Cronica literară 41
Să fii viu e simplu
Irina Lazăr
Adrian Suciu, Tratat de mers pe ape, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020 Tratat de mers pe ape este cel mai recent volum de poezii al lui Adrian Suciu. El a debutat în anul 1993 cu volumul de poezii E toamnă printre femei și în lume, pe când se afla la Cluj-Napoca, fiind pe atunci și membru coordonator al cenaclului Echinox. De atunci, a urmat un parcurs destul de complex, de la Cluj, la București, urmând alte cărți de poezii, dar și volume de proză și publicistică, așadar activitatea sa scriitoricească este extinsă pe multiple planuri. Referindu-se la publicistica și poezia lui Adrian Suciu, scriitorul clujean Adrian Țion precizează: ...el și-a exersat condeiul, dintru început, în fascinația avântului poetic și în mușcătura acidă, curajoasă a pamfletului politic, performând atât în poezie cât și în gazetărie. Cele două dimensiuni ale scrisului său ni-l recomandă în ce are el mai particular, ca pe un spadasin liric în luptă cu stihiile prezentului. Această conjunctură livrescă a lăsat urme vizibile în creația sa ulterioară, mai ales la nivelul incisivității, expresiei nefardate și a inventarului lingvistic inconoclast (Adrian Țion, Poeți clujeni postdecembriști, 2020). Tocmai pe această „expresie nefardată” cred că s-ar putea miza cel mai tare. Deși îl cunosc de ceva vreme, mai precis de aproape șase ani, fiind participantă la întâlnirile Cenaclului 9, nu aș putea să-l definesc pe Adrian Suciu într-un fel anume, este un om care oricând îți poate spune ceva la care să te gândești zile în șir. Adrian Suciu este un poet, dar și un om al scenei, un om de televiziune, un „performer” în
anumite momente, aducând alături de aceste trăsături simplitatea și autenticul împinse spre rebel, dar și o tentă mistică. Fără îndoială cele mai multe răspunsuri se află în poeziile sale, deci dacă vrem să-l descoperim acolo ar trebui să-l căutăm. Acest filon mistic a căpătat amploare mai ales în ultimele volume de poezii, dar în opinia mea el a fost mereu prezent într-o formă neconvențională printr-o constantă aplecare spre elementul feminin. Spun element, deși aș putea să spun mai simplu femei, dar începând de la femei ca figuri erotice și apoi prin dragoste ca o formă de suferință și de cunoaștere, Adrian Suciu a fost într-o continuă explorare a acestei laturi, preferând în locul abstractizărilor vane, prezențele cât se poate de concrete ale femeilor din jurul lui, ale adunărilor cu prietenii în „beții tandre”, ale meselor din cârciumi. Ca să revenim la volumul de față, dacă ne referim la titlu, Tratat de mers pe ape este un concept mai vechi al lui Adrian Suciu, un fel de brand, dar și un fel de cupolă metaforică unde și-a reunit de-a lungul timpului mai multe notații, cugetări, iar acum iată că acest concept de inspirație biblică dă numele unui volum de poezii. De altfel, cred că este un soi de continuare a precedentului volum, numit Profetul popular (apărut în anul 2015), în care are loc o autodefinire, nu lipsită de ironie. În Tratatul de mers pe ape, Adrian Suciu încearcă, în opinia mea, să ne transmită un fel de „îndreptar” despre cum ar fi desprinderea de ceea ce e convențional, de material, de sânge, pentru că poezia, un fel de cadou al lumii de dincolo și un dar, ne ajută cumva să vedem și să avem „vedenii”, de fapt, e calea 197
spre miracol. Miracolul însă e într-o strânsă legătură cu credința, cu renunțarea și cu suferința. Și chiar cu o autoflagelare, căci trupul nu este decât un instrument, așa cum am aflat tot de la el cândva. O „biciuire” a cuvintelor poate fi realizată și prin asocieri, precum: Un film porno romantic, ...eu/ am exersat arta indiferenței/ iar tu voluptatea de a fi nevinovată, Trupul tău e abstract și numai mintea concretă, Sunt trist că mă îmbăt vesel, ...pasiunea mistuitoare dintr-o frigidă și un impotent și așa mai departe. Asocierile sunt frapante de multe ori, dar fac parte din acest univers poetic în care nimic nu e ce pare a fi. În acest sens, o poezie de dragoste nu e o poezie de dragoste, o poezie despre alcool nu este o poezie despre alcool și tot așa. Amintind de episodul biblic cu Iisus și Apostolul Petru, care stă la baza mitului mersului pe ape, Menuț Maximinian conchide în cronica sa despre Tratat: Așa că de ce nu ar fi și poezia salvatoare (doar să crezi în ea) într-o lume în care avem nevoie de cuvinte care să fie ca o casă pentru sufletul nostru. continuare pe www.caietesilvane.ro
