4 minute read

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT Iosif Riviș-Tipei

Lucrarea Duhului Sfânt în Biserica zilelor de pe urmă

Nu știţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteţi ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți-L deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:19-20

Advertisement

Iosif (Oti) RivișTipei, pastor, Biserica „Ekkelsia”, Arad „Ai fost creat cu o capacitate specială, aceea de a purta în tine plinătatea Duhului Sfânt. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi asemenea unui recipient în care să-Și pună dumnezeirea”, spune pastorul Iosif Riviș Tipei într-o predică. Tudor Pețan, moderator: În Biserica Ekklesia, aveți trei dimensiuni: închinarea supranaturală, restaurarea rugăciunii în alte limbi şi relevanța Cuvântului. Spunene, te rog, cum a început schimbarea. Oti Tipei: Biserica Ekklesia a experimentat o perioadă binecuvântată, caracterizată de o mișcare a Duhului. Dumnezeu a botezat mulți oameni cu Duhul Sfânt, a făcut vindecări, și sute de oameni au venit, și-au mărturisit păcatele, apoi au împărtășit ce a făcut El în viața lor. Mișcarea aceasta continuă. Dumneavoastră vorbiți de mesajele din seria „Plinătate”; în care am încercat să conceptualizăm ceea ce am experimentat. Am învățat că, în creștinism, uneori

trebuie să experimentăm anumite lucruri și mai apoi să le înțelegem, ca ele să devină repetabile și multiplicate.

Mișcarea lui Dumnezeu din biserica noastră a venit pe fondul unei perioade de sfințire. Am stat 21 de zile în post și rugăciune. Apoi, împreună cu tinerii din mai multe biserici din Arad am avut un studiu, intitulat: „Vorbirea în alte limbi - Între autentic și fake” (fals, n. red.). Oamenii au venit, L-au căutat pe Dumnezeu și puterea Lui supranaturală. Am vorbit despre trei mijloace care ne duc la

plinătatea Duhului Sfânt în viața noastră.

Primul a fost închinarea supranaturală, care are efect în lumea spirituală. Nu este doar muzică sau dărnicie. Apoi am vorbit despre rugăciunea în alte limbi, care te conectează direct cu Dumnezeu. E o rugăciune profetică, prin care spui lucruri pe care nu le cunoști cu mintea ta rațională, umană. În al treilea rând, punem accent pe Cuvântul viu, care nu este doar Cuvântul lui Dumnezeu, ci devine un Cuvânt de la

Dumnezeu pentru tine.

Noi suntem temple ale Duhului Sfânt. Am fost făcuți asemenea unui recipient, pe care Dumnezeu l-a gândit astfel încât să El să locuiască în noi. Așadar, cu cât Cu cât ne golim mai mult de lucrurile din viața noastră: de egoism, de propria persoană, de materialsim etc., are loc plinătatea lui Dumnezeu și devenim ce vrea El să devenim. T. P.: Cum percepeți închinarea în vremurile de pe urmă? O. T.: Credem că închinarea este mai

mult decât muzică, mai mult decât un ritual sau un obicei din bisericile

noastre. Este modul prin care Îi arătăm lui Dumnezeu adorația și supunerea noastră. Așa cum dăruim o floare pentru a ne arăta dragostea față de soție, sau mamă, de exemplu, ne închinăm lui Dumnezeu pentru a-I arăta iubirea noastră. Floarea nu este dragoste, ci o plantă. Muzica nu este închinare, ci artă, mijlocul care ne transpune din punctul A în punctul B, din lumea fizică, naturală, în lumea spirituală a lui Dumnezeu. Am văzut o transformare în biserica noastră atunci când am început să intrăm într-o nouă zonă a închinării, care produce efecte spirituale. Unii oameni au fost vindecați,

alții au fost botezați cu Duhul Sfânt în timp ce echipa de laudă și închinare cânta într-un program de biserică.

T. P.: Ce înseamnă botezul cu Duhul Sfânt: vorbire în alte limbi, intrare într-o zonă profetică, o putere de la Dumnezeu? O. T.: Toate acestea și mult mai mult. La Ekklesia nu urmărim numai vorbirea în alte limbi, care este un semn exterior. Dorim mai mult decât atât. Domnul Isus le-a promis ucenicilor, la înălțare, că se va coborî Duhul Sfânt peste ei și vor primi puterea de a fi martori (Faptele Apostolilor 1:8). Când Duhul Sfânt vine în viața unui om, el primește o putere supranaturală de a-L mărturisi pe Isus. „A mărturisi” înseamnă a fi fost martor la ceva, înseamnă că ai fost de față când s-a întâmplat ceva. Că Dumnezeu ți-a transformat viața.

Credem că Duhul Sfânt nu face altceva decât să-L glorifice pe Isus și să ne pregătească să-I fim martori și să aducem

roade. În Ioan 15:5 scrie: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod.” Nu este suficient să fim mântuiți, să facem parte din Viță. Dumnezeu ne dă cel mai eficient mijloc pentru a aduce roadă: pe Duhul Sfânt.

Tragedia bisericilor noastre este că vrem să facem lucrurile duhovnicești pe căi

naturale. Dar Dumnezeu ne-a dat arme și daruri spirituale supranaturale ca să biruim în lume, să aducem mai aproape Împărăția lui Dumnezeu și să contribuim la creșterea ei.

După botezul cu Duhul Sfânt, începe sfințirea, care are loc toată viața noastră.

O singură dată avem parte de nașterea din nou, dar sfințirea este un proces continuu. Creștinismul este o religie a supranaturalului. Isus Hristos a venit întrun mod supranatural, fiind născut din fecioară. Amintim și de minunile pe care le-a făcut, apoi depre moartea și învierea Lui. Oamenii care-L primesc pe Isus așa cum este El, vor experimenta puterea minunată a lui Dumnezeu.

Interviu înregistrat în cadrul emisiunii Calea, Adevărul şi Viața, nr. 732, cu titlul „Lucrarea Duhului Sfânt în biserica vremurilor de pe urmă”.

This article is from: