Iunie 2021

Page 51

Apariții editoriale 49

Plici își începe călătoria Plici, Picătura de primăvară, prima parte din colecţia originală Plici, fantastica picătură de apă, este prima carte pentru copii semnată de Alice Valeria Micu, alături de ilustraţiile Ralucăi Cirţi. Cartea se află în curs de apariție la Editura Eikon, Bucureşti. Protagonistul este Plici, o picătură de apă. Cărţile urmăresc aventurile picăturii de apă, iar copiii vor putea înţelege circuitul apei în natură şi stările de agregare ale apei, locul apei în natură, formele sub care există ea şi necesitatea de a o proteja, toate acestea într-o manieră atrăgătoare, nedidactică la prima vedere, dar profund educativă şi informativă în fapt. Seria de cărţi îşi propune să parcurgă, într-o primă fază, anotimpurile, pentru a se contura contextul climatic, iar copiii să înveţe, însoţind personajul şi întâmplările prin care acesta trece, care sunt caracteristicile fiecărui sezon. Tot cu acest prilej va fi completat tabloul fiecărei perioade cu plante şi stadiul lor de-a lungul anului, cu animale şi evenimente caracteristice, astfel încât copiii vor acumula o serie de informaţii practice la nivel contextual. Copiii vor învăţa importanţa apei pentru natură şi viaţa omului, despre riscurile poluării şi protejarea mediului, prezenţa apei în toate formele ei de agregare şi în diferite sectoare de activitate. Cea mai importantă informaţie este aceea că apa nu dispare şi că ea poartă mereu amprenta locului şi condiţiilor în care se află. Odată cu parcurgerea textelor, informaţii adiacente din alte domenii, cum e fizica, chimia, geografia, anatomia, gastronomia, vor contribui la completarea unui bagaj important de cultură generală destinat copiilor. Cărţile din seria în versuri sunt intitulate astfel: O carte în memoria lui Doru E. Goron Virgil Mihalca, Doru E. Goron, „Aspecte ale integrării judeţului Sălaj în statul naţional român”, Editura „Caiete Silvane”, Colecția Restituiri. Volum apărut cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

P rez e ntul s t ud i u pr i v i nd „Aspecte ale integrării organice a judeţului Sălaj, în cadrul statului naţional unitar român” a fost publicat în Acta Mvsei Porolissensis, numerele VIII (1984) şi X (1986), pe baza documentelor de arhivă de la Arhivele Statului Sălaj, azi

Plici, Picătura de primăvară, Plici la munte, Plici şi mâţa pofticioasă, Plici şi Înţelepţilă, Toamna lui Plici, Plici şi floarea de cireş, Plici în lumea viselor. În interior copiii vor găsi şi câte o carte poştală cu o imagine din textul fiecărei cărţi şi vor fi îndemnaţi să scrie strofa preferată din acea carte şi să o trimită prin poştă celui mai bun prieten. Astfel, copiii vor contribui la promovarea cărţilor, vor scrie de mână, vor citi de mai multe ori textul şi vor exersa comunicarea prin intermediul poştei. Vor înţelege astfel, atunci când vor citi alte cărţi, ce înseamnă corespondenţa clasică şi vor experimenta emoţia primirii unei cărţi poştale, la rândul lor. Ilustraţiile vor fi utilizate pentru realizarea unui foto-reportaj, cu o voce care va citi textul. Toate fotoreportajele animate, precum şi alte activităţi de promovare directă a cărţilor în rândul publicului ţintă, prin vizite în şcoli, grădiniţe, biblioteci, parcuri de copii, vor fi însoţite de un cântec, al cărui text va fi publicat în fiecare carte a colecţiei. (C.Ș.C.)

Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Sălaj, folosind şi unele lucrări din acea perioadă. Lucrarea a fost elaborată împreună cu regretatul Doru E. Goron, unul dintre cei mai prolifici istorici sălăjeni. Intenţia noastră era de a publica în continuare şi alte documente din perioada 1919 – 1925 şi a face referiri la viaţa culturală, învăţământ, presă. Am considerat ca o datorie morală de a publica într-o carte această lucrare în memoria celui care a fost Doru E. Goron. Virgil Mihalca 197


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

de iunie pp Trei poeme de Vasile Hatos coperta III Arca poeziei, Michel Deguy, O, marea opoziție a lumii, traducere de Virgil Mazilescu, o rubrică de Viorel Mureșan coperta IV

9min
pages 52-54

Corina Știrb Cooper, Plici își începe călătoria Virgil Mihalca, O carte în memoria lui Doru E. Goron p. 49

3min
page 51

Simone Györfi, O înălțare pp

9min
pages 44-45

Pavel Bacanu, Boala și Taina: Actualitatea romanului Orologiul pe vreme de pandemie pp

17min
pages 47-50

Silviu Tudor, O editură, trei autori

3min
page 46

Alice Valeria Micu, O rezervație pentru cei frumoși p. 40 Irina Lazăr, Să fii viu e simplu

3min
page 43

Simona Ardelean, Filmografiile Simonei, Câinele japonez (2013 Daniel Mureșan, Cronica discului, The Samurai of

10min
pages 40-42

Ioan F. Pop, Solilocvii inutile

3min
page 39

Marin Pop, Evoluția socială și demografică a Șimleului II) pp

16min
pages 35-38

Gheorghe Glodeanu, O lucrare de referință

4min
page 34

Gheorghe Moga, De la „fiu de Domn” la „băiat de bani gata”

3min
page 33

pp. 16-17 Marta Cordea, Sárkány Béla Farkas (1894-1958) pp. 18-19 Györfi-Deák György, Pe Marte, în 1928 pp

7min
pages 22-23

de Lucian Perța Poeme de Ana Ardeleanu, Rodica Dragomir, Camelia Buzatu, Ottilia Ardeleanu, Miruna

2min
page 26

Viorel Mureșan, Ritualul lecturii pp Imelda Chința, Lirica sentimentelor sub un destin

8min
pages 4-5

Bulgărean, „Veșnicia de o zi”

3min
page 14

Carmen Dărăbuș, Dumitru Drinceanu și poezia reflexiei sfărâmate Viorel Gh. Tăutan, Șase decenii; e mult, e puțin? pp. 14-15 Un nou volum la Editura „Caiete Silvane”: Viorel

7min
pages 15-16

Ion Pop, Zăpadă pe un scaun

2min
page 3
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.