Cărămida mereu reinventată by arh.adrian

COLECȚIA

Editura Universitară Ion Mincu București, 2017

Cărămida mereu reinventată

COLECTIV EDITORIAL Editor coordonator: Rodica Crișan Editori asociați: Daniel N. Armenciu, Liviu Gligor, Radu Pană, Adrian Vidrașcu Secretariat: Daniel N. Armenciu Facebook: Daniel N. Armenciu Website: Adrian Vidrașcu Organizare locală Sibiu: Liviu Gligor Grafica volumului: Roland Vasiliu Foto coperta 1: Costin Gheorghe © Școala de la Bunești, 2013 Director Departament Științe Tehnice: Zina Macri http://atelierele-sibiu.info/ https://www.facebook.com/atelierelesibiu/

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Cărămida mereu reinventată. - Bucureşti : Editura Universitară „Ion Mincu”, 2017 ISBN 978-606-638-160-4 72

Volumul cuprinde eseurile scrise în urma participării autorilor la Atelierele de la Sibiu ediția 2016, cu tema ”Cărămida, mereu reinventată”. Conținutul publicației, integral sau parțial, nu poate fi folosit în scop comercial.

CUPRINS

Cărămida, mereu reinventată

INTRODUCERE............................................................................................9 Cărămida, mereu reinventată Rodica Crișan ESEURI...........................................................................................................15 Daniel Nicolae ARMENCIU Un discurs ecologic asupra cărămizii reinventate. ...........................................17 Oana DIACONESCU Roma subterană. Orașul de cărămidă...............................................................31 Liviu GLIGOR Despre experiențe arhitecturale didactice cu construcții din cărămidă.............45 Ioana MORARU Cărămida între element structural şi element decorativ...................................61 Monica MUREȘANU / Andreea PRELIPCEAN Tehnici noi de studiere şi reprezentare a imobilelor istorice din cărămidă ......77 Cristina PANĂ Cărămida la Vitra .............................................................................................95 Radu PANĂ Cărămida ca material de construcție în secolul XXI prin prisma fizicii construcțiilor ......................................................................109 Mara POPESCU Metode şi tehnici de construcţie cu pământ în Europa Centrală şi de Est ......127

Oana Doina TRUȘCĂ Arhitectura inteligentă și fațada de sticlă .......................................................147 Eugen VAIDA Considerații legate de fenomenul țiglăritului și al cărămidăritului în zona rurală cu influență săsească din sudul Transilvaniei .................................................161 Alexandra VIȘAN Despre cărămidă și tactilitate în arhitectura contemporană ............................181 VIZITA DE STUDIU.................................................................................197 Apoș: locul unde pământul se frământă cu mâinile... Liviu Gligor......................................................................................................199 LISTA PARTICIPANȚILOR...................................................................205 Atelierele de la Sibiu / 11-12 iunie 2016

Piață Sibiu, R. Crișan, 2016

INTRODUCERE

Gramazio & Kohler, ”Structural Oscillations”, instalație în Pavilionul Elveției din cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția 2008: un perete ondulat din cărămidă, lung de 100m, proiectat parametric și executat in situ de R-O-B, robotul mobil. [1]

A telierele de la sibiu 2016

Peter Zumthor, Kolumba Museum, Köln, 2008. Fațada din cărămidă de culoare gri unifică ruinele unor construcții din piatră și din cărămidă aparținând unor diverse epoci istorice. [2] 10

Cărămida, mereu reinventată

Cărămida este cel mai vechi material de construcție fabricat de om și cel mai popular. Cald, familiar, rezistent, durabil, ușor de manevrat și extrem de versatil, modulul de cărămidă a însoțit practic toată istoria arhitecturii: rând pe rând diverse tendițe, școli și curente au valorificat calitățile cărămizii, inovând și experimentând mereu noi forme, concepte și tehnici. Utilizate în construcții domestice modeste sau în palate impozante, cu parament aparent sau tencuit, în cea mai mare parte a istoriei arhitecturii zidăriile de cărămidă au fost deopotrivă structură și închidere. La sfârşitul secolului 19, apariţia scheletelor portante din oţel și b.a. a făcut posibilă separarea acestor funcţii, scăzând astfel din importanța cărămizii ca material pentru pereți portanți. Dar cărămida nu a fost nici o clipă abandonată; permanent ”reinventată”, ea a fost constant utilizată pe parcursul secolului 20 și continuă să fie apreciată și astăzi de arhitecți pentru calitățile ei nestructurale. Pe parcursul secolului 20, cărămida a fost integrată practic tuturor stilurilor și curentelor arhitecturale majore. Acestea au valorificat calitățile tradiționalei cărămizi reinterpretând-o în maniere diferite, creative și inovatoare. În primele decenii ale secolului 20, arhitectura expresionistă din cărămidă a școlii catalane, a școlii germane sau a școlii de la Amsterdam a explorat expresivitatea poetică a materialului, a texturilor și a formelor particulare pe care modulul mic de cărămidă le poate genera. Între cele două războaie mondiale, arhitecţii Modernişti europeni au experimentat noi concepte spaţiale bazate pe ortogonalitate carteziană, intersecții

A telierele de la sibiu 2016

de planuri şi volume prismatice simple, asociindu-le cu tehnica zidăriei de cărămidă – aparentă sau tencuită – perfecționată cu ajutorul noilor materiale, oțelul și betonul. După al doilea război mondial, estetica brutalistă a readus în atenție valențele expresive ale cărămizii aparente. În ultimele decenii ale secolului 20, rezonanța istorică a peretelui de cărămidă a fost utilizată de Post-modernism într-o manieră stilizată și chiar ironică, sau doar ca suport material al unui colaj de ”citate” din arhitectura clasică. La începutul secolului 21, utilizarea cărămizii în arhitectură se înfățișează ca o nouă schimbare de paradigmă. Creația arhitecturală contemporană include numeroase proiecte memorabile ce valorifică potențialul expresiv al cărămizii la un nou nivel al imaginației stimulate de noile tehnologii disponibile, realizate de arhitecți inovatori precum Peter Zumthor, Gramazio & Kohler, Herzog & de Meuron și mulți alți tineri arhitecți mai puțin cunoscuți. Cărămida este astfel din nou ”reinventată” prin experimente tehnologice realizate cu ajutorul proiectării parametrice și execuției robotizate. Pe de altă parte, fascinația contemporană a ruinelor autentice din cărămidă istorică, artistic conservate și integrate cu materiale moderne, a generat un gen arhitectural în sine, ilustrat cu măiestrie de proiecte precum Kolumba Museum din Köln (Peter Zumthor, 2008) sau restaurarea clădirii Neues Museum din Berlin (David Chipperfield, 2009). Alteori, cărămizi recuperate din construcții anterioare demolate sunt reutilizate în construcții noi, în virtutea unei atitudini atente la gestionarea rațională a resurselor, dar și pentru valențele estetice ale paramentului din cărămizi reciclate – exemple remarcabile în acest sens fiind Museum of Architecture, Isle of Hombroich (Alvaro Siza și Rudolf Finsterwalder, 2009) și Ravensburg Art Museum (LRO Lederer Ragnarsdóttir Oei, 2013). Nu în ultimul rând, preocupările actuale pentru o arhitectură sustenabilă readuc în atenție calităţile ecologice ale cărămizilor – ca material natural și sănătos – și ale pereților din zidărie cu masă termică, apți să asigure controlul climatic natural în contextul unor clădiri cu consum energetic redus sau chiar zero. Comunicările prezentate la ediția 2016 a Atelierelor de la Sibiu au prilejuit o incursiune printre diversele ipostaze ale cărămizii care au schimbat și continuă să schimbe arhitectura. Imaginea de ansamblu asupra multiplelor aspecte și abordări posibile ale subiectului propus, a fost completată cu 12

David Chipperfield, Restaurarea clădirii Neues Museum, Berlin, 2009. Intervenția evidențiază materia originară a construcției realizate în intervalul 1841-1859 și grav afectată de bombardamente în timpul celui de al doilea război mondial; părțile lipsă sunt completate prin reconstrucție cu materiale noi, fără a imita vechiul. [3]

succes de vizita la țiglăria artizanală de la Apoș, recent creată prin efortul Asociației Monumentum cu scopul revigorării și transmiterii mai departe a unui meștesug străvechi pe cale de dispariție. Vizita a fost ghidată cu competență și amabilitate de arhitectul Eugen Vaida, preşedintele Asociaţiei Monumentum. Cu această ocazie, experiența producerii manuale a țiglei a fost trăită pe viu de participanții la Ateliere. În ansamblu, volumul de față dă o imagine asupra diversității abordărilor posibile în contextul temei propuse. El reunește eseurile scrise de o parte dintre participanții la ediția 2016 a Atelierelor, după o perioadă de reflecție ce a urmat activităților de grup de la Sibiu. Textele exprimă perspective diverse asupra subiectului propus spre analiză și dezbatere, diferite idei, preocupări și experiențe personale anterioare, precum și gânduri generate de experiența trăită împreună cu ocazia reuniunii din iunie 2016. Rodica Crișan

A telierele de la sibiu 2016

Alvaro Siza & Rudolf Finsterwalder, Museum of Architecture, Isle of Hombroich, 2009. Construcția reciclează cărămizi din construcții demolate, ce dau paramentului o vibrație aparte. In 2014 construcția a primit cea mai înaltă distincție în cadrul premiilor Fritz Höger decernate anual pentru excelență în valorificarea potențialului creativ al cărămizii. [4] LRO Lederer Ragnarsdóttir Oei, Ravensburg Art Museum, 2013. Arhitectura clădirii se raportează la tradiție, încadrându-se armonios într-un context urban istoric, fără a cădea în istoricism. Construcția folosește cărămizi aparente recuperate de la o mănăstire demolată, marcând și în acest fel rolul central acordat de către proiectanți sustenabilității. [5]

Sursele imaginilor [1] Gramazio & Kohler, Pavillon Suisse // Biennale d’Architecture // Venezia (Alan Hasoo, 2008). Licență CC-BY-NC-ND-2.0. https://www.flickr.com/photos/ outhouse/3025144231 [Accesat 22.02.2017]. [2] Kolumba, Peter Zumthor (Atlantiquon, 2012). Licență CC-BY-NC-ND-2.0. https://www.flickr.com/photos/naxaatlantis/7808244986/in/photostream/ [Accesat 23.04.2017]. [3] Grand escalier du Hall du Neues Museum, Berlin (Jean-Pierre Dalbéra, 2011). Licență CC-BY-2.0. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Grand_escalier_ du_Hall_du_Neues_Museum_(Berlin)_(6098967815).jpg [Accesat 22.02.2017]. [4] Alvaro Siza, Institut für Architektur, Raketenstation Hombroich (Seier+Seier, 2008). Licență CC-BY-2.0. https://www.flickr.com/photos/seier/3350363312/in/ photostream/ [Accesat 23.04.2017]. [5] Ravensburg, Kunstmuseum (Andreas Praefcke, 2013). Licență CC-BY-3.0. https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Kunstmuseum_Ravensburg#/ media/File:Ravensburg_Kunstmuseum_2013-04_01.jpg [Accesat 23.04.2017]. 14

ESEURI

Palazzo Carigniano, Torino, Italia (Guarino Guarini, 1679)

A telierele de la sibiu 2016

Extindere Tate Modern Museum (PaulSHird, 2016) [6]

Un discurs ecologic asupra cărămizii reinventate Daniel Nicolae Armenciu

Rezumat Larga răspândire a utilizării cărămizii ca material de construcție este martora unui sistem de dezvoltare ce a contribuit considerabil la evoluția fenomenului arhitectural universal. Calitățile sale de compatibilitate ecologică sunt neîndoielnice datorită minimului impact ambiental, uzitarea sa ca subiect de cercetare devinind cu atât mai mult o provocare. Calitățile de termoizolare, maleabilitatea materiei prime precum și modularitatea în blocuri poate conduce în continuare la soluții experimentale extrem de variate. Lucrarea va prezenta cazuri particulare contemporane de folosire a ceramicii ca material de construcție, dintr-o perspectivă sustenabilă. Se vor urmări acele exemple de tratare a anvelopei parietale în scopul controlului condițiilor de confort. Cuvinte cheie: cărămidă, evaluarea ciclului de viață, sustenabilitate, ecologie Abstract The wide range of using the brick as building material is the witness of a development system which significantly contributed to the universal architectural phenomenon evolution. Its eco-compatible qualities are indubitable due to the minimal environmental impact, its use as a research subject becoming even more of a challenge. The thermal isolating qualities, the raw material malleability, as well as the blocking modularity can guide to extremely various experimental solutions. Regarding a sustainable approach, the paper intents to present contemporary case studies of using the ceramic as building material. There will be followed those examples of parietal envelope treatment in order to control the comfort conditions. Keywords: clay brick, life cycle assessment, sustainability, ecology

A telierele de la sibiu 2016

Coerența unei intervenții compatibile din punct de vedere ecologic este rezultatul unei folosiri raționale și echilibrate a resurselor. Pământul, în forma sa primară sau prelucrată, a reprezentat dintotdeauna una din cele mai la îndemână surse de implementare în construcții. Cărămida, un caz particular de prelucrare a argilei arse, face obiectul unui număr considerabil de cercetări, adaptate diverselor coordonate geografice de pe glob. Astfel, studiind tradiția de utilizare a cărămizii din diverse zone climatice, se observă o multitudine de utilizări, domeniul construcțiilor fiind cu siguranță semnificativ pentru acest tip de aplicare a materialului. Desigur că, dintr-o perspectivă eco-compatibilă, discursul arhitectului contemporan necesită o acordare a filosofiei de intervenție la resursele locului în care urmează să se construiască. „Re-inventarea” modului în care cărămida era folosită în trecut se dovedește a fi un proces continuu. O analiză mai detaliată asupra acestui aspect ilustrează faptul că pârghiile culturale privind utilizarea unui material sunt extrem de relevante în alegerea materialului de construcție. Prezentul studiu își propune să pună în lumină utilizarea cărămizii, cu feluritele sale variabile, și să o propună din nou ca pe un material actual. Punctarea ciclului de viață intenționează să demonstreze sustenabilitatea acestor soluții în domeniul construcțiilor. De asemenea, se dorește reflectarea acelor moduri în care, utilizând caracteristicile fizice de bază ale ceramicii, prin reinventarea tehnologică și a punerii în operă, se poate atinge un nivel ridicat de inovație. Acest lucru se datorează dezvoltării tehnologiilor contemporane de fabricare, cercetării continue și, în mare măsură, evoluției proiectării integrate. Vorbind despre cărămidă, înțeleasă ca terminologie în sens larg, mai specific despre produsele pentru construcții obținute pe bază de argilă arsă, se atacă un subiect amplu. Varietatea în acest domeniu este extrem de largă, ultimii ani fiind cu precădere martori ai unei atenții deosebite în cercetare. Produsele întâlnite sunt cel mai adesea folosite pentru elemente parietale, de acoperire, echipamente sau finisaje. Se întâlnesc astfel diverse elemente pentru pereți, de diferite dimensiuni, sub formă de cărămizi pline, blocuri ceramice cu goluri sau fâșii cu goluri. În egală măsură, sunt cunoscute țiglele, obținute prin diferite forme și procedee de fabricare, precum și produse specifice pentru coșuri de evacuare, 18

echipamente de instalații, precum și o gamă extrem de largă de plăci ceramice pentru finisaje. Calitățile ecologice ale acestor produse diferă doar în mică măsură, întrucât etapele în ciclul de viață sunt similare. Cercetarea în domeniu a scos la iveală în ultimii ani o serie de produse, cu precădere destinate elementelor parietale, care posedă calități termice suplimentare. Astfel, tendința este aceea de a scoate pe piață produse realizate sub formă de blocuri pentru zidării, prevăzute cu goluri de aer sau spații umplute cu materiale termoizolante, precum și soluții menite să diminueze punțile termice, ajungându-se la ansambluri constructive care să dețină performanțe termice crescute. În aceeași măsură, cercetările se concentrează și pe cărămizi pline, cu calități termice mărite, uneori cu aspect tradițional sau chiar antichizat, dar care păstrează caracteristicile de rezistență mecanică sau efectul de masă termică. Conceperea continuității prin cicluri de viață Este legitim să ne întrebăm în ce măsură cărămida este un material ecologic și care este impactul pe care materialul îl are asupra mediului înconjurător. În ceea ce privește integrarea sustenabilă, sistemele de certificare/etichetare a sustenabilității construcțiilor se dovedesc a fi instrumente tot mai des căutate, venite în sprijinul tuturor celor implicați în domeniu. În cadrul acestor sisteme, modul de integrare a materialului este atent analizat, componența, proveniența și modul de prelucrare fiind esențiale. Pentru aceasta, evaluarea ciclului de viață este instrumentul oportun de evaluare (Fig. 1). În acord cu Think Brick Australia1, grup de lucru care își propune studiul și promovarea utilizării cărămizii pe teritoriul australian, o astfel de evaluare trebuie concepută cât mai complex, pe tot circuitul de viață al materialului. Fig. 2 ilustrează acest proces, dar mai cu seamă faptul că, în ansamblul analizei, emisiile asupra mediului sunt corect cuantificabile dacă se consideră inclusiv timpul de exploatare al construcției pe o perioadă de cel puțin 50 de ani. Concluziile studiului au relevat două aspecte cheie: importanța rolului unei proiectări judicioase și a modului de operare în timpul exploatării pe de o parte, precum și faptul că, luând în considerare construcția în timpul exploatării, pereții au un impact minim asupra mediului2. În cele ce urmează vom ilustra etapele cele mai importante din ciclul de viață al cărămizii, intenția fiind aceea de a puncta aspectele esențiale care contribuie la evaluarea eco-compatibilității produsului.

A telierele de la sibiu 2016

Extragere materie primă

Resurse naturale

Proiectare și producție Reciclare Ambalare și execuție Recuperare Reutilizare

Valorizare termică (incinerare) și deșeuri

Eliminare

Exploatare și mentenanță

Ciclul de viață al materialelor de construcție (adaptare după Casini, M., 2009, p. 21) [1]

Operații aferente unei case locuite (peste 50 de ani)

Transport și construire

Evaluare parțială

Material de construcție

Evaluare parțială

Material de construcție

Evaluare parțială

Pereți

Evaluare totală

Construcție

Extracție și producție

Poartă

Demolare și scoatere din uz

Ciclul de viață al cărămizii (adaptare după www.thinkbrick.com.au) [2]

a) Materia primă și producția Materiile prime utilizate, argila și apa, sunt fără echivoc naturale. Modul de extragere, respectiv proveniența acestora, sunt însă definitorii în ceea ce privește produsul finit. Exploatarea carierelor de argilă presupune în primul rând un impact vizual, astfel că utilizarea acestora necesită integrarea într-un program ulterior de amenajare. Modul de gestionare a acestora presupune inclusiv studii geotehnice care să menajeze și să prevină posibile modificări ale topografiei teritoriului învecinat. Colectarea 20

rațională a apei este în aceeași măsură extrem de importantă, întrucât presupune o atentă gestionare a circuitului său în natură. Fabricarea presupune utilizarea unor combustibili ce generează o mare cantitate de căldură și un rezultat în urma arderii. Emisiile rezultate se rezumă strict la reacțiile de ardere ale combustibilului utilizat, produsul supus arderii generând doar vapori, nu și toxine. Acest lucru reprezintă un aspect calitativ în ceea ce privește cantitatea finală redusă de emisii de CO2 și, respectiv, alte noxe dăunătoare mediului înconjurător, generate prin procesul de producție. Echilibrul resurselor se poate cu atât mai mult îmbunătăți în situația utilizării combustibililor proveniți din surse regenerabile. În ceea ce privește modul de producție, cu influență implicită asupra cantității și calității produselor finite, acesta se poate realiza manufacturier sau industrial. În vederea unui sistem de fabricație sustenabil, fiecare dintre cele două variante necesită implementarea unui program ce presupune minimul impact asupra mediului înconjurător. Din acest punct de vedere, cei patru piloni ai dezvoltării durabile, respectiv economic, social, ambiental și cultural, determină gradul de impact asupra generațiilor viitoare. Dacă o abordare industrială, prin prisma cantităților superioare de producție, se adresează unei categorii largi de consumatori, cea manufacturieră acoperă o scară mai redusă, absorbind o categorie aparte de viitori beneficiari, prin însăși consolidarea valorii de tradiție. b) Distribuția Un proces extrem de important în gestiunea ciclului de viață, distribuția produselor implică o atentă abordare pe mai multe paliere: ambalare, depozitare, transport. Acestea presupun o atenție sporită din perspectiva modului de gestiune la nivelul teritoriului și a resurselor naturale folosite. Ambalarea este de obicei minimală, ocupând maxim 1% din volum și necesită un suport de bază, cel mai adesea realizat din paleți de lemn, și un sistem de legare, realizat din folie PVC sau corzi. Acest aspect presupune deșeuri minime odată ce paleții sunt depozitați pe șantier, cu o gestiune extrem de simplă: paleții pot fi cu ușurință colectați și reutilizați în timp ce ambalarea superficială necesită a fi integrată într-un proces de colectare diferențiată. În ceea ce privește sustenabilitatea unei construcții, distanța necesară transportului materialelor din poarta fabricii până pe șantier trebuie să fie atent monitorizată, preferându-se ca distanțele implicate să fie cât mai

A telierele de la sibiu 2016

mici. De aceea, o atentă distribuire a fabricilor de cărămidă în teritoriu este extrem de importantă pentru un sistem integrat. c) Punerea în operă Cărămida, unul dintre cele mai vechi materiale de construcție, supusă de-a lungul timpului unei varietăți deosebite de produse și modalități de punere în operă, constituie și astăzi subiect de inovație. Apareiajul este de obicei asociat tradițiilor de realizare a zidăriilor, fiind particularizat în funcție de diferitele zone culturale. Acest lucru nu afectează însă raportarea calitativcantitativă la sustenabilitatea unei intervenții, deoarece impactul ambiental nu diferă. Pe această temă ar fi necesară mai degrabă o analiză asupra mortarelor folosite, însă nu face obiectul prezentului studiu. Figurile 3-4 ilustrează modalități diferite de punere în operă și expresiile redate prin zidăriile Palazzo Carigniano, Torino, Italia (Guarino Gu- aparente din cărămidă. Astfel, arini, 1679) [3] indiferent de raportarea la soluții tradiționale sau contemporane, punerea în operă în sine devine o operație încărcată cu valențe ecologice. d) Design integrat

Imobil locuințe colective, Torino, Italia [4]

Proiectarea gestionează modelarea materiei în vederea construirii spațiilor. Pornind de la această idee, putem deduce rolul extrem de important pe care îl deține procesul de proiectare, considerând nu doar reprezentarea grafică, ci întreaga gestiune a operației de construire, proveniența și organizarea materialelor pe

șantier, precum și gestionarea deșeurilor. Modul în care este conceput un edificiu are o legătură extrem de strânsă cu alegerea materialului de construire și cu atât mai mult cu componentele culturale ale locului. O abordare sustenabilă ține cont de aceste aspecte și are calitatea de a integra contextul în intervenția contemporană, putând conferi astfel un caracter ecologic, nu doar prin natura materială, cât și prin cea culturală. Un exemplu ce consolidează această idee poate fi biserica Santo Volcro, unde, pe fundalul unei cunoscute utilizări a cărămizii aparente caracteristice orașului Torino, arhitectului Mario Botta utilizează aceeași tratare parietală într-o manieră modernă (Fig. 5). Întrucât o arhitectură nouă, de calitate, este un produs născut exclusiv din componente conceptuale, alegerea materialului își are astfel sorgintea în surse atent studiate. e) Exploatarea construcției Una din principalele trăsături ecologice ale cărămizii este componenta durabilității sale, în raport cu efortul inclus în fabricarea sa. Considerând durata de viață de cel puțin 50 de ani a unei construcții realizată din cărămidă, constatăm faptul că energia implicată în faza de producție, precum și impactul acestuia asupra mediului în această etapă, sunt condiții favorabile în ceea ce privește decizia de utilizare a acestui material. Proprietățile fizice și senzoriale care conduc la alegerea produselor rezultate din argila arsă oferă și condiții favorabile în exploatarea construcțiilor rezultate. Totuși, întreținerea acestora este extrem de importantă, în scopul prelungirii cât mai mult cu putință a conservării calităților integrate încă din faza de proiectare. Extinderea Tate Modern Museum, semnată de Herzog & De Meuron, pune în valoare discursul vechi-nou într-o manieră rafinată. (Fig. 6). Patina timpului lăsată pe suprafețele Biserica Santo Volto, Torino, Italia (Mario Botta, 2004-2006) [5]

A telierele de la sibiu 2016

Extindere Tate Modern Museum (PaulSHird, 2016) [6]

din produse ceramice aparente susține acea componentă senzorială, ce conferă o calitate extrem de căutată atât de proiectanți cât și de utilizatori. f) Post-utilizarea Odată cu încheierea vieții edificiului, cei responsabili sunt puși în situația de a alege destinația materialului de construcție. Una din marile mișcări strategice este conversia structurilor construite existente, prin reintrarea în uz cu sau fără schimbarea funcțiunilor inițiale. Acest tip de decizie reprezintă un pas extrem de important în prelungirea vieții materialului și, implicit, diminuarea emisiilor, respectiv a deșeurilor. Produsele din cărămidă reintră astfel în ciclul de viață, din același punct de unde au intrat în uz inițial. Alte variante asemănătoare sunt reciclarea și reutilizarea, în alt context decât cel în care materialul de construcție a fost pus în operă inițial. Poate fi reintegrat în viața unui edificiu prin construirea unor clădiri sau amenajări noi, în egală măsură cum poate fi integrat prin restaurarea unor construcții istorice care au la bază aceleași tipuri de materiale, deteriorate. În scopul celor descrise, produsele din ceramică arsă necesită a fi supuse unui proces de demolare atent urmărit, astfel încât deșeurile să fie bine gestionate iar materialul refolosibil atent recuperat. 24

Inovare prin ecologie În cele ce urmează vom enumera câteva proprietăți care conferă produselor ceramice calități ce conduc la confortul utilizatorilor și stau la baza inovării prin metode ecologice. Coroborarea caracteristicilor de termoizolare și permeabilitate la vapori transformă peretele realizat din cărămidă sau blocuri ceramice într-o anvelopă „vie”, ce intenționează să adapteze spațiul interior la condiții microclimatice relativ constante, indiferente la cele climatice exterioare. În acest sistem conlucrează câteva aspecte extrem de importante pentru confortul uman: minimizarea pierderilor de căldură pe timp de iarnă, evitarea condensului, eliminarea poluanților interiori și asigurarea răcirii naturale pe timpul verii, rezultând edificii care „respiră” (Giordano 2008: 117). O altă proprietate care sprijină controlul temperaturii este inerția termică ridicată, cea care permite echilibrarea temperaturilor unui spațiu prin acumulare și, ulterior, prin dispersie. Masivitatea unui perete din zidărie contribuie de asemenea la izolarea acustică a spațiilor. Dintr-o altă pespectivă, este importantă amintirea calităților de stimulare senzorială, aspecte ce contribuie semnificativ la confortul resimțit de om. Cercetarea materialelor ceramice pentru construcții fructifică toate proprietățile fizice ale acestora, cumulând calitățile de natură ecologică deținute prin materia primă și condițiile climatice de expunere. Printre rezultatele cercetărilor privind produsele ceramice pentru amenajări de interior sau diverse elemente parietale întreprinse de grupul Sumart Diseño y Arquitectura SAS din Colombia, compus din arhitecții Miguel Niño și Johanna Navarro, se găsesc blocurile ceramice BT - Bloque Termodisipador (HB - Heatsink Brick)3 (Fig. 7). Pornind de la identificarea problematicilor care caracterizează clima Columbiei și, în egală măsură, dorindu-se îmbunătățirea blocurilor clasice de zidărie, produsul rezultat capătă, în secțiune, o formă BT - Bloque Termodisipador (HB - Heatsink Brick), (Sumart Diseño y Arquitectura SAS) [7]

A telierele de la sibiu 2016

Modalități de alăturare a blocurilor BT Bloque Termodisipador, (Sumart Diseño y Arquitectura SAS) [8]

Perete realizat cu produsul BT Bloque Termodisipador, (Sumart Diseño y Arquitectura SAS) [9]

trapezoidală neregulată, menită să protejeze peretele rezultat de supraîncălzirea datorată contactului cu radiația solară directă (Fig. 8). În contrast cu produsele de pe piață, în acest caz, nervurile secțiunii interioare sunt decalate, deci nu favorizează transmiterea directă a căldurii. La punerea în operă, nu se închid cu mortar rosturile verticale corespondente porțiunii de secțiune triunghiulară (Fig. 9). Prin înclinarea cu 114° față de planul vertical, se creează o suprafață neregulată ce servește de asemenea schimbării lungimii de undă a zgomotelor aeriene, rezultând un perete cu bune calități fonoabsorbante. Rezultatul finit este un perete cu performanțe ridicate privind confortul microclimatic (Fig. 10). Sistemul permite o multitudine de variante în realizarea zidăriilor, modelele rezultate fiind lăsate la alegerea celor implicați în actul decizional al proiectului. Un alt studiu de caz, exemplu de inovație în domeniu, este zidăria din blocuri ceramice imprimate tridimensional4 prin tehnologia deținută de Tethon 3D. Creație a grupului de cercetare Emerging Objects, conceptul acestui produs are la bază Mashrabiya (Fig. 11), sistem tradițional de răcire prin evaporare, caracteristic lumii orientale. Acest aspect implică

Perete realizat cu produsul BT Bloque Termodisipador, (Sumart Diseño y Arquitectura SAS) [10] 26

Mashrabiya, Sistem pasiv de răcire Muscatese (Rosa Schiano 2007) (Emerging Objects) [11]

Ilustrarea funcționării unui perete realizat cu blocuri ceramice tehnologia Tethon 3D, (Emerging Objects) [12]

WARM DRY AIR

COOL MOIST AIR

Perete realizat cu blocuri ceramice tehnologia Tethon 3D, (Emerging Objects) [13]

Bloc ceramic realizat prin tehnologia Tethon 3D, (Emerging Objects) [14]

utilizarea sa în zone călduroase și uscate, în spații brăzdate de mișcarea curenților de aer. Noul produs, prin porozitatea sa, are capacitatea de a absorbi umiditatea indusă artificial sau natural, astfel ca, în condiții de temperatură ridicată, prin evaporarea generată de curenții de aer, să se genereze o scădere a temperaturii spațiilor (Fig. 12). Forma blocurilor este neregulată (Fig. 13-14), permițând diferite posibilități de punere în operă. Se arată astfel modul în care, prin soluții care integrează calitățile ecologice ale produselor din ceramică pentru construcții cu particularitățile mediului în care acestea intră în ciclul de viață al edificiilor, se pot obține rezultate inovative. În urma studiului de față se constată faptul că un rol extrem de

A telierele de la sibiu 2016

important îl dețin noile tehnologii de fabricație, care permit realizarea unor blocuri de zidărie imposibil de realizat prin mijloace tradiționale. Desigur că, în aceeași măsură, simplitatea manufacturii tradiționale are capacitatea de a încadra produsul în cumulul conceptelor sustenabilității. Ciclul de viață al materialului este cel care îi conferă sau nu particularitatea de a fi sau nu un produs cu valențe ecologice. Astfel, pe fundalul discursului ecologic, produsele din ceramică folosite în arhitectură, atunci când sunt subiectul unei gestiuni judicioase, reprezintă soluții demne de considerat, limitarea în utilizarea pe parsursul ciclului de viață al construcțiilor fiind doar creativitatea arhitectului. Referințe Casini, M., 2009, Costruire L’ambiente, Milano. Giordano, L., 2008, Casa ermetica o traspirante?, Florența. <http://www.thinkbrick.com.au> [Accesat 13.01.2017]. Bibliografie Neri. P, (ed.), 2008, Verso la valutazione ambientale degli edifici, Florența. Tucci, F., 2008, Tecnologia e natura, Florența. <https://tethon3d.com> [Accesat 13.01.2017]. Lista ilustrațiilor [1] ”Ciclul de viață al materialelor de construcție” (adaptare după Casini, M., 2009, p. 21). [2] ”Ciclul de viață al cărămizii” (adaptare după www.thinkbrick.com.au). [3] Foto: Daniel N. Armenciu, 2010. [4] Foto: Daniel N. Armenciu, 2010. [5] Foto: Daniel N. Armenciu, 2010. [6] ”Extindere Tate Modern Museum” (PaulSHird, 2016), https://www.flickr. com/photos/paulhird/27353506914/in/photolist-HF8SCb-aNsNbH-9171DjKQBsB-4YsRYN-71efK9-52phuv-8zWzn8-puiAkB-okt2qP-aHXfUR-Jzmu2Q5sShqW-e8JapQ-bAfr2f-HoTqa6-PoxMy-3TtzcP-GYDZgd-6YGJSf-7woLfe-avTT5Z9q6Gcz-nLZtFf-29ffii-aK3wB6-4ciQ1B-8bPTSw-oSWU6U-bWo5h5-dFvT75-ePCbU6hz3TA-6tmiea-aDfSnQ-iwvw-3bhgYJ-4R9VV5-8iCARo-7eZdgQ-5kTh5m-bgekKM4DdvTH-6AR8se-7PpG3G-7wXUHJ-hfx2G7-bSbj8V-5b5wdd-9VREse; [Accesat 13.01.2017]. [7] ”BT - Bloque Termodisipador” (Sumart Diseño y Arquitectura SAS). 28

[8] ”BT - Bloque Termodisipador” (Sumart Diseño y Arquitectura SAS). [9] ”BT - Bloque Termodisipador” (Sumart Diseño y Arquitectura SAS). [10] ”BT - Bloque Termodisipador” (Sumart Diseño y Arquitectura SAS). [11] ”Mashrabiya, Sistem pasiv de răcire Muscatese” (Rosa Schiano 2007) (Emerging Objects). [12] ”Ilustrarea funcționării unui perete realizat cu blocuri ceramice - tehnologia Tethon 3D” (Emerging Objects).[13] ”Perete realizat cu blocuri ceramice tehnologia Tethon 3D” (Emerging Objects). [14] ”Bloc ceramic realizat prin tehnologia Tethon 3D”, (Emerging Objects)

NOTE 1 http://www.thinkbrick.com.au 2 http://www.thinkbrick.com.au/life-cycle-assessment 3 Toate materialele asociate produsului au fost furnizate prin amabilitatea Sumart Diseño y Arquitectura SAS; 4 Toate materialele asociate produsului au fost furnizate prin amabilitatea Emerging Objects;

A telierele de la sibiu 2016

Canal perimetral (”intercapedine”) la infrastructura Pantheon-ului (Împăratul Hadrianus, anii 118-128) [4]

Roma subterană. Orașul de cărămidă Oana Diaconescu

Rezumat Pornind de la carta prezervării patrimoniului arhitectonic descoperim pe harta Romei o serie de vestigii aparținând perioadei antice, regăsite în subteran, sub nucleul consolidat al orașului. Această lume ascunsă, în întregime din cărămidă, ce a supraviețuit spolierilor consecutive este astăzi cercetată de arheologi și arhitecți. Lucrările de consolidare au condus la relevarea acestora și la muzealizarea traseelor subterane (cazul Crypta Balbi, Collosseum, ville locuințe etc.). În cadrul lucrării, se vor analiza modalitățile prin care arheologia dialoghează cu orașul, dezvăluind o serie de procese aplicate materialului istoric, prin care s-au remarcat aspecte noi referitoare la secvențele antropologice ale perioadei romane. Cuvinte cheie: cărămidă, subteran, muzealizare. Abstract From the Charter on the preservation of architectural heritage, we discover on the map of Rome a series of vestiges belonging to the antique period, located in the underground, under the consolidated nucleus of the city. This hidden world, built entirely in brick, which survived to successive spoliation, is now researched by archaeologists and architects. The consolidation works led to their revealing and to the musealization of hypogeum paths (case of Crypta Balbi, Collosseum, villas, habitations etc.). The paper will analyze the dialogue between archaeology and urbanity, showing various processes applied to historical material, which underlined new anthropological sequences of Roman period. Key words: brick, underground, musealization.

