Gheorghe Sm eoreanu

Părintele Ştefan Z a ră , un mare p o e t creştin al zilelor noastre

E d ito ria l

GHEORGHE SMEOREANU

Părintele Ştefan Zară este consilier cultural şi comunicaţii media la Arhiepiscopia Bucureştilor, profesor la Seminarul Teologic Ortodox Bucureşti, preot la Parohia Adormirea Maicii D om nului - Titan. A fost Director al Editurii Praxis şi consilier cultural la Arhiepiscopia Râmnicului. Este un om tâ năr, dar de o erudiţie care impune respect, iar personalitatea sa este una atât de echilibrată, bună şi blândă, încât îţi spui că se află de pe acum pe drum ul vieţii veşnice. L-am cunoscut pe când făcea, cu dragoste şi acribie, muncă de redactor la cartea „Călătorind cu întrebarea” semnată de mine şi de colegul de presă Tiberiu Pîrnău, l-am admirat, după care l-am pierdut din apropiere, deoarece s-a m utat la Bucureşti. A fost printre cele mai dure pierderi de proximitate, ca să zic aşa, însă nu i-am spus-o niciodată. Apoi, surpriză, surpriză uriaşă! Părintele Zară a început să posteze pe Facebook versuri şi am descoperit că este unul dintre cei mai autentici poeţi creştini din câţi am citit. Este uluitor de autentic, scrie ca şi cum ar respira, credinţa musteşte sub fiecare cuvânt, persuasiunea este completă. Iată o mostră, apoi îl veţi putea citi în acest num ăr al Vâlcii Literare: M ireasm a lum inii

Lum ina nu se vede, ea se gustă, Îndulcind nu trupul, ci inim a si mintea, Şi gândul la Tine, Lum ina lumii. Lum ina nu se vede, ea se miroase În miresmele minţii, A d iin d în inima căutătoare de lumină din Lum ina lumii. Lum ina nu se vede, ea se întrezăreşte, Căci lumina luminează ochiul Care deschide lumea spre Lum ina lumii. Lum ina nu se vede, ea se pipăie Precum coasta rănită si mâinile străpunse ale Lum inii lumii.

PĂRINTELE ŞTEFAN ZARA

Ioane Sfinte

Doamne, Ioane Sfinte, De ce soarbe Potiru-n cuvinte? Doamne, Ioane Sfinte, De ce doarme Om u’n morminte? Îngerul Tău mă agaţă, Să mă ia din lumea nălucă, Căutând să mă ducă Departe spre Viaţă. Îngerul Tău mă cuprinde În aripile sale lucinde, Să mă ascundă de Irodiadă, Unindu-ne ca-ntr-o monadă. Doamne, Ioane Sfinte, Îngerul Tău mă întreabă Ce noimă aveam înainte, Ce gând şi ce treabă. Doamne, Ioane Sfinte, Îngere cu aripi deschise, Eu dănţuiam căutând semne, Dezlegând jurăminte, Căutând slove în coperte închise. Doamne, Ioane Sfinte, Nu capul ţi-l cer, Ci mintea să-ndemne, Să scrie cuvinte, Păsări în aer. Dansuri, tipsii, jurăminte, Zboruri şi lumi regăsite.

Roua cuvântului

Am încercat să jupoi cuvintele De pielea lor moartă, Să le spăl în roua dimineţii Culeasă în rugă De mâini de fecioare, Să le pomăduiesc Cu m ir de lumină, Să le-ndulcesc Cu Cuvântul de Sus. Am încercat să aşez cuvintele Înrourate, Medicamente de suflet. Nu eu prin vorbe uitate, Ci îngeri să chem Să vestească Taina cea plină de sens: Cuvântu’i tăcere, Tăcerea’i Cuvânt.

Petrecere

Am trăit alergând Printre valuri şi vânturi, Scuturându-mi tot gândul În marea’n furtună. Sunt pregătit să simt clipa Ca mirosul bujorului sălbatic, Să gust din candoarea luminii

Apuse. Să aud şoaptele unei raze Aduse, Luminând veşnicia din jocul de Sus. Înalţ mâinile spre cer, Deşi îs Acolo, Căutând strigăt de înger În sufletul meu. Mă rog căutând. Caut plângând. Viaţa-i asemenea morţii, Muşcă din tine, Petrecând.

Ofelia

Aş vrea să mor Ca Ofelia, Înecat într-un ochi de apă, Apa Vieţii, Aruncat de o frunză De salcie În râu, Râul morţii. Aş vrea Să-mi înec Ochiul meu albastru Într-o lacrimă Curată, limpede, clară Ca moartea. Ofelia, datornica Iubirii, E chipul lunecării În Dincolo al lumii, În um bra luminată De Iubire.

Linişte

Rugându-se în liniştea Luminii coborâte, Urca încet către noima Cuvântului tainic, Cunoscut doar de El. El, Cel mai presus de minte, Pătrunde în inimă, Deschizând-o spre a-L cupride, Precum scoica Firul de nisip, Transformând gândul Doar în iubire, Iubire nestemată.

Iubirea „ad litteram ”

Cuvântul tresărea pe pagină La fiecare mângâiere a ochilor Licărinzi la bucuria întâlnirii. Întâia oară când am simţit Tremurul uşor al literelor Înghesuite una în alta, Iubindu-se în cuvinte cu rost, Am crezut, Sincer vă spun, Că mi se pare. Am închis ochii, i-am deschis iar, M i-am şters faţa cu um bra luminii, Am strâns din buze, simţind gust de cleştar, Dar tot tremurau. Zâmbeau una la alta, ca într-un vârtej De surâsuri. Se luau de mână, se strângeau în braţe Şi iarăşi zâmbeau... Iubind, rodeau în cuvinte, Cuvinte cu noimă, Cuvinte iubite. Nu râdeţi! Nu-i vis: Litera nu ucide, Ea iubeşte Cuvânt cu cuvânt.