Centrul Vechi, no. 20 by Ring Media

Vremea vineri... min. 40C max. 80C

Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat.

...sâmbătă... min. -30C max. 70C

Vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară.

...duminică min. -20C max. 60C

Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii slabe de precipitaţii.

00 exemplare j 50.0 Tira

ul I l 11 - 17 noiembrie 2011l 16 p uit l Nr. 20 An agini nal grat tămâ p ă S

NELU PLOIEșTEANU:

PUBLICITATE

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

0 2

FOTO: ȘTEFAN IONIȚĂ

Poveștile unui vechi LăUTAR din centru

PAG.

0 2

INTERVIU

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

de CD-uri a imprimat până acum Nelu Ploieşteanu.

Nelu Ploieşteanu, lăutarul care a pus istoria Hanului

lui Manuc pe versuri n Şi-a petrecut un sfert din viaţă alinând suflete la Hanul lui Manuc cu melodii precum „Spune, spune, moş bătrân“ sau „Astăzi vreau să beau“. Deşi au trecut zeci de ani de atunci, Nelu Ploieşteanu îşi aminteşte adesea de serile lungi în care împărţea strofele cu Romica Puceanu la petreceri private în cârciumile de pe Lipscani. Vlad Manolache vlad.manolache@ziarulring.ro

A animat multe grădini de vară şi restaurante luxoase, însă doar un loc i-a rămas în suflet: Hanul lui Manuc. Acolo, parcă instrumentele erau mânuite mai cu foc şi vocea lui răsuna în tot Centrul Vechi. Aşa încep mărturisirile lăutarului Nelu Ploieşteanu, care s-a întors în timp o clipă pentru a ne mai spune o poveste „cu cântec“ din vremurile în care Hanul era neîncăpător şi vinul, neîndestulător. „În Centrul Vechi mi-am petrecut tinereţea. Aveam 27 de ani când am început să cânt la «Rapsodia» cu o familie de muzicieni. Apoi am cântat la Caru’ cu bere cu formaţia lui Radu Simion şi cu Lăceanu.

Dar locul meu de suflet a fost crama din Hanul lui Manuc. Atunci trăiam nişte momente cu adevărat frumoase şi pline de bucurie. Lumea atunci ştia să se distreze, ştia să petreacă şi să lase la poarta Hanului problemele. În fie-

care seară era o adevărată sărbătoare la Hanul lui Manuc“, ne-a povestit maestrul. Portarii de la Han făceau rezervări pe şpagă Mesele se umpleau devreme, însă oamenii „des-

Prietenie adevărată cu Dinică şi Iordache Întrebat despre adevăraţii săi prieteni, maestrul a oftat uşor şi, cu vocea tremurând, a început o nouă poveste: „Pe Gheorghe Dinică şi pe Ştefan Iordache i-am cunoscut pe strada Eminescu, într-o cârciumă de care acum s-a ales praful. Acolo, din întâmplare, m-am dus cu prietenul meu Stelian Nistor şi mi-a făcut cunoştinţă cu ei. Apoi am stat puţin de vorbă şi ne-am împrietenit atât de tare încât am făcut trei albume cu ei. Erau oameni care iubeau viaţa, cărora le plăcea să stea la un pahar, să cânte şi să se simtă bine. Eu i-am auzit cântând puţin şi le-am spus că e păcat să nu facem un proiect muzical deosebit. Ţin minte că veneau pe la 11 şi plecau pe la ora trei din restaurant… apoi eu cântam o strofă, Dinică o strofă şi tot aşa. Eram ca în familie când ieşeam cu ei.“

www.ringincentrulvechi.ro

curcăreţi“ îşi găseau şi atunci, în vremea comunismului, un loc în cramă pentru o şpagă mică. „Ţin minte, pe vremea lui Ceauşescu, faptul că veneau oameni care plăteau portarii ca să le poată rezerva o masă. Şi, fără să mă laud, vă

spun că oamenii veneau pentru mine la cârciumă, şi în acele vremuri lăutarul îşi aducea clientul. Aşa că aici erau mai multe stiluri, iar unii veneau la mine pentru un anumit gen de muzică, alţii se duceau după prietena mea, Romica Puceanu, care cânta în altă parte, alţii după Maria Dragomiroiu. Şi cel mai important lucru este că nu existau doar clienţi

dintr-o singură categorie. Veneau şi bătrâni iubitori de romanţe, veneau tineri îndrăgostiţi, oameni de vază cu amante… dar, în general, erau mai mult bărbaţi. Mergeau bine carafele cu vin pe muzica mea la Hanul lui Manuc“, ne-a mărturisit Nelu Ploieşteanu. Lista de melodii, prin filtrul Securităţii Distracţia era distracţie, dar nu fără ştirea Securităţii, care punea sechestru pe „playlist“ înainte de spectacol. „Ministrul culturii era atunci Suzana Gâdea, sperietoarea noastră de care nu te puteai ascunde. Dacă trebuia să scrii nişte versuri, trebuiau să fie despre o personalitate pe care o cunoştea ea. Toate textele pieselor nu trebuiau să conţină mesaje ascunse, sau să cântăm de bătrâni, de moşi… Păi, atunci nici nu se pomenea să cânt melodii

PAG. PAG.

0 3

Pentru mine, visul viitorului a cam apus.“ Află ştirile de ultimă oră citind www.ziarulring.ro

Nu poţi cânta o piesă pentru sufletul omului dacă nu ştii istoria acelui cântec… dacă nu îl simţi.“

Melodiile interzise se cântau la separeu Romanţele erau la discreţie, însă cine dorea să asculte o melodie bătrânească trebuia să se retragă la separeu. Maestrul susţine că „atunci trebuia să faci totul cu foarte multă discreţie. Nu era restaurant fără separeu, unde cântai pentru anumite persoane influente sau pentru prieteni. Acolo nu te ştia nimeni, pentru că trăgeai perdelele şi asta era… cântam mai încet. Erau restaurante mari în care se rezerva şi câte un salon întreg pentru astfel de petreceri. Dar vă spun sincer că şi noi, lăutarii, ne feream unii de ceilalţi. Îmi era frică să vorbesc şi cu soţia acasă despre ce se întâmpla la muncă“.

precum „Spune, spune moş bătrân“ sau „La Chilia-n port“, pentru că mă ridicau imediat. Înainte de seara de spectacol de la Hanul lui Manuc eram obligat să prezint lista cu piesele pe care urma să le cânt“, ne-a spus Ploieşteanu.

