CE TREBUIE SĂ ȘTIU DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Fănel Șerban și Cristian Șoimaru

Ce trebuie să știu despre vremurile din urmă?

Sfârșitul este o provocare personală

„Vegheați, deci, pentru că nu ştiți în ce zi va veni Domnul vostru.” (Matei 24:24)

Fănel Șerban, pastor, Biserica „Punctul Zero”, Brașov Când discutăm despre „vremurile din urmă”, ne referim la timpul prezent, dar și la evenimentele de la final, despre care Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor. Aceste „vremuri de final” pot fi descrise drept „sfârșit”. Fie că Îl cunoști pe Domnul, fie că nu, te vei întâlni cu acest cuvânt: sfârșit. Mă refer la viața personală. Dincolo de sfârșitul lumii, știm cu toții că viața este limitată. Dincolo de dezbaterile privind apocalipsa, cine știe când va fi sfârșitul meu, sau al tău?! Așadar, sfârșitul vieții este o provocare personală. Cei care nu au o relație cu Domnul primesc o Veste Bună: Evanghelia. Ea ne spune că nu trebuie să facem nimic pentru a avea pace cu Dumnezeu, fiindcă Isus Hristos a făcut totul. Și-a dat viața pentru noi. A luat asupra Lui toate lucrurile rele pe care le-am făcut, ca noi să fim salvați. Trebuie doar să credem și să-L lăsăm pe Isus să devină Domnul vieții noastre. După aceea, indiferent când va veni sfârșitul vieții: fie că este peste o săptămână, fie că este peste 10 ani sau când împlinim 99 de ani, noi știm încotro mergem. Știind cât de mare este prețul pe care l-a plătit Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca noi să avem siguranța că suntem mântuiți și ajungem în rai după moarte,

ne cântărim bine zilele.

Ce înseamnă să fim gata? Ce presupune pregătirea Miresei?

Ca să înțelegem cum să ne trăim viața personală, înțelegând că suntem în vremurile de pe urmă, ne îndreptăm atenția către Matei 24. Acolo, Isus vorbește despre parcursul istoriei și despre anumite semne premergătoare venirii Sale. Domnul Isus Își încheie învățătura cu avertismente valabile atât pentru credinciosul individual, cât și pentru Biserică. În Matei 24:24 suntem îndemnați astfel: „Vegheați, deci, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru”. Credincioșii (care formează Mireasa) trebuie să fie în alertă, fiindcă „a veghea” înseamnă „a fi treaz în timp de noapte”. Plecăm de la presupunerea că suntem pe ultima sută de metri și rămânem treji în timp ce toți ceilalți dorm. Când ești treaz, ai percepția lucrurilor din jurul tău. Cum practicăm vegherea? În primul rând, prin rugăciune, dar nu una obsesivă. Pentru mulți dintre noi, rugăciunea a devenit o incantație de a obține ceva. Ea trebuie să redevină un element al relației noastre cu Domnul, o dorință a inimii de a avea mai mult din Dumnezeu. Am întâlnit credincioși serioși, dar care nu mai comunicau cu Domnul, ci viața de rugăciune devenise doar mijlocire, se rezuma numai la cereri. Nu mai aveau momente de umplere cu Duhul Lui. Avem nevoie de mireasma cerului, de o legătură profundă cu Dumnezeu. Vegherea mai înseamnă împletirea rugăciunii cu Scriptura. Când citim Cuvântul, ne lăsăm îmbibați de atmosfera cerului și-L întrebăm pe Domnul ce vrea să ne transmită prin ce am citit. De ce sunt acestea o provocare? Fiindcă sistemul care ne înconjoară ne-a antrenat să nu mai putem sta liniștiți. Suntem ca Ilie: vrem zgomot, și nu mai auzim susurul blând. Ce face o mireasă înainte de nuntă? Își vede de viață: continuă să meargă la studii sau la serviciu, dar în același timp caută rochie, pantofi, pregătește toate cele necesare. Se concentrează pe momentul întâlnirii cu mirele ei. Odată cu oportunitatea se schimbă prioritățile. N. r. Domnul să ne ajute şi pe noi să facem la fel: să trăim frumos, cu speranța revenirii Mirelui în suflet, fiindcă ziua se apropie. Interviu redat în cadrul emisiunii „Calea, Adevărul şi Viața”, difuzată săptămânal la Alfa Omega TV.

Vremurile de pe urmă și lepădarea de credință

„Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20)

Cristian Șoimaru, pastor, Biserica Internațională, București În ceea ce privește vremurile sfârșitului, există riscul lepădării de credință, există riscul ca oamenii să cadă la testul credinței sau la testul mărturisirii. E posibil să nu ne dăm seama că Domnul Isus ne cheamă să fim o mărturie în lume, să arătăm dragoste, nu frică, să arătăm Știm că Domnul Isus Hristos întreabă, la un moment dat, dacă va mai găsi El credință pe pământ. Lepădarea de credință poate fi totală sau o renunțare la anumite elemente primordiale ale credinței și practicilor creștine, cum se întâmplă în lumea asta, din păcate. Există biserici care abandonează anumite elemente din morala creștină: la etica creștină în domeniul afacerilor, în domeniul familiei, în domeniul vieții intime și al sexualității. Unii creștini consideră că anumite practici sunt inofensive. Nu voi face acum o listă, dar știm că există anumite tendințe spre compromis. E important, fie că vorbim de elementele esențiale de teologie creștină, fie că vorbim de elemente de practică, de etică, să trăim conform Scripturii. Noi, în calitate de credincioși individuali, și de familie, trebuie să ne ținem cât mai aproape de învățăturile Noului Testament, de temelia învățăturii apostolilor, de ceea ce Hristos ne-a spus, „să-i învățați să păzească tot ce v-am poruncit Eu”. Atât în cadrul Bisericii, cât și în societate.