Sorin Ilfoveanu: Alb by AnnArt Gallery

sorin ilfoveanu

alb I

sorin ilfoveanu

este o galerie de artă contemporană şi casă de licitaţie fondată în Bucureşti în mai 2011. Promovează şi vinde în România şi în străinătate artişti consacraţi şi emergenţi. is a contemporary art gallery and art auction house established in Bucharest in May 2011. It promotes and sells in Romania and overseas the best and brightest established masters and emerging talent

sorin ilfoveanu alb

despre drumurile marelui maestru

E posibil să încep cu stângul, pentru că lui Sorin Ilfoveanu nu îi place să fie numit ‘mare maestru’ – crede că, pentru oricine, formularea ar avea eventual noimă în posteritate. În prezentul în care trăieşte, el se ştie a fi pictor. Ceilalţi însă - confraţi, critici de artă, colecţionari, galerişti, agenţi de licitaţie, studenţi, scriitori, jurnalişti, privitori – îl văd deja cu nimb de clasic în viaţă sau cel puţin ca un pictor aparte: un artist care defineşte orice discurs teoretic sau experienţă muzeală privitoare la arta contemporană din România; un căutător de sens al lumii prin linia firavă şi fermă a desenului sau în tuşa neted-păstoasă a picturii; un cititor pătrunzător al trecerii noastre prin timp istoric şi personal; un elev strălucit al lui Baba şi apoi profesor îndrăgit al multor generaţii de artişti tineri; un pater familias pentru un clan discret şi multiplu-talentat de Ilfoveni; un nume sigur şi imbatabil în orice tranzacţie a pieţei de artă şi un triumf pentru orice colecţionar deţinător al măcar unei lucrări semnate Ilfoveanu; un premiat şi medaliat şi onorat; un ‘expus’ în felurite colţuri de lume, de la Bienala de la Veneţia până la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Un artist mereu întreg şi aflat mereu în noi descoperiri de sine. Galeria AnnArt îi datorează domnului Ilfoveanu debutul, când în mai 2011, domnia-sa ne-a încredinţat un fond excepţional de desene din perioada 2008 – 2011. Acea expoziţie ne-a aşezat din start într-o ligă înaltă şi ne-a imprimat o linie de portofoliu cu reputaţie şi notorietate absolută. Acea primă expoziţie a fost şi un record de durată şi audienţă, fiind deschisă până în septembrie 2011, aflându-se pe final în parteneriat cu Festivalul Internaţional George Enescu, cu un flux crescut

de vizitatori români şi de peste hotare. M-a animat de fiecare dată reacţia celor pentru care desenele nu aveau ‘hotare’: pe seama faptului că au miez universal, peisajele în creion din 2011 ale lui Ilfoveanu sunt tulburător caleidoscopice, fiind ‘simţite’ de pildă de nişte vizitatori englezi drept hăţişuri care le evocau pământul de mijloc al lui Tolkien, cu tărâmuri fără moarte. Seria nouă de lucrări, Alb, pe hârtie şi pânză, în creion, guaşă şi acril, continuă secvenţa de desene Rădeşti din 2011: peisaje ale sudului însorit şi desfrunzit din Argeşul reper al memoriei afective a lui Ilfoveanu iar pentru privitori, fel de fel de ‘locuri-acasă’, cu tihnă şi nelinişte şi zâmbet şi timp în trecere. Lucrările au o tensiune creativă aparte, unde chipul ascetic al locului se reazemă pe freamăt lăuntric iar albul senin cuprinde felii secrete de culoare. Acestea sunt menite privirii celor care, ca şi artistul, sunt temerari şi pătrund dincolo de citirea primului strat. În aceste ‘decupări’ de natură îşi fac loc ierburi încâlcite, uliţe de pământ-lut, case cu pridvor din lemn cioplit, brazde cu bolovani, fântâni care poate au apă, în adânc. În rest, nu e nimeni. Nu se vede nimeni - dar precis este, sau se pregăteşte să vină, pentru că în toate lucrările apar aceste drumuri. Drumurile sunt de privit îndelung – şi de căzut pe gânduri, cred eu. Nici unul nu are capăt – şi nici început. Ghicim doar că poate o fi un capăt de drum după cotul de lângă sălcii sau poate un început dinspre faţa nevăzută a bisericii. Bucata de drum deschisă vederii noastre are coama lată şi pare trainică, drumul a fost străbătut şi bătătorit de mulţi paşi, de multe roţi şi de ploi. E sigur drumul – şi nu întocmai.

atelierul artistului (pagină dreapta) | artist's studio (right page)

Apoi, tot privirea scrutătoare, sau cea norocos-întâmplătoare, ne descoperă, în pânzele lui Ilfoveanu, un mic semn misterios: o urma scurtă de pensulă, ca un capăt de pană, un zvâcnet de culoare brună care punctează la întâmplare (?) pânza. O fi o cheie pentru începutul de drum? Pentru capăt? L-am văzut şi în lucrările cu personaje şi m-am obişnuit să caut acest semn. Pot să răspund, dacă vreau, şi că e o

cheie care deschide lumea în mijloc, ca un cep pe care dacă îl tragem, primim şuvoiul ascuns al vieţii, numai bun să plutim şi să înotăm. Nu cred că ştim, de fapt, şi nu cred că vrem răspuns. Ştiu însă de ce nu am ajuns încă în vizită în satul Rădeşti, deşi am primit invitaţie. Pentru că am bănuiala că în lucrările desenate şi pictate neîntrecut de domnul maestru Ilfoveanu văd mai mult. Gabriela Massaci Director AnnArt

about the path of the great master

It is quite likely that I have started on the wrong footing, given that Sorin Ilfoveanu does not like being referred to as a ‘great master’; he believes that, for anyone, this could at best make sense in posterity. In the present which inhabits, he knows himself to be a painter. The others however – fellow-artists, art critics, gallerists, art collectors, auction agents, students, writers, journalists, people who look at art - already see him under the halo of light surrounding the living classic or at least a painter a breed apart: an artist who defines any theoretical discourse or museum experience related to Romanian contemporary art; a seeker of meaning in the world through the delicate and firm line of his drawings or the polished-paste of his paintings; an astute reader of our passing through personal and historic time; a bright former disciple of Corneliu Baba and then a beloved teacher himself to many generations of young artists; a pater familias to a low-key and amply-talented Ilfoveanu clan; a sure and invincible name in any art market transaction and a personal triumph for any art-collector who owns at least one Ilfoveanu work; with a track record of awards and medals and honors; with exhibitions throughout the world, from the Venice Biennale to the Brukenthal Museum in Sibiu. An artist who is always rounded and always in pursuit of new self-discovery. The AnnArt Gallery owes its May 2011 debut to Mr. Ilfoveanu, who entrusted us at the time with an exceptional body of drawings from 2008 – 2011. The exhibition we did then placed us from the start in the high-league and set for us a portfolio direction of great authority and recognition. That first exhibition also set a record in terms of duration and audiences,

running until September of that year and, partnering up with the George Enescu International Festival, having numerous visitors from Romania and beyond. I was thrilled each time I saw the reaction of those visitors for whom the drawings did not seem to be from the unfamiliar ‘beyond’. Because they have a truly universal core, Ilfoveanu’s pencil and charcoal landscapes of 2011 are kaleidoscopic in a way that stirs the imagination: a group of Brits for instance said they ‘felt’ them to be overgrown spaces which brought to mind Tolkien’s middle earth, with its lands free of death. White, the new series of works, on paper and canvas, in pencil, gouache and acrylic paint, continue the Rădeşti drawing sequence of 2011: landscapes of the sunny and leafless South of the Argeş county, a landmark of Ilfoveanu’s emotional memory, landscapes which for us, the viewers, appear as various ‘homeplaces’, quiet and restless, with a feeble smile and the flow of time. The works have an uncanny creative tension – where the ascetic landscape sits on the frisson of inward emotion and where the serene white contains secret layers of color. These are meant for the eyes only of those who, like the artist, are bold and venture beyond the reading of the first layer. In these ‘cut-outs’ of nature, we come upon tangled grass, dusty country-roads, houses with wood-carved porches, ploughed-soil heavy with boulders, wells which maybe have water, deep below. Apart from that, there is nobody. There is nobody in sight – but definitely there is somebody out there, or about to appear, because in each and every work there are these roads.

