Musatinii nr 26 by Musat Roman

Revista „Muşatinii” reprezintă o iniţiativă a Clubului de Istorie „Muşatinii” din cadrul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, Roman Profesori coordonatori: Mihaela Tanovici, Ovidiu Albert Website: www.musatinii.net E-mail: asociatiamusatinii@yahoo.ro ISSN 1883-8776 Muşatinii, nr. 26 Roman, iunie 2013

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Revista „Muşatinii”, realizată prin eforturile elevilor şi profesorilor de istorie de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, păstrători de tradiţie şi identitate locală, educaţi în spirit patriotic real în cadrul Clubului de istorie „Muşatinii”, vă propune o călătorie prin cuvinte şi imagini în Ţinutul Neamţ! Circuitul de suflet pe care vi-l propunem are ca punct de pornire dorinţa noastră de a vă aduce mai aproape fragmente de identitate nemţeană, maiestuoase dovezi ale culturii şi civilizaţiei româneşti pe aceste meleaguri, unde spiritualitatea si-a zidit locaş de veci! Profesorii de istorie din judeţul Neamţ au ca prioritate educaţia elevilor în spirit identitar, local şi naţional. Fiecare palmă de pământ, fiecare stâncă sau bucată de ceramică, poartă amprenta unui eveniment istoric, urmele descendenţilor marilor familii domnitoare din Moldova, umbra unei cetăţi, lăcaşuri de cult, păduri seculare ce au adăpostit la bine şi la rău omul simplu! Toate vă aşteaptă să le exploraţi! Mesajul nostru către voi, musafirii noştri din toată ţara, participanţi la Concursul naţional „Cultură şi civilizaţie în România” este simplu: vă mulţumim că aţi venit la noi ACASĂ, vă mulţumim că faceţi parte din familia iubitorilor de cultura şi civilizaţie, purtaţi cu voi ACASĂ amintiri de neuitat! Nimic din ceea ce suntem nu ar fi posibil fără istorie, istoria confirmă identitatea iar identitatea unei persoane este legată, deopotrivă, de spaţiul în care s-a născut sau căruia îi aparţine în prezent. Uneori, această legătură sufletească marchează major o persoană, aşa se poate explica, de exemplu, pentru persoanele care trăiesc în alte locuri decât cele în care s-au născut, sentimentul de dor faţă de meleagurile natale. Esenţial pentru identitatea culturală este capitalul simbolic, reprezentând valori, atitudini, comportamente, credinţe şi simboluri împărtăşite. Din această categorie identitară face parte şi identitatea locului numit …ACASĂ! Aspectele manifeste ale identităţii culturale, tradiţii şi obiceiuri, sunt influenţate de spaţiul geografic şi de resursele naturale specifice, dar depăşesc o localizare spaţială strictă. Contemporan cu noi, fenomenul globalizării, ar putea induce ideea că omul rătăcit în această lume ar putea trăi oriunde, fără a fi influenţat de meleagurile natale. Acest lucru, în viziunea istoricului, ar echivala cu pierderea identităţii. Nu este nimic exagerat în acest avertisment, deoarece fiecare om este produsul civilizaţiei în care a apărut. El poartă „sigiliul” locului în care s-a născut. Conştient sau nu de această determinare, omul simte şi acţionează în funcţie de aceasta. Ţinutul Neamţului reprezintă la nivel naţional şi universal, un vast potenţial de cercetare spre neuitare şi valorizare a identităţii românilor. Preocupările privind istoria locală au devenit o necesitate, impusă, de cele mai multe ori, fie de profesorii de istorie, fie de persoane pasionate de tradiţia şi istoria poporului român. Evenimentele istorice locale realizează mozaicul identitar în cadrul căruia ne regăsim pagina noastră de istorie. Eforturile educatorilor de conştiinţă deschid o fereastră către incomensurabila istorie a lumii, istorie care începe pentru fiecare dintre noi, în acest loc numit „acasă”!

Bine aţi venit în judeţul Neamţ! Mulţumesc „muşatinilor” pentru devotamentul vostru faţă de istorie! Inspector disciplina istorie Prof. Elena Preda

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Memoria identitară

musatinii.net

Identitatea nemţeană

N. Iorga aprecia că istoria profundă trebuia să înceapă cu “cei mici”, adică cu oamenii simpli, cu mediul în care aceştia trăiau, cu bucuriile şi necazurile lor. Pe această bază, se putea ajunge la generalizări, de la la istoria locală la cea naţională şi apoi la cea universală. Ca urmare, N. Iorga a scris istoria unor localităţi, personalităţi şi instituţii, ajungând la istoria românilor (în zece volume) şi la elaborarea proiectului Istoriologiei umane, pe care nu l-a putut duce până la capăt, deoarece a fost asasinat de legionari în noaptea de 26/27 noiembrie 1940. Ideea centrala a revistei este reliefarea “identităţii nemţene”, a locului şi rolului acestui judeţ în ansamblul general al României, a contribuţiei pe care locuitorii acestor plaiuri au adus-o la cultura şi civilizaţia naţională şi chiar universală. Iar asemenea contribuţii au existat din belşug. Pe teritoriul actualului judeţ s-au descoperit vestigii ale existenţei umane încă din comuna primitivă. Hora de la Frumuşica, Gânditorul de la Târpeşti, dar mai ales ceramica de Cucuteni - de un rafinament impresionant chiar şi astăzi, după şase milenii - fac parte din patrimoniul cultural european şi chiar mondial. La Bâtca Doamnei şi în alte amplasamente au fost scoase la iveală mărturii arheologice care atestă prezenţa carpilor, precum şi a dacilor, strămoşii poporului român, pe teritoriul Moldovei. De la domnitorul Roman Muşat - reprezentant de seamă al dinastiei muşatinilor care a condus Moldova de-a lungul secolelor - a rămas primul document, datat 1392, în care sunt precizate graniţele tânărului stat moldovean: “Marele singur stăpânitor, cu mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Tara Moldovei de la Munte până la Mare”. Acest document atestă faptul că încă, de la început, acest stat cuprindea şi teritoriul care avea să capete numele Basarabia. Alexandru cel Bun, voievodul care a asigurat stabilitate şi durabilitate Tării Moldovei, îşi doarme somnul de veci în ctitoria sa - mănăstirea Bistriţa, aflată la câţiva km de Piatra Neamţ. Cel mai destoinic urmaş al său, Stefan cel Mare, şi-a pus o puternică amprentă asupra judeţului. In oraşul Piatra Neamţ a ctitorit Biserica cu hramul Sf. Ioan, Turnul care-i poartă numele, precum şi o Curte, descoperită în anii 50 ai secolului trecut. A întărit Cetatea Neamţului, care s-a dovedit inexpugnabilă în faţa invadatorilor. La Valea Albă-Războieni, marele domnitor l-a înfruntat în 1476 pe Mahomed al II-lea, măcinându-i forţele, astfel că sultanul nu şi-a putut atinge obiectivul de a cuceri Moldova, fiind nevoit să se retragă peste Dunăre. Petru Rareş - fiul lui Stefan cel Mare şi Sfânt - într-un moment de cumpănă, pe când era silit să abandoneze tronul Moldovei, străbătând ţinutul Neamţului în drumul spre Ungaria, a rostit celebrele cuvinte: “Vom fi iarăşi ceea ce am fost şi încă mai mult decât atât”. Ele aveau să fie evocate de Nicolae Iorga, în decembrie 1916, în Parlamentul refugiat la Iaşi, când oştile inamice ocupaseră două treimi din teritoriul României şi exista pericolul ca aceasta să fie desfiinţată ca stat. Cuvintele lui Petru Rareş, rostite în acele împrejurări de marele istoric, au mobilizat conştiinţele şi au întărit voinţa ostaşilor români de a-şi apăra pământul strămoşesc, aşa cum aveau s-o dovedească în vara anului 1917 la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. De judeţul Neamţ este legat numele controversatului domnitor Alexandru Lăpuşneanu, ctitorul bisericilor de la Slatina şi Pângaraţi, dar şi cel care a dărâmat, la ordinul otomanilor, cetăţile Moldovei, inclusiv Cetatea Neamţului. Printre personalităţi implicate în existenţa judeţului Neamţ se numără Mihail Kogălniceanu marele om de stat, colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, iniţiatorul reformei agrare din 1864, cel care, sub Carol I a proclamat, la 9 mai 1877, Independenţa de Stat a României; Elena Cuza, soţia domnitorului Unirii; Lascăr Catargiu - preşedintele Consiliului de Miniştri în timpul lui Carol I; Vasile Gh. Morţun - fost socialist, devenit ministru liberal.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Familia regală, care a beneficiat de Domeniile Coroanei de la Bicaz, şi-a construit un castel (palat) în localitatea Bicaz, unde Ferdinand I s-a refugiat în decembrie 1917, când revoluţionarul rus Roşal, venit la Iaşi de la Sankt Petersburg, pusese la cale asasinarea sa şi proclamarea republicii române. La mănăstirea Horaiţa, de lângă Negreşti, a fost ţinut “arestat” (în septembrie-noiembrie 1918) prinţul Carol, ca pedeapsă pentru căsătoria sa, declarată ilegală, cu Zizi Lambrino. Documentele atestă faptul că în ziua de 22 iunie 1941, când a decis intrarea României în războiul pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român, s-a rugat în biserica Sfântu Ioan, ctitoria lui Stefan cel Mare, din Piatra Neamţ. Desigur, cei ajunşi pe aceste meleaguri nu vor pierde ocazia de a vizita Complexul Muzeal din Piatra Neamţ - cu cea mai bogată colecţie de ceramică din România aparţinând culturii Cucuteni -, muzeul din Roman, mănăstirile Bistriţa, Agapia, Văratec, Secu, Neamţ, Cetatea Neamţului, casele memoriale Calistrat Hogaş, Ion Creangă, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu, Dumitru Almaş etc. etc. Aici s-au născut, de aici au plecat sau aici au creat personalităţi marcante, care s-au impus prin creaţiile lor, realizate în judeţ, în alte zone ale ţării, în primul rând în Bucureşti dar, nu puţini, şi pe diferite meridiane ale globului. Între acestea, scriitorii Ion Creangă (născut la Humuleşti), Veronica Micle (a trăit un timp la Târgu Neamţ), Calistrat Hogaş (directorul Liceului din Piatra Neamţ), Alexandru Vlahuţă (cu o casă la Agapia), Mihail Sadoveanu ( avea o vilă lângă Mănăstirea Neamţ, care aparţinuse mitropolitului Visarion Puiu), Dumitru Almaş (născut în Negreşti) etc. Cu judeţul Neamţ sunt asociate şi numele scriitorilor Alecu Russo, Constantin Virgil Gheorghiu şi al contemporanului nostru Adrian Alui Gheorghe Este de menţionat faptul că principalii cronicari moldoveni şi-au scris operele la Mănăstirea Neamţ, iar Miron Costin, implicat în disputele politice, a fost ucis în oraşul Roman. Intr-un fel sau altul, judeţul Neamţ a fost locul de pornire în lumea înaltei culturi pentru criticii literari Nicolae Ciobanu şi Stefan Cazimir. In Piatra Neamţ a trăit, la bătrâneţe, Gheorghe Teodorescu Kirileanu - personalitate complexă: critic şi istoric literar, scriitor, animator cultural, bibliotecarul regelui Carol I. Unul dintre cei mai mari filosofi români, Vasile Conta, s-a născut la Ghindăuani, iar agronomul Ion Ionescu de la Brad în localitate cu acelaşi nume de lângă Roman. Acest judeţ a lansat istorici precum V. A. Urechea, Nicolae Grigoraş, Constantin Turcu, Mihai Timofte, arheologi - Constantin Matasă, Virgil Mihăilescu-Bârliba, Stefan Cucoş, Ioan Mitrea, Gheorghe Dumitroaia, pe arhivistul Gheorghe Ungureanu. Aici au alinat suferiţele bolnavilor medicii Mihai Enăchescu, Costache Andone şi Virgil Răzeşu etc. Renumiţi savanţi îşi au originea sau au lucrat în judeţul Neamţ. Sunt citaţi matematicianul Alexandru Pantazi, chimistul Constantin I. Istrati, fizicianul Horia Hulubei, geologul Virgil Ianovici, entomologul Aristide Carajda, biologii Petru Jitaru şi Mihai Băcescu şi încă mulţi alţii. Din acest judeţ sau ridicat înalţii prelaţi ai bisericii ortodoxe române - episcopii Anastasie Crimca, Dosoftei, Silvestru Bălănescu, Melchisedec Stefănescu, patriarhul Nicodim Munteanu, precum şi Petre Gherghel - episcopul Bisericii Catolice din Moldova. Aici au trăit şi au creat pictorii Lascăr Vorel, Aurel Băeşu, Victor Brauner şi Iulia Hălăucescu, de aici a plecat compozitorul Alexandru Zira, precum şi dirijorul şi compozitorul de renume mondial Sergiu Celibidache. Tot din acest judeţ provin actorii Sandu Sticlaru, Ludovic Antal şi Geo Barton, regizorul Alexandru Dabija etc. Bucureşti, august 2012

