Revista - Sfintii Ortodoxiei - modele de urmat - Nr. 1 - 2013 by Alex DB

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ”TRAIAN” RÂMNICU VÂLCEA

Nr. 1 Noiembrie 2013

SFINTII ORTODOXIEI MODELE DE URMAT

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA 2013

Redacţia revistei Redactor Șef: Prof. Boncan Ruxandra Redactori Șef Adjunct: Prof. Bică Andra Prof. Șorlei Ioana Daniela Prof. Bălescu Mariana Grafică: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Copertă: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Autorii sunt responsabili pentru conținutul articolelor publicate

Aceasta revista a fost înființată cu sprijinul D-nei Boncan Ruxandra și cu ajutorul CCD Vâlcea în cadrul Simpozionului Interjudețean „Sfiintii Ortodoxiei-Modele de urmat„ ediția a III-a, Noiembrie 2012.

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. ANDRA BICĂ EDITOR-INFORMATICIAN: DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA BIBLIOTECAR: PURANU GEORGETA

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

ISSN 2344 – 5580 ISSN–L 2344 – 5580

Stintii Ortodoxiei Modele de urmat

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Cuprins 1. Sfântul Antonie cel Mare – Părintele monarhilor Prof. Bică Andra Casa Corpului Didactic Vâlcea Prof. Împăratu Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

2. Educaţia religioasă şi rolul ei în viaţa preşcolarilor Prof. Filofteia Constantinescu Prof. Maria Hîrsăvoiu Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată“ Râmnicu Vâlcea

3. Sfinţii ortodoxiei – modele de urmat Educ. Almăjanu Elena Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată “ Râmnicu Vâlcea

4. Maica Domnului, cea dintâi dintre sfinţi Prof. Tatut Anamaria Narcisa Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

5. Cinstirea sfinţilor în cultul bisericii ortodoxe Viezuianu Dana Scoala Gimnaziala Nr. 2 Videle Teleorman

6. Sfantul Simeon Iordache Maria Daniela Școala Gimnaziala Birza, Structura Branet

Educaţia prin credinţă Prof. Craioveanu Andreea Ionela Grădinița cu Program Normal Fotești

8. Ștefan cel Mare și Sfânt Prof. Aldea Lavinia Liceul tehnologic “Constantin Dobrescu” Curtea de Arges

9. Atributele educaţiei religioase: toleranţa şi intoleranţa Educ. Negoiţă Elena Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea Brencuș Coenelia

10. Calea credinţei, demnă de urmat Prof. Ioana Gheorghiţă Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea Prof. Victor Gheorghiţă Şcoala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

11. Copiii și Dumnezeu Prof. Aurora Brenoaia

4 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Gradinita cu Program Normal Nr. 2 Râmnicu Valcea 12. Despre Sfântul Nicolae Educ. Cherascu Mariana Grădinița cu Program Prelungit Nicolae Balcescu Râmnicu Vâlcea

13. Educația religioasă –perspectiva principala în formarea personalitatii copiilor 42 Prof. Dinescu Florentina Elena 14. Mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti Pr. Prof. Dorel Mircea Leucea Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea Codrean Alexandru

15. Dumnezeu iubeşte copiii Prof. Peche Alina-Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

16. Originile creştinismului Instit. Duta Elena Gradinita cu Program Prelungit ”Nicoale Balcescu” Râmnicu Vâlcea

17. Educarea preşcolarilor în spiritual valorilor religioase Prof. înv. preşcolar Borcoşi Daniela Murtaza Marilena Grǎdinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea

18. Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor moral–creştine Educ. Ilie Maria Educ. Kraus Ana Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

19. Educaţia religioasă în grădiniţă Prof. Ancuţa Giorgiana Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

20. Educaţia religioasă la şcolarul mic Înv. Dobrică Valeria Educ. Dobrică Manuela Şcoala cu clasele I-VIII Ioneşti

21. Educaţia prin credinţă Ionaşcu Rouţa Vîlceanu Oana – Andreea Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Deemetrescu, Craiova

22. Educatia religioasa la varsta prescolară Prof. Soare Ionela Educ. Vochitu Dorina Grădinița cu Program Normal Nr . 6 Râmnicu Vâlcea

Nr. 1 - Noiembrie 2013

5 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 23. Sfânta Filofteia - ocrotitoarea copiilor Prof. Stan Larisa Giorgiana Grădiniţa cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Râmnicu Vâlcea

24. Sfinţii mari împăraţi Constantin și mama sa Elena Hristache Elena Claudia Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

25. Sfântul Nicolae prietenul copiilor Prof. Almaşi Maria Gradiniţa ,,Dumbrava Minunată” Râmnicu Vâlcea

26. Religia pe înțelesul preșcolarilor Prof. Dir. Antonovici Ștefania Ed. Prof. Inv. Preșc. Apostol Adriana Grădinița “Floare Albastră” Sector 4, București

27. Sfinţii bisericii – trăitori după voia lui Dumnezeu Pr. Prof. Drd. Ioan-Bogdan Pop Colegiul Naţional “Octavian Goga” Marghita

28. Educaţia religioasă în grădiniţă Prof. Înv. Presc. Nae-Andreescu Sanda Grădinita Nr. 232, Sector 3, București

29. Viaţa şi activitatea Sfântului Nicolae Damian Violeta Ionescu Adriana Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Alexandria Teleorman

30. Mănăstirea Arnota judeţul Vâlcea Prof. Bǎrbuş Liliana Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea jud. Vâlcea Gherlea Adriana Lăcătuș Manex

31. Originile creştinismului Prof. Barbu Maria Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu„ Drăgășani

32. Sfântul Andrei, Apostol al Neamurilor Negrea Tamara Roxana Grup Şcolar Industrial „General Magheru” Râmnicu Vâlcea

33. Educația religioasă în gradiniță Educ. Niculescu Georgeta Educ. Botoran Mironela

34. Pași către Dumnezeu Prof. Dumitru Cristina Școala Gimnazială Jegălia Prof. Gheorghe Liliana

6 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Școala Gimnazială Roseți 35. Pilda sfintilor romani Prof. inv. primar Buica Ioana Şcoala ,,I. Gh. Duca”, Ţigăneşti, Teleorman

36. Proiect de voluntariat „Şi noi suntem alături de ei” 2012 – 2013

37. Realizarea educaţiei morale a preşcolarilor, prin activităţile cu conţinut religios 100 Educ. Ciutescu Verginica Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 38. Educaţia religioasă în grădiniţă Prof. Gisca Claudia Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

103

39. Educatia religioasa în gradiniță Prof. Vasile Maria Gradinița cu Program Prelungit Nord 2 Rm Valcea

104

40. Sfântul Apostol Andrei - Apostolul Românilor Agape Magdalena Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu”, Iași

105

41. Sfântul şi marele cărturar Antim Ivivreanul Prof. Bălescu Mariana Educ. Matei Dorina Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

108

42. Sfânta Cuvioasă Parascheva – model de credință Prof. înv. primar Popescu Iustina

110

43. Educaţia religioasă a elevilor de liceu Prof. Bălşeanu Anca Elena Prof. Fetea Didona Mădălina CTAM ,,Constantin Brâncuşi” Craiova

112

44. Spiridon, Sfântul care îşi părăseşte racla Educ. Bădiţă Elena Grădiniţa P.P. ,,Nicolae Bălcescu’’ - Rm. Vâlcea

113

45. Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie) Prof. înv. primar Georgeta Limbăşanu Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

114

46. Să învăţăm să fim mai buni Educ. Alexandru Silvia Educ. Pătru Doina Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

117

47. Educaţia religioasă în grădiniţă Dir. Prof. Elena Lungoci

119

Nr. 1 - Noiembrie 2013

7 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Prof. Tudor (Dobrescu )Valentina Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 48. Modele ale ortodoxiei: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Prof. Înv. Preşc. Marin-Lazarov Paula-Ramona Grădinița cu Program Normal Făget Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mioveni, Argeş

119

49. Sfânta Cruce – legendă şi istorie Dir. Tucan Nicolita Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

120

50. Educăm prin credinţă Prof. Alexandru Carmen Prof. Zmău Mariana Grădiniţa cu Program Normal Nr. 25 Iaşi

121

51. Sfinții Ortodoxiei - Modele de urmat BuseAmelia-Maria Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Profesor coordonator: Bîrzescu Cătălin.

123

52. Ucraina, Un Tărâm Al Sfinţilor Cismaru Maria Raluca Prof. Negrea Tamara Roxana Liceul Tehnologic „General Magheru” Râmnicu Vâlcea Petruț Sorina

127

53. Arhanghelii Mihail si Gavril, căpeteniile îngerilor Prof. Delia Dragomiroiu Grădinița cu Program Prelungit Cozia

141

54. Brâncovenii, apărători ai credinței și ai patriei Prof. Constantin Cornelia Liliana Colegiul Tehnic ,,Nicolae Bălcescu” Balș

142

55. Educatia religioasa,o necesitate in invatamantul prescolar

144

57. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat Bărbulescu Elena Andreea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2

147

58. Sfinții Ortodoxiei – Salba de mărgăritare a Ortodoxiei Deftu Floriana-Raluca Deftu Irina-Marinela Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași

148

56. Sfânta Parascheva Prof. Mateş Ionela Cristina, Liceul Tehnologic „Moga Voievod” Hălmagiu, Alba

8 | 367

145

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 59. Legenda Sfântului Nicolae Prof. Lidia Misarciu Prof. Ioana Misarciu Gradinitacu cu Program Prelungit Nr. 25 Iași

149

60. Mitropolitul Ilie Iorest Hosu Sebastian Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

154

61. Mitropolitul Petru Movilă Alexandru Vereş Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

159

62. Hramul Sf. Teodosie de la Brad Prof. Cornelia Jalbă Educ. Șpaiuc Monica Grădinița Panseluța

163

63. Pustiul Iudeii

166

65. Sf. Cuvios Ioan de la Prislop Elevă: Preda Jeni- Mariana Clasa a X-a E Liceul Tehnologic Țăndărei, Ialomița Prof. Coordonator Răduță Claudia Monica

172

66. Sfântul Nectarie Profesor coordonator: Chican Roxana Mihaela Seminarul Teologic ,,Teoctist Patriarhul” Giurgiu

179

67. Sfinţii Ortodoxiei -modele de urmat Prof. Uriţescu Nicoleta Liceul Tehnologic “Nicolaus Olahus”, Şcoala Gimnazială “Dr. Aurel Vlad” Orăştie

185

68. Copiii și Sfinții – Puterea exemplului Prof. Morman Mariana Genoveva Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, Tg.-Jiu, Gorj

187

69. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul –model de credinta și rugăciune Zaharia Garofita Scoala Gimnaziala „Ion Creanga” Botosani

188

70. Sfintii Arhangheli Mihail și Gavril Prof. Dumitrascu Mihaela Grădinița cu Program Prelungit „Traian„ Râmnicu Vâlcea

190

64. Viata Sfântului Ioan Evanghelistul Petre Valentin Teodor Danalache

Nr. 1 - Noiembrie 2013

168

9 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 71. Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Prof. Bota Claudia Şcoala Gimnazială ’’Luceafărul”, Bucureşti, Sector 5

191

72. Sfinţii şi sfinţenia în ortodoxie Educ. Bălaşa Andreea Raluca Educ. Flencheş Adriana Gradiniţa cu Program Prelungit N. Bălcescu Râmnicu Vâlcea

193

73. Sfintul Apostol Pavel - model de urmat Prof. Munteanu Oprea Petre

196

74. “Poteca cu mărgăritare” Opţional de educaţie religioasă - Nivel II Prof. Maria-Lucia Muncaci Grădiniţa cu Program Prelungit “Universul copiilor” Cluj-Napoca

197

75. Educaţia religioasă la preşcolari Prof. Vîlculescu Simona Elena Gradiniţa Nr. 4, Râmnicu Vâlcea Educ. Văduva Anca Educ. Neamţu Florica Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

202

76. Educaţia religioasă în viaţa preşcolarilor Prof. Înv. Preşcolar Mihalache Elena-Denisa Grădiniţa cu Program Normal Marcea, Ioneşti

205

77. Educaţia religioasă în familie Prof. Înv. Primar Mihalache Ana - Roxana Şcoala cu Clasele I - VIII Nr. 1 Glãvile Prof. Înv. Preşcolar Ana Vasilica Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina, Olt Prof. Înv. Preşcolar Matei Mihaela Alina Şcoala Gimnazială Nr. 5 Slatina, Olt

206

78. Sfinţii Ortodoxiei - modele de urmat Prof. Cruceanu Adriana Georgiana Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

207

79. “Nici cu gândul, nici cu fapta” Prof. înv.preşc Săraru Cristiana Grădinița cu Program Normal Şirineasa Prof. Marinescu Rodica Şcoala Gimnazială Şirineasa

208

80. Sfinții Arhangheli Mihail Şi Gavriil Prof. înv. preşcolar: Voicu Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

208

81. Rolul educatiei moral religioase în formarea personalitatii copilului prescolar 10 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 209

Educ. Miroiu Maria Gradinita cu Program Normal Nr. 1 Babeni Educ. Vasile Foriana Gradinita cu Program Normal Mihăești 82. Sfantul Apostol Andrei-ocrotitorul Romaniei Florică Emilia Gradinita cu Program Prelungit Dumbrava Minunată Râmnicu Vâlcea

211

83. Sfantul Apostol Andrei, Propovaduitorul Evangheliei Educ. Dobre Nicoleta Educ. Ionascu Laura Mariana Grădinița cu Program Prelungit “Panseluta”, sector 4, București

212

84. Sfantul Ierarh Nicolae Ciochina Daniela Elena Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată, Râmnicu Vâlcea

215

85. Sfânta Parascheva Bârlău Giulia, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr. 1 Brusturi, Bihor

218

86. Sfântul Apostol Andrei Elev: Farcaș Vlad, clasa a VII-a Școala Gimnazială Nr. 1 Brusturi, Bihor

219

87. Sfântul Grigorie Teologul Prof. Aldea Ana-Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Slatina, Olt Prof. Nicu Valeria Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Slatina, Olt

220

88. Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, ctitor de limbă românească Prof. Dorel Mircea Leucea Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

223

89. Sfântul Mitropolit Dosoftei, ctitorul poeziei lirice româneşti Prof. Daniela Leucea Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 28 Oradea

224

90. Prietenul copiilor – “Sfântul Nicolae” Prof. Fenichiu Dorina Prof. Nicula Cosmina Grădiniţa Nr. 207 - “Floare Albastră” București sector 4

226

91. Sfântul Pantelimon Prof. Brănescu Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian„ Râmnicu Vâlcea

229

Nr. 1 - Noiembrie 2013

11 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 92. Salba de mărgăritare a bisericii Deftu Floriana-Raluca Deftu Irina-Marinela Colegiul Național „Barbu Știrbei”

231

93. Sfintii ortodocşi – prietenii copiilor Zamfirescu Gabriela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Copacelu – Râmnicu Vâlcea

232

94. Sfintii ortodoxiei Educ. Baciu Vasilica Educ. Oprescu Mariaâ Grădinița cu Program Normal Nr. 6, Râmnicu Vâlcea

235

95. Sfântul Andrei Prof înv. preşcolar Istrate-Tilincă Ileana-Tatiana Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Brezoi

236

96. Sfinţii - ocrotitorii si prietenii copiilor Educ. Marilena Murtaza Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea

237

97. “Sfinţii ortodoxiei - modele de urmat” Prof. Răducioiu Emilia Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”-Râmnicu Vâlcea

238

98. Calea credinţei, demnă de urmat Prof. Ioana Gheorghiţă Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea

239

99. Sfântul Prooroc Daniel Prof. Boncan Ruxandra Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

240

100. Sfânta Muceniță Ecaterina Educ. Damu Ioana Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

247

101. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir Prof. Elena Rotomeza Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

250

102. Sfântul Apostol Andrei Elev: Ceaușoglu Eduard cls a VII - a D Îndrumător: bibliotecar Statie Daniela

256

103. Sfinții Ortodoxiei - modele de urmat Elev: Gîjulete Andrei Prof. îndrumator: Bîrzescu Cătălin Colegiul Tehnic Energetic

262

12 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 104. Sfinții ortodoxiei - stâlpi ai ortodoxiei Deftu Irina-Marinela Deftu Floriana-Raluca Colegiul Național „Barbu Știrbei”, Călărași

266

105. Ștefan cel Mare Olaru Ionuț Georgel Prof. coord.: Popa Liliana Liceul Teoretic Ioan Slavici - Panciu

283

106. Viaţa şi pătimirea Sfântului Marelui Mucenic Mina (11 noiembrie) Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

290

107. Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Varvara (4 decembrie) Prof. înv. primar Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”Râmnicu Vâlcea

292

108. Sfântul Ioan-Botezătorul Domnului Eleva: Prodaniuc Ionela Îndrumător: Prof. Maier Aurelia

298

109. Sfântul Andrei-ocrotitorul meu Elev: Uiheli Robert-Andrei Îndrumător: Prof. Maier Aurelia

299

110. Sfântul Nestor-Mucenicul cel neînfricat Elev: Mihăescu Răzvan-Ionuţ Îndrumător: Prof. Maier Aurelia

300

111. Sfinții Ortodoxiei Carstoiu Sorin

301

112. Sfantul Mucenic Gheorghe Înv. Stanciu Elena Înv.Prioteasa Manuela, Liceul Tehnologic Vedea-Argeş

304

113. Sfânta Filofteia de la Argeş- Model de urmat pentru copii Prof. Sandu Gerasela Şcoala Gimnazială Sîmbureşti, Olt Prof. Călugăroiu Maria-Viorica Grădinița cu Program Normal Stănuleasa, Sîmbureşti, Olt

305

114. Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Prof. Învăţământ Primar: Bălaşa C. Dumitra Scoala Primară Vlăngăreşti Comuna Vultureşti, Jud. Olt Prof. Vîlceanu Elena Grădinița cu Program Normal Pleşoiu, Olt

307

115. Viata Sfintei Teodora de la Sihla Prof. Călugăroiu Maria-Cornelia

309

Nr. 1 - Noiembrie 2013

13 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Prof. Diaconu Maria Liceul Tehnologic Vedea-Argeş 116. Vieţile sfinţilor – paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi Prof. educ Popescu Liliana Grădinița cu Program Normal Dienci, Comuna Vultureşti, judeţ Olt Prof. Fota Norica Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina, Olt

311

117. Viața Sfântului Nicolae Mihaela Pavelescu Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

312

118. Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Educatoare Botoran Aurelia Educatoare Beliavcenco Mariana Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

315

119. Sfântul Apostol Andrei Institutor Săraru Mădalina Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

318

120. Sfinţii ocrotitori - Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil Institutor – Stoica Cristina Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

319

121. Sfânta Parascheva Elevă: Chiuzbaian Madalina clasa a X-a Prof. Îndrumător Omota Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

321

122. Sfântul Dimitrie - Izvoratorul de Mir Elev: Marco Adelin clasa a X-a E Prof. îndrumător: Omota Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

326

123. Sfântul Ioan Iacob cel Nou Prof. Omota Maria Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

331

124. Sfântul Andrei, apostolul românilor Prof. Stanca Mariana Grădinița cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

364

14 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Antonie cel Mare – Părintele monarhilor Prof. Bică Andra Casa Corpului Didactic Vâlcea Prof. Împăratu Lăcrămioara Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Sfântul Antonie cel Mare (251-356), “părintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine. Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359. Sfântul Antonie s-a născut în preajma anului 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie creştină înstărită. La vârsta de 20 ani, deşi părea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis să-şi împartă averea săracilor. În primul moment s-a retras spre marginea oraşului natal, mai apoi s-a stabilit într-o necropolă abandonată, impunându-şi un ascetism sever. La vârsta de 35 ani, năzuind spre o izolare totală, s-a stabilit într-o fortăreaţă părăsită din deşert: Pispir (Deir al-Maimun), unde a petrecut 20 de ani de viaţă anahoretică. Mai apoi, în încercarea de a evita orice contact cu lumea, s-a retras într-un loc inaccesibil, pătrunzând adânc în deşertul de pe malul drept al Nilului. Aici a rămas o perioadă de 50 de ani, până la moartea sa întâmplată în anul 356. Deşi Sfântul Antonie nu a fost organizatorul monahismului creştin, totuşi este perceput ca un „părinte fondator”. Influenţa sa extraordinară, precum şi fascinaţia pe care persoana sa a exercitat-o asupra contemporanilor retraşi în pustie, marchează, în mod real, începutul „mişcării” ce avea să se răspândească rapid în întreaga lume creştină. Anul fondării mănăstirii care îi poartă numele trebuie căutat în perioada cea a urmat imediat morţii sale trupeşti. Sursele literare relaţionează construirea primului Nr. 1 - Noiembrie 2013

nucleu monastic în zonă cu domnia împăratului Iulian Apostatul(361-363). Discipolii Sfântului Antonie au ridicat o micuţă comunitate la baza muntelui, unde acesta şi-a petrecut ultima parte a vieţii în trup. Cu siguranţă, nucleu iniţial se rezuma la o bisericuţă, o trapeză şi câteva construcţii anexe (o bucătărie şi un depozit pentru alimente). Primii călugări obişnuiau să trăiască separat în peşterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau în fiecare duminică şi sărbătoare liturgică majoră pentru Liturghie, în biserica centrală. Abia în a doua jumătate a secolului al V-lea anahoreţii retraşi în zonă au început să-şi construiască celule apropiate, în interiorul nucleului monastic iniţial. Cu toate acestea, regula discipolilor Sfântului Antonie a rămas semianahoretică, activităţile în comun fiind limitate la Liturghie, agapele duminicale şi ajutorarea fraţilor în nevoi. De-a lungul secolului al V-lea, mănăstirea Sf. Antonie a fost un refugiu pentru asceţii din deşertul Sketis (Egiptul de Jos), forţaţi să-şi abandoneze chiliile datorită deselor şi violentelor atacuri ale berberilor. Între cei care au găsit adăpost aici amintim pe Sfântul Ioan cel Scurt (cel Mic), care şi-a sfârşit viaţa pământească în zonă. În secolele VII-VIII, mănăstirea Sf. Antonie era ocupată de călugări melkiţi (cei care acceptaseră Ortodoxia chalcedoniană spre deosebire de majoritatea creştinilor egipteni, care rămăseseră fideli ereziei lui Eutihie; de la cuv. melek = rege – supuşi împăratului de la Constantinopol), fapt certificate de Sinaxarul Ethiopian: în anul 790, un grup de călugări monofiziţi de la mănăstirea Sf. Macarie din Sketis, deghizânduse în beduini, au reuşit să pătrundă în mănăstirea Sf. Antonie şi să recupereze moaştele Sfântului Ioan cel Scurt, pe care le-au transportat la mănăstirea din Wadi al-Natrun. În secolul al XI-lea, comunitatea a fost lovită de o epidemie de ciumă bubonică, care a împânzit întreg Egiptul, precum şi de raidurile destructive ale turcilor mameluci, sub comanda lui Nasr al-Dawla. Opera de restaurare a fost finalizată în secolele următoare de către călugării monofiziţi, care au reuşit, după o serie de încercări eşuate, să ocupe mănăstirea Sf. Antonie. Secolele XIII-XIV constituie perioada de vârf a mănăstirii: artele şi literarura cunosc o extraordinară efervescenţă. Pictura bisericii Sf. Antonie se circumscrie acestei epoci (1232-1233); între numeroasele copii şi traduceri ale unor manuscrise 15 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat amintim lucrarea monahului Simeon, care a realizat traducerea în etiopiană a Sinaxarului Ethiopian, iniţial redactat în limba arabă. În secolul al XV-lea, stareţul mănăstirii a reprezentat Biserica Coptă la Conciliul unionist de la Florenţa (1438-1445), o încercare eşuată de unire a Bisericii Romane cu Bisericile Răsăritene. Această perioadă înfloritoare a fost întreruptă spre sfârşitul secolul al XV-lea, atunci când beduinii au atacat mănăstirea, au ucis toţi călugării şi au distrus clădirile. Biserica Sf. Antonie a fost transformată în bucătărie, iar manuscrisele rare din bibliotecă serveau la menţinerea focului. Câţiva ani mai târziu, mănăstirea a fost restaurată prin grija patriarhului Gabriel VII (15251568), care a trimis 20 de călugări de la mănăstirea Sirienilor din Wadi al-Natrun pentru a reînvia tradiţia şi viaţa monahală. În secolul al XVII-lea, ordinul călugărilor franciscani a stabilit un acord cu mănăstirea Sf. Antonie: în schimbul unei sume anuale modice, doi-trei franciscani aveau dreptul de a rezida în centrul monahal de aici pentru a învăţa limba arabă şi a se pregăti pentru slujirea misionară în Orient. De-a lungul secolelor, mănăstirea Sf. Antonie a jucat un rol important în istoria Bisericii Copte. Alături de numeroase alte dovezi, această afirmaţie este întărită de numărul mare al patriarhilor copţi care s-au format spiritual în acest aşezământ. În ultimele trei secole, 12 călugări antonieni au atins cea mai înaltă treaptă administrativă din cadrul structurii eccleziale vizibile a Bisericii Egiptene.

16 | 367

Educaţia religioasă şi rolul ei în viaţa preşcolarilor Prof. Filofteia Constantinescu Prof. Maria Hîrsăvoiu Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată“ Râmnicu Vâlcea Poporul român s-a născut creştin, el este singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi, totodată, cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. În toate momentele cardinale ale istoriei românilor, Biserica Ortodoxă a jucat şi joacă în continuare un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, în dezvoltarea culturii, artei şi limbii române. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezărilor bisericesti, iar primele şcoli româneşti au fost cele organizate în cadrul unor mănăstiri. Biserica Ortodoxă a fost pentru poporul nostru, adevărat centru de menţinere şi perpetuare spirituală. Pentru ca tradiţia de a merge la biserică şi de a fi un bun creştin să poată dăinui în timp, trebuie ca noi, educatorii să sădim, încă de la vârsta preşcolară, în sufletele copiilor noştri dorinţa de a fi religioşi, respectând tradiţia strămoşească. Perioada preşcolară este momentul în care influenţele exterioare lasă urme adânci şi durabile asupra personalităţii copilului, a cărui receptivitate şi flexibilitate psihică îl ajută în acest sens. În munca de educaţie religioasă a copilului, importantă este afectivitatea pronunţată a lui, caracte ristică ce stă la baza trezirii emoţiilor şi educării sentimentelor, a formării conduitelor morale. Copiii, prin natura lor, sunt buni, iar când greşesc, ei încearcă să repare ce-au făcut cerându-şi iertare şi dorind această iertare din tot sufletul. Ei vor împăcarea cu cei din jurul lor. Copilul nu este rău, dar poate fi înrăit de cei din jur, care nu ştiu să se comporte cu el. Bunătatea copilului se manifestă în relaţiile cu cei din jur, faţă de care dovedeşte o dragoste şi un ataşament deosebit. Este suficient să spui o poveste unui copil, să te joci împreună cu el, pentru că ori de câte ori te va întâlni, să îndrăznească să-ţi cuprindă mâna, chemându-te la joacă sau pentru a-ţi arata ceva, sau pentru a-ţi solicita o altă poveste. Deci, prin natura sa, copilului i se pot forma sentimente religioase, el fiind receptiv la învăţăturile adulţilor. Ştiind că sunt rare acele familii în care Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat atmosfera religioasă este sistematic cultivată, nu avem dreptul să neglijăm această latură a cunoaşterii ci, aşa cum ne îngrijim de dezvoltarea fizică a copiilor prin activităţi de educaţie fizică, de dezvoltarea intelectuală prin activităţi de cunoaştere sau matematice, educaţia religioasă va da roade doar prin cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea normelor de convieţuire oglindite în Biblie. Şi nu trebuie uitat faptul că, preşcolaritatea este vârsta la care a învaţa să te porţi, ocupă ponderea cea mai mare în procesul didactic. Pentru realizarea educaţiei religioase, este necesar să desfăşurăm cu copiii activităţi, jocuri, poezii, povestiri cu un pronunţat conţinut moralreligios, care sensibilizează afectiv copilul. În acest scop, le-am vorbit copiilor despre viaţa şi patimile Mântuitorului, despre Învierea Domnului Iisus Hristos, despre faptele unor sfinţi: Sfânta Filofteia (ocrotitoarea saracilor), Sfântul Apostol Andrei (ocrotitorul spiritual al poporului român), Sfântul Nicolae (ocrotitorul copiilor buni şi cuminţi). Educaţia religioasă am urmărit-o şi prin excursia efectuată în judeţul nostru, având ca scop vizitarea mănăstirilor Bistriţa şi Dintr-un lemn, luând astfel contact direct cu o atitudine de pietate şi linişte. Fiecare sărbătoare religioasă este pregătită şi la grădiniţă printr-o suită de activităţi ce conduc la înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor sărbătorilor religioase propriu-zise. Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, care e cea mai îmbucurătoare şi cea mai solemnă dintre toate sărbătorile creştine din timpul anului bisericesc, a fost aşteptată de cei mici cu mare plăcere, prin participarea la scurta slujbă religioasă când au luat Sfânta Împărtăşanie, prin realizarea unor lucrări artistico-plastice, poezie religioasă, lecturi şi convorbiri pe această temă. Sufletele copiilor tresaltă de emoţie şi de bucurie la gândul surprizelor ce urmează să le aducă iepuraşul de Paste, ceea ce le aminteşte să fie mai ascultatori, mai harnici şi mai cuminţi. Familiarizarea copiilor cu semnificaţia sărbătorilor creştin-ortodoxe îi determină pe copii să fie mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori, mai prietenoşi, le cultivă sentimente de dragoste faţă de aproapele nostru, respect, dăruire şi ajutor reciproc.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Bibliografie 1. Pr. Sorin Filip – ÎNDRUMATOR – Elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar, Vol. I, Ed. Grafika Print, Bucureşti, 1999; 2. Revista Învăţămantul preşcolar 2/2007, Bucureşti.

Sfinţii ortodoxiei – modele de urmat Educ. Almăjanu Elena Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată “ Râmnicu Vâlcea Educaţia religioasă este un proces continuu, necesar şi posibil de realizat la vârsta preşcolară. Locul copilăriei în procesul devenirii fiinţei umane este definit şi de marea plasticitate a structurilor sale psiho-comportamentale, care îi asigură o remarcabilă adaptare. Adultul este pândit de rutină, copilul este ferit de ea şi este mereu deschis la nou şi poate, astfel, să depăşească în viitor chiar modelele oferite de adult. Subliniind dezvoltarea caracterului drept misiune esenţială a şcolii, Mihai Eminescu scria: „Pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi îmbunătăţi starea materială, pentru a uşura lupta pentru existenţă, dând mii de ajutoare muncii braţului, oamenii au nevoie de mii de cunoştinţe exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor, au nevoie de religie”. Scopul principal al activităţilor cu conţinut religios este acela de a-i determina pe copii, prin activităţi fireşti, în concordanţă cu nivelul lor de înţelegere, potrivit particularităţilor lor de vârstă, să dorească să meargă la biserică şi prin rugăciune să se apropie de Dumnezeu, să înveţe să fie mai buni, mai toleranţi, mai înţelepti. Prin activităţile cu conţinut moral – pilde, naraţiuni biblice, învăţarea unor rugăciuni, audierea unor cântece religioase, scenete, vizionarea de diapozitive sau filme cu conţinut religios, vizite la mânăstirile din apropiere sau întâlniri cu preotul am urmărit următoarele obiective: • dezvoltarea sensibilităţii copiilor privind înţelegerea semnificaţiilor unor 17 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat evenimente cu conţinut religios; • formarea de deprinderi moral-religioase (cum să se închine, cum să se comporte în biserică); • să regăsească în comportamentul personajelor din poveşti fapte creştine, fapte bune. Copiii zilelor noastre au nevoie de credinţă şi autonomie. Au nevoie de standarde morale care să-i îndrume în viaţă, care să le traseze un drum clar în mijlocul dilemelor actuale. Într-o lume confuză, aflată în plină criză, copiii au nevoie de motivaţie în alegerea pe care trebuie să o facă, de un ajutor pentru a gândi corect şi a se îndrepta spre calea lui Dumnezeu. Iată deci care este scopul educaţiei religioase: să ajute copiii să găsească răspunsul creştin pentru nevoile lor spirituale. Un copil care a învăţat morala creştină nu va uita cu adevărat niciodată acest lucru. După cum menţionam mai înainte, instruirea copilului încă de la o vârstă destul de fragedă implică o responsabilitate foarte mare. Dar pentru a învăţa pe aceşti micuţi morala creştină, trebuie să ştim câteva principii de dezvoltare a lor. Ştim că povestea îşi are un loc principal bine stabilit în activitatea copilului de grădiniţă. El ascultă cu încântare poveşti. Înţelegem, aşadar, că orice lucru pe care dorim să-l expunem trebuie relatat sub formă de povestire, că trebuie insistent axplicată grija lui Dumnezeu pentru copii, pentru faptul că Dumnezeu îi iubeşte şi îi ocroteşte. Cel mai important factor în formarea caracterului unui copil este exemplul pe care-l dau adulţii prin viaţa lor – familia (părinţii) şi educatorii. Copiii îi imită pe adulţi. Armonia dintre cuvânt şi faptă pare să fie unul dintre cei mai importanţi factori în dezvoltarea caracterului şi a personalităţii copilului. Un alt factor responsabil în formarea caracterului îl constituie căldura şi iubirea dintre adult şi copil. Copilul trebuie să vadă în educator un model de viaţă creştină, iar educatorul, la rându-i, trebuie să-l iniţieze pe copil în învăţătura Bibliei. Copilul trebuie să înveţe că I se poate adresa lui Dumnezeu prin rugăciune. Trebuie să înţeleagă rolul rugăciunii. Fiecare copil trebuie învăţat cum să se roage, când să se roage şi cui să se roage. Rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu, pe care noi Îl rugăm să ne dea sănătate, putere, înţelepciune, să ne ferească de primejdii, de boli şi de orice lucru rău; să ne ajute tot timpul în orice facem, să fim buni, harnici, ascultători. Trebuie să ne rugăm dimineaţa, la sculare, seara, înainte de culcare, înainte şi după servirea 18 | 367

mesei, când suntem noi bolnavi sau cei dragi nouă. Trebuie să ştim că atunci când ne rugăm nu ne gândim la nimic altceva decât numai la Dumnezeu, care ne veghează în tot ce facem, ne aude şi ne primeşte rugăciunea pe care o facem din toată inima noastră. În toate activităţile cu conţinut religios trebuie să le amintim copiilor că Dumnezeu are grijă de noi şi în special de copii, că îngerii Lui sunt lângă fiecare. El este peste tot, nu numai la biserică: este cu noi la joacă, la masă, la plimbare, la culcare, la grădiniţă sau la lucrul părinţilor. Nu suntem, deci, niciodată singuri. El este cu noi ca să ne vegheze. Aşadar, vede şi aude tot ce facem şi vorbim. În ce ne priveşte, trebuie să planificăm multe activităţi care să-i înveţe pe copii ceea ce înseamnă „ascultarea”; cântecele, povestirile biblice, poeziile cu conţinut religios trebuie să-i influenţeze pe copii în a-şi asculta părinţii, bunicii, educatorii, într-un cuvânt, toate persoanele adulte cu care intră în contact. Dumnezeu preţuieşte credinţa copiilor; este înţelept să-i învăţăm că El hotărăşte ce este mai bine pentru fiecare, că uneori hotărăşte ca ruga celui care I-a adresat-O să nu fie îndeplinită imediat. Credinţa că Dumnezeu are grijă de ei şi că îngerii veghează întotdeauna le este de mare ajutor copiilor în biruirea fricii care la vârsta preşcolarităţii poate să însemne deopotrivă şi nesiguranţă, şi îndoială faţă de necunoscut. Reluând ideea rolului poveştii în activitatea din grădiniţă, va trebui să reţinem îndeosebi faptul că în timpul cititului şi după aceea se nasc întrebări care mai de care iscoditoare, mai curioase, cărora trebuie să le facem faţă cu multă răbdare până ce vom căpăta convingerea că am fost înţelese; în practica la clasă ne-am întâlnit cu întrebări puse de copii ca: „Cât de mare este Dumnezeu?”, „Cum se îngrijeşte de noi?”, „Cât ne iubeşte El?”, „Ce ar dori Dumnezeu să facem ca să ne iubească?”, „Unde se află Dumnezeu?” şi multe, multe altele. Copilul de grădiniţă este perfect capabil să înţeleagă binele şi răul. Trebuie ajutat deci în diferenţierea binelui de rău. El trebuie să ştie că Iisus îi iartă şi că îi iubeşte indiferent de ceea ce se întâmplă, dar este foarte trist când copilul face ceva rău. Aceste lucruri sunt scrise în Biblie. Va trebui să le vorbim copiilor incluzîndu-ne în grupul lor, să le spunem că e un păcat să să nu fii prieten cu ceilalţi, să te superi pe părinţi, să minţi, să iei de la alt copil lucruri care nu-ţi aparţin etc. În acelaşi context, încă de la grupa mică trebuie să-l facem pe copil să înţeleagă rolul şi necesitatea Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat muncii sale care îi aduce mare bucurie lui Dumnezeu. Tuturor copiilor le plac activităţile cu caracter religios, dar cel mai pătrunşi de spiritul credinţei sunt în preajma marilor sărbători relegioase. Despre Sfântul Nicolae ei ştiu că este prietenul copiilor şi le aduce daruri şi bucurii. La fel şi Crăciunul este asociat cu Bradul, cu Moş Crăciun, iar Sfintele Paşti, cu ouăle roşii. Aceste sărbători sunt prilej de învăţare a multor poezii şi cântece cu caracter religios. Pentru a vedea dacă au fost înţelese de către copii noţiunile biblice, copiii trebuie puşi săşi exprime ideile religioase prin desen, muzică sau interpretarea unor roluri. Povestirile trebuie alese astfel încât copilul să poată avea o trăire sau să poată corela cele povestite cu o întâmplare pe care chiar atrăit-o. Perioada preşcolară este momentul în care influenţele exterioare lasă urme adânci şi durabile asupra personalităţii copilului, a cărui receptibilitate şi flexibilitate psihică îl ajută în acest sens. Ştiind că nu în toate familiile educaţia religioasă este sistematic cultivată, avem datoria să nu neglijăm acest lucru, cu atât mai mult cu cât educaţia moral-religioasă este parte integrantă din existenţa familiei noastre, mai ales că înţelegerea şi aplicarea normelor de convieţuire oglindite de Biblia însăşi, conduce la formarea comportamentului civic care, la vârsta preşcolarităţii, ocupă o mare pondere în procesul didactic. În activitatea la clasă am observat că toate activităţile cu tentă religioasă au o puternică încărcătură afectivă şi că ele pun baza unor deprinderi moral civice, copilul putând să deosebească frumosul de urât, binele de rău, adevărul de minciună. Folosind cele mai eficiente mijloace şi metode în vederea realizării cu succes a obiectivelor educaţiei religioase prin intermediul poeziilor, povestirilor, cântecelor şi lecturilor cu conţinut religios am reuşit să-i familiarizez pe copii cu noţiunile: evlavie, pietate, duh, iertare, post, rugăciune, mântuire, cu viaţa şi faptele unor sfinţi. În acest scop m-am folosit de imagini sugestive din Biblia copiilor. Am insistat pe momentele principale din viaţa lui Iisus, semnificative fiind serbările date în cinstea sărbătorii de Crăciun, în care copiii au trăit momente pline de emoţii şi au interpretat diferite roluri în scenete cum ar fi: „Cei trei crai”, „Naşterea Domnului”, „Vine Moş Crăciun” etc. În povestea vieţii Sf. Nicolae, copiii au reţinut faptul că acesta era un om bun şi milostiv, făcea multe Nr. 1 - Noiembrie 2013

fapte bune, ajutându-i pe săraci, de atunci rămânând obiceiul ca în noaptea aceea cei buni şi cuminţi să primească daruri. De asemenea, din viaţa Sf. Gheorghe, copiii au reţinut că acesta era un ostaş viteaz, iar credinţa l-a salvat de la cele mai grele încercări. Din povestea vieţii Sf. Filofteia, copiii remarcat viaţa acesteia, milostenia faţă de săraci şi sfârşitul ei dramatic. Rugăciunile şi cântecele religioase, înregistrările audio-video, audiţiile, lecturile după imagini au constituit alte mijloace de realizare a obiectivelor educaţiei religioase. Evaluarea cunoştinţelor religioase am realizat-o prin activităţi de pictură, desen şi activităţi practice cum ar fi: „Scene din viaţa Mântuitorului”; „Îngeraşul meu”, „ Coşul cu ouă roşii” etc. De asemenea am realizat o evaluare orală pe baza unor întrebări cum ar fi: „Mergi la biserică?”, „Îţi spui regulat rugăciunea?”, „Ce fapte bune ai făcut?” etc. Acestea sunt câteva sugestii de realizare a unor activităţi religioase în grădiniţă. Trebuie să-i ajutăm pe copii să-L descopere pe Dumnezeu. Comenius consideră că „doar inimile nepătate de rele obiceiuri pot servi drept loc de sălăşluire a Cuvântului lui Dumnezeu”... Desprindem, într-un cuvânt, ideea că menirea noastră va fi îndeplinită dacă prin activităţile noastre în acest spirit îi vom face pe copii să devină mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori. În acest scop m-am folosit de imagini sugestive din Biblia copiilor. Am insistat pe momentele principale din viaţa lui Iisus, semnificative fiind serbările date în cinstea sărbătorii de Crăciun, în care copiii au trăit momente pline de emoţii şi au interpretat diferite roluri în scenete cum ar fi: „Cei trei crai”, „Naşterea Domnului”, „Vine Moş Crăciun” etc. În povestea vieţii Sf. Nicolae, copiii au reţinut faptul că acesta era un om bun şi milostiv, făcea multe fapte bune, ajutându-i pe săraci, de atunci rămânând obiceiul ca în noaptea aceea cei buni şi cuminţi să primească daruri. De asemenea, din viaţa Sf. Gheorghe, copiii au reţinut că acesta era un ostaş viteaz, iar credinţa l-a salvat de la cele mai grele încercări. Din povestea vieţii Sf. Filofteia, copiii au remarcat viaţa acesteia, milostenia faţă de săraci şi sfârşitul ei dramatic. Rugăciunile şi cântecele religioase, înregistrările audio-video, audiţiile, lecturile după imagini au constituit alte mijloace de realizare a obiectivelor educaţiei religioase. Evaluarea cunoştinţelor religioase am 19 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat realizat-o prin activităţi de pictură, desen şi activităţi practice cum ar fi: „Scene din viaţa Mântuitorului”; „Îngeraşul meu”, „ Coşul cu ouă roşii” etc. De asemenea am realizat o evaluare orală pe baza unor întrebări cum ar fi: „Mergi la biserică?”, „Îţi spui regulat rugăciunea?”, „Ce fapte bune ai făcut?” etc. Acestea sunt câteva sugestii de realizare a unor activităţi religioase în grădiniţă. Trebuie să-i ajutăm pe copii să-L descopere pe Dumnezeu. Comenius consideră că „doar inimile nepătate de rele obiceiuri pot servi drept loc de sălăşluire a Cuvântului lui Dumnezeu”... Desprindem, într-un cuvânt, ideea că menirea noastră va fi îndeplinită dacă prin activităţile noastre în acest spirit îi vom face pe copii să devină mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori.

Maica Domnului, cea dintâi dintre sfinţi Prof. Tatut Anamaria Narcisa Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea În Sfânta Scriptură avem două modalităţi de prezentare a Maicii Domnului, una prefigurativă sau tipică, în vechiul Testament, şi alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. Spre deosebire de celelalte femei menţionate în Vechiul şi Noul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profeţii. Isaia a prezis că Fecioara va naşte pe Mântuitorul în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales şi de mântuire a lumii. Ezechiel a profeţit despre Maica Domnului ca Pururea Fecioară în viziunea sa despre noul templu al lui Dumnezeu, de asemenea, dreptul Simeon a prezis suferinţa Maicii Domnului, „Şi prin sufletul tău va trece sabie”[Luca 2, 34-35]. Biserica Ortodoxă învaţă că numai lui Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, i se cuvine adorare sau închinare, iar Maicii Domnului, sfinţilor, îngerilor, sfintelor moaşte, Sfintei Cruci, se cuvine să dăm cinstirea potrivită. Întrucât Maica Domnului este cea dintâi dintre sfinţi, ei i se acordă prea cinstire, supravenerare, iar sfinţilor doar cinstire sau venerare. Cel mai substanţial argument pentru prea cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă îl 20 | 367

constituie respectul dat de Însuşi Mântuitorul propriei Mame în timpul copilăriei şi adolescenţei, apoi în decursul lucrării Sale publice când, la rugămintea ei, a făcut minunea din Cana Galileii, sau când a încredinţat-o ucenicului prea iubit în ultimele clipe ale vieţii Sale pământeşti. Când, prin formule eretice subtile s-a încercat să se altereze doctrina ortodoxă despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi despre adevărata prea cinstire ce se cuvine Maicii Domnului, episcopii Sinodului Ecumenic de la Efes din anul 431, au definit atât dogma hristologică împotriva lui Nestorie cât şi atributul de „Născătoare de Dumnezeu” pentru Maica Domnului. De la mijlocul secolului 4, înainte, în Biserica Ortodoxă, aşadar, s-a menţinut neschimbată învăţătura că Maica Domnului a născut cu trup omenesc real pe Fiul lui Dumnezeu cel născut din Tatăl înainte de toţi vecii, cum se stabilise deja în şedinţele Sinodului 1 Ecumenic de la Niceea în anul 325 şi cum se mărturisea în Simbolul de credinţă. Sinodul de la Efes a întărit şi el, cu detalii, învăţătura ortodoxă despre Născătoarea de Dumnezeu, iar mai târziu, Sinodul 7 Ecumenic de la Niceea în 787, a reafirmat această învăţătură, împreună cu învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane, a sfintelor moaşte şi a semnului Sfintei Cruci, neabătându-se de la aceeaşi învăţătură apostolică neântreruptă. Invocarea Maicii Domnului în rugăciune se face atât în cadrul cultului public, cele şapte Laude, Sfinte Taine, ierurgii, acatiste, cât şi în spaţiul mai limitat al rugăciunii personale sau particulare. Toate rugăciunile, de sfinţire a apei, a roadelor pământului şi prinoaselor, de binecuvântare a firii înconjurătoare, din cultul Bisericii Ortodoxe, conţin părţi speciale adresate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. În mod special Biserica Ortodoxă a utilizat şi utilizează în cult stihiri şi tropare, canoane şi acatiste dedicate Maicii Domnului. Zugrăvirea chipului Maicii Domnului este foarte frecventă în Biserica Ortodoxă şi ea păstrează cu sfinţenie limitele bidimensionalităţii, lungime şi lăţime, dar nu adâncime. Vârsta Sfintei Fecioare în icoane este vârsta maturităţii materne. În braţe, Maica Domnului ţine pe Pruncul Dumnezeu, în gloria de Domn al creaţiei. Spre deosebire de această modalitate de reprezentare a chipului Maicii Domnului din Biserica Ortodoxă, în Biserica romano-catolică de multă vreme, iar în unele lăcaşuri de cult protestante în ultimele câteva decenii, Maica Domnului este reprezentată îndeobşte prin statui, introducându-se astfel tridimensionalitatea, de care se fereşte Biserica Ortodoxă. Biserica noastră ţine cu stricteţe regulile Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de veci; plecând în vre-o călătorie, ne rugăm sfinţilor să-l sfârșim cu bine, iar seara, ne rugăm ca aceștia să ceară iertare de la Dumnezeu pentru nevrednicile noastre fapte săvârșite în timpul zilei. Simţim că într-adevăr, sfinţii lui Dumnezeu, pe care-I pomenim în rugăciunile noastre ne sunt de mare ajutor, așa cum, de multe ori, au fost creștinilor ce s-au rugat lor cu crediţă. Astfel de exemple ne dovedesc din plin ” vieţile sfinţilor” (sinaxarele). Sfinţii sunt “ cu puterea lor printer noi “1 Întemeiată pe traii]nice argument Biserica străbună mărturisește că “ acelor creștini care au dus o viaţă exemplară în comunitatea creștină, concretizată prin fapte și minuni deosebite, li se cuvine o cinstire deosebită”2. Noţiunea de sfânt (sacru) este întâlnită aproape la toate religiile, dar sensul ei mai profund îl atinge în creștinism.. În Vechiul Testament, termenul de “sfânt” (quadhos, codes) are sensul de deosebit, curat, fară păcat, închinat3, la origine având nuanţă de transcendent, separate de lume și totodată de necurăţie și păcatele acesteia4. Dar Sfinţi se numesc în Vechiul Testament și îngerii: “un Sfânt care grăia către alt Sfânt.... Gavriile tâlcuiește celui de colo vedenia” (Daniil, 8, 13, 16); dar și profeţii: “Sunamiteanca a zis bărbatului său despre Elisei: Iată eu știu că omul lui Dumnezeu, care trece necontenit pe aici este Sfânt” (II Regi 4,9) Dar sensul cuvântului “sfânt” atribuit lui Dumnezeu este diferit de cel atribuit creaturilor Sale, Dumnezeu fiind sfânt din veșnicie și izvorul sfinţeniei, pe când sfinţenia creaturilor depinde direct de aceea a lui Dumnezeu. În Noul Testament, sfânt este numit Tatăl ceresc de către Mântuitorul Iisus Hristos: “Părinte Sfinte, pazăște-I în numele Tău, pe care Mi I-ai dat, Cinstirea sfinţilor în cultul ca să fie una precum suntem și Noi”, (Ioan 17, 11), bisericii ortodoxe Sfânt este numit Mântuitorul Iisus Hristos la întrupare de arhanghelul Gavriil: “Pentru aceea și Sfântul care Viezuianu Dana se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” Scoala Gimnaziala Nr. 2 Videle Teleorman (Luca1,35). Duhul lui Dumnezeu este pretutindeni numit Duhul Sfânt: “Mângâietorul, Duhul Sfânt pe

erminiilor bizantine, introducându-se doar ici acolo unele detalii de vestimentaţie locale sau naţionale. Chiar şi atunci când nu este reprezentată pictural cu Pruncul în braţe, Maica Domnului este totdeauna aproape de Mântuitorul Hristos, ca în icoanele reprezentând nunta din Cana Galileii, diverse alte ocazii din istoria sfântă, Răstignirea, Punerea în Mormânt, Înălţarea la Cer. Este interesant să ascultăm imnurile de laudă adresate Sfintei Fecioare de marele şi neântrecutul mariolog, Sfântul Chiril al Alexandriei, mort în anul 444. Alături de teologul, poetul şi dascălul prea luminat al Bisericii, în imnurile căruia sunt concentrate o întreagă bogăţie de imagini, de metafore şi de sentimente înălţătoare, este exprimată în acelaşi timp toată evlavia de secole a poporului creştin faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Cel care a alcătuit buchetul cel mai strălucit de laude închinat Maicii Domnului, laude care poartă denumirea de „Acathistos”, este Serghie, patriarhul Constantinopolului, mort în 638. Acest inspirat buchet de laude este cunoscut de întreaga lume ortodoxă şi se bucură de mare trecere îndeosebi în Biserica Ortodoxă Română, reprezentând o parte deosebită din slujbele zilnice şi comune care se oficiază la biserică, îndeosebi în mânăstirile noastre. Aşadar Maica Domnului are un loc deosebit în istoria mântuirii neamului omenesc pentru că ea este noua Evă curăţită de păcatul neascultării prin ascultarea de Dumnezeu la Întruparea Mântuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat şi întrucât Biserica este numită Trup al lui Hristos, Maica Domnului este şi Maică a Bisericii, a tuturor celor renăscuţi prin Hristos, prin sfânta Taină a Botezului.

Multe și felurite sunt slujbele care se săvărșeșc în Biserica Ortodoxă, dar nu există nici una în care să nu cerem mijlocirea sfinţiilor pentru mântuirea noastră, cu care suntem într-o legătură de dragoste și rugăciune. Când ne sculăm dimineaţa, ne rugăm sfinţilor lui Dumnezeu să petrecem ziua lucrând pentru viaţa Nr. 1 - Noiembrie 2013

1 Arhim.Chesarie Gheorghescu, Cultul Sfinţilor în Biserică, în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr.6-9,p.507 2 Martiriul Sfântului Policarp... p.33 3 A se vedea Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfinţii Mucenici, J.P. Migne, P.G., vol.,L, col. 645-654, 4 Predici de sărbători împărăţești și cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Roamâne,București, 2002, p.448

21 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa și vă va adduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26). Sfinţii sunt acele persoane care pe pământ s-au ostenit și străduit să căștige împărăţia cerească, trecând în viata de dincoloo ”întrarmaţi cu credinţa și nădejdea în Dumnezeu, încălziţi de focul dragostei înveșmântaţi cu podoaba faptelor bune”5, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de trăire creștină și de desăvârșire morală... luceferi mult luminoși si creștinătăţii, moștenitori ai împărăţiei cerești, locuitori ai raiului, flori neveștejite ale Bisericii lui Hristos”6. Sfântul biruiește cu tărie ispitele ce-l învăluiesc, dar, în același timp, este “ plin de bunătate, pentru că iubind binele și dorind mereu să-l facă, el este însuși bun”, caracterizându-se printr-o permanent stare de pocăinţă și o continuă biruinţă a patimilor. În lumea celor adormiţi, sfinţii sunt cei care se roagă lui Dumnezeu pentru sănătatea , pacea, ferire de orice rău a tuturor celor care pomenesc și slăvesc pe pământ numele lor.7 Cinstirea Sfinţilor are ca scop preamărirea lui Dumnezeu, Cel care le-a dat sfinţilor belșugul harurlui său și căruia ei I-au slujit și I-au jertifit viaţa lor, și totodată urmarea pildei lor de către noi. Întreaga cinstire acordată sfinţilor se îndreaptă spre Cel ce I-a înzestrat cu puteri divine pentru a ajunge aleși și slujitori ai lui Dumnezeu în ceruri. “Minunat este Dumnezeu întru sfinţi săi” spune psalmistul (Psalmul 67,36); și de asemenea:”Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui” (Psalmul 150,1). Cultul creștin al Sfinţilor începe cu cinstea martirilor, eroii suferinţei creștine pentru credinţa lor, pătimirea și jertfa vieţii lor stând la temelia Bisericii lui Hristos.8 Atitudinea lor eroică, curajul, răbdarea suferinţelor, statornicia de care au dat dovadă în mărturisirea și apărarea credinţei au atras admiraţia și respectful profund al contemporanilor, uneori chiar și al celor păgâni. Creștinii au zidit biserici pe locul unde au murit sfinţi sau pe mormintele lor, iar ziua muceniciei 5 Pr.Gr.Burlușanu, Învăţătura Bisericii Ortodoxe despre sfinţi, în “Glasul Bisericii”, an XIII (1954), nr. 4-5 p . 209. 6 Pr.Lector Nicolae Necula, La Duminica Tuturor Sfinţilor în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr. 6-9,p.485/ 7 Diac. Asist. Emilian Corniţescu, Cinstirea Sfinţilor după Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiţie în “Glasul Bisercii”, an XXXIX(1980),nr.3-5,p.380 8 Pr.Prof. Ene Braniște, Despre cinstirea sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în “Ortodooxia”, an XXXII (1980), nr.1,p.46

22 | 367

lor au socotit-o ziua lor de naștere pentru împărăţia lui Dumnezeu, cinstind-o în acest fel, ca dies natalis, ziua nașterii spiritual pentru viaţa veșnică9. Venerarea martirilor din vremea persecuţiilor și a sfinţilor de după aceea s-a făcut în diferite forme în Biserica Ortodoxă și anume: Strângerea și păstrarea cu sfinţenie rămășiţelor trupești ale martirilor, prin înmormântarea lor cu deosebită cinste. Ele erau “mai cinstite decât pietrele preţioase și mai scumpe decât aurul”.10 Consemnarea vieţii, a faptelor mucenicilor, a muceniciei, și a eventualelor minuni în acte martirice. Instituirea de sărbători pentru cinstirea lor care de regulă erau zilele anniversării anuale a morţii lor martirice, zi de naștere pentru viaţa veșnică,(geneqlia sau natalitia). Sărbătorile alcătuiesc cea mai important formă de manifestare al cultului public al sfinţilor. În Biserica primelor secole în acele zile aveau loc adunări liturgice (panhguris) la mormintele martirilor se săvârșea Sfânta Euharistie, se citeauactele lor martirice, creștinii îmbărbătându-se reciproc în luptă și suferinţa comună pentru apărarea credinţei. Cu timpul, pentru sfinţii ale căror nume și urme s-au pierdut și s-au uitat s-a introdus, încă din sec. al IV-lea în Antiohia, o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor11, pe care din anul 608 o găsim și-n Apus la 13 noiembrie, apoi la 1 noiembrie cum a rămas până astăzi. La ortodocși această sărbătoare s-a fixat în prima duminică de după Rusalii, numită și Duminica tuturor sfinţilor cunoscuţi și necunoscuţi. Pelerinaje și construirea de biserici în numele lor sau chiar pe mormintele lor. Cultul sfintelor moaște adică cinstirea relicvelor pământești (rămășiţelor trupești) ale sfinţilor. Pomenirea și invocarea lor în rugăciuni și-n imne spre a veni în ajutor atât celor vii cât și celor morţi. Venerarea sfinţilor se mai face prin encomii (encomioane) sau panegirice, care sunt cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor. 9 Arhim.Chesarie Gheorghescu, Cultul Sfinţilor în Biserică, în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr. 6-9, p. 507 10 Martiriul Sfântului Policarp... p.33. 11 A se vedea Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfinţii Mucenici, J. P. Migne, P.G., vol., L, col. 645-654, în vol. Predici de sărbători împărăţești și cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Roamâne, București, 2002, p. 448.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Zugrăvirea chipurilor și a faptelor în icoane și în picture murală, element important al iconografiei ortodoxe, păstrându-se astfel vie peste veacuri memoria acestora. Adoptarea ca patroni sau ocrotitori speciali ai anumitor “bresle”, asociaţii etc., ce-si propun o activitate cu scop bun, pe lângă hramuri de biserici. Sfinţii sunt “bogăţia și forţa spiritual a Bisericii întregi, iar în sânul unei Biserici locale (naţionale). . . mărturia vie și concretă a acesteia în sânul poporului căruia Biserica îi aparţine”. Toti sfinţii s-au săvârşit intru credinţă şi au slavit pe Dumnezeu prin faptele lor bune si prin moartea lor. Pentru aceasta, şi noi astăzi îi lăudam şi-I fericim, având viaţa lor ca o icoană povăţuitoare în năzuinţele noastre cele de mântuirea sufletului şi-I rugăm cu fierbinte dragoste să ne fie mijlocitori către Dumnezeu Viaţa sfinţilor după cum spune Sfântul Vasile cel Mare este “ca o făclie ce incălzeşte sufletele creştinilor şi le călăuzeşte paşi în calea pietăţii, adică a credinţei|”. Bibliofrafie 1. A se vedea Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfinţii Mucenici, J. P. Migne, P. G., vol., L, col. 645-654, 2. Arhim.Chesarie Gheorghescu, Cultul Sfinţilor în Biserică, în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr. 6-9, p.507 3. Arhim.Chesarie Gheorghescu, Cultul Sfinţilor în Biserică, în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr.6-9,p.507 4. Diac. Asist. Emilian Corniţescu, Cinstirea Sfinţilor după Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiţie în “Glasul Bisercii”, an XXXIX (1980), nr.3-5, p.380 5. Martiriul Sfântului Policarp... p. 33 6. Pr. Gr. Burlușanu, Învăţătura Bisericii Ortodoxe despre sfinţi, în “Glasul Bisericii”, an XIII (1954), nr. 4-5 p .209. 7. Pr. Lector Nicolae Necula, La Duminica Tuturor Sfinţilor în “Glasul Bisericii”, an XXXIX (1980), nr. 6-9, p.485 8. Pr. Prof. Ene Braniște, Despre cinstirea sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în “Ortodooxia”, an XXXII (1980), nr.1, p.46 9. Predici de sărbători împărăţești și cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Roamâne, București, 2002, p.448 Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfantul Simeon Iordache Maria Daniela Școala Gimnaziala Birza, Structura Branet Omul are nevoie mai mult decât orice de „repere” şi de modele pe care să le urmeze, aceasta în special în cazul generaţiei mai tinere sau mai bine spus a generaţiei care este în formare. Tradiţia ortodoxă a atestat că celor care voiesc să devină teologi Sfântul Simeon Noul Teolog este mai mult decât orice un model şi punct de urmărire pentru cei care se află am putea spune în starea de căutare a unor puncte de orientare. A ne orienta în lumea religioasă este un fapt destul de dificil, aceasta fiindcă, de multe ori lumea religioasă este am putea spune un hăţiş sau mai bine spus un teren care trebuie defrişat sau mai bine spus un teren pe care trebuie să îl urmăm sau mai bine spus pe care trebuie să ne centrăm .Prin urmare, ştim că cei 1000 de ani care au trecut de la moartea Sfântului Simeon sunt o perioadă de timp imensă în care au existat extrem de multe „facturări şi inovaţii în lume şi în special în cea religioasă.” Lumea religioasă însă este o lume care am putea spune că trăieşte în altă sferă sau în altă dimensiune decât cea în care existăm noi. Lumea religioasă este mai mult decât orice o lume care există pe „altă galaxie”decât a noastră. Lumea religioasă este asftel mai mult decât orice o lume care se bazează pe existenţa sfinţilor şi a celor care au ajuns la sfinţenie. Sfinţii sunt astfel, cei care au ajuns la „deplinătatea existenţei omeneşti.”Ortodoxia crede în existenţa sfinţilor. Sfântul Simeon Noul Teolog este după cum ştim mai bine decât orice un sfânt al teologilor. Credem că Sfântul Simon este un Sfânt care trebuie să fie mai mult decât orice în centrul tuturor atenţiei teologilor. Sfântul este astfel,am putea spune mai mult decât orice ceea ce am putea denumi „cavalerul bineului” sau„biruitorul răului.”În primul rând, în cadrul Sfântului vom descoperii mai multe trăsături extraordinare,care uneori au culimnat în facerea de minuni sau depăşirea legilor naturii. Oricum, „puterea sfinţilor” nu este una care are o gravitaţie în sine ci mai mult decât orice în Dumnezeu sau mai bine spus în voia lui Dumnezeu. Astfel unii sfinţi, cum a fost cazul trecerii prin marea Roşie a lui Moise, lucrau miracole în plan supranatural şi au puterea aceasta dată de la Dumnezeu şi este 23 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat folosită indirect de Dumnezeu în diferite împrejutări extraordinare. Ortodoxia recunoaşte că sfinţii au fost lucrători de minuni adică au depăşit legile naturale şi au făcut fapte supranaturale. Prin urmare sfinţii lui Dumnezeu am putea spune că sunt mai mult decât orice persone care au un statut aparte faţă de restul oamenilor. Astfel, sfinţii am putea spune că nu sunt criminali şi nici terorişit sau recidivişti. La fel de bine sfinţii nu sunt am putea spune persoane fără de lege sau mai mult decât orice persoane care sunt supuse „legilor naturii” sau ale firii. Prin urmare, am putea spune că în sens ortodox, un sfânt este mai mult decât orice o persoană care am putea spune a ajuns la„desăvârşirea morală şi spirituală.” În sfânt se realizează toate atributele esenţiale ale calităţilor moralale sau personalitare. Prin urmare, ştim astfel cât se poate de mult că în lume nu au existat numai tirani şi despoţi ci şi „sfinţi sau drepţi” care sunt persoane alese de Dumnezeu pentru un scop pe care Dumnezeu singur îl cunoaşte sau îl ştie. Sfinţenia lui Dumnezeu este un aspect de care omul se poate împărtăşi atunci când este în stare de comuniune cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu este creatoare, ea duce la sfinţenie, în unele cazuri la depăşirea legilor naturale. Legile naturii sunt mai mult decât orice ceea ce am putea defini ca şi depăşite în cazul sfinţilor. Astfel, aghiografia ortodoxă cunoaşte mai multe exemple de sfinţi care au fost lucrători de mimuni. Ar fi destul să ne amintim de părinţii deşertului egiptean. Oricum darul minunilor, este un dar care se acordă destul de rar în aghiografia ortodoxă. Însuşi Domnul Iisus Hristos a avut darul de a face minuni, dar pe care sfinţii l-au luat de la Dumnezeu. Darul facerii de minuni este un dar excepţional pe care îl avem de la Dumnezeu sau mai bine spus un dar pe care îl primim din comuniunea cu Dumnezeu. Vom descoperi în persoana sfântului Simoen Noul Teolog o complexitate cât se poate de covârşitoare de atribute care îl fac am putea spune un „ales al lui Dumnezeu.” Tema sfântului ca şi ales al lui Dumnezeu este mai mult decât orice în centrul ortodoxei. Ortodoxia consideră că sfântul este ales al lui Dumnezeu.Sfinţii sunt astfel mai mult decât orice ceea ce am putea denumi ca şi eroii vieţii religioase sau ai Bisericii. Din viaţa sfântului Simeon reise că el a fost mai mult decât orice o persoană plăcută lui Dumnezeu şi mai mult decât orice un ales al lui Dumnezeu.Sfântul Simeon a fost exponentul unei lumi a trecutului dar care am putea spune că încă de mai „bântuie” sau încă mai este în centrul atenţiei 24 | 367

memoriei noastre „colective” casă folosim un termen al psihanalizei. Lumea bizanţului cu impunătorul său fast şi pedanterie este o lume cu care intrăm în contact numai din manualele sau din cărţile sau documentarele ecranizate. Lumea bizantină a fost o epocă din trecutul umanităţii care s-a extins pe mai bine de 1000 de ani. Imperiul bizantin, primul imperiu creştin din istoria umanităţii a apărut odată cu Împăratul Constatin cel Mare în jurul anului 300 şi s-a încheiat istoric în anul 1453 la căderea Constantinopolului. Această perioadă de mai bine de 1000 de ani a fost extrem de creatoare în plan aghiografic.Dintre sfinţii imperiului bizatin am putea enumera nume precum: Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul sau pe Sfântul Teodor Studitul. Lumea bizantină este o lume aparte care s-a fondat pe fondul unei crize europene produse de declinul imperiului roman din Italia. În acest sens, trebuie să ştim că în Biserică şi în special în Biserica Ortodoxă, avem o disciplină de studiu separată faţă de istorie care se numeşte aghiografie. Ce este aghiografia? Aghiografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii sfinţilor sau mai bine spus cu colectarea de informaţii despre sfinţi şi persoane sfinte. Prin urmare, aghiografia nu are ca obiect de studiu am putea spune istoria imperiului bizatin care este mai mult decât orice extrem de lungă şi de complexă. În hăţişul istoriei,aghiografia îşi propune să scoată la lumină sau să pună în evidenţă mai mult decât orice ceea ce am putea denumi persoane sfinte care au ajuns la sfinţenie. Sfinţenia este un dar dat de Dumnezeu sau mai mult decât orice şi mai mult decât orice este un aspect supranatural: cum a fost posibil ca Hristos să vindece orbi, muţi, lunatici sau paralitici fărănici o metodă conveţională este o întrebare care şi acum la mai bine de 2000 de ani de la existenţa lui Hristos, umanitatea nu a fost capabilă să răspundă.Ceea ce este şi mai suprinzător este că în fiecare epocă istorică Dumnezeu şi-a avut aleşii Săi sau mai bine spus a avut ceea ce am putea spune că au fost persoane chemate de Dumneezu la sfinţenie prin care Dumnezeu a lucrat de multe ori fapte miraculoase şi care depăşesc graniţele de cuprindere a minţii umane. După cum vom vedea, viaţa SfântuluiSimon Noul Teolog nu a fost o viaţă obişnuită ci a fost mai mult decât orice o viaţă dedicată lui Dumnezeu la nivel total. În viaţa Sfântului Simeon vom vedea că slujirea lui Dumnezeunu a fost o opţiune ci mai mult decât orice un act deplin şi total. De fapt, aceasta este definiţia sau una dintre definiţiii ale sfinţeniei: slujirea Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat totală a lui Dumnezeu. Prin viaţa sa sfântul Simeon s-a dovedit a fi mai mult decât o simplă personalitate istorică a imperiului Bizantin. Sfântul Simeon a intrat astfel după moartea lui în memoria deplină a creştinismuului ortodox şi este un sfânt care figurează în toate calendarele Bisericii ortodoxe. Referitor la Imperiul Bizantin, perioda în care a trăti Sfântul Simon există mai multe teorii, dintre care am putea spune că sunt foarte multe care susţin că imperiul bizatin nu a fost decât o continuare a Impeirului Roman. Aceste opinii sunt dezminţite de mai mulţi istorici care susţin că este cât se poate de evident că atunci când vorbim de imperiul bizantin, nu vorbim de imperiul roman din Italia ci mai mult decât orice de un imperiu distinct care avea capitala la Constantinopol. La Constantinopol avea să se facă una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din istorie, este vorba de celebra Sfânta Sofia care exista deja pe vremea Sfântului Simeon Noul Teolog. Personalitatea Sfântului Simeon trebuie cuprinsă şi înţeleasă într-un anume context social şi istoric. Mai mult decât orice sfântul Simeon a fost exponentul culturii şi al civilizaţiei bizantine, o cultură care a dominat bazinul mediteranean mai bine de 1000 de ani. Prin urmare este necesar să înţelegem personalitatea Sfântului Simeon mai mult decât orice ca şi o personalitate aghiografică şi care are o complexitate pe care trebuie să o cuprindem în cadrul adecvat naşterii şi dezvoltării ei. Sfântul Simeon este mai mult decât orice ceea ce am putea denumi „sfântul şi teologul prin excelenţă” a culturii şi civilizaţiei bizantine. Informaţiile care le avem azi despre Sfântul Simeon că sunt destul de puţine. Totuşi, acest sfânt a marcat trectul ortoxiei şi al creştinismului dând un nou suflu de viaţă ortodoxiei şi Bisericii în general. Nevoia de sfinţi este din ce în ce mai resimţită în vremurile noastre, aşa că mai mult decât orice avem nevoie să privim în spre trecut nu ca să„distrugem trecutul” ci mai mult decât orice să învăţăm din trecut ca să ne putem da seama unde suntem azi. Bibliografie 1. Mihail Urzică,” Minuni şi false minuni”, Editura Anastasia: Bucureşti,1993. 2. Emilian Popescu, »Curs de bizantinologie«, Universitatea București, Fac. de Teologie ortodoxă,1996 3. Nichifor Crainic “Sfinţenia împlinirea umanului”, Editura Trinitas: Iaşi, 1993 Nr. 1 - Noiembrie 2013

Educaţia prin credinţă Prof. Craioveanu Andreea Ionela Grădinița cu Program Normal Fotești Sunt două modalităţi de formare: • educaţia formativă- ce se concretizează în dezvoltarea orizontului cultural, a trăsăturişor psihice şi morale; • educaţia informativă- având ca scop formarea personalităţii viitorului om. Obiectivele educaţiei religioase sunt: • cognitive - se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios, la familiarizarea cu arta religioasă; • afective - se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire. • psihomotorii - se referă la formarea deprinderii de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune; Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune, să formeze bunul creştin, capabil să cunoască şi să venereze valorile sacre. La vârsta de 3 ani predomină cunoaşterea de tip intuitiv, senzorial şi ca atare mediul educativ al copilului trebuie să fie cât mai bogat în stimuli cu caracter religios. Activităţile de educaţie religioasă le-am organizat sub formă de observări, lecturi după imagini, povestiri, convorbiri, memorizări, activităţi muzicale, artistico-plastice, practice, excursii, vizite la biserica din comună, întâlniri cu preotul,participarea la festivaluri cu caracter religios. În activităţile desfăşurate am pornit de la concret şi anume de la faptele copiilor, bune sau mai puţin bune, pe care leam analizat împreună, apelând la toleranţă, la iubirea aproapelui Prima deplasare la biserică a avut ca scop familiarizarea copiilor cu acest lăcaş. Atunci au înţeles că în biserică se vorbeşte în şoaptă sau chiar să nu vorbească, că trebuie să aibă o atitudine serioasă. Folosind metode şi procedee de educaţie morală, i-am învăţat pe copii poezii şi cântece cu caracter religios desen, pictură. Prin toate aceste activităţi am reuşit să le formez copiilor sentimente de dragoste faţă de Domnul Iisus Hristos. 25 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Ștefan cel Mare și Sfânt Prof. Aldea Lavinia Liceul tehnologic “Constantin Dobrescu” Curtea de Arges

Ștefan cel Mare și Sfânt Ștefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea și nepotul unui alt mare și luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun și Drept. A domnit între anii 1457-1504. La vremea când la ales domn, Ștefan Vodă avea cam douăzeci de ani. Dar cu toată tinerețea domnitorul s-a arătat vrednic de fapte și acțiuni ce au consolidat puterea Țării Moldovei, amenințată de mulți dușmani din afara hotarelor ei.

În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri).

Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov(Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie.

26 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este cinstit de Biserica Ortodoxa Română pe 2 iulie. Menționăm că pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Voievodul Ștefan cel Mare în rândul sfinților. Sfantului Ștefan cel Mare al Moldovei, voievodul de neam musatin, pentru taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti, pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat orice granit.

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită "Ierusalimul Neamului Românesc" (M.Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

27 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481. Biserica fiind devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki, lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ștefan (16531658) în 1654 și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, cînd s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975. Mânăstirea Voroneț

Mânăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Legenda “originii” bisericii unește pe vecie două mari personalități în destinul nostru național: ctitorul mănăstirii Ștefan cel Mare și cuviosul părinte Daniil, primul stareț al mănăstirii, unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit.O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de: dimineață, după-amiază, și de la miezul nopții.

Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic și s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obște de călugărițe sub stareția Stavroforei Irina Pântescu.

28 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Arhitectura De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare stralucire.

Pictura Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos). Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcatuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, aparecumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

29 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Biserica Albă din Baia

Biserica "Sf. Gheorghe" (Albă) din Baia este o biserică ctitorită, conform tradiției locale, de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea în satul Baia (județul Suceava). Ea a fost construită după bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467 dintre oștile moldovenești conduse de domnitorul Ștefan cel Mare și oștile ungurești conduse de regele Matia Corvin. Deteriorată ca urmare a vicisitudinilor istoriei, Biserica Albă din Baia a fost salvată de la dispariție prin restaurarea sa de către Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1907-1914. Biserica "Sf. Gheorghe" - Albă din Baia a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 196, având codul de clasificare SV-II-m-A-05489. Pe această listă este specificată ca perioadă de datare secolele XV și XX.

Biserica Albă din Baia este construită în plan dreptunghiular din piatră brută și cioplită. Pereții bisericii au grosimea de 1,82 metri. Pereții bisericii sunt în întregime din piatră neregulată, având grosimea de 1,8 până la 2 m. Bolțile și turla sunt refăcute din cărămidă în vremea domniei regelui Carol I al României. Sub cornișă se află un rând de ocnițe care se întind pe întreg perimetrul bisericii. Ferestrele sunt mici și terminate în acoladă la partea superioară. Intrarea în biserică se face printr-o ușă amplasată pe peretele vestic. Portalul de intrare este dreptunghiular și cu chenare deviate. Între pronaos și naos se află un perete despărțitor în care se află o deschizătură de trecere. Sistemul de boltire al naosului este cel obișnuit în arhitectura bisericească moldovenească.

30 | 367

În dreptul naosului se află două abside laterale de formă semicirculară înscrise în grosimea zidurilor și marcate în exterior exclusiv prin rezalite. În absidele laterale se află câte o fereastră terminată în acoladă la partea superioară. Absida altarului este semicirculară și ușor decroșată față de restul construcției, formându-se astfel cele două nișe (proscomidiarul și diaconiconul). Sub fereastra altarului, în ax, se află un picior de contrafort. Deasupra naosului se află o turlă de formă octogonală, executată în întregime din cărămidă. Turla are patru ferestre (în cele patru puncte cardinale) și este sprijinită de patru contraforturi mici așezate pe diagonală. Ea se înalță pe două baze: prima pătrată și a doua stelată (cu 12 colțuri). Deasupra ferestrelor și pe ambele baze se află firide încheiate în semicerc la partea superioară.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Manastirea Neamț

Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna VânătoriNeamț, satul Mănăstirea Neamț,județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova. Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului.

Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare este principalul monument istoric și de arhitectură moldovenească din incinta mânăstirii, de o eleganță și frumusețe deosebite. Dimensiunile si monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcție a unor elemente noi: pridvorul, situat în fața intrării și sala mormintelor, sau gropnița, amplasata între pronaos și naos. Mânăstirea a suferit multe devastări și incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au distrus treptat zugrăveala inițială.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

31 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Biserica este zidită din piatră, în formă de cruce. Zidurile sale au grosime de peste un metru. Intrarea în biserică se face acum prin ușa cu ancadramente gotice aflată pe partea de sud a pronaosului. Inițial mai era și o ușă pe latura nordică a pronaosului, dar aceasta a fost zidită la începutul secolului al XX-lea. Biserica are patru ferestre.

Biserica din Popăuți este construită în stilul moldovenesc, acest lucru fiind vizibil atât în planul și dispunerea încăperilor bisericii, cât și în sistemul de construcție a turlei naosului și a decorațiunilor exterioare. Biserica Sf. Nicolae

Biserica "Sf. Nicolae"-Popăuți a fost zidită în anul 1496 ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare și amplasată la periferia Botoșanilor, în zona denumită Popăuți. Ea prezintă mai multe asemănări cu alte biserici orășenești zidite la sfârșitul domniei voievodului moldovean, și anume cu Biserica "Sf. Nicolae" din Dorohoi și cu Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău. Pe zidul de nord al pronaosului se află o pisanie în limba slavonă pe care sunt înscrise următoarele: Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această casă întru numele celui între sfinți părintele nostru arhiereul și făcătorul de minuni Nicolae, în anul 7004, iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30.

32 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Vaslui, cunoscută și ca Biserica Domnească din Vaslui, este o biserică ortodoxă ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1490, la Vaslui. Ea a avut rolul de paraclis al Curții Domnești din Vaslui. Avariată de cutremure, a fost reconstruită din temelie în anul 1820. Biserica "Sf. Ioan" din Vaslui a fost ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în cadrul Curții domnești din Vaslui, pentru a servi ca paraclis al curții. Ea se încadrează în rândul bisericilor orășenești construite de voievodul moldovean, alături de Biserica Precista din Bacău, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, Biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț, Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău și Biserica Sfântul Nicolae-Popăuți din Botoșani. Aceste biserici orășenești făceau parte din ansamblul curților domnești existente în acele localități. În timp, Curtea domnească din Vaslui s-a risipit, rămânând din complexul curții domnești doar biserica.

Biserica a fost reparată între anii 1889-1890 și pictată în frescă în 1894 de George Ioanid, elev al pictorului Gheorghe Tătărăscu.Cutremurul din 10 nvb. 1940 a dus la degradarea picturii, care a fost reparată de zugravul Sebastian Constantinescu. Picturile au fost curățate în 1986.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

În trecut, după cum relatează unii călători străini, Biserica "Sf. Ioan" din Vaslui a fost pictată atât în interior, cât și pe pereții exteriori. Pictura interioară data din vremea lui Ștefan cel Mare, în timp ce pictura exterioară pare a fi realizată, după toate probabilitățile, în vremnea lui Petru Rareș.

33 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Atributele educaţiei religioase: toleranţa şi intoleranţa Educ. Negoiţă Elena Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea ,,Dacă religia este locul întregirii spirituale, educaţia religioasă este calea fundamentală a evoluţiei spirituale.”1 Mircea Eliade remarca, secolul XXI ,,va fi religios sau nu va fi deloc”, tocmai pentru că omul secolului trecut a pierdut relaţia esenţială cu Divinitatea, s-a înstrăinat de sensul real al religiei. Multă vreme actul religios a fost blamat şi mai mult, mergându-se până la interzicerea religiei, sub toate aspectele ei, în şcoală. Să fi vorbit numai elevilor despre simbolurile religioase ar fi fost un act de mare curaj sau poate inconştienţă din partea oricărui cadru didactic. Din fericire, lucrurile s-au schimbat şi în şcoala românească în ultimii douăzeci de ani. S-a convenit că dimensiunea religioasă se adaugă, pur şi simplu, celorlalte dimensiuni ale fiinţei umane (intelectuală, morală, estetică, fizică etc.), ba şi mai mult, are un caracter sintetizator, integrativ. Scopul oricărei educaţii religioase autentice trebuie să se contureze ca un nou umanism. Societatea democratică pluralistă trebuie să fie permisivă faţă de educaţia religioasă instituţionalizată, ca o manieră de cunoaştere şi racordare opţională la sisteme de valori alternative. Educaţia religioasă este preocupată să-l ajute pe om să se împlinească şi are drept obiectiv cultivarea şi dezvoltarea religiozităţii. Esenţa religiei constă în fenomenul de credinţă. Religiozitatea este o stare psihică derivată din credinţa într-un principiu suprem, etern şi imuabil. Educaţia religioasă produce şi dezvoltă sentimentul superior de legătură între om şi ceva mai presus de omenire, sentimentul de legătură cu ceva veşnic. O definiţie demnă de reţinut a educatiei religioase o face părintele profesor D. Călugăr, conform căruia,, educaţia religioasă este o acţiune specific umană, care se desfăşoară conştient de către un educator, conform unui plan şi unei metode bine precizate.”2 Educaţia religioasă se poate realiza direct, prin instrucţie, prin însuşirea teoretică a fenomenologiei religioase, a adevărurilor de credinţă cuprinse în 34 | 367

marile scrieri sau canoane, dar şi indirect, prin modelare, prin educarea caracterului şi a voinţei, prin formarea personalităţii religioase. În mai toate încercările de teoretizare a educaţiei religioase se insistă asupra dimensiunii practice, a necesităţii convertirii faptelor de conştiinţă în fapte de conduită, în activităţi concrete, în virtuţi exemplare. Finalităţile educaţiei religioase sunt: însuşirea de cunoştinţe, formarea conştiinţei religiozităţii,formarea unor atitudini spirituale. Specificul acestui tip de educaţii, finalitatea şi obiectivele propuse implică şi respectarea unor principii specifice: principiul unităţii fundamentale a spiritului religios face posibile înţelegerea şi respectarea diversităţii doctrinelor confesionale; principiul neutralităţii confesionale, şi principiul toleranţei religioase. Trăim într-o lume în care este important să redescoperim ideea de toleranţă şi respect pentru semenii noştri mai mult ca oricând. Copiii pe care-i educăm şi îi creştem vor fi protejaţi de violenţă doar dacă aceste concepte vor deveni pentru toţi nişte deziderate. Aceşti copii vor avea parte în viaţa lor de multe schimbări, vor creşte şi vor fi nevoiţi să se acomodeze cu lucruri şi situaţii noi, vor asimila mai multe informaţii şi vor fi expuşi unei varietăţi culturale într-o manieră în care nici o altă generaţie nu a făcut-o.Pentru a face faţă acestei lumi diverse şi complexe va fi nevoie să-şi dezvolte capacitatea de a fi toleranţi şi de a manifesta respect. Toleranţa este acea abilitate de a accepta diferenţa dintre noi şi alţii. Această capacitate apare după ce copilul şi-a dezvoltat cu succes anumite calităţi: ataşamentul, autocontrolul, perceperea suferinţei, a durerii; când va putea relaţiona cu alţi copii, simţindu-se în siguranţă, controlându-şi anxietatea; când, întâlnind situaţii şi oameni noi, va conştientiza nevoile şi interesele celorlalţi. Copilul trebuie ajutat să parcurgă drumul de la a-şi explica nevoile celuilalt pentru a înţelege. Traseul cunoaştere – explicaţie – înţelegere nu este uşor şi poate dura uneori o mare parte din viaţă. Dacă explicaţia este o reacţie de natură pur intelectuală, înţelegerea este o reacţie adaptativă, complexă a întregii noastre fiinţe, faţă de altul. Respectul este abilitatea de a vedea în noi înşine şi în ceilalţi valorile. Această abilitate presupune un anumit grad de maturitate socială, emoţională, cognitivă. Apare în copilărie şi ne însăţeşte întreaga viaţă. Toleranţa şi respectul sunt foarte importante Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pentru siguranţa copilului şi a adultului de mai târziu. De aceea şi şcoala, alături de familie şi comunitate, este chemată să pună umărul la netezirea drumilui spre instalarea toleranţei în relaţiile dintre membrii societăţii, prin toate componentele educaţionale. Un rol deosebit în acest sens îl are educaţia religioasă. Spun acest lucru având în vedere că aceasta se adresează în special sufletului copilului, cea mai importantă dimensiune a fiinţei umane. Împărtăşesc convingerea că realizarea în şcoală a unei culturi şi conduite religioase este posibilă şi necesară, chiar şi de la vârsta preşcolară. Mă bucur pentru faptul că, după evenimentele din 1989, şcoala a înţeles procesul educaţional ca pe unul global, integrator, în care educaţia religioasă îşi regăseşte locul alături de cea intelectuală, morală, civică, estetică etc. Au fost aduse argumenta în favoarea introducerii în şcoală a educaţiei religioase, argumente de ordin cultural (religia reprezentând o formă de spiritualitate ce trebuie cunoscută de copii), de ordin psihologic (educaţia religioasă invită la reflecţie, la autocunoaştere şi automodelare), de ordin etic (reglează aspecte relaţionale, comportamentale la nivel individual şi social), de orin sociologic (valorile religioase crează legături durabile între oameni, solidarizează şi cimentează comunitatea), de ordin istoric (credinţa acţionează ca un factor de coagulare şi perpetuare a neamului), de ordin teologic şi pedagogic (religia trebuie să-şi asume un program educaţional, pedagogic pe măsură, care să cultive şi să propage adevărurile de credinţă; educaţia religioasă deschide apetitul pentru autoperfecţionare), de ordin ecumenic. Aici voi insista asupra faptului că instrucţia şi formarea noastră religioasă ne predispun şi ne pregătesc într-o măsură mai mare pentru acceptarea şi înţelegerea aproapelui. Numai în măsura în care suntem înstruiţi şi religios devenim mai generoşi cu alţii, nu mai suntem suspicioşi şi nu mai vedem în ceilalţi posibile,,pericole”. Numai cel ce se îndoieşte de credinţa lui fuge de celălalt, se închide în sine, se izolează. În măsura în care elevii cunosc valorile moralei creştine şi mai târziu îşi experimentează credinţa proprie ajung la acea capacitate empatică necesară pentru a înţelege credinţa celuilalt, a respecta sincer diversitatea confesională, a se deschide celuilalt, a-l preţui cu adevărat. Dialogul interconfesional se face între persoane suficient instruite religios, în cunoştinţă de Nr. 1 - Noiembrie 2013

cauză în ceea ce priveşte religia proprie şi alte religii sau confesiuni. Rolul educaţiei religioase în şcoală nu trebuie să fie acela de a-i îndoctrina pe elevi cu precepte unei religii sau confesiuni. Cred că mai importantă este latura practică, a necesităţii convertirii faptelor de conştiinţă în fapte de condiâuită, în activităţi concrete. Omul trebuie educat în spiritul ideii că el este liber să creadă, dar, la fel de bine, să nu creadă, sau să creadă altfel decât cel de lângă el. Dreptul la libertatea de a alege, de a crede, dacă nu are o valoare absolută, nu are sens. Educaţia religioasă presupune, deci, toleranţă şi respect faţă de valorile oricărei religii, toleranţă care înseamnă acceptare, atitudine îngăduitoare, indulgenţă. Principiul toleranţei religioase este strâns legat de cel al neutralităţii confesionale. Din păcate, cele două principii sunt greu de pus în practică din mai multe motive; • nu poţi fi tolerant faţă de atitudini care încalcă drepturi umane fundamentale în numele unei religii sau confesiuni; • nu poţi fi tolerant cu cei care practică intoleranţa; • nu se poate vorbi de o neutralitate absolută, de o stare de pasivitate în faţa unor nenorociri provocate politic, pe fondul credinţei în ceva. În concluzie susţin ideea că ,, este bine văzut cel care îşi păstrază identitatea confesională şi nu are aroganţa de a o impune şi altora”. 3 Bibliografie 1. Mariana Momanu, Introducere în teoria educaţiei, Edit. Polirom, Iaşi, 2002, pag.79 2. D. Călugăr, Catehetica, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984, pag.75 3. Marian Niţă, Ecologia văzută prin ochii credinţei în Dumnezeu, Edit. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2005, pag.26 4. Constantin Cucoş, Pedagogie, Edit. Polirom, Iaşi, 2006 5. Revista Invăţământul Preşcolar, C.N.I. ,,Coresi”, Bucureşti, 2004

35 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat BrencuČ&#x2122; Coenelia

36 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Calea credinţei, demnă de urmat Prof. Ioana Gheorghiţă Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea Prof. Victor Gheorghiţă Şcoala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea Poporul român s-a născut creştin-ortodox, fiind cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei, popor încreştinat de însuşi primul Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos- Sfântul Apostol Andrei- ocrotitorul Dobrogei şi al României. Prin ortodoxie ar trebui să înţelegem dreapta credinţă pe care creştinul o primeşte în casa Domnului pe acest pământ românesc, în Biserică. Indiscutabil, prezenţa Bisericii şi implicit, misiunea întreprinsă de aceasta în toate compartimentele societăţii este o realitate vie, dar care astăzi, din păcate se confruntă cu obstacole ivite din dileme şi încrâncenări. Religia creştină ne-a fost adusă în dar de Mântuitorul nostru, Cel ce a fost numit de apostolii săi , şi apoi de toată istoria creştină, Învăţătorul, Acel Pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul ,morala, credinta şi iubirea. Biserica şi religia propăvăduită de aceasta au preluat rolul Fiului lui Dumnezeu de la începuturile creştinismului, îndrumând oamenii pe calea cea bună şi învăţându-i numai lucruri bune pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Dar în încercarea de a ridica moral şi spiritual generaţiile în diversitatea lor, Biserica (religia) trebuie să înfrunte secularizarea de origine apuseanaă, care tinde să-L elimine pe Dumnezeu din realitatea obiectivă a lumii punând în locul Său omul. Dar omul poate fi vrednic de o asemenea transpunere?..... Noi toţi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui, sufletul nostru este dat de El, şi a-I lua locul nu este cu putinţă. Din fragedă copilarie, omul trebuie format în spiritul credinţei, iubirii, binelui, adevărului, dreptăţii, iar aceasta se realizează în grădiniţă şi în şcoală, în cadrul unor activităţi ce vizează predarea unor elemente de educaţie religioasă. Cunoaşterea simbolurilor religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a importanţei Acestuia în viaţa creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce Nr. 1 - Noiembrie 2013

pot fi atinse cu succes prin intervenţia dascălului atât în activităţile din grădiniţă cât şi în cadrul orelor de dirigenţie din şcoală. Influenţa religiei asupra copilului şi a omului matur este benefică, îi face mai buni, mai toleranţi cu ceilalţi, mai apropiaţi ,mai dornici de a-i ajuta şi nu are niciun efect dăunator ci dimpotrivă. Educaţia religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creştin. Copiii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i fac foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor. Încă din cea mai fragedă vârstă, educaţia religioasă pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi. Educaţia religioasă este una din cele mai importante surse în descoperirea valorilor morale şi un real ajutor în educarea copiilor, conducând la aflarea multor răspunsuri la întrebările acestora. Din aceste considerente se pot desfăşura atât în grădiniţă cât şi în şcoală o serie de acţiuni menite să contribuie la educaţia religioasă a copiilor, cum ar fi: • „Învăţăm să dăruim” – activitate umanitară (donarea de jucării copiilor nevoiasi); • „Sărbătorile de iarnă” (tradiţii şi obiceiuri); • „Din vieţile sfinţilor” • „Biserica din cartier” (vizită); Principalele obiective urmărite în acest sens se referă la: • Formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios; • Cultivarea sentimentului de dragoste faţă de Dumnezeu; • Cunoaşterea unor sărbători creştine de mare însemnătate (Craciun, Paşti, Sfantul Nicolae, Boboteaza ); • Tradiţii şi obiceiuri de sărbătorile religioase; • Cultivarea dorinţei de a face fapte bune; • Cultivarea dragostei şi respectului faţă de Dumnezeu şi aproapele nostru; Însuşi Domnul, ca să le arate ucenicilor săi un exemplu de adevărată smerenie, le-a prezentat un copil şi le-a spus: „Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor” (Matei XVIII ,4). Şi totuşi, din nefericire, de multe ori întâlnim 37 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi la copii o formă sau alta de egoism, dispreţuirea copiilor mai săraci şi simpli , ca urmare a poziţiei sociale şi situaţiei financiare a părinţilor, lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite , ca rezultat ,de obicei, al unei educaţii greşite. Dar noi, dascălii, trebuie să ne asemănăm grădinarului, care în perioada potrivită a anului, tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor. Acelaşi lucru trebuie să îl facem cu copiii noştri. Inima copilului poate fi comparată cu o grădină, iar cadrele didactice cu nişte grădinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori să cureţe la vreme grădina de buruienile păcatelor şi de neghina obişnuinţelor rele. Dar, dacă în grădina frumoasă se poate vedea un copac sălbatic şi neîngrijit, nimeni nu se va gândi să condamne copacul în sine. Cu toţii se vor gândi că responsabilitatea aparţine grădinarului, care l-a lăsat să crească şi să se dezvolte în acest fel. În acelaşi mod suntem şi noi responsabili, pentru neghina semănată în inimile copiilor . Fiecare trebuie să se gândească la această responsabilitate şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a- i conduce pe copii pe calea apropierii de Dumnezeu. Avem obligaţia să îi conducem către Mântuitorul, Care îi cheamă lângă Dânsul şi ne spune: „ Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor. ” (MateiXIX,14) Bibliografie 1. ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar” Bucureşti, 1999, Ed. ,,Grafika Print,, 2. Revista Învăţământului Preşcolar, Nr. 3-4/2005 , Bucureşti , Ed. ,,Coresi” , 2005, pag. 152-157 ; 3. P.S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „ Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor” , Bucureşti, Biblioteca Teologică Digitală, 2005

38 | 367

Copiii și Dumnezeu Prof. Aurora Brenoaia Gradinita cu Program Normal Nr. 2 Râmnicu Valcea Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii.Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului. Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, si iubire, noi, oamenii creştini trebuie sa urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât aceasta este începută la o vârstă mai fragedă, cu cât valoarea sa va fi mai mare. Pentru a-l face pe copil să ajungă la aceste valori esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă începută încă din grădiniţă.Moralitatea şi caracterul pot şi trebuie predate în gradiniţe şi şcoli şi o astfel de învăţătura este esentiala in vremurile noastre. Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil e a cunoaşte şi a venera valorile sacre.Copiii trebuie să ştie că în lume există bine şi rău,că nu este bine să te porţi urît. Familiarizarea copiilor cu moştenirea noastră din istorie,literatura,stiinţă şi religie,vizitele la biserică cu ocazia sarbatorilor pun bazele formarii caracterului copiilor şi înţelegerea noţiunilor abstracte legate de credinţă şi DUMNEZEU.Povestirile despre viaţa sfintilor sunt accesibile şi prezintă interes pentru ei. Sfintii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit si s-au straduit sa câstige împaratia cereasca, trecând în viata de dincolo “întrarmati cu credinta si nadejdea în Dumnezeu, încalziti de focul dragostei si învesmântati cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de traire crestina si de desavârsire morala… luceferi mult luminosi ai crestinatatii, mostenitori ai împaratiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos” . Sfintii sunt aceia care fac legatura între cer Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatura îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la înfricosata si fara de sânge jertfa a Sfintei Împartasanii”. Îngerii si sfintii împreuna constituie “Biserica Cereasca” triumfatoare, al carei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în organizareaBisericii. Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuală. Sfinţii mai cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu lucrează, ci merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători fără ţinere, adică se poate lucra. În fiecare zi din calendarul ortodox sunt trecute numele unor sfinţi.. 1. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit la 26 octombrie. Sfântul Dimitrie a trăit în Tesalonic, în Grecia, în jurul anului 300, era voievod al cetăţii şi propovăduia pe faţă credinţa creştină şi aducea pe mulţi tineri la Hristos. Descoperind aceasta, Împăratul îl aruncă în închisoare, unde suferă toate pentru Hristos şi cu rugăciunea îl ajută pe Nestor să îl omoare pe Lie care ucidea mulţi creştini. 2. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate oştile îngereşti, se prăznuiesc la data de 8 noiembrie. Prin sfinţii îngeri, Dumnezeu i-a ajutat pe oameni în diferite împrejurări şi şi-a vestit voia Sa înlume. Fiecare om când este botezat primeşte un înger păzitor care îl păzeşte de rele şi îl ajută să împlinească fapte. 3.Sfântul Apostol Andrei era frate cu Sfântul Apostol Petru, fiind fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileii. Ei se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Apostol Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capemaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: „Învăţătorule, unde locuieşti?”. Iar Domnul i-a răspuns: „Vino şi vezi!” (loan 1,38-39). Şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu după multe zile, Andrei Nr. 1 - Noiembrie 2013

şi Simon Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor Iona; voiau să plece pe mare, la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie,zicându-le: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Din acea clipă, au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi înviere, fiind martori ai minunilor şi învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţii să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre. Mai întâi a încreştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Dunăre, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea din ziua de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sudvestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”. în apropierea peşterii se află un pârâiaş, ce poartă numele „pârâiaşul Sfântului Andrei”. După ce a întemeiat primele biserici creştine la strămoşii noştri, hirotonindu-le episcopi şi preoţi la Tomis (Constanţa de azi), Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia (Bulgaria de azi), prin Macedonia, Grecia, zăbovind doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu mult curaj. Deoarece mulţi credeau în Hristos datorită Sfântului Apostol Andrei, a fost condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de „X”, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 4. Sfântul Mare Ierarh Nicolae se sărbătoreşte la 6 decembrie. Virtutea lui cea mai mare era dragostea pentru cei săraci şi nevoiaşi pe care îi miluia de multe ori. 5. Sfântul Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Ştefan, sărbătorit la 27 decembrie, a fost ucis cu pietre căci L-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. 6. Sf. Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos, a pregătit poporul iudeu pentru primirea Fiului lui Dumnezeu căci postea şi se ruga foarte mult. 7. Sf. Mare Mucenic Gheorghe a murit pentru Hristos tăindu-i-se şi lui capul. El este modelul bărbăţiei creştine. A fost numit purtătorul de biruinţă căci i-a biruit pe chinuitori şi e prăznuit la 23 aprilie. 8. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - 21 mai, 39 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat au construit Biserici si i-a sprijinit pe creştini,dândule libertateacredinţei,fapt pentru care sunt numiţi intocmai cu Apostolii’’. 9. Sf. Apostoli Petru şi Pavel (=Saul) - 29 iunie, au propovăduit credinţa creştină cu multă sârguinţă 10. Sf. Proroc Ilie - 20 iulie, a fost un om cu credinţă fierbinte şi puternică, refuzând să slujească la idoli. - Duminica Tuturor Sfinţilor, prima Duminică după Rusalii, este ziua în care sunt cinstiţi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi; iar Duminica a doua după Rusalii este Duminica Sfinţilor Români, care au binecuvântat pământul ţării noastre. Acestea sunt o parte din activităţile pe care le putem desfăşura prin care putem forma si dezvolta caractere. Bibliografie 1. A. Raducu, ,,Indrumator-Elemente de educaţie religioasa pentru invaţamântul preşcolar”, Bucureşti, 1999; 2. Mirela Sova-,,Rugaciuni pentru copii”, Bucureşti, 2004;

Despre Sfântul Nicolae Educ. Cherascu Mariana Grădinița cu Program Prelungit Nicolae Balcescu Râmnicu Vâlcea Intre adevaruri de credinta ale Bisericii Ortodoxe este si acela despre cinstirea pe care noi o datoram sfintilor . Biserica ne invata sa cinstim pe sfinti , asadar , pe cei crestini , care pe pamant traind, mult s-au ostenit si nevoit pe urmele Mantuitorului Iisus Hristos si astfel , ei si-au agonisit sederea cea de-a dreapta lui Dumnezeu. Ceata acestora << pe care nimeni nu o poate numara >>, a celor crestini care au dus aici pep amant lupta cea buna pentru a-si sfinti viata si au primit in ceruri cununa dreptati, formeaza, dupa invatatura Bisericii noastre, Biserica triumfatoare. Caci sfintii ai primit in inima lor pe Duhul Sfant si au crezut duhovniceste, prin impreuna-lucrarea cu harul lui Dumnezeu, pe masura lui Hristos. Ei au facut totul in aceasta viata pentu a urma lui Hristos si a implini voia lui Dumnezeu. Pana la jertfa suprema, pana la ultima lor suflare au luptat impotriva ispitelor 40 | 367

rele si impotriva raului . Sfintii s-au facut tari prin credinta in razboiul pe care l-au dus impotriva rautatii si a vrajbei dintre oameni. Inima lor s-a mistuit in ardoarea dragostei pentru oameni si Dumnezeu, iar picioarele lor au alergat numai pe urmele si caile Mantuitorului. Din aceasta ricina, ei au suferit mult in aceasta lune, dar ei au ramas credinciosi lui Hristos, oasrdindu-se din toate puterile sa ajunga asemenea cu Acesta. Prin acestea , sfintii s-au facut piscuri insorite ale virtutilor crestinesti, piscuri de munte ce-si inalta fruntile spre cer, culmi ce se ridica din vaile scunde ale vieti spre zarile ca peruzeaua ale sfimteniei si ca atare , pilde vii de marturisire si traire in Hristos . Asa se face ca Biserica sarbatoreste astazi si preamareste in psalmodii de tropare si cantari duhovnicesti peu nul dintre luceferii care stralucesc pe cerul credintei noastre ortodoxe : pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pe Sfantul Nicolae facatorul de minuni, pe care-l numeste <<indreptator al credintei, chip al blandetilor si invatator al infranarii >> > Sfantul Nicolae a trait in a doua jumatate a veacului al III –lea ;el a fost unicil fiu al unei familii foarte instarite si evlvioase. Copil fiind, Sfantul Nicolae a dovedit harnicie la invatatura si o viata virtuoasa, ceea ce a facut ca el sa creasca duhovniceste si in intelepciunea crestina . Nu avea inca varsta judecatii, cand el se deprindea cu rugaciunea si infranarea, virtuti ce potolesc patimile trupului si usureaza desavarsirea sufletului . Ramas de timpuriu orfan de ambii parinti, cel care avea sa fie o fala a crestinatatii, n-a purces ca tanarul risipitor din sfanta Evanghelie, ci , dimpotriva, intr-una din zile , a strans in fata casei sale pe toti saracii si oropsitii din acel tinut si le-a daruit toate bogatiile mostenite, pe care el le socotea a fi <<desertaciuni si vanare de vant>> si L-a urmat pe Hristos. In auzul sau, rasunau cuvintele Mantuitorului: << vinde toate cate ai si impartela saraci si vei avea comoara in ceruri …>> Alta data , o intamplare a facut ca Sfantul Nicolae sa afle despre un parinte care era silit sa vanda cele trei fete ale sale unui bogatas hainsi sa le arunce astfel in prapastia pacatului. Cu o discretie delicate, ce caracterizeaza adevarata dragoste crestina, Sfantul Nicolae, in trei randuri a alergat in ajutorul acestor suflete in mare primejdie si far aca acestea sa afle, le-a asigurat nu numai zestrea materiala, ci si staruinta in virtute . Aceste fapte ne arata ca una dintre trasaturile sufletului mare al acestui Sfant Parinte a fost mila, bunatatea. De aceea Biserica il si prea mareste in pslmodii Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de tropare, numindu-l << chip blandetelor >> . Dar, pentru a urma cu si mai multa ardoare cuvintelor Mantuitorului, tanarul Nicolae s-a hotarat sa se dedice cu totul slujirii lui Hristos. Si ca sa se apropie si mai mult de Acesta, el s-a indreptat spre Tara Sfanta, dornic sa calce pe drumurile sfintite de pasii Mantuitorului si ai ucenicilor Lui, pe urmele sfintite si pline de lumina ale Scripturii si astfel, sa se intareasca si mai mult in credinta si in spiritu lepadarii de sine si al iubirii crestine. Reintors in cetatea Mira, care intre timp ramasese fara pastor , credinciosii il aleg pe Sfantul Nicolae pe scunul arhiepiscopal al Mirei Lichiei . Ca ierarh al Bisericii, Sfantul Parinte a dovedit o inmanunchere strlucita de virtuti de slavit pastor de suflete, adeverind prin aceasta, ca putini ierarhi, cuvintele Mantuitorului: << Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor , ca vazand faptele voastre cele bune, sa preamareasca pe Tatal vostru cel din cerurii >> . Incercari grele a trebuit sa treaca si peste slavitul nostru Ierarh Nicolae: imparatii romani Diocletian si Maxentiu au dezlantuit cumplite prigoane impotriva crestinilor. Era firesc ca aceste prigoane sa loveasca in primul rand pe mitropolitul Mirei. Sfantul Nicolae a fost prins si aruncat in inchisoare , unde a fost supus la cele mai cumplite chinuri. Dar nimic nu l-a putut clinti de la dreapta credinta , ci , mai vartos marturisea pe Hristos. A ramas statornic in credinta, imbarbatat fiind de cuvintele Sfantului Apostol Petru: << Iubitilor nu va lasati inselati de focul curatitor ce vine peste voi ca sa va incerce, ci , in masura in care luati parte la suferintele lui Hristos bucurati-va , pentru ca sa va bucurati si la descoperirea maririi Lui >>. Cu suirea pe tron a imparatului Constantin cel Mare, Sfantul Nicolae a fost eliberat din inchisoare, intorcandu-se la pastorirea credinciosilor sai . In veacul in care a trait si pastorit Sfantul Nicolae, Biserica crestina a fost zguduita de multe invataturi desarte si gresite. Pentru a curma pe cea mai grea dintre acestea â&#x20AC;&#x201C; cea al carei incepator a fost Arie , care tagaduia eterna dumnezeire a lui Iisus Hristos - , imparatul Constantin a convocat sinodul de la Niceea. La acest sinod, Sfantul Niolae a facut si el parte dintre cei 318 Sfinti Parinti, care cu pavaza sfintei cruci, au frant ascutita sabie a eresului lui Arie si au statornicit dreapta credinta. La acest sinod, Sfantul Nicolae s-a dovedit a fi un dascal luminat si aprig aparator al Ortodoxiei. Pentru aceasta, Biserica il slaveste in cantari , Nr. 1 - Noiembrie 2013

numindu-l << indreptator al credintei >> . Dar sfanta Biserica mai invata despre marele Ierarh Nicolae ca <<s-a aratat pe sine turmei sale ca un << invatator al infranarii >> . Si, intr-adevar, Sfantul Nicolae a urmat si in aceasta privinta pe Mantuitorul, care, atunci cand ucenicii il indemnau sa se ingrijeasca de cele ale gurii , le-a raspuns: << Eu am o hrana pe care voi nu o cunoasteti >> â&#x20AC;Ś sa fac voia Celui care M-a trimis pe Mine sa savarsesc Lucrul Lui. Aceasta hrana ce imprumuta vietii si existentei noastre demnitate morala , frumusete duhovniceasca si le ridica deasupra viemurelilor colbului , o pretuia si Sfantul Nicolae. De aceea, el s-a facut marturie prin viata sa adevarului propovaduit de Sfantul Apostol Pavel, ca <<cei ce sunt ai lui Iisus Hristos , au rastignit carnea impreuna cu patimile si poftele ei>>. Sfantul Nicolae si-a strunit <puternic trupul> , pe care l-a tarat biruit ,pentru a deveni altora in veac crainic al inaltimilor duhovnicesti . Astfel a trecut prin viata marele ierarh al Bisericii, ca un adevarat invatator si sfintitor al credinciosilor Mantuitorului ca un marturisitor neinfricat al Evangheliei, ca un intelept si neobosit carmaci al Bisericii Ortodoxe . viata Sfantului Nicolae a fost un panegiric, o continua lupta a bunatatii, a milei si iubirii de oamenii. Din aceasta pricina, Dumnezeu l-a invrednicit cu harul facerii de minuni, iar Biserica l-a asezat in ceata luceferilor care stralucesc pe cerul credintei crestine sip e care noi , credinciosii il cinstim in chip deosebit. Cinstirea sfintilor inseamna imitarea acestora; inseamna ca noi ne-am hotarat sa devenim asemenea cu ei , dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: <<Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu, la a caror savarsire a vietii privind , sa le urmati credinta>>. A cinsti pe sfinti inseamna a-i urma in credinta lor tare in Hristos, in iubirea lor netarmurita fata de oamenii si fata de Dumnezeu, in nadejdea lor mare ca viata aceasta poate fi sfintita in curajul si statornicia lor neclintita si nebiruita in lupta impotriva pacatului . Caci spre pilda ne sunt ei noua dati , ca viata lor sa aprinda in noi ravna binelui a sfinteniei si a sporului in cele duhovnicesti. Apostoluo neamurilor vorbeste in numele tuturor sfintilor cand ne indeamna: <<Deci , urmatimi mie, asa cum urmez eu lui Hristos >> . Drept aceea noi , cei care ne-am aflat astazi in fata acestui sfant altar si am slavit in psalmodii de tropare luminata aratare a Sfantului Nicolae , sa luam hotararea nestramutata de a sili sa-i urmam pilda . 41 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Bunatatea lui sa ne insufle duhul iubirii de oamenii si de Dumnezeu , smerenia si sfintenia vietii lui sa aprinda si in sufletele noastre nazuinta arzatoare de a ne infrmuseta viata si noi cu aceste virtuti , iar puterea credintei Ierarhului sfant sa ne dea indemn de a ramane tari in credinta noastra ortodoxa. Biserica noastra ne invata ca << la rugaciunea noastra, sfintii nu numai ca mijlocesc la Dumnezeu har si mila, dar cei ce stralucesc in sfintenie ca sa lumineze calea mantuirii noastre si sa ne fie taiag si sprijin de nadejde si zelosi indrumatori in alergarea noastra << la semn, la rasplata dumnezeiestii chemari de sus intru Iisus Hristos >>. De aceea , sa ne rugam in fata acestui sfant altar, zicand: Sfinte Nicolae! Ajuta-ne cu darul tau sa ne intarim si sa propasim in virtutile crestine ce ti-au fost atat de scumpe in aceasta viata trecatoare si care ti-au agonisit marirea si stralucirea eterna. Ajuta-ne cu ruga ta catre Cel Atotputernic ca, cu harul cel de sus, sa propasim in taria credintei noastre ortodoxe, in blandete, in iubirea de oameni , in infranare ei in savarsirea voiei lui Dumnezeu, ca prin aceste virtuti , sa ne castigam fericirea si uirea sufletului , acum si in vesnicie. Amin!

trasaturilor psihice si morale; • educatia informativa, avand ca obiectiv acumularea de catre copii a acelor informatii si cunostinte care sa permita integrarea in clasa I , cat mai eficient si rapid. În realizarea celor doua obiective se are in vedere buna crestere si educare a copiilor. La inceput le-am vorbit copiilor despre Dumnezeu, le-am spus ca El a creat lumea in care traim, a creat cerul si pamantul. Tot in cadrul activitatilor de educatie moralreligioasa, le-am vorbit copiilor despre felul in care oamenii vorbesc cu Dumnezeu prin rugaciune. Le-am vorbit despre puterea rugaciunii si despre importanta acesteia. Rugaciunea este ascultata de Dumnezeu in tot locul, dar biserica este casa sfanta unde Duhul Sfant este intotdeauna prezent. Cu ocazia sarbatorilor religioase: Craciunul sau Pastele, le-am vorbit copiilor despre importanta acestor sarbatori, i-am indemnat sa mearga la biserica sa se roage. Despre sarbatoarea Pastelui le-am spus copiilor ca este cea mai mare sarbatoare religioasa, celebrata de crestini in amintirea invierii lui Isus. Bibliografie Am invatat poezia: ,,Hristos a inviat” Pentru a cunoaste nivelul de insusire al 1. Mitropolia Olteniei, ’’Viața si acatistul notiunilor morale, am realizat evaluarea orala ,punand Sfantului Nicolae’’ intrebarile: ,,Ce fapte bune ai facut?”, ,,Ce fapte rele 2. Constantin Necula,’’Viata Sfantului Ierarh ai facut?” Nicolae,facatorul de minuni’’, Editura Copiii au fost sinceri si au raspuns intrebareilor Agnes mele in spiritul moralei crestine fiind invatati sa nu minta si sa se respescte reciproc. Prin toate aceste activitati le-am insuflat copiilor dragostea fata de Dumnezeu, creatorul lumii si al pamantului. Educația religioasă –

perspectiva principala în formarea personalitatii copiilor

Prof. Dinescu Florentina Elena Educatia religioasa a unei generatii incepe in familie, de la o varsta frageda si continua pana la maturitate. De la familie pana la societate , copilul trece prin acea institutie, numita ,,scoala “. În formarea personalitatii copilului in spiritul moral-crestin am folosit doua modalitati de educatie: • educatia formativa, ce se concretizeaza in dezvoltarea orizontului cultural, a 42 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti Pr. Prof. Dorel Mircea Leucea Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Tinereţea lui Antim Ivireanul S-a născut în jurul anului 1650, din părinţii Ioan şi Maria, primind la botez numele de Andrei. Este originar din Iviria (Georgia sau Gruzia de astăzi). A fost luat rob de către turci şi dus la Istanbul. A fost răscumpărat din robie de către Patriarhia Ecumenică. În preajma Patriarhiei de la Constantinopol învaţă limbile greacă, arabă şi turcă, precum şi meşteşugurile picturii, sculpturii în lemn şi al broderiei. A fost călugărit sub numele Antim.