„Cea mai apropiată de suflet însă a fost Romica Puceanu“ Dintre toţi lăutarii, Ploieşteanu s-a îndrăgostit de o singură voce, cea a Romicăi Puceanu, care cânta la două străzi de Hanul lui Manuc. „Am cântat cu toţi artiştii mari în Centrul Vechi. Am lucrat cu familia Pătraşcu, l-am cunoscut pe Fărâmiţă Lambru şi pe alţi mari oameni. Nici nu pot să fac un clasament al acestor oameni pentru că fiecare avea un stil

inconfundabil. Cea mai apropiată de suflet însă a fost Romica Puceanu, care îţi încânta sufletul, te făcea să uiţi de toate. Am cunoscut-o la 26 de ani şi am şi cântat cu ea în Centrul Vechi de câteva ori, la mese festive. Era o emoţie care mă copleşea când eram lângă ea. Eu am cântat cu ea şi ca instrumentist, cu pianul sau cu acordeonul. În afară de asta, aveam şi altă autoritate după ce cântam cu ea“, îşi aminteşte lăutarul. „Nu sunt artist de scenă, sunt lăutar de cârciumă“ Deşi ştie să cânte mai multe genuri muzicale şi are o experienţă covârşitoare în domeniu, Ploieşteanu nu s-a considerat niciodată un artist de scenă precum Ion Albeşteanu sau Aurel Budişteanu, care umpleau sălile de spectacol. „Lăutarul are cu totul altă meserie. Un lăutar de cârciumă trebuie să ştie tot. Trebuie să fii dotat şi să îţi păstrezi genul lăutăresc pe care ţi l-ai format. Ca lăutar, în schimb, trebuie să fii mai aproape de oameni şi să ai o

răbdare de fier, pentru că se mai îmbată câte unu şi trebuie să îi faci pe plac, altul strigă după tine că vrea nu ştiu ce şi tot aşa. Şi, pe de altă parte, eu trebuie să cunosc şi un tangou, şi o romanţă, pe când artiştii de scenă nu sunt nevoiţi să înveţe din toate“, spune maestrul. „Am ales lăutăria pentru că era viaţa grea“ Principalul motiv pentru care Ploieşteanu a ales lăutăria a fost lupta pentru supravieţuire. Acesta suţine: „Atunci aveai un salariu de bază din care nu făceai nimic. Când lucram la Teatrul «Ion Vasilescu», primeam diurnă

18 lei, care însemna o pâine şi nişte parizer. Eu nu puteam să îmi cresc copiii din atât. Şi pentru că am auzit că la cârciumă este altfel de viaţă, am ales să fac şi eu asta. Nevoia şi frica de a nu-mi lăsa copiii nemâncaţi mă determinau să învăţ, să studiez, să mă pun la curent cu tot ce se cântă“ . Dezavantajele vieţii de lăutar Deşi este mai mereu cu zâmbetul pe buze şi îi place să cânte muzică de petrecere şi voie bună, Ploieşteanu nu uită niciodată clipele grele prin care a trecut de-a lungul timpului. „În primul rând

era frica de Securitate, pentru că eram cei mai expuşi oameni. Noi plecam cu formaţia prin ţară şi cântam la fel şi fel de chefuri unde nu ştiai ce oameni vin sau ce se întâmpla acolo. Dar de multe ori nici nu trebuia să sufli ce ai văzut pe unde ai fost. După o petrecere de genul ăsta, îmi era frică a doua zi să nu se audă ceva, pentru că primii care erau chemaţi să dea explicaţii eram noi. Un al doilea mare dezavantaj era că trebuia să plec de lângă familie, să-mi las mama moartă în casă şi să plec să cânt acolo unde sunt chemat“, povesteşte cu tristeţe maestrul. PUBLICITATE

Nu mai sunt tineri lăutari şi din cauza asta îmi este frică de faptul că atâtea secole de folclor şi muncă vor dispărea într-o zi… odată cu dispariţia vechilor lăutari.“

Ascultă muzică de club şi a cântat chiar şi în discotecă „Sincer vă spun că melodiile mele nu s-au adresat tinerilor, ci oamenilor de 40-50 de ani, însă am fost surprins să fiu chemat să cânt la o discotecă în Constanţa. Mi-am făcut cruce când am văzut că erau acolo cel puţin 800 de oameni. Când am început să cânt, vă mărturisesc că toţi tinerii au început să mă aplaude, să cânte cu mine. M-a impresionat pentru că ştiau versurile şi se bucurau de muzica lăutărească. Tinerii de azi sunt mult mai educaţi ca tinerii de atunci pentru că au din ce să aleagă şi decid ce să asculte. Eu am luat contact cu muzica de club de la prietenii mei. Am fost şi eu în club şi chiar mi-a plăcut muzica de acolo. În plus, muzica lăutărească nu va fi afectată niciodată de muzica uşoră pentru că oamenii gustă din toate şi, pe lângă asta, lăutăria ne reprezintă într-un fel sau altul“, ne-a dezvăluit Nelu Ploieşteanu.

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

0 4

PARTY

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

FOCUS

Future Sounds

Adresa: Str. Şelari nr 1 Vineri, după ora 22.00, în Interbelic e party declarat. Aflat în bucăţica de gang ce face legătura între Lipscani şi Blănari, barul reuşeşte să adune în fiecare weekend lume dornică de distracţie şi de muzică bună. Melodiile sunt pe toate genurile, de la The Doors la Chemical Brothers. Băuturile nu sunt scumpe şi bila albă a localului este că au o varietate foarte mare de cocktailuri pe care nu le găseşti în altă parte. (C.A.) 6 lei

7 lei

gratuit

„Party para la Resistencia“ în El Comandante

Adresa: Str. Stavropoleos nr. 8 În El Comandante, din Centrul Vechi, muzica nu se opreşte niciodată şi petrecerea e în toi. Ea continuă şi în acest weekend cu „Party Para la Resistencia“. Muzica e pe toate gusturile şi, dacă apuci să intri, cu siguranţă te vei opri cu greu din dans. Nu trebuie să-ţi faci probleme în acest caz, clubul rămâne deschis până dimineaţă. (C.A.) 10 lei

5 lei

7 lei

trupe vor fi prezente în cadrul festivalului din Club Berlin.

În weekend este

Party „Interbelic“ în Centrul Vechi

13 lei

Festival Cristina Andrei cristina.andrei@ziarulring.ro

Aflat la prima ediţie, evenimentul îşi propune să prezinte publicului bucureştean o selecţie de artişti de muzică electronică, printre care: Sun Glitters, Youarehere, French Teen Idol, Coughy, Tanz Ohne Musik şi alţii. Înfiinţat anul acesta la Roma, Youarehere, prezent şi el la eveniment, este un proiect de muzică electronică puternic influenţat de Apparat, M83 şi Sigur Ros. Soundul formaţiei este o combinaţie de stiluri proprii fiecărui membru: beaturile puternice ale lui micro (Claudio Del Proposto), patternurile ritmice învăluitoare create

de edPorth (Patrizio Piastra) şi crescendo-urile melancolice marca French Teen Idol (Andrea Di Carlo). Intitulat Sun Glitters, proiectul de muzică electronică al luxemburghezului Victor Ferreira reprezintă combinaţii de down-tempo şi wonky beats. Artistul are deja la activ un album de succes, „Everything Could Be Fine“, lansat anul acesta, mai multe EP-uri, remixuri şi compilaţii, iar printre influenţele sale se numără Boards of Canada, Burial şi Balam Acab. Pe lângă aceştia, la festival vor mai participa artiştii români: DJ Montgomery Clunk, formaţia Coughy, proiectul experimental Tanz Ohne Musik şi alţii.

De unde îţi iei biletele Tichetele, în valoare de 20 lei/zi, se pot achiziţiona la intrare, în seara evenimentului. De asemenea, un număr limitat de abonamente pot fi cumpărate în avans la Ollie Gang Shop din Bucureşti, Str. Blănari nr. 12.