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Judeţul Neamţ - scurtă prezentare Județul Neamț se află în nord-estul României, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața: 5.890 km pătrați; Reședința: municipiul Piatra Neamț; Principalele cursuri de apă: Siret (între Doljești și Secuieni), Bistrița (între Broșteni și Buhuși, Bistricioara, Bicaz, Cracău, Tarcău; principalele lacuri: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic); Altitudine maximă: vf. Ocolașu Mare (M. Ceahlău) 1.907 m. Populația la diferite recensământuri: 1930: 311.113 loc.; 1948: 357.348 loc.; 1956: 419.950 loc.; 1966: 470.206 loc.; 1972: 523.501 loc; 2002: 554.516 loc. Județele învecinate sunt Harghita la vest, Suceava la nord, Iași și Vaslui la est și Bacău la sud. În județul Neamț se află cinci orașe: Piatra Neamț - municipiu, reședință de județ (populație ~ 105.000); Roman - municipiu (populație ~ 70.000); Târgu Neamț (populație ~ 20.000); Bicaz (populație ~ 9.000); Roznov (populație ~ 9.000).

Incursiune în istorie

Piatra Neamț (maghiară: Karácsonkő, germană: Kreuzburg an der Bistritz) este un municipiu situat pe valea Bistriței în nord-estul României, reședință a județului Neamț. Cele mai vechi urme de locuire umană - ce datează din Preistorie- se regăsesc pe teritoriul actual al orașului în așezarea de la Poiana Cireșului (pe culmea Cerenegura - spre gura de vărsare a pârâului Bâtca Doamnei), datată din mezolitic (cca. 12.000 î.e.n.). Antichitatea este reprezentată inițial - prin fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silexuri aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 - 2.600 i.e.n.) și epocii bronzului (mileniul II i.e.n.), descoperite în Ciritei, Lutărie, Văleni - zona Bolovoaia. La Bâtca Doamnei, Cozla și Dărmănești s-au evidențiat elmente aparținând civilizației geto-dacice (sec. II i.e.n. - II e.n.), căreia îi aparține un segment semnificativ al istoriei locale. Așezările fortificate de la Bâtca Doamnei și Cozla (sec.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Piatra Neamţ

I i.e.n. - I e.n.) sunt marca existenței unui centru politic, economic și spiritual, cetatea Petrodava fiind menționată în Geographica lui Ptolemeu . Dupa cucerirea romană, rolul de punct fortificat a dispărut, dar continuarea locuirii pe teritoriul orașului s-a menținut. Evul Mediu începe cu un nivel de locuire al așezării de la Lutărie - datat din secolele V-VI - când influența popoarelor migratoare dar și cea a civilizației romane sau romano-bizantine a dus la apariția culturii Costișa-Botoșana (secolele V-VII e.n.). Pentru perioada secolelor VIII-IX, semnificativă este așezarea limitrofă de la Brăsăuți-Dumbrava Roșie,[4] care aparțin culturii Dridu. Informațiile privitoare la primele două secole ale mileniului II sunt insuficiente. În schimb se cunosc elemente legate de populația autohtonă a secolului XIII, dar mai ales despre așezările medievale de la Piatra-Neamț - Bâtca Doamnei și Pietricica. Astfel, primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.13871392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare și, în documentele asociate cu expediția regelui Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395. În actul din 31 iulie 1431 prin care Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița doua prisăci, este menționată și o "casă a lui Crăciun de la Piatra". Statutul de târg domnesc orașul - totuși - îl primește doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475. a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe randuri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan Cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpaturilor efectuate în anii '50, atât aici cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. În perioada Renașterii și Revoluției industriale, evoluția continuă. Spre începutul secolului XVII orașul devenise un centru de producție, iar în 1797 Piatra încetează de a mai fi târg voievodal. Pe fondul diversificării producției meșteșugărești și comerciale, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, orașul devine cel mai important centru urban și comercial al ținutului Neamț. Treptat construcțiile încep să acopere și terasele mai joase ale Bistriței și Cuejdiului, iar la mijlocul secolului al XIX-lea sunt incluse în perimetrul orașului și satele Mărăței și Dărmănești. În Epoca Modernă revoluția tehnică, reformele de după 1859, cucerirea independenței de stat în 1877 și măsurile legislative ce au urmat au dus la dezvoltarea capitalismului industrial și în această parte a țării. La 8 noiembrie 1841 prima „moară" de hârtie (prima, de altfel, de acest fel) din Moldova este deschisă de Gheorghe Asachi, iar din 1852 aici a funcționat fabrica de postav și sumane Grulich. Apar apoi fabrici de cherestea, săpun, chibrituri, bere și mori. În 1864 la numele de Piatra se adaugă cuvântul Neamț, măsura necesară pentru a deosebi orașul de Piatra din județul Olt. 15 februarie 1885 este asociat cu construirea căii ferate Piatra-Neamț Bacău. Se deschide și filiala locală a Băncii Naționale, în 1832 apare prima școală publică, iar în 1871 este construit primul teatru. Râul Bistrița a jucat rolul de veritabilă arteră de comunicație de care depindea viața economică a orașului. Pe Bistrița veneau plutele care asigurau materia primă necesară fabricilor de cherestea și de hârtie și tot ea constituia o cale de legătură cu Bacău și porturile dunărene. În zona orașului, râul avea o lățime medie de 50 m și un debit de 50mc/s, care însă avea variații impresionante ce oscilau între 3 și 1080 mc/s, astfel că uneori marile viituri aveau caracter devastator pentru zona riverană.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Localitatea era frecvent afectată de calamități - inundații și mai ales incendii ( mai 1847, 9 iulie 1883, 14 iunie 1887, 6 iulie 1889, 18 august 1891 și 26 martie 1902). În anul 1897 o porțiune din dealul Cozla alunecă. În 1901 se începe consolidarea și amenajarea terenului alunecat se plantează arbori și se construiesc alei, luînd astfel naștere "Parcul Cozla", iar în august 1904 se deschide Parcul zoologic. Reorganizarea armatei din 1 ianuarie 1877, face ca județele Neamț și Suceava să devină baze de recrutare pentru al XV-lea regiment de Dorobanți- compus din 2 batalioane și cu reședința la Piatra (primul comandant fiind Locotenent colonelul Alexandru Fotea). Regimentul a participat în Războiului de independența de la 1877-1878 la luptele de la Plevna, Grivița II (citat fiind aici printr-un ordin de zi de către domnitorul Carol I), Rahova, Vidin și Smârdan. La 15 martie 1878 regimentul este retras în țară. Acesta este în august 1891 desființat, fiind înlocuit de Regimentul 15 infanterie "Războieni", care participă în 1913 la campania din Bulgaria, fiind printre unitățile care au ajuns până aproape de Sofia). În ultima parte a secolului al XIX-lea se adoptă măsuri semnificative de sistematizare (adaptarea străzilor la circulația trăsurilor și pavarea lor, amenajarea de piețe, canalizarea apelor uzate și a pârâului Cuiejdi, modernizarea centrului orașului și instituirea iluminatului public, amenajarea unor bulevarde, scuaruri, grădini și parcuri, controlul riguros al construcțiilor norme de construcție și planuri urbanistice), extindere și modernizare construcția de monumente. La începutul secolului al XX-lea, intrarea României în Primul Război Mondial a făcut ca situația locală să aibă mult de suferit. În campaniile acestuia, unitatea din Piatra - Neamț a pierdut peste 2.000 de ostași. În anii de după război s-a reușit refacerea vieții economice, perioada interbelică fiind o perioadă relativ prosperă. Populația ajunge de la 18.795 locuitori în 1913 la 35.952 în 1927 (22.000 români și 13.952 evrei, restul de alte naționalități). În 1929 este finalizată o a doua uzină electrică. În 1925 satele Sărata, Văleni și Vânători intră în compunerea localității. Intrarea României în cel de-al doilea război mondial, moment ce l-a găsit pe mareșalul Ion Antonescu la Piatra Neamț, a determinat trimiterea pe front a unităților militare din zonă. Evoluția ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificației Târgu Neamț-Pașcani, a făcut ca multe dintre localitățile aflate în estul orașului și județului să sufere mari distrugeri. Anii de după război și schimbarea regimului politic în 1947, au determinat o nouă etapă în evoluția istorică locală, în care se pot distinge, totuși, și transformări pozitive, care și-au pus amprenta asupra zonei și locuitorilor săi. Inclus în Regiunea Bacău, după 1968 în urma reformei administrativ-teritoriale, orașul redevine reședință de județ, ceea ce dă pe plan local un nou impuls economic. După construirea lacului de acumulare de la Bicaz și punerea în funcțiune a întregului sistem hidroenergetic pe cursul mijlociu și inferior ale râului Bistrița - în anii '60, rolul economic și aspectul Bistriței s-au schimbat. Plutele au dispărut, au apărut hidrocentralele ca sursă nepoluantă de energie, debitul apei nu mai cunoaște variațiile din trecut, au apărut lacuri de acumulare și baraje care modifică în întregime aspectul albiei. Astfel s-a accentuat pitorescul regiunii și a crescut potențialul său turistic. În perioada contemporană, căderea regimului comunist s-a asociat cu falimentul masiv al activității industriale, scăderea dramatică a investițiilor pe plan local, creșterea șomajului și scăderea nivelului de trai, precum și cu depopularea semnificativă. După anul 2000 o serie de investiții edilitare și comerciale sprijinite direct de primărie - cu suportul unor credite bancare - apar în oraș, revigorându-i aspectul. Tot în primul deceniu al secolului XXI se conturează proiectul de transformare a municipiului în