A telierele de la sibiu 2016

Roma este cunoscută de-a lungul istoriei ca unul dintre orașele cu cele mai multe referințe arheologice din lume. Deseori spiritul său sacerdotal, dedicat relației gens - pater familias, s-a manifestat în cadrul vocabularului arhitectural ca sumă a caracteristicilor reunite ale civitas quadrata. Clădirile Romei sunt astăzi considerate o mărturie a dezvoltării și a transformărilor civilizației romane pe de-o parte și a tehnicilor și modalităților de construire pe de alta. Odată cu lărgirea imperiului roman avem de a face cu cea dintâi industrializare a procesului constructiv, prin standardizarea și implementarea unui sistem bazat pe prefabricare, destinat adaptării arhitecturii locale la procesul de aedificare. Începând cu perioada republicană, dar mai ales după domnia dinastiei Antoninilor, o serie de ansambluri au conturat ceea ce astăzi numim civitas contexitur sau orașul consolidat. Spiritul istoricist al urbei se evidențiază în urma descoperirilor arheologice prin folosirea pe scară largă a cărămizii ceramice - laterizio ca principal material folosit în edificarea tuturor elementelor constructive dintr-o clădire. Cunoașterea amănunțită a materialelor și a tehnicilor de construcție din perioada antică conduce către intervenții de conservare și restaurare care să pună în valoare autenticitatea ansamblurilor originare. În urma săpăturilor arheologice, s-au descoperit două straturi diferite ale patrimoniului roman, dar având aceeași importanță în cadrul cercetării: pe de o parte, un nivel devenit subteran în urma depunerii de-a lungul secolelor a unui strat de circa 20 metri de pământ, așa cum demonstrează vestigiile din forul roman sau din zona Circo Maximo și, pe de altă parte, un nivel dedicat încă din perioada construcției fundației și încăperilor subterane, context în care rolul cărămizii este unul fundamental. Descoperirea făcută de cel mai cunoscut arheolog italian, Andrea Carandini, în anul 2006, rămâne până astăzi o mărturie a utilizării tehnicii opus latericium din cele mai vechi timpuri (De Santis 2016: 22-24). Folosindu-se o sondă de tip scanner laser, cu un diametru de câțiva centimetri s-a putut pătrunde sub edificiile actuale ale Palatinului, la o adâncime de 16 metri în subteran, unde s-a găsit un nimfeu, acoperit cu o boltă de cărămidă, prevăzută cu oculus, având un diametru de 6,50 metri și decorat cu mozaic din cioburi de sticlă. Interiorul este actualmente umplut de pământ și încă neexcavat. Prin pătrunderea sondei s-a putut estima și o datare parțială a complexului, către anul 28 î.e.n. Carandini susține necesitatea săpăturii, întrucât consideră că o analiză exactă ar putea stabili că monumentul ar aparține perioadei de formare a orașului Roma, sau chiar că ar putea fi vorba despre Lupercale, locul alăptării lui Romulus și Remus de lupoaică. Desigur, această teorie a fost combătută în ultimii ani de ceilalți arheologi, 32

motivându-se lipsa din aparatul decorativ al iconografiei miturilor Lupoicei, Faunului și a Luperci-ilor. Folosirea din primele două secole î.e.n a zidăriei de cărămidă în subteran este amintită într-unul dintre principalele ritualuri ale Romei antice, legate de sanctuarul Mundus, locul unde avea loc trecerea transcendentală între lumea „de aici” și cea „de dincolo”. De trei ori pe an, prin celebrarea acestui mit cosmogonic, legat de sacralizarea orașului, se deschidea Umbilicus Urbis, regăsit în proximitatea arcului lui Septimus Severus, ce cuprindea două părți, o zonă supraterană acoperită de o cupolă, și un puț de 6 metri adâncime. Diametrul total al sanctuarului era de 4,50 m (De Santis 2016: 25-26). Cărămida romană era realizată precum cea contemporană, din argilă degresată prin amestecarea cu nisip și apă, apoi introdusă în matrițe pentru a căpăta forma dorită. Încă din perioada antică aceasta era arsă în cuptoare. Din secolul I î.e.n. pe fiecare element se ștanțează proveniența, data producției și uneori comanditarul, indicații esențiale astăzi pentru datarea arheologică. Actualmente se cunoaște o varietate de tipuri de cărămidă, care diferă ca dimensiune și rezistență mecanică, fiind folosite în mod diferit în cadrul ansamblurilor subterane. “Bessales” reprezintă cărămida de bază, de formă pătrată, având latura egală cu 19,7 cm. Datorită slabei rezistențe la compresiune, aceasta era folosită în principal în componența pereților perimetrali ai incintelor care aveau în general o grosime totală de circa 90 cm. Fiind considerat un material fragil, se regăsește rar în subteran. Cel mai adesea este utilizată în asize la nivelele superioare cotei de 1,50 metri. Pentru a conferi unitate zidăriei, spațiile dintre cărămizi sunt umplute cu un strat de mortar de peste 3 cm grosime. Împăratul Hadrian utilizează des acest tip de cărămidă atât în arhitectura hipogee, cât și la fundații, în cadrul sistemului caementicium, dovadă fiind însuși mausoleul și templul acestuia (fig. 1). De cele mai multe ori ”bessales” sunt secționate diagonal și compun opus testaceum, dar pot apărea și celelalte categorii în funcție de înălțimea necesară a asizelor. În perioada severiană se remarcă trecerea aleatorie de la o tipologie la alta în interiorul aceleași zidării, respectiv economia în utilizarea acesteia și îngroșarea stratului de mortar către 2,5 până la 3 cm, așa cum se poate vedea la Amfiteatru Campano (Bukowiecki 2016). “Sesquipedales” sau jumătate de ”pedale” este o cărămidă de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni de 45x30x6 cm, prezentând diferențe de ± 2 cm, rezultată din nevoia de a transporta mai ușor materialele între

A telierele de la sibiu 2016

Templul lui Hadrian, Roma (dedicat memoriei lui Hadrianus și construit de Împăratul Antoninius Pius, în anul 145) [1]

fabrică și situl de intervenție. Una dintre primele ”fabrici” de cărămidă s-a descoperit la Domus Aurea. Pe de-o parte construirea ansamblului a solicitat un real efort de ”standardizare” a materialului, pe de alta, s-a redeschis ”șantierul” odată cu spolierile perioadei medievale. Peretele portant al Domus Aurea avea 89 cm, dintre care 49,6 cm erau beton roman și 19,7 cm zidurile laterale care compuneau opera laterizia (Bukowiecki 2016: 94). Spolierile s-au realizat printr-o latură a forului lui Traian, dispărând în totalitate unul dintre suporturile verticale care compuneau zidul. În secolul XIX, când a început campania de săpătură și a fost scos la lumina, nu s-a aplicat nici o intervenție de consolidare, lăsând ca bolțile, eliberate de pământ să descarce peste închiderile a căror funcțiune statică diminuată a condus la pierderi masive de material prin prăbușiri. Din păcate nici restaurările contemporane cu elemente din metal nu au ajutat fragilul monument, supus acum tuturor variațiilor climatice. Vitruvius vorbește în cărțile sale și de o a patra categorie denumită ”pentadoron” - după proporțiile coloanei dorice grecești - și care are o formă pătrată cu latura de 39 de cm, fiind denumită de arheologi ”micul sesquipedales”. “Bipedale” în schimb reprezintă cărămida întreagă, de formă pătrată, cu latura egală cu 59 cm și este considerată elementul cel mai des întâlnit în subteran. Se regăsește la construcția tuturor edificiilor publice antice, arene, apeducte, terme, dar și în cadrul unor componente constructive precum pereți, stâlpi, scări sau cupole. Datorită dimensiunilor și proprietăților statice, se regăsește în componența a circa 70 % dintre pereții de compartimentare din subteran. Tot din motive structurale, acestea erau fabricate cu grosimi mici, între 4,2 și 5 cm. Doar în perioada severiană se întâlnesc dimensiuni atipice de 3,5 cm, între care se interpune un strat de mortar de 2 - 2,5 cm grosime. În această perioadă, în zona Palatinului, incluzând Domus Severiana, Domus Augustana și Domus Flavia, s-au 34

utilizat în decursul a 10 ani: 1.860.000 de sesquipedales pentru paramente și 97.500 bipedale pentru realizarea golurilor în zidării, la diferitele planuri orizontale și la canalizările urbane. Arheologul Bukowiecki Evelyne face un calcul pornind de la modulul cărămizilor, argumentând că 3.230 sesquipedales și 452 bipedales ar acoperi un plan orizontal de 1,8 hectare. Între variantele de elemente produse din argilă, având diferite roluri în cadrul unui ansamblu arhitectural, în perioada romană se regăsesc: țigle și olane pentru acoperirea șarpantelor din lemn, atât la edificiile publice, cât și la cele rezidențiale, cărămizi de forma unui sector circular (pentru coloane), tuburi de teracotă, necesare trecerii instalației pentru alimentarea cu apă sau canalizare, dar și pentru execuția unor canale de aer cald în cadrul edificiilor termale, respectiv cărămizi mici pentru paviment, lamele dreptunghiulare, regăsite în principal în configurarea opus spicatum, prin variantele de dispunere paralele sau în solzi. În perioada republicană, pentru fundații se utilizează și opus quadratum. Acest modalitate de construcție utiliza inițial blocuri de piatră, pentru a se trece ulterior și la folosirea cărămizii, odată ce materialul este difuzat la scara imperiului. Cărămizile pătrate sunt dispuse la o distanță egală cu o dimensiune constantă de mortar, după trei maniere diferite de punere în operă: - Maniera etruscă: blocurile de cărămidă sunt diferite ca lățime și înălțime, fără a avea urme de găuri, necesare ridicării acestora. Asizele nu urmăresc planuri orizontale. - Maniera greacă: este constituită din două sau trei blocuri dispuse cu latura lungă perpendiculară pe zid (diatoni), alternate cu un bloc având latura lungă paralelă cu peretele (ortostati). Asizele sunt perfect orizontale dar de înălțimi diferite. - Maniera romană: este caracterizată prin dispunerea alternată a asizelor cu ortostati și diatoni (De Santis 2016). În Roma antică se păstrează diverse structuri realizate complet în cărămidă, așa cum se poate observa în Mercati Traianei, prin lucrări datate între perioadele domițianee și adrianee la vomitorii, galeria cu colonadă de la summa cavea și numeroasele arce care închid fațadele principale cu chei de boltă pentagonale (Bukowiecki 2016). Opus cementitium este cel mai des întâlnit sistem roman din ultimele două secole ale perioadei Republicane și până la sfârșitul celei Imperiale. Numele vine de la caementa, adică fragmente de materiale precum piatră sau cărămidă amestecate, în cantități diferite, cu mortarul. În cazul arhitecturii subterane, în principal pentru fundații sau cisterne se

A telierele de la sibiu 2016

realizau două paramente din zidărie de cărămidă având minim 30 de cm lățime, între care se turna beton; acesta făcea priză și se solidifica, unind cele două cofraje parietale. Un zid înalt se realiza repetând procesul prin suprapunerea mai multor straturi orizontale (Elia 2003). Începând cu perioada republicană, dimensiunea și prestigiul noilor edificii publice impune o cunoaștere detaliată a principiilor structurale. Deschiderile impresionante vor conduce la rafinarea sistemului de bolți și cupole. Dacă în cazul primelor volume cărămida este țesută în bolți cu ajutorul unor sisteme de susținere (cofraje) din nervuri de lemn distanțate pentru a permite priza mortarului, în următoarele perioade cofrajul din lemn este folosit doar pentru a facilita rezolvarea curbei arcului prin dispunerea radială a cărămizilor și utilizarea mortarului, obținând astfel o structură autoportantă și ajungându-se în perioada imperială la tehnici de reducere a greutății bolților prin utilizarea unor agregate ușoare precum rocile vulcanice , așa cum este cazul Pantheon-ului, sau înglobarea unor amfore goale, ca cele de la Mausoleo di San’Elena (Elia 2003). Bolțile sau cupolele prezintă la rândul lor nervuri pe meridiane sau pe directoare realizate tot din cărămidă și legate între ele de ”bipedale”. Lipsa acestora în cazul cupolelor lui Hadrian, care folosește doar ”bessali”, intercalate la al cincilea element cu o cărămidă de cuțit, neagă vreun rol structural al acestora înainte de întărirea betonului. Pentru bolțile cu o grosime mare, se realizau straturi suprapuse de cărămidă, astfel încât cel din urmă rând putea prelua toate încărcările structurii. Folosirea ”bipedalelor” poziționate de-a lungul paralelelor diminua cu siguranță efectele de tracțiune. Giuseppe Lugli prevede o clasificare bazată pe modalitățile de construire ale zidăriei din cărămidă (Lugli 1957). Primele forme de realizare a zidăriei în sistemul opus caementitium prevedeau realizarea celor două paramente din piatră. Sursele diferite de extracție, dar și mărirea substanțială a timpului dedicat prelucrării, au condus către o zidărie în care asizele nu sunt delimitate ortogonal, ci se modelează după forma și dimensiunea fiecărui bloc. Tipologia, denumită opus incertum este reluată și după ce ulterior piatra a fost înlocuită de cărămida ceramică. Se regăsește în general la fundațiile catacombelor sau ale ansamblurilor construite în subteran. Unul dintre sistemele cele mai răspândite de opus caementitium, apărut în urma regularizării lui opus incertum, este opus reticulatum. După cum sugerează și denumirea, opera reticulară urmărește realizarea zidăriei sub forma unei rețele prin dispunerea rotită la 45 de grade față de orizontală 36

a unor cărămizi în formă de trunchi de piramidă cu baza pătrată (fig. 2). Pe măsură ce se realiza asiza orizontală, partea internă a peretelui era umplută cu mortar de piroclastite și fragmente de piatră, ce puteau închide toate orificiile zidăriei. Vitruvius, în cărțile sale, critică acest tip de zidărie, subliniind dificultatea manoperei și problemele structurale ce pot apărea printr-o distribuție deficitară a unghiurilor și care ar fi putut conduce către împingeri laterale, atât din încărcările Zidărie în opus reticulatum. verticale, cât și prin tangența Mausoleul lui Augustus cu un parament similar. Într(Împăratul Augustus, anul 28) [2] adevăr, încă de la realizarea fiecărei asize orizontale, apar mici modificări ale poziției unghiurilor înainte de turnarea mortarului, dar miezul turnat solidarizează zidăria fără formarea unor leziuni verticale. Totodată, pentru sporirea rezistenței, se alternau cubilia (mici blocuri de piatră sau cărămidă) din materiale diferite ce prezentau astfel și caracteristici statice diverse. Dificultatea dispunerii primului strat era ameliorată de suprapunerile ulterioare. Dacă la zidăria clasică, cu asize orizontale, apar deformări neomogene ale mortarului datorită presiunii punerii în operă și greutății blocului, la opus reticulatum aceste modificări sunt uniforme, asemenea solicitărilor structurale care implică descărcarea diagonală unitară a eforturilor (Elia 2003). După cum concluzionează arheologii Romei actuale, opus testaceum, reprezentând o variantă a lui opus cementitium, realizat cu cărămizi de formă triangulară, deci tăiate la 45 de grade, era utilizat în procesele de restaurare sau consolidare. Deși în Roma efectele diferitelor cutremure au fost mult mai mici decât în alte regiuni ale Italiei, în partea superioară a edificiilor realizate timpuriu se remarcă intervenții punctuale de stabilizare a structurii. Astfel, la Teatrul lui Marcellus, mortarele folosite, ce prezentau

A telierele de la sibiu 2016

o capacitate de compactare redusă, fiind compuse din nisipuri de râu și cenușă vulcanică de nivel inferior (ceea ce Vitruvius numește harenae fossiciae), au dus la pierderea materialului originar din zonele superioare ale fațadei. În epoca lui Traian s-au efectuat primele consolidări în opus testaceum, ce garanta restabilizarea ansamblului. Printr-o extensie a terminologiei, testaceum desemnează întreaga opera laterizia, realizată din cărămidă coaptă în cuptoare și nu doar uscată la soare, așa cum este definită prin lateres (Le Pera: 19). Arhelogii de astăzi și-au pus câteva întrebări cu privire la utilizarea pe scară largă a unor tipuri de zidărie în care materialul urma să fie prelucrat din nou. Spre exemplu, s-a cercetat de ce se produceau totuși cărămizi pătrate dacă ele se foloseau tăiate pe jumătate sau pe diagonală. S-a găsit o serie de considerente care să motiveze această alegere, dintre care: economia și rapiditatea procesului productiv, întrucât se utiliza doar o matriță; întrebuințarea pe șantier a unui material adaptabil; o mai bună aderență a mortarului ulterior tăierii; transport și depozitare lesnicioase; deformări reduse ale materialului; uniformitatea la coacere, fragilitate redusă a blocurilor suprapuse. Una dintre primele clădiri rămasă în totalitate hipogee din perioada republicană este Militia Vigilum, un corp de protecție și siguranță a cetățenilor, instituit de Augustus, în anul 6 e.n.. edificiul se găsește în subteran la 8 metri sub nivelul actual al străzii și a fost înglobat într-o locuință privată de secol II, aflată pe strada Monte Fiore. Sintagma Genius Excubitorii, regăsită pe zidăria interioară dovedește necesitatea unui corp de pompieri care să acționeze în cazul numeroaselor incendii care izbucneau la acea vreme. Deși este descoperit în 1966, abia din 1986 devine subiectul unui proces de restaurare. Pereții sunt integral construiți din bessales, în timp ce pardoseala în opus spicatum a pierdut complet decorația de mozaic alb-negru. La Termele lui Caracalla este pentru prima dată când, pentru realizarea unor structuri de mari dimensiuni, cu o anumită organicitate compozitivă, se întrebuințează exclusiv pereți din cărămidă. Elementele constitutive principale ale complexului erau: subteranul de serviciu, un labirint de galerii circulabile (având 6 m înălțime și 6 m lățime) și zonele tehnice, construcții edilitare precum rețele cu mici galerii pentru conductele de plumb și distribuția apei, incinte în care se găseau cuptoare, depozite de lemne, cazane, o moară, un mithraeum (descoperit încă din 1912). Sub bazinele de tip caldarium, subsolul unei terme sub bazinele de tip caldarium era gândit ca o încăpere care se încălzea permanent, așa38

numitul hypocaustum. Aceasta avea o înălțime tehnică de maxim 80 cm sub nivelul pardoselii, fiind susținută de pilae realizate din bessales legate cu mortar refractar, printre care se formau coridoare de aer cald (Orsini 1802). Atât pardoseala cât și toate elementele verticale laterale, erau realizate din cărămidă, alcătuirea beneficiind de inerția termică a materialului. Într-una dintre lateralele încăperii era amplasat un cuptor, praefurnium, alimentat atât timp cât era necesară încălzirea spațiilor superioare. Acesta era construit asemenea unei mici incinte boltite, fiind acoperit cu cărămidă refractară și deschis în sens opus către un spațiu de mentenanță pentru cenușă, respectiv alimentare. În cazul bazinelor, între nivelul de călcare și cel al hypocaustum-ului, delimitat de o structură orizontală formată din 3 asize de cărămizi bipedales acoperite cu o foaie de plumb, se intercala un strat impermeabil opus signinum, obținut prin amestecul mortarului cu resturi fărâmițate de cărămidă, țiglă sau orice alt deșeu din argilă arsă. Controlul temperaturii se realiza prin orificii către mediul exterior. Din perioada republicană se folosesc pentru structurile termelor doi pereți portanți situați la o distanță de doar câțiva centimetri între ei. Acest canal de aer, încălzit de praefurnium (cuptor), menținea o temperatură constantă pe toată suprafața interioară a încăperii. Pentru a obține valori de peste 40 de grade s-au folosit în pereți tubuli, tuburi rectangulare, cu secțiune de 37 x 13 x 9 cm (Ragazzo 2014). Crypta Balbi reprezintă cea mai clară dovadă a succesiunilor istorice. Muzeul actual găzduiește în interior o secțiune verticală care reconstituie preexistențele și relațiile de suprapunere dintre acestea pe o scară cronologică de peste două mii de ani. Situl arheologic este legat de unul dintre cele mai spectaculoase arii ale Romei, Largo Argentina, o ”machetă” sculptată în frontul stradal al marii metropole. Primele analize conduc către recunoașterea în vecinătatea Porticus Minucia Vetus, realizat în 107 î.e.n, de consulul Minucio Rufo, alături de Curia lui Pompei, unde a fost ucis Cezar în 44 î.e.n. Ruinele aflate în incinta muzeului actual aparțin porticului pe două niveluri construit de Lucio Cornelio Balbo, în anul 13 î.e.n., teatrului cu același nume și unei galerii acoperite - crypta - peste care au fost ridicate în zona laturii de est o serie de insulae descrise în ”forma urbis marmorea”. Inițial porticul era prevăzut cu o gradină și o exedră semicirculară, unde în mod eronat se consideră că ar fi existat Circo Flaminio, parte din Campo Marzio și distrus în momentul construirii Teatrului lui Marcello. Vecinătatea cu Minucia Frumentaria a condus la transformarea sa într-o latrină inițial destinată spectatorilor și ulterior tuturor trecătorilor ce tranzitau Via delle Botteghe Oscure (denumire ce provine de la spațiile

A telierele de la sibiu 2016

comerciale lipsite de fenestrații). Porticul Balbi este executat din cărămizi ”bipedali”, cu zidării perimetrale în opus reticulatum, în timp ce crypta este construită în opus quadratum. Exedra prezenta o cornișă constituită din 3-5 rânduri de asize ce suprapuneau și alternau tipurile de cărămizi ”bessali”, ”sesquipedali” și ”bipedali” în această ordine, de jos în sus (Bukowiecki 2016: 33). Peste acestea erau sprijinite olane. Acoperișul extins avea să Zidărie romană în incinta muzeului Crypta protejeze zidăria perimetrală. Balbi (Cornelius Balbo, anul 13 î.e.n.) [3] După cum reiese și din ghidul muzeului, acesta este amenajat pentru a prezenta cronologia ansamblului. Traseul pornește din subteran cu secțiunea “Archeologia e Storia di un paesaggio urbano“, urmărind suprapunerea fazelor istorice, de la construcția lui Balbo, la ruralizarea peisajului urban în secolul V, la apariția bisericilor și locuințelor medievale (Conservatorio di Santa Caterina della Rosa), care ocupă astfel zona până în secolul al XVII-lea. Cea de-a doua secțiune, “Roma dall’antichità al medioevo” ilustrează etapele săpăturii arheologice și descoperirile acestora (fig. 3). În cadrul Cryptei, un culoar de 40 de metri lungime, delimitat de două șiruri de pereți realizați în opera laterizia, s-au găsit obiecte care aminteau la cultul Mitrei, dar și fragmente care reconstituiau viața din perioada antică târzie sau medievală. Cea mai importantă analiză a fost cea dedicată datării celor peste 100.000 de elemente ceramice, care au stat la baza elaborării corecte a stratigrafiei (Sagui 2002: 10). Clădirile medievale au apărut între urmele lăsate de unele dintre zidurile de cărămidă sau chiar în spațiul dintre fațada exterioară a ansamblului și canalul perimetral de ventilare a fundației – intercapedine la nivelul infrastructurii (fig. 4). Roma subterană, parte a orașului consolidat, devine o formă de recunoaștere a valorilor unei civilizații și imprimă, chiar și printr-un traseu muzeal, sentimentul locuirii, al relației cu spațiul istoric. Cărămida și utilizarea sa exclusivă în arhitecturile ulterioare perioadei severiene, 40

Canal perimetral (”intercapedine”) la infrastructura Pantheon-ului (Împăratul Hadrianus, anii 118-128) [4]

devin emblema puterii imperiale, a controlului și a rafinamentului estetic. Materialitatea urbei, generată de săpătură și de pierderea finisajelor antice este reluată de arhitecții actuali în proiectele lor, ceea ce ne arată că Roma nu este doar mirajul unui mit, ci realitatea orașului de cărămidă.

Lista ilustrațiilor [1] ”Templul lui Hadrian” Foto: Oana Diaconescu 2016 [2] ”Zidărie în opus reticulatum” Foto: Oana Diaconescu 2016 [3] ”Zidărie romană în incinta muzeului Crypta Balbi” Foto: Oana Diaconescu 2016 [4] ”Interspațiu -”Intercapedine” la fundația Patheon-ului” Foto: Oana Diaconescu 2010

Referințe Bukowiecki, E. (ed.), 2016, Archeologia dell’Architettura, XX, 2015 – Il laterizio nei cantieri imperiali. Roma e il Mediterraneo. Atti del I workshop „Laterizio” (Roma, 27-28 novembre 2014). De Santis, L., 2016. I segreti di Roma sotterranea, Newton Compton Editori, Biblioteca Romana.

A telierele de la sibiu 2016

Le Pera, S., 1999. Come costruivano gli antichi romani brevi note di tecnica edilizia, Roma. Manieri, E. G., 2003. Interventi di restauro sul patrimonio archeologico romano: tecnologie e metodologie, Roma. Orsini, B., 1802. Vitruvius M Pollio – De Architectura, Online Library of the University of Michigan. Ragazzo, M., 2014. Origini e primi sviluppi degli impianti a pannelli radianti: riscaldamento per irraggiamento, Progetto energia zero. Lugli, G., 1957. “Tipi e forme di mattoni” în La tecnica edilizia romana, Roma, G. Bardi, Editore, p. 545.

Montaj demonstrativ, Showroom Tondach Sibiu, 2011 [13]

A telierele de la sibiu 2016

Vizită la țiglăria/cărămidăria din Apoș - La gura cuptorului, 2015 [14]

Despre experiențe arhitecturale didactice cu construcții din cărămidă Liviu Gligor

Abstract Discussing the following exercises made for and organized with student architects, meant to transfer technical information concerning structural brick constructions, is aiming to stimulate and trigger reflections on improving the teaching methods. A few seminar applications but also some hands-on practical experiences, developed during the latest years in the Department of Technical Sciences of the University of Architecture and Urbanism „Ion Mincu”, presented here, are dedicated to the students of the I, II and III year of studies at the Faculty Architecture, Faculty of Interior Design and Bachelor studies on conservation/ restoration in Sibiu. They are made to offer practical information on and direct experience with brick building techniques. Key-words: architectural education, traditional materials, brick buildings, seminar works, practical works Rezumat Prezentarea câtorva dintre aplicațiile concepute pentru și organizate cu studenți arhitecți, care transferă informație tehnică privind construcțiile cu zidărie portantă din cărămidă, urmărește să provoace și să stimuleze reflecții asupra optimizării metodelor didactice. Aplicațiile luate în discuție sunt teme de seminar și lucrări practice, pe teren, care presupun contactul direct cu cărămida, respectiv producerea și punerea în operă a acesteia, pendulând între tradițional și contemporan. Acestea s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, în cadrul Departamentului de Științe Tehnice al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, dedicate fiind studenților din anii I, II și III ai Facultății de Arhitectură, Facultății de Arhitectură de Interior și ai Ciclului de Studii de Licență de 3 ani, în specialitatea de conservare-restaurare din Sibiu. Cuvinte cheie: învățământ de arhitectură, materiale tradiționale, construcții cu zidărie din cărămidă, teme de seminar, lucrări practice

A telierele de la sibiu 2016

Învățământul de arhitectură trebuie să persevereze în a dedica un timp semnificativ studiului construcțiilor din zidărie de cărămidă din mai multe motive. Unul, foarte actual, este legat de faptul că cele mai recente studii privind sustenabilitatea procedeelor de construcție promovează materialele tradiționale ca soluții sănătoase (Dye 2008)1. De asemenea, construcțiile de locuințe individuale sau colective de mici dimensiuni din Europa, în general, și din România, în special, utilizează în prezent, în proporție semnificativă, ca structură portantă, zidăria din cărămidă pentru fiabilitatea ei, raportul preț/calitate și modul de punere în operă tot mai prietenos. Nu în ultimul rând, fondul de construcții existent pe toate continentele planetei conține o cantitate impresionantă de clădiri construite cu zidărie din cărămidă sau mixtă din piatră și cărămidă, ilustrând majoritatea epocilor istorice. Intervențiile constructive de orice fel asupra acestor construcții presupun o bună cunoaștere a tehnicilor de construcție cu cărămidă, fie ele istorice sau contemporane. Informația tehnică de specialitate, reconfigurată pentru a transfera concretețea realității construite înspre ambientul didactic specific formării viitorilor arhitecți, oscilează între teoretic și practic. Dar, pe de o parte, teoretizând exclusiv, în lipsa demonstrației practice, transferul informației se dovedește incomplet, chiar frustrant, pentru că fenomenul în sine al punerii în operă a cărămizii este privat de finalitatea sa practică și, prin consecință, didactică: efectul formativ al rezultatului construit asupra mentalului studenților arhitecți. Adică este eliminată revelația autorului asupra parcursului și rezultatului construit al imaginatului său. În acest fel nu se poate ajunge la mobilizarea, implicarea, motivarea, responsabilizarea și, în ultimă instanță, educarea profesională a autorului în cursul aplicației didactice. Pe de altă parte, eliminând exercițiul teoretic și apelând exclusiv la bunele practici ale execuției, formarea academică glisează spre instruirea meșteșugărească și eludează antrenarea viitorilor arhitecți în a-și orienta gândirea cu materialul, înspre a înțelege corect o construcție existentă și a anticipa în mod creator o viitoare formă construită. Prezentarea câtorva dintre aplicațiile concepute pentru și organizate cu studenți arhitecți care transferă informație tehnică privind construcțiile cu zidărie portantă din cărămidă urmărește să provoace și să stimuleze reflecții asupra optimizării metodelor didactice. Aplicațiile luate în discuție sunt teme de seminar și lucrări practice, pe teren, care presupun contactul direct cu cărămida, respectiv producerea și punerea în operă a acesteia, pendulând între tradițional 46

și contemporan. Acestea s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, în cadrul Departamentului de Științe Tehnice al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, dedicate fiind studenților din anii I, II și III ai Facultății de arhitectură, Facultății de arhitectură de interior și ai Ciclului de Studii de Licență de 3 ani, în specialitatea de conservare-restaurare din Sibiu. A. Exerciții de seminar A1. „ARCE ÎN ZIDĂRIE”2 – Facultatea de Arhitectură de Interior, anul I, Alcătuiri Constructive. Tema de seminar prevede următoarele: ”Pe baza noțiunilor prezentate în cadrul cursului despre zidării, tema I de seminar propune aprofundarea detaliilor caracteristice construcțiilor cu structura portantă din zidărie de cărămidă prin intermediul unui exercițiu pe machetă desfășurat în colective de câte patru studenți. Exercițiul presupune producerea în prealabil de către fiecare colectiv a unui număr de cca 400 de “cărămizi”: module standard de cărămidă de aceeași dimensiune, micșorate la scara 1:5, decupate din polistiren extrudat (sau din alte materiale convenabile pentru machetă). La seminar sunt necesare o pungă de nisip fin și uscat, o sticluță de aracet, apă, o mină de pix, un mosor de ață tare, o foaie de carton duplex, cutter, foarfecă, creion, foi A4. De asemenea, la seminar, fiecare colectiv va avea o documentație specifică soluției alese: zidărie în arc în plin cintru, planșeu cu boltișoare de cărămidă, zidărie aparentă decorativă, colț de soclu, colț de cornișă, coș de fum etc., conform bibliografiei recomandate. Pe baza soluției alese din documentație, fiecare colectiv va construi zidaria propusă utilizând mortarul produs prin amestecul aracetului cu apa și nisipul, iar acolo unde este cazul (de pildă, în cazul bolților), un cofraj realizat din cartonul duplex.” Aplicația a avut ca scop familiarizarea studenților cu metodele practice de execuție a unei zidării cu un grad de dificultate mai ridicat, respectiv a unui gol în arc frânt sau în plin cintru, pornind de la o documentație grafică și realizând o machetă la scară (fig. 1, fig. 2, fig. 3). Concluzii privind rezultatele acestui exercițiu - Deși pretențios și minuțios ca pregătire necesară, exercițiul a demonstrat o mobilizare bună a colectivelor de studenți. Conținutul materialelor documentare a fost asimilat cu ușurință, iar transferul informației tehnice, desenate, în forme construite

A telierele de la sibiu 2016

Gol în arc din zidărie, macheta în faza incipientă cazul 1, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București, 2009 [1]

Gol în arc din zidărie, macheta în faza incipientă cazul 2, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București, 2009 [2]

Gol în arc din zidărie, macheta în faza incipientă cazul 3, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București, 2009 [3]

- -

- 48

sub formă de machete la scara 1:5 a fost spontan. S-a demonstrat imediat, chiar de la începutul aplicației, necesitatea utilizării „cofrajelor din carton” pentru a obține acuratețea formelor arcuite de zidărie, transpuse în machete. A apărut spontan necesitatea controlului pe verticală și orizontală a construirii, similar execuției reale a zidăriilor din cărămidă. Necesitatea menținerii curate, la nivel de machetă, a asizelor și respectiv a maselor de zidărie, pe parcursul desfășurării aplicației, a simulat cu destulă veridicitate situația reală, în cazul unei zidării de cărămidă aparentă. Pe parcursul desfășurării exercițiului, s-a remarcat o ușoară

Gol în arc din zidărie, macheta finalizată cazul 4, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București [4]

Gol în arc din zidărie, macheta finalizată cazul 5, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București [5]

Gol în arc din zidărie, macheta finalizată cazul 6, colectiv anul I, Facultatea de arhitectură de interior UAUIM, București [6]

rivalitate între echipe care a stimulat competiția și a influențat pozitiv calitatea rezultatelor finale. - Satisfacția lucrului bine făcut a fost o parte integrantă a expresiei colectivelor la finalizarea machetelor, indubitabil exprimată în imagini (fig. 4, fig. 5, fig. 6). - Motivația echipelor a fost puternică și rezultatele au demonstrat firescul asimilării informației tehnice. A2. UN OBIECT DIN ZIDĂRIE APARENTĂ DE CĂRĂMIDĂ3 – Studii de licență, Conservare Restaurare, Sibiu, anul II, Materiale și Procedee Constructive. Tema de seminar specifică, între altele:

A telierele de la sibiu 2016

”Scopul aplicației este de a informa studenții, pe baza unei documentări individuale și, succesiv, a dezbaterii în colectiv, asupra diversității alcătuirilor constructive și a contribuției acestora în crearea formelor arhitecturale. Aplicația practică urmărește evidențierea potențialului creativ pe care îl oferă sistemele de zidărie portantă în realizarea a unui obiect de arhitectură. Prezentarea și analizarea în colectiv a situațiilor selecționate individual conferă exercițiului de a gândi constructiv arhitectura unei construcții de mică anvergură, cu structura din zidărie portantă, ambientul necesar abordării aspectelor multiple ale actului edificării. Obiectul de studiu, ales individual, dar în acord cu îndrumătorii exercițiului, poate fi o clădire contemporană sau istorică, cu gabarit redus, realizată cu zidărie portantă. Autorul documentării va fi îndrumat și asistat la alegerea obiectului de studiu în așa fel încât să se poată informa corect și cât mai complet cu putință atât asupra elementelor constructive de detaliu ale structurii portante, cât și asupra particularităților arhitectural-constructive ale construcției pentru care optează. Concluziile propriei informări vor fi prezentate de fiecare autor în fața colectivului. În alegerea obiectului de studiu se poate porni de la o clădire, un arhitect, un material pentru zidărie portantă (piatră, cărămidă plină, pământ, blocuri ceramice cu goluri, etc.) sau de la un sistem constructiv de zidărie portantă (zidărie uscată, zidărie clasică din cărămidă plină, zidărie complexă, zidărie în sistem Porotherm, etc). Este indicat ca obiectul să fie o valoare arhitecturală recunoscută, pentru a putea distinge și evidenția, pe baza studiului, relațiile unui anumit sistem constructiv cu forma obiectului de arhitectură.” Această temă individuală presupune o documentare de detaliu privind o construcție din zidărie aparentă consacrată. Finalitatea exercițiului constă în a distinge, explicita și interpreta corect, prin intermediul unei machete la scară – stabilită de la caz la caz, în funcție de subiectul abordat – tehnicile de țesere a zidăriei aparente (fig. 7, fig. 8, fig. 9). Concluzii privind rezultatele acestui exercițiu - Se remarcă diversitatea și dificultatea subiectelor liber alese. - Se evidențiază orientarea autorilor către subiecte care să îi motiveze. - Acuratețea redării detaliilor s-a demonstrat a fi unul dintre scopurile urmărite de autori. - Transferul de informație tehnică și asimilarea acesteia se remarcă în imaginile machetelor. 50

Detaliu de fronton – locuință, Andreea Militaru, anul II, Studii de licență 3 ani conservare-restaurare, Sibiu, 2014 [7]

Detaliu zidărie de colț – turn, Marius Șolea, anul II, Studii de licență 3 ani conservare-restaurare, Sibiu, 2014 [8]

Detaliu de fronton – biserică, Esther Rusz, anul II, Studii de licență 3 ani conservare-restaurare, Sibiu, 2014 [9]

- Lucrul cu machete a fost indispensabil înțelegerii corecte a detaliilor constructive. - Consultările pe parcurs cu îndrumătorii pentru explicitarea informațiilor tehnice au avut un efect mobilizator, sporind motivația autorilor. - Prezentările în colectiv au permis studenților să sustină individual un exercițiu de exprimare apelând la limbajul profesional dar și o apreciere mai obiectivă asupra modului în care autorul controlează informația pe care a prelucrat-o. B. Exerciții pe teren B1. CERCETARE DE PARAMENT, STR. CENTUMVIRILOR NR. 8, SIBIU – Studii de Licență, Conservare Restaurare, Sibiu, anul II, aplicații practice, iunie 2005 Abordând un caz concret de proiectare/cercetare, în colaborare cu un specialist de profil, în persoana domnului restaurator Ioan Muntean, studenții din anul II au participat la o cercetare de parament de zidărie din cărămidă. Scopul acestei aplicații a fost informarea în legătură cu obligativitatea și modalitățile de investigare a finisajelor interioare și exterioare aplicate pe zidurile din cărămidă ale unei locuințe istorice în curs de reabilitare.

A telierele de la sibiu 2016

Exercițiul, organizat în condiții reale, pe grupe de câte doi studenți, a constat în efectuarea de decapări de zugrăveli și tencuieli interioare și exterioare în vederea identificării unor decorații murale și a prezenței unor goluri sau rosturi constructive (fig. 10, fig. 11, fig. 12). Concluzii privind rezultatele acestui exercițiu - Pe lângă informarea studenților asupra stratigrafiei istorice a finisajelor și contactul direct cu tehnicile de decapare, exercițiul a permis un transfer incipient de cunoștințe privind alcătuirea constructivă de ansamblu a unei structuri din zidărie portantă din cărămidă plină în cazul unei clădiri de locuit. - Dinamica lucrului în colectiv, confruntarea în condiții reale cu problematica specifică unui obiect construit din zona protejată și contactul cu specialiști din domeniu a permis forțarea limitelor propriei cunoașteri a participanților și a generat o puternică motivație privind acuratețea colectării datelor și a asimilării noutăților. - Nu în ultimul rând, activitatea de instruire și cea de cercetare profesională s-au exersat conjugat și s-au potențat reciproc întrun ambient profesional complex și stimulativ.

Studiu de parament, imobil str. Centumvirilor nr.8 Sibiu, instrumentar [10]

Studiu de parament, imobil str. Centumvirilor nr.8 Sibiu, decapări la zugrăveli interioare [11]

Studiu de parament, imobil str. Centumvirilor nr.8 Sibiu, decapări la tencuieli exterioare [12] 52

B2. VIZITA ANUALĂ LA FABRICILE TONDACH ȘI WIENERBERGER, SIBIU – Studii de Licență, Conservare Restaurare, Sibiu, anul I, Materiale de Construcții, seminar. La obiectul de studiu privind materialele de construcții, contactul direct cu materialele este un exercițiu didactic indispensabil pentru asimilarea informației specifice de către studenți și un important mijloc motivațional. Vizitele organizate la entități productive de pe raza municipiului Sibiu sunt întotdeauna un mijloc spontan și eficace de informare a studenților arhitecți privind materiile prime pentru construcții, proprietățile materialelor și modul de punere în operă. Faptul că la Sibiu există unitățile de producție a celor doi importanți producători de țiglă și cărămizi ceramice, Tondach și Wienerberger, asigură în mod periodic și sistematic studențiilor arhitecți o experiență nemijlocită cu producția și specificitățile acestor materiale prezentate chiar de producători. Aceste vizite permit accesul studenților la informații practice și modalități mai speciale de punere în operă a materialelor ceramice (fig. 13). Este una dintre activitățile ciclului de Studii de Licență de 3 ani, Conservare Restaurare, Sibiu, care suscită un interes deosebit din partea studenților.

Montaj demonstrativ, Showroom Tondach Sibiu, 2011 [13]

B3. VIZITELE LA ȚIGLĂRIA / CĂRĂMIDĂRIA TRADIȚIONALĂ DIN APOȘ, județul Sibiu -- Studii de Licență, Conservare Restaurare, Sibiu, anul I, Materiale de Construcție, 2014și anul II, Aplicații practice, 2015 Deplasările în localitatea Apoș la o țiglărie / cărămidărie aflată în construcție în 2014 și apoi în 2015, în plin proces de ardere a unei șarje de produse ceramice, a fost orgnizată cu contribuția Fundației Monumentum, reprezentată de Eugen și Veronica Vaida, inițiatorii proiectului pentru acest

A telierele de la sibiu 2016

atelier tradițional. Contactul nemijlocit cu locul și cu linia de producție a permis informarea practică a studenților arhitecți privind metodele tradiționale de obținere a țiglelor, cărămizilor pline și olanelor pentru construcții (fig. 14, fig. 15). Vizită la țiglăria/ cărămidăria din Apoș - La gura cuptorului, 2015 [14]

Vizită la țiglăria/ cărămidăria din Apoș – perspectivă generală, 2015 [15]

B4. INTERVENȚII LA PARAMENT INTERIOR: ATRIUM CAFÉ – SIBIU, iarna 2005-2006 – Studii de Licență, Conservare Restaurare, Sibiu, anul II, Materiale și Procedee Constructive, seminar, aplicații practice. Materiale și procedee constructive se desfășoară uneori complementar cu Aplicațiile practice, dată fiind relația evidentă a celor două materii în zona aplicativă. Ca urmare, profitând de situația concretă existentă la Casa Luxemburg, împreună cu producătorul de mortare Lasselsbergerknauf, reprezentat de domnul inginer Dragoș Posa și beneficiarul construcției, parohia Evanghelică din Sibiu, reprezentată de domnii prim preot Kilian Dörr și administrator Victor Drăgan, studenții anului II au beneficiat de un exercițiu inedit: participarea directă și decisivă la reabilitarea pereților 54

interiori ai unei săli de ședințe din imobilul situat în Piața Mică, la nr. 16. Pereții interiori tencuiți cu mortar de ciment ai sălii prezentau zone puternic umezite. Pe baza unei instruiri practice privind mortarele Lasselsbergerknauf și a unor sondaje de parament, s-a decis decaparea tencuielilor de ciment în zonele vulnerabile, urmând a se reface demonstrativ finisajele cu produse Lasselsbergerknauf. Colectivul de studenți ai anului II s-a implicat deosebit de activ în acțiunea de decapare și tratamentul pereților. Pe parcursul decapărilor s-a constatat că odată cu operațiile specifice desfacerilor tencuielilor de mortar de ciment, umiditatea se retrăgea. Ca urmare, s-a decis menținerea paramentului istoric mixt din cărămidă plină și piatră aparent prin refacerea rosturilor cu mortar de var (fig. 16, fig. 17, fig. 18). Această activitate a reprezentat partea a doua a aplicației parcurse de studenții arhitecți. Exercițiul a produs o satisfacție maximă autorilor, deoarece, odată finisate, suprafețele de zidărie mixtă aparentă au fost integrate actualului local ATRIUM, unde se păstrează bine și în prezent. Concluzii privind rezultatele acestui exercițiu: - Aplicația a beneficiat de toate ingredientele ambientului profesional specific.

Reabilitare parament de zidărie la casa Luxemburg – decapări, imagine de ansamblu, 2005 [16]

Reabilitare parament de zidărie la casa Luxemburg – matare rosturi cu mortar de var, 2005 [17] Reabilitare parament de zidărie la casa Luxemburg – detalii rosturi matate cu mortar de var, 2005 [18]

A telierele de la sibiu 2016

- Evoluția ipotezelor de lucru și a concluziilor privind tratamentul final de asanare a umidității au reprezentat o sursă perfectă de informație privind demersurile necesare și evoluția unei situații concrete din practica profesională, situația ideală de integrare cu formarea profesională a viitorilor arhitecți. - Cazul, unul deloc simplu, a motivat și mobilizat puternic studenții, dar a și contribuit substanțial la asimilarea unor cunoștințe specifice privind metodele de lucru cu materiale tradiționale la paramente de zidărie din cărămidă și, nu în ultimul rând, la succesul acțiunii. - Pe fondul intervenției de asanare a pereților din zidărie mixtă de piatră și cărămidă s-a demonstrat eficacitatea instruirii universitare integrate ambientului profesional de profil. B5. INTERVENȚII LA PARAMENT EXTERIOR: SUB ALEI – MEDIAȘ, județul Sibiu, august 1998, Facultatea de Arhitectură, anul III, activități practice. Anul III al Facultății de Arhitectură beneficiază de activități practice organizate în mod tradițional și în prezent de Departamentul de Științe Tehnice. Ocazia pe care a oferit-o Primăria Mediaș a fost una specială pentru două grupuri de câte 8 studenți care au lucrat efectiv la reabilitarea paramentului exterior al unui tronson al zidurilor de fortificație din zona Sub Alei. Lucrările de reabilitare au constat în plombarea zidăriei degradate cu piese de cărămidă sănătoase, refacerea rosturilor cu mortar de var, reconstituirea unor nișe cu arce din cărămidă și a unor guri de tragere în formă de gol de cheie. Această activitate practică se înscrie printre cele mai complexe operații de construcții efectuate de studenții arhitecți pe parcursul activităților practice. Toată logistica, schela, materialele și uneltele de lucru au fost asigurate de primăria Mediaș, inclusiv cazarea și masa. Studenții au parcurs etapa de familiarizare cu uneltele și materialele pe viu, în paralel cu operațiile de specialitate ale intervenției de reabilitare. Sub îndrumare de specialitate, au preparat mortarul de var, și-au organizat locul de lucru, au stabilit succesiunea operațiilor și au pus în operă materiale tradiționale. Pe parcursul lucrărilor, domnul operator Camil Iamandescu a realizat un scurt metraj artistic cu lucrările studenților la reabilitarea fragmentului de zid de fortificație din zona Sub Alei (fig. 19, fig. 20, fig.21, fig. 22). Concluzii privind rezultatele acestui exercițiu - Implicarea și motivarea studenților a fost totală. 56

Secvență din filmul documentar: Șantierul Mediaș 1998, de Camil Iamandescu [19]

Zidărie aparentă, subansamblu, zona Sub alei, Mediaș, stadiul după reabilitarea din 2016 [20]

Detalii zidărie nișa dublă, zona Sub alei, Mediaș, stadiul după reabilitarea din 2016 [21]

Detalii zidărie aparentă acces privat, zona Sub alei, Mediaș, stadiul după reabilitarea din 2016 [22]

- Asimilarea informației de specialitate s-a făcut în cel mai firesc mod posibil: ca la bucătărie. - Lucrările au fost executate cu tenacitate și multă sensibilitate. - Cooperarea între beneficiar și participanți a fost bună, ceea ce a asigurat finalizarea în bune condiții a lucrărilor. Rezumând, frecvența și diversitatea temelor din domeniul zidăriilor de cărămidă abordate în cadrul instruirii viitorilor arhitecți rezonează cu și evidențiază în mod convingător ponderea pe care o ocupă acest material în activitatea curentă de construcții și reabilitare din România. Dat fiind fondul consistent de construcții existente din zidărie de cărămidă plină, fondul de construcții noi, în continuă expansiune, cu cărămidă cu goluri și performanțele indiscutabile ale noilor produse ceramice pentru zidării, este fundamental și strategic ca instruirea viitorilor arhitecți să continue să promoveze prioritar acest subiect, în cadrul materiilor de specialitate. Din perspectiva instruirii practice a arhitecților, cărămida este un material prietenos, accesibil, ușor adaptabil oricărei aplicații dedicate studenților. Modalităților de utilizare tradițională ale cărămizilor ceramice li se adaugă

A telierele de la sibiu 2016

în mod constant căutări ale producătorilor care stimulează prin diverse mijloace deschiderea spre perspective neconvenționale de utilizare a acestui material de construcție, precum Wienerberger Brick Award. Aplicațiile practice cu zidărie din cărămidă prezentate, organizate la nivel universitar în scopul instruirii arhitecților, și-au afirmat eficacitatea și popularitatea printre studenți prin deschiderea către domeniul construcțiilor și rezultatele concrete obținute în cadrul unor activități de nișă. Instruirea universitară a viitorilor arhitecților nu are șanse de a evolua decât, în mod general, prin cooperarea cu actorii pieței materialelor de construcții și, în mod particular, în cazul în speță, menținând deschis interesul către utilizarea produselor din cărămidă în construcții și stimulând studenții și mediul de specialitate către inovație. Referințe Dye, A., McEvoy, M., 2008. Environmental Construction Handbook. London Wienerberger / Callway, 2016. BRICK 16 – Award-winning International Brick Architecture Lista ilustrațiilor [1]...[6] [7]...[9] [10]...[12] [13] [14], [15] [16]...[18] [19] [20]... [22]

Foto - Liviu Gligor, 2009 Foto - Liviu Gligor, 2014 Foto - Liviu Gligor, 2005 Foto - Liviu Gligor, 2011 Foto - Liviu Gligor, 2015 Foto - Liviu Gligor, 2006 Foto - Hermann Balthes, 2016 Foto - Sebastian Frățilă, 2016

Note 1 Lucrarea dezvoltă metode de evaluare a eficienței energetice a clădirilor în raport cu mediul înconjurător și pune accentul pe o multitudine de indicatoricadru, dar și indicatori de monitorizare ce pot caracteriza cât mai elocvent o situație anume în Marea Britanie. Pornind de la această bază, abordând studii de caz, lucrarea demonstrează, de exemplu, eficiența materialelor tradiționale – zidăria din cărămidă și mortarul de var – în construirea școlilor și recomandă aceste materiale ca soluție optimă în raport cu indicatorii de monitorizare. 2 Tema I de seminar – Exercițiu cu zidărie – februarie 2009, autor Liviu Gligor 3 Tema I de seminar – Documentare asupra unei construcții din zidărie portantă – noiembrie 2013, autor Liviu Gligor

Baker House, Cambridge, Massachusetts, SUA (Alvar Aalto, 1947-1948) [4]

A telierele de la sibiu 2016

Biblioteca din Exeter, New Hampshire, SUA (Louis Kahn, 1967-1972) [3]

CĂRĂMIDA ÎNTRE ELEMENT STRUCTURAL ŞI ELEMENT DECORATIV Ioana Moraru

Abstract One of the oldest building materials, brick is continuously developing, taking various aspects in architecture. Brick fulfiled initially the structural role: masonry construction. Brick reaches to acquire other meanings, being perceived and used not only as a component of a structural element, but also as a decorative element. Today, however, there is a separation between structural and decorative appearance of brick, focusing once on resistance and thermal insulation and separately on the aesthetics. When brick exceeds the status of simple masonry component, the ways in which it can be used seem to be endless. Brick is a versatile material, that has constantly new applications. It can be used as a structural or decorative element and sometimes fulfills both roles simultaneously. Key words: structural, decorative, substance, materiality. Rezumat Unul dintre cele mai vechi materiale de construcţie, cărămida cunoaşte o evoluţie continuă, fiind folosită în arhitectură sub diverse forme. Rolul iniţial al cărămizii a fost cel structural: realizarea zidăriei. Aceasta ajunge să capete alte valenţe, fiind percepută şi folosită nu numai ca o componentă în alcătuirea unui element structural, ci şi ca element decorativ. Astăzi însă, se remarcă o separare între aspectul structural şi cel decorativ al cărămizii, punându-se accentul o dată pe rezistenţă şi izolare termică şi separat pe aspectul estetic. Când cărămida depăşeşte statutul de simplu element component al zidăriei, modalităţile în care aceasta se poate folosi par să fie nelimitate. Cărămidă este un material versatil, căruia i se găsesc permanent aplicaţii noi, putând fi folosită ca element structural, decorativ, iar câteodată îndeplineşte ambele roluri simultan. Cuvinte cheie: structural, decorativ, substanță, materialitate.

A telierele de la sibiu 2016

Cărămida este unul dintre cele mai vechi materiale de construcţie, cunoscând o evoluţie continuă şi trecând prin diferite stadii de-a lungul îndelungatei sale folosiri. Cărămida nearsă este primul material „evoluat” pe care omul l-a folosit, material care încă se foloseşte de mai bine de o treime din populaţia lumii. Odată cu evoluţia tehnicilor de construcţie, s-a constatat că rezistenţa cărămizii creşte prin ardere. Revoluţia industrială este momentul când noi materiale de construcţie încep să fie folosite, creând noi alternative şi de cele mai multe ori înlocuind materialele tradiţionale. Rolul iniţial al cărămizii a fost cel structural, însă, cu timpul, în multe culturi, cărămida a început să capete și alte valențe, fiind folosită nu numai ca o componentă în alcătuirea unui element structural, ci şi ca element decorativ. Astăzi se remarcă cel mai adesea o separare între aspectul structural şi cel decorativ al cărămizii, punându-se accentul o dată pe rezistenţă şi izolare termică şi separat pe aspectul estetic. De multe ori materialul este confundat cu finisajul, care nu face altceva decât să îmbunătăţească aspectul exterior, iar importanța materialului este subminată. Materialul nu este un finisaj, iar în cazul în care materialul nu mai poate fi perceput altfel, Kengo Kuma propune termenul de „substanţă” în locul materialului (Kuma 2006). În funcţie de modalitatea de întrebuinţare se disting trei ipostaze ale cărămizii în arhitectură: -

cărămida ca element structural

cărămida ca element decorativ

cărămida ca material complet, ca element structural și decorativ simultan.

Cărămida ca element structural Cărămida reprezintă în continuare unul dintre cele mai folosite materiale de construcţie, fiind accesibil aproape în toată lumea și ușor de pus în operă. Se produc nenumărate tipuri de cărămidă, ce se deosebesc foarte mult de la o zonă geografică la alta, variind în ceea ce priveşte, compoziţia, dimensiunile forma, culoarea, rezistența, textura. Ele pot fi nearse, arse, sau pot conţine diferite agregate pentru a dobândi anumite calităţi. 62

Însă, în cele mai multe cazuri, cărămida se foloseşte ca material de umplutură, ca bază care urmează apoi să fie altfel finisată. Fie că vorbim de zidărie portantă, fie că este vorba despre pereţi de compartimentare sau de umplutură pentru structurile în cadre, de cele mai multe ori cărămida nu depăşeşte statul de material de umplutură, ce necesită să fie acoperit, pentru îmbunătăţirea aspectului, atât la exterior cât şi la interior. Cărămida ca element decorativ Cărămida este folosită adesea ca finisaj datorită aspectului său și căldurii pe care o emană. Pentru crearea imaginii peretelui de cărămidă se folosesc fie plăci subţiri care imită materialul, fie cărămidă plină într-un singur strat, generând o coajă care îmbracă clădirea total sau parţial. De asemenea, plăcile ceramice, fie ele smăltuite, colorate sau simple, se folosesc şi pentru inserţii decorative reprezentând diferite motive. Cărămida plină într-un singur strat e utilizată adesea pentru realizarea traforurilor în arhitectura culturilor din zonele calde şi nu numai, dar și pentru crearea unor suprafeţe având forme sau texturi spectaculoase, precum suprafeţele parametrice. Un exemplu sugestiv pentru a ilustra această idee îl constituie un ansamblu din campusul Universităţii din Delft, cunoscut oraş istoric din Olanda, al cărui centru este realizat aproape în întregime din cărămidă: de la faţade la paviment, acest material îşi face simţită prezența foarte puternic. Campusul universitar, cu toate că este situat în afara centrului istoric, păstrează elemente caracteristice oraşului. Deşi construcţiile sunt cât se poate de diferite, de la clădiri istorice, la clădiri în stil brutalist şi inserţii contemporane, cărămida folosită pe alocuri încearcă să aducă ceva din spiritul oraşului în campus. Întâlnim aici mai multe ipostaze ale cărămizii: o dată ca element de legătură cu oraşul la nivelul pavimentului, apoi ca material de construcţie şi finisaj în acelaşi timp cum este cazul Facultăţii de arhitectură din Delft, iar apoi ca finisaj în cazul câtorva clădiri, precum căminele construite recent în campus. Este şi cazul căminelor studenţeşti DUWO (Fig. 1), proiectate de Mecanoo, realizate din celule prefabricate, fixate pe sâmburele ce conţine circulaţiile. Denumite de studenţi „cuburile”, aceste trei construcţii, cu câte cinci etaje fiecare, au fost îmbrăcate cu cărămidă de culoare antracit pentru a crea impresia de soliditate şi a le conferi un caracter tradiţional, făcând referire la arhitectura oraşului vechi. Mortarul ce leagă cărămizile conferă faţadelor aspectul obiectului manufacturat.

A telierele de la sibiu 2016

Căminele studențești DUWO, Delft, Olanda (Mecanoo, 2007-2009) [1]

Chiar şi cărămida cu goluri ajunge să fie reinterpretată şi pusă în aplicare diferit, ajungând să fie folosită ca element decorativ, în ciuda aspectului industrial pe care îl are. Arhitectul spaniol Carles Enrich a proiectat un lift în Gironella, Spania, pentru a lega oraşul vechi de zona nouă, despărţite printr-o diferenţă de nivel de 20 metri. Până atunci legătura dintre cele două părţi ale oraşului se făcea prin intermediul unor scări greu de folosit pe o asemenea înălţime. Accesul dificil dintr-o parte în cealaltă a condus şi către o fractură la nivel social, zona veche a oraşului decăzând. Turnul este alcătuit dintr-o structură metalică îmbrăcată cu o coajă din cărămidă cu goluri pusă în operă astfel încât golurile rămân vizibile la exterior, la partea superioară a construcției, iar la partea inferioară liftul este închis cu sticlă. Golurile cărămizii permit atât iluminarea cât şi ventilarea turnului prin care circulă liftul de sticlă. Arhitectul îşi motiva alegerea materialului şi modul total diferit de punere în operă al acestuia făcând referire la cărămida cu goluri ca la un posibil filtru solar ce oferă porozitate, permiţând pătrunderea luminii şi ventilarea casei liftului. Datorită luminii care pătrunde prin golurile cărămizii, obiectul pare dematerializat la interior, contrastând cu senzaţia pe care casa liftului o crează de obicei (Morby 2015). 64

Cărămida ca material complet - element structural și decorativ Suntem conştienţi de calităţile şi punerea în operă a cărămizii ca element care alcătuieşte o structură şi de asemenea putem constata nenumăratele ipostaze în care găsim acest material ca element decorativ. Dar, când depăşim disocierea dintre structură şi material, când cărămida depăşeşte statutul de umplutură sau cel de finisaj, rezultatul pare să aibă mai multă consistenţă. Substanţa desfiinţează bariera dintre structura şi finisaj apărută în epoca modernă, după cum afirma Kengo Kuma (Kuma 2006). Aceasta se întâmplă datorită faptului că materialele intermediază în primul rând o anume experienţă a locului şi a spaţiului. Acestea generează sentimente specifice sau valori şi sunt încărcate cu semnificaţii, fie ele culturale, sociale sau economice. Lărgirea acestor semnificaţii nu este o sarcină uşoară. Steven Holl susţinea că incertitudinea semnificaţiei materialelor este una dintre cele mai puternice unelte ale arhitecturii. Potenţialul materialelor sta în puterea lor de a evoca mai degrabă decât de a dicta semnificaţia (Zumthor 1998). Cărămida realizată cu procedee tradiționale, din pământul dintr-un anume loc, este unică. Aceasta devine locală, iar arhitectura rezultată, creşte la propriu din acel pământ. Deşi un material ieftin, cărămidă, este unul dintre cele mai îndrăgite materiale, adesea folosit de marii arhitecţi ai lumii datorită versatilităţii şi puterii sale de a evoca. Frank Lloyd Wright, Mies van der Rohe, Louis Kahn, Alvar Aalto şi mulţi alţii au creat lucrări remarcabile, folosind acest modest material. Frank Lloyd Wright s-a folosit de materiale naturale în multe din lucrările sale: piatra, lemnul, dar mai ales cărămida sunt materiale cu care el a lucrat mult. Pentru el materialele fac trimitere la ceea ce este natural în ele, conferind caracter clădirii. Wright a glorificat cărămida. Asemenea lui Wright, Louis Kahn a plasat materialul mereu în centrul atenţiei. Acesta a reprezentat unul dintre aspectele pe care operele sale au pus foarte mare accent. În acest sens, el afirma că „frumuseţea a ceea ce creezi apare dacă respecţi materialul pentru ceea ce este el cu adevărat. Niciodată să nu îl utilizați în mod subsidiar.”1 Cărămida, în mod special, a fost unul dintre materialele mult îndrăgite de Kahn, pe care acesta l-a folosit în numeroase lucrări ale sale. Deşi, mai mult de jumătate de secol a trecut peste ele, construcţiile sale sunt şi astăzi la fel de vii, de actuale şi asta nu numai datorită abordării conceptuale a arhitectului, ci şi datorită atenţiei acordate materialului şi detaliului. Referindu-se la cărămidă, el susținea următoarele:

A telierele de la sibiu 2016

„Este important să respectaţi materialul pe care îl utilizaţi. Nu îl desconsideraţi spunând: „Ei bine, avem o mulțime de materiale, putem face acest lucru într-un fel, sau putem face acest lucru altfel.” Nu este adevărat. Trebuie să respectaţi și să slăviţi cărămida în loc să o nedreptăţiţi dându-i să îndeplinească o funcţiune inferioară, prin care își pierde caracterul, ca de exemplu, atunci când este folosită ca material de umplutură, lucru pe care l-am făcut şi eu şi l-ați făcut şi voi. Folosind astfel cărămida, o face să se simtă ca şi cum ar fi un servitor, iar cărămida este un material frumos. A făcut lucruri frumoase în multe locuri și încă o face. Cărămida este un material complet viu în zone care ocupă trei sferturi din suprafața globului, unde acesta este singurul material logic de utilizat.”2 Institutul Indian de Management din Ahmedabad (Fig. 2) şi Bibliotecă din Exeter (Fig. 3) sunt două dintre proiectele importante ale lui Kahn, la care acesta a folosit cărămida ca material principal. La aceste clădiri se remarcă faptul că fiecare material joacă un rol bine stabilit în cadrul proiectului, existând o distincţie clară între diferitele elemente ale compoziţiei. Contemporan cu Kahn şi activând aproximativ în aceeaşi perioadă, dar în Europa, Alvar Aalto începe la finalul anilor ’40 perioada cărămizii roşii, când acesta produce unele dintre cele mai importante lucrări ale sale: Primăria din Säynätsalo, Institutul de tehnologie din Espoo, „Baker House”, Universitatea pedagogică, Casa de cultură din Helsinki. Aalto este unul

Institutul Indian de Management, Ahmedabad, India (Louis Kahn, 1962-1974) [2] 66

Biblioteca din Exeter, New Hampshire, SUA (Louis Kahn, 1967-1972) [3]

dintre arhitecţii care a pus accentul puternic pe materialitate şi astfel, a realizat în acea perioadă unele dintre cele mai interesante experimente folosind carămida. Casa Baker (Fig. 4) de exemplu, care găzduia căminul studenţesc pentru Institutul de Tehnologie din Massachusetts, reprezintă unul din experimentele arhitectului în ceea ce priveşte cărămida. Aici s-au folosit cărămizi arse inegal, iar Aalto a insistat să se folosească resturi de materiale puse în operă în aşa fel încât părţile alterate contrastează şi, în acelaşi timp, scot în evidenţă zonele netede generând o suprafaţă neregulată interesantă. Zece ani mai târziu Aalto foloseşte aceleaşi premise şi la Casa de cultură din strada Sturenkatu din Helsinki (Fig. 5). Însă ce are în plus această clădire este o cărămida „pană”, de formă trapezoidală, pentru realizarea mai facilă a peretelui exterior curbat, concepută de el însuşi. Dinamica pe care o imprimă această unduire peretelui exterior încearcă să răspundă ambiţiei arhitectului e a crea o arhitectură organică nuanţată (Lahti 2009). Printre cele mai importante lucrări ale sale în ceea ce priveşte lucrul experimental cu cărămidă este însă o lucrare mică: Casa de vară de la Muuratsalo (Fig. 6), pe care arhitectul o numea chiar „laboratorul experimental”. Casa a fost construită în două etape. Clădirea este

A telierele de la sibiu 2016

Baker House, Cambridge, Massachusetts, SUA (Alvar Aalto, 1947-1948) [4]

Casa de cultură Sturenkatu, Helsinki, Finlanda (Alvar Aalto, 1952-1958) [5]

Casa experimentală, Muuratsalo, Säynätsalo, Finlanda (Alvar Aalto, 1952-1954) [6]

introvertită, lăsând către exterior o suprafaţă neutră: un perete din cărămidă vopsit în alb. Însă curtea interioară, către care se deschid cele mai multe dintre camere, contrastează cu exteriorul. Aici se distinge clar zidăria portantă în care predomină cărămida roşie lăsată aparentă. Construirea propriu-zisă a casei şi apoi comportarea în timp a acesteia a reprezentat un experiment în sine, deoarece arhitectul a folosit o varietate de cărămizi. Circa cincizeci de tipuri de cărămidă având forme, dimensiuni, culori, texturi diferite, au fost folosite în cadrul pereţilor, pentru a testa de la rezistenţa în timp, la efectul vizual, estetic pe care îl crează (Sveiven 2012). 68

Experimentele moderne în ceea ce priveste modalitățile de punere în operă a cărămizii și-au lasat amprenta asupra arhitecturii contemporane, care a preluat şi a dus mai departe experiența acumulată în timp ajungânduse la realizarea unor elemente din zidărie ce variază în complexitate. Este interesant şi de multe ori chiar spectaculos, ceea ce putem obţine cu ajutorul cărămizii când aceasta este folosită la maximum, atunci când ceea ce rezultă este mai mult decât un înveliş, o coajă. Găsim nenumărate exemple contemporane în acest sens. Muzeul de artă Kolumba din Köln (Fig. 7) se înalță peste ruinele fostei biserici gotice Sf. Kolumba, distrusă în Al Doilea Război Mondial și peste capela Madonna ruinelor realizată de Gottfried Böhm în anii ’50. Ruinele bisericii şi capela au fost păstrate şi puse în valoare respectând astfel istoria şi păstrând esenţa locului respectiv. Peter Zumthor este unul dintre arhitecţii care pune accentul foarte puternic pe materialitate şi pe detaliu. Proiectul de față evidenţiază acest fapt prin modul cum arhitectul face legătura între ceea ce există la faţa locului şi noua construcţie, precum şi prin materialul ales. Acesta a folosit o cărămidă gri pentru a face legătura între elementele găsite în sit şi intervenţia sa, dar și pentru a crea un fundal neutru. Fragmente din vechea biserică sunt înglobate în faţada noii construcţii, distingându-se prin formă, culoare şi textură. Însă Zumthor nu pune accentul numai pe evidențierea ruinelor, ci şi pe atmosfera creată. Pe anumite zone, pereţii muzeului prezintă traforuri rezultate

Muzeul de artă Kolumba, Köln, Germania (Peter Zumthor, 2003-2007) [7]

A telierele de la sibiu 2016

prin decalarea cărămizilor. Aceste traforuri creează o lumină difuză ce învăluie anumite spaţii. Lumina variază pe parcursul zilei, dar şi odată cu trecerea anotimpurilor, generând un mediu care pare să se schimbe permanent, degajând în acelaşi timp acea linişte caracteristică spaţiilor bisericeşti (Cilento 2010). Pe lângă ruinele în sine, un element important pe care concepţia muzeului se sprijină este însăşi cărămida folosită. Fiind într-o continuă căutare a materialului perfect, Zumthor a apelat la producătorul de cărămidă danez Petersen Tegl, care a realizat un tip de cărămidă, special pentru acest proiect. Cărămizile au fost arse cu ajutorul mangalului, pentru a dobândi o nuanţă mai caldă. Însă nu numai culoarea este cea care conferă clădirii caracterul său, ci şi dimensiunile şi proporţiile cărămizii folosite. Acestea au 528mm x 37mm şi au fost realizate manual conform tradiţiei producătorului. S-au folosit matriţe din lemn pentru modelare, apoi cărămizile au fost uscate şi arse. Temperaturile diferite de ardere dau cărămizii nuanţe şi texturi variate (Hill 2013). Acest tip de cărămidă a împrumutat numele muzeului şi a fost folosit ulterior şi în cadrul altor proiecte. Analizând diferite exemple în care este folosită cărămida putem remarca atât latura arhitecturală, cât şi pe cea meşteşugăreasca a utilizării acestui material. Deşi tine de zona geografică, de cultură şi de tradiţii şi de multe ori se distinge puternic amprenta acestor factori, lucrul cu cărămida determină permanent noi soluţii şi aplicaţii. Cărămida pare că a fost redescoperită, deoarece se remarcă o creştere a interesului față de acest material, numărul proiectelor realizate fiind în creştere. Unele dintre construcţii reprezintă adevărate experimente în materie de punere în operă a acestui material, generând forme spectaculoase. Un asemenea proiect este Interpretation Centre din Parcul Naţional Mapungubwe din Africa de Sud (Fig. 8) proiectat de Peter Rich, Michael Ramage şi John Ochsendorf, pentru a adăposti descoperirile arheologice în mediul lor original. Acest proiect, realizat în colaborare cu Universitatea din Cambridge şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts, porneşte de la analizarea bolţilor mediteraneene pentru ca apoi să urmeze o reinterpretare a tehnicilor antice de realizare a bolţilor, dar cu ajutorul tehnicilor actuale (Tall 2013). Domurile rezultate şi modul cum acestea se integrează în peisajul local conferă ansamblului un caracter atemporal. Aspectul bolţilor este interesant atât la exterior, dar mai ales la interior, 70

Centrul de interpretare, Parcul Naţional Mapungubwe, Africa de Sud, (Peter Rich, Michael Ramage, John Ochsendorf, 2006-2009) [8]

unde se poate distinge foarte clar modul de țesere a cărămizilor. Bolţile sunt construite în întregime din cărămidă, aceasta având rol structural. Dacă bolţile din cărămidă sunt construcţii pe care le regăsim frecvent de-a lungul istoriei arhitecturii, nu putem spune acelaşi lucru despre alte configuraţii realizate cu acest material, precum proiectul pentru Institutul de film şi animaţie Kantana, din Thailanda, realizat de Bangkok Project Studio. În Thailanda, cărămida este un material de construcţie uzual şi de aceea, proiectul în discuţie face referire la latura meşteşugărească şi la reîntoarcerea către originile construirii. Având la bază forma geometrică simplă a cărămizii, rezultă un spaţiu cu o geometrie spectaculoasă datorită pereţilor spaţiali realizaţi, făcându-se referire la templele tradiţionale. Poziţionarea cărămizilor una peste alta este tipică în lucrul cu acest material, însă uşoara decalare pe orizontală determină o unduire imprimată peretelui. În cazul acestui proiect, cărămida nu este doar înveliş, sau decor, şi constituie întreaga structură a construcţiei, un aspect important care conferă substanţă clădirii (ArchDaily 2012). Cărămida este un material tipic şi în India, unde, având ca sursă de inspiraţie tot arhitectura tradiţională, găsim un alt proiect interesant. Deşi este o construcţie mică, realizată cu un buget modest, Centrul de documentare pentru drepturile omului din Asia de sud, proiectat de Anagram Architects, valorifică la maximum cărămida, reuşind să răspundă unei multitudini de factori prin intermediul faţadei create. Faţada reprezintă un fel de paravan ce protejează interiorul de agitaţia străzii şi de căldură, dar în acelaşi timp

A telierele de la sibiu 2016

permite iluminarea şi ventilarea spaţiului, reprezentând elementul cel mai spectaculos al proiectului datorită modelului aparent complex pe care îl alcătuieşte. Acest model are la bază, de fapt, un modul de şase cărămizi rotite care creează coloane răsucite şi suprafeţe ondulate. Faţada este însă rezultatul colaborării arhitecţilor cu meşteri zidari, dar şi al modelării pe calculator, ceea ce a permis conceperea şi simularea texturii realizate (ArchDaily 2010). În pofida originii sale îndepărtate, cărămida este astăzi un material de construcţie indispensabil, având forme, texturi, culori şi aplicaţii variate. Poate fi folosită ca element structural, decorativ, iar în varianta ideală îndeplineşte ambele roluri simultan. Este un material versatil care determină noi şi neaşteptate aplicaţii. Lucrul cu cărămida constituie în continuare o provocare, îndemnând către permanenta explorare şi căutare de noi soluţii, idei şi metode de punere în operă a acestui material în arhitectură.

Referințe - ArchDaily, 2010. South Asian Human Rights Documentation Centre / Anagram Architects. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www. archdaily.com/58519/south-asian-human-rights-documentation-centreanagram-architects [Accesat la 7 iunie 2016]. - ArchDaily, 2012. Kantana Institute / Bangkok Project Company. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily.com/230041/ kantana-institute-bangkok-project-company/ [Accesat la 7 iunie 2016]. - Cilento, K., 2010. Kolumba Museum / Peter Zumthor. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily.com/72192/kolumba-musuempeter-zumthor [Accesat la 5 iunie 2016]. - Hill, J., 2013. Petersen’s Kolumba Brick. [online] world-architects eMagazine. Disponibil la: http://www.world-architects.com/pages/ products/petersen-kolumba-brick [Accesat la 5 iunie 2016]. - Kuma, K., „A Return to Materials”, în Aligni, L., 2006. Kengo Kuma: Works and Projects. Milano. - Lahti, L., 2009. Alvar Aalto 1898-1976. Paradise for the man in the street. Köln. - Morby, A., 2015. Perforated brick elevator by Carles Enrich connects medieval Spanish town to riverside. [online] dezeen. Disponibil la: http:// www.dezeen.com/2015/11/12/brick-elevator-gironella-llobregat-river-

spain-carles-enrich/ [Accesat la 4 iunie 2016]. - Sveven, M., 2012. AD Classics: Muuratsalo Experimental House / Alvar Aalto. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily. com/214209/ad-classics-muuratsalo-experimental-house-alvar-aalto [Accesat la 2 iunie 2016]. - TALL, J.C., 2013. Mapungubwe Interpretation Centre. [online] 2013 On Site Review Report. Disponibil la: http://archnet.org/system/publications/ contents/8734/original/DTP101233.pdf?1391611133 [Accesat la 6 ianuaie 2017]. - Zumthor, P., 1998. Thinking Architecture. Basel. Bibliografie - ArchDaily, 2010. South Asian Human Rights Documentation Centre / Anagram Architects. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www. archdaily.com/58519/south-asian-human-rights-documentation-centreanagram-architects [Accesat la 7 iunie 2016]. - ArchDaily, 2012. Kantana Institute / Bangkok Project Company. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily.com/230041/ kantana-institute-bangkok-project-company/ [Accesat la 7 iunie 2016]. - Brick Bulletin Summer, 2005. Alvar Aalto on what a brick is worth. [online] bdonline. Disponibil la: http://www.bdonline.co.uk/alvar-aalto-on-whata-brick-is-worth/3053024.article [Accesat la 3 iunie 2016]. - Cilento, K., 2010. Kolumba Museum / Peter Zumthor. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily.com/72192/kolumba-musuempeter-zumthor [Accesat la 5 iunie 2016]. - Gössel, P., Leuthäuser, G. (ed.), 2007. Franck Lloyd Wright. Taschen. Köln. - Hill, J., 2013. Petersen’s Kolumba Brick. [online] world-architects eMagazine. Disponibil la: http://www.world-architects.com/pages/ products/petersen-kolumba-brick [Accesat la 5 iunie 2016]. - Kuma, K., „A Return to Materials” în Aligni L., 2006. Kengo Kuma: Works and Projects, Electaarchitecture, Milano. - Lahti, L., 2009. Alvar Aalto 1898-1976. Paradise for the man in the street. Taschen. Köln. - Lobell, J., 2000. Between Silence and Light: Spirit in the Architecture of Louis Kahn. Shambhala. Boston. 40. - Mecanoo Architecten, 2012. Studentenwohnheim in Delft, Detail. 6. 632 - Minke, G., 2006. Building with Earth. Design and Technology of a Sustainable Architecture. Birkhäuser – Publishers for Architecture. Basel. - Morby, A., 2015. Perforated brick elevator by Carles Enrich connects medieval Spanish town to riverside. [online] dezeen. Disponibil la: http:// www.dezeen.com/2015/11/12/brick-elevator-gironella-llobregat-river-

A telierele de la sibiu 2016

spain-carles-enrich/ [Accesat la 4 iunie 2016]. - Sippo, H., 2011. Muuratsalo Experimental House. [online] Alvar Aalto Museo Helsinki. Disponibil la: http://www.alvaraalto.fi/experimentalhouse.htm [Accesat la 3 iunie 2016]. - Sveiven, M., 2012. AD Classics: Muuratsalo Experimental House / Alvar Aalto. [online] ArchDaily. Disponibil la: http://www.archdaily. com/214209/ad-classics-muuratsalo-experimental-house-alvar-aalto [Accesat la 2 iunie 2016]. - Tall, J.C., 2013. Mapungubwe Interpretation Centre. [online] 2013 On Site Review Report. Disponibil la: http://archnet.org/system/publications/ contents/8734/original/DTP101233.pdf?1391611133 [Accesat la 6 ianuaie 2017]. - ZUMTHOR, P., 1998. Thinking Architecture. Birkhäuser – Publishers for Architecture. Basel. Lista ilustrațiilor [1] Căminele studențești din Delft - Mecanoo. Foto: Ioana Moraru, 2010 [2] Institutul Indian de Management din Ahmedabad - Louis Kahn (Students of IIMA, 2009). Licență CC-BY-3.0. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/33/Louis_Kahn_Plaza.jpg [Accesat 06.01.2017]. [3] Biblioteca Exeter - Louis Kahn (Rohmer, 2007). Licență CC-BY-SA-3.0. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/63/Exeter_library.jpg [Accesat 06.01.2017]. [4] Casa Baker - Alvar Aalto (Daderot, 2010). Licență CC-BY-SA-3.0. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2c/Baker_House%2C_ MIT_-_IMG_5563.JPG [Accesat 06.01.2017]. [5] Casa de cultură Sturenkatu - Alvar Aalto (DreferComm, 2013). Licență CC-BYSA-3.0. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Kulttuuritalo_ Helsinki_28_toukokuuta_2013.JPG [Accesat 06.01.2017]. [6] Casa experimentală Muuratsalo - Alvar Aalto (Moritz Bernoully, 2010). Licență CC-BY-NC-ND-2.0. https://www.flickr.com/photos/moritzbernoully/4887071623 06.01.2017].

[Accesat

[7] Muzeul de artă Kolumba - Peter Zumthor (Hpschaefer, 2010). Licență CC-BYSA-3.0. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5d/Koeln_museum_ kolumba_dischhaus.jpg [Accesat 06.01.2017]. 74

[8] Centrul de interpretare din Parcul Naţional Mapungubwe - Peter Rich, Michael Ramage, John Ochsendorf (South African Tourism, 2015). Licență CC-BY-2.0. https://www.flickr.com/photos/south-african-tourism/19923071693 06.01.2017].

[Accesat

Note 1 “The beauty of what you create comes if you honor the material for what it really is. Never use it in a subsidiary way.” (Lobel 2000:40) 2 “It is important that you honor the material you use. You don’t bandy it about as though to say, “Well, we have a lot of material, we can do it one way, we can do it another way.” It’s not true. You must honor and glorify the brick instead of shortchanging it and giving it an inferior job to do in which is loses its character, as for example, when you use it as infill material, which I have done and you have done. Using brick so it makes it feel as though it is a servant, and brick is a beautiful material. It has done beautiful work in many places and still does. Brick is a completely live material in areas that occupy three quarters of the world, where it is the only logical material to use.” (Lobel 2000:40)

A telierele de la sibiu 2016

Imagine de detaliu Moara lui Assan [9] 76

Tehnici noi de studiere şi reprezentare a imobilelor istorice din cărămidă Monica MUREȘANU / Andreea PRELIPCEAN

Rezumat Studierea, analizarea şi reprezentarea virtuală tridimensională a imobilelor istorice din cărămidă aparentă pot fi făcute rapid şi eficient cu ajutorul fotogrammetriei arhitecturale şi a unor instrumente digitale neprofesionale: cameră DSLR şi quadcopter cu camera video/foto. Studiile de caz analizate ȋn acest articol, Fortul Chitila, Bateria 4-5 şi Moara lui Assan (București), susţin eficienţa metodelor de analiză şi reprezentare mai sus menţionate. Aceste imobile au ȋn comun câteva aspecte care au dus la folosirea acestor metode de analiză şi reprezentare: sunt imobile istorice cu cărămidă aparentă, sunt greu accesibile, au o valoare culturală neconştientizată de public. Realizarea rapidă a unui model digital detaliat ȋntr-un timp relativ scurt şi cu mijloace convenabile poate să contribuie la valorificarea şi conservarea lor, făcându-le mai uşor accesibile publicului. Cuvinte cheie: cărămidă aparentă, fotogrammetrie arhitecturală, patrimoniu, accesibilitate redusă. Abstract Historic buildings with brick facades can be analysed, studied and rendered in 3D using efficient and rapid methods based on architectural photogrammetry and non-professional equipment such as a DSLR camera and a quadcopter with a photo/video camera. The case studies mentioned in this paper, Fort Chitila, Bettery 4-5 and Assan’s Mill (Bucharest) support the suitability of the method, considering the similar contexts: All the analysed buildings are historical constructions, are in remote locations or have restricted access and the general public is unaware of their intrinsic cultural value. Creating a virtual three-dimensional (3D) model of these buildings by using the architectural photogrammetry and simple equipment we could make the historical sites more accessible to the public and therefore easier to be acknowledged and more likely to be preserved. Key words: Brick facade, architectural photogrammetry, heritage, remote location/restricted access.