10 lei

„Party before party“ la Maison Monica

LEGEND{

Vineri şi sâmbătă, între orele 19.00 şi 0.00, vino la Maison Monica să petreci în timp ce te răsfeţi coafându-te. Te aşteaptă şampanie, lumânări parfumate şi muzică bună, iar contra unui tarif fix care se percepe la intrare, ca într-un club, te poţi coafa. De asemenea, poţi să te machiezi, să-ţi faci manichiura sau, pur şi simplu, să petreci alături de staff. (C.A.) Prețul mediu al unui cocktail

Prețul mediu al unei băuturi răcoritoare

Prețul mediu al unei beri

Prețul mediu al unui bilet de intrare

VH2 cântă în Hard Rock Cafe

* cotațiile au caracter orientativ

www.ringincentrulvechi.ro

Gabriel Cotabiţă şi VH2 te invită duminică, de la ora 22.30, la Hard Rock Cafe, pentru un concert „cu un strop de culoare“. Un supergrup, spune Cotabiţă, înseamnă şapte muzicieni cu experienţă care ştiu că, după zeci de ani de căutări şi repetiţii, orice fel de rock sună bine: countryrock, rock alternativ, rock ballad sau classic pop rock. Artistul urcă pe scenă alături de prietenii săi de-o viaţă: Mihai Pocorschi şi

Vladimir Pocorschi - chitară, Cătălin Popescu - clape, Răzvan „Lapi“ Lupu - tobe, Eugen „Soe“ Sonia - bass şi Cătălin „Ţeavă“ Căţoiu - percuţie. În concertul de la Hard Rock Cafe vor putea fi ascultate atât piesele noi, cât şi succese de ieri, ca „Fiecare zi fără tine“, „Mai stai“, „Nu-mi mai pasă“ sau „Trece vremea“. Biletul costă 25 de lei şi poate fi achiziţionat de la intrarea în club în seara evenimentului. (C.A.)

PARTY

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

PAG. PAG.

premii Grammy a câştigat până în prezent trupa.

0 5

THE MANHATTAN TRANSFER

vine în România n Multiplu laureată a premiilor Grammy şi, totodată, una dintre cele mai longevive prezenţe pe scena jazzului internaţional, The Manhattan Transfer se va afla vineri pentru prima dată în România pentru un concert de fusion vocal jazz autentic. Cristina Andrei cristina.andrei@ziarulring.ro

Trupa va concerta la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 19.00. Tim Hauser, Erin Dickins, Marty Nelson, Gene Pistilli şi Pat Rosalia sunt cei care au pus bazele grupului The Manhattan Transfer la începutul anilor '70, în New York, Tim Houser fiind singurul membru prezent şi astăzi în componenţa trupei care a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului. Au început să cânte prin cluburi, săli de spectacole şi cabaret, devenind în foarte scurt timp una dintre principalele atracţii de muzică live ale New PUBLICITATE

Yorkului. A urmat debutul discografic cu un album omonim ce avea să le aducă membrilor trupei chiar mai mult succes decât s-ar fi aşteptat. Curând, şi Europa urma să fie cucerită de farmecul grupului american, albumele „Coming Out and Pastiche“ aducându-le şi primele poziţii de top în clasamentele europene, „Chanson D'amour“ fiind una dintre cele mai ascultate piese la radiourile din Marea Britanie şi Franţa. Două premii Grammy în acelaşi an În 1978 a avut loc ultima schimbare în componenţa trupei şi primul album lansat în

noua formulă le-a adus celor patru membri şi primul Premiu Grammy din carieră, pentru cea mai bună reprezentaţie de fusion jazz cu piesa „Birdland“. Acesta era doar începutul, pentru că, un an mai târziu, The Manhattan Transfer scria istorie devenind prima trupă care câştiga două premii Grammy la două categorii diferite: „Best Pop Performance“, pentru piesa „Boy From New York City“, şi „Best Jazz Performance“, pentru „Until I Met You“ („Corner Pocket“), ambele fiind incluse pe cel de-al cincilea album de studio intitulat „Mecca for Moderns“. UMANITAR

AJUTAţI UN TÂNăR MEDIC Să SALVEZE VIEţI

Cătălin Sandu are 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina cu media 9.60. După examenul de licenţă a fost diagnosticat cu o tumoare rară şi agresivă, sarcom desmoplazic cu celule mici rotunde, pentru care a fost operat, dar a recidivat la doar trei săptămâni, cu infiltrare în aripa osului iliac. Costul procedurilor se ridică la peste 150.000 de euro. Din acest motiv, dr. Cătălin Sandu are nevoie atât de sprijinul nostru moral, dar, mai ales, financiar.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii, printr-un simplu click, pe pagina http://drcatalinsandu.wordpress.com/, sau în următoarele conturi RO03RNCB0079124149020002 (euro) RO03RNCB0079124149020002 (dolari) RO30RNCB0079124149020001 (lei) deschise la BCR, Sucursala Titan, pe numele Unga Răducu, ori la teledon 0900 900 080 (apelabil doar din reţeaua Romtelecom): 10 euro/apel.

www.ringincentrulvechi.ro

UMANITAR

PAG.

0 6

LIVE MUSIC

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

‘84

este anul în care, la iniţiativa directorului executiv al casei de modă Hermès Jean-Louis Dumas , s-a creat, special pentru Jane Birkin, poşeta Birkin Bag din piele neagră.

JE T’AIME,

Scanează QR code-ul şi vezi videoclipul piesei „Je t’aime... moi non plus” interpretate de Jane Birkin împreună cu Serge Gainsbourg.

Jane Birkin n Duminică seară, solista britanică va concerta în premieră în România, la Sala Palatului. Traian Racu traian.racu@ziarulring.ro

Jane Birkin a fost o adevărată divă a deceniilor 7 şi 8. Actriţă şi cântăreaţă, Jane s-a născut în Londra, pe 14 decembrie 1946, dar marile succese le-a cunoscut în Franţa, acolo unde locuieşte şi în prezent. Controversele iscate de sexualitate În 1968, Jane l-a întâlnit pe Serge Gainsbourg, cântăreţ, actor şi regizor francez, împreună cu care a jucat în filmul „Slogan”. Din acel moment, Birkin a devenit o adevărată muză pentru francez. Un an mai târziu, cei doi înregistrau piesa „Je t’aime... moi non plus”, cenzurată însă de radiourile din Spania, Italia şi Anglia din cauza versurilor explicite, cântate lasciv pe un fundal de gemete sexuale scoase de Jane, culminând cu simularea unui orgasm în finalul cântecului. Însuşi Vaticanul a declarat piesa drept ofensatoare.

Cântă pentru Gainsbourg Din 1968, Jane şi Serge au început o relaţie extrem de pasională care a durat 13 ani. Deşi nu s-au căsătorit niciodată, cei doi au o fiică, Charlotte. Birkin l-a părăsit pe Gainsbourg în 1980, dar l-a păstrat permanent în sufletul ei. Francezul a murit în 1991. Concertul de la Bucureşti este dedicat tocmai lui Serge Gainsbourg, cel care a fost şi iubit, şi mentor pentru Jane Birkin. PUBLICITATE

www.ringincentrulvechi.ro

PUBLICITATE

PAG.