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Personalităţi ale urbei pietrene: * IULIAN ANTONESCU, om de ştiinţă de mare valoare, muzeograf, cercetător al istoriei noastre vechi şi moderne, vorbitor dăruit, care făcea sălile de conferinţe neîncăpătoare, cu discursuri pline de tâlc şi înţelepciune. * ION LUCA CARAGIALE, revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava şi membru al Societăţii Asachi din Piatra Neamţ, mare dramaturg şi scriitor. * IULIA HĂLĂUCESCU, plastician, Doamnă a Acuarelei româneşti, cea care a oglindit în creaţiile sale, nu numai frumuseţea florilor ci şi bogăţia naturii şi a oamenilor de pe aceste meleaguri, artist de largă recunoaştere internaţională, trecută în nefiinţă în urmă cu puţini ani. * CALISTRAT HOGAŞ, cărturar şi scriitor, trăitor în oraşul nostru, dascăl şi director al liceului Petru Rareş, care a hălăduit prin munţii Neamţului şi i-a descris frumuseţile şi obiceiurile. * Gh. T. KIRILEANU, mare erudit şi cărturar, bibliotecar al Casei Regale, deţinător al unei biblioteci vaste care constituie un fond documentar de mare valoare pentru Biblioteca judeţeană, care îi poartă numele, care şi-a trăit ultimii ani cu domiciliu forţat în Piatra Neamţ şi de sfârşitul nedemn al căruia ne putem considera cu toţii vinovaţi. * CONSTANTIN MĂTASĂ, preot şi arheolog de mare vocaţie şi profunzime, care a întemeiat muzeul de arheologie din Piatra Neamţ şi a desfăşurat o activitate de cercetare şi memorialistică fără egal. * ANDREI ŞERBAN, cunoscut regizor care a dus faima şcolii regizorale româneşti în toată lumea şi care nu şi-a renegat niciodată originile. * CONSTANTIN VOREL, farmacist cunoscut în ţară şi în lume pentru produsele sale pe bază de plante, înaintemergătorul instituţiei de astăzi care-i poartă numele. NICOLAE-IONIŢĂ DĂSCĂLESCU, general de brigadă, erou al Primului Război Mondial, distins în luptele de la Slănic Moldova, decorat de generalul Berthelot, comandantul misiunii franceze în România. * ANDA LOUISE BOGZA, soprană de certă valoare, care a concertat şi concertează pe marile scene lirice ale Europei şi ale lumii, prim solită a Operei din Praga. * POMPILIU CLEMENT, sculptor de talent, creatorul unor opere de arhitectură monumentală, nemuritoare din muniipiul nostru. * EDUARD COVALI, îndrăgit om de teatru, care a contribuit la apogeul Teatrului Tineretului, la care a contribuit prin talentul şi calităţile sale umane şi spirituale. * IOAN HOLENDER, unul dintre cei mai preţuiti manageri ai artei, fost director al Operei din Viena, în repetate rînduri director al festivalurilor Enescu de la Bucureşti.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

oraș turistic. În 2009 evoluția acestui proiect face ca orașul să fie atestat drept stațiune de interes național, dar ulterior pe fondul crizei economice și a unor dificultăți suplimentare, derularea sa capătă aspecte controversate.

musatinii.net

* DRAGA OLTEANU MATEI, actriţa cu un palmares teatrologic şi cinematografic de invidiat, preferată a marelui public. *IOAN I. SCURTU, profesor universitar, istoric, care a publicat multe studii şi lucrări de valoare în domeniu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. *MIHAI STAMATIN, profesor şi director preţuit al liceului Petru Rareş, ne priveşte şi astăzi, alături de Calistrat Hogaş şi Ion Negre, de pe basorelieful din faţa liceului, este cel care a descoperit şi a descris peştele fosil care-i poartă numele Rhombus Stamatini. *IOAN ZENEMBISI, unul din patriarhii învăţământului şi ai matematicii nemţene, formator al multor generaţii de specialişti, descoperitor al unor talente autentice pe care le-a ajutat şi le-a îndrumat să devină matematicieni ai lumii. *GHEORGHE IACOMI, întemeietorul şcolii de chirurgie a Neamţului, unul dintre medicii dăruiţi care au militat pentru dezvoltarea centrului medical nemţean, împătimit al drumeţiilor şi care a descris nu numai frumuseţile Muntelui Ceahlău şi a Lacului dintre munţi ci şi oamenii acestor meleaguri în “Legendele Ceahlăului”. *VIRGIL RĂZEŞU, membru al Academiei de Medicină şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

Istoria orașului Roman se pierde în negura timpului. Acest spaţiu se prezintă ca o adevărată comoară de relicve istorice care dovedesc importanţa acestui centru al Moldovei, la Muzeul de Istorie al oraşului găsindu-se vestigii din diferite vremuri ,demult apuse. Foarte importante sunt rezultatele săpăturilor efectuate de Muzeul din Roman în aşezarea eneolitică de la Brad1 . Printre piesele de mare valoare, unicate în cultura materială a eneoliticului sud – est european, se aflau două brăţări de aramă, cu capetele ascuţite şi suprapuse, rombice în secţiune, având fiecare o greutate de peste 250 g, un topor de aramă cu o formă deosebită şi cel mai mare colier din canini de cerb din întreaga arie europeană a acestei perioade, compus din peste 200 exemplare, precum şi două discuri de aur, primele obiecte din acest metal din ţara noastră. La 30 martie 1392, un hrisov emis de cancelaria Moldovei s-a scris “în cetatea noastră, a lui Roman Voievod”, fiind considerat prima atestare a oraşului de la confluenţa râurilor Moldova si Siret. Acest oraş va purta un nume identic cu acela al emitentului documentului – Roman –fiind certificatul de naştere al oraşului nostru. "Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stăpânitor al Ţării Moldovei, de la munte până la mare. Am dat cu fiii mei, Alexandru şi Bogdan, slugii noastre, Ionaş Viteazul, pentru credincioasa slujbă, trei sate pe Siret, uricul lui cu tot venitul în veac, şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui cu tot dreptul. Iar hotarul lor: din jos de la Mareşăuţi, valul care este dea curmezişul câmpului până la Siret, apoi cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă şi de acolo drept peste luncă la fântână o movilă şi, de acolo, drept la Bucovina, o movilă şi, de acolo, pe margina Bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului la teiu, o movilă, de acolo către Toplita, aici o movilă, şi, de acolo, către Siret, movila de mijloc şi, de acolo, peste Siret, în sus, până la Bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuti, la capătul câmpului şi, de acolo, pe marginea Bucovinei, pe deal, la vale, până la val. Acesta îi este tot hotarul locului. 1