Ţara Românească în timpul lui Constantin Brâncoveanu În anul 1688, pe tronul Ţării Româneşti urcă Constantin Brâncoveanu, un iubitor al culturii şi al artelor. În timpul domniei sale, în Muntenia înfloresc de la arhitectură (palate şi biserici) şi sculptură la zugrăveli, de la miniaturi la cărţile care captivează şi prin lucrătura artistică (legate în scoarţă sau în piele, cu frontispicii şi chenare în peniţă, cu motive decorative).

Nr. 1 - Noiembrie 2013

43 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Ctitorii ale lui Constantin Brâncoveanu Mănăstirea Horezu

Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Ţara Românească în timpul lui Constantin Brâncoveanu La curtea domnitorului muntean se găseau oameni de seamă: venerabile feţe bisericeşti (patriarhi de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim), dascăli învăţaţi, cronicari, poeţi, ambasadori, artişti, etc. Nicolae Iorga spunea, referindu-se la curtea domnitorului muntean: ,,Mai mult chiar decât Constantinopolul, Ţara Românească era atunci centrul Ortodoxismului, rezidenţa sigură şi iubită a prelaţilor ce stăteau în fruntea lui”. Istoricul şi literatul Florin Faifer, spunea de asemenea: ,,la Bucureşti sau la Târgovişte se respira mai în voie decât la Stambul, unde Coranul şi Padişahul ridicau fel de fel de oprelişti; tiparniţa era socotită , de pildă, o născocire ghiaură, o blestemată vrăjitorie”.

44 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Venirea lui Antim în Ţara Românească În jurul anului 1690, domnitorul român îl aduce pe ieromonahul Antim în Ţara Românească. Acesta învaţă aici meşteşugul tiparului de la fostul episcop al Huşilor, Mitrofan, asta dacă nu fusese instruit în arta tipografică încă de la Tbilisi. În 1691 ajunge conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti, numită Tipografia Domnească. Până în 1694, Antim tipăreşte aici: - Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon – în limba greacă – 1691 - Slujba Sf. Parascheva şi a Sf. Grigorie Decapolitul – în limba română – 1692 - Evangheliarul greco-român (1693) - Psaltirea (1694 – în limba română)

Activitatea desfăşurată la Mănăstirea Snagov În anul 1696 este numit egumen al mănăstirii Snagov, unde întemeiază o nouă tipografie. Între 1696-1701 tipăreşte aici 15 lucrări:  7 în limba greacă  5 în limba română  1 slavonă  1 slavo-română  1 greco-arabă Printre titlurile tipărite aici se numără:  Antologhionul (1697)  Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă  Evanghelia (1697)  Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698)  Învăţături creştineşti (1700)  Floarea darurilor (1701)  Liturghier greco-arab (1701) Nr. 1 - Noiembrie 2013

45 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Cărţi tipărite de către Antim Ivireanul Pagina de titlu a Antologhionului tipărit în anul 1697 la Râmnic

Pagina de titlu a lucrării Slujba Sf. Parascheva (Bucureşti, 1692)

Cărţi tipărite de către Antim Ivireanul

Pagina de titlu a lucrării Carte sau lumină (Bucureşti, 1699)

Pagina de titlu a Gramaticii slavone tipărită în anul 1697

46 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Activitatea desfăşurată la Bucureşti

Între 1701 şi 1705, Antim îşi reia activitatea la Bucureşti, unde va tipări un număr de 15 cărţi (11 în greacă, 2 în română, una slavoromână şi una greco-română), dintre care se remarcă: o Ceaslovul greco-arab (1702) o Noul Testament (1703), prima ediţie a acestuia în Muntenia.

Tipăriturile cu caractere arabe Liturghierul greco-arab (1701) a fost tipărit pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi aflaţi sub jurisdicţia Patriarhiei Antiohiei. Ea este prima carte cu caractere arabe din lume. În 1702, Antim mai tipăreşte cu Ceaslov greco-arab, la tiparniţa de la Bucureşti. Ulterior, tiparniţa cu litere arabe va fi trimisă în Siria, unde va fi instalată la Alep, iar ulterior, aceasta va fi transferată în Liban. Pagina de titlu a Liturghierului greco-arab (1701)

Nr. 1 - Noiembrie 2013

47 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Ierarh la Râmnic La 16 martie 1705 este ales episcop la Râmnic. Aici va muta tipografia care până atunci a funcţionat la mănăstirea Snagov, înfiinţând astfel prima tiparniţă la Râmnic. În următorii trei ani a tipărit aici 9 cărţi, dintre care amintim:  Tomul bucuriei  Liturghierul şi Evhologhionul (1706), într-un singur volum, reprezentând primele ediţii din Ţara Românească  Învăţătura pe scurt despre Taina Pocăinţei (1705) – lucrare originală Pagina de titlu a Evangheliei în limba georgiană tipărită de către Mihail Ştefan la Tbilisi (1709)

Mitropolit al Ungrovlahiei În ianuarie 1708 moare mitropolitul Teodosie, după o păstorire a credincioşilor din Muntenia de aproape patru decenii. Este ales mitropolit Antim, care este înscăunat în februarie 1708. Noul mitropolit a întemeiat o tiparniţă la Târgovişte, unde au apărut 18 cărţi, dintre care 11 în limba română. Cele mai importante sunt:  Psaltirea (1710)  Octoihul (1712)  Liturghierul (1713)  Evhologhionul (1713)  Catavasierul (1714)

48 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Tipăriturile lui Antim Ivireanul În cursul activităţii sale tipografice desfăşurate în Ţara Românească, Antim Ivireanul a supravegheat şi a scos el însuşi un număr de 64 de lucrări, dintre care 38 erau lucrate cu mâna sa, ornate cu arabescuri, flori stilizate, viniete graţioase, gravuri în lemn. Un număr de 30 de lucrări erau în limba greacă, 24 în româneşte, una în slavonă, 5 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română, una trilingvă. Patru dintre cărţile tipărite îl au drept autor:  Sfătuiri creştine politice către domnitorul Ştefan Cantacuzino  Învăţătură pre scurt despre Taina Pocăinţei  Învăţătură bisericească  Capete de poruncă A lăsat şi o lucrare în manuscris, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, care cuprinde peste 500 de portrete în medalion cu diferite personaje biblice.

Importanţa tipăriturilor lui Antim Ivireanul

Mitropolitul Antim a reuşit să introducă pentru totdeauna limba română în Biserică, desăvârşind eforturile începute încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Prin tipăriturile sale, Antim Ivireanul a contribuit la făurirea unei limbi liturgice româneşti, care dăinuieşte până în zilele noastre. Între tipăriturile sale, o mare pondere o au cele de apărare a Ortodoxiei; acest lucru fiind o reacţie la acţiunile prozelitiste ale catolicismului sau ale altor influenţe eterodoxe. A sprijinit nu numai Biserica Ortodoxă ce-i era încredinţată spre păstorire, ci şi Biserica din Transilvania, cât şi din alte regiuni mai îndepărtate: Siria şi Georgia.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

49 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Didahiile lui Antim Ivireanul Cea mai importantă lucrare a lui Antim Ivireanul o reprezintă Didahiile. Această operă cuprinde 28 de predici la duminici şi sărbători mai importante, ţinute la Bucureşti şi Târgovişte între anii 1708 şi 1716, precum şi 7 predici ocazionale. Predicile sale ni-l înfăţişează pe Antim ca fiind un om de cultură deosebit. Ele sunt originale, bine gândite şi legate de realităţile vieţii. Nicolae Iorga spunea, referitor la stilul predicilor lui Antim: ,,De la Ioan Hrisostomul, care a vorbit astfel înaintea împăratului şi mai ales a împărătesei, la Constantinopol, nimeni nu s-a mai adresat unei societăţi cu asprimea lui Antim”.

Iscălitura mitropolitului Antim Ivireanul

Ctitor al mănăstirii Antim Marele tipograf, mitropolit şi orator este totodată şi ctitor. El a ctitorit mănăstirea cu hramul Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, cunoscută sub numele de mănăstirea Antim. Mitropolitul însuşi a întocmit planurile mănăstirii. A lăsat şi un testament în care se prevedeau ajutorarea copiilor săraci dornici să înveţe carte, a oamenilor nevoiaşi, a fetelor sărace, a străinilor şi a bolnavilor.

50 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mănăstirea Antim

Sfârşitul mitropolitului Antim Ivireanul Mitropolitul intră în conflict cu domnitorul muntean Nicolae Mavrocordat, care-l arestează şi-l aruncă în temniţă. Domnitorul cere caterisirea lui de către Patriarhia Ecumenică, lucru care se şi petrece, pe baza unor acuzaţii nedrepte. Este surghiunit pe viaţă la mănăstirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. În drum spre locul surghiunului este ucis de către soldaţii turci ce-l însoţeau şi corpul i-a fost aruncat în râul Tundja, de lângă Adrianopol, în toamna lui 1716. Nr. 1 - Noiembrie 2013

51 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Canonizarea mitropolitului Antim Ivireanul În anul 1966 Patriarhia Ecumenic a anulat nedreapta caterisire. În 1992 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor, fixând ca dată pentru prăznuirea lui 27 septembrie.

“Sfinte Părinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai rânduit păstori şi învăţători turmei tale şi cu înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte.Viaţa ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu, pe care roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârsesc sfântă pomenirea ta!” (Troparul Sfântului Antim Ivireanul)

Din gândul cel trupesc...

Te regăsim în visul ce ne-adună, Fantastic strălucind pe drum de stei, Lovind pe cei ce vor să ne răpună, Cu dragostea ce creştem pentru ei.

Te cercetează preoţii-n iubire Şi-n inocenţa lor te preamăresc: Didahiile tale, cu rodire, Vibraţie în suflete trezesc!

În dialog sublim purtat cu anii, Ca orator creştin, prea plin de har, Aşa mi te-au citit contemporanii Şi domnul Brâncoveanu temerar…

Cu Dosoftei si Cantemir te-asemeni Tot şlefuind cuvinte cu temei, În lemn te oglindesti adânc şi-n cremeni Cioplind cu dalta vise şi idei…

În jocul de idei şi de imagini, Profet ne-ai fost, precum era firesc, Lăsandu-ne un univers în pagini, Precum ai spus: ,,din gândul cel trupesc”

Expresie universală limbii, Lucind stăpân pe vorbe, gânditor, Şi Carpaţii-n horă albăstrui Îl supun pe grai în ascultare. (Ioan Alexandru)

52 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Codrean Alexandru

Nr. 1 - Noiembrie 2013

53 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Dumnezeu iubeşte copiii Prof. Peche Alina-Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Unul dintre îndemnurile pe care Domnul Iisus Hristos le-a adresat părinţilor a fost:”Lăsaţi copiii să vină la Mine!”El a rostit aceste cuvinte tocmai pentru că îi iubeşte foarte mult pe copii.Copiii au întotdeauna sufletul curat. Dumnezeu este plin de iubire şi doreşte ca între oameni să fie pace, bucurie şi înţelegere. Dumnezeu împlineşte rugăciunile noastre dacă ceea ce cerem este spre folosul nostru. Dumnezeu ne poartă de grijă în orice moment al vieţii noastre. De aceea noi Îl iubim. Ne arătăm iubirea faţă de Dumnezeu atunci când săvârşim fapte bune. Dovedim că-l iubim pe Dumnezeu atunci când îi iubim pe ceilalţi oameni, când îi ajutăm pe cei săraci, când îi vizităm pe cei bolnavi. Cu cât facem mai multe lucruri bune, cu atât mai mult ne iubeşte Dumnezeu şi împlineşte rugăciunile noastre. Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu. Pentru credinţa lor şi pentru faptele bune pe care le-au săvârşitau ajuns în Rai. Acum se roagă lui Dumnezeu pentru noi. SFÂNTUL NICOLAE - PRIETENUL COPIILOR Sfântul Nicolae a fost un copil cuminte, credincios, blând, darnic şi ascultător faţă de părinţii săi. Încă de mic trăia în post şi rugăciune. A slujit lui Dumnezeu şi a iubit pe toţi oamenii, atât de mult, încât toată averea pe care a moştenit-o de la părinţi a împărţit-o săracilor. Pentru credinţa lui, Dumnezeu l-a binecuvântat cu puterea de a face minuni. Rugăciunile sale au fost întotdeauna ascultate de Dumnezeu. Noi putem astăzi vorbi cu Sfântul Nicolae tot prin rugăciuni. Sfântul Nicolae a rămas prietenul copiilor. După tradiţia populară, de ziua sa(6 decembrie), copiii cuminţi primesc daruri. SFÂNTUL STELIAN - OCROTITORUL COPIILOR Cu mulţi ani în urmă, într-o familie de buni creştini, s-a născut un băieţel, care la botez a primit numele de Stelian. Stelian îl iubea mult pe Dumnezeu şi în fiecare zi îndrepta multe rugăciuni către El, către 54 | 367

Sfinţii Apostoli şi către sfinţii îngeri, încă din vremea copilăriei. După ce a crescut, Stelian şi-a împărţit la săraci toate bogăţiile pe care le avea şi s-a călugărit. Apoi s-a retras într-o peşteră, iar hrana pentru toate zilele o primea de la un înger. Aici a primit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile şi de a face minuni. El se ruga, de acolo, lui Dumnezeu pentru oameni şi în special pentru copii. Iubea foarte mult copiii, vindecându-i pe foarte mulţi atunci când părinţii lor chemau numele lui într-ajutor. Aşa vieţuind Sfântul Stelian, săvârşind multe vindecări şi minuni, la adânci bătrâneţi s-a mutat la Dumnezeu. Şi astăzi toţi cei care îndreaptă rugăciuni Sfântului Stelian primesc grabnic ajutor. El îi ocroteşte şi pe copiii orfani. Sfântul Stelian stă acum în cer, înaintea lui Dumnezeu, şi se roagă pentru sănătatea tuturor copiilor care-i cer ajutorul pentru că el este, ca şi atunci când trăia pe pământ, prietenul copiilor. MAICA DOMNULUI – OCROTITOAREA COPIILOR Fecioara Maria sau Maica Domnului a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ea a vegheat asupra copilăriei lui Iisus şi L-a urmat apoi pe unde a propovăduit. Ea a fost ridicată la cer şi locuieşte alături de Fiul său.Maica Domnului este ocrotitoarea noastră. Ea este Maica blândă, milostivă, iertătoare şi înţelegătoare a noastră, a tuturor. Copiii care se roagă ei primesc ajutorul cerut. Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, adică ea se roagă pentru noi Fiului său. Creştinii o cinstesc pe Maica Domnului şi prin faptul că multe fete se numesc Maria după numele Sfintei Fecioare Maria. O numim pe Fecioara Maria şi mama noastră pentru că ne ocroteşte şi ne iubeşte, aşa cum face şi mama care ne-a dat viaţă. În cele mai multe icoane ea este pictată ţinând pe pruncul Iisus Hristos în braţe. SFÂNTA FILOFTEIA – MODEL DE MILOSTENIE Acum câteva sute de ani, trăia o fetiţă cu numele Filofteia. Mama ei o învăţase de mică să iubească pe Dumnezeu şi o îndemna să aibă grijă şi milă de săraci. Într-una din zile, trecând pe lângă biserică, Filofteia auzi cuvintele:”Fericiţi cei milostivi,că aceia se vor milui”. Aşa de mult i-au pătruns la inimă aceste cuvinte, încât de atunci nu mai putea să treacă pe lângă un sărac fără să îl ajute cu ceva din puţinul ei. Într-o primăvară, Filofteia s-a dus cu mâncare la tatăl său care ieşise la câmp să are. Văzând-o săracii, i-au ieşit înainte şi, neavând ce să le dea, le-a împărţit o Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat parte din mâncarea pe care o ducea tatălui său. Tatăl, aflând aceasta, mânios, a luat securea de la brâu şi a aruncat-o spre ea. Filofteia a căzut la pământ şi a murit pe loc, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Pentru că Filofteia a avut o viaţă sfântă, arătând iubire şi milostenie faţă de cei săraci, după moarte trupul i s-a păstrat nestricat. El se află astăzi în biserica mânăstirii Curtea de Argeş, din ţara noastră. Ziua morţii Sfintei Filofteia se sărbătoreşte în fiecare an la 7 decembrie. Aşa cum îl iubim pe Dumnezeu, suntem datori să-i iubim şi pe semenii noştri.Chiar şi faţă de duşmanii noştri trebuie să fim îngăduitori şi iertători. Roadele care izvorăsc din dragostea faţă de semeni sunt: răbdarea, bunătatea, îngăduinţa, blândeţea, mila, recunoştinţa, cinstea şi dreptatea. Pe lângă îngerii păzitori, Dumnezeu a trimis omului creştin sfinţii spre a-l ajuta, a-l îndrepta în încercările prin care trece în viaţă. Datoria fiecăruia dintre noi este aceea de a duce o viaţă creştinească, adică să facem fapte bune ori de câte ori putem, căci nimic nu este mai josnic decât omul care ar putea face o faptă bună, dar nu o face. Mari şi mici sne rugăm, aşadar, deopotrivă sfinţilor să ne călăuzească spre toate faptele cele bune şi să ne oprească de la rău. Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune a BOR, toate edițiile tipărite cu binecuvântarea Sf. Sinod 2. ***,Simbolul de credinţă pe înţelesul copiilor, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti ,2011 3. Ilie, Arhimandritul Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987 4. Irineu, Episcop de Ecaterinburg şi Irbit, Educaţia religioasă-învăţături pentru copii şi tineri, Editura Sofia, Bucureşti, 2002

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Originile creştinismului Instit. Duta Elena Gradinita cu Program Prelungit ”Nicoale Balcescu” Râmnicu Vâlcea In primul secol al erei noastre, in Imperiul roman si-a făcut apariţia o noua religie: creştinismul. Aducând un mesaj universal, mai presus de diviziunile naţionale sau sociale, creştinismul avea sa devină religia dominanta pe întreg cuprinsul Imperiul roman IUDEEA ROMANA Din anul 63 i. Cr., Ideea este inclusa in provincia romana Siria. Regii Iudeii domnesc sub autoritatea proconsului roman. Ocupaţia romana i-a divizat pe evrei in mai multe grupări. Saducheii reprezentau bogata si influenta aristocraţie preoţeasca, colaboratoare a romanilor. Fariseii erau partizanii respectării cu stricteţe a Legii lui Moise. Zelotii erau adepţii rezistentei armate, violente contra romanilor. Esenienii erau o secta care, dezgustata de societatea din timpul ei, a preferat sa trăiască in comunitati monarhale izolate. O componenta esenţiala a iudaismului era ideea venirii unui salvator, Mesia, care sa elibereze poporul evreu. CRESTINISMUL SI MESAJUL SAU Nucleul întregii doctrine (doctrina reprezintă pentru creştini totalitatea credinţelor, a ideilor, a regulilor, care definesc o concepţie a omului fata de Dumnezeu, fata de lume si fata de ceilalţi) creştine este Iisus, pe care discipolii săi l-au numit Mesia (Unsul, in greceşte Christos). Născut in Palestina, in anul 5 i. Cr., el a fost răstignit in anul 30 d. Cr. Viata si scurta lui apariţie de Mesia sunt descrise de Evanghelii. Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a încercat sa depaseasca limitele unei comunitati umane restrânse, mesajul sau fiind adresat tuturor oamenilor. Creştinismul este o religie întemeiata pe iubirea aproapelui si pe virututi morale. Cretinilor li se promitea după moarte viata eterna in imparatia lui Dumnezeu, Paradisul. INCEPUTURILE CRESTINISMULUI Componenta esenţiala a acestei noi religii este iudaismul, care a promovat monoteismul, speranţa mesianica, sistemul etic cel mai riguros existent atunci (cele 10 porunci), o filozofie a istoriei ( Dumnezeu va triumfa asupra eşecului pe care omul l-a înregistrat in 55 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat încercarea lui de a aduce in istorie o epoca de aur), si o carte sfânta (Vechiul Testament), care, împreuna cu Noul Testament, vor constitui Biblia. Limba in care s-a difuzat creştinismul a fost cea greaca, o adevărata limba universala antica. Momentul-cheie care a dus la distrugerea credinţelor politeiste greceşti a fost apariţia filozofiei raţionale in secolul al VI-lea i. Cr. Insa foarte curând, filozofia nu va mai reuşi sa ofere o unitate spirituala a lumii greceşti (cum fuseseră înainte panteonul zeilor, cultul lor, marile serbări panelenice). Ea insasi se va diviza in diverse scoli filozofice: stoicismul( cu detaşarea sa), epicureismul (cu individualismul si urmărirea satisfactiei personale) si materialismul, care au influenţat profund orientarea generala. Elementele prin care s-au manifestat insa afinitatile religioase intre greci si religia creştina nou aparuta au fost platonismul, cu ideea nemuririi sufletului, si stoicismul, cu ideea lumii de dincolo. Contribuţia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au avut ca nimeni alţii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala. Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credinţei multor popoare in propriii lor zei, instituind un model comun. RASPANDIREA CRSTINISMULUI Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la răspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un neevreu, pe Cornelius, un sutaş roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se si celorlalte popoare. Creştinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de creştini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rând pentru a fi considerat creştin: botezul si euharistia ( impartasania). LUPTA CRESTINISMULUI PENTRU SUPRAVIETUIRE Biserica a avut de infrantat circa 300 de ani problema externa a persecuţiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei. Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, căci creştinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrând adesea in conflict. Alte cauze au fost 56 | 367

de natura religioasa, crstinii refuzând sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, creştinii militând pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocraţiei romane constituia o adevărata revoluţie; economica, fabricanţii de idoli, pictorii, arhitecţii, preoţii nefiind entuziasmaţi de acesta religie care le ameninţa mijloacele de existenta. Persecutarea creştinilor a fost atât religioasa, cat si politica. Primul mare persecutor a fost Nero, care a răspândit zvonul ca incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, crestinii au fost martirizaţi - au fost ucişi in amfiteatrele romane, sfasiati fiind de animale sălbatice. Ei au adoptat, datorita persecuţiei, o viata clandestina, mutându-si reuniunile in catacombe. Se organizau insa temeinic, comunitatile lor fiind conduse de episcopi. Ultima mare persecuţie datează din 303 si a fost ordonata de împăratul Diocletian. LUPTA PENTRU DOCTRINA Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apărarea doctrinei, in special cu cei care încercau sa îmbrace filozofia greaca in haine creştine. Astfel de erezii au fost gnosticismul, maniheismul. Acestora le-au răspuns apologeţii, prin intermediul cărora doctrna si-a precizat contururile, devenind mai riguroasa. Ei s-au adresat evreilor sau statului roman pentru o încetare a persecuţiilor. Cei mai importanţi apologeţi creştini au fost Iustin Martirul, Tertullian si Origene. Confruntările doctrinare au condus la necesitatea clarificării corpului de baza al credinţei creştine, pentru aceasta episcopii începând sa se reunească in adunări numite Concilii. Vocaţia universala a creştinismului timpuriu IMPERIUL ROMAN DEVINE CRESTIN Procesul de împăcare intre Biserica si Statul roman a început cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei creştine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la începutul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, înaintea confruntării militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat creştinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a creştinismului, acordând, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine la Niceea, având ca scop combaterea arianismului. In 394, împăratul Theodosius face din creştinism singura religie oficiala. Templele sunt Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat transformate in biserici, iar Jocurile Olimpice sunt suspendate. Ultima lovitura data „ păgânismului” a avut loc in 529, când Iustian a ordonat închiderea scolii de filozofie din Atena. De la acordarea libertatii de cult la hegemonia noii religii nu trecuseră decât 2 secole. Imparatii creştini încearcă sa stearga urmele politeismului si sa instaureze o dogma universala. APARITIA REGURILOR DE CREDINTA Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru întreg imperiul. Credinţele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaşte si testa pe cei credincioşi. Dogmele nu reprezintă doar norme canonice nou-apărute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducători monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mânăstiri ale căror principii conducătoare erau sărăcia, munca si ascultarea. SUPERIORITATEA EPISCOPULUI ROMEI In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat supremaţia in raport cu ceilalţi episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). După mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult după ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destrămat, aceasta intuite incarnând rezintanta împotriva năvălirilor barbare.

Educarea preşcolarilor în spiritual valorilor religioase Prof. înv. preşcolar Borcoşi Daniela Grǎdinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea Educaţia religioasă la vârsta preşcolară este un obiectiv derivat din educaţia moral-civică pe care o realizăm în contextul educaţiei pentru societate. Ştim din experienţa primilor noştri ani de viaţa ca noţiunile elementare cu conţinut religios le Nr. 1 - Noiembrie 2013

asimilăm din familia noastră, cu precădere având o experienţa deosebită din partea bunicilor. Aceeaşi experienţă se realizează şi în practica noastră curentă, unde constatăm că micii preşcolari vin în grădiniţa cu elemente simple de limbaj religios dobândite de la bunici. Bazându-ma pe această premisă, am urmărit să derulăm un program de activităţi cu caracter religios în anul şcolar 2010/2011, în cadrul parteneriatului educaţional: „Micul creştin”, pentru a-i introduce şi mai mult pe copii în universul tainic al religiei în care ei sunt botezaţi şi crescuţi. „Învăţaturǎ după porunca Dumnezeiască” este o acţiune de vizitare a bisericii-Catedrala Înălţarea Domnului din Ostroveni, în scopul unui dialog deschis cu preotul paroh şi al familiarizării copiilor cu lăcăsul de cult şi al activităţii ce se desfaşoară aici. Copiii s-au inchinat şi au recitat împreună „Tatăl nostru”, primind iconiţe de la preot. „Biblia pentru copii” este o activitate prin care familiarizăm copiii cu cartea de căpătâi a fiecărui creştin, lecturând pasaje scurte din ea, pe înţelesul lor, pentru cunoaşterea unor învăţături ale lui Iisus Hristos. „Sfântul Andrei - ocrotitorul României”, reprezintă activitatea prin care copiii au participat la un spectacol cultural-artistic şi religios desfăşurat la sala Consiliului Judeţean închinat acestui mare sfânt considerat şi ocrotitorul României. „Noaptea sfântǎ a Crǎciunului” este o sărbătoare de mare amploare în care copiii şi-au exprimat sentimentele de bucurie şi trăirile religioase prin programul artistic pe care l-au susţinut în faţa părinţilor. Întreaga unitate a răsunat de cântece religioase şi colinde cu specific tradiţional de Crăciun. „Tatăl nostru”, activitate de învăţare a rugăciunii cu acelaşi titlu, prin care copiii deprind frumoasa obişnuinţă de a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, prin înălţarea minţii lor la cer către Tatăl divin. „Micii pictori”, activitate cu conţinut religios prin care copiii şi-au exersat abilităţile artisticoplastice realizând picături pe sticlă, după icoane. Activitatea le-a conferit copiilor trăiri deosebite, cu specific religios; ei şi-au exprimat opiniile cu privire la icoanele pe care le-au văzut când au vizitat bisericile împreună cu bunicii sau cu părinţii lor. „Patimile lui Iisus” reprezintă o altă activitate în care copiii au vizionat pe DVD pătimirea lui Iisus, fapt ce i-a impresionat foarte mult, trezind în ei profunde emoţii. De asemenea, au realizat ca au 57 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat contribuit şi ei la pătimirea lui Iisus prin răutăţile lor luându-şi angajamentul de a fi mai buni si generoşi. „Paştele-sǎrbǎtoarea Învierii Domnului” a reprezentat activitatea prin care copiii şi-au exersat talentul de mici pictori, vopsind ouă şi realizând o expoziţie cu lucrări în care culorile au strălucit ca lumina învierii lui Iisus. „Din inimǎ pentru inimǎ” a prilejuit copiilor ocazia de a-şi deschide inimile faţă de cei sărmani; ei au oferit jucării copiilor de la Centrul de zi Cozia. Astfel, şi-au manifestat sentimentele de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă şi au învăţat că numai daruind poţi arăta iubirea faţă de Iisus care este întruchipat în fiecare om. „Fapte bune am învăţat”, activitate de evaluare a cunoştiinţelor şi abilităţilor dobândite de către copii, a întrunit laolaltă reprezentanţi bisericeşti, educatoare, părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Reuşita acestei ample activităţi a însemnat un imbold pentru continuarea proiectului în anul şcolar următor.

Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor moral– creştine Educ. Ilie Maria Educ. Kraus Ana Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea Motto: „... în domeniul moral, ca şi în cel intelectual, nu se posed în mod real decât ceea ce s-a cucerit prin sine-însuşi” J. Piaget Educatia moral-creştină este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii. Scopul constă în formarea individului ca subiect moral-creştin, respectiv ca individ care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor morale şi sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor. Factorii educaţionali care răspund direct de 58 | 367

realizarea educaţiei moral-crestine sunt: familia, instituţiile de învăţământ, biserica şi alte instituţii. Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape ale vieţii revine în primul rând familiei sale. Dar, ca primă treaptă a sistemului de învăţământ, grădiniţa de copii are o importanţă deosebită în formarea personalităţii tinerei generaţii deoarece vârsta copiilor de care se ocupă este cea a maximei plasticităţi şi receptivităţii, a deschiderii largi către lume, a curiozităţii nemărginite, a motivaţiei maxime de a cunoaşte tot ce există în jur. Pentru reuşita actului educaţional, munca depusă de educatoare trebuie continuată, susţinută şi întărită de familie. De aceea, educatoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare între grădiniţă şi familie şi să-i convingă pe părinţi să păstreze unitatea de cerinţe, adresate preşcolarilor, cu cele ale grădiniţei. Fără sprijinul activ al părinţilor, grădiniţa nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Ceea ce învaţă copilul de la educatoare poate să nu aibă importanţă dacă părinţii nu întăresc şi nu valorizează suficient programul. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între partenerii educaţionali este benefică. De asemenea, existenţa unor reguli comune, cunoscute şi fixate împreună, uşurează mult efortul educativ. Cunoscând faptul că: fiecare persoană este unică în felul ei, că fiecare părinte are stilul propriu de educaţie, convingerile şi valorile sale personale, grădiniţa încearcă să stabilească punţi specifice pentru o mai bună comunicare, pentru a educa cât mai bine împreună, ea este terenul unor relaţii educative din care fiecare beneficiar – copil, părinte, educator – are de învăţat şi trebuie să se simtă valorizat şi important. Educaţia moral-creştină este un proces extrem de complex ce implică responsabilitate profesională. Ea face parte din trunchiul comun de activităţi care se desfăşoară zilnic, se interferează şi se completează cu următoarele categorii de activităţi: educarea limbajului, cunoaşterea mediului, educaţia muzicală, fizică, religioasă, ecologică, pentru sănătate, activităţi artistico-plastice şi practice, jocurile şi activităţile liber creative, activităţile complementare şi extracurriculare. Educatia moral-creştină în învăţământul preşcolar urmăreşte: educarea copiilor în spiritul disciplinei (cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate, educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi şi formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală) ; educarea trăsăturilor de voinţă şi caracter şi formarea unor Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi ; dezvoltarea deprinderilor de interacţiune socială, a deprinderilor civice, cooperare, respect; formarea atitudinii faţă de muncă, prin antrenarea copiilor în diferite activităţi; cunoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român şi dezvoltarea sentimentului patriotic (de dragoste, respect, recunoştinţă, faţă de înaintaşii noştri), dezvoltarea coştiinţei naţionale, cunoaşterea identităţii de român. Pentru realizarea sarcinilor educaţiei moralcreştine educatoarea apelează la un ansamblu de procede care, integrate într-un tot constituie strategia educaţiei în spiritul moralei, în vederea realizării profilului moral al personalităţii copilului. • Exemplul se bazează pe intuirea sau imaginarea unor metode ce întruchipează fapte şi acţiuni morale. La vârsta preşcolarităţii modelul este imitat preluat aidoma, fără nici unfel de prelucrare şi filtrare internă. Exemplele directe sunt oferite de persoanele din jurul lor: părinţi, bunici, educatoare, colegi, preoţi, adulţi, cele indirecte constau în relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvântului, a unor fapte, a unor ilustraţii, a unor acţiuni morale întruchipate de o persoană concretă. Exemplificarea poate fi realizată cu ajutorul povestirii, textelor literare, televiziunii, filmelor, etc. Aici copilul intră în contact şi cu exemple negative şi atenţia educatoarei trebuie orientată în direcţia prevenirii influenţei negative şi a opunerii celor două categorii de exemple cu scopul stabilirii celor pozitive. Ex.: „Ce-a uitat Fănucă să spună?” şi „Maricica” de L. Vlădescu, etc. • Explicaţia porneşte de la perceperea şi observarea unor fapte, de la intuirea unor materiale didactice, de la antrenarea acestor copii în situaţii reale. • Convorbirea urmăreşte clarificarea cunoştinţelor morale concomitent cu declanşarea de trăiri afective din partea copiilor. Ea poate fi organizată sau ocazională. Convorbirile organizate sunt prevăzute în programa grădiniţei şi se desfăşoară cu întreaga grupă, urmărindu-se cu precădere precizarea unor reguli privitoare la comportarea copiilor în grădiniţă iar cele ocazionale se desfăşoară cu grupuri de copii sau individual ori de câte ori se iveşte prilejul. Atunci când dialogul are ca punct de plecare anumite abateri sau încălcări ale cerinţei morale, eficienţa lor depinde de măsura în care educatoarea reuşeşte să declanşeze trăiri afective negative de ruşine şi regret însoţite de Nr. 1 - Noiembrie 2013

dorinţa de a le îndrepta. • Povestirea constă în relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă a unor întâmplări, fapte reale sau imaginare cu semnificaţii morale, oferind copiilor prilejul de a desprinde anumite concluzii în legătură cu comportarea lor. Poveştile şi basmele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generaţiilor. Ele scot în evidenţă trăsăturile personajelor dându-i copilului posibilitatea să înveţe şi să deosebească frumosul de urât, binele de rău şi să urmeze exemplul personajelor pozitive. Poveştile îndrăgite de copii cu puternice mesaje educative sunt : “Capra cu trei iezi”, “Fata babei şi fata moşului”, “Scufiţa roşie”, “Iedul cu trei capre”, “Lebedele”, etc. Folosirea mijloacelor de învăţământ respectiv imagine, machetă, inregistrare audio sau video, menţin trează atenţia şi gândirea copilului, apoi după faza de uimire copilul trece la meditaţie (asocierea întâmplărilor noi cu altele mai vechi şi găsirea unor soluţii) şi apoi luarea atitudinii, acordul sau dezacordul cu acţiunea, cu faptele şi cu situaţile în care se află personajele. La vârsta preşcolară, efectele educative realizate prin creaţiile literare se opresc mai mult la insuşirea noţiunilor morale şi sensibilitatea vieţii affective a copilului. • Jocul de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană reflectă mediul de viaţă al copilului. El observă relaţiile dintre membrii familiei, activităţile pe care aceştia le desfăşoară şi încep să reproducă aspecte din mediul apropiat în mod creator. Prin jocurile cu temă aleasă: «De-a familia», «De-a doctorul», «Dea aniversarea», «La piaţă», «La poştă», etc., se consolidează deprinderile de comportare civilizată, învaţă să folosească formule de politeţe, de salut, stimulează deprinderile de cooperare între partenerii de joc, educă deprinderi şi obişnuinţe de ordine şi curăţenie în întreţinerea jucăriilor şi a materialelor de joc, etc. Procesul educaţional din grădiniţă presupune şi forme de muncă didactică complementeră activităţilor obligatorii care sunt activităţi desfăşurate în afara grădiniţei. Ele sunt activităţi extracurriculare, se desfăşoară sub îndrumarea educatoarelor şi au o influenţă formativă şi educativă. Aceste activităţi pot îmbrăca diferite forme: plimbări, excursii, vizite, vizionări de spectacole pentru copii, serbări, concursuri, etc. Cu ocazia plimbărilor în cartier sau a excursilor, copiii se confruntă cu realitatea printr-o percepere 59 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat activă investigatoare, prin acţiuni directe asupra obiectelor şi fenomenelor din mediul înconjurător. Copiii dobândesc o mare cantitate de informaţii despre munca omului, îşi pot forma sentimentul de respect şi dragoste pentru natură, pentru muncă, om şi realizările sale. La vărsta preşcolară copiii sunt receptivi la ce li se arată şi ce li se spune în legatură cu mediul, fiind dispuşi să acţioneze în acest sens. Educatoarea trebuie să ofere în mod gradat şi în acord cu particularităţile de vârstă, cunoştinţele stiinţifice care motivează conduitele şi normele, să creeze şi să organizeze activităţi privind protejarea mediului înconjurător cum ar fi : curăţarea parcului, a locului de joacă, ocrotirea plantelor şi animalelor. Plimbările în cartier îi vor ajuta să înţeleagă şi să conţtientizeze normele de circulaţie rutieră şi normele de comportare civilizată pe strada. Vizitele la muzee, expoziţii formează şi consolidează deprinderile civice de respect, de admiraţie şi preţuire a muncii artistice, grija faţă de exponate, crearea unei stări de calm şi linişte pe parcursul acţiunii. Parteneriatul cu Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a pus copiii în situaţia de a cunoaşte şi utiliza termeni şi norme de comportare într-o astfel de instituţie; a trezit interesul copiilor pentru creaţii literare, pentru artă şi cultură; a format atitudini de grijă şi de respect faţă de carte. Vizionările de spectacole îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea educativă deosebită rezidă din faptul că ele constituie o serie inepuizabilă de impresii puternice, precum şi de faptul că apelează permanent la afectivitatea copilului. Acet tip de activităţi pune copilul în situaţia de a respecta normele de comportare civilizată într-o astfel de instituţie, educă abilităţile de relaţionare socială şi trăsăturile pozitive de vointă şi caracter. Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacţie, bucurii, crează buna dispoziţie, favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic şi psihic. Importanţa educativă constă în conţinutul artistic, precum şi atmosfera sărbătorească, deschisă ce se instalează cu acest prilej. Prin organizarea serbărilor se dezvoltă copilului dragostea pentru artă, pentru frumos, dezvoltă personalitatea copilului, caltăţi de voinţă şi trăsături de caracter proprii vârstei (curaj, modestie, încredere în sine etc.) Didactica epocii moderne promovează idei şi atitudini educaţionale noi menite să determine forme variate de comunicare, cooperare şi colaborare în 60 | 367

sprijinul copiilor. În această direcţie se desfăşoară parteneriatele educationale care au rolul de a îmbunătăţi relaţiile între diferite părţi ale comunităţii. Pentru optimizarea colaborării între copii, educatoare, parinţi şi comunitate, în cadrul activităţilor extraşcolare am organizat acţiuni în cadrul mai multor parteneriate educaţionale urmărind îmbunătăţirea calităţii procesului didactic şi îmbunătăţirea cadrului de colaborare între grădiniţă şi comunitatea din care facem parte. „Drumul către şcoală trece prin grădiniţă” - parteneriatul cu Şcoala Anton Pann, s-a născut din necesitatea adaptării mai uşor a preşcolarilor în următoarea treaptă de învăţământ – şcoala. Activităţile desfăşurate împreună au urmărit educarea abilităţilor de relaţionare socială (comunicare, cooperare); respectarea regulilor şi normelor de conduită, formarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi, educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter, etc.. „Să devenim buni creştini” parteneriatul cu Şcoala Nr.13 l-am iniţiat deoarece educaţia religioasă ajută copilul să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de oameni şi faţă de tot ce-l înconjoară pentru a deveni un bun creştin. În perioada preşcolară copiii trebuie să fie educaţi ca să-l iubească pe Dumnezeu şi să creadă în El, să fie învăţaţi să deosebească binele de rău, să ştie ce nu trebuie să facă pentru a trăi creştineşte, curaţi ca îngerii la trup şi la suflet. Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor moral–creştine, („iubrea de aproape”, „împlinirea de fapte bune”, respectarea părinţilor şi a celorlalţi) se realizează urmărind obiectivele ce vizează educarea conştiintei şi conduitei morale propuse: formarea virtuţiilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios; cultivarea dorinţei de a face fapte bune şi de a fi cinstit; înţelegerea mesajului ortodox: „să fim buni şi iertători!” Succesul educării conştiinţei şi conduitei morale la vârsta preşcolară, nu vine de la sine, ci , este rezultatul muncii stăruitoare, migăloase, desfăşurată cu pasiune şi responsabilitate de către educatoare. Bibliografie 1. Aurelia Ana şi Smaranda Cioflica „Programa activităţilor instructiveducative în grădiniţa de copii”, Bucureşti 2000; 2. Crenguţa Lacrămioara Oprea, Pedagogie. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Alternative metodologice interactive, Ed. etc.); Universităţii, Bucureşti 2003 3. Educarea atitudinilor de toleranţă între 3. Liliana Ezechil, Mihaela Păişi Lăzărescu, copiii care aparţin diferitelor culte. În ceea ce priveşte activitatea mea la grupă, Ghid metodologic, Ed. V&I Integral, Bucureşti-2000. fiecare sărbătoare religioasă este pregătită printr-o suită de activităţi: povestiri, memorizări, activităţi muzicale, artistico-plastice, practice, serbări, plimbări şi vizite la lăcaşuri sfinte, activităţi importante, în Educaţia religioasă în grădiniţă egală măsură, pentru pregătirea psihologică a copiilor, pentru înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor sărbătorilor religioase propriu-zise. Prof. Ancuţa Giorgiana „Nimic fără măsură”, spuneau vechii greci. Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Iar noi spunem că nu este important cât de des facem Vâlcea aceste activităţi, ci importantă este intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i cum se răsfrâng ele în comportamentul de zi cu zi. opriţi pentru că a unora ca aceştia este Împărăţia Copiii trebuie să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi cerurilor!” sufletul spre credinţă. Folosind mijloacele şi metodele potrivite Sunt cuvintele Mântuitorului, ale celui ce a nivelului de înţelegere a copilului, trebuie să ne fost numit de apostolii Săi şi, apoi, de o întreagă istorie aplecăm cu grijă, delicateţe şi răbdare, cu pricepere creştină, Învăţătorul, acel pedagog prin excelenţă, şi numai în cunoştinţă de cauză asupra educaţiei care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii religioase a preşcolarului. În felul acesta, copiii vor vieţii: binele, frumosul, morala, credinţa şi iubirea. deveni mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori, reuşind Dar cum să-l faci pe copil să ajungă la aceste să-i convingem totodată că cei care se încredinţează valori esenţiale ale umanităţii? în mâinile Domnului vor deveni desăvârşiţi, aşa cum Cercetările în domeniul psihologiei copilului El însuşi este desăvârşit în dragoste, în înţelepciune, şi practica educativă avansată dovedesc, fără drept în bucurie, în frumuseţe şi nemurire. Şi vor ajunge de tăgadă, că educaţia moral-religioasă este posibilă să-l iubească pe Dumnezeu, aşa cum El însuşi ne-a de la cea mai fragedă vârstă, iar vârsta preşcolară, iubit pe noi. cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă în grădiniţă este un lucru important şi necesar, un demers în care sunt importante Educaţia religioasă la şcolarul nu doar idealurile şi obiectivele educaţionale, ci şi mic metodele intuitiv-practice şi narative. Dacă educaţia morală reprezintă acea latură Înv. Dobrică Valeria a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă, educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă Educ. Dobrică Manuela legătură cu educaţia morală, acordându-i fundament Şcoala cu clasele I-VIII Ioneşti divin. Acest proces simbiotic trebuie început încă din primii ani de viaţă a copilului, dat fiind faptul că la Educaţia religioasă trebuie să fie o componentă vârsta preşcolară acesta este mai receptiv la diversele a educaţiei integrale în concordanţă şi armonie influenţe care se exercită asupra lui. cu celelalte laturi ale educaţiei: corporală, fizică, În cadrul Domeniului Om şi Societate din intelectuală, morală, estetică, socio-profesională, Curriculum pentru învăţământ preşcolar sunt cuprinse sexuală. şi elemente de educaţie religioasă, dintre care amintim: Instruirea şi educaţia religioasă trebuie să fie în 1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu; concordanţă cu ştiinţa, tehnica şi arta din perspectiva 2. Cunoaşterea unor obiceiuri creştineşti valorilor culturii naţionaleşi universale. specifice sărbătorilor religioase (Crăciunul, Această latură a educaţiei poate şi trebuie să Boboteaza, Buna Vestire, Floriile, Paştele Nr. 1 - Noiembrie 2013

61 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat fie abordată de la cea mai fragedă vârstă. Anumite concepte, semnificaţii, comportamente pot fi elucidate chiar de la vârsta preşcolară şi şcolară mică, în şcoală dar şi în afara ei. Educaţia religioasă îşi propune mai multe scopuri dintre care cele realizabile în învăţământul preşcolar şi primar sunt: • Dobândirea practicilor de îngrijire şi spiritualizare a trupului pentru o stare optimă de sănătate. • Prevenirea şi vindecarea bolilor trupului. • Dobândirea practicilor de spiritualizare a sufletului pentru o stare optimă de sănătate. • Prevenirea şi vindecarea bolilor sufletului. • Formarea şi consolidarea sentimentelor, convingerilor, deprinderilor şi obişnuinţelor de viaţă creştină. • Deprinderea lecturii şi studiului Sfintei Scripturi. • Formarea şi consolidarea culturii hristice. Principala formă de realizare a educaţiei religioase în şcoală este lecţia. Lecţia, ca unitate didactică, integrată într-un sistem de unităţi şi acţiuni instructiv – educative, impune necesitatea selecţiei volumului informaţional, structurarea şi organizarea lui conform scopurilor şi obiectivelor, organizarea şi îndrumarea învăţării, evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor, a calităţii şi intensităţii trăirilor evlavioase. Proiectarea lecţiei de religie parcurge aceleaşi etape ca şi lecţiile de la celelalte discipline: stabilirea scopurilor şi obiectivelor, alegerea metodelor şi a mijloacelor de învăţământ, a modalităţilor de evaluare. Lecţiile de religie pot fi: de asimilare a cunoştinţelor, de fixare şi consolidare, de formare a deprinderilor, de sistematizare şi recapitulare, de verificare şi apreciere a cunoştinţelor, deprinderilor şi trăirilor. Se recomandă ca plasarea în programul săptămânal a orelor de religie să se facă înainte sau după orele cu caracter umanist. Fiecare lecţie de religie trebuie să fie concepută şi organizată în aşa fel încât să constituie o adevărată sărbătoare a spiritului. Nu trebuie să se insiste foarte mult pe asimilarea informaţiilor ci pe trăirea evenimentelor religioase prezentate, pe formarea comportamentelor pozitive. Reuşita lecţiei de religie depinde de mai mulţi factori. Conţinutul informaţional trebuie să fie selectat, structurat şi prezentat într-o manieră accesibilă şi atractivă, respectând particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de nivelul lor de pregătire. Metodele utilizate trebuie să fie în concordanţă cu 62 | 367

conţinuturile şi particularităţile de receptivitate ale copiilor. Materialul auxiliar ( icoane, planşe, albume, hărţi, cărţi de rugăciuni, îndrumătoare) trebuie să fie corespunzător conţinutului şi metodelor utilizate, să nu prezinte greşeli, să fie atractiv, destul de mare pentru a putea fi vizualizat şi de la distanţă. Profesorul de religie, preotul, învăţătorul sau educatoarea creează atmosfera de reculegere şi evlavie. Ţinuta morală ireproşabilă, aspectul fizic distins şi demn care exprimă calm, blândeţe, îngăduinţă, voiciune spirituală, răbdare, seninătate, stăpânire de sine impun respect, admiraţie şi invită la imitare. Autoritatea reală a profesorului de religie se bazează pe dragoste şi înţelegere, pe rigoarea raţionamentelor, pe conexiunile interdisciplinare adecvate, pe forţa convingerii. Prin orele de religie se urmăresc multiple şi variate scopuri. În clasele primare şi gimnaziale se urmăresc: formarea deprinderilor de ordine şi curăţenie, deprinderea practicării rugăciunii, însuşirea terminologiei teologice de bază, însuşirea cunoştinţelor legate de învăţătura evanghelică, învăţarea cântecelor, povestirilor, a legilor morale, a virtuţilor şi păcatelor, cunoaşterea semnificaţiei tainelor şi a evenimentelor biblice, formarea deprinderii de lecturare a Sfintei Scripturi. Toate aceste conţinuturi trebuie astfel prezentate încât să creeze elevilor stări de uimire, admirare, respect, încredere. Lecţiile de religie au ca efect formativ spiritualizarea sentimentelor şi a întregului comportament, integrarea deprinderilor, atitudinilor şi convingerilor religioase în comportamentul general. Slujba şi predica sunt alte două forme de realizare a educaţiei religioase, dar nu în şcoală ci în Biserică. Acest lucru presupune prezenţa copiilor în incinta Bisericii în timpul acestor slujbe şi predici. În familie şi în şcoală se constituie deprinderea şi atitudinea favorabilă participării la activităţile Bisericii. Dirigintele clasei, profesorul de religie, învăţătorul, educatoarea, sunt persoane care trebuie să iniţieze o relaţie de colaborare între şcoală, familie şi Biserică deoarece educaţia religioasă a copiilor nu se poate realiza fragmentat în aceste trei instituţii. Ele trebuie să comunice permanent pentru a se reuşi o formare deplină a copiilor. Slujba religioasă oficiată cu har de preoţi creează ambianţa necesară reculegerii, rugăciunii, smereniei în raport cu faptele sfinţilor, ambianţa mustrărilor de conştiinţă faţă de păcatele comise. Rugăciunea comună înalţă sufletele spre Dumnezeu, creează intimitatea comuniunii cu Dumnezeu. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Predica este discursul liturgic ce omagiază sărbătorile creştine şi evenimentele biblice, comentează legile morale, virtuţile, defectele şi păcatele, datoriile creştinului. Pregătită şi susţinută după normele riguroase ale omileticii ( învăţătura despre discursul liturgic) predica îndeplineşte funcţii de informare, influenţează modul de a gândi al credincioşilor, sentimentele, atitudinile şi convingerile lor. Prin intermediul ei se lansează recomandări, îndemnuri, sugestii, sfaturi. Lectura şi studiul Sfintei Scripturi creează temeiul dobândirii cunoştinţelor teologice. Iniţierea în tehnica lecturii şi studiului Bibliei a copiilor şi a tinerilor se realizează sub îndrumarea liderului spiritual. Desluşirea simbolurilor biblice, interpretarea pildelor şi parabolelor ridică dificultăţi cu atât mai mult cu cât cunoştinţele şi convingerile ştiinţifice par să intre în contradicţie cu adevărurile biblice. Pentru învăţământul preşcolar şi primar există „Biblia pentru copii”, volum în care conceptele religioase sunt prezentate atractiv şi accesibil copiilor de vârstă mică, sunt însoţite de o serie de imagini, icoane foarte plăcute şi incitante. Toate acestea uşurează înţelegerea de către copii a pildelor, a povestirilor şi evenimentelor biblice şi le stimulează curiozitatea. Vizita, excursia, pelerinajul sunt alte modalităţi de realizare a educaţiei religioase, în care copii descoperă multe informaţii despre istoria şi credinţa poporului român şi a altor popoare, fără a depune un efort deosebit de învăţare. Întărirea credinţei, îmbogăţirea cunoştinţelor şi mai cu seamă crearea stărilor de elevare spirituală se realizează şi prin practicarea vizitelor şi a excursiilor în biserici şi mămăstiri din ţară şi din străinătate. Pelerinajele în locuri sfinte constituie experienţe spirituale deosebite. Pentru creştini, vizitarea locurilor în care a trăit şi s-a jertfit Iisus Hristos constituie o experienţă împlinită pentru unii, dorită şi aşteptată de alţii. Pentru a încerca să apropiem elevii de Biserică şi de învăţăturile creştine, încă de acum cinci ani se derulează parteneriatul „ Omul bun e bun creştin” între şcoală şi biserică. Activităţile curriculare au fost adâncite, structurate, sistematizate şi finalizate prin activităţile extracurriculare din programul parteneriatului. Obiectivele parteneriatului s-au axat pe necesitatea cunoaşterii obiceiurilor şi tradiţiilor locale, fundamental legate de credinţa religioasă, pe formarea şi educarea moral-creştină, consolidarea Nr. 1 - Noiembrie 2013

atitudinilor şi comportamentelor creştin-ortodoxe, social-umanitare, pe mărirea gradului de sociabilizare, comunicare şi asumare a unor responsabilităţi.

Pe parcursul parteneriatului au fost implicate patru cadre didactice, 42 de elevi, preşcolari şi părinţii acestora, preotul parohiei, membri ai comunităţii locale, Primăria Ioneşti şi O.N.G. World Vision. S-au organizat şi desfăşurat următoarele activităţi: • „Şcoala şi Biserica” – participare la slujba religioasă în cadrul bisericii şi în cadrul şcolii cu ocazia slujbei de sfinţire a localului; • „Hramul bisericii – Sf. Mihail şi Gavriil”- asistare la slujba religioasă şi participare la praznic;

• organizarea unei expoziţii cu picturi pe lemn; • „Ziua Eroilor” – prezentarea unui program artistic „Eroii noştri”; • executarea de lucrări de întreţinere şi decorare a monumentului eroilor; 63 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat • „Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza la români” – interpretarea de colinde în cadrul grupului religios; • expoziţie de lucrări la şcoală şi la biserică; • „Suntem buni creştini” – activităţi gospodăreşti; • colectarea şi donarea de produse persoanelor nevoiaşe • „Ouă frumoase” – memorizări, activităţi practice de vopsire, decorare a ouălor, picturi, desene, finalizare prin: - expoziţii la biserică, la şcoală şi participări la concursuri;

• „Meşteri mici pentru lucruri mari” – confecţionarea de obiecte specifice cu rol decorativ – motiv religios, ori cu utilizare în practica religioasă;

• expoziţii; • „Istoria de ieri şi de azi” – excursie pe traseul Fişcălia –Sibiu, cu vizite la biserici, mănăstiri, monumente istorice şi alte obiective social – culturale. Concluziile care se impun în urma derulării acestui parteneriat: • activităţile desfăşurate au avut un impact favorabil asupra persoanelor implicate în mod direct, dar şi indirect asupra celorlalţi membri ai comunităţii locale; • se pot aborda şi alte strategii de organizare şi desfăşurare a activităţilor, cu un spectru mai larg de implicare a resurselor umane şi materiale; • se impune continuarea, în viitor, a acestui gen de parteneriat educaţional deoarece, conform opiniei părinţilor, a preotului 64 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi cadrelor didactice implicate, „copiii de rugăciuni care are Semnul Crucii pe ea şi alte cărţi: noştri ne aduc cele mai mari bucurii prin de colorat, de poezii, de poveşti cu zâne şi personaje realizările lor”. îndrăgite. Dacă vor vedea că părinţii merg la biserică nu numai din când în când (ca şi în vizită la anumiţi Bibliografie prieteni ), ci în fiecare Duminică şi sărbătoare, copiii vor iubi Biserica şi se vor simţi acasă în ea. 1. Macavei Elena, „Pedagogie. Teoria “La Sfânta Biserică copilul învaţă că este educaţiei.”, Editura Aramis, Bucureşti, foarte important să ţii legătura cu Creatorul tău, să 2002, pag. 121- 143 fii recunoscător Lui. Învaţă să se poarte (să tacă, să stea locului, să vorbească când şi ce trebuie; îşi disciplinează pornirile, “se abţine”, amână, îşi dezvoltă răbdarea, îşi cultivă blândeţea - pe care o vede şi cu care este tratat in biserică - devine bun, Educaţia prin credinţă milostiv, învaţă să dea, să fie respectuos cu cei în vârstă, să pomenească si sa isi aminteasca de cei Ionaşcu Rouţa morţi (bunici, neamuri etc.), invata sa respecte fetele Vîlceanu Oana – Andreea bisericesti preot, maicute, aspecte foarte importante Grădiniţa cu Program Prelungit Traian în comportamentul uman. La biserică primeşte harul Deemetrescu, Craiova Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi mai mult ca acasă. De asemenea, nu trebuie ,,Lăsaţi copiii să vină la mine, căci împărăţia să uităm că unde sunt mulţi puterea creşte întocmai ca atunci când munceşti,”Unde-i unul nu-i putere, cerurilor este a celor ca ei.” unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte” Pentru copii, părinţii sunt primele modele, de asemenea şi rugăciunea este mai puternică acolo primele icoane vii. Cel mai puternic exemplu, cel mai unde sunt mai mulţi. Aici vor întalni adulţi şi copii uşor de imitat. Vorbindu-le pe limba lor, ei vor înţelege de care se vor apropia, vor avea diferite contacte, işi cuvintele noastre şi ne vor răspunde, iar dacă ne-au vor lărgi sfera socială. Este bine şi ca, împreună cu înţeles cuvintele, ne vor răspunde aşa cum trebuie. părinţii, copiii să meargă uneori şi la alte biserici, Copilului îi trebuie oferită puterea exemplului: când manastiri, catedrale, schituri decât la cea parohială. va vedea bucuria din ochii părinţilor atunci când îşi Pentru că noutatea fiecărei biserici, mănăstiri cu îndreaptă paşii spre biserică, va simţi şi el această pictura, slujbele, atmosfera specifică, preoţi şi /sau bucurie nemărginită. “Nu poţi să-L faci cunoscut pe măicuţe îl ajută pe copil să nu se plictisească, să Dumnezeu copilului tău dacă tu, părintele lui, nu eşti înţeleagă puţin din taina unităţii în diversitate pe care credincios. Nu poţi cere copilului să facă ceva dacă o vădeşte lucrarea harului. E important ca participarea tu însuţi, prin ceea ce faci, te dezici de ceea ce ceri. la slujbă să nu devină pentru copil o corvoadă, ceva neplăcut, şi se recomanda timpul petrecut în Biserică “ Puterea exemplului este mai mare aici ca oriunde. Dacă copiii îi vor vedea pe părinţi rugându- să crească o dată cu vârsta : dacă cu un copil de 3-4 se, vor spune şi ei cu bucurie rugăciunile pe care ani poţi sta doar o jumătate de oră, un preşcolar de le-au învăţat. După vârsta de 4-5 ani preşcolarii vor grupă pregătitoare liniştit poate sta o oră. El, anterior, putea uşor învăţa rugăciuni scurte atât în familie, trebuie să fie pregătit, să i se explice ce trebuie sa facă, cât şi la grădiniţă: »Tatăl nostru, Îngeraşul, Toţi cu ca apoi acasă să se discute şi alte amănunte : ce face inima curată, Doamne-Doamne Ceresc Tată, etc » preotul, când şi de ce trebuie să ne împărtăşim, de ce solicitându-se reproducerea lor în diferite momente ne facem cruce, de ce miroase a tămâie, de ce pe pereţi ale zilei: înainte de masă, înainte de a pleca la grădiniţă sunt pictaţi sfinţi şi nu personaje din poveşti, care este sau seara înainte de culcare, ei vor da importanţa altarul, de ce trebuie să lăsăm oamenii mai în vârstă cuvenită rugăciunii şi vor astepta acel moment în care să stea pe scaun şi noi să ne ridicăm, etc. Pe pereţii li se va solicita acest lucru. Dacă vor vedea că în casă bisericilor copilul îi vede pe Hristos, pe Preacurata se citesc în fiecare seară diferite rugaciuni sau din Sa Maică, pe Îngeri şi pe Sfinţi. În afara bisericii de orice altă carte religioasă, se vor obişnui cu carţile, cu piatră, copilul trebuie să cunoască Biserica Cerească. Educaţia religioasă nu este o simplă meserie pe lumea literelor, vor putea face diferenţa între o carte care o poate îndeplini oricine, ci constituie o însuşire Nr. 1 - Noiembrie 2013

65 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat care este cucerită şi însuşită cu efort şi credinţa exemplară. Personalitatea preotului şi a părinţilor işi lasă direct amprenta asupra profilului spiritual al copilului prin apropierea firească pe care o face. Dacă va merge foarte des la acea biserică, copilul işi va însuşi felul de a fi al preotului, iar preotul la rândul lui îl va apropia pe copil de Biserică prin mijloace de el cunoscute: simple mângâieri, ii strecoară din când în când câte o prescură, îi dă iconiţe şi mai târziu cărţi de citit, îl cheamă pe copil la spovedanie/împărtăşanie uneori direct sau prin intermediul părinţilor. El işi asumă această misiune de călăuză spirituală, de luminator si sfătuitor al sufletelor plăpânde de copii. Astfel în educarea spirituală a preşcolarului, familia poate fi susţinută de Biserică, însă şi rolul Bisericii este unul benefic, doar dacă părinţii mijlocesc această relaţie copil-biserică din cea mai fragedă vârstă. . Este important ca ceea ce îi învăţăm pe copii, să nu depăşească puterea lor de înţelegere, versurile şi cântecele să aibă muzicalitate, să fie accesibile vârstei, capacităţii lor intelectuale. În multe situaţii, educaţia creştină este poate singura cale care poate oferi individului stabilitate, încredere, ba chiar salvarea lui din furtunile vieţii. Bibliografie 1. Bel, Pr. Prof.dr. Valer, , Misiune,parohie pastoraţie, Coordonate pentru o strategie misionară, ed. Renaşterea, Cluj Napoca, 2006. 2. Timiş, Lect. Univ. Vasile, Misiunea Bisericii şi Educaţia, ed. Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2004. 3. Schmemann, Alexandre, Euharistia Taina Împărăţiei, trad.Boris Răduleanu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993. 4. Evdokimov, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad., prefaţă şi note Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucureşti.

66 | 367

Educatia religioasa la varsta prescolară Prof. Soare Ionela Educ. Vochitu Dorina Grădinița cu Program Normal Nr . 6 Râmnicu Vâlcea Cercetarile in domeniul psihologiei copilului şi practica educativă dovedesc, fără drept de tăgadă, că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă .Putem afirma ca, la vârsta preşcolară, cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, introducerea unor elemente de educaţie religioasă în grădiniţă este un lucru important şi necesar, un demers în care sunt importante nu doar idealurile şi obiectivele educaţionale, ci şi metodele intuitivpractice şi narative.Educaţia religioasă este una din laturile educaţiei, alături de educaţia intelectuala , educaţia fizică, educaţia estetică, educaţia civică etc., toate aceste componente contribuind la realizarea idealului educaţional Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă ,educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală ..Educaţia religioasă este o componentă a formării spirituale a omului,care presupune asimilarea şi operarea în viaţa de zi cu zi cu noţiuni ce ţin de cultura religioasă, de formarea în spiritul moralei creştine prin iubirea de Dumnezeu, de aproapele sau ,de sine . „Nimic fără măsură”, spuneau vechii greci. Iar noi spunem că nu este important cât de des facem educatia religioasa in gradinita, ci importantă este intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul de zi cu zi. Copiii trebuie să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul spre credinţă.Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi,simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă săşi manifeste într-un anumit fel sentiment-tele , îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii . Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de a cunoaşte valorile sacre. Educarea crestina a unui copil poate incepe practic la orice varsta, cu conditia sa se evite excesele, de orice fel ar fi ele. Trebuie facut totul cat mai firesc si normal. Copilul va observa si va inregistra actele spirituale si morale pe care le vede in familie si in cercul cunostintelor sale. Putem afirma că, pe lângă rolul fundamental al educatoarei în formarea calitaţilor morale şi creştine la preşcolari se adaugă rolul familiei şi rolul preotului-slujitor al credinţei şi sfiinţeniei, împreuna ducând la cultivarea atitudinii morale şi a credinţei copiilor. copilul trebuie lasat sa participe activ la viata religioasa a familiei sale, iar cel mai bun moment poate fi ales in preajma sarbatorilor, unde se traiesc momente unice. Atunci se pot spune mici rugaciuni, poezii, istorioare sau povestiri religioase, adaptate fiecarui nivel de intelegere, in functie de varsta copilului, care ii vor oferi explicatii utile si satisfacatoare. Copiii pot fi invăţaţi diferite poezii, rugăciuni si povestiri religioase . Conţinutul trebuie astfel ales încât să se respecte particularităţile de vârstă ale copiilor, deoarece învaţătura creştină cuprinde şi adevăruri de credinţă mai greu de înţeles. Deasemenea conţinutul selectat trebuie corelat cu noţiunile pe care le asimilează din alte arii curriculare: ştiinţe , arte, educaţie pentru societate, limbă şi comunicare.Valorile morale ca: bunătate, răbdare, compasiune, toleranţă, respect, cinste, generozitate, iertare,optimism, încredere, bucuria în faţa „minunilor” vieţii sunt desprinse ca mesaj din fiecare cate - gorie de activitate preşcolară, dar poate educaţia religioasa este cea care le scoate în evidenţă mai pregnant. Suportul dobândirii acestor valori morale va constitui baza formării unei atitudini corespunzatoare faţă de societate, faţă de invaţătura creştină şi nu în ultimul rând, a dezvoltării omului ca individ. Bibliografie 1. Bontaş, Ioan, – „Pedagogie“, Ed. All, Buc.1994 2. Călugăru,Dumitru, pr. prof. – „Catehetica“, manual pentru Institutele teologice, E.I.B.M. al B.O.R.,Buc.1984. 3. Cucoş, C.-“Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare”, E.D.P., Buc. 1996 4. Maciuc, Irina - “Introducere în studiul educaţiei cu privire specială asupra educaţiei religioase”, Ed. Reportografiei Universităţii Craiova, Craiova 1999. Nr. 1 - Noiembrie 2013

5. „Curriculum pentru educaţia timpurie” Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008.

Sfânta Filofteia - ocrotitoarea copiilor Prof. Stan Larisa Giorgiana Grădiniţa cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Râmnicu Vâlcea Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Muceniţă Filofteia, o sfântă de numai 12 ani. Aceasta a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării. Nu se ştie cu exactitate dacă provenea din neam de romăni sau de bulgari. Moaştele sale se află, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Argeş. În şedinţele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Argeş. Numele său se traduce prin „iubitoare de Dumnezeu”. Moaştele Muceniţei Filofteia, Sfânta care şi-a dăruit viaţa ajutorării celor nevoiaşi şi copiilor, aduc în fiecare an mii de credincioşi la Mănăstirea Curtea de Argeş. Puţini sunt cei care ştiu că prezenţa moaştelor Sfintei Filofteia la Mănăstirea Curtea de Argeş nu este deloc întâmplătoare. O legendă arată că a fost chiar voia Sfintei ca trupul ei să fie aşezat în acest lăcaş. După martirizare, a fost învăluită într-o lumină puternică şi n-a putut fi mişcată de la pământ până ce un arhiepiscop n-a început a rosti numele mai multor mănăstiri.Când a pronunţat numele Mănăstirii Curtea de Argeş, trupul sfintei a devenit uşor, iar cei prezenţi au înţeles că trebuie dusă acolo. Martirizată de propriul tată Filofteia, martira copil, s-a născut la sud de Dunăre, în localitatea Târnovo, şi a rămas orfană de mamă la o vârstă fragedă. Învăţând de la mama ei credinţa în Dumnezeu şi iubirea de semeni, ea i-a ajutat pe mulţi săraci.Din acest motiv, tatăl şi mama vitregă au ajuns s-o duşmănească. Într-o zi, tatăl a văzut-o aducându-le de mâncare unor muncitori şi, cuprins de furie, a ridicat barda asupra ei şi a ucis-o. Sfârşitul ei tragic o transformă pe Sfânta Filofteia într-un model de răbdare şi de credinţă. Ar fi putut să fugă la o mănăstire, dar a preferat să 67 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pătimească până la capătul zilelor ei. Sfânta Filofteia îi ocroteşte pe copii Prăznuită la o zi după sărbătoarea Sfântului Nicolae, pe 7 decembrie, este şi ea o protectoare a copiilor, mai ales a fetelor. Dovadă stă mărturia unei mame care ne-a povestit cum a reuşit să aibă al doilea copil, rugânduse la moaştele sfintei. După ce a pierdut un copil, Dana Maziliţa, din Drobeta Turnu Severin, a continuat să creadă că Dumnezeu îi va dărui altul.Într-o zi, ea a reuşit să ajungă la Mănăstirea Curtea de Argeş şi a îngenuncheat la moaştele Sfintei Filofteia. „Nu găsesc cuvinte pentru a spune ce transformare s-a petrecut în inima mea atunci când m-am apropiat de moaştele Sfintei”, îşi aminteşte ea. „Am început să mă rog pentru ca Bunul Dumnezeu şi Sfânta Filofteia să mă ajute, iar visul meu s-a împlinit.” Copilul născut din rugăciune Dana a continuat să se roage, a citit de mai multe ori acatistul sfintei, iar după câteva luni a rămas însărcinată. „Bucuria ne-a fost nespus de mare atunci, dar şi mai mare când am născut o fetiţă, căreia, aşa cum mi-am pus în gând, i-am pus numele Filofteia”, spune ea. Ştie că pentru multe mame este poate un nume învechit, dar este sigură că fiica ei va fi mândră de povestea numelui ei. „Filofteia“ în greceşte înseamnă „cea iubitoare de Dumnezeu”. Asadar, “Sfântuliţa“, cum este dezmierdată Muceniţa de catre poporul binecredincios ne este pilda de mare curaj, curaj luminat de Duhul, îndoit: odata pentru că a urmat poruncile Domnului până la capat cu preţul vietii, încălcând “autoritatea” părintească, şi a doua oară pentru că în fata răutăţii s-a păstrat blândă şi nevinovată. Cu atât mai mult trebuie să întelegem noi că nu găsim iertare în a da urmare în cele potrivnice lui Dumnezeu, chipurile din “smerenie”, autoritaţilor false şi nocive, fie ele părinteşti după trup sau formal “duhovniceşti”, pentru ca principiul fundamental pentru un creştin este cel enunţat de Sfăntul Apostol Petru: “Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. Rugăciune către Sfânta Filofteia Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ţie cu genunchii plecaţi şi cu lacrimi fierbinţi. Adu-ţi aminte de neputinţa firii omeneşti. Te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Domnul. Că El Însuşi te-a trimis în această ţară, 68 | 367

ca s-o aperi de răutăţi. Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Filoftee, milostiveşte-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinurile maicilor, spre cererile pruncilor şi spre noi, care cădem cu genunchii plecaţi şi cerem ajutor şi mântuire. Căci ştim că pentru păcatele noastre pătimim boli, sărăcie, prigoniri de la vrăjmaşi şi alte rele. Fie-ţi milă şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ţie: Bucură-te, fecioară, Mare Muceniţă Filoftee. Amin.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii mari împăraţi Constantin și mama sa Elena Hristache Elena Claudia Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea La 21 mai al fiecărui an bisericesc este pomenită viaţă minunată a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cu faptele lor minunate care, ele însele, mărturisesc că au trăit cu putere duhovnicească învăţătura Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Într-adevăr, viaţa Sfinţilor sărbătoriţi astăzi apare în faţa minţii noastre deosebit de frumoasă şi pilduitoare. Să nu uităm că ei au trăit în prima jumătate a secolului al IV – lea, când încă mai izbucneau, în cuprinsul imperiului roman de atunci, prigoane împotriva celor ce credeau în Iisus Hristos şi Evanghelia Sa. În mijlocul unei lumi cuprinsă de porniri pătimaşe, faptele Sfinţilor Constantin şi Elena răsar ca nişte piscuri însorite de mărturisire şi trăire puternică în Hristos. Istoria primelor veacuri creştine ne arată cu prisosinţă că, după primirea adevăratei credinţe, inima lor s-a cheltuit numai pentru Hristos şi pentru Biserica Lui, că gura lor a vestit, cu timp şi fără timp, cuvântul lui Dumnezeu, că picioarele lor au alergat numai pe căile Domnului, că viaţa lor întreagă s-a consumat pentru Hristos şi s-a sfârşit întru El, ca apele unui râu ce se revarsă în undele mării. Viaţa Sfântului Constantin a fost o icoană luminoasă de credinţă şi de mărturisire a lui Hristos, de apărare a dreptei învăţături. Tinereţea i-a fost călăuzită şi încălzită de pilda părinţilor, Constanţiu (Constantin) Clor şi Elena, plini de evlavie şi adânciţi în cuvintele Sfintelor Evanghelii. Aceştia au lepădat bunurile lumii acesteia, onorurile şi toată mărirea deşartă şi şi-au lipit inima cu osârdie de comorile cereşti ale învăţăturii adusă de Iisus Hristos. După exemplul părinţilor săi, Sfântul Împărat Constantin a înlăturat din cuprinsul Imperiului Roman asuprirea şi vrajba, semănând pacea şi buna înţelegere între popoarele din interiorul graniţelor sale. Pentru aceasta a pornit luptă dreaptă împotriva lui Maxenţiu care stăpânea părţile Romei, prigonitor şi asupritor al creştinilor, tiran ce oprea libertatea de conştiinţă şi credinţă a supuşilor săi. Biruind pe Maxenţiu, Sfântul Constantin a făcut să triumfe libertatea împotriva asupririi, pacea împotriva Nr. 1 - Noiembrie 2013

războiului, viaţa asupra morţii, buna înţelegere între supuşilor săi. În anul 313 d.H., la Mediolanum (astăzi – Milano), Sfântul Constantin vine cu o hotărâre generală (edict), care aduce liniştea în conştiinţe, pacea în case şi libertatea deplină de închinare în duh şi în adevăr a creştinilor din cuprinsul împărăţiei romane. După hotărârea de la Mediolanum, Biserica creştină poate să se dezvolte în libertate, să-şi organizeze viaţa proprie ca aşezământ sacru şi să vestească Evanghelia păcii şi a iubirii la toată zidirea. Sfântul Constantin, prin chemare de sus, ca şi Sfântul Apostol Pavel, a înţeles că Biserica lui Hristos aduce pe pământ, prin învăţătura ei, îndrumare spre iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele. Îi răsunau în urechi şi îi stăruiau în inimă cuvintele Sfântului apostol Pavel: ,,Nu este nici iudeu, nici elin, nici parte bărbătească, nici parte femeiască, nici rob, nici slobod, ci toţi suntem una în Iisus Hristos!’’ În locul Bizanţului păgân întemeiază cetate nouă creştină, Constantinopol, din care răsună glasul lui, ca de apostol al Domnului, pentru apărarea dreptei învăţături a Bisericii. De aici convocă sobor a toată lumea pentru lămurirea dreptei învăţături creştine. El însuşi, din îndemnul inimii, a mers în anul 325 d.H. la Niceea, unde se adunaseră episcopii de pretutindeni pentru luminarea învăţăturii despre dumnezeirea Fiului (consubstanţialitatea Fiului), făcând să se prăbuşească erezia lui Arie din Alexandria Egiptului. La acest sobor universal (sinod ecumenic) de la Niceea, Sfântul Constantin s-a întărit în dreapta credinţă pentru că a văzut cu ochii lui vasele cele alese ale Domnului cum ar fi Sfinţii Alexandru, Spiridon, şi Nicolae din Mira Lichiei. Aici a învăţat despre modestie şi credinţă minunată de la Sfântul Spiridon, despre puterea rugăciunii şi adâncimea evlaviei de la Sfântul Alexandru şi despre bărbăţia evanghelică a Sfântului Nicolae, ierarhul neînfricat al Ortodoxiei. Tot din îndemnul inimii lui de mărturisitor, prin fapte, al lui Hristos, Sfântul Constantin a organizat şi a trimis solie sfântă, în frunte cu mama sa Elena, la Ierusalim, ca să scormonească ţărâna de pe Golgota şi să caute crucea pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos, în urmă cu trei veacuri. Cu osteneală multă şi cu rugăciune, Sfânta Elena n-a dat odihnă trupului său până ce nu a aflat crucea Domnului pe care a înălţat-o triumfătoare în faţa mulţimilor de creştini care murmurau cuprinşi de emoţie sfântă: ,,Doamne, miluieşte-ne! Doamne miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta!’’ Sfântul Constantin a cârmuit cu înţelepciune, 69 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat în pace şi în duhul adevărului, peste 40 de ani, fiind iubit de toată suflarea de sub stăpânirea sa, ca un drept şi temător de Dumnezeu. Din faptele sale înţelegem următoarele: - că Sfântul Constantin a împărăţit cu dreptate, strălucind întru buna credinţă; că Bunul Dumnezeu i-a dăruit, prin chemare de sus, cunună de apostol, ca oarecând lui Pavel pe drumul Damascului. Apoi, l-a înzestrat cu înţelepciunea lui Solomon, blândeţea lui David şi dreapta credinţă a apostolilor, după cum se exprimă întru lauda sa imnele Bisericii. Cu faptele sale cele alese a luminat Biserica lui Hristos, stingând întărâtarea celor răi, ca la soborul niceian, unde a închis gura ereticilor. Înţelepciunea lui a rodit pace şi bucurie pentru toţi supuşii din cuprinsul împărăţiei Romane. El a scos pe creştini din catacombe şi le-a deschis larg porţile liberei închinări, în propriile lor locaşuri. Biserica a aşezat zi de cinstire a sfinţilor Constantin şi Elena pentru ca să ne aducem aminte de faptele lor cele alese şi de virtuţile lor luminoase, să le primim în inimă cu adâncă evlavie şi să ne străduim să le urmăm pilda frumoasă a vieţii lor. S-au smerit pe sine pentru ca să ne insufle nouă duhul modestiei; iubirea lor evanghelică să ne încălzească fiinţa şi să ne îmbuneze; chipul lor blând să îmblânzească patimile noastre; virtuţile lor să ne călăuzească ca nişte lumini nestinse pe cărările vieţii şi să ne fie ca o treaptă de duh pe care să păşim mai sus pe calea desăvârşirii noastre sufleteşti. Curăţenia vieţii Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena să împodobească, prin osteneală neîntreruptă şi comorile sufletului nostru! Aşa cum au iubit ei ,,podoaba casei Domnului’’, tot aşa să îmbrăţişăm cu dragoste curată Biserica lui Hristos, ca vestitoare a fericirii pe pământ şi a mântuirii. ,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnul tău!’’ (Matei 25,21), sunt cuvintele mângâietoare din pilda talanţilor, adresate de către Mântuitorul Iisus Hristos tuturor credincioşilor care au îmbrăcat haina luminoasă a Sfântului Botez şi care-l mărturisesc cu faptele cele deosebit de frumoase ale credinţei în El, ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, precum şi ale unei nădejdi neîmpuţinate în bunătatea Dumnezeiască. Aceste cuvinte evanghelice se adresează creştinilor care aduc bucurii înalte şi pace pentru semeni. Dumnezeieştile vorbe se adresează ca o chemare sfântă atât creştinilor obişnuiţi cât şi acelora care s-au învrednicit de darul preoţiei, către toţi care au 70 | 367

primit vistieria Domnului talanţii învăţăturii celei noi şi cu osârdie duhovnicească i-au înmulţit, pregătind, prin aceasta, cărările care duc la porţile cele deschise ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Dar, în mod cu totul deosebit, aceste cuvinte privesc viaţa cea desăvârşită, prin credinţă şi virtute, a sfinţilor despre care Biserica ne aminteşte în zile anumite ale anului bisericesc, ca despre nişte icoane luminoase, zugrăvite nu numai pe pereţii sfintelor biserici, ci şi în inimile credincioşilor obişnuiţi.

Sfântul Nicolae prietenul copiilor Prof. Almaşi Maria Gradiniţa ,,Dumbrava Minunată” Râmnicu Vâlcea În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri..Povestea darurilor împărţite de pe furiş de Moş Nicolae începe cu mii de ani în urmă.De atunci şi până azi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi în special copiii primesc daruri de la Moş Nicolae, care spre deosebire de Moş Crăciun nu se arată niciodată. Protector şi iubitor al copiilor Foarte cunoscut în zona Transilvaniei şi sub numele de „Sân Nicoară”, Sfântul Nicolae este cel mai „popular” sfânt din Ardeal, aici fiind şi zona din ţară unde se află cele mai multe biserici care poartă hramul acestui sfânt. Sărbătoarea Sfântului Nicolae a creat un adevărat folclor, de la Sfântul „Neculai” cum este cunoscut în anumite zone rurale din Transilvania şi până la poveştile inedite despre minunile pe care le-a realizat. Tradiţia spune că este protectorul copiilor. Zeci de mărturii vorbesc de ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a acordat celor care s-au rugat lui, pentru trecerea examenelor dificile de la şcoală. De-a lungul secolelor au aparut poveşti şi legende despre viata şi binefacerile Sfântului Nicolae. Toate acestea au ajutat la întelegerea caracterului extraordinar al acestuia şi de ce a fost atat de mult îndrăgit şi considerat protector al celor neajutoraţi şi neputincioşi. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Una dintre cele mai cunoscute legende este a celor trei surori, fetele unui nobil sarac, care datorita situaţiei financiare precare nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, cel ajuns deja cardinal, Nicolae, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază să afle cine-i cel care le-a făcut atâta bine fetelor lui. În noaptea cu pricina, nobilul a stat de pază şi l-a văzut pe cardinal cum a lăsat săculetul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculetului prin hornul casei, într-o şoşeta pusă la uscat şi de aceea a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. Când tatăl fetelor a văzut una ca asta, Nicolae l-a rugat să pastreze secretul, dar bineînţeles că acesta nu a putut fi ţinut. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi de aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur. O altă legendă spune că, dupa călătoria pe care a făcut-o in Ţara Sfântă, încercând să meargă pe urmele lui Isus, Nicolae s-a întors în ţara lui pe mare. O furtună teribilă s-a abatut pe mare şi corabia stătea gata să se rupa. Nicolae a stat şi s-a rugat la Dumnezeu, iar marinarii au ramas surprinşi de oprirea neasteptata a furtunii. De atunci, Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor si al călătorilor.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Se spune că erau odată trei studenţi teologi care călătoreau spre Atena, unde doreau să studieze. Ei au înoptat la un han şi au fost atacaţi de proprietarul acestuia, jefuiţi, omorâţi şi apoi rămăşiţele lor ascunse. Cardinalul Nicolae călătorea pe acelaşi drum şi a înnoptat la acelaşi han. Noaptea el a visat despre crima săvârşită şi l-a luat la rost pe proprietarul hanului, aflând astfel locul unde cei trei tineri fuseseră îngropati. Nicolae i-a dezgropat şi s-a rugat mult la Dumnezeu, iar cei trei tineri au înviat. În Franta, istoria se referea la răpirea a trei copii de către un măcelar. Sfântul Nicolae s-a rugat mult şi i-a ajutat pe părinţi să-şi recupereze copiii întregi. De atunci Sfântul Nicolae a devenit patronul copiilor şi al şcolarilor. În secolul X, Ţarul Vladimir al Rusiei a călătorit la Constantinopole (astăzi Istanbul) şi auzind de povestirile minunate despre Sfântul Nicolae a decis să-l faca patronul spiritual al Rusiei. În secolul al XI-lea, rămăşiţele Sfântului Nicolae au fost furate (sau descoperite) de marinari italieni şi depuse în Bari (Italia). Acolo sunt şi în ziua de azi, iar o mânăstire a fost construită pentru credincioşii aflaţi în pelegrinaj către Ţara Sfântă, veniţi să se închine la Moaştele Sfântului Nicolae. Se spune că moaştele Sfântului Nicolae emana din când în când un miros dulceag. De-a lungul secolelor Sfântul Nicolae a devenit unul dintre cei mai populari sfinţi, în aminirea şi celebrarea lui fiind ridicate mii de biserici (câteva sute sunt doar în Anglia), iar chipul lui a fost pictat mai mult decât al oricărui alt sfânt (excepţie făcând Sfânta Fecioara Maria). Aniversarea morţii Sfântului Nicolae, pe 6 Decembrie (345 A.D. sau 352 A.D.) este aproape de sărbătoarea Crăciunului, de aceea, în multe ţări, acestea s-au contopit. În Germania însa, Olanda, Elveţia, România, şi alte câteva tări europene aceste două sărbatori au continuat să se sărbătoreasca separat. În mod tradiţional, copiii primeau în noaptea de 5 spre 6 Decembrie daruri sub formă de bomboane, prăjituri, mere şi nuci. În unele locuri copiii işi puneau ghetuţele la uşa în ajunul zilei de Sfântul Nicolae şi a doua zi dimineaţa le găseau pline de bomboane, prăjituri, portocale şi fructe uscate. În Olanda copiii işi primeau cadourile în saboţi de lemn. În mânăstirile şcoala, tinerele eleve işi agăţau şosete la uşa cu bilete pentru Sfântul Nicolae în care işi lăudau cuminţenia (de aici obiceiul scrisorilor pentru Moş Crăciun), iar dimineaţa le găseau pline cu fructe glasate sau bomboane (Maica Stareţă citea biletele şi făcea daruri ca din partea Sfântului Nicolae). După reforma protestantă din secolul XVI 71 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat multe ţări din Europa au renunţat la sărbătorirea zilei de 6 Decembrie. Olandezii însă au păstrat această tradiţie catolică şi chiar şi azi, mulţi copii îl aşteaptă pe Sinter Klaas (Saint Nicholas - Sfântul Nicolae) în ziua de 6 decembrie. La începutul secolului XVII, olandezii emigraţi în Statele Unite ale Americii au fondat New Amsterdam, care din 1664 a devenit cunoscutul New York. În câteva decade, sărbatoarea comemorării Sfântului Nicolae s-a întins pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Iar Sinter Klaas a devenit repede Santa Claus (Mos Crăciun) pentru majoritatea americanilor. În nordul Germaniei, după reforma protestantă, Sfântul Nicolae a fost înlocuit de Krist Kindl (Pruncul Sfânt), de aceea, aici, Santa Klaus nu are origine bisericeasca, ci una păgână, dupa zeul germanic Thor, care conducea o caleaşcă trasă de două capre pe nume Cracker (Spărgătorul) şi Cruncher (Rontaila). Catolici, ortodoxi şi chiar protestanţi continuă să-l sărbătorească pe Sfântul Nicolae şi în ziua de astăzi. Prin generozitatea sa fată de cei lipsiţi de ajutor, şi în special fată de copii, Sfântul Nicolae continuă să rămână un model de întelepciune, dragoste şi milostenie. În România, Sfântul Nicolae, cunoscut ca Mos Nicolae, vine în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 Decembrie cu daruri atât pentru copii, cât şi pentru adulti. În seara zilei de 5 Decembrie, ghetele şi cizmele sunt curatate, lustruite şi puse la usă în casa fiecărui român. Mos Nicolae are grijă de fiecare membru al familiei şi el pune câte un cadou mic (în general dulciuri sau fructe) în ghetele sau cizmele fiecăruia. În unele părţi ale ţării, Moşul aduce şi crenguţe argintii (crenguţe subtiri ce se dau cu un strat de bronz) odată cu darurile. Copiii neascultători sunt avertizaţi de parinţi că vor primii doar crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae, folosit la cuminţirea obraznicilor). Obiceiul acesta, al venirii lui Moş Nicolae, este foarte vechi la români şi este unul dintre cele mai importante sărbatori ale anului, în special pentru copii. Bibliografie 1. ”w.w.w.creştinortodox.ro”

72 | 367

Religia pe înțelesul preșcolarilor Prof. Dir. Antonovici Ștefania Ed. Prof. Inv. Preșc. Apostol Adriana Grădinița “Floare Albastră” Sector 4, București

,,Părinților, creșteți-vă copiii voștri în temerea, învățătura și înțelepciunea Domnului!,, (Sf. Apostol Pavel) Educația religioasă ajută omul să se definească, aşa cum bine spunea şi Părintele Galeriu „Omul işi construieşte un univers spiritual, o viaţa interioară; aceasta îl determină, îl defineşte. Iar în lumea lui interioară, vederea spirituală creşte cu fiecare întrebare şi răspuns despre fiinţe şi lucruri, cu fiecare inţeles nou dobândit despre lumea Lui Dumnezeu”. Pentru ca să avem tineri frumos formaţi, educaţia religioasă trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă prin Botez, în primul rând, apoi prin Împărtaşirea cu Sfintele Taine periodic în familie, unde va primi şi primele noţiuni religioase care vor fi aprofundate în cadrul organizat din gradiniţă şi şcoală. Oricât de mic este copilul el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la părinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc. De aceea trebuie să învaţăm copiii să se închine şi să se roage de când sunt foarte mici, astfel încât să devină o necesitate „Rugaţi-vă neîncetat” cum spunea Sf. Apostol Pavel. De la familie până la societate, copilul trece prin acea instituție, numită scoală. Cercetările științifice de psihologie și pedagogie au arătat că valoarea educației din copilărie pune o amprentă pe care individul o poartă toată viața. Iată de ce educaţia religioasă trebuie să înceapă de la vârste foarte mici, iar aceasta se face în primul rând prin exemplul personal al părinţilor, al cadrelor didactice, prin găsirea acelor mijloace prin care copilul să devină cuviincios şi credincios. Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea el crede că tot ce face omul matur este bine. Copiii pot fi învăţaţi diferite poezii, rugăciuni și povestiri religioase. Însă, conţinutul trebuie astfel ales încât să se respecte particularităţile de vârstă ale copiilor, deoarece învaţătura creştină cuprinde şi adevăruri de credinţă mai greu de înţeles. Deasemenea Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat conţinutul selectat trebuie corelat cu noţiunile pe care le asimilează din alte arii curriculare: ştiinţe, arte, educaţie pentru societate, limbă şi comunicare. La inceput le putem vorbi copiilor despre Dumnezeu, le putem spune că El a creat lumea în care trăim, a creat cerul și pământul. Copiii știu desigur că la căderea nopții , când se sting luminile, totul dispare brusc în întuneric. Le putem povesti acestora că odinioară, pretutindeni, domnea o beznă adânca. Pe atunci nu exista încă nimic : nici ierburi , nici copaci , nici flori, nici păsări frumoase , nici chiar cerul, nici pământul. Tot universul era un imens întuneric și haos. Și atunci Dumnezeu a creat această minunată lume. Noi știm ca nimic nu se face de la sine. Frumusețea ăi armonia lumii ce ne înconjoară este o grăitoare măreție a lui Dumnezeu. Pentru consolidarea cunoștințelor referitoare la facerea lumii și a omului, le putem prezenta copiilor diferite imagini cu nașterea, răstignirea și Invierea Domnului. Pentru a înțelege mai bine puterea nevăzută a lui Dumnezeu, binefacerile Lui asupra naturii și a omului, le putem citi copiilor lecturile : Fiti buni cu viețuitoarele, Să iubim florile și natura, Să ne iubim unii pe alții. Ei sunt profound impresionași de conținutul acestor lecturi. Se bucură că puii de rândunică au scăpat cu viață și acuză fapta copilului care vroia să le facă rău, se bucură de dragostea cu care Dumnezeu are grijă de plante și le trimite soare, ploaie, astfel încât pământul rodește și dă oamenilor hrana cea de toate zilele. În urma acestor lecturi copiii sunt sensibilizați și motivați să iubească viețuitoarele, să îngrijească plantele de la colțul naturii, să respecte natura și tot ce ne înconjoară. Tot în cadrul activităților de educație religioasă, le putem vorbi copiilor despre felul în care oamenii vorbesc cu Dumnezeu prin rugăciune, despre puterea rugăciunii și despre importanța acesteia. Rugăciunea este ascultată de Dumnezeu în tot locul, dar biserica este casa sfânta unde Duhul Sfânt este întotdeauna prezent. Ii putem învața pe copii cantecul: Veniti , copii , la rugăciune , cântec ce constituie un îndemn creștin la rugăciune în biserica Domnului : ,,Veniți ,copii, la rugăciune, În casa Dmnului cel sfânt Veniți, copii ,plecați genunchii Și fruntea voastră la pământ. Când clopotele-ncep să bată, In zori cu glasul lor duios Răsuna-n undele lor tainic Nr. 1 - Noiembrie 2013

Chemarea Domnului Hristos !” Prin aceste activități cu caracter religios, urmărim, pe lângă transmiterea de cunoștințe și influența exercitată de acestea asupra aplicării unor norme și principii nescrise, dar înrădăcinate în tradițiile oamenilor. Comportarea prietenească între semeni, ajutorul dat la nevoie aproapelui, grija pentru plante și viețuitoare, milostenia, sunt fapte morale care sunt respectate de toți cei cu bun-simț. Cu ocazia sărbătorilor religioase: a Crăciunului sau a Paștelui, le putem vorbi copiilor despre importanța acestor sărbători, îi putem încuraja să meargă la biserică să se roage și îi putem învăța cântece și poezii dedicate acestor sărbători. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, Crăciunul, îi putem învăța pe copii cîntece și colinde precum: Astăzi s-a născut Hristos: Astăzi s-a născut Hristos Mesia chip luminos Lăudați și cântați Și vă bucurați. Mititel înfășățel, În scutec de bumbăcel Lăudați și cântați Și vă bucurați. Vântul bate nu-l răzbate Neaua ninge nu-l atinge Lăudați și cântați Și vă bucurați. Și de-acum până-n vecie Mila Domnului să fie Lăudați și cântați Și vă bucurați. Din cer un înger luminos : Din cer un înger luminos O veste bună ne-a adus Că s-a născut Isus Hristos Cel asteptat cu dor nespus. De mii de ani făgăduit Strămoșilor în paradis De lume azi s-a miluit Și raiul iar ni l-a deschis. Treziți-vă ca să-l vedeți Voi patriarhi ce l-ați dorit Voi regilor și voi profeți 73 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Ce l-ați cântat și l-ați vestit. faţă de societate, faţă de invaţătura creştină şi nu în Despre sărbătoarea Paștelui le spunem copiilor ultimul rând, a dezvoltării omului ca individ. că este cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea învierii lui Isus. Bibliografie Putem să îi învățăm poezia: Hristos a înviat ,,Hristos a înviat! Ce vorbă sfântă 1. Irina Pleopeanu „Înger, îngeraşul meu!”Îti simți de lacrimi calde, ochii uzi, Educaţie religioasă, Editura Corint, Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă Bucureşti, 2003 De câte ori creștine o auzi! 2. „Abecedarul micului creştin”, Editura Didactica şi Pedagogică R. A, Bucureşti, Dar, vai , în suflet a-nviat Hristos? 1998 Cât bine ai făcut sub cer umblând ? 3. „Istorioare duhovniceşti pentru copii”, Măcar acum te simți mai bun, mai blând? Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, Iubirea pentru semeni, o simți iar?” 2002 Prin toate aceste activități le putem insufla 4. prof. Ani Răducu, diac. N. D. Odăianu, copiilor dragostea față de Dumnezeu, creatorul lumii diac. V. Badescu, pr. S. Filip „Îndrumatorși al pământului. Educatie religioasă” vol.1 şi vol.2, Editura Educaţia are o dublă menire: pe de o parte să Grafika Print, Bucureşti, 1999. anuleze pornirile rele, iar pe de alta să le sădească pe 5. „Curriculum pentru educaţia timpurie” cele bune. De aceea este necesar, ca ea să înceapă încă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi de la cea mai mica vârstă a copilăriei. Tineretului, 2008. Educaţia însă nu constă numai în a combate 6. Emil Păun , Romiţă Iucu – „ Educaţia pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic preşcolară în România ”, Ed. Polirom, Iaşi să săvârşească binele. Sfânta Scriptură ne relatează 2002; motivul principal pentru care trebuie să îl obişnuim pe 7. Revista Învăţământului Preşcolar , nr. copil, de mic să săvârşească binele. Înţeleptul Sirah 3-4/2005 , Bucureşti, Ed. Coresi, 2005; scrie, că dacă un tânăr apucă pe un drum, nu se va 8. P. S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg abate de la acesta până la batrâneţe. Adică, dacă omul, şi Irbitk – „Călăuziri pentru creşterea şi de tânăr apucă pe drumul cel bun, dacă din copilărie a educarea ortodoxă a copiilor”, Bucureşti, iubit binele, nu se va schimba până la moarte. Acelaşi Biblioteca Teologică Digitală, 2005 lucru îl spune şi proverbul popular: ‘’din leagăn până la mormânt acelaşi vei fi’’. Pentru a-l face pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia Sfinţii bisericii – trăitori după religioasă începută încă din grădiniţă . voia lui Dumnezeu Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror Pr. Prof. Drd. Ioan-Bogdan Pop semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, Colegiul Naţional “Octavian Goga” Marghita preşcolarii învaţă să–şi manifeste într–un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită Având model suprem viaţa Mântuitorului cu ajutorul cărora să devină persoane deschise Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat, care a pătimit, a comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. înviat şi s-a înălţat la ceruri, oamenii văd în vieţile Valorile morale ca: bunătate, răbdare, sfinţilor tocmai urmarea vieţii în Hristos. Astfel, atunci compasiune, toleranţă, respect, cinste, generozitate, când privim la vieţile sfinţilor, o facem în lumina lui iertare, optimism, încredere, bucuria în faţa Hristos, căci în cazul sfinţilor, nu există diferenţă „minunilor” vieţii sunt desprinse ca mesaj din fiecare între teologia hristică şi viaţă, viaţa unui sfânt fiind categorie de activitate preşcolară, dar, poate educaţia “teologie dogmatică aplicată” sau “teologie trăită”, religioasa este cea care le scoate în evidenţă mai este experienţa de viaţă duhovnicească din Biserică. pregnant. Suportul dobândirii acestor valori morale va “Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui constitui baza formării unei atitudini corespunzatoare 74 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Hristos” (I Cor. 11, 1), ne învaţă Sfântul Apostol Pavel. În calitate de creştini, vrem să creştem în asemănarea cu Hristos, să facem să strălucească această asemănare în noi. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să privim la vieţile sfinţilor, ca să vedem strălucirea acestei asemănări şi să privim sfinţii pentru a vedea exemple reale, practice, de vieţuire. Sfântul Vasile cel Mare face o analogie în acest sens: “La fel ca pictorii, care atunci când lucrează cu modele, le privesc fix şi astfel se străduiesc să transmită expresia originalului în opera lor artistică, asemenea şi cel ce râvneşte să ajungă la desăvârşirea tuturor virtuţilor trebuie să contempleze vieţile sfinţilor ca pe statui, ca să spunem aşa, care se mişcă şi acţionează, şi trebuie să-şi însuşească excelenţa lor prin imitaţie”.12 Sfinţii trăiesc în Hristos, dar şi Hristos trăieşte în ei prin energiile Sale divine, prin harul Său, şi unde este Hristos, acolo sunt şi Tatăl şi Duhul Sfânt. Hristos spune: “Rămâneţi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 15, 4), iar în alt loc: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23). Sfântul Iustin Popovici scria în Introducerea sa la Vieţile Sfinţilor: “Ce sunt creştinii? Creştinii sunt purtători de Hristos şi, în virtutea acestui fapt, sunt purtători şi posesori ai vieţii veşnice... Sfinţii sunt creştinii desăvârşiţi, pentru că au fost canonizaţi datorită faptelor credinţei în Hristos Cel Înviat şi veşnic, şi nici o moarte nu are putere asupra lor. Viaţa lor este în întregime viaţa lui Hristos; iar gândul lor este în întregime gândul lui Hristos; iar simţirea lor este simţirea lui Hristos. Tot ce au ei aparţine mai întâi lui Hristos şi apoi e al lor... În ei nu este nimic propriu, ci mai degrabă totul şi în întregime este Domnul Hristos.”13 Totodată, sfinţii lucrează la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei şi-au iubit semenii şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să îi iubească, au urmat instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să îi înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor.