A telierele de la sibiu 2016

Articolul de faţă propune utilizarea de tehnici noi, non-invazive, de investigare şi reprezentare tridimensională a imobilelor istorice din cărămidă aparentă, pornind de la câteva studii de caz din Bucureşti. Imobilele analizate şi pe care s-a aplicat fotogrammetria arhitecturală sunt construcţii vechi de peste un secol, greu accesibile, aflate ȋn diferite stări de conservare şi cu funcţiuni diferite. Primele două studii de caz fac parte din arsenalul de imobile de apărare ale centurii de fortificaţie a oraşului Bucureşti. Fortul Chitila şi Bateria 4-5 sunt printre puţinele structuri istorice de apărăre ale oraşului care mai pot fi “explorate” la periferia capitalei, ele fiind ȋn acest moment neutilizate. Multe dintre forturile şi bateriile rămase ȋn picioare pe centura Bucureştiului sunt fie ȋn administrarea armatei, fie ȋnchiriate unor societăţi comerciale şi nu sunt accesibile publicului. Centura de fortificaţii a oraşului Bucureşti are o istorie interesantă. A fost proiectată de un renumit specialist ȋn fortificaţii al sfârşitului de secol XIX, generalul belgian Alexis Brialmont, care a gândit centura de apărare a oraşului cu 36 de unităţi militare, respectiv 18 forturi şi 18 baterii, amplasate la distanţe egale unele de altele1 (Bergheş 2012). Tehnologia militară a avansat rapid ȋn acea perioadă, motiv pentru care majoritatea forturilor şi bateriilor au fost construite după planuri modificate conform noilor cerinţe (Bergheş 2012). În acelaşi timp cu evoluţia tehnicii militare a apărut şi problema extinderii rapide a oraşului Bucureşti, lucru care a dus la o apropiere mult prea mare a oraşului faţă de unităţile militare ca să mai poată fi utilizate ȋn siguranţă, ȋn cazul unui conflict militar (Mihăilescu 2013). În consecinţă, fortificaţiile au fost parţial abandonate de la bun ȋnceput2 (Mihăilescu 2013). Pentru ca nu şi-au dovedit utilitatea ȋn apărarea capitalei, acestea au o poziţie relativ controversată ȋn istoria oraşului şi ȋn cea a mentalului colectiv. Forturile şi bateriile au fost construite ȋn cea mai mare parte a lor din cărămidă, piatră şi beton (pentru arcele şi bolţile cu deschideri mari). În ciuda utilizării lor limitate sau nepotrivite şi a abandonului, sunt ȋntr-o stare de conservare relativ bună, ȋnsă sunt greu accesibile şi se află ȋntr-un mediu ambiant puțin antropizat (Fig. 1). Al treilea studiu de caz este moara lui Assan, imobil construit ȋn a doua jumătate a secolului XIX, pe un teren care acum se află ȋn zona centrală a oraşului Bucureşti. Silozul, imobilul dominant care face parte din 78

Bateria 4-5 [1]

Incendiu la silozul din ansamblul Moara lui Assan in 2012 [2]

ansamblul de construcţii de pe o parcelă de peste 4 hectare, a fost ales ȋn studiul de faţă pentru că este un imobil de mari dimensiuni, cu cărămidă aparentă, construit relativ ȋn aceeaşi perioadă cu centura de fortificaţii a Bucureştiului, dar ȋntr-o stare de conservare mai precară. Ansamblul de imobile din incinta cunoscută sub numele de Moara lui Assan, a fost repetat vandalizat şi distrus, aceste acţiuni culminând cu incendiile din 2008 şi 2012 (Fig. 2). În acest caz, abandonul şi distrugerile repetate sunt datorate amplasamentului extrem de favorabil speculei imobiliare specifice Bucureştiului contemporan, iar valoarea culturală a ansamblului pare a fi mai puţin relevantă ȋn faţa valorii pecuniare şi a potenţialului câştig economic de pe urma unui astfel de teren de mari dimensiuni. Scopul acestui studiu a fost testarea unei metode noi de analiză, noninvazivă, care să faciliteze obținerea unor informații detaliate în cazul imobilelor greu accesibile sau de mari dimensiuni, ȋntr-un timp scurt și cu costuri reduse. Rezultatele studiului au de asemenea un rol documentar

A telierele de la sibiu 2016

pentru că surprind imaginea imobilelor ȋn momentul analizei, ȋn contextul momentului respectiv. Evoluția tehnologiei în era digitală aduce cu sine noi instrumente și metode de investigare non-invazivă, ce pot fi utilizate în domenii de cercetare variate, inclusiv arhitectură, arheologie, protecția patrimoniului etc. Printre metodele tradiționale non-invazive de investigare a monumentelor de arhitectură se numără releveul desenat (grafic) și releveul fotografic, folosite pentru înregistrarea grafică și imagistică a stării fizice a monumentului analizat, astfel încât alături de fișele și documentațiile scrise, să poată fi realizat suportul necesar pentru cercetări ulterioare vizitelor pe teren. Odată cu evoluția tehnologiei digitale, utilizarea imaginilor în cercetarea monumentelor de arhitectură trece la un alt nivel prin transpunerea în format digital, oferind multiple posibilități de analiză și generând noi metode de investigare (non-invazive) ce vin în completarea metodelor tradiționale. De la realizarea vederilor frontale prin manipularea fotografiilor din teren, cu ajutorul soluțiilor software de specialitate, și până la realizarea obiectului de arhitectură în format digital tridimensional în baza informațiilor obținute cu ajutorul releveului grafic și al releveului fotografic, imaginile digitale sunt din ce în ce mai folosite în domeniile arhitecturii, arheologiei și în cercetarea/conservarea patrimoniului construit. Fotogrammetria este o metodă inițial dezvoltată în domeniul topografiei (cu aplicații militare și civile), prin care sunt determinate forma și dimensiunile obiectelor, pe baza fotogramelor - fotografii speciale care surprind imagini ale obiectelor în perspectiva centrală și care permit realizarea unor măsurători precise ale obiectului fotografiat. Deși fotogrammetria este folosită de mai mult de un secol în topografie, pentru cartografierea scoarței terestre și pentru realizarea planurilor ortofotografice, în arhitectură aplicațiile fotogrammetriei sunt relativ puține, condiționate fiind de aparatura necesară (Hanke, Grussenmeyer 2002), de evoluția soluțiilor software adaptate și de costurile asociate. Cele mai răspândite utilizări ale fotogrammetriei în domeniul arhitecturii sunt reprezentările stereografice ale fațadelor, însă dezvoltarea fotogrammetriei în mediul digital a extins aria aplicațiilor acestei metode, inclusiv în domeniul arhitecturii. Astfel, cele mai recente aplicații ale fotogrammetriei în domeniul arhitecturii și cercetării patrimoniului construit, fac posibilă realizarea releveului digital și a modelului tridimensional al obiectului arhitectural studiat cu ajutorul instrumentelor specifice fotogrammetriei topografice - echipamente 80

fotografice speciale, sistem laser pentru măsurători cu tehnologie LIDAR, computer și software dedicat. Fotogrammetria arhitecturală își găsește aplicații multiple în studiul patrimoniului construit (Hassani 2015), făcând posibilă atât cartarea în format digital tridimensional a siturilor arheologice, a siturilor istorice, a centrelor istorice, a structurilor urbane existente, cât și generarea releveului în format digital tridimensional al clădirilor istorice, al artefactelor etc. Utilizarea fotogrammetriei la scară mare, urbană, și la scara obiectului arhitectural, deschide noi posibilități de investigare a patrimoniului construit și oferă un instrument important pentru desfășurarea proceselor de conservare și reabilitare a patrimoniului. Folosirea fotogrammetriei arhitecturale cu ajutorul instrumentelor topografice este însă în continuare relativ puțin răspândită, datorită costurilor pe care le implică, mai ales în studiul patrimoniului construit din România. Apare astfel necesitatea economisirii resurselor prin adaptarea metodei fotogrammetriei arhitecturale la resursele și instrumentele oferite de tehnologia erei digitale, având în vedere evoluția continuă a soluțiilor software și hardware destinate publicului larg. De asemenea, este oportună adaptarea metodei în încercarea de a găsi soluții de utilizare care sporesc mobilitatea și ușurează procesul de colectare și procesare a informațiilor din teren. Utilizarea metodei fotogrammetriei pentru studiul centurii de fortificații a orașului București a apărut din necesitatea de a obține o imagine actuală a stării fizice în care se află imobile de patrimoniu, cum ar fi complexul Moara lui Assan sau bateriile și forturile din cărămidă ce alcătuiesc centura de fortificații, în condițiile accesibilității reduse în teren ce creează dificultăți în investigarea cu metode tradiționale - măsurători în teren (la exterior și interior), fotografii la sol etc. Pentru înregistrarea configurației actuale și a gradului de conservare a acestor construcții au fost utilizate instrumente contemporane de investigare non-invazivă, cu ajutorul metodei fotogrammetriei, obținându-se suportul digital necesar analizei situației existente în teren. Investigarea cu ajutorul fotogrammetriei a urmărit testarea în teren a metodei, identificarea limitărilor și avantajelor, în condițiile folosirii unor dotări tehnologice alternative celor pe care le folosește fotogrammetria terestră ca ramură a topografiei. În acest sens, camerele foto speciale și sistemele de măsurători cu tehnologie LIDAR au fost înlocuite cu aparatură mai accesibilă publicului larg, neprofesionist: aparat foto digital DSLR pentru obținerea datelor sub formă de fotografii digitale la sol, acolo unde accesul permitea apropierea de obiectivul

A telierele de la sibiu 2016

Fortul nr. 1 Chitila - filmare aeriană cu ajutorul camerei digitale de filmare montate pe quadcopter de mici dimensiuni, pilotat de la sol prin radiocomandă [3]

studiat, quadcopter de mici dimensiuni cu radiocomandă, pilotat de la sol, pe care s-a montat camera video digitală capabilă de filmare HD la 1080p, pentru obținerea datelor sub formă de filmări aeriene (Fig. 3). Pentru prelucrarea informațiilor obținute în format digital foto-video s-a folosit o soluție software, ce are la bază procesarea algoritmică a imaginilor digitale pentru generarea modelului digital tridimensional al obiectului fotografiat. Această soluție software dedicată fotogrammetriei (Agisoft PhotoScan) este destinată publicului larg, având aplicații în topografie, arheologie, arhitectură, mediu virtual etc., fiind mereu adaptată în funcție de nevoile utilizatorilor. Folosind metoda fotogrammetriei cu ajutorul unor instrumente alternative celor folosite în topografie, s-a urmărit obținerea unui model digital tridimensional detaliat al obiectului arhitectural studiat, care să constituie suportul analizei în profunzime a respectivului obiect, fără a mai fi nevoie de noi vizite pe teren. Având în vedere accesibilitatea redusă pe teren la construcțiile ce formează centura de fortificații a orașului București, care sunt fie abandonate, fie proprietăți private sau în administrarea Ministerului Apărării, unele forturi fiind în incinta unor baze militare, s-au ales pentru studiu Fortul nr.1 Chitila și Bateria nr. 4-5. Construcțiile studiate sunt în prezent abandonate, cu acces nerestricționat din punct de vedere al regimului de proprietate, dar greu accesibile pe teren din cauza lipsei de întreținere a căilor de acces și a construcțiilor în sine. Condițiile din teren - vegetație abundentă, teren 82

accidentat, infiltrații de apă la nivelul solului și la nivelul soclului, lipsa unor căi de acces în cazul bateriei - au limitat considerabil accesul la clădirile studiate, atât la interior căt și pe întreg perimetrul. În aceste condiții de accesibilitate redusă s-a dovedit oportună și chiar avantajoasă folosirea fotogrammetriei ca metodă de investigare complementară non-invazivă, al cărei principal atu a fost, în condițiile date, colectarea informațiilor necesare în format digital, fără contact direct cu obiectul studiat, de la o distanță sigură. Metoda a folosit avantajele fotografierii pe distanță scurtă sau close range photography (între 1-300m) pentru a obține informații cât mai detaliate (Hassani 2015). Cu ajutorul unui aparat foto DSLR s-au realizat o serie de fotografii la rezoluție mare de la nivelul solului, pentru a înregistra informații cât mai detaliate acolo unde accesul a fost posibil în imediata apropiere a obiectului studiat, iar cu ajutorul unui quadcopter de mici dimensiuni dotat cu cameră video digitală au fost înregistrate de la înălțime imagini digitale în format video. Materialul video filmat cu ajutorul camerei montate pe aparatul de zbor a fost obținut prin dirijarea quadcopterului pe traiectorie în spirală având în centru obiectul de arhitectură studiat, astfel încât să poată fi înregistrate imagini din cât mai multe unghiuri, de la altitudini diferite, până la maxim 40 m înălțime de la nivelul solului. Pentru a asigura acuratețea informațiilor obținute și pentru a elimina aberațiile de interpretare a imaginilor la prelucrarea software ulterioară, s-au realizat fotografii și filmare aeriană în condiții optime de iluminare - lumină difuză generată de plafonul de nori care a filtrat razele solare directe, permițând înregistrarea foto-video a datelor, în condiții de iluminare constantă pe toată durata vizitei pe teren-; de asemenea au fost folosite obiective cu distanță focală adecvată (35-50mm) pentru a controla distorsiunile în imaginile digitale obținute. Prelucrarea imaginilor și generarea modelului digital tridimensional pentru fiecare din cele două construcții studiate au fost realizate cu ajutorul computerului și al unei soluții software dedicate fotogrammetriei, destinată publicului larg. Modelele digitale tridimensionale astfel obținute (Fig. 4, Fig. 5) au fost analizate pentru a putea evalua gradul de detaliere și acuratețea reprezentării tridimensionale, atât prin raportarea la imaginile înregistrate pe teren, cât și prin compararea celor două modele în sine. S-a putut astfel observa că cele două modele digitale tridimensionale au fost generate suficient de detaliat pentru a putea fi observate aceleași elemente din fotografiile realizate pe teren - număr de asize ale zidului

A telierele de la sibiu 2016

Fragment din modelul digital tridimensional al Fortului nr. 1, Chitila [4]

Fragment din modelul digital tridimensional al Bateriei 4-5 [5]

de cărămidă, elemente decorative, poziția și stadiul diferitelor semne de degradare. În urma analizei s-a remarcat un grad de detaliere mai mare acolo unde generarea modelului digital a avut la bază imagini de detaliu (fotografii realizate în special la sol) cu rezoluție mare (Fig. 6, Fig. 7). Mai mult, modelele generate conțin inclusiv contextul natural al obiectelor studiate - teren, vegetație-, ceea ce oferă o imagine de ansamblu asupra situației din teren (inclusiv suport pentru identificarea unor surse sau cauze ale degradărilor legate de condițiile de mediu). În comparația dintre cele două modele digitale tridimensionale s-a putut observa că gradul 84

Detaliu din modelul digital tridimensional al Fortului nr. 1, Chitila [6]

Detaliu din modelul digital tridimensional al Bateriei 4-5 [7]

de detaliere se păstrează chiar pentru suprafețe diferite de teren - zona studiată pentru generarea modelului tridimensional fiind mult mai mare în cazul Fortului nr.1 Chitila, construcție de dimensiuni mai mari decât Bateria nr.4-5, extinsă pe o suprafață mare de teren. Prin introducerea în programe software de tip CAD, modelul digital tridimensional a fost analizat din punct de vedere al posibilităților de determinare a diferitelor dimensiuni, arii și distanțe ale obiectului studiat, pentru a verifica dacă un asemenea suport digital poate completa releveul tradițional. Limitările soluțiilor hardware și software disponibile au impus ajustarea gradului de detaliere al modelelor digitale generate pentru a permite manipularea lor, însă modelele digitale tridimensionale ale celor două construcții studiate au putut fi folosite pentru determinarea dimensiunilor generale ale obiectelor reprezentate, chiar în cazul unui nivel redus de detaliere. Mai mult, folosind avantajul manipulării modelului digital tridimensional, obiectul studiat a putut fi privit din unghiuri diferite de perspectivă, pentru a fi analizat în amănunt atât în ceea ce privește configurația volumetrică actuală cât și gradul de conservare, iar prezența în modelul digital a contextului natural a oferit informații importante

A telierele de la sibiu 2016

privind accesibilitatea din teren și posibilitățile de amenajare a unor accese adecvate în cazul unei posibile intervenții. Tot în baza studiului pe modelul digital tridimensional au fost evaluate posibilități de intervenție compatibile cu actuala configurație și posibilități de adaptare a construcțiilor pentru funcțiuni compatibile/adecvate utilizării ulterioare. Modelul digital tridimensional obținut cu ajutorul acestei metode a permis vizualizarea detaliată a situației existente în teren șpentru a fi analizat în amănunt atât în ceea ce privește configurația volumetrică actuală cât și gradul de conservare, iar prezența Generarea modelului digital tridimensional al Fortului nr.1 Chitila și al Bateriei 4-5 prin prelucrarea imaginilor digitale obținute în teren cu ajutorul soluției software dedicate fotogrammetriei s-a realizat fără dificultăți sau erori de interpretare a datelor, în parte datorită informațiilor detaliate pe care fotografierea zidăriei de cărămidă o furnizează soluției software dedicate. Testând comparativ modul de generare al modelului digital tridimensional al unor construcții realizate din materiale diferite, s-a putut observa că soluția software aleasă interpretează cu mai multă acuratețe informațiile provenite din imagini digitale ale suprafețelor rugoase, cu textură reliefată mată, decât cele provenite din imagini digitale ale suprafețelor lucioase, transparente sau cu indice mare de refracție. Algoritmul prin care sunt interpretate aceste date implică poziționarea imaginilor prin suprapunerea elementelor comune și generarea unor suprafețe poligonale tridimensionale. În cazul informațiilor oferite de imaginile digitale ale suprafețelor reflectante sau cu indice mare de refracție este dificilă rectificarea, alinierea (poziționarea), interpretarea imaginilor digitale și generarea volumului digital tridimensional al suprafețelor plane de mari dimensiuni prin intermediul algoritmului pe care se bazează soluția software. De altfel, aceasta este o problemă comună pentru soluțiile software dedicate fotogrammetriei, funcționalitatea acestora fiind încă limitată din punct de vedere al generării de suprafețe plane cu texturi complexe specifice arhitecturii. Din acest punct de vedere folosirea fotogrammetriei ca metodă complementară de investigare în arhitectură este oportună mai ales în cazul patrimoniului construit, unde se pot obține informații detaliate prin fotografierea suprafețelor plane texturate din piatră, lemn, cărămidă etc. Textura apareiajului vizibil al pereților unei clădiri din zidărie, oferă soluției software dedicată fotogrammetriei informații și repere suficiente pentru evitarea erorilor de procesare și pentru generarea cu precizie a 86

Model digital tridimensional al ansamblului Moara lui Assan [8] Imagine de detaliu Moara lui Assan [9]

modelului digital tridimensional. În special în cazul zidăriei din cărămidă cu apareiaj vizibil, modelul digital tridimensional poate fi generat cu mare acuratețe prin metoda fotogrammetriei, pentru a oferi repere vizuale detaliate necesare/ utile analizei multidisciplinare. Pentru a testa acest aspect, s-a realizat un nou model digital tridimensional, generat cu ajutorul fotogrammetriei pentru un complex arhitectural de dimensiuni mai mari, la fel de greu accesibil precum cele două construcții din centura de fortificații a orașului București, respectiv complexul Moara lui Assan (Fig. 8). Acest obiectiv se întinde pe o suprafață de teren considerabilă și conține clădiri în stare avansată de degradare, cu structură vizibilă, atât din zidărie de cărămidă cât și din beton armat (Fig. 9). Modelul digital tridimensional rezultat în urma procesării imaginilor obținute în teren cu ajutorul camerei video digitale montate pe quadcopter de mici dimensiuni pilotat de la sol prin radiocomandă, prezintă diferențe vizibile în ceea ce privește acuratețea și gradul de detaliere al celor două tipuri de structuri

A telierele de la sibiu 2016

(din zidărie de cărămidă și din beton armat) (Fig. 10). Prin compararea cu modelele tridimensionale ale Fortului nr. 1 Chitila și al Bateriei 4-5 s-a observat că acuratețea și gradul de detaliere al modelului digital tridimensional generat cu ajutorul fotogrammetriei este mult mai mare în cazul construcțiilor din zidărie cu apareiaj vizibil (Fig. 11). Folosirea fotogrammetriei ca metodă complementară de investigare cu ajutorul unor resurse tehnologice accesibile a urmărit înregistrarea/ documentarea stării fizice a clădirii într-un moment dat, la un nivel de detaliere ridicat, sub forma modelului digital tridimensional. În urma testării metodei în această formulă au fost identificate câteva avantaje: - economia de resurse materiale și de resurse umane; - posibilitatea de a acoperi suprafețe mari de teren în timp redus cu ajutorul aparatelor de zbor de mici dimensiuni pilotate de la sol; - posibilitatea de a investiga situri greu accesibile; - posibilitatea înregistrării evoluției în timp a obiectului studiat prin înregistrarea imaginilor aeriene folosind zborul programat pe traseu prestabilit (repetabil); - generarea unui model digital tridimensional cu grade diferite de detaliere în funcție de necesități (și în funcție de nivelul de dotare tehnologică) utilizabil atât pentru măsurători cât și pentru analiza prin observație directă în afara vizitelor în teren.

Model digital tridimensional al ansamblului Moara lui Assan [10] 88

Evaluarea obiectivă a metodei în urma utilizării experimentale a evidențiat limitări care condiționează folosirea metodei testate. Printre limitările identificate se numără: - dependența de condițiile meteorologice pentru culegerea datelor din teren; - limitări hardware și software care se traduc prin timp îndelungat de generare a modelului digital tridimensional în funcție de gradul de detaliere dorit și de alegerea soluțiilor software dedicate; - limitări ale funcționalității soluțiilor software dedicate fotogrammetriei accesibile publicului larg. Punând în balanță avantajele și limitările metodei și evaluând rezultatele obținute raportate la obiectivul studiului și rezultatele așteptate, s-a constatat că utilizarea fotogrammetriei cu ajutorul unor dotări tehnologice accesibile este oportună și oferă un instrument util în procesul de conservare și reabilitare a patrimoniului construit, atât pentru desfășurarea analizei mutidisciplinare a construcțiilor, cât și pentru planificarea direcțiilor de intervenție și pentru vizualizarea posibilităților de utilizare ulterioară a clădirilor studiate.

Detaliu din modelul digital tridimensional al ansamblului Moara lui Assan (siloz) [11]

Avantajul principal al folosirii fotogrammetriei ca metodă complementare de investigare în această formulă este obținerea într-un timp scurt și cu resurse relativ limitate a unui model digital tridimensional comparabil ca precizie și utilitate în procesul de analiză și proiectare a intervențiilor, cu modelele obținute prin metoda fotogrammetriei arhitecturale cu ajutorul instrumentelor resurselor tehnologice specifice topografice bazate pe sistemul de măsurare LIDAR. Modelul digital tridimensional astfel generat este un instrument util pentru procesul de reabilitare și conservare în domeniul patrimoniului construit, având inclusiv valoare documentară. Printre aplicațiile modelului digital tridimensional obținut cu ajutorul fotogrammetriei arhitecturale se numără: completarea releveului

A telierele de la sibiu 2016

fotografic și a documentării scrise, ilustrarea stării fizice și a gradului de conservare sau a amplorii degradărilor la un anumit moment, monitorizarea degradărilor - mai multe modele succesive ale aceluiași obiect putând ilustra evoluția degradărilor în timp și efectul intervențiilor, acolo unde este cazul-, prezentarea obiectului de arhitectură prin intermediul unui tur virtual, proiectarea intervențiilor asupra obiectului studiat cu mai puține erori și adaptat la context, în mediu virtual, etc. Mai mult, modelul digital tridimensional astfel obținut poate fi folosit pentru documentarea/arhivarea și promovarea patrimoniului construit prin intermediul mijloacelor de comunicare vizuală digitală, cum ar fi vizualizări ale intervențiilor proiectate, jocuri sau tururi virtuale dedicate publicului larg. În acest context, metoda fotogrammetriei, adaptată la tehnologie accesibilă, oferă în primul rând un instrument de comunicare vizuală, accesibilă atât publicului larg cât și diverșilor specialiști din domeniul arhitecturii. Astfel, metoda valorifică tehnologia actuală, atât din punct de vedere al instrumentelor de implementare, cât și din punct de vedere al mijloacelor de comunicare interdisciplinară. În arhitectură, folosirea metodei fotogrammetriei cu ajutorul instrumentelor tehnologice accesibile deschide direcții noi de cercetare, bazate pe valorificarea potențialului de investigare complementară non invazivă, atât pentru situri greu accesibile, cât și pentru situri de mari dimensiuni. Astfel, modele digitale tridimensionale pot fi generate pentru a crea baze de date detaliate ale diverselor obiecte de patrimoniu construit, utile atât pentru inventarierea patrimoniului construit, cât și pentru documentarea stării fizice și a configurației clădirilor de patrimoniu (adesea amenințate de dispariție), pentru monitorizarea evoluției în timp a acestora în contextul mediului construit, pentru studierea în detaliu și pentru planificarea intervențiilor sustenabile de conservare și reabilitare. Inventarierea patrimoniului construit cu ajutorul metodei fotogrammetriei poate fi mult înlesnită prin folosirea dotărilor tehnologice accesibile pentru generarea unei baze de date conținând modelele digitale tridimensionale ale clădirilor. O astfel de bază de date are avantajul de a putea fi actualizată frecvent cu resurse relativ limitate și oferă o imagine globală asupra situației din teren, ce poate sta la baza proiectării unor intervenții sustenabile pentru ansambluri arhitecturale sau structuri urbane de patrimoniu construit de mari dimensiuni, care ridică probleme complexe de conservare si reabilitare și de utilizare ulterioară adecvată (cum este centura de fortificații a orașului București sau complexul Moara lui Assan). De asemenea, modelele digitale 90

tridimensionale generate cu ajutorul fotogrammetriei pot fi utilizate pentru studierea evoluției diverselor structuri urbane, pentru simularea unor intervenții contemporane asupra patrimoniului construit la scară urbană în scopul evaluării impactului asupra calității mediului construit sau pentru ilustrarea efectelor diferitelor strategii de regenerare urbană. Mediul digital influențează considerabil domeniul arhitectural și, implicit, domeniul patrimoniului construit, atât din punct de vedere al instrumentelor și tehnologiilor, cât și din cel al comunicării multidisciplinare. Aplicațiile fotogrammetriei în domeniul arhitecturii sunt încă limitate, însă evoluția tehnologică va spori în timp potențialul de utilizare al acestei metode pentru obținerea unor instrumente inovative care să deschidă noi orizonturi în ceea ce privește proiectarea de arhitectură și conservarea și reabilitarea patrimoniului. Referințe Bergheş, A., 2012. „Forturile Bucureştiului”, ȋn Bucureştiul meu drag. Noiembrie nr. 11. 27-45. Mihăilescu, M. 2013. Studiu istoric arhitectural fortul 13 JiIava. Hassani F., 2015. Documentation of Cultural Heritage Techniques, Potentials and Constraints, 25th International CIPA Symposium. [online] Taipei, Taiwan. Disponibil la: http://www.int-arch-photogramm-remote-sens-spatial-inf-sci.net/ XL-5-W7/207/2015/isprsarchives-XL-5-W7-207-2015.pdf [Accesat 22 mai 2016]. Hanke K., Grussenmeyer P., 2002. Architectural photogrammetry: basic theories, procedures, tools. [online] ISPRS Commission 5 tutorial, Corfu. Disponibil la: http://www.isprs.org/commission5/tutorial02/gruss/tut_gruss.pdf [Accesat 5 mai 2016]. Bibliografie Bergheş, A., 2012. „Forturile Bucureştiului”, ȋn Bucureştiul meu drag. Noiembrie nr. 11. 27-45. Câmpeanu, A., 2013. „Forturile Bucureştiului” ȋn National Geographic. [online] National Geographic. Disponibil la: <http://www.natgeo.ro/istorie/personalitatisi-evenimente/8464-forturile-bucuretiului?start=3> [accesat ȋn 2 March 2016]. Pieris S., Prematilleke P.L.(Ed.)., 1993. Architectural photogrammetry, CIPA (International Committee for Architectural Photogrammetry), International Council on Monuments and Sites Sri Lanka National Committee, Colombo, Sri Lanka. Dana K.J., van Ginneken B., Nayar K.S., Koenderink J.J., 1999. Reflectance and texture of real-world surfaces. [online] ACM TRANS. GRAPHICS. Disponibil la:

A telierele de la sibiu 2016

http://www1.cs.columbia.edu/CAVE/publications/pdfs/Dana_TR96.pdf [Accesat 14 august 2016] Debevec P., 1999. Modeling and Rendering Architecture from Photographs. [online] Disponibil la: http://www.cs.cmu.edu/~seitz/course/SIGG99/papers/ debevec-intro.pdf [Accesat 14 decembrie 2016]. Hanke K., Grussenmeyer P., 2002. Architectural photogrammetry: basic theories, procedures, tools, [online] ISPRS Commission 5 tutorial, Corfu. Disponibil la: http://www.isprs.org/commission5/tutorial02/gruss/tut_gruss.pdf [Accesat 5 mai 2016]. Hassani F., 2015. Documentation of Cultural Heritage Techniques, Potentials and Constraints, [online] 25th International CIPA Symposium, Taipei, Taiwan, . Disponibil la: http://www.int-arch-photogramm-remote-sens-spatial-inf-sci.net/ XL-5-W7/207/2015/isprsarchives-XL-5-W7-207-2015.pdf [Accesat 22 mai 2016]. Mihăilescu, M. 2013. Studiu istoric arhitectural fortul 13 JiIava. Scafeş, C.I., Scafes, I.I. 2008. Cetatea Bucureşti. Fortificatiile din jurul capitalei, Alpha MDN. Tsioukas V., 2007. Simple tools for Architectural Photogrammetry, XXI International CIPA Symposium, October 2007, Athens, Greece. Wiedemann A., 1997. Digital architectural photogrammetry for building registration. [online] Proc. International Kolloquium on Applications of Computer Science and Mathematics in Architecture and Civil Engineering (IKM97). Disponibil la: http://e-pub.uni-weimar.de/opus4/frontdoor/deliver/index/docId/489/ file/069IKM97.PDF [Accesat 9 mai 2016]. Bibliografie web http://www.buildingconservation.com/articles/photogram/photogrammetry.htm http://www.agisoft.com/ Lista ilustrațiilor: [1] Foto: Monica Mureşanu, 2015 [2,3,9] Foto: Andreea Prelipcean, 2015 [4-11] Foto: Alexandru Diculescu, 2016 NOTE 1 Distanţa dintre baterii şi forturi era dată de raza tunurilor de calibru mic utilizate ȋn perioada aceea (1884). Perimetrul total al centurii este de 72 de kilometri. 2 Nu mai sunt operative din 1916. 92

Hala cu copertina metalicÄ&#x192; â&#x20AC;&#x201C; Alvaro Siza [7]

A telierele de la sibiu 2016

Perspectivă aeriană a campusului Vitra [1]

Cărămida la Vitra Cristina Pană

Rezumat Vitra este o companie germană privată care produce mobilier, fiind renumită mai ales ca muzeu de arhitectură și design, aici fiind invitați mari arhitecți contemporani pentru a realiza halele în care se produce mobilier și showroom-urile în care se expune design de înaltă calitate. Fiecare construcție este o lecție de arhitectură pentru modul în care a răspuns cerințelor beneficiarului, s-a integrat în mediul natural și s-a raportat la clădirile existente, fiecare autor punându-și o puternică amprentă stilistică personală. Acest studiu are ca temă principală cărămida în campusul Vitra, aducând în prim plan proiectele semnate de Alvaro Siza și Herzog & de Meuron. Cuvinte cheie: cărămidă, arhitectură, design, Vitra Abstract Vitra is a private German company that produces furniture, renowned especially as a museum of architecture and design, where great contemporary architects were invited to design halls to produce furniture and showrooms to expose the high quality design. Each building is an architectural lesson for how it answered the client’s requirements, for how it is integrated into the natural environment and how it considered the existing buildings, each author putting his powerful personal stylistic mark. This study has as its main theme the brick in Vitra campus, bringing to the fore projects signed by Alvaro Siza and Herzog & de Meuron. Key words: brick, architecture, design, Vitra

A telierele de la sibiu 2016

1. Motivație - invitație Vitra este o companie privată producătoare de mobilier și accesorii, aflată în localitatea germană Weil am Rhein, foarte aproape de punctul de confluență dintre Elveția, Franța și Germania. Dar Vitra este renumită mai ales pentru proiectele curajoase imaginate de proprietari: impresionanta colecție de design și campusul Vitra (Fig. 1), un ansamblu de clădiri proiectate de mari nume ale arhitecturii contemporane internaționale. Filosofia companiei de a crea produse și concepte inovative cu mari personalități1 este aplicată cu succes în design-ul mobilierului fabricat aici, dar și în abordarea arhitecturală a spațiilor de producție sau de expunere. 1.1. Colecția de design La Vitra se află în prezent una dintre cele mai mari colecții de design din lume. Totul a început cu donația postumă a designerilor Charles și Ray Eames, căreia i s-au alăturat creații semnate de alte nume celebre (Le Corbusier, Alvar Aalto, Gerrit Rietveld, George Nelson, Verner Panton, Eero Saarinen, Isamu Noguchi sau Michael Thonet)2 și enumerarea continuă în prezent cu nume de mari designeri contemporani (Ron Arad, frații Bourroullec sau Konstantin Grcic). Fostul Design Museum, clădirea-simbol proiectată de Frank Gehry, a devenit neîncăpător în ultimii ani, astfel încât din iunie 2016 colecția are un nou spațiu, proiectat de biroul de arhitectură din Basel, Herzog & de Meuron. Noul muzeu găzduiește aproximativ 7000 de piese de mobilier, peste 1000 de corpuri de iluminat, expoziții tematice, Perspectivă aeriană a campusului Vitra [1]

o arhivă bogată cu numeroase schițe și proiecte ale designerilor3. Astfel, în acest nou spațiu sunt expuse repere ale istoriei design-ului din secolul 19 până la cele mai noi obiecte printate 3D. 1.2. Campusul Vitra Pentru a înțelege complexul arhitectural unic de la Vitra, facem cunoștință cu cele mai mari proiecte realizate aici, ordonarea lor cronologică ajutând la înțelegerea contextului construit de la un moment dat. Istoria acestui muzeu de arhitectură a început după incendiul din 1981, care a distrus fabricile existente pe acest amplasament. Proprietarii au avut atunci ideea de a reconstrui totul invitând marii arhitecți ai vremii să proiecteze atât clădirile de prezentare, cât și halele de producție. Astfel, arhitectul englez Nicholas Grimshaw este autorul primelor hale noi, realizate în perioada 1981 - 1983. În 1989 au fost inaugurate primele clădiri realizate de arhitectul american Frank Gehry în Europa: Vitra Design Museum (Fig. 2), poarta de intrare în zona industrială și o hală de producție. Fosta clădire simbol pentru Vitra și reper al deconstructivismului găzduiește în prezent expoziții temporare, având ca principale tematici tehnologiile viitorului, dar și aspecte sociale ale arhitecturii și design-ului. În 1993 a fost terminat pavilionul pentru conferințe (Fig. 3), realizat din beton armat aparent, material specific pentru opera minimalistă a marelui ahitect japonez Tadao Ando, acesta fiind primul lui proiect în afara țării lui natale.

Vitra Design Museum – Frank Gehry [2]

A telierele de la sibiu 2016

Pavilionul pentru conferințe – Tadao Ando [3]

În același an, a fost finalizată și stația de pompieri (Fig. 4), o funcțiune specială, dorită de proprietari după evenimentele din 1981. Astfel, Zaha Hadid a realizat aici primul proiect din cariera ei, folosind ca material tot betonul aparent, dar într-o compoziție deconstructivistă în puternic contrast cu geometria clară a lui Tadao Ando. Vizitarea spațiului interior al stației de pompieri este în sine o experiență inedită, completată de invitația ghidului de a experimenta și tactil finețea texturii pereților. Din punct de vedere funcțional, stația de pompieri a devenit în timp spațiu pentru evenimente și expoziții, urmând ca în viitorul apropiat să fie parte a noului acces în campus. În 1994 a fost inaugurată hala proiectată de arhitectul portughez Alvaro Siza, abordată ca un omagiu adus halelor vechi de cărămidă, distruse în incendiu. După 20 de ani, în cadrul reorganizării campusului și a circulațiilor pietonale între noile construcții publice, Alvaro Siza a proiectat și promenada care astăzi îi poartă numele. În perioada 2010-2012 a fost construită o hală circulară uriașă care domină situl, realizată de arhitecții japonezi de la SANAA pe baza primei schițe prezentate beneficiarului: un cerc realizat la mâna liberă, rămas imperfect și în proiectul final. Tratarea fațadei surprinde în relație cu dimensiunea și 98

Stația de pompieri – Zaha Hadid [4]

funcțiunea halei, finisajul fiind realizat dintr-un placaj acrilic ondulat, ca o perdea foarte fină (Fig. 5). În 2010 a fost inaugurată Casa Vitra (Fig. 6), proiectată de arhitecții elvețieni Jacques Herzog și Pierre de Meuron, noul showroom al fabricii în care sunt expuse în diverse amenajări mobilierul pentru locuințe și birouri, precum și accesoriile decorative realízate aici. Volumele construite, inspirate din casele cu fronton tradiționale în zonă, se suprapun și se intersectează într-o compoziție spectaculoasă, având ca principale axe direcțiile spre cele trei țări vecine. Fațadele mari vitrate ale caselor oferă perspective generoase spre natură, iar pe timpul serii devin suprafețe luminoase strălucitoare. Aceiași arhitecți au fost invitați să proiecteze noul muzeu, numit Schaudepot – în final o hală mare, foarte simplă, cu un interior neutru, având ca prioritate punerea în valoare și conservarea exponatelor. Noul spațiu, inaugurat în iunie 2016, găzduiește, pe lângă expoziția permanentă, și alte funcțiuni: bibliotecă, ateliere, cafenea și spații comerciale. Poziționarea pe sit a acestui nou centru de atracție a implicat o reorganizare a accesului și a circulațiilor în zonele deschise publicului, permițând o separare mai netă de zonele de producție.

A telierele de la sibiu 2016

Detaliu de fațadă – hala circulară proiectată de SANAA [5] Casa Vitra – Herzog și de Meuron [6]

Având această imagine de ansamblu, putem înțelege mai bine unicitatea ansamblului construit de la Vitra, despre care marele arhitect american Philip Johnson scria: “de la Weissenhofsiedlung din Stuttgart din 1927 nu a mai existat o alăturare într-un singur loc a unor clădiri proiectate de cei mai distinși arhitecți”4. Acest studiu are ca temă principală cărămida în campusul Vitra și va aprofunda în special conceptele propuse de Alvaro Siza și Herzog & de Meuron, de la imaginea clasică a cărămizii aparente la o surprinzătoare reinventare a cărămizii cu goluri. Nu în ultimul rând, prezentarea despre Vitra este și o recomandare pentru arhitecți și designeri (dar nu numai!) de a vizita acest muzeu viu de arhitectură. Astfel vor putea experimenta personal ceea ce încerc să pun în cuvinte în aceste rânduri: geometrie, contraste, materiale, texturi, surprize... 100

2. Alvaro Siza Alvaro Joaquim de Melo Siza Vieira este un mare arhitect portughez, renumit teoretician și profesor, Doctor Honoris Causa al mai multor universități din lume, inclusiv al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București. De-a lungul carierei sale, Alvaro Siza a câștigat numeroase premii de arhitectură, printre care și Premiul Pritzker în anul 1992. Numeroase alte distincții au răsplătit felul în care a folosit creativ cărămida în proiecte din Portugalia, Spania sau Germania. “În mâinile lui Siza, cărămida este parte dintr-un sistem mai mare, individuală, dar totuși integrată perfect într-un model complex, precum cuvintele într-o propoziție“ (Lynch 2012). 2.1. Hala industrială - 1994 Primul proiect pentru care a fost invitat Alvaro Siza la Vitra a fost o hală de producție foarte mare (Fig. 7), un concept dezvoltat ca un omagiu adus arhitecturii industriale din secolul 19. Pe lângă cerințele funcționale specifice, beneficiarul a dorit o relație de subordonare, dar și de punere în valoare a stației de pompieri realizate de Zaha Hadid în imediata vecinătate. Cunoscând aceste date de temă, înțelegem mai bine conceptul, alegerea volumetriei, a materialelor, tratarea neutră a fațadelor: Alvaro Siza a proiectat un volum simplu de cărămidă, care, din diferite unghiuri, devine fundal pentru arhitectura sculpturală a stației de pompieri sau participă la încadrarea acesteia. Opțiunea lui Siza pentru cărămidă accentuează contrastul cu finisajele construcțiilor învecinate, existente la momentul

Hala cu copertina metalică – Alvaro Siza [7]

A telierele de la sibiu 2016

101

respectiv: beton aparent, aluminiu sau tencuiala albă. Soclul de granit, orizontalele din profile metalice care delimitează suprafața de cărămidă și ritmul de ferestre zvelte sunt subordonate finisajului principal. Unicul element de accent al halei este o copertină metalică înaltă, cu o tehnologie care îi permite să coboare automat pe timp de ploaie pentru a proteja legătura funcțională cu hala lui Grimshaw. Din punct de vedere vizual, în poziția normală, copertina încadrează în partea superioară perspectiva principală dinspre zona de acces spre stația de pompieri, lateralele fiind susținute de fațadele de cărămidă și de aluminiu ale celor două hale. 2.2 Promenada Alvaro Siza - 2014 După deschiderea Casei Vitra în 2010, Alvaro Siza a fost invitat să creeze accesele și legăturile pietonale între zonele de parcare și clădirile publice emblematice: stația de pompieri și Casa Vitra. Promenada propusă (Fig. 8) face parte din proiectul de amenajare peisagistică, desfășurându-se pe o lungime de 500m de-a lungul fațadei de vest a halei lui Siza inaugurate în 1994. Punctul culminant al promenadei se dezvoltă dintr-o compoziție de pereți care formează două incinte simple și care, din punct de vedere compozițional, preiau cele două axe principale ale zonei: direcția principală a aleii pietonale și cea a străzii care delimitează terenul campusului Vitra. Pereții sunt realizați din două materiale cu conotații speciale pentru Siza: cărămida aparentă și granitul de Porto, ales pentru relația cu regiunea natală. Cele două alcătuiri de pereți sunt entități independente care se intersectează, creând un joc geometric cu contraste cromatice și de textură. Acest loc te invită să te oprești pentru a-l înțelege și pentru a Promenada Alvaro Siza, pereți de cărămidă și granit [8] Semnal vertical și hala lui Alvaro Siza, detaliu de finisaj: granit, profil metalic, cărămidă [9]

102

admira perspectivele care se deschid pe mai multe direcții: spre obiectele de arhitectură principale, spre dealurile zonei și, nu în ultimul rând, spre semnalul vertical de la Vitra realizat de Carsten Höller tot în 2014 – o instalație de artă cu platformă belvedere și cu un uriaș tobogan (Fig. 9). 2. Herzog & de Meuron Firma arhitecților elvețieni Jacques Herzog și Pierre de Meuron este recunoscută pe plan mondial pentru inovațiile aduse prin folosirea de materiale vechi și tehnici noi. În 2001, Herzog și de Meuron au primit Premiul Pritzker, membrul juriului Ada Louise Huxtable motivându-și alegerea astfel: „ei rafinează tradiția modernismului până la o simplitate elementară, transformând în același timp materialele și suprafețele prin explorarea a noi tratamente și tehnici” (Craven 2016). 2.1. Schaudepot - reinventarea cărămizii cu goluri După succesul Casei Vitra, care a devenit rapid un nou simbol al locului, arhitecții Jacques Herzog și Pierre de Meuron au fost invitați să proiecteze și noul muzeu în care va fi expusă impresionanta colecție de design de la Vitra. Proprietarii nu au dorit o altă clădire reprezentativă, care să rivalizeze cu celelalte prezențe puternice de la Vitra, astfel că prima propunere a fost de rezolvare subterană a noilor funcțiuni. În final, s-a optat pentru „o structură aproape arhaică”5, realizată într-o manieră care aparent nu poartă amprenta autorilor sau a perioadei în care a fost construită: o hală mare, fără ferestre, cu acoperiș în două pante, așezată pe o platformă de klinker (Fig. 10). Interiorul a fost gândit neutru, alb și simplu, cu linii

Schaudepot – Herzog și de Meuron [10]

A telierele de la sibiu 2016

Detaliu de fațadă cu cărămizi noi sparte la Schaudepot [11] 103

discrete de lumini, astfel încât exponatele să fie în centrul atenției. La exterior construcția este tratată uniform, fațada cărămizie oferind stației de pompieri un fundal uniform dinspre noua zonă de acces. Finisajul fațadei este surprinzător: de la distanță, pare cărămidă obișnuită, dar apropiindute, deslușești o textură care nu este specifică acestui material, pentru ca, de foarte aproape, să descoperi o reinventare a folosirii cărămizii cu goluri. Herzog & de Meuron au propus spargerea manuală a cărămizilor pe șantier și dispunerea lor pe fațadă cu golurile spre exterior, rezultând o textură neregulată, care se schimbă permanent, în relație directă cu mișcarea soarelui și schimbarea vremii (Fig. 11). Autorii au prezentat conceptul fațadei în discursul de inaugurare a clădirii din iunie 2016: „Aceste spărturi deschise accentuează materialitatea și conferă zidăriei o prezență vibrantă. De fapt, acestea sunt singurele caracteristici prin care privitorul ar deosebi Schaudepot de orice altă clădire din cărămidă”6. Herzog & de Meuron experimentează permanent în căutare de noi expresii pentru materiale tradiționale, în special pentru cărămidă. Două exemple importante se adaugă muzeului de la Vitra: extinderea Muzeului Unterlinden din Colmar și aripa nouă a Muzeului Tate din Londra. La muzeul din centrul istoric al orașului francez Colmar au introdus aceeași soluție pentru fațadă ca la Vitra, cu deosebirea că n-au folosit cărămizi noi, ci cărămizi cu goluri recuperate7, care dau fațadei și o variație cromatică specifică trecerii timpului peste acest material (Fig. 12). Inaugurat în aceeași lună cu Schaudepot, noul Tate are o fațadă inedită din cărămizi dispuse distanțat, arhitecții studiind în acest caz compoziția fațadei la nivel cromatic, dar și al dimensiunilor spațiilor dintre cărămizi, astfel încât să asigure protecția solară și filtrarea luminii naturale8. 4. În loc de concluzii... Din acest tur imaginar prin campusul Vitra, înțelegem mai bine că fiecare construcție este o lecție de proiectare pentru modul în care marii arhitecți au răspuns cerințelor beneficiarului, s-au raportat la amplasament și la clădirile deja existente, punându-și în același timp amprenta stilistică personală. Stilul fiecăruia este prezent de la volumetria de ansamblu până 104

Detaliu de fațadă cu cărămizi reciclate sparte la extinderea Muzeului Unterlinden din Colmar, Franța – Herzog și de Meuron [12]

la cele mai mici detalii ale materialelor folosite: tencuială albă pentru Frank Gehry, beton aparent pentru Zaha Hadid și Tadao Ando, cărămidă pentru Alvaro Siza și Herzog & de Meuron (Schaudepot). Cărămida este prezentă în arhitectura halelor și a muzeelor, dar și în designul elementelor de peisagistică, fiind un material ales pentru căldura sa, culoarea plăcută, textura tradițională sau inedită, dar și pentru rezistența în timp și felul nobil în care îmbătrânește. Marele arhitect Louis Kahn, căruia Vitra Design Museum i-a dedicat o amplă expoziție retrospectivă în 20139, spunea: „chiar și o cărămidă își dorește să devină ceva”10, dar depinde de imaginația și pasiunea noastră cum să o punem în valoare, cum să experimentăm ceva nou cu acest material tradițional, reinventându-l permanent. Astfel și dialogul celebru cu cărămida, imaginat tot de Kahn, ar căpăta noi expresii. Ca profesor, el îi îndruma pe studenți să ceară sfatul materialului când se simt lipsiți de inspirație. De exemplu să întrebe cărămida: „Ce dorești să fii, cărămidă?”. „Un arc” ar răspunde cărămida. „Și eu aș vrea un arc, dar e scump, hai să facem mai bine un buiandrug de beton armat. Ce părere ai, cărămidă?”. Răspunsul final al cărămizii era același: „Aș vrea un arc” (Wainwright 2013). Cred că astăzi cărămida ar da și alte răspunsuri, fiind deschisă spre noi tehnologii și având și în studiile de caz de la Vitra, exemple de reinventare, experimentare și inovare.

