncă peşte, iar din peştele din ziua de Florii se opreşte pentru a-l mânca după înviere, pentru a fi iute ca peştele.

60

VII. ÎNVĂŢĂMÂNTUL A. SCURT ISTORIC Profundele mutaţii înregisrate în societatea românească în ansamblul ei, la mijlocul secolului al XIX-lea, au cuprins în mod firesc şi învăţământul. Revoluţionarii de la 1848 au manifestat un interes deosebit pentru învăţământul gratuit în limba română: ''instrucţie egală şi întreagă pentru tot românul de ambele sexe'', aşa cum prevedea punctul 16 din Proclamaţtia de la Izlaz. În răstimpul de numai trei luni (9 iunie-13 septembrie 1848), cât a deţinut puterea politică, Revoluţia nu a reuşit să realizeze planul de reorganizare, pe baze noi, a învăţământului românesc, dar a trasat liniile directoare ale dezvoltării lui în perioadele următoare. Înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 a fost urmată de o cruntă teroare asupra elementelor revoluţionare din şcoli şi biserici. Numeroşi dascăli şi preoţi care îndepliniseră sarcini de prefecţi, comisari de propagandă şi lideri revoluţionari, au fost siliţi să ia calea pribegiei, mulţi dintre ei au fost aruncaţi în închisori. Şcolile din medil rural, socotite cele mai puternice focare de revoltă, au fost închise. Eforia Şcoalelor , reînfiinţată la 27 septembrie 1848, poruncea la 10 ianuarie 1849, cârmuitorilor de judeţe ca toate şcolile săteşti să fie închise, sigilate cu întreg mobilierul înăuntru şi să nu fie folosite de aici înainte ''spre altă locuinţă.46 Aceste măsuri au determinat o gravă limitare a accesului la învăţătură al categoriilor sociale implicate în înoirea societăţii, hotărâre dictată de interesele claselor dominante de a opri ascensiunea forţelor progresive. A fost o grea lovitură dată şcolilor, care, în ciuda greutăţilor, se aflau totuşi pe drumul cel bun. Înainte de revoluţie, se pregătiseră învăţători, cu eforturile ţăranilor se construiseră localuri de şcoli, pe cale de a se impune, frecvenţa la cursuri, în acele condiţii, era apreciabilă. Şi în comuna Şirineasa, şcolile din satele Ciorăşti şi Şirineasa care funcţionau de prin anul 1834 au fost închise.

Factorii care au contribuit la redeschiderea şcolilor săteşti au fost : întâi, sătenii, care aveau local de şcoala şi continuau să achite taxa de 2 lei de fiecare, pentru salariul învăţătorului, către Eforia Şcoalelor, apoi venirea ca domnitor a lui Barbu Ştirbei, ctitor al învăţământului din Ţara Românească, revenirea lui Alexandru Ghica în calitate de caimacan, organizatorul învăţământului sătesc,activitatea lui Petrache Poenaru în acest domeniu. Au contribuit de asemenea iniţiativele şi insistenţele unor înalţi slujitori ai bisericii, ca Nifon Sevastos, mitropolit al ţării, şi Calinic, episcop de Râmnic.

Pe Raportul Şcoalelor din decembrie 1854, cu privire la reînfiinţarea de şcoli la sate, domnitorul a pus rezoluţia : ''Se vor deschide şi şcoli săteşti centrale prin fiecare judeţ pe unde dorinţa se va arăta şi trebuinţa va dovedi'' 47.

S-a hotărât, în raport, că se vor deschide şcoli săteşti în toate satele care au peste 100 de familii.

Pentru dezvoltarea învăţământului românesc, inclusiv a celui sătesc, hotărâtoare a fost ''Reforma instrucţiunii publice'', înfăptuită sub domnia lui Alexandru Îoan Cuza. Cel mai important proiect al reformei instrucţiunii a fost elaborat de Vasile Boierescu în octombrie 1863, proiect care a stat la baza legii de organizare a întregului sistem de învăţământ. În lege au fost introduse obligativitatea şi gratuitatea învăţământului la sate şi egalitatea ambelor sexe - prevedere care înscria, în acea vreme, România, în această privinta, printre primele ţări din lume.

Legea instruncţtiunii publice din decembrie 1864 prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar de 4 ani pentru toate categoriile de copii cuprinşi între 8-12 ani. Gratuitatea învăţământului nu a putut fi asiguratâ în toate satele, deoarece principalele obligaţii materiale necesare pentru funcţionarea şcolilor (plata salariului învăţătorului, acordarea de ajutoare şi cărţi, îintreţinerea localului, achiziţionarea şi păstrarea mobilierului, aprovizionarea cu combustibil, etc.) au fost lasăte în seama comunelor. În comunele mai săarace, cum era şi cazul comunei noastre, lipsa acestor posibilităţi 46

Petre Manole, Dumitru Eftimie, Contributii la Istoria scolii satesti din partea stanga a Oltului (1848+1864),in ,,Studii Valceane’’ Vol VI. Rm. Valcea 1983, p 195 - 202 47 Ibidem

61

au condus la situaţia în care unii dintre cetăţenii comunei nu-şi puteau trimite copiii la şcoala şi, de aceea, mulţi dintre ei rămâneau analfabeţi.

B. ISTORICUL ŞCOLILOR DIN COMUNĂ

1. Şcoala CIORĂŞTI Şcoala luminează mintea şi deschide larg orizontul, iar biserica încălzeşte sufletul.

Factorii hotărâtori din viaţa poporului nostru au fost biserica şi şcoala. În ţara noastră bisericile au fost primele şcoli. În tinda lor călugării şi preoţii devotaţi învăţau pe copiii doritori de învăţătură şi meşteşugul scrisului şi al cititului.

Cuvântul lui Tertulian: ''Anima est naturaliter christiana'' se potriveşte mai bine decât orcui, poporului român. Prin credinţă şi învăţătură căpătată în mânăstiri şi biserici şi-au păstrat românii fiinţa etnică, de-a lungul vitregiei vremurilor prin care au trecut.

Prima şcoala din comuna Şirineasa, a fost înfiinţată în satul Ciorăşti în anul 1834, sub domnia lui Alexandru Ghica, după dispoziţiile Regulamentului Organic şi a durat pănă în anul 1846, când cu venirea lui Gheorghe Bibescu la domnie, ea a fost desfiinţată prin ordin oficial până la 1857.

La 1 noiembrie 1857 şcoala din satul Ciorăşti a fost reînfiinţată prin ordin circular dat de Alexandru Ghica, pe când se afla numit caimacan şi a durat pănă în anul 1875, când din cauza ruinării localului de şcoală s-au unificat ambele şcoli din comuna Şirineasa - Ciorăşti - Şirineasa până în anul 1901, iar în anul 1902 se dă în folosinţă un nou local de şcoală.

Primul local de şcoală din satul Ciorăşti a fost construit pe locul unde se află astăzi temelia fostului local al dependinţei de la şcoala cea veche din Ciorăşti, denumit ''Casa Împărătească'', fiind construit lângă ''Patulele Împărăteşti''. Din anul 1875 din cauza ruinării localului de şcoală, elevii din satul Ciorăşti mergeau o parte la şcoala din satul Şirineasa, iar o parte la şcoala din Comuna Dăeşti. În anul 1898, Casa Şcoalelor a început construcţia unui nou local de şcoală tip, care a durat până în anul 1901.

Construcţia localului a fost făcută în regie, iar valoarea lui a fost suportată de către locuitorii comunei . Localul era prevăzut cu o sală de clasă şi antreu precum şi dependinţă separată pentru directorul şcolii.

Localul dependinţei a servit ca sediu al Băncii Populare ''Stupina'', al carei casier era învăţătorul Grigore Miulescu, până în anul 1921, când a luat fiinţă postul ''III'' şi a fost amenajat ca sală de clasă. În anul 1912 s-a construit, din iniţiativa directorului Grigore Miulescu, a doua sală de clasă făcând parte integrantă din vechiul local. În anul 1962 s-a construit un nou local de şcoală în satul Ciorăşti, format din două săli de clasă, o cancelarie, o cameră pentru material didactic şi un culuar.

Ambele localuri de şcoală sunt construite din cărămidă şi satisfac pe deplin cerinţele învăţământului.

Vechiul local construit de Casa Şcoalelor având fundaţia făcută din piatră de munte şi var hidraulic a avut de suferit grave avarii în urma cutremurului din 9-10 noiembrie 1940. Terenul pe care a fost construit vechiul local de şcoală a fost cumpărat de locuitorii satului Ciorăşti, în anul 1898, cu suma de 300 lei din proprietatea locuitorilor Gheorghe Proorocu, Constantin Olteanu şi Constantin Teodorescu.

Terenul pe care s-a construit noul local de şcoală a fost donat de Elena Gh Andreescu, soţia fostului învăţător al satului Ciorăşti- Gheorghe P.Andreescu, fiica învăţătorului Grigore Miulescu.

Materiile de învăţământ ce se predau în vechea şcoală erau: Abecedarul, Manualul de precepte morale, Rugăciuni bisericeşti, Catechismul, Istoria Sfântă, Scrisul şi cititul după metoda 62

Laucausteriană. Primele noţiuni de scris se făceau pe nisip şi mai în urmă, pe tăbliţe de piatră – ardezic.

Aceste cunoştinţe sunt culese dintr-un chestionar de monografie, găsit la şcoala Ciorăşti, iar datele au fost culese de la preotul Nicolae Teodorescu, fost învăţător la şcoala Ciorăşti şi apoi subrevizor şcolar. Învăţătorii care au deservit şcoala Ciorăşti între anii 1834-1875 au fost dascălii de la strană gramatici -: Iancu D. Toma din cătunul Valea Alunişului, Ioniţă P. Stancu zis Ioniţă Petrescu - poreclit şi Carindatu candidat la preoţie.

După aceşti dascăli ai stranei a fost numit învăţător cu diplomă Chiriţă Constantinescu transferat apoi la şcoala din comuna Marcea .

A urmat - tot ca pasager către locul natal învăţătorul cu diplomă Fotache Popescu tot din comuna Marcea, absolvent a patru clase seminariale. Acest învăţător, din cauza localului de şcoală, complectamente ruinat în loc să stăruie a face reparaţiile necesare localului, a transferat şcoala din satul Ciorăşti în localul primăriei ce se găsea în satul Şirineasa.

După transferarea învăţătorului Fotache Popescu la şcoala Marcea, a fost numit învăţător preotul Nicolae Teodorescu - cunoscut de către locuitori sub numele de '' Popa Culin''. Cum noul învăţător, preotul Nicolae Teodorescu, locuia la extremitatea de vest a satului Ciorăşti, la 3,5 km depărtare de şcoală, care, unificată, se găsea în mijlocul satului Şirineasa, a mutat şcoala în satul Ciorăşti, în casa lui Miu Diaconescu, pentru a fi cât mai în apropierea locuinţei sale, obicei, la modă pe acele timpuri.

Această mutare a şcolii în satul Ciorăşti se deduce din raportul din 11 ianuarie 1880, al învăţătorului succesor preotului Petrache Ionescu, venit de la Şirineasa în anul 1879, care a cerut Suprefecturii de Otăsău să mute şcoala în localul primăriei, raport întemeiat pe urmatoarele motive: a) Şcoala sa fie la centrul comunei. b) Comuna să nu mai fie obligată a plăti chirie.

La aceste motive a contribuit şi obiceiul ca învăţătorul să-şi ducă şcoala cât mai aproape de locuinţa sa, preotul Petrache Ionescu, avându-şi locuinţa în satul Şirineasa.