Nu fapta umană în sine, ci puterea lui Dumnezeu care străluceşte în faptele lor şi din ei înşişi, îi face transparenţi lui Dumnezeu, Care face să iradieze capacităţile lor umane înrădăcinate în lumina dumnezeiască. Sfinţenia este manifestarea îndumnezeirii omului. Importanţa minunilor ţine de faptul ca ele sunt semne ale transparenţei, ale luminii, ale bunătăţii lui Dumnezeu arătate în sfinţi. Bunătatea este o forţă penetrantă care depăşeşte forţa legii. Sfântul iradiază lumina lui Hristos Cel înviat.14 Creştinii se uită în calendar pentru a vedea care este sfântul zilei şi îi aduc rugăciuni. În acea zi ei îşi aşează viaţa sub oblăduirea sfântului şi caută să imite cum pot virtuţile acelui sfânt, simţindu-se ocrotiţi de rugăciunile lui. Sunt veneraţi de asemenea şi cei care au murit în sfinţenie, care au făcut totul pentru dăinuirea Bisericii, care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi ne-au lăsat prin aceasta o Biserică vie. Fără sfinţii din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dăinui. Tradiţia vie şi prin aceasta Biserica însăşi nu se poate menţine fără o succesiune a sfinţilor. “Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri” (Evr. 13,7), spune Sfântul Apostol Pavel. Trebuie să privim sfinţii ca pe prietenii noştri cereşti, ca pe fraţii şi surorile noastre în credinţă, ca pe dascălii noştri. Citim despre ei nu ca oameni care au murit, ci ca oameni care trăiesc. Iar acest lucru este mai direct decât simpla citire a unei biografii a unui om care este încă în viaţă. Să presupunem că lecturăm biografia unei persoane vestite, aflată încă în viaţă. Pe măsură ce citim, am putea visa că într-o zi vom întâlni această persoană sau i-am putea alcătui o scrisoare care să ajungă la ea şi chiar vom primi un răspuns, deşi suntem conştienţi că este atât de faimoasă, încât alte câteva mii de persoane probabil îi scriu. Citirea vieţilor sfinţilor ne oferă mult mai mult decât atât, pentru că sfinţii sunt vii întru Domnul şi nu sunt mărginiţi de timp şi spaţiu, aşa cum suntem noi. Ne putem adresa lor prin rugăciune oricând, chiar în timpul citirii vieţilor lor. Iar ei ne vor auzi. Dincolo de rugăciunea personală, Biserica ne oferă multe alte căi de comuniune cu sfinţii ca prieteni ai noştri şi de cinstire a lor ca dascăli. Le cântăm troparele, le venerăm icoanele şi săvârşim slujbe în cinstea lor. În acelaşi timp le suntem recunoscători 12 “Viaţa noastră şi Sfinţii Bisericii” - traducere de pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de Alexandru Briciu din The place of Lives of saints in the Spiritual Life by Hieromonk Damascene Christensen, The orthodox word, îndumnezeire şi pentru rugăciunile lor pentru noi. De vol. 36, nr. 7, 2001- http://www.ziarullumina.ro/articole, 5 februarie 2012

13 ibidem

Nr. 1 - Noiembrie 2013

“Despre sfinţi”- Pr Dumitru Staniloae - “Mica Dogmatică vorbită” - dialoguri la Cernica cu M.A. Costa de Beauregard - http://www.sfantulioanrusul.ro/invatatura/

75 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roagă-te pentru noi!” deci nu le cerem în mod direct mântuirea ci îi rugăm să ne ajute, să ne dea imboldul să lucram pentru mântuirea noastră. În aceasta constă cultul sfinţilor care “iradiază” şi ajunge până la noi. Nu putem spune că există două Biserici, una pământească şi una cerească, ci o singură Biserică care se prelungeşte de pe pământ în cer. Rostul venirii Sfântului Duh şi al Bisericii creştine în lume este sfinţirea oamenilor. Cuvântul sfinţenie şi adjectivul sfânt, precum şi verbul a sfinţi sunt limbajul cel mai specific şi mai popular al Bisericii creştine, în general, şi al Bisericii Ortodoxe, în special. Într-un sens general, totul este sfânt în Sfânta Biserică sau totul trebuie sfinţit: spirit şi materie, oameni şi activităţi, timp şi veşnicie, casă şi cosmos.15 Sfinţenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existenţial, prin trăire, dar definirea ei conceptuală rămâne totuşi o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă în manifestările ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esenţa ei. Sfinţenia se manifestă în lumea aceasta, în creaţia lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfinţenia este însuşi Dumnezeu prezent în lume, dar nu din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfinţenie în lumea aceasta îşi are izvorul unic în Dumnezeu, singur sfânt în Sine şi prin Sine. Sfântul Apostol Pavel descrie în epistolele sale vocaţia creştinilor la sfinţenie. Efesenilor le arată că orice creştin este chemat să trăiască în comuniune cu Sfânta Treime pentru a deveni locaş al lui Dumnezeu: “Prin El (Hristos) avem apropierea către Tatăl, întrun Duh. Deci (…) sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2, 18-22; vezi şi 4, 1-7). Sfinţenia creştinilor vine din “locuirea lui Hristos, prin credinţă, în inimile lor, întemeiaţi fiind în iubire” (cf. Efeseni 3, 17). Creştinilor din Roma le adresează chemarea la sfinţenie astfel: “să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, e închinarea voastră cea duhovnicească. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea 15 Preafericitul † Daniel - “Cuvânt al Preafericitului † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica tuturor sfinţilor”- http:// bisericasfintiitreiierarhi. 76 | 367

minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”(Romani 12, 1-2). Galatenilor le spune că sfinţenia creştinului se arată ca fiind o bogăţie de roade ale Duhului Sfânt în om: “iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). În Epistola către Evrei, chemarea la sfinţenie este şi mai intens formulată: “căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Întreaga Sfântă Scriptură este o chemare multiplă şi intensă la sfinţenie, de la cartea Leviticului în care Dumnezeu cheamă: “sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 11, 44; cf. I Petru 1, 15) şi până la cartea Apocalipsei, care zice: “Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (22, 11).16 Iată de ce şi chemarea primă şi ultimă, permanentă şi esenţială a Bisericii este chemarea la sfinţenie, la comuniunea de iubire şi viaţă a oamenilor cu Hristos şi întreolaltă: “Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: “spunevoi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Tale Te voi lăuda”” (Evrei 2, 11-12). Sub acelaşi aspect, Sfinţii Părinţi ai Bisericii descriu adesea sfinţenia lui Dumnezeu ca fiind atotpuritate care produce în om starea de pocăinţă pentru păcat, pocăinţă pentru tot ce este în om nesinceritate, pervertire, dedublare şi lipsă de iubire adevărată. Sfinţenia lui Dumnezeu ca atotpuritate produce în credincios dorinţa de purificare şi de sfinţire. În acest sens, de intensitatea pocăinţei depinde intensitatea pregătirii pentru a primi sfinţenia lui Dumnezeu în om. Pocăinţa intensă şi rugăciunea permanentă produc în om starea de familiaritate smerită a sa cu Dumnezeu, iar aceasta intensifică, de fapt, capacitatea omului de a primi sfinţenia lui Dumnezeu. Întreaga viaţă liturgică a Bisericii, toată asceza, toată activitatea filantropică, toată activitatea misionară trebuie să fie căutare, primire şi manifestare a iubirii sfinte a lui Dumnezeu pentru lume, iubire sfântă care s-a arătat în Hristos – Dumnezeu-Omul şi care ni se comunică prin Sfântul Duh. Din acest considerent, viaţa creştinului a fost numită ”viaţă în Hristos” sau “viaţă în Sfântul Duh”(Sfântul Nicolae Cabasila), iar scopul vieţii 16 ibidem Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat creştine este ”dobândirea Duhului Sfânt”(Sfântul Serafim de Sarov). Deoarece sfinţenia este văzută ca fiind desăvârşirea omului, Biserica cinsteşte pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dascălii cei mai siguri şi prietenii cei mai apropiaţi ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiaţi ai lui Hristos Dumnezeu-Omul. Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001 2. Preafericitul † Daniel - “Cuvânt al Preafericitului † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica tuturor sfinţilor”- http://bisericasfintiitreiierarhi. 3. “Despre sfinţi” - Pr Dumitru Staniloae „Mica Dogmatică vorbită” - dialoguri la Cernica cu M.A. Costa de Beauregard http://www.sfantulioanrusul.ro/invatatura/ 4. “Viaţa noastră şi Sfinţii Bisericii” traducere de Alexandru Briciu din The place of Lives of saints in the Spiritual Life by Hieromonk Damascene Christensen, The orthodox word, vol. 36, nr. 7, 2001http://www.ziarullumina.ro/articole, 5 februarie 2012

Educaţia religioasă în grădiniţă Prof. Înv. Presc. Nae-Andreescu Sanda Grădinita Nr. 232, Sector 3, București „ Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor. ” (Matei XIX, 14) Era într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase neîncetat poporului şi discutase cu fariseii şi cu ucenicii Săi, continua să se afle încă în mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să îşi aducă pruncii la Dânsul, ca să îi binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure liniştea Domnului şi de aceea nu le lăsau să se apropie. Atunci Mântuitorul a spus aceste cuvinte Nr. 1 - Noiembrie 2013

mângâietoare: “Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Matei XIX, 14). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părinţilor creştini: să îi călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos. Religia creştină ne-a fost adusă în dar de Mântuitorul nostru, Cel ce a fost numit de apostolii săi , şi apoi de toată istoria creştină,Învăţătorul, Acel Pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul ,morala, credinta şi iubirea. Biserica şi religia propăvăduită de aceasta au preluat rolul Fiului lui Dumnezeu de la începuturile creştinismului,îndrumând oamenii pe calea cea bună şi învăţându-i numai lucruri bune pentru a fi plăcuţi luiDumnezeu. Dar în încercarea de a ridica moral şi spiritual generaţiile în diversitatea lor, Biserica(religia) trebuie să înfrunte secularizarea de origine apuseanaă, care tinde să-L elimine pe Dumnezeu din realitatea obiectivă a lumii punând în locul Său omul. Poporul român s-a născut creştin-ortodox, fiind cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei, popor încreştinat de însuşi primul Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos- Sfântul Apostol Andrei- ocrotitorul Dobrogei şi al României. Ce înseamnă ortodoxie ? Înseamnă dreapta credinţă pe care creştinul o primeşte în casa Domnului pe acest pământ românesc, care este Biserica. Indiscutabil, prezenţa Bisericii şi implicit, misiunea întreprinsă de aceasta în toate compartimentele societăţii este o realitate vie, dar care astăzi, din păcate se confruntă cu obstacole ivite din dileme şi încrâncenări. Cea mai mare problemă a vremurilor noastre este aceea că, în multe cazuri, copii nu primesc o educaţie corespunzătoare. Mulţi părinţi se plâng de aceasta şi pe bună dreptate.Concepţia pe care o au cei mai mulţi despre educaţie este plină de greşeli şi lipsuri. Educaţia copiilor poate fi asemănată cu un organism bolnav. Atunci când dorim să ne îngrijim de un bolnav, primul lucru pe care trebuie să îl facem, este de a afla ce îl doare. De aceea şi noi ne punem întrebarea: “care este durerea educaţiei copiilor noştri?” Fără nici o îndoiala, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză. Iar pentru aceasta nu este el însuşi responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparţine nouă, celor mari -părinţi, învăţători, clerici, îndrumători duhovniceşti. Ne-am pierdut noi înşine orientarea duhovnicească şi, cum era de aşteptat, am pierdut şi adevărata, ‘’după Dumnezeu’’, educaţie a 77 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat copiilor noştri. Din fragedă copilarie, omul trebuie format în spiritul credinţei, iubirii,binelui, adevărului, dreptăţii, iar aceasta se realizează în grădiniţă în cadrul categoriei de activitaţi ,,Educaţie pentru societate”(Elemente de educaţie religioasă). Cunoaşterea simbolurilor religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a importanţei Acestuia în viaţa creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce pot fi atinse în activităţile din grădiniţă. Influenţa religiei asupra copilului şi a omului matur este benefică, îi face mai buni, mai toleranţi cu ceilalţi, mai apropiaţi ,mai dornici de a-i ajuta şi nu are niciun efect dăunator ci dimpotrivă. Educaţia religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creştin. Preşcolarii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i fac foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor. Educaţia religioasă la vârsta preşcolară pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi. Pentru al face pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă începută încă din grădiniţă . Copilul , încă de mic , vine în contact cu realităţi , simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii , în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască .Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să – şi manifeste într – un anumit fel sentimentele , îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii . Întrucât educaţia religioasă este una din cele mai importante surse în descoperirea valorilor morale şi un real ajutor în educarea copiilor din grădiniţă în aflarea multor răspunsuri la întrebările acestora, am hotărît să demarez cu copiii de la grupa „Albinutele” de la Gradinita nr.232, un parteneriat cu Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, situată în apropiere, derularea proiectului educaţional „Micul creştin” . Proiectul a avut ca obiective: • Formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios; • Cultivarea sentimentului de dragoste faţă de Dumnezeu; 78 | 367

• Cunoaşterea unor sărbători creştine de mare însemnătate (Craciun, Paşti, Sfantul Nicolae, Boboteaza ); • Tradiţii şi obiceiuri de sărbătorile religioase; • Cultivarea dorinţei de a face fapte bune; • Cultivarea dragostei şi respectului faţă de Dumnezeu şi aproapele nostru; Iar ca activităţi: • „Dăruind vei dobândi” – activitate umanitară (donarea de jucării, haine copiilor nevoiasi); • „Sărbătorile de iarnă” (tradiţii şi obiceiuri); • „Din vieţile sfinţilor” • „Biserica din cartier” (vizită); • Împărtăşirea periodică a copiilor (mai ales în preajma marilor sărbători creştine). Metodele folosite pentru realizarea obiectivelor au fost: conversaţia , explicaţia , demonstraţia , memorizarea , povestirea , lectura după imagini etc. Temele propuse s- au realizat prin : poezii ,rugăciuni, cântece , colinde ,povestiri cu conţinut moralizator , desen , pictură , participare la slujbele religioase, vizite . Folosind cuvinte simple, le – am vorbit copiilor despre bunul şi milostivul Părinte ceresc, le – am istorisit , de asemenea , cum au păcătuit Adam şi Eva, cum au fost alungaţi din rai şi au făcut ca nefericirea lor să fie moştenită apoi de toţi ceilalţi oameni, despre Naşterea Domnului, despre păstorii cei smeriti, despre cei trei magi care s-au închinat şi despre Irod cel rău, care a ucis pruncii din Ierusalim. Am descris copilăria pruncului Iisus, închinarea Sa la templu la vârsta de doisprezece ani şi viaţa Sa în Nazaret. Le - am povestit patimile şi răstignirea Sa, explicându-le că toate acestea Le-a suferit pentru că oamenii deveniseră foarte răi. Fiecare copil a înteles că el nu trebuie să fie rău. Am vorbit despre Învierea şi Înălţarea la Cer a Domnului. Am observat că după aceste scurte povestiri , încet-încet, copiii au început să ceară să le fie povestit, în activitate, tot mai multe. Am istorisit şi despre Maica Domnului, despre aducerea ei la templu la vârsta de trei ani, despre viaţa ei acolo, despre iubirea ei faţă de toţi oamenii şi despre împlinirea cererilor acelora care se roagă către Dânsa, despre sfinţii îngeri, mai ales despre îngerul său păzitor, care se îngrijeşte de fiecare copil. Cu acest prilej am realizat şi memorizarea primei rugăciuni „ Înger , îngeraşul meu ! ” . Din discuţiile purtate cu părinţii am putut afla că fiecare copil spune rugăciunea înainte de culcare şi , mai mult, cer să facă Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat acelaşi lucru fraţii şi părinţii . Cu prilejul anumitor sărbători, pentru a - i povăţui pe copiii pe calea adevărurilor de credinţă am participat la slujbele religioase la biserica din apropierea grădiniţei. Le – am arătat sfintele icoane în biserică şi la grădiniţă, explicându-le cine este reprezentat în fiecare şi că nu trebuie să lipsească din nici o casă. Cât de uşor este să le inspirăm copiilor noştri dragostea şi evlavia pentru sfintele slujbe ale Bisericii! A fost de ajuns doar să îi facem să înţeleagă că în biserică se simte şi mai mult prezenţa lui Dumnezeu, care îi iubeşte atât de mult pe copii şi îi cheamă lângă Dânsul. Prin urmare, în biserică trebuie să stăm liniştiţi, să facem cu atenţie semnul Sfintei Cruci şi să ne rugăm cu evlavie. Să-i învăţăm, deci ,pe copii să se roage. Dacă vor învăţa de mici să se roage, cu timpul rugăciunea îi va deveni încet-încet obişnuinţă şi apoi chiar o necesitate. Trebuie să înveţe că oricine doreşte să se bucure de darurile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să le ceară, iar după ce le-a primit să mulţumească pentru acestea. Am urmărit, pe lângă dobândirea cunoştinţelor despre Dumnezeu şi învăţătura creştină , formarea conduitei morale a preşcolarilor. Urmărind copiii cu atenţie, mai ales în momentele în care aceştia nu îşi dau seama că cineva îi vede , de exemplu atunci când se joacă şi când caracterul lor se manifestă fără reţineri, se pot observa ieşind foarte uşor în evidenţă înclinaţiile lor bune sau rele. O educaţie corectă are nevoie, mai întâi de toate, de anihilarea şi dezrădăcinarea înclinaţiei rele de bază. Şi totuşi! Din nefericire, de multe ori întâlnim şi la copii o formă sau alta de egoism, dispreţuirea copiilor mai săraci şi simpli , ca urmare a poziţiei sociale şi situaţiei financiare a părinţilor, lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite , ca rezultat ,de obicei, al unei educaţii greşite. De obicei, răul îşi are originea în comportamentul părinţilor, care oferă copiilor un exemplu rău. De multe ori, încă de mici, copiii aud şi văd la aceştia lucruri pe care nu ar fi trebuit să le cunoască aşa de curând. Astfel, foarte devreme ei se obişnuiesc cu diverse fapte condamnabile şi se umplu de defecte, mai înainte chiar de a conştientiza ce este acela un defect. Unii dintre ei vin cu un comportament urât de acasă şi cu diverse obişnuinţe rele, cum ar fi înclinaţia spre minciună, viclenia, prefăcătoria, impertinenţa. Sufletul copilului mic seamănă cu o bucată de Nr. 1 - Noiembrie 2013

ceară moale. Ea poate fi modelată, fie urmând modelul chipului lui Dumnezeu, fie al celui viclean. Totul depinde de educaţia pe care o va primi. De multe ori părinţii îşi numesc pruncii “îngeraşi”. Prin educaţia defectuoasă care li se acordă, aceştia pierd însă orice însuşire îngerească. Un copil poate fi prin firea sa mai agitat şi mai neastâmpărat, altul înclinat spre lenevie, altul dimpotrivă, poate fi liniştit. Pentru aceasta există însă educatia şi rolul părinţilor şi cadrelor didactice : pentru a împiedica dezvoltarea acestor înclinaţii ale firii spre rău. Prin diverse “antrenamente” sunt îmblânzite şi dresate până şi cele mai înfricoşătoare fiare, care uită în acest fel sălbăticia lor. În aceste situaţii am încercat să – i facem pe copii să înţeleagă că Dumnezeu preţuieşte nu bogăţia sau renumele cuiva, ci virtutea şi onestitatea. Prin lectură după imagini am reuşit să punem în opoziţie fapte pozitive şi negative cu ajutorul cărora copiii au putut să conştientizeze care faptă este bună şi care este rea ; care personaj le – a plăcut şi care nu ; care exemplu ar dori să – l urmeze , argumentând şi de ce. Prin jocurile de rol desfăşurate i-am pus pe copii în situaţia de a interpreta diverse personaje ( bune sau rele , care iubeau adevărul sau minciuna , cinstiţi sau hoţi , mincinoşi ) , dorind fiecare să interpreteze roluri pozitive şi manifestând disponibilitate de a realiza asta în viaţa de zi cu zi , nu doar în rolul din cadrul jocului . Ideal este ca străduinţa educatoarei să găsescă un sprijin din partea mediului familial. În caz contrar, este foarte greu de găsit o formulă eficientă, pentru împlinirea unei educaţii duhovniceşti corecte. De multe ori copiii manifestă o mare indiferenţă faţă de biserică sau rugăciune sau nu ştiu să îşi facă nici măcar semnul Sfintei Cruci. Dacă inima noastră este inundată de credinţă şi de dragoste faţă de Dumnezeu, vom găsi tot felul de mijloace, spre a le transmite aceste sentimente şi copiilor noştri. Cât de mare nedreptate se face acelor copii, care sunt privaţi de bogaţia credinţei, de tezaurul Ortodoxiei. Însuşi Domnul, ca să le arate ucenicilor săi un exemplu de adevărată smerenie, le-a prezentat un copil şi le-a spus: „Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor” (Matei XVIII ,4). Şi totuşi, din nefericire, de multe ori întâlnim şi la copii o formă sau alta de egoism, dispreţuirea copiilor mai săraci şi simpli , ca urmare a poziţiei 79 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sociale şi situaţiei financiare a părinţilor, lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite , ca rezultat ,de obicei, al unei educaţii greşite. Dar noi educatoarele trebuie să ne asemănăm grădinarului, care în perioada potrivită a anului, tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor. Acelaşi lucru trebuie să îl facem cu copiii noştri. Inima copilului poate fi comparată cu o grădină, iar cadrele didactice cu nişte grădinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori să cureţe la vreme grădina de buruienile păcatelor şi de neghina obişnuinţelor rele. Dar, dacă în grădina frumoasă se poate vedea un copac sălbatic şi neîngrijit, nimeni nu se va gândi să condamne copacul în sine. Cu toţii se vor gândi că responsabilitatea aparţine grădinarului, care l-a lăsat să crească şi să se dezvolte în acest fel. În acelaşi mod suntem şi noi responsabili, pentru neghina semănată în inimile copiilor . Fiecare trebuie să se gândească la această responsabilitate şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a- i conduce pe copii pe calea apropierii de Dumnezeu. Avem obligaţia să îi conducem către Mântuitorul, Care îi cheamă lângă Dânsul şi ne spune: „ Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor. ” (MateiXIX,14) Bibliografie 1. ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar”Bucureşti ,1999,Ed.,,Grafika Print,, 2. Revista Învăţământului Preşcolar , nr. 3-4/2005 , Bucureşti , Ed. ,,Coresi ” , 2005 , pag. 152-157 ; 3. P.S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „ Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor ” , Bucureşti , Biblioteca Teologică Digitală , 2005 ; 4. Emil Păun , Romiţă Iucu – „ Educaţia preşcolară în România ” , Iaşi , Ed. Polirom , 2002 , pag. 121-135 .

80 | 367

Viaţa şi activitatea Sfântului Nicolae Damian Violeta Ionescu Adriana Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Alexandria Teleorman În fiecare zi de-a lungul anilor, Calendarul Creştin Ortodox, ne înfăţişează câte unul sau mai mulţi sfinţi, care în timpul vieţii lor pământeşti s-au impus prin mai multe fapte bune, vrednice de aducere aminte. Astfel, în luna decembrie, aproape de Naşterea Domnului, şi anume la 6 decembrie, creştinătatea de pretutindeni îl sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Nicolae (340), care a trăit pe vremea Sfinţilor Împăraţi, Constantin şi maica sa Elena. Au trecut de atunci mai bine de 1650 de ani, şi Sfântul Ierarh Nicolae este sărbătorit, poate, cu aceeaşi prospeţime, în fiecare an, cu care îl sărbătoreau contemporanii lui, în vremea vieţii sale pământeşti. Făcătorul de minuni, Nicolae, s-a născut în localitatea Patra din Lichia, regiune aflată astăzi în sudvestul Turciei, din părinţii Teofan şi Nona. Aceştia, deşi erau înstăriţi, nu au uitat de Dumnezeau, ci din contră, s-au străduit să împlinească toate voile Sale. Călăuzindu-se în viaţă după ceea ce Hristos a lăsat ca arvună a dobândirii vieţii veşnice, şi anume: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta şi din toată virtutea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, Teofan şi Nona erau foarte milostivi cu oamenii săraci, ajutându-i ori de câte ori era nevoie. Cei doi aveau însă o mare supărare. Deşi erau căsătoriţi de multă vreme, nu aveau copii. Dumnezeu cel Atotbun, văzând multele lor osteneli şi milostenii, precum şi lacrimile fierbinţi ale Nonei, le-a împlinit rugăciunea, dăruindu-le un băiat. Părinţii i-au pus numele acestuia Nicolae care înseamnă „biruitor de popor“, nume care arată darul pe care îl va primi mai târziu de la Dumnezeu, şi anume acela de a învinge răutatea oamenilor. Îndată după naşterea sa, copilul Nicolae a stat trei ceasuri pe picioarele sale, sigur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând cinste astfel Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întâi-stătător. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, căci se hrănea nu după obiceiul pruncilor, ci sugea lapte doar din sânul drept. Apoi, a început a Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat fi postitor ales, deoarece miercurea şi vinerea sugea lapte doar o singură dată, seara, însă şi atunci numai după ce se săvârşea vecernia, slujba care marca începutul unei noi zile liturgice. Copilul Nicolae a crescut în dragoste faţă de Dumnezeu şi cu interes sporit spre însuşirea învăţăturii Sfintei Scripturi, dobândind multă înţelepciune. După trecerea la cele veşnice a părinţilor săi, Sfântul Nicolae a rămas moştenitorul averii lor pe care a împărţit-o săracilor. El nu căuta să facă aceste fapte de milostenie în văzul oamenilor, ci încerca să nu fie văzut de oameni, pentru a nu cădea pradă mândriei: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“ (Mt. 6, 3-4) Tocmai milostenia şi filantropia pe care le-a practicat în timpul vieţii sale au determinat să se bucure de o aşa mare popularitate de-a lungul anilor în conştiinţa oamenilor, indiferent că vorbim de copii, adulţi sau vârstnici. Era modelul omului cu adevărat milostiv, gata oricând să îi ajute pe cei săraci sau necăjiţi, însă nu pentru văzul oamenilor din jur, ci pentru a fi plăcut în faţa lui Dumnezeu De exemplu, tradiţia spune că trăia într-o cetate un om sărac care avea trei fete foarte frumoase. Acesta, datorită lipsei celor necesare traiului, a căzut în deznădejde, cugetând să-şi dea fetele spre desfrânare, iar casa să şi-o facă lăcaş necurat. Prin descoperire dumnezeiască, Sfântul Nicolae a aflat de gândul păcătos al acelui bărbat, drept pentru care s-a decis să îl ajute să scape de sărăcie, dar mai ales de păcat. Astfel, luând o pungă de galbeni s-a dus în miezul nopţii la casa omului respectiv şi a aruncat punga pe geam. Dimineaţa, bărbatul a găsit punga, însă nu-i venea să creadă cee ce vedea în faţa ochilor. Într-adevăr o minune se întâmplase în viaţa acestui om, care plângea cu lacrimi fierbinţi, necontenind să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă care i-a arătat-o. Îndată după această întâmplare, fata cea mare a acestui om s-a căsătorit, întrucât avea ce să primească ca şi zestre. Dar milostenia Sfântului Nicolae faţă de această familie nu s-a limitat doar la atât, ci din contră, el a continuat să dăruiacă în mod tainic pungi cu galbeni şi celorlalte fete nemăritate, pentru a se evita căderea în păcatul desfrânării. În această întâmplare se pare că şi-ar avea izvorul şi obiceiul darurilor împărţite pe furiş în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Sfîntul Nicolae a primit şi darul preoţiei, ostenindu-se cu post şi rugăciune pentru a îndepărta Nr. 1 - Noiembrie 2013

toate ispitele ce îi încercau trupul şi mintea. Mai târziu, a fost numit şi în treapta de arhiepiscop al Mirelor. În această perioadă au avut loc prigoanele împotriva Bisericii lui Hristos, prin împăraţii păgâni ai Romei, Diocleţian şi Maximian, care au decretat ca toţii credincioşii să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor, altfel vor fi siliţi cu chinuri prin temniţe şi prin munci grele, apoi pedepsiţi chiar cu moartea. Sfântul Nicolae a rămas statornic în credinţa sa, drept pentru care a fost prins, bătut, chinuit şi aruncat în temniţă. Când împăratul Constantin a devenit împăratul romanilor, toţi creştinii au fost eliberaşi din temniţe, printre care şi Ierahul Nicolae. Numele Sfântului Nicolae îl întâlnim şi în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, sinod care s-a ţinut în vederea întăririi învăţăturii de credinţă în Hristos, în această grea perioadă de persecuţii a creştinilor. La acest sinod a venit şi Arie, un eretic ce falsifica învăţătura creştină, dându-i alt înţeles decât cel adevărat. Arhiepiscopul Nicolae s-a supărat atât de tare când Arie a susţinut că Hristos nu este Dumnezeu Adevărat, încât i-a dat acestuia o palmă şi l-a scos afară din sinod. Pentru fapta sa Nicolae a fost pedepsit. Dar cum Dumnezeu nu îi părăseşte niciodată pe cei care îl mărturisesc cu adevărat, El s-a arătat în vis celorlalţi episcopi şi le-a spus că Nicolae n-a făcut altceva decât să mărturisească dreapta credinţă. Anii au trecut şi Părintele Nicolae a primit chemarea către cer. Sufletul său sfânt, împodobit cu nenumărate fapte bune, s-a înălţat la Dumnezeu, iar trupul a fost înmormântat cu mare cinste în Catedrala din Mira. Astăzi moaştele Sfântului Nicolae se află în oraşul Bari, din Italia, fiind luate din Mira pentru a nu cădea în mâinile turcilor.Şi după mutarea sufletului său la cer, Sfântul Nicolae a continuat să facă minuni şi să îi ajute pe toţi cei care îi cer cu credinţă ajutorul. Numele său este purtat de foarte mulţi creştini, foarte multe biserici au hramul său şi o mulţime de icoane cu chipul său blând împodobesc bisericile şi casele creştinilor. În seara când vine ,,Moş Nicolae,, copiii dorm...... În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi verifică dacă copiii dorm şi sunt cuminti, apoi el le lasă în ghetuţe dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseste pe cei leneşi şi neascultători cărora le aşază ,,nuieluşe,, În 81 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat dimineaţa de Sf. Nicolae, copiii cuminţi găsesc daruri în ghetuţe. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată, el vine pe furiş şi-i ajută pe cei nevoiaşi fără ca cineva să-i aducă vreo mulţimire vreodată. Povestea spune că el a dus zestre celor trei fete sărace şi nimeni , niciodată nu l-a vazut. Este milos, bun, darnic şi nu aşteaptă nimic în schimb. Copiii ştiu că el este prietenul sărmanilor şi astfel ei învaţă din exemplul lui să fie buni şi generoşi cu cei mai săraci decât ei. Ce aduce,, Moş Nicolae’’ La noi, de Moş Nicolae copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării o legătură de nuieluşe frumos colorate iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă. Bineânţeles că majoritatea sunt cuminţi şi se bucură din plin de darurile moşului ,, misterios,, care nu se arată niciodată, el este în mintea copiilor ,,fratele lui Moş Crăciun,, Cum ne pregătim pentru întămpinarea moşului în grădiniţa noastră? În săptămâna dinaintea venirii moşului se discută cu copii şi sunt familiarizaţi cu importanţa acestei sărbători şi cu semnificatia ei religioasă, le citim povestea lui Moş Nicolae şi de asemenea îi învăţăm şi scurte poezioare din diverse culegeri sau chiar compuse de noi. În cele ce urmează o să le adaug în continuarea acestui material cu gândul că va fi de folos cuiva în munca la clasă. MOŞ NICOLAE El- moşnagul cel mai bun Fratele lui Moş Crăciun Vine-n fiecare an Poposind la noi în prag. În seara când moş apare Este mare sărbătoare Ghetuţele le-am pregătit Pentru moşul cel iubit. Când cuminţi noi adormim Şi visăm un vis frumos Mosul tiptil a sosit Cu cadouri pentru toţi. Darurile mult dorite 82 | 367

Aşteptate-s an de an Moşu-aduce nuieluşe Pentru cei mai ,,năzdrăvani,, GHICITOARE Cine oare, cine oare La-nceput de decembrie apare Şi la geamuri, în ghetuţe El aşează ,, nuieluşe,, Dar şi cadouri mult visate La copii cuminţi împarte Cine-i oare, cine-i oare?(Este Moş Nicolae) Bibliografie 1. Chemarea Credinţei, Anul XVI, nr. 165166, noiembrie-decembrie 2006; 2. Chemarea Credinţei, Anul XV, nr. 175178, septembrie-decembrie 2007; 3. Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie.

Mănăstirea Arnota judeţul Vâlcea Prof. Bǎrbuş Liliana Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea jud. Vâlcea Muntele Buila, cu vârful său Vânturariţa Mare (1885) străjuieşte, ca un Ceahlău al Ţării Româneşti, ţinuturile vâlcene, le ocroteşte şi le oferă adăpost tuturor celor ce-l caută. Legenda spune că sub poalele muntelui Buila s-au aşezat în vechime trei fraţi ciobani: Costea, Bărbăteşti şi Dobre. Găsind locurile deosebit de primitoare, aceştia s-au stabilit aici, întemeind satele Costeşti, Bărbăteşti şi Dobriceni, aflate hotar în hotar. Într-adevăr trebuie să credem legenda. Locurile acestea i-or fi îmbiat pe cei trei fraţi, dintre care unul pe nume Bărbat, era fratele voievodului Litovoi ( a doua jumătate a secolului al XIII-lea). Frumuseţea priveliştilor încântă privirea oricui. Desimea codrilor şi tăinuitele poteci ale masivului Căpăţânii, serveau ca adăpost în vremurile năvălirilor, pentru copiii şi soţiile locuitorilor acestor sate, cât şi pentru avutul lor agonisit cu mare trudă. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Mănăstirea Arnota Biserica

Vânturariţa Dovada cea mai grăitoare în acest sens o constituie însăşi Mănăstirea Arnota, aflată pe teritoriul comunei Costeşti. Legenda spune că, urmărit fiind de turci, domnitorul Matei Basarab s-a ascuns pe Muntele Arnota, într-un loc cu răchită. În semn pentru că Dumnezeu i-a salvat viaţa, a hotărât pe locul acela să ridice o mănăstire. Vitejia, credinţa şi bunătatea lui Matei Basarab ocrotesc aceste ţinuturi, pentru că el îşi doarme somnul de veci aici. Cercetările efectuate în anul 1974 au arătat că la temelia actualei biserici ctitorită de Matei Basarab în 1633- 1634 se găsesc urmele altei biserici încă nedatate existente aici. Situată la circa 37 km. de Râmnicu. Vâlcea, aproape de Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Arnota a fost ridicată de către Matei Basarab conform legendei în care era urmărit de turci şi a găsit scăpare în stufărişurile acestor locuri. La începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu în anii 1705 – 1706, mănăstirii i-au fost adăugate pridvorul şi turla, reconstituindu-se şi catapeteasma, o adevărată operă de artă sculpturală în stil brâncovenesc, renovându-se picturile fără a fi înlocuite.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Biserica Mănăstirii este o construcţie relativ mică cu o linie simplă şi sobră, fiind realizată după un plan trilobat, cu abside (nişe semicirculare situate în continuarea navei principale), poligonale cu un pridvor deschis. Deasupra naosului este aşezată o turlă înaltă, iar pe pridvor se situează o altă turlă mai mică, cea din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Faţadele au fost împărţite cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă în două registre: cel inferior, în care se observă frumoase firide rotunjite şi cel superior, în care s-au realizat ocniţe adâncite. Pereţii şi turlele sunt înfrumuseţate cu ornamente din cărămidă aparentă. Între anii 1852 – 1856 Domnitorul Barbu Ştirbei a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab care erau deja ruinate şi a ridicat aici alte clădiri, după planul unor arhitecţi străini.

83 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat În anul 1934 s-au mai zidit unele chilii care există şi astăzi, într-una fiind amenajat un mic muzeu în care au fost expuse obiectele de valoare ale mănăstirii, iar între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul aşezământ monahal şi s-au introdus instalaţii de apă şi încălzire. În pronaosul bisericii actuale se afla două morminte: mormântul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai întâi la Târgovişte şi adus apoi la Arnota, după răscoala Seimenilor, şi mormântul lui Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania, înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşitele lui pământeşti fiind aduse la Arnota în 1648.

Frescă a Bisericii Arnota 84 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Pictură exterioară restaurată

Aceasta frumoasă mănăstire, prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de arta religioasa din ţară. După 1999 Arnota a devenit mănăstire de maici. În anul 2ooo în data de 30 iulie, P.S. Gherasim, Episcop al Râmnicului a pus piatra de temelie pentru refacerea acestei biserici. S-a demolat vechiul şopron cu clopotniţă şi au început lucrările de construcţie având ca model biserica de la cimitirul parohiei Câmpu Mare, judeţul Olt. După cinci ani de trudă bucuria a fost mare: Sfinţirea şi târnosirea acestui sfânt locaş de închinăciune s-a săvârşit în ziua de 11 septembrie 2005 de Preasfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului, având împreună – rugători un numeros sobor de preoţi şi credincioşi de pretutindeni. În prezent biserica Arnota are două hramuri: „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, ea reprezentând în prezent unul dintre minunatele locaşuri de închinăciune, monument istoric şi de artă religioasă ale frumoaselor meleaguri vâlcene. Bibliografie 1. Renaşterea – Publicaţia de Spiritualitate Creştină a Sfintei Episcopii a Râmnicului oct-dec 2005 2. http://www.crestinortodox.ro

Nr. 1 - Noiembrie 2013

85 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Gherlea Adriana

86 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Lăcătuș Manex

Nr. 1 - Noiembrie 2013

87 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Originile creştinismului Prof. Barbu Maria Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu„ Drăgășani Limba in care s-a difuzat creştinismul a fost cea greaca, o adevărata limba universala antica. Momentul-cheie care a dus la distrugerea credinţelor politeiste greceşti a fost apariţia filozofiei raţionale in secolul al VI-lea i. Cr. Insa foarte curând, filozofia nu va mai reuşi sa ofere o unitate spirituala a lumii greceşti (cum fuseseră înainte panteonul zeilor, cultul lor, marile serbări panelenice). Ea insasi se va diviza in diverse scoli filozofice: stoicismul( cu detaşarea sa), epicureismul (cu individualismul si urmărirea satisfactiei personale) si materialismul, care au influenţat profund orientarea generala. Elementele prin care s-au manifestat insa afinitatile religioase intre greci si religia creştina nou aparuta au fost platonismul, cu ideea nemuririi sufletului, si stoicismul, cu ideea lumii de dincolo. Contribuţia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au avut ca nimeni alţii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala. Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credinţei multor popoare in propriii lor zei, instituind un model comun. Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la răspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un neevreu, pe Cornelius, un sutaş roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se si celorlalte popoare. Creştinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de creştini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rând pentru a fi considerat creştin : botezul si euharistia ( impartasania). Biserica a avut de infruntat circa 300 de ani problema externa a persecuţiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei. Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, căci creştinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrând adesea in conflict. Alte cauze au fost 88 | 367

de natura religioasa, crstinii refuzând sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, creştinii militând pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocraţiei romane constituia o adevărata revoluţie; economica, fabricanţii de idoli, pictorii, arhitecţii, preoţii nefiind entuziasmaţi de acesta religie care le ameninţa mijloacele de existenta. Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apărarea doctrinei, in special cu cei care încercau sa îmbrace filozofia greaca in haine creştine. Astfel de erezii au fost gnosticismul, maniheismul. Acestora le-au răspuns apologeţii, prin intermediul cărora doctrna si-a precizat contururile, devenind mai riguroasa. Ei s-au adresat evreilor sau statului roman pentru o încetare a persecuţiilor. Cei mai importanţi apologeţi creştini au fost Iustin Martirul, Tertullian si Origene. Procesul de împăcare intre Biserica si Statul roman a început cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei creştine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la începutul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, înaintea confruntării militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat creştinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a creştinismului, acordând, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine la Niceea, având ca scop combaterea arianismului. Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru întreg imperiul. Credinţele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaşte si testa pe cei credincioşi. Dogmele nu reprezintă doar norme canonice nou-apărute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducători monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mânăstiri ale căror principii conducătoare erau sărăcia, munca si ascultarea. In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat supremaţia in raport cu ceilalţi episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). După mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult după ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destrămat, aceasta intuite incarnând rezintanta împotriva năvălirilor barbare.

Sfântul Andrei, Apostol al Neamurilor Negrea Tamara Roxana Grup Şcolar Industrial „General Magheru” Râmnicu Vâlcea Sfinţii Apostoli au avut un rol covârşitor în propovăduirea Sfintei Evanghelii în toată lumea, făcându-se adevărate pilde de urmat datorită dragostei lor neţărmurite pentru Mântuitorul Hristos, pe care L-au urmat, L-au slujit şi căruia I s-au închinat, văzând Învierea Lui cea de a treia zi şi slava de care se bucură în Împărăţia Cerurilor. Sfinţii Apostoli s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, precum şi petrecerii lui Hristos pe pământ şi, fiind martori ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii, dar şi înălţarii Lui la cer. Prin pronia divină şi cu putere de la Tatăl ceresc, Duhul Sfant s-a pogorât asupra lor în chip de limbi de foc, transformându-i din pescari, apostoli şi din vânători de peşti, vânători de oameni, după cum însuşi Domnul le-a făgăduit, zicând: „Veniţi după mine şi vă voi face vânători de oameni”. Apoi au propovăduit credinţa în toată lumea, întorcând neamurile din rătăcire şi de la închinarea la idoli la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, răbdând pentru dragostea lui Hristos bătăi, chinuri, vărsari de sânge şi moarte martirică. Unul dintre cei mai importanţi apostoli care L-au urmat pe Mântuitorul a fost Sfântul Andrei, numit şi „cel dintâi chemat”, care a propovăduit Sfânta Evanghelie şi pe teritoriul patriei noastre şi căruia îi suntem datori astăzi pentru faptul că suntem creştini. Poate că nu întâmplător Dumnezeu a rânduit ca cel dintâi chemat Apostol al Său să fie trimis pe meleagurile noastre, ci pentru a da slavă Iubirii Sale nemărginite şi pentru a ne îndrepta vieţile pe calea credinţei. Sfântul Apostol Andrei s-a născut în cetatea Betsaida, lângă Marea Galileii, pe teritoriul de Nr. 1 - Noiembrie 2013

astăzi al statului Israel. Fratele lui după trup a fost Sfântul Apostol Petru, care pe atunci se numea Simon, şi căruia Sfântul Andrei i-a spus: „Am aflat pe Mesia, Care se tălmaceşte Hristos”. Iată deci că Sfântul Andrei a înţeles că Hristos este Dumnezeu cel adevărat şi simţea din toată inima că trebuie să-L urmeze şi să se lepede de toate cele pământeşti. L-a luat şi pe fratele său cu sine şi l-a dus la Hristos, iar Mântuitorul văzând pe Petru a zis către dânsul: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru...Veniţi dupa Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni”. Iar ei, lăsându-şi mrejele au urmat pe Hristos cu tot sufletul şi s-au făcut adevărate făclii ce au luminat neamurile prin lumina credinţei lor, dar mai ales prin Cuvântul Evangheliei. Sfântul Apostol Andrei a urmat lui Hristos înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, fapt pentru care s-a şi numit „cel întâi chemat”. Andrei a înţeles din cărţile proorocilor căci, cu adevărat, Hristos este Mielul lui Dumnezeu care se va jertfi pentru mântuirea noastră şi care va ierta păcatele oamenilor. Mai ales după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe şchiopi umblând, dracii izgonindu-se, pe morţi sculându-se din groapă, mai cu înlesnire decât din somn, numai cu porunca şi cuvântul lui Hristos. Văzând apostolul că Hristos Işi punea mâna Sa pe ochiul orbului şi vedea, poruncea dracilor şi aceştia ca fumul piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umbla pe mare ca pe uscat şi alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut şi a crezut negreşit, fiind luminat de Duhul Sfânt, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Acestea socotindu-le Sfântul Apostol Andrei, era ucenic nedespărţit al lui Hristos, având râvnă înfocată, încât dorea să şi moară pentru El. După ce Mântuitorul s-a dat pe Sine jertfă pe cruce pentru păcatele noastre şi a înviat din mormânt a treia zi cu puterea dumnezeirii Sale, i-a chemat iarăşi la Sine pe ucenicii şi prietenii Săi în Galileea, zicându-le: „Mergând, învaţaţi toate neamurile”. Totodată, Mântuitorul a trimis asupra Apostolilor pe Preasfântul Duh şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor, iar aceştia au aruncat sorţi între dânşii pentru a se stabili, prin voia lui Dumnezeu, în ce parte a lumii urma fiecare dintre ei să propovăduiască Evanghelia lui Hristos. Sfântului Apostol Andrei i-a fost rânduit să propovăduiască şi pe teritoriul patriei noastre, fiind cel dintâi care a semănat seminţele dreptei credinţe în Dobrogea, drept mărturie rămânând Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei şi peştera în care acesta 89 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat s-a nevoit. El nu a căutat la mulţimea oamenilor, a locurilor, a ţărilor şi a cetăţilor, nici nu a slăbit cu sufletul, nici nu a pregetat la lungimea şi mulţimea călătoriilor, nici nu s-a temut de barbaria, sălbaticia si cruzimea tiranilor şi a închinătorilor la idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos: „Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi in mijlocul lupilor..., să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide”. Având mare dragoste pentru Hristos, dascălul său, fiind plin de credinţă şi nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sârguinţă a plecat în călătorie, pornind de la Ierusalim, luând cu sine nişte ucenici pe care i-a socotit de încredere şi mai îndemânatici la propovăduire. Oprindu-se in drumul său în cetatea Amisonul, aflată pe partea dreaptă a Mării Negre, a aflat pe mulţi oameni rătăciţi şi necredincioşi, unii cuprinşi de rătăcirea elinească, iar alţii de cea iudaică. Însă pe lângă aceste rătăciri şi păgânătăţi, amisinenii aveau totuşi iubire de străini, primind pe străini în casele lor şi ospătându-i pe drumeţi. Sfântul Apostol Andrei a tămăduit mulţi bolnavi în Peloponez, spre slava lui Dumnezeu şi spre tămăduirea sufletească a robilor Săi. Spre exemplu Maximilia, sotia lui Egheat, antipatul Patrei, s-a îmbolnăvit grav, încât nici meşteşugurile doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogătia bărbatului ei nu-i ajungea să o dea pentru doctori. Într-o boală ca aceasta aflându-se, Maximilia şi-a amintit de străinul, de defăimatul apostol şi numaidecât l-a chemat, căzând la picioarele lui şi rugându-l să o însănătoşească. Sfântul Apostol Andrei a pus sfânta sa mână pe femeia bolnavă şi aceasta s-a făcut numaidecât sănătoasă. Aceasta minune văzându-o Egheat, a vrut să-l răsplătească pe Sfântul Andrei cu multe bogăţii, dar acesta nicidecum nu a primit bogăţia cea vremelnică, ci mai vârtos a zis: „Dascălul nostru Hristos aşa ne-a poruncit nouă: În dar aţi luat, în dar să daţi”. Soţul Maximiliei, Egheat, s-a aprins de mânie asupra Sfântului Andrei, văzând că soţia sa nu mai slujeşte idolilor ci a devenit creştină, slujind cu credinţă adevăratului Dumnezeu şi îndemnând şi pe altii la fapte bune. Astfel, Egheat l-a întemniţat pe Sfânt, l-a supus chinurilor şi a hotărât să îl răstignească, socotind că în acest mod îl va supăra pe Sfânt, dar nu ştia că o moarte ca aceasta era bucurie, veselie şi viaţa veşnică pentru el, căci Sfântul Andrei dorea să se facă împreună părtaş al patimilor lui Hristos. Egheat a poruncit să îl răstignească pe Sfânt pe cruce, legându-i mâinile şi picioarele, iar nu bătându-i piroane, ca nu cumva să moară degrabă, ci 90 | 367

să-l spânzure aşa legat ca mai mult chin să pătimească şi să sufere. Apoi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat, strigând şi zicând: „Nu se cuvine a pătimi acest om sfânt, cinstit şi învăţător bun, ci se cade a fi coborât de pe cruce, căci iată este a doua zi de când este spânzurat pe cruce şi nu încetează a învăţa dreptatea”. Atunci Egheat, temându-se de popor, a alergat împreună cu dânşii să coboare pe Sfântul Andrei de pe cruce. Iar Sfântul Andrei, văzând ce intenţionau să facă şi nedorind a fi coborât de pe cruce s-a rugat Mântuitorului Hristos: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tau, ci primeştemă Invăţătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care Te-am mărturisit în toată viaţa mea, şi acum încă te mărturisesc, care doresc a Te vedea şi prin care sunt ceea ce sunt; primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit. Primeşte-mă, bunule Învăţator, şi nu porunci a fi pogorât de pe cruce, până nu vei lua sufletul meu”. Şi vrând Egheat şi slugile lui să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dânsul, căci păreau mâinile lor ca moarte. Iar o lumină mare din cer a strălucit peste el ca un fulger, iar când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Andrei şi-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile Celui mult iubit, Mântuitorul Hristos. Aceasta este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei cel dintâi chemat. Aşa a petrecut Sfântul, aşa s-a nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea de oameni, aşa a dobândit Împăraţia cerurilor şi acum se odihneşte şi se veseleşte întru Împărăţia cea rânduită de însuşi Hristos: „Şi Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatal Meu, împărăţie”. Acum sfântul şade la masa cea gătită lui după făgăduinţa cea nemincinoasă, ca „să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, întru Împăraţia Mea”. Astăzi, capul Sfântului Apostol Andrei se află în insula Patras, în Grecia, unde mii de pelerini vin în fiecare an să i se închine şi să aducă o pioasă recunoştinţă aceluia ce a transmis mai departe credinţa lui Hristos cu o înflăcărată dragoste şi râvnă dumnezeiască. Sfântul Apostol Andrei a avut un rol covârşitor în propovăduirea Evangheliei, aducând suflete la credinta cea adevarată şi înfruntând totodată lipsuri şi necredinţa păgânilor, dar mai presus de toate suferind moarte pe cruce pentru Acela care şi-a dat viaţa pentru mântuirea neamurilor.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Bibliografie 1. Biblia – Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001. 2. Arhimandrit Ioanichie Bălan – Vieţile Sfinţilor. Volumul 11, Editura Episcopiei Romanului, 2000.

Educația religioasă în gradiniță Educ. Niculescu Georgeta Educ. Botoran Mironela „Lăsaţi copiii să vină la mine căci împărăţia Cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19:24) Educaţia religioasă contribuie la realizarea educaţiei integrale a omului, deoarece, proiectată cu pricepere şi interes,poate include educaţia intelectuală (prin informarea copiilor), educaţia estetică (sub aspect muzical, artistico-plastic), educaţia pentru timpul liber, etc. Obiectivele educaţiei religioase sunt: Cognitive - se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios: Afective - se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire şi evlavie. Psihomotorii-centrate pe formarea deprinderii de a se închina, de a folosii unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune. Unele dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Suntem creştini, prin integrarea noastră într-o tradiţie şi apoi prin Sfântul Botez, dar devin creştini prin conduite învăţate zi de zi. Activităţile de educaţie religioasă pot fi organizate sub formă de: obserfări, lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, activităţi muzicale,activităţi artistico-plastice, activităţi practice, excursii, teatru de păpuşi, vizionări de filme. Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele,iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate fi începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că Nr. 1 - Noiembrie 2013

primii ani ai copilăriei sunt hotăritori pentru evoluţia ulterioară a individului. Aceasta se realizează în familie, în biserică şi în instituţiile de învăţământ. În Vechiul Testament se spune că „Omul se cunoaşte după copiii pe care i-a lăsat în urmă”, aşadar, să ne străduim să lăsăm în urma noastră copii buni, copii înţelepţi. Solomon spunea în Pildele sale: ”începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu”. Începând cu vârsta de 3 ani, spiritul copilului se întăreşte, gândirea se amplifică în puterea de discriminare şi înţelegere,iar viaţa afectivă se diversifică. Este vărsta la care se pot recepta relativ bine cunoştinţe şi conduite cu caracter moral. Ştim că la această vârstă predomină cunoaşterea de tip intuitiv, senzorial şi ,ca atare mediul educativ al copilului trebuie să fie cât mai bogat în stimuli cu caracter religios. Sensibilul şi raţionalul convieţuiesc la această vârstă într-o frumoasă posmoză. După vârsta de 4 ani se dezvoltă capacitatea analitică de diferenţiere a lucrurilor în funcţie de anumite criterii. De ceul acestei vârste este o mărturie a înclinaţiei spre cunoaştere: ”De unde a venit asta?”, ”Cine a făcut asta?”, etc. Dorinţa de cunoaştere a copilului este mare, dar puterea lui de înţelegere este limitată. Educatoarea este datoare ca la fiecare întrebare să dea răspuns,dar răspunsul să fie acea parte din adevăr care poate fi receptată de copil. Este momentul când i se poate explica raţional şi ideea de divinitate,iar acest pas va deschide un evantai mai larg de întrebări. Acest lucru l-am realizat cu grupa mea. În activităţile defăşurate am pornit de la concret, şi anume de la fapte ale copiilor, bune sau mai puţin bune, pe care le-am analizat împreună, apelând întodeauna la toleranţă şi iubirea aproapelui. Copiii nu fac fapte rele pentru că sunt răi din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau pur şi simplu din nevoia de a-şi descărca energia. De aceea, înainte de orice, am pus mare accent pe o formare caracteristică a copiilor prin care să dea dovadă de înţelegere faţă de colegii lor, de atitudine,de respect faţă de alţii cu care intră în contact, de dragoste pentru tot ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu: oameni, natură, pământ. Apoi,în scurte povestiri cu caracter moralreligios, ilustrate şi accesibile lor, pe care le-am citit din ”Biblia povestită copiilor”, le-am trezit interesul pentru evenimentele biblice. Unele povestiri erau încărcate de un mister pe care copiii abia aşteptau să le fie dezvăluit la final.Alteori am răspuns la 91 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat întrebările lor în mod indirect, prezentând minunile făptuite de Iisus Hristos, (nu trebuie să înţelegem cum s-au produs ci să credem cu tărie că aparţin puterii divine, că numai Dumnezeu le poate înfăptui în chip miraculos pentru noi. În fond,şi pentru omul matur trăirile şi sentimentele religioase cheamă şi decantează o zonă de mister. I-am obişnuit pe copii să-şi spună rugăciunea înainte de masă pe un ton potrivit, clar, în aşa fel încât să simtă că rugăciunea este adresată Tatălui nostru ceresc, care ne apără şi ne iubeşte. Am explicat copiilor conţinutul rugăciunilor, în deosebi al rugăciunii ”Tatăl nostru” şi am făcut deseori referiri la această rugăciune în situaţii conflictuale. Rugăciunea este înălţarea gândului şi a sufletului nostru către Dumnezeu,este momentul în care vorbim cu El, intrăm în legătură cu El. Este legătura ce se realizează între Împărăţia cerului şi viaţa de pe pământ, între Dumnezeu şi creştinii Săi şi din care se naşte luminarea,înnoirea şi sfinţirea vieţii omului. Este hrana de toate zilele a sufletului celui credincios,aşa cum respiraţia menţine viaţa trupului aşa şi rugăciunea întreţine sufletul viu. Rugăciunea ”Tatăl nostru” se numeşte Rugăciunea Domnească,pentru că a fost făcută şi dată oamenilor de către Domnul nostru Iisus Hristos. Ea cuprinde trei părţi: chemarea, şapte cereri şi încheierea. Chemarea în ajutor a Tatălui Ceresc- „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri,”. Numim pe Dumnezeu „Tată”,pentru că El ne-a făcut,ne poartă de grijă,iar noi suntem copiii Lui. El este „al nostru”, al tuturor oamenilor şi ne rugăm Lui pentru fiecare în parte şi pentru toţi la un loc. Spunem”Care eşti în ceruri”, pentru a deosebi pe Părintele ceresc de părinţii noştrii de pe pământ. Cererile Cuvintele ”Sfinţească-se numele Tău” reprezintă întâia cerere din rugăciunea „Tatăl nostru” prin care îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să facem fapte bune, să ne dea puterea de a face bine, de a ajuta şi iubi pe cei ce au nevoie de noi,pentru că astfel cei din jurul nostru ne vor iubi pe noi şi pe Dumnezeu iar numele Domnului Iisus Hristos va fi veşnic sfinţit. „Vie împărăţia Ta”- prin aceasta a doua cerere din Rugăciunea Domnească noi îl rugăm pe Dumnezeu să dea minte şi înţelepciune tuturor oamenilor pentru a se iubi unii pe alţii, pentru a se ajuta la nevoie,pentru a iubi pacea, dreptatea şi adevărul, pentru a fi îngăduitori şi iertători cum sunt drepţii în împărăşia Lui Dumnezeu. De asemanea, cerem Lui 92 | 367

Dumnezeu, ”Tatăl nostru”, să ne ajute ca în fiecare zi, să fim mai buni şi între noi oamenii să fie numai unire, pace şi bună înţelegere. Fericiţi vor fi cei ce vor face asemenea fapte bune, pentru că pe toţi cei buni Tatăl nostru îi va chema în împărăţia Sa. „Facă-se voia Ta,precum în cer aşa şi pe pământ”- reprezintă a treia cerere pe care noi,creştinii,o adresăm Lui Dumnezeu şi arată că voia Lui este ca noi să fim credincioşi şi buni cu toată lumea,să facem numai fapte bune, să trăim în pace şi bună înţelegere, iubindu-ne şi ajutându-ne unii pe alţii ca fraţii. Prin această rugăciune noi cerem Tatălui ceresc să ne ajute pentru a putea îndeplini poruncile Lui pe pământ,aşa cum le îndeplinesc şi îngerii din cer. Îi mai cerem să ne cureţe mintea de gânduri rele,sufletul de simţăminte urâte, să putem iubi binele şi să ne ferim de faptele rele. Dacă toate faptele noastre vor porni din iubirea către Dumnezeu,către semenii noştri,atunci voia Lui Dumnezeu se va îndeplinii, precum în cer aşa şi pe pământ. Cuvintele „Pâinea noastră cea spre fiinţă dăne-o nouă astăzi”- sunt a patra cerere din rugăciunea către Tatăl nostru. Prin ea cerem de la Dumnezeu să ne trimită ploaie şi căldură la timp ca pământul să rodească. De asemenea,cerem putere şi sănătate pentru a putea munci,pentru a ne putea câştiga hrana şi cele necesare traiului, cerem să ne ajute să ne lumineze mintea prin învăţătură şi carte. Din cuvintele „ Pâinea noastră cea spre fiinţă” se înţelege împărtăşirea cu Sfintele Taine, care este de cel mai mare folos atât sufletului cât şi trupului nostru. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre,precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”- sunt cuvintele care formează a cincea cerere către Tatăl nostru ceresc,prin care îl rugăm să ne ierte greşelile pe care le -am făcut şi îi făgăduim că iertăm celor ce greşesc faţă de noi. Pentru că Dumnezeu ascultă şi îndeplineşte rugăminţile omului cu inima curată şi sinceră, noi trebuie să fim iertători şi cinstiţi unii cu alţii. Cea de a şasea cerere”Şi nu ne duce pe noi în ispită”- reprezintă rugămintea noastră către Dumnezeu de a ne feri de oameni,de faptele rele,de a birui ispitele (lucrurile şi faptele rele ce ne conduc la a face noi înşine fapte rele). „Şi ne izbăveşte de cel rău”-sunt cuvintele celei de-a şaptea cereri către Dumnezeu,prin care ne rugăm Lui să ne ferească de orice rău,de primejdii (foc, înec, foamete, boli, război), de relele care pornesc din sufletele noastre: ură, mânie, lăcomie, lene, minciună. Îl rugăm pe Tatăl nostru, ca prin nemărginita Lui putere şă ne ferească de a face rău altora, cât şi de Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat răul pe care ni-l fac nouă alţii,să ne înveţe a ne apropia prin rugăciune de El. Încheiere-„Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” Prin acestea cuvinte ce încheie rugăciunea „Tatăl nostru” ne arătăm încrederea că bunul Dumnezeu ne va da tot ceea ce I-am cerut, pentru că El este stăpânul lumii şi a nostru Tată, care ne-a făcut, ne poartă de grijă, ne apără şi fără de ajutorul Lui nu putem avea nici o putere. Cuvăntul „Amin” înseamnă „Aşa să fie” şi este aşezat la sfârşit pentru a ne arăta că tot ce am cerut va fi ascultat de Dumnezeu. Rugăciunea „Tatăl nostru” este cel mai frumos model de rugăciune pe care o putem spune dimineaţa, la prînz, seara, sau ori de câte ori simţim nevoia să ne apropiem de Dumnezeu, de Împărăţia Lui.

Am căutat să le formez astfel deprinderile morale, să-i învăţ să respecte anumite reguli de comportare accesibile vârstei, pentru a-şi forma o atitudine corectă faţă de semeni, înţelegere şi respect pentru normele societăţii şi Bisericii. Prima deplasare la biserică, în scopul de a familiariza toţi copiii cu acest locaş a avut un efect deosebit asupra lor,fiind impresionaţi de aspectul estetic specific şi arhitectura acesteia, ceea ce le-a adâncit sentimentul de respect şi pietate. Le-am spus copiilor că fiecare biserică este dedicată unui sfânt, al cărui nume îl poartă. Am fost în vizită la biserica de pe strada grădiniţei al cărui hram este „Sfântul Nicolae”,în excursie la mănăstirea Moisei,cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”,la Bârsana şi la Săpânţa la „Cimitirul Vesel”.Aici copiii au fost impresionaţi de crucile pictate în culori vii şi foarte curioşi de ceea ce scrie pe cruce.În interiorul bisericii le-am arătat picturile şi icoanele,care Rugăcine-Tatăl ceresc înfăţişau pe Iisus Hristos,Maica Domnului cu Fiul,Sfânta Treime,precum şi chipul a câtorva Sfinţi Din cer, de departe, şi Arhangheli,precum Sf. Nicolae.Le-am arătat cum El, ziua şi noaptea, oamenii vin în linişte si închină şi sărută delicat Ca un bun Părinte, icoanele,spun rugăciuni murmurând sau în gând.Ei nu Unde sunt Îngeraşii, trebuie deranjaţi,dar chiar dacă nu se găseşte nimeni Cu drag le ascultă acolo comportamentul lor trebuie să fie acelaşi. Dumnezeu se uită Preotul Chira Mihai în vizitele pe care le-a Ruga lor fierbinte. făcut la grădiniţă,a explicat copiilor semnificaţia La toşi copilaşii sărbătorii Crăciunului, istoria Sfântului Nicolae,de El este bun Părinte, Paşti ,patimile şi răstignirea lui Iisus Hristos,pe Lui copii-i plac înţelesul copiilor.Noi în ajun de Crăciun am fost cu Şi de ei nu uită colinda la biserică ,copiii fiind răsplătiţi cu bomboane Dacă rău nu fac! de preotul Chira.La ieşirea din biserică copiii au I-am învăţat pe copii să-şi facă în mod corect primit lumânări pe care le-au aprins pentru ei şi pentru semnul crucii, cu împreunarea celor trei degete care părinţii lor. semnifică Sfânta Treime, precum şi atitudinea pe care trebuie să o aibă atunci cînd se închină, pioşenie, seriozitate, cu oprirea din alte activităţi (alergat, mâncat, etc.) şi concentrarea gândului la Dumnezeu.

În perioada postului de Crăciun şi a celui de Paşti le-am explicat copiilor că adulţii trebuie să postească. Esenţial este, de altfel, că postul nu este numai abţinerea de la o anumită mâncare.În răstimpul Nr. 1 - Noiembrie 2013

93 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat acesta oamenii trebuie să încerce să se împace unii cu alţii,să fie mai buni,mai curaţi,mai sensibili,să încerce să facă fapte bune şi să fie milostivi,să mediteze la ceea ce au făcut sau fac rău şi să încerce să se îndrepte. Oamenii trebuie să de roage mai mult şi mai bine,adică nu numai rostind cuvintele din rugăciuni ci încercând să conştientizeze ceea ce ele semnifică. Rugăciunea este darul lui Dumnezeu pentru oameni şi adevăratul credincios este un „om al rugăciunii”, cu gândul, cu glasul şi cu fapta. Fapta bună este şi ea o rugăciune care ne apropie de Dumnezeu,dar şi de semenii noştri, pentru că ea ne face să ne dăm seama că suntem fiii aceluiaşi Părinte. Ca să ne putem ruga Lui Dumnezeu trebuie să credem în El şi să-L iubim.De aceea trebuie să fim însufleţiţi de cele trei virtuţi creştine: credinţă, nădejde şi dragoste. Credinţa-înseamnă puterea de a primi cu gândul curat şi sufletul deschis tot ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Sfânta Biserică Ortodoxă.Prin credinţă cunoaştem ceea ce nu putem vedea cu ochiul şi adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu. Nădejdea creştină - este un dar de la Dumnezeu,este partea în care orice creştin aşteaptă ajutorul lui Dumnezeu.Ce anume trebuie să nădăjduim, deci să cerem de la Dumnezeu,ni se arată lămurit în rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. Dragostea - sau iubirea creştină înseamnă dorinţa,puterea oricărui creştin de a face voia lui Dumnezeu, care se descoperă în Legea Dumnezeiască, atât cea veche,cât şi cea nouă, Sfânta Evanghelie. Poruncile Legii Dumnezeieşti sunt zece şi se numesc şi „decalog”.

În post oamenii merg la biserică şi se spovedesc,adică mărturisesc preoţilor greşelile lor făcute cu ştiinţă sau cu neştiinţă,cu gândul,cu fapta sau cu vorba, faţă de oricine sau de orice, iar dacă se căiesc cu adevărat preoţii îi absolvă de păcat, adică îi 94 | 367

iartă. Trebuie să fim cu toţii curaţi la suflet atunci când vin sărbătorile mari. Marile evenimente ale creştinilor,naşterea şi învierea Mântuitorului, au constituit prilejuri bune pentru mine, de a trezi în inima copiilor dorinţa de a le sărbătorii cum se cuvine. Astfel am pregătit serbări pe care le-am prezentat în faţa părinţilor, la postul local de televiziune, dar cu care am participat şi la Simpozionul Interjudeţean, cu tema „Tradiţii şi obiceiuri-legile nescrise ale neamului” de la Segarcea, Simpozionul Naţional de la Chitila, în cadrul Patreneriatului Interjudeţean ”Lada de Zestre”, Segarcea, parteneriatului cu biserica. Copiii s-au manifestat fără reţineri, recitănd şi colindând cu multă plăcere, cu atât mai mult cu căt versurile au fost accesibile şi plăcute. Bibliografie 1. „Rugăciuni, povestiri şi poezii pentruai noştri dragi copii”, Ed. ”Lumină din lumină”, Bucureşti, 1998 2. Revesta Învăţământului Preşcolar 3. Biblia în imagini

Pași către Dumnezeu Prof. Dumitru Cristina Școala Gimnazială Jegălia Prof. Gheorghe Liliana Școala Gimnazială Roseți Sfinții Arhangheli Mihail și Gaviil sunt sfinți militari, îngeri din oastea Domnului, cinstiți de Sfânta Biserică la data de 8 Noiembrie a fiecărui an. Sfântul Arhanghel Mihail este numit și Arhistrateg sau Mare Voevod, conducător al Puterilor Cerești. Conform Sfintei Scripturi și tradiției el mijlocește de multe ori pentru oameni și rămâne pe mai departe Apărătorul Credinței creștine. Sfântul Arhanghel Mihail, ca sfânt militar în oastea prea sfânta a Domnului, este cel mai adesea invocat pentru a păzi țara de invazii inamice și de război civil, precum și pentru obținerea biruinței asupra dușmanilor pe câmpul de luptă. Numele de Mihail înseamnă “acela care este ca Dumnezeu”. Mihail apare pentru prima dată în Vechiul Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Testament spunând “Eu sunt căpetenia oștirii Domnului și am venit acum”, (Iosuna –Nevi 5,13.14). În cartea lui Daniel, Mihail apare mai întâi pentru a-l ajuta pe Arhanghelul Gavriil să îi înfrângă pe perși (Daniel 10, 13). Astfel, Mihail joacă importantul rol de protector al lui Israel și al poporului său ales. În timpul exodului israeliților din Egipt, el este cel care a mers înaintea lor în chipul unui stâlp de nor în timpul zilei și al unui stâlp de foc în timpul nopții. În vremea Noului Testament, Sfântul Arhanghel Mihail și-a arătat puterea atunci când a salvat biserica din Colose. Mai mulți păgâni au vrut să distrugă această biserică prin schimbarea cursului a două râuri, astfel încât aceasta să fie luată de ape. Dar sfântul a apărut în mijlocul apelor și purtând o cruce a oprit râurile. Se crede că izvorul care a apărut acolo, după această minune are puteri tămăduitoare. El este cunoscut și pentru rolul său de căpetenie a Bisericii militante. Se crede că i-a apărut împăratului Constantin cel Mare și că a intervenit în mai multe bătălii purtate de creștini împotriva necredincioșilor. Sfântul Arhanghel Gavriil sau Gabriel a fost numit voievod al oștilor cerești, numele lui fiind asociat mai ales cu vestirea către Maica Domnului, a zămislirii pruncului sfânt Iisus Hristos. Numele Gavriil provine din ebraică și înseamnă “Omul lui Dumnezeu”. În sfârșit, Gavriil a fost de față la patimile și învierea Domnului. Se considera că el era misteriosul “tânăr îmbrăcat doar cu o fâșie de pânză … care îl urma pe Isus”( Marcu 14,51-52). Tot Gavriil a fost cel care a vestit Învierea Domnului femeilor mironosițe la mormânt. Se spune că trebuie ca în ziua de 8 noimebrie cei care au oi, trebuie să facă o turtă care trebuie aruncată în ţarc. Dacă pâinea cade cu faţa în sus, vor fi miei mulţi şi sănătoşi. Bătrânii mai spun că de ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai lumină şi pe cealaltă lume. Atunci când viaţa unui om este în cumpănă, Arhanghelul Mihail îşi face apariţia lângă patul suferindului. Dacă acestuia îi este sortit să trăiască, îngerul se va aşeza la picioare, iar dacă va muri, se va aşeza la cap. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sărbătoarea mai este denumită în tradiţia populară şi „vara arhanghelilor”. După această sărbătoare se spune că urmează câteva zile de vreme frumoasă şi caldă. În calendarul ortodox, Mihail şi Gavriil sunt cei care conduc cetele de îngeri şi călăuzesc sufletele oamenilor spre rai.

Pilda sfintilor romani Prof. inv. primar Buica Ioana Şcoala ,,I. Gh. Duca”, Ţigăneşti, Teleorman Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa Raiului” Rânduiala Parastasului Libertatea este darul de preţ al vieţii, dar aceasta, fără respectarea ierarhiei, conduce la anarhie. De aceea nu ne putem închipui viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor într-un mod dezordonat. Dumnezeu cârmuieşte de Sus cu dreptatea Sa şi alături de cele nouă cete îngereşti (Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Puterile, Stăpâniile, Domniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii) în Rai petrece şi Ceata Sfinţilor. În această ceată se veselesc sfinţii din toate veacurile şi din toate popoarele binecredincioase. Dar nici ei, la rândul lor, nu stau în neorânduială. Patriarhii sunt întrun loc; episcopii în altul; preoţii şi diaconii undeva; monahii altundeva, mirenii într-un loc, mucenicii în altul. Deşi stau la locurile lor, toţi se găsesc în faţa lui Dumnezeu. Credem, după învăţătura Ortodoxă, că în faţa Domnului se află şi Ceata Sfinţilor Români. Câţi sunt ei? Numai Dumnezeu ştie numărul lor exact pentru că există mulţi sfinţi ştiuţi (după viaţa şi faptele lor), dar sunt şi mulţi sfinţi neştiuţi. Biserica Ortodoxă are înscrişi în calendarul său 103 sfinţi. Numele lor este notat cu cerneală albastră. În ordine cronologică, primul sfânt al nostru a fost Episcopul Evanghelicus al Tomisului, care era dac şi urmaş duhovnicesc al Sf. Apostol Andrei. Ultimul sfânt român, canonizat anul trecut, este tot un episcop, mitropolit mai apoi, pe numele său Andrei Şaguna. Sfinţii din primele veacuri sunt numiţi străromâni. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi astăzi sunt: Sfântul Cuvios Ioan Cassian, prăznuit în anii bisecţi la 29 februarie; Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, prăznuit la 12 aprilie; Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel, prăznuiţi la 4 95 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat iunie.

După cum se cunoaşte, Biserica Ortodoxă împarte credincioşii în trei stări: clerul, monahii şi mirenii. Ceata Sfinţilor Români este alcătuită, la rândul ei, din sfinţi care aparţin acestor trei stări. Starea clerului este foarte bine reprezentată, având în calendar şi în Biserica biruitoare mulţi mitropoliţi şi episcopi din toate veacurile creştine şi din toate meleagurile româneşti. Încă nu avem un sfânt patriarh român, deşi am fost foarte aproape de a avea unul în cazul Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, care la începutul secolului al XVII-lea a candidat pentru scaunul de patriarh ecumenic. Monahismul românesc, vechi de peste 1500 de ani, a oferit lui Dumnezeu frumoase ofrande de cuvioşi şi cuvioase. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi astăzi sunt: Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul sau “cel smerit”, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Dumnezeu a chemat în Ceata Sfinţilor Săi şi mulţi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, domnitori, sfetnici, militari, comercianţi, agricultori, păstori. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi astăzi sunt: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache; Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum. Pentru cine doreşte să afle mai multe despre aceştia şi despre alţi români cu viaţă sfântă, recomandăm spre lectură frumoasa carte intitulată Patericul românesc, opera părintelui Ioanichie Bălan. Fără îndoială că acest Pateric este o carte deschisă. În ea se vor mai înscrie mulţi sfinţi pe care i-a dat şi îi va mai da neamul acesta. Despre aceştia PS. Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor spunea: “va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…” Dintre aceştia merită să îi pomenim pe Valeriu Gafencu – “sfântul închisorilor”, pe Ioan Ianolide şi pe toţi ceilalţi pe care poporul nostru i-a dat ca pârgă lui Dumnezeu în vremea întunecatului ev, care s-a numit în batjocură “epoca de aur”. Cartea Apocalipsei ne spune că va veni vremea când neamurile toate îşi vor aduce slava lor în Împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 21, 16). Sfinţii fiecărui neam reprezintă, aşadar, frumuseţea 96 | 367

cea nepieritoare, pârga aleşilor Săi, a prietenilor, a casnicilor Lui. Acolo Sus stau în rugăciune neîncetată pentru noi şi Sfinţii Români. De ce fac aceasta? Pentru că ei sunt: modele de credinţă, de nădejde şi de iubire adevărate. Fiind modele de credinţă mulţi dintre ei şiau dat viaţa pentru apărarea acesteia, începând cu ierarhii, cu domnitorii şi sfârşind cu martirii de toate vârstele şi din toate veacurile.,,Copiii mei, fiti cu curaj; am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel putin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru !” – Ultimele cuvinte ale lui Constantin Brâncoveanu reproduse de Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnului “Mor pentru Naţiune!” - Ultimele cuvinte ale lui Horea“Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu’!” – Closca despre unguri la momentul prinderii“Vreti să mă omorâti? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămasa morţii!” – Tudor Vladimirescu la momentul prinde Fiind modele de nădejde, au îndurat multe şi grele încercări de la trup, de la oameni (romani, migratorii din toate secolele, turci, tătari, unguri, ruşi, de la români chiar), şi de la vrăjmaşul diavol. Fiind modele de iubire adevărată şi-au iubit mult ţara dăruită de Dumnezeu, ca loc al mântuirii, dar au arătat o şi mai mare iubire pentru patria cerească de unde pentru noi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu. Sfinţii Români ne arată că drumul spre rai este bătătorit şi că la fiecare pas pe acest drum ei sunt alături de noi. Iată de ce aceştia sunt adevăratele noastre modele de urmat. Sfinţii Români aflaţi în Calendar Ianuarie: (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; Mucenici Ermil şi Stratonic (25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul 13) Sfinţii Tomisului. Februarie: (29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea. Martie: Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat (26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima Aprilie:

Iulie: (1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi;

(2) Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; (8) Sfinţii (6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Mucenici Epictet şi Astion; Sirmium (18) Sfântul Mucenic Emilian de la (12)Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;

Durostorum;

(21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la (4) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Agapia; Episcopul Romanului; (14) Sfântul Romanului; (20) Tomisului;

Sfântul

Ierarh

Teotim,

(26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Episcopul August:

(24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin; (25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; (26) Sfinţii ucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie; (28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia. Mai:

(5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ; (7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; (11) Sfântul Constantinopolului;

Ierarh

Nifon,

Patriarhul

(16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Septembrie: (1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; (7) S finţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi;

(9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi (2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Chiriac de la Tazlău; Constantinopolului; (13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici; (12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul; (27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul Iunie: (2)Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;

(15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului;

(22) Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi; (26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab;

(27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, (4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Mitropolitul Ţării Româneşti. Filip de la Niculiţel; Octombrie: (4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi (1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Filip de la Niculiţel; Bisericani; (15) Sfântul Mucenic Isihie; (14) SfântaCuvioasă Parascheva; (22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, (21) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi (22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Mitropolitul Ţării Româneşti; Sibiel; (24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana; (27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, (30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Ocrotitorul Bucureştilor;

97 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Noiembrie: (9) Sfinţii Mucenici Sempronian şi Nicostrat;

Claudiu,

Castor,

(12) Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din din Zagra Mocod, Grigorie şi Vasile din Telciu;

Proiect de voluntariat „Şi noi suntem alături de ei” 2012 – 2013

(15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; Vâlcii;

(23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul

(30) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei Decembrie: (3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica; Argeş;

(5) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de

Motto: „Nu există prilej mai minunat pentru (13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul dăruire, decât sa poţi da, zi de zi, tot ce ai mai bun şi Moldovei; mai adevărat unei fiinţe cu sufletul deschis.” (18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul Rabindranath Tagore (22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Tipul de proiect : Judeţean (26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. Bibliografie 1. Sfânta Scriptură, Bucureşti, Ed. I.M.B.O.R., 2001; 2. Pr. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Mânăstirea Sihastria, Bucureşti, 1980; 3. Pr. Prof. dr Mircea Păcurariu, Sfinţi Dacoromani şi Români, Iaşi, 1993; 4. Acatistul Sfinţilor Români,Ed. Bunavestire,2010; 5. Slujba tuturor Sfinţilor Români,Ed. Bunavestire, 2010; 6. Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, Ed.Reîntregirea, Alba Iulia, 2007; 7. 7 Minunile Sfinţilor Închisorii, Ed. Areopag, Bucureşti, 2011.

98 | 367

Aplicantul : Clubul Umanitar Cozia Rm. Valcea in parteneriat cu ISJ Valcea,Primaria Rm.Vlcea si Arhiepiscopia Rm.Vlcea Iniţiatori de proiect: Coordonatori de proiect : Prof. Boncan Ruxandra din partea Clubul Umanitar Cozia Rm.Valcea , Maria Ohîi –Inspector învăţământ preşcolar, din partea ISJ Vâlcea , Prof. Ancuţa Georgiana-Gradiniţa P.P.Nord 2 Rm.Vâlcea şi Prof. Pr. Proteasa Nicolae –Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Rm.Vâlcea. Din partea fiecărei unităţi va fi numit un reprezentant pentru derularea cu succes a proiectului. Argument Activitatea de voluntariat reprezintă un element esenţial al tuturor societăţilor, ea fiind reglementată şi în România din anul 2001. Faptul ca voluntariatul este de interes public fiind iniţiat în folosul altora, am considerat că este şi de datoria noastră în calitate de cadre didactice, să-i învăţăm pe copii şi părinţi să identifice problemele comunităţii şi să se implice în rezolvarea lor. Descrierea proiectului Scopul proiectului • Cultivarea spiritului şi valorilor Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat voluntariatului în conştiinţa copiilor, părinţilor • Dezvoltarea interesului cadrelor didactice de a se implica în activităţi de voluntariat în comunitatea în care locuiesc • Dobândirea unui comportament responsabil fata de persoanele aflate în dificultate Obiective specifice • Educarea sensibilităţii copiilor prin implicarea lor în acţiuni caritabile venite în sprijinul copiilor din mediul rural • Combaterea discriminării pe motive de origine etnică, sex, religie • Formarea competenţelor de comunicare, implicare activa, munca în echipă • Cultivarea imaginaţiei, a creativităţii copiilor prin realizarea cadourilor şi a lucrărilor artistice din cadrul proiectului Echipa de cadre didactice responsabile cu derularea proiectului: Colegiul Tehnic Energetic- prof. Bîrzescu Cătălin şi Bîrzescu Venera CNI Matei Basarab-Prof. Bucuroiu Daniela, Pîrvulescu Mihaela, Petcu Mariana, Rascu Rodica, Limbasanu Georgeta Gradiniţa P.P.Traian Rm.VâlceaProf.-Balescu Mariana,Radutoiu Gheorghita,Neamu Rodica Gradiniţa P.P.Nord 2 Rm.Vâlcea-Ancuţa Georgiana ,Diaconu Maria,Ungureanu Aurora Gradiniţa P.P.Nord 1 Rm.Vâlcea-Diaconeasa Andreea Gradiniţa P.P.Nr.1 Rm.Vâlcea- Educ. Irina Dajbog,Bosonea Georgeta, Dragomiroiu Delia Gradiniţa P.P.Sud Rm.Vâlcea- Prof. Almasi Mariana/Florică Emilia Gradiniţa P. P. Ostoveni 2 Rm.Vâlcea- Prof. Tatut Ana Maria,Prof. Roşiu Elena Gradiniţa P.P.Ostroveni 3 Rm.Vâlcea- Prof. Borcoşi Daniela Gradiniţa P. N. Nr.3. Rm.Vâlcea-Prof. Danes Mariana,Prof. Antonie Ana Maria Gradinita P.N.Nr.6 Rm.Valcea-Prof. Soare Ionela Liceul Tehnologic Henri Goanda- Dir., prof. Grigorescu Constantin,Director, prof. Rizea Daniel, prof. Petrescu Angela Scoala I. G. Duca Rm.Valcea-Prof.Stoian Adela Gradinita P. P. N.Balceascu: Prof. Brenoaia Aurora/Badita Elena Nr. 1 - Noiembrie 2013

Gradinita P.P.Nr.14 Rm.Valcea-Tucan Nicolita Scoala cu clasele I-VIII Nr.10 Rm.ValceaDumitriu Constantina Scoala Anton Pann-prof. Craciun Nicolita Colegiul Tehnic Forestier Rm.ValceaGeorgescu Ramona Grup Scolar Sanitar „Antim Ivireanul”Marinescu Monceanu Anca Colegiul CNI „Matei Basarab”-Monceanu Manuela Grup Sc. Ind. Nicolae Plesoianu-Dir. Prof. Nicula Cristina,Prof.Purice Corina Scoala generala Ne.5 Rm.Valcea-Dir.Prof. Stoenescu Gheorghe ,Prof. Stefanescu Daniela Gradiniţa P.P.Ostroveni 1 Rm.Vâlcea- Prof. Aniniş Violeta şi Ţuca Maria/Stanciu Maria/Dragusin Ioana Grup ţintă • Preşcolari/Elevi • Cadre didactice • Parinti Resurse materiale • Contribuţii personale ale copiilor din unităţile şcolare implicate in proiect, ale cadrelor dicatice şi ale comunităţii locale • Cărţi pentru copii Metodologia Proiectul „ Si noi suntem alaturi de ei” se implementează pentru a colecta jucării, cărţi, îmbrăcăminte încălţăminte şi bani pentru copii din şcolile si grădiniţele rurale defavorizate Proiectul se derulează sub sloganul „Sunt mic dar am o inimă mare.” Durata proiectului Martie 2012 – iunie 2013 cu posibilitate de prelungire Resurse umane • Cadre didactice participante în aplicarea proiectului • Prescolari • Părinţi Beneficiari direcţi Copii cu posibilitati materiale precare Activităţile planificate 1. Noiembrie 2012 „Cartea, prietena copiilor” – acţiune de colectare de cărţi pentru copii în vederea îmbogăţirii bibliotecii grădiniţelor si şcolilor din judet. 2. Decembrie 2012 „Crăciunul uneşte inimile ” – colectare de cadouri cu ocazia sărbătorii Crăciunului 99 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 3. Martie 2013 „În martie îţi dăruiesc un mărţişor în semn că te iubesc.” – confecţionare de marţişoare pentru copii de la gradiniţele si scoli. Expoziţie cu vânzare 4. Aprilie 2012 „Iepuraşul te iubeşte” – acţiune de colectare de cadouri (jucării, dulciuri, îmbrăcăminte) cu ocazia Sărbătorilor de Paşti;Expozitie cu vanzare de icoane realizate de copii . 5. Iunie 2013 „Prieteni mici cu inimă mare” – acţiune caritabilă care constă în colectarea de bani in cadrul concursului „Cursa Raţuştelor” - Editie A II-a pentru copii defavorizaţi Evaluarea • Fiecare acţiune desfăşurată va fi monitorizată urmărindu-se astfel modul de derulare al activităţilor proiectate cât şi popularizarea proiectului • Mediatizarea proiectului la nivel local • Cadrele didactice implicate in derularea proiectului vor primi adeverinte de volintariat

Realizarea educaţiei morale a preşcolarilor, prin activităţile cu conţinut religios Educ. Ciutescu Verginica Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi, in acelaşi timp, il inalţă prin iubire. Educaţia religioasă se realizează in familie, Biserică ,gradiniţă şi şcoală, de către părinţi, preoţi ,educatoare şi profesori. Există o strânsă legătură intre aceşti factori educativi, conlucrarea lor determinand transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare. O educaţie temeinică şi durabilă este cea incepută in familie, incă din fragedă copilarie, continuată in grădiniţă,şcoală şi consolidată prin diferite activitaţi ce se derulează in Biserică şi societate. Prin ora de religie suntem educaţi in spiritul onestităţii, al promovării valorilor morale, al iubirii de Dumnezeu. Rămân ecouri adânci in mintea şi sufletul celui care acum incepe să se 100 | 367

formeze: bun, ascultator, harnic, rabdator, iubitor de dreptate si adevăr. Prin educaţia religioasă trebuie să realizam de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea ne ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi şi materializarea in comportamente integratoare in viaţa comunitaţii din care facem parte şi a societăţii in ansamblu. In aspiraţia noastră către perfecţiune, ne raportăm la fiinţa divină, la Dumnezeu, pentru că El este singurul model formativ existenţial. In cultivarea sufletului educaţia religioasă nu este unilaterală; ea apelează şi, chiar mai mult, işi găseşte unele premise care o fortifică in educatia civică, estetică,morală. Cercetările in domeniul psihologiei copilului ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu trăsăturile de voinţă şi caracter in formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă ,care are in vedere cunoaşterea, inţelegerea şi practicarea binelui in viaţa socială şi adaptarea la viaţa comunităţii, educaţia religioasă trebuie privită intr-o strânsă legătură cu educaţia morală, acordându-i fundament divin. Educaţia moral-religioasă trebuie să inceapă incă din primii ani de viaţa in familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de inţelegere a copilului pentru a se forma in sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul carora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Pentru ca să avem tineri frumos formaţi, educaţia religioasă trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă prin Botez, în primul rând, apoi prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine periodic in familie, unde va primi şi primele noţiuni religioase care vor fi aprofundate in cadrul organizat din gradiniţă şi şcoală. Ştiind că educaţia religioasă este posibilă de la o vârstă fragedă ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea elementelor de educaţie religioasă la grădiniţă este un lucru necesar şi important. În cadrul activităţii de educaţie religioasă – activitate desfăşurată alături de altele ( educarea limbajului, matematică, cunoaşterea mediului, educaţie fizică, educaţie plastică, educaţie muzicală) – urmărim să le explicăm copiilor cu răbdare semnificaţia unor pilde creştine, arătându-le copiilor modele de comportament creştin şi ajutându-i să-şi formeze atitudinile corecte. Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat o parte, să anuleze pornirile rele iar pe de altă parte, să le cultive pe cele bune. Iată de ce educaţia religioasa trebuie să înceapă de la vârste foarte mici, iar aceasta se face in primul rând prin exemplul personal al părinţilor, al cadrelor didactice prin găsirea acelor mijloace prin care copilul să devina cuviincios şi credincios. Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea el crede că tot ce face omul matur este bine. Oricat de mic este copilul ,el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la părinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc. De aceea trebuie să invaţăm copiii să se inchine şi să se roage de când sunt foarte mici, astfel încât să devină o necesitate „Rugaţi-vă neîncetat” cum spunea Sf. Apostol Pavel. Putem afirma că, pe lângă rolul fundamental al educatoarei în formarea calitaţilor morale şi creştine la preşcolari se adaugă rolul familiei şi rolul preotuluislujitor al credinţei şi sfiinţeniei, împreuna ducând la cultivarea atitudinii morale şi a credinţei copiilor. Copiii pot fi invăţaţi diferite poezii, rugăciuni si povestiri religioase. Însă, conţinutul trebuie astfel ales încât să se respecte particularităţile de vârstă ale copiilor, deoarece învaţătura creştină cuprinde şi adevăruri de credinţă mai greu de înţeles. Deasemenea conţinutul selectat trebuie corelat cu noţiunile pe care le asimilează din alte arii curriculare: ştiinţe , arte, educaţie pentru societate, limbă şi comunicare. Valorile morale ca: bunătate, răbdare, compasiune, toleranţă, respect, cinste, generozitate, iertare,optimism, încredere, bucuria în faţa „minunilor” vieţii sunt desprinse ca mesaj din fiecare categorie de activitate preşcolară, dar, poate educaţia religioasa este cea care le scoate în evidenţă mai pregnant. Suportul dobândirii acestor valori morale va constitui baza formării unei atitudini corespunzatoare faţă de societate, faţă de invaţătura creştină şi nu în ultimul rând, a dezvoltării omului ca individ. Ca educatoare am căutat în cadrul parteneriatului „Copiii- o binecuvântare a Domnului” dintre gradiniţa noastră şi biserica ,să ducem la îndeplinire câteva obiective specifice educaţiei religioase la preşcolari: • să indentifice principalele calităţi ale unui bun creştin; • sa recunoască in faptele sfinţilor modele de comportament creştin; • să cunoasca şi să folosească adecvat limbajul din sfera valorilor religioase; Nr. 1 - Noiembrie 2013

• să respecte reguli de comportament moralcreştin in familie şi la gradiniţă; • să-şi formeze desprinderea de a se ruga; • să manifeste înţelegere şi respect faţă de cei de alte credinţe şi convingeri. Parteneriatul a avut grup-ţintă grupa pregătitoare şi s-a desfăşurat pe durată de un an.Pentru realizarea obiectivelor copiii au participat la diverse acţiuni propuse: • observări: „La biserică”, „Icoanafăcătoare de minuni”; • lecturi dupa imagini: „Crucea Sfântă”semnul sfintei cruci ,”Dumnezeu-Tatăl Ceresc al tuturor”, „Biblia-Cartea Cărţilor”, „Bunavestire”, „Sfintele Paşti”; • învătări de cântece cu conţinut religios „Pentru Tine, Doamne!”, colinde; • audierea unor lecturi, povestiri religioase: „Povestea Sf. Dimitrie-izvorâtorul de mir”, „Povestea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, „Povestea Sf. Nicolae”, „Floriile”, „Un copil milostiv şi un om drept”, „Povestea lui Moş Craciun”; • audierea unor casete audio; • memorizări: „Înger, îngeraşul meu”, „Tatăl nostru”, „Doamne, Doamne Ceresc Tată”, „Cuvine-se cu adevărat”; • convorbiri: „Rugăciunea- calea directa spre Dumnezeu”, „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, „Ce sunt îngerii?”, „Ce înţelegem prin cer?”, „Cine e Fecioara Maria?”; • confecţionarea de podoabe specifice diferitelor sărbatori creştine: „Pregătire de Craciun”, „Ornamente pentru Paşti”, „Cizmuliţa lui Moş Nicolae”; • vizite la biserica cu participarea la slujbe religioase, excursii la mănăstire; • convorbiri cu participarea preotului: „Postul Naşterii Domnului”, „Postul Sfintelor Paşti”, „Patimile şi răstignirea Domnului”, „Învierea Domnului”; • desene: „îngerul păzitor”, „Ce vrem să ne aducă Moş Nicolae”, „Felicitări de Paşti”. Putem spune că educaţia religioasă ajută omul să se definească, aşa cum spunea şi Părintele Galeriu „Omul işi construieşte un univers spiritual, o viaţa interioară; aceasta il determină, îl defineşte. Iar în lumea lui interioară, vederea spirituală creşte cu fiecare întrebare şi răspuns despre fiinţe şi lucruri, cu fiecare inţeles nou dobândit despre lumea 101 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Lui Dumnezeu”. Religia este o forma a conştiinţei sociale care prin teorii şi practici specifice reprezintă un temei al celor mai profunde reflecţii umane, expresia năzuinţei permanente a omului de cunoaşte, de a şti, de a se îndoi de ceea ce cunoaşte, de a depăşi existenţa concretă pentru a pătrunde într-o lume ce se află dincolo de aspectele obiective. Omul ca existentă multidimensională se raportează la existenţa nu numai prin raţiune şi pragmatism ci şi prin simţire şi trăire contemplativă, pendulând neîncetat între existenţa „profană” si existenţa „sacră”, ceea ce face ca experienţa religioasă să fie considerată ca fiind cosubstanţială fiinţei umane. „Un om perfect raţional este o abstracţie; el nu poate fi întâlnit niciodată în realitate. Orice fiinta umana este constituită, în acelaşi timp, din activitatea conştientă şi din experienţele iraţionale”( 5, p.183). Tocmai de aceea, R. Hubert considera că nu poate fi exclusiv raţională sau exclusiv religioasă. Educaţia nu este şi nu poate fi deplină, dacă nu asigură armonia între cuplul suflet - spirit şi cuplul viaţă - corp, conferind o formaţie spiritual - religioasă personalităţii umane în devenire. Conştiinţa religioasă se situeaza la baza întregii dezvoltări spirituale, răspunzând necesităţii de împlinire a fiinţei umane. Educaţia religioasă pregateşte omul pentru o percepţie autocuprinzătoare a realităţii, mult mai adânca si semnificativă. Ea are menirea de a stimula conştiinţa în vederea elaborării unei viziuni personalizate asupra existenţei şi construirii unui sens existenţial propriu. Educaţia religioasă vizează, în egală masură, sarcini informative şi sarcini formative.(6, p.203). a) Sensul informativ al educaţiei religioase priveşte asimilarea unei culturi religioase care include un set de cunoştinte specifice cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, concepte şi idei privind istoria diverselor credinte şi religii ale umanităţii şi impactul lor asupra culturii naţionale şi universale. Prin aceasta educaţia religioasă se constituie într-o componenta a educaţiei pentru valori, a educaţiei integrale fiind strâns legată de educaţia intelectuală, estetică, morală şi civică şi asigurând continuitatea spirituală la nivel social şi individual. b) Sensul formativ al educatiei religioase constă în implicarea tuturor capacităţilor intelectuale în descifrarea şi trăirea sensurilor adânci ale existenţei prin interiorizarea normelor religioase, prin valorificarea substratului moral intrinsec al valorilor religioase si prin traducerea în fapt a acestora. Privită din perspectiva rolului formativ, educatia religioasa 102 | 367

trebuie sa promoveze consecvent vibraţia interioară şi trăiri afective profunde, să stimuleze şi să întreţină vie sensibilitatea şi imaginaţia, să se finalizeze într-o serie de comportamente ale copilului în relatiile cu propriul eu, cu semenii si cu transcendenta (3, p.172). Ea trebuie să valorizeze cele mai nobile sentimente ale omului, să mobilizeze şi să orienteze comportamentul, conjugându-se cu etica, morala. Educaţia religioasă trebuie să plece de la principiul respectării valorilor fundamentale ale umanităţi; respectarea drepturilor omului, cultivarea toleranţei, libertatea de conştiinţa şi religioasă, dreptul de a crede sau nu, dreptul de a adera sau nu la o credinţă religioasă. Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă avansată dovedesc, fără drept de tăgadă, că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar vârsta preşcolară, cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă în grădiniţă este un lucru important şi necesar, un demers în care sunt importante nu doar idealurile şi obiectivele educaţionale, ci şi metodele intuitiv-practice şi narative. Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă, educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală, acordându-i fundament divin. Acest proces simbiotic trebuie început încă din primii ani de viaţă a copilului, dat fiind faptul că la vârsta preşcolară acesta este mai receptiv la diversele influenţe care se exercită asupra lui. La capitolul „Educaţia pentru societate” din Planul de învăţământ pentru preşcolari sunt cuprinse şi elemente de educaţie religioasă, dintre care amintim: 1. Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu; 2. Cunoaşterea unor obiceiuri creştineşti specifice sărbătorilor religioase (Crăciunul, Boboteaza, Buna Vestire, Floriile, Paştele etc.); 3. Educarea atitudinilor de toleranţă între copiii care aparţin diferitelor culte In ceea ce priveşte activitatea mea la grupă, fiecare sărbătoare religioasă este pregătită printr-o suită de activităţi: povestiri, memorizări, activităţi muzicale, artistico-plastice, practice, serbări, plimbări şi vizite la lăcaşuri sfinte, activităţi importante, în egală măsură, pentru pregătirea psihologică a copiilor, pentru înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor sărbătorilor religioase propriu-zise. Folosind mijloacele şi metodele potrivite Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nivelului de înţelegere a copilului, trebuie să ne Educaţia religioasă în grădiniţă aplecăm cu grijă, delicateţe şi răbdare, cu pricepere şi numai în cunoştinţă de cauză asupra educaţiei Prof. Gisca Claudia religioase a preşcolarului. În felul acesta, copiii vor Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu deveni mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori, reuşind Vâlcea să-i convingem totodată că cei care se încredinţează în mâinile Domnului vor deveni desăvârşiţi, aşa cum El însuşi este desăvârşit în dragoste, în Religia creştină ne-a fost adusă în dar de înţelepciune, în bucurie, în frumuseţe şi nemurire. Şi Mântuitorul nostru, Cel ce a fost numit de apostolii vor ajunge să-l iubească pe Dumnezeu, aşa cum El săi , şi apoi de toată istoria creştină,Învăţătorul, Acel însuşi ne-a iubit pe noi Pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul ,morala, Bibliografie credinta şi iubirea. Biserica şi religia propăvăduită de aceasta au preluat rolul Fiului lui Dumnezeu de 1. Antonescu, G.G: „Educatia morala si la începuturile creştinismului,îndrumând oamenii religioasa în scoala româneasca” 1937 Ed. pe calea cea bună şi învăţându-i numai lucruri bune Cultura Româneasca, Buc. pentru a fi plăcuţi luiDumnezeu. 2. Bontas I.: „Pedagogie”, Ed . ALL, Dar în încercarea de a ridica moral şi spiritual Bucuresti,1994 generaţiile în diversitatea lor, Biserica(religia) trebuie 3. Cucos C.: „Pedagogie”, Ed. Polirom, Iasi, să înfrunte secularizarea de origine apuseanaă, 1998 care tinde să-L elimine pe Dumnezeu din realitatea 4. Jinga, I., Istrate El: „Manual de pedagogie”, obiectivă a lumii punând în locul Său omul. Ed. All, Buc, 1998 Însă oare ,omul este vrednic de o asemenea 5. Hestin, H.: „Ştiinta religiilor”, Ed. transpunere? Nicidecum. Suntem făcuţi după chipul Humanitas, Buc.1993 şi asemănarea Lui, sufletul nostru este dat de El, dar 6. Pleopeanu I. „Înger, îngeraşul meu!”- a-I lua locul nu este cu putinţă. Educaţie religioasă, Ed Corint Bucureşti, Poporul român s-a născut creştin-ortodox, 2003 fiind cel mai vechi neam creştin din această parte a 7. Răducu A., diac. N. D. Odăianu, diac. Europei, popor încreştinat de însuşi primul Apostol V. Badescu, pr. S. Filip - „Îndrumator - al Domnului nostru Iisus Hristos- Sfântul Apostol Educatie religioasă” vol.1 şi vol.2, Ed Andrei- ocrotitorul Dobrogei şi al României. Grafika Print, Bucureşti, 1999. Ce înseamnă ortodoxie ? Înseamnă dreapta 8. „Abecedarul micului creştin”, Editura credinţă pe care creştinul o primeşte în casa Domnului Didactica şi Pedagogică R.A,Bucureşti, pe acest pământ românesc, care este Biserica. 1998 - „Istorioare duhovniceşti pentru Indiscutabil, prezenţa Bisericii şi implicit, misiunea copii”, Editura Biserica Ortodoxă, întreprinsă de aceasta în toate compartimentele Alexandria, 2002 societăţii este o realitate vie, dar care astăzi, din 9. „Curriculum pentru educaţia timpurie” păcate se confruntă cu obstacole ivite din dileme şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi încrâncenări. Tineretului, 2008. Din fragedă copilarie, omul trebuie format în spiritul credinţei, iubirii,binelui, adevărului, dreptăţii, iar aceasta se realizează în grădiniţă în cadrul categoriei de activitaţi ,,Educaţie pentru societate”(Elemente de educaţie religioasă). Cunoaşterea simbolurilor religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a importanţei Acestuia în viaţa creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce pot fi atinse în activităţile din grădiniţă. Influenţa religiei asupra copilului şi a omului Nr. 1 - Noiembrie 2013

103 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat matur este benefică, îi face mai buni, mai toleranţi cu continut moral , care sensibilizeaza afectiv copilul. ceilalţi, mai apropiaţi ,mai dornici de a-i ajuta şi nu In formarea personalitatii copilului in spiritul moralare niciun efect dăunator ci dimpotrivă. crestin am folosit doua modalitati de educatie: Educaţia religioasă îl ajută pe copil să • educatia formativa, ce se concretizeaza cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, in dezvoltarea orizontului cultural, a trasaturilor psihice si morale; faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creştin. • educatia informativa, avand ca obiectiv acumularea de catre copii a acelor ,,Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe informatii si cunostinte care sa permita alţii şi a-şi veni unii altora în ajutor oamenii au nevoie integrarea in clasa I , cat mai eficient si rapid. de religie”.(M. EMINESCU, OPERE,VOL.12/1985) In realizarea celor doua obiective se are in Bibliografie vedere buna crestere si educare a copiilor, acestia fiind viitorul umanitatii. La inceput le-am vorbit copiilor 1. ,,Îndrumator pentru elemente de despre Dumnezeu, le-am spus ca El a creat lumea in educaţie religioasă în învăţământul care traim, a creat cerul si pamantul. Stiti desigur ca preşcolar”Bucureşti ,1999,Ed.,,Grafika la caderea noptii , cand se sting luminile, totul dispare brusc in intuneric. Odinioara, pretutindeni, domnea o Print,, 2. Revista Învăţământului Preşcolar , nr. bezna adanca. Pe atunci nu exista inca nimic : nici 3-4/2005 , Bucureşti , Ed. ,,Coresi ” , 2005 ierburi , nici copaci , nici flori, nici pasari frumoase , nici chiar cerul, nici pamantul. Tot universal era , pag. 152-157 ; 3. P. S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg un imens intuneric si haos .Si atunci Dumnezeu a şi Irbitk – „ Călăuziri pentru creşterea şi creat aceasta minunata lume. Noi stim ca nimic nu educarea ortodoxă a copiilor ” , Bucureşti, se face de la sine. Frumusetea si armonia lumii ce ne inconjoara este o graitoare maretie a lui Dumnezeu. Biblioteca Teologică Digitală , 2005 Pentru consolidarea cunostintelor referitoare la facerea lumii si a omului, am prezentat copiilor diferite imagini color cu nasterea Domnului, Educatia religioasa în gradiniță rastignirea si Invierea Domnului. Pentru a intelege mai bine puterea nevazuta a lui Dumnezeu , binefacerile Lui asupra naturii si a omului ,le-am prezentat copiilor Prof. Vasile Maria lecturile: Fiti buni cu vietuitoarele, Sa iubim florile si Gradinița cu Program Prelungit Nord 2 Rm Valcea natura, Sa ne iubim unii pe altii. Ei au fost profound impresionati de continutul acestor lecture. ,,Parintilor, cresteti-va copiii vostri in S-au bucurat ca puii de randunica au scapat cu viata si au acuzat fapta copilului care vroia sa le temerea, invatatura si intelepciunea Domnului!,, (Sf. Apostol Pavel) faca rau, s-au bucurat de dragostea cu care Dumnezeu are grija de plante si le trimite soare, ploaie , astfel ca Invatamantul este o investitie pe termen lung, pamantul rodeste si da oamenilor hrana cea de toate fapt ce ramane valabil pentru toate etapele istorice zilele. In urma acestor lecture copiii s-au oferit sa parcurse de un popor.Educatia religioasa a unei generatii incepe in familie , de la o varsta frageda puna firimituri pasarelelor, sa ingrijeasca plantele de si continua pana la maturitate, in societatea in care la coltul naturii, au promis ca nu vor mai calca iarba adultul s-a integrat. De la familie pana la societate, si florile . In vederea formarii conduitei moral-civice fata de natura inconjuratoare , i-am invatat pe copii copilul trece prin acea institutie, numita ,,scoala“. Cercetarile stiintifice de psihologie si poezia Ochiul lui Dumnezeu : pedagogie au aratat ca valoarea educatiei din copilarie pune o amprenta pe care individul o poarta toata viata. ,,Nimanui sa nu faci rau Pentru indeplinirea obiectivelor educatiei Ca te vede Dumnezeu moral-religioase, este necesr sa desfasuram cu copiii Tu, cand vezi un vierme mic, activitati, jocuri, poezii, povestiri cu un pronuntat Nu-l strivi, nu-i fa nimic, 104 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Rau nu-ti face nici un pic Sa nu-i faci nici tu nimic! Cast il vezi de mititel Dumnezeu stie de el Lasa-l si nu-i face rau Ca te vede Dumnezeu! “

Tot in cadrul lectiilor moral-civice le-am spus copiilor despre felul in care oamenii vorbesc cu Dumnezeu prin rugaciune. Le-am vorbit despre puterea rugaciunii si despre importanta cesteia. Rugaciunea este ascultata de Dumnezeu in tot locul, dar biserica este casa sfanta unde Duhul Sfant este intotdeauna present . I-am invatat pe copii cantecul: Veniti , copii , la rugaciune , cantec ce constituie un indemn crestin la rugaciune in biserica Domnului: ,,Veniti ,copii, la rugaciune, In casa Dmnului cel sfant Veniti, copii ,plecati genunchii Si fruntea voastra la pamant.

