8 Recenzii
O carte cu „Biografii încătuşate’’ Mircea Daroşi
Îndemnat de un gând curat şi de o profundă recunoştinţă faţă de cei care şi-au închinat viaţa cauzei nobile a libertăţii şi demnităţii umane, luptei împotriva forţelor întunericului, profesorul Constantin Totir deschide larg „Catalogul dascălilor şi învăţăceilor ucişi în lupta împotriva comunismului”. Scrisă sub influenţa unor „dureri înăbuşite” care se desprind din glasul slovelor aşternute pe albul imaculat al hârtiei, dar şi al cugetului şi priceperii sale de cercetător, cartea se situează în seria documentelor care pun în valoare adevărul istoric. Dacă până mai ieri se auzeau voci peste hotare că românii nu s-au remarcat prin nici un gest împotriva comunismului, „adevărul încătuşat” multă vreme se dezvăluie acum prin argumente incontestabile. Ele vin din inima istoriei, din exerciţiul suferinţei celor care au trecut prin beciurile securităţii şi temniţele comuniste, ori au fost răstigniţi sub istovitoarele munci de la Canal, Balta Brăilei sau Cavnic. Profesorul bistriţean porneşte pe firul istoriei în căutarea adevărului despre tatăl său, Dumitru Totir, cadru didactic din judeţul Mehedinţi, condamnat la moarte şi executat în 1953, pentru că făcuse parte din „Mişcarea Română de Rezistenţă” şi, conform sentinţei Tribunalului Militar din Craiova, a fost acuzat pentru „crimă de uneltiri împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R.” Multă vreme n-a putut să-şi dea frâu liber gândurilor şi suferinţei care-i mistuia sufletul, iar după revoluţia din decembrie
1989 începe munca de cercetare a tragediei săvârşite de regimul comunist. Vrând să dea sens sintagmei „unde sunt cei care nu mai sunt”, Constantin Totir se adresează organelor de justiţie, apelează la prieteni şi la cei care i-au cunoscut familia, cerându-le informaţii. Adună mărturii, se apleacă asupra documentelor de arhivă şi scoate la lumină orice date care i-ar putea fi de folos în abordarea acestei teme atât de importante, cum este mişcarea de rezistenţă anticomunistă. O face şi sub impulsul unei porniri lăuntrice că printre cei mulţi din acest memorial al umbrelor se află tatăl său, Dumitru Totir şi unul dintre cei şase fraţi, Haralambie, distrus sistematic prin terapia de şoc a Securităţii. Cele 445 de medalioane ale crucificaţilor pe golgota comunistă, creionate în numele unei idei nobile, sunt cadre didactice, elevi şi studenţi de pe întreg cuprinsul ţării. „Catalogul suferinţei” este completat în ordine alfabetică cu încă 3400 de persoane ale căror suflete au fost încătuşate, listă care rămâne deschisă, aşa cum spune autorul, adresând rugămintea cititorilor de a-şi aduce contribuţia la cunoaşterea lor. Cartea este însoţită de o bogată şi selectivă bibliografie care îi dă girul unui adevărat document istoric. Demersul lui Constantin Totir reprezintă o contribuţie istoriografică, publicistică şi de popularizare a personalităţilor din rândul acestei categorii sociale. În constelaţia intelectuală a judeţului Bistriţa-Năsăud se remarcă profesorul Ion Partene, directorul Liceului „Alexandru Odo201
bescu” din Bistriţa, originar din comuna Maieru, care pentru simplul motiv că a fost preşedintele PNL pe judeţ, prefect şi senator în Parlamentul României, a trebuit să treacă prin lagărele de muncă forţată de la Ghencea, Bragadiru şi Popeşti-Leordeni, fără măcar să fie judecat. Din cauza tratamentelor inumane la care a fost supus de securitatea românească, a murit la 15 ianuarie 1953. O soartă asemănătoare au avut-o profesorii: Vasile Scurtu, Ştefan Lupu, Teohar Mihadaş, eleva de liceu Domnica Burdeţ, precum şi mulţi alţii din judeţul Sălaj, Maramureş sau din alte părţi ale ţării. Cartea profesorului Constantin Totir este „o lacrimă din apa sfinţită în care s-au botezat toţi cei ce au trecut prin suferinţele temniţei” pentru un strop de libertate şi dreptate. Numai un om cu prea multă iubire de oameni putea să ne ofere un asemenea document, care să îmbrace în lumina adevărului istoria acestui neam.