De la anul 1880 băieţii în vârstă de şcoală din satul Ciorăşti, au urmat, unii la şcoala Şirineasa, iar alţii la şcoala Dăieşti. Şcoala în acele timpuri, făcea parte din Revizoratul Circumscripţiei Argeş-Vâlcea, apoi de Circumscripţia Gorj-Vâlcea. Cu toate acestea, între forul şcolar superior şi scoală, relaţiile erau foarte restrânse. Totul se rezuma la câteva date statistice şi unele relatări privitoare la anumite reforme interne. Legătura cea mai strânsă şi corespondenţa cea mai bogată era cu primăria şi subprefectura, ceea ce da şcolii o notă de dependenţă a ei mai mult faţă de Ministerul de Interne, punând astfel pe învăţători uneori, în subordinele primarului.

Invăţătorii erau numiţi adeseori de Prefectură şi tot acestă instituţie avea latitudinea de a satisface cererile de detăşări şi transferări ale acestora. In tot timpul descris cu persoanele şi activitatea lor, în domeniul şcolii din aceste locuri, găsim această instituţie înca nepusă pe baze sigure. La început cu local propriu, iar mai târziu fără, cu învăţători fără carieră, unii, iar alţii numai ca pasageri în trecere spre locurile natale, şcoala era lăsată la bunul plac al primarului şi a altor persoane interesate.

După mutarea şcolii din satul Ciorăşti, în satul Şirineasa, în anul 1880, de către învăţătorul preot Petrache Ionescu, locuitorii satului Ciorăşti, după mari străduinţe, au reuşit să reînfiinţeze în anul 1901 şcoala într-o casă particulară, având ca învăţător pe Alexandru Diaconescu, din comuna DaieştiVâlcea, circumscripţia şcolară cuprinzând întreg satul Ciorăşti. Deşi şcoala din satul Ciorăşti, era recunoscută de stat, în mod oficial, totuşi primarul refuza să împartă fondurile prevazute pentru întreţinerea şcolii, om de serviciu, combustibil şi obiecte de cancelarie, mărginindu-se a da totul numai pentru şcoala din satul Şirineasa. Din această cauză s-a dat ocazie la mai multe rapoarte şi adrese, din partea învăţătorului diriginte, Alexandru Diaconescu, atât la Revizorat cât şi Primăriei locale.

Din anul 1902, şcoala îşi continuă activitatea în noul local de şcoala ''Tip'' construit de Casa Şcoalelor, cu un singur post, până în 1913, 1 februarie, când ia fiinţa postul ''II'', iar în anul 1921 ia fiinţa postul ''III''.

63

Incepând cu 1 septembrie 1902, un om nou intră, dimpreună cu şcoala, în perioada de redresare, apărând pe arena didactică, figura venerabilului dascăl Grigore Miulescu, locatar, nascut in anul 1870, frate mai mic al vrednicului dascăl de la şcoala Şirineasa, C-tin Miulescu si mort subit, pe catedră, în orele de prelegeri în ziua de 19 decembrie 1915. Invăţătorul Grigore Miulescu a absolvit seminarul gradul I din Rm-Vâlcea în anul 1892, a fost numit învăţător la şcoala Zavideni la 1 martie 1893 şi apoi a fost transferat la şcoala Daieşti-Vâlcea, de unde a venit apoi la şcoala Ciorăşti. Tipul clasic al dascălului hareţian, apostol al desţelenirii unei parţi din ogorul intelectual al neamului, se poate afirma că el a pus bazele adevăratei şcoli din satul Ciorăşti, a edificat pe locuitori în acest sens, deschizând dorul şi trezind interesul pentru învăţătura. Dascal idealist, în unire cu fratele său C-tin Miulescu de aceiaşi structură şi împreună cu fruntaşii comunei Şirineasa, au raspuns cu promptitudine chemării marelui Haret şi în anul 1903 au înfiinţat Banca Populară ''Stupina'' al carei casier a fost de la început şi până în ziua morţii sale. A fost şi preşedinte al Cercului Cultural ''Luncavăţul'' fiind şi dirijorul corului pe întregul cerc cultural. Pentru toate acestea a fost medaliat cu ''Răsplata muncii clasa a II- a" în anul 1906.

Din dorinţa de a da tineretului şcolar o cât mai bună şi temeinică educaţie, vrednicul dascăl a construit a doua sală de clasă deoarece cei 120 elevi recenzaţi, nu încăpeau numai într-o sală de clasă şi a înzestrat-o cu mobilierul necesar. Suma necesară a acestei construcţii -3200lei- a fost suportată din salariul său, dând şi materialul lemnos, primind în schimb mulţumirile ministerului.

La 1 februarie 1913, sala a II-a de clasă fiind complet amenajată s-a făcut intervenţia pentru înfiinţarea postului '' II'', în care a şi fost detaşat la data de mai sus ginerele său Gheorghe P. Andreescu, un adevărat apostol al şcolii, născut tot în satul Ciorăşti.

După moartea vrednicului dascăl Grigore Miulescu, plâns fiind de tot satul a funcţionat în postul '' I'' Gheorghe P. Andreescu, iar în postul '' II'' Nicolae P. Georgescu, născut tot în satul Ciorăşti, detaşat apoi la şcoala Daieşti-Curtea, fiind numit apoi Petre N. Dăescu, născut în comuna DaieştiVâlcea, mort în fruntea plutonului, pe câmpiile Sibiului în august 1916 pentru eliberarea Ardealului.

In timpul concentrărilor dintre anii 1913-1916 şcoala a funcţionat sub conducerea preotului Nicolae Dăescu, parohul comunei Şirineasa, iar în timpul ocupaţiei germane 1916-1918 s-au perindat ca suplinitori: Alexandru N. Lăstun din comuna Popeşti-Vâlcea şi Lucreţia N. Poenaru, fiica primarului de pe acele vremuri Nicolae Poenaru absolventă a cinci clase primare.

In toamna anului 1917 şcoala nu a mai funcţionat, deoarece localul a fost transformat în lagăr pentru prizonierii ruşi, din care cauză sălile, mobilierul, biblioteca şi materialul didactic au avut mult de suferit după cum se constată din procesul verbal făcut de dirigintele şcolii Gheorghe P.Andreescu şi primarul comunei Ion M. Dumitrescu, în ziua de 15 decembrie 1918.

După primul război mondial şcoala îşi începe activitatea sub vrednicii dascăli: Gheorghe P.Andreescu şi Petre C. Miulescu, fiul dascălului C-tin Miulescu, venit detaşat de la şcoala Şirineasa în postul ''II'' la 14 octombrie 1918.

După detaşarea în cooperaţie, în calitate de inspector, a învăţătorului Gheorghe P. Andreescu, este numit învăţător fratele său Ion P. Gurgu, în anul şcolar 1920-1921, mort la începutul carierii, în anul 1922. In locul rămas vacant este numit ca suplinitor Victor Popescu, absolvent a 3 clase liceale şi fost notar al comunei Şirineasa.

Din anul 1921 a fost înfiinţat postul ''III'', dar nefiind ocupat de învăţători de carieră, ci pe rând de diferiţi suplinitori având la bază şcoala de contabil, cantori bisericeşti şi cinci clase primare: Dumitru M. Barbu, Gheorghe D. Turcu şi Elena I. Bărbulescu, a determinat pe dirigintele şcolii Petre C.Miulescu care, din dorinţa de a păstra prestigiul şcolii şi în interesul învăţământului să intervină la Revizoratul şcolar Vâlcea, pentru sistarea postului ''III''. .Această cale justă a fost aprobată şi menţinută până la 1 septembrie 1924 când a fost numit ca învăţător suplinitor Petre I. Georgescu, absolvent a patru clase liceale.

Invăţătorul Petre Miulescu, pe lângă rodnica activitate din şcoala, în unire cu fruntaşii comunei, a înfiinţat şi condus în calitate de preşedinte, societatea cooperativei ''Unirea'' .

A intervenit personal la Ministerul de Domenii pentru a se repartiza izlaz din pădurile statului şi pentru satul Ciorăşti ai cărui locuitori, fiind moşneni nu aveau dreptul la izlaz.

In campania din anii 1916-1918, a luat parte la luptele de la Zimnicea , căzând rănit grav în fruntea companiei ce o comanda. La ieşirea din spital a fost avansat la gradul de locotenent şi propus 64

pentru reformă. Dar mândrul dascăl, din iubirea de ţară şi neam a refuzat, luând astfel parte şi în campania din 1919, ca ofiţer de legatură între Divizie şi Marele Stat Major .Din cauza boalei ce o contactase în timpul războiului în anul 1927-1928, a fost nevoit să solicite concediu medical. Cu toate că era în concediul de boală, totuşi, din dragostea ce a avut faţă de şcoală, venea aproape zilnic la cursuri interesându-se de felul cum ţinea lecţiile suplinitorul său Canliscia C. Isărescu.

Boala, agravându-se, a făcut ca în august 1928, vrednicul învăţător Petre Miulescu, să-şi dea sfârşitul fiind plâns de întregul sat, iar şcoala a simţit multă vreme lipsa lui.

In septembrie 1926, postul ''II'' şi ''III'' fiind vacante au fost ocupate de învăţătorii cu diplomă: Popescu V. Eugenia din comuna Dăieşti-Vâlcea şi Gheorghe Iordan din comuna Căzăneşti-Vâlcea.

In anul şcolar 1928-1929, după moartea învăţătorului Petre C. Miulescu şi transferarea învăţătorului Gheorghe Iordan la Căzăneşti, posturile au fost ocupate, pe rând, de către suplinitorii: Ion I. Cismaru, absolvent a 4 clase liceale, Traian I. Antonescu absolvent al liceului comercial, ambii din satul Şirineasa, Nicolae Cărămizescu din comuna Roieşti, absolvent a 5 clase normale şi preotul Iunian Popescu, din comuna Dăieşti-Vâlcea, soţul învăţătoarei Popescu Eugenia de la această şcoală.

In septembrie 1929 postul '' I'' este ocupat de învăţătorul cu diplomă Grigore A. Grigorescu, din comuna Bulbuceni, judeţul Dolj, iar postul ''III'' de către învăţătorul cu diplomă Petre Georgescu, născut la 25 octombrie 1902, în satul Ciorăşti, comuna Şirineasa, prin detaşarea de la şcoala din comuna Popeşti, judeţul Hunedoara la 1 decembrie 1929 Invăţătorul Grigore Grigorescu având rezultate slabe la clasă, în lucrările de cancelarie şi gospodărirea şcolii a determinat pe inspectorul şcolar Constantin Popescu-Călimaneşti să-i aplice cenzura pe 15 zile din salariu şi să fie înlocuit din direcţia şcolii cu învăţătorul Petre I. Georgescu.

Lipsurile ce au persistat în timpul învăţătorului-director, Grigore A..Grigorescu, au fost înlăturate începând cu luna octombrie 1933, dată când învăţătorul Gr.Grigorescu a fost detaşat în comuna natală, iar conducerea şcolii a fost încredinţata învăţătorului Petre I. Georgescu.

In toate aceste probleme şi-au dat concursul noii dascăli cu diplomă: Popescu V. Olga din comuna Dăieşti - Vâlcea transferată la 1 septembrie 1933 şi Ioniţă Gr. Grigore născut în anul 1909 luna mai ziua 15, venit prin transfer de la şcoala Nicolăeşti-Ruşi, judeţul Cahul, la 1 septembrie 1934.

