Imnuri naționale

ISBN 978-973-42-1009-1 ISMN 979-0-707659-78-6

Coperta: Carmen și George Chelaru

Culegere computerizată și tehnoredactare: Carmen Chelaru

Carmen Chelaru

Cântecul-simbol, istorie și conținut Despre imnurile naționale

Editura Muzicală București, 2017

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CHELARU, CARMEN Cântecul-simbol, istorie şi conţinut : despre imnurile naţionale / Carmen Chelaru. - Bucureşti : Editura Muzicală, 2017 Conţine bibliografie ISMN 979-0-707659-78-6 ISBN 978-973-42-1009-1 78

© CARMEN CHELARU Toate drepturile rezervate EDITURA MUZICALĂ, 2017 Calea Victoriei nr. 141, sector 1 București Editură recunoscută CNCS Tel. Fax: 021.312.98.67 e-mail: em@edituramuzicala.ro www.edituramuzicala.ro Culegere computerizată și tehnoredactare: Carmen Chelaru Coperta: Carmen și George Chelaru

Cuprins Preambul .............................................................................................................. 7 Capitolul I. Cadru istoric ...................................................................................... 8 Europa apuseană: topirea multiculturalismului muzical în unitate stilistică, de-a lungul a peste douăsprezece secole, de la reforma gregoriană până în veacul iluminiștilor (sec. VI–XVIII) 9 Europa răsăriteană, unitate în diversitate ............................................................................... 16

Capitolul II. Nașterea cântecului cu valoare de simbol ..................................... 27 Originile și ascensiunea spiritului național european, sec. XVIII–XIX ................................. 27 Apariția cântecului-simbol..................................................................................................... 32

Capitolul III. Despre câteva imnuri naționale actuale și istoria lor. Comentarii analitice și de sinteză asupra limbajului muzical ............................................... 36 Constatări de ordin general .................................................................................................... 36 Imnuri naționale din Europa .................................................................................................. 37 Imnurile naționale ale României ............................................................................................ 58 Cântecul-simbol pe alte continente ........................................................................................ 74 Imnuri internaționale ............................................................................................................. 82

Concluzii. Ceasul întrebărilor ............................................................................ 91 De ce secolul XVIII? De ce Europa de Apus? ....................................................................... 91 Specificul național – merit al geniului popular sau dat istoric? ............................................. 93 Ce argumente are istoria privind condițiile pentru a deveni imn național?............................ 94 Există anumite caracteristici care pot face dintr-o piesă muzicală un cântec-simbol?........... 97 Mai e necesar cântecul-simbol astăzi? ................................................................................... 99

Anexe ............................................................................................................... 102 Lista exemplelor muzicale ................................................................................................... 103 Lista figurilor ....................................................................................................................... 104 Lista tabelelor ...................................................................................................................... 104 Bibliografie .......................................................................................................................... 105

Imnuri naționale din ultimii 200 de ani ............................................................ 108 Europa: 34 din 50 de state (inclusiv România) .................................................................... 108 Imnurile naționale ale României, 1862 – 1990 .................................................................... 122 Americile de Nord și de Sud ................................................................................................ 124 Asia ...................................................................................................................................... 126 Africa ................................................................................................................................... 128 Australia, Noua Zeelandă .................................................................................................... 129 Imnuri internaționale ........................................................................................................... 129

Cântecul-simbol, istorie și conținut Despre imnurile naționale

Preambul Nu cu mult timp în urmă atingeam o temă sensibilă – nu numai la noi, astăzi –, cea a prejudecăților în considerarea și re-considerarea istoriei, care pot manipula conștiințele (și chiar o fac!), în sens pozitiv ori negativ și care, uneori, generează și influențează idei și manifestări naționalist-extremiste.1 Urmând axa temporală a istoriei în sens ascendent și descendent, m-am oprit la o dilemă (personală, dar nu numai) legată de imnurile naționale: origini, circumstanțe, configurații și mai ales comparații. Prima concluzie, după o sumară examinare este că în imnul național – așa cum există și este perceput astăzi în lume și mai ales în Europa – se concentrează esențe ale istoriei și personalității colective de la un moment dat, ale națiunii pe care o reprezintă. De aici – sugerarea unor posibile retușuri în idei cel puțin, dacă nu și în configurația prezentă și mai ales viitoare a acestui gen muzical-poetic.

Dintru început am detașat muzica de text – deși nu se obișnuiește! –, pe de-o parte pentru că domeniul în care ne aflăm este arta sunetelor, pe de alta pentru că am constatat în acest gen o permanentă și evidentă înclinare a sensului expresiv spre componenta muzicală. De altfel, nu o dată s-a-ntâmplat ca melodia și textul unor asemenea cântece să urmeze, pentru o vreme, drumuri istorice distincte. Voi reveni la aceste afirmații în secțiunea concluziilor.

A se vedea Carmen Chelaru, Dihotomii necesare în cunoașterea istoriei (muzicii) autohtone – cu referiri la epocile antică și medievală, Artes, Revistă de muzicologie nr. 16/2016 1

7

Deși inițial intenția a fost de a rezuma, succint și simplificat, o sumă de informații deosebit de interesante, privitoare la cele mai cunoscute imnuri naționale actuale, în special europene și cu țintă concentrată către țara noastră, așa cum se-ntâmplă mai întotdeauna, am cedat tentației de a pătrunde, puțin câte puțin, în adâncul subiectului, extinzând cercetarea în spațiu – spre alte continente – și mai ales în timp – către originile genului și în consecință ale conceptelor de națiune, spirit național, conștiință națională. S-au conturat astfel unele secțiuni preliminare, fără de care e greu (chiar imposibil) să înțelegem starea și semnificația imnului național în contemporaneitate.

Am încercat mai întâi să conturez cadrul istoric generator, cu incursiuni succesive în istoria muzicii (și nu numai a muzicii) occidentului și orientului european; urmează referiri privind originile și ascensiunea spiritului național în Europa și apariția cântecului-simbol în secolele XVIII–XIX. O secțiune mai curând de analiză decât de sinteză este cea în care am inclus informații istorice și muzicologice despre imnuri naționale europene (inclusiv cele românești) și (mai succint) de pe alte continente; acestora li se adaugă secțiunea următoare, privind unele imnuri internaționale. Acesta constituie de fapt segmentul principal al demersului de față, care însă nu are nici scopul, nici pretenția de a fi exhaustiv.

Totul se încheie, desigur, cu secțiunea finală, concluzii.

Capitolul I. Cadru istoric Concepte precum națiune, popor, etnie, conștiință națională și socială ne trimit în mod indispensabil în sfera istoriei, a unei istorii mai îndepărtate decât s-ar crede. În același timp, nu s-a convenit încă, nici acum, asupra definirii clare, conform unor criterii unitare, a termenilor de națiune și popor. „/…/ nu e chiar atât de simplu să definim un popor, și cu atât mai mult o națiune – observă Lucian Boia. În orice caz, identitatea unei comunități nu se rezumă la limba vorbită, chiar dacă acesta este criteriul de «identificare» cel mai evident; sunt însă și alți factori (istorici, culturali, religioși) care pot avea aceeași greutate, dacă nu chiar una mai mare.”2 Factorii pe care istoricul îi identifică și care determină coagularea națiunilor sunt: factorul etnic, cel istoric, cel geografic și geostrategic și, deloc de neglijat, raportul de forțe stat mare – stat mic, stat puternic – stat slab, învingător – învins.3 Lucian Boia, În jurul marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități, Humanitas, București 2017, p. 25 3 Boia, op.cit. pp. 65-68 2

8

De la împărțirea imperiului roman încoace, Europa a trecut prin câteva epoci majore, care i-au definit pe de-o parte postura de „motor” de civilizație, pe de alta, vreme de peste un mileniu și jumătate, cea de centru al creștinismului. Ei bine, tocmai acesta constituie punctul de plecare al următoarei argumentații. Nu intenționez aici și acum să includ în mod didacticist informații și date binecunoscute. Voi puncta doar acele evenimente și nume care mi se par relevante în contextul temei propuse. Înainte de orice, simt nevoia unei constatări: e ciudat cum studiul istoriei muzicii se rezumă, la noi cel puțin, la parcurgerea unui drum îngust, strict delimitat, nu întotdeauna bine argumentat, care pleacă din Grecia antică, trece în fugă prin Iudeea din vremea lui Pilat, continuă la Roma, apoi în câteva centre culturale ale Occidentului – din Italia, Franța, Țările de Jos, Germania, Anglia, Spania – se îngustează și mai mult, staționând într-un triunghi, ce-i drept, miraculos – Veneția, Leipzig, Londra –, în cele din urmă într-un sigur oraș, Viena! Abia în istoria ultimelor două sute de ani, drumul se preschimbă aproape brusc într-o rețea ce cuprinde mai multe continente.

Totodată, trebuie să recunoaștem că noi, ca europeni răsăriteni ce ne aflăm, știm mai puțin despre istoria acestei părți de lume (istorie generală, culturală, inclusiv muzicală) decât despre jumătatea ei apuseană.

De ce? De ce acest drum îngust, șerpuitor prin istoria muzicii europene, îndeosebi a Europei apusene? Voi căuta răspunsuri în subcapitolele următoare.4 Europa apuseană: topirea multiculturalismului muzical în unitate stilistică, de-a lungul a peste douăsprezece secole, de la reforma gregoriană până în veacul iluminiștilor (sec. VI–XVIII) Voi începe șirul logic al evenimentelor cu reforma înfăptuită de papa Grigore cel Mare, la sfârșitul sec. VI. De ce a considerat vizionarul papă necesară această reformă? Răspunsul e cunoscut și vom apela la un termen mult folosit astăzi: multiculturalismul. Dar dacă astăzi, acest concept este susținut ori criticat pe căi Înainte de orice însă, unul dintre răspunsuri ar putea fi următorul: din șirul istoric al stilurilor muzicale, educația modernă (din ultimii cca. două sute de ani) l-a ales pe acela care poate construi în modul cel mai simplu, mai logic și mai clar, fundamentul înțelegerii artei sonore; acest stil/tip de limbaj este cel clasic – cel produs în decursul sec. XVIII, având nucleul creator în perimetrul cultural germano-austriac, prin contribuția lui Bach și Händel, pe de-o parte, a lui Haydn și Mozart, pe de altă parte. Astfel s-ar motiva restrângerea treptată a preocupării istorice dinaintea sec. XVIII și extinderea ce urmează acestui secol, pe care, într-o scriere anterioară l-am numit secolul model.

4

9

mai mult sau mai puțin diplomatice, acum un mileniu și jumătate a fost perceput ca o amenințare adusă unității creștine abia înfiripate. Autoritatea bisericii creștine apusene, prelungire a autocrației de câteva veacuri a imperiului roman ce se destrămase cu trei secole în urmă, era amenințată în secolele V–VI de multitudinea pestriță a populațiilor nomade ce veneau în valuri dinspre răsărit.

Diversitatea era conferită deopotrivă de nivelul de civilizație (mai exact spus de barbarie), de tipul socio-cultural-religios al locuitorilor autohtoni și al nomazilor și nu în ultimul rând de dimensiunea și rapiditatea de mișcare a maselor umane.

Să nu uităm că nomazii migratori veneau cu religia proprie și nu era ușor să-i convingi să adopte creștinismul, chiar dacă acesta deținea în multe privințe calități civilizatoare. Toate acestea au conferit Europei (mai ales jumătății apusene) aspectul „multistratificat”, până în etapa configurării statelor medievale și mai ales a consolidării puterii Bisericii romano-catolice. Cum se poate observa din Fig. 1, în secolele IV–VI, Europa apuseană a fost teatrul repetatelor invazii, vremuri de continuă instabilitate și violență. În sec. V se coagulează primul nucleu al viitoarelor state feudale – regatul francilor, pe teritoriul Franței de astăzi. Asia Mică – teritoriul central al Imperiului Bizantin – a fost ocolit de valurile migratoare, iar populațiile islamice din Peninsula arabă încă nu reprezentau o amenințare.

Grigore cel Mare a unit, simplificat, sintetizat multiple componente ale cultului creștin din vremea sa. Ceea ce ne interesează însă este latura muzicală.

Limbajul gregorian – tipul de cântare cunoscut drept cantus planus sau coralul gregorian – a fost impus treptat, în timp relativ scurt (sec. VII–X5), în serviciul liturgic, pe întreg teritoriul controlat de Biserica de la Roma. Desigur, contribuția papei (respectiv a versiunii practicate la Roma a serviciului liturgic) nu a fost exclusivă, ci, asupra acestui tip de limbaj s-au exercitat diverse alte influențe, între care cea a cântului galican6. Ceea ce doresc să subliniez aici este constituirea, cu scopul esențial de a-și menține autoritatea absolută, a unui limbaj unitar – unitate întărită și de impunerea limbii latine – mai întâi în muzica Ce-s patru sute de ani în curgerea macro-istoriei?! E-adevărat, pare puțin în comparație cu erele geologice sau cu mileniile; dar devine enorm dacă luăm în considerare generațiile – să zicem cca. cinci-șase generații într-o sută de ani. Să ne imaginăm așadar că elementele unificatoare – liturgice, teologice și muzicale – concepute de Grigore cel Mare au avut de înfruntat reticența, au convins și au fost în cele din urmă adoptate de-a lungul a douăzeci-douăzeci și cinci de generații de slujitori ai bisericii!

6 Willi Apel, Gregorian Chant, Indiana University Press 1958, p. 79; Kenneth, Levy; et al.

Plainchant, §2: History to the 10th century". Grove Music Online. Oxford University Press. apud Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Gregorian_chant#cite_ref-15 30.07.2017 5

10

religioasă apuseană. Răspândirea, impunerea acestui limbaj muzical a fost ușurată de crearea unei notații muzicale și de inițierea și instruirea în școli ecleziastice a slujitorilor bisericii, inclusiv a misionarilor, răspândiți apoi în cele mai îndepărtate colțuri ale fostului imperiu.

Ne aflam așadar, la sfârșitul primului mileniu, în fața unei dihotomii: pe de-o parte, o diversitate muzical-culturală laică orală (prin asta sortită schimbărilor permanente ori dispariției) proprie locuitorilor vechiului imperiu, aflați în plin proces de asimilare cu populațiile nomade; pe de altă parte un limbaj unitar, simplificat, sintetic, cu text latin și notație specifică (ce-i asigura stabilitatea), prezent permanent în viața religioasă a comunităților.

Consecințele? Cantus planus nu numai că rezistă timpului, dar este răspândit tot mai larg, pe măsură ce numărul bisericilor și mai ales al mănăstirilor crește, deopotrivă cu importanța acestora ca focare de cultură și de educație.7

Fig. 1. Europa evului mediu timpuriu, în epoca marilor migrații (sec. IV–VI)8

Putem afirma că acest tip de cântare rezistă și astăzi în centre cu veche tradiție romano-catolică, îndeosebi prin înregistrări de mare audiență – de ex. în Spania, Austria, SUA. ("Cistercian Monks of Stift Heiligenkreuz". Chart History. Billboard. Retrieved 22 June 2013) 8

By User:MapMaster - Own work, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1234669 7

11

În acest timp, ceea ce numim astăzi „patul germinativ”, stratul vechi al folclorului acestei însemnate părți a Europei își continuă permanenta schimbare datorată hazardului și a multiplelor schimburi de influențe: între zonele învecinate, între localnici și nou-veniți, între cuceriți și cuceritori, între diferitele pături sociale, între limbă și muzică, între laic și religios. Această din urmă conlucrare – cea dintre sfera laică și cea religioasă – ne interesează în continuare.

O substanțială mână de ajutor la adoptarea cantus planus-ului pe tot cuprinsul dominat de creștinismul apusean a venit dinspre așezările monahale, mănăstirile care, în evul mediu tind tot mai mult să devină nu numai fortărețe opulente, ci centre de cultură religioasă și laică deopotrivă. Marile abații apusene vor adăposti, la începutul celui de-al doilea mileniu, primele universități europene, unde tinerii învățau atât discipline teologice, cât și laice. Așa au fost Universitățile din: Bologna (1088), Paris (aprox. 1150), Oxford (cca. 1096), Cambridge (1209), Salerno (sec. XIII), Praga (1348), Cracovia (1364), Viena (1365), Heidelberg (1386)9. Universitatea din Paris, de pildă, și-a legat existența de Catedrala Notre-Dame (începută în anul 1163) și de mai multe școli ecleziastice existente în Île de la Cité și în sudul Senei. Întrucât în toate aceste școli și în universitate, limba de predare și chiar limba vorbită în mod curent era latina, zona s-a numit ulterior Cartierul Latin10. Dacă avem în vedere disciplinele care se predau în această universitate11 e ușor să ne imaginăm un mediu intelectual dominat de regulile teologiei creștine, aflate într-o armonioasă îmbinare cu principii și idei aparținând artelor liberale12 preluate din scrierile antichității grecești. Cum se poate observa din șirul așezămintelor academice de mai sus, între secolele XI–XIV, întreg teritoriul Europei centrale și apusene era presărat cu universități și cu numeroase școli ecleziastice. În aceste condiții, cântarea și limbajul muzical gregorian nu numai că se instalează definitiv în sfera liturgică, ci își extinde efectele și asupra celei laice – de la evenimentele publice, la petreceri nobiliare și chiar populare. Printre primele consecințe se află răspândirea notației muzicale. Un exemplu celebru îl constituie culegerea de Informațiile provin din Wikipedia https://fr.wikipedia.org/wiki/Quartier_latin_(quartier_parisien) 08.08.2017 11 gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, muzica și astronomia; https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Paris#Original_schools 31.07.2017 12 arte liberale – ”The liberal arts are those subjects or skills that in classical antiquity were considered essential for a free person.” / „Artele liberale reprezintă acele domenii sau deprinderi care în epoca clasică antică erau considerate esențiale în formarea omului liber.” Ernst Robert Curtius, European Literature and the Latin Middle Ages [1948], trans. Willard R. Trask (Princeton: Princeton University Press, 1973), p. 37 (apud Wikipedia) 9

10

12

manuscrise poetice și muzicale denumită Carmina burana, datând din secolele XI-XIII, descoperită în Bavaria și prelucrată de compozitorul Carl Orff în cunoscuta sa cantată.

Fig. 2. Europa în epoca cruciadelor, sec. XI–XIII

În afară de muzica produsă în centrele monastice, occidentul medieval era străbătut de numeroșii muzicanți rătăcitori – unii de viță nobilă, cavaleri mânuind deopotrivă lancea și lăuta, alții de condiție modestă, jongleuri, menestreli, saltimbanci. Toți aceștia purtau de la o așezare la alta un repertoriu divers, producând și preluând influențe, contribuind astfel la coagularea unui stil muzical cu trăsături comune de la o zonă culturală la alta. Așa se explică circulația genurilor lirice și de dans în evul mediu târziu, din insulele britanice în Boemia, din Scandinavia în Spania, în ultimă instanță nașterea suitei de dansuri multinaționale:  allemande – origine germană; urma dansului originar s-a pierdut;13  courante (= alergând) probabil de origine italiană, dar prezent în sec. XVI la curțile franceză și engleză14; ”It appears to have derived from a German dance but no identifiable dance and no German dance instructions from this era survive” https://en.wikipedia.org/wiki/Allemande 28.07.2017 14 https://www.britannica.com/art/courante 28.07.2017 13

13

 sarabanda – dans spaniol;  gigue – origine engleză (jig);  branle – origine franceză; existența unor variante ale termenului în limbile italiană și spaniolă demonstrează circulația dansului în spațiul occidental încă din evul mediu15;  gaillard – semnalat în întregul occident: Anglia, Franța, Spania, Germania, Italia; presupusă origine italiană (gagliarda)16;  pavane – precede de obicei gagliarda/gaillard – semnalat în întregul occident: Anglia, Franța, Spania, Germania, Italia; presupusă origine italiană17  bourée – origine franceză, ca și  gavotte,  loure sau gigue lentă – origine franceză din Normandia  menuet sau minuet – origine franceză ș.a.m.d.

Ne putem imagina de pildă, serbările de la curțile nobiliare ale evului mediu și ale Renașterii, la care, pentru distracția participanților se înlănțuiau mai multe dansuri de proveniență diferită, cu agogică și ritmică contrastante. Treptat, obiceiul devine regulă și, de-aici până la suita Barocului nu mai era decât un pas.

Cum puteau fi alăturate asemenea piese muzicale, provenind din cele mai îndepărtate colțuri ale occidentului, dacă ele n-ar fi avut anumite elemente comune de limbaj – de exemplu un sistem modal cvasi-unitar sau chiar o notație?

Un exemplu în sprijinul sintezei de limbaj medieval-renascentiste din apus îl reprezintă forma Bar în muzică.

Forma Bar, cu structura aab era folosită de minnesinger-ii și meistersinger-ii evului mediu german. Acestea erau structurate în trei strofe, fiecare având forma aab. /…/ Forma Bar are rădăcini în unele cântări gregoriene, în canso-ul18 trubadurilor din Provence și în baladele truverilor francezi.19

Reiese așadar și în acest caz circulația unor elemente de limbaj muzical între zone culturale distincte (franceză și germană) și între sfera religioasă și cea laică.

15

https://en.wikipedia.org/wiki/Branle 28.07.2017 ”Performed as the afterdance of the stately pavane, the galliard originated in 15th-century Italy.” https://www.britannica.com/art/galliard-dance 28.07.2017 17 Termenul provine probabil de la denumirea localității Padova – danza Padovana. https://en.wikipedia.org/wiki/Pavane 28.07.2017 18 canso = cântec francez din evul mediu și Renaștere 19 apud Encyclopaedia Britannica, www.britannica.com 28.07.2017 16

14

Să nu uităm de asemenea faptul că mai ales în secolele XIV–XVI, compozitori cunoscuți vor crea deopotrivă muzică religioasă și laică, folosind aceeași notație generalizată în tot Occidentul și același tip de limbaj. Un exemplu emblematic în această privință rămâne Orlando di Lasso – Roland de Lassus, Orlandus Lassus, Orlande de Lattre sau Roland de Lattre – celebrul flamand din sec. XVI (1530?1594)20. Atât cât se cunoaște din biografia sa, prolificul muzician a peregrinat de la Mons (orașul natal, în Belgia de astăzi) în Italia – la Mantua, în Sicilia, la Milano, Napoli, Roma (în serviciul marelui Cosimo de Medici), apoi în Franța și în Anglia, din nou în Țările de Jos, stabilindu-se în ultimii ani ai vieții la München, la curtea ducelui Albrecht V de Bavaria. Această lungă traiectorie de-o viață demonstrează o dată în plus ușurința cu care muzicienii apusului european schimbau locul, zona culturală, adaptându-se fără multe dificultăți, la cele mai (aparent) diferite zone cultural-lingvistice. Creația lui Lasso – de peste două mii de lucrări – stă mărturie de asemenea pentru apetența contemporanilor săi flamanzi, italieni (din sudul sicilian până în nordul milanez), francezi, englezi și germani, pentru o muzică de diverse genuri (misse, motete, madrigale italiene, chansons franceze, lieduri germane, cântece olandeze etc.), scrisă în limbaj unitar.

Cu alte cuvinte, ceea ce am dorit să subliniez aici este procesul de „topire” a specificului diverselor zone culturale din occidentul medieval și renascentist, într-un limbaj comun, în circumstanțe istorice fundamental diferite față de aceeași perioadă în Europa de răsărit. Desigur, ar fi ridicol să concluzionăm că fenomenul a fost general, absolut și uniform. S-au păstrat până astăzi zone folclorice foarte vechi în Irlanda, Scoția, Wales, Alpii italieni și tirolezi, Bretania franceză ș.a.m.d., dar inițierea, creșterea, sinteza și unitatea limbajului muzical propriu apusului european, de la cantus planus-ul gregorian la polifonia modală diatonică renascentistă și-apoi la unitatea tonală a Barocului și Clasicismului nu pot fi contestate.

Studiind aceste etape ale stilului muzical apusean și aplicarea lui în capodopere neștirbite de trecerea timpului, uităm că apariția acestuia a însemnat eludarea diferențelor etnice pe un vast teritoriu, timp de mai multe sute de ani.

Uităm toate astea până în veacul al XIX-lea, când, la intrarea în scenă a culturilor specific naționale observăm diferențe, noutăți, inițiative care împrospătează și îmbogățesc peisajul devenit aproape uniform al limbajului muzical european Chiar și multiplele versiuni ale numelui său sunt rezultatul circulației muzicianului, dar și a renumelui său în zone culturale diferite ale occidentului.

20

15

tradițional. Și-atunci suntem tentați să criticăm „lipsa de imaginație” a Occidentului, în contrast cu prospețimea, vigoarea, originalitatea nou-veniților: rușii, (parțial) cehii, polonezii, spaniolii și nordicii. Acest prim val al spiritului național va stârni interesul, orgoliul și în zona „limbajului unitar” și astfel germani, italieni, (mai firav) francezi vor redescoperi frumusețea folclorului acolo unde acesta nu încetase vreodată să existe. Dar acesta este subiectul unui alt capitol…

Europa răsăriteană, unitate în diversitate Să ne întoarcem acum privirile către răsăritul Europei și zonele limitrofe ale acestuia, mai exact către Imperiul Bizantin.

Pentru a ajunge în acea etapă istorică în care să putem vorbi despre spirit național și specific național, am căutat explicații și rădăcini constatând că ele se află nu numai în apusul vechiului nostru continent, ci și în răsărit. În plus, așa cum realitatea a demonstrat mereu, orice evoluție este supusă deopotrivă logicii și hazardului. În această secțiune voi arunca o privire asupra unei perioade istorice similare cu cea comentată în subcapitolul anterior, respectiv secolele VI – XVIII. Care era configurația etnică a Imperiului Roman de Răsărit? Mărturisesc că mi-am pus abia de curând această întrebare și doar atunci când am pornit demersul de față. Iată un răspuns succint. „În epoca bizantină, sec. VI–XV, grecii [s.n.] constituiau cel mai numeros grup etnic, concentrați mai ales în centrele urbane ale imperiului: Alexandria, Antiohia, Salonic și bineînțeles, Constantinopol. Ei formau majoritatea și în anumite zone rurale, în special în Asia Mică și Peninsula Pelopones. Alte grupuri erau formate din amestec de greci, semiți și asirieni.

După sec. VII apar și populațiile de rit islamic, conviețuind cu creștinii bizantini în Orientul Mijlociu, în zona orașelor Antiohia și Alep (pe teritoriul Siriei de astăzi). În vestul imperiului, în Peninsula Balcanică se așează slavii și avarii (sec. VII–VIII).

Conducătorii imperiului apelau adesea la transferuri de populații, cu scopul de a anihila grupurile răzvrătite. De exemplu, în anul 530, împăratul Iustinian mută zece mii de armeni în Cipru; în 941, un întreg trib arab este strămutat din teritoriul autohton în interiorul Imperiului, iar bulgarii sunt aduși în Bizanț după destrămarea țaratului condus de Vasile II, în 1010. Și un alt exemplu: în anul 820, armata imperială cuprindea: sarazini, indieni, egipteni, asirieni, vandali, alani și

16

armeni. Ultimul și cel mai important grup etnic, care va constitui și cauza destrămării Imperiului Bizantin, este cel al turcilor selgiucizi, stabiliți în sec. XI. Oricum, pe fondul dominant al limbii și culturii grecești, precum și al creștinismului, configurația etnică a Imperiului Bizantin a fost foarte eterogenă, această particularitate manifestându-se chiar la vârf: Iustinian era grec din Tracia, Heraclius tot grec din Asia Mică, dar Leon V (sf. sec. VIII) era armean, iar Vasile I (sec. IX) slav.”21

Teritoriul vast, ce a cuprins: Asia Mică, Europa de răsărit până la Marea Adriatică, nord-estul Africii, Orientul Mijlociu și Peninsula Arabă22 a cunoscut influența a patru civilizații puternice și distincte, care în parte s-au succedat, în parte au coexistat: civilizația babiloniană, cea greco-romană, cea bizantină și cea islamică.

Hazardul a făcut ca istoria acestei părți de Europă să difere fundamental de cealaltă jumătate a continentului. Deși în antichitate grecii, apoi romanii au creat premise unificatoare asupra întregului bazin al Mediteranei, incluzând mare parte din Europa și din țărmurile sud-estice ale Mării Negre, odată cu diviziunea Imperiului Roman și mai ales cu invaziile repetate ale nomazilor de la răsărit, configurația etnică și teritorială a continentului s-a modificat fundamental. În apus, reconfigurarea etnică a durat aproximativ cinci secole (sec. III–VIII), în răsărit, peste un mileniu (sec. V–XV). În apus, majoritatea semințiilor nou-venite aparțineau grupului indo-european germanic, care, odată stabilite au conferit teritoriului un ritm similar de conviețuire; în răsărit a existat încă de la început un mozaic etnic și mai ales religios. Dacă în apus, creștinismul n-a întârziat să-și câștige supremația asupra religiilor politeiste, în răsărit a întâlnit doi rivali la fel de puternici: religia ebraică, mai veche și islamul, nou-apărut, dar cu influență crescândă. Pentru a rezista, bizantinii au conlucrat cu popoarele învecinate, primind și exercitând, conștient și involuntar, influențe mai mult dinspre răsăritul asiatic și al Peninsulei Arabe, decât dinspre apusul european.