A telierele de la sibiu 2016

105

Referințe Craven, Jackie, 2016. Biography of Jacques Herzogand Pierre de Meuron. [online] Disponibil la: http://architecture.about.com/od/architectsaz/p/herzogdemeuron. htm [Accesat la 11 ianuarie 2017] Lynch, Patrick, 2012. Brick love. [online] Disponibil la: http :// www. lyncharchitects .com / text/ common - ground crticial-reader-brick-love/ [Accesat la 11 ianuarie 2017] Wainwright, Oliver, 2013. Louis Kahn, the brick whisperer. [online] Disponibil la: https://www.theguardian.com/artanddesign/2013/feb/26/louis-kahn-brickwhisperer-architect [Accesat la 11 ianuarie 2017] Lista ilustrațiilor [1] https://www.google.ro/maps [2]…[12] foto Cristina Pană 2015 Note 1 „Creating innovative products and concepts with great designers is Vitra’s essence” https://www.vitra.com [Accesat la 11 ianuarie 2017] 2 http://www.design-museum.de/en/collection/ [Accesat la 11 ianuarie 2017] 3 http://www.designboom.com/architecture/herzog-and-de-meuron-vitradesign-museum-schaudepot-opening-06-01-2016 [Accesat la 11 ianuarie 2017] 4 https://www.vitra.com/en-gb/campus/architecture/campus-architecture [Accesat la 11 ianuarie 2017] 5 http://www.design-museum.de/index.php?id=1751&L=1 [Accesat la 11 ianuarie 2017] 6 https://www.vitra.com/en-gb/campus/architecture/campus-architecture [Accesat la 11 ianuarie 2017] 7 Mai multe date la http://www.musee-unterlinden.com/musee/architecture [Accesat la 11 ianuarie 2017] 8 https://www.herzogdemeuron.com/index/projects/complete-works/251275/263-the-tate-modern-project/image.html [Accesat la 11 ianuarie 2017] 9 Expoziția „The Power of Architecture” a fost prezentată în acea perioadă în mai multe țări pentru a face cunoscută vasta operă a lui Louis Kahn 10 Expresia „Even a brick wants to be something” este atribuită lui Louis Kahn, conform https://en.wikipedia.org/wiki/Louis_Kahn [Accesat la 11 ianuarie 2017]

106

Semnal vertical și hala lui Alvaro Siza, detaliu de finisaj: granit, profil metalic, cărămidă [9]

A telierele de la sibiu 2016

107

108

Cărămida ca material de construcție în secolul XXI prin prisma fizicii construcțiilor Radu Pană

Abstract Brick is a well-known traditional building material, used throughout the time in the most various ways. Is it still of actuality from building physics point of view? The paper analyses strong and weak points of brick as a building material, in a comparison with newer and often more tempting materials for the architect, from the properties subordinated to building physics point of view. There are many criteria to choose one material or another for a building, but those belonging to building physics should be on top. Brick, in any of its forms, proves its actuality, at the beginning of the 21st century, from this point of view, too. Keywords: brick, building physics, hygro-thermic, acoustics Rezumat Cărămida este un material tradițional de construcție bine-cunoscut și utilizat de-a lungul veacurilor în cele mai diverse moduri. Este ea încă de actualitate privind prin prisma fizicii construcțiilor? Lucrarea analizează punctele forte și pe cele mai slabe ale cărămizii ca material de construcție, într-o comparație cu materiale mai noi și de multe ori mai tentante pentru arhitectul proiectant, din punctul de vedere al proprietăților care sunt subordonate fizicii construcțiilor. Criteriile de alegere ale unui material sau altul pentru construcție sunt numeroase, însă cele care țin de fizica construcțiilor ar trebui să se afle în prim-plan, iar cărămida, în oricare din formele sale, își dovedește actualitatea, la începutul secolului XXI, și din acest punct de vedere. Cuvinte cheie: cărămidă, fizica construcțiilor, higrotermică, acustică

A telierele de la sibiu 2016

109

1. INTRODUCERE Material tradițional de construcție și unul dintre primele materiale produse de om, cărămida a fost utilizată neîntrerupt de-a lungul veacurilor într-o multitudine de ipostaze. De la unic material având ca scop atât structura cât și închiderea și compartimentarea construcțiilor, la unul „secundar”, realizând numai închiderea construcției, până la cel pur decorativ, de parament, cărămida a jucat un rol major în istoria construcțiilor. Astăzi, chiar dacă asistăm la apariția unui număr din ce în ce mai mare de materiale și produse noi și inovatoare, cărămida este departe de a-și fi încheiat rolul important în industria construcțiilor. Nu putem, însă, în acest context, să nu ne punem întrebarea: este cărămida un material încă de actualitate din punctul de vedere al proprietăților subordonate fizicii construcțiilor? O primă analiză poate fi realizată din punctul de vedere al transferului termic. Conductivitatea termică a materialului și rezistența termică a elementului de construcție influențează consumul de energie și implicit eficiența energetică a construcției, precum și gradul de confort pe care îl oferă spațiile interioare. In strânsă relație cu caracteristicile de transfer termic, proprietățile ce țin de inerție și masă termică sunt la fel de importante atunci când se urmărește reducerea consumului de energie în exploatare. Problema transferului de vapori este de interes atât pentru asigurarea confortului și igienei spațiului interior, cât și pentru menținerea în timp a proprietăților materialelor componente ale construcției. Dincolo de valorile factorului rezistenței la permeabilitate la vapori a materialului sau ale rezistenței la permeabilitate la vapori ale peretelui, este relevant a fi analizată comportarea în regim dinamic pe o perioadă lungă de timp (5-10 ani), pentru diferite alcătuiri din practica curentă de proiectare. Un alt aspect important pentru confortul utilizatorilor construcției este protecția acustică. O comparație între diferite alcătuiri de fațade sau pereți interiori având ca principal criteriu indicele de izolare la zgomot aerian poate releva avantaje sau dezavantaje ale utilizării cărămizii față de alte materiale, considerate poate mai actuale.

110

2. PROPRIETĂȚI FIZICE În analizele ce urmează au fost luate în considerare ca materiale pentru zidării atât cărămida plină, cât și blocurile ceramice cu goluri, compuse din același material de bază – argila arsă, fiind considerate produsele reprezentative pentru acest material în prezent. 2.1. Cărămidă plină Cărămida plină (fig. 1) este produsul clasic utilizat în construcții, sub forma zidăriilor de diferite grosimi. Proprietățile fizice ale cărămizii și zidăriei de cărămidă sunt următoarele: Dimensiuni: 240x115x63 mm Volum: 0,0017 m3 Densitate (ρ): 1800 kg/m3 Masa: 3,130 kg Conductivitate termică (λ): 0,8 W/mK Factorul rezistenței la permeabilitate la vapori (μD): 6,1 Fig. 1 – cărămida plină [1]

Coeficient de asimilare termică (s): 9,51 W/ m2K

Valorile conductivității termice, factorului permeabilității la vapori și coeficientului de asimilare termică sunt preluate din normativul specific (C107/3) și se referă la zidăria realizată cu cărămizi pline (considerată ca material cvasi-omogen, compusă din cărămizi și mortar într-o proporție constantă). 2.2. Blocuri ceramice cu goluri Blocul ceramic cu goluri (ilustrat în fig. 2 printr-un produs Wienerberger Porotherm) este produs în diferite dimensiuni care dau de regulă și lățimea zidăriei; are o serie de avantaje față de cărămida plină (izolare termică mult îmbunătățită, datorată golurilor de aer incluse, rapiditate și precizie în execuție etc.).

A telierele de la sibiu 2016

111

ProprietÄ&#x192;Č&#x203A;ile fizice ale zidÄ&#x192;riei din blocuri ceramice cu goluri (de grosime 38 cm) sunt urmÄ&#x192;toarele: Dimensiuni: 250x380x238 mm Volum: 0,0226 m3 Densitate aparentÄ&#x192; (Ď ): 840 kg/m3 Masa: 19 kg

Fig. 2 â&#x20AC;&#x201C; bloc ceramic cu goluri Porotherm 38 N+F [2]

Conductivitate termicÄ&#x192; (Îť): 0,140 W/mK (bloc simplu) / 0,172 W/m (zidÄ&#x192;rie cu mortar M5) Factorul rezistenČ&#x203A;ei la permeabilitate la vapori (ÎźD): 15

Coeficient de asimilare termicÄ&#x192; (s): 2,86 W/m2K Valorile sunt preluate din documentaČ&#x203A;ia produsului Porotherm, comercializat de firma Wienerberger. 3. REZULTATE 3.1. Transferul termic Transferul termic printr-un element de construcČ&#x203A;ie este determinat atĂ˘t de proprietÄ&#x192;Č&#x203A;ile materialelor din care este alcÄ&#x192;tuit (coeficienČ&#x203A;ii de conductivitate), cĂ˘t Č&#x2122;i de grosimile straturilor din respectivele materiale. RelaČ&#x203A;ia de calcul este (conform C107/3): (1) đ?&#x2018;&#x2026;đ?&#x2018;&#x2026; = đ?&#x2018;&#x2026;đ?&#x2018;&#x2026;!" + (1)

unde

!! !!

+ đ?&#x2018;&#x2026;đ?&#x2018;&#x2026;!"

Rsi, Rse sunt rezistenČ&#x203A;ele la transfer superficial la interior Č&#x2122;i la exterior [m2K/W] di este grosimea stratului i [m], Îťi este conductivitatea termicÄ&#x192; a stratului i [W/mK].

112

Valorile Rsi și Rse sunt fixate, pentru condițiile obișnuite de mediu, la 0,125 m2K/W, respectiv 0,042 m2K/W. Pentru cazul cărămizii pline (alcătuirea nr. 1) a fost considerată varianta clasică a zidăriei de 37,5 cm (o cărămidă și jumătate), tencuită cu un strat de 2 cm de mortar de ciment-var (λ = 0,87 mK/W) la interior și cu un strat de 3 cm grosime de mortar de ciment (λ = 0,93 mK/W) la exterior, iar pentru blocul ceramic (alcătuirea nr. 2) a fost analizată zidăria cu grosime de 38 cm, tencuită cu câte un strat de 1,5 cm de mortar pe fiecare parte, ambele fiind alcătuiri reprezentative pentru pereți exteriori realizați dintrun singur material. Pentru comparație au fost analizate și câteva alcătuiri complexe, cu strat termoizolator distinct, având o grosime totală comparabilă de 35-40 cm: -

alcătuirea 3: zidărie de cărămidă plină 25 cm (o cărămidă), tencuită la interior cu 2 cm mortar de ciment-var + strat termoizolator din polistiren expandat (EPS) de 10 cm grosime, λ = 0,038 mK/W, grosime totală 36,5 cm;

alcătuirea 4: zidărie din blocuri de beton celular autoclavizat (BCA)1 de 40 cm grosime, λ = 0,092 mK/W, tencuită la interior și exterior cu 1,5 cm mortar, grosime totală 43 cm;

alcătuirea 5: zidărie din blocuri de beton celular autoclavizat (BCA)2 de 25 cm grosime (λ = 0,092 mK/W), tencuită la interior cu 1,5 cm mortar, având la exterior un strat termoizolator din plăci Multipor3 de 15 cm grosime cu λ = 0,045 mK/W, grosime totală 42 cm;

alcătuirea 6, perete ușor: placă gipscarton 12,5 mm, placă OSB 15mm, membrană de control al vaporilor4, vată minerală 24 cm (λ = 0,036 mK/W), placă OSB 15 mm, placă Aquaroc5 12,5 mm, grosime totală 29,5 cm.

Valorile rezistenței termice rezultate pentru cele șase alcătuiri de perete exterior sunt prezentate în Tabelul 1. Dintre toate alcătuirile analizate, numai prima, zidăria din cărămidă plină, nu îndeplinește cerințele normative, actualizate în anul 2011, în privința rezistenței termice minime (R’minim ≥ 1,80 m2K/W). Pentru celelalte alcătuiri, există diferențe destul de mari între rezistențele termice realizate, de la

A telierele de la sibiu 2016

113

Tabel 1 Valori ale rezistenței termice, R, pentru alcătuirile analizate Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Alcătuire R [m2K/W] Cărămidă plină 37,5 cm 0,678 Blocuri ceramice 38 cm 2,895 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 3,127 BCA 40 cm 4,547 BCA 25 cm + Multipor 15 cm 6,239 Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm +OSB 7,192 + Aquaroc

2 mult decât cea minimă normată (alcătuirea nr. 3), până la peste Tabel 60% mai de 4 ori valoarea normată 6). pentru alcătuirile analizate Valori ale cantității de(alcătuirea apă din perete, Masa apă [kg/m2]

Nr.

Din punctulAlcătuire de vedere al unor standarde mai ridicate privind eficiența crt. inițial final energetică, standardul casei pasive în acest 1 Cărămidă plină 37,5 cm este probabil cel mai 2,75 strict2,11 2 iar Blocuri ceramice 38 cm 6,14 a pereților 3,72 (U moment, cerințele acestuia pentru rezistența termică 2 2 Cărămidă 25 cmR +≥EPS 10 m cm 1,96 1,46 de K, respectiv 6,667 K/W) sunt îndeplinite numai ≤ 0,15 3W/m 4 BCA 40 cm 4,56 3,47 alcătuirea nr. 6, chiar dacă și alcătuirea nr. 5 este foarte4,14 aproape2,75 de acest 5 BCA 25 cm + Multipor 15 cm 2 standard (cu R = 6,239 m K/W). minerală 24 cm + Gipscarton+OSB+vată 6

OSB+ Aquaroc

4,28

3,68

Pentru NZEB (Near Zero Energy Buliding – clădire cu consum de energie aproape zero), Tabel 3 standard pe care vor trebui să-l respecte și în România toate clădirile proiectate după 2020, nu sunt definite în mod special valori Valori ale mărimilor ce exprimă stabilitatea termică, pentru alcătuirile analizate minime pentru rezistențele termice, ci numai consumul de energie în Nr. Prin urmare nu se poate face o apreciere directă a respectării ansamblu. Alcătuire νT [-] ε [h] crt. sau nu a acestui standard numai prin prisma valorilor rezistențelor 1 Cărămidă plină 37,5 cm 47 13,1 termice2 aleBlocuri pereților exteriori, însă este evident că sunt ceramice 38 cm 249necesare 16,3valori 3 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 158 7,68 semnificativ mai ridicate pentru rezistența termică decât cele prevăzute 4 BCA 40 cm 485 17,0 acum de normele în vigoare. 5

BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + 6 3.2. Transferul deAquaroc vapori OSB+

446

14,8

66,7

4,2

Un fenomen fizic întotdeauna asociat transferului de căldură este transferul Tabel 4 de masă, în principal cel de vapori de apă. Cu această ocazie poate apărea Valori nedorit ale indicelui de izolare la zgomot aerian, alcătuirile fenomenul al condensării vaporilor de apă pentru și acumulării de analizate apă în formă în interiorul elementelor de construcție, asociat adesea Nr. lichidă crt. Alcătuire Rw [dB] Cărămidă 37,5 cm 57 cu riscul 1degradării unorplină materiale din alcătuirea respectivă și dezvoltării 2 Blocuri ceramice 38 cm 52 de microorganisme dăunătoare sănătății utilizatorilor construcției. 3 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 54 Fenomenul transferului de masă este destul de complex, implicând în 4 BCA 40 cm 48 5

114

BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm+OSB+ Aquaroc

45 36

primul rând permeabilitatea materialelor la trecerea vaporilor de apă și diferența de presiune a vaporilor de apă, dar și conductivitatea termică, fluxul de entalpie prin transferul umidității cu schimbare de fază, conducție și sucțiune capilară. Simularea combinată a tuturor acestor fenomene este complexă, dar poate fi realizată prin produse software moderne. Aplicația WUFI (Künzel, 1995) permite simularea transferului de căldură și umiditate, unidirecțional, în regim dinamic, utilizând date meteorologice reale și luând în considerare mai multe mecanisme de transport al umidității. Rezultatele simulării, care poate acoperi o perioadă de mai mulți ani, indică în primul rând cantitatea de apă conținută în straturile alcătuirii și astfel poate fi estimată foarte precis comportarea elementului de construcție din acest punct de vedere. Datele de pornire pentru simulare, importante pentru a obține rezultate corecte, au fost următoarele: proprietățile fizice ale materialelor (inclusiv cele legate de variația conductivității termice cu temperatura și umiditatea, sau de capacitatea de stocare a umidității în material), pas orar pentru simulare (8760 pași / an) pentru o durată totală de 5 ani, date meteorologice reale (temperatură, umiditate relativă, radiație Tabel 1 solară) pentru Municipiul Sibiu (an meteorologic mediu, date preluate din Valorisoftware ale rezistenței termice,date R, pentru alcătuirile analizate aplicația Meteonorm), climatice interioare conform SR EN 2 15026, Nr.considerând crt. Alcătuirevarianta cu umiditate interioară ridicată. R [mParametrii K/W] 1 simulare, Cărămidă plină 37,5 inițială cm 0,678 inițiali de temperatura și umiditatea în componente au 2 Blocuri ceramice 38 cm 2,895 fost setați la 20°C, respectiv 80%.

3 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 3,127 4 BCA 40 cm 4,547 Valorile5 rezultate cantitatea alcătuirea BCA 25pentru cm + Multipor 15 cmtotală de apă din6,239 2 elementelor de construcții analizate minerală (exprimată kg+OSB apă pe m de perete) Gipscarton+OSB+vată 24 în cm 6 7,192 + Aquaroc sunt prezentate în Tabelul 2. Tabel 2 Valori ale cantității de apă din perete, pentru alcătuirile analizate Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Alcătuire Cărămidă plină 37,5 cm Blocuri ceramice 38 cm Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm BCA 40 cm BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + OSB+ Aquaroc

A telierele de la sibiu 2016 Tabel 3

Masa apă [kg/m2] inițial final 2,75 2,11 6,14 3,72 1,96 1,46 4,56 3,47 4,14 2,75 4,28

3,68 115

Valori ale mărimilor ce exprimă stabilitatea termică, pentru alcătuirile analizate Nr.

Sunt prezentate câte două valori pentru fiecare alcătuire, cea inițială (rezultată din fixarea arbitrară a umidității inițiale în toate straturile componente la 80%) și cea finală, după simularea comportării alcătuirii analizate pe o perioadă de 5 ani. O primă estimare privind comportarea la transferul de umiditate este compararea valorii finale cu cea inițială. Dacă valoarea finală este mai mică decât cea inițială, este indicată o reducere a umidității de ansamblu în straturile componente ale alcătuirii la mai puțin de 80%, iar acest lucru se întâmplă pentru toate cele 6 alcătuiri analizate. Este necesară însă o analiză mai atentă, care implică analiza valorilor umidității relative în fiecare din straturile alcătuirii. Aceasta se poate face printr-o reprezentare grafică (fig. 3a ... 3f) a umidității relative în funcție de grosimea elementului de construcție (peretelui), pentru momentul inițial al simulării – valoare constantă de 80%, cu albastru – și pentru momentul final, cu verde. Toate graficele sunt reprezentate cu fața exterioară a peretelui în partea stângă. Se observă în acest fel nu doar umiditatea de ansamblu, ci și felul cum este repartizată aceasta în diferitele straturi ale alcătuirii. Graficele din fig. 3a...3f ne indică o umiditate relativă în limite normale în toate cazurile, în jurul valorii de 65-70%, însă cu mici diferențe, astfel: - alcătuirile masive, dintr-un singur material principal (1, 2 și 4) au o variație uniformă a umidității, cu valori ușor mai ridicate pentru cărămida plină (fig. 3a) față de blocul ceramic (fig. 3b), în timp ce blocurile de BCA dau o variație mai accentuată (fig. 3d); - alcătuirile multistrat cu stratul termoizolant la exterior (3 și 5) indică o valoare mai redusă a umidității relative în stratul interior al peretelui, fără a se constata o diferență semnificativă în cazul 3 (fig. 3c) unde stratul termoizolator este mai puțin permeabil la vapori, față de cazul 5 (fig. 3e); - alcătuirea 6, ușoară, a necesitat o folie de control al vaporilor, așezată la fața interioară a stratului termoizolant, al cărei efect este evident în graficul din fig. 3f, unde se poate vedea o reducere semnificativă a umidității relative, de la cca 66% la cca 46%, în planul unde este montată folia (la 26,75 cm de fața exterioară a peretelui). Variația umidității are însă loc pe întreg parcursul anului, iar pentru evidențierea acestei variații este necesară o reprezentare a umidității 116

Fig. 3a – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 1 [3]

Fig. 3b – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 2 [3]

Fig. 3c – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 3 [3]

Fig. 3d – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 4 [3]

Fig. 3e – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 5 [3]

A telierele de la sibiu 2016

Fig. 3f – umiditate relativă în grosimea peretelui, alcătuirea 6 [3] 117

Fig. 4a – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 1 [4]

Fig. 4b – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 2 [4]

Fig. 4c – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 3 [4]

Fig. 4d – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 4 [4]

Fig. 4e – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 5 [4]

Fig. 4f – variația umidității pe parcursul unui an, alcătuirea 6 [4]

118

în funcție de timp, în unul sau mai multe planuri din grosimea peretelui (fig. 4a...4f). Aceste grafice reprezintă evoluția în cel de-al cincilea an al simulării, când situația s-a stabilizat și influența valorilor de pornire, alese arbitrar, a fost anulată. Graficele indică variația umidității relative între 1 ianuarie și 31 decembrie, pentru aerul interior (curba roșie), pe suprafața interioară a peretelui (curba verde) și la fața exterioară a elementului masiv (cărămidă, bloc ceramic sau bloc din BCA). Constatări: - pentru peretele din cărămidă plină de 37,5 există o diferență mai importantă între umiditatea suprafeței interioare a peretelui (curba verde) și cea a aerului interior (curba roșie), în comparație cu celelalte 5 alcătuiri; aceasta indică un risc mărit de apariție a condensului pe fața peretelui, dar și a dezvoltării de microorganisme. Fenomenul nu se datorează transferului necorespunzător al umidității, ci temperaturii scăzute a feței interioare a peretelui din cauza insuficientei rezistențe termice. - la fața exterioară a elementului masiv (curba albastră), umiditatea variază similar pentru alcătuirile fără strat termoizolant suplimentar (respectiv alcătuirile nr. 1, 2 și 4), fiind influențată semnificativ de variația umidității aerului exterior; valori peste 80% se înregistrează numai pentru peretele din blocuri de BCA de 40 cm grosime (fig. 4d), în primele două luni ale anului, explicația acestor valori mai ridicate fiind permeabilitatea mai mare a materialului față de umiditatea din exterior; - alura curbei umidității relative anuale, la fața exterioară a stratului masiv de zidărie (de culoare albastră în graficele din fig. 4c și 4e), pentru pereții cu strat termoizolant la exterior, este similară celei a variației umidității relative la interior, însă în general cu valori mai reduse, ce nu ating în nici un moment al anului 70%; - pentru alcătuirea ușoară a fost analizat nivelul umidității relative în două planuri suplimentare: pe fața interioară a stratului de vată minerală și la jumătatea grosimii acestui strat; valorile obținute prin simulare, atât la fața interioară a stratului de vată minerală, cât și la jumătatea grosimii acestuia, indică o variație normală similară – și cu valori mai mici – variației umidității relative a aerului interior, mai redusă în sezonul rece și mai ridicată în cel cald.

A telierele de la sibiu 2016

119

Toate cele șase alcătuiri analizate se comportă corespunzător la transferul de umiditate, chiar dacă există diferențe. Cantitatea de apă acumulată în fiecare strat din componența pereților analizați se reduce față de valoarea inițială ce corespunde unei umidități relative de 80% și se stabilizează în timp, având o variație normală pe durata unui an calendaristic. Nici pe suprafața interioară, nici în grosimea elementelor de construcție nu există risc de condens al vaporilor de apă, iar valorile umidității relative care se obțin, pentru fiecare din cele 6 alcătuiri studiate, nu ating 80% și nu favorizează dezvoltarea microorganismelor. 3.3. Stabilitate (inerție) termică Ipoteza de calcul al valorilor rezistențelor termice analizate în capitolul 3.1, cea a regimului termic staționar, în care temperaturile nu variază în timp, este în mod evident o simplificare a fenomenului fizic real. În sezonul rece acest model este suficient pentru estimarea transferului termic și a necesarului de energie termică. În realitate temperaturile, atât cea exterioară, cât și cea interioară a construcției variază, nu numai de la un sezon la altul, ci chiar în decursul aceleiași zile. Studiul acestui mod de transfer termic dinamic trebuie să ia în calcul capacitatea elementelor de construcție de a acumula și de a ceda căldura mediului ambiant, numită inerție sau stabilitate termică. Acest model de calcul trebuie utilizat pentru sezonul cald, atunci când diferențele de temperatură între interior și exterior sunt mai reduse, însă variațiile de temperatură sunt mai importante. Stabilitatea termică presupune atât o reducere a amplitudinii de oscilație a temperaturii între cele două fețe, interioară și exterioară, a elementului de construcție, cât și o întârziere în timp a transmiterii variației de temperatură. Mărimile care cuantifică stabilitatea termică a elementelor de construcție sunt coeficientul de amortizare a amplitudinii oscilațiilor temperaturii aerului exterior, νT, definit (C107/7-02) ca raportul dintre amplitudinea de oscilație a temperaturii echivalente de calcul a aerului exterior (ATe) și amplitudinea de oscilație a temperaturii suprafeței interioare a elementului de închidere (ATsi), precumși coeficientul de defazare a oscilațiilor temperaturii aerului exterior pe timp de vară, ε, definit ca timpul, exprimat în ore, după care un maxim de temperatură a aerului exterior care vine în contact cu o față a unui element de închidere se resimte tot la o valoare maximă pe fața opusă a acestuia. 120

BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm +OSB + Aquaroc

6,239 7,192

Tabel 2 termică optimă se obține printr-o combinație între masivitate Stabilitatea șiValori izolareale termică, lipsa dintre aceste două proprietăți fiind dificil de cantității de uneia apă din perete, pentru alcătuirile analizate compensat de cealaltă. 2

Nr. Masa apă [kg/m ] Alcătuire crt. inițial final Valorile minime normate, clădiri obișnuite (categoria „b” conform 1 Cărămidă plină 37,5pentru cm 2,75 2,11 2 Blocuri ceramice 38 cm 6,14 3,72 normativului, în care se încadrează majoritatea clădirilor cu ocupare 3 Cărămidă 25 cm +clădirilor EPS 10 pentru cm 1,96 permanentă, cu excepția ocrotirea sănătății și1,46 a hotelurilor 4 BCA 40 cm 4,56 3,47 15cm și ε ≥ 9 h. de 5cel puțin 3 stele) sunt νT ≥15 BCA 25 cm + Multipor 4,14 2,75 Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + 6 4,28 ν și 3,68 ε, calculate Valorile mărimilor ce caracterizează stabilitatea termică, OSB+ Aquaroc T

pentru elementele de construcție analizate, sunt prezentate în Tabelul 3. Tabel 3

Valori ale mărimilor ce exprimă stabilitatea termică, pentru alcătuirile analizate Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Alcătuire

νT [-]

ε [h]

Cărămidă plină 37,5 cm Blocuri ceramice 38 cm Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm BCA 40 cm BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + OSB+ Aquaroc

47 249 158 485 446

13,1 16,3 7,68 17,0 14,8

66,7

4,2

SeTabel constată că valorile normate pentru coeficientul de amortizare a 4 amplitudinii oscilațiilor temperaturii aerului exterior, νT, sunt respectate Valori ale indicelui de izolare la zgomot aerian, pentru alcătuirile analizate fără probleme de toate alcătuirile, cu valori de la 3 ori (alcătuirea 1) până crt. Alcătuire Rw [dB] la Nr. de peste 30 de ori (alcătuirea 4) mai mari decât cele minime. 1 Cărămidă plină 37,5 cm 57 2 Blocuri ceramice 38 cm 52 În cazul coeficientului de defazare a oscilațiilor temperaturii aerului 3 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 54 exterior timp 4 pe BCA 40de cmvară, ε, situația e puțin diferită, în sensul 48 că două alcătuiri cele25șase, nr. 3 și 6, nu respectă 5 din BCA cm +respectiv Multipor alcătuirile 15 cm 45 valoarea Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm+OSB+ minimă normată, de 9 ore. Dacă pentru alcătuirea nr. 6, realizată din 6 36 Aquaroc

elemente ușoare, fără capacitate de acumulare de căldură, acest rezultat era oarecum de așteptat, surpriza o constituie alcătuirea nr. 3, care deși conține o zidărie masivă din cărămidă plină, de 24 cm grosime, și are o rezistență termică foarte bună, de peste 3 m2K/W, nu realizează decât 7,68 h față de cele 9 h minim necesare pentru coeficientul de defazare ε. Și mai interesant, un perete realizat numai din zidăria de cărămidă plină, de 24 cm, fără placarea exterioară cu polistiren expandat, obține o valoare ε de 9,07 h, deci suficientă. Prin urmare placarea cu polistiren la exterior,

A telierele de la sibiu 2016

121

Nr. Masa apă [kg/m2] Alcătuire crt. inițial final 1 Cărămidă plină 37,5 cm 2,75 2,11 2 Blocuri ceramice 38 cm 6,14 3,72 deși pentru sporirea termice a1,96 peretelui1,46 și corectă din 3 necesară Cărămidă 25 cm + EPS rezistenței 10 cm 4 BCA 40 cm al transferului de vapori, se dovedește 4,56 punctul de vedere a 3,47 fi o problemă BCA cald, 25 cmatunci + Multipor cm 4,14 mai 2,75 în 5sezonul când 15 stabilitatea termică devine importantă Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + decât 6 izolarea termică. 4,28 3,68 OSB+ Aquaroc

3.4. Izolarea față de zgomot Tabel 3

Capacitatea unui element de construcție determică, a izola împotriva zgomotului, Valori ale mărimilor ce exprimă stabilitatea pentru alcătuirile analizate respectiv de a nu permite trecerea sunetului dintr-o parte a sa către Nr. cealaltă parte, este exprimată prin indicele de izolare Alcătuire νT [-] la zgomot ε [h] aerian, crt. Rw.1Pentru a realiza o izolare fie o alcătuire Cărămidă plină 37,5 cmfonică bună este utilă 47 13,1 cât mai masivă și etanșă, fie o alcătuire masive,16,3 elastice și de 2 Blocuri ceramice 38 cm cu straturi multiple,249 3 Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm 158 7,68 aer, alternate și cât mai desolidarizate între ele. 4 5

BCA 40 cm 485 BCA 25 cm + Multipor 15 cm 446 Valorile indicelui Rw pentru alcătuirile analizate, având ca Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm + 6 6 66,7sunt laborator, in Aquaroc situ sau documentația producătorului, OSB+

17,0 14,8

sursă teste în 4,2 prezentate în

Tabelul 4. Tabel 4

Valori ale indicelui de izolare la zgomot aerian, pentru alcătuirile analizate Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

Alcătuire Cărămidă plină 37,5 cm Blocuri ceramice 38 cm Cărămidă 25 cm + EPS 10 cm BCA 40 cm BCA 25 cm + Multipor 15 cm Gipscarton+OSB+vată minerală 24 cm+OSB+ Aquaroc

Rw [dB] 57 52 54 48 45 36

Pentru elementele masive se constată valori distribuite într-o plajă destul de largă, între 45...57 dB, pentru pereți de grosime foarte apropiată. Primele cinci alcătuiri studiate sunt elemente masive și este evident că indicele de izolare depinde exclusiv de această masivitate – valoarea cea mai mare este obținută de alcătuirea cu cea mai mare masă, ca efect combinat al materialului și grosimii peretelui (cărămidă plină, 37,5 cm grosime) și, în ordine, de celelalte. Toate valorile sunt convenabile pentru elemente de fațadă, valorile minime necesare (C125-4/2013) fiind între 31 – 41 dB, în funcție de nivelul de zgomot exterior și cel admisibil în spațiul interior. Alcătuirea nr. 6, realizată din elemente ușoare, are o valoare semnificativ mai redusă a indicelui de izolare la zgomot aerian, de 36 dB, care este 122

explicabilă pe de o parte prin lipsa de masivitate a alcătuirii și pe de altă parte, faptului că cele două fețe ale peretelui, având o oarecare masivitate (plăci OSB și gipscarton, respectiv Aquaroc), sunt conectate rigid prin structura interioară din lemn a peretelui și nu se realizează astfel necesara desolidarizare care ar permite obținerea unor valori de izolare mult mai mari, similare celor obținute la pereții din gipscarton cu structură dublă (de ordinul a 55-60 dB). 4. CONCLUZII Analiza unor alcătuiri de pereți exteriori realizați din zidărie de cărămidă plină sau blocuri ceramice, prin comparație cu alte patru variante de zidării sau alcătuiri ușoare care includ un strat termoizolator distinct, relevă o serie de aspecte interesante cu privire la proprietățile legate de domeniul fizicii construcțiilor. Din punct de vedere al transferului termic se confirmă un fapt cunoscut: zidăria de cărămidă plină simplă, fără niciun strat termoizolant suplimentar, nu poate asigura rezistența termică necesară în prezent, nici pentru asigurarea confortului interior, nici pentru economia de energie. Alte alcătuiri masive de zidărie, cum ar fi cele din blocuri ceramice cu goluri sau blocuri din beton celular autoclavizat, în versiunile lor actuale, optimizate din punct de vedere termic, asigură necesarul minim normat pentru rezistența termică, însă nu se ridică la nivelul unor standarde superioare, cum ar fi Casa pasivă sau NZEB. Transferul de umiditate prin toate alcătuirile studiate se face fără a genera niciun fel de probleme (risc de condens sau de dezvoltare a unor microorganisme). O alcătuire omogenă a peretelui este de obicei preferabilă, pentru că asigură un flux continuu al transferului de vapori în grosimea peretelui, dar și variantele cu strat termoizolator la exterior sunt corecte. Alcătuirea ușoară necesită un strat de control al umidității, care nu e propriu-zis o barieră de vapori, ci o membrană inteligentă care permite transferul selectiv al umidității și eliminarea spre exterior a vaporilor în sezonul cald. În sezonul cald, atunci când stabilitatea termică devine mai importantă decât izolarea termică, alcătuirile masive sunt cele mai convenabile, incluzând aici și zidăriile din blocuri de beton celular autoclavizat, pe lângă cele din cărămidă și blocuri ceramice cu goluri. Alcătuirea ușoară nu poate

A telierele de la sibiu 2016

123

asigura necesarul normat pentru coeficientul de defazare a oscilațiilor temperaturii aerului pe timp de vară. Din punct de vedere al protecției acustice, alcătuirile masive sunt de asemenea mai performante, însă pentru indicele de izolare la zgomot valorile cele mai bune se obțin pentru cărămida plină. Alcătuirile ușoare sunt la limita acceptabilității în privința izolării acustice, dacă nu sunt luate măsuri speciale pentru creșterea acesteia. Cărămida și blocurile ceramice rămân materiale actuale care își dovedesc valoarea mai presus de considerente legate de estetică, disponibilitate sau preț de cost, prin proprietăți care asigură eficiența din punct de vedere higrotermic și acustic, chiar dacă în anumite situații sunt necesare alcătuiri mai complexe, care să includă și materiale mai noi.

Referințe Künzel, H.M., 1995. Simultaneous Heat and Moisture Transport in Building Components. One- and two-dimensional calculation using simple parameters. IRB Verlag C107/3, 2005. Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor. București C107/7, 2002. Normativ pentru proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor. București C125/4, 2013. Normativ privind acustica în construcții și zone urbane. Măsuri de protecție împotriva zgomotului la zone urbane. București

Bibliografie C107/3, 2005. Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor. București C107/7, 2002. Normativ pentru proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor. București C125/4, 2013. Normativ privind acustica în construcții și zone urbane. Măsuri de protecție împotriva zgomotului la zone urbane. București Künzel, H.M., 1995. Simultaneous Heat and Moisture Transport in Building Components. One- and two-dimensional calculation using simple parameters. IRB Verlag 124

PRISPA Team, 2012. Project Drawings #7 - PRISPA Team / Solar Decathlon Europe 2012. Madrid Saint-Gobain Construction Products Romania, 2016. Isover Vario KM Duplex UV, Fișa tehnică Saint-Gobain Construction Products Romania, 2016. Rigips Aquaroc, Fișa tehnică SR EN 15026:2007. Performanța higrotermică a componentelor și elementelor clădirilor. Evaluarea transferului de umiditate prin simulare numerică Wienerberger România, 2016. Porotherm. Sistem complet de zidărie ceramică Xella RO, 2015. Multipor – Plăci minerale termoizolatoare. Izolație termică pentru fațade Xella RO, 2016. Ytong – sisteme complete de zidărie termoizolantă. Date tehnice 2016 Sursele ilustrațiilor [1] http://pngimg.com/img/objects/brick, License: Free [Accesat 10 iunie 2016] [2] http://wienerberger.ro/imagini/format1920x1280/20160303101023/ porotherm-profi-38-nf.jpg [Accesat 10 iunie 2016] [3], [4] Pană, R., 2016

Note 1 Spre exemplificare este ales un produs Ytong, blocul tip A+ D 0,4 pentru aplicații nestructurale, neportante. 2 Idem 3 Produs Ytong pentru placarea fațadelor. 4 Isover Vario KM Duplex, membrană inteligentă de control al transferului vaporilor. 5 Produs Rigips. 6 Pentru alcătuirea nr. 6 au fost efectuate măsurări ale indicelui de izolare al fațadelor in situ, în cadrul competiției internaționale Solar Decathlon Europe 2012, proiectul Prispa.