In perioada celui de-al doilea război mondial s-au perindat la această şcoala următorii suplinitori: Nicolae Giuran din comuna Armăşeşti Modoia-Vâlcea, Georgescu N. Victor din comuna Roieşti-Vâlcea şi Stanca M. Ion, fiul şefului de post de jandarmi din comuna Şirineasa: precum şi învăţătorii calificaţi (refugiaţi) din Moldova: Maria Gliga, Adela Gliga, Constandache Ana şi Râpa C. Maria, iar din Basarabia Neniţa Leon.

De la 15 septembrie 1952, până la 31 august 1953 a funcţionat ca învăţător cu diplomă Bălan Eleonora, din comuna Roieşti-Vâlcea.

De la 4 noiembrie 1953 până la 31 august 1960 a funcţionat ca învăţător cu diplomă Ariton V. Elena nascută în Basarabia.

De la 1 septembrie 1960 a fost numit în continuare învăţătorul cu diplomă Ioniţă Gr. Gheorghe, fiul învăţătorului Ioniţă Grigore, născut la 8 decembrie 1934 în satul Ciorăşti.

De la 1 septembrie 1961 în continuare a fost transferată învăţătorul cu diplomă Ioniţă Maria,născută în comuna Leiceşti, judeţul Muscel, la 24 septembrie 1935, soţia lui Ioniţă Gheorghe.

De la 1 septembrie 1967 în continuare a fost transferată învăţătorul cu diplomă Stelea I. Gheorghiţa nascută la 13 septembrie 1932 în satul Ciorăşti.

La data de 1 noiembrie 1962 învăţătorul Georgescu Petre a fost pensionat, fiind primul învăţător pensionat în timp de 123 ani de la înfiinţarea acestei şcoli. Invăţătorul Georgescu Petre pe langă munca la clasă a îndeplinit şi urmatoarele activitaţi în afară de clasă: a înfiinţat şi condus în calitate de preşedinte la cooperativa de consum Şirineasa, a fost secretar-casier al Intovărăşirii pomicole ''30 Decembrie'' din satul Ciorăşti, a fost membru în comisia de judecata a comunei Şirineasa, a fost preşedintele Cercului pedagogic Şirineasa-Dăieşti şi director de scoală din 1933-1962.

De asemenea învăţătorul Georgescu Petre, în calitate de director al şcolii a dus muncă de lămurire şi a intervenit la autoritaţile superioare pentru repararea vechiului local de şcoală în urma cutremurului din anul 1940, precum şi a construcţiei noului local de scoală din satul Ciorăşti.

Noul local a fost dat în folosinţa în anul 1962 şi păstrat în starea descrisă de construcţie pănă în noiembrie 2007 când tâmplâria din lemn a fost înlocuită cu tâmplărie din termopan, sobele au fost 65

înlocuite cu calorifere şi cu centrală termică, iar încăperea folosită drept cameră de materiale şi o parte din coridor au fost transformate în interesul elevilor şi al cadrelor didactice. Aici funcţionează începând cu 15 septembrie 2008 toaletele copiilor urmându-se încadrarea în modelul ''Uniunii Europene''.

In anul 1976 a fost introdus curentul electric, iar în anul 2006 a fost introdusă apa curentă în şcoală.

In anul 2008 şcoala a fost acoperită cu tablă, înlocuind ţigla, iar exteriorul a fost îmbrăcat cu poliester.

In continuare amintim cadrele didactice care au contribuit la educarea şi instruirea elevilor: Inv. Ioniţă Grigore 1934-1972 . S-a născut la 15 mai 1909 în satul Ciorăşti, a urmat cursurile primare în comună, apoi a urmat Şcoala Normală din Rm-Vâlcea. După absolvire a fost repartizat la Şcoala Nicolăeşti Ruşi, judeţul Cahul din Basarabia. La 1 septembrie 1934 a venit prin transfer la Şcoala Ciorăşti, a funcţionat până la pensionare în anul 1972. In timpul celui de al doilea Război Mondial, sublocotenentul Grigore Ioniţă a fost concentrat şi trimis pe front. Revenit acasă a funcţionat ca învăţător în aceeaşi şcoală. A fost directorul acestei şcoli din 1962 până în anul 1972. A participat la întocmirea unei monogafii a comunei. A decedat în anul 1989.

Inv Ioniţă Gheorghe 1960-1990. S-a născut la 8 decembrie 1934 în satul Ciorăşti, a urmat cursurile primare la şcoala din comună, apoi a urmat gimnaziul la Băbeni şi Şcoala Normală din RmVâlcea. După absolvire a fost repartizat la o şcoală primară din Munţii Apuseni, unde a stat un an, apoi a cutreierat şcoli din comunele Galicea, Peşceana, Roieşti, Popeşti, Şcoala cu clasele I-VIII Şirineasa şi Şcoala Ciorăşti. Intre anii 1968-1971 şi 1973-1990 a fost inspector la Inspectoratul Şcolar Vâlcea, de unde s-a pensionat la cerere. După pensionare a suplinit ca învăţător suplinitor între anii 1995-1998.

Inv. Ioniţă Maria 1961-1990 Intre 1974-1990 a fost directorul şcolii. A suplinit ca pensionar între anii 1990-1993. Au urmat: Stelea Gheorghiţa 1967-1973, Popescu Natalia 1975-1976, Olaru Maria (Cica) 1976-1977, Dejescu Rodica 1976- 2000, Popa Elena 1979-1980, Dinu Veronica 1994-1998, 2000-2009, Olaru Nicolae 1998-1999, Ţămbrescu Liliana 2000-2009, Diaconu Livia 2009-2010, Zamfiroiu Simona 2009-2010.

2 Şcoala ŞIRINEASA Şcoala din satul Şirineasa a fost înfiinţată în anul 1834 sub domnia lui Alexandru Ghica şi a durat până în anul 1848, când din cauza revoluţiei s-a închis până în anul 1857.

La 1 noiembrie 1857, sub caimacania fostului domn Alexandru Ghica, a fost redeschisă, funcţionând mai întai în casa împărătească a satului Şirineasa, apoi într-o casă cumpărată de comună la un loc cu primăria.

La 1875 din două şcoli, una în satul Şirineasa şi alta în satul Ciorăşti, s-a închis cea din satul Ciorăşti, rămânând singură cea din satul Şirineasa, până în anul 1901 când s-a redeschis şcoala din satul Ciorăşti.

Personalul didactic care a deservit şcoala de la Şirineasa a fost: Dincă Bîzgan 1834-1840, Iordache Donţu 1840-1848, Ion Iliescu 1857-1875, Fotache Popescu 1876-1879, preotul Nicolae Teodorescu 1879-1883, preotul Petre. Ionescu 1880-1883, Ion Diaconescu 1883-1885, preotul Nicolae Dăescu 1885-1886, Maria Dănicel 1886-1887, Constantin Petroşanu 1887-1889, Constantin Miulescu 1889-1929 când a fost pensionat.

La început, învăţământul în şcoala veche se preda numai în lunile: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie , martie unde se predau următoarele obiecte: Abecedarul, Manualul de precepte morale, Rugăciuni bisericeşti, Catechismul, Istoria sfânta, Aritmetica, Scris-cititul după metoda Laucasteriană şi în loc de tăbliţe scriau pe nisip cu degetul sau beţişoare.

Din anul 1902 septembrie 10, şcoala funcţionează în localul său propriu, separat de primărie, având o sală de clasă, locuinţă pentru învăţător şi teren donat de stat, pentru grădină şcolară în 66

suprafaţă de 1 hectar. Localul şcolii a fost construit de Casa Şcoalelor după planul ''Tip'' al ministerului dându-i-se şi mobilierul necesar. Învăţătorii care s-au perindat la aceasta şcoală, ca suplinitori sau calificaţi, în afară de Constantin Miulescu au fost: fiul său Petre C. Miulescu, care în anul 1918 a fost transferat la şcoala primară din satul Ciorăşti, Ştefan Popescu, 1918-1919, Cleopatra Zăvoianu şi preotul Gheorghe M. Vlad 1919-1920, Ion P.Gurgu si Grigore Ştefănescu 1920-1921, Gheorghe N. Iacob 1926-1927, Eliza I. Livezeanu şi T. D. Măgureanu 1927-1929, Gheorghe D. Vişan şi Cauliscia Vişan 1929-1933, Constantin Stămulescu, Virgil Apostolescu, Constantin C. Isărescu, şi Filofteia Popescu 1933-1935, Nicolae Săndulescu 1935-1936, Ruxandra Bobolea 1936, Gheorghiţă Floricu şi M. Pârnău 1936-1937, Ion N. Serafim, Florica Serafim, Ion Ciobanu şi Ana Petrescu 1937-1938, M. Nicolaescu şi preotul Gheorghe D. Popescu (Gheorghiţă) 1939-1940, tatăl preotului Gheorghe Gh. Popescu (Georgel) şi profesorului Marin Gh. Popescu, născuţi în satul Ciorăşti, Constantin C. Isărescu 1933-1935; 19391940, născut în satul Ciorăşti, tatăl guvernatorului ''Băncii Naţionale'' Mugur Isărescu şi fost prim ministru al guvernului României, M. Bălineanu 1941-1942, Ilaria Ocoleanu 1943-1944, Dumitru Gavrilaş, Sofia Boianciuc, V. Buga, Vera Volintiru şi Verginica Botoşăneanu, toţi învăţători refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi Moldova, precum şi Valerica Mihăescu din comuna Roieşti Cermegeşti şi, Paraschiva C. Stămulescu soţia învăţătorului Constantin Stămulescu 1944-1945, Vasile Şuslaru şi Evdochia Şuslaru refugiaţi din Basarabia, Popescu Ion cu soţia sa Constanţa Popescu 1945-1946, Ioana D. Ungureanu, Ecaterina D. Cismaru şi Nicolae D. Ivan 1946-1947, Paul Băiaşu 1947-1948, Dumitru Popescu 1949- 1950, Elena Ariton, Gheorghe Chirilă şi Margareta Chirilă 1949-1950, Petre Traşcă, V. Polercă 1951-1952, Irina Gh.Popescu 1953-1954, Mircea Vrânceanu, Nicolae Dincă, Florica Dobrescu, Valentina Rădulescu 1954-1955.

Prin munca stăruitoare a dascălilor s-a ajuns ca în 1938-1939 toţi tinerii sub 30 ani, să ştie carte. Între anii 1954-1956 ia fiinţă şcoala generală de 7 ani apoi se desfiinţează până în anul 1959. În anul 1955 au mai venit la această şcoală învăţătorii: Ion D. Săraru şi Gheorghe Bărbuşi, născuţi în satul Şirineasa, Ilie Şogor din comuna Păuseşti Otăsău şi Ion Mateescu din comuna Popeşti, precum şi profesorii Grigore Dumitrescu şi Marin Popescu 1955-1956 ambii născuţi în satul Ciorăşti, Gheorghe M. Grigorescu şi Ileana Grigorescu 1956-1957, Marin Grigorescu, S. Diaconescu 1958-1959, Săraru P.Ioana 1959-1991 anul când s-a pensionat, soţia lui Ion Săraru, părinţii lui Dan Săraru primarul Comunei Şirineasa. Şcoala a funcţionat cu o singură sală de clasă până în anul 1926, dată când a fost construită a doua sală de clasă, postul ''II'' funcţionând până la această dată în locuinta directorului ce fusese amenajată pentru sală de clasă. Începând din anul 1955, până în anul 1959, prin încasarea sumei din contribuţia voluntară bănească a locuitorilor din comună, s-au procurat materiale în vederea construcţiei şcolii de 7 ani din satul Şirineasa, astfel că la începutul anului şcolar 1959-1960, se dă în folosinţă noul local de şcoală compus din două săli de clasă, cancelarie şi un coridor. Pentru construcţia acestui, local de şcoală s-a cheltuit suma de 75 000 lei, iar prin munca voluntară făcută de cetăţenii comunei Şrineasa, s-a realizat o economie de 50 000 lei. În acel timp, preşedinte al Sfatului Popular Comunal era Olaru Gh. Nicolae, secretar Banu N. Dumitru, contabil Negrea Constantin, iar în comitetul de construncţie era Grigorescu Marin, Georgescu Petre, Bărbuşi Gh. Gheorghe, Cismaru Dumitru, Manole R. Nicolae şi altii. Începând cu 1 septembrie 1962, ia fiinţă şcoala generală de 8 ani. În anul 1962, în urma legiferării şcolii de 8 ani, s-a hotărât şi s-au construit încă două săli de clasă, o cameră de materiale şi un coridor mai mic, alipindu-se de vechiul local construit în anul 1960.