The roads, these paths warrant a good, hard look and are food for thought. Not one of them has an end – or a beginning for that matter. We guess that there might be an end of the road behind that turn near the willow-tree or a beginning from the unseen side of the little church. The strip of road which we can see, the path in our view is wide and seems solid, it has been walked and battered by numberless steps, and numberless cart-wheels and lots of rain. It is a solid path – but not quite. Then, still looking closely or simply by lucky chance, we discover a small, mysterious sign in Ilfoveanu’s canvases: a short brush stroke, like a clipped feather end, a quick thrust of dark color which makes a random (?) mark

on the canvas. Can it be some kind of key to the beginning of the path? To its end maybe? I have seen this sign in Ilfoveanu’s characters works too – and I have got used to look for this sign. I can even say, if I want to, that it is a key which opens the Earth in its middle; that it is like a spigot which, if we pull out, releases upon us life’s vast hidden flow, perfect for us to float and swim in. I do not think we actually know for a fact – and I do not think we want an answer. I do know however why I have never got to visit the village of Rădeşti, although I have been invited. It is because I suspect that in the works which Mr. Ilfoveanu, the great master, draws and paints like no other, I can see more.

Gabriela Massaci Director AnnArt

două gutui ulei pe pânză 50x50 cm 2012

albul

A scrie acum, în 2013, despre Sorin Ilfoveanu înseamnă a aşeza cu delicateţe o nouă cărămidă în zidul consolidat al exegezei operei sale consacrate. Nume mari ale criticii şi teoriei artei şi istoriei – Andrei Pleşu, Cristian–Robert Velescu, Aurelia Mocanu, Victor Neumann sau ale literaturii – Ştefan Agopian – au cercetat şi au scris eseuri monografice sau reflecţii pe marginea expoziţiilor şi ciclurilor sale de lucrări din ultimii treizeci de ani. Cele mai recente serii de picturi şi desene în alb sunt peisaje de la Rădeşti, satul devenit legendar în opera sa de maturitate. Satul din zona Argeşului, locul de referinţă din geografia sa emoţională a început să îi apară în operă încă din anii 1985-86, când artistul a început amenajarea unui spaţiu de lucru şi repaus acolo, între colinele prietenoase ale Subcarpaţilor Getici, la mijlocul distanţei dintre Piteşti şi Câmpulung Muscel.

primul strat al picturii, iar (aproape) albul acestuia devine simbol deoarece, în majoritate, se pictează pe alb, acesta devenind originea oricărei variante cromatice sau tonale ulterioare. Urma neagră care apare pe alocuri, orizontal - în cer, pe post de negură (element abstract) sau vertical, pieziş (ca marginea deteriorată a unui instantaneu învechit), în peisajele eternizate de la Rădeşti, este un element deconcertant, care se opune diametral albului mai mult sau mai puţin extins din fiecare lucrare. “Există stiluri ale picturii care atenuează forţa contrastelor colorate astfel încât să conserve contururilor întreaga lor puritate şi echilibrul intern.2”

El foloseşte albul panzei sau al hârtiei ca pe un ton integrat întregului ansamblu, acesta putând fi considerat materie pură dăruită de suport. Grundul texturat al pânzelor este, din punct de vedere tehnic şi fizico-chimic,

Gama cromatică specifică lui Sorin Ilfoveanu nu a fost niciodată exuberantă sau violentă, ba dimpotrivă, cu o sobrietate nobiliară, roşul englez, siena naturală sau ocrul auriu au încadrat mai mereu figuri hieratic-melancolice cu piele smeadă, în contururi închise, apropiate de negru. Precum misterioşii pictori catalani, îndrăgostiţi de roşurile şi ocrurile galben-aurii obţinute natural – din pământuri şi poate, din rădăcini sau alte mistere ale naturii, artistul şi-a dedicat o bună parte din existenţă investigaţiei acestor tonuri, realizând numeroase variaţiuni de portrete (om singur, om cu pasăre, om cu animal sau cuplu) şi peisaje, în care freamătul reţinut şi grav al pământurilor sonorizează simfonic o atmosferă atemporală, pregătită pentru eternitate. O proză a deznădejdii solemne bântuie discret aceste figuri încremenite, sedimentate pentru totdeauna în mintea celor care ştiu să le privească. În cazul de faţă, putem afirma că memoria creează stilul, îl face viu, iar stilul