Cand clopotele-ncep sa bata, In zori cu glasul lor duios Rasuna-n undele lor tainic Cgemarea Domnului Hristos !”

Bibliografie 1. ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar”Bucureşti, 1999, Ed. ,,Grafika Print,, 2. Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 3-4/2005, Bucureşti , Ed. ,,Coresi ”, 2005 , pag. 152-157 ; 3. P. S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor” , Bucureşti, Biblioteca Teologică Digitală , 2005

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfântul Apostol Andrei Apostolul Românilor Agape Magdalena Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu”, Iași Sfântul Andrei este unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți, acest lucru datorânduse personalității și activității sale misionare. Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos care a predicat Evanghelia într-o parte a teritoriului țării noastre, Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), aducând la credința creștină pe strămoșii noștri geto-daci. Pentru că a adus creștinismul în țara noastră, el este cinstit în mod deosebit de poporul român, care a făcut din ziua sa de prăznuire o sărbătoare bisericească națională. Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului GhenizaretGalileea și a fost frate cu Simon Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Ca și tatăl lor de la care au învățat meseria, Andrei și Petru erau pescari. Amândoi s-au numărat printre “ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost și el martor, alături de alți ucenici, la botezul Domnului și la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, întărinduse în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi după botezul Domnului în Iordan, Ioan Botezătorul stătea pe țărmul acestui râu cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind această mărturisire, cei doi ucenici au pornit după Iisus, în dorința de a-L cunoaște. Iisus i-a observat și i-a întrebat: “Ce căutați?” La care ei au zis: “Învățătorule, unde locuiești?” El le-a zis: “Veniți și veți vedea”. Au mers deci și au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anunțat apoi și pe fratele său Simon Petru că “a găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41). Astfel, Andrei a fost primul chemat la ucenicie alături de Ioan a lui Zevedeu și Simon Petru, intrând în rândul celor 70 de ucenici ai Mântuitorului. Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei prin cuvintele: ”Pe când umbla 105 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat (Iisus) pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, și le-a zis: ”Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el.” (Matei 4,18-20; Marcu1,16-18). Misiunea la cer erau chemați era să-L urmeze în permanență pentru a-i asculta învățătura și pentru a o vesti apoi în întreaga lume. Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfântul Andrei doar de doua ori: la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești (Ioan 6, 8-9), iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, au înstiințat pe Domnul că niște elini (greci), veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22). Alături de ceilalți ucenici, a fost trimis și Andrei de către Mântuitorul la propovăduire (Matei 10 si urm). L-a însoțit pe Mântuitorul pe drumurile Țării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârșit, a ascultat cuvintele Sale de învățătură și parabolele pe care le-a rostit în fața mulțimilor, a suferit alături de ceilalți apostoli, atunci când Domnul a fost prins, judecat, chinuit și apoi răstignit pe cruce; s-a bucurat alături de ei când a aflat de minunea învierii din morți și L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi și după opt zile, apoi la arătarea din Galileea, când au primit porunca predicării Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19). După Pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii din anul 30, Sfinții Apostoli și apoi ucenicii lor, au început să predice noua învățătură adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Prin tragere la sorți Apostolii au primit anumite teritorii unde să predice. Potrivit tradiției bisericești și a mărturiilor istorice, Sfântul Andrei a primit teritoriile țărilor din jurul Mării Negre. Mai întâi a creștinat Armenia, Iviria și Sciția Mare, adică Ucraina de astăzi, apoi a creștinat Crimeea, sudul Basarabiei și, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulți din Sciția Mică, adică Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peșteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peștera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi și se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul județului Constanța. Astăzi s-a construit acolo o mânăstire mare cu hramul ”Sfântul Apostol Andrei”. 106 | 367

Numele Sfântului Andrei și legăturile cu țara noastră au fost introduse în cultura română de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei prin lucrarea „Viața și petrecerea sfinților”. De unde pornește tradiția istorică despre Sfântul Andrei și cum a putut ajunge aceasta în zilele Sfântului Mitropolit Dosoftei? Cea dintâi consemnare istorică și cea mai valoroasă este afirmația părintelui istoriei bisericești, Eusebiu de Cezareea, în opera sa „Istoria bisericească”: „Când Sfinții Apostoli și ucenici ai Mântuitorului s-au împrăștiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiției, i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei, Scytia…” Aria de evanghelizare a Sfântului Andrei este mult lărgită de cele două variante ale „Pătimirii Sfântului Apostol Andrei” din „Sinaxar al Bisericii constantinopolitane” (sec.X). Cea de-a doua variantă care extinde exemplificarea regiunilor de evanghelizare este considerată că a stat ca bază informativă și pentru Sfântul Mitropolit Dosoftei. Tot aici se afirmă că Sfântul Andrei a hirotonit episcop la Odessos (Varna de azi) pe ucenicul său Amplias. Epifanie Monahul în sec. al IX-lea consemna în „Viața Sfântului Apostol Andrei”: „ Andrei luânduși discipolii săi a mers în Frigia Pacatina, iar de aici a mers în Mysia (Moesia) la Odyssopolis (Varna) și după câteva zile l-a pus episcop pe Apion”. În sec. al XIV-lea, istoricul bizantin Nichifor Calist în „Istoria bisericească” spune că Sfăntul Andrei „a predicat la antropofagi, în pustiul Scitic și pe ambele țărmuri ale Pontului Euxin, de nord și de sud”.„Doctrina siriacă a apostolilor” arată localitățile și regiunile unde a propovăduit Sfântul Andrei: „Niceea și Nicomidia și întreaga țară a Bitiniei și Gothiei cu regiunea din jur, până la marele fluviu ale cărui maluri ne despart de barbari”. În toate aceste exemple întâlnim regiuni care privesc cu siguranță teritoriul românesc: Scytia, regiunile de la Dunăre, Moesia, Tracia, Gothia. În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe tărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din stânga Prutului, adică din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomenește de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian, cel din urmă ascultând și slujba săvârșită acolo. Există apoi câteva denumiri de ape și locuri ca “Pârâiașul Sfântului Andrei”, “Apa Sfântului” sau “Peștera Sfântului Andrei”. Sfântul Apostol Andrei nu s-a mărginit numai Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii și geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi și preoți, așa cum făcea și Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Numai așa se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis (Constanța de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care “șia pus mâinile” Sfântul Apostol Andrei au hirotonit, la rândul lor, alți episcopi, preoți sau diaconi pentru noile comunități creștine de la Pontul Euxin, ca să se asigure “succesiunea” neîntreruptă a preoției și care au devenit propovăduitori ai noii credințe în rândul autohtonilor geto-daci, iar mai târziu daco-romani. După succesul pe care l-a avut în Dobrogea de astăzi, unde mulțimile au fost înflăcărate de cuvintele sale, Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia, prin Macedonia, prin Grecia și a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în orașul Patras. Aici a creștinat mulți închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiștile idolilor și a mărturisit pe Hristos cu multă putere. Văzând aceasta ighemonul cetății ce se chema Egheat l-a prins, l-a bătut și l-a aruncat în temniță cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulți credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire. Considerându-se nevrednic să fie răstignit pe o cruce asemenea celei a Învățătorului său, a cerut și a fost răstignit pe una în formă de „X”, numită până astăzi „Crucea Sfântului Andrei”. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârșitul secolui II, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaște anul martiriului său; unii istorici îl fixează în timpul persecuției împaratului Nero, prin anii 64-67, alții mult mai târziu, pe la sfârșitul veacului “apostolic”, în cursul persecuției împaratului Domițian. De-a lungul istoriei moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost mutate în mai multe locuri. Au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitală Imperiului Roman de Răsărit, prin anii 356357, cu prilejul sfințirii bisericii “Sfinții Apostoli”. La câțiva ani după Cruciada a patra, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni și s-a creat aici o “Patriarhie latină” în locul celei ortodoxe, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și asezate în catedrala din Amalfi. În aprilie 1462, în timpul papei Pius II, capul său a fost așezat într-o biserică din Roma. De aici, pe baza unei hotărâri a Vaticanului, în semn de frățietate creștină, capul său a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind așezat Nr. 1 - Noiembrie 2013

- în cadrul unor festivități religioase - în biserica cu hramul Sfântul Andrei din orașul Patras. Capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus și în România, în anul 1996, la Iași, de unde a fost dus la Galați. Părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei se află în catedralele din Galați și Constanța. Dintotdeauna Sfântul Apostol Andrei s-a bucurat de o deosebită prețuire în bisericile rusă, greacă și română, ca unul care a adus la Hristos pe locuitorii acestor teritorii. Biserica noastră îl consideră nu numai „cel dintâi chemat la apostolie”, ci și cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri, un adevărat „apostol al neamului nostru”. De aceea, noi românii trebuie sa fim mândri că avem o țară creștină de origine apostolică. În calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Apostol Andrei este prăznuit la 30 noiembrie. Această zi premerge zilei de 1 Decembrie , Ziua Națională sau a unității românilor de pretutindeni. S-ar împreuna astfel sărbătoarea Bisericii cu sărbătoarea neamului, după cum Biserica și neamul au fost una în tot decursul istoriei noastre. Dumnezeu ne-a arătat, prin trimiterea Sfântului Andrei în Dobrogea că ne-a purtat și ne poartă o grijă deosebită. Ne-am născut creștini și români în același timp, iar Dumnezeu a fost acolo prin ucenicul său. El a fost cel dintâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului Hristos și iată, prin asemănare, noi am fost printre primii chemați la adevărata credință în Dumnezeu. Sfântul Andrei, ca de altfel toți ucenicii Mântuitorului Hristos, a lăsat tot ceea ce avea: familie, prieteni, locurile natale și a mers în locuri necunoscute, locuri de multe ori neprimitoare, și s-a transformat în exemplu de râvnă, credință și iubire. Părintele Cleopa spunea că Sfântul Andrei „ne-a eliberat de demoni și de patimi și ne-a unit cu Hristos prin jertfă și Liturghie. Ne-a învățat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune și prin iubire”.Din exemplul vieții acestui sfânt trebuie să luăm și noi aminte, pentru a fi vrednici de numele de „creștin”. Datoria noastră, ca și creștini, este aceea de a păstra aprinsă flacăra dreptei credințe, căpătată de la Dumnezeu prin predica urmașului lui Hristos, Sfântul Apostol Andrei. Bibliografie 1. Păcurariu, Mircea, Sfinți daco-romani și români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p.19-24 2. Cleopa, Ilie, Predici la praznice 107 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat împărătești și la sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996, p.263-266 3. ***, Ziarul Lumina, Ediția de Moldova, nr.279, 2010, p. 6-7

Sfântul şi marele cărturar Antim Ivivreanul Prof. Bălescu Mariana Educ. Matei Dorina Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea ”În Bucureşti, la Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, peste tot „tiparniţe” ai semănat, „sămânţa de carte sfântă” să crească în pământul cel bun, făcându-te astfel următorul apostolesc...” (Acatistul Sfântului Antim Ivireanul) Perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a constituit una dintre cele mai prodigioase pentru cultura românească, aflându-se sub influenţa a două curente diferite: unul din Răsăritul ortodox, grecesc, reprezentat între alţii de patriarhii Dositei şi Hrisant Notaras ai Ierusalimului, iar celălalt din Occidentul catolic, italian, reprezentat de secretarul lui Brâncoveanu pentru limbile occidentale, Anton Maria del Chiaro din Florenţa. Sub influenţa acestora s-a creat în artă un stil propriu, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc. Alături de aceştia, au activat şi cărturari de neam român, precum fraţii Radu şi Şerban Greceanu, cronicarul Radu Popescu sau episcopii Mitrofan şi Damaschin de la Buzău. În acest context, prielnic dezvoltării culturii noastre, îşi va desfăşura activitatea şi călugărul georgian, cu nume de sfânt - Andrei. Acesta fusese luat ca rob de turci şi, eliberat ulterior, trăind pe lângă Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, unde a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă, deprinzând totodată şi meşteşugul sculpturii în lemn, al picturii, al broderiei şi al caligrafiei. A fost adus probabil pe la 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi călugărit sub numele Antim. Se pare că înainte de a ajunge în Ţara Românească, Antim a făcut un popas la Iaşi, unde 108 | 367

fusese înfiinţată tipografia grecească la mânăstirea Cetăţuia în 1680. Astfel a ajuns să lucreze în această tipografie, unde ar fi deprins meşteşugul tipăririi şi ar fi putut studia limbile română şi slavonă. Ajuns la Bucureşti prin 1690, Antim şi-a început activitatea la tipografia mitropoliei, sub conducerea episcopului moldovean Mitrofan al Huşilor, refugiat la curtea lui Brâncoveanu. În anul 1691, când acesta ajunge episcop de Buzău, conducerea tipografiei „domneşti” este încredinţată ieromonahului Antim, care avea să se identifice cu aspiraţiile ţării sale adoptive, depunând toate eforturile, priceperea şi talentele sale multiple în slujba ridicării Ţării Româneşti pe scara culturii. Sub conducerea sa se vor imprima aici 4 tipărituri: „Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon” (1691, în limba greacă), „Slujba Sfintei Paraschiva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul” (1692, în limba română), „Evangheliarul greco-român” (1693) cu gravuri deosebite şi „Psaltirea” (1694, în limba română), cu o dedicaţie către Constantin Brâncoveanu, protectorul său. Între anii 1694-1701, pentru meritele sale deosebite ca tipograf şi ieromonah, Antim a fost mutat la Snagov, ca egumen, unde va pune bazele unei noi tipografii, având posibilitatea de a imprima în mai multe limbi, sprijinind astfel şi alte popoare ortodoxe, prin tipărirea de cărţi pentru slavi, greci şi arabi (din Patriarhia Antiohiei). În această perioadă s-au tipărit la Snagov 15 cărţi: în limba greacă (7), în română (5), în slavonă (1) şi 2 cărţi bilingve (slavo-română şi greco-arabă). Acum au văzut lumina tiparului „Antologhionul” (1697), „Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă (1699), „Proschinitarul Sf. Munte Athos” (1701, greceşte), „Liturghierul greco-arab” (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume), „Evanghelia” (1697), „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu” (1698), „Carte sau lumină” (1699), „Învăţături creştineşti” (1700), „Floarea darurilor”(1701), toate în româneşte. Pentru lumea ortodoxă, în general, şi implicit pentru popoarele ortodoxe subjugate de Imperiul otoman sau de cel habsburgic, mitropolitul Antim a fost toiag de sprijin, până departe în Orient şi până la hotarele de Apus ale acestei lumi, „împărţindu-şi inima cu ortodocşii de pretutindeni”. Strădania sa pe linie tipografică va transcede astfel graniţele statului românesc, căci în 1699 trimitea în Georgia, ţara sa de origine, pe ipodiaconul Mihail Ştefan care, a pus la Tibilisi, bazele primei tiparniţe Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cu caractere georgiene, unde a tipărit mai multe cărţi în limba georgiană. În acelaşi an, Mihail Ştefan tipărea la Alba Iulia o “Bucoavnă” şi un „Chiriacodromion”. În 1706 instalaţia tipografică cu caractere arabe era donată Patriarhului Atanasie Dabas şi instalată la Alep. Tipografia de la Snagov îşi va înceta activitatea odată cu revenirea lui Antim la Bucureşti, deşi acesta va mai rămâne egumenul Mănăstirii Snagov încă 3 ani (1701-1704). El va continua pe aceeaşi linie, de fructuoasă activitate tipografică, tipărind alte 15 cărţi, cele mai multe (11) fiind în limba greacă, 2 în limba română ( „Noul Testament”, în 1703, tipărit pentru prima dată în Ţara Românească), una în slavo-română şi una greco-arabă („Ceaslovul”, 1702). Ca o recunoaştere a vredniciei sale, este ridicat în treapta arhieriei, devenind în anul 1705 episcop de Vâlcea, iar apoi mitropolit al Ungrovlahiei în 1708. În acestă calitate, activitatea sa îmbracă noi răspunderi, îngrijindu-se de viaţa morală a păstoriţilor săi şi de pregătirea preoţilor. A ctitorit Mănăstirea Antim din Bucureşti cu hramul „Tuturor Sfinţilor” (ridicată între 1713-1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. De asemenea a lăsat o serie de manuscrise care abordau chipuri ale personajelor Vechiului Testament sau făceau o analiză asupra moravurilor vremii sale. Sub îndrumarea noului episcop de Vâlcea se tipăreau începând cu anul 1705, la tipografia Mănăstirii Govora, alte 9 cărţi (3 româneşti, 3 slavoromâne şi 3 greceşti). Pentru preoţii români din Muntenia tipărea pentru prima dată „Liturghierul” şi „Evhologhionul”( 1706), realizând şi o lucrare originală despre taina pocăinţei, intitulată „Învăţătura pe scurt pentru taina pocăinţei”(1705). Activitatea de tipograf şi cărturar se continuă şi după înscăunarea ca mitropolit, preocuparea sa materializându-se în înfiinţarea unei noi tipografii, la Târgovişte, urmată de tipărirea a 18 cărţi (5 greceşti, una slavo-română, una slavo-greacă şi 11 româneşti). Se observă ponderea crescândă acordată tipăririi cărţilor de cult în limba română, necesare odată cu pătrunderea firească a acesteia în cultul divin public – „Psaltirea” (1710), „Octoihul” (1712), „Liturghierul” (1713), „Catavasierul” (1714) sau celor de îndrumare a tagmei preoţeşti, ca „Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor”(1710). În 1715 tipografia era mutată la Bucureşti, sub Nr. 1 - Noiembrie 2013

îndrumarea sa imprimându-se alte 2 cărţi în limba greacă. Cea mai înaltă expresie a cuvântului rostit, până la acea dată, o constituie însă opera sa de căpătâi „Predicile” sau „Didahiile”, pe care Antim le-a ţinut la unele duminici şi sărbători, în timpul păstoririi sale. Aceasta „îl aşează printre cei mai mari oratori bisericeşti ai tuturor timpurilor, cu nimic inferior clasicilor din Apus, şi mai cu seamă îl transformă pe Antim în întemeietorul oratoriei religioase la noi, la români.” Predica sa este o predică gândită şi trăită, compusă şi aşezată cu răbdare pe hârtie după regulile omileticii, şi expusă cu convingere, cu alte cuvinte o predică elaborată cu înaltă competenţă. Începând cu 1691, Antim, printr-o muncă dificilă şi îndelungată, va reuşi să strălucească în privinţa activităţii tipografice, tipărind sau supraveghind tipărirea a 64 de cărţi de diferite mărimi. Rodul muncii proprii îl constituie 38 de volume, restul fiind rodul strădaniilor ucenicilor săi: ipodiaconul Mihail Iştvanovici, Gheorghe Radovici şi ieromonahul Dionisie Floru. După limbă, Antim a tipărit 30 de cărţi în greceşte, 24 în româneşte, una în slavonă, 5 slavoromâne, 2 greco-arabe, una greco-română. Antim are 4 lucrări ale lui, la 10 le-a scris predosloviile, pentru 5 a întocmit versurile, la 6 a scris cuvântul de iertăciune de la sfârşit, iar 6 cărţi sunt traduse de el în limba greacă. Şase volume au fost tipărite cu cheltuiala sa, cinci cu blagoslovenia sa, iar 10 au fost date de pomană cititorilor. După cuprins, tipăriturile lui Antim se grupează în cărţi pentru combaterea calvinismului, catolicismului şi întărirea Ortodoxiei, cărţi de slujbă bisericească, cărţi de îndrumare religioasă şi filosofică şi cărţi populare. După criteriul nevoilor, aceste cărţi au căutat să răspundă cerinţelor lăuntrice ale neamului omenesc şi problemelor externe ale ţării. Strădaniile domnitorului şi ale neobositului mitropolit urmăreau să aducă în cuprinsul graiului şi cugetării româneşti marile valori ale gândirii timpului, îndeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg căile traducerilor, înnoirii culturii şi şlefuirii limbii. Prin cărţile româneşti date la lumină, înzestratul ierarh a pus temeliile vechii noastre limbi bisericeşti. Datorită activităţii sale tipografice foarte prolifice, caracterizate prin diversitatea lingvistică şi de conţinut, precum şi datorită grijii acordate pentru formarea unor ucenici care să-i continue activitatea, Antim Ivireanul este considerat – alături de Diaconul 109 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Deşi străin de neam, el a avut un rol crucial în introducerea definitivă a limbii române în cultul divin, reuşind să creeze o limbă liturgică românească limpede, înţeleasă de contemporanii săi, de aceea se cuvine a-i cânta cu cinste condacul: “Învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Antim, lauda arhiereilor Ţării Româneşti, podoaba cărturarilor şi dulce grăitor al înţelepciunii dumnezeieşti în graiul românesc te-ai arătat. Lupta cea bună luptând şi dreapta credinţă mărturisind, cu haină mucenicească preafrumos te-ai împodobit şi împărăţia lui Hristos ai dobândit. Pentru aceasta împreună cântăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Preafericite Părinte Antim.” Lupta dusă pe linie tipografică pentru apărarea dreptei credinţe ortodoxe va fi desăvârşită prin atitudinea neşovăielnică, de apărare a independenţei bisericeşti. Una din împrejurările în care Antim şi-a dovedit patriotismul a fost aceea în care Patriarhul Hrisant Notaras al Ierusalimului ajunsese să aibă sub jurisdicţia sa mânăstirile şi bisericile Ungrovlahiei şi ale Moldovei, fapt căruia Antim i s-a opus cu toată fermitatea, socotindu-l imixtiune anticanonică. Astfel Antim s-a constituit într-un apărător al independenţei bisericeşti a ţărilor noastre, apărând în acelaşi timp şi libertatea noastră, deoarece această problemă avea şi implicaţii politice. Tot dovadă de patriotism au fost şi cele două încercări ale lui Antim de a scutura jugul turcesc, prin colaborarea cu Petru cel Mare în lupta de la Stănileşti, din 1711, şi prin apropierea de austrieci, în 1716. Acest lucru i-a adus arestarea, caterisirea şi condamnarea la deportare pe viaţă la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, toate din pricina fanariotului Nicolae Mavrocordat, pe atunci domn al Ţării Româneşti. În plus, sultanul dăduse porunca de osândire la moarte, astfel că, pe 22 decembrie 1716, soldaţii care îl transportau spre muntele Sinai, l-au omorât, trupul fiindu-i aruncat într-un afluent al râului Mariţa, anume Tunigia, care trece prin Adrianopol. După ce Patriarhia Ecumenică l-a reabilitat, ridicând nedreapta sa caterisire, la câţiva ani după martiriul său, în vremurile noastre, respectiv în 1992, Biserica Ortodoxă l-a canonizat ca sfânt, recunoscându-i contribuţia pentru triumful deplin al limbii române în Biserică şi păstrarea autonomiei ei, cinstindu-l anual la data de 27 septembrie.

110 | 367

Bibliografie 1. Pr. Prof. Dr. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p.141-159 2. Arhim Bălan, Ioanichie Patericul românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Ed.a III-a, Galaţi, 1998, p.242-254. 3. Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei, Acatistul Sfântului Antim Ivireanul 4. Pr.Şerbănescu, Nicolae Mitropolitul Antim Ivireanul, în Mitropolia Olteniei, XVII (1966), nr.9-10, p.772-773

Sfânta Cuvioasă Parascheva – model de credință Prof. înv. primar Popescu Iustina

La 14 octombrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. In chip deosebit ea este cinstită în Moldova, întrucât de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași. Este cunoscută în popor și sub numele de “Sfânta Vineri” sau “Vinerea Mare”. Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumatate a veacului al XIlea. S-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinții ei erau oameni de neam bun și Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat credincioși, râvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, dupa ce a învățat carte, s-a călugarit sub numele de Eftimie; apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii, dar și de credincioși, a fost ales la vremea cuvenită episcop in localitatea Madite. Parascheva și-a petrecut anii copilariei în casa părinților sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe când avea zece ani a auzit citinduse într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voiește să vina duăa Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. Aceste cuvinte au impresionat-o atat de mult, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Acelasi lucru l-a facut si în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților ei. Mergând la biserică și ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Parascheva, care era pe atunci un copil, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o și s-a îmbrăcat cu hainele acesteia. Deseori, apoi, și-a împărțit hainele copiilor săraci. Într-o zi, pe când se plimba cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiță îmbrăcată în haine rupte. I-a fost milă de ea, dar neavând bani a dorit să-i dăruiască cruciulița de aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea a încercat să o oprească, spunând că nu este bine să dea de pomană cruciulița. Dar Sfânta Parascheva a spus: “Crucea ne-a învățat să fim milostivi. Cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie și mângâiere pentru acestă săracă fată căreia nu I se potrivește atâta sărăcie într-o lume care Îl are pe Hristos drept Stăpân?!” Dupa trecerea câtorva ani, si-a parasit parintii si “frumusetea acestei lumi”, retragandu-se “in adancul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de înățătură de la călugari și călugărițe cu aleasa viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a parasit capitala, indreptandu-se spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a ramas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile pe care le-a strabatut si Mantuitorul Iisus Hristos si Sfintii Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si cu rugaciunea, intocmai ca Sfantul Ioan Botezatorul, ca Maria Egipteanca sau ca atatia alti ostenitori spre cele duhovnicesti. Mitropolitul Varlaam al Moldovei in Cazania sa, tiparita la Iasi in 1643, spune ca acum nu mai avea grija “nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judecatii ce va sa fie”. Ea “pururea Nr. 1 - Noiembrie 2013

suspina si neparasit tanjea cumu-si va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta... ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea”. Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Si continua mitropolitul Varlaam in Cazania sa ca ea “fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad (Constantinopol, n.n.) veni. Si mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherna si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: N-am alta nadejde, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii indreptatoare, tu-mi fii folositoare... Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-am intors in lume, indrepteazama pana la sfarsitul vietii mele, ca alta nadejde nu am”. Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. “Acolo - continua mitropolitul Varlaam - truda catre truda si durere catre durere adauga, cu post si cu nedormire pe sine se infrumuseta..., cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, cauta din locasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu”. Impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul. A fost ingropata ca o straina, nimeni nestiind cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip minunat cine era acea straina. Se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, “aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma”. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva - i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste. In aceeasi noapte, o credincioasa pe numele Eftimia a avut aceeasi 111 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat vedenie. Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spune ca dreptcredinciosii crestini din Epivat au zidit o biserica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde vazuse ea insasi lumina zilei. Vestea despre acestea s-a raspandit in toata Peninsula Balcanica si in Asia Mica, incat multi credinciosi greci, bulgari si valahi din aceste locuri se indreptau spre Epivat ca sa se inchine la cinstitele ei moaste si sa-i ceara sa mijloceasca in fata tronului ceresc pentru ei. Bibliografie 1. www.creștinortodox.ro 2. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinții Daco-Romani și Români, 2004

Educaţia religioasă a elevilor de liceu Prof. Bălşeanu Anca Elena Prof. Fetea Didona Mădălina CTAM ,,Constantin Brâncuşi” Craiova Educaţia religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în baza valorilor şi atitudinilor pe care aceasta le propune. Ea reprezintă şi un mijloc de cunoaştere a trecutului istoric şi a valorilor culturale produse de creştinism vreme de două milenii. Dacă societatea doreşte pregătirea tineretului pentru o profesiune în viaţa socială, pentru Biserică ţelul îl reprezintă ,,restaurarea chipului lui Dumnezeu în om”. Creştinismul este o religie a bucuriei şi a vieţii. Biserica nu a interzis tinerilor accesul la distracţie sau la informare dar a încercat să dezvolte spiritul critic şi capacitatea de discernământ: ,,Să studiaţi scrierile autorilor profani aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nicio alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau cât la trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere” (după cuvintele Sfântului Vasile cel Mare). Religia creştină desemnează o serie de învăţături şi principii (iubirea 112 | 367

aproapelui, iubirea de Dumnezeu), este o doctrină religioasă şi o viaţă trăită în conformitate cu aceasta. Pornind de la aceste definiții pe care le-au dat sfinții, observăm că religia dorește dezvoltarea respectului și a stimei față de sine și de aproape, oferind o stare de echilibru și înțelegere credincioșilor. Fiind o parte integrantă a educației morale, acest tip de educație are un rol important în dezvoltarea personalității elevilor, promovând egalitatea de șanse și învățându-i că toți suntem egali. Educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. Mai mult, prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică, de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi, eroi, martiri şi, mai ales, caractere. Un factor important care contribuie la formarea individului, la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii, îl constituie educaţia religioasă. Preocupările tinerilor din societatea de astăzi sunt foarte diferite şi diverse: petrecerea timpului liber, mijloacele de informare, alegerea prietenilor, alegerea unor modele şi valori diferite, unele aflate în contradictoriu cu învăţătura creştină. Lipsa lor de experienţă, determină o educare spirituală, pentru alegerea criteriilor de selecţie şi de prelucrare a informaţiilor. Astfel, tinerii caută în familie, la şcoală sau în societate modele de comportament ca repere în formarea personalităţii lor. Cadrele didactice binevoitoare, deschise, îngăduitoare, trebuie să le dea copiilor o educaţie creştină, să-i formeze sufleteşte, să-i înveţe cum să dobândească evlavie şi bogăţie sufletească. Puritatea sufletească a dascălului este fundamentală pentru a face să se nască o legătură naturală cu sufletul copiilor. Adolescentul are nevoie de cineva pentru ca demersurile sale să fie aprobate şi confirmate prin experienţă comună, împărtăşindu-şi gândurile şi trăirile, de aceea trebuie să existe mereu Cineva cu care să comunice și căruia să I se confeseze; acest Cineva tolerează toate greșelile pe care tinerii le fac, îi iartă, iar prin pildele apostolilor îi ajută să și le îndrepte. Creştinismul reprezintă o valoare fundamentală a fiinţei neamului românesc ce îi ajută pe credincioși să se autocunoască. Valorile promulgate de religie transcend generalitatea abstractă, devenind bunuri Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat încorporate şi operaţionale pentru fiinţe, oricât de particulare ar fi ele. Aceste valori, cu toate că sunt elemente ale patrimoniului cultural comunitar, se sedimentează adânc în mentalitatea individuală, sub forma unor sinteze subiective, particulare, dar cu o forţă diriguitoare manifestă şi profitabilă. Educația religioasă se poate realiza în mediul școlar prin modelare, prin educarea caracterului şi a voinţei; omul se defineşte prin libertate şi responsabilitate în faţa sinelui, a comunităţii şi a istorie, de aceea, doar dezvoltându-le elevilor aceste principii, vom trăi într-o lume mai bună. Liceul trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză valorile promovate de educaţia religioasă, în urma prezentării corespunzătoare a acestora în cadrul şcolar. Pornind de la faptul că în perioada liceului elevii studiază la diferite discipline de învăţământ din cadrul trunchiului comun, între care Limba şi literatura română, Biologia, Geografia, Istoria sau Filosofia, teorii ştiinţifice şi concepţii privind originea şi evoluţia vieţii şi a omului, iar acest lucru este considerat firesc, chiar dacă unele dintre acestea sunt reformulate periodic în urma dezvoltării ştiinţei, prin eliminarea Religiei din învăţământul liceal se încalcă principiul nediscriminării. Părinţii aşteaptă din partea şcolii o ofertă educaţională care să includă educaţia religioasă ca factor de apropiere faţă de adevăratele valori şi tradiţii religioase şi culturale, de echilibru faţă de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră şi faţă de promovarea tot mai agresivă a violenţei şi imoralităţii prin mass-media. Reprezintă deja o realitate pentru societate probleme precum recrudescenţa cazurilor de suicid la elevi, creşterea toxicomaniei şi a infectării cu HIV/ SIDA în rândul tinerilor, înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi tinerii în şcoală şi în afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei acestora. Ţinând cont de îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ şi de dezvoltarea sentimentului de cunoaştere şi respectare a creştinismului, cu tot ce implică el (concepţia despre suflet, moarte, viaţă veşnică), considerăm că prin voinţă, dorinţă şi perseverenţă, elevii din învăţământul liceal şi nu numai, pot înţelege că educația religioasă nu înseamnă doar cunoaşterea unor informaţii referitoare la religia creştină, ci şi asimilarea unor noi cunoştinţe referitoare la însuşirea unor sentimente de înţelegere, respect şi toleranţă în comportamentul lor faţă de cei care împărtăşesc alte valori religioase. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Bibliografie 1. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă, Editura Polirom, Iaşi, 1999 2. Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006. 3. Stăniloae, Dumitru, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

Spiridon, Sfântul care îşi părăseşte racla Educ. Bădiţă Elena Grădiniţa P.P. ,,Nicolae Bălcescu’’ - Rm. Vâlcea Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică pe 12 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din raclă, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credinţă şi cu dragoste. Astfel, precum se cunoaşte îndeobşte, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale cărui Sfinte Moaşte se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni. Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Askia, insula Cipru, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Numele său se trage din cuvântul grecesc „σπυρις”, care înseamnă ,,coşuleţ împletit’’. Mai înainte de a fi hirotonit episcop, fiind căsătorit şi având o fiică, Spiridon s-a îndeletnicit cu păscutul oilor. Rămânând văduv încă de tânăr, sfântul a continuat să-şi crească fiica de unul singur. Mai târziu, fiica sfântului, Irina, va trece şi ea la cele veşnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiască, sfântul va îmbrăţişa o viaţă ascetică, cheltuindu-şi întreaga avere cu îngrijirea bolnavilor şi găzduirea străinilor. Pentru viaţa sa curată, Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, aflată aproape de oraşul Pafos, în această calitate el participând şi la Sinodul întâi Ecumenic (Niceea, 325). Ales episcop în cetatea Trimitunda, sfântul a trecut de la păscutul oilor cele necuvântătoare, la îngrijirea cu râvnă a celor cuvântătoare, nelăsându-le însă nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a continuat să pască oile şi după rânduirea lui ca episcop. În jurul anului 295, în vremea persecuţiilor împăratului păgân Maximian, 113 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sfântul din Trimitunda este arestat şi exilat pentru o vreme. În cadrul şedinţelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare împotriva ereziei lui Arie, în anul 325, sfântul din Trimitunda se va arăta înaintea tuturor ca un straşnic apărător al dreptei credinţe şi făcător de minuni. Pentru a închide gura ereticilor lui Arie care luptau împotriva Sfintei Treimi, sfântul ia în mână o cărămidă, face deasupra ei semnul Crucii şi se roagă, zicând: ,, În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh’’. Apoi, strângându-o în mână, căramida se descompune în cele trei părţi din care fusese compusă: focul se înalţă în sus, pământul îi rămâne în palmă, iar apa curge pe podea. Aşa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se află simultan şi foc, şi apă şi pământ, tot aşa, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Trei şi Unul în acelaşi timp. Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat după cuviinţă în Biserica Sfinţii Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le păzi de pericolul saracin, ciprioţii au hotărât mutarea cinstitelor sale Moaşte în capitala bizantină, Constantinopol. În anul 1453, cu puţin mai înainte de cucerirea capitalei bizantine de către turci, Moaştele Sfântului Spiridon sunt duse în Serbia, iar mai apoi în insula Corfu, Grecia, unde se află şi astăzi. În insula grecească, cinstitele Moaşte au fost aduse de către părintele Georgios Kalohairetis. Sfântul Spiridon pleacă periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credinţă şi cu dragoste, pretutindeni în lume. Alergând prin lume să facă bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul său, sfântul cel milostiv îşi toceşte periodic încalţămintea (papuci din mătase). Pentru minunatele ,,plecări’’ din raclă ale Sfântului Spiridon, părinţii slujitori la catedrala din Corfu îi schimbă anual veşmintele şi încălţămintea tocită. Înnoirea veştmintelor sfântului are loc în ziua de 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte cu mare bucurie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovniceşti (hainele şi încăţămintea) sunt dăruite parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost numit ,,sfântul călător’’. Potrivit unor evlavioşi părinţi ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaşte ale sfântului nu mai sunt prezente în racla din catedrală, iar atunci când acestea revin, în chip minunat, ele sunt calde şi prăfuite; la rândul lor, încălţările noi ale sfântului 114 | 367

apar tocite, păstrând pe ele pământ şi fire de iarbă. În amintirea acestei minuni periodice, în Acatistul Sfântului Spiridon, în icosul al şaselea, ne rugăm acestuia, zicând: ,,Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor; Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă’’.

Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie)17 Prof. înv. primar Georgeta Limbăşanu Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Cel mai învăţat şi talentat mitropolit care a stat vreodată pe scaunul mitropoliei Ţării Româneşti18, bărbat de cinste, evlavios şi împodobit cu virtuţile ce se potrivesc cu vrednicia arhierească, Antim Ivireanul a rămas o icoană înconjurată cu evlavie şi cu recunoştinţă pentru tot ce a înfăptuit în ţara şi Biserica Ortodoxă Română, şi împodobită cu nimbul muceniciei. În sufletul lui au prisosit virtuţi alese, un buchet făcut din toate talentele, o simfonie de inspiraţie şi melodii. N-a îngropat nici un talant, ci i-a înmulţit pe toţi, fiind „singurul vlădică de multe ori artist”19. Din izvoare sigure se ştie că era de origine georgiană (din Iviria, denumire veche a Georgiei sau Gruziei de azi, din sudul Rusiei). Părinţii săi se numeau Ioan şi Maria, iar el a primit la botez numele de Andrei. Din fragedă tinereţe a căzut rob la turci, pe aceea vreme ţara fiind sub stăpânire otomană. Era înzestrat cu „talente rare” şi „a ridicat la perfecţiune arta tipografică”20. Cu privire la data şi locul exact al naşterii sale, nu există date certe, dar se presupune că în robie a învăţat, pe lângă limba sa maternă, greaca veche şi cea nouă, turca, slava veche, poate şi araba, şi mai ales româna, pe care o numea „limba dulce 17 Pr. Prof. Ion Ionescu, Pătimirea mitropolitului Antim Ivireanul, în vol. „Sfinţi români şi…”, p. 640. 18 N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, vol. III, Bucureşti, 1945, p. 219; Antim Ivireanul, Opere, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel. Bucureşti, 1972, p. V

19 N. Dobrescu,Viaţa şi faptele lui Antim Ivireanul mitropolitul Ungrovlahiei, Bucureşti, 1910, p. 6, apud Pr. Prof. Ion Ionescu, op. cit. 20 Anton-Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, Veneţia, 1718, p. 42 şi 220 apud Pr. Prof. Ion Ionescu, op. cit. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat românească”. Un capitol controversat din viata lui o constituie împrejurările în care a scăpat din robie, şi locul unde şi-a însuşit arta tipografică, în care avea să exceleze. Se cunoaşte însă o scrisoare a Patriarhului Dositei al Ierusalimului, cu sediul la Constantinopol, adresată catolicosului Georgiei, scrisoare în care patriarhul se plângea că nu are cine să-i traducă în limba greacă scrisorile ce i le trimite. Astfel, se pare că scopul în care Antim a fost răscumpărat din robie se desluşeşte cu uşurinţă, şi mai ales apare şi ocupaţia lui mai bine de un sfert de veac. Tot la Constantinopol avea să deprindă şi meşteşugul artelor plastice, ca sculptura, pictura, şi mai ales caligrafia şi broderia. Datorită unei recomandări a Patriarhului Dositei către domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care plănuia înviorarea culturii româneşti, planuri care coincideau şi cu intenţia Patriarhului de difuzare a culturii greceşti în toată lumea ortodoxă. Astfel, Antim ajunge pe meleagurile româneşti având rolul de „supraveghetor al credinţei, de organizator al silinţelor pentru cultură, de sfetnic ascultat în cele religioase”21. Se pare că înainte de a ajunge în Ţara Românească, Antim a făcut un popas la Iaşi, unde fusese înfiinţată tipografia grecească la mânăstirea Cetăţuia în 1680. Astfel a ajuns să lucreze în această tipografie, unde ar fi deprins meşteşugul tipăririi şi ar fi putut studia limbile română şi slavonă22. Ajuns la Bucureşti prin 1690, Antim şi-a început activitatea la tipografia mitropoliei, sub conducerea episcopului moldovean Mitrofan al Huşilor, refugiat la curtea lui Brâncoveanu. În anul 1691, acesta este numit episcop al Buzăului, astfel că lui Antim îi revine sarcina conducerii tipografiei, care ajunge „Tipografie domnească”. De acum, modestul şi străinul ieromonah Antim avea să se identifice cu aspiraţiile şi năzuinţele ţării sale adoptive, depunând toate eforturile, priceperea şi talentele sale multiple în slujba ridicării Ţării Româneşti pe scara culturii. Sub acest aspect, epoca lui Brâncoveanu arată o interesantă împletire a două influenţe diferite: Una venită din Occidentul catolic, alta venită din Orientul ortodox, anume cea grecească. În acest fel, în artă, epoca aceasta a creat un stil propriu, şi anume stilul brâncovenesc. Începând cu 1691, Antim, printr-o muncă 21 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, vol. II, ed a II-a, bucureşti, 1928, p. 48. Vezi şi Pr. Nicolae Şerbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, în M. O. , XVII (1966), nr. 9-10, p. 772-773. 22 N. Iorga, Despre Antim Ivireanul, în B. O. R. , LV (1937), p. 614 Nr. 1 - Noiembrie 2013

dificilă şi îndelungată, va reuşi să strălucească în privinţa activităţii tipografice, tipărind sau supraveghind tipărirea a 64 de cărţi de diferite mărimi. Rodul muncii proprii îl constituie 38 de volume, restul fiind rodul strădaniilor ucenicilor săi : ipodiaconul Mihail Iştvanovici, Gheorghe Radovici şi ieromonahul Dionisie Floru. După limbă, Antim a tipărit 30 de cărţi în greceşte, 24 în româneşte, una în slavonă, 5 slavo-române, 2 greco-arabe, una grecoromână. Antim are 4 lucrări ale lui, la 10 le-a scris predosloviile, pentru 5 a întocmit versurile, la 6 a scris cuvântul de iertăciune de la sfârşit, iar 6 cărţi sunt traduse de el în limba greacă. 6 volume au fost tipărite cu cheltuiala sa, cinci cu blagoslovenia sa, iar 10 au fost date de pomană cititorilor. După cuprins, tipăriturile lui Antim se grupează în cărţi pentru combaterea calvinismului, catolicismului şi întărirea Ortodoxiei, cărţi de slujbă bisericească, cărţi de îndrumare religioasă şi filosofică, şi cărţi populare. După criteriul nevoilor, aceste cărţi au căutat să răspundă cerinţelor lăuntrice ale neamului omenesc şi problemelor externe ale ţării. Strădaniile domnitorului şi ale neobositului mitropolit urmăreau să aducă în cuprinsul graiului şi cugetării româneşti marile valori ale gândirii timpului, îndeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg căile traducerilor, înnoirii culturii şi şlefuirii limbii. Prin cărţile româneşti date la lumină, înzestratul ierarh a pus temeliile vechii noastre limbi bisericeşti. Între anii 1694-1701, pentru meritele sale dovedite ca tipograf şi ieromonah, Antim a fost mutat la Snagov, ca egumen, unde a pus bazele unei mari tipografii, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi. cea mai mare parte a utilajului era construit de el. Aici va iniţia şi o şcoală de imprimerie „care a împământenit pentru totdeauna acest meşteşug la noi”23, şi care va rodi 14 cărţi, 7 în limba greacă, 4 româneşti, una slavonă, una greco-română şi una greco-arabă. Din 1701 Antim se strămută la Bucureşti, unde îşi va relua activitatea de tipograf, deşi va continua să fie şi egumen al Snagovului, atestat până la 21 mai 1704. Cauzele care au dus la plecarea lui la Bucureşti, fără să renunţe la egumenat nu ne sunt cunoscute, dar cert este că odată cu plecarea lui Antim de aici va înceta şi funcţionarea tipografiei. În perioada 1701-1705 Antim va duce la tipografia mitropoliei o rodnică activitate tipografică şi artistică, perioadă în care cunoştinţele sale teologice şi culturale s-au 23 Gabriel Ştrempel, op. cit. , p. XII. 115 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat desăvârşit24. Acum el va scoate de sub tipar 15 cărti : 11 în greacă, apărute sub influenţa curentului grecesc de la curte, 2 româneşti, una slavo-română şi una greco arabă. Activitatea sa strălucită, calităţile sale deosebite de teolog şi învăţat, cât şi demiterea episcopului Ilarion de la Râmnic, toate acestea au dus la alegerea lui Antim ca episcop de Râmnic, fără ca el să fi gândit sau să fi urmărit acest lucru. Astfel, în ziua de 17 martie 1705, Antim a fost hirotonit episcop al Râmnicului, după care s-a mutat la Râmnic, luând cu el şi utilajul tipografic de la Snagov. Ca episcop nu-i va fi uşor, deoarece în eparhia sa propaganda catolică câştigase teren. A trebuit, ca atare, să întărească disciplina în rândurile clerului şi ale mânăstirilor, să ridice nivelul de pregătire al slujitorilor, să desfăşoare o activitate pastorală intensă, atât la centru cât şi în cuprinsul eparhiei., pretutindeni fiind „ostenitoriu Kir Antim, episcopul Râmnicului”, aşa cum arată pisania din pridvorul mânăstirii Cozia, care a fost repictată şi căruia i s-a adăugat un pridvor. Documentele episcopiei vorbesc despre grija întâistătătorului ei pentru mărirea averilor episcopiei, prin cumpărături de pământuri, vii, mori şi păduri, din veniturile cărora se reparau şi se înfrumuseţau cu picturi biserici, iar altele se zideau din temelii25. Totodată trebuie să recunoaştem că el a fost cel care a pus, la noi, bazele învăţământului şcolar gratuit în Ţara Românească, prin înfiinţarea a 3 şcoli, numite „şcoli de pomană” în care învăţământul era gratuit. Dar cea mai bogată activitate desfăşurată de Antim la Râmnic a fost tot aceea de tipograf, marele merit al lui fiind acela că va tipări în româneşte cărţile de importanţă capitală pentru slujbele bisericeşti. Motivul îl constituia faptul că Antim a înţeles că tipăriturile în limba greacă erau pe cale de a deveni un pericol pentru limba română, pericol asociat şi cu pericolul prozelitismului catolic. Activitatea sa la Râmnic va fi întreruptă însă, deoarece meritele sale personale, cât şi înaltul prestigiu de care se bucura atât în ţară cât şi în Orientul ortodox, îl vor propulsa pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericeşti, şi anume aceea de mitropolit al Ungrovlahiei. La 21 februarie 1708, după confirmarea alegerii sale în această înaltă demnitate bisericească, a fost strămutat de la Râmnic la Bucureşti, iar a doua zi, 24 Ibidem, p. XIV 25 Pr N. Şerbănescu, Documente din timpul păstoriei mitropolitului Antim

Ivireanul la Râmnic, în M. O., XVIII (1966), nr. 9-10, p. 845-851, apud Pr. Prof. Ion Ionescu,op. cit. , p. 649.

116 | 367

în Duminica Ortodoxiei, a fost instalat în scaunul de Mitropolit al Ungrovlahiei. Activitatea şi opera lui ca mitropolit este bogată şi variată şi despre ea s-au scris multe articole şi studii, dar fără să se poată spune că a fost epuizat tot ce putea fi spus în această privinţă. Vom reţine însă esenţa, şi anume înflăcăratul său patriotism şi recunoştinţa păstrată în inimă, atât pentru Ţara Românească, patria sa adoptivă, cât şi pentru ţara sa natală, Iviria, pe care n-a uitat-o până la moarte. Un alt aspect este acela că Antim a continuat să iubească meşteşugul tipografiei, cu toate grijile şi problemele ridicate de conducerea Mitropoliei. Cea mai înaltă expresie a cuvântului rostit, până la acea dată, o constituie opera sa de căpătâi Predicile sau Didahiile, pe care Antim le-a ţinut la unele duminici şi sărbători, în timpul păstoririi sale. Aceasta îl aşează printre cei mai mari oratori bisericeşti ai tuturor timpurilor, cu nimic inferior clasicilor din Apus, şi mai cu seamă îl transformă pe Antim în întemeietorul oratoriei religioase la noi, la români. Predica sa este o predică gândită şi trăită, compusă şi aşezată cu răbdare pe hârtie după regulile omileticii, şi expusă cu convingere, cu alte cuvinte o predică elaborată cu înaltă competenţă 26. Una din împrejurările în care Antim şi-a dovedit patriotismul a fost aceea în care Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului ajunsese să aibă sub jurisdicţia sa mânăstirile şi bisericile Ungrovlahiei şi Moldovei, fapt căruia Antim i s-a opus cu toată fermitatea, socotindu-l imixtiune anticanonică. Astfel Antim s-a constituit într-un apărător al independenţei bisericeşti a ţărilor noastre, dar în acelaşi timp şi libertatea ţării, deoarece această problemă avea şi implicaţii politice. Tot dovadă de patriotism au fost şi cele două încercări ale lui Antim de a scutura jugul turcesc, prin colaborarea cu Petru cel Mare în lupta de la Stănileşti, din 1711, şi prin apropierea de austrieci, în 1716. Acest lucru i-au adus arestarea, caterisirea şi condamnarea la deportare pe viaţă la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, toate din pricina fanariotului Nicolae Mavrocordat, pe atunci domn al Ţării Româneşti. In plus, sultanul dăduse porunca de osândire la moarte, astfel că, pe 22 decembrie 1716, soldaţii care îl transportau spre muntele Sinai, l-au omorât, trupul fiindu-i aruncat într-un afluent al râului Mariţa, anume Tunigia, care trece prin Adrianopol. Apele i-au purtat lacrimile şi sângele mucenicesc spre 26 Pr. Conf. Al. I. Ciurea, Antim Ivireanul, predicator şi orator, în B. O. R. , LXXIV (1956), nr. 8-9, p. 775-817. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ţărmurile împărăţiei nemuritoare a lui Dumnezeu, afundând în întunericul oprobiului public crime şi făptaşii ei nelegiuţi. Ştirea asasinării Mitropolitului Antim, spune Del Chiaro, a produs în întreaga Valahie o generală îngrozire, deoarece toţi îl credeau surghiunit la Muntele Sinai. Lumina vieţii lui însă nu s-a stins niciodată în conştiinţa neamului pe care el l-a slujit până la sacrificiu. In urma demersurilor patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române în 1964-1965 către patriarhia Ecumenică, la două secole şi jumătate după această îngrozitoare ucidere, s-a obţinut ridicarea caterisirii acestui vrednic mitropolit „în vederea restabilirii pomenirii lui în Biserică”, aşa cum se spune în răspunsul canonic dat de Sinodul din Constantinopol în august 1716. Astăzi putem afirma cu tărie că opera tipărită, ca şi cea rămasă în manuscrise, îl arată ca patriot până la sacrificiul vieţii sale, luptător angajat pentru triumful deplin al limbii române în Biserică şi pentru respectarea autonomiei ei, educator al clerului şi credincioşilor.

Să învăţăm să fim mai buni Educ. Alexandru Silvia Educ. Pătru Doina Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Prezenţa disciplinei Religie în sistemul de învaţamânt public nu reprezintă o inovaţie sau un,,model românesc,, ci un act de dreptate bazat pe cultura românească europeană şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral socială al elevilor. În toate momentele cardinale ale istoriei românilor, Biserica Ortodoxă a jucat şi joacă, în continuare, un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, în dezvoltarea culturii, artei şi limbii romane. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezărilor bisericeşti, iar primele şcoli româneşti au fost cele organizate în cadrul unor mânăstiri. Biserica ortodoxă a fost pentru poporul nostru adevărat centru de menţinere şi perpetuare spiritual. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Poporul român s-a născut creştin, el este singurul popor latin de credinţa Ortodoxă şi, totodată, cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. Biserica este un loc sfinţit unde Dumnezeu întotdeauna este de faţă în chip nevăzut, binecuvântând pe toţi cei care iau parte la sfintele slujbe şi rugăciuni ce se săvârşesc aici. Dar pentru ca tradiţia de a merge la biserică şi de a fi un bun creştin să poată dăinui în timp trebuie ca noi, educatorii, să sădim încă de la vârsta preşcolară, în sufletele copiilor noştrii dorinţa de a respecta tradiţia strămoşească. Subliniind dezvoltarea caracterului drept misiune esenţială a şcolii, M.Eminescu sesiza : “Importanţa biografiei lui Iisus Hristos pentru inimile unei omeniri veşnic renăscânde” şi adaugă: Pentru a –şi îmbunătăţii starea materială, pentru a uşura lupta pentru existenţa, oamenii au nevoie de mii de cunoştinţe exacte. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor au nevoie de religie”. Educaţia religioasă,pentru a fi eficientă ,trebuie să înceapă de timpuriu. Astfel, Comenius considera că doar inimile nepătate de rele obiceiuri pot servi drept loc de sălăşuire a Cuvântului lui Dumnezeu. Copii prin natura lor, sunt buni. Ei încearcă să îşi repare greşelile cerând iertare. Copilul nu este rău, dar poate fi înrăit de cei din jurul lor, care nu ştiu să se comporte cu el. Bunătatea copilului se manifestă în relaţiile cu cei din jur, faţă de care dovedeşte o dragoste şi un ataşament deosebit. Este suficient să spui o poveste unui copil, să te joci împreună cu el, să îndrăznească să vină la tine să îţi arate ceva, sau pentru a-ţi solicita o altă poveste. Deci,prin natura sa, copilulului i se pot forma sentimente religioase el fiind receptiv la învăţăturile adulţilor. Ştiind că sunt rare familiile în care atmosfera religioasa este sistematic cultivată nu avem dreptul să neglijăm această latură a cunoaşterii ci ,aşa cum ne îngrijim de dezvoltarea fizică a copiilor prin activităţi de educaţie fizică, de dezvoltare intelectuală prin activităţi de cunoaştere sau matematice ,educaţia morală va da roade doar prin cunoaşterea,înţelegerea şi aplicarea normelor de convieţuire oglindite în Biblie. Nu trebuie uitat faptul că preşcolaritatea este vârsta la care a învăţa să te porţi, ocupă ponderea cea mai mare în procesul didactic. Educaţia este o lucrare sinergică, fiindcă nu se poate realiza un învăţământ de calitate nesocotind prezenţa harului divin, sau ignorând relatia dintre om şi Dumnezeu. 117 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Desăvârşirea creştină nu se poate atinge fără ajutorul de Sus: ”Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, de nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi dacă nu rămâneţi în Mine.” (Ioan 15, 4). Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt,şi harul Lui,care este în mine, nu a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi…” (1 Cor. 15 . 10). Plecând de la premisa că educaţia se bazează pe relaţia spirituală dintre om şi om, dintre pedagog şi elev,pentru îndeplinirea educaţiei religioase educatorul trebuie să ţină seama de trei factori esenţiali: iubirea, încrederea, şi libertatea. Iubirea e sufletul educaţiei, puterea ei, mediul cel mai favorabil de modelare,de desăvârşire subiectului educat.Dragostea lui Iisus faţă de ucenicii lui naşte în sufletele lor dragostea faţă de învăţător. Iubirea este puterea sufletească care face posibilă comunicarea. Din dragoste izvorăşte apoi încrederea reciprocă,care are apoi o importanţă covârşitoare în procesul instructiv-educativ. Când copilul a greşit trebuie să i se spună ce a greşit şi ce să facă să nu mai greşească. Înţeleptul Solomon spune: ”Mustră pe fiul tău şi el îţi va fi odihnă şi îţi va face plăcere sufletului tău.” (Pilde 29 ,17) În gândirea sacră a Sfinţilor părinţi, educaţia religioasă îşi armonizează ţelul cu scopul final al existenţei omului: mântuirea sufletului. De aceea educaţia este o artă mai mare decât oricare artă. Sfântul apostol Pavel îndeamnă femeia văduvă la creşterea bună a copiilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că apostolul vorbeşte aici despre creşterea cea îngrijită între cucernici şi dreptate. ”De aceea părinţii au obligaţia să îşi crească copiii după cuviinţă,în dreptate şi în fapta cea bună. Făcând copiilor cunoscute, prin activităţile desfăşurate, faptele şi minunile înfăptuite de Sfinţi, copiii îşi vor împodobi sufletul cu virtuţi care au valoare eternă, dar ele trebuie cultivate şi întreţinute printr -o activitate educaţională. Modalităţile prin care se pot realize aceste lucruri sunt vizite la Sfâta Biserică pentru a le explica ce rol are aceasta cine sunt sfinţii, invitarea unui preot cu anumite ocazii pentru a explica copiilor semnificaţia anumitor sărbători din calendar, poezii, povestiri, căntece etc. Cu ocazia anumitor evenimente, copii participă cu lucrări artistico-plastice, programe artistice pe temă religioasă etc. Toate au un impact puternic asupra copiilor. Vâlcea este un loc binecuvântat fiind bogată 118 | 367

în biserici care adăpostesc în locaşul lor moaştele unor sfinţi cum ar fi. Moaştele Sfântului ANTONIE de la Iezer sau ale Sfântului GRIGORIE, Decapolitul de la Bistriţa . Numerose biserici poartă numele sfnţilor din calendarul ortodox numai la noi la Vâlcea sunt : Sfinţii apostoli” PETRU şi PAVEL “, Sfinţii Împăraţi “CONSTANTIN şi ELENA” şi biserica “TOŢI SFINŢII”. Numeroase biserici din jud. Vâlcea sunt ctitorii ale unor voievozi care au avut multă credinţă cum ar fi: MIRCEA CEL BĂTRÂN, NEAGOE BASARAB, care se află la Călimăneşti şi Căciulata, Arnota, Horezu ctitorie a lui CONSTANTIN BRÂNCOVEANU care, pentru că nu a renunţat la credinţa sa a fost decapitat împreuna cu cei 4 fii ai săi la Constantinopol. În multe localităţi din ţară se află moaştele unor sfinţi, ţara noastră fiind ocrotită de Sfântul Andrei. Ale cărui moaşte se află la Constanţa. Numeroşi oameni poartă nume de sfinţi, şi care îşi serbează ziua chiar în ziua când aceştia sunt pomeniţi în calendar şi în biserici.: Vasile, Ion, Gheorghe, Maria, Petru, Pavel,Gabriel, Mihail Filofteea, Paraschiva ,etc. Anual tot cu aceste ocazii se fac Pelerinaje la Mânăstiri sau Biserici care au aceste Sfinte MOAŞTE făcătoare de bine şi la care oamenii se roagă. Din învăţăturile şi pildele sfinţilor, copiii învaţă să fie buni, ascultători şi cuviincioşi. “Instrucţia semnifică pietre într un sac: “Oricât de mare ar fi sacul şi oricât de numeroase ar fi pietrele totul va rămâne aşa cum a fost pus “. Educaţia însă înseamnă sămânţă într-un ghiveci,oricât de mic ar fi ghiveciul şi oricât de modestă ar fi sămânţa,ea va rodi. Educaţia este specific făpturii umane. Dintre toate creaturile numai omul poate fie educat, fiindcă numai el este o persoană raţională, conştientă şi liberă şi, deci , capabilă de a primi cunoştinţe şi de a le pune în practică. Prin educaţie omul devine şi durează în timp şi în eternitate. Bibliografie 1. Hestin, H.: “Ştiinţa religiilor”, Ed. Humanitas, Buc.1993; 2. Cucos C.: “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iasi, 1998; 3. http://www.patriarhia.ro/ 4. Sectorul teologic-educațional | Biserica Ortodoxă Română; Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 5. Irineu, Episcop de Ecaterinburg şi Irbit, păcate se confruntă cu obstacole ivite din dileme şi Educaţia religioasă-învăţături pentru încrâncenări. copii şi tineri, Editura Sofia, Bucureşti, Din fragedă copilarie, omul trebuie format în 2002 spiritul credinţei, iubirii,binelui, adevărului, dreptăţii, iar aceasta se realizează în grădiniţă în cadrul categoriei de activitaţi ,,Educaţie pentru societate”(Elemente de educaţie religioasă). Cunoaşterea simbolurilor Educaţia religioasă în grădiniţă religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a importanţei Acestuia în viaţa Dir. Prof. Elena Lungoci creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce Prof. Tudor (Dobrescu )Valentina pot fi atinse în activităţile din grădiniţă. Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Fiecare trebuie să se gândească la această Râmnicu Vâlcea responsabilitate şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a- i conduce pe copii pe calea apropierii de Dumnezeu. ,,Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii Avem obligaţia să îi conducem către Mântuitorul, pe alţii şi a-şi veni unii altora în ajutor oamenii au Care îi cheamă lângă Dânsul şi ne spune: „ Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca nevoie de religie”. (M. Eminescu, Opere,Vol.12/1985) aceştia este Împărăţia Cerurilor. ” (MateiXIX,14) Religia creştină ne-a fost adusă în dar de Mântuitorul nostru, Cel ce a fost numit de apostolii săi , şi apoi de toată istoria creştină,Învăţătorul, Acel Pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul ,morala, credinta şi iubirea. Biserica şi religia propăvăduită de aceasta au preluat rolul Fiului lui Dumnezeu de la începuturile creştinismului,îndrumând oamenii pe calea cea bună şi învăţându-i numai lucruri bune pentru a fi plăcuţi luiDumnezeu. Dar în încercarea de a ridica moral şi spiritual generaţiile în diversitatea lor, Biserica(religia) trebuie să înfrunte secularizarea de origine apuseanaă, care tinde să-L elimine pe Dumnezeu din realitatea obiectivă a lumii punând în locul Său omul. Însă oare ,omul este vrednic de o asemenea transpunere? Nicidecum. Suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui, sufletul nostru este dat de El, dar a-I lua locul nu este cu putinţă. Poporul român s-a născut creştin-ortodox, fiind cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei, popor încreştinat de însuşi primul Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos- Sfântul Apostol Andrei- ocrotitorul Dobrogei şi al României. Ce înseamnă ortodoxie ? Înseamnă dreapta credinţă pe care creştinul o primeşte în casa Domnului pe acest pământ românesc, care este Biserica. Indiscutabil, prezenţa Bisericii şi implicit, misiunea întreprinsă de aceasta în toate compartimentele societăţii este o realitate vie, dar care astăzi, din Nr. 1 - Noiembrie 2013

Bibliografie 1. ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar” Bucureşti ,1999, Ed. ,,Grafika Print,,

Modele ale ortodoxiei: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Prof. Înv. Preşc. Marin-Lazarov Paula-Ramona Grădinița cu Program Normal Făget Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mioveni, Argeş În vremurile atât de tulburi pe care trăim, ne ducem existența, din păcate, fără un țel precis, ne lăsăm prea ușor purtați de cotidianul materializat până aproape de absolut. Ne facem „chipuri cioplite” și ne închinăm lor. Nu mai suntem întâi de toate creștini adevărați, ci suntem „fani” ai unor valori fără valoare, care, în loc de a închina o rugaciune, dăm un „like”. Nu ne mai întâlnim cu oamenii pe care îi cunoaștem pentru a ne împărtăși sentimentele, sau experiențele relevante, căci rețelele de socializare ne permit să împărtășim totul cu ceilalți, însă omul nu face altceva decât să se răcească de semenii săi, să-și creeze o percepție despre lume deformată, ca și cea despre sine. 119 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Eu aș îndemna la urmarea exemplului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, cei mai mari propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos, prăznuiți de Biserica noastră, în fiecare an, în data de 29 iunie. Cu toate că au făcut lucruri mari pentru Biserică și chiar șiau dat viața pentru apărarea credinței, Petru a avut momente de ezitare și chiar s-a lepadat de Hristos, iar Pavel, până la convertire, i-a prigonit pe creștini. De aceea, ei sunt un exemplu pentru cei care vin la credință după ce au făcut mari greșeli. După modelul acestor sfinți putem fi incredințați că, oricare ne-ar fi vina, ne putem îndrepta. Chiar dacă se întâlnesc în acest punct comun, viețile Sfinților Petru si Pavel par, la prima vedere, foarte diferite una de cealaltă. Dacă ar fi să comparăm modul în care se dobândește mântuirea cu o întrecere sportivă, am putea spune, fără îndoială că, în creștinism, toți pornesc de la aceeași linie de start și au aceleași șanse de a trece linia de sosire. Totuși, credința și întâmplările prin care au trecut i-au adus atât de aproape, încât sunt sărbătoriți si zugrăviți împreună în icoane. Sfântul Apostol Petru se numea Simon și era un pescar sarac. Muncea din greu pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, nu a ezitat să-L urmeze pe Mântuitor, atunci când a fost chemat. Acesta i-a dat numele de Petru (adică „Piatra”), pentru că a vazut în credința lui piatra de temelie a Bisericii. Și chiar așa a fost, la Cincizecime, când apostolii au primit Duhul Sfânt, predica lui Petru a convertit 3.000 de oameni. Saul era fariseu, provenea dintr-o familie bogată și era foarte învățat. Vedea creștinismul ca pe o amenințare și i-a ajutat pe asasinii diaconului Ștefan, păzindu-le hainele celor care au aruncat cu pietre în el. Apoi a inceput sa meargă prin Imperiu pentru a-i prinde pe creștini și pentru a-i pedepsi. Într-una dintre aceste călătorii, în drum spre Damasc, Hristos i S-a arătat, într-o vedenie, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. După această întâmplare, a rămas orb timp de 3 zile, dupa care, așa cum I-a spus Mântuitorul, a căutat un ucenic al Domnului care l-a botezat, și atunci ochii i s-au luminat din nou, iar numele i-a fost schimbat din Saul în Pavel. O învățătură pe care ne-o transmit, peste veacuri, “apostolul neamurilor”, Pavel (care era și cetățean roman), și apostolul (mai ales al) celor tăiați împrejur, Petru, este aceea că toți sunt chemați în Împărăția lui Dumnezeu, indiferent de naționalitate sau de religia în care s-au născut. 120 | 367

Cu toate că au trecut prin multe necazuri și nu de puține ori li s-a întâmplat să fie goniți dintr-un loc într-altul, părând că ar fi propovăduitorii unei cauze pierdute, Sfinții Petru și Pavel nu au deznădăjduit. În timp ce Petru era ca o piatră, extrem de dârz și de hotărât, chiar dacă avântul său era uneori frânt de slăbiciunea sa omenească, Pavel a fost ca un vas purtător de Duh Sfant, un vas în care s-a adunat înțelepciunea care s-a revărsat, apoi, asupra celor chemați la Hristos. Erau, fără îndoială, firi diferite cei doi apostoli, după cum diferiți suntem și noi unii față de ceilalți. Însă Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Calitățile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse în slujba Domnului. Căci cine ne cunoaște mai bine decât Mântuitorul, Cel ce ne-a creat și ne-a înzestrat cu daruri și care nu a sădit nimic în noi care să nu poată fi desăvârșit? Ei chiar s-au „bucurat pururea”, așa cum îi sfătuia Pavel pe tesalonicieni. „Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi”, le mai scria el, știind că, atunci când trăim aproape de El, Domnul alungă întristarea din sufletele noastre și avem încredere că El pune în viața noastră ceea ce avem nevoie pentru a ne mântui.

Sfânta Cruce – legendă şi istorie Dir. Tucan Nicolita Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Sfânta cruce este un obiect excepţional al veneraţiei creştine pentru că, fiecare credincios, atunci când o venerează, vede în ea instrumentul de răscumpărare al omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii, este un act de devoţiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva satanei şi a tuturor relelor care vin de la el, rele care atacă şi sufletul şi trupul nostru. Fiind atât de prezentă în viaţa noastră, pietatea populară a creat o serie de legende evlavioase în legătură cu Sf. Cruce, originea ei şi puterea ei Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat isgonitoare de draci. Cea mai interesantă legendă pioasă este legarea crucii de pomul cunoaşterii din rai. La moartea lui Adam, fiii săi au hotărît să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinţilor noştri. Copacul uriaş a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului şi a promisiunii răscumpărării noastre. Când Noe a primit poruncă să construiască arca – simbolul mântuirii noastre, Biserica ,el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el şi familia lui şi toate animalele aduse în corabie după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părţi din lemnul corabiei până în ţara sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr-o esenţă necunoscută şi foarte tare. Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea întregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat şi crucea a fost dezgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu. Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie: “Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici.” (1 Cor, 18-19) Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într-o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se Nr. 1 - Noiembrie 2013

recapitulează întreaga Lui viaţă.

Educăm prin credinţă Prof. Alexandru Carmen Prof. Zmău Mariana Grădiniţa cu Program Normal Nr. 25 Iaşi Motto: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi scluptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitându-se la el se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său.” (Sfântul IOAN GURĂ DE AUR)

Educaţia moral-religioasă trebuie să înceapă de la vârsta fragedă, deoarece primii ani ai copilăriei sunt cei mai importanţi şi de cele mai multe ori, hotărâtori pentru întreaga viaţă. Invăţătura religioasă pe care copilul o primeşte de la o mamă evlavioasă la vârsta cea mai fragedă pare că este asimilată o dată cu laptele matern şi se păstrează pentru toată viaţa. Unii părinţi, mai ales cei foarte tineri îl privesc pe copil ca pe o jucărie, ca pe o păpuşă vie. Ei îl hrănesc, îl culcă, îl mângâie, se joacă cu el, îl apără în fel şi chip de răceală şi de boli, îl lasă să facă ce vrea, numai să nu fie deranjaţi de plânsetele şi ţipetele sale. Multă vreme nu observă că îngeraşul lor este de fapt un copil încăpăţânat, mofturos, egoist şi rău. Din întâmplare li se deschid ochii. Atunci hotărăsc să treacă la educarea micuţului răsfăţat, dar este prea tarziu. 121 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Numeroşi părinţi fie sunt nepasători faţă de educaţia propriilor copii, fie sunt orbiţi de iubirea lor iraţională faţă de aceştia, încât nu vor să vadă nimic rău în firea lor şi rămân surzi la avertismentele care li se transmit, nevoind să asculte adevărul şi sfaturile bune. Copiii trebuie să înveţe să fie ascultători încă din fragedă copilărie, ascultarea făcând parte naturală din viaţă. Exemplul părinţilor are o importanţă primordială: dacă ei nu îşi vor arăta respect unul altuia, copilul nu va învăţa niciodată ce-i ascultarea. Ascultarea creşte odată cu maturitatea, ea fiind o expresie a iubirii.La început ea trebuie să însemne: ‚Fă ce ţi se spune’, dar pentru un adult ea înseamnă: ‚Pune înainte voia celuilalt, din dragoste pentru el’. Când copilul se joacă sau se ocupă de o îndeletnicire oarecare trebuie să facem în aşa fel încât, jocul sau îndeletnicirea să nu-i fie foarte uşor de îndeplinit. El trebuie să depună efort să lupte să ceară chiar ajutorul altora, trebuie să i se ofere şansa de a-şi lărgi propriile capacităţi şi chiar de a trece prin experienţa eşecului. Din punct de vedere duhovnicesc trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, puterea de îndurare lucruri care crează neplăcere şi umilinţă. Exemplul părinţilor are o importanţă covârşitoare. Copiii trebuie încurajaţi să-i ajute pe cei mari la diverse treburi, după puterea fiecăruia, în acest fel, copiii vor dobândi simţul răspunderii. Una din trăsăturile vieţii creştine în lume e cea care ne spune că trebuie să fim generoşi, primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi.Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din fragedă pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilizat o relaţie de dragoste copilul are încredere şi-i respectă. Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească dreptăţii scopul disciplinării copiilor este să-i învăţăm ce-i bine şi ce-i rău.Copiii au un foarte acut simţ al dreptăţii şi se tulbură când părinţii lor se mânie din nimic sau cand le fac reproşuri neântemeiate. Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate.Asta înseamnă că dacă un copil îşi recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, dar în felul acesta îi încurajăm pe copii să nu încerce să-şi ascundă greşelile. Niciodată să nu-i pedepsim sau să-i ameninţăm pe copii folosindu-ne de numele lui Hristos,ca nu cumva să le fie frică, că Domnul Hristos nu îi mai iubeşte dacă nu sunt cuminţi.Trebuie să avem autoritate personală ca să nu fie nevoie să facem din Hristos un fel de poliţist. 122 | 367

Iată de ce, educaţia trebuie să înceapă la vârste foarte mici.Da, dragi părinţi, dacă inima voastră este plină de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu, veţi găsi o mie de mijloace şi căi să faceţi copilul să devină cuviincios şi credincios.Oricât de mic este copilul el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la parinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc. Să învăţăm copiii să se închine şi să se roage de când sunt foarte mici astfel încât să devină o necesitate”Rugaţi-vă neâncetat” spune Sfântul Apostol Pavel. O casă, o şcoală este binecuvântată când lucrul zi de zi este dus la împlinire cu rugăciune.Ne putem ruga când ne îmbrăcăm: „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta”. La ieşirea şi intrarea în casă, clasă ne putem ruga aşa:”Doamne , binecuvintează intrarea şi ieşirea mea”. Semnul crucii şi o rugăciune de călătorie trebuie facută înainte de a pleca la orice drum. Trebuie să înţelegem ca părinţi şi dascali că principala noastră menire este de a-i insufla copilului dragostea sinceră pentru Hristos şi pentru Maica Domnului. Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul personal al părinţilor, dascălilor prin întreţinerea unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. De ce ne aducem mereu aminte de bunica noastră cum se ruga înaintea icoanelor câtă dragoste radia! Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai convingătoare decât cuvintele, tocmai aceste trei calităţi dau valoare cuvintelor atunci când e vorba să-I aducem pe copii la credinţa lui Dumnezeu. Icoanele sunt un mijloc pentru a-I face pe copii să cunoască şi să iubească pe Hristos, Fecioara Maria şi pe sfinţi. O icoană poate fi un punct de pornire ideal la o mare sărbătoare: dar trebuie să-I acordăm respectul cuvenit unui obiect sacru.Copiii sunt mai receptivi la tot ce ţine de Dumnezeu: este necesar doar să crească în atmosfera de evlavie şi bună credinţă. Bibliografie 1. Cucoş C. „Educaţia religioasă – conţinut şi forme de realizare”, E.D.P., Bucureşti, 1996 2. Stoica M. „Pedagogie şi psihologie”, Editura „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2002 Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinții Ortodoxiei - Modele de urmat BuseAmelia-Maria Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Profesor coordonator: Bîrzescu Cătălin.

Fiecare dintre noi poarta in suflet un altar, un colt mai mic sau mai mare de regasire cu sine si cu Divinitatea. De ce, cum, pentru ce fiecare isi pastreaza cu sfintenie si isi cultiva aceasta lume spirituala sunt intrebari al caror raspuns ramane un mister. Pe care ne-am incumetat sa il abordam, cu credinta ca ne vom mai lumina un pic in cele sfinte. Toti am fost botezati, intr-un fel sau altul, la inceput de viata, toti am fost, cat de putin, initiati intr-o religie sau alta – fie si numai prin semnul crucii cu care ne invata bunica sa facem, cu degetele stranse, Sfanta Treime. Dar putini pastreaza contactul cu Biserica de-a lungul vietii. Pe cei puternici ii insoteste mereu credinta, ca un foc care arde, le da putere si incredere, fara sa se stinga niciodata. Altii, prea prinsi in vartejul vietii, descumpaniti sau pur si simplu neincrezatori, uita sa includa si latura religioasa in viata lor. Cei mai multi dintre noi abia cand ne coplesesc grijile si nevoile ne rugam mai des; altminteri, cam uitam de religie si credinta sau “vizitam” biserica ocazional – din Pasti in Craciun, literalmente.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi.Iacov 4.8)

Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El ni se descoperă mai bucuros. Când fiul risipitor se întoarse la tatăl său, acesta îi alergă în întâmpinare. Când porumbelul se întoarse la corabie, Noe întinse mâna pentru a-l lua la el. Când soţia vine să găsească lângă soţul ei mângâierea şi sfatul de care are nevoie, el merge spre ea cu dragoste. Vino şi tu şi apropie-te de Dumnezeul tău care te pofteşte în harul Său, căci El însuşi vine în întâmpinarea ta. Aţi luat voi seama la versetul din Isaia 58.9 „Tu vei striga şi El va răspunde: IatăMă". Se pare că aici Domnul vrea să se pună la dispoziţia aleşilor Săi, răspunzând: „Iată-Mă", ca şi când ar vrea să spună: „Ce ai să-mi spui? Ce pot face pentru tine? Iată-Mă gata pentru a te binecuvânta". De ce să şovăim în a ne apropia? Dumnezeu e gata să ne ierte, să ne binecuvânteze, să ne mângâie, să ne ajute, să ne întărească, să ne scape. Problema noastră de seamă să fie să ne apropiem de Dumnezeu. Făcând aceasta, am făcut totul. Dacă ne apropiem de oameni, îi vom vedea, poate obosiţi de noi, plictisiţi, şi ne vor părăsi; dar, dacă noi căutăm numai pe Domnul, El nu-Şi va schimba purtarea faţă de noi, niciodată. El Se va apropia din ce în ce mai mult de noi, cu o părtăşie tot mai deplină şi mai plină de bucurie.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

123 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Dumnezeu te-a creat. Dar nu numai te-a creat, ci te şi iubeşte… atât de mult încât doreşte să-L cunoşti acum şi să-ţi petreci veşnicia alături de El. Iisus a spus: „ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”1 Iisus a venit pentru ca fiecare dintre noi să Îl poată cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu în mod personal. Numai Iisus poate da sens vieţii şi poate dărui un scop în viaţă. Ce ne împiedică să-L cunoaştem pe Dumnezeu?

Adevărul este că toţi simţim această despărţire… este o depărtare de Dumnezeu pricinuită de păcatele noastre. Biblia ne spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui….”2 În adâncul sufletului nostru putem simţi indiferenţă faţă de Dumnezeu şi căile Sale sau răzvrătire făţişă… Orice ar fi, este o dovadă a ceea ce Biblia numeşte „păcat”. Păcatul aduce moarte în viaţa noastră – despărţirea spirituală de Dumnezeu.3 Chiar dacă facem mari eforturi ca să ne apropiem de Dumnezeu, acestea sunt sortite eşecului. Imaginea aceasta arată ce mare este prăpastia dintre noi şi Dumnezeu. Săgeţile ilustrează strădaniile noastre de a ne apropia de Dumnezeu. Putem încerca să facem fapte bune sau să câştigăm aprobarea lui Dumnezeu printr-o viaţă decentă sau o filozofie de viaţă morală. Însă strădaniile noastre nu pot face să dispară păcatele noastre… Cum trecem peste această prăpastie? …

124 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Alt adevăr este că merităm să plătim pentru păcatele noastre. Problema este însă că plata păcatului este moartea. Dar Iisus Hristos a murit în locul nostru, din dragoste pentru noi, ca să nu fie nevoie să murim fără Dumnezeu. Pe Cruce Iisus a luat asupra Sa toate păcatele noastre, plătind astfel pentru ele. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu..”4 „…El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…”5 Fiindcă Iisus a murit pe cruce în locul nostru, acum nu mai este nevoie să trăim despărţiţi de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”6 După ce Iisus a murit pentru păcatele noastre, a înviat din morţi.7 Astfel ne-a dovedit pentru totdeauna că are dreptul de a promite viaţa veşnică – că este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. De aceea a spus Isus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”8 El ne spune cum putem începe o relaţie cu El chiar acum… în loc să ne străduim şi mai tare să ajungem singuri la Dumnezeu. Iisus spune: „Veniţi la Mine….” „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie…”9 Iisus a suferit la Cruce tocmai datorită dragostei care ne-o poartă. Iar acum ne invită să venim la El, ca să putem începe o relaţie personală cu Dumnezeu. Nu este suficient să ştim ce anume a făcut Isus pentru noi şi ce ne oferă. Pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu, trebuie să-L primim în viaţa noastră…

Calea către Dumnezeu sau drumul înspre sine? Alegerea între Dumnezeu şi om ţine de vocea moralei creştine din noi. În funcţie de preferinţă suntem ceea ce alegem. Cele două căi filosofice duc fie la Împărăţia lui Dumnezeu, fie la împărăţia Sinelui. Autonomul, omul lumesc nu-şi va dori o altă lume decât a sa. În numele slujirii „umanităţii", autonomul, omul modern, omul împotrivă (împotriva lui Dumnezeu) se sacrifică, se resemnează acceptând răul ca necesar şi moartea ca finalitate. Umanismul, afirma Părintele Serafim Rose „este o răzvrătire" împotriva Creatorului şi a Creaţiei Sale, de aceea „subumanismul este culmea şi scopul umanismului"

Nr. 1 - Noiembrie 2013

125 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

“După Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.”

“Aici, pe pământ, bucuria intră în inima sfinţilor; în cer, sfinţii vor intra în bucurie.”

“Îi cinstim pe sfinţi imitându-i.”



Buse Amelia-Maria 

Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea 

Profesor coordonator: 

Bîrzescu Cătălin.

126 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Ucraina, Un Tărâm Al Sfinţilor Cismaru Maria Raluca Prof. Negrea Tamara Roxana Liceul Tehnologic „General Magheru” Râmnicu Vâlcea

Sfântul Ierarh Petru Movila, Mitropolit al Kievului

Sfântul Iona din Kiev (Mănăstirea Sf. Iona din Grădina Botanică)

Nr. 1 - Noiembrie 2013

127 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintele moaşte ale Cuviosului Alexei (Mănăstirea Goloseev din Kiev )

Sfânta Anastasia din Kiev (Mănăstirea Pokrov)

128 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfânta Anastasia din Kiev (Mănăstirea Pokrov) era de neam împărătesc

Canonizarea Sfintelor Dimitra şi Olimpiada din Kiev

Nr. 1 - Noiembrie 2013

129 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Canonizarea Sfintelor Dimitra şi Olimpiada din Kiev

130 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfﾃ｢nta Olimpiada din Kiev

Sfﾃ｢ntul Teofil cel Nebun pentru Hristos de la Mﾄハﾄピtirea Kitaev din Kiev

Nr. 1 - Noiembrie 2013

131 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos de la Mănăstirea Kitaev din Kiev

Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Teofil cel Nebun pentru Hristos

132 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfﾃ｢nta Cuvioasa Dositeea din Kiev (Mﾄハﾄピtirea Kitaev)

Catedrala Sfﾃ｢nta Treime din Cernigov

Nr. 1 - Noiembrie 2013

133 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Catedrala Sfânta Treime din Cernigov

Racla cu moaştele Sfântului Lavrentie de Cernigov

134 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Racla cu moaştele Sfântului Teodosie, Episcop al Cernigovului

Racla cu moaştele Sfântului Filaret, Episcop al Cernigovului

Nr. 1 - Noiembrie 2013

135 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Lavra Poceaev

136 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Lavra Poceaev – Catedrala Adormirii Maicii Domnului

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de pe catapeteasmă – Lavra Poceaev

Lavra Poceaev – Catedrala Adormirii Maicii Domnului

Nr. 1 - Noiembrie 2013

137 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Lavra Poceaev – Catedrala Adormirii Maicii Domnului

Lavra Poceaev – Catedrala Adormirii Maicii Domnului

138 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

139 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

PetruČ&#x203A; Sorina

140 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Arhanghelii Mihail si Gavril, căpeteniile îngerilor Prof. Delia Dragomiroiu Grădinița cu Program Prelungit Cozia Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, o dată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul „arhanghel” înţelegem „mai mare peste îngeri” sau „cel dintîi dintre îngeri”. Iar „înger” înseamnă „vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt „duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat. Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au «trupuri cereşti», adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu și apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui. Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor. La început toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit, pe veci conducator, pe Arhanghelul Mihail. Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă în limba ebraică, „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „striga”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce Nr. 1 - Noiembrie 2013

a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?” şi așa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail. De aceea, Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ. Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă în limba ebraică, „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a fost cel trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului nostru Iisus: „Bucurăte, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Iisus”. Gavriil a rostit cel dintâi numele lui Isus Hristos şi l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui, Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor că în Bethelem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu. Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor. În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănator Sfântului Haralambie. 141 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat În trecut, în societatea tradiţională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că «ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora». Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită «turta arieţilor» (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu fața în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare. În satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă. „Vara Arhanghelilor” ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie neapărat să mai fie trei-patru zile senine şi călduroase, numite „vara iernii”. În sâmbăta dinaintea sărbătoririi se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date la pomana pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc «Moşii de Arhangheli». Fiecare om trebuie să aprindă o lumânare, care îi va fi «lumina de veci» în lumea de dincolo. Se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei dispăruți fără lumânare. In calendarul popular, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt percepuți ca niște ființe divine, întotdeauna prezente în viața oamenilor, veghiind din ceruri și, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte și având grijă ca sufletele lor să fie curățate de greșeala cu prilejul posturilor și rugându-se la Dumnezeu pentru ei. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, au aripi și poartă săbii, ca simbol al biruinței, și sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucrează, cei care nu se supun acestei interdicții, urmând să aibă parte de chin mare la vremea morții. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări, să se roage pentru belșug și sănătate. 142 | 367

Brâncovenii, apărători ai credinței și ai patriei Prof. Constantin Cornelia Liliana Colegiul Tehnic ,,Nicolae Bălcescu” Balș Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat o perioadă înfloritoare în istoria Țării Românești. Îndelungata sa domnie s-a încheiat tragic pe 15 august 1714. Luptând pentru eliberarea țării de sub jugul otoman, a fost prins și decapitat de către turci, împreună cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache Văcărescu. Martiriul lor constituie un exemplu de credință și patriotism. În ziua de 28 octombrie 1688 s-a sfârșit din viată, în urma unui complot, Șerban Cantacuzino, domnitorul Țarii Românești, ctitor a numeroase lăcașuri de închinare, dar și fauritor de limbă, prin tiparirea primei ediții integrale a Bibliei în românește. In aceeasi zi, boierii l-au ales ca domn pe nepotul său, marele logofăt Constantin Brâncoveanu, importanta personalitate a vieții politice din acele timpuri. Constantin s-a născut la 15 august 1654, în satul Brâncoveni (fostul județ Romanați). A rămas orfan de tată la vârsta de 1 an, fiind crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino, care îi va oferi o educație aleasă. A învățat cu multă ușurință greaca, latina și slavona. S-a căsătorit cu Maria (Marica), nepoata lui Antonie Vodă din Popești, având 11 copii: patru fii și șapte fete. Constantin a ajuns la domnie într-o perioadă agitată pentru istoria Țării Românești, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Înzestrat cu un simț politic înnăscut, tânărul domn a reușit, printr-o diplomație deosebită, să păstreze legături de prietenie cu toate Marile Puteri, pentru a feri țara de jafuri și pustiiri. Rezistând eroic presiunilor interne și externe, a reușit să apere pacea și independența Țării Românești și să se impună, ca egal, factorilor politici de decizie ai Europei - Imperiile Habsburgic, Rus și Otoman. În fața tentativei austro-ungare de a ocupa și jefui cele mai importante localități din punct de vedere strategic și economic, Brâncoveanu a chemat în ajutor pe turci. S-a debarasat însă de acest ajutor periculos prin promisiuni și numeroase daruri, după înfrângerea trupelor de ocupație ale generalului austriac Heissler Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat la Tohani-Zărnesti (11 august 1690). Radu Greceanu, cronicarul său, va consemna: “Să muncia și să năvoia ca și pre nemți fără primejdie să-i scoată și pre turci și pre tătări să-i oprească să nu intre în țară”. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace. A inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura, tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renașcentismului italian într-un stil autentic, ce a preluat numele său: stilul brâncovenesc. Unele dintre ctitoriile sale s-au păstrat, dar sunt și multe dintre ele care au dispărut. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Stilul brâncovenesc reprezintă un sincretism între tradiții artistice locale, valahe, bizantine și alte influențe orientale și forme occidentale, ale Renașterii, cum ar fi școala italiană. Deși istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc. “Primul stil românesc“, așa cum este considerat stilul arhitectural brâncovenesc, are drept una dintre trăsăturile sale fundamentale, importanța deosebită pe care o acordă ornamentului. Ornamentul pare a fi orientat: spre deosebire de celelalte elemente ale operei arhitecturale, el este/trebuie să fie distribuit mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo unde poate fi perceput și decodat, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectură brâncovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic inaccesibile privirii curente. Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă. Sfântul Constantin Brâncoveanu, a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din Țările Române. Nașterea stilului brâncovenesc a fost la Hurezi, unde se află principala ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, aceasta însumând cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Țara Românească. Având hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena“, a fost înzestrată cu ziduri și turnuri de apărare Nr. 1 - Noiembrie 2013

și cu numeroase clădiri în incintă. Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi, Prahova. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Scheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe talentatul Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanu, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă. Pentru a echilibra scena politică dominată de turci și austrieci, domnul muntean a încheiat o alianță secretă cu ambițiosul țar Petru I. Dar fiindcă pretențiile acestuia creșteau mereu, a recurs la un joc dublu periculos, cum o va demonstra și sfârșitul său tragic. Cerând ajutor otomanilor, întrucât războiul era iminent, a pus în ascuns la dispoziția țarului călărimea țării. Urmărind recuperarea Brăilei, a așteptat să vadă de partea cui se înclina balanța. A fost însă trădat de unii boieri, iar infidelitatea sa față de Poartă nu a fost iertată. Sfârșitul său a survenit mai târziu, în 1714, căci turcii urmăreau să intre în posesia averilor celui pe care îl numeau “Beiul de Aur”. În Săptămâna Patimilor, anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost arestat, împreună cu cei patru fii ai săi și Ianache Văcărescu, ginerele și sfetnicul său de încredere, și închis în Palatul celor 7 Turnuri (Yedikule) din Istanbul. Brâncoveanu a fost acuzat de relații ascunse cu Rusia, Polonia, Austria, Veneția, de corespondența cu Viena și Moscova (cărora le-ar fi furnizat informații despre turci), de cumpărarea de moșii și construirea unor palate peste munți, de depunerea de bani în băncile din Viena și Veneția, de baterea de monede purtând chipul său. Pentru a i se cruța viața, i s-au cerut 20.000 de pungi, aproximativ 11 milioane de galbeni. Pe 15 august 1714, de Adormirea Maicii Domnului, când domnitorul a împlinit 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalți prizonieri, în Pavilionul Mării, Yali Köskü, și i s-a cerut să renunțe la credința 143 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat strămoșească. Erau prezenți sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanți ai Franței, Angliei, Rusiei și Austro- credință, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a poruncit să fie tăiate mai întâi capetele copiilor, apoi cel al sfetnicului, crezând că îl va înduioșa. Dar Brâncoveanu, îndurerat, și-a făcut o cruce mare, spunând: “Doamne, fie voia Ta!”, și a întins singur capul său călăului. Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capurile purtate pe ulițele cetății. La rugăciunile doamnei Marica, aflată în închisoare, niște pescari credincioși au pescuit trupurile lor, înmormântândule în Biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halki. În 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea oficiala a Sf. Martiri Brâncoveni, cu data de pomenire 16 august. Constantin Brâncoveanu a fost un mare “ctitor” de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire și de jertfă pentru țara sa și pentru credința creștină. Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar și pe necreștini. Ea a fost consemnată cu indignare în puținele ziare europene care apăreau atunci, dar și de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. După cum era de așteptat, moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece și balade populare. Chipul Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu a ramas ca model de tată, care-şi iubeşte cu adevărat fiii, încurajându-i şi îmbărbătându-i în nevoi, dar mai ales ca model de creştin adevărat, iubitor de Dumnezeu, de Biserică şi de patrie. Bibliografie Răzvan, Civilizația 1. Theodorescu românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), Editura Meridiane, București, 1987 2. Iorga Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia “Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908 3. Popescu, F., Ctitorii Brâncoveneşti, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2004.