0 7

TEATRU

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

Adevărul şi iluzia sunt acelaşi lucru n Un spectacol emoţionant, intens şi tulburător, în care situaţiile şi oamenii nu sunt ce par a fi. Sâmbătă seara, la Teatrul „Nottara“, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Cristina Găvruş cristina.gavrus@ziarulring.ro

Textul lui Edward Albee a revoluţionat dramaturgia bazată pe psihologia personajelor şi a creat, în „Cui i-e frică de Virginia Woolf ?“, o lume atât de reală şi palpabilă încât ţi se face frică. De ceea ce poate zace în tine dacă te laşi condus de aceiaşi demoni care le macină vieţile Marthei şi lui George: iluziile şi alienarea. Textul, impecabil construit, ni-i arată pe cei doi rivali domestici sărindu-şi la beregată în cel mai îngrozitor mod imaginat de lumea modernă: la un after party, cu musafiri cu tot. Iluzia pune stăpânire pe realitate Pe George, profesotul ratat, şi pe soţia sa, Martha (fiica directorului universităţii), îi leagă o tristeţe imensă ascunsă în spatele sarcasmului, alcoolului şi iluziei de normalitate. Universul pe care şi l-au creat este însă distrus de jocurile lor pline de cruzime. Martorii războiului, Nick, nouvenit la catedra de biologie, şi soţia lui, Honey, nu sunt nici ei foarte diferiţi, ascunzându-şi traumele mai vechi şi nefericirea prin ignorarea lor. În această noapte însă, vindecarea de vechii demoni începe tocmai prin confruntarea lor.

ALTERNATIV{

Spectacol de succes Producţia îi aduce în faţa publicului pe cei mai tineri actori care au interpretat vreodată acest text pe o scenă profesionistă. Florina Gleznea

(Martha) şi Ionuţ Grama (George) au până în 30 de ani şi, chiar dacă personajele lor au peste 50, diferenţa nu se ob-

servă. Succesul întregii distribuţii vine, de altfel, din asumarea completă a problematicii personajelor şi fineţea construi-

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ Autor: Edward Albee Prezentat de: Teatrul „Nottara“ Data şi ora: Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 19.00 Distribuţie: Florina Gleznea, Ionuţ Grama, Sînziana Nicola Regie şi scenografie: Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc Durată: 2h 30 minute (cu pauză) Preţ: 26,5 lei

rii situaţiilor. Pe scurt, un spectacol care nu trebuie ratat.

2009

este anul nominalizării la Premiile UNITER pentru debut a Florinei Gleznea şi a lui Ionuţ Grama, pentru rolurile din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“.

„Interzis sub 18 ani“, la Teatrul Foarte Mic

Distribuţie: Monica Săndulescu, Adrian Titieni, Sabina Posea, Mihaela Rădescu. Regie: Ioana Păun. Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 19.00.

Mihaela Michailov este un dramaturg contemporan care abordează problemele actuale ale societăţii româneşti prin exemple clare, tăioase. Personajele ei sunt prinse în vâltoarea contextului, în problemele personale care le influenţează comportamentul social şi nu se pot desfăşura în afara lor. „Interzis sub 18 ani“ nu este un spectacol scandalos din cauza scenelor nerecomandate minorilor, ci

din cauza imposibilităţii de comunicare între părinţi şi adolescenţi. Este scandalos că Lulu, la 17 ani, este mai în măsură să ia decizii decât părinţii ei divorţaţi, prea ocupaţi cu propriile crize de vârstă mijlocie. Nu are la cine să apeleze, nici măcar la amanta tatălui său, în vârstă tot de 17 ani. „La 18 ani poţi să votezi. La 18 ani poţi să bei alcool. La 18 ani poţi să conduci. Dar la 17 ani şi 3 luni?“ (C.G.)

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

0 8

BUCURESTI ,

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

luni au la dispoziţie bucureştenii, de la intrarea în vigoare a hotărârii ce vizează „recensământul“ câinilor, pentru a-şi „microcipa“ partupedul.

CÂINII DIN CAPITALă vor avea microcipuri

Sterilizări gratuite în sectoarele 1 şi 2

n Toţi câinii din Bucureşti, fie că sunt de rasă sau maidanezi, vor trebui să poarte un microcip pentru identificare. Este vorba despre proiectul unui consilier general care, dacă va fi adoptat, va ajuta la realizarea „recensământului“ patrupedelor din Capitală. Alina Nicu alina.nicu@ziarulring.ro

Patrupedele vor avea implantate microcipuri, dar şi fişe personalizate, cu fotografie şi informaţii despre sex, talie şi rasă, despre o eventuală sterilizare, seria microcipului şi a crotalului şi detalii despre stăpân, dacă este cazul, potrivit proiectului ce prevede crearea unei baze de date unice a câinilor cu şi fără stăpân din Capitală, ce a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei. Bucureştenii care vor refuza săşi „microcipeze“ animalele de companie vor primi amenzi usturătoate, între 500 şi 1.000 de lei, dar li se vor acorda 14

zile pentru a-şi duce patrupedul la veterinar pentru implantarea microcipului. Banii proveniţi din amenzi vor ajunge la bugetul local. Uşor de găsit dacă este furat sau se rătăceşte Datorită microcipului, stăpânii îşi pot recupera rapid câinele în cazul în care acesta este pierdut sau chiar furat. De asemenea, baza de date a tuturor câinilor din oraş va putea fi consultată pe site-ul Primăriei Capitalei, fiind actualizată lunar. Mai precis, la finele fiecărei luni, medicii veterinari, ONG-urile şi toate celelalte persoane care au implantat microcipuri în condiţii

PUBLICITATE

legale sunt obligaţi să prezinte situaţia la zi a acestei operaţiuni către Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, subordonată Municipalităţii. Dacă nu se vor conforma, vor fi amendaţi cu până la 2.000 lei.

Preţuri între 50 şi 100 de lei Microciparea costă între 50 şi 100 de lei. În ţările din Europa continentală, microcipul este implantat subcutanat, pe partea stângă a gâtului patrupedului. În celelalte ţări, este implantat între omoplaţi.

Medicii veterinari ai Primăriei Sectorului 2 castrează şi vaccinează, gratuit, atât câini fără stăpân, cât şi animalele de companie ale bucureştenilor. Cei interesaţi pot suna la Centrul Teritorial Veterinar al Primăriei Sectorului 2, 021.255.22.17. În sectorul 1 se fac sterilizări gratuite la centrele de asistenţă sanitar-veterinară din strada Pajurei nr. 13 şi Gârlei nr. 2. Informaţii suplimentare pot fi obţinute sunând la Telefonul Cetăţeanului: 021.9540. PUBLICITATE

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

INTERVIU

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

0 9

Dorel Vişan: „Bucureştiul ar trebui să se civilizeze“

n Un dialog cu Actorul poate fi şi un dialog cu Omul. Actorul Dorel Vişan nu este numai un maestru al scenei şi al cinematografiei româneşti. Este şi un maestru al cuvintelor. Omul Dorel Vişan are deopotrivă năzuinţe, îndoieli, nostalgii, speranţe, visuri, aşa cum are orice om obişnuit. Actorul şi Omul Dorel Vişan încă trăieşte visul oraşului din vremea tinereţii, al Centrului Istoric aparţinător istoriei nescrise a Artistului. Gelu Diaconu gheorghe.deaconu@ziarulring.ro

Domnule Dorel Vişan, cum se vede Bucureştiul dinspre Ardeal, peste munţi? Bucureştiul se vede ca şi ţara, nu este nicio diferenţă. Când o ţară este într-o situaţie de degringoladă, când, cum spunea Eminescu, nu mai e virtute şi nu mai e putere, atunci toate lucrurile iau acelaşi aspect. Bucureştiul, care a fost numit odată „Micul Paris“, s-a schimbat foarte mult în rău, după credinţa mea.