V.Ursachi – Cercetările arheologice efectuate de Muzeul de istorie din Roman, în Carpica, 1968.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Istoria unui oraş muşatin: Roman

Iar la această credinţă a mea şi credinţa fiilor mei, credinţa jupanului Iuga, credinţa jupanului Steţco cu fraţii lui, credinţa Bratului Netedul, credinţa lui Stanislav, credinţa panului Draguş Viteazul, credinţa lui Stavrici, credinţa panului Vlad, a panului Ghidea, a panului Grozea, credinţa panului Costea, credinţa lui Oris, credinţa tuturor boierilor moldoveni. Iar pentru tăria acestuia şi pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, ca să nu fie clintit, acesta, niciodată in veac. S-a scris cartea în anul şase mii noua sute deplin, luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod".2 Miron Costin menţionează de altfel că Romanul îşi datorează numele voievodului Roman Muşat căci “sub dânsul s-a ridicat oraşul Roman care-i poartă numele”.3 Dezvoltându-se încă din a doua jumătate a secolului XIV ,Romanul devine în veacul următor un important centru economic și administrativ, constituind capitala Țării de Jos, de unde și numele de Târgul de Jos sub care apare în documentele vremii.4 Romanul e unul din primele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi – una ridicată în timpul domniei lui Petru I Muşat, iar cealaltă construită de Ştefan cel Mare. Prima cetate avea rolul de a proteja drumurile de comerţ ce treceau de-a lungul râurilor Moldova şi Siret, fiind cea mai nordică fortificaţie a Moldovei de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Această cetate muşatină va dăinui până în timpul domniei lui Alexandru cel Bun când va fi distrusă, iar pe locul ei fiind construite locuinţe. Cetatea zidită de Ştefan cel Mare denumită de unii Smerodava sau Smederova e de fapt singura cetate din piatră, construită în întregime de marele voievod – care se mai află pe teritoriul românesc de azi al Moldovei . Cetatea a fost construită pe malul stâng al Siretului, la aproximativ 5 kilometri de oraş şi este atestată documentar printr-un uric din 15 septembrie 1466, semnat alături de către domnitor şi de sfetnici printre care se afla şi "pan Oanţă, pârcălab de Cetate Nouă". În timpul campaniei din 1467, Matei Corvin îndreptându-se spre Baia va incendia fortificaţia oraşului, iar în timpul campaniei otomane din 1476, Cetatea Nouă a Romanului va avea din nou de suferit. În timp, cetatea va fi distrusă din iniţiativa lui Alexandru Lăpuşneanu, iar apoi a domnitorului Dumitraşcu Cantacuzino. Alături de reşedinţa voievodală şi cetăţile oraşului un rol important îl va avea episcopia. Administraţia oraşului Roman a avut o cancelarie şi o arhivă proprie din care însă nu s-a mai păstrat nimic. Încă de la început oraşul a avut un rol economic deosebit prin marele număr de meseriaşi şi negustori concentraţi în el. Aceştia se vor constitui în bresle, cea mai veche datând din 1641. Dezvoltarea meșteșugurilor și comerțului, colonizarea grupurilor venite din Transilvania au dus la un spor de populație în târguri, încât călătorii străini de la sfârșitul secolului XVI remarcă printre altele și faptul că Romanul este un târg bogat în locuitori.5 O jumătate de secol mai târziu, Bogdan al II-lea (1449-1451) trimite din Roman o „scrisoare părintească” lui Iancu de Hunedoara în care îi solicită sprijinul contra inamicilor6. Pasul făcut deschidea calea unei colaborări de durată între domnii Moldovei şi voievozii Transilvaniei. Ştefan cel Mare (14571504) este prezent de nenumărate ori în târgul Romanului. Fie că emite hrisoave domneşti unor mănăstiri sau scuteşte de taxe pe negustorii transilvăneni, fie că vine să apere cetatea de armatele lui Matei Corvin (1458-1490), Ştefan îi acordă o importanţă deosebită Romanului. Drept dovadă, după pârjolirea oraşului şi înfrângerea ofensivei maghiare, Ştefan va semna un hrisov la 22 ianuarie 1471 din „Cetatea Nouă de la Târgul Romanului”7. În tumultul istoriei, Romanul va fi sacrificat de nenumărate ori. Deşi ocupa un loc important în sistemul strategic de apărarea ţării, cetatea va fi lăsată pradă în 1476 2

Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă(1359 1595), Bucureşti , 1993 Istoria oraşului Roman (1392-1992), 34. 4 Județele patriei- Neamț,Editura Sport -Turism, București, 1981, 44 5 Ibidem, 43 6 Ibidem, 44. 7 V. Ursachi, Roman, Bucureşti, 1977, 14. 3

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

armatelor lui Mahomed al II-lea (1444-1446, 1451-1481), cuceritorul Constantinopolului. Oastea ce mare a domnitorului moldav se va reuni din nou în Cetatea Romanului în 1497 pentru a pregăti campania de răspuns la agresiunea regelui polon, Ioan Albert (1492-1501). Rolul militar al aşezării este astfel reconfirmat. În veacul al XVI-lea începe şi construirea reşedinţei episcopale. Lui Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) i se atribuie iniţiativa clădirii bisericii episcopale care urma să înlocuiască vechea biserică din vremea lui Alexandru cel Bun. Mihai Viteazu (1593-1601) va lua parte în la slujba oficiată de la Episcopie la 20 iunie 1600. Noul episcop al Romanului, Filotei, depunea jurământul de credinţă faţă de domnul ţării: „Mă supun binecredinciosului domn, Io Mihai voievod…”8. Arhitectura oraşului se integrează curentelor artistice ale timpului9. Clădirile reprezentau o combinaţie între curentele tradiţionale şi tendinţele moderne conferă Romanului imaginea unui oraş dinamic: Liceul „Roman-Vodă” (arh. Constantin Băicoianu) 10 , Vila „Hogaş” (azi Muzeul Colegiului Naţional)11, casa dr. Pandele Grigorescu (azi Muzeul de Artă), Poşta Română (arh. Ion Mincu)12, Hotelul „Dacia”, Baia Centrală, Casa Grigore Ciutu (azi B.C.R.), Hotelul „Moldova”, Şcoala armenească (clădirea veche a Muzeului de Istorie), Palatul Nevruzzi (clădirea principala a Muzeului de Istorie)13, Casa vornicului Done14, Casa Brănişteanu, Casa Costache Morţun ş.a. În 1868 se dă în exploatare primul parc al Romanului. Grădina Mare era înconjurată de o varietate de arbori decorativi (castani, stejari piramidali, pini, duzi, salcâmi etc.) şi găzduia numeroase concerte ale fanfarei militare. În apropierea Episcopiei se afla un parc de mari dimensiuni în cuprinsul căruia se aflau specii rare de plante lemnoase decorative: Gingko bilbya, Gymnocladus dioica, Magnolia sp., Populus simonii etc. Romanul se va afla în centrul operaţiunilor militare din Primul Război Mondial. Corpul IV Armată, staţionat la Roman, a devenit comandamentul Armatei de Nord (1916). În scurt timp, armata va înfiinţa aici ateliere proprii de reparat şi executat lucrări destinate şi altor regimente din Armata I, Armata III. Reparaţiile vizau armamentul (tunuri, mitraliere, pistoale, baionete), mijloace de transport (chesoane, afeturi, trăsuri, autumobile, motociclete, bicilete etc.), aparate optice (lunete, goniometre, aparate de ochire), diverse (telefoane, brutării de campanie, harnaşament etc.). În condiţiile deosebit de grele ale celui de-al Doilea Război Mondial se remarcă efortul remarcabil al reprezentantei „Crucii Roşii”, Viorica Agarici, de a salva viaţa evreilor aflaţi în „trenul morţii” (3 iulie 1941). Pentru acţiunea sa umanitară ea a fost înscrisă pe aleea „Drepţilor între popoare” de la Yad Vashem, Israel. Romanul, important centru militar, a găzduit în perioada interbelică numeroase unităţi militare: comandamentul Diviziei 7 infanterie, Regimentele 14 infanterie, 1 artilerie gardă, 4, 8, şi 24 artilerie, Regimentul 12 călăraşi, Cercul recrutare Roman, Spitalul militar al Diviziei, precum şi alte unităţi.15 La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Romanul avea înfăţişarea unei localităţi puternic marcate de conflagraţia la care ţara noastră participase. Evoluţia oraşului a fost mult influenţată de desfiinţarea în 1950, prin reforma administrativă, a judeţului Roman. Ultimii ani ai dictaturii comuniste s-au caracterizat prin degradarea puternică a calităţii vieţii populaţiei.