A telierele de la sibiu 2016

125

Ă&#x17D;nvelitoarea din ĹŁigle ceramice. [16]

126

METODE ŞI TEHNICI DE CONSTRUCŢIE CU PĂMÂNT ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST Mara Popescu

Abstract For rural areas, especially in rural communities with a low economic level, a viable alternative for building houses, together with the techniques of contemporary building, are the traditional earth building techniques, due to the following reasons: low costs when using local materials and labour force; low energy consumption in the building process and during the use of a construction, this being a principle of sustainability; obtaining an indoor comfort, using the natural materials; sustainable development through usage of construction methods and natural materials. In most regions, the natural local materials are solutions for the future. The advantage when using earth is complemented by traditional earthen wall building techniques, requiring a minimal knowledge. Among these techniques, the most widespread is the technique of building with adobe bricks. Other types: construction techniques with half-timbered work (paiantă, in Romanian); clay and rammed earth. My research in Hungary regarding the traditional earthen house was made within the Bilateral Scholarship – Tempus Public Foundation Research Scholarship International Co-operation Programmes, and aimed the city Csanádpalota, recommended to me by ICOMOS Hungary. This settlement fulfilled all conditions, having a great number of earthen buildings, which is a characteristic feature of the Hungarian Plain. Keywords: vernacular architecture, built heritage, multiculturalism, earthen architecture Rezumat Pentru mediul rural, cu precădere în comunităţile rurale cu un nivel economic scăzut, alături de tehnici contemporane de construcţie, o alternativă viabilă în nevoia de a construi o locuinţă, o gospodărie ţărănească, sunt metodele şi tehnicile tradiţionale, cu pământ, datorită următoarelor considerente: cost redus prin folosirea materialelor locale şi a forţei de muncă locală; consum mic energetic

A telierele de la sibiu 2016

127

atât pentru realizarea construcţiei, cât şi în exploatare, principiu al sustenabilităţii; obţinerea unui anumit confort prin utlizarea materialelor naturale; dezvoltarea durabilă prin metode de construcţii şi materiale naturale. Materialele naturale locale, în cele mai multe regiuni, sunt soluţii pentru viitor. Avantajul pământului, material ieftin şi uşor de procurat, este completat de tehnicile tradiţionale de construire cu pământ pentru pereţi, ce necesită cunoştinţe minime de construire. Dintre tehnici, cea mai răspândită este tehnica construirii cu cărămizi din chirpici. Alte tehnici: construcţii cu paiantă; cu lut sau cu pământ bătătorit. Cercetarea pe care am efectuat-o în Ungaria pentru locuinţe tradiţionale de pământ, în cadrul bursei bilaterale Tempus Public Foundation Research Scholarship International Co-operation Programmes, a vizat oraşul Csanádpalota, la recomandarea ICOMOS Ungaria. Localitatea îndeplinea toate condiţiile, având clădirile ridicate din pământ, caracteristic locuinţelor din Câmpia Maghiară. Cuvinte cheie: arhitectură vernaculară, patrimoniu construit, multiculturalism, arhitectură de pământ

Societatea contemporană se caracterizează printr-o dinamică accelerată în aproape toate domeniile de activitate. În plan economic, asistăm la mutaţii excepţionale datorate evoluţiei spectaculoase a tehnologiei, în special a tehnologiei informaţiei, societatea contemporană păşind într-o nouă etapă a revoluţiei informatice. Constatăm că unele tehnici din trecut nu mai sunt utilizate azi, având alte repere şi alte obiective, mâine putând asista la noi şi noi sensuri nebanuite pentru viitorul omenirii. Această evoluţie din ce în ce mai accentuată creează, în societatea contemporană, o presiune cu puternice determinări şi mutaţii în toate domeniile, pe lângă faptul că populaţia lumii este într-o permanentă creştere în majoritatea ţărilor, exceptând anumite ţări cu creştere negativă – de regulă ţările dezvoltate economic. Un fenomen greu de gestionat pe plan mondial, fenomen apărut în ultima perioadă, este cel al migraţiei populaţiei din zone cu probleme economice, sociale, etnice, religioase, zone cu conflicte militare, spre ţări stabile şi cu o economie dezvoltată. În faţa acestui tablou, societatea contemporană va trebui să aibă răspunsuri, în lucrarea de faţă oprindu-ne doar asupra problemelor privitoare la activitatea din domeniile arhitecturii şi construcţiilor, constatând, în principal, necesitatea acoperirii nevoilor societăţii pentru dezvoltarea construcţiilor destinate economiei, cât şi a celor destinate locuirii, a dotărilor sociale şi educative. 128

Pentru mediul urban, activităţile în construcţii sunt bazate pe: tehnologii şi metode industrializate, utilizând ca materiale betonul, oţelul, sticla, materiale compozite etc. Pentru mediul rural, cu precădere în comunităţile rurale cu un nivel economic scăzut, alături de tehnicile contemporane de construcţie, amintite anterior, o alternativă viabilă în nevoia de a construi o locuinţă, o gospodărie ţărănească, sunt metodele şi tehnicile tradiţionale, cu pământ, datorită următoarelor considerente: - În primul rând, costul redus prin folosirea materialelor locale şi a forţei de muncă locală, de regulă nespecializată; - Consumul mic energetic atât pentru realizarea construcţiei, cât şi în exploatare – principiu al sustenabilităţii; - Obţinerea unui conform termic mai mult sau mai putin asemenea materialelor moderne, prin utilizarea materialelor naturale; - Dezvoltarea durabilă prin metode de construcţii şi materiale naturale; - Aspect plăcut, relaxant. Materialele naturale locale, în cele mai multe regiuni, sunt soluţii pentru viitor. Cel mai interesant şi mai utilizat material de construcţie natural este pământul. Experţii încep să realizeze că lutul este superior calitativ din mai multe puncte de vedere şi - foarte important - un material nepoluant. Tehnicile tradiţionale recent folosite pentru construcţiile din pământ pun în evidenţă valoarea pământului pentru construcţiile făcute în regie proprie, dar chiar şi pentru unele construcţii de producţie. De peste 9000 de ani sunt cunoscute tehnicile de construcţie cu pământ. În Europa Centrală medievală, pământul era folosit ca umplutură în construcţiile de tip Fachwerk1, ca şi pentru acoperişurile de paie, crescând rezistenţa la foc. În funcţie de cum este folosit ca material de construcţie, pământul se prezintă sub diverse denumiri: lutul este un amestec de argilă și nisip mărunt, denumit şi mâl, sau nisip şi elemente mai mari ca pietrişul sau pietrele; cărămizile nearse se numesc şi cărămizi de lut sau chirpici; cărămizile comprimate, nearse, poartă numele de blocuri de pământ; pământul compactat într-un cofraj capătă denumirea de pământ bătătorit. (Fig. 1, 2, 3)

A telierele de la sibiu 2016

129

Construcţie de tip Fachwerk unde se pot observa diversele umpluturi ale scheletului de lemn: nuiele împletite acoperite cu pământ, cărămizi şi piatră – acest tip de tratare cere mentenanţă permanentă [1]

Construcţie tip Fachwerk cu finisajul de pământ degradat, pe alocuri căzut, unde se pot observa diversele umpluturi ale scheletului de lemn: nuiele împletite acoperite cu pământ şi piatră [2] Tehnica de contrucţie cu pământul compactat într-un cofraj, ce capătă denumirea de pământ bătătorit [3]

Mai mulţi cercetători, printre care şi Gernot Minke, au studiat proprietăţile pământului şi au făcut o clasificare (Minke 2008:14-18) riguroasă a avantajelor şi dezavantajelor folosirii pământului ca material de construcţii. Conform celui din urmă, lutul are trei dezavantaje principale faţă de materialele de construcţie industriale obişnuite: 1. Nu există un standard pentru lut. Locul de origine a lutului influenţează compoziţia şi caracteristicile. 2. Unul dintre dezavantajele majore este contracţia şi crăparea lutului la uscare. Acest proces poate fi controlat prin scăderea conţinutului de apă şi argilă şi/sau prin folosirea de aditivi.

130

3. Lutul nefiind rezistent la apă, trebuie protejat de ploaie şi îngheţ. Pereţii din pământ se protejează prin utilizarea unei ştreşini, a unei zidării rezistente la umezeală sau a unor straturi corespunzătoare de protecţie a suprafeţei. Dar lutul are şi numeroase avantaje: 1. Lutul echilibrează umiditatea aerului, absorbind şi eliberând umiditatea mai repede şi într-o măsură mai mare decât oricare alt material. Acest control permite echilibrarea climatului interior. 2. Lutul păstreză căldura, la fel ca toate materialele grele. Stocarea căldurii solare prin mijloace pasive reprezintă un avantaj important al lutului, ce poate echilibra climatul interior. 3. Lutul nu poluează mediul şi reduce consumul energetic la circa 1% din energia necesară producerii, transportului şi folosirii cărămizilor arse sau betonului armat. 4. Lutul este refolosibil şi permite reducerea costurilor pentru materiale şi transport. Acesta se găseşte la îndemâna costructorului fiind ideal pentru construcţiile făcute în regie proprie de către neprofesionişti. 5. Lutul poate proteja elementele din lemn cu care este în contact, putând să le păstreze uscate, datorită conţinutului de umiditate echilibrat. Lutul poate conserva şi amestecul de cantităţi mici de paie. 6. Pereţii din pământ pot absorbi agenţii poluanţi dizolvaţi. Temperatura interioară ambientală este un factor important în zonele temperate şi reci, unde oamenii stau perioade lungi de timp în spaţii închise. Confortul vieţii este dependent de temperatură, umiditate, radiaţii de la obiectele înconjurătoare şi de nivelul de poluare al aerului. Temperatura ridicată sau scăzută dintr-o încăpere este un factor uşor detectabil. Nivelul de umiditate ridicat sau scăzut în spaţii închise are un impact considerabil asupra sănătăţii celor care locuiesc, dar pământul are capacitatea de a echilibra umiditatea interioară şi temperatura mai bine decât orice alt material de construcţie. Numeroase sunt prejudecăţile legate de folosirea lutului. Specialiştii şi nespecialiştii nu pot să conceapă faptul că un material de construcţie

A telierele de la sibiu 2016

131

natural nu trebuie procesat şi că pământul este un material care poate fi folosit direct pentru construcţie. Se consideră, fără un suport real, că se curaţă greu suprafeţele de pământ. Suprafeţele vopsite schimbă radical această situaţie. Sala de baie cu pereţi de pământ este mai igienică decât cele placate. Pământul absoarbe repede umiditatea ridicată, împiedicând astfel dezvoltarea ciupercilor (Minke 2008: 14-18). Metode şi tehnici tradiţionale de construcţie cu pământ în Transilvania şi Banat

Planul localității Csanádpalota din Ungaria. [6]

Avantajul folosirii pământului în calitate de material ieftin şi uşor de procurat este completat de tehnicile tradiţionale de construire cu pământ pentru pereţi, ce necesită cunoştinţe minime. Dintre tehnici, cea mai răspândită este tehnica construirii cu chirpici, aceasta fiind regăsită la majoritatea construcţiilor cu pământ. În zonele cu lemn uşor de procurat se utilizează tehnica de construcţie cu paiantă2. Folosite sunt şi tehnicile de construcţie cu lut şi construcţia cu pământ bătătorit. În zona de câmpie, casele din pământ, în marea lor majoritate, au fundaţie. Casa este aşezată direct pe pământ prin intermediul unei fundaţii numită talpă, confecţionată din grinzi de lemn rotund sau cioplit, fixat direct în pământ sau pe bolovani de piatră aşezaţi în colţuri pentru a preveni umezirea şi putrezirea lemnului. La terenul în pantă, casa are o fundaţie înaltă de piatră care nivelează diferenţa de nivel, iar talpa casei se aşează 132

peste această fundaţie. Planșeul se realizează din grinzi aşezate paralel peste care se bat scânduri pe lungime, îmbinate între ele, sau se realizează o reţea de şipci peste care se întinde un strat de pământ lutos sau vălătuci din paie şi lut. Acoperişul este realizat pe structură din lemn, cu învelitori în funcţie de zonă: la deal şi munte din şindrilă, draniţă sau şiţă, în regiunile agricole mai ales din paie, iar în zonele lacurilor şi bălţilor sunt specifice trestia şi papura. Tehnica tradiţională de construire cu chirpici Materialul numit “chirpici” este un amestec de lut cu paie de grâu și băligar uscat la soare modelat în formă de cărămidă. Când era lutul insuficient sau greu de găsit, se folosea pământul vegetal. Chirpiciul se punea în matriţe din lemn, iar apoi era lăsate să se usuce lent la căldura solară. Tehnica construcţiei pereţilor cu chirpici este asemănătoare cu cea a construcţiei cu cărămizi arse în cuptor şi constă în aşezarea în rânduri succesive, ţesute. Construcţiile se realizează pe timpul verii, în perioade uscate, cu zidăria protejată de umezeală cu paie sau stuf. Dimensiunile cărămizilor realizate din chirpici variază în funcţie de zonă, media având dimensiunile 20x20x40 cm. În timpul lucrului, chirpiciul era udat şi se aşeza un amestec de ceamur3 pe suprafaţa chirpiciului pentru a lega cărămizile între ele. Casele tradiţionale din chirpici, pentru protecţia structurii împotriva intemperiilor, erau tencuite. Prima tencuire se realiza cu un strat din argilă şi paie, peste care se aplica un strat mai fin de argilă şi bălegar de cal. Tencuiala, după uscare, se vopsea cu trei straturi de var.

Tehnica de contrucţie – detaliu [4]

A telierele de la sibiu 2016

133

Tehnica tradiţională de construire cu lut Tehnica construirii cu lut este întâlnită la casele situate în special în lungul Dunării. Pământul din această zonă era potrivit pentru realizarea ceamurului, prin amestecarea lutului cu paie, ierburi fibroase, câlţi sau pleavă. Pentru construirea pereţilor, ceamurul se aşează pe întreg perimetrul casei, în straturi de 20-25 cm. Din cauza timpului necesar pentru ca partea inferioară a peretelui să se usuce şi să se întărească, nu se puteau realiza mai multe rânduri. Această etapă era absolut necesară pentru ca zidul să poată suporta greutatea straturilor superioare. Cu ceamurul se construiau garduri, trepte de scară, coteţe, magazii, cuptoare de pâine şi de gătit sau sobe. Construcţiile exterioare din ceamur erau protejate cu acoperiş, împotriva umezelei. Tehnica tradiţională de construire cu pământ bătătorit Construcţiile cu pământ bătut folosesc două tehnici tradiţionale: tehnica cu pământ bătut şi tehnica cu ceamur bătut în tipare. Pereţii caselor tradiţionale din pământ bătătorit se realizează prin bătătorirea pământului în interiorul unor cofraje aşezate pe conturul pereţilor şi au grosimea între 50-80 cm. Pentru a se putea umple cu straturi de pământ de aproximativ 20 cm, cofrajele se realizează din scânduri late de 20-25 cm. După bătătorirea cu maiul de lemn, grosimea stratului scade la aproximativ jumătate. Când se termină un strat de pământ al peretelui, cofrajele se reaşează deasupra, repetându-se bătătorirea. Golurile pentru ferestre şi uşi se taie în peretele de pământ după terminarea procesului de bătătorire (Arhiterra 2010) Tehnica ceamurului bătut în tipare este asemănătoare cu cea a pământului bătătorit. Acesta se bătătorește în cofraj la fel cum se procedează cu pământul simplu. Deosebirea constă în faptul că după bătătorirea fiecărui strat, trebuie aşteptat 2-3 zile ca să se usuce, apoi se așează stratul următor. Zidurile rezultate au o grosime de 40 cm. (Dimitriu 2015) Nicolae Săcară afirmă că „pentru şesul bănăţean, pământul bătut a constituit, până la începutul secolului al XX-lea, materia primă dominantă, coexistând multă vreme cu arhitectura nuielelor împletite şi cu cea a lemnului. S-au păstrat până azi un număr mare de locuinţe cu zidurile din pământ bătut, atât la şes, cât şi în zonele colinare” (Săcară 1987:42). Încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, Evlia Celebi face o remarcă sugestivă în lucrarea sa, conform căreia în Câmpia Timişoarei nu se găsea piatră “nici 134

măcar cât un bob de fasole” (Evlia 1976: 491). Johann Jakob Ehrler scria despre locuitorii de pe aceste meleaguri că preferau pământul bătut şi numai în lipsa acestuia îşi construiau casa din alte materiale (Ehrler 1982: 29). Arhitectura de pământ este specifică zonelor de câmpie, unde materialele precum lemnul ori piatra lipseau ori erau rare şi scumpe. În construirea pereţilor cu pământ se cunosc mai multe procedee, după cum le clasifica Nicolae Săcară: 1. pământ bătut cu maiul între cofraje de scânduri; 2. pământ amestecat cu apă şi paie tocate sub forma unei paste denumite “ceamur”; 3. bucăţi mari de pământ tăiate cu cazmaua şi puse una peste alta în şiruri succesive în zid. În Banat se regăseşte prima tehnică şi, uneori, cea de-a treia. Doar o mică fâşie între Arad şi frontiera de Vest face excepţie unde, alături de prima tehnică, s-a folosit şi ceamurul, tehnica semnalată la Zădăreni, în apropiere de Arad, pe malul râului Mureş şi la Pordeanu, în apropierea graniţei cu Ungaria. În această ultimă localitate se pot vedea păstrate câteva exemple. (Săcară 1987: 44) Locuinţa tradiţională de pământ din localitatea Csanádpalota, Ungaria - Studiu de caz Cercetarea personală pe care am efectuat-o în Ungaria pentru locuinţe tradiţionale de pământ, în cadrul bursei bilaterale Tempus Public Foundation Research Scholarship International Co-operation Programmes, a vizat oraşul Csanádpalota, la recomandarea ICOMOS Ungaria. Localitatea îndeplinea toate condiţiile, având clădirile ridicate din pământ, caracteristic locuinţelor din Câmpia Maghiară. În cercetarea mea am fost sprijinită de administrația locală, în special de domnul primar Kovács Sándor. Csanádpalota este o localitate din districtul Makó, județul Csongrád, Ungaria, la 2 km de graniţ cu România, având o populație de 3 049 de locuitori. A fost menţionată pentru prima dată în arhivele naţionale

A telierele de la sibiu 2016

135

Localizarea pe hartă a localităţii Csanádpalota din Ungaria. [5]

maghiare în anul 1421. Structura localităţii a fost dezvoltată într-un aranjament similar cu acela al comunităţilor tipice din sudul Ungariei. Distribuţia loturilor a fost făcută de către Camera inginerilor austrieci în jurul anului 1850. Majoritatea sunt longitudinale, cu amplasarea casei de locuit la stradă şi grădina de zarzavat în spate. Locuinţa tradiţională din chirpici pe care am studiat-o, caracteristică zonei, se găseşte pe strada Táncsics Mihály, la numărul 9. Locuinţa are numărul cadastral 77 şi se situează pe un teren de 680 m2. (Fig. 7)

Planul localității Csanádpalota din Ungaria. Lotizarea ariei din jurul gospodăriei studiate. [7] 136

Gospodăria reprezintă modul de organizare al vieţii sociale şi economice săteşti. Tipul şi structura arată legătura fiecărei celule gospodărești cu restul comunităţii. Un element component important al gospodăriei îl reprezintă locuinţa. Aici, aceasta este aşezată respectând ordinea celorlalte case din sat, cu aliniamentul la limita terenului și latura lungă către stradă, aşa cum a fost în planul iniţial din 1890. Se păstrează astfel legătura cu viaţa străzii, iar lotul prezintă şi un spaţiu verde de tranziţie între stradă şi casă, lat de 1-1,5 m. (Fig. 8, 9 a,b) Schemă de plan a gospodăriei, strada Táncsics Mihály nr. 9 [8] Faţada principală, dinspre stradă, a locuinţei, decorată simplist. Imagini înainte şi după restaurare. [9]

Forma casei este generată de elementele tradiţionale pe care le găsim în arhitectura vernaculară din acea zonă. Volumetria casei are tendinţa spre orizontalitate. Faţada principală nu prezintă valori artistice semnificative (Fig. 11). Decorul din jurul ferestrelor este realizat foarte simplu în tencuială din imală4. (Fig. 10 a,b) Accesul în curte se face printr-o laterală a casei, intrarea în locuinţă făcânduse direct din tornaţ (rom. “târnaţ” sau “prispă”) care este amplasat pe toată lungimea faţadei secundare. Astfel, casa este “întoarsă” cu camerele spre stradă. (Fig. 12) Planul terenului are încă forma alungită şi nu a fost modificat. Construcţia este aşezată transversal pe lot. Gospodăria încă mai are puţul de apă şi

A telierele de la sibiu 2016

137

Faţada principală a locuinţei detaliu de decoraţie din jurul ferestrelor. [10]

Faţada principală, dispre stradă, a locuinţei [11]

Faţada secundară a locuinţei, dinspre curte, cu tornaţul închis [12]

grădina de zarzavat din spate. A mai existat şi o construcţie mică pentru coteţ şi cocina animalelor, dar din care nu au mai rămas decât câteva cărămizi aflate pe conturul planului. Aceasta este o locuinţă veche unifamilială pe un singur nivel, compusă iniţial din trei încăperi, suferind însă în timp diverse modificări în funcţie de necesităţile şi numărul locatarilor. (Fig. 13) Tornaţul avea rolul de umbrire şi adăpostire. Astăzi, el devine coridor şi apoi este închis în timp cu un parapet de cărămidă şi geamuri, din motive de termoizolaţie şi, de asemenea, pentru a mări suprafaţa utilizabilă şi pe timpul iernii. (Fig. 14 a,b) Planul casei prezintă astăzi transformările suferite de cele 3 camere (cameră-tindă-cameră) pentru a avea 5 încăperi (Fig. 13). Funcţiunile 138

Planul locuinţei – închiderea tornaţului şi schimbarea împărţirii camerelor. [13] Închiderea tornaţului, iniţial cu folie de polietilenă, apoi cu geamuri termoizolante. [14]

sunt inşiruite de-a lungul tornaţului, iar accesul se face direct în încăperi, neexistând hol. Încălzirea camerelor se face cu soba din camera din mijloc, respectv camera de dormit. La capătul tornaţului se află scara care duce către mansarda nelocuibilă, unde se făcea depozitarea uneltelor agricole şi a produselor alimentare. Funcţiunea acesteia nu a fost schimbată. (Fig. 15) Prispa închisă [15]

A telierele de la sibiu 2016

139

Baza construcției este din pământ bătătorit, talpa prelungindu-se inclusiv la tornaţ. Pentru fundaţie a fost săpat un şanţ de 60-80 cm şi umplut ulterior cu pământ bătătorit. Locuinţa este ridicată de la cota terenului cu aproximativ 20 cm. Pereţii sunt făcuţi din chirpici, material local, tencuiţi la exterior şi interior, apoi văruiţi. Planșeul este realizat din scânduri pe grinzi din lemn, intradosul prezentând împletitura de nuiele acoperită cu pământ. Şarpanta cu structură de lemn este “pe scaune”, cu deschiderea în jur de 8 m, sprijinită pe pereţii din chirpici. Învelitoarea acoperişului, tipic pentru această zonă, în 2 ape, este realizată cu ţigle ceramice. (Fig. 16, 17, 18a, b, 19a, b, 20a, b) În timpul studiilor mele asupra locuinţei de pământ din Csanádpalota, interesul proprietarilor a crescut faţă de locuinţă şi au hotărât să renoveze

Învelitoarea din ţigle ceramice. [16] Secţiune prin şarpanta ”pe scaune”. Scheletul de lemn nu prezintă termoizolaţie.Peste acesta sunt puse direct ţiglele ceramice. [17]

Faţada principală înainte de a fi renovată şi accesul în curte prin latura din dreapta a locuinţei şi faţada secundară [18 a,b] 140

Curtea din spate. Fântâna şi fostul coteţ pentru animale care este acum dărâmat [19]

Curtea locuinței şi rămăşiţele fostului coteţ pentru animale [20]

proprietatea, păstrând caracterul arhitectural tradiţional. (Fig. 21a,b, 22a,b) În urma unor analize comparative ale arhitecturii vernaculare în unele localități din Ungaria și România, problematica privind păstrarea, protecția, conservarea și restaurarea valorilor arhitecturii vernaculare, ale arhitecturii tradiționale de pământ, este propusă a fi tratată într-o viziune mai largă de abordare și anume în cadrul unei politici culturale față de patrimoniul construit al arhitecturii vernaculare, sugerând chiar, la recomandările ICOMOS, o posibilă strategie pe etape de aplicare: Continuarea puţinelor programelor deja începute, inițierea și promovarea unor noi programe de cercetare a arhitecturii vernaculare în zonele de mare potențial cultural, pentru evidențierea și marcarea adevăratelor valori, în vederea păstrării, protecției și restaurării; Susținerea și promovarea alocării de fonduri (europene, de la forurile de cultură centrale sau locale, stimularea inițiativei particulare, etc.) pentru programe de conservare și restaurare a valorilor arhitecturii vernaculare

A telierele de la sibiu 2016

141

Înlocuirea porţii vechi cu una nouă, având aceleaşi caracteristici [21]

Pietruirea curţii laterale şi nivelarea şi curăţarea terenului pentru a utiliza cât mai mult spaţiu pentru grădinărit [22]

din diverse comunități regionale. În prezent, forurile competente din domeniul culturii nu au programe coerente de protejare și valorificare, doar muzeele în aer liber sunt cele care păstrează în conservare bunurile culturale ale arhitecturii vernaculare. Pentru păstrarea și protecția valorilor arhitecturii vernaculare, la nivelul obiectului de arhitectură sau a ansamblului arhitectural, este necesară integrarea acestora în planurile de dezvoltare a localităților, în planul urbanistic general sau zonal, definind zone istorice protejate. Aceste zone istorice ale localităților sunt de mare interes urbanistic, constituind zone pietonale cuplate cu zone verzi adiacente, puncte de atracție pentru turism. Această integrare a construcțiilor vernaculare tradiționale în noile ansambluri ale localităților devine viabilă doar printr-o integrare de ordin funcțional contemporan, precum locuințe confortabile și sigure în exploatare, spații comerciale cu specific local, spații administrative, școli etc., dar cea mai sigură cale de revitalizare este transformarea acestora în dotări de turism rural. 142

În societatea contemporană, având în vedere noile solicitări și deziderate impuse și generate de extraordinara dinamică a economiilor și a noilor tehnologii, intrarea într-o nouă etapă, cea a revoluției informatice, raportată totodată la o populație la fel de incertă și în permanentă schimbare, arhitectura contemporană trebuie să răspundă acestor multiple provocări. Un răspuns posibil îl găsim în conceptul dezvoltării durabile, o dezvoltare responsabilă pentru generațiile viitoare prin protejarea mediului natural, prin protejarea și economisirea resurselor naturale, în conceptul arhitecturii ecologice, cu folosirea unor materiale de construcții naturale locale sau materiale cu consum mic energetic, în conceptul unei arhitecturi sustenabile cu costuri mici în execuție cât și în exploatarea acestora. Toate aceste deziderate le găsim prezente elocvent în structura arhitecturii vernaculare, aceasta constituindu-se într-o adevărată sursă de inovare și creativitate inepuizabilă pentru principalii specialiști din domeniu, arhitecți, urbaniști și ingineri în demersul acestora pentru o proiectare durabilă.

REFERINŢE Arhiterra, 2010. Caietele de notiţe despre meşteri şi meşteşuguri Dimitriu, E., 2015. Reîntoarcerea la natură. Tehnica construcţiilor din pământ. Teză de doctorat, București Ehrler, J.J., 1982. Banatul de la origini până acum (1774).Timişoara Evlia, C., 1976. Călători străini despre Ţările Române, vol. VI. Bucureşti Minke, G., 2008. Construind cu Pământ – Proiectare şi tehnologii pentru o arhitectura durabilă, Bucureşti Săcară, N., 1987. Valori ale arhitecturii populare româneşti, Timişoara BIBLIOGRAFIE Márton, A. H, 2009. Epitett örökség ésmodernizacio. Miercurea Ciuc Bârcă, A., 2007. Plastica arhitecturii rurale. București Dragomir, V., 2012. Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare. Craiova

A telierele de la sibiu 2016

143

Fejerdy, T., 2013.“Hollókő a világoroksegi falvak kozott”, în ICOMOS Magyar Nemzeti Bizottsaga. Hollókő öröksége. Budapesta Gilyén, N., 2005. Az Erdélyi Mezőség Népi Épitészete.Budapesta Györffy, I., 1987. Magyar falu, magyar ház. Budapesta Cătălin Berescu. (coord.),2010. LUT 2006/2010. Bucureşti Maier, R. O., 1979. Arhitectura Ţărănească In Vestul Țării. Arad Popescu, M., 2016. Arhitectura Vernaculară în Spaţii Multiculturale din Europa Centrală şi de Est. Bucureşti Popescu, M., 2015. “Vernacular Architecture - Earthen Buildings in Central and Eastern Europe”, în Ybl Journal of Built Environment. Budapesta. 34-41 Popescu, M., 2013. “Arhitectura sacră din regiunile multiculturale”, în Anuarul Centrului de Studii de Arhitectura Vernaculara U.A.U.I.M.-Dealul Frumos. Bucureşti. 87-104 Popescu, M., 2015. Vernacular Architecture. Eger Popescu M.. 2015. “Vernacular Architecture as source for national architectural identity: Ion Mincu and Kós Károly”, în Transylvanian Review / Revue de Transylvanie, Vol. XXIV 2/2015. 43-49 LISTA ILUSTRAŢIILOR [1]“Fachwerkhaus mit freigelegter Konstruktion mit Gefachen mit Holzgeflecht und Lehmbewurf und Gefachen mit Lehmziegeln in Bad Langensalza” (Sebastian Wallroth, 2004) Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported license. https://i0.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1d/FachwerkKonstruktion-2004.jpg [Accesat 05.05.2016] [2] Freigelegte Konstruktion mit Gefachen mit Holzgeflecht und Lehmbewurf sowie Ausfachung mit Steinen. alte Fachwerkstruktur an Haus in Meiningen, Thueringen” (Sebastian Wallroth, 2009) Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported license. https://de.wikipedia.org /wiki/Fachwerkhaus#/media/File:Fachwerkmeiningen002-2.jpg [Accesat 05.05.2016] [3] showing manual ramming of earth in metallic shutters. Photo taken in Sinai, Egypt. (No machine-readable author provided. Moshirah assumed, based on copyright claims) Wikimedia Commons https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Rammed_earth#/media/ File:Ramming_Earth.JPG [Accesat 05.05.2016] [4] Arhiva Muzeului Satului “Dimitrie Gusti” – acord verbal de a utiliza ilustraţia al doamnei Ana Bârcă de la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” [5] Fotografie preluată de pe Google Earth şi modificată de autor [6] Fotografie preluată de pe Google Earth şi modificată de autor 144

[7] Fotografie preluată de pe Google Earth şi modificată de autor [8] - [22] Fotografii şi scheme – Mara Popescu, 2013-2016 NOTE 1 Construcţiile de tip Fachwerk sau construcţii cu schelet din lemn sunt construcţii pe structură de lemn, având diverse umpluturi pentru pereţi (piatră, chirpici, nuiele împletite acoperite cu pământ) 2 Paianta: structură mixtă cu lemn și pământ 3 Ceamur: material de construcție constând într-un amestec de lut frământat cu paie tocate, eventual și cu alte materiale minerale. 4 Imală: lut de lipit

A telierele de la sibiu 2016

145

Imagine exterioarÄ&#x192; Mulberry House, arhitect SHoP Architects, New York, S.U.A., 2013 [5].

146

CĂRĂMIDA ÎN ARHITECTURA PARAMETRICĂ Oana Doina Trușcă

REZUMAT Prezentul articol dezvăluie aspectele complexității în domeniul arhitecturii și înfățișează modul în care utilizarea parametrilor în procesul de elaborare al obiectului de arhitectură devine un instrument de proiectare ce reprezintă o punte de legătură între metodele tradiționale ale arhitecturii și noile tehnologii computerizate de generare a edificiilor și de punere în operă a acestora. În arhitectura parametrică, cărămida tradițională se reinventează transformându-se într-un element – modul de construcție capabil să ocupe un loc și o poziție unică în realizarea obiectului de arhitectură. Cuvinte cheie: arhitectură parametrică, modul parametric, fațadă parametrică din cărămidă ABSTRACT This article reveals what complexity means to the field of architecture and, at the same time, it describes how parametricism becomes a design tool that represents a bridge between traditional architecture and the new computer building generation technology. For the parametric architecture, the traditional brick reinvents into a modular construction element, able to occupy an unique, very well determined position and place in the geometry of the architectural object. Keywords: parametric architecture, parametric module, parametric brick enclosure

A telierele de la sibiu 2016

147

În ultimele decenii, suntem martori la apariția, din ce în ce mai prezentă, a unor noi abordări în arhitectură, indiferent că este vorba de o arhitectură topologică, parametrică, avansată, digitală sau performativă (Kolarevic 2003). Astfel putem spune despre arhitectură că încearcă să se reinventeze cu scopul de a se adapta la o nouă percepție și dezvoltare, aflate într-o continuă dinamică a lumii contemporane. Începând cu sfârșitul secolului al XX-lea se observă o dezvoltare importantă a tehnologiilor digitale în sfera proiectării de arhitectură. În procesul de generare al obiectului de arhitectură, cu ajutorul acestor noi tehnologii, au putut fi introduse concepte din: biologie, matematică, fizică, sociologie sau filozofie care au fost aplicate și interpretate cu ajutorul computației cu scopul de a găsi un răspuns particular la o problemă complexă. 1. Complexitatea și arhitectura parametrică Complexitatea reprezintă capacitatea de a combina informații multiple, simultane și nu mereu aflate în armonie[…]. În ordinea complexității nu există o ierarhie totală și nici un abandon episodic, ci focalizarea și/sau atracția unui vector flexibil inițial astfel încât diverse informații și energii se dezvăluie și autodezvăluie, interacționează și suferă mutații importante, în funcție de caz, sau coabitează – stabilite și interconectate – sub forme diverse, în mod individual și conectate în același timp (Gausa, et ali. 2003). Complexitatea presupune existența unui sistem compus dintr-un număr mare de elemente componente care interacționează și se afectează reciproc, astfel încât devine dificil să separăm comportamentul elementelor individuale (Haken 2009). Patrik Schumacher dezvăluie mai multe trepte de complexitate, a căror măsură este dată de (Schumacher 2007): - numărul și diversitatea elementelor diferite din sistem - densitatea și diversitatea relațiilor dintre elementele distincte ale sistemului - relațiile dintre seturi organizate de elemente - relațiile dintre relații (sisteme de relații) În viziunea lui Schumacher relațiile dintre seturile organizate de elemente sau sistemele de relații definesc o complexitate bazată pe ordine. Astfel 148

se poate distinge diferența pe care o face între o adunare haotică de elemente diferite și o complexitate organizată a unui sistem ce este definit de reguli și care, în viziunea sa, se transformă într-o compoziție elegentă1. Complexitatea arhitecturii presupune o abordare capabilă să controleze toate părțile componente ce definesc un proiect. Pentru a putea gestiona complexitatea procesului de proiectare arhitecturală se recurge la folosirea mediului computațional capabil să gestioneze parametri ce definesc obiectul de arhitectură cu scopul de a ajunge la un rezultat final, printr-un număr de pași bine definiți care să reprezinte un răspuns optim la o problemă complexă. Proiectarea parametrică împreună cu mediul computațional pot fi considerate că stau la baza unei noi ideologii în arhitectură. Este vorba de o reinventare a arhitecturii, bazată pe căutări formale și funcționale caracterizate de parametri ce definesc elementele proiectului și relațiile dintre acestea. Mediul computațional oferă arhitectului posibilitatea de a modifica și de a vizualiza în timp real sistemul de relații și parametri ce definesc obiectul de arhitectură. Se poate observa și analiza dinamica relațiilor dintre elementele componente ale unui sistem prin conectarea oricăror proprietăți sau parametri ce definesc un element cu cele ale altui element cu scopul de a obține produse finale optime, capabile să răspundă la problemele complexe ale societății contemporane (funcționalitate, plastică arhitecturală, unicitate, globalizare, sustenabilitate, densificare, dinamism, mobilitate etc.). Proiectarea parametrică complexă poate fi utilizată atât pentru generarea de obiecte de arhitectură, cât și pentru dezvoltarea orașelor – entități dinamice, aflate într-o continuă modificare bazată pe reguli și sisteme de reguli ce definesc fiecare element al acesteia și legăturile logice și formale dintre acestea. 2. Cărămida – modul pentru arhitectura parametrică Cărămida, unul dintre cele mai vechi meteriale de construcție realizate de om, a evoluat de-a lungul timpului și s-a reinventat pentru a se adapta exigențelor timpului și nevoilor complexe ale societății.

A telierele de la sibiu 2016

149

Dimensiunile mici, varietatea texturilor, diversitatea culorilor și calitățile fizice au făcut din cărămidă un modul ideal pentru proiectarea parametrică. Aceste module se pot combina și alătura în diferite poziții cu scopul de a crea anvelopante complexe, cu forme libere și modele sofisticate, portante sau ornamentale, cu o aparență interesantă din punct de vedere estetic și care, în același timp, prin dimensiunea, forma și dispunerea golurilor rezultate sunt capabile să asigure confortul termic și vizual pentru utilizatorii spațiilor concepute astfel. Posibilitățile infinite de generare a volumelor realizate din cărămidă oferite de arhitecura parametrică duc la o reinventare continuă a acestui material din punct de vedere formal, structural și conceptual. 3. Unelte de proiectare și de fabricație digitală pentru arhitectura parametrică Introducerea uneltelor digitale și adaptarea proceselor de fabricației digitală în proiectare și în sectorul construcțiilor pot fi considerate una dintre cele mai radicale schimbări de paradigmă din istoria arhitecturii (Anton 2012). În prezent, utilizarea roboților și automatizarea au devenit mijloace omniprezente de punere în operă a artefactelor de arhitectură, capabile să acopere o gamă largă de procese și aplicații. Anvelopantele constituie una dintre cele mai importante componente ale unui edificiu din punct de vedere al impactului pe care acesta îl are la nivel urban și asupra ființei umane. Construirea unui perete tradițional din cărămidă presupune un proces manual lent și dificil care îi obligă pe arhitecți să utilizeze peretele drept. În momentul de față, datorită proiectării parametrice și a fabricației digitale, se pot construi anvelopante și elemente din zidărie cu forme complexe, dinamice, libere și cu modele interesante. Dezvoltarea uneltelor digitale de proiectare cu ajutorul mediului computațional este întregită de extinderea procesului digital prin realizarea fizică a elementelor de arhitectură. Unelte de proiectare pentru arhitectura parametrică: - Scriptingul în arhitectură 150

- CATIA (Computer Aided Three-dimensional Interactive Application) - Maya - Generative Components - Grasshopper În prezent orice formă este considerată construibilă, iar abilitatea construcorului rezultă din modul în care se folosește de uneltele de fabricație digitală. Necesitatea construirii formelor libere a determinat utilizarea unor unelte digitale noi precum: - Tipărirea tridimensională - Tăierea cu ajutorul laserului sau a jetului de apă - Deformarea prin încălzire sau prin aplicarea unei tensiuni - Utilizarea matrițelor - Utilizarea roboților și a mâinilor robotice în special pentru asamblarea elementelor În momentul actual, uneltele de fabricație digitală fac posibilă realizarea unor forme arhitecturale care existau până de curând doar în imaginația celor mai îndrăzneți vizionari. Mediul computațional asigură explorarea formală și controlul unor geometrii non ortogonale sau generarea unor lanțuri asociative decizionale. Rezultatul acestor abordări este concretizat în dezvoltarea unor proiecte de arhitectură al căror proces de producție și asamblare este condus de motorul unui continuum digital care livrează un produs complet, încadrat în constrângerile de buget și de timp (Anton 2012). Prin introducerea proiectării și fabricației digitale în domeniul arhitecturii producerea obiectelor non-standard, ce reprezintă elemente componente ale unui volum de arhitectură devine un proces uzual ce are ca scop realizarea de varietate. 4. Avantajele proiectării parametrice și ale fabricației digitale Proiectarea parametrică și fabricația digitală promovează o arhitectură a căutărilor, atât formale cât și funcționale, și au următoarele avantaje: - Generarea de soluții arhitecturale complexe într-un timp scurt și cu un efort minim.