1 Aurelia Mocanu, Sorin Ilfoveanu – Desene 2008-2011, Bucureşti, AnnArt, 2011, p. 12.

2 Noël Mouloud, Pictura şi spaţiul, Bucureşti, Meridiane, 1978, p. 397

Albul hârtiei, al grundului sau al tonului de fundal susţine cu eleganţă semnele grafice realizate în creion sau în culori de pământ sensibil tonate. În cazul desenelor şi guaşelor, albul este elementul de contenţiune a liniilor, semnelor şi petelor, mai multe şi mai dense, parcă, decât în seriile anterioare, apropiate ca dată, intitulate Banchetul, Rădeşti sau Piţigaia, în care Aurelia Mocanu observă cum “Ilfoveanu-desenatorul surdinizează portretul, îi captează aura în proiecţie arhaică, dar răscoleşte sonor-grafic pământurile locuite.1”

influenţează memoria pe termen lung. În cursul citirii imaginilor, privirea se amestecă în mod inexplicabil cu amintirea despre ceva asemănător sau cvasi-cunoscut, creând niste medalioane imaginare în care sunt gravate pentru totdeauna figurile inconfundabile ale animalelor şi personajelor ilfoveneşti. În seria albă, componentele peisajului sunt amuţite, de asemenea eternizate. Cu foarte mici excepţii conotative (o biserică vădit ortodoxă sau o fântână cu cumpănă), acest loc ar putea fi situat aproape oriunde în zona sud-est europeană, cu climă temperată şi relief deluros. Când redă aceste detalii, artistul le datează, dar am putea crede că ele sunt acolo dintotdeauna, de când zona respectivă a început să fie locuită. Desenul este pentru artist o metodă continuă de cunoaştere a naturii. Dincolo de tactil există privirea, iar înregistrarea “vedutelor” de pe fereastra unui atelier mansardat se petrece după scenariul consacrat al observaţiei realului şi a transpunerii sale pe pagina albă. Scriitura subiectivă a semnelor, încheiată apoteotic-nodal de semnătura cursivă, adesea devenită parte din autenticitatea lucrării, poate fi repetată la infinit şi niciodată nu este la fel. Aceste desene de la Rădeşti sunt realizate îndeobşte vara,

iar în anotimpurile reci lucrul din atelierul bucureştean se apleacă asupra picturii şi lecturilor literare sau memorialistice. Paşii ulteriori, transpunerile în culoare (guaşă sau acrilic) pe hârtie sau pânză şi pe formate mai mari au loc, de ceva timp, în atelierul situat pe strada Ermil Pangrati. Personalitatea profundă şi reţinută a artistului transpare din armonia desăvârşită, uneori ascetică, alteori eterică din picturile sale noi. Retragerea în atelier, lucrul zilnic şi tenace, timpul acordat meditaţiei şi lecturii, respectul pentru materie şi materialele de lucru, ordinea poetică a pupitrului de desen îi conferă acestuia o aură misterioasă şi incitantă de clasic modern al timpurilor noastre. Ştefan Agopian, în textul catalogului Maculata Concepţie, amintea de “lumea fără timp” din opera lui Ilfoveanu. În seria albă putem îndrăzni şi mai mult, numind-o spaţiu fără timp. CristianRobert Velescu insistă şi mai mult, afirmând că “prin desen artistul se aşază singur la izvoarele creativităţii, acolo unde adevărate lumi survin în sensul propriu al cuvântului”1. Eternizarea devine astfel

posibilă prin suprapunerea parţială pe acest alb originar, refugiul şi şansa oricărui creator – fie el pictor, desenator sau scriitor. 3 Cristian-Robert Velescu în Sorin Ilfoveanu – Desene (1994-2007), Bucureşti, Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, 2008.

Simona Vilău, aprilie 2013

white

To write today, in 2013, about Sorin Ilfoveanu is to delicately add a new brick to the consolidated wall of exegesis on his work. Important names from the fields of criticism and the theory and history of art (e.g. Andrei Pleşu, Cristian-Robert Velescu, Aurelia Mocanu and Victor Neumann) as well as literature (Ştefan Agopian) have researched and written essays or reflections on his exhibitions and series of works during the last 30 years. His most recent series of paintings and drawings in white represent landscapes from Rădeşti, a village that became legendary in his later work. This village in the Argeş region, a landmark in terms of his emotional geography, began to appear in his works from as early as 1985-86, when the artist created a place of work and rest between the friendly hills of the Getic Sub- Carpathians, midway between Piteşti and Câmpulung Muscel.