144 | 367

Educatia religioasa,o necesitate in invatamantul prescolar Prof. Medonia Stuparu Vreme indelungata, biserica a avut avut o slujire grea, ,,jertfelnica”. Timp de peste 50 de ani, poporul roman a fost tinut in bezna necredintei in Dumnezeu. Desi a fost sever umilita in timpul comunismului, ea nu afost infranta necredintei in Dumnezeu. Anul 1990 a adus cu sine si posibilitatea unor reforme si transformari in plan religios. Biserica a venit in ajutorul societatii, in ansamblu, promovand intelegerea, pacea, intrajutorarea si cooperarea intre semeni, toate acestea constituind principiile de baza ale credintei crestine. Valorile religioase au darul de a aduce comuniunea intre oameni,de a solidareza membrii unei comunitati. Revenirea lui Hristos in scoala romaneasca a fost primul mare pas inainte pe drumul trecerii de la dictatura la libertate, de la intuneric la lumina. Cercetarile in domeniul psihologiei copilului ne arata ca educatia moral religioasa este posibila de la cea mai frageda varsta, prescolarii cu trasaturi de vointa si caracter in formare sunt receptivi la influentele exercitate asupra lor. Trairile religioase din aceasta etapa pot deveni hotaratore pentru intreaga viata. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea, el crede ca tot ce face omul matur, este bine. Valorile morale ca: bunatate, rabdare, compasiune, toleranta, respect, cinste, generozitate, iertare, optimism, incredere, sunt desprinse ca mesaj din fiecare categorie de activitate, dar, educatia religioasa este cea care le scoate in evidenta mai pregnant. Suportul dobandirii acestor valori morale va constitui baza formarii unei atitudini corespunzatoare fata de societate,fata de invatatura crestina. Introducerea unor elemente de educatie religioasa in gradinita este un lucru necesar si important. In gradinita copilul isi formeaza deprinderi de conduita,invata sa-si manifeste sentimentele morale specifice unui bun crestin. Cunoscandu-se puterea exemplului,se asteapta ca prescolarii sa fie influentati de cei din jurul lor, prin Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat atitudunea pe care o au acestia fata de Dumnezeu. Copiii vor observa,inregistra actele spirituale si morale pe care le vad si in familie,in cercul cunostintelor lor. Ei imita cu fidelitate si incredere atitudinile,gesturile si cuvintele celor din jur. Educatia religioasa se realizeaza in familie, biserica si scoala, de catre parinti, preoti si cadre didactice.Intre acesti factori educativi exista o stransa legatura, conlucrarea lor determinand transmiterea valorilor credintei si formarea conduitei exemplare (iubirea aproapelui,bucuria de a face fapte bune, dorinta de a fi cnstit, modest, sa nu urasca, sa invete sa ceara iertarecand greseste, sa fie optimist, sa aiba incredere in sine si in altii). In mintea si sufletul copiilor incepe sa se formeze credinta ca exista un Dumnezeu care ne-a creat pe toti si tot ceea ce exista in jurul nostru,care ne poarta de grija,care ne inalta si in care nadajduim. El nu ne-a creat izolati ci ne-a creat in mijlocul unei comunitati umane pentru a primi si a darui la randul nostru iubire.Inca de la primii pasi in colectivitate cei mai mici se vor apropia mai mult de rugaciune de povestirea cu continut biblic, de icoane. Educatia religioasa se poate face pe un teren fertil in preajma sarbatorilor.Se pot spune mici rugaciuni,povestiri religioase adaptate pentru nivelul de intelegere al fiecaruia.De asemena,se pot prezenta copiilor icoane insotite de explicatii mai simple. Craciunul vine an de an cu zvon de colinde in inimile tuturor.Copiii sunt insa cei mai apropiati de semnificatia adanca a acestei sarbatori pe care o asteapta cu emotiiColindul stravechi urca in suflet. Cu cat varsta copiilor este mai mica,se resimte nevoia concretizarii tuturor cunostintelor transmisesi,mai ales a ilustrarii cu modele pe care copilul sa le indrageasca si sa le urmeze,stiut fiind ca cel mai bun catalizator pentru invatatura este fundamentul afectiv emotional al acestuia. ,,O pedagogie fara modele nu are sorti de izbanda,pentru ca,,ucenicul’’, oricare af fi varsta sa, trebuie sa deprinda, nu doar o teorie abstracta, ci adancul invataturii ce i se transmite. Cunoasterea si iubirea lui Dumnezeu; Cunoasterea unor obiceiuri crestinesti; Educarea atitudinilor de toleranta intre copiii care apartin diferitelor culte ,,constituie cateva elemente fundamentale ale procesului de educatie religioasa cu efect pozitiv asupra micilor crestini. In aspiratia noastra catre perfectiune,ne raportam la fiinta divina,la Dumnezeu, pentru ca El Nr. 1 - Noiembrie 2013

este singurul model formativ existential.In perioada actuala s-a creat o sinteza frumoasa intre misiunea bisericii si misiunea scolii. Daca misiunea bisericii are ca finalitate pregatirea omului pentru Imparatia Cerurilor, in egala masura il pregateste pe om pentru viata de aici, adica o viata echilibrata, mai frumoasa, plina de sens. Introducerea unor elemente de educatie religioasa in gradinita este un lucru necesar si important. Educatia religioasa afirma sufletul copilului si in acelasi timp il inalta prin iubire.In scopul atingerii obiectivelor sale, educatia religioasa, asociaza un element esential in realizarea ei: Harul lui Dumnezeu Acest lucru este exprimat de insusi Mantuitorul Isus Hristos:,,Eu sunt tulpina, iar voi mladitele, cel ce ramane in mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15,44-5) Bibliografie 1. Religia si educatia timpurie, revista Lumea credintei , aprilie,2008 ; 2. RevistaI Invatamant prescolar, 1-2/2008

Sfânta Parascheva Prof. Mateş Ionela Cristina, Liceul Tehnologic „Moga Voievod” Hălmagiu, Alba De Sfânta Parascheva se posteşte, însă unele alimente precum pepenele roşu, nucile, poamele negre sau cele cu cruce sunt interzise a fi consumate. Se spune, în schimb, că este bine ca femeile care urmează sa nască să împartă din bucatele lor copiilor sărmani pentru a avea o naştere fără dureri şi a primi alinarea Sfintei. Mai mult, copilul care va veni pe lume va fi protejat de Sfânta Parascheva şi ferit de boala trupului. În această zi este şi praznic pentru sufletul celor trecuţi pe „lumea cealaltă”. Gospodinele împart “lipii” şi must nou, dar şi alte bucate. Ziua Sfintei Parascheva este în tradiţia populară şi prilej pentru previziuni legate de vreme. Dacă ziua este frumoasă, senină şi cu soare, tot astfel va fi şi vremea cu prilejul celorlalte mari sărbători de peste an. Dacă ziua este înnorată şi ploioasă, va fi înnorat şi în celelalte sărbători 145 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de peste an. Pe de altă parte, în cazul în care în zilele de dinaintea sărbătorii ploaia s-a lăsat aşteptată, iarna va veni în mod neaşteptat, spun înţeleptii satului. Păstorii obişnuiesc să facă şi ei predicţii ale vremii: în dimineaţa zilei de Sfânta Parascheva, aducând valenţe pastorale sărbătorii. Dacă oile dorm strânse, una langă alta, păstorii ştiu că îi aşteapta o iarnă grea, cu troiene înalte de zăpadă. Dacă oile dorm împrăştiate, iarna va fi blândă. Tot păstorii trebuie să aibă grijă să nu cioplească nimic în această zi sfântă dacă nu îşi doresc ca mieii să iasă tărcaţi. Odată ce această sărbătoare trece şi vara este îngropată definitiv, se dă drumul noilor activităţi pastorale: turmele sunt pregătite pentru iernat, iar berbecii sunt lăsaţi laolaltă cu oile, pentru prăsilă. În tradiţia populară românească, anul complet se află sub patronajul a doi mari sfinţi, Sfântul Gheorghe – ce patronează primele 6 luni ale anului şi Sfântul Dumitru ,înainte de acesta fiind ziua Sfintei Parascheva – ce patronează ultimele 6 luni ale anului. Se spune în popor că „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii.» De asemenea, în tradiţia pastorală străveche, Sfântul Dumitru este cel care protejează păstorii şi turmele de oi, dar şi gospodăriile şi pe oamenii cu frica lui Dumnezeu. Se crede că Sfântul desfrunzeşte pădurile şi deschide porţile iernii, usucă multe din plantele pământului şi face astfel încât căldura să se ascundă în pământ. La polul opus, Sfântul Gheorghe înfrunzeşte natura, dă drumul căldurii şi încuie porţile iernii. Tot în această zi, turmele pot să pască nestingherite pe orice pământ, deoarece ziua Sfântului Dumitru este singura zi din an în care hotarele sunt libere. Sărbătoarea Sfântului Dumitru marchează trecerea la zilele friguroase şi odata cu aceasta sărbătoare, iarna îşi poate intra oricând în drepturi. Se crede din bătrâni că este bine să nu rupi din grădini florile care au rămas neculese şi sunt încă frumoase. Dacă nu ai făcut-o până la această sărbătoare, este indicat să nu le mai culegi deloc. Ele aduc alinare sufletului celor care au părăsit aceasta lumea. Totodata, în Bucovina este considerat de rău augur să semeni usturoi odată ce a trecut sărbătoarea Sfântului Dumitru. Se crede că astfel atragi ghinionul şi paguba asupra ta cu propriile mâini. În multe colţuri ale ţării, există tradiţia aprinderii Focului lui Sâmedru. Sunt focuri mari, speciale, ce se aprind şi au puteri speciale numai de această sărbătoare. Focul din ziua sfântului Dumitru este considerat ca fiind sacru şi purificator. El este investit totodata cu funcţii de protecţie împotriva 146 | 367

relelor şi a necazurilor, având un rol apotropaic. În acelaşi timp, focul lui Sâmedru ţine la distantă fiarele neîmblânzite ale pădurilor, lupii care ar cuteza să se apropie de oameni şi de gospodarii cu gând rău sau de pagubă. Sfânta Parascheva este cunoscută în popor şi ca Sfânta Vineri, acel personaj fantastic prezent în basmele noastre. În 14 octombrie, Moldova toată este în sărbătoare, iar în 18 octombrie sunt Filipii: această sărbătoare provine din străvechiul cult dac al lupilor. Numele ei vine de la Sfântul Filip, despre care se credea că este ocrotitorul gospodăriilor în faţa lupilor. În „Poveţele Maicii Sofronia”, ni se dă sfatul de a nu pronunţa cuvântul „lup” în această zi, deoarece nu este bine, pentru ca gospodăria să fie ferită tot anul de lupi, se ţinea post şi femeile nu lucrau. De asemenea, vânătorii se feresc să facă rău lupilor, în această zi. Multe sunt rugăciunile adresate Sfintei Parascheva, dar cea mai cunoscută este rugăciunea „Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva”, din care voi transcrie următoarele: „Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine, care de multe ori şi tu ai luat pe sfinţi şi pe îngeri în ajutor la pământeştile ispite; fii acum şi pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povăţuit Mântuitorul Hristos, şi primeşte cântarea aceasta: Bucură-te, mărgăritar nepreţuit al vistieriei noastre; Bucură-te, floare neveştejită a Bisericii lui Hristos; Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii; Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare şi rugătoare către Maica lui Dumnezeu; Bucură-te, ascultătoarea preoţilor cucernici; Bucurăte, grabnică ajutătoare a străinilor; Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniţilor; Bucură-te, milostivă povăţuitoare a văduvelor; Bucură-te, învingătoarea duşmanilor; Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă în ajutor; Bucură-te, mare folositoare a sufletelor; Bucură-te, vindecarea de răni a trupurilor; Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!” (Icosul al doilea) Din cartea diaconului Gheorghe Băbuţ aflăm că Dumnezeu a săvârşit multe minuni prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva, prin atingerea de Sfintele ei Moaşte, aşa cum arată Prea Sfinţitul Melchisedec în „Viaţa şi minunile Cuvioasei noastre Parascheva”, 1889. În lumea satelor româneşti există o serie de interdicţii şi recomandări pentru această zi sfântă. Se interzicea, spre exemplu, aprinderea focului în vatră, spălatul rufelor sau cusutul hainelor, crezânduNr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat se că daca nu respecti aceste interdicţii îţi vor apărea negi pe mână sau diferite boli de piele,..mama… mea…daca..coase..vierea..i..se..iegresc..degetele. În schimb, ziua Sfintei Parascheva este o sărbătoare care trebuia ţinută de către întreaga comunitate a satelor: fetele pentru a avea soarta binevoitoare în iubire şi parte de un soţ bun, dar şi pentru a fi cinstite precum a fost sfânta. Bătrânii ţin sărbătoarea pentru belşug şi sănătate. Se crede că în apropierea sărbătorii, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, chiar si mie mi s-a arătat, trezindu–mă dimineaţa la ora 2, în 14 octombrie, atunci când cineva a vrut să intre in casa, uneori pentru alinarea celor bolnavi, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău. Bibliografie 1. „Acatistier”, tiparul executat la S.C. PortoFranco S.A., Galaţi, p.174-176 2. „Calendar pe tot anul cu vieţile pe scurt ale Sfinţilor din fiecare zi”, Editat de Parohia Valea Plopului şi Asociaţia PRO VITA, Bucureşti, 1997, p. 150 3. Băbuţ, Gheorghe, „Viaţa Sfântului Iacob Românul şi vieţile Sfinţilor Români cu moaşte”, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2008, p.230-244 4. Magdan, Leon, „Povestiri cu sfinţi pentru copii cuminţi”, Editura Mateiaş, Bucureşti, 2006, p. 58-59 5. Reinhardt, Alexander, „Poveţele Maicii Sofronia”, Editura L.V.B., Bucureşti, 1998, p. 249-252.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat Bărbulescu Elena Andreea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost un apostol, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei cei doi frați, Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan). Activitatea Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus,auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Duhului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit 147 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. După moartea sa moaștele s-au păstrat la Patras. Între cei doisprezece apostoli aleşi de Domnul nostru Isus Cristos să fie «pescari de oameni», un loc deosebit îl ocupă Sfântul Andrei, fratele lui Simon Petru; el a fost chemat mai înainte de ceilaiţi şi pentru acest motiv grecii îi acordă supranumele de «protocletul»; de asemenea, el este acela care a mijlocit întâlnirea dintre fratele său şi Mesia, precum şi întîlnirea unui grup de străini cu Isus (loan XII, 20), motiv pentru care unii sfinţi părinţi îl mai numesc şi «mijlocitorul». Împreună cu fratele său Simon şi cu tatăl lor Iona se ocupau cu pescuitul şi locuiau pe malul lacului Genezaret, în oraşul Cafarnaum, unde se stabiliseră venind din Betsaida. Când s-a răspândit vestea că pe malul de jos al Iordanului a apărut un profet care predica şi boteza, cerând tuturor o schimbare a vieţii, Andrei i-a lăsat pe ai săi şi a coborît în jos, pe lângă firul apei, dornic să afle dacă nu cumva au început a se împlini spusele proorocilor de demult. Aici l-a întâlnit pe Ioan, fiul lui Zebedeu, un alt pescar, mai tânăr decât el, necăsătorit, şi amîndoi şi-au propus să rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi înflăcarat. Spre uimirea lor, Ioan Botezătorul într-una din zile le-a atras atenţia asupra unui străin ce se apropia de dânşii, spunândule : «Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe Acela care ia asupra sa păcatele lumii» (loan I, 35). Mânaţi de un îndemn tainic, cei doi prieteni au pornit pe urmele străinului şi l-au rugat să le arate locuinţa lui, ca să ştie unde-l pot afla când vor dori sa-l mai vadă, dar Isus i-a reţinut la dânsul toată dupăamiaza, stând de vorbă până seara târziu; le-a răsplătit astfel dorinţă lor fierbinte de a înţelege semnele timpului. Andrei şi Ioan s-au ataşat cu toată inima de Isus; au înţeles că El este cel vestit de Cărţile Sfinte şi au început să împărtăşească bucuria lor celor eu care se întâlneau. Primul pe care l-a întâlnit Andrei a fost fratele său Simon şi are meritul de a-l fi convins că întradevăr Mesia se află între oameni; Simon are meritul de a fi crezut cel dintâi mărturiei date de un om despre Mesia; poate că această credinţă l-a îndemnat pe Isus să-i schimbe numele din Simon în Piatră, pregătindu-l pentru misiunea ce avea să i-o încredinţeze mai târziu.

148 | 367

Sfinții Ortodoxiei – Salba de mărgăritare a Ortodoxiei Deftu Floriana-Raluca Deftu Irina-Marinela Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași În decursul istoriei, au existat oameni care, conştientizând şi cunoscându-l pe Dumnezeu şi voia Sa, a Făcătorului şi Ziditorului nostru, şi-au jertfit întreaga lor viaţă adorării Lui. Pentru că l-au propovăduit chiar cu preţul vieţii lor şi au murit în această lege binecuvântată de Dumnezeu, au fost înzestraţi cu puterea de a lucra fapte minunate şi de a ajuta pe cei aflaţi în nevoi, putere care s-a menţinut atât în timpul vieţii cât şi după ce au ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt Sfinţii, pe care îi cinstim, îi proslăvim şi le urmăm acelaşi drum care ia salvat din această lume a iluziilor şi ia înălţat în cea a fericirii absolute. În afara faptului că Sfinţii sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu şi că rugăciunile lor sunt foarte puternice, ridicându-se pururea ca şi fumul de tămâie din cădelniţele celor 24 de bătrâni din cartea Apocalipsei (Apocalipsa 5,8; 8,4), ei reprezintă pentru noi modele vrednice de urmat. Chemarea la sfinţenie este adresată tuturor creştinilor: „Fiţi, dar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc, desăvârşit este” (Matei 5, 48). Acest proces de desăvârşire se realizează numai în comuniune cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt. Sfinţenia presupune împărtăşirea cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos. Primind Duhul Sfânt, creştinii pot cunoaşte bunătăţile vieţii veşnice. Calea spre sfinţenie este deschisă oricui, indiferent de timpul şi de locul în care trăieşte sau pe care îl ocupă în societate. Fiecare om este chemat să iubească pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui. „Dacă iubim pe sfinţi, să-i imităm” (Fericitul Augustin). Sfinţii sunt modele de imitat; în ei s-a întrupat sfinţenia lui Hristos în diferite moduri, după individualitatea lor şi după împrejurarile vieţii lor. Astfel, ei ne luminează calea ce duce la Hristos. Ei ne atrag spre urmarea lui Hristos, zicând cu Apostolul Pavel: „Fiţi urmăritorii mei, precum şi eu al lui Hristos”(I Corinteni 11, 1). Ei ne ajută să ne ridicăm pe înălțimile sfinţeniei, la care suntem chemaţi. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Legenda Sfântului Nicolae Prof. Lidia Misarciu Prof. Ioana Misarciu Gradinitacu cu Program Prelungit Nr. 25 Iași

LEGENDA SFANTULUI NICOLAE

Sfantul Nicolae s-a nascut in Orientul Mijlociu la nord de Bethlehem, a trait in secolul al IV-lea si a fost cardinal de Myra (acum aflata pe teritoriul Turciei). El a fost cunoscut pentru credinta, zelul si dragostea pentru oameni, in special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie instarita, iar la moartea ambilor parinti a mostenit intreaga avere, pe care a folosit-o pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiasi. In noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sunt cuminţi, lasandu-le in ghetute, dulciuri si diverse cadouri. Tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori lasandu-le o nuielusa. Nr. 1 - Noiembrie 2013

149 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor imparĹŁite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime. Legenda spune ca trei surori, fete sarmane, nu se puteau casatori datorita situatie financiare dificile si de aceea tatal lor vroia sa le vanda. Se spune ca atunci cand fata cea mare a ajuns la vremea maritisului, Nicolae, care era episcop, a lasat noaptea, la usa casei lor, un saculet cu aur. Situatia s-a repetat si in cazul surorii mijlocii, astfel ca, atunci cand i-a venit vremea si fetei mici, tatal s-a hotarat ca in noaptea dinaintea nuntii sa stea de paza si l-a vazut pe Sfantul Nicolae cum a urcat pe acoperisul casei si a aruncat pe horn un saculet care a cazut intr-o soseta ce era pusa la uscat.

De aici a aparut obiceiul asezarii sosetutelor sau a ghetutelor in noaptea de Mos Nicolae. Cardinalul l-a rugat pe nobil sa pastreze secretul, insa acesta nu a facut-o si de atunci fiecare sarac care primea ceva, ii multumea lui Nicolae. Cei trei saculeti de aur facuti cadou fetelor au devenit simbolul Sfantului Nicolae, sub forma a trei bile de aur.

De aceea si noi, copiii de la grupa Istetilor ani la rand l-am invitat pe Mos Nicolae (trimisul Sf. Nicolae) sa participe alaturi de noi la activitati si sa ne lase cate un dar!

150 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

La grupa mica Mos Nicolae a venit pentru prima data la noi, iar noi l-am primit cu drag!

Iata ca suntem in grupa mijlocie iar Mos Nicolae a venit din nou la noi, inseamna ca am fost tareeee cuminti! Nu-I asa?

Nr. 1 - Noiembrie 2013

151 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Iata-ne in grupa mare, si tot cu bucurie l-am primit si de data aceasta pe Mos Nicolae, care atat de mult ii iubeste pe copiii cuminti!

Anul acesta impreuna cu parintii i-am demonstrat Mosului cat de cuminti am fost si cate lucruri am invatat la gradinita de anul trecut si pana acuma!

Chiar daca suntem grupa pregatitoare de acuma, noi tot l-am asteptat cu cea mai mare bucurie si de data aceasta pe Mos Nicolae!!!

152 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Bineinteles ca dupa atata munca trebuia sa ne ofere si DARURI!

Mosule, te asteptam si la anuâ&#x20AC;&#x2122; cand vom fi in clasa I .

Va multumim pentru atentie !!! Nr. 1 - Noiembrie 2013

153 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mitropolitul Ilie Iorest Hosu Sebastian Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Mitropolitul Ilie Iorest

Întronizarea mitropolitului Ilie Iorest • După moartea lui Ghenadie II, principele Gheorghe Rakoczy, a pus pe scaunul mitropolitan pe Ilie Iorest, fiind călugărit în Moldova şi hirotonit în Ţara Românească de către mitropolitul Teofil. • După ce a ajuns mitropolit în Alba Iulia, a apărut o nouă ediţie din Evanghelia cu învăţătura a diaconului Coresi. Cetatea Albei- sec XVIII

154 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Mitropolitul a păstorit în vremuri grele din cauza mişcărilor prozelite ale calvinilor. • Ilie Iorest a fost presat de calvini dar nu a promovat interesele acestora, principele l-a întemniţat şi a pătimit vreme de nouă luni. • A fost eliberat in nov. 1643 datorită unor credincioşi care l-au răscumpărat, pleacă in Moldova la mănăstirea Putna apoi în Rusia.

• În 1645 Ilie Iorest este primit de ţarul Rusiei, fostul mitropolit daruindu-i părticele din moaştele Sfântului Dimitrie. • Ţarul i-a oferit nenumărate bogăţii, bani şi obiecte, dându-le credincioşilor care l-au răscumpărat din temniţă.

Moaştele sf. Dimitrie

Nr. 1 - Noiembrie 2013

155 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• A petrecut restul vieţii în Moldova, murind la adânci bătrâneţi la Putna. • Dintr-un manuscris se ştie că a murit în anul 1678 luna martie în 12 zile. • Pentru viaţa sa curată Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, cinstindu-l în ziua de 14 aprilie a fiecărui an.

Mitropolitul Simion Ştefan • După ce Iorest a fost înlăturat, în anul 1643 a fost ales mitropolit la Alba Simion Ştefan. • Calviniştii au exercitat din nou presiuni asupra noului mitropolit. • Aceste condiţii pe care le-au impus nu au avut urmări. 156 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Noul Testament de Alba Iulia • Simion Ştefan a rămas în istora culturii româneşti prin faptul că a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia • Traducerea a fost începută de ieromonahul Silvestru dar n-a apucat să vadă rodul ostenelilor sale. Aceasta a fost continuată de Simion Ştefan.

• Tot în cursul păstoririi mitropolitului Simion Ştefan s-a mai tiparit o Psaltire în 1651. • A murit în vara anului 1656, caci la 17 sep. 1656 era hirotonit, la Târgovişte, noul mitropolit Sava Brancovici.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

157 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mulţumesc pentru atenţie!!! • Proiect realizat de: Hosu Sebastian • Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

158 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mitropolitul Petru Movilă Alexandru Vereş Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Mitropolitul Petru Movilă

Copilăria şi tinereţea lui Petru Movilă • S-a născut la Suceava, în 1569 ca fiu al lui Simion Movilă şi soţiei sale Melania-Marghita. • În 1600 a pribegit prin Polonia, unde s-a şi stbilit aici câţiva ani mai târziu continuând învăţătura la şcoala Frăţiei Ortodoxe din oraşul Lvov. Oraşul Lvov

Nr. 1 - Noiembrie 2013

159 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Egumen al mănăstirii Pecerska

•

Fiul de domn moldovean a ajuns şi la mănăstirea Pecerska din Kiev, hotărându-se să se căligărească.

•

S-a pregătit duhovniceşte la moşia sa Rubiejovka unde a ridicat o biserică cu hramul Sf. Ioan cel Nou.

•

În acele vremuri ortodoxia a avut de suferit în Ucraina deoarece se afla sub stăpânire polonă.

•

În aceste împrejurări Petru Movilă a ajuns egumen la mănăstirea Pecerska, acesta îndată a pornit o luptă de apărare a ortodoxiei.

•

În anul 1631 datorită lui Petru şi altor nobili ajunge rege Vladislav. Acesta a dat multe bunuri şi drepturi creştinilor de aici.

Mitropolit al Kievului • Datorită eforturilor sale Petru a fost ales ca arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi al întregii Rusii. • A fost hirotonit în anul 1633, în Lvov şi instalat la Kiev în iulie 1633. • Acesta realizează o fructuoasă înfiinţând prestigioasă la Kiev sub conducere, aceasta Academie după universităţilor apusene.

160 | 367

activitate o şcoală directa sa devenind modelul

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Lucrările lui Petru Movilă

• A înfiinţat tipografii la Kiev, Lvov şi în alte părţi, tipărind cărţi de o mare importanţă, dintre care amintim Lithos (Piatra); traduce Evanghelia învăţătoare a patriarhului Calist. • Cea mai importantă carte a mitropolitului este Mărturisire Ortodoxă, marturisirea lui Petru Movilă a fost scrisă în latină, cuprinzând 261 de întrebări şi răspunsuri .

• Petru a convocat un sinod în care clericii şi mirenii să-şi dea cu părerea despre Mărturisire Ortodoxă, dar aceştia au avut unele nelămuriri şi s-a ajuns la ideea de a convoca un sinod cu reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe. Mărturisire Ortodoxă tradusă în limba greacă

Sinodul de la Iaşi

Nr. 1 - Noiembrie 2013

•

Sinodul nu s-a putut întruni la Cosntantinopol, nici la Kiev, Petru s-a gândit să fie convocat la Iaşi în ţara sa natală în care domnea Vasile Lupu.

•

Patriarhul a dat acordul purcederii acestui sinod şi au venit mai mulţi reprezentanţi atât din Moldova, din Kiev dar şi de la Constantinopol.

•

Sinodul s-a deschis în 15 sep. 1642 în trapeza bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iaşi şi a ţinut până la 27 oct. 1642.

•

Membrii sinodului au eliminat fragmentele în care catolicismul işi făcuse prezenţa.

•

La 27 oct. s-au încheiat lucrările sinodului, iar la 30 oct. cartea lui Movila a fost tradusă în lb. greacă, hotărârile sinodului fiind aprobate de patriarhul de la Constantinopol. 161 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Legăturile lui Petru Movilă cu ţările româneşti •

Încă din anul 1631, Petru dăruieşte o carte bisericească fratelui său Moise Movilă care era domnitor în Moldova.

•

Tipografiile din Govora, Câmpulung, Târgovişte si de la biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi au fost cumpărate sau donate de Petru Movilă, iar Vasile Lupu a ridicat o şcoală la Iaşi, după modelul celei de la Kiev.

•

În aul 1645 mitropolitul Kievului a vizitat Moldova, binecuvântând nunta lui Vasile Lupu.

•

În lucrarea sa Lithos, Petru pomeneşte: datini din Moldova, ridicarea catedralei mitropolitane din Alba Iulia de Mihai Viteazul etc.

• După ce păstoreşte turma cea cuvântătoare vreme de 13 ani, mitropolitul Petru Movilă se mută la altarul cel ceresc în ziua de 22 dec. 1646 îngropat in biserica mănăstirii Pecerska, mulţumit că lupta sa de-o viaţă întreagă a fost folositoare nu numai Bisericii Ortodoxe din Polonia de atunci, ci întregii Ortodoxii.

162 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Hramul Sf. Teodosie de la Brad Prof. Cornelia Jalbă Educ. Șpaiuc Monica Grădinița Panseluța

Coordonator: prof. Cornelia Jalbă Ed. Şpaiuc Monica

INTRODUCERE •

Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă înaintată ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă iar vârsta preşcolară cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, având ca germen însăşi personalitatea umană, ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă la grădiniţă este un lucru important şi necesar.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

163 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Scopul acordului de parteneriat îl constituie reglementatrea colaborării dintre părţi în vederea derulării proiectelor religioseducaţional-sociale, cu precădere în şcolile care hotărăsc să intre sub patronajul spiritual al Parohiei Apărătorii Patriei I, cu sprijinul financiar exclusiv al Parohiei. • Prin patronaj spiritual se înţelege o colaborare strânsă şi cu caracter de continuitate, urmare a hotărârii unităţii de învăţământ, care acceptă acest patronaj, precum şi a Parohiei Apărători Patriei I, în cadrul general al prevederilor prezentului parteneriat, pentru a da ocazie elevilor creştini ortodocşi din şcoală să beneficieze de o educaţie conform valorilor spirituale ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiective • Dezvoltarea intelectuală şi morală armonioasă, în spiritul învăţării creştin ortodoxe, a copiilor şi elevilor care trăiesc sau învaţă pe teritoriul Parohiei Apărătorii Patriei I şi în Grădiniţa “Panseluţa” • Dezvoltarea colaborării dintre şcoală, Biserică şi familie, cu scopul mai bunei întelegeri a rolului fiecărei instituţii în demersul instructiveducativ eficient, acordat copiilor şi elevilor.

164 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

165 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Pustiul Iudeii

PUSTIUL

IUDEII

Pustiul Iudeii

MANASTIREA SFANTUL GHEORGHE HOZEVITUL

166 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

MOASTELE SFANTULUI IOAN IACOB

Pestera unde a trait Sf. Ioan

Nr. 1 - Noiembrie 2013

167 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Viata Sfântului Ioan Evanghelistul Petre Valentin Teodor Danalache

Viata Sfântului Ioan Evanghelistul

 Sfântul Ioan, Evanghelistul si Teologul, a fost unul dintre cei

doisprezece Sfinți Apostoli chemați mai întai de Iisus Hristos. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice noutestamentare: Evanghelia, trei Epistole si Apocalipsa.  Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, după cum urmează: in ziua de 8 mai, in cinstea minunii care are loc la mormântul său; în ziua de 30 iunie, împreună cu ceilalți Sfinți Apostoli; în ziua de 26 septembrie, când a trecut la cele veșnice.

168 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu si al mironositei Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. El apare, pentru prima oara, ca ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Impreuna cu fratele sau, Iacov, a fost chemat de Mantuitorul Iisus Hristos sa-I urmeze. Ioan a fost cel mai tanar Apostol al Domnului. In scrierile biblice, Ioan si Iacov, sunt numiti "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credinta lor puternica, "fiii tunetului". In cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numeste cu numele, ci cu sintagma "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). Acest lucru reiese si din cuvintele celorlalti Apostoli, care ii recunosc acestuia aceasta calitate. In acest sens, la Cina cea de Taina, el sta aproape de pieptul Mantuitorului, in semn de iubire si ascultare.

Impreuna cu Apostolii Petru si Iacov, Ioan il insoteste pe Iisus Hristos in cele mai importante momente ale vietii Sale pamantesti, precum Invierea fiicei lui Iair, Schimbarea la Fata si rugaciunea din gradina Ghetsimani. Mai apoi, cand Mantuitorul era rastignit pe Cruce, el este ales drept purtator de grija pentru Fecioara Maria, pe care o insoteste pana la cinstita ei Adormire. Dupa invierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormantul gol. Sfantul Apostol Ioan este singurul Apostol care nu a murit cu moarte muceniceasca. Dupa adormirea Maicii Domnului, sfantul a mers in localitatea Efes, din Asia, pentru a propovadui Evanghelia lui Hristos. Intre anii 90-95, insa, el a fost exilat in insula Patmos, de catre imparatul Domitian. Intr-o pestera din acest loc pietros, Ioan a primit revelatia despre sfarsitul lumii, pe care a consemnat-o in cartea profetica Apocalipsa. Dupa moartea lui Domitian, sfantul s-a intors in Efes. Nr. 1 - Noiembrie 2013

169 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Apocalipsa a scris-o sfantul pe cand se afla in insula Patmos, iar Evanghelia si cele trei Epistole se crede ca le-ar fi scris in Efes, dupa intoarcerea din exil. Sfantul Ioan Evanghelistul este acela care a vestit lumii ca "Dumnezeu este iubire" si ca "Dumnezeu este lumina". Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan a trecut la cele vesnice la aproape o suta de ani, in apropiere de localitatea Efes, unde a si fost inmormantat. Sfanta Traditie spune ca, mai inainte de a trece la cele vesnice, sfantul a luat cu sine sapte ucenici, pe care i-a pus sa sape o groapa in forma de cruce, in care s-a si intins de bunavoie, adormind in Hristos. Vreme de multi ani, in ziua de 8 mai, din mormantul sau se ridica un fel de praf minunat, prin care multi bolnavi se tamaduiau

Dionisie din Furna, care ne-a lasat mostenire un ghid iconografic de mare valoare, arata ca Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan se zugraveste dupa cum urmeaza: cand este zugravit intre Apostoli si in scenele din viata Mantuitorului, el se picteaza tanar, fara barba; cand este zugravit singur sau scriind Evanghelia, el se picteaza batran, plesuv si cu barba lunga, tinand in mana cartea sa; poarta un vesmant verde, pe dedesubt, si un vesmant rosu, pe deasupra; simbolul sau este vulturul.

170 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Canon de rugaciune catre Sfantul Apostol Ioan, Evanghelistul si Teologul

"Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns, ca te primeste, cand cazi catre Dansul, Cel ce te-a primit cand te-ai razimat pe pieptul Lui. Pe Acesta roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, ca norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila." (Troparul) "Maririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune? Ca versi minuni si izvorasti tamaduiri si te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvantator de Dumnezeu si prieten al lui Hristos." (Condacul din Canon)

"O, dumnezeiescule Apostole si Evangheliste al lui Hristos, Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit si de vederea tainelor celor preainalte de la El te-ai invrednicit, cu sfintele tale rugaciuni, ajuta-ne ca in ziua cea mare a Judecatii de Apoi sa luam mila si iertare de pacate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa si Omega, Caruia sa-I cantam lauda asa: Aliluia!" (Condacul din Acatist) Teodor Danalache

Nr. 1 - Noiembrie 2013

171 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf. Cuvios Ioan de la Prislop Elevă: Preda Jeni- Mariana Clasa a X-a E Liceul Tehnologic Țăndărei, Ialomița Prof. Coordonator Răduță Claudia Monica

Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat urmat!!

Sf.Cuvios Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (13 Septembrie)

MĂNĂSTIREA PRISLOP La aproximativ 15 kilometri de oraşele Hunedoara şi Haţeg, în apropierea fostei aşezări Sarmizegetusa romana, întrîntr-un cadru natural de o rară frumuseţe, se află străvechea mănăstire Prislop, sau a Silvaşului, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana sau a ucenicilor săi, ridicată - se pare - pe locul unei vetre sihăstreşti şi mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii, în plan triconi triconic, specific bisericilor din Muntenia şi din Moldova, a fost ctitorită şi înzestrată prin 1564 de domniţa Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Ţării Româneşti, care şişi-a sfârşit zilele aici, la Prislop, în anul 1580 şi a fost îngropată în pronaos . În decursul existenţei ei de şase secole, această această mănăstire a îndeplinit un însemnat rol cultural cultural--bisericesc în viaţa românilor transilvă transilvăneni. Se pare că că aici ss-a retras că către sfârşitul vieţii lui, însuşi Sfântul Nicodim de la Tismana şi a copiat un cunoscut Tetraevanghel slavon din 1405, una din marile valori ale patrimoniului artistic al ţă ţării noastre. Tot de aici ss-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: Mitropolitul Ioan din Alba Iulia(1585Iulia(1585-1065) 1065)-- fost egumen egumen-- care a p pă ăstorit în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, şi episcopul Teofil de la Vad (1615).

172 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE În veacurile al XVIIXVII-lea - al XVIIIXVIII-lea, Prislopul avea o şcoală în care se pregăteau „dieci”, candidaţi la treapta preoţiei,i preoţiei,iar ar pe la mijlocul veacului al XVIIIXVIII-lea, tot din această obşte ss-au ridicat unii apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor de atragere a călugărilor de aici la uniaţie. Mai presus de toate însă, Prislopul a îndeplinit, de la începuturile lui şi până azi, un rol de seamă în întărirea vieţii duhovniceşti din Ţara Haţegului, de pe valea Streiului şi din „ţara pădurenilor”, situate în apropierea ei. ei . Unul dintre marii sihaştri de la PrislopPrislop- Hunedoara, care a ră rămas în evlavia credincioşilor din Țara Haţegului şi din întreaga noastră noastră ţar ţarăă este şi Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit în tradiţia locală locală cu numele de “Sfântul Ioan de la Silvaş”. Amintirea lui se pă păstreaz streazăă pe scurt, atât în tradiţia orală orală legat legatăă de Mă Mănăstirea Prislop, cât şi întrîntr-o cronic cronicăă anonimă anonimă, în versuri, compusă compusă de localnici, intitulată intitulată “Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului, din eparhia Haţegului din Prislop”, scrisă scrisă în sec. XVIIXVII-XVIII: “Şi atunci un tână tânăr oarecare din sat, Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim au urmat, Din lume şi din rudenii cu totul au ieşit Şi aici la mine au venit.

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE Întru o stânc stâncăă chilie şi şi--au fă făcut, În care, slujind, slujind, lui Dumnezeu i-au plă plăcut Şi pe el dup dupăă sfârşit, sfârşit, Dumnezeu l-a prosl proslăăvit vit.. Peştera şi acum se gă găseşte Şi “chilia sfântului “se numeşte numeşte.. Iarăă după Iar după oarecare întâmplare întâmplare,, Cu a lui Dumnezeu mai’nainte ap apăărare Rudele sfântului cele din sat Moaştele cu totul le le--au ră rădicat Şi în Tara Româneasc Româneascăă le le--au dus dus,, La oarecare mănăstire le le--au ascuns ascuns.. Îns Însăă la neamul lui pururea se pomeneşte pomeneşte,, Fiindc Fiindcăă şi o pă părticic rticicăă din moaştele lui se gă găseşte seşte.” .”

Nr. 1 - Noiembrie 2013

173 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

După După aceste izvoare orale şi scrise, scrise, Cuviosul Ioan era localnic din satul Silvaşul de Sus Sus,, fiu de p pă ărinţi foarte credincioşi credincioşi.. Renunţând la c că ăsătorie din marea sa dragoste pentru Hristos Hristos,, fericitul Ioan intr intră ă în obştea Mănăstirii Prislop (Silvaşul Silvaşul)) pe la sfârşitul secolului al XVXV-lea sau începutul celui urm urmă ător. Nevoindu Nevoindu--se aici mulţi ani în aspre osteneli,, precum osteneli precum:: post îndelungat îndelungat,, rugă rugăciuni neîncetate neîncetate,, lacrimi lacrimi,, privegheri şi ascultare ascultare,, şi sporind mult în sfinţenie sfinţenie,, Cuviosul Ioan s-a retras în munte la desă desăvârşita linişte linişte,, pe valea pârâului Silvuţ Silvuţ.. Aici Aici,, la un kilometru mai sus de mă mănăstire stire,, în malul stâncos şi adânc al pârâului pârâului,, marele sihastru şi şi--a să săpat singur cu dalta o mic mică ă chilie ce se pă păstreaz strează ă şi ast astă ăzi fiind cunoscut cunoscută ă în partea locului cu numele de “chilia “chilia” ” sau “casa sfântului”. sfântului ”. Credincioşii aveau mare evlavie către el şi multă multă încredere în rug rugă ăciunile lui,, încât îl cinsteau ca sfânt înc lui încă ă din viaţ viaţă ă şi veneau adesea la peşter peşteră ă să-i spun spună ă necazurile şi să-i ceară ceară sfatul sfatul.. În aceast această ă peşter peşteră ă, să săpat pată ă cu atâta osteneal osteneală ă de mâinile lui lui,, s-a nevoit Cuviosul Ioan mulţi ani luptându luptându--se cu b bă ărb rbăţ ăţie ie cu ispitele diavolilor diavolilor.. c că ăci, ci, uneori îl luptau cu somnul somnul,, alteori alteori,, cu dureri în trup şi năluciri de tot felul felul;; alteori alteori,, cu duhul desfrână desfrânării îl chinuiau chinuiau,, iar uneori uneori,, cu p pă ărerea de sine şi cu duhul slavei deşarte îl ameninţau ameninţau.. Însă Însă fericitul sihastru, sihastru, înt întă ărindu rindu--se cu semnul Sfintei Cruci Cruci,, că cădea la rugă rugăciune cu mâinile în înă ălţate la cer şi nu se ridica pân până ă nu nu--i alunga pe demoni demoni..

Peştera Sfantului Ioan de la Prislop

174 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Intrarea în peştera Sf. Sf. Ioan de la Prislop

VIAȚA ŞI NEVOINȚELE Dar câţi ani s-a nevoit aici în “casa sfântului sfântului”, ”, pe câţi a vindecat cu rugă rugăciunile sale şi care erau ostenelile cele de tain tainăă numai Dumnezeu le ştie ştie!! Văzând diavolul că este mereu biruit prin rug rugăăciunile Cuviosului Ioan Ioan,, a reuşit să-l ucidă ucidă într într--un chip ca acesta acesta:: pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră fereastră în peretele chiliei chiliei,, un om înarmat de pe malul celă celălalt al pârâului pârâului,, fiind la vântoare vântoare,, ll-a împuşcat cu îngă îngăduinţa lui Dumnezeu Dumnezeu,, crezând că este o fiar fiarăă. Astfel şi şi--a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Hristos, ca un mare sihastru martir şi rug rugăător neadormit al neamului nostru nostru.. Apoi,, rudele i-au ridicat sfintele moaşte din peşter Apoi peşterăă şi le le--au depus în biserica satului satului.. Auzind despre ele ,câţiva călug lugăări din Țara Româneasc Româneascăă au cerut moaştele Cuviosului Ioan de la Prislop Prislop,, pe care, primindu primindu--le în dar dar,, lele-au dus peste Carpaţi Carpaţi,, la Tismana,, la Bistriţa Oltean Olteanăă, la Curtea de mănăstirea lor lor.. Probabil Probabil,, au fost duse la Tismana Argeş sau Cozia Cozia,, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioşii şi mănăstirile Transilvaniei.. Sufletul lui îns Transilvaniei însăă este num număărat în ceata sfinţilor şi se roag roagăă pentru mântuirea tuturor tuturor.. Sf. Ioan de la Prislop a fost canonizat la 20 20--21 iunie 1992 pră prăznuindu znuindu--se pe 13 sept sept.. Nr. 1 - Noiembrie 2013

175 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfânta lumină lumină de la Prislop Prislop Mr. Barry Holmes a fost pilot al unui BB-29, cu baza la Foggia. Acum este membru al Asociatiei Veteranilor de Razboi din Chicago. El a participat în peste sase misiuni de luptăă, având ca obiective bombardarea Gă lupt Gării de Nord din Bucuresti Bucuresti,, Rafin Rafinăăriile din Ploieşti, Valea Prahovei si Oţelă Oţelăria din Reşiţa. Înainte de a pleca în misiune, pe data de 16 august 1944, cu o noapte înainte a avut un vis ciudat, pe care ll-a povestit mitraliorului să său Judy, care ss-a pr prăăpădit pe cerul Germaniei, în primavara anului urm urmăător. În vis se fă făcea ccăă un ccăălug lugăăr or orttodox odox,, cu p păărul negru, ochii negri şi o frunte lată lată făcea rugă rugăciu ciuni de noapte întrîntr-o chilioar chilioarăă săpat patăă în stânca, unde fusese demult un bătrân cu barba alb albăă şi foarte slab. Din întunericul de nep nepăătruns din culmea dealului ss-a ridicat o lumin luminăă puternică puternică, care ll-a ffăăcut să rămân mânăă nemişcat. Privind acea lumin luminăă Barry a vă văzut că sub ace aceaasta se aflau cruci din lemn, cioplite în grab grabăă, buc bucăăţi din oameni şi animale domestice, pline de sânge şi arse în parte, fragmente de bronz de la clopote, sfeşnice sparte, icoane zdrobite de schije. Distinct a vă văzut părintele ce se ruga, ruga, care avea un veşmânt sărăcăcios şi care ţinea în mân mânăă o biblie şi o cruce de lemn frumos sculptată sculptată. A simţit că nu mai are aer şi gura parc parcăă i se umpluse de sânge închegat.. închegat

S-a trezit urlând, fiind transpirat şi totodată speriat. Judy, mitraliorul din echipajul său, care dormea în patul de jos ,s-a trezit şi curios l-a întrebat pe Barry ce s-a întamplat. Au iesit amândoi afara ca să poată discuta fără să deranjeze toată escadrila, care dormea într-un cor de sforăituri. După ce a auzit visul, Judy i-a spus că ştie de la un amic din oraşul său, pe nume Emil Holban, român de origine, că rugăciunile făcute de un preot cu har, "pot face minuni". Şi atunci, care este sensul visului, întrebă Barry Holmes, răvăşit. Amicul său l-a sfătuit să meargă dimineaţă la biserica din apropiere şi să cumpere metanii şi un crucifix, pentru a le avea tot timpul în avion. Barry, aşa a şi făcut, a legat metaniile de o manetă a avionului şi crucea a fixat-o lângă giroclinometru. În prima misiune de zbor ce a urmat, în noaptea de 15 spre 16 august 1944, avionul său a decolat la ora 01 si 13 minute, cu misiunea de a bombarda la vedere Oţelăria din Reşiţa şi un depozit de muniţii grele, situat în muntii Haţegului, în apropierea unei biserici din piatră, zisă de spionul ungur părăsită, dar în interior "fiind ascunse obuze de antiaeriană". Avionul era încărcat cu 9.600 kg bombe diferite (brizante, incendiare, ruptură beton, performante, etc.). Deşi ochitorul bombardierului a avut în colimatorul Norton, atât Oţelăria Reşita, cât şi Biserica Prislop, Bary, a încercat să lanseze bombele, însa maneta trapei nu se putea mişca, bombele rămânând în interiorul avionului. Atunci avionul a fost cuprins de o lumină intensă, care parcă îl purta ca un nor, într-o parte şi în alta. 176 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Pe ruta de întoarcere, Judy a încercat să vadă despre ce era vorba. A scos metaniile din jurul manetei de lansare a bombelor, şi acţionând maneta a lansat toată încărcătura ucigaşă în apele învolburate ale Mării Negre, unele explodând la impact. Acum Barry Holmes este un bun ctitor şi enoriaş al Bisericii Ortodoxe Sfântul Nicolae din Chicago, a mai publicat câteva articole şi a vizitat România anul trecut, întâlnindu-se cu camarazi piloţi ai armatei române, cărora le-a dezvăluit această poveste. Oare este o minune, faptul că rugile acelui părinte, au salvat de la distrugere Biserica Prislop si o parte din Oţelăria Reşiţa ?! A consemnat Emilian Avirescu. Iaşi, 24 aprilie 2010

Aşadar, Cuviosul Ioan de la Prislop a trăit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui de al XVI-lea. În orice caz, el nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a cârmuit mănăstirea în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, iar în 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul în Alba Iulia, păstorind până către anul 1605. Sfântul Ioan de la Prislop a fost, este şi va fi pentru credincioşii din părţile Haţegului şi Hunedoarei, cât şi pentru tot omul ce caută mântuirea - o pildă vie de sfinţenie, iar chilia lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţă aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu, printre care şi Părintele Arsenie Boca (necanonizat încă).

Nr. 1 - Noiembrie 2013

177 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Bibliografie 1. Arhim. Ioanichie Bă Bălan, Patericul Românesc, p. 151; 2. Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Mănăstirea Prislop, în „Mitropolia Ardealului”, II (1957), nr. 99-10, p. 707 707--712. 3. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, vol I, p. 310; 4. Idem, Sfinţi români şi apă apărători ai legii stră strămoşeşti, p. 351351-352; 5. Idem, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, p. 112; 6. I. Radu, Istoria vicariatului grecogreco-catolic al Haţegului, Lugoj, 1913, p. 6161-102 102;; 7. Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania, Sibiu, 1936, p. 103103-128. 8. I. Lupaş, Cronicari şi istorici români din Transilvania, ed. a IIII-a, Craiova, 1941, p. 6161-62; 9. Dan Simonescu, Cronici şi povestiri româneşti versificate (sec. XVIIXVII-XVIII): Studiu şi ediţie critică, Bucureşti, 1967, p. 7676-77. 10. www. creştinortodox.ro ; Muzica : Divna Ljubojevic, Hristos Anesti!

178 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Nectarie Profesor coordonator: Chican Roxana Mihaela Seminarul Teologic ,,Teoctist Patriarhul” Giurgiu

S F Â N T U L N E C TA R I E D E E G H I N A  Sf. Nectarie s-a născut în orășelul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, împreună cu cei 6 frați ai săi, în dreapta credință.  La vârsta de 14 ani se îndreaptă către Constantinopol, unde muncește din greu pentru hrană.  Singura lui mângâiere, după orele istovitoare de muncă, era Sfânta Biserica. 

Remarcat de către conducătorii Școlii Metocului Sf. Mormânt,

este angajat ca pedagog și învățător la această școală. Tot ca învățător, începând de la vârsta de 20 de ani, îl aflăm și în insula Hios.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

179 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 La 27 de ani își urmează glasul conștiinței

și,

din

dragoste

pentru

Hristos, devine monah la Mănăstirea Nea Moni, de pe această insula.  Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viața sfânta dusă de către Părintele Nectarie, el își împlinește visul de a învăța și termina liceul

în

Patriarhului

1881.

binecuvântarea

Alexandriei,

urmează

Facultatea de Teologie din Athena.

 Reîntors în Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipărește mai multe cărți de răspândire a dreptei credințe.  Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop și numit Mitropolit de Pentapolis. În anul 1890, din pricina unor neînțelegeri, este trimis în Grecia.  Înjosit și trecut cu vederea multa vreme, ajunge în cele din urmă director al Seminarului Teologic

Ortodox

Rizareion.

În

afară

formarea tinerilor seminariști, s-a ocupat și de creșterea duhovnicească și închegarea unei strânse comuniuni între cei care îi erau ucenici.

180 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Renunță la funcția de conducător al Seminarului Teologic după ce considera ca și-a îndeplinit datoria și întemeiază împreuna cu un grup de ucenice Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina.  După trecerea sa la cele veșnice, in 1920, printr-o întâmplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit și izvorând mir.  Canonizarea sa a avut loc in 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile săvârșite de Sf. Nectarie în zilele noastre mai ales vindecări de cancer și alte boli grave, ce se săvârșesc la moaștele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumărate cărți în Grecia, care în parte au fost traduse și în românește.

MINUNATELE VINDECĂRI

 VINDECAREA MINUNATĂ A UNUI PARALIZAT: STAVROS KALKANDIS SI MARTURIA DUHOVNICULUI SAU, FERICITUL FILOTEI ZERVAKOS

Nr. 1 - Noiembrie 2013

181 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Pe Sfântul Nectarie îl durea suferința semenilor și de aceea a cerut de la Domnul Harul tămăduirii. Vindecându-i însă pe cei ce sufereau de boli fără leac, atât Dumnezeu cât și Sfântul nostru Părinte doreau de la dânșii ca după tămăduire să se căiască și să-și schimbe viața și să urmeze voia lui Dumnezeu; același lucru îl cereau și de la cei ce aflau că există Dumnezeu și că El îi iubește pe oameni. Credem, cum am mai spus-o și înainte, că în condițiile vieții morale și spirituale de astăzi nenumăratele vindecări ale unor boli incurabile sunt predica cea mai eficienta în rândul poporului nostru, care, fiind "tare de urechi", "cere semne", pe care Dumnezeu i le dă.

182 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Sfântul Nectarie nu este doar un sfânt făcător de minuni. Nu este doar un doctor fără de arginți. Este și un dascăl al celor care vor să fie izbăviți de necazuri. Este un dascăl al rugăciunii, un frate mai mare care vrea să mergem pe drumul bătătorit pe care au mers și alții înaintea noastră. Și au ajuns la lumina...

 Sfântul Nectarie a rămas în inimile creștinilor ca unul dintre marii eroi care au dus crucea suferinței. Prigonit ca episcop de către alți slujitori ai altarului, el a rămas cu aceeași inima tânăra, cu aceeași inima plină de nădejde în Dumnezeu: suferințele nu l-au ocolit până la sfârșitul vieții.  Însă, cu răbdare le-a biruit pe toate. Și mucenicia nesângeroasă a suferinței l-a transformat într-un stâlp al Bisericii, l-a transformat într-un prieten și într-un ajutor al tuturor credincioșilor care poartă crucea suferinței.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

183 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Fie ca rugăciunile preablândului nostru Părinte, marele Sfânt făcător de minuni al Eginei, Nectarie, sa acopere Biserica, poporul nostru si toata lumea.

Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE SF. NECTARIE  Îngenunchind, rugându-ne ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, să te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

184 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii Ortodoxiei -modele de urmat Prof. Uriţescu Nicoleta Liceul Tehnologic “Nicolaus Olahus”, Şcoala Gimnazială “Dr. Aurel Vlad” Orăştie Cuvântul „sfânt” înseamnă ceva tăiat şi pus deoparte spre a fi folosit în scopul slujirii lui Dumnezeu. Aşa avem obiecte, veşminte, zile sau persoane sfinţite. Pentru ca o persoană să devină sfântă i se cere şi efortul personal al curăţiei duhovniceşti, a colaborării şi comuniunii cu Dumnezeu, a eliberării de întinăciune sau păcat. În felul acesta a fi sfânt, înseamnă a fi curat. La început creştinii erau numiţi “sfinţi” ,spre a se deosebi de restul lumii păgâne care nu a primit Sfânta Taină a Botezului şi nu s-a curăţat de păcatul originar. Dar curăţiei primite prin Sfânta Taină a Botezului, trebuie să îi adăugăm şi curăţia sau sfinţenia morală, efortul nostru de a creşte necontenit în virtute. Întrucât drumul spre sfinţenie ţine toată viaţa, deoarece lupta cu păcatul nu conteneşte, iar creşterea în virtute nu are limite, numai după moartea trupească putem declara pe cineva că este sfânt şi numai atunci poate fi cinstit ca atare. Cinstirea sfinţilor, pleacă de la faptul că Dumnezeu le recunoaşte curăţia morală, sfinţenia, având o situaţie specială, deosebită de a celorlalţi oameni. Prin ei Dumnezeu îşi arată puterea Sa, îşi descoperă bunătatea, dreptatea, iubirea şi frumuseţea Sa. Prin viaţa lor, Dumnezeu se bucură de creaţia Sa. Ei iradiază lumina şi sfinţenia lui Dumnezeu, care lucrează prin ei, făcând transparentă sfinţenia Sa în lume. De aceea exclamă psalmistul : “ Cât de minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi”. Prin faptele lor Dumnezeu îşi îndeplineşte lucrarea Sa în lume:”Sfinţii vor judeca lumea” (ICorinteni 6, 2), ne spune Sfântul Apostol Pavel. În Vechiul Testament Sfinţii sunt aleşii lui Dumnezeu care şi-au împlinit misiunea lor în lume. Patriarhii, profeţii ca şi toţi drepţii care împlinesc voia lui Dumnezeu se numesc Sfinţi. Toţi aceştia au arătat dreptatea lui Dumnezeu între oameni şi au menţinut trează flacăra credinţei în venirea Mântuitorului. În Noul Testament sunt numiţi “sfinţi” Apostolii ca aleşi speciali ai Domnului şi trimişi în lume. Apoi învăţătorii şi propovăduitorii dreptei Nr. 1 - Noiembrie 2013

credinţe. Martirii şi mărturisitorii care şi-au arătat în mod eroic ataşamentul de nezdruncinat faţă de Hristos, pustnicii şi călugării care şi-au dedicate întrega lor viaţă în curăţie, ca şi în general, oricare credincios cu sufletul plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii lor şi pentru întrega creaţie. Cu prilejul alegerii şi trimiterii Sfinţilor Apostoli la propovăduire Mîntuitorul a arătat că şi ei merită din partea oamenilor cinstire deosebită: “Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, şi cel ce Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primeşte prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua, şi cel ce primeşte pe drept ân nume de drept, plată de drept va lua”. (Matei 10, 4041). Manifestarea concretă a cinstirii Sfinţilor este redată prin comuniunea duhovnicească cu ei şi invocarea lor în rugăciunile către Dumnezeu. Sfinţii sunt mijlocitori către Dumnezeu şi ajutători în dobândirea mântuirii. Se pune întrebarea : este posibilă mijlocirea Sfinţilor? Din pilda bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr rezultă că cei trecuţi la cele veşnice se află într-o stare conştientă. Apostolul precizează chiar că : “ Nici moartea nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Iisus, Domnul nostru”(Romani 8, 38-39). Aceasta înseamnă că legătura de iubire dintre Hristos şi sfinţi este continuă. Aflându-se în comuniune de iubire cu Hristos, sfinţii se află în acelaşi timp şi în comuniune de iubire şi cu credincioşii aflaţi în viaţă. Toţi credincioşii alcătuiesc Biserica, atât cei trecuţi la cele veşnice, cât şi cei rămaşi în viaţă. În cadrul acestei comuniuni de iubire, credincioşii îşi manifestă dragostea faţă de cei trecuţi la cele veşnice prin rugăciunea de mijlocire a Bisericii pentru cei adormiţi în Domnul. În acelaşi timp şi Sfinţii pot mijloci pentru credincioşii aflaţi în viaţă ca unii care sunt în cea mai apropiată comuniune cu Dumnezeu. Ei alcătuiesc ceata drepţilor şi “mult poate face rugăciunea dreptului”(Iacob 5, 16). În sfinţi cinstim îndumnezeirea naturii umane, iubirea lui Dumnezeu faţă de ei. Sfinţii Bisericii ca oameni care au realizat şi au pilduit toate virtuţile, cu jertfa vieţii lor de multe ori, au purtat crucea cu eroism în urmarea lui Hristos spre dobândirea sfinţeniei. De aceea este înălţătoare şi mult ziditoare sufleteşte cunoaşterea vieţii lor, a greutăţilor pe care le-au biruit, a marilor lor gânduri, a frumoaselor lor însuşiri, a întregii lor lupte pentru a se birui pe ei înşişi, ispitele şi piedicile ce le stau în cale. Cinstirea şi invocarea sfinţilor în rugăciune 185 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat trebuie să aibă ca efect şi urmarea vieţii lor duhovniceşti. Viaţa lor duhovniceasă este o lumină, un far călăuzitor care Îl indică mereu pe Mântuitorul, o cale ce duce la mîntuire şi desăvârşire. Dumnezeu ne cere să-L urmăm şi să nu ostenim pe acest drum. Să imităm viaţa Lui şi să creştem necontenit până la asemănarea cu El. Ne-a asigurat că nu vom fi singuri şi că El ne va ajuta întotdeauna prin harul Duhului Sfânt. Desigur că nu vom reuşi niciodată la piscul desăvârşirii Mântuitorului, care este deopotrivă Dumnezeu şi om, şi nu a cunoscut păcatul. “În El locuieşte trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii”. Noi ne vom afla mereu pe cale, mereu în luptă cu păcatul, mereu în strădanii de creştere în virtute. Pe acest drum ne ajută şi Sfinţii nu numai prin mijlocirea către Dumnezeu, ci şi prin pilda vieţii lor, ei fiind oameni ca şi noi. Dacă Mântuitorul are toate virtuţiile dezvoltate în mod desăvârşit, Sfinţii excelează în câte una din ele şi ne oferă în acest fel un model concret cum putem şi noi făptui acea virtute. Pilda vieţii Sfântului poartă strălucirea vieţii duhovniceşti a Domnului : “Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt următorul lui Hristos” (ICorinteni 11, 1). În felul acesta viaţa Sfinţilor, este asemenea indicatorilor pentru cei ce doresc să ajungă pe piscul unui munte, arătând credincioşilor drumul spre desăvârşire şi nelăsându-I să rătăcească. Într-o familie creştină, părinţii sunt datori să descopere copiilor care este drumul care duce spre desăvârşire, iar pentru aceasta, ei trebuie să facă cunoscută copiiilor dragostea care ne leagă de sfinţi. Copiii trebuie să ştie că dragostea care ne leagă de Sfinţi se manifestă prin rugăciuni de cerere, de mulţumire şi prin imitarea vieţii lor. Sfinţii sunt cei care cu rugăciunile lor mai ţin echilibru lumii, ele sunt ca nişte jertfe aduse lui Dumnezeu continuu. Atunci când sfinţii din ceruri nu vor mai avea următori pe pământ să se roage pentru o lume mai bună, pentru echilibrul universului, va fi aproape pieirea pământului şi a tot ce este pe el. Căci aşa cum „negura domneşte noaptea şi este biruită prin câte una sau mai multe făclii aprinse, tot astfel rugăciunile sfinţilor şi înşişi sfinţii existenţi pe pământ sunt nişte făclii în timpul nopţii, cu care te poţi călăuzi pentru a merge mai departe. Neexistând nici o făclie, toată noaptea va fi a stăpânitorului întunericului, adică a diavolului.” Sfinţii „ sunt rânduiţi deci de Dumnezeu să 186 | 367

împlinească chiar şi trecând la veşnicie o misiune şi anume: aceea de a lega printr-un „nod divin” pe cei morţi de cei vii şi vice versa. Dar acest nod al existenţei noastre umane, datorită căruia apare în istorie şi dăinuie în lume neamul, nu se reduce la fixarea unei în lume neamul, nu se reduce la fixarea unei legături dintre morţi şi vii. Astfel, acest nod uneşte iubirea şi viaţa, dragostea dintre soţi şi naşterea de copii.” Când Dumnezeu vrea să întemeieze un neam, în care să-i întrupeze un gând şi să-l înzestreze cu o misiune, alege mai întâi pe părinţi. Părinţii alcătuiesc un cămin, un laborator divin creator, datorită căruia soţii au menirea să colaboreze cu Dumnezeu, astfel încât iubirea să nu piară, ci să se împărtăşească necotenit şi altor persoane. Copilul împreună cu familia trebuie să facă aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.” De ce rugăciuni pentru ei? Pentru că ei sunt cei care ne învaţă şi ne ajută să dobândim biruinţă şi să ne întâlnim cu Izvorul sfinţeniei care este Dumnezeu. Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura I. B. M. B. O. R., Bucureşti, 1993 2. Pr. Cosma Sorin, Cuvinte ale dreptei credinţe, Arad, 1992, p.321-324 3. Moldovan Ilie, Adevărul şi frumuseţea căsătoriei, vol II, Alba-Iulia, 1996, p.238 4. Protosinghel Ioachim Pârvulescu, Cele trei mistere vizibile şi incontestabile ale Ortodoxiei, Editura Amacona, Craiova, 1996, p.139 5. Ică Ioan, Dogmatica experienţei, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 177

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Copiii și Sfinții – Puterea exemplului Prof. Morman Mariana Genoveva Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, Tg.-Jiu, Gorj Copiii noștri sunt oamenii de mâine, lumea va arăta după dorințele lor, nevoile lor, trebuințele lor. O criză majoră, poate cea mai mare, are loc în educație si nu mă refer la însușirea cunoștințelor, ci la educarea comportamentului copilului, la cultivarea bunului simț, la sensibilizarea sufletului său. Pentru copii, modelele de viață ale celor din jurul său au o mare influență asupra comportamentului lor. Bunicii, părinții, dascălii trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru cei mici prin comportamentul lor,să le povestească , să le citească povești despre oameni credincioși, care prin viața care au dus-o, faptele bune făcute au devenit sfinți. Rolul părinților în creșterea copiilor lor este esențial. Stă în menirea noastră să încurajam personalități puternice și valoroase, pentru o lume mai frumoasă! “Voi sunteți arcuri, iar ei săgețile însuflețite pe care le trimiteți înainte”, spunea foarte frumos, Khalil Gibran în “Profetul”. Dacă tot ce aud copiii sunt frazele plângăcioase are parinților, care spun cât de grea este viața, cât de greu le este adulților la serviciu, atunci ar trebui să nu ne mire că acești copii devin negativiști cu privire la tot ceea ce este în jurul lor. Mai mult decât atât, preluând modelul unor astfel de părinți, copiii vor începe să se simtă neputincioși și incapabili.Nu îi lăsați să vă audă spunând: “Nu pot sa fac aceea și cealaltă”. Acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele, iar dacă îți este teamă sa realizezi ceva, de ce nu vrei să vezi că poți învinge acea teama. Părinții care au o atitudine pozitivă față de viață se dovedesc a fi mai bune modele pentru copiii lor, care vor fi de asemenea, mult mai încrezatori în forțele lor. Fiți un model pentru copiii voștri în viața și de asemenea, încercați să găsiți pentru ei si alte modele valabile. În altă ordine de idei nu trebuie să le spunem copiilor noștrii ca și exemplu comparația cu alți copii, adică dacă copilul tău este mai activ și mai face nazdravanii, iar un coleg sau un prieten de-al lui este mai liniștit nu înseamnă că al tău e rau. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Nu îi spune niciodată: “uite ce cuminte e x și ce rău ești tu…fi și tu mai cuminte sau fi și tu ca el“. Nu faci decât să îl frustrezi și ceea ce va întelege el va fi de fapt că ție îți place de acel copil, și nu de el și că el nu e suficient de bun. De asemenea, nu-i lăsați să vă audă că vă plângeți în legătură cu aspectul fizic, că nu vă iubiți corpul, fiindcă vor lua această părere asupra lor. Părinții care se iubesc pe ei înșisi cresc copii, care au stimă de sine și care își prețuiesc imaginea. Să fii încrezator în ceea ce știi și în felul în care arăți este atât de important astăzi. Multora dintre noi ni s-a facut educație, când eram copii, cu exemplele. Cărțile de povesti erau pline de pilde. BINELE și RĂUL erau foarte bine reprezentate prin metafore astfel încat, noi, să ne dăm seama de ele și să ne responsabilizam alegerile. Și întotdeauna eroul pozitiv ieșea învingător, pentru ca noi să nu prindem drag tocmai de personajul negativ și să începem să-i copiem comportamentul. Același lucru îl facem acum și noi cu copiii noștri. Le dăm exemple, astfel încât ei să poate discerne mai târziu. Și începem cu noi înșine. Încercăm, ne străduim cât de mult putem, astfel încât copiii noștri să învețe de la noi. Știm cu toții, copiii fac ceea ce văd. Deci, putem da exemplu prin noi înșine și modele din Biblie. Cea mai mare îndatorire este de a rămâne statornic în trăirea lui Hristos pe oriunde ar merge și oriunde ar veni, oriunde ar lucra chiar dacă nu ar putea spune nimic nimănui ,viața,căldura,smerenia și purtarea în Hristos vor fi cel mai rodnic exemplu al unui tânăr. La început este foarte greu așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel ”…eram slab,furios și plin de cutremur..”(ICor 2,3). Mas-media,televiziunile și toate celelalte care ne pun în contact cu viața de azi aduc exemple și întâmplări. Ne sunt prezentați oameni și culturi. În fiecare zi se aduce ceva nou în viața oamenilor,știința înaintează, iar viața e conectată la calculatoare și fire. Nu au timp de rugăciune, iar pentru ei Hristos este ceva fantastic,o poveste care a existat, s-a scris, dar s-a încheiat timpul ei. Lumea mondenă, protagoniștii marilor ecrane sunt modelele tinerilor de astăzi. Se încurajează păcatul, totul este permis nimic nu are limita. Acesta aduce de fapt pierderea nădejdii și speranța la o viață cinstită, presărată cu fapte bune și plină de iubire pentru oameni, căci aceasta este esența vieții în Hristos. Mulți tineri ai vremurilor noastre pun 187 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat în fața nereușitelor, greutăților stresul zilelor ce le trăiesc. Nenorocirile își au rostul lor în viața noastră. Căutând prin Sfânta Scriptură vedem că peste tinerii de atunci au venit greutăți. Din exemplele pe care le găsim în filele Scripturii amintesc pe Daniel îi prietenii lui: Anania, Azaria și Misael. Om al rugăciunii, tânărul Daniel n-a renunțat la rugaciunea sa nici atunci când, descoperit fiind el era amenințat de moarte, dar greul prin care trecea l-a făcut și mai hotărât în dragostea sa față de Dumnezeu. Iosif a fost un alt tânăr care și-a iubit frații foarte mult, dar dragostea sa față de ei a fost rasplatită cu o vânzare în exil. A fost unul din cei mai înfrânați tineri ai poporului lui Dumnezeu, dar înfranarea lui a fost răsplatită cu ocara și închisoare (Fc.37,1418; 39,1-20).Totuși nenorocirile nu i-au clătinat statornicia, caci cugetul curat este o pavăză mai tare ca un scut de oțel. De aici trebuie să înțelegem că dragostea lui Dumnezeu te poate mângâia de orice întristare și durere, te poate despăgubi de orice pierdere și te poate bucura în orice moment. Prietenii pământești te parasesc, devenindu-ți dușmani, banii se cheltuiesc și nu lasă nimic în urma lor, iar noi rămânem goi și triști,de acea nu trebuie să ne depărtăm de cel care este veșnic prietenul nostru. Biserica, promotoare a vieții în Dumnezeu trebuie să fie atentă la ceea ce se întâmplă în interiorul său, nu toți preoții sunt un exemplu al lui Dumnezeu, chiar s-au îndepărtat de la învățăturile lui Hristos și atunci oamenii sunt dezorientați, preotul trebuie să fie văzut ca un om al lui Dumnezeu, iubitor, darnic, grijuliu cu enoriașii săi. Eu, personal, consideram un preot exemplu pentru mine, până într-o zi când a raspuns la telefonul mobil în timp ce o bătrână i se spovedea. De atunci trec mai rar pe la biserică, dezamagită de acest lucru. Și multe asemenea lucruri, care se întâmplă îi îndepărtează pe oameni de Biserică, când aceasta ar trebui să-i unească. Concluzia este următoarea: suntem rezultatul faptelor noastre, ele sunt cele care ne definesc, avem o datorie morală față de copiii, nepoții și strănepoții noștri să-i învățăm să trăiască în pace , iubire, unire cu ceilalți oameni,să-i învățăm să-și păstreze inima de copil, pură, de aur, nu cum o au unii astăzi , împietrită din cauza goanei după lucruri materiale. Odinioară, oamenii aveau cruce de lemn și inima de aur, acum au cruce de aur și inima de lemn. 188 | 367

Bibliografie 1. Domnica Petrovai, Cum îi învățăm pe copii comportamente pozitive?, Ghid pentru părinți 2. Santinela otodoxă blog

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – model de credinta și rugăciune Zaharia Garofita Scoala Gimnaziala „Ion Creanga” Botosani Preacuviosul Parinte Ioan s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni,comuna Horodistea, judetul Botosani, intr-o familie de tarani foarte credinciosi,fiind singurul copil la parinti.La sase luni de la nastere, mama sa, fiind o fire bolnavicioasa, si-a dat sufletul in mainile Domnului,iar dupa doi ani,moare si tatal sau in razboi.Astfel,micul Ilie(caci asa a fost numit la botez) ramane in grija bunicii sale care l-a crescut cu multa dragoste si frica de Dumnezeu.Bunica s-a ingrijit de buna educatie a copilului, punandu-l mereu sa citeasca din sfintele carti si invatandu-l foarte multe rugaciuni. Cand bunica l-a pus sa citeasca din patimile Domnului, a inceput a plange si i-a dezvaluit adevarul”Mama ,de ce plangi asa mult cand citesc din patimile Domnului?”Batrana ii raspunse suspinanad, ca el este nepotul ei si ca a promis ,ca dupa moartea bunicului, sa se calugareasca, dar a trebuit sa renunte la aceasta fagaduinta , deoarece a trebuit sa il creasca pe el.”Plang, ca sunt batrana si dupa moartea mea vei ramane singur si orfan pe lume. Dar sa ai credinta in Dumnezeu, sa te rogi mereu, sa iubesti Biserica, sa fugi de pacat si sa-ti aduci aminte de noi care te-am crescut.De vei face asa, te va acoperi Maica Domnului si vei scapa de multe primejdii. Eu nu-ti doresc altceva mai bun in viata , decat da ajungi preot si sa slujest lui Hristos”(Vietile Sfintilor) In anul 1923, cand Ilie avea doar 10 ani,bunica sa moare, ramanand in grija unchiului sau, care avea sase copii. Desi rudele insistau ca tanarul Ilie sa urmeze Facultatea de Teologie din Cernauti, el a urmat o alta cale si anume, drumul calugariei.Astfel,cerand Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat binecuvantarea duhovnicului sau, intr-o zi de duminica,fericitul Ilie si-a luat cartile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala si a intrat in obstea Manastirii Neamt. Aici staretul manastirii, Episcolpul Nicodim, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii.”Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si il cinsteau ca pe un ales al lui Dumnezeu”(Vietile Sfintilor). La 8 aprilie 1936,in Miercurea Mare din saptamana Sfintelor Patimi, feficitul Ilie a fost tuns in cinul monahicesc, primind numele de Ioan, dupa numele Sfantului Ioan Botezatorul. „Un foc puternic si o dorinta arzatoare mistuia inca din copilarie inima tanarulii monah:sa ajunga sa se inchine la Locurile Sfinte si sa calce pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Dorea sa sarute urma pasilor Lui,sa urce tainic Golgota mantuirii, sa se atinga cu inima de mormantul Mantuitorului,cel datator de viata, sa-si spele fata in apele Iordanului,sa strabata toate manastirile din pustiul Iudeii si chiar sa sa nevoiasca in aceste manastiri, unde in acea vreme ,sihastrea mai mult de 50 de calugari romani.”(Viata si minunile Sf. Ioan) Asfel, in toamna anului 1936, Sfantul Ioan,impreuna cu alti doi monahi din Manastirea Neamt, au plecat spre Tara Sfanta.Ajunsi in locul mult dorit, cei trei s-au inchinat in lacasurile ortodoxe din Ierusalim, din Iudeea, din Samaria si din Galileea, dupa care s-au retras sa ierneze in obstea Manastirii Sfantul Sava din pustiul Iordanului. Cei doi insotitori s-au intors la Manastirea Neamt,iar Cuviosul Ioan s-a nevoit in continuare, in manastirea Sfantul Sava de langa Betleem ,timp de 10 ani.Aici, Cuviosul Ioan, avea mare evlavie pentru Biserica si pentu toate sfintele slujbe: facea prescuri, mentinea curatenie, suna clopotul de slujba si pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti, ingrijea cu dragoste atat pe calugarii bolnavi cat si pe numerosii arabi raniti in razboi. Ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea lua parte la sfintele slujbe din biserica, se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de taina, cu metanii, cu lacrimi si citiri din scrierile Sfintilor Parinti si mai ales din Sfanta Evanghelie. Sfantul Ioan avea darul scrierii de invataturi si de versuri duhovnicesti, cu caracter moral, pe care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care venea spre inchinare la Mormantuliui Domnului. In anul 1947 este hirotonit preot la Mormantul Nr. 1 - Noiembrie 2013

Domnului si este numit egumen la Schitul Romanesc „Sfantul Ioan Botezatorul”de pe Valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan se retrage in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, din pustiul Hozeva, pe valea paraului Cherit, cativa kilometri mai sus de Ierihon.”Aici a trait mai bine de sapte ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevointe, in rugaciuni neincetate, in privegheri de toata noaptea, in postiri indelungate,in lacrimi nestiute, in cugetari si in dorinti duhovnicesti,rabdand tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavoli si strainatate desavarsita, aprinzandu-se cu multa ravna pentru iubitul sau Mire, Iisus Hristos, si slavind pe Dumnezeul Cel in Treime laudat.”(Vietile Sfintilor) In vara anului 1960, Cuviosul Ioan se simtea tare bolnav, fapt pentru care, simtindu-si sfarsitul vietii aproape, pe 4 august s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar pe 5 august si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, fiin in varsta de 47 de ani. Dupa trei zile, adica sambata, 7 august, la orele 10,a venit pentru inmormantare arhimandritul Amfilohie,egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, insotit de cativa calugari si pustnici. Urcandu-se pe scara in pestera,(accesul in pestera era destul de anevoios),ei au inceput slujba prohodului, dar atunci au venit din pustie multe pasari, carora Cuviosul Ioan le dadea zilnic pesmeti sa manance.Acum insa nu venisera sa primeasca hrana, ci erau trimise de Dumnezeu, spre cinstirea cuviosului,ca sa-l petreaca spre mormant .Se asezau pe el, pe cap, pe picioare, pe piept si fiecare glasuia dupa felul ei.Ele nu voiau mancare, ci pe parintele lor, pe binefacatorul lor pe care il pierdusera. Toti cei prezenti la inmormantare au considerat aceasta o marturie pentru sfintenia vietii Cuviosului Ioan. Apoi, a fost inmormantat in aceeasi pestera, alaturi de mormintele inaintasilor sai. La inceputul lunii august 1980, indemnat de Duhu Sfant,ieromonahul Pavel, care se nevoise alaturi de Cuviosul Ioan, a venit in Tara Sfanta cu un grup de pelerini, dorind sa-l vada pe Cuviosul Ioan. Auzind ca acesta este raposat de 20 de ani,s-a dus sa se inchine la mormantul lui.Apoi, dorind sa-i sarute osemintele, dupa multa staruinta, a primit ingaduinta sa deschida mormantul si, ridicand capacul, a iesit un miros de buna mireasma si a gasit trupul sfantului , impreuna cu imbracamintea, cu totul intregi si binecuvantate. Aceasta a fost o mare minune , care s-a 189 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat petrecut in zilele noastre, in data de 8 august 1980. Egumenul Amfilohie i-a pregatit o racla sculptata in lemn de chiparos, in care a asezat cu mare cinste moastele Cuviosului Ioan, iar la 15 august 1980 l-a dus la Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi , numerosi pelerini vin si se inchina la moastele Cuviosului Ioan, cerandu-i ajutorul, si multi primesc sanatate si cele de folos. Inca si multe minuni se petrec cu rugaciunile lui, ceea ce face ca marele nostru nevoitor din pustia Hozevei sa fie cinstit de toti ortodocsii ca sfant, mai ales in Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta. Cu mila si indurarea Bunului Dumnezeu am ajuns si eu in Tara Sfanta,avand astfel posibilitatea de a atinge racla cu moastele Sfantului Ioan. Desi nu il vazusem niciodata, am avut impresia ca este o ruda foarte apropiata care ma primeste cu multa caldura,ma simteam ca acasa , dar mult mai linistita si impacata sufleteste. Tin sa mentionez ca m-am nascut in Darabani, Botosani, localitate aflata la 15 kilometri de Horodistea, locul nasterii Sfantului. Drumul de la autocar spre Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, mi s-a parut foarte lung si greoi, avand de mers aproape 2 kilometri, dar la vale. Cu totii ne intrebam cum vom reusi sa ne intoarcem spre autocar, dat fiind faptul ca trebuia sa urcam, iar caldura din miezul zilei era ucigatoare. Ajunsi la racla cu moaste, am izbucnit in plans fara nici un motiv, parca il cunosteam de cand e lumea si il simteam foarte apropiat. Era in grupul nostru o femeie care abia reusea sa se deplaseze, dar nu isi facea probleme la felul cum se va intoarce spre masina. Am zabovit aici vreo 2 ore, timp in care am citit poezii ale Sfantului Ioan, am citit acatistul inchinat lui si m-am rugat in voie. La un moment dat, parintele indrumator ne-a zis ca trebuie sa plecam, iar in sufletul meu a aparut durerea despartirii, parca imi lasam un prieten drag in urma. Drumul plin de arsita ne astepta, femeia care abia reusea sa se deplaseze, a inceput sa mearga fara nici un fel de probleme, simtind cum isi vindeca neputinta. Cat timp am urcat spre autocar, un nor gros a acoperit soarele din desert, facandu-ne un drum linistit si racoritor. Parintele indrumator spunea ca foarte rar se intampla ca in acea zona de desert cerul sa fie acoperit de nori. Am avut impresia ca am facut cativa pasi, si iata-ne ajunsi in fata autocarului. Am simtit cu adevarat prezenta Sfantului, dragostea lui pentru 190 | 367

concetatenii sai, am simtit ca si-a potolit dorul de casa sa natala prin prezenta noastra acolo, primindu-ne cu multa ospitalitate, oferind sanatate celor neputinciosi si oferindu-ne multa dragoste si caldura. Voi trimite cateva fotografii cu Sfantul Ioan Iacob Hozevitul:desertul Iudeii,Manastirea Hozeva,racla cu sfintele moaste,pestera unde a trait. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. Bibliografie 1. ”Vietile Sfintilor”(tiparite sub ingrijirea P.C.Arhm. Ioanichie Balan,Manastirea Sihastria,2005, pg.67-73 2. Anamaria Rus si Cosmina Tamas ‚”Viata si minunile Sfantului Ioan Iacob”, Caransebes 2011, pg16-17; 3. Protosinghel Ioanichie Balan,”Pateric romanesc”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor , 1993, vol.I, pg 618-633; 4. Episcop-vicar, Irineu Pop Bistriteanul, „Sfantul Ioan Iacob-sihastrul roman de la Hozeva”, Ed, Dacia, Cluj-Napoca, 2000, 144 pg.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavril Prof. Dumitrascu Mihaela Grădinița cu Program Prelungit „Traian„ Râmnicu Vâlcea Aproape jumatate de milion de romani care poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril sau derivate ale acestora isi aniverseaza onomastica in fiecare zi pe 8 noiembrie. Statisticile existente la nivel national arata ca, din totalul de aproximativ 22 milioane de romani, aproximativ 500 de mii poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Dintre acestia, 348.042 de romani se numesc Mihai sau Mihaela, iar 127.792 - Gabriel sau Gabriela, 247.493 fiind barbati, iar 201.341 femei. Etimologic, “inger” inseamna mesager, ca de altfel in toate culturile care cunosc sacrul de tip angelic. Este deci un nume care indica functia, si nu Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat natura, dupa cum spune Sfantul Augustin. Ingerii sunt duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor primi mantuirea, adica pentru oameni. Sunt fiinte inteligente, pure, create de Dumnezeu ca superioare neamului omenesc si inaintea acestuia. Ceea ce cunoastem despre natura ingerilor ne este relevat in Biblie: portile Paradisului terestru sunt pazite de Heruvimi (Geneza 3, 24), trei ingeri ii apar lui Avraam (Geneza 18, 19), Arhanghelul Gabriel anunta intruparea Cuvantului, tot ingerii anunta nasterea lui Iisus pastorilor, apoi Invierea Sa (Luca 11, 28; 24, 4 si urm.). Asocierea ingerilor cu lumina e mai mult sau mai putin subinteleasa. Prin natura lor, ei reflecta stralucirea Creatorului. Parintii Bisericii si teologii au avansat ipoteza ca numarul ingerilor ar fi superior celui al tuturor oamenilor care au existat pana acum si care vor exista pana la sfarsitul lumii. Ingerii nu sunt egali ca demnitate, ci exista superiori si inferiori. Sfantul Paul ii imparte in noua ierarhii: serafimii cei cu cate sase perechi de aripi, heruvimii cei cu multi ochi, tronurile, domniile, virtutile, puterile, capeteniile, arhanghelii si ingerii. Din Biblie nu cunoastem decat patru dintre numele ingeresti. E vorba de patru dintre cei sapte arhangheli: Mihail, Gabriel, Rafael si Uriil. Primii doi se serbeaza in traditia populara romaneasca in data de 8 noiembrie . Mihail ... este arhanghelul luptator care i-a condus pe ingerii buni impotriva celor rai, in frunte cu Lucifer, in faimoasa batalie care s-a desfasurat in cer la inceputul vietii universului (cartea lui Enoch). In iudaism, crestinism si islam, este presupus a fi liderul ingerilor (vezi Daniel 10:13, 21; 12:1) si ingerul pazitor al Israelului. Mihail a fost cunoscut ca patronul bolnavilor si al negustorilor, al marinarilor si al soldatilor. Este si patronul Germaniei. In operele de arta apare tinand o balanta sau un steag intr-o mana si avand in cealalta o sabie de lupta contra dragonului. Incepand cu anii 1970, sarbatoarea lui Mihail a fost unita cu aceea a arhanghelilor Gabriel si Rafael, pe data de 29 septembrie. Gabriel ... este arhanghelul care i-a vestit Mariei misterul Intruparii (Luca 1: 26-31). Gabriel este printul focului si stapanul tunetului si al coacerii fructelor. Este de asemenea un lingvist desavarsit, caci el l-a invatat pe Iosif cele 70 de limbi vorbite in Babilon.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Prof. Bota Claudia Şcoala Gimnazială ’’Luceafărul”, Bucureşti, Sector 5 Dincolo de realităţile lumii în care trăim, copilul – viitorul adult – fiinţează şi se dezvoltă în conformitate cu anumite mobiluri intelectiv – practice. Trăim într-o societate modernă, în care valorile morale par a nu mai fi actuale, există ameninţarea scindării de tot ceea ce presupune valoare morală. Graţie înţelepciunii divine, omul deţine prin creaţie facultăţile afectiv – intelectuale pentru a tinde inconştient către divinitate, de a o căuta şi de a simţi imperios nevoia de a o asimila în sufletul său. Rămâne în sarcina adulţilor în general şi a educatorilor şi special modelarea sufletelor copiilor noştri, care au nevoie de această legătură indisolubilă cu divinitatea. Prima piatră pusă la temelia vieţii moral – religioase este pusă de către părinţi, în familie, pe acest fundament zidind ulterior dascălii. Cel mai productiv teren pentru sădirea credinţei în Dumnezeu este sufletul copilului. Educaţia religioasă este fundamentală pentru formarea personalităţii unui copil. Prin trasarea unor directive religios – morale, eventual religioase care să-i ajute în cultivarea forţelor de care dispune omul, ca fiinţă psiho – fizică. „Lăsaţi pruncii să vină la Mine şi nu-I opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor...”. Aste îndemnul Modelului Suprem de sfinţenie, Iisus Hristos. Pentru a-l îndruma pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii, întruchipate de Iisus Hristos, este necesară educaţia religioasă încă din grădiniţă. Sfinţenia nu e ceva peste puterile noastre şi copilul trebuie încurajat să încerce modelul de sfinţenie al sfinţilor. Modelul nostru trebuie să fie Iisus Hristos, întrupat. Sfinţii L-au urmat înaintea noastră şi ne demonstrează că se poate. Sfinţii nu ne ajută numai prin exemplele vieţii lor, ci ne pot fi aproape zi de zi în problemele vieţii de zi cu zi. Fiecare dintre noi obişnuim ca, atunci când simţim nevoia ajutorului divin, să rugăm Sfântul pe care-l simţim cel mai aproapiat de noi să mijlocească pentru noi. Cu siguranţă că, mişcaţi de exemplul sfinţilor, vom căuta şi noi, prin faptele şi viaţa noastră de 191 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat zi cu zi, să-i urmăm printr-o trăire cât mai fidelă a Evangeliei. Ne întrebăm ce sunt sfinții și găsim diferite definiții. Sfântul Iustin Popovici, teologul sârb al veacului al XX-lea, spunea următoarele: Sfinții sunt suflete renăscute și integre care, treptat-treptat, vindecă de păcat și creația din jurul lor și o readuc la atoateunitatea de la început, subliniind forța tămăduitoare a harului pe care l-au dobândit în timpul vieții, precum și legătura profundă cu creația pe care o însănătoșesc treptat. Sfinții sunt fiii lui Dumnezeu (Rm.8, 19), cei care au înțeles mesajul și, totodată, îndemnul dat nouă în Levitic 11, 44. Ei sunt cei care au înțeles că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru și au căutat să se sfințească: sfințițivă și veți fi sfinți. Sfințenia nu este ceva exterior nouă, nu este ceva inventat de om, ci își are originea în Dumnezeu, întrucât ni se spune sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt (Lev.11, 44). Așadar, sfințenia este posibilă pentru că Dumnezeu este sursa inepuizabilă a sfințeniei. Sfințenia este dumnezeiască și odată atinsă face ca omul să fie după chipul și după asemănarea cu Dumnezeu. Textul din cartea Facerii 1, 26-27, Și a zis Dumnezeu să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, și l-a făcut pe om după Chipul Său, l-a făcut bărbat și femeie; ne ajută să înțelegem mai bine realitatea sfințeniei. Observăm în text că sunt două noțiuni distincte, chip și asemănare; în prima parte omul este destinat să fie după Chipul și Asemănarea lui Dumnzeu în timp ce în versetul 27 observăm că omul a fost creat doar după chipul Său. Unde este asemănarea? Ce este asemănarea? După cuvintele Sfinților Părinți asemănarea nu este altceva decât atingerea sfințeniei, dacă vreți, este ajungerea omului la gradul de îndumnezeire și ea, simplu spus, se ascunde în chip. Sfântul Vasile cel Mare ne spune că chipul este asemănarea în potență, adică fiecare om îndeplinește premisele sfințeniei prin simplul fapt că este om, dar om deplin este prin conlucrarea cu harul spre asemănare. Însă pentru a ajunge sfânt omul trebuie să parcurgă un drum anevoios.În acest sens ne putem raporta la zilele trecute și să ne amintim de Sfântul Dalmat care și-a dedicat viața postirii, simplității, smereniei sau de cei 7 tineri din Efes, exemple de credință s.a.m.d. Toți aceștia au ajuns la asemănarea cu Dumnezeu devenind fiii lui cu adevărat. Sf. Macarie 192 | 367

Egipteanul spune între Dumnezeu și om există cea mai mare înrudire (Omilia 45, 5), consacrată tocmai de lucrarea virtuților care au ca punct final sfințenia. Sfântul este cel care reușește prin sfințenia lui să vadă Lumina Taborică, Lumina cea necuprinsă și neapusă; Lumina care i-a făcut pe Apostolii prezenți la eveniment să-și plece ochii la pământ, dar în același timp să exclame că e bine cu Tine, Doamne. Una din cântările Utreniei de astăzi, spune: Spăimântați fiind de acea nouă vărsare de lumină, dar îndată luminându-se, ucenicii au privit unul către altul și, jos la pământ căzând, Tie Stăpânului tuturor s-au închinat. (Minei August, Utrenie, Irmos). Lumina Taborică este lumina dumnezeiască ce nu poate fi sesizată de ochiul fizic. Ea poate fi percepută doar de inimă, este o lumină ce se vede deplin doar în interior pentru că este lumina dumnezeiască, dar sfântul o poate vedea printr-o purificare a simțirilor și o eliberare a minții de patimile lumești. Biserica Ortodoxă cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi şi îngeri, rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de praznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. Celor mai renumiţi dintre sfinţi, precum: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezatorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur, Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, mari făcători de minuni, Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, Varvara şi Ecaterina şi multi alţii se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată, cu priveghere, cu litie şi acatist, iar sărbatorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinţilor mari se zidesc biserici, devenind astfel protectorii acestor locaşuri şi localităţi. De asemenea, majoritatea credincioşilor noştri poartă nume de sfinţi, pe care le primesc din botez şi sunt încredinţaţi de mici în grija sfinţilor respectivi, cărora le cer ajutor în toate încercarile vieţii. Înaltpreasfinţitul Petru Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei spunea: „Sfinţii sunt pentru noi învăţători şi modele de urmat. Viaţa lor curată şi sfântă este exemplu pentru noi. Ei ne învaţă cum să ne pregătim pentru viaţa veşnică. Sfinţii ne-au demonstrat că omul poate ajunge până la vrednicia îngerească. De la sfinţi învăţăm cum să ne rugăm, de ce trebuie să postim şi la ce ne ajută ascultarea”. Sfânta Teodora, prin ascultare, smerenie, post şi rugăciune, a câştigat un loc aparte printre aleşii lui Dumnezeu. A câştigat Împărăţia Cerurilor şi ne-a arătat şi nouă că dacă facem voia lui Dumnezeu, putem să ajungem la asemănare cu El. Sfânta Teodora Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat este de un neam cu noi, a vorbit aceeaşi limbă, a trăit o perioadă în părţile Ismailului, dar prin viaţa ei curată a câştigat trecere în faţa lui Dumnezeu. Dar, întrucât o mare parte din sfinţi şi cuvioşi au ramas necunoscuţi, nefiind trecuţi în vechile sinaxare şi martirologii creştine, Biserica Ortodoxă a rânduit ca o dată pe an, prima Duminică după Rusalii să fie închinată în cinstea tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, de la Hristos până astăzi. La 30 mai, în prima Duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă face pomenirea Tuturor Sfinţilor, prăznuind pe toţi sfinţii: martiri, mucenici, mărturisitori, cuvioşi, pustnici, vieţuitori în aşezăminte monahale sau care şi-au dus veacul în sate sau oraşe, pe toţi cei care în viaţa lor au adunat harul lui Dumnezeu, luminându-şi sufletul şi făcânduse bineplăcuţi lui Dumnezeu. Sfinţii sunt cei care au auzit îndemnul Mântuitorului: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”, şi L-au urmat. De aceea sfinţii sunt învăţătorii noştri şi noi trebuie să le urmăm credinţa, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Evrei”. Sărbătoarea aceasta este un îndemn pentru ca noi să luăm pilda sfinţilor şi să învăţăm, din râvna şi sfinţenia vieţii lor, cum putem să ajungem la înălţimile îmbunătăţirii sufleteşti la care au ajuns ei . Pentru că toți sfinții pictați în biserici să ni se pară cunoscuți ar trebui să le cercetăm cu deamănuntul viața, să aflăm unde au trăit, ce virtuți au avut, cum și-au împlinit vocația lor personală, cum au murit, dacă au moaște, unde se află astăzi moaștele lor, care sunt minunile pe care le-au făcut, care sunt scrierile lor. Noi, ortodocșii, trebuie să facem cercetări și studii amănunțite despre Sfinții Bisericii. Nu numai despre unii ci despre cât mai mulți Sfinți. Despre viețile, locurile unde au trăit, Sfintele lor Moaște, Sfintele lor Icoane, despre minunile lor, despre Bisericile zidite în cinstea lor…Și toate acestea ne vor duce spre o perspectivă clară, profundă, plină de evlavie despre istoria Bisericii dar și despre actualitatea ei.” Viețile Sfinților sunt de fapt întrupări în realitate ale Evangheliei lui Hristos. Cine crede că Biserica propovăduiește porunci utopice (de neîndeplinit) acela să cerceteze cu deamănuntul viețile a milioane de sfinți și să observe că totul e cu putință atunci când stăm în comuniune cu Dumnezeu. Citind viețile sfinților ne vom întări în credință și vom avea mai multe argumente în mintea noastră pentru o viață duhovnicească mai curată și fără de Nr. 1 - Noiembrie 2013

păcat.