A telierele de la sibiu 2016

151

- Manipularea cu ușurință a obiectelor arhitecturale complexe. - Asigură acuratețea procesului de proiectare și de reprezentare a obiectului arhitectural. - Posibilitatea introducerii mai multor parametrii în procesul de proiectare și relaționarea acestora între ei cu scopul de a găsi soluția optimă pentru un scenariu prestabilit. - Transferul direct de date către software-ul uneltelor de fabricație digitală. - Transferul de informații în timp real către mai multe fabrici aflate în procesul de fabricație cu scopul de a ușura și grăbi excuția. - Posibilitatea de a realiza cât mai multe elemente de construcție prefabricate. - Posibilitatea de a realiza un număr mare de elemente diferite cu un efort și cost minim. - Utilizarea noilor tehnologii în procesul de construcție. Proiectarea parametrică împreună cu fabricația digitală asigură o bună execuție a artefactului de arhitectură. De cele mai multe ori, la realizarea elementelor parametrice din cărămidă întâlnim brațele robotice. Transmiterea, cu exactitate, a coordonatelor fiecărei cărămizi către brațele robotice este esențială pentru acuratețea produsului final. În cazul în care, pe șantier, nu se utilizează roboți se pot confecționa matrițe sau ghidaje care au scopul de a menține pe poziție fiecare cărămidă, devenind astfel instrumente indispensabile în procesul de punere în operă. 5. Exemple de arhitectură parametrică realizate din cărămidă Caracteristicile fizice și estetice pe care le deține cărămida, au făcut din aceasta un modul de lucru ușor de manevrat pentru arhitectura parametrică. Diferite volumetrii, pereți, sisteme de închidere etc. au fost realizate din cărămidă de arhitecți consacrați și de grupuri de studenți în cadrul workshopurilor. În exmplele următoare se poate observa cum cărămida se reinventează cu ajutorul proiectării parametrice și al fabricației digitale. Pentru expoziția ”Explorări” din cadrul celei de-a XI - a Bienale de Arhitectură de la Veneția (2007-2008), arhitecții Gramazio&Kohler au 152

realizat instalația ”Structural Oscillations” pentru pavilionul Elveției. Această instalație a fost concepută ca un perete ondulat realizat integral din cărămidă (Fig. 1). Forma acestui perete, cu o lungime de 100 de metri liniari, a avut la bază algoritmi matematici și a fost construită la fața locului cu ajutorul unui braț robotic special programat. Cu forma sa de panglică ondulată, peretele plasat în interiorul ariei expoziționale, definește un spațiu central involut și un spațiu interstițial aflat între peretele nou realizat și cel existent al pavilionului. Prin materialitatea și configurația spațială, peretele panglică intră în dialog cu arhitectura modernistă a pavilionului expoziției, realizat în 1951 de Structural Oscillations, pavilionul către arhitectul elvețian Bruno expozițional al Elveției la a XI - a Bienală Giacometti și, în același timp, de arhitectură de la Veneția, arhitect oferă vizitatorului posibilitatea Gramazio&Kohler, 2008 [1]. de a descoperi spațiile de expunere. Forma curbă și dinamică a peretelui a fost realizată din segmente de perete autoportant de 4 metri lungime. Pentru a asigura portanța peretelui, fiecare unduire a sa din partea inferioară este contrabalansată de o curbură în direcție opusă, în partea superioară astfel încât acesta să își poată păstra stabilitatea. Peretele propus se dezvoltă în spațiul interior al expoziției cu scopul de a crea zone largi și arii mai mici care se află într-un dialog continuu. Pentru realizarea formei acestui perete ondulat cărămizile din alcătuirea sa au fost rotite, în funcție de curburile din proiectul de arhitectură, oferindu-i acestuia imaginea unui material textil ce se poate deforma și mula cu ușurință pentru a crea forme libere, rotunjite.

A telierele de la sibiu 2016

153

Structural Oscillations, pavilionul expozițional al Elveției la a XI - a Bienală de arhitectură de la Veneția, arhitect Gramazio&Kohler, 2008 [2].

Acest proiect pune sub semnul întrebării rigiditatea și masivitatea peretelui tradițional realizat din zidărie, transformând cărămida într-un element de construcție capabil să exprime: mișcare, dinamism și deformabilitate. Un alt proiect inedit de arhitectură parametrică realizată din cărămidă este ”Pike Loop” din Manhattan, realizat în anul 2009 de către arhitecții Gramazio&Kohler. Acest proiect constă într-o structură autoportantă cu o lungime de 22 de metri, realizată integral din module de cărămidă. Materialitatea acestui „perete structură” intră în dialog cu fațadele realizate din zidărie portantă ale clădirilor aflate în vecinătate. Forma ondulată și golurile de pe suprafața peretelui imprimă privitorului ideea de mișcare ceea ce contrastează cu masivitatea și stabilitatea edificiilor din apropiere (Fig. 3). La realizarea acestui proiect au fost utilizate mai mult de 7000 de cărămizi cu scopul de a crea o formă dinamică ce exprimă mișcarea valurilor. Pentru a adăuga dinamism imaginii, peretele se ridică de la sol, se intersectează cu el însuși și în final, atinge iar pamântul. Mișcarea pe verticală a peretelui imprimă ideea de plutire, de imponderabilitate cărămizilor care intră în contact cu solul doar în câteva puncte. 154

Pike Loop, New York, S.U.A., arhitect Gramazio&Kohler, 2009 [3]. Pike Loop – procesul de fabricație, New York, S.U.A., arhitect Gramazio&Kohler, 2009 [4].

Structura a fost concepută astfel încât să poată fi construită pe șantier cu ajutorul unei unități robotice speciale, realizată de Gramazio&Kohler (Fig. 4). Spre deosebire de Structural Oscillation, instalație ce a fost realizată lângă locul ei final, Pike Loop a fost construită de la început pe poziția sa finală. În procesul de generare al peretelui structural a fost implicat un singur robot capabil să poziționeze cărămizile într-o aranjare complexă. Peretele Pike Loop, proiectat digital, a fost realizat prin tensionarea și comprimarea legăturilor dintre cărămizi. Astfel pe porțiunile unde peretele nu intră în contact cu solul cărămizile se depărtează unele de celălalte cu scopul de a crea o structură mai rarefiată și mai ușoară, iar în zonele în care atinge pământul cărămizile se apropie, se comprimă, într-un model zimțat cu o bază de sprijin mai mare și mai stabilă. Un alt proiect remarcabil de arhitectură parametrică realizată din cărămidă este ” Mulberry House” din New York realizat de SHoP Architects în 2013. Pentru construirea fațadelor acestui bloc de locuințe s-a recurs la

A telierele de la sibiu 2016

155

utilizarea cărămizii deoarece contextul în care se afla era caracterizat de edificii cu anvelopante din pereți de zidărie. Pentru imaginea exterioară a volumului blocului utilizarea cărămizilor ca material de construcție a fost reinterpretată într-o manieră futuristă atât din punct de vedere al punerii în operă cât și din punct de vedere formal (Fig. 5). Pentru realizarea modelului de pe fațade, acestea au fost împărțite în panouri echivalente în formă de ”L” ce au putut să fie prefabricate și realizate în afara Manhattan-ului. În procesul de generare a acestor panouri se pot distinge mai multe etape. La început a fost realizată o matriță din cauciuc cu scopul de a menține pe poziția, dictată de software-ul de proiectare parametrică, fiecare cărămidă. În faza a doua s-a construit un perimetru din scândură de-a lungul matriței, care, ulterior a fost umplut cu beton. În ultima etapă, după uscarea betonului, au fost înlăturate matrița și scândurile cu scopul de a obține panoul final gata pentru transport și montare pe scheletul de beton armat al clădirii. Utilizarea cărămizii în acest mod inovativ transformă blocul de locuințe într-o clădire iconică pentru cartierul în care se află, realizat în mare parte din clădiri cu închideri realizate din zidărie portantă. Ondulațiile anvelopantei edificiului atrag atenția trecătorului, exprimând dinamism și varietate (Fig. 6).

Imagine exterioară Mulberry House, arhitect SHoP Architects, New York, S.U.A., 2013 [5]. 156

Detaliu de fațadă Mulberry House, arhitect SHoP Architects, New York, S.U.A., 2013 [6].

Așa cum reiese din exemplele mai sus prezentate, cărămida în arhitectură se reinventează cu ajutorul proiectării perametrice și al noilor tehnologii de punere în operă. Putem considera că în ultimele decenii perete masiv din zidărie s-a transformat într-un element de construcție capabil să genereze forme libere, ondulate și dinamice prin dispunerea cărămizilor în așezări complexe. 6. Concluzii În prezent rigiditatea peretelui de cărămidă se pune sub semnul întrebării, iar arhitectura și fabricația digitală reinventează acest perete masiv transformându-l într-o masă maleabilă ce se poate transforma și deforma. Roboții pot reprezenta co-lucrători capabili să își desfășoare activitatea, în condiții de siguranță, alături de oameni și care pot fi integrați cu ușurință în fluxul de lucru de pe șantier. Cărămida reprezintă un material de construcție cu un potențial deosebit, capabil să creeze anvelopante interesante utilizând un singur material. Plastica arhitecturală a elementelor realizate din cărămidă este caracterizată de dinamism, culoare și textură.

A telierele de la sibiu 2016

157

Componentele din cărămidă ale unui artefact arhitectural se reinventează, se transformă în forme libere cu ajutorul proiectării și al fabricației digitale. Datorită preciziei de punere în operă de care dau dovadă roboții, putem trata fiecare cărămidă in parte ca pe un element special cu o poziție precisă și distinctă față de a celorlalte cărămizi și care are posibilitatea de a absorbi și de a reflecta o anumită cantitate de lumină, oferind o textură interesantă și dinamică obiectului arhitectural. Din punct de vedere al materializării proiectării parametrice, putem considera cărămida un material de construcție ideal deoarece poate fi pus în operă facil cu ajutorul metodelor de fabricație digitală – roboți, iar prin unirea și alăturarea mai multor elemente se pot obține modele interesante de pereți și închideri cu diverse roluri: portant, autoportant, decorativ etc.

NOTE 1 Patrick Schumacher spune că „eleganța articulează complexitatea”. Eleganța la cere se referă nu este cea minimalistă, bazată pe simplitate, ci este o elegantă ce se hrănește din complexitate. În viziunea sa, o compoziție elegantă rezultă dintr-o problemă complexă capabilă să genereze complexitate. O compoziție elegantă este produsul finit al unei soluții elegante, capabilă să rezolve o problemă complexă cu un minim de mijloace (Schumacher 2007). REFERINȚE Anton, I., 2012, Arhitectură și algoritmi, București. Gausa, M., et ali, 2003, Dicionario Metapolis de Arquitectura Avanzada, Barcelona. Haken, H., 2009, ”Complexity and Complexity Theories, do these concepts make sense” în Complexity Theory of Cities Have Come to Age, Delft. Kolarevic, B., 2003, Architecture in the Digital Age: Design and Manufacturing, New York. Schumacher, P., 2007, ”Arguing for Elegance” în Architectural Design, vol. 77, Londra. BIBLIOGRAFIE Anton, I., 2012, Arhitectură și algoritmi, București. Gausa, M., et ali, 2003, Dicionario Metapolis de Arquitectura Avanzada, Barcelona. 158

Gramazio, F., Kohler, M., Oesterle, S., 2010, ”Enconding Material” în Architectural Design, vol 80, Londra. Haken, H., 2009, ”Complexity and Complexity Theories, do these concepts make sense” în Complexity Theory of Cities Have Come to Age, Delft. Kolarevic, B., 2003, Architecture in the Digital Age: Design and Manufacturing, New York. Leach, N., 2007, Scripting the Future, Fornes, M. (ed), Scriptedbypurpose, [online]. Disponibil la: http://www.scriptedbypurpose.net/ [Accesat la 02.01.2017]. Schumacher, P., 2007, ”Arguing for Elegance” în Architectural Design, vol. 77, Londra. SURSE ILUSTRAȚII [1] ”Structural Oscillations by Gramazio&Kohler” (Alan Hasoo,2008). Licență CC BY-NC-ND 2.0) https://www.flickr.com/photos/outhouse/3025144231 [Accesat la 10.01.2017]. [2] ”Structural Oscillations, Gramazio&Kohler” (Sasha Cisar, 2008). Licență CC BY-ND 2.0. https://www.flickr.com/photos/cisar/3456563955 [Accesat la 06.01.2017]. [3] ”Pike Loop, Gramazio&Kohler” (New York City Department of Transportation’s, 2009). Licență CC BY-NC-ND 2.0 https://www.flickr.com/photos/ nycstreets/4093189814 [Accesat la 10.01.2017]. [4] ”Pike Loop, Gramazio&Kohler” (New York City Department of Transportation’s, 2009). Licență CC BY-NC-ND 2.0 https://www.flickr.com/photos/ nycstreets/4093189168 [Accesat la 10.01.2017]. [5] ”Mulberry House, SHoP Architects” (Lauren Manning, 2009). Licență CC BY 2.0. https://www.flickr.com/photos/laurenmanning/3880275098 [Accesat la 06.01.2017]. [6] ”Mulberry House, SHoP Architects” (Lauren Manning, 2009). Licență CC BY 2.0. https://www.flickr.com/photos/laurenmanning/3879477895 [Accesat la 06.01.2017].

A telierele de la sibiu 2016

159

160

CONSIDERAȚII LEGATE DE FENOMENUL ȚIGLĂRITULUI ȘI AL CĂRĂMIDĂRITULUI ÎN ZONA RURALĂ CU INFLUENȚĂ SĂSEASCĂ DIN SUDUL TRANSILVANIEI Eugen Vaida, Asociația MONUMENTUM

Importanța fenomenului pentru prezervarea patrimoniului construit Transilvania zilelor noastre pare a fi o lume paradoxală, ce oscilează între tendința de a salva valorile tradiționale și tentațiile unei false modernizări. În ultimii zece ani, peisajul rural arhitectural s-a schimbat semnificativ, trecând de la o imagine vernaculară, ce avea un colorit natural specific și tradițional, la una izbitoare, ce agresează ochiul prin intervenții care mai de care mai provocatoare, realizate mai ales la nivelul învelitorilor. Ca urmare a fenomenelor de aculturație și globalizare, s-a trecut rapid la înlocuirea învelitorilor istorice cu cele de factură industrială, modificând astfel hotărâtor peisajul cultural. Producătorii de țiglă ceramică preferă, în majoritatea cazurilor, să imite forma și patina veche a țiglei istorice, în loc să o producă după rețete tradiționale, deși costurile pentru realizarea imitațiilor de țigle istorice sunt mult mai mari. Nici domeniul restaurării nu a scăpat de tentațiile industrializării. Sunt foarte multe cazuri în care executanții lucrărilor de reabilitare au spart nejustificat țigla veche, de calitate superioară, pentru a utiliza produsele industriale. Acest lucru s-a întâmplat, nu de puține ori, cu largul concurs al proprietarilor, deși s-a constatat că producția de țiglă și cărămidă manuală din Transilvania este suficientă, putând să acopere necesarul pentru restaurarea anuală a tuturor monumentelor istorice învelite cu aceste tipuri de învelitoare. Ţiglele industriale existente pe piață nu au aceeași formă, durabilitate, aspect şi proprietăți mecanice precum cele istorice sau cele produse manual, deși prețul nu diferă mult.

A telierele de la sibiu 2016

161

Din perspectiva peisajului antropic, putem vorbi despre o imagine de ansamblu de o valoare universală excepțională a acestei adevărate Dachlandschaft1. Aceste învelitori istorice din ceramică, reprezentând 70 – 80 % din imaginea de ansamblu a satului privit din împrejurimi și care se integrează armonios în raport cu coloritul pământiu în coloritul pământiu al peisajului agrar înconjurător, merită să fie considerate pe viitor drept componentă a patrimoniului mondial (Fig. 1).

Coloritul pământiu al învelitorilor influențează în mare parte imaginea de ansamblu a satului [1]

Țiglele istorice Țigla ceramică este atestată în jurul anului 4.000 î.Hr. în Egipt, dar probabil că a apărut în aceeași perioadă și în Orientul Îndepărtat, răspândinduse repede în zona mediteraniană și în Europa Centrală și de Vest. Cunoaștem că în mileniul al III-lea î.Hr. construcțiile de cult grecești erau deja acoperite cu țiglă ceramică. Pe teritoriul României, cărămida a avut o istorie continuă, ceea ce nu se poate spune despre țiglele ceramice, pe care, după retragerea trupelor romane din secolul al III-lea, le identificăm abia în secolul al XIV-lea în Transilvania, sub formă de olane, venite pe filieră mediteraneană și sub formă de țiglă plană de tip Bieberschwanz, venită pe filieră vest-europeană. De remarcat este faptul ca țigla ceramică s-a răspândit la construcțiile laice din zona rurală din zona săsească abia în secolul al XVIII-lea, până atunci fiind folosite doar la clădirile reprezentative din mediul urban. 162

Țiglele ceramice au fost folosite în mediul rural la bisericile fortificate și la casele parohiale, cea mai veche piesă datată, identificată în cercetările proprii, fiind din anul 1663; aceasta se află încastrată în tencuiala de pe intradosul zidului de la intrarea în biserica fortificată din Roadeș. Este vorba de o țiglă decorativă în formă de coadă de rândunică, folosită în special la turnurile fortificațiilor săsești. Putem presupune că forma derivă din geometria mai simplă a țiglei teșite, dar cu terminație dreaptă, inspirată din șița horjită de streașină. Această presupunere nu este însă suficient verificată. S-au identificat, în funcție de forma lor, un număr de nouă tipuri diferite de țigle, fiecare având câteva variații. Pentru a înțelege mai bine manifestarea creativă debordantă a țiglarilor transilvăneni (Fig. 2-13), trebuie făcută o analogie cu ceea ce se întâmplă în atelierele de manufactură din Vest. Ucenicia țiglarilor se desfășura probabil, precum și în alte domenii, în multe cazuri în Europa Centrală și de Vest, în locuri de unde învățăceii se întorceau cu cunoștințele, dar și cu croiul specific al formelor. Cel mai răspândit tip de țiglă este cel cu terminație semicirculară, de influență germanică, cunoscută sub denumirea de „Bieberschwanz” (Fig. 8). Aceasta apare în județele Alba, Sibiu și Mureș. Celălalt tip răspândit pe scară largă este cel al țiglei cu terminație triunghiulară și îl regăsim preponderent în zona județelor Brașov și Covasna (Fig. 9). Cel mai vestic obiectiv acoperit cu țiglă triunghiulară a fost identificat în județul Sibiu, la Biserica Sfântul Nicolae din Gherdeal. Dat fiind că în vecinătatea lui nu există alte exemple similare, suntem îndreptățiți să credem că apariția aceasta este accidentală, justificată, probabil, de o donație venită de la o altă biserică din județul Brașov, fenomenul de întrajutorare între parohii find des întâlnit nu numai în trecut, ci și în zilele noastre. Zona cea mai estică în care putem identifica țigla cu terminație circulară este mărginită de linia satelor Șercaia, Ticușu Nou, Ungra. Există un tip de țiglă rectangulară pe care o găsim, în cantități mici, pe întreg teritoriul zonei săsești (Fig. 7). Interesant este că apar, pe alocuri, câteva tipuri de țigle diferite, a căror identitate și istorie poate fi cercetată cu greu. În satul Daia din comuna Apold, județul Mureș, au fost identificate un număr de șase tipuri diferite de țigle, trei dintre ele fiind unice pe întreg teritoriul de sud al Transilvaniei, dar care seamănă

A telierele de la sibiu 2016

163

cu unele țigle istorice identificate în colecțiile din Germania. La Biertan și la Codlea a fost identificată, pe câte o clădire, o țiglă specială, în formă de turlă de biserică. În ambele cazuri, acestea erau amplasate pe clădiri reprezentative, pe primul rând de sub ruperea de pantă a acoperișurilor de tip baroc. Dimensiunea redusă a laturii lungi, care prin aceasta înlesnea vizibilitatea țiglei de dedesubt, poate justifica presupunerea că acestea erau special create pentru amplasarea doar în poziția respectivă. Pe de altă parte, forma geometrică ne aduce aminte, în mod frapant, de nișele frontoanelor caselor din Saschiz. Despre acestea se spune că șiar avea originea în forma acoperișului turlei de la biserica fortificată din aceeași localitate, ceea ce duce la presupunerea existenței unei legături directe între forma acoperișului și cea a țiglei. Constatarea ar putea avea o bază reală, dar studiul fenomenului trebuie de asemenea aprofundat. Un tip interesant de țiglă decorativă de factură barocă târzie apare, de asemenea, la Cloașterf, în județul Mureș, și la Brădeni, în județul Sibiu. Este o variantă elaborată a țiglei cu terminație triunghiulară din zona Brașovului, ceea ce ne duce cu gândul că localitatea Cloașterf, aflată mai aproape de zona Brașovului, unde ar putea fi locul de manufacturare a acestei țigle. În cercetările de teren, s-au identificat țigle de acest tip la trei dintre casele din Cloașterf și la două din localitatea Brădeni. Cert este că aceste țigle provin de la una dintre bisericile fortificate din localitate, de unde au fost preluate de către localnici după o revizie mai consistentă a învelitorii edificiului de cult. În urma analizei comparative, s-a constatat că atât țiglele din Cloașterf, cât și cele din Brădeni, provin de la același atelier. O formă rară de țiglă de origine barocă târzie a fost identificată în satul Bățanii Mari din județul Covasna. Aceasta face parte din tipul țiglelor de tip Bieberschwanz și prezintă o gâtuire ușoară a părții inferioare la începutul zonei circulare. Chiar dacă localitatea face parte din zona secuiască, merită cercetată influența pe care a avut-o asupra zonei săsești mărginașe. S-a constatat că multe dintre țiglele din zona Rupea-Cohalm au fost produse în atelierele din Bățanii Mari. Pentru decorarea turnurilor, s-au folosit, nu de puține ori, țigle decorative smălțuite în diverse nuanțe: verde, alb, cărămiziu, albastru etc.

164

Cea mai veche țiglă identificată în sudul Transilvaniei, în formă de coadă de rândunică, datată 1663, descoperită la Roadeș [2]

Țiglă din Apold, inscripționată cu anul 1821 și ștanțată cu o figurină ecvestră [3]

Țiglă de tip șindrilă [5]

Țiglă cu un contur ce amintește de turnurile unor fortificații săsești [6]

A telierele de la sibiu 2016

Țiglă din Daia, județul Mureș, ștanțată cu anul fabricației, 1797 [4]

Țiglă rectangulară identificată pe întreg teritoriul zonei cu influență săsească [7]

165

Țiglă de tip Bieberschwanz, datată 1806 și inscripționată cu numele probabil al proprietarului [8]

Țiglă cu terminație triunghiulară, folosită în special în zona Brașovului și a Munților Perșani [9]

Țiglă de influență barocă târzie, similară celor identificate în zona germanică [11]

Țigle de influență barocă târzie, identificată în satul Daia din județul Mureș [12-13]

166

O variantă mai elaborată a țiglei cu terminație triunghiulară, descoperită în Cloașterf și Brădeni [10]

Modalitate de poziționare a țiglei din fig. 6 [14]

Aranjamentul pe acoperiș al țiglelor de la fig. 10 și 13 [15-16]

Inscripționarea țiglelor Merită acordată o atenție sporită fenomenului istoric de inscripționare a țiglelor. Această practică trece de zona continentală și reprezintă o manifestare antropică aparte. Acest tip de țigle inscripționate se numesc în limba germană „Feierabendziegel” (Fig. 17), denumirea neavând încă un corespondent similar în limba română. În traducere liberă, ar însemna „țiglă confecționată pentru seara de petrecere”. Era o practică curentă ca, la finalul confecționării unei șarje de țigle, proprietarul sau chiar meșterul să inscripționeze câte o țiglă cu numele meșterului sau al proprietarului, cu anul producerii și un desen geometric sau floral, care marca începerea petrecerii. Motivul geometric cel mai des întânit este cel al simbolului solar (Fig. 18), care se execută cu marginea paletei de tragere a țiglei. În atelierele din Germania, se obișnuia ca proprietarul să ofere o sticlă cu vin, cu ocazia inscripționării țiglei, practică întâlnită și în atelierele din Transilvania care mai lucrează astăzi.

A telierele de la sibiu 2016

167

„Feierabendziegel” inscripționată cu inițialele proprietarului sau ale meșterului, anul confecționării și un desen floral de influență secuiască [17]

Simbolul solar, un desen obișnuit al țiglelor decorative [18]

Dar, pe țiglele din Transilvania, de multe ori regăsim doar simboluri cu trimitere la elemente naturale sau antropice cu conotație religioasă sau legate de identitatea națională. Acestea au fost preluate uneori de la o cultură la alta și de la o etnie la alta, fără a se mai transmite sensul originar. Presupunem că țiglele inscripționate se „ascundeau” pe ultimul rând de la streașină, care era acoperit în totalitate de rândul de țiglă superior, țigla fiind astfel ferită de degradarea cauzată de intemperii. În timpul procesului de reabilitare a învelitorilor, din cauza obiceiului cunoscut în practica curentă sub denumirea de „luatul la mână”, s-au amestecat țiglele inscripționate cu celelalte, astfel că este greu de constatat cu certitudine poziția originară exactă a celor inscripționate. În privința tipului de management, bănuim că au existat două tipuri de țiglării. Cele mai răspândite erau cele care se bazau în totalitate pe o activitate antreprenorială familială, cealaltă modalitate fiind cea în care comunitatea participa direct la obținerea țiglelor. Nu de puține ori, ne aflăm în situația în care proprietarul însuși este responsabil cu aprovizionarea cu lemn și cu alimentarea cuptorului în timpul arderii, uneori chiar contribuind la confecționarea țiglei. 168

Imediat după 1945, antreprenoriatul bazat pe manufacturile mici a fost descurajat, ulterior interzis, pentru a fi preluat de către statul român, prin înființarea marilor fabrici de țiglă și cărămidă. În prima fază, micii producători și-au mutat atelierele de la capătul satului în ograda proprie, ulterior renunțând în totalitate la această activitate. Trebuie menționat că, în paralel cu atelierele de țiglă de manufactură țărănească, pe care le regăsim aproape în fiecare localitate, funcționau încă de la 1864 în Banat și, ulterior, în Transilvania și atelierele tehnologizate de țiglă trasă care produceau atât țiglă solzi cât și țiglă de format mare, de tip Marsilia. Este bine cunoscută activitatea antreprenorului Jakob Muschong și a firmei sale, Muschong-Bohn, care producea țiglă nu numai pentru zona Banatului, dar și pentru sudul Transilvaniei. Fiind vorba despre un proces tehnologic semi-industrializat, diferit de cel al țiglăritului și cărămidăritului tradițional, nu ne vom apleca în studiul de față asupra acestui fenomen, deși trebuie să remarcăm că a influențat în mod considerabil peisajul învelitorilor din zona cu influență săsească. Unele dintre casele tradiționale de început al secolului XX (satele Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos, Colun, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpașu de Jos etc.) s-au „născut” odată cu această țiglă semi-industrializată și pot fi cu greu despărțite una de cealaltă, într-o abordare corectă de restaurare și reabilitare a fondului construit tradițional. Olanele istorice le regăsim într-o cantitate redusă pe turnurile de apărare ale bisericilor fortificate, fiind amenințate de dispariție, cu ocazia intervențiilor de restaurare și a intervențiilor de urgență din ultimii ani. Dimensiunea și forma olanelor (14 x 40 cm, de formă tronconică) este foarte apropiată de cea a coamelor, confuzia dintre ele fiind alimentată și de faptul că, în timp, în cadrul intervențiilor de reabilitare a învelitorilor, olanele au fost folosite de către comunități pe post de coame de acoperiș (Fig. 19). Spre deosebire de coame, care au o formă geometrică tronconică simplă, olanele prezintă o terminație în formă de „bot de rață” la capătul mai îngust și un cioc proeminent la capătul mai lat. Chiar și meșterii, într-un proces de transmitere vie a meșteșugului, dar fără a înțelege utilitatea, încă mai produc coame cu elemente specifice olanelor. Puținii producători care mai există în Bățanii Mari confecționează și astăzi coame cu cioc, element specific olanelor, și care avea rostul de a prinde olanele în lețuri2. Nu am dori să fim fermi în această privință, în lipsa aproape totală a unei literaturi de specialitate în acest domeniu în țară. Nu exceptăm posibilitatea ca aceste ciocuri să provină, prin reinterpretare, de la piesele decorative de

A telierele de la sibiu 2016

169

Folosirea unui olan cu cioc în poziția unei coame de acoperiș [19]

coamă ale programelor importante de arhitectură din perioada medievală târzie. La Velț s-au identificat coame de acoperiș cu elemente decorative în formă de volute care aveau, în afară de rolul decorativ, și rolul de a fixa o coamă de cealaltă, însă poziția acestor elemente nu coincide cu poziția ciocului de pe coamele obișnuite. Vârful frontoanelor caselor era adesea decorat cu piese ceramice provenite atât din atelierele de olărit, atunci când vorbim despre fleuroane de pinion, cât și din atelierele de țiglărit, când vorbim de coame cu reprezentări zoomorfe și antropomorfe (Fig. 20). Acestea din urmă aveau, în credința populară, rolul de a ține duhurile rele departe de intimitatea casei. Cele mai multe asemenea piese s-au identificat în județul Sibiu la Brădeni, dar și în Moșna, Daia din județul Mureș etc. Imaginile prezintă adesea un călăreț cu o mască fioroasă, călărind un balaur. Uneori este reprezentat doar un animal. Aceste figurine ne aduc aminte de manifestări similare din cultura populară universală, de exemplu, de garguiele de scurgere ale catedralelor gotice, înfățișând figuri zoomorfe sau de figurile de pe templele chinezești, cu simbolistică similară cu cele din zona săsească. Nu de puține ori, antefixele de pe Coamă de capăt prevăzută cu figurine vârfurile acoperișurilor reprezentau zoomorfe și antropomorfe, cu rol de unelte casnice, care aduceau alungare a spiritelor rele [20] aminte de meseria și ocupația 170

proprietarului: de exemplu, coama, reprezentând o rindea pe acoperișul unei case din Brădeni. S-au descoperit, în numeroase cazuri, elemente ceramice de dimensiuni foarte mari, asemănătoare olanelor și coamelor, pentru care nu s-a identificat o proveniență și o folosință exactă. Elementele sunt aproximativ de două ori mai mari decât coamele, scalate omotetic, și au fost găsite în jurul bisericilor fortificate. Presupunem că au fost folosite pe post de coame de dolie pentru acoperișurile care trebuiau să preia cantități mari de ape meteorice de pe acoperiș. La catedrala evanghelică din Sibiu, o asemenea piesă ceramică a fost găsită în dolia navei laterale. Este posibil, însă, ca aceste piese să fi fost folosite originar la acoperirea părții superioare a pinioanelor construcțiilor din cărămidă, care se înălțau deasupra acoperișului. Este, de asemenea, posibil ca acestea să fi fost folosite ca tuburi de drenaj semicirculare pentru evacuarea apelor pluviale din incinte. Cărămizile istorice Istoria cărămizii se întinde înapoi pe o perioadă de aproape 10.000 de ani, fiind atestată pentru prima oară sub forma nămolului întărit în orașul Ur, din partea superioară a fluviului Tigru, ulterior apărând în jurul anului 4.500 î.Hr. în Mesopotamia, sub forma chirpiciului (cărămidă din argilă uscată la soare). Cărămida a avut o perioadă de glorie în epoca romană, de unde ne parvin numeroase informații cu privire la tehnica de obținere a cărămizii ceramice, precum și despre localizare, acestea fiind adesea inscripționate cu numele legiunii care a supravegheat producția. De atunci și până astăzi, cărămida a fost folosită sub cele mai diverse forme pe întreg mapamondul, fiind considerată, pe bună dreptate, una dintre cele trei mari invenții din domeniul construcțiilor, alături de betonul roman și de sistemul trilitic. Parcursul formelor și tipurilor de cărămidă a fost unul mai puțin dinamic, în primul rând, din cauza logicii constructive a punerii în operă. Există, desigur, și cărămidă decorativă de pardoseală, care apare mai ales în mediul urban, dar care s-a extins firav în mediul rural și a fost folosită doar la monumentele de cult. Cea mai veche cărămidă pentru construcții, identificată de Asociația Monumentum în zona cu influență săsească, datează din anul 1639 și a fost găsită în satul Iacobeni din județul Sibiu.

A telierele de la sibiu 2016

171

Cărămidă descoperită în satul Iacobeni din județul Sibiu, datată 1639 [21]

Detaliu de coamă privind dispunerea țiglelor: se observă rândul dublu de țiglă de sub coamă [22]

Detaliu de streașină privind dispunerea țiglelor: se observă rândul dublu de țiglă de la nivelul streșinei [23]

Detaliu de dispunere a țiglelor la intersecția cu timpanul [24]

Forma cioplită la capăt ne indică faptul că aceasta a făcut parte dintr-un rând de cărămidă situat în consola de la streașină. Oricum, mai important decât forma cărămizii este sistemul de țesere. Dacă din perspectiva țiglelor putem vorbi despre o prezență masivă în imaginea de ansamblu a satului tradițional, despre cărămida aparentă putem afirma că are o prezență ponderată. În general, clădirile din sudul Transilvaniei sunt tencuite pe cel puțin trei laturi. Cele câteva clădirile din cărămidă aparentă pe toate laturile reprezintă construcții nefinalizate sau construcții provizorii. Remarcăm că, în mai toate satele românești și în câteva sate săsești din zona studiată, fațada orientată spre grădină era din cărămidă aparentă. Acest fapt trebuie luat în considerare pentru orice 172

intervenții pe clădiri vechi sau pentru edificarea celor noi, într-o regulă de ierarhie a fațadelor. Punerea în operă a țiglelor și a cărămizilor Dispunerea țiglelor pe acoperiș este o temă amplă, asupra căreia merită efectuat un studiu în sine. Menționăm, totuși, câteva modalități de dispunere care apar în mod frecvent în zona cu influență săsească. Sistemul uzual este cel de tip „solzi de pește”, denumire care nu se referă la forma circulară a țiglelor, cum se crede adesea, ci la poziționarea intercalată a pieselor de pe un rând față de cele aflate pe rândul învecinat. La casele de locuit, distanțele dintre rânduri sunt, în medie, între 16 și 17 cm, în funcție de dimensiunea țiglei, dar mai ales a înclinației pantei. Ultima șipcă de coamă și de streașină este acoperit de un rând dublu de țiglă, care asigură etanșeitatea învelitorii. În general, regula după care se așază țigla este că piesa de pe rândul al treilea trebuie să acopere țigla de pe rândul întâi cu cel puțin 3 centimetri măsurați în proiecție orizontală. Dimensiunile medii ale țiglelor sunt cuprinse între 15 și 20 cm pe latura scurtă și între 34 și 42 cm pe latura lungă. Există câteva apariții punctuale unice de țigle, cu dimensiuni foarte mici, cu laturile de 13 x 28 cm, precum cele identificate în Roadeș, dar acestea sunt cazuri rare, la care s-a renunțat ulterior. Țiglele mai vechi, de factură barocă târzie, au, în general, dimensiuni mai mari. Țigla de pe Valea Târnavelor este de dimensiuni mai mici, iar în satele din sudul teritoriului, precum Dobara, Gârbova, Miercurea Sibiului etc. găsim țigle de dimensiuni mai mari. Calitatea țiglelor este foarte ridicată în zona dinspre Mărginimea Sibiului, Țara Oltului și Țara Bârsei și scade spre Valea Hârtibaciului, Valea Târnavei Mari și zona Rupea, unde țigla este mai casantă.

Formă uzuală de cărămidă din zona săsească, având dimensiunile 5,5 x 14 x 29 cm [25]

A telierele de la sibiu 2016

Imagini din timpul construirii unor ziduri și piloni cu cărămidă de dimensiuni mici, 6 x 12 x 25 cm [26] 173

Se observă țeserea după regula sfertului de cărămidă [27] Pentru a economisi material, comunitățile românești foloseau adesea țeserea în dungă, pentru a ajunge la o grosime de zid mai redusă, de doar o cărămidă și un sfert [28]

Modalitatea tradițională de țesere a două rânduri de cărămidă [29]

Calitatea și dimensiunea cărămizilor (Fig. 25-29) nu diferă foarte mult, cum se întâmplă în cazul țiglei. În satele aflate la granița cu Ținutul Secuiesc, întâlnim cărămidă de dimensiuni mai mici, 5,5 x 12 x 25 cm, iar în restul zonei săsești, dimensiunile frecvente sunt 5,5 x 14 x 29 cm (Fig. 25), dar și 6,5 x 14 x 29 cm, acolo unde se țesea cu cărămidă pusă în cant, la două rânduri. În general, pentru a putea fi țesută eficient, lungimea cărămizii era cât dublul lățimii ei, la care se adăuga un centimetru, considerat a fi grosimea mortarului. Similar, acolo unde se țesea cu cărămidă pusă în cant, lățimea era cât dublul înălțimii, la care se adăuga un centimetru. Procesul tehnologic de confecționare a țiglelor și a cărămizilor Restaurările adecvate ale fondului construit tradițional, care contribuie în final la prezervarea peisajului cultural din sudul Transilvaniei, nu pot fi făcute fără înțelegerea, experimentarea și promovarea tehnicii meșteșugărești și a meșterilor, componentă imaterială indispensabilă, legată de învelitori.

174

Materia primă pentru confecționarea țiglelor și a cărămizilor este argila, iar procesul tehnologic complet implică participarea unui număr de 6 – 7 persoane. Pentru producerea țiglei, se folosește o argilă mai grasă, iar pentru cea a cărămizilor, una mai slabă, care nu crapă la uscare în câmp deschis. Alegerea corectă a argilei se face numai cu lopata, în compoziția carierelor apărând, adesea, particule de var, care fac ca țigla să crape la ardere și care trebuie evitate atent la extragerea argilei. Există, de asemenea, straturi de argilă mai puțin grasă, numită de către meșteri „steril”, și care trebuie, de asemenea, evitată la extragere. Transportul argilei până la țiglărie se face, în mod tradițional, cu calul și cu căruța, dar distanța nu trebuie să fie foarte mare, pentru a nu genera costuri suplimentare de producție. Adusă la țiglărie, argila se descarcă în proximitatea măcinătorului, cu care se macină în amestec cu apă, cu ajutorul tracțiunii animale (Fig. 30-31).

Carieră de argilă din apropierea țiglăriei. Două persoane sunt implicate permanent în transportarea materiei prime [30]

Măcinarea argilei, cu ajutorul tracțiunii animale [31]

Odată măcinată, pasta este dusă cu ajutorul unei lopeți din lemn pe masa de matrițare, aflată în uscător. Aici, un număr de 2 – 3 femei o pun în forma finală, după care aceasta este imediat pusă în rafturile din uscător. Matrițarea țiglei necesită o tehnică avansată și este considerată un procedeu greu, raportat la cantitatea de țigle care trebuie produse pe zi, pentru ca afacerea să fie profitabilă, atât pentru matrițor, cât și pentru proprietarul țiglăriei. Se spune că, după zece ani, devii un bun începător. O femeie experimentată produce în medie un număr de 500 de țigle zilnic, pe când un începător nu poate produce, în primul an, o cantitate mai mare de 300 de țigle pe zi. Fiecare matriță are un semn distinct, pentru ca proprietarul țiglăriei să poată identifica lucrătorii a căror țiglă crapă mai des la uscare și pentru a corecta acest lucru într-un mod eficient.

A telierele de la sibiu 2016

175

Matrițarea țiglei este o operație pe care o fac în general femeile [32]

Așezarea în raft a țiglelor „crude” [33]

Așezarea țiglelor și a Temperatura din cuptor induce tensiuni mari în cărămizilor în cuptor se face zidărie, care crapă după fiecare ciclu de ardere. Se cu mare exactitate [34] observă intervenția de reparare a fisurilor [35]

Confecționarea ciocurilor țiglei se realiza în două moduri. În perioada mai recentă, ciocul se confecționează direct prin îndepărtarea amestecului rezidual din jurul lui, pe când ciocurile mai vechi sunt confecționate prin alipirea acestuia de țigla propriu-zisă. Este de remarcat faptul că țiglelor pentru pante abrupte li se aplică un cioc mai lung, pentru a asigura 176

stabilitatea pe șipcă, chiar și în caz de furtună. Pe rafturi, țigla rămâne o perioadă cuprinsă între două și trei săptămâni, în funcție de vreme. Uscătorul, cu latura scurtă cuprinsă între 7 și 8 metri, și cea lungă cuprinsă între 25 și 35 de metri, este construit cu latura lungă perpendiculară pe direcția de mișcare a aerului, care, la rândul ei, este controlată de ușile uscătorului, mai mult sau mai puțin deschise. Tot prin aceste uși este controlată, în mod natural, temperatura și umiditatea aerului, pentru a permite o uscare lentă a țiglelor; în caz contrar, acestea riscă să crape. În lunile foarte calde, ușile sunt închise iar în cele mai reci, sunt complet deschise. În faza terminală de uscare, atunci când riscul de crăpare este redus, un anumit lot de țigle este scos la uscare la soare, pentru a face loc în rafturi unor țigle proaspete. La uscare, contragerea argilei este de aproximativ 6 %. Așezarea în cuptorul de ardere, care are dimensiunile laturilor de cinci, respectiv șase metri, se face cu mare grijă. În partea inferioară, se așează un număr de aproximativ 5.000 de cărămizi, urmate în partea superioară de o cantitate de 14.000 – 20.000 de țigle, grupate în calupuri de câte 15 bucăți, astfel încât printre ele să poată intra flacăra și aerul dogoritor. Motivul pentru care se ard simultan cărămida și țigla este faptul că inerția termică mare a cărămizilor asigură fluctuații minime de temperatură în perioada de alimentare cu lemn. Perioada totală de ardere este de aproximativ 12 zile. În primele trei zile, cuptorul se încălzește ușor, pentru ca umiditatea încă existentă în țigle să dispară treptat, fără ca țigla să crape. Urmează apoi o ardere susținută de cinci zile, la o temperatură de 900 de grade, după care cuptorul se lasă la răcit timp de încă 4 zile (Fig. 35). Curba de ardere, alimentarea periodică a cuptorului și folosirea esenței adecvate de lemn (anin, salcie, plop, pin, salcâm) reprezintă secretul producerii unei țigle de bună calitate. Din păcate, aceste cunoștințe se acumulează într-un timp îndelungat și se transmit din generație în generație, puțini fiind cei care mai știu să efectueze această operație, astfel că formarea profesională a unor viitori meșteri va fi un proces de lungă durată. Toate acestea fac ca acest meșteșug să fie unul deosebit de valoros. Cărămizile beneficiază de un proces simplificat de confecționare (Fig. 36-39). Argila este amestecată cu apă cu ajutorul sapei mecanice și prin călcare cu picioarele. Matrițarea se produce pe un banc de lucru, de unde sunt așezate direct pe pământ, la soare. Uscarea preliminară pe pământ durează aproximativ 3 zile, după care cărămizile sunt așezate, pentru uscarea completă, în loturi de câte 8 – 10 rânduri suprapuse. Transportul lor către cuptor se face ajutorul roabei.

A telierele de la sibiu 2016

177

Frământarea lutului se face prin călcare repetată [36]

Matrițarea cărămizii se realizează prin compactarea lutului într-o „formă” și netezirea cu ajutorul unui „capac” [38]

Transportul amestecului până la bancul de lucru se face cu roaba [37]

Uscarea parțială se face pe linii și coloane direct pe pământ, urmând a fi puse ulterior în stivă, pentru uscarea completă [39]

Imagine de ansamblu a țiglăriei tradiționale de la Apoș, în care se observă uscătorul, cuptorul de ardere, locuința sezonieră a meșterilor și grajdul [40] 178

Prezentul și speranțele de viitor Situația țiglăritului în Transilvania este încă departe de a acoperi necesarul de producție de țiglă pentru reabilitarea fondului construit tradițional, însă se fac eforturi ca acest meșteșug să reînvie. După anul 2000, Fundația Mihai Eminescu Trust a sprijinit înființarea a două cărămidării la Viscri și la Mălâncrav, unde, în prezent, se produce cărămidă de bună calitate. În anii 2015 și 2016, au fost înființate, cu sprijinul Asociației MONUMENTUM, a Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture și Global Heritage Fund, la Apoș, respectiv la Hoșman, două țiglării în care se produc, în prezent, atât țigle, cât și cărămizi. Inaugurarea țiglăriei de la Apoș a fost făcută de însăși Alteța Sa Regală, Prințul de Wales. Fundația Prințului de Wales și Global Heritage Fund au sprijinit derularea unui curs de țiglărit pentru viitori meșteri la Hosman, în 2016. Asociația MONUMENTUM organizează an de an ateliere practice și teoretice de țiglărit și de restaurare a învelitorilor istorice pentru arhitecți și studenți arhitecți la Apoș și la Topârcea, în județul Sibiu. Cei mai cunoscuți țiglari sunt Bartha Jozsef și Daniel Gecse, ambii din Bățanii Mari, care au atelierele proprii de țiglărit, alături de alți producători din aceeași comună. La Orlat, lângă Sibiu, există o țiglărie și două cărămidării încă funcționale. Fabrica SICERAM din Sighișoara produce, de asemenea, atât țiglă, cât și cărămidă manuală, după tehnica tradițională. În anul 2004, proiectul de restaurare al Bisericii din Deal din Sighișoara, la care s-a folosit această țiglă manuală, a primit premiul Europa Nostra al Uniunii Europene. Lista ilustrațiilor [1] Foto: Daniel Secărescu, 2016 [2]-[21] Foto: Eugen Vaida, 2016 [22]-[24] Schițe. Autor: Eugen Vaida, 2016 [25] Foto: Eugen Vaida, 2016 [26] Foto: Veronica Vaida, 2016 [27]-[28] Foto: Eugen Vaida, 2016 [29] Schiță. Autor: Eugen Vaida, 2016 [30]-[31] Foto: Veronica Vaida, 2016 [32]-[40] Foto: Eugen Vaida, 2016 NOTE 1 Peisaj redat de acoperișuri 2 Leț = șipcă

A telierele de la sibiu 2016

179

Tate Modern – Centrala Bankside și The Switch House, Londra, Marea Britanie (Giles Gilbert Scott, 1947-1963 și Herzog & de Meuron, 1998-2000, 2010-2016) [5]

180

Despre cărămidă și tactilitate în arhitectura contemporană Alexandra Vișan

Rezumat: Considerată drept cel mai vechi material de construcție realizat de om, cărămida a fost asociată de-a lungul timpului cu diverse valori. Se poate vorbi despre un proces de acumulare de sens deși, în anumite perioade, au existat ușoare pierderi la nivelul expresivității. Prezentul pune preț pe o arhitectură care devine din ce în ce mai ușoară. Cărămida și-a descoperit noi forme de expresie, reinterpretând principiile vechilor tehnici constructive. Peretele de cărămidă s-a transformat într-o piele tridimensională, pierzându-și rolul structural dobândit de-a lungul istoriei arhitecturii. Se propune o interpretare tactilo-vizuală a unor suprafețe contemporane de cărămidă (Tate Modern – Londra), bazată pe însumarea caracteristicilor ce țin de modul, de țesere, de rosturile variate și de efectul sculptural al peretelui de cărămidă. Cuvinte cheie: tactil, cărămidă, țesere, Tate Modern. Abstract: Considered to be the oldest building material crafted by the human hand, brick has been associated over time with a variety of values. One can speak of a continuous process of acquiring different senses, even though there were moments when its expressivity has been slightly lost. Brick has found new ways of expression, reinterpreting the old principles of the building techniques. The brick wall has been transforming into a three-dimensional skin, losing its structural purpose that has been characterizing it over the years. We propose a tactile-visual interpretation of contemporary brick surfaces (Tate Modern – London), based on summing up the features of the module, the bond, the joints and the sculptural effect of the brick wall. Keywords: tactile, brick, bond, Tate Modern.

A telierele de la sibiu 2016

181

Introducere Cărămida este un material universal, fiind prezentă sub diverse forme pe toată suprafața globului. O asociem cu pământul din care a fost realizată și îi atribuim o anumită căldură ce nu se datorează numai materiei prime din care a luat naștere, ci și mâinii ce a modelat-o. Cărămida pare a face față oricărui tip de condiții, adaptându-se fiecărei situații. Cu rol structural sau decorativ, ea ne dezvăluie forme complexe ce se nasc pe baza țeserii modulelor. De-a lungul timpului, suprafețele realizate din cărămidă au exprimat stabilitate, rigurozitate și de cele mai multe ori au însemnat o reinterpretare a tehnicilor tradiționale, generând astfel noi și noi expresii. Evoluția cărămizii Primele module de cărămidă au fost făcute din pământ uscat, încă din perioada Neolitică. Mai apoi au apărut cărămizile arse în cuptor, în Orientul Mijlociu, tehnica zidăriei fiind desăvârșită de către romani, cei care au realizat bine-cunoscutele arce și apeducte (Farrelly, 2009: 15). După cum afirmă arhitecta britanică Lorraine Farrelly, ”datorită rezistenței la frig și la umiditate, cărămida arsă a permis realizarea unor construcții permanente în regiuni cu climă aspră” 1 (Farrelly, 2009: 15). Cu timpul, pereții din cărămidă au început să fie tencuiți, anulându-se practic efectul compozițional al suprafețelor de pământ ars. Farrelly consideră că Revoluția Industrială a determinat reluarea utilizării cărămizii aparente într-un mod plin de expresivitate. Un alt punct de vedere ce subliniază ”renașterea” cărămizii, îi aparține arhitectului spaniol Josep Adell Argiles. Acesta susține că deși zidăria de cărămidă fusese utilizată fără întreruperi, ”în secolul al XIX începe să capete o importanță proprie, rezumând un proces de industrializare specific epocii”2 (Adell Argiles, 1992: 7). De-a lungul timpului, cărămida a fost utilizată în diverse moduri pentru a compune anvelopanta clădirilor. Deși în anumite momente a fost folosită mai rar, unele dintre cele mai spectaculoase clădiri contemporane prezintă fațade ce mizează pe expresivitatea modulului de pământ ars. ”Patosul zidăriei nu trebuie să conducă la o reîntoarcere la calitățile metaforice precum manufactură, regionalism ori greutate...”3 (Moravánszky, 2005: 31). Arhitectura contemporană împinge, de cele mai multe ori, limitele, iar cărămida pare că s-a adaptat perfect noilor cerințe. A devenit mai ușoară, și-a pierdut caracterul compact, a împrumutat culorile altor materiale și permite realizarea unor suprafețe greu de imaginat în urmă cu câteva zeci de ani. 182

Peretele de cărămidă și tactilitatea Peretele de cărămidă este definit în general pe baza modulelor (dimensiunile și proprietățile fizice ale cărămizilor), a țeserii și a rosturilor. De-a lungul timpului au fost dezvoltate diverse tipuri de țeseri care, în țările cu tradiție în domeniul zidăriei de cărămidă, au primit numele locului; ele se traduc în diverse afecte estetice vizibile la nivelul paramentelor aparente, unde geometria generată de pozițiile cărămizilor este completată de desenul rosturilor. ”Fără rosturi, zidăria ar fi de neconceput. Rosturile și materialul se bucură de o relație variabilă, influențându-se reciproc. Rețeaua de rosturi poate fi concepută în funcție de dimensiuni, culoare și formă; relația dintre rosturi și module determină rezistența zidăriei, dar și expresia arhitecturală”4 (Dambacher & et.al., 2005: 45). Aceste trei variabile – modulul, țeserea, rosturile - au generat o diversitate de suprafețe, dar efectul sculptural al pereților de cărămidă poate fi obținut și îngropând, ori scoțând în relief zone modulare ale suprafeței5 (Adell Argiles, 1992: 10). Dacă înainte efectul decorativ al peretelui de cărămidă se baza îndeosebi pe utilizarea unor piese special realizate (cărămida cioplită/ tăiată), astăzi marea provocare a arhitecților pleacă de la obținerea unei suprafețe expresive doar cu ajutorul modulului simplu de cărămidă. În plus, putem vorbi despre o trecere de la suprafețe compacte la suprafețe permeabile tridimensionale. Un alt aspect important se referă la faptul că interpretarea suprafețelor arhitecturale bazate pe modulul de cărămidă implică o relaționare directă cu scara clădirii și percepția adecvată a ansamblului, fără a ignora dimensiunea tactilă. ”Există cel puțin două dezbateri privind zidăria: prima legată de semnificația și calitatea de limită a suprafeței, cealaltă cu privire la material ca produs de manufactură”6 (Moravánszky, 2005: 23). Din punctul nostru de vedere, suprafețele de cărămidă nu trebuie analizate doar dintr-o perspectivă vizuală, ci mai degrabă dintr-o perspectivă tactilo-vizuală. După cum aminteam anterior, peretele reprezintă o sumă de variabile. Fiecare dintre acestea deține propriile implicații de natură tactilă. Modulul de pământ ars exprimă căldură, iar felul în care i-a fost tratată suprafața determină percepția unor senzații ce pleacă de la aspru, rugos, ajungând la lis, lucios. Conformarea rosturilor și țeserea implică tactilitatea la un alt nivel, referindu-se la ansamblu, la textura acestuia. Ne

A telierele de la sibiu 2016

183

raportăm la o suprafață de cărămidă mai întâi vizual, dar ne apropiem și ajungem inconștient să o analizăm din punct de vedere tactil. Menționăm faptul că ”atunci când vedem un material arhitectural, de exemplu, sunt implicate și zonele somato-senzitive ale cortexului. Cu alte cuvinte, într-un act de simulare, simulăm că atingem suprafața cu mâinile”7 (Mallgrave, 2015: 28). Din punctul nostru de vedere, o perspectivă pur vizuală asupra artei de a construi poate duce la pierderea detaliilor, tactilul reprezentând apropierea, profunzimea. Astfel, urmărim atragerea atenției asupra noii expresivități de natură tactilă, o caracteristică a suprafețelor contemporane de cărămidă. O privire de ansamblu asupra utilizării cărămizii de-a lungul timpului ne dezvăluie faptul că suprafețele de cărămidă masive au fost înlocuite cu suprafețe permeabile. Dacă în trecut expresivitatea peretelui de cărămidă se baza în primul rând pe diferitele tipuri de module, rosturi și țeseri, evoluția din domeniul materialelor și tehnicilor de construcție a adus în lumină o nouă abordare. Coaja de cărămidă se detașează de construcție, nu numai pentru a permite ventilarea, ci și pentru a sfida, cel puțin la nivel simbolic, legile fizicii. Un material ce a exprimat pe parcursul istoriei arhitecturii stabilitate, masivitate, revine în zilele noastre într-o altă interpretare ce îi scoate în evidență întregul potențial. Fațadele contemporane de cărămidă devin un fel de filtru care separă spațiul interior de cel exterior. Tate Modern În cele ce urmează ne propunem analiza unei fațade de cărămidă, punând accentul pe aspectele de natură tactilă. Am ales Muzeul Tate Modern din Londra, nu numai datorită expresivității fațadei corpului nou inaugurat în 2016 (The Switch House), ci și a anvelopantei construcției existente (vechea centrală). Felul în care arhitecții Herzog și de Meuron s-au raportat la existent în cadrul celor două etape de intervenție a dus la realizarea unei clădiri ”conglomerat” ce apare ca un unic obiect. Scopul nostru nu este de a discuta proiectul de arhitectură, ci mai degrabă de a analiza felul în care cărămida a fost utilizată pentru a genera un spațiu arhitectural (interior și exterior) plin de expresivitate. Scurt Istoric Tate Modern este una dintre cele mai cunoscute galerii de artă britanice 184

Tate Modern – Vedere dinspre pod, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 1998-2000, 2010-2016) [1]

și a fost inaugurată la începutul anului 2000 în Londra (Fig. 1). Clădirea ce adăpostește funcțiunea de muzeu era în trecut una dintre centralele electrice ale capitalei Regatului Unit. A fost construită între anii 1947 și 1963, după planurile arhitectului Giles Gilbert Scott. După aproximativ două decenii de la momentul dării în folosință, aceasta și-a pierdut în mare parte funcțiunea, doar o suprafață modestă fiind utilizată în continuare (Tate, 2016). La începutul anilor ‚90, Fundația Tate, aflată în căutarea unui spațiu pentru realizarea unui muzeu de artă modernă și contemporană, conștientizează potențialul acestui edificiu. Organizația lansează un concurs, câștigat de către prestigiosul birou de arhitectură Herzog & de Meuron, vizând transformarea centralei în galerie de artă. Juriul a fost impresionat de respectul pe care arhitecții i l-au arătat vechii clădiri din cărămidă, bazându-se ”mai degrabă pe modificări subtile și nu pe gesturi majore” 8 (Tate, 2016). La mai puțin de zece ani de la deschidere, ca urmare a interesului deosebit manifestat de vizitatori și de necesitatea unor spații de expunere mai ample, conducerea fundației hotărăște ”să redefinească” rolul muzeului pentru secolul XXI, invitându-i din nou pe arhitecții elvețieni Herzog & de Meuron să realizeze proiectul. Astfel, au fost edificate spații muzeale deasupra fostelor rezervoare de ulei, iar spațiul necesar pentru instalațiile electrice, încă utilizate pentru oraș, a fost semnificativ redus (ca urmare a evoluției tehnicii).

A telierele de la sibiu 2016

185

Anvelopanta Clădirea cu funcțiunea de centrală electrică este un exemplu important al arhitecturii industriale (a anilor ‚50-’60), realizată dintr-un schelet din oțel și o anvelopantă din cărămidă. Edificarea proiectului lui Sir Giles Gilbert Scott a necesitat utilizarea unui număr de aproximativ 4,2 milioane de cărămizi țesute în stil flamand. Fațadele centralei Bankside, așa cum au fost proiectate de Scott, prezentau trei registre tratate diferit, realizate integral din cărămidă. Fiecare dintre acestea subliniază și în prezent poetica peretelui de cărămidă (Fig. 2). În prima etapă de intervenție de la sfârșitul anilor ‚90, Herzog & de Meuron ”decupează” fațadele, cu precădere la nivelul registrului de bază, pentru a putea adapta construcția noii funcțiuni. Suprafețele de sticlă de mari dimensiuni, situate la parter, sunt delimitate de zone de plin țesute în același stil flamand, dar cu module de cărămidă noi ce Tate Modern – Vechea centrală electrică, detaliu de fațadă, Londra, Marea Britanie se diferențiază prin culoare (Giles Gilbert Scott, 1947-1963) [2] (Fig. 3). Timpul și condițiile climatice specifice zonei au început să estompeze aceste diferențe, efectul devenind mai discret. A doua etapă de intervenție aparținând acelorași arhitecți, laureați ai Premiului Pritzker, a vizat realizarea unor cutii de sticlă. În urma studiului, s-a revenit asupra anvelopantei, sticla fiind înlocuită de o suprafață complexă de cărămidă (Fig. 4). Aceasta interpretează într-un stil inovator țeserea utilizată de către Gilbert Scott pentru centrala electrică. Corpul nou edificat reprezintă o piramidă torsionată (Fig. 5), un zigurat (așa cum l-a numit presa britanică) ce respectă principiile clădirii industriale existente: ”o piele de cărămidă agățată de un schelet pe care Herzog și de Meuron l-au extrapolat până la extreme. Cărămizile sunt atârnate asemeni 186

Tate Modern – Detaliu țesere intervenție etapa 1, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 19982000) [3] Tate Modern – The Switch House, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [4] Tate Modern – Centrala Bankside și The Switch House, Londra, Marea Britanie (Giles Gilbert Scott, 19471963 și Herzog & de Meuron, 19982000, 2010-2016) [5]

unei armuri din zale, dublu țesute, legate cu tije din oțel, apoi drapate peste o carcasă din beton, ca un văl din cărămidă”9 (Wainwright, 2016). Punerea în operă a acestei fațade complexe a însemnat o colaborare perfectă între echipele de proiectanți, executanți, producători și consultanți, însuși montajul schelelor reprezentând o provocare. Fațadele corpului Switch House reprezintă o realizare excepțională a tehnicii constructive în materie de cărămidă. Pereții nu mai țin cont de verticalitate, așa cum au făcut-o sute de ani (Fig. 6). A fost necesară punerea la punct a unui nou mod de asamblare a modulelor, nemaifiind posibilă utilizarea rosturilor de mortar de ciment (mai ales datorită suprafeței de contact reduse dintre elemente) ori a sistemelor clasice pentru ancorarea fațadelor ventilate. Astfel, cărămizile sunt prinse cu ajutorul unor agrafe, iar acestea la rândul lor sunt fixate pe elemente din oțel laminat încastrate în coaja de beton (WME Consultants, 2016).

A telierele de la sibiu 2016

187

Pentru realizarea prinderilor au fost produse 12.000 (aproximativ 400 de tipuri) de console, peste 600.000 de agrafe metalice și 336.000 de cărămizi prinse câte două cu mortar pe bază de polimeri (Ancon, 2016). Dacă la partea inferioară avem de-a face cu un perete plin, la partea superioară pereții încep să-și piardă din greutate, fiind realizați din panouri de cărămidă prinse în patru puncte, conform proiectului binecunoscutei firmei de structuri Ramboll. Tate Modern – The Switch House, Londra, Firma care s-a ocupat de execuție subliniază faptul că Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [6] până în prezent cărămida nu a mai fost utilizată în acest fel, iar procesul de prefabricare a făcut posibilă eliminarea erorilor mai mari de 2 mm, dar și montajul rapid, indiferent de condițiile climatice (Swift, 2015). Biroul de structuri Ramboll menționează faptul că au existat 212 utilizări ale modulelor (215x215x69), fiind realizate trei etape de testare. Toate materialele folosite au fost alese în funcție de comportamentul în timp și de cerințele unei construcții eficiente (Ramboll, 2016). Tactilitatea anvelopantei Anvelopanta muzeului Tate Modern, indiferent că este vorba de vechea centrală ori de intervențiile din ultimii 20 de ani, se relaționează cu vizitatorii spațiului nu doar la nivel vizual, ci mai ales la nivel tactil. Acest lucru nu este susținut numai de căldura ori calitățile pe care le posedă modulul de cărămidă, ci și de felul în care arhitecții au mizat pe efectul sculptural al peretelui. În urmă cu mai bine de 70 de ani, Scott s-a bazat pe țeserea flamandă și pe anumite zone atent decorate cu reliefuri rezultate în urma unei așezări speciale a modulelor. În prezent, Herzog & de Meuron mizează pe reinterpretarea (dusă la extreme) a țeserii. Pe măsură ce ne îndepărtăm de sol, golul înlocuiește pe alocuri modulul de cărămidă. Arhitecții elvețieni afirmă că ”folosind același tip de cărămidă și țesere 188

într-un mod radical nou”, au creat ”un ecran de cărămidă perforată care filtrează lumina pe timpul zilei și prin care clădirea strălucește pe durata nopții”10 (Herzog & de Meuron, 2016). Seara și noaptea, suprafețele vitrate situate în spatele vălului de cărămidă creează un efect de ușoară descompunere a cojii. Arhitecții subliniază faptul că textura și traforul determină transformarea unui perete masiv de zidărie într-o coajă permeabilă. Corpul vechi posedă suprafețe compacte și lise, în comparație cu noile fațade puternic texturate, ce ne trezesc simțul tactil. Suprafața nu este tratată identic, iar din acest motiv suntem supuși unor stimuli ce se diferențiază ca intensitate (Fig. 7-11). ”Fațada își schimbă înfățișarea în funcție de punctul în care se află observatorul, nu numai de la transparent la opac, dar, de asemenea, în ceea ce privește textura și orientarea” 11 (Herzog & de Meuron, 2016). Frank Kaltenbach este de părere că deși Herzog și de Meuron au renunțat la fațada de sticlă în favoarea celei

Tate Modern – The Switch House, detaliu de țesere cărămidă, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [7] Tate Modern – The Switch House, detaliu de țesere cărămidă, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [8] Tate Modern – The Switch House, detaliu de țesere cărămidă, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [9]

A telierele de la sibiu 2016

189

Tate Modern – The Switch House, detaliu de țesere cărămidă, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [10]

Tate Modern – The Switch House, detaliu de colț, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [11]

de cărămidă, nu s-a obținut un spațiu închis, întunecat, deoarece acest ”înveliș de cărămidă perforat îi conferă structurii masive o senzație de lejeritate misterioasă și ambiguitate, oscilând între masă și coajă”12 (Kaltenbach, 2016). Din punct de vedere vizual, de la o distanță mai mare de 15-20 de metri, cele 2 corpuri par a face parte din același organism. Cu cât ne apropiem, suntem capabili să percepem informații ce depășesc sfera vizuală, iar felul în care arhitecții au relaționat cele două aripi ale muzeului subliniază

Tate Modern – Aripa nouă și aripa veche, detaliu de țesere cărămidă, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 2010-2016) [12] 190

Tate Modern – Vedere din interior, Londra, Marea Britanie (Herzog & de Meuron, 1998-2000, 2010-2016) [13]

expresivitatea pe care o are peretele de cărămidă. Deși la bază există același principiu, interpretarea diferită a țeserii în relație cu volumetria captează interesul privitorului. Alăturarea sensibilă dintre nou și vechi subliniază grija pentru detalii (Fig. 12). Senzațiile de natură tactilă se accentuează pe măsură ce ne apropiem de clădire, iar în momentul în care pătrundem în interior avem ocazia de a percepe efectul pe care coaja perforată de cărămidă îl are asupra spațiului muzeal (Fig. 13). În ambele situații, atât din interior cât mai ales din exterior, fațada reprezintă ”un joc de lumină și umbră datorită pliurilor și suprafețelor haptice generate de cele 336.000 cărămizi” 13 (Kaltenbach, 2016). Concluzii O privire de ansamblu asupra utilizării cărămizii de-a lungul timpului ne dezvăluie faptul că suprafețele masive au fost înlocuite cu suprafețe permeabile. Dacă în trecut expresivitatea peretelui de cărămidă se baza în primul rând pe diferitele tipuri de module, rosturi și țeseri, evoluția din domeniul materialelor și tehnicilor de construcții a adus în lumină o nouă abordare. Coaja de cărămidă se detașează de construcție, nu numai pentru a permite ventilarea, ci și pentru a sfida, cel puțin la nivel simbolic, legile fizicii. Un material ce a exprimat pe parcursul istoriei arhitecturii stabilitate, masivitate, revine în zilele noastre într-o altă interpretare ce îi scoate în evidență întregul potențial. Muzeul Tate Modern din Londra reprezintă poate cel mai bun exemplu pentru a rezuma felul în care a evoluat peretele de cărămidă în ultimul secol. Fațadele contemporane din cărămidă nu se mai constituie ca structură masivă, ci mai degrabă ca filtru care separă spațiul interior de cel exterior, generând suprafețe care determină senzații de natură tactilă, nu numai pe baza materialului, ci și a felului în care acesta este utilizat.

REFERINȚE Ancon, 2016. Switch House, Tate Modern Extension, London. [online] Disponibil la: http://www.ancon.co.uk/projects/sports-leisure/switch-house-tate-modernextension-london [Accesat la 03 01 2017]. Adell Argiles, J., 1992. La arquitectura de ladrillos del siglo XIX: racionalidad y modernidad. Informes de la Construcción, Vol 44. Dambacher, K. & et.al., 2005. „The skill of masonry construction”. În: Constructing Architecture Materials Processes Structures. Basel: Birkhauser. Farrelly, L., 2009. Construction+materiality. Lausanne: Ava Academia.

A telierele de la sibiu 2016

191

Frearson, A., 2016. Tate Modern Switch House by Herzog & de Meuron opens to the public . [online] Disponibil la: https://www.dezeen.com/2016/06/20/ tate-modern-switch-house-herzog-de-meuron-london-opens-to-the-public-jimstephenson/ [Accesat la 03 01 2017]. Herzog & de Meuron, 2016. The Tate Modern Project London, UK. [online] Disponibil la: https://www.herzogdemeuron.com/index/projects/completeworks/251-275/263-the-tate-modern-project.html [Accesat la 03 01 2017]. Kaltenbach, F., 2016. Tate Modern opens new building by Herzog & de Meuron. [online] Disponibil la: http://www.detail-online.com/article/tate-modern-opensnew-building-by-herzog-de-meuron-28041/ [Accesat la 03 01 2017]. Mallgrave, H. F., 2015. „Know Thyself”: or „What designers can learn from the contemporary biological sciences”. În: S. Robinson & J. Pallasmaa, ed. Mind in Architecture: Neuroscience, Embodiment, and the Future of Design. Cambridge: The MIT Press, pp. 9-33. Moravánszky, A., 2005. „The pathos of masonry”. În: Constructing Architecture Materials Processes Structures. Basel: Birkhauser. Pearman, H., 2016. The lifts are lovely: Tate Modern’s extension reviewed. [online] Disponibil la: http://www.spectator.co.uk/2016/05/the-lifts-are-lovely-tatemoderns-extension-reviewed/ [Accesat la 03 01 2017]. Ramboll, 2016. Tate Modern. [online] Disponibil la: http://www.ramboll.co.uk/ projects/ruk/tate-modern [Accesat la 02 01 2017]. Swift, 2015. Tate Modern 2 London. [online] Disponibil la: http://swift-brickwork. com/tate-modern-2.html [Accesat la 03 01 2017]. Tate, 2016. The Tate Modern project. [online] Disponibil la: http://www.tate.org. uk/about/projects/tate-modern-project [Accesat la 03 01 2017]. Tate, 2016. Archive Journeys: Tate History. [online] Disponibil la: http://www2. tate.org.uk/archivejourneys/historyhtml/bld_mod_architecture.htm [Accesat la 03 01 2017]. Wainwright, O., 2016. First look: inside the Switch House - Tate Modern’s power pyramid. [online] Disponibil la: https://www.theguardian.com/ artanddesign/2016/may/23/first-look-inside-tate-moderns-power-pyramid [Accesat la 03 01 2017]. WME Consultants, 2016.Tate Modern Extension opens in London. [online] Disponibil la: http://www.wme-ae.com/tate-modern-extension/ [Accesat 03 01 2017]. BIBLIOGRAFIE Ancon, 2016. Switch House, Tate Modern Extension, London. [online] Disponibil la: http://www.ancon.co.uk/projects/sports-leisure/switch-house-tate-modernextension-london [Accesat la 03 01 2017]. Adell Argiles, J., 1992. La arquitectura de ladrillos del siglo XIX: racionalidad y modernidad. Informes de la Construcción, Vol 44. 192

Dambacher, K. & et.al., 2005. „The skill of masonry construction”. În: Constructing Architecture Materials Processes Structures. Basel: Birkhauser. Farrelly, L., 2009. Construction+materiality. Lausanne: Ava Academia. Frearson, A., 2016. Tate Modern Switch House by Herzog & de Meuron opens to the public . [online] Disponibil la: https://www.dezeen.com/2016/06/20/ tate-modern-switch-house-herzog-de-meuron-london-opens-to-the-public-jimstephenson/ [Accesat la 03 01 2017]. Herzog & de Meuron, 2016. The Tate Modern Project London, UK. [online] Disponibil la: https://www.herzogdemeuron.com/index/projects/completeworks/251-275/263-the-tate-modern-project.html [Accesat la 03 01 2017]. Kaltenbach, F., 2016. Tate Modern opens new building by Herzog & de Meuron. [online] Disponibil la: http://www.detail-online.com/article/tate-modern-opensnew-building-by-herzog-de-meuron-28041/ [Accesat la 03 01 2017]. Mallgrave, H. F., 2015. „Know Thyself”: or ‚’What designers can learn from the contemporary biological sciences’’. În: S. Robinson & J. Pallasmaa, ed. Mind in Architecture: Neuroscience, Embodiment, and the Future of Design. Cambridge: The MIT Press, pp. 9-33. Moravánszky, A., 2005. ‚’The pathos of masonry’’. În: Constructing Architecture Materials Processes Structures. Basel: Birkhauser. Pearman, H., 2016. The lifts are lovely: Tate Modern’s extension reviewed. [online] Disponibil la: http://www.spectator.co.uk/2016/05/the-lifts-are-lovely-tatemoderns-extension-reviewed/ [Accesat la 03 01 2017]. Ramboll, 2016. Tate Modern. [online] Disponibil la: http://www.ramboll.co.uk/ projects/ruk/tate-modern [Accesat la 02 01 2017]. Swift, 2015.Tate Modern 2 London. [online] Disponibil la: http://swift-brickwork.com/tate-modern-2.html [Accesat la 03 01 2017]. Swift, 2015. Tate Modern 2 London. [online] Disponibil la: http://swift-brickwork. com/tate-modern-2.html [Accesat la 03 01 2017]. Tate, 2016. The Tate Modern project. [online] Disponibil la: http://www.tate.org. uk/about/projects/tate-modern-project [Accesat la 03 01 2017]. Tate, 2016. Archive Journeys: Tate History. [online] Disponibil la: http://www2. tate.org.uk/archivejourneys/historyhtml/bld_mod_architecture.htm [Accesat la 03 01 2017]. Wainwright, O., 2016. First look: inside the Switch House - Tate Modern’s power pyramid. [online] Disponibil la: https://www.theguardian.com/ artanddesign/2016/may/23/first-look-inside-tate-moderns-power-pyramid [Accesat la 03 01 2017]. WME Consultants, 2016. Tate Modern Extension opens in London. [online] Disponibil la: http://www.wme-ae.com/tate-modern-extension/ [Accesat 03 01 2017].

A telierele de la sibiu 2016

193

LISTA ILUSTRAȚIILOR [1]-[13] Foto: Alexandra VIȘAN, 2017. NOTE 1 (trad. ns.); ”As they are much more resistant to cold and moist weather conditions, fired bricks enabled the construction of permanent buildings in regions where harsher climates had precluded the use of mud bricks” (Farrelly, 2009, p. 15). 2 (trad. ns.); ”El ladrillo ha sido utilizado a lo largo de toda la historia, pero en el siglo XIX empieza a tener una importancia propria, porque resume en si mismo todo un proceso de industrializacion caracteristico de la epoca” (Adell Argiles, 1992, p. 7). 3 (trad. ns.); ”So the pathos of masonry must not lead inevitability to the reinstatement of metaphorical qualities such as craftsmanship, regionalism, or heaviness- the latter undesrtood as an answer to the increasing media compatibility of architecture” (Moravánszky, 2005, p. 31). 4 (trad. ns.); ”Without joints, masonry would be inconceivable. The joint and the masonry material enjoy a fundamental but variable relationship with each other, each influencing the other. The network of joints can be designed in terms of dimensions, colouring, and form; the relationship between joints and masonry units determines the strength of a masonry construction and also its architectural expression” (Dambacher & et.al., 2005, p. 45). 5 ”El aspecto plástico de la fábrica vista puede potenciarse jugando además: a „rehundir”, „enrasar” o „resaltar” las hiladas respecto al haz del paramento, lo que añade atractivos matices de luz y sombra” (Adell Argiles, 1992, p. 10). 6 (trad. ns.); ” ”There are at least two debates about masonry: one about its surface as a medium for meaning and a boundary, the other about its mass as a product of manual work” (Moravánszky, 2005, p. 23). 7 (trad. ns.); “when we view an architectural material, for instance, we know that the tactile areas of the somato-sensory cortex are also called into play. In other words, in an act of simulation we at the same time simulate the touch of the surface with our hands” (Mallgrave, 2015, p. 28). 8 (trad. ns.); ”subtle alterations rather than grand gestures” (Tate, 2016). 9 (trad. ns.); ” The constructional logic of the Switch House comes from Giles Gilbert Scott’s approach to the original power station, of a brick skin hung over a structural skeleton, which Herzog & de Meuron have extrapolated to the ultimate extreme. Their bricks are hung like chainmail, stacked in a double-bond and threaded together on steel rods, then draped over a muscular concrete cage like a masonry veil” (Wainwright, 2016). 10 (trad. ns.); ” Using the same base palette of bricks and brickwork in a radical new way, we created a perforated brick screen through which light filters in 194

during the day and through which the building will glow at night” (Herzog & de Meuron, 2016). 11 (trad. ns.); ” The façade changes in appearance depending on the observer’s point of view, not just from transparent to opaque, but also in pattern and orientation” (Herzog & de Meuron, 2016). 12 (trad. ns.); ”The result is a perforated brick shell that lends the massive structure a certain mysterious lightness and ambiguity: according to the light, it oscillates between a mass and a shell” (Kaltenbach, 2016). 13 (trad. ns.); ”creates a play of light and shade with its folds and haptic surface of 336,000 bricks” (Kaltenbach, 2016).

A telierele de la sibiu 2016

195

196

VIZITA DE STUDIU

A telierele de la sibiu 2016

197

198

Apoș: locul unde pământul se frământă cu mâinile... Liviu Gligor

Intrăm într-un sat orizontal, noroios, așezat la baza unor dealuri de unde încep pădurile. Privind atent împrejur, construcțiile emană un farmec născut din detalii mici: profilaturi originale rămase ici-colo pe frontoanele caselor, ferestre răzlețe cu rame pitorești din lemn, acareturi mai vechi uitate prin curți și spontaneitatea vegetației care întotdeauna induce armonie. La un moment dat, pe un drum înfundat o luăm în sus spre pădure, vegetația se îndesește și către culmea dealului se zărește fum ridicându-se peste arbori. Pe pajiștea în pantă ușoară apare o construcție neașteptată, armonioasă, cu un acoperiș cu piese robuste din lemn lucrat dulgherește, învelit cu țiglă veche, așezat pe niște stâlpi groși din zidărie de cărămidă netencuită, legată cu pământ galben. Sub acoperiș se întrevede un cuptor masiv care fumegă. Alături, o construcție zdravănă, proaspătă, din lemn formează împreună cu casa cuptorului un „T”. Nu departe, izolată, o casă mică cu pereți albaștri arată că aici se viețuiește. De aproape totul se lămurește: cuplul de arhitecți, Veronica și Eugen Vaida vine în întâmpinarea noastră împreună cu meșterii și ne oferă explicațiile de rigoare. Țiglăria tradițională care a luat ființă aici prin inițiativa și strădaniile Fundației Monumentum, pe care familia Vaida o și reprezintă, este o raritate. Meșterii care pregătesc țiglă și cărămizi de ars în cuptor au acceptat să vină din localitatea Bâțanii Mari și au adus cu ei meșteșugul păstrat din vechime în locul lor de baștină: producerea manuală a țiglelor, cărămizilor și altor piese din ceramică arsă.

A telierele de la sibiu 2016

199

Surpriza omogenizării pământului galben pe pajiște cu ajutorul un mecanism centrifugal, acționat ecvestru și rigoarea de stup a camerelor uscătoriei naturale, ne introduc treptat spre locul unde se naște țigla. Pe masa de modelaj, când mâinile ating, apoi frământă pământul catifelat și îl formează după voință, se retrăiește ceva din revelația olarului, a creatorului și creației sale. Aici, la Apoș s-a redeschis un drum al meșteșugului, care va poposi în curând și la Hosman, locul următoarei țiglării manuale pe care o plănuiește Fundația Monumentum.

200

A telierele de la sibiu 2016

201

202

A telierele de la sibiu 2016

203

204

lista participanČ&#x203A;ilor

A telierele de la sibiu 2016

205

ATELIERELE DE LA SIBIU / 11-12 IUNIE 2016

Daniel Nicolae ARMENCIU Asist. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București daniel_armenciu@yahoo.com Ana BOTEZ Lect. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București anabotez@yahoo.com Ana Maria Crișan Lect. dr. arh. Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București ami.crisan@gmail.com Mircea CRIȘAN Prof. dr. ing. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București prof.mirceacrisan@gmail.com Rodica CRIȘAN Prof. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București rodica.crisan@uauim.ro 206

Abdulrahman Hussien Mohamed AL-DAILAMI Asist. drd. arh. Universitatea de Științe și Tehnologie, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Arhitectură, Sana’a, Yemen abdul289ye@yahoo.com Oana DIACONESCU Lect. dr. arh. Departamentul Proiectare de Interior și Design, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București onk_di@yahoo.com Liviu GLIGOR Conf. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București lagligor@yahoo.it Ana Maria GOILAV Șef lucr. dr. arh. Departamentul Introducere în Proiectarea de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București amgoilav@gmail.com Lavinia GRĂDIȘTEANU Asist. drd. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București lavinia.gradisteanu@gmail.com Adrian IORDĂCHESCU Conf. dr. ing. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București adi.iordachescu@gmail.com

A telierele de la sibiu 2016

207

Mircea LAZĂR Drd. ing. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București lazar_mircea_dan@yahoo.com Marian LAZĂR Asist. drd. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București marian_2811@yahoo.com Ioana MORARU Asist. drd. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București ioana.moraru@yahoo.com Monica MUREȘANU Asist. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București monicamuresanu@yahoo.com Cristina PANĂ Conf. dr. arh. Departamentul Proiectare de Interior și Design, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București crispruncu@yahoo.com Radu PANĂ Conf. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București

pana.radu@gmail.com

208

Sergiu Cătălin PETREA Șef lucr. dr. arh. Departamentul Bazele Proiectării de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București arh.sergiu.petrea@gmail.com Mara POPESCU Dr. arh. Katholieke Universiteit Leuven - Raymond Lemaire International Centre for Conservation m.arch13@yahoo.com Andreea PRELIPCEAN Asist. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București

andreea.prelipcean@gmail.com Fulvio ROLANDO Arh. Studio Rolando, Sanremo, Italia arch.rolandofulvio@gmail.com

Oana Doina TRUȘCĂ Asist. dr. arh. Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București otrusca@yahoo.com Emilia ȚUGUI Arh. Positif Concept srl / Editura Ozalid emilia.tugui@ozalid.ro

A telierele de la sibiu 2016

209

Eugen VAIDA Arh. Asociația Monumentum eugen_vaida@yahoo.com Adrian VIDRAȘCU Asist. drd. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București adrian.vidrascu@gmail.com Alexandra VIȘAN Asist. dr. arh. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București alexandra.visan@yahoo.com Anca VITCU Conf. dr. mat. Departamentul de Științe Tehnice, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, București avitcu@yahoo.com

210