M aria A nasta siu

MARIA ANASTASIU

A nonim

Tiranul fără minte din Uruk De fapt îl căuta pe autor Că numai el, în trup jilav de lut, Îl poate scrijeli nemuritor.

Pe Nibelungi, viteazul neam de gnomi, I-a întrebat şi ce, şi cum, şi unde, Dar, răscolind la rădăcini de pomi, Tot n-au aflat pe cel ce se ascunde.

Şi-l caută o mie una nopţi, Cum dureros ne spune şi balada, Din umeri doar îi dau eroii toţi: Beowulf, Roland, El Cid, Şeherezada.

Iar noi şi azi, zadarnic de sublim, Ne chinuim să-i naştem amintirea, Căci autorul este anonim Şi anonim ă e şi nemurirea.

Troc

Ce-am mai putea să spunem despre moarte Pe-un măr răscopt cu ea când ne-am tocmit? Nicicând n-a fost un troc mai necinstit, Nici preţurile-atât de ridicate.

Precum Isav pentru un blid de linte Vândut-a dreptul de întâi născut Şi noi o veşnicie am vândut Pe-o-nghiţitură iute şi fierbinte. Iar dacă pentru unicul păcat, Dintr-o copilărească lăcomire S-a om orât întreaga omenire Cum, dar, atât de ieftin am scăpat?

Noi, condamnaţii unei crude sorţi Ce-a născocit pedeapsa capitală, De-am ispăşi aceeaşi socoteală, Am fi datori c-un infinit de morţi;

Când limba, pântecele ni se-ntreabă Ce iz avea şi cât de aromat De-o gură pe furiş a meritat Un cal să ia pe-o-mpărăţie-ntreagă?

Şi-aşa, gustând din zi în zi cu sârg Şi poame dulci, şi poame otrăvite, Cedând curioşi arhaicei ispite Pecetluim şi noi acelaşi târg;

Necunoscând că nici plăcere chiar Adam atunci muşcând n-a dobândit, Ci-n tină a scuipat când a simţit Pentru întâia oară gust amar.

C arteziană

Exist căci cuget, sună a sofism - Au doară nu există şi obiecte? Supus acestei reguli imperfecte M ă-mbăt cu apă rece dinadins.

Orbit astfel m ă-ndeam nă s-o urmez Raţiunea şi mai oarbă decât mine,

Dar n-o condamn - dotată e mai bine: Are toiag şi-un câine maidanez.

O prind de braţ, mă-mpiedic, mă căiesc, E îndoiala semn de cugetare, Fără răspuns la marea întrebare Şi totul mi-e incert când mă gândesc

Că însăşi m orţii nu-i mai dau crezare Şi însuşi că exist mă îndoiesc.

Izgonire

Iar când m -am rupt din tine costelivă, Pe şotii puşi şi-ndrăgostiţi lulea, Am socotit, noi proştii, a-nşela Pe Dumnezeu şi drac deopotrivă.

Ca să gustăm din fructul otrăvit Din gură-n gură ni l-am petrecut, În cel mai lung şi mai gustos sărut Până ce dinţii ni s-au strepezit;

Apoi, sătui de joaca de-a păcatul, În iarbă ca un şarpe l-am scuipat Şi l-am lăsat pe jos nemestecat, Păzind astfel porunca cu mâncatul.

Dar, vai, păm ânt şi cer se despicară Stupefiaţi de-aşa obrăznicie, Şi pomii cei desţeleniţi din glie Cu crengi de foc pe foc ne aruncară.

Doi îngeri stăm, cu aripi afumate, La poarta Paradisului oprit Şi unde să jelim, de care parte Când până şi din iad ne-au izgonit?

Periplu

Iar din Acropole de falduri albe Eu pânză la corăbii m i-am ţesut, Cu faunii ieşit-am la păscut Pe nesfârşita pajişte de ape.

Tăiat în două am pornit la drum Ca vulturii în zbor spre centrul lumii Şi ca-n inscripţia templului minciunii Pe mine însumi m -am găsit în fum.

Pietrificat de propria-mi mizerie Cu foc grecesc tot trupul m i-am spălat Şi-n rocă nouă Fidias m -a sculptat, Voind să-mi aflu leacul în materie;

La M araton gonit-am deci cu sete Din sânii-ncinşi ai mării să m-adăp Cu sarea ca un lapte până crăp Şi alge au să-mi crească-n loc de plete;

În care-am împletit cununi de laur, Cum se adună vinul în buchet, Poftit am fost de Platon la banchet Să m ă îmbăt din amforă de aur.

Apoi, văzând că nu-i de-ajuns delirul, Că-s tot mai plictisit şi mai meschin, Am renunţat definitiv la vin Şi fugărit-am nimfe ca satirul.

De taine fur din Parnas până-n Cnossos, Pandorei înseşi i-am golit cutia Şi-am şterpelit din cer filozofia, La trântă luând pe Colosul din Rodos.

Atunci purces-am m ândru spre Atena, Îmbogăţit de-al vorbelor negoţ, Fără să ştie nimeni că sunt hoţ Şi-n agora rostit-am anatema;

Polemizând cu zeităţi de piatră, Că-s ritor mai cumplit decât un leu, M-au pus peste întreg Olimpul zeu, Dar în Arcadia n-am fost niciodată.