Istoria oraşului Roman, 150. Iulia Butnariu, Aspecte edilitare în Roman în prima jumătate a secolului XX, în vol. Din istoria oraşului Roman. 618 ani de la prima atestare documentară, Bucureşti, 2010, 70-72. 10 Ghe. A.M. Ciobanu, op. cit., 151-152. 11 Ibidem, 154. 12 Ibidem, 136. 13 Ibidem, 142. 14 Vasile Ursache, Mediul ambiental la unul din cele mai importante monumente de arhitectură şi memorială: Casa vornicului Done, în vol. Din istoria oraşului Roman. 618 ani de la prima atestare documentară, Bucureşti, 2010, 73-83. 15 Istoria oraşului Roman (1392-1992), 278. 9

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat şi pentru locuitorii oraşului Roman o adevărată reînviere, îndeosebi pe plan spiritual şi politic. În primăvara lui 1990 au luat fiinţă la Roman filialele asociaţiilor ,,Pro Basarabia şi Bucovina’’ şi ,,Vatra Românească’’, dintre care doar prima a avut viabilitate şi eficienţă în timp.16 Prin istoria sa, prin viaţa economică, culturală şi religioasă, Romanul a ocupat şi ocupă un loc important atât în cadrul judeţului cât şi al ţării. Urbea de la confluenţa Moldovei cu Siretul a dat culturii o sumedenie de valori de nivel naţional şi internaţional, ale căror nume vor rămâne înscrise in cartea de aur a istoriei. Iată câteva din monumentele şi personalităţile urbei muşatine. Cetatea nouă a Romanului Situată la 5 km est de Roman la Gâdinţi, com. Sagna, pe malul stâng al Siretului, în apropierea confluenţei cu Moldova, ridicată în scop defensiv în 1466 de Ştefan cel Mare, fiind singura cetate ce nu s-a ridicat conform tradiţiei şi practicii medievale pe locuri dominante, greu accesibile. Originala fortificaţie medievală a fost construită în plan stelat, în stil palisadă cu ziduri groase de 4 m şi cu 7 bastioane circulare, iar la bază , pentru a rezista terenului nisipos, avea o ingenioasă construcţie de lemn în grătar fixată pe piloni. A fost distrusă prin incendiere de turci în 1476, iar apoi reconstruită, mărită şi întărită în 1478. Astfel întocmită, Cetatea Nouă a Romanului a continuat să joace un rol important în sistemul defensiv al Moldovei, până în anul 1675, când a fost din nou distrusă la ordinul lui Dumitraşcu Cantacuzino. (A nu se confunda cu cetatea veche din lemn şi pământ construită pe malul stâng al Moldovei de Roman I Muşat, reparată de Ştefan cel Mare şi incendiată de Matei Corvin în 1467). Muzeul de Istorie, str. Cuza Vodă Clădirea construită în prima jumătate a sec. al XIX lea, constituie monument istoric (Casa Nevruzzi). Colecţia muzeală a fost înfiinţată în 1957. Deţine importante colecţii arheologice aparţinând civilizaţiei dacice şi medievale. Muzeul de Artă Situat în Roman, str. M.Eminescu ,deţine lucrări ale unor artişti contemporani: Oscar Han, Nicu Enea, Aurel Nedel ş.a. Muzeul de Ştiinţele Naturii Situat în Roman, str. Ştefan cel Mare, deţine exponate de floră şi faună de pe Valea Siretului. Episcopia Romanului Nu se cunosc cu exactitate data şi împrejurările constituirii Episcopiei Romanului, neexistând nici o mărturie documentară în acest sens. Continuitatea vieţii creştine ortodoxe în regiunea de la confluenţa Moldovei cu Siretul este relevată ceva mai târziu prin documentul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun la 8 martie 1407 în care se fac referiri la ”călugării din Dumbrava”, obşte monahală despre care se ştie că vieţuia în apropierea Romanului, dincolo de limita sudică a acestuia. De altfel, episcopul Melchisedec Ştefănescu, cărturar şi istoric de mare prestigiu, membru al Academiei Române, considera - într-una din lucrările sale - că eparhia ortodoxă cu centrul la Roman fusese constituită ”... cu mult înainte de Alexandru cel Bun”. Pe de altă parte nu putem ignora precizarea făcută de Grigore Ureche în „Letopiseţul ţării Moldovei până la Aron Vodă”, care precizează că Alexandru cel Bun ... mai făcut-a şi al doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănăstire din oraş, în Roman, căruia ... i-au dat eparhie o parte din ţinuturi pe sub munte în geos. Pornind de la această afirmaţie a cunoscutului nostru cronicar, marea majoritate a istoricilor (D. Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu, N. Păcurariu etc.) înclină să-l considere pe Alexandru cel Bun ca întemeitor al Episcopiei Romanului. Prima biserică de la Episcopia Romanului a dăinuit şi în vremea lui Ştefan cel Mare, acesta pomenind-o în documente de cancelarie emise 1458, 1465 şi 1488 sub denumirea de ”Sfânta Parascheva”. 16

Ibidem, 390.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Personalităţi ale orașului Roman: Printre cei mai remarcabili reprezentanti ai oraşului putem aminti : Miron Costin (1633-1691) - cronicar, a scris "Letopiseţul Ţării Moldovei", "De Neamul Moldovenilor". Cezar Petrescu (1892-1961) - prozator, opera : "Oraş Patriarhal", "Apostol" si "Drumul cu plopi" Otilia Cazimir (1894-1967) – născută la Cotu-Vameş, a copilărit la Roman şi împrejurimi. Calistrat Hogaş (1848-1917) - profesor si director al Gimnaziului "Roman-Vodă Garabet Ibrăileanu (1871-1936) - prozator; autorul "Adelei" ,"Amintiri din copilărie şi adolescenţă". Haralamb Zincă ( Hary Isac Zilberman) - născut în 1923 în Roman, scriitor cunoscut pentru romanele sale poliţiste. Savin Bratu (Barasch) ( 1925 – 1977) – critic şi istoric literar. George Radu Melidon - profesor, a infiinţat prima bibliotecă publică din Roman Jean Mihail (1896-1963) - regizor, fost elev al Gimnaziului "Roman -Vodă" creatorul cinematografiei româneşti. Nae Roman (Nicolae Constantinescu) - actor; s-a născut la Roman şi a urmat cursurile Liceului "Roman Vodă". Sandu Sticlaru – actor la ,,Nottara”, romaşcan prin naştere, a jucat în multe filme. Alexandru Hatmanu - actor Andreea Marin - director de program la TVR, s-a născut în orasul Roman la data de 22 .12. 1974 Mihail Jora - muzician, compozitor de marcă, el si Enescu au ctitorit Şcoala naţională românească de compoziţie. Paul Ciuntu (1866-1918) - profesor şi director al Conservatorului din Bucureşti, dirijor si muzician de talie europeană. Dumitru D.Botez - dirijor, născut în Roman. Sergiu Celibidache (1912-1996) - dirijor de faimă internaţională Alexandru Cojocaru (1917-1999) - profesor emerit care a predat matematica la "Roman-Vodă" intre anii 1947-1986. Ion S. Antoniu (1905-1987) - o mare personalitate a ingineriei electroenergetice, profesor universitar. Ion Ionescu de la Brad - primul inginer agronom român, s-a născut la Roman la 24 iunie 1818. Constantin I. Istrati, chimist de renume, s-a născut, la 5 sept. 1850, intr-o casă de pe strada Smirodava, Roman. Mihail Florescu – născut in 1912, chimist , membru al Academiei Române, fost Ministru al Chimiei. Panaite Donici (1854-1919) - inginer, deputat, ministru, publicist. Ion D. Strat - economist, primul rector al Universitătii din Iaşi.

Târgu Neamţ Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Tîrgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starčevo-Criș (mileniul VI-V î.d. Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d. Hr.) și apoi civilizația Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.), culturi atestate de descoperirile facute la Pometea, Lunca, Târpești, Oglinzi, etc. În anul 1847, atunci când s-au

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Lucrările la noua catedrala episcopala au durat timp de 8 ani, încheindu-se în 1550 prin grija soţiei lui Petru Rareş, Elena Doamna şi a fiilor săi Iliaş, Ştefan şi Constantin, după cum rezultă din textul inscripţiei originare, în care numele fiului cel mare (Iliaş) a fost şters ulterior, în urma trecerii sale la islamism.

musatinii.net

Teracotă cu stema Moldovei descoperită la Cetatea Neamţului Din punct de vedere al dovezilor scrise, Tîrgu Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru vodă, când se construiește și Cetatea Neamțului. Toponimul Neamț este menționat întâia oară în lista rusă de orașe „valahe” - adică românești - întocmită între anii 1387 și 1392, unde este înscris „Neamțul în munți”. Ulterior, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a folosit acest toponim „ante castrum Nempch” (înaintea Cetății Neamț) într-un act emis în ziua de 2 februarie 1395, cu ocazia unei incursiuni în Moldova, urmată de o lupta la Ghindăoani, unde a fost învins de domnul Ștefan I. La 7 ianuarie 1403, toponimul Neamț apare într-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul țării, Alexandru cel Bun, menționa pe boierul pan Sansru de la Neamț ca făcând parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce în ce mai des în documentele vremii. Între timp Tîrgu Neamț a devenit, datorită poziției și importanței economice, Centru Vamal cu Pecete, localitate cu însemne proprii, gen cruci, săgeți ș.a.. „Pecetea cea mare” a orașului a fost folosită pe un zapis scris cu litere slavone la Neamț, la data de 25 ianuarie 1599, și avea caracteristici gotice S. CIVIUM DE NIMCZ (Sigiul orașenilor din Neamț). În acea perioadă, în afara zonei Transilvaniei, au mai existat doar trei orașe care au avut propriul sigiliu latinesc (Baia, Roman și Câmpulung -Muscel). Datorită dezvoltării economice, Tîrgu Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor XV-XVI o situație foarte bună, mai ales ca ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamțului era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie. În secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de decădere a orașului, datorată îndeosebi războaielor dese și drept urmare a atacării la fel de dese a cetății, respectiv orașului. În secolul al XVIII-lea, datorită domniilor fanariote impuse de Imperiul Otoman, orașul nu mai atinge perioada înfloritoare anterioară, mai ales că Mihail Racoviță distruge Cetatea Neamțului în 1718, la cererea a turcilor nemulțumiți de rezistența întâmpinată anterior din partea acestei cetăți. Orașul începe să decadă economic și datorită mutării capitalei Moldovei la Iași, mutare ce a diminuat caracterul strategic al așezării.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. În epoca feudală, în această zonă deja exista o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, atunci cand s-a adoptat pentru așezarea deja existentă modelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași. Târgul medieval

