M arinela Belu-C apsa

prin faţa ochilor săi şi o făceau să plutească undeva, departe, între două dimensiuni... O lumină o învăluise cu totul şi, ca din neant, baba Rada îi făcea cu mâna. Avea alături de ea un bărbat de 39 de ani şi altul mai în vârstă. Inima Martei tresăltă de bucurie. Acum ştia: familia o aşteptase acolo, se întâlniseră în sfârşit!...

August 2016 — Când se trezeşte mami? întrebă Sorana. A dormit prea mult şi îmi e dor de ea! — Nu ştiu, draga tatei. Şi mie îmi este dor de ea. Şi îşi strânse ambele fete în braţe.

— De cât timp e aşa? întrebă asistenta care tocmai intrase pe uşă. Era nou-venită şi surprinsese discuţia dintre tată şi fiică. — De aproape o lună, dar pare a fi

un an. — Pulsul este normal, se pare. De parcă ar dormi. Alexia se apropie de patul mamei sale să o privească mai bine. Ar fi vrut să îi vorbească, să o strige, dar se blocase într-o linişte apăsătoare din care nu puteau să mai răzbată cuvintele. În mintea ei se crease o muzică zbuciumată în care, din când în când, răzbăteau acele come dintr-un portativ. Respiraţia sacadată a fetiţei de 3 ani mângâie obrazul mamei sale precum o briză a inocenţei. Pleoapele Martei tresăriră ca sub un impuls venit din subconştientul unui vis, iar ochii săi negri se deschiseră încet, cuprinşi de strălucirea zilei de mâine. Zâmbi spre fiica sa ca un mesager luminos ce a străbătut coma timpului...

MARNELA BELU-CAPSA

Arca ideilor

pe a timpului arcă în a creierului barcă vrăjite-s ideile îmbrăcate în ambrozie frumoase ca ielele te încântă te frământă te întreabă şi descântă nu-ţi dau pace ştiu cum să se joace cu destinele cu vorbele aşezate în vitrina ochiului în lumina orbului vesele şi triste în rime ascunse ah! pe muzica lui Bach se-nfruntă ideile de la A la Z

Toam na

pe ram uri frunzele dansează valsul toamnei în violet pe dealuri corbi lacomi oftează lupi şi urşi prin tufiş berechet

pânza tăcerii ruptă-i deodată de-un negru ţipăt de ajutor albastre fantome din văi se arată câini răguşiţi se-aţin în calea lor

ruginia toam nă sosit-a devreme cu frig şi cu ploi peste orele mici tristă-n amurg printre garduri ea geme corbi şi fantome dansează pe-aici

frunzele m or călcate-n picioare clopotu-n dungă bate mereu gutuile dorm pe galantare ziua-i mai scurtă, visul mai greu

Cireşul

la marginea grădinii uitate veghează cireşul rănit de scorbura în care frământă furnicile firimituri de viaţă ramurile braţe puternice altădată frânte-s de nevolnicul vânt în furtună pentru sevă şi pentru lumină firavele frunze zilnic se zbat la urechile verii cireşele dulci culese sunt de trecătorii flămânzi lovit de securea uitării pomul plânge dor îi e de anii tinereţii când iubit era de stăpânii casei plecaţi pe căi necunoscute unde spaţiul şi timpul nu există... a fost cândva un cireş falnic acum cireşul sunt eu P iatră fără um bră

mă plimb în mine pe drum ul pietruit cu zâmbete reci la fereastra sufletului adorm it am nevoie de o companie plăcută nimeni nu mă vede nimeni nu mă aude beau cuvintele înecate în vin roze vărsat pe masa cu doruri geamantane de cuvinte fără sens aşezat în fotoliu aprind o ţigară şi-ascult tăcerea nopţii fără lună figuri ciudate pe drum ul meu trist drum ul cu sens unic îmi vine să urlu pe ruinele vieţii pe străzile cu ferestre-ntunecate îmi strâng pieptul să nu plece sufletul deşi prezentă fericirea e uitată vreau să râd cu lacrimi dar nu pot un gol imens în inim a fără iubire urmele trecerii pe drum ul din mine defilează în adâncă visare coardele inimii m urm ură pasul timpului scapă din lanţurile cerului prin perdeaua aerului rece sculptând liniştea aceasta este noaptea când mă întâlnesc cu mine nu ştiu unde nu ştiu cum pierdut sunt pe imaculata foaie albă piatră fără um bră m ă simt

Nim ic întâm plător

cine suntem? fiinţe aruncate pe pământ din necunoscut fiinţe create de Dumnezeul etern întrupat în om Energie plină de iubire nevăzută, necunoscută o înţelepciune nemăsurată în noi prin Spirit suntem în legătură cu Creatorul nimic din jur nu este întâmplător frunza cade din copac cu un scop noi ne supunem unor legi nescrise într-un Univers fără cuprins călători vremelnici suntem care iubesc, urăsc, iartă, trădează fiinţe vii cu suflet, corp şi minte şoferi cu maşină şi volan totul e un joc în spirala lui a fi totul e o creştere continuă în călătoria noastră pe pământşansa existenţei noastre de ieri, de azi, de mâine nimic nu e întâmplător trebuie doar să avem încredere în Justiţia Universului

Suferinţă

scrie de parcă ar avea ojă pe unghii cu teamă să nu se şteargă culorile harul e o boală care nu se ia nici de vindecat nu se vindecă

că nu-i vin ideile geniale suferă nu-i ies nici metaforele deşi zilnic răsfoieşte dicţionarul de rime ghemuit în colţul cu idei

de-atâta suferinţă roiuri de vorbe se-nvârt în capul lui picături de rouă îngheţate pe foile albe