Pentru construcţia ultimelor două săli de clasă şi-a dat interesul Donţu Ion, preşedintele Sfatului Popular al comunei, Negrea Constantin, secretarul Sfatului Popular şi cadrele didactice: Dumitrescu Grigore, Săraru Ion, Bărbuşi Gheorghe şi alte cadre didactice.

67

Şcoala Şirineasa – Localul 1

Director al şcolii de 8 ani este profesorul Dumitrescu Grigore, iar ca secretar de şcoală Popescu Natalia, absolventă cu examen de bacalaureat.

Cadrele didactice care au contribuit la educarea elevilor au fost: Ioniţă Gr. Gheorghe 19601963, Şerban Elena 1960-1996, anul pensionării, soţia fostului pimar al comunei Şirineasa, Şerban Gheorghe (Georgica), Stănică Elena şi Dumitrescu Alexandra 1960-1961, Dumitrescu Cornelia 1960-1961; 1969-1970; 1991-1992, Bărbuşi Gh. Floarea 1961-1963, prima soţie a lui Bărbuşi Gheorghe, Dumitrescu Elena 1961-1970, Chirilă Margareta 1961-1980, soţia lui Chirilă Gheorghe, Chirilă Gheorghe 1962-1991 anul pensionării. Învăţătorul Chirilă Gheorghe pe lângă munca de la clasă a îndeplinit şi alte activităţi: a fost director al Căminului Cultural, în perioada construcţiei acestei clădiri a participat la strângerea materialelor de construcţie, fiind şi secretar cu propaganda al Comitetului Comunal de Partid. A fost preşedinte si vicepreşedinte al comisiei de judecată.

Alte cadre care au participat la instrucţia şi educaţia copiilor au fost: Georgescu Petre 19631964; 1967-1968, a suplinit, Marinescu Elena 1963-2002, anul pensionarii, căsătorită cu Păuşescu Ion, Nichifor Elena 1964-1967, a doua soţie a lui Bărbuşi Gheorghe, Săraru Maria (căsătorita Iacob şi Antonie) 1964-1968, Şoaică Dumitru 1965-1966, Păuşescu Ion 1966-2007, anul pensionării, venit prin transfer de la şcoala Ioneşti, Popescu Maria 1966-1968; 1970-1999, anul pensionării, soţia lui Mareş Popescu, Dimulete Elisabeta 1966-ianuarie 1967, Covercă Constantin 1967 februarie-iunie, Toma Eugenia 1967-1986, căsătorită Zachia, Olaru Nicolae 1969-1972; 1974-1975; 1988-1997; 19992003, Căutiş Elena 1970-1971. În urma decretului de creştere a natalităţii populaţiei numărul elevilor a crescut atât de mult încât şcoala s-a dovedit neîncăpătoare pentru clasele I-VIII, erau clase paralele, o clasă era la grădiniţa Ciorăşti, alta la Căminul Cultural, alta la grădiniţa Şirineasa, unde o sală de clasă s-a despărţit printr-un perete pentru a obţine două săli de clasă şi alta la şcoala veche de la Şirineasa, iar cadrele didactice trebuiau să facă naveta la aceste grădiniţe şi Căminul Cultural.

Astfel că în anul 1968 s-a luat hotărârea să se demoleze localul vechi din curtea şcolii din Şirineasa şi să se construiască un nou local. Prin contribuţia voluntară bănească a cadrelor didactice şi a locuitorilor din comună şi prin munca voluntară a elevilor, a părinţilor acestora şi a tuturor locuitorilor, s-au procurat materiale în vederea constructiei şcolii de 8 ani.

68

Şcoala Şirineasa – Localul 2

Această clădire este alcătuită din 5 săli de clasă, o cancelarie, o bibliotecă, 3 camere pentru materiale didactice şi un coridor mare şi altul la intrare mai mic. Şcoala a fost dată în folosinţă în anul 1970.

Atât vechiul local 1 cât şi localul 2 au fost construite din cărămidă şi acoperite, primul local cu tablă şi al doilea local cu ţiglă.

Pentru construcţia acestui local 2 şi-a dat interesul Donţu Ion primarul comunei Şirineasa, secretarul comunei Negrea Constantin, contabilul primariei Boban Elena, directorul şcolii Dumitrescu Grigore şi toate cadrele didactice care funcţionau în aceea perioadă. Începând cu anul 1970 se intră în cele două localuri cu un numar mai mare de clase şi de cadre didactice de specialitate, titulari sau suplinitori, care s-au integrat tradiţiei şi specificului şcolii din Şirineasa, pregătind generaţii de elevi buni şi foarte buni. Dintre învăţătorii şi profesorii care au funcţionat după această perioadă amintim: Ispas O. Floare 1971-1974, Cismaru Elena (Ţămbrescu) 1972-1973; 1981-1982; 1983-1984, Scundeanu Maria 1972-1973; 1980-1982; 1989-1990, Marinescu Constantin 1973-1974, Stelea Gheorghiţa 1973-1987, Popescu Natalia 1974-1975; 1978-1980, Olaru Maria(Cica) 1974-1975, Popescu Gheorghe 1974-1979, Opriţa Nineta 1974-1975 octombrie-mai, Donţu Constantin 1975 martie-iunie, Popa Elena 1975 februarie-iunie, Mitroi Doina 1975-1988, Traşca Cristiana (Enoiu) 1975-1976 octombrie-aprilie, Dumitrescu Anca 1978 februarie-aprilie, Antonie Sevastiţa 1978-1982, Albu Maria 1978 septembrie-decembrie, `Andrei Adrian 1979-1984, Olteanu Constanţa 1979-1980, Dumitrescu Iuliana 1980-1981 septembrie-februarie, Şerban Marius 1980-1981, Enoiu Nicolae 1980-1986, Pădureţu Nicolae 1980-1981, Pârvulescu Emil 1982-1983, Mitu Vasilica 1984 februarie-1986, Aspriţoiu Vasilica 1985-1987, Olteanu Elena 1987 ianuarie-iunie, Surdu Mirela 1987-1989, Mărculescu Tania 1988-1989 octombrie-martie, Stancu Luminiţa şi Săraru Ionică 1990-1991, Rădulescu Ioana Consuela 1991-1995; 1999-2000; 2004-2005, Opriţa Maria 19912003, Păuşescu Adriana 1991-1994, 2000-2002, Popa Carmen 1991-1995, Dinu Veronica (Duţulescu) 1992-1996, 2009-2010, preotul Popescu Gheorghe (Georgel) 1992-1995, Săraru Dan Cătălin 19931996, Iordache Ana 1995-1998, Lăcraru Laura 1995-1996, Săraru Elena Calonfira 1995-2005, Gheorghe Rodica (Marinescu) 1996-2001; 2003-prezent, Ţugulan Loredana (Bughianu) 1996-1998; 1998-2000; 2001-2003, Olărescu Veronica 1996-2001, preotul Lăcraru Mihai 1996-1998, Vlăduţ Daniela 1997-1998 octombrie-iunie, Olaru Aida 1998-1999, Marinescu Alina 1998-1999; 2000-2001, 2002-2003, Moraru Roxana 1998-2000, Pop Teodor 1999-2001, Săraru Lucian 2000-2002, Nicolaescu Nicoleta 2000-2001, Popa Mihaela 2001-2003, Popescu Marilena (Novac) 2001-prezent, Craioveanu 69

Roxana 2001-2002 şi septembrie-noiembrie 2002, preotul Truţă Ionuţ Gabriel 2001-2009, Teodorini Gabriel 2002-2003, Păuşescu Loredana Elena 2002-2003 decembrie-iunie, Cârstea Petre 2003-2005, Ioniţă Liliana 2003-2004, Popescu Gheorghiţa 2003-2009 Deaconescu Marius Florin 2003-prezent, Lăutaru Rodica 2003- 2004 decembrie-februarie, Tănăsuica Ramona (Truţă) 2003-2004, Văduva Alina 2004-prezent, Mihai Tania 2004-2005, Cătălina Valeria 2005-2008, Dumitrescu Mihaela 2005-2006, Maria Iulian 2005-2007, Boieriu Elena 2005-2007, Dorobanţu Ionela Neli 2006-2007, Ducu Maria Camelia 2006-2007, Dunoiu Nicoleta 2006-2007, Becheru Ramona 2006-prezent, Strigoiu Daniela Elena 2007-2009, Jega Gudalia 2007-2008, Popescu Mariana 2007-2008, Ciontu Adrian 2007-2008.

După anul 2000 la propunerea foştilor directori de şcoli prin adrese către Inspectoratul Şcolar Judeţean au fost repartizate 11 calculatoare destinate instruirii elevilor din ciclul gimnazial. Drept urmare a fost amenajat un cabinet de informatică dotat cu toate cele necesare. Folosirea cabinetului şi instruirea elevilor a intrat în sarcina profesorului de specialitate.

Menţionăm că odată cu punerea în funcţiune a cabinetului au fost instruite toate cadrele didactice de la toate ciclurile pentru folosirea calculatoarelor în instrucţia elevilor. În perioada anilor 2006-2008 de la bugetul de stat s-au primit fonduri guvernamentale pentru reabilitarea localurilor de grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale.

Astfel ca în primăvara anului 2007 a început îmbunătăţirea localului 2 prin înlocuirea tâmplăriei de lemn cu alta din termopan, sobele au fost înlocuite cu calorifere şi centrală termică, iar în toamnă, exteriorul şcolii a fost îmbrăcat cu poliester, ţigla de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă, în locul bibliotecii şi unei camere de materiale s-au făcut toalete pentru elevi şi cadrele didactice, laboratorul a fost modificat şi în a doua cameră de materiale a fost fixată centrala termică. Menţionăm că acest local nu a suferit nici o modificare de la construcţie până în anul 2007.

Precizăm că în anul 2007 şi primul local 1 a fost prins în reparaţie capitală care constă în îmbunătăţirea infrastructurii, înlocuirea duşumelelor , a tâmplăriei, înlocuirea acoperişului, încălzirea prin centrală cu combustibil solid şi darea în folosinţă a gupului social conform normelor europene.

Fondurile pentru această renovare totală provin de la Banca Mondială datorită insistenţei Inspectoratului Şcolar Judeţean şi seviciului de investiţii.

Proiectele de construcţie, de reabilitare, îmbunătăţire şi consolidare ale localurilor de pe raza comunei s-au făcut la insistenţele făcute prin adrese şi motivări adresate, Consiliului Judeţean şi Inspectoratului Şcolar Judeţean de directorii din acele vremuri.