Citind Proloagele, veţi găsiți viața sfinților zilei pe scurt, la care se adaugă unul-două cuvinte de învățătură care sunt tare de folos. Durează doar 10-15 minute. Cercetând viețile sfinților contemporani cu noi, născuți după 1900 încoace ne vor da multă nădejde.Viața unui creștin fără mireasma curată a vieților sfinților este ca un drum cu mașina nemarcat. În întuneric e foarte posibil să ieșim în decor, iar pe timp de ziuă să încurcăm drumul. Viețile sfinților sunt semne de circulație duhovnicească prin care suntem încredințați că mergem pe drumul cel bun, și că nu mai avem mult până la destinație.Ideal ar fi să ne împrietenim cu toți sfinții Bisericii, și când intrăm într-un sfânt locaș să vorbim cu ei față către față, ca doi oameni care ne cunoaștem de mult. Bibliografie 1. Sf. Iustin Popovici, Omul și DumnezeulOm, ediția a II-a, prefață de Ioannis Karmiris, postfață dePanayotis Nellas, trad. pr. Ioan Ică și diac. Ioan Ică jr., Sofia, 2010, p.63 2. http://www.crestinortodox.ro/predici/ predici-duminica/predica-duminica-idupa-rusalii-tuturor-sfintilor-71562.html 3. http://www.mitropoliabasarabiei.md/ news/199/ 4. http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tineriiin-societate/modele-si-idoli/18940prietenul-pictat-in-biserica.html

Sfinţii şi sfinţenia în ortodoxie Educ. Bălaşa Andreea Raluca Educ. Flencheş Adriana Gradiniţa cu Program Prelungit N. Bălcescu Râmnicu Vâlcea În fiecare dintre religiile lumii, până la ivirea creştinismului ca şi după aceea, se poate urmării cu interes atenţia acordată sfinţilor şi sfinţeniei. Nu există religie fără ideea de sfânt şi sfinţenie. Iar dacă ar exista vreuna fără aceste doua noţiuni, cu siguranţă 193 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat că aceea nu s-ar mai putea numi religie. Căci dacă în antichitate toate religiile erau convergente exact în acest punct, al sfinţeniei, prin diverse căi şi metode, odată cu ivirea creştinismului noţiunea de sfânt şi de sfinţenie nu numai că nu a dispărut, dar ea s-a clarificat şi s-a purificat, astfel încât să fie exprimată deplin realitatea noţiunii cu ajutorul termenului sau termenilor care o indică şi o denumesc. Se poate spune că ideea de sfânt şi de sfinţenie străbate ca un fir roşu toate religiile lumii şi că în toate religiile, noţiunea de sfânt şi sfinţenie a îndrumat gândul credincioşilor către acea sublimă treaptă de desăvârşire la care se ajunge greu - dacă nu imposibil - prin puterile omeneşti, dar care este aproape, foarte aproape de starea divină. Fără îndoială că starea divină a primat întotdeauna în fiecare religie, dar alături de ea a stat întotdeauna starea de sfânt şi de sfinţenie. Însă trebuie să facem o distincţie preliminără între “sfânt” şi “sfinţenie’”, deoarece în planul divin cât şi în cel uman noţiunea de faţă operează, sensurile fiind oarecum diferite. Anume, când se vorbeşte despre “sfânt” şi “sfinţenie” cu referire la planul divin, aceste doua noţiuni vizează absolutul divin şi sunt înţelese ca atare; când se vorbeşte însă cu referire la planul uman, sfântul şi sfinţenia nu reflectă absolutul ci numai starea umană de perfecţiune relative, sfinţenia absolută fiecare zeitate reprezentând un aspect sau altul al acestei sfinţenii concretizate în putere de influentă asupra naturii şi îndeosebi asupra oamenilor-, dar o sfinţenie al cărei nivel de “absolut” era înţeles greşit din cauza păcatului. Fireşte, “sfântul” şi “sfinţenia” trebuie discutate într-o perspectivă comparatistă, dacă nu pe plan interreligios, cel puţin pe plan creştin interconfesional. Tocmai acest lucru îl vom şi intreprinde în cele ce urmează, astfel încât să distingem amănuntele ce se impun a fi cunoscute în jurul acestei teme de o importanţă deosebită în teologia crestină. Din punct de vedere terminologic, noţiunea de sfinţenie denumea starea de “sfânt”, adică descria integrarea completă a celui botezat în viaţa plină de Duhul Sfânt a Bisericii primare. Iar întrucât în această Biserică abundenţa harismelor era un fapt concret, vizibil şi activ, “sfinţenia” constituia dimensiunea firească a Bisericii primare, iar sfânt era creştinul botezat şi care nu se mai întorcea din calea virtuţii spre calea păcatelor săvârşite în păgânism. Din această cauză, Sfinţii Apostoli îi numesc sfinţi pe toţi cei care trăiau curat, după Botez, în 194 | 367

cadrul comunitaţilor creştine de atunci. Şi nu este rar când - spre exemplu - Sfântul Apostol Pavel salută pe “sfinţii” dintr-o Biserică sau alta. Asemenea lui, Parinţii Apostolici relevă sau chiar laudă viaţa de sfinţenie a credincioşilor din diverse Biserici locale cărora li se adresează. O fac însă pentru a scoate în evidentă comuniunea de sfinţenie a tuturor creştinilor de atunci, care participau nemijlocit la propovăduirea neîncetată a Cuvântului lui Dumnezeu, a împărăţiei cerurilor şi pecetluiau această mărturisire, de cele mai multe ori, cu propria viaţă. Aşa se face că atât în jurul Sfântului Ignatie Teoforul cât şi în jurul Sfântului Policarp al Smirnei gravitează grija Bisericilor din Asia Mică şi din alte parţi, dar si nădejdea că jertfa acestor doi sfinţi va călăuzi drept pe credincioşi pe drumul greu şi spinos al unei Golgote verificatoare şi purificatoare. În noianul de nume care s-au adăugat la numele Sfinţilor Apostoli, a strălucit însă pomenirea Maicii Domnului, atât în Răsărit cât şi în Apus. Maica Domnului rămâne exemplu de înţelepciune, răbdare şi smerenie, iar chipul de “mamă şi fecioară” devine chip al Bisericii. Încetul cu încetul, în devoţiunea creştină, alături de Pastorul cel Bun se profilează tandru şi măiestuos Maica Pastorului cel Bun. Biserica de pretutindeni acceptă cu bucurie acest semn de preţuire ce se încadrează desăvârşit în afecţiunea creştină, îl transmite mai departe prin secole de-a rândul şi recunoaşte rolul hotărâtor al alegerii Maicii Domnului în planul soteriologic universal. Născătoare de Dumnezeu şi Om, împărăteasa mai aleasă decât toate împărătesele din lume, Stăpâna lumii, Ocrotitoarea necăjiţilor, Maica Domnului întruchipează laolaltă trăsăturile prin excelenţă aparţinătoare sfinţilor şi este cea dintâi dintre sfinţi. Ei i se pleacă îngerii, pe Ea o cântă sfinţii şi către Ea se îndreaptă fără ocol rugăciunile şi laudele monahilor şi ale credincioşilor celorlalţi. Nimic nu ajunge pentru a spune pe deplin vrednicia plinătăţii harului, a acelui har dumnezeiesc lucrător în viaţa de ascultare neprecupeţită a Maicii Domnului. Căci, într-adevăr, nimeni dintre oameni, până atunci, n-a ascultat mai mult de Dumnezeu şi nimeni până la Maica Domnului nu s-a supus atât de necondiţionat şi de repede voinţei dumnezeieşti, în Maica Domnului, ca model de sfinţenie şi ca exemplu de dăruire personală în planul mântuirii, găsim sfântul în expresia umană cea mai înaltă, unică, autentică şi imitabilă. Căci acesta şi este sfântul în Biserica Ortodoxă, anume un creştin care se dăruieşte lui Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Dumnezeu prin ascultare şi prin fapta după Cuvântul Evangheliei Mântuitorului. Ascultarea, răbdarea, smerenia, sărăcia şi fecioria trupului şi a sufletului atrag după sine milostivirea lui Dumnezeu şi au drept consecinţă îmbunătăţirea, propăşirea duhovnicească, destoinicia de a primi din belşug harul lui Dumnezeu, astfel încât lucrarea sfântului să semene cu lucrarea iubitoare şi purtătoare de grijă a lui Dumnezeu faţa de lume, faţă de creaţie. Nici nu se poate concepe altfel sfântul în Biserică Ortodoxă: el este un ucenic al lui Hristos, un următor al Lui în toate zilele vieţii, fără excepţie, un apostol, un misionar, un învăţător al credinţei, un binefăcător. Toata viaţa lui se îmbină cu viaţa Bisericii, este o dăruire totală pentru Hristos, dar nu este o pierdere a identiţăţii personale. Dimpotrivă, conturul uman al sfântului se observă din ce în ce mai clar, pe măsurăce sfântul se apropie de Mântuitorul Hristos, de lumină care izvorăşte lumina. Ortodoxia este, prin urmare, o expresie a sfinţeniei, expresia cea mai înaltă a loialităţii faţă de Hristos, a frumuseţii de negrăit a vieţii în Duhul. Din acest motiv sfântul rămâne în Biserică, fără să o părăsească şi este laolaltă cu ceilalţi credincioşi tocmai pentru că el nu este un individ izolat, ci este fiu al Bisericii. În Biserică Ortodoxă, sfântul are bidimensionalitate. Pe de o parte el rămâne om sub toate aspectele vieţii omeneşti compatibile cu dăruirea faţă de Dumnezeu, iar pe de alta el continuă să se îndumnezeiască după har. Natura lui, fiinţa lui, nu dispare din limitele umanului; clar acest uman se caracterizează printr-un optimism duhovnicesc mai presus de optimismul şi dorirea dupp viaţăa celorlalţi. Totuşi fiindcă viaţa sfântului este continuă dăruire faţă de ceilalţi, prinosul dăruirii îl înalţă pe sfânt tot mai sus, către Dumnezeu. O a treia dimensiune nu mai există, căci sfântul s-a rupt de păcat, învinge ispita şi răbda suferinţele provocate de ceilalţi semeni. Sfântul, pentru aceea, străluceşte prin harul primit de la Dumnezeu, prin credinţa lui curată şi prin faptele sale bune, evidenţiind iubirea însoţită de bunătate. Există, desigur, şi iubire lipsită de bunătate, dar acea iubire nu este adevărată iubire ce caracterizează pe sfinţi în Ortodoxie. Dimpotrivă, în iubirea plină de bunătate îşi arată sfantul puterea de a ierta, de a mângîia, de a se ruga pentru alţii, fără ca el să devină un idol. În momentul în care sfântul este în primejdia de idolatrizare de Nr. 1 - Noiembrie 2013

către alţii, credinţa lui curată, ortodoxă, îl obligă să predice şi mai vârtos Evanghelia Mântuitorului şi să arate cât de puţin înseamnă el faţă de toţi cei pentru care Hristos şi-a dat viaţa pe Cruce. Starea de sfinţenie descrisă de Noul Testament se apropie de starea profetică şi de starea apostolică. Pe de o parte sfântul poate avea o clarviziune primenită de harul Duhului Sfânt lucrător în” el prin Sfintele Taine, iar pe de alta poate desfăşura o lucrare misionară, deci de apostol, în cadrul larg al comunităţii creştine universale. Spre exemplu, ca Apostoli dar şi ca sfinţi, cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu, îşi puneau mâinile peste bolnavi şi îi vindecau, făceau minuni în numele Mântuitorului Hristos, slujeau altora ca şi când ar fi slujit Domnului însuşi şi recomandau şi altora să se comporte la fel faţă de fraţii în aceeaşi credinţă şi faţă de autoritaţile religioase sau faţă de cele române din diversele cetăţi unde predicau Evanghelia. Complexitatea sfinţeniei şi a trăsăturilor sfântului este evidentă. Sfântul nu este nicidecum un fugar din lume, ci un alergător către Hristos, către Dumnezeu, în mijlocul lumii, în văzul şi cu ştiinţa tuturor. El nu este o fiinţă ascunsă, ci una care înfruntă toate asprimile vieţii vânzolită de realităţile timpului, pe faţă, fără un scop egoist şi strâmt cum obişnuiesc unii dintre oameni să urmărească, sfântul rămâne în primul rând un slujitor al lui Dumnezeu (v. 4), înzestrat cu harul lui Dumnezeu. Comportarea sfântului faţă de semeni pare ciudată, străină de maniera obişnuită: el nu renunţă nicidecum la curăţirea sufletului, adică “nu se întinează” cu foloase necuvenite din partea semenilor, este conştient de locul său în faţa lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, se manifestă cu bunătate faţă de oricine, în dragoste sinceră, ca vieţuitor în Duhul Sfânt. El nu minte pe aproapele său, nu-l înşeală şi nu-l trădează pentru că puterea lui Dumnezeu îl întăreşte spre a sta drept în faţa valurilor vieţii. Bibliografie 1. Caragea Anton,, Sfântul şi cultul sfinţilor”, ed. Herald, Bucureşti, 2009, p.25-30; 2. Ilie Arhimandritul Cleopa ,,Despre credinţa ortodoxă’’, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., 1987, p.63-71; 3. Î. P. S. Dr. Daniel, Metropolitul Moldovei 195 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi Bucovinei, ,,Credinţa Ortodoxă’’ ed. A treia călătorie misionară o face din Asia Trinitas, Alba-Iulia, 1990, p.31-39. Mică, la Efes, unde meşteşugarii argintari, în frunte cu Demetriu se răzvrătesc împotriva sa, părându-li-se că veniturile lor– din vânzarea statuetelor zeiţei Artemis (Diana) – sunt în pericol, din cauza creştinilor. Pavel pleacă la Ierusalim pentru a duce ajutoare Sfintul Apostol Pavel - model creştinilor, dar este prins şi dus în faţa Sinedriului, de urmat unde însă nu este găsit vinovat. Duşmanii săi continuă însă să atenteze la viaţa lui, dar Pavel , în calitate de Prof. Munteanu Oprea Petre cetăţean roman, solicită ocrotire de la guvernatorul roman, care îl trimite în Cezareea în faţa lui Antonius Felix. Evreii de aici cer osândirea lui la moarte, dar în 1. VIAŢA SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL baza legilor romane este trimis a fi judecat la Roma. În drum spre Roma corabia pe care se afla Viaţa apostolului Pavel este dificil de relatat Pavel naufragiază iar acesta ajunge în insula Malta. căci singurele fapte istorice sunt cele arătate în De aici cu un alt vas ajunge la Roma, unde i se Faptele apstolilor din Noul testament şi din Epistolele permite să se pregătească de judecată. Aici, relatările scrise de el însuşi. În aceste scrieri uneori datele sunt din Noul testament sunt întrerupte, dar tradiţia orală contradictorii. Din ce ne-a rămas se pare că Pavel s-a născut spune că Pavel este pus în libertate şi-şi continuă la Tars, provincia Cilicia din Asia Mică într-o familie activitatea de misionar în vestul imperiului roman, de farisei care au devenit ulterior cetăţeni romani. El apoi în anul 67 este prins şi executat. purta un nume evreesc Saul dar şi unul latin Paulus. 2. OPERA SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL Venit de timpuriu la Erusalim pentru a-şi face studiile, devine elevul celebrului rabin Gamaliel. Aici Pavel îşi De la Sfântul Apostol Pavel ne-au rămas 14 însuşeşte nu numai ştiinţa scrierii, dar şi meseria de a Epistole canonice cuprinse în Noul Testament în ridica un cort La început a fost un fariseu fanatic şi a prigonit următoarea ordine: Prima grupă: Epistole adresate unor pe creştini. Fiind trimis la Damasc pentru a-i aduce pe creştini pentru a fi pedepsiţi, pe drum a fost aruncat comunităţi creştine (Roma, Corint, Galata, Efes, la pământ de apariţia Celui Înviat din Morţi. A pariţia Filipi, Colose, Tesalonic); A doua grupă: Epistole pastorale adresate unor Mântuitorului îl determină pe Pavel să devină un persoane, dar cu mesaje de valoare generală (Timotei, adept al creştinismului trăind în meditaţie şi rugăciuni Tit, Filimon) şi în final epistola adresată evreilor. în deşert timp de mai mulţi ani. Epistola către romani, scriere amplă (16 La întoarcerea în Ierusalim apostolii şi creştinii capitole) ce vorbeşte despre îndreptarea prin credinţă l-au pruimit cu neâncredere mai puţin Barnaba. Evreii au vrut să-l omoare fapt ce determină pe apostoli să-l şi judecata faptelor nedrepte, despre păcate, fapte trimită la Tars. De aici, împreună cu cu Barnaba, bune, dezbinare, lupta dintre carne şi duh, despre pleacă în Antiohia unde începe să propovăduiască învăţăturile lui Hristos, îndemnuri la sfinţenie, creştinismul. Începând din această perioadă Pavel supunere, răbdare. Epistolele către corinteni (I şi II), înfăţişează îşi începe călătoriile de misionar pentru răspândirea starea creştinismilui în lumea elenistică. În prima învăţăturii Mântuitorului. Prima călătorie o face în insula Cipru apoi în epistolă se precizează că lumea creştină nu este o Antiohia unde ţine o cuvântare în sinagogă dar şi aici comunitate filozofică grupată în jurul persoanelor este primit cu vrăşmăşie de către evrei, în timp ce i se care au rol de învăţător, ci propovăduieşte pe Hristos, alătură mulţi păgâni. În urma acestei prime călătorii cel răstignit. Această învăţătură trebuie să stimuleze munca Pavel îşi câştigă renumele de „apostol al neamurilor” fiecăruia în clădirea comunităţii, care, prin Hristos, dată de sinodul apostolilor. A doua călătorie misionară o efectuiază în realizează biserica lui Dumnezeu. Se condamnă viaţa tovărăşia lui Sila şi a fost în Macedonia, la Atena, în necinstită, imorală, separarea celor bogaţi de cei săraci cu ocazia unor praznice. Corint după care se întoarce în Antiohia. Epistola către galateni este adresată 196 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat locuitorilor provinciei romane de origine celtică, din zona nordică a Asiei Mici. Epistola afirmă caracterul divin al învăţăturii apostolice, mântuirea prin credinţă şi prin respectarea învăţăturii apostolice, a iubirii aproapelui. Epistola către efeseni are şase părţi. Primele trei vorbesc despre faptul că Iisus Hristos este capul bisericii, cel ce împacă şi uneşte pe credincioşii proveniţi din evrei şi păgâni. Următoarele capitole conţin sfaturi şi îndemnuri morale (dragostea de aproape, buna înţelegere, obligaţiile familiale, raporturile dintre stăpâni şi slugi, ş.a.). Epistola către filipeni conţine sfaturi pentru conduită demnă de evanghelia lui Hristos, îndemnuri la răbdare smerenie şi dărnicie. Epistola către coloseni are patru capitole şi cuprinde îndemnuri spre un spor de credinţă, împotriva învăţătorilor mincinoşi, pentru viaţa întru Hristos şi înţelepciune, felurite îndatoriri privind soţii, copiii, părinţii, slujitorii, conducătorii. Epistola către evrei cuprinde o comparaţie dintre Vechiul şi Noul Testament prin prisma jertfei lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Epistolele către tesaloniceni (2 la număr) cuprind laude aduse credincioşilor, învăţături despre Hristos, despre stăruinţa în dreapta credinţă, îndemnuri la rugăciune şi pentru răspândirea cuvântului Evangheliei. Epistolele către Timotei (2), Tit şi Filimon conţin pilde, învăţături, rugăciuni şi sfaturi de maximă importanţă pentru viaţa creştină. „Vă îndemn, fraţilor, pentrun Numele Domnului nostru Iisus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire.” Întâia Epistolă către corinteni 1. 10 Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Sfânta scriptură Biblia pentru copii Mic dicţionar biblic - Magdalena Timar Constantin Olariu Călăuză la Sfânta Scriptură Tim Dowley

Nr. 1 - Noiembrie 2013

“Poteca cu mărgăritare” Opţional de educaţie religioasă - Nivel II Prof. Maria-Lucia Muncaci Grădiniţa cu Program Prelungit “Universul copiilor” Cluj-Napoca Sub egida unor parteneriate de succes, derulate între diverse şcoli şi grădiniţe clujene, „Mai aproape de semeni, mai aproape de Dumnezeu” justifică nevoia de religios în curriculum adresat preşcolarilor şi, implicit în educaţia timpurie. Când ochii copilului sunt plini de lumină şi sufletul lui te cuprinde, în bucuria dedicată unor zile deosebite, ne întoarcem cu toţii (educatori şi părinţi deopotrivă), spre ziua de ieri. Şi aşa, întinerind parcă prin nostalgia mărţişorului, duioşia chipului mamei, forfota copiilor de 1 Iunie, alăturate multor sărbători religioase, vedem necontenit cum preşcolarii amplifică semnificaţiile sărbătorilor laice şi/sau religioase. Opţionalul „Poteca cu mãrgãritare”, adresat nivelului II din grădiniţe, include suporturi utile pentru demersurile didactice specifice, pregătind preşcolarul din grupa mare/pregătiroare pentru întâia confruntare cu şcoala. O dată în plus, această pregătire se prefigurează şi în auxiliarul dedicat strict Educaţiei religioase, dat fiind faptul că elevul clasei I va lua contact şi cu învăţătoare, dar şi cu profesorul de religie. Iată câteva din obiectivele propuse: 1. Obiective-cadru: 2. cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu; 3. cunoaşterea unor obiceiuri şi tradiţii creştineşti, specifice sărbătorilor religioase; 4. cultivarea atitudinii de toleranţă în faţa apartenenţei la diferite culte religioase; 5. exersarea comportamentului moralreligios; 6. crearea germenilor virtuţilor creştine. Obiective de referinţă: 1. a) să afle despre existenţa lui Dumnezeu; b) să simtă prezenţa Divinităţii ca o mare binefacere pentru toţi; 2. a) să denumească corect cele mai mari sărbători ale creştinătăţii; b) să contribuie nemijlocit la perpetuarea unor 197 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat obiceiuri creştineşti; c) să participe activ la manifestările tradiţionalecreştineşti ; c) să identifice principalele calităţi ale unui bun creştin; 3. să se implice în derularea unor acţiuni comune, alături de colegii din grupă şi/sau alţi prieteni; 4. să cunoască şi să respecte reguli specifice comportamentului moral-religios în grădiniţă, în familie, în Biserică; 5. să recunoască modele de comportament creştin în faptele Sfinţilor şi ale personajelor din diferite texte literare. Planificare optinoal Luna Obiective operaţionale Tema Biserica –casa lui septembrie -să identifice locaţia Bisericii din Dumnezeu cartier şi preoţii care slujesc; Vizită la Biserica din să se familiarizeze cu aspectul cartier estetic şi arhitectura interioară a Bisericii; Dragostea lui octombrie -să cunoască preotul duhovnic, Dumnezeu - convorbire dovedind faţă de acesta sentimente de respect şi pietate; -să adopte atitudini tolerante faţă de toţi cei care aparţin diferitelor confesiuni; octombrie -să execute corect semnul Sfintei Semnul Sfintei Cruci desen Cruci, ca simbol al creştinătăţii; să ia parte la activităţi de învăţare în grup; Colţul de rugăciune octombrie -să cunoască însemnătatea unui amenajarea colţului de colţ de rugăciune; rugăciune -să ilustreze o temă plastică specifică Religiei; Despre Îngeri octombrie -să afle despre existenţa convorbire îngerului păzitor, ca trimis al lui Dumnezeu; -să manifeste iniţiativă în comunicarea orală, cu tematică religioasă; noiembrie -să memoreze corect şi conştient Îngerul păzitor conţinutul unui rugăciuni, memorizare exprimând prin rugăciune încrederea în puterea lui Dumnezeu şi în Îngerul păzitor; -să-şi reamintească parţial sau total cunoştinţele anterior însuşite; noiembrie -să realizeze un subiect religios, Îngeraşul meu reprezentând plastic imaginea decupare unui Înger; -să manifeste iniţiativă în activitatea practic-aplicativă; 198 | 367

Resurse Biserica din cartier, icoane, cărţi bisericeşti, pliante preot, biserică

desen cu Sfânta Cruce, cruce de lemn, lănţişoare cu cruciuliţe pentru copii colţ de rugăciune în sala de grupă

icoane

icoane, rugăciuni pentru copii

desenul educatoarei, desenele copiilor

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat noiembrie

decembrie

ianuarie

-să identifice cel puţin una, două Bine faci, bine găseşti! texte şi planşe cu conţinut lectură după imagini fapte bune; religios -să redea fapte bune din viaţa lor analiză comparativă de comportamente sau a altora; -să-şi recunoască propriile greşeli pentru a obţine iertare; -să cunoască câteva aspecte din „Sfântul Nicolae” (Moş texte cu conţinut religios Nicolae, Sân Nicoară) viaţa şi din faptele Sfântului povestire Nicolae; -să transpună fapte morale reţinute în comportament; Rugăciuni pentru -să memoreze corect şi conştient rugăciuni pentru copii părinţi conţinutul unei rugăciuni pentru memorizare părinţi; -să desprindă semnificaţia mesajului liric religios; -să fie generoşi şi buni cu cei din jur ; În noaptea de Crăciun texte cu conţinut religios, -să identifice pe Iisus Hristos ca dramatizare costume pentru scenetă Fiu al lui Dumnezeu; -să cunoască semnificaţia Crăciunului; -să răspundă adecvat (verbal şi/sau comportamental) la întrebările formulate de educatoare; Am plecat să -să asculte colinde tradiţionale casete cu colinde, casetofon, colindăm! creştine; CD, PC audiţie muzicală -să interpreteze în grup sau individual colindele învăţate; -să memoreze corect şi conştient “Doamne, Doamne, rugăciuni pentru copii conţinutul unei rugăciuni; Ceresc Tată” -să redea în grup conţinutul rugăciune rugăciunii; -să creadă în puterea rugăciunii şi în împlinirea ei; -să redea plastic felul în care Sărbători creştine icoane, desenul educatoarei, percep ei sărbătorile creştine; expoziţie cu icoane desenele copiilor, expoziţie -să descrie un eveniment real sau imaginar ; -să elaboreze şi să desprindă idei într-un scop dat; -să desprindă din text „Rugăciune” icoana maicii Domnului, texte semnificaţia mesajului; lectură după Mihai cu conţinut religios -să aducă mulţumire prin Eminescu rugăciune Maicii Domnului pentru ocrotire

Nr. 1 - Noiembrie 2013

199 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat februarie

SEM: II februarie

februarie

martie

martie martie

martie

aprilie

200 | 367

Iertaţi şi veţi fi iertaţi! -să interpreteze rolul unui povestirea copiilor personaj model şi să argumenteze alegerea făcută; -să redea întâmplări din viaţalor şi/sau a altora; De vorbă cu preotul -să asculte sfaturile primite de la convorbire preot; -să facă generalizări; -să-şi consolideze cunoştinţele asimilate anterior; -să facă descoperiri punând întrebări; Puterea unui copil -să înţeleagă şi să reţină rostul rugăciunii către Dumnezeu; lectura educatoarei -să reţină ideile unui text şi să demonstreeze că l-a înţeles; -să exprime experienţele sale cu mijloace verbale adecvate; Priceasnă Maica -să aducă mulţumire prin Domnului rugăciune Maicii Domnului; audiţie muzicalăpriceasnă -să observe cât de repede şi cât Grâul încolţit de mult creşte planta dacă este activitate practică ocrotită ; Biserica din cartier -să redea prin desen o temă desen specifică religiei; -să rezolve corect sarcina didactică trasată; Buna Vestire -să cunoască unele obiceiuri lectura educatoarei creştineşti, specifice unor sărbători religioase; -să reţină ideile unui text ; -să răspundă corect la întrebările adresate; Tatăl nostru -să înţeleagă mesajul religios memorizare transmis; -să spună rugăciunea, adresată Tatălui nostru Ceresc care ne apară, iubeşte şi veghează asupra noastră; -să asculte şi să redea o „Blândul Păstor” priceasnă, pătrunzând mesajul ei - audiţie muzicalăreligios; priceasnă -să răspundă adecvat la solicitări

planşe, studii de caz

preot, biserică

texte cu conţinut religios

rugăciuni către Maica Domnului boabe de grâu, punguţă cu pământ desenul educatoarei, desenele copiilor, expoziţie icoane, texte cu conţinut religios

Rugăciunea domnească

CD cu pricesne

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat aprilie

aprilie

mai

mai mai iunie

iunie

“La Paşti” -să precizeze principalele icoana Învierii, ouă încondeiate de G. Topârceanu obiceiuri creştineşti specifice memorizare sărbătorii Paştelui; texte cu conţinut religios -să cunoască semnificaţia sărbătorii Învierii şi mesajul sacrificiului Domnului; -să arate că a înţeles textul apelând la diferite modalităţi de redare; Coşul cu ouă -să realizeze cu ajutorul tehnicilor ouă, carioca, ouă încondeiate, încondeiate învăţate o temă dată; expoziţie expoziţie cu lucrările -să participle la activitatea copiilor grupului; Iertaţi şi veţi fi iertaţi texte cu conţinut religios -să dea dovadă de modestie; lectura educatoarei bunătate, dărnicie şi iubire faţă de semeni; -să denumească acţiunile întreprinse, alcătuind propoziţii corecte din punct de vedere gramatical; Noi, eroii din poveşti, planşe, studii de caz -să compare o faptă bună cu o animalele şi faptele faptă rea; bune -să exprime acţiunile în propoziţii convorbire de simple sau/şi dezvoltate, corect sistematizare formulate; (recapitulativă) -să manifeste dorinţa şi bucuria de a face fapte bune; -să manifeste dorinţa de a aduce Ştiu să spun o rugăciune rugăciuni pentru copii mulţumire prin mai multe memorizări rugăciuni; -să recunoască din ghicitori Ghicitori creştine ghicitori creştine, concurs aspecte ale creştinătăţii sau ale concurs ritualului creştin; “Copilul şi florile” -să asculte un cântec cu mesaj CD cu pricesne audiţie muzicală religios, încercând să înţeleagă şi reţină sfaturile pe care acesta le oferă; Lăcaşuri sfinte – -să se comporte adecvat; excursie, călugări, mănăstire excursie, vizită la -să asculte şi să respecte anumite mănăstire păreri; -să accepte şi să ofere sprijin.

Bibliografie: 1. RĂDUCU, Ani, OCTAVIAN, Nicu, BĂDESCU, Valentin, FILIP, Sorin, „ÎNDRUMĂTORelemente de educaţie religioasã pentru învãţãmâtul preşcolar”, vol. I, II, editura „Grafika print”, Bucureşti, 1999 2. KANAVANA, Zoe, „Biblia pentru copii”, editura „Evanghelismos”, Bucureşti, 2008 3. UNGUREANU, Mihai, „Culegere de cântece, jocuri, mişcãri muzicale-ritmice pentru preşcolari Nr. 1 - Noiembrie 2013

201 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi clasele primare”, editura „ARC”, Chişinãu, 2003 4. MIHALCEA, Ioana, LĂZĂROIU, Mariana, Didactic.ro, Educaţie religioasă (opţional) - “Lumina divină din sufletul meu” , pagina 1

Educaţia religioasă la preşcolari Prof. Vîlculescu Simona Elena Gradiniţa Nr. 4, Râmnicu Vâlcea A modela fiinţa copilului după prescripţiile religioase începe cu botezul administrat la vârsta legiuită de Biserică. Botezul,fiind o Taină care ne descătuşează de consecinţele păcatului originar, constituie fondul cel mai fericit pe care urmează să se edifice sufletul copilului. Starea de puritate şi deschiderea către Dumnezeu favorizează hotărâtor o grefare organică a educaţiei religioase pe structura infantilă. Educaţia religioasă, însă, devine obligatorie şi posibilă în faza de creştere a copilului, când începe să-şi reprezinte conştient realitatea în care trăieşte. Să nu ne facem, însă iluzii că acest moment contrabalansează starea de stăpânire a instinctelor şi de exprimare prin intermediul lor a copilului. De altminteri, predominanţa instinctelor îi asigură copilului o promptitudine şi o pertinenţă în acţiuni şi reacţiuni pe care exerciţiul intelectual i le va furniza anevoie mai târziu. Iar dacă ne gândim că faptul credinţei debutează dincolo de formele raţionale ale cunoaşterii, şi că acestea doar îl întăresc, înţelegem mai bine de ce modelarea religioasă trebuie să aibă loc în stadiul performativ al conştiinţei. Copilul este împresurat şi covârşit de necunoscut. Nevoia lui de echilibru şi certitudine este acută. Dumnezeu fiind în centrul vieţii şi constituind izvorul suprem al temeiurilor noastre, acţionează asupra copilului, infinit mai mult decât asupra omului matur. Alături de această nevoie a unui sentiment de siguranţă pe care copilul îl trăieşte în forme embrionare, dar puternice, mai ales la treapta de ivire a conştiinţei, în care se situează momentul celei mai puternice receptivităţi a înrâuririi din partea persoanelor care îl înconjoară. Atunci el are nevoie de puterea pe care i-o strecoară Dumnezeu în suflet, ca şi în trup, şi este apt 202 | 367

să primească formele primare de religiozitate, întrun chip firesc şi greu de zdruncinat. El este mult mai deschis să primească misterul divin decât să-1 accepte şi să-l înţeleagă raţional. Este o greşeală să se creadă că discriminarea dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât şi dintre plăcut şi neplăcut este o fază târzie în dezvoltarea copilului. Ea apare într-un stadiu mult mai timpuriu decât îşi închipuie oamenii neavizaţi în problemă. Ori, este o datorie a noastră să insuflăm copilului dreapta şi utila orientare a instinctului său de a distinge binele de rău şi totodată, şi poate chiar în primul rând, să-i inoculăm sentimentul că existenţa lui este ocrotită de un factor atât de puternic, care însă nu rămâne un simplu principiu formal şi indiferent, ci există ca o fiinţă destinată să ne pătrundă întreaga viaţă. Acţiunea pedagogică exercitată asupra copilului trebuie să înceapă odată cu primele înfiripări ale conştiinţei. Atunci este cu adevărat eficientă, aşa precum toate fenomenele sunt mai uşor de modelat în stadiul lor iniţial. Acest adevăr este cu atât mai hotărâtor în cazul copilului. Nu trebuie neglijată forţa prestigioasă pe care o exercită decorul şi cadrul unei biserici, impunând, astfel aducerea lui în atmosfera Sfântului Lăcaş. Afirmaţia de mai înainte subliniază necesitatea prezenţei copilului la desfăşurarea slujbelor religioase spre a i se insufla adoraţia Sfintei Treimi şi veneraţia faţă de lucrurile Sfinte. De asemenea, mintea acestuia este mai receptivă la adevărurile credinţei, dacă ele sunt exprimate într-un chip mai plastic şi intuitiv. Naraţiunile din Vechiul şi Noul Testament sunt mai potrivite şi mai convingătoare pentru copil decât interpretarea şi analiza lor semantică. Educaţia religioasă îşi atinge scopul insuflându-i o stare de religiozitate, adică de primire plină de încredere a fenomenului religios, şi nu de transformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el, la vârsta lui fragedă este cu neputinţă de realizat. Dacă mai târziu, în faza de preadolescenţă şi, îndeosebi în faza de adolescenţă, tânărul este apt să asimileze adevărurile credinţei pe cale raţională, trebuie să înţelegem de aici că la vârsta copilăriei, calea lui de cunoaştere este preponderent intuitivă. Deoarece copilul îşi pune nenumărate întrebări asupra lucrurilor care-1 înconjoară, învăţământul religios îi procură un sistem de explicaţii utile şi satisfăcătoare. Căci atâta vreme cât el se întreabă asupra misterelor lumii şi este lăsat să-şi răspundă singur la ele, rămâne în chip fatal într-o stare de Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pauperitate şi primitivitate, total nefavorabile pentru echilibrul şi cerinţele lui de dezvoltare. Pentru un copil, nevoia de a-şi explica fenomenele pe care le sesizează este de o importanţă vitală. El vrea să ştie „De ce…?” şi „Pentru ce...?” lumea a fost întocmită ca atare. Acesta este un motiv puternic pentru ca religia să-i împărtăşească odată cu adevărurile de credinţă şi viziunea ei asupra lumii. Evident că această viziune va fi însuşită de copil pe calea intuiţiei care este facultatea lui mentală principală Predarea religiei prin pilde care înveşmântează principiile ei, oferă copilului inteligibilitatea care îi este necesară, dar păstrează în acelaşi timp şi partea de taină fără de care principiile îşi pierd adâncimea şi puterea de sugestie. Sufletul copilului e deschis pentru miracol şi mister şi această aptitudine trebuie să i se respecte, ferindu-1 de explicaţii proprii numai omului matur. Religia fiind în esenţă un mister, se înţelege atunci că tactul pedagogic al educatorului trebuie să-1 împărtăşească, păstrându-i întreaga prospeţime şi putere de sugestie. Este de importanţă primordială ca un copil să aibă cunoştinţa Domnului fără ca acesta să fie banalizat şi redus la nivelul lucrurilor obişnuite, prin explicaţii strict empirice. În concluzie, metoda religioasă are obligaţia de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Este un adevăr încă incontestabil că faptele sufleteşti implică cele trei dimensiuni fundamentale: inteligenţa, sentimentul şi voinţa, însă elementul fundamental al trăirii religioase rămâne sentimentul. Evident că inteligenţa şi voinţa nu sunt absente din ea dar ele doar complinesc şi secondează sentimentul. Ca atare, profesorul de religie nu trebuie să piardă nici o clipă din vedere, şi faptul este cu atât mai obligatoriu pentru părinţii unui copil, că facultatea asupra căreia trebuie să se aplece cu mai multă atenţie este sentimentul copilului. Cele spuse mai sus dacă impun ca formulă educativă, apelul la resursele afectivităţii, ele impun şi celor ce o practică un puternic sentiment religios. Aşadar este necesar ca acela care aplică metoda afectivă copilului să fie el însuşi alimentat de un real simţământ religios. Să nu ignorăm însă că alături de intelect, afectivitate şi voinţă, în complexitatea noastră psihică există şi o altă dimensiune, aceea a spiritului. Dacă integralismul presupune o considerare concomitentă a tuturor facultăţilor interioare, atunci am greşi grav dacă n-am integra în cuprins şi dimensiunea spirituală. Chiar dacă această Nr. 1 - Noiembrie 2013

dimensiune variază de la individ la individ, ea asigură, însă întrepătrunderea dintre cele mai înalte aspiraţii ale omului cu fiinţa divină. În concluzie, între posibilitatea educaţiei religioase a omului şi forţa lui spirituală există o deplină proporţionalitate. Astfel, dacă educaţia religioasă a copilului începe prin valorificarea elementului psihologic, ea se desăvârşeşte prin valorificarea elementului spiritual. Asemenea tuturor manifestărilor umane, şi credinţa poate fi mai mult sau mai puţin autentică. Nu toţi profesorii de religie au o dotare naturală în trăirea faptului religios. Ori, pentru eficienţa modelării copilului, realitatea sentimentului religios trebuie să fie prima armă a educatorului. Nu poţi să faci pe altul să creadă, fără ca tu însuţi să crezi. Respectul faţă de fenomenul religios cere educatorului, chiar în cazul când simţământul lui nu este total şi năvalnic şi nu ajunge să-1 înalţe la clipe de transfigurare, să se fereasacă de a suplini această lipsă printr-o gestică şi o inflexiune a vocii, care fac din el un actor şi nu un mesager al lui Hristos. Ascuţimea de observaţii a copilului remarcă uşor cabotinismul şi nesinceritatea celor care vor să facă educaţia religioasă.Faptul acesta compromite nu numai educatorul dar şi însuşi obiectul credinţei creştine. Mai mult chiar, copiii trebuie să deprindă naturaleţea care este obiectivarea firească a sincerităţii. Pe deasupra, se ştie prea bine că nici o profesiune nu poate fi exercitată fără ca cel ce profesează adevărurile să nu creadă cu sinceritate în ele. Se înţelege că sinceritatea este unul dintre pilonii corpului social. Dealtminteri este de neimaginat că un om poate să creadă sincer în Dumnezeu fără ca sinceritatea să fie una din trăsăturile care îl caracterizează. Credinţa prezintă însă şi un aspect social şi naţional. Legătura noastră cu credinţa strămoşească are consecinţe fericite, nu numai pe planul înţelegerii şi pacificării interne a ţării, dar constituie şi un zid de apărare împotriva primejdiilor dinafară. Se ştie bine că apelul românilor la ajutorul lui Dumnezeu i-a ajutat să-şi apere glia şi fiinţa etnică. Pentru că am fost un popor credincios, am rezistat tuturor vicisitudinilor. Duşmanii au încercat să ne îngenuncheze şi să ne stăpânească, dar credinţa noastră ne-a înmulţit puterile şi am rezistat cu fruntea sus. Această credinţă în dreptatea neamului trebuie insuflată şi copiilor. Ea îi va ajuta mai târziu să-şi apere glia şi valorile spirituale. Dar există o primejdie mai mare decît aceea care ia chipul unei invazii de dincolo de hotare. Această primejdie o reprezintă duşmanul dinlăuntru care transformă arma ucigătoare 203 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de trupuri într-o armă care lucrează tăcut dar ucide sufletul. Împotriva acestei arme trebuie să pregătească cu precădere profesorul, sufletul cetăţeanului încă de la vârsta când acesta se află pe băncile şcolii. Faţă de rătăcirile care procedează invidios trebuie să pregătim sufletul copilului. întărindu-i şi luminându-i credinţa în Dumnezeu. Două elemente au concurat la păstrarea fiinţei naţionale: limba română şi credinţa ortodoxă. Iar dacă această credinţă ne-a apărat aproape două milenii, să fim siguri că ea ne va apăra şi de aici înainte. Este limpede că pentru a câştiga un subiect pentru fundamentele oricărei discipline, dragostea constituie calea cea mai eficientă. Ea pretinde o plinătate sufletească şi o putere de dăruire care depăşesc nivelul obişnuit al dotaţiei noastre lăuntrice. Faptul că Sfântul Apostol Pavel aşează dragostea în fruntea virtuţilor fundamentale are urmări în toate domeniile de viaţă. Cu atât mai mult în relaţia dintre educator si educat. Căci, să nu uităm că şi copilul nu este o fiinţă perfectă, pregătită, oricând să ne înţeleagă dragostea şi să dea curs cerinţelor noastre invocate în numele ei. De aici, nevoia ca dragostea să implice în legătura dintre educator şi copil un element de autoritate. Pedagogia presupune alăturarea a două virtuţi aparent contradictorii care se îmbină, însă în expresia: “blândeţe severă”. Educatorul este o fiinţă în care direcţiile divergente trebuie să se împace şi calităţile aparent contrare trebuie să păstreze un echilibru deplin. De aici, iubirea de aproapele urmează să se îmbine cu autoritatea spiritului dogmatic.Conform unor anumite păreri, religia nu se învaţă, ci trebuie să se simtă, adică întregul accent trebuie să cadă pe simţire. A pretinde însă că religia nu se învaţă, ci doar se simte, e o primejdioasă eroare.Sentimentul religios presupune neapărat o canalizare prin conformarea la regulile corespunzătoare lui. În aceeaşi măsură trebuie să se ştie că credinţa este o luptă cu răul din noi şi cu răul din ceilalţi, luptă pe care copilul trebuie să o presimtă şi pentru care el trebuie pregătit. În sensul acesta, sufletul copilului trebuie debarasat de slăbiciuni şi comodităţi şi axat pe un simţ al transcendentului sacru, inclus de la sine într-o adevărată trăire religioasă. Acţiunea binefăcătoare a dragostei nu se manifestă numai în cadrul familial şi cu atât mai puţin asupra celui ce o practică. Ea are efecte fericite înăuntrul vieţii sociale considerate în totalitatea ei şi îşi demonstrează virtuţile în orice raporturi interumane. În esenţă dragostea stă în afara oricărui determinism: 204 | 367

material, social sau politic. Ea fiind o revărsare spontană din interior, nu atârnă de jocul evenimentelor şi nici de capriciile oamenilor. Dragostea respinge interesul meschin şi cu atât mai mult nu are nimic comun cu calculul şi premeditarea. Acolo unde prezidează norma şi ordinul politic, acolo încetează dragostea. Dragostea nu suportă legiferări sau constrângeri. Inima învăpăiată de dragoste, dar purificată de zgura instinctelor oarbe, nu cunoaşte obstacole şi îngrădiri. Dragostea te izbăveşte, dar nu ca să te înrobească din nou, ea învinge dar nu impune condiţii celui învins, ci îl ajută să se echilibreze, pe cel învins de patimi şi neajunsuri. Dragostea implică creaţia, descoperind drumuri noi de pătrundere în sufletul copilului. Ea ştie să se aplece asupra fiinţei plăpânde, să-i înţeleagă şi să-i satisfacă nevoile şi să-l aşeze pe temelii de nezdruncinat până la capătul vieţii. Aşa cum dragostea zămisleşte puteri creatoare în sufletul adevăratului educator, ea ştie să pregătească şi în sufletul copilului terenul propriu zidirii de sine însuşi. Această zidire îl va ajuta pe copil, astfel ca, ajuns la maturitate să zidească şi el pe alţii la rândul lui. Profesorii ar trebui să ştie că ei se realizează pe măsura în care ştiu să învăluie în dragoste pe elevii lor. Iubirea nu se istoveşte niciodată, ea merge de la iubire la mai multă iubire. Adevărata iubire, mai cu seamă iubirea pe care trebuie s-o nutrească profesorul faţă de elevii lui trebuie să fie de natură spirituală şi să aibă o coloratură creştină. Astfel, împins de o asemenea iubire, profesorul nu se va simţi obosit învăţându-şi elevii, nu se va descuraja când elevii nu vor da curs imediat materiei pe care le-a predat-o, iar profesorul nu se va simţi niciodată secătuit de puteri şi dezgustat de profesia lui, dacă va fi mereu alimentat de izvorul dragostei creştine. Bibliografie 1. www.crestinortodox.ro

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor Educ. Văduva Anca Educ. Neamţu Florica Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe.În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea. Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Educaţia religioasă în viaţa preşcolarilor Prof. Înv. Preşcolar Mihalache Elena-Denisa Grădiniţa cu Program Normal Marcea, Ioneşti ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi pentru că unora ca acestora este Împărăţia cerurilor!’’sunt cuvintele Mântuitorului, ale celui ce a fost numit de către apostolii Săi şi, apoi, de o întreagă istorie creştină, Învăţătorul, acel pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul, morala ,credinţa şi iubirea. După cum se cunoaşte, copilul, încă înainte de vârsta şcolarului mic , vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască . Cercetările în domeniul psihologiei copilului si practica educativă înaintată ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă iar vârsta preşcolară cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, având ca germen însăşi personalitatea umană, ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă la grădiniţă este un lucru important si necesar. La vârsta preşcolară, când se pun bazele caracterului copilului, când începe să se definească profilul său moral, când i se formează atitudinea faţă de lumea oamenilor, faţă de lumea înconjurătoare, este foarte important să-i învăţăm cum să-i respecte şi să-i iubească pe ceilalţi. Înţelegând şi asumându-şi idealul creştin, potrivit căruia pentru a fi mai bun, mai iubitor, mai înţelept, mai cinstit, mai curat în spirit şi mai nobil prin fapte, orice om are nevoie de religie. Educaţia religioasă ajută copilul sa cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de oameni şi faţă de tot ce-l înconjoară pentru a deveni un bun creştin. În perioada preşcolară copiii trebuie să fie educaţi ca să-L iubească pe Dumnezeu şi să creadă în el, să fie învăţaţi să deosebească binele de rău, să ştie ce nu trebuie să facă pentru a trăi creştineşte, curaţi ca îngerii la trup şi la suflet.

205 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Educaţia religioasă în familie Prof. Înv. Primar Mihalache Ana - Roxana Şcoala cu Clasele I - VIII Nr. 1 Glãvile Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane, marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de „darul cel mai frumos ce poate fi făcut omului”(Platon). „Omul poate deveni om doar cu ajutorul educaţiei”(Kant) dar mai ales a educaţiei religioase pentru că, după cum spunea Pr. Conf. Constantin Galeriu „prin deschiderea harului către Absolut, o educaţie creştină autentică întemeiază şi susţine toate valorile, toate formele de educaţie”. Educaţia reprezintă activitatea metodică şi practică prin care ne adresăm sufletului şcolarilor şi capacitaţii lor de a asimila cunoştinţele. De la cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziţie spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta prin educaţie religioasă. Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său religios de viaţă , iar la adult, pe o trăire intensă şi o atitudine spirituală. Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că în copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat religios-moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă. În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copiilor îl are familia. Copilul este capabil să memoreze poezii şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţaţi diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Copilul observă şi înregistrează actele religioase şi morale pe care le vede in familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudini, gesturi şi cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea el crede ca tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci faptul că părinţii si educatorii au datoria de a fi modele de comportament pentru copii. De aceea colaborarea cu biserica trebuie sa fie o constanta în viaţa copiilor, acest lucru putând fi început încă de la cea mai frageda vârstă. 206 | 367

Sfânta Cuvioasă Parascheva – Viaţa Prof. Înv. Preşcolar Ana Vasilica Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina, Olt Prof. Înv. Preşcolar Matei Mihaela Alina Şcoala Gimnazială Nr. 5 Slatina, Olt O importantă contribuţie în păstrarea credinţei oamenilor a avut-o Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tatăl Sfintei Parascheva se numea Nichita. Nu cunoaştem numele mamei ei. Aceştia au avut încă un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de Mir, episcopul Maditelor, oraş din Tracia răsăriteană, aproape de strâmtoarea Dardanele. Este caracteristic faptul care s-a întâmplat când a mers la biserică, la vârsta de 10 ani, şi a auzit citindu-se Evanghelia zilei. Aceasta se referea la dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul. Vinde-ţi averea ta şi o dă la săraci şi urmează Mie, a zis Domnul tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Pentru mine vorbeşte, a zis micuţa Parascheva, ca oarecând Sfântul Antonie care a auzit aceeaşi Evanghelie. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Parascheva a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea a refuzat propunerile lor. A făcut numeroase minuni şi fapte creştineşti în vizitele pe care le-a făcut prin diferitele oraşe. La vârsta de numai 27 de ani şi-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. Trupul ei a fost înmormântat aproape de mare. Au trecut mulţi ani. Oamenii satului au descoperit că moaştele făceau diferite minuni. Minunile care au urmat atât în acel sat, cât şi în celelalte sate de unde au fost aduşi bolnavi aici, dovedesc sfinţenia ei. Erau vindecaţi tot felul de bolnavi, infirmi şi demonizaţi. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări. Nenumăraţi credincioşi veneau zilnic să sărute sfintele moaşte şi să o roage pe Cuvioasa Parascheva să mijlocească la Dumnezeu pentru izbăvirea lor.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Bibliografie 1. http://www.sfantaparascheva.com/ 2. http://www.sfantaparascheva.com/ minuni.php 3. http://sfparascheva.mmb.ro/index. php?pag=31 4. http://www.calendar-ortodox.ro 5. Petre Vintilescu, Liturghierul Explicat, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1972 6. Pr. Prof. Ene Branişte, Liturghierul slavon tipărit de Macarie, la 1508, în „B.O.R.”, LXXVI (1958), nr10-11 7. Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Branişte, Prof. Ecaterina, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001. 8. Branişte, Preot Prof. Dr. Ene, Limba Liturghierului Românesc, evoluţia şi importanţa ei pentru formarea şi unitatea limbii noastre literare, în „B.O.R.”, an C (1982), nr.3-4

Sfinţii Ortodoxiei - modele de urmat Prof. Cruceanu Adriana Georgiana Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36) Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, si iubire, noi, oamenii creştini trebuie sa urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât aceasta este începută la o vârstă mai fragedă, cu cât valoarea sa va fi mai mare. Copilul, şcolar mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, şcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării Nr. 1 - Noiembrie 2013

cu Dumnezeu şi cu semenii. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate fi începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului. Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Sfinţii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit si s-au străduit să câştige împărăţia cerească, trecând în viaţa de dincolo “întrarmaţi cu credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, încălziţi de focul dragostei şi înveşmântaţi cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de trăire creştina şi de desăvârşire morală… luceferi mult luminoşi ai creştinătăţii, moştenitori ai împărăţiei cereşti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos”. Sfinţii sunt aceia care fac legătura între cer şi pământ, între Dumnezeu şi credincioşi. Ei “se alătură îngerilor pentru ridicarea imnelor de slavă Sfintei Treimi, ei sunt de faţă la înfricoşata şi fără de sânge jertfa a Sfintei Împărtăşanii”. Îngerii şi sfinţii împreună constituie “Biserica Cerească” triumfătoare, al cărei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în organizarea Bisericii. Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuală. Sfinţii mai cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu lucrează, ci merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători fără ţinere, adică se poate lucra. În fiecare zi din calendarul ortodox sunt trecute numele unor sfinţi. Ziua de prăznuire a unui sfânt este ziua morţii sale, deoarece pentru creştinul sfânt moartea este ziua sa de naştere sau de trecere în Împărăţia lui Dumnezeu.

207 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

“Nici cu gândul, nici cu fapta” Prof. înv.preşc Săraru Cristiana Grădinița cu Program Normal Şirineasa Prof. Marinescu Rodica Şcoala Gimnazială Şirineasa „Copiii sunt florile din primăvara vieţii omeneşti, sădite de Dumnezeu pentru bucuria oamenilor. Destinul lor este să perpetueze creaţia divină, să umple sufletele de iubire, să sfinţească viaţa şi să o înalţe la Dumnezeu. Din fragedă vârstă, ei sunt simbolul concret al purităţii ideale, pe care trebuie să o arate orice suflet omenesc care doreşte să intre în împărăţia cerească.” Ca educator însetat de învăţătură creştină pe care am avut posibilitatea să o pătrund treptat, se cuvine să precizez câteva trăsături care conturează profilul spiritual al copilului. Sufletul acestuia este aluatul în care se poate imprima o cruce la care să te închini, sau un înger de la care să ceri ajutor, un tâlhar sau un demon de care să te îngrozeşti. Inima copilului este un ogor în care creşte tot ce semeni: virtuţile sau păcatele, binele sau răul. Pentru inima şi sufletul lui curat ca boaba de rouă şi ca lacrima ochilor, pentru sinceritatea şi neprihănirea lui, pentru generozitatea şi iubirea lui faţă de toţi oamenii, care este răsplătită cu aceeaşi iubire din partea lui Dumnezeu, noi, părinţii şi educatorii suntem chemaţi să creştem şi să educăm copiii în cultul virtuţilor religios-morale, al dragostei faţă de Dumnezeu şi oameni. De aici şi necesitatea ca de mici, copiii să fie învăţaţi să deosebească binele de rău, să ştie ce nu trebuie să facă nici cu gândul, nici cu fapta, pentru că atunci când ajung mari, să trăiască cu adevărat creştineşte, să rămână neprihăniţi, să trăiască astfel, să rămână curaţi ca îngerii la trup şi la suflet. Dar pentru a ajunge aici este necesar ca de la grădiniţă, chiar şi mai devreme, copiii să fie educaţi ca să-l iubească pe Dumnezeu şi să creadă în El, fiindcă”El este părintele nostru bun, binefăcătorul, mult iubitor, care ne susţine viaţa, ne îngrijeşte şi ne dă tot binele. Să ascultăm de El şi să împlinim voia lui.” Astăzi, mai mult ca oricând, avem posibilitatea să îndrumăm copiii să urmeze părinţii la biserică Duminica şi de sărbători, să aprindem în sufletul lor de dragostea faţă de tradiţiile religioase strămoşeşti de Crăciun, de sfintele Paşti, de Anul Nou, de Bobotează 208 | 367

etc., să cunoască colindele, rugăciuni pe care să le adaptăm posibilităţilor lor de înţelegere. În acest sens este bine să selectăm teme literare şi poezii cu un bogat substrat educativ, să dăm copiilor pilde de cinste, curaj, hărnicie, bunătate, milostenie faţă de cei săraci şi nenorociţi etc. Cunoscând că cea mai valoroasă zestre morală pe care o oferă o generaţie alteia este modul de existenţă pe care îl oferă educarea copiilor, care trebuie să înceapă prin perfecţionarea morală sau chiar prin reeducarea educatorilor, pentru reuşita educaţiei, este necesar ca cei mari să ne întărim credinţa şi frica faţă de Dumnezeu, care vede şi aude tot, dacă vom păstra tot timpul în minte afirmaţia: „Nu se înfiripă nori fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă fără gând”, precum şi îndemnul:”Păcătuind să nu învinuieşti fapta ci gândul, că dacă mintea n-o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul”, vom fi capabili să învăţăm copiii să aibă numai gânduri bune, care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu.

Sfinții Arhangheli Mihail Şi Gavriil Prof. înv. preşcolar: Voicu Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie, închinată Sfinţior Arhangheli Mihail şi Gavriil a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea. Despre îngeri, Biserica învaţă că ei sunt “duhuri slujitoare” , adică fiinţe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri, puşi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la “Cerul nou şi pământul nou” ce vor să fie. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului. În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Părintele Dumitru Staniloae mărturiseşte pe baza sfintelor noastre predanii, că Arhanghelul Gavriil este singurul căruia i s-a descoperit misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu. Astfel, deşi nu face parte din ceata îngerilor aflată în prima triadă şi nemijlocit lângă Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Îi învaţă pe cei ce îi sunt superiori să “ridice porţile veşnice”, ca Cel ce S-a îmbrăcat în trup pentru negrăita iubire de oameni, să urce şi să stea mai presus de toată Începătoria şi Puterea. Cele mici sunt făcute mari prin har. Aceasta o spune şi Sfântul Apostol Pavel: “Acum, zice, s-a facut cunoscută prin Biserica, Începătoriilor şi Stăpâniilor, înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu” (Ef. 3, 10). În credinţa populară, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. El poartă cheile raiului, veghează la capul bolnavilor dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor - dacă le este hărăzit să mai trăiască. În trecut, în societatea tradiţională, Arhanghelii erau cinstitţi pentru că “ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiintele. Astăzi, Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot “soborul” Sfinţilor Îngeri laolaltă. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea şi ea s-a răspândit repede în tot,Răsăritul-creştin.

Rolul educatiei moral religioase în formarea personalitatii copilului prescolar Educ. Miroiu Maria Gradinita cu Program Normal Nr. 1 Babeni Educ. Vasile Foriana Gradinita cu Program Normal Mihăești Cele trei nuclee esentiale in care se face Nr. 1 - Noiembrie 2013

educatia morala sunt: familia, scoala si biserica. Familia reprezinta primul loc unde incepe educatia. In familie, copilul incepe sa-si formeze vocabularul si modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici invata acele expresii si moduri de manifestare care ii vor servi in educatia ulterioara sau dimpotriva. Copiii fiind foarte receptivi la tot ce vad si ce aud, familia trebuie sa fie foarte atenta cum se manifesta in prezenta lor. Calitatea educatiei primite in familie - acei “ sapte ani de acasa”- depinde indeosebi de nivelul de educatie al parintilor si a celorlalti memebri ai familiei. Atunci cand copilul aude ca se injura, va injura si el; daca vede ca se fura, va fura si el; daca vede ca se minte, va minti si el; daca cei din jur se poarta respectuos, tot asa va face si el. In educatia copilului convingerile si mai ales educatia religioasa a familiei sunt foarte importante. Un crestin care stie de frica lui Dumnezeu si care cunoaste cel putin partial poruncile sale ( sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu marturisesti stramb, sa cinstesti pe parinti, sa nu doresti ceea ce apartine aproapelui tau etc.) isi va educa copilul in acest spirit. Locul sfant unde se aduna crestinii pentru a-si celebra cultul este biserica. Ea este casa Domnului si in ea vin oameni de toate varstele si din toate categoriile sociale. Invataturile religiei sunt incarcate de pilde si de indemnuri care il invata pe copil cum sa se poarte in relatiile cu semenii. Fiecare predica este o lectie de educatie crestina dar si civica. Rolul bisericii ca institutie in formarea cetateanului din punct de vedere moral in societate este foarte important, insanatosirea societatii si formarea constiintelor depind foarte mult de Sfanta Biserica si de slujitorii ei. Pana la 3 ani copilul invata “ce e bine” si “ce e rau”, dar aceasta o face in mare prte prin imitatie ( reproduce comportamente ale adultului). Fiindca la aceasta varsta pot aparea manifestari de incapatanare si protest, adultul, prin tactul lui poate influenta conduita copilului. In perioada prescolara (3-7 ani), evolutia fiintei umane, prin multiplicarea relatiilor ei cu adultii, necesita modelarea personalitatii. La aceasta varsta copilul este mai impulsiv, dar si mai capabil de emotii, de sentimente si cu o putere de acumulare mult mai mare. La aceasta varsta copiii isi pot insusi notiunile de adevar, dreptate, dragoste, de aproape, credinta etc., iar reusita este mai mare daca ei frecventeaza continuu gradinita. Noi educatorii suntem chemati sa crestem si 209 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sa educam copiii in cultul virtutilor moral- religioase, al dragostei fata de Dumnezeu si oameni. De aici si necesitatea ca de mici, copiii sa fie invatati sa deosebeasca binele de rau, sa stie ce nu trebuie sa faca nici cu gandul, nici fapta, pentru ca atunci cand ajung mari, sa traiasca cu adevarat crestineste, sa ramana neprihaniti, curati ca ingerii la trup si suflet. Dar pentru a ajunge aici este necesar ca de la gradinita, chiar si mai devreme, copiii sa fie educati ca sa-l, iubeasca pe Dumnezeu si sa creada in El, fiindca “El este parintele nostru bun, binefacatorul, mult iubitor, care ne sustine viata, ne ingrijeste, si ne da tot binele. Sa ascultam de El si sa implinim voia Lui.” Astazi, mai mult ca oricand, avem posibilitatea sa indrumam copiii sa urmeze parintii la biserica Duminica si de sarbatori, sa aprindem in sufletul lor dragostea fata de traditiile religioase stramosesti de Craciun, de Sfintele Pasti, de Anul Nou, de Boboteaza etc., sa cunoasca colindele, rugaciuni pe care sa le adaptam posibilitatilor lor de intelegere. In acest sens este bine sa selectam teme literare si poezii cu un bogat substrat educativ, sa dam copiilor pilde de cinste, curaj, harnicie, bunatate, milostenie fata de cei saraci si nenorociti etc. De la varsta prescolara trebuie sa-I ajutam pe copii sa cunoasca binele, frumosul si adevarul in viata sociala, sa nu minta niciodata nici macar cu gandul, sa fie intelepti, cinstiti, corecti si drepti cu parintii si prietenii. Cunoscand ca cea mai valoroasa zestre morala pe care o ofera o generatie alteia este modul de existenta pe care il ofera educarea copiilor, care trebuie sa inceapa prin perfectionarea morala sau chiar prin reeducarea educatorilor, pentru reusita educatiei,este necesar ca cei mari sa ne intarim credinta si frica de Dumnezeu, care vede si aude tot daca vom pastra tot timpul in minte afirmatia “Nu se infiripa in nori fara adiere de vant si nu se naste patima fara gand”, precum si indemnul: “Pacatuind sa nu invinuiesti fapta ci graiul, ca daca mintea n-o lua inaite, nu I-ar fi urmat trupul,” vom fi capabili sa invatam copiii sa aiba numai ganduri bune, care sa se potriveasca cu voia lui Dumnezeu. Aceasta este cu atat mai necesar, cu cat gandul atrage dupa sine fapta buna sau rea: “Din launtru, din inima omului, purced cugetele rele, desfranate, hotiile, omorurile, poftele de inavutire, vicleniile, inselaciunea, necumpatarea, pizma, trufia, minciuna, usuratatea. Toate aceste rele ies din launtrul si intineaza pe om.” Desigur, posibilitatile de intelegere ale 210 | 367

copiilor de varsta prescolara sunt reduse, dar punterea exemplului celor mari poate lumina calea spre bine si frumos, le imputineaza gandurile nefolositoare si-I indeparteaza de la faptele rele. Un exemplu demn de urmat este chiar al insusi Mantuitorului, Iisus Hristos, care si el a fost copil. El, Mantuitorul, s-a identificat cu cel nevoias si nenorocit. El a luat copilasii in brate si s-a coborat la nivelul lor; inima Lui cea plina de iubire putea sa inteleaga incercarile si trebuintele lor si sa se bucure de fericirea acestora. Prezenta Lui nu i-a respins niciodata, de aceea a spus: “Lasati copiii sa vina la Mine si nu-I opriti, caci imparatia cerurilor este a celor ca ei” ( Matei 19,14). Cea mai inalta educatie este aceea care -i va invata pe copii stiinta crestinismului, le va da o cunoastere a cailor lui Dumnezeu si le va impartasi lectiile pe care insusi Domnul Iisus Hristos le-a dat celor care-i cereau sfaturi. Daca Iisus a inviat din morti, inseamna ca nu este un om obisnuit. Invierea ne determina sa acordam o atentie speciala invataturilor morale si etice ale lui Iisus, considerandu-le indreptare vrednice de incredere pentru dezvoltarea unui caracter personal sanatos si pentru dezvoltarea unei societati drepte si bazata pe principii constructive. Toate metodele pe care noi le folosim, pentru a pune bazele unei educatii moral- crestine in gradinita, trebuie raportate la varsta copilului. Mai intai formam deprinderile morale, apoi reprezentarile morale care pe parcurs formeaza sentimente, calitati si convingeri morale. Asa cum gradinarul se apleaca asupra florilor sale cu migala, dragoste si rabdare, pentru a le urmari cresterea, tot asa noi educatoarele, avem inalta respunsabilitate de a sadi in sufletele copiilor mugurii buneicuviinte prin: unor deptinderi morale: • formare respectarea regulilor de purtare accesibile varstei lor, in felul acesta formandusi treptat o atitudine constienta fata de cerintele societatii, actionand corect si abtinandu-se de la faptele interzise; • formarea unor trasaturi pozitive de vointa si caracter: harnicia, cinstea, modestia, curajulk etc.; • formarea unor sentimente morale: dragostea, prietenia etc. Orice copil isi doreste si isi faureste un erou din familie, din filme, din insasi viata plina de iubire si umanitate a Domnului Iisus Hristos. In cadrul activitatilor cu continut religios pe care le desfasuram cu copiii trebuie sa-I invatam sa fie mai buni, mai Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cinstiti, mai iubitori, mai prietenosi pentru ca asa trebuie sa fie un bun crestin. Pentru a exemplifica dragostea fata de aproapele nostru, dar si fata de toti ceilalti oameni, am spus copiilor povestea “ Sfintei Filofteia”, a fetitei care facea parte dintr-o familie de oameni nevoiasi, dar care din putinul ei oferea si altor copii, mult mai saraci decat ea. In cursul povestirii am pus mare accent pe trasaturile de caracter ale Sfintei Filofteia, subliniind in mod deosebit dragostea acesteia fata de toata lumea, mai ales fata de cei saraci. Le-am spus, de asemenea copiilor, ca viata Sfintei Filofteia este bine s-o urmam si noi pamantenii, sa fim buni si iubitori cu cei care nu sunt indestulati sau sunt singuri, sa dam ajutor tuturor celor care au nevoie de el, nu din obligatie ci din inima buna. Trebuie sa-I invatam, de asemenea, pe copii sa tina legatura cu Dumnezeu, legatura cu Creatorul nostru prin intermediul rugaciunii. Insusi Mantuitorul ii indeamna pe ucenicii sai si prin ei pe noi: “Privegheati si va rugati, ca sa nuintrati in ispita, caci duhul este osanduitor, dar trupul neputincios. (Matei xxvi, 41) Rugaciunea este seara, prin ea sufletul nostru se inalta la cer si tot prin ea coboara cerul pana la noi. Rugaciunea este vorbirea noastra cu Dumnezeu. Educatia religioasa se realizeaza diferentiat in functie de particularitatile psihologice, de varsta si individuale ale copiilor putandu-se folosi- povestiri religioase, pilde religioase, povestiri ce cuprind adevaruri morale, vizitarea de biserici si manastiri, etc. Subliniind dezvoltarea caracterului drept misiune esentiala a scolii, Mihai Eminescu seseza importanta biografiei lui Iisus Hristos pentru inimile vesnic renascute spunand: “Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe altii si a-si veni unul altuia in ajutor au nevoie de religie.” Dumnezeu nu numai ca nu trebuie ascuns copiilor, ci trebuie sa-i ajutam sa-l descopere, fapt usor de realizat daca ne gandim la structura lor sufleteasca. Copiii prin natura lor sunt buni, iar cand gresesc incearca sa repare ce au facut cerandu-si iertare si dorind impacarea cu cei din jurul lor. Copilul nu este rau, Dar poate fi inrait cu cei din jur, care nu stiu sa se comporte frumos cu el. Bunatatea copilului se manifesta in relatiile cu cei din jur, fata de care dovedeste o dragoste si un atasament deosebit. Nr. 1 - Noiembrie 2013

“Pentru a continua procesul zilnic de zidire a caracterului in viata noastra si a altora, trebuie sa ne rugam, sa citim Biblia, sa petrecem timul in prezenta altor crestini, sa le spunem si altora despre Iisus si sa ascultam de Dumnezeu.”( din Etica si morala Crestina, O tenclie pentru Societate;-Manual de Religie). Bibliografie 1. Revista Invatamantul Prescolar nr. 3-4 / 1996. 2. Revista Invatamantul Prescolar nr. 3-4 / 1997. 3. Manual de Religie clasa a-IVa.

Sfantul Apostol Andreiocrotitorul Romaniei Florică Emilia Gradinita cu Program Prelungit Dumbrava Minunată Râmnicu Vâlcea Sfantul Apostol Andrei reprezinta statornicia noastra pe aceste pamanturi.El a contribuit la inaintarea neamului si continuitatii noastre. 30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. Astfel, se uneste spiritual sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei. Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc. Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu !“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Duhului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei 211 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. După moartea sa moaștele s-au păstrat la Patras. Pe la anul 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc. Sfântul Andrei este considerat de Biserica Ortodoxă Română patronul spiritual al României. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). 212 | 367

Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica). Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei.

Bibliografie 1. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti-1997

Sfantul Apostol Andrei, Propovaduitorul Evangheliei Educ. Dobre Nicoleta Educ. Ionascu Laura Mariana Grădinița cu Program Prelungit “Panseluta”, sector 4, București Sirul “sfintilor nationali” ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin). Cine era Sfantul Andrei, “cel intai chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre “ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: “Ce cautati?” La care ei au zis: “Invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis: “Veniti si veti vedea”. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca “a gasit pe Mesia” (Ioan 1, 41). Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: “Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18). Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22). Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm). L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19). In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Nr. 1 - Noiembrie 2013

Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica). Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine. De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...”. 213 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si “scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol “a predicat in Pont, Tracia si Scita”. In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) “in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre. Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca “Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”. In sprijinul evanghelizarii teritoriilor de pe tarmul apusean al Marii Negre de catre Sfantul Andrei vin si unele colinde, legende si obiceiuri din Dobrogea si din stanga Prutului, adica din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneste de “schitul” sau “manastirea” lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din urma ascultand si slujba savarsita acolo. Exista apoi cateva numiri de ape si locuri ca “Paraiasul Sfantului Andrei”, “Apa Sfantului” sau “Pestera Sfantului Andrei”, care se vede si azi in hotarul comunei Ion Corvin, in apropiere de granita romano-bulgara. Fara indoiala ca Sfantul Apostol Andrei nu s-a marginit numai la predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii si getodacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi si preoti, asa cum facea si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile sale misionare. Numai asa se poate explica faptul ca cea mai veche episcopie 214 | 367

cunoscuta pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care “si-a pus mainile” Sfantul Apostol Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi pentru noile comunitati crestine de la Pontul Euxin, ca sa se asigure “succesiunea” neintrerupta a preotiei, si care au devenit propovaduitori ai noii credinte, - prin predica si botez - in randul autohtonilor geto-daci, iar mai tarziu daco-romani. Avand in vedere caracterul misionar al crestinismului din primele veacuri, se poate sustine ca unii dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Pavel si ucenicii sai in peninsula Balcanica, dar si dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Andrei in zona apuseana a Marii Negre, au dus “vestea cea buna” despre Iisus Hristos cel Inviat si in nordul Dunarii, deci in Dacia propriu-zisa, cunoscute fiind legaturile care existau intre locuitorii de pe ambele maluri ale Dunarii. Prin episcopii, preotii si misionarii veniti din sudul Dunarii si din Orientul Apropiat, ca si prin cei din randul localnicilor, invatatura crestina si-a castigat noi adepti, incat din secolul al IV-lea se poate vorbi de o generalizare a invataturii crestine, nu numai in provincia Scitia Mica, ci si in teritoriile norddunarene, locuite acum de daco-romani. In provincia Scitia Mica, vigoarea crestinismului este dovedita de numarul mare de martiri de la sfarsitul secolui III si inceputul celui urmator, ca si de organizarea bisericeasca temeinica ce exista aici in secolui IV, cu o episcopie la Tomis - devenita apoi Arhiepiscopie-, de teologii de prestigiu care au activat aici, de numarul mare de bazilici care s-au construit in marile cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre in secolele IVVI, de multele obiecte cu caracter crestin din aceeasi perioada, descoperite aici. Scriitorul bisericesc Nichifor Calist, pe care l-am mai pomenit, pe baza unor stiri istorice mai vechi, scrie ca Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi “Crucea Sfantului Andrei”). Biserica primara a stabilit, inca de pe la sfarsitul secolui II, ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului sau; unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii mult mai tarziu, pe la sfarsitul veacului “apostolic”, in cursul persecutiei imparatului Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Domitian. Moastele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitala a imperiului roman de Rasarit, prin anii 356-357, cu prilejul sfintirii bisericii “Sfintii Apostoli”. Mai tarziu, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului (c. 339-397), scria ca, in a doua jumatate a secolului al IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor din Milano, Nola si Brescia din Italia. La cativa ani dupa Cruciada a patra, din 1204, cand Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni si s-a creat aici o “Patriarhie latina” in locul celei ortodoxe, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. In aprilie 1462, in timpul papei Pius II, capul sau a fost asezat intr-o biserica din Roma. De aici, pe baza unei hotarari a Vaticanului, in semn de fratietate crestina, capul sau a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat - in cadrul unor festivitati religioase - in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras. Sfantul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din Constantinopol il socoteste chiar ca “intemeietor” al acestui “scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxa Romana sa-l cinsteasca si mai mult si sa-l considere nu numai ca “cel dintai chemat la apostolie”, ci si ca pe cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri, ca pe un “apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei romanesti! Iar crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat ca fiind de origine apostolica. Ca atare, socotim ca se impune ca ziua de 30 noiembrie sa fie trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea ar premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. S-ar impreuna astfel sarbatoarea Bisericii cu sarbatoarea neamului, dupa cum Biserica si neamul au fost una in tot decursul istoriei noastre!

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfantul Ierarh Nicolae Ciochina Daniela Elena Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată, Râmnicu Vâlcea Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine scredinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batranete, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii. 215 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Una din minunile Sfântului Nicolae: cum a izbãvit de la înec un drept credincios Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: “Sfinte Nicolae, ajutami!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: “O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja din noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit.” Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: “Doamne, miluieste!” Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au uimit toti si s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita, Sfantul Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire minune prin tot Constantinopolul. Si a ajuns si la urechile imparatului celui de atunci si ale Patriarhului, care, 216 | 367

facand sfat, au zis sa cheme pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul, toti au strigat: “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.” Si asa, facand Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumita credincioasei Sale slugi, Sfantului Nicolae. Minunea Sfântului Pãrintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola. Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu graiesc acest cuvant, despre o alta minune a Sfantului si Cuviosului Parintelui nostru Nicolae. Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte Nicolae. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfantului Nicolae. Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: “Mergi, fiule, la biserica Sfantului Nicolae si sa faci dupa obicei, precum te-ai invatat de la noi in anii trecuti, adica la cantarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte, asisderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; dupa aceea sa te intorci in casa noastra la masa, iar eu si maica ta vom randui cele ce sunt de trebuinta saracilor.:” Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatal sau, s-a dus cu bucurie. Iar cand a fost in vremea cantarii Utreniei, iata, fara de veste, au navalit saracinii si, inconjurand biserica, au robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregatorul, ca era foarte frumos. Si i-a poruncit lui domnul saracinilor sa se afla pururea inaintea fetei lui, iar pe altii i-a vandut, ba pe unii si in temnita i-a inchis. Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plangere si tanguire s-au intors. Si asa, ca doi ani petrecand, pomenirea Sfantului nu o mai faceau, ci se topeau de necaz si cu lacrimi se tanguiau, zicand: ‘Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pe tine acum, impreuna cu cei de varsta ta, ca sa te cuprindem cu mainile si cu buzele sa te sarutam. Mai bine ne-ar fi fost noua de te vedeam zacand in boala sau sa ti se fi intamplat tie moarte; inima noastra nu s-ar fi rupt ca acum.” Deci unele ca acestea graind ei, au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toti, spre mangaierea necazului si a tanguirii lor. Si le ziceau lor: “Pentru ce va aratati, ca niste neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae, cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie si de toate mortile cele nedrepte pe multi izbaveste.” Si alte multe le graiau lor spre risipirea intristarii. Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii sai, si mangaindu-se putin din necazul sau, sculanduse, a mers la femeia sa si i-a zis ei: “Oare, avem noi vreun folos din tot plansul acesta mult? Ci, iata, al treilea an avem de cand ne aflam in aceasta intristare si am uitat de pomenirea Sfantului Nicolae si n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-ma pe mine; sa luam lumanari si undelemn si tamaie si sa mergem la Sfantul si sa ne rugam lui cu credinta, ca sa luam de la dansul mangaiere pentru Vasile, fiul nostru, si cu mare nadejde ne vom intoarce. Ca poate sa ne dea noua in maini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este el viu sau mort.” Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: “Bine zici, stapane, sa facem precum voiesti, de vreme ce si praznicul Sfantului Nicolae a sosit.” Si, asa sfatuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica Sfantului Nicolae. Si au facut dupa obiceiul praznuitorilor, apoii s-au intors la casa lor si, chemand la cina pe rudele lor si pe toti vecinii cei de aproape, au pus masa si au inceput a manca si a bea intru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfantului Parinte Nicolae. Iar cand era in vremea cinei lor si sedeau la masa, au inceput cainii a latra cu mare pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: “Mergeti si vedeti la ce navalesc cainii, poate o fiara este, sau altceva”, iar slugile, iesind afara, n-au vazut nimic. Insa cainii mai mult se repezeau, latrand. Deci, Agricola a luat lumina si a mers ca sa vada cu ceilalti si au vazut un om, in mijlocul curtii stand, in haine turcesti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce putea sa fie. Iar dupa ce Agricola, a venit aproape de dansul, a vazut un tanar voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si cauta Agricola la dansul, nimic zicand, si cu frica si cu bucurie era cuprins. Apoi, Nr. 1 - Noiembrie 2013

abia a putut grai in spaima mare: “O, fiul meu, Vasile, iata acum te vad cu adevarat; oare tu esti, fiul meu, sau o naluca mi se arata mie, prin tine?” Iar tanarul Vasile degraba a raspuns: “Eu sunt tata, fiul tau, pe care saracinii l-au robit si in Creta l-au dus.” Acesta auzind, Agricola, tatal sau, imbratisandu-l, il saruta pe el si zicea: “Spune-mi mie fiule, cum ai scapat din mainile saracinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatalui tau.” Iar tanarul a zis catre el: “Nimic tata, nimic din toate acestea, de care ma intrebi, nu stiu. Numai aceasta stiu, ca eu acum stam inaintea dregatorului saracinilor. Ca dupa ce m-au robit pe mine si m-au dus in Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Si dintru acea vreme, Amira dregatorul m-a pus pe mine ca sa dreg vin si sa-i tin paharul, stand inaintea fetei lui, precum ma vezi pe mine tata, acum. Si, iata, nu stiu cine, cineva puternic m-a rapit asa cum ma aflam, cu paharul acesta pe care inca il tin in mana, si ca un vant m-a adus si m-a pus aicea; si am vazut pe Sfantul Nicolae, care m-a asezat pe mine la locul acesta.” Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, vazand pe fiul ei, plangea de bucurie si, multe cuvinte graind si cu mainile cuprinzandu-l, il saruta zicand: “Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nadajduiam sa te vad, in mainile mele te tin. Acum, din nou, pe tine, te am mangaiere sufletului meu si toate mahnirile mele se dezleaga.” Acestea si alte multe cuvinte de mangaiere graia catre dansul. Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau imprejurul locului aceluia s-au adunat degraba la veselia acestei minuni negraite. Inca si cinstit praznic au facut Sfantului si Marelui Parintelui nostru Nicolae, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. Altã minune a Sfântului Nicolae, care a izbãvit o corabie de înecare, pe când era încã în viatã. Oare cand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna 217 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: “Iata, m-ati chemati si am venit voua in ajutor.” Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis: “Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu.” (Ioan 14,12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si, instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul. Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din cele ce patimisera. Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: “Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si gandurile mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica santeti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: “Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi” (I Cor.3,16-17). Deci, asa ivatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost 218 | 367

ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si cei din necredinciosi, de se intampla cineva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intre dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept.

Sfânta Parascheva Bârlău Giulia, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr. 1 Brusturi, Bihor La 14 octombrie, în fiecare an Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În chip deosebit ea este cinstită în Moldova, întrucât de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi. Este cunoscută în popor şi sub numele de “Sfânta Vineri” sau “Vinerea Mare”. Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istambul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei erau oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie, apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii, dar şi de credincioşi, a fost ales episcope în localitatea Madite. Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea 10 ani a auzit citindu-se într-o Biserică cuvintele Mântuitorului ,,Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa, şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seamă de mustările părinţilor ei. După trecerea timpului, şi-a părăsit casa părintească şi ,,frumuseţea acestei lumi”, retrăgându-se ,,în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Într-o noapte însă pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus să se retragă în locurile părinteşti: ,,Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat această lume către Dumnezeu, pe care L-ai iubit”. S-a îndreptat spre Epivat fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. ,,Şi acum îndurate Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul. A fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu voind să o prea-slăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduila creştinească. În noaptea următoare, unuia dintre creştini care săpase groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Bibliografie 1. Sfânta Cuvioasă Parascheva, tipărită cu binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Trinitas, Iaşi, 1993; 2. Vieţile Sfinţilor de peste tot anul, tipărite cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002

Sfântul Apostol Andrei Elev: Farcaș Vlad, clasa a VII-a Școala Gimnazială Nr. 1 Brusturi, Bihor Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țarii Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume -Apostolul Nr. 1 - Noiembrie 2013

Lupilor - derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adăpost. Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: “Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: “Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20). Scriptura îl descoperă pe Andrei la înmulțirea pâinilor și a peștilor (Ioan 6, 8-9) și dupa învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ieru-salim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, doresc să-L vadă (Ioan 12, 20 - 22). Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propova-duitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirmă: “Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Parția, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”. Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domițian (81-96). Bibliografie: 1. Mica Biblie, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; 2. Viaţa şi Acatistul Sfântului Apostol Andrei, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului 219 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Părinte GALACTION, Episcopul nu cine să aibă întâietate, ci cum fiecare s-o cedeze Alexandriei şi Teleormanului, Editura celuilalt. Gloria fiecăruia dintre noi o socoteam ca Agapis, Bucureşti, 2000. proprie. Părea un singur suflet în noi, ducând două trupuri”. Concepţia înaltă despre om ce se manifestă în haina prieteniei, precum şi viaţa normală ca şi religiozitatea sunt expresia aceleiaşi influenţe din Sfântul Grigorie Teologul familie. Dacă cei doi prieteni îşi făceau renume prin rezultatele strălucite pe care le obţineau, cu aceeaşi Prof. Aldea Ana-Mihaela consideraţie era privit stilul lor de viaţă, fiindu-şi şi în Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Slatina, Olt această privinţă, unul altuia, regulă şi măsură. Prof. Nicu Valeria Deşi încă nebotezat, Sfântul Grigorie are Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Slatina, Olt conştiinţa că este deja creştin. Pentru sine, acest nume este un simbol, un sinonim al virtuţii, dar şi motiv de mândrie. „Pe noi – va spune marele ierarh Motto: - marele lucru şi marele nume era de a fi şi de a ne “Mai bine un război vrednic de lăudă, decât numi creştini. Pentru acest nume noi eram mai mândri o pace care te desparte de Dumnezeu!” “Prin tăcere decât era Gyges de inelul său învârtitor care i-a adus tronul Lydiei (dacă aceasta nu este o poveste), eram Îl trădăm pe Dumnezeu.” Sf. Grigorie Teologul mai mândri decât era Midas de aurul său prin care şi-a găsit pieirea … Ca să nu mai zic de săgeata lui Abris Spre deosebire de alte personalităţi creştine, hyperboreeanul sau de Pegasul argeean, pentru care Sfântul Grigorie creşte sub influenţa mamei, Sfânta călătoria lor prin aer n-a însemnat atâta cât pentru noi Nona imprimându-i în mare măsură felul ei de a fi. De ridicarea unuia prin celălalt, sau ridicarea unuia cu aici temperamentul său sensibil, cu trăsături delicate celălalt la Dumnezeu”. În mediul păgân practică creştinismul, – ţinuta omului de sentiment, de visare şi meditaţie. cunoscând numai două căi; cea mai onorabilă cale S-a născut menit slujirii lui Dumnezeu, în urma unor calde rugăciuni înclinat spre sobrietate şi era aceea care conducea către Biserică şi către dascălii de acolo. cu puternică dorinţă după înţelepciune. Peste puţin timp avea să fie Capadocia Sfântul Grigorie frecventează şcolile renumite ale timpului, începând cu aceea din Nazianz, Cezareea unde prima sa dorinţă avea să fie să primească Palestinei, Alexandria şi terminând cu Atena „cea botezul. Sufletul său meditativ, dorul după linişte şi de aur”, unde are ca profesori pe vestiţii Himeriu şi contemplare îl mână în singurătatea mânăstirii de pe Proheresiu. Aici întâlneşte pe unul dintre cei mai buni malurile Irisului în Pont, însă în curând este chemat prieteni ai săi, datorită căruia va închina pagini atât să ajute la conducerea comunităţii din Nazianz. Acum de frumoase prieteniei, pe Sfântul Vasile. „Dumnezeu este hirotonit preot. La vremea sa bătrânul episcop văzuse în preoţie mi-a făcut acest bine – spune Sfântul Grigorie - m-a dus şi mi-a dat ca tovarăş un bărbat preaînţelept, ce o misiune cu totul deosebită, reclamând pregătire şi întrecea pe toţi prin viaţa sa….. Era Vasile, marea conduită pe măsura ei. Cu pregătirea proprie geniului valoare a secolului meu. Pe el îl aveam tovarăş şi de său, conştiinţa preoţiei îl face pe Sfântul Grigorie să învăţătură şi de locuinţă şi de sfat. Şi dacă îmi era fugă de ea. Nu va ezita chiar să spună actul hirotoniei permis să mă laud, pot spune că eram o pereche vestită sale este un act de silnicie şi tiranie. Peste puţin timp adresa un adevărat imn preoţiei, denumind-o „arta în toată Grecia”. Cu duioşie îşi aminteşte autorul despre aceste artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Ca preot, Sfântul Grigorie a fost model. clipe frumoase pe care adesea le introduce cu formula: „Şi acum îmi dau lacrimile când îmi amintesc”. „Cum Dragostea sa caldă pentru credincioşii săi, dezinteresul să nu lăcrimez – spune la amintirea acestor lucruri. total pentru cele materiale, ajutorarea săracilor, mila, Că ne purtau nădejdi egale într-un lucru care stârnea iertarea şi mai ales acel dar unic de a intra în inima multă pizmă: ştiinţa. În schimb între noi nu era pizmă, fiilor săi duhovniceşti, împărtăşind tot aurul sufletului ci întrecere şi zel. Era luptă între noi amândoi, dar său şi dându-se lor cu cea mai mare desăvârşire şi abnegaţie, îl pun alături de cei mai mari făuritori 220 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de caractere ale antichităţii creştine. Principiile pedagogiei sale vor fi învăţate nu atât în Alexandria şi Atena, cât mai ales în tinda bisericii din Nazianz. Aici învaţă milostenia şi toate virtuţile ce izvorăsc din preţuirea şi iubirea aproapelui, aici învaţă smerenia şi tot aici dârzenia în credinţă atât de îndrăzneaţă uneori, încât ia atitudine împotriva despotului apostat. Fiindcă – în familia lor se formase conştiinţa unei înalte preţuiri a rugăciunii şi a meditaţiei, Sfânta Nona practicând-o îndeosebi, această însuşire caracterizează şi persoana Sfântului Grigore. Este sugestiv faptul cum, întocmai Sfântului Ioan Gură de Aur, preferă vieţii zgomotoase, singurătatea mânăstirii. De altfel, Sfântul Grigorie se va număra printre marii asceţi ai creştinismului. În 371, este făcut de Sf. Vasile episcop de Sasima, pentru a rezista lui Antim de Tiana. Sf. Grigorie nu s-a dus la Sasima, probabil niciodată, atât pentru că o asemenea misiune l-ar fi stingherit în dorurile sale după viaţa contemplativă, cât şi pentru că localitatea Sasima i se părea insuportabilă. În anul 374, după moartea tatălui său şi a mamei sale, Sf. Grigorie se retrage în mânăstirea Sf. Tecla, la Seleucia, în Isauria. La stăruinţa unei delegaţii de ortodocşi venite de la Constantinopol, în 378, după moartea împăratului Valens, şi la îndemnul Sf. Vasile, Sf. Grigorie pleacă în 379 la Constantinopol spre a regrupa şi reface Biserica Ortodoxă de acolo. În capela aceasta, numită în mod simbolic, Învierea, Sf. Grigorie a rostit cele cinci Cuvântări teologice, care i-au adus, mai târziu, numele de Teologul. Munca lui, virtuţile lui de monah cu viaţa severă, succesele lui misionare contra ereticilor au dus la instalarea lui oficială ca episcop al cetăţii de către însuşi împăratul Teodosie, la 27 noiembrie 380. Sinodul II ecumenic, care se deschide în mai 381 la Constantinopol, confirmă alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol şi el a fost instalat de Meletie al Antiohiei. După moartea acestuia, care a survenit între timp, Sf. Grigorie a fost chemat la preşedinţia sinodului, probabil graţie prestigiului său crescând sau graţie Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al episcopului de Constantinopol. Sosirea episcopilor egipteni şi macedoneni întârziaţi a pus problema canonicităţii alegerii Sf. Grigorie. I s-a reproşat că el era deja episcop de Sasima. Sf. Grigorie şi-a dat demisia şi, după o cuvântare de rămas bun către Biserica din Constantinopol, a plecat, în iunie 381, în Capadocia. A venit la Nazianz, unde a condus câtva timp treburile episcopiei. După ce, în Nr. 1 - Noiembrie 2013

383, a hirotonit aici ca episcop pe o rudă a sa, Eulalius, Sf. Grigorie se retrase la locul său natal, Arianz, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în rugăciune, studiu şi creare de poezii. A murit probabil la 389 sau 390, în vârstă de aproximativ 60 de ani. Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sf. Grigorie Teologul de doua ori pe an: singur la 25 ianuarie şi împreună cu Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur la 30 ianuarie. Sf. Grigorie nu era înzestrat cu calităţile omului de acţiune, însă poseda un deosebit simţ al problemelor teologice, o mare înclinare pentru viaţa ascetică, o înaltă nobleţe sufletească şi un excepţional talent oratoric şi literar. Opera sa cuprinde: 1. “Cinci cuvântări teologice” desemnate de autor însuşi cu numele de “Cuvinte teologice”, rostite în 380, la Constantinopol, în Capela Învierii, contra arienilor. Cuvântarea I tratează despre condiţiile necesare studiului teologiei. Vorbirea despre Dumnezeu nu poate fi făcută de oricine, în faţa oricui şi tratând despre orice. Teologia cere o înaltă puritate morală şi duhovnicească. Învăţătura despre Dumnezeu, Sf. Treime, întrupare, mântuire, Sf. Taine, e socotită dogmă şi asupra ei nu se poate filosofa. Dar învăţătura despre lume sau lumi, despre materie, despre suflet, despre firile intelectuale superioare şi inferioare, despre înviere, despre judecată, despre răsplată, despre patimile lui Hristos, se poate filozofa. A reuşi în discuţia unor asemenea probleme e lucru folositor, a nu reuşi nu e o primejdie. Cuvântarea II vorbeşte despre Dumnezeu în Sine: existenţa, firea şi atributele Lui. Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale raţională (contra lui Eunomiu). Despre Dumnezeu se poate şti sigur numai că există, dar ce este El în Sine nu se poate cunoaşte. Existenţa lui Dumnezeu se dovedeşte cel mai bine prin făpturile lumii văzute sau, cum zice Sf. Grigorie, prin partea de dinapoi a lui Dumnezeu. Cuvântările III şi IV tratează despre Fiul, despre deofiinţimea Lui cu Tatăl şi combat obiecţiile şi textele biblice opuse de arieni. Cuvântarea V vorbeşte despre Sf. Duh, Care e a treia Persoană a Dumnezeirii, existând nu prin naştere, ci prin purcedere; două cuvântări, 20 şi 32, care tratează despre calităţile teologului, se ridică împotriva maniei de a teologhisi a orientalilor. Aceste cuvântări, pline de idei teologice sunt de o rară înălţime religioasă şi literară. 221 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 2. “Cuvântări - Panegirice” scrisă în cinstea sfinţilor: a 15-a în cinstea Macabeilor, a 24-a, în cinstea lui Ciprian de Antiohia, în care Sf. Grigorie confundă pe Sf. Ciprian de Cartagina cu magicianul şi apoi martirul Ciprian de la Antiohia; a 21-a în cinstea Sf. Atanasie; 3. „Cuvântări - Necrologuri”, în număr de patru: a 7-a la moartea fratelui său Cezar, a 8-a la moartea surorei sale Gorgonia, a 18-a la moartea tatălui său, a 43-a la moartea Sf. Vasile. Sf. Grigorie e creatorul acestui gen literar în literatura patristică; modelele sale au fost laudele - encomia din literatura păgână. 4. „ Cuvinte de înfierare” 5. „Contra lui Iulian Apostatul”, scrise în 363, după moartea lui Iulian, dar nerostite. Aceste cuvântări, unice în genul lor, apără superioritatea creştinismului faţă de păgânism şi critică sever unele măsuri odioase luate de împăratul apostat. 6.Cuvântări în ocazii personale. Dintre acestea merită să fie menţionate: a 2-a, numită „Cuvânt de apărare pentru fuga sa în Pont”, sau mai pe scurt „Despre fugă” , cuvântare rostită cu prilejul întoarcerii sale din Pont, după ce fusese hirotonit preot şi fugise de această cinste. Probabil rostirea ei a avut loc la Paştele anului 362. Cuvântarea e un adevărat tratat despre preoţie, în care arată răspunderea, maiestatea, dar şi caracterul înfricoşător al acestei zguduitoare Taine şi misiuni. Cuvântările 9, 10 şi 11 sunt în legătură cu alegerea sa ca episcop, în 371; Cuvântarea 36 e rostită la Constantinopol puţin după încercarea neizbutită a lui Maxim Cinicul şi după instalarea lui de către împăratul Teodosie. Cuvântarea 42 este predica de despărţire de credincioşii săi după demisia din postul de arhiepiscop al Constantinopolului. E rostită în faţa celor 150 de episcopi ai Sinodului II ecumenic şi în faţa întregii sale turme ortodoxe. Opera poetică a Sf. Grigorie e întinsă şi variată. Ea a fost elaborată în singurătatea de la Arianz între 383 şi 389-390. Scopul poeziei gregoriene e multiplu: să scoată întărire şi învăţătură pentru sine şi pentru alţii din viaţa trăită, să desfete pe tinerii creştini, servindu-le dogmele prin dulceaţa artei, să combată pe eretici, îndeosebi pe apolinarişti, care se foloseau de poezie în propaganda lor, să demonstreze păgânismului că şi creştinii mânuiesc arta poetică, în fine ca autorul să se mângâie ca lebăda bătrână, povestindu-şi sieşi zborul aripilor sale . Sf. Grigorie a scris 507 poezii cu un total de aproximativ 18.000 versuri împărţite de maurini în două cărţi „Poeme teologice” şi „Poeme istorice” . 222 | 367

Poemele teologice cântă cel mai adesea puterea, slava şi bunătatea divină, dar mai ales Sf. Treime. Cele mai reuşite, sub raportul formei, sunt poemele istorice, din care cele autobiografice au un veritabil parfum liric, cel mai adesea cu o notă profund elegiacă. Elementele autobiografice au o deosebită importanţă pentru reconstituirea vieţii poetului şi a fizionomiei unora din capitolele de seamă ale culturii şi moralei timpului. Poemul Despre viaţa sa, în 1949 iambi, e conceput aproape ca o dramă. S-a atribuit Sf. Grigorie şi o tragedie: Hristos suferind, dar aceasta e o operă bizantină din sec. XI sau XII. „Scrisorile Sf. Grigorie” , foarte importante prin forma şi arta lor; în număr de 245, sunt aproape din aceeaşi epocă cu poeziile (383-389-390), cu excepţia scrisorilor 51-54, scrise în jurul anului 365, şi în care e vorba de o colecţie epistolară a lui Vasile şi a lui Grigorie pregătită de acesta din urmă. Unele dintre ele au caracter dogmatic: 101, 102 adresate preotului Cledoniu şi 202 adresată lui Nectarie, sunt toate îndreptate contra apolinarismului. Testamentul Sf. Grigorie făcut în 381, la Constantinopol, lasă toată averea autorului pe seama Bisericii din Nazianz, spre a fi întrebuinţată în folosul săracilor. Doctrina Sf. Grigorie are o importanţă deosebită atât prin precizia şi claritatea formulelor, cât şi prin progresul ei faţă de aceea a contemporanilor. Sf. Grigorie are o interesantă teorie a cunoaşterii lui Dumnezeu care, în liniile ei mari, nu se deosebeşte de a celorlalţi Capadocieni. Legea naturală şi privirea noastră asupra lumii ne arată că există Dumnezeu, Cauză creatoare şi susţinătoare a lucrurilor. Existenţa şi ordinea lumii nu pot fi produsul întâmplării, ci opera lui Dumnezeu. Raţiunea cea de la Dumnezeu înnăscută nouă tuturor, prima lege în noi, ne duce de la cele văzute la Dumnezeu. Dar nimeni nu ştie ce e Dumnezeu în firea şi în fiinţa Sa. Vom şti aceasta atunci când elementul divin din noi, mintea şi raţiunea noastră, se va uni elementului înrudit, când chipul se va ridica la arhetip Grigorie e clasic şi normativ cu privire la adevărurile despre Sf. Treime şi despre întruparea Domnului. Sf. Grigorie e Teologul prin excelenţă al Sf. Treimi. El stabileşte cel dintâi, definitiv, raporturile dintre Persoanele Sf. Treimi şi specificul fiecăreia din Ele. Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au comune: fiinţa, necrearea şi dumnezeirea; Fiul şi Sf. Duh au comun faptul că sunt din Tatăl; Tatăl are specific nenaşterea; Fiul are ca specific naşterea iar Sf. Duh are ca specific Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat purcederea. Sf. Grigorie de Nazianz este un mare poet al Bisericii şi al creştinismului. El s-a folosit de vers nu numai spre a exprima sentimente şi atitudini personale, ci şi pentru a îmbrăca în ele idei teologice sau filosofice care, sub forma aceasta, puteau circula mai uşor. Sf. Grigorie de Nazianz a fost un mare şi frământat păstor sufletesc, cu o conştiinţă deosebit de exigentă. Sublimul Preoţiei 1-a înfricoşat întratât, încât a fugit după hirotonirea lui în preot. Idealul Preoţiei şi obligaţiile care decurg din înjugarea cu acest ideal sunt arătate măiestrit în tratatul său „Despre Preoţie” (intitulat” Despre fuga sa în Pont”). Acest tratat, model şi izvor de inspiraţie pentru tratatul „Despre Preoţie” al Sf. Ioan Gură de Aur şi pentru Carte de pastoraţie al Sf. Grigorie cel Mare, defineşte Preoţia ca „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Ceea ce caracterizează, în primul rând, misiunea preoţească este o chemare de sus şi o pregătire morală şi duhovnicească deasupra oricărei critici, strălucind ca model pentru toţi cei ce privesc la preot. Preotului i se cere, în al doilea rând, o aleasă pregătire teologică şi ştiinţifică, fiindcă el - spre deosebire de toţi oamenii de pe pământ - conducând suflete de diferite vârste, de diferite formaţii, de diferite grade de cultură, de diferite temperamente, trebuie să facă faţă nevoilor fiecăruia dintre credincioşii săi iar, pe deasupra, să ţină piept atacului coalizat al duşmanilor numeroşi, perfizi şi neînduplecaţi ai Bisericii, începând cu păgânii şi sfârşind cu ereticii şi cu unii din proprii săi credincioşi ortodocşi. Bibliografie 1. Pr. Tilea Gh. şi Barbu Nicolae I., “Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu”, Curtea de Argeş, 1947; 2. Coman Ioan G., “Sf. Grigorie de Nazianz despre împăratul Iulian”, vol. I, Bucureşti, 1938; 3. Pulpea Ioan I., “Sf. Grigorie de Nazianz despre împăratul Iulian”, Bucureşti, 1942; 4. Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea II, 77, p.g. XXXV, Poeme despre sine … 5. Pr. Ioan G. Coman, “Geniul Sfântului Grigorie de Nazianz”, Bucureşti, 1937, p. 32. 6. “Credinţă ortodoxă şi viaţă creştină”, editată de Mitropolia Transilvaniei, 1992 Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, ctitor de limbă românească Prof. Dorel Mircea Leucea Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea Considerat cel mai învăţat şi talentat mitropolit care a stat vreodată pe scaunul mitropoliei Ţării Româneşti, „Antim Ivireanu este cel mai de seamă dintre mitropoliţii munteni, prin munca lui neobosită în cultura religioasă a neamului, prin cuvântările lui îndrăsneţe, dar pline de suflu moral, pentru societatea şi timpul lui, şi prin strălucirea pe care a ştiut să o dea scaunului mitropolitan din Bucureşti” Nicolae Cartojan Bărbat de cinste, evlavios şi împodobit cu virtuţile ce se potrivesc cu vrednicia arhierească, mitropolitul Antim Ivireanul a rămas o icoană înconjurată cu evlavie şi cu recunoştinţă pentru tot ce a înfăptuit în Ţara Românească şi Biserica Ortodoxă Română, icoană împodobită cu nimbul muceniciei. În sufletul lui au prisosit virtuţi alese, un buchet făcut din toate talentele, o simfonie de inspiraţie şi melodii. „Om cu deosebit simţ pentru artă în toate înfăţişările ei” (cum îl caracteriza Nicolae Iorga), Antim Ivireanul n-a îngropat nici un talant, ci i-a înmulţit pe toţi, fiind „singurul vlădică de multe ori artist”. Deşi era de alt neam, mitropolitul Antim şi-a pus toate cunoştinţele şi toată priceperea în slujba Bisericii şi a poporului nostru. Personalitate complexă, el a slujit neamul nostru mai ales pe calea tiparului, aducând cuvânt de învăţătură, de îndreptare şi de întărire duhovnicească nu numai pentru păstoriţii săi, ci şi pentru credincioşii de limbă greacă, arabă şi georgiană. Astfel, prin munca lui, Ortodoxia românească s-a ridicat la un prestigiu deosebit în faţa celorlalte popoare de credinţă ortodoxă. Mitropolitul Antim a reuşit să introducă pentru totdeauna limba română în Biserică, desăvârşind eforturile începute încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Prin tipăriturile sale, Antim Ivireanul a contribuit la făurirea unei limbi liturgice româneşti, care dăinuieşte până în zilele noastre. Între tipăriturile sale, o mare pondere o au cele de apărare a Ortodoxiei; acest lucru fiind o reacţie la acţiunile prozelitiste ale catolicismului sau ale altor influenţe eterodoxe. A sprijinit nu numai Biserica Ortodoxă 223 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ce-i era încredinţată spre păstorire, ci şi Biserica din Transilvania, cât şi din alte regiuni mai îndepărtate: Siria şi Georgia. Ca episcop şi mitropolit, Antim Ivireanul a întruchipat adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi. A dovedit aceasta prin cărţile sale de învăţătură pentru preoţi şi credincioşi, prin predicile sale, cu îndrumări pentru viaţa moralreligioasă a credincioşilor şi cu osândirea păcatelor vremii (referitor la stilul acestora, marele nostru istoric Nicola Iorga spunea: De la Ioan Hrisostomul, care a vorbit astfel înaintea împăratului şi mai ales a împărătesei, la Constantinopol, nimeni nu s-a mai adresat unei societăţi cu asprimea lui Antim”), prin testamentul său, unul din cele mai frumoase şi mai mişcătoare modele ale genului, prin care lasă întreaga agoniseală a vieţii pentru opere de caritate, dar mai ales prin moartea sa cu adevărat mucenicească, îndurată pentru că îndrăznise să se ridice împotriva turcilor şi a primului domn fanariot. Toate acestea ne fac să-l socotim pe Antim Ivireanul drept cel mai de seamă mitropolit al Ungrovlahiei din toate timpurile.

