Nicolae N istor

e din plastic, inclusiv hrana personajelor, lucru care ne face să credem că până şi personajele sunt din plastic, cu digestia lor bazată pe asimilarea plasticului cu tot. De departe, şi datorită perspectivei cinematografice proprii asupra prozelor scrise, consider „Tur virtual prin oraşul fantomă” cea mai reuşită scriere a acestui volum. Pe de o parte, fiecare proză poate fi decupată în tot felul de scene, planuri sau schiţe, urm ând ca reasamblarea să se facă la sfârşit, uneori, surprinzător. Pe de altă parte, un tur virtual printr-un oraş fantomă nu poate fi decât o parabolă neoka&iană, adaptată la un ipotetic viitor social unde androizii şi dronele pot înlocui oamenii şi problemele lor doar până la un punct: punctul în care imaginarul înlocuieşte orice realitate inteligibilă. Absurdul basmului m odern este inteligenţa adusă la absurd, când omul este obligat să reia conducerea inteligenţei artificiale creată chiar de el. Un oraş fantomă este un oraş pe care nu poţi să-l înţelegi. Ceea ce nu poţi înţelege e ceva fantomatic care nu trebuie înţeles. Poate doar înregistrat pe un stick de memorie, pentru frumuseţea sau, din contră, pentru urâţenia lui. Din cauze multiple, un oraş fantomă nu trebuie locuit de cineva. Îl populează autorul cu plăsmuirile sale. Din descrierea sau din filmarea făcută de autor, oraşul fantomă este locuit de fiecare dintre noi şi de toţi împreună. Astfel de povestiri stârnesc imaginaţia celor care au imaginaţie. În fond, poate că ăsta e scopul, ca scriitorul să-i facă şi pe alţii să scrie, dar, pentru a-i face să scrie, trebuie să-i facă să citească.

NICOLAE NISTOR

NEMURIRE

mă vei uita în fiecare primăvară iar toam na îţi vei aminti când va ploua cu lacrimi pe pietre singuratice vei alerga să îmi aduci o haină şi multe amintiri trecute-n altă lume vom sta la taclale până ploaia se va usca în noi iubirea noastră se va strecura sub pietre asemenea şerpilor nemuritori

DOMNUL CU PĂLĂRIE

În toam na asta verde am cumpărat o pălărie de domn

să ascund viziunile apocaliptice şi înălţimea minţii mele m ă strecor pe alei cernite între cei care au totul defectele mele prind curaj şi mocnesc ca un gânditor salut prin dezgolirea capului numai pe cei care văd ceva dincolo de chelia mea de ridurile sufletului meu apoi plec într-o expoziţie sunt dom nul prăfuit cu pălărie de fetru care salută amar oamenii care circulă pe străzi cu cheiţele la gât ce întreabă de mine sau de tine

LOCUL UNDE SPAIMELE TE FAC PUTERNIC

Când te naşti între sat şi oraş, într-o improvizaţie a şantierelor uitate demult, eşti un fel de m utant al unui viitor mort, conceput de comunişti ca fiind omul nou. Dacă erai privilegiat, puteai deveni m utant de oraş, locuind în cutiile de chibrituri cu difuzor, radioul fiind privilegiul celui care te îndoctrina cu programe patriotice! Erai pierdut dacă nu creşteai un porc pentru partid, pe bloc sau în coteţe plantate pe lângă „cutiile de chibrituri”. Când te naşti într-un asemenea loc, pe lângă fabrica de chimicale, aveai dreptul să devii mişcare vie într-un grandios spectacol omagial. Aici, femeia nu era casnică, era sacrificată, făcând copii la normă, între spaime şi chiuretaje, ea se ducea să m oară permanent! Bărbaţii alegeau între beciuri şi bodegă libertatea, împrejmuită în resemnare. Când a m urit primul conducător de atunci, lumea plângea la comandă, Şi tata plângea privind tabloul acelui mort, probabil îşi amintea că din cauza Conducătorului murise fratele mai mare, care nu voia să dea pământul din dealul copilăriei. Noroc că tata nu crea confuzii doctrinare, discret, dar eficient, evita beciurile de care nu scăpase tata-mare! Când te naşti într-o Colonie, niciodată nu vei avea un loc, atunci, trăieşti imaginând locul unde spaimele te-au făcut puternic!