material provided by the medium. The textured primer of the canvas is, tech- nically and chemically speaking, the first layer of the painting, while its (almost) white colour becomes a symbol, for, in the majority of cases, the painting takes place on top of the white, which thus becomes the origin of every subsequent chromatic or tonal variation. The black trace that appears here and there – horizontally, in the sky, as a dark shadow (an abstract element), or vertically, aslant (the worn-out edge of an old photograph) – in the eternal landscapes of Rădeşti is a disconcerting element that is diametrically opposed to the white found in greater of lesser quantities in each work. “There are styles of painting that attenuate the strength of the contrasts that are coloured such that they retain the entire purity and internal equilibrium of their contours.2”

He treats the white of the canvas or paper as if it were an integral tone of the overall composition, the raw

The range of colour employed by Sorin Ilfoveanu has never been exuberant or violent – on the contrary, it is used with noble sobriety; the English red, natural sienna and golden ochre have almost always been used to frame hieratic, melancholy figures with swarthy skin in dark, almost black tones. Like the mysterious Catalan painters who were in love with reds and golden-yellow ochres – obtained naturally from earth or, perhaps, the roots or other mysteries of nature – the artist dedicated a large part of his life to the study of these tones, creating many different versions of portraits (solitary man, man with bird, man with animal and couple) and landscapes in which the restrained and grave murmur of the land injects symphonic sound into an atmosphere of atemporality awaiting eternity. A his-

1 Aurelia Mocanu, Sorin Ilfoveanu – Desene 2008-2011, Bucharest AnnArt, 2011, p. 12.

2 Noël Mouloud, Pictura şi spaţiul, Bucharest, Meridiane, 1978, p. 397

The white of the paper, or of the primer layer or the tone of the background, elegantly supports the graphic symbols created in pencil or sensitively-toned earth colour. In his drawings and gouaches, white is the element of contention in the lines, signs and patches that appear to be more numerous and dense than in the more recent series of The Banquet, Rădeşti and Piţigaia in which Aurelia Mocanu observed how “Ilfoveanu mutes the portrait, captures its aura on an archaic level, but sonorously and graphically searches through the inhabited land. 1”

tory of solemn despondency subtly haunts these figures, which are frozen, stuck forever in the minds of those who know how to look at them. In this case, we can say that it is memory that creates style, breathes life into it, and style that influences memory over the long term. While viewing the images, the gaze inexplicably combines with the memory of something similar or quasi-familiar to create imaginary medallions on which are engraved forever Ilfoveanu’s unmistakable animals and characters. In the White series, the elements of the landscape are muted and eternalised. With very few connotative exceptions (an evidently Orthodox church or a swape-well), this could be anywhere in south-eastern Europe with a temperate climate and hilly scenery. When he depicts these details, altough the artist does date them, he leads us to believe that they have been there forever, ever since the place was first inhabited. Drawing is for the artist a constant means of growing familiar with nature. Beyond touch is the gaze, and the capturing of the “vedutas” from the window of an attic studio occurs according to the established scenario of observing reality and transposing it to the blank page. The subjective writing of the signs, culminating in the flowing signature that often becomes part of the work’s authenticity, is repeated ad infinitum, though it is never the same. These drawings from Rădeşti are usually made during summer, while in the colder seasons,

the artist spends his time painting or reading in his studio in Bucharest. The subsequent steps – the translation into colour (gouaches or acrylics) on paper or canvas and at a larger scale – have for some time now taken place in the studio on Emil Pangrati Street. The artist’s profound and reticent personality transpires through the perfect – at times ascetic, at times ethereal – harmony of his latest paintings. His retreat to the studio, his daily and tenacious labour, the time he spends meditating and reading, his respect for matter and his working materials, and the poetic order of his drawing board – all affords him the mysterious and intriguing aura of a modern classic figure of our times. In the text accompanying the Maculate Conception catalogue, Ştefan Agopian speaks of the “world without time” in Ilfoveanu’s work. With the White series we can call it a space without time, while CristianRobert Velescu goes one step further, saying that “through drawing, the artist places himself at the sources of creativity, where the true worlds originate in the true sense of the word.3” Eternalisation thus

becomes possible through the partial overlapping of this original white layer – the refuge and opportunity for any creator, whether of paintings, drawings or writing.

3 Cristian-Robert Velescu în Sorin Ilfoveanu – Desene (1994-2007), Bucharest, Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, 2008.

