Incandescenţă A ndreea Cristina Călinescu

IN C A N D E S C E N Ţ A

ANDREEA CRISTINA CĂLINESCU

Pe patul rece, putrezit de vicii, este plasat individul, rămas orb şi mut, îm puşcat de sentimente intense devenite acum doar adieri de vânt care împietresc trupul. Privea tim pul ce trece, se simţea ca un spectator al propriei vieţi irosite pe puterea minţii ce a devenit duşman. Pasiunea, dorinţa ideii de paroxism au încetat în m omentul în care a privit în ochi m ortul ce i-a despicat pieptul cu săgeţi de indiferenţă şi minciuni, otrăvind şi mai tare inima. Astfel, în loc de a uita şi a transform a m inciuna în culori vibrante ce creşteau şi avantajau mintea, individul s-a îmbolnăvit din cauza bătăilor inimii m ortului care ispiteau şi a devenit şi el cadavru. Se scurgea sângele plin de foc şi gheaţă ce se contraziceau intens pe trupul pictat de desfrâu. Trasă de două perspective diferite, m intea devenea zbârcită, se strecurau bătăi proeminente de inim ă blocând orice simţ. Îmbătat în apatie, păşea pe drum ul croit în cerc, plin de întuneric, uneori luminat de un stâlp ce pâlpâia, stricat însă de m anechinele din jur. A pus capul pe m orm ânt şi a tuşit cu venin, şi-a privit numele şi zidul creat între el şi mort. A sustras trandafirii încă vii de pe buzele uscate de frig. În timp ce analiza spinii inscripţionaţi cu secrete, simţea o secetă a sufletului, un cutremur temporar în interior ce distrugea totul. Se mai auzeau doar bocetele amorului atât propriu, cât şi faţă de mort. Cum a putut o fantomă ce împrăştia foc spre el să-l părăsească, lăsându-i trasat pe piept doar o pată proem inentă de amor distrus? Îşi sfidase toate principiile pentru ochii aceia hipnotizanţi şi buzele moi, pline de viziune, creând o conexiune ce părea imuabilă. Afară se clătinau frunzele şi gâdilau simţurile, însă individul avea receptorii durerii epuizaţi, privea acum în gol pe fereastră şi se întreba de ce aşteaptă, ce rost avea să aştepte? Dar nu se putea mişca, mintea îi paraliza fizicul, îl plasa într-o cuşcă creată de inim a ce zăcea pe patul morţii. Sclipirea ochilor fusese decimată de amăgiri, iar tim panul spart de la atâtea sunete false călăuzite de cuvinte. Începuse să plouă, ploaie ce uşor devine în final o furtună ce învie numeroase entităţi care vrăjesc muritorii. Individul se îneca în propriile gânduri ce nu se mai opreau. Insomniile, singurele păsări ce îi cântau, ciuguleau trupul îmbrăcat în mucegai. Simţea o nevoie continuă de foc, de explozie ce acaparează toate simţurile şi pictează pe cerul universului său dependenţa de căldură, de complicitate ce pune viaţa pe cel mai înalt piedestal. Aspiraţia la acţiune şi fantezie cufundă individul între cadavre, fiinţe prozaice ce se încolăcesc în jurul membrelor ca o funie plină de ţepi şi nu-i oferă decât gheaţă. Umbrele sentimentelor de fericire pluteau în melancolia răcelii pietrei de morm ânt. Asculta urletele sufletului intoxicate de parfumul iubirii devenită boală ce rămâne testament pe pleoapele crăpate de picături de apă.

Se aud uneori paşi şi bătăi în uşa cordului, însă rapid se sting, căci omul este incapabil de a oferi reciprocitate perm anent. Migrenele sunt singurele ce prezintă loialitate într-o lume marcată de şiroaie de răzbunare. Karma, elementul pacificator al atmosferei, este împuşcată de soarta m urdară a buzelor străpunse de cuvinte seci şi încuiate în neant. I se sparg timpanele din cauza zgomotelor demonilor săi ce-l obligă să accepte tristeţea ca pe un tatuaj perm anent plasat în formă de ciob pe suprafaţa inimii crispate. Deodată, un imbold însoţit de un parfum feminin îl trase înapoi. Acesta reuşise să aţipească în propria durere vulgară, iar un vis violent îl conectă cu fantoma, al cărei chip încă punea stăpânire în totalitate pe gesturile sale naive. O pereche de ochi rătăciţi îl analiză cu totul. Ceea ce nu putea să înţeleagă era profunzimea cu care fiinţa îl priveşte. Deşi deveniseră străini ca de la cer la pământ, prezenţa sa cuprindea gândurile în alcoolul amorului. Cu atingerea palmelor reci aceasta îl ajută să se ridice. Se uita prin el, dar parcă îi şi citea fiecare ra m ură a arborelui minţii, îi descosea fiecare secret uitat de timp. Nu fusese niciodată iubire la prim a vedere, era conştient de arta trupului ce se contura împreună cu gesturile profunde ale muzei, dar nu avea cum să fie iubire. Însă nu înţelegea atracţia ce se ivise dintr-odată. Nu avea rost niciun dialog, reuşeau să comunice prin tăcerea ce deschidea o atmosferă de intimitate. Parcă sufletul lui m ort avea amprenta fiinţei din m omentul în care simţul olfactiv i se activase. În acelaşi timp, îşi aduse aminte de acest cadavru, de inim a sa mutilată de amintiri ce se pierdeau în bătaia vântului. - Ce cauţi aici, fiinţă? a întrebat-o rapid, dorind oarecum să se sperie de el, să plece. Un zâmbet jumătate naiv, jumătate demonic se strecurase pe faţa ei palidă, îngrădit de trăsături specifice unei zeităţi. Un fior îi electrocută trupul, şiroaie de transpiraţie încercau să îl cuprindă cu totul. Panicat fiind, s-a întors cu spatele, voia cu cea mai mare durere în suflet să o gonească. Ştia că este incapabil de noi sentimente ce se vor transforma în praf în câteva secunde fie din cauza lui, fie din a ei. - De ce ai plecat, suflet pustiu? rosti acesta, şoptind plin de furie. Ea se uită spre el cu milă, însă o adiere de indiferenţă o desfigură în faţa lui, devenind aceeaşi cu pământul şi pierind pentru totdeauna din amintirea individului. Într-o fracţiune de secundă se trezi înconjurat de conturul unor obiecte casnice atât de cunoscute mâinilor. Era chiar patul unde îşi îmbiba în fiecare noapte suferinţa cu portretul iubirii. Bocetul familiei de deasupra îi distruse starea de melancolie. Pătruns de atmosfera morbidă a cântului, acesta urcă la etaj să verifice dacă s-a întâmplat vreo tragedie. Uşa era deschisă, bezna infernală micşoră abilitatea acestuia de a descifra misterul, aşa că se lăsă purtat de imaginile auditive macabre. Picioarele îi sunt cuprinse brusc de mânuţe ce zgâriau diabolic toate simţurile, făcându-l să tremure. Erau copiii vecinilor, îşi căutau părinţii. Pe aceeaşi uşă pătrunseră chipurile tuturor vecinilor ce se îndreptau spre el. Astfel că, în camera îngustă în care era proem inent mucegaiul, se aflau toţi indivizii blocului înecaţi în agitaţie şi igrasie. Un miros de moarte cuprindea minţile absente ale oamenilor. Deveniseră doar obiecte de decor, fiind inconştienţi şi dezgoliţi de frică. Se auzeau picăturile de ploaie ce tot încercau să devoreze geamurile, acompaniate de tunete şi fulgere, criminali ai sorţii.