Istoricul Neagu Djuvara tratează această temă într-un foarte interesant volum intitulat Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor23. Am 21

Apud AskHistorians https://www.reddit.com/r/AskHistorians/comments/2d7a3k/what_races_did_the_byzantine_emp ire_consist_of/ 01.08.2017 22 La acest teritoriu, și-așa foarte vast, s-a adăugat până prin sec. VIII–IX, nord-vestul Africii, sudul Peninsulei Iberice, întreaga Italie cu cele trei insule – Corsica, Sardinia și Sicilia.

23 „Lucrarea, apărută la Paris, în 1975 și distinsă cu un premiu de istorie al Academiei Franceze în 1976, a reprezentat la origine doar o parte din teza mea de doctorat de stat susținută la Sorbona

17

extras câteva idei de sinteză din capitolele dedicate celor două principale civilizații europene – apuseană și răsăriteană, care ne ajută la conturarea unei imagini despre amalgamul etnic, în spațiu și timp, ce a caracterizat acest teritoriu, din mileniul întâi al erei noastre, a continuat, s-a adâncit, iar astăzi pare mai complicat ca oricând, furnizor de conflicte și tragedii.

Dintru început, istoricul definește conceptul de civilizație24 și delimitează o succesiune coerentă a principalelor faze prin care, din observațiile istorice, au trecut sau trec cele mai cunoscute civilizații ale omenirii: I. faza larvară, II. faza de formare, III. faza de înflorire, IV. faza luptei pentru hegemonie sau a regatelor combatante, V. faza imperială și VI. scleroza.25 Ca întotdeauna atunci când avem de-a face cu umanul – social-politic, cultural-artistic – parcursul nu este unul identic pentru toate civilizațiile lumii și nici limitele de timp și spațiu nu sunt stricte. Pentru o mai evidentă comparație, am constituit pe baza comentariilor autorului26 un tablou schematic cu etapele evoluției celor două principale civilizații europene. Observăm, punându-le față-n față, că apar nu numai diferențe structurale, ci și o defazare în timp deloc neglijabilă, de cel puțin patru secole27, care explică în multe privințe configurația istorică atât de diversă și aparent contradictorie pentru un continent relativ mic. Nu induc prin asta ideea unei detașări valorice de vreun fel, ci doar aceea de deosebire.

Tabel 1. Civilizațiile est- și vest-europene – faze istorice (ápud N. Djuvara) Europa de Apus

Europa de Răsărit și zonele limitrofe

Observații

Civilizația babiloniană 3400 îH–340 îH

Grupuri etnice sau state incluse: sumerieni, akkadieni, elamiți, hittiți mitannieni, arameeni, fenicieni, evrei, persani etc.

(Dj.p. 33)

în 1972, sub conducerea renumitului sociolog și filozof Raymond Aron.” N. Djuvara, Civilizații și tipare istorice, Humanitas 2012, p. 7 24 Sintetizând, definiția ar fi următoarea: locul unde se manifestă în mod dinamic evoluția omenirii; condiții de existență: arie geografică extinsă, cu mai multe etnii/state organizate, unitate în moravuri, tehnici, arte, credințe și durată de peste două milenii. Apud Djuvara, op.cit. pp. 22, 23-24 25 Djuvara op.cit. p. 28 26 Idem, capitolele 1, 6, 7.

27 Iar dacă avem în vedere că, după cum argumentează venerabilul istoric, civilizația bizantină a „sărit” peste faza larvară, decalajul devine de aprox. opt veacuri!

18

Civilizația greco-romană 2000 îH–sec. 5 dH, grecii Sec. 4–1 îH ep. elenistică28 Sec. 4–5 dH (greco-romanii)

Precedată de civ. cretană / minoică (cca. 3000 îH) Va genera 3 alte civilizații: occidentală, bizantină, arabă

Civilizația bizantină Aparent nu include faza larvară camuflată. Totuși: Sec. 1–4, faza larvară: contactele civilizației grecești cu cea a Orientului Mijlociu încă din epoca elenistică = schimb de influențe (Dj.p. 98)

N. Djuvara subliniază că, din observația istorică, o civilizație beneficiază de un „grup unificator”, „constituit de o minoritate, originară cel mai adesea din vecinătatea ariei «civilizate».”29 Acest grup nu a existat în cazul civ. bizantine.

Sec. 4–9, faza larvară (Dj.pp. 168) Invazia barbarilor sec. 7–9, statul francilor, perioada carolingiană

Sec. 4–10, faza de formare, din civilizațiile babiloniană, greco-romană (elenică) și orientală (Dj.p. 91) Sec. 7, elenizare lingvistică (Dj.p. 100)

Grupul unificator în nașterea civ. occidentale l-au constituit barbarii în special de etnie germană: francii, vizigoții, herulii, burgunzii, vandalii.

(Dj.p. 126)

Sec. 9–13, faza de formare (Dj.pp. 168) Asimilarea nomazilor Expansiunea statului franc

Sec. 9–11, maxima înflorire a civ. bizantine (Dj.p. 102)

De la mijlocul sec. 5 până la începutul sec. 11, Occidentul parcurge o veritabilă dark age.

(Dj.p. 126-127)

Civilizația occidentală

Sec. 13–17, faza de înflorire (Dj.pp. 168) Monarhii centralizate: Anglia, Franța, Spania Efervescență economică, culturală, artistică

28 29

Sec. 10–18, faza regatelor combatante (v. Djuvara, p.

92, 94, 96, 106-107) -Sec. 10–12, regatul combatant dominant era Bizanțul -Sec. 12–13, Țaratul vlahobulgar -Sec. 13–14, Regatul Sârb

„civilizația occidentală înflorește în zonele de amalgam optim, adică acolo unde elementele celtic, iberic și germanic s-a aflat în contact cu Roma de cel mai mult timp: nordul Italiei, Spania, Franța și valea Rinului.” (Dj.p.128)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Civiliza%C8%9Bia_elenistic%C4%83 03.08.2017 Djuvara, op.cit. p. 24 19

Sec. 16 (Dj.pp. 168)– prezent, faza luptei pentru hegemonie / a regatelor combatante Începând cu: -Sec. 16, Spania vs.

Franța – Carol V (15001556) și Francisc I (14941547) -războaie religioase -hegemonia franceză, de la Ludovic XIV (16381715) la Napoleon Bonaparte (1769-1821) -Sec. 19/1, echilibru politic între: Anglia, Franța, Prusia, Austria, Rusia -Sec. 19/2, hegemonia germană în creștere

-Sec. 13–14, feudalizarea Bizanțului, influență occidentală (Dj.p. 105) -Sec. 13–15, invazia mongolă, Imperiul Otoman -Sec. 16, ascensiunea Rusiei (Dj.p. 109…)

----------------------------------Sec. 18, începutul influențelor occidentale asupra Orientului european → dispariția civilizației bizantine

În Occident, „această eră [a regatelor combatante, a.n.] nu s-a încheiat încă, dar totul pare să indice că e pe sfârșite.”

(Dj.pp. 30, 167–) În istoria Occidentului, începutul sec. 16 reprezintă și trecerea de la Evul Mediu la Epoca Modernă. (Dj.pp. 170171)

Așadar, începuturile civilizației europene se situează în răsăritul continentului și se află în relație de cauzalitate cu două alte mari civilizații anterioare: una asiatică – Babilonul, existentă până în prima jumătate a mileniului întâi îH – și cea greco-romană, mai „tânără”, concomitentă și imediat următoare cu cea babiloniană. De aceea, remarcă N. Djuvara, faza de conturare („larvară”) a civilizației bizantine aparent lipsește. Între Orientul Mijlociu30 și greci au existat schimburi reciproce de influențe, mai întâi dinspre greci, apoi, din sec. I și în sens invers. Aceasta face ca legăturile spirituale mai ales dintre estul și vestul european să fie mai slabe decât cele dintre estul Europei și regiunile asiatice limitrofe. „Dacă plasăm deci în secolul I al erei noastre începutul fazei larvare a civilizației bizantine, ruptura decisivă din 395 (împărțirea imperiului între Arcadius și Honorius) se produce în momentul în care stilul său [bizantin, a.n.] pierde – atât în domeniul artei, cât și în cel al gândirii – legătura cu stilul clasic [grecesc, a.n.].”31 Prin Orient Mijlociu înțelegem teritoriul transcontinental (euroasiatic) ce include sud-vestul Asiei (în jurul Mării Caspice), Asia Mică, Peninsula Arabă și nord-estul Africii (Egipt, Sudan).

Grupuri etnice dominante: arabi, turci, persani, kurzi, azeri; minoritari: evrei, asirieni, armeni, berberi, creștini coptici etc.

31 Djuvara, Civilizații... op.cit. p. 98 30

20

Despre muzica acestei părți de lume, în epoca mai sus-menționată avem informații certe doar privitor la sfera religioasă. Am comentat – apelând la unii cercetători autorizați atât în judecarea istoriei generale românești, cât și a istoriei muzicii noastre – fenomenul muzical de pe teritoriul carpato-dunărean, din mileniul I până în sec. XVIII, remarcând lipsa informațiilor precise și detaliate.32 În răsăritul european nu putem vorbi despre o reformă în muzica religioasă similară celei gregoriene. Reforma realizată de mitropolitul Hrisant de Madit33 (1814) a venit într-un moment istoric în care nu mai putea fi vorba despre o unitate de profunzime în limbajul muzical laic și nici chiar în cel liturgic – să nu uităm fenomenul de românire a cântării bisericești de la noi, început încă din veacul XVIII și, în general, introducerea limbilor vernaculare în bisericile ortodoxe, care a atras după sine adaptări muzicale specifice. În afara sferei religioase, așa cum afirmam mai sus, se cunosc foarte puține despre muzica populară a numeroaselor grupuri etnice care făceau parte din imperiu și chiar despre cea de la Curtea imperială bizantină. Deși ceremonialul Curții bizantine era foarte vechi și deosebit de sofisticat34, date tehnice, de limbaj privitoare la muzică nu sunt certe. Am încercat totuși un mic experiment, cu rezultat interesant.

Enciclopedia electronică Wikipedia, versiunea engleză, publică o scurtă prezentare a dansurilor presupuse a avea origine în ceremonialul Curții bizantine din Evul Mediu. Am luat în considerare succintul text cu precauția necesară în

Chelaru, Dihotomii…, op.cit. pp. 17-32 „În anul 1814 s-a definitivat «reforma» muzicii psaltice, rod al ostenelilor multor psalți, puse în practică de Hrisant din Madit, de Grigore Lampadarul și de Hurmuz Ghiorghiu din Halchi, cunoscut mai apoi sub denumirea de Hurmuz Hartofilax. (…) Se afirmă în general că «reforma» ar fi constat din: a) stabilirea ritmului cântărilor; b) sistematizarea glasurilor; c) înlocuirea prin monosilabe a numirilor polisilabe ale treptelor și d) înlăturarea unora dintre semne. (…) Acestor puncte trebuie adăugate neapărat selectarea anumitor forme de cântare.” Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români, în Studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. I, Ed. Muz. Buc. 1974, p. 338 și din nota 69, p. 393 34 „Imnurile, aclamațiile, engomioanele și polihroniile alcătuiesc muzica bizantină de ceremonial.

Originea acestei muzici este foarte veche, ea dezvoltându-se la Bizanț mai ales începând cu Justinian cel Mare (527-565), când Petros Patrikios avea funcția de magister officiorum la Curtea acestuia.” S. Barbu-Bucur, Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României, Ed. Muz. Buc. 1989, p. 155 32 33

21

asemenea cazuri35, dar bazându-mă pe referințele deloc de neglijat incluse în secțiunea finală36. Iată câteva argumente plauzibile incluse în text:  Informațiile privitoare la ceremonialul Curții bizantine – cu precădere la dansurile practicate – provin din sculpturi, miniaturi și manuscrise, cele mai multe aflate în biserici, însoțind tematică religioasă.  Cercetătorul grec Phaidon Koukoules37, care a adunat toate referirile la dans din documentele cunoscute ale vremii, menționează o diversitate a dansurilor de epocă – dansuri la sărbătoarea Paștelui, la Kalendae, dansurile de Rusalii, cele de nuntă, de petrecere, de ceremonie, dansuri de fete și de bărbați, dansuri incluse în manifestări teatrale etc.  În mod frecvent, mai multe dansuri se succedau într-o suită.  Grupul de dansatori era condus de un koryphaios – similar cu corifeul38 tragediei antice.

Dincolo de alte detalii, textul include și o listă de dansuri populare grecești, considerate ca având origini în stratul vechi, greco-bizantin: Syrtos (Συρτός), Geranos (Γερανός sau Αγέρανος „dans în cerc”), Mantilia (Μαντίλια sau Μαντήλια „batiste”), Saximos (Σάξιμος), Pyrrichios (Πυρρίχιος sau Πυρρίχη „dans războinic”), Kordakas (Κόρδακας sau Κόρδαξ „dans erotic”). Dansul batistei, Mantilia (Ex. 1), de pildă, conține unele atribute ale vechimii (discurs repetitiv) și melodică cu sonoritate orientală (ornamente, secunda mărită), care, fără a se defini cu precizie, e posibil să aibă rădăcini de proveniență bizantină.

Din păcate, informațiile despre muzica de la Curtea imperială performată de și pentru înalta societate se rezumă la imagini cu dansatori și instrumentiști, descrieri coregrafice, costumații. Nu s-au păstrat manuscrise cu muzică de curte în notație muzicală din care să putem reconstitui, măcar în linii mari, melodica, structuri modale și ritmice, genuri etc. De aceea nu ne putem pronunța asupra acestui tip de limbaj decât prin speculații fără acoperire reală.39 Este cunoscut caracterul relativ al unor informații incluse în binecunoscuta enciclopedie!

"Life and Culture of the Byzantines" by Phaidon Koukoules. "Medieval Byzantine Dance in Sacred and Secular Places" article in 'Archaeologia and Techne' - March 2004. "Byzantine Style and Civilization" Steven Runciman; Penguin Books-1975. "L'iconografia della danza nell'arte bizantina, in "Venezia Arti e Storia. Studi in onore di Renato Polacc" by Efthalia Rentetzi; Ateneo Veneto-2005, https://en.wikipedia.org/wiki/Byzantine_dance 07.08.2017 37 Phaidon Koukoules, 1881-1956, filolog și bizantinolog, profesor la Universitatea din Atena. https://de.wikipedia.org/wiki/Liste_bekannter_Byzantinisten#K 07.08./2017 38 choryphaeus = conducătorul corului în tragedia antică greacă 39 A se vedea și Radu Alexandru, Muzica bizantină laică, în www.CrestinOrtodox.ro , http://www.crestinortodox.ro/religie/muzica-bizantina-laica-119887.html 09.08.2017 35 36

22

Totuși, ceea ce se cunoaște despre muzica existentă pe acest teritoriu vast, înainte de epoca modernă (sec. XIX) este suficient pentru a încerca din nou o privire comparativă de sinteză asupra fenomenului muzical european din perioada secolelor IV–XVIII (vezi Tabel 2).

etc.

Ex. 1. Dansul batistei, Mantilia (fragment)40

Tabel 2. Fenomenul muzical european în perioada secolelor IV – XVIII

Europa de Apus

Europa de Răsărit și zonele limitrofe

După scindare (sec. IV), teritoriile Imperiului Roman de Apus și Imperiului Bizantin s-au conturat ca urmare a dominantei religioase – creștinismul romanocatolic vs. cel bizantin – și nu a celei etnice.

Civilizația occidentală este „mai tânără” cu cca. patru secole decât cea orientală / bizantină.

40

Transcriere de C. Chelaru, după https://www.youtube.com/watch?v=tXfAV-0xO7s 23

Civilizația occidentală s-a constituit din simbioza dintre tradiția greco-latină cu cele ale populațiilor „barbare” – în special germanice.

De aici, un plus de dinamism, putere de impunere și o oarecare omogenitate.

Civilizația bizantină își trage seva din cea greco-latină și din cea orientală (babiloniană), de la care a preluat atât tradiții valoroase, cât și numeroase altele, decadente, precum și o structură etnică eterogenă.

Toate acestea i-au limitat existența.

Odată impus pe întregul teritoriu, creștinismul apusean a cunoscut o stabilitate de durată, până la apariția riturilor protestante, în sec. 16.

Creștinismul ortodox a avut permanent de luptat atât în interior – cu diverse „erezii”41 – cât și în afara sa, în special cu islamismul. A rezultat o oarecare instabilitate în sfera liturgică și în cea organizatorică.

Limba greacă a fost dominantă în liturgica creștină încă de la începuturi.

Limba latină s-a impus treptat, în perioada sec. 2–9, înlocuind-o treptat pe cea greacă și nu a avut oponenți în Biserica apuseană până în sec. 20.

Devine limba liturgică unică după Reforma gregoriană (sec. 6–7) și în timpul domniei lui Carol cel Mare în Franța (sec. 8)

În creștinismul răsăritean, greaca continuă să fie limba principală de cult. În sec. 9, în teritoriile locuite de slavi sau aflate sub influență slavă (precum cel carpato-dunărean) se impune limba slavonă răspândită de frații Kiril și Metodiu.

O perioadă, cele 2 limbi liturgice – greaca și slavona – coexistă (ex. manuscrisele Șc. de la Putna)42.

Reforma gregoriană (sec. 6–7) a Muzica bizantină liturgică nu a cunoscut reprezentat momentul-cheie în inițierea reforme cu efect asemănător celei limbajului muzical occidental unitar. gregoriene, decât cel mult în privința notației43.

Iconoclasmul bizantin de ex., din sec. VIII–XI. vezi și Jonathan Harris, Bizanț, o lume pierdută, Humanitas 2016, pp. 150-157 și Ioana Tănase, Iconoclasmul bizantin (secolele VIII–XI), în Apostolia, 1.10.2008, https://www.apostolia.eu 42 „Care sunt concluziile ce s-au desprins din cercetarea manuscriselor de la Putna? 1. S-a obținut confirmarea clară a ipotezei /…/ că în plină epocă de slavonism cultural s-a cântat și grecește, chiar mai mult grecește decât slavonește, cel puțin în ceea ce privește cântarea după note muzicale.” Gh. Ciobanu, Muzica bisericească la români, în Studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. I, Ed. Muz. Buc. 1974, p. 335.

43 Prof. Gh. Ciobanu menționează următoarea periodizare a notației neumatice bizantine: 1) per. paleobizantină – sec. 8–12, 2) per. mediobizantină – sec. 12–15, 3) per. neobizantină – sec. 15– 19, 4) per. modernă / hrisantică – din 1814. Gh. Ciobanu, Muzica bizantină, în Studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. I, op.cit. p. 429.

41

24

Odată asimilate, populațiile barbare au constituit, împreună cu locuitorii autohtoni, categorii etnice noi, organizate în formațiuni statale din ce în ce mai puternice, între care nu lipseau conflictele, dar care aveau nivel de civilizație similar și unitate religioasă44.

Comunicarea între diferitele regiuni etnoculturale occidentale era favorabilă „împrumuturilor” artistice.

Conflictul religios creștino-islamic se adâncește pe măsură ce puterea califatelor musulmane crește (culminând cu Imperiul Otoman45), iar cea a Imperiului Bizantin scade.

La potențarea conflictelor contribuie cruciadele, sec. 11–13.

Amalgamul etnic și mai ales religios al Imperiului Bizantin nu favorizează constituirea unui limbaj muzical laicoreligios unitar.

În sec. 8–11, Roma catolică s-a întâlnit cu Bizanțul ortodox în conflict religios, pentru câștigarea de adepți în Europa centrală și de est: Croația, Boemia, Ungaria și Polonia au adoptat creștinismul romano-catolic, valahii, slavii de sud și cei din nord-est – creștinismul ortodox.46 Din sec. 12, în muzica romano-catolică apare cântarea polifonică, ce va evolua către sofisticatul contrapunct palestrinian din sec.16 și în continuare spre cel tonal-armonic bachian din prima jumătate a sec. 18.

Până în sec. 11, civilizația bizantină exercită influențe asupra celei occidentale: „Bizanțul a menținut mult timp enclave sau capete de pod în Mediterana occidentală, în Africa, în Sicilia, în Sardinia, în Corsica, în Italia meridională, în exarhatul din Ravenna.”47 După sec. 12, Bisericile ortodoxe din estul Europei adoptă limbile vernaculare – variante modificate ale vechii limbi slavone, de influență: bulgară, poloneză, cehă, slovacă, rusă, sârbă, bosniacă, macedoneană, ucraineană ș.a.

La sf. sec. 17–încep. sec. 18 are loc „românirea” în teritoriile locuite de români.

Să nu pierdem din vedere că majoritatea nomazilor stabiliți în jumătatea apuseană a Europei erau triburi germanice: franci, goți, saxoni, longobarzi, vandali, burgunzi, angli ș.a.

45 Otomanii – califat, apoi imperiu – 1362-1875; după cucerirea Constantinopolului, orașul devine capitala imperiului, cu denumirea de Istanbul. https://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_Caliphate 03.08.2017 46 Djuvara, Civilizații…, op.cit., pp. 92-93 47 Idem p. 92 44

25

Notația muzicală occidentală a pătruns treptat din sfera liturgică și în cea laică, contribuind astfel la continuitate în limbajul muzical și înlesnind totodată cunoașterea muzicii practicate în diversele perioade medievale.

Notația neumatică bizantină se menține în sfera religioasă până târziu, în sec.

18.48 Și oricum, acest tip de notație este intrinsec legat de cântarea vocală.

De aceea, diversele categorii de muzică ne-religioasă existente în fostul Imperiu Bizantin fie s-au pierdut, fie au suferit schimbări inerente, treptate și continue, ca în cazul folclorului.

Muzica liturgică apuseană a păstrat legătura dintre voci și instrumente, orga devenind omniprezentă încă din perioada gregoriană.

Sfera liturgică ortodoxă respinge instrumentul muzical; se ridică astfel o nouă barieră între laic și religios în arta sonoră est-europeană medievală, creându-se totodată apropieri de incantațiile orientale.

Din sec. 18 începe influența civilizației occidentale asupra celei orientale (despre o civilizație bizantină nu mai putea fi vorba).

Această influență continuă și astăzi.

Până în sec. 17 muzica creștin-ortodoxă rămâne exclusiv monodică.

Excepție face cântarea polifonică din Biserica rusă, apărută în sec. 1649. În același timp însă, diversitatea melodico-ritmică și complexitatea sistemului teoretic în muzica bizantină cresc considerabil.

În perioada secolelor 4 – 18, nici în Apus, nici în Răsărit nu au existat națiuni, în sensul în care acest termen a circulat de la sfârșitul sec. 18 încoace. Prin urmare, nu au existat nici cântece cu încărcătură specifică – imnuri naționale.

… Și ajungem în dinamicul secol XVIII, pe parcursul căruia civilizațiile europene – în special cea occidentală – își accelerează ritmul evoluției. Și din nou apelez aici – cu riscul (asumat!) de a stimula din nou critici – la istoricul Lucian Boia și la afirmațiile sale curajoase și argumentate, privitoare la națiune și național, în cartea intitulată Două secole de mitologie națională: „Istoria omenirii reunește în fapt două istorii /…/ În cea dintâi, oamenii au trăit strâns grupați, în comunități restrânse. Chiar marile imperii, conglomerate Anton Pann, deopotrivă psalt și creator de cântece de lume, a folosit neumele pentru scrierea ambelor genuri muzicale, religios și laic.

49 v. Joan L. Roccasalvo, The Znamenny Chant. The Musical Quarterly, vol. 74 (1990), https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_liturgical_music 48

26

monstruoase, nu făceau decât să acopere structuri de viață predominant locale. /…/ Apoi, lucrurile încep să evolueze spre o lume deschisă, și să se miște din ce în ce mai repede. Aceasta este modernitatea. Proces intrat pe la mijlocul secolului al XVIII-lea într-o fază de accelerare, amplificată până astăzi, generație după generație. Structurile tradiționale s-au fisurat, apoi s-au năruit.”50

Prin urmare, odată cu ideile iluministe, europenii pășesc spre modernitate, preferând civilizația – primitivismului, colaborarea – confruntării, schimbul de idei și argumentarea – violenței și acceptării necondiționate ș.a.m.d. În același timp însă, re-conturarea granițelor imperiilor și mai ales tendința conducătorilor acestor imperii de uniformizare forțată de orice fel au stimulat înfiriparea conștiinței de apartenență etnică și culturală, care a produs spiritul național, naționalismul, cu toate consecințele lui.

Capitolul II. Nașterea cântecului cu valoare de simbol Originile și ascensiunea spiritului național european, sec. XVIII–XIX Se pare că nicăieri în lume secolul XVIII nu a însemnat o mai dinamică efervescență de idei cum s-a întâmplat în Europa, efervescență care s-a amplificat în veacul următor, cuprinzând sferele economică, politică și culturală într-o asemenea măsură încât, la finele celor peste două sute de ani – mai exact odată cu primul război mondial, fața Lumii Vechi va apărea profund schimbată. Tocmai aceste două veacuri, XVIII și XIX, constituie perioada în care s-a produs nașterea națiunii, a spiritului național și a cântecului cu valoare de simbol, devenit imn național.

Cum arătam în secțiunea precedentă, după sec. XVI, în răsăritul european nu mai putem vorbi despre o civilizație unitară, puternică, dinamizatoare. Puterea bizantină este înlocuită de Rusia în ascensiune, care însă, în sec. XVIII, intră la rândul ei, în mod simțitor sub influență occidentală. „Am văzut apărând în secolul al XVII-lea, și mai ales sub domnia lui Aleksei Mihailovici (1645-1676), primele simptome ale crizei, primele semne de occidentalizare. Revoluția lui Petru cel Mare nu este un trăsnet într-un cer senin.

Dar, dacă trebuie să acordăm importanța cuvenită acestui lung travaliu de

50

Boia, Două secole de mitologie națională, Humanitas 2012, p. 7

27

apropiere [dintre Orient și Occident, n.n.] nu trebuie să subestimăm rolul capital jucat de personalitatea excepțională a lui Petru cel Mare.”51

De altfel, influențele apusului se fac simțite și în statele balcanice, încă înainte de Rusia.52 Așadar motorul modernității demarează în apus, urmare a avântului economic, prefacerilor sociale și afirmării burgheziei. În interiorul religiei romano-catolice apar schimbări notabile, în urma presiunilor riturilor protestante apărute în veacul XVI, în principatele germane, în Franța și în Anglia. Toate acestea au favorizat apariția, în sec. XVIII, a mișcării ideologice și culturale reformatoare numită Iluminism. De aici pornesc ideile ce au generat în era romantică conceptele de națiune și național. În cartea sa despre apariția și evoluția noțiunilor de muzică populară și muzică cultă de la Ossian la Wagner, Matthew Gelbart punctează începuturile conștientizării specificului național astfel: „Națiunile erau inițial percepute ca «rase» – asemănătoare unor grupuri familiale lărgite – bazate pe conștiința originii comune și pe relații endogame străvechi53. Atâta timp cât națiunile au fost concepute în acest fel, identitățile grupurilor au fost determinate fie prin comparație cu comunitățile apropiate/învecinate (clasele inferioare au ignorat complet ideea de națiune), fie (în cazul acelor categorii suficient de instruite pentru a percepe diferențele naționale) prin trasarea unor linii de sânge sau de drept divin. Originile unor astfel de «națiuni» erau mai curând simbolice și religioase: în Europa, astfel de genealogii urcau până la Noe și urmașii săi.”54

Sursa naționalismului care a dinamizat întreaga istorie europeană a secolului XIX – de la Revoluția franceză din 1789, la primul război mondial – a constituito spiritul național de tip romantic, definit astfel: Boia, Două secole…, p. 117 Djuvara op.cit. p. 114 53 endogamie = căsătorie obligatorie în interiorul unei comunități sau al unui grup social. DEX online 54 ”Nations had previously been conceived as «races» – almost as extended families – based on visions of shared, endogamous ancestry. As long as race-nations were conceived this way, group identities were determined either within close-knit local communities (the lower classes tended to ignore the idea of nation completely), or (among those worldly enough to conceive of national differences) through imagined bloodlines and allegiances to monarchs sanctioned by divine right.

The origins of such racial «nations» were often symbolic and religious: in Europe such groups commonly traced their histories directly to Noah and his descendants.” Matthew Gelbart, The Invention of”Folk Music” and ”Art Music”. Emerging Categories from Ossian to Wagner, Cambridge University Press 2007, pp. 24-25 51 52

28

„Tip de naționalism potrivit căruia statul capătă legitimitate politică datorită elementelor de unitate a celor pe care-i guvernează. Aceste elemente de unitate sunt: limbă, rasă, cultură, religie și tradiții specifice culturii originare.

Acest tip de naționalism apare ca reacție la hegemonia dinastică sau imperială, care susține legitimitatea statului de sus în jos, prin autoritatea monarhică sau de alt tip asemănător. Un asemenea tip de autocrație se motiva prin susținerea divină – monarhii de Drept divin55 (ex. monarhia franceză) sau cu Mandat ceresc56 (ex. imperialismul chinez).”57

Același Matthew Gelbart, profesor asociat la Fordham University din New York, notează că diferența dintre muzica populară, anonimă, orală (folk music) și cea cultă, elaborată, cu autori cunoscuți și consacrați (art music) a început să fie remarcată și comentată în primele decenii ale sec. XVIII. Până atunci, orice aspect era explicat prin funcția sa, nu și prin originea sa. De pildă, muzicianul german Johann Mattheson (1681–1764) concepe o „hartă a stilurilor muzicale nobile, medii și populare”, prin analogie între vocabularul specific limbajului juridic, al celui liturgic, diplomatic, administrativ, literar ori cotidian și genuri muzicale proprii ritualului religios, muzicii de scenă ori de salon ș.a.m.d.58 În acea epocă, termeni precum gen sau stil muzical priveau destinația diverselor categorii de piese muzicale, nicidecum originea, filiația sau paternitatea lor.

Aceasta însă nu va întârzia să apară – profesorul Matthew Gelbart menționează primele preocupări pentru originea genurilor muzicale în deceniul al treilea al sec. XVIII. Una din consecințe a constituit-o legislația privind drepturile de autor, existentă pentru prima dată în Anglia, în anul 1710.59

55

https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_divin 10.07.2017 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mandatul_ceresc 10.07.2017 57 ”Romantic nationalism (also national romanticism, organic nationalism, identity nationalism) is the form of nationalism in which the state derives its political legitimacy as an organic consequence of the unity of those it governs. This includes, depending on the particular manner of practice, the language, race, culture, religion, and customs of the «nation» in its primal sense of those who were born within its culture. This form of nationalism arose in reaction to dynastic or imperial hegemony, which assessed the legitimacy of the state from the top down, emanating from a monarch or other authority, which justified its existence. Such downward-radiating power might ultimately derive from a god or gods (see the divine right of kings and the Mandate of Heaven).” https://en.wikipedia.org/wiki/Romantic_nationalism accesat 09.07.2017 58 Gelbart, op.cit. pp. 15-17 59 ”England had the most advanced publishing and distribution system in Europe, including Europe’s first modern copyright legislation (the Statute of Anne, which came into effect in 1710).”

Gelbart, op.cit. p. 21 56

29

Cum menționam mai sus, originile apariției naționalismului se află în perioada Iluminismului, delimitată de unii între anul morții lui Ludovic al XIV-lea (1715) și revoluția franceză (1789), de alții mai devreme, odată cu revoluția științifică, la începutul sec. XVI. Iluminiștii au formulat concepte și idealuri care au prefigurat epoca modernă, precum libertate, progres, toleranță, fraternitate, conducere constituțională și separarea bisericii de stat. Sintagmei ortodoxe crede și nu cerceta iluminiștii i-au opus formula sapere aude – îndrăznește să afli!60 Iluminismul veacului XVIII stă la baza efervescenței intelectuale a secolului următor, al XIX-lea, inclusiv a liberalismului și neoclasicismului.61 Idei iluministe vor pătrunde și în centrul și estul Europei, în societăți mai puțin dinamice, dar expuse treptat influențelor Occidentului. În Transilvania, de pildă, va avea loc un eveniment remarcabil pentru evoluția culturală ulterioară a populației majoritare românești din această provincie: înființarea Bisericii GrecoCatolice, care va oferi românilor șanse mai ales în privința accesului la învățătură.62 Dacă acțiunea novatoare a secolului XVIII s-a menținut mai curând în sfera ideilor, veacul următor este străbătut de numeroase evenimente ce au schimbat radical configurația politico-statală a Europei (și nu numai). Iată o listă a acestor evenimente:  1789, Revoluția franceză  1804–1815, Revolta anti-otomană a sârbilor  1814, În urma războaielor napoleoniene, Norvegia își câștigă independența față de Danemarca.  1815, Congresul de la Viena, după înfrângerea lui Napoleon  1821-1829, Războiul de independență al Greciei împotriva Imperiului Otoman.

Revolta antifanariotă condusă de Tudor Vladimirescu în Valahia  1830, Mișcare de eliberare națională a croaților  1830-1831, Revoluția belgiană  1830-31, Revoluții în Polonia și Lituania  1846, Revolta din Polonia Mare  1848, Revoluții antifeudale, democratice, naționaliste în Europa  1859, Mica Unire a românilor  1859-61, Unirea Italiei  1863, Revoltă naționalistă poloneză  1866-1871, Otto von Bismarck unifică statele și principatele germane în jurul Prusiei.

60

Peter Gay, (1996), The Enlightenment: An Interpretation, W. W. Norton & Company, apud Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Age_of_Enlightenment#cite_note-6 accesat 12.08.2017 61 Eugen Weber, Movements, Currents, Trends: Aspects of European Thought in the Nineteenth and Twentieth Centuries (1992), apud Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Age_of_Enlightenment#cite_note-7 accesat 12.08.2017 62 Am comentat mai mult acest subiect în lucrarea C. Chelaru, Dihotomii... op.cit. p. 33 30

 1867, Ungaria câștigă autonomia  1867, Revolta naționaliștilor irlandezi  1878, Congresul de la Berlin: Serbia, România și Muntenegru își declară independența, în urma războiului anti-otoman.  1905, Naționalismul slav câștigă teren în Imperiul Habsburgic și în cel Otoman.  1905, Norvegia devine independentă față de Suedia.  1908, Bulgaria devine independentă.  1912, Albania devine independentă.63  1914-1918, Primul război mondial

Lista este, cred, edificatoare pentru a înțelege amploarea curentului de schimbare care a străbătut Europa în lung și-n lat, pe parcursul sec. XIX, marcând fiecare deceniu și menținând starea generală de tensiune socială. Cum se poate observa, naționalismul constituie una din motivațiile majore ale acestei tensiuni – formularea, încurajarea, clamarea atributelor naționale, întreținerea și amplificarea conflictelor – toate acestea au favorizat adoptarea simbolurilor naționale: drapel, stemă, sigiliu, devize, culori naționale, imn, la care s-au adăugat cu timpul și altele: viețuitoare (animale sau plante-simbol)64, figuri de fondatori, costume și diverse obiecte (inclusiv instrumente muzicale precum balalaika sau gusla pentru ruși ori cimpoiul pentru scoțieni), dansuri (czardas-ul pentru maghiari, tarantella sau saltarello pentru italieni ori hora la români) ș.a.m.d. Toate simbolurile au încărcătura și justificarea lor istorică și sentimentală, care nu țin întotdeauna de rațional și poate nici chiar în întregime de realitate. Mă voi rezuma la comentarea cântecului-simbol național, la care voi adăuga câteva alte imnuri reprezentative pentru umanitate în epoca contemporană.

Condiții favorabile apariției conceptelor de națiune, spirit național și specific național Renașterea, sec. 13 – 17/1 Filozofia umanistă, Artele, Literatura Iluminismul, sec. 17/2 – 18 Științele, Tehnica, Economia capitalistă, Curent anticlerical; Școala ardeleană Romantismul, sec. 19 Revoluții și revolte, Naționalism, Liberalism

63

http://www.albanianhistory.net/texts20_1/AH1912_1.html https://en.wikipedia.org/wiki/Rise_of_nationalism_in_Europe#cite_note-2 09.07.2017 64 Nu mă pot opri să pomenesc aici sintagma codru-i frate cu românu’, care tinde tot mai mult să-și piardă justificarea în viața reală, de asemenea cele mai „proaspete” sugestii „ministeriale”: frunza și oaia!

31

Apariția cântecului-simbol Este cunoscut faptul că, atunci când vrei să unești, să omogenizezi, să manipulezi un grup de oameni, muzica poate fi de mare ajutor, de mai mare ajutor decât discursurile ori lozincile. De altfel, chiar acestea din urmă, lozincile, sloganurile și „rudele” lor apropiate strigăturile, devin mai eficiente când sunt ritmate și chiar combinate cu sunete/zgomote percutate. De ce apelează ostașii în mod frecvent la cântec în perioadele de instrucție istovitoare ori în mersul cadențat? Pentru că păstrarea în comun a cadenței și a fluxului de energie sunt mai ușor de realizat cu muzică decât fără ea. Într-o epocă precum veacul al XIXlea, în care oamenii luaseră obiceiul de a-și manifesta mulțumirile și mai ales nemulțumirile adunându-se în grupuri tot mai numeroase, prezența muzicii devenise necesară și chiar obligatorie. Așa au apărut cântecele de îmbărbătare, de stimulare a curajului și inițiativei, de susținere populară, de luptă… Iar atunci când asemenea cântece se asociau cu un eveniment sau altul, favorabil existenței unei comunități, el devenea cântec patriotic.

Cel mai cunoscut compozitor care a lansat genul de cântec patriotic rămâne, dincolo de orice îndoială, italianul Giuseppe Verdi, figură emblematică în istoria operei, creator al tipului de dramă romantică specifică muzicii secolului al XIXlea. Verdi a trăit și s-a implicat într-una din cele mai fierbinți perioade din istoria modernă a Italiei, cunoscută sub numele de Risorgimento65 – perioada dintre Congresul de la Viena (1815) și mutarea definitivă a capitalei italiene de la Florența la Roma (1871). În acei ani, italienii își doreau mai mult ca oricând unitate și independență. Pe zidurile clădirilor din Milano și Veneția – teritoriu aflat sub ocupație austriacă – apărea frecvent acronimul W Verdi sau Viva Verdi, care, dincolo de omagiul adus compozitorului, masca lozinca subversivă a patrioților italieni Viva Vittorio Emanuele Re D’Italia. Cu ce reușise tânărul (pe atunci) muzician – născut lângă Milano și legat prin întreaga sa existență de celebrul oraș capitală a Lombardiei – să câștige simpatia compatrioților săi?

Tocmai prin cântecele cu încărcătură patriotică, de mare emoție, pe care le mascase în operele din acea perioadă. Unele din corurile verdiene coborâseră din teatru în stradă, fiind cântate de revoluționari, pe baricade improvizate, în luptele de eliberare și de unitate teritorială a Italiei. Reprezentative sunt coruri cu semnificație patriotică din opere compuse în perioada 1842–1853, astfel:

65

risorgere = (it.) renaștere, reapariție, revenire, ridicare din nou 32

     

1842, Nabucco – Va pensiero (corul sclavilor evrei) 1843, I lombardi – O signore, dal tetto natio și Gerusalemme!

1844, Ernani – Si rideste il Leon di Castiglia 1847, Macbeth – La patria tradita (corul exilaților scoțieni) 1849, La Battaglia di Legnano – Giuramento 1853, Il Trovatore – Corul soldaților

Corul din Nabucco evocă visul de libertate al iudeilor aflați în robia babilonienilor, în sec. VI îH. Lombarzii (libret inspirat din drama lui Toquato Tasso, Ierusalimul eliberat) îi prezintă pe strămoșii italienilor de nord participanți la prima cruciadă. Ernani se inspiră din drama lui Victor Hugo, avându-l în primplan pe nobilul conducător al rebelilor basci împotriva regelui Spaniei, în sec.

XVI. Bătălia de la Legnano amintește de lupta lombarzilor cu germanii împăratului Frederik Barbarosa, în 1176. Acțiunea operei Trubadurul se petrece într-un oraș din Spania secolului al XV-lea. Toate aceste teme au constituit „camuflajul” muzicianului-patriot ce ascundea protestul împotriva ocupanților și solidaritatea cu susținătorii și luptătorii Risorgimento-ului. Într-un pamflet intitulat Filosofia della musica, publicat în 1836, scriitorul Giuseppe Mazzini66 comenta rolul muzicii lui Verdi în Risorgimento-ul italian, folosind expresia individualità collettiva (individualitate colectivă). El sublinia faptul că atunci când într-o operă intervine un cor se produce momentul ideal de exprimare a individualității colective. Corul, comenta el, trebuie să ocupe un rol mai important în desfășurarea dramatică, să devină un veritabil personaj central, care să exprime gânduri și emoții comune tuturor.67 Cea mai cunoscută pagină corală cu semnificație patriotică rămâne corul Va pensiero, din opera Nabucco. Care ar putea fi secretul celebrității acestei muzici?

Iată câteva sugestii:  Melodie simplă, ușor de intonat, consonantă, în tonalitate majoră  Formă bipartită, în care, prima secțiune se cântă la unison (mai accesibil interpretării)! În secțiunea a doua, compozitorul optează pentru scriitură acordică (omofonă), menținând claritatea și simplitatea unei armonii consonante.

Giuseppe Mazzini, 1805–1872, jurist, filozof, ziarist și om politic italian. https://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Mazzini 14.08.2017 67 apud Lane Raffaldini Rubin, La Musica del Cannone: The Role of Verdi and Patriotic Music in the Risorgimento, în Penn Encore Journal, University of Pennsylvania, December 28, 2011 66

33

 Expresivitatea este maximă: prima secțiune este depresivă, nostalgică, dar nu lipsită de consolare; caracterul depresiv este accentuat de introducerea orchestrală, în tonalitate minoră; cea de-a doua secțiune, în major – o explozie de însuflețire, speranță, comuniune, energie vitală.  Întreagă această tensiune este amplificată de participarea orchestrei, de indicațiile dinamice (cantabile, sotto voce în secțiunea I; contrast ff–pp în secțiunea II) și de solemnitatea tempo-ului (Largo).  Culminația discursului intervine la începutul secțiunii a doua, după o pauză, subit, șocant aproape, explozie de revoltă, de amenințare și de speranță. În ultimă instanță, Va pensiero este o pagină de inspirație genială, care îndreptățește vechiul dicton non multa, sed multum68! Semnificația muzicii o depășește cu mult pe cea a textului – fapt lesne de înțeles în contextul istoric al apariției operei, în Lombardia ocupată și controlată de austrieci.

nu mult cantitativ, ci substanțial. Expresia se află într-o deviză a lui Marcus Fabius Quintilianus, retor şi pedagog latin, din secolul I d.H., conducător al unei şcoli înfiinţate de împăratul Vespasian. https://destepti.ro/care-este-originea-si-sensul-expresiei-non-multa-sed-multum 14.08.2017 68

34

Ex. 2. G. Verdi, Corul Va pensiero (opera Nabucco), secțiunea I (prima frază).

Unison coral

Ex. 3. G. Verdi, Corul Va pensiero, secțiunea II (prima frază). Scriitură omofonică

35

Corul din opera Nabucco reprezintă unul din primele cântece-simbol din istoria muzicii secolului al XIX-lea, un veritabil cântec patriotic, deosebit de imnurile închinate monarhilor și monarhiilor, de până atunci.

Imnul patriotic nu a fost mereu o creație ad hoc. Sunt multe cazuri în care, pentru ilustrarea muzicală a unui eveniment, oamenii au apelat la pagini deja existente, unele chiar străine de comunitatea care le-a adoptat, dar care corespundeau împrejurărilor, necesităților momentului. Există însă anumite caracteristici care pot face dintr-o piesă muzicală un cântec-simbol. La acestea voi face referire în capitolul următor.

Capitolul III. Despre câteva imnuri naționale actuale și istoria lor.

Comentarii analitice și de sinteză asupra limbajului muzical Constatări de ordin general Luând în considerare argumentele prezentate în secțiunile anterioare, în special faptul că locul nașterii genului de cântec-simbol rămâne, dincolo de orice îndoială, Europa, am decis inițial să mă rezum la imnurile naționale europene. Înaintând însă către miezul problemei am constatat că există imnuri cu un istoric interesant și cu origine europeană și pe alte continente. Am ales de aceea să parcurg întreg mapamondul, acordând desigur o secțiune substanțială Europei, fără totodată de a avea intenția ori pretenția unei tratări exhaustive. Obiectivele au fost, pe scurt, următoarele:  principala componentă investigată a fost muzica și doar în mică măsură sau deloc textul;  istoricul muzicii și împrejurările adoptării ca imn, acolo unde au putut fi determinate;  autorul muzicii și doar sporadic, autorul textului;  caracteristici de limbaj, între care: melodică, sistem sonor (tonal, modal), ritmică, structură ș.a., din care să rezulte eventuale constante de gen.

Acolo unde s-a ivit ocazia am „urcat” pe firul istoriei, urmărind succesiunea mai multor imnuri naționale adoptate de-a lungul timpului de aceeași comunitate națională sau statală. Concluziile în aceste privințe au fost interesante și

36

edificatoare (a se vedea Anexa Imnuri naționale din ultimii 200 de ani69). În fine, am adăugat o categorie de cântece-simbol cu rol supra-național/ multinațional/ internațional.

Sub aspect muzical, am luat în considerare în primul rând anul sau perioada compunerii și abia în al doilea rând cea a adoptării oficiale ca imn național.

Cele mai vechi cântece-simbol devenite imnuri naționale provin din Europa.

Chiar și pe alte continente sunt state al căror imn național are origini europene.

Dintre celelalte continente, cele două Americi, Australia și Noua Zeelandă au mai multe imnuri compuse în secolul al XIX-lea, în timp ce state din Asia și Africa au adoptat imnuri create recent, în sec. al XX-lea. În privința limbajului muzical, covârșitoarea majoritate sunt compuse în sistem tonal, cu caracter solemn, multe în ritm de marș (binar). Structura este de asemenea simplă, mono- sau bipartită. Am marcat scurte observații de limbaj în anexa cu titlul Imnuri naționale din ultimii 200 de ani.

Imnuri naționale din Europa Criteriile care au dus la alegerea imnurilor europene marcate în Fig. 3 (din cele 50 de state europene, am optat pentru 34) sunt următoarele:  perioada compunerii muzicii de preferință sec. al XIX-lea sau mai devreme;  vizibilitatea națiunii/ țării/ statului în scena socială, culturală, politică europeană și mondială, de-a lungul istoriei – în special a ultimelor patru secole;  prezența echilibrată a tuturor zonelor cultural-geografice-istorice ale continentului;  apartenența autoarei rândurilor de față la cultura balcano-carpato-dunăreană.

Desigur, României i-am rezervat loc aparte.

69

Anthems of UN member states or observer states, https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_national_anthems 19.08.2017 37

Fig. 3. Harta politică a Europei.

Steluțele marchează statele al căror imn național este inclus în eseul de față.

Italia este marcată cu 2 steluțe – una se referă la Statul Papal / Vatican.

Tabel 3. Țările europene al căror imn național a fost inclus în studiul de față.

Anii compunerii imnurilor României sunt subliniați (cifre îngroșate).

Cifrele dintre paranteze indică versiunea imnului, acolo unde există mai multe cântece-simbol cu această destinație.

38

În continuare voi comenta, mai mult sau mai puțin succint, soarta unora dintre cântecele-simbol devenite, în diverse circumstanțe, imnuri naționale. Între acestea se află imnul Pe-al nostru steag e scris unire, compus de Ciprian Porumbescu70 și publicat la Viena. „În februarie 1880 apare de sub tipar Colecția de cântece sociale pentru studenții români, compuse și dedicate junimii academice române de Ciprian Golembiovschi-Porumbescu, candidat de profesor și elev al Conservatorului din Viena.”71 „Cântecele sunt simple, ariile sunt melodice și, ca și poeziile, fără multă măiestrie și artă, pentru ca fiecare, fie și neexpert în muzică, să și le poată ușor însuși, e este chiar scopul meu. Melodiile sunt acomodate numai pentru o voce; însă o singură repetare presupunând și puțin auz muzical, poate asigura acompanierea acelei voci. /…/ Sperând că micul meu op. va avea o călduroasă îmbrățișare în sânul junimii române, cred a contribui cât de puțin la înaintarea și prosperarea spiritului social între studenții români.”72

Modesta speranță a autorului, exprimată în prefața colecției a fost cu mult depășită, iar imnul a devenit emblemă nu doar a momentului istoric căruia i-a fost dedicat, ci a însuși spiritului românesc însuflețit de avântul romantic al secolului al XIX-lea. Mai mult, muzica acestui cântec, cu text în limba albaneză a devenit imnul național al Albaniei, din anul 1912, cu ocazia proclamării independenței micului stat balcanic. În fine, cântecul a fost, se pare, și imnul național al României socialiste, timp de doi ani, între 1975–1977.73 Cântecul are o melodie simplă, luminoasă, în caracter de marș, în tonalitate majoră. Începutul secțiunii a doua, în piano, amplifică momentul culminant, situat spre final și subliniat melodic (vârf de ambitus), ritmic (durată prelungită) și dinamic. Deși melodia include salturi, intonarea este accesibilă vocal, întrucât se structurează îndeosebi pe arpegii consonante și funcțiuni armonice principale.

Este un exemplu de muzică în care simplitatea, logica, firescul construcției se Cântecul intitulat inițial Imnul României June sau Imnul Unirii, a fost compus probabil în cursul anului 1879. v. Nina Cionca, Ciprian Porumbescu, Ed. Muz. Buc. 1974, pp. 86-90 71 Cionca, op.cit. p. 86 72 Fragment din prefața semnată de compozitor a Colecției de cântece. N. Cionca, op.cit. p. 87 73 România a avut șase imnuri de stat. Cât de reprezentativ este „Deșteaptă-te, române”?, în Timpul.md / 01.12.2013. N-am găsit nici o informație oficială privitoare la funcționarea acestei melodii ca imn național în perioada menționată, doar sursa inclusă aici și amintiri vagi ale unor apropiați.

70

39

completează cu expresivitate și spontaneitate. Așa se explică succesul de care s-a bucurat încă de la început acest imn.

Ex. 4. „Imnul Unirei” de Ciprian Porumbescu

40

Ex. 5. Imnul Albaniei

* *

*

Unul din cele mai „vârstnice” imnuri naționale, folosit cu această destinație în Europa și în afara ei este cunoscutul cântec britanic God save the King (după caz, cuvântul King se înlocuiește cu Queen), adoptat oficial ca imn regal în anul 1745, în timpul regelui George II. Ca și în cazul altor aspecte ale laturii constituționale a existenței statului britanic, postura de imn oficial a acestui cântec derivă din cutumă și nu în urma unei proclamații regale ori a unei decizii parlamentare.74

Ex. 6. Melodia imnului britanic, în versiune originară, cu autor necunoscut, apărută în Gentleman’s Magazine, la 15 octombrie 174575

74

https://en.wikipedia.org/wiki/God_Save_the_Queen#Use_in_the_United_Kingdom ; wikipedia.org/wiki/Proposals_for_a_national_anthem_for_England 26.08.2017 75 https://en.wikipedia.org/wiki/God_Save_the_Queen#/media/File:Gstk.png 23.08.2017 41

Nu este cunoscut autorul melodiei. S-au formulat însă de-a lungul timpului diferite presupuneri, între care: originea ei se află departe, în Evul Mediu timpuriu, în cantus planus-ul gregorian; a fost compusă la începutul sec. XVII, de englezul John Bull, muzician și constructor de orgi76; s-au găsit unele asemănări cu lucrări de Henry Purcell și chiar cu un vechi colind scoțian.

Dacă originea acestui imn rămâne în mare parte un mister, drumul său ulterior adoptării oficiale este reprezentativ. Imnul a circulat pe aproape toate continentele, fiind adoptat de cele aproximativ douăzeci de state ale Commonwealth-ului, de-a lungul istoriei. De asemenea, aceeași melodie cu text adaptat a constituit și constituie încă simbol muzical pentru alte câteva state: imn țarist, în perioada 1816–1833, imn al Imperiului German, între 1871–1918, al Confederației Elvețiene (1850–1961), al Regatului Hawaii (până în 1886), imnul regal al Norvegiei, cel al Suediei din perioada 1805–1880, Lichtenstein, Islanda; aceeași muzică apare în cântecul patriotic nord-american My Country ’Tis of Thee. A fost adaptat de asemenea ca imn religios în Biserica Metodistă din SUA și America de Sud, în cea Protestantă din Coreea ș.a.m.d.

Mai demn de interes decât toate acestea este faptul că, din sec. XVIII încoace, mai mulți compozitori au citat acest imn în creațiile lor: Johann Christian Bach (partea a treia din Concertul pentru clavecin și orchestră în re major op. 1 nr. 6, 1763), Beethoven (Variațiuni pentru pian WoO. 7877, 1802-1803 și muzica la Wellington’s Victory), Weber (Uvertura Jubel, 1818), Rossini (în opera Il viaggio a Reims, 1825), Paganini (Variațiuni pentru vioară solo op. 9, 1829), Donizetti (în opera Roberto Devereux, 1837), Johann Strauss-tatăl (Valsul Huldigung der Königin Victoria von Grossbritannien / Omagiu Reginei Victoria a Marii Britanii, op. 103, 1838), Liszt (parafrază pentru pian, 1841), Verdi (Inno delle nazioni, 1862); apoi Fernando Sor, Arthur Sullivan, Debussy, Charles Ives (Variations on America pentru orgă, 1891), Reger (Variațiuni și Fuga pentru orgă, 1901), Britten și alții. În vremurile noastre s-au făcut și adaptări rock; între acestea, cele ale grupurilor Beatles (1963, 1969) și Queen (1975), a lui Jimi Hendrix (1970) etc.

Imnul God save the Queen constituie în acest fel nu numai unul din primele, dar și unul dintre cele mai răspândite cântece-simbol din întreaga istorie a genului.

76 77

John Bull, 1562?–1628, https://en.wikipedia.org/wiki/John_Bull_(composer) 23.08.2017 WoO = Werke ohne Opuszahl 42

* * * O altă remarcabilă pagină de istorie privește celebrul Imn Imperial – Gott erhalte Franz den Kaiser (Dumnezeu să-l ocrotească pe Împăratul Franz) – compus de Joseph Haydn în 1797 și valabil pentru întreaga lume germană timp de peste un secol. Haydn l-a compus cu prilejul aniversării lui Francisc II de Habsburg, împăratul Sf. Imperiu Romano-German78 și (ulterior) al Austriei.

Austria l-a menținut ca muzică în perioada 1797–1946, schimbându-i textul după 1938, la anexarea de către Germania nazistă (Anschluss). La rândul ei, Germania a preluat oficial imnul (cu text adaptat) în anul 1922 și, deși textul a suferit schimbări cu ocazia evenimentelor istorice majore ale secolului XX, muzica lui Haydn a fost păstrată cu fidelitate până astăzi.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, cercetătorul britanic Sir William H. Hadow a căutat sursele temei haydniene, susținând originea croată a acesteia. 79 Iată câteva melodii populare croate menționate de W.H. Hadow:

Ex. 7. Cântece din ținutul Marija Bistric (nord de Zagreb, st.) și din zona localității Sveti Ivan Zelina (dr.)

În urma înfrângerilor în fața armatei lui Napoleon, în 1806 renunță la coroana Imperiului Romano-German și devine Francisc I, primul împărat al Imperiului Austriac. apud Emil Reich, (1905). Abidcation of Francis the Second. Select Documents Illustrating Mediæval and Modern History, p. 622. https://en.wikipedia.org/wiki/Francis_II,_Holy_Roman_Emperor#CITEREFReich1905 23.08.2017 79 Sir William H. Hadow, A Croatian Composer. Notes Toward the Study of Joseph Haydn, Seely and co. Ltd. London 1897, reeditat de Books for Libraries Press, Freeport, New York 1972 78

43

Ex. 8. Variante din Medjumur (astăzi în S-E Austriei, lângă Graz, st.) și Kolnov (lângă Ödenburg/Sopron, dr.)

„Când în 1797 Haydn a primit misiunea să compună imnul național, a avut cu siguranță știință despre aceste melodii populare și s-a hotărât să le folosească drept «piedestal» al Monumentum aere perennius [monument mai durabil decât bronzul, tr.n.], rezultat al loialității sale [față de împărat, a.n.]. Și aici e momentul să subliniem modalitatea în care, se pare, a fost conceput acest grandios imn. Nu a fost vorba de inspirație de moment, de o improvizație spontană transformată în compoziție complet cizelată; ca și muzica lui Beethoven, imnul a fost compus cu trudă, fiecare versiune, alternativă fiind aleasă cu grijă. Printr-o șansă unică, avem astfel acces pentru prima oară în atelierul maestrului, asistând la procesul de naștere a unei teme muzicale.”80

Se pare că în perioada petrecută la Londra, Haydn fusese atât de impresionat de imnul regal britanic, încât și-a dorit să creeze el însuși o replică pe măsură pentru Austria. Iar istoria a dovedit că a reușit cu prisosință! Imnul a fost cântat pentru prima dată în februarie 1797, iar spre sfârșitul aceluiași an, compozitorul a finalizat al treilea Cvartet din Ciclul op. 76, în care, pentru partea lentă a inclus imnul într-o temă cu patru variațiuni.

