Carolina Baldea

CAROLINA BALDEA

CONDAMNATĂ LA IUBIRE

Îmbracă-mă iubire-n cămaşă de osândă, Cu brâu de sfoară aspră mă strânge pân’la sânge, Mă ţintuieşte-n cruce, sub tălpi mi-aprinde rugul Şi chiar de pier în flăcări, eu tot nu mă voi plânge...!

Te-ai cuibărit în mine fără să-ntrebi vreodată Dacă-n hăţişuri aspre mai vreau să-ţi fac poteci, Ai răscolit întinderi, m-ai împânzit haină, Ai pârjolit ţinuturi, dar tot nu vreau să pleci... !

Ia-mi anii de pe cale, mi-i zăvoreşte-n clipe, În piept îmi toarnă jarul ce-ngheaţă căi lactee, Dar nu-mi lua fiorul ce-nvie când ucide, Nici iadul, nici sfinţenia, care mă fac femeie!

ÎNTOARCERE LA RĂDĂCINI

Din mers te-opreşte, omule grăbit, Şi mai admiră-n tihnă-o floare, Fă-ţi timp şi-ntreabă firul ierbii Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?!

Ascultă păsările-n ramuri Şi greierii ce cântă-n seară, Desculţ aleargă-n iarba moale Mai fi copil o clipă, iară!

Fă-ţi un căuş din podul palmei Şi bea dintr-un izvor de munte, La um bra nucului adastă Când ai sudoarea-n bob pe frunte! Du-te la poam a din livadă Şi-i muşcă lacom miezul dulce, Ascultă liniştea din vatră Când ziua pleacă să se culce!

Fii rugăciunea la icoană, Şi mugurul care plesneşte, O doină, o lacrimă şi-un zâmbet Fii pântecul ce zămisleşte!

Du-te în lan să arzi cu macii, Fii rouă-n zori pe firul ierbii, Şi-ntr-o poiană însorită Fii lacul care-adapă cerbii!

Ca rândunica te întoarce La cuibul streaşinei din tine, Te caută la rădăcină, Căci tot ce-i bun, de-acolo vine!

MIRELE VERII

Pe patul de ierburi cosite, iubite, Tâmpla mi-o culcă-n culori parfumate, Sărutul de mire mi-l lasă pe buze Cu gust de răcoare şi fructe-aromate!

Pe deget îmi pune verigă de raze Strecurate prin geana albastrului vast, Margarete pe frunte-mpletite cunună Cu tainicul mugur al fiorului cast!

Mă strângi lângă tine... mi-e teamă şi-mi place Cum m âna ta-mi umblă sub cămaşa de rouă, În vârtejuri nebune te sorb în adâncuri Cum face pământul cu apa când plouă!

O, mire frumos...! Tu, mire al verii Stăpân peste zare şi flori cu parfum, Priveşte-ţi mireasa virginelor ierburi Fecioară în zori şi femeie de-acum... !

O ALTĂ EVĂ

Doamne, îndrăznesc să-ţi cer, E o rugă, nu-i favoare, Fă-mă iarăşi lut şi apă, Căci trupul ce-l am mă doare!

Mai creează-mă o dată, Dar m ă lasă să-mi aleg Coasta ce-mi va fi sămânţa Din care-o să m ă culeg!

Dă-mi măcar o jumătate, Dacă poţi şi mai mult nu-i, Dar să fie, te rog Doamne, Bucată din coasta “Lui”!

Ca să-l am m ereu în mine Şi să-mi curgă, viu, prin sânge, Rescriind matricea lumii Evă, ochi ce nu mai plânge... !