In anul 1976 pentru prima dată a fost introdus curentul electic în comună şi tot atunci şi în cele două şcoli. În anul 2006 a fost introdusă apă curentă în ambele şcoli.

După 1955 ca directori de şcoală amintim: Grigorescu Marin care a participat la construcţia primelor două săli de clasă de la localul 1 de la şcoala Şirineasa.

Dumitrescu Grigore 1960-1996, s-a născut la 30 ianuarie 1934 în satul Ciorăşti, a urmat şcoala primară în satul natal, iar gimnaziul şi liceul la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din RmVâlcea. A absolvit Insitutul Pedagogic de fizică matematică de la Facultatea de Matematică din Bucureşti în anul 1954. A funcţionat ca profesor la Şcoala cu clasele I-VIII Galicea, apoi la Şirineasa, iar între anii 1956-1957 a fost inspector la Secţia de Învăţământ a fostului raion Băbeni. De atunci până la pensionare, în anul 1996, a funcţionat ca profesor, iar ca director la Şcoala cu clasele I-VIII Şirineasa între anii 1961-1973. A participat la construcţia celor două săli de clasă alipite la primul local de şcoală de la Şirineasa, la construcţia celui de al doilea local. A fost secretar de şcoală între anii 1977-1996. A îndeplinit diferite funcţii pe linie de partid. A participat la toate activităţile şcolare şi extrascolare.

Bărbuşi Gheorghe 1955-1980, când a decedat la 3 octombrie în cancelaria şcolii în urma unui infart, născut în anul 1931 în satul Şirineasa, învăţător apoi profesor de istorie şi geografie. A fost inspector şcolar la Raionul Băbeni, director de şcoală între anii 1959-1961 şi 1973-1980. A participat la construcţia localurilor de şcoală 1 şi 2, grădiniţa Şirineasa şi şcoala Slăviteşti. A fost preşedintele Comisiei de judecată. A fost secretarul Comitetului Comunal de Partid pe comună.

Enoiu Nicolae 1980-1986 , născut în comuna Mihăieşti director de şcoala 1980-1982, profesor de chimie şi fizică, căsătorit cu Traşcă Cristiana.

70

Păuşescu Ion 1966-2007, născut la 18 octombrie 1943 în satul Ciorăşti, a urmat şcoala primară în satul natal, clasele V-VII la Şcoala Dăieşti Curtea, liceul la Şcoala Medie Nr: 1(Lahovari) din RmVâlcea. A absolvit Institutul de Filologie, Facultatea de Filologie din Cluj în anul 1964. A fost repartizat la Şcoala Ioneşti, iar în anul 1966 s-a transferat la Şcoala din Şirineasa. De la începutul carierei şi până la pensionare a funcţionat ca profesor de Limba română. În perioada anilor 1983-1989 iunie şi 1990- 2001 a îndeplinit funcţia de director la Şcoala cu clasele I-VIII Şirineasa. În perioada anilor 1967-1974 a îndeplinit funcţia de comandant de pionieri. Între anii 1977-1983 a îndeplinit funcţia de director de Cămin Cultural. A fost secretar de şcoală între 1975-1976. A participat la construcţia celui de al doilea local de şcoală de la Şirineasa şi al grădiniţei de la Şirineasa. A participat şi supravegheat renovările de la primul local de la şcoală Şirineasa şi a grădiniţei din satul Ciorăşti între anii 1994-1997. A indeplinit funcţia de preşedinte şi membru al Comisiei de judecată pe comună.

A participat cu anumite date cunoscute la întocmirea acestei lucrări.

Păuşescu Elena 1963-2002, născută la 22 ianuarie 1945 în satul Ciorăşti, a urmat şcoala primară în satul natal, clasele V-VII la Şcoala Dăieşti Curtea, liceul la Şcoala Medie Nr: 2 (Vasile Roaită) secţia sportivă din Rm-Vâlcea. A absolvit Institutul de Matematică, Facultatea de matematică din Cluj în anul 1970. De la începutul carierei a funcţionat ca profesor de matematică în aceeaşi unitate şcolară, ca suplinitor până în anul 1969, iar ca titular din anul 1970 până la pensionare în anul 2002. Între anii 1985-1989 a îndeplinit funcţia de comandant de pionieri. A fost director de şcoală între 1989-1990, iulie-ianuarie. A îndeplinit funcţia de bibliotecară comunală între anii 1982-1991 şi de secretar de şcoală între anii 1996-2008. A contribuit cu date legate de învăţământ şi alte date cunoscute la întocmirea acestei lucrări.

Olaru Nicolae 1969-1972; 1974-1975; 1988-1997;1999-2003, născut la 1 ianuarie 1943 în satul Şirineasa, profesor de limba romana şi limba franceză, director de şcoală 2001-2003.

Marinescu Rodica 1996-2001; 2003- prezent, născută în 1971, profesor de chimie şi fizică, director de şcoală din 2003-prezent, a fost alături de constructori şi autorităţile locale împreună cu personalul didactic la nivel de unităţi.

Proiectele de reabilitare şi de reîmbunătăţire a bazei materiale s-au făcut cu iniţiativa primarului Dan Săraru care a urmărit demersul şi termenele de executare a lucrărilor proiectate la toate localurile şcolare şi grădiniţele de pe raza comunei Şirineasa. În continuare, din anul 2008 amintim cadrele care au participat la educarea şi instruirea elevilor: Truţă Ramona 2008-2009, Toşu Constantin 2008-prezent, Vlădescu Corina 2008-2009, Anuţa Mihaela 2009-2010, Tămbrescu Liliana 2009- prezent, preot Păuşescu Nicolae Adrian 2009-2010.

Trist este că datorită industrializării intensive a zonelor limitrofe comunei noastre, tineri sau familii întregi au migrat către şantiere şi nu s-au mai întors. După 1990 din cauza şomajului din ţară mulţi au rămas fără niciun venit şi-au hotărât să plece din ţară, împreună cu copiii. În acest fel populaţia comunei s-a împuţinat şi a îmbătrânit. Copiii sunt din ce în ce mai puţini, încât încep să dispară din şcolile primare, iar efectivele de la ciclul 2 devin mai mici. Numai luarea unor măsuri de revigorare economică a acestor sate ar putea redresa starea şcolii şi a învăţământului. În încheiere, putem afirma că satele din comuna Şirineasa au avut parte, de-a lungul istoriei sale, de o suită de dascăli bine pregătiţi, devotaţi meseriei, cu vocaţie şi măiestrie pedagogică, care şiau făcut datoria cu cinste şi ai căror '' produşi'' activează cu aceeaşi dragoste de muncă pe care le-au insuflat-o dascălii lor pe băncile şcolii. Prin ''laboratorul'' lor au trecut zeci de promoţii de elevi, care au ajuns ''oameni mari'' , specialişti cu o temeinică pregătire în diferite domenii de activitate. Satele din Şirineasa se pot mândri cu un număr mare de intelectuali: ingineri, medici, învăţători, profesori, economişti, cercetători, jurişti, procurori, preoţi, ofiţeri şi subofiţeri, majoritatea locuitorilor sunt calificaţi în diferite meserii. Ei sunt ”opera” devoţiunii şi priceperii exemplare a dascălilor autohtoni. O parte s-au intors în localitate şi ocupă diferite funcţii, dar cea mai mare parte este plecată în judeţele ţării sau în străinătate.

Nădăjduim că tradiţia şcolii noastre nu se va pierde şi va fi preluată de cei care sunt şi cei care vor urma.

71

3. Şcoala Slăviteşti Şcoala din satul Slăviteşti a luat fiinţă în anul 1946 într-o casă particulară, unde a funcţionat ca învăţător Şuslaru Vasile, detaşat de la şcoala Şirineasa. Între timp oamenii din satul Slăviteşti ca: Pătularu Ion, Negrea Vasile şi alţii conduşi de învăţătorul Şuslaru Vasile şi îndrumaţi de organele politice şi de stat, au reuşit ca în scurt timp să-şi construiască un local de şcoală, prin muncă voluntară şi cu ajutorul dat de stat, dându-l în folosinţă la 1 septembrie 1949. Localul avea o singură sală de clasă şi o cancelarie. În anul 1978 la vechiul local s-au mai construit încă două săli de clasă în cadrul acestei clădiri funcţionează şi grădiniţa de copii. Dintre învăţătorii care au funcţionat la această şcoală amintim: Şuslaru Vasile 1946-1947, Rădulescu Valentina, Mircea Vrânceanu, Grigorescu Marin, Grigorescu Gheorghe, Dobrescu Florica, Săraru Ion, Grigorescu Elena, Popescu Ioana(Săraru), Chirilă Margareta au funcţionat între anii 1948-1966, Vlădulescu Ioana 1967-1990, anul pensionării, titulară, Păsat Constantin 1968-1969, titular postul ''II'', Ebraşu Doina 1969-1974, titular, postul ''II'', Petrescu Gheorghe 1974-1975, titular, postul ''II'', Popa Elena (Negrea) 1975-1982, titulară postul "II'', care se desfiinţează şi apoi se reînfiinţează în anul 1885, Costinescu Ilie 1985-1986, titular postul ''II'', care se desfiinţează şi rămâne un singur post, Chirilă Gheorghe 1990-1991 pensionar, Filip Elena septembrie 1991, titulară, Bulacu Robert 1991-1992, Dinu Veronica 1992-1994, Bănuţă Ofelia 1994-1995 titulară, Antoană Florina 1995-2000, Ioniţă Liliana 2000-2002, Cojocaru Diana 2002-2004; 2006-prezent, titulară. Truţă Ramona 2004-2006. În anul 1976 s-a introdus curentul electric în şcoală. În anul 2006 s-a introdus apă curentă în şcoală. În anul 2009 s-a schimbat tâmplăria din lemn cu termopane, s-a înlocuit acoperişul din ţiglă cu tablă, s-au înlocuit sobele cu centrală termică şi calorifere, s-au construit toalete interioare pentru elevi şi cadrele didactice, urmărindu-se încadrarea în modelul Uniunii Europene.

C. ISTORICUL GRĂDINIŢELOR DIN COMUNĂ 1. Grădiniţa CIORĂŞTI Vechiul local de şcoala din satul Ciorăşti după anul 1962 odată cu mutarea în noul local de şcoală a fost folosit drept grădiniţă pentru copiii satului începând cu anul 1967, fiind prima grădiniţă din comuna Şirineasa. Grădiniţa a mai fost renovată după anul 1996 şi în continuare localul funcţionează tot pentru grădiniţă. În anul 2007 cu ajutorul oamenilor plătiţi de primăria comunei Şirineasa şi cu materialele comunei a fost construită o clădire folosită drept toaleta copiilor şi a cadrelor didactice. Între anii 1976-1977 s-a introdus curentul electric în grădiniţă. Între anii 2006-2007 s-a introdus apa curentă în interiorul grădiniţei. În anul 2008 şi grădiniţa a fost reîmbunătăţită parţial, la o singură sală de clasă tâmplăria din lemn a fost înlocuită cu termopane, acoperişul a fost înlocuit cu tablă, şi exteriorul a fost îmbrăcat cu poliester.

Cadrele care au participat la educarea şi instruirea copiilor din satul Ciorăşti au fost :  Bărbuşi Elena 1967-1973,  Vişan Eugenia 1973-1976,  Popescu Natalia 1976-1978,  Marinescu Ana 1978-prezent,  Năvrig Ana 2004-2005, postul ''II'',  Preda Adriana 2005-2006 postul ''II'',  Păuşescu Adriana 2006-2007 postul ''II''.