Simona Vilău, aprilie 2013

2.02.2012 | February 2nd, 2012 pagină dreapta | right page

lucrﾄビi pe hﾃ｢rtie | works on paper 15

31.01.2012 | January 31st, 2012 detaliu | detail

2.02.2012 | February 2nd, 2012 29.01.2012, detaliu | January 29th, 2012, detail paginÄ&#x192; stĂ˘nga | left image

lucrări pe pânză | works on canvas

XV – Ianuarie 2013 | XV – January 2013

V – Ianuarie 2013 | V – January 2013

I – Februarie 2013 | I – February 2013

VI – Octombrie 2012 | VI – October 2012

2012, detaliu | 2012, detail

VI – Noiembrie 2012 | VI – November 2012

pagină stânga | left page 39

III – Octombrie 2012 | III – October 2012 sus | up

Ianuarie 2013 | January 2013 jos | down

VII – Noiembrie 2012, detaliu | VII – November 2012, detail pagină stânga | left page

VI – Noiembrie 2012 | VI – November 2012 III – Martie 2013 | III – March 2013

III – Decembrie 2012 | III – December 2012

Oală albastră | Blue Pot 2013

Sorin Ilfoveanu | scurtă biografie Sorin Ilfoveanu s-a născut la 23 mai 1946, la Câmpulung Muscel. Între anii 1964 şi 1970 urmează cursurile Academiei de Artă din Bucureşti, la clasa profesorului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alţii, pe Mihai Cismaru, Ştefan Câlţia, Sorin Dumitrescu şi profesori pe Eugen Schileru la istoria artei, pe Gheorghe Ghiţescu la anatomie artistică sau pe Simion Iuca la gravură. În ultimul an, lucrează în atelierul lui Corneliu Baba, alături de o parte din colegii săi, pictând holul atelierelor din Pangrati. Între 1970-1980, locuieşte în Piteşti - la început, în casa memorială Liviu Rebreanu de la Valea Mare. Acolo face ciclul de desene în peniţă la Procopius din Cesareea, expus în 1972 la Galeria Apollo. Obţine Bursa UAP pentru Tineret şi se dedică exclusiv picturii în 1971, când devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În 1972, obţine Premiul pentru Tineret al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1981, UAP îi conferă Premiul pentru Pictură, iar în 2001, Marele Premiu UAP. În 2011 i se decernează Premiul Prometheus Opera Omnia al Fundaţiei Anonimul, iar în 2012 primeşte Premiul Constantin Brâncuşi al Marii Loje Naţionale. Încă de la absolvirea studiilor a început să expună în ţară şi străinătate - Norvegia, Germania, Bienala de la Veneţia din 1978, Bienala de la Valparaiso, Chile în 1982. În 1987 expune la galeria Marais din Paris. Tot în 1987, dar la Bucureşti are loc expoziţia intitulată Cavalerii melancoliei, cu text de Andrei Pleşu, unde expune alături de Ştefan Câlţia, Vladimir Zamfirescu şi Marian Zidaru la Galeria Orizont. În 1999, la Muzeul Literaturii Române din capitală, expune alături de Ştefan Agopian şi Adrian Ilfoveanu, Maculata Concepţie. În anul 2000, Muzeul Naţional de Artă al României expune seria Anabasis, realizată în perioada 1997-1998. În 2002 expune la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, după ce Galeria deINTERESE (actuala Galerie Posibilă) îi găzduieşte expoziţia Codex Ilfoveanu. În mai 2011 a avut loc retrospectiva de la Sala Dalles din Bucureşti, intitulată Ilfoveanu 2011 – Pictură, curator Radu Boroianu, ocazie cu care s-a lansat şi volumul Sorin Ilfoveanu Atelier 1995-2010. Simultan, la Galeria AnnArt, expune Desene 2008-2011 şi începe o colaborare strânsă cu această galerie, care îi tipăreşte catalogul cu titlu omonim, cu text de Aurelia Mocanu. Tot la Galeria AnnArt a fost invitat şi în expoziţiile de 66