”When in 1797 Haydn was commissioned to set the National Anthem, he must have had this tune before his eye, and have determined to use it as the pedestal of the Monumentum aere perennius which his loyalty erected. And here a word may be said as to the manner in which the great tune appears to have been written. It was no momentary inspiration, no sudden impromptu that should come into existence at full growth; like most of Beethoven's music, it was made carefully, and by deliberate weighing of alternatives. By a piece of singular good fortune, we are for once admitted to the master's workshop, and allowed to take our lesson in melody by the observation of his practice.” (trad. C. Chelaru). Exemple muzicale și citat din Sir William H. Hadow, A Croatian Composer…, op.cit. pp. 65-72.

80

44

Ex. 9. Haydn, Cvartetul de coarde op. 76 nr. 3, partea II, Tema imnului german

Aceasta este povestea imnului Gott erhalte Franz, den Kaiser, devenit atât de cunoscutul Lied der Deutschen. La ea mai trebuie adăugată o completare.

După încheierea războiului, în 1946, Austria nu a mai păstrat muzica lui Haydn – care, de altfel, continua să reprezinte Germania postbelică. Și ce compozitor putea fi la fel de potrivit ca și Haydn pentru a simboliza spiritul și națiunea austriacă? Mozart, desigur! Din 1946 așadar, imnul național al Republicii Austria este o pagină mozartiană din Freimaurerkantate (Cantata masonică) pentru 2 tenori, bas, cor de bărbați și orchestră, K. 623, compusă de Mozart cu puțin înainte de a muri, la 17 noiembrie 1791. Cantata cuprinde în final 45

piesa Lasst uns mit geschlungnen Händen (Cu mâinile unite / Mână-n mână) K. 623a, pentru cor bărbătesc cu acompaniament de orgă, care a fost desemnată imn național al Austriei. Paternitatea lui Mozart asupra acestei partituri a fost pusă în discuție, ea fiind atribuită și compozitorului Johann Holzer (1753-1818). În pofida incertitudinilor, muzica acestui imn masonic poartă amprenta simplității, luminozității și serenității atât de mult apreciate în stilul clasic vienez.

Ex. 10. Actualul imn național al Austriei, atribuit lui Mozart (fragment)

Și mai există un adaos care trebuie făcut aici: Germania de Est postbelică.

Teritoriul ocupat de sovietici și devenit după război Germania Democrată sau de Est a adoptat în 1949 un imn propriu, intitulat Auferstanden aus Ruinen (Ridicați din ruine). Autorul textului, Johannes R. Becher a devenit ministru al culturii. Compozitor: Hanns Eisler. După admiterea în O.N.U. a celor două Germanii, în 1973, imnul est-german a fost cântat tot mai frecvent fără text, pentru a se evita denumirea generică de Germania din versurile lui Becher. După 1989, căderea Zidului Berlinului și unificarea Germaniei, imnul lui Eisler a fost abandonat și toți germanii au revenit la muzica tradițională a lui Haydn. * * * Am plătit până aici un mic tribut patriotismului, începând comentariile cu cântecul lui Ciprian Porumbescu, apoi m-am oprit asupra unor muzici celebre și venerabile totodată – imnul britanic și cel german. A sosit momentul întrebării: care-i cel mai vechi imn național din lume? Răspunsul, se pare, nu comportă ezitări: Imnul Regal olandez intitulat Wilhelmus!

Melodia acestui imn (cu autor necunoscut) provine, consideră cercetătorii, dintr-un cântec francez catolic intitulat Autre chanson de la ville de Chartres 46

assiégée par le prince de Condé, prescurtat Chartres, ce-l ironizează pe prințul hughenot Louis de Condé. În 1568 (în timpul regelui Carol IX), prințul De Condé a fost nevoit să se retragă din asediul cetății Chartres, apărată cu înverșunare de garnizoana regală a lui Nicolas des Essars și de locuitorii cetății (Ex. 11).

Ex. 11. Cântecul O la folle entreprise du Prince de Condé (Wilhelmus van Nassau), 1568.

Melodia este considerată sursa imnului național olandez. (transcriere de C. Chelaru, după https://www.youtube.com/watch?v=sgECAmtABEM)

În cântecul olandez, rolurile sunt inversate în favoarea protestanților, textul fiind creat în perioada luptei olandezilor pentru eliberarea de sub ocupația spaniolilor, în timpul guvernării lui Wilhelm de Orania (1533-1584), considerat părintele națiunii olandeze și devenit Regele Wilhelm I. Imnul are prin urmare și semnificație religioasă, cu referiri la ascensiunea Reformei protestante și rezistența în fața persecuțiilor Inchiziției spaniole în Țările de Jos, din sec. al XVI-lea. Prima versiune notată a cântecului datează din anul 1574.

Muzicianul olandez Adriaen Valerius81 a inclus melodia în culegerea sa intitulată Nederlantsche Gedenck-clanck82, publicată în 1626. Cântecele din această culegere aveau ca temă războiul anti-catolic și anti-spaniol din perioada 1568-1648.

Versiunea oficială a imnului, adoptat în 1932 a fost prelucrată de Walther Boer83.

Adriaen Valerius, 1575-1625, poet și muzician olandez, susținător al independenței Olandei de sub stăpânirea spaniolă 82 Într-o traducere aproximativă Zăngănit de arme în Olanda 83 Walther Boer, muzician olandez, 1891-1984. Având în vedere perioada în care a circulat melodia (Renașterea târzie – Barocul timpuriu), cel mai probabil este caracterul modal (posibil ionian), care a fost ulterior adaptat sistemului armonic tonal.

81

47

Ex. 12. Prima strofă din imnul olandez Wilhelmus

Vechimea melodiilor – atât a versiunii franceze, cât și a celei olandeze – este atestată și de metrica variabilă, alternând între formule binare și ternare. * * * Chiar dacă este întrecut în vârstă de imnurile Spaniei, Norvegiei și Danemarcei, e momentul să ne oprim la unul din cele mai cunoscute și îndrăgite cântece-simbol, francezul La Marseillaise. De fapt, acest imn conține în semnificațiile lui o noutate absolută: este primul imn revoluționar și antimonarhic din istorie, apărut într-o Europă în care monarhismul – în pofida evenimentelor sângeroase de la 1649 din Anglia (decapitarea regelui Carol I) și 1789-1793 din Franța – părea încă de nezdruncinat.

Titlul inițial era Chant de guerre pour l’armée du Rhin (Cântecul de război al armatei de pe Rin) și a fost compus la Strasbourg, cu ocazia declarației de război a Franței contra Austriei și aliaților acesteia, în 1792.84 Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836) – ofițer genist francez, poet şi dramaturg – este autorul muzicii şi al versurilor. La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de voluntarii republicani din Marsilia, la intrarea lor în Paris, de aici provenind numele de La Marseillaise.

Coaliția contra Franței revoluționare i-a declarat acesteia război pentru a înăbuși revoluția sau cel puțin pentru a opri răspândirea ei în afara granițelor regatului francez. La început, trupele franceze erau slab organizate și au fost ușor de respins, armatele coaliției invadând Franța. La 25 aprilie 1792, baronul Philippe-Frédéric de Dietrich, primar al Strasbourg-ului, i-a cerut oaspetelui său Aliații Austriei în războiul contra Franței revoluționare și ulterior contra lui Napoleon I erau: Prusia, Anglia, Olanda, Spania, Sardinia, Napoli ș.a. https://en.wikipedia.org/wiki/War_of_the_First_Coalition 24.06.2017 84

48

Rouget de Lisle să compună un cântec care să-i unească și să-i înflăcăreze pe toți apărătorii patriei amenințate. În acea seară, Rouget de Lisle a compus Chant de guerre pour l'Armée du Rhin, pe care l-a dedicat mareșalului Nicolas Luckner, militar de origine bavareză, aflat în serviciul Franței.

Melodia a fost cântată pentru prima dată în marș spre Paris, de voluntarii din Marsilia (fédérés), la sfârșitul lui mai 1792. La 30 iulie, aceiași fédérés din Marsilia intrau cântând în Paris. Trei ani mai târziu, la 14 iulie 1795, Convenția Națională a declarat marșul lui Rouget de Lisle imn național al Franței republicane. Ironia soartei este faptul că autorul celebrului cântec avea vederi monarhiste, a fost arestat și foarte puțin a lipsit să moară sub ghilotină! În prefața partiturii, autorul notează: „Am compus textul și muzica acestui cântec la Strasbourg, în noaptea care a urmat declanșării războiului, la sfârșitul lunii aprilie 1792. Intitulat inițial Cântecul Armatei Rinului / Chant de l’armée du Rhin, a ajuns la Marsilia printrun ziar constituțional sub auspiciile ilustrului și nefericitului Dietrich85. Câteva luni mai târziu, când a devenit celebru, mă aflam în Alsacia, acuzat la Huningue86 pentru refuzul de a adera la catastrofa din 10 august; acuzația a fost urmată imediat de proscrierea mea, iar anul următor [1794, n.n.], odată cu începerea Terorii, am fost aruncat în închisoare de Robespierre, de unde n-am fost eliberat decât după 9 Thermidor [luna a 11-a din calendarul republican francez, corespunzând cu perioada 19 iulie–17 august. (Wikipedia)]. R.d.L. 87

Baronul Philippe-Frédéric de Dietrich (1748-1793) – primar al Strasbourg-ului, savant, om politic și francmason alsacian, susținător al noilor idei și reforme ale epocii sale. A fost acuzat de Convenția Națională (care a guvernat Franța în perioada Revoluției, 1792–1795) ca „susținător al clerului refractar” și mai ales pentru protestele sale împotriva insurecției din 20 iunie (parizienii au luat cu asalt Palatul Tuileries) și din 10 august 1792 (începutul terorii contra susținătorilor monarhiei). Este arestat, judecat și achitat de tribunalul din Besançon (martie 1793), re-judecat la Paris, declarat de Maximilien de Robespierre drept „personaj periculos”. În urma presiunilor făcute de Robespierre asupra tribunalului revoluționar, este condamnat la moarte și ghilotinat la 29 decembrie 1793. Doi ani mai târziu, după înlăturarea lui Robespierre, Convenția Națională îl reabilitează pe baronul Philippe-Frédéric de Dietrich. (Wikipedia) 86 Huningue, oraș în nord-estul Franței 87 „Je fis les paroles et l’air de ce chant à Strasbourg, dans la nuit qui suivit la proclamation de la guerre, fin d’avril 1792. Intitulé d’abord « Chant de l’armée du Rhin », il parvint à Marseille par la voie d’un journal constitutionnel rédigé sous les auspices de l’illustre et malheureux Dietrich.

Lorsqu’il fit son explosion quelques mois après, j’étais errant en Alsace sous le poids d’une destitution encourue à Huningue pour avoir refusé d’adhérer à la Catastrophe du 10 août, et poursuivi par la proscription immédiate qui l’année suivante, dès le commencement de la Terreur, me jeta dans les prisons de Robespierre, d’où je ne sortis qu’après le 9 Thermidor. R. d. L.” din prefața partiturii în versiune originală, 85

49

Cântecul lui Rouget de Lisle poate fi considerat un veritabil model de imn patriotic, atât în privința muzicii, cât și în cea a textului, explicabil în parte datorită autorului comun. De altfel cele două au fost doar ocazional despărțite: prin traducerea textului în limba rusă (v. Marseilleza muncitorilor) sau citarea muzicii în lucrări instrumentale.

Discursul muzical are structură bipartită, strofă–refren, în tempo de marș, tonalitate majoră. Deși conține numeroase salturi, melodia este accesibilă vocal datorită arpegiilor consonante.

Ex. 13. La Marseillaise, prima secțiune / strofa

Structura armonică este constant majoră, cu o inflexiune la omonima minoră spre finalul strofei/primei secțiuni.

Punctul culminant coincide cu începutul refrenului – un strigăt de adunare, îmbărbătare și atac:

http://imslp.nl/imglnks/usimg/0/07/IMSLP176887-WIMA.3829-Hymne-des-Marseillais.pdf 2010 50

Ex. 14. La Marseillaise, secțiunea a doua / refrenul

Ritmica este dinamizată de formula punctată; bogăția și contrastul nuanțelor conferă discursului o tentă de agresivitate chiar, în orice caz de o irezistibilă energie, care explică în parte vitalitatea și perenitatea acestei muzici.

Allons enfants de la patrie, Înainte, copii ai patriei!

Le jour de gloire est arrivé !

Glorioasa zi a sosit!

Contre nous de la tyrannie Împotriva noastră, al tiraniei L'étendard sanglant est levé ! (Bis) Însângerat stindard s-a înălțat! (bis) Entendez-vous dans les campagnes, Prin câmpiile noastre auziți Mugir ces féroces soldats ? răcnetele nemiloșilor ostași?

Ils viennent jusque dans nos bras Vin până la voi în brațe Égorger nos fils, nos compagnes !

Să vă gâtuie fiii și soațele.

Refren Aux armes, citoyens !

La arme, cetățeni, Organizați batalioanele, Formez vos bataillons ! Înainte! Înainte!

Marchons ! Marchons !

Fie ca sângele lor spurcat Qu'un sang impur Să ne îngrașe brazdele!

Abreuve nos sillons !

Textul imnului88, cum scria filozoful Andrei Pleșu, este departe de vreo atmosferă idilică89, dimpotrivă, evocă imagini și acțiuni dintre cele mai războinice, pline de cruzime chiar, conținut justificat de momentul istoric în care a fost compus – unul dintre cele mai sângeroase din istoria modernă a Franței.

Cea mai cunoscută pagină muzicală ce apelează la citate din La Marseillaise este Uvertura Anul 1812 de Ceaikovski, care evocă luptele dintre francezi și trupele generalului Kutuzov, în campania lui Napoleon din Rusia. În 1830, Hector Berlioz a adaptat imnul pentru soprană, cor și orchestră; Liszt l-a transcris celelalte strofe în versiune bilingvă franceză–română se pot găsi la https://ro.wikipedia.org/wiki/La_Marseillaise 89 Andrei Pleșu, Psihologia imnului național, în Dilema Veche nr. 397, 22-28 septembrie 2011.

Am inclus citatul în capitolul Concluzii.

88

51

pentru pian. Și alți compozitori citează din cunoscutul imn francez: Beethoven (muzica la Wellington), Rossini (în operele Italianca în Alger și Semiramida), Schumann (liedul Die Beiden Grenadiere / Cei doi grenadieri), apoi Wagner, Verdi, Debussy, Jacques Offenbach, Edward Elgar și, mai aproape de vremurile noastre, Heitor Villa-Lobos, The Beatles, interpreți de hip-hop, în filme artistice și documentare ș.a.m.d.

O versiune distinctă a acestui cântec este Marseilleza muncitorilor (Rabochaya Marselyeza). În 1875, Piotr Lavrov, revoluționar narodnic90, a creat pe muzica imnului francez un text nou, în limba rusă. În această formă, imnul a fost cântat de revoluționarii ruși din 1905, devenind apoi imn național adoptat de Guvernul Provizoriu în timpul revoluției bolșevice, alături de Internaționala, între 1917-1918. * *

*

Un caz aparte în constituie Rusia, care a schimbat în decurs de două sute de ani nu mai puțin de șapte imnuri. Cel dintâi imn național – închinat țarului – a fost adoptat în anul 1816, menținut până în 1833 și a fost unul „de import”: muzica la God Save the Queen cu text rusesc – Molitva russkikh (Rugăciunea rușilor). S-a întâmplat în timpul domniei țarilor Aleksandru I și Nikolai I, ambii din dinastia Romanov.

A urmat, în perioada 1833–1917 (până la revoluția bolșevică) Boje Țaria hrani (Dumnezeu să-l ocrotească pe Țar) – muzica de Alexei Fiodorovici Lvov, devenit cunoscut prin contribuția lui Ceaikovski, în Uvertura Anul 181291, în Marș Slav și în Marșul Încoronării.

narodnicii = membri ai unei mișcări antițariste din Rusia anilor 1860–1870. https://en.wikipedia.org/wiki/Narodniks 24.08.2017 91 În epoca comunistă, Uvertura se cânta fără imnul țarist de la final.

90

52

Ex. 15. Imnul țarist de Al.F. Lvov (fragment)

Melodia a mai fost citată și prelucrată: englezul Henry Chorley, Ch. Gounod, W. Walton, Maurice Jarre (în muzica filmului Doctor Jivago), diverse culegeri de cântece religioase protestante (metodiste, prezbiteriene, lutherane, evanghelice); cu text adaptat, muzica apare și ca imn instituțional al unor universități și colegii americane.

Despre Rabochaya Marselyeza am pomenit deja. Cântecul a funcționat ca imn doar un an, între 1917-1918. Între 1918-1944, imnul Uniunii Sovietelor a fost Internaționala. Cântecul a fost compus de belgianul Pierre de Geyter, în 1888. Internaționala a fost imn sovietic în timpul lui Lenin și al lui Stalin. În 1943, I.V. Stalin cere organizarea unui concurs pentru schimbarea imnului URSS; în urma acestui concurs este ales cântecul lui Aleksandr Vasilievici Aleksandrov (compus în 1939). Lucrarea, intitulată simplu Imnul URSS este adoptată în perioada 1944–1993. În 1990, după desființarea URSS, Federația Rusă a schimbat din nou, alegând cântecul (fără text) Patrioticiskaia Pesnia, pe muzică de Glinka. Imnul a fost confirmat oficial de președintele Boris Ielțîn, în 1993 și a fost menținut până în 2000.

53

Ex. 16. Patrioticiskaia Pesnia de M.I. Glinka, compusă în 1833 și adoptată ca imn în 1993

Din anul 2000, președintele Putin a dispus revenirea la muzica imnului sovietic al lui Al. Aleksandrov, impus de Stalin, cu text adaptat și titlul sec Gosudarstvenny Gimn Rossiyskoy Federatsii (Imnul de Stat al Federației Ruse) – gest simptomatic în privința concepțiilor ideologice și politice ale liderului rus actual. Duma de Stat a F.R. a votat, cu 381 pentru/ 51 contra/ 1 abținere, în 54

favoarea reluării imnului URSS! Din această cauză se mențin și în prezent controversele legate de acest imn; violoncelistul Mstislav Rostropovici, de pildă, nu se ridică în picioare la intonarea lui92. * *

*

Voi rezerva ultimele comentarii speciale unor imnuri a căror muzică cucerește prin frumusețe și expresivitate: imnul Italiei și cel al Greciei.

Il Canto degli Italiani reprezintă, cum era de așteptat pentru patria muzicii vocale, a operei, un discurs muzical plin de dinamism, luminozitate și optimism, atins parcă de aripa stilului verdian. Ascultând această muzică ești contaminat involuntar de spiritul ei antrenant, de aceea îl consider unul dintre cele mai adecvate cântece cu rol de imn național existente astăzi în lume. Textul imnului îi aparține tânărului revoluționar genovez Goffredo Mameli, iar muzica lui Michele Novaro, și el genovez și implicat, asemenea lui Mameli, în Risorgimento-ul italian.

Imnul are o structură mai complexă decât alte cântece din această categorie.

Mai întâi o introducere instrumentală, împărțită în fraze asimetrice:

Ex. 17. Imnul italian, introducere: 4 (2+2) 4 (2+2) / 3 2

Forma cuprinde două secțiuni distincte, echilibrate, în tonalități diferite, situate tonal la interval de cvintă descendentă. Secțiunea A este simetric construită – 16 măsuri – cu structura a1 (4) a1 (4) a2 (4) a1v (4), într-o dinamică amplă (f), constantă (Ex. 18). Urmează puntea (2 măs.).

92

Arup Banerji, Writing History in the Soviet Union. Making the Past Work, Glorious Printers, New Delhi 2008, p. 275, apud https://en.wikipedia.org/wiki/National_anthem_of_Russia#CITEREFBanerji2008 24.08.2017 55

Ex. 18. Imnul italian, secțiunea A, fraza a1 (portativul de sus), fraza a2 (port. de jos)

Secțiunea B de aceleași dimensiuni – 16 măs. + 1 introductivă – cu fraze înrudite melodico-ritmic: b1 (4) b2 (4) b3 (4) b4 (4). (Ex. 19)

Ex. 19. Imnul italian, secțiunea B (fragment)

Sub aspect tehnic, piesa nu expune nimic special, dimpotrivă este o construcție simplă, preponderent simetrică. Interesantă mi se pare poetica acestei muzici93.

Voi compara acest cântec cu imnul verdian Va pensiero, din opera Nabucco (la care am făcut referiri în capitolul precedent). Și o piesă, și cealaltă cuprind două secțiuni distincte, într-o oarecare măsură chiar contrastante. La Verdi, prima se distinge prin dinamica în creștere, printr-o dominantă tragică, accentuată de introducerea în minor; la Novaro, cea de-a doua secțiune prezintă aceeași creștere dinamică, cu un alt efect însă – unul subversiv și amenințător. Secțiunea a doua la Verdi este, cum afirmam anterior, o izbucnire de revoltă și speranță totodată, în vreme ce la Novaro cea dintâi reprezintă un strigăt neîngrădit,

Folosesc acest termen în sensul tratat de Stravinski în conferințele Norton, susținute la Universitatea Harvard, din 1939-1940.

93

56

pregătit de introducerea luminoasă, majoră. Un cântec este construit sub semnul captivității, celălalt din perspectiva liberului arbitru. * *

*

Cel de-al doilea imn care se distinge prin muzicalitate și deosebită expresivitate este Ýmnos eis tīn Eleutherían (Imn libertății), imnul Greciei moderne și al părții grecești a insulei Cipru. Versurile aparțin poetului Dionysios Solomos și reprezintă primele două strofe dintr-un lung poem scris în 1823 și dedicat revoluției grecești de la 1821, de eliberare de sub dominația otomană. În 1828, poemul a fost pus pe muzică, de un prieten al poetului, Nikolaos Mantzaros. Patru decenii mai târziu, în 1864, cântecul a fost adoptat ca imn național al Republicii Elene.

Muzica prezintă o trăsătură neobișnuită acestui gen, fiind inspirată dintr-unul din cele mai populare dansuri tradiționale grecești, Tsamiko. Este un dans specific bărbătesc, lent, în ritm ternar, punând în valoare virtuozitatea și expresivitatea dansatorilor.

Imnul grecesc are, pe lângă caracteristica de dans popular, și o deosebită melodicitate. Compozitorul Nikolaos Halikiopoulos Mantzaros (1795-1872) este descendentul unei bogate familii de nobili venețieni, stabiliți în insula Corfu.

După studii muzicale în insula natală a călătorit permanent în Italia, cunoscând astfel de la sursă valorile muzicale și mai ales inconfundabilul melodism italian.

57

Ex. 20. Imnul Greciei

Piesa are o construcție simplă, clară, clasică, constituită din trei perioade muzicale de câte opt măsuri, după principiul teză–antiteză–sinteză. Punctul culminant se află la începutul ultimei perioade. Dar cum perfecțiunea construcției nu este în mod necesar însoțită de valoare artistică, de sens expresiv, în ce constă poetica acestei muzici? Ca întotdeauna în privința acestei componente a artei sunetelor, e dificil, dacă nu hazardant să exprimi în cuvinte inexprimabilul. Și totuși, câteva sugestii ar putea avea loc aici: înrudirea cu dansul popular, care îi conferă nota de familiaritate; formula ritmică punctată ce creează vitalitate discursului; arcul dinamic – forte →piano →crescendo →forte →piano; inflexiunea spre relativa minoră, din perioada mediană are darul de a mări efectul momentului culminant dinspre final. Iar ca o notă originală, acest imn este unicul (dintre cele investigate aici, cel puțin) care se încheie în nuanță mică, piano. Acest final poate, în împrejurări deosebite și prin interpretări de valoare, să producă efect mai mare decât o încheiere apoteotică.

Imnurile naționale ale României Am trecut în ritm alert prin câteva din cântecele-simbol considerate reprezentative pentru repertoriul european al genului, restul celor marcate succint regăsindu-se în tabelul anexat. Nu pot însă părăsi continentul înainte de a expune câteva comentarii pe marginea cântecului-simbol românesc, gen care se înscrie firesc, cu suișuri și coborâșuri, în tabloul multicultural european.

O interesantă sursă de informații privitoare la acest subiect este lucrarea maiorului dr. Marin Sîlea, Istoria muzicilor militare – o analiză amplă a fenomenului muzical ostășesc pe teritoriul carpato-dunărean94. Autorul face o

94

Marin Sîlea, Istoria muzicilor militare, Ed. Militară, București 2006 58

importantă remarcă în privința cântecelor cu caracter patriotic apărute în repertoriul muzical românesc de la mijlocul veacului XIX: „Paternitatea cântecelor revoluționare a stat întotdeauna sub semnul întrebării, autorii versurilor și mai ales ai muzicii încercând să-și ascundă identitatea din motive de siguranță și uneori chiar din modestie și solidaritate cu masele angajate în luptă. Ceva mai mult, când melodia a trebuit să circule într-o notație «cifrată» s-a apelat la compozitori din lumea psalților, ce vehiculau o semiografie cunoscută doar de specialiști.

Acesta a fost climatul în care s-a născut Deșteaptă-te, române! de Anton Pann, cântec-simbol al revoluției de la 1848 și cel care, peste un veac și jumătate avea să devină imnul de stat al României.”95

* * * Deșteaptă-te, române! Voi începe cu acest binecunoscut (oare?!) cântec enumerarea imnurilor naționale românești întrucât, deși a fost ultimul adoptat, este cel mai „în vârstă” din șirul celor șapte cântece oficiale ce s-au perindat din 1862 până astăzi între simbolurile națiunii noastre.

Trei nume se leagă de apariția și existența acestui cântec-simbol: poetul Andrei Mureșanu (sau Mureșianu, 1816-1863) – autorul versurilor și muzicienii Anton Pann și Grigore Ucenescu – fiecare cu o contribuție la nașterea muzicii.

Grigore Ucenescu (1828-1896), psalt, profesor, compozitor, relatează următoarele privitor la acest cântec: „Sosind furiosul an 1848, poetul [Andrei Mureșanu, n.n.] căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte /.../ pentru petrecere de seară, /.../. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie, /.../. În Duminica hotărâtă, /.../ îmi dete Domnul Andrei Mureşanu poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este o minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. /.../ Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile /.../ să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”96

M. Sîlea, op.cit. p. 35 Fragmente din manuscrisul autograf din Biblioteca Academiei Române. apud M. Sîlea op.cit. p. 35 95 96

59

Prin urmare nașterea cântecului pare să fi fost următoarea: Anton Pann a compus romanța religioasă Din sânul maicii mele (Ex. 21). Cu sau fără știința sa, în 1848, ucenicul acestuia Grigore (Ucenescu), la cererea lui Andrei Mureșanu, a potrivit melodia meșterului său pe versurile poetului (Ex. 22).

Ex. 21. Din sînul maicii mele - romanța originală a lui Anton Pann (din Spitalul amorului, text de Gr. Alexandrescu)97

Anton Pann a murit în 1854 fără să-și fi revendicat paternitatea acestei muzici.

E greu de crezut că n-a cunoscut imnul, despre care Ucenescu declară că a circulat intens după 1848; singura explicație acceptabilă este că s-a ferit ca numele său să fie asociat cu acest cântec. De altfel, un secol mai târziu (în anii ’50–’60) caracterul lui subversiv a fost perceput într-atât, încât simpla intonare a adus ani grei de temniță celor care îndrăzneau s-o facă. O atitudine similară față de acest cântec s-a instaurat și în ultimul deceniu dinainte de 1989, când suspiciunea propagandei ceaușiste luase proporții paranoice.

Anton Pann, Spitalul amorului sau Cîntătorul dorului, Ed. Compania, București 2009, pp. 134135 97

60

Ex. 22. Versiunea lui Gr. Ucenescu (text de A. Mureșanu) 98

Să vedem însă ce oferă palierul tehnic-muzical al cântecului. Muzica include trei perioade melodico-ritmice a b b, fiecare de câte zece măsuri:

Ex. 23. Deșteaptă-te, Române! – perioada muzicală a

98

Mircea M. Ștefănescu, Cîntecul revoluționar și patriotic românesc, Ed. Muz. Buc. 1974, p. 79 61

Ex. 24. Deșteaptă-te, Române! – perioada muzicală b

În perioada a, discursul parcurge trei etape: I. introducere (măs. 1-2), II. cuprins & culminație (măs. 3–6), III. relaxare / fine (măs. 7–10); așadar structura frazelor (cu auftakt) este: 2+4+4. În exemplul de mai sus am marcat structura motivică a melodiei, unitară, având la bază mai multe variante ale motivului ritmic: Perioada b trece de asemenea prin trei etape: I. culminație (măs. 11–12), II. subliniere/insistență pe culminație (măs. 13–16), III. deznodământ/epilog (măs.

17–20) – aceeași structură de 2+4+4 cu auftakt. Apoi perioada b se repetă identic.