O revenire a orașului se va observa odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar fi producția de produse lactate, producția de țesături de lână, de in, ș.a.. O dovadă a noii dezvoltări a orașului este că la mijlocul sec. al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu fonda în Tîrgu Neamț prima fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, cu utilaje aduse din Germania. O altă dovadă a dezvoltării, îndeosebi a celei sociale, o reprezintă faptul că la 16 octombrie 1852 domnitorul Grigore Ghica, Mitropolitul Moldovei și Starețul Mânăstirii Neamț, în prezența unei mulțimi apreciabile de oameni ai locului, inaugurau Spitalul (care există și astăzi), Spițeria și Școala Domnească (unde a învățat și Ion Creangă - actualul Muzeu de Istorie), instituții construite de către Mânăstirea Neamț, cea care primise Ținutul Neamțului drept danie de la domnitorul Constantin Racoviță, cu mult timp în urmă. Adunarea Legiuitoare (Parlamentul de azi) a României a votat în anul 1863, ca urmare a reformelor lansate de Al. I. Cuza, „Legea privitoare la seculizarea averilor mănăstirești și trecerea lor în proprietatea statului”, ceea ce a permis orașului Tîrgu Neamț să devină de sine stătător și nu sub conducerea și stăpânirea Mănăstirii Neamț. Dezvoltarea și perioada înfloritoare a orașului va continua până la începutul secolului al XX-lea, mai exact până în 1916, atunci când, odată cu începerea Primului Război Mondial, orașul suferă o decădere evidentă ca urmare a stării de război. După încetarea războiului, în perioada interbelică, orașul cunoaște în continuare o perioadă de prosperitate, care însă a fost urmată de perioada grea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când linia frontului s-a aflat situată în interiorul și apropierea orașului, ceea ce a dus la distrugerea orașului și evacuarea populației. După cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă, Tîrgu Neamț a fost un oraș care nu a prezentat un interes deosebit pentru autoritățile comuniste, în ceea ce privește dezvoltarea economică, ceea ce a făcut ca orașul să nu mai ajungă la situația înfloritoare din perioada interbelică și antebelică. Totuși, între 1950 și 1968, Tîrgu Neamț a fost reședința raionului cu același nume din cadrul regiunii Bacău. Din 1989, după o primă perioadă de decădere și reorganizare, orașul începe să se îndrepte spre o nouă perioadă de dezvoltare și înflorire. Etimologia numelui Asupra originii toponimului Neamț au existat diferite discuții și ipoteze, care nu au soluționat mulțumitor această problemă. Bogdan Petriceicu Hasdeu 1870 consideră că Neamț e tot Neamț, adică numele de Neamț se referă la grupul de nemți (germani), poate chiar cavaleri teutoni ori sași, care au zidit Cetatea Neamț. Această ipoteză a fost susținută și de alți istorici: Dimitrie Onciul, A. D. Xenopol, Nicolae Boierescu, Grigore Ionescu și mulți alții. Cert este că în evul mediu a trăit aici o importantă populație de negustori germani. O părere deosebită a avut Ilie Minea în 1943 (susținută de mulți lingviști și istorici: Alexandru Lepădatu, Nicolae Iorga, Radu Rosetti, Nicolae Constantinescu, Nicolae Grigoraș, Gheorghe Cojoc, Virgil Vătășianu, Dumitru Constantinescu, Constantin Turcu și alții), care consideră toponimul Neamț de origine slavă, de la termenul „nemeți”, care înseamnă liniștit sau tăcut, definind caracteristicile zonei și ale râului principal. Tăcut - tăcută este termen de origine latină, iar expresia tacenta loca înseamnă locuri calme, liniștite, tăcute, tăinuite. Tăcut prin traducere a devenit nemeți, care cu timpul a căpătat

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Personalităţi Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Veronica Micle, n. Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Năsăud; d. 3 august 1889, Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu. Vasile Conta (n. 15 noiembrie 1845, com. Ghindăoani, judeţul Neamţ; d. 22 aprilie 1882, Iaşi) a fost filosof, scriitor, ministru român. Descendent al unei familii de preoţi, urmează cursurile Şcolii primare de la Târgu Neamt, unde îl are coleg pe Ion Creangă. A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele unui sistem filosofic propriu, original. Respingând liberul arbitru, exclude deplina libertate a voinţei. ("Prin urmare, nu există nimic din tot ceea ce s-a numit voinţa liberă omenească sau dumnezeiască"). Nicolae Popa (n. 13 august 1919, satul Târpești, comuna Petricani, județul Neamț) este un meșter popular și poet român. Este renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale. Măştile populare create de către Nicolae Popa sunt cunoscute în întreaga lume. Sfânta Cuv. Teodora de la Sihla (n. în jurul anului 1650, Vânători-Neamţ, Neamţd. ?) este un sfânt din calendarul ortodox român, pomenit în ziua de 7 august.A trăit în vremea domniei lui Vasile Lupu şi a Mitropolitului Varlaam.După moartea ei, trupul ei a rămas în peştera unde îşi petrecuse mare parte din sihăstrie, sus pe muntele Sihla, până prin anii 1828-1834, când, în timpul unei ocupaţii ruseşti a Principatelor Române, a fost dus în Mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev. Se spune că tot acolo se află şi acum, într-o raclă cu inscripţia: “Cuvioasa Teodora din Carpaţi”.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

forma romanizată de Neamț, ce a înlocuit termenul străvechi latino-românesc tăcută. Revenind la cele de mai sus, acceptăm că numele orașului vine de la toponimul râului Neamț (râu tăcut sau liniștit). În sprijinul acestei idei sunt și însemnările episcopului catolic Marco Bandini, care, vizitând comunitatea catolica din Tîrgu Neamț, în 1646, nota: „orașul este așezat lângă un râu ... , de la care își ia numele” Călători străini prin Țările Române,( t. V, 1973). De la orașul Neamț și-a luat numele cetatea din apropiere, Cetatea Neamț, respectiv Mănăstirea Neamț. Toponimul Neamț s-a extins asupra oculului și ținutului care și-a avut centrul în oraș sau la cetate. În cele din urmă a intrat și în componența numelui Piatra care din Piatra lui Crăciun, cum se numea la început, a devenit Piatra Neamț. Cetatea, aflată deasupra târgului, va avea cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare care o include în sistemul defensiv de cetăți ce aveau ca rol apărarea Moldovei. Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetății Neamțului este în anul 1691 când a rezistat în fața atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan III Sobieski. Această cetate a fost recondiționată și deschisă circuitului turistic.

musatinii.net

Constantin Crişan (n. 21 noiembrie 1939, Târgu Neamţ, d. 30 octombrie 1996, Târgu Mureş) a fost un critic literar, editor şi traducător român.A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.Traducător din literatura franceză. Moshe Idel (ebraică: ‫אידל משה‬, n. 1947, Târgu Neamţ, România) este un filosof şi cercetător al Cabalei israelian, originar din România. El îndeplineşte funcţia de profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Corbu Daniel (n. 7 aprilie 1953, Târgu Neamţ, Neamţ) este un poet şi critic literar român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR, filiala Iaşi. IV.Monumente istorice şi turistice 1.Cetatea Neamţului

2. Casa memorială ,,Ion Creangă” Aflată în Humuleşti, localitate cunoscută din Amintiri din copilarie a lui Ion Creangă, astăzi cartier al oraşului Târgu Neamt, pe strada Ion Creangă nr. 8, dincolo de Ozana, Casa memorială Ion Creangă păstrează vie amintirea scriitorului. Construită, în 1830, de bunicul dinspre tată al marelui povestitor, Petrea Ciubotariul, a fost primită de fiul său Ştefan în 1835, când s-a căsătorit cu Smaranda Creangă, din Pipirig17. Construcţia a fost restaurată în 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga. In 1944 Sofia Grigoriu, născută Creangă, donează casa Asociaţiei Învăţătorilor din România. Casa copilariei lui Creangă a rămas mostenire din generaţie în generaţie şi a fost locuită pâna în anul 1959 când a fost declarată, printr-un decret, patrimoniu naţional şi a fost declarată muzeu.Abia mai târziu, în 1965, Zahei Grigoriu, unul dintre urmaşii povestitorului, a cedat-o cu scopul amenajarii muzeului18. Construită în stil popular din bârne de lemn lutuite, intrare joasă adăpostită de o prispă îngustă şi acoperiş de şindrilă, casa are în interior două încăperi tindă, în care se găsea gura cuptorului şi odaia mare, încapere joasă cu trei ferestruici pe latura de răsărit. 3. Casa memorială ,,Veronica Micle” Traversând Uliţa Mare a urbei Târgu Neamţ, peste drum de Şcoala Domnească, se afla, în secolul al XIX-lea, Casa Veronicăi Miclea, construită în anul 1834 de către Mănăstirea Neamţului, cu scopul de a fi folosită ca metoc pentru călugări şi şcoală. Ridicată din lemn şi 17 18

C. Parascan, Acasă la Ion Creangă. Humuleşti-Neamţ şi Ţicău-Iaşi, Ed. Panfilius, Iaşi, 2008, p. 6. G. Davidescu, T. Onofrei, op. cit., p. 77.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Cetatea Neamţ (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamţului), este o cetate medievală din Moldova, aflată lângă oraşul Târgu Neamţ, pe Culmea Pleşului. Ridicată în timpul lui Petru I al Moldovei(1374-1391), cetatea cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ştefan cel Mare(1457-1504), care o include în sistemul defensiv de cetăţi ce aveau ca rol apărarea Moldovei.Unul din cele mai cunoscute momente de glorie ale Cetăţii Neamţ este în anul 1691 când a rezistat în faţa atacurilor armatei poloneze conduse de Ioan Sobieski. Bătălia dintre români şi polonezi a fost descrisă în nuvela „Sobieski şi românii” scrisă de Costache Negruzzi. A fost ulterior abandonată, din cauza presiunilor otomanilor.

musatinii.net

4.Spitalul din Târgu Neamţ Spitalul a fost construit între anii 1848-1850, în capătul vestic al Uliţei Mari, ,,în capul de sus al târgului”, spre Ţuţuieni, acolo unde Mănăstirea Neamţului avea un metoc (o casă, două chilii cu cămări, grajd, beci, livadă, fântână). ,,Mitropolitul dă binecuvântarea sa pentru începerea zidirii spitalului, la 20 mai 1847”21. Spitalul era format din două clădiri, una cu etaj, unde se aflau saloanele pentru bolnavi şi sala de operaţii. În partea sa centrală, la etaj, a fost amenajat paraclisul Sf. Dumitru, care a înlocuit Biserica Sf. Dumitru, demolată pentru construirea spitalului şi a Şcolii Domneşti. În a doua clădire, cu un singur etaj, se afla administraţia, bucătăria şi camera pentru necropsii. Inaugurat împreună cu spiţeria ( farmacia ), paraclisul Sf Dumitru şi Şcoala Domnească, la 16 octombrie 1852, în prezenţa domnitorului Grigore Alexandru Ghica, spitalul era necesar ,,nu numai pentru trebuinţa Târgului Neamţ, ci mai ales pentru nevoia satelor megieşite şi mai îndeosebi a locuitorilor de pe la munte”22. Administrativ, spitalul era condus de un ,,inspector” adus din Mănăstirea Neamţ-Secu. Infirmierii (gardieni) erau tot monahi aduşi de la aceeaşi mănăstire. În anul 1866, Spitalul din Târgu Neamţ a trecut sub administraţia Episcopiei Sf. Spiridon din Iaşi.

Fotocopie din arhiva personală D. Constantinescu, Tg.Neamţ. G. Davidescu, T. Onofrei, op.cit, p. 80. 21 D. Constantinescu şi colab., Din trecutul istoric al spitalului din Tg. Neamţ şi al ospiciului de alienaţi din Mănăstirea Neamţ, Bacău, 1972, p. 13. 22 Ibidem, p. 15. 20

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

cărămidă, cu patru încăperi şi cerdac, casa a fost vândută, la 10 august 1850, Anei Câmpeanu, româncă din Năsăud, mama Veronicăi Micle, cu 100 de galbeni. Conform actului de vânzare –cumpărare, casa se afla ,,în Târgu Neamţ pe Uliţa Mare, capătul târgului despre Cetatea Neamţului, în faţa Şcolei Grigore Ghica Vodă şi a Spitalului din Târgu Neamţ, megieşită la răsărit cu Gh. Matiescu, la apus cu locul viran al Mănăstirii Neamţ, la Meazănoapte de Uliţa Mare şi la Meazăzi cu apa şi prundul Ozanei”19. În anul 1853, Ana Câmpeanu s-a mutat la Iaşi, dar casa a rămas în proprietatea familiei, fiind donată, ca zestre de nuntă, Veronicăi, cu ocazia căsătoriei sale, în anul 1864, cu profesorul Ştefan Micle. ,,În ultima perioadă a vieţii, Veronica Micle s-a mutat la Mănăstirea Văratec, fapt ce a determinat-o să doneze casa, în anul 1886, maicilor de la Văratec”20. După moartea Veronicăi, 4 august 1889, casa, rămasă în grija Mănăstirii Văratec, a fost folosită ca metoc al mănăstirii, fie pentru maicile bolnave, fie pentru găzduirea maicilor care veneau cu treburi la oraş. În anul 1934, a fost declarată monument istoric şi a intrat în patrimoniul cultural al oraşului, fiind vizitată de numeroşi turişti.

5.Şcoala Domnească Şcoala Domnească a fost construită între anii 1850-1852, pe locul Bisericii Sf. Dumitru, şi a pus bazele învăţământului public în Tg- Neamţ. Situată lângă spital, a fost construită şi întreţinută, la început, din fondurile Mănăstirii Neamţ şi aici au studiat marele povestitor Ion Creangă, filosoful Vasile Conta, ,,domnul Busuioc”, învăţătorul lui Mihail Sadoveanu, şi alţii. Astăzi, clădirea pe frontispiciul căreia se mai poate citi ,,Skola Publica”, găzduieşte Muzeul de Istorie şi Etnografie23. Şcoala şi-a început cursurile la 1 iunie 1853, "în limba patriei", sub denumirea Şcoala nr. 1 de băieţi. Printre elevii săi s-au numărat marele povestitor Ion Creangă, filozoful Vasile Conta, Al. Lambrior şi Nicolae Munteanu, devenit ulterior - sub numele de Nicodim Munteanu - patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar dascălii Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Grigore Conta şi Gheorghe Cosmovici s-au afirmat ca adevăraţi precursori ai pedagogiei moderne româneşti. 6. Monumentul mausoleu al vânătorilor de munte Este situat în partea de nord-est a oraşului, pe o largă terasă, creată artificial în 1936 pe Culmea Pleşului, la o altitudine de 491 m, cam cu 100 m deasupra oraşului, pentru a putea fi observat cu uşurinţă de la distanţe mari. A fost ridicat la Târgu Neamţ, deoarece aici, în iarna anului 1916 şi primăvara anului 1917, pe povârnişurile Culmii Pleşului, s-au instruit primii luptători vânători de munte, mulţi dintre ostaşii acestui batalion fiind din zonă. Monumentul are un soclu bine proporţionat, cu înălţimea de 16 m, sugerând prin forma sa terminală un foişor de observator. Pe laturile monumentului sunt trei plăci de marmură: una aminteşte data de 27 iulie 1917, când vânătorii de munte pleacă pe linia frontului; o placă mare cuprinde numele celor 172 “vânători de munte căzuti pe câmpul de onoare”, şi a treia cuprinde textul dedicat dezvelirii monumentului. Pe soclu mai sunt două basoreliefuri, realizate în bronz de către arhitectul Theodor Burcă. Unul prezintă o femeie înaripată, îmbrăcată în haine de roman, cu o spadă la şold, în mişcare, ce face un salt de pe un vârf de munte. Ea simbolizează România. In mâna stângă ţine stema României sprijinită pe umăr, iar în mâna dreaptă, întinsă, are o coroniţă de lauri. Al doilea basorelief prezintă militari români avântându-se în luptă, cu casca pe cap şi cu baioneta la armă. Pe o treaptă superioară a soclului se află un vultur mare, din bronz, ce-şi ia zborul către vest, la fel ca ostaşii primului batalion de vânători de munte porniţi spre frontul de luptă. In partea de nord, apare la suprafată cripta mausoleului, sub forma unui mormânt, cu lespedea neagră, cu o cruce alba pe ea. Monumentulmausoleu al vânătorilor de munte a fost inaugurat la 29 iunie 1939, în cadrul unei solemnităţi la care a participat regele Carol al II-lea, întemeietorul primului batalion de vânători de munte, primul ministru Armand Călinescu, generali, ofiţeri, superiori ai corpului de armată al vânătorilor de munte, oficialităţi ale judeţului şi mulţi locuitori din oraş şi din împrejurimi.24 Prof. Bordianu Luminiţa Prof. Bălan Emanuel Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare”, Târgu Neamţ