Sfântul Mitropolit Dosoftei, ctitorul poeziei lirice româneşti Prof. Daniela Leucea Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 28 Oradea Născut în anul 1624, Dimitrie Barilă, pe numele de mirean, îşi începe învăţătura la Iaşi, la Colegiul întemeiat de Vasile Lupu, apoi se îndreaptă spre Lvov, străvechi centru slav ortodox, unde învaţă carte la Şcoala Frăţiei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului. În şcoala de la Lvov a învăţat limbile clasice (greaca şi latina), apoi slavona bisericească şi polona, pe lângă limba ucraineană ce se vorbea acolo, devenind astfel unul din poligloţii vremii. Reîntors în Moldova după finalizarea studiilor, s-a călugărit la mănăstirea Probota sub numele de Dosoftei. Datorită învăţăturii şi vieţii sale curate, în vara lui 1671 este ales mitropolit al Moldovei. În cursul celor peste douăzeci şi cinci de ani de păstorire arhierească a fost preocupat îndeosebi de probleme cărturăreşti, alcăzuind sau traducând în limba română diferite cărţi de învăţătură teologică, de 224 | 367

slujbă bisericească sau cu caracter istoric ori literar. În jurul anului 1650 a tradus pentru prima dată în limba română Istoriile lui Herodot, una dintre cele mai vechi traduceri europene cunoscute. Între traducerile sale se numără: Patericul grecesc, Mântuirea păcătoşilor, Viaţa şi minunile Sfântului Vasile cel Nou. În 1679, sub supravegherea sa, ieşea de sub teascurile tiparniţei de la Iaşi Dumnezeiasca Liturghie, traducerea Sfintei Liturghii în limba română. A fost primul ierarh moldovean care a început munca istovitoare de înlocuire a limbii slavone cu cea românească în bisericile de sub jurisdicţia sa. Un an mai târziu publică Psaltirea de-nţălăs, cuprinzând Psalmii biblici în ediţie bilingvă (slavonă şi românească). În 1681 tipăreşte un Molitfelnic de-nţăles, care era precedat de un Poem cronologic despre domnii Moldovei, în 136 de versuri, alcătuit de Dosoftei, lucrare ce precede poezia istorică a lui Dimitrie Bolintineanu. Între 1682-1686, mitropolitul Dosoftei tipăreşte o altă lucrare însemnată şi anume Viaţa şi petrecerea sfinţilor în patru volume, o lucrare de compilaţie ce a circulat în toate ţările româneşti, constituind o lectură plăcută pentru puţinii cărturari de atunci, trezind gustul pentru citit şi contribuind la întărirea sentimentelor religios-morale ale credincioşilor români. În împrejurările politico-militare din Moldova anului 1686, vlădica Dosoftei a fost obligat să se refugieze în Polonia. Şi aici îşi va continua activitatea cărturărească, realizând o nouă versiune a Poemului despre domnii Moldovei, traducând un fragment din drama Erofili, aparţinând poetului cretan Hortatzis (prima operă din dramaturgia universală tradusă în româneşte), precum şi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul. Dar cea mai cunoscută lucrare a mitropolitului Dosoftei este Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mari proporţii în limba română. În foaia de titlu a operei sale, Dosoftei preciza că a fost lucrată ,,cu multă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercată prin sfintele cărţi şi d-aciia pre versuri tocmită, în cinci foarte cu osărdie mare”. Şi într-adevăr, mitropolitul Dosoftei s-a străduit să versifice cei 150 de Psalmi ,,precum a putut mai frumos” dând culturii româneşti o lucrare masivă în 8634 de versuri (peste 500 de pagini). E foarte probabil ca scopul primordial al transpunerii psalmilor biblici în limba română să fi Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat fost cel practic, ecleziastic, mai ales că mitropolitul constată că ,,în biserică mai voia mi-i cinci cuvinte cu mintea să grăiască, ca şi pre alţii să-nvăţ, decât dzeace mii de cuvinte într-o altă limbă”. Munca depusă (de aproape un deceniu) de a versifica psalmii a fost făcută, după cum mărturisea însuşi Dosoftei, ,,ca să poată trage firea omului către cetitul ei”, fapt care certifică existenţa unei conştiinţe poetice la Dosoftei, care secătuieşte izvoarele vii ale limbii pentru a obţine o echivalenţă românească cu nimic mai prejos faţă de originalul biblic. Nicolae Manolescu aprecia că până la Budai-Deleanu şi Eminescu nimeni nu va mai face în literatura românească un efort aşa susţinut pentru constituirea unei limbi poetice. De fapt, cel mai mare merit al său este acela de a-i fi oferit prin Psaltirea în versuri primul moment de limbă poetică românească. Dosoftei este absorbit în opera sa de ideea ,,de a fi în regulă”, de a nu ieşi din tiparul unor canoane. Dar, îndeletnicindu-se cu potrivirea cuvintelor la sfârşitul stihurilor ori cu numărarea silabelor, făcând eforturi de a găsi corespondentul sinonimic necesar în cheia versurilor, a fost obligat să ignore proprietatea termenilor, ceea ce a dus la consecinţe spectaculoase, la remarcabile îndrăzneli metaforice. Dosoftei nu se conforma vocabularului psalmilor biblici, ci regulilor prozodice. În acest scop a uzat de toată cultura lui lingvistică, împrumutând şi calchiind termenii din cinci sau şase limbi, a creat cuvinte nemaiauzite, a silit cuvintele să primească accentul necesar prozodiei lui, a supus topica la distorsiuni comune poeţilor din secolul al XX-lea, a organizat un sistem de rime şi a încercat mai multe cadenţe şi mai mulţi metri decât întâlnim în toată lirica românească până la romantism. Psaltirea în versuri se caracterizează printr-o diversitate a măsurii şi ritmurilor (lungimea versurilor oscilează între hexasilabi, haptasilabi şi endecasilabi pe de o parte, octasilabi, decasilabi şi dodecasilabi, metrul de 13 şi cel trohaic de 14 silabe sau alexandrinul de 16 silabe, pe de alta), prin varietatea şi, uneori, prin sonorităţile rare ale rimei în genere printr-un limbaj poetic evoluat, uzând de comparaţie şi metaforă, metonimie, hiperbolă, paralelism, interogaţie, antiteză, dar şi de unele procedee stilistice sau lexicale care sunt specifice creaţiei orale sau preluate din literatura religioasă, ori istorică anterioară. Sunt frecvente la el dislocările sintactice, prezenţa termenilor populari, regionali sau arhaici, precum şi a seriilor sinonimice, spontaneitatea lexicală, originalitatea metaforică. Chiar de la început, parcurgând stihurile Psalmului I putem simţi o undă psalmodică: Nr. 1 - Noiembrie 2013

Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celor fără de lege Şi cu răii nu va sta-n cărare, Nici a şedea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Şi-n legea lui şi-a petrece somnul. Imnuri înălţate demiurgului, creaţiei şi existenţei, psalmii îşi dezvăluie tălmăcitorului bogăţia şi nuanţe ale registrului lor liric: de la elanul şi exuberanţa naivă a invocaţiei din zori (Scoalăte, psaltire şi dulceaţă), de la ruga necontrariată de o vibraţie aproape modernă (Cu a ta putere, / Grijă când am multă, / Tu, Doamne, mi-ascultă / Ruga din tăcere) la strigătul, frânt, al celui înconjurat de adâncuri, lunecând într-o tăcere a ,,smârcurilor”, ,,fără poduri”, cu fosforescenţe înşelătoare. Spaimele primordiale se materializează în imaginea fiarelor cu ,,guri căscate”, ,,giungi şi tauri”, lei, ,,ce apucă şi zbiară”, sau într-o viziune grotească şi terifiantă a clevetirii (Mă-m-prohite cineş măzăreşte, / Buze mişcă, cu capul clăteşte). Merită să fie subliniat şi faptul că Dosoftei – fără a se îndepărta de textul biblic – a introdus diferite cuvinte româneşti, localizând anumite situaţii: vorbeşte, de exemplu, de ocine, descălecări de ţară, moşii, boieria lui Iuda, zimbri, bucium, cobuz, colaci, slănină. Iată de pildă câteva versuri de preamărire a lui Dumnezeu, dar care erau potrivite şi pentru proslăvirea unui domn moldovean întors biruitor de pe câmpul de luptă: Cântaţi Domnului în strune În cobuz de viersuri bun Şi din ferecate surle Viersuri de psalomi să urle, Din bucium de corn de bour Să răsune până-n nor. Tălmăcitorul, ars de dorinţa de a-şi vedea stihul ireproşabil poate că nici nu îşi dă seama când face loc în vers unor cuvinte ce denumesc elemente de peisaj şi zoologice imposibile în aria Palestinei, inexistente în textul biblic, dar lesne de văzut când te afli undeva în preajma familiară a Moldovei. Mulţi din psalmii mitropolitului moldovean stau mărturie că ei sunt inspiraţi din poezia populară românească, de exemplu, psalmul 46: Limbile să salte Cu cântece-nalte Să strige-n tărie Glas de bucurie Lăudând pe Domnul Să cânte tot omul 225 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat hotărât canonizarea Sfântului mitropolit Dosoftei al Domnul este tare Moldovei în anul 2005, cu data de prăznuire în fiecare Este-mpărat mare an la 13 decembrie. Şi-şi ţine cuvântul. Supusu-ne-au gloate Bibliografie Şi limbile toate De ni-s supt picioare 1. ***, Dicţionarul literaturii române de Limbi de pre supt soare… la origini până la 1900, Ed. Academiei Unii din psalmii lui Dosoftei sunt cunoscuţi Republicii Socialiste Românie, Bucureşti, astăzi pe dinafară: 1979. La apa Vavilonului Cartojan, N., Istoria literaturii române 2. Jelind de ţara Domnului vechi, volumul al II-lea (de la Matei Acolo şezum şi plânsăm Basarab şi Vasile Lupu până la Şerban La voroavă ce ne strânsem Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir), Şi cu inemă amară Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Prin Sion şi pentru ţară Bucureşti, 1942. Aducându-ne aminte 3. Călinescu, G., Istoria literaturii române Plângem cu lacrimi herbinte de la origini până în prezent, ed. nouă, Şi bucine ferecate revăzută de autor, Ed. Vlad & Vlad, Lăsăm prin sălci aninate, Craiova, 1993. Iar unii îl arată, dacă putem spune aşa, ca pe 4. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a un poet foarte talentat şi stălucit, precursor al lui M. literaturii române – 5 secole de literatură, Eminescu şi T. Arghezi: Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008. Doamne mă spăşeşte 5. Negrici, Eugen, Poezia mediavală în Cu svîntul Tău nume limba română, ed. a II-a, Ed. Polirom, Fă-mi giudeţ pre lume Iaşi, 2004. Şi-ntreg mă fereşte 6. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Cu-a Ta putere Ortodoxe Române, volumul al II-lea (seco Grijă când am multă 7. lele XVII şi XVIII), ed. a II-a, Ed. Tu, Doamne, mi-ascultă Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ruga din tăcere. Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994. Tot aşa şi versurile: Peste luciu de genune, Acolo le vine toană Trec corăbii cu minune, Prietenul copiilor – “Sfântul De fac chiţii gioc şi goană. (vezi M. Eminescu, Dintre sute de Nicolae” catarge…) Mitropolitul Dosoftei este primul nostru poet Prof. Fenichiu Dorina naţional, primul versificator al Psaltirii, în tot Răsăritul Prof. Nicula Cosmina ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi al unor lucrări istorice în româneşte, Grădiniţa Nr. 207 - “Floare Albastră” București primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte sector 4 şi care a avut un aport preţios în procesul de formare al limbii literare româneşti. Psaltirea în versuri a pus Printre sfinţi ce sunt o droaie bazele poeziei româneşti culte. De aceea afirma prof. Acest sfânt, de când e El Zoe Dumitrescu-Buşulenga că ,,Psaltirea în versuri E şi sfântul Nicolae este în cultură şi literatură, ceea ce este Voroneţul în Face minuni fel de fel pictură”. Căruia, fără reproş Pentru grija deosebită pentru păstoriţii săi, Cea mai mare e, să ştii atât din punct de veder spiritual, cât şi a propăşirii I se zice şi “Moş” culturale a acestora, Biserica Ortodoxă Română a 226 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Face daruri la copii Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase, ale căror semnificaţii, în înţelesul cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să îşi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îsi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Suntem creştini prin integrarea noastră într-o tradiţie şi apoi prin Sfântul Botez, dar devenim creştini prin conduite învăţate zi de zi. Una dintre sarcinile educaţiei religioase în grădiniţa de copii rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Totodată educatia religioasă a preşcolarilor are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate fi începută de la cea mai fragedă vârstă. De aceea, în activităţile noastre din grădiniţă, la ariile curriculare “Om şi societate”, “Limbă şi comunicare”, am făcut cunoscute copiilor sărbătorile religioase de pe parcursul unui an calendaristic. Cele mai iubite au fost şi sunt Sărbătoarea Crăciunului şi Paştele. Totodată preşcolarii au aflat că alături de Iisus Hristos, Modelul Suprem de Sfinţenie, au fost Sfinţii ce L-au urmat, cei care i-au ajutat pe oameni prin exemplele vietii lor. Dar “Cine sunt Sfinţii ?”- ne-au întrebat pe bună dreptate copiii. Ne-a fost alături preotul Alexe Ştefan Tanior, care pe înţelesul preşcolarilor le-a explicat acestora următoarele: “Prin canonizare se înţelege actul solemn prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe adormiţi în Domnul, în rândul sfinţilor pe care îi venerează”. Cuvântul “canonizare vine de la grecescul “canon”. Acesta era catalogul în care se înscriau numele sfinţilor şi ziua trecerii lor la cele veşnice, spre a li se face laudă şi cinstire pomenirea, spre a li se înalţa rugăciuni, ca unor ajutători mijlocitori ai darurilor celor dumnezeieşti pe lângă tronul Celui Prea Înalt. Condiţiile de fond ale canonizării sunt: 1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei; 2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri: a)- puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă; Nr. 1 - Noiembrie 2013

b)- puterea de a înfrunta orice primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe până la moarte; c)- puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase; d)- puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte; e)- puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă. 3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii. La începuturile creştinismului, cuvântul “Sfânt” desemna pe toţi credincioşii. Sfinţii sunt aleşii care au obţinut în Cer o înaltă răsplătire, iar pe pământ sunt recunoscuţi de Biserică. Sunt bărbaţii şi femeile care fac totul pentru a trăi în Hristos. Sfinţii trăiesc încă de pe pământ în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea unii Sfinţi, când se roagă, sunt înconjuraţi de lumină ori se ridică deasupra solului. Din vieţile lor, am remarcat cum unii vorbesc animalelor, calmează furtunile, etc. Prin intermediul lor Dumnezeu vindecă pe cei bolnavi. Preoţii ne recomandă vieţile Sfinţilor ca exemple de urmat.” “Acolo unde se află Moaştele lor, să mergem cu flori şi busuioc, să le cinstim” – le-a mai spus preotul Alexe Ştefan Tanior preşcolarilor. Unul dintre Sfinţii care strălucesc pe cerul credinţei noastre ortodoxe sărbătorit la 6 decembrie şi care este cel mai aproape de sufletele copiilor de 3-7 ani, este Sfântul Nicolae, “făcătorul de minuni, îndreptător al credinţei şi învăţător al înfrânării. Mare Arhiepiscop al Mirei Lichiei a trăit pe vremea împăraţilor persecutori Diocleţian şi Maximian strălucind în această perioadă în viaţa pustnicească. Pentru nevoinţele sale, Dumnezeu l-a chemat în scaunul arhieriei (arhiereu- cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească; denumire generală a gradelor superioare ale clerului ortodox- episcop, arhiepiscop, mitropolit). Când la conducerea Imperiului Roman a venit Constantin cel Mare, fericitul ierarh era închis în temniţă, pentru numele lui Hristos.A fost îndată eliberat şi a început păstorirea păzitei sale de Dumnezeu eparhii, bucurându-se de libertatea pe care le-o dăduse Dumnezeu creştinilor prin înscăunarea primului conducător creştin al romanilor. S-a remarcat în viaţă în special prin bunătatea sa şi prin darul facerii de minuni cu care se învrednicise de la Dumnezeu. Multe sunt minunile săvârşite încă din viaţă de Sfântul Nicolae şi multe sunt ajutoarele pe care le primesc toţi aceia care îl cheamă în ajutor 227 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pe marele rugător către Dumnezeu, grabnic ajutător şi profund mijlocitor al celor ce cheamă numele său cu credinţă şi cu dragoste. “Mâine este sărbătoare mare. Pomenirea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.până în seară, fiecare să îşi cureţe, să îşi lustruiască ghetele şi să le aşeze în tindă. Peste noapte bunul Moş Nicolae se va perinda cu sacul lui doldora de bunătăţi şi va umple încălţările copilaşilor cuminţi, harnici şi ascultători cu zaharuri, ciocolată, nici şi mere.” Aşa începe una din legendele Sfântului Nicolae. Prin povestiri şi lecturi ale educatoarei le-am făcut cunoscută copiilor “Viaţa Sfântului Nicolae”, care, copil fiind a dovedit hărnicie la învăţătură, care şi-a dăruit toate bogăţiile moştenite de la părinţi când a rămas orfan. Copiii au înţeles că una dintre trăsăturile sufletului mare ale acestui “Sfânt Parinte” a fost bunătatea, el fiind numit şi “chip al blândeţelor” şi că viaţa Sfântului Nicolae a fost o continuă luptă a bunătăţii şi a iubirii de oameni. De asemenea le-am făcut cunoscută copiilor “Legenda Sfântului Nicolae” şi “Minunea Învierii” a trei copii omorâţi de un hangiu. Copiii noştri îl cunosc pe Sfânt cel mai bine ca Moş Nicolae. El este un bătrân cu barbă albă, care nu se arată niciodată, dar care vine în fiecare an punctual, în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Acesta pune în ghetuţele/cizmuliţele - frumos curaţate, lustruite şi aşezate la uşă, mici cadouri: dulciuri sau fructe celor cuminţi. Copiii au aflat că în unele părţi ale ţării, Moşul aduce şi crenguţe argintii (crenguţe subţiri ce se dau cu un strat de bronz) odată cu darurile. Cei neascultători sunt astfel avertizaţi de adulţi că vor primi doar crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae, folosit la cuminţirea obraznicilor). Astfel rolul de ocrotitor al familiei conferă “Moşului” dreptul de a interveni în educaţia copiilor prin daruri pe care le împarte. Cu această ocazie copiii au memorat cu mare plăcere versurile poeziei “Moş Nicolae” de Ileana Lastovieschi, care-i îndeamnă să fie cuminţi, ascultători şi buni: Anul repede-a trecut Şi noi iarăşi ne-am trezit C-aşteptăm cu nerăbdare Să vină Moşul Nicolae. Este un Sfânt cu suflet mare Şi pune la fiecare În ghetuţele aşezate 228 | 367

Daruri binecuvântate. Spune tu, copile drag, Ţi-ai lăsat ghetele-n prag? Curate şi lustruite Cum face-un copil cuminte? De-ai avut purtare bună Moşul dulciuri o să pună. Dăruie şi jucării Mult iubite de copii. Nuieluşa fermecată Poate sta şi ea în gheată. Ea ne face să gândim Mai cuminţi, mai buni să fim. Pentru ca preşcolarii să fie motivaţi să îl aştepte pe Moş Nicolae, aşa cum cere tradiţia, am desfaşurat cu ei şi activităţi artistico-plastice şi practice, ca de exemplu: colaj – “Ghetuţa lui Moş Nicolae”, desen/ pictură – “Gânduri pentru Moşul”, “Ghetuţa cu surprize”. În jocurile şi activităţile alese (ALA), copiii şi-au manifestat dorinţa de aşi curăţa ghetuţele în care Moş Nicolae a adus la grădiniţă dulciuri (când ei au dormit). Unele din cele mai frumoase momente pentru copii la grădiniţă, sunt acelea când îşi sărbătoresc şi numele de botez, cei care poartă nume de sfinţi. În fiecare an, pe 6 decembrie, i-am învăţat pe copii să-şi deschidă sufletele şi să spună împreună cu noi, o rugăciune: “Sfinte Nicolae! Ajută-ne cu darul tău să ne întărim şi să propăşim în virtuţile creştine ce ţi-au fost atât de scumpe în viaţa ta trecătoare. Ajută-ne cu ruga ta către Cel Atotputernic ca prin harul tău cel de sus să propăşim tăria credinţei noastre ortodoxe, în blândeţe, în iubirea de oameni, în săvârşirea voiei lui Dumnezeu, ca prin aceste virtuţi să ne câştigăm fericirea şi mântuirea sufletului acum şi în vesnicie. Amin!”. Prin asemenea activităţi preşcolarii au cunoscut modele de comportament creştin în faptele sfinţilor. Copiii au fost ajutaţi să facă diferenţa între lăcomie şi modestie, dintre minciună şi adevăr, să manifeste înţelegere şi să ofere iertare aproapelui, să fie dornici a da ajutor celor ce au nevoie, să îşi recunoască propriile greşeli pentru a obţine iertare, să înveţe să fie generoşi şi buni cu ceilalţi. Experienţa dobândită cu mai multe generaţii de Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat copii, prin desfaşurarea activităţilor moral-religioase, ne îndreptăţeşte să afirmăm că acestea sunt binevenite în viaţa copiilor. Bazându-ne mult pe metodele activparticipative, am pus accent deosebit pe pregătirea laturii afective a copiilor, i-am ajutat să-şi formeze atitudini corecte şi să interiorizeze mesajul creştin. Bibliografie 1. Revista pentru copii şi părinţi editată de Patriarhia Română, 1999, Bucureşti 2. “Chemarea credinţei” Patriarhia Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale, 2001, Bacău 3. “Călăuziri pentru educarea ortodoxă a copiilor”

Sfântul Pantelimon Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Prof. Brănescu Georgeta Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian„ Râmnicu Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a Vâlcea vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Se spune în popor că, dacă porţi numele unui Primul sau nume a fost “Pantoleon”, adica “cel in sfânt ,trebuie să încerci să-i urmezi şi virtutile,sa-i toate puternic ca un leu”. Mama lui Pantoleon, Evula, aduci zilnic multumire pentru ajutorul primit si sa-l il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii ai ca model de dragoste si iertare.Zi de zi ,oamenii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele sunt pusi in situatii dificile,care par fara iesire,fara credintei in nemurire. rezolvare.Si chiar daca toate merg din plin ,tot trebuie sa ne amintim ca si in cer avem parinti,carora sa le multumim. Sfantul al carui nume il porti este primul la care sa te gandesti ,dar si altii care au intrat in viata noastra aparent intamplator.. Cand omul sarac se imbolnaveste,isi aminteste de sfintii fara de arginti,cei pentru care rasplata a fost in ceruri,cum a fost Sfantul Pantelimon. Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos. Nr. 1 - Noiembrie 2013

229 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia. Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia. Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau. Dumnezeu va aparea din nou in inima tanarului doctor, facandu-l sa-si doreasca cu ardoare Botezul in Hristos. Schimbarea cea mai mare din viata lui Pantelimon a avut loc in momentul intalnirii acestuia cu batranul crestin Ermolae, care a aratat celui dintai cum doar Hristos binevoieste a vindeca, prin sau mai presus de oameni. Trecand zilnic prin fata curtii preotului unei biserici din Nicomidia – Sfantul Ermolae – tanarul Pantoleon a fost chemat odata sa intre inauntru. Batranul Ermolae incepu apoi sa-l invete ca numai Hristos este singurul doctor adevarat, al sufletelor si al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la Eufrosin, Pantoleon gasi pe drum un copil mort, muscat de o naparca. Vrand sa probeze adevarul cuvintelor lui Ermolae, el chema in ajutor numele lui Hristos si indata copilul se ridica, iar naparca muri. Aceasta a dus la botezarea tanarului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care inseamna “cel cu totul milostiv”. Dupa primirea Sfantului Botez, mai multe vindecari facea Pantelimon, boli incurabile si neputinte nespuse pierind in fata iubirii si credintei sale. Marele Pantelimon face minuni atat prin harul primit, cat si prin tratamentele pe care le da celor bolnavi. Drept urmare a milosteniei sale, el si-a impartit toata averea saracilor, iar celor pe care ii vindeca de boli si neputinte, nu le cerea nimic drept plata. De aici i se trage si numele “doctor fara de arginti”. Din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat. Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul. 230 | 367

Tanarul a fost legat de un stalp si trupul i-a fost sfasiat cu gheare de fier, iar ranile arse cu faclii aprinse.Insa tortele s-au stins, iar ranile sfantului s-au vindecat. A fost scufundat in plumb topit si aruncat in mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor salbatice, dar acestea s-au aratat blande. Imparatul s-a infuriat si a dat ordin ca sfantul sa fie legat de o roata cu lame ascutite, care, rostogolindu-se de la inaltime, in fata intregului oras, sa-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfantul mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind un mare numar de necredinciosi. Maximian a dat ordin ca Pantoleon sa fie decapitat, iar trupul sa fie dat in foc. In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul: “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon.” Pantelimon, doctorul cel bun si nerapitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa fata de Hristos, fiind decapitat din ordinul imparatului. Se spune de catre Traditia crestina, cum ca in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat a rodit in acel moment. Spre a nu lua crestinii cinstitul trup al sfantului, acestuia i s-a dat foc, insa o alta minune a marturisit vrednicia aceluia. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303. Parintele Arsenie Boca are un frumos Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale: “Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre Bibliogafie 1. * “Cartea ortodoxa – Vietile sfintilor de peste tot anul”; 2. Bejan Dimitrie, “Bucuriile suferintei”, Editura Cartea Moldovei, Chisinau, 1995; 3. Paraianu Teofil, “Sfantul Pantelimon – indemn la milostivire”.

Salba de mărgăritare a bisericii Deftu Floriana-Raluca Deftu Irina-Marinela Colegiul Național „Barbu Știrbei” „Dacă iubim pe sfinţi, să-i imităm! Sfinţii mucenici au urmat lui Hristos până la a-şi da propriul sânge, până la a suferi după pilda Lui, cele mai mari chinuri. Dar ei nu sunt singurii. După ei, izvorul sfinţeniei nu a secat. Deci în grădina Domnului nu sunt numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor. Să învăţăm dar de la aceşti sfinţi cum, fără a înfrunta suferinţele martiriului, un creştin trebuie să imite pe Hristos.” (Fericitul Augustin) În decursul istoriei, au existat oameni care, conştientizând şi cunoscându-L pe Dumnezeu şi voia Sa, a Făcătorului şi Ziditorului nostru, şi-au jertfit întreaga lor viaţă adorării Lui. Pentru că L-au propovăduit chiar cu preţul vieţii lor şi au murit în această lege binecuvântată de Dumnezeu, au fost înzestraţi cu puterea de a lucra fapte minunate şi de a ajuta pe cei aflaţi în nevoi, putere care s-a menţinut atât în timpul vieţii cât şi după ce au ajuns în Împărăţia Nr. 1 - Noiembrie 2013

lui Dumnezeu. Ei sunt Sfinţii, pe care îi cinstim, îi proslăvim şi le urmăm acelaşi drum care ia salvat din această lume a iluziilor şi ia înălţat în cea a fericirii absolute. În afara faptului că Sfinţii sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu şi că rugăciunile lor sunt foarte puternice, ridicându-se pururea ca şi fumul de tămâie din cădelniţele celor 24 de bătrâni din cartea Apocalipsei (Apocalipsa 5,8; 8,4), ei reprezintă pentru noi modele vrednice de urmat. Sfinţii sunt luceferi mult luminoşi ai creştinătăţii, moştenitori ai Împărăţiei Cereşti, locuitori ai Raiului, flori neveştejite ale Bisericii lui Hristos. Ei sunt persoane care pe pământ s-au ostenit şi s-au străduit să câştige Împărăţia cerească, trecând în viaţa de dincolo înarmaţi cu credinţă şi nădejdea în Dumnezeu, încălziţi de focul dragostei şi înveşmântaţi cu podoaba faptelor bune, persoane care au atins cele mai înalte culmi de trăire creştină şi de desăvârşire morală. Sfinţii români din veacurile mai de pe urmă, care au trăit în ţara noastră, prin sfintele mănăstiri şi au murit în sfinţenie, adeverindu-ne prin minuni şi tămăduiri că au fost prieteni ai lui Dumnezeu se numară: Sfântul Rafael de la Agapia - a trăit în mănăstirea Agapia Veche pe la anul 1600 -, Cuvioasa Teodora de la Schitul Sihla - moaştele ei au fost luate la Orlov, în Rusia, în 1835 -, Sfântul Vasile de la Moldoviţa şi mulţi alţii. Sfinţii sunt credincioşi care, înzestraţi şi luminaţi de harul divin, au dus o viaţă exemplară, conformă cu învăţăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru jertfele numeroase prin care personalităţi ale Vechiului Testament, precum şi creştini din toate timpurile au dobândit sfinţenia, Biserica îi consideră eroii credinţei şi îi grupează în mai multe categorii: patriarhii, drepţii şi proorocii Vechiului Testament; apostolii şi ucenicii Mântuitorului; martirii şi mărturisitorii care au pătimit pentru apărarea credinţei, marii teologi şi ierarhi, pustnicii; oamenii simpli, care s-au distins prin fapte de milostenie, dragoste pentru Hristos până la jertfă. Sfinţii sunt cei prin care se împlineşte cuvântul lui Dumnezeu: „C el ce ascultă cuvântul Meu, şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Cinstirea sfinţilor presupune recunoaşterea vieţii lor de slujire şi dincolo de moarte, pentru că Dumnezeu „nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor” (Matei 22, 32). Cinstind pe sfinţi, cinstim în mod indirect pe Dumnezeu, Cel care le-a dăruit sfinţenia: „Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui” (Psalmi 150, 231 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 1). Calendarul nostru bisericesc este ca o salbă de mărgăritare, pe care se înşiră pietrele preţioase ale sfinţilor din toate zilele. Astfel, ziua de sărbătoare închinată sfinţilor este ziua în care au adormit întru Hristos, moment care a însemnat naşterea lor pentru viaţa veşnică. Oamenii cinstesc pe sfinţi pentru credinţa dreaptă, viaţa curată, jertfele şi luptele lor, meritele deosebite, puterea lor de mijlocitori şi ocrotitori ai omului în relaţia cu Dumnezeu. Ei au îndurat multe: luptele lor, răbdarea lor, cum au preţuit deşertăciunile lumii acesteia, cum au răbdat ei cele mai groaznice chinuri, ca să nu se lepede de credinţa de Dumnezeu. Când în faţa lor se aflau cazanele cu smoală topită, cu răşină topită, cu plumb topit, grătare cu jăratec, spânzurătorile, crucile, fântâni părăsite cu târâtoare, şerpii, foamea şi închisoarea, închisorile strâmte, cu mulţi la un loc, băuturi otrăvitoare, fel de fel de cuvinte insultătoare care nu le cereau nimic altceva decât să spună un singur lucru: să se lepede de credinţa lui Hristos. Ei au fost sfinţi pentru că în toate împrejurările, m-ai presus de orice, L-au iubit pe Dumnezeu şi, în al doilea rând, i-au iubit prin fapte pe oameni, semenii lor. Ei și-au jerfit odihna, sănătatea, libertatea, chiar şi viaţa şi orice le oferea lumea aceasta, pentru adevăr şi dreptate. Iată deci, cum au crezut ei, cum au trăit şi cum au fost urmăritori ai lui Hristos. Sfinţii se deosebesc faţă de noi prin darul deosebit ce-l au de la Dumnezeu dobândit prin deosebita lor hărnicie sufletească, prin credinţa lor dreaptă şi lucrătoare, prin stăruinţa lor în bine, ajungând să devină astfel făcători de minuni. O mare parte însă din lume are o părere greşită despre sfinţi, căzând chiar într-o rătăcire de a crede că sfinţii sunt sfinţi, pentru că s-au născut aşa - sfinţi. Nu, sfinţii au ajuns sfinţi pentru că au trăit în sfinţenie. Cheia sfinţeniei lor nu este un har aparte, ci cuvintele Evangheliei, care zice: „Cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi pierde viaţa pentru Mine, o va găsi!” Aceste cuvinte le-au înţeles sfinţii. Ei au înţeles că Mântuitorul a vrut să ne spună prin aceste cuvinte să nu mai trăim, noi, cu păcatele noastre, ci El să trăiască în noi cu sfinţenia Sa, Iisus. Chemarea la sfinţenie este adresată tuturor creştinilor: „Fiţi, dar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc, desăvârşit este” (Matei 5, 48). Acest proces de desăvârşire se realizează numai în comuniune cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt. Sfinţenia presupune împărtăşirea cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos. Primind Duhul Sfânt, creştinii pot cunoaşte bunătăţile vieţii veşnice. Calea spre sfinţenie este deschisă oricui, indiferent de 232 | 367

timpul şi de locul în care trăieşte sau pe care îl ocupă în societate. Fiecare om este chemat să iubească pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui. „Dacă iubim pe sfinţi, să-i imităm” (Fericitul Augustin). Sfinţii sunt modele de imitat; în ei s-a întrupat sfinţenia lui Hristos în diferite moduri, după individualitatea lor şi după împrejurarile vieţii lor. Astfel, ei ne luminează calea ce duce la Hristos. Ei ne atrag spre urmarea lui Hristos, zicând cu Apostolul Pavel: „Fiţi urmăritorii mei, precum şi eu al lui Hristos”(I Corinteni 11, 1). Ei ne ajută să ne ridicăm pe înălțimile sfinţeniei, la care suntem chemaţi

Sfintii ortodocşi – prietenii copiilor Zamfirescu Gabriela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Copacelu – Râmnicu Vâlcea Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, si iubire, noi, oamenii creştini trebuie sa urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât aceasta este începută la o vârstă mai fragedă, cu atat valoarea sa va fi mai mare. Pentru a-l face pe copil să ajungă la aceste valori esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă începută încă din grădiniţă. Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate fi începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului. Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Cine sunt Sfintii? Sfintii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit si s-au straduit sa câstige împaratia cereasca, trecând în viata de dincolo “întrarmati cu credinta si nadejdea în Dumnezeu, Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat încalziti de focul dragostei si învesmântati cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de traire crestina si de desavârsire morala… luceferi mult luminosi ai crestinatatii, mostenitori ai împaratiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos” . Sfintii sunt aceia care fac legatura între cer si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatura îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la înfricosata si fara de sânge jertfa a Sfintei Împartasanii”. Îngerii si sfintii împreuna constituie “Biserica Cereasca” triumfatoare, al carei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în organizarea Bisericii. Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuală. Sfinţii mai cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu lucrează, ci merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători fără ţinere, adică se poate lucra. În fiecare zi din calendarul ortodox sunt trecute numele unor sfinţi. Ziua de prăznuire a unui sfânt este ziua morţii sale, deoarece pentru creştinul sfânt moartea este ziua sa de naştere sau de trecere în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii cei mai cunoscuţi de creştini sunt: 1. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit la 26 octombrie. Sfântul Dimitrie a trăit în Tesalonic, în Grecia, în jurul anului 300, era voievod al cetăţii şi propovăduia pe faţă credinţa creştină şi aducea pe mulţi tineri la Hristos. Descoperind aceasta, Împăratul îl aruncă în închisoare, unde suferă toate pentru Hristos şi cu rugăciunea îl ajută pe Nestor să îl omoare pe Lie care ucidea mulţi creştini. 2. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate oştile îngereşti, se prăznuiesc la data de 8 noiembrie. Prin sfinţii îngeri, Dumnezeu i-a ajutat pe oameni în diferite împrejurări şi şi-a vestit voia Sa în lume. Fiecare om când este botezat primeşte un înger păzitor care îl păzeşte de rele şi îl ajută să împlinească faptele bune. 3. Sfântul Apostol Andrei era frate cu Sfântul Apostol Petru, fiind fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileii. Ei se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Apostol Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului Nr. 1 - Noiembrie 2013

nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capemaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: „Învăţătorule, unde locuieşti?”. Iar Domnul i-a răspuns: „Vino şi vezi!” (loan 1,38-39). Şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu după multe zile, Andrei şi Simon Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor Iona; voiau să plece pe mare, la pescuit peşte. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Din acea clipă, au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi înviere, fiind martori ai minunilor şi învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţii să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre. Mai întâi a încreştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Dunăre, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea din ziua de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sudvestul judeţului Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”. în apropierea peşterii se află un pârâiaş, ce poartă numele „pârâiaşul Sfântului Andrei”. După ce a întemeiat primele biserici creştine la strămoşii noştri, hirotonindu-le episcopi şi preoţi la Tomis (Constanţa de azi), Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia (Bulgaria de azi), prin Macedonia, Grecia, zăbovind doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu mult curaj. Deoarece mulţi credeau în Hristos datorită Sfântului Apostol Andrei, a fost condamnat la moarte prin răstignire pe o cruce în formă de „X”, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero. Acest Apostol este amintit într-un colind: „Ne daţi ori nu ne daţi/ Că mergem în altă casă Unde Sânt Andrei ne lasă/ Şi neface tolba grasă”. Este important de amintit si, balada „Peştera Sfântului Andrei”. „Colo pe grindei/ Crâng de alunei/ Văl de arţărei,/ Sfântă mănăstire,/ Loc de tăinuire,/ Se 233 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat piteşte-n tei/ Casa lui Andrei ... De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce-n tei/ Casa lui Andrei/ La schitu din tei,/ Crucea lui Andrei./ Cine că-mi venea/ Şi descăleca?/ Venea Decebal/ Călare pe-un cal,/ Sfinţii că-i găsea/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina,/ Nici cruce-şi făcea. La schitu din tei,/ Crucea lui Andrei./ Traian că venea,/ La slujbă şedea,/ Slujba asculta/ Şi îngenunchea,/ Cruce nu-şi făcea/ Şi nu se-nchina./ Pe murg călărea/ Şi calea-şi lua/ La cetatea lui/ A trofeului...Iar Sânt’ Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun’ Dumnezeu.” („Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti”, p. 110-111) 4. Sfântul Mare Ierarh Nicolae se sărbătoreşte la 6 decembrie. Virtutea lui cea mai mare era dragostea pentru cei săraci şi nevoiaşi pe care îi miluia de multe ori. 5. Sfântul Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Ştefan, sărbătorit la 27 decembrie, a fost ucis cu pietre căci L-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. 6. Sf. Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos, a pregătit poporul iudeu pentru primirea Fiului lui Dumnezeu căci postea şi se ruga foarte mult. In continuare va prezint pe scurt istoria sa: În Ţara Sfântă trăiau preotul Zaharia şi soţia sa, Elisabeta. Erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi împlineau toate poruncile Sale. Ei erau bătrâni şi nu aveau copii. Continuau să se roage lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântaţi cu un copil. Într-o zi, când preotul Zaharia a intrat în Templu ca să se roage i s-a arătat îngerul Gavriil care i-a spus ca rugăciunea lor a fost primită iar Elisabeta va naşte un fiu care se va numi Ioan. Pentru că preotul Zaharia nu a crezut vorbele îngerului a fost pedepsit să rămână mut până când se va naşte copilul. La vremea potrivită, Elisabeta a născut un băieţel. După opt zile, când a sosit momentul să i se pună nume copilului, preotul Zaharia a scris pe o tăbliţă, spre uimirea tuturor, că fiul său se va numi Ioan. Din acel moment a putut iarăşi să vorbească. Sărbătorim naşterea Sfântului Ioan în fiecare an, în 24 iunie. Rămas orfan, Ioan s-a retras în pustiul Iudeii. Prin post şi rugăciune se pregătea pentru misiunea sa. Se îmbrăca în haine din păr de cămila; la brâu purta cingătoare din piele. Hrana sa era lăcuste şi miere sălbatică. La râul Iordan, Sfântul Ioan învăţa poporul cum să-L primească pe Domnul nostru Iisus Hristos. El spunea oamenilor: “Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor...vine Cel ce este mai 234 | 367

mare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc...”Pentru misiunea pe care a îndeplinit-o, Sfântul Ioan este numit “Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului”; pentru aceasta îl sărbătorim în fiecare an în 7 ianuarie. La botezul Domnului S-a arătat Sfânta Treime. Din porunca regelui Irod lui Ioan i s-a tăiat capul. Pentru moartea sa jertfelnică îl sărbătorim cu post şi rugăciune în fiecare an, în 29 august. 7. Sf. Mare Mucenic Gheorghe a murit pentru Hristos tăindu-i-se şi lui capul. El este modelul bărbăţiei creştine. A fost numit purtătorul de biruinţă căci i-a biruit pe chinuitori şi e prăznuit la 23 aprilie. 8. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - 21 mai, au construit Biserici si i-a sprijinit pe creştini,dândule libertatea credinţei, fapt pentru care sunt numiţi ,, întocmai cu Apostolii’’. 9. Sf. Apostoli Petru şi Pavel (=Saul) - 29 iunie, au propovăduit credinţa creştină cu multă sârguinţă şi au adus mulţi omeni la Hristos. Sunt ucişi în oraşul Roma,în anul 67 d.Hr.: Petru e răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel i s-a tăiat capul. 10. Sf. Proroc Ilie - 20 iulie, a fost un om cu credinţă fierbinte şi puternică, refuzând să slujească la idoli. Creştinii se roagă Sf. Ilie ca să le aducă ploaia, la fel cum a primit prin rugăciunile sale la Dumnezeu, ploaie după 3 ani de secetă. Creştinii români ortodocşi mai cinstesc pe lângă alţi sfinţi, sfinţii ale căror moaşte (= rămăşiţele trupurilor sfinţilor care n-au putrezit) se găsesc în diferite Biserici şi mănăstiri, ca de exemplu: - Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi - 14 octombrie - Sf. Dimitrie cel Nou de la Bucureşti - 27 octombrie - Sf. Filofteia de la Curtea de Argeş - 7 decembrie etc. Duminica Tuturor Sfinţilor, prima Duminică după Rusalii, este ziua în care sunt cinstiţi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi; iar Duminica a doua după Rusalii este Duminica Sfinţilor Români, care au binecuvântat pământul ţării noastre. Am încercat să le insuflu celor mici dragostea către cele sfinte, prin apropierea şi cunoaşterea vieţii sfinţilor, dar şi prin organizarea scenetei religioase „Sfinţii-prietenii copiilor”, Am arătat celor prezenţi roadele educaţiei religioase din gradinita. În faţa cadrelor didactice din unitate, a invitaţilor, dar şi a propriilor părinţi, prescolarii au interpretat pe sfinţii dragi sufletelor lor, ca de pildă: Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Nicolae, Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Sf. Stelian, Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, Sf. Parascheva, Sf. Filofteia, Sf. Teodora, Sf. Ecaterina şi alţii, care se roagă lui Dumnezeu pentru cei credincioşi. Copiii au fost profund emoţionaţi de rolul primit, încercând astfel să fie cât mai apropiaţi de „chipul” şi de viaţa sfântului. Unii dintre ei ne-au mărturisit că „această scenetă i-a îndemnat să faca fapte bune!” (Popa Nicoleta –gr. pregatitoare) şi că „acest rol m-a ajutat să înţeleg că toţi copiii trebuie să încerce să fie mai apropiaţi de Dumnezeu şi de sfinţi!” (Voinescu Andrei – gr. pregatitoare) sau că „sceneta mi-a plăcut pentru că am fost pentru scurt timp Sfântul Gheorghe, care este un exemplu de curaj!” (Munteanu Mario – gr. pregatitoare). De asemenea, şi părinţii prezenţi ne-au dezvăluit bucuria din suflete: „Cred că aşa cum am fost impresionată eu, aşa au fost toţi părinţii, profesorii şi restul invitaţilor care au asistat. Îmi pare bine că în gradinita noastră se fac asemenea activitati, deoarece numai aşa copiii se unesc mai mult spre cele cu adevărat folositoare, sunt mai buni şi mai iubitori.” (Ana Gaitanaru). Aceste mărturii sincere ne bucură şi ne încurajează în lucrarea religioasă din gradinita, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor, acestia devin prieteni şi modele de viaţă pentru copiii noştri. Am mai pregătit impreuna cu cei mici o expoziţie de pictură si desene cu sfinti, o piesă de teatru, poezii, ghicitori. Astfel,toţi prescolarii au reuşit, printr-o excepţională abordare interdisciplinară, să conştientizeze cine sunt sfinţii şi să-i simtă mai aproape, sadind in sufletele lor dragostea pentru religie.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Sfintii ortodoxiei Educ. Baciu Vasilica Educ. Oprescu Mariaâ Grădinița cu Program Normal Nr. 6, Râmnicu Vâlcea Una din cele mai importante sarcini ale educatiei religioase este de a forma bunul crestin capabil de a cunoaste si a cinsti valorile sacre. Sfintii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit si s-au straduit sa câstige împaratia cereasca, trecând în viata de dincolo “întrarmati cu credinta si nadejdea în Dumnezeu, încalziti de focul dragostei si învesmântati cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de traire crestina si de desavârsire morala… luceferi mult luminosi ai crestinatatii, mostenitori ai împaratiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos”. Sfintii sunt aceia care fac legatura între cer si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatura îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la înfricosata si fara de sânge jertfa a Sfintei Împartasanii”. Îngerii si sfintii împreuna constituie “Biserica Cereasca” triumfatoare, al carei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuala. Sfinţii mai cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu lucrează, ci merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători fără ţinere, adică se poate lucra. În fiecare zi din calendarul ortodox sunt trecute numele unor sfinţi. Ziua de prăznuire a unui sfânt este ziua morţii sale, deoarece pentru creştinul sfânt moartea este ziua sa de naştere sau de trecere în Împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii cei mai cunoscuţi de creştini sunt: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit la 26 octombrie2; Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate oştile îngereşti, se prăznuiesc la data de 8 noiembrie; Sfântul Apostol Andrei praznuit la 30 noiembrie ; Sfântul Mare Ierarh Nicolae se sărbătoreşte la 6 decembrie. Virtutea lui cea 235 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat mai mare era dragostea pentru cei săraci şi nevoiaşi pe care îi miluia de multe ori; . Sfântul Arhidiacon şi Înt, sărbătorit la 27 decembrie;. Sf. Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos, îl sărbătorim în fiecare an în 7 ianuarie ; Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi e prăznuit la 23 aprilie; Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - 21 mai, Sf. Apostoli Petru şi Pavel- 29 iunie . Creştinii români ortodocşi mai cinstesc pe lângă alţi sfinţi, sfinţii ale căror moaşte (= rămăşiţele trupurilor sfinţilor care n-au putrezit) se găsesc în diferite Biserici şi mănăstiri, ca de exemplu: - Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi - 14 octombrie ; Sf. Dimitrie cel Nou de la Bucureşti - 27 octombrie • Sf.Filofteia de la Curtea de Argeş-7 decembrie etc. • Duminica Tuturor Sfinţilor, prima Duminică după Rusalii, este ziua în care sunt cinstiţi toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi; iar Duminica a doua după Rusalii este Duminica Sfinţilor Români. Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate si iubire, noi, oamenii creştini, trebuie sa urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Oricat de mic este copilul el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la părinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc. De aceea trebuie să invaţăm copiii să se inchine şi să se roage de când sunt foarte mici, astfel încât să devină o necesitate „Rugaţi-vă neîncetat” cum spunea Sf. Apostol Pavel.

zicând fratelui său Petru: “Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan, 1, 41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Țării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos, şi, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sorţul să mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Scitia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din tradiţie, mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus “Crucea Sfântului Andrei”. Dumnezeului nostru slavă!

Sfântul Andrei Prof înv. preşcolar Istrate-Tilincă Ileana-Tatiana Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 Brezoi

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăsel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, 236 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii - ocrotitorii si prietenii copiilor Educ. Marilena Murtaza Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune, bunătate, frumos, si iubire, iar noi, oamenii creştini trebuie sa urmăm acest Model. Cât aceasta este începută la o vârstă mai fragedă, valoarea sa va fi mai mare. Pentru a face copilul să ajungă aceste valori ale umanităţii este necesară încă din grădiniţă să se faca educaţia religioasă. De mic, copilul vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, este bine să le cunoască. Atâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. Educaţia religioasă a copiilor începută de la cea mai fragedă vârstă intrucât primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului. Cine sunt Sfintii? întrebăre pe care o descoperă de la preoţii invitaţi sa participe la activitaţi. Sfintii sunt acele persoane care pe pamânt s-au straduit sa câstige împaratia cereasca, trecând în viata de dincolo “întrarmati cu credinta si nadejdea în Dumnezeu, încalziti de focul dragostei si învesmântati cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de traire crestina si de desavârsire morala… luceferi mult luminosi ai crestinatatii, mostenitori ai împaratiei ceresti, locuitori ai raiului, flori nevestejite ale Bisericii lui Hristos” . Sfintii sunt aceia care fac legatura între cer si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatura îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de fata la înfricosata si fara de sânge jertfa a Sfintei Împartasanii”. Îngerii si sfintii împreuna constituie “Biserica Cereasca” triumfatoare, al carei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în organizarea Bisericii. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuală. Sfinţii cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu se lucrează, merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători în care se poate lucra. Cei mai cunoscuţi Sfinţii de către creştini sunt: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Sfântul Dimitrie a trăit în Grecia, era voievod al cetăţii şi propovăduia pe credinţa creştină. Descoperind aceasta, Împăratul îl aruncă în închisoare, unde suferă pentru Hristos. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate oştile îngereşti, se prăznuiesc la data de 8 noiembrie. Prin sfinţii îngeri, Dumnezeu i-a ajutat pe oameni în diferite împrejurări. Fiecare om când este botezat primeşte un înger păzitor care îl păzeşte de rele şi îl ajută să împlinească faptele bune. Sfântul Apostol Andrei era frate cu Sfântul Apostol Petru. Ei se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Apostol Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. El a stat într-o peşteră. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în judeţul Constanţa. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”. în apropierea peşterii se află un pârâiaş, ce poartă numele „pârâiaşul Sfântului Andrei”. Acest Apostol este amintit într-un colind: „Ne daţi ori nu ne daţi/ Că mergem în altă casă Unde Sfânt Andrei ne lasă/ Şi neface tolba grasă”. Este important de amintit si, balada „Peştera Sfântului Andrei”. Balada Peştera Sfântului Andrei „Colo pe grindei/ Crâng de alunei/ Văl de arţărei,/ Sfântă mănăstire,/ Loc de tăinuire,/ Se piteşte-n tei/ Casa lui Andrei ...De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce-n tei/ Casa lui Andrei/ La schitu din tei,/ Crucea lui Andrei./ Cine că-mi venea/ Şi descăleca?/ Venea Decebal/ Călare peun cal,/ Sfinţii că-i găsea/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina,/ Nici cruce-şi făcea.La schitu din tei,/ Crucea lui Andrei./ Traian că venea,/ La slujbă şedea,/ Slujba asculta/ Şi îngenunchea,/ Cruce nu-şi făcea/ Şi nu se-nchina./ Pe murg călărea/ Şi calea-şi lua/ La 237 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cetatea lui/ A trofeului...Iar Sânt’ Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun’ Dumnezeu.” Sfântul Mare Ierarh Nicolae se sărbătoreşte la 6 decembrie. Virtutea lui cea mai mare era dragostea pentru cei săraci şi nevoiaşi pe care îi miluia de multe ori.

“Sfinţii ortodoxiei - modele de urmat” Prof. Răducioiu Emilia Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”Râmnicu Vâlcea Nu există artă mai frumoasă ca arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său.” Sf. Ioan Gură de Aur Din cea mai fragedã vârstã, copilul manifestã predispoziţie spre religiozitate; el este capabil de trãiri religioase, care nu poartã încã forma unei manifestãri exterioare. Aceastã predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta prin educaţia religioasã. Religiozitatea copilului nu este identicã cu cea a adultului. În copilãrie , ea se bazeazã pe trãirile date de modul sãu „religios “de viaţã, iar la adult, pe o trãire intensã şi o atitudine spiritualã. Educaţia religioasã trebuie sã înceapã din copilãrie deoarece, fãrã aceasta, copilul creşte ascultând cel mult legea morala naturalã. Este cunoscut cã în copilãrie, omul poate fi uşor influenţat religios – moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în copilãrie rãmân de multe ori valabile pentru întreaga viaţã. În perioada micii copilãrii rolul hotãrâtor în educaţia religioasã a copilului îl are familia. Trãirile religioase din aceastã etapã pot deveni hotãrâtoare pentru întreaga viaţã. Acum, copilul observã şi înregistreazã actele religioase şi morale pe care le vede în familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imitã cu fidelitate şi încredere atitudini, gesturi, cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea el crede cã tot ce face omul matur este bine. Rezultã deci faptul cã pãrinţii şi creştinii maturi au datoria de a fi modele de comportament pentru copii şi de a nu sminti pe nici unul dintre ei. Educaţia religioasã nu va rãmâne o problemã specificã fiecãrui individ. Ea are drept obiectiv cultivarea şi dezvoltarea religiozitãţii la individul copil sau adult. Esenţa religiei constã în fenomenul de credinţã. Educaţia religioasã se poate realiza direct, prin

238 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat instrucţie, prin însuşirea teoreticã a fenomenologiei religioase, a adevãrurilor de credinţã cuprinse în marile scrieri sau canoane. De altfel, între credinţă şi educaţie, relaţiile sunt de un tip special. Succesul unui act educativ este dat şi de insistenţa cu care educatorul îşi imaginează contururile personalităţii viitoare şi meditează adânc la toate detaliile acestui profil, fără nimic în plus sau în minus, profil ce poate căpăta valoare operaţională fiind luat drept ghid şi model corector, atât pe traseul ce-l are de parcurs, cât şi pentru scopul ce-l are de atins. Elevul are nevoie de credinţă – dar nu prin minciună, frică, inoculare - că ceea ce face este bun, corect, dezirabil. Trebuie să se încreadă în omul de lângă el, trebuie să consimtă că modelul ce-l are în faţă – dascălul – este unul ce merită a fi urmat. Prin personalitatea lui, prin însuşirile ce-l caracterizează, profesorul de religie realizează postulatele Bisericii, prin el se realizează funcţia catehetică a Bisericii.

Calea credinţei, demnă de urmat Prof. Ioana Gheorghiţă Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3, Râmnicu Vâlcea Religia creştină ne-a fost adusă în dar de Mântuitorul nostru, Cel ce a fost numit de apostolii săi , şi apoi de toată istoria creştină, Învăţătorul, Acel Pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul ,morala, credinta şi iubirea. Din fragedă copilarie, omul trebuie format în spiritul credinţei, iubirii, binelui, adevărului, dreptăţii, iar aceasta se realizează în grădiniţă şi în şcoală în cadrul unor activităţi ce vizează predarea unor elemente de educaţie religioasă. Cunoaşterea simbolurilor religioase şi a personajelor biblice, a vieţii şi activităţii acestora şi mai cu seamă cunoaşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a importanţei Acestuia în viaţa creştinului sunt obiective ale educaţiei religioase ce pot fi atinse atât în activităţile din grădiniţă cât şi în cadrul orelor de dirigenţie din şcoală. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Copiii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i fac foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor. Încă din cea mai fragedă vârstă, educaţia religioasă pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în acele momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi. Educaţia religioasă este una din cele mai importante surse în descoperirea valorilor morale şi un real ajutor în educarea copiilor, conducând la aflarea multor răspunsuri la întrebările acestora. Şi totuşi, din nefericire, de multe ori întâlnim şi la copii o formă sau alta de egoism, dispreţuirea copiilor mai săraci şi simpli , ca urmare a poziţiei sociale şi situaţiei financiare a părinţilor, lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite , ca rezultat ,de obicei, al unei educaţii greşite. Dar noi, dascălii, trebuie să ne asemănăm grădinarului, care în perioada potrivită a anului, tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor. Acelaşi lucru trebuie să îl facem cu copiii noştri. Inima copilului poate fi comparată cu o grădină, iar cadrele didactice cu nişte grădinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori să cureţe la vreme grădina de buruienile păcatelor şi de neghina obişnuinţelor rele. Bibliografie 1. ,,Îndrumator pentru elemente de educaţie religioasă în învăţământul preşcolar” Bucureşti, 1999, Ed. ,,Grafika Print,, 2. Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 3-4/2005, Bucureşti , Ed. ,,Coresi ” , 2005, pag. 152-157; 3. P. S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor” , Bucureşti, Biblioteca Teologică Digitală , 2005

239 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Prooroc Daniel Prof. Boncan Ruxandra Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

Robia babiloniană 



Datorită căderii repetate în păcate mari, Dumnezeu a îngăduit ca Israel să fie cucerit de babilonieni, iar mulţi evrei să devină robi. Nabuccodonosor al II-lea, în 597 î.Hr. a cucerit Ierusalimul, distrugându-l complet după zece ani– ca represalii la o rascoală a locuitorilor săi, iar pe supravieţuitori i-a adus în „exilul babilonian”. Exilul babilonian - perioada în care evreii au fost robi în Babilon. El s-a încheiat în anul 538 î. Hr., după căderea Babilonului în faţa regelui persan Cirus cel Mare, care a dat permisiunea evreilor să se întoarcă în provincia Yehud și să-şi reconstruiască Templul, dar cei mai mulţi evrei au ales să rămână în Babilon.

Distrugerea Ierusalimului de către babilonieni, imagine din Cronica Nuremberg

240 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

IMPERIUL BABILONIAN

BABILONUL ANTIC

Nr. 1 - Noiembrie 2013

241 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



 



Babilonul este perceput ca unul dintre cele mai faimoase orase ale Antichitatii, fiind renumit pentru frumuseţe şi splendoare Numele BABILON provine de la termenul "bab-ili", care s-ar traduce prin “Poarta Zeilor". Se credea că pe aici zeii puteau coborî oricând pe pământ, dar şi invers, o posibilitate pentru oameni de a urca la zei. În 331 î.Hr. Babilon a fost cucerit de Alexandru cel Mare, care, după întoarcerea dintr-o campanie în est a murit. Babilon a fost distrus şi ars în 130 î.Hr. Pentru construirea oraşului Bagdad s-au folosit materiale de la faimosul oraş istoric Oraş blestemat de profeţii evrei

Grădinile suspendate din Babilon 



242 | 367

Grădinile suspendate ale Semiramidei reprezintă una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, fiind construite de regele Nabucodonsor al II-lea (605-562 î.Hr.) După informaţiile istoricului Diodor, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 metri Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camerele răcoroase pentru familia regală.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

ÎMPĂRATUL NABUCCODONOSOR al II-lea



Nr. 1 - Noiembrie 2013

Regele babilonian, Nabucodonosor, şi-a ales dintre robii evrei câţiva tineri, frumoşi şi învăţaţi, pentru a-i sluji la curte. După 3 ani de instruire, în final a fost ales Daniel, precum şi cei 3 prieteni ai săi, Anania, Azaria şi Misael.

243 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Proorocul Daniel 



 



Cel mai important profet din timpul robiei babiloniene, fiind singurul înţelept care a explicat visul regelui Nabuccodonosor, spunându-i că Dumnezeu îi va lua regatul si în scurt timp se va nărui, ceea ce l-a făcut pe rege să exclame: “Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi descoperitorul tainelor...” Daniel cunoştea cinci limbi (ebraica, sumeriana, babiloniana, aramaica, persana). Prin exemplul vieţii şi-a dovedit credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu Pentru credinţa lui statornică, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Daniel cu darul profeţiei şi cu puterea de a tâlcui visele şi viziunile. Pe durata „robiei babiloniene” (70 de ani), evreii şi-au schimbat total atitudinea religioasă, devenind dintr-un popor înclinat spre idolatrie, un popor cu o credinţă monoteistă puternică. ICOANA SFÂNTULUI DANIEL



244 | 367

Numele Daniel înseamnă “Dumnezeu este Judecătorul” Sfântul Daniel este sărbătorit anual pe data de 17 decembrie

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Daniel în groapa cu lei 



Datorită înţelepciunii, priceperii şi dreptăţii sale, regele dorea să-l numească guvernator al imperiului său, ceea ce a atras invidia multora. La insistenţa acestora regele va da o poruncă prin care toţi supuşii să i se închine timp de o lună, doar lui. Întrucât Daniel Îl slujea în continuare pe Dumnezeu, a fost condamnat, fiind aruncat în groapa cu lei. Îngerul Domnului a legat gura leilor, Daniel ieşind astfel nevătămat.

Salvarea celor 3 tineri (Azaria, Anania, Misael) din cuptorul încins

Nr. 1 - Noiembrie 2013

245 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf. Prooroci Daniel, David şi Solomon

Nabucco     

246 | 367

Nabucco este o operă compusă de Giuseppe Verdi în 1841 Premiera a avut loc la Teatro alla Scala ("Scala") din Milano la 9 martie 1842. Durata operei: 2 1/4 ore. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Cele două teme principale ale acţiunii operei sunt dorinţa de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor din Babilon, precum şi aroganţa şi nebunia personajului principal Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic şi la pedepsirea cu pierderea minţilor. Spre sfârşitul operei el însă îşi revine, adoptă credinţa în Iahve, Dumnezeul evreilor, şi eliberează pe evrei din robie. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfânta Muceniță Ecaterina Educ. Damu Ioana Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

A MUCENIŢĂ ECATERINA

Istoria omenirii şi a Bisericii cunoaşte apariţia unor genii, persoane înzestrate cu daruri extraordinare, care au intervenit, uneori chiar din copilărie, în diferite domenii de activitate şi au adus schimbări profunde: Sfânta Ecaterina este un fel de geniu în viata spirituală şi în istoria Bisericii.  Sfanta Muceniţă Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian, la începutul veacului al IV-lea. Era de fel din din Egipt, din cetatea Alexandriei, un mare centru cultural, politic şi economic al antichităţii. Era fiica unui principe alexandrin pe nume Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat într-un mod strălucit toată învăţătura şi ştiinţa greacă şi latină a acelor vremuri, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase). Dar nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei.  Dincolo de acest renume, Ecaterina rămăsese o persoană modestă, cu un suflet împodobit de cele mai alese virtuţi. Era creştină şi pentru aceasta căuta să atragă la credinţă cât mai mulţi oameni, prin talentul cuvintelor sale.



Viaţa şi educaţia

Tineri din cele mai bogate familii ale imperiului cereau mâna frumoasei Ecaterina, dar nici unul nu a fost

Educ.Damu Ioana ales. Le-a spus părinţilor se va căsători decât cu acela care o va depăşi în celebritate, bogăţie, frumuseţe şi înţelepciune Grădiniţa P.P.Traian Rm.Vâlcea  Mama Ecaterinei, creştină în ascuns, a trimis-o la un Sfânt Părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea 

într-o peşteră, nu prea departe de oraş. După ce a ascultat-o pe Ecaterina, părintele i-a spus că el cunoaşte un tânăr care o depăşeşte în toate: "Frumuseţea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creaţia se supune înţelepciunii lui, bogăţiile lui sunt răspândite în întreaga lume, - ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporeşte nespusa sa nobleţe". Imaginea cerescului Mire produse în mintea tinerei fecioare o dorinţă arzătoare de a-l vedea. La despărţire, i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi a sfătuit-o să se roage cu credinţă către Regina Raiului - Maica Cerescului Mire – pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.

Ecaterina s-a rugat toată noaptea şi i-a fost dat să o vadă pe Preasfânta Fecioară, care, i l-a trimis pe divinul său Fiu să o vadă. Dar Fiul şi-a întors faţa de la ea spunând că El nu o poate privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, calică şi fără minte ca oricare alta — fără să fie spălată cu apa Sfântului Botez şi fără pecetea Duhului Sfânt. Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învăţat-o credinţa creştină şi a îndemnat-o să-şi păstreze puritatea şi integritatea şi să se roage neîncetat; apoi, asupra ei, a săvârşit taina Sfântului Botez. Apoi, i s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul. Acum, Domnul a privit-o cu tandreţe şi i-a dat un inel — un dar nespus de frumos de la Mirele Ceresc

Nr. 1 - Noiembrie 2013

247 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



În timpul acesta, împăratul Maximinus a mers el însuşi în Alexandria pentru o sărbătoare păgână. Sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă şi cu o participare foarte numeroasă. Ţipetele animalelor sacrificate, fumul şi mirosul jerfelor, focurile aprinse neîncetat şi agitaţia mulţimilor copleşeau Alexandria. De asemenea, erau aduse şi jertfe umane-pentru că aveau grijă să îi arunce în foc pe acei adepţi ai lui Hristos care nu îl lepădau în timpul torturilor. Iubirea Sfintei pentru mucenicii creştini şi dorinţa ei arzătoare de a le uşura soarta au făcut-o pe Ecaterina să meargă la marele preot păgân şi conducător al imperiului, împăratul-persecutor Maximinus. Prezentându-se singură, Sfânta şi-a mărturisit credinţa într-un singur Dumnezeu adevărat şi cu multă înţelepciune a denunţat greşelile păgânilor. Frumuseţea fecioarei l-a captivat pe împărat. Pentru a o convinge şi ai arăta superioritatea credinţei păgâne, împăratul a poruncit strângerea a 50 din cei mai învăţaţi oameni ai imperiului, dar Sfânta i-a învins cu înţelepciunea ei, astfel încât ei înşişi au crezut în Hristos. Sfânta Ecaterina i-a întărit cu semnul crucii, iar ei au acceptat cu curaj moartea pentru Hristos fiind arşi din porunca împăratului.  Maximinus, nemai sperând să o convingă pe Sfântă, a încercat să o ademenească promiţându-i bogăţii şi faimă. Primind un refuz hotărât, împăratul a ordonat să fie supusă unor teribile torturi şi apoi a aruncat-o în închisoare. Împărăteasa Augusta, care auzise multe despre Sfântă, a dorit să o vadă. Convingându-l pe comandantul armatei să o însoţească cu un detaşament de soldaţi, Augusta a mers la închisoare. Împărăteasa a fost impresionată de tăria de spirit a Sfintei Ecaterina, a cărei faţă era învăluită de Harul Dumnezeiesc. Sfânta Mucenică a explicat învăţăturile creştine noilor-sosiţi, iar ei, crezând, au fost convertiţi la creştinism.

În ziua următoare, iarăşi au adus mucenica în faţa curţii de judecată, unde, sub ameninţarea că va fi trasă pe roată, au îndemnat-o să se dezică de credinţa creştină şi să aducă jertfe zeilor. Sfânta l-a mărturisit cu tărie pe Hristos şi ea însăşi s-a apropiat de roata de tortură, dar un înger a lovit instrumentele de tortură, care s-au rupt în bucăţi, în timp ce mulţi păgâni treceau pe alături. Văzând această minune, împărăteasa Augusta şi curteanul Porfirie împreună cu 200 de soldaţi au mărturisit credinţa lor în Hristos în faţa tuturor, apoi fiind decapitaţi. Maximinus a încercat iarăşi să o ademenească pe Sfânta Mucenică, propunându-i să se căsătorească cu el, şi iarăşi a avut parte de un refuz. Sfânta Ecaterina şi-a mărturisit cu tărie fidelitatea faţă de Mirele Ceresc, Hristos, şi apoi după o rugăciune către El, ea însăşi şi-a pus capul pe butuc sub sabia călăului strigând “Săvârşeşte-ţi porunca”. Şi a curs din rana ei lapte în loc de sânge, iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri ... Şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în Slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, într-o dumnezeire împărăţeste în veci

248 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



În secolul IX sau X, printr-o descoperire minunată, venerabilul cap al Sfintei Muceniţe împreună cu mâna stângă au fost găsite şi duse cu mult respect în biserica din Mănăstirea Sinai, zidită de împăratul Iustinian cel Mare în secolul IV. 

Un fragment din Moaştele Sf. Ecaterina se găseşte şi la biserica Sf. Ecaterina din Bucureşti

Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare; Bucură-te, dulce privighetoare; Bucură-te, frumuseţe netrecătoare; Bucură-te, mieluşea încântătoare; Bucură-te, minte înaltă; Bucură-te, tânără prea învăţată; Bucură-te, fecioara blândă şi înţeleaptă; Bucură-te, inima tare şi neîntinată; Bucură-te, laudă învăţaţilor; Bucură-te, dulceaţa maicilor; Bucură-te, mângâierea săracilor; Bucură-te, aparătoarea bătrânilor; Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos! Acatistul Sf. Ecaterina - Icosul 1

Bibliografie: Viaţa şi acatistul Sfintei Mc. Ecaterina, Părintele Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura Agapis, Bucureşti, 2001  Revista sărbători creştine, 24 noiembrie 2008  http://ro.orthodoxwiki.org 



Nr. 1 - Noiembrie 2013

249 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir Prof. Elena Rotomeza Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

Între toti sfinții, cei ce au o imensă putere de întărire a dragostei noastre față de Domnul si Mântuitorul Iisus Hristos și de Sfânta Sa Biserică sunt martirii și mucenicii, cei care au plătit cu viața apartenența la Hristos, adevărați eroi ai religiei creștine. Sângele lor are puterea unui glas de trâmbiță ca și noi să ieșim victorioși din lupta cea mareși grea cu păcatul pentru mântuirea sufletelor noastre.

Martirii au suferit cu un curaj uimitor toate torturile și pedepsele imaginate de fanatismul și brutalitatea unei lumi care ura pe creștini și pentru care viata lor nu valora nimic. La suferințele fizice se adaugau și cele morale, ale rudelor și prietenilor lor. Martirii le-au suportat cu un eroism unic, stârnind uneori chiar admiratia pagânilor. Atitudinea lor în fața morții era vrednică de toată lauda, ei murind fără revoltă, fără orgoliu, senini, rugându-se încrezători în dreptatea cauzei lor sfinte. Murind pentru Hristos, martirul cel mai sfânt, sângele vărsat șterge toate păcatele. El este un botez - al sângelui - de care mii de persoane s-au învrednicit în Biserica veche. Între aceștia, la loc de cinste, se află Sfântul Mare Martir Dimitrie, izvorîtorul de mir, patronul Tesalonicului.

250 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mormântul Sf . Dimitrie, Tesalonic



Sfântul Mare Martir Dimitrie s-a născut în cetatea Solunului- Tesalonicul de astăzi, din părinţi credincioşi, tatăl său fiind conducătorul cetăţii. Dimitrie era creştin, ca şi tatăl său, în casa căruia văzuse pentru prima oara două icoane sfinte: una cu chipul Mântuitorului, cealaltă cu acela al Maicii Domnului. Erau ascunse în-tr-o încăpere tainică în care va fi botezat Dimitrie.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

251 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Un tînăr creștin, scandalizat de crimele

gladiatorului Lie, favoritul împăratului, i-a cerut lui Dimitrie să se roage și să-l binecuvînteze, pentru a-l birui pe Lie. Făcîndu-i semnul crucii pe frunte, Dimitrie i-a spus lui Nestor: „Du-te, pe Lie îl vei birui și pe Hristos Îl vei mărturisi.“ Acest lucru s-a și întîmplat, căci Nestor, făcîndu-și cruce și spunînd: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajutămi!“, a reușit să-l înfrîngă și să-l străpungă cu lancea pe Lie. Înfuriat de moartea favoritului său, împăratul a poruncit să i se taie capul lui Nestor, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. 

Tradiția mai spune că, în locul sîngelui, din trupul lui Dimitrie a început să izvorască mir frumos mirositor și tămăduitor de boli. Se pare că Dimitrie a fost înmormîntat inițial la Sirmium. În urma vindecării sale miraculoase, guvernatorul Iliricului, Leontie, a mutat moaștele sale la Tesalonic, construind o frumoasă biserică în cinstea lui. Ziua mutării moaștelor, 26 octombrie 413, a devenit ziua de prăznuire a Sfîntului. 

252 | 367

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a suferit martiriul în jurul anului 300, în timpul împăratului Dioclețian. O tradiție tîrzie afirmă că era un bărbat renumit prin cultura și viața lui demnă. Împăratul Maximian, asociatul la domnie al lui Dioclețian cu titlul de cezar, l-a numit proconsul în Grecia, dar, aflînd că este creștin, l-a supus unor chinuri îngrozitoare. Deși se afla în închisoare, Dimitrie a continuat să mărturisească pe Hristos și să condamne închinarea la idoli, încît mulți se adunau să îl asculte. Pentru a-i pedepsi pe creștini, care erau din ce în ce mai numeroși, împăratul a organizat mai multe lupte între gladiatori bine pregătiți și creștini. Nefiind antrenați, aceștia erau victime sigure. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Locul unde a fost ucis Dimitrie

MoaČ&#x2122;tele SfÄ&#x192;ntului Dimitrie

Nr. 1 - Noiembrie 2013

253 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

CINE ESTE SÂMEDRU? 

Sfântul Dumitru, numit în popor Sâmedru, este un crescător de animale stăpân pe jumătate de an şi pe iarna care vine, aşa cum Sfântul Gheorghe este stăpân pe cealaltă jumătate de an. Cei doi umblă pe pământ împreună pentru că au încheiat un legământ: Sângeorgi trebuie să înfrunzească codrul până la 23 aprilie, iar Sâmedru să-l desfrunzească până la 26 octombrie.

PATRONUL PĂSTORILOR 

Sfântul Dumitru a devenit patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care se apropie. Anul seamănă cu o casă cu două uşi: una stă descuiată o jumătate de an şi este păzită de Sf. Gheorghe, iar pe cealaltă o deschide Sf. Dumitru, când îi vine ziua. Aşa cum s-a înţeles cu Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi la sărbătoarea recoltei.

OBICEIURI PASTORALE 

254 | 367

Ciobanii aruncă un topor între oi să afle cum va fi vremea: rea, dacă lângă topor se aşază o oaie neagră, bună, dacă oaia este albă. Sau pândesc toată noaptea oile care dorm şi, dacă dimineaţa se trezeşte întâi o oaie albă care pleacă spre sud, iarna va fi grea, dacă se trezeşte o oaie neagră şi pleacă spre nord,iarna va fi uşoară. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

OBICEIURI POPULARE 



În ajunul sărbătorii Sf. Dimitrie, oamenii aprind focuri în curți. Peste acestea obișnuiesc să sară copiii, pentru a fi sănătoși sau tinerii, pentru a se căsători. Cărbunii rămași sunt sfărîmați și presărați prin grădini și livezi, pentru ca anul ce va veni să fie îmbelșugat. Se crede că dacă este belșug de gutui și nuci, iarna va fi grea. În această zi se fac pomeni pentru morți, femeile împărțind copiilor nuci, mere, struguri și prune uscate. Ziua propriu-zisă a Sf. Dimitrie este considerată un adevărat indicator meteorologic. Dacă este frig, iarna va fi bună. Dacă este nor, vânt și ploaie, va fi zăpadă multă, ger și o iarnă lungă. Ce se mai face de Sâmedru: se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos, pieptănatul nu este însă slobod, căci e primejdios de lup.

TROPARUL SF. DIMITRIE 

Mare apărător te-a aflat în primejdii lumea, pe tine Purtătorule de chinuri, cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai zdrobit și la luptă îndrazneț ai făcut pe Nestor, așa, Sfântul Dimitrie, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă

SEMIFICAȚIA NUMELUI



Dumitru - Pe 26 octombrie este cinstit Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, iar pe 27 facem pomenirea Cuviosului Dimitrie cel Nou Basarabov (din Basarabi), ocrotitorul Bucurestilor. Originea numelui e greceasca si aminteste de vechea zeita Demeter. Crestinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, „maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronuntat in neogreaca dimomitir. La noi, pe langa numele barbatesti Dumitru, Dimitrie (cu prescurtari ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima si diminutive ca Mitrus, Mitrut, Mitrel, Mitrica, Mitus, Mitel, Mitica, iar uneori Mitty, sub influenta occidentala), exista si numele femeiesc Dumitra (de unde Mita si alte forme diminutivate), inca de oarecare raspandire in mediul rural.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

255 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Apostol Andrei Elev: Ceaușoglu Eduard cls a VII - a D Îndrumător: bibliotecar Statie Daniela



După înălţarea lui Hristos la Cer, lucrarea de Mântuire a continuat prin coborârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli cărora le-a dat puterea şi înţelepciunea necesară de a vesti Evanghelia.



256 | 367

Numele de Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă viteaz bărbat. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, localitate situată la ţărmul lacului Ghenizaret, în Nordul Ţării Sfinte.



Pe la sfârşitul secolului I d.H, Sfântul Apostol Andrei numit „Cel întâi chemat” la apostolie, a predicat Evanghelia lui Hristos în misiunea sa creştină în Bizanţia,Tracia, Scythia Minor (Dobrogea de azi).



Nr. 1 - Noiembrie 2013

Potrivit scrierilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al evangheliei la getodaci. El a convertit la creştinism numeroşi localnici. 257 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit în oraşul Patras cu capul în jos, pe o cruce in forma de X căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Apostol Andrei".

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României". Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească naţională.



258 | 367

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitor spiritual al românilor, este sărbătorit la data de 30 noiembrie în toată lumea.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Sfântul Apostol Andrei a trăit alături de ucenicii săi o mare parte a vieţii într-o peşteră din judeţul Constanţa.



Peştera Sfântului Andrei este situată la 4 km de Localitatea Ion Corvin Constanta Ostrov, e considerat primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre.



Nr. 1 - Noiembrie 2013

Pe teritoriul ţării noastre au rămas semnele trecerii Sfântului Andrei: - Locuinţa

259 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



- Patul pe care Sfântul Andrei se odihnea



Altarul

- Crucea din Altar

260 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



- Lângă aceste izvoare şi lângă peştera unde a trăit Sfântul Apostol Andrei s-a ridicat o măreaţă mănăstire, loc de închinăciune pentru creştinii din Dobrogea.

Moaştele Sfântului Apostol Andrei se află în catedrala de la Patras din Grecia.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

261 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinții Ortodoxiei - modele de urmat Elev: Gîjulete Andrei Prof. îndrumator: Bîrzescu Cătălin Colegiul Tehnic Energetic

Sfinţii ortodoxiei-modele de urmat

Dincolo de realităţile lumii în care trăim, copilul- viitorul adultfiinţează şi se dezvolta în conformitate cu anumite mobiluri intelectiv- practice. Trăind într-o societate modernă, în care valorile morale par a nu mai fi actuale

262 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Graţie înţelepciunii divine, omul deţine prin creaţie facultăţile afectiv intelective pentru a tinde inconştient către divinitate, de a o căuta şi de a simţi imperios nevoia de a o asimila în sufletul său. Rămâne în sarcina adulţilor în general şi a educatorilor în special modelarea sufletelor copiilor noştri, care au nevoie de această legătură indisolubilă cu divinitatea.

Prima piatră pusă la temelia vieţii moral- religioase este pusă de către părinţi, în familie, pe acest fundament zidind ulterior dascălii. Cel mai productiv teren pentru sădirea credinţei în Dumnezeu este sufletul copilului. Educaţia religioasă este fundamentală pentru formarea personalităţii unui copil. Prin trasarea unor directive religios- morale se asigură un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista.

Este cunoscut faptul că în copil orice om poate fi uşor educat moral, iar deprinderile bune formate de timpuriu rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă. Şi cum importante pentru copil sunt exemple, trebuie să aibă o paletă largă de modele, eventual religioase care să-l ajute în cultivarea forţelor de care dispune omul ca fiinţă psiho-fizică. Nr. 1 - Noiembrie 2013

263 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

<<Lăsaţi pruncii să vină la mine şi nuI opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia Cerurilor…>> . Este îndemnul Modelului Suprem de sfinţenie, Iisus Hristos. Pentru a-l îndruma pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii, întruchipate de Iisus Hristos, este necesară educaţia religioasă încă din grădiniţă. <<Lăsaţi pruncii să vină la mine şi nu-I opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia Cerurilor…>> . Este îndemnul Modelului Suprem de sfinţenie, Iisus Hristos. Pentru a-l îndruma pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii, întruchipate de Iisus Hristos, este necesară educaţia religioasă încă din grădiniţă.

264 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Cu siguranţă că, mişcaţi de exemplul sfinţilor, vom căuta şi noi ca prin faptele şi viaţa noastră de zi cu zi să-i urmăm printr-o trăire cât mai fidelă a Evangheliei!

Nr. 1 - Noiembrie 2013

265 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinții ortodoxiei - stâlpi ai ortodoxiei Deftu Irina-Marinela Deftu Floriana-Raluca Colegiul Național „Barbu Știrbei”, Călărași

•

Datori suntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de vreme ce ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, sau făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururi pentru mântuirea și ocrotirea noastră. Dar mai ales Sfinților Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i lăuda și a săvârși pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie și cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cântări de laude și de mulțumire și a le cinsti duhovnicește. Pentru că ei, de toată lumea lepădându-se și de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osârdia și cu tot sufletul, s-au făcut urmăritori ai sfintei și dumnezeieștii vieți, cum și petrecerii lui Hristos pe pământ și, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat și patimilor, răstignirii, morții, învierii și înălțării Lui la cer.

Apoi și cu putere de sus s-au îmbrăcat și cu limbi de foc s-au îmbogățit, făcându-se din pescari, apostoli și din vânători de pești, vânători de oameni, după cum Însuși Domnul le-a făgăduit, zicând: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi vânători de oameni”. Apoi ca niște cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat și pe neamuri le-au întors din rătăcire și de la închinarea de idoli, la cunoștința adevăratului Dumnezeu le-au adus, prin fiecare țară, cetate, sat și loc, răbdând bătăi, chinuri, vărsări de sânge și moarte în fiecare zi.

266 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

•

Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicând: „Întru osteneli multe, întru bătăi cu covârșire, în temniță cu prisosință, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte și o zi am fost întru adânc; în călătorii de multe ori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăți, în primejdii prin pustietăți, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși. Întru osteneală și în trudă, în privegheri de multe ori, în foame și în sete; în postiri de multe ori, în frig și fără haine”.

• Și acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la desăvârșire și de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Și-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră. Deci, pentru aceasta suntem datori a le mulțumi Sfinților Apostoli, a-i cinsti și a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putință să-i cinstească. Și încă îi va cinsti mai ales când va ședea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci și ei vor ședea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

267 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Slăvitul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Betsaida, care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminție i se trăgea și neamul. Cetatea era mică și neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, și a lui Filip, s-a făcut renumită și slăvită. Și se numea evreiește Betsaida, ce se tâlcuiește „casa pescarilor”. După cuviință se numea așa, căci altfel era patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei și Filip, care au prins pește până au aflat adevărul, Care este Hristos. Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac, anume Iona (Porumbel), care, fiind sărac, a învățat pe fiii săi meșteșugul său.

• Căci Iona era pescar și prindea pești în Marea Galileii și prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învățat meșteșugul tatălui său și după aceasta și-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare. • Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan și propovăduiește credința și pocăința, Andrei s-a dus la dânsul și i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalți, să petreacă în tulburările și grijile lumii. Căci auzind cuvintele proorocești și având sufletul său curățit de păcate, a cunoscut îndată că învățătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu și că este pricinuitoare de mântuire. Pentru aceasta i-a și urmat cu toată inima și cu totul și-a afierosit mintea sa învățăturii lui Ioan. • Deci, dumnezeiescul Înaintemergător, vrând să înalțe gândul ucenicilor lui întru mai multe cugetări și să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător și propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei și pe un altul, care zic unii că ar fi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, și a mers cu dânșii acolo unde se afla atunci Hristos. Și văzându-l pe El, a zis: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.

268 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Deci, pentru ca să nu se întâmple ca ucenicii lui să rămână fără să cunoască desăvârșit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi, care erau mai înalți cu înțelepciunea. Deci Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalți apostoli, fiind chemat la învățătura lui Hristos, pentru care s-a și numit „întâi chemat”. Căci Andrei a înțeles mai înainte din cărțile cele proorocești că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe șchiopi umblând, dracii izgonindu-se, pe morți sculându-se din groapă, mai cu înlesnire decât din somn, numai cu porunca și cuvântul lui Hristos; asemenea și porunca celelalte minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul. • După ce-a văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredințat și s-a întărit în cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înțelept și priceput, Apostolul Andrei socotea că, deși proorocii cei de demult au făcut câteva minuni, nu le-au făcut cu stăpânire ca Hristos, ci cu rugăciune și cerere către Dumnezeu.

• Iar Hristos cu cuvintele „ție îți zic” și cu alte cuvinte ca acestea stăpânitoare, făcea minunile Sale. • Văzând apostolul că Hristos își punea mâna Sa pe ochiul orbului și vedea, poruncea dracilor și ca niște fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umbla pe mare ca pe uscat și alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut și a crezut negreșit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărțit al lui Hristos. Avea încă și osârdie multă și râvnă înfocată, încât dorea să și moară pentru numele Lui. • Multe sunt călătoriile și drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăți și prin sate, în care, semănând cuvântul cunoștinței de Dumnezeu, a secerat spicele bunei credințe. • Acum șade la masa cea gătită lui, după făgăduința cea nemincinoasă, ca să mâncați și să beți la masa Mea, întru Împărăția Mea. Și se roagă neîncetat pentru noi, cei luminați prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne și curățindu-ne să ne învrednicim și noi aceleiași Împărății, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava și închinăciunea, împreună și Părintelui Său, Celui fără de început, și Preasfântului, Bunului și de viață făcătorului Său Duh.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

269 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Această floare duhovnicească de mare preț și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și „armaș”, adică făcător de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al cărei nume nu ne este cunoscut, se îngrijea de casă și de buna creștere, în frica de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița). • Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Dar, neavând ei copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragostea pentru mirele ei Iisus Hristos încă din copilărie, ardea de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. • La aceasta o îndemna și duhovnivul ei, precum și firea ei singuratică, râvna pentru rugăciunea de taină și amintirea marilor sihaștri ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț - vechii ei sfătuitori. • Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești-Vrancea, iar după doi ani soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii. • Fiecare dintre viețuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind întărită de harul Duhului Sfânt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească. • După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora, care s-a retras în munți împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări. • După ce a trecut la Domnul stareța ei, fericta Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Buzăului și s-a retras în patria ei mult iubită din părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce mai întâi s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o ca, de va răbda asprimea vieții pustnicești, să rămână acolo până la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.

270 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit și de peștera care îi poartă numele până astăzi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa bărbătește mai mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite și năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gânduri și mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și ducea cele de trebuință.

• După un timp a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, dar umbrită de darul Duhului Sfânt.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

271 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Odată, năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, sa crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, încât i se lumina fața, iar trupul ei se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită astăzi „Fântâna Sfintei Teodora”.

• Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca să o împărtășească cu Preacuratele Taine, înainte de obștescul sfârșit. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut haină să se acopere, căci era goală și le-a poruncit să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

272 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede și dimineața au adus la peșteră pe Ieromonahul Antonie și ierodiaconul Alvrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi, părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea. • Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lor din satul Micăușeni-Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici spre închinare, primind ajutorul Cuvioasei.

• În anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Mănăstirii Pecersca din Kiev să le dăruiască sfintele moaște, în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești, ceea ce s-a făcut. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecersca, așezate în raclă de mult preț, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfânta Teodora din Carpați”.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

273 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

•

Cuviosul părintele nostru Antonie era de neam egiptean, născut din părinți de bun neam, care aveau avuție multă; și fiind ei creștini, creștinește îl creșteau și pe el. După ce a crescut și s-a făcut mare, sporind cu vârsta, n-a voit a învăța carte și a fi cu ceilalți copii; și ca un adevărat creștin, mergea cu părinții săi la biserică. El nu se lenevea ca un copil, nici după ce a sporit cu vârsta, ci se supunea părinților și luând aminte la citiri, gândea la folosul lor. După moartea părinților lui, rămânând singur cu o soră mai mică și fiind de 18 sau 20 de ani, se îngrijea de casa și de sora sa. Dar n-au trecut șase luni de la moartea părinților lui, și ducându-se la biserică, după obicei, îndreptându-și mintea, gândea cum apostolii lăsând toate, au urmat Mântuitorului, iar ceilalți vânzându-și averile lor, le aduceau și le puneau la picioarele apostolilor, spre a le împărți celor ce aveau trebuința; apoi gândea la aceasta, câtă răsplată este pregătită acestora în ceruri.

• Acestea gândind el, a intrat în biserică și se întâmplase atunci de se citea Evanghelia, și a auzit că Domnul a zis bogatului: „De voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți toate averile tale și le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie și vei avea comoară în ceruri”. Atunci Antonie, ca și cum de la Dumnezeu i-ar fi venit pomenirea sfinților și pentru dânsul s-ar fi făcut citirea, ieșind din biserică, a dăruit vecinilor din sat averile ce le avea de la strămoși și care erau 300 de pământuri bine roditoare; ca astfel în nimic să nu-l supere acestea pe dânsul și pe sora-sa; iar celelalte câte le avea mișcătoare, vânzându-le și adunând mult argint, l-a dat săracilor; apoi, oprind puțin pentru sora sa, a intrat iarăși în biserică și auzind în Sfânta Evanghelie pe Domnul zicând: „Nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine”, a ieșit din biserică, împărțind săracilor și argintul oprit pentru sora sa.

274 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Pe sora sa încredințând-o unor cunoscute și credincioase fecioare ca s-o crească și să petreacă acolo, el se îndeletnicea pe lângă casă în nevoințe și pustnicie; căci încă nu erau în Egipt dese mănăstiri și nici un monah nu știa pustia cea depărtată, ci fiecare din cei ce voiau viața cea retrasă, se nevoiau deosebit, nu departe de satul său. • Deci era atunci în satul cel mai apropiat de al lui Antonie, un bătrân care din tinerețe se nevoia în viața monahicească; pe acesta văzându-l Antonie, i-a râvnit fapta sa bună, deci, mai întâi a început și el a petrece în locurile apropiate de satul său; și nu numai pe acesta l-a râvnit, dar, dacă ar fi auzit că se află cineva din cei sârguitori și îmbunățiți într-un alt loc, se ducea și îl căuta, ca o albină înțeleaptă, ca să sugă florile și nu se întorcea la locul său, până ce nu-l vedea pe acesta; apoi ca o merinde luând fapta bună de la dânsul, se întorcea acasă. • Petrecând acolo în acest chip, își iscusea mintea ca să nu se întoarcă lui lucrurile părinților săi, nici pe rudeniile sale să le mai pomenească; ci tot dorul și toată sârguința s-o aibă spre căutarea pustniciei. Auzind că apostolul zice: „Iar cei ce nu lucrează să nu mănânce”, pentru aceea lucra cu mâinile sale, din care o parte cheltuia pentru dânsul, iar cealaltă o da săracilor și se ruga adeseori, auzind că liniștitorului se cade deseori a se ruga necontenit; căci atât de mult lua aminte la citire, încât nimic din cele scrise să nu rămână neînțelese de dânsul, ci toate să le țină minte; și astfel să i se facă mintea în loc de cărți.

• Astfel petrecând Antonie, era iubit de toți; el se supunea celor îmbunătățiți, către care se ducea și-i iubea pe toți; apoi deprindea în sine sporirea faptei bune și pustnicia fiecăruia; privind pe a unuia cu bucurie, urmând altuia cu rugăciunea, altuia cu nemâncare, iar altuia cu iubirea de oameni; și învăța de la unul privegherea, iar de la altul cinstirea; după aceea, se minuna de unul pentru răbdare, iar de altul pentru postirea și culcarea pe jos și reaua pătimire, vedea blândețea unuia și îndelunga răbdare a altuia; în sfârșit, urma după a tuturor bună credința întru Hristos, și însemna dragostea ce aveau între dânșii, unii către ceilalți. Astfel plin de pildele faptelor bune, se întorcea la locul sihăstriei sale. Deci, adunând în sine multe de la fiecare, se sârguia să urmeze pe ale tuturor. El nu voia să se arate că întrece în fapte bune pe cei de o vârstă cu dânsul, ca astfel aceia să se bucure. Deci, toți cei din sat iubitori de bine, pe care îi avea întru obișnuință, văzându-l astfel, îl numeau iubitor de Dumnezeu, și unii ca pe un fiu, iar alții ca pe un frate îl salutau.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

275 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Iar urâtorul de bine și pizmașul diavol nu suferea văzând un tânăr cu o nevoință ca aceasta. Ci, cele ce a cugetat să facă, a început asupra acestuia să le aducă. Mai întâi îl supăra pe dânsul ca din nevoințe să înceteze, aducându-i aminte de avuții, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceața desfătării și celelalte odihne ale vieții; și mai pe urmă, arătându-i asprimea faptei bune și cum că este mai mare osteneala ei. Îi punea în minte și neputința trupului și lungimea vremii, și în scurt timp, mulțime de gânduri a ridicat în mintea lui, vrând să-l depărteze de la gândirea lui cea dreaptă. • Dar vrăjmașul s-a văzut slăbind în scopul lui și mai ales biruindu-se de tăria lui Antonie, răsturnându-se de marea lui credință, și căzând jos prin rugăciunile acestuia cele dese; dar, bizuindu-se pe armele sale cele necurate, adică plăcerile trupești și cu aceasta fălindu-se asupra celor tineri, s-a apropiat de tânărul Antonie. Atunci, noaptea tulburându-l pe el, iar ziua atât de mult supărându-l, chiar cei ce-l vedeau simțeau lupta ce era între amândoi. Căci acela îi punea în minte gânduri întinate, iar el cu rugăciunile le răsturna pe acestea; când vrăjmașul îl momea, el socotind rușinea, cu credința, cu rugăciunile și cu postirile își îngrădea trupul; însă diavolul ca o femeie a voit să se închipuiască noaptea, și în tot chipul să-l urmeze și să-l amăgească pe Antonie. Dar el de Hristos aducându-și aminte și de bunurile date oamenilor printr-Însul, stingea cărbunii înșelăciunii celui rău.

• Sfântul Antonie cel Mare a fost omul lui Dumnezeu din tinerețe până la bătrânețe, mereu păzindu-și sârguința pustniciei și a nevoinței. • El nici de bătrânețe nu se biruia, ca să mănânce bucate mai grase, nici pentru slăbiciunea trupului său nu și-a schimbat chipul îmbrăcămintei sau măcar să-și spele picioarele cu apă. Și cu toate acestea, cu trupul său a rămas nevătămat. Pentru că ochii îi avea nevătămați și întregi, văzând bine și din dinți nici unul nu i-a căzut, decât numai unii s-au tocit până la gingii pentru multa vârstă; apoi cu picioarele și cu mâinile a rămas sănătos; se arăta mai bine și mai sârguitor decât toți cei ce întrebuințau multe feluri de hrană și multe feluri de haine. Pretutindeni era vestit și de toți era lăudat, și încă dorit de cei ce nu-l văzuseră.

276 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Acesta este semnul faptei bune și al sufletului său iubitor de Dumnezeu. Căci nu din scripturile lui, nici din înțelepciunea cea din afară, nici pentru oarecare meșteșug, ci pentru singură cinstirea de Dumnezeu, nu poate tăgădui nimeni. Căci s-a auzit de el în Spania, în Galia, la Roma, în Africa, el care era ascuns și ședea în munți.

• În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare.”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu numai în Moldova, dar și în Transilvania și în Țara Românească.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

277 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură în limba română despre viața sfintei o găsim în „Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643. • S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită. • Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o biserică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

• Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților. • Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a retras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în „Cazania” sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății n.n.) ce va să fie”. Ea „pururi suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta… ochii de lacrimi îi erau întunecați pururea”.

278 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”. Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: „N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”.

• Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. „Acolo”, continuă mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugată, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța…, cu lacrimi pământul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din locașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu. Și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc. • A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

279 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

•

Familia Sfântului Grigore de Nyssa este foarte cunoscută în istoria bisericească. Astfel, în familia sa găsim încă patru sfinți: Sfântul Vasile cel Mare – fratele său mai mare, Sfântul Petru de Sevasta – fratele său mai mic, Sfânta Macrina cea Bătrână – bunica sa, și Sfânta Macrina cea Tânără – sora sa. Sfântul Vasile cel Mare împreună cu Sfânta Macrina cea Tânără au avut un rol important în instrucția sa elementară. Pe primul, Sfântul Grigore de Nyssa, îl stima foarte mult și îl numea „Tatăl și învățătorul meu”, comparându-l cu Sfântul Ilie, cu Sfântul Ioan Botezătorul și cu Sfântul Apostol Pavel. El are legături cu mulți învățați ai vremurilor sale, printre care și cu renumitul Libaniu, desăvârșindu-și și mai mult pregătirea. Sfântul Grigorie iubește de tânăr Biserica și ajunge în ierarhia ei până la rangul de citeț. Ulterior, el se îndepărtează de Biserică din motive necunoscute nouă și se căsătorește cu o femeie pioasă, pe nume Teosebia, pe care o numea „cu adevărat sfântă și soție de preot”, fiind în acest timp profesor de retorică. În urma morții soției sale, el renunță la a mai profesa retorica și, la insistențele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Grigore de Nazianz, se retrage la mănăstirea întemeiată de acesta în Pont, pe malul râului Iriș, unde rămâne aproximativ 10 ani, până când Sfântul Vasile cel Mare îl numește episcop al Nyssei, o localiate mică, așezată în partea de răsărit a Capadociei, în anul 371.

• Sfântul Grigore era foarte înclinat spre cele sfinte, foarte educat și învățat, credința sa fiind de o profunzime rar întâlnită. Dar el nu se ridica la așteptările fratelui său în domeniul administrativ și nici in cel al politicii bisericești. Ca urmare, el cade pradă înscenării puse la cale de arienii din Nyssa, care îi impută vina de a fi delapidat averi ale bisericii și, printr-un sinod local, el este depus din treaptă, în anul 376. Reușește să scape fugind și, astfel, evită a fi încarcerat. După moartea împăratului Valens, la 9 august 378, (împăratul sprijinea arianismul), el se reîntoarce la scaunul sau, fiind primit de către mulțimea credincioșilor în mod triumfal. • După moartea fratelui său mai mare, Sfântul Vasile cel Mare, întâmplată la 1 ianuarie 379, Sfântul Grigorie se prezintă ca fiind unul dintre apărătorii cei mai autorizați ai ortodoxiei în Asia Mică. Într-un sinod de la Antiohia (379), el este ales inspector bisericesc în Pont, Palestina ți Arabia. Tot acum el este ales Mitropolit de Sevastia în Armenia (el numește această perioadă „robia babiloniană”). Știința sa teologică a fost într-atât de apreciată la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381, unde a apărat cu strășnicie derapata credință, încât a fost numit „stâlp al ortodoxiei”. Talentul său oratoric a făcut ca Sfântul Grigore de Nyssa să fie chemat să rostească necrologuri numeroase, ca de exemplu, la moartea prințesei Pulheria și la moartea împărătesei Flaccilla. • El a mai participat la un sinod din Constantinopol în anul 394, iar după acesta, știrile istorice nu mai parvin cu referire la persoana sa. El a murit în jurul anului 394 - 395. A lăsat în urma sa o bogată operă ce tratează toate genurile teologice, remarcându-se prin bogata sa putere de speculație și prin desăvârșitele cunoștințe teologice.

280 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• Personalitatea sa covârșitoare și-a pus accentul pe toate ramurile teologiei, el fiind întemeietorul propriu-zis al antropologiei creștine.

• Sfântul Grigore de Nyssa este unul dintre cele mai pregnante personalități ale secolului al patrulea. Numit „stâlp al ortodoxiei” la cel de-al treilea sinod ecumenic, el s-a remarcat prin contribuția pe care și-a adus-o în apărarea dreptei învățături a Bisericii. De asemenea, el a susținut această învățătură prin scrierile sale cu caracter apologetic, dogmatic sau mistic. El este întemeietorul propriu-zis al antropologiei creștine ca disciplină științifică. • Dar marele său merit este acela de a sintetiza și a sistematiza învățătura dogmatică cu privire la „îndumnezeirea omului”. Această doctrină, a îndumnezeirii omului prin harul lui Dumnezeu, este în strânsă legătură cu concepția sa despre păcatul primordial: starea primordială a omului în Rai, liberul arbitru și, în special, cu învățătura despre „chip și asemănare”.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

281 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

• În argumentarea adevărurilor de credință, Sfântul Grigore de Nyssa, se ajută în toate metodele posibile folosind argumente platonice, neoplatonice, uneori chiar stoice și atrăgând perceptele filosofice de care se va folosi în lucrarea sa. • Apropierea sa de filosofie a făcut pe mulți să creadă că el este influențat de Platon, spre deosebire de acesta însă, Sfântul Grigore de Nyssa îl cunoaște pe Dumnezeu ca fiind transcendent, ca fiind Cel ce-și arată mila pentru cei ce i-a creat, milă pe care o dovedește prin întruparea dragostei. În scrierile sale, el tratează probleme variate, dar tema centrală rămâne aceea a îndumnezeirii omului prin restabilirea chipului divin în sufletul omului pervertit de păcat. El ne învață că omul are posibilitatea de a se uni cu Dumnezeu pentru că acesta a fost creat pentru un scop măreț, de la care s-a îndepărtat prin cădere, scop la care trebuie să reajungă. • Libertatea omului, în sensul liberului arbitru, a fost greșit înțeleasă de către strămoșul Adam, iar el a folosit-o pentru a alege trăirile contrarii. • La Sfântul Grigore de Nyssa, omul are conștiința faptului că este încununarea creației și că are un scop superior tuturor celorlalte creaturi. Chipul lui Dumnezeu nu s-a desființat în om, ci doar s-a alterat, harul divin fiindu-i retras omului după cădere, dar prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos acesta ne-a fost redat și noi avem acum posibilitatea de a ajunge „dumnezei” prin har. Efortul personal al omului nu este neglijabil. • În tâlcuirea sa la „Fericiri”, Sfântul Grigore de Nyssa, arată că fiecare om are această posibilitate a cunoașterii lui Dumnezeu și a-L privi pe El nemijlocit. Pentru creștinism, urcușul duhovnicesc al omului este cel mai important aspect din istoria mântuirii. Acesta se realizează prin virtuți. Virtuțile nu pot fi definite pentru că niciodată omul nu este destul de aproape, destul de înduhovnicit. Infinitul nu poate fi definit. Doar patima mărginește virtutea. • Virtutea este, nu simpla alegere dintre bine și rau, ci este mișcarea continuă spre Cel ce este cu adevărat desăvârșit, spre Dumnezeu. • Urcușul se face, de asemenea, din treaptă în treaptă, iar în această teorie a epectazelor, Sfântul Grigore de Nyssa surprinde fiecare aspect legat de desăvârșirea omului. Fiecare treaptă este condiționată de cea de dinainte; prima treaptă fiind câștigarea smereniei. • Găsim, de asemenea, învățătura despre libertate, chipul și asemănarea cu Dumnezeu, lepădarea de „greutățile bucuriei pământene”, care este esențială. Cel ce se leapădă de sine și de plăcerile trupești privește înainte spre Dumnezeu. Răsplata acestuia nu va fi de la oameni, ci de la Însuși Dumnezeu. • Astfel el, Sfântul Grigore de Nyssa, este astăzi la fel ca și acum șaisprezece veacuri socotit „stâlp al ortodoxie”. • Cine dar, dacă nu Dumnezeu, a fost Acela ce pretutindeni face cunoscuți pe oamenii Săi? Căci deși ei pe ascuns și în taină lucrează fapte bune, deși ei voiesc a se tăinui, Domnul ca pe niște luminători îi arată tuturor. Ca astfel să cunoască cei ce aud, că este cu putință a se împlini poruncile lui Dumnezeu și a avea râvnă către fapta cea bună.

282 | 367

• „Viața și Acatistul Sfântului Apostol Andrei”, Editura „Mănăstirii Peșterii Sfântului Apostol Andrei”, Constanța, 2009 • „Viața și Acatistul Sfintei Cuvioasei Teodora de la Sihla” • „Viața și Acatistul Sfântului Antonie cel Mare”, Editura „Agapis”, București, 2008 • „Viața, Acatistul și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva”, Trinitas, Editura „Mitropoliei Moldovei și Bucovinei”, Iași, 2005 • „Viața Sfântului Grigore de Nyssa” • Google - Imagini Nr. 1 - Noiembrie 2013

Proie

• DEFT • DEFT

• Coleg Călă

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Č&#x2DC;tefan cel Mare Olaru IonuČ&#x203A; Georgel Prof. coord.: Popa Liliana Liceul Teoretic Ioan Slavici - Panciu

Nr. 1 - Noiembrie 2013

283 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

284 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

285 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

286 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Judecata de Apoi 287 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

288 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

ACTUL CANONIZĂRII VOIEVODULUI ȘTEFAN CEL MARE „Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu Sveti Ștefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste in mâna lui Dumnezeu , că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carile niminea din domni nici mai nainte , nici dipă aceia, l-au ajunsu.” Grigore Ureche

Tomosul de canonizare a lui Ștefan cel Mare

Nr. 1 - Noiembrie 2013

289 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Viaţa şi pătimirea Sfântului Marelui Mucenic Mina (11 noiembrie)

Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti. Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţinduşi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte. Acel praznic, văzându-l Sfîntul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, şi lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: ,,Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Acestea strigând sfîntul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dînsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii. Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat: ,,Cine eşti tu?” Iar Sfîntul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicînd: ,,Eu sînt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pămînt”. Şi iar l-a întrebat ighemonul: ,,Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?” Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: ,,Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub 290 | 367

stăpânirea tribunului Fermilian”. Iar ighemonul a zis: ,,Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?” Sfântul a răspuns: ,,Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am rîvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul cu cuvîntul Său şi ţine toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea. A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţând din temniţă pe Sfîntul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: ,,Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, pînă nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropiete de zei, numai pînă la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci”. Sfîntul a răspuns cu asprime: ,,Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Caremi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încât muncile acestea mai mult mi se par uşurare decît cumplită muncă”. Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfîntul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: ,,Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?” Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: ,,Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat înainte ostaşii Impăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea: ,,Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor”. Iar mucenicul răspundea: ,,Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Impărat al cerului şi al pămîntului şi nu este altul afară de Dînsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Il huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpînirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura”. Ighemonul a zis către dînsul: ,,Cine este Acela Care dă stăpînire împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?” Mucenicul a răspuns: ,,Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pămînt. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpînire”. Muncitorul a zis: ,,Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dînşii?” Răspuns-a mucenicul: ,,Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume pînă la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!” După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcîndu-se, mucenicul zicea: ,,Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii”. Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfînt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: ,,Oare nu simţi focul, Mina?” Sfîntul a răspuns: ,,Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”. Zis-a lui ighemonul: ,,Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?” Sfîntul a răspuns: ,,Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Cînd veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi Nr. 1 - Noiembrie 2013

grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi”. Iar ighemonul a întrebat: ,,De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dînsul unele ca acestea?” Sfîntul a răspuns: ,,De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gîndurile noastre le cunoaşte”. Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfîntul: ,,Mina, lasă cuvîntarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată”. Sfîntul a răspuns cu mare glas: ,,Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!” Iar ighemonul a zis: ,,Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gîndeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfîntul a răspuns: ,,Nu două sau trei zile au trecut de cînd sînt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gîndi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decît numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”. Atunci ighemonul, mîniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pămînt cîrlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să tîrască legat pe Sfîntul Mina. Iar el, ca şi cînd ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: ,,Stăpîne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfîrşi pe acest creştin împietrit”. Îndată ighemonul a dat această hotărîre asupra sfîntului: ,,Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor”. Deci, luînd ostaşii pe Sfîntul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzînd un foc mare au aruncat într-însul sfîntul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfîntului care rămăseseră din foc. Învelindu291 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat le în pînză curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui şi multe minuni se săvîrşeau într-însa cu rugăciunile sfântului.

Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Varvara (4 decembrie)

Prof. înv. primar Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”Râmnicu Vâlcea În vremea împărăţiei lui Maximian păgânul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decît numai pe ea şi care, cu vîrsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încât nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rînduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sunt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale. Deci vieţuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mîngâia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către slujnice: ,,Cine le-a făcut pe acestea?”. Aşijderea, căutînd şi la frumuseţea cea de pe pământ, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: ,,A cui mână a zidit toate acestea?”, iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: ,,Toate acestea le-au zidit zeii”. Apoi fecioara a întrebat: ,,Care zei?”. Răspuns292 | 367

au ei slujnicele: ,,Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sînt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea cîte le vedeţi cu ochii”, dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: ,,Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sînt făcuţi de mîini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputînd ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?” Astfel, cugetând întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sârguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pămîntul. Şi zicea întru sine: ,,Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nici o mână omenească. Acela singur este făcător şi pe toate cu mîna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pămîntului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pământul cu copacii şi cu felurite flori şi-l adapă pe el cu râuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cârmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă”. Aşa învăţa fecioara Varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din făpturi, încât se împlineau asupra ei cuvintele lui David: ,,Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mîinilor tale am gândit”. Cu acea învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încât nu avea odihnă ziua şi noaptea; numai la acestea într-una cugeta şi de aceasta întruna dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate. Şi nu putea avea învăţători pe nimeni din oameni, care să-i descopere tainele sfintei credinţe şi s-o povăţuiască la calea mîntuirii, pentru că nu era cu putinţă nimănui a veni la dînsa, afară de slujnicele cele orînduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dînsa mare pază. Însă singur Duhul Sfînt, învăţătorul cel preaînţelept şi povăţuitor, o învăţa pe dînsa dinăuntru Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nevăzut, cu tainica insuflare a darului Său şi lucra în mintea ei cunoştinţa adevărului. Fecioara era pe acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetînd, iar nu la cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele pămînteşti: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preţ, nici pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe fecioreşti, nici de nuntă nu gîndea vreodată; ci numai spre Unul Dumnezeu avîndu-şi tot cugetul său, s-a robit cu dragoste Lui. Venind vremea fecioarei ca să fie logodită cu bărbat, mulţi tineri bogaţi, de neam mare şi slăviţi, auzind de frumuseţea ei cea minunată, rugau pe Dioscor ca să binevoiască a le da pe fiica lui în căsătorie. Atunci s-a suit Dioscor în turnul acela la Varvara şi a început a-i grăi despre nuntă şi a-i spune despre tinerii cei frumoşi care caută a o avea pe dînsa mireasă; deci cu care dintre dînşii ar vrea a se logodi? Fecioara Varvara, cea plină de înţelepciune, auzind de la tatăl său asemenea cuvinte, s-a roşit la faţă ruşinîndu-se nu numai a auzi, ci şi a gîndi la nuntă; şi în tot chipul s-a lepădat de dînsa, neînvoindu-se cu sfatul tatălui său, pentru că mare pagubă îşi socotea ei aceasta, adică a-şi vesteji floarea curăţiei sale şi a-şi pierde mărgăritarul cel fără de preţ al fecioriei. Apoi mult sfătuind-o pe dînsa tatăl său, ca să se înduplece voii lui, ea i-a grăit multe cuvinte împotrivă şi la sfîrşit i-a zis: ,,Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, şi mă vei sili către logodire, apoi aceasta voi face: nu te voi mai numi tată şi eu singură mă voi omorî şi te vei lipsi de fiica ta”. Acestea auzindu-le, Dioscor s-a spăimântat şi s-a dus de la dînsa, neîndrăznind mai mult a-i vorbi. Pe lîngă acestea, cugeta că mai bine va fi cu sfaturi bune decît cu sila a o logodi cu cineva şi nădăjduia ca, după o vreme oarecare, singură îşi va da seama şi va voi a se mărita. După aceasta s-a gîndit să se ducă într-o cale depărtată pentru oarecare trebuinţă, socotind că fără dînsul Varvara se va mâhni şi, cînd se va întoarce, mai cu înlesnire se va îndupleca a-i asculta sfatul şi porunca lui. Deci, plecînd Dioscor în cale a poruncit ispravnicului casei, ca să zidească o baie cu multă cheltuială şi cu meşteşug iscusit, lângă scăldătoarea care era în grădina lui; iar la baie a poruncit ca să fie două ferestre într-un perete, ce era dinspre miazăzi. Apoi a poruncit ispravnicilor săi să o lase liberă pe Varvara, ca să se pogoare din turn şi să umble oriunde va voi şi să facă orice-i va plăcea. Se gîndea Dioscor astfel, că fiica lui, vorbind cu mai mulţi oameni şi văzînd multe fecioare logodindu-se şi măritîndu-se, va voi şi ea a se mărita cu un bărbat. Nr. 1 - Noiembrie 2013

După plecarea lui Dioscor în cale depărtată, fecioara Varvara, avînd libertate a intra şi a ieşi din casa sa şi putînd, fără oprire, a avea vorbă cu oricine ar voi, s-a împrietenit cu nişte fecioare creştine şi auzind de la dînsele despre numele lui Iisus Hristos, îndată s-a bucurat cu duhul de numele acela. Apoi a dorit să ştie de la dînsele despre Domnul, mai cu amănuntul, iar acelea îi spuseră ei toate cele despre Hristos, despre Dumnezeirea Lui cea negrăită, despre întruparea din Preacurata Fecioara Maria, despre patima Lui cea de bunăvoie şi învierea, despre judecata ce are să fie şi despre veşnica muncă a închinătorilor de idoli; după aceea despre bucuria cea nesfîrşită a creştinilor celor credincioşi întru împărăţia cerurilor. Acestea toate ascultându-le, Varvara se îndulcea cu inima, ardea cu dragostea către Hristos şi dorea botezul. Apoi s-a întâmplat în vremea aceea că a venit acolo un preot din Alexandria în chip neguţătoresc, despre care înştiinţîndu-se Varvara, l-a chemat la ea şi a învăţat de la dînsul, în taină, cunoştinţa Ziditorului tuturor şi Atotţiitorului Dumnezeu, cum şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, pe care demult o dorea cu mare rîvnă. Spunîndu-i preotul toate tainele sfintei credinţe, a botezat-o pe ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh şi, învăţînd-o pe dînsa mult, s-a dus într-ale sale. Iar Sfînta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu şi se îndeletnicea în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă, logodindu-şi fecioria sa Lui, ca să o păzească neîntinată. În acea vreme se zidea baia, pe care o poruncise tatăl său cînd plecase în cale; deci a ieşit odată Sfînta Varvara din turnul său, ca să vadă cum se zideşte baia aceea şi văzînd numai două ferestre la baie, a zis către lucrători: ,,Pentru ce aţi făcut numai două ferestre? Au nu este mai bine a fi cu trei, ca şi peretele să fie mai frumos şi baia mai luminoasă?” Meşterii au răspuns: ,,Aşa ne-a poruncit nouă tatăl tău, ca numai două ferestre să facem dinspre miazăzi”. Iar Sfînta Varvara stăruia, poruncindu-le să facă şi a treia fereastră în numele Sfintei Treimi. Dar, pentru că meşterii nu voiau să facă aceasta, temîndu-se de tatăl ei, ea le-a zis: ,,Eu vă voi apăra de tatăl meu şi voi răspunde pentru voi; faceţi precum vă poruncesc”. Şi au făcut a treia fereastră la baie, precum le-a poruncit lor. Deci era acolo o scăldătoare (precum s-a zis) lîngă care se zidea baia; acea scăldătoare era îngrădită cu pietre de marmură cioplite. Acolo la scăldătoare venind Sfînta Varvara şi uitîndu-se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci, care 293 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat s-a şi închipuit pe piatră cu degetul cel sfînt al curatei fecioare, ca şi cum s-ar fi săpat cu fierul. Ba încă lîngă aceeaşi baie chiar urmele cinstitelor ei picioare fecioreşti s-au închipuit asemenea pe piatră; apoi din urmele acelea a curs apă şi multe vindecări se făceau acolo, celor ce veneau cu credinţă. Pentru că toate acelea, adică baia cea cu trei ferestre, care era făcută în chipul Sfintei Treimi şi piatra cea de marmură de lîngă scăldătoare, care era cu închipuirea Crucii, cum şi urmele picioarelor Sfintei Varvara au rămas întregi pînă în vremea fericitului Simeon Metafrast, care, după Ioan Damaschin, a scris pătimirea Sfintei Varvara. Acela grăieşte în istoria sa astfel: ,,Pînă în ziua de astăzi se găseşte scăldătoarea aceea, vindecând tot felul de boli în poporul cel iubitor de Hristos, pe care dacă ar fi voit cineva a o asemăna cu curgerile Iordanului, sau cu izvorul Siloamului, sau cu scăldătoarea oilor, nu ar fi greşit de la adevăr; pentru că şi prin aceea, multe minuni lucrează puterea lui Hristos”. Altădată, preumblându-se Sfînta Varvara prin palaturile tatălui său, a văzut zeii, idolii cei fără de suflet, stînd la loc cinstit şi a oftat greu pentru pierderea sufletelor omeneşti, celor ce slujesc idolilor. Apoi a scuipat în faţa idolilor zicînd: ,,Asemenea vouă să fie toţi cei ce vi se închină şi toţi cei ce cer ajutor de la voi, care sunteţi fără suflet”. Acestea zicînd, s-a suit în turnul său şi se sârguia în rugăciunile sale cele obişnuite şi în posturi, toată mintea sa îndreptând-o spre gîndirea de Dumnezeu. După aceasta s-a întors şi Dioscor, tatăl ei, din calea sa şi luând seama celor ce se lucrase în casa lui, s-a apropiat şi de baia aceea ce se zidise din nou şi văzînd trei ferestre în perete, a început cu mînie a cîrti asupra slugilor şi a meşterilor, pentru că au călcat porunca lui şi n-au făcut numai două ferestre, ci au făcut trei. Iar ei au răspuns: ,,Nu cu voia noastră am făcut, ci cu a fiicei tale, Varvara, pentru că ea ne-a poruncit nouă să facem trei ferestre, deşi noi n-am vrut”. Deci, îndată chemînd Dioscor pe Sfînta Varvara, a întrebat-o: ,,Pentru ce ai poruncit ca să se facă la baie a treia fereastră?” Iar ea a răspuns: ,,Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare - a doi luminători cereşti, al soarelui şi al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă şi a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse şi celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Tatăl ei, tulburându-se de cuvintele cele noi 294 | 367

ale fiicei sale şi cu adevărat minunate, dar neînţelese de el, a luat-o de-o parte şi stând lîngă baie, unde era Crucea cea închipuită pe piatră cu degetul Sfintei Varvara şi pe care Dioscor încă nu o văzuse, o întrebă pe sfântă: ,,În ce chip lumina cea cu trei ferestre luminează pe tot omul, precum ai zis?” Sfînta a grăit: ,,Ia aminte, părintele meu, şi înţelege cele ceţi voi spune: Trei ipostasuri ale unui Dumnezeu în Treime, care vieţuieşte întru lumina cea neapropiată, luminează şi viază toată zidirea: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt; pentru aceea am poruncit să facă trei ferestre la baie, ca aceasta una - arătînd cu degetul - să închipuiască pe Tatăl, cealaltă, pe Fiul, a treia pe Duhul Sfînt, ca şi zidirile să preamărească numele Preasfintei Treimi”. Apoi a arătat cu degetul către Crucea cea închipuită pe marmură şi a zis: ,,Şi am închipuit aici şi semnul Fiului lui Dumnezeu Care cu bunăvoinţa Tatălui şi cu lucrarea Duhului Sfînt, pentru mîntuirea omenească s-a întrupat din curata Fecioară şi a pătimit de bunăvoie pe o Cruce ca aceasta, precum îi vezi închipuirea; pentru aceea am închipuit aicea semnul Crucii, ca puterea ei să izgonească de aici toată puterea diavolească”. Acestea grăind, prea înţeleapta fecioară către tatăl său cel împietrit cu inima, despre Sfînta Treime, despre întruparea şi patima lui Hristos, despre puterea Crucii şi despre celelalte taine ale sfintei credinţe, l-a pornit spre mare mânie. Îndrăcindu-se Dioscor de iuţime şi de mânie şi uitînd dragostea cea firească, a scos sabia şi a vrut să lovească pe fiica sa. Ea de frică a fugit, iar Dioscor o alerga ca lupul pe oaie, având sabia în mână sa. Apoi, ajungînd pe mieluşeaua lui Hristos cea fără prihană, s-a întâmplat în acel loc un munte de piatră, care era ca un perete şi, neavând sfînta unde să fugă de mâinile şi de sabia tatălui său sau mai bine a muncitorului său, avînd scăpare numai pe Dumnezeu, către care ridicîndu-şi ochii cei sufleteşti şi cei trupeşti, ceru de la El ajutor şi apărare. Şi n-a zăbovit Cel Preaînalt, auzind pe roaba sa. Ci degrabă întâmpinînd-o cu ajutorul Său, a făcut de s-a despicat în două înaintea ei muntele cel de piatră, precum odinioară înaintea Sfintei Muceniţe Tecla, care fugea de mîinile celor fără de ruşine. Deci, despicîndu-se piatra, Sfînta fecioară Varvara a fugit în despicătura aceea şi îndată s-a închis piatra la loc după dînsa, dînd sfintei cale slobodă ca să se suie în vîrful muntelui, unde s-a ascuns într-o peşteră de piatră. Iar Dioscor cel mai împietrit decît piatra, nevăzînd înainte pe fiica sa care fugea, se mira cum s-a ascuns de ochii lui căutînd-o cu sîrguinţă multă vreme. Deci, înconjurînd muntele Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat acela şi căutînd pe Varvara a văzut doi păstori pe munte, păscîndu-şi oile lor, care o văzuseră pe Sfînta Varvara fugind la munte şi ascunzîndu-se în peşteră. Suindu-se la dînşii, Dioscor i-a întrebat: ,,N-aţi văzut pe fiica mea ascunzîndu-se pe aici?” Unul din păstori, fiind milostiv şi văzînd pe Dioscor plin de mânie, vrînd să tăinuiască pe fecioara cea nevinovată, a zis: ,,Nam văzut-o”. Dar celălalt, tăcând, a arătat cu degetul locul unde se ascunsese sfînta. A alergat Dioscor acolo degrabă, iar pe ciobanul care a arătat pe sfîntă cu degetul, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu chiar în locul acela, pentru că el însuşi se transformă în stâlp de piatră, iar oile lui în lăcuste. Dioscor, aflînd pe fiica sa în peşteră, a apucat-o şi a început a o bate fără milă şi, trântind-o la pământ, o călcă cu picioarele; apoi, apucînd-o de păr, o trăgea către casa sa pe calea aspră. După aceea a închis-o într-o casă mică şi întunecoasă, încuind uşile şi ferestrele şi, pecetluindu-le cu pecete, a pus strajă şi o chinuia pe dînsa cu foame şi cu sete. După aceasta s-a dus la ighemonul locului aceluia, cu numele Marţian şi i-a spus toate cele despre fiică-sa, că se leapădă de zeii lor şi crede Celui răstignit. Deci a rugat pe ighemon ca, prin îngrozire de munci, să o înduplece la credinţa cea părintească. Apoi, scoţînd-o de la închisoare, a adus-o şi a dat-o în mîinile ighemonului, zicînd: ,,Eu mă lepăd de dânsa de vreme ce şi ea s-a lepădat de zeii mei şi dacă nu se va întoarce iarăşi către dînşii şi nu se va închina lor împreună cu mine, apoi ea să nu-mi mai fie fiică şi eu să nu-i fiu tată; iar tu, stăpînitorule ighemoane, munceşte-o pe dînsa precum voieşte stăpînirea ta”. Ighemonul, văzînd frumuseţea cea rară a fecioarei, s-a minunat de cuviinţa ei şi a început a grăi către dânsa cu blîndeţe, cuvinte bune, lăudînd frumuseţea ei şi neamul cel bun şi o sfătuia să nu se lepede de legile cele vechi părinteşti şi să nu fie potrivnică voii tatălui său, ci să se închine zeilor şi întru toate să asculte pe tatăl său, ca una ce are să fie moştenitoarea tuturor averilor lui. Sfînta fecioară Varvara, cu prea înţelepte şi blînde cuvinte mustrînd deşertăciunea zeilor celor fără de suflet, mărturisea şi preamărea numele lui Iisus Hristos şi se lepădă de toate deşertăciunile pământeşti, de bogăţii şi de mîngîierile lumeşti, dorind pe cele cereşti. Iar ighemonul o sfătuia pe dînsa să nu necinstească neamul său şi să nu-şi piardă floarea cea prea frumoasă a tinereţilor sale. Apoi, mai pe urmă, a zis: ,,O! frumoasă fecioară, fie-ţi milă singură de tine şi te sîrguieşte cu osîrdie împreună cu noi, să aduci jertfă zeilor, pentru că mi-e milă de tine şi voiesc a te cruţa, fiindu-mi jale a da la munci Nr. 1 - Noiembrie 2013

şi la răni o aşa frumuseţe. Iar de nu mă vei asculta şi vei petrece nesupusă nouă, apoi mă vei sili pe mine, chiar nevrând, să te chinuiesc cumplit”. Iar Sfînta fecioară Varvara i-a răspuns: ,,Eu pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu şi însumi voiesc a-I fi Lui jertfă; pentru că Acela unul este Dumnezeul nostru adevărat, Care a zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele; iar zeii tăi nimic nu sînt şi nimic n-au zidit, fiind fără de suflet şi nelucrători. Căci pe aceia singuri îi zidesc mâinile omeneşti, precum zice proorocul lui Dumnezeu: Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti. Şi toţi zeii păgînilor sînt diavoli, iar Domnul cerurile a făcut. Aceste cuvinte prooroceşti eu le ascult şi cred într-unul Dumnezeu care este făcător a toate; iar pentru zeii voştri aceasta mărturisesc, că sunt deşerţi şi deşartă este nădejdea voastră într-înşii”. După ce sfînta a grăit aceste cuvinte, ighemonul s-a mâniat şi îndată a poruncit să o dezbrace, pentru care această chinuire era mai grea decît rănile cele grele, căci a pus-o să stea goală înaintea multor bărbaţi, care fără ruşine priveau spre goliciunea curatului ei trup fecioresc. Apoi muncitorul a poruncit să o întindă pe pămînt şi cu vine de bou să o bată tare, mult timp, încât s-a roşit pământul cu sîngele ei. Şi încetând muncitorii a o mai bate, după porunca ighemonului, a frecat rănile ei cu zdrenţe şi cu ţesături de păr, adăugând dureri la dureri. Însă toate chinurile acelea care năvăleau mai repede decât vântul şi decît viforul, asupra neputinciosului ei trup fecioresc, n-au clătinat pe Sfînta muceniţă Varvara, cea tare în credinţă, pentru că era întemeiată pe piatra Hristos, Domnul său, prin care răbda acele dureri amare. După aceasta, ighemonul a poruncit să o bage în temniţă, pînă când va socoti cu ce fel de munci mai cumplite s-o muncească. Deci fiind abia vie de rănile cele multe, Sfînta Varvara se ruga în temniţă cu lacrimi lui Hristos Domnul, iubitul său mire, ca să n-o lase pătimind acele dureri cumplite şi grăia împreună cu David: ,,Nu mă lăsa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu”. Aşa rugîndu-se ea şi fiind miezul nopţii, a strălucit o lumină mare, iar sfînta a simţit în inima sa o spaimă şi o bucurie pentru că se apropia Mirele ei cel nestricăcios, vrînd a cerceta pe mireasa sa. Apoi Însuşi împăratul măririi S-a arătat întru slava negrăită, pe care văzîndu-l sfînta, o! cît s-a bucurat cu duhul şi s-a îndulcit cu inima! Căutînd Domnul spre ea cu ochii blânzi, a zis cu dulcile Sale buze: ,,Îndrăzneşte, mireasa Mea şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi privind la nevoinţa ta, uşurând durerile tale, 295 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat pregătindu-ţi pentru acesta răsplătirea veşnică în cămara Mea cea cerească; deci rabdă pînă la sfârşt, ca degrabă să te îndulceşti de veşnicile bunătăţi, întru împărăţia Mea”. Nişte cuvinte ca acestea grăind către dînsa Hristos Domnul, Sfînta Varvara se topea ca ceara de focul dumnezeiescului dor şi ca un râu se revărsa cu dragostea către El. Aşa a mângâiat-o Iisus cel prea dulce şi cu dragostea Sa a îndulcit pe iubita Sa, mireasa Varvara şi a vindecat-o de răni, încît nici urmă nu se mai cunoştea pe trupul ei. Apoi s-a dus de la faţa ei, lăsându-i o nespusă veselie duhovnicească. Şi era sfânta Varvara în temniţă ca şi în cer cu îngereasca dragoste aprinzîndu-se către Dumnezeu şi mărindu-L cu inima şi cu gura, dând mulţumire Domnului că n-a trecut-o cu vederea, ci a cercetat pe roaba Sa, care pătimeşte pentru numele Lui. Era acolo o femeie credincioasă şi temătoare de Dumnezeu, cu numele Iuliana, care, de când a fost prinsă Sfînta Varvara, o urmărea de departe şi privea la pătimirile ei. Iar cînd sfînta a fost aruncată în temniţă, şedea la fereastra temniţei, minunînduse cum acea fecioară tînără, în floarea tinereţilor şi a frumuseţii sale, a trecut cu vederea pe tatăl său şi pe tot neamul său, bogăţiile şi toate bunătăţile, frumuseţile lumii acesteia şi încă şi sufletul său nu şi-l cruţă pentru Hristos, ci cu osârdie îl jertfeşte pentru El. Apoi văzând că a vindecat Hristos de răni pe Sfînta Varvara, a dorit ca şi ea să pătimească pentru Dînsul şi a început a se pregăti pentru nevoinţe, rugînd pe Iisus Hristos începătorul de nevoinţe, ca să-i dea şi ei răbdare pentru munci. Deci, făcându-se ziuă, au scos pe Sfînta Varvara din temniţă şi au dus-o la necuratul divan, spre a doua întrebare, iar Iuliana îi urma ei de departe. Sfînta Varvara, stând înaintea divanului, a ighemonului şi a celor ce erau împreună cu dânsul, aceştia au văzut pe fecioară sănătoasă, cu faţa luminată şi mai frumoasă decît întâi, iar pe trup fără nici o rană din cele ce avusese şi s-au mirat. Apoi ighemonul a zis către dînsa: ,,Oare, vezi, o! fecioară, câtă purtare de grijă au zeii noştri pentru tine? Iar pe tine, care ieri erai cumplit rănită, acum te-au vindecat şi, fiind slăbită de dureri acum eşti sănătoasă. Deci fii şi tu mulţumitoare spre o facere de bine ca aceasta şi, închinîndu-te lor, adu-le jertfă”. Sfînta a răspuns: ,,Ce grăieşti, ighemoane? Oare zeii tăi m-ar fi vindecat? Ei, fiind orbi, muţi şi neavînd nici o simţire, ei, care nu pot să dea orbilor vedere, muţilor grăire, surzilor auz, şchiopilor umblare, bolnavilor vindecare, nici pe morţi să-i învieze? Cum au putut aceia a mă vindeca şi pentru ce să mă închin lor? Pe mine m-a vindecat Iisus 296 | 367

Hristos, Domnul Dumnezeul meu, care tămăduieşte toate durerile, iar morţilor le dă viaţă. Aceluia eu cu mulţumire mă închin şi singură însămi mă aduc Lui jertfă, pe care tu cu ochii tăi cei necuraţi, orbit fiind cu mintea, nu poţi a-L vedea, că nu eşti vrednic”. Aceste cuvinte ale sfintei muceniţe au pornit pe ighemon spre mânie şi a poruncit să spânzure pe muceniţă pe lemn şi să-i strujească trupul cu unghii de fier, apoi să ardă coastele ei cu făclii aprinse. Şi pe toate acestea le răbda Sfînta Varvara cu vitejie, ba încă şi cu ciocanul a fost bătută în cap. Cîte a răbdat acea fecioară fiind vie, n-ar fi răbdat nici un bărbat, oricât de tare, de n-ar fi întărit puterea lui Dumnezeu, nevăzut, pe mieluşeaua Lui. În mijlocul poporului, care privea la muncile Sfintei Varvara, sta nu departe Iuliana, cea mai sus pomenită; aceea, privind la pătimirea Sfintei Varvara, plîngea şi nu putea a se opri din lacrimi. Apoi, umplându-se de rîvnă, a ridicat glas din popor şi a început a ocărî tirania cea fără de omenie a nemilostivului ighemon şi a huli pe zeii lor cei păgâneşti. Îndată însă a fost prinsă şi, fiind întrebată despre credinţă, a mărturisit că e creştină; pentru aceea a poruncit ighemonul să o chinuiască şi pe dânsa, ca şi pe Sfînta Varvara. Deci a fost spânzurată împreună cu Sfînta Varvara şi strujită cu piepteni de fier. Iar Sfînta Mare Muceniţă Varvara, spânzurată în acele munci, şi-a ridicat ochii către Dumnezeu şi a zis: ,,Dumnezeule, Cel ce cerci inimile omeneşti, Tu ştii că dorindu-Te pe Tine şi poruncile Tale cele sfinte iubindu-le, cu totul m-am adus Ţie şi dreptei Tale celei Atotputernice m-am încredinţat. Deci tu, Doamne, nu mă lăsa, ci cu milostivire caută asupra mea şi asupra Iulianei, care pătimeşte împreună cu mine; întăreşte-ne pe amândouă şi ne împuterniceşte, ca să săvîrşim bunăvoinţa ce ne stă înainte, pentru că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”. Aşa rugîndu-se sfînta, li s-a dat lor nevăzut ajutor din înălţime, spre răbdare cu bărbăţie. După aceasta, tiranul a poruncit să le taie sînurile la amîndouă, apoi înmulţindu-se durerile cele grele, Sfînta Varvara, ridicându-şi iarăşi ochii spre doctorul şi vindecătorul său, a strigat: ,,Nu întoarce faţa Ta de la noi, Hristoase, şi duhul Tău cel sfînt nu-l lua de la noi; dă-ne, Doamne, bucuria mântuirii şi cu Duh stăpînilor ne întăreşte, întru dragostea Ta”. După nişte munci ca acestea, ighemonul a poruncit ca pe Sfînta Iuliana să o bage în temniţă, iar pe Sfînta Varvara, spre mai marea ei ruşine, să o poarte goală, spre batjocură, prin toată cetatea, îmbrâncind-o şi bătând-o. Sfânta fecioară Varvara cu Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ruşine acoperindu-se ca şi cu o haină, a strigat către iubitul său mire Hristos Domnul, zicînd: ,,Cela ce îmbraci cerul cu nori şi acoperi pământul cu negură, ca cu nişte scutece, Tu însuţi o! Împărate, acoperă goliciunea mea şi fă ca să nu fie văzute mădularele mele de ochii păgînilor, ca nu până în sfîrşit să fie de rîs roaba Ta”. Şi îndată Domnul Hristos, Care împreună cu Sfinţii Săi îngeri privea de sus la nevoinţele roabei Sale, a grăbit spre ajutorul ei şi a trimis către dînsa un înger strălucit, cu haina în chipul luminii ca să acopere goliciunea ei. Astfel, fiind acoperită Sfînta Varvara, nu mai puteau ochii păgânilor să vadă mădularele ei cele goale şi au întors-o către muncitor. După dînsa a fost dusă Sfînta Iuliana aşijderea goală, prin toată cetatea, întru priveliştea îngerilor şi a oamenilor. Apoi, văzînd muncitorul că nu poate să le despartă pe ele de dragostea lui Hristos şi să le înduplece să se închine idolilor, le-au judecat pe amîndouă, dîndu-le spre tăiere de sabie. Iar pe Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzînd muncile cele cumplite ale fiicei sale, pînă într-atîta împietrindu-l diavolul, dar nu s-a ruşinat făcîndu-se singur gealat (chinuitor) al fiicei lui. Căci cu o mînă a luat pe fiică-sa, iar cu cealaltă mînă ţinea sabia şi aşa a dus-o la locul de osândă, care era însemnat pe un munte, afară din cetate. Apoi a fost dusă de un ostaş şi Sfînta Iuliana. Cînd mergea pe cale, Sfînta Varvara se ruga lui Dumnezeu, zicînd: ,,Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ şi pămîntul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi şi dai ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, Tu şi acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, şi dă darul Tău la tot omul, care mă va pomeni pe mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năpraznică şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el; pentru că ştii Doamne, că trup şi sînge sîntem şi lucrul Preacuratelor Tale mîini”. Aşa rugîndu-se sfînta, s-a auzit glas din cer, chemînd-o pe ea împreună cu Iuliana întru cele de sus şi făgăduindu-i a-i împlini cererea ei. Deci, mergeau amîndouă sfintele muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrab de trup şi a merge către Domnul. Ajungînd la locul cel însemnat, mieluşeaua lui Hristos, Varvara, şi-a plecat sub sabie sfîntul său cap şi a fost tăiată de mîinile nemilostivului ei tată. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Va da spre moarte tatăl pe fiul, iar, pe Sfînta Iuliana alt ostaş a tăiat-o şi astfel s-a săvîrşit alergarea nevoinţei lor. Sfintele lor suflete Nr. 1 - Noiembrie 2013

s-au suit în glasuri de bucurie către Hristos, Mirele lor, întâmpinându-le îngerii şi însuşi Stăpînul lor, cu dragoste primindu-le. Iar pe Dioscor şi pe Marchian, ighemonul, i-a ajuns năpraznică pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pe când cobora din munte, iar pe ighemon care şedea în casa sa, tunete şi fulgere din cer lovindu-i i-au ucis şi i-au ars, încît nici cenuşa lor nu s-a mai aflat. În cetatea aceea era un bărbat drept credincios cu numele Galentian. Acela, luând cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinstea ce li se cuvenea. A zidit şi biserică peste dînsele, în care multe vindecări se făceau, prin moaştele sfintelor cu rugăciunile lor şi cu darul Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, a Cărui slavă este în vecii vecilor. Amin.

297 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfﾃ｢ntul Ioan-Botezﾄフorul Domnului Eleva: Prodaniuc Ionela ﾃ始drumﾄフor: Prof. Maier Aurelia

298 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfﾃ｢ntul Andrei-ocrotitorul meu Elev: Uiheli Robert-Andrei ﾃ始drumﾄフor: Prof. Maier Aurelia

Nr. 1 - Noiembrie 2013

299 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Nestor-Mucenicul cel neînfricat Elev: Mihăescu Răzvan-Ionuţ Îndrumător: Prof. Maier Aurelia

300 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

SfinČ&#x203A;ii Ortodoxiei Carstoiu Sorin

Nr. 1 - Noiembrie 2013

301 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

302 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

•

Sfinţenia nu e ceva peste puterile noastre şi copilul trebuie încurajat să încerce modelul de sfinţenie al sfinţilor. Modelul nostru trebuie să fie Iisus Hristos, întrupat. Sfinţii L-au urmat înaintea noastră şi ne demonstrează că se poate. Sfinţii nu ne ajută numai prin exemplele vieţii lor, ci ne pot fi aproape zi de zi în problemele vieţii de zi cu zi. Fiecare dintre noi obişnuim ca, atunci când simţim nevoia ajutorului divin, să rugăm sfântul pe care-l simţim apropiat de noi să mijlocească pentru noi.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

303 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Mucenic Gheorghe Înv. Stanciu Elena Înv.Prioteasa Manuela, Liceul Tehnologic Vedea-Argeş Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, 304 | 367

şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului. În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina intristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune. Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; Nr. 1 - Noiembrie 2013

iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: «Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.» Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Sfânta Filofteia de la ArgeşModel de urmat pentru copii Prof. Sandu Gerasela Şcoala Gimnazială Sîmbureşti, Olt Prof. Călugăroiu Maria-Viorica Grădinița cu Program Normal Stănuleasa, Sîmbureşti, Olt

„Nu poţi comunica cu Dumnezeu decât dacă

îi dai ascultare!”

(Fr. Bacon)

„Nu există un dar mai mare oferit de Dumnezeu familiei decât viaţa unui prunc. Nu poate fi o altă bogăţie mai mare pentru soţii tineri decât venirea pe lume a unui copil. Nu există o familie mai desăvârşită decât 305 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat familia cu copii. Copiii au fost întotdeauna minunea lumii, viitorul societăţilor şi nădejdea civilizaţiilor. Adesea blestemul strămoşesc cade pe aceia care fug de binecuvântarea cerului prin naştere de prunci, pedepseşte pe criminalii morali ai încercării de a opri sau a lichida prin diverse mijloace viaţa unui urmaş şi urmăreşte pe aceia care s-au mânjit cu sânge nevinovat. Mare pedeapsă este pe acei părinţi care destramă firul existenţei neamului cu orice mijloc şi aruncă moarte în familie, vrând să curme naşterea de prunci. Strămoşii noştri considerau copiii „lumina de dincolo”, iar sufletul lor viu era în cugetarea părinţiolor. În învăţătura Bisericii noastre creştineşti, copiii sunt „florile raiului care cu parfumul nevinovăţiei lor bucură părinţii şi mângâie suferinţele bunicilor”. Rugăciunile părinţilor pentru copilaşii lor sunt unele dintre cele mai puternice, fiind făcute cu dragoste curată şi multă credinţă. În momente grele, de boală sau de alte necazuri, glasul îndurerat al mamei este ascultat în cer şi primeşte multă ascultate şi primeşte milă şi alinare. Chiar înainte de a se naşte, pruncul are nevoie de ruga mamei. De multe ori ea este încurcată de gânduri temătoare referitoare la apariţia unor probleme de sănătate pe parcursul sarcinii. Toate se risipesc după rugăciunea rostită cu smerenie, cu multă dragoste, pentru pruncul nenăscut, în care ea se roagă ca fiul ei să fie sănătos, credincios, ca Dumnezeu să vegheze atât mama cât şi copilul. Sfinţii apostoli au avut şi ei copii şi nepoţi, iar copiii erau aceia care le ascultau cel mai des învăţăturile. Istorisirea vieţii Sfintei Filofteia impresionează pe oricine de la mic la mare, dar mai ales ea constituie o pildă de comportare în societate, contribuie la educaţia morală a elevilor, formându-le trăsături de personalitate adecvate creştinului. Elevii trebuie să ştie că numai diavolul îi îndeamnă la fapte rele pe oameni, provocând durere, distrugere tulbură liniştea familiilor, batjocorind copiii. Aşa a căzut victimă Muceniţa Filofteia. Orice suflet de creştin şi de român simte durerea nemărginită pentru uciderea unui prunc, mai ales când este vorba ca ucigaşul să fie chiar tatăl ei, care sub influenţa patimilor îşi mânjeşte mâinile cu sânge nevinovat. 306 | 367

În povestea Sfintei Filofteia copiii nu înţeleg cum un tată îşi poate manifesta furia satanică , devenind un tiran un ucigaş qal propriului copil. Durerea noastră a tuturor este şi mai mare când ştim cu toţii că Sfânta Filofteia era româncă, iar mama ei la botez i-a dat un nume creştinesc Filofteia, adică cinstitoare, credincioasă , iubitoare a lui Dumnezeu. Mama Sfintei Filofteia era o femeie credincioasă cu frica lui Dumnezeu, ea dorea ca fiica ei să primească o educaţie aleasă, acest rol pe atunci era îndeplinit cel mai bine de Biserică. Şi în vremurile noastre dacă toţi oamenii nu ar mai lerga după fel de fel de bunuri materiale şi nu ar uita de sufletul lor, Biserica le-ar fi cel mai bun sprijin. Şi astăzi există taţi din cauza cărora femeile sunt batjocorite, şi acum există copii maltrataţi de taţi, şi în zilele noastre intresele economice umbresc grija pentru urmaşi. Asemenea copiilor de astăzi, care iubesc istorisirile religioase despre copii şi Sfânta Filofteia ştia multe rugăciuni , dar şi istorisiri despre întâlnirea Domnului Hristos cu copiii. Era preocupată de ajutorarea bătrânilor, ea adesea le împătţea mâncare, iar hainele ei le dona pruncilor nevoiaşi. Când era adesea certată pentru ce făcea, ea răspundea cu citate din Biblie: „pe cei flămânzi să-i săturăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe cei bolnavi să-i ajutăm, pe cei însetaţi să-i adăpăm”. Toţi copiii amărâţi din localitate o iubeau pe Sfânta Filofteia. Şi atunci ca şi în zilele noastre mulţi bătrâni erau aruncaţi în stradă de proprii lor copii, fiind nevoiţi să cerşească. Ea, fiind o fire milostivă, pe toţi îi ajuta. Deşi ea ajuta foarte mult în gospodărie, tatăl ei nu pricepea de ce ea face milostenii din din munca lui, iar din averea lui să fie ajutaţi toţi săracii. Răutatea tatălui a adus suferinţă în familia lui mai întâi prin îmbolnăvirea soţiei sale cu vorbe urâte, cu bătăi cu neîndeplinirea datoriei de soţ. Apoi luînd o altă soţie la fel de răutăcioasă ca el, care nu o iubea defel pe Fiofteia, influenţat de aceasta să fie tot mai zgârit, o răneşte pe fiica sa în timp ce-i dăruia haina de pe ea unui copil nevoiaş. Dovada că ea a fost Sfântă sunt istorisirile despre aspectul ei după ce a murit, ea nu se stricase ca orice om mort, ci mirosea a parfum, nu a fost ridicată cu uşurinţă deşi avea doar doisprezece ani, până când Dumnezeu nu i-a găsit un loc potrivit pentru odihna veşnică şi anume la Argeş. Copiii de toate vârstele cunosc această Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat istorisire religioasă şi încearcă să-i urmeze exemplul prin fapte de milostenie, dar ca şi în trecut, şi astăzi sunt oameni necredincioşi care nu se gândesc decât la binele propriu. Copiii trebuie să înveţe din faptele Sfintei Filofteia că trebuie cât suntem pe acest pământ să ne străduim săcâştigăm încrederea lui Dumnezeu, pentru ca să fim primiţi în împărăţia cerurilor. Nimeni nu ajunge sfânt decât dacă permanent este credincios, este dornic să facă numai fapte bune, să-şi iubească semenii „ca pe el însuşi”, să rabde nelegiuirile celorlalţi fără să se răzbune pe duşmani, să fie adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu. Din povestea Sfintei Filofteia copiii înţeleg că ea a dus o viaţă curată, că a murit ca un înger, deşi ea a suferit şi alte nedreptăţi din partea tatălui criminal, ea totdeauna încerca să concilieze lucrurile, dar tatăl său a fost greu de înduplecat, deoarece el nu era credincios, era avar, zgârcit şi rău la suflet, dovadă îmbolnăvirea soţiei şi omorârea unui copil nevinovat. Aşa cum Sfânta Filofteia a fost un model desăvârsit de bunătate, dăruire,, frumos şi iubire pentru semeni, copiii ar trebui îndrumaţi să-i urmeze exemplul şi să-i îndemne şi pe alţii la credinţă în Hristos aşa cum făcea Filofteia, suporta bătăile şi certurile tatălui dar niciodată ea nu-şi lăsa semenii nemâncaţi, neîmbrăcaţi, chiar dacă sfârşitul i-a fost prea repede adus de propriul tată. Sunt din păcate şi astăzi părinţi care îi educă pe copiii lor în a nu fi conform cu educaţia religioasă primită la şcoală sau la biserică, ba, mai mult de atât nu vin la biserică nici la zile mari, deşi copilaşii insistă, se întâmplă să-i pedepsească pentru lucruri de nimic, să le oropsească pe mame pentru „risipa”făcută de copilaşi lor care deşi sunt cu sufletul curat, nu au voie să o imite pe sfânta Filofteia, deoarece sigur şi-ar pierde viaţa căci astăzi când lumea se gândeşte numai la bani, a face milostenii este ca si cum ar sărăci din puţinul dăruit! Ar trebui ca încă de foarte mici toţi copiii să fie educati asemenea Sfintei Filofteia: credincioşi, supuşi, răbdători şi mai ales toleranţi în relaţiile cu semenii care, după câte stim sunt si aşa şi altfel… În general copiii de toate vârstele sunt foarte emoţionaţi după fiecare ascultare a povestirilor despre Sfânta Filofteia, ei încearcă să-i urmeze exemplul, dar, depinde de cele mai multe ori şi de educaţia părinţilor, care de cele mai multe ori le restricţionează puterea de a face milostenii, asta datorându-se perioadei în care ei nu au luat contact decât pe furiş cu religia, iar acum aceste lucruri sunt noutăţi şi pentru ei. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Ziua de şapte Decembrie este aşteptată de foarte multi copii cu acest nume sfânt de „Filofteia”, deoarece aşa cum religia ne învaţă, ziua unui sfânt este aceea în care el a păşit în împărăţia cerurilor. Bibliografie 1. Petru, Diaconu, „Din istoria sfinţilor poporului român, Editura „ROMPIT”, BUCUREŞTI, 1992; 2. Mitropolitul Irinel Mihălcescu, „Carte de religie pentru clasele primare”, Editura „CANDELA”, CRAIOVA, 1991;

Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Prof. Învăţământ Primar: Bălaşa C. Dumitra Scoala Primară Vlăngăreşti Comuna Vultureşti, Jud. Olt Prof. Vîlceanu Elena Grădinița cu Program Normal Pleşoiu, Olt

În spectrul creştinismului contemporan, Biserica Ortodoxă este singura Biserică numită “comuniunea sfinţilor” şi are drept scop sfinţirea sau îndumnezeirea omului în Iisus Hristos. Biserica romano-catolică relativizează toată puterea sfinţeniei într-un har creat, transpus în instituţionalismul eclezial şi în infailibilitatea papală. Confesiunile protestante şi neoprotestante neagă cultul sfinţilor reducând creştinismul la un umanismn şi eticism relativ şi perisabil. În civilizaţia post-modernă, cultura, artele şi sportul se substituie de multe ori religiei, impunânduşi drept idoli sau staruri pe exponenţii şi reprezentanţii acestora, ca unice modele de desăvârşire umană. În acest sens, creştinismul ortodox contemporan trebuie să îi readucă pe sfinţi în teologia ortodoxă, în viaţa cotidiană şi în preocupările credincioşilor de astăzi. De fiecare dată când intram într-o Biserică Ortodoxă suntem transpuşi într-o lume a sfinţeniei şi a îndumnezeirii. Părinţii Bisericii au numit Biserica “cerul pe pământ” pentru că Pantocratorul reprezintă coborârea Fiului lui Dumnezeu sau a cerului în istorie şi în umanitate, icoana Maicii Domnului din cavitatea 307 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat altarului, reprezintă actul prin care Fiul lui Dumnezeu coboară din cer pe pământ şi ia trup din Fecioara Maria, iar Sfânta Masă Îl are pe Hristos euharistic alături de toţi Sfinţii. În iconografie Dumnezeu ia trup din Maica Domnului, rămâne în istorie prin Euharistie şi se întrupează în sfinţi, care sunt roadele îndumnezeirii şi ale sfinţeniei. Şi în tradiţia populară creştină, Hrtistos este numit şi înfăţişat ca “soare al dreptăţii” sau “lună cerească” sau “împărăteasa cerurilor”, iar sfinţii sunt stelele luminoase crae împodobesc “cerul sfinţeniei” sau “împărăţia lui Dumnezeu”. Sfinţii – modele de trăire creştină Sfinţii sunt prezenţi nu numai în biserică ci şi în viaţa, ocupaţiile şi greutăţile creştinilor de astăzi. În primul rând sfinţii din toate timpurile şi din toate locurile sunt modele desăvârşite de vieţuire creştină. Sfinţii sunt creştinii autentici, care în lupta cu păcatul şi răul, au luptat până la sânge, uneori cu sacrificiul vieţii lor. Virtuţile sfinţilor reprezintă căi de urmare a lui Hristos, de purtare a Crucii şi de împlinire a destinului creştin. În Vieţile Sfinţilor atibutul sfinţeniei înseamnă depăşirea permanentă a omului sau transfigurarea neîncetată în harul divin al lui Hristos şi dăruirea necondiţionată faţă de semenii lor. Şi noi, creştinii de astăzi, avem menirea de a refuza pactul cu răul, compromisurile şi de a stopa şi a învinge- asemenea sfinţilor - răul din lume şi din viaţa noastră. Pe de altă parte, modelul de vieţuire creştină constă în trăirea vieţii în Hrtistos, în împlinirea Evangheliei şi în imitarea sfinţilor, dar şi prin conlucrarea noastră cu harul divin, pentru realizarea unei epectaze reale, şi în dragostea sau dăruirea noastră faţă de orice om, indiferent dacă este credincios sau necredincios. Pe baza sfinţeniei şi a Vieţilor Sfinţilor se poate redefini astăzi statutul de creştin şi de creştinism. Sfinţenia înseamnă identificarea deplină a creştinilor cu Hristos, hristificarea lor, sau trăirea vieţii în Hristos. Părintele Justin Popovici spune depre creştini că sunt purtători de Hristos şi, în consecinţă purtători şi posesori a vieţii veşnice. Sfinţii sunt creştinii cei mai desăvârşiti, care s-au sfinţit în gradul cel mai înalt cu putinţă, prin exercitarea credinţei în Domnul Iisus Hristos Cel Inviat si veşnic viu. În al doilea rând, sfinţii sunt ocrotitorii vieţii noastre. În vechime, creştinii purtau numele sfinţilor, cunoşteau viaţa lor şi încercau să urmeze, după putinţă, virtuţile acestora. De asemenea, fiecare casă creştină avea un sfânt ocrotitor sau proniator, 308 | 367

deoarece familia creştină este “a doua biserică” şi un alt “altar de închinare şi de cinstire a lui Dumnezeu”. Şi popoarele creştine aveau şi trebuie să aibă un sfânt ocrotitor- care reprezintă un model de sfinţire a neamului (grecii il au pe Sfântul Apostol Pavel, latinii pe Sfântul Apostol Petru, românii pe Sfântul Apostol Andrei, ruşii pe Sfântul Ierarh Nicolae, indienii pe Sfântul Apostol Toma, sârbii pe Sfântul Sava). Sfinţii sunt modele de desăvârşire şi pentru ocupaţiile şi profesiile umane: Sfinţii Trei Ierarhi sunt ocrotitorii studenţilor, elevilor şi profesorilor prin înţelepciunea şi elocinţa lor; Sfinţii Spiridon şi Pantelimon, Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian sunt modele pentru medicină; Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, prin puterea pe care o are asupra focului este ocrotitorul pompierilor; Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor, prin curajul de a sta în adâncul pământului; Sfântul Gheorghe, prin vitejia şi biruinţa asupra balaurului este ocrotitorul militarilor. În Tradiţia Ortodoxă Dumnezeu este izvorul tuturor darurilor şi al harului divin. Dumnezeu este dăruitorul care îşi revarsă iubirea şi bunătatea Sa în darurile sfinţilor, ale creştinilor şi ale tuturor oamenilor. Maica Domnului este numită „cea plină de har” deoarece a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Omul, izvorul harului şi al darurilor. Sfinţii – ajutătorii noştri în necazuri Sfinţii sunt prezenţi în viata noastră cu darurile pe care le au ca să-i ajute pe oameni în neputinţele şi încercările lor: Sfinţii Ioachim şi Ana sunt ajutătorii celor care nu pot avea copii; Sfântul Nicolae este miluitorul săracilor, al orfanilor şi al copiilor; Sfântul Nectarie al Eghinei este ajutător pentru bolile de cancer; Sfântul Ioan Rusul al Eviei este vindecător pentru bolile de oase; Sfântul Stelian este ajutătorul pruncilor; Sfântul Haralambie ajută la vindecarea animalelor; Sfântul Procopie este ocrotitorul celor căsătoriţi; Sfântul Mina este ajutătorul şi sprijinitorul celor care pierd bani, al celor care pierd obiecte, al celor care au bunuri împrumutate şi nu le pot recupera. Sfinţii sunt teologii Bisericii prin excelenţă întrucât au reuşit să îmbine în mod admirabil teoria sau cunoaşterea teologică cu experienţa liturgică şi ascetică a Bisericii. Adevărata teologie a Bisericii este aghiologia ortodoxă sau Vieţile Sfinţilor. În acest sens, părintele Justin Popovici afirma că „Vieţile Sfinţilor sunt Dogmatica practică. Ele sunt Dogmatica experimentală, Dogmatica devenită trăire în viaţa cea sfântă a oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu...Cu viaţa Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lor sfântă şi cu feţele lor sfinte, sfinţii lui Dumnezeu încredinţează în chip convingător şi adevărat şi toate celelalte dogme despre Biserică, despre har, despre Sfintele Taine, despre Sfintele virtuţi, despre om, despre păcat, despre Sfintele moaşte, despre Sfintele icoane şi despre celălalte ce alcătuiesc iconomia divino-umană a mântuirii”. Sfinţii şi dogmele ortodoxe Teologia Bisericii vechi, din primul mileniu creştin a avut o dimensiune profund harismatică şi sacramentală. Sfinţii au fost cei care au determint în mod fundamental teologia, viaţa şi activitatea Bisericii. În teologia patristică sfinţii au fost cei care au pecetluit cu sângele lor dogmele Bisericii. Un episod dramatic în istoria dogmelor creştine a fost martirizarea Sfântului Maxim Mărturistiorul, prin tăierea limbii şi a mâinii drepte de către fraţii lui ortodocşi, care persistau în erezia monotelită. Sfântul Maxim împreună cu cei doi ucenici, Anastasie Monahul şi Anastasie Apocrisiarhul, dar şi cu Papa Martin au fost singurii care, într-o perioadă de criză a credinţei şi a Bisericilor, au reprezentat şi apărat Ortodoxia. Toate patriarhatele şi teologii Bisericii acceptau acest compromis teologic monotelit, cu excepţia sfinţilor de mai sus care mărturiseau Ortodoxia. Şi în acest caz se arată că nu numărul mare al creştinilor sau poziţia ierarhică garantează adevărul Ortodoxiei, ci sfinţii mărturisitori şi martiri ai Bisericii. Bibliografie 1. Arhimandrit Justin Popovici -„Omul şi Dumnezeul -Om”, Traducere Ioan I. Ică, editura Deisis, Sibiu,1997, pag. 98-106 2. Părintele Cornel Toma- „Vieţile Sfinţilor – paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi”, lucrare

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Viata Sfintei Teodora de la Sihla Prof. Călugăroiu Maria-Cornelia Prof. Diaconu Maria Liceul Tehnologic Vedea-Argeş In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIllea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt. Sfanta Teodora si-a dedicat intreaga viata lui Dumnezeu, a trait in singuratate rugandu-se pentru poporul nostru. Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita). Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori. Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii. Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca. 309 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari. Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite. Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant. 310 | 367

Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi â&#x20AC;&#x17E;Fantana Sfintei Teodoraâ&#x20AC;?. Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos. Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea. Â Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”. Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra. Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

Vieţile sfinţilor – paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi Prof. educ Popescu Liliana Grădinița cu Program Normal Dienci, Comuna Vultureşti, judeţ Olt Prof. Fota Norica Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina, Olt

vârstele şi pentru toate categoriile socio-profesionale în Vieţile Sfinţilor. Monahii, preoţii căsătoriţi, tinerii, intelectualii, ţăranii, soldaţii, chiar şi necreştinii pot să descoperă modele de vieţuire, răspunsul şi soluţii la toatele problemele existenţiale în Vieţile Sfinţilor. „Vieţile Sfinţilor – spune părintele Justin Popovici- cuprind şi toată Morala ortodoxă, cu Etosul orotodox în toată strălucirea măreţiei lui divinoumane şi în toată forţa lui de neînvins...Toate legile morale dumnezeieşti izvorăsc din Sfintele Taine şi se realizează prin Sfintele Virtuţi. Pentru aceasta şi Vieţile Sfinţilor constituie morala aplicată. Pe de altă parte, iarăşi, Vieţile Sfinţilor asigură în chip neîndoielnic că Morala nu este altceva decât o Dogmatică aplicată. Întreaga viaţă a sfinţilor se compune din Sfintele Taine şi Sfintele virtuţi, iar Sfintele Taine şi Sfintele virtuţi sunt roade ale Duhului Sfânt care lucrează toate în toţi.” Sfinţii şi ştiinţa Vieţile Sfinţilor ne oferă răspunsuri şi la descoperirile ştiinţifice recente. Una dintre cel mai dificile probleme ale eticii creştine moderne este transplantul de organe. În Vieţile Sfinţilor Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi se relatează realizarea transplantului de organe printr-o minune şi o intervenţie dumnezeiască. Un exemplu elocvent este relatarea cazului diaconului Iustinian care avea un picior ros de cancer şi căruia întru-un vis i-au apărut cei doi sfinţi Cosma şi Damian cu alifii şi care i-au înlocuit piciorul bolnav cu un picior sănătos de la un decedat negru din mormânt. Trezindu-se şi văzânduse vindecat şi cu un picior negru în locul celui bolnav, diaconul a povestit visul său şi minunea care a urmat.

Creştinismul ortodox contemporan trebuie să readucă pe sfinţi în teologia ortodoxă, în viaţa cotidiană şi în preocupările credincioşilor de astăzi. Biserica Ortodoxă are ca drept scop sfinţirea sau Sfinţii martiri din închisorile comuniste îndumnezeirea omului în Iisus Hristos. Sfinţii sunt prezenţi în Biserică, în viaţa, ocupaţiile şi greutăţile Un alt capitol al aghiologiei ortodoxe moderne creştinilor de astăzi. Ei sunt modele desăvârşite de vieţuire creştină, sunt creştini autentici, care în lupta pe care trebuie să-l recupereze Biserica şi teologia cu păcatul şi răul au luptat până la sânge, uneori cu ortodoxă română este martirologiul sfinţilor români din închisorile comuniste. Teologii greci consideră că sacrificiul veiţii lor. toţi sfinţii eleni, dar şi celelalte etnii ortodoxe, ucişi în timpul persecuţiei şi dominaţiei păgâne islamiste Sfinţii şi morala ortodoxă turce pot fi numiţi drept „noi mărturisitori”. Mai mult, Aghiologia ortodoxă este o sursă fundamentală aproape toate Bisericile Ortodoxe au canonizat sfinţi şi inevitabilă şi pentru morala ortodoxă. Temele şi au realizat martirologii cu cei care au suferit pentru majore ale existenţiei umane: păcatul, pocăinţa, a-L mărturisi pe Hristos în închisorile comuniste. sfinţirea, iubirea şi îndumnezeirea sunt prezentate cu Rămâne ca şi Biserica Ortodoxă Română să realizeze multă subtilitate şi profunzime teologică pentru toate un martirologiu creştin cu preoţii, monahii, creştinii şi intelctualii români care au suferit şi au murit în Nr. 1 - Noiembrie 2013

311 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat închisorile comuniste. Din punct de vedere istoric persecuţia comunistă, condusă de dictatorii comunişti poate fi asemănată cu cea declanşată de împăraţii romani împotriva creştinilor în primele trei secole creştine. Metodele de tortură, procedeele de a-i face pe creştini să apostazieze sunt similare cu cle din Biserica veche. Aşa cum înainte Hristos a fost exilat împreună cu creştinii în catacombe, în păduri sau în peşteri, în perioada comunistă Hristos a fost închis cu ucenicii Săi în temniţele comuniste. Hristos a coborât din nou la iad, în închisorile comuniste pentru ca să transforme acest loc, cel mai josnic posibil pentru umanitate, în universitate şi altar. Fără îndoială, toate cărţile din această perioadă pot constitui un Nou Sinaxar al Bisericii, numit Vieţile Sfinţilor din închisorile comuniste. Această literatură de rezistenţă împotriva ateismului şi a comunismului este o literatură sacră prin suferinţa şi jertfa creştinilor, care face ca sângele lor să sfinţească acest pământ, iar Biserica Ortodoxă Romană să fie o Biserică Ortodoxă martiră.

sfinţilor, martirologii, mitericonae, paterice, imnografii pentru sfinţii contemporani. Toate aceste demersuri şi contribuţii teologice au avut ca mesaj sintagma părintelui Florovsky „înapoi la Sfinţii Părinţi!”, echivalent cu „înapoi la Vieţile Sfinţilor!”. Intoarcerea la izvoarele teologiei însemnă întoarecerea la Vieţile Sfinţilor. Şi în telologia română veche după Sfânta Scriptură, Psaltire şi cărţile de cult, Vieţile Sfinţilor erau printre cele mai editate şi citite cărţi la români. Din nefericire, astăzi Vieţile Sfinţilor au rămas un capitol uitat în teologia noastră contemporană, dar şi în preocupările credincioşilor noştri. Bunăoară, mulţi dintre creştini citesc multe reviste şi cărţi depre vieţile scriitorilor, muzicienilor, marilor vedete din sport şi din muzica modernă, dar nu mai există o preocupare pentru Vieţile Sfinţilor, care devin de multe ori legende ale creştinismului. În acelaşi mod şi în cultura modernă, în afară de sumarele menţini din ziare sau de la radio, nu mai există nici o referire la viaţa, faptele şi minunile sfinţilor. Această stare de nebulozitate apare uneori şi în calendarul ortodox unde nici măcar sfinţii români nu sunt serbaţi Sfinţii şi Teologia Ortodoxă în întreaga Biserică, ci doar pe zone şi regiuni. Însă, durerea şi tragedia cea mai mare a creştinismului În pofida importanţei pe care aghiologia contemporan este că creştinii nu mai vor şi nu mai ortodoxă o ocupă în teologia Bisericii, în teologia luptă să devină sfinţi. ortodoxă-română nu există nici o disciplină de aghiologie ortodoxă în facultăţile şi seminariile Bibilografie teologice. De multe ori, teologii ortodocşi, influenţaţi de o concepţie bulltmanistă demitologizează Vieţile 1. „Îndrumătorul Bisericesc”, Publicaţie anuală a Arhiepiscopiei Sibiului, nr. 154, Sfinţilor, considerând că virtuţile şi martiriul lor sunt Ed. Andreian Sibiu, 2006, pag. 105-110 prezentate în mod exagerat de Minee şi de scriitorul 2. „Martiriul creştin în temniţele comuniste”, bisericesc Simeon Metafrastul. De aceea, în teologia părintele Cornel Toma contemporană nu avem până în prezent o ediţie critică a Vieţilor Sfinţilor, aşa cum există în alte Biserici Ortodoxe. În plus, această concepţie afectează şi planul liturgic datorită faptului că mulţi dintre sfinţii teologi precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Viața Sfântului Nicolae Ioan Damaschinul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Atanasie cel Mare, Mihaela Pavelescu Sfânta Eufimia şi alţi sfinţi nu sunt serbaţi şi nu au Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 o imnografie pe măsura vieţii şi a sfinţeniei lor. De Râmnicu Vâlcea asemenea, nici Bisericile construite în epoca noastră nu mai au ocrotitori pe sfinţii mari teologi. Între adevăruri de credință ale Bisericii În teologia greacă contemporană există la toate facultăţile de teologie ortodoxă o catedră de aghiologie Ortodoxe este și acela despre cinstirea pe care noi o ortodoxă însoţită de dicipline teologice ca: Imnografie datorăm Sfinților. Biserica ne învață să-i cinstim pe creştină şi Teologia şi spiritualitatea duhovnicilor Sfinți, asadar, pe cei creștini, care pe pământ trăind, contemporani. Teologi ca, E. Theodorou, P.B. Pashos, mult s-au ostenit și nevoit pe urmele Mântuitorului D. Tzamisa, Sf. Papadopoulus, Ant. Papadopoulus au Iisus Hristos și astfel, ei și-au agonisit șederea cea realizat cursuri de aghiologie ortodoxă, monografiile de-a dreapta lui Dumnezeu. Ceata acestora « pe care 312 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nimeni nu o poate număra», a celor creștini care au dus aici pe pământ lupta cea bună pentru a-și Sfinți viața și au primit în ceruri cununa dreptății, formează, după învățătura Bisericii noastre, Biserica triumfătoare. Căci Sfinții au primit în inima lor pe Duhul Sfânt și au crezut duhovnicește, prin împreuna-lucrarea cu harul lui Dumnezeu, pe măsura lui Hristos. Ei au făcut totul în această viață pentu a urma lui Hristos și a împlini voia lui Dumnezeu. Pâna la jertfa supremă, până la ultima lor suflare au luptat împotriva ispitelor rele și împotriva răului. Sfinții s-au făcut tari prin credință în războiul pe care l-au dus împotriva răutății și a vrajbei dintre oameni. Inima lor s-a mistuit în ardoarea dragostei pentru oameni și Dumnezeu, iar picioarele lor au alergat numai pe urmele și căile Mântuitorului. Din această pricină, ei au suferit mult în această lume, dar ei au rămas credincioși lui Hristos, osândindu-se din toate puterile să ajungă asemenea cu Acesta. Prin acestea, Sfinții s-au făcut piscuri însorite ale virtuților creștinești, piscuri de munte ce-și înalță frunțile spre cer, culmi ce se ridică din văile scunde ale vieții spre zările ca peruzeaua ale sfințeniei și ca atare, pilde vii de mărturisire și trăire în Hristos. Așa se face că Biserica sărbătorește astăzi și preamărește în psalmodii de tropare și cântări duhovnicești pe unul dintre luceferii care strălucesc pe cerul credinței noastre ortodoxe: pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pe Sfântul Nicolae făcătorul de minuni, pe care-l numește «îndreptător al credinței, chip al blândeților și învățator al infrânării». Sfântul Nicolae a trăit în a doua jumătate a veacului al III -lea; el a fost unicul fiu al unei familii foarte înstărite și evlavioase. Copil fiind, Sfântul Nicolae a dovedit hărnicie la învățătură și o viață virtuoasă, ceea ce a făcut ca el să crească duhovnicește și în înțelepciunea creștină. Nu avea încă vârsta judecății, când el se deprindea cu rugăciunea și înfrânarea, virtuți ce potolesc patimile trupului și ușurează desăvârșirea sufletului. Rămas de timpuriu orfan de ambii părinți, cel care avea să fie o fală a creștinității, n-a purces ca tânărul risipitor din sfânta Evanghelie, ci, dimpotrivă, într-una din zile, a strâns în fața casei sale pe toți săracii și oropsiții din acel ținut și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, pe care el le socotea a fi «deșertăciuni și vânare de vânt» și L-a urmat pe Hristos. În auzul său, răsunau cuvintele Mântuitorului: «vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri…». Altă dată, o întamplare a făcut ca Sfântul Nicolae să afle despre un părinte care era silit să vânda cele Nr. 1 - Noiembrie 2013

trei fete ale sale unui bogătaș hain și să le arunce astfel în prăpastia păcatului. Cu o discretie delicată, ce caracterizează adevarata dragoste crestină, Sfântul Nicolae, în trei rânduri a alergat în ajutorul acestor suflete în mare primejdie și fără ca acestea să afle, le-a asigurat nu numai zestrea materială, ci și stăruința în virtute. Aceste fapte ne arată că una dintre trăsăturile sufletului mare al acestui Sfânt Părinte a fost mila, bunătatea. De aceea Biserica îl și prea mărește în psalmodii de tropare, numindu-l «chipul blândețelor». Dar, pentru a urma cu și mai multă ardoare cuvintele Mântuitorului, tânărul Nicolae s-a hotărât să se dedice cu totul slujirii lui Hristos . Și ca să se apropie si mai mult de Acesta, el s-a îndreptat spre Țara Sfântă, dornic să calce pe drumurile sfințite de pașii Mântuitorului și ai ucenicilor Lui, pe urmele sfințite și pline de lumină ale Scripturii și astfel, să se întărească și mai mult în credință și în spiritul lepădării de sine și al iubirii creștine. Reântors în cetatea Mira, care între timp rămăsese fără pastor, credincioșii îl aleg pe Sfântul Nicolae pe scaunul arhiepiscopal al Mirei Lichiei. Ca ierarh al Bisericii, Sfântul Părinte a dovedit o înmănunchere strălucită de virtuți de slăvit pastor de suflete, adeverind prin aceasta, ca puțini ierarhi, cuvintele Mântuitorului: «Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, că văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri». Încercări grele a trebuit să treacă și prea slăvitul nostru Ierarh Nicolae: impărații romani Dioclețian și Maxențiu au dezlănțuit cumplite prigoane împotriva creștinilor. Era firesc ca aceste prigoane să lovească în primul rând pe mitropolitul Mirei. Sfântul Nicolae a fost prins și aruncat în închisoare, unde a fost supus la cele mai cumplite chinuri. Dar nimic nu l-a putut clinti de la dreapta credință, ci , mai vârtos, marturisea pe Hristos. A rămas statornic în credință, îmbărbătat fiind de cuvintele Sfântului Apostol Petru: «Iubiți-vă, nu vă lăsați înșelați de focul curățitor ce vine peste voi ca să vă încerce, ci, în măsura în care luati parte la suferințele lui Hristos bucurați-vă, pentru ca să vă bucurați și la descoperirea măririi Lui». Cu suirea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, Sfântul Nicolae a fost eliberat din închisoare, întorcându-se la păstorirea credinciosilor săi. În veacul în care a trăit și pastorit Sfântul Nicolae, Biserica crestină a fost zguduită de multe învățături deșarte și greșite. Pentru a curma pe cea mai grea dintre acestea - cea al cărei începător a fost Arie, care tăgăduia eterna dumnezeire a lui Iisus Hristos, 313 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat împăratul Constantin a convocat sinodul de la Niceea. La acest sinod, Sfântul Niolae a făcut și el parte dintre cei 318 Sfinți Părinți, care cu păvaza Sfintei Cruci, au frânt ascuțita sabie a eresului lui Arie și au statornicit dreapta credința. La acest sinod, Sfântul Nicolae s-a dovedit a fi un dascal luminat și aprig apărător al Ortodoxiei. Pentru aceasta, Biserica îl slăvește în cântări, numindu-l «îndreptător al credinței». Dar sfânta Biserică mai învață despre marele Ierarh Nicolae că «s-a arătat pe sine turmei sale ca un învățător al înfrânării». Și, într-adevar, Sfântul Nicolae a urmat și în această privința pe Mântuitorul, care, atunci când ucenicii îl îndemnau să se îngrijească de cele ale gurii, le-a răspuns: «Eu am o hrană pe care voi nu o cunoașteți … să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine să săvârșesc Lucrul Lui». Această hrană ce împrumută vieții și existenței noastre demnitate morală, frumusețe duhovnicească și le ridică deasupra viermuielilor corbului, o prețuia și Sfântul Nicolae. De aceea, el s-a făcut mărturie, prin viața sa adevărului propovăduit de Sfântul Apostol Pavel, că «cei ce sunt ai lui Iisus Hristos, au răstignit carnea împreună cu patimile și poftele ei». Sfântul Nicolae și-a strunit ‘puternic trupul’, pe care l-a târât biruit, pentru a deveni altora în veac, crainic al înălțimilor duhovnicești. Astfel a trecut prin viață marele ierarh al Bisericii, ca un adevărat învățător și sfințiitor al credincioșilor Mântuitorului ca un mărturisitor neânfricat al Evangheliei, ca un înțelept și neobosit cârmaci al Bisericii Ortodoxe. Viața Sfântului Nicolae a fost o continuă luptă a bunătății, a milei și iubirii de oamenii. Din această pricină, Dumnezeu l-a învrednicit cu harul facerii de minuni, iar Biserica l-a așezat în ceata luceferilor care strălucesc pe cerul credinței crestine și pe care noi, credincioșii îl cinstim în chip deosebit. Cinstirea Sfinților înseamna imitarea acestora; înseamna că noi ne-am hotărât sî devenim asemenea cu ei, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, la a căror săvârșire a vieții privind, să le urmati credința». A cinsti pe sfinți înseamnă a-i urma în credința lor tare în Hristos, în iubirea lor necârmuită față de oameni și față de Dumnezeu, în nădejdea lor mare că viața aceasta poate fi sfințita în curajul și statornicia lor neclintită și nebiruită în lupta împotriva păcatului. Căci spre pildă ne sunt ei noua dați, ca viața lor să aprindă în noi râvna binelui, a sfințeniei și a sporului în cele duhovnicești. Apostolul neamurilor vorbește 314 | 367

în numele tuturor Sfinților când ne indeamnă: «Deci, urmați-mi mie, așa cum urmez eu lui Hristos». Drept aceea noi, cei care ne aflăm în fața acestui sfânt altar și slăvim în psalmodii de tropare luminata arătare a Sfântului Nicolae, să luăm hotărârea nestrămutată de a sili să-i urmăm pilda. Bunătatea lui să ne insufle duhul iubirii de oameni și de Dumnezeu, smerenia și sfințenia vieții lui să aprindă și în sufletele noastre năzuința arzătoare de a ne înfrumuseța viața cu aceste virtuți, iar puterea credinței Sfântului Ierarh Nicolae să ne dea îndemn de a rămâne tari în credința noastră ortodoxă. Biserica noastră ne învață că «la rugăciunea noastră, sfinții nu numai că mijlocesc la Dumnezeu har și milă, dar cei ce strălucesc în sfințenie ca să lumineze calea mântuirii noastre și să ne fie toiag și sprijin de nădejde și zeloși îndrumători în alergarea noastră «la semn, la răsplata dumnezeieștii chemări de sus întru Iisus Hristos». De aceea, să ne rugăm în fața acestui sfânt altar, zicând: Sfinte Nicolae! Ajută-ne cu darul tău să ne întărim și să propășim în virtuțile creștine ce ți-au fost atât de scumpe în această viață trecătoare și care ți-au agonisit mărirea și strălucirea eternă. Ajută-ne cu ruga ta către Cel Atotputernic ca, cu harul cel de sus, să propășim în tăria credinței noastre ortodoxe, în blândețe, în iubirea de oameni, în înfrânarea ei, în săvârșirea voiei lui Dumnezeu, ca prin aceste virtuți, să ne câstigăm fericirea și mântuirea sufletului, acum și în veșnicie. Amin! Bibliografie 1. VASILESCU, pr.prof.dr.Emilian, Istoria religiilor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 1998 2. POPESCU pr.prof.dr.Dumitru coordonator, Ştiinţă şi teologie, Editura XXI: Eonul dogmatic, Bucureşti 2001 3. www.ziarullumina.ro 4. www.basilica.ro

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii Ortodoxiei – modele de urmat Educatoare Botoran Aurelia Educatoare Beliavcenco Mariana Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea Religia constituie un mijloc de relegare a omului de divinitate, o cale de urmat pentru oamenii ce vor să redobândească conştiinţa divină. Fără îndoială că Bunul Dumnezeu ne-a făcut şi ne face necontenit multe şi mari daruri, încît viaţa fiecăruia e o ploaie necontenită de binefaceri primite de sus. Dar între toate darurile pe care Cel de sus ni le poate da, cel mai de preţ este darul credinţei despre care vom vorbi astăzi. Prin locaşurile de cult, fiecare religie încearcă să creeze un loc sigur, plin de iubire, în care fiecare persoană să se poată conecta la esenţa sa spirituală. Majoritatea oamenilor au crezut şi cred că frecventează biserica pentru a fi reuniţi cu cei care cred şi se comportă la fel ca şi ei, nerealizând că, dacă acesta ar fi adevărul, atunci locaşurile de cult religios nu ar face altceva decât să contribuie la menţinerea şi propagarea vederilor limitate, înguste, şi a prejudecăţilor înrădăcinate. Religia poate aborda nevoile spirituale profunde ale membrilor săi, doar prin respectarea experienţelor spirituale separate, ale fiecăruia, subliniind ceea ce acestea au în comun. Ea trebuie să contribuie la stabilirea unor legături afective în cadrul comunităţii, a respectului şi toleranţei reciproce faţă de diferenţe, aceste lucruri fiind esenţiale în crearea unui mediu sigur şi plin de iubire. Locaşurile de rugăciune trebuie să devină locuri în care fiecare să poată să exploreze liber spiritualitatea, locuri în care diferenţele individuale să fie binevenite şi acceptate în mod natural, căci iubirea trebuie sa devină legătura care să ţină comunitatea unită, şi nu unitatea de vederi! Iubirea este un factor ce determină flexibilitatea în credinţă şi convingere, favorizând acceptarea celorlalţi în inima şi sufletul tău, desfiinţând limitele separatoare trasate de gândire între lucruri ce tind a deveni de neacceptat. Iubirea deţine un uriaş potenţial de purificare şi trezire, putând oferi o experienţă ce distruge Nr. 1 - Noiembrie 2013

condiţionările trecutului, fiind, în aceeaşi măsură, creatoare şi distrugătoare, distrugând trecutul, făcând să dispară ceea ce nu mai este necesar, dând posibilitatea noului de a lua naştere. Motivul pe care se bazează creştinul cînd crede nu este evidenţa acestor adevăruri, căci ele de cele mai multe ori depăşesc puterea de cunoaştere şi posibilitatea de pătrundere a minţii noastre omeneşti, ci este autoritatea cuvîntului lui Dumnezeu. Credem nu pentru că ştim, credem nu pentru că înţelegem, ci credem pentru că ne-a spus-o Însuşi Dumnezeu. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a pus ca temelie a Bisericii Sale, a religiei Sale virtutea credinţei, care e absolut necesară pentru cel ce vrea să-şi mîntuiască sufletul. Sfîntul Apostol Pavel o spune răspicat în Epistola către Evrei (XI, 6) : «Fără credinţă e cu neputinţă să plăcem lui Dumnezeu». Multe şi mari sunt binecuvîntările credinţei. Credinţa e virtutea care-l uneşte pe credincios cu Dumnezeu. Prin ea ne împărtăşim din viaţa şi din gîndirea lui Dumnezeu, aşa încît lumina lui Dumnezeu devine lumina noastră, înţelepciunea lui Dumnezeu înţelepciunea noastră, viaţa Lui viaţa noastră. Credinţa e un izvor minunat de lumină care luminează pe credincios şi-l face să cunoască multe adevăruri, pe care cu mintea proprie nu le-ar fi putut cunoaşte niciodată, sau îl ajută să aprofundeze adevărurile cunoscute deja prin raţiune. Fără lumina credinţei noi n-am fi putut cunoaşte taina Sfintei Treimi, Taina întrupării Domnului, învierea morţilor ş.a., iar cuvîntarea de pe munte a Mîntuitorului, cu cele 9 fericiri sunt o perfecţionare minunată a eticei naturale. Noi cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte, căci a zis: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei 10, 40). Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, Care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sunteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi, în alt loc al dumnezeieştii Scripturi, ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, zicând: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob 2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8). Noi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca 315 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lumea (I Corinteni 6, 2). Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au desăvârşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mântuitorul numai apostolilor şi celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă că voi, cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii al lui Israel (Matei 19, 28). Cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi minuni arată Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos. (...) Sfinţii în Biserica Ortodoxă se împart în mai multe cete, şi anume: Ceata apostolilor care au vestit Evanghelia lui Hristos pe pământ; ceata proorocilor şi a drepţilor Vechiului Testament; ceata ierarhilor şi a învăţătorilor a toată lumea, care au apărat Biserica şi dogmele credinţei ortodoxe; ceata mucenicilor, adică a celor ce şi-au vărsat sângele pentru dreapta credinţă în Hristos; ceata Cuvioşilor Părinţi, adică a sfinţilor călugări şi sihaştri purtători de Dumnezeu, care s-au nevoit prin mănăstiri, prin peşteri şi pustietăţi, în post şi neîncetată rugăciune. Ultima ceată este ceata fericiţilor şi a tuturor drepţilor, care au bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ, ca orfani, văduve, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi evlavioşi, credincioşi dreptmăritori, care au răbdat cu bărbăţie necazurile, bolile şi ispitele vieţii pământeşti. Dar cei mai sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu sunt: Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, care se bucură de un cult deosebit de supravenerare, şi Sfântul Ioan Botezătorul. După învăţătura şi iconografia ortodoxă, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul stau înaintea Preasfintei Treimi, de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului, şi se roagă neîncetat pentru mântuirea lumii. Toţi sfinţii din cer, cunoscuţi şi necunoscuţi, împreună cu cetele îngerilor cereşti, formează în cer biserica biruitoare. Iar totalitatea credincioşilor dreptmăritori de pe pământ, care se luptă cu ispitele de tot felul, ce vin de la diavolul, de la lume şi de la trup, formează aşa-numita biserică luptătoare. (...) Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost întemeiată pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi pe sângele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a născut sfinţi, a fost slujită de sfinţi. Biserica şi astăzi cere sfinţi, păstori cât mai sfinţi şi credincioşi cu viaţă 316 | 367

sfântă.

Dintre aceştia facem parte şi noi. Dar, ca fii ai lui Dumnezeu după har şi fii ai Bisericii luptătoare de pe pământ, suntem datori să fim „următori lui Hristos”, să trăim duhovniceşte pe pământ, să ne facem vrednici de împărăţia cerurilor. Ca fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au născut în Hristos, suntem datori să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfântă, dragostea lor pentru Dumnezeu, râvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfânta rugăciune. Nu ne putem mântui dacă nu imităm după putere viaţa sfinţilor. Adică smerenia cuvioşilor, bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor, sfinţenia drepţilor, curajul şi statornicia în credinţă a înaintaşilor, răbdarea părinţilor care ne-au născut, blândeţea mamelor care ne-au crescut. Să râvnim cu stăruinţă acestor mântuitoare virtuţi creştine. Noi nu ne socotim sfinţi, dar trăim şi ne mântuim în Biserica sfinţilor. Ei ne sunt părinţi, rugători, ajutători în necazuri şi modele de urmat. Să părăsim mândria, răutatea şi necredinţa care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor sfinţilor din cer, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi cinstim astăzi. Ei aveau totul curat şi sfânt: şi trupul, şi mintea, şi cuvântul, şi simţurile, şi sufletul. De aceea făceau minuni, de aceea izgoneau diavolii, de aceea trupurile lor rămân nestricate şi vindecă mulţi bolnavi. Deci, să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: „Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”. Marele Apostol Pavel, când trecea prin cetăţi, învăţa pe creştini să păzească învăţăturile rânduite de Apostoli şi de preoţii din Ierusalim (Fapte 16, 4). În alt loc zice : “ Vă mai rugăm, fraţilor, să avea luare aminte pentru cei ce se ostenesc întru voi, pentru cei ce vă carmuiesc întru Domnul şi bine vă sfătuiesc, şi pentru munca lor să-i socotiţi pe ei vrednici de prisoselnica dragoste “ (I Tesaloniceni 5,12-13). În altă Epistolă zice : “ Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au grăit cuvântul lui Dumnezeu, că privind cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţă, să le urmaţi credinţa” ( Evrei 13, 2 ). Să privim cu luare aminte la părinţii şi înaintaşii noştri cum şi-au încheiat viaţa. Adică dacă viaţa lor a fost lumina şi pilda până la mormânt pentru noi toţi, atunci să le urmăm credinţa. Se poate că cineva din părinţii noştri, oricât de evlavios ar fi şi tare, să se schimbe din aşezarea lui cea bună şi duhovnicească şi să devină rău. Or, aceluia nu trebuie a-i urma, că nu împreună cu el să ne pierdem sufletul. Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Iar dacă acela a dus lupta cea bună până la sfârşit, şi în viaţa cinstită şi duhovnicească s-a sfârşit, aceluia să-i urmăm. Aşa au fost sfinţii lui Dumnezeu Apostolii, Mucenicii şi Cuvioşii Părinţi pe care Biserica îi cinsteşte de mii de ani şi le urmează învăţăturile pline de sfaturi şi mântuitoare de suflet. Aceştia, după cuvântul Domnului, au fost făclii aprinse pe pământ şi au răbdat până în sfârşit ispite şi necazuri pentru Hristos. Pentru aceea au şi luat cununa vieţii de veci, fiindcă “ lupta cea bună s-au luptat şi călătoria au săvârşit” după voia Domnului. Toti Sfinţii şi Cuvioşii Părinţi canonizaţi de Biserica lui Hristos ne sunt modele de urmat pe calea mântuirii fără nici o îndoială. De aceea suntem datori a-i cinsti cu toată evlavia şi a le urma după putere, rugăciunea, postul, curăţia, smerenia, blândeţea, mila, sfatul şi jertfa. La fel, să urmăm şi viaţa curată şi binecuvântată a părinţilor noştri trupeşti care ne-au născut şi a duhovnicilor şi părinţilor noştri care ne-au unit cu Hristos şi ne-au ajutat cel mai mult pe calea mântuirii. De la sfinţi să învăţăm mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu, statornicia lor în dreapta credinţă, curajul cu care mărturiseau pe Hristos şi sfinţenia desăvârşită a vieţii lor, iar de la părinţii noştri duhovniceşti să învăţăm blândeţea şi dragostea cu care ne-au crescut şi ne-au vorbit de Dumnezeu, râvna lor pentru biserică şi rugăciune şi mila cu care ajutau pe toţi oamenii la mântuire. Dacă toata munca noastră o vom face simţind prezenţa lui Dumnezeu şi rugându-ne Lui, atunci toată viaţa noastră se va preface într-o rugăciune neîncetată, plină de nădejdea şi bucuria mântuirii. Faptele milosteniei creştine sunt expresia concretă a iubirii aproapelui, ca roade ale dreptei credinţe din care izvorăsc neîncetat, şi care au ca scop ajutorarea celor aflaţi în necazuri şi suferinţe, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Iar facerea de bine şi într-ajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16)”. Oricât de mari ar fi provocările şi crizele lumii în care trăim, în contextul degradării vieţii spirituale, a climatului social şi economic pe plan mondial, dar şi în ţara noastră, avem datoria să rămânem neclintiţi în dreapta credinţă, şi în faptele cele bune, punândune nădejdea în Dumnezeu „Care ne dă cu belşug toate spre îndulcirea noastră” (I Tim. 6, 17). Să ne unim în a face binele care aduce mângâiere celor în nevoi, alinare celor bolnavi, compasiune celor în durere, ajutând pe semenii noştri, cu generozitate şi dragoste creştină, aşa cum ne învaţă Hristos, Mântuitorul lumii. Nr. 1 - Noiembrie 2013

“În lumina Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, părintele Stăniloae ne învaţă să depăşim idolatrizarea limbajului teologic de repetiţie, arătând că dogmele nu pretind a epuiza, în formularea lor, adevărul dumnezeiesc, ci îl apără de deformarea şi raţionalizarea eretică. Expresiile dogmatice şi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii au o dimensiune apofatică întrucât se referă la taina Persoanelor divine veşnice şi infinite, care se descoperă persoanelor umane pentru comuniune de viaţă şi iubire veşnică. În societatea în care trăiau, Sfinţii Părinţi au apărat demnitatea umană şi frumuseţile lumii create, având conştiinţa valorii universale şi eterne a persoanei umane care poartă în ea chipul sau pecetea comuniunii Sfintei Treimi. De asemenea, Sfinţii Părinţi s-au luptat şi s-au rugat pentru a menţine unitatea de credinţă ortodoxă şi comuniunea fraternă între Bisericile locale.”1 Îndeplinindu-şi misiunea sa sfântă, Biserica ne cheamă neîncetat prin cuvintele Mântuitorului Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), pe care le adresează tuturor celor care, în timpul vieţii lor, au ascultat Evanghelia iubirii lui Hristos, s-au împărtăşit de harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine şi au căutat Împărăţia lui Dumnezeu prin lumina Sfintelor Icoane, arătând necontenit iubire milostivă şi frăţească faţă de toţi oamenii, dar, mai ales, faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, bolnavi şi întemniţaţi (cf. Matei 25, 35-40). Sfânta Scriptură ne învaţă să nu dispreţuim proorocirile Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei, să ne rugăm cât mai bine, pentru că nu ştim când vine Mântuitorul Iisus Hristos ! Bibliografie 1. Pr. Cleopa Ilie – Nu ne putem mântui dacă nu imităm după putere viaţa sfinţilor Predici la duminicile de peste an, ortodoxia.md 2. Preafericitul Părinte Daniel - Mesajul Preafericitului Părinte Daniel adresat participanţilor la Colocviul „Patristique et œcuménisme. Thèmes, contextes, personnages” 3. Pr. Vesa Ion – Revista Glasul Bisericii, 1971, nr. 5-6, pag. 438-441 4. h t t p : / / d e v e g h e p a t r i e i . w o r d p r e s s . 1 Mesajul Preafericitului Părinte Daniel adresat participanţilor la Colocviul „Patristique et œcuménisme. Thèmes, contextes, personnages”

317 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat com/2012/10/09/epistola-intaia-catre- semnele timpului. Andrei şi Ioan s-au ataşat cu toată inima de Isus; au înţeles că El este cel vestit de Cărţile tesaloniceni-a-sfantului-apostol-pavel Sfinte şi au început să împărtăşească bucuria lor celor cu care se întâlneau. Primul pe care l-a întâlnit Andrei a fost fratele său, Simon, şi are meritul de a-l fi convins că într-adevăr Mesia se află între oameni; Sfântul Apostol Andrei Simon are meritul de a fi crezut cel dintâi mărturiei date de un om despre Mesia; poate că această credinţă Institutor Săraru Mădalina l-a îndemnat pe Isus să-i schimbe numele din Simon Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 în Piatră, pregătindu-l pentru misiunea ce avea să i-o Râmnicu Vâlcea încredinţeze mai târziu. Andrei şi Petru s-au întors la activitatea lor de Între cei doisprezece apostoli aleşi de Domnul pescari, la familiile şi viaţa lor obişnuită. Isus însuşi, nostru Isus Cristos să fie „pescari de oameni”, un loc după întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul, deosebit îl ocupă Sfântul Andrei, fratele lui Simon a părăsit Nazaretul şi a venit în oraşul Cafarnaum, Petru; el a fost chemat mai înainte de ceilalţi, şi probabil împreună cu Sfânta Fecioară Maria, având pentru acest motiv, grecii îi acordă supranumele ocazia să se întâlnească şi să discute de mai multe ori de „protocletul”; de asemenea, el este acela care a cu prietenii săi de pe malul Iordanului, pe care, în cele mijlocit întâlnirea dintre fratele său şi Mesia, precum din urmă, i-a chemat să i se alăture: „Veniţi după mine şi întâlnirea unui grup de străini cu Isus (In 12,20), şi vă voi face pescari de oameni». (Mt 4,20) Andrei şi motiv pentru care unii sfinţi părinţi îl mai numesc şi Simon au pornit cu dragoste şi încredere pe drumul care îi va duce prin multe ţări străine, să împartă „mijlocitorul”. Împreună cu fratele său, oamenilor „Vestea cea Bună». Despre Sfântul Andrei se mai vorbeşte de doua Simon, şi cu tatăl lor, Iona, se ocupau cu pescuitul şi ori în Noul Testament, şi, atunci când se dau numele locuiau pe malul Lacului apostolilor lui Isus, el este amintit întotdeauna după Genezaret, în oraşul fratele său, Simon, devenit Petru. După înălţarea la cer a Domnului, numele său Cafarnaum, unde se stabiliseră venind din nu mai este amintit în Noul Testament, dar tradiţia şi Betsaida. Când s-a răspândit multe scrieri apocrife ne dau unele indicaţii. După cum vestea că pe malul de jos al afirmă istoricul Eusebiu (256-340), Sfântul Andrei Iordanului a apărut un profet şi-a desfăşurat activitatea apostolică în ţinuturile care predica şi boteza, din jurul Mării Negre şi a sfârşit viaţa în Grecia, la cerând tuturor o schimbare a Patras, unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X. vieţii, Andrei i-a lăsat pe ai săi şi a coborât pe lângă Rămăşiţele sale pământeşti s-au păstrat cu veneraţie firul apei, dornic să afle dacă nu cumva au început a se la Patras, apoi au fost transportate la Constantinopole, împlini spusele proorocilor de demult. Aici l-a întâlnit de unde au fost aduse la Amalfi, în Italia; în anul pe Ioan, fiul lui Zebedeu, un alt pescar, mai tânăr 1462, corpul Sfântului Andrei a fost adus la Roma. decât el, necăsătorit, şi amândoi şi-au propus să Papa Paul al VI-lea, în spiritul ecumenic promovat de rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi Conciliul Vatican II, a dispus ca preţioasa relicvă să înflăcărat. Spre uimirea lor, Ioan Botezătorul, într-una fie predată Bisericii din Răsărit, având în vedere că din zile, le-a atras atenţia asupra unui străin ce se Sfântul Andrei este patronul oraşului Constantinopol apropia de dânşii, spunându-le: „Iată Mielul lui şi al Patriarhatului Ecumenic. Sărbătoarea Sfântului Dumnezeu, iată-l pe Acela care ia asupra sa păcatele Andrei se ţine la 30 noiembrie, încă de pe vremea Sfântului Grigorie Nazianzenul (335-390). lumii”. (In 1,35) Pornind de la cuvintele greceşti aner - andros Mânaţi de un îndemn tainic, cei doi prieteni au pornit pe urmele străinului şi l-au rugat să le arate = om şi andreios = curajos, s-au format multe nume locuinţa lui, ca să ştie unde-l pot afla când vor dori de persoane, exprimând calitatea de om energic, să-l mai vadă, dar Isus i-a reţinut la dânsul toată curajos, bărbat vrednic. Există şi o formă feminină, după-amiaza, stând de vorbă până seara târziu; le-a Andreea; amândouă prenumele au multe variante răsplătit astfel dorinţa lor fierbinte de a înţelege şi diminutive. Credinţele populare au făcut din 318 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Sfântul Andrei „mai marele peste lupi» deoarece 30 noiembrie este considerat „cap de iarnă», începutul „lunii lupilor», luna decembrie, care mai este numită „luna lui Andrei», popular „îndrea». Această asociere dintre Sfântul Andrei şi primejdiile timpului de iarnă poate aminti misiunea încredinţată apostolilor de a-i „scoate pe diavoli», de a întări sufletele oamenilor împotriva uneltirilor nimicitoare ale Duhului Rău. Sfântul Andrei ne spune împreună cu fratele său, Petru: „Fiţi cumpătaţi şi privegheaţi, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu şi caută pe cine să înghită; căruia să-i staţi împotrivă, rămânând tari în credinţă».

Sfinţii ocrotitori - Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil Institutor – Stoica Cristina Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea Sfântul Arhanghel Mihail Sfântul Arhanghel Mihail este unul din cei mai cinstiţi dintre Îngeri şi din ceata netrupeştilor puteri; el este numit Arhistrateg sau Mare Voievod, conducător al Puterilor cereşti. Conform Sfintei Scripturi şi Tradiţiei, el a mijocit de multe ori pentru oameni şi rămâne pe mai departe Apărătorul Credinţei. Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai adesea invocat pentru a păzi ţara de invazii inamice şi de războiul civil, precum şi pentru obţinerea biruinţei asupra duşmanilor pe câmpul de luptă. Ziua lui de cinstire principală este 8 noiembrie, Soborul sau Sinaxa Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor netrupeştilor puteri cereşti; în ziua de 6 septembrie se face pomenirea unei minuni înfăptuite de Sfântul Arhanghel în Colose. Numele de Mihail înseamă “Acela care este ca Dumnezeu” sau “Cine este cel care e ca Dumnezeu?” Mihail apare pentru prima dată în Vechiul Testament, în povestirea căderii Ierihonului din Cartea lui Iosua. Deşi numele lui Mihail nu este menţionat explicit în text, este scris acolo că Iosua “a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală.” Atunci când Iosua, încă neînțelegând despre cine este vorba, îl întreabă Nr. 1 - Noiembrie 2013

pe Arhanghel de care parte este în luptă, acesta îi răspunde “Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!” (Iosua Navi 5, 13-14). În cartea lui Daniel, Mihail apare mai întâi pentru a-l ajuta pe Arhanghelul Gavriil să îi înfrângă pe perşi (Daniel 10, 13). Într-o vedenie de mai târziu, lui Daniel i se descoperă că “în vremea aceea [la sfârşitul veacurilor] se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum” (Daniel 12, 1) 1 . Astfel, Mihail joacă importantul rol de protector al lui Israel şi mai târziu al poporului său ales, Biserica. Sfinţii Părinţi îi mai atribuie lui Mihail următoarele: În timpul Exodului israeliţilor din Egipt, el este cel care a mers înaintea lor în chipul unui stâlp de nor în timpul zilei şi al unui stâlp de foc în timpul nopţii; puterea Marii Căpetenii a lui Dumnezeu s-a manifestat şi în anihilarea a 185.000 de soldaţi ai împăratului asirian Senaherib (IV/II Regi 19, 35); tot el a luat parte la bătaia administrată în chip de corecţie necredincioasei căpetenii (H)Eliodor (II Macabei 3, 24-26); el i-a păzit şi pe Sfinții Trei Tineri Anania, Azaria şi Misail, când au fost aruncați în cuptorul de foc pentru că refuzaseră să se închine unui idol (Daniel 3, 23-28). Din porunca lui Dumnezeu, Marele Voievod Mihail l-a dus pe profetul Habacuc (2 decembrie) din Iudeea în Babilon pentru a-i aduce lui Daniel hrană în groapa cu lei (Istoria omorârii balaurului 1, 40-46 Arhanghelul Mihail este cel care s-a certat cu diavolul pentru trupul profetului Moise (Iuda 1, 9). În vremurile Noului Testament, Sfântul Arhanghel Mihail şi-a arătat puterea atunci când a salvat un tânăr, aruncat de tâlhari în mare cu o piatră agăţată de gât, pe ţărmurile Muntelui Athos. Povestirea se găseşte în Patericul atonit şi în Viața Sfântului Neofit de Dochiariu (9 noiembrie). Dar poate cea mai cunoscută minune a sa este salvarea bisericii din Colose. Mai mulți păgâni au încercat să distrugă această biserică prin schimbarea cursului a două râuri astfel încât aceasta să die luată de ape. Dar Sfântul Arhanghel a apărut în mijlocul apelor si, purtând o Cruce, a făcut ca râurile să se oprească înainte să ajungă pe pământul pe care stătea biserica, intrând în pământ. Se crede că izvorul care a apărut acolo după ce s-a petrecut această minune are puteri tămăduitoare. Numele Sfântului Arhanghel Mihail e asociat şi altor vindecări, dar el este mai cunoscut pentru rolul său de căpetenie a Bisericii militante. Se crede că i-a 319 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat apărut împăratului Constantin cel Mare (m. 337) la Constantinopol, că a intervenit în mai multe bătălii și că a apărut, cu sabia în mână, stând pe mausoleul lui Hadrian, probabil ca răspuns la rugăciunile Papei Grigorie I cel Mare (590-604), pentru a pune capăt unei epidemii ce cuprinsese Roma. Sfântul Arhanghel Gavriil Sfântul Arhanghel Gavriil (sau Gabriel) a fost numit voievod (conducător) al oștirilor ceresti; numele lui este asociat cu multe întâmplări din Sfânta Scriptură, și mai ales cu vestirea către Maica Domnului a zămislirii Domnului Iisus Hristos. Astfel, rolul său cel mai important a fost considerat cel de vestitor al mântuirii oamenilor. Biserica ține Soborul Sf. Arhanghel Gavriil pe 26 martie, în ziua următoare Bunei Vestiri, și iarăși pe 13 iulie; de asemeni, este sărbătorit împreună cu ceilalți Arhangheli pe 8 noiembrie. Numele de Gavriil provine din ebraică, însemnând “Omul lui Dumnezeu”. O altă traducere ar fi “Dumnezeu este puternic”. Proloagele de la Ohrida îl expliciteaza astfel: “Omul-Dumnezeu. Sfinţii Părinţi, când vorbesc despre Buna Vestire, spun că un arhanghel cu acest nume a fost trimis pentru a arăta cine și cum avea să fie Acela care trebuia să se nască din Cea Preacurată. Astfel, Acesta va fi Omul-Dumnezeu, Dumnezeu tare și puternic”. Gavriil și Mihail sunt arhanghelii care apar cel mai mult în Sfânta Scriptură, deși s-ar putea spune că rolul celui dintâi este prezentat mai pe larg. În Vechiul Testament, este menționat cu numele lui doar în două viziuni ale profetului Daniel (a se vedea Daniel 8 și 9). Aici, el îi arată lui Daniel viitorul lui Israel. De asemenea, Sfânta Tradiţie ne arată că Gavriil este cel care l-a inspirat pe profetul Moise să scrie Cartea Facerii sau chiar întregul Pentateuh. Literatura rabinică târzie afirmă că tot el a fost îngerul care l-a învățat pe Iosif cele șaptezeci de limbi pe care trebuia să le cunoască pentru a putea guverna Egiptul, dar aceasta nu face parte din textul propriu-zis al Cărții Facerii. Motivul pentru care Gavriil este atât de mult cinstit în tradiția Bisericii este însă rolul pe care l-a avut la Buna Vestire și cu alte ocazii în Noul Testament, conform Tradiției (deși numele său nu apare explicit în text). Astfel, în Luca 1, Gavriil îi apare mai întâi lui Zaharia, tatăl Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Zaharia refuză mai întâi să creadă 320 | 367

că el și soața lui stearpă, Elisabeta vor avea un copil la vârsta lor înaintată. Atunci, îngerul îi spune: “Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea” (Luca 1, 19). Apoi îl pedepsește pe Zaharia să rămână mut până la nașterea copilului, pentru necredința lui. Adesea, se consideră că tot Gavriil a fost îngerul care a vestit nașterea Maicii Domnului părinților Ei, Ioachim şi Ana și cel care i-a apărut în vis Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei, spunându-i că sarcina Mariei era într-adevăr minunată și că trebuia să o ocrotească și să aibă grijă de Ea si de Prunc. Astfel, el a fost personajul-cheie în vestirea către omenire a Întrupării Domnului Iisus Hristos. Tot el va fi cel care va vesti A doua Venire a Domnului, suflând într-o trâmbiță. În sfârșit, Gavriil a fost de față la Patimile și la Învierea Domnului. Se consideră că el era misteriosul “tânăr îmbrăcat doar cu o fâșie de pânză… care îl urma pe Iisus” (Marcu 14, 51-52). Tot Gavriil a fost cel care a vestit Învierea Domnului Femeilor Mironosiţe, la mormânt.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfânta Parascheva Elevă: Chiuzbaian Madalina clasa a X-a Prof. Îndrumător Omota Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

Nr. 1 - Noiembrie 2013

321 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

322 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

323 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

324 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

325 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Dimitrie - Izvoratorul de Mir Elev: Marco Adelin clasa a X-a E Prof. îndrumător: Omota Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

326 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

327 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

328 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

329 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

330 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Ioan Iacob cel Nou Prof. Omota Maria Grațiela Colegiul Economic „Nicolae Titulescu„ Baia Mare

Nr. 1 - Noiembrie 2013

331 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

332 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

333 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

334 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

335 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

336 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

337 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

338 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

339 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

340 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

341 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

342 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

343 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

344 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

345 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

346 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

347 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

348 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

349 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

350 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

351 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

352 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

353 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

354 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

355 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

356 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

357 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

358 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Ilie

Sfantul Gheorghe

Nr. 1 - Noiembrie 2013

359 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Nectarie

Sfantul Ion

360 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf. Constantin si Elena

Sf.Petru si Pavel

Nr. 1 - Noiembrie 2013

361 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Fecioara Maria

Sf. Parascheva

362 | 367

Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf.Filofteia

Sfantul Nicolae

Nr. 1 - Noiembrie 2013

363 | 367

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Andrei, apostolul românilor Prof. Stanca Mariana Grădinița cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea Sfântul Andrei s-a născut, împreună cu fratele său Simon, supranumit şi Chefa (Petru), în familia lui Iona, în localitatea Betsaida. Betsaida este o localitate asezată pe malul lacului Ghenizaret, denumirea ei însemnând Casa peştilor sau Casa pescuitului. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamna viteaz, bărbătesc. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Ocupaţia Sfântului Apostol Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar. Printre ucenicii Sfântului Ioan Botezatorul se va număra şi Andrei, fratele lui Simon-Petru, ca şi Sfântul Apostol Ioan. Prima întâlnire a lui Andrei cu Mântuitorul s-a produs în Iudeea, mai precis, în Betania, în stânga Iordanului, unde boteza Ioan, într-o regiune secetoasă, săraca în vegetaţie, având aspect de deşert. După cum se ştie, Sfântul Ioan Botezătorul a avut numeroşi ucenici, dar nu toţi, ba chiar cei mai mulţi nu au înţeles propovăduirea acestuia. Din mulţimea ucenicilor Sfântului Ioan puţini au fost aceia care au reţinut integral sensul predicii sale asupra Lui Iisus Hristos .Aşa se face că Sfântul Andrei devine nu numai primul ucenic al înaintemergătorului care indentifica în Persoana lui Iisus pe Mesia, ci si primul propovăduitor al acestui adevăr dintre ucenici Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica cinsteşte pe Sfântul Andrei cu următorul nume de sinaxar : “ Sfântul, măritul (slăvitul) şi întru tot lăudatul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat”. El devine astfel pesonajul central al istorisirii Sfântului Ioan Evanghelistul unde se istoriseşte nu numai întâlnirea propriu-zisă dintre Iisus si cei doi ucenici ai Botezătorului, ci si urmarea pe care acest eveniment o are asupra cugetului şi comportării Sântului Andrei care ajunge singur la convingerea că Mesia este Hristos. Mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul , în care calitate a fost martor la Botezul Mântuitorului, Sfântul Andrei a devenit primul ucenic chemat să primească multele şi minunatele daruri pe care le-a transmis Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi. El a fost singurul Apostol al Domnului Hristos care a predicat 364 | 367

Evaghelia geto-daco-romanilor din cetaţile Scytyei Minor (Dobrogea azi). După tradiţia veche păstrată încă de localnici precum şi unele scrieri istorice şi teologice din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea prin anii 60 după Hristos şi s-a oprit cu ucenicii săi pe plaiurile unde stăpâneau dregătorii Cutusan si Dura, numit în prezent Ioan Corvin, unde la marginea satului într-o padure a aflat o peşteră pe care a folosit-o ca loc de sălăşuire si rugăciune. Aici a botezat şi creştinat Sfântul Andrei pe strămoşii noştri, le-a hirotonit preoţii, aceasta fiind primul locaş de cult de pe teritoriul tării noastre şi poarta de pătrundere a creştinismului în România. Locul a rămas mult în memoria neamului şi secole de-a rândul fiind denumit “Peştera Sfântului Apostol Andrei”. Aceasta este situată la 3,15 km S-E de şoseaua Constanţa-Ostrov în pădurea de lângă localitatea Ioan Corvin judeţul Constanţa. După mulţi anie propovăduire Sf Apostol Andrei este rastignit pe cruce de catre antipatul Egheat.Si aşa s-a sfârşit sfântul bătrân ,fiind plin de zile, ca a trait ca la 80 de ani. Că asa se cadea, ca adevaratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfirsit mucenicesc sasi savirseasca drumul propovaduirii. Iar uritul de Dumnezeu Egheat,de indracire fiind cuprins, de demonii cei slujiti si cinsti de dinsul, vrednice rasplatiri a luat, ca s-a suit in virful unui deal inalt si de acolo cazind jos paginul,s-a zdrobit si-după cuma zis dumnezeiescul David- s-au risipit oasele lui lânga iad Aceasta este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei,acestea sunt poveştirile cele după puterile noastre,despre ucenicul lui Hristos, cel dintâi chemat.Aşa a petrecut sfântul,aşa a fost nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea de oameni, aşa a dobândit împărăţia cerului şi acum se odihneşte şi se veseleşte întru împărăţia cea rânduită de Învăţătorul său,dupa cum sigur i s-a fagaduit zicând Si va fagaduiesc voua, precum mi-a fagaduit Mie Tatal Meu, Imparatie”. Următoarea baladă a circulat din vechime şi poate fi auzită şi astăzi în sudul Dobrogei: Colo pe grindei Crâng de alunei Val de arţărei Sfânta Mânăstire Loc de tăinuire Se piteşte-n tei Casa lui Andrei Nr. 1 - Noiembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat La Schit din tei Crucea lui Andrei Cine că-mi venea şi descăleca ? Venea Decebal Călărea pe-un cal La Schitul din tei Crucea lui Andrei Traian că venea La slujbă stătea….. Bibliografie 1. ***, Parabolele şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos, Editura Vestala, Bucureşti, 19982. 2. Călugăr ”Biblia sau Sfanta Scriptura”, Bucuresti, 1991., Dumitru, Șapte cărți de religie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990 3. ”Biblia sau Sfanta Scriptura”, Bucuresti, 1991.

Nr. 1 - Noiembrie 2013

365 | 367

Editat de editura NOVA DIDACT Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.ccdvl.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Bică Andra

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Nr. 1 - Noiembrie 2013

367 | 367