De ce iubim Dobrogea

Page 1

De ce iubim Dobrogea? Inspector școlar, Prof. Magdalena Baciu-Iacob


14 noiembrie 1878  Ca urmare a Războiului de Independență, România a

alipit la teritoriul său vechiul ținut al Dobrogei, care de pe vremea lui Mircea cel Bătrân nu mai fusese sub administrație românească.  În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 1878, principele Carol de Hohenzollern, după ce călătorise o noapte întreagă, a ajuns la Brăila, unde a fost primit de oficialități şi de mulțimea de localnici.  În cadrul festivităţilor, domnitorul a dat citire Proclamaţiei către dobrogeni


DOBROGEA


14 Noiembrie 1878  Primele unități militare au trecut Dunărea pe la Brăila

și Galați, fiind întâmpinate peste tot în Dobrogea cu o imensă bucurie. Apele bătrânului fluviu uneau din acest moment, mai mult decât oricând în trecut, inimile, speranțele și năzuințele românilor, purtând totodată nădejdea unui viitor mai bun pentru toți locuitorii Dobrogei.


Personalități

Ion C. Brătianu

Principele Carol I Mihail Kogălniceanu


Proclamaţia către dobrogeni  Se preciza că unirea a fost hotărâtă de „marile puteri prin tratatul

de la Berlin”, pentru a nu se crede ca România a acceptat un schimb de teritorii (sudul Basarabiei pentru Dobrogea).  Se amintea apoi că România a dat jertfe grele în război și se invocau drepturile istorice: „vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân și a lui Ștefan cel Mare”; românii nu intrau deci in Dobrogea ca niște „cuceritori”, Statul român își propunea să garanteze „viața, onoarea și prosperitatea tuturor locuitorilor de orice naționalitate și religie”, puși „sub scutul unei Constituțiuni pe care ne-o râvnesc multe națiuni străine”.  Erau anunțate măsuri urgente pentru întronarea ordinii și legalității, desființarea unor dări împovărătoare și reducerea altor obligații.


Războiul de independență (1877-1878)


Proclamaţia către dobrogeni  Oștenilor li se atrăgea atenția că intră în Dobrogea „ca

frați ai unor locuitori cari de acum sunt cetățenii noștri”. Li se cerea să acorde protecție și să arate iubire față de locuitorii de alt neam și religie, mai ales față de musulmani; să fie model de „bravură și disciplină”, ca „mai înainte mergători ai legalității și civilizațiunii europene”.


Minorități dobrogene


Revenirea Dobrogei la România  Toată România sărbătorește la 1 decembrie Ziua

Națională, zi în care și ultima provincie istorică a semnat actul unirii cu Țara (Transilvania, după Basarabia și Bucovina, în 1918), dar este datoria noastră de dobrogeni, să nu uităm de ZIUA UNIRII DOBROGEI.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.