23 24

G. Davidescu, T. Onofrei, op. cit., p. 81. Ibidem, pp.74-75

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

musatinii.net

Oraşul Bicaz este situat în partea de vest a judeţului Neamţ, în zona montană, la confluenţa râului Bicaz cu râul Bistriţa. În ceea ce priveşte cadrul natural, oraşul Bicaz este plasat la limita dintre masivul Ceahlău, munţii Tarcăului, munţii Stânişoarei. Ca înălţimi se remarcă muntele Sima - 1147 m, Batca Stegea - 1316 m şi Cosmiţa - 1012,5 m. De pe munţii din jur se varsă în râul Bistriţa numeroase pâraie: Izvorul Muntelui cu afluent pârâul Furcituri, Izvorul Alb, Potoci, Secu, Cojusna, Podiş, Neagu, Gicovenilor, Dorului. În râul Bicaz se varsă pârâiele Basa şi Apusului. Bicazul a fost o aşezare rurală cu o vechime de peste 400 de ani. Ea apare menţionată documentar pentru prima dată într-un document emis de voievodul Radu Mihnea la 10 ianuarie 1625. Într-un hrisov domnesc din 1855, Bicazul este aminitit ca târg. Localitatea rurală a ieşit din anonimat începând cu 1951, când au început lucrările de construcţie a barajului pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui, cunoscut şi ca Lacul Bicaz. Satul de munte a devenit o colonie muncitorească, apoi un mic oraş, cu cartiere de blocuri de locuinţe, şcoli, biblioteci, muzeu. În 1960 s-au terminat lucrările la acest proiect gigant şi a intrat în funcţiune şi hidrocentrala de 210 MW „Stejaru”. În acelaşi an, la 26 august, Bicazul a fost declarat oraş. Prima atestare documentară a Bicazului datează din 23 august 1611, ca sat de pe moşia mănăstirii Bisericani (hrisov de la Constantin Movilă Voievod). Mult timp localitatea are statut de localitate de frontieră cu principatul Transilvaniei şi după 1699 cu Imperiul Habsburgic Austriac. Istoria mai consemnează denumirile Fundu Bicazului, Gura Bicazului ca părţi ale aşezării. În 1950 apare moşia Bicaz pe care este înfiinţat un post de poliţie în 1855 şi apoi un târg. În 1867 este consemnată din nou localitate de frontieră, cu punct de vamă la Chisirig. În 1884 se constituie un Domeniu al Coroanei de 13.000 ha cu sediul în Bicaz. În 1927 se înfiinţează plasa Piatra de care aparţine comuna Bicaz. Bicaz devine oraş raional în anul 1960. Decretul 299 din 27 august 1960 consemnează faptul că prin apariţia lacului Izvorul Muntelui se produc schimbări geografice şi se procedează la redistribuirea teritorială (reaşezarea comunelor). Comuna Bicaz trece în categoria oraşelor subordonate raionului Piatra Neamţ, cu satele Capşa, Ciungi, Dodeni, Marceni, Izvorul Muntelui. Dintre acestea cele mai multe au devenit cartiere ale oraşului, doar Izvoru Muntelui păstrându-şi statutul de aşezare rurală. Alte sate care la ora actuală aparţin de oraşul Bicaz: Izvoru Alb, Potoci, Secu. Muzeul de Istorie Bicaz face parte din complexul Muzeal Piatra Neamţ şi conţine 3 expoziţii: Istoria monografică a Văii Bistriţei din paleolitic până la al doilea război mondial. Cuprinde exponate de la şantierele arheologice de pe Bistriţa superioară, Cetăţuia Hangu, Palatul Cnezilor, bisericile medievale de pe valea Bistriţei, Domeniul Coroanei, documente ale lui Dimitrie Leonida. Sinteza evoluţiei colectivităţilor umane relativ recente de pe Valea Bistriţei şi elemente etnografice. Sunt cuprinse elemente despre ocupaţii ale localnicilor (cules de fructe de pădure, vânătoare, pescuit, albinărit, păstorit, lucrul la pădure, plutărit), port popular, obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou.- Expoziţii temporare de artă plastică, istorie, numismatică, medalistică, omagiale. Există o galerie cu 106 tablouri donate de Iulia Halaucescu legate de istoria construirii barajului Bicaz. În domeniul artei populare tradiţionale nu există o manifestare tipică şi specifică zonei, doar manifestări ocazionale, la muzeu, bibliotecă, sărbători, etc. Câteva personalităţi contemporane al căror nume se leagă de localitatea Bicaz: * Emil Istrati, profesor şi director la liceul Petru Rareş Piatra Neamţ * Dimitrie Leonida inginer, profesor, proiectantul sistemului hidroenergetic Bicaz * Vasile Barba, aromân, economist şi finanţist, profesor la Universitatea Braşov, lider al Mişcării aromâne din Europa * Iulia Halaucescu, artist plastic de renume internaţional, care a donat oraşului Bicaz un număr de 106 lucrări plastice expuse la Muzeul de istorie şi etnografie Bicaz.

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Bicaz

musatinii.net

* În 1939 la Bicaz a locuit temporar ca refugiat preşedintele Poloniei, Ignacy Mosciki.

Oraşul Roznov s-a "născut" oficial odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 740/22.10.2003 a Decretului 619 din 15 octombrie privind promulgarea Legii nr. 408 din 17 octombrie pentru declararea ca oraş a comunei Roznov. Este cel mai "tânăr oraş" al judeţului. Conform datelor recensământului din 18* 27 martie 2002, populaţia stabilă a oraşului Roznov număra 8.793 locuitori, de acesta aparţinând şi satele Slobozia şi Chintinici. Ca aşezare, localitatea este amintită pentru prima dată într-un act din timpul lui Alexandru cel Bun, datat 8 aprilie 1419, unde apare o menţiune la o aşezare situată în "Câmpul lui Dragoş". Însă numele satului Roznov este menţionat pentru prima oară într-un document din 18 aprilie 1576, prin care Petru Şchiopul întăreşte Mănăstirii Bistriţa dreptul de stăpânire a mai multor sate între care şi Roznovul. La sfârşitul sec al XVI-lea două documente amintesc despre o silişte numită Seucăuţi, pe Cracău, ceea ce înseamnă că vechea vatră de sat se desfiinţase, pe locul ei (sau în imediata apropiere) ridicânduse o altă aşezare care de peste 120 de ani era menţionată în documente sub numele de Roznov. Unul din cele două documente a fost redactat în 17 august 1600 la Alba Iulia de către Mihai Viteazul. Ceva mai târziu (20 iulie 1609) un alt act confirmă prezenţa în 1600 a oştilor lui Mihai Viteazul la Roznov. Între secolele XVII-XIX Roznovul apare menţionat în foarte multe documente. Numele localităţii Roznov apare însă pentru prima data într-un material cartografic, sub denumirea de Roznou, pe "Harta Principatului Moldovei" întocmită de Dimitrie Cantemir între anii 1715-1716 şi tiparită în 1737 în Olanda. Abia pe harta lui F.C. de Bowr "Carte de la Moldavie", tiparită la Amsterdam între 1769-1772, apare sub transcrierea de Roznov. În a doua jumătate a sec. al XVII-lea, Roznovul intră în stăpânirea familiei Ruset, care îşi adaugă numele "Roznovanu", de la denumirea satului şi a moşiei. Ultimul dintre proprietarii familiei Roznovanu a fost colonelul Gheorghe Ruset, om politic şi fost prefect al judeţului Neamţ la sfârşitul sec. al XIX-lea. Acesta ridică aici între anii 1884-1892 o biserică în stil slavon-bizantin, monument impresionant ca stil arhitectonic şi care se păstrează şi astăzi. După stingerea familiei Ruset, satul trece în stăpânirea unui bogătaş grec, Hector Economus, fost arendaş al moşiei. Ca obiective ce merită a fi vizitate, menţionăm Biserica "Sf. Nicolae", situată în mijlocul unui parc dendrologic. Cele mai importante activităţi ale economiei locale se desfăşoară în domeniile de prelucrare a lemnului, comerţ, confecţii, producţie de mobilier, prestări servicii.

În cadrul revistei s-au utilizat fragmente din lucrarea intitulată „Identitate nemţeană”, coordonatori prof. Elena Preda, prof. dr. Dieaconu Daniel, editura „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamţ, 2012. Surse electronice: http://www.descopera-judetul-neamt.ro, http://www.ecomunitate.ro, http://www.roznov.ro/

http://ro.wikipedia.org,

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

Roznov

musatinii.net

Asociaţia “Muşatinii” Roman şi-a propus să grupeze pe toţi romaşcanii interesaţi de comunitatea în care trăiesc. Scopul şi obiectivele asociaţiei vor fi materializate prin acţiuni ce vor cuprinde fără a se limita la: a) derularea de programe/activitǎţi educative, de formare profesionalǎ, de suport material, etc. pentru susţinerea scopului și obiectivelor asociaţiei; b) sprijinirea unor activităţi iniţiate de alte organizaţii, conforme cu scopurile şi obiectivele asociaţiei; c) organizarea şi desfǎşurarea de campanii de informare/ promovare/ sensibilizare, conferinţe publice, sesiuni de comunicări, seminarii, etc.

http://musatinii.wordpress.com/

http://roman.reporterdeliceu.ro/

Clubul de Istorie “Muşatinii” a fost initiat de către membrii catedrei de istorie a liceului în luna nov. 2008 în prezenţa inspectorului de istorie, profesor Elena Preda, avindu-i drept coordonatori pe profesorii Mihaela Tanovici şi Ovidiu Albert şi işi propune o altfel de abordare a istoriei in cadrul procesului educativ, considerată de către fondatori o necesitate intr-o unitate scolară cu tradiţie indelungată în domeniul predării şi învăţării istoriei. “Cei 25 de elevi pasionaţi de istorie care s-au inscris la aceasta acţiune işi propun nu numai să exploreze diverse teme istorice, ci şi să se implice activ in realizarea unor proiecte şcolare, să participe la diverse olimpiade şi concursuri şcolare, să realizeze o revistă virtuală, să aniverseze momentele deosebite din istoria naţională şi din cea locală şi să intre în contact cu activităţi similare din afara graniţelor României”- profesor Mihaela Tanovici. http://musatinii.net/

Revista Clubului de Istorie "Muşatinii" Roman

„Reporter de liceu” este un proiect pilot, iniţiat de Fundaţia Soros România, care a avut ca obiectiv educarea tinerilor în spiritul civic, prin iniţierea lor în tainele jurnalismului cetăţenesc. Proiectul s-a derulat pe perioada martie 2010 – ianuarie 2011. Astfel, dintre 173 de licee din ţară care s-au înscris în proiect, au fost alese doar 8, printre care şi Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. Proiectul s-a dovedit a fi sustenabil şi se derulează până în prezent.