Parodie de Lucian Perţa

hogy magam fizetem most is orvvadászatotok napidíját?

rănile din buricele degetelor şi iubirile cu apă stătută în ochiuri în toată splendoarea mea îngerească, cu aripi în creştere din mlădiţe de sârmă ghimpată. traducere de/fordította Balázs F. Attila

Új vers

Nálam van a börtöneim kulcsa. Mindegyik atommal, mely a rozsdacsipkén át beszűrődik, szabad leszek. állott vízben ázó szerelmeim a szememben,

Poem nou

EMILIA PoENARU MoLDoVAN

Eu deţin cheia închisorilor mele. Voi fi liberă cu fiecare atom strecurat prin dantelăria de rugină. are loc reaşezarea măruntelor, sticloaselor monade. Şi iată-mă cu tot cu vocea stridentă, Lassan, gyorsan, a végtelenségig tart az apró, üveges monászok visszahelyezése. És lám, ismét itt vagyok, furcsa a hangom, ujjbegyeimen sebek,

Încet, repede, o eternitate dróthálóhajtásból növekszenek a szárnyaim.

traducere de/fordította Demény Péter

(Din antologia bilingvă Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza 2020, apărută la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2020)

Parodie de Lucian Perța

Viorel Mureșan

Printre crengile cireșilor copți (după poezia Printre crengile cireșilor înfloriți) (din Caiete Silvane, noiembrie 2020) în limita bugetului

în lumina absentă din cameră mâinile mele caută cu spor un întrerupător

am aprins lumina şi, ca un sclav care speră că va fi eliberat, m-apuc să scriu poezie –deja vechi nărav mie lăsat

nu că fac teorie, dar trebuie să vă explic ce este poezia –ea e o adevărată ceremonie contra ruinei cuvintelor, care, cum să vă zic,

ieşind la aer din dicționare, aici fiecare cuvânt are şansa să se creadă ce vrea, asta adică

se adună în biblioteca de os a poetului acordat de topică

o femeie frumoasă, sau un bătrânel ramolit... poetul le culege toată noaptea şi le lasă să se creadă aşa la nesfârşit

apoi, diminețile, poetul se odihneşte, până amiaza târziu, fireşte –şi încă un lucru important: mai nou, începe să se creadă că poezia este un elefant

ascuns într-un cireş copt, ca ochii să nu i se vadă!