D a n M itrache

Curgere

rostogoleşte pietre în râul vieţii hotărât deseori alteori delicat mai prinde câte o virgină piatră de m ină îngrădită sub punte jucăuşa apă de m unte

apoi coboară molcom la vale spre poale şi-n undele-i liniştite nechează iepe neîmblânzite neştiutoarele de cravaşe din stepele nesfârşitului

Im agine

s-a născut fără zestrea unui timp definit subtilizează câte o secundă virtuală din privirile celor întâlniţi celor plăcuţi celor iubiţi avidă entitate boemă

crepuscular oferind buchetul florilor de câmp încă nemângâiate secundele năvălesc peste el cu forţa posesivităţii le culege delicat la piept DAN MITRACHE

să-i îngâne un cântec de leagăn

Şotron

nu m -a întrebat nimeni despre întregire de atunci inima tresaltă nebună la câte o privire albastră irişii mei îi vorbesc în limbaj hipnotic despre posibilităţi oportunităţi apoi ne lăsăm copleşiţi în răspunsuri rezonante

nu m -a întrebat nimeni despre teamă de atunci iubesc tunetul prind câte unul în palme de gând îi desfac petalele subtilizez câteva armonice din simfonia culorii fulgerate pentru şoapta mea secretă din ultima linişte

Cursă

a crescut printre ziduri în contondente cunoaşteri de limite impuse o iederă îi aruncă pe singura fereastră semne de întrebare

în mângâieri de calde rădăcini intră în verdele zilei cu setea alergătorului peste obstacole