A d i Filimon

Doar atât mi-a fost să-mi fie. În rest aştept... Orizontul mi se term ină de ieri, reîncepe la fiecare infinit de mâine, uit de unde m -am înecat ultima dată şi o iau neschimbat de la început. Devin o spirală într-un sfârşit infinit!

Din somnul mării, otrăvit... Un val sângerează

ADI FILIMON

e despre fericire: în lacrima unui poet. Sub cerul unde marea ţipă... Ţărmul se îngustează repetitiv topind distanţele şi mugurii de timp. În larg, pe un catarg scăldat de o furtună... Un albatros tânjind după uscat se îneacă într-un zbor imaginar!

am însetat paradisul furând apa vieţii îmi imaginez cum se târăsc îngerii fără vlagă pe trepte de m arm ură albă cum stau cu faţa topită fiii cei buni ai lui Dumnezeu cum se ofilesc florile în pământul din lumea cealaltă la mine acasă e petrecere mare vecinii au venit cu sticle de vin cu fripturi de curcan cu scaune pentru că eu am masă dar scaune nu ce să fac cu ele sunt doar eu şi cu mine toţi vor să bea un strop din apa vieţii din apa mea furată de mine dar azi nu sunt generoasă deloc mă supără că au dat cu biciul în uşă n-au decât să petreacă n-au decât din apa vieţii voi bea numai eu îi las să creadă că sunt încă bună că tot ce am e şi al lor de aceea ascultă pe la uşi de aceea

se uită pe vizor când urcă scările cineva în lumea aceasta nu mai e nimic de îm părţit sunt doar eu şi cu mine nici mie nu vreau să-mi mai dau nimic

poveri:

nu mai sufăr de singurătate de când fiul şi-a promis să mă uite stau pe maldăre de jurnale şi nu ştiu ce va face cu ele când nu voi mai fi poate le va citi poate le va arunca în pubela de hârtii a primăriei aşa cum am făcut eu cu tabloul din tinereţea părinţilor (l-am sprijinit de peretele blocului împreună cu stive de haine) bine că n-a fost m am a pe-acolo bine că n-a fost m i-ar fi spus că n-am suflet sau că n-am Dumnezeu m i-ar fi rupt cordonul ombilical nevăzut cel care m ă leagă de viaţă şi moarte ca nicăieri niciodată să nu mai am drum şi ce dacă aş fi a nimănui dacă haita nu m ă mai vrea e loc destul şi-n altă viaţă

m ănăstiri:

măicuţele îmi spun că mi-a venit fiul în vizită şi eu mă supăr şi-l întreb de ce-a venit acum când am fost vie n-a venit când l-am născut n-a venit am m urit de două ori şi tot n-a venit (apoi am descoperit că nu era niciun fiu m ă ţineau de m ână ca să cred că e fiul meu) măicuţele îmi spală ochii orbi ca să pot vedea mai bine dar nu pot şi ele ştiu asta râd de mine împreună cu Dumnezeu într-o singură dimineaţă mi s-a părut că văd o aşchie de lumină şi-a fost cea mai frumoasă zi de când am orbit

măicuţele îmi spun iar că mi-a venit fiul în vizită m ă ţin de m ână ca să cred că e fiul meu îmi spun că m i-a venit fiul în vizită nenorocitele eu le spun că nu am copii nu am copii femeilor urâtelor sterpelor şi ele pleacă şi m ă lasă în grija Domnului pe care nu-l mai iubesc demult dar m -am obişnuit să locuiesc împreună cu el

bile fugare:

copilăria începe să doară în sfârşit până şi m oartea mi se pare mai blândă acum locuieşte cu mine are un loc în familie şi nu m -a părăsit niciodată azi poartă haine albe are chiar în păr flori de cireş e îndurerată şi mă mângâie cu palmele când calde când reci stau cuibărită în pântecul ei îmi vine în minte un cântecel şi-l cânt încet fără vlagă melc melc codobelc

tatoo:

nu ştiu dacă e chiar viaţa mea sau e o proiecţie a imaginaţiei mele dar tot mai des îmi urmăresc cele două cicatrici de pe burtă cum se lăţesc şi mă strâng într-un alt coşmar de una ştiu că e buzunarul la burtă de cealaltă încă nu am habar e mai veche e mai căruntă o fi fost un tatuaj pe care l-am şters cândva