Aluniş, Şandor

In memoriam 39

S-a stins din viață un fiu al satului Aluniș, Șandor

Numele lui: Alexandru Lucăcel; sătenii îi spuneau Șandor. A fost şi va rămâne în amintirea sătenilor un artist popular desăvârşit, cioplitor în piatră, autor al unor lucrări care vor dăinui peste timp şi vor vorbi despre artistul care a fost.

Amintirile copilăriei îți revin uneori în minte în momente nefericite. Aşa a fost şi momentul când am auzit, prea târziu din nefericire, despre dispariția lui Alexandru Lucăcel, Șandor, cum îi spunea lumea.

Eram mică. Ne furişam noi, copiii, la danț, jocul satului din fiecare duminică. Învățătorul nu ne dădea voie. Mergeam pe furiş, trecând prin vale, s-ajungem în spatele şurii unde avea loc danțul.

Într-o duminică, spre seară, eram acolo. Bătrânele, care nu apucaseră locuri pe lavițele din şură, povesteau despre Șandor. Olga, o fată mai îndrăzneață, a întrebat cine-i Șandor. O bătrână – poate că nici nu era aşa de bătrână – i-a zis: - Uitați-vă la feciorul ăla care are fular alb la gât!

Ne-am îndreptat privirile într-acolo şi am văzut un tânăr cu părul creț, frumos, care dănțuia cu o fată. Nimeni nu era ca el. Era ceva deosebit.

Aşa l-am văzut prima dată pe Șandor. Mai târziu am aflat că se-nsoară cu o fată, Rujica, din vecini de noi. Știu că taică-meu, fost învățător, i-a zis lui badea Traian, tatăl Rujicăi: - De ce ai luat-o de la şcoală? - I-o picat un băiat bun şi o mărit! i-a răspuns badea Traian.

Rujica făcuse clasa a V-a de gimnaziu la Cehu Silvaniei, iar acum abandona şcoala pentru a se mărita cu Șandor. Și aşa s-a întâmplat. Îmi mai amintesc cum a venit mama Rujicăi la mama mea şi a rugat-o s-o ajute să facă cozonac. - Nu te necăji, că facem cozonac moldovenesc, „să aibă noroc Rujica”. Păcat că n-ai lăsat-o la şcoală!

Nu l-am mai văzut pe badea Șandor până când a avut copii la şcoală, dar nu-i uit vorbele: „Pune, doamnă, bota pe ei, dacă nu învață sau sunt prăpădiți!”

N-a fost nevoie. Copiii au fost cuminți şi ascultători, fiecare învățând după puterile lui. Toți au reuşit în viață şi fac cinste şi satului în care au văzut lumina zilei. Cel mic, Gheorghe – Traian, alias Flavius, a devenit un reputat dramaturg contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Printre meşteşugurile care au luat avânt în satul Aluniş a fost şi cel al cioplitului pietrei de construcție. Dintr-un deal din apropiere au început să scoată piatră de construcție pe care au învățat s-o cioplească şi s-o şlefuiască. Unii dintre ei şi-au făcut o adevărată profesie din cioplirea artistică a pietrei. Au început

Maria CrOITOru

construcțiile de case cu fundații, stâlpi de susținere, chiar fațade din piatră cioplită, stâlpi de garduri, garduri etc. Unul dintre aceşti meşteri, care a ridicat meşteşugul la nivel de artă, a fost Alexandru Lucăcel, badea Șandor. Cu timpul s-a axat pe confecționarea crucilor şi a monumentelor funerare. Repede a devenit cunoscut şi au venit oameni nu doar din satele vecine, ci şi din altele mai îndepărtate pentru comenzi de lucrări.

Crucea părinților mei este confecționată de Șandor. Cu siguranță că şi Dumnezeu are lucrări de făcut în cer şi l-a luat la El...

Linişte eternă, Șandor!

Aluniș, 14 octombrie 2020