Voi comenta aici, în mod excepțional, și relația muzicii cu textul (doar primele două strofe), între altele, pentru că cele două nu au fost niciodată despărțite, iar muzica a fost adaptată textului. Prima perioadă este însoțită de prima strofă și muzica împreună cu textul conțin apelul mobilizator. Perioada b și strofa a doua vin cu îndemn și deslușiri întru izbândă; și, pentru o și mai apăsată luare aminte, ele sunt repetate. mobilizare

îndemn & izbândă

îndemn & izbândă

Ne aflăm așadar în fața unei construcții muzicale coerente, echilibrate, într-o transparentă intenție de simbioză cu sensul și forma versului. Și-atunci: De ce minor?! Să fie oare vorba despre o culoare local-orientală venită din ambianță fanariotă a vremii? Sau o reminiscență a romanței inițiale?

62

Ori poate tonul subversiv, conspirativ al cântecului protestatar? Primele două presupuneri sunt greu de demonstrat și le trecem în rândul speculațiilor; cea de-a treia însă pare îndreptățită, dacă luăm în considerare soarta acestui cântec-simbol, de la apariția lui, la mijlocul veacului XIX, până în prezent chiar. Știm mai puține detalii privind circulația lui în ultimele decenii ale sec. XIX și prima jumătate a sec. XX. Părinții și bunicii noștri însă – mai precis generațiile care și-au trăit tinerețea în perioada ultimului război și în cea imediat următoare – s-au confruntat în mod tragic cu opțiunea de a cânta acest imn. Foarte curând după instaurarea comunismului, el a devenit interzis de facto, mai ales în perioada ocupației sovietice. A urmat aproximativ un deceniu de relaxare (anii ’70–’80), apoi imnul a intrat din nou sub embargo nedeclarat. Un nou argument îl constituie alegerea acestui cântec (și nu a altuia) în timpul demonstrațiilor de stradă din iarna lui 1989. În fine, amplele proteste din iarna 2017 au repus imnul în postura de protest, îndemn și înfrățire.

A fost așadar o muzică cu o puternică încărcătură subiectivă și de istorie colectivă, care i-a conferit o aură tragică și ofensivă totodată; o muzică adecvată inițiativei, acțiunii imediate și dinamice, în vremuri tulburi, de amenințare și nesiguranță și mai puțin potrivită într-o ambianță social-politică ce se dorește stabilă, echilibrată, veritabil democratică. * * * Voi trece în revistă, în continuare (într-un ritm mai alert), cronologic, imnurile naționale românești, până în 1990.

Prima piesă cu rol de imn național, fără text, a fost Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor – menținut până astăzi ca marș de întâmpinare a Armatei Române și a demnitarilor străini de rang înalt. În anul 1861, Guvernul român orânduise un concurs pentru compunerea unui hymn național. Mai multe compozițiuni fură presintate înaintea unei comisiuni speciale. Între toți concurenții, eu am avut onoarea de a obține premiul și puțin timp după aceasta, armata română a adoptat acest hymn premiat de către comisiune, printr-un ordin de zi, cu data de 22 ianuarie 1862 și partițiunea de orchestră a fost publicată pe comptul Guvernului. Spre a evita plagiatul sau reproducțiuni neexacte, îmi iau libertatea de a pune aceste rânduri în capul operei

63

mele ce acum a devenit națională. București, Noiembrie 1872, semnat Eduard A. Hübsch99

Mai mulți cercetători ai istoriei muzicii românești100 susțin că muzica Marșului triumfal compus de Eduard Hübsch în 1862, pentru concursul susamintit este în esență aceeași din Imnul Regal Român op. 68, semnat tot de Ed. Hübsch, cu text de Vasile Alecsandri și adoptat oficial în 1884.

Ex. 25. Marșul de întâmpinare a Armatei Române și a demnitarilor străini

Reproduc mai jos scurta prezentare a Imnului Regal Român, apărută într-o colecție de imnuri naționale, publicată de prestigioasa editură americană G. Schirmer, Inc., în anul 1922:

„Imnul Național Român. România a adoptat un imn național cam în aceeași perioadă cu Italia. Primul pas în această direcție a fost o compoziție de prezentare a onorului dedicată Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873); în concursul de desemnare a imnului, din 1861, câștigătorul a fost Eduard A. Hübsch (18331894), șeful muzicii militare a garnizoanei Iași. Texul a fost adăugat ulterior, când România a devenit regat, de Vasile Alecsandri, care l-a adaptat pentru Carol de Hohenzollern.” (trad. C. Chelaru)

Prefața Imnului național de Eduard Hübsch (Biblioteca Academiei Române. Cabinetul de muzică), apud M. Sîlea op.cit. p. 40 100 M.Gr. Poslușnicu, Istoria muzicei la români, Ed. Cartea Românească, Buc. 1928, p. 565; O.L. Cosma, Hronicul muzicii românești, vol. IV, Ed. Muz. Buc. 1976, p. 333; V. Cosma, Exegeze muzicologice, Ed. Muz. Buc. 1984 pp. 295-301; M. Sîlea op.cit. pp. 39-41.

99

64

Ex. 26. Imnul Regal de Ed. HĂźbsch101

*** The National anthems of the Allies: United States, Great Britain, France‌, Schirmer music publishers, New York 1922, https://archive.org/details/nationalanthems00schigoog 30.08.2017 101

65

Acest imn, adoptat oficial în 1884 a funcționat până la desființarea monarhiei, în 1947.

Comparând cele două imnuri (Ex. 25 și Ex. 26), îmi păstrez nedumerirea privind înrudirea sub aspect muzical a celor două cântece. Nici unul din parametrii de limbaj – melodică, ritmică, agogică, mergând până la caracterul expresiv al discursului – nu pare să prezinte similitudini: unul – marș, alert, dinamic, celălalt – solemn, așezat, static. Ce trăsături comune au avut în vedere autorii menționați mai sus, atunci când au susținut înrudirea rămâne de aflat! „Încă de pe la 1861, de pe când Ed. Hübsch era încă sublocotenent șef al muzicei regim. 2 de linie, compune «Marșul triumfal», care se executa în tempo de marș de musicile militare, ca Onor la domnitor și steag. Aceasta, până în anul 1884, când, în lipsa unui imn național, acest marș a fost transformat în Imn Regal, la care adaptându-i-se versurile lui Vasile Alecsandri, a luat numirea de «Imn Regal», executându-se pe un tempo mult mai rar, tempo de imn.”102

* * * Urmează alte trei imnuri care marchează diversele perioade din istoria comunistă a României. Cel dintâi – Zdrobite cătușe, muzica de Matei Socor, textul de Aurel Baranga. Imnul a funcționat în perioada 1948–1953 (anul morții lui Stalin). Singura observație muzicală utilă în contextul dat este tonalitatea minoră a secțiunii de început.

102

Poslușnicu op.cit, p. 565 66

Ex. 27. Fragment din primul imn de stat comunist românesc; muzica Matei Socor, text Aurel Baranga

În ce-i privește pe autori, sursele de informare nu lipsesc, de aceea voi reda doar textul laconic privitor la acest cântec, reprodus de site-ul Nationalanthems Info103: „Romania (1948-1953). Primul imn de stat al României devenită republică comunistă a fost adoptat la 4 ianuarie 1948, câteva zile după desființarea monarhiei. Textul imnului a fost scris de Aurel Baranga, poet și dramaturg, binecunoscut drept simpatizant al regimului comunist și colaborator cu guvernarea.”104

* Următorul cântec folosit ca imn de stat în perioada 1953–1977 este Te slăvim, Românie! – muzica, același Matei Socor, versurile de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Pentru cei ce n-au trăit acele vremuri și cântat aceste versuri voi reda doar o strofă – tocmai cea care, după răcirea relațiilor cu URSS (anii ’60) va fi eliminată: „Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic eliberator./ Leninismul ni-e far și tărie și-avânt/ Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,/ Făurim socialismul pe-al țării pământ.”

103

www.nationalanthems.info ”Romania’s first anthem as a communist republic was introduced January 4, 1948, a few days after the deposition of the monarchy. The anthem was written by Aurel Baranga, a poet and playwright who was widely seen as sympathetic to the communist regime and a collaborator with the government. Special thanks to: Adrian Vexler for some of this information.” http://www.nationalanthems.info/ro-53.htm (trad. C. Chelaru) 104

67

Ex. 28. Imnul Te slăvim Românie, muzica Matei Socor

* „În anul 1975, imnul național al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte Peal nostru steag e scris Unire, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit ulterior imnul național al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.” (emisiune TV dedicată imnului național)105 În treacăt fie spus, toate sursele consultate dau ca moment al adoptării oficiale a imnului de stat albanez anul 1912, nicidecum unul ulterior anului 1977, cum se specifică în emisiunea amintită. Muzicologul Viorel Cosma oferă câteva informații în plus: „În ziarul Scînteia nr. 10379 din 4 ianuarie 1975, s-a publicat un text adaptat la patrioticul cîntec Pe-al nostru steag de Ciprian Porumbescu…”106 Totuși, nu se specifică clar funcționarea cântecului ca imn de stat.

Chiar dacă rămân unele semne de întrebare, am găsit de cuviință să includ această muzică de o valoare expresivă incontestabilă – mai valoroasă decât altele pe deplin confirmate istoric! – între imnurile noastre naționale107.

Text preluat din emisiunea POVESTEA IMNULUI. România a avut șase imnuri de stat. Cât de reprezentativ este „Deșteaptă-te, române”? a canalului de televiziune DIGI 24 (01.12.2013) 106 V. Cosma, Exegeze muzicologice, op.cit. p. 302 107 Am comentat acest cântec și în deschiderea subcapitolului Imnuri naționale din Europa.

105

68

* *

*

Ultimul imn din epoca comunistă a României este pe nedrept blamatul Trei culori, pe muzică de Ciprian Porumbescu, declarat oficial prin decret în noiembrie 1977: „DECRET nr. 420 din 17 noiembrie 1977, privind completarea Legii nr.

33/1977, pentru aprobarea Imnului de Stat al Republicii Socialiste România.

EMITENT: CONSILIUL DE STAT. PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 120 din 18 noiembrie 1977. Pentru ca Imnul de Stat al Republicii Socialiste România să oglindească și ideea apărării patriei, precum și politica externă de pace și prietenie a poporului român, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: ART. 1. Textul Imnului de Stat al Republicii Socialiste România, aprobat prin Legea nr. 33/1977, se completează cu următoarea strofă, care se introduce înaintea strofei finale: «Pentru a patriei onoare,/ Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim./ Cu alte neamuri sub soare/ Demn, în pace să trăim.» ART. 2. Pentru mai buna armonizare a textului cu muzica, versul al treilea din prima strofă a Imnului de Stat va avea următoarea formulare: «Ce-i viteaz, cu vechi renume.»

ART. 3. Legea nr. 33/1977 pentru aprobarea Imnului de Stat al Republicii Socialiste România, cu modificările aduse prin prezentul decret, se va republica.

NICOLAE CEAUȘESCU, Președintele Republicii Socialiste România.”

Ca și Pe-al nostru steag, Cântecul Tricolorului face parte din Colecția de cântece sociale pentru studenții români, compuse și dedicate junimii academice române, publicată de Ciprian Porumbescu în 1880, la Viena. În forma sa originală, textul cântecului îi aparține tot compozitorului bucovinean. Un exces paranoic l-a determinat însă pe dictatorul României Socialiste să se creadă poet și rezultatul a fost textul modificat al imnului.

Ce să mai pomenim despre lipsa de concordanță dintre accentele tonice muzicale și cele fonetice ale limbii, care aveau ca efect deformarea jenantă a ansamblului sonor (lup-tă, stră-bu-níi).

Din păcate, după 1989, românii și-au vărsat o parte din obida adunată de decenii în manifestări dintre cele mai ineficiente, cel puțin ciudate: asupra țevilor de irigații agricole de pe câmpuri, asupra anumitor cărți și a carnetelor de membru (PCR sau UTC), asupra lui „î” și, evident între primele „pedepsite”, asupra imnului de stat comunist. Ne-am răzbunat atunci pe forme sau mai exact spus am acceptat schimbări de formă, fără să sesizăm perpetuarea multor trăsături de fond!

69

Ex. 29. Imnul României comuniste, din perioada 1977–1989

Cin’ să se mai gândească atunci, în acele vremuri de furie, cum sunau versurile adevărate ale cântecului lui Ciprian Porumbescu – versuri de adevărat patos romantic, concepute cu toată convingerea și simțirea?!

70

Cine să-ndrăznească să remarce că această muzică – de o incontestabilă puritate, claritate și accesibilitate intonațională – este la fel de inspirată, de potrivită genului de cântec-simbol ca și Pe-al nostru steag, Cântec de primăvară (ulterior schimbat în Cântec de 1 Mai) ale aceluiași autor ori Pui de lei și Voința neamului (Ioan Nenițescu), Hora Unirii (Flechtenmacher) ș.a.m.d.

Așa că am sacrificat o muzică din pricina unor versuri și ne-am simțit mai liberi!? * *

*

Voi adăuga drept Coda acestui subcapitol câteva referiri la imnurile naționale ale Moldovei (de dincolo de Prut!).

Cunoscând cronologia imnurilor naționale ale acestei părți de Europă căpătăm și o imagine de ansamblu a oscilării ei politice și statale din ultima sută de ani.

Până la sfârșitul primului război mondial, Moldova a făcut parte din Imperiul țarist, cu reîmpărțiri succesive ale teritoriului între imperiul otoman, cel țarist și Principatele Unite.108 Între 1918 (martie)–1940 (iunie), teritoriul revine României, prin urmare este adoptat și Imnul Regal. Între 1940 (cedarea Basarabiei către URSS) și 1944 (sfârșitul războiului) nu apar informații privind imnul național, situație de înțeles având în vedere evenimentele tragice care au marcat existența populației de pe acest teritoriu, străbătut de armatele germano-române, apoi de cele sovietice.109

Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Ed. Universitas, Chișinău 1993, apud Wikipedia (Istoria_Republicii_Moldova) 109 Nikolai Bugai, Deportarea popoarelor din Ucraina, Bielorusia și Moldova: lagăre, muncă silnică și deportare, Dittmar Dahlmann et Gerhard Hirschfeld, Essen (Germania) 1999, apud Wikipedia (Istoria_Republicii_Moldova) 108

71

În 1945, R.S.S. Moldovenească adoptă imnul Moldova, cu doine străbune pe plaiuri, muzică de Ștefan Neaga. Melodica acestui cântec are un voit caracter folcloric. Cât despre text, nu pot decât să reproduc aici un comentariu publicat pe Curaj.Net. Portal de opinii, de cercetătoarea Lilia Cazacu: „Foarte interesant au stat lucrurile la vremea aceea în ceea ce privește imnul RSSM. Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM la Moscova din 1944 consideră «de trebuință» crearea imnului de stat și decide: «La alcătuirea textului imnului de stat al RSSM trebuie de avut în vedere că Imnul să corespundă: - Rolului partidului comunist și marelui Stalin în eliberarea norodului moldovenesc de sub jugul boierilor și capitaliștilor; - Dezvoltarea stării materiale și culturale a norodului moldovenesc pe baza socialismului în marea familie frățească a noroadelor sovietice; - Izgonirea cotropitorilor fasciști de pe pământul sfânt al Moldovei;»” 110

etc.

Ex. 30. Imnul R.S.S. Moldovenească, din perioada 1945-1980.

Muzica de Ștefan Neaga (fragment)

* În 1980, din ordinul primului secretar al republicii, muzica și textul au fost „renovate” (modificate, nu înlocuite) de compozitorul Eduard Lazarev. Noua versiune s-a numit Moldova Sovietică și a funcționat până în 1990. * În perioada 1990–1994, Republica Moldova a preluat în mod semnificativ, imnul Deșteaptă-te, Române!, realizând astfel o temporară unitate simbolică cu România. * Lilia Cazacu, Despre simbolurile „naționale” ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, în Curaj.Net, 30 iunie 2010, www.curaj.net 110

72

În august 1995, Parlamentul R. Moldova a adoptat imnul actual, Limba noastră, versuri de Alexei Mateevici (1888-1917), muzica de Alexandru Cristea (1890-1942).

Ex. 31. Imnul actual al R. Moldova

Imnul este structurat tripartit, cu secțiunea mediană în minor și cele extreme în tonalitate majoră – fericită alegere, care conferă muzicii un plus de solemnitate și optimism.

73

Cântecul-simbol pe alte continente

Fig. 4. Țările din afara Europei al căror imn național a fost inclus în studiul de față

Selecția imnurilor din afara Europei este mult mai restrânsă, principalul motiv fiind deja expus în capitolele precedente: genul este un produs tipic european, rezultat al unui proces istoric revelator, produs „exportat” ulterior pe celelalte continente, întrucât și-a dovedit și își dovedește încă eficiența.

Ce se poate observa din scurtele cronologii de mai sus? Pe continentele americane, ponderea noilor veniți în sec. XVIII–XIX a fost mai mare și proveniența lor în mare parte – europeană. Astfel, imnurile au fost create și declarate mai devreme. În Asia, civilizațiile milenare – multe din ele anterioare celor europene – au avut și au încă, într-o bună măsură, un parcurs istoric distinct.

Adoptarea unui imn național ar putea fi considerată astfel drept o concesie făcută în timpurile moderne, unei concordii universale. Aceeași motivație ar putea fi aplicată și continentului african, cu adaosul: mai multe foste colonii africane ale unor state europene și-au câștigat independența în cursul sec. XX, adoptând odată cu aceasta simboluri naționale proprii.

Ce criterii am urmat de această dată în opțiuni? În cea mai mare parte subiective, dar și vizibilitatea internațională. Ca și în cazul Europei, voi detalia succint doar unele cântece-simbol. * *

*

74

The Star-Spangled Banner – Drapelul plin de stele, binecunoscutul imn nord-american (pare mai familiar multora dintre români chiar decât propriile simboluri!) s-a născut pe pământ britanic. The Anacreontic Song este un cântec de petrecere compus de muzicianul englez John Stafford Smith (1750-1836) pentru Anacreontic Society111 – club londonez al amatorilor de muzică, înființat la începutul sec. XVIII. Cântecul a devenit cunoscut și îndrăgit, încât ulterior i-au fost adaptate diverse alte texte, unele cu conținut patriotic. Între acestea, cel mai cunoscut a fost Defence of Fort McHenry al americanului Francis Scott Key (1779-1843), jurist și poet amator, descendent al unei familii de origine britanică (străbunicii din partea tatălui se născuseră la Londra). El a scris versurile după ce a fost martor al luptelor dintre englezi și americani, în anul 1812, când soldații americani din Fortul McHenry au apărat cu succes portul Baltimore împotriva flotei britanice.112 După mai bine de un secol, cântecul a fost adoptat ca imn național al SUA, mai întâi în 1916, prin Ordin Executiv semnat de președintele Woodrow Wilson, apoi în 1931, prin rezoluția Congresului, semnată de președintele Herbert Hoover.

Fig. 5. Cântecul lui John Stafford Smith (1773?)

Anacreon (582-485 îH), poet liric antic grec, celebru prin imnurile și cântecele sale închinate vieții de petrecere, femeilor și vinului.

112 Războiul anglo-american din 1812-1815 a fost considerat de englezi drept o scenă secundară a celui anti-napoleonian, iar de americani ca un conflict major, separat de cel european. De la izbucnirea războiului cu Franța napoleoniană, Marea Britanie a impus SUA o blocadă navală, pentru a împiedica comerțul neutru cu Franța; Statele Unite au contestat această blocadă, declarând-o ilegală în temeiul dreptului internațional. De aici, conflictul în care englezii au adoptat de cele mai multe ori poziții defensive, fiind angajați mai mult în luptele din Europa. (apud Wikipedia) 111

75

Cântecul cuprinde două secțiuni: A [a1 (4 măs.) + a2 (4) + a1 (4) + a2 (4)] & B [b1 (4) + b2 (4) + b3 (4) + b4 (4)], cu fraze egale, diferite melodic, dar unitare ritmic (ritm anacruzic, ternar). Armonia este tonală, cu două inflexiuni la tonalitatea dominantei. Punctul culminant apare în ultima frază, concluzivă, pe vârful ambitusului, fiind de obicei subliniat cu coroană în interpretare. În pofida ambitusului larg și a intervalelor incomode în cântarea vocală (decimă în măs.

17), dificultatea intonării este ameliorată mult de arpegiile consonante pe care se structurează melodia.113

Ex. 32. Actualul imn al SUA

Muzica imnului SUA păstrează simplitatea, echilibrul construcției și tonalitatea majoră, caracteristice genului. * *

*

Observații similare am făcut și în legătură cu La Marseillaise și cu imnurile lui Ciprian Porumbescu.

113

76

O interesantă istorie are imnul statului Israel, HaTikvah – Speranța. Versurile sunt adaptate după un poem de Naftali Herz Imber (1856-1909), evreu din Złoczów (astăzi localitate în Ukraina, în sec. XIX parte a provinciei Galicia și Lodomeria, din Imperiul austro-ungar). Textul, conceput se pare, în 1877, pe când poetul se afla în vizită la Iași, tratează speranța întoarcerii în Țara lui Israel și fondarea națiunii suverane. În 1882, Imber a imigrat în coloniile evreiești din provincia otomană Palestina.

Melodia își are originea în cântecul italian din sec. XVI, La Mantovana, compus de Giuseppe Cenci (Giuseppino del Biado) și a fost publicat pentru prima dată într-o culegere de madrigale. Cântecul a circulat mult în Europa, cu mai multe titluri: Pod Krakowen (Polonia), Cucuruz cu frunza-n sus (Țările Române), Katerina Kuceriava (Ukraina). Apare citată în poemul Vltava de Smetana.

Ex. 33. Imnul Israelului

Adaptarea melodiei la textul imnului a fost făcută de Samuel Cohen, care indica drept sursă cântecul popular românesc Carul cu boi. Compozitorul Samuel Cohen (1870-1940) s-a născut la Ungheni, în Basarabia și a murit în Palestina, la Rishon.

Imnul Israelului este unul din puținele cântece-simbol în tonalitate minoră. * *

*

Un cântec-simbol dintre cele mai vechi din America Latină, cu un conținut muzical mai deosebit față de tipologia genului este Hino Nacional Brasileiro, imnul Braziliei. A fost compus de Francisco Manuel da Silva, la sfârșitul 77

deceniului al doilea al sec. XIX, într-un stil pretențios de operă italiană, amintind de muzica lui G. Rossini.

Ex. 34. Imnul Braziliei, prima secțiune

* * * Himno Nacional Mexicano – imnul Statelor Unite Mexicane – a fost creat cu ocazia unui concurs federal pentru alegerea textului, organizat în anul 1853.

Câștigător a fost desemnat poetul Francisco Gonzáles Bocanegra (1824-1861).

Un an mai târziu, acesta i-a cerut compozitorului Jaime Nunó să adauge muzica.

La 16 septembrie 1854, imnul a fost interpretat pentru prima dată de orchestra și corul dirijate de Juan Bottesini, la Teatrul Național din Mexico City.

78

Ex. 35. Imnul Mexicului (fragment)

Cântecul are formă tripartită, cu ultima secțiune da capo. Ne aflăm din nou în fața unei muzici destul de elaborate în special intonațional. Dacă în imnul Braziliei se simt apropieri de muzica lui Rossini, în cel al Mexicului apar unele sonorități din corurile lui G. Verdi. * * * Un caz diametral opus celor două imnuri latino-americane îl reprezintă cântecul național al Armeniei, Mer Hayrenik (Patria noastră), muzica de Barsegh Kanahian. O melodie simplă scurtă, ce pare un cântec de copii.

Ex. 36. Imnul național al Armeniei

A fost adoptat în 1918, în timpul Primei Republici Armene (1918-1920). În 1920, Armenia a fost invadată de Armata Roșie, devenind parte a republicilor transcaucaziene din URSS. Cum era de așteptat, imnul a fost înlocuit cu unul de tip bolșevic, compus de Aram Haciaturian. Mer Hayrenik a devenit cântec

79

protestatar la adresa stăpânirii sovietelor. A fost readoptat oficial în iulie 1991, cu text modificat. * *

*

Imnul național al Chinei – Marșul voluntarilor – este, cum era de așteptat, pentatonic, dar păstrează solemnitatea și caracterul de marș specifice genului.

Autorii sunt, în ordine cronologică, poetul și dramaturgul Tian Han (text creat în anul 1934) și compozitorul Nie Er (a adăugat muzica în 1935).

Ex. 37. Imnul național chinez (fragment)

Imnul a fost adoptat oficial în 1982, după ce autorul versurilor, Tian Han a trecut prin experiența „revoluției culturale” a anilor ’60, fiind arestat. * *

*

Imnul Indiei – Jana Gana Mana / Trăiască conducătorul tuturor spiritelor – are de asemenea un profil distinct, prin valoarea internațională a autorului muzicii și textului deopotrivă – celebrul poet, eseist, dramaturg, pictor, muzician Rabindranath Tagore (1861-1941), laureat Nobel pentru literatură (1913) – și prin melodia modală, deosebită de contextul tonal obișnuit al majorității imnurilor actuale.

80

Ex. 38. Imnul național al Indiei, de Rabindranath Tagore.

Cel mai neașteptat este finalul, lăsat parcă în suspensie.

* *

*

În fine, în privința textului, Japonia deține, se pare, recordul internațional al vechimii. Versurile imnului imperial Kimigayo (trad. aprox. – Majestatea sa imperială conduce) provin dintr-un poem din perioada secolelor VIII-XII.

81

Ex. 39. Imnul imperial al Japoniei

În 1869, irlandezul John William Fenton, conducător de fanfară militară în Japonia a propus colegilor săi japonezi desemnarea unui imn național. Ofițerul Iwao Õyama a ales textul și, după câteva încercări eșuate, în 1880, Ministerul Casei Imperiale a adoptat versiunea muzicală compusă de Yoshiisa Oku și Akimori Hayashi, acesta din urmă fiind fost elev al lui J.W. Fenton. Deși linia melodică păstrează conturul muzicii de curte tradiționale japoneze, aranjamentul muzical prezintă evidente influențe stilistice occidentale, amplificate în versiunea armonizată și orchestrată a imnului, realizată de compozitorul german Franz Eckert, în 1879.114 Imnuri internaționale N-aș putea încheia o asemenea retrospectivă fără o oprire asupra cântecelor cu simbol internațional.

Fără îndoială, în fruntea acestei categorii stă Imnul Uniunii Europene, nu neapărat pentru că aparține Europei, ci pentru că reprezintă o capodoperă în sine și un compozitor nu mai puțin important.

Hermann Gottschewski, Hoiku shōka and the melody of the Japanese national anthem Kimi ga yo, apud Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Kimigayo#cite_ref-Gottschewski_16-0 114

82

Intrând pe pagina electronică a Consiliului Europei am avut surpriza de a găsi șirul documentelor ce au statuat celebra pagină beethoveniană drept muzicasimbol a Uniunii Europene.115 Am parcurs cu sinceră curiozitate șirul documentelor expuse public și unele dintre acestea le voi cita în continuare, începând cu cel în care însuși maestrul încredințează drepturile de editare și publicare a ultimei sale simfonii și a Missei Solemnis, editurii germane Schott.

Fig. 6. Documentul olograf semnat de Beethoven

Documentul, transcris în limbile germană și franceză, cuprinde următorul text: „Subsemnatul, certific prin semnătura de mai jos că domnii B. Schott și Fiii sunt editorii unici și legitimi ai Missei Solemnis (în Re), ca și ai Simfoniei mele în re minor (Simfonia nr. 9 cu cor) și nu recunosc decât aceste ediții drept autentice și corecte./ Viena, 22 ianuarie 1825/ Ludwig van Beethoven”

Deși demersurile de constituire a unui imn european au început în august 1949, ideea adoptării celebrei teme beethoveniene a apărut ceva mai târziu, în vara anului 1955. Atunci, contele Richard Coudenhove-Kalergi, om politic de origine austriacă, născut în Japonia, militant pentru crearea Uniunii Europene, i-a adresat o scrisoare baronului Paul Michel Gabriel Lévy, jurnalist și profesor belgian, director de informații la Consiliul Europei116, din care citez în continuare fragmentul semnificativ:

115 116

http://www.coe.int/en/web/documents-records-archives-information/european-anthem Paul M.G. Lévy este unul din autorii steagului UE. 83

„Berna, 3 august 1955/ Domnului Paul M.G. Lévy/ Strasbourg/ Dragă prietene,/ Mulțumesc pentru amabila scrisoare și pentru felicitări./ Aș dori să propun tema din Simfonia a 9-a ca imn european, dar mi-e teamă că sugestia mea va fi respinsă așa cum a fost și cea privitoarea la ziua Europei. Îmi puteți da un sfat [în această privință, a.n.]?”117

O lună mai târziu, Paul M.G. Lévy răspunde (fragment): „5 septembrie 1955,/ Dragă Conte,/ Am găsit scrisoarea Dvs. din 3 august abia la întoarcerea mea din vacanță./ Mă întrebați în legătură cu imnul european. Așa cum v-am spus deja, cred că ideea Dvs. de a propune Simfonia a 9-a este excelentă. Cred, de asemenea că inițiativa Dvs. nu ar fi un neajuns, dimpotrivă, în pofida respingerii proiectului privind Ziua Europei. În fine, cred că nu ar fi deocamdată momentul, în situația noastră actuală, să facem o astfel de propunere.

Când se va adopta emblema Consiliului Europei, care cred că pot spera să se întâmple la începutul anului 1956, se va pune și problema imnului și va putea fi rezolvată destul de ușor. Ceea ce cred, de asemenea, este că, în toate împrejurările, Dvs. și prietenii Dvs. – între care sunt onorat să mă aflu – ar trebui să susțineți interpretarea Odei Bucuriei din Simfonia a 9-a la toate evenimentele europene.

Pentru moment să rămânem la această variantă. /…/ Paul M.G. Lévy, Directeur de l’Information”118

În continuare, din corespondență reiese că propunerea n-a fost imediat acceptată, ba a avut chiar contra-propuneri, între care un cântec din repertoriul

„Cher Ami, Merci pour votre gentille lettre et pour vos félicitations. J’aimerais bien proposer la hymne de la 9ème symphonie comme hymne européenne, mais je crains de faire tort à cette suggestion en prenant personnellement l’initiative depuis le rejet de la journée européenne.

Pouvez-vous me donner un conseil ? /…/ ” https://rm.coe.int/16806a9ae7 (trad. C. Chelaru) 118 „Mon cher comte,/ Ce n’est qu’à mon retour de vacances que je trouve votre lettre du 3 août./ Vous me posez la question de l’hymne européen. Comme je vous l’ai déjà dit, je crois que votre idée de proposer la 9ème Symphonie est excellente. Je crois aussi que votre patronage personnel ne serait pas un inconvénient, bien au contraire, malgré le rejet du projet de journée européenne.

Je crois enfin qu'il ne serait pas opportun, dans l'état actuel de nos affaires, de faire une proposition de ce genre. Lorsque l'emblème du Conseil de l'Europe aura été adopté, ce que je crois pouvoir espérer pour le début de 1956, la question de l'hymne se posera et pourra être résolue assez facilement. Ce que je pense aussi c'est qu'il faudrait qu'en toutes circonstances, vous-même et vos amis - dont je m'honore d'être - devriez favoriser l'exécution de l'Hymne à la Joie de la 9ème Symphonie dans toutes les manifestations européennes. En dehors de cela, il vaut mieux de pas soulever le lièvre en ce moment. /…/ Paul M.G. Lévy, Directeur de l’Information” 117

84

Gărzii Republicane Franceze119 sau Royal Fireworks de Händel120. Baronul Paul M.G. Lévy rămâne însă fidel ideii privind Oda Bucuriei, considerând-o unanim cunoscută, recunoscută și reprezentativă. Într-o scrisoare din aprilie 1962, diplomatul – înzestrat în mod evident cu simțul umorului – notează: „Este adevărat că, de mai mulți ani primim în mod regulat propuneri de imnuri europene. Le veți putea consulta aici într-una din vizitele viitoare, întrucât în această chestiune extrem de delicată aș ezita să fac o alegere. Unele nu sunt rele, dar altele ar putea face să crească părul pe capul unui chel./ Oricum, textele sunt foarte numeroase, în general însoțite de muzică și ne-ar fi imposibil să le reproducem.”121

La 30 aprilie 1971, membrii Comitetului Planificării Regionale și Autorităților Locale din cadrul Adunării Consultative au convenit asupra adoptării temei principale din Oda Bucuriei de Beethoven drept muzica Imnului Europei, urmând ca textul să fie desemnat ulterior. La 10 iunie, Adunarea Consultativă a Consiliului Europei emite Raportul preliminar (draft) privind simbolurile Europei Unite: steagul, ziua și imnul. În unanimitate, membrii Adunării Consultative decid: a) „să propună acceptarea de către țările membre, ca Imn European, Preludiul la Oda Bucuriei din partea a patra a Simfoniei a Noua de Beethoven; b) să recomande folosirea lui în toate ocaziile europene în care este necesară intonarea unui imn; c) să ceară Comitetului parlamentar și de relații publice, Comitetului Planificării Regionale și Autorităților Locale, precum și Conferinței Europene a

Fanfara Gărzii Republicane Franceze – cuprinzând 90 de instrumentiști – își are originea în formațiunile de toboșari/tamburi și suflători din regimentele 1 și 2 infanterie ale gărzii municipale pariziene, înființate prin decret de Prim-Consulul Napoelon Bonaparte, la 4 octombrie 1802. www.gendarmerie.interieur.gouv.fr/garde-republicaine 120 G.Fr. Händel a compus Music for the Royal Fireworks în 1749, la comanda regelui George II al Marii Britanii, pentru spectacolul de focuri de artificii care a urmat semnării tratatului de pace cu Austria, la Aix-la-Chapelle, după încheierea războiului de succesiune a Austriei, în octombrie 1748.

121 „Il est exact que depuis des années nous recevons régulièrement des projets d’hymnes européens Vous pourriez les consulter ici à l’occasion d’une prochaine visite, car dans ce domaine extrêmement délicat, j’hésiterais à faire un choix. Or, il y a des choses qui ne sont pas mauvaises et il y en a d’autres qui feraient dresser les cheveux sur la tête d’un chauve !/ N’importe comment, ces textes sont fort nombreux, généralement accompagnés de musique et il nous serait impossible de les faire recopier.” Fragment din scrisoarea lui Paul M.G. Lévy, Strasbourg, 3 aprilie 1962, https://rm.coe.int/16806ab673 (trad. C. Chelaru) 119

85

Autorităților Locale să parcurgă toți pașii necesari pentru implementarea prezentei rezoluții.”122

Fig. 7. Decizia privitoare la stabilirea Imnului Europei, din 10 iunie 1971.

Doc. 2957 and Order No. 872 of 14 May 1971, p. 2

Documentul are 16 pagini și descrie întregul șir de demersuri ce au avut loc în perioada 1949–1971, pentru stabilirea celor trei simboluri ale Uniunii Europene.

La 8 iulie 1971, Adunarea Consultativă a Consiliului Europei, întrunită în cea dea douăzecișitreia sesiune ordinară, emite Rezoluția nr. 492 (1971), în versiune bilingvă, engleză și franceză, privitoare la stabilirea unui imn european.

Fig. 8. Antetul Rezoluției din 8 iulie 1971.

Textul este rezumat din documentul preliminar din 10 iunie 1971.

La 24 iulie 1971, Dr. Lujo Tončić-Sorinj123, Secretar General al Consiliului Europei (1969-1974), i-a solicitat dirijorului Herbert von Karajan un aranjament muzical pentru imnul european. În mai 1972, Imnul Europei a fost intonat pentru prima dată în mod oficial. Aceasta este, pe scurt „aventura” unei muzici de bun

122 123

Doc. 2957 and Order No. 872 of 14 May 1971, p. 2, https://rm.coe.int/16806abf14 Dr. Lujo Tončić-Sorinj, politician și diplomat austriac de origine croată 86

augur, de la creatorul ei (din 1824) până la adoptarea ca temă-simbol (în 1971) așadar, de-a lungul unui veac și jumătate!

Ex. 40. Imnul Europei

Proverbiala „austeritate” melodică beethoveniană se dovedește aici de un folos „suprem”: mers treptat, fără excese de ambitus, ritm egal, de mare simplitate, structură clasică (a a b a), în ultimă instanță o melodie pe cât de simplă, pe atât de expresivă, pe scurt, o muzică atinsă de aripa geniului! Nu mai puțin fericite au fost ideea și inițiativa decidenților de a o adopta drept simbol al spiritului european. * *

*

Un imn „cu cântec” a fost Internaționala – cunoscut în „lagărul” comunist în special din Europa, dar și din Asia pentru scurt timp. În 1871, Eugène Pottier – membru al Comunei din Paris și francmason – a scris textul pe care intenționa să-l adapteze muzicii imnului francez Marseilleza.

După mai bine de un deceniu și jumătate (în 1888), Pierre De Geyter – muzician belgian cu vederi socialiste – a compus muzica pe textul lui Pottier. În această formă, cântecul s-a răspândit rapid, devenind imnul partidelor și mișcărilor de stânga din Europa începutului de sec. XX. De-a lungul primei jumătăți a secolului, pe măsură ce comunismul s-a extins în Europa și în afara ei, Internaționala a fost adoptată atât ca imn partinic, cât și ca imn național. Perioada cea mai lungă în care a funcționat ca imn național a fost 1918–1944, în Rusia 87

sovietică. Imnul a „călătorit” însă și în China comunistă, în India, în Malaysia și în alte țări în care au existat partide de stânga mai puternice.

Partitura are toate atributele unui cântec inspirat și bine construit. Fiind identificată însă cu ideologia comunistă și mai ales cu traducerea ei în diversele versiuni ale statului de tip comunist totalitar, Internaționala a devenit istorie.

Ex. 41. Fragment din imnul socialist Internaționala

* * * La aceasta am putea adăuga și o categorie de imnuri, să le zicem, instituționale – cântece și texte reprezentând comunități mai mici decât cele naționale, multe dintre ele de tip profesional. A devenit un obicei să se adopte imnul liceului, al colegiului, al unor societăți culturale, asociații sportive, grupări politice ș.a.m.d.

Este o latură festivistă a omului social pe care n-o putem nega sau ocoli, dar care trebuie păstrată între limitele bunului simț și ale bunului gust!

Ultimele două imnuri cu circulație internațională la care mă voi opri în finalul acestui capitol sunt două cântece din mediul academic, unul de circulație preponderent europeană, celălalt preferat în mediul universitar american.

Gaudeamus igitur / Să ne bucurăm așadar – este imnul universitarilor europeni. Melodia – cu titlul original De brevitate vitae / Despre scurtimea vieții – a apărut pentru prima dată în culegerea Lieder für Freunde der Geselligen Freude / Cântece pentru prieteni, despre bucuria vieții în comuniune, publicată la Leipzig, în 1782. Cântecul datează de la începutul sec. XVIII și este inspirat dintr-un manuscris latin din 1287. Nu sunt cunoscuți autorii textului și muzicii.

Melodia este deosebit de inspirată, înfruntând astfel cu succes trecerea timpului.

88

Ex. 42. Imnul Gaudeamus igitur

Cântecul a fost citat de compozitori cunoscuți, între care: Berlioz (Damnațiunea lui Faust), Brahms (Uvertura Academică), Sigmund Romberg (opereta Prințul student), J. Strauss-fiul (Studenten-Polka), Franz von Suppé (opereta Flotte Burschen), iar Liszt a compus două parafraze la imnul Gaudeamus. * *

*

89

Cel de-al doilea este Imnul absolvenților / Graduation March, inclus de compozitorul englez Edward Elgar în marșul Pomp and Circumstance nr. 1, creat în 1901.

Edward Elgar a compus în perioada 1901–1930, șase marșuri militare cunoscute sub titlul Pomp and Circumstance – titlu preluat din piesa lui Shakespeare, Othello (actul III): Farewell the neighing steed and the shrill trump, The spirit-stirring drum, th'ear-piercing fife, The royal banner, and all quality, Pride, pomp, and circumstance of glorious war!

Adio, armăsarii ce nechează, Şi limpezi goarne, tobe ce te-asmut, Stindard regesc şi surle-asurzitoare, Mândria, strălucirea,-ntreg alaiul Războiului de slavă plin!124

Primele patru marșuri au fost scrise înainte ca evenimentele din primul război mondial să distrugă elanul patriotic și dorința de luptă ale combatanților. În Marșul nr. 1, cel mai cunoscut, compozitorul a inclus o temă, reluată un an mai târziu în Coronation Ode, cantată pentru soliști, cor și orchestră, op. 44, destinată încoronării regelui Edward VII (fiul reginei Victoria, 1902). Tema, devenită apoi celebrul imn național englez Land of Hope and Glory, a câștigat o recunoaștere unanimă nu numai în Regatul Unit.

Ex. 43. Edward Elgar, Pomp and Circumstance March No. 1, op. 39 nr. 1, Secțiunea principală, Graduation March, cunoscut și ca Land of Hope and Glory

Traducător necunoscut, http://www.scritub.com/literatura-romana/carti/William-Shakespeare-Othello134142227.php 124

90

În prezent, este imnul universitarilor americani, intonat în ceremoniile de absolvire. A fost de asemenea intonat la ceremoniile casei regale engleze, cu prilejul a patru încoronări (între care și cea a reginei Elisabeth II, în 1953) și un jubileu.125 Concluzii. Ceasul întrebărilor După acest parcurs – nu mă feresc să afirm – anevoios mi-am pus câteva întrebări, la care voi încerca să(-mi) răspund în această secțiune finală.

Mai întâi, de ce am pornit incursiunea de față? La această întrebare răspunsul este scurt și fără echivoc: am dorit să mă pronunț asupra imnului nostru național, care, la aproape fiecare intonare live îmi deșteaptă (!) stări contradictorii, în orice caz nu dintre cele mai favorabile. Imediat însă, curiozitatea istorică a învins spiritul pamfletar și am aruncat o privire critică asupra altor imnuri naționale de la noi și de prin alte părți.

De ce secolul XVIII? De ce Europa de Apus?

La aceste două întrebări nu se poate răspunde decât cunoscând, măcar în linii generale, istoria europeană, din evul mediu timpuriu până în epoca modernă, fără însă a cădea în excese subiective, în ierarhizări și valorizări artificiale.

Jonathan Harris, profesor de istorie a Bizanțului la Universitatea din Londra, într-o lucrare recentă, tradusă și publicată la Humanitas cu doar un an în urmă, punctează câteva observații interesante privitoare la dinamica celor două civilizații europene în epoca sus-menționată: „Una dintre tendințele perene din istoria umanității este permanenta mișcare a maselor omenești, fie fugind din calea oprimării sau a dezastrelor ecologice, fie în căutarea unei vieți mai bune, fie, uneori, cu intenția de cucerire și de jaf. Dar există și vremuri când mișcarea se încetinește, într-o oarecare măsură.”126 Imperiul roman a cunoscut, observă cercetătorul, o perioadă de aproximativ două sute de ani de asemenea acalmie, între anul 31 îH (cucerirea puterii de către Octavian Augustus, prin victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și a reginei Cleopatra a Egiptului) și 180 dH (moartea împăratului Marcus Aurelius, urmat la conducerea imperiului de fiul său Commodus). Imperiul Bizantin nu a beneficiat niciodată de asemenea perioade de răgaz și totuși a rezistat vreme de un mileniu (din sec. V până în sec.

125 126

https://en.wikipedia.org/wiki/Coronation_Ode#.22Land_of_hope_and_glory.22 Harris op.cit. p. 14 91

XV), pe un teritoriu, e drept, din ce în ce mai restrâns. „De-a lungul întregii sale istorii – notează Harris – [Imperiul Bizantin] a jucat rolul de capăt al unei piste de bowling etnic, fiind mereu punctul de deversare a valurilor de popoare venite spre vest din stepele Asiei și din Peninsula Arabică.”127 Prin „deversare”, autorul înțelege și argumentează nu doar incursiuni violente, așa cum au avut loc în apus, ci și pătrunderi pașnice, strămutări, alianțe ș.a.m.d.

Să ne imaginăm așadar Europa, timp de treisprezece veacuri (din sec. V până în sec. XVIII): diferențele religioase, pe de-o parte, precum și configurația preponderent germanică a apusului (v. nota 44), pe de altă parte, au creat o linie de hotar între Balcani și Alpi, o linie nevăzută, dar resimțită până astăzi. În apus, regatul francilor odată constituit (după sec. VIII), apare tendința de uniformizare mai întâi liturgică, apoi (privitor la arta sunetelor), treptat, se naște limbajul unitar, aplicat din Renaștere, în toate genurile muzicale. În răsărit, diferențele și diversitatea etnică sunt mai profunde. Apar mai întâi confruntări între trei religii majore – ebraică, creștină și ceva mai târziu islamică.

Sfera liturgică își menține relativa independență față de celelalte zone culturale, înregistrând la început tendințe unificatoare – limba greacă în serviciul religios, teoretizările lui Ioan Damaschinul (sec. VIII), impunerea notației neumatice (sec.

IX128). Totodată însă, creștinismul răsăritean va cunoaște de timpuriu tendințe divergente, prin declararea bisericilor ortodoxe autocefale129 și prin ascensiunea și amenințarea islamică, culminând cu dispariția fizică a imperiului creștin de răsărit, în 1453. În plus, frații Kiril și Metodiu răspândesc slavona ca limbă liturgică (sec. IX), alături de cea greacă, apoi, treptat, bisericile răsăritene vor traduce serviciul religios în limbile vernaculare. În asemenea condiții nu mai putea fi vorba despre un limbaj unitar în muzica religioasă ortodoxă și cu atât mai puțin în afara ei, în sfera laică din această parte a Europei. Cu alte cuvinte, cele două jumătăți de continent au manifestat de-a lungul perioadei menționate înclinații (inclusiv cultural-artistice) opuse: Occidentul – tendință centripetă, Orientul – năzuință centrifugă.

Urmărind în continuare cursul general al istoriei, observăm în apus menținerea și chiar adâncirea unității în diversitate, concomitent cu tendințe expansioniste nu 127

Harris op.cit. pp. 14-15 Cf. Grigore Panțiru, Notația și ehurile muzicii bizantine, Ed. Muz. Buc. 1971, p. 9 129 Biserica Ortodoxă Georgiană devine autocefală în anul 466, Biserica Ortodoxă Bulgară, în 927, cea Sârbă în sec. XIII etc. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Eastern_Orthodox_Church#Autocephalic_nationa l_churches 128

92

numai teritoriale, ci și cultural-civilizatoare. Ele se manifestă (mai lent) asupra zonei central-răsăritene a continentului și mai pronunțat în afara Europei, începând cu cruciadele (sec. XI–XIII) și continuând cu marile explorări și colonizări ale veacurilor XV–XVIII. Aceste tendințe expansioniste au avut drept consecință, între altele, consolidarea unității de care pomeneam mai sus, aducând astfel grupul de state occidentale în postura de nucleu dinamic în evoluția multiplă a societății europene, atrăgând astfel atenția și interesul mai întâi din partea imperiului rus (încă de la sfârșitul sec. XVII), apoi, treptat, dinspre celelalte state răsăritene. Nu vreau ca aceste comentarii să fie interpretate drept o osána închinată Occidentului! Se pot aduce nenumărate critici la tipul de expansiune occidentală – între altele, cea de creare și menținere a ierarhiei „lumilor”: „Lumea a Treia” este cea mai cunoscută, presupunând existența „lumii întâi” (clubul exclusivist al statelor occidentale) și a „lumii a doua”…! Dar nu acesta este scopul scrierii de față. În privința societății occidentale pomeneam așadar despre unitate și dinamism.

Aceste două caracteristici au favorizat nașterea și (în special) răspândirea multor idei, filozofii și ideologii cu rol catalizator130. Așa a apărut iluminismul, care, pătrunzând în mod inerent (mai profund sau mai superficial, mai repede ori mai lent) în toate zonele culturale europene (de la răsărit la apus), a sădit și alimentat în sec. XVIII, germenii spiritului național, care a invadat și dominat sec. XIX. Așa mi-am explicat timpul și locul apariției spiritului național în istoria Europei.

De aici s-a născut o altă întrebare…

Specificul național – merit al geniului popular sau dat istoric?

Fără doar și poate, diferențe culturale între grupuri umane au existat și vor exista mereu, cu atât mai mult acolo unde apar și diferențe religioase, economice sau etno-lingvistice. De aceea, coborând nivelul de observație de la maxima generalitate la zone mai restrânse, constatăm prezența specificului artistic peste tot, de-a lungul și de-a latul Europei. E-adevărat, acolo unde arta populară a fost descoperită mai târziu și integrată în concertul european, ea și-a conservat o mai mare diversitate și autenticitate comparativ cu acele culturi (occidentale) care au alimentat de timpuriu limbajul unitar. Toate acestea însă nu îndreptățesc crearea unor ierarhizări: descoperirea mai recentă a unui tezaur folcloric poate produce surpriză și încântare, dar nu-i conferă acestuia în mod automat un adaos de Cum bine se știe, nu toate ideile, filozofiile, ideologiile Occidentului au avut rol pozitiv în istoria Europei, dacă n-ar fi să pomenim decât de fascism și emanația acestuia, nazismul.

130

93

valoare, în comparație cu un alt filon folcloric, cunoscut de mai multă vreme. Un dat artistic autentic, validat de timp reprezintă o valoare indiferent de proveniența ori de momentul descoperirii lui. Și încă ceva. Creația populară nu-și dezvăluie cu adevărat valorile dacă rămâne în anonimat ori izolată în raport cu tezaurele culturale ale umanității. În special folclorul muzical, nefiind scris, este supus schimbărilor permanente.

Numai conservată, studiată și pusă în valoare în mod direct sau ca sursă de inspirație, creația populară poate intra în circuitul general al valorilor.

Așadar, geniul popular este autorul de necontestat, dar fără intervenția conștientă, calificată și bine intenționată a specialiștilor lumii moderne, opera artistică folclorică rămâne neștiută sau poate dispărea. Între elementele care dau naștere specificului național, alături de folclor, de limbă, de spațiul cultural-geografic, se află simbolurile naționale, cele mai multe desemnate odată cu crearea conceptului de națiune, de-a lungul veacului XIX, printre acestea numărându-se și cântecul patriotic.

Ce argumente are istoria privind condițiile pentru a deveni imn național?

Muzica, este știut, prin specificul limbajului ei, neavând bariere vizuale, are darul de a provoca și de a adânci emoții și de aceea se apelează adesea la ea în momente de maximă tensiune. Când oamenii au conștientizat apartenența etnică și națională, una din formele de exprimare a acestui complex de stări afective a fost cântecul patriotic. Apoi, când au decis să-și aleagă simboluri naționale, între primele au optat pentru cântecul-simbol, devenit imn național. Istoria ultimelor două sute de ani a dovedit că împrejurările desemnării unui imn național pot fi multiple, dar între anumite limite. Din investigațiile făcute am constatat că unul din primele criterii ale alegerii și longevității unui imn național este muzica – simplitatea și accesibilitatea intonării, caracterul antrenant, frumusețea melodică; dacă melodia implică și elemente folclorice, cu atât mai bine. Un asemenea exemplu este, de pildă imnul Bulgariei Mila rodino (Patrie iubită).

94

Ex. 44. Actualul imn al Bulgariei – compozitor Țvetan Radoslavov

Melodia are rezonanțe populare prin structura modală cu secundă mărită și terță minoră, cu ritm asimetric. Cântecul a fost compus în anul 1885, în timpul războiului sârbo-bulgar131 și adoptat ca imn național în anul 1964, fiind în funcțiune și în prezent. Muzica acestui cântec, în pofida nuanței depresive, conține, se pare, un mesaj mobilizator, accentuat, desigur, de text și de semnificația sa istorică – legătura directă cu unificarea Bulgariei.

Un alt exemplu în această privință îl reprezintă imnul Cehiei, mai „în vârstă” decât cel al Bulgariei.

Muzica a fost compusă în 1834 și a rămas valabilă până astăzi, în pofida schimbărilor social-politice, care au avut drept rezultat mai multe modificări în privința textului. Interesant este faptul că imnul național al Cehoslovaciei comuniste începea cu cântecul lui František Škroup și se continua (neîntrerupt) cu Nad Tatrou sa blýska (Fulger peste Munții Tatra), imnul național al Slovaciei (același și în prezent), acesta din urmă având o melodie de proveniență populară.

În urma conflictului armat dintre Regatul Serbiei și Principatul Bulgar, din perioada 14–28 noiembrie 1885, puterile europene au recunoscut unificarea Bulgariei, tratatul de pace fiind semnat la București, în martie 1886. https://en.wikipedia.org/wiki/Serbo-Bulgarian_War 131

95

Ex. 45. Imnul național al Cehiei (fragment)

Ex. 46. Melodia imnului slovac

Curios: nici cehilor, nici slovacilor nu le-a trecut prin minte, după „revoluția de catifea” să „epureze” cele două cântece naționale! Asemenea constatări spun multe și despre modul de gândire colectivă al unui popor, despre ceea ce înțelege o mare colectivitate, la un moment dat, prin patriotism și libertate! Încă un exemplu în sprijinul acestor constatări poate fi succesiunea imnurilor naționale rusești, o simbolică traiectorie a sistemelor socio-politice și a viziunilor conducătorilor imperiului de la răsărit, din ultimii două sute de ani: Molitva russkikh (Rugăciunea rușilor, pe muzica imnului regal britanic) și Boje Țaria hrani (Dumnezeu să-l ocrotească pe Țar) – primele două imnuri active timp de un veac, în care se întâlneau credința necondiționată în Dumnezeu și în țar; a urmat perioada dictaturii bolșevice, în care tendințele expansioniste s-au păstrat, dar au fost ambalate în ideologia proletară – Internaționala și imnul sovietic; etapa Boris Ielțîn a încercat o direcționare spre specific național, democrație și 96

liberalism – muzică de Glinka, menținută doar șapte ani; în fine, în ultimii șaptesprezece ani s-a revenit la imnul sovietic!

Aici poate fi găsit și răspunsul la o altă întrebare: de ce, în cântecul-simbol, muzica surclasează de obicei textul? Muzica impresionează direct, nu este neapărat dependentă de semnificațiile cuvintelor. Textul poate include referiri explicite la evenimente nefericite ori la personalități devenite nedorite în curgerea istoriei unei națiuni. Realitatea a dovedit că textele s-au schimbat mult mai frecvent decât muzica imnurilor naționale.

Există anumite caracteristici care pot face dintr-o piesă muzicală un cântecsimbol?

Acum, după ce am aflat povestea mai multor imnuri naționale, după ce le-am cunoscut structura și le-am ascultat mesajul muzical-expresiv pot afirma că da, există anumite caracteristici de limbaj specifice acestui gen; în același timp însă ele nu sunt obligatorii pentru ca o melodie să primească trăsături de imn. Din perspectiva muzicală am constatat că în majoritatea cazurilor sunt muzici tonale în mod major, preponderent consonante; melodii simple, scurte, accesibile intonării vocale.

Cum afirmam mai sus, există o sumă de condiții din afara muzicii, provenite din împrejurările istorice în care s-a născut sau a fost adoptat un anumit cântec cu conotație patriotică sau națională. Întotdeauna, aceste împrejurări cântăresc greu în conferirea calității de imn național – poate uneori ele devin mai importante decât muzica însăși și de-aici pot apărea și unele efecte contradictorii.

Să luăm, de pildă, actualul imn al României, Deșteaptă-te, române! Nu voi repeta cele consemnate deja în capitolul precedent (vezi p. 62). Am cedat însă tentației de a evoca aici opinia unui ne-muzician, dar nu unul oarecare: filozoful Andrei Pleșu. În articolul intitulat Psihologia imnului național, scriitorul se referă în principal la text, comentând versurile din perspectiva rolului acestora de simbol al României contemporane. „Nu pretind că asemenea imnuri, cu un pronunțat conținut de obidă națională, nu există şi în alte țări. Marseieza nu e nici ea o melodie campestră. Despre «trezire» se vorbește şi în imnul Italiei, dar despre o trezire deja consumată, nu despre o trezire dorită patetic pentru o populație cataleptică. Din imnurile pe care le-am frunzărit, unul singur, cel al Slovaciei, cere un fulger providențial care să trezească poporul adormit. În rest, avem de-a face, preponderent, cu texte tonice, încrezătoare, care respectă sensul originar al termenului imn: cîntec de laudă. /…/ 97

Una peste alta, imnul nostru este, prin comparație, dintre cele mai întunecate şi descurajante. Mizează, plîngăcios, pe victimizare, lamentație şi adversitate generală. Asta într-o țară preluată de curînd în Uniunea Europeană, al cărei imn e o odă închinată bucuriei.”132

În pofida reacțiilor de nereprodus stârnite de aceste comentarii sincere și oneste, nu pot să nu-mi afirm acordul față de opiniile remarcabilului filozof, exprimate ca de obicei într-o frumoasă limbă română, ce stă dovadă (dacă era necesar așa ceva!) unui veritabil sentiment patriotic. Nimeni n-ar putea cere eliminarea din repertoriul național a acestui cântec cu profunde semnificații istorice pentru români și cu autentice calități muzicale (așa cum am arătat deja)!

Dar consider, fără ezitare, că repertoriul românesc de gen este atât de vast, cu suficiente valori istorice și muzicale, încât n-ar fi deloc greu de optat pentru un imn adecvat deopotrivă istoriei și vremurilor noastre. Un asemenea cântec ar putea fi (de ce nu?) Pui de lei, compus în anul 1902, muzica de Ionel Brătianu133, versuri de Ioan Nenițescu.

Andrei Pleșu, Psihologia imnului național, op.cit.

Ionel Brătianu, 1885-1921, compozitor și dirijor bucureștean, fiul muzicianului Gheorghe Brătianu. A studiat mai întâi cu tatăl său, apoi la Conservatorul din București, cu D.G. Kiriac (teorie), Eduard Wachmann (armonie), Robert Klenck (vioară). A compus muzică de scenă, simfonică, de cameră și corală. Apud Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon, vol. I, Ed. Muz., Buc. 1989, pp. 178-180.

132 133

98

Ex. 47 Cântecul Pui de lei de Ionel Brătianu și Ioan Nenițescu

Dacă tot mă aflu într-un spațiu al întrebărilor, mă-ntreb: de ce nu a fost (este) desemnat acest cântec-simbol drept imnul național al României contemporane?

De-aici decurge o ultimă întrebare…

Mai e necesar cântecul-simbol astăzi?

Majoritatea semnalelor indică un răspuns afirmativ. Pomeneam mai sus despre faptul că oamenii au creat cântecul-simbol din nevoia de a-și exterioriza emoțiile sublime, tragice ori furibunde. Or, timpurile actuale par departe de a fi pașnice, de tihnă, de conlucrare și concordie generală. Dimpotrivă! În același timp însă trebuie să recunoaștem că psihologia socială a secolului XXI s-a modificat vizibil față de avântul romantic al veacului XIX, care a generat cântecul-simbol. Întâlnim mai frecvent astăzi apatie, blazare, disperare, cinism – toate astea mai ales la generații tinere. Din rândul unor asemenea mulțimi fără perspective, debusolate se nasc extremismul, naționalismul, rasismul. Asemenea mișcări care 99

reprezintă adevăratul pericol al lumii contemporane, afișează nu o dată simboluri (inclusiv cântece) care pot ușor induce confuzii privind conceptele de naționalism ori patriotism și pot ușor manipula. De aici și o mai îngrădită abordare a unor simboluri asociate unor mișcări dovedite drept pericol social. Totuși, principii benefice umane precum păstrarea drepturilor fundamentale ale fiecărei națiuni reprezintă argumente care mențin valabilitatea simbolurilor naționale cel puțin pentru un viitor previzibil.

De curând, mai precis în 2 noiembrie anul acesta, editura Humanitas a lansat încă o lucrare semnată Lucian Boia, în strânsă legătură cu evenimentele istorice de anul acesta și de anul viitor: În jurul marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități. În ce privește scrierea de față, cartea reputatului istoric român vine la timp pentru a completa unele concluzii: „Încă trăim în era națiunilor, oarecum în «prelungiri», dar sunt semne că nu va fi mereu așa. Nu mai putem judeca naiv, ca în urmă cu un secol, socotind dispunerea omenirii în state-națiuni ca ultim cuvânt al istoriei. /…/ Pe continentul nostru, cel puțin, Uniunea Europeană pare a succeda națiunilor, după cum și națiunile au succedat imperiilor sau altor construcții politice «prenaționale». Dacă va fi mai mult decât acum, adică o federație autentică, în genul Statelor Unite ale Americii, dacă și amestecul de populație se va intensifica, iar culturile vor fuziona, atunci era națiunilor se va fi sfârșit. Dacă nu va fi așa, va fi… altfel.”134

* * * Voi încheia cu câteva referiri cu care ar fi trebuit (probabil) să-ncep: simbolul.

Conceptul reprezintă sfera imaginarului uman, întreaga noastră existență așezându-se pe simboluri. Într-o amplă lucrare enciclopedică, autorii Jean Chevalier și Alain Gheerbrant subliniază: „Fiecare din noi, ziua și noaptea, prin felul său de a vorbi, de a se mișca sau de a visa se folosește de simboluri, cu sau fără știrea lui.”135 Simbolurile au însoțit întreaga istorie a omenirii, au făcut și fac parte din modul de comunicare a omului social. Cei doi autori punctează nouă funcții ale simbolului, considerându-l un concept dinamic și nu unul inert: - funcția exploratoare, „antenă proiectată în necunoscut”; - funcția de substitut al soluției, răspunsului la întrebările despre necunoscut; - funcția de mediere între elemente separate, între „cer și pământ, materie și spirit, natură și cultură, real și vis, inconștient și conștiință”; 134 135

Boia, În jurul marii Uniri de la 1918, op.cit. p. 19 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. 1, Artemis, Buc. 1994, p. 15 100

- funcția unificatoare, de comprimare a experiențelor umane: „religioasă, cosmică, socială, psihică”; - funcția pedagogică și terapeutică; - funcția de socializare; simbolul „pune individul în legătură cu mediul social.

Fiecare grup, fiecare epocă își are simbolurile sale; faptul de a vibra în fața unor simboluri arată că faci parte dintr-un anumit grup, într-o anumită epocă.”136 - funcția trecătoare, vremelnică – apartenența la grupul de simboluri vii sau moarte. „Imaginile sunt vii dacă ele declanșează în toată ființa spectatorului o rezonanță puternică; moarte, dacă ele nu mai sunt în ochii lui decât un obiect exterior, limitat la semnificațiile lui obiective.”

- funcția transcendentă, de a armoniza contrariile; - funcția de transformator al energiei psihice.137 Între cele nouă funcții, cea de socializare a simbolurilor corespunde tipologiei asupra căreia ne-am îndreptat atenția în scrierea de față. Interesant este însă faptul că simboluri muzicale cu această funcție nu întâlnim înainte de 1700. Aflăm, de pildă, despre simbolistica tartan-ului scoțian138, ca să nu mai pomenim despre domeniul heraldicii.

Muzica însă s-a sustras, se pare, acestei simbolistici, preluând funcția socială după veacul al XVIII-lea, când omenirea începuse să dea semne de maturizare socială. Ori poate, de vor fi existat în negura vremurilor „blazoane” muzicale, ele se vor fi dizolvat în creuzetul filonului ancestral anonim, nescris.

136

J. Chevalier, A. Gheerbrant, op.cit. p. 45 Idem, pp. 39–48 138 tartan = tipul de carouri și coloristica kilt-ului scoțian care diferă de la un clan la altul. https://en.wikipedia.org/wiki/Tartan 137

101

Anexe

Lista exemplelor muzicale Ex. 1. Dansul batistei, Mantilia (fragment) ................................................................................. 23 Ex. 2. G. Verdi, Corul Va pensiero (opera Nabucco), secțiunea I (prima frază). Unison coral .. 35 Ex. 3. G. Verdi, Corul Va pensiero, secțiunea II (prima frază). Scriitură omofonică ................. 35 Ex. 4. „Imnul Unirei” de Ciprian Porumbescu ........................................................................... 40 Ex. 5. Imnul Albaniei .................................................................................................................. 41 Ex. 6. Melodia imnului britanic, în versiune originară, cu autor necunoscut, apărută în Gentleman’s Magazine, la 15 octombrie 1745 ................................................................ 41 Ex. 7. Cântece din ținutul Marija Bistric (nord de Zagreb, st.) și din zona localității Sveti Ivan Zelina (dr.) ....................................................................................................................... 43 Ex. 8. Variante din Medjumur (astăzi în S-E Austriei, lângă Graz, st.) și Kolnov (lângă Ödenburg/Sopron, dr.) ..................................................................................................... 44 Ex. 9. Haydn, Cvartetul de coarde op. 76 nr. 3, partea II, Tema imnului german ...................... 45 Ex. 10. Actualul imn național al Austriei, atribuit lui Mozart (fragment) .................................. 46 Ex. 11. Cântecul O la folle entreprise du Prince de Condé (Wilhelmus van Nassau), 1568.

Melodia este considerată sursa imnului național olandez. (transcriere de C. Chelaru, după https://www.youtube.com/watch?v=sgECAmtABEM) ................................................... 47 Ex. 12. Prima strofă din imnul olandez Wilhelmus .................................................................... 48 Ex. 13. La Marseillaise, prima secțiune / strofa .......................................................................... 50 Ex. 14. La Marseillaise, secțiunea a doua / refrenul ................................................................... 51 Ex. 15. Imnul țarist de Al.F. Lvov (fragment) ............................................................................ 53 Ex. 16. Patrioticiskaia Pesnia de M.I. Glinka, compusă în 1833 și adoptată ca imn în 1993 ..... 54 Ex. 17. Imnul italian, introducere: 4 (2+2) 4 (2+2) / 3 2 ........................................................... 55 Ex. 18. Imnul italian, secțiunea A, fraza a1 (portativul de sus), fraza a2 (port. de jos) ................ 56 Ex. 19. Imnul italian, secțiunea B (fragment) ............................................................................. 56 Ex. 20. Imnul Greciei .................................................................................................................. 58 Ex. 21. Din sînul maicii mele - romanța originală a lui Anton Pann (din Spitalul amorului, text de Gr. Alexandrescu) ....................................................................................................... 60 Ex. 22. Versiunea lui Gr. Ucenescu (text de A. Mureșanu) ........................................................ 61 Ex. 23. Deșteaptă-te, Române! – perioada muzicală a ................................................................ 61 Ex. 24. Deșteaptă-te, Române! – perioada muzicală b ............................................................... 62 Ex. 25. Marșul de întâmpinare a Armatei Române și a demnitarilor străini ............................... 64 Ex. 26. Imnul Regal de Ed. Hübsch ............................................................................................ 65 Ex. 27. Fragment din primul imn de stat comunist românesc; muzica Matei Socor, text Aurel Baranga............................................................................................................................ 67 Ex. 28. Imnul Te slăvim Românie, muzica Matei Socor ............................................................ 68 Ex. 29. Imnul României comuniste, din perioada 1977–1989 .................................................... 70 Ex. 30. Imnul R.S.S. Moldovenească, din perioada 1945-1980. Muzica de Ștefan Neaga (fragment) ........................................................................................................................ 72 Ex. 31. Imnul actual al R. Moldova ............................................................................................ 73 Ex. 32. Actualul imn al SUA ...................................................................................................... 76 Ex. 33. Imnul Israelului .............................................................................................................. 77 Ex. 34. Imnul Braziliei, prima secțiune ...................................................................................... 78 103

Ex. 35. Imnul Mexicului (fragment) ........................................................................................... 79 Ex. 36. Imnul național al Armeniei ............................................................................................. 79 Ex. 37. Imnul național chinez (fragment) ................................................................................... 80 Ex. 38. Imnul național al Indiei, de Rabindranath Tagore. Cel mai neașteptat este finalul, lăsat parcă în suspensie. ........................................................................................................... 81 Ex. 39. Imnul imperial al Japoniei .............................................................................................. 82 Ex. 40. Imnul Europei ................................................................................................................. 87 Ex. 41. Fragment din imnul socialist Internaționala ................................................................... 88 Ex. 42. Imnul Gaudeamus igitur ................................................................................................. 89 Ex. 43. Edward Elgar, Pomp and Circumstance March No. 1, op. 39 nr. 1, Secțiunea principală, Graduation March, cunoscut și ca Land of Hope and Glory ........................................... 90 Ex. 44. Actualul imn al Bulgariei – compozitor Țvetan Radoslavov ......................................... 95 Ex. 45. Imnul național al Cehiei (fragment) ............................................................................... 96 Ex. 46. Melodia imnului slovac .................................................................................................. 96 Ex. 47 Cântecul Pui de lei de Ionel Brătianu și Ioan Nenițescu.................................................. 99

Lista figurilor Fig. 1. Europa evului mediu timpuriu, în epoca marilor migrații (sec. IV–VI) .......................... 11 Fig. 2. Europa în epoca cruciadelor, sec. XI–XIII ...................................................................... 13 Fig. 3. Harta politică a Europei. Steluțele marchează statele al căror imn național este inclus în eseul de față. Italia este marcată cu 2 steluțe – una se referă la Statul Papal / Vatican. .. 38 Fig. 4. Țările din afara Europei al căror imn național a fost inclus în studiul de față ................. 74 Fig. 5. Cântecul lui John Stafford Smith (1773?) ...................................................................... 75 Fig. 6. Documentul olograf semnat de Beethoven ...................................................................... 83 Fig. 7. Decizia privitoare la stabilirea Imnului Europei, din 10 iunie 1971. Doc. 2957 and Order No. 872 of 14 May 1971, p. 2 .......................................................................................... 86 Fig. 8. Antetul Rezoluției din 8 iulie 1971. Textul este rezumat din documentul preliminar din 10 iunie 1971. .................................................................................................................. 86

Lista tabelelor Tabel 1. Civilizațiile est- și vest-europene – faze istorice (ápud N. Djuvara)............................. 18 Tabel 2. Fenomenul muzical european în perioada secolelor IV – XVIII .................................. 23 Tabel 3. Țările europene al căror imn național a fost inclus în studiul de față. Anii compunerii imnurilor României sunt subliniați (cifre îngroșate). Cifrele dintre paranteze indică versiunea imnului, acolo unde există mai multe cântece-simbol cu această destinație. .. 38

104

Bibliografie Alexandru, Radu

Muzica bizantină laică în www.CrestinOrtodox.ro

Barbu-Bucur, Sebastian Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României Editura Muzicală, București 1989 Bohlman, Philip V.

The Music of European Nationalism.

Cultural Identity and Modern History www.abc-clio.com, 1-800-368-6868, SUA 2004

Boia, Lucian

Două secole de mitologie națională Humanitas, București 2012

Boia, Lucian

În jurul marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități Humanitas, București 201

Cazacu, Lilia

Despre simbolurile „naționale” ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în Curaj.Net, 30 iunie 2010, www.curaj.net

Chelaru, Carmen

Dihotomii necesare în cunoașterea istoriei (muzicii) autohtone – cu referiri la epocile antică și medievală Artes, Revistă de muzicologie nr. 16/2016

Ciobanu, Gheorghe

Studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. I Editura Muzicală, București 1974

Cionca, Nina

Ciprian Porumbescu Editura Muzicală, București 1974

Cosma, Octavian Lazăr Hronicul muzicii românești, vol. IV Editura Muzicală, București 1976 Cosma, Viorel

Exegeze muzicologice Editura Muzicală, București 1984

Djuvara, Neagu

Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor Humanitas, București 2012

Djuvara, Neagu

O scurtă istorie ilustrată a românilor, ediția a 2-a Humanitas, București 2015

Gelbart, Matthew

The Invention of”Folk Music” and ”Art Music”.

Emerging Categories from Ossian to Wagner Cambridge University Press 2007

Hadow, Sir William H.

A Croatian Composer. Notes Toward the Study of Joseph Haydn Seely and co. Ltd. London 1897, reeditat de Books for Libraries Press, Freeport, New York 1972

105

Harris, Jonathan

Bizanț, o lume pierdută Humanitas 2016

Koch, Carl

The Catholic Church: Journey, Wisdom, and Mission. Early Middle Ages: St. Mary's Press, 1994. ISBN 978-0-88489298-4 https://books.google.ro/books?id=g5qD8S8qFL8C&printsec =frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v =onepage&q&f=false

Lane Raffaldini Rubin

La musica del cannone: the role of Verdi and patriotic music in the Risorgimento Posted by pennencore on December 28, 2011, https://pennencore.wordpress.com/2011/12/28/la-musica-delcannone-the-role-of-verdi-and-patriotic-music-in-therisorgimento/

Pann, Anton

Spitalul amorului sau Cîntătorul dorului Editura Compania, București 2009

Panțiru, Grigore

Notația și ehurile muzicii bizantine Editura Muzicală, București 1971

Pleșu, Andrei

Psihologia imnului național în Dilema Veche nr. 397, 22-28 septembrie 2011

Poslușnicu, Mihail Gr.

Istoria muzicei la români Editura Cartea Românească, București 1928

Raffaldini Rubin, Lane

La Musica del Cannone: The Role of Verdi and Patriotic Music in the Risorgimento în Penn Encore Journal, University of Pennsylvania, December 28, 2011

Sîlea, Marin (maior dr.) Istoria muzicilor militare Editura Militară, București 2006 Ștefănescu, Mircea M.

Cîntecul revoluționar și patriotic românesc Editura Muzicală, București 1974

Tănase, Ioana

Iconoclasmul bizantin (secolele VIII–XI) în revista Apostolia, 1.10.2008, Publicația Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, https://www.apostolia.eu

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant Dicționar de simboluri, vol. 1 Editura Artemis, București 1994 ***

Anthems of UN member states or observer states https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_national_anthems

106

***

The Cambridge History of English and American Literature in 18 Volumes (1907–21). Volume I. From the Beginnings to the Cycles of Romance. X. English Scholars of Paris and Franciscans of Oxford. § 1. The University of Paris.

Edited by A.W. Ward & A.R. Waller. Great Books Online http://www.bartleby.com/211/1001.html

***

Encyclopaedia Britannica www.britannica.com

***

Grove Music Online Oxford University Press. apud Wikipedia

***

Istoria Republicii Moldova Wikipedia (Istoria_Republicii_Moldova)

***

nationalanthems.info

***

The National anthems of the Allies: United States, Great Britain, France…

Schirmer music publishers, New York 1922

***

Wikipedia the free Encyclopedia

107

Imnuri naționale din ultimii 200 de ani139 Europa: 34 din 50 de state (inclusiv România) Țara

Titlul imnului

1. Albania

Himni i Flamurit / Imnul Steagului

2.

Land der Berge, Land am Strome

Austria

Compozitor (Autor text) Ciprian Porumbescu (→ 1880) (Aleksandër Stavre Drenova)

Mozart 1791 /Johann Holzer (?)

(Paula von Preradović)

Informații diverse - Publicat în 1880, în Colecţiune de cântece sociale pentru studenții români - Publicat în 1912, într-un ziar de limbă albaneză, apărut la Sofia (Bulgaria) - Devine imn național în 1912, cu ocazia proclamării independenței Albaniei.

- György Ligeti consideră că muzica lui Porumbescu nu este originală, ci are influențe germano-austriece.140 - Freimaurerkantate, K. 623 (Cantata masonică), compusă de Mozart în 17 noiembrie 1791 - Cantata cuprinde piesa Lasst uns mit geschlungnen Händen (Cu mâinile unite / Mână-n mână) K. 623a - Paternitatea este incertă; imnul este atribuit și compozitorului Johann Holzer (1753-1818) - Declarat imn național în 1946

Limbaj - Tonalitate majoră - Ritm binar - Formă A B

- Tonalitate majoră - Ritm ternar - Formă A B

De un inestimabil ajutor în investigație a fost pagina Anthems of UN member states or observer states, https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_national_anthems 19.08.2017 140 ”A Hungarian musicologist, György Ligeti, opinionated that the music composed by Porumbescu is rooted in Germanic and Austrian musical traditions, though not a definitive groundbreaking explanation of its influence and later creation. It is a view based on Porumbescu's musical formation, since he had studied at the University of Music and Performing Arts, Vienna. The view has been shared by Albanian musicologist, Ramadan Sokoli.”

Vasil Tole, Edhe një herë rreth himnit tonë kombëtar, Retrieved 17 November 2014 139

108

Țara

Titlul imnului Sei gesegnet ohne Ende 1797-1938

Compozitor (Autor text) Haydn (v. Germania)

3.

Belgia

Brabançonne / Cântecul Brabantului

François Van Campenhout 1830

4.

Bulgaria

Mila Rodino / Patrie iubită

Țvetan Radoslavov din 1964prezent (Țvetan Radoslavov) Gheorghi Dimitrov 1950-1964

Balgariyo mila, zemya na geroi / Bulgaria mea, țară de eroi Shumi Maritsa/ Maritsa fuge

1886-1944

Informații diverse - Muzica imnului german Gott erhalte Franz den Kaiser cu text schimbat a constituit imnul național austriac până la Anschluss (1938). După acea dată, muzica s-a menținut – era comună celui de-al III-lea Reich – iar textul a fost din nou schimbat.

- Creat în 1830, în timpul Revoluției belgiene, care a declarat Belgia independentă de Olanda.

- Muzica este inspirată de cântecul francez L'Air des lanciers polonais (sic!), care, la rândul lui provine dintr-un „cântec de petrecere” – L'Air du magistrat irréprochable – din colecția La Clé du caveau (Cheia celulei), din 1830.

- Adoptat oficial în 1860 - Provine din cântecul Gorda Stara Planina de Țvetan Radoslavov, compus în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885.

- Adoptat oficial în 1964

Limbaj

- Tonalitate majoră - Ritm binar - Formă A B C coda - Tono-modal – minor, 2+ - Ritm ternar Formă A B - Tonal – major - Ritm binar

- Imnul celui de-al 3-lea Țarat Bulgar - Provine din cântecul german Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren, foarte popular în Germania nazistă.

109

Țara

Titlul imnului

Compozitor (Autor text) František Škroup 1834

5.

Cehia

Kde domov můj / Unde este patria mea

6.

Croația

Lijepa naša domovino (Frumoasa noastră patrie)

Josip Runjanin 1861

7.

Danemarca

1. Der er et yndigt land (E o țară minunată)

Hans Ernst Krøyer 1835

2. Kong Christian stod ved højen mast (Regele creștin stă lângă catargul înalt)

Compozitor necunoscut 1780∼

Informații diverse - Piesa face parte din comedia muzicală Fidlovačka aneb Žádný hněv a žádná rvačka (Fidlovačka, sau fără supărare și fără certuri), cu premiera în decembrie 1834 - 1882, Antonín Dvořák - Předehra Můj domov, op. 62 – muzică de scenă care include imnul național - Schimbările cauzate de diversele etape istorice, până în epoca modernă s-au produs numai în privința textului, nu și a muzicii.

- Adoptat în 1972 - În 1846, Josip Runjanin (1821-1878), muzicant amator, a compus cântecul Horvatska domovina. Josip Wendl, conducătorul fanfarei al cărei membru era Runjanin, a adaptat muzica pentru ansamblul său. Versiunea originară a melodiei s-a pierdut. Cântecul a fost apoi pus pe note și armonizat pentru cor bărbătesc de Vatroslav Lichtenegger, profesor de muzică și organist la Catedrala din Zagreb, în 1861 și în această versiune a devenit imn național al croaților.

- Adoptat oficial în 1835 - Danemarca și Noua Zeelandă sunt singurele țări cu două imnuri naționale oficiale.

- Imnul regal al Danemarcei - Textul vorbește despre vitejia navigatorilor danezi în lupta cu suedezii, în secolele 17-18.

- Textul imnului a fost inclus în vodevilul Pescarii de Johannes Ewald, a cărui premieră a avut loc la Teatrul Regal Danez, în ianuarie 1780, cu ocazia zilei de naștere a regelui Christian VII - Adoptat oficial în 1780, este unul din primele imnuri naționale cunoscute în lume.

110

Limbaj - Tonal-major - Binar, anacruzic - Monopartit strofic

- Tonal-major - Binar, cruzic - Bipartit cu repriză

- Tonal-major - Binar, anacruzic - Bipartit - Tonal-major - Binar, anacruzic - Bipartit

Țara

Titlul imnului

8.

Elveția

Schweizerpsalm / Psalm elvețian

9.

Finlanda

Maamme / Țara noastră Mu isamaa, mu õnn ja rõõm / Patria mea, Fericirea și Bucuria mea La Marseillaise

10. Estonia

11. Franța

141

Compozitor (Autor text) Alberich Zwyssig 1841

Fredrik Pacius (imigrant german) 1848 1869

Claude Joseph Rouget de Lisle 1792 (Claude Joseph Rouget de Lisle)

Informații diverse - Adoptat de facto în 1961, oficial 1981 - Până în 1961, imnul a avut text în cele 4 limbi oficiale – germană Rufst du, mein Vaterland, franceză Ô monts indépendants; italiană Ci chiami o patria, romandă E clomas, tger paeis –, semnat de Johann Rudolf Wyss (1743–1818), pe melodia imnului britanic God Save the Queen.

- Cântat pentru prima dată în 1848 - Imnul Estoniei are aceeași muzică, cu text diferit, adoptat în 1869.

- Cântecul Marsiliei, a fost adoptat ca imn în 1795.

- Compus la Strasbourg, cu ocazia declarației de război a Franței contra Austriei și aliaților acesteia, în 1792.141 - Titlul inițial: Chant de guerre pour l'Armée du Rhin - Actuala denumire a fost dată după grupul de voluntari din Marsilia, care mărșăluiau spre capitală.

- La 14 iulie 1795, Convenția Națională a declarat marșul imn național al Franței republicane.

Limbaj - Tonal-major - Ternar, cruzic - Monopartit cu coda

- Tonal-major - Ternar, anacruzic - Monopartit cu structură simetrică – A [a b a b a] - Tonal-major - Binar, anacruzic - Bipartit: AT maj. → T min.

B + B - T maj.

Austria, Prusia, Anglia, Olanda, Spania, Sardinia, Napoli, https://en.wikipedia.org/wiki/War_of_the_First_Coalition 24.06.2017 111

Țara

Titlul imnului

Compozitor (Autor text) Joseph Haydn 1797 (August Heinrich Hoffmann von Fallersleben 1841)

Informații diverse - Adoptat oficial în 1922.

- Haydn a compus imnul cu prilejul aniversării lui Francisc II de Habsburg, împăratul Sf. Imperiu Romano-German și (ulterior) al Austriei.

- După dezmembrarea Imperiului German în 1806, cântecul a devenit imnul Imperiului Habsburgic (austriac).

- Melodia începe cu textul Gott erhalte Franz, den Kaiser (Dumnezeu să-l ocrotească pe împăratul Franz) - De-a lungul istoriei moderne, imnul a fost menținut în Germania (inclusiv nazistă!) și în Austria, schimbări intervenind doar în privința textului.

12. Germania

Lied der Deutschen / Cântecul germnailor

Germania de Est 1949-1990

Auferstanden aus Ruinen / Ridicați din ruine

Hans Eisler 1949

13. Grecia & 14. Cipru

Ýmnos eis tīn Eleutherían / Imn libertății

Nikolaos Mantzaros 1828

- Cel mai lung text din lume al unui imn național – creat de Dionysios Solomos, în 1823.

- Desemnat ca imn național al Greciei în 1864 și al Ciprului în 1966.

15. Irlanda

Amhrán na bhFiann / Cântec ostășesc

- Adoptat oficial în 1926

16. Italia

Il Canto degli Italiani

Peadar Kearney și Patrick Heeney 1907 Michele Novaro 1847 (Goffredo Mameli 1847)

- Adoptat de facto în 1946 și de jure în 2012 - Compus la Torino, de muzicianul genovez M. Novaro. * Forma: A a1 (4) a1 (4) a2 (4) a1v (4) [Sib] punte (2) B 1+ b1 (4) b2 (4) b3 (4) b4 (4) [Mib] 112

Limbaj - Tonal-major - Ternar, anacruzic - Bipartit: A [a + a] B [b1 + b2 + b2]

- Tonal-major - Binar, cruzic - Tripartit cu coda - Tonal-major - Ternar, anacruzic - Bipartit cu coda, strofic - Tonal-major - Binar, cruzic - Bipartit cu coda - Marș - Tonal-major - Binar, anacruzic - Marș

Țara

Titlul imnului Marcia Reale d'Ordinanza 1861-1946

Compozitor (Autor text) Giuseppe Gabetti 1831

Giovinezza 1924-1943 Tautiška giesmė / Imnul național

Giuseppe Blanc 1909 Vincas Kudirka 1898 (muzica & versurile)

18. Marea Britanie / Regatul Unit

God Save the Queen / King

Necunoscut 1745 (Henry Carey)

19. Moldova

Limba noastră

Alexandru Cristea 1890-1942 (Alexei Mateevici 1888-1917)

17. Lituania

Informații diverse - Adoptat de Italia unită în 1861, în timpul domniei regelui Vittorio Emanuele II - A fost imnul casei regale de Savoia, în timpul regelui Charles Albert de Sardinia (rege al Sardiniei în perioada 1831-1849) - Imnul partidului fascist italian - Prelucrat și adaptat de G. Castaldo, în 1921 - Adoptat în 1919; interzis în 1950; re-adoptat în 1988 - Compus în 1898, când Lituania făcea parte din Imperiul țarist.

- Autorul era student în medicină la Universitatea din Varșovia.

- Adoptat oficial în 1745 - Origini: cânt gregorian sau atribuit compozitorului și constructorului de orgi renascentist englez John Bull (cca.

1619) - Adoptat și de alte state din sfera de influență britanică: Australia (din 1984), Canada (din 1980), Barbados, Tuvalu, Noua Zeelandă.

- Liechtenstein are aceeași melodie, cu text schimbat.

- Adoptat oficial în 1994 - Imnurile naționale anterioare ale Moldovei  1945-1980, Moldova, cu doine străbune pe plaiuri – Ștefan Neaga (muz.)  1980-1991, Moldova sovietică – Eduard Lazarev  1991-1994, Deșteaptă-te, române!

113

Limbaj

- Tonal major - Binar, cruzic - Bipartit

- Tonal major - Ternar, cruzic - Monopartit – abb

- Tonal major - Binar, cruzic - Tripartit simplu: a – tonalit. majoră b – relativa minoră a – da capo

Țara

Titlul imnului

Compozitor (Autor text) popular (popular)

20. Muntenegru

Oj, svijetla majska zoro / O, lucitoare zori de mai

21. Norvegia

Ja, vi elsker dette landet (Da, iubim această țară)

Rikard Nordraak 1864

Mitt lille land / Mica mea țară Sønner av Norge / Fiii Norvegiei

Ole Paus 1994 Christian Blom (1782–1861) 1820 Ernest Modeste Grétry, 1771

Norges Skaal / Scara Norvegiei

Informații diverse - Adoptat oficial în 2004 - Provine dintr-un cântec popular muntenegrean din a doua jumătate a sec. 19, cântat public în 1863. * Ritmica include 3 celule: 1111 / 211 / 22 * Forma: lanț de fraze variaționale – A [a a] (7+7); A1 [a1 a2] (3+3 3+3); A2 [a3 a4 a5] (3+3 3+3 3+4); da capo - În 1905, Norvegia anulează uniunea cu Suedia, relațiile dintre cele 2 state ajungând în pragul războiului. Socialdemocrații suedezi susțin inițiativa Norvegiei.

- În timpul RM2, imnul a fost adoptat deopotrivă de rezistența anti-germană și de susținătorii ocupanților naziști – ultimii din motive propagandistice.

- Compus cu ocazia referendumului pro-UE din 1994 - A devenit popular după atacurile teroriste din 2011 - A fost imnul național de facto până la începutul sec. 20 - Compus în perioada uniunii cu Danemarca - cântec de pahar dedicat Societății norvegiene de literatură din Copenhaga - În 1820 a fost interzis de autoritățile daneze.

114

Limbaj - Melodica provine dintr-o oligocordie extinsă treptat, de la 3 – 4 – 5 sunete - Mod cu 3ță m - Tonal major - Binar cruzic - Monopartit

Țara 22. Olanda

Titlul imnului Wilhelmus

Compozitor (Autor text) Adrianus Valerius 1572

Informații diverse - Cel mai vechi imn național cunoscut, cântat în momente istorice semnificative de locuitorii olandezi, deși a fost adoptat oficial abia în 1932.

- A fost creat în perioada luptei olandezilor pentru eliberarea de sub ocupația spaniolilor, în timpul guvernării lui Wilhelm de Orania, considerat părintele națiunii olandeze și devenit Regele Wilhelm I. - Cântecul îmbină mesajul revoluționar cu caracterul psalmic.

- Melodia (cu autor necunoscut) provine dintr-un cântec francez catolic intitulat Autre chanson de la ville de Chartres assiégée par le prince de Condé, prescurtat Chartres.

- Prima versiune notată a cântecului datează din anul 1574.

- Muzicianul olandez Adriaen Valerius a inclus melodia în culegerea sa intitulată Nederlantsche Gedenck-clanck, publicată în 1623.

- Versiunea oficială a imnului, din 1932 a fost prelucrată de Walther Boer.

115

Limbaj - Tonal – major - Polimetric, anacruzic - Bipartit simplu A (măs.)

4244+4244 B 3333+33332

Țara

Titlul imnului

23. Polonia

Mazurek Dąbrowskiego / Polonia nu e pierdută câtă vreme suntem în viață

24. Portugalia

A Portuguesa

Compozitor (Autor text) necunoscut (Józef Wybicki, 1797)

Alfredo Keil 1890

Informații diverse - Józef Wybicki a creat versurile acestui imn după 2 ani de la cea de-a 3-a desființare a Poloniei ca stat, cu scopul de a-i încuraja pe soldații din Legiunea Polonă – condusă de generalul Jan Henryk Dąbrowski – care servea în armata revoluționară a lui Napoleon Bonaparte, în campaniile din Italia. Curând a devenit cel mai popular cântec patriotic polonez.

- Compozitorul polonez Edward Pałłasz (n. 1936) notează: „Wybicki a folosit probabil diverse motive melodice de largă circulație, pe care le-a combinat astfel încât să se potrivească cu textul.”142 - Adoptat oficial în 1926 - Compus în timpul mișcării de renaștere națională declanșată de Ultimatumul din 1890, declarat Portugaliei de Marea Britanie, cu privire la coloniile sale africane, Angola și Mozambic. Guvernul portughez a fost forțat să accepte retragerea, având drept consecințe nemulțumirile crescânde împotriva regelui Carlos I și amplificarea mișcării populare republicane.

- Inițial a fost marșul trupelor rebele din orașul Porto; în ianuarie 1891, rebeliunea republicană a fost înăbușită.

- Adoptat oficial în 1911, pentru a înlocui imnul monarhiei constituționale desființate, O Hino da Carta.

Limbaj - Tonal – major - Mazurka – ritm ternar cruzic - Bipartit simplu –ABB

- Tonal – major - Marș – binar, cruzic - Bipartit cu introducere și coda

Edward Pałłasz, The Polish National Anthem. Poland – Official Promotional Website of the Republic of Poland. Warsaw, PL: Ministry of Foreign Affairs. Archived from the original on 7 March 2013. Retrieved 7 March 2013.

142

116

Țara

Titlul imnului O Hino da Carta 1826-1910

25. Rusia din 2000

1816-1833

1833-1917

1917-1918

Compozitor (Autor text) Pedro IV 1821

Gosudarstvenny Gimn Rossiyskoy Federatsii / Imnul de Stat al Federației Ruse Molitva russkikh / Rugăciunea rușilor Boje Țaria hrani / Dumnezeu să-l ocrotească pe Țar

Aleksandr Vasilievici Aleksandrov 1939

Rabochaya Marselyeza / Marseilleza muncitorilor

Muzica imnului francez cu modificări (Piotr Lavrov 1875)

Muzica imnului britanic God Save the Queen (Prințul) Alexei Fiodorovici Lvov (n. în Estonia) 1833

Informații diverse

Limbaj

- Imnul monarhic, adoptat în 1826; înlocuit în 1910.

- Compus de regele Pedro IV al Portugaliei, care era în același timp împăratul Pedro I al Braziliei.

- „Carta” se referă la Constituția adoptată de regele Pedro. * Forma: Introd–A–B–Introd da capo + coda - Muzica este aceeași cu cea a imnului URSS! - Adoptat oficial, cu text nou (de Serghei Mihalkov), în anul 2000, de preș. Putin

- Tonal – major - Binar, anacruzic - Bipartit compus

- Imnul țarist în perioada 1816-1833.

- Text de Vasili Zukovski, poetul Curții imperiale

v. Marea Britanie

- Imn țarist în perioada 1833-1917 – în perioada domniei țarului Nicolae I - Ceaikovski include imnul în finalul Uverturii festive Anul 1812, în Marș Slav și în Marșul Încoronării.

- Imnul a fost selectat prin concurs.

- Text de Vasili Zukovski, poetul Curții imperiale - Cântat de revoluționarii ruși din 1905, apoi imn național adoptat de Guvernul Provizoriu în timpul revoluției bolșevice, alături de Internaționala, între 1917-1918.

- tonal – major - marș – binar, cruzic - bipartit simplu

117

- v. Imnul URSS

v. Marseilleza

Țara

Titlul imnului

Compozitor (Autor text) Pierre de Geyter 1888 (Eugène Pottier 1871)

1918-1944

Internaționala

1944-1993

Imnul URSS

Aleksandr Vasilievici Aleksandrov 1939

1993-2000

Patrioticheskaya Pesn' Glinki

M.I. Glinka 1833 (fără text)

Bože pravde / Dumnezeu al dreptății

Davorin Jenko 1872

26. Serbia

Informații diverse - Cântat pentru prima dată în public în 1888 - Adoptat în 1890 de Internaționala a II-a socialistă - Imn cântat de comuniști, socialiști, anarhiști, democratsocialiști și social-democrați; republicanii din Războiul Civil spaniol.

- Imn național sovietic adoptat în 1918, readaptat în 1922, până în 1944.

- Ales într-o competiție pentru imnul URSS, comandată de Stalin, în 1943, în care participaseră cu compoziții și Șostakovici și Haciaturian. Ulterior, lucrarea lui Șostakovici a devenit imnul Armatei Roșii, iar cea a lui Haciaturian imnul RSS Armene.

- În perioada 1956-1977, nu a avut text, întrucât era asociat cu dictatorul Stalin.

- RSS Rusă a fost singura dintre republicile URSS fără imn național.

- În 1990, după desființarea URSS, Federația Rusă a adoptat imnul fără text Patrioticiskaia Pesnia, pe muzică de Glinka.

Imnul a fost confirmat oficial de preș. Boris Ielțîn, în 1993, până în 2000, când a fost înlocuit la ordinul lui Vl. Putin.

- A fost în mod greșit identificat cu corul final din opera Viața pentru Țar de Glinka.

- Imn al Principatului Serbia și al Regatului Sârb până în 1918, la constituirea Regatului sârbo-croato-sloven.

- Reluat în 2004 și adoptat prin lege în 2009 - Cântecul a făcut parte din muzica de scenă la piesa Marko kazuje na kome je carstvo (Marko îl numește pe împărat), devenind foarte popular.

118

Limbaj - Tonal – major - Binar, anacruzic – marș - Bipartit compus - Tonal – major - Binar, anacruzic – marș - Bipartit compus

- Tonal – major - Binar, cruzic – marș - Bipartit cu repriză - Tonal – major - Binar, cruzic – marș - Bipartit simplu

27. Slovacia

Nad Tatrou sa blýska / Fulger peste Munții Tatra

Compozitor (Autor text) Melodie populară slovacă (Janko Matúška 1844)

28. Slovenia

Zdravljica / Urare

Stanko Premrl 1905

29. Spania

La Marcha Real

Manuel de Espinosa de los Monteros 1761

El Himno de Riego / Imnul lui Riego (imnul Republicii Spaniole) Du gamla, Du fria / Străvechi și liber

José Melchor Gomis 1820

İstiklâl Marşı / Marșul Independenței

Ali Rıfat Çağatay 1921

Țara

30. Suedia

31. Turcia & Ciprul de Nord

Titlul imnului

Vechi cântec popular suedez, orchestrat de Edvin Kallstenius în 1933

Informații diverse

Limbaj

- Tema imnului o reprezintă furtuna abătută asupra munților Tatra, care simbolizează pericolul pentru Slovaci și o dorință pentru a rezolva amenințarea. A fost foarte răspândit în timpul conflictelor din 1848-1849.

- Muzica provine din cântecul popular slovac Kopala studienku (Ea săpa un puț) - Adoptat la sfârșitul anilor ʼ1980 - În 1860, Benjamin Ipavec și Davorin Jenko au compus o primă versiune muzicală, care nu s-a bucurat de succes.

- Versiunea lui S. Premrl, din 1905, a fost interpretată pentru prima dată în 1917, fiind imediat primită cu entuziasm.

- Publicat pentru prima oară în 1761. Adoptat în anul 1770 - Francisco Franco, în 1939, a readoptat imnul, cu titlu schimbat în La Marcha Granadera.

- Orchestrat de Bartolomé Pérez Casas; armonizat de Francisco Grau - Imnul național spaniol în perioadele: Trienio Liberal (18201823), Prima Republică (1873-1874) și A Doua Republică (1931-1939) - Dedicat colonelului Rafael del Riego

- Tonal – minor - Binar cruzic - Bipartit simplu

- Titlul inițial: Sång till Norden (Cântecul Nordului) - Deși Constituția Suediei nu menționează existența unui imn național, cântecul a joacă acest rol de facto din 1938, când postul național de radio suedez l-a introdus la începutul și închiderea emisiei.

- Melodia este o versiune a baladei populare scandinave Kärestans död (Slăviți moartea lui Stan) - Adoptat oficial în 1921 - În 1930-1932, Osman Zeki Üngör și și muzicianul armean Edgar Manas au creat versiunea actuală a imnului

- Tonal major - Ritm binar anacruzic - Monopartit

119

- Tonal – major - Binar cruzic - Bipartit simplu

- Tonal major - Ritm binar cruzic - Bipartit - Tonal major - Ritm ternar anacruzic - Bipartit

- Tonal minor - Binar anacruzic - Monopartit

Țara 32. Ungaria

33. Vatican

Titlul imnului Himnusz

Compozitor (Autor text) Erkel Ferenc 1844

Informații diverse - Textul imnului este o rugăciune al cărei prim verset este Isten, áldd meg a magyart (Doamne, binecuvântează-i pe maghiari!)

- În epoca comunistă s-a încercat înlocuirea imnului, dar compozitorul Kodaly Zoltan și textierul Gyula Illyés au refuzat oferta de a concepe unul nou.

- Deși a jucat rol de imn național de facto, abia în 1989 a fost recunoscut oficial prin Constituție.

Székely himnusz / Imnul secuilor

Kálmán Mihalik 1921

Adoptat oficial în 2009 de secuii din Transilvania și de maghiarii din diaspora.

Marche Pontificale (Imnul Papei)

Charles Gounod 1869 (neinspirat!)

- La înălțarea drapelului papal se intonează numai primele 8 măsuri din imn.

- Gounod a compus imnul cu prilejul aniversării de aur de la înscăunare a papei Pius IX, la 11 aprilie 1869.

- Declarat imn oficial în 1949, de papa Pius XII

120

Limbaj - Introducere cu stilizare melodicoritmică populară - Tonal major - Ritm binar, cruzic - Bipartit simplu - Caracter de imn religios - Tono-modal, majorpentatonic - Ritm binar, anacruzic - Bipartit - Tonal major - Ritm binar, cruzic - Tripartit, lanț de fraze - Marș, cu caracter de semnal!

Țara

Titlul imnului

1857-1950

Marcia trionfale

Până în 1857

Noi vogliam Dio, Vergine Maria

Compozitor (Autor text) Viktorin Hallmayer 1857

necunoscut

Informații diverse - Viktorin Hallmayer era conducătorul famfarei Regimentului 47 Austriac de Infanterie de pe lângă Statul Papal - Imnul a fost în vigoare în perioada 1857-1950 - A fost intonat pentru prima dată la intrarea Papei Pius IX în orașul Bologna - Pius XII a decis în 1949 să-l înlocuiască cu muzica lui Gounod, considerată mai adecvată.

- Imn care a precedat Marcia trionfale în Statul Papal, la începutul sec. 19

121

Limbaj - Caracter mai curând laic, de marș de paradă - Tonal major - Ritm binar

- Tonal major - Ritm binar, anacruzic - Bipartit - Marș, caracter de cântec de mase

Imnurile naționale ale României, 1862 – 1990 Perioada din 1990

Titlul imnului Deșteaptă-te, române!

1862-1884

Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor

1884-1947

Imnul Regal

1948-1953

Zdrobite cătușe

1953-1975

Te slăvim, Românie

Compozitor (Autor text) Anton Pann, Gheorghe Ucenescu (1830-1896) 1848∼ (Andrei Mureșanu 1816-1863) Eduard Hübsch 1861

Eduard Hübsch 1861 (Vasile Alecsandri 1881) Matei Socor 1947 (Aurel Baranga 1947) Matei Socor (Eugen Frunză, Dan Deșliu)

Informații diverse

Limbaj

Apărut în perioada revoluției din 1848, cu titlul Un răsunet, în Șcheii Brașovului.

- Tonal minor

- În 1861, compozitorul Eduard Hübsch a câștigat concursul instituit pentru a desemna imnul Principatelor Unite Române cu această piesă.

- Imnul a fost schimbat în 1884.

- În prezent, este folosit ca marș de întâmpinare a Armatei Române și a demnitarilor străini de rang înalt.

- În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul Imnului Regal Român.

- Imnul a fost adoptat oficial în anul 1884.

- Imnul a fost preluat și inclus de George Enescu la sfârșitul lucrării sale Poema Română op. 1 (1898).

Imnul R.P.R.

- Tonal major - Binar cruzic

- Tonal major - Binar cruzic

- Minor – Major - Binar anacruzic

- Tonal major - Binar anacruzic

122

Perioada

Titlul imnului

1975-1977

Pe-al nostru steag

1977-1989

Trei culori

Compozitor (Autor text) Ciprian Porumbescu 1880∼ Ciprian Porumbescu 1880∼ (text modificat)

Informații diverse

Limbaj - Tonal major - Binar anacruzic - Tonal major - Ternar anacruzic

123

Americile de Nord și de Sud Țara Canada

Titlul imnului O Canada

Compozitor Calixa Lavallée 1880

SUA

The StarSpangled Banner / Drapelul plin de stele

John Stafford Smith (muzician englez) cca. 1780 (Francis Scott Key, 1814)

Brazilia

Hino Nacional Brasileiro

Francisco Manuel da Silva 1831

Chile

Himno Nacional de Chile

Ramón Carnicer compozitor spaniol cca. 1827

Informații diverse - Adoptat oficial în 1980 - Comandat de Théodore Robitaille, Locotenent Guvernator al Quebecului, pentru celebrarea zilei Sf. Jean-Baptiste / Sf. Ioan Botezătorul - Textul original este în franceză; în 1906 s-a adăugat versiunea în engleză.

- Imnul este adoptat de facto în 1939.

- Compozitorul (1842-1891) era franco-canadiano-american, participant la războiul civil american, de partea unioniștilor.

- Versurile au fost scrise în 1814 de Francis Scott Key, poet amator, sub forma unei poezii numite Defense of Fort McHenry și a fost pus pe melodia unui cântec foarte popular britanic numit The Anacreontic Song.

- A fost recunoscut oficial de Marina Americană în 1889, de Președintele Woodrow Wilson, în 1916 și printr-un act oficial de Congres, la 3 martie 1931, în mandatul preș. Herbert Hoover.

Adoptat în 1831, în timpul Imperiului brazilian, apoi în 1890, de Republica Federativă a Braziliei, ulterior denumită Statele Unite ale Braziliei. Cu text – adoptat în 1922.

Prima adoptare oficială: 1820; a doua adoptare oficială: 1828

124

Limbaj

- Tonal major - Ritm ternar anacruzic - Bipartit simplu

-

Stil rossinian!

(Introd) A B A Tonal major Binar anacruzic (Introd) A B Tonal major Binar anacruzic Caracter popular spaniol

Țara Cuba

Titlul imnului El Himno de Bayamo / La Bayamesa

Compozitor Perucho Figueredo (introducerea de Antonio RodriguezFerrer), 1867

Mexic

Himno Nacional Mexicano

Jaime Nunó 1854

Peru

Himno Nacional del Perú

José Bernardo Alcedo 1821

Informații diverse - Cântat pentru prima dată în luptele de la Bayamo, din 1868.

- Bayamo, capitala provinciei Granma. Orașul este simbolul mândriei naționale, fiind considerat leagănul națiunii și al Revoluției cubaneze. Este de asemenea important centru cultural al Cubei. Are 130.000 locuitori și a înflorit considerabil de la fondarea lui de către spanioli, în anul 1513, reprezentând unul din cele 7 orașe spaniole din Cuba. În prezent, principala sa importanță este industria zahărului. /…/ În 1868, susținătorii eliberării sclavilor, conduși de Carlos Manuel de Céspedes s-au răsculat împotriva colonialiștilor spanioli. 143 (trad. C. Chelaru) - A fost folosit de facto din 1854 și adoptat oficial în 1943 - Câștigătorul concursului pentru muzica imnului național, catalanul Jaime Nunó fusese conducătorul muzicii regelui Spaniei.

Imnul marchează câștigarea independenței statului Peru

Limbaj - Tonal major - Marș, Binar anacruzic - Intr–A B A B A

- Tonal major - Marș, Binar anacruzic - Intr–A B A - Neobișnuit de lung - Tripartit - Tonal major - Binar anacruzic

”The capital of Granma Province. The city has a rich tradition of Cuban national pride and is often referred to as "the Birthplace of Cuban Nationality" and "the Cradle of Cuban Revolution." Additionally, Bayamo has always been a center of philosophy and maintains a rich intellectual and artistic tradition. /…/ With a population of 130,000 people, Bayamo has experienced considerable growth since it was founded by the Spanish in 1513 as one of the original seven Spanish cities in Cuba. Today, its major commercial importance is in sugar refining.” http://www.cuba-junky.com/granma/bayamo-home.htm 01.07.2017 143

125

Asia Țara Armenia

Titlul imnului Mer Hayrenik / Patria noastră

Compozitor Barsegh Kanachyan încep. sec. 20

Informații diverse Adoptat în 1918, în timpul Primei Republici Armene (19181920).

Imnul Rep. Sov. Socialiste Armene Yìyǒngjūn Jìnxíngqǔ / Marșul voluntarilor

Aram Haciaturian 1944

- Adoptat în perioada 1944-1991 - Include o temă din baletul Gayaneh

Nie Er 1935 (Tian Han 1934)

Coreea de Sud

Aegukga / Cântecul iubirii de țară

Ahn Eak-tai 1935

India

Jana Gana Mana / Trăiască conducătorul tuturor spiritelor

Rabindranath Tagore 1905 (Rabindranath Tagore 1905)

- Muzica imnului a fost compusă în Japonia, pentru filmul Children of Troubled Times.

- Adoptat în 1949, înlocuind imnul republican Trei Principii ale Poporului și Internaționala.

- Când Tian Han a intrat în închisoare, în timpul „revoluției culturale” din anii ’60, imnul a fost, pentru scurt timp și neoficial, înlocuit cu cântecul Răsăritul Roșu, apoi readus, dar fără text, în fine, cu text schimbat.

- În 1982 a fost readus în forma originală.

- Enciclopedia Culturii Coreene definește Aegukga drept „cântecul care trezește în conștiință iubirea de țară” = altfel spus, cântec patriotic.

- Adoptat prin decret prezidențial în 1948 - Adoptat oficial în 1950

China & Hong Kong

126

Limbaj - Foarte scurt!

- Tonal major - Binar cruzic - Monopartit simplu - Melodică asemănătoare cu folclorul copiilor - Caracter popular: - mod cromatic ritmică asimetrică - Pentatonic - Marș - Monopartit

- Tono-modal - Marș - Monopartit - Modal - Binar - Monopartit

Țara Iran

Israel

Japonia

Malaysia

Mongolia

Titlul imnului Soroud-e Melli-e Jomhouri-e Eslami-e Iran Payandeh Bada Iran HaTikvah / Speranța

Compozitor Hassan Riyahi 1988

Informații diverse - Adoptat oficial în 1990 pentru Republica Islamică

Abolghasem Halat Samuel Cohen 1888 (Naftali Herz Imber 1877)

Kimigayo / (trad. aprox.)

Majestatea sa imperială conduce Negaraku / Țara mea

Yoshiisa Oku, Akimori Hayashi, Franz Eckert, 1880

- Imnul Iranului în perioada Ayatollahului Khomeini, 19801990 - Adoptat în 1897, la Primul Congres Sionist, apoi (neoficial) în 1948, la fondarea statului Israel și oficial în 2004 - Versurile sunt adaptate după un poem de Naftali Herz Imber.

- Melodia își are originea în cântecul italian din sec. 16, La Mantovana.

- Adaptarea melodiei la textul imnului a fost făcută de Samuel Cohen, care indica drept sursă cântecul popular românesc Carul cu boi.

- Textul provine dintr-un poem din perioada sec. 8-12 - Folosit de facto din 1880; adoptat oficial în 1999

Mongol ulsiin töriin duulal / Imnul național al Mongoliei

Pierre-Jean de Béranger (1780-1857) Bilegiin Damdinsüren (1908-1988), Luvsanjambyn Mördorj (1919-1991)

- Adoptat în 1957 - Muzica provine din cântecul francez La Rosalie - Adoptat în 1950 și readus, cu text schimbat, în 1991 - Precedat de alte două imnuri

127

Limbaj Acces interzis la partitură!

- Tonal minor - Monopartit

- Monopartit - Modal pentatonic

-

Tonal major Binar anacruzic Bipartit simplu Pentatonic, armonizat tonalmajor - Bipartit simplu - Binar cruzic

Africa Țara Africa de Sud

Titlul imnului National anthem of South Africa & Die Stem van Suid-Afrika

Algeria

Kassaman

Egipt

Bilady, Bilady, Bilady / Țara mea

Etiopia

Wodefit Gesgeshi, Widd Innat Ityopp'ya / Mama Etiopia Ee Mungu Nguvu Yetu / Dumnezeu al Creației Hymne Chérifien

Kenya Maroc Sudan

Nahnu Jund Allah Jund Al-watan / Suntem soldați ai lui Dumnezeu, suntem soldați ai patriei

Tunisia

Ḥumāt al-Ḥimá / Apărători ai patriei

144

Compozitor Enoch Sontonga144 1897 Martin Linius de Villiers 1921 Mohamed Fawzi Sayed Darwish 1923 Solomon Lulu Mitiku

Informații diverse Ambele imnuri au fost adoptate în 1994, cu prilejul preluării mandatului de Președintele Nelson Mandela Adoptat în 1962, cu prilejul independenței față de Franța Adoptat în 1979 Adoptat în 1992

Limbaj - Ambele au caracter de marș - Majore tonal major -

tonal major Marș, anacruzic tonal major Marș, anacruzic Fără PG

Cântec tradițional al mamelor din tribul Pokomo Léo Morgan 1956 Ahmad Murjan

Adoptat în 1963 Adoptat înainte de independența din 1956 Adoptat în 1956, readaptat în 2010

- Modal, caracter național - tonal major - Marș

Mohammed Abdel Wahab / Ahmed Kheireddine

Adoptat în 1987

- tonal major - Marș

Profesor de religie metodistă 128

Australia, Noua Zeelandă Țara

Titlul imnului

Compozitor

Informații diverse

Limbaj

Australia

Advance Australia Fair

Peter Dodds McCormick 1878

Adoptat în 1984

- tonal major - Marș

Noua Zeelandă

God Defend New Zealand / Doamne, apără Noua Zeelandă

John Joseph Woods 1876

- Adoptat în 1940 ca melodie patriotică și în 1977 ca imn național - Al doilea imn oficial este God Save the Queen

Imnuri internaționale Organizația Uniunea Europeană

Titlul imnului Oda Bucuriei

Compozitor Beethoven 1823-1824 (Friedrich Schiller, 1785)

Internaționala

v. Rusia

Informații diverse - Tema părții finale din Simfonia IX - Adoptat oficial în 1972 și în 1985 - În 1971, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a propus adoptarea imnului, la sugestia (din 1955) a lui Richard Nikolaus Eijiro, conte de Coudenhove-Kalergi, filozof și politician japonezo-austriac, unul dintre inițiatorii ideii pan-europene.

- Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a anunțat adoptarea oficială la 19 ianuarie 1972.

- Dirijorul Herbert von Karajan a fost desemnat să realizeze adaptarea în 3 versiuni: pian, fanfară, orchestră mare.

- În 1985, imnul a fost adoptat de principalele state membre EU

129

Limbaj - Tonal major

Organizația ONU

Titlul imnului Imnul ONU (neoficial)

Compozitor Pablo Casals 1971 (Hugh Auden)

Olimpic

Imnul olimpic / Olympic Hymn / Olympic Anthem

Spiridon Samaras 1896 (Kostis Palamas)

Imnul universitar european Graduation March (Imnul absolvenților)

Gaudeamus igitur / Să ne bucurăm așadar Pomp and Circumstance No. 1

anonim (anonim)

FIFA

Imnul FIFA

Franz Lambert

Edward Elgar 1901

Informații diverse - Secretarul General U Thant i-a cerut lui Pablo Casals să compună muzica imnului pe versuri de Wystan Hugh Auden (poet anglo-american, 1907-1973), pentru cea de-a 25-a aniversare a ONU, în 1971.

- La 24 oct. 1971, imnul a fost interpretat în primă audiție mondială de orchestra simfonică a Festivalului Casals (din San Juan, Puerto Rico), dirijată de Pablo Casals.

- Imnul nu a fost adoptat oficial până în prezent, dar se cântă frecvent.

- Cantată corală interpretată în p.a.a. la deschiderea jocurilor olimpice de vară, ediția I, Atena 1896.

- La următoarele ediții, fiecare țară-gazdă a ales un imn diferit, până în 1958 (ed. 16).

- Cei doi – compozitor, textier – au fost desemnați de Demetrius Vikelas, primul președinte al Comitetului Internațional Olimpic, 1894-1896 - Imn adoptat în 1958 și cântat în deschidere și închidere, din 1960 (Olimpiana de Iarnă din SUA).

- Titlul original: De brevitate vitae / Despre scurtimea vieții - Datează de la începutul sec. 18 și este inspirat dintr-un manuscris latin din 1287.

- Dedicat Orchestrei simfonice din Liverpool, care l-a interpretat în p.a.a. la 1 oct. 1901 - În SUA este supranumit Marșul absolvenților, fiind intonat la ceremoniile de absolvire a diverselor niveluri de învățământ universitar.

- Secțiunea a doua prezintă tema cântecului Land of Hope and Glory din Coronation Ode dedicată regelui Edward VII - Cântat prima dată la World Cup 1994 - Franz Lambert, n. 1948, compozitor și organist german

130

Limbaj

- Tonal major - Binar anacruzic

-

Tonal major Binar cruzic Monopartit Tonal major Binar cruzic Tripartit

- Tonal major

131

132