Părtășia cu Dumnezeu, o binecuvântare PROF. DR. IOSIF ȚON
O ZI BINECUVÂNTATĂ ÎNCEPE CU DOMNUL
CUM SĂ AI PĂRTĂȘIE CU DUMNEZEU Rugăciunea nu e părtășie. Părtășia este un dialog cu Dumnezeu. Un schimb de idei cu El. Iată cum se dezvoltă părtășia, în mod practic: te duci într-un loc unde nu te deranjează nimeni, iei Biblia și în primul rând Îl rogi să-ți vorbească El ție. Citești un capitol sau mai multe, de preferință și din Vechiul, și din Noul Testament. După ce ai citit, începi să întrebi: „Ce îmi vorbește textul acesta despre Dumnezeu? Dar despre Duhul Sfânt? Despre Domnul Isus? Despre mine? Ce ar trebui să schimb în viața mea în lumina acestui text?” De fapt, aceste întrebări I le adresăm lui Dumnezeu. Îl întrebăm prin care dintre versete ne vorbește direct, spunându-I că vrem să Îi auzim vocea. Apoi facem liniște, conform Psalmului 4:4, unde scrie: „Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat, apoi tăceți!” Taci, să poată vorbi și El. Chiar dacă nu de prima dată, dar treptat-treptat, vei auzi. Îți va spune: „Asta îți vorbesc.”, „Asta aștept de la tine.” , „Nu mai face cutare lucru.”, „Nu-ți mai jigni soția.”, „Fii atent cu copiii tăi, nu mai fi rău cu ei.”, „Fii atent la serviciu, nu-ți mai insulta colegii.” Vei vedea că-ți arată cea ce trebuie să schimbi în viața ta. Ar fi bine să ai lângă tine un caiet și un pix, să notezi ce îți transmite Dumnezeu și data la care îți vorbește. Apoi vorbești cu El, și după aceea iar asculți. A doua zi, verifici, și poți să-I spui: „Doamne, Te-am ascultat. Am făcut cum mi-ai spus, și e grozav, merge!” După ce începi și Îl asculți de 2-3 ori, ajungi să Îi recunoști vocea.
RUGĂCIUNEA NU ESTE PĂRTĂȘIE Când trecem din moarte la viață și intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, stadiul nostru este cel de copil în credință. Primul lucru pe care trebuie să-l învățăm este părtășia cu Dumnezeu. Învățăm să ne rugăm. Îi spunem lui Dumnezeu: „Mulțumesc că am dormit bine! Mulțumesc pentru această nouă zi! Te rog să fii cu mine. Mă grăbesc, mă duc la serviciu”. Aceasta e rugăciune, nu părtășie. Îi trimitem „telegrame” lui Dumnezeu și-I spunem de ce avem nevoie.
Eu am timpul cu Dumnezeu dimineața, lucru pe care l-am învățat tot din Scriptură: „O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.” (Psalmul 119:147,148). Aceasta e părtășia cu Dumnezeu: eu Îi vorbesc Lui, și El îmi vorbește mie. De obicei, după ce am făcut lucrurile pe care le-am menționat, Îi spun lui Dumnezeu că urmează să-mi încep lucrul zilei și Îi prezint nevoile mele. Aceea e rugăciunea. Peste zi, continui dialogul cu El. Îmi spune la ce să fiu atent. Îi mai trimit și eu „telegrame”, în care Îi spun că am nevoie de cutare sau cutare lucru. Pe parcurs, ne dezvoltăm tot mai mult capacitatea de a dialoga cu El, de a-I recunoaște vocea, de a medita tot mai des la El și de a-I mai trimite „telegrame”. Ajungem la stadiul descris în Psalmul 16:8: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei.” Cineva a denumit acest lucru drept „practicarea prezenței lui Dumnezeu”. Domnul e totdeauna prezent cu mine, îmi vorbește, și eu totdeauna Îi trimit câte o „telegramă”. Fiecare lucru pe care îl facem, îl facem ca pentru Isus și comunicăm constant cu El. Știm că în final primim de la Dumnezeu moștenirea. Acum suntem asemenea unor robi (Coloseni 3), și ne facem datoria, dar lucrăm ca pentru Domnul, știind că vom guverna cu El când vom ajunge în Împărăția Lui.
ALFA OMEGA TV MAGAZIN
9