„S-au făcut lucruri interesante în Centrul Istoric“ Ce impresie vă face, în prezent, Centrul Istoric? În ceea ce priveşte Centrul Istoric s-au făcut unele lucruri interesante acolo şi e bine că s-au făcut. Din păcate, acolo au funcţionat afacerile şi poate că nu s-au făcut localurile şi restaurantele care ar fi trebuit, adică s-a făcut mai mult o afacere comercială decât o revenire la un anumit specific.

FOTO: ȘTEFAN IONIȚĂ

De ce? Fostul regim a fost mereu criticat că a schimbat arhitectura oraşului. Mie mi se pare că abia acum s-a schimbat foarte mult în rău arhitectura oraşului. Adică s-au împlântat, aşa, în mijlocul Bucureştilor, nişte măgăoaie de oţel şi sticlă care nu au nicio legătură cu oraşul.

aceea. Aveam foarte multă libertate, se studia, aveam profesori foarte mari. Nu-mi mai place Bucureştiul aşa cum îmi plăcea odată.“ Ce nostalgii aveţi legat de vremurile Bucureştiului de odinioară? Lumea era mai simplă atunci. Poate şi noi eram mai altfel, nu aveam atâtea pretenţii. Eram nişte tineri care ne mulţumeam cu vremurile de atunci. Nu a fost urâtă deloc perioada

„Din cauza dorinţei de modernizare s-a distrus taina oraşului“ Care erau distracţiile preferate din studenţia dvs. sau de pe vremea când eraţi un tânăr actor? Noi atunci mergeam foarte mult la film şi la teatru. Făceam serate între colegi sau se făceau baluri studenţeşti. Ne întâlneam la „303“. Mă duceam pentru că

Cum vedeţi faptul că s-au deschis foarte multe terase prin Centrul Istoric, e un lucru bun sau rău? Nu ştiu ce să spun. Aceste cafenele nu sunt specifice oraşului. Sunt făcute aşa, ca să mai fie un spaţiu de servit, pentru că românul văd că mai repede merge la restaurant decât la biserică. Centrul Vechi, un paradis al teraselor

Eu văd în Bucureşti şi în alte oraşe străzile care se modernizează: foarte multă piatră, foarte multe trotuare, or, noi ducem lipsă de vegetaţie, de parcuri, de verdeaţă.“

soţia mea era studentă la Educaţie fizică şi acolo, cum ziceau ei, la „trei-gaură-trei“, deci la „303“, era un loc de întâlnire, de petreceri. Erau însă petreceri fără băuturi şi fără treburi dintr-astea, ca acum. Erau foarte frumoase. Cum vă amintiţi Centrul Istoric din acea perioadă? În Centrul Istoric se păstrase un anumit aer, aşa, al centrului. Erau vânzători acolo, tot felul de magazine dintr-astea mai mici. Începea însă încă de pe atunci să se degradeze. În schimb erau foarte faine bulevardele, cele două, Magheru şi Victoriei, care mi se pare că azi sunt lipsite de importanţă, nu ştiu din ce cauză, nu pot să-mi dau seama. Ce s-a câştigat în ultimii ani în Centrul Istoric? A fost o idee bună şi salutară ca să se refacă, numai că nu trebuia modernizat. Trebuia întradevăr lăsat Centrul Vechi aşa cum a fost el. Intenţia a fost foarte bună, unele lucruri s-au făcut bine, dar din cauza unei dorinţe de modernizare i s-a stricat taina, i s-a distrus taina.

„Rămâne speranţa care-i alină uşor pe toţi muritorii“ Într-o lume mai bună, cum v-aţi imagina acest Bucureşti vechi? Bucureştiul ar trebui să se civilizeze, oamenii să treacă numai pe verde şi să se urce în mijloacele de transport numai pe uşile de acces corespunzătoare. Astea sunt două lucruri care par minore, dar sunt extraordinare pentru civilizaţia şi pentru plăcerea de a vedea o lume de acest fel. Deci asta aş vrea eu în Bucureşti, să se civilizeze, dar existând această influenţă fanariotă, am mari îndoieli că voi mai prinde o vreme dintr-asta. Rămâne speranţa care-i alină uşor pe toţi muritorii.

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

1 0

ISTORIC

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

1720

este anul în care s-a pus piatra de temelie a Bisericii Kretzulescu.

HANUL KRETZULESCU, victimă a sistematizării antecomuniste n Trecând de fosta Piaţă a Teatrului, pe lângă Hotelul Continental şi, mai departe, pe lângă blocul Socomet-Adriatica şi magazinul Muzica, dăm de frumoasa Biserică Kretzulescu, lăcaş de cult care datează din secolul al XVIII-lea. Puţini mai ştiu că până la sfârşitul anilor ’30 a existat aici şi un han cu acelaşi nume. Gelu Diaconu gheorghe.deaconu@ziarulring.ro

Safta Brâncoveanu, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, şi soţul ei, Iordache Kretzulescu, au hotărât ridicarea din temelii a unei biserici la bariera de nord a oraşului, pe locul numit „Puţul cu zale“. Până în acel moment, viaţa celor doi fusese marcată de evenimente tragice, începând cu executarea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi la Istanbul, în 1714, la care fuseseră martori, şi continuând cu anii de exil. Pe terenul dăruit de domnitorul Nicolae Mavrocordat, care îl numise pe Iordache Kretzulescu mai întâi mare logofăt (ministru de externe), iar apoi mare vornic (prim-ministru), aveau să se înalţe, pe lângă biserică, şi un han care va face parte din ansamblul monahalo-comercial. Afectat grav de cutremurul din 1838 Sfinţit pe 30 septembrie 1722, edificiul arhitectonic a devenit un important punct de reper pe harta oraşului, proprietăţile care îl încon-

Biserica Kretzulescu este şi astăzi o podoabă a oraşului (…). A fost construită de Iordache Kretzulescu (…) şi soţia sa, domniţa Safta, fiica lui Constantin Brâncoveanu, pe locul dăruit de Nicolae Mavrocordat.” GEORGE POTRA

jurau sporind în mod constant. „De-a lungul secolului al XVIIIlea, biserica primise foarte multe danii, astfel că devenise una dintre cele mai bogate din oraş“, ne spune istoricul George Potra, care adaugă referindu-se la Hanul Kretzulescu: „Este fără îndoială că acest han, construit în jurul bisericii după cum cerea moda vremii, trebuie să se fi ridicat în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea“. Cutremurul din 23 ianuarie 1838 a afectat grav edificiul, fiind necesare, în consecinţă, lucrări de restaurare. Biserică bogată, reconstrucţie întârziată În ciuda faptului că biserica era una dintre cele mai bogate, având ca proprietăţi moşii care însumau mai mult de 200.000 de pogoane, lucrările de reconstrucţie au început mult mai târziu. „Este sigur că prima reconstrucţie a hanului a fost făcută complet după 1850. Lucrările de reconstrucţie s-au făcut prin licitaţie publică anunţată în ziare:

Florian Ciobanu a strâns, în decurs de 13 ani, nu mai puţin de 20.000 de reclame româneşti din perioada 1860-1990. Cu ajutorul câtorva piese din colecţia lui vom crea, număr de număr, o punte peste timp, arătându-vă ce prăvălii şi afaceri de familie erau odinioară în locul cluburilor de astăzi.

www.ringincentrulvechi.ro

partea din dreapta clopotniţei s-a făcut în 1851, iar cea din stânga, în 1852“, ne spune istoricul George

Potra, care face în completare şi o scurtă descriere a monumentului arhitectonic: „Clădirea hanului era

destul de frumoasă şi avea la mijloc un turn cu ceas, prin poarta căruia se intra în curte“.

Demolat pentru lărgirea curţii palatului regal O altă relatare privitoare la existenţa acestui han este făcută de scriitorul şi jurnalistul Grigore Ionescu: „Din Piaţa Teatrului, Calea Victoriei, strâmtându-se, înaintează anevoie, şerpuind printre construcţii noui, fără importanţă, către Piaţa Palatului Regal. Înainte de a se ajunge în acest din urmă loc, călătorul se opreşte totuşi cu plăcere pe stânga, în punctul unde, printr-un gang, într-o curte joasă, se vede Biserica Kretzulescu, ctitorie importantă şi operă valoroasă de arhitectură românească veche a vornicului Iordache Kretzulescu“. Existenţa hanului a fost curmată în 1939, când clădirea a fost demolată pentru lărgirea curţii palatului regal. Biserica a fost renovată în mai multe rânduri, îndeosebi după cutremurele din 1940 şi 1977, precum şi după evenimentele din decembrie 1989.

Astăzi, Clubul Muse este unul dintre cele mai mari şi mai populare din Centrul Istoric. În perioada interbelică, pe strada Lipscani nr 53 se afla magazinul de „stofe, mătăsuri, catifele şi fanteziuri“ Belle Jardiniere.

SPECIAL

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

PAG. PAG.

1 1

hot spoturi „Centrul Vechi“ sunt active în fiecare weekend.

„«Centrul Vechi» îţi face cinste“ continuă în acest weekend n Campania iniţiată de „Centrul Vechi“ a început acum două săptămâni şi s-a bucurat de un real succes în rândul tinerilor care frecventează puburile din Centrul Istoric. Cristina Andrei cristina.andrei@ziarulring.ro

Săptămânalul „Centrul Vechi“ a premiat nu mai puţin de 16 persoane până în prezent, iar campania „«Centrul Vechi» îţi face cinste“ continuă şi weekendul acesta cu multe vouchere şi premianţi. Printre câştigători se află Vlad Vlăduţoiu, pe care ziarul nostru l-a premiat în St. Patrick, al cărui client fidel este. Vlad este masterand în cadrul ASE şi a mărturisit că ştia ziarul de weekend. El a fost foarte surprins când, vrând să plece, a văzut că de pe nota de plată i s-a scăzut 50 de lei. Pe Ioana Iancu am întâlnit-o la Old City Lipscani. Era ziua ei şi venise împreună cu prietenii să sărbătorească. Ioana aflase de campania ziarului „Centrul Vechi“ şi a fost foarte încân-

tată să primească voucherul care i-a prins foarte bine de ziua ei. Analistul financiar Mihai Florea este client fidel al Old City Lipscani. De fiecare dată când vine în Centrul Vechi nu omite acest pub pentru că, zice el, se simte foarte bine. Chiar dacă nu cunoştea săptămânalul, Mihai a fost foarte fericit să afle la sfârşit că, prin intermediul ziarului, va plăti mai puţin cu 50 de lei. Eugen Darju a avut o surpriză foarte plăcută venind pentru prima oară la St. Patrick. Eugen are 23 de ani şi este student la Academia de Studii Economice. El a primit împreună cu nota de plată şi voucherul de 50 de lei din partea săptămânalului „Centrul Vechi“, declarându-se foarte încântat de campania ziarului nostru. Pe lângă aceştia au mai câştigat Alexandru Penes, Diana

Georgescu, Ana Dobre, Andrei Muraru, Andreea Creivenco, Irina Dima, Ana Maria Radu, Ionela Ilie, Ana Maria Iona, Mihai Alexandru Buduru.

Urmăreşte hot spoturile în „Centrul Vechi“ Campania „«Centrul Vechi» îţi face cinste“ a început pe 28 octombrie şi va dura până în luna decembrie.

Până în prezent, săptămânalul a premiat şase persoane în Club A, patru persoane în Old City şi şase la St. Patrick. Dacă te vei afla în următoarele puburi: Elephant,

Alioli Tapas, Club A şi St. Patrick, ai şansa să intri în campania noastră şi să primeşti voucherul de 50 de lei care se va scădea de la nota de plată la final.

www.ringincentrulvechi.ro

PUBLICITATE

www.ringincentrulvechi.ro

FILM

7,7

PAG. PAG.

1 3

este ratingul acordat de spectatori filmului „La piel que habito“ pe reputatul site de profil IMDb.com.

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

Almodóvar revine n Regizorul spaniol, dublu laureat al premiilor Oscar, propune spectatorilor o abordare nouă asupra transsexualităţii, faţă de toate filmele sale de până acum.

Traian Racu

PROGRAM HOLLYWOOD MULTIPLEX

Mall Vitan, Calea Vitan 55-59 PIELEA ÎN CARE TRĂIESC (premieră) - 17:15, 19:45 TOMBOY (premieră) - 17:45, 19:45

soana unui tânăr care şi-a făcut recent o schimbare de sex.

traian.racu@ziarulring.ro

Bazat pe romanul „Tarantula“, scris de Thierri Jonquet, filmul „Pielea în care trăiesc“ spune povestea unui chirurg plastician eminent (interpretat de Antonio Banderas), a cărui soţie a pierit arsă într-un accident de maşină. A fost momentul în care doctorul și-a dedicat viaţa creării unui nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri, tăieturi şi tot felul de alte traume, o piele cu care şi-ar fi salvat soţia. În continuarea anilor de studiu şi de experimente, Robert mai are nevoie de trei lucruri: să fie lipsit de scrupule, să aibă un complice şi un cobai. Scrupulele n-au fost niciodată o problemă. Iar Marilia, femeia care a avut grijă de el de când s-a născut, este complicele perfect. În ce priveşte cobaiul uman, acesta e uşor de găsit în per-

Latura horror a lui Almodóvar Dacă regizorul spaniol ne obişnuise cu o latură ludică a filmelor sale, de data aceasta, registrul se schimbă radical. Tocmai de aceea, e foarte posibil ca fanii constanţi ai lui Pedro Almodóvar să se declare revoltaţi de acest ultim film, care şi-a consumat premiera mondială la Cannes. Aşa cum chiar regizorul a declarat, „Pielea în care trăiesc“ este un horror; nu ca gen cinematografic în sine, ci din cauza temei - schimbarea sexului ca pedeapsă dată cuiva - despre care Almodóvar crede că este cea mai groaznică pedeapsă posibilă.