72

2. Grădiniţa ŞIRINEASA Până în anul 1989 se prevedea ca pe langă fiecare şcoală din fiecare sat să existe o grădiniţă.

Grădiniţa din satul Şirineasa a luat fiinţă în anul 1973. Până în anul 1979 grădiniţa de copii a funcţionat în clădirea primăriei numită ''Baia comunală'', unde fusese şi Biblioteca Comunală. În satul Şirineasa între 1978-1979 aproape de şcoală, s-a construit o clădire nouă pentru grădiniţă, compusă din două nivele , parter şi etaj, cu două săli de clasă şi mai multe încăperi, deoarece a fost prevăzută pentru program prelungit.

La construcţia acestui local şi-a adus aportul primarul comunei Şerban Gheorghe, directorul şcolii Bărbuşi Gheorghe şi Dinculescu Constantin (Dorin), reprezentant al Judeţului Vâlcea.

Evoluţia societaţii cerea ca aceste unităţi să fie aduse la standarde europene.

Astfel că în anul 2006 a fost introdusă apa curentă în grădiniţa.

In anul 2007 această construcţie a fost reîmbunătăţită prin alocarea unor fonduri guvernamentale, astfel tâmplăria din lemn a fost înlocuită cu termopane, la acoperiş ţigla a fost înlocuită cu tablă, exteriorul clădirii a fost îmbrăcat cu poliester. Două încăperi sunt folosite în interesul copiilor şi al cadrelor didactice, pentru construcţia toaletelor, iar altă cameră a fost folosită pentru fixarea centralei deoarece sobele au fost înlocuite cu calorifere, urmărindu-se ca şi grădiniţa să se înscrie în modelul ''Uniunii Europene''.

Dintre cadrele didactice care au funcţionat la această unitate amintim : Bărbuşi Elena 1964-1967 ca profesor ,1967-2003 anul pensionării, director de grădiniţa 19672003  Popescu Natalia 1973-1974 postul ''II''  Dinculescu Maria (Drăgulescu) 1974-1980 postul ''II'' ,  Chirilă Margareta 1980-1986 anul pensionării, postul ''II'',  Săraru Cristiana 1985-prezent, postul ''III'',  Ilinca Gheorghiţa 1986-1987 postul ''III'',  Roescu Maria (Oprea) 2003 –prezent, postul ''III'',  Fierucă Andreea 2006-2007 postul ''II'' ,  Păuşescu Adriana (Nicolae) 2007-prezent, postul ''II''.

3. Grădiniţa SLĂVITEŞTI Grădiniţa din satul Slăviteşti a luat fiinţa în anul 1974.

In anul 1978 s-au construit încă două săli de clasă, o sală fiind folosită pentru grădiniţa. Ca educatoare, care au participat la educarea copiilor amintim :  Şerban Aneta 1974-1975,  Donţu Elena 1975-1979,  Donţu Veronica 1979-(mai-iunie),  Cojocaru Tatiana (Ungureanu) 1979-1986, când s-a şi desfiinţat grădiniţa,  Dumitrescu Iuliana 1980-(septembrie-decembrie), In 1990 s-a reînfiinţat grădiniţa.       

Păuşescu Adriana 1990-1991; 1995-2002 ; 2004-2006, Săraru Calonfira Elena 1991-1995, Banu Maria 2000-2001, Obogeanu Camelia 2001-2002; 2003-2004, Danuleţ Emilia 2002-2003, Năvrig Ana 2006-2009, Truţă Ramona 2009-2010.

73

D. ŞCOLI DE IERI ŞI DE AZI 1. Şcoala veche din satul Ciorăşti a fost construita în anul 1902, la început cu o sală de clasă şi un hol. In anul 1912, i s-a mai adăugat o sală de clasă. A suferit mai multe reparaţii după cutremurul din 1940, între anii 1996-1997 şi modernizata din anul 2009. Astăzi clădirea este folosită pentru grădiniţa de copii a satului.

2. Şcoala nouă din satul Ciorăşti a fost construita în anul 1962 de către localnici, sub îndrumarea învăţătorului Petre Georgescu. Intre anii 2007-2008 a fost modernizata.

3. Şcolile din satul Şirineasa 74

a. Localul 1 a fost construit în anul 1959 la început cu două săli de clasă, un coridor, o cancelarie şi un birou, iar în anul 1962 i s-au mai alipit două săli de clasă, un hol mic şi o cameră de materiale didactice.

b. Localul 2 a fost construit în anul 1970. Ambele şcoli au fost construite de către cetăţenii comunei, cu aportul cadrelor didactice, al părinţilor şi elevilor. Prin proiecte de reabilitare, îmbunătăţire şi consolidare ambele şcoli au fost modernizate între anii 2007-2008.

75

4. Şcoala din satul Slăviteşti a fost construită în anul 1949 cu o singură sală de clasă, o cancelarie şi un hol. In anul 1978, s-au construit încă două săli de clasă. In anul 2009 a fost modernizată. In acest local funcţionează şi grădiniţa de copii.

5. Grădiniţa Şirineasa a fost construită în anul 1979 şi prevăzută pentru progam prelungit. A fost modernizată între anii 2008-2009.

76

VIII. ACTIVITATEA CULTURALĂ 1. Munca culturală Munca de culturalizare a maselor populare în comuna Şirineasa datează din anul 1902, de când fiecare sat a avut local propriu de şcoală, manifestandu-se prin diferite forme: a) Prin cercurile culturale ale învăţătorilor de pe apa Luncavăţului şi ale preoţilor, care se ţineau o dată pe lună cu sedinţa intimă până la orele 12, unde îşi desfăşurau programul de specialitate, iar după masă sedinţa publică cu sătenii, unde se desfaşura un program artistic cu elevii de şcoală, tinându-se totodată diferite conferinţe ca: cultura pomilor, a viţei de vie, plantarea terenurilor degradate cu salcâmi, creşterea vitelor, a viermilor de mătasă, a albinelor, cultura inului şi cânepii, cultura zarzavaturilor, precum şi conferinţe care tratau despre păstrarea sănătăţii,etc. b) După primul război mondial, în afară de sedinţele cercurilor culturale ale învăţătorilor şi preoţilor, la fiecare şcoală, o dată pe săptămână, seara, aveau loc serile culturale, unde se ţineau diferite conferinţe, se citeau poveşti, se spuneau ghicitori şi basme etc. Aceste seri culturale erau conduse, pe rând de către învăţătorii şi preoţii din satele respective.

In anul 1939, s-au pus bazele unui cămin cultural pe comună sub conducerea preotului Constantin Andreescu (Tică). Toată munca culturală în comună, afară de şedinţele publice ale învăţătorilor şi preoţilor se desfaşura în cadrul acestui cămin, în fiecare duminică după masă, după programe stabilite de la centrul judeţului Vâlcea.

După cel de al doilea război mondial, Căminul Cultural îşi desfăsoară actitatea în 2 cămine culturale: Şirineasa şi Ciorăşti. Căminul Cultural Şirineasa funcţiona în localul fostei Bănci Populare, devenită, ulterior proprietatea Sfatului Popular, iar Căminul Cultural Ciorăşti funcţiona în dependinţa şcolii Ciorăşti. In cadrul lui se desfăşoară numeroase manifestări culturale, serbări, hora satului, etc.

La data de 30 martie 1963, Căminul Cultural a fost dotat cu un aparat de filmat şi un grup electrogen, care a fost folosit de învăţătorul Chirilă Gheorghe, ca director şi operator. Aceste aparate au fost date în mod gratuit de către stat.

La conducerea Căminelor Culturale s-au perindat urmatorii: Georgescu Petre, Dinte Olga, Munteanu Gh. Ion, Traşcă Petre, Ioniţă Grigore, Streinu Nicolae Chirilă Gheorghe, Niţescu Constantin, Negrea Constantin, Ioniţă Gheorghe şi Bărbuşi Gheorghe.

Incepând din anul 1964 Căminul Cultural avea următorele formaţii artistice:  o formaţie de teatru condusă de profesoara Dumitrescu Elena.  o brigadă artistică de agitaţie condusă de învăţătorul Ioniţă Gheorghe  o formaţie de cor condusă de învăţătorul Săraru Ion  o formaţie de dansuri condusă de Săraru Maria In anul 1964, Căminul Cultural a fost dotat cu un televizor.

In anul 1966, adunarea populară a hotărât ca din contribuţia voluntară bănească să se înceapă construirea unui local propriu al Căminului Cultural prevăzut cu o sală mare cu scenă, o cameră pentru bibliotecă, alta pentru lectură, un hol folosit pentru o intrare în cămin, iar la etaj o cameră mai mare şi alta mai mică folosită pentru aparatele de proiecţie.

Localul a fost dat în folosinţa în anul 1969.

77

Caminul Cultural – Sirineasa Dintotdeauna cadrele didactice s-au implicat în viaţa socială, culturală şi obştească a satului, participând la mai toate activităţile acestuia: construcţia şcolilor de pe teritoriul comunei, construcţia Căminului Cultural, lucrări de înfrumuseţare a comunei, etc. Tot cu aportul cadrelor didactice, s-au realizat şi recensămintele, cursurile de alfabetizare, instruirile de alarmă şi apărare a populaţiei civile.

Este recunoscută activitatea culturală, concretizată în :cercuri culturale pe teme educative, sanitare sau de îndrumare în diverse domenii :organizarea de coruri, brigăzi artistice, dansuri şi teatru, promovarea de solişti vocali şi instrumentişti. Cu astfel de activităţi s-a participat la numeroase concursuri intercomunale, raionale, judeţene şi interjudeţene alături de alte formaţii din satele noastre unde au fost premiaţi şi promovaţi în etape superioare.

Căminul Cultural era folosit pentru desfăşurarea adunărilor populare unde se prezentau conferinţe pe teme cultural-educative, filme, adunări ale membrilor CAP, concerte de muzică populară şi usoară, serbări cu elevii şcolilor din comună şi diferite concursuri. Tot aici se organiză horă şi bal pentru tineret. Dacă în perioada anilor 1950-1990 în satele din Şirineasa, erau numeroşi instrumentişti (lăutari), solicitaţi la nunţi şi petreceri, în zilele noastre nimeni nu mai îmbrăţişează această meserie.

Or, fără muzică, nu poate exista nici cultură. Astăzi nu se mai desfăşoară în aceste sate nici un fel de activitate culturală. Nu mai are cine s-o anime şi s-o susţină.

După anul 1969 ca directori de Cămin Cultural au fost urmatorii:  Chirilă Gheorghe 1967-1972, a participat la construirea localului.  Ioniţă Gheorghe 1972 -1973, a participat la formaţiile artistice  Bărbuşi Gheorghe 1973 -1975, a participat la formaţiile artistice  Olaru Nicolae 1975 -1976, a participat la formaţiile artistice.

Păuşescu Ion 1976 -1982, a condus formaţia de teatru, a participat cu toate formaţiile artistice la diferite concursuri, cu formaţia de dansuri populare şi cu jocul ''Căluşul'' a participat la etape judeţene şi interjudeţene pentru care au primit diplome şi premii.

Bucur Grigore 1983 -1988, a participat cu dansuri populare şi jocul ''Caluşul'' la diferite concursuri.  Olteanu Ion 1988 -1989.

78

 

Păuşescu Ion 1990 -1991, perioada când s-a trecut la democraţie.

Păuşescu Daniel 1992 -1994, şi-a dat interesul pentru înlocuirea vechiului acoperiş al căminului din tablă galvanizată cu tablă de aluminiu.  Truţa Mariana 1995 -1996.  Chirilă Gheorghe 1997-1988.  Puşcaşu Ileana 1999 - prezent.

