6 Cronica literară
Imponderabila iubire Carmen Ardelean
Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac Romanul Vara în care mama a avut ochii verzi i-a adus autoarei, deloc întâmplător, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Observator cultural 2018 și Premiul Observator Lyceum 2018. Traducerea în franceză și spaniolă, precum și publicarea celei de-a opta ediții, în 2020, la Editura Cartier, în colecția Cartier popular, la doar trei ani de la apariție, confirmă calitatea scriiturii și interesul publicului pentru cartea scrisă în Franța, în aproximativ două luni, fără corecturi majore, după cum mărturisea autoarea într-un interviu acordat Ioanei Cîrlig. De dimensiunile unei nuvele, dar cu o țesătură de roman, cartea e – după Kinderland și Buburuza, semnate de Liliana Corobca și Cenușă rece, de Mihaela Perciun, care mi-au dezvăluit o lume fascinantă, autentică – încă o dovadă că prozatoarele de dincolo de Prut scriu o literatură incitantă, originală. O vară cât o viață, o vară ce devine un anotimp al recuperării timpului pierdut și al redresării unei relații problematice, eșuate, mamă-fiu pare să prezinte autoarea, dacă am avea în vedere doar firul roșu al cărții. În fapt, ingenioasa strategie narativă se dezvăluie treptat, când cititorul constată, inițial contrariat, apoi incitat, melanjul de timpuri ale narațiunii. După primele minicapitole ale cărții, alternate cu secțiuni-simbol în care inserează metafore asociate ochilor mamei, metafore ce formează, până în final, un poem-decalog, asistăm la o elegantă baleiere între experiența-nucleu, cu adevărat de-
finitorie, care lasă inițial impresia unei narațiuni liniare, cronologice și episoadele anterioare sau ulterioare, trăite și retrăite la fel de intens, de același personaj-narator Alexys, aflat în diferite etape ale existenței sale tumultuoase. Deloc întâmplătoare, aceste retrospective fie justifică dureroasa consemnare a evenimentelor din ultima vară trăită alături de mamă, printr-o convenție narativo-terapeutică, fie explică apariția, prezența sau dispariția unor personaje din viața protagonistului, fie completează, cu evenimente surprinzătoare, șocante, biografia acestuia. Modul în care alege să construiască biografia personajului creează, în acest fel, un suspans bine orchestrat, accentuat de excentricitatea atitudinală și comportamentală a personajului, de imprevizibilitatea vieții, surprinsă magistral, de evenimentele excepționale, tragice pe care le punctează în trecere, ca pe un fapt firesc. O serie de pariuri ar pierde cititorul care ar încerca să stabilească, sigur pe instinct sau pe experiența de lector avizat, competent, profilul acestei cărți, de la tematică, la tipologia personajului, de la conflictele dominante, la evoluția acestora, căci dinamica tuturor componentelor specifice narațiunii e uimitoare. Debutând ca un roman despre criza adolescenței, declanșată, accentuată și menținută, alături de factorii cunoscuți, de simpla prezență a mamei, surprinzând personajele centrale într-un moment simbolic, semnificativ pentru fiecare, dar aparent lipsit de semnificație pentru celălalt – absolvirea școlii și aniversarea mamei, cartea creează un orizont de așteptare care nu se confirmă. Ura care capătă consistența unei lave într-un moment culmi202
nant al erupției transpare din fiecare frază și crește exponențial, dublată de greața existențială: „În acea dimineață, în care o uram mai mult decât oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând. Pe lângă mine, tăcuți și speriați, treceau părinții. O adunătură tristă de perle false și cravate ieftine, venită să-și colecteze copiii nereușiți, ascunși de ochii lumii”. Lumea în care viețuiește proaspătul absolvent e un furnicar diform, lipsit de ambiții sau reușite, cu o viață clădită pe compromisuri și promiscuitate: părinții lui Jim și-ar fi vândut fiul pentru organe, dacă n-ar fi fost „gura lumii”, diriginta e psihotică, profesorii „mai puțin norocoși”, dacă se întorceau toamna la școala unde educau „elevi diabolici de care se temeau și pe care îi detestau”, Kalo, „retardat, dar bun”, urma să stea la