JAF LA... TURNUL MARE (premieră) 11:00, 13:15, 14:45, 17:00, 17:45, 19:15, 21:30, 22:30, 23:45

CinemaPRO

Str. Ion Ghica nr. 3 NEMURITORII 3D: RĂZBOIUL ZEILOR (premieră) - 11:30, 14:00, 16:30, 19:00, 21:30

Un altfel de Banderas Reuşind să-l extragă pe Antonio Banderas din „capcana“ hollywoodiană a ultimilor Titlu original: „La piel que habito“ Regia: Pedro Almodóvar Distribuţie: Antonio Banderas, Elena Anaya, Marisa Paredes Gen: dramă, thriller Rating „Centrul Vechi“: ««««¶ Rulează la: Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, The Light Cinema

ani, Almodóvar îl face pe charismaticul actor să evolueze, în ţara natală, la un nivel de înaltă maturitate, conferit de cei 29 de ani de activitate. „Pielea în care trăiesc“ este un film care,

LEGENDĂ

««««¶ - bun ««««« - must see ««¶¶¶ - dacă nu ai alternativă socială

probabil, va împărţi publicul în două, fani şi contestatari. Ceea ce rămâne neschimbat este, fără dubii, că un film semnat de Almodóvar nu merită ratat de cinefili.

«««¶¶ - merge, de gura partenerului «¶¶¶¶- mai bine bagi banii la Loto

THE LIGHT CINEMA

Liberty Center, Str. Progresului nr. 151-171 JAF LA... TURNUL MARE (premieră) 13:20, 15:30, 17:30, 19:30, 21:30, 22:20 PIELEA ÎN CARE TRĂIESC (premieră) - 14:10

ALTERNATIV{

Jaf la... turnul mare Josh Kovacs (Ben Stiller) e managerul unuia dintre cele mai luxoase complexuri de locuinţe din New York. În cel mai opulent apartament de la ultimul etaj al clădirii stă Arthur Shaw, un mogul al finanţelor, acum arestat la domiciliu după ce a fost prins că a furat două miliarde din banii investitorilor. Cei mai loviţi de escrocheria lui sunt, evident, angajaţii complexului, care au lăsat pe mâna lui administrarea fondului lor de pensii. În doar câteva zile, Arthur e posibil să dispară şi să scape. Aşa că angajaţii se grăbesc să-şi pună în aplicare planul: să fure ceea ce ei sunt convinşi

că se ascunde în apartamentului lui Arthur, şi anume... banii lor. Nefiind hoţi de profesie, au nevoie de unul care se pricepe, totuşi. Dar singurul pe care îl găsesc e doar un pungaş de doi bani, Slide (Eddie Murphy). (T.R.)

Titlu original: „Tower Heist“ Regia: Brett Ratner Distribuţie: Eddie Murphy, Ben Stiller, Casey Affleck Gen: acţiune, comedie, crimă Rating „Centrul Vechi“:

««««¶

Acest supliment este realizat de ziarul

ring

Tipografia ring print Bucureşti telefon: 0721.291.187

CEL MAI CITIT COTIDIAN LOCAL DIN ROMÂNIA ZIARUL GRATUIT NR. 1 DIN BUCUREŞTI 162.000 cititori pe ediţie* conform Studiului Naţional de Audienţă ianuarie 2009 ianuarie 2010

Redacția: Traian Racu, Cristina Andrei, Andrei David, Răzvan Atanasiu, Costin Marinescu, Vlad Pelinescu-Onciul, Luminița Sandu, Eugenia Oprea, Ionel Vâlcan, Vlad Manolache, Alina Nicu, Gheorghe Deaconu. Departament vânzări publicitate „ring“

Rulează la: Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni

Alina Vîlceloiu: 0731.111.486; alina.vilceloiu@ziarulring.ro

www.ringincentrulvechi.ro

PAG.

1 4

CAPITALA VERDE

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

mii de locuri are Sala „Ioan Kunst Ghermănescu“.

De la Valea Plângerii la Parcul Tineretului

n Undeva în spatele Cimitirului Bellu, pe o suprafaţă însemnată de pământ uitată de Dumnezeu a existat odinioară o întindere mlăştinoasă pe care oamenii se obişnuiseră să arunce tot felul de mizerii. Maidanul sordid, ce devenise un fel de rai al căutătorilor în gunoaie, a fost curăţat şi transformat într-una dintre cele mai frumoase grădini publice din Bucureşti. Gelu Diaconu gheorghe.deaconu@ziarulring.ro

Parcul Tineretului de azi: o suprafaţă de aproximativ 80 de hectare de verdeaţă, copaci care umbresc aleile unde bucureştenii îşi fac plimbarea obişnuită sau cu locuri special amenajate unde cei mici se pot juca în voie. Odinioară însă, aici era una dintre cele mai mizerabile zone ale Capitalei, un loc mlăştinos, cu vegetaţie sălbatică, o porţiune „vizitată“ doar de ţiganii nomazi care căutau prin gunoaiele aruncate în groapa denu-

mită Valea Plângerii. Oamenii îşi „construiseră“ tot felul de cocioabe insalubre, improvizate, iar principala lor sursă de supravieţuire o constituiau „comorile“ găsite în groapa de gunoi. Unul dintre locurile cu cele mai teribile poveşti este însă Mlaştina Cocioc, zonă periculoasă îndeosebi când, după ploile abundente, se umplea cu apă. Mlaştina Cocioc sau lacul fără fund Unele legende despre tunelurile de sub Bucureşti spun că unul, făcut din porunca lui

Vlad Ţepeş, pornea de la Curtea Domnească, iar una dintre cele trei ramificaţii trecea pe sub Mlaştina Cocioc, având mai multe puncte de aerisire şi ieşiri în dealurile din împrejurimi. În altă ordine de idei, zona era împădurită şi străbătută de mai mulţi afluenţi naturali ai Dâmboviţei, care au dispărut în apa freatică după lucrările de asanare. Se mai spune, de asemenea, că în urma excavărilor executate pentru asanarea mlaştinii şi pentru extinderea tunelurilor subterane de legătură, imensa cantitate de pă-

Una dintre referirile cele mai clare cu privire la existenţa gropii de gunoi Valea Plângerii este făcută la începutul secolului XX de jurnalistul francez Frederic Dame: „Gunoiul e transportat o parte în două mari terenuri îngrădite, unul situat pe strada Negru Vodă, celălalt pe strada Tunari, unde gunoiul este ars, iar o parte în nişte gropi imense, una mai sus de Cimitirul Bellu, zisă Valea Plângerii, alta lângă Cimitirul Sfânta Vineri, numită Gropile lui Ouatu“. (Frederic Dame, Bucureştiul în 1906, Ed. Paralela 45, 2007, pag. 234).

www.ringincentrulvechi.ro

Foto: http://art-historia.blogspot.com

Valea Plângerii, în Bucureştii începutului de secol XX

mânt rezultată a format colina pe care s-a construit ulterior Sala Polivalentă. Lacul Cocioc, apărut în urma lucrărilor, este considerat „fără fund“ deoarece au existat foarte multe cazuri de înec, unele dintre cadavre dispărând pentru totdeauna. Sistematizare propusă în interbelic, realizată în comunism Încă din anul 1935, când sa considerat că Bucureştiul nu are suficiente spaţii verzi, s-a pus problema sistematizării zonei care includea Mlaştina Cocioc şi Valea Plângerii. Lucrările au început însă 30 de ani mai târziu şi au durat până în 1974. Proiectul a aparţinut arhitectului Valentin Donose, de la Institutul Proiect Bucureşti, care a avut în vedere realizarea unei vaste suprafeţe de spaţiu verde. Astfel, în decursul a aproape 10 ani au apărut un lac de 13 hectare, dotat cu un debarcader, locuri de joacă pentru copii şi spaţii de odihnă. A fost construită în acea perioadă şi Sala Polivalentă (redenumită Sala „Ioan Kunst Ghermănescu“), inaugurarea având loc în 1974.