grup Caiet de Planuri (2011) şi Mica Artă Mare (2012). Sorin Ilfoveanu este un fin cunoscător al cromaticii icoanelor pe sticlă şi al scoarţelor populare, un pasionat al artei romanice catalane, iar desenele în sgraffito de pe crucile cimitirelor din nordul Olteniei l-au inspirat adesea, influenţând Caietul 1 şi seria de gravuri Vânătorile (point sèche), pe care le-a expus la Galeria Apollo din Bucureşti. Ciclul Anabasis, mai sus amintit este de asemenea inspirat de spiritualitatea păgână a acestor meşteri populari. Activitatea sa universitară a început în 1990 la Academia de Arte din Bucureşti, unde a fost Şef al Catedrei de Pictură (1992-1996), Decan (1996-2000) şi mai apoi Rector (20042006) al aceleiaşi instituţii, devenită între timp Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. În tot acest timp, Sorin Ilfoveanu a fost un profesor respectat şi îndrăgit de studenţii săi. Familia Ilfoveanu, formată în întregime din artişti – soţia, Ana Ruxandra Ilfoveanu, pictor şi fiii, Adrian Ilfoveanu, sculptor şi Nicu Ilfoveanu, fotograf şi artist video a fost celebrată prin expoziţia Saga Ilfoveanu, care a avut loc în 2009, la Centrul Cultural ArtSociety din Bucureşti. Până acum, cei peste patruzeci de ani de activitate artistică au fost consemnaţi prin numeroase expoziţii şi într-o serie de scrieri de referinţă – cronici şi eseuri semnate de nume importante, ca Mihai Drişcu, Andrei Pleşu, Ştefan Agopian, Aurelia Mocanu, Cristian-Robert Velescu, Victor Neumann etc.

Bibliografie selectivă: Sorin Ilfoveanu Desene 2008 - 2011, AnnArt Gallery, Bucureşti Sorin Ilfoveanu Atelier 1995-2010, Unarte şi Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, 2011 Saga Ilfoveanu, ArtSociety, Bucureşti, 2009 Sorin Ilfoveanu, Desene (1994-2007), Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, text de Cristian-Robert Velescu, 2008 Grife/Bark/Blazer/Ilfoveanu, Ed. Victor B. Victor 2002 Maculata Concepţie, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1999, text de Ştefan Agopian Sorin Ilfoveanu în catalogul expoziţiei Cavalerii melancoliei, Galeria Orizont, Bucureşti 1987, text de Andrei Pleşu

Sorin Ilfoveanu | a short biography Sorin Ilfoveanu was born on 23rd May 1946 in Câmpulung Muscel. From 1964 to 1970 he attended the Academy of Art in Bucharest, where he studied in the class of Corneliu Baba, together with the fellow students Mihai Cismaru, Ştefan Câlţia and Sorin Dumitrescu, among others. His teachers included Eugen Schileru (history of art), Gheorghe Ghiţescu (artistic anatomy) and Simion Iuca (engraving). During his final year he and some of his fellow students worked under Corneliu Baba, painting the hallway of the studios on Pangrati Street. He lived in Piteşti from 1970 to 1980, at first in the Liviu Rebreanu memorial house in Valea Mare. There he would produce the cycle of pen drawings entitled Procopius of Caesarea that was exhibited in 1972 at the Apollo Gallery. He received a Union of Fine Artists (UAP) Youth Scholarship and dedicated himself exclusively to painting in 1971, when he also became a member of the UAP. In 1972 he received the UAP Youth Prize. In 1981, the UAP awarded him the Painting Prize and, in 2001, the UAP Grand Prize. In 2011, he was awarded the Opera Omnia Prometheus Prize by Fundaţia Anonimul, and in 2012 the Constantin Brâncuşi Prize of the National Grand Lodge. He began exhibiting immediately after graduation, both at home and abroad – Norway, Germany, the 1978 Venice Biennale and the 1982 Valparaiso Biennale (Chile). In 1987 he exhibited at the Marais Gallery in Paris. Also in 1987, together with the artists Ştefan Câlţia, Vladimir Zamfirescu and Marian Zidaru, he took part in an exhibition at the Orizont Gallery in Bucharest entitled The Knights of Melancholy for which Andrei Pleşu wrote the catalogue text. In 1999, he exhibited alongside Ştefan Agopian and Adrian Ilfoveanu as part of the Maculate Conception exhibition held at the Museum of Romanian Literature in Bucharest. In 2000, the National Museum of Art of Romania held an exhibition of his Anabasis series of works from 1997-98. In 2002, he exhibited at the Bruckenthal Museum in Sibiu and at the Museum of Art in Cluj-Napoca, after which the deINTERESE Gallery (today Galeria Posibilă) staged his Codex Ilfoveanu exhibition. In May 2011, a retrospective exhibition of his work was held at Sala Dalles in Bucharest entitled Ilfoveanu 2011 – Painting, curated by Radu Boroianu, together with the launch of the album Sorin Ilfoveanu – Studio Work 1995-2010. At the same time AnnArt Gallery staged the Drawings 2008-2011 exhibition, marking the beginning of a close collaboration with the gallery, which also published the catalogue of the same name with an introduction by Aurelia Mocanu. He was also invited by AnnArt Gallery to take part in the Planning Notebook (2011) and Small Big Art (2012) exhibitions.