Astăzi tineretul având la îndemână tehnica modernă a timpului, televizorul, radioul, video, casetofonul, calculatorul şi internetul, căminul nu mai este folosit.

După revoluţie căminul a fost închiriat o perioada pentru discoteci, iar după anul 2000 se foloseşte numai pentru petreceri: nunţi şi botezuri.

2. Izvorul de cultură Prima bibliotecă atestată în comună a fost biblioteca parohială în anul 1939 care avea 264 volume şi 40 cititori.

După al doilea război mondial în comuna noastră funcţionau 2 biblioteci: una în satul Ciorăşti - şcoala cu clasele I-IV, cealaltă în satul Şirineasa localul dependinţa.

La 1 ianuarie 1960, în cadrul Căminului Cultural, a fost înfiinţata biblioteca comunală, condusă de Banu Filoftea, cu un număr de 1525 volume, funcţionând până în anul 1967.

Din acest timp căminul a fost demolat, iar biblioteca a fost mutată, mai întâi în dependinţa din curtea şcolii până când aceasta a fost demolată, şi mutată în altă clădire a primăriei numită ''Baia Comunală'' şi de aici din nou a fost mutată în anul 1969-1970 la noul Cămin Cultural.

In anul 1963, biblioteca avea un număr de 4141 volume diferite cărti şi un număr 1350 de cititori.

In anul 1964, biblioteca comunală avea un număr de 4301 volume, iar biblioteca şcolii de 8 ani din satul Şirineasa poseda un număr de 1383 volume şi în prezent are peste 3200 volume In perioada 1967-1974, biblioteca comunală era condusă de Dinculescu Maria, absolventă a liceului.

A urmat:  Stelea Gheorghiţa 1974-1982.  Păuşescu Elena 1982-1991.  Croitoru Ileana (Puşcaşu) 1991- prezent.

In prezent biblioteca funcţionează tot în căminul Cultural, are un număr de peste 7.900 volume şi anual se înregistrează circa 200-350 cititori. Fondul de cărţi este valoros, util şi pe gustul cititorilor.

Periodic, biblioteca realizează acţiuni culturale şi educative, simpozioane şi alte activităţi.

79

IX. ADMINISTRAŢIA A. EVOLUŢIA ADMINISTRAŢIEI LOCALE Până la Unirea Principatelor Române, nu putem vorbi despre o organizare administrativă a localităţilor rurale, precum nici de rolul primăriei şi al şcolii în viaţa publică a satelor. Atribuţiile acestor instituţii erau exercitate de marii proprietari şi de administraţia mânăstirilor. Abia după reformele înfăptuite sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, începe procesul de modernizare a satului, de organizare administrativă a lumii rurale.

In trecutul mai îndepărtat, pe teritoriul românesc, nu existau comune rurale. Existau numai sate, care nu aveau personalitate juridica. Satele erau conduse de un pârcălab în Ţara Românească şi un vornicel în Moldova. Aceştia erau aleşi dintre cetăţenii cei mai înţelepţi, cu încuvinţarea şefului de judeţ: cârmuitor în Ţara Românească şi ispravnic în Moldova. Aceştia erau reprezentanţii proprietarului de pământ.

Pârcălabul (vornicelul) avea atribuţiuni fiscale, de încasare a banilor şi de a strângere a bunurilor de la localnici pentru proprietarul de pământ, având obligaţia de a executa ordinele primite de la autorităţile superioare, adică de la proprietarul de pământ, transmise prin cârmuitor sau ispravnicul de judeţ.

Aceasta era, în linii mari, organizarea administraţiei publice locale in Principatele Române,la baza căreia au stat Regulamentele Organice şi Convenţia de la Paris.48 Prima încercare de organizare a comunelor rurale s-a făcut prin Legea din 11 iunie 1862 care, în art. 2, prevedea că toate satele compuse din locuitori aşezaţi pe moşiile particulare, pe acelea ale statului, ale mânăstirilor şi aşezămintelor publice să se constituie în comune. Legea nu a avut succes, pentru că reprezenta forţele conservatoare şi nu rezolva problema agrară, de aceea domnitorul Unirii a refuzat s-o promulge.

In primii ani de după Unire, s-a încercat să se organizeze satele. Printr-un regulament întocmit de Guvernul Kogălniceanu şi întărit de Cuza, se prevedea înfiinţarea unui ''judeţ sătesc'' şi preciza atribuţiunile judeţilor. Judeţul sătesc era format din preotul satului, vornic, trei paznici, câte unul din fiecare categorie de săteni. Judeţii săteşti se alegeau în fiecare an şi se confirmau de către prefect. Ei reprezentau autoritatea legală, având îndatoriri administrative, poliţieneşti şi judecătoreşti.

In anul 1863 se publică un manual intitulat ''Manual pentru trebuinţele sfaturilor săteşti''.

Acesta era editat sub forma de întrebări şi răspunsuri pe înţelesul tuturor. Adevărata reorganizare administrativă a devenit posibilă abia în anul următor, în timpul guvernării lui Mihail Kogălniceanu, prin Legea comunelor urbane şi rurale, votată la 9/21 martie 1864 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, votată la 10/22 martie 1864, ambele legi fiind promulgate la 31 martie/12 aprilie 1864. Cele două legi, deşi continuau prevederi originale, impuse de realităţile româneşti, erau inspirate din legile similare ale Belgiei si Franţei.49 Prin aceste legi, s-au înfiinţat consiliile judeţene şi comunele. Unităţile administrativ-teritoriale erau judeţele şi comunele urbane şi rurale, iar ca unităţi intermediare - plasele (''plăşile''), dar cărora, prin lege, nu li se recunoştea personalitate juridică. Delimitarea comunelor nu se făcea numai în funcţie de teritoriu, ci şi în raport cu numarul cetăţenilor. Legea prevedea la art.3, ''toţi locuitorii fac parte dintr-o comună şi contribuie la sarcinile comunale''. Ţara cuprindea 42 judeţe, 320 plase (plăşi), 1526 comune (incluzând 4325 sate şi comune) şi 28 oraşe.50 În concepţia Legii comunelor din 1864, comuna rurală trebuia să aibă cel puţin 100 familii sau cel puţin 500 de locuitori, altfel nu putea fi comună, şi în această situaţie, era alipită altui sat mai apropiat pentru a forma o comună. Administraţia comunală era încredinţată, potrvit legii, unor '' consilii comunale'' formate din 5-17 membri, în funcţie de numărul populaţiei, iar dintre ei era ales un primar, în calitate de garant al puterii executive, care se alegea, odată cu consiliul comunal respectiv.

Astăzi primarul este ales prin vot uninominal, iar consilierii pe liste separat.

48

Gh. Bonciu, Alexandru Ioan Cuza, si organizarea de stat a Romaniei (1859-1866) Rm.Valcea , Ed. Horion 1997 Gh. Bonciu, op. cit. p. 157 50 Gh. Bonciu op. cit . p. 158 49

80

În majoritatea cazurilor, primarul nu ştia carte şi din această cauză comuna nu putea înregistra progrese postbelice. Acum primarul este secondat de viceprimar, secretarul Consiliului Popular şi de consiliul local.

Administraţia comunei noastre s-a încadrat în toate prevederile legale expuse mai sus.

ADMINISTRAŢIA LOCALĂ Comuna Şirineasa, nu este mentionaţă numai pe hartă, ci şi prin indicatoare de intrare sau ieşire din localitate. Din orice direcţie mergi spre Şirineasa, găseşti un indicator, chiar şi între cele două sate Şirineasa şi Ciorăşti, care alcătuiesc centrul localităţii, fiind aşezate de-a lungul şoselei asfaltate, care traversează centrul comunei noastre. Celelalte 3 sate sunt mai razleţe, de mică întindere, cu populaţie mai puţină şi sunt străbătute de drumuri pietruite .În perioada anilor 2007-2009 drumul care traversează cătunul Loturi a fost asfaltat.

In afară de şoseaua care străbate comuna, există o linie de cale ferată Băbeni - Berbeşti -Alunu, cale ferată care străbate comuna de la est la vest, mergând paralel cu apa Luncavăţului. Ea a fost pusă în funcţiune în anul 1983, folosită pentru transportul cărbunelui din zona Berbesti-Alunu şi pentru transportul călătorilor. Odată cu declinul activităţii cărbunelui această cale ferată este folosită mai mult pentru transportul călătorilor, pe raza comunei existănd o halta, care nu mai este folosită şi care a fost devastată Principala problemă cu care se confruntă satele din comună în ultimile decenii, o constituie depopularea satelor. Aceasta se poate vedea din numărul de copiii la grădiniţe, la clasele I-IV şi chiar la clasele I-VIII, care au dus la desfiinţarea unor posturi la Ciorăşti şi Slăviteşti.

Poliţia rurală, până în 1907 era condusă de şeful de garnizoană, a cărui misiune era aproape similară cu a şefului de post de astăzi. În anii 1930-1939, şeful poliţiei rurale era jandarmul, a cărui garnizoană se întindea peste 2-3 comune. Înainte de 1989 poliţiei i se spunea miliţie.

Comuna noastră are post de poliţie, construit între anii 1976-1980, unde şeful de post îşi are si locuinta. Şeful de post are şi un ajutor de şef de post.

In trecut, tinerii între 18-40 ani făceau de gardă, câte patru în 24 de ore . Noaptea făceau de pază în localul primăriei, iar ziua erau la dispoziţia oricărei persoane a primăriei. De la 40-60 ani, făceau strajă, adică paza de noapte a comunei, patrulând pe şosele. Astăzi locul vechilor gărzi l-au luat 2 oameni de serviciu care sunt plătiţi. În trecut, orice delict ce trecea de 50 lei, era judecat la primărie de judecătorii din alte comune.

După război, s-a desfiinţat această metodă şi au luat fiinţă judecătoriile. Astăzi, comuna Şirineasa intră în circumscripţia Judecatoriei Rm- Vâlcea.

Din punct de vedere sanitar, nu exista decât un agent sanitar şi o moaşe comunală. În comună funcţionează un dispensar medical construit cu parter şi etaj între anii 1977-1979 cu doi medici şi patru asistenţi medicali.

Astăzi nu mai este decât un medic şi o asistentă medicală.

Din punct de vedere administrativ-teritorial în trecut comuna a fost alcătuită din trei sate: Şirineasa, Ciorăşti şi Slăviteşti. Astăzi comuna este compusă din 5 sate, la cele 3 sate s-au mai adăugat: Valea Alunişului şi Aricioaia.

C. PRIMARII ŞI ALŢI FUNCŢIONARI PUBLICI Primăria are un rol important în administraţia comunei. Măiestria unei administraţii constă în aplicarea unui program eficient pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, astfel încat locuitorii să nu mai plece în alte părţi , ba dimpotrivă, să fie atraşi în localitate. În acelaşi timp, locuitorii satelor noastre trebuie să înţeleagă că viitorul acestor comunităţi şi, de fapt, viaţa lor depinde în bună măsura şi de ei înşişi, de modul cum ştiu să gestioneze şi să valorifice resursele economice, să atragă sprijinul autoriăţilor şi să protejeze mediul ambiant.

81

Primăria veche a comunei Şirineasa a fost construită în anul 1905 şi dată în folosinţă în anul 1911, iar în anul 1975 a fost demolată pentru construirea unui nou local, după un proiect modern,cu parter şi etaj. Noul local a fost amplasat în acelaşi loc, unde a fost vechiul local al primăriei, în anul 1975.Acest nou edificiu a fost dat în folosinţă în anul 1977 şi este compus la parter din 7 camere şi un hol, iar la etaj din 3 camere (una este sală de şedinţe) şi un hol.

Primaria Comunei Sirineasa Toţi, primarii au căutat să facă câte ceva pentru binele comunei, fiind alături de săteni.

Este regretabil că nu am descoperit în arhive documente referitoare la componenţa autorităţilor din perioada 1864-1928. Nu cunoaştem numele persoanelor care au îndeplinit funcţia de primari, decât, că prin anii 1917-1918, ar fi fost Ion M. Dumitrescu, deşi asemenea personalitaţi au fost.

Printre primarii care au condus mai mult sau mai puţin comuna amintim: Iacobescu Ion 19281930, Antonescu Ion 1931-1938, Vladu Nicolae 1939-1940, Cojocaru Ion 1941-1942, Predescu Ion 1942-1943, Nichifor Dumitru 1943-1944, Ţămbrescu Constantin 1944-1945, Cismaru Dumitru 1945 -1946, Hîldan Nicolae 1946-1947, Isărescu Constantin 1947-1948, Dumitrescu Elena 1948-1949, Olaru Nicolae 1950-1951, Pătularu Ion 1952-1953, Ghiţă B. Ion 1954-1955, Pătularu Ion 1956-1957, Olaru Nicolae 1958-1960, a dus muncă intensă, împreună cu organele de partid, pentru înfiinţarea GAC, şi-a dat tot interesul pentru construcţia unui local de şcoală, format din primele două săli de clasă, ale localului 1.

Donţu Ion 1961-1974, născut în anul 1923 în satul Şirineasa şi decedat în anul 2003, a absolvit 7 clase, a fost concentrat, iar după concentrare a lucrat în fosta Miliţie ajungând comandant al Regiunii Roman -Moldova. După restructurări a fost numit şef al Secţiei de Valorificări la fostul raion Băbeni. De la 1 ianuarie 1961, după desfiinţarea raionului Băbeni a fost numit preşedinte (primar) al 82

Consiliului Popular Şirineasa. A continuat munca de atragere a cetăţenilor în GAC, astfel că la data de 5 martie 1962, comuna Şirineasa a fost complet colectivizată. Din această perioadă au început o serie de construcţii : La CAP - în satul Ciorăşti, un grajd şi un saivan, în 1967 s-au construit 2 bazine din beton armat, un atelier pentru fierărie şi o cameră pentru pază. În satul Sirineasa, două grajduri, unul pentru vite şi altul pentru maternitate de porci, iar în 1967 s-a construit o magazie pentru depozitarea cerealelor, care în prezent este închiriat şi folosit ca discotecă pentru distracţia tineretului. La şcoli, şi-a dat interesul în construcţia ultimelor două săli de clasă de la localul 1, la al doilea local de şcoală şi şcoala nouă de la Ciorăşti . La nivel comunal - între 1967-1971 s-a construit Căminul Cultural, şi primul magazin sătesc. Toate aceste construcţii au fost înfaptuite cu toţi cetăţenii comunei, cu munca voluntară, cu zile normate la CAP, la o parte din ele cu contribuţie bănească, chiar şi cu ajutorul elevilor. Şerban Gheorghe 1974-1982 ; 1990-1991, născut în satul Ciorăşti în anul 1931 şi decedat în anul 1996, a absolvit liceul, a fost activist al Organizaţiei de Tineret la nivelul raioanelor Băbeni şi Drăgăşani. După organizarea administrativ-teritorială a fost numit activist PCR şi apoi lucrator la Consiliul Judeţean al Sindicatelor. Din anul 1974 a fost numit primar al Comunei Şirineasa . De numele lui se leagă construcţia unor edificii importante din comună, s-a construit primăria, grădiniţa din satul Şirineasa, dispensarul medical, s-au construit două magazine săteşti noi, unul în satul Ciorăşti cu parter şi etaj, iar celălalt în satul Slăviteşti şi cele două săli de clasă alipite la şcoala Slăviteşti.

Realizarea acestor însemnate obiective a beneficiat de concursul locuitorilor. În anii 1975-1976 a fost introdus curentul electric, iar în anul 1981 reţeaua telefonică.

Olteanu Ion 1982-1988 a vegheat la creşterea poducţiei agricole în ceea ce privea: cerealele de grâu şi porumb, legumicultura şi pomicultura. Şerban Monica 1989-1990, Şerban Gheorghe 1990-1991.

Iordache Gheorghe 1992-1996, în această perioadă locuitorii s-au bucurat de binefacerile Legii 18/1991, care redă pământul fiecărui proprietar pe vechiul amplasament (cel dinainte de 19591960).

Bucur Grigore 1976- 2000, a continuat munca de redare a pământului conform legilor în vigoare şi de întocmire a ''Titlurilor de proprietate'' pentru fiecare proprietar.

Săraru Dan Cătalin 2000 - prezent, născut în anul 1961, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale Matematică a Universităţii Timişoara, a fost repartizat ca profesor în oraşul Făgăraş jud.

Braşov. A venit în judeţul Vălcea, a funcţionat ca profesor la Şcoala cu clasele I-VIII Sirineasa, între anii 1993-1996. Din anul 2000 este primarul Comunei Şirineasa. Prin programul ''Sapard'' în anii 20052006 a participat la introducerea apei curente în comună. Între anii 2007-2009, prin întocmirea unor proiecte, care au fost aprobate, a obţinut bani europeni cu ajutorul cărora s-a introdus canalizarea în comună. Începand cu anul 1998 în comuna noastră s-a înfiinţat o asociaţie sportivă în vederea formării unei echipe sportive de fotbal. Pe acest teren echipa de fotbal se întrece în competiţii sportive cu cele din comunele vecine şi chiar mai de departe.

Sponsorul acestei echipe de fotbal este d-l Sararu Dan, cel care a amenajat terenul de sport cu vestiare pentru sportivi. Tot prin interesul primarului sprijinit şi de ceilalţi funcţionari ai Primariei începând cu anul 2003-2004 s-a introdus reţeaua de cablu pentru posesorii de televizoare, care în prezent se estimeaza la 95%. La doleanţele unor cetăţeni, având în vedere evoluţia vieţii sociale şi a civilizaţiei, organul de local de stat a luat iniţiativa introducerii instalaţiilor de Internet la nivel de instituţii şi locuinţe.

Dintre notarii (secretarii) care au slujit aceasta comuna amintim: Oprescu Emanoil 1945, Traşcă Petre 1945-1950, Niţescu Constantin 1951-1952, Avram Ion 1953-1954, Chirila Gheorghe 1955-1957, Ionescu Ion 1958, Banu Dumitru 1959-1963, Negrea Constantin 1963-1997, Săraru Alexandru 1997-2009, Lungan Gheorghe 2010-prezent.

Dintre contabili amintim: Negrea Constantin 1959-1963, Boban Elena 1963-1991, Vlăduţ Maria 1991- prezent.

Primăria la nivel de comună are în evidenţă peste 2700 de locuitori.

Primăria ca şi Şcoala şi Biserica, a fost şi va rămâne cartea de vizită a acestei localităţi care a cunoscut pe deplin bucuriile vieţii, dar şi vremuri de necaz şi amar.

83

BIBLIOGRAFIE: I. IZVOARE A. Arhive Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vâlcea.

Primaria Comunei Şirineasa – documente.

Monografia alcătuită de dr. Ion Miulescu.

B.Studii si documente Documente din Istoria României, vol. I şi IV. G. Iannescu, Studii de geografie militară Oltenia şi Banatul, 1894.

C. Tamaş, Sergiu Purece, Gh. Dumitraşcu, Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor , 1982.

Dr. Gh. Bonciu, Alexandru Ioan Cuza şi organizarea de stat a României (1859-1866) Rm. Vâlcea, Editura Horion 1997.

Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă (1877) , Studiu şi documente, Bălceşti pe Topolog, 1977 Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, 1974.

Raportul Prefecturi judeţului Vâlcea din 03 februarie 1908 înaintat Ministerului de Interne privind situaţia judeţului Vâlcea în 1907.

S. Purece, H. Nestorescu- Bălceşti, Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial.

Studii şi documente, Bălceşti pe Topolog, 1979.

Col. (r) Octaviaan Goga, Popor erou, popor martir, în ,,Romănia eroică’’, 1999.

Romănia în anii celui de-al doilea razboi mondial, vol. II. Editura Militară Bucureşti 1989.

Octavian Cherchez, Jertfele românilor în ,, România eroică’’martie 2007.

II. LUCRĂRI GENERALE C.Alecsandrescu, Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, Bucureşti, 1893.

Istoria Românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878), vol. VII, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.

Enciclopedia Geografică a României, Editura Ştiinţifica şi Enciclopedică, Bucureşti 1982.

Vlad Georgescu, Istoria Românilor de la origini până în zilele noastre, Ed. a 3 – a, Editura < Humanitas> Bucureşti, 1992.

România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. 2, Editura Militară, Bucureşti , 1989.

N. Dobrescu, Istoria Bisericii Române din Oltenia, (1739-1816) Bucureşti 1906.

84

CUPRINS PREFAŢĂ I. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR II. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A. Poziţia geografică a teritoriului comunei B. Caracteristicile fizico-geografice 1. Relieful 2. Clima 3. Hidrografia C. Poteţialul bio şi pedo-geografic 1. Solul 2. Flora 3. Fauna III. ISTORIA SATULUI - ISTORIA ŢĂRII A. Documente si atestări arheologice 1. Atestări documentare 2. Istoria satelor B. Vremuri şi evenimente 1. Revoluţia de la 1821 din Ţara Românească condusă de Tudor Vladimirescu 2. Alegerile pentru Adunarea Obştescă extraordinară (1842) 3. Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (1857) 4. De la Tudor la Cuza 5. Războiul de Independenţă al României din 1877-1878 6. Răscoala ţărănească din 1907 7. Războiul pentru întregirea Ţarii (1916-1919) 8. Al doilea război mondial (1941-1945) 9. Schimbările survenite după al doilea război mondial C. Eroii neamului 1. ''Eroi au fost, eroi sunt încă''...

2. ''Presăraţi pe-a lor morminte''...

3. Monumentul eroilor IV. CADRUL ETNOGRAFIC.VIAŢA FOLCLORICĂ 85

A. Locuinţa şi gospodăria B. Portul C. Hora satului D. Viaţa de familie 1. Căsătoria 2. Naşterea 3. Moartea E. Jocuri de copii F. Obiceiuri calendaristice V. CADRUL SOCIO-DEMOGRAFIC A. Originea populaţiei B. Schimbări sociale din diferite perioade istorice C. Cuprinderea populaţiei - sectoare economice D. Îndeletniciri străvechi E. Starea de sănătate VI. VIAŢA RELIGIOASĂ A. Biserica şi satul B. Bisericile - lăcaşuri de cult C. Folclorul sărbătorilor din comuna noastră VII. INVĂŢĂMÂNTUL A. Scurt istoric B. Istoricul şcolilor din comună C. Istoricul grădiniţelor din comună D. Şcoli de ieri şi de azi VIII. ACTIVITATEA CULTURALĂ 1. Munca culturală 2. Biblioteca - izvorul de cultură IX. ADMINISTRAŢIA A. Evoluţia administraţiei B. Administraţia locală C. Primarii şi alţi funcţionari publici

86

87

Tipar executat de Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.valcea.ccd.edu.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Cornelia Papuzu

Editura NOVA DIDACT

88

89