CULINAR

NR. 20 l 11 - 17 NOIEMBRIE 2011

LA THE EMBASSY, mănânci ca la han şi bei ca în club n La etajul unu al Hanului cu Tei am descoperit locul unde bucătăria s-a întâlnit cu arta. Mâncărurile bine asezonate servite în porţii generoase şi atmosfera caldă a localului ne-au determinat să notăm restaurantul The Embassy pe lista locurilor în care “se mănâncă bine“. Vlad Manolache vlad.manolache@ziarulring.ro

S-a dus vremea statului pe terasă, însă ne-am convins că mai sunt localuri pentru care merită să revii în Centrul Vechi

pentru o masă săţioasă sau pentru o noapte de distracţie. Aflaţi pe Lipscani, cea mai veche stradă a Bucureştilor, ne-am oprit în dreptul Hanului cu Tei unde, pe lângă impresionanta galerie de artă şi antichităţi, am descoperit şi un minunat local: The Embassy Hanul cu Tei, aflat la etajul unu al clădirii. Deşi iniţial nu am comandat decât un ceai fierbinte, preţurile din meniu ne-au determinat să chemăm încă o dată ospătarul, care ne-a mai dat o veste bună: „E happy hour între 11 şi 16 şi aveţi reducere 20% la orice produs comandat“. Aşa că ne-am întins la cocktailuri şi delicatese... Cea mai bună tagliata de viţel din oraş Cu toate că ne aşteptam ca mâncarea să fie pe măsura preţului, pot spune că ne-am cam speriat de porţiile imense care ne-au fost puse în faţă. Pentru început am comandat o

salată de ton (19 lei), din care se puteau sătura fără probleme două persoane, şi o pizza Embassy (19 lei), cu prosciutto crudo, rucola, pomidorinni şi parmezan. Surpriza serii a fost însă tagliata de viţel (antricot de viţel cu dressing de acetto balsamico, rucola preparată cu dressing de miere şi unt, parmezan, roşii cherry), care „ne-a dat pe spate“. Şi pentru că de la o masă copioasă nu trebuie să lipsească desertul, am comandat tortul casei, o specialitate din ciocolată cu nucă, ce l-ar mulţumi şi pe cel mai pretenţios degustător de dulciuri.

Istoria Hanului cu Tei Este unul dintre puţinele hanuri din centrul Capitalei la poarta căruia timpul se pare că „a făcut popas“. A fost construit în anul 1833 de Anastasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici pe strada Lipscani, şi era cunoscut sub numele de Hanul de pe Uliţă. Şi acum se mai poate vedea, la intrarea pe strada Blănari, „sigiliul“ primilor proprietari („A.P.“ și „Ș.P.“). Fiecare proprietar deţinea 14 magazine, situate la etaj, şi câteva camere pentru cei care poposeau acolo. Printre cei mai mari negustori care şi-au pus amprenta pe minunatul loc se numără Constantin Anastasiu, care a înfiinţat şi magazinul „La Vulturul de Mare cu Peștele în Gheare“. Clădirea se află aproape de magazinul Cocor, şi acum funcţionează o bancă.

PAG. PAG.

1 5

ore, între 11 și 16, aveți reducere 20% la price produs

CONSUM DECI EXIST

Viorel Copolovici

În loc de antreu „Tipul de la masa de alături are o faţă de om cătrănit. E îmbrăcat la costum. Mai degrabă corect îmbrăcat decât elegant. Bodogăne ceva de unul singur. Mormăie şi strâmbă din nas. Are ceva din expresia moşilor de la «Muppets». Rade iute supa şi mormăie nemulţumit. La felul principal ţâţâie întruna şi dă mărunt din buze. Desertul îi provoacă încruntări şi un nou rând de mormăieli. Are o faţă posacă, de om care îndură multe, prea multe. În fine, vine cafeaua. O soarbe cu o deloc disimulată expresie de dezgust. Cere nota. Aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Nota îi e adusă personal de către cel care am înţeles că e patronul restaurantului. Patronul se apropie de masa cu pricina cu faţa numai zâmbet. Exact când ajunge în dreptul mesei şi îi înmânează nota morocănosului îşi schimbă expresia cu una blazată, plictisită, parcă şi uşor nemulţumită. - Cum v-a plăcut supa?, îl întreabă pe încruntatul consumator. - O mizerie! - Înţeleg! Dar specialitatea casei? - O porcărie. Nu înţeleg cum puteţi vinde asemenea porcării! Abia m-am abţinut să nu vomit. - Mda. Sper că desertul… - Ăla nu e desert. Aia e tortură. - Înţeleg… - …iar rahatul ăla pe care îl numiţi cafea e o spălătură de vase ordinară… - Da. Înţeleg. Mulţumesc pentru observaţii. Morocănosul plăteşte. Face semn că nu are nevoie de rest şi pleacă bodogănind, bătând din buze, dând din cap. Patronul îşi recapătă surâsul larg. Îi fac semn că vreau şi eu să plătesc. Are nota deja pregătită. Îl întreb în şoaptă (morocănosul e încă lângă uşă, îşi îmbracă pardesiul): - De ce îi suportaţi mitocăniile acelui personaj? Ştiu, clientul are întotdeauna dreptate, dar… - Aaa. Domnul Mărunţelu? E client fidel. Apoi, adresându-i-se domnului Mărunţelu, care tocmai se pregăteşte să iasă pe uşă: - La revedere, domnu’ Mărunţelu. Pe mâine. - Da. Da… – mormăie Mărunţelu. Pe mâine. O să vin să faceţi iar experimente pe mine. Tâlharilor. Şi iese.“ 1.11.2011, http://moshemordechai.wordpress.com/ Viorel Copolovici a vrut să fie actor, dar a studiat Jurnalism. S-a plictisit de presă încă din facultate, aşa că vreme de 12 ani a practicat comunicarea sub mai multe forme: relaţii publice, consiliere electorală, evenimente de marketing, marketing de servicii şi producţii de televiziune etc. După toate acestea s-a apucat de gătit şi a fãcut-o cu suficient de multă pasiune ca să deschidă şi un restaurant în Bucureşti. http://www.pranzuldincaserola.ro/ http://www.copolovici.ro

www.ringincentrulvechi.ro

PUBLICITATE