Sorin Ilfoveanu is a connoisseur of the chromatics of glass icon painting and traditional rugs, he has a passion for the Romanic art of Catalonia, while the drawings and sgraffito on the crosses in the cemeteries of northern Oltenia have often provided his inspiration, informing the Notebook 1 and the Hunting series of etchings (point sèche), which he exhibited at the Apollo Gallery in Bucharest. The aforementioned Anabasis series was also inspired by the pagan beliefs of these traditional craftsmen. His university teaching career began in 1990 at the Academy of Art in Bucharest, where he was head of the painting department (1992-1996), dean (1996-2000) and then rector (2004-2006) of this institution, which in the meantime had become the National University of Art in Bucharest. During this time, Sorin Ilfoveanu remained a respected and cherished professor by his students. The Ilfoveanu family, all of whom are artists (his wife Ana Ruxandra Ilfoveanu being a painter, while his sons Adrian and Nicu Ilfoveanu are a painter and photographer and video artist, respectively), was celebrated through the Ilfoveanu Saga exhibition held in 2009 at the ArtSociety Cultural Centre in Bucharest. To date Sorin Ilfoveanu’s over 40 years of artistic activity have been documented through many exhibitions and a number of seminal texts in the form of reviews and essays by important writers, such as Mihai Drişcu, Andrei Pleşu, Ştefan Agopian, Aurelia Mocanu, Cristian-Robert Velescu and Victor Neumann.

Selective bibliography: Sorin Ilfoveanu Desene 2008-2011 (“Sorin Ilfoveanu, Drawings 2008-2011”), AnnArt Gallery, Bucharest Sorin Ilfoveanu Atelier 1995-2010 (“Sorin Ilfoveanu Studio Work 1995-2010”), Unarte şi Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, 2011 Saga Ilfoveanu (“The Ilfoveanu Saga”), ArtSociety, Bucharest, 2009 Sorin Ilfoveanu, Desene (1994-2007) (“Sorin Ilfoveanu, Drawings (1994-2007)”), Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, text by Cristian-Robert Velescu, 2008 Grife/Bark/Blazer/Ilfoveanu, Victor B. Victor 2002 Maculata Concepţie (“The Maculate Conception”), The Museum of Romanian Literature, Bucharest, 1999, text by Ştefan Agopian Sorin Ilfoveanu in the catalogue of The Knights of Melancholy exhibition, Orizont Gallery, Bucharest 1987, text by Andrei Pleşu

www.annartgallery.ro

Acest catalog este publicat cu ocazia expoziţiei Sorin Ilfoveanu, „Alb” organizată de AnnArt Gallery, Bucureşti, în luna mai 2013 This catalogue is published on the occasion of the exhibition Sorin Ilfoveanu "White" organized by AnnArt Gallery in Bucharest, May 2013 texte | texts Gabriela Massaci, Simona Vilău traduceri | translation Samuel W. F. Onn, Gamma foto | photos Nicu Ilfoveanu grafică | layout Ilina Schileru coperta 1: IV – Ianuarie 2013 | IV – January 2013 (detaliu | detail) coperta 4: IV – Ianuarie 2013 | IV – January 2013 (detaliu | detail) pagina de gardă: Ianuarie 2013 | January 2013 (detaliu | detail) tipar | press Master Print Super Offset litera | type face Brokman (Jonathan Hill, 2011) hârtie | paper DCM 150 g tiraj | print run 500 © 2013 AnnArt Gallery

Exemplarele numerotate de la 1 la 33 poartă semnătura artistului Copies from 1 to 33 are signed by the artist Nicio parte din acest catalog nu poate fi reprodusă sau transmisă în niciun mod, sub nicio formă, fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright. | All right reserved to the copyright owners. No part of this catalogue may be reproduced or transmited in any form or any means without prior permission frim the copyright owners.